Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie Bocancea
MESAJ PUBLIC transmis prietenului special Valentin Burlacu cu ocazia zilei de Sfântul Valentin
MOTTO: ”Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie BocanceaPrietene SPECIAL,
Prezentul mesaj public pe care ți-l transmit cu ocazia ZILEI AMERICĂNEȘTI a ÎNDRĂGOSTIȚILOR și a zilei tale onomastice, s-a vrut a fi ultima parte a unei ”TRILOGII”.
a. Prima parte a fost scrierea,
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu (NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- pe care am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de
24 decembrie 2025.
În opinia mea, de 36 ani poporul român se complace în a fi ținut în minciună de niște IMPOSTORI numiți ”revoluționari” și de niște CRIMINALI, așa cum îi consider pe procurorii și judecătorii care tergiversează dosarul ”revoluției” și dosarul Mineriadei.
Această scriere a avut ca piese de bază afirmațiile:

a*. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”.

b*. ”Arsenie Bocancea
Penteliuc Mircea, din păcate , domnul general nu a vrut sa se implice. A refuzat, dar nu a trădat. Nu era agreat de către ruși și nici nu era în anturajul lui Stanculescu, care era protejat de către sovietici și avea intrare la, Cabinetul Doi. Ceaușescu știa despre el(Stanculescu), dar nu a crezut nicio clipa că poporul si Securitatea se vor lepăda de el atat de usor.
De menționat frica lui Ceaușescu față de sovietici, faptul ca niciun agent roman recrutat de către KGB nu a fost anihilat, doar mutați in zone mai puțin calde ale puterii de stat si ale armatei!
Acest lucru a dat curaj multor viitori dizidenti să acționeze discret dar eficient chiar sub nasul celor de la UM 110, a celor de la DI si DSI.
Frica lui Ceausescu față de ruși, teama de a anihila agentii infiltrați în structurile puterii de stat și militare a încurajat trădarea și a facilitat lovitura de stat.”
având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta. Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu

b. A doua parte a fost scrierea,
”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”INTOARCĂ ARMELE”,având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta. Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu
Această scriere a început cu două videoclipuri:
a*. VIDEOCLIP în care se face vorbire despre LOVITURA de STAT din Decembrie ”89.
b*. VIDEOCLIP în care se face vorbire despre EXPERIMENTUL Pitești

Această scriere are:
CAPITOLUL 6
ONOAREA de a fi ”COBAI” pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană
MOTTO: ”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” - Valentin Burlacu.
c. Partea a treia o reprezintă scrierea,
”Maestrul Arsenie Bocancea se va SPĂLA de RUȘINE, urmare a pierderii RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC?” având
MOTTO: ”Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie BocanceaMOTTO: ”Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Această scriere conține:
CAPITOLUL 1
PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”
CAPITOLUL 2
ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu
CAPITOLUL 3
MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu

CAPITOLUL 4
NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”

CAPITOLUL 5
ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă
CAPITOLUL 6
PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani a impus-o în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarului general al CJ Vrancea, Raluca Dan, și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și ORDONANȚA procurorului Luminița Dogaru prin care prevederile Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 nu se aplică în mun Focșani
MOTTO: ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud.Vrancea, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” - Ulise Grosu
CAPITOLUL 7
ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap”
MOTTO: ”Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 8
ÎN AMINTIREA PERIOADEI în care Maestrul Arsenie Bocancea nu era ”RECREȘTINAT” forțat, și-i acordasem apelativul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”
MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
Dacă erai habotnic, nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!” - Valentin Burlacu
În cele ce urmează am să fac niște precizări punctuale:
A. Când am declanșat LUPTA împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” nu am plecat CÂINE SURD la VÂNĂTOARE și am știut foarte bine în ce mă bag
a. Începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de bun simț din domeniile transportului și distribuției energiei electrice.
b. Ședința de partid de la IRE Focșani din data de 09.12.1993, este mai mult decât edificatoare cu privire la modul în care eram ÎNFIERAT cu MÂNIE PROLETARĂ pentru susținerea respectivelor probleme tehnico-economice.
Tot timpul mi-am dorit, să-i pot întreba pe cei care, conform proces-verbalului ședinței de partid de la IRE Focșani din data de 09.12.1993, ”Ce știu ei să facă la modul concret?”.
Deoarece timpul a confirmat foarte târziu, prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, nu mai prea am cui să-i adresez acesta întrebare, deoarece o parte dintre cei care m-au ÎNFIERAT cu MÂNIE PROLETARĂ au trecut la cele veșnice.

c. Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”

- Nu voi intra în amănunte, dar această informație de presă, scoate în evidență:
a. Punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al României de către Regimul Securist Postdecembrist cu ajutorul ”băieților deștepți din energie”.
b. DISTRUGEREA industriei din România de către Regimul Securist Postdecembrist.
Am citit o informație de presă, din care rezulta că 40% din industria poloneză a rămas la stat și funcționează foarte bine.
c. JUSTIȚIA din România a făcut ca să fie ”albiți” toți cei care au DEVALIZAT România, iar pentru acest lucru angajații din SISTEMUL de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist, au fost recompensați regește cu pensii speciale și ieșire prematură la pensie.

B. LUPTA împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” s-a dus conform unui PLAN de ACȚIUNE, care a fost făcut public.
Acest plan a fost în trei puncte:
a. Să bat ȘAUA(”oroin”) pentru a pricepe IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, s-a înșelat când a afirmat,
”Deoarece tot ce știi, postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”.

c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, el este materializarea în practică a colaboratorului meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, ”Măgarul troian de Țara Vrancei”.
Despre ”Măgarul troian de Țara Vrancei” am afirmat că, este CALUL TROIAN adaptat la specificul Țării Vrancei.
De asemenea, am precizat că, ”Măgarul troian de Țara Vrancei” are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Când ”Măgarul troian de Țara Vrancei” simte că, cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și-l scoate din necaz.
Deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, a beneficiat de un astfel de tratament, dar acesta nu a putut înțelege nimic.
În data de 4 iunie 2017 am postat pe blog scrierea ”BĂTUT ȘAUA("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA ("Sistemul din Provincia Europeană Vrancea")”.

C. APELAREA la serviciul unor ”ARMURIERI”
Deoarece singurul mijloc de comunicare pe care îl am cu prietenii având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care formează ”LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea” este Facebook, am apelat la serviciul unor ”ARMURIERI”.
a. Când ”ARMURIERUL PRINCIPAL” după ce mi-a citit o scriere mi-a spus,
”Directorul de la ENEL București spune același lucru pe care îl susții tu din anul 1990”,
- am trecut la ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, care în stadiul de dezvoltare ”orion” a spus că este ”liber cugetător”.
Acțiunea a fost un succes.
b. Un ”armurier” mi-a spus că, ”Arsenie Bocancea nu găsea pe altcineva mai bun ca tine, ca să-l promoveze.”
c. Un ”armurier” mi-a spus că, ”Ai devenit un DROG pentru Arsenie Bocancea.”.
d. Un ”armurier” mi-a spus că, ”Prin TERORISMUL PSIHIC la care te-a supus, Arsenie Bocancea a vrut să te convingă că ești nebun, iar problemele tehnico-economice susținute de tine, sunt niște prostii.”
Analizând această afirmație, i-am dat dreptate acestui ”armurier”.
Nu lipsit de importanță este faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că,

”Pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, a avut toate aprobările legale.”.
D. DESFACEREA DISCIPLINARĂ a CONTRACTULUI de MUNCĂ, deoarece mi-am permis să GÂNDESC

Citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
- Deoarece am anticipat că, dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea contractului meu de muncă, lucru care de altfel s-a și întâmplat, mi-am băgat un AS în mânecă.
AS-ul din mânecă mi l-au anulat cu mult amatorism, procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, aspect pe care l-am subliniat pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri în scrierile mele.
Președintele Marian Oprișan a crezut că, dacă îmi va desface disciplinar contractul de muncă, voi merge să mă închin în fața lui, dar am preferat să trăiesc patru ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, decât să mă închin în fața celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
MITUL Oprișan a fost replica pe care am primit-o de la diverși posibili angajatori:
- ”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”

Despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, am afirmat și susțin că,
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”

Citez:
”Grosu Ulise
Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.

E. PIERDEREA EXAMENULUI de ”SIFONAR” o ONOARE pentru mine, iar pentru Maestrul Arsenie Bocancea o MOSTRĂ de PROSTIE
- Pentru mine discuțiile particulare sunt tabu, iar înregistrarea unor astfel de discuții este exclusă.
De asemenea, și dialogul de pe Messenger este tabu.
Prin intermediul Facebook, d-na Lucreția Dumbravă mi-a recomandat ”să-mi urmez tratamentul și să nu-i mai stresez soțul”, respectiv pe primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
La această recomandare și acuzație, i-am răspuns doamnei Lucreția Dumbravă tot prin intermediul Facebook.
Am avut și prin Messenger un dialog cu doamna Lucreția Dumbravă, dar pe care îl consider tabu.
Urmare a respectivului dialog, i-am comunicat public d-nei Lucreția Dumbravă punctul meu de vedere.

Lucreția Dumbravă; Stimată Doamnă,Din această scriere rezultă foarte clar că, la mijloc sunt PRINCIPII nu persoane.
Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în fața căruia sunt liber cugetător, vă pot spune că:
a. A demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
b. Mi-a spus că pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Deoarece nu am avut nicio legătură cu SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am nici cu SERVICIILE POSTDECEMBRISTE, nu am înțeles de ce s-a luat această decizie.
c. Deoarece avem păreri contradictorii cu privire la efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, cu câțiva ani în urmă ne-am cam păruit pe această temă.
Urmare a acestei păruieli, Maestrul Arsenie Bocancea a postat pe Facebook, coperta dosarului privind cercetarea țăranilor de la Răstoaca, care s-au opus colectivizării forțate.
Am întrebat două persoane, care au avut relații de serviciu cu SECURITATEA COMUNISTĂ, câte persoane din SERVICII au acces instant la arhiva electronică a SECURITĂȚII COMUNISTE.
Mi s-a răspuns că, FOARTE PUȚINE la nivel de țară.
Maestrului Arsenie Bocancea și presupușilor lui specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, le-am acordat statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenul special Valentin Burlacu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, si-l consider un colaborator al Maestrului Arsenie Bocancea.”
a. În urmă cu 8-9 ani prin Messenger am avut un dialog cu un elev, care dorea să-i pun nota 7 la M.3(modulul 3), pentru a nu rămâne corigent.
Elevul în cauză dorea să-i pun nota 7, fără a-l asculta, lucru care nu s-a potrivit.
Într-o discuție pe Facebook, Maestrul Arsenie Bocancea a amintit că, un elev a dorit să-i pun nota 7 la M.3.
Urmare a acestei tărășenii, mi-am dat seama că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi cotrobăia și prin Messenger.
b. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță, mi-a adus aminte de prestația de pe Messenger a prietenului Marius Ichim(stafia jandarm).
I-am solicitat lui Marius Ichim(stafia jandarm) să posteze pe Facebook, ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitatea mea să fac eu acest lucru.
Replica lui Marius Ichim(stafia jandarm) a fost, ”Este penal!”, de parcă prin Messenger nu era la fel de penal.
Atunci l-am ironizat, spunându-i că-i laș și nu are sânge în instalații.
M-a sunat Maestrul Arsenie Bocancea, dar vocea era identică cu a profesorului Cătălin Mocanu, condiție în care i-am închis telefonul.
A revenit, dar a renunțat la trucul cu vocea prof. Cătălin Mocanu, iar în dialogul pe care l-am avut, am evidențiat GAFA pe care a făcut-o Marius Ichim(stafia jandarm).
Urmare a acestui lucru, Maestrul Arsenie Bocancea a intrat în pielea unui luptător din Legiunea Străină Franceză și aparent a șters urmele lăsate de amatorismul prietenului Marius Ichim(stafia jandarm).
Acest lucru m-a amuzat foarte mult, deoarece am reușit să-i bag FRICA în OASE Maestrului Arsenie Bocancea.
Prestația prietenului Marius Ichim(stafia jandarm) m-a amuzat, nu m-a stresat, condiție în care ar fi fost absurd să-i fac plângere penală prietenului Marius Ichim(stafia jandarm).
F. GUSTUL AMAR pe care mi l-a lăsat lipsa unor răspunsuri la ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE pe care i le-am adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
Citez:
CONCLUZII
La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Acesta este motivul pentru care am citat în timp, diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, ca pe niște pasaje din Biblie.
Și prietenului special Valentin Burlacu îi citez diferite afirmații, iar conform principiului de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu am nici cea mai mică îndoială că, aceste afirmații nu corespund realității.
Așa cum am precizat, nu cunosc identitatea prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și nici nu mă interesează să-l aflu.
Singurul mod de comunicare cu prietenii mei, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este Facebook, deci, este vorba despre o COMUNICARE PUBLICĂ.

A*. Circulă un zvon că, s-ar dori să se facă un ”troc” în sensul că, Republica Moldova să se alipească României, iar Ardealul să se alipească Ungariei.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda insistențelor mele ați ignorat comentariul:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?

B*. La punctul ”B” am citat un sondaj pe care l-am făcut și care a fost un EȘEC TOTAL.
Președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ordonanțele de Urgență ale Guvernului și Legea 165/2013 invocate de prietenul special Valentin Burlacu în comentariul citat la punctul ”A*”, au fost date înainte ca Nicușor Halici să fie președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, este implicat în acțiunea prin care ”ungurii au recăpătat Ardealul”, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu?
C*. La punctul ”C” am făcut niște precizări în legătură cu prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Ce știe să facă la modul concret prim-vicepreședintele PNL Vrancea și vicepreședintele CJ Vrancea, Ciprian Alexandru Epure
D*. Titlul punctului ”D” privind FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET nu este o vorbă de clacă, deoarece acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Din convingerea pe care ați demonstrat-o, că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a României, evidențiază NEPUTINȚĂ de a putea înțelege problemele tehnico-economice din domeniul energiei.
Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă, absolvent de liceu sportiv și de ”facultate muncitorească” postdecembristă.
a. Cristian Zîrnă, care în legislatura trecută a CL Focșani a fost consilier PNL împreună cu consilierul Costel Bîrsan, cel cu care începând cu 2016 mă aflu în divergență tehnico-economică privind ENET Focșani, a spus că, ”Speța ENET a fost analizată, iar la mijloc a fost o decizie politică.”
Practic, din afirmația fostului consilier PNL din CL Focșani, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET a fost rezultatul unei înțelegeri PSD-PNL, aspect care din punctul meu de vedere este FOARTE GRAV.
b. Când am afirmat că, prejudiciul rezultat în urma falselor procese CUP-ENET trebuie să-l plătească cei vinovați de acest prejudiciu, UASCR-istul ”liberal” Eduard Lambrino, care a fost reprezentant AGA a CL Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am pătat imaginea lui IMACULATĂ de HABARNIST în probleme privind producerea și distribuția energiei electrice și termice.
c. Nu știu dacă în perioada în care director la ENET a fost ”liberalul” Manole Merchea sau ”liberlul” Cătălin Kanty Popescu a fost calat un motor Rolls Royce.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- CALAREA motorului Rolls Royce de la ENET de care au apărut niște informații în presă, a fost făcută urmare a unei înțelegeri PSD-PNL?

Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan

E*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, mi-a permis să determin ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
I-am solicitat public inspectorului de matematică prof.Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, care la rândul domniei sale, din calitatea de consilier PNL să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce considerați că după modelul maximei revoluționare, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII, pe care le numește ”întâlniri informale” cu conducerea CUP Focșani?
F*. La punctul ”F” am citat o parte din dialogul pe care l-ați avut cu prietenul special Valentin Burlacu.

Pe baza acestui dialog am ajuns la concluzia că, în relația cu D-voastră, prietenul special Valentin Burlacu a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”.
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am afirmat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi at îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)

Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi

Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, ”nu mai prezintă interes operativ”, dacă este să citez o expresie dragă postacului ”orion”, altfel stau lucrurile în cazul:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă.

b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
Cel mai mare DUȘMAN al meu s-a dovedit a-mi fi propriul frate, al cărui soție i-a spălat creierul și l-a convins că, este prostul meu și prostul familiei.

Acum are statut de prostul satului și prostul Primăriei Focșani, iar în curând va avea statutul de prostul județului.
Deoarece, în urmă cu circa doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, să-și lasă soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit, aceasta mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Se bârfește că, în această tărășenie ar fi o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Hotărârile de instanță și înscrisurile de care am amintit mai sus, au fost postate în timp pe blog, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că aceste scrieri sunt salvate.
Practic, eu nu șantajez pe nimeni cu nimic, dar pentru a-mi fi înțelese scrierile, un cititor trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii, calități pe care D-voastră ați demonstrat că nu le aveți.

Pentru a putea face demonstrația cu INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Nu am nicio certitudine în acest sens, dar este posibil să apară echipa de profesioniști cu care doresc să colaborez.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Considerați că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru și va demonstra la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”?

G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.

a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
d. Dacă d-na Mariana Simon, se mândrește că, a dus costumul popular românesc al mamei sale la Muzeul Satului București(Dimitrie Gusti), se pare că, pe D-voastră v-a convins cineva că ceangăii sunt unguri românizați nu români maghiarizați.b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
e. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.

Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.”,
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful UDMR spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
31.01.2026 Ulise Grosu

G. MOTIVAREA acțiunii prin care am decis să intru în SILENZIO STAMPA, dacă nu primesc un semnal clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ
CAPITOLUL 8
ÎN AMINTIREA PERIOADEI în care Maestrul Arsenie Bocancea nu era ”RECREȘTINAT” forțat, și-i acordasem apelativul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”
MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
Dacă erai habotnic, nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL II
CONCLUZII
Încep aceste concluzii, punctând câteva aspecte cu privire la informațiile de presă de la CAPITOLUL I, care au fost analizate pe Facebook.
A”. ”A. INSTAURAREA COMUNISMULUI în România a condus la INVERSAREA SCĂRII VALORILOR, iar efectele se văd cel mai bine acum, după 45 ani de COMUNISM și 35 ani de ”DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ”, instaurată prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89”
- Comentariile, care au fost făcute la acest punct, consider că sunt foarte clare, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Citez întrebarea:
”- Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află că, s-a ales praful de DURITATEA pe care acesta a folosit-o în relația cu mine, ai vrea să fii în pielea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”?”

B”. ”B. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, reprezentată prin două PERSONAJE EMBLEMATICE, ”omul de curte” al ”liberalului” Relu Fenechiu, Tudorel Toader și procurorul Marius Iacob”
- Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
Precizarea,
” Valentin Burlacu;
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”,
- este interesantă, dar.....

C”. ”C. DIALOG, care confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii și SUCCESUL PROFESIONAL pe care ți-l asigură CALITATEA de ”SIFONAR””
- Dialogul de la punctul C.1., din punctul meu de vedere, a confirmat afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, ”pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii”.
D”. ”D. MAXIMA ”REVOLUȚIONARĂ”, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, aplicată în practică de liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș”
- La acest punct nu mai am nimic de adăugat.
E”. ”E. Dublu DOCTOR în ȘTIINȚE prof. Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani și DOCTORUL în ȘTIINȚE Paulina Roșcan, lider al sindicatului profesorilor
- Dialogul pe care l-ai avut la punctul E.1. cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, demonstrează că ai cunoștințe cu privire la imaginile care se pot obține cu ajutorul unor sateliți.
Acum îmi explic, cum a ajuns Maestrul Arsenie Bocancea la concluzia că, ”Lucram în construcții, pentru a-mi plăti prostia din speța fostului meu prieten, Bobiță.”, atunci când m-a sunat directorul Liceului Auto Focșani în luna septembrie 2019.
Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, mă ONOREAZĂ

F”. ”F. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, privind imixtiunea Comisiei Europene în alegerile din România și ”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii medii din România””
- Precizările de la punctul F.2., impun să urmăresc cu atenție pentru a vedea, dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
G”.”G. INDEPENDENȚA ENERGETICĂ a ROMÂNIEI și STRATEGIA Regimului Securist Postdecembrist prin care Sistemul Energetic Național al României a fost pus pe chituci”
- Precizările pe care le-am făcut în comentariile de la acest punct, consider că sunt suficient de clare, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
CONCLUZII FINALE
Întrebările din partea introductivă,
a. ”Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?”

b. ”Ce fel de mijloc am fost pentru Maestrul Arsenie Bocancea?”,
- sunt interesante, dar nu știu dacă am să le pot afla răspunsul.
A*. Problema LIPSEI SPIRITULUI CIVIC și faptul că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, au fost prezentate cu exemple concrete în scrierile mele.
B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA f ocșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitatea și indiferența vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,

B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA f

- au fost analizate la modul concret în scrierile mele.
C*. În comentariul pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, soția primarului Cristi Valentin Misăilă, pe care l-am citat în partea introductivă, consider că am fost FOARTE CLAR.
D*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat de habarnistul Gurguiatu Sandu, al cărui Dumnezeu este președintele Marian Oprișan și pe Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), să mă denigreze prin intermediul Facebook.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Pentru această prestație i-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de
”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.

E*. Când timpul mi-a dat dreptate prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, la problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Faptul că liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș, au demonstrat că nu pot înțelege ce înseamnă acest lucru este o altă mâncare de pește.
ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, demonstrez că, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
F*. Finalul la promo de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care în data de 09.02.2026 am postat-o pe Facebook este:
”Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Nu șantajez pe nimeni cu nimic, iar documentele pe baza cărora consider că se poate demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, au fost postate în timp pe blog.
Eu am demonstrat ce pot să fac la modul concret.
Acum a sosit momentul să demonstreze ce știe să facă la modul concret, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că am fost cobai.
Fapte nu vorbe!

(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)” G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.

12.02.2026 Ulise Grosu
CONCLUZII
A*. Probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea le-am trecut instant.
Urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, consider că are OBLIGAȚIA MORALĂ să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să demonstreze la modul concret precizarea,
Urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, consider că are OBLIGAȚIA MORALĂ să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)” B*. În opinia mea, cea mai dură PEDEAPSĂ DIVINĂ pe care ar putea să o primească Maestrul Arsenie Bocancea, este aceea dacă soția îi află că, s-a ales praful de DURITATEA pe care a folosit-o în relația cu mine.
Să ridici ironia la nivel de artă și să pretinzi că, în fața ta nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca și să te trezești lovit în călcâiul lui Ahile, consider că este mai mult decât UMILITOR pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
C*. Legat de INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII pe care Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană ar trebui să o demonstreze la nivel de mun. Focșani, pe baza rezultatelor mele în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” amintesc:

a. În data de 16 septembrie 2019 am postat pe blog scrierea ”INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII - CONCLUZII SCRISE - PROCES cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați” având
MOTTO; „O întrebare care mă lasă în ceață: sunt eu nebun sau sunt toți ceilalți?” — Albert Einstein

b. În data de 12 mai 2018 am postat pe blog scrierea ”INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII prevăzută de art. 439, lit. k, Noul Cod Penal și reprezentanții "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care, în opinia mea, se fac vinovați de această INFRACȚIUNE sau "BOMBOANA de pe COLIVA" "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"” având
MOTTO; "Cred că nu este destul să supraviețuim și nu este destul nici chiar numai să viețuim și este foarte important să trăim cu DEMNITATE!" - Președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop

c. În data de 2 februarie 2022 am postat pe blog scrierea ”INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII o problemă de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ” având
MOTTO:
Grosu Ulise
Nicoleta Nicol; Mă bucur că i-a plăcut d-lui Radu Viorel Ursache, punctul de vedere al primarului Cristi Valentin Misăilă, care a pretins că "aș avea probleme la scufiță". De altfel și el a demonstrat că este convins că, "nu aș avea toate țiglele pe casă".
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Greșit!! Nu am afirmat că nu ai avea toate "țiglele pe casă", cred că sunt aranjate "invers"!!!!!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; După ce ai pretins că am țiglele lipsă pe casă, apoi sparte, trebuie să recunosc că varianta cu "țiglele aranjate invers", mi se pare cea mai interesantă.
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Nu numai interesantă ci și reală!!!!"

D*. În data de 14 octombrie 2024 am postat pe blog scrierea ”CODUL de ACȚIUNE „Hartia albastra” și POSIBILUL COD de ACȚIUNE ”Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”” având
MOTTO: Grosu Ulise; ”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie Bocancea

În legătură cu această scriere precizez:
Pe Facebook am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”

E*. DEMONSTRAREA unei INFRACȚIUNI contra UMANITĂȚII schimbă datele problemei în cazul DENIGRATORILOR mei.
Citez o probă de denigrare la care am fost supus prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea :
"A scapat Ulise de la nebuni și a început iar sa ameninte cu bombe așa cum face el la bautura. Dar la cat de beat umblă el nu cred ca se poate arunca in aer decta pe el.
Cică vrea sa se razbune pe Justiția care a făcut striptis in fata lui și îi cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corecție pe care să o țină minte. dacă-l vedeți ocoliți-l ca este periculos, cere de bautura și dacă nu-i dați innebuneste cu discursuri despre ENET.
Bețivanul este diabolic, vrea să vă omoare cu plictiseala.
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 04;25.”

F*. DEMONSTRAREA unei INFRACȚIUNI contra UMANITĂȚII, consider că va face lumină și în ACȚIUNEA PSIHIATRIA, prin care s-a dorit compromiterea mea, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut și acum timpul le-a confirmat.
G*. Din GÂNDIREA prietenului special Valentin Burlacu și din GÂNDIREA numitei Grosu Florina
a. Din GÂNDIREA prietenului special Valentin Burlacu, citez:
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
b*. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist. Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
c*. Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
d*. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tăcere...Nivelul tău de audiență mă determină să-mi mut ,,investițiile`` în zone mai profitabile. Deja am luat măsuri. Rămân doar pentru a mă relaxa.Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.”
b. Din GÂNDIREA numitei Grosu Florina
Deși, i-am respectat întocmai dorința numitei, Grosu Florina, ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei, așa cum aceasta a pretins că este, în urmă cu doi ani mi-a făcut plângere penală, deoarece i-a solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine, pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea.
Efectul plângeri penale s-a materializat în creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, pe care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Ultimul meu DENIGRATOR public a afirmat,
”Aurel Farcasanu

Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”
Fostul angajat de la registratura Prefecturii Vrancea, pe lângă faptul că a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMG din anul 1990, ”Noi muncim, nu gândim!”, a făcut diverse afirmații vizavi de motivul pentru care numitul Grosu Dănuț, refuză să iasă din indiviziune pe cale amiabilă cu mine.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru, doresc să-l determin pe care legală, pe numitul Fărcășanu Aurel să-și justifice afirmația, ”lasă să îți pună jugul ,știu eu.”
În cazul în care se va demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, cred că lucrurile se vor complica și în cazul DENIGRATORULUI meu, Aurel Fărcășanu.
15.02.2026 Ulise Grosu
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru, doresc să-l determin pe care legală, pe numitul Fărcășanu Aurel să-și justifice afirmația, ”lasă să îți pună jugul ,știu eu.”
În cazul în care se va demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, cred că lucrurile se vor complica și în cazul DENIGRATORULUI meu, Aurel Fărcășanu.
15.02.2026 Ulise Grosu
CAPITOLUL 1
PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea cu titlu din promo având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană” are următorul plan:
a. Să bat ȘAUA(”orion”) pentru a pricepe IAPA(Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că s-a înșelat atunci când mi-a spus, ”Deoarece tot ce știi, postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”.
c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că el este materializarea în practică a colaboratorului meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, ”Măgarul troian de Țara Vrancei”.
Despre ”Măgarul troian de Țara Vrancei” am spus că, are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Cum simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină (pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
În timp postacul ”orion”, care mi-a fost profesor de bârfă și intrigă pe Facebook a suferit o metamorfoză complexă devenind Maestrul Arsenie Bocancea.
Pe Maestrul Arsenie Bocancea l-am decretat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, condiție în care i-am citat diferite afirmații pe care le-a făcut, ca pe niște pasaje din Biblie.
Motto de la scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”INTOARCĂ ARMELE””, se referă tot la Biblie, dar este puțin nuanțată.

Scrierea ””ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea””,
a avut ca temă faptul că de 36 ani poporul român este ținut în minciună de niște IMPOSTORI numiți ”revoluționari” și de niște CRIMINALI, așa cum îi consider pe procurorii și judecătorii care au tergiversat dosarul ”revoluției” și dosarul Mineriadei.
Din punctul meu de vedere cel mai mare IMPOSTOR al jud. Vrancea este ”revoluționarul” Liviu Ioan Stoiciu.
Legat de LOVITURA de STAT din Decembrie ”89 se impune să citez două afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea și o afirmație a prietenului special Valentin Burlacu, pe care a făcut-o la primul videoclip al scrierii ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””.

a.”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”.
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”.
b. ”Arsenie Bocancea
Penteliuc Mircea, din păcate , domnul general nu a vrut sa se implice. A refuzat, dar nu a trădat. Nu era agreat de către ruși și nici nu era în anturajul lui Stanculescu, care era protejat de către sovietici și avea intrare la, Cabinetul Doi. Ceaușescu știa despre el(Stanculescu), dar nu a crezut nicio clipa că poporul si Securitatea se vor lepăda de el atat de usor.
De menționat frica lui Ceaușescu față de sovietici, faptul ca niciun agent roman recrutat de către KGB nu a fost anihilat, doar mutați in zone mai puțin calde ale puterii de stat si ale armatei!
Acest lucru a dat curaj multor viitori dizidenti să acționeze discret dar eficient chiar sub nasul celor de la UM 110, a celor de la DI si DSI.
Frica lui Ceausescu față de ruși, teama de a anihila agentii infiltrați în structurile puterii de stat și militare a încurajat trădarea și a facilitat lovitura de stat.”
Penteliuc Mircea, din păcate , domnul general nu a vrut sa se implice. A refuzat, dar nu a trădat. Nu era agreat de către ruși și nici nu era în anturajul lui Stanculescu, care era protejat de către sovietici și avea intrare la, Cabinetul Doi. Ceaușescu știa despre el(Stanculescu), dar nu a crezut nicio clipa că poporul si Securitatea se vor lepăda de el atat de usor.
De menționat frica lui Ceaușescu față de sovietici, faptul ca niciun agent roman recrutat de către KGB nu a fost anihilat, doar mutați in zone mai puțin calde ale puterii de stat si ale armatei!
Acest lucru a dat curaj multor viitori dizidenti să acționeze discret dar eficient chiar sub nasul celor de la UM 110, a celor de la DI si DSI.
Frica lui Ceausescu față de ruși, teama de a anihila agentii infiltrați în structurile puterii de stat și militare a încurajat trădarea și a facilitat lovitura de stat.”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; În imagine îl văd pe generalul Gusa, cel care, spun unii, ne-a salvat de venirea rușilor la chemarea lui Iliescu.

În satul natal i-au facut statuie ,,eroului Revolutiei``.
Gușă a fost de fapt un alt criminal oportunist perceput de alții ca salvatorul nației.
Când s-a dus la Elba după Bălan să-l recupereze, văzând amploarea evenimentului, luând cunoștință de situația din țară, a retras tehnica si militarii in cazarma.
Era speriat de amploarea evenimentului, dar și de faptul ca populatia era revoltată, întreba cine a tras în civili, unde sunt aceștia.
În acel moment era convins ca vor fi consecințe.
Trecerea de partea puciștilor lui Iliescu a fost naturală, dacă nu din convingere , din instinct de supraviețuire că doar așa credea ca va putea scapa de acuzația masacrului ordonat la Timișoara făcut sub comanda sa.
Să nu uităm că era Șeful Statului Major al Armatei!
Dacă ar fi trăit, locul lui ar fi fost în celula alături de Atanasie Stanculescu, artizanul militar al loviturii de stat.
Singura fapta de armă măreață a generalului Gușa, a fost când a comandat trupele de militari de la Timișoara și a ordonat asasinarea a cateva sute de civili.
Mai târziu, în memoriile sale nu a contestat că s-au ucis demonstranți, ci că au fost cateva zeci , nu sute și ca el nu se face vinovat de acele crime.
Ce să faci, chestie de aritmetica.
Sutele de morți de la Timișoara îi ,,datorează`` recunoștință veșnică...
Scenariul creat tot de armata, cel cu teroriștii, cu asasinarea luptatorilor USLA i-a îngrozit pe Iliescu și ai lui.
Pentru cine nu știe, gruparea Iliescu și cea militară condusă de către Gușa au dat la pace după ce lucrurile s-au mai asezat, adică începând cu dimineața zilei de 24 decembrie 1989. Iliescu a sugerat posibilitatea cererii de ajutor pentru trimiterea unor detașamente de luptători specializate pentru astfel de situații.
Gușă, șeful armatei, militar, a înțeles că situația din teren nu era așa cum se voia să pară, și a dat asigurari atât puciștilor cât și rușilor că se descurcă fără ajutorul nimănui.
Trebuie știut că orice militar român dinainte de 1989 știa ca cel mai mare pericol pentru România este URSS.
Și încă ceva: Iliescu avea informații că Gușă încearcă o contralovitura, în noaptea de 23/24 decembrie 1989, ( in acea ,,Noapte a generalilor``) ca vrea să-l aresteze.
Atunci Ilici ar fi sunat la Moscova, iar rușii l-au contactat pe Gușă , care a acceptat să colaboreze cu Iliescu și gasca sa ,asigurându-i că totul se va desfășura fără evenimente.
Așa s-a lipit Gușă începând cu 24 decembrie de Ion Iliescu, puterea armatei trecând sub controlul lui Ion Iliescu, al FSN.”
Cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România, am în divergență două probleme tehnico-economice și anume:
a. ESCROCHERIA de la CUP Focșani;
b. Speța ENET.
Legat de aceste două probleme tehnico-economice susținute de mine, pe care timpul le-a confirmat și am refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, se impun niște precizări:
a*. Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
b*. Pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Sfârșitul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, a fost un dezastru pentru acesta, deoarece i-am transformat TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus în MANĂ CEREASCĂ, condiție în care au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit.
Pentru a putea ieși din această stare de năuceală, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru, care constă în a demonstra la modul concret precizarea,

”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.).
Situația de pe frontul de luptă, în ceea ce privește cele două probleme tehnico-economice susținute de mine, se prezintă astfel:

a. Speța ENET
Pentru mine ENET este Sistemul Energetic Național al Românie în miniatură.

Pe bază de hotărârii de instanță și alte înscrisuri, consider că ENET a fost falimentat intenționat de administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Pe acest lucru se bazează deviza mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”.
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
Deoarece la mijloc este o problemă de matematica, ESCROCHERIA de la CUP Focșani am pasat-o unor profesori de matematică, care trebuie să o tălmăcească inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu.
Doamna prof.dr.Livia Marcu, în calitatea de consilier PNL în CJ Vrancea, trebuie să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
Al doilea videoclip prezentat în scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”” se referă la EXPERIMENTUL Pitești.
Legat de acest lucru citez un comentariu:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?”
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 22.01.2026, are următorul promo:
- nu mai spun nimic.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea cu titlu din promo având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
Sunt revoltat că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” au ignorat precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am analizat-o și în dungă în ultimele scrieri.
Așa stând lucrurile voi urmări cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care îl vor presta, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia aniversării a 167 de la Unirea Principatelor Române.
23.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
- În comentariul de mai sus, pe care l-am adresat unor prieteni din lumea reală, deși mi-a fost ignorat, consider că am fost foarte clar, în ceea ce privește EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC prestat de intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Scrierea la care am făcut prezentul promo, conține:
CAPITOLUL 1
PROMO - ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”
CAPITOLUL 2
OMUL de TIP NOU, produs de COMUNISM, de care vorbea DICTATORUL Nicolae Ceaușescu și OMUL de TIP NOU, produs de Regimul Securist Postdecembrist
MOTTO: ”Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 3
”A avea sau a nu avea pedigree: aceasta-i întrebarea.”
MOTTO: ”Grosu Ulise , tu nu faci parte din ecuatie.
Că ți-ar surade o asemenea apartenență, ea nu este ,nu va fi .
Nu ai pedigree-ul corespunzător.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 4
”BULA COMPULSIVĂ” în care liderul USR Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru consideră că aș trăi și apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
MOTTO: ”Grosu Ulise, diferența între nebuni și proști este că primii mai au și momente de luciditate.
Chiar dacă ai trai în acea bulă compulsivă, se pare că uneori o mai părăsești și atunci postezi acele întrebări scurte sau soliciti puncte de vedere.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 5
INTELECTUALITATEA FOCȘĂNEANĂ, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
MOTTO: ”Prostia bate inteligența atunci când inteligența tace.” - Emil Cioran
CAPITOLUL 6
ONOAREA de a fi ”COBAI” pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană
MOTTO: ”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 7
FRICA și LAȘITATEA focșănenilor, care l-au votat în proporție de 60% pe Nicușor Dan să le fie președinte
MOTTO: ”Grosu Ulise , relația mea cu doamna Tataru este ok.
A afirmat un adevăr, toți cei care postam pe aici suntem creatori digital.
Afirmația nu mi se adresa doar mie, ci tuturor urmaritorilor domniei sale, la fel ca atunci cand a afirmat ca trăiești într-o bula compulsiva , afirmație făcută în public, nu în privat.
Că ție îți place să talmacesti cum îți convine doar pentru a-mi ,,pune sare pe coada``, acțiunea face parte din ,,sistemul tău de valori``.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 8
LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu
CAPITOLUL 9
EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special
MOTTO: ”Grosu Ulise, ce faci șarpe?” - Valentin Burlacu
- Numai lecturarea celor nouă capitole ale scrierii, se poate face o imagine despre strategia pe care o aplic în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Deși, nu-ți citez diferite afirmații ca pe niște pasaje din Biblie, așa cum fac în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea” și în cazul tău dau Cezarului ce este al Cezarului.
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Mihai Vulpescu, Victorița Malinoiu, Sandina Voicu, Mariana Simon, Ioana Ichim, Virgil Teodorescu, Virgil Teodorescu și alții;
- Ce părere aveți despre comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tăcere...Nivelul tău de audiență mă determină să-mi mut ,,investițiile`` în zone mai profitabile. Deja am luat măsuri. Rămân doar pentru a mă relaxa. .
Victorița Malinoiu
GIF - O femeie care își acoperă ochii cu mâinele
Valentin Burlacu
Victorița Malinoiu , nu va mai frecati la ochi, să nu faceți conjunctivită!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene în perioada de glorie a Maestrului Arsenie Bocancea, când îi încuraja pe Dragomir Lucian și Sandu Gurguiata să mă denigreze prin intermediul Facebook, mi-a spus:
- ”Se amuză toți angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Precizarea Maestrului Arsenie Bocancea i-a amuzat foarte tare pe cei doi nevinovați.
Într-un comentariu pe care i l-am adresat d-nei Coca Manolescu, care mi-a fost ignorat, dar pe care l-am citat în promo de mai sus, am comparat încercarea de mușamalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani cu un EXPERIMENT Pitești în domeniul economic.
- Ce părere ai despre această comparație?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o comparație foarte reusita!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Mulțumesc prietene!
Răspunsul tău, justifică ”tăcerea” din comentariul,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tăcere...Nivelul tău de audiență mă determină să-mi mut ,,investițiile`` în zone mai profitabile. Deja am luat măsuri. Rămân doar pentru a mă relaxa.”
În ceea ce privește precizarea, ” Rămân doar pentru a mă relaxa.”, mă onorează.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Cunosc părerea ta că scrierile mele prezintă fugă de idei, iar într-un comentariu de mai sus prietenul Valentin Burlacu pretinde că ar strica orzul pe gâște cu mine.
Dacă ai face un efort și vei citi titlul și motto de la cele nouă capitole ale scrierii la care am făcut prezentul promo și pe care le-am prezentat într-un comentariu de mai sus, la ce concluzie ai ajunge?

”EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, ce faci șarpe?” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu.

”CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă prin citarea titlului și motto de la ultimele trei mesaje publice pe care ți le-am transmis, prin intermediul Facebook, am dorit să justific titlul acestui mesaj public intitulat,
”EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special”.
Despre MOTTO: ”Grosu Ulise, ce faci șarpe?” - Valentin Burlacu,”EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special”.
- nu mai spun nimic.
.............
Urmare a studiului direct pe care l-am făcut, vizavi de eșecul SONDAJULUI meu, pot concluzia:
1. FRICA
Un cititor al scrierilor mele mi-a spus că, în curând frica va fi și mai mare decât este în prezent.
2. EDUCAȚIA
Un cititor al scrierilor mele mi-a confirmat punctul meu de vedere că, deviza ”ȘCOLII POSTDECEMBRISTE” este ”Țara te vrea prost!” și de aici lipsa spiritului civic.
3. STAREA de LEHAMITE
Deoarece nimeni nu a răspuns pentru DEVALIZAREA României în cei 36 ani de ”democrație origială”, care a fost instaurată prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, această stare de lehamite este justificată.
Unui cititor al scrierilor mele i-a plăcut, modul cum mi-am justificat autoritatea morală de a-l întreba pe președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, ce știe să facă la modul concret?
Același cititor a considerat că, tu le-ai băgat FRICA în OASE politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.

Prin modul în care au fost avansate în funcție persoanele, care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, consider că este vorba despre ”EXPERIMENTUL Pitești” aplicat în domeniul economic, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu dialogul,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”,
- pe care l-am citat de mai multe ori în dialogurile noastre se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Acest mesaj public se vrea a fi un preludiu pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care cred că va avea loc în data de 24.01.2026 la Focșani, când aniversez 7 ani de când ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a ”întors armele”.
Dacă până la data de 24.01.2019, Maestrul Arsenie Bocancea a prestat un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan, după această dată a început să-i cânte ”PROHODUL POLITIC” celui care s-a crezut a fi un ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.”
24.01.2026 Ulise Grosu
COMENTARII”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan - Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”,
- pe care l-am citat de mai multe ori în dialogurile noastre se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Acest mesaj public se vrea a fi un preludiu pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care cred că va avea loc în data de 24.01.2026 la Focșani, când aniversez 7 ani de când ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a ”întors armele”.
Dacă până la data de 24.01.2019, Maestrul Arsenie Bocancea a prestat un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan, după această dată a început să-i cânte ”PROHODUL POLITIC” celui care s-a crezut a fi un ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.”
24.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea cu titlu din promo având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
Sunt revoltat că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” au ignorat precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am analizat-o și în dungă în ultimele scrieri.
Așa stând lucrurile voi urmări cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care îl vor presta, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia aniversării a 167 de la Unirea Principatelor Române.
23.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
- În comentariul de mai sus, pe care l-am adresat unor prieteni din lumea reală, deși mi-a fost ignorat, consider că am fost foarte clar, în ceea ce privește EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC prestat de intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Scrierea la care am făcut prezentul promo, conține:
CAPITOLUL 1
PROMO - ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”
CAPITOLUL 2
OMUL de TIP NOU, produs de COMUNISM, de care vorbea DICTATORUL Nicolae Ceaușescu și OMUL de TIP NOU, produs de Regimul Securist Postdecembrist
MOTTO: ”Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 3
”A avea sau a nu avea pedigree: aceasta-i întrebarea.”
MOTTO: ”Grosu Ulise , tu nu faci parte din ecuatie.
Că ți-ar surade o asemenea apartenență, ea nu este ,nu va fi .
Nu ai pedigree-ul corespunzător.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 4
”BULA COMPULSIVĂ” în care liderul USR Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru consideră că aș trăi și apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
MOTTO: ”Grosu Ulise, diferența între nebuni și proști este că primii mai au și momente de luciditate.
Chiar dacă ai trai în acea bulă compulsivă, se pare că uneori o mai părăsești și atunci postezi acele întrebări scurte sau soliciti puncte de vedere.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 5
INTELECTUALITATEA FOCȘĂNEANĂ, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
MOTTO: ”Prostia bate inteligența atunci când inteligența tace.” - Emil Cioran
CAPITOLUL 6
ONOAREA de a fi ”COBAI” pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană
MOTTO: ”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 7
FRICA și LAȘITATEA focșănenilor, care l-au votat în proporție de 60% pe Nicușor Dan să le fie președinte
MOTTO: ”Grosu Ulise , relația mea cu doamna Tataru este ok.
A afirmat un adevăr, toți cei care postam pe aici suntem creatori digital.
Afirmația nu mi se adresa doar mie, ci tuturor urmaritorilor domniei sale, la fel ca atunci cand a afirmat ca trăiești într-o bula compulsiva , afirmație făcută în public, nu în privat.
Că ție îți place să talmacesti cum îți convine doar pentru a-mi ,,pune sare pe coada``, acțiunea face parte din ,,sistemul tău de valori``.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 8
LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu
CAPITOLUL 9
EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special
MOTTO: ”Grosu Ulise, ce faci șarpe?” - Valentin Burlacu
- Numai lecturarea celor nouă capitole ale scrierii, se poate face o imagine despre strategia pe care o aplic în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Deși, nu-ți citez diferite afirmații ca pe niște pasaje din Biblie, așa cum fac în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea” și în cazul tău dau Cezarului ce este al Cezarului.
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Mihai Vulpescu, Victorița Malinoiu, Sandina Voicu, Mariana Simon, Ioana Ichim, Virgil Teodorescu, Virgil Teodorescu și alții;
- Ce părere aveți despre comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tăcere...Nivelul tău de audiență mă determină să-mi mut ,,investițiile`` în zone mai profitabile. Deja am luat măsuri. Rămân doar pentru a mă relaxa. .
Victorița Malinoiu
GIF - O femeie care își acoperă ochii cu mâinele
Valentin Burlacu
Victorița Malinoiu , nu va mai frecati la ochi, să nu faceți conjunctivită!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene în perioada de glorie a Maestrului Arsenie Bocancea, când îi încuraja pe Dragomir Lucian și Sandu Gurguiata să mă denigreze prin intermediul Facebook, mi-a spus:
- ”Se amuză toți angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Precizarea Maestrului Arsenie Bocancea i-a amuzat foarte tare pe cei doi nevinovați.
Într-un comentariu pe care i l-am adresat d-nei Coca Manolescu, care mi-a fost ignorat, dar pe care l-am citat în promo de mai sus, am comparat încercarea de mușamalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani cu un EXPERIMENT Pitești în domeniul economic.
- Ce părere ai despre această comparație?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o comparație foarte reusita!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Mulțumesc prietene!
Răspunsul tău, justifică ”tăcerea” din comentariul,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tăcere...Nivelul tău de audiență mă determină să-mi mut ,,investițiile`` în zone mai profitabile. Deja am luat măsuri. Rămân doar pentru a mă relaxa.”
În ceea ce privește precizarea, ” Rămân doar pentru a mă relaxa.”, mă onorează.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Cunosc părerea ta că scrierile mele prezintă fugă de idei, iar într-un comentariu de mai sus prietenul Valentin Burlacu pretinde că ar strica orzul pe gâște cu mine.
Dacă ai face un efort și vei citi titlul și motto de la cele nouă capitole ale scrierii la care am făcut prezentul promo și pe care le-am prezentat într-un comentariu de mai sus, la ce concluzie ai ajunge?
CAPITOLUL 2
ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu
MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,

Prin scrierile:
a. ”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.12.2025;
b. ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu,
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.01.2026, consider că am spus tot ce era de spus.
Prin Messenger am transmis următoarele mesaje, dar fără niciun rezultat.

a. ”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea cu titlu din promo având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
Sunt revoltat că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” au ignorat precizarea:
- pe care am analizat-o și în dungă în ultimele scrieri.
Așa stând lucrurile voi urmări cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care îl vor presta, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia aniversării a 167 de la Unirea Principatelor Române.
23.01.2026 Ulise Grosu”
Sunt revoltat că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” au ignorat precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”- pe care am analizat-o și în dungă în ultimele scrieri.
Așa stând lucrurile voi urmări cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care îl vor presta, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia aniversării a 167 de la Unirea Principatelor Române.
23.01.2026 Ulise Grosu”
b. ”RECOMANDARE!
Am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com , scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
- Vă recomand să urmăriți cele două videoclipuri de la începutul scrierii, pe care în data de 24.01.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și de care v-am informat prin promo de mai sus.
24.01.2026 Ulise Grosu”
- Vă recomand să urmăriți cele două videoclipuri de la începutul scrierii, pe care în data de 24.01.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
24.01.2026 Ulise Grosu”
Scrierea pe care am postat-o pe blog în data de 24.01.2026 conține următoarele capitole:
- Acest comentariu a dat titlul acestei scrieri, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
CAPITOLUL 1
PROMO - ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”
CAPITOLUL 2
OMUL de TIP NOU, produs de COMUNISM, de care vorbea DICTATORUL Nicolae Ceaușescu și OMUL de TIP NOU, produs de Regimul Securist Postdecembrist
MOTTO: ”Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.” - Valentin Burlacu
MOTTO: ”Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 3
”A avea sau a nu avea pedigree: aceasta-i întrebarea.”
MOTTO: ”Grosu Ulise , tu nu faci parte din ecuatie.
Că ți-ar surade o asemenea apartenență, ea nu este ,nu va fi .
Nu ai pedigree-ul corespunzător.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 4
”BULA COMPULSIVĂ” în care liderul USR Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru consideră că aș trăi și apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
MOTTO: ”Grosu Ulise, diferența între nebuni și proști este că primii mai au și momente de luciditate. Chiar dacă ai trai în acea bulă compulsivă, se pare că uneori o mai părăsești și atunci postezi acele întrebări scurte sau soliciti puncte de vedere.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 5
INTELECTUALITATEA FOCȘĂNEANĂ, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
MOTTO: ”Prostia bate inteligența atunci când inteligența tace.” - Emil Cioran
CAPITOLUL 6
ONOAREA de a fi ”COBAI” pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană
MOTTO: ”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 7
FRICA și LAȘITATEA focșănenilor, care l-au votat în proporție de 60% pe Nicușor Dan să le fie președinte
MOTTO: ”Grosu Ulise , relația mea cu doamna Tataru este ok.
A afirmat un adevăr, toți cei care postam pe aici suntem creatori digital.
Afirmația nu mi se adresa doar mie, ci tuturor urmaritorilor domniei sale, la fel ca atunci cand a afirmat ca trăiești într-o bula compulsiva , afirmație făcută în public, nu în privat.
Că ție îți place să talmacesti cum îți convine doar pentru a-mi ,,pune sare pe coada``, acțiunea face parte din ,,sistemul tău de valori``.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 8
LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu
CAPITOLUL 9
EXHIBIȚIONISMUL CULTURAL și EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, manifestat de vrânceni, la modul general și de focșăneni, în mod special
MOTTO: ”Grosu Ulise, ce faci șarpe?” - Valentin Burlacu
Al doilea videoclip de la începutl scrierii pe care am postat-o pe blog în data de 24.01.2026 se referă la EXPERIMENTUL Pitești.
La acest videoclip am citat următorul comentariu:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?”
La acest videoclip am citat următorul comentariu:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?”
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și METODELE de INTIMIDARE ale SECURITĂȚII COMUNISTE
1. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
25.01.2026
În panteonul făuritorilor României Mari, Ion Nistor ocupă un loc sacru, fiind considerat pe bună dreptate „Patriarhul Bucovinei”.

2. Pe net circulă informația,
”Arhiva Interzisă
22.01.2026
Avea 70 de ani când au aruncat-o în celulă. I-au spus: «Scrie-i fiicei tale la Paris să tacă, să nu mai vorbească la Radio Europa Liberă, și te eliberăm». Bătrâna a refuzat medicamentele și a ales să moară încet, doar ca fiica ei să poată spune adevărul lumii întregi.”

3. Pe net circulă informația,
”Clipul Explicat
25.01.2026
Când privim astăzi listele cu cei peste 400.000 de informatori ai Securității, tentația morală este să îi etichetăm pe toți drept "trădători" sau "oportuniști".

B. UMILIREA INTELECTUALITĂȚII din PERIOADA INTERBELICĂ a determinat
INTELECTUALITATEA COMUNISTĂ și INTELECTUALITATEA POSTDECEMBRISTĂ să urmeze LAȘITATEA și TICĂLOȘIA lui Mihail Sadoveanu
1. Pe net circulă informația,
”Cronici Românești
11 ianuarie
𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗥𝗮̆𝗱𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂-𝗠𝗼𝘁𝗿𝘂
𝗙𝗶𝗹𝗼𝘇𝗼𝗳𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘀𝗽𝘂𝘀 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲𝘃𝗿𝗲𝗺𝗲
Constantin Rădulescu-Motru nu a fost un filozof comod. Nu a mângâiat orgolii, nu a construit mituri liniștitoare și nu a oferit scuze istorice. A făcut ceva mult mai periculos: a pus oglinda în fața unui popor și a refuzat să o îndulcească.
”Cronici Românești
11 ianuarie
𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗥𝗮̆𝗱𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂-𝗠𝗼𝘁𝗿𝘂
𝗙𝗶𝗹𝗼𝘇𝗼𝗳𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘀𝗽𝘂𝘀 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲𝘃𝗿𝗲𝗺𝗲
Constantin Rădulescu-Motru nu a fost un filozof comod. Nu a mângâiat orgolii, nu a construit mituri liniștitoare și nu a oferit scuze istorice. A făcut ceva mult mai periculos: a pus oglinda în fața unui popor și a refuzat să o îndulcească.
2. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
24.01.2026
Dacă soarta lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost o tragedie shakespeariană, soarta cumnatului său, Petre Pandrea (născut Petre Marcu), a fost un roman absurd de Kafka, scris cu vitriol și umor negru.
24.01.2026
Dacă soarta lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost o tragedie shakespeariană, soarta cumnatului său, Petre Pandrea (născut Petre Marcu), a fost un roman absurd de Kafka, scris cu vitriol și umor negru.
3. Pe net circulă informația,
Istorie la Culcare
23.01.2026
Într-un regim totalitar, cea mai perversă formă de represiune nu este închisoarea, ci azilul psihiatric.

C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist
1.”Dosarul Clotilde Armand, caz-școală de tergiversare până la prescripție: 10 amânări succesive, un an până la „adio, condamnare””
2. ”Natașa Simion, fost director al Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu”

D. Arsenie Boca, primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici
1. Pe net circulă informația,
”Simona Poghirc
TERAPIA PRIN CULTURĂ
21.01.2026
Povestea profesorului de la Sibiu
În anii ’50, pe vremea prigoanei comuniste, Arsenie Boca era deja considerat un om „periculos” de către Securitate.
21.01.2026
Povestea profesorului de la Sibiu
În anii ’50, pe vremea prigoanei comuniste, Arsenie Boca era deja considerat un om „periculos” de către Securitate.
2. Pe net circulă informația,
”Cristi Valentin Misăilă
Unirea Principatelor Române, o lecție nemuritoare de istorie pentru toți românii!

3. ”Vrancea investește masiv în apă și canalizare: peste 155 milioane lei pentru servicii moderne și tarife echilibrate”
E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
1. Pe net circulă afirmația,
”Frica o să vă facă tot mai săraci și sărăcia o să vă sclăvească tot mai mult.” - Pablo Escobar
2. ”Ludovic Orban, nemilos cu cei care l-au huiduit pe președinte: „Derbedei””
3. Pe net circulă informația,
Ciobotaru Dragoș este în Focșani, Vrancea.
24.01.2026
Astăzi se împlinesc 167 de ani de la momentul în care Moldova și Țara Românească au ales să-și continue existența sub același steag.

F. REVENIREA României la situația din anul 1939, USR-iști mioritici de Provincia Europeană Vrancea și BUGETARI de LUX
1. Pe net circulă afirmația:
”Nesemnând Protocolul de principii privind Pactul păcii globale, România lichidează parteneriatul cu SUA și acceptă garanțiile feanceze. Revenim la 1939.”
”Nesemnând Protocolul de principii privind Pactul păcii globale, România lichidează parteneriatul cu SUA și acceptă garanțiile feanceze. Revenim la 1939.”
2. Pe net circulă informația,
”Alexandra Tătaru
24.01.2016
#Unirea este despre libertatea noastra!
Corina Atanasiu este în Focșani, Vrancea.

3. ”24 de milioane de euro. Miza bugetarilor de lux care contestă tăierile de la ASF, ANRE și ANCOM”
G. HUIDUIELI și EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC din partea unor focșăneni, care nu pot vedea pădurea de copaci
1. Pe net circulă videoclipul;
Dan Barbu
24.01.2026
Nicușorul este huiduit puternic la Focșani

2. ”Ziua Unirii, între aplauze și huiduieli la Focșani. Mesajul președintelui României, în inima Vrancei”
3. ”„Hora Unirii cu huiduieli în Vrancea – Când memoria națională este fluierată în Piața Unirii”
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
1939? Atunci am rămas pe mana germanilor, deoarece francezii au închinat steagul după doar șase săptămâni, ceva șocant în acea vreme , având în vedere puterea armata a Franței. Dar să venim mai încoace, în 1990!
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și METODELE de INTIMIDARE ale SECURITĂȚII COMUNISTE
1. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
25.01.2026
În panteonul făuritorilor României Mari, Ion Nistor ocupă un loc sacru, fiind considerat pe bună dreptate „Patriarhul Bucovinei”. Născut în anul una mie opt sute șaptezeci și șase într-o familie de țărani răzeși din Vicovu de Sus, el s-a ridicat prin forța intelectului său pentru a deveni rectorul Universității din Cernăuți și ministru în guvernele interbelice. Ion Nistor a fost omul providențial care, în toamna zbuciumată a anului una mie nouă sute optsprezece, a organizat Congresul General al Bucovinei și a redactat Actul Unirii, aducând „Țara Fagilor” înapoi la trupul țării după o înstrăinare dureroasă de o sută patruzeci și patru de ani sub stăpânire austriacă. Opera sa istorică monumentală a fost un zid de netrecut împotriva celor care contestau românitatea acestui teritoriu, argumentând cu documente și fapte drepturile istorice ale neamului său.
Însă, odată cu instaurarea regimului comunist, tocmai acest patriotism fierbinte a devenit capătul său de acuzare. Pentru noii stăpâni de la București, aserviți Moscovei, un istoric care demonstrase științific că Basarabia și Bucovina sunt pământuri românești reprezenta un pericol mortal. Calvarul său a început în noaptea de cinci spre șase mai a anului una mie nouă sute cincizeci, în cadrul infamei „Nopți a Demnitarilor”. La vârsta de șaptezeci și patru de ani, venerabilul profesor a fost smuls din casa sa și aruncat în duba Securității, fără judecată și fără a i se comunica vreo vină reală. A fost transportat la Închisoarea Sighet, locul unde elita României a fost programată să moară prin exterminare lentă. Acolo, istoricul care fusese primit cu onoruri în marile capitale europene a fost redus la un simplu număr, obligat să măture celula și să îndure frigul cumplit al iernilor maramureșene, flămând și umilit de gardieni analfabeți.
Ion Nistor a supraviețuit miraculos infernului de la Sighet, fiind eliberat în anul una mie nouă sute cincizeci și cinci, dar s-a întors într-o lume care nu mai era a lui. Casa îi fusese confiscată, biblioteca risipită, iar numele său fusese șters din toate manualele și enciclopediile.

Cărțile sale fundamentale despre istoria Bucovinei și a Basarabiei au fost trecute la „Fondul Secret” sau arse, fiind interzise cititorilor timp de zeci de ani. Bătrânul savant și-a trăit ultimii ani, până la moartea sa din data de unsprezece noiembrie a anului una mie nouă sute șaizeci și doi, într-o izolare totală și o sărăcie lucie, fiind supravegheat constant de agenți care se temeau încă de puterea cuvântului său.
Moartea lui Ion Nistor a fost o dublă tragedie: fizică, prin stingerea unui om distrus de temniță, și culturală, prin încercarea regimului de a-i asasina memoria.

Timp de jumătate de secol, românii nu au avut voie să știe cine a fost cel care a strigat „Unire!” la Cernăuți.
Recuperarea sa astăzi este nu doar un act de justiție istorică, ci și o reparație morală față de provincia istorică pe care a iubit-o mai presus de propria viață.
Ion Nistor rămâne simbolul intelectualului care a refuzat să își falsifice opera de dragul unei ideologii, plătind prețul suprem pentru adevărul istoric pe care l-a slujit.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, aceste exemple concrete au făcut ca modelul INTELECTUALITĂȚII COMUNISTE și a INTELECTUALITĂȚII POSTDECEMBRISTE să fie LIPSA de DEMNITATE și TICĂLOȘIA lui Mihail Sadoveanu.
Primul Mare Maestru postdecembrist al Marii Loje Naționale a României, Nicu Filip, mi-a spus că Mihai Sadoveanu nu a murit de moarte bună, ci a fost omorât de un ”frate”, după ce acesta a ieșit din închisoare.
Este adevărat că, tu susții altceva, dar aceste aspecte au mai puțină importanță.
Lumea mea se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea”, unde sunt SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , susțin documentele vremii, nu eu. Nu am fost lângă el când și-a dat duhul.

După război, mulți viteji se arată .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Documentele vremii, puteau consemna că Mihai Sadoveanu a fost ucis de o persoană, care nu au putut fi identificată ?
Eu cred că NU!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,Sadoveanu era in vârstă și suferea de afectiuni cronice.

Un accident vascular cerebral este perfect plauzibil in cazul sau si reprezinta o explicatie coerentă, sustinută de familia scriitorului și de sursele oficiale.
Avea 81 de ani. Sadoveanu suferea de afectiuni cardiovasculare si probleme circulatorii.
Era cunoscut faptul ca avea hipertensiune, că a fost internat de multe ori in ultimii zece ani de viață.
Mută-ți curul și documentează-te!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat.
a. Eu nu am acces instant la ARHIVA SECURITĂȚII COMUNISTE, așa cum se pare că ai tu.
b. Lumea mea reducându-se la ”Provincia Europeană Vrancea”, subiectul uciderii lui Mihai Sadoveanu este un divertisment și atât.
Nu este DIVERTISMENT comportamentul INTELECTUALITĂȚ II COMUNISTE și al INTELECTUALITĂȚII POSTDECEMBRISTE al cărui model de COMPORTAMENT este identic cu a lui Mihail Sadoveanu.
Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, despre care mi s-a spus că le sunt cobai, le-am oferit materiale concrete de studiu privind LAȘITATEA și LIPSA de DEMNITATE a intelectualității mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
c. Pe mine mă interesează LIPSA de REACȚIE a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, vizavi de precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
Grosu Ulise
Radu Borcea; V-aș fi recunoscător dacă îmi veți spune părerea despre comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului special Valentin Burlacu.
În cazul ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, despre care ați pretins că ați scris un articol de presă, din punctul meu de vedere, este EXPERIMENTUL Pitești în variantă economică.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acum nu am timp de poveștile tale, mă conversez cu.... USR
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te-ai întreținut cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat.
a. Eu nu am acces instant la ARHIVA SECURITĂȚII COMUNISTE, așa cum se pare că ai tu.
b. Lumea mea reducându-se la ”Provincia Europeană Vrancea”, subiectul uciderii lui Mihai Sadoveanu este un divertisment și atât.
Nu este DIVERTISMENT
Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, despre care mi s-a spus că le sunt cobai, le-am oferit materiale concrete de studiu privind LAȘITATEA și LIPSA de DEMNITATE a intelectualității mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
c. Pe mine mă interesează LIPSA de REACȚIE a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, vizavi de precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
Grosu Ulise
Radu Borcea; V-aș fi recunoscător dacă îmi veți spune părerea despre comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului special Valentin Burlacu.
În cazul ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, despre care ați pretins că ați scris un articol de presă, din punctul meu de vedere, este EXPERIMENTUL Pitești în variantă economică.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acum nu am timp de poveștile tale, mă conversez cu.... USR
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te-ai întreținut cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da
2. Pe net circulă informația,
”Arhiva Interzisă
22.01.2026
Avea 70 de ani când au aruncat-o în celulă. I-au spus: «Scrie-i fiicei tale la Paris să tacă, să nu mai vorbească la Radio Europa Liberă, și te eliberăm». Bătrâna a refuzat medicamentele și a ales să moară încet, doar ca fiica ei să poată spune adevărul lumii întregi.”
Toată România asculta pe ascuns „Radio Europa Liberă”. Vocea Monicăi Lovinescu era speranța noastră. Ea spunea adevărul despre crimele lui Ceaușescu. Securitatea a turbat. Au încercat să o omoare pe Monica la Paris, dar n-au reușit. Atunci s-au răzbunat pe mama ei, rămasă în țară.
Ecaterina Bălăcioiu, o doamnă din înalta societate, cultă și fină, a fost arestată la o vârstă înaintată. A fost aruncată în închisorile mizere, fără încălzire, fără mâncare comestibilă. Scopul era șantajul. Securiștii îi puneau în față hârtia și pixul: „Scrie-i Monicăi să înceteze campania împotriva tovarășului!”.
Ecaterina știa că dacă îi scrie fiicei să tacă, va distruge singura armă pe care o aveau românii: Adevărul. Așa că a refuzat. A suferit chinuri groaznice. I s-a refuzat tratamentul medical. A murit în închisoarea Jilava, aruncată la groapa comună, fără nume.
Înainte de a muri, a reușit să trimită un mesaj clandestin fiicei sale: „Monica, să nu cedezi! Eu mor oricum, dar tu nu trebuie să taci! Vorbește pentru noi toți!”. Monica Lovinescu a continuat să vorbească, cu inima sfâșiată, știind că fiecare cuvânt al ei era plătit cu viața mamei sale.
Morala: În spatele fiecărei voci care strigă libertate, stă o mamă care a plâns în tăcere sau care a murit ca să-i dea aripi copilului ei. Iubirea de mamă este singura forță care poate învinge teroarea, chiar și dincolo de mormânt.

Un adevăr spus pe jumătate. Mama Monicăi Lovinescu , într-adevăr a fost persecutată, condamnată , dar ea a murit în 1960, în timpul regimului Dej.

Cât despre Monica, fiica ei, aceasta a început să lucreze la Radio Europa Liberă în 1962. Multa mistificare, propaganda anticomunistă să fie, dar nu mințind, ci spunând adevărul.
Sau adevărul nu este de ajuns?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La întrebarea,
”Sau adevărul nu este de ajuns?”
- nu sunt în măsură să răspund eu.
Dacă am în vedere că pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, de interes public liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, atunci răspunsul la întrebarea ta este NU.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La întrebarea,
”Sau adevărul nu este de ajuns?”
- nu sunt în măsură să răspund eu.
Dacă am în vedere că pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, de interes public liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, atunci răspunsul la întrebarea ta este NU.
3. Pe net circulă informația,
”Clipul Explicat
25.01.2026
Când privim astăzi listele cu cei peste 400.000 de informatori ai Securității, tentația morală este să îi etichetăm pe toți drept "trădători" sau "oportuniști". Totuși, istoria nuanțată a represiunii comuniste ne arată o realitate mult mai crudă: pentru un procent semnificativ dintre acești oameni, colaborarea nu a fost o alegere, ci unicul mod de a supraviețui unei situații limită. Securitatea a perfectat, în cei 42 de ani de existență, arta șantajului absolut, transformând dragostea pentru familie, boala sau micile greșeli umane în arme letale de recrutare.

Ofițerii de securitate nu căutau doar voluntari zeloși; ei preferau victimele vulnerabile, pe care le puteau controla total prin frică.
Mecanismul de recrutare forțată începea, de obicei, cu o "invitație" la sediul Miliției sau al Securității, sau chiar cu o ridicare de pe stradă.

Odată ajuns în biroul anchetatorului, cetățeanul de rând – care poate spusese un banc politic sau ascultase Europa Liberă – era pus în fața "Dosarului". I se prezentau probe (reale sau fabricate) care îi incriminau faptele, încadrabile la faimosul Articol 209 din Codul Penal ("uneltire contra ordinii sociale"), pedepsit cu ani grei de închisoare.
În acel moment de panică maximă, ofițerul îi oferea "salvarea": semnarea unui Angajament de colaborare și alegerea unui nume conspirativ. Alternativa era arestarea imediată și distrugerea viitorului social.
Cele mai tragice cazuri sunt cele ale "recrutării pe bază de sentimente".

Documentele CNSAS sunt pline de situații sfâșietoare: mame cărora li se spunea că, dacă nu colaborează, copilul lor bolnav nu va primi aprobarea pentru tratament în străinătate sau medicamentele vitale (insulină, citostatice) care se găseau greu.
Preoți șantajați cu imagini compromițătoare fabricate sau reale pentru a nu fi caterisiți și aruncați în stradă.
Profesori amenințați că fiii lor nu vor intra niciodată la facultate dacă ei nu raportează discuțiile din cancelarie.
Într-un astfel de scenariu, refuzul colaborării nu însemna doar un sacrificiu personal, ci sacrificarea propriei familii.
Câți părinți ar fi avut tăria de caracter să își condamne copilul la moarte sau la ratare socială doar pentru a rămâne curați moral?
Un alt palier al constrângerii a fost închisoarea politică.

Mii de deținuți politici au fost eliberați înainte de termen (mai ales în anul 1964) doar cu condiția semnării pactului cu Securitatea.
După ani de tortură fizică, înfometare și izolare la Pitești, Gherla sau Aiud, rezistența psihică era țăndări.
Semnătura devenea prețul pentru a vedea din nou lumina soarelui.
Acești oameni, numiți "frânți", au trăit restul vieții într-o dublă agonie: ura față de regim și rușinea de a fi devenit instrumentele lui.
Securitatea a mizat pe atomizarea societății.

Prin forțarea colaborării, regimul a atins un scop mult mai perfid decât simpla culegere de informații: a creat o complicitate generalizată.
Când victima devine călău, granița dintre bine și rău se șterge.
Așadar, colaborarea nu a fost întotdeauna o trădare, ci adesea o formă de "legitimă apărare" în fața unui sistem care îți punea pistolul la tâmplă – ție sau celor dragi ție.
Judecata istorică trebuie să facă distincția clară între cel care turna pentru a primi o butelie sau un pașaport (oportunistul) și cel care turna pentru a-și salva copilul de la orfelinat (victima colaterală).
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
a. Precizarea,
”Când privim astăzi listele cu cei peste 400.000 de informatori ai Securității, tentația morală este să îi etichetăm pe toți drept "trădători" sau "oportuniști". ” din această informație de presă,
- mi-a adus aminte de convingerea Maestrului Arsenie Bocancea, citez:
”În România nu sunt persoane neșantajabile.”
b. I-am demonstrat Maestrului Arsenie Bocancea că, sunt NEȘANTAJABIL.
De asemenea, timpul a confirmat problemele tehnico-economice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
c. Transformând TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea în MANĂ CEREASCĂ, în acțiune au intrat PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
d. A fost sub demnitatea mea, să postez pe Facebook, ceea ce-mi transmitea Marius Ichim(stafia jandarm) prin Messenger, de aceea i-am spus să posteze el.
Replica lui Marius Ichim(stafia jandarm) când i-a spus să-și posteze ”opera” de pe Messenger pe Facebook, a fost:
”Nu, că este penal!”, de parcă prin Messenger nu era la fel de penal.
e. ”Rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” mi-a lăsat un gust amar, deoarece demonstrează NEPUTINȚĂ.
În aceste condiții sunt obligat să intru în silenzio stampa și să pescuiesc în ape tulburi.
Prin discuții directe, voi continua ”JIHADUL” împotriva D ENIGRATORILOR mei și lupta la baionetă împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
f. Data de 24.01.2024 când președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate a venit la Focșani, a generat multe evenimente.
Legat de acest lucru, crezi că, liderul PSD și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici, președintele PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos și directorul Liceului Unirea, prof. Cornel Noană pot înțelege ceva din afirmația:
”Valentin Burlacu
În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toata în țara. În 2025, România avea o rezerva de 104 tone, din care 60% la Bank of England, Londra, și 40% in tara. In 2025 , datoria publica a Romaniei este de aprox 60% din PIB, a Bulgariei, de doar 24%. Statul bulgar se imprumuta la dobanzi de 3,1-3,6 %, noi,cu cca 6%. Bulgarul de rand, la credite ipotecare: 2.5% – 3.5%, la credite de consum: 6% – 8%: românul de rând, la credite ipotecare: 7% – 9%, la credite de consum: 10% – 15%. Sunt statistici, nu fake , nu basme!”?
g. Am fost în Piața Unirii Focșani, în data de 24.01.2024, iar atunci când a început să vorbească primarul Cristi Valentin Misăilă, am mers în grupul celor care huiduiau, dar nu am văzut nicio persoană cunoscută.
Grupul de protestatari avea câțiva lideri, care coordonau foarte bine protestul.
Este cunoscută maxima, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii.”, principiu pe care l-am respectat și eu.
Nu am auzit nimic din ceea ce a vorbit președintele Nicușor Dan, de al cărui ”bun simț” am sesizat că, ar fi fost încântați mulți focșăneni.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Crezi că cei care pretind că au fost încântați de ”bunul simț” al președintelui Nicușor Dan, îi revoltă afirmația:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
sau consideri că aceștia sunt numai niște PATRIOȚI EXHIBIȚIONIȘTI ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cred că ar fi cazul ca și tu să te rebrenduiești.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
a. Precizarea,
”Când privim astăzi listele cu cei peste 400.000 de informatori ai Securității, tentația morală este să îi etichetăm pe toți drept "trădători" sau "oportuniști". ” din această informație de presă,
- mi-a adus aminte de convingerea Maestrului Arsenie Bocancea, citez:
”În România nu sunt persoane neșantajabile.”
b. I-am demonstrat Maestrului Arsenie Bocancea că, sunt NEȘANTAJABIL.
De asemenea, timpul a confirmat problemele tehnico-economice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
c. Transformând TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea în MANĂ CEREASCĂ, în acțiune au intrat PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
d. A fost sub demnitatea mea, să postez pe Facebook, ceea ce-mi transmitea Marius Ichim(stafia jandarm) prin Messenger, de aceea i-am spus să posteze el.
Replica lui Marius Ichim(stafia jandarm) când i-a spus să-și posteze ”opera” de pe Messenger pe Facebook, a fost:
”Nu, că este penal!”, de parcă prin Messenger nu era la fel de penal.
e. ”Rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” mi-a lăsat un gust amar, deoarece demonstrează NEPUTINȚĂ.
În aceste condiții sunt obligat să intru în silenzio stampa și să pescuiesc în ape tulburi.
Prin discuții directe, voi continua ”JIHADUL” împotriva D
f. Data de 24.01.2024 când președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate a venit la Focșani, a generat multe evenimente.
Legat de acest lucru, crezi că, liderul PSD și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici, președintele PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos și directorul Liceului Unirea, prof. Cornel Noană pot înțelege ceva din afirmația:
”Valentin Burlacu
În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toata în țara. În 2025, România avea o rezerva de 104 tone, din care 60% la Bank of England, Londra, și 40% in tara. In 2025 , datoria publica a Romaniei este de aprox 60% din PIB, a Bulgariei, de doar 24%. Statul bulgar se imprumuta la dobanzi de 3,1-3,6 %, noi,cu cca 6%. Bulgarul de rand, la credite ipotecare: 2.5% – 3.5%, la credite de consum: 6% – 8%: românul de rând, la credite ipotecare: 7% – 9%, la credite de consum: 10% – 15%. Sunt statistici, nu fake , nu basme!”?
g. Am fost în Piața Unirii Focșani, în data de 24.01.2024, iar atunci când a început să vorbească primarul Cristi Valentin Misăilă, am mers în grupul celor care huiduiau, dar nu am văzut nicio persoană cunoscută.
Grupul de protestatari avea câțiva lideri, care coordonau foarte bine protestul.
Este cunoscută maxima, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii.”, principiu pe care l-am respectat și eu.
Nu am auzit nimic din ceea ce a vorbit președintele Nicușor Dan, de al cărui ”bun simț” am sesizat că, ar fi fost încântați mulți focșăneni.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Crezi că cei care pretind că au fost încântați de ”bunul simț” al președintelui Nicușor Dan, îi revoltă afirmația:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
sau consideri că aceștia sunt numai niște PATRIOȚI EXHIBIȚIONIȘTI ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cred că ar fi cazul ca și tu să te rebrenduiești.
Purtai glugă pe cap când ai huiduit președintele?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu am huiduit atunci când s-a cântat imnul, iar în grupul de protestatari am mers pentru a vedea dacă este cineva cunoscut.
Nu am văzut pe nimeni cunoscut, dar am respectat principiul, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pe cine interesa identitatea protestatarilor? Ești cam dubios de ...curios.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc că maxima mea mioritică este:
- ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”
De asemenea, consider că mun.Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, iar focșănenii suferă de Sindromul Stockholm, în ceea ce-l privește pe președintele Marian Oprișan.
În aceste condiții, nu era normal să văd dacă maxima mea mioritică, începe să aibă tangență cu realitatea?
Regret că, nu ai învățat nimic din PEDEPSELE DIVINE pe care le-a primit Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Deoarece pentru tine am calitatea de ”SĂGEATA lui Tutankhamon”, întrebarea pe care mi-ai adresat-o, are logica ei.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu am huiduit atunci când s-a cântat imnul, iar în grupul de protestatari am mers pentru a vedea dacă este cineva cunoscut.
Nu am văzut pe nimeni cunoscut, dar am respectat principiul, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pe cine interesa identitatea protestatarilor? Ești cam dubios de ...curios.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc că maxima mea mioritică este:
- ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”
De asemenea, consider că mun.Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, iar focșănenii suferă de Sindromul Stockholm, în ceea ce-l privește pe președintele Marian Oprișan.
În aceste condiții, nu era normal să văd dacă maxima mea mioritică, începe să aibă tangență cu realitatea?
Regret că, nu ai învățat nimic din PEDEPSELE DIVINE pe care le-a primit Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Deoarece pentru tine am calitatea de ”SĂGEATA lui Tutankhamon”, întrebarea pe care mi-ai adresat-o, are logica ei.
B. UMILIREA INTELECTUALITĂȚII din PERIOADA INTERBELICĂ a determinat
INTELECTUALITATEA COMUNISTĂ și INTELECTUALITATEA POSTDECEMBRISTĂ să urmeze LAȘITATEA și TICĂLOȘIA lui Mihail Sadoveanu
1. Pe net circulă informația,
”Cronici Românești
11 ianuarie
𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗥𝗮̆𝗱𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂-𝗠𝗼𝘁𝗿𝘂
𝗙𝗶𝗹𝗼𝘇𝗼𝗳𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘀𝗽𝘂𝘀 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲𝘃𝗿𝗲𝗺𝗲
Constantin Rădulescu-Motru nu a fost un filozof comod. Nu a mângâiat orgolii, nu a construit mituri liniștitoare și nu a oferit scuze istorice. A făcut ceva mult mai periculos: a pus oglinda în fața unui popor și a refuzat să o îndulcească.
Născut în 1868, format intelectual la Berlin, discipol al lui Wilhelm Wundt, Motru a adus în cultura română rigoarea psihologiei moderne și curajul analizei reci. Pentru el, națiunea nu era o poezie, ci un organism viu, cu reflexe, automatisme și boli cronice. Iar diagnosticul său a fost dur.
În 1937, într-un moment în care exaltarea naționalistă devenise modă, Motru publică Psihologia poporului român. Nu ca manifest politic, ci ca avertisment. O carte gândită ca terapie colectivă, nu ca insultă. Dar exact asta a fost percepută: o ofensă.
El vorbea despre gregarism – tendința românilor de a se aduna în jurul unui „Tătuc”, a unui salvator providențial, în loc să construiască instituții funcționale prin muncă, responsabilitate și disciplină. Nu lipsa inteligenței ne trăgea înapoi, spunea Motru, ci lipsa caracterului organizat.
A denunțat politicianismul ca boală națională: discursuri grandioase, proiecte fără finalitate, agitație fără construcție. A reluat și a dus mai departe ideea de forme fără fond, arătând cum modernizarea României era adesea mimată – legi copiate, instituții importate, dar fără mentalitatea care să le susțină.
Motru nu acuza poporul, ci îl avertiza.

Însă adevărul spus fără menajamente rareori este iertat.
După 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, pedeapsa a venit. Fost președinte al Academiei Române, savant recunoscut internațional, a fost șters din viața publică peste noapte.

Etichetat drept „filozof burghez reacționar”, a fost lăsat fără pensie, fără drept de semnătură, fără voce.
Un cunoscător al Europei, un constructor de idei, a ajuns să trăiască din mila apropiaților. Și-a vândut biblioteca – carte cu carte – apoi hainele, pentru a-și cumpăra mâncare și lemne de foc. Nu a fost arestat. A fost lăsat să se stingă încet. O formă de pedeapsă mult mai perfidă.
A murit în 1957, în sărăcie și anonimat.

Dar cu luciditatea intactă. Știa că nu greșise. Știa că diagnosticul rămâne valabil.
Drama lui Constantin Rădulescu-Motru nu este doar drama unui intelectual persecutat.

Este drama unei societăți care, pusă în fața adevărului, a ales din nou minciuna liniștitoare. Pentru că adevărul vindecă greu. Iar uneori, prea târziu.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Dacă pentru Mihai Sadoveanu și alții, ”LUMINA a venit de la RĂSĂRIT”, pentru Constantin Rădulescu - Motru nu a venit.
Ai ceva de comentat în legătură cu această informație, care circulă pe net?
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Victorița Malinoiu, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Coca Manolescu, Matei Ion, Virgil Teodorescu și alții;
- Stimați prieteni speciali, de ce prietenul Valentin Burlacu, care m-a tot bruiat și a găsit justificări la decimarea REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, mi-a ignorat întrebarea din comentariul de mai sus?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - animație o femeie care râde cu mâna la gură.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Emoticonul zâmbăreț pe care i l-ați pus pe rana prietenul Valentin Burlacu, coroborat cu GIF-ul prin care mi-ați transmis că, vă amuză situația în care se află, mă duce cu gândul la plăcerea D-voastră de a juca rolul Motanului Dănilă, care nu are milă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Simon râde de tine ,fraiere. Chiar nu te prinzi ?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă am în vedere că, d-na Mariana Simon a spus că, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a tratat-o ca pe o centuristă, logica ta nu prea stă în picioare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , du-te și te culcă!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această replică consider este de aceeași CATEGORIE cu întrebarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise, ce faci șarpe?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise . glume de autobaza.

Dacă soarta lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost o tragedie shakespeariană, soarta cumnatului său, Petre Pandrea (născut Petre Marcu), a fost un roman absurd de Kafka, scris cu vitriol și umor negru. Petre Pandrea a fost o figură unică în peisajul românesc: avocat strălucit, doctor în drept la Paris, sociolog, pamfletar de temut și, mai presus de toate, un aristocrat al spiritului care și-a asumat titlul ironic de „Mandarin Valah”.

Paradoxul vieții sale este halucinant: între anii 1930 și 1944, el a fost „avocatul roșu”, omul care i-a apărat în instanțe pe comuniștii ilegaliști (inclusiv pe Gheorghiu-Dej), salvându-i de ani grei de pușcărie. Răsplata primită după 1948 din partea foștilor săi clienți ajunși la putere a fost, previzibil, temnița.
Drama lui Pandrea a început odată cu căderea lui Pătrășcanu. Arestat prima dată în 1948, a fost deținut timp de 4 ani, până în 1952, la Ocnele Mari și Canal, fără a fi judecat. Vina sa? Refuzul obstinat de a deveni martor al acuzării împotriva cumnatului său. Pandrea cunoștea intim elita comunistă; le știa micimile, incultura și complexele, iar acest lucru îl făcea infinit mai periculos decât un simplu opozant politic.

El nu îi ura doar ideologic, îi disprețuia intelectual.
A doua arestare, survenită în 1958, l-a aruncat în infernul de la Aiud pentru încă 6 ani, până la amnistia din 1964. Aici, Petre Pandrea a scris (mental sau pe bucăți de hârtie de sac, cu un capăt de creion ascuns) capodopera sa secretă: „Memoriile Mandarinului Valah”.

Ceea ce șochează în scrierile sale nu este doar descrierea torturii, ci luciditatea chirurgicală cu care analizează „ciuma roșie”. Spre deosebire de misticii închisorilor, Pandrea a rămas un observator lumesc, acid, notând cu o ironie fină transformarea foștilor săi clienți în satrapi.
El descrie comunismul românesc nu ca pe o ideologie, ci ca pe o „dictatură a slujitorimii”, o revoltă a mediocrității împotriva elitelor.
Un episod antologic povestit de Pandrea se referă la întâlnirea din închisoare cu torționarii care, cu ani în urmă, fuseseră salvați de pledoariile sale. Umilința de a fi bătut de oameni pe care i-ai scos din pușcărie este greu de imaginat.

Totuși, Pandrea nu și-a pierdut niciodată trufia intelectuală.
În mijlocul mizeriei de la Aiud, el se comporta ca un boier rătăcit printre barbari, refuzând reeducarea și păstrându-și demnitatea prin scris.
Jurnalele sale, îngropate în grădina casei după eliberare și recuperate miraculos după 1989, sunt considerate astăzi cea mai completă radiografie psihologică a liderilor comuniști din perioada Dej.
Eliberat în 1964, Petre Pandrea a trăit ultimii 4 ani de viață într-o sărăcie lucie, fiind interzis ca avocat și scriitor.

A murit în 1968, lăsând în urmă o profeție sumbră despre viitorul României, avertizând că efectele „tâmpirii sistematice” a populației se vor simți timp de generații. El rămâne exemplul avocatului care a crezut în justiție într-o țară care a abolit-o, un spirit enciclopedic strivit de cizmele celor pe care i-a ajutat să se încalțe.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Această informație de presă îmi confirmă TEORIA că, INSTAURAREA COMUNISMULUI a atrofiat DEMNITATEA poporului român.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Această informație de presă îmi confirmă TEORIA că, INSTAURAREA COMUNISMULUI a atrofiat DEMNITATEA poporului român.
3. Pe net circulă informația,
Istorie la Culcare
23.01.2026
Într-un regim totalitar, cea mai perversă formă de represiune nu este închisoarea, ci azilul psihiatric.
Într-un regim totalitar, cea mai perversă formă de represiune nu este închisoarea, ci azilul psihiatric.
Dacă închisoarea te transformă în martir, azilul te transformă în „nebun”, anulând credibilitatea cuvintelor tale.
Împotriva acestui mecanism diabolic s-a ridicat, în anul 1977, un singur om din interiorul sistemului medical: doctorul Ion Vianu.
Fiu al marelui estetician Tudor Vianu, Ion Vianu avea o carieră universitară strălucită înainte și făcea parte din elita intelectuală a Bucureștiului.
Ar fi putut trăi liniștit, închizând ochii, dar conștiința sa a refuzat să accepte transformarea medicinei în instrument de tortură.
În anii '70, Securitatea adoptase modelul sovietic: disidenții care criticau partidul nu mai erau judecați public, ci erau trimiși la psihiatrie cu diagnostice inventate, precum „paranoia revendicativă” sau „psihopatie marginală”.

Logica era simplă: într-o societate socialistă perfectă, doar un nebun ar putea fi nemulțumit. Ion Vianu, lucrând la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Universitar, a văzut direct cum oameni perfect sănătoși erau distruși chimic cu neuroleptice puternice, doar pentru că scriseseră scrisori la Europa Liberă.
Momentul rupturii s-a produs în primăvara anului 1977, odată cu apariția Mișcării Paul Goma. Ion Vianu a făcut gestul neimaginabil pentru un medic de poziția sa: a aderat public la mișcare și a devenit primul psihiatru român care a denunțat, într-un text scris, folosirea psihiatriei ca armă politică.

El a dezvăluit Occidentului că spitalele de psihiatrie (precum cele de la Bălăceanca, Poiana Mare sau Dr. Petru Groza) deveniseră anexe ale Securității.
Curajul său l-a transformat imediat într-o țintă. A fost hărțuit, anchetat și amenințat cu moartea.

Casa i-a fost vandalizată, iar cariera universitară distrusă peste noapte.
Securitatea i-a pus în vedere că singura alternativă la închisoare este exilul.
Forțat să emigreze în iulie 1977, Ion Vianu s-a stabilit în Elveția, unde nu a tăcut.
Dimpotrivă, a devenit „coșmarul” regimului de la Geneva.
Mărturiile sale în fața organismelor internaționale au dus la condamnarea României pentru abuzuri psihiatrice, o lovitură de imagine devastatoare pentru Nicolae Ceaușescu, care încă poza în lider umanist.
Ion Vianu a demonstrat că „nebunia” nu era la cei care strigau împotriva dictaturii, ci la cei care construiseră un sistem bazat pe minciună.

El a salvat onoarea halatului alb într-o perioadă în care mulți colegi de breaslă semnau internări forțate la comanda ofițerilor de Securitate.
După 1989, s-a întors în țară prin cărțile și eseurile sale (precum „Amintiri în dialog” cu Matei Călinescu), rămânând un reper moral de necontestat.
COMENTARII
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Legat de acțiunea Psihiatria a ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a pretins că:
a. Acțiunea prin care s-a dorit internarea mea forțată la Psihiatrie a fost o normalitatea, pentru a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam și pe care timpul le-a confirmat.
b Decizia prin care am câștigat procesul cu statul român la CEDO, a fost numită de Maestrul Arsenie Bocancea ca fiind o ”EROARE JURIDICĂ”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că iți poate crește ratingul doar după o internare fie și voluntară la balamuc.

Doar așa vei putea ieși din ,,bula compulsivă`` în care te-a ,,intemnițat `` doamna Tataru.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic, deoarece în discuție este vorba despre liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic, deoarece în discuție este vorba despre liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist
1. Site-ul Jurnalul.ro din data de 23.01.2026 a publicat informația, ”Dosarul Clotilde Armand, caz-școală de tergiversare până la prescripție: 10 amânări succesive, un an până la „adio, condamnare””.
Citez:
”Clotilde Armand protestează față de tergiversarea dosarelor, în timp ce beneficiază de rostogolirea termenelor în propriul dosar penal.
Declanșată în decembrie 2025, operațiunea „Recorder” împotriva CSM și a președintei ÎCCJ Lia Savonea a reactivat „oastea” USR și #rezist „specializată” pe justiție. Unul dintre personajele reactivate a fost ex-primărița USR de la sectorul 1, Clotilde Armand, care a criticat, cu acest prilej, tergiversarea dosarelor, până la împlinirea prescripției, pentru corupți. În același timp, Clotilde Armand, care este trimisă în judecată pentru conflict de interese, beneficiază personal de astfel de tergiversări. Dosarul său penal, trimis în instanță în aprilie 2024, a stat pe camera preliminară până în februarie 2025. Iar din februarie 2025 până în ianuarie 2026, termenele de judeată au fost amânate succesiv. Faptele, care ar fi fost săvârșite în anul 2022, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la cinci ani, iar termenul de prescripție generală se împlinește în cinci ani.
În decembrie 2025, când a fost declanșată operațiunea „Documentarul Recorder”, USR și grupările #rezist s-au reactivat, ca în vremurile „bune” din perioada 2017 – 2018. Care mai de care a ieșit cu proteste de stradă sau cu inițiative de modificare a legilor privind justiția sau legislația penală.
Printre „gurile de tun” ale propagandei USR anti-CSM și antiactuala conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la momentul operativ s-a aflat și fosta primăriță USR a Sectorului 1, Clotilde Armand. Aceasta scria, într-o postare de pe contul său de Facebook din 12 decembrie 2025: „Cazul găștii Savonea trebuie să ajungă la CSAT” și că „atunci când dosarele sunt plimbate ani de zile, când procurorii sunt schimbați, până iese care trebuie, când completuri sunt manipulate, iar mari cazuri se sting prin prescripție, nu mai avem o problemă punctuală, ci o vulnerabilitate sistemică”.
În paralel, USR a formulat zece propuneri pentru „debaronizarea” justiției și întărirea luptei împotriva corupției. Un punct aflat pe lista propunerilor se intitulează „evitarea prescripției și a tergiversărilor”.
Prescripția generală, în cinci ani
Una dintre persoanele care beneficiază de tergiversarea dosarelor până la riscul prescripției răspunderii penale este chiar Clotilde Armand. Reamintim că în data de 25 aprilie 2024, fosta primăriță progresistă a sectorului 1 a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane (fosta infracțiune de conflict de interese în materie penală), faptă care este pedepsită de către articolul 301 din Codul penal cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Conform articolului 154 din Codul penal, prescripția generală în cazul faptelor pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de trei ani, dar care nu depășește cinci ani se împlinește în cinci ani. Faptele pentru care Clotilde Armand a fost trimisă în judecată au început să fie comise în luna aprilie a anului 2022 și s-au încheiat în luna iulie a anului 2022, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție generală, în acest caz, ar urma să se împlinească în iulie 2026.
Dosarul lui Clotilde Armand a ajuns, pe fond, la Judecătoria Sectorului 1 București, în luna aprilie a anului 2024. Cu toate acestea, el a stat pe cameră preliminară nu mai puțin de 10 luni.
Pe camera preliminară, din aprilie 2024 până în februarie 2025
Judecata pe fond a început abia la data de 13 februarie 2025, când procesul a fost amânat pentru lipsă de apărare. S-a reluat la 6 martie 2025, când judecata s-a amânat din nou, pentru administrarea probelor propuse. La data de 27 martie 2025, procesul s-a mai amânat încă o dată, tot în vederea administrării probelor propuse.
Reluată la data de 17 aprilie 2025, judecata a fost amânată din nou, de data aceasta pentru audierea martorilor. La termenul din data de 8 mai 2025, s-a dispus o nouă amânare, tot în vederea administrării probelor propuse. Același lucru s-a întâmplat și la următorul termen, care a avut loc la data de 19 iunie 2025, când instanța a dispus o nouă amânare.
Lucrurile au continuat în aceeași manieră. Astfel, la termenul din 10 iulie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a dispus amânarea, pentru administrarea probelor propuse, urmând ca procesul să fie reluat în data de 11 septembrie 2025, după vacanța judecătorească.
Numai că, pe 11 septembrie 2025, judecătorul de caz a luat act de Hotărârea nr. 5 din 22 august 2025 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a dispus suspendarea activității de judecată și amânarea cauzelor, din cauza grevei magistraților, ca formă de protest față de intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan (sprijinit de USR și, implicit, de Clotilde Armand) de a tăia pensiile de serviciu, drept pentru care s-a decis că nu se poate judeca prezentul dosar la acest termen.
A beneficiat și de greva magistraților
După încetarea grevei magistraților, la data de 23 octombrie 2025, procesul fostei primărițe USR de la sectorul 1 s-a reluat. Dar tot cu o amânare, în vederea administrării probelor propuse. Iar la termenele din datele de 4 decembrie 2025 și 16 decembrie 2025, ședințele de judecată au fost, de asemenea, amânate, procesul urmând să fie reluat, ieri, 22 ianuarie 2026.
Astfel, în timp ce prescripția în acest caz se împlinește în cinci ani, zece luni s-au pierdut pe camera preliminară, iar alte 11 luni prin amânări succesive pe fond. În total, 21 de luni.
O soluție pe fond, la Judecătoria Sectorului 1, în acest dosar, indiferent de natura ei, nu va fi una definitivă, ea urmând, mai mult ca sigur, ca, în funcție de verdict, să fie atacată cu apel fie de către procurori, fie de către inculpata Clotilde Armand, la Tribunalul București. Până în iulie 2027, mai sunt 18 luni, cu trei luni mai puțin decât perioada în care dosarul s-a aflat, pe fond, cel puțin până acum, la Judecătoria Sectorului 1.
Anul viitor îi expiră și interdicția de a ocupa funcții publice
Clotilde Armand a fost deja „condamnată” administrativ, la finalul anului 2024, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a confirmat verdictul Agenției Naționale de Integritate de conflict de interese. Ca urmare, ea nu a mai putut ocupa funcția de senator ales al României și nu va mai putea ocupa nicio altă funcție publică aleasă sau numită pentru o perioadă de trei ani. Această interdicție expiră, de asemenea, în anul 2027.
În penal, pe lângă pedeapsa cu închisoatrea cuprinsă între 1 și 5 ani, fapta de conflict de interese pentru care Clotilde Armand a fost trimisă în judecată mai prevede pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică tot pentru o perioadă de trei ani. Cu alte cuvinte, intervenirea prescripției răspunderii penale sau tergiversarea soluționării dosarului penal în instanță ar putea face posibil ca, în anul electoral 2028, Clotilde Armand să poată candida, din nou, la alegeri. Adică, s-ar întâmpla exact ce reclamă Clotilde Armand pe Facebook, în cadrul campaniei anti-CSM și antiactuala conducere a ÎCCJ.
Fosta primăriță USR a Sectorului 1 a fost anchetată și trimisă în judecată pentru că, în calitate de edil, în 2022, a semnat o dispoziție prin care s-a numit pe sine ca manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, finanțat din fonduri europene. Ulterior, a semnat mai multe dispoziții prin care și-a majorat propria indemnizație.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Aceasta este JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist.
Citez:
”Conform articolului 154 din Codul penal, prescripția generală în cazul faptelor pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de trei ani, dar care nu depășește cinci ani se împlinește în cinci ani.

Faptele pentru care Clotilde Armand a fost trimisă în judecată au început să fie comise în luna aprilie a anului 2022 și s-au încheiat în luna iulie a anului 2022, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție generală, în acest caz, ar urma să se împlinească în iulie 2026.
Dosarul lui Clotilde Armand a ajuns, pe fond, la Judecătoria Sectorului 1 București, în luna aprilie a anului 2024. Cu toate acestea, el a stat pe cameră preliminară nu mai puțin de 10 luni.”

2. Site-ul Jurnal de Vrancea din data de 23.01.2026 a publicat informația ”Natașa Simion, fost director al Colegiului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu”.
Citez:
”Procurorii au dispus trimiterea în judecată a Simonei Natașa, până de curând director al Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, într-un dosar de abuz în serviciu, în formă continuată.
Potrivit dosarului întocmit de procurori, faptele ar fi fost comise în perioada 2022–2024 și sunt legate de modul în care au fost organizate și desfășurate ședințele Consiliului de Administrație al unității de învățământ.

Ancheta arată că directoarea ar fi încălcat mai multe prevederi legale din legislația educației și a dialogului social.
Concret, procurorii susțin că, la ședințele Consiliului de Administrație din 20 ianuarie, 25 ianuarie și 1 februarie 2022, nu au fost transmise convocări către liderul sindical SIP FEN Vrancea, Roșcan Paulina, deși legea prevedea acest lucru.
De asemenea, la ședința din 1 iulie 2022, Consiliul de Administrație ar fi votat, fără temei legal, excluderea liderei sindicale din acest organism. Decizia ar fi fost luată la propunerea directoarei, în condițiile în care Roșcan Paulina nu a fost convocată la ședință și nu a fost prezentă pentru a-și susține punctul de vedere.
Un alt episod menționat în rechizitoriu vizează ședința din 16 ianuarie 2024, când directoarea ar fi dispus excluderea aceleiași persoane din sala de ședință, împiedicând-o astfel să își exercite atribuțiile de lider sindical.
Pentru aceste fapte, Simion Natașa este acuzată de abuz în serviciu în formă continuată, infracțiune prevăzută de Codul penal. Instanța urmează să stabilească și cheltuieli judiciare în valoare de 500 de lei, care vor fi suportate de inculpată.
În același timp, procurorii au decis disjungerea unei părți din dosar și formarea unui nou dosar penal. Acesta va viza sesizarea formulată de Roșcan Paulina privind comportamentul consilierului local (Focșani) Costel Bîrsan în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 16 ianuarie 2024, precum și nereguli constatate în urma unui control al Ministerului Educației desfășurat la colegiu în februarie 2023.
Noul dosar se referă la posibile fapte de purtare abuzivă și abuz în serviciu, în legătură cu angajări pe perioadă determinată pe funcția de secretar.
Cazul va fi analizat de instanța de judecată, care va decide dacă acuzațiile se confirmă sau nu. Până la o hotărâre definitivă, persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Spectacol nu glumă!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,am o nelamurire: din informațiile mele (poate-s greșite, deși..) membru în consiliu era un jurist care era de partea directoarei.

Acesta nu s-a sesizat că directoarea încalcă legea? Nu i-a spus ca este pe contrasens?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; România este o țară de juriști și psihologi.
Rog să ai în vedere că, Nicușor Halici a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, iar președintele Consiliului Legislativ din România este inginerul mecanic de Caracal, Florin Iordache - Ciordache.
Noapte bună România!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Juristul este un prieten de-ai tai(de-al tău).
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Așa o fi, dar nu știu la cine te referi.
Nu uita că în relația cu mine, Maestrul Arsenie Bocancea a fost avocat al diavolului, iar în speța Mr.Gh.Pastia s-a autodepășit.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cercetează și vei afla!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Costel Bîrsan știu că a fost în CA la Liceul Pedagogic.
Este posibil ca împreună cu Costel Bîrsan în CA de la Liceul Pedagogic să fi fost și consilierul PNL din CL Focșani, Corneliu Dumitru Gheoca, dar acest subiect este divertisment.

Eu urmăresc cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC al politicienilor mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care cred că se va manifesta mâine 24.01.2026.
D. Arsenie Boca, primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici
1. Pe net circulă informația,
”Simona Poghirc
TERAPIA PRIN CULTURĂ
21.01.2026
Povestea profesorului de la Sibiu
În anii ’50, pe vremea prigoanei comuniste, Arsenie Boca era deja considerat un om „periculos” de către Securitate. Nu pentru arme, nu pentru politică, ci pentru influența uriașă pe care o avea asupra oamenilor. Deși era urmărit, anchetat, mutat forțat dintr-o parte în alta, oamenii continuau să-l caute.
Printre ei se afla un profesor universitar din Sibiu, om rațional, ateu declarat, care mergea la biserică doar la înmormântări. Soția lui, însă, era grav bolnavă – medicii îi spuseseră clar că nu mai există soluții. Femeia slăbea pe zi ce trecea, iar durerea o consuma.
Disperată, ea i-a cerut soțului:
„Du-mă la părintele Arsenie.”
Profesorul a refuzat categoric:
„Nu cred în preoți, în minuni și în superstiții.”
După câteva săptămâni, când femeia nu se mai putea ridica din pat, el a cedat. Nu din credință, ci din iubire și neputință.
Au ajuns la Prislop. Era multă lume. Când au intrat în fața părintelui Arsenie, profesorul a vrut să explice situația medicală, cu termeni științifici. Arsenie Boca l-a oprit calm și i-a spus:
„Nu tu ai adus-o aici. Ea m-a chemat.”
Apoi s-a întors spre femeie și i-a vorbit încet, câteva minute. Nu se știe exact ce i-a spus. La final, i-a spus doar atât:
„Ridică-te și mergi acasă. Mai ai treabă în lumea asta.”
Profesorul a zâmbit ironic. Dar femeia s-a ridicat singură. Nu complet vindecată, nu brusc. Dar pe picioarele ei.
În lunile următoare, starea ei s-a îmbunătățit constant. Analizele nu mai arătau nimic din ce fusese înainte. Medicii au vorbit despre „remisie inexplicabilă”.
Profesorul nu a devenit fanatic. Nu a ținut discursuri religioase. Dar, ani mai târziu, le spunea studenților lui:
„Există lucruri pe care știința încă nu le poate măsura. Eu le-am văzut.”
După moartea părintelui Arsenie Boca, același profesor mergea în fiecare an la mormântul lui, în tăcere. Aprindea o lumânare și pleca. Fără să spună nimănui.
De ce această poveste este uimitoare
Nu pentru că ar vorbi despre o minune spectaculoasă,
ci pentru că a schimbat un om care nu voia să fie schimbat.
Arsenie Boca nu a convins prin forță.
Nu a argumentat.
Nu a demonstrat.
A fost, pur și simplu, o întâlnire care a lăsat urme.
Sursa: Adrian Prisecaru
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această postare am distribuit-o de pe pagina de Facebook a d-nei Coca Manolescu și o consider dedicația Domniei sale pentru tine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Isus se spune că a vindecat mulți oameni.

Nu este singurul vindecător din istoria creștinismului și nici singurul din toate religiile.
De fiecare dată când vindeca pe cineva spunea: ,, „credința ta te-a vindecat”.
Credința trebuie inteleasa ca deschiderea omului către Dumnezeu.
Omul nu este pasiv la actul vindecarii, omul participă prin încredere, Dumnezeu prin har.
Vindecarea nu este magie, nu este un act unilateral. Omul trebuie sa fie deschis, receptiv.
Pe tema vindecării prin harul divin și credință este mult de discutat.
Se pot aduce așa-zis argumente teologice cât și argumente cu adevărat științifice.
Eu cred că omul nu are nevoie de intermediari în relația cu Dumnezeu.
Fiecare, singur își găsește calea către El.
Dar ceea ce vreau să spun și o fac cu convingere este ca între Religie și Dumnezeu nu exista nicio legătură.
Religia a confiscat persoana lui Dumnezeu pentru propriul interes.
Omul nu are nevoie de intermediari, de biserica , de preoți, pentru a-și încredința sufletul și destinul lui Dumnezeu.
O poate face direct, fără acești samsari, puțini dintre ei cu credință și foarte puțini cu har.
Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Fake news! Și dracii au credință și chiar se cutremură de pedeapsa divină, numai că ei, tot draci rămân.

Atâta timp cât calci în picioare Evanghelia lui Iisus Hristos, care este Dumnezeu și care ne-a arătat calea de urmat, ești pe o cale moartă, care duce spre pierzania sufletului.
Scopul omului pe pământ este mântuirea sufletului și Cel care S-a jertfit pentru noi, ne-a dat și cheia mântuirii.
Cine are urechi de auzit, să audă!
Valentin Burlacu
Coca Manolescu , ușor , stimată doamnă! Ce va ofuscati atât?

În primul rând, postarea nu va era neapărat adresată.
În al doilea rând, v-am spus zilele anterioare ca nu am ce discuta cu dumneata.
Cu becalienii nu ajungi nicăieri, de aceea trebuie evitați.
Sunt de-ai noștri, sunt printre noi, dar este bine să nu ne combinam.
Fie la ei acolo, cu ale lor! Ei vor împărați Cerul.
Asta e, nu toți aspirăm la nemurire, la loc însorit și cu verdeață.
Că nu ați înțeles mare lucru din ce am scris, nu mă mira.
V-am mai spus că voi , fundamentaliștii creștini sunteți rigizi la minte , aveți un comportament inflexibil, nu acceptati și alte opinii.
Vă credeți deținătorii adevărului absolut, aveți acel aer de superioritate de tip becalian.
Să fiți sănătoasă și baftă la ,,Judecată de Apoi``!
Vă salută un liber cugetător!
Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Dacă nu suportați comentariile, nu mai scrieți. Osebiti-vă!
Valentin Burlacu
Coca Manolescu , dacă vă place să vă bagați în seamă, vă privește.

Puteți comenta ce doriți, dar nu va adresati mie. Pentru mine nu existați.
Fug de becalieni ca dracul de tămâie. Țara-i plina de bigoti .
Suntem în secolul XXI , nu în Evul Mediu.
Credința este în suflet, nu trebuie expusă precum chiloții pe sârmă.
Poate înțelegi ceva, deși mă îndoiesc.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru numește ”sofisticata operă” scrierile pe care le postez pe Facebook, dar nu le citește, deoarece consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
Realizarea acestor scrieri înseamnă puțină muncă.
Când am recitit dialogul pe care l-ai avut cu d-na Coca Manolescu de la scrierea pe care am postat-o azi, 22.01.2026, pe Facebook, am râs singur.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul fostului episcop al Hușilor, Cornel Onilă, menținând condamnarea pentru viol și abuzuri sexuale asupra unor elevi de seminar. Decizia închide toate demersurile judiciare prin care acesta a încercat reducerea pedepsei sau prescrierea faptelor.
În timpul procesului, desfășurat în regim nepublic, la dosar au fost depuse caracterizări favorabile transmise instanței de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: IPS Ioachim (Arhiepiscopul Romanului și Bacăului), IPS Irineu (Arhiepiscopul Alba Iuliei) și PS Andrei (Episcopul Covasnei și Harghitei).

Documentele ar fi invocat speranța unei îndreptări morale și, în unele cazuri, posibilitatea reluării activității pastorale.
Condamnarea vizează multiple fapte de viol și abuz sexual asupra minorilor, comise în perioada în care Cornel Onilă deținea funcții de conducere în Episcopia Hușilor, alături de arhimandritul Sebastian Jitaru.

Ancheta a inclus probe video, declarațiile victimelor și expertize criminalistice, considerate autentice și solide de instanță.
Fostul episcop nu a recunoscut faptele și nu și-a exprimat regretul, contestând probele până la capăt, inclusiv prin susținerea că imaginile ar fi fost falsificate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Judecătorii au respins aceste apărări, apreciind probatoriul ca fiind coerent și concordant.
Cazul ridică semne de întrebare serioase privind modul în care instituția bisericească a gestionat situația unui ierarh acuzat și ulterior condamnat definitiv pentru infracțiuni extrem de grave.

Până în prezent, Biserica Ortodoxă Română nu a oferit un punct de vedere oficial cu privire la demersurile celor trei ierarhi.
ÎCCJ a pus capăt definitiv cazului Cornel Onilă.

Condamnare menținută pentru viol și abuzuri sexuale asupra minorilor. Rolul controversat al unor ierarhi ai BOR - News Moldova
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În legătură cu aceste apucături dosnice, pe net circulă un videoclip, în care Cristian Rizea face niște afirmații, în opinia mea, foarte scandaloase.
În legătură cu un anumit Bobeică de la Paris și introducerea lui Victor Ponta în ”lumea bună”, același lucru l-a spus și Marian Vanghelie într-un videoclip care a circulat pe net.
Profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, a afirmat că, Ciprinel de Buzău și Vrancea ar avea și el apucături dosnice, dar eu nu știu pe ce s-au bazat respectivele afirmații.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , povești vechi, cunoscute. O ciorba reincalzita, marca Rizea.

Poate ca Rizea se spovedește și ce a făcut la Penitenciarul Jilava....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pe net au circulat niște fotografii cu Cristian Rizea aflându-se în vacanță cu o șefă SRI, din perioada în care REPETENTUL Florian Coldea era SCULĂ & SCULĂ.
În concluzie, nu cred că Cristian Rizea bate câmpii, ci cred că arată pisica la unul și la altul, de la vârful Regimului Securist Postdecembrist.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Rizea este purtătorul de cuvânt al celor care-i tot livrează povestiri despre fosti si foste. Este un melanj de minciuna și adevar.

Fii atent ca vorbește doar de foste ,,glorii,``, nu de actuali. De ce oare?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acest lucru l-am sesizat și eu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și de ce nu o face?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Rizea cred că a fost băgat la înaintare de REPETENTUL Florian Coldea și echipa lui, pentru a le arăta pisica actualelor ”glorii”, prin ceea ce postează despre vechile ”glorii”.
Practic, este vorba despre expresia, ”În fața mea nu a rezistat nimeni și în final și-a scos masca”, folosită de o grupare de tip mafiot, care au devalizat România, pentru a intimida o altă grupare de tip mafiot, care a devalizat România.
În cazul meu, nefiind șantajabil, am prevăzut sentimentul de groază, prin scoaterea măștii proprii în fața oglinzii, aspect care am sesizat că s-a reținut.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am văzut un videoclip în care Cristian Rizea l-a atacat pe Alexandru Nazare, care ar fi implicat într-o afacere cu diamante.
Dezvăluirile lui Cristian Rizea nu le comentez în niciun fel, dar cei vizați de atacurile lui, îl pot acționa în instanță.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acest lucru l-am sesizat și eu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și de ce nu o face?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Rizea cred că a fost băgat la înaintare de REPETENTUL Florian Coldea și echipa lui, pentru a le arăta pisica actualelor ”glorii”, prin ceea ce postează despre vechile ”glorii”.
Practic, este vorba despre expresia, ”În fața mea nu a rezistat nimeni și în final și-a scos masca”, folosită de o grupare de tip mafiot, care au devalizat România, pentru a intimida o altă grupare de tip mafiot, care a devalizat România.
În cazul meu, nefiind șantajabil, am prevăzut sentimentul de groază, prin scoaterea măștii proprii în fața oglinzii, aspect care am sesizat că s-a reținut.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am văzut un videoclip în care Cristian Rizea l-a atacat pe Alexandru Nazare, care ar fi implicat într-o afacere cu diamante.
Dezvăluirile lui Cristian Rizea nu le comentez în niciun fel, dar cei vizați de atacurile lui, îl pot acționa în instanță.
2. Pe net circulă informația,
”Cristi Valentin Misăilă
Unirea Principatelor Române, o lecție nemuritoare de istorie pentru toți românii!
Am demarat, astăzi, activitățile dedicate aniversării a 167 ani de la Unirea Principatelor Române prin evenimente care au adus împreună istoria, respectul pentru cultura tradițională și performanța în educație.
În această dimineață, alături de viceprimarii Traian Negulescu și Adrian Vulpoiu, consilierul personal Mircea Mugur, am participat la o lecție de istorie împreună cu invitații Simpozionului internațional de istorie ”Uniți prin istorie, spațiul românesc”. Alături de noi au fost frații noștri din Republica Moldova, de la Bălți.
Cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române, cele două colegii emblematice ale municipiului Focșani, Colegiul Naţional „Unirea” și Colegiul Național „Al. I. Cuza” au fost premiate în semn de recunoștință pentru performanțele în educație și dedicarea în formarea generațiilor de focșăneni. Cele două colegii de referință ale Municipiului Focșani sunt embleme ale educației la nivel național, cu zeci de medaliați la concursuri și olimpiade internaționale, adevărați ambasadori ai orașului nostru care ne-au făcut mândri prin performanțele obținute de-a lungul vremii.
Am încheiat seara cu o Gală aniversară dedicată doamnei cântecului popular, Maria Murgoci, Cetățean de onoare al Municipiului Focșani. Un omagiu pentru un artist care și-a dedicat viața păstrării și promovării tradițiilor românești.
Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor continua, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, în Piața Unirii unde îl vom avea invitat pe Președintele României, domnul Nicușor Dan.
Vă așteptăm în Piața Unirii, de la ora 11.00, să ne prindem în Hora Unirii!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă nu se ”rebrenduia” contul ”Focșani, dragostea mea”, așa cum ai pretins, crezi că primarul Cristi Valentin Misăilă își mai permitea, ca după modelul EXHIBIȚIONISMULUI RELIGIOS pe care l-a prestat în speța Mr.Gh.Pastia, să facă și EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC?
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Stimată Doamnă, când v-a contrazis pe D-voastră, prietenul Valentin Burlacu a vrut să vă demonstreze că este COCOȘ nu CLAPON, dar întrebare pe care i-am adresat-o în comentariul de mai sus, mi-a ignorat-o.

3. Ziarul de Vrancea din data de
22 ian 2026 a publicat articolul ”Vrancea investește masiv în apă și canalizare: peste 155 milioane lei pentru servicii moderne și tarife echilibrate”.
Citez:
Citez:
”Consiliul Județean Vrancea anunță proiecte majore în 2026 pentru apă potabilă de calitate, infrastructură modernă și dezvoltare durabilă în toate localitățile județului
Apă de calitate pentru toți vrâncenii, o prioritate strategică în 2026
Prin intermediul unui comunicat de presă transmis miercuri, 21 ianuarie 2026, la ora 09:25, Biroul de Presă al Consiliul Județean Vrancea a făcut publice detalii importante privind investițiile programate în infrastructura de apă și canalizare la nivelul județului.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu conducerea Compania de Utilități Publice SA, în cadrul căreia au fost analizate proiectele aflate în derulare și investițiile planificate pentru anul 2026.
Infrastructura de apă și canalizare, esențială pentru dezvoltarea județului Vrancea
Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților din Vrancea, în contextul în care serviciile de apă și canalizare reprezintă infrastructură publică de bază. Județul Vrancea se remarcă deja la nivel național prin calitatea apei potabile, considerată una dintre cele mai bune din România, iar administrația județeană își propune să mențină acest standard ridicat.
Un obiectiv major îl reprezintă identificarea de soluții concrete pentru prevenirea creșterii tarifelor, astfel încât vrâncenii să beneficieze în continuare de prețuri corecte și decente pentru serviciile de apă.
Direcții clare de investiții în 2026
Pentru anul în curs, Consiliul Județean Vrancea și CUP SA au stabilit mai multe direcții strategice de acțiune:
reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare;
construirea și modernizarea stațiilor de tratare și epurare;
investiții pentru reducerea pierderilor de apă din rețea;
înlocuirea contoarelor vechi cu contoare electromagnetice moderne, cu citire la distanță;
monitorizarea strictă a calității lucrărilor și refacerea infrastructurii rutiere afectate de intervenții.
Proiecte strategice în Focșani, Adjud și zona de deal a județului
Printre cele mai importante investiții aflate în derulare în 2026 se numără magistrala de apă care va alimenta zona de deal a județului Vrancea, din sursa Babele, lucrările la stația de tratare și deferizare din Adjud, precum și realizarea unui bazin de retenție în zona Vâlcele din municipiul Focșani, proiect pentru care urmează să fie lansată licitația de lucrări.
Peste 155 milioane lei investiți în infrastructura de apă
Valoarea totală a investițiilor estimate pentru anul 2026 depășește 155 milioane lei. Din această sumă, peste 28 milioane lei provin din fondul propriu de investiții al CUP, iar mai mult de 127 milioane lei sunt asigurați din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Declarație oficială
„Viziunea mea este clară: dezvoltare echilibrată în toate localitățile – întregul județ trebuie să beneficieze de investiții. Apa și canalizarea sunt servicii publice esențiale. În Vrancea avem apă potabilă de calitate, una dintre cele mai bune ape de robinet din România. Vreau prețuri corecte și decente și insist pe soluții concrete pentru diminuarea costurilor, astfel încât prețul apei să nu crească. Modernizarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare contribuie direct la dezvoltarea durabilă a județului și la creșterea calității vieții”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Mircea Pavel”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pentru președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, 1 aprilie este în fiecare zi?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, mă bucur ca vrâncenii au asemenea oameni gospodari.

Dacă mergeți așa , veți ieși din sărăcie ,ignoranță și nepăsare.
Totuși, am auzit ca sunt localitati cu canalizare nefuncțională datorită deficiențelor tehnice de construcție, că utilizatorilor le intra apa in curți atunci când plouă, căminele de racord refulând in curti si locuinte.
Oamenii ,,bârfesc`` că măsurătorile s-au făcut din satelit fără să se țină cont de particularitățile terenului, de amplasarea locuintelor, etc.
În teren nu a fost decât constructorul care ,, a respectat proiectul`` chiar dacă era evident ca instalatia nu va funcționa în parametrii sau ca oamenii nu au cum să evacueze gravitational apele uzate din locuinte deoarece reteaua publica/caminul de racord este sub nivelul retelei interioare de canalizare. Ei spun ca s-au plans la autoritățile locale și judetene, dar li s-a închis usa-n nas.
Eu vreau sa cred ca toate-s doar barfe ale opozanților sistemului, ale putiniștilor, ale celor care nu vor ridicarea nivelului de trai și civilizatie-ptiu drace, mă trezesc la plenara CC a PCR!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, și eu cred același lucru.
În ceea ce-l privește pe președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, îmi mențin curiozitatea de a afla, ce ȘTIE să FACĂ la modul CONCRET.
În campania electorală din din anul 2020 avea un videoclip în care crăpa niște lemne la o persoană în vârstă din zona de munte a jud,Vrancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Tu pui la îndoială capacitatea unui politician?

Ei sunt chintesența societății, sunt ,,al cincilea element``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu numai că pun la îndoială capacitatea politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar mă și aflu în ”RĂZBOI” cu ei, iar lupta se duce la baionetă.
PS Nu întâmplător mi-am prezentat pedigriul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
Grosu Ulise
Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești, în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine, Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?

În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toata în țara.

În 2025, România avea o rezerva de 104 tone, din care 60% la Bank of England, Londra, și 40% in tara. In 2025 , datoria publica a Romaniei este de aprox 60% din PIB, a Bulgariei, de doar 24%. Statul bulgar se imprumuta la dobanzi de 3,1-3,6 %, noi,cu cca 6%.
Bulgarul de rand, la credite ipotecare: 2.5% – 3.5%, la credite de consum: 6% – 8%: românul de rând, la credite ipotecare: 7% – 9%, la credite de consum: 10% – 15%.
Sunt statistici, nu fake , nu basme!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Și cine se face vinovat pentru acest lucru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tu, române , ,,cetățean Kane``...măreție, falsa fericire, decădere, dor după ,,inocența pierdută``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Eu mi-am făcut numărul la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde am calitatea de SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI nu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, așa cum ai tu.

2. Ziarul Cotidianul din data de 24.01.2026 a publicat articolul ”Ludovic Orban, nemilos cu cei care l-au huiduit pe președinte: „Derbedei””.
Citez:
Ludovic Orban, fost premier și fost președinte al PNL, sare în apărarea președintelui Nicușor Dan, după ce șeful statului a fost huiduit la Focșani și la Iași, sâmbătă. Acesta a declarat despre protestatari că „nu sunt patrioți”, ci „derbedei”.
„Cei care vin organizați să huiduie Președintele României de ziua Unirii Principatelor și în timpul intonării imnului național nu sunt patrioți. Sunt doar derbedei care își bat joc de țară, de istoria și de simbolurile naționale! Reacția lui Nicușor Dan este o lecție din care sper să învețe măcar o parte dintre ei”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.
Orban, demis de președinte anul trecut
Mesajul de susținere al lui Ludovic Orban pentru Nicușor Dan vine într-un context tensionat pentru ambii. În noiembrie, șeful statului l-a demis pe Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial pe politică internă, după o declarație a acestuia din urmă despre Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitelei de la acel moment.
„Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea preşedintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicuşor Dan”, a fost declarația lui Ludovic Orban care l-a nemulțumit pe Nicușor Dan.
În decembrie, la o lună de la demitere, Ludovic Orban a postat un mesaj pe Facebook în care ironiza intenția lui Nicușor Dan de a iniția un referendum în interiorul corpului magistraților. Fostul premierul numea intenția președintelui „așa zisul referendum”. „Este un demers inutil, care poate deveni chiar contraproductiv”, a completat Ludovic Orban.
Valentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă:
”„Cei care vin organizați să huiduie Președintele României de ziua Unirii Principatelor și în timpul intonării imnului național nu sunt patrioți. Sunt doar derbedei care își bat joc de țară, de istoria și de simbolurile naționale! Reacția lui Nicușor Dan este o lecție din care sper să învețe măcar o parte dintre ei”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.”
În legătură cu circarul politic Ludovic Orban, citez:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
Citez:
Ludovic Orban, fost premier și fost președinte al PNL, sare în apărarea președintelui Nicușor Dan, după ce șeful statului a fost huiduit la Focșani și la Iași, sâmbătă. Acesta a declarat despre protestatari că „nu sunt patrioți”, ci „derbedei”.
„Cei care vin organizați să huiduie Președintele României de ziua Unirii Principatelor și în timpul intonării imnului național nu sunt patrioți. Sunt doar derbedei care își bat joc de țară, de istoria și de simbolurile naționale! Reacția lui Nicușor Dan este o lecție din care sper să învețe măcar o parte dintre ei”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.
Orban, demis de președinte anul trecut
Mesajul de susținere al lui Ludovic Orban pentru Nicușor Dan vine într-un context tensionat pentru ambii. În noiembrie, șeful statului l-a demis pe Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial pe politică internă, după o declarație a acestuia din urmă despre Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitelei de la acel moment.
„Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea preşedintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicuşor Dan”, a fost declarația lui Ludovic Orban care l-a nemulțumit pe Nicușor Dan.
În decembrie, la o lună de la demitere, Ludovic Orban a postat un mesaj pe Facebook în care ironiza intenția lui Nicușor Dan de a iniția un referendum în interiorul corpului magistraților. Fostul premierul numea intenția președintelui „așa zisul referendum”. „Este un demers inutil, care poate deveni chiar contraproductiv”, a completat Ludovic Orban.
COMENTARII
Grosu UliseValentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă:
”„Cei care vin organizați să huiduie Președintele României de ziua Unirii Principatelor și în timpul intonării imnului național nu sunt patrioți. Sunt doar derbedei care își bat joc de țară, de istoria și de simbolurile naționale! Reacția lui Nicușor Dan este o lecție din care sper să învețe măcar o parte dintre ei”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.”
În legătură cu circarul politic Ludovic Orban, citez:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
3. Pe net circulă informația,
Ciobotaru Dragoș este în Focșani, Vrancea.
24.01.2026
Astăzi se împlinesc 167 de ani de la momentul în care Moldova și Țara Românească au ales să-și continue existența sub același steag. Un gest de voință și curaj care a schimbat cursul istoriei noastre.
Solidaritatea, sacrificiul și curajul înaintașilor noștri ne-au lăsat această țară minunată în care astăzi trăim cu toții.
România este frumoasă, românii o merită!
Vremurile se schimbă, conducătorii se schimbă, important este să avem grijă de România! Să o lăsăm copiilor noștri măcar așa cum am moștenit-o noi.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”

Ciobotaru Dragos;
Stimate deputat PNL de Vrancea,
Vă informez că, din calitatea mea de TÂMPIT, așa cum m-ați considerat, deoarece nu am putut înțelege rostul Legii Vexler, pe care ați votat-o în Parlamentul României, m-a uns la suflet mesajul Dumneavoastră, pe care l-am citat mai sus.
Dilema mea este:
- De ce niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu a reacționat la comentariul,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ,
- pe care l-am analizat și în dungă, în scrierile mele postate pe Facebook, de care v-am informat prin Messenger?
Grosu Ulise
Ion Cherciu Cuza; Ionică, în calitatea ta de mare fan al deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îmi poți răspunde la întrebarea publică, pe care i-am adresat-o deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, în comentariul de mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu comentez în niciun fel, păruiala de la nivelul PNL Vrancea dintre deputatul Ciobotaru Dragos și tandemul Ion Ștefan- Valentin Resmerita, dar cred că va fi interesantă.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos;
Stimate deputat PNL de Vrancea,
Vă informez că, din calitatea mea de TÂMPIT, așa cum m-ați considerat, deoarece nu am putut înțelege rostul Legii Vexler, pe care ați votat-o în Parlamentul României, m-a uns la suflet mesajul Dumneavoastră, pe care l-am citat mai sus.
Dilema mea este:
- De ce niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu a reacționat la comentariul,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ,
- pe care l-am analizat și în dungă, în scrierile mele postate pe Facebook, de care v-am informat prin Messenger?
Grosu Ulise
Ion Cherciu Cuza; Ionică, în calitatea ta de mare fan al deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îmi poți răspunde la întrebarea publică, pe care i-am adresat-o deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, în comentariul de mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu comentez în niciun fel, păruiala de la nivelul PNL Vrancea dintre deputatul Ciobotaru Dragos și tandemul Ion Ștefan- Valentin Resmerita, dar cred că va fi interesantă.
F. REVENIREA României la situația din anul 1939, USR-iști mioritici de Provincia Europeană Vrancea și BUGETARI de LUX
1. Pe net circulă afirmația:
”Nesemnând Protocolul de principii privind Pactul păcii globale, România lichidează parteneriatul cu SUA și acceptă garanțiile feanceze. Revenim la 1939.”
”Nesemnând Protocolul de principii privind Pactul păcii globale, România lichidează parteneriatul cu SUA și acceptă garanțiile feanceze. Revenim la 1939.”
COMENTARII
Valentin Burlacu1939? Atunci am rămas pe mana germanilor, deoarece francezii au închinat steagul după doar șase săptămâni, ceva șocant în acea vreme , având în vedere puterea armata a Franței. Dar să venim mai încoace, în 1990!
La evenimentele de la Tg. Mureș din 1990, Franta, ,,prietena `` noastra si-a trimis ziariștii cu vreo trei zile înainte. ,
Ei, germanii și canadienii. Nu o spun eu, a spus-o Ion Talpes.
Nu ei au lansat știrea că românii îi agresează pe unguri, situație taman invers?
Germania era reprezentată de agențiile ARD, ZDF, DPA, Franța, de AFP, RFI, Marea Britanie, de BBC, Reuters, Austria, de ORF și Ungaria de MTI.
Nu americani, nu ruși.
Toți au mințit, toți au știut dinainte despre evenimente.
Toate țările semnalate mai sus și-au dat consimțământul pentru ce avea să urmeze.
Și, culmea, cică rușii s-ar fi opus.
O fi așa sau nu, eu nu știu.
Știu că în vremuri de restriște trebuie să te bazezi pe tine, nu pe alții, deoarece alianțele funcționează doar dacă interesele converg.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acum am înțeles ce înseamnă afirmația ”filiera franceză prin filiera ungară”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , relația-i mult mai complexă .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Normal că relația este foarte complexă.
Ceea ce s-a întâmplat la Tg.Mureș în anul 1990, cred că a plecat prin DEZINFORMARE din România, iar Virgil Măgureanu - Astaloș ar putea să nu fi fost străin de astfel de dezinformări.
Eu am prezentat problema simplist, la nivelul meu de înțelegere.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acum am înțeles ce înseamnă afirmația ”filiera franceză prin filiera ungară”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , relația-i mult mai complexă .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Normal că relația este foarte complexă.
Ceea ce s-a întâmplat la Tg.Mureș în anul 1990, cred că a plecat prin DEZINFORMARE din România, iar Virgil Măgureanu - Astaloș ar putea să nu fi fost străin de astfel de dezinformări.
Eu am prezentat problema simplist, la nivelul meu de înțelegere.
2. Pe net circulă informația,
”Alexandra Tătaru
24.01.2016
#Unirea este despre libertatea noastra!
Corina Atanasiu este în Focșani, Vrancea.
24 ianuarie nu a fost despre trecut.A fost despre prezent și despre alegerile care ne stau în față.
La întâlnirea de ieri am avut o discuție onestă și aplicată despre ce ne unește, ce ne vulnerabilizează și ce direcție poate avea România într-un context geopolitic tot mai complicat.
Le mulțumesc pentru prezență și contribuție
conf. univ. dr. Viorel Mionel și conf. univ. dr. Marius Neacșu de la ASE București, coordonatori ai Masteratului Geopolitică și Afaceri, care au adus claritate, profunzime și argumente într-o conversație de care avem reală nevoie.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, au pus întrebări și au ales dialogul în locul zgomotului.
Unirea nu e doar o lecție de istorie, este o responsabilitate prezentă. Continuăm. Împreună.

Alexandra Tătaru; Din calitatea mea de persoană care trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ am fost onorat să constat că ați fost luminată.
Acest lucru rezultă din precizarea,
”Le mulțumesc pentru prezență și contribuție
conf. univ. dr. Viorel Mionel și conf. univ. dr. Marius Neacșu de la ASE București, coordonatori ai Masteratului Geopolitică și Afaceri, care au adus claritate, profunzime și argumente într-o conversație de care avem reală nevoie.”
Vă amintesc că din punctul meu de vedere:
a. USR-istul Cristian Ghinea ar trebui arestat pentru PNRR-ul în domeniul energiei.
b. Deputatul USR de Vrancea, Corina Atanasiu, dintr-o postare a D-voastră a rezultat că, a contribuit prin PNRR să pună în practică în ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTDECEMBRIST deviza ”Țara te vrea prost!”
Aștept să vă publicați în calitate de dottore în științe economice, o analiză economică a modului pentru care ENET a intrat în insolvență, în condițiile în care trebuia să fie pe profit, numai prin producere de energie electrică.
PS Prietenul Valentin Burlacu știe de ce!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Deși, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru consideră că este sub demnitatea Domniei sale să-mi citească ”valoroasa operă”, îți mulțumesc pentru colaborarea, care mi-a permis să realizez:
a. ”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.12.2025;
b. ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu,
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.01.2026.
”Rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” mi-a lăsat un gust amar și mă va determina să intru în silenzio stampa.
Aceasta nu înseamnă că voi renunța la acțiunea de a-i supune ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei și la ”RĂZBOIUL” cu politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta o duc la baionetă.
Deoarece liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, m-a luat la mișto în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, îi voi solicita public să abordeze ESCROCHERIA de la CUP Focșani, ca EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , bați câmpii rău de tot! Pari descentrat total. Ce-i cu tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, la această întrebare nu pot răspunde cu ”posibilități limitate”.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; GIF - ”Caracterul omului este destinul lui.” - Heraclit
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am coroborat maxima recomandată, ”Caracterul omului este destinul lui.” - Heraclit, cu situația mai mult delicată în care se află Maestrul Arsenie Bocancea, care pentru a crește în proprii ochi și nu a mai fi ȚINTA IRONIILOR pentru specialiștii lui în psihologie umană, despre care mi-a spus că le sunt cobai, este obligat să-mi treacă proba de lucru.
Interesant este că, Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat ironia la nivel de artă, dar eu l-am țintit în călcâiul lui Ahile.
PS De acest comentariu nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon, pentru a nu mai face mișto de mine.

NOTA:
Citez un dialog dintre Valentin Burlacu și d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru care a avut loc la această postare de pe pagina de Facebook a liderului USR al mun. Focșani:
”Valentin Burlacu
Libertatea mea se opreste acolo unde incepe libertatea celuilalt.

Respectarea drepturilor altora, protejarea demnitatii umane si asumarea consecintelor propriilor actiuni sunt elemente care transforma libertatea dintr-un simplu privilegiu intr-o responsabilitate.
Traim vremuri în care cenzura, manipularea informațională, supravegherea intruziva, discriminarea sau abuzul de autoritate, ne afecteaza libertatea.
Argumentele unora dintre politicienii de vârf , aparent nobile – securitate, stabilitate, moralitate –lovesc libertatea direct si brutal prin abuz, prin nedreptate, prin discriminare.
Nimic nu-i mai periculos ca atunci cand libertatea este atacată in numele binelui, când lanțurile sunt poleite cu promisiuni, iar oamenii nu mai văd că sunt legați.
Au murit oameni pentru ca noi să fim liberi, așa li s-a spus ca repros pentru huiduieli.
Dar când votul ti se anuleazș, deoarece nu a iesit cine trebuia , când ți se interzice să votezi pe cine vrei tu, doar pe cine vor altii, când ți se interzice să evoci propriul trecut, libertate s-o fi numind?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , și nouă ni s-a anulat turul 2, nu doar georgistilor, dar noi nu pângarim simbolurile naționale!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , și de ciudă, v-ați schimbat candidatul care ,,juca finala``, ca dovadă că aveți educație civică aleasă.

De aceea sunteți chintesența democrației, mândria națiunii. Unu-i USR...
P.S. Pentru modesta mea cultura, și președintele țării este un ,,simbol național``?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , de ciudă sau nu, trebuia să ne adaptam.

Da, și președintele ales trebuie respectat, indiferent dacă ne place sau nu, până când se dovedește că subminează interesul național.
Dacă huiduim doar ptr că nu ne place fața lui este doar jigodism!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , nu știu de ce au huiduit, nu am fost prezent, dar poporul este nemulțumit de tot ce se petrece în țara asta pe linie socială, economică și politică.

Politicienii au dus țara de râpă, nu poporul. Poporul doar suporta consecintele.
Și nu este drept.
Nu este corect ca cei care au gresit intentionat sau nu, să încerce să redreseze situatia.
Nu au credibilitate. Ați înțeles acest lucru?
A huidui ,ca si a ovationa, face parte din drepturi si libertati.
Dacă nu există violență, este dreptul fiecaruia de a-și exprima opinia.
Faptul că nu acceptați si alte opinii, alte optiuni, este ingrijorător, dovedește intoleranță la democratie.
Aceasta ,,gloată`` pe care o persecutați că nu se conformează unei ideologi, nu acceptă anumite măsuri, ca vrea să traiască mai bine, liberă în propria țara, este cea care a dus si duce greul , pe ea se bazează existența acestei tari.
Voi ,politicienii, sunteți precum efemeridele, poporul este nemuritor.
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru,,,adaptarea `` la care faceti referire dovedeste o anumita trasatură de caracter, comună grupului, ca dovada că cei care se aseamană, se adună.
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , a fost vorba despre un interes național, încă mai este!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru, sunteti minunată! Țara vă datorează mult pentru acest ...sacrificiu.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dialogul pe care l-ai avut cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru la această postare, de pe pagina de Facebook d-nei profesor care pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, l-am citat mai sus.
Eu am demonstrat la modul concret ce știu să fac.
În opinia mea, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, în afară de a face parada modei pe Facebook, din calitatea de viceprimar al mun.Focșani și a mă lua pe mine la mișto în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a demonstrat că este la fel de PROFESIONISTĂ, ca omul politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a pretins că, atunci când eram profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani, consilierul PNL din CL Focșani, Cristian Zirna, îmi era șef.
Când d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru se afla pe dealurile de la Poiana Cristei și a postat pe Facebook, niște imagini cu domnia sa purtând pe cap o coroniță de flori, Maestrul Arsenie Bocancea a spus:
- ”Atunci când este vorba despre d-na Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”
Din calitatea mea de persoană, care trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, așa cum pretinde d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, am considerat că precizarea Maestrului Arsenie Bocancea este ceva de bine, de aceea am tot repetat-o.

3. Ziarul Cotidianul din data de 23.01.2026 a publicat articolul ”24 de milioane de euro. Miza bugetarilor de lux care contestă tăierile de la ASF, ANRE și ANCOM”.
Citez:
”Reforma eșuată deocamdată din autoritățile de reglementare ar aduce o economie la buget consistentă. Din reducerile de salarii și disponibilizările bugetarilor de lux, ar putea fi plătiți cu salariu mediu pe economie 2.564 de angajați de rând.
Bugetarii de lux de la ASF, ANRE și ANCOM au atacat în instanță tăierile de posturi și salarii decise de Guvernul Bolojan. ANCOM a avut chiar câștig de cauză la Curtea de Apel. ANRE și ASF așteaptă verdictul. Până una-alta, un lucru e cert. Reforma Bolojan în autoritățile de reglementare e blocată. Legea adoptată în septembrie nu e nici acum aplicată, la cinci luni distanță.
Sindicaliștii din cele trei instituții au contestat noua organigramă și procedura de selecție. Ei sunt reprezentați de casa de avocatură a europarlamentarului AUR, Gheorghe Piperea, scrie Snoop. De altfel, partidul lui George Simion a atacat legea care taie cheltuielile bugetarilor de lux de la ASF, ANRE și ANCOM la Curtea Constituțională. Dar judecătorii au dat verde.
Nu mai departe de joi, Curtea de Apel București a amânat pentru 29 ianuarie o decizie în cazul ANRE, într-un proces similar cu cel de la ANCOM. Sindicatele contestă reforma lui Ilie Bolojan.
Care e miza bugetarilor care contestă reforma de la ASF, ANRE și ANCOM
Angajații celor trei instituții de reglementare au unele dintre cele mai bune salarii din România. Potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Spotmedia, anul trecut, în vară, media salariilor bugetarilor de lux din ASF, ANRE și ANCOM depășește de două, chiar de trei salariul mediu net pe economie, care era în noiembrie de doar 5.615 lei.
Veniturile medii nete ale bugetarilor de la ASF, ANRE și ANCOM
ASF – 13.562 lei
ANRE – 18.635 lei
ANCOM – 12.934 lei
Am făcut un calcul ca să vedem, în mare, cât ar economisi cele trei instituții dacă ar duce la capăt disponibilizările și tăierile de salarii prevăzute de reforma Bolojan.
Salariile trebuie tăiate cu 30%, iar șefii să nu mai aibă prime grase până în 2029. De asemenea, trebuie reduse cu 10% posturile de specialitate și cu 30% cele de suport.
Plecăm de la situația prezentată anul trecut în Parlament de șefii ASF, ANRE și ANCOM.
ASF a anunțat o reducere de 80 de posturi din 544. Așadar, aproximativ 15% din total. La ANRE reducerea ar fi de 60 de posturi din 349 (concediere a 17,5% din personal). Iar la ANCOM s-ar desființa 160 de posturi din 736 (aproximativ 22% din totalul posturilor). De precizat că nu toate sunt ocupate, deci sacrificiul bugetarilor de la ASF, ANRE și ANCOM nu e atât de mare pe cât au prezentat șefii lor în Parlament.
Număr de posturi care ar trebui să rămână după tăieri
ASF – 464
ANRE – 289
ANCOM – 576
Cât ar fi reducerea de cheltuieli a celor trei instituții pe an, după tăierea posturilor, dacă toate posturile ar fi bugetate
Am înmulțit numărul total de posturi care ar trebui tăiate cu salariul mediu net lunar al bugetarilor din ASF, ANRE și ANCOM și cu 12 luni pentru a afla economia anuală la bugetul celor trei autorități de reglementare.
ASF – 2.603.904 euro anual
ANRE – 2.683.440 euro anual
ANCOM – 4.966.656 euro anual
TOTAL 10.254.000 euro
Cât ar fi reducerea de cheltuieli pe an, după disponibilizări, dacă salariile ar scădea cu 30%
Am calculat cât înseamnă 30% din salariu mediu net al bugetarilor din ASF, ANRE și ANCOM. Am înmulțit rezultatul cu numărul de angajați care ar rămâne după dispnibilizări, iar apoi cu 12 luni.
ASF – 464 de posturi = 4.530.792 de euro
ANRE – 289 de posturi = 3.877.570 de euro
ANCOM – 576 de posturi = 5.363.988 de euro
TOTAL 13.772.350 de euro
Așadar, economia totală ar fi de 24.026.350 de euro, pe an. La salariul mediu brut pe economie din noiembrie 2025, de 9.371 de lei, înseamnă aproape 2.564 de salarii. Adică peste 2.500 de salariați de rând ar putea fi plătiți din economiile pe care le-ar face bugetarii de la ASF, ANRE și ANCOM dacă ar accepta reforma Guvernului Bolojan. ”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mi se pare interesantă precizarea,
”Sindicaliștii din cele trei instituții au contestat noua organigramă și procedura de selecție. Ei sunt reprezentați de casa de avocatură a europarlamentarului AUR, Gheorghe Piperea, scrie Snoop.
De altfel, partidul lui George Simion a atacat legea care taie cheltuielile bugetarilor de lux de la ASF, ANRE și ANCOM la Curtea Constituțională. Dar judecătorii au dat verde.
Nu mai departe de joi, Curtea de Apel București a amânat pentru 29 ianuarie o decizie în cazul ANRE, într-un proces similar cu cel de la ANCOM.
Sindicatele contestă reforma lui Ilie Bolojan. ”
- Ce răspundere au angajații de la ANRE pentru faptul că Sistemul Energetic Național al României a fost pus pe chituci?
Niște judecători de la Curtea de Apel Galați mi-au desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Ignorarea gândirii mele a condus la intrarea ENET în faliment.
- Ce răspundere au judecătorii de la Curtea de Apel Galați pentru intrarea ENET în faliment, în afară de a fi recompensați cu pensii speciale?

Valentin Burlacu; Cel cu gluga pe cap din prim-planul acestui videoclip sunt eu.
Este cunoscută maxima, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii”.
Deși nu am cunoscut niciun membru al ”HAITEI” în care am intrat, pe o anumită perioadă de timp a manifestărilor din Piața Unirii - Focșani, am respectat întocmai maxima pe care am citat-o mai sus.
Radu Borcea
Când confunzi o Zi Națională Neamului tău de Sânge (cum este cea a Unirii de la 24 Ianuarie 1859 sau de la 1 Decembrie 1918) cu ziua în care îți lași liberi hormonii să zburde prin piețele publice, atunci este o problemă gravă de sănătate și nu știu care este rețeta vindecării.

Astfel de oameni sunt în stare să intre în biserici și să urle la Dumnezeu!
Pentru că zilele naționale sunt sfinte, când aducem un suprem omagiu celor care au gândit și muncit pentru România noastră de astăzi, care nu este România din anii 6 martie 1945-22 decembrie 1989, chiar dacă Art. 16 din Constituție („nimeni nu este mai presus de lege”) este o marotă.
Celor care ați huiduit nu președintele Țării, ci Ziua Simbol al Unirii de la 24 Ianuarie 1989, să vă dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă!
PS 1: Am văzut festivitatea de la Colegiul Național „Unirea” Focșani, un Templu al Educației, cu o prezență de ținută intelectuală adecvată evenimentului.
Felicitări directorului instituției, prof Cornel Noană.
Radu Borcea
PS 2. Felicitări dlui director Cornel Noană, corpului profesional, elevilor de elită ai colegiului și familiei acestora, pentru care pot să pun mâna în foc că nu s-au aflat printre „trompetiștii pustiului!
Grosu Ulise
Radu Borcea; Stimate Jurnalist, căruia din motive personale, îi port un respect deosebit, deviza mea este:
”În fața mea pășesc ifosele de u la v derivat și teoremele lui Kirchhoff.
- Am tot respectul pentru profesorii de matematică de la Liceul Unirea Focșani, Dan Popoiu, Cornel Noană și Enache Pătrașcu, care din punctul meu de vedere, au făcut dintr-un Liceu auto, așa cum era Liceul Unirea, un liceu de prestigiu al României.
Mi-ar plăcea ca măcar unul dintre cei trei profesori ”uniriști”, pe care i-am amintit cu nume și prenume și cu care am o relație amicală, să mă CONTRAZICĂ PUBLIC, în legătură cu precizarea mea, pe care am citat-o mai sus.
PS Prietenul Valentin Burlacu știe de ce!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
- vă recomand să citiți comentariile de mai sus!
Concluzia vă aparține!
Matei Ion
Galeria , a executat ordinul șefului de galerie !
Când huidui un politician, nu-i bai .
Când huidui Imnul național, ești un trădător, nu ,, suveranist,,
Când huiduie, rugăciunea,,Tatăl nostru,, nu ești un creștin, ești un terchea -berchea care te crezi creștin.
Farisei, sau niște oameni plătiți ca să păcătuiască , fără să-și dea seama !
Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac !
Adrian Popescu
A cules, ce a semănat!

Va mai culege, dacă nu va pleca,sau va fi demis. Să fie după dorința mea!
Dorina Anghelache
Adrian Popescu este ziua unirii ....
Adrian Popescu
Dorina Anghelache; Doar astăzi????
Matei Ion
Mare rușine acești Oameni fără creier
Grosu Ulise
Matei Ion; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Matei Ion
Grosu Ulise; 10 ani cu Nicușor Dan Președintele României o să își revină oameni
Grosu Ulise
Matei Ion; Prietene, ai tras ceva pe nas în această seară?
Matei Ion
Grosu Ulise; Am citit în cafea că Nicușor Dan o să fie 10 ani președintele României
Grosu Ulise
Matei Ion; Dacă ai citit în cafea, atunci este altă mâncare de pește.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, te informez public că, pe perioada în care a vorbit Nicușor Dan, mă aflam în grupul, din punctul meu de vedere, bine organizat a celor care a HUIDUIT în Piața Unirii - Focșani.
În jurul meu era un zgomot infernal și nu am auzit nimic, din ceea ce a spus președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan.
Deoarece la un moment dat prin acest grup a trecut și marele ”OM POLITIC”, actualmente ”MARE PROFESOR”, Cristi Irimia, care m-a filmat în timp, ce respectam întocmai principiul ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii”, l-am ”forjat” puțin.
Grosu Ulise
Citez:
”Grosu Ulise;
Sandina Voicu; Cel cu gluga pe cap sunt eu!
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”PROMO - ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea cu titlu din promo având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
Sunt revoltat că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” au ignorat precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am analizat-o și în dungă în ultimele scrieri.
Așa stând lucrurile voi urmări cu atenție EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care îl vor presta, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia aniversării a 167 de la Unirea Principatelor Române.
24.01.2026 Ulise Grosu
Sandina Voicu
Grosu; Ulise; Felicitări pentru participare. Sper să fi zis ceva de "bine" și din partea mea.
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Este cunoscută maxima, ”Când intri în haită, trebuie să urli ca lupii”.
Deși nu am cunoscut niciun membru al ”HAITEI” în care am intrat, pe o anumită perioadă de timp a manifestărilor din Piața Unirii - Focșani, am respectat întocmai maxima pe care am citat-o mai sus.
Sandina Voicu
Grosu Ulise”; Vă felicit, mă închin și vă mulțumesc ”

2. Ziarul de Vrancea din data de 24 ian 2026 a publicat articolul ”Ziua Unirii, între aplauze și huiduieli la Focșani. Mesajul președintelui României, în inima Vrancei”.
Citez:
”Focșaniul, oraș al Unirii, din nou în centrul atenției naționale: discurs fără protocol, reacții puternice și o dezbatere aprinsă despre patriotism, libertate și responsabilitate civică
Manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate sâmbătă, 24 ianuarie 2026, în Focșani, au adus din nou orașul de pe Milcov în prim-planul scenei publice naționale. Pentru prima dată în calitate de șef al statului, Nicușor Dan a participat la ceremoniile oficiale din Piața Unirii, într-un context social și politic tensionat.
Președintele a fost întâmpinat atât cu aplauze, cât și cu huiduieli din partea unui grup de participanți. Într-un gest atipic pentru protocolul oficial, Nicușor Dan a renunțat la discursul pregătit și a ales să se adreseze direct celor care îl contestau, într-un mesaj despre sensul profund al patriotismului și despre responsabilitatea care vine odată cu libertatea de exprimare.
„Este un drept câștigat cu sânge acela de a huidui o autoritate publică. Dar acest drept vine și cu o responsabilitate: să vă uitați cu atenție la oamenii în care vă puneți speranțele și să gândiți nu doar pasul unu, ci și pasul doi”, a transmis președintele, subliniind că Ziua de 24 ianuarie este, înainte de toate, un moment de reflecție și unitate.
Discursul său a avut loc într-un context mai larg, marcat de controverse politice la nivel național – de la scandalul Mercosur, la măsurile de austeritate adoptate pentru reducerea deficitului bugetar și la tensiunile externe care au dominat agenda europeană în ultima perioadă. Cu toate acestea, mesajul de la Focșani a fost centrat pe ideea de asumare civică și pe lecțiile lăsate de generația care, în urmă cu 167 de ani, a făcut posibilă Unirea Principatelor.
La finalul ceremoniei, Nicușor Dan s-a prins în Hora Unirii, alături de oficialitățile locale și de cetățeni, cântând versurile simbolului național al unității, într-un moment care a temperat, pentru câteva clipe, tensiunile din piață.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a transmis un mesaj public în care a reafirmat rolul Focșaniului ca „oraș al Unirii și simbol al unității naționale”, subliniind că lecția anului 1859 rămâne actuală: unitatea este o forță, dialogul este o soluție, iar viitorul se construiește împreună.
În paralel, spațiul online a fost dominat de reacții puternice, multe dintre ele criticând huiduielile din timpul intonării Imnului Național. Numeroși vrânceni au vorbit despre pierderea respectului față de simbolurile statului și despre necesitatea de a separa protestul politic de momentele solemne care țin de identitatea națională.
De cealaltă parte, deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, a susținut că huiduielile și scandările au aparținut cetățenilor neafiliați politic și le-a pus pe seama nemulțumirilor față de actuala guvernare, invocând libertatea de exprimare ca drept fundamental.
Ziua Unirii din 2026 a arătat, poate mai clar ca oricând, că Focșaniul nu este doar un reper istoric, ci și o oglindă a României de azi: o societate vie, polarizată, dar încă legată de simboluri care cer respect, dialog și maturitate civică. Pentru Vrancea, rămâne provocarea de a transforma această tensiune într-o conversație constructivă despre ce înseamnă, în prezent, patriotismul.
Radu Tomescu”.

Valentin Burlacu; Deoarece ai pretins că, vei merge la manifestările de la Iași, se impune să precizez:
a. Dacă anul trecut era un singur rând de garduri între elevii de la liceele focșănene și populimea din Piața Unirii, acum au fost două rânduri de garduri.
b. Când a început să vorbească primarul ”Misăilă-minciunilă”, dacă este să citez apelativul pe care contul ”Focșani, dragostea mea” i l-a acordat primarului mun.Focșani, am mers și eu la grupul care s-a manifestat zgomotos în Piața Unirii Focșani, unde nu am văzut nicio persoană cunoscută.
Grupul era foarte bine coordonat de câțiva lideri.
Am respect întocmai principiul, ”Când intri în haită, urli ca lupii.”
c. În legătură cu precizarea,
”La rândul său, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a transmis un mesaj public în care a reafirmat rolul Focșaniului ca „oraș al Unirii și simbol al unității naționale”, subliniind că lecția anului 1859 rămâne actuală: unitatea este o forță, dialogul este o soluție, iar viitorul se construiește împreună.”
- nu am aflat încă ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
d. În articol se afirmă,
”În paralel, spațiul online a fost dominat de reacții puternice, multe dintre ele criticând huiduielile din timpul intonării Imnului Național. Numeroși vrânceni au vorbit despre pierderea respectului față de simbolurile statului și despre necesitatea de a separa protestul politic de momentele solemne care țin de identitatea națională.”
Coroborarea revoltei din spațiul online, cu lipsa de reacție la comentariul,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- consider că ar trebui să fie subiect de analiză pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, despre care mi-a spus că le sunt cobai.
e. ”De cealaltă parte, deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, a susținut că huiduielile și scandările au aparținut cetățenilor neafiliați politic și le-a pus pe seama nemulțumirilor față de actuala guvernare, invocând libertatea de exprimare ca drept fundamental.”
- Din punctul meu de vedere deputatul AUR de Vrancea, Georgel Badiu, s-a remarcat prin SLUGĂRNICIE față de președintele Marian Oprișan, chiar dacă în ceea ce privește falsa balastare a unor drumuri din jud. Vrancea, procurorul DNA a fost ”vioara întâi”.
Mi-ar plăcea dacă fostul prieten Ion Olaru, care a pretins că sunt plătit de Soros să UMILESC profesorii de matematică, ar aplica MODELELE MATEMATICE ale prof.Florian Colceag, despre care era convins că fac minuni, în cazul senatorului AUR de Vrancea, Corneliu Negru, pentru a vedea efectele.
f. ”Rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” mi-a lăsat un gust amar.
- De ce fac această afirmație?
- Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” a postat niște analize economice, pe care niciun jurnalist mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” nu le poate face.
g. ”Pentru Vrancea, rămâne provocarea de a transforma această tensiune într-o conversație constructivă despre ce înseamnă, în prezent, patriotismul.”
Mi se pare interesantă această observație.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” nu mai ”prezintă interes operativ” pentru mine, nu același lucru este valabil și pentru:
a*. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b*. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă.
Valentin Burlacu
La Focșani, președintele a venit cu discursul memorat. A recitat frumos.

A spus ca el, spre deosebire de gloata din fundal este de partea eroilor și a istoriei, ca ei sunt doar niște contestatari lipsiți de respect, care nu-și văd lungul nasului, huiduie, și nu înțeleg perspectiva propriei existente.
Cum de și-au permis să huiduie reprezentanții ,,autorității de stat``?!
A vrut să spună destul de subtil adunării vulgare (,,niște derbedei``, după L. Orban citire), că el înțelege adevărata valoare a libertății, dar ei nu.
Președintele, și el o emanație a democrației noastre dâmbovițene, validează formal dreptul la protest, dar în același timp îl invalidează moral.
Este o strategie retorică clasică: „Da, puteți face asta, dar nu ar trebui.
” Pentru a ridica miza, a afirmat ca ,,au murit oameni ca voi să puteți huidui``
Voi, nu dumneavoastra, asta pentru a se stabili clar și fără echivoc diferenta de statut, de nivel de educație.
A cam dat-o in bara cu regretabila formulare ,, niște eroi``, o exprimare din subsolul respectului pentru martirii neamului.
Discursul domniei sale are o nota evidenta de reproș, se simte nedreptățit și atacat și pare a spune: „nu e corect ce faceti.”
Așa sa fie?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere exprimat în comentariul de mai sus.
Dacă cei care au DEVALIZAT România, ar fi răspuns pentru fapta lor și nu li s-ar fi prescris faptele, Nicușor Dan nu ar fi avut tupeu să demonstreze că, în ceea ce-l privește, s-a urcat SCROAFA-n COPAC.
Grosu Ulise
Vranceatour Vrancea;
Stimate președinte al IMM-urilor mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”,
1. Deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice ale Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, am considerat că a intrat în DEPRESIE.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, în componența:
a. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea;
b. Prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță făcătoare de minuni;
c. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din DEPRESIE.
Acțiunea a fost un eșec.
2. Deoarece ai fost membru în comisia de examinare a directorilor de la liceele tehnologice din mun. Focșani, se impune să precizez:
a. Ai văzut direct cu cât respect m-au tratat niște foști elevi de la Liceul Auto Focșani, unde am fost profesor de mâna a III a.
b. Când am fost profesor de mâna a II a la liceul nr. 4 - Focșani, am avut ore la o clasă de elevi de clasa a XII a, care erau TEROARE.
Am găsit un mijloc de comunicare cu ei, și-mi puteam ține orele.
Maestrul Arsenie Bocancea, în perioada în care m-a supus TERORISMULUI PSIHIC, i-a provocat pe o parte din acei foști elevi de la Liceul nr.4 - Focșani, cu care eram prieten pe Facebook, să mă denigreze așa cum făcea cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, dar aceștia au vorbit numai la superlativ la adresa mea.
c. La Liceul Auto Focșani am fost profesor de mâna a III a la o clasă de elevi din clasa a IX a până în clasa a XII a.
În ultima zi de practică a acestor elevi, când erau în clasa a XII a, diriginta lor a dorit să dea cu lac băncile unde au învățat, dar se temea că aceștia nu vor dori să facă acest lucru.
Deoarece în respectiva zi s-au suprapus două clase în practică, m-am întâlnit dimineață cu respectivii elevi de clasa a XII a la liceu și le-am spus că, trebuie să dea probă de lucru și să dea cu lac băncile de la clasa unde au învățat.
Deoarece mai aveam o clasă în practică, le-am spus că vin la ora 12 să-i verific ce au făcut și să le pun note.
Diriginta respectivilor elevi a fost surprinsă de modul în care elevii la care a fost 4 ani diriginte, au respectat întocmai ce le-am spus.
3. Așa cum am precizat, sunt REVOLTAT că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de comentariul:

- În calitate de jurist, te rog să-mi spui public, care este cauza acestui comportament, în opinia mea, abracadabrant?

25 ian 2026 a publicat articolul ”„Hora Unirii cu huiduieli în Vrancea – Când memoria națională este fluierată în Piața Unirii”.
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, această scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am justificat titlul acestui mesaj public, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com .
......
De la CONCLUZII FINALE amintesc câteva puncte:
C*. Faptul că municipiul Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, rezultă din eșecul total pe care l-am avut, când am făcut următorul sondaj:
D*. MESAJ PUBLIC adresat directorului Liceului Unirea Focșani, prof.Cornel Noană
E*. MESAJ PUBLIC adresat Doamnei Marilena Șerbănuț
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
G*. MESAJ PUBLIC pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene Special,
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
Cu politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
26.01.2026 Ulise Grosu
În opinia mea, este mai mult decât revoltător că niciun EXHIBIȚIONIST PATRIOTIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, care a demonstrat că nu poate vedea pădurea de copaci, nu a avut nicio reacție vizavi de afirmația:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Radu Viorel Ursache, Valentin Burlacu, Nicoleta Nicol, Matei Ion, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim; Mariana Stanciu, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu și alții;
Stimați prieteni speciali,
a. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar în final nu se mai știe, cine pentru cine a fost cobai.
b. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”Pentru el am fost mijloc nu țintă. În rest glume.”
Pentru mine au fost numai glume.
c. În cei circa 13 ani de când a apărut postacul ”orion” în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și până în prezent, nu am retractat nici măcar un cuvânt din cele afirmate la adresa celui care printr-un proces complex de metamorfoză a ajuns Maestrul Arsenie Bocancea.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
d. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a furat-o la greu, pentru statutul de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care l-am avut pentru el și s-a comportat ca atare, nu am înțeles de ce prietenul Valentin Burlacu îmi umilește ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” și mă consideră ”SĂGEATA lui Tutankhamon”, dar nu am insomnii din această cauză.
e. Reducând România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani, am demonstrat la modul concret cum am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC să facă STRIPTIS în fața mea.
Pentru liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și politicienii cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, am redus și Sistemul Energetic al României la nivel de ENET Focșani.
f. De asemenea, am demonstrat comportamentul de găină a lui Stalin al focșănenilor și modul în care intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate și-a însușit comportamentul TICĂLOS al scriitorului Mihail Sadoveanu.
g. Pentru a crește în proprii ochi și a nu am a mai fi ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru.
În mesajul public de la punctul G* consider că am fost clar cu prietenul special Valentin Burlacu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că, precizarea

- este mai greu de digerat în comparație cu EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, pe care l-am abordat în această scriere.
Dacă pensionarii de la Clubul Venus cu d-na Leica Sandica pe post de ”vioara întâi”, consideră că a te zbănțui putând o ie românească înseamnă patriotism, mi se pare o normalitate.
Nu același lucru consider că este valabil și în școli, unde anumiți directori consideră că astfel de acțiuni înseamnă patriotism.
M-a amuzat dialogul pe care l-ai avut cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, pe care ți l-am citat la punctul F.2 al CAPITOLULUI I.
Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, mustește și de cultură, iar din această calitate a scris un articol de presă în Ziarul de Vrancea, în care a pretins că CIRCARUL POLITIC Emanuel Gongu a rezolvat problema lăsării în paragină a mormântului filantropului Mr.Gh.Pastia.
Pe mine nu m-a deranjat părerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, pentru că susțin două probleme tehnico -economice, dar în condițiile în care am precizat public ce știu să fac la modul concret, vreau să aflu ce știe să facă la modul concret și domnia sa, în afară de a-l determina pe prietenul Nicu Vrinceanu să viseze frumos.
Nu știu dacă ai cunoștință, dar președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Cu această scriere am trimis mingea în terenul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care mi-au ignorat comentariul de mai sus.
”Costică NEAGU
Un text de conștiință semnat de profesorul Costică Neagu despre respect, educație și limitele protestului la sărbătorirea Unirii Principatelor în Vrancea
Rezonanțe...Hora Unirii cu... huiduieli...!
DE CE FLUIERĂM ÎN BISERICĂ...?!
De ani de zile, aș putea spune că din totdeauna, am fost ,,prezent” la serbarea ,,Unirii Principatelor”. Despre Alexandru Ioan Cuza și Moș Ion Roată am aflat din copilărie, iar Hora Unirii am cântat-o cu mare plăcere, înainte de a înțelege ceva din ,,vorbele” cântecului.
Pe măsură ce anii au trecut, copilul de altădată a început să înțeleagă mersul istoriei noastre, multe evenimente au început să capete adevăratele culori și sensuri, ,,Moș Ion Roată și Unirea”, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Peneș Curcanul, Baba Vrâncioaia, Ștefan cel Mare și Sfânt... au rămas în sufletul meu, cu aceeași aureolă de neatins, precum sfinții din biserica satului unde mă duceam de mâna tatălui meu.
Erau și pe atunci (secolul trecut) tot felul de drame sociale, dar părinții noștri nu amestecau lucrurile și nu ne perverteau sufletele din cea mai fragedă copilărie, ne lăsau pe noi să înțelegem mersul lumii, iar ce era sfânt pentru ei era și pentru copiii lor. Mult mai târziu am aflat de la Ion Diaconu adevărul despre aniversarea Centenarului Unirii Principatelor, 24 Ianuarie 1959. (vezi C. Neagu, Simion Mehedinți, corespondența, pp. 401-402)
Am fost și azi în Piața Unirii. Spre deosebire de altădată, oamenii nu mai erau surprinși/revoltați că sunt controlați la intrare. Asta e de bine, începem să acceptăm regulile – vizită de gradul zero. Ceea ce m-a surprins neplăcut (și nu numai pe mine), a fost faptul că atunci când s-a anunțat începerea festivităților unii au început să urle - ,,demisia!”, ,,demisia”! M-am întrebat în sinea mea: oare cine ar trebui să demisioneze, Alexandru Ioan Cuza?, că el a făcut Unirea și despre Unire este vorba!? Dar tot în acel moment, mi-a venit în minte o veche vorbă românească: ,,A fluierat în biserică!”
M-am uitat mai atent să văd cine ,,fluieră în biserică”, deoarece Unirea Principatelor este una dintre ,,Bisericile” cele mai prețioase ale neamului românesc. Ca să ne înțelegem mai bine istoria neamului trebuie să reamintim contemporanilor faptul că Unirea de la 1859 a fost unul din primele Proiecte Europene de pe timpul când ,,Uniunea Europeană”, nici măcar nu mijise în mințile europenilor, dovadă faptul că în secolul trecut, umanitatea a fost zguduită de două conflagrații mondiale, ambele plecate din Europa.
M-am uitat împrejurul meu să văd cine huiduie și am văzut grupuri răzlețe de ,,protestatari”, dar am văzut și oameni care se îndepărtau supărați de cercul gălăgioșilor, unii dintre ei cu copii mici de mână. Nedumerirea și supărarea mea s-a mai potolit atunci când am auzit un copil întrebând pe mama sa: - Mamă, de ce strigă oamenii aceștia?! N-am auzit și nu știu ce i-a răspuns mama fiului ei, pentru că nu se cădea să trag cu urechea, dar mi-au venit în minte mai multe întrebări... retorice, desigur!
● Care este contribuția familiei, a școlii și a comunității la educarea generației tinere pentru muncă, pentru valoriși idealuri?
Cine poate să ne spună cum s-a ajuns la faptul că ,,Doamna învățătoare”, altădată a doua ,,mamă”, astăzi a devenit un personaj către care copiii și apoi elevii mai mari nu se mai îndreaptă cu drag, respect și încredere!?
● Cine poate explica consacrarea acestor ,,valori noi” ale limbii române în care se afirmă următoarele: Partidele politice sunt ,,grupuri de interese”! sau Hoții sunt ,,băieți deștepți”! și nimeni nu se revoltă: nici politicienii, nici oamenii de afaceri cinstiți și autentici, nici justiția. Fiecare dintre cei vizați, zâmbește cu subînțeles și merge mai departe.
Vă rog să observați că deja s-au născut și se nasc proverbele, vorbele de duh. Limba română nu minte niciodată, limba este îmbrăcămintea sufletului sau cum ar zice Mehedinți – ,,Noi plecăm, dar cântarul rămâne.”
● Mă întorc la evenimentele de azi din ,,Biserica Unirii” și îi întreb pe politicieni și pe cei care azi ,,fluierau în biserică” chiar dacă nu sunt membri vreunui partid, ar fi în stare să se sacrifice pentru ideile pe care le flutură prin ședințe, pe la demonstrații și prin rețele sociale, să nu se dezică de cele afirmate, dacă ar fi în situații limită cum a fost Cuza, Sfinții închisorilor sau chiar Antonescu, Ceaușescu în fața plutoanelor de execuție!?
Oare chiar nu simțim ironia și desconsiderarea tăioasă a cuvintelor postac, aplaudac, lipitor de afișe, politica e o târfă etc.
Apreciem cu toții precizarea Președintelui privind dreptul fiecărui cetățean, dar nu dreptul de ,,a fluiera în biserică”, nu încălcarea dreptului celor care vin să asiste sau să depună un omagiu pentru un eveniment, să asculte Imnul Național, în care cred din adâncul sufletului.
Când merg în Piața Unirii sau la alte evenimente de acest fel, mă gândesc la bunicii mei care au murit în Primul Război (ambii mei părinți au fost orfani de război de la șase ani), mă gândesc la străbunicul meu care a murit la Grivița.
Dacă un ministru a demisionat pentru că a sorbit o gură de cafea în timpul Imnului Național, atunci e de așteptat o lege (Lege ferenda), care să interzică asemenea ,,proteste” la evenimente solemne cu impact emoțional asupra întregului popor.
Asemenea huiduieli le consider ,,crimă de leznațiune”, ca să nu mai vorbim de efectele negative pe care acestea le au asupra celor prezenți la asemenea evenimente.
Și o ultimă întrebare: Mai avem noi ceva sfânt?! Sper!
Trăiască România! Trăiască Unirea Principatelor!
Costică NEAGU”
COMENTARII
Grosu Ulise
Costica Neagu;
Domnule profesor, într-adevăr nu cred că a fost inspirat că s-a dat startul la huiduieli în timpul intonării imnului național.
1. Problema este că, imnul național ”Deșteaptă-te române” este un non sens pentru găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
2. La întrebarea,
”Cine poate să ne spună cum s-a ajuns la faptul că ,,Doamna învățătoare”, altădată a doua ,,mamă”, astăzi a devenit un personaj către care copiii și apoi elevii mai mari nu se mai îndreaptă cu drag, respect și încredere!?”,
- consider că sunteți persoana cea recomandată ca să răspundeți, nu să o adresați cititorilor acestui articol de presă.
3. Ați afirmat:
”● Cine poate explica consacrarea acestor ,,valori noi” ale limbii române în care se afirmă următoarele: Partidele politice sunt ,,grupuri de interese”! sau Hoții sunt ,,băieți deștepți”! și nimeni nu se revoltă: nici politicienii, nici oamenii de afaceri cinstiți și autentici, nici justiția. Fiecare dintre cei vizați, zâmbește cu subînțeles și merge mai departe. ”
- Dacă avem în vedere că, JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, i-a albit pe toți cei care au DEVALIZAT România, cum se poate manifesta populimea, în afară de a-i HUIDUI ”pe cei vizați, care zâmbesc cu subînțeles și merg mai departe.”?
4. Precizarea,
”● Mă întorc la evenimentele de azi din ,,Biserica Unirii” și îi întreb pe politicieni și pe cei care azi ,,fluierau în biserică” chiar dacă nu sunt membri vreunui partid, ar fi în stare să se sacrifice pentru ideile pe care le flutură prin ședințe, pe la demonstrații și prin rețele sociale, să nu se dezică de cele afirmate, dacă ar fi în situații limită cum a fost Cuza, Sfinții închisorilor sau chiar Antonescu, Ceaușescu în fața plutoanelor de execuție!? ”,
- mă obligă să vă rog să meditați la comentariul:

5. Despre lipsa D-voastră de reacție în speța Mr.Gh.Pastia, am discutat direct și nu are rost să mai abordez subiectul.
6. Despre acad. Constantin Rădulescu-Motru se spune:
”După 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, pedeapsa a venit. Fost președinte al Academiei Române, savant recunoscut internațional, a fost șters din viața publică peste noapte. Etichetat drept „filozof burghez reacționar”, a fost lăsat fără pensie, fără drept de semnătură, fără voce.
Un cunoscător al Europei, un constructor de idei, a ajuns să trăiască din mila apropiaților. Și-a vândut biblioteca – carte cu carte – apoi hainele, pentru a-și cumpăra mâncare și lemne de foc. Nu a fost arestat. A fost lăsat să se stingă încet. O formă de pedeapsă mult mai perfidă.
A murit în 1957, în sărăcie și anonimat. Dar cu luciditatea intactă. Știa că nu greșise. Știa că diagnosticul rămâne valabil.
Drama lui Constantin Rădulescu-Motru nu este doar drama unui intelectual persecutat. Este drama unei societăți care, pusă în fața adevărului, a ales din nou minciuna liniștitoare. Pentru că adevărul vindecă greu. Iar uneori, prea târziu.”
7. ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Nu considerați că odată cu instaurarea COMUNISMULUI și pe parcursul celor 36 ani de ”democrație originală” instaurată prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, intelectualitatea mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea”, respectă întocmai comportamentul lui Mihai Sadoveanu?

- Dumneavoastră ce mi-ați răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE pe care i-am adresat-o prof. Costica Neagu în comentariul de mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE pe care i-am adresat-o d-lui prof. Costica Neagu, nu cred că-mi va răspunde nimeni.
Ți-am demonstrat la modul concret că spiritul civic al profesorilor focșăneni, atunci că primarul Cristi Valentin Misăilă i-a pus să gândească la rece, este identic cu INDUSTRIA lui Nae Cațavencu, din o scrisoare pierdută de I.L.Caragiale.
Îți amintesc că, am afirmat și susțin că, ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.”

De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.

În cele ce urmează voi evidenția, comentariile făcute la informațiile de presă, prezentate la CAPITOLUL I, care mi se par a fi mai interesante.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și METODELE de INTIMIDARE ale SECURITĂȚII COMUNISTE
A.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , susțin documentele vremii, nu eu. Nu am fost lângă el când și-a dat duhul.
După război, mulți viteji se arată .”
A.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,Sadoveanu era în vârstă și suferea de afectiuni cronice.
Un accident vascular cerebral este perfect plauzibil in cazul sau si reprezinta o explicatie coerentă, susținută de familia scriitorului și de sursele oficiale.
Avea 81 de ani. Sadoveanu suferea de afectiuni cardiovasculare si probleme circulatorii.
Era cunoscut faptul ca avea hipertensiune, că a fost internat de multe ori in ultimii zece ani de viață.
Mută-ți curul și documentează-te!”
A.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acum nu am timp de poveștile tale, mă conversez cu.... USR”A.2.a.”Valentin Burlacu
B.1.b.”Valentin BurlacuGrosu Ulise , du-te și te culcă!”
Grosu Ulise;
Un adevăr spus pe jumătate. Mama Monicăi Lovinescu , într-adevăr a fost persecutată, condamnată , dar ea a murit în 1960, în timpul regimului Dej.
Un adevăr spus pe jumătate. Mama Monicăi Lovinescu , într-adevăr a fost persecutată, condamnată , dar ea a murit în 1960, în timpul regimului Dej.
Cât despre Monica, fiica ei, aceasta a început să lucreze la Radio Europa Liberă în 1962. Multa mistificare, propaganda anticomunistă să fie, dar nu mințind, ci spunând adevărul.
Sau adevărul nu este de ajuns?”
A.3.a.”Valentin Burlacu
A.3.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cred că ar fi cazul ca și tu să te rebrenduiești.
Purtai glugă pe cap când ai huiduit președintele?”
A.3.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pe cine interesa identitatea protestatarilor? Ești cam dubios de ...curios.”B. UMILIREA INTELECTUALITĂȚII din PERIOADA INTERBELICĂ a determinat
INTELECTUALITATEA COMUNISTĂ și INTELECTUALITATEA POSTDECEMBRISTĂ să urmeze LAȘITATEA și TICĂLOȘIA lui Mihail Sadoveanu
B.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Simon râde de tine ,fraiere. Chiar nu te prinzi ?”B.1.b.”Valentin Burlacu
B.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise . glume de autobaza.”
Grosu Ulise . glume de autobaza.”
B.3.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că iți poate crește ratingul doar după o internare fie și voluntară la balamuc.
Doar așa vei putea ieși din ,,bula compulsivă`` în care te-a ,,intemnițat `` doamna Tataru.”
C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist
C.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,am o nelamurire: din informațiile mele (poate-s greșite, deși..) membru în consiliu era un jurist care era de partea directoarei.
Acesta nu s-a sesizat că directoarea încalcă legea? Nu i-a spus ca este pe contrasens?”
C.2.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Juristul este un prieten de-ai tai(de-al tău).”C.2.c.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cercetează și vei afla!”
Grosu Ulise , cercetează și vei afla!”
D. Arsenie Boca, primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici
D.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Isus se spune că a vindecat mulți oameni.
Grosu Ulise , Isus se spune că a vindecat mulți oameni.
Nu este singurul vindecător din istoria creștinismului și nici singurul din toate religiile.
De fiecare dată când vindeca pe cineva spunea: ,, „credința ta te-a vindecat”.
Credința trebuie inteleasa ca deschiderea omului către Dumnezeu.
Omul nu este pasiv la actul vindecarii, omul participă prin încredere, Dumnezeu prin har.
Vindecarea nu este magie, nu este un act unilateral. Omul trebuie sa fie deschis, receptiv.
Pe tema vindecării prin harul divin și credință este mult de discutat.
Se pot aduce așa-zis argumente teologice cât și argumente cu adevărat științifice.
Eu cred că omul nu are nevoie de intermediari în relația cu Dumnezeu.
Fiecare, singur își găsește calea către El.
Dar ceea ce vreau să spun și o fac cu convingere este ca între Religie și Dumnezeu nu exista nicio legătură.
Religia a confiscat persoana lui Dumnezeu pentru propriul interes.
Omul nu are nevoie de intermediari, de biserica , de preoți, pentru a-și încredința sufletul și destinul lui Dumnezeu.
O poate face direct, fără acești samsari, puțini dintre ei cu credință și foarte puțini cu har.”
D.1.b.”Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Fake news! Și dracii au credință și chiar se cutremură de pedeapsa divină, numai că ei, tot draci rămân.
D.1.b.”Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Fake news! Și dracii au credință și chiar se cutremură de pedeapsa divină, numai că ei, tot draci rămân.
Atâta timp cât calci în picioare Evanghelia lui Iisus Hristos, care este Dumnezeu și care ne-a arătat calea de urmat, ești pe o cale moartă, care duce spre pierzania sufletului.
Scopul omului pe pământ este mântuirea sufletului și Cel care S-a jertfit pentru noi, ne-a dat și cheia mântuirii.
Cine are urechi de auzit, să audă!”
D.1.c.”Valentin Burlacu
Coca Manolescu , ușor , stimată doamnă! Ce va ofuscati atât?
D.1.c.”Valentin Burlacu
Coca Manolescu , ușor , stimată doamnă! Ce va ofuscati atât?
În primul rând, postarea nu va era neapărat adresată.
În al doilea rând, v-am spus zilele anterioare ca nu am ce discuta cu dumneata.
Cu becalienii nu ajungi nicăieri, de aceea trebuie evitați.
Sunt de-ai noștri, sunt printre noi, dar este bine să nu ne combinam.
Fie la ei acolo, cu ale lor! Ei vor împărați Cerul.
Asta e, nu toți aspirăm la nemurire, la loc însorit și cu verdeață.
Că nu ați înțeles mare lucru din ce am scris, nu mă mira.
V-am mai spus că voi , fundamentaliștii creștini sunteți rigizi la minte , aveți un comportament inflexibil, nu acceptati și alte opinii.
Vă credeți deținătorii adevărului absolut, aveți acel aer de superioritate de tip becalian.
Să fiți sănătoasă și baftă la ,,Judecată de Apoi``!
Vă salută un liber cugetător!”
D.1.d.”Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Dacă nu suportați comentariile, nu mai scrieți. Osebiti-vă!”
D.1.e.”Valentin Burlacu
Coca Manolescu , dacă vă place să vă bagați în seamă, vă privește.
D.1.d.”Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Dacă nu suportați comentariile, nu mai scrieți. Osebiti-vă!”
D.1.e.”Valentin Burlacu
Coca Manolescu , dacă vă place să vă bagați în seamă, vă privește.
Puteți comenta ce doriți, dar nu va adresati mie. Pentru mine nu existați.
Fug de becalieni ca dracul de tămâie. Țara-i plina de bigoti .
Suntem în secolul XXI , nu în Evul Mediu.
Credința este în suflet, nu trebuie expusă precum chiloții pe sârmă.
Poate înțelegi ceva, deși mă îndoiesc.”
D.1.f.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul fostului episcop al Hușilor, Cornel Onilă, menținând condamnarea pentru viol și abuzuri sexuale asupra unor elevi de seminar. Decizia închide toate demersurile judiciare prin care acesta a încercat reducerea pedepsei sau prescrierea faptelor.
În timpul procesului, desfășurat în regim nepublic, la dosar au fost depuse caracterizări favorabile transmise instanței de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: IPS Ioachim (Arhiepiscopul Romanului și Bacăului), IPS Irineu (Arhiepiscopul Alba Iuliei) și PS Andrei (Episcopul Covasnei și Harghitei).
În timpul procesului, desfășurat în regim nepublic, la dosar au fost depuse caracterizări favorabile transmise instanței de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: IPS Ioachim (Arhiepiscopul Romanului și Bacăului), IPS Irineu (Arhiepiscopul Alba Iuliei) și PS Andrei (Episcopul Covasnei și Harghitei).
Documentele ar fi invocat speranța unei îndreptări morale și, în unele cazuri, posibilitatea reluării activității pastorale.
Condamnarea vizează multiple fapte de viol și abuz sexual asupra minorilor, comise în perioada în care Cornel Onilă deținea funcții de conducere în Episcopia Hușilor, alături de arhimandritul Sebastian Jitaru.
Condamnarea vizează multiple fapte de viol și abuz sexual asupra minorilor, comise în perioada în care Cornel Onilă deținea funcții de conducere în Episcopia Hușilor, alături de arhimandritul Sebastian Jitaru.
Ancheta a inclus probe video, declarațiile victimelor și expertize criminalistice, considerate autentice și solide de instanță.
Fostul episcop nu a recunoscut faptele și nu și-a exprimat regretul, contestând probele până la capăt, inclusiv prin susținerea că imaginile ar fi fost falsificate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Fostul episcop nu a recunoscut faptele și nu și-a exprimat regretul, contestând probele până la capăt, inclusiv prin susținerea că imaginile ar fi fost falsificate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Judecătorii au respins aceste apărări, apreciind probatoriul ca fiind coerent și concordant.
Cazul ridică semne de întrebare serioase privind modul în care instituția bisericească a gestionat situația unui ierarh acuzat și ulterior condamnat definitiv pentru infracțiuni extrem de grave.
Cazul ridică semne de întrebare serioase privind modul în care instituția bisericească a gestionat situația unui ierarh acuzat și ulterior condamnat definitiv pentru infracțiuni extrem de grave.
Până în prezent, Biserica Ortodoxă Română nu a oferit un punct de vedere oficial cu privire la demersurile celor trei ierarhi.
ÎCCJ a pus capăt definitiv cazului Cornel Onilă.
ÎCCJ a pus capăt definitiv cazului Cornel Onilă.
Condamnare menținută pentru viol și abuzuri sexuale asupra minorilor. Rolul controversat al unor ierarhi ai BOR - News Moldova”
D.1.g.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , povești vechi, cunoscute. O ciorba reincalzita, marca Rizea.
Poate ca Rizea se spovedește și ce a făcut la Penitenciarul Jilava....”
D.1.h.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Rizea este purtătorul de cuvânt al celor care-i tot livrează povestiri despre fosti si foste. Este un melanj de minciuna și adevar.
Fii atent ca vorbește doar de foste ,,glorii,``, nu de actuali. De ce oare?”
D.1.i.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și de ce nu o face?”D.3.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, mă bucur ca vrâncenii au asemenea oameni gospodari.
Dacă mergeți așa , veți ieși din sărăcie ,ignoranță și nepăsare.
Totuși, am auzit ca sunt localitati cu canalizare nefuncțională datorită deficiențelor tehnice de construcție, că utilizatorilor le intra apa in curți atunci când plouă, căminele de racord refulând in curti si locuinte.
Oamenii ,,bârfesc`` că măsurătorile s-au făcut din satelit fără să se țină cont de particularitățile terenului, de amplasarea locuintelor, etc.
În teren nu a fost decât constructorul care ,, a respectat proiectul`` chiar dacă era evident ca instalatia nu va funcționa în parametrii sau ca oamenii nu au cum să evacueze gravitational apele uzate din locuinte deoarece reteaua publica/caminul de racord este sub nivelul retelei interioare de canalizare. Ei spun ca s-au plans la autoritățile locale și judetene, dar li s-a închis usa-n nas.
Eu vreau sa cred ca toate-s doar barfe ale opozanților sistemului, ale putiniștilor, ale celor care nu vor ridicarea nivelului de trai și civilizatie-ptiu drace, mă trezesc la plenara CC a PCR!”
D.3.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Tu pui la îndoială capacitatea unui politician?
Ei sunt chintesența societății, sunt ,,al cincilea element``.”
E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
E.1.a.”Valentin Burlacu
În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toata în țara.
În 2025, România avea o rezerva de 104 tone, din care 60% la Bank of England, Londra, și 40% in tara. In 2025 , datoria publica a Romaniei este de aprox 60% din PIB, a Bulgariei, de doar 24%. Statul bulgar se imprumuta la dobanzi de 3,1-3,6 %, noi,cu cca 6%.
Bulgarul de rand, la credite ipotecare: 2.5% – 3.5%, la credite de consum: 6% – 8%: românul de rând, la credite ipotecare: 7% – 9%, la credite de consum: 10% – 15%.
Sunt statistici, nu fake , nu basme!”
E.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tu, române , ,,cetățean Kane``...măreție, falsa fericire, decădere, dor după ,,inocența pierdută``.”F. REVENIREA României la situația din anul 1939, USR-iști mioritici de Provincia Europeană Vrancea și BUGETARI de LUX
F.1.a.”Valentin Burlacu
1939? Atunci am rămas pe mana germanilor, deoarece francezii au închinat steagul după doar șase săptămâni, ceva șocant în acea vreme , având în vedere puterea armata a Franței. Dar să venim mai încoace, în 1990!
La evenimentele de la Tg. Mureș din 1990, Franta, ,,prietena `` noastra si-a trimis ziariștii cu vreo trei zile înainte. ,
Ei, germanii și canadienii. Nu o spun eu, a spus-o Ion Talpes.
Nu ei au lansat știrea că românii îi agresează pe unguri, situație taman invers?
Germania era reprezentată de agențiile ARD, ZDF, DPA, Franța, de AFP, RFI, Marea Britanie, de BBC, Reuters, Austria, de ORF și Ungaria de MTI.
Nu americani, nu ruși.
Toți au mințit, toți au știut dinainte despre evenimente.
Toate țările semnalate mai sus și-au dat consimțământul pentru ce avea să urmeze.
Și, culmea, cică rușii s-ar fi opus.
O fi așa sau nu, eu nu știu.
Știu că în vremuri de restriște trebuie să te bazezi pe tine, nu pe alții, deoarece alianțele funcționează doar dacă interesele converg.”
F.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , relația-i mult mai complexă .”F.2.a.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , bați câmpii rău de tot! Pari descentrat total. Ce-i cu tine?”

F.2.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; GIF - ”Caracterul omului este destinul lui.” - Heraclit”

F.2.c.”Valentin Burlacu
Când huidui un politician, nu-i bai .
Când huidui Imnul național, ești un trădător, nu ,, suveranist,,
Când huiduie, rugăciunea,,Tatăl nostru,, nu ești un creștin, ești un terchea -berchea care te crezi creștin.
Farisei, sau niște oameni plătiți ca să păcătuiască , fără să-și dea seama !
Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac !”
Libertatea mea se opreste acolo unde incepe libertatea celuilalt.
Respectarea drepturilor altora, protejarea demnitatii umane si asumarea consecintelor propriilor actiuni sunt elemente care transforma libertatea dintr-un simplu privilegiu intr-o responsabilitate.
Traim vremuri în care cenzura, manipularea informațională, supravegherea intruziva, discriminarea sau abuzul de autoritate, ne afecteaza libertatea.
Argumentele unora dintre politicienii de vârf , aparent nobile – securitate, stabilitate, moralitate –lovesc libertatea direct si brutal prin abuz, prin nedreptate, prin discriminare.
Nimic nu-i mai periculos ca atunci cand libertatea este atacată in numele binelui, când lanțurile sunt poleite cu promisiuni, iar oamenii nu mai văd că sunt legați.
Au murit oameni pentru ca noi să fim liberi, așa li s-a spus ca repros pentru huiduieli.
Dar când votul ti se anuleazș, deoarece nu a iesit cine trebuia , când ți se interzice să votezi pe cine vrei tu, doar pe cine vor altii, când ți se interzice să evoci propriul trecut, libertate s-o fi numind?”
F.2.d.”Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , și de ciudă, v-ați schimbat candidatul care ,,juca finala``, ca dovadă că aveți educație civică aleasă.
De aceea sunteți chintesența democrației, mândria națiunii. Unu-i USR...
P.S. Pentru modesta mea cultura, și președintele țării este un ,,simbol național``?”
F.2.e.”Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , nu știu de ce au huiduit, nu am fost prezent, dar poporul este nemulțumit de tot ce se petrece în țara asta pe linie socială, economică și politică.
Politicienii au dus țara de râpă, nu poporul. Poporul doar suporta consecintele.
Și nu este drept.
Nu este corect ca cei care au gresit intentionat sau nu, să încerce să redreseze situatia.
Nu au credibilitate. Ați înțeles acest lucru?
A huidui ,ca si a ovationa, face parte din drepturi si libertati.
Dacă nu există violență, este dreptul fiecaruia de a-și exprima opinia.
Faptul că nu acceptați si alte opinii, alte optiuni, este ingrijorător, dovedește intoleranță la democratie.
Aceasta ,,gloată`` pe care o persecutați că nu se conformează unei ideologi, nu acceptă anumite măsuri, ca vrea să traiască mai bine, liberă în propria țara, este cea care a dus si duce greul , pe ea se bazează existența acestei tari.
Voi ,politicienii, sunteți precum efemeridele, poporul este nemuritor.”
F.2.f.”Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru,,,adaptarea `` la care faceti referire dovedeste o anumita trasatură de caracter, comună grupului, ca dovada că cei care se aseamănă, se adună.”

F.2.g.”Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru, sunteti minunată! Țara vă datorează mult pentru acest ...sacrificiu.”G. HUIDUIELI și EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC din partea unor focșăneni, care nu pot vedea pădurea de copaci
G.1.a.”Radu Borcea
Când confunzi o Zi Națională Neamului tău de Sânge (cum este cea a Unirii de la 24 Ianuarie 1859 sau de la 1 Decembrie 1918) cu ziua în care îți lași liberi hormonii să zburde prin piețele publice, atunci este o problemă gravă de sănătate și nu știu care este rețeta vindecării.
Astfel de oameni sunt în stare să intre în biserici și să urle la Dumnezeu!
Pentru că zilele naționale sunt sfinte, când aducem un suprem omagiu celor care au gândit și muncit pentru România noastră de astăzi, care nu este România din anii 6 martie 1945-22 decembrie 1989, chiar dacă Art. 16 din Constituție („nimeni nu este mai presus de lege”) este o marotă.
Celor care ați huiduit nu președintele Țării, ci Ziua Simbol al Unirii de la 24 Ianuarie 1989, să vă dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă!
PS 1: Am văzut festivitatea de la Colegiul Național „Unirea” Focșani, un Templu al Educației, cu o prezență de ținută intelectuală adecvată evenimentului.
Felicitări directorului instituției, prof Cornel Noană.
Radu Borcea
PS 2. Felicitări dlui director Cornel Noană, corpului profesional, elevilor de elită ai colegiului și familiei acestora, pentru care pot să pun mâna în foc că nu s-au aflat printre „trompetiștii pustiului!”

G.1.b.”Matei Ion
Galeria , a executat ordinul șefului de galerie !Când huidui un politician, nu-i bai .
Când huidui Imnul național, ești un trădător, nu ,, suveranist,,
Când huiduie, rugăciunea,,Tatăl nostru,, nu ești un creștin, ești un terchea -berchea care te crezi creștin.
Farisei, sau niște oameni plătiți ca să păcătuiască , fără să-și dea seama !
Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac !”
G.1.c.”
Matei Ion
Grosu Ulise; 10 ani cu Nicușor Dan Președintele României o să își revină oameni.”

G.1.d.”
Matei Ion
Grosu Ulise; Am citit în cafea că Nicușor Dan o să fie 10 ani președintele României”

G.1.e.”
Sandina Voicu
Grosu; Ulise; Felicitări pentru participare. Sper să fi zis ceva de "bine" și din partea mea.”

G.1.f.”
Sandina Voicu
Grosu Ulise”; Vă felicit, mă închin și vă mulțumesc ”
Grosu Ulise”; Vă felicit, mă închin și vă mulțumesc ”
G.2.a.”Valentin Burlacu
La Focșani, președintele a venit cu discursul memorat. A recitat frumos.
A spus ca el, spre deosebire de gloata din fundal este de partea eroilor și a istoriei, ca ei sunt doar niște contestatari lipsiți de respect, care nu-și văd lungul nasului, huiduie, și nu înțeleg perspectiva propriei existente.
Cum de și-au permis să huiduie reprezentanții ,,autorității de stat``?!
A vrut să spună destul de subtil adunării vulgare (,,niște derbedei``, după L. Orban citire), că el înțelege adevărata valoare a libertății, dar ei nu.
Președintele, și el o emanație a democrației noastre dâmbovițene, validează formal dreptul la protest, dar în același timp îl invalidează moral.
Este o strategie retorică clasică: „Da, puteți face asta, dar nu ar trebui.
” Pentru a ridica miza, a afirmat ca ,,au murit oameni ca voi să puteți huidui``
Voi, nu dumneavoastra, asta pentru a se stabili clar și fără echivoc diferenta de statut, de nivel de educație.
A cam dat-o in bara cu regretabila formulare ,, niște eroi``, o exprimare din subsolul respectului pentru martirii neamului.
Discursul domniei sale are o nota evidenta de reproș, se simte nedreptățit și atacat și pare a spune: „nu e corect ce faceti.”
Așa sa fie?”
CONCLUZII FINALE
A*. În scrierea ”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.12.2025,
am evidențiat faptul că de 36 ani vrâncenii se complac în minciuna, prin care cu ajutorul unor IMPOSTORI numiți ”revoluționari” și al unor CRIMINALI, așa cum îi numesc pe procurorii și judecători care au tergiversat dosarul ”revoluției” și dosarul Mineriadei, prin care o LOVITURĂ de STAT a fost transformată în ”revoluție”.
Acest aspect demonstrează că, imnul național ”Deșteaptă-te române”, este un nonsens, deoarece poporul român refuză să se DEȘTEPTE.

B*. În scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu,
- pe care am postat-o pe blog în data de 24.01.2026,

reiau tema LOVITURII de STAT din Decembrie ”89, dar abordez și o temă nou, numită
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
Citez:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?”
- Acest comentariu a dat titlul acestei scrieri, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
- Ce părere aveți de această tărășenie?”
C*. Faptul că municipiul Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, rezultă din eșecul total pe care l-am avut, când am făcut următorul sondaj:
”SONDAJ
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni următoarea întrebare:
- De ce considerați că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului special Valentin Burlacu:

”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ?NOTA:
La scrierea ”LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu,
pe care am postat-o în data de 18.01.2026 pe Facebook, finalul este următorul:
”În opinia mea, sunt multe replici interesante pe care le-am primit, urmare a dialogului pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu și pe care le-am citat mai sus.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici,
a. A pretins că-l pasionează ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar între timp se pare că a uitat de acest lucru.
Am pasat problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani unor profesori de matematică, care prin intermediul consilierului PNL în CJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, să ajungă la președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. A afirmat: ”Educația incluzivă și protejarea dreptului la șanse egale pentru copii cu dizabilități rămân teme centrale pe agenda administrației județene.”
c. A demonstrat că MUSTEȘTE de CULTURĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce știe să facă la modul concret liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici?”
De ce consider că am autoritatea morală să adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE de mai sus:
1. Timpul a confirmat prin prețul MWh în România de 154 euro și 61 euro, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Ignorarea gândirii mele a condus la falimentarea ENET Focșani.
3. Nu sunt economist, dar am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
4. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au fost avansați în funcție.
Exemplu: ”liberalul” Eugen Ciorici și actualul director din Prefectura Vrancea, Eduard Bălănescu.
5. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, în acțiunea Psihiatria, prin care s-a vrut compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțineam.
6. Păstrând proporțiile, acțiunea Psihiatria poate fi comparată cu acțiunea prin care Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu, unde a și fost omorât pentru românismul lui.
7. Nu sunt jurist, dar modul în care am instrumentat dosarul din speța Mr.Gh.Pastia, poate fi considerat o teză de doctorat.
8. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că, pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
9. Deoarece am susținut două probleme tehnico - economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
10. Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.

2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR

20.01.2026 Ulise Grosu”
D*. MESAJ PUBLIC adresat directorului Liceului Unirea Focșani, prof.Cornel Noană
Domnule Director,
La videoclipul care circulă pe net, având ca motto ”Educația face diferența”, unde îl inviți pe președintele Nicușor Dan pe scena de la sala de festivități a Liceul Unirea Focșani, pe pagina mea de Facebook am avut următorul dialog:
COMENTARII
”Valentin Burlacu
Educația creează oportunități, nu competențe. Poate înțeleg și ...educații.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din experiența mea, aceasta este hiba ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, care nu creează competențe aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , prost, dar....educat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În scrierea la care lucrez, voi aborda acest subiect.”
a. Am spus că în opinia mea, tu, prof. Dan Popoiu și prof. Enache Pătrașcu prin seriozitatea cu care ați tratat disciplina MATEMATICĂ, ați făcut dintr-un Liceu Auto, așa cum era Liceul Unirea Focșani, un liceu de frunte al țării.

b. Din punctul meu de vedere, un profesor de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
NOTA: Acad. Solomon Marcus înainte de a începe să predea un curs, preciza domeniul unde respectiva teorie matematică se aplică în practică.

c. În opinia mea, fostul inspector general de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
d. Am afirmat și susțin că în fața mea, pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.
e. La punctul ”C*” am precizat ce știu să fac la modul concret și doresc să știu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
f. Speța Mr.Gh.Pastia consider că este un dosar, care poate fi comparat cu o teză de doctorat, deși nu am pregătire juridică.
În speța Mr.Gh.Pastia niciun intelectual, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate nu piscuit nimic.
g. Cât timp profesorii, Dan Popoiu și Enache Pătrașcu, au fost consilieri în CL Focșani, s-au comportat la fel ca actistul PCR Radu Nițu.
Când le-am solicitat să ridice problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au refuzat.

Îți recomand să citești, în mod deosebit de la această scriere punctele:
a. ”A. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și METODELE de INTIMIDARE ale SECURITĂȚII COMUNISTE”
b. ”B. UMILIREA INTELECTUALITĂȚII din PERIOADA INTERBELICĂ a determinat

INTELECTUALITATEA COMUNISTĂ și INTELECTUALITATEA POSTDECEMBRISTĂ să urmeze LAȘITATEA și TICĂLOȘIA lui Mihail Sadoveanu”
- Concluzia îți aparține!
E*. MESAJ PUBLIC adresat Doamnei Marilena Șerbănuț
Stimată Doamnă,
Pe Facebook ați fost foarte revoltată că, un grup de protestatari l-au huiduit pe președintele Nicușor Dan și pe timpul intonării imnului național ”Deșteaptăte române”.
Am fost în Piața Unirii Focșani, iar în timpul intonării imnului național eram cam departe de grupul protestatarilor, de unde am auzit doar un zumzet.
a. În calitate de consilier al primarului Cristi Valentin Misăilă, ați întocmit o adresă în care m-ați cam luat la mișto într-o adresă a Primăriei Focșani, care se referă la ENET.
b. Aveți cunoștință că ENET a intrat în faliment?
c. Deoarece aveți și studii economice, vă solicit să-mi răspundeți public:
- De ce ENET a intrat în faliment, în condițiile în care trebuia să fie pe profit, urmare a energiei electrice produsă de cele două motoare Rolls Royce?
PS Am înțeles că unul din cele două motoare Rolls Royce a fost calat, în opinia mea, urmare a unui act de sabotaj de care consider că se face vinovat primarul Cristi Valentin Misăilă.
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
Domnule Jurnalist,
a. Articolul D-voastră presă privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani, nu prea a contat dacă discutăm de ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
b. Am văzut că v-a revoltat că președintele Nicușor Dan a fost huiduit și pe timpul intonării imnului ”Deșteaptă-te române”, dar v-a lăsat rece precizarea,
Stimată Doamnă,
Pe Facebook ați fost foarte revoltată că, un grup de protestatari l-au huiduit pe președintele Nicușor Dan și pe timpul intonării imnului național ”Deșteaptăte române”.
Am fost în Piața Unirii Focșani, iar în timpul intonării imnului național eram cam departe de grupul protestatarilor, de unde am auzit doar un zumzet.
a. În calitate de consilier al primarului Cristi Valentin Misăilă, ați întocmit o adresă în care m-ați cam luat la mișto într-o adresă a Primăriei Focșani, care se referă la ENET.
b. Aveți cunoștință că ENET a intrat în faliment?
c. Deoarece aveți și studii economice, vă solicit să-mi răspundeți public:
- De ce ENET a intrat în faliment, în condițiile în care trebuia să fie pe profit, urmare a energiei electrice produsă de cele două motoare Rolls Royce?
PS Am înțeles că unul din cele două motoare Rolls Royce a fost calat, în opinia mea, urmare a unui act de sabotaj de care consider că se face vinovat primarul Cristi Valentin Misăilă.
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
Domnule Jurnalist,
a. Articolul D-voastră presă privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani, nu prea a contat dacă discutăm de ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
b. Am văzut că v-a revoltat că președintele Nicușor Dan a fost huiduit și pe timpul intonării imnului ”Deșteaptă-te române”, dar v-a lăsat rece precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
c. Așa cum v-am mai spus, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și-a spus cuvântul atunci când v-ați lansat cartea ”Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat”.
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
c. Așa cum v-am mai spus, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și-a spus cuvântul atunci când v-ați lansat cartea ”Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat”.
G*. MESAJ PUBLIC pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene Special,
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
Cu politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
26.01.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, această scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am justificat titlul acestui mesaj public, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
......
De la CONCLUZII FINALE amintesc câteva puncte:
C*. Faptul că municipiul Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, rezultă din eșecul total pe care l-am avut, când am făcut următorul sondaj:
D*. MESAJ PUBLIC adresat directorului Liceului Unirea Focșani, prof.Cornel Noană
E*. MESAJ PUBLIC adresat Doamnei Marilena Șerbănuț
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
G*. MESAJ PUBLIC pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene Special,
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
Cu politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
26.01.2026 Ulise Grosu
În opinia mea, este mai mult decât revoltător că niciun EXHIBIȚIONIST PATRIOTIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, care a demonstrat că nu poate vedea pădurea de copaci, nu a avut nicio reacție vizavi de afirmația:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Radu Viorel Ursache, Valentin Burlacu, Nicoleta Nicol, Matei Ion, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim; Mariana Stanciu, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu și alții;
Stimați prieteni speciali,
a. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar în final nu se mai știe, cine pentru cine a fost cobai.
b. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”Pentru el am fost mijloc nu țintă. În rest glume.”
Pentru mine au fost numai glume.
c. În cei circa 13 ani de când a apărut postacul ”orion” în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și până în prezent, nu am retractat nici măcar un cuvânt din cele afirmate la adresa celui care printr-un proces complex de metamorfoză a ajuns Maestrul Arsenie Bocancea.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
d. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a furat-o la greu, pentru statutul de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care l-am avut pentru el și s-a comportat ca atare, nu am înțeles de ce prietenul Valentin Burlacu îmi umilește ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” și mă consideră ”SĂGEATA lui Tutankhamon”, dar nu am insomnii din această cauză.
e. Reducând România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani, am demonstrat la modul concret cum am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC să facă STRIPTIS în fața mea.
Pentru liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și politicienii cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, am redus și Sistemul Energetic al României la nivel de ENET Focșani.
f. De asemenea, am demonstrat comportamentul de găină a lui Stalin al focșănenilor și modul în care intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate și-a însușit comportamentul TICĂLOS al scriitorului Mihail Sadoveanu.
g. Pentru a crește în proprii ochi și a nu am a mai fi ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru.
În mesajul public de la punctul G* consider că am fost clar cu prietenul special Valentin Burlacu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că, precizarea
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- este mai greu de digerat în comparație cu EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, pe care l-am abordat în această scriere.
Dacă pensionarii de la Clubul Venus cu d-na Leica Sandica pe post de ”vioara întâi”, consideră că a te zbănțui putând o ie românească înseamnă patriotism, mi se pare o normalitate.
Nu același lucru consider că este valabil și în școli, unde anumiți directori consideră că astfel de acțiuni înseamnă patriotism.
M-a amuzat dialogul pe care l-ai avut cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, pe care ți l-am citat la punctul F.2 al CAPITOLULUI I.
Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, mustește și de cultură, iar din această calitate a scris un articol de presă în Ziarul de Vrancea, în care a pretins că CIRCARUL POLITIC Emanuel Gongu a rezolvat problema lăsării în paragină a mormântului filantropului Mr.Gh.Pastia.
Pe mine nu m-a deranjat părerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, pentru că susțin două probleme tehnico -economice, dar în condițiile în care am precizat public ce știu să fac la modul concret, vreau să aflu ce știe să facă la modul concret și domnia sa, în afară de a-l determina pe prietenul Nicu Vrinceanu să viseze frumos.
Nu știu dacă ai cunoștință, dar președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Cu această scriere am trimis mingea în terenul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care mi-au ignorat comentariul de mai sus.
CAPITOLUL 3
MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
Ceea ce s-a întâmplat în Piața Unirii din Focşani, huiduieli în timpul Imnului Național și manifestări nepotrivite venite din partea unui grup restrâns de persoane, a fost, pentru al doilea an la rând, un moment trist.

O zi care ar trebui să ne unească, să ne aducă împreună în jurul unor valori comune, a fost din nou umbrită de gesturi care nu ne reprezintă.
Cred cu tărie că respectul pentru simbolurile naționale, pentru istorie și pentru memoria colectivă este esențial. El se învață, se cultivă și se transmite mai departe prin educație, dialog și prin exemplele pe care le oferim zi de zi, mai ales celor tineri.
Astfel de momente ne reamintesc cât de important este să investim constant în educație și în formarea unor generații care înțeleg sensul istoriei și al responsabilității civice, nu doar prin discursuri, ci prin fapte și atitudine.
Chiar și în acest context, aleg să privesc lucrurile cu responsabilitate și încredere.
Anul trecut, la Focșani, Ilie Bolojan mi-a arătat că există lideri care au curajul să își asume momentele dificile și să spună lucrurilor pe nume, lucru pe care îl continuă și astăzi prin felul în care are puterea de a face lucrurile corecte și necesare.
Iar anul acesta, prin atitudinea și prezența sa, Nicușor Dan îmi confirmă că este printre oamenii de stat care își asumă, care nu evită momentele grele și care înțeleg că respectul, decența și responsabilitatea sunt esențiale dacă vrem să reconstruim încrederea și să mergem înainte.
Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
Stimabile, m-au umplut de respect precizările:
a. ”Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
b. ”Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce vă spune afirmația:
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dacă pretindeți că mustiți de patriotism?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că, vicepreședintele CJ Vrancea și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, îmi va răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE?
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; citez:
”Cristian Zirna
27.01.2026
Adevărul despre 24 Ianuarie: Focșănenii nu au huiduit imnul național!
În ultimele zile au circulat multe informații și reacții legate de momentul în care imnul național ar fi fost huiduit. Din discuțiile purtate cu oameni de bună-credință și din datele apărute ulterior, reiese că situația nu este chiar așa cum a fost prezentată inițial, iar responsabilitatea a fost atribuită greșit. Consider important să privim cu atenție cine au fost, de fapt, cei implicați, înainte de a pune etichete unui oraș sau unei comunități întregi.
Huiduirea imnului național e o rușine. Dar și mai grav e când în jurul unui astfel de moment apar, din nou, aceleaș nume politic, Fănică D. Ciobotaru.
Acum, când apar discuții despre grupuri aduse organizat la un eveniment unde s-a huiduit imnul, numele lui reapare. La fel și cel al lui #George Stângă, fost senator și fost lider PNL Galați, cunoscut ca apropiat al lui Ciobotaru. Coincidențe? Poate. Dar sunt prea multe ca să fie ignorate.
Întrebările sunt directe și legitime:
A știut de prezența acelor grupuri? A avut vreo implicare sau condamnă clară la ce s-a întâmplat? De ce aceste întrebări?
Simplu:
Când ai un istoric de acțiuni de presiune,de forță și inițiative controversate privind propriul guvern, inițiative de modificare a Legii 544 privind transparența informațiilor publice, suspiciunile apar natural. Iar în politică, tăcerea nu te ajută, te apasă!
#CZ”
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
1. La postarea omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, pe care am citat-o mai sus, am făcut următorul comentariu:
”Grosu Ulise
Cristian Zirna; În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina mea de Facebook, deși, abordez problema EXHIBIȚIONISMULUI PATRIOTIC, nu m-a băgat niciun câine în seamă.
Mi se pare interesant comentariul:
”Dan Dumitru
Trofin Tudorel nu e el ipocrit .El e băiat salon .Întrebarea este cine i-a scris textul și cum l-a convins să-l urce ?”
2. Noi am avut o discuție particulară, care este tabu, dar subiectul rămâne deschis.
3. Din experiența mea de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a, afirm că circa 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Dacă nu știți cine este prof.dr.Silviu Brebuleț, vă puteți interesa la conducerea Școlii Elena Doamna, pe care, conform atribuțiilor de serviciu, o coordonați.
Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a vrut să eclipseze ”Școala de TRĂIT în LUNEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
5. Deoarece deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a considerat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, l-am provocat la un dialog public având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență, cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România.
6. Am precizat public, ce știu să fac la modul concret, de aceea mi-am exprimat public dorința de a afla ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne?
7. La CAPITOLUL I, pct. ”E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș” al scrierii ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook, a fost făcut comentariul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
Până când vă mai suportă ultimul Charlot
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire, voi ce strâmb călcaţi
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţțe trec în sus şi-n jos``
......
Adrian Păunescu
”Cântec pentru Charlie Chaplin”

Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este.
Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- Vă rog ca acest comentariu al prietenului special Valentin Burlacu, să-l comunicați și conducerii Școlii Speciale Elena Doamna a cărei activitate o coordonați.
De ce vă fac această solicitare publică?
- Deoarece o doamnă psiholog de la Școala Specială Elena Doamna și-a exprimat public admirația pentru ”bunul simț”, pe care președintele Nicușor Dan l-a manifestat față de protestatarii din Piața Unirii Focșani.”
B*. Niciun politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” si niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul A*, în ciuda insistențelor mele.
C*. Niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate sau un politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care am considerat că, și-au demonstrat EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, vizavi de de protestul unor români cu ocazia manifestărilor din Piața Unirii Focșani, pe care i-am precizat cu nume și prenume în scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
E*. Dacă, în opinia mea, EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au prestat pensionarii de la Clubul Venus, care s-au îmbrăcat în costume populare și s-au zbănțuit, este scuzabil deoarece așa au fost învățați la ”Festivalul Cântarea României”, acest lucru nu este scuzabil în ȘCOLILE POSTDECEMBRISTE.
În legătură cu acest subiect, consider că la CAPITOLUL I, pct.G., am fost clar cu vicepreședintele PNL CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
F*. La punctul ”F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC”, consider că am fost foarte clar cu:
a. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATE focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate din ferma avicolă de găini ale lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
G*. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins:
a. În România nu există persoane neșantajabile.
I-am spus că sunt NEȘANTAJABIL, dar nu m-a crezut.
b. Că mă manipulează fin că, deoarece dacă mă manipulează brusc, nu-i execut ordinele.
c. Mi-a spus că sunt ”imprevizibil și necontrolabil” și mi-a recomandat ”să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”” având
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă consider că am explicat clar, de ce această scriere se încadrează la CAPITOLUL ”Una scurtă la curea” - Gheorghe Dinică.
..................
CONCLUZII FINALE
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având

- am analizat și în dungă precizarea :

Cu mânuța noastră le-am, dat.”.

- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
D*. Mesajul public pe care i l-am transmis prietenului special Valentin Burlacu în data de 26.01.2026, ar fi trebuit să stârnească INDIGNARE și numai prin titlul ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, dar găinile lui Stalin ferma avicolă de la Focșani nu sunt sensibile la astfel de stimuli.

Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.De asemenea, nu am șefi și nici persoane cu care să mă consult, în ceea ce privește strategia de luptă pe care trebuie să o adopt în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
”REBRENDUIREA” contului ”Focșani, dragostea mea”, mi-a lăsat un gust amar.
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
28.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Valentin Burlacu, Nicoleta Nicol, Matei Ion, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim; Mariana Simon, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu și alții;
Stimați prieteni speciali,
a. Citându-l pe prietenul special Valentin Burlacu în motto de la acest mesaj public, cred că am fost clar cu toți practicanții de EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”.
b. Deși am rostogolit la greu precizarea,

- nimeni nu a avut nicio reacție, de parcă acest lucru ar fi fost o normalitate.
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, și-a spus cuvântul în speța Mr.Gh.Pastia.
La dosarul cauzei este o adresă a ISJ Vrancea de NOAPTEA MINȚII.
d. Din BULA COMPULSIVĂ în care m-a băgat liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consider că am fost clar cu aceasta.
e. Am precizat public ce știu să fac la modul concret, condiție în care vreau să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea Nicușor Halici, în afara de a crăpa lemne.
f. În această scriere consider că am fost foarte clar și cu vicepreședintele PNL al CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
g. Cu circa 3 ani în urmă a propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a colaboratorilor.
Am dorit să aflu planul de acțiune și obiectivele.
Ion Olaru a pretins că sunt plătit de Soros să umilesc profesorii de matematică, iar după ce am ”ÎNGROPAT” în terenul deputatului AUR de Vrancea, Georgel Badiu, mingea pe care mi-a ridicat-o la fileu Maestrul Arsenie Bocancea, în speța dosarului privind falsa pietruire a unor drumuri, prietenul Ion Olaru m-a ejectat din lista lui de prieteni pe Facebook.
În concluzie, aștept propuneri concrete de colaborare.
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
Stimați prieteni speciali,
Scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, care este un mesaj public pe care i l-am adresat prietenului special Valentin Burlacu, prin intermediul Facebook, iar prin mail am transmis-o la circa 200 de focșăneni, prin efectul practic pe care l-a avut, nici măcar la CATEGORIA - FURTUNĂ într-un PAHAR cu APĂ nu o pot încadra, deoarece nici măcar Dodo, cățelul unui prieten, nu m-a băgat în seamă.
Acest mesaj public a avut următorul promo:
Acest mesaj public a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am justificat titlul acestui mesaj public, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com .
De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
......
De la CONCLUZII FINALE amintesc câteva puncte:
C*. Faptul că municipiul Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, rezultă din eșecul total pe care l-am avut, când am făcut următorul sondaj:
D*. MESAJ PUBLIC adresat directorului Liceului Unirea Focșani, prof.Cornel Noană
E*. MESAJ PUBLIC adresat Doamnei Marilena Șerbănuț
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
G*. MESAJ PUBLIC pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene Special,
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
Cu politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
26.01.2026 Ulise Grosu”
Dacă în data de 24.12.2025 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea
”ANIVERSAREA a ZECE ani de când președintele Marian Oprișan a fost pentru ultima dată ”Moș Crăciun de Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
în data de 24.01.2026 s-a impus să postez pe blog, scrierea
”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”INTOARCĂ ARMELE”” având
”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”INTOARCĂ ARMELE”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Biblia este o poveste pentru toate categoriile de varsta.
Oricum , dacă pășești prostit în viață, adevărul, oricât de evident ar fi , îl vei considera minciună.” - Valentin Burlacu.
- Prin cele două scrieri amintite mai sus, consider că am spus tot ce era de spus, iar acum urmăresc detașat să văd dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. TRIMITEREA în DERIZORIU a maximei ”Veșnicia s-a născut la sat.”, prin COLECTIVIZAREA FORȚATĂ
1. Pe net circulă informația,
”Clipul Explicat
26.01.2026
Procesul de colectivizare, desfășurat forțat pe parcursul a 13 ani, între 1949 și 1962, a reprezentat cea mai traumatică transformare socială din istoria modernă a României, echivalând cu o amputare a identității naționale.

B. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE
1. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
27.01.2026
Emil Hațieganu este, nedrept, mai puțin cunoscut publicului larg decât fratele său, celebrul medic Iuliu Hațieganu, deși rolul său în consolidarea României Mari a fost la fel de vital.

C. Profesorul dr.dr. Alexandra Tătaru și profesorul de mâna a III a Ulise Grosu
1. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a postat pe pagina de Facebook a domnie sale, următoarea precizare:
”Alexandra Tătaru
28.01.2026
De luat aminte!
Liviu Marian Pop
Nu mai putem să ne prefacem că problema e „școala”, „programa”, „profesorii prea exigenți” sau „metodele vechi”.

2. Comentariul pe care l-am adresat preșrdintelului IMM Vrancea, jr. Ion Roman
D. DEVALIZAREA României de către Regimul Securist Postdecembrist și ”AFACERILE” postdecembriste mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Comentariu postat de prietenul special Valentin Burlacu
”Valentin Burlacu
În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toată în țara.
2. ”Descinderi ale Parchetului European în Vrancea: firme pe numele tinerilor sărmani, folosite pentru fraudarea fondurilor UE”
E. ”REACTIVATRUL” Pol Pot de România, Traian Băsescu
1. Băsescu îi descrie pe cei ce l-au huiduit pe Nicușor Dan: O adunătură de huligani”
F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
1. Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
G. Vicepreședintele CJ Vrancea, PNL-istul Alexandru Ciprian Epure și PROFESIONALISMUL demonstrat de ȘCOLILE INCLUZIVE de tip Elena Doamna din mun. Focșani, care au făcut din o persoană cu probleme grave de comportament, așa cum pare a fi numitul Nicușor Dan, președintele României
1. Pe net circulă informația,
”Epure Alexandru CiprianCeea ce s-a întâmplat în Piața Unirii din Focşani, huiduieli în timpul Imnului Național și manifestări nepotrivite venite din partea unui grup restrâns de persoane, a fost, pentru al doilea an la rând, un moment trist.
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. TRIMITEREA în DERIZORIU a maximei ”Veșnicia s-a născut la sat.”, prin COLECTIVIZAREA FORȚATĂ
1. Pe net circulă informația,
”Clipul Explicat
26.01.2026
Procesul de colectivizare, desfășurat forțat pe parcursul a 13 ani, între 1949 și 1962, a reprezentat cea mai traumatică transformare socială din istoria modernă a României, echivalând cu o amputare a identității naționale. Pentru a înțelege de ce acest proces a distrus satul, trebuie să înțelegem psihologia țăranului român: pământul nu era doar o sursă de venit, ci însăși libertatea și demnitatea sa. Prin Decretul nr. 84 din 2 martie 1949, statul comunist a declarat război propriului popor, având ca scop distrugerea proprietății private și transformarea țăranilor independenți în „proletari agricoli”, dependenți total de stat.
Distrugerea a început prin eliminarea elitelor rurale. Cei mai harnici gospodari, numiți peiorativ „chiaburi”, au fost primii țintiți. Listele negre includeau pe oricine avea peste 10 sau 15 hectare de pământ, o moară sau o batoză. Aceștia au fost deportați, arestați sau sufocați prin sistemul diabolic al „cotelor” (taxe în produse imposibil de achitat). Dacă un țăran nu preda statului cantitățile absurde de grâu sau carne cerute, i se confisca totul, inclusiv rezervele de sămânță pentru anul viitor. Aproximativ 80.000 de țărani au fost arestați și 30.000 au fost judecați public în procese spectacol, doar pentru a băga spaima în ceilalți. Teroarea a fost instrumentul principal de „convingere”: activiștii de partid intrau în case noaptea, băteau oamenii în sediile Miliției și îi amenințau că, dacă nu semnează cererea de intrare în GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă), copiii lor vor fi exmatriculați din școli.
Impactul devastator nu a fost doar economic, ci moral. Odată intrat în CAP (devenit ulterior Cooperativă Agricolă de Producție), țăranul nu mai muncea pământul cu dragoste, ci din obligație, pentru „norme” și puncte-muncă, fiind plătit mizerabil la sfârșitul anului. Pământul, odinioară îngrijit ca un membru al familiei, a devenit „al nimănui”. Această alienare a dus la o scădere dramatică a productivității și la furtul generalizat („a lua de la Colectiv nu e furt, e recuperare”). Satul românesc și-a pierdut autonomia. Tinerii, văzând că munca pământului a devenit o formă de sclavie modernă, au migrat masiv spre orașe, lăsând satele îmbătrânite și depopulate.
Când Gheorghe Gheorghiu-Dej a raportat triumfător la 27 aprilie 1962 că procesul s-a încheiat „cu 3 ani înainte de termen”, colectivizând 96% din suprafața arabilă și 3.201.000 de familii, victoria era una a cifrelor, dar o înfrângere a umanității. Țăranul român autentic murise. În locul lui a apărut „cooperatorul”, un om rupt de rădăcini, dependent de deciziile unui inginer agronom venit de la oraș și de capriciile secretarului de partid. Colectivizarea a distrus nu doar proprietatea, ci „rânduiala” seculară, transformând satul dintr-o comunitate organică într-o simplă anexă de producție a statului totalitar.

Valentin Burlacu; În legătură cu răul pe care l-a făcut poporului român, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, am avut multe discuții contradictorii cu Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Colectivizarea forțată nu a făcut rău poporului și țării , doar proprietarilor mijlocii și marilor proprietari de pământ.

Cca 45- 50 % din populația rurală era săraca, aprox. 60% dintre gospodarii aveau sub 5 hectare, dintre acestea, circa 30–35% aveau sub 1 hectar.
Aproape 15% dintre țărani nu aveau un petec de pamant, trăiau în exclusivitate ca zilieri. Comuniștii au făcut dintr-o agricultura arhaica, de Ev Mediu , o agricultură modernă .
În rest, propaganda ideologica.
Ilici le-a dat pământul înapoi? Ce s-a ales de el?
Majoritatea l-au vândut, mult este în paragină. Avem o agricultura europeană?
Pe naiba.
Dacă vine Mercosur peste noi, s-a terminat.
Ce nu ne spun ai noștri este nu nivelul importurilor, ci ce putem noi exporta în America de Sud.
Germanii, francezii, italienii, etc. exporta autoturisme, mașini și utilaje....
Acesta este scopul: relansarea economica a Germaniei, mai ales.
Ursula-i româncă? Dar noi?
Nu vom importa cine știe ce din America de Sud? Poate.
Dar vor importa Lidl, Carrefour, Peny, Kaufland, etc.
Federalizarea UE ne va găsi precum Vaslui sau Teleorman.
Și așa vom ramane.
România va fi depopulată de români, care se vor împrăștia prin toata Europa, locul lor fiind luat de populația asiatică , o forță de muncă ieftină.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
a. Colectivizarea forțată a distrus maxima, ”Veșnicia s-a născut la sat.” și l-a transformat pe țăran în golan.
b. Ceea ce a Ilici cu agricultura a făcut și cu industria.
c. În Polonia nu a fost cooperativizată agricultura ca în România, iar aceasta a evoluat.
d. Sunt în totalitate de acord cu precizarea,
”Federalizarea UE ne va găsi precum Vaslui sau Teleorman.

Și așa vom rămâne.
România va fi depopulată de români, care se vor împrăștia prin toata Europa, locul lor fiind luat de populația asiatică , o forță de muncă ieftină.”
e. Legat de precizarea de la punctul ”d”, îmi amintesc că, în ceea ce privește TUNUL de la Pomicola, Maestrul Arsenie Bocancea a spus, ”Așa a vrut Oprișan!”
f. În ceea ce privește numirea ca director la ENET a lui Manole Merchea, după ce acesta a rezolvat din calitatea de director politruc la ADS Vrancea, ”problema” Pomicola Focșani, un reprezentant AGA la ENET, mi-a spus ”Așa a vrut Oprișan!”.
g. Întrebarea care se pune este:
- De ce ENET a intrat în faliment, în condițiile în care trebuia să trebuia să fie pe profit, numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, din care unul se spune că a fost calat?
Legat de speța ENET aștept analiza economică a liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care a pretins că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
e. Legat de precizarea de la punctul ”d”, îmi amintesc că, în ceea ce privește TUNUL de la Pomicola, Maestrul Arsenie Bocancea a spus, ”Așa a vrut Oprișan!”
f. În ceea ce privește numirea ca director la ENET a lui Manole Merchea, după ce acesta a rezolvat din calitatea de director politruc la ADS Vrancea, ”problema” Pomicola Focșani, un reprezentant AGA la ENET, mi-a spus ”Așa a vrut Oprișan!”.
g. Întrebarea care se pune este:
- De ce ENET a intrat în faliment, în condițiile în care trebuia să trebuia să fie pe profit, numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, din care unul se spune că a fost calat?
Legat de speța ENET aștept analiza economică a liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care a pretins că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
B. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE
1. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
27.01.2026
Emil Hațieganu este, nedrept, mai puțin cunoscut publicului larg decât fratele său, celebrul medic Iuliu Hațieganu, deși rolul său în consolidarea României Mari a fost la fel de vital. Dacă Iuliu a vindecat corpurile românilor, Emil a vindecat spiritul juridic și educațional al Transilvaniei. Născut în anul 1878, acest jurist eminent a fost omul de fier al Consiliului Dirigent (guvernul provizoriu al Transilvaniei după 1918), asumându-și o misiune pe care mulți o considerau imposibilă: românizarea administrației și a învățământului superior din Cluj, un oraș care, la acea vreme, era un bastion al culturii maghiare și habsburgice. Fără curajul și intransigența lui Emil Hațieganu, Universitatea „Babeș-Bolyai” de astăzi ar fi arătat complet diferit, sau poate nu ar fi existat în această formă.
1. Marea Preluare din mai 1919: O revoluție academică Momentul definitoriu al carierei sale a fost ziua de 12 mai 1919. În calitate de șef al Resortului Codificării și Justiției, Emil Hațieganu a primit ordin să preia Universitatea Maghiară „Franz Joseph” din Cluj în numele statului român. A fost un act de o tensiune extremă. Profesorii maghiari au refuzat să depună jurământul de fidelitate față de Regele Ferdinand I, sperând că Unirea este reversibilă. Hațieganu nu a negociat: a intrat în clădirea rectoratului, însoțit de generalul Holban, și a declarat instituția drept „bun al poporului român”. Nu a fost doar o schimbare de proprietar, ci o schimbare de paradigmă. El a adus la Cluj elita intelectuală a țării (Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Sextil Pușcariu), transformând o instituție provincială într-un far al latinității. Discursul său a fost clar: „Aici nu intrăm cu sabia, ci cu cartea”.
2. Martirul din Ardealul de Nord (1940–1944) Adevărata măsură a caracterului său s-a văzut însă după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când jumătate din Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. În timp ce mii de români se refugiau spre sud, Emil Hațieganu a ales să rămână la Cluj, în „gura lupului”. A devenit liderul informal al comunității românești rămase sub ocupație. Timp de 4 ani, și-a riscat viața zilnic documentând abuzurile, crimele (precum cele de la Ip și Trăznea) și apărând drepturile țăranilor români în fața tribunalelor militare maghiare. A fost arestat la domiciliu, amenințat și izolat, dar prezența sa demnă a dat speranță unei populații terorizate. A editat ziarul „Tribuna Ardealului”, singura voce românească permisă, folosind un limbaj diplomatic pentru a trece de cenzură și a menține vie conștiința națională.
3. Răsplata Comunistă: Temnița de la Sighet Tragedia destinului său este că, după ce a luptat o viață pentru România, a fost distrus chiar de statul român, confiscat de comuniști. Fiind membru marcant al Partidului Național Țărănesc, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, în lotul „demnitarilor”. La vârsta de 72 de ani, omul care fondase universități a fost aruncat în închisoarea de exterminare de la Sighet. Acolo, demnitatea sa a fost călcată în picioare, fiind supus unui regim de înfometare și umilință. A supraviețuit miraculos detenției, fiind eliberat în anul 1955, dar a murit la scurt timp, în 1959, cu sănătatea distrusă. Emil Hațieganu rămâne modelul juristului care a pus legea în slujba națiunii, plătind prețul suprem pentru curajul de a nu pleca capul nici în fața străinilor, nici în fața propriilor tirani.”

Valentin Burlacu; Urmare a acestei informații, care circulă pe net, am aflat și cine a fost Emil Hațeganu.
1. În această informație care circulă pe net se afirmă,
”Martirul din Ardealul de Nord (1940–1944) Adevărata măsură a caracterului său s-a văzut însă după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când jumătate din Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. În timp ce mii de români se refugiau spre sud, Emil Hațieganu a ales să rămână la Cluj, în „gura lupului”.
2. Acest patriot român a fost ucis în închisoarea de la Sighet de către COMUNIȘTI, prin intermediului căpitanului cu 4 clase Vasile Ciolpan.
Tata lui Ludovic Orban a avut tot gradul de căpitan, când era un fel de șef la închisoarea politică Codlea-Brașov.
3. Deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Acest lucru mă onorează.
4. Și statutul de ”SĂGEATA lui Tutankhamon” pe care îl am pentru tine, mă onorează.
Dilema privind acest statut, este legată de UMILIREA la care îmi supui ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece îl consideri un INCOMPETENT, care nu a fost în stare să-mi descopere șefii.
5. Dacă ai fi avut norocul să ai și tu un profesor de bârfă și intrigă pe Facebook, așa cum l-am avut eu pe postacul ”orion”, nu cred că ai mai fi făcut astfel de gafe.
6. Deoarece prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” nu mai prezintă ”interes operativ” pentru mine, acțiunea prin care demonstrezi că, nu ești conștient de maxima, ”Ajunge o măciucă la un car de oale”, o privesc ca pe un divertisment.
7. Țintele mele sunt:
a. DENIGRATORII mei pe care îi supun ”JIHADULUI”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, unde lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Urmare a acestei informații, care circulă pe net, am aflat și cine a fost Emil Hațeganu.
1. În această informație care circulă pe net se afirmă,
”Martirul din Ardealul de Nord (1940–1944) Adevărata măsură a caracterului său s-a văzut însă după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când jumătate din Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. În timp ce mii de români se refugiau spre sud, Emil Hațieganu a ales să rămână la Cluj, în „gura lupului”.
2. Acest patriot român a fost ucis în închisoarea de la Sighet de către COMUNIȘTI, prin intermediului căpitanului cu 4 clase Vasile Ciolpan.
Tata lui Ludovic Orban a avut tot gradul de căpitan, când era un fel de șef la închisoarea politică Codlea-Brașov.
3. Deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Acest lucru mă onorează.
4. Și statutul de ”SĂGEATA lui Tutankhamon” pe care îl am pentru tine, mă onorează.
Dilema privind acest statut, este legată de UMILIREA la care îmi supui ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece îl consideri un INCOMPETENT, care nu a fost în stare să-mi descopere șefii.
5. Dacă ai fi avut norocul să ai și tu un profesor de bârfă și intrigă pe Facebook, așa cum l-am avut eu pe postacul ”orion”, nu cred că ai mai fi făcut astfel de gafe.
6. Deoarece prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” nu mai prezintă ”interes operativ” pentru mine, acțiunea prin care demonstrezi că, nu ești conștient de maxima, ”Ajunge o măciucă la un car de oale”, o privesc ca pe un divertisment.
7. Țintele mele sunt:
a. DENIGRATORII mei pe care îi supun ”JIHADULUI”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, unde lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
C. Profesorul dr.dr. Alexandra Tătaru și profesorul de mâna a III a Ulise Grosu
1. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a postat pe pagina de Facebook a domnie sale, următoarea precizare:
”Alexandra Tătaru
28.01.2026
De luat aminte!
Liviu Marian Pop
Nu mai putem să ne prefacem că problema e „școala”, „programa”, „profesorii prea exigenți” sau „metodele vechi”.
Problema reală este lipsa limitelor, a respectului și a responsabilității — lucruri care se învață acasă, nu la catedră!
Școala nu poate repara anii de:
„Lasă-l, e copil!”
„Nu-l supăra!”
„Așa face și acasă!”
Profesorul nu e psiholog, nici părinte, nici sac de box.
Este un om care educă, nu cineva care trebuie umilit, amenințat sau disprețuit.
Respectul față de profesor nu se negociază.
Regulile nu traumatizează.
Limitele nu distrug copilul — îl construiesc.
Când părintele își apără copilul indiferent de comportament, nu îl protejează, ci îl sabotează.
Când școala e lăsată singură, fără sprijin și fără autoritate, nu mai vorbim despre educație, ci despre haos.
Educația nu înseamnă ecrane, bani și „libertate totală”.
Educația înseamnă respect, muncă, reguli și asumare.
Dacă vrem copii echilibrați mâine, trebuie să fim adulți responsabili astăzi.
Altfel… vom culege exact ceea ce semănăm.
Preluat și adaptat după Cristina Olaru”

Am postat pe pagina mea de Facebook, un videoclip cu președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan la care scria:
”Constantin Toma
Toata lumea il considera prost pe Nicusor Dan. Eu cred ca face pe prostul si ii merge bine!
- De unde a avut 180.000 € in 2006 de a cumparat in Predeal un teren de 7.000 metri?
El nu lucra nicaieri, era un ONG-ist paduchios si totusi o banca l-a imprumutat cu 80.000 €. Pana la 180.000 cat a dat pe teren mai sunt 100.000 ,de unde a luat restul de bani? ANAF-ul, se aude?”
La această postare au fost făcute următoarele comentarii:
”Valentin Burlacu;
Ai postat un videoclip în care președintele Nicușor Dan depune o coroană de flori și râde, la care ai întrebat:
-”Ce o fi scriind pe coroană, de râde?”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că și-a adus aminte de ceva.
PS Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,Râdeţi, râdeţi, râdeţi, cu pământ cu tot
Până când vă mai suportă ultimul Charlot
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire, voi ce strâmb călcaţi
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţțe trec în sus şi-n jos``
......
Adrian Păunescu
”Cântec pentru Charlie Chaplin”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Am postat pe pagina mea de Facebook, un videoclip cu președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan la care scria:
”Constantin Toma
Toata lumea il considera prost pe Nicusor Dan. Eu cred ca face pe prostul si ii merge bine!
- De unde a avut 180.000 € in 2006 de a cumparat in Predeal un teren de 7.000 metri?
El nu lucra nicaieri, era un ONG-ist paduchios si totusi o banca l-a imprumutat cu 80.000 €. Pana la 180.000 cat a dat pe teren mai sunt 100.000 ,de unde a luat restul de bani? ANAF-ul, se aude?”
La această postare au fost făcute următoarele comentarii:
”Valentin Burlacu;
Ai postat un videoclip în care președintele Nicușor Dan depune o coroană de flori și râde, la care ai întrebat:
-”Ce o fi scriind pe coroană, de râde?”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că și-a adus aminte de ceva.
PS Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,Râdeţi, râdeţi, râdeţi, cu pământ cu tot
Până când vă mai suportă ultimul Charlot
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire, voi ce strâmb călcaţi
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţțe trec în sus şi-n jos``
......
Adrian Păunescu
”Cântec pentru Charlie Chaplin”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Pe mine, m-a umplut de respect precizarea din postarea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, citez:
”Când părintele își apără copilul indiferent de comportament, nu îl protejează, ci îl sabotează.
Când școala e lăsată singură, fără sprijin și fără autoritate, nu mai vorbim despre educație, ci despre haos.
Educația nu înseamnă ecrane, bani și „libertate totală”.
Educația înseamnă respect, muncă, reguli și asumare.
Dacă vrem copii echilibrați mâine, trebuie să fim adulți responsabili astăzi.
Altfel… vom culege exact ceea ce semănăm. ”
De ce fac această afirmație?
- Deoarece din punctul meu de vedere, având o experiență de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a,
a. ”ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ” a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
b. Circa 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
După părerea mea, ministrul Educației și Cercetării, acad. Daniel David, a vrut să implementeze în România o școală, care să eclipseze ”Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
Dacă din punctul meu de vedere USR-istul Cristian Ghinea trebuie arestat pentru PNRR-ul în domeniul energiei, dintr-o postare a d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, deputatul USR de Vrancea, Corina Atanasiu, s-a ocupat de PNRR-ul în domeniu educației.
Având în vedere contribuția deputatului USR de Vrancea, Corina Atanasiu, la brambureala din învățământul românesc, mi se pare cam ciudată această postare a d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
c. În data de 26.01.2026, prin intermediul Facebook, ți-am transmis mesajul public intitulat, ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
Scrierea am transmis-o și prin mail la circa 200 de focșăneni, printre care și d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, dar nu am primit niciun feedback.
Deoarece mâine 29.01.2026 este ședință ordinară la CL Focșani, iar CL Focșani, pentru mine, este Parlamentul în mic al României, trebuie să-i informez de decizia pe care am luat-o în legătură cu prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ca profesor, vezi lucrurile într-un fel, ca părinte , poate puțin mai nuanțat.

Dar când ești si profesor și părinte, cred ca poți vedea lucrurile mult mai clar.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa o fi!
Comentariul tău, mă face mai tânăr cu 7 ani, deoarece mi-a adus aminte de acțiunea mea, prin care, dând Cezarului ce este al Cezarului, am vrut să o întineresc cu circa 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, pentru a vedea cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Nu am crezut că, prin întinerirea cu 30 a d-nei Felicia Varzaru, o voi face pe aceasta să dea în mintea copiilor.
De altfel, precizarea acesteia,
- ”Se amuză și fiica mea minoră, de bazaconiile pe care le susții.”,
- m-a băgat în NOAPTEA MINȚII.
Deoarece am ironizat-o puțin pe d-na Felicia Varzaru pentru că, a mimat că nu înțelege cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, susținute de mine, am fost făcut albie de porci de către prietenul Radu Viorel Ursache.
Prietenul revoluționarului de Focșani, Penteliuc Mircea, jurnalistul Mihai Brahă, care, în opinia fostului prieten Felix Cavolo, este un Casanova de Mărășești, a simțit că, d-na Felicia Varzaru este o damă de companie și a tratat-o ca atare.
Recunosc că, m-a amuzat prestația jurnalistului Mihai Brahă vizavi de d-na Felicia Varzaru, dar nu l-am încurajat să facă acest lucru, așa cum m-a acuzat prietenul Radu Viorel Ursache.
Acuzația prietenului Radu Viorel Ursache este identică cu acuzația d-nei prof. dr.dr.Alexandra Tătaru, care mă consideră pe mine vinovat că,
Maestrul Arsenie Bocancea a spus, atunci când a postat pe Facebook niște imagini cu domnia sa, de pe dealurile de la Poiana Cristei, purtând pe cap o coroniță din flori de câmp, citez:
- ”Atunci când este vorba despre d-na viceprimar Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”.
PS Din motive de emoticoane zâmbărețe puse pe rană, de acest comentariu nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon.

1*. Deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice ale Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, am considerat că a intrat în DEPRESIE.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, în componența:
a. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea;
b. Prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță făcătoare de minuni;
c. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din DEPRESIE.
Acțiunea a fost un eșec.
2*. Deoarece ai fost membru în comisia de examinare a directorilor de la liceele tehnologice din mun. Focșani, se impune să precizez:
a. Ai văzut direct cu cât respect m-au tratat niște foști elevi de la Liceul Auto Focșani, unde am fost profesor de mâna a III a.
b. Când am fost profesor de mâna a II a la liceul nr. 4 - Focșani, am avut ore la o clasă de elevi de clasa a XII a, care erau TEROARE.
Am găsit un mijloc de comunicare cu ei, și-mi puteam ține orele.
Maestrul Arsenie Bocancea, în perioada în care m-a supus TERORISMULUI PSIHIC, i-a provocat pe o parte din acei foști elevi de la Liceul nr.4 - Focșani, cu care eram prieten pe Facebook, să mă denigreze așa cum făcea cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, dar aceștia au vorbit numai la superlativ la adresa mea.
c. La Liceul Auto Focșani am fost profesor de mâna a III a la o clasă de elevi din clasa a IX a până în clasa a XII a.
În ultima zi de practică a acestor elevi, când erau în clasa a XII a, diriginta lor a dorit să dea cu lac băncile unde au învățat, dar se temea că aceștia nu vor dori să facă acest lucru.
Deoarece în respectiva zi s-au suprapus două clase în practică, m-am întâlnit dimineață cu respectivii elevi de clasa a XII a la liceu și le-am spus că, trebuie să dea probă de lucru și să dea cu lac băncile de la clasa unde au învățat.
Deoarece mai aveam o clasă în practică, le-am spus că vin la ora 12 să-i verific ce au făcut și să le pun note.”
Vranceatour Vrancea;
Stimate președinte al IMM-urilor mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”,
1*. Deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice ale Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, am considerat că a intrat în DEPRESIE.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, în componența:
a. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea;
b. Prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță făcătoare de minuni;
c. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din DEPRESIE.
Acțiunea a fost un eșec.
2*. Deoarece ai fost membru în comisia de examinare a directorilor de la liceele tehnologice din mun. Focșani, se impune să precizez:
a. Ai văzut direct cu cât respect m-au tratat niște foști elevi de la Liceul Auto Focșani, unde am fost profesor de mâna a III a.
b. Când am fost profesor de mâna a II a la liceul nr. 4 - Focșani, am avut ore la o clasă de elevi de clasa a XII a, care erau TEROARE.
Am găsit un mijloc de comunicare cu ei, și-mi puteam ține orele.
Maestrul Arsenie Bocancea, în perioada în care m-a supus TERORISMULUI PSIHIC, i-a provocat pe o parte din acei foști elevi de la Liceul nr.4 - Focșani, cu care eram prieten pe Facebook, să mă denigreze așa cum făcea cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, dar aceștia au vorbit numai la superlativ la adresa mea.
c. La Liceul Auto Focșani am fost profesor de mâna a III a la o clasă de elevi din clasa a IX a până în clasa a XII a.
În ultima zi de practică a acestor elevi, când erau în clasa a XII a, diriginta lor a dorit să dea cu lac băncile unde au învățat, dar se temea că aceștia nu vor dori să facă acest lucru.
Deoarece în respectiva zi s-au suprapus două clase în practică, m-am întâlnit dimineață cu respectivii elevi de clasa a XII a la liceu și le-am spus că, trebuie să dea probă de lucru și să dea cu lac băncile de la clasa unde au învățat.
Deoarece mai aveam o clasă în practică, le-am spus că vin la ora 12 să-i verific ce au făcut și să le pun note.”
D. DEVALIZAREA României de către Regimul Securist Postdecembrist și ”AFACERILE” postdecembriste mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Comentariu postat de prietenul special Valentin Burlacu
”Valentin Burlacu
În iunie 1944 România avea o rezerva de aur de 242 de tone. Toată în țara.
În 2025, România avea o rezerva de 104 tone, din care 60% la Bank of England, Londra, și 40% in tara. In 2025 , datoria publica a Romaniei este de aprox 60% din PIB, a Bulgariei, de doar 24%. Statul bulgar se imprumuta la dobanzi de 3,1-3,6 %, noi,cu cca 6%.
Bulgarul de rand, la credite ipotecare: 2.5% – 3.5%, la credite de consum: 6% – 8%: românul de rând, la credite ipotecare: 7% – 9%, la credite de consum: 10% – 15%.
Sunt statistici, nu fake , nu basme!”
2. Ziarul de Vrancea din data de 28 ian 2026 a publicat articolul, ”Descinderi ale Parchetului European în Vrancea: firme pe numele tinerilor sărmani, folosite pentru fraudarea fondurilor UE”.
Citez:
”Ancheta EPPO scoate la iveală o rețea din Focșani care ar fi obținut ilegal 250.000 de euro prin Programul Operațional Capital Uman.
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a declanșat o amplă anchetă în județul Vrancea, vizând o presupusă fraudă cu fonduri europene destinate sprijinirii tinerilor defavorizați. Marți, 27 ianuarie 2026, procurorii europeni au efectuat 25 de percheziții domiciliare în municipiul Focșani și în alte localități din județ, într-un dosar care vizează un proiect finanțat din fonduri UE nerambursabile.
Potrivit informațiilor transmise de EPPO și publicate de Știrile ProTV și Adevărul, ancheta arată că un grup de persoane ar fi înființat zece firme pe numele unor tineri aflați în situații sociale precare, pentru a obține în mod fraudulos subvenții europene în valoare totală de aproximativ 250.000 de euro (1.227.476 lei). Fondurile proveneau din Programul Operațional Capital Uman, un mecanism creat pentru susținerea antreprenoriatului în rândul tinerilor defavorizați.
Tineri din Vrancea, patroni doar pe hârtie
Conform probelor strânse de anchetatori, zece tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, cu un nivel scăzut de școlarizare și condiții de trai precare, ar fi fost identificați și coordonați pentru a participa la cursuri de antreprenoriat și pentru a deveni, oficial, fondatori de companii. În realitate, aceștia nu ar fi avut control asupra firmelor și, în multe cazuri, nici nu ar fi fost conștienți de rolul lor formal în afaceri.
Firmele astfel create au semnat contracte de subvenționare cu un partener de proiect – o companie de mari dimensiuni din Focșani – în timp ce activitatea economică reală ar fi fost inexistentă.
Documente false și activitate economică fictivă
Pentru a crea aparența de legalitate, suspecții ar fi întocmit documente false care să ateste activități economice ce nu au avut loc niciodată. Printre acestea se numără plăți fictive către angajați, achiziții inexistente și contracte de închiriere false. Prin aceste metode, gruparea ar fi reușit să acceseze și să justifice cheltuirea fondurilor europene.
Bunuri confiscate și conturi blocate în Vrancea
În urma perchezițiilor, anchetatorii au dispus confiscarea a zece proprietăți – case și terenuri – cu o valoare estimată la aproximativ 300.000 de euro. Totodată, conturile bancare ale suspecților au fost blocate. Opt persoane au fost conduse la sediul EPPO din Iași pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți în acest dosar.
Ancheta este sprijinită de structura de suport a EPPO din România, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratul de Jandarmerie Județean Vrancea.
Prezumția de nevinovăție rămâne în vigoare
Parchetul European precizează că toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanțelor române competente.
EPPO este instituția independentă a Uniunii Europene responsabilă de investigarea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE, inclusiv fraudele cu fonduri europene.
Eduard Popescu”

Prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani, deputat Ciobotaru Dragos, lider PNL Vrancea și Alexandru Ciprian Epure, vicepreședinte PNL al CJ Vrancea,
Prezenta informație de presă, mă obligă să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeanî Vrancea”:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
- Regret că mi-a fost ignorat mesajul public pe care i l-am transmis în data de 26.01.2026, prin intermediul Facebook, prietenului special Valentin Burlacu, intitulat,
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
Grosu Ulise
Prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani, deputat Ciobotaru Dragos, lider PNL Vrancea și Alexandru Ciprian Epure, vicepreședinte PNL al CJ Vrancea,
Prezenta informație de presă, mă obligă să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeanî Vrancea”:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
- Regret că mi-a fost ignorat mesajul public pe care i l-am transmis în data de 26.01.2026, prin intermediul Facebook, prietenului special Valentin Burlacu, intitulat,
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
E. ”REACTIVATRUL” Pol Pot de România, Traian Băsescu
1. Ziarul Cotidianul din data de 26.01.2026 a publicat articolul, ”Băsescu îi descrie pe cei ce l-au huiduit pe Nicușor Dan: O adunătură de huligani”.
Citez:
”Fostul președinte Traian Băsescu i-a criticat aspru pe cei ce l-au huiduit pe șeful statului Nicușor Dan în timpul intonării imnului României la ceremoniile din Focșani cu ocazia Unirii Principatelor Române. Totodată, Băsescu laudă reacția președintelui și discursul care „l-a consolidat”.
„Cred că a fost un politician robust, adică, deși știa, şi eu am fost știind că vor fi fluierături, dar te duci şi înfrunti acest lucru pentru ca trebuie sa dai greutate evenimentului si nu să dai un pas înapoi. A avut un discurs aspru, dar de președinte, nu un discurs care l-a compormis ci, dimpotrivă, l-a consolidat. S-a descurcat foarte bine, s-a adresat si celor care l-au huiduit, nu doar celor care au venit sa vadă evenimentul si au participat. Bolojan nu a făcut asta!”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul președinte i-a descris la România TV pe cei ce au decis să huiduie în timpul imnului României drept huligani.
„Nu am vazut o naţiune care, cand se intoneaza imnul, ei să fluiere. Suntem singurii care ne disprețuim, n-avem de ce sa le cerem altora să ne respecte. La trecerea în revistă a unei gărzi militare, urmată de intonarea imnului, sa huidui… E o adunătură de huligani, nu e poporul roman, nu am vazut popor care-și fluieră imnul de stat, n-ai decat sa fluieri dupa imn cand se duce demnitarul la tribuna. Fluieră-l frate, e dreptul tău, dar oricât ai fi de liber și ai libertatea…
Dacă în România poți fluiera si imnul, ții în mână drapelul și fluieri imnul… Dacă ai libertatea asta și profiți de ea ca să-ți umilești propriile simboluri naționale, aș spune că trebuie să te întrebi dacă valorifici libertatea aia și dacă ești demn de libertatea pe care ți-o dă statul.”
Traian Băsescu a făcut o asociere dură între huiduitul imnului și rata de analfabetism funcțional.
„La noi se fluieră imnul de ani de zile; e simplu de explicat. Un popor în care 50% sunt analfabeți funcțional, deși au diplome de liceu, bac, studii superioare. Deci nivelul de educație pe care îl avem — pe care îl acceptăm — este că treci prin școală, îți iei diploma, dar trebuie să vrei să te pregătești. Dacă nu te pregătești, ieși un analfabet funcțional cu diplomă.”
„Premierul era traumatizat după deplasarea la Iași, Botoșani și Vaslui, unde a fost fluierat și acolo. Simion și Georgescu au fost și ei în mijlocul mulțimilor. Sunt opțiuni și pe acestea le judecă electoratul. Românii ar fi vrut să vadă toți demnitarii în ziua de sărbătoare, nu să stea ascunși, ca Bolojan, care s-a dus la Monumentul Ostașului Necunoscut.””
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă ”reactivatul” Traian Băsescu, care a adus la perfecțiune STATUL de tip MAFIOT în România, ar fi răspuns pentru răul făcut poporului român, s-ar fi luat de mână cu Ludovic Orban(Sică Mandolină)?
Matei Ion
Grosu Ulise; Spune ce lucruri rele a făcut Băsescu și de ce este considerat responsabil pentru ele.
Grosu Ulise
Matei Ion;
Bună dimineața!
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am justificat titlul acestui mesaj public, intitulat ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
De asemenea, am precizat ceea ce cuprinde scrierea ”ANIVERSAREA a 7 ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ a președintelui Marian Oprișan, care l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să ”ÎNTOARCĂ ARMELE””, pe care în data de 24.02.2026 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
......
De la CONCLUZII FINALE amintesc câteva puncte:
C*. Faptul că municipiul Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, rezultă din eșecul total pe care l-am avut, când am făcut următorul sondaj:
D*. MESAJ PUBLIC adresat directorului Liceului Unirea Focșani, prof.Cornel Noană
E*. MESAJ PUBLIC adresat Doamnei Marilena Șerbănuț
F*. MESAJ PUBLIC adresat jurnalistului Radu Borcea,
G*. MESAJ PUBLIC pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene Special,
O astfel de scriere înseamnă o anumită muncă, iar efectul practic este ZERO.
Așa cum am precizat, pe mine mă interesează să-i supun ”JIHADULUI” pe DENIGRATORII mei.
Cu politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
Deoarece contul ”Focșani, dragostea mea” s-a rebrenduit, consider că se impune să intru în silenzio stampa, urmând să revin când momentele vor fi mai prielnice.
26.01.2026 Ulise Grosu
PS În opinia mea, este mai mult decât revoltător că niciun EXHIBIȚIONIST PATRIOTIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, care a demonstrat că nu poate vedea pădurea de copaci, nu a avut nicio reacție vizavi de afirmația:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
Laurentiu Buliga
BASESCU...
ESTE ULTIMUL VAGABOND SECURIST.
A DECLARAT SI SEMNAT, CA NU A FOST INFORMATOR.
EL FIIND I FORMATOR AL SECURITATII, LA MOMENTUL RESPECTIV.
IN BAZA DECLARATIEI FALSE, A CANDIDAT, A FOST PRESEDINTE, SCOS DIN PALARIE.
ACUM, DOVEDIT SECURIST, A PRI.IT INAPOI, PENTRU TOATA VIATA, DESI NU AVEA DREPTUL LEGAL, VILA DE LOCUIT, MASINA CU SOFER GRATIS, BUCATAR SI CURATENIE GRATIS, PAZA GRATIS, MINCARE GRATIS, CU MADAM MARIA, CEA FARA DE SERVICI, PE TOATA VIATA, PE BANII POPORULUI.
DESIGUR, ZICE EL, CA SA MAI MINTA INCA O DATA, CA SALINGA CURUL, LA CEI CARE U-AU DAT.
Laurentiu Buliga
CASA DIN BUCURESTI, LUATA DE-A MOACA, DE LA OAMENI, O ARE, NU A DAT INAPOI, DAR, ESTE CINSTIT, CORECT, PREGATIT...
UN ...
Valentin Burlacu
Laurentiu Buliga , văd că va pricepeți ....Care este diferenta dintre ,,securistul `` Basescu, și unul din zilele noastre?
Laurentiu Buliga
Valentin Burlacu NU ma i tereseaza ce vedeți.
Realitatea vorbește, dar, numai unii înțeleg..
Nu sintem, și nu am fost, asa, prosti cum vreți voi.Voi, conduceți, dar, vorba din batrini, prostii conduc..
Din 89, se tot deșteaptă unii.
Valentin Burlacu
Laurentiu Buliga , Ai înțeles ce te-am întrebat?

Te manifești ca unul de teapa lui Petrov. Voi mereu vă victimizați.
Nicu Vrinceanu
Laurentiu Buliga, o jigodie perversă care nu trebuie băgat în seamă.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Această năpârcă perversă nu trebuie băgat în seamă.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietenul Valentin Burlacu a spus că, Pol Pot de România(Băsescu Traian) a fost REACTIVAT.

Grosu Ulise, nu mai funcționează. Este cam mucegăit.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Ai să râzi, dar mai sunt papagali, care pun botul la ce spune Pol Pot de România (Băsescu Traian).
Grosu Ulise, nu mai funcționează. Este cam mucegăit.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Ai să râzi, dar mai sunt papagali, care pun botul la ce spune Pol Pot de România (Băsescu Traian).
F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
1. Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; De această informație de presă ar fi bine să afle și fiica d-nei Felicia Varzaru, minoră în urmă cu 7 ani, care pretindea că ceea ce susțin eu sunt niște bazaconii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, această informație de presă, mie îmi spune multe, dar dacă o ignori nu-i niciun bai.
Aștept să aflu un feedback în legătură cu scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, după care vreau să transmit un mesaj scurt sec și la obiect, prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Legat de ESCROCHERIA de la CUP Focșani, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Dacă prietenul Valentin Burlacu mi-a ignorat comentariile pe care i le-am adresat mai sus, deoarece ai pretins că problema energetică a României se va rezolva în scurt timp, mi-ar plăcea să vă spuneți părerea în legătură cu această informație de presă.

PS Deși, nu comentez în niciun fel, păruiala de la nivelul PNL Vrancea, trebuie să vă informez public că, acest CIRC POLITIC mă amuză.
G. Vicepreședintele CJ Vrancea, PNL-istul Alexandru Ciprian Epure și PROFESIONALISMUL demonstrat de ȘCOLILE INCLUZIVE de tip Elena Doamna din mun. Focșani, care au făcut din o persoană cu probleme grave de comportament, așa cum pare a fi numitul Nicușor Dan, președintele României
1. Pe net circulă informația,
”Epure Alexandru CiprianCeea ce s-a întâmplat în Piața Unirii din Focşani, huiduieli în timpul Imnului Național și manifestări nepotrivite venite din partea unui grup restrâns de persoane, a fost, pentru al doilea an la rând, un moment trist.
O zi care ar trebui să ne unească, să ne aducă împreună în jurul unor valori comune, a fost din nou umbrită de gesturi care nu ne reprezintă.
Cred cu tărie că respectul pentru simbolurile naționale, pentru istorie și pentru memoria colectivă este esențial. El se învață, se cultivă și se transmite mai departe prin educație, dialog și prin exemplele pe care le oferim zi de zi, mai ales celor tineri.
Astfel de momente ne reamintesc cât de important este să investim constant în educație și în formarea unor generații care înțeleg sensul istoriei și al responsabilității civice, nu doar prin discursuri, ci prin fapte și atitudine.
Chiar și în acest context, aleg să privesc lucrurile cu responsabilitate și încredere.
Anul trecut, la Focșani, Ilie Bolojan mi-a arătat că există lideri care au curajul să își asume momentele dificile și să spună lucrurilor pe nume, lucru pe care îl continuă și astăzi prin felul în care are puterea de a face lucrurile corecte și necesare.
Iar anul acesta, prin atitudinea și prezența sa, Nicușor Dan îmi confirmă că este printre oamenii de stat care își asumă, care nu evită momentele grele și care înțeleg că respectul, decența și responsabilitatea sunt esențiale dacă vrem să reconstruim încrederea și să mergem înainte.
Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
Stimabile, m-au umplut de respect precizările:
a. ”Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
b. ”Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce vă spune afirmația:
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dacă pretindeți că mustiți de patriotism?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că, vicepreședintele CJ Vrancea și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, îmi va răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE?
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; citez:
”Cristian Zirna
27.01.2026
Adevărul despre 24 Ianuarie: Focșănenii nu au huiduit imnul național!
În ultimele zile au circulat multe informații și reacții legate de momentul în care imnul național ar fi fost huiduit. Din discuțiile purtate cu oameni de bună-credință și din datele apărute ulterior, reiese că situația nu este chiar așa cum a fost prezentată inițial, iar responsabilitatea a fost atribuită greșit. Consider important să privim cu atenție cine au fost, de fapt, cei implicați, înainte de a pune etichete unui oraș sau unei comunități întregi.
Huiduirea imnului național e o rușine. Dar și mai grav e când în jurul unui astfel de moment apar, din nou, aceleaș nume politic, Fănică D. Ciobotaru.
Acum, când apar discuții despre grupuri aduse organizat la un eveniment unde s-a huiduit imnul, numele lui reapare. La fel și cel al lui #George Stângă, fost senator și fost lider PNL Galați, cunoscut ca apropiat al lui Ciobotaru. Coincidențe? Poate. Dar sunt prea multe ca să fie ignorate.
Întrebările sunt directe și legitime:
A știut de prezența acelor grupuri? A avut vreo implicare sau condamnă clară la ce s-a întâmplat? De ce aceste întrebări?
Simplu:
Când ai un istoric de acțiuni de presiune,de forță și inițiative controversate privind propriul guvern, inițiative de modificare a Legii 544 privind transparența informațiilor publice, suspiciunile apar natural. Iar în politică, tăcerea nu te ajută, te apasă!
#CZ”
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
1. La postarea omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, pe care am citat-o mai sus, am făcut următorul comentariu:
”Grosu Ulise
Cristian Zirna; În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina mea de Facebook, deși, abordez problema EXHIBIȚIONISMULUI PATRIOTIC, nu m-a băgat niciun câine în seamă.
Mi se pare interesant comentariul:
”Dan Dumitru
Trofin Tudorel nu e el ipocrit .El e băiat salon .Întrebarea este cine i-a scris textul și cum l-a convins să-l urce ?”
2. Noi am avut o discuție particulară, care este tabu, dar subiectul rămâne deschis.
3. Din experiența mea de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a, afirm că circa 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Dacă nu știți cine este prof.dr.Silviu Brebuleț, vă puteți interesa la conducerea Școlii Elena Doamna, pe care, conform atribuțiilor de serviciu, o coordonați.
Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a vrut să eclipseze ”Școala de TRĂIT în LUNEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
5. Deoarece deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a considerat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, l-am provocat la un dialog public având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență, cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România.
6. Am precizat public, ce știu să fac la modul concret, de aceea mi-am exprimat public dorința de a afla ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne?
7. La CAPITOLUL I, pct. ”E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș” al scrierii ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook, a fost făcut comentariul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
În romanul ,,Ferma Animalelor`` al lui G. Orwell, șefii(porcii) le cereau dobitoacelor să fie unitare și să nu se lase influențate de "trădători",să aibă încredere în conducerea porcilor, să muncească pentru moara de vant, prezentată ca un proiect pentru prosperitatea tuturor, să fie vigilente împotriva dușmanilor imaginari. Dar nu doar atât.
Le cereau să accepte sacrificiile ca fiind eroice și necesare.
Cereau dobitoacelor să fie loiale conducerii și să nu pună întrebări să muncească tot mai mult, să accepte rațiile reduse și condițiile grele ca fiind necesare pentru binele fermei.
Să creadă că dușmanii externi sunt o amenințare permanentă., sa respecte Cele Șapte Porunci, chiar dacă acestea erau modificate pe ascuns.
Ce le reproșau? Ehei, multe..
Că nu muncesc suficient sau nu sunt destul de devotate. că sunt naive și pot fi manipulate de dușmani. că își amintesc greșit trecutul (cand, de fapt, porcii falsificau istoria), ca eșecurile se datoreaza sabotajului altora, nu conducerii.
Și , cel mai grav dintre toate ,că pun la îndoială autoritatea, ceea ce era prezentat ca un act de trădare.
Doamne , ce coincidență!
Asta cred că-i cartea de căpătâi a politicienilor.
Reproșuri, îndemnuri, dar și promisiuni, ca nu poți conduce dobitoacele, nu le poți manipula cum dorești dacă nu există și luminița de la capătul tunelului;
Ce ne așteaptă, pardon, ce le așteaptă?
O viață mai bună , rații mai mari și condiții mai bune "după ce trece criza" libertate și egalitate, deși în realitate porcii deveneau tot mai privilegiați.

Li se promitea că toate eforturile vor duce la o ferma prosperă, unde animalele nu vor mai suferi, că porcii iau decizii dificile pentru binele tuturor, chiar dacă nu părea așa.
Dragii mei, această alegorie politică ce prezintă o lume distopică (URSS, România comunistă, etc), nu există în realitate, este o ficțiune. Prin urmare , orice asemănare cu realitatea este pură coincidență.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
- regret că vicepreședintele PNL al CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, mi-a ignorat comentariile de mai sus, dar mi-ar plăcea ca prietenul lui, Matei Claudiu, să-l informeze de aceste comentarii.
În ceea ce privește ,,Ferma Animalelor``, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu, în comentariul de mai sus, concluzia vă aparține.
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; La postarea de pe Facebook al fostului consilier PNL din CL Focșani, Cristian Zirna, pe care am citat-o într-un comentariu de mai sus, a fost făcut următorul comentariu:
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este.
Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- Vă rog ca acest comentariu al prietenului special Valentin Burlacu, să-l comunicați și conducerii Școlii Speciale Elena Doamna a cărei activitate o coordonați.
De ce vă fac această solicitare publică?
- Deoarece o doamnă psiholog de la Școala Specială Elena Doamna și-a exprimat public admirația pentru ”bunul simț”, pe care președintele Nicușor Dan l-a manifestat față de protestatarii din Piața Unirii Focșani.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
- regret că vicepreședintele PNL al CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, mi-a ignorat comentariile de mai sus, dar mi-ar plăcea ca prietenul lui, Matei Claudiu, să-l informeze de aceste comentarii.
În ceea ce privește ,,Ferma Animalelor``, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu, în comentariul de mai sus, concluzia vă aparține.
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; La postarea de pe Facebook al fostului consilier PNL din CL Focșani, Cristian Zirna, pe care am citat-o într-un comentariu de mai sus, a fost făcut următorul comentariu:
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este.
Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- Vă rog ca acest comentariu al prietenului special Valentin Burlacu, să-l comunicați și conducerii Școlii Speciale Elena Doamna a cărei activitate o coordonați.
De ce vă fac această solicitare publică?
- Deoarece o doamnă psiholog de la Școala Specială Elena Doamna și-a exprimat public admirația pentru ”bunul simț”, pe care președintele Nicușor Dan l-a manifestat față de protestatarii din Piața Unirii Focșani.
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă consider că am explicat clar, de ce această scriere se încadrează la CAPITOLUL ”Una scurtă la curea” - Gheorghe Dinică.
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu,
- TRIMITE în DERIZORIU pe toți EXHIBIȚIONIȘTII PATRIOTICI pe care i-am amintit cu nume și prenume în scrierea
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu,
- TRIMITE în DERIZORIU pe toți EXHIBIȚIONIȘTII PATRIOTICI pe care i-am amintit cu nume și prenume în scrierea
”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- al cărui promo l-am precizat în partea introductivă.

În cele ce urmează, am să evidențiez de la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL I, comentariile care mi se par a fi mai interesante.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. TRIMITEREA în DERIZORIU a maximei ”Veșnicia s-a născut la sat.”, prin COLECTIVIZAREA FORȚATĂ
A.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Colectivizarea forțată nu a făcut rău poporului și țării , doar proprietarilor mijlocii și marilor proprietari de pământ.
Cca 45- 50 % din populația rurală era săraca, aprox. 60% dintre gospodarii aveau sub 5 hectare, dintre acestea, circa 30–35% aveau sub 1 hectar.
Aproape 15% dintre țărani nu aveau un petec de pamant, trăiau în exclusivitate ca zilieri. Comuniștii au făcut dintr-o agricultura arhaica, de Ev Mediu , o agricultură modernă .
În rest, propaganda ideologica.
Ilici le-a dat pământul înapoi? Ce s-a ales de el?
Majoritatea l-au vândut, mult este în paragină. Avem o agricultura europeană?
Pe naiba.
Dacă vine Mercosur peste noi, s-a terminat.
Ce nu ne spun ai noștri este nu nivelul importurilor, ci ce putem noi exporta în America de Sud.
Germanii, francezii, italienii, etc. exporta autoturisme, mașini și utilaje....
Acesta este scopul: relansarea economica a Germaniei, mai ales.
Ursula-i româncă? Dar noi?
Nu vom importa cine știe ce din America de Sud? Poate.
Dar vor importa Lidl, Carrefour, Peny, Kaufland, etc.
Federalizarea UE ne va găsi precum Vaslui sau Teleorman.
Și așa vom ramane.
România va fi depopulată de români, care se vor împrăștia prin toata Europa, locul lor fiind luat de populația asiatică , o forță de muncă ieftină.”
B. DECIMAREA REPERELOR MORALE ale poporului român în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE
- Fără comentarii!
C. Profesorul dr.dr. Alexandra Tătaru și profesorul de mâna a III a Ulise Grosu
”C.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,Râdeţi, râdeţi, râdeţi, cu pământ cu totPână când vă mai suportă ultimul Charlot
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire, voi ce strâmb călcaţi
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţțe trec în sus şi-n jos``
......
Adrian Păunescu
”Cântec pentru Charlie Chaplin”
C.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ca profesor, vezi lucrurile într-un fel, ca părinte , poate puțin mai nuanțat.
Dar când ești si profesor și părinte, cred ca poți vedea lucrurile mult mai clar.”
D. DEVALIZAREA României de către Regimul Securist Postdecembrist și ”AFACERILE” postdecembriste mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”
- Fără comentarii!
E. ”REACTIVATRUL” Pol Pot de România, Traian Băsescu
E.1.a.”Matei Ion
Grosu Ulise; Spune ce lucruri rele a făcut Băsescu și de ce este considerat responsabil pentru ele.”E.1.b.”Valentin Burlacu
Laurentiu Buliga , văd că va pricepeți ....Care este diferenta dintre ,,securistul `` Basescu, și unul din zilele noastre?”E.1.c.”Valentin Burlacu
Laurentiu Buliga , Ai înțeles ce te-am întrebat?
Te manifești ca unul de teapa lui Petrov. Voi mereu vă victimizați.”
E.1.d.”Nicu Vrinceanu
Laurentiu Buliga, o jigodie perversă care nu trebuie băgat în seamă.”
E.1.e.”Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Această năpârcă perversă nu trebuie băgat în seamă.”

E.1.f.”Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, nu mai funcționează. Este cam mucegăit.” F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
- Fără comentarii!
G. Vicepreședintele CJ Vrancea, PNL-istul Alexandru Ciprian Epure și PROFESIONALISMUL demonstrat de ȘCOLILE INCLUZIVE de tip Elena Doamna din mun. Focșani, care au făcut din o persoană cu probleme grave de comportament, așa cum pare a fi numitul Nicușor Dan, președintele României
G.1.a.”Cristian Zirna
27.01.2026Adevărul despre 24 Ianuarie: Focșănenii nu au huiduit imnul național!
În ultimele zile au circulat multe informații și reacții legate de momentul în care imnul național ar fi fost huiduit. Din discuțiile purtate cu oameni de bună-credință și din datele apărute ulterior, reiese că situația nu este chiar așa cum a fost prezentată inițial, iar responsabilitatea a fost atribuită greșit. Consider important să privim cu atenție cine au fost, de fapt, cei implicați, înainte de a pune etichete unui oraș sau unei comunități întregi.
Huiduirea imnului național e o rușine. Dar și mai grav e când în jurul unui astfel de moment apar, din nou, aceleaș nume politic, Fănică D. Ciobotaru.
Acum, când apar discuții despre grupuri aduse organizat la un eveniment unde s-a huiduit imnul, numele lui reapare. La fel și cel al lui #George Stângă, fost senator și fost lider PNL Galați, cunoscut ca apropiat al lui Ciobotaru. Coincidențe? Poate. Dar sunt prea multe ca să fie ignorate.
Întrebările sunt directe și legitime:
A știut de prezența acelor grupuri? A avut vreo implicare sau condamnă clară la ce s-a întâmplat? De ce aceste întrebări?
Simplu:
Când ai un istoric de acțiuni de presiune,de forță și inițiative controversate privind propriul guvern, inițiative de modificare a Legii 544 privind transparența informațiilor publice, suspiciunile apar natural. Iar în politică, tăcerea nu te ajută, te apasă!
#CZ”
G.1.b.”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.”
G.1.c.”Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.”
G.1.c.”Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
În romanul ,,Ferma Animalelor`` al lui G. Orwell, șefii(porcii) le cereau dobitoacelor să fie unitare și să nu se lase influențate de "trădători",să aibă încredere în conducerea porcilor, să muncească pentru moara de vant, prezentată ca un proiect pentru prosperitatea tuturor, să fie vigilente împotriva dușmanilor imaginari. Dar nu doar atât.
Le cereau să accepte sacrificiile ca fiind eroice și necesare.
Cereau dobitoacelor să fie loiale conducerii și să nu pună întrebări să muncească tot mai mult, să accepte rațiile reduse și condițiile grele ca fiind necesare pentru binele fermei.
Să creadă că dușmanii externi sunt o amenințare permanentă., sa respecte Cele Șapte Porunci, chiar dacă acestea erau modificate pe ascuns.
Ce le reproșau? Ehei, multe..
Că nu muncesc suficient sau nu sunt destul de devotate. că sunt naive și pot fi manipulate de dușmani. că își amintesc greșit trecutul (cand, de fapt, porcii falsificau istoria), ca eșecurile se datoreaza sabotajului altora, nu conducerii.
Și , cel mai grav dintre toate ,că pun la îndoială autoritatea, ceea ce era prezentat ca un act de trădare.
Doamne , ce coincidență!
Asta cred că-i cartea de căpătâi a politicienilor.
Reproșuri, îndemnuri, dar și promisiuni, ca nu poți conduce dobitoacele, nu le poți manipula cum dorești dacă nu există și luminița de la capătul tunelului;
Ce ne așteaptă, pardon, ce le așteaptă?
O viață mai bună , rații mai mari și condiții mai bune "după ce trece criza" libertate și egalitate, deși în realitate porcii deveneau tot mai privilegiați.
O viață mai bună , rații mai mari și condiții mai bune "după ce trece criza" libertate și egalitate, deși în realitate porcii deveneau tot mai privilegiați.
Li se promitea că toate eforturile vor duce la o ferma prosperă, unde animalele nu vor mai suferi, că porcii iau decizii dificile pentru binele tuturor, chiar dacă nu părea așa.
Dragii mei, această alegorie politică ce prezintă o lume distopică (URSS, România comunistă, etc), nu există în realitate, este o ficțiune. Prin urmare , orice asemănare cu realitatea este pură coincidență.”
G.1.d.”Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; La postarea de pe Facebook al fostului consilier PNL din CL Focșani, Cristian Zirna, pe care am citat-o într-un comentariu de mai sus, a fost făcut următorul comentariu:G.1.d.”Grosu Ulise
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este.
Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- Vă rog ca acest comentariu al prietenului special Valentin Burlacu, să-l comunicați și conducerii Școlii Speciale Elena Doamna a cărei activitate o coordonați.
De ce vă fac această solicitare publică?
- Deoarece o doamnă psiholog de la Școala Specială Elena Doamna și-a exprimat public admirația pentru ”bunul simț”, pe care președintele Nicușor Dan l-a manifestat față de protestatarii din Piața Unirii Focșani.”
CONCLUZII FINALE
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- am analizat și în dungă precizarea :
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
B*. Niciun politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” si niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul A*, în ciuda insistențelor mele.
C*. Niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate sau un politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care am considerat că, și-au demonstrat EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, vizavi de de protestul unor români cu ocazia manifestărilor din Piața Unirii Focșani, pe care i-am precizat cu nume și prenume în scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
D*. Mesajul public pe care i l-am transmis prietenului special Valentin Burlacu în data de 26.01.2026, ar fi trebuit să stârnească INDIGNARE și numai prin titlul ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, dar găinile lui Stalin ferma avicolă de la Focșani nu sunt sensibile la astfel de stimuli.
E*. Dacă, în opinia mea, EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au prestat pensionarii de la Clubul Venus, care s-au îmbrăcat în costume populare și s-au zbănțuit, este scuzabil deoarece așa au fost învățați la ”Festivalul Cântarea României”, acest lucru nu este scuzabil în ȘCOLILE POSTDECEMBRISTE.
În legătură cu acest subiect, consider că la CAPITOLUL I, pct.G., am fost clar cu vicepreședintele PNL CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
F*. La punctul ”F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC”, consider că am fost foarte clar cu:
a. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATE focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate din ferma avicolă de găini ale lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
G*. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins:
a. În România nu există persoane neșantajabile.
I-am spus că sunt NEȘANTAJABIL, dar nu m-a crezut.
b. Că mă manipulează fin că, deoarece dacă mă manipulează brusc, nu-i execut ordinele.
c. Mi-a spus că sunt ”imprevizibil și necontrolabil” și mi-a recomandat ”să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.
De asemenea, nu am șefi și nici persoane cu care să mă consult, în ceea ce privește strategia de luptă pe care trebuie să o adopt în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”REBRENDUIREA” contului ”Focșani, dragostea mea”, mi-a lăsat un gust amar.
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”REBRENDUIREA” contului ”Focșani, dragostea mea”, mi-a lăsat un gust amar.
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
28.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”” având
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna. Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă consider că am explicat clar, de ce această scriere se încadrează la CAPITOLUL ”Una scurtă la curea” - Gheorghe Dinică.
..................
CONCLUZII FINALE
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- am analizat și în dungă precizarea :
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
B*. Niciun politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” si niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul A*, în ciuda insistențelor mele.
C*. Niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate sau un politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care am considerat că, și-au demonstrat EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, vizavi de de protestul unor români cu ocazia manifestărilor din Piața Unirii Focșani, pe care i-am precizat cu nume și prenume în scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
D*. Mesajul public pe care i l-am transmis prietenului special Valentin Burlacu în data de 26.01.2026, ar fi trebuit să stârnească INDIGNARE și numai prin titlul ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, dar găinile lui Stalin ferma avicolă de la Focșani nu sunt sensibile la astfel de stimuli.
E*. Dacă, în opinia mea, EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au prestat pensionarii de la Clubul Venus, care s-au îmbrăcat în costume populare și s-au zbănțuit, este scuzabil deoarece așa au fost învățați la ”Festivalul Cântarea României”, acest lucru nu este scuzabil în ȘCOLILE POSTDECEMBRISTE.
În legătură cu acest subiect, consider că la CAPITOLUL I, pct.G., am fost clar cu vicepreședintele PNL CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
F*. La punctul ”F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC”, consider că am fost foarte clar cu:
a. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATE focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate din ferma avicolă de găini ale lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
G*. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins:
a. În România nu există persoane neșantajabile.
I-am spus că sunt NEȘANTAJABIL, dar nu m-a crezut.
b. Că mă manipulează fin că, deoarece dacă mă manipulează brusc, nu-i execut ordinele.
c. Mi-a spus că sunt ”imprevizibil și necontrolabil” și mi-a recomandat ”să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.De asemenea, nu am șefi și nici persoane cu care să mă consult, în ceea ce privește strategia de luptă pe care trebuie să o adopt în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
”REBRENDUIREA” contului ”Focșani, dragostea mea”, mi-a lăsat un gust amar.
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
28.01.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Valentin Burlacu, Nicoleta Nicol, Matei Ion, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim; Mariana Simon, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu și alții;
Stimați prieteni speciali,
a. Citându-l pe prietenul special Valentin Burlacu în motto de la acest mesaj public, cred că am fost clar cu toți practicanții de EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”.
b. Deși am rostogolit la greu precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- nimeni nu a avut nicio reacție, de parcă acest lucru ar fi fost o normalitate.
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, și-a spus cuvântul în speța Mr.Gh.Pastia.
La dosarul cauzei este o adresă a ISJ Vrancea de NOAPTEA MINȚII.
d. Din BULA COMPULSIVĂ în care m-a băgat liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consider că am fost clar cu aceasta.
e. Am precizat public ce știu să fac la modul concret, condiție în care vreau să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea Nicușor Halici, în afara de a crăpa lemne.
f. În această scriere consider că am fost foarte clar și cu vicepreședintele PNL al CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
g. Cu circa 3 ani în urmă a propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a colaboratorilor.
Am dorit să aflu planul de acțiune și obiectivele.
Ion Olaru a pretins că sunt plătit de Soros să umilesc profesorii de matematică, iar după ce am ”ÎNGROPAT” în terenul deputatului AUR de Vrancea, Georgel Badiu, mingea pe care mi-a ridicat-o la fileu Maestrul Arsenie Bocancea, în speța dosarului privind falsa pietruire a unor drumuri, prietenul Ion Olaru m-a ejectat din lista lui de prieteni pe Facebook.
În concluzie, aștept propuneri concrete de colaborare.
CAPITOLUL 4
NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
c. EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de intelectualitatea focșănenă plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu ocazia manifestărilor din data de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
Mesajul public pe care l-am transmis prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, prin intermediul Facebook, în data de 28.01.2028, a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”” având
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Citez:
B*. Niciun politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” si niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul A*, în ciuda insistențelor mele.
C*. Niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate sau un politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care am considerat că, și-au demonstrat EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, vizavi de de protestul unor români cu ocazia manifestărilor din Piața Unirii Focșani, pe care i-am precizat cu nume și prenume în scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
E*. Dacă, în opinia mea, EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au prestat pensionarii de la Clubul Venus, care s-au îmbrăcat în costume populare și s-au zbănțuit, este scuzabil deoarece așa au fost învățați la ”Festivalul Cântarea României”, acest lucru nu este scuzabil în ȘCOLILE POSTDECEMBRISTE.
În legătură cu acest subiect, consider că la CAPITOLUL I, pct.G., am fost clar cu vicepreședintele PNL CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
F*. La punctul ”F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC”, consider că am fost foarte clar cu:
a. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATE focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate din ferma avicolă de găini ale lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
G*. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins:
a. În România nu există persoane neșantajabile.
I-am spus că sunt NEȘANTAJABIL, dar nu m-a crezut.
b. Că mă manipulează fin că, deoarece dacă mă manipulează brusc, nu-i execut ordinele.
c. Mi-a spus că sunt ”imprevizibil și necontrolabil” și mi-a recomandat ”să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.
C. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale
Valentin Burlacu; Prietene acest videoclip realizat cu inteligența artificială, este de plâns nu de râs.
Legat de acest lucru, am o experiență foarte interesantă cu găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, specializate în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Pe Facebook o doamnă psiholog al cărui nume nu contează, dar care îmi primește pe mail scrierile, însă nu cred că le citește, a fost încântată de ”bunul simț” manifestat de președintele Nicușor Dan la Focșani.
Sunt REVOLTAT că, nicio găină a lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu a fost revoltată de afirmația,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am rostogolit-o la greu în scrierile mele.
Ieri, 29.01.2026, fiind ședință ordinară la CL Focșani, am mers să iau pulsul consilierilor din CL Focșani, pentru mine Parlamentul în mic al României.
Mi s-a părut interesant răspunsul pe care l-am primit de la un cititor fidel al scrierilor mele la întrebarea, privind lipsa de reacție vizavi de precizarea ta pe care am citat-o mai sus, care a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru.”
Doamna consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și consilierul PSD av. Valentin Amăriuței au participat online la ședință și nu i-am putut întreba de lipsa de reacție la precizarea ta, pe care am citat-o mai sus.
Încă nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dar voi insista să aflu.
De asemenea, voi ”forja” direct politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pentru lipsa de reacție la afirmația pe care ți-am citat-o mai sus, dar sensibili la EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- pe care ai făcut-o pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, am valorificat-o la maxim.
Interesant este că pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, comentariul pe care ți l-am citat mai sus, ți-a fost ignorat.
Eu ți-am folosit afirmația ca motto la scrierea ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, pe care în data de 28.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni.
Este adevărat că nici Dodo, cățelul unui prieten, nu m-a băgat în seamă, dar aceasta este o altă mâncare de pește.”
CONCLUZII
a. Deoarece liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a pretins că trăiesc
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea, ”MESAJ PUBLIC adresat omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă”.
Citez concluziile de la acest mesaj public:

Nicu Vrinceanu, Coca Manolescu; Valentin Burlacu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim, Radu Viorel Ursache, Matei Ion, Victorița Malinoiu, Mariana Simon, Sandina Voicu, Virgil Teodorescu și alții;
- Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”,
Cu o probabilitate foarte mare INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu vor avea nicio reacție și vor trata cu indiferență cele șapte ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
În scrierea intitulată ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, consider că am fost foarte clar, în sensul că, dacă nu mi se comunică un plan concret de colaborare, nu mai are rostul să mai batem apa în piuă să facem unt prin intermediul Facebook.
Prin cele două mesaje publice, unul adresat omului politic de CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, și unul adresat liderului PNL Vrancea, deputat Ciobotaru Dragos, mi-am făcut numărul.
De asemenea, prin cele două mesaje publice, consider că am respectat întocmai afirmația,
”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
Din discuțiile directe pe care le am cu diverse persoane, am constatat că FRICA este foarte mare, iar DENIGRATORII mei își pun mari speranțe în revenirea în politică a președintelui Marian Oprișan.
Edificator în acest sens, este comentariul,
”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru, cred că se va produce un anumit tsunami la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea;
Stimabile,
a. Ai demonstrat că ai un dinte pentru Maestrul Arsenie Bocancea, din momentul în care ți-a spus că, pe baza unui tablou pe care îl aveai în casa din Spania și pe care l-ai postat pe Facebook, îți poate face profilul psihologic.
b. Ți-am spus că nu știu cine este Maestrul Arsenie Bocancea și nici nu mă interesează să aflu.
Acest lucru este valabil și în prezent.
c. Din afirmația prietenului tău, Aurel Farcasanu, pe care am citat-o în comentariu de mai sus, din calitatea lui de ultimul DENIGRATOR PUBLIC al meu, rezultă convingerea că președintele Marian Oprișan va reveni în politică.
d. Maestrul Arsenie Bocancea pentru a se spăla de rușine și a crește în proprii lui ochi, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
e. Nu șantajez pe nimeni cu nimic, iar probele prin care consider că pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, au fost postate pe blog.
f. Dacă tu ai pretins că scrierile mele prezintă fugă de idei, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că scrierile pe care le postez pe blog, îmi sunt salvate.
g. Prin Messenger, unde am controlul celor care mi-au citit promo la această scriere, am întrebat:
-”V-ați răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE?”
- Am primit numai un răspuns, din punctul meu de vedere, c-am amestecat.
Dacă prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” mi-au ignorat comentariu de mai sus, ar fi bine ca d-na Coca Manolescu, d-na Sandina Voicu, d-na Victorița Malinoiu și d-na Ioana Ichim să se roage ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru.
Despre prietenul special Valentin Burlacu nu mai spun nimic.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ți-ai răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE din acest mesaj public ?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Îți mulțumesc pentru că prin comentariile pe care le-ai făcut, mi-ai dat posibilitatea de a adresa 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
1. Regret că revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea, mi-a ignorat comentariul de mai sus.
Această ignorare, din punctul meu de vedere, este într-o contradicție totală cu patriotismul cu care defilează pe Facebook.
Eu am prezentat lucruri concrete, nu teorii.
2. De asemenea, am fost de acord cu prietenul Penteliuc Mircea, care a considerat că tot președintele Marian Oprișan conduce prin interpuși jud. Vrancea.
3. Mi s-a părut foarte interesantă replica pe care mi-a dat-o un cititor fidel al scrierilor mele, vizavi de lipsa de reacție la comentariul,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
Această replică a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru!”
4. Dacă EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC practicat la Clubul Venus în înțeleg, nu același lucru consider că este valabil și în cazul INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, pe care o voi ”forja” la greu.
5. Nu cunosc dacă liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, și-a răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar voi afla.
6. Mi s-a părut foarte interesantă gândirea președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, care a pretins:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari, în realitate sunt mai mici.”
7. I-am plâns de milă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am considerat că l-au băgat în depresie politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, urmare a ignorării analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, dar sesizez că președintele României vrea să bage în DEPRESIE întreaga Românie cu ”GÂNDIREA” lui economică.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, la studiul public pe care îl fac cu privire la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE din acest mesaj public, mi s-a părut foarte interesantă replica,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
Legat de studiul meu, m-am întâlni pe stradă azi, 01.02.2026, cu o persoană cu care am intrat puțin pe contre, în legătură cu EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC și mi-a dat dreptate în ceea ce privește cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Acesta a fost de acord cu mine că, totul a început de la Legea restitutio in integrum, pe care a dat-o TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Călin Popescu Tăriceanu.
Pe cale de consecință, afirmația ta, ”Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e. ”, nu prea stă în picioare.
Există posibilitatea ca liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, să-și însușească punctul tău de vedere.
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă consider că am explicat clar, de ce această scriere se încadrează la CAPITOLUL ”Una scurtă la curea” - Gheorghe Dinică.
..................
CONCLUZII FINALE
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
A*. În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- am analizat și în dungă precizarea :
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
B*. Niciun politician mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” si niciun INTELECTUAL mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, plin de ifose, rupt de lumea reală și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul A*, în ciuda insistențelor mele.
C*. Niciun INTELECTUAL
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
- nu a avut nicio reacție.
Acest lucru spune multe!
D*. Mesajul public pe care i l-am transmis prietenului special Valentin Burlacu în data de 26.01.2026, ar fi trebuit să stârnească INDIGNARE și numai prin titlul ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”, dar găinile lui Stalin ferma avicolă de la Focșani nu sunt sensibile la astfel de stimuli.
E*. Dacă, în opinia mea, EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au prestat pensionarii de la Clubul Venus, care s-au îmbrăcat în costume populare și s-au zbănțuit, este scuzabil deoarece așa au fost învățați la ”Festivalul Cântarea României”, acest lucru nu este scuzabil în ȘCOLILE POSTDECEMBRISTE.
În legătură cu acest subiect, consider că la CAPITOLUL I, pct.G., am fost clar cu vicepreședintele PNL CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
F*. La punctul ”F. Când TIMPUL îți dă dreptate în ceea ce privește susținerea unor probleme tehnico-economice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC”, consider că am fost foarte clar cu:
a. DENIGRATORII mei împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”.
b. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă.
c. INTELECTUALITATE focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate din ferma avicolă de găini ale lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
G*. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins:
a. În România nu există persoane neșantajabile.
I-am spus că sunt NEȘANTAJABIL, dar nu m-a crezut.
b. Că mă manipulează fin că, deoarece dacă mă manipulează brusc, nu-i execut ordinele.
c. Mi-a spus că sunt ”imprevizibil și necontrolabil” și mi-a recomandat ”să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Regia și prestația din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” îmi aparțin în totalitate.
De asemenea, nu am șefi și nici persoane cu care să mă consult, în ceea ce privește strategia de luptă pe care trebuie să o adopt în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”REBRENDUIREA” contului ” Focșani, dragostea mea”, mi-a lăsat un gust amar.
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
Am niște cititori fideli care îmi citesc scrierile, iar urmare al unor discuții directe aflu un feedback în legătură cu scrierile pe care le-am postat de Facebook.
Trecându-i probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, consider că este normal ca și el să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o.
Acesta trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”REBRENDUIREA” contului ”
În aceste condiții, dacă nu primesc un MESAJ CLAR din partea prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, voi intra în silenzio stampa.
De ce se impune să procedez așa?
- Deoarece realizarea scrierilor pe care le postez pe Facebook, înseamnă o anumită muncă, iar efectul este ZERO.
28.01.2026 Ulise Grosu”
CAPITOLUL I”
Mesajul public pe care l-am transmis în data de 28.01.2026, consider că a fost foarte clar prin titlul ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””.
- mi s-a părut foarte interesant.
Acest motto am considerat că se impune, să-l analizez cu multă seriozitate.
Analiza am făcut prin două mesaje publice, pe care le citez mai jos la punctele A” și B”.
Cele două scrieri au fost postate inițial pe pagina de Facebook și le-am supus dezbaterii publice, dar fără prea mare succes.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I”
A”. MESAJ PUBLIC adresat omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă, cu comentariile aferente

B”. ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu comentariile aferente
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
28.01.2026
Dansul pinguinului Teleleu
(adaptare după un pamflet din alte vremuri. cu sunet!)

A. IADUL numit BĂRĂGAN
1. Pe net circulă informația,
”Alin Films
31.01.2026
„Aici e casa voastră!” – Noaptea în care 40.000 de oameni au fost aruncați în mijlocul pustietății, cu un țăruș în loc de tavan.

B. Este USR-ul un PARTID de IMPOSTORI?
1. Pe net circulă informația,
”Gazeta Brasovului
28.01.2026
Când ipocrizia se dă drept lecție morală
Cum a ajuns USR să folosească Holocaustul ca instrument de intimidare politică.

C. GÂNDIREA și COMPORTAMENTUL CIUDAT al președintelui Nicușor Dan
1. Pe net circulă un videoclip,
”Cristian Mazilu
30.01.2026
Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea.

2. Pe net circulă un videoclip.
Lucian Davidescu28.01.2026

D. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
1. ”Austeritatea nu a ajuns la sate. 10.000 de euro pe iPhone de ultimă generație pentru angajații unei comune mici”
E. ARANJAMENTE PNL-iste mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”
30.01.2026
Criza apei potabile din Curtea de Argeș este un fenomen complex, afectând aproximativ 50.000 de oameni din zona.
1. ”Fratele șefei IȘJ Vrancea a concurat singur și-aproape la secret, pentru postul de „administrator de patrimoniu” la Liceul de Artă Focșani!”
F. APA din ”Provincia Europeană Vrancea” și APA de la Curtea de Argeș
1. ”Conducerea CJ promite apă de calitate pentru Vrancea, fără creșteri de preț: investiții de peste 155 de milioane de lei în 2026”
2. Pe net circulă informația,
”Valentin Burlacu30.01.2026
Criza apei potabile din Curtea de Argeș este un fenomen complex, afectând aproximativ 50.000 de oameni din zona.
G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene
1. Pe net circulă informația,
”Cristi Valentin Misăilă
01.02.2026
„Poştaşul Inimii“ vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!
”Cristi Valentin Misăilă
01.02.2026
„Poştaşul Inimii“ vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I”
Mesajul public pe care l-am transmis în data de 28.01.2026, consider că a fost foarte clar prin titlul ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””.
MOTTO: ”Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu,Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
- mi s-a părut foarte interesant.
Acest motto am considerat că se impune, să-l analizez cu multă seriozitate.
Analiza am făcut prin două mesaje publice, pe care le citez mai jos la punctele A” și B”.
Cele două scrieri au fost postate inițial pe pagina de Facebook și le-am supus dezbaterii publice, dar fără prea mare succes.
A”. MESAJ PUBLIC adresat omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă
Stimate OM POLITIC,
Pentru mine a fost o mare onoare, deoarece am fost profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani, în perioada în care circa 10% din consilieri din CL Focșani, pentru mine, Parlamentul în mic al României, lucrau la acest liceu.
Ai fost martor când liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, din calitatea de viceprimar al mun. Focșani, m-a luat la mișto în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
A. Despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, am afirmat și susțin:
ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
Pentru mine a fost o mare onoare, deoarece am fost profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani, în perioada în care circa 10% din consilieri din CL Focșani, pentru mine, Parlamentul în mic al României, lucrau la acest liceu.
Ai fost martor când liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, din calitatea de viceprimar al mun. Focșani, m-a luat la mișto în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
A. Despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, am afirmat și susțin:
ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
Citez:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
Îți amintesc că, ți-a explicat în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar am ajuns la concluzia că am vorbit ca la gard.

B. CONVINGEREA ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, că, în perioada în care am fost profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani, mi-ai fost ȘEF
- Nu mi-am însușit punctul de vedere al ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, dar te consider adevăratul director al Liceului Auto Focșani.
În legătură cu această calitate a ta se impune să te informez de un comentariu:
În legătură cu această calitate a ta se impune să te informez de un comentariu:
”Grosu Ulise
Vranceatour Vrancea;
Stimate președinte al IMM-urilor mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”,
1. Deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice ale Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, am considerat că a intrat în DEPRESIE.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, în componența:
a. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea;
b. Prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță făcătoare de minuni;
c. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din DEPRESIE.
Acțiunea a fost un eșec.
2. Deoarece ai fost membru în comisia de examinare a directorilor de la liceele tehnologice din mun. Focșani, se impune să precizez:
a. Ai văzut direct cu cât respect m-au tratat niște foști elevi de la Liceul Auto Focșani, unde am fost profesor de mâna a III a.
b. Când am fost profesor de mâna a II a la liceul nr. 4 - Focșani, am avut ore la o clasă de elevi de clasa a XII a, care erau TEROARE.
Am găsit un mijloc de comunicare cu ei, și-mi puteam ține orele.
Maestrul Arsenie Bocancea, în perioada în care m-a supus TERORISMULUI PSIHIC, i-a provocat pe o parte din acei foști elevi de la Liceul nr.4 - Focșani, cu care eram prieten pe Facebook, să mă denigreze așa cum făcea cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, dar aceștia au vorbit numai la superlativ la adresa mea.
c. La Liceul Auto Focșani am fost profesor de mâna a III a la o clasă de elevi din clasa a IX a până în clasa a XII a.
În ultima zi de practică a acestor elevi, când erau în clasa a XII a, diriginta lor a dorit să dea cu lac băncile unde au învățat, dar se temea că aceștia nu vor dori să facă acest lucru.
Deoarece în respectiva zi s-au suprapus două clase în practică, m-am întâlnit dimineață cu respectivii elevi de clasa a XII a la liceu și le-am spus că, trebuie să dea probă de lucru și să dea cu lac băncile de la clasa unde au învățat.
Deoarece mai aveam o clasă în practică, le-am spus că vin la ora 12 să-i verific ce au făcut și să le pun note.
Diriginta respectivilor elevi a fost surprinsă de modul în care elevii la care a fost 4 ani diriginte, au respectat întocmai ce le-am spus.”
- În ceea ce privește exemplu privind modul în care elevii de clasa a XII a de la Liceul Auto Focșani, care mi-au respectat întocmai ceea le-am spus să facă, în cadrul probei de lucru privind darea cu lac a băncilor din clasa unde au învățat, te poți interesa și vei vedea că nu este nicio exagerare.

- În legătură cu acest subiect am avut discuții contradictorii, dar mi-ai spus că în această în speța ENET s-au făcut analize, iar la mijloc a fost o decizie politică.
Am precizat că pentru mine ENET Focșani, este la scară mică Sistemul Energetic Național al României, care a fost pus pe chituci de către Regimul Securist Postdecembrist.
Nu-mi fac iluzia că vei putea înțelege mare lucru, dar eu te informez:
Am precizat că pentru mine ENET Focșani, este la scară mică Sistemul Energetic Național al României, care a fost pus pe chituci de către Regimul Securist Postdecembrist.
Nu-mi fac iluzia că vei putea înțelege mare lucru, dar eu te informez:
1. Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
D. DISTRIBUIREA unui videoclip pe pagina mea de Facebook, care este făcut cu ajutorul inteligenței artificiale, unde un pinguin joacă rolul președintelui Nicușor Dan
Citez comentariul pe care l-am făcut la respectivul videoclip:
”Grosu UliseValentin Burlacu; Prietene acest videoclip realizat cu inteligența artificială, este de plâns nu de râs.
Legat de acest lucru, am o experiență foarte interesantă cu găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, specializate în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Pe Facebook o doamnă psiholog al cărui nume nu contează, dar care îmi primește pe mail scrierile, însă nu cred că le citește, a fost încântată de ”bunul simț” manifestat de președintele Nicușor Dan la Focșani.
Sunt REVOLTAT că, nicio găină a lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu a fost revoltată de afirmația,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am rostogolit-o la greu în scrierile mele.
Ieri, 29.01.2026, fiind ședință ordinară la CL Focșani, am mers să iau pulsul consilierilor din CL Focșani, pentru mine Parlamentul în mic al României.
Mi s-a părut interesant răspunsul pe care l-am primit de la un cititor fidel al scrierilor mele la întrebarea, privind lipsa de reacție vizavi de precizarea ta pe care am citat-o mai sus, care a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru.”
Doamna consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și consilierul PSD av. Valentin Amăriuței au participat online la ședință și nu i-am putut întreba de lipsa de reacție la precizarea ta, pe care am citat-o mai sus.
Încă nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dar voi insista să aflu.
De asemenea, voi ”forja” direct politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pentru lipsa de reacție la afirmația pe care ți-am citat-o mai sus, dar sensibili la EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- pe care ai făcut-o pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, am valorificat-o la maxim.
Interesant este că pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, comentariul pe care ți l-am citat mai sus, ți-a fost ignorat.
Eu ți-am folosit afirmația ca motto la scrierea ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, pe care în data de 28.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni.
Este adevărat că nici Dodo, cățelul unui prieten, nu m-a băgat în seamă, dar aceasta este o altă mâncare de pește.”
CONCLUZII
a. Deoarece liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a pretins că trăiesc
într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin doar două probleme tehnico-economice și nu sunt o ENCICLOPEDIE, așa cum este domnia sa, voi face tot ceea ce depinde de mine să-i IMPUN RESPECTUL.
b. Până acum nu am primit nici-o reacție din partea persoanelor pe care le-am ”forjat” pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au demonstrat și pe care le-am precizat cu nume și prenume în scrierile mele.
c. În calitatea ta de om politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, mi se pare o normalitate, deoarece nu ai putut înțelege nimic din precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
În ceea ce privește precizarea de mai sus, pentru lipsa de reacție în cazul politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, voi aplic la greu acțiunea de ”FORJARE”.
Primul ”FORJAT” este președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Până acum nu am aflat ce știe să facă la modul concret, președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne, aspect care a rezultat dintr-un videoclip pe care l-a prezentat în anul 2020, când a candidat pentru un post de deputat PSD în Parlamentul României.
NOTA: Deși ai considerat că sunt un papagal, care bat câmpii, am precizat foarte clar ce știu să fac la modul concret.
La două persoane studiez SENTIMENTUL de JENĂ.
Dacă la o persoană din cele două, nu se manifestă SENTIMENTUL de JENĂ nu-i niciun bai.

În cazul celei de a doua persoane, dacă nu se manifestă SENTIMENTUL de JENĂ, voi trece la ”FORJARE”.
30.01.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;

MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
Domnule Deputat,
În cele ce urmează am să amintesc câteva probleme pe care le-am tot ridicat în scrierile mele, dar care au rămas fără răspuns.
A. În data de 30.01.2026 am adresat un mesaj public fostului consilier PNL din legislatura 2020-2024 a CL Focșani, Cristian Zîrnă.
B. În opinia mea, ați făcut un spectacol pentru PROSTIT PROȘTII cu președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, ale căror dedesubturi nu le cunosc.
În ceea ce-l privește pe președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, am făcut un sondaj, dar rezultatul acțiunii mele a fost un eșec total.
Citez:
”SONDAJ
D. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea””.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș.
Citez punctul G* al acestui mesaj public:
”G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
B”. ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”
MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
Domnule Deputat,
În cele ce urmează am să amintesc câteva probleme pe care le-am tot ridicat în scrierile mele, dar care au rămas fără răspuns.
A. În data de 30.01.2026 am adresat un mesaj public fostului consilier PNL din legislatura 2020-2024 a CL Focșani, Cristian Zîrnă.
Promo la această scriere a fost:
”INFORMARE!
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea, ”MESAJ PUBLIC adresat omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă”.
Citez concluziile de la acest mesaj public:
CONCLUZII
a. Deoarece liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a pretins că trăiesc
Citez concluziile de la acest mesaj public:
CONCLUZII
a. Deoarece liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a pretins că trăiesc
într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin doar două probleme tehnico-economice și nu sunt o ENCICLOPEDIE, așa cum este domnia sa, voi face tot ceea ce depinde de mine să-i IMPUN RESPECTUL.
b. Până acum nu am primit nici-o reacție din partea persoanelor pe care le-am ”forjat” pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au demonstrat și pe care le-am precizat cu nume și prenume în scrierile mele.
c. În calitatea ta de om politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, mi se pare o normalitate, deoarece nu ai putut înțelege nimic din precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
În ceea ce privește precizarea de mai sus, pentru lipsa de reacție în cazul politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, voi aplic la greu acțiunea de ”FORJARE”.
Primul ”FORJAT” este președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Până acum nu am aflat ce știe să facă la modul concret, președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne, aspect care a rezultat dintr-un videoclip pe care l-a prezentat în anul 2020, când a candidat pentru un post de deputat PSD în Parlamentul României.
NOTA: Deși ai considerat că sunt un papagal, care bat câmpii, am precizat foarte clar ce știu să fac la modul concret.
La două persoane studiez SENTIMENTUL de JENĂ.
Dacă la o persoană din cele două, nu se manifestă SENTIMENTUL de JENĂ nu-i niciun bai.
b. Până acum nu am primit nici-o reacție din partea persoanelor pe care le-am ”forjat” pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-au demonstrat și pe care le-am precizat cu nume și prenume în scrierile mele.
c. În calitatea ta de om politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, mi se pare o normalitate, deoarece nu ai putut înțelege nimic din precizarea:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
În ceea ce privește precizarea de mai sus, pentru lipsa de reacție în cazul politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, voi aplic la greu acțiunea de ”FORJARE”.
Primul ”FORJAT” este președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Până acum nu am aflat ce știe să facă la modul concret, președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne, aspect care a rezultat dintr-un videoclip pe care l-a prezentat în anul 2020, când a candidat pentru un post de deputat PSD în Parlamentul României.
NOTA: Deși ai considerat că sunt un papagal, care bat câmpii, am precizat foarte clar ce știu să fac la modul concret.
La două persoane studiez SENTIMENTUL de JENĂ.
Dacă la o persoană din cele două, nu se manifestă SENTIMENTUL de JENĂ nu-i niciun bai.
În cazul celei de a doua persoane, dacă nu se manifestă SENTIMENTUL de JENĂ, voi trece la ”FORJARE”.
30.01.2026 Ulise Grosu”
- În ciuda insistențelor mele, nu m-a băgat nimeni în seamă.
Consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, avea scris la avatarul de pagina de Facebook, că, se pricepe la proști și are și studii în acest sens.
Cu regret am constatat că și consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, mi-a ignorat mesajul public transmis omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă.

Dacă am în vedere că, Cristian Zîrnă a fost în CA la Piața Focșani, nu prea înțeleg de ce consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, mi-a ignorat mesajul public pe care i l-am transmis omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă.
B. În opinia mea, ați făcut un spectacol pentru PROSTIT PROȘTII cu președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, ale căror dedesubturi nu le cunosc.
În ceea ce-l privește pe președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, am făcut un sondaj, dar rezultatul acțiunii mele a fost un eșec total.
Citez:
”SONDAJ
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni următoarea întrebare:
- De ce considerați că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului special Valentin Burlacu:
- De ce considerați că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ?NOTA:
La scrierea ”LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu,
pe care am postat-o în data de 18.01.2026 pe Facebook, finalul este următorul:
”În opinia mea, sunt multe replici interesante pe care le-am primit, urmare a dialogului pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu și pe care le-am citat mai sus.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici,
a. A pretins că-l pasionează ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar între timp se pare că a uitat de acest lucru.
Am pasat problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani unor profesori de matematică, care prin intermediul consilierului PNL în CJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, să ajungă la președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. A afirmat: ”Educația incluzivă și protejarea dreptului la șanse egale pentru copii cu dizabilități rămân teme centrale pe agenda administrației județene.”
c. A demonstrat că MUSTEȘTE de CULTURĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce știe să facă la modul concret liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici?”
De ce consider că am autoritatea morală să adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE de mai sus:
1. Timpul a confirmat prin prețul MWh în România de 154 euro și 61 euro, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Ignorarea gândirii mele a condus la falimentarea ENET Focșani.
3. Nu sunt economist, dar am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
4. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au fost avansați în funcție.
Exemplu: ”liberalul” Eugen Ciorici și actualul director din Prefectura Vrancea, Eduard Bălănescu.
5. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, în acțiunea Psihiatria, prin care s-a vrut compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțineam.
6. Păstrând proporțiile, acțiunea Psihiatria poate fi comparată cu acțiunea prin care Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu, unde a și fost omorât pentru românismul lui.
7. Nu sunt jurist, dar modul în care am instrumentat dosarul din speța Mr.Gh.Pastia, poate fi considerat o teză de doctorat.
8. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că, pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
9. Deoarece am susținut două probleme tehnico - economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
10. Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
La scrierea ”LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu,
pe care am postat-o în data de 18.01.2026 pe Facebook, finalul este următorul:
”În opinia mea, sunt multe replici interesante pe care le-am primit, urmare a dialogului pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu și pe care le-am citat mai sus.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici,
a. A pretins că-l pasionează ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar între timp se pare că a uitat de acest lucru.
Am pasat problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani unor profesori de matematică, care prin intermediul consilierului PNL în CJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, să ajungă la președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. A afirmat: ”Educația incluzivă și protejarea dreptului la șanse egale pentru copii cu dizabilități rămân teme centrale pe agenda administrației județene.”
c. A demonstrat că MUSTEȘTE de CULTURĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce știe să facă la modul concret liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici?”
De ce consider că am autoritatea morală să adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE de mai sus:
1. Timpul a confirmat prin prețul MWh în România de 154 euro și 61 euro, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR
Ignorarea gândirii mele a condus la falimentarea ENET Focșani.
3. Nu sunt economist, dar am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
4. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au fost avansați în funcție.
Exemplu: ”liberalul” Eugen Ciorici și actualul director din Prefectura Vrancea, Eduard Bălănescu.
5. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, în acțiunea Psihiatria, prin care s-a vrut compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțineam.
6. Păstrând proporțiile, acțiunea Psihiatria poate fi comparată cu acțiunea prin care Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu, unde a și fost omorât pentru românismul lui.
7. Nu sunt jurist, dar modul în care am instrumentat dosarul din speța Mr.Gh.Pastia, poate fi considerat o teză de doctorat.
8. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că, pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
9. Deoarece am susținut două probleme tehnico - economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
10. Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
20.01.2026 Ulise Grosu”
C. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul Valentin Burlacu la punctul
”G. Vicepreședintele CJ Vrancea, PNL-istul Alexandru Ciprian Epure și PROFESIONALISMUL demonstrat de ȘCOLILE INCLUZIVE de tip Elena Doamna din mun. Focșani, care au făcut din o persoană cu probleme grave de comportament, așa cum pare a fi numitul Nicușor Dan, președintele României” al scrierii ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”:
”Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
Stimabile, m-au umplut de respect precizările:
a. ”Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
b. ”Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce vă spune afirmația:
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dacă pretindeți că mustiți de patriotism?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că, vicepreședintele CJ Vrancea și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, îmi va răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE?
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; citez:
”Cristian Zirna
27.01.2026
Adevărul despre 24 Ianuarie: Focșănenii nu au huiduit imnul național!
În ultimele zile au circulat multe informații și reacții legate de momentul în care imnul național ar fi fost huiduit. Din discuțiile purtate cu oameni de bună-credință și din datele apărute ulterior, reiese că situația nu este chiar așa cum a fost prezentată inițial, iar responsabilitatea a fost atribuită greșit. Consider important să privim cu atenție cine au fost, de fapt, cei implicați, înainte de a pune etichete unui oraș sau unei comunități întregi.
Huiduirea imnului național e o rușine. Dar și mai grav e când în jurul unui astfel de moment apar, din nou, aceleaș nume politic, Fănică D. Ciobotaru.
Acum, când apar discuții despre grupuri aduse organizat la un eveniment unde s-a huiduit imnul, numele lui reapare. La fel și cel al lui #George Stângă, fost senator și fost lider PNL Galați, cunoscut ca apropiat al lui Ciobotaru. Coincidențe? Poate. Dar sunt prea multe ca să fie ignorate.
Întrebările sunt directe și legitime:
A știut de prezența acelor grupuri? A avut vreo implicare sau condamnă clară la ce s-a întâmplat? De ce aceste întrebări?
Simplu:
Când ai un istoric de acțiuni de presiune,de forță și inițiative controversate privind propriul guvern, inițiative de modificare a Legii 544 privind transparența informațiilor publice, suspiciunile apar natural. Iar în politică, tăcerea nu te ajută, te apasă!
#CZ”
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
1. La postarea omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, pe care am citat-o mai sus, am făcut următorul comentariu:
”Grosu Ulise
Cristian Zirna; În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina mea de Facebook, deși, abordez problema EXHIBIȚIONISMULUI PATRIOTIC, nu m-a băgat niciun câine în seamă.
Mi se pare interesant comentariul:
”Dan Dumitru
Trofin Tudorel nu e el ipocrit .El e băiat salon .Întrebarea este cine i-a scris textul și cum l-a convins să-l urce ?”
2. Noi am avut o discuție particulară, care este tabu, dar subiectul rămâne deschis.
3. Din experiența mea de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a, afirm că circa 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Dacă nu știți cine este prof.dr.Silviu Brebuleț, vă puteți interesa la conducerea Școlii Elena Doamna, pe care, conform atribuțiilor de serviciu, o coordonați.
Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a vrut să eclipseze ”Școala de TRĂIT în LUNEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
5. Deoarece deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a considerat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, l-am provocat la un dialog public având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență, cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România.
6. Am precizat public, ce știu să fac la modul concret, de aceea mi-am exprimat public dorința de a afla ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne?
7. La CAPITOLUL I, pct. ”E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș” al scrierii ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook, a fost făcut comentariul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
Stimabile, m-au umplut de respect precizările:
a. ”Pentru mine, ziua de 24 Ianuarie 2026, în care celebrăm Ziua Unirii Principatelor Române, va rămâne în memorie prin reprezentația de unitate, cu țel comun, în idealuri și spirit, dar mai ales prin întâlnirea cu educația, inovația, istoria, tradiția și cu elevii de la Colegiul Național „Unirea”.
b. ”Copiii au pus întrebări sincere, unele surprinzător de profunde și bine așezate, întrebări care arată că există o generație care gândește, care caută sens și care îmi dă speranța că viitorul poate fi unul bun, inclusiv pentru copiii mei. Aceste momente, trăite alături de elevi și profesori, sunt cele pe care aleg să le păstrez în suflet.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce vă spune afirmația:
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dacă pretindeți că mustiți de patriotism?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că, vicepreședintele CJ Vrancea și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, îmi va răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE?
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure; citez:
”Cristian Zirna
27.01.2026
Adevărul despre 24 Ianuarie: Focșănenii nu au huiduit imnul național!
În ultimele zile au circulat multe informații și reacții legate de momentul în care imnul național ar fi fost huiduit. Din discuțiile purtate cu oameni de bună-credință și din datele apărute ulterior, reiese că situația nu este chiar așa cum a fost prezentată inițial, iar responsabilitatea a fost atribuită greșit. Consider important să privim cu atenție cine au fost, de fapt, cei implicați, înainte de a pune etichete unui oraș sau unei comunități întregi.
Huiduirea imnului național e o rușine. Dar și mai grav e când în jurul unui astfel de moment apar, din nou, aceleaș nume politic, Fănică D. Ciobotaru.
Acum, când apar discuții despre grupuri aduse organizat la un eveniment unde s-a huiduit imnul, numele lui reapare. La fel și cel al lui #George Stângă, fost senator și fost lider PNL Galați, cunoscut ca apropiat al lui Ciobotaru. Coincidențe? Poate. Dar sunt prea multe ca să fie ignorate.
Întrebările sunt directe și legitime:
A știut de prezența acelor grupuri? A avut vreo implicare sau condamnă clară la ce s-a întâmplat? De ce aceste întrebări?
Simplu:
Când ai un istoric de acțiuni de presiune,de forță și inițiative controversate privind propriul guvern, inițiative de modificare a Legii 544 privind transparența informațiilor publice, suspiciunile apar natural. Iar în politică, tăcerea nu te ajută, te apasă!
#CZ”
Grosu Ulise
Alexandru Ciprian Epure;
1. La postarea omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, pe care am citat-o mai sus, am făcut următorul comentariu:
”Grosu Ulise
Cristian Zirna; În scrierea ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” având
MOTTO: ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff.” - Ulise Grosu,
- pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina mea de Facebook, deși, abordez problema EXHIBIȚIONISMULUI PATRIOTIC, nu m-a băgat niciun câine în seamă.
Mi se pare interesant comentariul:
”Dan Dumitru
Trofin Tudorel nu e el ipocrit .El e băiat salon .Întrebarea este cine i-a scris textul și cum l-a convins să-l urce ?”
2. Noi am avut o discuție particulară, care este tabu, dar subiectul rămâne deschis.
3. Din experiența mea de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a, afirm că circa 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Dacă nu știți cine este prof.dr.Silviu Brebuleț, vă puteți interesa la conducerea Școlii Elena Doamna, pe care, conform atribuțiilor de serviciu, o coordonați.
Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a vrut să eclipseze ”Școala de TRĂIT în LUNEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
5. Deoarece deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a considerat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, l-am provocat la un dialog public având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență, cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România.
6. Am precizat public, ce știu să fac la modul concret, de aceea mi-am exprimat public dorința de a afla ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne?
7. La CAPITOLUL I, pct. ”E. Pablo Escobar, Ludovic Orban(Sică Mandolină) și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș” al scrierii ”ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic” pe care în data de 26.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook, a fost făcut comentariul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
De acest dialog am tot amintit în comentariile mele, de aceea se impune să citez:
”Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” – Albert Einstein.
Valentin Burlacu
Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?
În romanul ,,Ferma Animalelor`` al lui G. Orwell, șefii(porcii) le cereau dobitoacelor să fie unitare și să nu se lase influențate de "trădători",să aibă încredere în conducerea porcilor, să muncească pentru moara de vant, prezentată ca un proiect pentru prosperitatea tuturor, să fie vigilente împotriva dușmanilor imaginari. Dar nu doar atât.
Le cereau să accepte sacrificiile ca fiind eroice și necesare.
Cereau dobitoacelor să fie loiale conducerii și să nu pună întrebări să muncească tot mai mult, să accepte rațiile reduse și condițiile grele ca fiind necesare pentru binele fermei.
Să creadă că dușmanii externi sunt o amenințare permanentă., sa respecte Cele Șapte Porunci, chiar dacă acestea erau modificate pe ascuns.
Ce le reproșau? Ehei, multe..
Că nu muncesc suficient sau nu sunt destul de devotate. că sunt naive și pot fi manipulate de dușmani. că își amintesc greșit trecutul (cand, de fapt, porcii falsificau istoria), ca eșecurile se datoreaza sabotajului altora, nu conducerii.
Și , cel mai grav dintre toate ,că pun la îndoială autoritatea, ceea ce era prezentat ca un act de trădare.
Doamne , ce coincidență!
Asta cred că-i cartea de căpătâi a politicienilor.
Reproșuri, îndemnuri, dar și promisiuni, ca nu poți conduce dobitoacele, nu le poți manipula cum dorești dacă nu există și luminița de la capătul tunelului;
Ce ne așteaptă, pardon, ce le așteaptă?
O viață mai bună , rații mai mari și condiții mai bune "după ce trece criza" libertate și egalitate, deși în realitate porcii deveneau tot mai privilegiați.
O viață mai bună , rații mai mari și condiții mai bune "după ce trece criza" libertate și egalitate, deși în realitate porcii deveneau tot mai privilegiați.
Li se promitea că toate eforturile vor duce la o ferma prosperă, unde animalele nu vor mai suferi, că porcii iau decizii dificile pentru binele tuturor, chiar dacă nu părea așa.
Dragii mei, această alegorie politică ce prezintă o lume distopică (URSS, România comunistă, etc), nu există în realitate, este o ficțiune. Prin urmare , orice asemănare cu realitatea este pură coincidență.”
- Din motive pe care nu le cunosc vicepreședintele PNL al CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, mi-a ignorat comentariile.

În comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care l-am citat mai sus, acesta întreabă:
- ”Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?”
În calitatea mea persoană din ”mulțimea care a fost ținută după grilaje ca la Zoo” în data de 24.01.2026 în Piața Unirii Focșani, doresc să aflu ce știe să facă la modul concret vicepreședintele CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, așa cum am precizat la punctul ”B”, că, doresc să aflu ce știe să facă la modul concret președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici?
- ”Dacă aceste momente solemne ar trebui să ne unească, de ce mulțimea este după grilaje ca la Zoo?”
În calitatea mea persoană din ”mulțimea care a fost ținută după grilaje ca la Zoo” în data de 24.01.2026 în Piața Unirii Focșani, doresc să aflu ce știe să facă la modul concret vicepreședintele CJ Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, așa cum am precizat la punctul ”B”, că, doresc să aflu ce știe să facă la modul concret președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici?
D. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale
- Din legislatura 2016-2020 a CL Focșani am intrat într-o divergență tehnico-economică cu consilierul UNPR Costel Bîrsan, deoarece eu susțineam că ENET trebuie să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică, cu ajutorul celor două motoare Rolls-Royce, iar consilierul Costel Bîrsan susținea că ENET este o gaură neagră.
Acum nu mai este un secret că, eu am avut dreptate în ceea ce am susținut.
- Dacă eu am avut dreptate în ceea ce am susținut, cine se face vinovat pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET Focșani?
”Aceasta-i întrebarea!”
Am precizat că pentru mine, ENET Focșani este la scară mică Sistemul Energetic Național al României, care a fost pus pe chituci de către Regimul Securist Postdecembrist.
Deoarece v-ați exprimat convingerea că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a Românie, în opinia mea, demonstrează mult amatorism în domeniu.

Consider că, fostul ministru PNL al Energiei, Virgil Popescu, trebuia arestat numai pentru falimentarea Termocentralei Mintia, dar MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL l-a făcut europarlamentar.
Nu-mi fac iluzia că vei putea înțelege mare lucru, dar vă informez:
3. Pe net circulă informația,
1. Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.
Un exemplu clar este Centrala Kozienice:
• peste 4.000 MW capacitate
• unitate nouă de 1.075 MW inaugurată în 2017
• investiție de 1,5 miliarde euro
• tehnologie modernă, conformă cu normele de mediu
• 3 milioane tone de cărbune/an, din mina Bogdanka
Polonia a modernizat. România a demolat.
Toată această autodistrugere a fost împachetată frumos de Bruxelles, sub eticheta Green Deal.
O ideologie care a spus: „închide acum, vedem noi mai târziu”.
Rezultatul se vede: prețuri mari, importuri, vulnerabilitate.
Donald Trump a criticat dur Green Deal-ul european și a avut perfectă dreptate.
A spus clar: dacă îți distrugi energia și industria în numele ideologiei, te distrugi singur.
Exact asta face Europa. Exact asta a făcut România.
La nivel global, realitatea este brutală:
• China: ~5.000 TWh din cărbune, 60% din total, 4,8 miliarde tone/an
• India: peste 70% din energie din cărbune, ~1.350 TWh
Nimeni serios nu își taie energia înainte să aibă alternativă.
Doar Europa birocratică și România obedientă.
Concluzia:
Polonia a ales securitatea și a câștigat.
România a ascultat Bruxelles-ul și s-a slăbit singură.
Energia nu e ideologie.
Este putere.”
E. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
Despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani ați demonstrat un dezinteres total, iar acest lucru spune multe despre DISPREȚUL pe care îl aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
Citez un comentariu în legătură cu acest subiect:
Citez un comentariu în legătură cu acest subiect:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
F. DISPREȚUL pe care l-ați demonstrat pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, și superficialitatea cu care ați tratat acțiunile prietenului special Valentin Burlacu
1. Pe ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, l-ați considerat un fel de Valentin Urloiu din satul Piscu Radului, com Vizantea Livezi, cu care v-ați păruit în campania electorală.
Acest lucru spune multe despre posibilitățile D-voastră de a înțelege anumite lucruri.

2. Schimb de replici prietenul special Valentin Burlacu - deputat Ciobotaru Dragoș
”Valentin Burlacu
Domnule deputat,, taxele , impozitele, TVA-ul, toate mărite, inflația record, deficitul economic enorm, salariile si pensiile inghetate, refuzul de a respecta legea ce prevede indexarea anuala pensiilor, comportamentul primului-ministru si a celor care l-au ajutat să-și pună în practica aceasta bătaie de joc față de poporul român, nu vor putea fi acoperite, șterse din memoria cetățenilor prin promisiuni de creșteri salariale nesemnificative față de ce ați luat si luați în continuare.

Ne-ați lăsat goi si acum ne ,,salvați` dandu-ne doar chiloti.
Oricât ați încerca sa ne convingeti ca ați făcut ceva pentru noi, pentru prosperitatea acestui popor, faptele vă contrazic.
Toți aleșii care reprezentați puterea, v-ați vândut sufletul pentru o funcție, pentru niște avantaje vremelnice, pentru un CV care să vă mângâie orgoliul.
urmare, raportul dumneavoastra de activitate nesolicitat de catre cetățeni , este neavenit, nu ne interesează.
Ciobotaru Dragos
Valentin Burlacu raportul de activitate l-am publicat în decembrie, nu este acesta.

Mi-ar fi plăcut sa ajung deputat in alte perioade, nu acum când primul an de mandat a început cu sabia deasupra capului, fără vreo perspectivă pozitivă.
Aveți dreptate cu ce ați scris mai sus, este si vina PNL, imi asum si eu parte din vină fiind membru al acestui partid. Deficitul a fost si rămâne principala problema.
Nu stiu daca a fost bine sau rau cand in anul 2024, in mod populist, fără bani, din împrumuturi a crescut fondul de pensii cu 30%, investițiile s-au dublat, tot din credite.
Pentru unii a fost bine, doar ca s-a exagerat, iar asta ne-a adus in anul 2025 in prag de colaps.
Deficitul excesiv despre care vorbiți a fost motivul principal pentru creșterea taxelor si reducerea cheltuielilor prin înghețări sau tăieri.
Si nu pentru că ca nu ne-am fi descurcat, ci pentru ca pe masa erau in risc a fi pierdite 10 miliarde de euro.
PNRR se finalizează la vara, era nevoie de aceste masuri pentru a nu pierde banii, stiti foarte bine ca in luna iunie 2025 fundurile erau suspendate din cauza mai multor masuri neadoptate, principala fiind încadrarea in tinta de deficit. 2 procente la TVA, sau creșterile de taxe pe locuinte si terenuri sunt masuri dureroase, care afecteaza tot poporul, am convingerea însă că peste 6 luni se va vedea motivul sacrificiului.
Cele 3 pachete de țigări platite in plus la impozitul casei nu vor mai părea tragedia prezentata la televizor in aceasta perioada.
Dar banii Europeni vor fi fost deja absobiti, iar aceasta infuzie de capital european intr-o perioada scurta va duce la o creștere economică susținută de investiții, nu de consum ca până acum.

Sper ca dupa sa se corecteze si TVA, sa se ajusteze si veniturilor celor care chiar au nevoie. O zi ușoară”
”Ciobotaru Dragos este în Focșani, Vrancea.
17.01.2026
Administrația publică locală este extraordinară când realizezi importanța funcției deținute și cât de mult contează pentru oameni cum îți exerciți mandatul!
Și pentru că anul acesta se împlinesc 2 ani de la alegerile locale, iar județul Vrancea nu are niciun plan, nicio viziune, proiectele se pierd pe bandă rulantă iar banii sunt cheltuiți inutil, cum a fost și cazul balastarilor de anul trecut de 6 milioane de euro, în următoarele săptămâni vizităm județul, identificăm tot potențialul și scriem strategia de dezvoltare turistică a județului pe 10 ani.
Fiți alături de noi, scrieți-ne și spuneți-ne potențialul din localitatea dumneavoastră.
La final va ieși ceva bun, ceva concret, ceva realizabil, numai bun de pus în practică!
Un an bun tuturor!
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos;
a. Despre ”balastarea unor drumuri” mi-am spus public punctul de vedere.
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a ridicat o minge la fileu și mi-a spus că, procesul privind falsa balastare a unor drumuri în jud. Vrancea, în care a fost implicat președintele Marian Oprișan, nu a avut expertiză tehnică, ci numai expertiză contabilă.
Am ”îngropat” această minge în terenul deputatului AUR de Vrancea, Georgel Badiu.
Pentru a fi foarte clar cu acesta, l-am ”forjat” și direct.
b. Am fost de acord cu deputatul AUR de Vrancea, Georgel Badiu, că procurorul DNA a coordonat ancheta, nu el.
Practic, prin respectivul dosar DNA-ul a făcut un spectacol pentru PROSTIT PROȘTII.
c. Cu președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, am o divergență în ceea ce privește ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
În această speță consider că, am fost foarte clar cu d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof. Livia Marcu, în calitatea domniei sale de consilier PNL în CJ Vrancea.
d. Ar trebui să meditezi la dialogul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt si dovezi, dar cine sa le valorifice?”
e. Deși am ”rostogolit” la greu precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- nimeni nu a piscuit nimic.
Legat de această precizare i-am solicitat public consilierului PNL din CL Focșani, Corneliu Dumitru Gheoca, ca în calitatea acestuia de jurist să vă tălmăcească această precizare, dar.....
De asemenea, m-am așteptat ca șeful seniorilor PNL vrânceni, Ion Epure, care are pregătire de militar, să fie revoltat de precizarea prietenului Valentin Burlacu, dar el s-a făcut că plouă.
f. Din patriotism local, v-am ridicat în campania electorală mingi la fileu, dar pe care ați demonstrat NEPUTINȚĂ în a le valorifica.
Din păcate, nu ați putut înțelege nimic din ”forjarea” pe care le-am aplicat-o, în fața D-voastră, consilierilor PNL din CL Focșani, legislatura 2020-2024.
Rezultatul a fost:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”
g. Pe mine nu m-a deranjat că, ați insinuat pe pagina de Facebook a lui Ion Cherciu Cuza că, sunt cam tâmpit, deoarece nu am putut înțelege importanța Legii Vexler, pe care ați votat-o în Parlamentul României.
Legat de acest aspect, ar fi bine să nu ignorați:
a*. Scrisoarea publică pe care v-am adresat-o;
b*. Acțiunea prin care prietenul Valentin Burlacu, în relația cu D-voastră, a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”;
c*. ”Forjarea” directă la care v-a supus prietenul Valentin Burlacu.
NOTA: Dacă, în opinia D-voastră, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, este un fel de Valentin Urloiu din satul Piscu Radului, mi-ar plăcea să cred prietenul special Valentin Burlacu v-a demonstrat cine este.
Nu știu dacă ați înțeles că, nu poate fi confundată CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea cu CATEGORIA BĂTUT APA în PIUĂ pentru a face unt prin intermediul Facebook cu prof. Emil Onea, dar vă asigur că veți înțelege.
Valentin Burlacu
Domnule Dragos Ciobotaru, eu asa vad lucrurile :

Vrancea duce lipsa investitiilor mari si a parcurilor industriale; s-au initiat vreo doua proiecte, dar nu se mai stie nimic de ele.
Cel putin eu, dar nu am pretentia de a fi bine documentat.
De asemenea, decaderea economica a zonei a dus la un exod al fortei de munca calificate, la depopulare, imbatranirea populatiei fiind evidenta. Infrastructura rutiera insuficient dezvoltata, lipsa investitiilor mari si a parcurilor industriale, promovare turistica slaba, fragmentarea proprietatilor agricole, drumuri judetene si nationale in stare slaba (intretinute prost, reparate sub normele minime de calitate), lipsa conexiunilor rapide cu marile centre economice, au constituit si constituie bariere in cale dezvoltarii acestui judet.
Acestora se adauga managementul slab, coruptia si lipsa de viziune a estabilishmentului local care nu a reusit sa atraga investitii, sa promoveze turismul integrat (nu ceea ce avem acum), sa valorifice brandul viticol, sa asigure o dezvoltare durabila a resurselor naturale.
Ce s-ar putea face ?
As putea prezenta un plan de ansamblu, dar cred ca aveti idei mai bune si mai aplicate decat mine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, după ce ai intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în luptă cu Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, ai vrea să te mai bage în seamă?
El dialoghează numai cu consăteanul meu, prof. Emil Onea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,decât ai băga bățul prin gard si ai bate câmpii, mai bine ai veni cu ceva constructiv.

Nu te doare pe tine pe undeva ce discut eu cu alte persoane.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Posibilități limitate!

4. Pe net circulă informația,
”Ciobotaru Dragoș este în Focșani, Vrancea.
24.01.2026
Astăzi se împlinesc 167 de ani de la momentul în care Moldova și Țara Românească au ales să-și continue existența sub același steag. Un gest de voință și curaj care a schimbat cursul istoriei noastre.
Solidaritatea, sacrificiul și curajul înaintașilor noștri ne-au lăsat această țară minunată în care astăzi trăim cu toții.
România este frumoasă, românii o merită!
Vremurile se schimbă, conducătorii se schimbă, important este să avem grijă de România! Să o lăsăm copiilor noștri măcar așa cum am moștenit-o noi.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”
24.01.2026
Astăzi se împlinesc 167 de ani de la momentul în care Moldova și Țara Românească au ales să-și continue existența sub același steag. Un gest de voință și curaj care a schimbat cursul istoriei noastre.
Solidaritatea, sacrificiul și curajul înaintașilor noștri ne-au lăsat această țară minunată în care astăzi trăim cu toții.
România este frumoasă, românii o merită!
Vremurile se schimbă, conducătorii se schimbă, important este să avem grijă de România! Să o lăsăm copiilor noștri măcar așa cum am moștenit-o noi.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos;
Stimate deputat PNL de Vrancea,
Vă informez că, din calitatea mea de TÂMPIT, așa cum m-ați considerat, deoarece nu am putut înțelege rostul Legii Vexler, pe care ați votat-o în Parlamentul României, m-a uns la suflet mesajul Dumneavoastră, pe care l-am citat mai sus.
Dilema mea este:
- De ce niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu a reacționat la comentariul,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ,
- pe care l-am analizat și în dungă, în scrierile mele postate pe Facebook, de care v-am informat prin Messenger?
Grosu Ulise
Ion Cherciu Cuza; Ionică, în calitatea ta de mare fan al deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îmi poți răspunde la întrebarea publică, pe care i-am adresat-o deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, în comentariul de mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu comentez în niciun fel, păruiala de la nivelul PNL Vrancea dintre deputatul Ciobotaru Dragos și tandemul Ion Ștefan- Valentin Resmerita, dar cred că va fi interesantă.”

G. COMENTARIUL pe care l-a făcut prietenul special Valentin Burlacu, care generează suspiciunea că ați fi agent străin
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 28.01.2026 se intitulează
”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”” și are
MOTTO: ”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
- Această afirmație a prietenului special Valentin Burlacu, consider că i-a făcut KO pe toți cei care au ignorat comentariul,
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.” - Valentin Burlacu
- Această afirmație a prietenului special Valentin Burlacu, consider că i-a făcut KO pe toți cei care au ignorat comentariul,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dar s-au evidențiat prin EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dar s-au evidențiat prin EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
CONCLUZII
La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Acesta este motivul pentru care am citat în timp, diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, ca pe niște pasaje din Biblie.
Și prietenului special Valentin Burlacu îi citez diferite afirmații, iar conform principiului de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu am nici cea mai mică îndoială că, aceste afirmații nu corespund realității.
Așa cum am precizat, nu cunosc identitatea prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și nici nu mă interesează să-l aflu.
Singurul mod de comunicare cu prietenii mei, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este Facebook, deci, este vorba despre o COMUNICARE PUBLICĂ.
Acesta este motivul pentru care am citat în timp, diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, ca pe niște pasaje din Biblie.
Și prietenului special Valentin Burlacu îi citez diferite afirmații, iar conform principiului de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu am nici cea mai mică îndoială că, aceste afirmații nu corespund realității.
Așa cum am precizat, nu cunosc identitatea prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și nici nu mă interesează să-l aflu.
Singurul mod de comunicare cu prietenii mei, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este Facebook, deci, este vorba despre o COMUNICARE PUBLICĂ.
A*. Circulă un zvon că, s-ar dori să se facă un ”troc” în sensul că, Republica Moldova să se alipească României, iar Ardealul să se alipească Ungariei.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda insistențelor mele ați ignorat comentariul:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda insistențelor mele ați ignorat comentariul:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
B*. La punctul ”B” am citat un sondaj pe care l-am făcut și care a fost un EȘEC TOTAL.
Președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ordonanțele de Urgență ale Guvernului și Legea 165/2013 invocate de prietenul special Valentin Burlacu în comentariul citat la punctul ”A*”, au fost date înainte ca Nicușor Halici să fie președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, este implicat în acțiunea prin care ”ungurii au recăpătat Ardealul”, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu?
C*. La punctul ”C” am făcut niște precizări în legătură cu prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Ce știe să facă la modul concret prim-vicepreședintele PNL Vrancea și vicepreședintele CJ Vrancea, Ciprian Alexandru Epure
D*. Titlul punctului ”D” privind FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET nu este o vorbă de clacă, deoarece acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Din convingerea pe care ați demonstrat-o, că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a României, evidențiază NEPUTINȚĂ de a putea înțelege problemele tehnico-economice din domeniul energiei.
Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă, absolvent de liceu sportiv și de ”facultate muncitorească” postdecembristă.
a. Cristian Zîrnă, care în legislatura trecută a CL Focșani a fost consilier PNL împreună cu consilierul Costel Bîrsan, cel cu care începând cu 2016 mă aflu în divergență tehnico-economică privind ENET Focșani, a spus că, ”Speța ENET a fost analizată, iar la mijloc a fost o decizie politică.”
Practic, din afirmația fostului consilier PNL din CL Focșani, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET a fost rezultatul unei înțelegeri PSD-PNL, aspect care din punctul meu de vedere este FOARTE GRAV.
b. Când am afirmat că, prejudiciul rezultat în urma falselor procese CUP-ENET trebuie să-l plătească cei vinovați de acest prejudiciu, UASCR-istul ”liberal” Eduard Lambrino, care a fost reprezentant AGA a CL Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am pătat imaginea lui IMACULATĂ de HABARNIST în probleme privind producerea și distribuția energiei electrice și termice.
c. Nu știu dacă în perioada în care director la ENET a fost ”liberalul” Manole Merchea sau ”liberlul” Cătălin Kanty Popescu a fost calat un motor Rolls Royce.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- CALAREA motorului Rolls Royce de la ENET de care au apărut niște informații în presă, a fost făcută urmare a unei înțelegeri PSD-PNL?
Președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ordonanțele de Urgență ale Guvernului și Legea 165/2013 invocate de prietenul special Valentin Burlacu în comentariul citat la punctul ”A*”, au fost date înainte ca Nicușor Halici să fie președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, este implicat în acțiunea prin care ”ungurii au recăpătat Ardealul”, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu?
C*. La punctul ”C” am făcut niște precizări în legătură cu prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Ce știe să facă la modul concret prim-vicepreședintele PNL Vrancea și vicepreședintele CJ Vrancea, Ciprian Alexandru Epure
D*. Titlul punctului ”D” privind FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET nu este o vorbă de clacă, deoarece acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Din convingerea pe care ați demonstrat-o, că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a României, evidențiază NEPUTINȚĂ de a putea înțelege problemele tehnico-economice din domeniul energiei.
Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan
a. Cristian Zîrnă, care în legislatura trecută a CL Focșani a fost consilier PNL împreună cu consilierul Costel Bîrsan, cel cu care începând cu 2016 mă aflu în divergență tehnico-economică privind ENET Focșani, a spus că, ”Speța ENET a fost analizată, iar la mijloc a fost o decizie politică.”
Practic, din afirmația fostului consilier PNL din CL Focșani, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET a fost rezultatul unei înțelegeri PSD-PNL, aspect care din punctul meu de vedere este FOARTE GRAV.
b. Când am afirmat că, prejudiciul rezultat în urma falselor procese CUP-ENET trebuie să-l plătească cei vinovați de acest prejudiciu, UASCR-istul ”liberal” Eduard Lambrino, care a fost reprezentant AGA a CL Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am pătat imaginea lui IMACULATĂ de HABARNIST în probleme privind producerea și distribuția energiei electrice și termice.
c. Nu știu dacă în perioada în care director la ENET a fost ”liberalul” Manole Merchea sau ”liberlul” Cătălin Kanty Popescu a fost calat un motor Rolls Royce.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- CALAREA motorului Rolls Royce de la ENET de care au apărut niște informații în presă, a fost făcută urmare a unei înțelegeri PSD-PNL?
E*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, mi-a permis să determin ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
I-am solicitat public inspectorului de matematică prof.Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, care la rândul domniei sale, din calitatea de consilier PNL să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce considerați că după modelul maximei revoluționare, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII, pe care le numește ”întâlniri informale” cu conducerea CUP Focșani?
F*. La punctul ”F” am citat o parte din dialogul pe care l-ați avut cu prietenul special Valentin Burlacu.
I-am solicitat public inspectorului de matematică prof.Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, care la rândul domniei sale, din calitatea de consilier PNL să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce considerați că după modelul maximei revoluționare, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII, pe care le numește ”întâlniri informale” cu conducerea CUP Focșani?
F*. La punctul ”F” am citat o parte din dialogul pe care l-ați avut cu prietenul special Valentin Burlacu.
Pe baza acestui dialog am ajuns la concluzia că, în relația cu D-voastră, prietenul special Valentin Burlacu a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”.
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am afirmat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi at îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am afirmat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi
Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, ”nu mai prezintă interes operativ”, dacă este să citez o expresie dragă postacului ”orion”, altfel stau lucrurile în cazul:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă.
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă.
b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
Cel mai mare DUȘMAN al meu s-a dovedit a-mi fi propriul frate, al cărui soție i-a spălat creierul și l-a convins că, este prostul meu și prostul familiei.
Cel mai mare DUȘMAN al meu s-a dovedit a-mi fi propriul frate, al cărui soție i-a spălat creierul și l-a convins că, este prostul meu și prostul familiei.
Acum are statut de prostul satului și prostul Primăriei Focșani, iar în curând va avea statutul de prostul județului.
Deoarece, în urmă cu circa doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, să-și lasă soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit, aceasta mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Se bârfește că, în această tărășenie ar fi o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Hotărârile de instanță și înscrisurile de care am amintit mai sus, au fost postate în timp pe blog, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că aceste scrieri sunt salvate.
Practic, eu nu șantajez pe nimeni cu nimic, dar pentru a-mi fi înțelese scrierile, un cititor trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii, calități pe care D-voastră ați demonstrat că nu le aveți.
Deoarece, în urmă cu circa doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, să-și lasă soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit, aceasta mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Se bârfește că, în această tărășenie ar fi o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Hotărârile de instanță și înscrisurile de care am amintit mai sus, au fost postate în timp pe blog, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că aceste scrieri sunt salvate.
Practic, eu nu șantajez pe nimeni cu nimic, dar pentru a-mi fi înțelese scrierile, un cititor trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii, calități pe care D-voastră ați demonstrat că nu le aveți.
Pentru a putea face demonstrația cu INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Nu am nicio certitudine în acest sens, dar este posibil să apară echipa de profesioniști cu care doresc să colaborez.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Considerați că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru și va demonstra la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”?
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
Nu am nicio certitudine în acest sens, dar este posibil să apară echipa de profesioniști cu care doresc să colaborez.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Considerați că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru și va demonstra la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”?
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
d. Dacă d-na Mariana Simon, se mândrește că, a dus costumul popular românesc al mamei sale la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, se pare că, pe D-voastră v-a convins cineva că ceangăii sunt unguri românizați nu români maghiarizați.b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
e. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.”,
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
31.01.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea””.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș.
Citez punctul G* al acestui mesaj public:
”G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
d. Dacă d-na Mariana Simon, se mândrește că, a dus costumul popular românesc al mamei sale la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, se pare că, pe D-voastră v-a convins cineva că ceangăii sunt unguri românizați nu români maghiarizați.
e. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă. Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.”,
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
31.01.2026 Ulise Grosu
Grosu UliseGrosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
d. Dacă d-na Mariana Simon, se mândrește că, a dus costumul popular românesc al mamei sale la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, se pare că, pe D-voastră v-a convins cineva că ceangăii sunt unguri românizați nu români maghiarizați.
e. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă. Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.”,
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
31.01.2026 Ulise Grosu
Nicu Vrinceanu, Coca Manolescu; Valentin Burlacu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim, Radu Viorel Ursache, Matei Ion, Victorița Malinoiu, Mariana Simon, Sandina Voicu, Virgil Teodorescu și alții;
- Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”,
Cu o probabilitate foarte mare INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu vor avea nicio reacție și vor trata cu indiferență cele șapte ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
În scrierea intitulată ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, consider că am fost foarte clar, în sensul că, dacă nu mi se comunică un plan concret de colaborare, nu mai are rostul să mai batem apa în piuă să facem unt prin intermediul Facebook.
Prin cele două mesaje publice, unul adresat omului politic de CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, și unul adresat liderului PNL Vrancea, deputat Ciobotaru Dragos, mi-am făcut numărul.
De asemenea, prin cele două mesaje publice, consider că am respectat întocmai afirmația,
”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
Din discuțiile directe pe care le am cu diverse persoane, am constatat că FRICA este foarte mare, iar DENIGRATORII mei își pun mari speranțe în revenirea în politică a președintelui Marian Oprișan.
Edificator în acest sens, este comentariul,
”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru, cred că se va produce un anumit tsunami la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea;
Stimabile,
a. Ai demonstrat că ai un dinte pentru Maestrul Arsenie Bocancea, din momentul în care ți-a spus că, pe baza unui tablou pe care îl aveai în casa din Spania și pe care l-ai postat pe Facebook, îți poate face profilul psihologic.
b. Ți-am spus că nu știu cine este Maestrul Arsenie Bocancea și nici nu mă interesează să aflu.
Acest lucru este valabil și în prezent.
c. Din afirmația prietenului tău, Aurel Farcasanu, pe care am citat-o în comentariu de mai sus, din calitatea lui de ultimul DENIGRATOR PUBLIC al meu, rezultă convingerea că președintele Marian Oprișan va reveni în politică.
d. Maestrul Arsenie Bocancea pentru a se spăla de rușine și a crește în proprii lui ochi, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
e. Nu șantajez pe nimeni cu nimic, iar probele prin care consider că pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, au fost postate pe blog.
f. Dacă tu ai pretins că scrierile mele prezintă fugă de idei, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că scrierile pe care le postez pe blog, îmi sunt salvate.
g. Prin Messenger, unde am controlul celor care mi-au citit promo la această scriere, am întrebat:
-”V-ați răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE?”
- Am primit numai un răspuns, din punctul meu de vedere, c-am amestecat.
Dacă prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” mi-au ignorat comentariu de mai sus, ar fi bine ca d-na Coca Manolescu, d-na Sandina Voicu, d-na Victorița Malinoiu și d-na Ioana Ichim să se roage ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru.
Despre prietenul special Valentin Burlacu nu mai spun nimic.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ți-ai răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE din acest mesaj public ?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Îți mulțumesc pentru că prin comentariile pe care le-ai făcut, mi-ai dat posibilitatea de a adresa 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
1. Regret că revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea, mi-a ignorat comentariul de mai sus.
Această ignorare, din punctul meu de vedere, este într-o contradicție totală cu patriotismul cu care defilează pe Facebook.
Eu am prezentat lucruri concrete, nu teorii.
2. De asemenea, am fost de acord cu prietenul Penteliuc Mircea, care a considerat că tot președintele Marian Oprișan conduce prin interpuși jud. Vrancea.
3. Mi s-a părut foarte interesantă replica pe care mi-a dat-o un cititor fidel al scrierilor mele, vizavi de lipsa de reacție la comentariul,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
Această replică a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru!”
4. Dacă EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC practicat la Clubul Venus în înțeleg, nu același lucru consider că este valabil și în cazul INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, pe care o voi ”forja” la greu.
5. Nu cunosc dacă liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, și-a răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar voi afla.
6. Mi s-a părut foarte interesantă gândirea președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, care a pretins:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari, în realitate sunt mai mici.”
7. I-am plâns de milă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am considerat că l-au băgat în depresie politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, urmare a ignorării analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, dar sesizez că președintele României vrea să bage în DEPRESIE întreaga Românie cu ”GÂNDIREA” lui economică.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, la studiul public pe care îl fac cu privire la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE din acest mesaj public, mi s-a părut foarte interesantă replica,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
Legat de studiul meu, m-am întâlni pe stradă azi, 01.02.2026, cu o persoană cu care am intrat puțin pe contre, în legătură cu EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC și mi-a dat dreptate în ceea ce privește cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Acesta a fost de acord cu mine că, totul a început de la Legea restitutio in integrum, pe care a dat-o TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Călin Popescu Tăriceanu.
Pe cale de consecință, afirmația ta, ”Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e. ”, nu prea stă în picioare.
Există posibilitatea ca liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, să-și însușească punctul tău de vedere.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
Valentin Burlacu; Aceasta este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Dacă el pricepe așa realitatea, înseamnă că un neterminat proeuropean, vrea să ne distrugă ca popor. Nu avem nevoie de dușmani ai poporului, în fruntea lui.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa o fi gândind și liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , variațiuni pe aceeași temă....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, așa o fi dar nu uita că, în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” am numai două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat.
Pentru susținerea celor două probleme tehnico-economice, Maestrul Arsenie Bocancea m-a considerat un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, iar d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
PS Ți-ai răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , mai Ulise.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă amnezia ta.
Deoarece pentru mine ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu-mi fac probleme în legătură cu derapajele tale.
Pe mine mă interesează numai persoanele din LUMEA REALĂ.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
28.01.2026
Dansul pinguinului Teleleu
(adaptare după un pamflet din alte vremuri. cu sunet!)
Pinguinul este președintele României Nicușor Dan, pe care îl dirijează ”Bona”.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene acest videoclip realizat cu inteligența artificială, este de plâns nu de râs.
Legat de acest lucru, am o experiență foarte interesantă cu găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, specializate în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Pe Facebook o doamnă psiholog al cărui nume nu contează, dar care îmi primește pe mail scrierile, însă nu cred că le citește, a fost încântată de ”bunul simț” manifestat de președintele Nicușor Dan la Focșani.
Sunt REVOLTAT că, nicio găină a lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu a fost deranjată de afirmația,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am rostogolit-o la greu în scrierile mele.
Ieri, 29.01.2026, fiind ședință ordinară la CL Focșani, am mers să iau pulsul consilierilor din CL Focșani, pentru mine Parlamentul în mic al României.
Mi s-a părut interesant răspunsul pe care l-am primit de la un cititor fidel al scrierilor mele la întrebarea, privind lipsa de reacție vizavi de precizarea ta, pe care am citat-o mai sus și care a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru.”
Doamna consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și consilierul PSD av. Valentin Amăriuței au participat online la ședință și nu i-am putut întreba de lipsa de reacție la precizarea ta, pe care am citat-o mai sus.
Încă nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dar voi insista să aflu.
De asemenea, voi ”forja” direct politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pentru lipsa de reacție la afirmația pe care ți-am citat-o mai sus, dar au demonstrat EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- pe care ai făcut-o pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, am valorificat-o la maxim.
Interesant este că pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, comentariul pe care ți l-am citat mai sus, ți-a fost ignorat.
Eu ți-am folosit afirmația ca motto la scrierea ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, pe care în data de 28.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni.
Este adevărat că nici Dodo, cățelul unui prieten, nu m-a băgat în seamă, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este, dar eu voi forța o REACȚIE și voi încerca să infirm maxima ”Corb la corb nu-și scoate ochii.”, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
30.01.2026
Criza apei potabile din Curtea de Argeș este un fenomen complex, afectând aproximativ 50.000 de oameni din zona.
B*. Lipsa de reacție pe Messenger și Facebook față de mesajele publice prezentate la CAPITOLUL I”, pct. A”. și pct. B”., îmi confirmă teoria că, mun. Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin.
C*. M-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o persoană căreia i-am adresat un mesaj public, vizavi de EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care s-a manifestat, urmare a protestelor care au avut loc cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 din Piața Unirii - Focșani și care mi-a dat dreptate că TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ ”liberal”, Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio in integrum a permis urmașilor grofilor unguri să-și recupereze bunuri pentru care după Marea Unire de la 1918 au fost despăgubiți de statul român.
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ” având
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
c. EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de intelectualitatea focșănenă plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu ocazia manifestărilor din data de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
...........
CONCLUZII FINALE
A*. Vizavi de lipsa de reacție a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” față de afirmația,

Cu mânuța noastră le-am, dat.”,- un cititor fidel al scrierilor mele mi-a spus:
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.

Discuțiile directe pe tema celor 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE precizate în mesajul public de CAPITOLUL I”, pct.B”., se pot încadra în afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist. Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva DENIGRATORILOR mei și ”RĂZBOIUL” împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.”
02.02.2026 Ulise Grosu
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. IADUL numit BĂRĂGAN
1. Pe net circulă informația,
”Alin Films
31.01.2026
„Aici e casa voastră!” – Noaptea în care 40.000 de oameni au fost aruncați în mijlocul pustietății, cu un țăruș în loc de tavan.
18 iunie 1951. Noaptea de Rusalii. În timp ce majoritatea românilor dormeau, 12.000 de familii din Banat și Oltenia erau trezite de patul puștii. Fără proces, fără explicații, doar un ordin brutal: „Aveți două ore să vă strângeți ce puteți căra!”
„Vina” lor? Erau gospodari. Erau „chiaburi”, intelectuali sau simpli oameni care aveau ghinionul să locuiască aproape de granița cu Iugoslavia. Stalin se certase cu Tito, iar regimul de la București a decis să „curețe” zona de elementele nesigure.
Iadul numit Bărăgan După zile întregi în vagoane de vite, sub o căldură asfixiantă, trenurile s-au oprit. Nu în gări, ci în mijlocul câmpului, printre ciulini și mărăcini. Soldații le-au aruncat bagajele în țărână, au bătut un țăruș cu un număr în pământ și le-au zis sec: „Aici veți trăi sau aici veți muri.”
Bordeiele disperării Nu exista apă, nu exista umbră, nu exista nimic. Acești oameni, obișnuiți cu casele lor mândre și pline de rânduială, au fost obligați să-și sape gropi în pământ ca să nu-i ardă soarele. Au trăit în bordeie acoperite cu stuf, ca în epoca de piatră.
Genocidul lent Iarna, viscolul îi îngropa de vii sub zăpadă. Vara, setea îi înnebunea. 1.700 de oameni, mulți dintre ei copii și bătrâni, nu s-au mai întors niciodată. Au rămas în cimitirele improvizate din inima Bărăganului.
Dar, în ciuda a tot, bănățenii au demonstrat ceva incredibil: omul sfințește locul. Chiar și în acel iad, au cultivat bumbac, au făcut grădini și au ridicat sate din nimic.
Când s-au întors, după 5 ani, și-au găsit casele ocupate de străini. Tot ce agonisiseră o viață fusese confiscat. Dar onoarea și hărnicia nu le-a putut lua nimeni.
Aveți în familie povești despre deportarea în Bărăgan? Bunicii sau părinții voștri au fost printre cei 40.000 de „dușmani ai poporului”? Haideți să onorăm astăzi memoria celor care au transformat deșertul în viață.
#DeportareaInBaragan #Baragan1951 #IstoriaRomaniei #Banat #Oltenia #RezistentaAnticomunista #NuUitam #SiberiaRomaniei

Aceasta este cauza pentru care:
a. Poporului român i-a fost atrofiată demnitatea;
b. Intelectualitate urmează modelul ticăloșiei lui Mihai Sadoveanu;
c. Patriotismul se manifestă prin EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Maestrului Arsenie Bocancea și echipei lui specialiști în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că le sunt, au material practic de studiu.
În final nu se mai știe, cine pentru cine a fost cobai, dar acest lucru nu mai contează.
a. Poporului român i-a fost atrofiată demnitatea;
b. Intelectualitate urmează modelul ticăloșiei lui Mihai Sadoveanu;
c. Patriotismul se manifestă prin EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Maestrului Arsenie Bocancea și echipei lui specialiști în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că le sunt, au material practic de studiu.
În final nu se mai știe, cine pentru cine a fost cobai, dar acest lucru nu mai contează.
B. Este USR-ul un PARTID de IMPOSTORI?
1. Pe net circulă informația,
”Gazeta Brasovului
28.01.2026
Când ipocrizia se dă drept lecție morală
Cum a ajuns USR să folosească Holocaustul ca instrument de intimidare politică.
Postarea lui #DominicFritz nu este despre Holocaust. Este despre putere. Despre cine are voie să vorbească, cine are voie să critice și cine trebuie pus la colț cu eticheta supremă: suspect moral.
Fritz începe corect: enumeră slogane naziste reale, crime reale, tragedii reale. Dar exact aici începe deturnarea. Pentru că nu se oprește la memorie și respect. Se oprește la mesajul politic insinuat:
„Atenție, cei care folosesc azi sloganuri despre stat puternic, disciplină, ridicare din genunchi sunt pe aceeași pantă.”
Nu o spune explicit. O sugerează. Exact cât trebuie ca să nu răspundă pentru acuzație, dar suficient cât să funcționeze ca avertisment.
Asta nu este educație istorică. Este shadowboxing moral.
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului nu este despre prezentul politic românesc. Nu este despre cine câștigă alegeri. Nu este despre „adevăr inconfortabil” vs. „minciuni confortabile” livrate din poziție de superioritate civică.
Este despre tăcere, reflecție și respect.
Când transformi această zi într-o parabolă electorală, nu mai onorezi victimele. Le folosești.
USR și Dominic Fritz fac exact ce pretind că denunță:
1. reduc o tragedie complexă la un instrument retoric
2. folosesc frica istorică pentru a disciplina discursul prezent
3. împart societatea în „cei care înțeleg” și „cei care trebuie avertizați”
Este o formă de autoritarism moral soft, ambalat în limbaj elegant.
USR vorbește despre „explicații simple” ca fiind periculoase. Dar însuși USR a fost construit pe explicații simple:„fără penali”, „noi suntem binele”, „ceilalți sunt sistemul”…
Când a venit guvernarea, explicațiile simple au produs miniștri slabi, politici incoerente și eșec administrativ. Ce a urmat? Nu asumare. Nu tăcere. Ci moralizare agresivă.
Când nu mai ai rezultate, ridici ștacheta morală.
Când nu mai convingi, insinuezi.
Când nu mai guvernezi, predici.
Fritz întreabă: „Astăzi o avem această putere? Cum o întărim?”
Răspunsul este simplu și incomod pentru USR:
Nu o întărești folosind Holocaustul ca fundal pentru mesaje politice.
Nu o întărești sugerând că adversarii sau criticii tăi sunt pe o pantă istorică periculoasă.
Nu o întărești vorbind despre umanitate în timp ce anulezi legitimitatea politică a altora.
Asta nu apără democrația. O erodează.
Holocaustul nu are nevoie de interpreți politici contemporani.
Nu are nevoie de lideri care „ne explică” prezentul folosindu-se de 6 milioane de morți.
Nu are nevoie de comparații insinuante. Are nevoie de decență.
Când un politician folosește memoria Holocaustului pentru a-și marca teritoriul moral, problema nu este societatea. Problema este politicianul.
USR nu este gardianul adevărului.
Este doar un partid care, în lipsa rezultatelor, a descoperit cea mai periculoasă unealtă:
superioritatea morală fără responsabilitate.
Alexandru R.Cantemir”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din BULA COMPULSIVĂ în care m-a băgat liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, altfel văd precizarea din această informație de presă, citez:
”USR nu este gardianul adevărului.

superioritatea morală fără responsabilitate.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce a spus Octavian Goga despre România și clasa politică românească în atenție...1918: ”Țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei...Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați azi în moraliști, miniștrii, care s-au vândut o viață întreagă, deputați contrabandiști.. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu mi-am prezentat planul de acțiune!
Văicăreala nu ajută la nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, prefer să rămân un spectator activ.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din calitatea de ”spectator activ” nici măcar Dodo nu te bagă în seamă.
Maestrului Arsenie Bocancea a pretins că, în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.
Când a făcut această afirmație, i-am spus că are să se îngrozească de ceea ce va vedea, când își va scoate propria mască în oglindă.
Crezi că după ce Maestrul Arsenie Bocancea și scos propria mască în oglindă, a devenit un ”spectator activ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă interesează , îmi omor timpul , mă amuz, mai bag bățul prin gard....

De rest te ocupi tu, nu cred că ai nevoie de ajutor.
Ești un mare luptător, cine te-ar putea concura? Ești tare, erou în toată regula!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Și cu calitatea mea de ”SĂGEATA lui Tutankhamon” cum rămâne?
Crezi că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, crezi că se poate ”amuza”, pe baza rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine?
Dimitrie Bolintineanu
”Muma lui Ștefan cel Mare
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
.................”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , fii liniștit, după tine nu va plânge nimeni.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ce importanță are dacă va plânge sau nu va plânge cineva, tot la aceeași gară se coboară.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , atunci de ce atâta agitație? Trăiește în armonie cu realitatea!

Adaptează-te situației!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Să înțeleg că ți-ai însușit ”prețioasa indicație” pe care ți-a dat-o d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , este propria-mi filozofie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , de ciudă sau nu, trebuia să ne adaptam.
Da, și președintele ales trebuie respectat, indiferent dacă ne place sau nu, până când se dovedește că subminează interesul național.
Dacă huiduim doar ptr că nu ne place fața lui este doar jigodism!”
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru,,,adaptarea `` la care faceți referire dovedește o anumită trăsătură de caracter, comună grupului, ca dovada că cei care se aseamănă, se adună.”
Consider că, d-na prof.dr,dr,Alexandra Tătaru v-a sedus, iar ”propria filozofie” este cea insuflată de liderul USR mun. Focșani.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , avand in vedere capacitatea ta de analiza ,nu mă miră că ai ajuns la o asemenea concluzie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Să înțeleg că ți-ai însușit ”prețioasa indicație” pe care ți-a dat-o d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , este propria-mi filozofie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , de ciudă sau nu, trebuia să ne adaptam.
Da, și președintele ales trebuie respectat, indiferent dacă ne place sau nu, până când se dovedește că subminează interesul național.
Dacă huiduim doar ptr că nu ne place fața lui este doar jigodism!”
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru,,,adaptarea `` la care faceți referire dovedește o anumită trăsătură de caracter, comună grupului, ca dovada că cei care se aseamănă, se adună.”
Consider că, d-na prof.dr,dr,Alexandra Tătaru v-a sedus, iar ”propria filozofie” este cea insuflată de liderul USR mun. Focșani.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , avand in vedere capacitatea ta de analiza ,nu mă miră că ai ajuns la o asemenea concluzie.
C. GÂNDIREA și COMPORTAMENTUL CIUDAT al președintelui Nicușor Dan
1. Pe net circulă un videoclip,
”Cristian Mazilu
30.01.2026
Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea.
Videoclipul este cu președintele Nicușor Dan, care afirmă:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
”Cristian Mazilu
30.01.2026
Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea.
Videoclipul este cu președintele Nicușor Dan, care afirmă:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari. În realitate sunt mai mici.”
COMENTARII
Grosu UliseValentin Burlacu; Aceasta este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Am mai spus ca Nicusor Dan ar putea deveni cel mai bun președinte postdecembrist. Și îmi mențin părerea .

Eu consider că este greșit narativul că președintele ar avea probleme cognitive majore. Nicusor Dan este un om cu o mare capacitate analitică, cu capacitate remarcabilă de a înțelege concepte abstracte, de a rezolva probleme dificile si de a gândi în mod profund. Totuși, performanța intelectuală nu garantează întotdeauna o funcționare socială armonioasă, iar uneori apare un contrast puternic între abilitățile cognitive si comportamentul interpersonal. Este ceea ce observăm cu toții în aparițiile sale publice.
Nu pare în lumea lui, pare dezorientat.
Da, așa si este, deoarece el percepe realitatea altfel, mult mai profund.
Mediul politic si social este fluid, emoțional și adesea imprevizibil ceea ce-l obligă să se concentreze pe o analiza rationala, în detrimentul înțelegerii nuanțelor umane.
El pare dezorientat în situații sociale, nu pentru că ar fi lipsit de inteligență, ci pentru ca modul sau de procesare a informațiilor este orientat mai mult spre interior decât spre exterior.
Orice psiholog poate confirma ceea ce afirm.
În timp ce majoritatea oamenilor se bazează pe intuiție socială, pe citirea rapidă a contextului si pe empatie spontana, președintele pare să aibă nevoie de timp pentru a analiza chiar si interacțiunile simple.
Această analiză excesivă poate duce la întârzieri în luarea deciziilor sau în executarea sarcinilor, si asta nu din lipsa de competenta, ci dintr-o nevoie profundă de a înțelege totul în detaliu.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si la Primaria Generala.
Repet, nu este vorba despre o deficiență, ci despre o structură de personalitate care funcționează bine în contexte tehnice, dar care se confruntă cu provocări în situații interpersonale.
Nu comportamentul său social îl definește cu adevărat pe Dan .
Trebuie înțelegere și răbdare din partea poporului, și cu o echipa potrivită, cu roluri bine definite si cu un cadru care incurajeaza colaborarea, rigoarea lui intelectuala poate deveni un atu major pentru institutia prezidentiala si pentru țară.
Ne-am învățat cu personaje banale, multe sub nivelul mediu de inteligență.
Ăștia ne plac, cei ca noi sau chiar sub nivelul nostru cognitiv.
Nicusor Dan este altceva, este cu mult peste medie, de aceea pare ciudat.
Și, da nici el nu-i adaptat într-o lume mediocră.
Poate că nu o înțelege, dar are capacitatea să o înțeleagă.
Sunt convins că deciziile lui, chiar dacă vor veni cu intarziere ,vor fi cele mai bune.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ești cam inconsecvent în ceea ce afirmi, dar având calitate de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care pentru mine nu mai prezinți ”interes operativ”, aceste derapaje au mai puțină importanță.
Grosu Ulise , trebuie să mai ții și hangul gloatei. Nu, aceasta este părerea mea despre Nicusor Dan.
Despre omul politic , despre președintele Nicusor Dan mai putem discuta , dar punctual.

El veselește lumea, dar
,,Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteți grăbiți și cinici și inculți și goi.`` -Adrian Păunescu
Adrian Popescu,,Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteți grăbiți și cinici și inculți și goi.`` -Adrian Păunescu
Dacă el pricepe așa realitatea, înseamnă că un neterminat proeuropean, vrea să ne distrugă ca popor. Nu avem nevoie de dușmani ai poporului, în fruntea lui.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa o fi gândind și liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , variațiuni pe aceeași temă....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, așa o fi dar nu uita că, în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” am numai două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat.
Pentru susținerea celor două probleme tehnico-economice, Maestrul Arsenie Bocancea m-a considerat un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, iar d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
PS Ți-ai răspuns la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , mai Ulise.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă amnezia ta.
Deoarece pentru mine ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu-mi fac probleme în legătură cu derapajele tale.
Pe mine mă interesează numai persoanele din LUMEA REALĂ.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
2. Pe net circulă un videoclip.
Lucian Davidescu28.01.2026
Dansul pinguinului Teleleu
(adaptare după un pamflet din alte vremuri. cu sunet!)
Pinguinul este președintele României Nicușor Dan, pe care îl dirijează ”Bona”.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene acest videoclip realizat cu inteligența artificială, este de plâns nu de râs.
Legat de acest lucru, am o experiență foarte interesantă cu găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, specializate în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Pe Facebook o doamnă psiholog al cărui nume nu contează, dar care îmi primește pe mail scrierile, însă nu cred că le citește, a fost încântată de ”bunul simț” manifestat de președintele Nicușor Dan la Focșani.
Sunt REVOLTAT că, nicio găină a lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu a fost deranjată de afirmația,
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- pe care am rostogolit-o la greu în scrierile mele.
Ieri, 29.01.2026, fiind ședință ordinară la CL Focșani, am mers să iau pulsul consilierilor din CL Focșani, pentru mine Parlamentul în mic al României.
Mi s-a părut interesant răspunsul pe care l-am primit de la un cititor fidel al scrierilor mele la întrebarea, privind lipsa de reacție vizavi de precizarea ta, pe care am citat-o mai sus și care a fost:
- ”Nu interesează pe nimeni acest lucru.”
Doamna consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și consilierul PSD av. Valentin Amăriuței au participat online la ședință și nu i-am putut întreba de lipsa de reacție la precizarea ta, pe care am citat-o mai sus.
Încă nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dar voi insista să aflu.
De asemenea, voi ”forja” direct politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pentru lipsa de reacție la afirmația pe care ți-am citat-o mai sus, dar au demonstrat EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- pe care ai făcut-o pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, am valorificat-o la maxim.
Interesant este că pe pagina de Facebook a omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zirna, comentariul pe care ți l-am citat mai sus, ți-a fost ignorat.
Eu ți-am folosit afirmația ca motto la scrierea ”MINGEA din TERENUL prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN””, pe care în data de 28.01.2026 am postat-o pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni.
Este adevărat că nici Dodo, cățelul unui prieten, nu m-a băgat în seamă, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este, dar eu voi forța o REACȚIE și voi încerca să infirm maxima ”Corb la corb nu-și scoate ochii.”, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
D. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
1. Ziarul Cotidianul din data de 27.01.2026 a publicat articolul ”Austeritatea nu a ajuns la sate. 10.000 de euro pe iPhone de ultimă generație pentru angajații unei comune mici”.
Citez:
”Dacă la centru este austeritate, în țară primăriile de comune își răsfață angajații, fie cu bani europeni, fie cu fonduri proprii. Este și cazul a două primării de comune din țară care au cumpărat, pentru angajații lor, ultimele modele de smartphone de la gigantul american Apple.
Tarna Mare este comuna care a reușit să fenteze austeritatea. Situată în județul Satu Mare, în partea extrem nordică a României, aproape de granița cu Ucraina, comuna este formată din patru sate: Bocicău, Tarna Mare, Valea Seacă și Văgaș. Conform recensământului din 2021, populația comunei este de 3.563 de locuitori, majoritatea fiind români (81,17%), dar comunitatea include și ucraineni, romi și maghiari, potrivit portalului ghidulprimarilor.ro.
Numai că, la Tarna Mare, din cei 14 angajați ai Primăriei, 8 dintre ei s-au ales cu noi telefoane. Vorbim de iPhone-uri 17 Pro, a căror preț a fost de aproape 5.500 de lei fără TVA. Pentru cele 8 telefoane, Primăria din comuna Tarna Mare a pus la bătaie nu mai mult, nici mai puțin de 43.966,88 RON, adică echivalentul a peste 8.500 de euro fără TVA, din bani europeni.
Achiziția, realizată înainte de Crăciun
Contractul, consultat de Cotidianul în platforma Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a fost atribuit pe 22 decembrie, fix în preajma Crăciunului, și a prevăzut următoarele modele de iPhone 17 Pro:
iPhone 17 Pro 5G, 256GB, Cosmic Orange – 2 buc – 10.991,72 lei fără TVA / 5.495,86 RON bucată,
iPhone 17 Pro 5G, 256GB, Deep Blue – 3 buc – 16.487,58 lei fără TVA / 5.495,86 RON bucată,
iPhone 17 Pro 5G, 256GB, Silver – 3 buc – 16.487,58 lei fără TVA / 5.495,86 RON bucată.
Iphone 17 PRO/ Sursa: Apple.com
Comuna Tarna Mare este condusă de Mariana-Monica Sobius.

Contactată de Cotidianul în legătură cu cele 8 iPhone 17 Pro, primarul ne-a precizat că această achiziție a fost „o necesitate”, deoarece angajații au „întâlniri pe Zoom” și „trebuie să ai un telefon performant pentru a participa la o videoconferință”.
„Aceste iPhone-uri au fost necesare. Inițial, noi am avut sumele aprobate pentru deplasări în Ucraina ale echipelor de proiect, ceea ce nu se poate întâmpla în timp de război.

Drept pentru care am solicitat aprobarea biroului teritorial de implementare a proiectului, pe programul Interregio Next România-Ucraina, am solicitat utilizarea sumelor pentru achiziția de iPhone-uri, deoarece întâlnirile se fac online (…).
Aceste telefoane chiar sunt necesare. Întâlnirile pe Zoom, pe platformă, se fac în format electronic, trebuie să ai un telefon performant pentru a participa la o videoconferință. Asta e realitatea (…). Dacă am putut să luăm iPhone 17 din acei bani, de ce să nu le luăm?
Dacă suntem o comună la capătul țării, nu înseamnă că nu muncim și nu trebuie să avem telefoane performante în activitatea noastră. (…) Aceste telefoane vor trebui prezentate și în perioada de monitorizare”, ne-a transmis Monica Sobius.
Edilul susține că telefoanele vor fi lăsate la serviciu de angajați
Întrebată cum monitorizează dacă aceste telefoane vor fi folosite în scop profesional și nu personal, Monica Sobius ne-a mai transmis că angajații vor lăsa telefoanele la serviciu și nu le vor duce acasă.
„Păi, la serviciu le folosesc. Le folosesc și le lasă la serviciu. Asta este. Deci… colegii nu le duc acasă”.
Ulterior, primărița din Tarna Mare a trimis redacției Cotidianul mai multe capturi prin care cele 8 iPhone-uri 17 Pro au fost achiziționate prin programul „Accessible Health” (ROUA00287). Din documentul de pe platforma europeană de achiziții rezultă că prețul pentru un telefon a fost de 1.330 de euro cu TVA, iar valoarea totală pentru cele 8 smartphone-uri a fost de 10.640 de euro.
Achiziția de iPhone-uri de ultimă generație nu este o noutate pentru primăriile din țară. Comuna Ciorăști, condusă de edilul Gabriel Brăicău, de pildă, a achiziționat un iPhone 17 Pro Max 5G, 256GB, Deep Blue, cu prețul de 6.131,40 lei fără TVA (adică 1.210,18 EUR), pe data de 29 decembrie 2025. Banii au venit din fonduri proprii, potrivit anunțului din SEAP.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acesta este efectul dispoziției date de tandemul prim-ministru Liviu Dragnea și ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu, ca primarii să facă ce vor mușchiul lor cu banul public.

1. Ziarul de Vrancea din data de
29 ian 2026 a publicat articolul ”Fratele șefei IȘJ Vrancea a concurat singur și-aproape la secret, pentru postul de „administrator de patrimoniu” la Liceul de Artă Focșani!”.
Citez:
”Concursul pentru „administrator de patrimoniu” la Liceul de Artă din Focșani, explicat după întrebările Ziarului de Vrancea. 3 dosare depuse, 2 eliminate din start!.

Răspunsul oficial a venit în ziua publicării articolului „ Din ciclul <<frate, frate dar brânza-i pe bani!>>: Cum este blocată documentarea unei angajări sensibile la Liceul de Artă din Focșani” : anunț pe PosturiGov.ro, dar zero informații pe site-ul liceului. De ce nu a știut aproape nimeni?
La câteva ore după publicarea, marți, 27 ianuarie 2026, a articolului din seria „frate, frate dar brânza-i pe bani!” despre dificultatea de a documenta o angajare considerată „sensibilă” la Liceul de Artă „Gheorghe Tatarescu” Focșani, redacția Ziarul de Vrancea a primit, la ora 14:04, un set de răspunsuri și documente din partea unității de învățământ.
Descoperiți mai multe
Articole educație
Spațiu advertorial
Reportaje TV
Documentele (adresa oficială a liceului, anunțul de concurs, factură/OP și calendarul de desfășurare) indică faptul că procedura a fost făcută în baza H.G. 1336/2022, însă, din punct de vedere al transparenței, situația ridică întrebări: pe site-ul liceului nu a apărut niciun anunț, nicio informare, nicio hotărâre de CA, deși vorbim despre un post public, într-o instituție finanțată din bani publici.
Răspunsul oficial al liceului: „concurs organizat legal””.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acest articol de presă, îmi aduce aminte de obsesia pe care a avut-o președintele Marian Oprișan pentru a nu da examene, deoarece le luam.
a. După ce am luat examenul de paznic la Liceul Pedagogic s-a bârfit că, s-a intervenit la un șef al IPJ Vrancea, ca să-mi facă necazuri, dar acesta a refuzat să-i execute ordinul.
b. Am fost înlăturat din funcția de paznic la Liceul Pedagogic înainte de termen, deoarece a fost pontat o zi paznicul pe care îl înlocuisem și venise să-și facă lichidarea.
c. S-a anulat concursul la Grădinița 16 Focșani, în ziua concursului din dispoziția primarului Decebal Bacinschi, deoarece la concurs eram înscris și eu.
d. S-a bârfit că i s-ar fi promis președintelui Marian Oprișan că, nu voi lua examenul de titularizare în învățământ, dar fiind un examen scris l-am luat.
e. Deși, prestația mea la proba de lucru a fost superioară contracandidatului, nu am putut obține funcția de lucrător la spații verzi, în anul 2015 când am fost șomer.
f. Au fost determinați niște judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a nu putea da examenul de definitivat în învățământ.
g. Când am luat examenul de electrician autorizat, am fost făcut albie de porci de către Maestrul Arsenie Bocancea.
Prin trecerea celor două probe de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, efectul a fost de punere cu botul pe labe.
Neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o, unde am folosit materialul clientului, nu-l onorează.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Chiar dacă s-a publicat pe platforma Posturi.gov.ro, la avizierul liceului , daca liceul are site, trebuia să fie publicat si acolo.

Prin urmare , nerespectarea procedurii poate duce la anularea concursului.
Orice persoană interesată poate contesta un concurs chiar si după ce acesta a avut loc, dar legea distinge clar cine are drept real să o facă.
În primul rand, candidații înscriși la concurs pot contesta rezultatele probelor, modul de desfășurare si eventualele nereguli procedurale, inclusiv lipsa publicității.
În al doilea rand, pot contesta si persoanele care nu au participat, dar pot demonstra ca ar fi dorit sa se inscrie si nu au putut din cauza unei incalcari a obligatiilor de publicitate, de exemplu daca anuntul nu a fost publicat pe site-ul instituției.
Aceste persoane pot ataca legalitatea concursului, nu rezultatele probelor. De asemenea, sindicatele sau reprezentantii salariatilor pot sesiza nereguli către instituțiile de control, iar organisme precum Inspectoratul Școlar, Curtea de Conturi sau Prefectura pot verifica si chiar anula procedura dacă identifica incalcari.
Chiar si după finalizarea concursului, acesta poate fi contestat dacă nu au fost respectate cerințele legale privind publicitatea, termenele sau desfășurarea corectă a probelor.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În România CORUPȚIA și LETARGIA sunt generalizate.
Despre mingea care este în terenul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu ai nimic de spus?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, îmi asum uneori rolul de a clarifica unele probleme. Nu fac parte din joc, nu vreau să schimb nimic.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Să înțeleg că, FRICA a determinat contul ”Focșani, dragostea mea” să se rebranduiasca?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, când îți spuneau despre ei anul trecut, tu ce ziceai? Mai ai de învațat, mai Ulise!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de a cărei DURITATE pe care a folosit-o în relația cu mine, s-a ales praful, nu ai nimic de spus?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și tu te-ai născut la 14 luni?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestrul Arsenie Bocancea s-a născut la 14 luni?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doar tu și ,,prințul``. De aceea sunteți deosebiți....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Care ”prinț”?
Am considerat că Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, ar putea fi deosebit față de muritorii de rând.
Sandina Voicu
Grosu Ulise; Peste tot aceeași mafie

1. Ziarul de Vrancea a publicat în data de
29 ian 2026 articolul ”Conducerea CJ promite apă de calitate pentru Vrancea, fără creșteri de preț: investiții de peste 155 de milioane de lei în 2026”.
Citez:
”Strategie județeană pentru apă și canalizare: autoritățile din Vrancea mizează pe fonduri europene, eficiență și costuri suportabile pentru populație.
Conform informațiilor dintr-un comunicat de presă făcut public miercuri 28 ianuarie 2026 Vrancea face pași importanți spre modernizarea și extinderea serviciilor de apă și canalizare. Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a convocat marți și miercuri, 27 și 28 ianuarie 2026 la sediul Compania de Utilități Publice SA, o serie de întâlniri de lucru cu primarii din județ și conducerea operatorului regional, în vederea stabilirii unei strategii comune pentru anul 2026.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, 28 ianuarie 2026, la ora 16:03, întâlnirile au avut ca obiectiv principal prezentarea planului investițional pentru anul viitor, dar și identificarea nevoilor reale din comunitățile locale, astfel încât serviciile de apă și canalizare să ajungă la un număr cât mai mare de vrânceni.
Dezvoltare integrată și costuri ținute sub control
Discuțiile au vizat implementarea unei strategii coerente, organizate pe zone, care să permită interconectarea localităților, reducerea pierderilor din sistem și eficientizarea costurilor de operare. Autoritățile județene își propun să asigure servicii de calitate, la prețuri corecte și suportabile, fără presiuni suplimentare asupra populației.
„Doresc să dezvoltăm toate localitățile într-un mod echitabil, sustenabil și corect. Este esențial să eficientizăm sistemul, să reducem pierderile și să maximizăm veniturile, să realizăm investiții pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare și pentru modernizarea tehnologiilor de exploatare. Vreau prețuri corecte și insist pe soluții concrete pentru diminuarea costurilor, astfel încât prețul apei să nu crească”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.
Fonduri europene și investiții record în 2026
Pentru fiecare localitate în parte au fost analizate investițiile aflate în derulare, proiectele viitoare și oportunitățile de finanțare, inclusiv prin noul ciclu de fonduri europene. Un rol important îl are Programul Operațional Infrastructură Mare – Programul Operațional Infrastructură Mare, dar și alte surse, precum Administrația Fondului pentru Mediu.
Valoarea totală estimată a investițiilor pentru anul 2026 depășește 155 de milioane de lei, sumă care include:
peste 28 de milioane de lei din fondul propriu de investiții al CUP;
peste 127 de milioane de lei din fonduri europene, prin POIM.
Totodată, au avut loc discuții și cu reprezentanții localităților care nu au sistemele de apă și canalizare în administrarea CUP, pentru conturarea unei strategii unitare la nivel județean.
Vrancea, printre județele cu cea mai ieftină și mai bună apă
Autoritățile subliniază că județul Vrancea beneficiază în prezent de unul dintre cele mai mici prețuri la apă din regiunea Moldovei, situându-se între primele 12 județe la nivel național. Mai mult, apa furnizată este recunoscută ca fiind una dintre cele mai calitative ape de robinet din România, obiectivul fiind menținerea acestui standard și în anii următori.

Valentin Burlacu; În ciuda insistențelor mele, nu am reușit să aflu ce știe să facă la modul concret, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, dar voi persevera în aflarea răspunsului la această întrebare.
M-a impresionat mai mult decât profund precizarea:
”„Doresc să dezvoltăm toate localitățile într-un mod echitabil, sustenabil și corect. Este esențial să eficientizăm sistemul, să reducem pierderile și să maximizăm veniturile, să realizăm investiții pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare și pentru modernizarea tehnologiilor de exploatare. Vreau prețuri corecte și insist pe soluții concrete pentru diminuarea costurilor, astfel încât prețul apei să nu crească”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.”
- Azi, 29.01.2026, fiind ședință la CL Focșani, am întrebat un cititor al scrierilor mele, de ce nu a reacționat nimeni la afirmația :
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- Mi s-a răspuns că, ”Nu interesează pe nimeni.”.

Când este vorba despre EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC, stăm foarte bine.
Am demonstrat de ce consider că ESCROCHERIA de la CUP Focșani este ”EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.”
Numitul Nicușor Halici a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, iar acest lucru ar putea spune multe.
Am demonstrat de ce consider că ESCROCHERIA de la CUP Focșani este ”EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.”
Numitul Nicușor Halici a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, iar acest lucru ar putea spune multe.
2. Pe net circulă informația,
”Valentin Burlacu30.01.2026
Criza apei potabile din Curtea de Argeș este un fenomen complex, afectând aproximativ 50.000 de oameni din zona.
Apa din rețeaua publică este contaminată cu bacteria Clostridium perfringens, care a fost confirmată prin analize.
Premierul Ilie Bolojan a solicitat instituțiilor implicate să analizeze situația și să prezentă rezultatele până la săptămâna viitoare pentru a asigura revenirea la condiții normale de furnizare a apei potabile.
Autoritățile din Curtea de Argeș au început să distribuie apă potabilă prin bazine și cisterne, dar problema persistă și necesită o intervenție rapidă pentru a asigura sănătatea oamenilor.
HotNews.ro
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cum este posibil ca în orașul condus de un fost lider USR, să se întâmple o astfel de minune?
Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru are cunoștință de această situație?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ministru Mediului este de la PSD?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La această întrebare, consider că se impune să răspundă tot liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care avea numai cuvinte de laudă la adresa ministrului Diana Buzoianu, care a dispus golirea Lacului Vidraru iarna, din motive numai de această fătucă știute.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist.

Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.
G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene
1. Pe net circulă informația,
”Cristi Valentin Misăilă
01.02.2026
„Poştaşul Inimii“ vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!
Cele mai frumoase sentimente ale liceenilor focşăneni vor fi exprimate prin scrisorile transmise de „Poştaşul Inimii“. Proiectul derulat de Consiliul Local al Tinerilor (CLT) și finanțat de Primăria Municipiului Focșani, a ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție.
Proiectul va fi derulat în perioada 10-24 februarie 2026, în toate colegiile şi liceele din Municipiul Focșani.
O iniţiativă a tinerilor consilieri locali care încurajează interacțiunea între tinerii din colegii/ licee diferite prin intermediul scrisorilor, dezvoltarea abilităților creative, depășirea limitelor personale prin exprimarea sinceră a sentimentelor.
Proiectul are drept scop apropierea tinerilor prin modul cel mai vechi de comunicare, scrisoarea. Acest proiect determină liceenii să-și împărtășească sentimentele și afecțiunea față de persoanele importante din viața lor.
Calendarul desfășurării proiectului este următorul
10 februarie, fiecare colegiu/liceu primește câte o urnă care trebuie amplasată la vedere și două afișe, precum și un număr de plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”. Menționăm faptul că în urne sunt permise doar plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”.
11-19 februarie, liceenii vor putea depune scrisorile la urne. Pe acestea trebuie să apară numele complet, colegiul/liceul, precum și clasa destinatarului.
20 februarie, scrisorile vor fi preluate de către tinerii din Consiliul Local al Tinerilor și voluntarii CLT.
21-22 februarie scrisorile vor fi sortate de către membrii Consiliului Local al Tinerilor.
23-24 februarie reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor împreună cu voluntarii CLT vor înmâna scrisorile destinatarilor.
Proiectul se adresează doar elevilor claselor IX-XII din colegiile şi liceele municipiului Focșani.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene;
1. În anul 2017 d-na bibliotecar Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, să citească povești la adolescente de 16 ani.
Acțiunea a fost un mare succes.
2. Am rugat-o public pe d-na bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care:
a. Primarul Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, din calitatea de corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Specialista PSD Vrancea în probleme de CUP Focșani și ENET Focșani, Claudia Ionescu;
d. Postacul ”orion”,
- să-mi citească împreună scrierile mele postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
3. În toamna anului 2024, primarul Cristi Valentin Misăilă a pus profesorii și elevii din școlile focșănene să gândească la rece.
Această acțiune a fost determinată și de NEPĂSAREA demonstrată de:
a. Inspectorul general adjunct al ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței - consilier PSD în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
b. Inspectorul general al ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu - consilier PNL în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
4. Am urmărit SPIRITUL CIVIC al profesorilor de la Liceul nr.1, Focșani, Liceul nr.4, Focșani, Liceul Al.Ioan Cuza Focșani și Școala Incluzivă ”Elena Doamna Focșani”.
Rezultatul acestui studiu neprofesionist, dar direct, a fost că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută de IL Caragiale”.
5. Acțiunea primarului Cristi Valentin Misăilă prin care se vrea a fi ”„Poştaşul Inimii“, care vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!”, mi se pare de mare efect.
6. M-a REVOLTAT tratarea cu indiferență de către intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” a precizării:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
De asemenea, am fost încântat e EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care a fost prestat după manifestările cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
7. În prezent fac un studiu în legătură cu 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, pe care le-am ridicat în scrierea ”ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea””, pe care am postat-o în data de 31.01.2026 pe Facebook, iar prin mail la circa 200 de focșăneni.
M-a umplut de respect precizarea ta în legătură cu această acțiune a mea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mâine, 02.02.2026, sărbătorindu-se Întâmpinarea Domnului, iar primarul Cristi Valentin Misăilă fiind un bisericos, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.

Este vorba de putere, de exercitarea ei asupra maselor, nu de credință.
Vezi ca BOR vrea sa-i canonizeze pe unii dintre deținuții politici, pe asa-zisii ,,sfinți ai inchisorilor``.
O sa te duci sa i te închini lui Maniu., să-i pupi moastele.
Dacă s-o schimba regimul candva, comuniștii o să-i canonizeze pe ai lor.
Peste cateva generatii, timpul le va spăla păcatele la toți, vor deveni sfinți cu adevărat vrednici .
Religia, ca si istoria, este scrisă de cei invingatori.
Pupatorii de moaște au fost masa de manevra a politicienilor.
Este normal ca o minoritate de ,,trotinetiști``, de ,,tineri frumoși și lliberi` ce se vor progresisti să intre in contradicție cu gloata inepta cu creierul spălat cu credință și manipulare ideologică.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comentariul sus menționat mi-a fost șters de către doamna Coca.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Regret că d-na Coca Manolescu ți-a șters comentariul, dar eu l-am valorificat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Alexandra Tătaru
01.02.2026
Am găsit o scrisoare foarte veche, de la un băiat care mă plăcea pe vremea când eram liceeană (a rămas cu plăcutul ).
Am uitat de ea și am recitit-o mai devreme, înainte să plec la universitate, de curiozitate să constat dacă îmi mai amintesc ceva din acele rânduri.
Am citit acea scrisoare ca și cum ar fi fost pentru prima oară, însă, coincidență sau nu, scrisoarea se încheia cu două paragrafe interesante.
Primul era despre faptul că dacă nu am înțeles ce a vrut el sa scrie, "eu am sa recitesc acele rânduri peste ani și ani" și poate voi înțelege, , chiar așa, cum a trecut timpul, iar ultima frază era: "Mult succes, Alex, și să nu te impiedici de nimic în viață!" ...
Mulțumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!
M-am gândit mult dacă să scriu această introducere, dar nu puteam să nu o scriu, mi s-a părut că e potrivită mai ales că am în fața mea studenții de anul I, care dau primul examen cu mine, sunt foarte speriați și am vrut să-i încurajez cumva. Mult succes, dragii mei, să nu vă împiedice nimic să învățați, să luați note mari și să vă formați profesional!
P.S. nu au vrut să-i pozez! ”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, de ,,Tipatescu`` ce s-o fi ales? Dacă intra aceasta scrisoare pe mana lui ,,Catavencu``, prietenul dumneaei , ar fi votat pentru el șI pentru toate proiectele.

În rest, tot un oraș de provincie uitat de lume în care au avut alegeri cu promisiuni uitate de toți, dar mai ales de promitenti. . Dar vin altele, cu alte ,,scrisori``, dar aceleași personaje.
NOTA: Citez un schimb de replici de pe pagina de Facebook a d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru:
”Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , nu era genul acela de scrisoare.

Era genul "eu sunt în armata, sunt bine, sănătos. Tu ce mai faci? Tot cu nasul în cărți?".
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , era o glumă, stimată doamnă!

Aveți grija ce elevi și studenți vă ies de pe băncile școlii, că s-a umplut țara de nevolnici!
Vă urez o noua săptămână minunată!
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , îmi dau toată silința, însă nu depinde doar de mine! Vă mulțumesc, asemenea!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău mi-a adus aminte de acțiunea d-nei senator Sorina Plăcintă, care în data de 11.09.2011 a venit la Focșani, pentru ca ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi să-și lanseze o carte în sala de ședințe de la ISJ Vrancea.
În fapt, d-na senator Sorina Plăcintă a venit să pună în scenă piesa ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale în regie proprie, să ironizeze presa, care nu a aflat că a fost în luna de miere și să rupă gura târgului cu noul soț, urologul-sexologul Viorel Bucuraș.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
- Doamna senator Sorina Plăcintă împreună cu ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi au înființat o ”FUNDAȚIE CREȘTINĂ”, despre care presa a spus că, la mijloc era un ”CUIBUȘOR de NEBUNII”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, să înțeleg că doamna nu-i un caz singular în zonă?

Județul a mai avut și alte doamne zglobii în politică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cam așa stau lucrurile.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă primarul Cristi Valentin Misăilă se vrea a fi ”postașul inimii”, iată că și d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a găsit o scrisoare de dragoste din perioada în care era liceeană.
Cam stranie coincidență.
Despre modul în care Maestrul Arsenie Bocancea visa frumos și pretindea că,
”Atunci când este vorba despre d-na viceprimar Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”
- nu mai spun nimic.
Din calitatea mea de persoană, care după părerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, mi-a sărit în ochi precizarea:
”Multumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!”
- Consideri că printre ”mizerabilii” de care face vorbire d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, mă aflu și eu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.

Dacă erai habotnic , nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr sunt creștin nepracticant, dar precizarea, ”Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.”, ar putea să o facă invidioasă pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că aș trăi într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
Precizarea, ”cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, m-a făcut să devin nostalgic.
- Care este cauza acestei nostalgii?
Premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus că la bătrânețe, Maestrul Arsenie Bocancea va fi ”soprană” în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă, respectând o anumită maximă.
Maestrul Arsenie Bocancea a considerat că, premoniția mea nu poate avea tangență cu realitatea, dar după ”RECREȘTINAREA” forțată la care l-am supus, ar putea vedea altfel lucrurile.
Nu știu dacă atunci când ai afirmat, ” cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, ai avut în vedere maxima, ”La bătrânețe toate curvele cântă în corul bisericii.”, dar după cum vezi, ai vorbit de funie în casa spânzuratului.
Regret că d-na Coca Manolescu, în calitatea domniei sale de profesionist în istoria religiilor nu-și spune părerea despre această tărășenie.
Ar putea interveni și d-na Ioana Ichim, care l-a făcut KO pe țârcovnicul Vasile Bănescu, când acesta era purtător de vorbe la Patriarhia Română.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa ca, dacă ai fi în ,,bula compulsivă`` ,ai avea trecere in fata Domnului. Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de ingrijire si rugăciune. Doamnele să se roage pentru tine!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am analizat cu atenție comentariul și pot spune că m-ai scos din NOAPTEA MINȚII.
1. ”Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa că, dacă ai fi în ,,bula compulsiva`` ,ai avea trecere în fața Domnului. ”
a. Atunci când s-a vrut internarea mea forțată la Psihiatrie, fără a fi tulburat liniștea și ordinea publică și fără a fi o persoană înregistrat ca având probleme psihice, pentru a fi COMPROMIS, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, nu a fost vorba de niciun abuz.
b. Când am câștigat procesul cu statul român la CEDO în acțiunea Psihiatria, fără a apela la serviciul unui avocat, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că a fost o eroare juridică.
2. ”Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de îngrijire si rugăciune.”
a. Mă bucur că, așa cum pretinzi, sunt scutit de răspundere.
3. ”Doamnele să se roage pentru tine!”
a. Am insistat ca, d-na Victorița Malinoiu, d-na Sandina Voicu, d-na Coca Manolescu și d-na Ioana Ichim să se roage, pentru ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi poată trece proba de lucru și să scape de PEDEPSELE DIVINE care l-au năucit.
- Dacă ruga celor patru Doamne nu a fost primită în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, cum aș putea crede că, va fi primită în cazul meu?

În partea introductivă am precizat la ce se referă ”SENTIMENTUL de JENĂ din titlul acestui mesaj public intitulat ”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ”.
Prin cele două mesaje publice prezentate la CAPITOLUL I”, consider că am fost foarte clar cu politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, iar lupta se duce la baionetă, deci, unu la unu și cu intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
În cele ce urmează, voi evidenția comentariile care mi se par a fi mai interesante la dezbaterea publică de pe Facebook a celor două mesaje publice și a informațiilor de presă prezentate la CAPITOLUL I.
CAPITOLUL I”
A”. MESAJ PUBLIC adresat omului politic din CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă, cu comentariile aferente
- Fără comentarii interesante!
- Fără comentarii interesante!
B”. ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu comentariile aferente
- Fără comentarii interesante!
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
- Fără comentarii interesante!
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. IADUL numit BĂRĂGAN
- Fără comentarii interesante!
B. Este USR-ul un PARTID de IMPOSTORI?
B.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce a spus Octavian Goga despre România și clasa politică românească în atenție...1918: ”Țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei...Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați azi în moraliști, miniștrii, care s-au vândut o viață întreagă, deputați contrabandiști.. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală”.”B.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, prefer să rămân un spectator activ.”B.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă interesează , îmi omor timpul , mă amuz, mai bag bățul prin gard....
De rest te ocupi tu, nu cred că ai nevoie de ajutor.
Ești un mare luptător, cine te-ar putea concura? Ești tare, erou în toată regula!”
B.1.d.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , fii liniștit, după tine nu va plânge nimeni.”B.1.e.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , atunci de ce atâta agitație? Trăiește în armonie cu realitatea!
Adaptează-te situației!”
B.1.f.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , este propria-mi filozofie.”B.1.g.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , avand in vedere capacitatea ta de analiza ,nu mă miră că ai ajuns la o asemenea concluzie.”
Grosu Ulise , avand in vedere capacitatea ta de analiza ,nu mă miră că ai ajuns la o asemenea concluzie.”
C. GÂNDIREA și COMPORTAMENTUL CIUDAT al președintelui Nicușor Dan
C.1.a.”Adrian Popescu
Dacă el pricepe așa realitatea, înseamnă că un neterminat proeuropean, vrea să ne distrugă ca popor. Nu avem nevoie de dușmani ai poporului, în fruntea lui.”C.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Am mai spus ca Nicusor Dan ar putea deveni cel mai bun președinte postdecembrist. Și îmi mențin părerea .
Grosu Ulise; Am mai spus ca Nicusor Dan ar putea deveni cel mai bun președinte postdecembrist. Și îmi mențin părerea .
Eu consider că este greșit narativul că președintele ar avea probleme cognitive majore. Nicusor Dan este un om cu o mare capacitate analitică, cu capacitate remarcabilă de a înțelege concepte abstracte, de a rezolva probleme dificile si de a gândi în mod profund. Totuși, performanța intelectuală nu garantează întotdeauna o funcționare socială armonioasă, iar uneori apare un contrast puternic între abilitățile cognitive si comportamentul interpersonal. Este ceea ce observăm cu toții în aparițiile sale publice.
Nu pare în lumea lui, pare dezorientat.
Da, așa si este, deoarece el percepe realitatea altfel, mult mai profund.
Mediul politic si social este fluid, emoțional și adesea imprevizibil ceea ce-l obligă să se concentreze pe o analiza rationala, în detrimentul înțelegerii nuanțelor umane.
El pare dezorientat în situații sociale, nu pentru că ar fi lipsit de inteligență, ci pentru ca modul sau de procesare a informațiilor este orientat mai mult spre interior decât spre exterior.
Orice psiholog poate confirma ceea ce afirm.
În timp ce majoritatea oamenilor se bazează pe intuiție socială, pe citirea rapidă a contextului si pe empatie spontana, președintele pare să aibă nevoie de timp pentru a analiza chiar si interacțiunile simple.
Această analiză excesivă poate duce la întârzieri în luarea deciziilor sau în executarea sarcinilor, si asta nu din lipsa de competenta, ci dintr-o nevoie profundă de a înțelege totul în detaliu.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si la Primaria Generala.
Repet, nu este vorba despre o deficiență, ci despre o structură de personalitate care funcționează bine în contexte tehnice, dar care se confruntă cu provocări în situații interpersonale.
Nu comportamentul său social îl definește cu adevărat pe Dan .
Trebuie înțelegere și răbdare din partea poporului, și cu o echipa potrivită, cu roluri bine definite si cu un cadru care incurajeaza colaborarea, rigoarea lui intelectuala poate deveni un atu major pentru institutia prezidentiala si pentru țară.
Ne-am învățat cu personaje banale, multe sub nivelul mediu de inteligență.
Ăștia ne plac, cei ca noi sau chiar sub nivelul nostru cognitiv.
Nicusor Dan este altceva, este cu mult peste medie, de aceea pare ciudat.
Și, da nici el nu-i adaptat într-o lume mediocră.
Poate că nu o înțelege, dar are capacitatea să o înțeleagă.
Sunt convins că deciziile lui, chiar dacă vor veni cu intarziere ,vor fi cele mai bune.”
C.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , trebuie să mai ții și hangul gloatei. Nu, aceasta este părerea mea despre Nicusor Dan.
Despre omul politic , despre președintele Nicusor Dan mai putem discuta , dar punctual.
C.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , trebuie să mai ții și hangul gloatei. Nu, aceasta este părerea mea despre Nicusor Dan.
Despre omul politic , despre președintele Nicusor Dan mai putem discuta , dar punctual.
El veselește lumea, dar
,,Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteți grăbiți și cinici și inculți și goi.`` -Adrian Păunescu”

C.1.d.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , variațiuni pe aceeași temă....”C.1.e.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , mai Ulise.”

C.2.a.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
- Fără comentarii interesante!
E. ARANJAMENTE PNL-iste mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”
E.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Chiar dacă s-a publicat pe platforma Posturi.gov.ro, la avizierul liceului , daca liceul are site, trebuia să fie publicat si acolo.
Prin urmare , nerespectarea procedurii poate duce la anularea concursului.
Orice persoană interesată poate contesta un concurs chiar si după ce acesta a avut loc, dar legea distinge clar cine are drept real să o facă.
În primul rand, candidații înscriși la concurs pot contesta rezultatele probelor, modul de desfășurare si eventualele nereguli procedurale, inclusiv lipsa publicității.
În al doilea rand, pot contesta si persoanele care nu au participat, dar pot demonstra ca ar fi dorit sa se inscrie si nu au putut din cauza unei incalcari a obligatiilor de publicitate, de exemplu daca anuntul nu a fost publicat pe site-ul instituției.
Aceste persoane pot ataca legalitatea concursului, nu rezultatele probelor. De asemenea, sindicatele sau reprezentantii salariatilor pot sesiza nereguli către instituțiile de control, iar organisme precum Inspectoratul Școlar, Curtea de Conturi sau Prefectura pot verifica si chiar anula procedura dacă identifica incalcari.
Chiar si după finalizarea concursului, acesta poate fi contestat dacă nu au fost respectate cerințele legale privind publicitatea, termenele sau desfășurarea corectă a probelor.”
E.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, îmi asum uneori rolul de a clarifica unele probleme. Nu fac parte din joc, nu vreau să schimb nimic.”E.1.c.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, când îți spuneau despre ei anul trecut, tu ce ziceai? Mai ai de învățat, mai Ulise!”

E.1.d.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și tu te-ai născut la 14 luni?”E.1.e.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doar tu și ,,prințul``. De aceea sunteți deosebiți....”

E.1.f.”
Sandina Voicu
Grosu Ulise; Peste tot aceeași mafie”
Grosu Ulise; Peste tot aceeași mafie”
F. APA din ”Provincia Europeană Vrancea” și APA de la Curtea de Argeș
F.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ministru Mediului este de la PSD?”F.2.b.”Valentin Burlacu
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de ingrijire si rugăciune. Doamnele să se roage pentru tine!”
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist.
Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene
G.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
G.1.b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.
Este vorba de putere, de exercitarea ei asupra maselor, nu de credință.
Vezi ca BOR vrea sa-i canonizeze pe unii dintre deținuții politici, pe asa-zisii ,,sfinți ai inchisorilor``.
O sa te duci sa i te închini lui Maniu., să-i pupi moastele.
Dacă s-o schimba regimul candva, comuniștii o să-i canonizeze pe ai lor.
Peste cateva generatii, timpul le va spăla păcatele la toți, vor deveni sfinți cu adevărat vrednici .
Religia, ca si istoria, este scrisă de cei invingatori.
Pupatorii de moaște au fost masa de manevra a politicienilor.
Este normal ca o minoritate de ,,trotinetiști``, de ,,tineri frumoși și lliberi` ce se vor progresisti să intre in contradicție cu gloata inepta cu creierul spălat cu credință și manipulare ideologică.”
G.1.c.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comentariul sus menționat mi-a fost șters de către doamna Coca.”

G.1.d.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, de ,,Tipatescu`` ce s-o fi ales? Dacă intra aceasta scrisoare pe mana lui ,,Catavencu``, prietenul dumneaei , ar fi votat pentru el șI pentru toate proiectele.
În rest, tot un oraș de provincie uitat de lume în care au avut alegeri cu promisiuni uitate de toți, dar mai ales de promitenti. . Dar vin altele, cu alte ,,scrisori``, dar aceleași personaje.”
G.1.e.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, să înțeleg că doamna nu-i un caz singular în zonă?
Județul a mai avut și alte doamne zglobii în politică?”
G.1.f.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
Dacă erai habotnic , nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”
G.1.g.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa ca, dacă ai fi în ,,bula compulsivă`` ,ai avea trecere in fata Domnului. Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de ingrijire si rugăciune. Doamnele să se roage pentru tine!”
CONCLUZII FINALE
A*. Vizavi de lipsa de reacție a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” față de afirmația,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- un cititor fidel al scrierilor mele mi-a spus:
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
C*. M-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o persoană căreia i-am adresat un mesaj public, vizavi de EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care s-a manifestat, urmare a protestelor care au avut loc cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 din Piața Unirii - Focșani și care mi-a dat dreptate că TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ ”liberal”, Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio in integrum a permis urmașilor grofilor unguri să-și recupereze bunuri pentru care după Marea Unire de la 1918 au fost despăgubiți de statul român.
Discuțiile directe pe tema celor 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE precizate în mesajul public de CAPITOLUL I”, pct.B”., se pot încadra în afirmația,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist.
Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva DENIGRATORILOR mei și ”RĂZBOIUL” împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
02.02.2026 Ulise Grosu
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva DENIGRATORILOR mei și ”RĂZBOIUL” împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
02.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ” având
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
c. EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de intelectualitatea focșănenă plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu ocazia manifestărilor din data de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
...........
CONCLUZII FINALE
A*. Vizavi de lipsa de reacție a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” față de afirmația,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,- un cititor fidel al scrierilor mele mi-a spus:
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
B*. Lipsa de reacție pe Messenger și Facebook față de mesajele publice prezentate la CAPITOLUL I”, pct. A”. și pct. B”., îmi confirmă teoria că, mun. Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin.
C*. M-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o persoană căreia i-am adresat un mesaj public, vizavi de EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care s-a manifestat, urmare a protestelor care au avut loc cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 din Piața Unirii - Focșani și care mi-a dat dreptate că TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ ”liberal”, Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio in integrum a permis urmașilor grofilor unguri să-și recupereze bunuri pentru care după Marea Unire de la 1918 au fost despăgubiți de statul român.
Discuțiile directe pe tema celor 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE precizate în mesajul public de CAPITOLUL I”, pct.B”., se pot încadra în afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist. Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva DENIGRATORILOR mei și ”RĂZBOIUL” împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.”
02.02.2026 Ulise Grosu
CAPITOLUL 5
ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă
Domnule Primar,
Azi, 04.02.2026, este Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Vă amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, v-a determinat să citiți povești la adolescente de 16 ani, iar acțiunea a fost un mare succes.
Atunci i-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, unde să-mi fie citite scrierile postate pe blog, ÎMPREUNĂ de:
a. Primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Claudia Ionescu, specialista PSD în probleme CUP Focșani și ENET:
d. Postacul ”orion”.
Acțiunea a fost un eșec.
În perioada respectivă aveam parte de o denigrarede înaltă clasă prin intermediul rubricii de comentarii a Ziarului Monitorul de Vrancea.

Printre denigratorii mei a fost și postacul ”adiță”, pe care postacul ”orion” l-a făcut KO.
În apărarea postacului ”adiță” a sărit și mamițica acestuia, respectiv d-na bibliotecar Margareta Tătăruș.
Cum mi-am dat seama de acest lucru?
După ce postacul ”orion” l-a făcut KO, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, ”adiță” a început să mă denigreze pe Facebook, dându-mi posibilitatea să constat că, pagina de Facebook de unde mă denigra ”adiță” era pagina de Facebook a d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș.
Postacul ”orion” este profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook și ”nașul” jurnaliștilor, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea.
În ceea ce privește titlul acestui mesaj public, se impune să precizez:

a. Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a afirmat că, pentru susținerea a numai două probleme tehnico-economice, respectiv ESCROCHERIA de la CUP Focșani și speța ENET, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
b. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru susținerea acelorași probleme tehnico-economice și pentru că am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a considerat că, sunt ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Am transformat TERORISMUL PSIHIC, la care m-a suspus Maestrul Arsenie Bocancea, în MANĂ CEREASCĂ, iar efectul a fost acela că, au apărut PEDEPSELE DIVINE, cu efecte dezastruoase pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
c. Dintr-o adresă a Primăriei Focșani rezultă că, D-voastră m-ați convins că bat câmpii în ceea ce privește cele două probleme tehnico-economice.

Deoarece mi-ați spus că, ”am probleme la scufiță” în anul 2019 îmi pregătisem ”Tunurile de la Navarone” împotriva D-voastră pentru campania electorală din anul 2020.
Comenzile la ”Tunurile de la Navarone” mi-au fost anulate de către directorul Liceului Auto Focșani, care m-a sunat să mă întrebe dacă mai doresc să mai fiu profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani?
Eu mă pregătisem de luptă în sensul că, am mers și am dat examen pentru electrician autorizat, pe care l-am luat, deși, nu mai lucrasem de mult timp în sistem.
Vă amintesc că, D-voastră ați MINȚIT cu NERUȘINARE, pretinzând că ați externalizat serviciul de întreținere a iluminatului public în mun. Focșani, deoarece nu ați putut angaja un electrician autorizat.
Știam că, am telefonul ascultat.

După ce am fost sunat de către directorul Liceului Auto Focșani, într-un dialog pe pagina mea de Facebook, Maestrul Arsenie Bocancea i-a spus lui Dragomir Lucian, că atunci când am fost sunat, ”lucram în construcții, pentru a-mi plăti prostia din speța fostului meu prieten, Bobiță.”.
Urmare a acestei afirmații, am constatat că, am am fost filat și direct de echipa Maestrului Arsenie Bocancea, deci pentru acesta am avut statutul de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”.
Prezenta scriere conține:
Urmare a acestei afirmații, am constatat că, am am fost filat și direct de echipa Maestrului Arsenie Bocancea, deci pentru acesta am avut statutul de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
03.02.2026
Justiția lui Lia a imaculat azi doi pesediști nemafioți!
CAPITOLUL I
Grosu Ulise, deputatul acesta se urineaza împotriva vântului.

Astăzi, Înalta Curte de Justiție și Casație l-a albit de vină pe fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, prieten bun cu fostul traficant de organe, Lucan, care fusese condamnat penal pentru că și-a angajat fictiv o consilieră din Oradea.
Tot în aceeași zi, aceeași justiție iubitoare de pesediști imaculați, i-a înapoiat bijuteriile de 2 milioane de euro fostului primar, deloc mafiot, de la sectorul 1, Tudorache.
Fiind ger la București și în alte zone ale României, le transmit magistraților deloc mafioți, prieteni cu Lia, că îmi amintesc cu mare drag că am protestat în frig pentru libertatea lor de a fi blânzi cu ciuma aproape deloc roșie din România.
Le doresc pensie specială ușoară de 25.000 de lei prietenelor și prietenilor lui Lia, care se pensionează la 51 de ani, nu înainte să albească mafioți, cu duiumul.
Mi-e greață, e prea puțin spus...
#Liaiubeștemafia
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, ce părere aveți de această informație care circulă pe net?
Pe prietenul Valentin Burlacu nu-l mai întreb nimic
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Prim-ministrul Ilie Bolojan, DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care conform afirmației pe care a făcut-o prietenului Valentin Burlacu, ”urinează împotriva vântului”
1. Pe net circulă informația,
”Pascu Aurel
01.02.2026
DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI!
Știrea ultimelor zile vine de pe aeroportul Otopeni, unde traficul cargo a început să se prabuseasca.

2. ”Deputatul de Vrancea Dragoș Ciobotaru, mesaj de susținere pentru reformele inițiate de premierul României, Ilie Bolojan”
B. PNL, un partid de PENALI?
1. Pe net circulă informația,
Cornel Ivanciuc
03.02.2026
”Tabloul parțial al absolvenților Școlii vieții, secția PNL

C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, care UMILEȘTE poporul român
1. ”Marea Evadare: Cum mecanismul prescripției a șters cu buretele dosare de corupție de miliarde, lăsând România fără vinovați”
2. Pe net circulă informația,
”Emanuel Ungureanu este la Înalta Curte de Casație și Justiție.03.02.2026
Justiția lui Lia a imaculat azi doi pesediști nemafioți!
D. Raed Arafat, care, în opinia prietenului Valentin Burlacu, ”și-a depășit demult limita de competență profesională”
1. Pe net circulă informația,
”Tudor Artenie
31.01.2026
Răsfoind știrile, am descoperit că dl Raed Arafat este încă șeful DSU

E. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
1. Pe net circulă informația,
”Partidul lui Victor Ponta, în executare silită. Cum a ajuns Pro România să piardă o mare parte din subvenția de la stat”

F. Nicușor Dan, președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
1. Pe net circulă informația,
”Diaspora
03.02.2026
Distribuiți masiv aceste informații, care, în mod normal, ar trebui să se lase cu o demisie!

G. Activistul PCR Radu Nițu, REPREZENTANTUL cetățenilor din cartierul Mândrești în CL Focșani și acțiunea prin care primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE
1. ”Cartierul Mândrești, între promisiuni și realitate”
2. ”Vrancea mizează pe Autostrada Moldovei pentru accelerarea dezvoltării economice”
CAPITOLUL I”
La acest capitol voi cita anumite paragrafe din alte scrieri, pe care le recomand ca să le citiți ÎMPREUNĂ cu consilierii PSD din CL Focșani, administratorul public al mun.Focșani, Cătălin Kanty Popescu și secretarul general al Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună(04.02.2026).
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Prim-ministrul Ilie Bolojan, DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care conform afirmației pe care a făcut-o prietenului Valentin Burlacu, ”urinează împotriva vântului”
1. Pe net circulă informația,
”Pascu Aurel
01.02.2026
DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI!
Știrea ultimelor zile vine de pe aeroportul Otopeni, unde traficul cargo a început să se prabuseasca.
După ce, de la 1 ianuarie, a intrat în vigoare "Taxa Temu", de 25 de lei pe colet extracomunitar, impusă de Ilie Bolojan mărfurile care veneau pe Otopeni din afara UE pentru România, Grecia, Bulgaria și Austria au încetat să mai vină.
Nu pentru că nu se mai comandă mărfuri pe Temu, Shein, Alibaba etc., ci pentru că mărfurile alea sunt direcționate acum spre alte aeroporturi din Ue, în țări unde nu se aplică o astfel de taxă pe colet.
Adică se duc în Bulgaria sau în Ungaria. În principal în Ungaria, pe aeroportul din Budapesta.
Acum, însă, pentru că mărfurile/coletele vor tranzita o țară UE și vor intra în România cu proveniență UE, din țări unde Temu, Shein, Alibaba etc. și-au deschis filiale locale, taxa de 25 de lei pe colat nu va mai fi plătită, pentru că nu vorbim despre colete din afara UE.
Deci încasările de 38 de milioane de euro din taxa Temu se duc vertiginos spre încasări ZERO.
Mai nasol este că mărfurile respective, neintrând în UE prin România, statul român nu va mai încasa nici taxe vamale și nici TVA.
Așadar, nu doar că Bolojan și Delaco nu vor aduce 38 de milioane la buget cu taxa lor, dar vor pierde încă 110 milioane de euro din taxe vamale și TVA.
Patrick André de Hillerin”

Grosu Ulise, citez:
”Valentin Burlacu
Cand ai consilieri de rahat, vei lua decizii de ...cacat.” ”Valentin Burlacu
2. Site-ul Jurnalul de Vrancea a publicat în data de 02.02.2026 informația ”Deputatul de Vrancea Dragoș Ciobotaru, mesaj de susținere pentru reformele inițiate de premierul României, Ilie Bolojan”.
Citez:
Deputatul PNL de Vrancea, Dragoș Ciobotaru, reiterează poziția sa fermă în sprijinul reformelor economice și administrative promovate de Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal și prim-ministru al României.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Dragoș Ciobotaru subliniază că România se află într-un moment în care nu își mai permite ezitări sau jumătăți de măsură și că experiența lui Ilie Bolojan demonstrează că reformele pot fi făcute cu determinare, chiar dacă ele presupun decizii dificile, cum ar fi reducerea cheltuielilor excesive, scăderea costurilor de finanțare și controlul deficitului bugetar.
Deputatul vrâncean ține să reamintească (sau să le comunice celor care încă nu știau) că a fost încă de la început susținătorul stilului de administrație practicat de Ilie Bolojan și critică dur atacurile venite din partea adversarilor politici.
Acțiunile de compromitere, textele pe care le consideră manipulatoare și campaniile de denigrare din spațiul public ar afecta, în opinia sa, nu doar scena politică internă, ci și credibilitatea României. Astfel, deputatul de Vrancea atrage atenția asupra faptului că mulți dintre cei care se prezintă astăzi drept „specialiști” sau critici vocali au avut, la rândul lor, responsabilități publice fără a produce rezultate notabile.
Din aceste motive Dragoș Ciobotaru își reafirmă sprijinul total pentru Ilie Bolojan, pe care îl consideră „premierul de care România are nevoie în această perioadă”, o declarație publică ce vine în contextul dezbaterilor intense legate de măsurile economice și de direcția în care se îndreaptă guvernarea.
„România are nevoie de reforme, nu de ezitări. Ilie Bolojan a demonstrat că se pot tăia cheltuieli nesimțite, că se pot reduce dobânzi și că se poate ține în frâu deficitul.
Da, unele măsuri sunt grele, dar asta înseamnă responsabilitate, iar eu, ca președinte al filialei PNL Vrancea, susțin pe deplin acest drum. România nu-și permite să dea înapoi.
Am fost de la început un susținător al modului determinat de a face administrație al domnului președinte PNL Ilie Bolojan și în continuare voi fi alături de prim-ministrul Ilie Bolojan pentru viitorul copiilor noștri.
Atacurile în rafală, acțiunile de compromitere, textele manipulatoare și rău-voitoare ale adversarilor nu fac bine nimănui, dar fac un rău imens credibilități României.
Văd mulți specialiști sau așa ziși oameni politici care varsă în mediul online toate mizeriile posibile, însă aceștia nu au făcut nimic bun cât timp au fost pe funcții sau sunt în mare parte vinovați pentru situația în care ne aflăm.
Reformele nu mai pot aștepta, nu mai putem accepta să muncească toată țara doar pentru câțiva. Ilie Bolojan este premierul de care România are nevoie în această perioadă!”, a scris deputatul liberal pe pagina sa de Facebook.
COMENTARII
Grosu Ulise
Jurnal de Vrancea;
Citez:
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, garda moare, dar nu se predă.
Marian Cristea
Grosu Ulise, corect!
Valentin BurlacuCitez:

Cine naiba îl tot îndeamnă să iasă public cu tot felul de tâmpenii?
Bolojan nu a reformat nimic, doar a tăiat niște cheltuieli, a anulat niște investiții si a amânat plata unor facturi pentru a-i ieși acei 7,6 % deficit.
Mă, tu ne iei de proști?
P.S. Spune-i șefului tău să-și încheie sacoul!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos , Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
1. Am precizat că, ”LUMEA lui Harry Potter de pe pagina mea de Facebook” formată din prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este o lume complexă, căreia nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
2. La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Acesta este motivul pentru care în timp am citat diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea ca pe niște pasaje din Biblie.
Același lucru a fost valabil și în cazul prietenului special Valentin Burlacu, cu deosebirea că afirmațiile lui nu sunt considerate pasaje din Biblie.
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
3. CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu poate fi confundată cu CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și nici cu CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, unde l-am încadrat pe ”omul politic” Cristian Zirna.
NOTA: Sandu Gurguiatu este unul dintre fanii președintelui Marian Oprișan și unul dintre DENIGRATORII mei PUBLICI.
Când eram profesor de mâna a III a la Liceul Auto Focșani, Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că, șeful meu era consilierul PNL din CL Focșani, Cristian Zirna.
4. Am afirmat și susțin că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff, iar un profesor de matematică, care nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
Revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea, a pretins că scrierile mele prezintă ”fugă de idei”, iar acest lucru nu m-a deranjat.
Precizarea acestuia că, are un coleg care este profesor de matematică și acesta nu are ifose, am fost nevoit să o încadrez la rubrica CASCADORII RÂSULUI.
5. Prin mesajul public intitulat ”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ”, pe care în data de 02.02.2026 l-am transmis prin Facebook prietenului special Valentin Burlacu, am motivat de ce se impune, ca în relația cu el, să intru în silenzio stampa.
Dacă mi se dă un mesaj clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ nu o FATA MORGANA așa cum este în prezent, datele problemei se schimbă.
Ca să-mi realizez scrierile pe care le postez pe Facebook, iar apoi pe blog, înseamnă o anumită muncă, iar efectul acestor scrieri este zero.
6. Deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, care a considerat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, nu a putut înțelege nimic din acțiunea prin care prietenul Valentin Burlacu, în relația cu domnia sa, a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, atunci când a rămas cu mașina în pană de benzină(pana prostului) și l-a luat la ȘTANGĂ, scoțându-l din necaz.
În aceste condiții, nu știu dacă deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, poate înțelege chichirezul afirmației,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, garda moare, dar nu se predă.”
7. Prin intermediul Facebook în data de 31.01.2026 i-am adresat un mesaj public deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, care conținea 7 ÎNTREBĂTORI ÎNTREBĂTOARE.
Am constatat că, nu prea au fost înțelese aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE de către cititorii scrierilor mele.
Fiind în silenzia stampa cu prietenul special Valentin Burlacu, nu-i pot răspunde la întrebarea:
”Grosu Ulise, deputatul acesta se urinează împotriva vântului. Cine naiba îl tot îndeamnă să iasă public cu tot felul de tâmpenii?”
Mi-ar plăcea ca deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, să demonstreze că are sânge în instalații și să-i răspundă prietenului special Valentin Burlacu.

Chiuariu Tudor, fost ministru al Justiției, condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul "Poșta Română”; Pantiș Sorin, fost ministru al Comunicațiilor, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA și la 2 ani și 8 luni în dosarul Rompetrol;
Decebal Traian Remeș, fost ministru al Agriculturii/Finanțelor, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboșul"; Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul”;
Gigi Becali, fost deputat PNL, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarele "Valiza" și schimbul de terenuri cu MApN; Sorin Roșca Stănescu, fost senator, condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol;
Mihai Voicu, fost deputat, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea influenței în scopul obținerii de bani pentru partid; Hubert Thuma, fost deputat, actual președinte al CJ Ilfov, condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție;
Dian Popescu, fost senator, condamnat definitiv la 5 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu; Verginel Gireadă, fost deputat, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu;
Iosif Secășan, fost senator, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită; Theodor Nicolescu, fost deputat, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare în dosarul ANRP; Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputațiilor, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Corneliu Dumitru Gheoca, Georgel Constantin, Stefan-Dragos Hirboca, Valentin Resmerita, Ion Epure; Vica Stanciu și alții;
- Ce părere aveți de această informație de presă?

1. Site-ul 60M.RO din data de 02.02.2026 a publicat informația, ”Marea Evadare: Cum mecanismul prescripției a șters cu buretele dosare de corupție de miliarde, lăsând România fără vinovați”.
Citez:
”Într-o tăcere asurzitoare din partea clasei politice, sistemul judiciar din România traversează una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale post-decembriste. Ceea ce trebuia să fie actul final de justiție pentru marii corupți s-a transformat, în ultimul an, într-o veritabilă „amnistie mascată”. Motivul? Deciziile Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind prescripția răspunderii penale, care au dus la închiderea a mii de dosare.
Fenomenul, deși tehnic și juridic la bază, are efecte sociale și economice devastatoare. Pe scurt, din cauza unor necorelări legislative tolerate ani la rând de Parlament, faptele comise de inculpați s-au prescris mult mai repede. Astfel, procurorii s-au văzut nevoiți să ceară, cu frustrare, încetarea proceselor penale în cazuri răsunătoare. Nu vorbim doar despre mici găinării, ci despre dosare grele, cu prejudicii calculate la sute de milioane de euro: fraude cu fonduri europene, evaziune fiscală, luare de mită la nivel înalt și abuz în serviciu.
„Este un eșec sistemic al statului român în fața cetățeanului onest”, explică surse din magistratură, sub protecția anonimatului. „Munca de ani de zile a procurorilor, resursele logistice, interceptările, expertizele – totul se duce pe apa sâmbetei. Judecătorul constată că timpul a trecut, iar infractorul pleacă acasă, adesea rămânând și cu banii furați, deoarece recuperarea prejudiciului în civil devine o misiune aproape imposibilă odată ce latura penală a dispărut.”
Criticii arată cu degetul spre o complicitate tacită a clasei politice. Parlamentul a avut la dispoziție ani de zile pentru a corecta articolul din Codul Penal declarat neconstituțional, dar a preferat să tragă de timp. Această tergiversare a creat fereastra de oportunitate perfectă pentru „Marea Evadare”. Politicieni importanți, baroni locali și oameni de afaceri controversați au scăpat de condamnări, sfidând o societate care așteaptă de 30 de ani o justiție funcțională.
Mai mult, impactul asupra imaginii externe a României este sever. Comisia Europeană, prin rapoartele MCV și, mai nou, prin mecanismul Rule of Law, a atras atenția constant asupra instabilității legislative. Riscul nu este doar unul de imagine, ci și financiar: fondurile din PNRR sunt condiționate de reforme reale în justiție și de lupta anticorupție. Or, închiderea dosarelor pe bandă rulantă transmite mesajul opus: că în România, corupția poate fi tolerată dacă ai avocați buni și răbdare să treacă timpul.
Cetățenii privesc neputincioși cum principiul „nimeni nu e mai presus de lege” devine o glumă amară. În timp ce un cetățean obișnuit este executat silit pentru o datorie la fisc sau amendat prompt pentru o greșeală minoră, marii devalizatori ai bugetului de stat se bucură de libertate și de averile acumulate ilicit. Această dublă măsură erodează, poate ireversibil, încrederea în statul de drept, alimentând extremismul și apatia civică. Justiția din România pare să fi devenit un sistem care funcționează perfect doar pentru cei care își permit să o blocheze.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, mi se pare interesantă această informație de presă, din care precizez:

- La nivelul ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, am determinat JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
Este adevărat că, mi s-a spus:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”,
- dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Trecându-i instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru pe care i-am dat-o, constă în a demonstra la modul concret, afirmația:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Mesajul public pe care i l-am transmis în data de 02.02.2026 prin intermediul Facebook, prietenului special Valentin Burlacu se intitulează:
”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că Maestrul Arsenie Bocancea îmi va putea trece proba de lucru?
Citez:
”Într-o tăcere asurzitoare din partea clasei politice, sistemul judiciar din România traversează una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale post-decembriste. Ceea ce trebuia să fie actul final de justiție pentru marii corupți s-a transformat, în ultimul an, într-o veritabilă „amnistie mascată”. Motivul? Deciziile Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind prescripția răspunderii penale, care au dus la închiderea a mii de dosare.
Fenomenul, deși tehnic și juridic la bază, are efecte sociale și economice devastatoare. Pe scurt, din cauza unor necorelări legislative tolerate ani la rând de Parlament, faptele comise de inculpați s-au prescris mult mai repede. Astfel, procurorii s-au văzut nevoiți să ceară, cu frustrare, încetarea proceselor penale în cazuri răsunătoare. Nu vorbim doar despre mici găinării, ci despre dosare grele, cu prejudicii calculate la sute de milioane de euro: fraude cu fonduri europene, evaziune fiscală, luare de mită la nivel înalt și abuz în serviciu.
„Este un eșec sistemic al statului român în fața cetățeanului onest”, explică surse din magistratură, sub protecția anonimatului. „Munca de ani de zile a procurorilor, resursele logistice, interceptările, expertizele – totul se duce pe apa sâmbetei. Judecătorul constată că timpul a trecut, iar infractorul pleacă acasă, adesea rămânând și cu banii furați, deoarece recuperarea prejudiciului în civil devine o misiune aproape imposibilă odată ce latura penală a dispărut.”
Criticii arată cu degetul spre o complicitate tacită a clasei politice. Parlamentul a avut la dispoziție ani de zile pentru a corecta articolul din Codul Penal declarat neconstituțional, dar a preferat să tragă de timp. Această tergiversare a creat fereastra de oportunitate perfectă pentru „Marea Evadare”. Politicieni importanți, baroni locali și oameni de afaceri controversați au scăpat de condamnări, sfidând o societate care așteaptă de 30 de ani o justiție funcțională.
Mai mult, impactul asupra imaginii externe a României este sever. Comisia Europeană, prin rapoartele MCV și, mai nou, prin mecanismul Rule of Law, a atras atenția constant asupra instabilității legislative. Riscul nu este doar unul de imagine, ci și financiar: fondurile din PNRR sunt condiționate de reforme reale în justiție și de lupta anticorupție. Or, închiderea dosarelor pe bandă rulantă transmite mesajul opus: că în România, corupția poate fi tolerată dacă ai avocați buni și răbdare să treacă timpul.
Cetățenii privesc neputincioși cum principiul „nimeni nu e mai presus de lege” devine o glumă amară. În timp ce un cetățean obișnuit este executat silit pentru o datorie la fisc sau amendat prompt pentru o greșeală minoră, marii devalizatori ai bugetului de stat se bucură de libertate și de averile acumulate ilicit. Această dublă măsură erodează, poate ireversibil, încrederea în statul de drept, alimentând extremismul și apatia civică. Justiția din România pare să fi devenit un sistem care funcționează perfect doar pentru cei care își permit să o blocheze.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, mi se pare interesantă această informație de presă, din care precizez:
„Este un eșec sistemic al statului român în fața cetățeanului onest”, explică surse din magistratură, sub protecția anonimatului. „Munca de ani de zile a procurorilor, resursele logistice, interceptările, expertizele – totul se duce pe apa sâmbetei. Judecătorul constată că timpul a trecut, iar infractorul pleacă acasă, adesea rămânând și cu banii furați, deoarece recuperarea prejudiciului în civil devine o misiune aproape imposibilă odată ce latura penală a dispărut.”
- La nivelul ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, am determinat JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
Este adevărat că, mi s-a spus:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”,
- dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Trecându-i instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru pe care i-am dat-o, constă în a demonstra la modul concret, afirmația:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Mesajul public pe care i l-am transmis în data de 02.02.2026 prin intermediul Facebook, prietenului special Valentin Burlacu se intitulează:
”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că Maestrul Arsenie Bocancea îmi va putea trece proba de lucru?
2. Pe net circulă informația,
”Emanuel Ungureanu este la Înalta Curte de Casație și Justiție.03.02.2026
Justiția lui Lia a imaculat azi doi pesediști nemafioți!
Astăzi, Înalta Curte de Justiție și Casație l-a albit de vină pe fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, prieten bun cu fostul traficant de organe, Lucan, care fusese condamnat penal pentru că și-a angajat fictiv o consilieră din Oradea.
Tot în aceeași zi, aceeași justiție iubitoare de pesediști imaculați, i-a înapoiat bijuteriile de 2 milioane de euro fostului primar, deloc mafiot, de la sectorul 1, Tudorache.
Fiind ger la București și în alte zone ale României, le transmit magistraților deloc mafioți, prieteni cu Lia, că îmi amintesc cu mare drag că am protestat în frig pentru libertatea lor de a fi blânzi cu ciuma aproape deloc roșie din România.
Le doresc pensie specială ușoară de 25.000 de lei prietenelor și prietenilor lui Lia, care se pensionează la 51 de ani, nu înainte să albească mafioți, cu duiumul.
Mi-e greață, e prea puțin spus...
#Liaiubeștemafia
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, ce părere aveți de această informație care circulă pe net?
Pe prietenul Valentin Burlacu nu-l mai întreb nimic
D. Raed Arafat, care, în opinia prietenului Valentin Burlacu, ”și-a depășit demult limita de competență profesională”
1. Pe net circulă informația,
”Tudor Artenie
31.01.2026
Răsfoind știrile, am descoperit că dl Raed Arafat este încă șeful DSU. Dar nu numai atât. Eternul și fascinantul domn Raed A. se gândește și la alte lucruri, mai complexe decât SMURD-ul, cum ar fi „limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare”.
La această măsură se pot adăuga două exerciții importante care ar îndepărta pe oricine de rețelele de socializare. Executate corect, poate nici nu ar mai fi nevoie de vreo lege. Astfel:
1. Dl Raed să apară pe aceste rețele alături sudorul care a fost ministru de interne în vremea invaziei microscopice, dl Vela.

Amândoi în haine de piele, ca niște personaje din „Cu mâinile curate”.
Amândoi cu privirile ațintite semeț în obiectivul camerei de filmat. Orice om normal ar închide calculatorul (smartphone, tabletă).
2. Toți copii și adolescenții care vor să acceseze o astfel de rețea să fie întâmpinați automat cu Imnul României. Cu sunetul foarte tare.

Așa cum s-a întîmplat în pandemie, când mașinile de poliție patrulau cu imnul dat tare în difuzoare și goneau virusul.
În cazul în care cele două metode nu dau randamentul dorit, se pot adăuga în imagini un drapel și un secretar de stat de la interne.

Unul cu figură serioasă, capabil să te aresteze prin ecranul calculatorului (smartphone, tabletă).
În această postare este vorba despre dl Arafat, ceilalți sunt doar elemente ajutătoare. Chiar și în fotografie.”
În această postare este vorba despre dl Arafat, ceilalți sunt doar elemente ajutătoare. Chiar și în fotografie.”
COMENTARII
Grosu Ulise, citez:
”Valentin Burlacu
Domnul Arafat și-a depășit demult limita de competență profesională.

Cu un intelect sub medie, cu o gandire influențată de educația timpurie, nu poți lua decât decizii ce intra în contradicție cu realitățile politice si sociale ale mediului unde respiri pe bani publici.
Țara nu mai are demult nevoie de serviciile acestui domn si nici nu știu dacă a avut vreodată. Dar poate ca interesul altora este mai important decât interesul național.”
E. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
1. Pe net circulă informația,
”Partidul lui Victor Ponta, în executare silită. Cum a ajuns Pro România să piardă o mare parte din subvenția de la stat”
Citez:
”Partidul lui Victor Ponta, în executare silită. Cum a ajuns Pro România să piardă o mare parte din subvenția de la stat
Partidul Pro România, format și condus de fostul premier Victor Ponta, se confruntă cu numeroase dificultăți finacniare, după ce o parte din subvenția primită de la bugetul de stat a fost blocată în urma unui litigiu cu o firmă privată. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, formațiunea nu a putut încasa integral subvențiile alocate prin bugetul Autorității Electorale Permanente (AEP), din cauza unei executări silite aflate în desfășurare.
Procesul pierdut care a dus la executare silită
Problemele financiare ale Pro România își au originea într-un proces civil pierdut în fața unei societăți comerciale. Aceasta a reclamat neplata unor materiale promoționale: geci și pelerine personalizate cu sigla partidului. Deși nu a existat un contract semnat, firma a susținut că produsele au fost realizate și livrate în baza unei comenzi transmise prin e-mail.
Reprezentanții Pro România au contestat existența unui acord contractual. Totodată, au afirmat că în lipsa unui document semnat exclude obligația de plată. Instanțele au respins însă această apărare. Aceștia au subliniat că, în absența unor prevederi contrare, contractul poate fi încheiat prin simplul acord de voință al părților.
Tribunalul București a obligat partidul la plata sumei totale de 5.527,164 lei, incluzând datoria principală, TVA și cheltuieli de judecată. Decizia a fost menținută în apel, iar în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat de Pro România.
Nereguli în evidența contabilă a partidului
Ca urmare a deciziei judecătorești, din totalul de 2.937,073 de lei calculați de AEP ca subvenții în perioada ianuarie – septembrie 2024, suma de 1.648,444 de lei, aferentă lunilor ianuarie – mai, a fost direcționată direct către un birou de executor judecătoresc. Măsura a fost luată în cadrul procedurii de executare silită împotriva partidului, scrie Libertatea.
În paralel cu procesul, societatea reclamantă a obținut încuviințarea executării silite „prin toate modalitățile prevăzute de lege”. Astfel, executorul judecătoresc a instituit proprire asupra subvențiilor acordate de AEP partidului. În loc să ajungă în conturile Pro România, sumele lunare au fost virate direct pentru acoperirea datoriei stabilite de instanță.
Ca urmare a acestui litigiu, în anul 2024, Pro România a încasat efectiv doar 1.539.034,37 de lei din subvențiile de la bugetul de stat.

Acești bani au fost utilizați în principal pentru cheltuieli curente, în special salarii, potrivit raportului Curții de Conturi.
Un alt aspect important este că, auditorii au identificat nereguli în evidența contabilă a partidului.

Aproape 700.000 de lei din subvențiile acordate de AEP au fost virați direct în contul unui executor judecătoresc. Însă, nu au fost justificați corespunzător în contabilitatea partidului.
În lipsa documentelor, suma a fost înregistrată temporar într-un cont de „în curs de clarificare”
Reprezentanții Pro România au susținut că banii ar reprezenta onorarii ale executorului, cheltuieli ale unor terți și actualizări ale debitului cu rata inflației. Însă, explicațiile nu au fost susținute de documente justificative.

Curtea de Conturi avertizează că depășirea termenului legal de clarificare a acestor sume poate duce la considerarea lor drept cheltuieli neeligibile din fonduri publice, responsabilitatea revenind asupra conducerii partidului.!
COMENTARII
Grosu Ulise
Nicoleta Nicol; Stimată Doamnă, deoarece ați fost mare fan Victor Ponta - Mickey Mouse, ce părere aveți despre această EXECUTARE SILITĂ a poporului român?
De un anume Bobeică de la Paris, despre care Marian Vanghelie și Cristian Rizea spun că i-a cultivat apucături dosnice lui Victor Ponta, nu mai spun nimic.
COMENTARII
Grosu Ulise
Nicoleta Nicol; Stimată Doamnă, deoarece ați fost mare fan Victor Ponta - Mickey Mouse, ce părere aveți despre această EXECUTARE SILITĂ a poporului român?
De un anume Bobeică de la Paris, despre care Marian Vanghelie și Cristian Rizea spun că i-a cultivat apucături dosnice lui Victor Ponta, nu mai spun nimic.
F. Nicușor Dan, președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
1. Pe net circulă informația,
”Diaspora
03.02.2026
Distribuiți masiv aceste informații, care, în mod normal, ar trebui să se lase cu o demisie!
Fraudache al nostru are o mare problemă: teza sa de doctorat a ajuns la profesorul universitar Horea Bădău și apoi sub lupa unor specialiști în școli doctorale și evaluări academice. Iată câteva date despre marele doctorat:
1. Teza se intitulează pompos: „Courants de Green et prolongement méromorphe”.
2. Cineva a scris această teză în limba franceză, pe care Nicușor Dan a dovedit public că nu o stăpânește.
3. Să nu uităm că atunci când a fost întrebat cum se calculează ”aria cercului”, Nicușor Dan nu a știut să răspundă.
4. La toate întrebările din matematica elementară care i-au fost adresate a răspuns ca în bancurile cu Elena Ceaușescu (academician doctori inginer) care nu știa formula apei H2O.
5. Teza are 53 de pagini, adică e mai subțire decât instrucțiunile de montat un dulap ikea.
6. Se pare că avem de-a face cu un plagiat grosolan. Titlul de doctor la Sorbona, care ne-a fost fluturat în campania lui Nicușor, este construit prin fraudă.
7. Să nu mai vorbim că s-a prezentat ca doctor de Sorbona, iar el a fost doar la Universitatea Paris 13, în periferia nordică a Parisului, un fel de Spiru Haret de la noi.
8. Teza ridică probleme serioase de conformitate cu standardele academice, în special prin lipsa citării bibliografice pe pagini întregi de conținut teoretic.
9. Autorul și-a însușit definițiile unor matematicieni și le-a prezentat în teză ca și cum ar fi ale lui.
10. Pe foarte multe pagini, citarea surselor lipsește complet, deși conținutul este copiat din literatura consacrată.
11. În lucrare apar și citări sporadice, care demonstrează că autorul știe ce înseamnă regula citării. În evaluările academice, această practică este încadrată la ”omisiune de atribuire”, o formă clară de plagiat academic.
12. Folosirea extinsă a literaturii fundamentale fără atribuire, în orice țară civilizată, reprezintă o abatere care duce la retragerea titlului de doctor.
13. O lucrare de doctorat nu este doar o înșiruire de paragrafe luate de la alți autori, care nici măcar nu sunt citați, ci trebuie să conțină și contribuția personală a doctorandului. În teza lui Nicușor, nu se știe unde începe și unde se termină textele preluate din alte lucrări și care este contribuția personală, în cazul în care există o astfel de contribuție.
14. Odată cu apariția tezei de doctorat, devine și mai acută întrebarea: ”Dar teza de licență unde o găsim?”
15. Pentru a te putea înscrie la doctorat, trebuie să ai o teză de licență, ca încununare a absolvirii unei facultăți. Nicușor Dan a plecat la Paris după doar 3 ani de facultate, fără a-și încheia studiile.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă,
Când mi s-a întrerupt înainte de termen contractul de muncă pe perioadă determinată, având funcția de paznic la Liceul Pedagogic, deoarece a fost pontat o zi paznicul pe care îl înlocuisem, care a venit să-și facă lichidarea, între mine și d-na secretar Paulina Roșcan s-a instalat o atmosferă a la Tom și Jerry.
Aflând că teza de doctorat a d-nei Paulina Roșcan se numește ”Automatizări la mașinile grele”, am afirmat că, pentru secretarul de la Liceul Pedagogic, mașinile grele sunt mașini însărcinate.
Mi se pare interesantă prezenta informație de presă, unde D-voastră în calitate de dublu dottore în științe consider că, aveți un cuvânt greu de spus.
Scrierea ”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ”, care reprezintă un mesaj public pe care l-am transmis prin intermediul Facebook, în data de 02.02.2026, prietenului special Valentin Burlacu, iar D-voastră și prin mail, are la CAPITOLUL I pct. ”C. GÂNDIREA și COMPORTAMENTUL CIUDAT al președintelui Nicușor Dan”.
Nu cunosc dacă în calitatea D-voastră de dottore în științe economice, v-ați însușit punctele de vedere ale președintelui Nicușor Dan, citez:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari. În realitate sunt mai mici.”
Din calitatea mea de persoană care trăiește într-o BULĂ COMPULSIVĂ, așa cum ați afirmat, v-am solicitat public să aflați MISTERUL prin care ENET a intrat în insolvență, deși trebuia să fie pe profit numai prin producere de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, ocazie cu care puteți afla și motivul pentru care a fost calat un motor.
Mesajul adresat prietenului Valentin Burlacu în data de 02.02.2026, la CAPITOLUL I are și punctul ”B. Este USR-ul un PARTID de IMPOSTORI?”
Mi-ar plăcea să cred că ați sesizat motivul pentru care am intrat în silenzio stampa cu prietenul special Valentin Burlacu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu se confirma știrea ca lucrarea de doctorat ar fi ajuns în posesia profesorului universitar Horea Bădău.
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; La un videoclip făcut cu AI, unde personajul principal este președintele Nicușor Dan, care este comparat cu un stirigoi, după modul în care dansează, s-au făcut următoarele comentarii:
”Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Ce părere aveți despre acest videoclip?
Pe prietenul special Valentin Burlacu nu-l mai întreb nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, corb la corb nu-și scoate ochii.
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, trăind într-o BULĂ COMPULSIVĂ, v-aș fi recunoscător dacă mi-ați tălmăci și mie, ce a vrut să spună prietenul special Valentin Burlacu în comentariul de mai sus?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , asta-i cusurul tău: ești bengănitor.”
Nu prea știu exact ce înseamnă ”bengănitor”, dar prin această afirmație prietenul Valentin Burlacu l-a subapreciat pe profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
De asemenea, prietenul Valentin Burlacu l-a umilit și pe Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece în atâta timp nu a fost în stare să-mi găsească șefii, punându-i la îndoială profesionalismul.
În ceea ce-l privește pe prietenul Valentin Burlacu, i-am solicitat un semnal clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, deoarece nu pot crede în FATA MORGANA.

1. Ziarul de Vrancea din data de 03.02.2026 a publicat pe Facebook informația,
”Cartierul Mândrești, între promisiuni și realitate”.
Citez:
”Locuitorii unui cartier din Focșani reclamă drumuri pline de noroi, lipsa serviciilor publice și taxe ca în centru. Ce spune Primăria și ce măsuri se anunță pentru siguranță și infrastructură?
Citește articolul complet în Ziarul de Vrancea accesând link-ul alăturat: https://tinyurl.com/ydrtzd7z
și spune-ne în comentarii dacă și cartierul tău se confruntă cu probleme similare.
Distribuie pentru ca mesajul să ajungă unde trebuie!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Vă informez că, în perioada 2008-2024 consilier PSD în CL Focșani a fost activistul PCR Radu Nițu, care pretindea că-i reprezintă pe cetățenii din com. Mândrești.
În opinia mea, economistul de Ștefan Gheorghiu, Radu Nițu, a fost CIRCARUL președintelui Marian Oprișan în CL Focșani.
- De ce locuitorii din cartierul Mândrești nu-l iau la întrebări pe consilierul PSD Radu Nițu și se plâng la Ziarul de Vrancea?
PS Despre prietenul Valentin Burlacu nu mai spun nimic.

2. Site-ul BURSA.ro a publicat în data de 02.02.2026 informația, ”Vrancea mizează pe Autostrada Moldovei pentru accelerarea dezvoltării economice”.
Citez:
”Construcţia Autostrăzii Moldovei (A7) începe să genereze efecte economice vizibile în judeţul Vrancea, unde administraţiile locale şi judeţene încearcă să valorifice oportunităţile create de noul coridor rutier. Investiţiile în infrastructură sunt privite ca principal motor de atragere a capitalului privat, de diversificare economică şi de consolidare a rolului strategic al municipiului Focşani în regiunea Moldovei.
Autorităţile locale consideră că noua autostradă schimbă fundamental poziţionarea judeţului pe harta investiţiilor, facilitând dezvoltarea logisticii, a industriei şi a serviciilor conexe transportului.
• Focşani, proiectat ca viitor hub logistic regional
Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, susţine că noua infrastructură rutieră a generat deja primele efecte economice, iar impactul va deveni semnificativ odată cu realizarea conexiunilor secundare.
Cristi Misăilă a scris pe Facebook: ”Autostrada Moldovei a transformat municipiul Focşani într-un hub logistic important care îşi va atinge potenţialul maxim odată cu realizarea drumului expres Focşani-Brăila. Prin asigurarea unei conectivităţi mai rapide, autostrada A7 ajută deja industria textilă locală care exportă 99% din producţie, ducând la reducerea timpului de livrare şi, implicit, a costurilor”.
Potrivit acestuia, administraţia locală a integrat noile perspective economice în strategia urbanistică a municipiului. Noul Plan Urbanistic General, aprobat în 2024, prevede extinderea zonelor dedicate investiţiilor productive.
Cristi Misăilă a precizat: ”Totodată, am ţinut cont de oportunităţile oferite de autostrada A7 atunci când am realizat noul Plan Urbanistic General (PUG), aprobat în 2024. Am atras în intravilanul municipiului 100 hectare în zona de nord-est a Focşaniului, fiind stabilite noi zone funcţionale pentru aceste suprafeţe unde pot fi realizate investiţii în spaţii de producţie, depozitare, servicii şi comerţ. Sunt zone dedicate activităţilor productive nepoluante, în apropierea autostrăzii A7, care deja atrag investiţii”.
Autorităţile municipale consideră că dezvoltarea infrastructurii logistice poate contribui la creşterea exporturilor locale, dar şi la atragerea de noi investiţii industriale, în special în sectoare cu valoare adăugată ridicată.
• Investiţii strategice la nivel judeţean
La nivelul administraţiei judeţene, strategia de valorificare a autostrăzii se concentrează pe pregătirea unor amplasamente destinate investiţiilor majore. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Nicuşor Halici, a anunţat că a făcut ”primul pas concret şi important pentru atragerea investiţiilor majore şi pentru dezvoltarea durabilă a judeţului”. Potrivit acestuia, un teren de peste 200 de hectare din comuna Vânători, aflat în promiximitatea Autostrăzii Moldovei, a fost transferat în domeniul public al judeţului pentru realizarea unor investiţii strategice.
Nicuşor Halici a anunţat pe Facebook: ”Am făcut încă un pas concret şi important pentru atragerea investiţiilor majore şi pentru dezvoltarea durabilă a judeţului. Terenul identificat în comuna Vânători are un potenţial strategic major, fiind amplasat în proximitatea municipiului Focşani şi a autostrăzii A7. Interesul antreprenorial confirmă că această zonă poate deveni un motor de creştere economică, cu impact direct asupra pieţei muncii şi economiei locale. În plus, valorificarea terenului va genera venituri atât pentru bugetul judeţului, cât şi pentru bugetul local al comunei Vânători”.
Acesta susţine că autorităţile judeţene derulează un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investitori, mizând pe dezvoltarea unor platforme economice integrate.
Nicuşor Halici a subliniat: ”Viziunea mea este clară: Vrancea trebuie să devină un judeţ atractiv pentru investitori - un judeţ care creează locuri de muncă şi oferă oportunităţi reale de dezvoltare economică, socială şi turistică. De aceea, am demarat un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investiţii la nivelul localităţilor şi am transmis un mesaj ferm mediului de afaceri: Vrancea este deschisă investiţiilor şi oferă sprijin real celor care vor să construiască aici”.
• Infrastructura, principal vector de dezvoltare regională
Specialiştii în dezvoltare regională arată că autostrăzile generează efecte economice semnificative, în special în zonele unde sunt corelate cu politici publice active privind urbanismul, dezvoltarea industrială şi atragerea investiţiilor.
În cazul Vrancei, poziţionarea geografică la intersecţia Moldovei cu Muntenia poate transforma judeţul într-un nod logistic important, facilitând conexiunile dintre nord-estul României, Capitală şi porturile maritime.
Nicuşor Halici, preşedintele CJ Vrancea, a adăugat: ”Ne reafirmăm rolul de partener deschis şi corect al mediului de afaceri, susţinând atât investitorii, cât şi comunităţile locale. Sunt convins că doar printr-un parteneriat real între administraţie şi mediul privat putem creşte calitatea vieţii vrâncenilor şi asigura o dezvoltare echilibrată a judeţului. Vreau investiţii sustenabile, locuri de muncă bine plătite şi un viitor economic solid pentru Vrancea”.
Autostrada Moldovei traversează judeţul Vrancea pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri, împărţiţi în mai multe tronsoane principale. O parte dintre acestea sunt deja finalizate sau în faze avansate de execuţie, iar restul se află în diferite etape de construcţie.
Tronsoanele principale care traversează judeţul includ sectoarele Buzău-Focşani şi Focşani-Bacău, elemente esenţiale ale coridorului rutier care asigură legătura rapidă cu Capitala şi cu nordul Moldovei. Finalizarea etapizată a acestor segmente permite deja reducerea timpului de deplasare între Vrancea şi Bucureşti, consolidând fluxurile comerciale şi mobilitatea forţei de muncă.
Prin integrarea A7 în reţeaua naţională de transport, Vrancea devine mai bine conectată cu Bucureştiul, cu zona portuară Galaţi-Brăila şi cu coridoarele europene de transport, creând premisele pentru dezvoltarea unor lanţuri logistice şi industriale competitive la nivel regional.
Pe de altă parte, Drumul expres Focşani-Brăila este privit de autorităţile vrâncene ca un proiect complementar Autostrăzii A7, care ar putea amplifica avantajele logistice ale judeţului Vrancea. Realizarea acestei conexiuni rutiere ar facilita accesul rapid către zona portuară şi către coridorul economic Dunărea-Marea Neagră, consolidând poziţia Focşaniului ca punct strategic de transport şi stimulând atragerea investiţiilor în sectoare precum industria, comerţul şi turismul.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru;
Stimată Doamnă, în această informație de presă se afirmă:
a. ”Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, susţine că noua infrastructură rutieră a generat deja primele efecte economice, iar impactul va deveni semnificativ odată cu realizarea conexiunilor secundare.”
- În ceea ce-l privește pe primarul Cristi Valentin Misăilă, deviza mea este ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”.
Această deviză se bazează pe acțiunea de falimentarea intenționată a ENET.
b. ”Nicuşor Halici a subliniat: ”Viziunea mea este clară: Vrancea trebuie să devină un judeţ atractiv pentru investitori - un judeţ care creează locuri de muncă şi oferă oportunităţi reale de dezvoltare economică, socială şi turistică. De aceea, am demarat un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investiţii la nivelul localităţilor şi am transmis un mesaj ferm mediului de afaceri: Vrancea este deschisă investiţiilor şi oferă sprijin real celor care vor să construiască aici”.”
- În ciuda insistențelor mele, nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Dan, în afară de a crăpa lemne.
PS Despre prietenul Valentin Burlacu nu mai spun nimic.
Citez:
”Construcţia Autostrăzii Moldovei (A7) începe să genereze efecte economice vizibile în judeţul Vrancea, unde administraţiile locale şi judeţene încearcă să valorifice oportunităţile create de noul coridor rutier. Investiţiile în infrastructură sunt privite ca principal motor de atragere a capitalului privat, de diversificare economică şi de consolidare a rolului strategic al municipiului Focşani în regiunea Moldovei.
Autorităţile locale consideră că noua autostradă schimbă fundamental poziţionarea judeţului pe harta investiţiilor, facilitând dezvoltarea logisticii, a industriei şi a serviciilor conexe transportului.
• Focşani, proiectat ca viitor hub logistic regional
Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, susţine că noua infrastructură rutieră a generat deja primele efecte economice, iar impactul va deveni semnificativ odată cu realizarea conexiunilor secundare.
Cristi Misăilă a scris pe Facebook: ”Autostrada Moldovei a transformat municipiul Focşani într-un hub logistic important care îşi va atinge potenţialul maxim odată cu realizarea drumului expres Focşani-Brăila. Prin asigurarea unei conectivităţi mai rapide, autostrada A7 ajută deja industria textilă locală care exportă 99% din producţie, ducând la reducerea timpului de livrare şi, implicit, a costurilor”.
Potrivit acestuia, administraţia locală a integrat noile perspective economice în strategia urbanistică a municipiului. Noul Plan Urbanistic General, aprobat în 2024, prevede extinderea zonelor dedicate investiţiilor productive.
Cristi Misăilă a precizat: ”Totodată, am ţinut cont de oportunităţile oferite de autostrada A7 atunci când am realizat noul Plan Urbanistic General (PUG), aprobat în 2024. Am atras în intravilanul municipiului 100 hectare în zona de nord-est a Focşaniului, fiind stabilite noi zone funcţionale pentru aceste suprafeţe unde pot fi realizate investiţii în spaţii de producţie, depozitare, servicii şi comerţ. Sunt zone dedicate activităţilor productive nepoluante, în apropierea autostrăzii A7, care deja atrag investiţii”.
Autorităţile municipale consideră că dezvoltarea infrastructurii logistice poate contribui la creşterea exporturilor locale, dar şi la atragerea de noi investiţii industriale, în special în sectoare cu valoare adăugată ridicată.
• Investiţii strategice la nivel judeţean
La nivelul administraţiei judeţene, strategia de valorificare a autostrăzii se concentrează pe pregătirea unor amplasamente destinate investiţiilor majore. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Nicuşor Halici, a anunţat că a făcut ”primul pas concret şi important pentru atragerea investiţiilor majore şi pentru dezvoltarea durabilă a judeţului”. Potrivit acestuia, un teren de peste 200 de hectare din comuna Vânători, aflat în promiximitatea Autostrăzii Moldovei, a fost transferat în domeniul public al judeţului pentru realizarea unor investiţii strategice.
Nicuşor Halici a anunţat pe Facebook: ”Am făcut încă un pas concret şi important pentru atragerea investiţiilor majore şi pentru dezvoltarea durabilă a judeţului. Terenul identificat în comuna Vânători are un potenţial strategic major, fiind amplasat în proximitatea municipiului Focşani şi a autostrăzii A7. Interesul antreprenorial confirmă că această zonă poate deveni un motor de creştere economică, cu impact direct asupra pieţei muncii şi economiei locale. În plus, valorificarea terenului va genera venituri atât pentru bugetul judeţului, cât şi pentru bugetul local al comunei Vânători”.
Acesta susţine că autorităţile judeţene derulează un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investitori, mizând pe dezvoltarea unor platforme economice integrate.
Nicuşor Halici a subliniat: ”Viziunea mea este clară: Vrancea trebuie să devină un judeţ atractiv pentru investitori - un judeţ care creează locuri de muncă şi oferă oportunităţi reale de dezvoltare economică, socială şi turistică. De aceea, am demarat un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investiţii la nivelul localităţilor şi am transmis un mesaj ferm mediului de afaceri: Vrancea este deschisă investiţiilor şi oferă sprijin real celor care vor să construiască aici”.
• Infrastructura, principal vector de dezvoltare regională
Specialiştii în dezvoltare regională arată că autostrăzile generează efecte economice semnificative, în special în zonele unde sunt corelate cu politici publice active privind urbanismul, dezvoltarea industrială şi atragerea investiţiilor.
În cazul Vrancei, poziţionarea geografică la intersecţia Moldovei cu Muntenia poate transforma judeţul într-un nod logistic important, facilitând conexiunile dintre nord-estul României, Capitală şi porturile maritime.
Nicuşor Halici, preşedintele CJ Vrancea, a adăugat: ”Ne reafirmăm rolul de partener deschis şi corect al mediului de afaceri, susţinând atât investitorii, cât şi comunităţile locale. Sunt convins că doar printr-un parteneriat real între administraţie şi mediul privat putem creşte calitatea vieţii vrâncenilor şi asigura o dezvoltare echilibrată a judeţului. Vreau investiţii sustenabile, locuri de muncă bine plătite şi un viitor economic solid pentru Vrancea”.
Autostrada Moldovei traversează judeţul Vrancea pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri, împărţiţi în mai multe tronsoane principale. O parte dintre acestea sunt deja finalizate sau în faze avansate de execuţie, iar restul se află în diferite etape de construcţie.
Tronsoanele principale care traversează judeţul includ sectoarele Buzău-Focşani şi Focşani-Bacău, elemente esenţiale ale coridorului rutier care asigură legătura rapidă cu Capitala şi cu nordul Moldovei. Finalizarea etapizată a acestor segmente permite deja reducerea timpului de deplasare între Vrancea şi Bucureşti, consolidând fluxurile comerciale şi mobilitatea forţei de muncă.
Prin integrarea A7 în reţeaua naţională de transport, Vrancea devine mai bine conectată cu Bucureştiul, cu zona portuară Galaţi-Brăila şi cu coridoarele europene de transport, creând premisele pentru dezvoltarea unor lanţuri logistice şi industriale competitive la nivel regional.
Pe de altă parte, Drumul expres Focşani-Brăila este privit de autorităţile vrâncene ca un proiect complementar Autostrăzii A7, care ar putea amplifica avantajele logistice ale judeţului Vrancea. Realizarea acestei conexiuni rutiere ar facilita accesul rapid către zona portuară şi către coridorul economic Dunărea-Marea Neagră, consolidând poziţia Focşaniului ca punct strategic de transport şi stimulând atragerea investiţiilor în sectoare precum industria, comerţul şi turismul.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru;
Stimată Doamnă, în această informație de presă se afirmă:
a. ”Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, susţine că noua infrastructură rutieră a generat deja primele efecte economice, iar impactul va deveni semnificativ odată cu realizarea conexiunilor secundare.”
- În ceea ce-l privește pe primarul Cristi Valentin Misăilă, deviza mea este ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”.
Această deviză se bazează pe acțiunea de falimentarea intenționată a ENET.
b. ”Nicuşor Halici a subliniat: ”Viziunea mea este clară: Vrancea trebuie să devină un judeţ atractiv pentru investitori - un judeţ care creează locuri de muncă şi oferă oportunităţi reale de dezvoltare economică, socială şi turistică. De aceea, am demarat un proces amplu de identificare a terenurilor disponibile pentru investiţii la nivelul localităţilor şi am transmis un mesaj ferm mediului de afaceri: Vrancea este deschisă investiţiilor şi oferă sprijin real celor care vor să construiască aici”.”
- În ciuda insistențelor mele, nu am aflat ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Dan, în afară de a crăpa lemne.
PS Despre prietenul Valentin Burlacu nu mai spun nimic.
CAPITOLUL I”
La acest capitol voi cita anumite paragrafe din alte scrieri, pe care le recomand ca să le citiți ÎMPREUNĂ cu consilierii PSD din CL Focșani, administratorul public al mun.Focșani, Cătălin Kanty Popescu și secretarul general al Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună(04.02.2026).
B*. Lipsa de reacție pe Messenger și Facebook față de mesajele publice prezentate la CAPITOLUL I”, pct. A”. și pct. B”., îmi confirmă teoria că, mun. Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin.
C*. M-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o persoană căreia i-am adresat un mesaj public, vizavi de EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care s-a manifestat, urmare a protestelor care au avut loc cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 din Piața Unirii - Focșani și care mi-a dat dreptate că TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ ”liberal”, Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio in integrum a permis urmașilor grofilor unguri să-și recupereze bunuri pentru care după Marea Unire de la 1918 au fost despăgubiți de statul român.
A”. ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (02.02.2026)
Legat de această sărbătoare creștină se impune să fac niște precizări:
a. Citez un comentariu pe care i l-am adresat prietenului special Valentin Burlacu:

<Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mâine, 02.02.2026, sărbătorindu-se Întâmpinarea Domnului, iar primarul Cristi Valentin Misăilă fiind un bisericos, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.
Mâine, 02.02.2026, sărbătorindu-se Întâmpinarea Domnului, iar primarul Cristi Valentin Misăilă fiind un bisericos, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.
Este vorba de putere, de exercitarea ei asupra maselor, nu de credință.
Vezi ca BOR vrea sa-i canonizeze pe unii dintre deținuții politici, pe asa-zisii ,,sfinți ai inchisorilor``.
O sa te duci sa i te închini lui Maniu., să-i pupi moastele.
Dacă s-o schimba regimul candva, comuniștii o să-i canonizeze pe ai lor.
Peste cateva generatii, timpul le va spăla păcatele la toți, vor deveni sfinți cu adevărat vrednici .
Religia, ca si istoria, este scrisă de cei invingatori.
Pupatorii de moaște au fost masa de manevra a politicienilor.
Este normal ca o minoritate de ,,trotinetiști``, de ,,tineri frumoși și lliberi` ce se vor progresisti să intre in contradicție cu gloata inepta cu creierul spălat cu credință și manipulare ideologică.”>
b. MESAJUL PUBLIC pe care l-ați transmis prin intermediul Facebook în data de 02.02.2026
”Cristi Valentin Misăilă
02.02.2026
”Astăzi, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ne amintim de întâlnirea binecuvântată dintre om și lumină, dintre credință și nădejde.

Pruncul Iisus este adus la Templu, iar lumina Sa devine făclie călăuzitoare pentru întreaga lume.
Este o zi a curăției sufletești, a rugăciunii și a recunoștinței, dar și un prilej de a ne opri din agitația zilnică și de a ne întoarce spre valorile care ne țin uniți: credința, familia și respectul față de aproape.
Să lăsăm lumina credinței să se reflecte în faptele noastre și să ne întâmpinăm unii pe alții cu respect, bunătate și dorința sinceră de a face bine.”
COMENTARII
Victorița Malinoiu
Ce frumos !.Felicitări prieten drag
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Când EXHIBIȚIONISTUL RELIGIOS, Cristi Valentin Misăilă, face astfel de urări, comentariul D-voastră este justificat.
Acest comentariu mă duce cu gândul la postacul ”orion”, care a pretins că este liber cugetător, dar când mă vedea pe mine pe stradă nu rezista și-și făcea cruce.
Atunci m-am îmbătat cu apă rece și am crezut că, pentru postacul ”orion” am devenit un ”Apostol Andrei de Țara Vrancei”.
M-am trezit din ”beție” atunci când, după ce ”armurierul principal” mi-a citit o scriere și mi-a spus:
- ”Directorul de la ENEL București a spus același lucru, pe care tu îl susții din anul 1990.”.
Urmare a acestei constatări, am trecut la ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea.
- Acțiunea a fost un succes!

c. Citez promo de la MESAJUL PUBLIC pe care i l-am transmis prietenului Valentin Burlacu cu ocazia zilei de 02.02.2026
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”NEPUTINȚA Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru pe care i-am dat-o și SENTIMENTUL de JENĂ” având
MOTTO: La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pricipiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Citez:
Azi, 02.02.2026, creștinii sărbătorind Întâmpinarea Domnului, s-a impus să-ți transmit prezentul mesaj public.
”SENTIMENTUL de JENĂ” precizat în titlul acestei scrieri, se referă la:
a. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care am fost un ”Osama bin Laden Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
b. Lipsa de reacție a intelectualității focșănene plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
c. EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de intelectualitatea focșănenă plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu ocazia manifestărilor din data de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
...........
CONCLUZII FINALE
A*. Vizavi de lipsa de reacție a intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită demnitate și a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” față de afirmația,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- un cititor fidel al scrierilor mele mi-a spus:
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
”Nu interesează pe nimeni!”
Cauzele acestei lipse de interes, în opinia mea, sunt:
a. Decimarea în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE a patrioților, care au făcut Marea Unire.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
C*. M-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o persoană căreia i-am adresat un mesaj public, vizavi de EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care s-a manifestat, urmare a protestelor care au avut loc cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 din Piața Unirii - Focșani și care mi-a dat dreptate că TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ ”liberal”, Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio in integrum a permis urmașilor grofilor unguri să-și recupereze bunuri pentru care după Marea Unire de la 1918 au fost despăgubiți de statul român.
Discuțiile directe pe tema celor 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE precizate în mesajul public de CAPITOLUL I”, pct.B”., se pot încadra în afirmația,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , uneori, tăcerea, lipsa de reacție poate fi determinată și de lipsa unei capacități de a da replică. Și, corb la corb nu-și scoate ochii.”
D*. Convingerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, este justificată prin precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nimeni nu poate fi mai inteligent, mai școlit, mai civilizat, mai competent ca un usr-ist.
Este cetățeanul model care construiește ,,Brave New World``.”
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva D ENIGRATORILOR mei și ”RĂZBOIUL” împotriva politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.”
E*. Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea și TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o IMAGINE FOARTE clară a rolului pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în acțiunea de DEVALIZARE a României.
F*. Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Pentru a putea face această demonstrație în instanță, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Această echipă de profesioniști este un fel de ”FATA MORGANA”, de aceea nu vreau să mai îmbăt cu apă rece și vreau niște precizări clare privind o COLABORARE COMPLEMENTARĂ.
G*. Astfel de scrieri sunt rezultatul unei anumite munci, iar efectul practic este zero.
Precizarea,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu despre ce ,, întrebări întrebătoare `` este vorba și nici nu-mi bat capul să aflu. Am treabă , măi Ulise.”,
- mă obligă să intru în silenzio stampa și să revin atunci când nu mai sunt sigur în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Până atunci continui prin discuții directe, ”JIHADUL” împotriva D
02.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise ,oameni inteligenți nu au ifose.
Am să dau un exemplu fost coleg prof de mate Mihai Toader.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Prietene, faptul că ai fost coleg cu ”prof de mate Mihai Toader”, nu înseamnă nimic.
Eu ți-am dat exemplu pe profesorii de matematică de la Liceul Unirea, Cornel Noană, Enache Pătrașcu și Dan Popoiu, care au făcut dintr-un liceu auto un liceu de frunte al țării.
Un profesor de matematică care nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, din punctul meu de vedere, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
Un exemplu concret de profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL, din punctul meu de vedere, este fostul inspector general de la ISJ Vrancea, prof.Daniela Gabriela Marchitan.
Stimate REVOLUȚIONAR Focșani, CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu este CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, în care era specialist Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!” și nici CATEGORIA VARAN - Dan Voiculescu, unde este specialist ”OMUL POLITIC” Cristian Zirna.
Matematica nu se poate compara cu ”limba gimnastică”, unde excelezi.
PS Prietenul special Valentin Burlacu știe de ce!

B”. SONDAJ care a fost un eșec
Presa locală pretinde că sunteți, într-un conflict cu președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, ale căror dedesubturi nu le cunosc și nici nu mă interesează.
În ceea ce-l privește pe președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, am făcut un sondaj, dar rezultatul acțiunii mele a fost un eșec total.
Citez:
”SONDAJ
Citez:
”SONDAJ
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni următoarea întrebare:
- De ce considerați că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului special Valentin Burlacu:
- De ce considerați că, intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au avut nicio reacție vizavi de precizarea prietenului special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” ?NOTA:
La scrierea ”LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu,
pe care am postat-o în data de 18.01.2026 pe Facebook, finalul este următorul:
”În opinia mea, sunt multe replici interesante pe care le-am primit, urmare a dialogului pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu și pe care le-am citat mai sus.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici,
a. A pretins că-l pasionează ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar între timp se pare că a uitat de acest lucru.
Am pasat problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani unor profesori de matematică, care prin intermediul consilierului PNL în CJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, să ajungă la președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. A afirmat: ”Educația incluzivă și protejarea dreptului la șanse egale pentru copii cu dizabilități rămân teme centrale pe agenda administrației județene.”
c. A demonstrat că MUSTEȘTE de CULTURĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce știe să facă la modul concret liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici?”
De ce consider că am autoritatea morală să adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE de mai sus:
1. Timpul a confirmat prin prețul MWh în România de 154 euro și 61 euro, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Ignorarea gândirii mele a condus la falimentarea ENET Focșani.
3. Nu sunt economist, dar am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
4. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au fost avansați în funcție.
Exemplu: ”liberalul” Eugen Ciorici și actualul director din Prefectura Vrancea, Eduard Bălănescu.
5. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, în acțiunea Psihiatria, prin care s-a vrut compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțineam.
6. Păstrând proporțiile, acțiunea Psihiatria poate fi comparată cu acțiunea prin care Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu, unde a și fost omorât pentru românismul lui.
7. Nu sunt jurist, dar modul în care am instrumentat dosarul din speța Mr.Gh.Pastia, poate fi considerat o teză de doctorat.
8. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că, pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
9. Deoarece am susținut două probleme tehnico - economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
10. Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
La scrierea ”LIPSĂ de PATRIOTISM, INCULTURA mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea” și un exemplu concret de efect al ȘCOLII COMUNISTE, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?” - Aurel Farcasanu,
pe care am postat-o în data de 18.01.2026 pe Facebook, finalul este următorul:
”În opinia mea, sunt multe replici interesante pe care le-am primit, urmare a dialogului pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu și pe care le-am citat mai sus.
Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici,
a. A pretins că-l pasionează ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar între timp se pare că a uitat de acest lucru.
Am pasat problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani unor profesori de matematică, care prin intermediul consilierului PNL în CJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, să ajungă la președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. A afirmat: ”Educația incluzivă și protejarea dreptului la șanse egale pentru copii cu dizabilități rămân teme centrale pe agenda administrației județene.”
c. A demonstrat că MUSTEȘTE de CULTURĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce știe să facă la modul concret liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici?”
De ce consider că am autoritatea morală să adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE de mai sus:
1. Timpul a confirmat prin prețul MWh în România de 154 euro și 61 euro, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. Mi s-a desfăcut DISCIPLINAR
Ignorarea gândirii mele a condus la falimentarea ENET Focșani.
3. Nu sunt economist, dar am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
4. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei care au contribuit la încercarea de legalizare a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, au fost avansați în funcție.
Exemplu: ”liberalul” Eugen Ciorici și actualul director din Prefectura Vrancea, Eduard Bălănescu.
5. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, în acțiunea Psihiatria, prin care s-a vrut compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțineam.
6. Păstrând proporțiile, acțiunea Psihiatria poate fi comparată cu acțiunea prin care Mihai Eminescu a fost internat la ospiciu, unde a și fost omorât pentru românismul lui.
7. Nu sunt jurist, dar modul în care am instrumentat dosarul din speța Mr.Gh.Pastia, poate fi considerat o teză de doctorat.
8. Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că, pentru susținerea a două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
9. Deoarece am susținut două probleme tehnico - economice, pe care timpul le-a confirmat și a refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
10. Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
20.01.2026 Ulise Grosu”
NOTA: În legătură cu precizarea prietenului Valentin Burlacu pe care am citat-o la începutul acestui SONDAJ, am solicitat public secretarului general al Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță și consilierului PSD din CL Focșani, av. Valentin Amăriuței, să vi-l tălmăceasă.
Deoarece nu ați avut nicio reacție vizavi de afirmația prietenului Valentin Burlacu, rezultă că posibilitățile pe care le aveți, nu v-a permis să vă dați seama cât de gravă este această afirmație care se pe LEGI nu pe BÂRFE.

C”. MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș
În data de 31.01.2026 i-am adresat un MESAJ PUBLIC liderului PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, dar care mi-a fost ignorat.
Citez cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE ale acestui mesaj public:
”CONCLUZII
În data de 31.01.2026 i-am adresat un MESAJ PUBLIC liderului PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, dar care mi-a fost ignorat.
Citez cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE ale acestui mesaj public:
”CONCLUZII
La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Acesta este motivul pentru care am citat în timp, diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, ca pe niște pasaje din Biblie.
Și prietenului special Valentin Burlacu îi citez diferite afirmații, iar conform principiului de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu am nici cea mai mică îndoială că, aceste afirmații nu corespund realității.
Așa cum am precizat, nu cunosc identitatea prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și nici nu mă interesează să-l aflu.
Singurul mod de comunicare cu prietenii mei, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este Facebook, deci, este vorba despre o COMUNICARE PUBLICĂ.
Acesta este motivul pentru care am citat în timp, diferite afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, ca pe niște pasaje din Biblie.
Și prietenului special Valentin Burlacu îi citez diferite afirmații, iar conform principiului de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu am nici cea mai mică îndoială că, aceste afirmații nu corespund realității.
Așa cum am precizat, nu cunosc identitatea prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și nici nu mă interesează să-l aflu.
Singurul mod de comunicare cu prietenii mei, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este Facebook, deci, este vorba despre o COMUNICARE PUBLICĂ.
A*. Circulă un zvon că, s-ar dori să se facă un ”troc” în sensul că, Republica Moldova să se alipească României, iar Ardealul să se alipească Ungariei.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda insistențelor mele ați ignorat comentariul:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE
- Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda insistențelor mele ați ignorat comentariul:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
B*. La punctul ”B” am citat un sondaj pe care l-am făcut și care a fost un EȘEC TOTAL.
Președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ordonanțele de Urgență ale Guvernului și Legea 165/2013 invocate de prietenul special Valentin Burlacu în comentariul citat la punctul ”A*”, au fost date înainte ca Nicușor Halici să fie președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, este implicat în acțiunea prin care ”ungurii au recăpătat Ardealul”, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu?
C*. La punctul ”C” am făcut niște precizări în legătură cu prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Ce știe să facă la modul concret prim-vicepreședintele PNL Vrancea și vicepreședintele CJ Vrancea, Ciprian Alexandru Epure
D*. Titlul punctului ”D” privind FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET nu este o vorbă de clacă, deoarece acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Din convingerea pe care ați demonstrat-o, că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a României, evidențiază NEPUTINȚĂ de a putea înțelege problemele tehnico-economice din domeniul energiei.
Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan Voiculescu, Cristian Zîrnă, absolvent de liceu sportiv și de ”facultate muncitorească” postdecembristă.
a. Cristian Zîrnă, care în legislatura trecută a CL Focșani a fost consilier PNL împreună cu consilierul Costel Bîrsan, cel cu care începând cu 2016 mă aflu în divergență tehnico-economică privind ENET Focșani, a spus că, ”Speța ENET a fost analizată, iar la mijloc a fost o decizie politică.”
Practic, din afirmația fostului consilier PNL din CL Focșani, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET a fost rezultatul unei înțelegeri PSD-PNL, aspect care din punctul meu de vedere este FOARTE GRAV.
b. Când am afirmat că, prejudiciul rezultat în urma falselor procese CUP-ENET trebuie să-l plătească cei vinovați de acest prejudiciu, UASCR-istul ”liberal” Eduard Lambrino, care a fost reprezentant AGA a CL Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am pătat imaginea lui IMACULATĂ de HABARNIST în probleme privind producerea și distribuția energiei electrice și termice.
c. Nu știu dacă în perioada în care director la ENET a fost ”liberalul” Manole Merchea sau ”liberalul” Cătălin Kanty Popescu a fost calat un motor Rolls Royce.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- CALAREA motorului Rolls Royce de la ENET de care au apărut niște informații în presă, a fost făcută urmare a unei înțelegeri PSD-PNL?
Președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea, Nicușor Halici, a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ordonanțele de Urgență ale Guvernului și Legea 165/2013 invocate de prietenul special Valentin Burlacu în comentariul citat la punctul ”A*”, au fost date înainte ca Nicușor Halici să fie președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Considerați că președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, este implicat în acțiunea prin care ”ungurii au recăpătat Ardealul”, de care face vorbire prietenul special Valentin Burlacu?
C*. La punctul ”C” am făcut niște precizări în legătură cu prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Ce știe să facă la modul concret prim-vicepreședintele PNL Vrancea și vicepreședintele CJ Vrancea, Ciprian Alexandru Epure
D*. Titlul punctului ”D” privind FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET nu este o vorbă de clacă, deoarece acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Din convingerea pe care ați demonstrat-o, că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a României, evidențiază NEPUTINȚĂ de a putea înțelege problemele tehnico-economice din domeniul energiei.
Practic, în acest domeniu vă situați la același nivel cu omul politic de CATEGORIA VARAN-Dan
a. Cristian Zîrnă, care în legislatura trecută a CL Focșani a fost consilier PNL împreună cu consilierul Costel Bîrsan, cel cu care începând cu 2016 mă aflu în divergență tehnico-economică privind ENET Focșani, a spus că, ”Speța ENET a fost analizată, iar la mijloc a fost o decizie politică.”
Practic, din afirmația fostului consilier PNL din CL Focșani, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET a fost rezultatul unei înțelegeri PSD-PNL, aspect care din punctul meu de vedere este FOARTE GRAV.
b. Când am afirmat că, prejudiciul rezultat în urma falselor procese CUP-ENET trebuie să-l plătească cei vinovați de acest prejudiciu, UASCR-istul ”liberal” Eduard Lambrino, care a fost reprezentant AGA a CL Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am pătat imaginea lui IMACULATĂ de HABARNIST în probleme privind producerea și distribuția energiei electrice și termice.
c. Nu știu dacă în perioada în care director la ENET a fost ”liberalul” Manole Merchea sau ”liberalul” Cătălin Kanty Popescu a fost calat un motor Rolls Royce.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- CALAREA motorului Rolls Royce de la ENET de care au apărut niște informații în presă, a fost făcută urmare a unei înțelegeri PSD-PNL?
E*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, mi-a permis să determin ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
I-am solicitat public inspectorului de matematică prof.Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, care la rândul domniei sale, din calitatea de consilier PNL să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce considerați că după modelul maximei revoluționare, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII, pe care le numește ”întâlniri informale” cu conducerea CUP Focșani?
F*. La punctul ”F” am citat o parte din dialogul pe care l-ați avut cu prietenul special Valentin Burlacu.
I-am solicitat public inspectorului de matematică prof.Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorului general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, care la rândul domniei sale, din calitatea de consilier PNL să o tălmăcească președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce considerați că după modelul maximei revoluționare, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII, pe care le numește ”întâlniri informale” cu conducerea CUP Focșani?
F*. La punctul ”F” am citat o parte din dialogul pe care l-ați avut cu prietenul special Valentin Burlacu.
Pe baza acestui dialog am ajuns la concluzia că, în relația cu D-voastră, prietenul special Valentin Burlacu a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”.
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am afirmat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi at îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am afirmat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Atunci cînd simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imedi
Deoarece am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ”finul” d-nei Mariana Simon pentru a se SPĂLA de RUȘINE, trebuie să-mi treacă proba de lucru.
Proba de lucru este să demonstreze la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, ”nu mai prezintă interes operativ”, dacă este să citez o expresie dragă postacului ”orion”, altfel stau lucrurile în cazul:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă.
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă.
b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
Cel mai mare DUȘMAN al meu s-a dovedit a-mi fi propriul frate, al cărui soție i-a spălat creierul și l-a convins că, este prostul meu și prostul familiei.
Cel mai mare DUȘMAN al meu s-a dovedit a-mi fi propriul frate, al cărui soție i-a spălat creierul și l-a convins că, este prostul meu și prostul familiei.
Acum are statut de prostul satului și prostul Primăriei Focșani, iar în curând va avea statutul de prostul județului.
Deoarece, în urmă cu circa doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, să-și lasă soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit, aceasta mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Se bârfește că, în această tărășenie ar fi o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Hotărârile de instanță și înscrisurile de care am amintit mai sus, au fost postate în timp pe blog, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că aceste scrieri sunt salvate.
Practic, eu nu șantajez pe nimeni cu nimic, dar pentru a-mi fi înțelese scrierile, un cititor trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii, calități pe care D-voastră ați demonstrat că nu le aveți.
Deoarece, în urmă cu circa doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, să-și lasă soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit, aceasta mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Se bârfește că, în această tărășenie ar fi o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Hotărârile de instanță și înscrisurile de care am amintit mai sus, au fost postate în timp pe blog, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că aceste scrieri sunt salvate.
Practic, eu nu șantajez pe nimeni cu nimic, dar pentru a-mi fi înțelese scrierile, un cititor trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii, calități pe care D-voastră ați demonstrat că nu le aveți.
Pentru a putea face demonstrația cu INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Nu am nicio certitudine în acest sens, dar este posibil să apară echipa de profesioniști cu care doresc să colaborez.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Considerați că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru și va demonstra la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”?
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
Nu am nicio certitudine în acest sens, dar este posibil să apară echipa de profesioniști cu care doresc să colaborez.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Considerați că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va trece proba de lucru și va demonstra la modul concret afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”?
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
G*. Consider că se impune să dezvolt precizarea făcută de prietenul Valentin Burlacu, pe care am citat-o la punctul ”G”.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
d. Dacă d-na Mariana Simon, se mândrește că, a dus costumul popular românesc al mamei sale la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, se pare că, pe D-voastră v-a convins cineva că ceangăii sunt unguri românizați nu români maghiarizați.b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
e. Citez un dialog pe care l-am avut cu prietenul special Valentin Burlacu:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
f. Concluzia D-voastră că sunt tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler pe care ați votat-o în Parlamentul României.
g. DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Când prietenul special Valentin Burlacu a făcut precizarea
”Toți au înțeles că Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamnă.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.”,
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
- a avut în vedere acțiunea prin care ați fost cooptat de către un SERVICIU STRĂIN?
Bănuiesc că aveți cunoștință de maxima, ”O cârtiță deconspirată, este o cârtiță moartă.”
Propunerea UDMR ca ”liberalul” Silviu Predoiu să fie șeful SRI spune multe, dar se pare că propunerea a căzut.
Sunt convins că-mi veți ignora aceste ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, dar cu o probabilitate foarte mare acestea vor fi subiect de bârfă în rândul cititorilor scrierilor mele.
31.01.2026 Ulise Grosu”
D”. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic
Despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani ați demonstrat un dezinteres total, iar acest lucru spune multe despre DISPREȚUL pe care îl aveți față de vrânceni, la modul general și față de focșăneni, în mod special.
Citez un comentariu în legătură cu acest subiect:
Citez un comentariu în legătură cu acest subiect:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
E”. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale
Citez din mesajul public pe care i l-am adresat prin intermediul Facebook, deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș:

- ”Din legislatura 2016-2020 a CL Focșani am intrat într-o divergență tehnico-economică cu consilierul UNPR Costel Bîrsan, deoarece eu susțineam că ENET trebuie să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică, cu ajutorul celor două motoare Rolls-Royce, iar consilierul Costel Bîrsan susținea că ENET este o gaură neagră.
Acum nu mai este un secret că, am avut dreptate în ceea ce am susținut.
- Dacă eu am avut dreptate în ceea ce am susținut, cine se face vinovat pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET Focșani?
”Aceasta-i întrebarea!”
Am precizat că pentru mine, ENET Focșani este la scară mică Sistemul Energetic Național al României, care a fost pus pe chituci de către Regimul Securist Postdecembrist.
Deoarece v-ați exprimat convingerea că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a Românie, în opinia mea, demonstrează mult amatorism în domeniu.
Acum nu mai este un secret că, am avut dreptate în ceea ce am susținut.
- Dacă eu am avut dreptate în ceea ce am susținut, cine se face vinovat pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET Focșani?
”Aceasta-i întrebarea!”
Am precizat că pentru mine, ENET Focșani este la scară mică Sistemul Energetic Național al României, care a fost pus pe chituci de către Regimul Securist Postdecembrist.
Deoarece v-ați exprimat convingerea că, în scurt timp se va rezolva problema energetică a Românie, în opinia mea, demonstrează mult amatorism în domeniu.
Consider că, fostul ministru PNL al Energiei, Virgil Popescu, trebuia arestat numai pentru falimentarea Termocentralei Mintia, dar MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL l-a făcut europarlamentar.”
F”. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene
1. Pe net circulă informația,
”Cristi Valentin Misăilă
01.02.2026
„Poştaşul Inimii“ vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!
Cele mai frumoase sentimente ale liceenilor focşăneni vor fi exprimate prin scrisorile transmise de „Poştaşul Inimii“. Proiectul derulat de Consiliul Local al Tinerilor (CLT) și finanțat de Primăria Municipiului Focșani, a ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție.
Proiectul va fi derulat în perioada 10-24 februarie 2026, în toate colegiile şi liceele din Municipiul Focșani.
O iniţiativă a tinerilor consilieri locali care încurajează interacțiunea între tinerii din colegii/ licee diferite prin intermediul scrisorilor, dezvoltarea abilităților creative, depășirea limitelor personale prin exprimarea sinceră a sentimentelor.
Proiectul are drept scop apropierea tinerilor prin modul cel mai vechi de comunicare, scrisoarea. Acest proiect determină liceenii să-și împărtășească sentimentele și afecțiunea față de persoanele importante din viața lor.
Calendarul desfășurării proiectului este următorul
10 februarie, fiecare colegiu/liceu primește câte o urnă care trebuie amplasată la vedere și două afișe, precum și un număr de plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”. Menționăm faptul că în urne sunt permise doar plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”.
11-19 februarie, liceenii vor putea depune scrisorile la urne. Pe acestea trebuie să apară numele complet, colegiul/liceul, precum și clasa destinatarului.
20 februarie, scrisorile vor fi preluate de către tinerii din Consiliul Local al Tinerilor și voluntarii CLT.
21-22 februarie scrisorile vor fi sortate de către membrii Consiliului Local al Tinerilor.
23-24 februarie reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor împreună cu voluntarii CLT vor înmâna scrisorile destinatarilor.
Proiectul se adresează doar elevilor claselor IX-XII din colegiile şi liceele municipiului Focșani.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene;
1. În anul 2017 d-na bibliotecar Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, să citească povești la adolescente de 16 ani.
Acțiunea a fost un mare succes.
2. Am rugat-o public pe d-na bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care:
a. Primarul Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, din calitatea de corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Specialista PSD Vrancea în probleme de CUP Focșani și ENET Focșani, Claudia Ionescu;
d. Postacul ”orion”,
- să-mi citească împreună scrierile mele postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
3. În toamna anului 2024, primarul Cristi Valentin Misăilă a pus profesorii și elevii din școlile focșănene să gândească la rece.
Această acțiune a fost determinată și de NEPĂSAREA demonstrată de:
a. Inspectorul general adjunct al ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței - consilier PSD în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
b. Inspectorul general al ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu - consilier PNL în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
4. Am urmărit SPIRITUL CIVIC al profesorilor de la Liceul nr.1, Focșani, Liceul nr.4, Focșani, Liceul Al.Ioan Cuza Focșani și Școala Incluzivă ”Elena Doamna Focșani”.
Rezultatul acestui studiu neprofesionist, dar direct, a fost că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută de IL Caragiale”.
5. Acțiunea primarului Cristi Valentin Misăilă prin care se vrea a fi ”„Poştaşul Inimii“, care vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!”, mi se pare de mare efect.
6. M-a REVOLTAT tratarea cu indiferență de către intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” a precizării:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
De asemenea, am fost încântat e EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care a fost prestat după manifestările cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
7. În prezent fac un studiu în legătură cu 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, pe care le-am ridicat în scrierea ”ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea””, pe care am postat-o în data de 31.01.2026 pe Facebook, iar prin mail la circa 200 de focșăneni.
M-a umplut de respect precizarea ta în legătură cu această acțiune a mea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mâine, 02.02.2026, sărbătorindu-se Întâmpinarea Domnului, iar primarul Cristi Valentin Misăilă fiind un bisericos, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.
”Cristi Valentin Misăilă
01.02.2026
„Poştaşul Inimii“ vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!
Cele mai frumoase sentimente ale liceenilor focşăneni vor fi exprimate prin scrisorile transmise de „Poştaşul Inimii“. Proiectul derulat de Consiliul Local al Tinerilor (CLT) și finanțat de Primăria Municipiului Focșani, a ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție.
Proiectul va fi derulat în perioada 10-24 februarie 2026, în toate colegiile şi liceele din Municipiul Focșani.
O iniţiativă a tinerilor consilieri locali care încurajează interacțiunea între tinerii din colegii/ licee diferite prin intermediul scrisorilor, dezvoltarea abilităților creative, depășirea limitelor personale prin exprimarea sinceră a sentimentelor.
Proiectul are drept scop apropierea tinerilor prin modul cel mai vechi de comunicare, scrisoarea. Acest proiect determină liceenii să-și împărtășească sentimentele și afecțiunea față de persoanele importante din viața lor.
Calendarul desfășurării proiectului este următorul
10 februarie, fiecare colegiu/liceu primește câte o urnă care trebuie amplasată la vedere și două afișe, precum și un număr de plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”. Menționăm faptul că în urne sunt permise doar plicuri personalizate cu sigla Consiliului Local al Tinerilor și numele proiectului “Poștașul Inimii”.
11-19 februarie, liceenii vor putea depune scrisorile la urne. Pe acestea trebuie să apară numele complet, colegiul/liceul, precum și clasa destinatarului.
20 februarie, scrisorile vor fi preluate de către tinerii din Consiliul Local al Tinerilor și voluntarii CLT.
21-22 februarie scrisorile vor fi sortate de către membrii Consiliului Local al Tinerilor.
23-24 februarie reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor împreună cu voluntarii CLT vor înmâna scrisorile destinatarilor.
Proiectul se adresează doar elevilor claselor IX-XII din colegiile şi liceele municipiului Focșani.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene;
1. În anul 2017 d-na bibliotecar Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, să citească povești la adolescente de 16 ani.
Acțiunea a fost un mare succes.
2. Am rugat-o public pe d-na bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care:
a. Primarul Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, din calitatea de corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Specialista PSD Vrancea în probleme de CUP Focșani și ENET Focșani, Claudia Ionescu;
d. Postacul ”orion”,
- să-mi citească împreună scrierile mele postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
3. În toamna anului 2024, primarul Cristi Valentin Misăilă a pus profesorii și elevii din școlile focșănene să gândească la rece.
Această acțiune a fost determinată și de NEPĂSAREA demonstrată de:
a. Inspectorul general adjunct al ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței - consilier PSD în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
b. Inspectorul general al ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu - consilier PNL în CL Focșani in legislatura 2020-2024;
4. Am urmărit SPIRITUL CIVIC al profesorilor de la Liceul nr.1, Focșani, Liceul nr.4, Focșani, Liceul Al.Ioan Cuza Focșani și Școala Incluzivă ”Elena Doamna Focșani”.
Rezultatul acestui studiu neprofesionist, dar direct, a fost că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută de IL Caragiale”.
5. Acțiunea primarului Cristi Valentin Misăilă prin care se vrea a fi ”„Poştaşul Inimii“, care vine în liceele şi colegiile din Municipiul Focşani!”, mi se pare de mare efect.
6. M-a REVOLTAT tratarea cu indiferență de către intelectualitatea focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” a precizării:
”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
De asemenea, am fost încântat e EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, care a fost prestat după manifestările cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026 de la Focșani.
7. În prezent fac un studiu în legătură cu 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, pe care le-am ridicat în scrierea ”ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE adresate unui OM POLITIC mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea””, pe care am postat-o în data de 31.01.2026 pe Facebook, iar prin mail la circa 200 de focșăneni.
M-a umplut de respect precizarea ta în legătură cu această acțiune a mea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suspiciunile tale sunt precum sexul virtual: există, dar nu e.
Totuși, el produce anxietate, dependență ,confuzie emoțională. Iată unde te duc.....suspiciunile!.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mâine, 02.02.2026, sărbătorindu-se Întâmpinarea Domnului, iar primarul Cristi Valentin Misăilă fiind un bisericos, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ti-am mai spus ca între Religie si Dumnezeu nu exista legatura.
Este vorba de putere, de exercitarea ei asupra maselor, nu de credință.
Vezi ca BOR vrea sa-i canonizeze pe unii dintre deținuții politici, pe asa-zisii ,,sfinți ai inchisorilor``.
O sa te duci sa i te închini lui Maniu., să-i pupi moastele.
Dacă s-o schimba regimul candva, comuniștii o să-i canonizeze pe ai lor.
Peste cateva generatii, timpul le va spăla păcatele la toți, vor deveni sfinți cu adevărat vrednici .
Religia, ca si istoria, este scrisă de cei invingatori.
Pupatorii de moaște au fost masa de manevra a politicienilor.
Este normal ca o minoritate de ,,trotinetiști``, de ,,tineri frumoși și lliberi` ce se vor progresisti să intre in contradicție cu gloata inepta cu creierul spălat cu credință și manipulare ideologică.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comentariul sus menționat mi-a fost șters de către doamna Coca.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Regret că d-na Coca Manolescu ți-a șters comentariul, dar eu l-am valorificat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Alexandra Tătaru
01.02.2026
Am găsit o scrisoare foarte veche, de la un băiat care mă plăcea pe vremea când eram liceeană (a rămas cu plăcutul ).
Am uitat de ea și am recitit-o mai devreme, înainte să plec la universitate, de curiozitate să constat dacă îmi mai amintesc ceva din acele rânduri.
Am citit acea scrisoare ca și cum ar fi fost pentru prima oară, însă, coincidență sau nu, scrisoarea se încheia cu două paragrafe interesante.
Primul era despre faptul că dacă nu am înțeles ce a vrut el sa scrie, "eu am sa recitesc acele rânduri peste ani și ani" și poate voi înțelege, , chiar așa, cum a trecut timpul, iar ultima frază era: "Mult succes, Alex, și să nu te impiedici de nimic în viață!" ...
Mulțumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!
M-am gândit mult dacă să scriu această introducere, dar nu puteam să nu o scriu, mi s-a părut că e potrivită mai ales că am în fața mea studenții de anul I, care dau primul examen cu mine, sunt foarte speriați și am vrut să-i încurajez cumva. Mult succes, dragii mei, să nu vă împiedice nimic să învățați, să luați note mari și să vă formați profesional!
P.S. nu au vrut să-i pozez! ”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, de ,,Tipatescu`` ce s-o fi ales? Dacă intra aceasta scrisoare pe mana lui ,,Catavencu``, prietenul dumneaei , ar fi votat pentru el șI pentru toate proiectele.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comentariul sus menționat mi-a fost șters de către doamna Coca.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Regret că d-na Coca Manolescu ți-a șters comentariul, dar eu l-am valorificat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Alexandra Tătaru
01.02.2026
Am găsit o scrisoare foarte veche, de la un băiat care mă plăcea pe vremea când eram liceeană (a rămas cu plăcutul ).
Am uitat de ea și am recitit-o mai devreme, înainte să plec la universitate, de curiozitate să constat dacă îmi mai amintesc ceva din acele rânduri.
Am citit acea scrisoare ca și cum ar fi fost pentru prima oară, însă, coincidență sau nu, scrisoarea se încheia cu două paragrafe interesante.
Primul era despre faptul că dacă nu am înțeles ce a vrut el sa scrie, "eu am sa recitesc acele rânduri peste ani și ani" și poate voi înțelege, , chiar așa, cum a trecut timpul, iar ultima frază era: "Mult succes, Alex, și să nu te impiedici de nimic în viață!" ...
Mulțumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!
M-am gândit mult dacă să scriu această introducere, dar nu puteam să nu o scriu, mi s-a părut că e potrivită mai ales că am în fața mea studenții de anul I, care dau primul examen cu mine, sunt foarte speriați și am vrut să-i încurajez cumva. Mult succes, dragii mei, să nu vă împiedice nimic să învățați, să luați note mari și să vă formați profesional!
P.S. nu au vrut să-i pozez! ”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, de ,,Tipatescu`` ce s-o fi ales? Dacă intra aceasta scrisoare pe mana lui ,,Catavencu``, prietenul dumneaei , ar fi votat pentru el șI pentru toate proiectele.
În rest, tot un oraș de provincie uitat de lume în care au avut alegeri cu promisiuni uitate de toți, dar mai ales de promitenti. . Dar vin altele, cu alte ,,scrisori``, dar aceleași personaje.
NOTA: Citez un schimb de replici de pe pagina de Facebook a d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru:
”Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , nu era genul acela de scrisoare.
NOTA: Citez un schimb de replici de pe pagina de Facebook a d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru:
”Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , nu era genul acela de scrisoare.
Era genul "eu sunt în armata, sunt bine, sănătos. Tu ce mai faci? Tot cu nasul în cărți?".
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , era o glumă, stimată doamnă!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , era o glumă, stimată doamnă!
Aveți grija ce elevi și studenți vă ies de pe băncile școlii, că s-a umplut țara de nevolnici!
Vă urez o noua săptămână minunată!
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , îmi dau toată silința, însă nu depinde doar de mine! Vă mulțumesc, asemenea!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău mi-a adus aminte de acțiunea d-nei senator Sorina Plăcintă, care în data de 11.09.2011 a venit la Focșani, pentru ca ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi să-și lanseze o carte în sala de ședințe de la ISJ Vrancea.
În fapt, d-na senator Sorina Plăcintă a venit să pună în scenă piesa ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale în regie proprie, să ironizeze presa, care nu a aflat că a fost în luna de miere și să rupă gura târgului cu noul soț, urologul-sexologul Viorel Bucuraș.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
- Doamna senator Sorina Plăcintă împreună cu ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi au înființat o ”FUNDAȚIE CREȘTINĂ”, despre care presa a spus că, la mijloc era un ”CUIBUȘOR de NEBUNII”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, să înțeleg că doamna nu-i un caz singular în zonă?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , îmi dau toată silința, însă nu depinde doar de mine! Vă mulțumesc, asemenea!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău mi-a adus aminte de acțiunea d-nei senator Sorina Plăcintă, care în data de 11.09.2011 a venit la Focșani, pentru ca ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi să-și lanseze o carte în sala de ședințe de la ISJ Vrancea.
În fapt, d-na senator Sorina Plăcintă a venit să pună în scenă piesa ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale în regie proprie, să ironizeze presa, care nu a aflat că a fost în luna de miere și să rupă gura târgului cu noul soț, urologul-sexologul Viorel Bucuraș.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
- Doamna senator Sorina Plăcintă împreună cu ”MINISTRUL PORNO” Theodor Baconschi au înființat o ”FUNDAȚIE CREȘTINĂ”, despre care presa a spus că, la mijloc era un ”CUIBUȘOR de NEBUNII”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, să înțeleg că doamna nu-i un caz singular în zonă?
Județul a mai avut și alte doamne zglobii în politică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cam așa stau lucrurile.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă primarul Cristi Valentin Misăilă se vrea a fi ”postașul inimii”, iată că și d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a găsit o scrisoare de dragoste din perioada în care era liceeană.
Cam stranie coincidență.
Despre modul în care Maestrul Arsenie Bocancea visa frumos și pretindea că,
”Atunci când este vorba despre d-na viceprimar Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”
- nu mai spun nimic.
Din calitatea mea de persoană, care după părerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, mi-a sărit în ochi precizarea:
”Multumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!”
- Consideri că printre ”mizerabilii” de care face vorbire d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, mă aflu și eu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cam așa stau lucrurile.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă primarul Cristi Valentin Misăilă se vrea a fi ”postașul inimii”, iată că și d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a găsit o scrisoare de dragoste din perioada în care era liceeană.
Cam stranie coincidență.
Despre modul în care Maestrul Arsenie Bocancea visa frumos și pretindea că,
”Atunci când este vorba despre d-na viceprimar Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”
- nu mai spun nimic.
Din calitatea mea de persoană, care după părerea liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, mi-a sărit în ochi precizarea:
”Multumesc, ..., m-am străduit, consider că până acum am reușit, mai am ceva de lucru cu mizerabilii!”
- Consideri că printre ”mizerabilii” de care face vorbire d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, mă aflu și eu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
Dacă erai habotnic , nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr sunt creștin nepracticant, dar precizarea, ”Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.”, ar putea să o facă invidioasă pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că aș trăi într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
Precizarea, ”cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, m-a făcut să devin nostalgic.
- Care este cauza acestei nostalgii?
Premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus că la bătrânețe, Maestrul Arsenie Bocancea va fi ”soprană” în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă, respectând o anumită maximă.
Maestrul Arsenie Bocancea a considerat că, premoniția mea nu poate avea tangență cu realitatea, dar după ”RECREȘTINAREA” forțată la care l-am supus, ar putea vedea altfel lucrurile.
Nu știu dacă atunci când ai afirmat, ” cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, ai avut în vedere maxima, ”La bătrânețe toate curvele cântă în corul bisericii.”, dar după cum vezi, ai vorbit de funie în casa spânzuratului.
Regret că d-na Coca Manolescu, în calitatea domniei sale de profesionist în istoria religiilor nu-și spune părerea despre această tărășenie.
Ar putea interveni și d-na Ioana Ichim, care l-a făcut KO pe țârcovnicul Vasile Bănescu, când acesta era purtător de vorbe la Patriarhia Română.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa ca, dacă ai fi în ,,bula compulsivă`` ,ai avea trecere in fata Domnului. Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de ingrijire si rugăciune. Doamnele să se roage pentru tine!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am analizat cu atenție comentariul și pot spune că m-ai scos din NOAPTEA MINȚII.
1. ”Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa că, dacă ai fi în ,,bula compulsiva`` ,ai avea trecere în fața Domnului. ”
a. Atunci când s-a vrut internarea mea forțată la Psihiatrie, fără a fi tulburat liniștea și ordinea publică și fără a fi o persoană înregistrat ca având probleme psihice, pentru a fi COMPROMIS, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, nu a fost vorba de niciun abuz.
b. Când am câștigat procesul cu statul român la CEDO în acțiunea Psihiatria, fără a apela la serviciul unui avocat, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că a fost o eroare juridică.
2. ”Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de îngrijire si rugăciune.”
a. Mă bucur că, așa cum pretinzi, sunt scutit de răspundere.
3. ”Doamnele să se roage pentru tine!”
a. Am insistat ca, d-na Victorița Malinoiu, d-na Sandina Voicu, d-na Coca Manolescu și d-na Ioana Ichim să se roage, pentru ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi poată trece proba de lucru și să scape de PEDEPSELE DIVINE care l-au năucit.
- Dacă ruga celor patru Doamne nu a fost primită în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, cum aș putea crede că, va fi primită în cazul meu?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr sunt creștin nepracticant, dar precizarea, ”Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.”, ar putea să o facă invidioasă pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că aș trăi într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
Precizarea, ”cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, m-a făcut să devin nostalgic.
- Care este cauza acestei nostalgii?
Premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus că la bătrânețe, Maestrul Arsenie Bocancea va fi ”soprană” în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă, respectând o anumită maximă.
Maestrul Arsenie Bocancea a considerat că, premoniția mea nu poate avea tangență cu realitatea, dar după ”RECREȘTINAREA” forțată la care l-am supus, ar putea vedea altfel lucrurile.
Nu știu dacă atunci când ai afirmat, ” cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!”, ai avut în vedere maxima, ”La bătrânețe toate curvele cântă în corul bisericii.”, dar după cum vezi, ai vorbit de funie în casa spânzuratului.
Regret că d-na Coca Manolescu, în calitatea domniei sale de profesionist în istoria religiilor nu-și spune părerea despre această tărășenie.
Ar putea interveni și d-na Ioana Ichim, care l-a făcut KO pe țârcovnicul Vasile Bănescu, când acesta era purtător de vorbe la Patriarhia Română.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa ca, dacă ai fi în ,,bula compulsivă`` ,ai avea trecere in fata Domnului. Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de ingrijire si rugăciune. Doamnele să se roage pentru tine!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am analizat cu atenție comentariul și pot spune că m-ai scos din NOAPTEA MINȚII.
1. ”Grosu Ulise, nebunii sunt fără prihană , așa că, dacă ai fi în ,,bula compulsiva`` ,ai avea trecere în fața Domnului. ”
a. Atunci când s-a vrut internarea mea forțată la Psihiatrie, fără a fi tulburat liniștea și ordinea publică și fără a fi o persoană înregistrat ca având probleme psihice, pentru a fi COMPROMIS, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, nu a fost vorba de niciun abuz.
b. Când am câștigat procesul cu statul român la CEDO în acțiunea Psihiatria, fără a apela la serviciul unui avocat, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că a fost o eroare juridică.
2. ”Canonul bisericesc îi scutește de răspundere.
În dreptul canonic persoanele fără discernământ nu sunt supuse pedepselor bisericești, nu sunt considerate vinovate moral, sunt privite ca persoane care au nevoie de îngrijire si rugăciune.”
a. Mă bucur că, așa cum pretinzi, sunt scutit de răspundere.
3. ”Doamnele să se roage pentru tine!”
a. Am insistat ca, d-na Victorița Malinoiu, d-na Sandina Voicu, d-na Coca Manolescu și d-na Ioana Ichim să se roage, pentru ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi poată trece proba de lucru și să scape de PEDEPSELE DIVINE care l-au năucit.
- Dacă ruga celor patru Doamne nu a fost primită în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, cum aș putea crede că, va fi primită în cazul meu?
CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă al acestui mesaj public, care este o provocare la o CONFRUNTARE PUBLICĂ având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, consider că am fost foarte clar.
Despre cele șapte puncte de la CAPITOLUL I nu mai am nimic de adăugat.
A*. Pe cine reprezint în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”?
În anul 2006 circa 700 de focșăneni m-au delegat prin semnătură, să aflu structura costurilor din care este format prețul la mc. de apă și canal facturat de CUP Focșani în mun.Focșani.
Nu știu câți dintre cei care m-au delegat prin semnătură, să aflu structura costurilor din care este format prețul la mc. de apă și canal facturat de CUP Focșani în mun.Focșani, au știut pentru ce au semnat, dar eu am știu pentru ce au semnat.

Dacă o parte dintre semnatari au trecut la cele veșnice, eu le respect semnătura.
În anul 2007 am contactat direct circa 100 experți contabili, membri ai CECCAR Vrancea și le-am cerut, ca în calitate de cetățeni ai mun. Focșani să semneze că, vor să afle structura costurilor din care este format prețul la mc. de apă și canal facturat de CUP Focșani în mun.Focșani.
Din circa 100 de experți contabili contactați, au semnat numai doi.
NOTA: A se vedea CAPITOLUL I”, pct. ”D”. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.

B*. MODA EXHIBIȚIONISMULUI RELIGIOS
La CAPITOLUL I” pct. ”A”. ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (02.02.2026)”, abordez problema EXIBIȚIONISMULUI RELIGIOS.
Faptul că ați mers cu trei popi să sfințiți tăierea a trei nuci la mormântului filantropului Mr.Gh.Pastia, după ce JUSTIȚIA, prin Judecătoria Focșani, a decis că este interzis să-i fac reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh.Pastia, demonstrează că sunteți primul EXHIBIȚIONIST RELIGIOS al mun.Focșani.
Precizez că acțiunea din speța Mr.Gh.Pastia a fost premeditată, iar urmare a modului în care am instrumentat acest dosar, poate fi considerat o teză de doctorat.
Cumnata mea, numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, a ajuns la concluzia că, soțul ei ”este prostul meu și al familiei”.

Urmare a acestei constatări, i-am respectat întocmai doleanța pentru ca ”soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei”.
După decesul părinților am convenit cu numitul Grosu Dănuț, pe care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, ca ieșirea din indiviziune să o facem pe cale amiabilă.
După ce președintele Marian Oprișan l-a angajat pe numitul Grosu Dănuț la Primăria Focșani, acesta nu mai vrea să ieșim din indiviziune pe cale amiabilă, așa cum am convenit ci pe cale judecătorească.
În urmă cu doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea.
Urmare a acestei solicitări numita Grosu Florina mi-a făcut plângere penală, iar efectul a fost creșterea coarnelor angajatului de la Serviciul Investiții din Primăria Focșani, numitul Grosu Dănuț.
Acum numitul Grosu Dănuț nu mai este prostul meu și prostul familiei, așa cum a pretins numita Grosu Florina, dar este prostul satului și prostul Primăriei Focșani.
Cu o probabilitate foarte mare în curând va fi și prostul județului.
Dorința mea, este să o determin, pe cale legală, pe numita Grosu Florina să dea cu subsemnatul, pentru a-și justifica plângere penală pe care mi-a făcut-o.
Precizez că și numita Grosu Florina stă foarte bine la capitolul EXHIBIȚIONISM RELIGIOS.

C*. La CAPITOLUL I” este pct. ”
B”. SONDAJ care a fost un eșec”
În ciuda insistențelor mele nu am reușit să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne.
Lipsa de reacție a politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
- m-a revoltat.
În ceea ce vă privește am solicitat public, ca această precizare a prietenului Valentin Burlacu să vă fie tălmăcită de secretarul Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță și de consilierul PSD din CL Focșani, av. Valentin Amariuței.
Despre av. Valentin Amăriuței vă pot spune:
a. În anul 2009, la alegerile pentru președintele României, a fost președintele secției de votare TRANZIT Autogara Focșani, iar eu am fost membru al comisiei.
b. După primul tur de scrutin, am spus celor care m-au delegat la secția de votare, că eu nu-l votez nici pe Geoană și nici pe Băsescu, iar dacă vor să mă schimbe de la secția de votare, să mă schimbe.
Deoarece nu am fost schimbat, am spus că dacă prind un turist electoral nu-l iert.
Prin metode specifice l-am informat pe președintele Marian Oprișan, că eu îmi anulez votul la prima oră la vedere, dar dacă prind un turist electoral nu-l iert.
c. După ce mi-am anulat votul, în nevinovăția lui, președintele secției de votare av. Valentin Amăriuței a făcut ca trenul.
d. Reprezentantul PSD la secția de votare, mă întreba pe mine, unde sunt votanții de la Vidra din primul tur?
e. Deoarece am prins un turist electoral prim-vicepreședintele PDL Vrancea, prof.Dan Popoiu, m-a întrebat:
- ”Ce-ai avut cu omul nostru?”
Replica mea a fost:
- ”Dacă individul care a venit să voteze de două ori este omul vostru, omul meu care este?”
f. Deoarece av.Valentin Amăriuței a câștigat un proces cu statul român la CEDO, Ziarul de Vrancea a publicat un articol foarte lung de primă pagină.
Și eu am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, dar presa locală nu a scris nimic.
g. Deoarece av. Valentin Amăriuței a încadrat o faptă greșit la un articol de lege, a fost luat la mișto de un judecător de la Curtea de Apel Galați că, și-a făcut reclamă în presa locală din Vrancea că a câștigat un proces la CEDO, dar nu știe să încadreze o faptă într-un articol de lege.
Pasivitatea pe care ați demonstrat-o vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o mai sus, în opinia mea, vă DESCALIFICĂ ca om politic.
În ciuda insistențelor mele nu am reușit să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne.
Lipsa de reacție a politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”- m-a revoltat.
În ceea ce vă privește am solicitat public, ca această precizare a prietenului Valentin Burlacu să vă fie tălmăcită de secretarul Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță și de consilierul PSD din CL Focșani, av. Valentin Amariuței.
Despre av. Valentin Amăriuței vă pot spune:
a. În anul 2009, la alegerile pentru președintele României, a fost președintele secției de votare TRANZIT Autogara Focșani, iar eu am fost membru al comisiei.
b. După primul tur de scrutin, am spus celor care m-au delegat la secția de votare, că eu nu-l votez nici pe Geoană și nici pe Băsescu, iar dacă vor să mă schimbe de la secția de votare, să mă schimbe.
Deoarece nu am fost schimbat, am spus că dacă prind un turist electoral nu-l iert.
Prin metode specifice l-am informat pe președintele Marian Oprișan, că eu îmi anulez votul la prima oră la vedere, dar dacă prind un turist electoral nu-l iert.
c. După ce mi-am anulat votul, în nevinovăția lui, președintele secției de votare av. Valentin Amăriuței a făcut ca trenul.
d. Reprezentantul PSD la secția de votare, mă întreba pe mine, unde sunt votanții de la Vidra din primul tur?
e. Deoarece am prins un turist electoral prim-vicepreședintele PDL Vrancea, prof.Dan Popoiu, m-a întrebat:
- ”Ce-ai avut cu omul nostru?”
Replica mea a fost:
- ”Dacă individul care a venit să voteze de două ori este omul vostru, omul meu care este?”
f. Deoarece av.Valentin Amăriuței a câștigat un proces cu statul român la CEDO, Ziarul de Vrancea a publicat un articol foarte lung de primă pagină.
Și eu am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, dar presa locală nu a scris nimic.
g. Deoarece av. Valentin Amăriuței a încadrat o faptă greșit la un articol de lege, a fost luat la mișto de un judecător de la Curtea de Apel Galați că, și-a făcut reclamă în presa locală din Vrancea că a câștigat un proces la CEDO, dar nu știe să încadreze o faptă într-un articol de lege.
Pasivitatea pe care ați demonstrat-o vizavi de precizarea prietenului Valentin Burlacu, pe care am citat-o mai sus, în opinia mea, vă DESCALIFICĂ ca om politic.
D*. SPEȚA ENET Focșani
La CAPITOLUL I”, este pct.”E”. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale”.
Orice comentariu legat de falimentarea intenționată a ENET, consider că este de prisos.
Atunci când d-na Marilena Șerbănuț vă era consilier, s-a gândit, urmare a consultării cu habarnistul Daniel Spătaru, să mă ia la mișto, atunci când a întocmit o adresă a Primăriei Focșani, prin care mi s-a răspuns la o petiție, care privea nerespectarea diagramei de temperatură și diafragmarea la livrarea agentului termic de către ENET la abonați.
De asemenea, d-na Marilena Șerbănuț și-a manifestat EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC, vizavi de acțiunea celor care l-au huiduit pe președintele intelectualității focșănene, Nicușor Dan.
Regret că nu mai locuiește în Focșani, ca să o pot întreb pe d-na economist Marilena Șerbănuț, care este cauza pentru care ENET a intrat faliment?
Numirea unor habarniști precum, Radu Nițu, Rodica T Boboc și Emanuel Gongu în CA a ENTEL, spune totul despre disprețul pe care îl aveți față de focșăneni.
E*. Speța fostului meu prieten, Bobiță

Este adevărat că, JUSTIȚIA, prin Judecătoria Focșani, a decis că, scara unui bloc de proprietari este domeniu public, dar speța fostului meu prieten Bobiță, demonstrează JOSNICIA de care sunteți capabil
De altfel, în opinia mea, singura D-voastră realizare ca primar al mun.Focșani, este brevetarea schimbării de sex la câinii maidanezi.
F*. Cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE
La CAPITOLUL I” este pct. ” C”. MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș”.
De la acest mesaj public am citat CONCLUZIILE, unde am precizat cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Imposibilitatea cititorilor scrierilor mele de a-și răspunde la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, mi-a lăsat un gust amar.
G*. SEMNUL RĂU, generat de încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE

Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
NOTA: MITUL Oprișan a constat, în răspunsul pe care îl primeam de la posibili angajatori.
Acesta era: ”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”
D-voastră când ați pierdut un examen la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan v-a angajat consilierul acestuia.
Presa locală a spus că, în relația cu președintele Marian Oprișan, ați încălcat a X a PORUNCĂ DIVINĂ.
Porunca a X a DIVINĂ: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
CAPITOLUL I” are pct. ”F”. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene”.
Vă urez mult succes cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună!

04.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Citez:
”Domnule Primar,
Azi, 04.02.2026, este Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Vă amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, v-a determinat să citiți povești la adolescente de 16 ani, iar acțiunea a fost un mare succes.
Atunci i-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, unde să-mi fie citite scrierile postate pe blog, ÎMPREUNĂ de:
a. Primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Claudia Ionescu, specialista PSD în probleme CUP Focșani și ENET:
d. Postacul ”orion”.
Acțiunea a fost un eșec
.........
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Prim-ministrul Ilie Bolojan, DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care conform afirmației pe care a făcut-o prietenului Valentin Burlacu, ”urinează împotriva vântului”
B. PNL, un partid de PENALI?
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Citez:
”Domnule Primar,
Azi, 04.02.2026, este Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Vă amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, v-a determinat să citiți povești la adolescente de 16 ani, iar acțiunea a fost un mare succes.
Atunci i-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, unde să-mi fie citite scrierile postate pe blog, ÎMPREUNĂ de:
a. Primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Claudia Ionescu, specialista PSD în probleme CUP Focșani și ENET:
d. Postacul ”orion”.
Acțiunea a fost un eșec
.........
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Prim-ministrul Ilie Bolojan, DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care conform afirmației pe care a făcut-o prietenului Valentin Burlacu, ”urinează împotriva vântului”
B. PNL, un partid de PENALI?
C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, care UMILEȘTE poporul român
D. Raed Arafat, care, în opinia prietenului Valentin Burlacu, ”și-a depășit demult limita de competență profesională”
E. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
F. Nicușor Dan, președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
G. Activistul PCR Radu Nițu, REPREZENTANTUL cetățenilor din cartierul Mândrești în CL Focșani și acțiunea prin care primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE
CAPITOLUL I”
La acest capitol voi cita anumite paragrafe din alte scrieri, pe care le recomand ca să le citiți ÎMPREUNĂ cu consilierii PSD din CL Focșani, administratorul public al mun.Focșani, Cătălin Kanty Popescu și secretarul general al Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună(04.02.2026).
CAPITOLUL II
CONCLUZII
.........
E*. Speța fostului meu prieten, Bobiță
Este adevărat că, JUSTIȚIA, prin Judecătoria Focșani, a decis că, scara unui bloc de proprietari este domeniu public, dar speța fostului meu prieten Bobiță, demonstrează JOSNICIA de care sunteți capabil
De altfel, în opinia mea, singura D-voastră realizare ca primar al mun.Focșani, este brevetarea schimbării de sex la câinii maidanezi.
F*. Cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE
La CAPITOLUL I” este pct. ” C”. MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș”.
De la acest mesaj public am citat CONCLUZIILE, unde am precizat cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Imposibilitatea cititorilor scrierilor mele de a-și răspunde la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, mi-a lăsat un gust amar.
G*. SEMNUL RĂU, generat de încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE
Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
NOTA: MITUL Oprișan a constat, în răspunsul pe care îl primeam de la posibili angajatori.
Acesta era: ”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”
D-voastră când ați pierdut un examen la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan v-a angajat consilierul acestuia.
Presa locală a spus că, în relația cu președintele Marian Oprișan, ați încălcat a X a PORUNCĂ DIVINĂ.
Porunca a X a DIVINĂ: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
CAPITOLUL I” are pct. ”F”. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene”.
Vă urez mult succes cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună!”
04.02.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene,
a. Am remarcat că ai intrat foarte bine în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, dar după cum poți constata, el nu a putut înțelege nimic.
b. Ar fi recomandat ca acest mesaj public primarul Cristi Valentin Misăilă să-l citească împreună cu administratorul public al mun.Focșani, Kanty Cătălin Popescu, d-na secretar general al Primăriei Focșani, Carmen Ghiuță și consilierii PSD din CL Focșani.
c. Deoarece consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, ”se pricepe la proști și are studii în acest sens”, ar fi bine ca această scriere să o citească cu colegii lui din PNL Vrancea.
d. Deoarece cititorii scrierilor mele au demonstrat că nu și-au putut răspunde la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, mi-a lăsat un gust amar.
e. Deși, am decis să intru în silenzio stampa cu tine, până nu-mi transmiți un mesaj clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, deoarece nu mă pot lua după FATA MORGANA, în acest mesaj public transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, în ceea ce te privește, am mai tras puțin spuza pe turta mea.
f. După cum se poate constata în ciuda insistențelor mele liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru nu m-a băgat în seamă.
De asemenea, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru mi-a ignorat și întrebarea cu privire la trecerea probei de lucru pe care i-am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea.
g. Așa cum ai intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei” în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îți recomand să intri în pielea postacului ”orion”, pentru a te simți mai tânăr cu 9 ani.
În urmă cu 9 ani propunerea mea cu brainstormig-ul în care primarul Misăilă, d-na Tătaru, postacul ”orion” și Claudia Ionescu să-mi citească împreună scrierile postate pe blog, a fost un eșec.
Tot eșec am avut și în acțiunea prin care am dorit ca liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni să-i facă o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, pentru a-l scoate din depresia în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Dacă acum ai organiza un braistorming, în care ai citi împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și d-na economist Marilena Șerbănuț, scrierile mele postate pe blog, consider că se vor rezolva multe lucruri.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Nicoleta Nicol, Mariana Simon, Mihai Vulpescu, Matei Ion, Ioana Ichim, Sandina Voicu, Virgil Teodorescu și alții;
- Considerați că prietenul special Valentin Burlacu îmi va respecta recomandarea din comentariul de mai sus și va intra în pielea postacului ”orion”?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF O femeie care râde ținând mâna la gură.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Acest GIF este mult prea cifrat pentru posibilitățile mele.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
La CAPITOLUL I, pct. G.2. s-au făcut următoarele comentarii:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , care sunt acele efecte invocate de primar?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , fă săpături!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am spus că, urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea.
Pentru aceasta nu trebuie să fac săpături.
”Săpături” poate să facă liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, stai la cotitură.....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu este normal să procedez așa?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , La tine nu-i normal, ce-i normal, este normal ce-ti convine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Este dreptul tău să crezi ce vrei.
Aștept să văd cum se va spăla Maestrul Arsenie Bocancea de rușine, în fața propriilor ochi,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Mizează prost.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Și eu cred același lucru.”

I. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
MOTTO: ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud.Vrancea, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” - Ulise Grosu
MESAJ PUBLIC transmis DENIGRATORILOR mei și politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”
Când am decis să ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, am anticipat că președintele Marian Oprișan va dispune să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
Desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă a fost dispusă de ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele.
De asemenea, eu nu am plecat câine surd la vânătoare, ci mi-am băgat un AS în mânecă.
AS-ul din mâneca mi l-a anulat cu mult amatorism procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
Desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă a fost dispusă de ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele.
De asemenea, eu nu am plecat câine surd la vânătoare, ci mi-am băgat un AS în mânecă.
AS-ul din mâneca mi l-a anulat cu mult amatorism procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
I. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
Citez un comentariu în legătură cu acest subiect:
”Coca Manolescu;
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
Stimată Doamnă, din punctul meu de vedere, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani s-a aplicat EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Procurorul Țîrlea Florin, care a mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani a ajuns prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar în prezent este consilierul președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
b. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
c. Juristul Eduard Bălănescu, care a întocmit niște adrese semnate de prefectul Ion Oprea, din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, în prezent este director sau secretarul Prefecturii Vrancea.
- În ceea ce mă privește, vă informez:
1. Deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
JUSTIȚIA a executat întocmai această dispoziție.
2. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
MITUL Oprișan constă în afirmația,
-”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”,
pe care o primeam, când îmi căutam un loc de muncă.
3. După ce am trecut probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, cu efect de pus cu botul pe labe, i-am dat și eu o probă de lucru.
Proba de lucru este, ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
- Liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru i-am explicat direct în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar calitatea domniei sale de dottore în științe economice și specialistă în ”flacara violet”, pe care a demonstrat-o la deschiderea unui an școlar la Liceul Auto Focșani, nu i-a permis să înțeleagă, cum stau lucrurile în ceea ce eu numesc a fi ” ESCROCHERIA de la CUP Focșani, EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic”.
II. JUSTIȚIA subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”
Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
III. PROMO de la scrierea pe care am postat-o pe Facebook cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Citez:
”Domnule Primar,
”Domnule Primar,
Azi, 04.02.2026, este Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Vă amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, v-a determinat să citiți povești la adolescente de 16 ani, iar acțiunea a fost un mare succes.
Atunci i-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, unde să-mi fie citite scrierile postate pe blog, ÎMPREUNĂ de:
a. Primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Claudia Ionescu, specialista PSD în probleme CUP Focșani și ENET:
d. Postacul ”orion”.
Acțiunea a fost un eșec.
Vă amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, v-a determinat să citiți povești la adolescente de 16 ani, iar acțiunea a fost un mare succes.
Atunci i-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, unde să-mi fie citite scrierile postate pe blog, ÎMPREUNĂ de:
a. Primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă;
b. Doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, corespondent al Ziarului de Vrancea;
c. Claudia Ionescu, specialista PSD în probleme CUP Focșani și ENET:
d. Postacul ”orion”.
Acțiunea a fost un eșec.
........
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Prim-ministrul Ilie Bolojan, DISTRUGĂTORUL ECONOMIEI și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care conform afirmației pe care a făcut-o prietenului Valentin Burlacu, ”urinează împotriva vântului”
B. PNL, un partid de PENALI?
C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, care UMILEȘTE poporul român
D. Raed Arafat, care, în opinia prietenului Valentin Burlacu, ”și-a depășit demult limita de competență profesională”
E. BANUL PUBLIC la discreția DERBEDEILOR POLITICI
F. Nicușor Dan, președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate
G. Activistul PCR Radu Nițu, REPREZENTANTUL cetățenilor din cartierul Mândrești în CL Focșani și acțiunea prin care primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE
CAPITOLUL I”
La acest capitol voi cita anumite paragrafe din alte scrieri, pe care le recomand ca să le citiți ÎMPREUNĂ cu consilierii PSD din CL Focșani, administratorul public al mun.Focșani, Cătălin Kanty Popescu și secretarul general al Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună(04.02.2026).
CAPITOLUL II
CONCLUZII
.........
E*. Speța fostului meu prieten, Bobiță
Este adevărat că, JUSTIȚIA, prin Judecătoria Focșani, a decis că, scara unui bloc de proprietari este domeniu public, dar speța fostului meu prieten Bobiță, demonstrează JOSNICIA de care sunteți capabil
De altfel, în opinia mea, singura D-voastră realizare ca primar al mun.Focșani, este brevetarea schimbării de sex la câinii maidanezi.
F*. Cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE
La CAPITOLUL I” este pct. ” C”. MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș”.
De la acest mesaj public am citat CONCLUZIILE, unde am precizat cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Imposibilitatea cititorilor scrierilor mele de a-și răspunde la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, mi-a lăsat un gust amar.
G*. SEMNUL RĂU, generat de încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE
F*. Cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE
La CAPITOLUL I” este pct. ” C”. MESAJ PUBLIC adresat deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș”.
De la acest mesaj public am citat CONCLUZIILE, unde am precizat cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE.
Imposibilitatea cititorilor scrierilor mele de a-și răspunde la cele 7 ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, mi-a lăsat un gust amar.
G*. SEMNUL RĂU, generat de încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE
Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
NOTA: MITUL Oprișan a constat, în răspunsul pe care îl primeam de la posibili angajatori.
Acesta era: ”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”
D-voastră când ați pierdut un examen la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan v-a angajat consilierul acestuia.
Presa locală a spus că, în relația cu președintele Marian Oprișan, ați încălcat a X a PORUNCĂ DIVINĂ.
Porunca a X a DIVINĂ: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
CAPITOLUL I” are pct. ”F”. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene”.
Vă urez mult succes cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună!”
NOTA: MITUL Oprișan a constat, în răspunsul pe care îl primeam de la posibili angajatori.
Acesta era: ”Dacă te angajez pe tine Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap.”
D-voastră când ați pierdut un examen la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan v-a angajat consilierul acestuia.
Presa locală a spus că, în relația cu președintele Marian Oprișan, ați încălcat a X a PORUNCĂ DIVINĂ.
Porunca a X a DIVINĂ: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
CAPITOLUL I” are pct. ”F”. Primarul Cristi Valentin Misăilă, „Poştaşul Inimii“, pentru elevele din liceele focșănene”.
Vă urez mult succes cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună!”
04.02.2026 Ulise Grosu
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentarii aferente
A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni
1. Pe net circulă informația,
Istorie la Culcare
04.02.2026
Personalități interzise / interzise să fie uitate - Ilie Lazăr
04.02.2026
Personalități interzise / interzise să fie uitate - Ilie Lazăr
2. Pe net circulă informația,
”Sorin Ungureanu
01.02.2026
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.

B. SUA acuză, Comisia Europeană se scuză
1. ”SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România”
2. ”Comisia Europeană respinge acuzațiile SUA privind influențarea alegerilor din România: „Acuzațiile sunt absurde și nefondate”
C. POSIBILITĂȚILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și ABUZUL judecătorilor de la CCR
1. ”Ce-a înțeles Nicușor Dan din Raportul american”2. Pe net circulă informația,
”Pentru plinute si grasute
05.02.2026
Curtea Constituțională a României a ajuns în centrul unei noi controverse după ce Toni Greblă, fost judecător la CCR, a declarat public că anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 nu a avut un temei legal solid.

D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?
1. ”Este PNL un partid de l*b*gii, așa cum ar fi spus Alina Gorghiu? Opinia unui președinte de CJ”
E. ANALIZA ECONOMICĂ a prietenului special Valentin Burlacu, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT politicienilor vrânceni și nu numai
1. Pe net circulă informația,
”Valentin Burlacu
05.02.2026
Cei care preamăresc măsurile de austeritate, poate recunosc public și ceea ce afirm pe baza informațiilor oficiale .

F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii”
1. ”EXCLUSIV România specialilor. Zero lei contribuție, dar pensie de peste 10.000 de euro pentru șase foști magistrați”
2. Pe net circulă informația,
”Secția de Poliție
03.02.2026
Polițistul reținut ieri la Arad în plină stradă, pentru luare de mită, lasă cu un gust amar atât în rândul lucrătorilor acestui minister și mă refer în special la polițiști, dar și în rândul cetățenilor.

G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă
1. ”Bolarzii de pe Bulevardul Unirii, din nou înlocuiți: revoltă civică în Focșani și explicațiile Primăriei”
2. ”Judecătoria Focșani impune restricții fără precedent: interdicție de apropiere față de Misăilă, Raluca Dan, Marian Oprișan și familiile lor”
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
Citez:
”România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare, susține Nicușor Dan.
În opinia sa, referirile la alegerile prezidențiale din 2024 prezentate în raport ”sunt strict descriptive și reflectă doar parțial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok”.
”Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În același timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție.
Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României”, arata el.
”Decizia CCR s-a fundamentat pe documentele care indicau fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați și vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei electorale, inclusiv în mediul online.
Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid”, mai spune președintele.
Potrivit lui, ”România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și trebuie respectate”.
”Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, ca și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici”, a conchis Dan, care n-a prezentat nici până acum mult promisul raport despre anularea alegerilor.
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic.
Din raport, cităm
”Comisia Europeană a luat cele mai agresive măsuri de cenzură în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024. În decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din luna precedentă, câștigate de puțin cunoscutul candidat populist independent Călin Georgescu, după ce serviciile de informații românești au susținut că Rusia l-a susținut pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.
Documentele interne TikTok prezentate Comitetului par să submineze această narațiune.
În documentele transmise Comisiei Europene, care a folosit acuzația nedovedită de interferență rusească pentru a investiga practicile de moderare a conținutului TikTok, TikTok a declarat că „nu a găsit și nici nu i s-a prezentat nicio dovadă a unei rețele coordonate de 25.000 de conturi asociate cu campania domnului Georgescu” – principala acuzație a autorităților de informații.
Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, rapoartele din mass-media care citau dovezi de la autoritatea fiscală a României au constatat că „presupusa campanie de interferență rusă fusese, de fapt, finanțată de un alt partid politic românesc. Însă rezultatele alegerilor nu au fost niciodată restabilite, iar în mai 2025, „candidatul preferat de sistem a câștigat președinția României în alegerile reprogramate”.”
COMENTARII
Grosu Ulise
”Cristian Mazilu
30.01.2026
Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea.
Videoclipul este cu președintele Nicușor Dan, care afirmă:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari. În realitate sunt mai mici.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Aceasta este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Am mai spus ca Nicusor Dan ar putea deveni cel mai bun președinte postdecembrist. Și îmi mențin părerea .
Eu consider că este greșit narativul că președintele ar avea probleme cognitive majore. Nicusor Dan este un om cu o mare capacitate analitică, cu capacitate remarcabilă de a înțelege concepte abstracte, de a rezolva probleme dificile si de a gândi în mod profund. Totuși, performanța intelectuală nu garantează întotdeauna o funcționare socială armonioasă, iar uneori apare un contrast puternic între abilitățile cognitive si comportamentul interpersonal. Este ceea ce observăm cu toții în aparițiile sale publice.
Nu pare în lumea lui, pare dezorientat.
Da, așa si este, deoarece el percepe realitatea altfel, mult mai profund.
Mediul politic si social este fluid, emoțional și adesea imprevizibil ceea ce-l obligă să se concentreze pe o analiza rationala, în detrimentul înțelegerii nuanțelor umane.
El pare dezorientat în situații sociale, nu pentru că ar fi lipsit de inteligență, ci pentru ca modul sau de procesare a informațiilor este orientat mai mult spre interior decât spre exterior.
Orice psiholog poate confirma ceea ce afirm.
În timp ce majoritatea oamenilor se bazează pe intuiție socială, pe citirea rapidă a contextului si pe empatie spontana, președintele pare să aibă nevoie de timp pentru a analiza chiar si interacțiunile simple.
Această analiză excesivă poate duce la întârzieri în luarea deciziilor sau în executarea sarcinilor, si asta nu din lipsa de competenta, ci dintr-o nevoie profundă de a înțelege totul în detaliu.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si la Primaria Generala.
Repet, nu este vorba despre o deficiență, ci despre o structură de personalitate care funcționează bine în contexte tehnice, dar care se confruntă cu provocări în situații interpersonale.
Nu comportamentul său social îl definește cu adevărat pe Dan .
Trebuie înțelegere și răbdare din partea poporului, și cu o echipa potrivită, cu roluri bine definite si cu un cadru care incurajeaza colaborarea, rigoarea lui intelectuala poate deveni un atu major pentru institutia prezidentiala si pentru țară.
Ne-am învățat cu personaje banale, multe sub nivelul mediu de inteligență.
Ăștia ne plac, cei ca noi sau chiar sub nivelul nostru cognitiv.
Nicusor Dan este altceva, este cu mult peste medie, de aceea pare ciudat.
Și, da nici el nu-i adaptat într-o lume mediocră.
Poate că nu o înțelege, dar are capacitatea să o înțeleagă.
Sunt convins că deciziile lui, chiar dacă vor veni cu intarziere ,vor fi cele mai bune.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ești cam inconsecvent în ceea ce afirmi, dar având calitate de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care pentru mine nu mai prezinți ”interes operativ”, aceste derapaje au mai puțină importanță.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , trebuie să mai ții și hangul gloatei. Nu, aceasta este părerea mea despre Nicusor Dan.
Despre omul politic , despre președintele Nicusor Dan mai putem discuta , dar punctual.
El veselește lumea, dar
,,Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Grosu Ulise; Băi ! Nu vă mai enervati . Nu vă mai dați la olimpic, oricum degeaba, nu i scoateți din cap părerile și convingerile intime nici cu forcepsul.
Grosu Ulise
Mihai Vulpescu; Prietene, Nicușor Dan este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Această INTELECTUALITATE FOCȘĂNEANĂ a demonstrat că, stă foarte bine la capitolul EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Extrapolează acest aspect la nivelul României și concluzionează.
Grosu Ulise, în curând o să afli de la știri.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani a impus-o în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarului general al CJ Vrancea, Raluca Dan, și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și ORDONANȚA procurorului Luminița Dogaru prin care prevederile Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 nu se aplică în mun Focșani” având
MOTTO: ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud.Vrancea, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC transmis DENIGRATORILOR mei și politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
PRECIZĂRI pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene,
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, categorie din care faci parte și tu, pentru mine ”nu mai prezintă interes operativ”.
Pe mine mă interesează:
a. DENIGRATORII mei pentru a afla ce i-a mânat în luptă:
b. Politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci, unu la unu.
....
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
B*. ”B. SUA acuză, Comisia Europeană se scuză”
- La subpunctul B.1., am citat un dialog pe care l-ai avut cu liderul USR al mun. Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Doamna Mariana Simon a insinuat că am stricat orzul pe gâște.
C*.”C. POSIBILITĂȚILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și ABUZUL judecătorilor de la CCR”
- Și la acest punct am lucrat cu materialul clientului, citând un dialog din perioada în care nu intrasem în silenzio stampa cu tine.
D*.”D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?”
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
E*.”E. ANALIZA ECONOMICĂ a prietenului special Valentin Burlacu, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT politicienilor vrânceni și nu numai”
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentarii aferente
A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni
1. Pe net circulă informația,
Istorie la Culcare
04.02.2026
Personalități interzise / interzise să fie uitate - Ilie Lazăr
Ilie Lazăr, supranumit „Cneazul Maramureșului” sau „Haiducul lui Maniu”, a fost o forță a naturii care a sfidat trei dictaturi, fiind definiția vie a loialității politice duse până la sacrificiul suprem.

El a fost interzis cu o furie specială de către regimul comunist nu pentru finețuri ideologice, ci pentru că reprezenta legătura organică, indestructibilă, dintre țăranul român și elita politică a Marii Uniri.
Cel mai tânăr semnatar al actului de la Alba Iulia din 1918, Lazăr a fost omul de acțiune care a eliberat Cernăuțiul cu mitraliera în mână, un erou popular cu o carismă electrică, capabil să ridice satele la luptă printr-un singur discurs.
Această popularitate uriașă l-a făcut „inamicul numărul 1” pentru comuniști, care știau că nu pot câștiga Maramureșul atâta timp cât Ilie Lazăr respira liber.
Arestat în 1947 în cadrul înscenării de la Tămădău, alături de mentorul său Iuliu Maniu, Lazăr a intrat în infernul concentraționar pentru o perioadă de 17 ani, trecând prin cele mai dure penitenciare: Sighet și Râmnicu Sărat. Ceea ce l-a făcut imposibil de uitat, chiar și în izolare, a fost vitalitatea sa legendară.

La Râmnicu Sărat, în „închisoarea tăcerii” unde deținuții nu aveau voie nici să șoptească, Ilie Lazăr a fost sufletul rezistenței.
Deși înfometat și bătut, el ciocănea neobosit în perete (folosind alfabetul Morse) mesaje de încurajare pentru ceilalți lideri țărăniști, povestind amintiri din tinerețe și refuzând să se lase doborât de depresie.
Gardienii îl pedepseau crunt, izolându-l la „neagra”, dar nu au reușit niciodată să-i frângă spiritul de haiduc.
Eliberat în 1964, bătrân și bolnav, dar neînfrânt moral, a trăit ultimii ani la Cluj, într-o sărăcie lucie, supravegheat pas cu pas de Securitate.

Casa sa modestă devenise loc de pelerinaj pentru tinerii care voiau să atingă istoria vie.
A murit în 1976, iar înmormântarea sa a fost o ultimă sfidare adusă sistemului: deși autoritățile au încercat să blocheze evenimentul, vechii țărăniști și maramureșenii au venit să-l conducă pe ultimul drum, cântând „Hristos a Înviat” sub privirele agenților.
Ilie Lazăr a fost interzis pentru că a demonstrat că un caracter de fier este mai puternic decât zidurile pușcăriei, rămânând până la capăt „o stâncă ce nu s-a clintit la nicio furtună”.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa au fost distruse REPERELE MORALE ale poporului român.
Mi-ar plăcea să cred că, vei înțelege, de ce nici măcar Dodo nu te-a băgat în seamă, când ai afirmat,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
PS Dacă simți nevoia, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa au fost distruse REPERELE MORALE ale poporului român.
Mi-ar plăcea să cred că, vei înțelege, de ce nici măcar Dodo nu te-a băgat în seamă, când ai afirmat,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
PS Dacă simți nevoia, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
2. Pe net circulă informația,
”Sorin Ungureanu
01.02.2026
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
”Sorin Ungureanu
01.02.2026
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască.
S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.
Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii [subl. n. – Red. Med.].
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, "nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate. Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.”
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român!

El ilustrează perfect observaţia că "un popor de oi naşte un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară.
Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să "tempereze" setea ei de înavuţire. Pe român nu-l interesează situaţia generală.
Dacă prin fin, nas, cumnat, amic etc. şi-a rezolvat păsul lui, restul ducă-se ştim noi unde! Moştenirea multiseculară a lui hatâr şi bacşiş a rămas atotputernică.
Cum să îndrepţi o ţară când cetăţenii ei se gândesc fiecare la sine, şi nu la binele comun?!
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.

Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al Naţiunii.”
Acad. Florin Constantiniu
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru;
Acad. Florin Constantiniu a decedat în anul 2012.
Așa stând lucrurile, prezenta afirmație a fost făcută cu circa 15 ani în urmă, iar acest lucru rezultă și din text.
Citez:
” Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate. Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.”
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român! El ilustrează perfect observaţia că "un popor de oi naşte un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să "tempereze" setea ei de înavuţire.”
- ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus despre mine că sunt cobai pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
Despre D-voastră același Maestru Arsenie Bocancea a spus:
”Când este vorba despre d-na viceprimar Alexandra Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”
a. ”Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate. ”
- Deoarece primarul Cristi Valentin Misăilă a pus în toamna anului 2024 profesorii focșăneni să gândească la rece, am avut posibilitatea să urmăresc în direct SPIRITUL CIVIC al profesorilor de la Liceul nr. 4 Focșani, Liceul nr.1 Focșani, Liceul Al.Ioan Cuza Focșani și Școala ”Elena Doamna” Focșani.
Spiritul civic al acestor profesori a demonstrat că, este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale.
b. V-a revoltat, deoarece am spus că, ați rezolvat problema ENET din calitatea de viceprimar al mun.Focșani printr-un dialog al surzilor cu directorul Manole Merchea.
Pe mine nu m-a deranjat că, mi-ați spus că, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
V-am solicitat public, ca în calitate de dottore în științe economice să analizați de ce ENET a intrat în faliment, în condițiile în care trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce.
c. În data de 04.02.2026 am postat pe Facebook scrierea,
ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.”
În data de 04.02.2026 fiind Ziua Internațională a Cititului Împreună, i-a solicitat prietenului Valentin Burlacu să intre în pielea postacului ”orion” și împreună cu D-voastră, d-na economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă să-mi citiți scrierile postate pe blog.
Din motive pe care nu le cunosc, prietenul special Valentin Burlacu a refuzat să intre în pielea postacului ”orion”, care este ”nașul” jurnaliștilor, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea.
De asemenea, am constatat că stați bine și la capitolul EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
- Pe indiferența cu care ați tratat precizarea:

1. Ziarul Cotidianul din data de 04.02.2026 a publicat articolul, ”SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România”.
Citez:
”Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA susține că instituția europeană a presat platformele online să cenzureze discursul politic. Oficialii americani afirmă că aceste acțiuni au vizat scrutine din mai multe țări europene, inclusiv din România. Documente noi pun la îndoială dovezile privind interferența rusă care a dus la anularea alegerilor prezidențiale românești din 2024.
Potrivit News.ro, Comisia americană susține că oficialii europeni s-au întâlnit cu reprezentanții rețelelor sociale înainte de cel puțin opt scrutine electorale. Aceste întâlniri ar fi avut scopul de a limita anumite mesaje politice în zilele dinaintea votului. Statele vizate de aceste practici începând cu anul 2023 sunt Irlanda, Franța, Olanda, Slovacia, Moldova și România.
„Se pare că interferenţa în alegeri este ceva obişnuit pentru Comisia Europeană. Înaintea a cel puţin opt scrutinuri din şase ţări europene, începând din 2023, Comisia s-a întâlnit cu reprezentanţii platformelor pentru a-i presa să cenzureze discursul politic în zilele dinaintea votului”, susţine Comisia Juridică pe reţeaua X.
Cazul alegerilor prezidențiale din România
Noile date arată că platforma TikTok nu a identificat dovezi ale unei campanii rusești coordonate pentru Călin Georgescu. Această acuzație a reprezentat motivul principal pentru care instanța din România a decis să anuleze rezultatele de la urne. Documentele nepublice menționate de oficialii americani contrazic varianta oferită inițial de autoritățile de la București.
„Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, afirmă Comisia Juridică.
Finanțarea campaniilor pe TikTok
Reprezentanții TikTok ar fi informat Comisia Europeană că nu există probe pentru o implicare a Rusiei în favoarea candidatului câștigător. Conform sursei citate, informațiile apărute ulterior indică o altă sursă de finanțare pentru clipurile video de pe platformă. Banii ar fi provenit, în realitate, de la un alt partid politic din interiorul României.
„De atunci, relatările publice au arătat că presupusa campanie rusească pe TikTok a fost finanţată, de fapt, de un alt partid politic din România”, mai susţine Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; LOVITURA de STAT din data de 06.12.2024 începe să-și arate adevărata față.
Matei Ion
Grosu Ulise; Doar vise aveți
Grosu Ulise
Matei Ion; Posibilități limitate!
Valentin Burlacu
Să înțeleg ca guru Georgescu cu cei 20 de zmei a vrut să dea o contralovitură de stat?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Deși, sunt în economie de cuvinte cu tine, deoarece nu te-ai pronunțat în legătură cu COLABORAREA noastră COMPLEMENTARĂ, nu te pot lăsa să te perpelești în NEȘTIINȚĂ:
Citez:
”Valentin Burlacu
Libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt.

Respectarea drepturilor altora, protejarea demnitatii umane și asumarea consecințelor propriilor acțiuni sunt elemente care transformă libertatea dintr-un simplu privilegiu într-o responsabilitate.
Trăim vremuri în care cenzură, manipularea informațională, supravegherea intruziva, discriminarea sau abuzul de autoritate, ne afectează libertatea.
Argumentele unora dintre politicienii de varf , aparent nobile – securitate, stabilitate, moralitate –lovesc libertatea direct si brutal prin abuz, prin nedreptate, prin discriminare.
Nimic nu-i mai periculos ca atunci când libertatea este atacată în numele binelui, când lanțurile sunt poleite cu promisiuni, iar oamenii nu mai văd ca sunt legați.
Au murit oameni pentru ca noi sa fim liberi, așa li s-a spus ca reproș pentru huiduieli.
Dar când votul ți se anulează deoarece nu a ieșit cine trebuia , când ți se interzice să votezi pe cine vrei tu, doar pe cine vor alții, când ți se interzice să evoci propriul trecut, libertate s-o fi numind?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , și noua ni s-a anulat turul 2, nu doar georgistilor, dar noi nu pângărim simbolurile naționale!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , și de ciudă, v-ați schimbat candidatul care ,,juca finala``, ca dovadă că aveți educație civică aleasă.
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , și noua ni s-a anulat turul 2, nu doar georgistilor, dar noi nu pângărim simbolurile naționale!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , și de ciudă, v-ați schimbat candidatul care ,,juca finala``, ca dovadă că aveți educație civică aleasă.
De aceea sunteți chintesența democrației, mândria națiunii. Unu-i USR...
P.S. Pentru modestă mea cultură, și președintele țării este un ,,simbol național``?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , de ciuda sau nu, trebuia să ne adaptăm.
P.S. Pentru modestă mea cultură, și președintele țării este un ,,simbol național``?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , de ciuda sau nu, trebuia să ne adaptăm.
Da, și președintele ales trebuie respectat, indiferent dacă ne place sau nu, până când se dovedește că subminează interesul național.
Dacă huiduim doar ptr că nu ne place fața lui este doar jigodism!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , nu știu de ce au huiduit, nu am fost prezent, dar poporul este nemulțumit de tot ce se petrece în țara asta pe linie sociala, economica si politica.

Politicienii au dus țara de râpă, nu poporul.
Poporul doar suportă consecințele. Și nu este drept.
Nu este corect ca cei care au greșit intenționat sau nu, să încerce să redreseze situația.
Nu au credibilitate. Ați înțeles acest lucru?
A huidui ,ca și a ovaționa, face parte din drepturi și libertăți.
Dacă nu există violență, este dreptul fiecăruia de a-și exprima opinia.
Faptul că nu acceptați și alte opinii, alte opțiuni, este îngrijorător, dovedește intoleranță la democrație.
Această ,,gloată`` pe care o persecutați că nu se conformeaza unei ideologi, nu acceptă anumite măsuri, că vrea să trăiască mai bine, liberă în propria țară, este cea care a dus si duce greul , pe ea se bazează existența acestei țări.
Voi ,politicienii, sunteți precum efemeridele, poporul este nemuritor.
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru,,,adaptarea `` la care faceți referire dovedește o anumită trăsătură de caracter, comuna grupului, ca dovada ca cei care se aseamănă, se adună.
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , a fost vorba despre un interes național, încă mai este!
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru, sunteți minunată! Țara va datorează mult pentru acest ...sacrificiu.”
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Sandina Voicu, Ioana Ichim, Victorița Malinoiu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Matei Ion, Mihai Vulpescu, Mariana Simon;
- Considerați că prietenul Valentin Burlacu, îmi va fi recunoscător pentru că l-am lămurit cum stau lucrurile cu ”contralovitura” de stat, prin comentariul de mai sus ?

Grosu Ulise; Nu!!!...
Mariana Simon
Grosu Ulise; Trist, dar...ADEVĂRAT!!!
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise; Stimabile, comisia americană nu contează pentru românia...

Poporul doarme nu-i interesează nimic.
Pe americani îi interesează minereul pe român nu.
Românul dacă are mămăligă, slănină ai țuică din pufoaica e Ok.

Urmărește așa zisele familie defavorizate bețivi și sex și mulți copii preluați de un stat traficant.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile, am redus România la Țara Vrancei unde sunt SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI, deci, nu fac teorii.
I-am solicitat prietenului special Valentin Burlacu să se pronunțe, dacă vrea să COLABORĂM COMPLEMENTAR, să prezinte un plan concret de acțiune, dar acesta este indecis.
În aceste condiții, continui să-mi fac singur numărul, chiar dacă șansa de câștig este sub 50%.

2. Site-ul Mesaju.ro din data de 04.02.2024 a publicat informația, ”Comisia Europeană respinge acuzațiile SUA privind influențarea alegerilor din România: „Acuzațiile sunt absurde și nefondate”.
”Simion Marian
4 februarie 2026
Comisia Europeană a respins miercuri, 4 februarie 2026, acuzațiile formulate de o comisie din Congresul Statelor Unite potrivit cărora ar fi intervenit în alegerile din România prin presiuni asupra platformelor de social media pentru a cenzura conținut politic, catalogându-le ca fiind „absurde și complet nefondate”.
Acuzațiile provin dintr-un raport extins publicat recent de Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA, dominată de aliați ai lui Donald Trump, care susține că Uniunea Europeană ar fi încercat, pe parcursul ultimului deceniu, să controleze discursul online și să influențeze alegeri din mai multe state membre, inclusiv din România. Documentul include afirmații potrivit cărora UE ar fi exercitat presiuni asupra rețelelor sociale pentru a elimina sau restricționa conținut politic înainte de scrutinuri electorale.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a calificat aceste afirmații ca fiind „nefondate” și a insistat că legislația europeană privind serviciile digitale — inclusiv Legea serviciilor digitale (DSA) — are ca scop protejarea libertății de exprimare și asigurarea unor alegeri libere și corecte, nu cenzurarea acestuia. El a subliniat rolul fundamental al libertății de exprimare în democrațiile europene și a respins ideea că UE ar fi constrâns platformele de social media la „cenzură”.
Replica Bruxelles-ului vine după critici intense din partea unor politicieni și foști oficiali americani și reflectă tensiunile în curs între Washington și instituțiile europene pe teme de reglementare digitală și libertate de exprimare online.
Comisia Europeană susține că practicile și regulamentele sale reprezintă printre cele mai robuste cadre legislative la nivel global pentru protejarea drepturilor fundamentale pe internet și respinge orice interpretare potrivit căreia ar fi vizat restrângerea libertății de opinie sau intervenția în procesele electorale ale statelor membre.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Matei Ion; Prietene, având posibilități limitate, aspect pe care l-ai constatat și tu, ți-aș fi recunoscător dacă mi-ai tălmăci și mie această informație de presă.
Mulțumesc anticipat!
Matei Ion
Grosu Ulise; Vrei să fii neutru ?
Grosu Ulise
Matei Ion; În mod normal, nu pot fi neutru, dar nici nu te pot obliga să-ți spui punctul de vedere.
Matei Ion
Grosu Ulise; SUA forțează indirect UE să devină o Federație Europeană. E bine sau e rău, rămâne de văzut.
Matei Ion
Grosu Ulise; Călin Georgescu Președinte ai noii Federației Europene. Cam asta se urmărește
Grosu Ulise
Matei Ion; Dacă așa stau lucrurile, într-adevăr problema îmi depășește posibilitățile.

1. Ziarul Cotidianu din data de 04.02.2026 a publicat articolul ”Ce-a înțeles Nicușor Dan din Raportul american”.Citez:
”România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare, susține Nicușor Dan.
În opinia sa, referirile la alegerile prezidențiale din 2024 prezentate în raport ”sunt strict descriptive și reflectă doar parțial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok”.
”Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În același timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție.
Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României”, arata el.
”Decizia CCR s-a fundamentat pe documentele care indicau fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați și vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei electorale, inclusiv în mediul online.
Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid”, mai spune președintele.
Potrivit lui, ”România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și trebuie respectate”.
”Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, ca și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici”, a conchis Dan, care n-a prezentat nici până acum mult promisul raport despre anularea alegerilor.
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic.
Din raport, cităm
”Comisia Europeană a luat cele mai agresive măsuri de cenzură în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024. În decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din luna precedentă, câștigate de puțin cunoscutul candidat populist independent Călin Georgescu, după ce serviciile de informații românești au susținut că Rusia l-a susținut pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.
Documentele interne TikTok prezentate Comitetului par să submineze această narațiune.
În documentele transmise Comisiei Europene, care a folosit acuzația nedovedită de interferență rusească pentru a investiga practicile de moderare a conținutului TikTok, TikTok a declarat că „nu a găsit și nici nu i s-a prezentat nicio dovadă a unei rețele coordonate de 25.000 de conturi asociate cu campania domnului Georgescu” – principala acuzație a autorităților de informații.
Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, rapoartele din mass-media care citau dovezi de la autoritatea fiscală a României au constatat că „presupusa campanie de interferență rusă fusese, de fapt, finanțată de un alt partid politic românesc. Însă rezultatele alegerilor nu au fost niciodată restabilite, iar în mai 2025, „candidatul preferat de sistem a câștigat președinția României în alegerile reprogramate”.”
COMENTARII
Grosu Ulise
”Cristian Mazilu
30.01.2026
Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea.
Videoclipul este cu președintele Nicușor Dan, care afirmă:
a. ”A scăzut puterea de cumpărare, dar cumpărăm cu 10% mai mult.”
b. ”Taxele sunt mai mari. În realitate sunt mai mici.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Aceasta este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Am mai spus ca Nicusor Dan ar putea deveni cel mai bun președinte postdecembrist. Și îmi mențin părerea .
Eu consider că este greșit narativul că președintele ar avea probleme cognitive majore. Nicusor Dan este un om cu o mare capacitate analitică, cu capacitate remarcabilă de a înțelege concepte abstracte, de a rezolva probleme dificile si de a gândi în mod profund. Totuși, performanța intelectuală nu garantează întotdeauna o funcționare socială armonioasă, iar uneori apare un contrast puternic între abilitățile cognitive si comportamentul interpersonal. Este ceea ce observăm cu toții în aparițiile sale publice.
Nu pare în lumea lui, pare dezorientat.
Da, așa si este, deoarece el percepe realitatea altfel, mult mai profund.
Mediul politic si social este fluid, emoțional și adesea imprevizibil ceea ce-l obligă să se concentreze pe o analiza rationala, în detrimentul înțelegerii nuanțelor umane.
El pare dezorientat în situații sociale, nu pentru că ar fi lipsit de inteligență, ci pentru ca modul sau de procesare a informațiilor este orientat mai mult spre interior decât spre exterior.
Orice psiholog poate confirma ceea ce afirm.
În timp ce majoritatea oamenilor se bazează pe intuiție socială, pe citirea rapidă a contextului si pe empatie spontana, președintele pare să aibă nevoie de timp pentru a analiza chiar si interacțiunile simple.
Această analiză excesivă poate duce la întârzieri în luarea deciziilor sau în executarea sarcinilor, si asta nu din lipsa de competenta, ci dintr-o nevoie profundă de a înțelege totul în detaliu.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si la Primaria Generala.
Repet, nu este vorba despre o deficiență, ci despre o structură de personalitate care funcționează bine în contexte tehnice, dar care se confruntă cu provocări în situații interpersonale.
Nu comportamentul său social îl definește cu adevărat pe Dan .
Trebuie înțelegere și răbdare din partea poporului, și cu o echipa potrivită, cu roluri bine definite si cu un cadru care incurajeaza colaborarea, rigoarea lui intelectuala poate deveni un atu major pentru institutia prezidentiala si pentru țară.
Ne-am învățat cu personaje banale, multe sub nivelul mediu de inteligență.
Ăștia ne plac, cei ca noi sau chiar sub nivelul nostru cognitiv.
Nicusor Dan este altceva, este cu mult peste medie, de aceea pare ciudat.
Și, da nici el nu-i adaptat într-o lume mediocră.
Poate că nu o înțelege, dar are capacitatea să o înțeleagă.
Sunt convins că deciziile lui, chiar dacă vor veni cu intarziere ,vor fi cele mai bune.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ești cam inconsecvent în ceea ce afirmi, dar având calitate de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care pentru mine nu mai prezinți ”interes operativ”, aceste derapaje au mai puțină importanță.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , trebuie să mai ții și hangul gloatei. Nu, aceasta este părerea mea despre Nicusor Dan.
Despre omul politic , despre președintele Nicusor Dan mai putem discuta , dar punctual.
El veselește lumea, dar
,,Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteți grăbiți și cinici și inculți și goi.`` -Adrian Păunescu”
Mihai VulpescuGrosu Ulise; Băi ! Nu vă mai enervati . Nu vă mai dați la olimpic, oricum degeaba, nu i scoateți din cap părerile și convingerile intime nici cu forcepsul.
Grosu Ulise
Mihai Vulpescu; Prietene, Nicușor Dan este președintele intelectualității focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Această INTELECTUALITATE FOCȘĂNEANĂ a demonstrat că, stă foarte bine la capitolul EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Extrapolează acest aspect la nivelul României și concluzionează.
2. Pe net circulă informația,
”Pentru plinute si grasute
05.02.2026
Curtea Constituțională a României a ajuns în centrul unei noi controverse după ce Toni Greblă, fost judecător la CCR, a declarat public că anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 nu a avut un temei legal solid. Greblă susține că în dosarul analizat de Curte nu au existat date sau probe clare care să justifice o decizie atât de drastică precum anularea scrutinului.
Comentariile lui vin într-un moment în care decizia CCR rămâne un subiect fierbinte în dezbaterile publice și politice din România, fiind invocată în numeroase rapoarte internaționale și critici venite din diverse tabere. Greblă a punctat că pentru anularea votului ar fi fost necesare motive mult mai clare și probe incontestabile, ceea ce, în opinia sa, nu s-ar fi regăsit în documentația pusă la dispoziția Curții.
Declarațiile fac parte dintr-un context mai larg de discuții despre decizia CCR și implicațiile ei asupra procesului democratic, cu voci care cer clarificări și transparență în modul în care s-au aplicat criteriile constituționale pentru a anula scrutinul. Greblă a subliniat că statutul și gravitatea deciziilor Curții necesită fundamentare juridică solidă, lucru care, în viziunea sa, ar fi lipsit în acest caz.
Această polemică reflectă tensiunile și disputele politice și juridice legate de anularea alegerilor din 2024, dar și discuțiile mai largi despre rolul instituțiilor constituționale în protejarea și interpretarea democrației în România.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Matei Ion; Prietene, dacă voi corobora această informație care circulă pe net, cu precizarea ta,
”Matei Ion
Bolojan mesaj pentru Călin Georgescu: nu se reiau alegerile
Un moment rar de normalitate instituțională:
Ilie Bolojan și Nicușor Dan spun același lucru, fără spectacol:
Raportul american nu este despre reluarea alegerilor din România.
Raportul american este despre libertatea de exprimare.
România apare contextual, nu ca stat pus la colț.”
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Matei Ion
Grosu Ulise; Nea Greblă prieten cu Călin Guru nu putea să zică altceva.
Grosu Ulise
Matei Ion; Dacă spuneai că,
”Nea Greblă despre care s-a spus că a primit mită niște capre, așa cu despre președintele CJ Iași, Costel Alexe, s-a spus că a luat mită tablă”, te-aș fi crezut.
PS Probabil că prietenul Valentin Burlacu te-ar putea crede.
Matei Ion05.02.2026

Matei Ion; Mulțumesc!
D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?
1. Site-ul Defapt.ro din data de 04.02.2026 a publicat informația, ”Este PNL un partid de l*b*gii, așa cum ar fi spus Alina Gorghiu? Opinia unui președinte de CJ”.
Citez:
Citez:
”Mircea Marian
Este PNL un partid de l*b*gii, așa cum ar fi spus Alina Gorghiu?

Opinia unui președinte de CJ:
„Dacă sunt misogini și labagii cei din acest partid, atunci întrebarea nu e ce sunt ei, ci de ce i-ai ales, stimată doamnă, de ce i-ai promovat, de ce ai depins de ei?”, a scris Alin Tișe, pe Facebook.
Tișe este președintele Consiliului Județean Cluj.
Este PNL un partid de l*b*gii, așa cum ar fi spus Alina Gorghiu?
„𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐚𝐛𝐚𝐠𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫?!?
(Prezentul text este un pamflet)
”Adevărul” a scăpat din guriță. Nu la o conferință. Nu într-un interviu. Ci, într-un moment de sinceritate pură a unei ”doamne” a politicii românești. O “lideră” liberală neobosită și-a descris colegii de partid (adică și pe mine!), „misogini și labagii”.
Nu știu care termen deranjează mai mult partidul?! Sau dacă deranjează!? Nu opoziția a spus asta. Nici măcar electoratul puțin, cât a mai rămas … A spus-o tocmai cineva la care unii nu se așteptau. Eu da: adică chiar cineva din partid!
Douăzeci de ani și mai bine i-a petrecut în funcții publice. Girate de misogini și labagii. Cu zero confruntări uninominale. Dar mereu cu aceeași echipă în spate. Aceeași “lăbuță”, de data asta ridicată pentru susținere prin vot! De către aceiași oameni, care „n-au contat pentru doamna”, dar au contat suficient cât s-o țină sus.
Dacă sunt misogini și labagii cei din acest partid, atunci întrebarea nu e ce sunt ei, ci de ce i-ai ales, stimată doamnă, de ce i-ai promovat, de ce ai depins de ei? De ce te-ai lăsat pe “lăbuța pricepută” a unor labagii!?
Este o poveste tristă despre cum poți urca decenii pe umerii cuiva și apoi să-l scuipi.
Nu este o insultă. E o radiografie. Eu așa mă simt în această “labagie colectivă”. Un partid în care liderii își disprețuiesc colegii, iar colegii acceptă disprețul în schimbul funcțiilor este, evident, un partid disprețuit și de electorat.
Acum, ”doamna” i-a numit, pătrunsă de revoltă și sensibilitate, “misogini și labagii”! Dar de mâine, obișnuită cu sforăria în care trăiește, va aduce votul tot pentru ei. Pe ideea că misoginii și labagii noștri sunt mai buni decât ai altora...
Pentru că, nu-i așa?, Partidul Labagiilor: un partid pentru (ne)liniștea doamnei!”, a scris Tișe. ”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Conform presei locale, la nivel de PNL Vrancea este o păruială între deputatul Ciobotaru Dragos și tandemul Valentin Resmerita- Ion Ștefan (Grindă), pe care eu nu-l comentez în niciun fel.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, spunea de o cooptare a D-voastră în PNL, atunci când Valentin Resmerita era președintele Organizației PNL mun.Focșani.
Citez:
a. ”Valentin Burlacu;
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
b. ”Valentin Burlacu;
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
c. ”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- ”Este PNL un partid de l*b*gii, așa cum ar fi spus Alina Gorghiu?”
Deoarece consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, avea scris la avatarul de pe pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are studii în acest domeniu, ar fi cel mai îndreptățit să răspundă la această întrebare, dar din motive întemeiate nu-l pot întreba pe el acest lucru.

România continuă să se împrumute la costuri foarte ridicate, apropiate de cele ale unor țări aflate în categoria „junk”, deși păstrează încă oficial ratingul investment grade.
Diferenta dintre evaluarea agentiilor de rating si perceptia reala a pietelor financiare devine tot mai vizibilă, iar investitorii tratează România ca pe un stat cu risc fiscal ridicat.
Analizele băncilor internaționale arată ca randamentele cerute României sunt similare sau chiar mai mari decât cele solicitate unor țări retrogradate deja în categoria „junk”, ceea ce indica o încredere scăzută în capacitatea statului de a-si corecta dezechilibrele bugetare.
În unele emisiuni de obligațiuni, România s-a împrumutat mai scump decât țări cu rating mai slab, precum Albania sau Turcia, semn ca piețele nu mai sunt convinse de stabilitatea si predictibilitatea politicilor fiscale românești.
Deficitul bugetar ridicat, aflat constant peste țintele asumate, reprezintă principalul factor care alimentează aceasta percepție negativă.
Cheltuielile publice cresc mai repede decat veniturile, iar măsurile de consolidare fiscală sunt adesea amânate sau insuficiente, ceea ce amplifica temerile investitorilor.
Deși agențiile de rating nu au retrogradat România în categoria „junk”, piețele financiare actioneaza ca si cum acest lucru s-ar fi intamplat deja, iar randamentele cerute la titlurile de stat reflectă un nivel de încredere tot mai scăzut.
În final, România nu este oficial o țară „junk”, dar costurile de împrumut arată ca investitorii o percep ca atare, iar riscul fiscal ridicat continuă să împingă dobânzile în sus, făcând finanțarea statului tot mai scumpă.
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru;
Stimată Doamnă, trăind într-o BULĂ COMPULSIVĂ, așa cum ați afirmat, nu-mi pot da cu presupusul despre analiza prietenului special Valentin Burlacu, pe care i-am citat-o.
În calitatea D-voastră de dottore în științe economice, cred că puteți să vă spuneți părerea despre această analiză.
Prietenul Valentin Burlacu a refuzat să intre în pielea postacului ”orion”, pentru ca împreună cu D-voastră, primarul Cristi Valentin Misăilă și d-na economist Marilena Șerbănuț să-mi citiți scrierile postate pe blog.
I-am solicitat public prietenului Valentin Burlacu să-mi spună dacă dorește o COLABORARE COMPLEMENTARĂ, iar el a dat-o pe după vișin, fiind de acord cu părerea D-voastră despre mine.
Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise Mai Ulise , cu tine alături orice demers este sortit eșecului.

Eu îmi văd de-ale mele, îți țin hangul, te mai agit, te mai ironizez, dar cam pe aici se invart relațiile noastre.
Ți-am mai spus ca nu ești frecventabil, ești doar de decor, sperietoarea aceea pusă în par cu care păsările s-au învățat si nu o bagă în seamă.
Nu știu ce urmărești tu, dar așa cum arată lucrurile, bați câmpii de ani buni despre tine si despre problemele tale existențiale .
Bula ta existențială nu-i exclus să fi fost interpretată corect de către doamna Tătaru si de mulți alții, care au afirmat sau care doar au gandit.
Așa că , folosește mai puțin, deloc ,dacă se poate persoana mea, nu mă cita în toate postările. Nu am nevoie de reclama.
Tu, din lipsă de idei, dai citate precum idolul tău, guru Georgescu.
Gândește cu capul tău! Poți?”
F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii”
F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii”
1. Ziarul Cotidianul din data de 05.02.2026 a publicat articolul ”EXCLUSIV România specialilor. Zero lei contribuție, dar pensie de peste 10.000 de euro pentru șase foști magistrați”.
Citez:
”Șase pensii care variază între 51.891 de lei și 59.233 de lei sunt date doar din bani care nu au legătură cu banii anii de contribuție, ci exclusiv din bugetul de stat.
Cotidianul prezenta săptămâna trecută situația celor mai mari zece pensii speciale. Toate ale unor foști magistrați, cea mai mare fiind de 69.343 de lei, suma brută. În aceste prime zece pensii speciale, venitul clasat pe locul șase avea zero lei de la Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS). Așadar, banii au venit de la bugetul de stat.
„Pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul asigurărilor, sociale de stat, iar diferența dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) și pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, explică pentru Cotidianul Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Conform datelor furnizate de CNPP pentru Cotidianul, situația cu zero lei din partea contributivă o întâlnim la alte cinci pensii din primele 20.
A 12-a cea mai mare pensie specială este de 56.447 și se bazează doar pe bani de la bugetul de stat. La fel și pensiile cu numărul 13 – 56.385 de lei, dar și a 16-a – 53.098 de lei.
Până la finalul „top 20” pensii speciale mai întâlnim două asemenea cazuri, în valoare de 52.335 de lei, respectiv 51.891 de lei. Pe de altă parte, 108.627 de lei, sumă brută pe o singură lună, este cea mai mare pensie din România, în timp ce a doua ajunge la 94.519 de lei, după cum a scris Cotidianul anterior.
Pensii speciale ale magistraților, pe maza CCR
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe pe tema pensiilor speciale pe 11 februarie, după mai multe amânări. După doar jumătate de oră de la începerea ședinței din 16 ianuarie, CCR a transmis că amână pronunțarea pe proiectul de reformă a pensiilor speciale, „având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei”.
De unde a venit cererea? Chiar ieri, Înalta Curte, condusă de Lia Savonea, a anunţat că a realizat o expertiză, cu ajutorul unui expert contabil, care ar arăta faptul că prin aplicarea proiectului Guvernului, pensia magistraţilor va fi mai mică decât cea pe contributivitate. Expertiza a fost trimisă la CCR și aceștia au nevoie să o studieze, după cum spun în comunicat.

Noul termen stabilit este 11 februarie”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Legat de această tărășenie, în opinia mea, primul care ar trebui să fie luat la întrebări, ar trebui să fie ”liberalul” Valeriu Stoica.
Până când TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ care au DEVALIZAT România, nu vor răspunde pentru faptele lor, nimic bun nu se va putea întâmpla în România.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Legat de această tărășenie, în opinia mea, primul care ar trebui să fie luat la întrebări, ar trebui să fie ”liberalul” Valeriu Stoica.
Până când TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ care au DEVALIZAT România, nu vor răspunde pentru faptele lor, nimic bun nu se va putea întâmpla în România.
2. Pe net circulă informația,
”Secția de Poliție
03.02.2026
Polițistul reținut ieri la Arad în plină stradă, pentru luare de mită, lasă cu un gust amar atât în rândul lucrătorilor acestui minister și mă refer în special la polițiști, dar și în rândul cetățenilor.
Însă... așa cum orice pădure are uscaturile ei, așa și printre noi mai sunt oameni care nu ne fac cinste.
Nu aruncați cu noroi și nu stigmatizati toți polițiștii pentru greșelile unora.
Majoritatea polițiștilor sunt oameni dedicați acestei meserii, profesioniști desăvârșiti și familiști convinși.
Majoritatea rezultatelor bune ale polițiștilor de zi cu zi, nu apar în spațiul public și chiar dacă ar apărea, n-ar avea același rating ca al unei fapte negative ca cea de ieri.
Pe de altă parte, problema aduce în prim plan dependența de jocurile de noroc și efectele nocive pe care acestea le au asupra vieții profesionale și familiale.
Polițistul reținut ieri, era un împătimit al jocurilor de noroc și avea datorii mari la foarte multe persoane.

Intrase într-un cerc vicios din care nu mai putea ieși dar care nu scuză fapta de care este acuzat.
COMENTARII
Grosu Ulise - citez:
”Valentin Burlacu
Când se reține/arestează un polițist sau militar in uniforma , din respect față de haină și instituție este deposedat de însemnele specifice, de grade.

Nu-i mai expuneți așa , fără să le luați/smulgeti epoleții, insigna sau ecusonul.
Nu instituția este problema, ci unii dintre angajații ei.”
G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă
1. Ziarul de Vrancea a publicat în data de 5 feb 2026 articolul, ”Bolarzii de pe Bulevardul Unirii, din nou înlocuiți: revoltă civică în Focșani și explicațiile Primăriei”.
Citez:
”Lucrări repetate, trafic restricționat și acuzații dure la adresa administrației locale. Primăria Focșani susține că intervențiile nu sunt plătite din bani publici.
Bolarzii de pe Bulevardul Unirii, între lucrări repetate, critici publice și explicațiile Primăriei Focșani
Bulevardul Unirii din Focșani revine în centrul atenției publice, după ce, pentru a nu știu câta oară, zona centrală a municipiului este afectată de lucrări de infrastructură care impun restricții de circulație. De această dată, este vorba despre înlocuirea bolarzilor montați la intersecțiile cu străzile Ștefan cel Mare și Unirea Principatelor, elemente urbane care, la scurt timp de la montare, s-au deteriorat și au devenit nefuncționale.
Subiectul a generat un val de reacții în spațiul public, după ce focșăneanul Constantin Petrișor, cunoscut pentru pozițiile sale critice față de administrația locală, a publicat o postare extrem de dură pe rețelele de socializare, în care acuză lipsa de profesionalism, improvizația și risipa în gestionarea lucrărilor de modernizare din municipiu.
„Cooperativa Munca în Zadar” – acuzații directe la adresa administrației locale
În mesajul său, Constantin Petrișor susține că problema nu este constructorul, ci proiectarea defectuoasă și acceptarea unor soluții tehnice total neadecvate pentru o arteră intens circulată precum Bulevardul Unirii. Acesta atrage atenția că bolarzii respectivi nu sunt proiectați pentru trafic greu și că mii de autovehicule care tranzitează zilnic zona produc un stres mecanic constant asupra echipamentelor.
„Unu’ sapă, altu-ngroapă. Unu’ asfaltează, altu’ îl taie. Asta-i paradigma de lucru în Focșani”, afirmă Petrișor, care amintește și alte exemple controversate de lucrări edilitare realizate în ultimii ani, de la capacele de plastic ale cutiilor de conexiuni, până la intervenții asupra Monumentului Unirii.
Criticile vizează, în principal, lipsa de viziune urbanistică, absența asumării responsabilității și repetarea acelorași greșeli, în condițiile în care zona respectivă ar fi fost spartă și refăcută de mai multe ori într-un interval relativ scurt.
Poziția Primăriei Municipiului Focșani: „Nu se cheltuie bani publici”
În replică la informațiile apărute în spațiul public, Primăria Municipiului Focșani a transmis marți, 3 februarie 2026, un comunicat oficial în care precizează că înlocuirea bolarzilor nu este realizată din bugetul local.
Potrivit administrației locale, prima lucrare nu a fost recepționată și nu a fost plătit niciun leu constructorului, deoarece bolarzii montați inițial erau deja deteriorați și nu funcționau conform cerințelor tehnice. În aceste condiții, firma executantă a fost notificată să refacă lucrarea din fonduri proprii, conform prevederilor proiectului tehnic.
Reprezentanții Primăriei dau asigurări că lucrările nu vor fi recepționate dacă nu vor respecta standardele de siguranță, calitate și funcționalitate și subliniază că pe durata intervențiilor traficul rutier se desfășoară alternativ, cu restricții temporare pe Bulevardul Unirii.
Trafic restricționat și nemulțumirea șoferilor
Restricțiile de circulație, intrate în vigoare de luni, 2 februarie 2026, afectează una dintre cele mai circulate artere din Focșani, generând încetiniri semnificative ale traficului, mai ales la orele de vârf. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să utilizeze rute alternative, acolo unde este posibil.
Situația readuce în discuție modul în care sunt planificate și implementate lucrările de modernizare urbană în Focșani, dar și necesitatea unei evaluări reale a utilității și durabilității investițiilor realizate în ultimii ani.
Ziarul de Vrancea va urmări evoluția lucrărilor și va reveni cu informații despre finalizarea intervențiilor și impactul acestora asupra traficului din zona centrală a municipiului.
Radu Tomescu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, așa cum bine știți în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, am numai două probleme tehnico-economice, respectiv, speța ENET și ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Problema ”bolarzilor” nu este un subiect, care să mă pasioneze.
Legat de precizarea, <Poziția Primăriei Municipiului Focșani: „Nu se cheltuie bani publici”>,
consider că este o glumă de 1 aprilie.
De asemenea, nu pot uita MINCIUNA primarului Cristi Valentin Misăilă, care a afirmat că, ”a fost nevoit să externalizeze întreținerea iluminatului public în mun.Focșani, deoarece nu a putut angaja un electrician autorizat.
Am propus majorității PNL-USR din legislatura 2020-2024 a CL Focșani, să facă o analiză economică a efectului externalizării activității de întreținerii a iluminatului public, dar nici D-voastră și nici liderul consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru, nu a fost în stare să facă acest lucru.
A făcut acest lucru contul ”Focșani, dragostea mea”, care conform afirmației prietenului special Valentin Burlacu, acum s-a rebrenduit.
D-voastră și cu liderul consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru, v-ați rezumat numai la a face spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII în cazul prețului la gunoiul menajer în mun.Focșani.

2. Ziarul de Vrancea din data de 4 feb 2026 a publicat articolul ”Judecătoria Focșani impune restricții fără precedent: interdicție de apropiere față de Misăilă, Raluca Dan, Marian Oprișan și familiile lor”.
Citez:
”Ordine de protecție la Focșani: un focșănean, sub interdicții față de primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, secretarul general al județului Raluca Tatiana Dan, ex-„baronul” Marian Oprișan și familiile acestora.
Decizii succesive ale Judecătoriei Focșani impun restricții ferme, inclusiv interdicția de a posta pe rețelele sociale
Un focșănean se află sub incidența mai multor ordine de protecție emise de Judecătoria Focșani, prin care instanța a stabilit măsuri restrictive clare față de mai multe persoane publice cunoscute din județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Conform hotărârilor pronunțate în luna ianuarie 2026, bărbatul are interdicția de a se apropia și de a lua legătura, direct sau indirect, cu primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, cu secretarul general al județului Vrancea, Raluca Tatiana Dan, precum și cu fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Interdicții ferme stabilite de instanță
În toate cazurile analizate, judecătorii au dispus măsuri de protecție pe o durată de 12 luni, care includ:
păstrarea unei distanțe minime față de persoanele protejate și membrii familiilor acestora;
interzicerea oricărui tip de contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau prin intermediul altor persoane;
comunicarea hotărârilor către structurile Poliției, în vederea monitorizării respectării măsurilor.
Interdicție rară: postările pe rețelele sociale
În cazul ordinului de protecție emis în favoarea fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, instanța a dispus o măsură suplimentară, mai puțin întâlnită în astfel de dosare:
interdicția expresă ca persoana împotriva căreia a fost emis ordinul să realizeze postări pe rețelele de socializare, inclusiv TikTok sau orice altă platformă de tip social-media, care să îl vizeze pe reclamant.
Judecătorii au arătat în dispozitivul hotărârii că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracțiune, fiind sancționată conform legii penale, cu pedeapsa închisorii.
Hotărâri executorii, fără somație
Ordinele de protecție sunt executorii de drept, fără somație și fără trecerea vreunui termen, iar copiile dispozitivelor au fost transmise, potrivit procedurii, atât structurilor Poliției Române, cât și instituțiilor competente pentru evidența persoanelor.
Hotărârile au fost pronunțate în camera de consiliu și puse la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, cu drept de apel în termenul prevăzut de lege.
Nicolae Manoliu”
COMENTARII
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Fără precedent în Vrancea. Urmezi...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă Judecătoria Focșani a decis că,
a. Scara unui bloc de proprietari este domeniul public(speța fostului meu prieten Bobiță);
b. Este interzis să-i fac reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh.Pastia(speța Mr.Gh.Pastia)
- decizia de care se face vorbire în acest articol de presă, în opinia mea, este o normalitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, instanța poate hotărî/decide orice. Judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru soluția în sine. Pentru contestare exista căile de atac.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este!
Dar în cazul hotărârilor definitive și irevocabile, cum stau lucrurile?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Instanțele dau soluții pe speță, nu fac neapărat dreptate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În discuție, cred că este MAFIA din JUSTIȚIE.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise Eu lucrez cu probe, nu cu bârfe. Ce este aceea ,,Mafia din Justitie``?

Cunoști persoane care ar aparține acestei ,,Mafii``? Asta-i bârfă mutată din fața blocului pe Facebook.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Ai început să nu mai vezi pădurea de copaci?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, iată, deja ai dovedit că am dreptate!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Tu mereu ai dreptate.
De ce crezi că, nu te-a băgat nici măcar Dodo în seama, în ciuda insistențelor mele, când ai afirmat:
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”?
Dacă ai intra în pielea postacului ”orion” și azi, 04.02.2026, cu ocazia Zilei Internaționale Cititului Împreună, ai citi împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă, d-na economist Marilena Șerbănuț și prof.dr.dr.Alexandra Tătaru scrierile mele postate pe blog, ai putea crește în ochii liderul USR al mun.Focșani.
PS De acest comentariu nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Măi Ulise , cu tine alături orice demers este sortit eșecului.

Eu îmi văd de-ale mele, îți țin hangul, te mai agit, te mai ironizez, dar cam pe aici se învârt relațiile noastre.
Ti-am mai spus că nu ești frecventabil, ești doar de decor, sperietoarea aceea pusă în par cu care păsările s-au învățat și nu o bagă în seamă.
Nu știu ce urmaresti tu, dar așa cum arată lucrurile, bați câmpii de ani buni despre tine si despre problemele tale existențiale .
Bula ta existențială nu-i exclus să fi fost interpretată corect de către doamna Tătaru și de mulți alții, care au afirmat sau care doar au gândit.
Așa că , folosește mai puțin, deloc ,dacă se poate persoana mea, nu mă cita în toate postările. Nu am nevoie de reclama.
Tu, din lipsa de idei, dai citate precum idolul tău, guru Georgescu.
Gândește cu capul tău! Poți?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă voi corobora precizările:
a.”Valentin Burlacu;
Bula ta existențială nu-i exclus sa fi fost interpretata corect de către doamna Alexandra Tătaru și de mulți alții, care au afirmat sau care doar au gândit.”
b. ”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, că doamna Malinoiu este politicoasa si tine la starea ta psihologică.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc că, m-ai scos din NOAPTEA MINȚII!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu te-am scos. Acest lucru nu cred ca mai este posibil.

Ești condamnat să rămâi în întuneric până la final.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic, dar comentariul tău, m-a dus cu gândul la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Gândirea acestuia vizavi de persoana mea a evoluat astfel:
a. În România nu există persoane neșantajabile;
b. Ai pierdut examenul de sifonar, care ți-ar fi adus multe avantaje.
c. Te manipulez fin, deoarece dacă te manipulez brusc, nu-mi execuți ordinul.
d. Fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că acesta este doar începutul.
Urmăresc cu atenție să văd, dacă maxima mea mioritică,
”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe Focșăneni!?”,
- va avea tangență cu realitatea.
Mi-ar plăcea dacă azi, 04.02.2026, vei intra în pielea postacului ”orion”, pentru a te simți mai tânăr cu 9 ani, și-mi vei citi împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și d-na economist Marilena Șerbănuț scrierea
”ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.””
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mă simt bine în pielea mea. Oricum, mulțumesc!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Fără comentarii!
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Toma Paun
Grosu Ulise; Pentru liniștea lor, aleșii să-și dea demisia urgent, cu toată admirația față de noi cei de jos,așa nu mai merge.
Grosu Ulise
Toma Paun Pasărea mălai visează și calicul praznicul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, această informație de presă, mă obligă să-ți fac niște precizări:
a. Mesajul public intitulat,
”ULISE GROSU - ”Într-o CONFRUNTARE PUBLICĂ cu primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca tema problemelor tehnico-economice pe care le am în DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, acesta în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.””,
- pe care i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă prin intermediul Facebook, azi, 04.02.2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, are la CAPITOLUL I, pct. ”C. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, care UMILEȘTE poporul român”.
b. Am afirmat și susțin că, am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
Replica pe care am primit-o la această afirmație, a fost:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”
c. Judecătoria Focșani a decis în speța fostului meu prieten, Bobiță, că scara unui bloc de proprietari este domeniu public.
d. Judecătoria Focșani a decis în speța filantropului Mr Gh.Pastia că, ESTE INTERZIS să-i faci reclamă în cimitir, celui care din banii proprii a construit Teatru și Ateneul din mun.Focșani.
Prin modul în care am instrumentat dosarul Mr.Gh.Pastia, acesta poate fi considerat o TEZĂ de DOCTORAT, deși, nu sunt jurist.
În dosarul Mr.Gh.Pastia, Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepășit ca avocat al diavolului, în relația cu mine.
e. S-a dorit compromiterea mea, printr-o internare forțată la Psihiatrie, deși, nu tulburasem în niciun fel liniștea și ordinea publică și nici nu sunt înregistrat ca având probleme psihice, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam și pe care timpul le-a confirmat.
În această speță am câștigat procesul cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, a fost o eroare juridică că, am câștigat procesul la CEDO.
f. I-am trecut instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea.
Proba de lucru, pe care i-am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea, este să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
g. Consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, dar pentru aceasta trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști.
Toate probele au fost postate pe blog, deci sunt publice.
Consider că a sosit momentul ca Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de profesioniști în psihologie umană, să demonstreze că mai știu să facă și altceva, nu numai să mă supună pe mine unui TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că este cea mai dură formă de stres.
Transformând TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ, au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
- Vă recomand să citiți comentariile de la prezentul articol de presă.

Te-am întrebat public, dacă dorești o COLABORARE COMPLEMENTARĂ, dar ai dat-o după vișin.
În aceste condiții, continui să-mi pun în aplicare propriul plan de acțiune, în care urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică,

”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”,
- va avea tangență cu realitatea.
Titlul și motto de la această scriere, consider că sunt foarte clare și nu are rost să ți le tălmăcesc.
În partea introductivă am făcut trei precizări, prin care am dorit să fiu foarte clar cu DENIGRATORII mei, pe care îi supun ”JIHADULUI” pentru a afla ce i-a mânat în luptă și cu politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
Am decis să intru în silenzio stampa cu tine, deoarece nu mi-ai răspuns clar la propunerea de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, condiție în care nu a mai avut un dialog la informațiile de presă și care circulă pe net, pe care le-am citat la CAPITOLUL I.
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
- va avea tangență cu realitatea.
Titlul și motto de la această scriere, consider că sunt foarte clare și nu are rost să ți le tălmăcesc.
În partea introductivă am făcut trei precizări, prin care am dorit să fiu foarte clar cu DENIGRATORII mei, pe care îi supun ”JIHADULUI” pentru a afla ce i-a mânat în luptă și cu politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
Am decis să intru în silenzio stampa cu tine, deoarece nu mi-ai răspuns clar la propunerea de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, condiție în care nu a mai avut un dialog la informațiile de presă și care circulă pe net, pe care le-am citat la CAPITOLUL I.
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
B*. ”B. SUA acuză, Comisia Europeană se scuză”
La subpunctul B.1., am citat un dialog pe care l-ai avut cu liderul USR al mun. Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Doamna Mariana Simon a insinuat că am stricat orzul pe gâște.
C*.”C. POSIBILITĂȚILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și ABUZUL judecătorilor de la CCR”
- Și la acest punct am lucrat cu materialul clientului, citând un dialog din perioada în care nu intrasem în silenzio stampa cu tine.
D*.”D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?”
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
E*.”E. ANALIZA ECONOMICĂ a prietenului special Valentin Burlacu, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT politicienilor vrânceni și nu numai”
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
- La acest punct nu am nimic de comentat.
G*.”G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă”
- Așa cum am mai spus, ”rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” de care ai făcut vorbire, mi-a lăsat un gust amar, deoarece am considerat că la mijloc este vorba despre o formă de NEPUTINȚĂ.
Dialogul pe care l-am avut la subpunctul G.2., consider că este foarte clar, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Regret că ai refuzat să fii mai tânăr cu 9 ani și să intri în pielea postacului ”orion”, pentru a-mi fi citit cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună scrierile postate pe blog, împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ciuda pasivității tale, sunt revoltat că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
În schimb politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și INTELECTUALITATEA focșăneană, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, au demonstrat EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC de înaltă clasă.

06.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani a impus-o în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarului general al CJ Vrancea, Raluca Dan, și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și ORDONANȚA procurorului Luminița Dogaru prin care prevederile Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 nu se aplică în mun Focșani” având
MOTTO: ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud.Vrancea, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC transmis DENIGRATORILOR mei și politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”
Citez:
CAPITOLUL II
CONCLUZII
PRECIZĂRI pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene,
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, categorie din care faci parte și tu, pentru mine ”nu mai prezintă interes operativ”.
Pe mine mă interesează:
a. DENIGRATORII mei pentru a afla ce i-a mânat în luptă:
b. Politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci, unu la unu.
....
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
B*. ”B. SUA acuză, Comisia Europeană se scuză”
- La subpunctul B.1., am citat un dialog pe care l-ai avut cu liderul USR al mun. Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Doamna Mariana Simon a insinuat că am stricat orzul pe gâște.
C*.”C. POSIBILITĂȚILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și ABUZUL judecătorilor de la CCR”
- Și la acest punct am lucrat cu materialul clientului, citând un dialog din perioada în care nu intrasem în silenzio stampa cu tine.
D*.”D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?”
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
E*.”E. ANALIZA ECONOMICĂ a prietenului special Valentin Burlacu, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT politicienilor vrânceni și nu numai”
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
- La acest punct nu am nimic de comentat.
G*.”G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă”
G*.”G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă”
- Așa cum am mai spus, ”rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” de care ai făcut vorbire, mi-a lăsat un gust amar, deoarece am considerat că la mijloc este vorba despre o formă de NEPUTINȚĂ.
Dialogul pe care l-am avut la subpunctul G.2., consider că este foarte clar, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Regret că ai refuzat să fii mai tânăr cu 9 ani și să intri în pielea postacului ”orion”, pentru a-mi fi citit cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună scrierile postate pe blog, împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ciuda pasivității tale, sunt revoltat că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
În schimb politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și INTELECTUALITATEA focșăneană, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, au demonstrat EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC de înaltă clasă.
06.02.2026 Ulise Grosu
Valentin Burlacu
Te-am rugat să nu mă mai citezi.

Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pe mine mă interesează să trag spuza pe turta mea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , treaba ta. Eu ți-am spus...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Având posibilități limitate, înțeleg ce pot.
PS Nu mă poți acuza de plagiat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , plagiat? Bietul de tine! Consultă un avocat!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
a. Acest mesaj public este adresat DENIGRATORILOR mei și politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
Deoarece ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deci, pentru mine nu mai prezinți ”interes operativ”, ți-am făcut un favor și la CAPITOLUL II, CONCLUZII, ți-am făcut niște precizări.
b. Ordinul de protecție pe care l-a dat Judecătoria Focșani, ar putea genera efectul bulgărelui de zăpadă, în condițiile devalizării economiei jud.Vrancea și a disprețului față de banul public pe care îl manifestă primarul Cristi Valentin Misăilă.
După ce Judecătoria Focșani a decis că scara unui bloc de proprietari este domeniul public(speța Bobiță), iar prin decizia dată în speța Mr.Gh.Pastia a eclipsat deciziile Tribunalelor Muncitorești din anii ”50, nu am mai contestat în instanță ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin care procurorul Dogaru Luminița a decis că în mun.Focșani nu se aplică prevederile Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 .
c. Acțiunea de întinerire cu 30 ani pe care în urmă cu 6 ani i-am aplicat-o d-nei Felicia Varzaru, a fost un eșec total.
Concluzia acesteia,
”Se amuză și fiica mea minoră de bazaconiile susținute de tine.”,
- o poți corobora cu faptul că, timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
d. Regret că nu ai putut învăța nimic din experiența d-nei Felicia Varzaru și pe cale de consecință, ai refuzat să fii mai tânăr cu 9 ani și să intri în pielea postacului ”orion”.
Dacă în Ziua Internațională a Cititului Împreună, care a fost în data de 04.02.2026, mi-ai fi citit scrierile postate pe blog împreună cu, liderul USR Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economistul Marilena Șerbănuț și primarul Crist Valentin Misăilă, altfel ar fi stat lucrurile.
e. Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat pe habarniștii, Dragomir Lucian și Guguiatu Sandu, să mă denigreze pe Facebook, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, unde, în opinia mea, este vorba despre FENOMENUL Pitești aplicat în domeniul economic.
f. ENET Focșani pentru mine este Sistemul Energetic Național al României la scară mică.
După părerea mea, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani cu, complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Este adevărat că, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ și nu sunt o enciclopedie ca domnia sa, dar acestea îmi sunt posibilitățile.
g. Trecând instant probele de lucru pe care Maestrul Arsenie Bocancea mi le-a dat, acesta pentru a se SPĂLA de RUȘINE trebuie să-mi treacă proba de lucru pe care i-am dat-o și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Nu cunosc motivul pentru care Judecătoria Focșani l-a PROTEJAT pe președintele Marian Oprișan, dar cred că se va afla.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Te-am rugat să nu mă mai citezi. Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.”,
mă duce cu gândul la maxima,
-”Capra oricât ar fi de râioasă, tot ține coada sus.”
- Dacă ești așa de meseriaș în domeniul juridic cum pretinzi, speculează rezultatele acțiunii prin care am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea și demonstrează o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Mariana Simon, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Coca Manolescu, Nicoleta Nicol, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Matei Ion și alți;
- Considerați că am fost clar cu prietenul Valentin Burlacu, în comentariul de mai sus?
Mariana Simon
Grosu Ulise; OK!
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimate revoluționar de Focșani,
Am sesizat că nu prea le ai cu cititul, dar stai bine la informații pe surse.
Dacă vei face un efort și ai să citești comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu, cred că vei putea face diferența între CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea și CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!) era specialist.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; În calitatea D-voastră de metis ardelean-muntean ați pretins că nu-i puteți înțelege pe moldoveni și pe cale de consecință, mi-ați refuzat oferta de colaborare pentru a scoate în evidență rolul nefast pentru poporul român al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Am făcut eu un studiu neprofesionist din care a rezultat că spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
Acad.Florin Constantiniu a spus:
” Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate.
Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.”
Vă rog să coroborați rezultatul studiului meu neprofesionis dar direct, pe care l-am făcut în rândul profesorilor focșăneni cu precizarea acad. Florin Constantiniu pe care am citat-o mai sus.
Concluzia vă aparține!
PS Deoarece acad.Florin Constantiniu a trecut la cele veșnice, nu se mai poate revolta că-l citez, așa cum se revoltă prietenul Valentin Burlacu.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, pe lângă sensibilitatea ta la nuri, cu ceva ani în urmă ai postat pe Facebook niște capre.
Care crezi că este motivul pentru care prietenul Valentin Burlacu a refuzat să fie mai tânăr cu 9 ani și să intre în pielea postacului ”orion”, dar respectă întocmai maxima, ”Capra oricât de râioasă ar fi, tot ține coada în sus.”?
Grosu Ulise;
”Valentin Burlacu
Înainte de ,,a se face om`` s-a făcut președinte. Asa-i la noi: faci liceul după facultate, facultatea după doctorat .....grădinița înainte de naștere.”
a. Citind constatarea ta, pe care ți-am citat-o mai sus, am înțeles de m-ai întrebat,

”Dacă sunt născut ca prințișorul la 14 luni?”.
b. Această scriere la CAPITOLUL I are pct. ”D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?”
Te informez că, postacul ”orion”, în a cărei piele ai refuzat să intri, vizavi de liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, m-a întrebat, dacă știu cântecul ”Raluca” în interpretarea lui Mihai Mărgineanu.
Nu am știut acest cântec, dar m-am documentat.
c. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
După cum precizat, în ceea ce te privește, gândul îmi zboară la maxima ”Oricât ar fi de râioasă capra, tot ține coada sus.”.
PS De acest comentariu nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Mariana Simon; V-am înțeles comportamentul a la Motanul Dănilă cu șoriceii, în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece ați pretins că v-a tratat ca pe o centuristă.
În ceea ce-l privește pe prietenul Valentin Burlacu, nu prea înțeleg de ce îi puneți emoticoane zâmbărețe pe rană?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , râde datorită

P.S. Îi place când ii pomenesti numele și, nu-i exclus, și atunci când nu uiți să-i spui că ,,maestrul`` a tratat-o ca pe o centuristă.
Efectiv, de fiecare dată când afirmi așa ceva, îi faci reclamă mascată.
Ai apucaturi de proxenet în rezervă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu comentez în niciun fel replica da, dar cred că d-na Mariana Simon te va pune cu ”botul pe labe”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă băga în borșul tău! Ce treaba am eu cu femeia?

Tu o tot pomenești și îi amintești de faptul că a fost tratată ca o centuristă.
Tu o cunoști, nu eu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
CAPITOLUL 7
ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap”
MOTTO: ”Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.” - Valentin Burlacu
MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
În perioada în care încercam să aflu ce ”hram poartă” Maestrul Arsenie Bocancea, am apelat la serviciul unor ”armurieri”.
Citez părerea a doi ”armurieri”:
a. ”Arsenie Bocancea nu găsea pe cineva mai bun ca tine, să-l promoveze.”
b. ”Ai ajuns un fel de drog pentru Arsenie Bocancea.”
Dacă se va corobora motto acestui mesaj public cu părerea celor doi ”armurieri” despre Maestrul Arsenie Bocancea, se va vedea de unde a rezultat titlul acestei scrieri.

Eșecul întineririi cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru pe care am încercat să o realizez în urmă circa 6 ani, am considerat că, a avut drept cauză întinerirea prea mare.
Întinerind-o cu 30 de ani pe d-na Felicia Varzaru am făcut să dea în mintea copiilor și de aici tot necazul.
Nu același lucru a fost valabil și în cazul acțiunii prin care am dorit să-l întineresc cu 9 ani pe prietenul Valentin Burlacu și să-l determin să intre în pielea postacului ”orion”.
În urmă cu 9 ani, după succesul pe care d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, l-a avut în acțiunea prin care l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă să citească povești la adolescente de 16 ani cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, am venit și eu cu o propunere.
I-am propus d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care să-i determine pe primarul Cristi Valentin Misăilă, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru - corespondent la Ziarul de Vrancea, specialistul PSD în probleme CUP Focșani și ENET, Claudia Ionescu, și postacul ”orion” să-mi citească împreună scrierile postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
Am propus ca în data de 04.02.2026, Ziua Internațională a Cititului Împreună, prietenul Valentin Burlacu să intre în pielea postacului ”orion” și împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economistul Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă să-mi citească scrierile postate pe blog.
Prietenul Valentin Burlacu a pretins că se simte foarte bine în pielea lui și a refuzat să intre în pielea postacului ”orion”, dar nu-i niciun bai.
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 06.02.2026 a avut următorul promo:
Valentin Burlacu; Prietene,
a. Ai afirmat,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
b. Mi-am propus ca prin intermediul consăteanului ec. Călugăru Gică se reduc ”Provincia Europeană Vrancea” la nivel de com Vizantea Livezi.
Din motive pe care nu le cunosc d-na Coca Manolescu și prietenul Nicu Vrinceanu l-au ”forjat” Călugăru Gică, iar efectul a fost că acesta m-a ejectat din lista de prieteni de pe Facebook.
c. Am avut noroc de d-na prof. Florentina Sandru, care m-a băgat puțin în seamă, citez:
” Florentina Sandru
Grosu Ulise deja v- am acordat prea multă atenție.”
d. Citez dialogul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
e. PNL-ista Alina Gorghiu a afirmat că PNL-ul este un partid de ”L*B*AGII*, iar această precizare a stârnit anumite controverse.
f. Consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii cu privire la depistarea proștilor.
Până acum nu am reușit să-l întâlnesc pe consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, pentru a-i afla părerea, despre ceea ce a afirmat, în opinia unora, ”salteluța” Alina Gorghiu?
g. Pe net circulă afirmația:
”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
COMENTARII
”Valentin Burlacu
S-a plătit asigurarea. Cu banii respectivi mai cumperi ceva arme pentru frații noștri de la răsărit. Cu coiful ce făceam?
- ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Este PNL un partid condus de agenți străini?
Grosu Ulise , spre deosebire de prost, nebunul mai are si momente de luciditate.
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
CONCLUZII FINALE
PRECIZĂRI pentru prietenul special Valentin Burlacu
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap”” având
MOTTO: ”Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:

Citez începutul și finalul acestei scrieri :
”În perioada în care încercam să aflu ce ”hram poartă” Maestrul Arsenie Bocancea, am apelat la serviciul unor ”armurieri”.

.......
F*. ”F. EFECTUL INCOMPETENȚEI CLASEI POLITICE din ROMÂNIA și acțiunea prin care președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE”
- Comentariile de la acest punct le recomand destinatarilor acestui mesaj public, să le citească cu atenție.
G*. ”G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ”
- Titlul acestui punct și cele două materiale prezentate cu comentariile aferente, ar trebui să-i dea de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
09.02.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Lucreția Dumbravă; Stimată Doamnă,
Din această scriere rezultă foarte clar că, la mijloc sunt PRINCIPII nu persoane.
Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în fața căruia sunt liber cugetător, vă pot spune că:
a. A demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
b. Mi-a spus că pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Deoarece nu am avut nicio legătură cu SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am nici cu SERVICIILE POSTDECEMBRISTE, nu am înțeles de ce s-a luat această decizie.
c. Deoarece avem păreri contradictorii cu privire la efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, cu câțiva ani în urmă ne-am cam păruit pe această temă.
Urmare a acestei păruieli, Maestrul Arsenie Bocancea a postat pe Facebook, coperta dosarului privind cercetarea țăranilor de la Răstoaca, care s-au opus colectivizării forțate.
Am întrebat două persoane, care au avut relații de serviciu cu SECURITATEA COMUNISTĂ, câte persoane din SERVICII au acces instant la arhiva electronică a SECURITĂȚII COMUNISTE.
Mi s-a răspuns că, FOARTE PUȚINE la nivel de țară.
Maestrului Arsenie Bocancea și presupușilor lui specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, le-am acordat statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenul special Valentin Burlacu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, si-l consider un colaborator al Maestrului Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Nicu Vrinceanu, Virgil Teodorescu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim, Coca Manolescu, Ioana Ichim, Virgil Teodorescu, Sandina Voicu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon și alți;
Stimați prieteni speciali,
În comentariul de mai sus, i-am precizat public d-nei Lucreția Dumbravă, ceea ce-i puteam spune și în cadrul unei discuții particulare.
a. Am sesizat că, prietenul Radu Viorel Ursache a început să spună că, nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase, dar la statutul lui de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” poată să spună ce vrea.
b. Deși, acest mesaj public este adresat unor prieteni din lumea reală, în precizările de la CAPITOLUL II, consider că am fost foarte clar cu prietenul special Valentin Burlacu.
c. De asemenea, la punctul CAPITOLUL II, pct. G*., am lămurit și situația, în opinia mea, mai mult decât delicată în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu mi-am făcut iluzia că, prietenii din lumea reală, își vor spune părerea despre acest mesaj public, dar nu mă așteptam ca să fiu ignorat și de prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Deoarece ai refuzat să-mi comunici un plan comun de acțiune, voi continua să-mi aplic în practică propriul plan de acțiune, pe care l-am făcut public.
RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, deși a fost total inegal din punct de vedere al raportului de forțe, prin ”RECREȘTINAREA” forțată a ”finului” d-nei Mariana Simon, am realizat ”pohta ce-am pohtit”.
Legat de acest RĂZBOI PSIHOLOGIC am să fac niște precizări.
1. Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care mi-a spus că sunt ”cobai”, au demonstrat că știu totul despre mine, iar eu habar nu am cine sunt și nici nu mă interesează.
2. Planul meu de acțiune în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” s-a învârtit în jurul postacului ”orion”.
3. Ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale postacului ”orion”, pentru a putea dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
4. În DIVERGENȚĂ cu postacul ”orion” am avut două probleme.
a. Am afirmat că sunt o persoană neșantajabilă, iar postacul ”orion” a spus că în România nu sunt persoane neșantajabile.
b. Am spus că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, sunt o NUCĂ TARE în domeniile producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice, iar postacul ”orion” a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Rezultatul acestor divergențe se cunoaște.
5. Afirmațiile mele în legătură cu prietenii având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” s-au bazat pe niște deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
În ciuda acestui lucru, în ceea ce-l privește pe postacul ”orion”, nu am retractat și nici nu retractez, nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa lui.
6. De asemenea, ”METAMORFOZA” postacului ”orion” pentru care nu am nicio certitudine, mi s-a părut foarte interesantă.
Nu lipsit de importanță este faptul că, niciodată nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor postacului orion” sau cum s-a mai numit el timp, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
7. Mi s-a părut ceva de noaptea minții, să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
8. Speța ENET, pentru mine, este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider că ENET a fost falimentat intenționat de administrația mun. Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și COMPLICITATEA presei locale.
9. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, consider că este EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
10. Pentru mine discuțiile particulare sunt TABU, iar acest lucru s-a demonstrat în timp.
Acest comportament a impus un anumit respect, în sensul că nimănui nu-i este frică să vorbească cu mine.
De altfel, în discuțiile particulare pe care le am, niciodată nu am afirmat că, X sau Y mi-a spus, cu excepția cazurilor când aceste afirmații au fost făcute public.
În comentariul de mai sus pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, care mi-a recomandat public, ”să-mi urmez tratamentul” și să nu-i mai stresez soțul, respectiv pe primarul Cristi Valentin Misăilă, consider că am fost foarte clar.
Nu am primit niciun feedback în legătură cu această scriere, dar consider că, ar trebui analizată cu seriozitate de Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană.
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Citez:
”Coca Manolescu
Când un astfel de individ ajunge în fruntea statului, prețul îl plătește poporul.”
Comentariul pe care vi l-am citat, se referă la președintele Nicușor Dan.
La CAPITOLUL I al acestei scrieri este pct. ”A. STUDIILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, au devenit o FATA MORGANA”.
Întinerind-o cu 30 de ani pe d-na Felicia Varzaru am făcut să dea în mintea copiilor și de aici tot necazul.
Nu același lucru a fost valabil și în cazul acțiunii prin care am dorit să-l întineresc cu 9 ani pe prietenul Valentin Burlacu și să-l determin să intre în pielea postacului ”orion”.
În urmă cu 9 ani, după succesul pe care d-na bibliotecar Margareta Tătăruș, specialistă în ”cuiburi de democrație”, l-a avut în acțiunea prin care l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă să citească povești la adolescente de 16 ani cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, am venit și eu cu o propunere.
I-am propus d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care să-i determine pe primarul Cristi Valentin Misăilă, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru - corespondent la Ziarul de Vrancea, specialistul PSD în probleme CUP Focșani și ENET, Claudia Ionescu, și postacul ”orion” să-mi citească împreună scrierile postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
Am propus ca în data de 04.02.2026, Ziua Internațională a Cititului Împreună, prietenul Valentin Burlacu să intre în pielea postacului ”orion” și împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economistul Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă să-mi citească scrierile postate pe blog.
Prietenul Valentin Burlacu a pretins că se simte foarte bine în pielea lui și a refuzat să intre în pielea postacului ”orion”, dar nu-i niciun bai.
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 06.02.2026 a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani a impus-o în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarului general al CJ Vrancea, Raluca Dan, și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și ORDONANȚA procurorului Luminița Dogaru prin care prevederile Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 nu se aplică în mun Focșani” având
MOTTO: ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud.Vrancea, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” - Ulise Grosu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC transmis DENIGRATORILOR mei și politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”
Citez:
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
CONCLUZII
PRECIZĂRI pentru prietenul special Valentin Burlacu
Prietene,
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, categorie din care faci parte și tu, pentru mine ”nu mai prezintă interes operativ”.
Pe mine mă interesează:
a. DENIGRATORII mei pentru a afla ce i-a mânat în luptă:
b. Politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci, unu la unu.
Te-am întrebat public, dacă dorești o COLABORARE COMPLEMENTARĂ, dar ai dat-o după vișin.
În aceste condiții, continui să-mi pun în aplicare propriul plan de acțiune, în care urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică,
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, categorie din care faci parte și tu, pentru mine ”nu mai prezintă interes operativ”.
Pe mine mă interesează:
a. DENIGRATORII mei pentru a afla ce i-a mânat în luptă:
b. Politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci, unu la unu.
Te-am întrebat public, dacă dorești o COLABORARE COMPLEMENTARĂ, dar ai dat-o după vișin.
În aceste condiții, continui să-mi pun în aplicare propriul plan de acțiune, în care urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică,
”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”,
- va avea tangență cu realitatea.
Titlul și motto de la această scriere, consider că sunt foarte clare și nu are rost să ți le tălmăcesc.
În partea introductivă am făcut trei precizări, prin care am dorit să fiu foarte clar cu DENIGRATORII mei, pe care îi supun ”JIHADULUI” pentru a afla ce i-a mânat în luptă și cu politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
Am decis să intru în silenzio stampa cu tine, deoarece nu mi-ai răspuns clar la propunerea de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, condiție în care nu a mai avut un dialog la informațiile de presă și care circulă pe net, pe care le-am citat la CAPITOLUL I.
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
- va avea tangență cu realitatea.
Titlul și motto de la această scriere, consider că sunt foarte clare și nu are rost să ți le tălmăcesc.
În partea introductivă am făcut trei precizări, prin care am dorit să fiu foarte clar cu DENIGRATORII mei, pe care îi supun ”JIHADULUI” pentru a afla ce i-a mânat în luptă și cu politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”.
Am decis să intru în silenzio stampa cu tine, deoarece nu mi-ai răspuns clar la propunerea de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, condiție în care nu a mai avut un dialog la informațiile de presă și care circulă pe net, pe care le-am citat la CAPITOLUL I.
Așa stând lucrurile, îmi voi spune punctul de vedere vizavi cele șapte puncte prezentate la CAPITOLUL I.
A*. ”A. DECIMAREA în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE și UMILIREA de către COMUNIȘTI a REPERELOR MORALE ale poporului român din Perioada Interbelică și LIPSA SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni”
- În ceea ce privește RĂUL pe care l-a făcut poporului român instaurarea COMUNISMULUI, ne aflăm în CONTRADICȚIE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, dar acum nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
I-am propus d-nei Ioana Ichim să realizeze un studiu profesionist, în legătură cu răul pe care l-a făcut și-l face ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ poporului român.
Doamna Ioana Ichim a pretins că este un metis de ardelean cu muntean, deci superioară moldovenilor, pe care nu-i înțelege și mi-a refuzat propunerea.
Le-am demonstrat la modul concret specialiștilor în psihologie umană ai Maestrului Arsenie Bocancea că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, iar acest lucru explică multe.
B*. ”B. SUA acuză, Comisia Europeană se scuză”
La subpunctul B.1., am citat un dialog pe care l-ai avut cu liderul USR al mun. Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Am făcut un sondaj pentru a afla, dacă te-am lămurit folosind materialul clientului, cum stă treaba cu ”contralovitura de stat” din luna decembrie 2024.
Doamna Mariana Simon a insinuat că am stricat orzul pe gâște.
C*.”C. POSIBILITĂȚILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și ABUZUL judecătorilor de la CCR”
- Și la acest punct am lucrat cu materialul clientului, citând un dialog din perioada în care nu intrasem în silenzio stampa cu tine.
D*.”D. Este Partidul Național Liberal un partid care a fost condus și este condus de AGENȚI STRĂINI sau este un partid de ”L*B*GII”?”
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
- Am considerat că la această întrebare ar putea răspunde la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, care avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii în domeniu.
Azi, 06.02.2026, fiind o zi specială pentru consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, îi dedic această scriere.
E*.”E. ANALIZA ECONOMICĂ a prietenului special Valentin Burlacu, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT politicienilor vrânceni și nu numai”
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
- Titlul acestui punct mă scutește de alte comentarii.
F”. ”F. RECOMPENSAREA celor care au LEGALIZAT DEVALIZAREA României și ”polițiștii””
- La acest punct nu am nimic de comentat.
G*.”G. BOLARZII primarului Cristi Valentin Misăilă și PROTECȚIA pe care Judecătoria Focșani o dispune în cazul, președintelui Marian Oprișan, secretarul general al CJ Vrancea, Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă”
- Așa cum am mai spus, ”rebrenduirea” contului ”Focșani, dragostea mea” de care ai făcut vorbire, mi-a lăsat un gust amar, deoarece am considerat că la mijloc este vorba despre o formă de NEPUTINȚĂ.
Dialogul pe care l-am avut la subpunctul G.2., consider că este foarte clar, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Regret că ai refuzat să fii mai tânăr cu 9 ani și să intri în pielea postacului ”orion”, pentru a-mi fi citit cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună scrierile postate pe blog, împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ciuda pasivității tale, sunt revoltat că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
În schimb politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și INTELECTUALITATEA focșăneană, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, au demonstrat EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC de înaltă clasă.
Regret că ai refuzat să fii mai tânăr cu 9 ani și să intri în pielea postacului ”orion”, pentru a-mi fi citit cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună scrierile postate pe blog, împreună cu liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ciuda pasivității tale, sunt revoltat că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
În schimb politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și INTELECTUALITATEA
06.02.2026 Ulise Grosu”
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. STUDIILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, au devenit o FATA MORGANA
1. Pe net circulă informația,
”Cronologia studiilor și a controverselor
Parcursul academic al lui Nicușor Dan (1989–2010)

B. EROII și REPERELE MORALE ale poporului român
1. Pe net circulă informația,
Arhiva Interzisă
06.02.2026
Erau 9 flăcăi din sat, țărani simpli care nu mai văzuseră război. Au plecat la luptă în 1877 cu o pană de curcan la căciulă, ca să-i recunoască lumea. Au intrat în iadul de la Grivița.

C. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ și PROFESIONIȘTII din POLITICĂ
1. Pe net circulă informația,
”Florentina Sandru
07.02.2026
Tristul adevăr...
Elevul de azi nu mai ascultă. Sfidează.
”Florentina Sandru
07.02.2026
Tristul adevăr...
Elevul de azi nu mai ascultă. Sfidează.
2. ”Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică”
D. ”LIBERALII”, Raluca Turcan - vicepreședinte PNL și Costel Alexe - președintele CJ Iași
1. Pe net circulă informația,
”Pentru plinute si grasute
06.02.2026
După ce Alina Gorghiu i‑a adresat critici dure liberalilor, Vicepremierul Turcan a sărit în apărarea premierului Ilie Bolojan, respingând atacurile venite din partea PSD și din partea altor critici ai guvernului.

2. ”Dosarele de corupție ale baronului PNL de Iași Costel Alexe se îndreaptă spre prescriere. Cum tărăgănează judecătorii corupți o sentință”
E. AFACEREA VACCINURILOR
1. Pe net circulă informația,
C.R.A Agricoltori traditi
05.02.2026
SCANDAL DE VACCIN: Deputatul ROMÂN CRISTIAN TERHED CERE DEMISIA IMEDIATĂ A URSULEI VON DER LEYEN!

F. EFECTUL INCOMPETENȚEI CLASEI POLITICE din ROMÂNIA și acțiunea prin care președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE
1. ”Pîslaru: 231 de milioane de euro din PNRR, considerați pierduți din cauza CCR”
2. ”CJ:Vrancea accelerează dezvoltarea.Școli noi, investiții private și proiecte cu impact social în Adjud, Odobești, Vânători și Jariștea”
G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ
1. ”Cum explică șeful de la Energie facturile „piperate” ale românilor? Consumul mare a urcat prețurile”
2. Pe net circulă informația,
”Aurora Tasica Simu
07.02.2026
𝐑𝐀𝐃𝐈𝐎𝐆𝐑𝐀𝐅𝐈𝐀 𝐒𝐀𝐁𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐈𝐈 𝐈𝐍𝐓𝐄𝐑𝐄𝐒𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐍𝐀𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋!
Statul Român, prin Hidroelectrica, a decis oficial în data de 27 ianuarie să nu construiască singur hidrocentrala de la Tarnița-Lăpuștești, proiect ce poate deveni cea mai mare „baterie naturală” a României, cu o putere instalată de 1.000 MW. În schimb, a preferat să cedeze 50% din acest obiectiv strategic către compania franceză de stat EDF Power Solutions.
07.02.2026
𝐑𝐀𝐃𝐈𝐎𝐆𝐑𝐀𝐅𝐈𝐀 𝐒𝐀𝐁𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐈𝐈 𝐈𝐍𝐓𝐄𝐑𝐄𝐒𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐍𝐀𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋!
Statul Român, prin Hidroelectrica, a decis oficial în data de 27 ianuarie să nu construiască singur hidrocentrala de la Tarnița-Lăpuștești, proiect ce poate deveni cea mai mare „baterie naturală” a României, cu o putere instalată de 1.000 MW. În schimb, a preferat să cedeze 50% din acest obiectiv strategic către compania franceză de stat EDF Power Solutions.
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. STUDIILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, au devenit o FATA MORGANA
1. Pe net circulă informația,
”Cronologia studiilor și a controverselor
Parcursul academic al lui Nicușor Dan (1989–2010)
Infografic bazat pe răspunsuri oficiale de la instituții publice (Universitatea din București, Institutul de Matematică al Academiei Române, Ministerul Educației) + CV public de pe cdep.ro + documente din presa franceză. Prezintă cronologia studiilor declarate și a neconcordanțelor documentate.
Fapte-cheie confirmate oficial - Cronologie
1989-1992
Universitatea București: doar student 3 ani, NU licențiat. Nu a terminat anul 4.
Confirmat UB - răspuns oficial 10.12.2025
1993
Diploma franceză: DEA (Diplôme d'Études Approfondies) = BAC+5, NU Maîtrise (BAC+4). A sărit anul 4!
Confirmat diploma originală franceză
1994
Angajare IMAR: La dosar există DOAR diploma de master (DEA), fără licență.
Confirmat IMAR - răspuns 03.12.2025
1998-2002
4 ANI ILEGAL: Promovat cercetător (1998) și CS III (2000) pe baza doctoratului, dar doctoratul a fost echivalat abia în 2002!
Confirmat MEC - Ordin 3.371/2002 (răspuns 13.01.2026)
2010
Echivalare ILEGALĂ: Ordinul 3.297/2010 (ministru Daniel Funeriu) echivalează DEA (BAC+5) cu Licență (BAC+4). Cuvântul "Aprofundate" omis de pe atestat!
Confirmat MEC - răspuns Nr. 78.428/13.01.2026
13.01.2026
Răspuns MEC ora 23:00: Ministerul confirmă toate ordinele - răspuns primit imediat după înscăunarea lui Ilie Bolojan ca ministru interimar.
Nr. 78.428/13.01.2026 - Registratura MEC
Sistemul universitar francez - Explicat
Pentru a înțelege controversa, trebuie să cunoaștem sistemul de masterate din Franța:
Nivel Denumire Echivalent Cerințe
BAC+3 Licence Licență (anul 3) 3 ani de studii
BAC+4 Maîtrise / Master 1 Licență (anul 4) Licență + admitere + dizertație
BAC+5 DEA / Master 2
(Diplôme d'Études Approfondies) Studii Aprofundate Maîtrise + admitere + dizertație
BAC+8 Doctorat Doctorat DEA obligatoriu
Ce pretinde Nicușor Dan
În CV scrie simplu "Master" (1992-1993), sugerând că ar fi făcut Master 1 (Maîtrise), echivalent cu anul 4 de licență.
Realitatea (din documente)
Diploma originală franceză arată clar: "Diplôme d'Études Approfondies" (DEA) = Master 2 = BAC+5.
A sărit direct de la anul 3 București la anul 5 în Franța!
Concluzie: DEA (anul 5, BAC+5) NU POATE fi echivalat cu Licență (anul 4, BAC+4). Sunt niveluri diferite de studii. Nicușor Dan nu a făcut niciodată anul 4 (Maîtrise).
Cronologie detaliată a parcursului academic
1984 – 1988
Liceu
Elev la Liceul Radu Negru Făgăraș
Premiul I la Olimpiada Internațională de Matematică în 1987 și 1988 (două medalii de aur)
Performanță academică excepțională la nivel liceal, confirmată de presa franceză.
Articol presa franceză confirmând medaliile de aur ale lui Nicușor Dan la Olimpiadele de Matematică 1987 și 1988
Presa franceză confirmă: "deux médailles d'or aux Olympiades internationales de mathématiques en 1987 et 1988"
1989 – 1992
Universitatea din București Confirmat UB
Student la Facultatea de Matematică, 3 ani finalizați (programul era de 4 ani).
A plecat după anul 3 în Franța.
UB confirmă în decembrie 2025: datele din CV (student, NU licențiat) "sunt conforme cu realitatea".
UB NU confirmă existența unei diplome de licență.
Universitatea a evitat răspunsul direct despre diplomă, redirecționând către CV-ul public care menționează doar "student".
Document oficial răspuns Universitatea din București confirmând statutul de student al lui Nicușor Dan
Răspuns oficial Universitatea din București - DCRP (E) 95/10.12.2025
1992 – 1993
DEA la Paris 11 Confirmat diplome
Înscris direct la DEA (Diplôme d'Études Approfondies) la Universitatea Paris 11
DEA = Master 2 = BAC+5 (anul 5 de studii)
NU a făcut Maîtrise/Master 1 (BAC+4, anul 4)
Înscris simultan la École Normale Supérieure (1992-1995)
ENS nu oferă diplome, ci doar un cadru de învățare
Anomalie gravă: A sărit de la anul 3 (București) direct la anul 5 (DEA Paris), fără a finaliza anul 4 (Maîtrise). Cum a fost posibil?
Pentru a intra la DEA era obligatoriu să ai Maîtrise (Master 1). Nicușor Dan nu avea nici măcar licență completă.
"École Normale nu oferă diplome, ci un cadru de învățare"
— Cătălin Tolontan, HotNews
Diploma DEA originală de la Paris XI
DOVADA CHEIE: Diploma originală franceză - "ATTESTATION DE DIPLOME D'ÉTUDES APPROFONDIES" (ProTV)
CV oficial Nicușor Dan secțiunea educație
CV-ul oficial: scrie doar "Masterat" fără să precizeze că e DEA (Master 2), nu Maîtrise (Master 1)
1993
Înscrierea la Doctorat
Finalizează DEA la Paris 11 (diplomă de studii aprofundate) - 31 august 1993
Se înscrie la doctorat la Universitatea Paris 13 (Sorbonne Paris Nord)
Coordonator: Christophe Soulé
În paralel, continuă ca student la ENS (până în 1995)
DEA era condiția obligatorie pentru doctorat - acest lucru confirmă că a făcut DEA, nu Maîtrise.
01.09.1994
Angajare la Institutul de Matematică Confirmat IMAR
Angajat prin concurs ca asistent de cercetare stagiar
"în timp ce se afla în perioada de studiu pentru obținerea doctoratului"
IMAR confirmă: "La încadrare a depus diploma de studii aprofundate (masterat) obținută la Universitatea Paris 11"
Nicio diplomă de licență în dosar
Problemă majoră: În 1994, diploma de DEA din Franța NU era echivalată/recunoscută în România. Cum a fost posibilă angajarea?
Răspuns IMAR istoric angajare Nicușor Dan
Răspuns oficial IMAR - 02.12.2025
Cerere informații privind diploma de licență Nicușor Dan
Cererea de informații privind diploma de licență
Răspuns IMAR confirmare doar diploma DEA la dosar
Răspuns IMAR confirmare - 03.12.2025: "la dosar există diploma de studii aprofundate"
01.11.1998
Promovare Cercetător Confirmat IMAR
Susține doctoratul la Universitatea Paris XIII (Sorbonne Paris Nord)
Promovat în funcția de cercetător la IMAR
IMAR declară: promovarea s-a făcut pe baza diplomei de doctor din Franța
MEC confirmă (13.01.2026): diploma de doctor a fost echivalată abia în 2002 prin Ordinul 3.371/2002! Deci în 1998 NU avea doctorat recunoscut în România.
4 ANI ILEGAL: A funcționat ca cercetător din 1998 până în 2002 FĂRĂ doctorat echivalat în România, deși IMAR spune că i-a dat postul pe baza acestei diplome!
01.09.2000
Post Cercetător Principal III ILEGAL
Câștigă concursul pentru postul de cercetător principal III (echivalentul lectorului universitar)
Poziție în care a rămas până la suspendarea contractului (01.01.2017)
CS III este post rezervat STRICT celor cu doctorat!
CONCURS CÂȘTIGAT ILEGAL: A câștigat postul de CS III în 2000, dar MEC confirmă că doctoratul i-a fost echivalat abia în 2002 (Ordin 3.371/2002)!
2 ANI PE POST ILEGAL: Din 2000 până în 2002 a ocupat un post de CS III fără a avea diploma de doctor echivalată în România - condiție obligatorie pentru acest post!
Cum a fost posibil să câștige un concurs pentru un post care necesită doctorat, fără să aibă doctorat recunoscut în România?
2002
Echivalarea tardivă a doctoratului Confirmat MEC 13.01.2026
Abia acum, prin Ordinul de ministru nr. 3.371/2002 și avizul CNATDCU, se echivalează diploma de doctor
4 ani după promovarea pe post de cercetător (1998)
2 ani după câștigarea concursului pentru CS III (2000)
CONCLUZIE: Din 1998 până în 2002, Nicușor Dan a ocupat posturi de cercetător care necesitau doctorat, fără a avea doctoratul echivalat în România!
Informație confirmată de Ministerul Educației în răspunsul oficial Nr. 78.428/13.01.2026
30.09.2010
Echivalarea Frauduloasă IREGULARITĂȚI
La 17 ani după obținerea DEA și 12 ani după doctorat
Ordinul de ministru nr. 3.297/2010 (ministru: Daniel Funeriu) - pe baza căruia CNRED emite atestatul
Ministerul echivalează DEA (BAC+5) cu Licență (BAC+4)
Pe atestat scrie "Diploma de Studii" în loc de "Diploma de Studii Aprofundate"
Atestatul NU are serie și număr
Numele incomplet: "Dan Nicușor" în loc de "Nicușor Daniel Dan"
Falsificare: S-a omis intenționat cuvântul "APROFUNDATE" pentru a crea impresia că a făcut studii de licență, nu de master.
Ilegalitate: DEA (BAC+5, Master 2) NU poate fi echivalat cu Licență (BAC+4). Sunt niveluri diferite!
Întrebare: Dacă avea licență, de ce a avut nevoie de această echivalare în 2010?
Context: Înainte de 2010, a scris articole pe fonduri europene fără diplomă de licență (verificabil pe Google Scholar și ArXiv).
Anomalii suplimentare ale Atestatului (ProTV, 13.05.2025)
Limba greșită: Universitatea apare ca „University of Paris XI" (engleză) în loc de „Université Paris-XI" (franceză) - neobișnuit pentru un document oficial românesc referitor la o diplomă franceză.
Antet incorect: Scrie „Ministerul Educației, Cercetării și Inovării", deși la 30.09.2010 denumirea oficială era „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului" (MECTS).
Emitent necorespunzător: Atestatul NU a fost emis de CNRED (Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor), deși acesta funcționa din 1999 (HG nr. 49/29.01.1999).
Tipul studiilor nespecificat: Pe atestat scrie generic „diplomă de studii" fără a preciza natura acestora (aprofundate/master).
Nume incomplet: Atestatul este emis pe numele „Dan Nicușor", nu pe numele complet „Dan Nicușor Daniel".
Contradicție logică: În CV declară studii de Master (1992-1993) la Paris 11, dar cere echivalarea cu o diplomă de licență. Cum poate un master să fie retrogradat la licență?
Timing suspect: De ce a solicitat echivalarea abia după 17 ani (1993→2010)? Coincide cu perioada în care avea nevoie să-și dovedească studiile pentru proiecte de cercetare finanțate de UE.
Angajare fără licență: Cum a fost promovat cercetător la IMAR în 1998, fără a avea o diplomă de licență recunoscută în România?
Atestatul de echivalare din 2010 fără serie și număr
Atestatul de echivalare din 30.09.2010 - scrie "Diploma de Studii" (nu "Aprofundate"), fără serie/număr
Diploma originală franceză DEA comparație cu atestatul
Comparați cu originalul francez: "DIPLOME D'ÉTUDES APPROFONDIES" - cuvântul APPROFONDIES a dispărut în traducere!
Răspuns MEC Nr 78428 din 13 ianuarie 2026
DOVADĂ CHEIE: Răspunsul Ministerului Educației Nr. 78.428/13.01.2026 - confirmă Ordinele 3.297/2010 și 3.371/2002. Primit la ora 23:00, imediat după înscăunarea lui Ilie Bolojan ca ministru interimar.
01.01.2017
Suspendare contract IMAR
Contractul de muncă la IMAR suspendat
Motivul: alegerea în funcția de deputat în Parlamentul României
Cum am fost păcăliți - Analiza manipulării
1. Manipularea CV-ului
Ce scrie Nicușor Dan: "Masterat în matematică, Universitatea Paris 11"
Realitatea: A făcut DEA (Diplôme d'Études Approfondies) = Master 2 = BAC+5, NU Maîtrise (Master 1 = BAC+4). Prin folosirea termenului generic "Master" creează confuzie intenționată.
2. Manipularea atestatului 2010
Ce scrie pe atestat: "Diploma de Studii"
Pe originalul francez: "Diplôme d'Études Approfondies". Cuvântul "APROFUNDATE" a fost omis pentru a crea impresia falsă că ar fi o diplomă de licență.
3. Săritură inexplicabilă
Parcurs declarat: 3 ani București → Master Franța → Doctorat
Realitatea: A sărit de la anul 3 direct la anul 5, fără să facă anul 4 (Maîtrise). Nu există nicio diplomă pentru anul 4 de studii.
4. Echivalare imposibilă
Ce s-a echivalat: DEA (BAC+5) → Licență (BAC+4)
Problema: Un nivel superior (BAC+5) nu poate fi echivalat cu unul inferior (BAC+4). E ca și cum ai echivala un doctorat cu o licență. Maîtrise se echivalează cu licența, NU DEA!
5. 4 ani pe posturi ilegale
Ce declară IMAR: Promovat cercetător în 1998 pe baza diplomei de doctor, câștigă CS III în 2000
Ce confirmă MEC (13.01.2026): Doctoratul a fost echivalat abia în 2002 (Ordin 3.371/2002)! Deci din 1998 până în 2002 a ocupat posturi care necesitau doctorat FĂRĂ să aibă doctorat recunoscut în România. 4 ani ilegal!
6. Ordinul lui Daniel Funeriu
Ce s-a întâmplat în 2010: Ordinul de ministru nr. 3.297/2010 permite CNRED să echivaleze DEA cu licență
Întrebare pentru ministrul Funeriu: Pe ce bază legală ați emis acest ordin care echivalează un BAC+5 (DEA) cu BAC+4 (licență)? Cine v-a cerut să faceți asta?
Documente Oficiale
Document oficial: Răspuns Universitatea din București DCRP E 95 din 10 decembrie 2025 confirmând că Nicușor Dan a fost doar student nu licențiat
Răspuns Universitatea din București
DCRP (E) 95/10.12.2025 - Confirmă că datele din CV (student, nu licențiat) sunt conforme cu realitatea.
Document oficial: Răspuns IMAR din 2 decembrie 2025 cu istoricul angajării lui Nicușor Dan la Institutul de Matematică
Răspuns IMAR - Istoric angajare
02.12.2025 - Detalii despre angajare (1994), promovare (1998) și concurs (2000). Confirmă depunerea doar a diplomei de DEA.
Document oficial: Răspuns IMAR din 3 decembrie 2025 confirmând că la dosarul lui Nicușor Dan există doar diploma de studii aprofundate DEA
Răspuns IMAR - Confirmare
03.12.2025 - "la dosar există diploma de studii aprofundate" (DEA, fără licență).
Diploma originală franceză DEA Diplome Etudes Approfondies de la Universitatea Paris XI obținută de Nicușor Dan în 1993 - dovadă BAC plus 5
Diploma originală franceză (ProTV)
"ATTESTATION DE DIPLOME D'ÉTUDES APPROFONDIES" - dovada că a făcut DEA (BAC+5), nu Maîtrise (BAC+4).
Atestatul de echivalare din 30 septembrie 2010 emis pentru Nicușor Dan - lipsește cuvântul APROFUNDATE și nu are serie și număr
Atestat Echivalare 2010
Scrie "Diploma de Studii" (lipsește "APROFUNDATE"). Fără serie și număr! Data: 30.09.2010
CV oficial Nicușor Dan de pe cdep.ro secțiunea educație care menționează doar Masterat fără a specifica tipul DEA sau Maitrise
CV Oficial - Secțiunea Educație
Scrie doar "Masterat" fără să precizeze tipul (DEA vs Maîtrise) - ambiguitate intenționată.
Articol din presa franceză despre Nicușor Dan confirmând parcursul academic București ENS DEA Doctorat Paris XIII
Presa franceză
Confirmă parcursul: București → ENS → DEA → Doctorat Paris XIII sub Christophe Soulé.
Scrisoare de la profesorul Paul Rasse de la Universitatea Cote d Azur atestând credibilitatea lui Horea Mihai Badau în sistemul universitar francez
Credibilitatea investigatorului
Prof. Paul Rasse (Univ. Côte d'Azur) atestă experiența lui Horea Mihai Badau în sistemul universitar francez (6+ ani de predare la Master 2).
Răspuns oficial Ministerul Educației Nr 78428 din 13 ianuarie 2026 ora 23 confirmând Ordinul 3297 din 2010 și Ordinul 3371 din 2002 pentru Nicușor Dan
Răspuns MEC - 13.01.2026 (ora 23:00)
Nr. 78.428/13.01.2026 - Confirmă Ordinul 3.297/2010 (Daniel Funeriu) și Ordinul 3.371/2002 pentru echivalarea doctoratului. Primit imediat după înscăunarea lui Ilie Bolojan.
Rezumatul investigației
A. Fapte Confirmate
3 ani la UB, fără licență (UB, 10.12.2025)
Dosarul IMAR: doar DEA (03.12.2025)
Doctorat echivalat în 2002 (MEC, 13.01.2026)
4 ani pe posturi fără doctorat echivalat
Atestat 2010 fără serie/număr
Cuvântul "Aprofundate" omis
B. Sistemul Francez
Maîtrise (M1) = BAC+4 = Licență
DEA (M2) = BAC+5 = Post-licență
DEA ≠ poate fi echivalat cu licență
Nicușor a făcut DEA, nu Maîtrise
A sărit anul 4 complet
C. Întrebări Deschise
Cum a intrat la DEA fără Maîtrise?
De ce Daniel Funeriu a emis Ordinul 3.297/2010?
Cine răspunde pentru 4 ani ilegali?
Articole UE fără licență - legal?
Câți au mai fost "ajutați" astfel?
Infografic realizat pe baza răspunsurilor oficiale obținute prin Legea 544/2001 de la Universitatea din București, Institutul de Matematică al Academiei Române și Ministerul Educației, + documente din presa franceză și ProTV.
Investigație: Horea Mihai Bădău (6+ ani experiență predare în sistemul universitar francez, la Master 2) | Surse: răspunsuri oficiale instituții, CV cdep.ro, HotNews, ProTV, presa franceză”

Valentin Burlacu; Prietene, citind acest material, care circulă pe net, am înțeles de ce liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice.
Este adevărat că, pentru același lucru la care s-a adăugat și refuzul de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan, Maestrul Arsenie Bocancea m-a considerat un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Transformând TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea în MANĂ CEREASCĂ, au apărut PEDEPSELE DIVINE, care mi-au năucit ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru, pe care i-am dat-o.
În ceea ce o privește pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care nu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” ca tine, i-am cerut public, ca în calitate de dottore în științe economice să analizeze motivul pentru care ENET a intrat în insolvență, în condițiile în care trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică.
Legat de acest lucru am avut un proces cu CL Focșani în anul 2015, iar din anul 2016 am intrat în divergență cu consilierul UNPR din CL Focșani, Costel Bărsan, pe această temă.
Acum s-a constatat că, eu am avut dreptate în ceea ce am susținut.
Dacă eu am avut dreptate în ceea ce am susținut, că, ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică, cine se face vinovat că, ENET a intrat în insolvență?
”Aceasta este întrebarea!”

Erau 9 flăcăi din sat, țărani simpli care nu mai văzuseră război. Au plecat la luptă în 1877 cu o pană de curcan la căciulă, ca să-i recunoască lumea. Au intrat în iadul de la Grivița. Doar unul s-a întors întreg acasă, sergentul Constantin Țurcanu, care a devenit simbolul Independenței României. A luptat în 3 războaie, refuzând să îmbătrânească.”
Peneș Curcanul nu e doar o poezie de Alecsandri, a fost un om real. Constantin Țurcanu, născut la Vaslui, era un țăran analfabet, dar cu o inimă de leu. Când Regele Carol I a chemat țara la arme împotriva turcilor, el și 8 prieteni s-au înrolat voluntari în Regimentul 13 Dorobanți.
Atacul de la Reduta Grivița a fost un abator. Turcii trăgeau de sus, românii urcau pe scări sub ploaia de gloanțe. Prietenii lui Peneș cădeau unul câte unul. Cobuz, Țintilă, cei din poezie, au murit acolo, în noroi și sânge.
Peneș a fost rănit, dar a continuat să lupte. A înfipt steagul pe redută. S-a întors acasă erou, singurul supraviețuitor din grupul de 9.
Dar povestea lui nu s-a oprit acolo. Deși era deja veteran, în 1913 (al Doilea Război Balcanic) s-a înrolat din nou voluntar! Iar în 1916, la Primul Război Mondial, avea 62 de ani. Armata l-a refuzat: „Ești prea bătrân, tataie!”. Peneș a făcut scandal, a mers la generali și a cerut să fie lăsat să poarte drapelul. A mărșăluit alături de tineri, încurajându-i: „Dacă eu pot, voi de ce vă plângeți, măi flăcăi?”.
A murit în 1918, văzând visul României Mari împlinit. A fost îngropat la Cimitirul Eternitatea din Vaslui, cu onoruri de general, deși era doar un sergent. A fost țăranul care a construit o țară cu baioneta.
Morala: Independența nu s-a câștigat cu cerneală, ci cu sânge de țăran. Peneș Curcanul este dovada că patriotismul nu are vârstă și nu cere pensie specială. #portrait #illustration
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă voi corobora:
a. Această informație care circulă pe net:
b. Precizarea,
”Valentin Burlacu
Te-am rugat să nu mă mai citezi. Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.”
c. Tratarea cu indiferență de către INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” a precizării,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
d. EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate și de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie 2026.
e. Demonstrația mea concretă că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută de IL Caragiale”.
f. Convingerea liderului USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru că, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ și refuzul primarului Cristi Valentin Misăilă de a repeta public acțiunea prin care m-a convins că bat câmpii în legătură cu problemele tehnico-economice pe care le am în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, așa cum rezultă dintr-o adresă a Primăriei Focșani.
g. Refuzul tău de a intra în pielea postacului ”orion” cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, care a fost în data de 04.02.2026 și refuzul de a preciza clar, dacă dorești o colaborare complementară,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
PS Cred că la această întrebare se impune ca d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, să te ajute cu un crochiu.
Părerea mea, nu și părerea d-nei Coca Manolescu, d-nei Victorița Malinoiu, d-nei Sandina Voicu, d-nei Ioana Ichim sau a prietenilor, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache și Mihai Vulpescu.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - O pisică citind - Mă documentez și îți spun
Grosu Ulise
Mariana Simon; Mulțumesc!

Elevul de azi nu mai ascultă. Sfidează. Prin atitudine, prin limbaj, prin haine, prin nepăsare. Stă cu ochii în telefon, nu pe tablă. Râde, comentează, provoacă. Știe că profesorul nu prea are ce să-i facă. Că orice observație poate deveni scandal. Că orice încercare de disciplină se întoarce împotriva celui care o face.
Profesorul a rămas fără pârghii, fără protecție, fără respect. Are obligații, dar nu mai are drepturi, este tras la răspundere pentru rezultate, dar nimeni nu-l apară când este umilit. Este chemat să formeze caractere, dar i se spune să nu deranjeze. Să educe, dar să nu corecteze. Școala nu mai este un loc al formării, ci un spațiu al negocierii permanente.
Când profesorul este neputincios, societatea întreagă plătește. Pentru că un copil care nu respectă profesorul/Învățătorul, mâine nu va respecta legea, munca, familia. Și cea mai dureroasă întrebare nu este ce au devenit elevii...ci de ce am acceptat cu toții ca profesorul să fie lăsat singur.
Text preluat dar cu care sunt în totalitate de acord.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Florentina Sandru;
a. Stimată Doamnă, așa cum cred că, vă mai amintiți, ați considerat că, este sub demnitatea D-voastră, să vorbiți cu un profesor de mâna a III a ca mine, deoarece am afirmat și susțin că un profesor de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
b. Afirmația publică pe care am făcut-o și o susțin că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff, a deranjat pe mai mulți profesori, inclusiv pe D-voastră.
Pe cale de consecință, ați considerat că-mi curge venin prin toți porii.
c. Am fost mulțumit că, nu m-ați ejectat din lista de prieteni de pe pagina de Facebook, așa cum a făcut d-na prof. Stana Georgescu de la Vintileasca, deoarece nu am apreciat acțiunea prin care a mers cu elevii la biserică, iar un popă nou a ținut o slujbă minunată.
Cred că la decizia d-nei prof. Stana Georgescu de a mă ejecta din lista de prieteni pe pagina de Facebook, a contribuit și Maestrul Arsenie Bocancea, care în stilul caracteristic a făcut diverse comentarii insinuante.
d. Regret că nu mi-ați pus o pilă la liderii D-voastră de sindicat,
a*. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos al profesorilor Vrânceni;
b*. Prof.dr.dr. Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță de minuni;
c*. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- pentru a-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea.
Am considerat că dacă cei trei lideri de sindicat ai D-voastră, îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea îl vor scoate din depresia, în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
e. Ați pretins că, sunt în cârdășie cu Maestrul Arsenie Bocancea, pe care nu-l cunosc, dar l-am decretat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
f. Prietenul Nicu Vrinceanu a pretins că, în adolescență nurii d-nei Maricica Cirnoiu îi produceau insomnii.
Deoarece l-am ironizat pe prietenul Nicu Vrinceanu pentru sensibilitatea lui la nuri, a determinat-o pe d-na Maricica Cirnoiu să mă facă albie de porci și să-mi ignore mesajele de pe Messenger, așa cum faceți și D-voastră.
g. Dacă mi-ați fi citit scrierile de care v-am informat prin Messenger, ați fi aflat de demonstrația mea. din care a rezultat că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale.
EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC demonstrat de INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, în confirmă teoria că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică, deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
Din punctul meu de vedere fostul inspector general de la ISJ Vrancea, prof.Daniela Gabriela Marchitan este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
Vecina mea, Florentina Giaboc, specialist în tăiat via în Franța, nu are de unde să cunoască că, intelectualitatea comunistă și postdecembristă, a adoptat principiul TICĂLOȘIT a lui Mihai Sadoveanu, de aceea v-a cântat în strună.
Florentina Sandru
Grosu Ulise, mie nu- mi cântă în strună nimeni că nu ar avea de ce.

Dacă vecina dumneavoastră a considerat de cuviință sa - mi adreseze câteva cuvinte , e poate pentru faptul ca la un moment dat am colaborat si poate dumneaei consideră ca nu am taiat frunza la caini , asa cum va inchipuiti dumneavoastra.
Toti suntem comuniști si analfebeti functional , ați ramas dumneavoastră singurul individ profesionist si fără pată politică .
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, NICIODATĂ nu am afirmat că, ați ”tăia frunză la câini”, așa cum ați precizat.
Singurul lucru pe care l-am făcut, a fost acela că m-am amuzat, după ce ați afirmat pe Facebook că, ”rezolvați ecuații matematice cu plăcerea unei adolescente”.
D-voastră ați colaborat și Călugăru Gică, pe care l-am vrut partener de dialog pe Facebook, pentru a reduce Țara Vrancei la nivel de com.Vizantea Livezi, dar din motive pe care nu le cunosc, acesta m-a ejectat din lista lui de prieteni de pe Facebook.
Eu sunt într-o situație COMICĂ, în sensul că:
a. Maestrul Arsenie Bocancea, despre care ați afirmat că, ar fi în cârdășie cu mine, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a băgat frica în oasele cititorilor scrierilor mele.
b. Când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, prima mea grijă am fost să-l ”RECREȘTINEZ” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, care pretindea că este liber cugetător.
Acțiunea a fost un succes!
Prin transformarea TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea în MANĂ CEREASCĂ, au apărut PEDEPSELE DIVINE.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar PEDEPSELE DIVINE pe care trebuie să le suporte ”finul” d-nei Mariana Simon, l-au NĂUCIT TOTAL.
c. După ce Maestrul Arsenie Bocancea s-a dat la fund, a apărut prietenul Valentin Burlacu, care a băgat FRICA în OASELE cititorilor mei, urmare a PROFESIONALISMULUI, care rezultă din comentariile lui.
Prietenul Valentin Burlacu a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, atunci când a simțit că, deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a intrat cu mașina în pană de benzină(pana prostului) și l-a luat la ȘTANGĂ, scoțându-l din necaz.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mi-a dat niște probe lucru, pe care i le-am trecut instant, cu efect de pus cu botul pe labe.
În aceste condiții, i-am dat și eu o probă de lucru Maestrului Arsenie Bocancea, care trebuie să demonstreze la modul concret precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erecții câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Până acum Maestrul Arsenie Bocancea s-a dovedit a fi NEPUTINCIOS, îmi a trece proba de lucru, iar din motive întemeiate nu o pot ruga pe consăteanca D-voastră, d-na Mariana Simon, să se roage, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- D-voastră considerați că Maestrul Arsenie Bocancea îmi va putea trece proba de lucru pe care i-am dat-o?
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Câte persoane te-au ejectat ? Era să scriu injectat
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, crezi că acest lucru mai are importanță acum?
Treaba cu ”injectatul” este interpretabilă, dar este explicabilă, urmare a efortului supraomenesc pe care l-ai făcut și care s-a transformat în ”Cooperativa munca în zadar”.
Dacă d-na Mariana Simon poate afla de acest comentariu, d-na Maricica Cirnoiu nu ar fi recomandat să afle.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, consideri că am fost clar cu d-na prof. Florentina Sandru, consăteanca deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos și a ”nașei” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, în comentariul de mai sus?
Grosu Ulise
Florentina Sandru;
Stimată Doamnă, vizavi de respectul elevilor față de profesor, citez un comentariu pe care i l-am adresat președintelui IMM-urilor vrâncene, jr. Ion Roman(Vranceatour Vrancea)
”Grosu Ulise
Vranceatour Vrancea;
Stimate președinte al IMM-urilor mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”,
1. Deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice ale Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, am considerat că a intrat în DEPRESIE.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, în componența:
a. Prof. Aurel Șelaru - Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea;
b. Prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru - posesor de cădelniță făcătoare de minuni;
c. Prof. Oana Poienaru - mironosiță,
- îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din DEPRESIE.
Acțiunea a fost un eșec.
2. Deoarece ai fost membru în comisia de examinare a directorilor de la liceele tehnologice din mun. Focșani, se impune să precizez:
a. Ai văzut direct cu cât respect m-au tratat niște foști elevi de la Liceul Auto Focșani, unde am fost profesor de mâna a III a.
b. Când am fost profesor de mâna a II a la liceul nr. 4 - Focșani, am avut ore la o clasă de elevi de clasa a XII a, care erau TEROARE.
Am găsit un mijloc de comunicare cu ei, și-mi puteam ține orele.
Maestrul Arsenie Bocancea, în perioada în care m-a supus TERORISMULUI PSIHIC, i-a provocat pe o parte din acei foști elevi de la Liceul nr.4 - Focșani, cu care eram prieten pe Facebook, să mă denigreze așa cum făcea cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, dar aceștia au vorbit numai la superlativ la adresa mea.
c. La Liceul Auto Focșani am fost profesor de mâna a III a la o clasă de elevi din clasa a IX a până în clasa a XII a.
În ultima zi de practică a acestor elevi, când erau în clasa a XII a, diriginta lor a dorit să dea cu lac băncile unde au învățat, dar se temea că aceștia nu vor dori să facă acest lucru.
Deoarece în respectiva zi s-au suprapus două clase în practică, m-am întâlnit dimineață cu respectivii elevi de clasa a XII a la liceu și le-am spus că, trebuie să dea probă de lucru și să dea cu lac băncile de la clasa unde au învățat.
Deoarece mai aveam o clasă în practică, le-am spus că vin la ora 12 să-i verific ce au făcut și să le pun note.
Diriginta respectivilor elevi a fost surprinsă de modul în care elevii la care a fost 4 ani diriginte, au respectat întocmai ce le-am spus.”
- Concluzia vă aparține!
Florentina Sandru
Grosu Ulise, păi eu ce v- am spus ? Noroc cu dumneavoastră , etalon de empatie și tact pedagogic, că- n rest , toți suntem o apa si-un pământ.
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, de ce vă place să trageți concluzii pripite?

Deoarece, acum nu practicați legumicultura, care am sesizat că vă relaxează, mi-ar plăcea să-mi citiți scrierile.
De ce vă fac această propunere?
- Deoarece în următoarele scrieri voi aborda rolul nefast pentru poporul român al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Mi-ar plăcea să fiu contrazis cu argumente, nu cu vorbe de clacă.
Mulțumesc anticipat!
Florentina Sandru
Grosu Ulise, deja v- am acordat prea multă atenție.
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Dacă în urmă cu ceva ani, când am vrut să vă cunosc direct, ați considerat că este sub demnitatea D-voastră să vă coborâți la nivelul meu, acum mă simt mai mult decât onorat, deoarece mi-ați acordat ceva mai multă atenție.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - Nae Lăzărescu - Ai lipsă de vitamina P!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Acest lucru numai d-na prof. Florentina Sandru știe.
Florentina Sandru
Grosu Ulise, să fiți sănătos.
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Mulțumesc și vă doresc același lucru!
INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, nu i-a spus nimic precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- dar a demonstrat că, stă foarte bine la capitolul EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
- D-voastră vă spune ceva precizarea prietenului Valentin Burlacu, citată mai sus?

Valentin Burlacu; Nu am aflat încă motivul pentru care Judecătoria Focșani le-a asigurat PROTECȚIA, președintelui Marian Oprișan, secretarului general al CJ Vrancea, d-na Raluca Dan și primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, dar cred că în scurt timp voi afla.
Când d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru era viceprimar USR al mun. Focșani, prietenul Nicu Vrinceanu, care pretinde că aș fi ”injectat”, visa frumos.
Având posibilități limitate, lucru care rezultă și din precizarea,
”Florentina Sandru
Grosu Ulise, deja v-am acordat prea multă atenție.”,
- am ajuns la concluzia că, activitatea d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru de viceprimar al mun.Focșani, s-a rezumat numai în a face parada modei pe Facebook.
Aștept ca liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, să-și demonstreze profesionalismul de dottore în științe economice și să afle motivul pentru care ENET a intrat în insolvență, deși, trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce.
Dacă aș fi reușit să te întineresc cu 9 ani și să te determin să intri în pielea postacului ”orion”, în data de 04.02.2026, Ziua Internațională a Cititului Împreună, cred că s-ar fi aflat motivul intrării în insolvență a ENET Focșani.
Este posibil ca eșecul pe care l-ai avut, urmare a acțiunii prin care ai intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, să fi determinat refuzul de a intra în pielea postacului ”orion”, dar nu-i niciun bai.
- Despre dialogul pe care l-am avut mai sus cu d-na prof. Florentina Sandru, ce părere ai?

2. Site-ul Defat.ro din data de 06,02,2026 a publicat informația ”Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică”.
Citez:
”Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Robert Negoiță: Adrian Marian Cocoș, acum viceprimar al acestui sector, celebru pentru că, în 2011, a luat nota 2,70 la Bacalaureat, la Matematică.
Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță
Potrivit Snoop.ro, Cocoș a picat prima sesiune de bacalaureat, având notele: Limba și literatura română – nota 5.25, Matematica – nota 2.7, Biologie – nota 6.2. El a studiat la Colegiul Saligny din București, specialitatea sa fiind de tehnician mecatronist.
Totuși, până la urmă a trecut de acest examen, pentru că, potrivit propriului CV, în 2013 a intrat la Universitatea Artifex, Specialitatea Management, unde ar fi studiat până în 2016.
Primarul ales, Robert Negoiță, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar în cazul său a fost stabilită o cauțiune în valoare de 800.000 de lei, pe care trebuie să o achite în termen de 10 zile. În plus, el a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a-și exercita funcția în această perioadă.
Adrian Cocoș a ajuns consilier local la Sectorul 3 în 2020, pe lista Partidului București, formațiune înființată de Robert Negoiță.

Când Negoiță a revenit în PSD, și Cocoș a trecut la acest partid. El ar fi acum vicepreședinte al PSD București.
Smoop.ro mai arată că Adrian Cocoș a fost managerul companiei Blue Tune SRL și acționar în Global Team Dacu SRL.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Acum am înțeles de ce JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Smoop.ro mai arată că Adrian Cocoș a fost managerul companiei Blue Tune SRL și acționar în Global Team Dacu SRL.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Acum am înțeles de ce JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
D. ”LIBERALII”, Raluca Turcan - vicepreședinte PNL și Costel Alexe - președintele CJ Iași
1. Pe net circulă informația,
”Pentru plinute si grasute
06.02.2026
După ce Alina Gorghiu i‑a adresat critici dure liberalilor, Vicepremierul Turcan a sărit în apărarea premierului Ilie Bolojan, respingând atacurile venite din partea PSD și din partea altor critici ai guvernului. Turcan a spus că PSD folosește situația pentru „joc de chibiti” și i‑a îndemnat pe cei care îl critică pe Bolojan să „își vadă de treabă” în loc să lanseze atacuri politice.
Mesajul lui Turcan este clar: guvernul condus de Bolojan își continuă mandatul și politicile, iar atacurile PSD — potrivit ei politice și lipsite de substanță — nu vor schimba direcția executivului. Decizia vine într‑un context politic tensionat, cu o opoziție vocală care pune presiune pe coaliție în legătură cu prioritățile guvernării și modul în care sunt gestionate anumite reforme și politici publice.
Reacția asta arată cât de polarizată e scena politică, unde apărarea internă a liderilor de guvern devine tot mai insistentă în fața criticilor venite din tabere opuse.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, atunci când este vorba de d-na viceprimar Alexandra Tătaru, ”gândul îi zboară la filme indiene și amor rural”, eu când aud de Raluca Turcan gândul îmi zboară la profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
- Care este cauza acestui ”zbor al gândului meu”?
Vizavi de competențele profesionale ale liderului PNL al jud. Sibiu, Raluca Turcan, postacul ”orion” mi-a recomandat cântecul ”Raluca” în interpretarea lui Mihai Mărgineanu.
Grosu Ulise”Pentru plinute si grasute
06.02.2026
După ce Alina Gorghiu i‑a adresat critici dure liberalilor, Vicepremierul Turcan a sărit în apărarea premierului Ilie Bolojan, respingând atacurile venite din partea PSD și din partea altor critici ai guvernului. Turcan a spus că PSD folosește situația pentru „joc de chibiti” și i‑a îndemnat pe cei care îl critică pe Bolojan să „își vadă de treabă” în loc să lanseze atacuri politice.
Mesajul lui Turcan este clar: guvernul condus de Bolojan își continuă mandatul și politicile, iar atacurile PSD — potrivit ei politice și lipsite de substanță — nu vor schimba direcția executivului. Decizia vine într‑un context politic tensionat, cu o opoziție vocală care pune presiune pe coaliție în legătură cu prioritățile guvernării și modul în care sunt gestionate anumite reforme și politici publice.
Reacția asta arată cât de polarizată e scena politică, unde apărarea internă a liderilor de guvern devine tot mai insistentă în fața criticilor venite din tabere opuse.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, atunci când este vorba de d-na viceprimar Alexandra Tătaru, ”gândul îi zboară la filme indiene și amor rural”, eu când aud de Raluca Turcan gândul îmi zboară la profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
- Care este cauza acestui ”zbor al gândului meu”?
Vizavi de competențele profesionale ale liderului PNL al jud. Sibiu, Raluca Turcan, postacul ”orion” mi-a recomandat cântecul ”Raluca” în interpretarea lui Mihai Mărgineanu.
Valentin Burlacu; Prietene,
a. Ai afirmat,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
b. Mi-am propus ca prin intermediul consăteanului ec. Călugăru Gică se reduc ”Provincia Europeană Vrancea” la nivel de com Vizantea Livezi.
Din motive pe care nu le cunosc d-na Coca Manolescu și prietenul Nicu Vrinceanu l-au ”forjat” Călugăru Gică, iar efectul a fost că acesta m-a ejectat din lista de prieteni de pe Facebook.
c. Am avut noroc de d-na prof. Florentina Sandru, care m-a băgat puțin în seamă, citez:
” Florentina Sandru
Grosu Ulise deja v- am acordat prea multă atenție.”
d. Citez dialogul:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși nu dețin dovezi certe, suspectez că, prim miniștri PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Ciucă, Florin Vasilică Cîțu, Ludovic Orban și Ilie Bolojan au reprezentat, iar în cazul lui Ilie Bolojan-Ilie Sărăcie reprezintă alte interese decât cele ale poporului român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,total de acord. Sunt și dovezi, dar cine să le valorifice?”.
e. PNL-ista Alina Gorghiu a afirmat că PNL-ul este un partid de ”L*B*AGII*, iar această precizare a stârnit anumite controverse.
f. Consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, avea scris la avatarul de la pagina de Facebook că, se pricepe la proști și are și studii cu privire la depistarea proștilor.
Până acum nu am reușit să-l întâlnesc pe consilierul PNL din CJ Vrancea, Cristian Bălosu, pentru a-i afla părerea, despre ceea ce a afirmat, în opinia unora, ”salteluța” Alina Gorghiu?
g. Pe net circulă afirmația:
”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
COMENTARII
”Valentin Burlacu
S-a plătit asigurarea. Cu banii respectivi mai cumperi ceva arme pentru frații noștri de la răsărit. Cu coiful ce făceam?
- ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Este PNL un partid condus de agenți străini?
2. Site-ul 60M.RO din data de 07.02.2026 a publicat informația ”Dosarele de corupție ale baronului PNL de Iași Costel Alexe se îndreaptă spre prescriere. Cum tărăgănează judecătorii corupți o sentință”.
Citez:
”Dosarele de corupție ale președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (PNL), se îndreaptă spre prescripție. Au trecut deja cinci ani de la comiterea faptelor de care a fost acuzat Alexe, iar cele două procese în care acesta joacă rolul de inculpat nu au trecut nici măcar de prima instanță, arată o analiză realizată de Ziarul de Iași.
Într-unul dintre ele, magistratul titular al completului a fost schimbat deja de două ori, cu consecința reluării de la zero a cercetării judecătorești.
Dosarul Mitei în tablă
În iunie 2022, Alexe a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte comise pe când era ministru al Mediului. El a fost acuzat că ar fi primit, în aprilie și iulie 2020, cantitatea de 22 de tone de produse din tablă, în valoare de aproximativ 100.000 lei, pentru a dispune alocarea cu titlu gratuit de certificate de emisii de gaze cu efect de seră către combinatul „Liberty” Galați și pentru a „închide ochii” la neîndeplinirea de către combinat a obligațiilor privind închiderea unei halde de zgură. Mita ar fi fost mascată sub forma unor contracte de sponsorizare.
Dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece faptele penale comise de miniștri în exercițiul funcției, Alexe fiind acuzat de luare de mită și instigare la delapidare. S-au desfășurat până acum 14 termene de judecată, neajungându-se încă la o sentință.
O decizie a Curții Constituționale adoptată în mai 2022 a înjumătățit practic termenele de prescripție a faptelor penale. Acest lucru va face ca posibilitatea de judecare a lui Alexe pentru faptele comise ca ministru să „expire” în decurs de 8 ani de la comiterea lor. Instanța supremă mai are astfel la dispoziție mai puțin de trei ani pentru a judeca și procesul propriu-zis și eventualul apel la prima sentință.
Dosarul angajărilor ilegale
Al doilea dosar al lui Alexe abia a ajuns la faza cercetării judecătorești, deși a fost trimis instanței aproape în același timp. În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe Alexe că, în noiembrie 2020, devenit între timp președinte al CJ, l-ar fi numit pe Vlad-Corneliu Babă ca manager al Școlii Populare de Arte, deși nu îndeplinea condițiile legale. Ulterior, în martie și iulie 2021, Alexe a dispus prelungirea detașării lui Babă în funcția de conducere.
În aceeași perioadă, Alexe ar fi inițiat un proiect de hotărâre a CJ prin care erau schimbate condițiile de participare la concurs și componența comisiei de examinare, ceea ce i-a permis lui Babă să devină director „plin”. În acest dosar, Alexe este acuzat de abuz în serviciu, Radu-Gabriel Apetrei, la acea dată șef Serviciu resurse umane în cadrul CJ, este judecat pentru complicitate la această faptă, iar Babă, pentru complicitate la abuz în serviciu, instigare la folosirea de informații nedestinate publicității, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals.
Și în cazul acesta, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele reproșate celor trei este de 8 ani de la data comiterii faptelor. Dosarul a fost trimis în instanță de DNA la jumătatea lunii iulie 2022.
Realitatea e că judecătorii au dispus reaudierea a zeci de martori, după ce dosarul a stat deja aproape doi ani în camera preliminară. Dosarul se îndreaptă și el spre prescripția faptelor.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, când văd astfel de informații de presă, gândul mă duce numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, l-a făcut în fața mea și la ”TEZA de DOCTORAT” în domeniul juridic, care consider că este dosarul Mr.Gh.Pastia.
În dosarul Mr.Gh.Pastia, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în relația cu mine, s-a autodepășit ca avocat al diavolului.
Nu știu care este părerea d-nei prof. Florentina Sandru, cu care am avut onoarea de a avea un dialog despre spiritul civic al profesorilor postdecembriști, dar mie mi se pare genială replica,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”
De asemenea, mă bucur că d-na Lucreția Dumbravă nu mă mai consideră o persoană, care are probleme psihice sau așa îmi place să cred.

Deputatul român Cristian Terhe în plină desfășurare:
„Ursula a cumpărat 71 miliarde euro vaccinuri, adică 10 doze per european, de la soțul ei din Big Pharma. Contractele au fost fraudate înainte de publicare! »
Conflict masiv de interese, corupție în aer liber: taxele noastre s-au prăbușit pentru a îmbogăți rudele și produsele farmaceutice multinaționale, în timp ce Europa se prăbușește în datorii, inflația și consecințele unei politici impuse de vaccinuri ponosite.
Von der Leyen, neales, impune contracte secrete, cenzurează criticii, protejează lobby-urile și ridiculizează transparența și democrația. 71 miliarde irosite, doze expirate aruncate, efecte secundare minimizate... și încă niciun cont la care să răspunzi!
Terheș are dreptate: este o trădare totală împotriva poporului european.
Cerem demisia ei imediată!
Această Comisie a devenit o mașină de corupție și prezentare.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acest Cristian Terhe din jud. Sălaj, a spus că acest județ este fabrică de popi și de securiști.
Fostul prieten Ion Olaru l-a adus pe Cristian Terhe din America, unde era popă și l-a făcut europarlamentar.
Mie acest Cristian Terhe mi se pare a fi un ”reactivat” ca și Traian Băsescu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Cum le știi tu, nu le știe nimeni. Ion Olaru,. știi cine este?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu cine ești nici tu și nici nu mă interesează să aflu.
Deoarece ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine nu prezinți ”interes operativ”, dacă este să citez o expresie dragă postacului ”orion”, în a cărei piele ai refuzat să intri.
Conform unor deducții aparent logice, am ajuns la concluzia că, Ion Olaru ar putea fi general SIE.
D-na Ioana Ichim a demonstrat că-l cunoaște direct pe Ion Olaru.
PS În discuție sunt deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,întreabă-l pe Nicu Vranceanu. El știe cine este. Eu , cel mult îți pot da nr. de telefon .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu trebuie să întreb pe nimeni nimic.
I-am propus prietenului Ion Olaru, ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și Sfânta Treime(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Am precizat că, nu mă interesează adevărata identitate a colaboratorilor complementari, ci planul de luptă și obiectivele.
Eu mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE.
Ion Olaru nu a fost de acord cu propunerea mea, deoarece a pretins că, sunt plătit de Soros să umilesc profesorii de matematică.
Atunci când Maestrul Arsenie Bocancea mi-a ridicat o minge la fileu și mi-a spus că, dosarul privind falsa balastare a unor drumuri, în care a fost implicat președintele Marian Oprișan nu a avut expertiză tehnică, ci numai expertiză contabilă, am ”ÎNGROPAT-O” în terenul deputatului AUR de Vrancea, Georgel Badiu.
Urmare a acestei acțiuni, prietenul Ion Olaru m-a ejectat din lista lui de prieteni de pe pagina de Facebook.
Nu mă interesează numărul de telefon al fostului prieten Ion Olaru, iar în ceea ce-l privește pe Nicu Vrinceanu, îi apreciez efortul aproape supraomenesc pe care l-a făcut, dar care nu l-a ajutat la nimic.
Ion Olaru a demonstrat că este convins că, modelele matematice ale prof. Florian Colceag fac adevărate minuni.
Mi-ar plăcea ca modelele matematice ale prof.Florentin Colceag, să fie aplicate în cazul senatorului AUR de Vrancea, Corneliu Negru, pentru a se vedea efectul.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , într-o asemenea echipa ca cea propusă de tine, nu prinzi loc nici ca rezervă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că, ai refuzat să intri în pielea profesorului meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, pentru a te simți mai tânăr cu 9 ani, crezi că are importanță comentariul tău de mai sus?
Cu excepția specialistului PSD Vrancea în domeniile, CUP Focșani și ENET, Claudia Ionescu, pe care am înlocuit-o cu d-na economist Marilena Șerbănuț, ar fi trebuit să citești împreună, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună din data de 04.02.2026, în aceeași formație ca și postacul ”orion” în urmă cu 9 ani, scrierile mele postate pe blog.
Numai gândul că ai putea să-mi citești împreună cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, scrierile pe care le-am postat pe blog, consider că, te-a emoționat profund și ai dat-o cotită.

1. Ziarul de Craiova a publicat în data de 05.02.2026 informația, ”Pîslaru: 231 de milioane de euro din PNRR, considerați pierduți din cauza CCR”.
Citez:
”Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat la Digi24 că România pierde 231 de milioane de euro din PNRR, după ce Comisia Europeană a considerat că nu a fost îndeplinit jalonul 215, referitor la pensiile magistraților.
„Vă aduc aminte faptul că am spus fără echivoc în spațiul public ceea ce a reamintit și prim-ministrul Ilie Bolojan ieri, că exista practic un acord cu Comisia Europeană cu privire la faptul că proiectul de lege pe care l-am propus rezolva acest jalon, că afirmațiile din spațiu public, împinse de CSM sau, în fine, de o parte a magistraților, că nu era nevoie de această reformă, erau false, și iată că acum suntem pe cale să avem consecințele a acestor lucruri care s-au întâmplat la CCR și de către conducerea acest CSM și Înalta Curte”, a declarat ministrul.
Pîslaru a explicat consecințele faptului că nu a fost adoptată legea care reglementează pensiile speciale, și anume că „231 de milioane de euro sunt considerați pierduți”.
„În acest moment, cei 231 de milioane de euro sunt considerați pierduți de către Comisia Europeană pentru că până la 28 noiembrie România nu a promulgat legea, iar în perioada de discuții ulterioare cu privire la analiza acestui jalon, România nu a putut să arate că a promulgat legea. Deci astea sunt consecințele. Evident că așteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe. Prim-ministrul a spus că va comunica CCR, în momentul în care vom îndeplini reforma putem să anunțăm Comisia Europeană, dar cred că a fost foarte explicit prim-ministrul, și întăresc afirmația domniei sale, că există o consecință directă a acestui demers și că Comisia Europeană consideră că nu este îndeplinit acest jalon în valoare de 231 de milioane de euro.
Întrebat ce se va întâmpla dacă CCR va respinge sesizarea de neconstituționalitate, ministrul a spus că „România s-a dus de prea multe ori la Comisia Europeană cu ipoteze”.
„Eu am mai spus în spațiul public, această reformă o facem pentru echitate și pentru a arăta românilor că nu discutăm de special și mai puțin special. Deci, în primul rând, asta este ideea cea mai importantă. Reforma trebuie făcută pentru că asta înseamnă bună guvernare. În al doilea rând, să mă duc să întreb Comisia ce s-ar întâmpla dacă totuși, până la urmă, cândva după două luni și ceva de la termenul limită, o să aprobăm legea așa cum trebuia, acest lucru nu este profesionist. Ce este profesionist, să vedem că se aprobă și după aceea, evident, o să comunicăm că am făcut această reformă și vedem ce se întâmplă”, a subliniat Dragoș Pîslaru.
Referitor la cum afectează pierderea acestor bani programul de guvernare, ministrul Fondurilor Europene a precizat că cei 231 de milioane de euro vor trebui acoperiți din bugetul național.
„PNRR-ul este împărțit în reforme și în investiții. Pe de o parte, avem un program de investiții a foarte ambițios școli, spitale, autostrăzi, foarte multe obiective cruciale pentru modernizarea României și noi mizăm pentru a duce la îndeplinire aceste obiective, mizăm pe, bineînțeles, banii europeni pe care urmează să-i decontăm, mai ales componenta de grant 13,57 de miliarde și ideea este că dacă noi vom pierde această sumă, va trebui să acoperim din bugetul național 231 de milioane pentru a ne respecta proiectele de investiții așa cum le avem. Vă atrag atenția că nu putem să renunțăm la proiectele de investiții, pentru că atunci primim penalitate că nu ne îndeplinim nici investițiile, deci va trebui să compensăm din bugetul de stat 231 de milioane de lei pentru aceste investiții”, spus ministrul.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă umple de respect afirmația din acest articol de presă, citez:
”„Vă aduc aminte faptul că am spus fără echivoc în spațiul public ceea ce a reamintit și prim-ministrul Ilie Bolojan ieri, că exista practic un acord cu Comisia Europeană cu privire la faptul că proiectul de lege pe care l-am propus rezolva acest jalon, că afirmațiile din spațiu public, împinse de CSM sau, în fine, de o parte a magistraților, că nu era nevoie de această reformă, erau false, și iată că acum suntem pe cale să avem consecințele a acestor lucruri care s-au întâmplat la CCR și de către conducerea acest CSM și Înalta Curte”, a declarat ministrul.”
- Despre această tărășenie cu pensiile magistraților, de ce nu este luat la întrebări ”liberalul” Valeriu Stoica?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , USR cand a angajat România pe calea reformelor trebuia să realizeze că multe dintre angajante nu pot fi îndeplinit la timp datorită situației economice, industriale, legislative, etc.

Când te mănâncă-n fund și te angajezi să îndeplinești ceva fără să ai habar cum și în cât timp, o poți lua în brațe. Iată ca am luat-o.
UE ne-a luat nu de fraieri, ci de slugi proaste.
Nu cred ca de la Cuza încoace am avut o adunatură atat de incompetentă de politruci. Oameni buni, nu hoții sunt cei mai periculoși pe lumea asta, ci proștii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, din calitatea mea de persoana, care, din punctul de vedere al liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, am afirmat și susțin:
a. USR-istul Cristian Ghinea, cel care a întocmit PNRR-ul, trebuie arestat imediat pentru PNRR-ul pe care l-a întocmit în domeniul energiei.
b. Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, trebuia arestat pentru falimentarea Termocentralei Mintia, dar MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL l-a făcut europarlamentar.
c. Lumea mea reducându-se la ”Provincia Europeană Vrancea”, consider ENET Focșani, ca fiind Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Din punctul meu de vedere, ENET Focșani a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Mă bucur că, d-na Lucreția Dumbravă, care după ce mi-a recomandat public, să-mi iau medicamentele și să nu-i mai stresez soțul, a revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește persoana mea.
Acest lucru a rezultat dintr-un dialog pe care l-am avut cu domnia sa pe Messenger, care pentru mine este tabu.
Nu o cunosc pe d-na Lucreția Dumbravă, dar am aflat că este o Doamnă frumoasă și distinsă, însă la mine toate dialogurile sunt publice.
Dacă domnia sa dorește să discutăm despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care o consider EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic sau despre speța ENET, acest lucru îl putem face public.
Valentin BurlacuValentin Burlacu; Prietene, din calitatea mea de persoana, care, din punctul de vedere al liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, am afirmat și susțin:
a. USR-istul Cristian Ghinea, cel care a întocmit PNRR-ul, trebuie arestat imediat pentru PNRR-ul pe care l-a întocmit în domeniul energiei.
b. Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, trebuia arestat pentru falimentarea Termocentralei Mintia, dar MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL l-a făcut europarlamentar.
c. Lumea mea reducându-se la ”Provincia Europeană Vrancea”, consider ENET Focșani, ca fiind Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Din punctul meu de vedere, ENET Focșani a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Mă bucur că, d-na Lucreția Dumbravă, care după ce mi-a recomandat public, să-mi iau medicamentele și să nu-i mai stresez soțul, a revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește persoana mea.
Acest lucru a rezultat dintr-un dialog pe care l-am avut cu domnia sa pe Messenger, care pentru mine este tabu.
Nu o cunosc pe d-na Lucreția Dumbravă, dar am aflat că este o Doamnă frumoasă și distinsă, însă la mine toate dialogurile sunt publice.
Dacă domnia sa dorește să discutăm despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care o consider EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic sau despre speța ENET, acest lucru îl putem face public.
Grosu Ulise , spre deosebire de prost, nebunul mai are si momente de luciditate.
Proștii nu sunt doar fuduli, au și alte calități pe care ceilalți nu le au: perseverența, unitatea de grup și fecunditatea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul pe care l-ai făcut, impune o replică punctuală.
a. ”Grosu Ulise , spre deosebire de prost, nebunul mai are si momente de luciditate.”
Se pare că la această părere a ajuns și d-na Lucreția Dumbravă, în ceea ce privește persoana mea, dar nu bag mâna în foc pentru acest lucru.
b. ”Proștii nu sunt doar fuduli, au și alte calități pe care ceilalți nu le au: perseverența, unitatea de grup și fecunditatea.”
Această afirmație mă duce cu gândul la precizarea,
”Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru, ,,adaptarea `` la care faceți referire dovedește o anumită trăsătură de caracter, comună grupului, ca dovada că cei care se aseamănă, se adună.”
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, vă informez că d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru este liderul USR al mun.Focșani și consilier USR în CL Focșani.
Vicepreședintele USR al mun.Focșani, este d-na deputat Corina Atanasiu, care a realizat PNRR-ul pentru învățământ.
Îl informez pe prietenul Nicu Vrinceanu, că, d-na deputat USR de Vrancea, Corina Atanasiu, m-a ejectat din lista de prieteni de pe pagina de Facebook, deoarece nu i-am cântat în strună.
Fostul prieten Ion Olaru, despre care cred că ar putea fi general SIE, urmare a unor deducții aparent logice, m-a ejectat din lista de prieteni de pe Facebook, deoarece l-am ”forjat” pe deputatul AUR de Vrancea, Georgel Badiu.
Deoarece a fost viceprimar PSD al com. Vizantea Livezi, mi-ar plăcea să nu fiu ignorat de d-na Maricica Cirnoiu, ai căror nuri îi produceau insomnii, în adolescență, prietenului Nicu Vrinceanu.
PS Despre d-na Mariana Simon nu mai spun nimic.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, bine ți-a făcut
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, replica ta m-a năucit total, deoarece nu știu cine mi-a făcut bine.
Grosu Ulise
Pe net circulă informația.
”Octavian Bocicariu
05.02.2006
România pierde cei 231 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a implementat la timp reforma pensiilor magistraților, din cauza amânărilor repetate ale CCR.
Vedeți vreo frustrare națională pe la PSD-AUR?
Vreun dispreț profund pentru aceste lichele?
Nicidecum!
E o liniște asurzitoare!
Ei au treaba cu Nicusor, Bolojan si cu USR-ul!
Ce loseri patetici!”
COMENTARII
Valentin Burlacu
Acum cineva ne va spune că este tardivă și inutilă această reformă.

Trebuie să înțelegem că ea ar acționa pentru viitor.
Totuși, nimeni nu recunoaște că reforma nu se face prin CCR , ci de către guvern cu aprobarea Parlamentului.
Că nu se vrea cu adevărat, se vede din faptul că nimeni nu ia în calcul modificarea Constituției în ceea ce privește CCR.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Spectacol pentru PROSTIT PROȘTII!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , CCR este doar o mostră a neputinței.

Ne-am angajat față de UE sa facem reformele cerute de ei sau cerute de noi, din obediență și prostie politică.
Ne-am angajat voluntar, că așa ne este felul, să facem nefăcute nicăieri în Europa. Majoritatea angajamentelor au termene de finalizare pe care le-am acceptat fără nicio negociere.
Acum, când s-a strâns sfoara la par si nu putem îndeplini ce ni s-a cerut sau la ce ne-am angajat ca fraierii, Bruxeless-ul vine și ne trage de mânecă.
Mă întreb, așa , în prostia mea, de ce nimeni din opozitie nu a venit cu o propunere pentru un referendum de modificare a Constituției si a legii în ceea ce privește funcționarea CCR?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am redirecționat comentariile tale de mai sus, deoarece am considerat că, la acest articol de presă le este locul.
a. Am avut mai mulți cititori fideli ai scrierilor mele, care au crezut că, Judecătoria Focșani mi-a impus interdicția de a mă apropia de președintele Marian Oprișan, secretarul general al CI Vrancea, Raluca Dan și primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
b. Acest lucru, spune totul despre perceperea JUSTIȚIEI ca SLUGĂ a ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
c. Pentru acești cititori ai scrierilor mele nu a contat că:
a*. Niciodată nu i-am adresat niciun un cuvânt jignitor președintelui Marian Oprișan, nu am strigat ”JOS Oprișan!” și nici nu m-am alăturat celor care făceau acest lucru.
b*. Timpul a confirmat problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
c*. Pentru a fi compromis, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțineam și pe care timpul le-a confirmat, s-a dispus ACȚIUNEA PSIHIATRIA.
d*. În divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, am numai două probleme tehnico-economice.
e*. Am beneficiat de o DENIGRARE publică foarte bine coordonată.
f*. Doamna Lucreția Dumbravă mi-a recomandat public să-mi iau medicamentele și să nu-i mai stresez soțul, respectiv pe primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Urmare a unui dialog pe care l-am avut pe Messenger cu d-na Lucreția Dumbravă, care este tabu, mi-ar plăcea să cred lucrurile s-au lămurit.
g*. Pentru calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea, consider că i-am plătit ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”.
Nu același lucru este valabil și pentru liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care a pretins că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
d. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, să-mi fac numărul, deoarece de restul se ocupă alții.
e. Neavând șefi și nici colaboratori, constat că uneori te prind cu garda jos, iar refuzul de a intra în pielea postacului ”orion” în data de 04.02.2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, mi-a lăsat un gust amar.
f. Pentru EXHIBIȚIONISMUL PATRIOTIC pe care l-a demonstrat cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie, acord atenție și INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
g. Sunt revoltat că, deși am rostogolit la greu precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a reacționat.

2. Ziarul de Vrancea din data de 6 feb 2026 a publicat articolul ”CJ:Vrancea accelerează dezvoltarea.Școli noi, investiții private și proiecte cu impact social în Adjud, Odobești, Vânători și Jariștea”.
Citez:
”De la educație sigură la economie locală și turism, județul Vrancea intră într-o nouă etapă de modernizare.
Dezvoltarea județului Vrancea continuă într-un ritm susținut, prin investiții publice și private care vizează direct creșterea calității vieții. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, 6 februarie 2026, la ora 14:01, de Biroul de Presă al Consiliul Județean Vrancea, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) au fost analizate și avizate mai multe documentații de urbanism (PUZ) cu impact major pentru comunitățile din municipiul Adjud, orașul Odobești și comunele Vânători și Jariștea.
Ședința a fost condusă de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a subliniat importanța susținerii proiectelor concrete ce contribuie la dezvoltarea durabilă a județului.
Școală nouă și sigură la Adjud, în locul unei clădiri cu risc seismic
Unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a fost acordarea avizului final PUZ pentru construirea Școlii Gimnaziale „Angela Gheorghiu” în Adjud, pe Strada Republicii nr. 90. Noua unitate de învățământ va fi realizată pe o suprafață de 5.689 mp și va înlocui actuala clădire, încadrată într-o clasă de risc seismic ridicat.
Proiectul este inclus în programul național „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, derulat de Ministerul Educației prin Unitatea de Management pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, și este finanțat integral de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Noua școală va oferi condiții moderne, sigure și adaptate cerințelor educaționale actuale pentru elevii din Adjud.
Investiții private cu efect direct asupra economiei locale
Comisia CTATU a emis avize de oportunitate pentru două proiecte importante în comuna Vânători. Primul vizează dezvoltarea unei zone de comerț, servicii și depozitare, prin construirea unei hale pe o suprafață de 3.972 mp, investiție care va crea premise reale pentru noi locuri de muncă și dinamizarea economiei locale.
Cel de-al doilea proiect are un puternic caracter social: construirea unui centru de îngrijire paliativă, inițiat de Asociația „Hope and Love for Life”, pe un teren de 6.532 mp. Centrul va veni în sprijinul persoanelor aflate în situații vulnerabile și al familiilor acestora, acoperind o nevoie reală la nivel județean.
Turism și servicii, în prim-plan la Jariștea și Odobești
În Jariștea, a fost acordat avizul final PUZ pentru introducerea în intravilan a unui teren de 5.413 mp, destinat construirii unei săli de evenimente, a unei zone de agrement și a unor spații de cazare. Proiectul este considerat un impuls important pentru dezvoltarea turismului local și a serviciilor conexe.
De asemenea, în Odobești, Comisia a emis aviz de oportunitate pentru introducerea în intravilan a unor terenuri cu o suprafață totală de 41.284 mp, în vederea dezvoltării unei zone de comerț și servicii. Investiția urmărește diversificarea ofertei comerciale și modernizarea infrastructurii urbane.
Angajament ferm pentru viitorul Vrancei
„Susținem proiectele publice și private și dezvoltarea comunităților și, zi de zi, facem pași concreți pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare pentru județul Vrancea”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Administrația județeană își reconfirmă astfel angajamentul pentru o dezvoltare durabilă, echilibrată și orientată spre nevoile reale ale vrâncenilor, prin sprijinirea investițiilor care aduc valoare adăugată și cresc calitatea vieții în întreg județul.
Maria Bratu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu nu am reușit să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Dan, în afară de a crăpa lemne.
Pe net circulă informația:
”Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică ”
În acest articol de presă se afirmă:
”„Susținem proiectele publice și private și dezvoltarea comunităților și, zi de zi, facem pași concreți pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare pentru județul Vrancea”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Consideri că pentru președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, 1 aprilie este în fiecare zi?
Ce m-a determinat să-ți adresez această întrebare:
Citez:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
”De la educație sigură la economie locală și turism, județul Vrancea intră într-o nouă etapă de modernizare.
Dezvoltarea județului Vrancea continuă într-un ritm susținut, prin investiții publice și private care vizează direct creșterea calității vieții. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, 6 februarie 2026, la ora 14:01, de Biroul de Presă al Consiliul Județean Vrancea, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) au fost analizate și avizate mai multe documentații de urbanism (PUZ) cu impact major pentru comunitățile din municipiul Adjud, orașul Odobești și comunele Vânători și Jariștea.
Ședința a fost condusă de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a subliniat importanța susținerii proiectelor concrete ce contribuie la dezvoltarea durabilă a județului.
Școală nouă și sigură la Adjud, în locul unei clădiri cu risc seismic
Unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a fost acordarea avizului final PUZ pentru construirea Școlii Gimnaziale „Angela Gheorghiu” în Adjud, pe Strada Republicii nr. 90. Noua unitate de învățământ va fi realizată pe o suprafață de 5.689 mp și va înlocui actuala clădire, încadrată într-o clasă de risc seismic ridicat.
Proiectul este inclus în programul național „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, derulat de Ministerul Educației prin Unitatea de Management pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, și este finanțat integral de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Noua școală va oferi condiții moderne, sigure și adaptate cerințelor educaționale actuale pentru elevii din Adjud.
Investiții private cu efect direct asupra economiei locale
Comisia CTATU a emis avize de oportunitate pentru două proiecte importante în comuna Vânători. Primul vizează dezvoltarea unei zone de comerț, servicii și depozitare, prin construirea unei hale pe o suprafață de 3.972 mp, investiție care va crea premise reale pentru noi locuri de muncă și dinamizarea economiei locale.
Cel de-al doilea proiect are un puternic caracter social: construirea unui centru de îngrijire paliativă, inițiat de Asociația „Hope and Love for Life”, pe un teren de 6.532 mp. Centrul va veni în sprijinul persoanelor aflate în situații vulnerabile și al familiilor acestora, acoperind o nevoie reală la nivel județean.
Turism și servicii, în prim-plan la Jariștea și Odobești
În Jariștea, a fost acordat avizul final PUZ pentru introducerea în intravilan a unui teren de 5.413 mp, destinat construirii unei săli de evenimente, a unei zone de agrement și a unor spații de cazare. Proiectul este considerat un impuls important pentru dezvoltarea turismului local și a serviciilor conexe.
De asemenea, în Odobești, Comisia a emis aviz de oportunitate pentru introducerea în intravilan a unor terenuri cu o suprafață totală de 41.284 mp, în vederea dezvoltării unei zone de comerț și servicii. Investiția urmărește diversificarea ofertei comerciale și modernizarea infrastructurii urbane.
Angajament ferm pentru viitorul Vrancei
„Susținem proiectele publice și private și dezvoltarea comunităților și, zi de zi, facem pași concreți pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare pentru județul Vrancea”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Administrația județeană își reconfirmă astfel angajamentul pentru o dezvoltare durabilă, echilibrată și orientată spre nevoile reale ale vrâncenilor, prin sprijinirea investițiilor care aduc valoare adăugată și cresc calitatea vieții în întreg județul.
Maria Bratu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu nu am reușit să aflu ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea, Nicușor Dan, în afară de a crăpa lemne.
Pe net circulă informația:
”Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică ”
În acest articol de presă se afirmă:
”„Susținem proiectele publice și private și dezvoltarea comunităților și, zi de zi, facem pași concreți pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare pentru județul Vrancea”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Consideri că pentru președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, 1 aprilie este în fiecare zi?
Ce m-a determinat să-ți adresez această întrebare:
Citez:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ
PS D-na Coca Manolescu, d-na Sandina Voicu, d-na Florentina Sandru și d-na Victorița Malinoiu pot afla de acest comentariu, dar d-na Mariana Simon nu ar fi bine să afle.
1. Ziarul Cotidianul din data de 06.02.2026 a publicat articolul ”Cum explică șeful de la Energie facturile „piperate” ale românilor? Consumul mare a urcat prețurile”.
Citez:
”România a înregistrat în această iarnă un consum de gaze cu 25% mai mare decât media perioadelor similare din ultimii cinci ani, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, a declarat vineri seară ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la România TV.
„Preţul a fost plafonat, prin urmare creşterea costului facturilor a fost cauzată de un consum mai mare, fiind în cea mai geroasă iarnă din ultimii 5 ani.
În medie, în România s-a consumat gaz cu 25% mai mult decât în aceeaşi perioadă a ultimilor 5 ani. Automat, orice calcul matematic facem, avem facturile mai mari”, a explicat ministrul.
Plafonarea prețului se menține și după 31 martie
Bogdan Ivan a precizat că de la 31 martie se va menţine plafonarea prețului la producător, astfel încât consumatorul final să nu suporte majorări la facturi.
„Ceea ce este sigur, acum avem plafonat preţul la producător, reglementat la furnizori şi plafonat la consumatorul final, la 0,31 lei per kW.
Ce e foarte important, după 31 martie, eu am crezut că vom putea să mergem într-o formulă în care să luăm cu totul acest plafon, dar, în clipa în care am văzut că vin oferte şi cu 20% mai mari în piaţă după această dată, am decis să vin cu o variantă în care să plafonăm în continuare preţul la producător şi pe tot lanţul, pentru ca la consumatorul final să nu crească preţul pentru cel puţin un an de zile de acum înainte”, a adăugat oficialul.
Plafonarea se menține până în 2027 și ar putea scădea
Ministrul a subliniat că plafonarea va fi menținută până în 31 martie 2027 și chiar ar putea fi redusă, pe măsură ce piața va deveni mai competitivă, inclusiv prin apariția unui nou operator de furnizare de gaze, compania de stat Romgaz.
„Iar în această formulă reuşim să ducem mai jos preţurile”, a afirmat Bogdan Ivan.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Declarațiile habarnistului în probleme de energie, Bogdan Ivan, numit de PSD ministru la Energie, mă duce cu gândul la:
a. Confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost umilit profesional și denigrat public.
Acest lucru mi-a permis să-l ”RECREȘTINEZ” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, acțiune care mi-a adus mari satisfacții.
b. De d-na Felicia Varzaru, care mi-a spus, citez:
- ”Se amuză și fiica mea minoră de bazaconiile susținute de tine.”
c. De liderul USR Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care a ajuns la concluzia că deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
- Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.”
- Ai ceva de comentat?
Citez:
”România a înregistrat în această iarnă un consum de gaze cu 25% mai mare decât media perioadelor similare din ultimii cinci ani, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, a declarat vineri seară ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la România TV.
„Preţul a fost plafonat, prin urmare creşterea costului facturilor a fost cauzată de un consum mai mare, fiind în cea mai geroasă iarnă din ultimii 5 ani.
În medie, în România s-a consumat gaz cu 25% mai mult decât în aceeaşi perioadă a ultimilor 5 ani. Automat, orice calcul matematic facem, avem facturile mai mari”, a explicat ministrul.
Plafonarea prețului se menține și după 31 martie
Bogdan Ivan a precizat că de la 31 martie se va menţine plafonarea prețului la producător, astfel încât consumatorul final să nu suporte majorări la facturi.
„Ceea ce este sigur, acum avem plafonat preţul la producător, reglementat la furnizori şi plafonat la consumatorul final, la 0,31 lei per kW.
Ce e foarte important, după 31 martie, eu am crezut că vom putea să mergem într-o formulă în care să luăm cu totul acest plafon, dar, în clipa în care am văzut că vin oferte şi cu 20% mai mari în piaţă după această dată, am decis să vin cu o variantă în care să plafonăm în continuare preţul la producător şi pe tot lanţul, pentru ca la consumatorul final să nu crească preţul pentru cel puţin un an de zile de acum înainte”, a adăugat oficialul.
Plafonarea se menține până în 2027 și ar putea scădea
Ministrul a subliniat că plafonarea va fi menținută până în 31 martie 2027 și chiar ar putea fi redusă, pe măsură ce piața va deveni mai competitivă, inclusiv prin apariția unui nou operator de furnizare de gaze, compania de stat Romgaz.
„Iar în această formulă reuşim să ducem mai jos preţurile”, a afirmat Bogdan Ivan.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Declarațiile habarnistului în probleme de energie, Bogdan Ivan, numit de PSD ministru la Energie, mă duce cu gândul la:
a. Confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost umilit profesional și denigrat public.
Acest lucru mi-a permis să-l ”RECREȘTINEZ” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, acțiune care mi-a adus mari satisfacții.
b. De d-na Felicia Varzaru, care mi-a spus, citez:
- ”Se amuză și fiica mea minoră de bazaconiile susținute de tine.”
c. De liderul USR Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care a ajuns la concluzia că deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ.
- Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.”
- Ai ceva de comentat?
2. Pe net circulă informația,
”Aurora Tasica Simu
07.02.2026
𝐑𝐀𝐃𝐈𝐎𝐆𝐑𝐀𝐅𝐈𝐀 𝐒𝐀𝐁𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐈𝐈 𝐈𝐍𝐓𝐄𝐑𝐄𝐒𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐍𝐀𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋!
Statul Român, prin Hidroelectrica, a decis oficial în data de 27 ianuarie să nu construiască singur hidrocentrala de la Tarnița-Lăpuștești, proiect ce poate deveni cea mai mare „baterie naturală” a României, cu o putere instalată de 1.000 MW. În schimb, a preferat să cedeze 50% din acest obiectiv strategic către compania franceză de stat EDF Power Solutions.
În 27 ianuarie 2026, acțiunile Hidroelectrica au atins un maxim istoric la Bursa de Valori București (138,40 lei/acțiune), pe fondul anunțului privind parteneriatul 50-50% cu gigantul francez. Dincolo de evoluția bursieră de moment, datoria mea este să vă explic mecanismul real prin care Statul Român a ajuns să cedeze jumătate din controlul asupra unui obiectiv de importanță majoră pentru sistemul energetic național.
Înainte de toate, contextul politic este clar: colaborarea cu francezii a fost agreată la nivel înalt încă din 9 decembrie, la întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu Emmanuel Macron la Paris: „Am vorbit de chestiuni concrete, cum e investiția de la Tarnița, pe care o companie franceză vrea să o facă în zona de energie,” a declarant președintele.
Însă cum s-a justificat economic această nevoie de ajutor extern?
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐧𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐇𝐢𝐝𝐫𝐨𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐚 𝐢̂𝐧𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐧𝐞𝐭 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐝𝐞 𝟔,𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 (𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏,𝟐𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨) 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫 𝐚𝐧 (𝟐𝟎𝟐𝟑)?
Simplu: din cauza refuzului statului de a finanța investiția din propriul profit.
Am analizat cifrele oficiale și Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor , iar datele indică faptul că Hidroelectrica a fost decapitalizată sistematic prin politica de dividende, creându-se astfel justificarea perfectă pentru aducerea unui partener extern.
În 2022 Guvernul a emis OUG nr. 3/2022 care obligă companiile de stat să distribuie 90% din profit către bugetul de stat, în cazul Hidroelectrica prin dividende, lăsând companiile de stat fără resurse proprii pentru propria dezvoltare. Acest OUG prevede în același paragraf o excepție clară: „în cazuri temeinic justificate”, Guvernul poate aproba ca statul să ia doar 50% din profit, iar restul să rămână companiei pentru investiții. Guvernul a refuzat să aplice această excepție pentru proiectul hidrocentralei de la Tarnița! Au folosit din nou legea împotriva interesului național. Este aceeași miopie economică pe care o vedem de ani de zile: ne vindem viitorul energetic pentru a acoperi cheltuielile statului.
𝟏. 𝐑𝐄𝐒𝐔𝐑𝐒𝐄𝐋𝐄 𝐄𝐗𝐈𝐒𝐓𝐀𝐔 𝐈̂𝐍𝐂𝐀̆ 𝐃𝐈𝐍 𝟐𝟎𝟐𝟑
În 2023, Hidroelectrica a înregistrat un profit net istoric de 1,27 miliarde Euro, în condițiile în care costul total estimat al hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești este de 1 miliard Euro. Practic, compania avea capacitatea financiară de a susține integral proiectul din profitul unui singur an. De asemenea, în 2024, profitul a fost de 884 milioane Euro, sumă care acoperea, din nou, aproape 90% din necesarul de investiție.
𝟐. 𝐌𝐄𝐂𝐀𝐍𝐈𝐒𝐌𝐔𝐋 𝐃𝐄𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐀𝐋𝐈𝐙𝐀̆𝐑𝐈𝐈
În ciuda acestor excedente, Statul Român (prin Ministerul Energiei), acționar majoritar cu 80% din acțiuni, a decis ca peste 90% din aceste profituri record să fie distribuite sub formă de dividende, conform OUG 3/2022. Banii au fost transferați la bugetul de stat pentru a acoperi alte cheltuieli, în loc să fie direcționați către proiecte de investiție și dezvoltare, așa cum este proiectul hidrocentralei de la Tarnița.
După ce conturile companiei au fost golite de sumele necesare investiției, guvernanții au motivat necesitatea unui „partener strategic” pentru a putea realiza proiectul Tarnița-Lăpuștești. Așa s-a ajuns la soluția acordului cu EDF (Franța), prin care România cedează 50% din proprietatea și controlul asupra acestui proiect.
Concluzia este clară. Nu lipsa banilor a împiedicat Hidroelectrica să construiască singură Tarnița-Lăpuștești, ci decizia politică de a drena resursele companiei.
Hidroelectrica a avut banii necesari, dar statul a ales să plătească cu ei dividendele acționarilor, sacrificând investițiile strategice de interes national.
Surse: Bursa de Valori București, Deciziile AGOA ale Hidroelectrica, Bursa.ro
#securitateenergetică #interesnational #OUG #decapitalizare #deputatdecluj #ancheta #hidroelectrica”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deoarece lumea mea se reduce numai la ”Provincia Europeană Vrancea”, am redus Sistemul Energetic Național al României la ENET Focșani.
Am precizat că, în opinia mea, ENET Focșani a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Dacă în data de 04.02.2026, Ziua Internațională a Cititului Împreună, te-aș fi putut determina să intri în pielea postacului ”orion” și să-mi citești scrierile postate pe blog împreună cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, d-na economist Marilena Șerbănuț și primarul Cristi Valentin Misăilă, sunt convins că s-ar fi aflat misterul pentru care ENET a intrat în insolvență, în condițiile în care trebuia să fie pe profit, numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce.
Valentin Burlacu
Singur, statul roman nu putea duce la bun sfarsit proiectul, Il va ajuta statul francez care nu peste mult timp va prelua administrarea hidrocentralei, si ,incet, incet va prelua intregul sistem hidroenergetic romanesc.

O politica a pașilor marunți, din aproape in aproape.
Oare nimeni nu înțelege ca statul roman, esuat, cum spunea ,,dulapul`` este sub control absolut extern?
Trăim cu chirie in propria trara .
Am spus de acum doi ani că o să vedeți ce va urma. Nu m-a crezut nici măcar Ulise.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, precizarea ta,
”Am spus de acum doi ani ca o să vedeți ce va urma. Nu m-a crezut nici măcar Ulise.”,
- m-a umplut de respect.
De ce acest prea plin de respect?
a. Timpul mi-a dat dreptate, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost umilit profesional și denigrat public.
b. Edificator în acest sens, este proces-verbalul ședinței de partid de la IRE Focșani, din data 09.12.1993.
c. Deși, am considerat că, am dat Cezarului ce este al Cezarului, am eșuat lamentabil în acțiunea de a o întineri, în urma cu 6 ani, cu circa 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Precizarea d-nei Felicia Varzaru,
- ”Se amuză și fiica mea minoră, de bazaconiile pe care le susții.” a fost de maxim efect.
d. Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, după ce timpul a confirmat problemele tehnico-economice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost umilit profesional și denigrat public, consider că am realizat maximul din cât aș fi putut realiza.
e. Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a considerat că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice.
f. Nu am contrazis-o pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar i-am solicitat public liderului USR al mun.Focșani și consilier în CL Focșani să-și demonstreze doctoratul în ȘTIINȚE ECONOMICE, printr-o analiză a cauzelor pentru care ENET a intrat în insolvență, în condițiile în care trebuia să fie pe profit, numai prin producerea de energie electrică.
g. Refuzul tău de a intra în pielea postacului ”orion”, pentru ca în data de 04.02.2026, Ziua Internațională a Cititului Împreună, să-mi citești împreună cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, primarul Cristi Valentin Misăilă și d-na economist Marilena Serbănuț, scrierile postate pe blog, mi-a lăsat un gust amar.
Legat de afirmația pe care ți-am citat-o, amintesc:
"Lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de aceia care doar îi privesc şi refuza să intervină." - Albert Einstein

În partea introductivă am tălmăcit titlul acestui mesaj public, precizând și relația pe care o am avut-o și o am cu prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook.
De asemenea, am precizat și motivul pentru eșecul pe care l-am avut, în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Eșecul întineririi cu 9 ani a prietenului special Valentin Burlacu nu mi-l pot explica.

În scrierile mele am tot amintit de cele trei școli, care au funcționat în Țara Vrancei.
a. Școala Neculai Jechianu care pregătea elevi pentru a trăi într-o lumea reală.
b. Școala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea, care a funcționat imediat după LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, al cărui șef de promoție îl consider pe președintele Marian Oprișan.
c. Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț, care este în prezent la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.

I. SPIRITUL CIVIC
a. La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
b. Pe net circulă informația
”Sorin Ungureanu
”Sorin Ungureanu
01.02.2026
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască.
S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.
Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii [subl. n. – Red. Med.].
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, "nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate. Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.”
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român!
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român!
El ilustrează perfect observaţia că "un popor de oi naşte un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară.
Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să "tempereze" setea ei de înavuţire. Pe român nu-l interesează situaţia generală.
Dacă prin fin, nas, cumnat, amic etc. şi-a rezolvat păsul lui, restul ducă-se ştim noi unde! Moştenirea multiseculară a lui hatâr şi bacşiş a rămas atotputernică.
Cum să îndrepţi o ţară când cetăţenii ei se gândesc fiecare la sine, şi nu la binele comun?!
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al Naţiunii.”
Acad. Florin Constantiniu
c. SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni, care, urmare al studiului neprofisionist pe care l-am făcut, atunci când primarul Cristi Valentin Misăilă i-a pus să GÂNDEASCĂ la RECE, a demonstrat că este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.

II. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitatea, în opinia mea, își are rădăcinile în ceea ce s-a numit ”Cântarea României” din perioada dictaturii lui Ceaușescu.
Pentru foarte mulți patriotismul se rezumă la a îmbrăca o iei populară și nimic mai mult.
III. REVOLTA că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:Pentru foarte mulți patriotismul se rezumă la a îmbrăca o iei populară și nimic mai mult.
III. REVOLTA că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
CONCLUZII FINALE
PRECIZĂRI pentru prietenul special Valentin Burlacu
Dacă postacul ”orion” și-a propus să deștepte mioarele din ”Provincia Europeană Vrancea”, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, eu prin intermediul respectivei rubrici, am vrut să văd momentul în care maxima mea mioritică,
”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”,
- are tangență cu realitatea.
Acest lucru îl fac și în prezent, dar prin discuții directe, îmi supun DENIGRATORII unei forme de ”JIHAD”, pentru a vedea ce i-a mânat în luptă, iar în ceea ce-i privește pe politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”. lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
În legătură cu aceste acțiuni, precizez:
a. După cum cred că ai sesizat, mi-am exprimat public dorința de a afla ce știe să facă la modul concret, președintele CJ Vrancea și lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici.
Același lucru este valabil și pentru vicepreședintele CJ Vrancea și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure.
b. Pe primarul Cristi Valentin Misăilă l-am provocat public la un dialog, având ca temă problemele tehnico-economice pe care le am în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”.
c. Pe liderul USR Vrancea, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, i-am cerut public să-și demonstreze doctoratul în științe economice, printr-o analiză a cauzelor pentru care ENET a intrat în insolvență, în condițiile în care trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică.
d. În cazul deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, care a insinuat că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, cred că lucrurile sunt mai complicate.
În cele ce urmează voi analiza cele șapte puncte ale CAPITOLULUI I

A*. ”A. STUDIILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, au devenit o FATA MORGANA”
- În opinia mea, informația de la acest punct este foarte gravă, iar în mod normal, ar trebui să revolte poporul român, pentru faptul că a mințit cu nerușinare.
B*. ”B. EROII și REPERELE MORALE ale poporului român”
- Acest punct îți contrazice teoria cu LAȘITATEA poporului român.
C*. ”C. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ și PROFESIONIȘTII din POLITICĂ”
- Acest punct ar trebui citit cu atenție de INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
D*. ”D. ”LIBERALII”, Raluca Turcan - vicepreședinte PNL și Costel Alexe - președintele CJ Iași”
- La acest punct nu mai am nimic de adăugat, deoarece spune totul despre INCOMPETENȚĂ, CORUPȚIE și SLUGĂRNICIA JUSTIȚIEI.
E*. ”E. AFACEREA VACCINURILOR”
- Subiectul de la acest punct ar putea spune ceva despre dedesubturile războiului din Ucraina, iar comentariile care au fost făcute, în opinia mea, spun multe.
F*. ”F. EFECTUL INCOMPETENȚEI CLASEI POLITICE din ROMÂNIA și acțiunea prin care președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE”
- Comentariile de la acest punct le recomand destinatarilor acestui mesaj public, să le citească cu atenție.
G*. ”G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ”
- Titlul acestui punct și cele două materiale prezentate cu comentariile aferente, ar trebui să-i dea de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
09.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap”” având
MOTTO: ”Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
Citez începutul și finalul acestei scrieri :
”În perioada în care încercam să aflu ce ”hram poartă” Maestrul Arsenie Bocancea, am apelat la serviciul unor ”armurieri”.
Citez părerea a doi ”armurieri”:
a. ”Arsenie Bocancea nu găsea pe cineva mai bun ca tine, să-l promoveze.”
b. ”Ai ajuns un fel de drog pentru Arsenie Bocancea.”
Dacă se va corobora motto acestui mesaj public cu părerea celor doi ”armurieri” despre Maestrul Arsenie Bocancea, se va vedea de unde a rezultat titlul acestei scrieri.
Eșecul întineririi cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru pe care am încercat să o realizez în urmă circa 6 ani, am considerat că, a avut drept cauză întinerirea prea mare.
.......
F*. ”F. EFECTUL INCOMPETENȚEI CLASEI POLITICE din ROMÂNIA și acțiunea prin care președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE”
- Comentariile de la acest punct le recomand destinatarilor acestui mesaj public, să le citească cu atenție.
G*. ”G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ”
- Titlul acestui punct și cele două materiale prezentate cu comentariile aferente, ar trebui să-i dea de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
09.02.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Lucreția Dumbravă; Stimată Doamnă,
Din această scriere rezultă foarte clar că, la mijloc sunt PRINCIPII nu persoane.
Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în fața căruia sunt liber cugetător, vă pot spune că:
a. A demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
b. Mi-a spus că pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Deoarece nu am avut nicio legătură cu SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am nici cu SERVICIILE POSTDECEMBRISTE, nu am înțeles de ce s-a luat această decizie.
c. Deoarece avem păreri contradictorii cu privire la efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, cu câțiva ani în urmă ne-am cam păruit pe această temă.
Urmare a acestei păruieli, Maestrul Arsenie Bocancea a postat pe Facebook, coperta dosarului privind cercetarea țăranilor de la Răstoaca, care s-au opus colectivizării forțate.
Am întrebat două persoane, care au avut relații de serviciu cu SECURITATEA COMUNISTĂ, câte persoane din SERVICII au acces instant la arhiva electronică a SECURITĂȚII COMUNISTE.
Mi s-a răspuns că, FOARTE PUȚINE la nivel de țară.
Maestrului Arsenie Bocancea și presupușilor lui specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, le-am acordat statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenul special Valentin Burlacu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, si-l consider un colaborator al Maestrului Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Nicu Vrinceanu, Virgil Teodorescu, Mihai Vulpescu, Ioana Ichim, Coca Manolescu, Ioana Ichim, Virgil Teodorescu, Sandina Voicu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon și alți;
Stimați prieteni speciali,
În comentariul de mai sus, i-am precizat public d-nei Lucreția Dumbravă, ceea ce-i puteam spune și în cadrul unei discuții particulare.
a. Am sesizat că, prietenul Radu Viorel Ursache a început să spună că, nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase, dar la statutul lui de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” poată să spună ce vrea.
b. Deși, acest mesaj public este adresat unor prieteni din lumea reală, în precizările de la CAPITOLUL II, consider că am fost foarte clar cu prietenul special Valentin Burlacu.
c. De asemenea, la punctul CAPITOLUL II, pct. G*., am lămurit și situația, în opinia mea, mai mult decât delicată în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu mi-am făcut iluzia că, prietenii din lumea reală, își vor spune părerea despre acest mesaj public, dar nu mă așteptam ca să fiu ignorat și de prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Deoarece ai refuzat să-mi comunici un plan comun de acțiune, voi continua să-mi aplic în practică propriul plan de acțiune, pe care l-am făcut public.
RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, deși a fost total inegal din punct de vedere al raportului de forțe, prin ”RECREȘTINAREA” forțată a ”finului” d-nei Mariana Simon, am realizat ”pohta ce-am pohtit”.
Legat de acest RĂZBOI PSIHOLOGIC am să fac niște precizări.
1. Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care mi-a spus că sunt ”cobai”, au demonstrat că știu totul despre mine, iar eu habar nu am cine sunt și nici nu mă interesează.
2. Planul meu de acțiune în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” s-a învârtit în jurul postacului ”orion”.
3. Ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale postacului ”orion”, pentru a putea dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
4. În DIVERGENȚĂ cu postacul ”orion” am avut două probleme.
a. Am afirmat că sunt o persoană neșantajabilă, iar postacul ”orion” a spus că în România nu sunt persoane neșantajabile.
b. Am spus că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, sunt o NUCĂ TARE în domeniile producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice, iar postacul ”orion” a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Rezultatul acestor divergențe se cunoaște.
5. Afirmațiile mele în legătură cu prietenii având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” s-au bazat pe niște deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
În ciuda acestui lucru, în ceea ce-l privește pe postacul ”orion”, nu am retractat și nici nu retractez, nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa lui.
6. De asemenea, ”METAMORFOZA” postacului ”orion” pentru care nu am nicio certitudine, mi s-a părut foarte interesantă.
Nu lipsit de importanță este faptul că, niciodată nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor postacului orion” sau cum s-a mai numit el timp, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
7. Mi s-a părut ceva de noaptea minții, să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
8. Speța ENET, pentru mine, este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider că ENET a fost falimentat intenționat de administrația mun. Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și COMPLICITATEA presei locale.
9. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, consider că este EXPERIMENTUL Pitești în domeniul economic.
Acest lucru îl pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
10. Pentru mine discuțiile particulare sunt TABU, iar acest lucru s-a demonstrat în timp.
Acest comportament a impus un anumit respect, în sensul că nimănui nu-i este frică să vorbească cu mine.
De altfel, în discuțiile particulare pe care le am, niciodată nu am afirmat că, X sau Y mi-a spus, cu excepția cazurilor când aceste afirmații au fost făcute public.
În comentariul de mai sus pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, care mi-a recomandat public, ”să-mi urmez tratamentul” și să nu-i mai stresez soțul, respectiv pe primarul Cristi Valentin Misăilă, consider că am fost foarte clar.
Nu am primit niciun feedback în legătură cu această scriere, dar consider că, ar trebui analizată cu seriozitate de Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană.
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Citez:
”Coca Manolescu
Când un astfel de individ ajunge în fruntea statului, prețul îl plătește poporul.”
Comentariul pe care vi l-am citat, se referă la președintele Nicușor Dan.
La CAPITOLUL I al acestei scrieri este pct. ”A. STUDIILE președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, Nicușor Dan, au devenit o FATA MORGANA”.
CAPITOLUL 8
ÎN AMINTIREA PERIOADEI în care Maestrul Arsenie Bocancea nu era ”RECREȘTINAT” forțat, și-i acordasem apelativul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”
Istorie la Culcare
09.02.2026
Dacă Sighetul a fost mormântul elitelor politice, iar Piteștiul a fost laboratorul nebuniei experimentale, Închisoarea Gherla a fost ceva mult mai vast și mai înfiorător prin dimensiuni: a fost „Abatorul Țărănimii Române” și groapa comună a demnității umane pentru omul simplu.
09.02.2026
"Întâi să aprobăm, apoi mai vedem ce și cum."
Istorie la Culcare
09.02.2026
Dacă Sighetul a fost mormântul elitelor politice, iar Piteștiul a fost laboratorul nebuniei experimentale, Închisoarea Gherla a fost ceva mult mai vast și mai înfiorător prin dimensiuni: a fost „Abatorul Țărănimii Române” și groapa comună a demnității umane pentru omul simplu. Construită inițial ca o fortăreață barocă maiestuoasă de către Imperiul Habsburgic în anul 1785, această clădire impunătoare a devenit, după 1948, cel mai mare depozit de durere din România comunistă. Gherla este un loc „uitat” pe nedrept, căci aici, între zidurile groase de cărămidă roșie, s-a consumat tragedia tăcută a zecilor de mii de țărani, muncitori și studenți care s-au opus colectivizării sau care pur și simplu nu au avut loc în „patul lui Procust” al noii ideologii.
Teroarea de la Gherla a purtat un nume și un chip: maiorul Petrache Goiciu. Un sadic semianalfabet, o bestie cu chip de om, care a transformat închisoarea în propriul său domeniu feudal. Se spune că Goiciu obișnuia să se plimbe prin curte cu un drug de fier, lovind aleatoriu deținuții doar pentru a le vedea frica în ochi. Sub comanda sa, Gherla a devenit locul unde supraviețuirea era o culpă.
Aici au fost aduși, în anul 1951, studenții torturați la Pitești pentru a continua „reeducarea” asupra altor deținuți, dar tot aici au fost aruncați în celule insalubre, fără lumină și aer, mii de țărani din rezistența armată a munților.
Cel mai cumplit secret al Gherlei a fost „Zarca” – o secție de izolare extremă, un mormânt de beton unde deținuții erau ținuți în lanțuri, în întuneric total, cu rații de mâncare calculate științific doar cât să nu moară imediat, ci să se stingă încet, în chinuri.
În Zarca, timpul nu exista, iar singurele sunete erau urletele celor care își pierdeau mințile sau sunetul bastoanelor gardienilor. Aici a fost închis și cardinalul Iuliu Hossu, cel care citise proclamația Unirii de la 1918, un simbol al credinței care a refuzat să-și trădeze Biserica pentru a scăpa de chin.
Drama Gherlei este că a funcționat ca o uzină de distrugere în masă, perfect integrată în oraș. Locuitorii auzeau uneori strigătele, vedeau dubele negre intrând noaptea, dar frica îi paraliza. Închisoarea a fost un „lagăr uitat” pentru că victimele sale nu au avut nume sonore care să apară în manualele de istorie internațională; au fost tați, frați și bunici anonimi, care au murit pentru o palmă de pământ sau pentru o idee. Când porțile s-au deschis în 1964, cei care au ieșit de la Gherla nu mai erau oameni, ci umbre, spectre ale unei lumi pe care comunismul a încercat să o radă de pe fața pământului. Gherla rămâne o rană deschisă în arhitectura Ardealului, o dovadă că cele mai frumoase ziduri pot ascunde cele mai urâte crime.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Și din această cauză poporul român nu mai are DEMNITATE.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tu te confunzi cu poporul?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu sunt o persoană din popor, care fac parte din lumea reală, nu am statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tot fără demnitate....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că merită să contrazic o ”FANTOMĂ vie, fără ADN”?
Coca Manolescu
Toată această suferință, a fost o metodă gândită, pentru a distruge nu doar individul, ci însăși ideea de libertate.
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Sunt în totalitate de acord cu punctul D-voastră de vedere.
După cum puteți constata, prietenul Valentin Burlacu consideră IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, ca fiind ceva nesemnificativ.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, recursul la trecutul criminal nu înseamnă doar crimele comunismului.
Citez:
”Tudorel Toader a declarat că decizia Curții de Apel București înseamnă că judecătorul Dacian Dragoș „își continuă activitatea nestingherit la Curtea Constituțională”.
„Faptul că judecătorul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale înseamnă că, prin încheiere, judecătorul trimite la Curte (n.r. CCR) ca să dea o decizie interpretativă privind această sintagmă cu activitatea juridică. Curtea, mă rog, are procese pe care încă nu le-a rezolvat și de 3-4 ani de zile. Dar, probabil, pe aceasta o va rezolva cu celeritate și va pronunța o decizie.
Până atunci, Dacian Dragoș rămâne judecător cu dreptul depline, fără probleme la Curtea Constituțională și mâine va participa la ședință. Decizia de suspendare nu poate decât să urmeze cursul deciziei de astăzi. Cea de anulare a decretului prezidențial, sigur, judecătorul se poate pronunța. Eu mențin convingerea faptului că în mod legal și normal ar trebui să respingă drept neîntemeiată această critică”, a precizat Tudorel Toader, pentru Cotidianul.
Dosarul lui Dacian Dragoș, pe masa CCR
Amintim că judecătoarea Georgeana Viorel de la Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de Silvia Uscov ca nefondată. Mai mult, instanța a decis sesizarea CCR pentru clarificarea sintagmei „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”, așa cum au cerut avocații Administrației Prezidențiale.
„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de pârâtul Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care aceste dispoziţii legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior” ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăţi de drept, iar nu şi activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăţi (ca instituţii de învăţământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcţia de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu şi activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare ştiinţifică (în domeniile dreptului), consultanţă juridică de specialitate inclusiv în administraţia publică ori în elaborarea de acte normative, prin raportare la dispoziţiile art. 53, art. 143 din Constituţia României”, se arată în minuta judecătorească.
De asemenea, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, dar și cea a tardividității, invocate de Administrația Prezidențială. Totodată, judecătoarea Georgeana Viorel a respins excepția lipsei calității procesuale a Silviei Uscov, invocată de avocații lui Dacian Dragoș și al Administrației Prezidențiale.
Decizia privind sesizara CCR este definitivă. Pentru celelalte aspecte poate vi depus recurs în termen de cinci zile.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Despre ”omul de curte” a lui Relu Fenechiu, Tudorel Toader, Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că este ”tobă de carte”.
Tot Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, dacă s-ar ști ce a făcut acest Tudorel Toader în anul în care a stat acasă la Vulturu, după ce nu a luat examenul la Facultatea de Drept, altfel ar sta lucrurile.
Din punctul meu de vedere, numitul Tudorel Toader a făcut mult rău României.
Citez un comentariu, care a fost făcut la acest articol publicat de ziarul Cotidianul:
”Paulian Ionescu
10 feb. 2026 la 22:29
Chiar nu vede nimeni ca joaca asta făcută în ultimul timp de clasa politică împreună cu justiția ,este asemănătoare cu un spectacol de Circ ?
Se critică unii pe alții ,se amenință cu ieșirea de la guvernare ,se fac tot felul de moțiuni de cenzură ,se amână diverse procese pe motive cat se poate de caraghioase, toate doar asa ca un adevărat spectacol de Circ si bătaia de joc al românilor.”
Cazul Georgescu confirmă o practică veche a procurorului Marius Iacob despre care şi noi am scris în Atentatul de pe Râul Alb. Anumite rechizitorii ale lui Iacob sunt construite din interpretări care rezistă până dau (dacă dau) de prima instanță serioasă.
După cum sesiza Ion Spânu, în „Cazul Georgescu – Potra”, ceea ce la prima vedere pare o simplă neconcordanță de dată este, în realitate, o deformare voită a faptelor.
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ÎN AMINTIREA PERIOADEI în care Maestrul Arsenie Bocancea nu era ”RECREȘTINAT” forțat, și-i acordasem apelativul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană. Dacă erai habotnic, nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!” - Valentin Burlacu
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat prietenului Valentin Burlacu și spre știință,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Citez finalul acestui mesaj public:
CONCLUZII FINALE
Întrebările din partea introductivă,
a. ”Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?”
b. ”Ce fel de mijloc am fost pentru Maestrul Arsenie Bocancea?”,
- sunt interesante, dar nu știu dacă am să le pot afla răspunsul.
A*. Problema LIPSEI SPIRITULUI CIVIC și faptul că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, au fost prezentate cu exemple concrete în scrierile mele.
B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitatea și indiferența vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,- au fost analizate la modul concret în scrierile mele.
C*. În comentariul pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, soția primarului Cristi Valentin Misăilă, pe care l-am citat în partea introductivă, consider că am fost FOARTE CLAR.
D*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat de habarnistul Gurguiatu Sandu, al cărui Dumnezeu este președintele Marian Oprișan și pe Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), să mă denigreze prin intermediul Facebook.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Pentru această prestație i-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de
”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
E*. Când timpul mi-a dat dreptate prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, la problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Faptul că liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos, au demonstrat că nu pot înțelege ce înseamnă acest lucru este o altă mâncare de pește.
ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, demonstrez că, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
F*. Finalul la promo de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care în data de 09.02.2026 am postat-o pe Facebook este:
”Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Nu șantajez pe nimeni cu nimic, iar documentele pe baza cărora consider că se poate demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, au fost postate în timp pe blog.
Eu am demonstrat ce pot să fac la modul concret.
Acum a sosit momentul să demonstreze ce știu să facă la modul concret, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că am fost cobai.
Fapte nu vorbe!
12.02.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Ioana Ichim, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu, Mihai Vulpescu, Nicoleta Nicol, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mihai Vulpescu, Matei Ion, Virgil Teodorescu, Valentin Burlacu, Virgil Teodorescu, Mariana Simon și alții;
- Stimați prieteni speciali,
Prin acest mesaj public pe care i l-am transmis prietenului Valentin Burlacu, consider că am fost foarte clar cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, și cu specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că le sunt.
Eu am demonstrat ce știu să fac la modul concret, condiție în care a sosit momentul să demonstreze și Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze ce știe să facă la modul concret, în afară de a băga FRICA în OASE.
Nu am nici cea mai mică îndoială că, Maestrul Arsenie Bocancea a avut toate aprobările necesare pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Transformând TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ, au apărut PEDEPSELE DIVINE.
Eu nu aș dori să fiu în pielea Maestrului Arsenie Bocancea, dacă soția îi află că, s-a ales praful de DURITATEA pe care a folosit-o în relația cu mine.
Maestrul Arsenie Bocancea, în stadiul de dezvoltare ”orion”, mi-a spus că, atunci când soția i-a trecut prin fața calculatorului, iar eu mă păruiam cu el, ”i-a spus că este prea dur cu mine”.
O altă mare problemă a Maestrului Arsenie Bocancea este aceea că, a ridicat ironia la nivel de artă, iar urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, a ajuns ȚINTA IRONIILOR pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, pentru mine nu mai prezintă ”interes operativ”, dacă este să folosesc o expresie dragă postacului ”orion”, nu același lucru este valabil pentru DENIGRATORII mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă și pentru politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
De ”forjare” va beneficia și INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimate revoluționar de Focșani,
Are mai puțină importanță, dacă și prezenta scriere, din punctul tău de vedere, prezintă ”fugă de idei” așa cum ai pretins că, ar caracteriza scrierile mele.
Nu ai înțeles cum am putut dialoga și uneori părui cu Maestrul Arsenie Bocancea, fără a-l cunoaște.
Nu numai că nu-l cunosc pe Maestrul Arsenie Bocancea, dar nici nu mă interesează să-l cunosc.
Pe Maestrul Arsenie Bocancea l-am decretat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, dar în fața căruia sunt liber cugetător.
Cu o probabilitate destul de mare, consider că și prietenul special Valentin Burlacu face parte din echipa de specialiști ai Maestrului Arsenie Bocancea, pentru care mi-a spus că sunt ”cobai”.
Dacă în cazul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN” este vorba de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea, nu același lucru este valabil și în cazul:
a. DENIGRATORILOR mei, împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă;
b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, unde lupta se duce la baionetă;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, pe care o supun operațiunii de ”forjare”.
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Trăiești numai din amintiri și acelea doar coșmaruri. Vai de tine fiule!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău, mă obligă să citez:
”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
Dacă am afirmat și susțin că, pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, au fost MANĂ CEREASCĂ, despre ce ”coșmaruri” ar putea fi vorba?
Așa cum am precizat, dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află că s-a ales praful de DURITATEA pe care acesta a folosit-o în relația cu mine, precizarea ”Vai de tine fiule!” este valabilă pentru ”finul” d-nei Mariana Simon nu pentru mine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce naiba ai spune dacă nu i-ai cita pe unii și pe alții?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, în cazul meu, ”faptele vorbește”!
Când timpul a confirmat prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Este adevărat că:
a. Deși, am dat Cezarului, ce este al Cezarului, am eșuat în urmă cu circa 6 ani, în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, care m-a băgat în NOAPTEA MINȚII, prin afirmația,
-”Se amuză și fiica mea minoră, de bazaconiile pe care le susții”;
b. Liderul USR al mun.Focșani, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin două probleme tehnico-economice.
Precizez că, ”Divinitatea mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru aceleași motive m-a considerat un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
c. Liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos, a insinuat pe pagina de Facebook a consăteanului meu, Ion Cherciu Cuza, că sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, pe care a votat-o în Parlamentul României,
- dar aceste lucruri au mai puțină importanță.
Precizarea ta,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce naiba ai spune dacă nu i-ai cita pe unii și pe alții?”
- mă obligă la un răspuns punctual.
a. Declarându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca fiind ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, consider că, era normal să-i citez în scrierile mele, diverse afirmații ale acestuia, ca pe niște pasaje din Biblie.
b. Fiind monoteist, nu poți avea pretenția să-mi fii ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, ca Maestrul Arsenie Bocancea”, dar ai același statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” ca acesta.
Pe cale de consecință, ți-am citat diverse afirmații, pe care le-am considerat interesante, dar aceste afirmații nu au avut statut de pasaje din Biblie, ca în cazul afirmațiilor Maestrului Arsenie Bocancea.
PS Cu aceste precizări, cu o probabilitate foarte mare foarte mare, te-am băgat în NOAPTEA MINȚII.
PS Sunt convins că, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Prietene, consider că, nu am nicio vină pentru emoticoanele zâmbărețe, pe care d-na Mariana Simon, ”nașa!” Maestrului Arsenie Bocancea, ți le pune pe rană, la diverse comentarii pe care ți le adresez.
PS Nu mă deranjează, în cazul în care, pentru această UMILIRE, mă consideri pe mine vinovat.
Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, emoticoanele le da pe postarile tale, nu pe ale mele.
MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană.
- m-a determinat să adresez întrebări directe la diverși politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care nu au știut ce să-mi răspundă.
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Din această scriere rezultă foarte clar că, la mijloc sunt PRINCIPII nu persoane.
Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în fața căruia sunt liber cugetător, vă pot spune că:
a. A demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
b. Mi-a spus că pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Deoarece nu am avut nicio legătură cu SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am nici cu SERVICIILE POSTDECEMBRISTE, nu am înțeles de ce s-a luat această decizie.
c. Deoarece avem păreri contradictorii cu privire la efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, cu câțiva ani în urmă ne-am cam păruit pe această temă.
Urmare a acestei păruieli, Maestrul Arsenie Bocancea a postat pe Facebook, coperta dosarului privind cercetarea țăranilor de la Răstoaca, care s-au opus colectivizării forțate.
Am întrebat două persoane, care au avut relații de serviciu cu SECURITATEA COMUNISTĂ, câte persoane din SERVICII au acces instant la arhiva electronică a SECURITĂȚII COMUNISTE.
Mi s-a răspuns că, FOARTE PUȚINE la nivel de țară.
Maestrului Arsenie Bocancea și presupușilor lui specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, le-am acordat statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenul special Valentin Burlacu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, si-l consider un colaborator al Maestrului Arsenie Bocancea.”
Dacă erai habotnic, nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!” - Valentin Burlacu
MESAJ PUBLIC adresat prietenului Valentin Burlacu și spre știință,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
Prietene,
Când am afirmat că, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că sunt ”cobai”, au fost ca o MANĂ CEREASCĂ pentru mine nu a fost niciun fel de ironie.
În final consider că, nu se mai știe cine pentru cine a fost ”cobai”, dar acest lucru are mai puțină importanță.
Citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”

Treaba cu glumele este foarte clară, urmare a emoticoanelor zâmbărețe de pe pagina mea de Facebook.
Întrebările care se pun sunt:
a. Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?
b. Ce fel de mijloc am fost pentru Maestrul Arsenie Bocancea?

Citez o parte din concluziile de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026.
De ce s-a impus să citez aceste concluzii?
a. - Deoarece urmare a dialogului pe care l-am avut cu diverși cititori, am constatat că nu s-a înțeles că, LIPSA SPIRITULUI CIVIC la poporul român, a condus la DEVALIZAREA României.

b. - Formalismul de la manifestarea comunistă ”Cântarea României” i-au făcut pe unii să creadă că, patriotismul înseamnă să îmbraci o ie populară și să te zbănțuiești ca pensionarii de la ”Clubul Venus”.
c. - Lipsa de reacție la afirmația,
c. - Lipsa de reacție la afirmația,
”Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”, - m-a determinat să adresez întrebări directe la diverși politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care nu au știut ce să-mi răspundă.
”I. SPIRITUL CIVIC
a. La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
b. Pe net circulă informația
”Sorin Ungureanu
”Sorin Ungureanu
01.02.2026
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
„Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască.
S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.
Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii [subl. n. – Red. Med.].
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, "nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate. Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.”
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român!
Cred că principalul vinovat de această situație este însuşi Poporul Român!
El ilustrează perfect observaţia că "un popor de oi naşte un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară.
Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să "tempereze" setea ei de înavuţire. Pe român nu-l interesează situaţia generală.
Dacă prin fin, nas, cumnat, amic etc. şi-a rezolvat păsul lui, restul ducă-se ştim noi unde! Moştenirea multiseculară a lui hatâr şi bacşiş a rămas atotputernică.
Cum să îndrepţi o ţară când cetăţenii ei se gândesc fiecare la sine, şi nu la binele comun?!
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al Naţiunii.”
Acad. Florin Constantiniu
c. SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni, care, urmare al studiului neprofisionist pe care l-am făcut, atunci când primarul Cristi Valentin Misăilă i-a pus să GÂNDEASCĂ la RECE, a demonstrat că este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
c. SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni, care, urmare al studiului neprofisionist pe care l-am făcut, atunci când primarul Cristi Valentin Misăilă i-a pus să GÂNDEASCĂ la RECE, a demonstrat că este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
II. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitatea, în opinia mea, își are rădăcinile în ceea ce s-a numit ”Cântarea României” din perioada dictaturii lui Ceaușescu.
Pentru foarte mulți patriotismul se rezumă la a îmbrăca o iei populară și nimic mai mult.
III. REVOLTA că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
”Valentin Burlacu:Pentru foarte mulți patriotismul se rezumă la a îmbrăca o iei populară și nimic mai mult.
III. REVOLTA că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” și niciun INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a fost sensibilizat de precizarea,
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
Nu m-a deranjat că, d-na Lucreția Dumbravă mi-a recomandat prin Facebook, ”să-mi iau medicamentele și să nu-i mai stresez soțul”, respectiv pe primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, și i-am răspuns public.
Prin intermediul Messenger am avut un dialog cu d-na Lucreția Dumbravă, care este tabu, dar pentru ca lucrurile să fie clare, i-am răspuns public, printr-un comentariu la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026.
Citez:
Prin intermediul Messenger am avut un dialog cu d-na Lucreția Dumbravă, care este tabu, dar pentru ca lucrurile să fie clare, i-am răspuns public, printr-un comentariu la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026.
Citez:
”Grosu Ulise
Lucreția Dumbravă; Stimată Doamnă,Din această scriere rezultă foarte clar că, la mijloc sunt PRINCIPII nu persoane.
Despre ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, în fața căruia sunt liber cugetător, vă pot spune că:
a. A demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
b. Mi-a spus că pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Deoarece nu am avut nicio legătură cu SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am nici cu SERVICIILE POSTDECEMBRISTE, nu am înțeles de ce s-a luat această decizie.
c. Deoarece avem păreri contradictorii cu privire la efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, cu câțiva ani în urmă ne-am cam păruit pe această temă.
Urmare a acestei păruieli, Maestrul Arsenie Bocancea a postat pe Facebook, coperta dosarului privind cercetarea țăranilor de la Răstoaca, care s-au opus colectivizării forțate.
Am întrebat două persoane, care au avut relații de serviciu cu SECURITATEA COMUNISTĂ, câte persoane din SERVICII au acces instant la arhiva electronică a SECURITĂȚII COMUNISTE.
Mi s-a răspuns că, FOARTE PUȚINE la nivel de țară.
Maestrului Arsenie Bocancea și presupușilor lui specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, le-am acordat statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenul special Valentin Burlacu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, si-l consider un colaborator al Maestrului Arsenie Bocancea.”
Legat de cele două probleme tehnico-economice susținute de mine:
a. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
b. ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
a. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
b. ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
- Pe net circulă informația,
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.”
- Din această informație de presă, rezultă DEZASTRUL din Sistemul Energetic Național al României.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider că pot demonstra că ENET a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026 a avut următorul promo:
”INFORMARE!
”Eduard Koler
26.01.2026
Au distrus energia României. Polonia a devenit campioana regională. Bruxelles ne-a ajutat să ne sinucidem.
Prostanacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor.
Între 2009 și 2022, România a închis peste 7.000 MW pe cărbune și gaze fără să pună nimic solid în loc.
Astăzi, România produce circa 8.000 MW și consumă peste 9.200 MW.
Diferența? Import.
Și, ironic, importăm inclusiv energie produsă din cărbune.
Nu am scăpat de cărbune. Am scăpat doar de control.
În același timp, Polonia a făcut opusul.
A investit. A modernizat. A păstrat capacitățile.
Polonia a atins un record istoric: peste 30.000 MW producție de energie.
Structura este clară și funcțională:
59,9% cărbune
13,9% gaze
21,2% regenerabile
Produce pentru ea, exportă și păstrează rezervă.”
- Din această informație de presă, rezultă DEZASTRUL din Sistemul Energetic Național al României.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider că pot demonstra că ENET a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026 a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni
scrierea,
”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap”” având
MOTTO: ”Te-am rugat să nu mă mai citezi.
Încearcă să gândești, fii original, nu papagal!
Nu mă interesează problemele tale, lupta ta, etc.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
Citez începutul și finalul acestei scrieri :
”În perioada în care încercam să aflu ce ”hram poartă” Maestrul Arsenie Bocancea, am apelat la serviciul unor ”armurieri”.
Citez părerea a doi ”armurieri”:
a. ”Arsenie Bocancea nu găsea pe cineva mai bun ca tine, să-l promoveze.”
b. ”Ai ajuns un fel de drog pentru Arsenie Bocancea.”
Dacă se va corobora motto acestui mesaj public cu părerea celor doi ”armurieri” despre Maestrul Arsenie Bocancea, se va vedea de unde a rezultat titlul acestei scrieri.
Eșecul întineririi cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru pe care am încercat să o realizez în urmă circa 6 ani, am considerat că, a avut drept cauză întinerirea prea mare.
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
Citez începutul și finalul acestei scrieri :
”În perioada în care încercam să aflu ce ”hram poartă” Maestrul Arsenie Bocancea, am apelat la serviciul unor ”armurieri”.
Citez părerea a doi ”armurieri”:
a. ”Arsenie Bocancea nu găsea pe cineva mai bun ca tine, să-l promoveze.”
b. ”Ai ajuns un fel de drog pentru Arsenie Bocancea.”
Dacă se va corobora motto acestui mesaj public cu părerea celor doi ”armurieri” despre Maestrul Arsenie Bocancea, se va vedea de unde a rezultat titlul acestei scrieri.
Eșecul întineririi cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru pe care am încercat să o realizez în urmă circa 6 ani, am considerat că, a avut drept cauză întinerirea prea mare.
.......
F*. ”F. EFECTUL INCOMPETENȚEI CLASEI POLITICE din ROMÂNIA și acțiunea prin care președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, se ÎMBATĂ cu APĂ RECE”
- Comentariile de la acest punct le recomand destinatarilor acestui mesaj public, să le citească cu atenție.
G*. ”G. COROBORAREA dintre CONFIRMAREA PROBLEMELOR TEHNICO-ECONOMICE din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al Românie, rezultă strategia folosită de Regimul Securist Postdecembrist prin care România a fost DEVALIZATĂ”
- Titlul acestui punct și cele două materiale prezentate cu comentariile aferente, ar trebui să-i dea de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
09.02.2026 Ulise Grosu”
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI în România a condus la INVERSAREA SCĂRII VALORILOR, iar efectele se văd cel mai bine acum, după 45 ani de COMUNISM și 35 ani de ”DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ”, instaurată prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89
1. Pe net circulă informația,Istorie la Culcare
09.02.2026
Dacă Sighetul a fost mormântul elitelor politice, iar Piteștiul a fost laboratorul nebuniei experimentale, Închisoarea Gherla a fost ceva mult mai vast și mai înfiorător prin dimensiuni: a fost „Abatorul Țărănimii Române” și groapa comună a demnității umane pentru omul simplu.
B. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, reprezentată prin două PERSONAJE EMBLEMATICE, ”omul de curte” al ”liberalului” Relu Fenechiu, Tudorel Toader și procurorul Marius Iacob
1.”Tudorel Toader, după decizia Curții de Apel: „Dacian Dragoș își continuă activitatea nestingherit””2. ”Rechizitoriul ca armă”
C. DIALOG, care confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii și SUCCESUL PROFESIONAL pe care ți-l asigură CALITATEA de ”SIFONAR”
1. Pe net circulă afirmația:
”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
2. ”Cine e portavocea primarilor anti-Bolojan: colaborator al Securității, edil PSD vopsit în independent”
D. MAXIMA ”REVOLUȚIONARĂ”, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, aplicată în practică de liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș
1. ”Inițiativă importantă pentru salariații din Vrancea și din toată țara!”
2. ”Proces civil cu ecou public în Vrancea: apel respins la Tribunal, urmează recurs la Curtea de Apel Galați”
E. Dublu DOCTOR în ȘTIINȚE prof. Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani și DOCTORUL în ȘTIINȚE Paulina Roșcan, lider al sindicatului profesorilor
1. Pe net circulă informația,
”Alexandra Tătaru09.02.2026
"Întâi să aprobăm, apoi mai vedem ce și cum."
2. ”Începe să se vadă tot mai clar miza reală a schimbării conducerii de la CN Pedagogic „Spiru Haret” Focșani”
F. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, privind imixtiunea Comisiei Europene în alegerile din România și ”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii medii din România”
1. Pe net circulă informația,
”Oana Eftimie
04.02.2026
Raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, privind imixtiunea Comisiei Europene în alegerile din România, precizează, din nou, ceea ce pare că toată lumea a uitat:

2.”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii medii din România”
G. INDEPENDENȚA ENERGETICĂ a ROMÂNIEI și STRATEGIA Regimului Securist Postdecembrist prin care Sistemul Energetic Național al României a fost pus pe chituci
1. Pe net circulă informația,
”IBMFamilyEdits
07.02.2029
În dimineața de 18 martie 1982, în sala de conferințe a Ministerului Industriei din București, când o delegație de 15 ingineri români - specialiști în energie nucleară, fizică, chimie industrială - stătea în fața unei decizii care ar defini independența energetică a României
07.02.2029
În dimineața de 18 martie 1982, în sala de conferințe a Ministerului Industriei din București, când o delegație de 15 ingineri români - specialiști în energie nucleară, fizică, chimie industrială - stătea în fața unei decizii care ar defini independența energetică a României
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI în România a condus la INVERSAREA SCĂRII VALORILOR, iar efectele se văd cel mai bine acum, după 45 ani de COMUNISM și 35 ani de ”DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ”, instaurată prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89
1. Pe net circulă informația,Istorie la Culcare
09.02.2026
Dacă Sighetul a fost mormântul elitelor politice, iar Piteștiul a fost laboratorul nebuniei experimentale, Închisoarea Gherla a fost ceva mult mai vast și mai înfiorător prin dimensiuni: a fost „Abatorul Țărănimii Române” și groapa comună a demnității umane pentru omul simplu. Construită inițial ca o fortăreață barocă maiestuoasă de către Imperiul Habsburgic în anul 1785, această clădire impunătoare a devenit, după 1948, cel mai mare depozit de durere din România comunistă. Gherla este un loc „uitat” pe nedrept, căci aici, între zidurile groase de cărămidă roșie, s-a consumat tragedia tăcută a zecilor de mii de țărani, muncitori și studenți care s-au opus colectivizării sau care pur și simplu nu au avut loc în „patul lui Procust” al noii ideologii.
Teroarea de la Gherla a purtat un nume și un chip: maiorul Petrache Goiciu. Un sadic semianalfabet, o bestie cu chip de om, care a transformat închisoarea în propriul său domeniu feudal. Se spune că Goiciu obișnuia să se plimbe prin curte cu un drug de fier, lovind aleatoriu deținuții doar pentru a le vedea frica în ochi. Sub comanda sa, Gherla a devenit locul unde supraviețuirea era o culpă.
Aici au fost aduși, în anul 1951, studenții torturați la Pitești pentru a continua „reeducarea” asupra altor deținuți, dar tot aici au fost aruncați în celule insalubre, fără lumină și aer, mii de țărani din rezistența armată a munților.
Cel mai cumplit secret al Gherlei a fost „Zarca” – o secție de izolare extremă, un mormânt de beton unde deținuții erau ținuți în lanțuri, în întuneric total, cu rații de mâncare calculate științific doar cât să nu moară imediat, ci să se stingă încet, în chinuri.
În Zarca, timpul nu exista, iar singurele sunete erau urletele celor care își pierdeau mințile sau sunetul bastoanelor gardienilor. Aici a fost închis și cardinalul Iuliu Hossu, cel care citise proclamația Unirii de la 1918, un simbol al credinței care a refuzat să-și trădeze Biserica pentru a scăpa de chin.
Drama Gherlei este că a funcționat ca o uzină de distrugere în masă, perfect integrată în oraș. Locuitorii auzeau uneori strigătele, vedeau dubele negre intrând noaptea, dar frica îi paraliza. Închisoarea a fost un „lagăr uitat” pentru că victimele sale nu au avut nume sonore care să apară în manualele de istorie internațională; au fost tați, frați și bunici anonimi, care au murit pentru o palmă de pământ sau pentru o idee. Când porțile s-au deschis în 1964, cei care au ieșit de la Gherla nu mai erau oameni, ci umbre, spectre ale unei lumi pe care comunismul a încercat să o radă de pe fața pământului. Gherla rămâne o rană deschisă în arhitectura Ardealului, o dovadă că cele mai frumoase ziduri pot ascunde cele mai urâte crime.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Și din această cauză poporul român nu mai are DEMNITATE.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tu te confunzi cu poporul?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu sunt o persoană din popor, care fac parte din lumea reală, nu am statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tot fără demnitate....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că merită să contrazic o ”FANTOMĂ vie, fără ADN”?
Coca Manolescu
Toată această suferință, a fost o metodă gândită, pentru a distruge nu doar individul, ci însăși ideea de libertate.
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Sunt în totalitate de acord cu punctul D-voastră de vedere.
După cum puteți constata, prietenul Valentin Burlacu consideră IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, ca fiind ceva nesemnificativ.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, recursul la trecutul criminal nu înseamnă doar crimele comunismului.
Înaintea lor au fost alți criminali.
A-i acuza doar pe unii, trecand cu vederea ororile celorlalți , nu este decât manipulare ideologică, ipocrizie, nu spirit de dreptate.
Eu nu pot cădea într-o asemenea capcană.
Coca Manolescu
Valentin Burlacu; Da, nu există epocă fără criminali. Diferența majoră este că, regimul comunist a transformat criminalitatea într-un sistem de stat:
- teroare organizată;
- lagăre, închisori politice în masă;
- represiune pe criterii de clasă;
- milioane de vieți distruse fără procese reale.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu trăiesc în prezent nu în trecut.
Nu știu în ce capcană nu poți cădea tu, dar acest lucru nu mă interesează.

Prin transformarea TERORISMULUI PSIHIC, la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut două probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, în MANĂ CEREASCĂ, efectul a fost apariția PEDEPSELOR DIVINE care l-au năucit.
CAPCANA în care Maestrul Arsenie Bocancea a căzut, este mai mult decât UMILITOARE.
PS Părerea mea, nu și părerea d-nei Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mă bucur că am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț, la comentariul de mai sus, dar scroafa este moartă în coteț.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Urmare a unei discuții telefonice pe care am avut-o cu Maestrul Arsenie Bocancea, după ce mi-a spus că TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță, i-am spus de GAFA făcută de Marius Ichim(stafia jandarm) prin Messenger.
În discuția telefonică, despre care cred că a fost înregistrată, nu m-am plâns că am fost stresat de Marius Ichim(stafia jandarm), ci i-am evidențiat GAFA.
b. I-am spus lui Marius Ichim(stafia jandarm) să posteze el pe Facebook, ceea ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitatea mea să fac acest lucru.
Replica lui Marius Ichim(stafia jandarm) a fost, ”Nu, deoarece este penal.”, de parcă prin Messenger nu era la fel de penal.
Atunci, l-am ironizat pe Marius Ichim(stafia jandarm), spunându-i că nu are sânge în instalații.
Acțiunea lui Marius Ichim(stafia jandarm) a condus la concluzia că, s-a crezut că, sunt un PEȘTE MARE.
c. Postacul ”orion” mi-a spus că, atunci când soția a trecut prin fața calculatorului, iar eu mă păruiam cu el, că, ”Este prea dur cu mine.”.
Acțiunea prin care Maestrul Arsenie Bocancea a intrat în pielea unui luptător din Legiunea Străină Franceză pentru a șterge urmele lăsate de Marius Ichim(stafia jandarm) m-a amuzat foarte mult.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat ironia la nivel de artă și s-a lăudat că, o anumită persoană cu care este colegă de birou de 20 ani, nici acum nu și-a dat seama când glumește și când vorbește serios.
- Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află că, s-a ales praful de DURITATEA pe care acesta a folosit-o în relația cu mine, ai vrea să fii în pielea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”?
PS De această întrebare pot afla, d-na Coca Manolescu, d-na Victorița Malinoiu, d-na Ioana Ichim și d-na Sandina Voicu, dar nu trebuie să afle d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , scrii frumos, cu umor.

Valentin Burlacu; Prietene, nu-mi pot decepționa profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
Valentin Burlacu
Coca Manolescu , aveți dreptate. Totuși , vedeți domnia lui Carol II!

Dar nu de la el a început. Moartea a 11 mii de țărani în 1907, sub liberali?
Toate se plătesc , stimată doamna! Istoria nu rămâne datoare .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Despre moartea celor 11 mii de țărani în anul 2007, se spune că cel care ar fi ascuns documentele privind acest masacru, a fost Carol I.
Mareșalul Alexandru Averescu a fost cel care a ordonat să se tragă cu tunurile în țărani.
Mareşalul Alexandru Averescu s-a umplut de glorie în Primul Război Mondial în luptele de la Mărăști cu ajutorul țăranilor, care au supraviețuit masacrului la care el i-a supus.
Pentru a obține gradul de mareșal a fost prim-ministru în timpul DICTATURII lui Carol al II lea.
În timpul DICTATURII lui Carol al II lea s-a dat o lege similară cu Legea Vexler, care a permis arestarea a unor fruntași legionari, printre care și Corneliu Zelea Codreanu.
Acești capi ai Mișcării Legionare au fost executați, iar acest lucru, în opinia mea, a RADICALIZAT Mișcarea Legionară, care a aplicat Legea Talionului.
O victimă a acestei radicalizări a fost și Mihail Moruzov, idolul Maestrului Arsenie Bocancea.
PS Prin acest comentariu nu m-am erijat în avocatul d-nei Coca Manolescu și nici nu am dorit să-ți ”pun sare pe coadă”, așa cum ai pretins că ar fi principala mea preocupare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , legionarii au fost niște bandiți radicalizati care se declarau patrioți si nationaliști. Arestarea legionarIlor s-a impus datorită crimelor pe care le-au comis.

Dacă trei regimuri i-au condamnat, nu-i putem acuza doar pe comunisti ca au condamnat legionarismul. Poate va citi ceea ce ai scris si doamna Coca.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu sunt specialist în Mișcarea Legionară, de aceea nu pot intra în discuții contradictorii cu tine pe această temă.
Revenind la oile noastre, îmi permit să te întreb:
- Cum s-ar putea numi Maestrul Arsenie Bocancea, în condițiile în care mi-a acordat statutul de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Înainte ca timpul să-mi confirme, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, care mi-a permis să-l ”RECREȘTINEZ” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, îi acordasem ”finului” d-nei Mariana Simon statutul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă interesează obsesiile tale. Te privesc.

Poate te poate ajută doamnele, ,,TRIPLETA``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am insistat ca d-na Victorița Malinoiu, d-na Ioana Ichim și d-na Coca Manolescu să se roage, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi poată trece proba de lucru, pentru a scăpa de PEDEPSELE DIVINE pe care trebuie să le suporte și care l-au năucit.
Din motive pe care nu le cunosc, cele trei doamne au refuzat să-mi asculte recomandare, deși conform postărilor de pe Facebook, par a fi bisericoase.
Din motive întemeiate, d-nei Mariana Simon nu i-am solicitat să se roage ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca să-mi poată trece proba de lucru.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a spus,
”Atunci când este vorba de d-na viceprimar Alexandra Tătaru, gândul îmi zboară la filme indiene și amor rural.”,
- nici liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, nu i-am putut cere să se roage, ca Dumnezeu să-l ajute pe ”finul” d-nei Mariana Simon să-mi treacă proba de lucru.
Nu știu ce numești a fi ”obsesiile” mele, dar calitatea ta de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” mă face să nu fiu curios să aflu, care îmi sunt, în opinia ta, obsesiile.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; GIF - Furi curent!

Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic!
B. JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, reprezentată prin două PERSONAJE EMBLEMATICE, ”omul de curte” al ”liberalului” Relu Fenechiu, Tudorel Toader și procurorul Marius Iacob
1. Ziarul Cotidianul din data de 10.02.2026 a publicat articolul ”Tudorel Toader, după decizia Curții de Apel: „Dacian Dragoș își continuă activitatea nestingherit””.Citez:
”Tudorel Toader a declarat că decizia Curții de Apel București înseamnă că judecătorul Dacian Dragoș „își continuă activitatea nestingherit la Curtea Constituțională”.
„Faptul că judecătorul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale înseamnă că, prin încheiere, judecătorul trimite la Curte (n.r. CCR) ca să dea o decizie interpretativă privind această sintagmă cu activitatea juridică. Curtea, mă rog, are procese pe care încă nu le-a rezolvat și de 3-4 ani de zile. Dar, probabil, pe aceasta o va rezolva cu celeritate și va pronunța o decizie.
Până atunci, Dacian Dragoș rămâne judecător cu dreptul depline, fără probleme la Curtea Constituțională și mâine va participa la ședință. Decizia de suspendare nu poate decât să urmeze cursul deciziei de astăzi. Cea de anulare a decretului prezidențial, sigur, judecătorul se poate pronunța. Eu mențin convingerea faptului că în mod legal și normal ar trebui să respingă drept neîntemeiată această critică”, a precizat Tudorel Toader, pentru Cotidianul.
Dosarul lui Dacian Dragoș, pe masa CCR
Amintim că judecătoarea Georgeana Viorel de la Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de Silvia Uscov ca nefondată. Mai mult, instanța a decis sesizarea CCR pentru clarificarea sintagmei „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”, așa cum au cerut avocații Administrației Prezidențiale.
„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de pârâtul Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care aceste dispoziţii legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior” ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăţi de drept, iar nu şi activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăţi (ca instituţii de învăţământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcţia de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu şi activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare ştiinţifică (în domeniile dreptului), consultanţă juridică de specialitate inclusiv în administraţia publică ori în elaborarea de acte normative, prin raportare la dispoziţiile art. 53, art. 143 din Constituţia României”, se arată în minuta judecătorească.
De asemenea, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, dar și cea a tardividității, invocate de Administrația Prezidențială. Totodată, judecătoarea Georgeana Viorel a respins excepția lipsei calității procesuale a Silviei Uscov, invocată de avocații lui Dacian Dragoș și al Administrației Prezidențiale.
Decizia privind sesizara CCR este definitivă. Pentru celelalte aspecte poate vi depus recurs în termen de cinci zile.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Despre ”omul de curte” a lui Relu Fenechiu, Tudorel Toader, Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că este ”tobă de carte”.
Tot Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, dacă s-ar ști ce a făcut acest Tudorel Toader în anul în care a stat acasă la Vulturu, după ce nu a luat examenul la Facultatea de Drept, altfel ar sta lucrurile.
Din punctul meu de vedere, numitul Tudorel Toader a făcut mult rău României.
Citez un comentariu, care a fost făcut la acest articol publicat de ziarul Cotidianul:
”Paulian Ionescu
10 feb. 2026 la 22:29
Chiar nu vede nimeni ca joaca asta făcută în ultimul timp de clasa politică împreună cu justiția ,este asemănătoare cu un spectacol de Circ ?
Se critică unii pe alții ,se amenință cu ieșirea de la guvernare ,se fac tot felul de moțiuni de cenzură ,se amână diverse procese pe motive cat se poate de caraghioase, toate doar asa ca un adevărat spectacol de Circ si bătaia de joc al românilor.”
2. Cotidianul HD din data de 07.02.2026 a publicat articolul ”Rechizitoriul ca armă”.
Citez:Cazul Georgescu confirmă o practică veche a procurorului Marius Iacob despre care şi noi am scris în Atentatul de pe Râul Alb. Anumite rechizitorii ale lui Iacob sunt construite din interpretări care rezistă până dau (dacă dau) de prima instanță serioasă.
După cum sesiza Ion Spânu, în „Cazul Georgescu – Potra”, ceea ce la prima vedere pare o simplă neconcordanță de dată este, în realitate, o deformare voită a faptelor.
Aceeași postare WhatsApp, același text, apare în două locuri diferite din rechizitoriu, cu două date diferite și, mai ales, cu două sensuri juridice diferite.
Pe 21 noiembrie, înainte de alegeri, este prezentată ca expresie de susținere politică.

Pe 27 noiembrie, după alegeri, devine indiciu al unei presupuse reacții radicale și al unei amenințări la ordinea constituțională.
Nu textul s-a schimbat. S-a schimbat poziția lui în construcția rechizitoriului. Iar asta schimbă totul.
Aceasta nu mai este o simplă eroare materială.

Este o operațiune de recontextualizare, prin care aceeași realitate este mutată pentru a servi unei concluzii prestabilite.
În loc ca probele să genereze concluzia, concluzia caută probele care să o susțină.
Este exact inversul logicii juridice.
Metoda: rechizitoriul ca poveste, nu ca demonstrație
Rechizitoriul ar trebui să fie o fotografie exactă a faptelor. Nu o pictură. Nu o interpretare. Nu o narațiune. Dar, în prea multe cazuri asociate cu procurorul Marius Iacob, rechizitoriul seamănă mai degrabă cu un eseu de popularizare decât cu o demonstrație juridică.
Cazul „Atentatul de la Râul Alb” rămâne emblematic.

O tentativă de omor evidentă, cu victimă zdrobită și târâtă pe sub mașină, a fost tratată cu o indulgență care sfidează orice logică juridică.
Autorul a primit o pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comunității.
Practic, tentativa de omor fusese coborâtă la nivelul unei contravenții morale.
Abia în ultimă instanță, magistraţii au intervenit şi au desființat scamatoriile procurorului Iacob. Judecătorii au stabilit explicit că nu există circumstanțe atenuante.

Că interpretările care au „îndulcit” fapta nu aveau suport juridic real.
Că realitatea era mult mai gravă decât o prezentase rechizitoriul.
Într-un final, instanța a corectat ceea ce rechizitoriul deformase (din obligație/obedienţă faţă de Sistem, credem noi).
Când procurorul scrie verdictul înaintea instanței
În cazul Georgescu, tehnica este aceeași, chiar dacă direcția este diferită. Nu mai este vorba despre îndulcirea unei fapte, ci despre agravarea ei. De această dată, nu se urmăreşte salvarea unui inculpat, ci înfundarea lui prin umflarea artificială a unor acuzații.
Sensul este diferit, dar mecanismul este identic: realitatea este modelată pentru a servi scopului.

Rechizitoriul este transformat într-un instrument flexibil, adaptabil, capabil să susțină aproape orice concluzie.
Dacă o postare banală pe un grup de WhatsApp poate fi mutată în timp pentru a construi o acuzație, atunci orice cetățean devine vulnerabil. Dacă o probă poate fi reinterpretată în funcție de nevoie, atunci orice conversație devine suspectă.
Din fericire, în dosarul Atentatului de pe Râul Alb, judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au reușit să corecteze derapajele.

După ani de tergiversări, după interpretări discutabile, instanța a restabilit proporția dintre faptă și pedeapsă.
Dar întrebarea rămâne: câți oameni nu ajung până la un astfel de final?

Câți sunt zdrobiți de proces înainte ca instanța să apuce să repare ceea ce rechizitoriul a stricat?”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Foarte tare acest procuror Marius Iacob, așa cum au fost și procurorii, Florin Țîrlea și Luminița Dogaru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu vrea sa se pensioneze.... Este tipul de magistrat care la nevoie va fi chemat si de la pensie pentru soluționarea unor cauze care necesita un înalt profesionalism(sic)

Valentin Burlacu; Fără comentarii!
S-a plătit asigurarea. Cu banii respectivi mai cumperi ceva arme pentru frații noștri de la răsărit. Cu coiful ce făceam?
Mihai Vulpescu
Valentin Burlacu, coiful ? niște bolizi de >2-300 mii €, niște ceasuri de >50 mii€, câteva vilișoare pe ici și colo... e problemă ?
Valentin Burlacu
Mihai Vulpescu ,acest tip de fraude nu angajează deținătorii obiectelor de arta.
09.02.2026
"Întâi să aprobăm, apoi mai vedem ce și cum."
Este noua #metodă instituită de primarul #Misăilă pentru ședințele de consiliu local, unde ni s-a cerut să #votăm în #orb un #proiect de hotărâre pe care îl aștept de mulți ani și la care consider că mi-am adus și eu partea de cunoștințe în urmă cu exact trei ani, când eram viceprimar. S-a dorit atunci #aprobarea #Registrului #Spațiilor #Verzi ”pe #șest”, fără o bază de date digitală, așa cum cere legea și cum au toate orașele din România. Am adus în discuție că este #nevoie de componentele #GIS (Sistemul Informațional Geografic) și Online, din care să se deschidă fișele cu spații verzi pentru fiecare stradă, precum și sistemul de gestionare al arborilor. Astăzi ni s-a pus în față un #proiect cu aceleași #șabloane și #tabele în care sunt indicate așa-zise spații verzi. #Replica primarului a fost una uluitoare: ”Nu puteam să prezentăm public acest GIS pană când nu aveam votul consilierilor”.
Cu alte cuvinte, să votăm în necunoștință de cauză.
A fost #motivul pentru care m-am #abținut de la vot, pentru că mi se pare normal să #verific dacă suprafețele de spații verzi sunt cele conforme cu #realitatea. Ulterior, simțindu-se cu musca pe căciulă, primarul a chemat un informatician și ne-a prezentat în câteva secunde varianta online a Registrului Spațiilor Verzi, pe care autoritățile locale au promis că o vom regăsi pe site-ul Primăriei Focșani imediat ce se aprobă proiectul. Vom trăi și vom vedea!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Dacă sunt probleme cu tăieri abuzive sau cu raportari cosmetizate, GIS-ul este incomod. ComparatI GIS-ul, harta digitală cu RSV , vedeți dacă sunt diferente între anii trecuți si acum , diferente între hărți si realitate.
C. DIALOG, care confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii și SUCCESUL PROFESIONAL pe care ți-l asigură CALITATEA de ”SIFONAR”
1. Pe net circulă afirmația:
”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
COMENTARII
Valentin Burlacu”Fix în kur îl doare pe poporul român de identitatea lui!
Am si EU o curiozitate: Sa mai găsit pe undeva sau nu mai caută nimeni!?
Dar la PÂRNAIE sau măcar o anchetă există?!?!?!?!”
NOTA: Este vorba despre COIFUL DACIC
COMENTARII
S-a plătit asigurarea. Cu banii respectivi mai cumperi ceva arme pentru frații noștri de la răsărit. Cu coiful ce făceam?
Mihai Vulpescu
Valentin Burlacu, coiful ? niște bolizi de >2-300 mii €, niște ceasuri de >50 mii€, câteva vilișoare pe ici și colo... e problemă ?
Valentin Burlacu
Mihai Vulpescu ,acest tip de fraude nu angajează deținătorii obiectelor de arta.
Cine a solicitat transferul poate fi bănuit.
S-a profitat de naivitatea noastra, de lipsa de expertiză pentru asemenea acțiuni.
Dacă s-ar fi cerut avizul SRI , poate că nu făceau prostia să transfere coiful.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu am o problemă cu HABARNISTA de Raluca Turcan, fostă secretară a lui Theodor Stolojan.
De ce această individă nu a fost pusă să dea cu subsemnatul, în calitatea ei de ministru HABARNIST ”liberal” al Culturii?
Am înțeles că HABARNISTA Raluca Turcan era obsedată, de a avea o sală de fitness în misterele pe unde era plimbată.
Mihai Vulpescu
Valentin Burlacu, oricum, serviciile și-au făcut treaba și au raportat, din timp dar...politicul a decis : ssst ! adică tăcere.

Mihai Vulpescu, posibil.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , s-a făcut anchetă comuna cu partea olandeza, fii liniștit.

Prostia, naivitatea, nu sunt infractiuni.
Când faci asemenea transferuri de valori, trimiți experți în securitate, soliciti măsuri de securitate deosebite si garanții din partea solicitantului (muzeului) .
Ne-am multumit cu ce aveau, ca, de, aveam asigurare. Unele lucruri , ca și viața, nu pot fi cuantificate, dar acceptăm acest lucru.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cum le zici tu mai rar.
Având în vedere suspiciunea mea și certitudinea ta că, PNL-ul este condus de AGENȚI STRĂINI, aranjamentul pare a fi clar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , aparența de adevăr , suspiciunea, nu înseamnă certitudine.

Văd că-mi pui în sarcina chestii pe care nu le-am susținut a fi certitudini.
Borfaș, ca întotdeauna.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă ai fi avut și tu un profesor de bârfă și intrigă pe Facebook, așa cum l-am avut eu pe postacul ”orion”, aceste replici ți s-au fi părut o normalitate.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunt convins.
Mihai Vulpescu
Valentin Burlacu, ha ! să zicem că posibil, dar, legea și bunul simț " cine greșește, plătește" ai auzit ceva că cineva cândva ?

2. Ziarul Cotidianul din data de 10.02.2026 a publicat articolul ”Cine e portavocea primarilor anti-Bolojan: colaborator al Securității, edil PSD vopsit în independent”.
Citez:
”Emil Drăghici conduce primăria dâmbovițeană Vulcana-Băi din zorii democrației românești, respectiv din 4 septembrie 1990. Tot la Primărie, obținuse primul lui loc de muncă, în 18 septembrie 1978, se arată pe site-ul oficial al primăriei.
El conduce ACoR de la înființarea sa din 1997, printr-o hotărâre de Guvern semnată de Călin Popescu-Tăriceanu.
„Independentul” Emil Drăghici
La capitolul afiliere politică, Emil Drăghici se prezintă drept independent, doar că a fost susținut constant de social-democrați la cârma primăriei din Dâmbovița.
În 2016, de pildă, Draghici recunoștea prietenia cu social-democratul Adrian Țuțuianu, actualul șef al Autorității Electorale Permanente.
„Eu și cu domnul Țuțuianu avem o relație mai veche, personală, și vreau să-i mulțumesc pentru că a avut curajul să spună pe față că mă susține la Vulcana-Băi”.
Scenariul s-a repetat și la alegerile din vara anului 2024. Independent, susținut de PSD, Emil Drăghici a mai câștigat un mandat de edil.

L-a avut alături pe senatorul PSD, Titus Corlățean.
În ultima perioadă, actuala conducere a PSD Dâmbovița, condusă de Corneliu Ștefan, i-a cerut demisia din funcția de senator lui Titus Corlățean, în contextul congresului PSD din luna noiembrie.
Decizie definitivă de colaborator al Securității
Apropierea de PSD nu este singura controversă din jurul lui Draghici. Portavocea primarilor de comune, edilul, a primit în 2019 o decizie definitivă la Curtea de Apel București de colaborator al Securității.
Concret, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor (CNSAS) a descoperit că președintele ACoR a întocmit și semnat, cu nume real, în iunie 1982, un angajament cu Securitatea, „din cuprinsul căruia reiesele numele conspirativ preluat, respectiv Dinu”, arată jurnaliștii de la PressHub.
CNSAS i-a constatat lui Emil Drăghici calitatea de colaborator al fostului aparat represiv din perioada comunistă de dinainte de 1989, iar instanța a stabilit că acesta a colaborat cu Securitatea.
Cu toate acestea, legislația nu-l împiedică pe Emil Draghici să candideze în funcții alese.
Doctorand la SNSPA cu avere impresionantă
Potrivit CV-ului său publicat pe site-ul primăriei din Vulcana-Băi, Emil Drăghici a absolvit Facultatea de Matematică și Facultatea de Drept, ambele din cadrul Universității București. Are diplomă de master în „Puterea executivă și administrația publică” la SNSPA, obținută în 2003, și doctorand în Științe administrative tot la SNSPA din octombrie 2008.
Emil Drăghici cumulează o pensie de 65.628 lei pe an cu indemnizația de primar de 98.343 lei, potrivit ultimei declarații de avere din 2024 depusă la Agenția Națională de Integritate, aferentă anului fiscal 2023.
Are aproape 30.000 de euro în conturi și două autoturisme: un Suzuki din 2019 și o Skoda Rapid din 2014.
Draghici are mai multe proprietăți în Vulcana de Sus. Vorbim de o casă de locuit de 262 mp, un teren intravilan de 1.000 mp și un teren agricol de 19.500 mp. În comuna unde este primar, el deține un teren forestier de 20.769 mp.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, atunci când ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană” Maestrul Arsenie Bocancea, mi-a spus că, am pierdut examenul de ”sifonar”, care mi-ar fi adus multe avantaje.

Această informație de presă, demonstrează că a avut dreptate.
Nu am știut că, am dat un examen de ”sifonar”, dar așa cum am mai spus, pentru mine este o ONOARE că am pierdut un astfel de examen.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Dacă nu aș fi pierdut examenul de ”sifonar”, ai mai fi spus că, nu se poate colabora cu mine?
Nu am știut că, am dat un examen de ”sifonar”, dar așa cum am mai spus, pentru mine este o ONOARE că am pierdut un astfel de examen.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Dacă nu aș fi pierdut examenul de ”sifonar”, ai mai fi spus că, nu se poate colabora cu mine?
D. MAXIMA ”REVOLUȚIONARĂ”, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, aplicată în practică de liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș
1. Ziarul de Vrancea din data de 08.02.2026 a publicat articolul ”Inițiativă importantă pentru salariații din Vrancea și din toată țara!”.
Deputatul vrâncean Dragoș Ciobotaru a depus un proiect de lege care permite angajatorilor să contribuie lunar, cu până la 500 de lei, la pensiile ocupaționale ale angajaților – fără taxe suplimentare și fără costuri pentru stat.
Mai multă siguranță financiară pentru viitor, fidelizarea forței de muncă și un sistem echitabil, aliniat practicilor europene.
Citește articolul complet în Ziarul de Vrancea.
COMENTARII
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu
O alta initiativa care s-ar putea să aibă aceeași soarta ca aceleia de acum câteva luni, semnatar fiind tot domnul deputat.

Vreau să văd câte firme romanesti si nu numai sunt dispuse să mai dea încă 400-500 de lei pentru cheltuieli sociale, chiar dacă sunt cheltuieli deductibile.
Pentru multe IMM‑uri, chiar si 200–300 lei in plus per angajat reprezinta o povara care mareste costul functionarii companiilor.
Oricum, fără susținere transpartinică, o astfel de propunere este sortită eșecului.
Pe foametea asta de bani, Ministerul Finanțelor nu va accepta usor o masura care îi subtiază baza de impozitare.
Consider că proiectul este nefezabil, si pentru ca nu exista infrastructura, nu exista proceduri clare, iar mulți angajatori nici nu știu cum funcționează.
Angajații au nevoie de venituri mai mari acum , nu de promisiuni ce s-ar putea concretiza (nu-i nicio certitudine) peste trei-patru decenii.
Doar popii ne aburesc ca dacă trăim prost acum, dar cuminti , cu frica de Dumnezeu, pe lumea cealaltă vom trăi veșnic în loc luminos și cu verdeață.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce făcuși , Bobiță?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ți-am adus comentariul pe pagina mea de Facebook,
Nu știi că-mi place să joc pe terenul meu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, crezi că este frumos gestul tău?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Are mai puțină importanță dacă gestul meu este frumos sau nu, dar este practic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce părere ai despre inițiativa consateanului tău?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Despre cineva care îmi spune că sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, nu am nimic de spus.
Dacă deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, nu a putut înțelege nimic din acțiunea, prin care în relația cu el, ai intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei” și l-ai luat la ȘTANGĂ, deoarece a rămas cu mașina în pană de benzină(pana prostului), ce aș mai putea spune eu?
Adrian Popescu
Voi liberalii de azi, știți ce înseamnă să fii liberal?

Eu cred că voi nu mai știți,iar prezența voastră la guvernare,întărește spusele mele.
Mai citiți în trecut,vă ajută!
Ciobotaru Dragos
Adrian Popescu am și experiențe din trecut stimabile, inclusiv de când mergeam în campanie braț la braț cu dumneavoastră. Dacă acest proiect nu este unul liberal înseamnă că avem percepții total diferite despre liberalism.

Vă salut și primesc oricând păreri, opinii si sfaturi. O zi frumoasă
Adrian Popescu
Ciobotaru Dragos; Se pierde liberalismul,voi (o parte) v-ați amestecat cu useriștii,cu președintele vostru în frunte.

Nu vă este rușine când vedeți cât de înjurat este șeful vostru și președintele sprijinit de voi???Cum dai ochii cu consătenii tăi,cu părinții tăi,cu familia ta???Baftă!
2. Ziarul de Vrancea din data de 10 feb 2026 a publicat articolul ”Proces civil cu ecou public în Vrancea: apel respins la Tribunal, urmează recurs la Curtea de Apel Galați”.
Citez:
”Dragoș Fănică Ciobotaru (foto stânga) deputat de Vrancea, președintele filialei județene PNL :„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn( n.r. Valentin Urloiu, foto dreapta, localnic din Vizantea-Livezi, comună în care Dragoș Fănică Ciobotaru a fost primar între 2016-2024) după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.”-declarație pentru Ziarul de Vrancea
Dragoș Fănică Ciobotaru (foto stânga) deputat de Vrancea, președintele filialei județene PNL :„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn( n.r. Valentin Urloiu, foto dreapta, localnic din Vizantea-Livezi, comună în care Dragoș Fănică Ciobotaru a fost primar între 2016-2024) după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.”-declarație pentru Ziarul de Vrancea
Un litigiu civil de răspundere delictuală, judecat inițial la Judecătoria Panciu și analizat în apel de Tribunalul Vrancea, continuă la Curtea de Apel Galați, după ce instanța de control judiciar a respins apelul ca nefondat.
Un proces civil desfășurat în județul Vrancea, cu implicații publice și politice, se află într-o nouă etapă procedurală, după ce Tribunalul Vrancea a respins apelul formulat în cauză, decizia nefiind definitivă și putând fi atacată cu recurs.
Potrivit informațiilor publice disponibile pe portalul instanțelor de judecată, dosarul cu numărul 1990/275/2024 a fost înregistrat inițial pe rolul Judecătoria Panciu, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală. Reclamant în dosar este Dragoș Ciobotaru, iar pârât este localnicul Valentin Urloiu, din Vizantea-Livezi.
Soluția pe fond, la Judecătoria Panciu
După mai multe termene acordate pentru administrarea probelor și dezbateri, instanța de fond a pronunțat, la data de 2 iunie 2025, Hotărârea nr. 696/2025, prin care a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul, respins de Tribunalul Vrancea
Reclamantul a formulat apel, iar cauza a fost analizată de Secția I Civilă a Tribunalului Vrancea. Prin Hotărârea nr. 80/2026, pronunțată la data de 5 februarie 2026, instanța a decis respingerea apelului ca nefondat.
Conform soluției pe scurt publicate de instanță, hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Vrancea, în vederea înaintării către instanța competentă.
Următoarea etapă: Curtea de Apel Galați
În declarația oferită Ziarului de Vrancea, Dragoș Ciobotaru a confirmat că intenționează să continue demersul judiciar și să formuleze recurs, cauza urmând să fie soluționată de Curtea de Apel Galați.
Acesta a reiterat faptul că a apelat la instanță în urma unor mesaje și afirmații pe care le consideră calomnioase, susținând că au fost vizate inclusiv membrii familiei sale, și a subliniat că dorește o clarificare juridică privind limitele libertății de exprimare în raport cu statutul de persoană publică.
Citiți în continuare declarația integrală transmisă redacției Ziarului de Vrancea de deputatul Dragoș Fănică Ciobotaru în legătură cu acest dosar
„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.Este prima data când fac acest lucru și am luat aceasta decizie deoarece individul a încălcat orice limita privind bunul simț ajungând chiar la amenințări. Nu a fost vorba doar de mine ci de toată familia mea: fetitele mele, soția, mama, fratele și toate rudele pe care le cunoaște. Un om care a aruncat peste 100 de postări mincinoase în spațiul public cu scopul de a ma denigra, evident având un alt interes electoral.Am intentat acest proces și la rugămintea multor cetățeni din localitatea Vizantea-Livezi unde am fost primar, toți sunt terorizați de el. Un om care nu a lucrat o zi în viata lui, dar știe sa șantajeze tot ce mișcă, pe oricine îl contrazice sau nu-i face pe plac.Am vrut sa vad dacă instanțele considera ca acest comportament este unul normal, am vrut sa vad dacă e normal ca în anul 2024 un cetățean sa spună orice dorește chiar dacă sunt minciuni calomnioase. Am vrut sa vad cum interpretează justiția din România o astfel de situație.Instanța a considerat ca sunt persoana publica, ca nu am aceleași drepturi ca orice alt om, ca ar trebui sa am un grad de toleranță foarte ridicat.Voi contesta aceasta decizie, voi merge mai departe. Eu nu consider deloc că cineva poate spune tot ce-i trece prin cap, in mod evident fals, doar pentru a denigra și pentru a aduce avantaje electorale altui competitor.In instanță si-a schimbat atitudinea, a venit spăsit, ca este amarat, ca nu are ce manca, ca este un simplu țăran, surprinzător aparat de doamna avocat care a fost desemnată in BEJ în anul 2024 de PSD si domnul Halici, coincidență nu? Nu vreau nimic de la acest domn, nu am mai dat in judecată pe nimeni niciodată, acum, acestui domn i-am cerut o suma de bani si am declarat si instantei că daca voi castiga voi dona fiecare leuț.Vom vedea ce va decide Curtea de Apel Galați. Nu e o situație tocmai confortabilă, insa nici nu pot sta pasiv cand e vorba de familia mea. Mai ales ca acest domn mi-a amenințat inclusiv fetitele cu moartea, iar pentru o scurtă perioadă de timp a avut emis și un ordin de protecție de a nu se apropiați de familia mea.Respect dreptul la libera exprimare al fiecaruia, nu reacționez de obicei, cetatenii au dreptul de a se exprima asa cum considera, dar acest individ este deja un obsedat, are peste 20 de ani de când mă atacă, pe mine si familia mea, inventează tot felul de neadevăruri, oar acest lucru s-a vazut și in timpul procesului, nu a putut proba nici macar o acuzație pe care mi-a adus-o. De aceea decizia instantei este de neînțeles.”
Poziția pârâtului
Contactat de redacția noastră, Valentin Urloiu a declarat că nu dorește să comenteze dosarul până la soluționarea definitivă a acestuia, menționând doar că „are încredere în justiție”. Avocatul acestuia a fost solicitat pentru un punct de vedere oficial, însă până la momentul redactării articolului nu a fost transmis un răspuns.
Ziarul de Vrancea va consemna și va publica orice punct de vedere transmis ulterior de părțile implicate, în conformitate cu principiile echilibrului și informării corecte a publicului.
Radu Tomescu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că acest Valentin Urloiu este prietenul meu, în condițiile în care nici nu-l cunosc.
În campania electorală din anul 2024, din patriotism local, i-am ridicat mingi la fileu deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, dar acesta nu a știut să le valorifice.
Rezultatul a fost:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”
Urmăresc păruiala, care are loc la nivel de PNL Vrancea, ca divertisment, deoarece cunosc direct părțile aflate în conflict.
Nu distribui pe pagina mea de Facebook această păruială.
Din momentul în care deputatul Ciobotaru Dragos a insinuat pe pagina de Facebook a consăteanului meu, Ion Cherciu Cuza, că, sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, pe care a votat-o în Parlament, s-a cam rupt filmul cu acesta.
Toma Paun
Va sugerez domnilor ,multa,multa,reflecție, pe toate planurile, noi OAMENII da cu litere mari, avem drepturi si obligații egale, chiar acolo în ceruri, merită da?
Grosu Ulise
Toma Paun; Sunt mai mult decât onorat, urmare a ”sugerării” pe care mi-ai făcut-o?
- Crezi că aveam nevoie de o astfel de ”sugerare”?
”Dragoș Fănică Ciobotaru (foto stânga) deputat de Vrancea, președintele filialei județene PNL :„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn( n.r. Valentin Urloiu, foto dreapta, localnic din Vizantea-Livezi, comună în care Dragoș Fănică Ciobotaru a fost primar între 2016-2024) după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.”-declarație pentru Ziarul de Vrancea
Dragoș Fănică Ciobotaru (foto stânga) deputat de Vrancea, președintele filialei județene PNL :„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn( n.r. Valentin Urloiu, foto dreapta, localnic din Vizantea-Livezi, comună în care Dragoș Fănică Ciobotaru a fost primar între 2016-2024) după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.”-declarație pentru Ziarul de Vrancea
Un litigiu civil de răspundere delictuală, judecat inițial la Judecătoria Panciu și analizat în apel de Tribunalul Vrancea, continuă la Curtea de Apel Galați, după ce instanța de control judiciar a respins apelul ca nefondat.
Un proces civil desfășurat în județul Vrancea, cu implicații publice și politice, se află într-o nouă etapă procedurală, după ce Tribunalul Vrancea a respins apelul formulat în cauză, decizia nefiind definitivă și putând fi atacată cu recurs.
Potrivit informațiilor publice disponibile pe portalul instanțelor de judecată, dosarul cu numărul 1990/275/2024 a fost înregistrat inițial pe rolul Judecătoria Panciu, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală. Reclamant în dosar este Dragoș Ciobotaru, iar pârât este localnicul Valentin Urloiu, din Vizantea-Livezi.
Soluția pe fond, la Judecătoria Panciu
După mai multe termene acordate pentru administrarea probelor și dezbateri, instanța de fond a pronunțat, la data de 2 iunie 2025, Hotărârea nr. 696/2025, prin care a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul, respins de Tribunalul Vrancea
Reclamantul a formulat apel, iar cauza a fost analizată de Secția I Civilă a Tribunalului Vrancea. Prin Hotărârea nr. 80/2026, pronunțată la data de 5 februarie 2026, instanța a decis respingerea apelului ca nefondat.
Conform soluției pe scurt publicate de instanță, hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Vrancea, în vederea înaintării către instanța competentă.
Următoarea etapă: Curtea de Apel Galați
În declarația oferită Ziarului de Vrancea, Dragoș Ciobotaru a confirmat că intenționează să continue demersul judiciar și să formuleze recurs, cauza urmând să fie soluționată de Curtea de Apel Galați.
Acesta a reiterat faptul că a apelat la instanță în urma unor mesaje și afirmații pe care le consideră calomnioase, susținând că au fost vizate inclusiv membrii familiei sale, și a subliniat că dorește o clarificare juridică privind limitele libertății de exprimare în raport cu statutul de persoană publică.
Citiți în continuare declarația integrală transmisă redacției Ziarului de Vrancea de deputatul Dragoș Fănică Ciobotaru în legătură cu acest dosar
„Am luat decizia de a-l da în judecată pe acest domn după multe injurii, mesaje calomnioase, minciuni și acuze nefondate, toate în interes electoral.Este prima data când fac acest lucru și am luat aceasta decizie deoarece individul a încălcat orice limita privind bunul simț ajungând chiar la amenințări. Nu a fost vorba doar de mine ci de toată familia mea: fetitele mele, soția, mama, fratele și toate rudele pe care le cunoaște. Un om care a aruncat peste 100 de postări mincinoase în spațiul public cu scopul de a ma denigra, evident având un alt interes electoral.Am intentat acest proces și la rugămintea multor cetățeni din localitatea Vizantea-Livezi unde am fost primar, toți sunt terorizați de el. Un om care nu a lucrat o zi în viata lui, dar știe sa șantajeze tot ce mișcă, pe oricine îl contrazice sau nu-i face pe plac.Am vrut sa vad dacă instanțele considera ca acest comportament este unul normal, am vrut sa vad dacă e normal ca în anul 2024 un cetățean sa spună orice dorește chiar dacă sunt minciuni calomnioase. Am vrut sa vad cum interpretează justiția din România o astfel de situație.Instanța a considerat ca sunt persoana publica, ca nu am aceleași drepturi ca orice alt om, ca ar trebui sa am un grad de toleranță foarte ridicat.Voi contesta aceasta decizie, voi merge mai departe. Eu nu consider deloc că cineva poate spune tot ce-i trece prin cap, in mod evident fals, doar pentru a denigra și pentru a aduce avantaje electorale altui competitor.In instanță si-a schimbat atitudinea, a venit spăsit, ca este amarat, ca nu are ce manca, ca este un simplu țăran, surprinzător aparat de doamna avocat care a fost desemnată in BEJ în anul 2024 de PSD si domnul Halici, coincidență nu? Nu vreau nimic de la acest domn, nu am mai dat in judecată pe nimeni niciodată, acum, acestui domn i-am cerut o suma de bani si am declarat si instantei că daca voi castiga voi dona fiecare leuț.Vom vedea ce va decide Curtea de Apel Galați. Nu e o situație tocmai confortabilă, insa nici nu pot sta pasiv cand e vorba de familia mea. Mai ales ca acest domn mi-a amenințat inclusiv fetitele cu moartea, iar pentru o scurtă perioadă de timp a avut emis și un ordin de protecție de a nu se apropiați de familia mea.Respect dreptul la libera exprimare al fiecaruia, nu reacționez de obicei, cetatenii au dreptul de a se exprima asa cum considera, dar acest individ este deja un obsedat, are peste 20 de ani de când mă atacă, pe mine si familia mea, inventează tot felul de neadevăruri, oar acest lucru s-a vazut și in timpul procesului, nu a putut proba nici macar o acuzație pe care mi-a adus-o. De aceea decizia instantei este de neînțeles.”
Poziția pârâtului
Contactat de redacția noastră, Valentin Urloiu a declarat că nu dorește să comenteze dosarul până la soluționarea definitivă a acestuia, menționând doar că „are încredere în justiție”. Avocatul acestuia a fost solicitat pentru un punct de vedere oficial, însă până la momentul redactării articolului nu a fost transmis un răspuns.
Ziarul de Vrancea va consemna și va publica orice punct de vedere transmis ulterior de părțile implicate, în conformitate cu principiile echilibrului și informării corecte a publicului.
Radu Tomescu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că acest Valentin Urloiu este prietenul meu, în condițiile în care nici nu-l cunosc.
În campania electorală din anul 2024, din patriotism local, i-am ridicat mingi la fileu deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, dar acesta nu a știut să le valorifice.
Rezultatul a fost:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”
Urmăresc păruiala, care are loc la nivel de PNL Vrancea, ca divertisment, deoarece cunosc direct părțile aflate în conflict.
Nu distribui pe pagina mea de Facebook această păruială.
Din momentul în care deputatul Ciobotaru Dragos a insinuat pe pagina de Facebook a consăteanului meu, Ion Cherciu Cuza, că, sunt cam tâmpit, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, pe care a votat-o în Parlament, s-a cam rupt filmul cu acesta.
Toma Paun
Va sugerez domnilor ,multa,multa,reflecție, pe toate planurile, noi OAMENII da cu litere mari, avem drepturi si obligații egale, chiar acolo în ceruri, merită da?
Grosu Ulise
Toma Paun; Sunt mai mult decât onorat, urmare a ”sugerării” pe care mi-ai făcut-o?
- Crezi că aveam nevoie de o astfel de ”sugerare”?
E. Dublu DOCTOR în ȘTIINȚE prof. Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani și DOCTORUL în ȘTIINȚE Paulina Roșcan, lider al sindicatului profesorilor
1. Pe net circulă informația,
”Alexandra Tătaru09.02.2026
"Întâi să aprobăm, apoi mai vedem ce și cum."
Este noua #metodă instituită de primarul #Misăilă pentru ședințele de consiliu local, unde ni s-a cerut să #votăm în #orb un #proiect de hotărâre pe care îl aștept de mulți ani și la care consider că mi-am adus și eu partea de cunoștințe în urmă cu exact trei ani, când eram viceprimar. S-a dorit atunci #aprobarea #Registrului #Spațiilor #Verzi ”pe #șest”, fără o bază de date digitală, așa cum cere legea și cum au toate orașele din România. Am adus în discuție că este #nevoie de componentele #GIS (Sistemul Informațional Geografic) și Online, din care să se deschidă fișele cu spații verzi pentru fiecare stradă, precum și sistemul de gestionare al arborilor. Astăzi ni s-a pus în față un #proiect cu aceleași #șabloane și #tabele în care sunt indicate așa-zise spații verzi. #Replica primarului a fost una uluitoare: ”Nu puteam să prezentăm public acest GIS pană când nu aveam votul consilierilor”.
Cu alte cuvinte, să votăm în necunoștință de cauză.
A fost #motivul pentru care m-am #abținut de la vot, pentru că mi se pare normal să #verific dacă suprafețele de spații verzi sunt cele conforme cu #realitatea. Ulterior, simțindu-se cu musca pe căciulă, primarul a chemat un informatician și ne-a prezentat în câteva secunde varianta online a Registrului Spațiilor Verzi, pe care autoritățile locale au promis că o vom regăsi pe site-ul Primăriei Focșani imediat ce se aprobă proiectul. Vom trăi și vom vedea!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Dacă sunt probleme cu tăieri abuzive sau cu raportari cosmetizate, GIS-ul este incomod. ComparatI GIS-ul, harta digitală cu RSV , vedeți dacă sunt diferente între anii trecuți si acum , diferente între hărți si realitate.
Verificati dacă sunt spații verzi disparute, arbori tăiați fără aviz, suprafețe raportate greșit! Succes!
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , nu a fost un GIS înainte cu care sa comparam. Tot tabele si numere. Nici acum nu e publicat, a așteptat, cică, să se voteze proiectul.
Valentin Burlacu
Alexandra Tătaru , Comparați tabelele din anii anteriori cu harta si registrul electronic. Realitatea de acum poate fi ok, dar trebuie văzute diferențele de suprafață, număr, categorie de teren, etc si documentele justificative care ar demonstra legalitatea unor eventuale diferente. Cu alte cuvinte, comparati inventarele ultimilor ani cu situatia actuala.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, vrei să o impresionezi sau să o intimidezi pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru?
Alexandra Tătaru
Valentin Burlacu , o să fac și asta, e o muncă de sisif, dar prin sondaj, măcar, tot trebuie!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, spațiile verzi sunt o vaca de muls.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în anul 2015 când am fost șomer, deoarece mi s-a interzis susținerea examenului de definitivat în învățământ, am dat concurs pentru a ocupa funcția de muncitor la spații verzi.
Deși prestația mea la proba de lucru, a fost superioară contracandidatului, am pierdut concursul.
NOTA: În data de 17 octombrie 2015 am postat pe blog scrierea ”MENS SANA IN CORPORE SANO”, unde este atașat și un videoclip cu prestația mea la proba de lucru.
În divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” am două probleme tehnico-economice si anume:
a. Speța ENET, pe care o consider Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider că ENET a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care o consider EXPERIMENTUL Pitești în variantă economică.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Prin precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise spațiile verzi sunt o vacă de muls.”,
- vrei să faci din mine ”agent de influență”?

2. Ziarul de Vrancea din data de 10 feb 2026 a publicat articolul ”Începe să se vadă tot mai clar miza reală a schimbării conducerii de la CN Pedagogic „Spiru Haret” Focșani”.
Citez:
”Acte oficiale intrate în posesia Ziarului de Vrancea arată că rotația conducerii de la unul dintre cele mai importante colegii din județ nu este o simplă decizie administrativă, ci o mutare cu implicații financiare, juridice și instituționale majore.
Ziarul de Vrancea a intrat în posesia unui set amplu de documente oficiale care conturează adevărata miză a schimbării conducerii Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, produsă la data de 16 ianuarie 2026, în urma deciziilor luate de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.
Documentele – convocări, hotărâri de Consiliu de Administrație, cereri de revocare, adrese sindicale și rapoarte de control – indică faptul că schimbarea nu poate fi separată de un dosar exploziv privind prejudicii de peste 580.000 de lei, stabilite de Curtea de Conturi, și de un conflict deschis între fosta conducere a unității și instituțiile de control.
Continuitate generală, excepție strategică
La nivel județean, deciziile publicate de ISJ Vrancea au confirmat menținerea aproape integrală a conducerilor interimare: 64 de directori și 15 directori adjuncți au primit mandate valabile până cel târziu la 31 august 2026. Excepția notabilă a fost Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret Focșani, unitate aflată în centrul unor scandaluri repetate, documentate constant de Ziarul de Vrancea.
Funcția de director a fost preluată de profesorul Florin Roșu, iar cea de director adjunct de profesoara Angela Mihaela Miu, înlocuind-o pe prof. Natașa Simion, directoare până la 16 ianuarie 2026.Reamintim din informațiile ajunse la redacția Ziarului de Vrancea, directorul adjunct al Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, prof. Angela Mihaela Miu, numită în funcție prin decizie a Inspectoratul Școlar Județean Vrancea la data de 16 ianuarie 2026, ar fi vizată într-un dosar penal aflat în lucru la IPJ Vrancea( Citiți și:Dublă măsură în educația vrânceană? IȘJ apără numirea noului adjunct de la Pedagogic, cu dosar penal. Fosta directoare invocă șicanarea)
De la „deranj în mușuroi” la mutare de sistem)
Schimbarea vine în contextul în care, potrivit documentelor Curții de Conturi și ale Corpului de Control al Ministerului Educației, la CN Pedagogic „Spiru Haret” ar fi fost constatate:
încadrări fără recunoașterea și echivalarea studiilor obținute în afara României;
acordarea nelegală a sporului de doctorat, fără legătură cu atribuțiile funcției;
drepturi salariale acordate necuvenit pe o perioadă ce ar putea acoperi intervalul 2006–2025.
Pentru perioada 2022–2024, prejudiciul este cuantificat la 522.832 lei (brut), la care se adaugă alte sume rezultate din acordarea sporului de doctorat. Termenul-limită pentru implementarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi este 30 aprilie 2026.
Cereri, revocări și tensiuni interne
În paralel cu schimbarea conducerii, Consiliul de Administrație al colegiului a fost sesizat cu mai multe cereri de revocare formulate de persoane vizate direct de concluziile rapoartelor de control, inclusiv fostul secretar-șef și un cadru didactic. În documente se invocă încălcarea dreptului la apărare, lipsa comunicării titlurilor de creanță și necesitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Totodată, Sindicatul Învățământului Preuniversitar FEN Vrancea a transmis oficial conducerii colegiului o adresă în care ridică întrebări privind reprezentarea juridică a instituției și existența unor potențiale conflicte de interese.
Poziția fostei directoare: „am sesizat instituțiile”
În punctul de vedere transmis redacției, prof. Natașa Simion susține că a acționat ca avertizor de integritate, sesizând Ministerul Educației, Curtea de Conturi și alte instituții abilitate după ce a constatat lipsa documentelor de echivalare și acordarea nelegală a unor drepturi salariale.
Aceasta afirmă că schimbarea conducerii, prin detașare și nu prin concurs, ar reprezenta o sancțiune mascată pentru demersurile de transparentizare și se întreabă public ce anume se încearcă a fi ascuns.
Întrebări fără răspuns
Dincolo de rotația funcțiilor, cazul ridică semne de întrebare majore privind rolul ISJ Vrancea în avizarea statelor de personal, lipsa reacțiilor instituționale timp de aproape două decenii și asumarea responsabilității pentru prejudiciile constatate.
Până la această dată, răspunsurile oficiale întârzie, iar opinia publică rămâne cu o concluzie incomodă: schimbarea conducerii de la CN Pedagogic „Spiru Haret” Focșani pare mai degrabă o mutare de pus „batista pe țambal” decât o clarificare reală a unui dosar cu implicații financiare și penale serioase.
Ziarul de Vrancea va continua să urmărească implementarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, reacțiile instituțiilor implicate și evoluția acestui caz care depășește cu mult un simplu conflict administrativ.
Nicolae Manoliu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în perioada în care am fost paznic la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, era director educativ la acest liceu.
Ulterior, d-na inspector general adjunct al ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței, a fost și domnia sa director la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani.
Când am fost paznic, adevăratul director al Liceului Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, era d-na secretar Paulina Roșcan, în fața căreia nimeni nu piscuia.
În articol se afirmă:
”acordarea nelegală a sporului de doctorat, fără legătură cu atribuțiile funcției;”
- Din câte am aflat teza de doctorat a d-nei Paulina Roșcan s-ar numi ”Automatizări la mașinile grele”.
După ce am fost dat afară din funcția de paznic, pe perioadă determinată înainte de termen, am afirmat că, pentru secretara Paulia Roșcan ”mașinile grele sunt mașini însărcinate”.
În concluzie, mi se pare interesantă această păruială.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, tu mai lipseai la acest liceu...Cu cine făceai echipa? Cu Roșcan, sau cu Natașa?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Natașa nu era atunci director.
Carmina Corbeanu era director, iar adjunct era prof. Carmen Ion.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă rămâneai, le prindeai pe ambele. Ce circ ar fi fost.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar cum de ai ajuns tu la concluzia, ”Ce circ ar fi fost.”?
Eu îmi făceam sarcinile de serviciu și nimic mai mult.
Ce treaba aveam eu, din calitatea de paznic de noapte, cu activitatea din liceu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, la ce balamuc a fost acolo, te combinai...Era după inima ta.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Noaptea nu era niciun fel de balamuc, deci.......
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , rămâneai după program...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Trebuie să recunosc că, la acest lucru nu m-a dus capul.

„PRESUPUSA CAMPANIE DE INTERFERENȚĂ RUSĂ A FOST, DE FAPT, FINANȚATĂ DE UN ALT PARTID POLITIC.”
Așa cum bine știm, este vorba despre PNL.
Reiau astăzi ceea ce spun de un an de zile:
CÂND VOR FI CHEMAȚI LA AUDIERI RAREȘ BOGDAN ȘI KENSINGTON, AGENȚIA DE COMUNICARE A PNL-ULUI?
În toată această perioadă, am primit numeroase semnale de la prietenii domnului Rareș Bogdan să abandonez subiectul.
Am fost întreruptă în direct la TV de fiecare dată când deschideam acest subiect. Ca să nu faceți presupuneri aiurea: nu de Anca Alexandrescu. Dimpotrivă, ea este singura care a spus în mod repetat, cot la cot cu mine, că trebuie chemați la audieri peneliștii și KENSINGTON.
Tot felul de tonomate cu care își bea cafeaua pe la Monaco au fost asmuțite să mă denigreze, deși nu ne-am intersectat vreodată, pentru că am evitat mereu să calc în medii insalubre.
Îl anunț pe această cale pe domnul Rareș Bogdan că nu am de gând să abandonez nimic. Dimpotrivă, voi dezvolta și subiectul POT și miza personală a lui Rareș Bogdan de a băga acest partid în Parlament.
Acestea sunt motivele pentru care a fost îndepărtat din orice funcție de conducere în partid la venirea lui Bolojan; acesta este și motivul pentru care s-a mutat în Emirate. Tot din acest motivul a și stat cuminte anul ăsta și ne-a scutit de prezența sa în spațiul public.
Dar, până una-alta, revenind la anularea alegerilor, raportul Congresului SUA subliniază încă o dată ceea ce știm din 2024: singura dovadă de interferență este cea penelistă.
Singurii care ar fi trebuit târâți pe la Parchet în tot acest an sunt Rareș Bogdan, coordonatorul campaniei PNL de anul trecut și responsabil de deturnarea de fonduri pentru sprijinirea unui alt candidat (și a unui alt partid – POT), și agenția Kensington, condusă de Răzvan Săndulescu, soțul Simonei Gherghe de la Antena. Acesta a profitat încă o dată de anularea alegerilor, prin faptul că agenția s-a ocupat și de campania din primăvară a lui Crin Antonescu.
Apropo, domnul Săndulescu este și un apropiat de-al lui Nicușor Dan, fiind de altfel și coordonatorul campaniei pentru Primăria Capitalei în 2020.
Încă ceva: puteți păcăli pe oricine vreți voi că această campanie a fost deturnată, „trolată”, așa cum susțin acum Rareș Bogdan și Kensington.
Problema este că această justificare nu ține în cazul meu. Sunt om de marketing și știu foarte bine cum se procedează.
Fiecare campanie online este monitorizată permanent și actualizată în funcție de răspunsul publicului. Mediul online îți oferă informații în timp real; nu e nevoie să aștepți pentru a trage concluzii. De regulă, în campania electorală, totul se modifică zilnic, în funcție de rezultate. Nu poți să nu observi că ți se deturnează campania în care ai investit 500.000 de lei (sumă care apare în raportul CSAT).
Buuun, deci când vor fi chemați la audieri Rareș Bogdan și cei de la Kensington, exact cum au fost chemați (și hărțuiți) ceilalți influenceri care l-au promovat pe Călin Georgescu de capul lor și care nu au primit bani pentru asta?
Când vor plăti pentru faptul că au deturnat bani de la bugetul de stat, din subvenția PNL, susținând o altă campanie decât cea a propriului candidat? Toate servind ca “dovezi” pentru anularea alegerilor?
P.S. Din păcate, dacă noi nu punem presiune nici acum, raportul nu va avea niciun efect.
De altfel, scopul acestui document este contestarea DSA (Regulamentul privind serviciile digitale al Comisiei Europene), care afectează activitatea platformelor de socializare americane (Meta, X etc.) pe teritoriul Europei.
Adică pierd bani. Pe românește.
Asta îi interesează pe ei, nu alegerile din România. Astea ne interesează pe noi, în schimb.
Așa că, dacă noi nu cerem ACUM dovezile care au dus la anularea alegerilor (știm că nu există altceva în afară de campania plătită de PNL), nu se va întâmpla absolut nimic.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această informație am distribuit-o de pe pagina ta de Facebook.
Poți comenta ceva în legătură cu acest subiect?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Fără comentarii. Dar poate ai tu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, lumea mea se reduce la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Cu SISTEMUL de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC din ”Provincia Europeană Vrancea” am în divergență două probleme tehnico-economice.
Acum stau la cotitură și urmăresc să văd, când maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
Pentru ca drumul să fie cu oameni, colateral mai abordez și alte probleme în scrierile mele.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu vezi dincolo de bombeul bocancilor.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Eu folosesc persuasiunea, tu, manipularea. Ești o relicvă de codoș securist.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cam așa stau lucrurile.
Problema este că până la ”bombeul bocancilor” am văzut foarte bine.
Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, prin extrapolare, ar trebui să valorifice realizările mele de până la ”bombeul bocancilor”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Și Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că a folosit ”persuasiunea” atunci când a crezut că, mă determină să fiu ”sifonar”.
Deoarece acțiunea nu i-a reușit, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că am pierdut foarte mult, deoarece nu am fost în stare să iau examenul de ”sifonar”.
Nu am știut că am dat un astfel de examen, dar a fost o onoare pentru mine că l-am pierdut.
Dacă prin aplicarea în practică a lecțiilor primite de la profesorul ”orion”, consideri că, ”Sunt o relicvă de codoș securist.”, nu te pot contrazice.
PS Doamna Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, știe de ce!

2. Ziarul de Vrancea din data de 11 feb 2026 a publicat articolul ”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii medii din România”.
Citez:
Creștere simbolică de doar 1 leu la nivel național în ianuarie 2026
Peste 72.000 de pensionari vrânceni au primit în medie 2.272 de lei, sub media națională de 2.819 lei. Diferențele dintre județe rămân accentuate
România a început anul 2026 cu 4.583.267 de pensionari în plată și cu o majorare aproape imperceptibilă a pensiei medii, potrivit celor mai recente date publicate de Casa Națională de Pensii Publice și citate de capital.ro. La nivel național, pensia medie a ajuns în luna ianuarie la 2.819 lei, în creștere cu doar un leu față de finalul anului 2025.
Pentru județul Vrancea, cifrele arată o realitate mai puțin confortabilă: pensia medie este de 2.272 de lei, una dintre cele mai scăzute din țară.
Creștere lentă a numărului de pensionari în România
Datele oficiale indică o stagnare aproape totală a numărului de beneficiari. Față de decembrie 2025, când erau înregistrați 4.583.151 de pensionari, în ianuarie 2026 s-a consemnat o creștere de doar 116 persoane.
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite la nivel național a depășit 12,91 miliarde de lei într-o singură lună, ceea ce reflectă presiunea constantă asupra bugetului asigurărilor sociale, într-un context demografic dificil.
Situația din Vrancea: peste 72.000 de pensionari
În județul Vrancea figurează în evidențele oficiale 72.115 pensionari. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite acestora se ridică la 163.812.353 de lei.
Cu o pensie medie de 2.272 de lei, Vrancea se află în partea inferioară a clasamentului național. Județul este depășit nu doar de media națională (2.819 lei), ci și de multe județe din vestul și centrul țării.
Pentru comparație:
Hunedoara înregistrează o pensie medie de 3.503 lei;
Brașov – 3.328 lei;
Cluj – 2.881 lei;
Alba – 2.876 lei.
În Capitală, diferențele sunt și mai mari. În Sectorul 1 din București, pensia medie ajunge la 4.122 lei, iar în Sectorul 6 la 3.661 lei.
Unde sunt cele mai mici pensii din țară
Vrancea se află în topul județelor cu cele mai reduse pensii medii. Clasamentul celor mai mici valori este condus de:
Botoșani – 2.233 lei;
Vrancea – 2.272 lei;
Vaslui – 2.283 lei;
Giurgiu – 2.281 lei;
Satu Mare – 2.374 lei.
Aceste diferențe sunt explicate prin nivelul salariilor istorice, gradul de industrializare și structura economică a fiecărei regiuni. Județele cu tradiție industrială sau cu centre urbane puternice înregistrează pensii medii semnificativ mai mari.
Discrepanțe regionale tot mai evidente
Distribuția pensionarilor arată că Bucureștiul concentrează cei mai mulți beneficiari – 467.225 de persoane. La nivel județean, Prahova (188.391 pensionari), Cluj (178.616), Timiș (152.185) și Iași (151.103) se află în top.
La polul opus, județe precum Covasna (44.398 pensionari) și Tulcea (45.016) au cele mai mici efective.
Pentru pensionarii din Vrancea, creșterea de un leu la nivel național nu schimbă semnificativ situația puterii de cumpărare, în condițiile în care inflația și costurile utilităților continuă să pună presiune pe bugetele familiilor.
Diferențele dintre județe confirmă existența unor inegalități structurale majore în sistemul public de pensii, iar datele din ianuarie 2026 arată că decalajele regionale rămân o realitate pentru milioane de români, inclusiv pentru zecile de mii de pensionari din Vrancea.
Maria Bratu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această informație de presă, mă obligă să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, vizavi de afirmațiile ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, citate mai sus, se impun niște precizări:
a. Atunci când politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” am considerat că l-au băgat în depresie pe Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece i-au ignorat analizele economice postate pe pagina mea de Facebook, am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni îi voi face o sfeștanie, acesta va ieși din depresie.
Acțiunea mea a fost un eșec.
b. Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici și deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, pretind că în jud.Vrancea va curge lapte și miere, în condițiile în care și salariul mediu în jud.Vrancea este unul din cel mai mici din țară.
Acest lucru este compensat prin faptul că, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cel mai mare din țară.
Am întrebat public, ce știe să facă la modul concret președintele CJ Vrancea și președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, în afară de a crăpa lemne, dar încă nu am aflat.
c. În concluziile de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.02.2026, am crezut că am fost clar, dar studiul direct pe care l-am făcut, a demonstrat contrariu.
De asemenea, am constatat o accentuare a FRICII.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pensiile sunt în funcție de locurile de munca unde au lucrat actualii pensionari. Cum în Vrancea majoritatea au lucrat zilieri în agricultură, nu au contribuit la fondul de pensii, dar beneficiază de ajutor social, deoarece industria locală plătește la salariul minim pe economie, primariile din rural nu are o evidenta a zilierilor care ar trebui sa plătească taxe si impozite, de ce ne mira ca suntem printre ultimii?

Cand lucrezi cu ziua o viață întreagă, dar nu plătești niciun impozit, dar iei după 65 de ani indemnizație socială, nu poți avea pretenție la bani mulți.
Când zilierul ia 300 de lei/zi , ban la ban, nu plătește nimic, cel care lucrează cu contract, chiar dacă ia 300 de lei pe zi, după impozitare rămâne cu jumătate.
Vrancea este un județ sărac în aparență, dar are oameni care trăiesc decent.
Trăiască evaziunea!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În perioada când, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc 4 ani din munca de SALAHOR, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, eram plătit cu 50 lei pe zi, cu mâncarea mea.
Ca inspector energetic am cunoscut foarte bine economia jud. Vrancea, din punct de vedere al consumului de energie electrică.
Din această economie nu a mai rămas nimic și nimeni nu se face vinovat.
Am fost eu vinovat, deoarece mi-am permis să gândesc.
Despre TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care mi-a spus că, a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu mai spun nimic.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mergi ce mergi pe drum ,apoi iar o iei prin bălării.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și, în acei patru ani, nu ai devenit calfă? Ai rămas tot salahor? Trist. Acolo cine -ți mai punea bețe în roate? Tot OM?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Când ai posibilități limitate, o mai dai și prin bălării.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În perioada când, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc 4 ani din munca de SALAHOR, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, eram plătit cu 50 lei pe zi, cu mâncarea mea.
Ca inspector energetic am cunoscut foarte bine economia jud. Vrancea, din punct de vedere al consumului de energie electrică.
Din această economie nu a mai rămas nimic și nimeni nu se face vinovat.
Am fost eu vinovat, deoarece mi-am permis să gândesc.
Despre TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care mi-a spus că, a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu mai spun nimic.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mergi ce mergi pe drum ,apoi iar o iei prin bălării.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , și, în acei patru ani, nu ai devenit calfă? Ai rămas tot salahor? Trist. Acolo cine -ți mai punea bețe în roate? Tot OM?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Când ai posibilități limitate, o mai dai și prin bălării.
G. INDEPENDENȚA ENERGETICĂ a ROMÂNIEI și STRATEGIA Regimului Securist Postdecembrist prin care Sistemul Energetic Național al României a fost pus pe chituci
1. Pe net circulă informația,
”IBMFamilyEdits
07.02.2029
În dimineața de 18 martie 1982, în sala de conferințe a Ministerului Industriei din București, când o delegație de 15 ingineri români - specialiști în energie nucleară, fizică, chimie industrială - stătea în fața unei decizii care ar defini independența energetică a României pentru următoarele cinci decade, se purta o dezbatere care nu apărea în niciun ziar, nu era transmisă la radio, nu exista în nicio arhivă oficială, dar ale cărei consecințe se simt până astăzi în fiecare casă din România unde arde un bec.
Întrebarea era simplă: ce tip de reactor nuclear construim la Cernavodă - tehnologie sovietică RBMK (același tip care va exploda la Cernobîl patru ani mai târziu) sau tehnologie canadiană CANDU?
Presiunea venea din două direcții opuse. URSS oferă tehnologie RBMK "gratuit" - practic cadou, cu condiția dependenței totale de combustibil nuclear rusesc. Canada oferă tehnologie CANDU - scumpă, complexă, dar care folosește uraniu natural pe care România îl avea în țară și apă grea pe care putea să o producă.
Ceaușescu vroia decizie rapidă. "Alegeți varianta care ne face independenți. Nu vreau să depindem de ruși pentru energie."
Dar "independența" avea cost uriaș. Tehnologia CANDU însemna construirea întregului ciclu nuclear în România - de la extracția uraniului din mine, la îmbogățirea lui, la producția apei grele, la fabricarea barelor de combustibil. Sovieticii ofereau pachet complet - tu doar construiești clădirea, noi aducem tot restul.
Inginerul șef al delegației - bărbat de 52 de ani care studiase fizică nucleară în Canada și înțelegea ambele tehnologii - explică: "RBMK sovietic e mai ieftin pe termen scurt. Dar ne leagă de Moscova pentru totdeauna. Fiecare gram de combustibil va veni de la ei. Fiecare piesă de schimb. Fiecare upgrade tehnologic. Vom fi captivi."
"Și CANDU?"
"CANDU ne costă triplu acum. Dar folosește uraniu natural - avem în Banat și în Munții Apuseni. Folosește apă grea - putem produce la Drobeta. Combustibilul îl putem fabrica la Pitești. Totul românesc. Odată construit, suntem independenți."
Nu era decizie tehnică. Era decizie politică mascată în termeni tehnici.
Delegația votă: 12 pentru CANDU, 3 pentru RBMK. Recomandarea merge la Ceaușescu: "Tehnologie canadiană, deși mai scumpă, asigură independență."
Ceaușescu aprobă. "Construim CANDU. Începem cu producția apei grele."
Astfel începu saga. Între 1982 și 1996 - 14 ani de construcție - România construi nu doar o centrală nucleară, ci un întreg ecosistem nuclear.
La Drobeta-Turnu Severin se construi combinatul ROMAG pentru producția apei grele. Procesul era atât de complex încât doar câteva țări din lume îl stăpâneau. Apa din Dunăre trecea prin turnuri uriașe de separare unde deuteriul (izotopul greu al hidrogenului) era extras printr-un proces chimic în cascadă. Pentru un kilogram de apă grea erau necesare tone de apă normală.
În anii '80, ROMAG era cea mai mare fabrică de apă grea din Europa. Munceau 2.000 de oameni în trei ture. Produceau substanța transparentă, inodoră, aparent identică cu apa normală, dar cu proprietăți fizice unice - mai densă, cu punct de fierbere mai ridicat, și crucial pentru reactoarele CANDU, capabilă să încetinească neutronii fără să îi absoarbă.
La Pitești-Mioveni se construi Fabrica de Combustibil Nuclear. Aici, pulberea galbenă de dioxid de uraniu era comprimată în pastile ceramice, sinterizate la temperaturi extreme, apoi sigilate în tuburi de zircaloy - aliaj special care rezistă la radiații și temperaturi înalte. Fiecare fascicul de combustibil - 50 de centimetri lungime, câteva kilograme greutate - conținea energie echivalentă cu tone de cărbune.
La Cernavodă, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, se ridica centrala propriu-zisă. Clădirea de beton - cu pereți de peste un metru grosime, armată cu tone de oțel precomprimat - era proiectată să reziste cutremur de 8 grade Richter, presiuni interne uriașe, chiar impact de avion.
Înăuntru, reactorul CANDU - cilindru masiv orizontal conținând 380 de canale de combustibil - reprezenta inginerie la nivel maxim. Fiecare canal putea fi reîncărcat cu combustibil în timp ce reactorul funcționa la putere maximă - caracteristică unică care făcea CANDU superior altor tehnologii care necesitau oprire completă pentru reîncărcare.
În 1996, după 14 ani de construcție, întârzieri, crize financiare, schimbări de regim (Ceaușescu căzuse în '89, centrala continuase în democrație), Unitatea 1 de la Cernavodă porni pentru prima dată.
Inginerii care apăsaseră butonul de start - unii aceiași care participaseră la dezbaterea din 1982 - priveau cum indicatorii arătau: reacție nucleară stabilă, producție de energie 706 MW, sistemele de siguranță funcționale, apa din canal răcind reactorul eficient.
România devenea a 16-a țară din lume cu centrale nucleare operaționale. Dar spre deosebire de celelalte țări din fostul bloc comunist - care construiseră variante RBMK sau VVER sovietice - România avea CANDU canadian.
În 2007, Unitatea 2 porni. Împreună, cele două reactoare produceau 20% din electricitatea României - constant, 24/7, indiferent de vânt, soare, sau secetă. În timp ce hidrocentralele dependeau de ploi, termocentralele de prețul gazului, eolienele de vânt, Cernavodă producea în bandă, niciodată mai puțin de 90% din capacitate.
Impactul era uriaș dar invizibil. 10 milioane de tone CO2 neemise anual - echivalentul a scoate 2 milioane de mașini de pe drumuri. Un bec din cinci în România aprins de atomi divizați la Cernavodă. Independență energetică care permitea României să nu depindă de gazul rusesc pentru electricitate.
În 2024, când Europa se confruntă cu criză energetică și țări întregi depind de gaz rusesc, decizia din 1982 pare profetică. România produce 20% din electricitate nuclear, fără nicio dependență de Rusia. Ucraina, care construise RBMK și VVER sovietice, depindea de combustibil rusesc până la război.
Dar costul fusese real. Între 1982 și 1996, România investise miliarde în construcția ciclului nuclear complet. ROMAG costase 800 milioane dolari. Fabrica de combustibil alte 300 milioane. Centrala însăși peste 2 miliarde. Investiție uriașă pentru țară săracă.
Dar alternativa - RBMK sovietic "gratuit" - ar fi costat mai mult pe termen lung. Fiecare gram de combustibil cumpărat de la Moscova. Fiecare upgrade controlat de Kremlin. Fiecare decizie tehnică supusă aprobării ruse.
În martie 1982, când 15 ingineri au ales CANDU în loc de RBMK, au ales independență în loc de dependență, cost inițial mare în loc de sclavie pe termen lung, complexitate tehnică în loc de simplicitate politică.
Astăzi, pe platforma de la Cernavodă, se văd structurile parțial construite ale Unităților 3 și 4 - începute în anii '80, oprite din lipsă de fonduri, acum în discuții pentru finalizare. Dacă vor fi terminate, România va produce 40% din electricitate nuclear, va deveni exportator net de energie în regiune.
Sala de comandă de la Cernavodă - replica exactă a sălii din Canada, cu sute de instrumente, panouri, sisteme de siguranță - este operată de ingineri români care se antrenează sute de ore anual pe simulator. Exersează scenarii de criză: pierdere de răcire, scurgere de apă grea, blocaj de combustibil. Pentru ca în situație reală, să știe exact ce să facă.
Când vizitezi Cernavodă - tur organizat pentru public, nu intri în reactor dar vezi instalațiile auxiliare - impresionează scala. Clădiri uriașe. Conducte masive. Vapori ieșind din turnurile de răcire. Și știind că înăuntru, în reactor, se întâmplă ceva fundamental - atomi divizați, energie eliberată, electricitate produsă.
Dar mai impresionantă decât tehnologia e decizia. În 1982, când presiunile veneau din toate direcțiile, când URSS oferă "gratuit", când alternativa canadiană părea imposibil de scumpă, 15 ingineri români au ales independența.
Au ales corect. Patru ani mai târziu, la Cernobîl, un reactor RBMK explodă. Același tip pe care România îl refuzase. Și în 2024, când Rusia folosește energia ca armă împotriva Europei, România produce 20% din electricitate fără nicio dependență de Moscova.
Uneori, deciziile cele mai importante sunt cele luate în săli unde publicul nu intră, despre tehnologii pe care majoritatea nu le înțeleg, de oameni ale căror nume nu apar în ziare. În martie 1982, într-o sală de conferințe din București, 15 ingineri au votat pentru viitorul energetic al României. Au ales bine.
Imagine și poveste generate cu ajutorul AI, inspirate din evenimente reale.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Al treilea pe rândul din dreapta, pare a fi Dumitru Popescu, fost director la IRE Bacău, director CIRE București, ministru la MEE, ministru la CSP și ministrul Industriilor în perioada 1992-1995.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Muncitorii de la IRE Focșani, care l-au avut director pe Dumitru Popescu, se ridicau în picioare când vorbeau despre acesta.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,tu, bănuiesc că stăteai în genunchi sau pe burta, precum pupătorii de moaște la Sfânta Parascheva.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu nu l-am prins ca director la IRE Bacău, ci ca Ministru al Industriilor.
Urmare a unor probleme tehnico-economice susținute de mine, Ministrul Dumitru Popescu a demis doi președinți RENEL.
Despre d-na Felicia Varzaru nu mai spun nimic.
PS Prietenul Radu Viorel Ursache știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , extraordinar!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Nu-i nimic extraordinar, ci o certitudine.
Am prezentat în scrierile mele, problemele tehnico-economice pentru care au fost demiși cei doi președinți RENEL.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, iarăși extraordinar!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mie mi se pare EXTRAORDINARE următoarele aspecte:
a. Că timpul să-mi dea dreptate prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, la problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care a mimat că nu înțelege cât de grave sunt problemele tehnico-economice susținute de mine în domeniile transportului și distribuției energiei electrice.
Argumentul,
”Se amuză și fiica mea minoră, de bazaconiile susținute de tine.”,
- m-a umplut de respect.
c. Dacă tu ai pretins că nu o cunoști pe d-na Felicia Varzaru, cu siguranță nici prietenul Radu Viorel Ursache nu-și mai aduce aminte, că, m-a făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o puțin pe d-na Felicia Varzaru pentru mima făcută.
d. Că pentru Maestrul Arsenie Bocancea am fost un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
e. Că pentru liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin doar două probleme tehnico-economice.
f. Că niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” sau un INTELECTUAL focșănean, plin de ifose, rupt de realitate și lipsit de demnitate, nu a avut nicio reacție vizavi de afirmația,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
g. Că ai constatat în cazul hidrocentrala de la Tarnița-Lăpuștești, citez:
”Valentin Burlacu
Singur, statul roman nu putea duce la bun sfârșit proiectul, îl va ajuta statul francez care nu peste mult timp va prelua administrarea hidrocentralei, si ,încet-încet va prelua întregul sistem hidroenergetic românesc.
O politică a pașilor mărunți, din aproape în aproape.
Oare nimeni nu înțelege ca statul roman, eșuat, cum spunea ,,dulapul`` este sub control absolut extern?
Trăim cu chirie în propria țară .
Am spus de acum doi ani că o să vedeți ce va urma. Nu m-a crezut nici măcar Ulise.”
PS Dacă ai nevoie de un crochiu, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.

”
Valentin Burlacu;
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”,
- este interesantă, dar.....
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”,
- este interesantă, dar.....
C”. ”C. DIALOG, care confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii și SUCCESUL PROFESIONAL pe care ți-l asigură CALITATEA de ”SIFONAR””
- Dialogul de la punctul C.1., din punctul meu de vedere, a confirmat afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, ”pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii”.
D”. ”D. MAXIMA ”REVOLUȚIONARĂ”, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, aplicată în practică de liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș”
- La acest punct nu mai am nimic de adăugat.
E”. ”E. Dublu DOCTOR în ȘTIINȚE prof. Alexandra Tătaru, liderul USR al mun.Focșani și DOCTORUL în ȘTIINȚE Paulina Roșcan, lider al sindicatului profesorilor
- Dialogul pe care l-ai avut la punctul E.1. cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, demonstrează că ai cunoștințe cu privire la imaginile care se pot obține cu ajutorul unor sateliți.
Acum îmi explic, cum a ajuns Maestrul Arsenie Bocancea la concluzia că, ”Lucram în construcții, pentru a-mi plăti prostia din speța fostului meu prieten, Bobiță.”, atunci când m-a sunat directorul Liceului Auto Focșani în luna septembrie 2019.
Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, mă ONOREAZĂ
Acum îmi explic, cum a ajuns Maestrul Arsenie Bocancea la concluzia că, ”Lucram în construcții, pentru a-mi plăti prostia din speța fostului meu prieten, Bobiță.”, atunci când m-a sunat directorul Liceului Auto Focșani în luna septembrie 2019.
Calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care am avut-o pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, mă ONOREAZĂ
F”. ”F. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, privind imixtiunea Comisiei Europene în alegerile din România și ”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii medii din România””
- Precizările de la punctul F.2., impun să urmăresc cu atenție pentru a vedea, dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
G”.”G. INDEPENDENȚA ENERGETICĂ a ROMÂNIEI și STRATEGIA Regimului Securist Postdecembrist prin care Sistemul Energetic Național al României a fost pus pe chituci”
- Precizările pe care le-am făcut în comentariile de la acest punct, consider că sunt suficient de clare, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
CONCLUZII FINALE
Întrebările din partea introductivă,
a. ”Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?”
Întrebările din partea introductivă,
a. ”Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?”
b. ”Ce fel de mijloc am fost pentru Maestrul Arsenie Bocancea?”,
- sunt interesante, dar nu știu dacă am să le pot afla răspunsul.
A*. Problema LIPSEI SPIRITULUI CIVIC și faptul că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, au fost prezentate cu exemple concrete în scrierile mele.
B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA f ocșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitatea și indiferența vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- sunt interesante, dar nu știu dacă am să le pot afla răspunsul.
A*. Problema LIPSEI SPIRITULUI CIVIC și faptul că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, au fost prezentate cu exemple concrete în scrierile mele.
B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA f
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,
- au fost analizate la modul concret în scrierile mele.
C*. În comentariul pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, soția primarului Cristi Valentin Misăilă, pe care l-am citat în partea introductivă, consider că am fost FOARTE CLAR.
D*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat de habarnistul Gurguiatu Sandu, al cărui Dumnezeu este președintele Marian Oprișan și pe Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), să mă denigreze prin intermediul Facebook.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Pentru această prestație i-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de
”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
D*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat de habarnistul Gurguiatu Sandu, al cărui Dumnezeu este președintele Marian Oprișan și pe Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), să mă denigreze prin intermediul Facebook.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Pentru această prestație i-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de
”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
E*. Când timpul mi-a dat dreptate prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, la problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Faptul că liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș, au demonstrat că nu pot înțelege ce înseamnă acest lucru este o altă mâncare de pește.
ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, demonstrez că, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
F*. Finalul la promo de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care în data de 09.02.2026 am postat-o pe Facebook este:
”Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Nu șantajez pe nimeni cu nimc, iar documentele pe baza cărora consider că se poate demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, au fost postate în timp pe blog.
Eu am demonstrat ce pot să fac la modul concret.
Acum a sosit momentul să demonstreze ce știu să facă la modul concret, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că am fost cobai.
Fapte nu vorbe!
Faptul că liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragoș, au demonstrat că nu pot înțelege ce înseamnă acest lucru este o altă mâncare de pește.
ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, demonstrez că, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
F*. Finalul la promo de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care în data de 09.02.2026 am postat-o pe Facebook este:
”Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)” G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Nu șantajez pe nimeni cu nimc, iar documentele pe baza cărora consider că se poate demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, au fost postate în timp pe blog.
Eu am demonstrat ce pot să fac la modul concret.
Acum a sosit momentul să demonstreze ce știu să facă la modul concret, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că am fost cobai.
Fapte nu vorbe!
12.02.2026 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Cuza, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ionel Tataru, Ramona Cioanca, Gabriel Barculescu, Maria Paduraru, Cristian Zirna și alții;
- Stimate persoane din lumea reală, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea,
”ÎN AMINTIREA PERIOADEI în care Maestrul Arsenie Bocancea nu era ”RECREȘTINAT” forțat, și-i acordasem apelativul de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu, Ulise, tu ești curat, fără de prihană. Dacă erai habotnic, nu creștin nepracticant, cântai în corul celor mântuiți alături de doamna Coca, slăvit fie-i numele!” - Valentin Burlacu
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat prietenului Valentin Burlacu și spre știință,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Citez finalul acestui mesaj public:
CONCLUZII FINALE
Întrebările din partea introductivă,
a. ”Cine a ordonat să fiu țintă, de s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea, filarea directă și intimidarea mea?”
b. ”Ce fel de mijloc am fost pentru Maestrul Arsenie Bocancea?”,
- sunt interesante, dar nu știu dacă am să le pot afla răspunsul.
A*. Problema LIPSEI SPIRITULUI CIVIC și faptul că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, au fost prezentate cu exemple concrete în scrierile mele.
B*. EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC pe care l-a demonstrat INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitatea și indiferența vizavi de precizarea,
”Valentin Burlacu:
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999, Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”,- au fost analizate la modul concret în scrierile mele.
C*. În comentariul pe care i l-am adresat d-nei Lucreția Dumbravă, soția primarului Cristi Valentin Misăilă, pe care l-am citat în partea introductivă, consider că am fost FOARTE CLAR.
D*. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o consider ”EXPERIMENTUL PITEȘTI în domeniul economic”.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea i-a încurajat de habarnistul Gurguiatu Sandu, al cărui Dumnezeu este președintele Marian Oprișan și pe Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), să mă denigreze prin intermediul Facebook.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
”Se amuză toți angajații CUP Focșani când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară.”
Pentru această prestație i-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de
”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
E*. Când timpul mi-a dat dreptate prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, la problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Faptul că liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos, au demonstrat că nu pot înțelege ce înseamnă acest lucru este o altă mâncare de pește.
ENET Focșani, pentru mine este Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, demonstrez că, ENET Focșani a fost falimentat intenționat de către administrația mun.Focșani, cu complicitatea CL Focșani, complicitatea JUSTIȚIEI și complicitatea presei locale.
F*. Finalul la promo de la scrierea ”ACȚIUNEA prin care prietenul special cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu, ”și-a dat ochii peste cap””, pe care în data de 09.02.2026 am postat-o pe Facebook este:
”Prin ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am realizat maximul, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta.
Pentru a se SPĂLA de RUȘINE, consider că Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)”
G*. Având în vedere precizările de mai sus, consider că pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
Nu șantajez pe nimeni cu nimic, iar documentele pe baza cărora consider că se poate demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, au fost postate în timp pe blog.
Eu am demonstrat ce pot să fac la modul concret.
Acum a sosit momentul să demonstreze ce știu să facă la modul concret, Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că am fost cobai.
Fapte nu vorbe!
12.02.2026 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Ioana Ichim, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu, Mihai Vulpescu, Nicoleta Nicol, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mihai Vulpescu, Matei Ion, Virgil Teodorescu, Valentin Burlacu, Virgil Teodorescu, Mariana Simon și alții;
- Stimați prieteni speciali,
Prin acest mesaj public pe care i l-am transmis prietenului Valentin Burlacu, consider că am fost foarte clar cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, și cu specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că le sunt.
Eu am demonstrat ce știu să fac la modul concret, condiție în care a sosit momentul să demonstreze și Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze ce știe să facă la modul concret, în afară de a băga FRICA în OASE.
Nu am nici cea mai mică îndoială că, Maestrul Arsenie Bocancea a avut toate aprobările necesare pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Transformând TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ, au apărut PEDEPSELE DIVINE.
Eu nu aș dori să fiu în pielea Maestrului Arsenie Bocancea, dacă soția îi află că, s-a ales praful de DURITATEA pe care a folosit-o în relația cu mine.
Maestrul Arsenie Bocancea, în stadiul de dezvoltare ”orion”, mi-a spus că, atunci când soția i-a trecut prin fața calculatorului, iar eu mă păruiam cu el, ”i-a spus că este prea dur cu mine”.
O altă mare problemă a Maestrului Arsenie Bocancea este aceea că, a ridicat ironia la nivel de artă, iar urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, a ajuns ȚINTA IRONIILOR pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai mi-a spus că sunt.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, pentru mine nu mai prezintă ”interes operativ”, dacă este să folosesc o expresie dragă postacului ”orion”, nu același lucru este valabil pentru DENIGRATORII mei pe care îi supun ”JIHADULUI”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă și pentru politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și unde lupta se duce la baionetă, deci unu la unu.
De ”forjare” va beneficia și INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimate revoluționar de Focșani,
Are mai puțină importanță, dacă și prezenta scriere, din punctul tău de vedere, prezintă ”fugă de idei” așa cum ai pretins că, ar caracteriza scrierile mele.
Nu ai înțeles cum am putut dialoga și uneori părui cu Maestrul Arsenie Bocancea, fără a-l cunoaște.
Nu numai că nu-l cunosc pe Maestrul Arsenie Bocancea, dar nici nu mă interesează să-l cunosc.
Pe Maestrul Arsenie Bocancea l-am decretat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, dar în fața căruia sunt liber cugetător.
Cu o probabilitate destul de mare, consider că și prietenul special Valentin Burlacu face parte din echipa de specialiști ai Maestrului Arsenie Bocancea, pentru care mi-a spus că sunt ”cobai”.
Dacă în cazul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN” este vorba de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea, nu același lucru este valabil și în cazul:
a. DENIGRATORILOR mei, împotriva cărora am declanșat ”JIHADUL”, pentru a afla ce i-a mânat în luptă;
b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”, unde lupta se duce la baionetă;
c. INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate și lipsită de demnitate, pe care o supun operațiunii de ”forjare”.
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Trăiești numai din amintiri și acelea doar coșmaruri. Vai de tine fiule!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău, mă obligă să citez:
”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
Dacă am afirmat și susțin că, pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care mi-a spus că le sunt cobai, au fost MANĂ CEREASCĂ, despre ce ”coșmaruri” ar putea fi vorba?
Așa cum am precizat, dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află că s-a ales praful de DURITATEA pe care acesta a folosit-o în relația cu mine, precizarea ”Vai de tine fiule!” este valabilă pentru ”finul” d-nei Mariana Simon nu pentru mine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce naiba ai spune dacă nu i-ai cita pe unii și pe alții?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prietene, în cazul meu, ”faptele vorbește”!
Când timpul a confirmat prin prețul MWh de 154 euro în România și 61 euro în Franța, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
Este adevărat că:
a. Deși, am dat Cezarului, ce este al Cezarului, am eșuat în urmă cu circa 6 ani, în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, care m-a băgat în NOAPTEA MINȚII, prin afirmația,
-”Se amuză și fiica mea minoră, de bazaconiile pe care le susții”;
b. Liderul USR al mun.Focșani, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, pretinde că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deoarece susțin două probleme tehnico-economice.
Precizez că, ”Divinitatea mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru aceleași motive m-a considerat un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
c. Liderul PNL Vrancea, deputatul Ciobotaru Dragos, a insinuat pe pagina de Facebook a consăteanului meu, Ion Cherciu Cuza, că sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles importanța Legii Vexler, pe care a votat-o în Parlamentul României,
- dar aceste lucruri au mai puțină importanță.
Precizarea ta,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ce naiba ai spune dacă nu i-ai cita pe unii și pe alții?”
- mă obligă la un răspuns punctual.
a. Declarându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca fiind ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, consider că, era normal să-i citez în scrierile mele, diverse afirmații ale acestuia, ca pe niște pasaje din Biblie.
b. Fiind monoteist, nu poți avea pretenția să-mi fii ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, ca Maestrul Arsenie Bocancea”, dar ai același statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” ca acesta.
Pe cale de consecință, ți-am citat diverse afirmații, pe care le-am considerat interesante, dar aceste afirmații nu au avut statut de pasaje din Biblie, ca în cazul afirmațiilor Maestrului Arsenie Bocancea.
PS Cu aceste precizări, cu o probabilitate foarte mare foarte mare, te-am băgat în NOAPTEA MINȚII.
PS Sunt convins că, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Prietene, consider că, nu am nicio vină pentru emoticoanele zâmbărețe, pe care d-na Mariana Simon, ”nașa!” Maestrului Arsenie Bocancea, ți le pune pe rană, la diverse comentarii pe care ți le adresez.
PS Nu mă deranjează, în cazul în care, pentru această UMILIRE, mă consideri pe mine vinovat.
Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, emoticoanele le da pe postarile tale, nu pe ale mele.
Este fericită de ceea ce scrii, nu-i exclus să aibă și orgasm.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Deși, nu ai calitatea de ”DIVINITATE a mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, ca să-ți consider afirmațiile, ca fiind pasaje din Biblie, nici departe nu ești.
Pe cale de consecință, îți consider afirmațiile tale, un fel de ”surogat de pasaje din Biblie”, pe care le tratez cu maximă seriozitate.