vineri, 28 martie 2025

MOTIVE de MEDITAȚIE pentru numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Vrancea, căreia deși i-am respectat întocmai dorința, pentru ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei, așa cum a pretins, în urmă cu doi ani mi-a făcut PLÂNGERE PENALĂ, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine, pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea

MOTTO: ”Grosu Ulise , nu-i de competenta miliției.

Poporul român este părtaș la situația politică și economică a țării.
Să nu acuzăm doar politicienii sau străinii de situația în care ne aflăm!
Și ,trebuie să vă spun că stăm foarte bine față de ce va urma.” -  Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene, 
Am să încep acest mesaj public, citând din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”
Practic, așa cum rezultă din acest citat, JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în colonie și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei, a dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.   
Pentru faptul că mi-am permis să gândesc și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, mi s-a aplicat întocmai maxima, ”Calomniază, calomniază, că, până la urmă tot va rămâne ceva.
Am rezistat acestei ARII a CALOMNIEI la care am fost supus de ”băieții deștepți din energie”  și ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”.
Acum situația se prezintă astfel:
1. S-au confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Urmare al acestui lucru l-am ”RECREȘTINAT” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea,
2. S-a confirmat ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pentru descoperirea căreia, ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a dispus să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă.
Președintele ”OM”, căruia până în anul 2019, Maestrul Arsenie Bocancea i-a prestat un pupincurism de toată jena, a crezut că am să mă închin în fața lui, dacă are să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, dar eu am preferat să trăiesc 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, decât să mă închin în fața celui care se consideră a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
3. S-a confirmat afirmația mea că, ENET trebuia să fie pe profit, numai prin producere de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls-Royce.
Primarul Cristi Valentin Misăilă, în calitate de ”finanțist”, a băgat ENET în faliment.
4. Deoarece un ”armurier”, urmare a întineririi primarului Cristi Valentin Misăilă cu 8 ani, mi-a spus că postacul ”orion” a urmărit să mă convingă că sunt nebun, s-a impus să schimb foaia.
Coroborând părerea ”armurierului” cu TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, s-a impus să punctez decisiv.
Maestrul Arsenie Bocancea având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, am evidențiat PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o.
5. În acest moment am trecut la ”atac la baionetă” împotriva:
a. Profesorilor politruci focșăneni, pe care i-am precizat cu nume și prenume;
b. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea;
c. Slugilor și presupuselor cârtițe ale președintelui Marian Oprișan și denigratorilor mei.
Deviza mea este ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”
Această deviză se bazează pe acțiunea primarului Cristi Valentin Misăilă, în opinia mea, de a falimenta intenționat ENET.
6. În acest moment s-a confirmat afirmația mea că, într-o confruntare pe probleme tehnico-economice specifice, șterg pe jos cu directorii politruci pe care președintele ”OM” i-a numit directori la Electrica Focșani și ENET.
A. Începând cu anul 2019, am tot afirmat public: 
a. ”Prietena mea CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan.”
b. ”Când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru dezastrul economic din jud. Vrancea”, de către cei care acum îl lingușesc, as vrea să beau un șpriț cu acesta.”
B. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.  
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!” 
7. Deși nu a avut nicio legătură cu lupta mea împotriva ”băieților deștepți din energie” și împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, cel mai mare dușman al meu a fost și este propriul frate.
Soția acestuia, numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Focșani, a considerat că, soțul ei este prostul meu și al familiei.
Deoarece eram implicat în lupta mea, iar de fiecare dată când mă întâlneam cu fratele meu, se certa cu mine, motivul de ceartă erau visele soției sale, i-am respectat întocmai dorința numitei Grosu Florina.
Când i-am solicitat, în urmă cu doi ani, să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine, pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea, numita Grosu Florina mi-a făcut plângere penală.
Suspectez că, directorul de la Drumuri Naționale Focșani, ing. Marian Paraschiv, a fost cureaua de transmisie prin care președintele Marian Oprișan i-a transmis numitei Grosu Florina să-mi facă plângere penală.
Nu lipsit de importanță este faptul că, președintele Marian Oprișan l-a angajat pe numitul Grosu Dănuț la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
Așa cum numita Grosu Florina m-a obligat să dau cu subsemnatul, deși i-am respectat întocmai dorința ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei, așa vreau să o fac să dea cu subsemnatul, pentru a-și justifica plângerea penală pe care mi-a făcut-o. 
În legătură cu motto acestui mesaj public, citez un comentariu pe care l-am făcut la 
CAPITOLUL 7, ””PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea”:
”Grosu Ulise
Aurel Farcasanu; Stimabile, demonstrând că ai mentalitatea muncitorilor de la IMGB din anul 1990, care strigau ”Noi muncim, nu gândim.”, prin afirmațiile publice pe care le-ai făcut la adresa mea, mi-ai făcut un mare serviciu.
- Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Ai făcut-o pe ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
b. Mi-ai confirmat teoria că, ȘCOALA COMUNISTĂ a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”, așa cum ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
c. Mi-ai confirmat teoria că mun.Focșani este o ”fermă avicolă de găini ale lui Stalin”.
De asemenea, ai spus lucruri pe care nu le știam în legătură cu un individ, pe care președintele ”OM” l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, atunci când firma de construcții pe care o avea, a intrat în faliment.
Ți-am solicitat să detaliezi afirmațiile în legătură cu cel, căruia soția, respectiv numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Focșani, prin minciuni și prefăcătorii i-a spălat creierul și l-a convins că este prostul meu și al familiei.
Pe cale de consecință, numita Grosu Florina a decis că, soțul ei trebuie să iasă din indiviziune cu mine, pe bază de hotărâre de instanță și nu pe cale amiabilă, așa cum vreau eu.
În acest sens, în urmă cu doi ani mi-a făcut plângere penală, iar efectul a fost creșterea coarnelor celui pe care îl consider a fi ”Monstrul din Loch Ness de Provincia Europeană Vrancea”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ca să demonstrezi public că, gândirea ta este identică ca a muncitorilor de la IMGB din anii ”90, care strigau ”Noi muncim, nu gândim!”, a fost ideea ta sau președintele ”OM” ți-a dispus să faci acest lucru?
PS Valentin Burlacu; Mulțumesc pentru serviciul făcut, prin care ai dat nadă la vulpi.”

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL 1
PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”
MOTTO:  ”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” -  Valentin Burlacu
CAPITOLUL 2   
ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă 
MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” -  Valentin Burlacu
CAPITOLUL 4
DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru
MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 5
ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani 
MOTTO:  Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.” - Valentin Burlacu
CAPITOLUL 6
”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”
MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga
CAPITOLUL 7
”PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea
MOTTO: ”Ne-am sud-americanizat ,inițial la infractionalitate , acum, vad că și la justitie.” - Valentin Burlacu

CAPITOLUL 1
PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”

MOTTO: 
Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” -  Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
În ultimul timp ”armurierii” mei nu au mai făcut față avalanșei de scrieri, dar a fost unul care mi-a spus că i-a plăcut păruiala din mesajul public intitulat ”ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”” având MOTTO: ”Cum arată astăzi școala, așa va arăta țara mâine.” - Spiru Haret, pe care ți l-am transmis în data de 06.03.2025.
Despre ”cadoul” pe care ți l-am făcut în data de 8 Martie, nu am primit niciun semnal, dar începând de mâine, 10.03.2025, voi încerca să-mi contactez ”armurierii”.
Promo la această scriere demonstrează că, am trecut la ATACURILE pe TOATE FRONTURILE împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Citez:

PROMO - DEVIZA ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”: ”ORi VOi, ORi NOi!”.
DEVIZA mea în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”: ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL”

Azi, 08.03.2025, în cinstea Zilei Internaționale a Femeii am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea cu titlul din promo având MOTTO:
L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Numai simpla lecturare a titlurilor celor șapte capitole ale acestei scrieri precizate în partea introductivă, consider că spune multe.
Scrierea are în partea introductivă trei videoclipuri, care merită să fie vizionate.
La concluzii am evidențiat comentariile pe care le-am considerat a fi mai interesante și care au fost făcute la postarea pe Facebook, a celor șapte capitole.
Concluziile mai conțin și următorul mesaj public:

RUGĂMINTE PUBLICĂ adresată jurnaliștilor din jud. Vrancea
Stimați jurnaliști,
Deși ați ignorat problemele tehnico-economice susținute de mine, pe care timpul le-a confirmat și pe care le-am amintit punctual în partea introductivă, aveți cunoștință de denigrarea publică la care am fost supus, pentru susținerea respectivelor probleme tehnico-economice.
1. În opinia mea, falimentarea intenționată a ENET, reprezintă un act de sabotaj de aceea cei implicați în această acțiune ar trebui anchetați.
2. De asemenea, în opinia mea, speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani este un lucru foarte grav, iar în acest caz am văzut că la nivel declarativ s-a sesizat președintele PSD și al CJ Vrancea, Nicușor Halici.
3. Și numai să reziști psihic unei umiliri profesionale și denigrării publice, de care am avut parte începând cu anul 1990, pentru susținerea unor probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat, consider că este o mare realizare.
4. Cel mai mare DUȘMAN al meu în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” nu au fost cei cu care am luptat, ci a fost și este propriul frate.
5. Eu am avut o relație foarte bună cu acesta până când s-a căsătorit, iar soția acestuia a ajuns la concluzia că, citez, ”este prostul meu și al familiei”.
6. Deoarece când mă întâlneam cu fratele meu se ajungea la ceartă, motivul fiind visele soției acestuia, deși i-am spus că pe mine nu mă interesează în niciun fel familia lui, s-a impus să întrerup dialogul cu el.
Prin această acțiune, am respectat întocmai dorința soției fratelui meu, pentru a nu mai avea motiv să considere că, soțul ei ”este prostul meu și al familiei”.
7. După decesul părinților, eu m-am ocupat de bani pe care părinții i-a avut în bănci, urmând ca fratele meu să se ocupe de împărțirea celorlalte bunuri.
Fratele meu a avut o firmă de construcții, care din motive pe care nu le cunosc, a intrat în faliment.
În aceste condiții fratele meu a fost angajat de către președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani, iar pe soția acestuia a angajat-o la Secția de Drumuri Naționale Focșani, ceea ce presa locală a numit a fi ”Lucica de pe utilaj”, care îi este soră.
8. Din anul 2013 de când președintele Marian Oprișan l-a angajat pe numitul Grosu Dănuț la Serviciul de investiții din Primăria Focșani, acesta a refuzat să mai iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă, așa cum am convenit.
9. Am rugat diverse cunoștințe comune și rude să-l determine pe numitul Grosu Dănuț să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească cum probabil vrea soția acestuia, numita Grosu Florina, dar fără niciun rezultat.
10. În urmă cu doi ani am mers la Secția Drumuri Naționale Focșani, unde lucrează numita Grosu Florina, pentru a încerca să o conving să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum probabil vrea aceasta.
Când i-am făcut această solicitare, numita Grosu Florina a făcut un mare scandal.
11. De asemenea, numita Grosu Florina mi-a făcut și o plângere penală, deoarece i-am solicitat să-ți lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească așa cum probabil vrea ea, deoarece consideră că acesta a fost ”prostul meu și al familiei”.
Polițistul care a rezolvat plângerea penală, mi-a recomandat să nu merg acasă la fratele meu, lucru pe care de altfel nici nu-l făceam.
Această recomandare a polițistului spune multe, despre bazaconiile pe care numita Grosu Florina le-a scris în plângerea penală pe care mi-a făcut-o.
Conform unor bârfe, numita Grosu Florina mi-a făcut plângerea penală, urmare a unei dispoziții primite, aspect care ar explica multe.
12. Dacă mi-ați ignorat problemele tehnico-economice de interes public pe care le-am susținut, pe care acum timpul le-a confirmat, cu efectele care se cunosc, vă rog public:
a. Să aflați motivul pentru care numitul Grosu Dănuț, pe care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, refuză să iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă și dorește să mergem în instanță?
b. De ce numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Focșani, dorește ca munca părinților mei să se ruineze, în condițiile în care i-am respectat întocmai dorința, ca soțul ei să nu mai fie ”prostul meu și al familiei”, așa cum a considerat ea?
c. Se mai cunoaște la nivelul jud. Vrancea un caz similar de persoană, căruia să-i fi fost spălat creierul, așa cum este cazul numitului Grosu Dănuț, care a ajuns să-i eclipseze pe nord-coreeni ?
Mulțumesc anticipat pentru serviciul făcut!
08.03.2025                                Ulise Grosu  
COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, nu știu dacă prietenului special Valentin Burlacu, îmi v-a aprecia ”cadoul” pe care i l-am făcut cu ocazia zilei de 8 Martie, de care v-am informat prin prezentul promo, dar voi vedea.
V-aș fi recunoscător dacă mi-ați răspunde măcar la una dintre cele 3 întrebări de la punctul 12, din rugămintea publică adresată jurnaliștilor vrânceni.
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise; Dacă crezi că domnul general de 101 ani și încă câțiva inși urmăreau să schimbe situația din țară ,cred că-i o glumă.
Acum mă aștept să apară și vreo două ,trei babe să-i ajute și după victorie să facă și o urgie sexuală.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Nu știu de unde ai ajuns tu la concluzia că, aș crede ”că domnul general de 101 ani și încă câțiva inși urmăreau să schimbe situația din țară ”, dar este părerea ta..
Se pare că prietenul tău, Aurel Farcasanu, după ce a demonstrat pe pagina mea de Facebook, cât de actuală este lozinca din anii ”90 a muncitorilor de la IMGB, ”Noi muncim, nu gândim!”, a fost invitat să iasă la pensie.
PS Intră pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și citește măcar introducerea de la scrierea la care am făcut acest promo și ai să vezi ce cred eu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, azi, 08.03.2025, m-am întâlnit întâmplător pe stradă cu fostul AS de o margaretă al ”CAREUL de AȘI” format din postaci alfa și al ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook, Dan Butnaru.
În urmă cu 5 ani, dând Cezarului ce este al Cezarului, am vrut să o întineresc pe doamna Felicia Vărzaru cu 30 ani.
Doamna Felicia Varzaru se comporta, ca ziariștii de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au ignorat problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțineam și pe care acum timpul le-a confirmat.
Domnia sa de regulă, îi încuraja pe Dragomir Lucian și pe Sandu Gurguiatu să mă denigreze prin intermediul Facebook, dar la un moment dat l-a încurajat și pe Dan Butnaru.
Atunci i-am dat o replică lui Dan Butnaru, spunându-i că a căzut în cap de pe o schelă și primește pensie de handicap de la statul german.
Azi, 08.03.2025, mi-am dat seama că, replica mea a fost ținută minte.
Am discutat despre ENET, ocazie cu care l-am întrebat pe Dan Butnaru, unde a văzut el în Occident centrale de apartament și mi-a spus că, sunt numai centrale de bloc, care este altceva.
Maestrul Arsenie Bocancea îi poate contacta pe Sandu Gurguiatu și pe Dan Butnaru, iar cu o echipă de astfel de profesioniști, sigur va rezolva problema de la RADET București, unde și-a prins urechile și ministrul Sebastian Burduja.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Romania nu este un caz unic,. Aceste centrale sunt utilizate în Italia(in nord) , în Germania, Polonia, Ungaria, Spania,etc.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, problema este că într-un condominiu nu trebuie să fie două surse de încălzire, așa cum este debandada din România.
În Ungaria și fosta RDG s-au interzis centralele de apartament din anii ”90. .
Pot fi centrale de bloc, de cvartal de blocuri, dar nu centrale de apartament.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. SPECTACOL de CIRC la AUR Vrancea, partid, care, în opinia mea, nu există la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Părerea ta despre deputatul Georgel Badiu
2. ”AUR Vrancea decapitată de la centru! Președintele George Badiu tras pe linie moartă!”
3. ”Conducerea filialei AUR Vrancea, demisă în bloc: motivele schimbării și reacțiile din partid”
B. Cazul Călin Georgescu ”bagă în corzi” CEDO și DIVERSIUNE INTERNAȚIONALĂ în speța Călin Georgescu
1. ”Elon Musk, revoltat după decizia CEDO în cazul Georgescu: 'Ce e asta?'”
2. ”România, prima democrație post-electorală”
3. ”CEDO. „Nu am judecat corectitudinea alegerilor””
4. ”Financial Times: Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale va fi respinsă (SURSE)”
C. VALOAREA profesorului de limba engleză cu origine sănătoasă, Angel Tîlvăr,  demonstrată în calitate de ministru al Apărării 
1. ”Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, felicitări la adresa generalului (rtr) Theodoru, suspect de trădare: „Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru a ne asigura un viitor mai bun!””
2. ”Ministrul Apărării se dezice de generalul anchetat de DIICOT”
D. NOAPTEA MINȚII în cazul generalului Mihai Theodoru
1. Părerea ta despre generalul Mihai Teodoru
2. Pe net circulă informația:
Lulea Marius Dorin
Plătită de Lulea Marius Dorin
3. ”Un avocat răstoarnă ancheta pentru trădare: ”Caz de Bălăceanca””
E. PENIBILUL Remus Pricopie, RECTORUL Academiei Ștefan Gheorghiu postdecembristă și avalanșa de contestații la adresa lui Călin Georgescu din care două au fost respinse
1. Părerea ta despre speța Călin Georgescu 
2. Ziarul Cotidianul din data de 08.03.2025 a publicat articolul ”Vrăjeala lui Remus Pricopie, cu implicarea SNSPA”
3. ”Candidatura lui Georgescu, contestată de rectorul SNSPA. Remus Pricopie spune că a făcut acest demers bazându-se pe pe argumente solide de natură constituțională și juridică”
4. ”Av. Toni Neacșu a analizat noile contestații împotriva lui Georgescu”
5. ”CCR a respins cele două contestații împotriva lui Georgescu”
F. Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu ”îl bagă în cărți” pe Ilie Bolojan, jurnalistul Cornel Nistorescu atenționează că va apărea cenzura ca în anii ”50 și NABABII statului român 
1. ”Prima voce din PSD care spune că partidul ar trebui să îl susțină în alegeri pe Ilie Bolojan, dacă Antonescu se retrage”
2. ”Păzea! Vine cenzura!”
3. ”Șefă la o companie de stat, mirată de propriul salariu”
G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, care se consideră Dumnezeu pe pământ și EFECTUL ”Epocii de AUR Marian Oprișan” în Provincia Europeană Vrancea
1. Părerea ta despre administrația mun. Focșani, acțiunile ”doamnei” care are contul ”Focșani, dragostea mea” și despre persoana mea 
2. ”Situația pensiilor și a pensionarilor din județul Vrancea în ianuarie 2025” 
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. SPECTACOL de CIRC la AUR Vrancea, partid, care, în opinia mea, nu există la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Părerea ta despre deputatul Georgel Badiu
a. ”Valentin Burlacu
Domnul Badiu, militar, fost polițist judiciarist, adică un om care înțelege legea în literă și spirit, are dreptate. 
Doamna, care nu a tras nici măcar cu praștia, nu are pregătire militară, nu înțelege dedesubturile acelei legi si prin urmare , nu cred că este normal să abordeze atât de abrupt o chestiune care-i depășește competența .”
2. Site-ul Jurnal de Vrancea din data de 06.03.2025 a publicat informația ”AUR Vrancea decapitată de la centru! Președintele George Badiu tras pe linie moartă!”.
Citez:
”Potrivit unor surse demne de încredere, Filiala Vrancea a AUR a rămas fără conducere de aproape o săptămână, președintele partidului, George Badiu, fiind tras pe linie moartă. Din motive încă necunoscute, partidul este acum coordonat (a se citi condus) de Marius Lulea, prim-vicepreședinte al AUR. Mâine (7 martie) acesta va veni la Focșani pentru a lămuri oficial situația de la Vrancea, în urma unor ședințe cu birourile de conducere ale filialei.
În urmă cu o zi, deputatul George Badiu scria pe pagina sa de Facebook: „…întotdeauna vor exista și infiltrați de la alte partide sau oameni care se lasă cumpărați. Ne-am străduit să îndepărtăm asemenea persoane, dar pentru a face curățenie este nevoie de o judecată coerentă, atât la nivel județean, cât și la nivel central. Atunci când există o judecată strâmbă la nivel central, strădaniile noastre din județ sunt inutile. (…) Dureros este că aceste atacuri sunt susținute din interior. Da, sunt susținute de oameni care ar trebui să apere interesele AUR, dar nu o fac. Dacă filiala AUR Vrancea va fi predată oamenilor lui Misăilă, eu îmi pun ghetele aurite în cui. Cuiul lui Pepelea, din păcate…”
Din câte știm (pe surse) degringolada din filială ar fi fost provocată (și) de Corneliu Negru, azi senator AUR în Parlamentul României, care s-a grăbit să muște mâna care l-a hrănit. Gudurându-se pe la București și picurând cuvinte otrăvitoare în urechile celor din „forurile superioare”, Negru ar putea prelua conducerea filialei după o perioadă de interimat, adică după cineva care ar putea să-i încălzească, în prealabil, scaunul din Bulevardul Independenței. Rămâne de văzut cum va juca, în continuare, cartea deputatul George Badiu, mazilit de la cârma partidului pe care l-a crescut timp de 5 ani cu sânge și sudoare”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Această informație de presă mi-a adus aminte că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a recomandat să merg la sediul AUR din Focșani, să mă spovedesc la deputatul AUR George Badiu, în timp ce prietenul meu, Bisoceanu Mihai, să cânte la orgă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , femei, femei......
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, după ce am valorificat o minge pe care mi-a ridicat-o la fileu Maestrul Arsenie Bocancea, în ceea ce-l privește pe deputatul George Badiu, prietenul Ion Olaru m-a ejectat din lista de prieteni de pe pagina de Facebook.
Atunci nu știam ce înseamnă ”Sindromul Soros”, de aceea m-a amuzat când prietenul Ion Olaru a spus că, ”Sunt plătit de Soros să umilesc profesorii de matematică.”
Am înțeles că senatorul Cornelius Negru ar fi acum pe ”cai mari” în AUR Vrancea.
Nu știu dacă îl cunoști pe fostul prieten Ion Olaru, dar d-na Ioana Ichim a demonstrat că-l cunoaște direct.
Fostul prieten Ion Olaru considera că, ecuațiile matematice ale prof. Florian Colceag fac adevărate minuni.
Sunt curios să aflu, care ar putea fi efectul ecuațiilor matematice ale prof. Florian Colceag, în cazul senatorului AUR Cornelius Negru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu cunosc personajele si nici nu fac obiectul preocupărilor mele.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Consider că este o mare pierdere pentru tine că, nu cunoști personajele.
Dacă nu intră în preocupările tale, atunci....
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Da..... Sunt multe "Balarie" în AUR Focșani, eu cred că Simion vrea să - l pună pe taicasu în funcția de președinte.....Se poartă....
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Iar eu nu-mi permit să te contrazic.
3. Ziarul de Vrancea din data de 7 mar 2025 a publicat articolul ”Conducerea filialei AUR Vrancea, demisă în bloc: motivele schimbării și reacțiile din partid”.
Citez:
”Conducerea filialei Vrancea a Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) în frunte cu președintele acesteia, deputatul George Badiu ( foto dreapta) a fost recent demisă în bloc.Conducerea interimară a organizației Vrancea a fost preluată de o președinție colectivă formată din, Marius Dorin Lulea, prim- vicepreședintele AUR de la nivel central( foto stânga), Titus-Silviu Păunescu, secretar general AUR și Selena-Gabriela Susanu
Conducerea filialei Vrancea a Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) în frunte cu președintele acesteia, deputatul George Badiu ( foto dreapta) a fost recent demisă în bloc.
Conducerea interimară a organizației Vrancea a fost preluată de o președinție colectivă formată din, Marius Dorin Lulea, prim- vicepreședintele AUR de la nivel central( foto stânga), Titus-Silviu Păunescu, secretar general AUR și Selena-Gabriela Susanu
Conducerea filialei Vrancea a Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) a fost recent demisă în bloc, conform unor informații neoficiale vehiculate în mediul local și confirmate pentru cotidianul Ziarul de Vrancea de membri ai partidului. 
Demiterea a avut loc recent, iar conducerea interimară a organizației a fost preluată de o președinție colectivă formată din, Marius Dorin Lulea, prim- vicepreședintele AUR de la nivel central, Titus-Silviu Păunescu, secretar general AUR și Selena-Gabriela Susanu.„Conducerea intermimară este împuternicită să la nivelul Flialei Vrancea să valideze/invalideze solicitările de înscriere în partid, să constituie organizații locale, să reprezinte partidul în relația cu instituțiile la nivel județean, să formeze și să coordoneze Biroul de Conducere Județean (interimar).
Împuternicirea este valabilă până la adoptarea unei alte decizii în acest sens.” se precizează în decizia semnată de George Simion președintele AUR referitoare la demiterea conducerii filialei Vrancea a partidului și înlocuirea acesteia cu președinția colectivă menționată
Motivele vehiculate ale demiterii: „acuzații de apropiere de PSD”
Surse din interiorul partidului susțin că unul dintre motivele vehiculate care ar fi dus la schimbarea conducerii filialei AUR Vrancea a fost apropierea excesivă față de Partidul Social Democrat (PSD). Se pare că această apropiere ar fi afectat imaginea partidului la nivel național, ceea ce a determinat luarea unei decizii radicale.
Reacția fostului președinte al filialei, George Badiu
Fostul lider al AUR Vrancea, deputatul George Badiu, a reacționat public miercuri, 5 martie 2025, printr-o postare pe contul său de Facebook. Acesta a subliniat rezultatele bune obținute de organizația județeană și a sugerat că demiterea sa nu este justificată.
„Filiala județeană AUR Vrancea este pe locul doi pe țară în ceea ce privește rezultatele. Fără sprijin de la București, am reușit totuși să ținem piept unor adversari mult mai puternici și am câștigat în fața unor organizații extrem de solide ale PSD, PNL, USR. 
După alegeri, am reușit să ne impunem patru viceprimari și un vicepreședinte la Consiliul Județean, ceea ce nu au reușit mulți colegi din țară", a scris Badiu într-o postare activată pe contul său de facebook , miercuri 5 martie 2025.
Acesta a mai adăugat că organizația AUR Vrancea are un potențial semnificativ pentru alegerile locale din 2028, dar că există persoane din interior care ar acționa împotriva intereselor partidului.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Am precizat de multe ori că în jud. Vrancea, din punctul meu de vedere, AUR nu există ca partid.

B. Cazul Călin Georgescu ”bagă în corzi” CEDO și DIVERSIUNE INTERNAȚIONALĂ în speța Călin Georgescu
1. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 06.03.2025 a publicat informația ”Elon Musk, revoltat după decizia CEDO în cazul Georgescu: 'Ce e asta?'”.
Citez:

”Călin Georgescu a pierdut procesul intentat României la CEDO, prin care solicita reluarea turului II al alegerilor prezidențiale. Elon Musk, un om cheie în noua administrație Donald Trump, se întreabă retoric cum se poate așa ceva.
„Ce este această instanță și cum pot anula alegerile?”, transmite Elon Musk, într-un mesaj redistibuit cu o știre care anunța decizia CEDO.
Decizia CEDO
Judecătorii de la CEDO au arătat faptul că plângerea lui Călin Georgescu nu avea suficiente argumente juridice pentru a justifica intervenția CEDO în organizarea alegerilor din România.
"Curtea a constatat, în special, că dată fiind structura constituţională a României, nu există niciun indiciu că atribuţiile președintelui României sunt de natură să facă din acesta o parte a corpului legislativ" al Statului pârât, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, corp legislativ cu privire la care este garantat dreptul la alegeri libere. Prin urmare, Curtea a respins capătul de cerere formulat în aceasta privinţă".
Curtea a judecat de asemenea ca România nu are de ce să răspundă cu privire la capetele de cerere formulate în temeiul art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 10 (libertatea de exprimare), art. 11 (libertatea de reunire si asociere) și art. 13 (dreptul la un recurs efectiv).”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Mi se pare interesantă precizarea:
”Decizia CEDO
Judecătorii de la CEDO au arătat faptul că plângerea lui Călin Georgescu nu avea suficiente argumente juridice pentru a justifica intervenția CEDO în organizarea alegerilor din România.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că urmare a comentariului pe care ți l-am adresat mai sus, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus după ce am câștigat procesul cu statul român în ”ACȚIUNEA PSIHIATRIA”, citez:
-”Ai avut noroc că la CEDO nu trebuia să fii prezent la proces, altfel nu aveai nicio șansă de câștig.”
Nu știu dacă Maestrul Arsenie Bocancea, despre care ai pretins că este viu și mișcător, aspect care mă bucură, a citit mesajul public intitulat ”ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”” având MOTTO: ”Cum arată astăzi școala, așa va arăta țara mâine.” - Spiru Haret, pe care ți l-am transmis în data de 06.03.2024, prin intermediul Facebook.
De altfel, nici tu nu mi-ai spus părerea despre acest mesaj public, dar nu-i niciun bai.
Cu ocazia zilei de 8 Martie, voi fi din nou atent cu tine, și-ți voi adresa un mesaj public printr-o postare făcută pe blog.
2. Ziarul Cotidianul din data de 07.03.2025 a publicat articolul ”România, prima democrație post-electorală”.
Citez:

””În decembrie 2024, Curtea Constituțională din România a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale și a anulat rezultatele primului tur, acuzând (total teoretic) ”interferența rusă”.
Asta a dus la proteste masive în România. Primul tur a fost câștigat de politicianul de dreapta Călin Georgescu, după o campanie bazată pe social-media, iar sondajele arătau că Georgescu ar fi câștigat ușor turul al doilea.
După ce i s-a refuzat această victorie foarte probabilă, opoziția din România s-a adresat CEDO. CEDO a respins cazul, fără vreo audiere. Aparent, instanțele din România au avut dreptate să amâne sine die alegerile pe baza unor acuzații nedovedite, iar toți oamenii care au votat și care au vrut să voteze din nou se pot duce dracului”, scrie Kit Knightly, pentru Offguardian.
”Asta este CEDO, care ține lecții lumii despre drepturi și norme democratice.
Și se pare că toată lumea acceptă asta. Este o nebunie.
Imaginați-vă ce furie ar fi in presă dacă Putin sau Trump ar amâna brusc alegerile pe care ar urma să le piardă, pentru că ”nu ar urma să fie corecte”.
Călin Georgescu a fost reținut și susținătorii săi au ieșit în stradă, în vreme ce guvernul României este pus pe suprimarea ”teoriilor conspirației” și a altor ”informații eronate”.
Narațiunea anti-alegeri se dezvoltă tot mai mult și în afara României.
În Ucraina, desigur, nu au avut loc alegeri. Regimul a scos în afara legii anumite partide politice, biserici și canale de televiziune. În paralel, spălarea miliardelor de dolari, de lire sterline și de euro prin intermediul guvernului ucrainean, pentru a spori profitul producătorilor de arme, este considerată ”apărarea democrației”.
Luna trecuta, fostul comisar european Thierry Breton a remarcat că au trebui să anuleze deja alegerile din România și că ar putea face același lucru cu alegerile din Germania. Se pare însă că ”cei buni” au câștigat în Germania, motiv pentru care alegerile au fost corecte.
În Marea Britanie, nouă alegeri locale din țară au fost amânate cel puțin un an, din motive necunoscute.
Nu este vorba despre controlarea rezultatului, pentru că asta se poate face și prin fraudarea alegerilor. Alegerile sunt fraudate deseori. Nu are legătură nici cu controlul voturilor.
Este vorba despre controlul limbajului. Cuvintele sunt luate și rupte de definiția lor veche și demodata, sensurile lor sunt uneori inversate. Se induce ideea că democrația nu înseamnă neapărat alegeri și că, în anumite condiții, votul este chiar antidemocratic și anularea alegerilor este mai ”democratică”.
”Democratic” devine un adjectiv liber. Este ca ”un lucru drăguț”, ceva ce noi cei care sunt de partea noastră suntem cu adevărat, și toți răii din tabăra cealaltă nu sunt.
Noi avem ”democrație” și, indiferent câte alegeri anulăm, câte partide politice interzicem, câte biserici scoatem în afara legii, câți jurnaliști arestăm sau câte ziare cenzuram, noi tot avem o democrație. Pentru că acum democrația înseamnă exact ce vrem noi să însemne.
Cu ani în urmă am scris o cronică la un documentar prost despre Rusia. La un moment dat, documentarul spunea că organizarea alegerilor nu implică neapărat faptul că trăiești într-o democrație. Am scris atunci că, pe această logică, poți să spui că poți fi o democrație chiar dacă nu organizezi alegeri. Atunci glumeam. Acum îmi dau seama că nu trebuia s-o fac”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Mi se pare pertinentă observația din acest articol de presă, citez:
”După ce i s-a refuzat această victorie foarte probabilă, opoziția din România s-a adresat CEDO. CEDO a respins cazul, fără vreo audiere. Aparent, instanțele din România au avut dreptate să amâne sine die alegerile pe baza unor acuzații nedovedite, iar toți oamenii care au votat și care au vrut să voteze din nou se pot duce dracului”, scrie Kit Knightly, pentru Offguardian.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, CEDO nu poate anula sau modifica direct o decizie a CCR, dar poate constata ca o astfel de decizie a dus la încălcarea drepturilor omului. 
În acest caz, România trebuie să ia măsuri pentru a respecta hotararea CEDO. 
CEDO nu este o instanță de apel pentru CCR sau pentru alte instanțe naționale.
Nu poate anula sau modifica o decizie a CCR.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; CEDO nu poate anula niciun fel de decizie de instanță, dar poate acorda reparații materiale.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, așa este. 
Doar ca ea nu acordă , ci obliga statele găsite vinovate că au încălcat anumite drepturi ale cetățenilor, la plata unor despăgubiri. 
Este mai mult o instanță a orgoliilor rănite.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc, prietene!
Eu sunt ”jurist calificat la locul de muncă”, dar în ciuda acestui lucru am realizat ceea ce mi-am propus.
Acum trebuie să valorific ceea ce am realizat, dar singur am puține șanse.
3. Ziarul Cotidianul din data de 07.03.2025 a publicat articolul ”CEDO. „Nu am judecat corectitudinea alegerilor””.
Citez:

”Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a oferit  mai multe clarificări cu privire la decizia sa în cazul Călin Georgescu.
CEDO precizează că nu a judecat corectitudinea anulării alegerilor prezidențiale din România și că nu a avut competența de a interveni în acest caz.
Într-un document de tip „Întrebări și Răspunsuri” publicat de instanța europeană, se subliniază că anularea scrutinului a fost o decizie a Curții Constituționale a României (CCR), iar CEDO doar a analizat plângerea depusă de Georgescu, respingând-o ca inadmisibilă, stiripesurse.ro.
Una dintre principalele clarificări oferite de CEDO este că instanța de la Strasbourg nu a fost implicată în decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România. Această hotărâre a fost luată exclusiv de Curtea Constituțională a României, în urma unor nereguli constatate în procesul electoral.
De asemenea, CEDO nu a analizat dacă această anulare a fost justificată sau nu, deoarece competența sa se limitează la evaluarea eventualelor încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Călin Georgescu a pierdut procesul deschis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin care cerea statului român să reia alegerile prezidențiale, anulate de CCR pe 6 decembrie. Decizia a fost luată joi în unanimate de judecătorii CEDO.
În decizia sa pronunțată joi în cauza Călin Georgescu v. Romania (cererea nr. 37327/24), CEDO  a declarat, în unanimitate, cererea inadmisibilă. Această decizie este definitivă.
Procesul a fost deschis de Călin Georgescu în urma anulării alegerilor prezidențiale, prin decizia din decembrie 2024 a Curții Constituționale.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă precizarea:
”Într-un document de tip „Întrebări și Răspunsuri” publicat de instanța europeană, se subliniază că anularea scrutinului a fost o decizie a Curții Constituționale a României (CCR), iar CEDO doar a analizat plângerea depusă de Georgescu, respingând-o ca inadmisibilă, stiripesurse.ro.”
Dacă aș mânca și eu justiție pe pâine ca Maestrul Arsenie Bocancea, așa avea un punct de vedere vizavi de această tărășenie.
Așa constat că, ceva este putred în Danemarca cu această precizare și nimic mai mult.
4. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 07.03.2025, a publicat informația ”Financial Times: Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale va fi respinsă (SURSE)”.
Citez:

”Financial Times anunță vineri, pe baza unor surse apropiate situației, că dosarele penale care îl vizează pe Călin Georgescu vor duce la respingerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din mai. Ziarul britanic îl descrie pe Georgescu ca fiind „un extremist de dreapta susținut atât de administrația Trump, cât și de agenția de spionaj rusă” înainte de scrutin.
Financial Times arată că Georgescu a devenit simbolul suprem al modului în care apropierea Moscovei de administrația Trump lasă profund afectați vechii aliați europeni. Iată ce spune articolul din Financial Times.
„Mă identific total cu ceea ce spune Trump”, a declarat Georgescu pentru Financial Times în decembrie, înainte ca votul să fie anulat. „Vreau să am un parteneriat foarte puternic cu SUA”, a spus el, lăudându-l totodată pe Vladimir Putin, al cărui „patriotism” a spus că încearcă să-l imite în România.
Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din anul trecut, însă Curtea Constituțională a României a anulat rezultatul, considerând că a beneficiat probabil de o campanie ilegală coordonată de Moscova.
Drumul lui Georgescu, de la inginer agronom la politician de extremă dreapta, teoretician al conspirațiilor Covid și fenomen pe rețelele de socializare, a dus la speculații privind legături cu fosta poliție secretă a regimului comunist și cu Rusia.
Crin Antonescu, candidatul comun al partidelor proeuropene la alegerile prezidențiale din mai, l-a numit „o fantomă” a temutei agenții de spionaj a României din perioada războiului rece, Securitatea. „Este o fantomă a fostei Securități, are discursul Securității, are probabil sprijinul fostei Securități”, a spus Antonescu. „Este absolut rușinos ca, la 35 de ani după revoluția împotriva comunismului și a Securității, să ne confruntăm acum cu o mare minciună.”
Legături cu Putin și Trump: O alianță de extremă dreapta
Rusia și-a exprimat sprijinul pentru Georgescu, care neagă acuzațiile că campania sa ar fi fost ajutată de Moscova. Politicianul român intenționează să candideze din nou în luna mai și se află în fruntea sondajelor, cu aproximativ 40% din susținere.
Agenția rusă de informații externe SVR a afirmat marți că ancheta penală lansată împotriva lui Georgescu face parte din „războiul Europei împotriva liderilor anti-sistem care sunt susținători ai președintelui american Donald Trump”.
Deși se confruntă cu presiuni atât din partea SUA, cât și a Rusiei, autoritățile de la București par hotărâte să îl oprească pe „suveranistul” de 62 de ani să candideze. Două surse familiare cu situația au declarat pentru Financial Times că este posibil ca candidatura sa să fie respinsă din cauza anchetei penale.
Acuzațiile împotriva lui Georgescu includ infracțiuni grave, cum ar fi tentativa de subminare a ordinii constituționale cu ajutorul grupurilor fasciste, fapt ce ar putea duce la o pedeapsă cu închisoarea de peste 10 ani. După interogatoriul de la tribunal, Georgescu a salutat cu un gest nazist.
Contactele sale cu cetățeni ruși, inclusiv cu adeptul liniei dure pro-razboi Alexander Dugin, nu fac parte din ancheta penală în curs, a declarat un înalt oficial român.
Suspiciuni legate de trecutul său și conexiuni cu Securitatea
Dacă România va formula acuzații împotriva lui Georgescu, va „apăra suveranitatea” sa, a adăugat oficialul, subliniind că autoritățile din București sunt îngrijorate de sprijinul pe care îl primește din partea SUA.
Georgescu a negat că ar fi primit ajutor din partea Moscovei, dar a recunoscut că l-a întâlnit pe Dugin. „Îl cunosc pe Dugin, bineînțeles că îl cunosc”, a spus Georgescu la Realitatea TV în decembrie. „L-am întâlnit o dată la Viena, iar apoi cu alte persoane.”
Dugin l-a descris pe Georgescu drept un „politician remarcabil” și a spus că este „împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, un patriot român, ortodox convins, traditionalist, conservator”. Pentru Rusia, este mult mai ușor să trateze cu un astfel de politician decât cu oricare altul.
Noua rulotă lansată pe piața din românia 2025Camper | Cauta reclame
Aer condiționat de top fără unitate exterioară – Vezi prețurile și avantajele!Aer conditionat | Cauta reclame
Povestea de viață a lui Georgescu este plină de lacune și detalii neclare, potrivit a patru persoane care i-au urmărit cariera. După absolvirea facultății în 1986, când România era condusă de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu, Georgescu a declarat că a „dobândit experiență suplimentară în urma unor misiuni în Marea Britanie și SUA”, conform unui CV pe care l-a postat online.
În perioada regimului Ceaușescu, călătoriile în străinătate, în special „misiunile” în țările occidentale, erau strict controlate de poliția secretă a regimului.
„Când cineva era trimis în străinătate pentru a câștiga experiență, era mai întâi recrutat”, a spus Hunor Kelemen, președintele partidului UDMR, care face parte din guvernul de coaliție de la București. „Ei puteau călători doar cu binecuvântarea Securității. Iar întreaga carieră post-comunistă a lui Georgescu sugerează că a devenit parte a establishmentului.”
Georgescu nu a răspuns la solicitările de comentarii.
În anii 2000, Georgescu a trăit în principal în Austria, unde a achiziționat proprietăți și și-a întemeiat o familie. Între 2010-2012 a deținut un rol neremunerat de raportor la ONU, iar între 2013-2016 a condus filiala europeană a Clubului de la Roma, un think-tank fondat în timpul Războiului Rece, care includea oameni de știință sovietici, discutând probleme precum sustenabilitatea și schimbările climatice.
Opiniile sale au devenit mai radicale și conspiraționiste în timpul pandemiei Covid-19. În postările sale pe rețelele de socializare, citează adesea Biblia, cultura pop și lideri fascisti din România, afirmând că băuturile carbogazoase sunt „umplute cu nanocipuri” sau că „Covid nu există, deoarece nimeni nu l-a văzut”.
S-a întors în România în 2021 și, conform procurorilor, s-a asociat rapid cu extremiști de dreapta pentru a-și lansa candidatura prezidențială în 2024 sub sloganul „apă, hrană, energie”.
Întrebat dacă Georgescu ar fi putut fi un fost agent al serviciilor secrete, CNSAS a declarat că nu a găsit dovezi ale recrutării sale, dar a adăugat că arhivele nu sunt exhaustive în ceea ce privește toți agenții regimului comunist. „Nu există informații despre Georgescu în arhive”, a declarat vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor. „Dar asta nu înseamnă că Georgescu nu a fost folosit ca agent activ după căderea comunismului.”
„El este exact tipul de agent pe care serviciile secrete ruse l-ar folosi”, a spus Hodor, subliniind că multe dintre opiniile lui Georgescu, inclusiv cele legate de războiul din Ucraina, sunt aliniate cu Kremlinul.
Întâlnirile cu Dugin și legătura cu Moscova
Corneliu Bjola, profesor de diplomație digitală la Universitatea Oxford, a spus că legătura cu Dugin – care a fost supus sancțiunilor SUA și UE din 2015 și 2022 – spune multe. „Cine se întâlnește cu Dugin? Nu o dată, de două ori”, a spus Bjola. „Este foarte dificil să ajungi la Dugin. Probabil că a trebuit să treacă prin serviciile de securitate ruse.”
În timp ce guvernul român încearcă să traseze un curs, un oficial occidental a afirmat că acum „luptă pe două fronturi”, având în vedere operațiunea de informare a SUA care sprijină candidatura lui Georgescu.
Luna trecută, vicepreședintele american JD Vance a declarat la Conferința de Securitate de la Munchen că „România a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni slabe ale unei agenții de informații și a unei presiuni enorme din partea vecinilor săi continentali”.
Agenția de spionaj a Rusiei a repetat recent această afirmație, susținând că Ursula von der Leyen a jucat un „rol-cheie” în anularea votului și a „cerut autorităților de la București să-i interzică lui Georgescu” să candideze din nou. Un purtător de cuvânt al lui von der Leyen a declarat că a fost „o acuzație falsă și inconsistentă”.
Intervenția lui Musk
Directorul pentru informații naționale al SUA, Tulsi Gabbard, a afirmat că România este un exemplu al modului în care aliații europeni „subminează democrația” și „nu ascultă vocile oamenilor”, în timp ce consilierul lui Trump și proprietarul X, Elon Musk, a descris judecătorul de top de la Curtea Constituțională a României, care a anulat votul, drept un „tiran”.
Când Georgescu a fost dus la interogatoriu, Musk a scris pe X: „Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi în alegerile prezidențiale din România. Asta e o porcărie”.
În timp ce Bucureștiul continuă ancheta asupra candidatului de extremă dreapta, rivalul său, Antonescu, a declarat că este în favoarea candidaturii lui Georgescu pentru a-l înfrunta la urne.
Hodor a spus că Georgescu este o „hologramă a serviciilor secrete rusești”. El a adăugat: „Dacă arată ca o rață, merge ca o rață, macănă ca o rață – atunci este probabil o rață”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare foarte interesant acest articol de presă.
- De ce fac această afirmație?
Deoarece Călin Georgescu este DEMONIZAT, fără a exista nicio probă privind justificarea acestei DEMONIZĂRI.
Legat de subiectul ”DEMONIZARE”, ar trebui să constați că și eu am experiență interesantă la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, pe care o consider a fi România în mic.

C. VALOAREA profesorului de limba engleză cu origine sănătoasă, Angel Tîlvăr,  demonstrată în calitate de ministru al Apărării 
1. Jurnalul de Vrancea din data de 06.03.2025 a publicat articolul ”Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, felicitări la adresa generalului (rtr) Theodoru, suspect de trădare: „Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru a ne asigura un viitor mai bun!””.
Citez:

”Procurorii DIICOT au reținut miercuri (5 martie) șase persoane, care au fost acuzate de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare. Ei sunt acuzați că s-au întâlnit inclusiv cu oficiali ruși de la Moscova pentru a prelua puterea în România.  În același dosar este implicat și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 de ani, veteran de război.
În urmă cudoar două luni, pe 17 ianuarie, generalul Radu Theodoru a fost felicitat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care-i scria cu ocazia zilei de naștere:
„La implinirea venerabilei vârste de 101 ani vă rog să primiti, din partea mea, cele mai sincere urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii înconjurat de cei dragi dumneavoastră.
Sunteți un exemplu de curaj, devotament şi dăruire, iar prin sacrificiul dumneavoastră ați contribuit la protejarea valorilor şi libertăților pe care le preţuim astăzi. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru a ne asigura un viitor mai bun.”
Generalul Radu Theodoru este un susținător înfocat al lui Călin Georgescu dar și al grupării paramilitare Comandamentul „Vlad Țepeș”, grupare care dorea să răstoarne ordinea de stat în România și care se folosea de imaginea generalului.
Pentru cei care nu știu, generalul Theodoru a fost membru fondator și vicepreședinte al partidului România Mare după Revoluția din 1989. El a publicat în revista partidului lui Vadim Tudor și o serie de articole în care a negat Holocaustul din România și a promovat atitudini antisemite.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Acum ministrul Alger Tîlvăr se dezice de generalul Theodoru.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Tâlvăr nu avea de unde să știe de preocupările generalului, că doar nu are un serviciu de informații în subordine și nici consilieri.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Observația ta mi se pare pertinentă.
Pe mine m-au amuzat ironiile Maestrului Arsenie Bocancea în legătură cu calitatea de dottore a ministrului Angel Tîlvăr.
Deoarece am o relație amicală cu Horia Dumitrescu, l-am întrebat direct în legătură cu această tărășenie.
PS Și dacă la mijloc sunt niște fantasmagorii, cine plătește?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , după alegeri, nimeni nu va mai auzi nimic de toate astea. 
Părerea mea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Și eu sunt convins de acest lucru.
De asemenea, cred că dacă timp de 36 ani poporul român a fost ținut în minciună cu LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, LOVITURA de STAT din data de 06.12.2024 nu va putea fi mușamalizată, orcât de mult s-ar putea pupa activistul PCR Marian Enache, președintele CCR, cu ambasadorul Franței.
2. Ziarul Cotidianul din data de 06.03.2025 a publicat articolul ”Ministrul Apărării se dezice de generalul anchetat de DIICOT”.
Citez:

”Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, spune că MApN regretă scrisoarea de felicitare a gen. maior Ioan-Radu Theodoru și își cere scuze în numele instituției.
El a  apreciat ca fiind o eroare ceea ce s-a întâmpalt și a cerut verificarea procedurilor de lucru.
Generalului maior Ioan-Radu Theodoru este anchetat într-un dosar de trădare.  
Scrisoarea de felicitare, cu prilejul împlinirii vârstei de 101 ani,  a fost transmisă în  ianuarie 2025, sub semnătura ministrului apărării naționale.
„Ministerul Apărării Naționale desfășoară în mod activ și sistematic programe și măsuri de prevenire, combatere și sancționare a radicalizării şi discursului instigator la ură, precum și a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite și xenofobe şi a tuturor formelor de intoleranță. Ca atare, având în vedere atitudinile publice cu caracter antisemit și xenofob promovate în mod sistematic de către domnul general-maior (rtr.) Theodoru, un asemenea mesaj de felicitare nu ar fi trebuit propus spre semnare și transmitere la destinatar de către structura care gestionează problematica veteranilor.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele ministerului și își exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură”, a  transmis  MApN într-un comunicat.
Generalul maior (rtr.) Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, este vizat de ancheta DIICOT, a anunțat fiica acestuia, care  a precizat că DIICOT a descins la reședința tatălui său cu mandat de percheziție.
Veteranul  este cercetat ca suspect într-un  dosar în care șase persoane au fost reținute și cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, care ar avea legături cu Rusia.
Din 2023 ar fi vrut să știrbească suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, în opinia mea, este de NOAPTEA MINȚII, precizarea din acest articol de presă, citez:
”Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele ministerului și își exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură”, a transmis MApN într-un comunicat.
Generalul maior (rtr.) Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, este vizat de ancheta DIICOT, a anunțat fiica acestuia, care a precizat că DIICOT a descins la reședința tatălui său cu mandat de percheziție.
Veteranul este cercetat ca suspect într-un dosar în care șase persoane au fost reținute și cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, care ar avea legături cu Rusia.
Din 2023 ar fi vrut să știrbească suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,„te lepezi de satana și toți slujitorii lui și de toată lucrarea lui?” ? 
Mă lepăd de satana, Te lepezi de satana.......
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Să înțeleg că ai fost la un ritual de EXORCIZARE la preotul Argatu la Slobozia Ciorăști sau așa s-a lepădat ministrul Angel Tîlvăr de generalul Theodoru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sau....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am văzut insinuarea ”Te lepezi de satana.......”, dar nu cred că te-ai referit la Marcel Ciolacu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți pe drumul cel bun.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc prietene!
PS Din păcate nu același lucru pot spune și eu despre tine.
În mesajul public intitulat ”ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”” pe care ți l-am transmis azi, 06.03.2025, prin intermediul Facebook, am fost foarte clar.
Penteliuc Mircea
Copil de securist

D. NOAPTEA MINȚII în cazul generalului Mihai Theodoru
1. Părerea ta despre generalul Mihai Teodoru 
a. ”Valentin Burlacu
Și ăsta cred că voia să dea o lovitură de stat cu gașca lui de patrioți rătăciți . 
Hodorogul asta, maior de aviație, făcut general la apelul bocancilor, a ajuns erou prin intermediul televiziunii și a lui Vadim Tudor.
Omul acesta a fost infanterist și a participat la curățarea teritoriului de forțe inamice.
Știm cam ce s-a curățat în acea perioada, după 23 august 1944.
Comuniștii i-au fost recunoscători.
Școala de pilotaj a făcut-o spre finele războiului. nu a luptat vreodată ca pilot, el fiind instructor de zbor după război.
Ăsta-i un alt Ciucă.”
2. Pe net circulă informația:
Lulea Marius Dorin
Plătită de Lulea Marius Dorin

”Caz de psihiatrie: SRI și DIICOT au descoperit o „grupare paramilitară” formată din pensionari
Cei care conduc astăzi instituțiile de forță din România nu mai sunt doar incompetenți. Sunt un caz de psihiatrie. 
Altfel, cum să explici că DIICOT și SRI au venit în fața publicului cu un dosar în care un bătrân de 101 ani este capul unei „grupări paramilitare”? Să prezinți o asemenea aberație și să vrei să fii crezut denotă o ruptură totală de realitate.
Este clar că acești pensionari nu reprezintă nicio amenințare. 
Dar, într-o țară unde partidele controlează instituțiile, astfel de mascarade devin „priorități”. 
În loc să investigheze corupția și amenințările reale, DIICOT și SRI aleg să inventeze dușmani imaginari.
Mai grav, întreaga rețea de propagandă s-a devoalat. Nu doar Pro TV, Digi24, Adevărul, Antena 3, ci și alte canale media s-au aliniat perfect, repetând automat această absurditate. Cu maximă seriozitate, au prezentat un dosar ridicol, ca și cum România ar fi amenințată de pensionari.
Cei care conduc acest stat par să nu înțeleagă realitatea. 
Există un ocean de nemulțumire, iar ceea ce vedem – crizele permanente, instabilitatea, lipsa de direcție – sunt doar valurile de la suprafață. 
Acest ocean de frustrare și indignare va izbucni mai devreme sau mai târziu. 
Când statul se prăbușește în propria sa incompetență, iar încrederea oamenilor dispare, consecințele sunt inevitabile.
Această slugărnicie arată cât de jos a ajuns statul. Instituțiile sunt controlate de grupuri de interese, iar cei care le conduc au pierdut contactul cu realitatea. Problema României nu sunt câțiva bătrâni, ci oamenii periculoși din fruntea SRI și DIICOT, care cred că asemenea dosare pot fi luate în serios.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, sunt în totalitate de acord cu precizarea din această informație de presă, citez:
”Caz de psihiatrie: SRI și DIICOT au descoperit o „grupare paramilitară” formată din pensionari”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nu erati si dumneavoastra mare admirator al ,,Comandamentului Vlad Tepes``? Pareati impresionat de nazbatiile lui ,,Gelula``, Deceneu, Burebista, etc. O adunătură de inși cu mintea în rezerva, care visau un viitor măreț pentru România. 
Îți dai seama! Guru Georgescu era căpitanul. 
Cum naiba se face ca toți hodorogii ăștia senili sunt bantuiti de patriotism si vor sa schimbe țara , așa ca după mintea lui Theodoru. 
La 101 ani, când moartea doarme cu tine , vrei să faci rahatul praf. 
Toți trebuie duși cel mult la balamuc, ca la pușcărie merg oamenii zdraveni la minte. 
Site-ul acela este de mulți ani, amețiții ăștia trăncaneau cum trăncanesc multi altii, dar acum, ca cineva trebuia să șteargă rahatul , i-a luat pe ei.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eram un admirator al ”Comandamentului Vlad Țepeș”, deși în afara de site-ul ”opusnostrum” de care mi-ai spus tu, nu mai știu nimic.
Dacă voi corobora comentariul tău cu:
a. Profesionalismul Maestrului Arsenie Bocancea, care rezultă din:
Apelativele ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat.
b. TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus și pentru care mi-a spus că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan;
c. Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani pe care l-am avut,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
3. Ziarul Cotidianul din data de 08.03.2025 a publicat articolul ”Un avocat răstoarnă ancheta pentru trădare: ”Caz de Bălăceanca””.
Citez:

”Perspectivă diferită asupra dosarului DIICOT în care şase persoane sunt acuzate de trădare, anchetă care a inundat internetul.
Avocatul Adrian Toni Neacşu crede că e mai degrabă caz de Bălăceanca.
”Am terminat de citit referatul privind arestarea grupului Vlad Țepeș.
Dacă aș fi avocat în dosar aș avea cel mai ușor caz, aș invoca iresponsabilitatea drept cauză de neimputabilitate și as obține achitarea usor.
Pentru cine nu întelege gluma, ce a fost acolo e mai degrabă caz de Bălăceanca sau ce institut de internare psihiatrică mai cunoașteți”, a arătat Neacşu pe pagina sa de Facebook.
Avocatul îşi încheie postarea cu o ironie.
”Eu sunt fanul Departamentului de cercetare a câmpurilor plasmatice din Getia, indiferent ce naiba o fi aia sună intr-un fel anume nu asa tern precum Ministerul Culturii Getilor (dar fără pornografie)”.
Generalul cercetat: ”Au venit ca să demonstreze că îl sprijinim pe Călin Georgescu””
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, în această informație de presă se afirmă: ”Perspectivă diferită asupra dosarului DIICOT în care şase persoane sunt acuzate de trădare, anchetă care a inundat internetul. Avocatul Adrian Toni Neacşu crede că e mai degrabă caz de Bălăceanca.”.
- Care este părerea prietenului tău și a ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care pretindea că ”mănâncă justiție pe pâine”, despre această speță?
PS Dacă simți nevoia unui ajutor, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.

E. PENIBILUL Remus Pricopie, RECTORUL Academiei Ștefan Gheorghiu postdecembristă și avalanșa de contestații la adresa lui Călin Georgescu din care două au fost respinse
1. Părerea ta despre speța Călin Georgescu
a. ”Valentin Burlacu
Ok....Autoritățile pot demonstra cu probe cât a costat cu adevarat campania electorala a lui Georgescu? 
Discuțiile de acum patru ani nu sunt decat subiect gazetareac, ele nu demonstrează nimic. Facem barfa, diabolizăm oameni, acuzăm fără probe, pentru că Georgescu a obtinut votul a peste doua milioane de români, care au fost ,,prostiți`` prin mijloace psihotronice, prin hipnoza, prin ce mai putem inventa? 
S-au anulat alegerile pentru că au fost fraudate, sau pentru că era posibil ca Georgescu să iasă președinte? 
După trei luni, nu ne-am lamurit care este cu adevărat acel actor statal, care sunt actorii non statali, ce rol a jucat Georgescu în toata povestea asta, cum a fost cu sponsorizarea PNL-ului pentru promovarea lui Georgescu. 
Dacă un pluton de luptători ( mercenari) pot prin forța sa instaleze un președinte printr-o lovitură de stat , când acel stat are forțe armate de peste 100 de mii de militari, înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus, că trăim într-o alta realitate. 
Poporul acesta a ales prost în toți acești 35 de ani, nu-i exclus ca eventuala alegere a lui Georgescu, să fie tot proastă. 
Proastă, dar democratică. 
Sacrificăm un principiu pentru un om incomod pentru unii , dar dorit de popor? 
Cred ca ar trebui sa meditam asupra acestei situații.”
2. Ziarul Cotidianul din data de 08.03.2025 a publicat articolul ”Vrăjeala lui Remus Pricopie, cu implicarea SNSPA”.
Citez:

”Incă un avocat, Ingrid Mocanu de data aceasta, face lumină privind contestațiile împotriva lui Călin Georgescu, una dintre ele fiind depusă de vineri rectorul SNSPA Remus Pricopie.
”Contestațiile nu au la ce să fie trimise, pentru că mai întâi nici nu s-a convocat Biroul Electoral Central. După ce se convoacă prima ședință a BEC ce va avea ca rezultat validarea, respectiv invalidarea, candidaturilor, deci după ce se pronunță o decizie a BEC orice persoana cu drept de alegător poate să depună o contestație, în 48 de ore, dar la CCR, în niciun caz la BEC. CCR ar trebui să decidă, potrivit legii și Constituției și nu în afara ei.
Repet, nu are cine să le respingă pentru că nu sunt înregistrate la CCR și nu a fost pronunțată o decizie BEC”, a spus Mocanu la Realitatea Plus.
Rectorul 
SNSPA, Remus Pricopie, și avocatul Bogdan Ionescu au depus contestații la BEC la scurt timp după ce Călin Georgescu și-a depus candidatura.
„S-a depus deja prima contestatie impotriva candidaturii d-lui Calin Georgescu chiar la Biroul Electoral Central, deși procedura nu permite acest lucru. Contestațiile potrivit legii, se depun doar la CCR, dupa admiterea sau respingerea candidaturii de către BEC”, a scris avocatul Toni Neacșu, pe Facebook.
Anunțul privind demersul lui Pricopie a fost făcut de SNSPA printr-un comunicat.
Iată comunicatul SNSPA!
Vineri, 7 martie 2025, rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestație la înregistrarea candidaturii domnului Călin Georgescu la funcția de Președinte al României din anul 2025, în temeiul dispozițiilor art. 27 și urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale Constituției României.
Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român.
Rectorul SNSPA solicită Biroului Electoral Central:
• verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,
• respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.
Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligația să analizeze candidaturile în raport de condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și în raport de hotărârile Curții Constituționale (CCR) în materia alegerilor prezidențiale pronunțate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv și sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres).
Hotărârile CCR sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor, iar conform jurisprudenței CCR, dispozitivul și considerentele sunt general obligatorii, ca expresie a art. 147 alin. (4) din Constituție. Această regulă stabilită pe cale jurisprudențială se aplică atât deciziilor CCR, cât și hotărârilor CCR, pentru că hotărârile, la fel ca deciziile sunt expresia aceluiași rol constituțional, anume rolul de a asigura supremația Constituției.
Fiind general obligatorii pentru viitor, considerentele hotărârilor CCR fac parte din fondul activ al ordinii juridice constituționale. Ca atare, sunt obligatorii pentru toate autoritățile/instituțiile statului, inclusiv pentru BEC, în realizarea competenței legale prevăzute de Legea nr. 370/2004.
În acest context, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a declarat:
„Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate. Orice persoană care aspiră la funcția supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul față de valorile democratice, ordinea constituțională și angajamentele internaționale ale României.
În calitate de profesor și rector al unei universități din România, mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democrației și statului de drept. Viitorul acestei țări depinde de respectarea valorilor constituționale și de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere și stabilitate.
Conduita unui candidat la Președinție nu poate fi redusă la o simplă declarație de conformitate cu legea, ci trebuie să reflecte un angajament real față de principiile statului de drept, manifestat printr-un discurs public coerent, loial și orientat spre consolidarea democrației. Din acest motiv, am sesizat Biroul Electoral Central, pentru că respectarea Constituției și a valorilor sale nu este o opțiune, ci o obligație expres prevăzută de Legea fundamentală și consolidată prin jurământul de credință. În fața unor încălcări atât de grave ale acestor principii de către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
De asemenea, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, subliniază că respectarea valorilor democratice, a statului de drept și a angajamentelor internaționale ale României nu este negociabilă și trebuie să constituie un criteriu esențial în evaluarea oricărui candidat la funcția supremă în stat. Contestația depusă la Biroul Electoral Central reprezintă un demers necesar pentru protejarea integrității procesului electoral și pentru prevenirea oricăror tentative de subminare a principiilor fundamentale care stau la baza societății românești.
SNSPA reafirmă angajamentul său ferm pentru apărarea democrației, a valorilor constituționale și a unui climat politic responsabil, care să garanteze un viitor sigur și stabil pentru România.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ani Tudorache; Stimată Doamnă, deoarece am constatat că sunteți în mare formă azi, 08.03.2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, ce credeți că este în capul acestui CIRCAR POLITIC, rector la Ștefan Gheorghiu - postdecembrist, numit Remus Pricopie, de profesie inginer chimist?
3. Site-ul Româniadeazi.biz din data de 07.03.2025 a publicat informația ”Candidatura lui Georgescu, contestată de rectorul SNSPA. Remus Pricopie spune că a făcut acest demers bazându-se pe pe argumente solide de natură constituțională și juridică”.
Citez:
”Candidatura lui Georgescu, contestată de rectorul SNSPA. Remus Pricopie spune că a făcut acest demers bazându-se pe pe argumente solide de natură constituțională și juridică. Rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus, în scris, vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestație la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de Președinte al României din anul 2025, în temeiul dispozițiilor art. 27 și urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale Constituției României. Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român.
Candidatura lui Georgescu, contestată de Remus Pricopie, rectorul SNSPA. 
Cum a motivat acest demers
Rectorul SNSPA solicită Biroului Electoral Central:
-verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,
-respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.
Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligația să analizeze candidaturile în raport de condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și în raport de hotărârile Curții Constituționale (CCR) în materia alegerilor prezidențiale pronunțate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv și sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres).
Hotărârile CCR sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor, iar conform jurisprudenței CCR, dispozitivul și considerentele sunt general obligatorii, ca expresie a art. 147 alin. (4) din Constituție. Această regulă stabilită pe cale jurisprudențială se aplică atât deciziilor CCR, cât și hotărârilor CCR, pentru că hotărârile, la fel ca deciziile sunt expresia aceluiași rol constituțional, anume rolul de a asigura supremația Constituției.
Fiind general obligatorii pentru viitor, considerentele hotărârilor CCR fac parte din fondul activ al ordinii juridice constituționale. Ca atare, sunt obligatorii pentru toate autoritățile/instituțiile statului, inclusiv pentru BEC, în realizarea competenței legale prevăzute de Legea nr. 370/2004.
În acest context, conform unui comunicat de presă publicat pe pagina instituției, rectorul SNSPA Remus Pricopie a declarat:
„Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate. Orice persoană care aspiră la funcția supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul față de valorile democratice, ordinea constituțională și angajamentele internaționale ale României.
În calitate de profesor și rector al unei universități din România, mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democrației și statului de drept. Viitorul acestei țări depinde de respectarea valorilor constituționale și de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere și stabilitate.
Conduita unui candidat la Președinție nu poate fi redusă la o simplă declarație de conformitate cu legea, ci trebuie să reflecte un angajament real față de principiile statului de drept, manifestat printr-un discurs public coerent, loial și orientat spre consolidarea democrației. Din acest motiv, am sesizat Biroul Electoral Central, pentru că respectarea Constituției și a valorilor sale nu este o opțiune, ci o obligație expres prevăzută de Legea fundamentală și consolidată prin jurământul de credință. În fața unor încălcări atât de grave ale acestor principii de către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
De asemenea, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, subliniază că respectarea valorilor democratice, a statului de drept și a angajamentelor internaționale ale României nu este negociabilă și trebuie să constituie un criteriu esențial în evaluarea oricărui candidat la funcția supremă în stat. Contestația depusă la Biroul Electoral Central reprezintă un demers necesar pentru protejarea integrității procesului electoral și pentru prevenirea oricăror tentative de subminare a principiilor fundamentale care stau la baza societății românești.
SNSPA reafirmă angajamentul său ferm pentru apărarea democrației, a valorilor constituționale și a unui climat politic responsabil, care să garanteze un viitor sigur și stabil pentru România.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, ”dacă îi iei la scuturat pe profesorii de la SNSPA, mulți sunt adepții gurului Gregorian Bivolaru”.
Această pupil a ministrului Ecaterina Andronescu - Abramburica, nu sesizează cât de penibil este?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acesta este un subiect tabu. Pe guru Bivolaru l-au agățat cu femeile, pe Georgescu cu ideea loviturii de stat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Care lovitură de stat?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ideea...Nu sunteți atent la detalii!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr, a trecut peste cuvântul ”ideea”.
4. Ziarul Cotidianul din data de 07.03.2025 a publicat articolul ”Av. Toni Neacșu a analizat noile contestații împotriva lui Georgescu”.
Citez:

”Rectorul  SNSPA, Remus Pricopie, și avocatul Bogdan Ionescu au depus contestații la scurt timp după ce Călin Georgescu și-a depus candidatura.
Cele două acțiuni au fost analizate de avocatul Toni Neacșu.
„S-a depus deja prima contestatie impotriva candidaturii d-lui Calin Georgescu chiar la Biroul Electoral Central, deși procedura nu permite acest lucru. Contestațiile potrivit legii, se depun doar la CCR, după admiterea sau respingerea candidaturii de către BEC”, a scris Toni Neacșu, pe Facebook.
Rectorul SNSPA a solicitat Biroului Electoral Central verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Foarte tare acest pupil al primului profesor ANALFABET FUNCȚIONAL postdecembrist, Ecaterina Andronescu - Abramburica.
5. Ziarul Cotidianul din data de 08.03.2025 a publicat articolul ”CCR a respins cele două contestații împotriva lui Georgescu”.
Citez:

”UPDATE Curtea Constituțională a analizat, sâmbătă, două contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României şi le-a respins ca inadmisibile.
”În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege. • Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat al CCR.
CCR a discutat contestaţiile depuse împotriva candidaturii lui Călin Georgescu de Maria Cristina Berinde şi de Violeta Valentina Terţiu, potrivit unor surse.
Pe ordinea de zi a ședinței de plen a Curții Constituționale s-au aflat, pe lângă cele două contestații ”împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din 2025”, depuse de două persoane, alte două contestații împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru la președinție.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; În această informație de presă se spune despre contestațiile depuse de Maria Cristina Berinde şi de Violeta Valentina Terţiu, potrivit unor surse.
Despre contestația lui Remus Pricopie nu se spune nimic.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În această informație de presă se spune despre contestațiile depuse de Maria Cristina Berinde şi de Violeta Valentina Terţiu, potrivit unor surse.
Despre contestația lui Remus Pricopie nu se spune nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, aveți răbdare! Circul abia începe.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt în totalitate de acord în legătură cu privire la circul invocat.
Nu știu care va fi efectul informației:
”Valentin Neagoe
Breaking: începe dansul adevărat
”Șefa spionilor americani, Tulsi Gabbard, vine în Europa. Cel mai controversat punct de pe agendă este presupusa implicare a Uniunii Europene în anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie din România, acuzații de intervenție străină și nereguli, au fost ulterior anulate de CCR.””
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, aiureli.

F. Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu ”îl bagă în cărți” pe Ilie Bolojan, jurnalistul Cornel Nistorescu atenționează că va apărea cenzura ca în anii ”50 și NABABII statului român 
1. Site-ul HotNews.ro din data de 06.03.2025 a publicat informația, ”Prima voce din PSD care spune că partidul ar trebui să îl susțină în alegeri pe Ilie Bolojan, dacă Antonescu se retrage”.
Citez:

”Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu, unul dintre cei mai vechi lideri ai partidului, spune că sunt „foarte puține șanse” pentru schimbarea candidatului coaliției PSD-PNL-UDMR-Minorități pentru prezidențiale, Crin Antonescu, dar că în cazul în care acesta s-ar retrage din cursă nu vede de ce PSD nu ar putea susține o candidatură a lui Ilie Bolojan.
„În acest moment, există foarte puține șanse de schimbare a candidatului, întrucât sunt anumite elemente formale de care trebuie să se țină cont”, a spus joi, la Digi24, Vasile Dîncu.
Europarlamentarul PSD susține că Crin Antonescu este „încurcat” de candidaturile anunțate de Elena Lasconi și Nicușor Dan.
„Candidatura lui Crin Antonescu este încurcată de Nicușor Dan, Lasconi și alți candidați. De altfel, domnul Antonescu este mai mult încurcat dinspre dreapta decât dinspre stânga”, a explicat Dîncu.
Dîncu a declarat că o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan ține de PNL, iar dacă acest pas va fi făcut nu vede un motiv pentru care PSD să nu susțină o astfel de candidatură.
„Sigur că nu pot lua o decizie acum în numele PSD, dar eu cred că PSD își dorește să câștige alegerile prin candidatul pe care îl susține. Este clar că decizia privind schimbarea candidatului aparține PNL. Va trebui organizată o întâlnire formală în care să discutăm acest aspect, dar doar în cazul în care Crin Antonescu se retrage, pentru că avem un acord clar cu el. Nu văd de ce, dacă Antonescu s-ar retrage, să nu-l susținem pe Bolojan. Spre deosebire de Antonescu, Bolojan nu a avut conflicte cu PSD și nu cred că are o imagine proastă în rândul social-democraților sau al electoratului PSD”, a mai spus Vasile Dîncu.
Candidaturile pentru alegerile prezidențiale din 4 mai (primul tur) și 18 mai (al doilea tur) se pot depune până în 15 martie, inclusiv.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Ai spus ceva de MAFIA de la Cluj, dar fără a da detalii.
Conform presei, REPETENTUL Florian Coldea și Grupul de la Cluj l-au făcut președinte pe Klaus Iohannis, despre care ai pretins că nu trebuie să părăsească țara.
Crezi că același tandem, va reuși să-l facă președinte și pe Bolojan?
2. Ziarul Cotidianul din data de 07.03.2025 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”Păzea! Vine cenzura!”.
Citez:

”Țara mea se schimbă în pas alergător. Are mai multe minți care cred  că progresează cu viteza întunericului. De fapt, ele decid să se întoarcă în timp, la vreme de război. 
Cenzura funcționa și pe vremea Regelui Carol al II-lea, a mareșalului Antonescu, a comuniștilor abia coborîți de pe tancurile sovietice. 
Culmea ironiei! Ceaușescu a desființat-o! 
A închis ghișeul de pe vremuri, unde paginile de ziar erau prezentate spre aprobare. A mai rămas Secția de Presă a CC al PCR. 
Acum, va fi mai ceva  bine. 
Vom începe un adevărat război pentru a apăra rezultatul alegerilor. 
Vom avea o OUG  Ciolacu pe termen scurt. 
Scurt la durata de aplicare, dar și la cea de funcționare a  guvernului.  
Vor fi  cel puțin zece instituții cu nenumărate birouri și cu investigatori pe net, cu ONG-iști și voluntari, cu adrese de mail la care să reclami, să torni și să contești, cu mai mulți soldați, inspectori, experți, specialiști, avocați, care vor lua decizia că un articol  trebuie scos. Și cu ziarul, interzis pînă la clarificări. 
Furnizorii de internet vor fi  obligați să-l decupleze.  
Scrii în noaptea universului agitat de politică și nu mai  citește nimeni. 
Se aplică teoria lui  Dan Tăpălagă. 
Cine a băgat rahatul în ventilatorul anti UE trebuie închis. Și se liniștesc. 
Se calmează peisajul. Va mai fi  și o rază de  libertate. 
Poți să contești. 
În vreme ce  decizia a fost luată, poți să te adresezi instanțelor. Gazeta electronică rămîne închisă pînă la sfîrșitul poveștilor. 
Pînă la Paștele Cailor. Pînă la faliment. 
Fantomatica intervenție a rușilor prin TikTok a  fost o nebunie. 
O nerozie tîmpă care duce în alte nebunii. Care modifică organizarea, drepturile, ideile, dezbaterile și proclamă frica.
Seamănă cu anii ’50!
– Tovarăși, să protejăm zi și noapte alegerile! La graniță, la  Constituție, la bani, la Est, la înaltul  cerului. Nu care cumva  să umble dușmanii la voturi și în mințile oamenilor!
Scrieți că Marcel Ciolacu a colaborat cu un terorist numit Omar Hayssam? Fals! Nu-i adevărat! Nu aveți dovezi. N-ați fost acolo.
Scrie că Marcel Ciolacu nu are diplomă? Fals! Are o copie și de la diploma de Bac. Doar nu vreți să meargă la covrigi? Te  pot interzice că n-ai dovada.
Scrieți că Marcel Cioolacu a colaborat cu SRI? Fals. A încercat doar să-și dea doctoratul. Acum, este băiat bun.
Scrieți  că Marcel Ciolacu este un erou fals  al Revoluției de la Buzău din zilele lui decembrie 1989? Fals! A participat. Nu-și mai amintesc nici prietenii, dar omul are poză din ziar.
Scrieți că premierul  României este ciupit de corupție? Gura! Mega-fals!  A plătit avionul. N-are nici o legătură cu NORDIS. N-ați văzut  chitanța? A plătit! Are nevastă. Are familie. Are băiat. E moral și spovedit, cu Docuz cu tot!
Scrieți că  nepotul său a dobîndit pe repede înainte  un parc  foto-voltaic și  că l-a vîndut pe  un purcoi bani? Fals. A fost deștept și l-a făcut pe merit.  A fost mîna destinului. Nu aveți probe că a fost și mîna unchiului.
Scrieți că generalul Cătălin Zisu a fost tartorul  achizițiilor din Armata Română? Și pe ce profit?  Fals pînă la  data de 31 decembrie  2024.  Aticolul trebuia interzis pînă la prezentarea  de probe pentru că prejudiciază imaginea Armatei Române.
După 15  februarie 2025, liber la fake news pentru că nu e fake. Cătălin Zisu a fost reținut. A luat cît a putut. Ziarul poate fi redeschis, dacă mai ai ce redeschide și cu cine și pentru care cititori, care au zburat ca stolurile de păsări spre sursele oficiale, aprobate, cuminți, binevoitoare, practicante de lugu-lugu, abonate la  bugetul cel mare, la comenzi, la partid, cele care publică la comandă  stenograme destinate demolării și arestării unui dușman periculos pentru mahări, implicit pentru țară, pentru ordinea din dulapurile cu bani.  
Păzea! România a declanșat marele război de apărare a  alegerilor pentru funcția de președinte pe terenurile necunoscute și periculoase de pe TikTok, de pe Facebook și la orice  crăpătură prin care s-ar putea strecura dușmanii actualei puteri.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, dacă voi corobora acest editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu, cu precizarea ta,
”Valentin Burlacu
L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?”,
- nu te pot considera ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, ca pe Maestrul Arsenie Bocancea, dar cred că trebuie să te fac un ”sfințișor”.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, poate ne spune maestrul Nistorescu cui aparțineau locațiile unde fruntașii si membrii ..Comandamentului`` își desfășurau adunările.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această chestiune îmi depășește posibilitățile.
3. Ziarul Cotidianul din data de 06.03.2025 a publicat articolul ”Șefă la o companie de stat, mirată de propriul salariu”.
Citez:

”Manuela Pătrășcoiu, directoarea generală a Companiei Naționale de Investiții (CNI), s-a arătat surprinsă de propriul salariu, aproape 14.300 de euro, lunar.
Întrebată ce părere are, Pătrășcoiu a reacționat: „Aoleu… mult… pe an, da…brut”.
La nivelul anului 2023 ați avut un venit de 643 de mii de lei pe an, a spus reporterul,
Director general s-a arătat uimită: ”Aoleu… mult… pe an, da… brut”.
”Este cel din declarația de avere și este net-ul”, a precizat reporterul.
”Nu, nu, sunt bruturile în declarația de avere„ a continaut Pătrășcoiu.
Șefa CNI câștigă peste 170.000 de euro pe an, iar suma provine din sporuri, prime și bonusuri. Și alți directori ai instituției ajung la salarii de peste o sută de mii de euro pe an.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Mi se pare de interesantă precizarea:
”Șefa CNI câștigă peste 170.000 de euro pe an, iar suma provine din sporuri, prime și bonusuri. Și alți directori ai instituției ajung la salarii de peste o sută de mii de euro pe an.”
- De ce fac această afirmație?
- Deoarece așa cum județul Vrancea nu mai are economie nici România nu mai are economie.
- Ce înseamnă Compania Națională de investiții?
- Cred că ”Șmecherul de Simileasca”, Marcel Ciolacu, nu știe cu ce se ocupă această struțo-cămilă.
Penteliuc Mircea
Votați în continuare psr - PNL!!!!????
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Politrucii postdecembriști, toți sunt la fel.

G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, care se consideră Dumnezeu pe pământ și EFECTUL ”Epocii de AUR Marian Oprișan” în Provincia Europeană Vrancea
1. Părerea ta despre administrația mun. Focșani, acțiunile ”doamnei” care are contul ”Focșani, dragostea mea” și despre persoana mea  
a. ”Valentin Burlacu
Domnule, de pleacă Misaila, se va intampla cum s-a întâmplat în trecut: un altul îi va lua locul. Cât timp Hydra trăiește, vă veți obosi să tot tăiați capete până la epuizare. 
Aveți nevoie de un ,,Hercule`` pe care trebuie să-l ajutați, voi comunitatea, sa rapuna ,,monstrul `. 
Să fie ,, Focșani, dragostea mea`` Hercule? 
Mă îndoiesc. 
Schimbați-vă strategia, ca altfel nu rezolvati nimic! 
Fiți cu ochii pe primar, dar nu-i uitați pe consilierii locali. Când veți descoperi mecanismul, cum funcționează acest angrenaj, veți găsi capul vulnerabil al Hydrei.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu beneficiati de încredere. 
Nici a apropiaților ( care or fi) , nici a comunității. 
Nu puteți mobiliza forțe care sa schimbe paradigma. 
Nu este o jignire, aceasta este realitatea. 
Același lucru îl face și ,,Focșani.... 
Oamenii interpretează totul ca o răfuială între persoane sau găști. 
În așa ceva nu se bagă nimeni. 
Este bârfă, nu lupta politică, nu lupta anticorupție. De fapt , ce se vrea? 
Să pice primarul, sau să se pună capăt golaniilor. 
Atenție, ca una-i una, alta-i alta! A plecat Oprisan... Ce s-a schimbat? Omul, doar atat. 
Cumva trebuie să plece al lor pentru a veni al nostru? 
Ori, nu asta se face de 36 de ani?”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cred ca aveți dreptate. Mă simt depășit. Nu vă pot înțelege, nu știu ce vreți. 
Voi vehiculați barfe pretinzând că sunt probe. 
Nu pot crede ca cineva face atâtea matrapazlâcuri și nimeni nu-l ia de urechi.”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred ar trebui să lăsăm deoparte caterinca si să ne focusam pe chestiuni serioase. 
Stimabile, orice probă este o forma de informație, dar nu orice informație poate fi o probă. 
Cel care redactează textele de pe grupul ,, Focșani, dragostea mea`` are cunoștințe de jurnalism și cunoaște acest lucru. 
Și dumneata, trebuie să știi că în instanță te duci cu o petiție, nu cu un pamflet. 
Nici nu realizezi cat de tare ești pe piață, ca provoci dezbateri , stimulezi critica. 
Dar ,oare este de ajuns? 
Putem schimba moravuri, oameni, puterea? 
Vrem , nu vrem, cred că acolo unde puterea are dreptate si dreptatea nu are putere, butada (butada, oare?) lui Arsenie Bocancea pare a fi singura soluție.”
e. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Văd că folosiți aceeași rețetă și cu mine , cum ați facut și cu Dumnezeul dumneavoastra. 
Inventați situații, imaginati tot felul de tâmpenii pentru a vă lăuda cu victorii... 
De parcă i-ar păsa cuiva. Suntem într-o competiție? 
Aveți frustrări, vă simțiți inferior, prost, neputincios față de ceilalți? 
Poate că așa și este, dar acceptă-ți condiția și învață de la cei mai buni! 
Ce naiba sunt astea? Sunteți în regulă? 
Sunteți un manipulator de doi bani , care-și ascunde neputința, neștiința, inabilitatea , perversitatea, ticăloșia, lașitatea, făcând tot felul de scenarii tâmpite. Revino-ți mai nene , dacă vrei să mai interacționăm! Dacă nu, du-te unde-i vedea!
P.S. Urmează să vă hliziti, ca de fiecare data când vă ofticați.”
2. Ziarul de Vrancea din data de 7 mar 2025 a publicat articolul ”Situația pensiilor și a pensionarilor din județul Vrancea în ianuarie 2025”.
Citez:
”Conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), județul Vrancea număra, la întreruperea anului 2025, un total de 72.126 pensionari. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite pentru aceștia s-a ridicat la 126.988.064 lei, iar pensia medie lunară a fost de 2.260 lei, una dintre cele mai scăzute din țară.
Evoluția pensiilor la nivel național
La nivel național, pensia medie în luna ianuarie 2025 a fost de 2.806 lei, marcând o creștere de peste 500 de lei față de aceeași perioadă a anului precedent. Această evoluție a fost influențată de creșterea costului vieții și de măsurile de ajustare economică luate de autorități. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între județe în ceea ce privește cuantumul pensiilor.
Pensionarii din agricultură și pensia minimă
Din totalul celor peste 4,5 milioane de pensionari din sistemul public, aproximativ 440.000 au stagii de cotizare în agricultură, iar 134.452 sunt pensionați exclusiv din acest sector. Pensia medie pentru pensionarii proveniți din agricultură este de doar 919 lei, dar, datorită indemnizației sociale, venitul minim garantat este de 1.281 lei.
Județele cu cei mai mulți pensionari agricultori sunt Iași (8.253), Dolj (7.835), Botoșani (7.769) și Teleorman (7.038). La polul opus, Bucureștiul are doar 414 pensionari proveniți din agricultură, iar județele Caraș-Severin (598) și Brașov (629) au, de asemenea, valori scăzute.
Diferențe teritoriale semnificative
Dacă pensia medie națională depășește 2.800 lei, există județe unde pensionarii primesc mult mai puțin. Județul Vrancea se situează printre cele cu cele mai mici pensii medii, alături de:
Botoșani (2.224 lei)
Giurgiu (2.278 lei)
Vaslui (2.288 lei)
Pe de altă parte, cele mai mari pensii medii se înregistrează în București (3.535 lei), Hunedoara (3.505 lei) și Brașov (3.317 lei).
Structura pensionarilor și pensiile de serviciu
Din totalul pensionarilor din România, 3,6 milioane beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, dintre care aproximativ 2 milioane sunt femei. Peste 820.000 de pensionari au pensii sub 1.200 lei și beneficiază de pensia minimă garantată, în timp ce aproape 487.000 de persoane încasează pensii de peste 5.000 lei.
De asemenea, CNPP a publicat date privind pensiile de serviciu, finanțate integral sau parțial din bugetul de stat. Cele mai mari pensii sunt încasate de magistrați (25.185 lei), urmate de foștii angajați ai Curții de Conturi (10.149 lei) și de personalul auxiliar din justiție (6.732 lei). Pensia medie pentru foștii angajați din aviația civilă este de 12.991 lei.
Concluzii
Situația pensiilor din județul Vrancea reflectă discrepanțele semnificative între diferitele regiuni ale țării. Deși pensiile au crescut la nivel național, pensionarii vrânceni se află printre cei care beneficiază de cele mai mici venituri. Diferențele teritoriale ridică întrebări cu privire la sustenabilitatea sistemului de pensii și la necesitatea unor reforme care să asigure o distribuție mai echitabilă a veniturilor pensionarilor din România.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene nu știu pe ce s-a bazat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, când mi-a acordat apelativele de, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, dar eu am apreciat că a avut și un moment de luciditate, chiar dacă i-a trecut repede.
Atunci, Maestrul Arsenie Bocancea a întrebat retoric:
- Cum poate fi cineva ”agent de influență” când susține doar două probleme tehnico-economice?
În prezent lucrurile s-au schimbat radical în sensul că, timpul a confirmat cele două probleme tehnico-economice susținute de mine.
Acestea sunt:
a. Speța ENET, care pentru mine reprezintă Sistemul Energetic Național al României în miniatură.
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan am fost nevoit să trăiesc 4 ani din munca de salahor.
Am preferat să trăiesc din munca de salahor, decât să mă închin în fața celui căruia până în anul 2019, Maestrul Arsenie Bocancea i-a prestat un pupincurism de toată jena.
De asemenea, niciodată nu am strigat ”Jos Oprișan!” și nici nu m-am alăturat circarilor care făcea acest lucru.
Nu-i niciun bai că, nu vrei să urmezi cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar după ”cadoul” pe care am să ți-l fac cu ocazia zilei de 8 Martie, mă voi ocupa de întinerirea ta.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să pierd timpul pentru a-i descoperi tainele.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, pentru mine, nu mai prezintă ”interes operativ”, nu același lucru este valabil și pentru politrucii de ”Provincia Europeană Vrancea” care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Deoarece Maestrului Arsenie Bocancea i-am acordat și apelativul de ”Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu REÎNVIERI multiple”, după mesajul public intitulat 
”DEVIZA ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”: ”ORi VOi, ORi NOi!”.
DEVIZA mea în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”: ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL”” având
 MOTTO: ”L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?” - Valentin Burlacu, care s-a vrut a fi cu ”cadou” pe care ți l-am făcut cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, s-a impus să-ți fac un cadou și cu ocazia zilei de 9 martie, considerată a fi ZIUA BĂRBATULUI.
Citez:

”9 martie - Sfinții 40 de Mucenici. 
De ce se beau 44 de pahare? 
Pe 9 martie, în calendarul ortodox sunt prăznuiți pe Sfinții 40 de Mucenici. În această zi, gospodinele pregătesc cea mai bună rețetă de mucenici, iar bărbații beau cele 44 de pahare cu vin.
Cei 40 de Sfinți Mucenici erau soldați creștini în Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, pe vremea împăratului Licinus (308-324), un aprig prigonitor al creștinilor. Aceștia erau de origine română, amestecați cu greci și armeni. Ei au refuzat să se închine la idoli și au mărturisit credința lor în Hristos, fapt ce a nemulțumit guvernatorul de atunci, Agricola care a dat ordin să fie întemnițați și supuși la chinuri groaznice. În cele din urmă, soldații creștini sunt condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei.
Tradiții și superstii de Sfinții 40 de Mucenici
Tradiția creștină spune că bărbații trebuie să bea în ziua de mucenici 40 de pahare cu vin. Vinul reprezintă sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot să bea cele 40 de pahare cu vin, e bine că măcar să guște vin în această zi sau să fie stropiți cu vin, acesta însemnând sânge și putere de muncă peste an.
În tradiția populară, bărbații beau 44 de pahare cu vin. De unde provine diferența? După tradiția creștină, Sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacica, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De aceea, în unele zone, există până astăzi credința, că acești Sfinți au fost 44.”
1. De ce acest mesaj public se intitulează:
PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””?
- Tratamentul de care beneficiază în prezent Călin Georgescu, din partea procurorilor și judecătorilor, care sunt subordonați Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, am beneficiat și eu din partea procurorilor și judecătorilor, subordonați ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
2. De ce acest mesaj public are 
MOTTO:  
Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” -  Valentin Burlacu?
- În ceea ce privește problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, pentru mine au fost CERTITUDINI.
TIMPUL confirmând problemele tehnico-economice susținute de mine, DENIGRATORII mei nu mai au muniție în fața mea.
În ceea ce-i privește prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN”, a fost vorba despre deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Discutând de certitudini în cazul problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut și pe care timpul le-a confirmat, precizarea ta citată ca motto nu este valabilă.
3. ”RĂZBOIUL PSIHOLOGIC” de 10 ani pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, din punctul meu de vedere, s-a terminat.
4. Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat IRONIA la nivel de ARTĂ, iar eu l-am țintit în ”călcâiul lui Ahile”.
Acțiunea prin care am făcut ca Maestrul Arsenie Bocancea să ajungă ȚINTA IRONIILOR pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, consider că este maximul din câte puteam obține în acest ”RĂZBOI PSIHOLOGIC” de 10 ani.
5. În relația cu Maestrul Arsenie Bocancea, deși a fost o luptă inegală de forțe, niciodată nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
6. Mi-ar plăcea să cred că, cel mai mare dușman al meu pe care l-am avut în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, care îmi este fratele pe care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, să înțeleagă că, soluția ieșirii din indiviziune este calea amiabilă și nu calea  judecătorească, așa cum consideră soția lui, numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani.
Deoarece am respectat întocmai dorința numitei Grosu Florina, ca soțul ei să nu mai ”prostul meu și al familiei”, așa cum cum consideră ea, prin dorința acesteia ca munca părinților mei să se ruineze, pentru ca eu să nu mă aleg cu nimic, consider că și-a depășit competențele. 
7. Deși pretinzi că m-aș folosi de tine, așa cum m-am folosit de Maestrul Arsenie Bocancea, nu-mi schimb tactica prin care îți scot în evidență diferite comentarii și le recomand cititorilor mei să le citească rând cu rând și printre rînduri.

Comentarii care au fost făcute la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL I și care consider că trebuie evidențiate sunt:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. SPECTACOL de CIRC la AUR Vrancea, partid, care, în opinia mea, nu există la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”
A.1. a. ”Valentin Burlacu
Domnul Badiu, militar, fost polițist judiciarist, adică un om care înțelege legea în literă și spirit, are dreptate. 
Doamna, care nu a tras nici măcar cu praștia, nu are pregătire militară, nu înțelege dedesubturile acelei legi si prin urmare , nu cred că este normal să abordeze atât de abrupt o chestiune care-i depășește competența .”
A.2. a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , femei, femei......”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu cunosc personajele si nici nu fac obiectul preocupărilor mele.”
c.Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Da..... Sunt multe "Balarie" în AUR Focșani, eu cred că Simion vrea să - l pună pe taicasu în funcția de președinte.....Se poartă....”
B. Cazul Călin Georgescu ”bagă în corzi” CEDO și DIVERSIUNE INTERNAȚIONALĂ în speța Călin Georgescu
B.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, CEDO nu poate anula sau modifica direct o decizie a CCR, dar poate constata ca o astfel de decizie a dus la încălcarea drepturilor omului. 
În acest caz, România trebuie să ia măsuri pentru a respecta hotararea CEDO. 
CEDO nu este o instanță de apel pentru CCR sau pentru alte instanțe naționale.
Nu poate anula sau modifica o decizie a CCR.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, așa este. 
Doar ca ea nu acordă , ci obliga statele găsite vinovate că au încălcat anumite drepturi ale cetățenilor, la plata unor despăgubiri. 
Este mai mult o instanță a orgoliilor rănite.”
C. VALOAREA profesorului de limba engleză cu origine sănătoasă, Angel Tîlvăr,  demonstrată în calitate de ministru al Apărării 
C.1.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Tâlvăr nu avea de unde să știe de preocupările generalului, că doar nu are un serviciu de informații în subordine și nici consilieri.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , după alegeri, nimeni nu va mai auzi nimic de toate astea. ”
C.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,„te lepezi de satana și toți slujitorii lui și de toată lucrarea lui?” ? 
Mă lepăd de satana, Te lepezi de satana.......”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți pe drumul cel bun.”
D. NOAPTEA MINȚII în cazul generalului Mihai Theodoru
D.1.a. ”Valentin Burlacu
Și ăsta cred că voia să dea o lovitură de stat cu gașca lui de patrioți rătăciți . 
Hodorogul asta, maior de aviație, făcut general la apelul bocancilor, a ajuns erou prin intermediul televiziunii și a lui Vadim Tudor.
Omul acesta a fost infanterist și a participat la curățarea teritoriului de forțe inamice.
Știm cam ce s-a curățat în acea perioada, după 23 august 1944.
Comuniștii i-au fost recunoscători.
Școala de pilotaj a făcut-o spre finele războiului. nu a luptat vreodată ca pilot, el fiind instructor de zbor după război.
Ăsta-i un alt Ciucă.”
D.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,nu erati si dumneavoastra mare admirator al ,,Comandamentului Vlad Tepes``? Pareati impresionat de nazbatiile lui ,,Gelula``, Deceneu, Burebista, etc. O adunătură de inși cu mintea în rezerva, care visau un viitor măreț pentru România. 
Îți dai seama! Guru Georgescu era căpitanul. 
Cum naiba se face ca toți hodorogii ăștia senili sunt bantuiti de patriotism si vor sa schimbe țara , așa ca după mintea lui Theodoru. 
La 101 ani, când moartea doarme cu tine , vrei să faci rahatul praf. 
Toți trebuie duși cel mult la balamuc, ca la pușcărie merg oamenii zdraveni la minte. 
Site-ul acela este de mulți ani, amețiții ăștia trăncaneau cum trăncanesc multi altii, dar acum, ca cineva trebuia să șteargă rahatul , i-a luat pe ei.”
E. PENIBILUL Remus Pricopie, RECTORUL Academiei Ștefan Gheorghiu postdecembristă și avalanșa de contestații la adresa lui Călin Georgescu din care două au fost respinse
E.1.a. ”Valentin Burlacu
Ok....Autoritățile pot demonstra cu probe cât a costat cu adevarat campania electorala a lui Georgescu? 
Discuțiile de acum patru ani nu sunt decat subiect gazetareac, ele nu demonstrează nimic. Facem barfa, diabolizăm oameni, acuzăm fără probe, pentru că Georgescu a obtinut votul a peste doua milioane de români, care au fost ,,prostiți`` prin mijloace psihotronice, prin hipnoza, prin ce mai putem inventa? 
S-au anulat alegerile pentru că au fost fraudate, sau pentru că era posibil ca Georgescu să iasă președinte? 
După trei luni, nu ne-am lamurit care este cu adevărat acel actor statal, care sunt actorii non statali, ce rol a jucat Georgescu în toata povestea asta, cum a fost cu sponsorizarea PNL-ului pentru promovarea lui Georgescu. 
Dacă un pluton de luptători ( mercenari) pot prin forța sa instaleze un președinte printr-o lovitură de stat , când acel stat are forțe armate de peste 100 de mii de militari, înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus, că trăim într-o alta realitate. 
Poporul acesta a ales prost în toți acești 35 de ani, nu-i exclus ca eventuala alegere a lui Georgescu, să fie tot proastă. 
Proastă, dar democratică. 
Sacrificăm un principiu pentru un om incomod pentru unii , dar dorit de popor? 
Cred ca ar trebui sa meditam asupra acestei situații.”
E.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acesta este un subiect tabu. Pe guru Bivolaru l-au agățat cu femeile, pe Georgescu cu ideea loviturii de stat.”
E.5.a. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, aveți răbdare! Circul abia începe.”
F. Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu ”îl bagă în cărți” pe Ilie Bolojan, jurnalistul Cornel Nistorescu atenționează că va apărea cenzura ca în anii ”50 și NABABII statului român 
F.2.a.”Valentin Burlacu
L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?”,
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, poate ne spune maestrul Nistorescu cui aparțineau locațiile unde fruntașii si membrii ..Comandamentului`` își desfășurau adunările.”
G. Primarul Cristi Valentin Misăilă, care se consideră Dumnezeu pe pământ și EFECTUL ”Epocii de AUR Marian Oprișan” în Provincia Europeană Vrancea
G.1.a. ”Valentin Burlacu
Domnule, de pleacă Misaila, se va intampla cum s-a întâmplat în trecut: un altul îi va lua locul. Cât timp Hydra trăiește, vă veți obosi să tot tăiați capete până la epuizare. 
Aveți nevoie de un ,,Hercule`` pe care trebuie să-l ajutați, voi comunitatea, sa rapuna ,,monstrul `. 
Să fie ,, Focșani, dragostea mea`` Hercule? 
Mă îndoiesc. 
Schimbați-vă strategia, ca altfel nu rezolvati nimic! 
Fiți cu ochii pe primar, dar nu-i uitați pe consilierii locali. Când veți descoperi mecanismul, cum funcționează acest angrenaj, veți găsi capul vulnerabil al Hydrei.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu beneficiati de încredere. 
Nici a apropiaților ( care or fi) , nici a comunității. 
Nu puteți mobiliza forțe care sa schimbe paradigma. 
Nu este o jignire, aceasta este realitatea. 
Același lucru îl face și ,,Focșani.... 
Oamenii interpretează totul ca o răfuială între persoane sau găști. 
În așa ceva nu se bagă nimeni. 
Este bârfă, nu lupta politică, nu lupta anticorupție. De fapt , ce se vrea? 
Să pice primarul, sau să se pună capăt golaniilor. 
Atenție, ca una-i una, alta-i alta! A plecat Oprisan... Ce s-a schimbat? Omul, doar atat. 
Cumva trebuie să plece al lor pentru a veni al nostru? 
Ori, nu asta se face de 36 de ani?”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cred ca aveți dreptate. Mă simt depășit. Nu vă pot înțelege, nu știu ce vreți. 
Voi vehiculați barfe pretinzând că sunt probe. 
Nu pot crede ca cineva face atâtea matrapazlâcuri și nimeni nu-l ia de urechi.”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred ar trebui să lăsăm deoparte caterinca si să ne focusam pe chestiuni serioase. 
Stimabile, orice probă este o forma de informație, dar nu orice informație poate fi o probă. 
Cel care redactează textele de pe grupul ,, Focșani, dragostea mea`` are cunoștințe de jurnalism și cunoaște acest lucru. 
Și dumneata, trebuie să știi că în instanță te duci cu o petiție, nu cu un pamflet. 
Nici nu realizezi cat de tare ești pe piață, ca provoci dezbateri , stimulezi critica. 
Dar ,oare este de ajuns? 
Putem schimba moravuri, oameni, puterea? 
Vrem , nu vrem, cred că acolo unde puterea are dreptate si dreptatea nu are putere, butada (butada, oare?) lui Arsenie Bocancea pare a fi singura soluție.”
e. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Văd că folosiți aceeași rețetă și cu mine , cum ați facut și cu Dumnezeul dumneavoastra. 
Inventați situații, imaginati tot felul de tâmpenii pentru a vă lăuda cu victorii... 
De parcă i-ar păsa cuiva. Suntem într-o competiție? 
Aveți frustrări, vă simțiți inferior, prost, neputincios față de ceilalți? 
Poate că așa și este, dar acceptă-ți condiția și învață de la cei mai buni! 
Ce naiba sunt astea? Sunteți în regulă? 
Sunteți un manipulator de doi bani , care-și ascunde neputința, neștiința, inabilitatea , perversitatea, ticăloșia, lașitatea, făcând tot felul de scenarii tâmpite. Revino-ți mai nene , dacă vrei să mai interacționăm! Dacă nu, du-te unde-i vedea!
P.S. Urmează să vă hliziti, ca de fiecare data când vă ofticați.”
G.2.a.
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”

09.03.2025                                          Ulise Grosu
CONCLUZII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, nu știu dacă mi-ați apreciat ”cadoul” pe care i l-am făcut prietenului special Valentin Burlacu , cu ocazia zilei de 8 Martie, dar am considerat că se impune să-i fac un cadou și cu ocazia zilei de 9 martie (ziua bărbatului).
Prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Citez din CAPITOLUL II, tălmăcirea la titlul și motto la mesajul public căruia îi fac acest promo:
”1. De ce acest mesaj public se intitulează:
”PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””?
- Tratamentul de care beneficiază în prezent Călin Georgescu, din partea procurorilor și judecătorilor, care sunt subordonați Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, am beneficiat și eu din partea procurorilor și judecătorilor, subordonați ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
2. De ce acest mesaj public are MOTTO:
”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” - Valentin Burlacu?
- În ceea ce privește problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, pentru mine au fost CERTITUDINI.
TIMPUL confirmând problemele tehnico-economice susținute de mine, DENIGRATORII mei nu mai au muniție în fața mea.
În ceea ce-i privește prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN”, a fost vorba despre deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Discutând de certitudini în cazul problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut și pe care timpul le-a confirmat, precizarea ta citată ca motto nu este valabilă.”
09.03.2025                                            Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Ioana Ichim, Coca Manolescu, Victorița Malinoiu,, Ani Tudorache, Crina Dobre, Florina Soare, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Gheorghe Ene și alții;
Stimați prieteni speciali,
Deși ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că ar fi o gafă, dacă aș declanșa atacul pe toate fronturile împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, eu mi-am pus în practică planul de acțiune.
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, așa cum este și cazul prietenului special Valentin Burlacu, pentru mine nu mai prezintă ”interes operativ”.
Nefiind specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea, nu-mi pot da cu presupusul despre derapajele prietenului Valentin Burlacu, dar Dumneavoastră cred că l-ați putea ajuta.
În cele ce urmează am să vă dau exemple concrete de astfel de derapaje.
1. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ,,războiul psihologic`` pe care-l invocați, va dezechilibrat psihologic.
Sunteți de-a dreptul traumatizat.
Se pare că domnul Arsenie Bocancea și-a îndeplinit misiunea.”
2.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, multă, prea multă gargara, va pupați în fund cu o plăcere nebună.
Aș vrea totuși să faceți un efort și să dovediți că chiar sunteți,,o nucă tare`` la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.”
3. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , stimate domn, modul dumneavoastră de a provoca discuții pe anumite teme, ar putea fi un serviciu gratuit pentru entități interesate să ia pulsul lumii.
Fiind conștient de acest lucru , uneori răspund provocărilor, dar în limite acceptabile, fără să deranjez rânduiala celor rânduiți.”
4. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Văd că folosiți aceeași rețetă și cu mine , cum ați facut și cu Dumnezeul dumneavoastra.
Inventați situații, imaginati tot felul de tâmpenii pentru a vă lăuda cu victorii...
De parcă i-ar păsa cuiva. Suntem într-o competiție?
Aveți frustrări, vă simțiți inferior, prost, neputincios față de ceilalți?
Poate că așa și este, dar acceptă-ți condiția și învață de la cei mai buni!
Ce naiba sunt astea? Sunteți în regulă?
Sunteți un manipulator de doi bani , care-și ascunde neputința, neștiința, inabilitatea , perversitatea, ticăloșia, lașitatea, făcând tot felul de scenarii tâmpite. Revino-ți mai nene , dacă vrei să mai interacționăm! Dacă nu, du-te unde-i vedea!
P.S. Urmează să vă hliziti, ca de fiecare data când vă ofticați.”
5. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , deoarece , pervers cum sunteți, le-ați sugerat că v-am dat special acel mesaj pentru a intra pe site.
Adevărul este că nici nu m-am gândit la așa ceva.
Acolo intri cinci minute, citești cinci randuri și te lămurești.
Dacă pentru dumneata o fi interesant, captivant, motivațional, te privește.”
6. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comportamentul dumitale este lipsit de bun simt .
Am încercat să te respect, să purtăm un dialog civilizat, constructiv, dar nu merge.
Faci glume de prost gust, de oligofren.”
7. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, mahalagism cât cuprinde.
Nu sunt mare specialist, dar ti-am răspuns corect la toate nelamuririle dumitale.
Asta dovedește ,nu că eu sunt specialist(si nu sunt),ci ca dumneata este nul(itatea) de serviciu pe aici.”
8. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se pare că iarăși mă atacați fără justificare.
De ce mă provocați?
Este corect?
Vă deranjează prezenta mea?
Dacă va deranjeaza, vă blochez.”
9. ”Valentin Burlacu
Miruna Elena Comănescu, eleva de la CN Unirea este reprezentanta comunității?
Dumneata îi pui să citească, ca să mă ia ca pe Georgescu?”
10 ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,da, deoarece s-a încercat accesarea computerului.
Am fost avertizat.
Voi închide toate conturile.
Voi reveni doar după ce voi înlătura orice pericol.
Acum scanez calculatorul cu un antivirus actualizat și cu un program anti-malware.”
11. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,Imre Asztalos, nu Virgil Magureanu, nu Mihaila Mihai.
Acestea erau numele de scenă.
Credeți ca apariția generalului Doicaru (fostul lui șef) la revoluție, alături de el ,a fost întâmplătoare?
Doicaru a fost consilierul lui Voican Voiculescu care a reorganizat serviciul de informații , SRI-ul de astăzi, al cărui prim șef a fost Imre Asztalos.”
12. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ne-a spus că Zelenski a protestat și a solicitat anularea alegerilor.
Alți vecini continentali care ar fi putut să-l convingă pe dulap nu avem.”
Cele 12 afirmații ale prietenului Valentin Burlacu le-am așezat într-o anumită ordine, care după părerea mea, v-ar putea să trageți o concluzie clară, în ceea ce privește starea lui de spirit.
Ca lucrurile să vă fie foarte clare, mai adaug un comentariu:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu-i de competenta miliției.
Poporul român este părtaș la situația politică și economică a țării.
Să nu acuzăm doar politicienii sau străinii de situația în care ne aflăm!
Și ,trebuie să vă spun că stăm foarte bine față de ce va urma.”
- Concluzia vă aparține!
Ioana Ichim
Grosu Ulise, ești dus rău de tot . Iar te ții de noi?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, vă amintesc că în ceea ce vă privește, am dat Cezarului ce este al Cezarului.
V-am propus că faceți un studiu profesionist, în legătură cu rolul nefast al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, pe care să-l aplic în practică la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar m-ați refuzat.
Am făcut un studiu neprofesionist, și am demonstrat cu exemple concrete, rolul nefast al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Întrebarea ”Iar te ții de noi?” mi se pare mai mult decât comică.
De ce fac această afirmație?
- Deoarece la mijloc este vorba despre derapajele prietenului Valentin Burlacu, pe care le-am demonstrat cu exemple concrete.
Prietenul Valentin Burlacu, la fel ca și D-voastră, pentru mine are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deci practic nu există, ci numai teoretic.
Pentru D-voastră prietenul Valentin Burlacu ar putea exista și din punct de vedere practic, deci ar putea fi ceva palpabil.
În aceste condiții ar trebui să-i demonstrați că, prietenul la nevoie se cunoaște.
Dacă am în vedere că, ați refuzat să vă rugați pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, motivând dureri de genunchi, este puțin probabil să vă afecteze starea de confuzie în care se află prietenul Valentin Burlacu.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, te rog să-mi spui punctul de vedere în legătură cu comentariul pe care l-am adresat mai sus unor prieteni speciali, cărora le-am cerut părerea despre cele 12 comentarii pe care le-a făcut prietenul Valentin Burlacu.
PS Ar fi bine să nu te lași influențat de comentariul:
”Ioana Ichim
Grosu Ulise, ești dus rău de tot . Iar te ții de noi?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am fost impresionat de un studiu pe care d-na Ioana Ichim l-a postat pe pagina Domniei sale de Facebook.
Acest studiu l-am distribuit pe pagina mea de Facebook, dar l-ai ignorat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu am prea mult timp, dar mai ales ,timp de pierdut.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-i nimic dacă nu ”ai timp de pierdut”.
De ce fac această afirmație?
- Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, scrierile pe care le postez pe Facebook și blog îmi sunt salvate.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.

CAPITOLUL 2   
ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă 

MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - 
Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenul special Valentin Burlacu
Prietene, 


În data de 2 februarie 2017 am postat pe blogul ulisegrosu,blogspot.com scrierea ”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” având MOTTO : 
”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești sa dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill
De ce s-a impus, citez această scriere pe care am postat-o pe blog în urmă cu 8(opt) ani? 
1. a. Se spune că atunci când primarul Cristi Valentin Misăilă a pierdut un concurs la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan i-a oferit postul de consilier al său.
b. Când cel care s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al meu, în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu Sistemul din Provincia Europeană Vrancea, respectiv numitul Grosu Dănuț, a intrat în faliment cu firma pe care o avea, președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul Investiții din Primăria Focșani.
c. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, după ce mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, urmare a ”MITULUI Oprișan” am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor.
2. a. Când presa a spus că, primarul Cristi Valentin Misăilă a încălcat porunca a X a divină în relația cu președintele Marian Oprișan, în calitatea mea de ”ADEVĂRATA Mama Omida de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, am spus că acest lucru este un semn rău.
NOTA: Porunca a X a -„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
b. Numita Florina Grosu, soția fratelui meu a ajuns la concluzia că, soțul ei este ”prostul meu și al familiei”, după modelul nord-coreean i-a spălat creierul și l-a convins de acest lucru.
3. Pe lângă profesia de economist primarul Cristi Valentin Misăilă și numita Grosu Florina mai în comun EXHIBIȚIONISMUL religios.
a. Primarul Cristi Valentin Misăilă și-a demonstrat EXHIBIȚIONISMUL religios, atunci când a mers cu trei popi să sfințească tăierea a trei nuci la mormântul filantropului Mr.Gh.Pastia.
b. Numita Grosu Florina și-a demonstrat EXHIBIȚIONISMUL religios prin modul în care l-a convins pe soțul că, este prostul meu și al familiei.
Pentru a evita certurile cu numitul Grosu Dănuț, motivul fiind visele soției sale, am respectat întocmai dorința ca acesta să nu mai fie prostul meu și al familiei.
4. a. La sfințirea Prefecturii Putna, primarul Cristi Valentin Misăilă a vrut să stea lângă Ciprinel de Buzău și Vrancea, dar președintele Marian l-a gonit din acel loc și s-a așezat el.
b. Deoarece în urmă cu doi ani i-am solicitat numitei Grosu Florina să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, mi-a făcut plângere penală.
Efectul plângerii penale a fost creșterea coarnelor numitului Grosu Dănuț.
5. a. ”Doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” a făcut niște postări în care a prezentat diverse matrapazlâcuri de la Primăria Focșani, pentru care pretindea că primarul Cristi Valentin Misăilă ar trebui arestat.
b. Fostul ”armurier” Aurel Fărcășanu a demonstrat pe pagina mea de Facebook, cât de actuală este lozinca din anii ”90 a muncitorilor de la IMGB, ”Noi muncim, nu gândim!”.
Această prestație fostului ”armurier” Aurel Fărcășanu a făcut, ca ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” să devină absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Deoarece 
 fostul ”armurier” Aurel Fărcășanu a pretins că, știe de ce numitul Grosu Dănuț nu vrea să iasă pe cale amiabilă din indiviziune cu mine și dorește calea judecătorească, i-am solicitat să-mi spună public motivul, dar a refuzat să facă ce l-am rugat. 
6. a. Am propus o soluție concretă de colaborare cu ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, în speța taxei pentru iluminatul public, unde conform scrierilor postate de contul ”Focșani, dragostea mea” ar fi vorba despre o nouă escrocherie a primarului Cristi Valentin Misăilă.
În calitatea de electrician autorizat, mi-am asumat rolul de înaintaș la deschidere, dar focșănenii și-au demonstrat calitatea de găină a lui Stalin.
b. În cazul numitului Grosu Dănuț am făcut public un studiu pe care doresc să-l fac, poate reușesc să aflu motivul pentru care acesta nu vrea să iasă din indiviziune cu mine, pe cale amiabilă așa cum i-am propus, propunere cu care a fost de acord până președintele Marian Oprișan l-a angajat la Primăria Focșani.
7. Rămân la părerea că pentru falimentarea intenționată a ENET, primarul Cristi Valentin Misăilă trebuie să fie arestat.
Deviza mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat”, se bazează pe acțiunea de falimentare intenționată a ENET.
Citez:
”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI”

 MOTTO : ”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești sa dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill

Deși îmi place sa cred nu am fost un naiv care să creadă că, "tot ce zboară se mănâncă" de 27 de ani am intrat într-o lupta foarte DURĂ cu "burghezia proletara postdecembrista", iar acum sunt în măsură să SAVUREZ un mare SUCCES.
Chiar dacă timpul pierdut în această LUPTĂ nu-l mai pot recupera, prin LUPTA mea pot da un exemplu generației tinere, că, Sistemul Securist Postdecembrist din România care a adus România la SAPĂ DE LEMN, poate fi învins.
Lenin a afirmat că, ”dacă SOCIETATEA COMUNISTĂ va fi un eșec, atunci "burghezia proletară" care se va forma urmare al acestui EȘEC, va fi mult mai periculoasă decât burghezia începutului de secol XX", iar realitatea postdecembrista din România a confirmat în totalitate aceasta viziune.
Deși nu am fost un ageamiu în domeniul în care am o diplomă universitară, respectiv domeniul "ELECTRIC", prin decizia Curții de Galați nr.619/25.09.2016, pronunțată în dosarul nr. 396/44/2006, mi-a fost desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
Din acel moment, am declanșat acțiunea având numele de cod "rupere de utere", acțiune prin care am demonstrat ca Sistemul din Provincia Europeană Vrancea și-a subordonat JUSTIȚIA, pentru a LEGALIZA jefuirea unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
Această DEMONSTRAȚIE nu este făcute pe vorbe sau articole de presa, ci pe baza unor hotărâri de instanța si înscrisuri oficiale.
1. Cum Țara Vrancei este considerată a fi prin așezare geografică si relief o Românie in miniatura, așa și Sistemul din Provincia Europeană Vrancea este o COPIE FIDELĂ a STATULUI DE TIP MAFIOT, de care vorbea Pol Pot de Romania, respectiv fostul președinte al României, Băsescu Traian.
De unde rezultă că nu sunt un AGEAMIU în domeniul ELECTRIC ?
Din coroborarea următoarelor înscrisuri :
a. Scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman și publicată de ziarul Romania libera din data de 18.08.1990. - Anexa 1
În "eseul" "FEROCITATEA "BAIETILOR DESTEPTI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI" postat în data de 21.04.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com., am prezentat mai in detaliu lupta mea cu "băieții deștepți din energie"
b. Un articol de presa intitulat, "Cât de vulnerabilă este securitatea energetică naţională", publicat de ziarul Cotidianul din data de 20.12.2016. - Anexa 2
c. Un articol de presa intitulat, "Funcția publică, cel mai bine plătită - Electrica SA și "Povestea luminii" scumpe", publicat de ziarul Cotidianul din data de 25.1.2017 - Anexa 3
d. Un comentariul făcut la articolul publicat de ziarul Monitorul din data de 31,01.2017, intitulat "Mare parte din Focșani, în BEZNĂ si FĂRĂ CĂLDURĂ......."
Citind acest articol de presa, recunosc că m-a amuzat foarte mult AMATORISMUL demonstrat de directorul ENET, Manole Merchea-Dumnezeu. 
Articolul este foarte confuz, dar am sa încerc să-l TĂLMACESC
Alimentarea cu energie electrică a Filaturii de lână se făcea prin doi fideri de 20KV (Lâna 1 si Lâna 2). 
La Filatura de lâna erau instalate doua transformatoare 20/0,4KV, S=1000 KVA si unul de 400 KVA pentru Celofibra. 
Dacă a luat foc un transformator, așa cum se afirma, înseamnă ca transformatorul în cauză a avut un defect interior, nu a funcționat releul BUCHHOLZ și transformatorul a luat foc. 
Dacă incendiul a fost la "o celulă", așa cum a afirmat dl. primar Cristi Misăilă, este posibil să fi fost celula întrerupătorului, iar cauza incendiului ar putea fi neînchiderea perfectă a contactelor de la întrerupător. 
Într-o astfel de situație, în Stația 110/20/6 CEIL, trebuia să funcționeze protecția care sa DECONECTEZE LES 20KV Lâna 1 sau 2, unde era defectul (incendiu). 
Nu a funcționat aceasta protecție și a funcționat protecția pentru bara de 20 KV sau protecția pe partea de 110 KV a transformatorului, ducând la deconectarea tuturor liniilor electrice conectate pe bara 20 KV din Stația 110/20/6 KV CEIL. 
În aceste condiții generatorul sau generatoarele de la ENET a fost scos din funcțiune de către protecții, nemaiavând unde să debiteze energie electrică sau să le reducă puterea la nivelul consumului ENET. 
Ce afirma Manole Merchea-Dumnezeu?
- "Stația de 120 este căzută", stație care nu exista în realitate, ci exista numai în capul AGEAMIULUI de director - POLITRUC de la ENET;
"Nu furnizam căldura pentru că nu se învârt pompele". 
Probabil ca s-a referit la faptul ca lipsa curentului electric nu permite recircularea în rețelele secundarele ale punctelor termice, dar acest aspect spune si faptul ca directorul ENET, HABAR NU ARE ce înseamnă producerea de energie termica prin COGENERARE. 
Atunci când se produce energie termica prin COGENERARE, aceasta este un "rebut" de la procesul de producere a energiei electrice. 
Stația de 110/20/6 KV CEIL fiind "căzută", nu puteau funcționa generatoarele de la ENET, deci nu se putea produce "rebutul", energie termică. 
Nici în prezent nu cred ca sunt pornite generatoarele de la ENET și se funcționează numai cu CAF-ul de 50 Gcal/h, asigurându-se abonaților ENET, o anumita parte din energia termica pentru încălzire, apa calda fiind întrerupta;
-.Treaba cu "chirpici" sunt glumițe de MAIDAN, după posibilitățile directorului-POLITRUC, Manole Merchea-Dumnezeu.
2. În încercarea de a mă compromite ca om, urmare a problemelor de interes public susținute de mine, unde în discuție este vorba de un prejudiciu de multe milioane de euro, Sistemul din Provincia Europeană Vrancea decis că trebuie să mă interneze FORȚAT la Psihiatrie.
În această speță Sistemul din Provincia Europeană Vrancea a primit o mare LOVITURĂ prin câștigarea în aceasta speță, a procesului cu statul român la CEDO.
Copia acestei decizii a CEDO este anexată la "eseul" "CADOUL FĂCUT DE CEDO CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 10 ANI DE CAND MI S-A DESFĂCUT DISCIPLINAR CONTRACTUL DE MUNCA PE MOTIV CA MI-AM PERMIS SA GANDESC", postat în data de 23.04.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
În data de 18.01.2017, la IPJ Vrancea a venit un reprezentant de la Inspecția Internă din MAI, urmare a nemulțumirii mele vis-a-vis de faptul că petiția nr.46937/SRP/06.12.2016, a fost trimisă spre soluționare la IPJ Vrancea.
(Anexa 3 la "eseul" "brand-ul "ELEFANTUL DE FOCSANI" SI ADEVARATA "MAMA OMIDA" MIORITICA DE TARA VRANCEI", postat in data de 24.12.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Suspiciunile mele au fost în totalitate întemeiate, i-ar acest aspect rezultă din adresa IPJ Vrancea nr.3959/29.12.2016.
Faptul ca angajații Serviciului Economic din cadrul IPJ Vrancea care au întocmit adresa nr. 3959/29.12.2016, demonstrează INCOMPETENȚĂ sau complicitate la acoperirea unui mare prejudiciu, impune anchetarea lor în acest sens, iar eu voi face tot ceea ce depinde de mine ca acești polițiști sa fie anchetați. (Anexa 4)
Polițiștii care s-au ocupat de soluționarea adresei nr. 3959/29.12.2016, nu trebuiau decât să scrie pe GOOGLE "Ulise Grosu INGINERIA FINANCIARĂ DE LA CUP FOCȘANI ȘI BUZUNARUL FOCSANENILOR" să apese tasta ENTER și ar fi putut accesa "eseul" "INGINERIA FINANCIARĂ DE LA CUP FOCȘANI SI BUZUNARUL FOCSANENILOR" postat în data de 13.06.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde am prezentat foarte clar în ce constă INGINERIA FINANCIARĂ de la CUP Focșani.
3. În articolele 13 si 14 a deciziei CEDO, pronunțată în dosarul Ulise Grosu c. România, judecătorii Curții au fost UIMIȚI de "PROFESIONALISMUL" fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, care a pretins că și-a neglijat familia si pe cale de consecința ginerele Domniei Sale a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de circa 25 milioane de euro.
Și cum așchia nu sare departe de trunchi, în opinia mea, actualul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, dl. Tîrlea Florin, este INCOMPATIBIL cu calitatea de procuror.
Pe ce mă bazez când fac aceasta afirmație ?
a. Dl. Țîrlea Florin în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, în anul 2006, împreuna cu subcomisarul Gicu Avasiloaei de la Serviciul Ordine Publica din cadrul Politiei Vrancea au soluționat cu NUP, plângerea mea penală în speța privind ingineria financiara de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă si canal în mun. Focșani;
b. Dl. Țîrlea Florin mi-a anulat în urma cu 10 ani, "AS-ul din mâneca" pe care mi l-am băgat atunci când am decis să fac publica "ingineria financiară de la CUP Focșani".
NOTA: a se vedea "eseul" "STILUL "AMERICANESC" AL PRIM PROCURORULUI TARLEA FLORIN SI JUSTITIA "INDEPENDENTA"", postat in data de 21.03.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
c. Dl. Țîrlea Florin a dispus arhivarea unei plângeri penale făcute în anul 2015, pentru simplu fapt că în respectiva plângere nu-mi trecusem CNP-ul, în condițiile în care în respectiva plângere făceam vorbire despre un prejudiciu de multe milioane de euro.
NOTA: Curioșii care vor sa vadă cum i-am determinat pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, si pe numitul Ionel Petrea, director la camera de Conturi Vrancea, să-și "LUMINEZE FAȚA" le recomand să scrie pe Google,"Ulise Grosu MÂNDRIA DE A MĂ FI NĂSCUT ȘI DE A TRĂI ÎN ȚARA VRANCEI", să apese tasta ENTER și vor putea accesa acest "eseu" postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde am anexat în fotocopie înscrisuri edificatoare în acest sens.
4. După ce un an de ȘOMER, deoarece mi s-a interzis, în opinia mea, abuziv să susțin examenul de definitivat în învățământ, după ce am luat examenul de titularizare, fiind în proces cu Ministerul Educației în aceasta speță, am obținut o jumătate de normă didactică de profesor necalificat.
În aceste condiții, probabil după o ÎNDELUNGATĂ CHIBZUIALĂ conducerea ENET si cu conducerea Primăriei Focșani, au DECIS că trebuie să mi se rețină un rest de bani care mi-a rămas neachitat, în conformitate cu hotărârea de instanța prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, reprezentând onorariul plătit de ENET av. Ion Bratu angajat pentru litigiul de munca avut cu mine.
În acest sens anexez, un comentariu făcut la articolul, "Subcomisie de Dialog Social la Primăria Focșani", publicat de ziarul monitorul din data de 31.01.2017;
- Faptul ca la nivelul Primăriei Focșani va funcționa o Subcomisie de <DIALOG SOCIAL> este un lucru care mă bucură, deoarece confruntarea dintre brand-ul "ELEFANTUL de Focșani" pe de o parte si conducerea Primăriei Focșani si CL Focșani în frunte cu "BLONDA SUPREMĂ" și "ROSCATA SUPREMĂ" de cealaltă parte, se va face într-un mod organizat si civilizat. 
Colaborarea conducerii Primăriei Focșani cu conducerea ENET după modelul fostului primar Decebal Bacinschi, în vedere "INTIMIDĂRII" mele, mă obliga să-l citez pe Pol Pot de România(Basescu Traian) care a spus, "Nu este bine domnule chestor!" și să spun, "Nu este bine domnule primar Cristi Misăilă!". 
În acest sens, aștept cu nerăbdare răspunsul la petiția înainta d-lui primar Cristi Misăilă, prin care am întrebat dacă nu consideră că și "LIPSA BUNULUI SIMT are o limita?". "Inventariind" lucrurile cu care s-a evidențiat pâna acum dl. primar Cristi Misăilă, îmi permit sa amintesc:
a. A numit-o fără a se mima un concurs, pe SUPERSPECIALISTA în probleme CUP si ENET, ec. Claudia Ionescu în funcția de director la Piața Focșani, unde pentru a i se asigura un salariu de NABAB au fost dublate chiriile la mese;
b. L-a numit prin CONCURS pe ec. Marian Lungu în funcția de director la Direcția de Dezvoltare, iar prin FAIMOASA acțiune de DESZĂPEZIRE anunțată ieri, 30.01.2017, de un articol publicat de ziarul Monitorul, a făcut să se PRĂPĂDEASCĂ de ras toate curcile din Târgul Focșani;
c. Printr-o adresă oficială mi s-a spus că Domnia Sa, probabil în calitate de FINANȚIST, m-a LĂMURIT în speța problemelor de interes public pe care le susțin, în condițiile în care nu-mi amintesc să fi avut o ÎNTREVEDERE cu primarul mun. Focșani, dl. Cristi Misăilă. 
AMNEZIA mea în aceasta speță are mai puțină importanță, în condițiile în care dl. primar Cristi Misăilă mă poate "LĂMURI" din nou în prezența brandului "ELEFANTUL de Focșani";
d. A propus mărirea de capital social la ENET care a fost aprobată de CL Focșani în luna septembrie 2016, pentru ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, sa fie plătit de către focșăneni;
e. A propus mărirea salariului d-nei Carmen Pascaru care a reprezentat CL Focșani în procesul pe care l-am avut în speța HCL Focșani nr.3/2015, condiție în care, în opinia mea, d-na jurist Carmen Pascaru a devenit INCOMPATIBILĂ cu calitatea de funcționar public.
NOTA : Citez din petiția nr.5077/26.01.2017, înaintat conducerii Primăriei Focșani, la care am solicitat sa mi sa răspundă (Anexa 5):
"În condițiile de mai sus, având în vedere prevederile art. 61. alin. 5, si art. 63, alin 5, lit. a din Legea 215/2001, nu considerați că prin acțiunea conducerii Primăriei Focșani si a conducerii ENET privind solicitarea făcută executorului judecătoresc de a mi se retine din "ajutorul de șomaj" pe care îl primesc ca salariu, un rest de bani pe care nu l-am achitat din onorariul plătit de către ENET av. Ion Bratu, angajat de către ENET pentru litigiul de munca avut cu mine, S-A DEPASIT CU MULT LIMITA LIPSEI BUNULUI SIMȚ ?"
5. Prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul, am făcut un studiu de piață privind tangență cu realitatea a maximei mele mioritice, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa si foamea ii va deștepta pe focșăneni ?!"
În ce condiții mi-am lansat această maxima mioritica ?
- În anul 2008, am candidat ca INDEPENDENT pentru un post de consilier în CL Focșani si circa 30% dintre focșănenii pe care am încercat să-i conving sa mă voteze, m-au întrebat : "Decât să-mi dați o hârtie nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei ?"
Când am decis sa fac studiul de care am amintit mai sus, știam că intru "într-o haită de lupi", iar când iei o astfel de decizie, îți asumi riscul de a URLA CA LUPII.
Deosebirea dintre mine și HAITA de postaci, este ca eu îmi semnez "comentarita" cu nume si prenume, asumându-mi tot ceea ce afirm, pe când postacii din HAITĂ folosesc pseudonime.
Din această HAITĂ a postacilor, m-au interesat numai "postacii alfa", "postacii potăi" neprezentând importanță.
Dintre "postacii alfa" amintesc :
5.1 Postacul "danb"
Acest postac mi-a dat mulți ani, lecții, într-un stil CONTONDENT în ceea ce privește speța ENET.
Am avut "ONOAREA" să-l cunosc direct pe postacul "danb", acesta fiind în fapt dl. Dan Butnaru, liderul Partidului Verde.
Trebuie sa recunosc postacul "danb" în ultimul timp, m-a cam decepționat, deoarece a demonstrat că este convins de faptul că "tot ce zboară se mănâncă".
5.2 Postacul "piscot-CAMELEON"
În ceea ce-l privește pe acest postac, care cu siguranța mă cunoști, iar eu doar bănuiesc cine ar putea fi, a dus la extrem maxima lui Lenin, "Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva".
Totuși ca să pretinzi despre cineva ca este "bețiv", "nebun", "sluga lui Oprisan" etc., etc., cu o perseverență DIABOLICĂ, timp de circa 6 ani, în condițiile în care nu ai văzut NICIODATĂ persoana în cauza în stare de ebrietate sau intr-o cârciuma, mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
Având în vedere ca postacul "piscot-CAMELEON" a pretins "că fericirea mea se bazează pe necazul lui" și "ca-i fac rău cu puterea gândului", în mod sigur este o persoană care o problema personală cu mine.
Faptul că acest postac a pretins că șefa lui este d-na senator Sorina Plăcintă, AM LUAT DE BUNA ACEASTA AFIRMAȚIE și am tratat-o ca atare.
Pentru moment în conformitate cu motto, nu am timp să mă ocup de postacul "piscot-CAMELEON" dar sunt șanse foarte mari sa mă adresez instanței, pentru a-i putea afla adevărata identitate.
5.3 Postacul "orion"
De circa trei ani de când a apărut în "lumea postacilor" la ziarul Monitorul de Vrancea, postacul "orion" mi s-a părut o persoana interesantă, a căror postări le-am urmărit cu multă atenție.
În timp postacul "orion" a pretins că-mi "ridică vălul de pe ochi", iar eu am încercat să-l determin să-și LUMINEZE FAȚA.
În acest sens, am să prezint în cele ce urmează la ce concluzie am ajuns, în ceea ce-l privește pe postacul "orion", prezentând mai jos câteva dintre comentariile făcute de acest postac :
- În data de 25.01.2017, articolul, "Unitate și consens pentru interesele românilor........."
ora 13;53, @Ulise Grosu Se termina semestrul I si tu nu ai fost evaluat psihologic si nici medicul de medicină a muncii nu te-a văzut. Cred că ar fi bine ca în vacanță intersemestrială să-ți rezolvi aceasta problema. Chiar dacă ești încadrat cu aproape jumătate de normă didactică ca profesor necalificat, nimic nu te îndreptățește să respecți legea.
P.S. Văd că ți-ai luat în serios funcția de îndrumător de reclamagii.
a. Ce a urmărit postacul "orion" prin DIVERSIUNEA cu "examenul psihologic" si "examenul de medicina muncii"?
b. Ce a vrut sa insinueze în P.S. ?
- În data de 27.01.2017 articolul, "Prețul energiei termice la ENET
ora 15; 33 @"ulise grosu", Omule, vorba unui ai mintea leșinată. Cine dracu crezi că stă să caute prin mizeriile alea inepte ca să găsească prețul gigacaloriei. Pot afla mult mai simplu. acesta a fost un test.
Menționez că, postacul "orion" mi-a cerut să-i dau prețul de producție la Gcal produsă de ENET înainte si după modernizarea făcută, iar eu i-am recomandat sa citească niște "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com unde am prezentat pledoarii scrise depuse la instanța si hotărâri de instanța în procesul avut cu CL Focșani în speța privind HCL Focșani nr.3/2015, prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal la ENET, urmare a modernizărilor făcute.
- Deși prin comentariile făcute, postacul "orion" invoca diferite articole de lege, de ce acest postac habar nu are sa interpreteze respectivele articole ?
Răspunsul la această întrebare ar putea fi LIPSA EXPERIENȚEI PRACTICE a postacului "orion", preocuparea lui fiind doar "ochiul și timpanul".
- 18;22 "orion"- "Stimați cititori, Ulise Grosu este profesor necalificat din mila Inspectoratului Școlar si a altora. Vedeți pe mâna cui au intrat copii noștri ? 
Toate postarile acestuia trebuie postate pe situl Ministerului Educației si pe cel al Inspectoratului Școlar. 
Vom populariza pe Facebook acest personaj ca să afle toți ce profesor are liceul a cărui nume îl voi face cunoscut în viitorul apropiat și care îl lasă sa profeseze fără controlul psihologic anual și fără avizul medicului de medicina a muncii. 
Singur recunoaște ca este profesor de mana a-III-a, dar nu de asemenea specimene are învățământul românesc. 
Cred ca o fi cazul să-și schimbe conduita - dacă o putea- pentru a demonstra ca este cu "țiglele pe casă" sau să devină ceea ce a fost aproape toata viața; șomeroi cum îi place să spună".
- Care este diferența dintre acest comentariu a postacului "orion" si DIVERSIUNEA SECURISTO-COMUNISTĂ GARCISTĂ, din perioada anilor "90, când s-a spus că "SENIORUL Corneliu Coposu nu a mâncat salam cu soia"?
- 19;29 "orion"- "Diversiune faci tu, atribuindu-mi calități fictive pentru a lovi în instituții ale statului".
- În acest comentariu, postacul "orion" introduce DIVERSIUNEA că eu "lovesc în instituțiile statului".
- În data de 28.01.2017, articolul "Gripa aviara....."
07;34 "orion" "Ulise, ai grija ce scrii, totul poate fi folosit împotriva ta. Te vreau băiat politicos, nu vreau sa te mai contrazici în stilul-ți caracteristic cu postacii. Fii exemplu, ești profesor ce naiba !"
- În acest comentariu postacul "orion" a trecut la AMENINȚĂRI directe.
- În data de 31.01.2017, articolul "Mare parte din Focșani, ÎN BEZNĂ si FĂRĂ CĂLDURĂ..........."
ora 07;04 "orion" "Ulise, în sfârșit un articol în care spui si tu ceva cu subiect si predicat, 
Așa te vreau, omule".
- La acest comentariu am RIPOSTAT, întrebându-l pe postacul "orion", cine este el si ce treaba are cu mine?
- În data de 02.02.2017, articolul "Probleme găsite de Camera de Conturi si la ENET"
ora 08;35 "orion" adresându-mi-se, "Lasă, ca nu ai plecat imediat, după ce ai dat tur de onoare, ai mai stat vreo jumătate de ora".
- Într-adevăr la "plimbarea" din seara zilei de 01.02.2017, din Piața Unirii, eu am stat numai circa jumătate de ora, deoarece am constatat ca la "plimbare" participa si directorul POLITRUC de la ENET, Manole Merchea-Dumnezeu, care ar fi vrut să vorbească cu mine, dar "i-am tăiat elanul" si apoi am plecat acasă.
Din postarea făcută de postacul "orion", rezulta clar că acesta mă cunoaște și este plătit de statul român pentru a mă MONITORIZA.
În timp, urmare a provocărilor făcute postacului "orion", acesta mi-a precizat :
a. Secțiile care se urmează la Academia Mihai Viteazu (SRI)
b. A demonstrat ca este un mare fan Florian Coldea, susținând "profesionalismul acestuia".
În anexa 6, prezint un articol intitulat, "Florian Coldea, general la 37 de ani: carieră fulminantă a unui individ mediocru", iar la anexa 7, un articol intitulat, "Șefa spionilor de la SRI, poze de starletă la Cannes! Cu ce afacerist a mers în vacanță!".
Cele două articole spun multe despre CLOACA de la vârful SRI.
c. Atunci când am IRONIZAT INCOMPETENTA ORGANELOR statului român din Vrancea, urmare a faptului că în data de 08.09.2016, s-au adunat la Carrefour ca să confunde efectul unei implozii cu al unei explozii și să DECRETEZE Târgul Focșani, "NOUL Caracal al României", postacul "orion" s-a făcut "foc si pară", bătând câmpii cu "procedurile".
d. De asemenea, postacul "orion" mi-a făcut numeroase teorii în legătură cu CORECTITUDINEA de care au dat dovada ORGANELE când am fost dus pentru a fi internat forțat la Psihiatrie, iar după ce am câștigat procesul cu statul român la CEDO, a "legat-o de gard".
e. În anexa a este un articol interesant în care se face vorbire despre POSTACI, dar nu se face vorbire si despre postacii SRI, așa cum îl suspectez că ar putea fi postacul "orion".
f. În anexa 9 este prezentat un "Interviu exploziv cu fostul șef US Secret Service din București: În România delicvenții anchetează delicvenții, serviciile secrete sunt folosite de liderii politici pentru spionarea adversarilor", din care citez :
"Mai exact, Poliţia şi Serviciile Secrete în Romania sunt prea des folosite pentru câștiguri politice. Cu alte cuvinte, în loc ca cetăţenii României să fie ţinuţi în siguranţa împotriva terorismului sau altor ameninţări, ei își spionează oponenţii politici..Nu pentru asta sunt dedicate astfel de entităţi, să urmărească personaje politice..în loc să apere interesele cetăţenilor, serviciile aruncă în mizerie şi încearcă să doboare politicieni. Asta e greşit şi nu e corect pentru români, este un abuz la adresa plătitorilor de taxe şi asta trebuie să se oprească, e parte din acel sistem corupt."
g. L-am întrebat pe postacul "orion" de mai multe ori, "Dacă în calitatea lui de cetatea FURAT al mun. Focșani, a primit dispoziție pentru a-și tăia creanga de sub picioare sau a decis singur sa-si Faca aceasta ?", dar aceasta întrebare a rămas fără răspuns.
În concluzie, faptul că un SERVICIU, probabil SRI-ul, își plătește un angajat pentru a mă BRUIA INTELIGENT pe mine, spune totul despre FEROCITATEA Regimului Securist Postdecembrist din România, care în 27 de ani de "democrație originală" a adus România la SAPĂ DE LEMN.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion", acesta poate fi considerat un adevărat "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor.
5.4 Postacul "arkan-CALIGULA"
Acest postac a debutat în ale "comentaritei" cu atacuri la adresa mea, cu circa doi ani în urmă, când funcționa "Secția de ozonare" din cadrul "Policlinicii 1", ocazie cu care a afirmat despre mine că, "Aș linge clanțele pe la ISJ Vrancea si m-aș ocupa de diverse turnătorii"
- În data de 01.01.2017, "Mega petrecere de Revelion......"
"CALIGULA" -"Ulise ești un amarat de diversionist un agent de influență. Faptul că Monitorul îți susține aberațiile în spațiul virtual, spune multe. Spune cum ai prins orele acelea de ai devenit profesor necalificat ? Ai fost la vizita medicală, dar la examenul psihologic ? De ce nu?
a. Din acest comentariu, rezulta clar ca postacul "CALIGULA" este un politruc liberal;
b. Fiind în proces cu Ministerul Educației la ICCJ, deoarece nu mi s-a permis, în opinia mea, abuziv, să susțin examenul de definitivat în învățământ, am făcut o cerere în acest sens la ISJ Vrancea, ocazie cu care am putut participa la o ședința publica de repartizare a unor ore pentru suplinitori.
La "eseul" "ȚARA VRANCEI, "PROVINCIE EUROPEANĂ" SAU GUBERNIE !?", postat în data de 24.10.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com am anexat hotărârea de instanța pe care am atacat-o cu recurs la ICCJ.
c. Când postacul "arkan-CALIGULA" a pus întrebarea, "Ai fost la vizita medicala, dar la examenul psihologic ?", practic, si-a semnat comentariul cu nume si prenume.
- În data de 27.01.2017, "Investiții aprobate de CL Focșani................"
"arkan" -"Mah Ulise da tare deștept te mai crezi firea-i al naibile de nebun, cu desenele si cu schemele tale. wow!!!!!!!!!!"
"arkan" -"@ulise Încearcă să-mi pui frișcă pe coada, atunci să vezi deliciu "pezevenchiule".
- În data de 27.01.2017, "Funcționarii Primăriei Focșani muncesc......"
"arkan"-@ciocu se vede clar ca ești cici, dacă eu vreau să plătesc o taxa, înseamnă ca vreau ajutor social ? Și dacă ți-e foame îți aduc eu mulai la serviciu. si iți dau desert o savarină.
NOTA: În condițiile în care știu cine este postacul "arkan-CALIGULA", comentariile de mai sus le-am postat, deoarece mi-a plăcut limbajul de "intelectual" al acestuia.
- În data de 31.01.2017, "Mare parte din Focșani, ÎN BEZNĂ și FĂRĂ CĂLDURĂ......"
"arkan"; "Ulise, dă-le clasa celor de la Electrica. Te-au dat afară ca pe o măsea stricată. Nu au realizat atunci că tu ești cloșca cu puii de aur !!!!!"
Cunoscându-i destul de bine posibilitățile postacului "arkan-CALIGULA", era sigur că va reveni la sentimente mai bune, iar comentariul de mai sus a confirmat presupunerea mea.
În data de 01.02.2017, "ENET pregătește un proces împotriva Electrica"
"arkan" "Ulise, asta ti-ai dorit de mult ! S-ai vezi pe dușmanii tăi cum se duelează în instanța ! Oare cine va birui în acest război ?"
- La aceasta întrebare i-am răspuns postacului "arkan-CALIGULA" că nici conducerea ENET si nici conducerea Electrica nu sunt dușmanii mei, ci ei sunt efectul celor 27 de ani de MINCIUNĂ în care Regimul Securist Postdecembrist a ținut Romania.
De asemenea, l-am întrebat pe postacul "arkan-CALIGULA", cum își va impune respectul în fața conducerii Primăriei Focșani și a CL Focșani pentru DISPREȚUL pe care i-l poartă ?
"arkan" "Ulise, știi ce voi face pentru a-mi impune respectul ?" "Voi implementa efectul WOW si voi face rupere de utere". Sper ca te-am mulțumit cu răspunsul meu !"
- Știut fiind faptul că și în BIBLIE se amintește despre "meseria" Mariei Magdalena, iar în condițiile în care postacul "arkan-CALIGULA" este fan Maria Magdalena de România, respectiv Elena Udrea, mi-a fost destul de greu să dau replica, dar într-un final am dat.
6. După ce problema cu INGINERIA FINANCIARĂ de la CUP Focșani o REZOLVASEM, în sensul că demonstrasem la Camera Auditorilor Financiari din România că este GREȘIT auditul din care rezultă că prețul la mc de apă și canal este calculat "CORECT" si pe cale de consecința, auditorul în cauză a fost sancționat si am reușit să determin 6 completuri de judecată să REFUZE să dispună Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței o informație de interes public, respectiv structura prețului de cost a mc de apa, curiozitatea mea era legată de modul în care conducerea Primăriei Focșani si CL Focșani vor rezolva problema PREJUDICIULUI de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET.
Pentru aceasta a-mi satisface CURIOZITATEA în legătură de prejudiciu de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, am procedat astfel :
a. Am înaintat mai multe petiții conducerii Primăriei Focșani, in care am amintit despre falsele procese CUP-ENET, ingineria financiara de la CUP Focșani si probleme privind managementul de la ENET.
La toate aceste petiții am primit răspunsuri în disprețul legii și chiar al bunului simț, întocmite de "eminența cenușie" a Primăriei Focșani, respectiv numitul Cazaciuc Dan.
Aceste răspunsuri în DISPREȚUL legii și al cetățeanului, mi-au fost de un real folos, deoarece în baza lor am putut da în judecată Primăria Focșani si determina JUSTITIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să, facă "STRIPTIS" in fata mea.
La "eseul" "ATROFIEREA SENTIMENTULUI DE A FI OM LA "BURGHEZIA PROLETARA" POSTDECEMBRISTĂ", postat în data de 04.04.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am anexat în fotocopie aceste petiții.
b. Am înaintat o petiție conducerii CJ Vrancea, în care am ridicat problema modului de plata al prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET.
La aceasta întrebare CONCRETĂ, adresată conducerii CJ Vrancea, am primit un răspuns cam în aceeași nota, ca cele întocmite de "eminența cenușie" a Primăriei Focșani, Cazaciuc Dan, semnat de dl. vicepreședinte al CJ Vrancea, Cel Mare Ionel.
În aceste condiții, am postat pe blog un "eseu" ironic la adresa d-lui vicepreședinte Cel Mare Ionel, aspect care a deranjat puțin, dar totul este bine când se termină cu bine.
NOTA : A se vedea "eseurile" de pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "Vișinescu si Țara Vrancei II" postat în data de 26.09.2013 și "SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ VICEPREȘEDINTELUI CJ VRANCEA, CEL MARE IONEL", postat în data de 10.04.2015
c. Intuind că momentul în care va trebui să rezolve problema prejudiciului rezultat în urma falselor procese CUP-ENET se apropie, am înaintat o petiție adresată conducerii Primăriei Focșani si CL Focșani, prin care am solicitat lămuriri în legătură cu prețul Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute, petiție la care din nou am primit un răspuns în "doi peri".
A urmat din nou un proces cu CL Focșani, unde din nou JUSTIȚIA și-a demonstrat SUBORDONAREA față de Sistemul din Provincia Europeană Vrancea.
În "eseul" "PROVOCARE SAU ARUNCAREA MANUSII PROFILOR DE MATE UNIRISTI, DAN POPOIU, CORNELIU NOANA, ENACHE PATRASCU ȘI CRISTINEL STIRU", postat în data de 16.05.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, sunt prezentate întrebările adresate conducerii Primăriei Focșani si CL Focșani, hotărârea de la instanța de fond și MOTIVELE DE RECURS.
d. Urmare a HCL Focșani nr.3/2015, prin care CL Focșani a aprobat ABERAȚIA ECONOMICĂ de creștere a prețului la Gcal produsă de ENET, ca urmare a modernizărilor făcute, am contestat în instanța respectiva hotărâre a CL Focșani.
NOTA: Precizez "eseurile" de pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde am făcut referire la acest proces, după cum urmează :
a'. "FAȚA NEVĂZUTĂ A SISTEMULUI DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA", postat în data de 23.05.2015;
b'. "DE LA CALIGULA ȘI CALUL PE CARE L-A FĂCUT SENATOR, LA COLABORAREA DINTRE "PRIAPISMUL NEURONIC" AL LUI ULISE CU MĂGARUL TROIAN DE ȚARA VRANCEI AFLAT ÎN STARE DE PRIAPISM", postat în data de 06.06.2015; 
c'. "JUSTIȚIA, CEA MAI JOSNICĂ SLUGĂ A SISTEMULUI DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA.", postat în data de 25.07.2015; 
d'. "PRIAPISMUL NEURONIC ȘI SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA" postat în data de 25.07.2015; 
e'. "SOMNUL RATIUNII NASTE MONSTRI", postat în data de 07.11.2015; 
f'. "ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MAGARUL", postat în data de 24.12.2015.
7. Așa cum am spus de mai multe ori, atât în comentariile făcute la articolele de presa, publicate de către ziarul Monitorul de Vrancea si în "eseurile" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, eu nu m-am erijat și nu mă erijez într-un Che Guevara de Focșani, ci tratez aceste probleme de interes public ca pe niște probleme STRICT PERSONALE.
Faptul ca INTELECTUALITATEA mioritică de Țara Vrancei, cu domiciliul în mun. Focșani, se comporta ca o MASĂ AMORFĂ lipsită de orice urmă de DEMNITATE, vis-a-vis de DISPREȚUL de care beneficiază din partea celor care din 4 în 4 ani îi cere votul, este un aspect pe care nu-l pot înțelege.
Acest comportament NEFIRESC al INTELECTUALITĂȚII mioritice de Țara Vrancei, este într-o CONTRADICȚIE TOTALĂ cu DÂRZENIA VRÂNCENILOR, rezultată din faptul ca Țara Vrancei a fost printre ultimele redute castitate de către comuniști.
În legislatura 2012-2016 a CL Focșani, i-am solicitat profesorului UNIRIST Enache Patrascu pe care îl consideri alături de profesorii, Cornel Noana si Dan Popoiu, ca fiind principalii "VINOVAȚI" pentru transformarea Liceului Unirea Focșani dintr-un liceu auto într-un liceu de top al României, ca in calitatea Domnie Sale de consilier in CL Focșani, să considere CL Focșani o clasa de elevi de la Liceul Unirea și să rezolve cu aceștia problema de matematică numita "INGINERIA FINANCIARĂ" de la CUP Focșani.
Răspunsul consilierului mun. Focșani, Enache Pătrașcu, a fost ceva de genul, "Nu pot să o fac pe profesorul cu colegii din CL Focșani, deoarece nu vor pricepe nimic".
Recunosc că răspunsul consilierului mun. Focșani, Enache Pătrașcu, m-a LĂSAT FĂRĂ REPLICĂ.

CONCLUZII

MESAJ PENTRU CONDUCEREA PRIMĂRIEI FOCȘANI ȘI CL FOCȘANI

Dacă în timpul campaniei electorale din anul 2016, urmare cărora Domniile Voastre ați devenit pentru 4 ani aleșii focșănenilor, am fost în SILENZIO STAMPA, în prezent, am trecut la implementarea "efectului WOW".
Dacă până acum pentru a finaliza acțiunea prin care să DEMONSTREZ pe bază de hotărâri de instanța si înscrisuri oficiale, că Sistemul din Provincia Europeană Vrancea a subordonat JUSTITIA și conducerile DECONCENTRATELOR din jud. Vrancea pentru a LEGALIZA jefuirea unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, am respectat întocmai principiul din motto, în prezent am trecut la alta STRATEGIE.
Faptul că afirm că, în opinia mea, toți juriștii din Primăria Focșani care au semnat ÎNTÂMPINĂRI care au fost înaintate la instanța, în procesele pe care le-am avut cu Primăria Focșani, au devenit INCOMPATIBILI cu calitatea de funcționar public nu este o GLUMĂ, de aceea titlul acestui "eseu", "CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI" spune totul despre STRATEGIA de care am amintit mai sus.
Recomand conducerii Primăriei Focșani și consilierilor din CL Focșani să coroboreze :
a. Profesionalismul în domeniul ELECTRIC, unde am o diplomă universitară, care rezulta din cele prezentate mai sus;
b. Faptul ca am reușit să conving COMISIA DE DISCIPLINĂ din cadrul Camerei Auditorilor Financiari din România că este GREȘIT auditul din care rezultă că SC CUP Focșani calculează "CORECT" prețul la mc de apă si canal, în mun. Focșani și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat.
Menționez ca Finanțele Publice Vrancea, prin ec. Eugen Ciorici, Camera de Conturi Vrancea prin ec. Ionel Petrea, Direcția Economica din Primăria Focșani, CA a CUP Focșani si CL Focșani au pretins că auditul în cauză este corect;
c. Faptul că am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat,
-ȘI SĂ CONCLUZIONEZE.
02.02.2017                                                                                            Ulise Grosu”
NOTA:
Cine dorește să studieze anexele poate accesa blogul ulisegrosu.blogspot.com.

MOTIVE de MEDITAȚIE!
De ce consider că se impune o anumită meditație, în legătură cu acest mesaj public?
a. Precizarea:
”Gheorghe Ene
Grosu Ulise; Hai nu plânge, nu plânge...Vă plăcea mai mult "democrația" lui Putin sau Lukașenko? Uneori trebuie să-i faci bine omului cu sila.”
b. Precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pușca si cureaua lată , ce securiști eram odată...”
c. Precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. 
Identifică imediat zbanghii.”
NOTA: Când ai făcut această precizare ai avut în vedere afirmația:
”Ioana Ichim
Grosu Ulise, ești dus rău de tot . Iar te ții de noi?”

În cele ce urmează am să citez diferite precizări pe care le-am făcut în urmă cu 8 ani, în scrierea 
”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” și nu numai.
1.
Chiar dacă timpul pierdut în această LUPTĂ nu-l mai pot recupera, prin LUPTA mea pot da un exemplu generației tinere, că, Sistemul Securist Postdecembrist din România care a adus România la SAPĂ DE LEMN, poate fi învins.”
2. Citez din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”
3.
În partea introductivă a scrierii 
”DEVIZA ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”: ”ORi VOi, ORi NOi!”.
DEVIZA mea în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”: 
ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL”” având
MOTTO: ”L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?” - Valentin Burlacu, 
- pe care am postat-o pe blog în data de 08.03.2025 și care s-a vrut a fi cadoul pe care ți l-am făcut cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, am precizat:
”Ultima scriere postată pe site-ul ”opusnostrum”, care aparține ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”, se termină prin afirmația ”ORi VOi, ORi NOi!”
Precizez:
a. În data de  24 decembrie 2015 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com srierea ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MAGARUL”;
b. În data de 
24 decembrie 2021 am postat pe același blog scrierea ORI MOARE MĂGARUL, ORI CRAPĂ SAMARUL - II”;
c. În data de 24 decembrie 2024 am postat pe același blog scrierea ””TERORISMUL PSIHIC, cea mai dură formă de stres, greu de demonstrat în instanță”, transformat în MANĂ CEREASCĂ”, 
- care s-a vrut a fi cadoul meu pe care ți l-am pus sub bradul de Crăciun.”
4. Cum Țara Vrancei este considerată a fi prin așezare geografică și relief o Românie in miniatura, așa și Sistemul din Provincia Europeană Vrancea este o COPIE FIDELĂ a STATULUI DE TIP MAFIOT, de care vorbea Pol Pot de Romania, respectiv fostul președinte al României, Băsescu Traian.” 
5. Un ”armurier” mi-a spus că, i-a plăcut păruiala noastră din mesajul public intitulat ”ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” având 
MOTTO: ”Cum arată astăzi școala, așa va arăta țara mâine.” - Spiru Haret. 
Păruiala noastră în această scriere a vizat probleme tehnico-economice specifice domeniilor producerii și distribuției energiei electrice termice, unde te-ai dat ”cocoș” în fața mea, dar ai cam ”furat-o”.
Punctul ”1” al scrierii pe care am postat-o pe blog în data de 02.02.2017, se referă tot la probleme tehnico-economice specifice domeniilor producerii și distribuției energiei electrice și termice.
6. Punctul ”2” scoate în evidență exemple concrete privind cârdășia dintre Sistemul din Provincia Europeană Vrancea și IPJ Vrancea.
Acest lucru a fost evidențiat și de scrierile postate de contul ”Focșani, dragostea mea”.
7. Punctul ”3” se referă la ”stilul americănesc” al fostului procuror Țîrlea Florin, iar acest lucru se face pe bază de documente nu pe vorbe.
8. Punctul ”4” se referă la primarul Cristi Valentin Misăilă, dar faptele prezentate de mine la acest punct, pălesc în fața celor prezentate de contul ”Focșani, dragostea mea”.
9. Punctul ”5” se referă la ”CAREUL de AȘI” format din postaci alfa, cu care am colaborat în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
a. Despre postacul ”piscot cameleon” a cărei identitate doresc să o aflu am afirmat:
”Totuși ca să pretinzi despre cineva ca este "bețiv", "nebun", "sluga lui Oprisan" etc., etc., cu o perseverență DIABOLICĂ, timp de circa 6 ani, în condițiile în care nu ai văzut NICIODATĂ persoana în cauza în stare de ebrietate sau intr-o cârciuma, mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
Având în vedere ca postacul "piscot-CAMELEON" a pretins "că fericirea mea se bazează pe necazul lui" și "ca-i fac rău cu puterea gândului", în mod sigur este o persoană care o problema personală cu mine.
Faptul că acest postac a pretins că șefa lui este d-na senator Sorina Plăcintă, AM LUAT DE BUNA ACEASTA AFIRMAȚIE și am tratat-o ca atare.”

b.
În timp postacul "orion" a pretins că-mi "ridică vălul de pe ochi"iar eu am încercat să-l determin să-și LUMINEZE FAȚA.”
c. - În data de 25.01.2017, articolul, "Unitate și consens pentru interesele românilor........."
ora 13;53, @Ulise Grosu Se termina semestrul I si tu nu ai fost evaluat psihologic si nici medicul de medicină a muncii nu te-a văzut. Cred că ar fi bine ca în vacanță intersemestrială să-ți rezolvi aceasta problema. Chiar dacă ești încadrat cu aproape jumătate de normă didactică ca profesor necalificat, nimic nu te îndreptățește să respecți legea.
P.S. Văd că ți-ai luat în serios funcția de îndrumător de reclamagii.”
d. - În data de 27.01.2017 articolul, "Prețul energiei termice la ENET
ora 15; 33 @"ulise grosu", Omule, vorba unui ai mintea leșinată. Cine dracu crezi că stă să caute prin mizeriile alea inepte ca să găsească prețul gigacaloriei. Pot afla mult mai simplu. acesta a fost un test.”
e. - 18;22 "orion"- "Stimați cititori, Ulise Grosu este profesor necalificat din mila Inspectoratului Școlar si a altora. Vedeți pe mâna cui au intrat copii noștri ? 
Toate postarile acestuia trebuie postate pe site-ul Ministerului Educației si pe cel al Inspectoratului Școlar. 
Vom populariza pe Facebook acest personaj ca să afle toți ce profesor are liceul a cărui nume îl voi face cunoscut în viitorul apropiat și care îl lasă sa profeseze fără controlul psihologic anual și fără avizul medicului de medicina a muncii. 
Singur recunoaște ca este profesor de mana a-III-a, dar nu de asemenea specimene are învățământul românesc. 
Cred ca o fi cazul să-și schimbe conduita - dacă o putea- pentru a demonstra ca este cu "țiglele pe casă" sau să devină ceea ce a fost aproape toata viața; șomeroi cum îi place să spună".
f. ”- Care este diferența dintre acest comentariu a postacului "orion" si DIVERSIUNEA SECURISTO-COMUNISTĂ GARCISTĂ, din perioada anilor "90, când s-a spus că "SENIORUL Corneliu Coposu nu a mâncat salam cu soia"?
- 19;29 "orion"- "Diversiune faci tu, atribuindu-mi calități fictive pentru a lovi în instituții ale statului".
- În acest comentariu, postacul "orion" introduce DIVERSIUNEA că eu "lovesc în instituțiile statului".”  
g. ” - În data de 28.01.2017, articolul "Gripa aviara....."
07;34 "orion" "Ulise, ai grija ce scrii, totul poate fi folosit împotriva ta. Te vreau băiat politicos, nu vreau sa te mai contrazici în stilul-ți caracteristic cu postacii. Fii exemplu, ești profesor ce naiba !"
- În acest comentariu postacul "orion" a trecut la AMENINȚĂRI directe.”
h. - În data de 31.01.2017, articolul "Mare parte din Focșani, ÎN BEZNĂ si FĂRĂ CĂLDURĂ..........."
ora 07;04 "orion" "Ulise, în sfârșit un articol în care spui si tu ceva cu subiect si predicat, 
Așa te vreau, omule".
- La acest comentariu am RIPOSTAT, întrebându-l pe postacul "orion", cine este el si ce treaba are cu mine?”
i. ”- În data de 02.02.2017, articolul "Probleme găsite de Camera de Conturi si la ENET"
ora 08;35 "orion" adresându-mi-se, "Lasă, ca nu ai plecat imediat, după ce ai dat tur de onoare, ai mai stat vreo jumătate de ora".
- Într-adevăr la "plimbarea" din seara zilei de 01.02.2017, din Piața Unirii, eu am stat numai circa jumătate de ora, deoarece am constatat ca la "plimbare" participa si directorul POLITRUC de la ENET, Manole Merchea-Dumnezeu, care ar fi vrut să vorbească cu mine, dar "i-am tăiat elanul" si apoi am plecat acasă.
Din postarea făcută de postacul "orion", rezulta clar că acesta mă cunoaște și este plătit de statul român pentru a mă MONITORIZA.” 
j.În timp, urmare a provocărilor făcute postacului "orion", acesta mi-a precizat :” 
- Nu mai citez cele 7 puncte unde am precizat rezultatul provocărilor la care l-am supus pe postacul ”orion”, dar voi cita concluzia:
”Î
n concluzie, faptul că un SERVICIU, probabil SRI-ul, își plătește un angajat pentru a mă BRUIA INTELIGENT pe mine, spune totul despre FEROCITATEA Regimului Securist Postdecembrist din România, care în 27 de ani de "democrație originală" a adus România la SAPĂ DE LEMN.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion", acesta poate fi considerat un adevărat "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor.”
k.
 "arkan-CALIGULA"; Atunci am apreciat greșit că postacul ”CALIGULA” este postacul ”arkan” într-o altă prezentare.
”nema ore” a fost postacul ”arkan”, iar ”CALIGULA” a fost probabil postacul ”orion” într-o altă prezentare.
10. Punctul ”6” se referă la ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a ”MITULUI Oprișan” am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor.
11. La punctul ”7”, citez prima parte:
7. Așa cum am spus de mai multe ori, atât în comentariile făcute la articolele de presa, publicate de către ziarul Monitorul de Vrancea si în "eseurile" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, eu nu m-am erijat și nu mă erijez într-un Che Guevara de Focșani, ci tratez aceste probleme de interes public ca pe niște probleme STRICT PERSONALE.
Faptul ca INTELECTUALITATEA mioritică de Țara Vrancei, cu domiciliul în mun. Focșani, se comporta ca o MASĂ AMORFĂ lipsită de orice urmă de DEMNITATE, vis-a-vis de DISPREȚUL de care beneficiază din partea celor care din 4 în 4 ani îi cere votul, este un aspect pe care nu-l pot înțelege.
Acest comportament NEFIRESC al INTELECTUALITĂȚII mioritice de Țara Vrancei, este într-o CONTRADICȚIE TOTALĂ cu DÂRZENIA VRÂNCENILOR, rezultată din faptul ca Țara Vrancei a fost printre ultimele redute castitate de către comuniști.”
12.MESAJ PENTRU CONDUCEREA PRIMĂRIEI FOCȘANI ȘI CL FOCȘANI” este valabil și în prezent.
Se pare că postacul ”orion” a apărut în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea în anul 2013, iar rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea este cunoscut.
”Canonizarea” Maestrului Arsenie Bocancea a fost o treabă de durată, nu a fost un lucru superficial.
Amintesc că Maestrul Arsenie Bocancea a fost ”ZEUS de Provincia Europeană Vrancea”(”orion”, Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea”, respectiv ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și Nelu Gavrilă)
După modelul lui Călin Georgescu, căruia Regimul Securist Postdecembrist nu-i permite, din punctul meu de vedere, abuziv, să se înscrie pentru a candida la funcția de președinte al Românie, în anul 2015 niște judecători de la ÎCCJ au fost convinși să demonstreze că, nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a nu putea susține examenul de definitivat în învățământ.
Amintesc că în anul 2014, deși conform unor bârfe, i s-ar promis președintelui Marian Oprișan că nu iau examenul de titularizare în învățământ, deoarece a fost vorba despre un examen scris, eu l-am luat.
Atunci Sistemul din Provincia Europeană Vrancea a găsit aceeași soluție pe care acum Regimul Securist Postdecembrist a găsit-o în cazul lui Călin Georgescu.
Postacul ”orion” a spus că, decizia ÎCCJ de a nu mi se permite susținerea examenului de definitivat în învățământ a fost una legală, așa cum susține acum deputatul Gigi Becali că decizia luată în cazul lui Călin Georgescu este una legală.
În concluzie, postacul ”orion” era în anul 2015, ceea ce este acum Gigi Becali.
În mărinimia lui, în anul 2015, postacul ”orion” a pretins că-mi pune o pilă pentru a putea fi angajat în zootehnie.
NOTA: Mi-ar plăcea să faci public rezultatul meditației tale la acest mesaj public.

11.03.2025                                     Ulise Grosu

MOTTO: ”Grosu Ulise ești dus rău de tot. Iar te ții de noi?” - Ioana Ichim

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Dacă titlul acestui mesaj public este clar, am să fac cîteva precizări despre motto, unde am citat-o d-na Ioana Ichim.
Despre d-na Ioana Ichim pot spune:
a. Este un profesionist în istoria religiilor;
b. Din această calitate a pretins că, l-a terorizat pe Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române;
c. Mi-a pus la dispoziție prin intermediul Facebook, o înregistrare ambientală cu președintele ”OM”, pe care am numit-o ”crezul de a fura al președintelui ”OM””.
d. A postat pe pagina Domniei sale de Facebook, imaginea unui individ, despre care a spus că a fost un personaj cheie a LOVITURII de STAT din Decembrie ”89 și care l-a catapultat în politică pe avocatul Doru Ioan Tărăcilă.
e. A refuzat să se roage pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece a pretins că o dor genunchii.
Prietenul Nicu Vrinceanu a precizat motivul acestor dureri de genunchi.
f. La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea a fost umilită de activistul PCR Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!), care a pretins că-i nevorbită și depășită de evenimente și de activistul PCR Ion Caluean, care a considerat că-i ”nevinovată”.
g. Pe d-na Ioana Ichim o suspectez că într-o altă ”REÎNCARNARE” a fost Marius Ichim(stafia jandarm), care m-a supus unui TERORISM PSIHIC prin Messenger.
Acest TERORISM PSIHIC a lăsat urme, deci poate fi demonstrat în instanță.
Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță. 
Pe mine acest TERORISM PSIHIC la care m-a supus Marius Ichim(stafia jandarm) nu m-a afectat în niciun fel, ci m-a amuzat. 
Interesant este faptul că atunci când i-am solicitat lui Marius Ichim să posteze pe Facebook, ceea ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitatea mea să fac acest lucru, replica lui a fost:
”Nu, că este penal!”

Dacă voi corobora apelativele de, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB -boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat Maestrul Arsenie Bocancea, cu acțiunea lui Marius Ichim(stafia jandarm). despre care știa că este penală, lucrurile se leagă. 
Convingerea d-nei Ioana Ichim că, aș putea fi caz similar cu un individ din jud Hunedoara, care a câștigat un proces cu statul român la CEDO, după ce a fost agresat de jandarmi sau polițiști, face deducția mea, aparent logică, că, Marius Ichim(stafia jandarm) este d-na Ioana Ichim într-o altă ”REÎNCARNARE”, să aibă tangență cu realitatea.
După această deducție aparent logica în ceea ce o privește pe d-na Ioana Ichim a cărei afirmație am citat-o ca motto, se impune să prezint din scrierea 
”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” având 
 MOTTO : ”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești să dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill, 
pe care am postat-o în data de 02.02.2017 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, ceea ce am afirmat despre postacul ”orion”:
Citez:
”5.3 Postacul "orion"
De circa trei ani de când a apărut în "lumea postacilor" la ziarul Monitorul de Vrancea, postacul "orion" mi s-a părut o persoana interesantă, a căror postări le-am urmărit cu multă atenție.
În timp postacul "orion" a pretins că-mi "ridică vălul de pe ochi"iar eu am încercat să-l determin să-și LUMINEZE FAȚA.
În acest sens, am să prezint în cele ce urmează la ce concluzie am ajuns, în ceea ce-l privește pe postacul "orion", prezentând mai jos câteva dintre comentariile făcute de acest postac :
- În data de 25.01.2017, articolul, "Unitate și consens pentru interesele românilor........."
ora 13;53, @Ulise Grosu Se termina semestrul I si tu nu ai fost evaluat psihologic si nici medicul de medicină a muncii nu te-a văzut. Cred că ar fi bine ca în vacanță intersemestrială să-ți rezolvi aceasta problema. Chiar dacă ești încadrat cu aproape jumătate de normă didactică ca profesor necalificat, nimic nu te îndreptățește să respecți legea.
P.S. Văd că ți-ai luat în serios funcția de îndrumător de reclamagii.
a. Ce a urmărit postacul "orion" prin DIVERSIUNEA cu "examenul psihologic" si "examenul de medicina muncii"?
b. Ce a vrut sa insinueze în P.S. ?
- În data de 27.01.2017 articolul, "Prețul energiei termice la ENET
ora 15; 33 @"ulise grosu", Omule, vorba unui ai mintea leșinată. Cine dracu crezi că stă să caute prin mizeriile alea inepte ca să găsească prețul gigacaloriei. Pot afla mult mai simplu. acesta a fost un test.
Menționez că, postacul "orion" mi-a cerut să-i dau prețul de producție la Gcal produsă de ENET înainte si după modernizarea făcută, iar eu i-am recomandat sa citească niște "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com unde am prezentat pledoarii scrise depuse la instanța si hotărâri de instanța în procesul avut cu CL Focșani în speța privind HCL Focșani nr.3/2015, prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal la ENET, urmare a modernizărilor făcute.
- Deși prin comentariile făcute, postacul "orion" invoca diferite articole de lege, de ce acest postac habar nu are sa interpreteze respectivele articole ?
Răspunsul la această întrebare ar putea fi LIPSA EXPERIENȚEI PRACTICE a postacului "orion", preocuparea lui fiind doar "ochiul și timpanul".
- 18;22 "orion"- "Stimați cititori, Ulise Grosu este profesor necalificat din mila Inspectoratului Școlar si a altora. Vedeți pe mâna cui au intrat copii noștri ? 
Toate postarile acestuia trebuie postate pe situl Ministerului Educației si pe cel al Inspectoratului Școlar. 
Vom populariza pe Facebook acest personaj ca să afle toți ce profesor are liceul a cărui nume îl voi face cunoscut în viitorul apropiat și care îl lasă sa profeseze fără controlul psihologic anual și fără avizul medicului de medicina a muncii. 
Singur recunoaște ca este profesor de mana a-III-a, dar nu de asemenea specimene are învățământul românesc. 
Cred ca o fi cazul să-și schimbe conduita - dacă o putea- pentru a demonstra ca este cu "țiglele pe casă" sau să devină ceea ce a fost aproape toata viața; șomeroi cum îi place să spună".
- Care este diferența dintre acest comentariu a postacului "orion" si DIVERSIUNEA SECURISTO-COMUNISTĂ GARCISTĂ, din perioada anilor "90, când s-a spus că "SENIORUL Corneliu Coposu nu a mâncat salam cu soia"?
- 19;29 "orion"- "Diversiune faci tu, atribuindu-mi calități fictive pentru a lovi în instituții ale statului".
- În acest comentariu, postacul "orion" introduce DIVERSIUNEA că eu "lovesc în instituțiile statului".
- În data de 28.01.2017, articolul "Gripa aviara....."
07;34 "orion" "Ulise, ai grija ce scrii, totul poate fi folosit împotriva ta. Te vreau băiat politicos, nu vreau sa te mai contrazici în stilul-ți caracteristic cu postacii. Fii exemplu, ești profesor ce naiba !"
- În acest comentariu postacul "orion" a trecut la AMENINȚĂRI directe.
- În data de 31.01.2017, articolul "Mare parte din Focșani, ÎN BEZNĂ si FĂRĂ CĂLDURĂ..........."
ora 07;04 "orion" "Ulise, în sfârșit un articol în care spui si tu ceva cu subiect si predicat, 
Așa te vreau, omule".
- La acest comentariu am RIPOSTAT, întrebându-l pe postacul "orion", cine este el si ce treaba are cu mine?
- În data de 02.02.2017, articolul "Probleme găsite de Camera de Conturi si la ENET"
ora 08;35 "orion" adresându-mi-se, "Lasă, ca nu ai plecat imediat, după ce ai dat tur de onoare, ai mai stat vreo jumătate de ora".
- Într-adevăr la "plimbarea" din seara zilei de 01.02.2017, din Piața Unirii, eu am stat numai circa jumătate de ora, deoarece am constatat ca la "plimbare" participa si directorul politruc  de la ENET, Manole Merchea-Dumnezeu, care ar fi vrut să vorbească cu mine, dar "i-am tăiat elanul" si apoi am plecat acasă.
Din postarea făcută de postacul "orion", rezulta clar că acesta mă cunoaște și este plătit de statul român pentru a mă MONITORIZA.
În timp, urmare a provocărilor făcute postacului "orion", acesta mi-a precizat :
a. Secțiile care se urmează la Academia Mihai Viteazu (SRI)
b. A demonstrat ca este un mare fan Florian Coldea, susținând "profesionalismul acestuia".
În anexa 6, prezint un articol intitulat, "Florian Coldea, general la 37 de ani: carieră fulminantă a unui individ mediocru", iar la anexa 7, un articol intitulat, "Șefa spionilor de la SRI, poze de starletă la Cannes! Cu ce afacerist a mers în vacanță!".
Cele două articole spun multe despre CLOACA de la vârful SRI.
c. Atunci când am IRONIZAT INCOMPETENTA ORGANELOR statului român din Vrancea, urmare a faptului că în data de 08.09.2016, s-au adunat la Carrefour ca să confunde efectul unei implozii cu al unei explozii și să DECRETEZE Târgul Focșani, "NOUL Caracal al României", postacul "orion" s-a făcut "foc si pară", bătând câmpii cu "procedurile".
d. De asemenea, postacul "orion" mi-a făcut numeroase teorii în legătură cu CORECTITUDINEA de care au dat dovada ORGANELE când am fost dus pentru a fi internat forțat la Psihiatrie, iar după ce am câștigat procesul cu statul român la CEDO, a "legat-o de gard".
e. În anexa a este un articol interesant în care se face vorbire despre POSTACI, dar nu se face vorbire si despre postacii SRI, așa cum îl suspectez că ar putea fi postacul "orion".
f. În anexa 9 este prezentat un "Interviu exploziv cu fostul șef US Secret Service din București: În România delicvenții anchetează delicvenții, serviciile secrete sunt folosite de liderii politici pentru spionarea adversarilor", din care citez :
"Mai exact, Poliţia şi Serviciile Secrete în Romania sunt prea des folosite pentru câștiguri politice. Cu alte cuvinte, în loc ca cetăţenii României să fie ţinuţi în siguranţa împotriva terorismului sau altor ameninţări, ei își spionează oponenţii politici..Nu pentru asta sunt dedicate astfel de entităţi, să urmărească personaje politice..în loc să apere interesele cetăţenilor, serviciile aruncă în mizerie şi încearcă să doboare politicieni. Asta e greşit şi nu e corect pentru români, este un abuz la adresa plătitorilor de taxe şi asta trebuie să se oprească, e parte din acel sistem corupt."
g. L-am întrebat pe postacul "orion" de mai multe ori, "Dacă în calitatea lui de cetatea FURAT al mun. Focșani, a primit dispoziție pentru a-și tăia creanga de sub picioare sau a decis singur sa-si Faca aceasta ?", dar aceasta întrebare a rămas fără răspuns.
În concluzie, faptul că un SERVICIU, probabil SRI-ul, își plătește un angajat pentru a mă BRUIA INTELIGENT pe mine, spune totul despre FEROCITATEA Regimului Securist Postdecembrist din România, care în 27 de ani de "democrație originală" a adus România la SAPĂ DE LEMN.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion", acesta poate fi considerat un adevărat "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor.”

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 7(șapte) ani a prietenului special Valentin Burlacu
1. ÎNTINERIREA cu 7(șapte) ani a prietenului special Valentin Burlacu (10.03.2018)
B. România este ținută în minciună de 36 ani cu ajutorul unor impostori numiți ”REVOLUȚIONARI” și a unor criminali, așa cum consider că sunt procurorii și judecătorii, care au tergiversat dosarul ”revoluției”.
Se va repeta același lucru și în cazul LOVITURII de STAT dată de Klaus Iohannis și CCR, se pare, la comanda lui Zelensky?

1. ”Av. Elena Radu. Art. 53 din Constituție”
2. ”Fost membru CSM. BEC și-a depășit atribuțiile”
3. ”Motivare. BEC s-a bazat pe decizia CCR de anulare a alegerilor”
4. ”Vicepremierul Italiei, despre respingerea candidaturii lui Georgescu”
C. NOAPTEA MINȚII la membri și slugoii Regimului Securist Postdecembrist
1. ”Tudorel Toader aruncă bomba despre Georgescu”
2. ”Traian Băsescu, despre respingerea candidaturii lui Georgescu: 'Au eliminat un șarlatan'”
3. ”Becali: ”Avem cât de cât un stat. Ce, ne e frică…?””
4. ”Invalidarea lui Georgescu și răspunsul lui Bolojan”
5. ”Cele două vești care îl bucură pe Ciolacu”
6. ”În mintea lui Remus Pricopie: ”O victorie pentru statul de drept””
7. ”Lasconi: Georgescu trebuie să răspundă penal”
D. Călin Georgescu în luptă cu Regimul Securist Postdecembrist 
1. ”România orchestrată anti-Georgescu”
2. ”JANDARMERIA A OPRIT ILUMINATUL STRADAL PE LIPSCANI PENTRU A PUTEA A PUTEA SĂ ATACE ÎN MOD MÂRȘAV”
3. ”Călin Georgescu după decizia CCR: ”Consider că misiunea mea a fost îndeplinită””
4. ”BLOCAREA LUI GEORGESCU. Din rău în mai rău”
E. ”VORBE de DISCUȚII” pentru ce au fost și vor fi alegerile pentru funcția de președinte al României
1. Informație din care rezultă că trebuie reluat turul II al alegerilor pentru funcția de președinte al României.
2. ”Prof. Dungaciu și candidatura la președinție”
3. ”Europarlamentarul Cristian Terhes si presedinte al Partidului Național Conservator Roman (PNCR) va candida la alegerile prezidențiale din acest an, conform multiplelor surse.”
F. INFORMAȚII despre EFECTUL Trump
1. ”După ce a criticat România, Elon Musk ȘOCHEAZĂ din nou. Ultima sa opinie bulversează întreaga lume Miliardarul este de acord ca...”
2. ”Ilie Bolojan critică atitudinea lui Donald Trump de la întâlnirea cu Zelenski”
3. ”Ucraina a încercat să doboare sistemul X? Acuzațiile lui Musk”   
G. EXEMPLE TRECUTULUI, COZILE de TOPOR ale Regimului Securist Postdecembrist, REALIZĂRILE MĂREȚE ale DICTATORULUI Ceaușescu, ECONOMIA României azi și CIRC POLITIC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Pe net circulă informația:
”Neamunit România
2. ”Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă”
3. 11.03.2025 ABUZ CCR - ABUZ Avocatul POPORULUI = STAT TOTALITAR - DICTATURA! DEMISIA CCR!!!
4. ”Cel mai mare EȘEC comunist. Aici Ceaușescu a investit un miliard de dolari DEGEABA și a distrus mii de vieți”
5. ”Deficitul comercial al României s-a adâncit: Ce urmează pentru economie”
6. ”Şedință tensionată la AUR Vrancea: Prim-vicepreședintele „de la centru” Marius Dorin Lulea a anunțat oficial schimbarea conducerii filialei”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 7(șapte) ani a prietenului special Valentin Burlacu
1. ÎNTINERIREA cu 7(șapte) ani a prietenului special Valentin Burlacu (10.03.2018)
Distribuit pentru: Public
MESAJ PUBLIC adresat facebook-istului Agamemnon Partac
Stimabile,

În "eseul" "GĂINA lui Stalin, "GĂINILE" complexate de FEROCITATEA "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și "GĂINILE" slugarnice conducerii Primăriei Focșani", postat ieri, 09.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și dedicat Congresului PSD de azi, dar și a alegerii președintelui Marian Oprișan într-o funcție de vicepreședinte, am citat și un mesaj transmis prietenului facebook-cist, Dan Butnaru.
În mesajul transmis prietenului facebook-cist Dan Butnaru, mi-am exprimat "ÎNGRIJORAREA" cauzată de faptul că prietenii facebook-cisti "alfa" Lucian Dragomir și Jan Ixulescu m-au "ejaculat" din lista lor de prieteni, dacă este să-l citez pe "omul de stânga" Marian Vanghelie(ca și Lucian Dragomir) și de faptul că prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, nu-mi mai răspunde nici la telefon.
Este adevărat că în "eseul"" GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii", postat în data de 01.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot, am prezentat meciul de box de categorie SUPERGREA pe care l-am avut cu fostul prieten facebook-cist, Jan Ixulescu, dar nu mi-am putut închipui că acest meci de box, îl va determina pe prietenul facebook-cist, Crintea Valerica, să-și "înghită limba".
Comportamentul lui Crintea Valerică mi-a adus aminte de comportamentul postacului "alfa" de o stea, "arkan-nema ore", care după ce mi-a oferit mie și postacului "orion" "să-i luăm ștrampii în dinți", urmare a unei FORJARI la care a fost supus(ă) de către postacul "orion", l-a tăiat pe acesta de la porția de "ștrampi luat în dinți".
Spre deosebire de "orion", eu am beneficiat în continuare de tratamentul cu "ștrampi în gură".
Practic, TRATAMENTUL aplicat de postacul "orion" postacului "arkan-nema ore" se aseamănă cu TRATAMENTUL pe care facebook-istul Jan Ixulescu i l-a aplicat facebook-istului Lucian Dragomir.
Amuzant a fost, că urmare a respectivului TRATAMENT, Jan Ixulescu a ajuns "pe sufletul sau în sufletul" lui Lucian Dragomir.
Ca bonus, Jan Ixulescu a ajuns să fie pentru Lucian Dragomir un anume "Jenică" căruia probabil, îi SIFONA diferite prostioare în timpul regimului lui Ceaușescu, în condițiile în care între Jan Ixulescu și "Jenică" este o MARE DIFERENȚĂ, dar............
Dacă pentru mine postacul "orion" a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ, iar ulterior am ajuns la concluzia că la mijloc ar putea fi și "MÂNA DIVINITĂȚII", deoarece am văzut în postacul "orion" materializarea în practică a PREMONIȚIEI mele, "Măgarul Troian de Țara Vrancei", iar ulterior am aflat că anticul Ulise a văzut umbra războinicului Orion, așa cum și eu am văzut umbra ȘTĂNGII "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
Dacă în ceea ce am prezentat mai sus, este posibil ca DIVINITATEA să-și fi spus cuvântul, apariția ta, stimate facebook-cist Agamemnon Partac, a reprezentat o NECESITATE pentru lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
De ce apariția ta a fost o NECESITATE ?
- Deoarece lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", nu poate fi comparată cu bătutul de câmpi pe care îl face facebook-istului Lucian Dragomir, în legătură cu "Epoca de Aur a lui Ceaușescu", ci în discuție este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro și de un EXEMPLU CONCRET de subordonare a JUSTIȚIEI de către "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun.Focșani.
Dacă facebook-istul Lucian Dragomir are comportament de "cal bătrân pe care vrei să-l înveți la ham", deoarece antecedentele lui de "muncitor cu gura" de la Electropast și de organizator de OSANALE aduse prin "Cântarea României" lui Ceaușescu, nu-i permit să coboare cu picioarele pe pământ, comportamentul facebook-cistului Crintea Valerică pe care prin "metode specifice" l-am transformat din "urechist" în "notist", spune multe despre LUPTA mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Așa cum ți-am mai spus, voi încerca să caut cartea "Din psihologia poporului român" a lui Dumitru Drăghicescu, dar cu siguranță vom putem și noi "scrie o carte", în legătură cu modul în care a fost făcut KO, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care mulți îl consideră a fi un "ceas elvețian".
În prezent, nu trebuie decât să VALORIFIC, rezultatele concrete obținute in cei aproape 12 ani de luptă, de când am decis să fac publică INGINERIA FINANCIARĂ de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul facturat la mc de apă și canal facturat focșănenilor.
Dacă în ceea ce-i privește pe postacii "arkan-nema ore" și "pișcot-cameleon" doresc să le aflu adevărata identitate pentru a vedea dacă suspiciunile mele legate de cei doi postaci, au avut tangență cu realitatea, așa cum am mai spus, pe postacul "orion" nu mă interesează să-l cunosc, cum de altfel nici pe tine nu mă interesează să te cunosc.
Faptul că, "Agamemnon a condus pe grecii care au rămas pe corăbii în timpul în care Calul troian a fost dus în Troia.", pentru mine este o informație mai mult decât suficientă.
10.03.2018                                            Ulise Grosu
COMENTARII
(după 7 ani)
Grosu Ulise
Valentin Burlacu......
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , asta cine mai este, sau era?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Prietene, amintesc:
”ZEUS de Provincia Europeană Vrancea”(”orion”, Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea”.
NOTA: Canonizarea Maestrului Arsenie Bocancea nu a fost o simplă formalitate, așa cum ai tu impresia.

B. România este ținută în minciună de 36 ani cu ajutorul unor impostori numiți ”REVOLUȚIONARI” și a unor criminali, așa cum consider că sunt procurorii și judecătorii, care au tergiversat dosarul ”revoluției”.
Se va repeta același lucru și în cazul LOVITURII de STAT dată de Klaus Iohannis și CCR, se pare, la comanda lui Zelensky?

1. Ziarul Cotidianul din data de 10.03.2025 a publicat articolul ”Av. Elena Radu. Art. 53 din Constituție”.
Citez:
”Avocata Elena Radu a publicat, pe Facebook, Art 53 din Constituția României.
Avocata spune că  NICI BEC, NICI CCR NU POATE RESTRANGE vreun drept pentru motive care NU SUNT PREVAZUTE DE LEGE.
Art 53 din Constituția României: exercițiile dreptului poate fi restrâns numai prin LEGE (adoptată de parlament)
NICI BEC, NICI CCR NU POATE RESTRANGE vreun drept pentru motive care NU SUNT PREVĂZUTE DE LEGE
COMENTARII
Grosu Ulise

Calugaru Gica; Gică, dacă voi corobora:
a. Precizarea ta:
”Calugaru Gica

Procălinii orchestrați împotriva Constituției. Ceea ce visau și vizau nu se poate face decât prin lovitură de stat. Călin Georgescu s-a declarat clar împotriva Constituției României....
Argument constitutional privind incompatibilitatea candidaturii lui CG cu funcția de Președinte al României
1. Afirmarea publică a desființării partidelor politice și promovarea guvernării exclusiv prin popor contravin direct și explicit:
- Articolului 1, alin. (3) din Constituție, care consacră pluralismul politic ca valoare supremă.
- Articolului 8, alin. (1), care stabilește că pluralismul politic este o condiție esențială a democrației constituționale.
- Articolului 152, alin. (1), care prevede că pluralismul politic nu poate face obiectul revizuirii, fiind parte din nucleul imuabil al Constituției (clauză de eternitate).
Prin urmare, orice discurs, program politic sau inițiativă care vizează eliminarea pluralismului politic este profund neconstituțional și echivalează, juridic vorbind, cu o atingere adusă ordinii constituționale.
2. Obligația de a respecta Constituția
În conformitate cu Articolul 1, alin. (5) din Constituție:
„Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”
CG, în calitate de cetățean român și candidat la Președinția României, este obligat să respecte Constituția și valorile sale fundamentale. Afirmarea contrariului este, implicit, o încălcare a acestui principiu.
3. Incompatibilitatea cu funcția de Președinte
Conform Articolului 80, alin. (2):
„Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.”
Or, un candidat care neagă principiile constituționale fundamentale (precum pluralismul politic) nu poate îndeplini rolul constituțional de garant al respectării Constituției. Aceasta generează o incompatibilitate morală și juridică între discursul și programul candidatului și funcția la care aspiră.”
b. Precizarea av. Elena Radu, care rezultă din comentariul de mai sus,
- la ce concluzie trebuie să ajung?
PS Prietenul Valentin Burlacu nu trebuie să afle de această întrebare.
Valentin Burlacu
Dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu a fost complet și conform cerințelor legale, BEC nu avea competența să respingă candidatura pe alte criterii decât cele strict prevăzute de lege (cum ar fi lipsa semnaturilor necesare sau nereguli în documentație). 
Dacă respingerea s-a bazat pe motive care țin de compatibilitatea sa cu valorile statului de drept sau de alte considerente politice, aceasta decizie ar fi trebuit sa fie de competența Curții Constituționale (CCR), nu a BEC. BEC nu are autoritatea de a analiza aspecte legate de doctrina politică a unui candidat sau de oportunitatea candidaturii sale. 
Dar, BEC nu a respins candidatura lui Georgescu invocand probleme de formă. 
Motivarea BEC pentru respingerea candidaturii lui Călin Georgescu se bazează pe hotărâri anterioare ale Curții Constituționale (Hotararea nr. 2 din 5 octombrie 2024 si Hotararea nr. 32 din 6 decembrie 2024). 
Acestea arată că Georgescu a avut o atitudine considerată incompatibilă cu valorile statului de drept și ale democrației, iar reluarea alegerilor nu ar putea permite înregistrarea aceleiași candidaturi.
Oare era de competenta BEC sa respinga candidatura?
Decizia BEC este controversată, deoarece BEC are atributia de a verifica legalitatea dosarului de candidatura, dar nu poate evalua compatibilitatea unui candidat cu valorile statului de drept. CCR este instanța care decide asupra validității candidaturilor din perspectiva constituționalității, nu BEC.
BEC a interpretat hotararile CCR ca fiind un motiv de respingere, desi CCR nu a interzis explicit candidatura lui Georgescu, ci doar a anulat procesul electoral anterior.
În concluzie, BEC și-a extins competențele prin aceasta decizie, argumentând că respectă hotararile CCR. 
Totuși, în mod normal, CCR ar fi fost instanța care să decidă asupra unei eventuale incompatibilități a candidatului.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Deputatul Gigi Becali și-a exprimat punctul de vedere legat de respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, care este contrar celor afirmate de tine în comentariul de mai sus.
Interesant este faptul că în urmă cu 10 ani postacul ”orion” gândea, într-o speță similară, la fel cum gândește Gigi Becali azi.
-Ce părere ai despre această tărășenie?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu am citit ce spune Becali, și nici nu mă interesează acest specimen. 
Faptul ca este deputat(nu știam) , spune totul despre scena politică românească.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mă bucur că mai afli diverse lucruri de la mine, unde presa este singura sursă de informație.
2. Ziarul Cotidianul din data de 10.03.2025 a publicat articolul ”Fost membru CSM. BEC și-a depășit atribuțiile”.
Citez:
”Fostul membru CSM  Toni Neacșu spune că BEC și-a depășit atribuțiile. Motivarea BEC,  afirmă avocatul,  nu a fost rezultatul unei dezbateri a membrilor BEC.
„Sunt șocat de motivarea asta. E șocant mai ales ca CCR a spus ca numai ea, în mod expres, poate decide asa-zisele condiții de constituționalitate a candidaturilor.
Adica dacă tot o invocat BEC, sunt convins că au citit și acel paragraf în care CCR spunea că „numai eu pot să verific așa ceva”.
Ca atare, BEC trebuia să fie  Autoritate administrativă  asa cum este, de altfel, conform legii.
Singura explicatie a fost că  s-a votat potrivit conștiinței fiecăruia de acolo.
Motivarea asta n-a ieșit dintr-o dezbatere a membrilor BEC”, a  conchis av. Neacșu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Calugaru Gica; Gică, dacă voi corobora părerea av. Toni Neacșu, care a fost președintelui Tribunalului Vrancea, care rezultă din acest articol de presă cu părerea ta, citez:
”Calugaru Gica
Procălinii orchestrați împotriva Constituției. Ceea ce visau și vizau nu se poate face decât prin lovitură de stat. Călin Georgescu s-a declarat clar împotriva Constituției României....
Argument constitutional privind incompatibilitatea candidaturii lui CG cu funcția de Președinte al României
1. Afirmarea publică a desființării partidelor politice și promovarea guvernării exclusiv prin popor contravin direct și explicit:
- Articolului 1, alin. (3) din Constituție, care consacră pluralismul politic ca valoare supremă.
- Articolului 8, alin. (1), care stabilește că pluralismul politic este o condiție esențială a democrației constituționale.
- Articolului 152, alin. (1), care prevede că pluralismul politic nu poate face obiectul revizuirii, fiind parte din nucleul imuabil al Constituției (clauză de eternitate).
Prin urmare, orice discurs, program politic sau inițiativă care vizează eliminarea pluralismului politic este profund neconstituțional și echivalează, juridic vorbind, cu o atingere adusă ordinii constituționale.
2. Obligația de a respecta Constituția
În conformitate cu Articolul 1, alin. (5) din Constituție:
„Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”
CG, în calitate de cetățean român și candidat la Președinția României, este obligat să respecte Constituția și valorile sale fundamentale. Afirmarea contrariului este, implicit, o încălcare a acestui principiu.
3. Incompatibilitatea cu funcția de Președinte
Conform Articolului 80, alin. (2):
„Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.”
Or, un candidat care neagă principiile constituționale fundamentale (precum pluralismul politic) nu poate îndeplini rolul constituțional de garant al respectării Constituției. Aceasta generează o incompatibilitate morală și juridică între discursul și programul candidatului și funcția la care aspiră.”
- la ce concluzie trebuie să ajung?
PS I-aș fi recunoscător d-nei prof. Florentina Sandru, dacă m-ar scoate din această noapte a minții.
3. Ziarul Cotidianul din data de 09.03.2025 a publicat articolul ”Motivare. BEC s-a bazat pe decizia CCR de anulare a alegerilor”.
Citez:

”Biroul Electoral Central (BEC) s-a bazat pe hotărârea CCR de a anula alegerile prezidențiale de anul trecut si pe cea privind invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă. Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de BEC pe fond.
Fragment din motivare
„Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curţii Constituţionale, anterior menţionată, analizează şi statuează cu privire la maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept. Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia ( expressis verbisprevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”, se arată în hotărârea BEC.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Dacă aș mânca justiție pe pâine ca Maestrul Arsenie Bocancea, mi-aș spune și eu părerea ca un profesionist, despre ceea ce ”în calitate de jurist calificat la locul de muncă”, consider că este un abuz.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , păcat ca nu mancati justitie pe paine. Încercați pe mămăligă!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am finalizat mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă”.
Când am redactat acest mesaj public, cu greu m-am abținut să nu dau în narcisism.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți narcisist.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ai să vezi că motivul este întemeiat.
4. Ziarul Cotidianul din data de 10.03.2025 a publicat articolul ”Vicepremierul Italiei, despre respingerea candidaturii lui Georgescu”.
Citez:
”Vicepremierul italian Matteo Salvini vede în respingerea lui Călin Georgescu un atac asupra democraţiei.
El scrie într-o postare pe X despre  un ”grav furt de democraţie”, informează News.ro.
??????? Respinta în România la candidatura di Călin Georgescu.
Un euro-golpe in stile sovietico.
Prima annullano – a urne aperte – le elezioni che stava vincendo, poi lo arrestano, poi addirittura lo escludono dalle elezioni per paura che vinca. Altro che “riarmare l’Europa”, qui…
— Matteo Salvini (@matteosalvinimi) March 9, 2025
Salvini  mai scrie că partidul său este Lega „este alături de numeroşii cetăţeni români care, în patria lor şi în Italia, sunt jefuiţi de dreptul la vot printr-un foarte grav furt de democraţie”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Interesantă precizarea:
”— Matteo Salvini (@matteosalvinimi) March 9, 2025
Salvini mai scrie că partidul său este Lega „este alături de numeroşii cetăţeni români care, în patria lor şi în Italia, sunt jefuiţi de dreptul la vot printr-un foarte grav furt de democraţie”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Și?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Tâlharul pedepsit - Tudor Arghezi
”Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toți micii împreună.”

C. NOAPTEA MINȚII la membri și slugoii Regimului Securist Postdecembrist
1. Ziarul Cotidianul din data de 09.03.2025 a publicat articolul ”Tudorel Toader aruncă bomba despre Georgescu”.
Citez:

”Tudorel Toader a vorbit la Digi 24 despre decizia BEC care a respins dosarul candidaturii la prezidențiale a lui Călin Georgescu. fiind de părere ca Georgescu nu mai poate depune din nou dosarul.
Întrebat dacă Călin Georgescu mai are dreptul să depună dosarul de candidat până la data de 15 martie, când se încheie înscrierea candidaților, Tudorel Toader a spus că, în opinia sa, nu. „În opinia mea, nu. Pentru că există un principiu general care zice: în procesele electorale „un om, un vot și un candidat, o candidatură”. Nu revenim cu alte candidaturi, pentru că este echipă de campanie, care verifică dacă îndeplinește cerințele legii, și eu cred că nu poți să-ți invoci propria culpă, aceea de a nu fi întocmit dosarul complet”.
Tudorel Toader a explicat însă ce altă cale mai are candidatul Georgescu. „Călin Georgescu are calea pe care i-o precizează legea în mod expres: ca în 24 de ore să conteste la Curtea Constituțională decizia BEC de respingere a candidaturii. Și judecătorii constituționali vor examin, de data aceasta nu prin raportare la Legea 370, ci prin raportare la exigențele constituționale, și vor decide ca atare, admițându-i contestația și permițându-i să candideze, sau, dimpotrivă, respingându-i contestația, menținând decizia BEC”, a explicat Tudorel Toader.
„BEC analizează toate cerințele legii în privința unui candidat. Avem acolo judecători, magistrați de carieră, care n-au parti-pris-uri, n-au opțiuni politice și care cunosc și respectă legea”, a spus, în încheiere, Tudorel Toader.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, pe ce bazează numitul Toader Tudorel când afirmă: „În opinia mea, nu. Pentru că există un principiu general care zice: în procesele electorale „un om, un vot și un candidat, o candidatură.”?
PS Maestrul Arsenie Bocancea spunea că numitul Tudorel Toader este tobă de carte.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, domnul Toader, ce știe, știe bine. Doar ca opiniile sale sunt primite de către public în mod diferit, în funcție de interes.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că cel mai bine știe ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care a spus ceva de genul,
”Dacă s-ar ști ce a făcut Tudorel Toader după ce nu a luat examenul la facultatea de Drept, altfel ar sta lucrurile”.
Părerea mea!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, fiind doar o părere , m-am liniștit.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am precizat că am avut certitudini numai în cazul problemelor tehnico-economice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
În cazul prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, categorie din care faci parte și tu, discutăm de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 11.03.2025 a publicat informația ”Traian Băsescu, despre respingerea candidaturii lui Georgescu: 'Au eliminat un șarlatan'”.
Citez:

”„Nu poți pune sub semnul întrebării democrația din România”, declară fostul președinte Traian Băsescu, marți seară, după ce CCR a respins candidatura lui Călin Georgescu.
„În mod categoric le-ar fi convenit un astfel de președinte rușilor. Era foarte important ca în România să intre în turul 2 un pro-rus. Răspândesc ideea ca în România alegerile sunt puse sub semnul întrebării. Nu poți pune sub semnul întrebării democrația din România. Paradoxul este ca are susținere și de la Elon Musk”, spune Băsescu la Digi24.
El precizează că este greu de spus ce se va întâmpla.
Cei mai comozi pantofi de mers pentru bărbați din 2025!escaco.com
Pentru iubitorii de aer liber: încălțămintea este foarte confortabilăchicelites.com
„Oamenii sunt dezamăgiți, au impresia ca li s-a furat ceva. În realitate, instituțiile statului au eliminat un șarlatan care putea ajunge în turul doi. Eu nu cred că ar fi câștigat. Începe lumea să înțeleagă ca nu e chiar Mesia. Începe lumea să înțeleagă ca nu s-a întâlnit cu nu știu cine. Nătărăul s-a operat la genunchi la un medic în Germania după ce zicea ce zicea de medicină”, subliniază fostul președinte.
Băsescu spune că nu este o surpriză că George Simion a anunțat că nu va candida la alegeri.
„Eram pregătit să vă spun ca s-ar putea să nu candideze și ca îmi este greu să cred ca o va face”, declară el.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Dacă Pol Pot de România, Băsescu Traian, ar fi răspuns pentru răul făcut României, și-ar fi mai permis să afirme:
-„Oamenii sunt dezamăgiți, au impresia ca li s-a furat ceva. În realitate, instituțiile statului au eliminat un șarlatan care putea ajunge în turul doi. Eu nu cred că ar fi câștigat. Începe lumea să înțeleagă ca nu e chiar Mesia. Începe lumea să înțeleagă ca nu s-a întâlnit cu nu știu cine. Nătărăul s-a operat la genunchi la un medic în Germania după ce zicea ce zicea de medicină”?
Ion Țîru
Bai Băsescu tu ești cel mai mare șarlatan, să aduci flota înapoi și tot ce ai furat și după aceea să vorbești chiorule.
3. Ziarul Cotidianul din data de 10.03.2025 a publicat articolul ”Becali: ”Avem cât de cât un stat. Ce, ne e frică…?””.
Citez:

”Deputatul AUR Gigi Becali, adversar mai vechi al lui Călin Georgescu, susţine că era de aşteptat să nu fie acceptată candidatura acestuia la prezidenţiale.
”Ce să mă surprindă, nu se ştia?! Păi cum să-l laşi, cum să poată! Înseamnă că nu mai ai stat? Păi ăia care sunt, aşa cum este, e statul nostru. Uite, vorbim de milioane, vorbim de fotbal, de zeci de milioane în Europa (…) Avem situaţie bună, avem PIB de 300 de miliarde, aveam 30 la Revoluţie”, a declarat Gigi Becali.
Acesta afirmă că statul român nu se poate teme de reacţia cetăţenilor nemulţumiţi de situaţie.
”Avem cât de cât un stat. Ce, ne e frică de 70 sau 200 că vin cu parul?”, a mai afirmat Becali, precizând că el personal va susţine ”un candidat AUR” la alegerile din luna mai.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;.....
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ce caută boul asta pe aici? 
Dacă țara asta se raporteaza la idioți ca asta, mai bine ne ducem dracului.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Gigi Becali este deputat AUR așa cum este și Georgel Badiu.
Când d-na Rodica Tudorița Boboc a fost deputat PSD de Vrancea, Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că el nu era reprezentat de liderul de atunci al femeilor PSD-iste vrâncene. 
4. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025 a publicat articolul ”Invalidarea lui Georgescu și răspunsul lui Bolojan”.
Citez:

”„Nu putem lua deciziile după cum ne plac sau nu ne plac, dar nu putem face decât să respectăm aceste decizii„, a comentat Ilie Bolojan invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu.
„Este sănătos pentru democrația din România să fie validate candidaturile care respectă prevederile legale”, a mai spus acesta.
”Cei care se simt nedreptățiți au posiblitatea să conteste la Curtea Constituțională orice decizie a BEC. Oricât ai fi de nemulțumit de o decizie, ce face un om rațional? Uzează de toate căile legale și așteaptă să vadă decizia”, a arătat Boloja.
Întrebat dacă își menține antipatia față de Călin Georgescu, Ilie Bolojan a spus că „evită aprecieri și etichete”.
”…BEC e autoritatea care e investită prin lege să valideze sau să respingă candidaturi. Din acest punct de vedere, o decizie e în concordanță cu competențele pe care le are”, a conchis Bolojan.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Foarte tare acest Bolojan!
Valentin Burlacu
"Nu cerceta aceste legi , Că ești nebun când le-nțelegi! George Coșbuc -Moartea lui Fulger.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am înțeles!
În cazul meu, treaba cu ”nebunul” este o stare de normalitate.
5. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025, a publicat informația ”Cele două vești care îl bucură pe Ciolacu”.
Citez:

”Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, marți, că decizia, în unanimitate, a judecătorilor Curții Constituționale cu privire la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni.
‘În ultimele ore au venit două vești care pot readuce atât liniștea socială în România, cât și pacea dorită de o lume întreagă după cei 3 ani de război din Ucraina! Consider că decizia în unanimitate a judecătorilor CCR închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni. Mai mult, știți că niciodată nu am comentat o decizie a CCR sau a unui magistrat. Faptul că românii nemulțumiți de această decizie au arătat că pot protesta în mod pașnic mă face să cred că avem resursele pentru a reveni la un climat social normal, în care fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere într-o dezbatere publică civilizată’, a scris Ciolacu, într-o postare pe Facebook.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare de mare efect precizarea ”Șmecherului de Simileasca”, citez:
”Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, marți, că decizia, în unanimitate, a judecătorilor Curții Constituționale cu privire la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni.”
- Când mă gândesc că dădeai ca sigură demisia acestui INCOMPETENT, nu știu ce să mai cred despre tine.
6. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025, a publicat articolul ”În mintea lui Remus Pricopie: ”O victorie pentru statul de drept””.
Citez:
”Rectorul SNSPA, controversatul Remus Pricopie, a susținut marți că decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice.
”Decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice. Este un semnal puternic că România nu va permite ca democrația să fie compromisă. Instituțiile trebuie să rămână puternice și vigilente în fața influențelor externe care încearcă să submineze stabilitatea și coeziunea societății’, a scris Pricopie pe Facebook.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Ce părere ai despre precizarea DERBEDEULUI POLITIC Remus Pricopie, citez:
””Decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice. Este un semnal puternic că România nu va permite ca democrația să fie compromisă. Instituțiile trebuie să rămână puternice și vigilente în fața influențelor externe care încearcă să submineze stabilitatea și coeziunea societății’?
7. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025, a publicat articolul ”Lasconi: Georgescu trebuie să răspundă penal”.
Citez:
”Lidera USR, Elena Lasconi, a afirmat marţi, după decizia CCR prin care candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale a fost respinsă definitiv, că speră ca decizia Curţii să fie doar un prim pas, iar Georgescu trebuie să răspundă penal,
”𝐂𝐨𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞!
Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Călin Georgescu trebuie să răspundă penal pentru toate grozăviile de care este acuzat în ultimele luni, iar instituțiile care au fost îngenuncheate de valul de dezinformare trebuie ridicate, recredibilizate! Românii au nevoie să își recapete încrederea în instituții!
Suntem mai dezbinați ca niciodată! Înțeleg că unii oameni sunt furioși și alții sunt fericiți în legătură cu această decizie. Dar nu putem să sărbătorim fără să ne gândim că încă sunt consecințe: frustrarea, adâncirea diviziunilor și creșterea neîncrederii în instituțiile noastre. Georgescu este doar o fațetă a unui sistem profund corupt și putred.
Democrația noastră este fragilă, iar o astfel de decizie ar trebui să rămână o excepție, nu o regulă. Dacă vrem să restabilim încrederea în instituțiile noastre, trebuie să ne asigurăm că acestea funcționează cu integritate și consecvență, nu într-un mod care alimentează incertitudinea și suspiciunea. Ce a fost făcut a fost făcut, iar acum trebuie să ne concentrăm asupra viitorului.
Am intrat în politică să schimb ceea ce nu merge, să fac bine, să-i înfrunt pe cei care de 35 de ani ne țin în beznă și iau mult de la noi toți și nu întorc nimic pentru cei de bună-credință, să schimb un sistem putred. Aroganța de la cel mai înalt nivel, corupția, bătaia de joc – trebuie să dispară. Am speranța că putem face asta, că este un moment pe care nu trebuie să-l ratăm! Eu am curaj să fac dreptate, dar este nevoie de noi toți în această încercare!
Înțeleg că mulți oameni sunt dezamăgiți de politică după toată această situație complicată legată de alegerile prezidențiale. Mă voi concentra pe încercarea de a vorbi cu acești oameni dezamăgiți și de a le oferi încurajarea mea pentru a lupta împreună pentru România și pentru binele acestui popor”, a scris Lasconi pe Facebook.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Îți cunosc părerea despre Elena Lasconi, dar și despre d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, al cărui antrenor politic ai vrut să fii.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
În acest articol se afirmă:
””𝐂𝐨𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞!
Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Călin Georgescu trebuie să răspundă penal pentru toate grozăviile de care este acuzat în ultimele luni, iar instituțiile care au fost îngenuncheate de valul de dezinformare trebuie ridicate, recredibilizate! Românii au nevoie să își recapete încrederea în instituții!”
Dacă prostia ar durea, crezi că Elena Lasconi s-ar tăvăli în chinuri?
PS Despre d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru al cărui antrenor politic ai vrut să fii, nu mai spun nimic.

D. Călin Georgescu în luptă cu Regimul Securist Postdecembrist 
1. Ziarul Cotidianul din data de 10.03.2025 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu  intitulat ”România orchestrată anti-Georgescu”.
Citez:

”Toată țara-i o orchestră și toate instituțiile cîntă la fel, cu refrenul „Jos Geor-ges-cu, jos Geor-ges-cu!” Este ordin pe unitate.  
„-Omul vorbește prea mult despre Dumnezeu și despre popor!”
E drept, cînd  frumos, cînd pe lîngă, cînd cu promisiuni greu de crezut și cu idei care lasă cetățenii cu gura căscată, cînd cu idei care încurcă toate mecanismele statului. Inclusiv ale celui paralel.
Suntem pe toate ziarele mari, în toate jurnalele de seară, în toate știrile agențiilor. Echipele de televiziune rezervă locuri cu destinația București. Miroase a eveniment!
Și ele, și populația se întreabă ce o să iasă din nebunia aceasta care crește în fiecare zi. Altă strîmbă, altă lucrătură. Cu progresiști zănatici de stilul Caramitru și cu comenzi de la Bruxelles și cu viziunea lui Emmanuel Macron, România a devenit subiect planetar. Dar și de rîsul presei, mai ales la rubrica ”Magazinul longevității”.
Un general în vîrstă de un secol „trecute fix” este suspectat, și investigat, și călcat în picioare de autorități și de televiziunile subordonate pentru că pregătea o lovitură  de stat. Fie omul credea că mai luptă împotriva lui Hitler și a lui Stalin și nu știe că aceștia au murit demult, fie își umple zilele senectuții cu vise patriotice, cu proiecte istorice, cu construcții imaginare, cu strategii pentru stoparea hoțiilor și a corupției și cu planuri de atac dirijate în repartiția soldățeilor de plumb așezați pe poziții de atac și apărare în mijlocul camerei sale.
Năvălirea în dormitorul generalului Theodoru este de aceeași factură cu plîngerile depuse de așa-zisul rector Pricopie, cel care  pare a conduce SNSPA ca unitate de presiune. Și cu ideea odraslei defunctului actor Ion Caramitru, cea care a lansat inițiativa celor 1500 de plîngeri împotriva candidaturii lui Călin Georgescu. Instituții, propagandiști, mass-media, acoperiți și progresiști fanatici se unesc pentru a anula candidatura la prezidențiale a unui om care gîndește altfel. Să fie cum a mai fost și să nu se schimbe nimic. Doar reprezentantul!
Decizia BEC seamănă cu cea a CCR. Cu concluzia „elaborată” a juristului Valeriu Stoica, cu gîndirea lui Caramitru și a lui Mihai Gâdea sau a lui Radu Tudor.  Toate sunt perfect aliniate.
Atîta poate produce România pentru a combate un candidat care nu se subordonează nici la intern și nici la  externul european. Diversiuni mediatice ca în  comunicatele din Scînteia anilor 1950, repetate  zi de  zi, pînă cînd populația se îndoiește și nu mai are nici un sprijin și începe  să creadă. SRI  funcționează ca la carte. Ca la identificarea și la reținerea adeptului ISIS de la Craiova și ca în cazul teroristului din Harghita-Covasna. Rețeaua Soros contribuie și ea. „Să-i îngropăm în plîngeri penale!”.
Mecanismul european de distribuție a fondurilor a devenit mijloc de convingere. Și o sursă de înarmare. -Să luptăm pentru apărarea Ucrainei! Numai pînă îi  forțăm pe ruși să ceară pace! Și să astupăm gura celor care nu sunt de acord. Ei nu produc decît fake news și neînțelegeri între cetățeni!”
COMENTARII
Calugaru Gica

Procălinii orchestrați împotriva Constituției. Ceea ce visau și vizau nu se poate face decât prin lovitură de stat. Călin Georgescu s-a declarat clar împotriva Constituției României....
Argument constitutional privind incompatibilitatea candidaturii lui CG cu funcția de Președinte al României
1. Afirmarea publică a desființării partidelor politice și promovarea guvernării exclusiv prin popor contravin direct și explicit:
- Articolului 1, alin. (3) din Constituție, care consacră pluralismul politic ca valoare supremă.
- Articolului 8, alin. (1), care stabilește că pluralismul politic este o condiție esențială a democrației constituționale.
- Articolului 152, alin. (1), care prevede că pluralismul politic nu poate face obiectul revizuirii, fiind parte din nucleul imuabil al Constituției (clauză de eternitate).
Prin urmare, orice discurs, program politic sau inițiativă care vizează eliminarea pluralismului politic este profund neconstituțional și echivalează, juridic vorbind, cu o atingere adusă ordinii constituționale.
2. Obligația de a respecta Constituția
În conformitate cu Articolul 1, alin. (5) din Constituție:
„Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”
CG, în calitate de cetățean român și candidat la Președinția României, este obligat să respecte Constituția și valorile sale fundamentale. Afirmarea contrariului este, implicit, o încălcare a acestui principiu.
3. Incompatibilitatea cu funcția de Președinte
Conform Articolului 80, alin. (2):
„Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.”
Or, un candidat care neagă principiile constituționale fundamentale (precum pluralismul politic) nu poate îndeplini rolul constituțional de garant al respectării Constituției. Aceasta generează o incompatibilitate morală și juridică între discursul și programul candidatului și funcția la care aspiră.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Cât primești să repostezi aceste VOME, la care eu nu pot pune botul?
Dacă ești așa de virulent pentru ce se întâmplă la nivel central, de ce ai comportament de GĂINĂ a lui Stalin la nivel de mun.Focșani?
PS Doamna prof. Florentina Sandru îmi poate răspunde la această întrebare?
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Constituția României e vomă?!
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, ai devenit jurist specialist în Constituția României, iar eu nu știu?
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Nu sunt jurist, dar nici nu trebuie. Un candidat care declară public că va desființa partidele politice și le va înlocui cu "se va vedea" ...e clar împotriva Constituției, ce poate fi mai simplu?
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Dar cine ți-a spus că, Georgescu a afirmat că,”va desființa partidele politice”?
Partidele politice se autodesfiintează, așa cum a fost cazul PNTcd.
PS Am să-ți fac o interpelare, pentru a-ți afla părerea despre 12 comentarii pe care le-a făcut prietenul meu special Valentin Burlacu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pușca și cureaua lată , ce securiști eram odată...
Calugaru Gica
Grosu Ulise; E declarația lui Călin, în direct, cu solicitarea focalizării camerelor. Era în direct, nu poate fi vorba de "făcătură" cu inteligență artificială.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, regret că mi-ai ignorat mesajul public intitulat,
”PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” - Valentin Burlacu,
- pe care ți l-am transmis ieri, 09.03.2025, cu ocazia ”zilei bărbatului”.
Am fost onorat că, am fost băgat în seamă cu comentariul,
”Ioana Ichim
Grosu Ulise ești dus rău de tot . Iar te ții de noi?”,
dar mi-ar fi plăcut să-ți aflu și părerea ta.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă-mi citiți ,,nuvela``, poate îmi voi exprima o părere.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Gică, nu umbla cu cioara vopsită.
PS Tu faci parte din lumea reală, nu ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” ca prietenul Valentin Burlacu.
Dorina Anghelache
Calugaru Gica, ce păcat că nu citesc toți constituția, și că nu l-au ascultat pe Georgescu cind a declarat că nu e nevoie de medic .....
Grosu Ulise
Dorina Anghelache; Mi-a plăcut cum ați punctat, bătând șaua ca să priceapă iapa.
PS Calugaru Gica știe de ce!
2. Informație care a circulat pe net în data de 10.03.2025 :
”JANDARMERIA A OPRIT ILUMINATUL STRADAL PE LIPSCANI PENTRU A PUTEA A PUTEA SĂ ATACE ÎN MOD MÂRȘAV”.
COMENTARII

Valentin Burlacu
Bucuresti ,în stare de pace, Kiev ,în stare de război..https://www.facebook.com/reel/656307906872044
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cineva a spus la un post TV, că în ședința CSAT când ”s-a desecretizat nimic”, nu s-a pus problema anulării turului doi al alegerilor.
Conform unor deducții aparent logice, privind ”vecinul continental”, Zelensky s-a plâns la Ursula de rezultatul alegerilor din România.
Ursula l-a sunat pe Iohannis, iar acesta a dispus CCR anularea alegerilor.
Dacă această deducție aparent logică are tangență cu realitatea, cred că lucrurile sunt foarte grave.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , un scenariu cel puțin interesant.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, acest scenariu s-a bazat și pe anumite afirmații ale tale.
3. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025, a publicat articolul ”Călin Georgescu după decizia CCR: ”Consider că misiunea mea a fost îndeplinită””.
Citez:

”Călin Georgescu a transmis primul mesaj, după decizia CCR de a-l scoate din lupta electorală.
El consideră că ”misiunea” sa a fost ”îndeplinită”, spunând că a expus ”demonul în toată hidoşenia lui”.
”În această campanie, în această chemare, aşa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine aţi contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost şi nu este vorba despre omul Călin Georgescu. Putea fi oricare altă persoană”, a susţinut Călin Georgescu, într-un mesaj video.
El a susţinut că ”sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui”.
”De aceea eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul. Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu, ar fi putut ajunge preşedinte spunând adevărul şi dorind binele acestei ţări. Desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei şi pe baza acestui discurs. Pentru prima dată, în 35 de ani, eu alături de voi am venit şi am spus adevărul. Am vorbit despre corupţie, despre dreptul îngrădit al poporului, despre umilinţele şi nedreptăţile la care suntem supuşi. Şi cel mai important, am venit cu soluţiile prin programul de ţară: Hrană, apă, energie. Clar şi precis, adică prin noi înşine, independenţi, suverani şi demni. Am cerut pace  între noi toţi. Pace pentru ţara noastră, pace în lume şi am solicitat însuşi sistemului să revină în slujba  oamenilor”, a continuat Georgescu.
El a mai susţinut că a vrut ca ”Bucureştiul să fie capitala păcii şi România să fie o Elveţie a răsăritului”.
”Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi. În loc să spun că în ţară curge lapte şi miere, cum spun politicienii sistemului, eu am venit în faţa voastră şi am spus că până să curgă lapte şi miere, acum este sărăcie şi tristeţe şi nu mai vreau asta pentru poporul meu”, a spus fostul candidat.
”Voi sunteţi cei care trebuie să alegeţi ce vă doriţi pentru viitor şi sper ca de acum să o faceţi cu toată conştiinţa voastră. Consider că misiunea mea a fost îndeplinită, am expus demonul în toată hidoşenia lui”, a adăugat Călin Georgescu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Așa cum Călin Georgescu a afirmat ”Consider că misiunea mea a fost îndeplinită”, și eu cred că mi-am îndeplinit misiunea la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Mi-ar fi plăcut să-ți aflu un punct de vedere despre mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - Valentin Burlacu, pe care ți l-am transmis în data de 11.03.2025, dar nu ai piscuit nimic.
4. Ziarul Cotidianul din data de 12.03.2025, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”BLOCAREA LUI GEORGESCU. Din rău în mai rău”.
Citez:
”Toată lumea are cîte o explicație la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Exasperant de diverse și de contradictorii. De la hăhăelile politice ale lui Gigi Becali, la comunicatul BEC, toate sunt penibile și au hazul, tristețea, amatorismul și ridicolul unei perioade mai decăzute decît precedentele.
Nu-i om care să semene cu celălalt în înțelegerea situației. Drept pentru care, rămînem cu această justificare alambicată a BEC-ului, organ care cercetează și aprobă sau nu gîndirea candidaților.
„Biroul Electoral Central nu poate da prevalenţă analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranşate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curţii Constituţionale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carenţe să fie înregistrată şi să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituţională să fie pusă în situaţia infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă”. (decizia BEC)
Ce să mai zici și să mai crezi cînd Traian Băsescu, subiect de suspendare și nenorociri, el însuși o mega-poamă românească și părinte al catastrofei în comportamentul public, zice:
-„Călin Georgescu este un șarlatan…. El s-a format în instituțiile statului român”.
Care stat român a decis prin CCR anulare alegerilor din decembrie 2024 pentru că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia” (Decizia CCR)
N-a fost vorba de nici o iesire din Uniunea Europeană, nici din NATO, nici de extremism, nici de orientarea pro-rusă a României sau a lui Călin Georgescu, nici de formulările contradictorii sau poetice ale lui Călin Georgescu. Era invocată doar un fel de implicare a unui actor statal „depistat” de serviciile secrete.
Luate prin surprindere, ele au construit fără probe o supoziție privind implicarea „actorului” în alegerile din țara noastră.
Diversiunea a rezistat. A supraviețuit ca fiind realitate propriu-zisă și a fost ultra-pompată de televiziuni. Povestea este susținută acum și de Emmanuel Macron și de Comisia Europeană și a produs efecte definitive.
Totul s-a amplificat în baza unor note informative care nu au dovedit nimic.
Confuzia a rămas totală și reprezintă imaginea scenei politice din România la zi. A partidelor politice, a justiției, a presei și a electoratului divizat mai tare ca niciodată.
Ce va urma? Ce fel de alegeri și cu ce fel de rezultat? Cum va fi privită România de vecini și de partenerii mai importanți? Și cît de credibil va fi învingătorul, în contextul în care cel mai popular candidat a fost scos de pe listă în baza unor argumente trase de păr și a unor informații neprobate?
Mai putem vorbi de alegeri democratice, cînd electoratul a fost pus în fața unor candidați selectați de sistem?
Și unde va duce această sciziune a unei populații cu încrederea la pămînt?”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
a. ”Toată lumea are cîte o explicație la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Exasperant de diverse și de contradictorii. De la hăhăilile politice ale lui Gigi Becali, la comunicatul BEC, toate sunt penibile și au hazul, tristețea, amatorismul și ridicolul unei perioade mai decăzute decît precedentele. ”
b. ”Ce să mai zici și să mai crezi cînd Traian Băsescu, subiect de suspendare și nenorociri, el însuși o mega-poamă românească și părinte al catastrofei în comportamentul public, zice:
-„Călin Georgescu este un șarlatan…. El s-a format în instituțiile statului român”.”
c. ”Diversiunea a rezistat. A supraviețuit ca fiind realitate propriu-zisă și a fost ultra-pompată de televiziuni. Povestea este susținută acum și de Emmanuel Macron și de Comisia Europeană și a produs efecte definitive.
Totul s-a amplificat în baza unor note informative care nu au dovedit nimic.”
ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE:
a. ”Mai putem vorbi de alegeri democratice, cînd electoratul a fost pus în fața unor candidați selectați de sistem?”
b. ”Și unde va duce această sciziune a unei populații cu încrederea la pămînt?”
Valentin Burlacu
Lumea politica este plina de sarlatani. Sunt sarlatani si sarlatani. 
Georgescu a venit o cu vrajeala nouă, care s-a dovedit ca era dorința multor români. 
Cum s-ar spune, a ieșit în întâmpinarea dorinței unanime a populimii, adică cererea s-a întâlnit cu oferta Și ce-am fi vrut? 
Ca ceilalți să rămână fără fraieri, toți să se ducă la Călin? 
Jorjescu strica piața vânzătorilor de vise, clica actuala ar fi pierdut monopolul si ar fi fost nevoită să funcționeze pe o piață liberă, sau, și mai rău , aceasta ar fi ajuns monopolul lui Jorjescu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am în lucru un nou material, dar mi-ar plăcea să aflu părerea la mai mulți armurieri despre mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - Valentin Burlacu, pe care ți l-am transmis în data de 11.03.2025, prin intermediul Facebook.

E. ”VORBE de DISCUȚII” pentru ce au fost și vor fi alegerile pentru funcția de președinte al României
1. Informație din care rezultă că trebuie reluat turul II al alegerilor pentru funcția de președinte al României.
COMENTARII
Valentin Burlacu
De unde scoateți asemenea bazaconii? Turul doi nu se poate relua decât împotriva legii. Deciziile CCR, nici chiar CCR-ul nu le poate schimba, neexistand posibilitatea revizuirii. Întrebați-l pe Domnul Toader, că-i vrâncean de-al dumneavoastră, dacă nu credeți ceea ce susțin!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Turul doi se poate relua prin revizuirea de către CCR a deciziei de anulare.
Din punctul meu de vedere acest ”om de curte” al celebrului Relu Fenechiu, numit Tudorel Toader, ar trebui judecat pentru răul făcut României, la fel cum ar trebui judecat și avocatul hoților, Valeriu Stoica, care se vrea a fi academician.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, bateți câmpii. 
CCR nu are parghiile legale pentru a-si revizui propriile decizii. 
În România, Curtea Constituțională (CCR) nu poate revizui propriile decizii. 
Odată ce o decizie este luată, aceasta este definitivă și general obligatorie.:
Art. 147 din Constituție spune clar ca Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate autoritățile si nu pot fi contestate.
Nu exista un mecanism legal care să permită revizuirea unei decizii de către CCR însăși. Doar o nouă sesizare pe alt temei ar putea duce la o nouă analiza, dar nu la revizuirea directă a unei decizii anterioare. 
Încetați odată cu tâmpeniile astea susținute de tot felul de neaveniți!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa cum CCR a validat primul tur al alegerilor, apoi l-a invalidat, consider că poate face și viceversa.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Se pare ca nu ați înțeles, CCR a validat primul tur al alegerilor, dar după ședința arhicunoscută, nu l-a anulat, ci a anulat întregul proces electoral , alegerile luându-se de la capăt, cu candidați noi , adică cu liste de semnături noi, cu dosare de candidat, altele decât cele din primul tur. 
Dacă un om ca dumneata, care ai o oarecare pregătire,, nu înțelegi, ce sa ceri celor mulți?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Posibilități limitate!
Dacă CCR a anulat întregul proces electoral, de ce poporul român a plătit banii care s-au cheltuit pentru primul tur?
- De ce acești bani nu-i plătește judecătorii CCR, care conform ”omului de curte” al celebrului Relu Fenechiu, Toader Tudorel, sunt Dumnezeu pe pământ ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, această întrebare merită un răspuns.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; O fi meritând, dar nu-mi va răspunde nimeni.
Care este cauza?
-La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
- În ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ se pune în practică, deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”, după ce ȘCOALA COMUNISTĂ a scos ”roboți umani”, a căror deviză trebuia să fie ”Noi muncim, nu gândim!”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iarăși zburdați pe câmpii cu scoala lui Jechianu, de parcă ar fi fost Gheorghe Lazar. 
Indiferent de țară, sistemul te vrea prost. 
Este normal, doar ținând lumea în ignoranță ,în minciună, o poți controla. 
Controlul este totul. 
Uitați-vă ce se intampla la noi , în Europa, în America, peste tot. 
Un popor scăpat de sub control înseamnă revoluție.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citindu-ți acest comentariu, constat că nu ai înțeles nimic din mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - Valentin Burlacu, pe care în data de 11.03.2025, ți l-am transmis prin intermediul Facebook.
2. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025 a publicat articolul ”Prof. Dungaciu și candidatura la președinție”.
Citez:

”Mai multe publicații au lansat zvonul că  prof. universitar Dan Dungaciu ar putea candida în locul lui Călin Georgescu.  Dungaciu a negat însă informațiile.
„Eu nu comentez știri pe surse. Nu am nicio intervenție publică, m-a mirat…Nu candidez, nu comentez știri pe surse, nu mă interesează.
Mi se pare bizar că oricine poate lansa orice și tu trebuie să te justifici ulterior. […] Candidatura mea nu există și nu a existat”, a afirmat  Dungaciu la Marius Tucă Show.
George Simion a fost întrebat luni dacă ia în calcul o candidatură a lui Dan Dungaciu la prezidenţiale.
”În acest moment, AUR îl susţine pe domnul Călin Georgescu. Când domnul Călin Georgescu vine cu o propunere, noi o vom accepta, de principiu. Toate variantele sunt pe masă. Candidatura AUR este Călin Georgescu”, a spus Simion.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
””În acest moment, AUR îl susţine pe domnul Călin Georgescu. Când domnul Călin Georgescu vine cu o propunere, noi o vom accepta, de principiu. Toate variantele sunt pe masă. Candidatura AUR este Călin Georgescu”, a spus Simion.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , românii nu știu să aleagă oameni inteligenți, integri, patrioți. 
Ei aleg tot felul de panarame. 
Nu merităm un om ca Dungaciu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că ai cugetat mai mult decât profund.
Părerea mea!
3. Site-ul stiripesurse.ro a publicat informația:
”Europarlamentarul Cristian Terhes si presedinte al Partidului Național Conservator Roman (PNCR) va candida la alegerile prezidențiale din acest an, conform multiplelor surse.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Se pare că, pe acest popă cu grade, originar din jud. Sălaj, județ care este considerat a fi ”izvor” de securiști, a fost adus în țară de fostul prieten Ion Olaru.
Această coadă de topor numită Cristian Terches, care a fost popă în SUA, crede că ar mai putea rupe câteva voturi de la candidatul AUR.
Părerea mea!

F. INFORMAȚII despre EFECTUL Trump
1. Site-ul Româniadeazi.biz 09.03.2025 a publicat informația ”După ce a criticat România, Elon Musk ȘOCHEAZĂ din nou. Ultima sa opinie bulversează întreaga lume Miliardarul este de acord ca...”
Citez:

”Elon Musk provoacă din nou valuri de reacții după ce a susținut ideea retragerii Statelor Unite din NATO și ONU. Printr-o postare pe rețeaua X, miliardarul și-a exprimat acordul cu această propunere, răspunzând direct la un mesaj publicat de comentatorul politic Gunther Eagleman.
SUA au fost printre membrii fondatori ai NATO și ONU. „Sunt de acord”, a scris Elon Musk ca răspuns la postarea lui Gunther Eagleman, care susținea că „a sosit momentul ca SUA să părăsească NATO și ONU” .Deși surprinzătoare pentru unii, această poziție a lui Elon Musk nu este una complet neașteptată. Recent, mai mulți parlamentari republicani au propus un proiect de lege care vizează retragerea SUA din ONU, susținând că organizația nu se mai aliniază cu politica „America First” promovată de fostul președinte Donald Trump.
Statele Unite au fost printre țările care, la sfârșitul lunii februarie, au votat împotriva unei rezoluții ONU ce condamna invazia Ucrainei de către Rusia. Printre celelalte state care au respins rezoluția s-au numărat Rusia, Belarus, Israel și Ungaria.
NATO și ONU sunt organizații internaționale înființate după Al Doilea Război Mondial, având SUA printre membrii fondatori. Scopul lor a fost de a menține stabilitatea globală, de a preveni conflictele internaționale și de a promova cooperarea între state.
Donald Trump, critic înverșunat al multor state NATO
Elon Musk pare să fie în linie cu viziunea lui Donald Trump, care a criticat în repetate rânduri statele membre NATO pentru contribuțiile financiare insuficiente. Fostul președinte american a cerut ca fiecare țară din alianță să aloce cel puțin 5% din PIB pentru apărare, susținând că SUA nu ar trebui să suporte singură costurile securității globale.
În paralel, Ucraina consideră aderarea la NATO esențială pentru securitatea sa, mai ales în contextul războiului cu Rusia. Cu toate acestea, Donald Trump declara săptămâna trecută că
„Ucraina poate să uite de aderarea la alianță” , sugerând că aspirațiile sale către NATO au contribuit la declanșarea conflictului.
În ceea ce privește ONU, poziția administrației Trump a fost constant una critică, liderul republican acuzând organizația de ineficiență și cheltuieli nejustificate. În acest context, susținerea lui Elon Musk pentru retragerea SUA din aceste structuri internaționale pare să fie în concordanță cu opiniile exprimate de foștii lideri ai Partidului Republican.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare pertinentă precizarea din acest articol de presă, citez:
„Ucraina poate să uite de aderarea la alianță” , sugerând că aspirațiile sale către NATO au contribuit la declanșarea conflictului.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cine-i Elon Musk? Un miliardar excentric care-și sapa groapa în care ,din pacate, vor cadea si altii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mâine, 11.03.2025, mi-am propus să te întineresc cu 8 ani. Urmare a acestei întineriri, îți voi da posibilitatea să vezi cum ”și-a săpat groapa” postacul ”orion”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, succes!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc ! 
2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 10.03.2025 a publicat articolul ”Ilie Bolojan critică atitudinea lui Donald Trump de la întâlnirea cu Zelenski”.
Citez:
”Ilie Bolojan, președintele interimar al României, l-a felicitat pe Volodymir Zelenski pentru comportanentul pe care l-a avut în acești ani în care vecinii noștri au fost atacați de Rusia și a criticat atitudinea lui Donald Trump de la întâlnirea cu președintele Ucrainei.
Bolojan susține că rezistența ucrainenilor a ținut România departe de un conflict cu  Rusia.
”Din punctul meu de vedere Zelenski și poporul ucrainean au avut un comportament de lăudat. Nu este ușor să reziști în fața atacurilor din ultimii ani, iar ei merită respectul pentru acest lucru.
Ei rezistând acolo au ținut departe de noi pericolul pe care nu îl puteam avea, dacă ambițiile expansioniste ale Rusiei rămâneau la fel.
Ce s-a întâmplat în dialogul din Biroul Oval între Trump și Zelenski, trebuia evitat. Sper să ajungă la înțelegere în aceste zile și să avem o pace în teritoriu”, a spus Ilie Bolojan la Digi 24.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Urmare a unui studiu neprofesionist, dar direct, pe care l-am făcut, acțiunea lui Bolojan de a o susține necondiționat pe Elena Lasconi, a făcut ca PNL Vrancea să piardă postul de senator în favoarea AUR.
Conform unor informații de presă, România se împrumută, iar o parte din banii împrumutați, sunt dați lui Zelenski.
Trump spune că jumătate din banii pe care SUA i-a dat Ucrainei au fost sifonați de către Zelenski și camarila lui.
Cred că acest Ilie Bolojan și-a demonstrat propria neputință, iar PNL-ul dacă vrea să nu aibă soarta PNTcd, trebuie să scape de el.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-i exclus să aveți dreptate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt concluzii aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
3. Ziarul Cotidianul din data de 11.03.2025 a publicat articolul ”Ucraina a încercat să doboare sistemul X? Acuzațiile lui Musk”.
Citez:

”Elon Musk a dezvăluit că atacul cibernetic care a doborât luni aplicația sa de socializare X pare să provină din Ucraina. Dezvăluirea sa bombă a fost făcută în timpul unui interviu acordat luni după-amiază postului Fox Business Network, citat de Dialy Mail, în urma unor defecțiuni repetate ale site-ului său, care a fost blocat o mare parte a zilei, scrie inpolitics.
„Ei bine, nu știm exact ce s-a întâmplat, dar a existat un atac cibernetic masiv pentru a încerca să doboare sistemul X cu adrese IP provenind din zona Ucrainei”, a declarat Musk în interviu. Musk a confirmat mai devreme în cursul zilei că X a fost vizat de un „atac cibernetic masiv”. Declarația a venit după ce platforma a fost indisponibilă pentru utilizatorii din întreaga lume. Utilizatorii au semnalat probleme cu aplicația și site-ul web încă de la ora 5:30”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Informația ”Elon Musk a dezvăluit că atacul cibernetic care a doborât luni aplicația sa de socializare X pare să provină din Ucraina. ”, mi-a amintit că și tu ai avut parte de un atac cibernetic.
De atacul cibernetic pe care l-ai avut, deși nu m-ai acuzat direct, ai insinuat că, m-aș face vinovat, deoarece îți popularizez comentariile.
Dacă am în vedere că, un ”armurier” mi-a spus că, deși o faci pe ”fecioara neprihănită”, dorești să-ți popularizez comentariile, insinuările tale nu stau în picioare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iarăși vă valorizați neputință. Stimate domn, nimic nu este așa cum pare.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, discutăm de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Certitudini am avut numai în cazul problemelor tehnico-economice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost umilit profesional și denigrat public.

G. EXEMPLE TRECUTULUI, COZILE de TOPOR ale Regimului Securist Postdecembrist, REALIZĂRILE MĂREȚE ale DICTATORULUI Ceaușescu, ECONOMIA României azi și CIRC POLITIC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea”
1. Pe net circulă informația:
”Neamunit România
Plătită de Neamunit România

În data de 13 Martie 2025, Asociația Neamunit și pagina Sfinții Închisorilor vă invită la expunerea, urmată de un dialog, pe tema “Tinerii din închisorile comuniste – un model de rezistență morală”, care va avea loc în sala I.C. Bratianu de pe str. Biserica Amzei, de la ora 18:30 (București).
Evenimentul se adresează în primul rând tinerilor (atât la trup, cât și în spirit), care sunt în căutarea unor modele autentice, tot mai greu de găsit în ziua de azi, și care sunt atât de necesare în aceste vremuri tulburi, periculoase și bulversante pe care le trăim.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul domnii Ciprian Voicilă și Danion Vasile, care au o bogată experiență și lucrare legată de martirii și mărturisitorii din închisorile comuniste, ca și părintele Tudor Peiu (de la biserica Spitalului Grigore Alexandrescu). Totodată, va vorbi și cunoscutul artist hip-hop Tudor Sișu.
Printre temele abordate vor fi: curajul – o virtute umană și creștină esențială; despre cei mai tineri dintre deținuți (minori, adolescenți); despre prietenia dintre tineri ca virtute și ancoră de rezistență în închisori, și altele. În ultima parte va avea loc și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
La finalul evenimentului, vor fi lansate și cărțile "Sfinții de lângă noi" de Ciprian Voicilă și "Testamentul sfinților închisorilor" de Danion Vasile.
Este de subliniat faptul că tot în luna martie, (pe data de 9 Martie), este și Ziua de comemorare a foștilor deținuți politic anticomuniști, iar Anul 2025 a fost declarat oficial de către Biserica Ortodoxă Română un An de comemorare a tuturor mărturisitorilor români din secolul 20.
Vă așteptăm cu bucurie la eveniment, fie că sunteți tineri la trup sau doar în spirit, și sperăm să fie cu folos pentru toți participanții.
Tinerii care și-au sacrificat sănătatea, tinerețea și chiar viața, pentru a apăra libertatea, demnitatea și credința au fost, sunt și vor fi mereu modele vrednice de admirat și de urmat pentru noile generații. Jertfa lor ne obligă.
#NEAMUNIT
#SfințiiÎnchisorilor
COMENTARII
Valentin Burlacu

Abuzurile comunistilor cred că vor păli față de ce o să fie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că ești cam pesimist.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sper să aveți dreptate.
2. Româniadeazi.biz din data de 10.03.2025 a publicat informația ”Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă”.
Citez:

”De curând, un producător local a povestit cum a fost umilit de Cristian Popescu Piedone, în urmă cu ani buni. Întâmplarea avea loc într-o piață, iar fostul primar a venit în control cu televiziunea. A făcut spectacol, așa cum procedează și acum, când este șeful ANPC. Diferența este că în vremea aceea, l-a distrus pe omul care susține că este nevinovat.
Circul a avut loc în Piața Gorjului din București. Acolo, producătorul agricol venise să-și vândă marfa culeasă și îngrijită de el. La vremea respectivă, fostul edil era la Protecția Cetățeanului. Vânzătorul avea un cântar legat cu sârmă pentru că nu își permitea unul nou, mai bun. Susține că nu fura la cântar, dar a fost prezentat la TV ca un hoț. Acum, la 27 de ani distanță, s-a găsit cu cel care i-a făcut atât de mult rău și i-a spus: „Prin 1997... E prima oară când mă întâlnesc cu dumneavoastră de atunci. Ați venit prin Piaţa Gorjului cu o televiziune.
Eram la început de drum, aveam un cântar vechi, comunist, uzat. L-am legat cu ață, că altfel nu mai mergea. Ați venit şi aţi zis: să vină televiziunea! Ați luat cântarul meu, l-ați pus în faţa tuturor şi ați spus: uite cum fură ţăranul român”, a spus producătorul.
Piedone a negat, dar producătorul a venit cu mai multe detalii: „M-ați umilit în fața oamenilor”
Confruntat, Cristian Popescu Piedone a negat formularea, dar producătorul i-a spus: „Îmi pare rău, aşa ați spus. Nu am uitat de atunci şi nici nu voi uita vreodată”.
În plus, bărbatul a ținut să-și spele onoarea și să spună că singurul furat, din întreaga afacere, a fost tot el:
„Am mers în spate să le cântărim şi toate erau conforme, cu excepția celei de jumătate de kilogram, care avea mai mult. Mă păcăleam singur practic, nu păcăleam clienții. Şi totuşi, m-ați umilit în fața oamenilor, m-aţi făcut de râs”.
În replică, Piedone a transmis: „Dreptul de a fi ţăran nu vă dă dreptul să furați la cântar”, moment în care agricultorul a cedat și i-a zis: „Uitați-vă la mâinile mele, eu sunt ţăran şi acum. Nu am furat niciodată, dar dumneavoastră m-aţi făcut de rås. Îmi venea să intru în pământ de ruşine”.”
COMENTARII
Valentin Burlacu

Cântar legat cu sârmă, cu ață..... Toți escrocii se dau loviti când îi dovedești. 
A început campania împotriva lui Piedone. 
Trebuie lăsat să-și facă treaba, altfel o să fim umiliți în continuare pe bani mulți. 
Serviciile publice și hrana trebuie sa respecte standardele. 
Cine nu le respecta, plătește.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt în totalitate de acord cu tine.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Are Cristian Popescu Piedone, în opinia mea, ETALON al Regimului Securist Postdecembrist pentru ”omul politic postdecembrist”, autoritatea morală și posibilitățile intelectuale să facă acest lucru?
În opinia mea, Cristian Popescu Piedone va pierde multe procese, urmare a acțiunilor lui de CIRCAR al Varanului - Dan Voiculescu.
Cine plătește aceste despăgubiri?
3. Pe net circulă informația:
Dima Petrica
11.03.2025 ABUZ CCR - ABUZ Avocatul POPORULUI = STAT TOTALITAR - DICTATURA! DEMISIA CCR!!!
LEGEA nr. 35 din 13 martie 1997 (*republicată*)
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului
Articolul 1, prevede clar atribuțiile acestui:
(1) Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.
(2) Instituția Avocatul Poporului este instituție națională pentru promovarea și protecția drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris.
COMENTARII
Valentin Burlacu

Aceste instituții sunt parghiile prin care statul exercită puterea, controlul. 
Numai tâmpiții cred că ele sunt create pentru a echilibra relația conducatori - conduși. 
Ce speranțe aveați, ca vor ignora interesele puterii pentru a face pe placul populimii? 
Suntem tâmpiți?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în lupta mea împotriva Sistemului din Provincia Europeană Vrancea am o experiență interesantă și cu Avocatul Poporului.
Am să-ți răspund punctual:
a. ”Ce speranțe aveați, că vor ignora interesele puterii pentru a face pe placul populimii? ”
- Aceste speranțe rezultă din mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - Valentin Burlacu, pe care ți l-am transmis prin intermediul Facebook în data de 11.03.2025.
b. ”Suntem tâmpiți?”
- La această întrebare să răspundă postacul ”orion”.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Ion Cherciu Cuza
Criminalii Drepturilor și Libertăților Cetățenești din România.
Valentin Burlacu
Georgescu, cu scorul din primul tur a devenit vedeta românilor. 
Apariția sa a tulburat mințile multor cetățeni, a fost precum o bunaciune ce defilează printre soldați. 
O asemenea prezență generează vulnerabilități, afectează starea tuturor, si ,prin urmare , trebuie îndepărtată.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Comparația cu ”bunăciunea ce defilează printre soldați”, mi se pare de mare efect.
Această comparație mă onorează că am un partener de calibrul tău, cu care să pot dialoga Facebook.
Consăteanul meu, Calugaru Gica, s-a dat cocoș la nivel central, dar se comportă ca o găină a lui Stalin la nivel de mun. Focșani, aspect care mi-a lăsat un gust amar.
Dacă în cazul fostului ”armurier” Aurel Farcasanu este valabilă maxima ”Maurul și-a făcut treaba, maurul poate să plece.”, mă așteptam ca d-na prof. Florentina Sandru, care îl cunoaște direct pe Gică, să-mi mai spună ceva despre ”veninul care îmi curge prin toți porii”, dar...
Demonstrația concretă a fostului ”armurier” Aurel Farcasanu, privind actualitatea maximei muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, a făcut ca ”doamna”, care are contul ”Focșani, dragostea mea”, să devină absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț”, care este în prezent la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Am apreciat profesionalismul cu care au fost întocmite materialele postate de contul ”Focșani, dragostea mea”, de aceea am dat Cezarului ce este al Cezarului.
Te-am crezut pe cuvânt când mi-ai spus că, ”nu vinzi pătrunjel în piață”, dar consider că, prestația fostului ”armurier” Aurel Farcasanu, te-a adus și pe tine cu picioarele pe pământ.
Prietenul Gheorghe Ene l-a băgat în corzi pe prietenul Penteliuc Mircea, care este prieten cu fostul ”armurier” Aurel Farcasanu, dar la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea un astfel de comportament reprezintă o normalitate.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Ion Țîru
Pentru că ați anulat votul a peste 9 milioane de români voi sunteți pleava societății actuale.
4. Site-ul Româniadeazi.biz a publicat în data de 11.02.2025 informația ”Cel mai mare EȘEC comunist. Aici Ceaușescu a investit un miliard de dolari DEGEABA și a distrus mii de vieți”.
Citez:

”Ciunteşti un munte şi escavezi 5 milioane de metri cubi de rocă. Trânteşti un colos industrial, şi angajezi mii de muncitori care să lucreze pentru el. Investiţie de un miliard de dolari şi...zero rezultate. Aşa se prezintă cel mai mare eşec al Epocii de Aur - Termocentrala Anina, locul unde soţii Ceauşescu visau să scoată curent din piatră seacă. După aproape două decenii de împotmoliri, urmările se traduc în drame sociale.
Dintr-un proiect aberant si o risipa de un miliard de dolari a aparut Termocentrala Anina, din Caras Severin. In complexul de la Anina, celui mai mare esec al Epocii de Aur, traiesc astazi oamenii fara curent electric, desi locul trebuia sa alimenteze cu energie tot vestul tarii, potrivit unei anchete marca „Romania, te iubesc”, la PROTV.
Dupa aproape doua decenii de impotmoliri, urmarile se traduc in drame sociale. Romania, un cartier-fantoma, in varful unei coline. Cativa copii bat mingea intre blocuri neterminate. Un batran ii priveste de la geam, dintr-o saracie lucie. E unul dintre putinii locatari din cea mai mare colonie muncitoreasca din Romania, acum moarta social.
La nici 2 kilometri distanta, un alt batran urca cu greu un versant. La 83 de ani, vrea sa vada cu ochii lui unul dintre cele mai importante proiecte industriale ale Epocii De Aur, un santier megalomanic pe care el l-a condus in anii 80. Astazi are in fata doar dezastru. Praful de acum era, pe atunci, poleiala unei Epoci de Aur, in care sotii Ceausescu construiau proiecte marete in care-si oglindeau vanitatea. Termocentrala Anina, unul din proiectele lor de suflet, nu a functioat, desi a inghitit peste un miliard de dolari.
In anii ’70, muncitorii castigau de 4 ori mai mult decat un medic in Capitala
In 1971, sotii Ceausescu au ajuns in Statele Unite. Au vazut acolo un proiect similar. Serviciile secrete, oamenii lui Pacepa, ar fi venit cu informatii extrem de pretioase, dar nu complete. La un an dupa vizita din America, sotii Ceausescu ajung si in China. Au aflat ca poporul chinez detine zacaminte uriase de sisturi bituminoase pe o insula, dar nu aveau tehnologia cu care sa le valorifice. Mii de oameni au fost adusi aici din toata tara, in ceea ce avea sa fie cel mai mare esec comunist. Construirea mastodontului lui a inceput in 1976. Contructori din toata tara veneau la Anina sa aduca un vibrant omagiu stralucitului arhitect al patriei, Nicolae Ceausescu, care anunta constructii epocale. La fel de epocal avea sa fie acest esec.
In urma cu 20 de ani, ambitiile creatoare ale celui mai iubit fiu erau depasite doar de prima doamna, Elena Ceausescu. Specialistii aveau putine cunostinte in domeniu, dar aveau directive sa scoata curent din piatra seaca. Proiectul a mers, insa, din rau in mai rau si activitatea in Termocentrala s-a rezumat la 2 decenii de poticniri si balbe. Marile realizari nu se vedeau de la Bucuresti. In `88 a fost inchis, dupa 8.400 de ore de functionare chinuita. Comunistii si-au dorit sa arda piatra si sa scoata energie electrica. Ideea li s-a parut atat de geniala geniala incat planuiau sa o exporte peste granita si sa faca bani.
Au pornit la drum fara multe studii prealabile si au aprobat investitii uriase, fara sa isi puna prea multe intrebari despre reusita proiectului, care s-a dovedit in cele din urma un esec total.
Astazi, oamenii din Anina sunt bogati doar in amintiri, desi candva locul era un El Dorado al Romaniei. In urma cu 37 de ani, angajatii Termocentralei traiau pe picior mare: aveau in jur de 13.000 de lei salariul lunar. Tinerii muncitori castigau de patru ori mai mult decat un medic de la Timisoara sau chiar din Bucuresti. Erau bucurosi ca statul are nevoie de ei, iar santierul inainta indraznet.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Te rog să coroborezi rezultatul indicațiilor prețioase ale dictatorului Ceaușescu în cazul Termocentralei Anina, cu rezultatul ”Epocii de aur” al președintelui ”OM”, în ceea ce el a numit a fi ”Provincia Europeană Vrancea”.
Despre pupincurismul prestat de Maestrul Arsenie Bocancea la adresa președintelui ”OM” până în anul 2019, nu mai spun nimic, dar amintesc:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
PS Despre politica pe care a făcut-o CCR nu mai spun nimic.
5. Ziarul Cotidianul din data de 12.03.2025, a publicat articolul ”Deficitul comercial al României s-a adâncit: Ce urmează pentru economie”.
Citez:
”Comerțul internațional cu bunuri al României a continuat să evolueze într-un ritm accelerat în luna ianuarie 2025, dar cu un dezechilibru semnificativ între exporturi și importuri, conform datelor prezentate azi de către Institutul Național de Statistică.
Exporturile au însumat 7.251,9 milioane de euro, înregistrând o creștere modestă de 2,4% față de ianuarie 2024. Însă, importurile au crescut mult mai rapid, cu 10,3%, atingând valoarea de 9.990,5 milioane de euro. Această diferență se reflectă într-un deficit al balanței comerciale care a crescut cu 38,5% față de anul anterior, ajungând la 2.738,6 milioane de euro.
Acest deficit adâncit reprezintă un semnal de alarmă pentru economia românească, având multiple implicații pe termen scurt și lung. În primul rând, un deficit comercial crescut indică faptul că România importă mai mult decât exportă, ceea ce înseamnă că economia locală depinde tot mai mult de produsele și serviciile externe. Deși o parte semnificativă a exporturilor sunt realizate către Uniunea Europeană, iar importurile din aceleași piețe au o pondere similară, raportul continuă să fie defavorabil pentru România.
Impactul deficitului comercial asupra economiei
În timp ce deficitul comercial nu este un fenomen nou, amploarea acestuia ridică întrebări importante despre sustenabilitatea pe termen lung a economiei românești. O creștere constantă a importurilor, în special în sectoare cheie precum combustibilii, mașinile și echipamentele de transport, poate duce la o presiune suplimentară asupra leului românesc. Acest lucru poate favoriza deprecierea monedei naționale, ceea ce ar crește costurile importurilor și, implicit, alimentele și produsele de larg consum pentru cetățeni.
Deficitul comercial reflectă, de asemenea, o dependență din ce în ce mai mare de importuri pentru bunuri esențiale, ceea ce face ca economia românească să fie vulnerabilă la șocuri externe, cum ar fi fluctuațiile prețurilor internaționale la energie, alimente și materii prime. În acest context, România poate deveni mai expusă la crizele economice globale, care pot duce la scumpiri semnificative și instabilitate economică.
Deficitul și sustenabilitatea economică
Pe termen mediu și lung, deficitul comercial poate afecta și echilibrul financiar al statului. Creșterea importurilor și a plăților externe se traduce printr-o creștere a necesității de finanțare a deficitului prin împrumuturi externe sau creșterea datoriilor publice. Acest lucru poate pune presiune pe resursele interne și poate limita capacitatea guvernului de a investi în infrastructură, educație sau sănătate.
Totodată, în pofida creșterii exporturilor, România nu reușește să își reducă suficient importurile, iar acest lucru poate submina dezvoltarea unei industrii autohtone competitive. Este esențial ca autoritățile să promoveze politici economice care să sprijine producția locală și să reducă dependența de importuri, în special în sectoare strategice cum ar fi tehnologia, energia și agricultura.
Cum ne poate afecta deficitul comercial
Pentru cetățeanul român, adâncirea deficitului comercial poate însemna o serie de efecte negative. Creșterea prețurilor la produsele importate, cum ar fi alimentele și carburantul, va afecta puterea de cumpărare. De asemenea, o eventuală depreciere a leului ar putea duce la o creștere generalizată a costurilor de trai, ceea ce ar pune o presiune suplimentară asupra gospodăriilor românești, mai ales în contextul unui salariu mediu în continuă ajustare.
În concluzie, deficitul comercial adâncit al României este un semnal de avertizare care subliniază necesitatea unor reforme structurale economice pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă. Dacă nu sunt implementate măsuri pentru sprijinirea producției interne și diversificarea piețelor de export, România riscă să devină din ce în ce mai vulnerabilă în fața volatilității economice globale.”
COMENTARII
Valentin Burlacu

Vom fi din ce în ce mai triști și mai săraci...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Precizarea ta este o normalitate.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
a. Citez din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
c. Prestația fostului ”armurier” Aurel Farcasanu, care a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anul 1990, ”Noi muncim, nu gândim!” și care a făcut ca ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” să devină absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ”Dacă nu ai găsit adevărul într-un pahar cu vin......
Cu siguranță se va afla în altă sticlă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă nu ai găsit adevărul în mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” pe ți l-am transmis în data de 11.03.2025, prin intermediul Facebook, probabil că-l vei găsi în mesajul public pe care intenționez să ți-l transmit în data de 13.03.2025, tot prin intermediul Facebook.
De ce fac această precizare?
- Deoarece intenționez să fac o paralelă între postacul ”orion” și d-na Ioana Ichim.
6. Ziarul de Vrancea din data de 11 mar 2025  a publicat articolul ”Şedință tensionată la AUR Vrancea: Prim-vicepreședintele „de la centru” Marius Dorin Lulea a anunțat oficial schimbarea conducerii filialei”.
Citez:
”O ședință tensionată a avut loc vineri seara, 7 martie 2025, la hotel "Amadeus" din Focșani, unde prim-vicepreședintele AUR, Marius Dorin Lulea, a descins pentru a aduce la cunoștința membrilor filialei Vrancea noua structură de conducere. Această decizie vine la mai bine de două săptămâni de la hotărârea liderului AUR, George Simion, de a-l înlătura pe deputatul George Badiu de la conducerea filialei județene Vrancea.
Ședință tensionată la Focșani
Conform informațiilor aflate „pe surse” de cotidianul nostru, atmosfera în timpul întrunirii a fost departe de a fi una calmă. George Badiu, fostul lider AUR Vrancea, a încercat să obțină susținere din partea membrilor prezenți, însă prim-vicepreședintele „de la centru” Marius Dorin Lulea i-a transmis ferm că decizia președintelui George Simion este definitivă. Fără sprijinul conducerii centrale, Badiu ar fi anunțat, spun sursele noastre, că ia în considerare să rămână independent sau să se alăture Partidului POT, cu obiectivul de a demonstra că poate obține un rezultat mai bun decât AUR la alegerile din 2028.
Declarațiile lui George Badiu și reacția membrilor AUR Vrancea
La o zi după ședință, pe 8 martie 2025, George Badiu a postat pe Facebook un videoclip din timpul reuniunii, acompaniat de un mesaj enigmatic: „ Mingea nu mai este în terenul meu." Totodată, sediul AUR Vrancea de pe Bulevardul Independenței a fost vandalizat, siglele și afișele fiind îndepărtate complet.
Badiu a transmis și un mesaj public: „ Nu contează ce spun cei de departe, ci oamenii care îți sunt alături la munca cea grea, munca 'de jos'. Colegii mei din județ mi-au oferit aseară un vot de împreună simbolic, dar acest vot reprezintă dovada că am făcut ceea ce trebuie și cum trebuie. Am construit de la zero o filială puternică împreună cu ei și nu regret nimic."
Un alt moment tensionat al ședinței a fost atunci când senatorul AUR Corneliu Negru ar fi sugerat că ar putea prelua conducerea filialei, moment în care a fost huiduit de cei prezenți, fiind numit "Oportunistule!" și "Flămândule!". Acesta este acuzat de unii membri ai filialei că ar fi contribuit la schimbarea conducerii pentru a-și asigura o funcție de lider.
Schimbarea conducerii: motive și noua structură de leadership
Marius Dorin Lulea a anunțat că noua conducere interimară a filialei AUR Vrancea va fi asigurată de Selena Susanu, consilier general în Primăria București. Aceasta va avea sarcina de a valida sau invalida solicitările de înscriere în partid, de a constitui organizații locale și de a reprezenta partidul în relația cu instituțiile județene.
Printre motivele vehiculate pentru demiterea lui George Badiu se numără o presupusă apropiere de PSD, considerată de liderii AUR ca fiind în detrimentul imaginii partidului la nivel național.
Viitorul AUR Vrancea
Fostul lider George Badiu a subliniat, într-o postare pe 5 martie 2025, că filiala AUR Vrancea s-a numărat printre cele mai performante din țară, având rezultate notabile fără sprijin de la centru: „ Filiala județeană AUR Vrancea este pe locul doi pe țară la rezultate. Am reușit să ne impunem patru viceprimari și un vicepreședinte la Consiliul Județean, ceea ce nu au reușit mulți colegi din țară. Dacă filiala va fi predată oamenilor lui Misăilă, eu îmi pun ghetele aurite în cui."
Rămâne de văzut dacă schimbările impuse de conducerea centrală a AUR vor aduce stabilitate filialei Vrancea sau vor amplifica tensiunile interne. Având în vedere apropierea alegerilor prezidențiale, deciziile din următoarele luni vor fi esențiale pentru viitorul organizației județene.
Pe măsură ce situația evoluează, vom reveni cu actualizări.
COMENTARII
Costica Sârbu Costica

CIOLANUL BATĂ-L VINA , NUMAI EL ESTE PRICINA , CĂ DE CETĂȚENII ROMÂNIEI VĂ DOARE ÎN CUR.....!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, m-a umplut de respect, precizarea din acest articol de presă, citez:
”Un alt moment tensionat al ședinței a fost atunci când senatorul AUR Corneliu Negru ar fi sugerat că ar putea prelua conducerea filialei, moment în care a fost huiduit de cei prezenți, fiind numit "Oportunistule!" și "Flămândule!". Acesta este acuzat de unii membri ai filialei că ar fi contribuit la schimbarea conducerii pentru a-și asigura o funcție de lider.”
Legat de circarul Corneliu Negru, mi-ar fi plăcut ca fostul prieten Ion Olaru, să aplice în cazul acestuia, principiile matematice ale prof. Florian Colceag, care a fost antrenorul lotului de olimpici la matematică din România, despre care a pretins că fac minuni.
Deoarece am valorifica o minge pe care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a ridicat-o la fileu, în ceea ce-l privește pe deputatul Georgel Badiu, fostul prieten Ion Olaru, despre care am presupus că este general SIE, m-a ejectat din lista de prieteni de pe pagina de Facebook.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu cunosc personajele.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă nu le cunoști, se impune să te interesezi despre aceste personaje, deoarece nici nu știi ce pierzi.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Domnul Badiu, militar, fost polițist judiciarist, adică un om care înțelege legea în literă și spirit, are dreptate.
Doamna, care nu a tras nici măcar cu praștia, nu are pregătire militară, nu înțelege dedesubturile acelei legi si prin urmare , nu cred că este normal să abordeze atât de abrupt o chestiune care-i depășește competența .” 

CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am prezentat o deducție aparent logică, prin care am justificat de ce d-na Ioana Ichim ar putea fi Marius Ichim(stafia jandarm) într-o altă prezentare.
De asemenea, am precizat ce spuneam despre postacul ”orion”, într-o scriere pe care am făcut-o pe blog în urmă cu 8(opt) ani.
În discuție fiind vorba despre niște prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, care pentru mine nu mai ”prezintă interes operativ”, cele două deducții aparent logice din partea introductivă, au mai puțină importanță.
Nu același lucru consider că este valabil și pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care a pretins că le-am fost cobai, care ar trebui să trateze aceste analize cu multă seriozitate.

Prezentarea unor comentarii care au fost făcute la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 7(șapte) ani a prietenului special Valentin Burlacu
La acest punct voi cita câteva afirmații pe care le-am făcut în urmă cu 7 ani:
a. ”Comportamentul lui Crintea Valerică mi-a adus aminte de comportamentul postacului "alfa" de o stea, "arkan-nema ore", care după ce mi-a oferit mie și postacului "orion" "să-i luăm ștrampii în dinți", urmare a unei FORJARI la care a fost supus(ă) de către postacul "orion", l-a tăiat pe acesta de la porția de "ștrampi luat în dinți".”
b. ”Dacă pentru mine postacul "orion" a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ, iar ulterior am ajuns la concluzia că la mijloc ar putea fi și "MÂNA DIVINITĂȚII", deoarece am văzut în postacul "orion" materializarea în practică a PREMONIȚIEI mele, "Măgarul Troian de Țara Vrancei", iar ulterior am aflat că anticul Ulise a văzut umbra războinicului Orion, așa cum și eu am văzut umbra ȘTĂNGII "Măgarului Troian de Țara Vrancei".”
c. În prezent, nu trebuie decât să VALORIFIC, rezultatele concrete obținute in cei aproape 12 ani de luptă, de când am decis să fac publică INGINERIA FINANCIARĂ de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul facturat la mc de apă și canal facturat focșănenilor.”
d. ”Dacă în ceea ce-i privește pe postacii "arkan-nema ore" și "pișcot-cameleon" doresc să le aflu adevărata identitate pentru a vedea dacă suspiciunile mele legate de cei doi postaci, au avut tangență cu realitatea, așa cum am mai spus, pe postacul "orion" nu mă interesează să-l cunosc, cum de altfel nici pe tine nu mă interesează să te cunosc.”  
NOTA: Deși au trecut 7 ani dorințele mele au rămas aceleași.
B. România este ținută în minciună de 36 ani cu ajutorul unor impostori numiți ”REVOLUȚIONARI” și a unor criminali, așa cum consider că sunt procurorii și judecătorii, care au tergiversat dosarul ”revoluției”.
Se va repeta același lucru și în cazul LOVITURII de STAT dată de Klaus Iohannis și CCR, se pare, la comanda lui Zelensky?
 
B.1.a.Valentin Burlacu
Dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu a fost complet și conform cerințelor legale, BEC nu avea competența să respingă candidatura pe alte criterii decât cele strict prevăzute de lege (cum ar fi lipsa semnaturilor necesare sau nereguli în documentație). 
Dacă respingerea s-a bazat pe motive care țin de compatibilitatea sa cu valorile statului de drept sau de alte considerente politice, aceasta decizie ar fi trebuit sa fie de competența Curții Constituționale (CCR), nu a BEC. BEC nu are autoritatea de a analiza aspecte legate de doctrina politică a unui candidat sau de oportunitatea candidaturii sale. 
Dar, BEC nu a respins candidatura lui Georgescu invocand probleme de formă. 
Motivarea BEC pentru respingerea candidaturii lui Călin Georgescu se bazează pe hotărâri anterioare ale Curții Constituționale (Hotararea nr. 2 din 5 octombrie 2024 si Hotararea nr. 32 din 6 decembrie 2024). 
Acestea arată că Georgescu a avut o atitudine considerată incompatibilă cu valorile statului de drept și ale democrației, iar reluarea alegerilor nu ar putea permite înregistrarea aceleiași candidaturi.
Oare era de competenta BEC sa respinga candidatura?
Decizia BEC este controversată, deoarece BEC are atributia de a verifica legalitatea dosarului de candidatura, dar nu poate evalua compatibilitatea unui candidat cu valorile statului de drept. CCR este instanța care decide asupra validității candidaturilor din perspectiva constituționalității, nu BEC.
BEC a interpretat hotararile CCR ca fiind un motiv de respingere, desi CCR nu a interzis explicit candidatura lui Georgescu, ci doar a anulat procesul electoral anterior.
În concluzie, BEC și-a extins competențele prin aceasta decizie, argumentând că respectă hotararile CCR. 
Totuși, în mod normal, CCR ar fi fost instanța care să decidă asupra unei eventuale incompatibilități a candidatului.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu am citit ce spune Becali, și nici nu mă interesează acest specimen. 
Faptul ca este deputat(nu știam) , spune totul despre scena politică românească.”
B.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , păcat ca nu mancati justitie pe paine. Încercați pe mămăligă!”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți narcisist.”
C. NOAPTEA MINȚII la membri și slugoii Regimului Securist Postdecembrist
C.1.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, domnul Toader, ce știe, știe bine. Doar ca opiniile sale sunt primite de către public în mod diferit, în funcție de interes.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, fiind doar o părere , m-am liniștit.”
C.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ce caută boul asta pe aici? 
Dacă țara asta se raporteaza la idioți ca asta, mai bine ne ducem dracului.”
C.4.a.Valentin Burlacu
"Nu cerceta aceste legi , Că ești nebun când le-nțelegi! George Coșbuc -Moartea lui Fulger.”
D. Călin Georgescu în luptă cu Regimul Securist Postdecembrist 
D.1.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pușca și cureaua lată , ce securiști eram odată...”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă-mi citiți ,,nuvela``, poate îmi voi exprima o părere.”.
D.2.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , un scenariu cel puțin interesant.”
D.4.a.Valentin Burlacu
Lumea politica este plina de sarlatani. Sunt sarlatani si sarlatani. 
Georgescu a venit o cu vrajeala nouă, care s-a dovedit ca era dorința multor români. 
Cum s-ar spune, a ieșit în întâmpinarea dorinței unanime a populimii, adică cererea s-a întâlnit cu oferta Și ce-am fi vrut? 
Ca ceilalți să rămână fără fraieri, toți să se ducă la Călin? 
Jorjescu strica piața vânzătorilor de vise, clica actuala ar fi pierdut monopolul si ar fi fost nevoită să funcționeze pe o piață liberă, sau, și mai rău , aceasta ar fi ajuns monopolul lui Jorjescu.”
E. ”VORBE de DISCUȚII” pentru ce au fost și vor fi alegerile pentru funcția de președinte al României
E.1.a.”Valentin Burlacu
De unde scoateți asemenea bazaconii? Turul doi nu se poate relua decât împotriva legii. Deciziile CCR, nici chiar CCR-ul nu le poate schimba, neexistand posibilitatea revizuirii. Întrebați-l pe Domnul Toader, că-i vrâncean de-al dumneavoastră, dacă nu credeți ceea ce susțin!”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, bateți câmpii. 
CCR nu are parghiile legale pentru a-si revizui propriile decizii. 
În România, Curtea Constituțională (CCR) nu poate revizui propriile decizii. 
Odată ce o decizie este luată, aceasta este definitivă și general obligatorie.:
Art. 147 din Constituție spune clar ca Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate autoritățile si nu pot fi contestate.
Nu exista un mecanism legal care să permită revizuirea unei decizii de către CCR însăși. Doar o nouă sesizare pe alt temei ar putea duce la o nouă analiza, dar nu la revizuirea directă a unei decizii anterioare. 
Încetați odată cu tâmpeniile astea susținute de tot felul de neaveniți!”
c. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Se pare ca nu ați înțeles, CCR a validat primul tur al alegerilor, dar după ședința arhicunoscută, nu l-a anulat, ci a anulat întregul proces electoral , alegerile luându-se de la capăt, cu candidați noi , adică cu liste de semnături noi, cu dosare de candidat, altele decât cele din primul tur. 
Dacă un om ca dumneata, care ai o oarecare pregătire,, nu înțelegi, ce sa ceri celor mulți?”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, această întrebare merită un răspuns.”
e.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iarăși zburdați pe câmpii cu scoala lui Jechianu, de parcă ar fi fost Gheorghe Lazar. 
Indiferent de țară, sistemul te vrea prost. 
Este normal, doar ținând lumea în ignoranță ,în minciună, o poți controla. 
Controlul este totul. 
Uitați-vă ce se intampla la noi , în Europa, în America, peste tot. 
Un popor scăpat de sub control înseamnă revoluție.”
E.2.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , românii nu știu să aleagă oameni inteligenți, integri, patrioți. 
Ei aleg tot felul de panarame. 
Nu merităm un om ca Dungaciu.”
F. INFORMAȚII despre EFECTUL Trump
F.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cine-i Elon Musk? Un miliardar excentric care-și sapa groapa în care ,din pacate, vor cadea si altii.”
F.2.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-i exclus să aveți dreptate.”
F.3.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iarăși vă valorizați neputință. Stimate domn, nimic nu este așa cum pare.”
G. EXEMPLE TRECUTULUI, COZILE de TOPOR ale Regimului Securist Postdecembrist, REALIZĂRILE MĂREȚE ale DICTATORULUI Ceaușescu, ECONOMIA României azi și CIRC POLITIC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea”
G.1.a.Valentin Burlacu
Abuzurile comunistilor cred că vor păli față de ce o să fie.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sper să aveți dreptate.”
G.2.a.Valentin Burlacu
Cântar legat cu sârmă, cu ață..... Toți escrocii se dau loviti când îi dovedești. 
A început campania împotriva lui Piedone. 
Trebuie lăsat să-și facă treaba, altfel o să fim umiliți în continuare pe bani mulți. 
Serviciile publice și hrana trebuie sa respecte standardele. 
Cine nu le respecta, plătește.”
G.3.a.Valentin Burlacu
Aceste instituții sunt parghiile prin care statul exercită puterea, controlul. 
Numai tâmpiții cred că ele sunt create pentru a echilibra relația conducatori - conduși. 
Ce speranțe aveați, ca vor ignora interesele puterii pentru a face pe placul populimii? 
Suntem tâmpiți?”
b. Valentin Burlacu
Georgescu, cu scorul din primul tur a devenit vedeta românilor. 
Apariția sa a tulburat mințile multor cetățeni, a fost precum o bunaciune ce defilează printre soldați. 
O asemenea prezență generează vulnerabilități, afectează starea tuturor, si ,prin urmare , trebuie îndepărtată.”
G.5.a.Valentin Burlacu
Vom fi din ce în ce mai triști și mai săraci...”
G.6.a.” Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu cunosc personajele.”
b.  ”Valentin Burlacu
Domnul Badiu, militar, fost polițist judiciarist, adică un om care înțelege legea în literă și spirit, are dreptate.
Doamna, care nu a tras nici măcar cu praștia, nu are pregătire militară, nu înțelege dedesubturile acelei legi si prin urmare , nu cred că este normal să abordeze atât de abrupt o chestiune care-i depășește competența .”  

În cele ce urmează am să punctez câteva lucruri:
1. Am afirmat și susțin că la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile, producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice.
a. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt o NUCĂ SEACĂ și a acționat în consecință.
b. Dând Cezarului ce este al Cezarului, în urmă cu 5 ani am vrut să o întineresc pe d-na Felicia Varzaru cu 30 ani.
Acțiunea a fost un eșec.
c. În urmă cu 3 ani când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, l-am ”RECREȘTINAT” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Acțiunea a fost un succes. 

d. Unui ”armurier” mi-a spus că, i-a plăcut păruiala noastră, având ca temă probleme tehnico-economice specifice activității Sistemului Energetic Național al României.
NOTA: MESAJUL PUBLIC intitulat ” ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei””, pe care ți l-am transmis prin intermediul Facebook în data de 06.03.2025.
f. Analiza avariei pe care am făcut-o în urmă cu 8 ani, când a luat foc un transformator de la fosta Întreprindere de Filatura de lână Focșani, prezentată în mesajul public intitulat ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” pe care ți l-am transmis prin intermediul Facebook în data de 11.03.2025, l-a încântat și mai mult pe respectivul ”armurier”.
g. Ai afirmat citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu domnule, dumneata poate știi ceva, dar știi prea puțin sau greșit 
Te dai ,,o nucă tare`` dar nu înțelegi că producția de energie este una, vanzarea ei, este altceva. 
Dumneata nu știi modul de tranzactionare al energiei electrice, nu ai cunoștințe economice elementare, nu cunoști cum funcționează piața energiei în UE. 
Pe scurt , pe înțelesul dumitale ,traderii (intermediarii) ajută furnizorii să obțină energie mai stabilă, la prețuri mai avantajoase, fără a fi nevoiți sa se implice în complexitatea pieței de producție și tranzacționare. 
Dacă vrei îți detaliez , că poate te vei lămuri cum stau lucrurile. 
Acum înțeleg de ce te-au pus să citești contoarele de apă de prin subsoluri. 
Dacă dorești, îți voi detalia, dacă nu, rămâi cum ești...”
- Te rog să coroborezi cele precizate mai sus, cu acțiunea prin care Maestrul Arsenie Bocancea a furat-o rău de tot, în cazul unei avarii la RADET București, ocazie cu care mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele și-a ridicat poalele în cap și concluzionează.
2. În partea introductivă am citat ceea ce credeam despre postacul ”orion” în urmă cu 8 ani, aspect pe l-am analizat și în mesajul public intitulat
ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă”, pe care ți l-am transmis prin Facebook în data de 11.03.2025.
Am întrebat un ”armurier” de ce crede că postacul ”orion” insista asupra controlului psihologic, care, în opinia lui, nu l-aș fi făcut.
Acesta mi-a răspuns:
- ”Dorea să te convingă că ești nebun.”.
Răspunsul acestui ”armurier” m-a dus cu gândul la afirmația Maestrului Arsenie Bocancea, care a pretins că, ”TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.”.
3. În ceea ce privește războiul din Ucraina, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,părerea mea este că fără sprijin militar, Ucraina va fi înfrântă.
Nu banii, nu armele lupta, ci oamenii, iar Ucraina nu mai are militari de ajuns pentru a-i înfrunta pe ruși.
Nu-i exclus, dacă se va continua, ca lucrurile să escaladeze, să avem un război deschis între Rusia și Europa.
Americanii, fără Europa nu pot înfrânge China în alianță cu Rusia.
Poate toți vor avea înțelepciunea să oprească acest conflict și să-l prevină pe următorul. Niciodată nu a fost o preocupare atat de mare pentru salvarea unei țări.
Totuși, oare ce o fi mai important?
Salvarea Ucrainei, sau infrangerea Rusiei? Timpul ne va răspunde.”   

ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Dacă se extrapolează TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care a spus că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat, și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, consideri că avem justificat cauza pentru care după 36 ani de ”democrație originală”, România este COLONIE, iar peste 5 milioane de români au fost nevoiți să ia calea pribegiei?

13.03.2025                                             Ulise Grosu 
  
CAPITOLUL 4
DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru

MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
În data de 13.03.2025 ți-am transmis mesajul public intitulat ”DETERMINAREA Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să-și LUMINEZE FAȚA și numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, l-a făcut în fața mea.
Călin Georgescu a făcut același lucru cu Sistemul Securist Postdecembrist și cu JUSTIȚIA de la nivel central” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise ești dus rău de tot. Iar te ții de noi?” - Ioana Ichim. 
Această scriere a avut în promo citat finalul scrierii, citez: 
”ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Dacă se extrapolează TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care a spus că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat, și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, consideri că avem justificat cauza pentru care după 36 ani de ”democrație originală”, România este COLONIE, iar peste 5 milioane de români au fost nevoiți să ia calea pribegiei?”
De promo au luat cunoștință mulți prieteni de pe Facebook, dar nu mi-a răspuns nimeni la această întrebare întrebătoare.
Conform unor bârfe prin interpuși, tot președintele ”OM” se află la butoane în jud. Vrancea, iar numele lui continuă să genereze frică și încredere că, celor care se fac vinovați de devalizarea acestui județ nu li se va întâmpla nimic.
Așa cum am precizat, am apreciat profesionalismul scrierilor postate pe contul ”Focșani, dragostea mea”, dar cel mai mult mi-a plăcut prestația fostului ”armurier” Aurel Fărcășanu, care a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”
Nu știu dacă prin respectiva prestație fostul ”armurier” Aurel Fărcășanu a executat un ordin sau a fost inițiativa lui, dar mie mi-a făcut un mare serviciu.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
- Mentalitatea ”armurierului” Aurel Fărcășanu, care este efectul ȘCOLII COMUNISTE, a dus în derizoriu profesionalismul scrierilor postate pe contul ”Focșani, dragostea mea”.
Practic, prestația fostului ”armurier” Aurel Fărcășanu a făcut ca ”doamna”, care are contul ”Focșani, dragostea mea”, să LATRE la LUNĂ și să demonstreze că trăiește în ”LUMEA ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.

Acest lucru demonstrează că este întemeiată frica unui ”armurier”, care atunci când l-am întrebat de răspunsul la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE citată mai sus, mi-a spus, citez:
- ”Poate mă arestează cineva!”
1. De ce ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”?
- Deoarece consider că primarul Cristi Valentin Misăilă a falimentat intenționat ENET-ul, deci la mijloc este un act de sabotaj.
2. De ce consider consider că, Doamna profesor dr.dr. Alexandra Tătaru face EXHIBIȚIONISM politic? 
În data de 12.03.2025 Doamna consilier USR din CL Focșani a postat pe Facebook, următorul mesaj, citez:
”Alexandra Tătaru
𝙈𝙞𝙨𝙖̆𝙞𝙡𝙖̆ 𝙫𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙤𝙡𝙞𝙩𝙧𝙪𝙘𝙞 𝙨̦𝙞 𝙣𝙪 𝙥𝙧𝙤𝙛𝙚𝙨𝙞𝙤𝙣𝙞𝙨̦𝙩𝙞 𝙡𝙖 𝙨𝙤𝙘𝙞𝙚𝙩𝙖̆𝙩̦𝙞𝙡𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙨𝙪𝙗𝙤𝙧𝙙𝙞𝙣𝙚𝙖 𝙢𝙪𝙣𝙞𝙘𝙞𝙥𝙖𝙡𝙞𝙩𝙖̆𝙩̦𝙞𝙞!
Ceea ce anticipam încă de la înființarea Societății de Termoficare #ENTEL, moștenitoarea și continuatoarea defunctei #ENET, cu privire la perpetuarea unei echipe de #neprofesioniști la conducerea societății, se întâmplă. Asigurarea dată de #primar în fața Consiliului Local, în noiembrie 2024, că va funcționa un consiliu de administrație provizoriu, doar pentru cinci luni, s-a dovedit de fapt 𝙤 𝙣𝙤𝙪𝙖̆ 𝙢𝙞𝙣𝙘𝙞𝙪𝙣𝙖̆ 𝙘𝙖𝙧𝙖𝙘𝙩𝙚𝙧𝙞𝙨𝙩𝙞𝙘𝙖̆ 𝙢𝙤𝙙𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙨𝙖̆𝙪 𝙙𝙚 𝙖 𝙘𝙤𝙣𝙙𝙪𝙘𝙚.
Pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, expiră mandatele provizorii ale celor cinci membri numiți politic de PSD în CA-ul de la ENTEL.
În luna ianuarie a fost declanșată, așa cum cere legea, procedură de selecție a unor oameni care să-i schimbe pe cei 5 politruci din CA. Dar, așa zisa procedură, a fost anulată de municipalitate și, pe cale de consecință, va fi reluată la o dată ulterioară.
În acest timp 𝙡𝙖 𝙘𝙤𝙣𝙙𝙪𝙘𝙚𝙧𝙚𝙖 𝙨𝙤𝙘𝙞𝙚𝙩𝙖̆𝙩̦𝙞𝙞 𝙧𝙖̆𝙢𝙖̂𝙣 𝙖𝙘𝙩𝙪𝙖𝙡𝙞𝙞 𝙢𝙚𝙢𝙗𝙧𝙞 𝙣𝙪𝙢𝙞𝙩̦𝙞 𝙙𝙚 𝙋𝙎𝘿, respectiv Rodica Boboc, Emanuel Gongu, Nițu Radu, Aurora Pavel și Dorinel Gheorghe, care nu s-au remarcat până acum prin nicio acțiune notabilă în afară de a-și aproba unii la alții beneficii, #𝙞𝙣𝙙𝙚𝙢𝙣𝙞𝙯𝙖𝙩̦𝙞𝙞 𝙜𝙚𝙣𝙚𝙧𝙤𝙖𝙨𝙚 în timp ce focșănenii s-au plâns pe toată perioada iernii că societatea de termoficare a funcționat la limita de avarie.”
Să înțeleg că, d-na consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a uitat :
a. Când în calitate de corespondent al Ziarului de Vrancea, într-un articol de presă a pretins că, Emanuel Gongu a rezolvat lăsarea în paragină a mormântului filantropului Mr.Gh.Pastia?
În fapt habarnistul Emanuel Gongu l-a avansat pe Maiorul Gh. Pastia la gradul de general, iar pentru acest merit președintele ”OM” l-a numit director executiv la Vrancea Curată
b. Când în calitate de viceprimar al mun.Focșani a rezolvat problema ENET printr-un dialog al surzilor cu directorul ENET, Manole Merchea?
c. De spectacolul pentru prostit proști pe care l-a făcut împreună cu liderul consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru, având ca temă prețul la gunoiul menajer?
d. Am susținut că ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică, produsă de cele două motoare Rolls Royce.
Atunci nu m-a băgat nimeni în seama, dar acum s-a constat că am avut dreptate.
Având calitatea de dottore în științe economice, de ce d-na consilier prof.dr.dr.Alexandra Tătaru nu prezintă o analiză economică, a cauzei pentru care ENET a intrat în faliment?
e. I-am explicat d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc 4(patru) ani din munca de salahor.
Conștientizează d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru cât de penibilă a fost, atunci când mi-a spus în calitate de viceprimar al mun.Focșani:
- ”Mă bârâi de 20 ani la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu ai fost în stare să rezolvi nimic”?
f. În cazul externalizării activității de întreținere a iluminatului public în mun. Focșani, am propus majorității PNL-USR din CL Focșani să facă o analiză economică îl legătură cu această acțiune a primarului Cristi Valentin Misăilă, dar acest lucru nu s-a făcut.
- Nu consideră d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru că, este de râsul curcilor să fii dottore în științe economice și să nu poți face o astfel de analiză?
NOTA: O astfel de analiză economică a fost postată pe contul ”Focșani, dragostea mea”, dar nu a băgat-o nimeni în seamă.
g. Doamna viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a postat un videoclip cu Domnia sa având o coroniță cu flori de câmp pe cap, iar locația era dealurile de la Poiana Cristei.
Urmare al acestui videoclip, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și la amor rural.
Ai pretins că vrei să-i fii ”antrenor politic” doamnei consilier USR prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, dar te-ai răzgândit.
Primarul Cristi Valentin Misăilă într-o ședință a CL Focșani, adresându-i-se doamnei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a spus citez:
- ”Soția mea este de zece ori mai curată decât tine.” 
NOTA:

MOTTO se referă la documentele legate de anularea alegerilor de către CCR în data de 06.12.2024. 

Prezenta scriere conține: 
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 6(șase) ani, respectiv 4(patru) ani
1. ÎN MEMORIAM FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia(15.03.2019)
2. PROMO - "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI" (13.03.2021)
B. ANALIZELE lui Dan Diaconu care circulă pe net despre DEZASTRUL din România și averea dobândită de Zelensky, dobândită de pe urma războiului din Ucraina 
1. Dan Diaconu
2. Dan Diaconu
3. Dan Diaconu
C. De la rectorul Academiei Ștefan Gheorghiu, Dumitru Popescu(Dumnezeu), la rectorul SNSPA, Remus Pricopie
1.Doamne, ce ne mai ploconim! Visul SNSPA pentru Trump”
2. ”Emilia Șercan arată cine e, de fapt, Remus Pricopie”
3. ”Altă nefăcută românească”
4. ”Remus Pricopie și-a depus candidatura la președinție”
D. CIRCARI POLITICI și SECURIȘTI DEGHIZAȚI
1.”Becali renunță la AUR”
2. ”Cristian Terheș: Ciolacu se va întâlni cu CEO-ul OMV”
3. ”Georgescu 2 rupe tot! Surpriză de proporţii!”
E. Victor Ponta un individ CONTROVERSAT și cu ORIGINE SĂNĂTOASĂ
1. Pe net circulă informația:
Vasile Balan
2. ”Fantomele din biografia lui Victor Ponta”
3.”Băsescu. Antonescu și Ponta, ”două ciurucuri„”
F. ÎNGRIJORAREA președintelui Poloniei, ÎNGRIJORAREA președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, MOTIVELE ÎNGRIJORĂRII și CIRC POLITIC 
1. ”Preşedintele Poloniei: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător””
2. ”Predicția lui Bolojan: Vom fi cu spatele la zid ca ţară”
3. ”Dacă România crede că astfel îl poate sfida pe Trump, se înșală”
4. Deputatul PNL Ciobotaru Dragos a postat pe pagina lui de Facebook ămagini de la mitingul ”PRO-Europa” din data de 15.03.2025 de la București, unde a afirmat citez:
”România înseamnă mai mult decât firul divin, mult mai mult! Spuneam zilele trecute că ne vom reveni, încet și sigur!”.
G. OMUL de TIP NOU produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu, Marian Enache, se crede ”DUMNEZEUL” României, CCR jucând rolul de Curte Marțială și DEZASTRUL ECONOMIC din România
1. ”Marian Enache. ”CCR nu poate fi influențată sau amenințată„”
2. ”CCR devine neconstituțională”
3. ”Bloomberg: Turbulențele din România îi îngrijorează pe investitori”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 6(șase) ani, respectiv 4(patru) ani
1. ÎN MEMORIAM FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia(15.03.2019)
În data de 02.02.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", iar prin afirmațiile făcute în respectiva scriere, am considerat că aș fi fost foarte clar, dar am constat că mulți au avut impresia că eu aș BATE CÂMPII.
Pentru acești Toma Necredinciosu', le recomand cu căldură "eseul" "ÎN MEMORIAM FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia", pe care îl voi posta azi, 15.03.2019, după ora 11, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Am afirmat și susțin că pentru "Provincia Europeană Vrancea" sunt o NUCĂ TARE în domeniul producerii și distribuției energiei electrice și termice, dar consider că cea mai mare realizare este faptul că am determinat JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC să facă STRIPTIS în fața mea.
Faptul că patru ani am preferat să trăiesc din munca de SALAHOR, decât să negociez în favoarea mea GOLĂNIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat la focșăneni, prin încălcarea de către CUP Focșani a contractului de împrumut cu BERD, perioadă în care fostul primar al mun. Focșani, numitul Bacinschi Decebal, a avut drept IDEAL al VIEȚII să-mi vândă locuința, pentru ca ENET să încaseze de la mine într-o singură tranșă onorariul plătit av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine la Curtea de Apel Galați, ocazie cu care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, îmi dă AUTORITATEA MORALĂ să "șterg pe jos" cu orice POLITRUC mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
De asemenea, în fața mea, a început să PĂLEASCĂ TUPEUL unor indivizi precum, activistul PCR Radu Nițu, din calitatea lui de consilier PSD, în CL Focșani sau a actorașului CIRCAR, Francu Sorin, din calitatea lui de director EXHIBIȚIONIST RELIGIOS al Teatrului Mr.Gh.Pastia.
Nu știu dacă maxima postacului "orion", "Proștii au început să se deștepte !", va fi confirmată la nivel NAȚIONAL.
În condițiile în care, urmare a LAȘITĂȚII și a LIPSEI de DEMNITATE demonstrată de focșăneni, consider Focșaniul ca fiind o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin", menționez că îmi face o deosebită plăcere să smulg penele rămase de la diverse "GĂINI ale lui Stalin"- focșănene, INTELECTUALE și PLINE de IFOSE.
Reluându-mi prietenia facebook-cist cu Agamemnon Partac, condiție în care este EXCLUSĂ orice formă de PĂRUIALĂ cu acesta, îi mulțumesc pe aceasta cale, pentru SERVICIILE FĂCUTE, cu sau fără voie, celui pe care l-am declarat a-mi fi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), dar în fața căruia am fost și sunt un ATEU CONVINS.
15.03.2019                                              Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că Facebook mi-a dat posibilitatea să te întineresc cu 6 ani.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți `` pe alții, vî lustruiți pe dumneavoastra. 
Aceste metode aparțin curvelor comuniste.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, prin întinerirea la care te supun, vreau să scot în evidență dreptatea pe care a avut-o Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când a avut acel moment de luciditate.
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea a întrebat retoric:
- ”Cum poate fi cineva agent de influență, când susține două probleme tehnico-economice?”
Dacă pretinzi că, ”Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”, nu te pot contrazice.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
2. PROMO - "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI" (13.03.2021)
MOTTO: "Un copil care doarme, crește. Un popor care doarme, moare."
Am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea precizată mai sus, cu motto-ul aferent, care se vrea a fi:
a. Un AVERTISMENT pentru politicienii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști;
b. Un ÎNDEMN la MEDITAȚIE pentru focșănenii FRICOȘI și LIPSIȚI de DEMNITATE, care așteaptă PARA MĂLĂIAȚĂ și refuză să-și IMPUNĂ RESPECTUL în fața celor care din patru în patru ani le cer votul, pentru ca apoi să-i DISPREȚUIASCĂ și să-și bată joc de banul public.
13.03.2021                                              Ulise Grosu

COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, acest promo ar trebui să-ți dea de gândit.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
- LUMEA VIRTUALĂ în care v-a băgat prestația fostului ”armurier” Aurel Farcasanu, care a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”.
Pe mine mă încearcă un sentiment de milă pentru ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, deoarece găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, au pus-o în situația de a lătra la lună.
Dacă i-ai deveni ”antrenor politic” d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, cred că altfel vor sta lucrurile în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Părerea mea!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, daca cineva latra la luna, acela esti dumneata. 
Oboseala din timpul săptămânii se reportează și se tot reporteaza. 
Sunteți foarte obosit. 
Deoarece nu vreți să vă odihniți de buna voie, cred ca familia, rudele. mai ales fratele si cumnata, ar trebui să vă pună pe ,,pauză`` o perioadă . 
Nu mai încercați la ,,Lacul Sarat``!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene comentariul tău m-a făcut mai tânăr cu 8 ani și mi-a adus aminte de scrierea ”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” având
MOTTO : ”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești să dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill,
pe care am postat-o în data de 02.02.2017 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, din care citez:
”În timp postacul "orion" a pretins că-mi "ridică vălul de pe ochi", iar eu am încercat să-l determin să-și LUMINEZE FAȚA.
În acest sens, am să prezint în cele ce urmează la ce concluzie am ajuns, în ceea ce-l privește pe postacul "orion", prezentând mai jos câteva dintre comentariile făcute de acest postac :
- În data de 25.01.2017, articolul, "Unitate și consens pentru interesele românilor........."
ora 13;53, @Ulise Grosu Se termina semestrul I si tu nu ai fost evaluat psihologic si nici medicul de medicină a muncii nu te-a văzut. Cred că ar fi bine ca în vacanță intersemestrială să-ți rezolvi aceasta problema. Chiar dacă ești încadrat cu aproape jumătate de normă didactică ca profesor necalificat, nimic nu te îndreptățește să respecți legea.
P.S. Văd că ți-ai luat în serios funcția de îndrumător de reclamagii.
a. Ce a urmărit postacul "orion" prin DIVERSIUNEA cu "examenul psihologic" si "examenul de medicina muncii"?
b. Ce a vrut sa insinueze în P.S. ?
- În data de 27.01.2017 articolul, "Prețul energiei termice la ENET
ora 15; 33 @"ulise grosu", Omule, vorba unui ai mintea leșinată. Cine dracu crezi că stă să caute prin mizeriile alea inepte ca să găsească prețul gigacaloriei. Pot afla mult mai simplu. acesta a fost un test.
Menționez că, postacul "orion" mi-a cerut să-i dau prețul de producție la Gcal produsă de ENET înainte si după modernizarea făcută, iar eu i-am recomandat sa citească niște "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com unde am prezentat pledoarii scrise depuse la instanța si hotărâri de instanța în procesul avut cu CL Focșani în speța privind HCL Focșani nr.3/2015, prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal la ENET, urmare a modernizărilor făcute.
- Deși prin comentariile făcute, postacul "orion" invoca diferite articole de lege, de ce acest postac habar nu are sa interpreteze respectivele articole ?
Răspunsul la această întrebare ar putea fi LIPSA EXPERIENȚEI PRACTICE a postacului "orion", preocuparea lui fiind doar "ochiul și timpanul".
- 18;22 "orion"- "Stimați cititori, Ulise Grosu este profesor necalificat din mila Inspectoratului Școlar si a altora. Vedeți pe mâna cui au intrat copii noștri ?
Toate postarile acestuia trebuie postate pe situl Ministerului Educației si pe cel al Inspectoratului Școlar.
Vom populariza pe Facebook acest personaj ca să afle toți ce profesor are liceul a cărui nume îl voi face cunoscut în viitorul apropiat și care îl lasă sa profeseze fără controlul psihologic anual și fără avizul medicului de medicina a muncii.
Singur recunoaște ca este profesor de mana a-III-a, dar nu de asemenea specimene are învățământul românesc.
Cred ca o fi cazul să-și schimbe conduita - dacă o putea- pentru a demonstra ca este cu "țiglele pe casă" sau să devină ceea ce a fost aproape toata viața; șomeroi cum îi place să spună".
- Care este diferența dintre acest comentariu a postacului "orion" si DIVERSIUNEA SECURISTO-COMUNISTĂ GARCISTĂ, din perioada anilor "90, când s-a spus că "SENIORUL Corneliu Coposu nu a mâncat salam cu soia"?
- 19;29 "orion"- "Diversiune faci tu, atribuindu-mi calități fictive pentru a lovi în instituții ale statului".
- În acest comentariu, postacul "orion" introduce DIVERSIUNEA că eu "lovesc în instituțiile statului".
- În data de 28.01.2017, articolul "Gripa aviara....."
07;34 "orion" "Ulise, ai grija ce scrii, totul poate fi folosit împotriva ta. Te vreau băiat politicos, nu vreau sa te mai contrazici în stilul-ți caracteristic cu postacii. Fii exemplu, ești profesor ce naiba !"
- În acest comentariu postacul "orion" a trecut la AMENINȚĂRI directe.
- În data de 31.01.2017, articolul "Mare parte din Focșani, ÎN BEZNĂ si FĂRĂ CĂLDURĂ..........."
ora 07;04 "orion" "Ulise, în sfârșit un articol în care spui si tu ceva cu subiect si predicat,
Așa te vreau, omule".
- La acest comentariu am RIPOSTAT, întrebându-l pe postacul "orion", cine este el si ce treaba are cu mine?
- În data de 02.02.2017, articolul "Probleme găsite de Camera de Conturi si la ENET"
ora 08;35 "orion" adresându-mi-se, "Lasă, ca nu ai plecat imediat, după ce ai dat tur de onoare, ai mai stat vreo jumătate de ora".
PS Cred că se impune să iei legătura cu d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , întineririle acestea repetate ,nu cred că vă priesc, din câte observ.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, v-am înțeles că aveți un dinte pentru ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, despre care ați pretins că, ”v-a tratat ca pe o centuristă”.
Părerea mea este că, în ceea ce-l privește pe prietenul Valentin Burlacu, să-l tratați cu duhul blândeței și să nu vă mai amuzați când îl vedeți în corzi.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu-ți fă griji, deoarece nu voi ajunge să dau în mintea copiilor, așa cum a dat d-na Felicia Varzaru, atunci când dând Cezarului ce este al Cezarului, am vrut să o întineresc cu 30 ani.

B. ANALIZELE lui Dan Diaconu care circulă pe net despre DEZASTRUL din România și averea dobândită de Zelensky, dobândită de pe urma războiului din Ucraina 
1. Dan Diaconu
Să știți că, în ciuda ticăloșilor și a ticăloșiilor lor, realitatea este cea care are puterea de a corecta deviațiile. Faptul că o mână de analfabeți a pus mâna pe puterea din România, transformând țara într-o tiranie absurdă, nu înseamnă că regimul lor prostesc are capacitatea de a dura. Din contră. Părerea mea e că toți se vor prăbuși la modul tragic. Nu e însă un motiv de bucurie pentru noi întrucât totul se va petrece prin suferința noastră.
Chestiunea e simplă: ticăloșia nu le compensează prostia. Economia cade, încrederea scade și, treptat, totul va lupta împotriva lor. Bomba care a venit aseară este aceea că Moody's a scăzut ratingul României. Acum suntem la Baa3 cu perspectivă negativă. Probabil intervențiile politice au fost cele care au condus la neretrogradarea noastră la junk. Din punct de vedere a ceea ce se petrece, România e deja junk.
Suntem țara cu cel mai mare deficit al Uniunii Europene, situația colectării e dezastruoasă din cauza corupției generalizate, cheltuielile au sărit absolut aberant și, în ciuda tonului liniștitor al autorităților, în spate casa e în flăcări. Ne împrumutăm cu cea mai mare dobândă din UE, dar ceea ce plătim acum va fi ieftin față de ceea ce vine! Necesarul de finanțare al României crește pentru că banii sunt furați, iar „schema Ucraina” a reușit să activeze cea mai dezastruoasă schemă de corupție de aici. Asta se va repercuta asupra cetățenilor care vor fi lăsați pradă prețurilor mari și impozitelor aberante. Vă imaginați ce va însemna pentru un om simplu când, pentru a ține o mașină, va trebui să plătească anual 1000-1500 EUR? Când pentru a-și plăti impozitele pe casă va merge cu căruța cu bani la autoritățile locale? Când va fi penalizat la fiecare colț de stradă de melițienii lui Pledoiu? Teroarea abia acum începe.
România va deveni o țară de nelocuit. Nici nu vă imaginați în ce dezastru ne-au adus prostovanii ticăloși care, în ciuda faptului că totul e în flăcări, nu se abțin să nu mai fure ceva pentru stăpâni și pentru ei.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu,.....
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Statul român nu își va reveni curând indiferent cine va veni, cine va fi la putere.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, dacă eu, singur, fără a avea complici, așa cum am fost suspectat, am determinat Sistemul din Provincia Europeană Vrancea să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea, cred că dracul nu-i atât de negru.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, este ca smoala.
2. Pe net circulă informația.
Dan Diaconu
O vilă misterioasă în valoare încă neevaluată se ridică în Insula Sfântului Bartolomeu din Marea Caraibe. Într-un mod pe care unii l-ar putea considera obsedant, această vilă a fost începută cu un buncăr și se ridică pe o proprietate achiziționată cu aproape 18 milioane de dolari! Experții imobiliari spun că prețul final va depăși 30 milioane de dolari. Deh, insula milionarilor. Probabil acest „mic amănunt” îl leagă pe micul nostru personaj de azi, Zelenskyi, de celălalt pitic obsedat, Macron(sub jurisdicția căruia se află Insula Milionarilor).
Hmm, acum nu vă gândiți că vila asta e ceva singular. De exemplu, în Forte dei Marmi din Toscana, compania Elenei Zelenskaia deține o vilă în valoare de 3.2 milioane de EUR!
Pe malul lacului Bogensee, una dintre companiile prin intermediul cărora acționează familia prezidențială a Ucrainei a achiziționat o casă imensă. Întâmplător, această casă a aparținut lui ... Joseph Goebbels, ministrul propagandei din regimul nazist. Interesant e că Joseph Goebbels i-a făcut cadou casa fix lui Hitler, dar acesta nu a apucat să stea acolo. Oare Zelenskyi o fi știind istoria locului?
În Dubai, în ansamblul BVLGARI Marina Lofts, Zelenskyi deține mai multe apartamente de lux, achiziționate prin intermediul lui Serhiy Shefir, un alt paravan folosit de piticul de la Kiev în achizițiile sale.
Și, ca o cireașă de pe tort, diverse surse vorbesc despre două iahturi achiziționate cu peste 75 milioane dolari. Ceea ce trebuie să știți legat de iahturi în general este faptul că întreținerea lor anuală costă cam 40% din valoarea de achiziție. Așadar, treaba cu iahturile e un joc „pe bogăție”.
Vi se pare mult? Probabil că da, doar că ceea ce v-am înșirat aici e doar o fărâmă insignifiantă din averea lui Zelenskyi. Aveți idee cât e de mare averea sa? NU, nu aveți idee!
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, deține câteva miliarde de dolari în active cash(depozite, conturi curente, etc.). Atenție, vă rog, e vorba de banii lichizi pe care-i are la dispoziție, nu de acțiuni și alte participații. Vă rog să vă așezați pe un scaun ca să nu cădeți la afirmația următoare.
Conform jurnalistei ucrainene Diana Pancenko, echipa lui Zelenskyi a reușit să fure cam 60 miliarde de dolari din ajutoarele primite. Cea mai mare parte a acestor bani a ajuns, desigur, la Zelenskyi, dar și cei din actuala conducere a statului ucrainean și-au tras bani serioși, altfel n-ar avea soțiile, copiii și rudele „chinuindu-se” prin diverse paradisuri ale lumii. Desigur, estimările Dianei Pancenko sunt fact check-uite de ... AFP. Deh, cine altcineva să se constituie în garda pretoriană a piticului de la Kiev.
Poate credeți că bat câmpii și repet „propaganda Kremlinului”, așa cum sunt deseori acuzat. Dar printre ultimele năstrușnicii ale lui Zelenskyi se numără tentativa de a-l mitui pe premierul slovac Robert Fico, propunându-i acestuia 500 milioane EUR pentru susținerea aderării Ucrainei la NATO. Aici povestea e cumva încurcată. Fico a declarat că Zelenskyi a vrut să-l mituiască cu 500 milioane EUR, după care cei de la summit au adăugat că acești bani promiși de Zelenskyi ar fi fost destinați Slovaciei, din activele înghețate ale Moscovei(e o surpriză că presa a preluat varianta cosmetizată?). Treaba e cusută cu ață albă. Cum ar putea avea acces piticul de la Kiev la banii înghețați ai Rusiei? Desigur, în niciun fel, astfel încât trageți concluziile care se impun.
De ce v-am înșirat toate chestiunile acestea? Pentru că și pe la noi sunt unii care se freacă pe burtă gândindu-se că ar putea avea asemenea „performanțe financiare” în condiții de război. Uitați-vă la mafiotul Bolovan și la clica de hiene nemernice care-au pus laba pe România și care tocmai ce-au încropit o alianță a ticăloșiei care are spre 70% din Parlament. De ce credeți că dau din coadă la ipoteza intrării României în război? Păi după ce văd ce purcoi de bani s-au învârtit în Ucraina credeți că nu le surâde și lor accesul la ceva „mălai proaspăt”? Deh, proștii la război, șmecherii în zonele de super-lux ale planetei. Așa merg lucrurile!
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;.....
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă rog să corborați:
a. Scrierile lui Dan Diaconu;
b. Comentariul:
”Valentin Burlacu
Încă nu știm jocul americanilor. Este suspect să dorești pace, dar să inarmezi una dintre parti. Armistițiul cred că se vrea un răgaz pentru reorganizarea ucrainienilor. 
Mi-e teama ca relatiile ruso-americane se vor altera. Relația ruso-chineza încurcă calculele americanilor, care ar fi vrut sa scape de ambele . 
S-a incercat cu rusii folosindu-i pe ucrainieni drept carne de tun si nu a ținut . 
NATO va trebui sa accepte situația de pe front si condițiile impuse de către ruși, sau va trebui să lupte cu propriile forțe împotriva lor. 
Dacă se va întâmpla, vor intra chinezii și perșii în conflict de partea rușilor? 
Cred că da, că dacă pica rușii, și ei vor avea aceeași soartă. Va fi război, sau pace? 
Nu știm, dar pacea doar va amâna războiul pentru doar câțiva ani.”
- Concluzia vă aparține!
NOTA: Rog cititorii scrierilor mele să nu mă mai întrebe, cine este Valentin Burlacu, deoarece nu știu cine este și nici nu mă interesează să aflu.
Pentru mine, acesta are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Pe mine mă interesează numai politrucii din lumea reală, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îi voi supune atacului la baionetă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, pe cine interesează cine sunt? Și, mai ales, de ce?
Ani Tudorache
Bună seara !! Mă apucă ...frigurile...când aud cuvântul război !! 
Doamne Dumnezeule cel mare și cel Bun apară și ferește !!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu este normal ca anumite comentarii ale tale, să stârnească multă curiozitate?
Pentru mine ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deci practic nu exiști.
În ceea ce te privește, eu mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont.
Grosu Ulise
Ani Tudorache; Bună seara!
Stimată Doamnă și eu fac alergie la cuvântul ”război”, dar ....
Ion Covaci
Nu întreb cine îi Burlacu , da cine îi Bocancea pot să întreb ? 
Este ,,maestru” sau este ,,maistru” ca sunteți în război la baioneta.Opriți ,,razbelu”!
Ionel Babalic
Aveți și surse?...eventual credibile?...sau luate așa...de pe net....
Popîrda Vasile
Maestre nu se pune, răutăți conspirative!
Grosu Ulise
Popîrda Vasile; Aceasta, după mintea ta.
3. În data de 16.03.2025 contul Dan Diaconu a publicat informația:
”Dan Diaconu
Am auzit și eu că a fost o manifestație pro-Ioropa. Ați văzut ceva? Sincer, eu chiar am trecut prin zonă, dar n-am remarcat ceva deosebit. Nu ne-om fi potrivit la ore, cine știe?
Doar că am o dilemă: UM DIGI susține că au fost 10 000 de oameni. Hai să ne înțelegem: dacă UM DIGI spune că au fost 10 000 de oameni, nu cred să fi fost mai mult de-o mie. Dar hai s-o luăm de bună pe-a lor, să presupunem că ar fi fost 10 000. Ideea e că, inclusiv cu această ipoteză, rezultă că a fost eșec total. Turma aia de 10 000 de oi a fost cărată de trei partide(PSD, PNL, USR), plus toate ONG-urile de viermi sorosisti. Așadar, minunaților, doar zece mii de muște(care s-au dovedit a fi o mie) ați putut să aduceți? Nu înțelegeți ce înseamnă asta? V-o spun eu: rahatul Europa nu mai atrage nici cele mai fomiste muște. Ceea ce e nasol pentru voi, dragii moșului!
Da, ați reușit să vă implantați în structura statului, da, ați infectat sistemul, da, încă aveți controlul! Așa e! Doar că se dărâmă șandramaua peste voi. Și știți de ce? Pentru că sunteți proști, foarte proști!
Atâta timp cât experții voștri sunt Ghinea, Ciolacu, Burduja, Tîlvăr etc, iar ideologi sunt nulități precum CTP, Mândruță, Radu Tudor, Gâdea, Caramitru ăl mic ș.a.m.d., unde naiba credeați că veți ajungeți? Păi voi, nătărăilor, n-ar trebui să fiți lăsați nici măcar să mergeți pe stradă fără spraveghere întrucât sunteți atât de proști încât cădeți în gropi sau dați cu capul în ziduri urlând că „drumul trebuie să meargă pe-acolo”!
N-ați priceput? Nu! Las' că e bine! O să pricepeți voi mai bine din spatele gratiilor. E sigurul loc pe care-l meritați pentru dezastrul produs. Și vă mai spun ceva: ați fost atât de proști încât ați lăsat urme adânci, astfel încât va fi mai mult decât facil să vi se dovedească sursele ilegale de finanțare. Nu mai e mult!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Calugaru Gica; Gică, la o postare a deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, unde se făcea vorbire despre acțiunea ”PRO-Europa”, te-ai cam păruit cu d-na Coca Manolescu.
Despre această informație care circulă pe net, ce părere ai?
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Nu mă bazez pe informațiile care circulă pe net, mai ales cu performanțele AI, am propriile mele convingeri, realiste/nu. 
Nu consider că m-am păruit cu doamna care dorea ca cei care nu sunt putiniști să nu apuce vârsta domniei sale...
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Am citit și eu din puța gândirii autorului.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Mă bucur că, ai citit.
Pentru mine acest lucru este important.

C. De la rectorul Academiei Ștefan Gheorghiu, Dumitru Popescu(Dumnezeu), la rectorul SNSPA, Remus Pricopie
1. Ziarul Cotidianul din data de 13.03.2025 a publicat informația Doamne, ce ne mai ploconim! Visul SNSPA pentru Trump”.
Citez:
”Nu mai stiu unii ce să facă doar -doar vor ieși în față. Se pare că nu sunt suficiente desele declarații ale rectorului SNSPA, Remus Procopie, pe diferite aspecte ale vieții politice românești.
Acum, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace.
În mintea lui Remus Pricopie: ”O victorie pentru statul de drept”
”Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial. (…) Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice”, a declarat rectorul SNSPA, Remus Pricopie, potrivit unui comunicat.
Potrivit acestuia, SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative.
”Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală”, a susținut Pricopie.
SNSPA își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Pe mine m-a umplut de respect acest pupil al profesorului ANALFABET FUNCȚIONAL, Ecaterina Andronescu - Abramburica, care a fost garantată de Marian Vanghelie.
Citez:
”Nu mai stiu unii ce să facă doar -doar vor ieși în față. Se pare că nu sunt suficiente desele declarații ale rectorului SNSPA, Remus Procopie, pe diferite aspecte ale vieții politice românești.
Acum, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace.
În mintea lui Remus Pricopie: ”O victorie pentru statul de drept””
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Remus Pricopie, un alt Dumitru Popescu, așa cum SNSPA este o alta ,,Ștefan Gheorghiu``.https://www.facebook.com/watch?v=1788132161976422
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, arhitectul principal al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu
Supranumit „Dumnezeu“, a fost arhitectul principal al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. A rămas cunoscut în comunism ca urmare a formulelor inedite de elogiere a dictatorului, dar şi pentru intransigenţa cu care cenzura orice deviaţie de la linia partidului.
A fost cel care-i scria discursurile lui Ceauşescu.
Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951. Apoi a lucrat în presă. Este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.
Dumitru Popescu a fost deputat în Marea Adunarea Națională în sesiunile din perioada 1965 – 1989.
În 1981 a devenit rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea cadrelor Partidului Comunist Român.
- Acesta este efectul celor 36 ani în care poporul român a fost ținut în minciună cu ajutorul unor IMPOSTORI numiți ”revoluționari” și a unor CRIMINALI, așa cum îi consider pe procurorii și judecătorii care tergiversează ”dosarul revoluției”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Crezi că Maestrul Arsenie Bocancea este mulțumit de modul în care i-am respectat recomandarea de a-mi face numărul?
2. Ziarul Cotidianul din data de 13.03.2025 a publicat articolul ”Emilia Șercan arată cine e, de fapt, Remus Pricopie”.
Citez:

”Emilia Șercan îl pune la zid pe Remus Pricopie, după ce SNSPA a anunțat că îl nominalizează pe Donald Trump la premiul Nobel pentru pace.
„Remus Pricopie, rectorul SNSPA, e omul Sistemului manevrat de servicii, iar lucrul ăsta este evident pentru oricine urmărește viața publică.
Înainte să vă spun ce cred despre nominalizarea lui Trump făcută de SNSPA via Pricopie, trebuie să mai spun câteva lucruri, pentru că au trecut anii, iar memoria publicului este scurtă.
Remus Pricopie, simultan cu funcția de rector al SNSPA, este și președinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), taraba cu pretenții academice, înființată de plagiatorul Gabriel Oprea și predată pe tavă lui George Maior, în 2015, după ce acesta a demisionat din funcția de director al Serviciului Român de Informații.
După ce Maior a plecat în SUA, în vara lui 2015, ca ambasador, a lăsat ASSN-ul pe mâna lui Pricopie, care a fost niște ani interimar, apoi președinte plin.
ASSN, care până în 2020 a fost finanțată din bani publici, și-a ținut o vreme membrii la secret. O parte i-am descoperit și le-am publicat numele pe PressOne: Gabriel Oprea, George Maior, Eduard Hellvig, Sorin Cîmpeanu, Vasile Dâncu, Adrian Curaj, Dan Mihalache, plus șeful lor, Pricopie. Nu cred că are vreunul nevoie de vreo prezentare în plus și nici nu cred că e nevoie să explic de ce toți sunt oamenii Sistemului manevrat de servicii.
M-am judecat în vreo 6 procese cu ASSN, această instituție-sinecură, pentru a afla cine erau „academicienii” plătiți de stat pentru a produce știință despre securitatea națională. Evident, taraba ASSN nu a produs nimeni nimic, ca dovadă statul ciuruit de servicii pe care îl avem în prezent.
Deși am câștigat pe linie toate procesele cu ASSN, Pricopie a refuzat să-mi furnizeze informațiile despre care instanța a decis că sunt de interes public.
Și cu SNSPA am câștigat un proces pe accesul la informație, însă Pricopie refuză de vreo doi ani să îmi transmită informațiile cerute. Același Pricopie a refuzat să răspundă la cererile făcute de vreo 30 de jurnaliști în cazul Bulai, după dezvăluirile Snoop.
Cam ăsta este respectul lui Pricopie, președinte ASSN și rector SNSPA, față de lege și principii democratice.
Revenind la nominalizarea lui Trump, analiza mea este următoarea: Sistemul se foloște de Pricopie, rectorul unei universități respectabile, pentru a-l nominaliza pe Trump la premiul Nobel. Mișcarea este făcută pentru a potoli furia lui Trump față de România din cauza poveștii cu anularea alegerilor și respingerea candidaturii șarlatanului de Georgescu.
Haide acum să ne mai uităm la câteva lucruri:
– (1) Tot Pricopie e cel care a contestat candidatura șarlatanului la CCR. A făcut-o rapid, chiar înainte de înregistrare acesteia la BEC;
– (2) Nominalizare lui Trump la Premiul Nobel pentru Pace este făcută imediat după ce candidatura șarlatanului este blocată, deși prin toate acțiunile sale din ultimele 6-7 săptămâni, după preluarea mandatului, Trump a devenit inamicul democrațiilor, al stabilității și chiar al păcii mondiale.
Trump este un vanitos, ahtiat după complimente și recunoaștere publică și ar da orice să primească Nobelul pentru pace, premiu pe care îl au câțiva președinți americani, ultimul dintre ei fiind Barack Obama.
În primul mandat, Trump a fost în stare să facă orice pentru a fi declarat omul anului de celebra revistă Time. Cam atât de mare este egoul omului. Și nu ratează aproape nicio ocazie să se laude public cu faptul că Putin l-a numit „geniu”.
Simpla nominalizare îi poate mângâia orgoliul lui Trump suficient de mult încât să îi potolească furia și să le ceară lui Vance și Musk să o lase mai moale cu criticile la adresa țării noastre, acum, după ce candidatura șarlatanului de Georgescu a fost anulată definitiv.
Sistemul îi dorește liniște și vrea să scapă de urecheala lui Trump, pentru că pe oficialii de la Bruxelles știe cum să îi ducă cu preșul, că doar și-a rafinat tehnicile în 18 ani de când suntem în UE”, a scris, pe Facebook, Emilia Șercan.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea, citez:
”ASSN, care până în 2020 a fost finanțată din bani publici, și-a ținut o vreme membrii la secret. O parte i-am descoperit și le-am publicat numele pe PressOne: Gabriel Oprea, George Maior, Eduard Hellvig, Sorin Cîmpeanu, Vasile Dâncu, Adrian Curaj, Dan Mihalache, plus șeful lor, Pricopie. Nu cred că are vreunul nevoie de vreo prezentare în plus și nici nu cred că e nevoie să explic de ce toți sunt oamenii Sistemului manevrat de servicii.
M-am judecat în vreo 6 procese cu ASSN, această instituție-sinecură, pentru a afla cine erau „academicienii” plătiți de stat pentru a produce știință despre securitatea națională. Evident, taraba ASSN nu a produs nimeni nimic, ca dovadă statul ciuruit de servicii pe care îl avem în prezent.”.
Conform presei la SNSPA este profesor și soția REPETENTULUI Florian Coldea.
În perioada în care postacul ”orion” presta pupincurism la adresa președintelui ”OM” și la adresa REPETENTULUI Florian Coldea, iar mie îmi oferea locuri de muncă în zootehnie, am presupus că prin acest pupincurism îți asigura trecerea unor examene psihologice pe care am presupus că le dădea.
NOTA: Presa a spus că soția REPETENTULUI Florian Coldea era șefa psihologilor din SRI.
3. Ziarul Cotidianul din data de 15.03.2025 a publicat articolul ”Altă nefăcută românească”.
Citez:

”Acest Remus Pricopie a dat lovitura. A ajuns de rîsul lumii întregi și, în inconștiența lui, în slugărnicia și în foamea lui de succes, ne face și pe noi. Trompeta  SRI, „săgeată” în diverse operațiuni ale Sistemului, el a izbutit să treacă și granițele României și va trece și valurile Oceanului Atlantic.
Nu mai este doar profesor și circar politic de serviciu, nici  simplu rector. Se reconfirmă că el lucrează și pe post de  mîna  statului român cu care conducătorii încearcă să spele rahatul electoral de la sfîrșitul anului trecut. Acest Remus Pricopie a fost împins la tribună ca să lanseze  cît se poate mai  zgomotos propunerea lui Donald Trump – candidat  la Premiul Nobel pentru Pace. Să fie  primul, în numele școlii românești de propagandiști care să o vînture. Zic școală, nu universitate pentru că instituția este mai mult folosită în diverse împrejurări pentru jocuri, scenarii și manevre politice. Și. pentru că peste Ocean SNSPA și  Remus Pricopie sunt  greu de  ținut minte și de pronunțat, americanii vor fi siliți să rostească numele  României pe la urechile înfometate de gîdilări și măguliri ale președintelui lor. Și astfel imprevizibilul Donald  Trump să treacă peste nefăcutele din ultimele luni din țara noastră și să ne mute pe o listă imaginară a băieților buni și a țărilor care sunt aliniate în spatele său, așa cum puii de gîscă se înghesuie în spatele cloștii înfuriate.
Presupun că în mintea creață și îmbîrligată a băieților care îl păpușează pe acest Pana Corbului, devenit și  șeful ne-academicei Academii de Științe ale Securității Naționale (un fel  de liru-liru  al celor care oscilează între Securitate și SRI!) propunerea  a fost concepută  ca un soi de măsură dintr-o strategie națională de  recuperare a imaginii României. Adică  marketing politic peste rahatul făcut tot de ei cu anularea alegerilor din decembrie  2024, un fel de șmecherie cu șurub clinchenită internațional cu scopul de  a muta privirile străinătății pînă cînd  gînditorii cu epoleți dau cu mopul prin băile de la Cotroceni, de la CCR, de la SRI și din celelalte instituții.
Mă minunez doar la faptul că învățăceii de la școala de propagandiști au cutezat să nu fie de acord pe simplul motiv că ei n-au fost consultați.  S-o fi trezit și în dînșii un mugure de democrație din moment ce, pînă acum, știind bine că în meseria lor propagandistul execută, nu comentează, nu au zis nici mîc la nici una dintre aiurelile în care  a fost implicată instituția.
În loc de concluzie, eu sunt convins că găselnița băieților cu lansarea la Nobel, aruncată pe piața agitată a lumii de acest nimeni Remus Pricopie, în loc să ne ajute, ne  umple și mai  zdravăn de ridicol și ne îneacă și mai și în tonul minor al politicii naționale.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, cunoști că din punctul meu de vedere:
a. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus TARELE comuniste la perfecțiune și atrofiază demnitatea poporului român;
b. Circa 80% dintre profesorii vrânceni ar trăi într-o LUME VIRTUALĂ.
c. Există ”ȘCOALA de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care consider că este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Fostul ”armurier” Aurel Farcasanu prin demonstrația făcută cu privire la lozinca muncitorilor de la IMGB di anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, a făcut ca tu și ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” să deveniți absolvenți ai acestei școli.
În aceste condiții mi se pare o normalitate precizarea jurnalistului Cornel Nistorescu, citez:
”Mă minunez doar la faptul că învățăceii de la școala de propagandiști au cutezat să nu fie de acord pe simplul motiv că ei n-au fost consultați. S-o fi trezit și în dînșii un mugure de democrație din moment ce, pînă acum, știind bine că în meseria lor propagandistul execută, nu comentează, nu au zis nici mîc la nici una dintre aiurelile în care a fost implicată instituția.
În loc de concluzie, eu sunt convins că găselnița băieților cu lansarea la Nobel, aruncată pe piața agitată a lumii de acest nimeni Remus Pricopie, în loc să ne ajute, ne umple și mai zdravăn de ridicol și ne îneacă și mai și în tonul minor al politicii naționale.”
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, deoarece ai făcut-o și tu pe profesorul și o cunoști direct pe d-na prof. Florentina Sandru, care consideră că-mi curge venin prin toți porii, mi-ar plăcea dacă ți-ai spune părerea despre comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu.
Calugaru Gica
Grosu Ulise; În general nu îmi exprim pe SM părerile personale despre persoanele cu care am avut tangențe, în afara persoanelor publice, în special politicieni și oameni din administrații publice. 
Voi face o mică excepție, având în vedere domeniul de interes public, învățământul. 
Da, am o impresie foarte bună în ce privește profesionalismul și implicarea doamnei profesoare Florentina Șandru din despre foarte mulți profesori, care, în condițiile unui foarte prost management al învățământului din '89 încoace (nu fac referire la epoca de tristă amintire) au reușit, spre marea satisfacție a părinților și binele copiilor să facă o treabă excelentă, cu toată lipsa de sprijin a politrucilor fără școală votați masiv și/sau promovați fără nici un merit. Și există dovezi clare. 
Există și nemulțumiri , pe care eu le-aș pune pe seama "sistemului". 
În ce privește activitatea mea în cei doi ani în care, cum bine spui, "am făcut -o pe profesorul ", m-am consolat de atunci cu faptul că am avut rezultate ceva mai bune față de cel care "o făcuse pe profesorul " înaintea mea și m-au ajutat foarte mult încurajările colegilor experimentați.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, eu am fost nevoit să o fac pe profesorul 12 ani, nu doi ani ca tine.
Niciodată nu am pus la îndoială calitatea de bun profesor al d-nei Florentina Sandru.
Deoarece am afirmat și susțin că, profesorii de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad, Solomon Marcus, sunt profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL, a făcut ca d-na prof. Florentina Sandru să ajungă la concluzia că, mi-ar curge venin prin toți porii.
Te informez că, în urmă cu 5 ani la un test pe care profesorul de matematică l-a dat la o clasă de elevi de liceu, din 28 de elevi câți erau în clasă numai 6 au știut tabla înmulțirii.
În respectiva clasă era și un elev, care este consătean cu noi, dar numele acestuia a să ți-l spun în particular.
Doamna prof. Florentina Sandru ”mi-a sărit în ochi” atunci când a făcut o postare pe Facebook și a spus că, ”rezolvă ecuații matematice cu plăcerea unei adolescente.”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cine este Remus Pricopie, cine este SNSPA? 
Cumva Harvard, MIT, Yale, Princeton? Sunt niște penibili, care după ce au făcut-o lată, nu știu cum să o dreagă. 
Aveți răbdare, spectacolul este abia la început!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prieteni, discutăm de oameni de tip nou, produși de Regimul Securist Postdecembrist.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, care pentru mine reprezintă România în miniatură, amintesc pe: prof. Cătălin Mocanu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, prof. Daniela Gabriela marchitan și mulți alții.
4.  Ziarul Cotidianul din data de 15.03.2025 a publicat articolul ”Remus Pricopie și-a depus candidatura la președinție”.
Citez:

”Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a anunțat că și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale, dar fără o listă de semnături. Remus Pricopie spune că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susținători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituției României.
Potrivit rectorului SNSPA, România are nevoie de un președinte care să refacă demnitatea funcției prezidențiale.
„Cu toate că există un număr semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidențiale, ele nu contribuie, în opinia mea, la ieșirea din criza politică în care ne aflăm, dimpotrivă, o adâncesc. Candidații partidelor politice se află sub cota de încredere a partidelor care i-au propus, iar cei așa-zis „independenți” nu sunt în măsură să aducă un suflu nou, care să refacă legătura de încredere între clasa politică și societate. Candidatura mea este o ofertă lansată societății românești de a avea un președinte al viitorului, cinstit și puternic, matur și echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm”, a scris, pe Facebook, Remus Pricopie.
„Uneori, în viață, trebuie să alegi calea grea și complicată pentru a realiza lucruri importante pentru Țara pe care toți trebuie să o slujim cu credință, devotament și sacrificiu. În vremuri atât de periculoase, sunt convins că pot fi o alegere potrivită pentru a fi Președintele Republicii, de aceea m-am angajat direct și fără ezitare în sarcina istorică de a face România Puternică!”, a mai spus rectprul SNSPA.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, trebuie să recunosc că m-a umplut de respect precizarea acestui Dumitru Popescu - Dumnezeu postdecembrist, numit Remus Pricopie, despre care se spune că a afirmat:
”Potrivit rectorului SNSPA, România are nevoie de un președinte care să refacă demnitatea funcției prezidențiale.”
Pe acest ”OM de TIP NOU” produs de Regimul Securist Postdecembrist de la nivel central, numit Remus Pricopie, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, are următorii corespondenți:
a. Profesor Daniela Gabriela Marchitan, director politruc la CCD Focșani, în opinia mea, profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
b. Profesor dr.dr. Alexandra Tătaru, care a fost viceprimar al mun.Focșani în legislatura 2020-2024, iar acum este consilier USR în CL Focșani.
c. Profesor Cătălin Mocanu, care a fost inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, pe care îl suspectez că, ar putea fi ”cârtița” președintelui ”OM”.
Pentru prestația pe care a avut-o pe pagina mea de Facebook, atunci când inspectorul școlar Cătălin Mocanu a fost sigur că nu mai sunt profesor de mâna a III a, d-na Felicia Varzaru i-a acordat apelativul de ”SNOB INTELECTUAL copy paste”
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, în calitatea ta de fost profesor timp de 2 ani, ce părere ai despre comentariul pe care i l-am adresat mai sus, prietenului Valentin Burlacu?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Mihai Verbiceanu
Un parvenit!
Grosu Ulise
Mihai Verbiceanu; Stimabile, comuniștii au fost niște parveniți, iar Regimul Securist Postdecembrist a produs alți parveniți, folosind aceleași metode, unde originea sănătoasă a fost un principiu de bază pentru cadrele de conducere.
S-au făcut și ”facultăți muncitorești” pentru ca să fie licențiate cadrele de conducere ale Regimului Securist Postdecembrist.
Rezultatul se vede.

D. CIRCARI POLITICI și SECURIȘTI DEGHIZAȚI
1. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Becali renunță la AUR”.
Citez:

”S-a rupt lanțul de iubire dintre Gigi Becali și AUR. Latifundiarul s-a retras din AUR, pentru că nu poate accepta ca președintele partidului, George Simion, să strângă semnături pentru candidatura liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile din luna mai.
”Să ştergeţi deputat AUR, că eu nu mai sunt. Puteţi să puneţi deputat independent. Astăzi mi-am dat demisia din AUR. M-aţi înţeles? Deci astăzi mi-am dat demisia, pentru că e ceea ce-am spus eu, nu era altceva. Mă refeream la un alt candidat, care să susţină mişcarea suveranistă. Dar nu la Ana Maria Gavrilă”, a spus George Becali, la Digi24.
El a precizat că îl susţine pe George Simion în continuare la alegerile prezidenţiale dar ”acesta a făcut o greşeală politică pe care el nu o admite”.
”E treaba lui, să facă ce vrea, dar eu nu accept ca un partid, AUR, să strângă semnături pentru o femeie, Anamaria Gavrilă. Asta nu pot să accept. Dacă eşti mişcare suveranistă, atunci strânge semnături pentru un om politic puternic, nu Anamaria Gavrilă, care vine să se joace cu politica românească. A pus pe sora ei şi pe iubitul ei, i-a făcut deputaţi. Păi ce facem ne distrăm cu România? Asta înseamnă mişcare suveranistă”, a mai spus Becali.
Becali a menţionat că al doilea candidat al suveraniştilor la prezidenţiale trebuia să fie Dan Dungaciu.
”Vreau să înţeleagă toată lumea că pe mine nu mă manipulează nici Hrebenciuc, nici Ponta, nici nu există nici un serviciu, şi nici nu s-a născut nici un serviciu sau vreo structură sau vreo persoană care să-l manipuleze pe Becale. Că n-au ce interes să-mi dea. La ce să am interes? Am o vârstă, trebuie să spun cu demnitate ceea ce cred”, a declarat Becali.
George Becali a mai spus că e posibil să revină în partid, dacă preşedinta POT se retrage din cursa prezidenţială.”
COMENTARII
Valentin Burlacu

Becali, un ..bun ``creștin.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Știu că ai o anumită afinitate față de ”omul politic” Gigi Becali, așa cum ai și față de d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, al cărui ”antrenor politic” ai vrut să fii, de aceea am vrut să-ți dau o veste mare.
PS Am reținut că nu cunoști marele personalități AUR de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar mi-ar plăcea să cred că, senatorul AUR Corneliu Negru te va face mândru că ești vrâncean în devenire, așa cum ai afirmat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,afinitate`` nu înseamnă ceea ce sugerați.
2. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Cristian Terheș: Ciolacu se va întâlni cu CEO-ul OMV”.
Citez:
”Primul Ministru Marcel Ciolacu se va întalni, din nou, luni, 17 martie, cu CEO-ul OMV Alfred Stern, într-o întâlnire care nu a fost anunțată opiniei publice, anunță europarlamentarul Cristian Terheș.
El adaugă: „Ii solicit lui Marcel Ciolacu sa comunice romanilor ce intentioneaza sa mai ofere celor de la OMV si cu ce pret.
Sper ca Marcel Ciolacu nu are de gand sa tradeze dreptul fondurilor romanesti de pensii de a numi un reprezentant roman in Consiliul de Supraveghere al Petrom in locul unui cetatean german (Jochen Weise), care “vegheaza” ca tot gazul romanesc din Marea Neagra sa mearga in Austria si Germania, in detrimentul romanilor si al firmelor romanesti.
Resursele nationale trebuie folosite in Romania!
Romanii si firmele romanesti au nevoie de gaz ieftin pentru a produce valoare adaugata in Romania si pentru romani“.
Pagina oficială a Guvernului României precizează că pe data de 17 martie, premierul nu are programate evenimente publice.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Cristian Terheș și-a făcut numărul.
Nu degeaba l-a adus fostul prieten Ion Olaru din America și l-a făcut europarlamentar, inițial cu ajutorul PSD, iar acum cu ajutorul AUR.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Cine este Ion Olaru?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În opinia mea, ar putea fi un general SIE, care se află în spatele AUR.
Nu știu dacă Maestrul Arsenie Bocancea îl cunoaște direct, dar d-na Ioana Ichim îl cunoaște sigur.
Ion Olaru era convins că modelele matematice ale prof. Florian Colceag fac minuni, iar despre mine a pretins că, sunt plătit de Soros să umilesc profesorii de matematică.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă a făcut acele afirmații, nu este cine credeți. 
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am avut certitudini numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am susținut, pe care tipul le-a confirmat.
Acesta este și motivul pentru care, nu mai intru în discuții contradictorii cu tine, având ca temă subiecte legate de domeniile în care am spus că, sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Deducțiile aparent logice pot avea sau nu tangență cu realitatea, dar în discuție fiind prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, derapajele au mai puțină importanță.
De ce am făcut aceste precizări?
a. Deși nu știu nimic despre Maestrul Arsenie Bocancea, nu am retractat nici măcar un cuvânt, pe care l-am spus la adresa lui în timpul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani.
Concluziile mele s-au bazat pe deducții aparent logice.
b. Deși Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, a inventat bazaconiile, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, a crezut în ele, iar în final a ajuns ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt convins că ați vrut să-mi spuneți ceva, dar ați pierdut esențialul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, este cunoscută maxima, ”La omul sărac nici boii nu-i trag.”. 
Noi ne aflăm în situația în care ”omul bogat” a constatat că boii l-au dus pe arătură, iar acum o dă pe după vișin.
3. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Georgescu 2 rupe tot! Surpriză de proporţii!”.
Citez:

”Se conturează o nouă megasurpriză la alegerile prezidenţiale din mai?
Anton Pisaroglu, consultant al lui Călin Georgescu, care şi-a anuntat candidatura la prezidenţiale după invalidarea lui Georgescu, are un impact tot mai mare pe TikTok.
Postările lui Pisaroglu au explodat ca număr de vizualizări pe TikTok – se apropie de un milion fiecare, conform unei monitorizări a presei.
Pisaroglu a anunţat joi că a strâns peste 152.000 de semnături. Rămâne de văzut dacă va candida în cele din urmă.
Adversarii i-au făcut un portret sumbru.
„Știați că există în România un personaj mai bizar, mai mistic, mai pro-rus, mai sulfuros și mai dubios decât Călin Georgescu? Ei bine, da, este posibil! Anton Pisaroglu, noul candidat la prezidențiale.
Inițial, prin 2015, am crezut că este un preudonim sau un personaj fictiv dar chiar există!
Acesta este Anton Pisaroglu. Călin Georgescu, varianta turbo – charged”, a afirmat profesorul Radu Carp.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; M-am uitat pe net și am ajuns la concluzia că acest Anton Pisaroglu este un personaj interesant.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dumneavostră sunteti cel mai interesant. 
Îi eclipsați pe toți. Șoșoacă ar pazi de invidie dacă v-ar citi postarile.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că, nu doresc funcții publice și nici om politic nu doresc să fiu, ”eclipsatul” de care vorbești nu face nici cât o ceapă degerată.
Acțiunea de ”forjare” a politrucilor care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, intră la capitolul divertisment.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , totul este divertisment.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Precizarea Maestrului Arsenie Bocancea, ”Tu fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.”, nu cred că a fost divertisment.

E. Victor Ponta un individ CONTROVERSAT și cu ORIGINE SĂNĂTOASĂ
1. Pe net circulă informația:
Vasile Balan

Tov. Ponta repetă întruna ca un papagal că vrea „țara înapoi”. Aia de pe vremea când:
- mințea că are masterat în Catania.
- își plagia teza de doctorat.
- promitea 8 spitale regionale și nu construia măcar unul, dar se opera în Turcia lui Erdogan.
- făcea zero autostrăzi începute de el.
- se ducea ca milogul la Soci, în 2014, să-i pupe mâinile de cucernic lui Putin, imediat după anexarea Crimeii.
- „moderniza” infrastructura țării în Parlament alături de tovarășii săi chinezi în schimbul a 1 milion de porci.
Se definește deodată un om al anti-sistemului, dar sistemul de care vorbește i-a oferit în prezent un loc de muncă la CCIR (în ce calitate?), plătit cu 48.000 de euro pe an. Se declară iubitor de neam și patrie, dar își ține grosul banilor la o bancă din Doha și se desfată prin imobile cumpărate în Istanbul și Dubai.
Se mai duce și la „fratele” său fugar, Ghiță prin Serbia în ciuda justiției românești.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicoleta Nicol; Ce tare este ”Micul Titulescu”!
Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce, dar este posibil ca și prietenul Valentin Burlacu să știe de ce!
Nicu Vrinceanu
Păi ,,fratele " Ghiță ia făcut rost de cetățenie Sârbă.
Adrian Popescu
Azi a renunțat la cetățenia Sîrbă ,trădător permanent,cine-l mai crede pe Pinochio?
2. Ziarul Cotidianul din data de 15.03.2025 a publicat articolul ”Fantomele din biografia lui Victor Ponta”.
Citez:
”Controversata chestiune a bunicilor materni – Grigore Naum versus Serghei Naumov
Istoricul și jurnalistul Toma Roman Jr. a pus în atenție, cu mai mulţi ani în urmă, ipoteza că unul dintre cei mai importanți agenți ai spionajului sovietic din România, Grigore Naum (pe numele adevărat Naum Rotstein), ar fi bunicul în linie maternă a lui VICTOR PONTA, candidat „independent” la Președinția României. Presupusul bunic are o biografie standard: comunist ilegalist, luptător interbrigadist în Războiul Civil din Spania, parasutat din URSS în 1944, condamnat pentru subversiune politică, cadru de nădejde din momentul „T zero” al Securității Staliniste fondate în anul 1948 de puterea sovietică de ocupație, fost șef al Direcției a V-a – Contrainformații Militare, până la retragerea trupelor sovietice.
Din investigațiile noastre în fondurile de arhivă, rezultă că Grigore Naum a fost inițial șeful unei Comisii Speciale de Verificare a candidaților pentru încadrarea în Aparatul Politic, Securitate și Armată, calitate în care a avut, de departe, cea mai dură atitudine din rândul tuturor preşedinţilor de comisii similare: „Comisia de verificare nu poate să ducă până la capăt un caz. Putem descoperi un duşman, trei, izolat, dar dacă sunt mai mulţi, decât dacă nu predăm astfel de cazuri Securităţii şi să-l ducă până la capăt. Ori e alb ori e negru, iese acolo. Ori spune totul ori să nu mai poată spune nimic, niciodată (…) ca să ajungem până la capăt trebuie să aplicăm aceste metode, altfel nu vom putea descoperi duşmani”.
În anul 1949, Grigore Naum a fost respins de Secretariartul Comitetului Central de la numirea ca subdirector general al Direcției Generala a Penitenciarelor, pentru ca în anul următor să fie propus și titularizat în funcția de Sef al Serviciului de Contrainformații al Trupelor Ministerului de Interne ( Grăniceri, Securitate și Apărare Locală Antiaeriană). Beneficiind de înaltă susținere politică, la 13 iunie 1950, un colectiv format din cadre din conducerea M.A.I. a ordonat ca în maxim o săptămână Direcţia Generală Politică să selecţioneze 110 elevi din şcolile ministerului, „care vor fi puşi la dispoziţia Direcției Generale a Securității Poporului, „ pentru tov. col. Naum”, pentru a suplini deficitul de personal al Serviciului Contrainformaţii al Trupelor M.A.I., condus de acest ofiţer.” (A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 199, f. 364).
Patru menţiuni speciale: (1) Comandantul Direcției Trupelor de Grăniceri (subordonată Direcției Trupelor Operative și de Pază a Ministerului Afacerilor Interne) a fost , până în anul 1961, generalul Ioan Şerb, condamnat pentru trădare în favoarea U.R.S.S., în contextul invaziei Cehoslovaciei din august 1968, care a deţinut şi funcția de adjunct al Ministrului de Interne, asigurând coordonarea Comandamentului Trupelor de Grăniceri, Comandamentului Trupelor de Securitate şi a Direcţiei Apărare Locală Antiaeriană. La momentul trădării era Comandantul Armatei a II-a şi al Garnizoanei Bucureşti;
(2) La comanda Trupelor de Apărare Locală Antiaeriană se afla locotenent-colonelul Ioan Geoană, tatăl lui Mircea-Dan Geoană;
(3) Supervizorul politic şi responsabilul dosarelor personale ale celor menţionaţi era, din poziţia de şef al Direcţiei Politice Superioare, ulterior a Direcţiei Cadre a D.P.S. şi al Direcţiei Control a Ministerului Forţelor Armate, generalul Ştefan Kostyal, demascat ca agent al K.G.B. / G.R.U. , în dosarele Corbii 1 şi 2;
(4) Generalul Grigore Naum , la retragerea trupelor sovietice şi a consilierilor sovietici, a remis K.G.B. -lui, cu complicitatea colonelului Nedelcu, şeful Seviciului Arhive, cca. 200.000 de dosare referitoare la activitatea serviciilor speciale sovietice şi a celor ţariste împotriva României. La şedinţa cu cadrele de conducere din aparatul de Securitate, din 15 – 16 iunie 1959, ultima la care avea să participe generalul Grigore Naum, acesta a fost criticat de ministrul Alexandru Drăghici : Tovarăşul general Naum trebuie sã acorde mai multã atenţie problemelor esenţiale de organizare a muncii contrainformative în armată şi, în primul rând sarcinii, de descoperire a agenturii duşmanului. Trebuie împiedicatã transmiterea de informaţii secrete din cadrul statelor majore, a marilor unităţi şi unităţilor armatei noastre; să se taie posibilitatea pătrunderii în armată a elementelor duşmănoase şi să se prevină la timp cazurile de trădare de patrie din partea militarilor.
Generalul Naum s-a dezvinovăţit „[…] Există o stare de spirit, un fel de federaţie, fiecare cu ale sale. Nu există colaborare, ca toate organele Securităţii să colaboreze în aşa măsură, să creăm o reţea, ca în adevăr duşmanul să nu poată pătrunde”(Dosar nr. 13 122, f. 192: Stenograma şedinţei ) După patru decenii, Toma Roman Jr. i-a descoperit mormântul lui Grigore Naum tocmai în SUA (foto jos/sursa: Toma Roman Jr.), într-un cimitir din Colma, San Mateo County, California, fostul agent sovietic ajungând să-și doarmă somnul de veci în bastionul imperialismului împotriva căruia a luptat întreaga viață.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Aceste informații despre bunicul matern a lui Victor Ponta au mai circulat pe net.
Acest lucru ar confirma ORIGINEA SĂNĂTOASĂ a lui Victor Ponta, iar acest lucru explică multe.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce treaba are Ponta cu trecutul bunicului său? 
Bunicii noștri, nu înseamnă biografia noastră. În arborele genealogic al oricăruia se găsesc indivizi ca care nu ne-am putea mândri. 
Credeți că putem fi puși la stâlpul infamiei pentru greșelile altora? 
De ce Ponta nu ar fi un bun român , dar urmașii altora, care au venit pe tancurile sovietice și au instaurat comunismul, sau urmașii foștilor comuniști, sunt buni , sunt cetățeni onorabili (si pot spune ca majoritatea sunt), și Ponta nu ar fi? 
Pentru că dorește să candideze la președinție ? 
Iarăși trebuie să avem ,,origine sănătoasă `` pentru a accede la un loc onorabil în societate? Istoria aia urâtă, se repetă? 
Vrem ca BEC sau CCR să-l respingă? Măi , să fie!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Este știut că ce se naște din pisică, șoareci prinde, dar eu nu pun problema așa.
Victor Ponta are multe lucruri de lămurit cu privire la acțiunile lui, despre care cred că au făcut mult rău României.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Dacă am fi judecați în acest fel, orice am face bine, ar fi eclipsat de tot ce au făcut greșit alții , rude de-ale noastre. 
Gândiți primitiv, într-un original stil comunisto-mafiot.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; De această dată ai pus punctul pe ”i”.
Despre gândirea Maestrului Arsenie Bocancea, care mi-a acordat apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritatea”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, ai ceva de spus?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, având în vedere ca aceste apelative spuneți că au fost sustinute de catre divinitatea dumneavoastră, aș putea-o contrazice? 
Cred ca erau doar pentru amuzament, pentru a vă ,,frige`` inima. 
Și se pare ca v-a fript-o rău, de aveți asemenea obsesii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 10.03.2025,  te-am întinerit cu 8 ani.
L-am întrebat pe un ”armurier”, de ce consideră că, postacul ”orion” insista cu problemele psihologie, pe care pretindea că le-aș avea.
Răspunsul ”armurierului” a fost:
- ”A vrut să te determine să crezi că ești nebun.”.
Coroborând răspunsul acestui ”armurier” cu TERORISMUL PSIHIC despre care Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță, am ajuns la concluzia că lucrurile se leagă.
Deoarece consider că instanța este o pierdere de timp, iar de stresat nu m-a stresat nimeni, plătesc prin ironii la adresa celui care a ridicat ironia la nivel de artă, spre amuzamentul specialiștilor acestuia în psihologie umană, despre care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că le sunt cobai.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acel armurier , de fapt v-a spus ceea e crede despre dumneavoastră, dar într-un mod subtil. 
Nimeni până în prezent nu a reușit să convingă prostul că este prost și nebunul că este nebun.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te informez că, ”armurierul” Aurel Farcasanu credea despre mine că sunt nebun, dar am vrut să văd cum evoluează în timp părerea acestuia.
Când ”armurierul” Aurel Farcasanu a demonstrat cât de actuală este în ”Provincia Europeană Vrancea” lozinca muncitorilor de la IMGB din anul ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, victimele ai fost tu și ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”.
Sunt convins de precizarea, ”Nimeni până în prezent nu a reușit să convingă prostul că este prost și nebunul că este nebun.”.
Acesta este motivul pentru care pe Maestrul Arsenie Bocancea nu vreau să-l conving de nimic și sunt mulțumit de ”RECREȘTINAREA” la care l-am supus.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
3. Ziarul Cotidianul din data de 13.03.2025 a publicat articolul ”Băsescu. Antonescu și Ponta, ”două ciurucuri„”.
Citez:

”Traian Băsescu i-a numit pe Crin Antonescu și Victor Ponta  „ciurucuri ale politicii românești” care  ”vor să fie președinții României”.
Băsescu spune că aceștia au încălcat Constituția prin tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012.
”Păi ce au făcut ei în 2012 este înscris în fișa tuturor cancelariilor din Europa, din SUA, și așa mai departe. Cum pot ei fi parteneri, nu ai poporului român, dar ai celor din exterior care vorbesc de stat de drept?”, a spus Băsescu, la B1 TV.
Antonescu,  „cel mai mare chiulangiu al Parlamentului României”
„Ăsta care nu are niciun fel de slujbă în ultimii 10 ani, a plecat direct de la tentativa de lovitură de stat, acest liberal văruit, Crinuț, nu înțeleg cum are tupeul să se vadă președinte al României doar pentru că are discurs. Băi frate, în afară de discurs trebuie să mai faci și câte ceva. Trebuie să fi demonstrat că ești capabil de ceva în viața ta. Ori el a fost cunoscut ca cel mai mare chiulangiu al Parlamentului României. Încearcă unii să ne spună cum e cu familia lui, cu nu știu ce. Niște chestiuni ridicole”, a mai spus Băsescu.
 „Au amânat intrarea României în Schengen cu 12 ani”
„Avem doi care au pus la cale pur și simplu pulverizarea statului român în 2012 și vreau să vă spun cu toată tăria acești oameni au amânat intrarea României în Schengen cu 12 ani. (…) Ăștia sunt candidații care vor să fie președinții României?”, a întrebat retoric fostul președinte.
Băsescu s-a luat și de George Simion, despre care a spus că nu poate fi președinte pentru că are  interdicție de a intra în Republica Moldova și în Ucraina.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
În legătură cu aceste afirmații ale lui Pol Pot de România Băsescu Traian amintesc:
a. Ai spus că în ceea ce privește suspendarea lui Băsescu, ambasadorul SUA i-a luat la înjurat pe Tăriceanu și Antonescu la Cotroceni, iar efectul a fost că Pol Pot de România a rămas nesuspendat.
b. Că Antonescu și Ponta sunt niște ciurucuri politice sunt de acord.
Costica Sârbu Costica
MARE DREPTATE ARE DL. BĂSESCU , ĂȘTIA SUNT DEJECȚII ALE SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ACTUALE , ALE POLITICII ROMÂNEȘTI ACTUALE.....!
Dana Lupu
Domnul Ponta să ne explice ce căuta în biroul lui Gabriel Oprea alături de tata (fost) socru, dl. Sârbu pe vremea când era Prim Ministru!
Cred că cetățenii români au dreptul să știe ce afaceri învârteau Ponta și Florian Coldea pe vremuri!

F. ÎNGRIJORAREA președintelui Poloniei, ÎNGRIJORAREA președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, MOTIVELE ÎNGRIJORĂRII și CIRC POLITIC 
1. Ziarul Cotidianul din data de 13.03.2025 a publicat informația ”Preşedintele Poloniei: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător””.
Citez:

”Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a cărui ţară organizează alegeri prezidenţiale tot în luna mai, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times ce s-a întâmplat în România cu alegerile prezidenţiale.
Chestionat dacă Administraţia Trump ar putea influenţa alegerile prezidenţiale poloneze din luna mai, Duda, aflat la final de mandat, a declarat că este „convins că polonezii îşi vor lua propriile decizii”, dar şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la un rezultat contestat al alegerilor, precum cel din România, având în vedere că judecătorii vor trebui, de asemenea, să valideze rezultatele poloneze.
„Nu există nicio îndoială că în prezent avem de-a face cu o criză constituţională foarte gravă în Polonia”, a spus Duda, care este în conflict cu guvernul premierului Donald Tusk. „Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător şi nu îndeplineşte standardele democratice europene”, a adăugat Andrzej Duda.
 Preşedintele Poloniei a acuzat Comisia Europeană că închide ochii la conflictul instituţional din Polonia după ce, acuză el, ar fi întreprins „multe acţiuni” pentru ca Tusk să revină la putere în 2023.  
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Interesant punct de vedere!
2. Ziarul Cotidianul din data de 13.03.2025 a publicat articolul ”Predicția lui Bolojan: Vom fi cu spatele la zid ca ţară”.
Citez:

”Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă şi ar fi un lucru bun să existe o consolidare a coaliţiei.
„Eu cred că această majoritate ar trebui să reziste (n.r. după prezidenţiale), dar care este realitatea acestei majorităţi? Ea este destul de strânsă. Înţeleg că de câteva ori au fost două, trei situaţii în care, datorită faptului că au lipsit câţiva parlamentari, efectiv nu s-au putut trece nişte legi. Deci este o majoritate la limită la Senat. Avem un singur senator în plus. Oricine lipseşte sau doi dacă lipsesc, poţi să ai un deces în familie, poţi să ai o anumită situaţie, delegaţie undeva. Cred că o consolidare a coaliţiei din punctul meu de vedere ar fi un lucru bun. Dacă USR ar intra în guvernare, din punctul meu de vedere, ar fi un lucru bun că întăreşte coaliţia. Bineînţeles, dacă se găseşte o soluţie negociată şi toate lucrurile sunt în bună regulă, pentru că este nevoie, mai departe, de a face restructurări. Nu vom scăpa de aceste restructurări, orice se spune”, a spus Ilie Bolojan la Europa FM.
El a subliniat că în următorul an şi jumătate, indiferent cine va veni în guvernare, va trebui să se realizeze o reformă a statului.
„N-are altă posibilitate pentru că noi cheltuim mai mult şi acum decât ne putem permite. Dar este adevărat că nu putem tăia de pe o zi pe alta totul pentru că ar însemna să intrăm într-un colaps. Dacă nu vom face toate aceste lucruri, este doar o problemă de timp până vom fi din nou cu spatele la zid ca ţară şi vom fi puşi în situaţia să ajungem în situaţii în care, pe fondul deja unei uşoare recesiuni economice pe care o vedem, că ne place, că nu ne place, vedem o scădere a economiei europene, iar noi, fiind legaţi cu economia noastră foarte mult de cea europeană, suntem inevitabil influenţaţi de această chestiune şi va fi şi la noi o scădere. Asta se va reflecta în venituri, se va reflecta în faptul că câştigurile oamenilor vor fi mâncate de inflaţie pentru că ea rămâne, deci în greutăţi, în probleme. Şi dacă nu venim cu nişte corecţii, vom ajunge într-o situaţie în care vom fi din nou cu spatele la zid şi ne vom aduce din nou aminte de guvernul Boc. Sigur, nu ştiu cum se va numi, sper să nu ajungem acolo, dar asta presupune ca lumea politică să fie conştientă că aceste măsuri trebuie luate din timp, trebuie organizat. O reformă organizată. Altfel vom face o reformă dezorganizată”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a subliniat, în context, importanţa colaborării între preşedinte şi Guvern.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos; Urmare al unui studiu neprofesionist pe care l-am făcut, am ajuns la concluzia că urmare a GAFEI lui Ilie Bolojan, de a o susține necondiționat pe Elena Lasconi, PNL Vrancea a pierdut postul de senator în favoarea AUR.
Despre senatorul AUR Corneliu Negru pe care președintele ”OM” îl întreba cum îl cheamă, când era consilier în CJ Vrancea, mi-am spus public părerea.
Regret că mi-ați băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, iar acum constat că nici prietenul Valentin Burlacu nu se simte prea bine.
Dacă profesorul Emil Onea m-a blocat pe Facebook, deoarece am avut un schimb de replici cu el, privind unele utilaje ale lui Ghiță Cherciu(Grama), care îl încurcau, acum îl am partener de dialog pe Facebook pe Calugaru Gica, care mi-ar plăcea să nu mă ignore, așa cum face d-na prof. Florentina Sandru, după ce a ajuns la concluzia că-mi curge venin prin toți porii.
Dacă prietenul Valentin Burlacu va urma un curs cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, atunci altfel vor sta lucrurile.
Amintesc:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce s-ar intampla daca licuriciul nu ar recunoaște alegerile din mai ?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Prietene, să știi că și eu m-am gândit la acest lucru, dar cred că va produce un mare cutremur în politica din România.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pentru a recunoaște, vor cere ceva. Cam ce am mai putea da?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că vor dori ca România să cedeze Ardealul, dacă am în vedere că, ai afirmat că acest Ilie Bolojan are mentalitatea că, ”Miticii sunt neserioși!”
Doamna Ioana Ichim a pretins că, este un metis de ardelean cu muntean, de aceea nu înțelege mentalitatea moldovenilor.
Dacă mă gândesc că, în ceea ce o privește pe d-na Ioana Ichim :
a. Dragomir Lucian (Dumnezeu să-l ierte!) a pretins că-i nevorbită și depășită de evenimente;
b. Activistul PCR Ion Caluean a pretins că, este cam nevinovată;
c. Prietenul Nicu Vrinceanu i-a stabilit diagnosticul pentru durerile de genunchi,
- ajung la concluzia că, moldovenii i-au înțeles mentalitatea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă trei bărbați cu experiență au spus toate astea, înseamnă că ceva este adevărat, dacă nu cumva totul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu sunt specialist în psihologie feminină ca Maestrul Arsenie Bocancea, dar am citat alte păreri.
Dacă la acestea mai adaug și ciufuleala pe care d-na Mariana Simon i-a aplicat-o d-nei Ioana Ichim, pentru a-i da motiv să se dea la fund, ai să-mi dai dreptate când afirm că, ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
Nu același lucru este valabil și în cazul politrucilor de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, și pe care îi supun atacului la baionetă.
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Ați pretins că vă place schimbul de replici pe care îl am cu prietenul Valentin Burlacu.
Despre dialogul de mai sus, ce părere aveți?
3. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Dacă România crede că astfel îl poate sfida pe Trump, se înșală”.
Citez:

”Într-un interviu acordat unui fost contractor CIA, la începutul lunii ianuarie, Călin Georgescu declara că baza militară Mihail Kogălniceanu, care va fi transformată în cea mai mare bază aeriană NATO din Europa, va fi folosită ca platformă de declanșare a unui război împotriva Rusiei. „Nu putem accepta asta”, spunea Călin Georgescu.
Acum, după ce lui Georgescu i s-a interzis să mai candideze la președinție, un articol publicat de The American Conservative sugerează care este legătura între susținerea arătată de administrația Trump pentru Călin Georgescu și Baza Aeriană 57, precum și ce se poate întâmpla cu această facilitate NATO, mai cu seamă dacă Romania o va folosi pentru a sfida administrația SUA.
Călin Georescu: [Cea mai mare bază NATO din Europa ar putea fi folosită într-o ofensivă împotriva Rusiei] Exact acesta este cuvântul: «ofensivă». Ceea ce este greșit. Foarte greșit. Nu putem accepta asta. Pur și simplu. Pentru că nu este treaba noastră. Nu este războiul nostru
”Într-un mod deloc surprinzător, comisia electorală din România i-a interzis populistului de dreapta Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale din luna mai. Nu este primul act de bufonerie electorală în această țară sud-est europeană.  Anterior, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale – câștigat de Georgescu – susținând că Rusia s-a amestecat în alegeri cumpărând în masă conturi TikTok pentru a-l susține pe Georgescu, care este sceptic în privința NATO și a democrației liberale. Se pare că revelația că, de fapt, conturile TikTok au fost cumpărate de un partid al sistemului, în încercarea de a-l promova pe Georgescu (despre care credeau că nu va câștiga, dar va lua voturi de la un alt candidat de extremă-dreapta) nu avut nicio greutate în acest caz”, scrie Anthony J. Constantini, pentru The American Conservative.
”Acum, alegerile vor continua fără Georgescu, care era favorit clar al unor sondaje, cu 40% din voturi în primul tur.
La momentul respectiv, administrația Biden a susținut anularea alegerilor, exprimându-și îngrijorarea față de presupusa imixtiune rusă. Însă administrația Trump și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile României. Vicepreședintele JD Vance a criticat anularea alegerilor din România în discursul său de la Conferința de Securitate de la Munchen, iar administrația Trump ar fi pus presiune pe oficialii români pentru a-i permite lui Georgescu să candideze în luna mai. Elon Musk, aliatul lui Donald Trump, a comentat vestea interzicerii participării lui Georgescu, spunând că este ”o nebunie”.
Nu este primul act de bufonerie electorală în această țară sud-est europeană
Este bine să fii împotriva unor acțiuni vădit antidemocratice. Însă administrația Trump ar trebui să meargă mai departe, să speculeze această ocazie și să tragă o linie clară anunțând că-și retrage trupele de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Cei mai mulți americani nu au auzit de această bază, numită și Baza Aeriană 57. Ea a jucat însă un rol geopolitic major. Baza este se extinde acum și va deveni în curând cea mai mare bază aeriană a NATO, cu un contingent de 10.000 de militari; acum găzduiește peste 4.000 de militari americani. Poziția sa este la Marea Neagră, o locație numai bună pentru liberalii care doreau să extindă influența Americii în anii 2000, când administrația Bush a invitat România să adere la NATO.
Retragerea sprijinului american pentru această baza ar fi în acord cu prioritățile administrației SUA în secolul 21; ar întări și ar sprijini aceste priorități. Trump este interesat să realinieze politica externă americană cu interesele naționale. Asta înseamnă dezangajarea în Europa, pivotarea spre Asia și cheltuirea dolarilor contribuabililor în interesul lor, nu pentru aventuri deloc necesare peste hotare.
Alegerile făcute de Trump pentru administrația sa, declarațiile și acțiunile sale au făcut ca aceste scopuri să fie limpezi. Este vorba si despre numirea lui Elbridge Colby în funcția de subsecretar pentru afaceri politice al Pentagonului. El a cerut Europe să facă mai mult și a cerut pivotarea spre Asia. Iar secretarul de Stat Marco Rubio a vorbit despre multipolaritate și a încercat să redeschidă negocierile cu Rusia. Se pare că administrația Trump nu mai dorește nici măcar să mai desfășoare exerciții militare cu aliații europeni în 2025.
În mod bizar, liderii europeni nu cred că America va renunța să-i mai apere. Ultimele lor întâlniri legate de cheltuielile pentru apărare – despre care Bruxellesul spune că aduc o schimbare istorică – nu au dus la nimic altceva decât la promisiunea că europenii se vor gândi la asta în următoarele luni. Un diplomat european a declarat sub protecția anonimatului că europenii vor trebui să continu
Renunțarea la Baza Aeriana 57 ar arăta limpede că lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. România pare să creadă că America are nevoie de această bază, ceea ce explică de ce liderii români sfidează dorințele administrației Trump legate de Georgescu. Ultimul președinte republican, George W. Bsuh, a invitat România în NATO și a crezut că scopul Americii trebuie să fie răspândirea democrației pretutindeni, însă actualul președinte are o altă viziune despre lume, iar schimbarea este justificată.
România pare să creadă că America are nevoie de această bază, ceea ce explică de ce liderii români sfidează dorințele administrației Trump legate de Georgescu
Să luăm, de exemplu, locația bazei din România. Dacă ar fi ca America să mențină ordinea unipolara, o bază la Marea Neagră – un factor iritant pentru Rusia – ar putea avea sens. Dar, din perspectiva unei politici externe americane aliniate la interesul național, America nu are de câștigat de pe urma prezenței în România. Aliații turci – care și ei găzduiesc o mare bază militară – controlează Bosforul, iar Marea Neagra nu este tocmai o zonă pe care SUA să trebuiască să o controleze neapărat. 
Pe aici se face doar 2,5% din comerțul mondial. Spre deosebire de Pacificul de Vest, unde SUA controlează Hawaii sau Guam, Marea Neagra nu se află în apropierea niciunui teritoriu american.
Apoi, baza aeriană este și foarte scumpă. Cazarea a mii de militari cu familiile lor nu este ceva ieftin. Ultimele extinderi ale bazei au costat o avere. Guvernul României spune că va acoperi costurile actualei extinderi, estimate la 2,7 miliarde de dolari și urmând să dureze până în 2040, putem presupune că guvernul României nu speră ca-și va reduce contribuția pe parcurs.
Chiar dacă sistemul din România va permite într-un anumit fel candidatura unui politician de dreapta – poate chiar și victoria lui, dacă acest sistem se vrea democratic – asta tot nu ar schimba interesele naționale americane
Având în vedere toate acestea, este greu să ne imaginăm ce beneficia ar avea SUA de pe urma Bazei Aeriene 57. Este importantă pentru România, care acum vede cum Rusia își extinde linia de coastă cucerind o mare parte din sudul Ucrainei și transformând Marea Azov în lac rusesc. Însă importanța pentru România nu face ca aceasta bază să fie importanta și pentru SUA.
Chiar dacă sistemul din România va permite într-un anumit fel candidatura unui politician de dreapta – poate chiar și victoria lui, dacă acest sistem se vrea democratic – asta tot nu ar schimba interesele naționale americane. Administrația Trump, care a înghețat ajutorul extern și care are un Departament al Eficienței Guvernamentale care a recomandat reduceri de cheltuieli, este  interesată să reducă risipa și să reajusteze politica externă americană. Ar trebui să înceapă uitându-se cu mai multă atenție la prezența noastră militară în România”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
”Acum, alegerile vor continua fără Georgescu, care era favorit clar al unor sondaje, cu 40% din voturi în primul tur.
La momentul respectiv, administrația Biden a susținut anularea alegerilor, exprimându-și îngrijorarea față de presupusa imixtiune rusă. Însă administrația Trump și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile României. Vicepreședintele JD Vance a criticat anularea alegerilor din România în discursul său de la Conferința de Securitate de la Munchen, iar administrația Trump ar fi pus presiune pe oficialii români pentru a-i permite lui Georgescu să candideze în luna mai. Elon Musk, aliatul lui Donald Trump, a comentat vestea interzicerii participării lui Georgescu, spunând că este ”o nebunie”.
4. Deputatul PNL Ciobotaru Dragos a postat pe pagina lui de Facebook ămagini de la mitingul ”PRO-Europa” din data de 15.03.2025 de la București, unde a afirmat citez:
”România înseamnă mai mult decât firul divin, mult mai mult! Spuneam zilele trecute că ne vom reveni, încet și sigur!”.
COMENTARII
Coca Manolescu
Sunt suficienți pentru a fi înrolați spre a merge la război, ca să câștige Ucraina, așa cum spunea dna Lasconi.
Ciobotaru Dragos
Coca Manolescu nu merge doamnă nimeni, niciodată la război. 
Ne e bine așa cum suntem și sper sa rămânem așa. 
Războiul din Ucraina este un război al întregii Europe și sper ca într-o zi veți înțelege asta. Luptă ei și pentru noi, mor ei si pentru noi. 
Însă dacă putem face ceva, trebuie sa o facem. Evident ca ajutor militar si financiar.
Coca Manolescu
Ciobotaru Dragos; Înalta poartă veghează! Noapte bună Romania!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Ce bine le mai zici!
Bogdan Taicutu
Coca Manolescu , propaganda rusească din manualul Sputnik. Mai aveți și o vârstă.
Coca Manolescu
Bogdan Taicutu; Să nu ajungi vârsta mea.
Calugaru Gica
Coca Manolescu; De unde atâta supărare?!
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Voi o creați. Eu am relatat ce a spus dna. Lasconi.
Tatiana Popa
Coca Manolescu, unde ați auzit/ citit/ văzut,doar dumneavoastră știți! Informațiile reale nu le găsiți pe Tik-tok!
Stroia Marioara
Tatiana Popa io spus aia de la pot .
Coca Manolescu
Stroia Marioara; Ce înseamnă "io"? Ai incercat să scrii: i-au spus cei de la POT?
Coca Manolescu
Tatiana Popa; In discursul dnei Lasconi. Vreți să atașez videoclipul?
Stroia Marioara
Coca Manolescu, va spus doamna de la pot?
Calugaru Gica
Coca Manolescu, faceți mișto?!
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, de ce crezi că d-na Coca Manolescu face mișto?
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Nu fac mișto. Este din opera dnei. Lasconi, pe care poate o desăvârșește dnul. Bolojan și cei care-l susțin. 
N-au cerut cei de la conducerea UE, să ne înarmăm și să trimitem întariri in Ucraina? 
Să nu ne supunem?... Păi ce, suntem Ștefan cel Mare? 
Acești copii cântă - desteapta-te romane, dar nu înțeleg nimic. 
Este dureros!!!
Coca Manolescu
Calugaru Gica; V-am răspuns și mi-ați șters ce am scris. Nu v-a plăcut, dar răspunsul meu a fost scris de ingerul meu păzitor in cartea vieții, deci, veți putea spune la judecata lui Dumnezeu, n-am știut Doamne?! Atunci veți vedea!
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Stimată Doamnă, după prestația în care fostul ”armurier” Aurel Farcasanu, a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, dialogul D-voastră cu deputatul Ciobotaru Dragos și Calugaru Gica, m-a amuzat foarte mult.
- De ce fac o astfel de afirmație?
- Acest dialog confirmă că, ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, dar și prietenul meu special Valentin Burlacu trăiesc într-o LUME VIRTUALĂ.
Calugaru Gica
Coca Manolescu; Nu am șters nimic. Înțeleg însă, din comentariile dvs referitor la conflictul armat că doriți să câștige atacatorul, nu cel atacat. Mai era un șarlatan, așa-zis suveranist care ar fi închinat dinainte steagul in fața lui Putin.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gica, îmi place cum prestezi!
Regret că la nivel de mun.Focșani ai comportament de ”găină a lui Stalin”.
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Dorința mea este de a avea o clasă politică capabilă și un președinte iubitor de țară care să ne reprezinte cu demnitate interesele. 
În privința conflictului armat din Ucraina, îmi doresc să se ajungă la pace, ideea că ar câștiga Ucraina este o iluzie. 
Dacă domnului Calin Georgescu i-ați pus eticheta de șarlatan, mi-ar placea să-mi dați câteva detalii convingătoare prin care ați ajuns să-i dați acest statut. 
Mulțumesc anticipat!
Calugaru Gica
Coca Manolescu; Lui Călin Georgescu nu i-am pus nici o etichetă, și -a pus singur. 
Asta a arătat din plin și a dovedit, pe lângă faptul că e un extremist înhămat și înhăitat.
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Bârfe! Ați vorbit ca un reformat!
Valentin Burlacu
Văd că vă certați pe aici... Câteva întrebari: 
Credeți că intr-o democrație, poporul poate să aleagă greșit? 
Este democratic și permis (legal), ca poporul să se înșele când își alege conducatorii? Considerați că ar fi mai bine să ni-i aleaga alții ,și noi doar să-i confirmam, sau poate nici atât? 
Credeți că pentru că poporul să nu aleagă ,,greșit``( din punctul de vedere al puterii) cineva, unul ,sau câțiva indivizi, pot decide în locul a câteva milioane de alegători? 
Credeți că într-o țara democratică , vointei poporului i se pot opune câțiva indivizi? 
De ce Corneliu Vadim Tudor, dupa toate amenintarile la adresa clasei politice de atunci ,nu a fost interzis și a putut candida la alegeri? 
Este mai democratică România de acum , față cea de la sfârșitul anilor``90? 
Credeți că ceea ce s-a intamplat cu votul românilor, dovedește că trăim într-un regim democratic, sau intr-un regim autoritar, unde aplicarea legii se face în functie de interesul puterii? 
Nu trebuie să raspundeți public, doar fiecare dintre noi să-și răspundă sieși.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am meditat profund la comentariul tău, iar gândul m-a dus la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
- De ce meditația profundă m-a dus cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea?
”Finul” d-nei Mariana Simon m-a supus unui TERORISM PSIHIC, pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.

G. OMUL de TIP NOU produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu, Marian Enache, se crede ”DUMNEZEUL” României, CCR jucând rolul de Curte Marțială și DEZASTRUL ECONOMIC din România
1. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Marian Enache. ”CCR nu poate fi influențată sau amenințată„”.
Citez:

”Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a afirmat vineri că instanța constituțională nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune.
Declarația a fost făcută după ce a fost trimisă la Monitorul Oficial, în vederea publicării, Hotărârea Curții Constituționale 7/2025 privind respingerea contestațiilor formulate împotriva neînregistrării de către Biroul Electoral Central (BEC) a candidaturii independente a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
”În ultima perioadă, putem observa o acțiune consistentă și sistematică de discreditare și devalorizare la scară largă a argumentației juridice constituționale care fundamentează deciziile și hotărârile Curții Constituționale a României.
Suntem conștienți că activitatea Curții Constituționale, raportată la rolul său și la atribuțiile sale, a fost și va fi întotdeauna supusă atât aprecierilor, cât și criticilor la nivelul societății. Prin esența sa, orice formă de justiție, cu atât mai mult justiția constituțională, care are în principal un rol preventiv, nu sancționator, creează prin deciziile și hotărârile sale premisele unor critici inerente din partea celor care se consideră nedreptățiți de soluția adoptată.
Aceste critici sunt firești și sunt o dovadă că în România pluralismul politic și al opiniilor constituie unul dintre principiile ordinii constituționale democratice”, precizează Marian Enache, citat într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
El adaugă că în România, ca stat membru al UE și al NATO, există o ordine constituțională și legală care trebuie respectată.
”Totodată, chiar dacă înțelegem că, în perioadele electorale, pasiunile și partizanatele ideologice, doctrinare sau personale pot genera o tensiune socială care depășește sfera obișnuinței, trebuie să reafirmăm că în România, ca stat membru al UE și al NATO, deci parte a spațiului democratic occidental, există o ordine constituțională și legală care trebuie respectată, ca expresie a suveranității și a unității statale și societale, a identității constituționale a statului român”, spune președintele CCR.
Marian Enache arată faptul că CCR, ca instanță de contencios constituțional prin care se realizează justiția constituțională, ”nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci și obligația constituțională de a garanta supremația Constituției prin exercitarea efectivă a atribuțiilor sale, iar într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile și dezavuabile”.
Curtea Constituțională a publicat vineri hotărârea prin care Călin Georgescu a fost scos din cursa pentru Cotroceni.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, după ”omul de curte” al celebrului Relu Fenechiu, respectiv Toader Tudorel, iată că mai apare un Dumnezeu pe pământ în persoana activistului PCR, Marian Enache.
Acesta afirmă citez:
”El adaugă că în România, ca stat membru al UE și al NATO, există o ordine constituțională și legală care trebuie respectată.
”Totodată, chiar dacă înțelegem că, în perioadele electorale, pasiunile și partizanatele ideologice, doctrinare sau personale pot genera o tensiune socială care depășește sfera obișnuinței, trebuie să reafirmăm că în România, ca stat membru al UE și al NATO, deci parte a spațiului democratic occidental, există o ordine constituțională și legală care trebuie respectată, ca expresie a suveranității și a unității statale și societale, a identității constituționale a statului român”, spune președintele CCR.
Marian Enache arată faptul că CCR, ca instanță de contencios constituțional prin care se realizează justiția constituțională, ”nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci și obligația constituțională de a garanta supremația Constituției prin exercitarea efectivă a atribuțiilor sale, iar într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile și dezavuabile”.”
- Și dacă va apărea o schimbare de modificare, iar acest Marian Enache și Klaus Iohannis vor fi acuzați de LOVITURĂ de STAT, așa cum va ar fi normal?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, noroc de Enache că apără ordinea constituțională. 
Poate afla si el ca CCR nu se poate autosesiza. 
Conform Constituției României si Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, Curtea poate fi sesizată doar de anumite persoane sau persoane abilitate prin lege. 
Pe 5 decembrie 2024, după ședința CSAT, CCR s-a sesizat din oficiu, nu a fost sesizată conform legii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă aș mânca justiție pe mămăligă și nu pe pâine ca Maestrul Arsenie Bocancea, mi-aș putea spune părerea în legătură cu comentariul tău.
În aceste condiții, precizarea ta,
- ”Conform Constituției României si Legii nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea CCR, Curtea poate fi sesizată doar de anumite persoane sau persoane abilitate prin lege. 
Pe 5 decembrie 2024, după ședința CSAT, CCR s-a sesizat din oficiu, nu a fost sesizată conform legii.”,
- m-a băgat în ceață.
La un post de TV, cineva a spus că, după ședința CSAT, când s-a ”DESECRETIZAT NIMIC”, nu s-a pus problema anulării alegerilor.
Conform Radio Baba s-a sesizat Zelensky, care a sunat-o pe Ursula, iar Ursula l-a sunat pe Iohannis.
Klaus Iohannis l-a sunat pe Marian Enache și așa CCR a dispus anularea alegerilor.
În aceste condiții, acum am înțeles de ce ai spus că Klaus Iohannis nu ar trebui să părăsească țara, dar și demisia precipitată a acestuia.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , înțelegeți greu, dar este bine și acum. 
În țara aceasta, nu doar Enache, Toader, și alții ca ei știu să interpreteze legea. 
Este grav să-i iei de proști pe toți, și asta supără. 
Mai degrabă ai noștri s-au plans vecinului ,ca acesta să o convingă pe Ursula. 
Europa, cu Iohannis, Georgescu, Popescu, etc. va merge înainte, doar politrucii de la capitală ar fi urmat alte drumuri, dacă Jorjescu ar fi ajuns la butoane. 
Prezența lui Jorjescu era periculoasă pentru gașca politica actuala, nu pentru România, pentru relatiile ei cu UE, cu NATO. 
Narativul trebuia să sperie populimea, că dacă vine bau-bau, ne ducem pe copca. 
O minciună de doi bani, pe care mulți guguștiuci au înfulecat-o.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt în totalitate de acord cu acest punct de vedere.
Prietene, îți amintesc ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE pe care mi-ai ignorat-o:
- ”Dacă se extrapolează TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care a spus că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat, și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, consideri că avem justificat cauza pentru care după 36 ani de ”democrație originală”, România este COLONIE, iar peste 5 milioane de români au fost nevoiți să ia calea pribegiei?”
PS Un ”armurier” mi-a spus azi, 14.01.2025, că, dacă are să-mi mai citească scrierile are să-l aresteze, iar acest lucru spune multe, chiar și ca glumă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, armurierul a glumit. Sper. Oricum, primul luat vei fi dumneata, pentru delict de opinie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Același lucru i-am spus și eu.
Armurierul meu a glumit și nu prea.
Cred că nu ceea ce susțin eu l-a speriat, ci comentariile tale, care de multe ori mă lasă și pe mine cu gura căscată.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce? Ce nu este în regulă?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt informații, despre care presa nu spune nimic.
Deoarece nu am altă sursă de informare în afară de presă, este normal ca anumite comentarii ale tale să mă lase cu gura căscată.
Interesant este că multe comentarii pe care le faci, îmi lasă și armurierii cu gura căscată.
Dana Lupu
Se cere imperios ca domnul Enache să vină în spațiul public cu argumente pertinente legate de prezența ambasadorului Franței în biroul dumnealui. 
Această întâlnire a avut loc la scurt timp după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Are dreptate . CCR nu poate fi influențată , dar onorabilii judecători, da. 
De o săptămână Europa tace. Să se predea lui Trump , încet, fără zgomot? 
Dacă-i pupă inelul și americanii vor pune întrebări indiscrete, nu-i a bună pentru unii. 
Dacă disperarea este mare, îl vor exclude si pe Simion, și pe Șoșoacă. 
Eu cred ca somnorosul Crin va sparge gașca dacă ajunge președinte. Așteptam....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; CCR, în mod normal, va trebui să invalideze candidatura Dianei Șoșoacă și a lui George Simion, deoarece aceștia se află în aceeași situație cu Călin Georgescu.
Somnorosul Crin Antonescu are multe tinichele legate de coadă, iar eu nu dau nicio ceapă degerată pe această propunere a UDMR.
Nu știu ce face Europa în relația cu Trump, dar nerecunoașterea de către ”licurici” a rezultatului alegerilor din România, îi va băga în ceață pe toți cei care au pus botul la DIVERSIUNEA lui Iohannis, Ciolacu și tot neamul lor.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , s-au cerut informații, dosare....Nasol.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în România ”indicația prețioasă” a DICTATORULUI Ceaușescu a devenit lege.
Acest lucru s-a moștenit și în timpul Regimului Securist Postdecembrist, unde modelul DICTATORULUI Ceaușescu a fost preluat de toți baronii locali.
Eu am simțit pe propria piele ce a însemnat MITUL Oprișan.
Se pare că la nivel european, nu s-a știut că, în România ”indicația prețioasă” este lege, iar când și-au dat seama că au fost luați de proști, probabil că au schimbat foaia.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă recomand comentariile de la acest articol de presă.
- Concluzia vă aparține!
2. Ziarul Cotidianul din data de 16.03.2025 a publicat articolul ”CCR devine neconstituțională”.
Citez:

”Chestiuni legate de extremismul politic, xenofobie și reactivare a fascismului nu ar trebui judecate de CCR, cu atât mai mult cu cât drepturile și libertățile cetățenești sunt cenzurate prin intermediul legislației în vigoare.
Deși în România jurisprudența este facultativă, CCR face primii pași în a constitui propria sa practică legislativă oferind un copios exemplu instituțiilor judiciare.
Constituția României ar trebui să fie mai puternică decât orice reținere a unor instanțe și, desigur, decât CCR, iar regularizarea unor erori( omul fiind supus greșelii !) ar fi posibilă în condițiile în care Parlamentul ar funcționa cu adevărat prin comisiile sale de specialitate.
CCR pare să nu mai aibă legătură cu obiectul muncii sale, Constituția României, devenind o instanță ultimă, însă validând-și soluțiile pe opinii și aparențe interesante ale unor terți.
CCR a preluat rolul unei Curți Marțiale acționând în consecință, deși ar fi trebuit să ofere indicii spre o asemenea instituție motivat de situația actuală.
Singura soluție pe care o poate da CCR în campania electorală este în susținerea sau respingerea legilor de aplicare.
Siguranța statului este reglementată de legislația curentă, inclusiv prin proceduri de urgență, încât implicarea CCR în asemenea chestiuni poate avea efect contrar, respectiv consolidarea ilegală a unor grupuri politice.
Insă nicăieri în UE încă nu s-au constituit tribunale speciale pentru sancționarea unor comportamente care aduce atingere siguranței statului, prin urmare România nu are temei legal să permită CCR să își schimbe conduita statutară.
CCR nu poate fi nici mai mult nici mai puțin decât este, însă prima neconstituțională în acest moment este ea însăși prin depășirea atribuțiilor și lipsa de transparență.
Domeniile de aplicare a legii devin tot mai supuse sferei opiniilor și, în curând, într-un asemenea circuit al lucrurilor, aparentul control prin CCR ne-a lăsat fără o instituție necesară care și-a schimbat obiectul de activitate.
Situația de la CCR nu ar fi posibilă dacă nu ar fi generată de prăbușirea sistemului de justiție conectat masiv la abuzul de drept.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, dacă voi corobora:
a. Precizarea din acest articol de presă, citez:
”CCR a preluat rolul unei Curți Marțiale acționând în consecință, deși ar fi trebuit să ofere indicii spre o asemenea instituție motivat de situația actuală.
Singura soluție pe care o poate da CCR în campania electorală este în susținerea sau respingerea legilor de aplicare.
Siguranța statului este reglementată de legislația curentă, inclusiv prin proceduri de urgență, încât implicarea CCR în asemenea chestiuni poate avea efect contrar, respectiv consolidarea ilegală a unor grupuri politice.
Insă nicăieri în UE încă nu s-au constituit tribunale speciale pentru sancționarea unor comportamente care aduce atingere siguranței statului, prin urmare România nu are temei legal să permită CCR să își schimbe conduita statutară.”
b. Precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, noroc de Enache că apără ordinea constituțională.
Poate afla si el ca CCR nu se poate autosesiza.
Conform Constituției României si Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, Curtea poate fi sesizată doar de anumite persoane sau persoane abilitate prin lege.
Pe 5 decembrie 2024, după ședința CSAT, CCR s-a sesizat din oficiu, nu a fost sesizată conform legii.”
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Ciobotaru Dragos și Calugaru Gica;
- Deoarece cred că prietenul special Valentin Burlacu a mers în târg la Dumbrăveni, să cumpere ”sentimente” de la prietenul Radu Viorel Ursache, nu cred că mai are timp de mine.
Mi-ar plăcea să mă scoateți D-voastră din NOAPTEA MINȚII în care am intrat, urmare a coroborării de care am făcut-o în comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu.
Mulțumesc anticipat!
3. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2025 a publicat articolul ”Bloomberg: Turbulențele din România îi îngrijorează pe investitori”.
Citez:

”Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană vor suferi noi amânări, informează Bloomberg.
Tensiunile care există înainte de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, din luna mai, au agravat îngrijorările cu privire la situația finanțelor publice și au afectat randamentele obligațiunilor românești.
O nouă evaluare a credibilității României, care ar urma să vină vineri seara de la agenția Moody’s Ratings, ar putea oferi o nouă abordare cu privire la riscuri.
Moody’s are o perspectivă ‘stabilă’ asociată ratingului suveran al României, în timp ce Fitch Ratings și S&P Global Ratings au o perspectivă ‘negativă’, ceea ce plasează România la un pas de un rating din categoria ‘junk’ (-nerecomandat pentru investiții- nr.).
‘Cel mai probabil, Moody’s va înrăutăți perspectiva de rating a României la negativă, dacă nu vor renunța complet la revizuire’, a declarat economistul șef de la BCR, Ciprian Dascălu.
Chiar dacă obligațiunile locale românești și-au revenit după cea mai dificilă perioadă din ultimii doi ani, dobânzile la obligațiunile pe 10 ani rămân blocate în apropiere de 7,5%, cel mai ridicat nivel din UE. Ciprian Dascălu a precizat că analiștii de la Erste Group mizează pe o dobândă la obligațiunile pe zece ani de 6,8% în ultimul trimestru al acestui an, urmând să scadă până la 6,3% la finele lui 2026.
Într-un raport publicat săptămâna aceasta, analiștii de la Erste au subliniat că ‘este nevoie de unele vești pozitive pentru ca să aibă loc o scădere semnificativă’, estimând că Guvernul va explora noi măsuri fiscale care să echilibreze majorarea veniturilor cu controlul cheltuielilor, după alegeri.
După ce anul trecut deficitul bugetar a atins 8,7% din PIB, Guvernul de la București a fixat ca obiectiv reducerea deficitului până la 7% din PIB în 2025.
Deși România nu se confruntă cu o criză financiară iminentă, situația sa bugetară este un motiv de îngrijorare, a spus Michael Cirami, manager de portofoliu la fondul american Artisan Partners.
‘Poate că ar fi corect să ignori aspectele politice, însă din punct de vedere fiscal, bugetul este într-o situație dificilă de ceva vreme și nu par să existe planuri credibile pentru a corecta această situație. Atunci când mă uit la piețele de obligațiuni, mă gândesc la asta în primul rând și nu pare să fie un loc foarte atractiv’, a spus Michael Cirami.
Există însă și investitori care se uită dincolo de actualele turbulențe politice și mizează pe îmbunătățirea situației fiscale. Obligațiunile românești oferă în continuare valoare iar piața a ignorat în mare parte îngrijorările cu privire la alegerile prezidențiale, spune Sheraz Hussain, manager d portofoliu la RBC BlueBay. Potrivit acestuia, economia României ar urma să profite de pe urma intenției Europei de a majora cheltuielile cu apărarea, precum și de pe urma reducerii tensiunilor geopolitice dacă războiul din Ucraina va fi rezolvat.
‘Ne-am menținut o abordare de tip ‘long’ cu privire la ratingul suveran al României în această perioadă pe măsură ce prioritatea este un guvern funcțional care să urmărească disciplina fiscală, cu acces la fondurile UE’, a adăugat Hussain.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Autorii LOVITURII de STAT din data de 06.12.2024, au jenă pentru această situație?
- Eu cred că nu!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,să ne înțelegem! Frica este a străinilor care au investit pe aici, nu a poporului sau investitorilor autohtoni.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Interesantă replică

CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă ți-am amintit de ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE pe care ți-am adresat-o în mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 13.03.2025.
Din păcate mi-ai ignorat întrebarea întrebătoare, dar nu-i niciun bai.
Bârfa care spune că tot președintele ”OM” se află la butoane, în ”Provincia Europeană Vrancea”, prin intermediul interpușilor, mi se pare a fi interesantă și cred că are tangență cu realitatea.
De asemenea, mi-am motivat deviza ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!” și de ce consider că d-na consilier USR din CL Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, face EXHIBIȚIONISM politic. 
Motto de la acest mesaj public, cred că va face multe valuri în viitorul apropiat. 

În cele ce urmează voi evidenția comentariile mai interesante, care au fost făcute la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL I.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ÎNTINERIREA cu 6(șase) ani, respectiv 4(patru) ani
A.1.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți `` pe alții, vî lustruiți pe dumneavoastra. 
Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”
A.2.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, daca cineva latra la luna, acela esti dumneata. 
Oboseala din timpul săptămânii se reportează și se tot reporteaza. 
Sunteți foarte obosit. 
Deoarece nu vreți să vă odihniți de buna voie, cred ca familia, rudele. mai ales fratele si cumnata, ar trebui să vă pună pe ,,pauză`` o perioadă . 
Nu mai încercați la ,,Lacul Sarat``!”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , întineririle acestea repetate ,nu cred că vă priesc, din câte observ.”
B. ANALIZELE lui Dan Diaconu care circulă pe net despre DEZASTRUL din România și averea dobândită de Zelensky, dobândită de pe urma războiului din Ucraina 
B.1.a.” Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Statul român nu își va reveni curând indiferent cine va veni, cine va fi la putere.”
b. Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, este ca smoala.”
B.2.a.”Valentin Burlacu
Încă nu știm jocul americanilor. Este suspect să dorești pace, dar să inarmezi una dintre parti. Armistițiul cred că se vrea un răgaz pentru reorganizarea ucrainienilor. 
Mi-e teama ca relatiile ruso-americane se vor altera. Relația ruso-chineza încurcă calculele americanilor, care ar fi vrut sa scape de ambele . 
S-a incercat cu rusii folosindu-i pe ucrainieni drept carne de tun si nu a ținut . 
NATO va trebui sa accepte situația de pe front si condițiile impuse de către ruși, sau va trebui să lupte cu propriile forțe împotriva lor. 
Dacă se va întâmpla, vor intra chinezii și perșii în conflict de partea rușilor? 
Cred că da, că dacă pica rușii, și ei vor avea aceeași soartă. Va fi război, sau pace? 
Nu știm, dar pacea doar va amâna războiul pentru doar câțiva ani.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, pe cine interesează cine sunt? Și, mai ales, de ce?”
c.”Ani Tudorache
Bună seara !! Mă apucă ...frigurile...când aud cuvântul război !! 
Doamne Dumnezeule cel mare și cel Bun apară și ferește !!”
B.3.a.Calugaru Gica
Grosu Ulise; Nu mă bazez pe informațiile care circulă pe net, mai ales cu performanțele AI, am propriile mele convingeri, realiste/nu. 
Nu consider că m-am păruit cu doamna care dorea ca cei care nu sunt putiniști să nu apuce vârsta domniei sale...”
b. ”Calugaru Gica
Grosu Ulise; Am citit și eu din puța gândirii autorului.”
C. De la rectorul Academiei Ștefan Gheorghiu, Dumitru Popescu(Dumnezeu), la rectorul SNSPA, Remus Pricopie
C.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Remus Pricopie, un alt Dumitru Popescu, așa cum SNSPA este o alta ,,Ștefan Gheorghiu``.https://www.facebook.com/watch?v=1788132161976422
C.3.a.Calugaru Gica
Grosu Ulise; În general nu îmi exprim pe SM părerile personale despre persoanele cu care am avut tangențe, în afara persoanelor publice, în special politicieni și oameni din administrații publice. 
Voi face o mică excepție, având în vedere domeniul de interes public, învățământul. 
Da, am o impresie foarte bună în ce privește profesionalismul și implicarea doamnei profesoare Florentina Șandru din despre foarte mulți profesori, care, în condițiile unui foarte prost management al învățământului din '89 încoace (nu fac referire la epoca de tristă amintire) au reușit, spre marea satisfacție a părinților și binele copiilor să facă o treabă excelentă, cu toată lipsa de sprijin a politrucilor fără școală votați masiv și/sau promovați fără nici un merit. Și există dovezi clare. 
Există și nemulțumiri , pe care eu le-aș pune pe seama "sistemului". 
În ce privește activitatea mea în cei doi ani în care, cum bine spui, "am făcut -o pe profesorul ", m-am consolat de atunci cu faptul că am avut rezultate ceva mai bune față de cel care "o făcuse pe profesorul " înaintea mea și m-au ajutat foarte mult încurajările colegilor experimentați.”
b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cine este Remus Pricopie, cine este SNSPA? 
Cumva Harvard, MIT, Yale, Princeton? Sunt niște penibili, care după ce au făcut-o lată, nu știu cum să o dreagă. 
Aveți răbdare, spectacolul este abia la început!”
D. CIRCARI POLITICI și SECURIȘTI DEGHIZAȚI
D.1.a.”Valentin Burlacu
Becali, un ..bun ``creștin.”
D.2.a. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Cine este Ion Olaru?”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă a făcut acele afirmații, nu este cine credeți. ”
c. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt convins că ați vrut să-mi spuneți ceva, dar ați pierdut esențialul.”
D.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dumneavostră sunteti cel mai interesant. 
Îi eclipsați pe toți. Șoșoacă ar pazi de invidie dacă v-ar citi postarile.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , totul este divertisment.”
E. Victor Ponta un individ CONTROVERSAT și cu ORIGINE SĂNĂTOASĂ
E.1.a.” Nicu Vrinceanu
Păi ,,fratele " Ghiță ia făcut rost de cetățenie Sârbă.”
E.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce treaba are Ponta cu trecutul bunicului său? 
Bunicii noștri, nu înseamnă biografia noastră. În arborele genealogic al oricăruia se găsesc indivizi ca care nu ne-am putea mândri. 
Credeți că putem fi puși la stâlpul infamiei pentru greșelile altora? 
De ce Ponta nu ar fi un bun român , dar urmașii altora, care au venit pe tancurile sovietice și au instaurat comunismul, sau urmașii foștilor comuniști, sunt buni , sunt cetățeni onorabili (si pot spune ca majoritatea sunt), și Ponta nu ar fi? 
Pentru că dorește să candideze la președinție ? 
Iarăși trebuie să avem ,,origine sănătoasă `` pentru a accede la un loc onorabil în societate? Istoria aia urâtă, se repetă? 
Vrem ca BEC sau CCR să-l respingă? Măi , să fie!”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Dacă am fi judecați în acest fel, orice am face bine, ar fi eclipsat de tot ce au făcut greșit alții , rude de-ale noastre. 
Gândiți primitiv, într-un original stil comunisto-mafiot.”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, având în vedere ca aceste apelative spuneți că au fost sustinute de catre divinitatea dumneavoastră, aș putea-o contrazice? 
Cred ca erau doar pentru amuzament, pentru a vă ,,frige`` inima. 
Și se pare ca v-a fript-o rău, de aveți asemenea obsesii.”
d.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acel armurier , de fapt v-a spus ceea e crede despre dumneavoastră, dar într-un mod subtil. 
Nimeni până în prezent nu a reușit să convingă prostul că este prost și nebunul că este nebun.”
F. ÎNGRIJORAREA președintelui Poloniei, ÎNGRIJORAREA președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, MOTIVELE ÎNGRIJORĂRII și CIRC POLITIC 
F.2.a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce s-ar intampla daca licuriciul nu ar recunoaște alegerile din mai ?”
d. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pentru a recunoaște, vor cere ceva. Cam ce am mai putea da?”
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă trei bărbați cu experiență au spus toate astea, înseamnă că ceva este adevărat, dacă nu cumva totul.”
F.4. - CIRC POLITIC
COMENTARII
Coca Manolescu
Sunt suficienți pentru a fi înrolați spre a merge la război, ca să câștige Ucraina, așa cum spunea dna Lasconi.
Ciobotaru Dragos
Coca Manolescu nu merge doamnă nimeni, niciodată la război. 
Ne e bine așa cum suntem și sper sa rămânem așa. 
Războiul din Ucraina este un război al întregii Europe și sper ca într-o zi veți înțelege asta. Luptă ei și pentru noi, mor ei si pentru noi. 
Însă dacă putem face ceva, trebuie sa o facem. Evident ca ajutor militar si financiar.
Coca Manolescu
Ciobotaru Dragos; Înalta poartă veghează! Noapte bună Romania!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Ce bine le mai zici!
Bogdan Taicutu
Coca Manolescu , propaganda rusească din manualul Sputnik. Mai aveți și o vârstă.
Coca Manolescu
Bogdan Taicutu; Să nu ajungi vârsta mea.
Calugaru Gica
Coca Manolescu; De unde atâta supărare?!
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Voi o creați. Eu am relatat ce a spus dna. Lasconi.
Tatiana Popa
Coca Manolescu, unde ați auzit/ citit/ văzut,doar dumneavoastră știți! Informațiile reale nu le găsiți pe Tik-tok!
Stroia Marioara
Tatiana Popa io spus aia de la pot .
Coca Manolescu
Stroia Marioara; Ce înseamnă "io"? Ai incercat să scrii: i-au spus cei de la POT?
Coca Manolescu
Tatiana Popa; In discursul dnei Lasconi. Vreți să atașez videoclipul?
Stroia Marioara
Coca Manolescu, va spus doamna de la pot?
Calugaru Gica
Coca Manolescu, faceți mișto?!
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, de ce crezi că d-na Coca Manolescu face mișto?
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Nu fac mișto. Este din opera dnei. Lasconi, pe care poate o desăvârșește dnul. Bolojan și cei care-l susțin. 
N-au cerut cei de la conducerea UE, să ne înarmăm și să trimitem întariri in Ucraina? 
Să nu ne supunem?... Păi ce, suntem Ștefan cel Mare? 
Acești copii cântă - desteapta-te romane, dar nu înțeleg nimic. 
Este dureros!!!
Coca Manolescu
Calugaru Gica; V-am răspuns și mi-ați șters ce am scris. Nu v-a plăcut, dar răspunsul meu a fost scris de ingerul meu păzitor in cartea vieții, deci, veți putea spune la judecata lui Dumnezeu, n-am știut Doamne?! Atunci veți vedea!
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Stimată Doamnă, după prestația în care fostul ”armurier” Aurel Farcasanu, a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, dialogul D-voastră cu deputatul Ciobotaru Dragos și Calugaru Gica, m-a amuzat foarte mult.
- De ce fac o astfel de afirmație?
- Acest dialog confirmă că, ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, dar și prietenul meu special Valentin Burlacu trăiesc într-o LUME VIRTUALĂ.
Calugaru Gica
Coca Manolescu; Nu am șters nimic. Înțeleg însă, din comentariile dvs referitor la conflictul armat că doriți să câștige atacatorul, nu cel atacat. Mai era un șarlatan, așa-zis suveranist care ar fi închinat dinainte steagul in fața lui Putin.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gica, îmi place cum prestezi!
Regret că la nivel de mun.Focșani ai comportament de ”găină a lui Stalin”.
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Dorința mea este de a avea o clasă politică capabilă și un președinte iubitor de țară care să ne reprezinte cu demnitate interesele. 
În privința conflictului armat din Ucraina, îmi doresc să se ajungă la pace, ideea că ar câștiga Ucraina este o iluzie. 
Dacă domnului Calin Georgescu i-ați pus eticheta de șarlatan, mi-ar placea să-mi dați câteva detalii convingătoare prin care ați ajuns să-i dați acest statut. 
Mulțumesc anticipat!
Calugaru Gica
Coca Manolescu; Lui Călin Georgescu nu i-am pus nici o etichetă, și -a pus singur. 
Asta a arătat din plin și a dovedit, pe lângă faptul că e un extremist înhămat și înhăitat.
Coca Manolescu
Calugaru Gica; Bârfe! Ați vorbit ca un reformat!
Valentin Burlacu
Văd că vă certați pe aici... Câteva întrebari: 
Credeți că intr-o democrație, poporul poate să aleagă greșit? 
Este democratic și permis (legal), ca poporul să se înșele când își alege conducatorii? Considerați că ar fi mai bine să ni-i aleaga alții ,și noi doar să-i confirmam, sau poate nici atât? 
Credeți că pentru că poporul să nu aleagă ,,greșit``( din punctul de vedere al puterii) cineva, unul ,sau câțiva indivizi, pot decide în locul a câteva milioane de alegători? 
Credeți că într-o țara democratică , vointei poporului i se pot opune câțiva indivizi? 
De ce Corneliu Vadim Tudor, dupa toate amenintarile la adresa clasei politice de atunci ,nu a fost interzis și a putut candida la alegeri? 
Este mai democratică România de acum , față cea de la sfârșitul anilor``90? 
Credeți că ceea ce s-a intamplat cu votul românilor, dovedește că trăim într-un regim democratic, sau intr-un regim autoritar, unde aplicarea legii se face în functie de interesul puterii? 
Nu trebuie să raspundeți public, doar fiecare dintre noi să-și răspundă sieși.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am meditat profund la comentariul tău, iar gândul m-a dus la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
- De ce meditația profundă m-a dus cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea?
”Finul” d-nei Mariana Simon m-a supus unui TERORISM PSIHIC, pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.”

G. OMUL de TIP NOU produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu, Marian Enache, se crede ”DUMNEZEUL” României, CCR jucând rolul de Curte Marțială și DEZASTRUL ECONOMIC din România
G.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, noroc de Enache că apără ordinea constituțională. 
Poate afla si el ca CCR nu se poate autosesiza. 
Conform Constituției României si Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, Curtea poate fi sesizată doar de anumite persoane sau persoane abilitate prin lege. 
Pe 5 decembrie 2024, după ședința CSAT, CCR s-a sesizat din oficiu, nu a fost sesizată conform legii.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , înțelegeți greu, dar este bine și acum. 
În țara aceasta, nu doar Enache, Toader, și alții ca ei știu să interpreteze legea. 
Este grav să-i iei de proști pe toți, și asta supără. 
Mai degrabă ai noștri s-au plans vecinului ,ca acesta să o convingă pe Ursula. 
Europa, cu Iohannis, Georgescu, Popescu, etc. va merge înainte, doar politrucii de la capitală ar fi urmat alte drumuri, dacă Jorjescu ar fi ajuns la butoane. 
Prezența lui Jorjescu era periculoasă pentru gașca politica actuala, nu pentru România, pentru relatiile ei cu UE, cu NATO. 
Narativul trebuia să sperie populimea, că dacă vine bau-bau, ne ducem pe copca. 
O minciună de doi bani, pe care mulți guguștiuci au înfulecat-o.”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, armurierul a glumit. Sper. Oricum, primul luat vei fi dumneata, pentru delict de opinie.”
d. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce? Ce nu este în regulă?”
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Are dreptate . CCR nu poate fi influențată , dar onorabilii judecători, da. 
De o săptămână Europa tace. Să se predea lui Trump , încet, fără zgomot? 
Dacă-i pupă inelul și americanii vor pune întrebări indiscrete, nu-i a bună pentru unii. 
Dacă disperarea este mare, îl vor exclude si pe Simion, și pe Șoșoacă. 
Eu cred ca somnorosul Crin va sparge gașca dacă ajunge președinte. Așteptam....”
f. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , s-au cerut informații, dosare....Nasol.”
G.3.a. Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,să ne înțelegem! Frica este a străinilor care au investit pe aici, nu a poporului sau investitorilor autohtoni.”

1. Citez din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”
2. Prin întinerirea la care te supun, nu intenționez te fac să dai în mintea copiilor, așa cum a dat d-na Felicia Varzaru, când am vrut să o întineresc cu 30 ani.
Urmare a acestei acțiuni doresc să scot în evidență sclipirea Maestrului Arsenie Bocancea, pe care a avut-o atunci, când a întrebat retoric:
-”Cum poate fi cineva agent de influență, când susține doar două probleme tehnico-economice?”
3. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îl întreabă pe actualul director tehnic de la ENTEL, sing. Cicâldău Puiu, care tot timpul s-a ocupat de distribuția agentului termic din punctele termice, care a fost cauza avariei de la RADET, atunci când mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele și-a ridicat poalele în cap, cu o probabilitate de peste 80% acesta nu știe.
4. În ceea ce o privește pe d-na consilier USR din CL Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, consider că am fost foarte clar.
5. ”Doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” cu care mi-ai recomandat să colaborez, trebuie să coboare cu picioarele pe pământ și apoi mai discutăm.
6. De foarte mult timp mi-am exprimat dorința de a afla identitatea postacului ”piscot-cameleon” și ”arcan-nema ore”, iar acum voi face demersuri concrete pentru a le afla  identitate acestor postaci.
7. Deși am câștigat procesul cu statul român în acțiunea PSIHIATRIA, nu am aflat cine i-a dat dispoziția Șefului Poliției mun.Focșani, Gicu Avasiloaie, să mă ducă pentru a fi internat forțat la Psihiatrie, pentru a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susținea.
Atunci prefectul jud. Vrancea era politrucul Sorin Hornea, căruia, conform unei adrese a Prefecturii Vrancea, i s-a părut normală acțiunea PSIHIATRIA.
Actualul deputat PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, în calitate de primar al com.Vizantea - Livezi, a fost martor la o ”forjare” pe care i-am aplicat-o politrucului Sorin Hornea.
Am apelat la metode specifice pentru a avea o discuție particulară cu directorul Secției de Drumuri Naționale Focșani, ing. Marian Paraschiv.
Deoarece i-am respectat întocmai dorința numitei numitei Grosu Florina, ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei, așa cum a pretins că este, doresc să aflu dacă este adevărată bârfa că, acesteia i s-a recomandat să-mi facă plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea.

16.03.2025                                        Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct. G.2., ai făcut comentariul :
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , CCR este o instituție. constituită legal, care funcționează în conformitate cu legea. Nu demolam o cladire pentru ca locatarul incalca ordinea publica, ci sanctionam locatarul sau chiar îl evacuam.”
- Mi se pare interesantă treaba cu ”sancționarea locatarului” sau ”evacuarea lui”.
- Cine să facă acest lucru, atâta timp cât Marian Enache se crede Dumnezeul României, iar numitul Tudorel Toader, care, în opinia Maestrului Arsenie Bocancea, este ”tobă de carte”, consideră că activistul PCR Marian Enache are dreptate?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o societate încă nerăpusă de boală cred ,are ,,anticorpii`` necesari .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că așa stau lucrurile.
Eu fac studii directe, este adevărat neprofesioniste, dar frica și deznădejdea sunt foarte mari.
Atâta timp cât nimeni nu a fost pedepsit pentru devalizarea României, frica și deznădejdea reprezintă comportamente normale. .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct.B.3, ai făcut următorul comentariu:
”Valentin Burlacu
Fiecare avem dreptul la opinie. Toți putem să ne manifestăm public, în mod legal, atașamentul față de anumite valori, să dezaprobăm diferite măsuri sau sa ne cerem anumite drepturi. 
Toți avem acest drept, chiar dacă nu toți împărtășim aceleași valori, nu avem aceleași opinii. Dar acest lucru nu înseamnă că unii sunt proști iar alții deștepți. 
Unitate prin diversitate este un principiu democratic până mai ieri funcțional în UE. 
De ceva vreme, o minoritate ce se crede ,, crema societatii`` este dezgustata de manifestările, opiniile si dorința majorității, incercand prin mijloace necivilizate, ostile democrației, sa o marginalizeze , ba, mai rău, să o acuze ,amenintandu-i liderii de fapte inventate si nicicum probate. 
Asistăm la reincarnarea stalinismului bolșevic în stalinism neo liberal?”
- Eu am o experiență interesantă în legătură cu ceea ce ai afirmat în acest comentariu, în sensul că:
a. Mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
b. Urmare a MITULUI Oprișan 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
c. Am fost supus unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
La prima parte al acestui mesaj public ai făcut următorul comentariu:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Faceți parte dintre cei nemulțumiți de prestația primarului legal ales și faceți conștient sau nu, jocul rivalilor săi politici. 
Lupta politică se duce cu mijloace murdare , că așa este și politica. 
Dar de la mahalagism politico-ideologic, la acuzații cu iz penal ,este cale lungă. 
Statul în care politicienii vor să-și vadă colegii din opozitie în pușcărie si folosesc puterea în acest scop, se cheama ca este (vorba fostului presedinte), un stat eșuat.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
-Acest comentariu l-ai făcut pentru ”doamna”, care are contul ”Focșani, dragostea mea” și mi l-ai adresat mie?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, doar pentru cei care se simt cu ,,musca pe caciula``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Când postezi niște materiale bine documentate, așa cum a postat contul ”Focșani, dragostea mea” și nu te bagă în seamă niciun câine, dar visezi la spirit civic din partea focșănenilor sau la faptul că sunt citite proiectele de HCL de către consilierii din CL Focșani, aceasta înseamnă să trăiești într-o LUME VIRTUALĂ.
Prestația fostului ”armurier” Aurel Farcasanu, care a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, ar trebui să-ți dea serios de gândit.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Încă nu înțelegeți resorturile realității. 
Dacă cineva trăiește pe alta lume , unul dintre aceia sunteti dumneavoastra, stimate domn. 
Vi se spune direct sau politicos ca deviati de pe traiectorie dar, cu toate astea, continuați. Consecvența absoluta este atributul prostiei. Unii v-au spus ca sunteti nebun. 
Nu-i contrazic, dar consecvența dumitale îmi dă de gândit.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, crezi că am pretenția să înțelegi de ce ENET a intrat în faliment, iar pentru aceasta nimeni nu este vinovat?
Interesant mi se pare alt aspect și anume:
- Dacă în urmă cu mai mulți ani, Maestrul Arsenie Bocancea băga frica în oasele cititorilor scrierilor mele, urmare a TERORISMUL PSIHIC la care mă supunea, acum cititorii scrierilor mele sunt timorați de comentariile pe care tu le faci.
Dacă aș fi specialist în psihologie umană, așa cum este Maestrul Arsenie Bocancea, comentariul tău mi-ar spune multe în legătură cu starea psihică în care te afli, dar nefiind, analiza mea este superficială, dar și așa spune multe.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , păcat că nu sunteti nimic din ceea ce credeți ca sunteți. 
Vă doresc o seară minunată !
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea afirma că în fața lui nimeni nu a rezistata și în final și-a scos masca, iar acum a ajuns ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, al cărui cobai pretindea că sunt, nu-mi permit să te contrazic.
Într-adevăr nu mi-am închipuit niciodată că, pentru Maestrul Arsenie Bocancea am putut fi un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”, dar această tărășenie mă onorează.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Cu ani în urmă cititorilor scrierilor mele li s-au băgat frica în oase, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat.
Acum cititorilor scrierilor mele a început să le fie frică, după ce citesc comentariile prietenului special Valentin Burlacu, pe care le face pe pagina mea de Facebook, .
Fostul ”armurier” Aurel Farcasanu demonstrând cât de actuală este la focșăneni, lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, ”doamna” care are contul ”Focsani, dragostea mea”, ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ.
Mă onorează calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care mi-au acordat-o SERVICIILE, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, în timp cei care au devalizat jud.Vrancea au beneficiat de protecția SERVICIILOR.
Noapte bună, ”Provincia Europeană Vrancea”!
16.03.2025                                      Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile, nu știu dacă prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, a executat un ordin sau gândirea lui este identică cu a muncitorilor de la IMGB București din anii ”90, care strigau ”Noi muncim, nu gândim!”.
Prin prestația fostului ”armurier” Aurel Farcasanu pe pagina mea de Facebook, mi-a făcut un mare serviciu.
Scrierile postate pe contul ”Focșani, dragostea mea” sunt făcute cu mult profesionalism și sunt foarte bine documentate, dar în ciuda acestui lucru, efectul a fost de lătrat la lună.
În acest moment prietenul Valentin Burlacu și ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” trebuie să demonstreze concret, că nu latră la lună, altfel.......
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mă vedeți ca lupt împotriva cuiva? Aveți o viclenie specifica creaturilor primitive .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, precizarea ”Aveți o viclenie specifica creaturilor primitive .” mi se pare de mare efect.
Când întocmești un material ca cele pe care le-a postat contul ”Focșani, dragostea mea” și te trezești lătrând la lună, dacă ai fi în locul ”doamnei” care are acest cont, nu te-ai simți luat de prost?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ei au postat așa cum faci si dumneata de douăzeci de ani. 
Faceți bârfă politică. 
Ți se pare că au avut vreun efect acuzele dumitale? Nu. 
Asta înseamnă ca ai latrat la luna? 
După părerea dumneata, da. 
Eu cred ca nu, deoarece ați influențat mulți concetățeni. Efectul se vede la urnă. 
Dacă Oprișan nu ar fi fost atacat pe toate fronturile, poate si astăzi ar fi fost în funcție, iar cei de la București nu ar fi luat măsuri pentru înlăturarea lui. 
Atacurile la persoană pe care le faceți sunt fără efect juridic , deoarece nu ați sesizat direct organele competente, sau, dacă ați facut-o acuzatiile nu au fost fundamentate juridic. 
De ce nu o faceți profesionist, responsabil? 
Aș vrea să văd un denunț serios pe care organele de urmărire penală l-au ignorat. 
Unul, măcar.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, orice afirmație pe care o fac are la bază o hotărâre de instanță sau un înscris.
Când afirm că JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, a făcut STRIPTIS în fața mea, crezi că este o vorbă în vânt?
PS Dacă pe președintele ”MO” nu-l punea Maestrul Arsenie Bocancea cu botul pe labe și acum ar fi fost președintele CJ Vrancea”.  

CAPITOLUL 5
ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani 

MOTTO: 
Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Dacă acțiunea prin care am dat Cezarului ce este al Cezarului și am vrut să o întineresc pe doamna Felicia Varzaru cu 30 ani, a fost un eșec, când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, acțiunea prin care l-am ”RECREȘTINAT” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, a fost un succes.
Am precizat că, certitudini am avut numai în ceea ce privește problemele tehnico - economice pe care le-am susținut, unde există doar culoarea negru și alb, nu și culoarea gri.
Timpul confirmând problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” nu are scuipat la limbă în fața mea.
În aceste condiții, ce ai vrut să-mi spui prin precizarea:
”Valentin Burlacu (16.03.2025)
Grosu Ulise , Încă nu înțelegeți resorturile realității. 
Dacă cineva trăiește pe alta lume , unul dintre aceia sunteți dumneavoastră, stimate domn. 
Vi se spune direct sau politicos că deviati de pe traiectorie dar, cu toate astea, continuați. Consecvența absolută este atributul prostiei. 
Unii v-au spus ca sunteti nebun. 
Nu-i contrazic, dar consecvența dumitale îmi dă de gândit.”?
Confirmându-se afirmația mea că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice, refuz să mai am discuții contradictorii cu tine, având ca subiect aceste domenii tehnico-economice.    
În aceste condiții, nu se justifică să-ți mai dea de gândit consecvența mea.  

În cele ce urmează am să-ți citez câteva comentarii pe care le-ai făcut în ultimele zile:
1. 
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , înțelegeți greu, dar este bine și acum. 
În țara aceasta, nu doar Enache, Toader, și alții ca ei știu să interpreteze legea. 
Este grav să-i iei de proști pe toți, și asta supără. 
Mai degrabă ai noștri s-au plans vecinului ,ca acesta să o convingă pe Ursula. 
Europa, cu Iohannis, Georgescu, Popescu, etc. va merge înainte, doar politrucii de la capitală ar fi urmat alte drumuri, dacă Jorjescu ar fi ajuns la butoane. 
Prezența lui Jorjescu era periculoasă pentru gașca politica actuala, nu pentru România, pentru relatiile ei cu UE, cu NATO. 
Narativul trebuia să sperie populimea, că dacă vine bau-bau, ne ducem pe copca. 
O minciună de doi bani, pe care mulți guguștiuci au înfulecat-o.”
2. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ei au postat așa cum faci si dumneata de douăzeci de ani. 
Faceți bârfă politică. 
Ți se pare că au avut vreun efect acuzele dumitale? Nu. 
Asta înseamnă că ai lătra la lună? După părerea dumneata, da. 
Eu cred că nu, deoarece ați influențat mulți concetățeni. 
Efectul se vede la urină. 
Dacă Oprișan nu ar fi fost atacat pe toate fronturile, poate și astăzi ar fi fost în funcție, iar cei de la București nu ar fi luat măsuri pentru înlăturarea lui. 
Atacurile la persoana pe care le faceți sunt fără efect juridic , deoarece nu ați sesizat direct organele competente, sau, dacă ați facut-o acuzatiile nu au fost fundamentate juridic. 
De ce nu o faceți profesionist, responsabil? 
Aș vrea să văd un denunț serios pe care organele de urmărire penală l-au ignorat. 
Unul, măcar.” 
3. ”Valentin Burlacu
Fiecare avem dreptul la opinie. 
Toți putem să ne manifestăm public, în mod legal, atașamentul față de anumite valori, să dezaprob diferite măsuri sau să ne cerem anumite drepturi. 
Toți avem acest drept, chiar dacă nu toți împărtășim aceleași valori, nu avem aceleași opinii. Dar acest lucru nu înseamnă că unii sunt proști, iar alții deștepți. 
Unitate prin diversitate este un principiu democratic până mai ieri funcțional în UE. 
De ceva vreme, o minoritate ce se crede ,, crema societății`` este dezgustată de manifestările, opiniile și dorința majorității, încercând prin mijloace necivilizate, ostile democrației, să o marginalizeze , ba, mai rău, să o acuze ,amenintându-i liderii de fapte inventate și nicicum probate. 
Asistăm la reîncarnarea stalinismului bolșevic în stalinism neo liberal?”  
4”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Faceți parte dintre cei nemulțumiți de prestația primarului legal ales și faceți conștient sau nu, jocul rivalilor sai politici. 
Lupta politică se duce cu mijloace murdare , că așa este și politica. 
Dar de la mahalagism politico-ideologic, la acuzații cu iz penal ,este cale lungă. 
Statul în care politicienii vor să-și vadă colegii din opozitie în pușcărie și folosesc puterea în acest scop, se cheamă că este (vorba fostului președinte), un stat eșuat.”
5. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , CCR este o instituție. constituită legal, care funcționează în conformitate cu legea. Nu demolam o clădire pentru ca locatarul încalcă ordinea publica, ci sanctionam locatarul sau chiar îl evacuam.”    
6. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o societate încă nerăpusă de boală cred ,are ,,anticorpii`` necesari . 
 
7. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, mă vedeți că lupt împotriva cuiva? Aveți o viclenie specifică creaturilor primitive.” 
- Concluzia cu privire la cele 7(șapte) comentarii pe care le-am citat mai sus, o voi preciza la CAPITOLUL V, CONCLUZII.

MOTTO:  Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”Valentin Burlacu, 
- mă obligă să nu te decepționez.
În aceste condiții am să te reîntineresc, citând niște scrieri de care mi-a amintit Facebook, care au fost postate în anii 2018, 2019 și 2020. 
CAPITOLUL I (09.03.2018)
CAPITOLUL III (05.03.2019)
APUS de SOARE pentru prietenii mei, "alfa" facebook-ciști
MESAJ pentru fostul prieten alfa facebook-cist de 5 stele, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac
CAPITOLUL IV (04.04.2020)
"REGLAREA CONTURILOR" cu cel pe care l-am numit, "CĂRĂBUȘ de MAI de Provincia Europeană Vrancea"
MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea

CAPITOLUL I

CAPITOLUL II
FRICA intrată în OASELE "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), generatoare de PARANOIA?

MESAJ pentru fostul meu prieten "alfa" facebook-ist, Lucian Dragomir
Lucian,

În mesajul pe care ți l-am transmis prin intermediul paginii mele de Facebook, în data de 28.02.2019, intitulat "I-a intrat FRICA în OASE, "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) ?", am scos în evidență metodele SECURITĂȚII COMUNISTE la care a apelat "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) pentru a-i reduce la tăcere pe cei care îndrăzneau să-i dea replică.
Facebook-istul Jan Ixulescu - Agamemnon Partac apelând la METODE SPECIFICE și utilizând informațiile din dosarul pe care ți l-a făcut SECURITATEA COMUNISTĂ și POSTDECEMBRISTĂ, și-a demonstrat PROFESIONALISMUL în DIVERSIUNE și MANIPULARE.
Din păcate pentru tine, ai MUȘCAT momeala facebook-istului Jan Ixulescu-Agamemnon Partac și pe cale de consecință, te-ai manifestat ca un adevărat COBAI.
S-a bârfit că fostul șef al SRI Vrancea, Petrică Cîndea, despre care în presă s-a scris că ar fi "făcut poliție politică", i-ar fi pus la dispoziție președintelui Marian Oprișan, dosarele "sifonarilor" din jud. Vrancea, iar acest aspect i-ar fi asigurat lansarea în politică.
Dacă voi corobora :
a. Modul în care te-ai comportat în momentul, în care ți-ai dat seama că facebook-istul Jan Ixulescu - Agamemnon Partac are cunoștință despre anumite lucruri din viața ta;
b. Faptul că despre majoritatea prefecților postdecembriști din jud. Vrancea, presa a scris că au avut tangență cu SECURITATEA COMUNISTĂ (Nicolae Giurgea, Petre Rîpeanu, Mioara Flenchea, Ion Oprea etc.),
- s-ar poate deduce cât de folositoare i-au fost președintelui Marian Oprișan, dosarele de "sifonari", în politică mioritică postdecembristă din "Provincia Europeană Vrancea".
Dacă cele precizate de mine mai sus, au sau tangență cu realitatea sau au fost niște bârfe de presă, nu am de unde să știu.
Pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), despre care tu pretinzi că l-ai cunoaște, eu nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc.
În "faza de dezvoltarea" "orion", prin intermediul comentariilor pe care le făcea la diverse articole publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, acest postac îi aducea elogii REPETENTULUI Florian Coldea, dar după ce Florian Coldea a ieșit din SISTEM, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a pretins că nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase.
Ironizându-l pe postacul "orion", despre care am pretins că ar fi LABIL PSIHIC, am considerat că elogiile pe care i le aducea REPETENTULUI Florian Coldea, ar fi fost motivate de faptul că, despre soția acestuia s-a spus că era șefa psihologilor din SRI.
Presupunând că postacul "orion" lucrează în SERVICII și nu ar fi putut trece anumite teste psihologice, pe care am considerat că ar fi obligat să le dea, datorită LABILITĂȚII PSIHICE, elogiile aduse REPETENTULUI Florian Coldea, le consideram ca fiind o mulțumire a faptului că soția acestuia, îl ajuta să treacă testele psihologice.
Aceste afirmații erau practic niște supoziții, urmare a datului meu cu presupusul, dar care au avut darul să-l enerveze foarte tare pe postacul "orion".
Despre "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), cred că este ofițer activ al unui serviciu, deoarece a demonstrat că are acces la dosarele de "sifonari" din timpul REGIMULUI COMUNIST și REGIMULUI POSTDECEMBRIST, iar modul în care te-a determinat să-i fii COBAI, iar apoi te-a făcut și "FIN", nu face decât să confirme pe undeva, această presupunere.
Cu o probabilitatea foarte mare, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este absolvent al Academiei Mihai Viteazu și nu a fost cooptat în serviciul în care lucrează din sursă externă.
Faptul că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), este o persoană căreia îi place să VISEZE cu OCHII DESCHIȘI, a rezultat din convingerea acestuia că, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea - ediția electronică, el ar "putea deștepta mioarele din Provincia Europeană Vrancea".
Scoaterea rubricii de comentarii de către redacția ziarului Monitorul de Vrancea, l-a deranjat foarte tare, deoarece i-a dat planul peste cap.
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a demonstrat că este un bun teoretician, dar faptul că este un SLAB PRACTICIAN, a rezultat și din modul în care a gestionat "BOMBA prostiei și incompetenței" de la Carrefour - Focșani din data de 08.09.2016.
Așa cum rezultă din schimbul de replici avut cu Agamemnon Partac pe pagina lui de Facebook, în data de 02.03.2019, acesta și-a exprimat dorința de a-ți pune la dispoziție schimbul de replici avut cu el, lucru pe care l-am executat întocmai.
NOTA: Acest schimb de replici este prezentat în anexa 1
- De ce consider că a vrut, să-ți pun la dispoziție respectivul schimb de replici ?
- Deoarece știa că tu i-ai fost mult timp un cobai și din această postură i-ai executat întocmai ORDINILE SUBLIMINALE, dar ieri, 02.02.2019, a constat că tu nu i-ai mai executat aceste "ordine".
În aceste condiții a trebuit să se mulțumească cu BĂTUTUL de CÂMPI, prestat de prietenului tău, "EMIȚĂTOR de ADEVĂRURI AXIOMATICE" - Gurguiatu Sandu.
La anexa 2 am prezentat schimbul de replici avut cu Agamemnon Partac pe pagina ta de Facebook.
Afirmația lui Agamemnon Partac, "Ca student doctorand îți poți alege o lucrare, dar, de obicei ,subiectul ți-l dă sau sugerează conducătorul de doctorat.", ar putea conduce la concluzia că el și-a început teza de doctorat încă din perioada în care era student la Academia Mihai Viteazu.
Practic, această GAFĂ a "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), ar putea duce la identificarea lui cu precizie, dar pe mine acest aspect nu mă interesează.
De altfel, în timp, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a avut multe scăpări, iar unele dintre acestea ar putea conduce la concluzia că el ar putea avea "rădăcinile paterne", undeva pe Valea Șușiței.
Dacă pe mine acest lucru nu mă interesează, cu siguranță sunt multe persoane care vor să afle adevărata identitate a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Ceea ce-l "DOARE" cel mai tare pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) rezultă din afirmația lui:
"Dă-l dracului de prejudiciu, trăiește-ți viața, omule, fii happy! 
Îți irosești viața pentru tâmpenii, revin-o printre noi.
Trecutul este trecut, învață din greșeli și croiește-ți un viitor pe măsura posibilităților, dar care să te facă fericit, atât cât se poate. 
Planurile mari pot crea și mari satisfacții dar și mari dezamăgiri."
Faptul că nu te-ai mai purtat ca un cobai ascultător, așa cum ai făcut mult timp, l-a făcut pe Agamemnon Partac să se manifeste ca un PARANOIC.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație ?
Pe următorul comentariu a lui Agamemnon Partac :
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise; ulise, canalie bătrână, îți dorești aliați. E greu, bă, să găsești pe cineva care să-ți împărtășească cretinătățile.
Oamenii aceștia nu sunt de partea mea, sunt de partea adevărului, pe care tu, nu-l accepți. Nu-i vinovat nimeni că , ignorând realitatea noastră, a tuturor , tu ți-ai "tras" propria-ți realitate.Trăiește tataie în ea, dar nu ne târâi și pe noi în fantasmele tale demente."
Practic, în această replică consider că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a vorbit de FUNIE în CASA SPÂNZURATULUI.
CONCLUZII

1. Dacă îți vei învinge SUPERFICIALITATEA ÎNDUIOȘĂTOARE pe care ai demonstrat că o ai, și-mi vei citi "eseul" "DRAGOSTE până la capăt pentru PRIETENUL meu, Bobiță", postat de Dragobete (24.02.2019) pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde sunt anexate și CONCLUZIILE SCRISE pentru termenul avut în data de 01.03.2019, la Judecătoria Focșani, în procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, vei vedea de ce insistă Agamemnon Partac să-l "dau dracului de prejudiciu".
2. Deoarece blogul meu reprezintă OGLINDA luptei cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", iar cum în România se spune că ar fi șapte SERVICII, este posibil ca un angajat al acestor servicii, să se fi sesizat în legătură cu comportamentul ABRACADABRANT al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Practic, prin acest comportament "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) demonstrează că este un TERORIST pentru focșăneni.
Acest aspect i-a produs acestuia o MARE NERVOZITATE în luna noiembrie 2019, și pe cale de consecință s-a dat la fund.
Agamemnon Partac a reînviat ca facebook-ist în ajunul nașterii Domnului Isus Hristos de anul trecut, aspect care m-a determinat să-l consider un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea".
3. PARANOIA "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), legată de faptul că aș putea fi un "agent de influență", probabil, a condus la multe cheltuieli pentru filarea mea, iar acum se pare. că nu are cum să justifice respectivele cheltuieli.
Deoarece pentru filarea mea s-a recurs la diferite persoane, este normal ca acum, persoanele care m-au filat, să-l ironizeze pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Cum la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, ironiile de care am amintit mai sus, este posibil, să aibă și alte conotații.
Comportamentul, în opinia mea, paranoic al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), ar trebui să le dea FIORI RECI pe ȘIRA SPINĂRII, membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Dintre acești membri ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" îmi permit să amintesc: fostul primar Bacinschi Decebal, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, conducerea ENET, conducerea CUP Focșani, directorul Camerei de Conturi Vrancea, Ionel Petrea, comisarul șef de la OPC Vrancea, Dilă Dumitru și alții.
03.03.2019                                                    Ulise Grosu
Anexa 1

NOTA; Dialogul citat, s-a purtat în data de 02.02.2019, pe pagina de Facebook a lui Agamemnon Partac
Agamemnon Partac a distribuit pe pagina lui de Facebook următorul mesaj : 
"Am citit Biblia și Coranul care ne învață să ne iubim aproapele. Acum citesc Kamasutra care este mult mai precisă.", la care a avut următorul schimb de replici :
Grosu Ulise (02.02.2019)
Agamemnon Partac; Tu ai citit multe, iar urmare al acestui fapt, ai o cultură cu mult peste medie. Din păcate pentru tine, pe mine nu ai reușit să mă "CITEȘTI", pe când eu, "CITESC" în tine ca într-o gazetă. 
Agamemnon Partac 
Ce dracu să citesc la tine?
Grosu Ulise 
MESAJELE pe care ți le transmit și care te fac să dai în BÂLBÂIALĂ "
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise; Măi ulise, ești de belea. Ești amuzant, ești maimuțica noastră, a mea și a lui Lucian. Cine naiba îți închipui ca ești?
 Bănuiesc ca realizezi ridicolul în care te afli -nu am vrut sa spun altceva- dar apreciez faptul că, deși în rahat până la creștet, încă deschizi gura și, culmea, nu te îneci. 
Oricum, sunt curios cât o să reziști și de aceea menținem legătura.
PS. Trimite-i postarea și lui Lucian.
Grosu Ulise 
Agamemnon Partac; Faptul că "sunt de belea" știu, dar afirmația ta, "ești maimuțica noastră, a mea și a lui Lucian.", nici de glumă de 1 APRILIE, consider că nu este buna. 
La întrebarea, "Cine naiba îți închipui că ești?", răspunsul are doua componente și anume : 
a. La modul general 
-Sunt un simplu cetățean al mun. Focșani, care a REFUZAT CATEGORIC, să mă închin în fața "burgheziei proletare" postdecembriste, mioritice de "Provincia Europeană Vrancea". 
b. În ceea ce privește relația noastră 
Dacă tu ai pretins că, "în fața ta nimeni nu a rezistat și și-a scos masca", eu te-am determinat să te uiți în oglindă și să-ți scoți propria masca. 
Ceea ce ai văzut în oglindă, nu am de unde să știu. 
În condițiile în care am decretat că ești "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), care mi-ai fost și-mi ești o adevărată MANĂ CEREASCĂ, consider că precizarea, "Oricum, sunt curios cât o să reziști și de aceea menținem legătura", era una LOGICĂ. 
Precizarea, "Trimite-i postarea și lui Lucian." demonstrează că vrei să-i impresionezi pe COBAIUL tău, Lucian Dragomir și pe "EMIȚĂTORUL de ADEVĂRURI AXIOMATICE", Gurguiatu Sandu, a cărei prestație la instanță, a pretins că i-ai urmărit-o. 
Dorința ta, "Trimete-i postarea și lui Lucian.", este ORDIN pentru mine și o voi respecta, "întocmai și la timp"."
Anexa 2
NOTA; Dialogul citat, s-a purtat în data de 02.02.2019, pe pagina de Facebook a lui Lucian Dragomir
Agamemnon Partac 
Ca student doctorand îți poți alege o lucrare, dar, de obicei ,subiectul ți-l dă sau sugerează conducătorul de doctorat. Abordarea unui subiect privind persoana și activitatea ta, ar fi interesat pe cineva specializat în domeniul psihologiei sau psihiatriei, domenii străine mie.
Grosu Ulise
Agamemnon Partac; Dar nu spuneai tu că ești specialist în PSIHOLOGIA UMANĂ ? 
La un moment dat ai spus și care sunt cele două secții ale Academiei Mihai Viteazul. 
În plus, după părerea mea, ai și demonstrat că ai multe cunoștințe în domeniu psihologiei umane, teoretice și practice. 
Lucian a fost un "POLIGON" în care ți-ai pus în practică cunoștințele tale în domeniul psihologiei. 
Nu știu ce treaba are psihiatria, în toată această tărășenie, dar probabil ai vrut să o faci pe PEZEVENGHIUL, deși ai constatat pe propria piele, că în relația cu mine, nu prea țin astfel de FITILISME de doi bani. 
Afirmația, ta "ulise încă nu a descâlcit ițele acestei situații, și a rămas setat pe "a vrea" și "a visa"", îmi INSPIRĂ MILĂ. 
(NOTA, Am citat dintr-o replică pe care Agamemnon Partac i-a dat-o lui Lucian Dragomir și s-a referit la persoana mea) 
Este regretabil că nu ți-ai dat seama cât de PENIBIL ai ajuns, urmare a AROGANTEI tale GARCISTE, dar acest aspect nu este treaba mea. 
În fața mea, ai demonstrat că ești un PISTOL cu APĂ, dacă este să te citez și nimic mai mult. De altfel, interesul meu, a fost să bat ȘAUA ("ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) pentru a înțelege IAPA ("Sistemul din Provincia Europeană Vrancea), iar acțiunea a fost o REUȘITĂ, cu mult peste așteptări. 
Am fost clar, PUIȘOR ?
Grosu Ulise 
PS @ Agamemnon Partac; În condițiile în care după MINTEA ta, m-ai considerat "agent de influență" și ai cheltuit mulți bani pentru filarea mea, într-adevăr s-ar putea să ai o problemă. Doar așa, s-ar explica insistența cu care dai ca Ieremia cu oiștea-n gard și insiști în PROSTIE. 
Nu mă aștept ca Lucian să PISCUIE ceva în legătură cu afirmațiile mele la adresa ta, deoarece i-ai demonstrat că știi multe lucruri despre el."
Agamemnon Partac
Grosu Ulise; Dă-l dracului de prejudiciu, trăiește-ți viața, omule, fii happy! 
Îți irosești viața pentru tâmpenii, revin-o printre noi.
Trecutul este trecut, învață din greșeli și croiește-ți un viitor pe măsura posibilităților, dar care să te facă fericit, atât cât se poate. 
Planurile mari pot crea și mari satisfacții dar și mari dezamăgiri. Fă-ți planuri realizabile, facile și vei fi mult mai fericit și ferit de marile decepții .
Ai o vârstă, vrei să te găsească moartea prin tribunale? 
Noi suntem aici, te așteptăm."
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise; ulise , ești agitat. Deja ai postat de două ori aceeași cretiniate. Odihnește-te.
Grosu Ulise
@Agamemnon Partac; Puișor, TÂMPENII sunt afirmațiile tale, care s-ar putea să ascundă o mare FRICĂ. 
În rest, scutește-mă cu INDICAȚII PREȚIOASE. 
Având în vedere VÂNZOLEALA din PSD, ar fi cu mult mai recomandat, să începi să-i dai din nou, INDICAȚII PREȚIOASE POLITICE președintelui Marian Oprișan, așa cum făceai din "faza de dezvoltare" "orion". OK ?
Agamemnon Partac
Grosu Ulise; Dacă mă asculta , alta ar fi fost situația. Abia acum a mișcat ceva, dar este târziu. Șandramaua stă să cadă. Și tu, la fel, ar trebui să mă asculți.
Grosu Ulise 
@Agamemnon Partac; Din câte am văzut, președintele Marian Oprișan ar fi "sărit la gâtul lui Liviu Dragnea" , așa cum îi recomandai tu, dar pe mine aceste aspecte nu mă interesează. 
În ceea ce privește afirmația, "Și tu, la fel, ar trebui să mă asculți", las-o jos că MĂCĂNE. Prietenii știu de ce ! 
Dacă am fi discutat direct, ți-ai fi dat seama cât de pe ARĂTURĂ EȘTI și nu ai fi continuat să GAFEZI. 
În condițiile în care eu o țin de COARNE, iar tu pretinzi că este ciută, ai devenit mai mult decât PENIBIL. 
PS Ai ajuns de RÂSUL "specialiștilor în balena albastră", cu care, așa cum știi, am o relație amicală."
Agamemnon Partac
Grosu Ulise; Ulise în relația dintre tine și restul lumii , tu ai întotdeauna dreptate. 
Cel puțin în viziunea ta. 
Că acest lucru este o realitate sau , de fapt, se datorează egoului tău supradimensionat , alimentat de o anumită alienare, nu-i greu de intuit. 
Este o vorbă: dacă unul iți spune că ești beat, s-ar putea să mintă, dar dacă mai multi iți spun același lucru, du-te acasă și te culcă.
Grosu Ulise 
@Agamemnon Partac; Când afirmi, "Ulise în relația dintre tine și restul lumii , tu ai întotdeauna dreptate", conștientizezi cât de PENIBIL ești ? 
Cu REGRET îți pot spune, că din acest moment, cel care dintre noi trebuie să meargă la culcare, ești tu. Noapte bună ! "
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise ulise, canalie bătrână, îți dorești aliați. 
E greu, bă, să găsești pe cineva care să-ți împărtășească cretinătățile.
Oamenii aceștia nu sunt de partea mea, sunt de partea adevărului, pe care tu, nu-l accepți. Nu-i vinovat nimeni că , ignorând realitatea noastră, a tuturor , tu ți-ai "tras" propria-ți realitate.Trăiește tataie în ea, dar nu ne târâi și pe noi în fantasmele tale demente."
COMENTARII(03.03.2025)
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Facebook, mi-a dat posibilitatea să te întineresc cu 6 ani.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , asta, ce vrea să fie?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; O ancorare a ta în realitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , realitatea dumitale nu este și a mea. Din păcate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prin tine, mă adresez persoanelor din lumea reală.
În aceste condiții are mai puțină importanță ”realitatea ta”, care ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Valentin Burlacu
GIF- un diavol
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-i nicio problemă, preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști, face exorcizări.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , în cazul dumitale nu cred ca se mai poate face ceva. Dumneata nu ești bântuit, ești nesimțit, iar cu aceasta te duci în eternitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te înțeleg! ”Teroriștii cibernetici” constat că nu joacă cu mănuși.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , eu am rezolvat. Am fost ajutat. Ce faceti dacă ”Teroriștii cibernetici” vin peste dumneavoastră?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Mă bucur că ai rezolvat!
Eu sunt ”purice” nu pierd timpul cu mine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu sunt convins că așa stau lucrurile. Eu de ce aș fi altceva decat un,, purice``?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; De aia!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, răspuns ,, după posibilități``...... limitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic!

CAPITOLUL III
APUS de SOARE pentru prietenii mei, "alfa" facebook-ciști

MESAJ pentru fostul prieten alfa facebook-cist de 5 stele, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac
MAESTRE,
Deși tu mi-ai recomandat:
"Nu încep ATACUL pe TOATE FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", deoarece acest lucru ar fi o GREȘEALĂ", 
dându-mi exemplul lui Hitler, așa după cum ai constatat, ți-am IGNORAT PREȚIOASA INDICAȚIE.
Comentariul tău,
"Agamemnon Partac (04.03.2019) 
"Măi ulise , tu vezi peste tot numai conspirații la adresa ta. 
Pentru a te da mare, important, scandalurile tale cu instituțiile statului sunt de notorietate. Dacă tu crezi că prin aceste mijloace îți asiguri o oarecare protecție, să știi că ai dreptate. 
Pe mulți i-ai speriat cu demersurile tale, acțiuni fără finalitate concreta, dar care țin aprinsă flacăra războiului dar și a speranței. 
Dacă pe unii îi pot deranja acțiunile tale, și-ți fac unele concesii sunt și alții care pot lua contramăsuri fără să le pese de unul ca tine. 
Ai văzut că s-a întâmplat și așa și se va mai întâmpla. 
Noi , cei care îți ținem hangul, o facem pentru că ne mai distrăm, mai auzim una, alta, tu, de altfel, fiind un bun "gornist".
În rest numai de bine ,domn maistru!".
-ar putea fi o dovadă a EFICIENȚEI strategiei pe care o aplic.
În legătură cu comentariul pe care ți l-am citat, se impun niște precizări și anume ;
Afirmația, "Mai ulise , tu vezi peste tot numai conspirații la adresa ta", este FALSĂ în TOTALITATE.
Nimeni nu a "CONSPIRAT" împotriva mea, ci la mijloc a fost acțiunea de LEGALIZARE a GOLĂNIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, prin ÎNCĂLCAREA contractului de împrumut a CUP Focșani cu BERD, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat focșănenilor și NIMIC mai MULT.
Așa după cum bine știi, pentru REFUZUL meu CATEGORIC de a negocia în favoarea mea această GOLĂNIE, mă bucur de MULT RESPECT în anumite cercuri.
Faptul că am preferat să trăiesc patru ani din munca de SALAHOR, considerând NENEGOCIABILĂ, GOLĂNIA amintită mai sus, face ca să nu mai pot primi INDICAȚII PREȚIOASE de la NIMENI, nici măcar de la tine, care mi-ai fost și-mi ești o MANĂ CEREASCĂ.
Dacă la acest lucru, adaugi și principiul, "Pe gură îmi iese și cuvântul și sufletul", pe care l-am RESPECTAT ÎNTOCMAI, fără nici cel mai mic rabat, am ajuns să fiu RESPECTAT și de cei pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
De altfel, mulți dintre cei pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", nu-mi pot bate obrazul, pentru simplu fapt că erau în cunoștință de cauză când au decis să "se bage cu capul în gard", chiar dacă din punct de vedere OFICIAL, sunt SETAT să uit ceea ce discut cu caracter particular sau confidențial.
În cei peste 12 ani, de când am intrat în luptă cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și care a fost o luptă destul de dură, prin respectarea întocmai a PRINCIPIULUI, "Ceea ce discut cu caracter neoficial sau confidențial sunt SETAT sa UIT, dar orice mică greșeală care se strecoară într-un înscris semnat și stampilat, este SPECULAT la MAXIM", am impus un anumit respect
Un exemplu edificator în acest sens, este speța prietenului meu, Bobiță, unde cu caracter neoficial se știe cine a dispus capturarea acestuia, pentru ca eu să pot fi amendat deoarece am adoptat un câine, căruia apoi, i-am dat drumul pe domeniul public.
Ca fapt divers, te informez că în rândul "specialiștilor în balena albastră" cu care am o relație amicală, este un AMUZAMENT TOTAL în ceea ce privește speța prietenului meu, Bobiță.
De asemenea, se manifestă și un anumit respect pentru "PERVERSA de Valea Putnei", pe care am aplicat-o, urmare a JOSNICIEI de care au dat dovadă autoritățile publice ale mun. Focșani, în ceea ce-l privește pe prietenul meu, Bobiță.
Deși tu la un moment dat ai făcut-o pe "FECIOARA NEPRIHĂNITĂ" și m-ai întrebat, de ce am afirmat că, "Dacă prietenul meu, Bobiță, a fost omorât, voi face tot ceea ce depinde de mine, ca să fac din președintele Marian Oprișan un Vasile Ciolpan de "Provincia Europeană Vrancea"', dacă vei corobora și numai titlul celor patru "eseuri" dedicate prietenului meu, Bobiță, postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cu acțiunea mea CONCRETĂ, în cea ce-l privește pe prietenul meu, Bobiță, ai să constați că toate afirmațiile mele nu au fost VORBE în VÂNT.
Ar trebui să remarci că în cei peste patru ani de DIALOG și PĂRUIALĂ, pe care i-am avut, eu niciodată nu am retractat nimic din ceea ce am afirmat la adresa ta.
Din momentul în care te-ai ițit ca postac "orion", mi-ai devenit un postac simpatic, dar trebuie să recunosc că, intuiția mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" nu mi-a spus că îmi vei deveni "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac".
Intuiția mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", mi-a spus că, tu ești întruchiparea "Măgarului Troian de Țara Vrancei", posesor de ȘTANGĂ FĂCĂTOARE de MINUNI, despre care am afirmat cu mult timp înainte de a te iți ca postac "orion", că va fi SINGURUL meu colaborator în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Faptul că intuiția mea a devenit REALITATE, mă face să cred ca la mijloc a fost o "INSPIRAȚIE DIVINĂ".
"INSPIRAȚIE DIVINĂ" poate fi considerată și faptul că în scrierile mele postate, în timp pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am citat din afirmațiile tale ca din BIBLIE.
De altfel, în "stadiul tău de dezvoltare" "orion", ți-am dedicat și o trilogie, citez :
1. "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA ÎN APLICAREA "EFECTULUI WOW", ÎN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI", postat în data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com;
2. "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" ȘI ABILITATEA DE ANALIST POLITIC A POSTACULUI "ORION"" postat în data de 11.03.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com;
3. "BĂTUT ȘAUA, ("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA, ("Sistemul din Provincia Europeană Vrancea")", postat în data de 04.06.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Sincer să fiu, având în vedere PROFESIONALISMUL tău demonstrat în domeniul PSIHOLOGIEI UMANE, nu știu ce a putut genera BAZACONIA, prin care s-a considerat că aș putea fi "agent de influență" ?
Legat de această BAZACONIE, întrebarea pe care mi-am pus-o a fost:
- Treaba cu "agentul de influență" a fost SCORNEALA minții tale sau ți-a fost impusă ?
Răspunsul la această întrebare, în acest moment, nu mai are nicio importanță.
În ceea ce-l privește pe fostul meu prieten facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, așa cum am mai spus, l-am ales pentru a-mi fi un "alfa", urmare a calității lui de GURU pentru prietenii lui facebook-iști, afectați, în opinia mea, ca și el de Sindromul Stockholm, în ceea ce privește COMUNISMUL și pe DICTATORUL Ceaușescu și pe cale de consecință, nu mai pot vedea pădurea de copaci.
Dacă în ceea ce-i privește pe prietenii lui facebook-isti care se "băgau în seamă" cu mine, urmare a schimbului de replici avut cu Lucian, îi tratam cu o AROGANȚĂ EXAGERATĂ pentru a le pieri cheful de dialog cu mine, în ceea ce-l privește pe Lucian, dădeam Cezarului ce este al Cezarului.
Trebuie să recunosc, că am fost IMPRESIONAT de faptul cum prin METODE SPECIFICE, ai făcut din Lucian Dragomir un cobai perfect care îți execută întocmai mesajele subliminale pe care i le transmiteai.
Deși Dragomir Lucian a demonstrat că este un adevărat GURU pentru prietenii lui facebook-isti, afectați de Sindromul Stockholm față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, din momentul în care acesta a considerat indignarea mea, față de faptul ca la aproape 30 de ani de la LOVITURA de STAT din Decembrie "89, mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se află în PARAGINĂ, ca echivalând cu "supt nasul la morți", mi-am dat seama de IMENSUL RĂU făcut POPORULUI ROMÂN, de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu.
Practic, pentru mine, Lucian Dragomir reprezintă un ETALON al RĂULUI făcut POPORULUI ROMAN de către COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu.
Faptul ca Lucian nu conștientizează acest lucru, rezultă din cometarul :
"Lucian Dragomir (02.02.2019) 
Nu mai vb de apariția unor caricaturi comuniste , gen Ulise "
De altfel, în momentul în care l-am ales pe Lucian ca prieten "alfa" facebook-cist, l-am considerat ca fiind un reprezentant al PĂRȚII PASIVE a POPORULUI ROMÂN.
Crintea Valerică, care mult timp mi-a dat INDICAȚII PREȚIOASE facebook-iste în domeniul BAHIC, l-am considerat a fi un reprezentat al PĂRȚII ACTIVE a POPORULUI ROMÂN.
Dacă îi acord anumite CIRCUMSTANȚE ATENUANTE lui Crintea Valerică, mă ÎNGRIJOREAZĂ o anumită parte a comportamentului lui, dar nu doresc să detaliez acest aspect.
În ceea ce ne privește, RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am dus, a fost inegal din punct de vedere al raportului de forțe, eu fiind cel dezavantajat, deoarece tu ai demonstrat că știi totul despre mine, iar eu habar nu am cine ești.
Singurul lucru pe care îl bănuiesc despre tine, este faptul că ai putea fi cu o probabilitate FOARTE MARE un angajat în SERVICII, fără a-mi putea da cu presupusul la care dintre cele 7 servicii despre care se spune ca ar activa în România, ai putea fi angajat.
Dacă în ceea ce privește denigrarea mea de către postacul "arkan-nema ore" o pun pe seama INFANTILITĂȚII și a ANTIPATIEI pe care această persoană o are față de directorul Liceului 1 - Focșani, dl. Gabriel Danielescu, comportamentul față de mine a postacul "pișcot-cameleon" nu mi-l pot explica.
Din punctul meu de vedere, ca să duci în derizoriu maxima lui Lenin, "Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva", așa cum a făcut în cazul meu postacul "pișcot-cameleon", mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
Dacă tu ai demonstrat că știi cu precizie cine sunt postacii, "arkan-nema ore" și "pișcot-cameleon", eu doar bănuiesc cine s-ar putea ascunde în spatele acestor pseudonime.
De asemenea, nu am reușit să înțeleg ce ai urmărit tu prin denigrarea mea și nici ce joc ai făcut, urmare a denigrării la care m-ai supus, dar acum, nici acest aspect nu mai contează.
Dacă eu prin "comentarită" și "facebook-ială" am urmărit să văd momentul în care maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni ?!", tu prin intermediul "comentaritei" ai pretins că vrei să "deștepți mioarele de Țara Vrancei", aspect despre care cred că era cam HAZARDAT.
Suspectez că îți continui această dorință și prin intermediul "facebook-ielii, dar după cum ai sesizat, m-am rezumat numai la mici ironii legate de această CONVINGERE a ta, pentru a te face atent că, am "papat lapte" și m-am PRINS de acțiune, fără a-ți perturba în niciun fel STUDIUL pe care îl întreprinzi.
În opinia mea, actualul COLAPS în care se află România, are drept cauză cele afirmate în "eseul" "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?", postat în data de 15.01.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Îmi amintesc că din calitatea ta de postac "orion" ai pretins că, "inspectorul școlar Ion Ionașcu ar fi un om de baza la ISJ Vrancea, pretinzând că știe ce are de făcut", în condițiile în care eu consider că lucrurile nu stau deloc așa.
Din punctul meu de vedere, mentalitatea inspectorului Ion Ionașcu și a altor ca el, a făcut ca principiile comuniste din învățământul românesc să continue în perioada postdecembristă, iar prin aceasta s-a aplicat în practica DEVIZA Regimului Securist Postdecembrist, "ȚARA te VREA PROST !"
De Dragobete (24.02.2019), am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com a "eseul" "DRAGOSTE până la capăt pentru PRIETENUL meu, Bobiță - MESAJ adresat președintelui Marian Oprișan".
Urmare a acestui "eseu", am sesizat o creștere a nervozității tale pe care am speculat-o la maxim, dându-mi cu presupusul despre cauza efectului.
Ceea ce am eu de rezolvat, trebuie să rezolv, apelând la instituțiile statului român și nu la persoane precum Dragomir Lucian sau Gurguiatu Sandu, cărora din motive pe care nu le cunosc, tu le acorzi o atenție deosebită.
Eu mi-am propus să mă ridic la nivelul celor 5 stele pe care ți le-am atribuit ca postac "orion", cât și ca facebook-ist Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, dar niciodată nu mi-am închipuit că ascensiunea mea, va avea ca efect regresul tău.
În ultimul timp, comportamentul tău, poate fi comparat cu al postacului "danb", care îmi dădea INDICAȚII PREȚIOASE CONTONDENTE în domeniul producerii și distribuției energiei termice, în condițiile în care, acesta nu avea nicio pregătire în domeniu.
Practic, tu în ultimul timp, din motive pe care nu le cunosc, ai coborât de la nivelul celor 5 stele pe care ți le-am atribuit, la nivelul "garoafei" atribuite facebook-cistului Butnaru Dan, condiție în care consider că a APUS SOARELE pentru CAREUL meu de prieteni "alfa" facebook-isti.
CONCLUZII

Este greu de înțeles pasivitatea poporului român față de transformarea României în COLONIE, dar faptul că până acum nimeni nu a răspuns pentru actualul DEZASTRU ECONOMIC, a condus și mai mult la ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român
Din punctul meu de vedere, în acest moment, după doisprezece ani de luptă foarte dură, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, cum "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, și-a subordonat JUSTIȚIA și instituțiile STATULUI ROMÂN din jud.Vrancea, pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
Interesant mi se pare comportamentul INTELECTUALITĂȚII din mun. Focșani, care se comportă ca niște "GĂINI ale lui Stalin".
Dacă tu împreună cu alte ORGANE ați decretat Focsaniul, urmare a "BOMBEI prostiei și incompetenței" care a explodat la Carrefour în data de 08.09.2016, ca fiind NOUL Caracal al României, eu consider Focsaniul ca fiind o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
În ceea ce te privește consider că ai făcut un joc interesant, fără a ști ceea ce ai urmărit să realizezi, urmare al acestui joc.
Indiferent ceea ce ai urmărit să realizezi, urmare a filajului la care m-ai supus, a dialogului și uneori a păruielii avute, afirmații de genul, "ulise, nu-ți face griji , tu, nu o te deștepți vreodată. Ești condamnat la ignoranță." - Agamemnon Partac (03.03.2019), îmi stârnește un sentiment de COMPASIUNE față de tine.
Faptul că după ce un an și jumătate, perioada în care Lucian Dragomir ți-a fost un cobai perfect, acesta a refuzat să mai pună botul la DIVERSIUNEA ta, mie mi-a spus multe.
Din punctul meu de vedere, prin comportamentul manifestat de Lucian Dragomir, care nu a mai pus botul la DIVERSIUNEA ta, ai simțit pe propria piele efectul maximei tale, "Proștii au început să se deștepte !".
Și pentru ca umilirea ta să fie totală, la ultima noastră păruială ai beneficiat de sprijinul moral, al prietenului lui Lucian Dragomir, "EMIȚĂTOR de ADEVĂRURI - AXIOMATICE", Gurguiatu Sandu.
Din acest moment, nu mă mai interesează să intru pe pagina de Facebook a lui Lucian Dragomir, pentru a te provoca la dialog, deoarece am realizat tot ceea ce puteam realiza, urmare a FACEBOOK-ielii.
Dacă tu dorești să mai dialogăm, nu ai decât să intri pe pagina mea de Facebook
05.03.2019                                            Ulise Grosu

CAPITOLUL IV
"REGLAREA CONTURILOR" cu cel pe care l-am numit, "CĂRĂBUȘ de MAI de Provincia Europeană Vrancea"

MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,

La postarea de pe pagina mea de Facebook, din data de 03.03.2020, unde am prezentat pledoaria pe care o voi depune la instanță, la termenul din data de 04.03.2020, în procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, la Judecătoria Focșani, dosar nr. 13436/231/2019, ai făcut următorul comentariu:
Citez :
Arsenie Bocancea
"Ce naiba faci cu tâmpenia aceea în instanță? 
Omule , după ce că nu te pricepi, ești și căpos. 
Roagă un scutier de-al tău să-ți redacteze ceva serios, la obiect, nu poveștile acelea. Președintele are timp să-ți citească sau asculte tâmpeniile alea? 
Revino-ți omule! în felul acesta nu o să câștigi niciodată un proces, chiar dacă ,poate, ai dreptate."
Remarcând că d-na Marinela Tudor ți-a dat o FOARTE INTERESANTĂ lecție de PATRIOTISM LOCAL, lucru pe care, cred că nici în cele mai urate vise, nu ți s-a arătat că ai să o primește de la o femeie plecată de 30 de ani din România, pe undeva, s-ar justifica BRAMBUREALA din capul tău, care rezultă din comentariul pe care l-am citat mai sus.
Ce am în vedere când fac această afirmație ?
La începutul pledoarii mele, am precizat :
"În CONCLUZIILE SCRISE și MOTIVELE CONTESTĂRII în instanță a ordonanței nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, aflate la dosar, în opinia noastră, am prezentat foarte clar de ce aceasta este nelegală și netemeinică.
Plecând de la aceste considerente, în cele ce urmează am să prezint și alte aspecte, care arată că ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu reprezinta un fapt singular, ci reflectă un nou exemplu în care JUSTIȚIA demonstrează că este în slujba unor interese meschine de grup."
Deoarece precizarea citată mai sus, consider că este foarte clară, am ajuns la concluzia că, urmare a faptului că ai FURAT-O de la consăteanca mea, d-na Marinela Tudor, ți-ai pierdut pentru o anumită perioadă de timp, UZUL RAȚIUNII.
Pentru a te aduce cu picioarele pe pământ, s-a impus să vin cu precizări suplimentare, iar urmare al acestui fapt, consider că ai aflat și tu pe unde face 3,14; 3,14 găina, în speța lăsării în PARAGINĂ de către autoritățile publice ale mun. Focșani, a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Citez :
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Las-o jos că măcăne ! 
PS La anexa 2 a "eseului"" "VREDNIC ESTE !" când JUSTIȚIA și conducerile instituțiilor STATULUI ROMÂN din "Provincia Europeană Vrancea", SLUGI îi sunt", postat în data de 19.10.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat CONCLUZIILE SCRISE pe care le-am depus la instanță în această speță și pe care le-am supus unei dezbateri publice."
Arsenie Bocancea
"Măi omule, te duci la tribunal, nu la cercul de creație literară ""Bogdania"". 
Panarama aia de articol, ca nici nu știu cum să-ți zic , prezintă-le-o lui Noapteș, Borcea..."
Grosu Ulise
"Arsenie Bocancea; Maestre, de altfel, pentru ei am prezentat scrierea în cauză. 
La instanță sunt CONCLUZIILE SCRISE, unde a fost demontat punct cu punct, ordonanța Parchetului pe care am contestat-o în instanță. 
Nu crezi că era necesar să depun la instanță ceva și pe înțelesul publicului ?"
Arsenie Bocancea
"Grosu Ulise; Ești un circar."
Grosu Ulise
"Arsenie Bocancea ; Maestre ce rost avea ca procurorul de ședință, să solicite prezența la instanță, a primarului Cristi Valentin Misăilă, a viceprimarului Iorga Marius și a angajaților de la Serviciul Urbanism ? 
La Galați, în speța pe care am contestat-o la CEDO, în fața judecătorului am fost eu și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. 
Nu eu sunt cel care a dorit să fie CIRC, ci doar am răspuns la un CIRC, cu un alt CIRC."
Maestre, așa cum am precizat, prin cererea înaintă la CEDO, am realizat ceea ce mi-am propus, iar acum voi trece punctual, la "forjarea" unor polițiști și al unor procurori.
Pentru început, consider că se impune să facem și o "REGLARE a CONTURILOR", în sensul că și eu cred, la fel ca Dragomir Lucian că, "orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea sunt în fapt, una și aceeași persoană.
Dacă Marin Sorescu în poezia "Trebuia sa poarte un nume", a considerat că Eminescu este cel mai nimerit nume, eu am considerat că cele patru pseudonime să poarte numele de "CĂRĂBUȘUL de MAI de Provincia Europeană Vrancea".
Nu știu cine ești, nu știu unde lucrezi, nu știu care a fost motivul pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani pentru filarea și intimidarea mea, dar știu că pentru mine ai fost și ești o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
În cele ce urmează am să fac câteva precizări, care consider că se impun :
1. Din scrierile mele rezultă foarte clar, pe bază de înscrisuri, nu pe vorbe, ceea ce înseamnă "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, copie identică a Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în COLONIE și a făcut ca circa 4 milioane de români să fie nevoiți să-și părăsească țara.
JOSNICIA de care este capabil "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a fost demonstrată în speța prietenului meu, Bobiță, iar PUTEREA lui în influențarea unor judecători de la ICCJ pentru a-i determina să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, spune multe.
Scopul acestei acțiuni a fost acela, ca eu să nu pot susține examenul de definitivat în învățământ, după ce luasem examenul de titularizare, în condițiile în care, conform unor bârfe, s-ar fi garantat că nu voi lua respectivul examen.
Deși din calitatea de postac "orion" ai făcut-o pe "fecioara neprihănită", pretinzând că nu înțelegi de ce am afirmat că, "Dacă prietenul meu Bobiță a fost omorât, voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru ca să fac din președintele Marian Oprișan un "Vasile Ciolpan mioritic de Provincia Europeană Vrancea"", această afirmație este valabilă și în prezent.
2. Dacă în procesul pe care l-am câștigat la CEDO, în speță discreditării mele ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, la art. 13 și art. 14, judecătorii Curții au subliniat, în opinia mea, SLUGĂRNICIA fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", după părerea mea, SLUGĂRNICIA față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", demonstrată în ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, este cu mult mai mare.
Prin aceasta ordonanță a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea se atentează la istoria orașului Focșani, aspect pe care îl consider a fi FOARTE GRAV.
Cred că este în interesul conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea ca să câștig procesul în dosarul nr. 13436/231/2019, aflat pe rol la Judecătoria Focșani, cu termen azi, 04.03.2020.
3. Deși "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a făcut până acum mari eforturi pentru a-l scoate "basma curată", pe cel pe care l-am considerat și-l consider ca fiind, "VERIGA SLABĂ a Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", respectiv procurorul Țîrlea Florin, eu nu "mi-am finalizat muniția" și voi acționa în continuare.
4. Colaboratoarea procurorului Țîrlea Florin la anularea "AS-ului pe care îl aveam în mânecă", atunci când am decis să ridic problema escrocheriei de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit abonaților din mun.Focșani, a prețului la mc de apă și canal, respectiv d-na procuror Dogaru Luminița a recidivat.
Urmare al acestui fapt, cred că am să-i fac o plângere penală la DNA.
5. Personal, nu știu ce se face cu plângerea mea penală, prin care am solicitat ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, pentru care ENET a intrat în INSOLVENȚĂ, să fie plătit de cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și nu de către noi, focșănenii, așa cum dorește primarul Cristi Valentin Misăilă, dar am să mă interesez.
Precizez că, din punctul meu de vedere și în această speță, am procedat "ca la carte".
6. Nu știu dacă la IPJ Vrancea, în speța abuzului în serviciu, care s-a disjuns din plângerea penală, care urmare a deciziei Curții de Apel Galați, mi s-a dat posibilitatea să o contest la CEDO, se execută aceeași dispoziție ca în speța prietenului meu, Bobiță, dar și aici, voi face tot ceea ce trebuie să fac.
7. În ceea ce te privește, îți urmăresc cu multă atenție jocul pe care îl faci și pe care îl consider foarte interesant.
Faptul că din postura de postac "orion", i-ai dat "PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE", președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea - ediția electronică, dar în același timp, i-ai "NĂȘIT" pe jurnaliștii George Noapteș și Ciprian Dumitru, recunosc că pe mine m-a cam năucit.
Interesant mi se pare și faptul că în prezent, îi cânți "PROHODUL POLITIC" președintelui Marian Oprișan.
De altfel, din calitatea de "Partac al meu", ai avut o abordare interesantă în ceea ce privește problemele tehnico - economice de interes public pe care le susțin, în sensul că :
a. Despre PREJUDICIUL de circa 5 milioane de euro, pentru care ENET a intrat în INSOLVENȚĂ, ai pretins că la cât s-a furat în România și nimeni nu a plătit, nici în această speță nu va plăti nimeni.
b. În speța escrocherii de la CUP Focșani, ai pretins că, "se prăpădesc de râs angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia mea cu "ingineria financiară"".
CONCLUZII

Am făcut precizările de mai sus, pentru a face o "REGLARE a CONTURILOR" și a nu ne mai da după vișin.
Așa cum am precizat, încă din "faza ta de dezvoltare" "orion", nu mă interesează cine ești, care îți este locul de muncă și nici să te cunosc.
De asemenea, nu mă interesează nici "studiile sociologice" pe care "nepoata" ta pretinzi că te-a pus să le faci și unde eu reprezint un capitol separat.
În ceea ce privește relația noastră facebook-istă, nu doresc ca aceasta să mai fie pe contre și pe "Touche Pussy Cat", ci pe cât posibil, doar pe bază de "EMOTICOANE ZÂMBĂREȚE".
04.04.2020                                   Ulise Grosu

CAPITOLUL V
CONCLUZII
În partea introductivă am lămurit de ce refuz să mai am discuții contradictorii cu tine, avînd ca temă domeniile tehnico-economice pentru care am spus că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
În legătură cu cele 7(șapte) comentarii ale tale pe care le-am citat în partea introductivă se impun niște precizări:
1. Comentariul ”1”
Faci o radiografie a actualei situații în care se află, scurtă, secă și la obiect.
Precizarea ”
O minciună de doi bani, pe care mulți guguștiuci au înfulecat-o.”, trimite în zona penibilului MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL condusă de UDMR.
2. Comentariul ”2”
a. În opinia mea, dacă Maestrul Arsenie Bocancea și echipa din care face parte nu-i ”puneau talpă” președintelui ”OM”, acesta era acum președintele CJ Vrancea.
Se spune că, prin interpuși, tot președintele ”OM” conduce în prezent jud.Vrancea.
b. Precizez că, singur, fără a avea complici, am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea.
Pentru a continua lupta trebuie să colaborez cu o echipă de profesioniști/
3. Comentariul ”3”  
Faci o radiografie a UE, scurtă, seacă și la obiect.
Întrebarea din final ”
Asistăm la reîncarnarea stalinismului bolșevic în stalinism neo liberal?”, ar trebui să pună pe gânduri pe orice individ care se declară ”proeuropean”, de parcă România ar fi în Africa și nu poate vedea pădurea de copaci
4. Comentariul ”4”
Te referi la persoana mea, dar te afli în eroare.
5. Comentariul ”5” 
În discuție este vorba despre o amenințare cu subiect și predicat.
6. Comentariul ”6”
Demonstrezi că ești convins că, nu este totul pierdut în România, lucru cu care sunt de acord.
7. Comentariul ”7”
Într-o contradicție totală cu primele șase comentarii, pretinzi că nici usturoi nu ai mâncat și nici gura nu-ți miroase.
Pentru a fi convingător pretinzi, referindu-te la persoana mea,
Aveți o viclenie specifică creaturilor primitive.”.

Acțiunea de întinerire cu 7, 6 respectiv 5 ani la care te-am supus, am făcut-o cu ajutorul unor mesaje publice pe care le-am transmis la trei dintre AȘII, care au făcut parte din ”CAREUL de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
În legătură cu această întinerire se impune să precizez:
1. Pentru mine România este Țara Vrancei, Parlamentul României este CL Focșani și Guvernul României este administrația mun. Focșani.
2. Titlul acestui mesaj public, motto și precizarea de mai sus mă obligă, să-ți citez din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.” 
3. Prin scrierea ”ONOAREA de a fi pentru Maestrul Arsenie Bocancea, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”” având 
MOTTO: ”Cum arată astăzi școala, așa va arăta țara mâine.” - Spiru Haret, 
pe care ți-am transmis-o prin Facebook în data de 06.03.2025, am scos în evidență TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus din partea unor profesioniști în servicii, deoarece am susțin niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
4. Scrierea ”
ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având  
MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” -  Valentin Burlacu,
- ar fi trebuit să-i dea serios de gândit primarului Cristi Valentin Misăilă.
Citând din scrierea pe care în data de 2 februarie 2017 am postat pe blogul ulisegrosu,blogspot.comintitulată ”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” având 
MOTTO : ”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești sa dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill,
- am avut posibilitatea de a revedea, prestația pe care postacul ”orion” a avut-o cu 8(opt) ani în urmă.
Această prestație a evidențiat TERORISMUL PSIHIC despre care Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.   
5. Prin scrierea ”DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu, 
- pe care ți-am transmis-o în data de 16.03.2025 prin intermediul Facebook, am dorit să fiu foarte clar cu politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
6. Despre întinerirea la care te-am supus cu 7, 6, respectiv 5 ani, urmare a scrierilor de la CAPITOLELE I, II, III și IV, nu mai am nimic de adăugat.
7. Singurul lucru pe care mi-ar plăcea să-l aflu, este părerea soției Maestrului Arsenie Bocancea, despre care acesta mi-a spus că l-a atenționat că este prea dur cu mine.
Am precizat că, prima întrebare pe care o adresez armurierilor mei, este dacă au zâmbit când mi-au citit scrierea, iar răspunsul la această întrebare, de regulă este afirmativ.

Prezenta scriere are următorul promo:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”
ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani” având 
MOTTO:  Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Prin această scriere am dorit să subliniez valoarea armurierilor mei, aspect care ar trebui să le dea gândit politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îi supun atacului la baionetă, dar și prietenului Valentin Burlacu.
1. Armurierul UNU
A pretins că prin prestația sa, postacul ”orion” a vrut să mă convingă că aș avea probleme psihice.
Modul în care l-am tratat în timp pe postacul ”orion”, a dus în derizoriu TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus de către Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al cărui cobai a pretins că sunt, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
Nu lipsit de importanță este faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că:
a. Pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, a avut toate aprobările legale.
b. TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.
2. Armurierul DOI
A pretins că i-a plăcut păruiala mea cu prietenul special Valentin Burlacu, pe tema problemelor tehnico-economice specifice domeniilor producere și distribuție energie electrică și termică.
În acest mesaj public lămuresc lucrurile.
3. Armurierul TREI
A pretins că-i este frică să nu fie arestat, deoarece îmi citește scrierierile.
În prezentul mesaj public demonstrez că, afirmația acestui armurier este justificată.
  
18.03.2025                                 Ulise Grosu
 COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Mariana Simon, Radu Viorel Ursache, Gheorghe Ene, Ani Tudorache, Coca Manolescu, Nicoleta Nicol, Ioana Ichim, Florina Soare, Crina Dobre, Victorița Malinoiu și alții;
Stimați prieteni speciali,
Nu știu cum se va simți prietenul Valentin Burlacu, urmare a acestei întineriri, dar mi-ar plăcea ca măcar o săptămână să nu mai fie ținta ironiilor D-voastră.
Nu cred că d-na Mariana Simon va rezista tentației de a-i pune prietenului Valentin Burlacu un emoticon zâmbăreț pe rană, dar pentru refuzul de a urma un curs de inițiere pentru CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, trebuie să suporte consecințele.
Dacă prin acest mesaj public, am confirmat observațiile făcute de cei trei armurieri ai mei, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, ar trebui să mediteze la un eventual atac la baionetă, la care aș putea să-i supun.
  
 CAPITOLUL 6
”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”

MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Pentru mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 18.03.2025, a
m încercat, prin promo, să stârnesc curiozitatea cititorilor scrierilor mele.
Deși prin Messenger am primit informația că, mi-a fost citit promo de aproape toți prietenii de pe pagina de Facebook, pe care i-am informat despre mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 18.03.2025, nu am primit niciun feedback. 
Promo a fost:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani” având 
MOTTO:  Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Prin această scriere am dorit să subliniez valoarea armurierilor mei, aspect care ar trebui să le dea gândit politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îi supun atacului la baionetă, dar și prietenului Valentin Burlacu.
1. Armurierul UNU
A pretins că prin prestația sa, postacul ”orion” a vrut să mă convingă că aș avea probleme psihice.
Modul în care l-am tratat în timp pe postacul ”orion”, a dus în derizoriu TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus de către Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al cărui cobai a pretins că sunt, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
Nu lipsit de importanță este faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că:
a. Pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, a avut toate aprobările legale.
b. TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.
2. Armurierul DOI
A pretins că i-a plăcut păruiala mea cu prietenul special Valentin Burlacu, pe tema problemelor tehnico-economice specifice domeniilor producere și distribuție energie electrică și termică.
În acest mesaj public lămuresc lucrurile.
3. Armurierul TREI
A pretins că-i este frică să nu fie arestat, deoarece îmi citește scrierierile.
În prezentul mesaj public demonstrez că, afirmația acestui armurier este justificată.
18.03.2025                                 Ulise Grosu

De ce s-a impus ca acest mesaj public, să aibă acest titlu? 
a
”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!””
Urmare a ”Epocii de Aur”, Marian Oprișan, județul Vrancea a ajuns unul dintre cele mai sărace județe ale României.
Din punctul meu de vedere, cea mai mare realizare a ”Epocii de Aur”, Marian Oprișan”, este ștergerea de suprafața pământului a Întreprinderii Chimica Mărășești, lucru pe care nu l-au putut face Două Războaie Mondiale.
b.
Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist
Despre acest individ numit Cristian Popescu Piedone, a cărei activitate am văzut că o apreciezi, m-am mai referit în scrierile mele, dar în acest mesaj public îi voi acorda mai multă atenție.
c. ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”
Nu știu pe ce s-a bazat Maestrul Arsenie Bocancea când mi-a acordat apelativele de, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, dar faptul că niște profesioniști în servicii au ajuns la concluzia că sunt un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, pentru mine reprezintă o mare onoare.
De asemenea, și decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006, unde se afirmă, citez :
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”,
- reprezintă o mare onoare pentru mine.
Deși i-am respectat dorința profesorului ”orion” de a posta pe blog întreaga decizie a Curții de Apel Galați, prin care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, pentru a o analiza în fapt și în drept, așa cum mi-a solicitat, nici până acum nu mi-a comunicat rezultatul acestei analize. 

Prezenta scriere conține: 

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Regimul Securist Postdecembrist din România generează CONTROVERSE INTERNAȚIONALE
1. ”Trump, încolțit: I se cere ruperea legăturilor cu România și retragerea trupelor, după anularea candidaturii lui Călin Georgescu”
2. ”Ce facem cu „Concluziile” de la Veneția?”
3. ”A venit și al II-lea raport al Comisiei de la Veneția”
B. Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a produs de Regimul Securist Postdecembrist 
1. ”Cristian Popescu Piedone, în control în Vrancea”
2. ”Cine este Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani, a fost condamnat la închisoare în Dosarul „Colectiv” și are doi copii implicați în politică”
3. ”Piedone, în control la producătorii de vin din Vrancea”
4. În data de 18.03.2025 am distribuit de pe contul de Facebook al deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, următoarea precizare:
”Ce frumos o dă Piedone, nu-i așa!
C. Dumitru Popescu (Dumnezeu) - postdecembrist, Remus Pricopie - rectorul SNSPA și Gigi Becali, OAMENI POLITICI de bază ai Regimului Securist Postdecembrist
1. ”„Candidatura manifest” a lui Remus Pricopie a picat la BEC”
2. ”Pricopie vrea să fie candidat prin încălcarea legii”
3. ”Becali se dezice de Simion. ”O să zică lumea că Sistemul m-a pus””
4. ”Becali poate să-și facă partid suveranist, la câte oi are””
D. TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Adrian Năstase, mimând grijă poporului român, ”MICUL Titulescu, Victor Ponta” și DISPREȚUL lui Klaus Iohannis pentru poporul român
1. ”Adrian Năstase: Ne aflăm într-o situație de ambiguitate”
2. ”Legăturile agentului 00Viorel cu fosta și cu actuala Securitate”
3. ”Au fost desecretizate cheltuielile pentru zborurile lui Iohannis”
E. ”CĂCIULA PREȘEDINTELUI INTERIMAR al României” se dovedește a fi prea mare pentru posibilitățile lui Ilie Bolojon, iar SOMNOROSUL Crin Antonescu pare depășit de evenimente  
1. ”Simion, acuzații grave. ”Pregătesc fraudări masive, STS e cheia!”
2. ”Omul lui Tender, instalat la Cotroceni”
3. ”Bolojan, discuții la CE. Legea salarizării unice nu e posibilă în România”
4. Un cunoscut sociolog spune: ”Antonescu nu intră în turul doi””
F. PATRIOȚII anchetați de DIICOT, prin inventarea unor BAZACONII, după modelul CCR, iar INCOMPETENȚII și HOȚII numiți în funcții publice sau trimiși să reprezinte România în Consiliul Europei
1.”Dosarul 'trădătorilor de țară', detalii halucinante: 'Tot sistemul trebuie ras, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul Putin'”.
2. „Suntem servitori în Europa de 20 de ani“
3. ”Adio, miel de Paște! Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, a blocat, până în iunie, orice comercializare și export de oi și capre din România”
4. ”Bubuie ancheta de corupție din Parlamentul European: Inclusiv numele a trei europarlamentari români apar în rechizitoriul procurorilor”
G.  URMĂRILE ”EPOCII DE AUR” a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!” și primarul Cristi Valentin Misăilă, care demonstrează că este CONVINS că are IMUNITATEA mentorului său, președintele Marian Oprișan, iar JUSTIȚIA îl va proteja ca pe fostul primar Marian Vanghelie
1. ”Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii de asigurări sociale de stat în trimestrul IV 2024”
2. Primarul Misăilă revine cu acuzații referitoare la problemele generate de colectarea gunoiului menajer în Municipiul Focșani”
3. Primarul Municipiului Focșani solicită ANPC să verifice facturile emise de Polaris M Holding SRL”
4. ”Vanghelie, achitat în dosarul mitei de 30 milioane de euro”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Regimul Securist Postdecembrist din România generează CONTROVERSE INTERNAȚIONALE
1. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 17.03.2025 a publicat informația ”Trump, încolțit: I se cere ruperea legăturilor cu România și retragerea trupelor, după anularea candidaturii lui Călin Georgescu”.
Citez:

”Două publicații conservatoare din Statele Unite -The American Conservative și The National Interest -, apropiate de cercurile de putere ale Partidului Republican și ale mișcării MAGA, au solicitat recent Administrației Trump să întrerupă legăturile de securitate cu România. Motivul invocat este interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu, considerat un candidat pro-rus, la alegerile prezidențiale din România.
Cele două publicații cer, în mod specific, oprirea investițiilor americane la Baza Militară Mihail Kogălniceanu și retragerea trupelor americane din această locație strategică. Mihail Kogălniceanu urmează să devină cea mai mare bază militară NATO din Europa, cu o capacitate de găzduire de până la 10.000 de militari și familiile acestora. În prezent, baza găzduiește aproximativ 5.000 de soldați americani.
'Este timpul să renunțăm la România'
The American Conservative subliniază că Administrația Trump ar trebui să folosească această situație pentru a anunța retragerea trupelor și sprijinului pentru baza aeriană, considerând că acest pas ar fi în concordanță cu interesele americane. Publicația sugerează că retragerea sprijinului american ar sprijini politica de realiniere externă a SUA, orientându-se mai mult către Asia și reducând implicarea în Europa.
”Este bine să ne ridicăm împotriva unor astfel de acțiuni vădit antidemocratice. Dar administrația Trump ar trebui să meargă mai departe, folosind această ocazie pentru a trasa o linie fermă, anunțând că retrage trupele și sprijinul de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Majoritatea americanilor nu au auzit probabil de această bază, numită și Baza aeriană 57. Dar ea a jucat un rol geopolitic major. Baza este în curs de extindere și va fi în curând cea mai mare bază aeriană a NATO, cu un contingent de 10 000 de militari; în prezent găzduiește deja peste 4 000 de soldați americani.
Locația sa, direct la Marea Neagră, a făcut-o un bun imobiliar de primă mână pentru liberal-democrații care doreau să extindă influența Americii în anii 2000, când administrația Bush a invitat România în NATO. Retragerea sprijinului american pentru bază nu ar fi în dezacord cu prioritățile administrației din secolul XXI; într-adevăr, le-ar sprijini și le-ar consolida. Trump este în mod clar interesat de realinierea politicii externe americane cu interesul său național. Aceasta înseamnă dezangajarea din Europa, orientarea către Asia și cheltuirea banilor americani pentru cetățenii americani, în loc de aventuri inutile în străinătate”, arată The American Conservative în articolul cu titlul ”It’s Time to Cut Romania Off”.
'Pentru a reforma NATO, o remaniere cu România'
În același timp, The National Interest afirmă că Washingtonul ar trebui să urmărească o resetare a relațiilor cu România, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale, și să reconsidere planurile de extindere a bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu. Publicația susține că o retragere a trupelor ar stimula aliații europeni să își asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare și ar trimite un mesaj clar despre nevoia unei schimbări de abordare în relațiile transatlantice.
”Washingtonul poate și ar trebui să urmărească o resetare în România indiferent de cine candidează sau câștigă alegerile prezidențiale viitoare. Anularea alegerilor și împiedicarea candidaților să candideze sunt decizii cu care majoritatea americanilor nu se simt confortabil. Și dacă Trump este serios în ceea ce privește diplomația cu Rusia și orientarea către Asia, o retragere a trupelor din România și o anulare a planurilor de extindere a bazei aeriene ar servi ambelor scopuri. Procedând astfel, s-ar alinia intereselor americane, stimulând aliații noștri din Europa să facă mai mult pentru propriile nevoi de apărare și, pur și simplu, ar evidenția faptul că desfășurarea pe termen nelimitat a trupelor americane nu poate fi luată de bună.
Retragerea trupelor din România ar zdruncina NATO, da, dar ar demonstra hotărârea americană și i-ar încuraja pe europeni să facă mai mult decât să vorbească despre autonomia strategică. Această acțiune ar putea fi chiar folosită ca monedă de schimb pentru a stimula Rusia să înceteze luptele din Ucraina, deoarece Moscova se plânge de mult timp de deplasarea trupelor NATO tot mai spre est. Dacă planurile administrației Biden de a extinde baza aeriană și prezența trupelor americane în România sunt puse în aplicare de administrația Trump, acest lucru ar menține Washingtonul mai angajat în tensiunile cu Moscova și legat de un guvern din ce în ce mai nedemocratic la București. Este greu să considerăm că aceasta este o misiune vitală pentru interesele americane.
Este preferabil să se mențină relații bune cu Bucureștiul și Europa în absența desfășurării de trupe americane. Cu toate acestea, interesul american de a se retrage în Europa și de a găsi un modus vivendi cu singura altă superputere nucleară rămâne indiferent de cât de mult ne plac sau ne displac guvernele din Europa”, se arată în articolul din The National Interest.
Cele două articole sunt parte a unei critici mai largi față de angajamentele militare ale SUA în Europa, cerând retragerea acestora și concentrându-se pe provocările din regiunea Pacificului, în special în raport cu China.
De asemenea, aceste poziții vin după criticile formulate de vicepreședintele american JD Vance și miliardarul Elon Musk, colaborator apropiat al lui Donald Trump, la adresa României.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, ce părere ai despre această informație?
PS Am văzut că ești fan circarul Cristian Popescu - Piedone, dar ar trebui să treci la lucruri serioase.
Părerea mea!
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, despre această tărășenie, ce părere ai?
Calugaru Gica
Grosu Ulise, de pe surse
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Regret că te preocupă numai problemele de la nivel central și ignori problemele de la nivelul ”Provinciei Europene Vrancea”.
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Nu le cunosc. Am avut unele filmări și comentarii cu privire la unele "investiții" în infrastructură, după observații. Nu cunosc "dedesubturi"
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Nici eu nu cunosc detalii, însă LUMEA mea se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea”, unde cunosc ceva detalii.
La acest nivel aș fi vrut să te am partener de dialog, dar constat că-mi ignori provocările.”
2. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2025, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu ”Ce facem cu „Concluziile” de la Veneția?”.
Citez:

”Ne-am ars sau ne facem că plouă? Nu mai merge cu interpretări, nici cu sictir, nici cu amăgiri. Am ajuns un subiect rușinos și super analizat pe harta lumii și temă de dezbatere la facultățile de drept și la toate dezbaterile despre libertăți. Ba și temă de casă pentru propagandiștii plătiți să mai îndulcească situația. Mai apare cîte un fake news despre documentul sau despre poziția Comisiei de la Veneția, dar în România lucrurile au rămas cum au fost. Nu se lucrează la nici o punere de acord. Ba este mai rău decît în momentul apariției Concluziilor Comisiei de la Veneția. Biroul Electoral Central a devenit și el organ de interpretare juridică și a luat-o pe urmele CCR.
– Nu vorbești frumos, n-ai ce căuta în competiția electorală! Analiștii formați în Rețeaua Soros chiar susțin că un candidat poate fi judecat și de un concurent. Nu trebuie musai să fie judecător și să aibă habar de Drept Constituțional și de legi privitoare la procesul electoral. Este suficient să ridice mîna cînd trebuie validată o măsură comandată de sus. Și gata!
Aproape zilnic primesc fotocopii și linkuri de articole publicate în străinătate despre acest caz. Ce s-a întîmplat în alegerile din România este în continuare un subiect negru la adresa țării noastre. La fel ca în lunile de după Mineriada din 1990, cînd am fost priviți ca niște sălbatici. Acum, nu mai suntem taxați pentru cruzime, ci pentru mult mai rău. Pentru prostie,  neștiință de carte,  abuz, comportament nedemocratic. E mai ceva ca după 13-15 iunie 1990! Atunci, era vorba despre un comportament violent al unui grup social, folosit în consolidarea puterii abia preluate de autorii loviturii de stat și de succesorii PCR. Acum, avem de-a face cu o mutilare a statului de drept tot sub conducerea statului de drept comandat de aparatul european de coordonare a țărilor membre ale Uniunii Europene.
Oricît a fost de susținută această decizie a CCR de cancelariile europene, ea a fost evaluată extrem de critic de Comisia de la Veneția într-un raport Urgent publicat pe 27 ianuarie 2025.
Cît este Comisia de la Veneția de organism al Consiliului Europei, ea a lăsat să se înțeleagă că anularea alegerilor din decembrie 2024 a fost o formă de a trata cu picioarele reguli elementare ale statului de drept. Numai că nu a scris negru pe alb că România a avut parte de o lovitură de stat ambalată într-o măsură aparent constituțională de combatere a nenumărate și nedovedite încălcări ale legii.
Pînă la noi „ordine”, felul în care CCR și BEC au anulat alegerile și mai apoi candidații rămîne antologic și în totală contradicție (conflict) cu recomandările Comisiei de la Veneția. Pe de o parte, rîde lumea de noi, iar pe de alta, instituțiile statului interzic ce vor. S-au învățat cu aplicarea de interdicții ca pisica la borcanul cu smîntînă. Și le aplică, una cîte una. Mai că ne putem aștepta la orice.
Și, cu toate acestea, presiunea publică de reabilitare a statului de drept este ca și inexistentă. Autoritățile și presa slugarnică joacă tontoroiul și se fac petreceri că am scăpat de o belea, că au salvat țara de la un mare necaz și că ne îndreptăm vertiginos spre o „țară ca afară!”. Abia că se mai pomenește de „reluarea turului doi”, ceea ce ar fi egal cu refacerea Mineriadei din 1990 sau a cutremurului din martie 1977.
Care să fie calea de ieșire din această situație păguboasă pentru percepția României? Îngropăm episodul alegerilor anulate din 2024 cu alte alegeri făcute pe o listă de candidați tăiată cu foarfeca și dreasă din participanți ca să iasă bine?
Concluziile Comisiei de la Veneția rămîn valabile, dar nimeni nu se mai apleacă asupra lor. În ciuda scotocelilor ordonate și comise de Poliție, probele nu se pupă cu acuzațiile. Ba, în loc să primim dovezi, încep să apară mai multe informații despre anularea alegerilor din țara noastră la comanda unor personaje aflate în fruntea Comisiei Europene. Din ce în ce mai mulți spun că a fost ordin de la Madam. Ne prefacem că votăm ca să iasă Nicușor Dan care, de fapt, se potrivește ca Iohannis la NATO?
Pentru că ieșirea din încurcătură nu-i o treabă jurnalistică, nu-mi rămîne decît să reiau Concluziile Comisiei de la Veneția, date publicității pe 27 ianuarie 2025. Și, pentru a nu fi acuzat că le-am tradus greșit, le reproduc cu copy paste de pe site-ul instituției în speranța că parlamentarii români își aduc aminte ce problemă enormă are țara lor.
”78. The Venice Commission makes the following key recommendations:
A. Decisions to cancel election results should be taken by the highest electoral body and such decisions should be reviewable by the highest judicial body, the constitutional court or a specialised electoral court when such a judicial body exists [para. 21]; B. The power of constitutional courts to invalidate elections ex officio – if any – should be limited to exceptional circumstances and clearly regulated [para. 27]; C. The cancellation of a part of elections or elections as a whole can be allowed only under very exceptional circumstances as ultima ratio and on the condition that irregularities in the electoral process may have affected the outcome of the vote [paras 18 and 39]; D. The decision-making process concerning election results must be accompanied by adequate and sufficient safeguards ensuring, in particular, a fair and objective procedure and a sufficiently reasoned decision based on clearly established facts which prove irregularities that are so significant that they may have influenced the outcome of the election; affected parties must have the opportunity to submit their views and evidence, and the discretion of the judge considering election matters should be guided and limited by conditions set out in the law; decisions must be taken within reasonable time-limits [paras 16, 28, 31, 33]; E. It should be possible to challenge election results based on violations of electoral rights, freedoms and interests by the State, public and private electoral stakeholders, and on CDL-PI(2025)001 – 20 – Opinion No. 1218/2024 influence of the media, and of social media in particular, including those sponsored and financed from abroad [paras 48 and 49]; F. States should regulate the consequences of information disorders, cyber-attacks and other digital threats to electoral integrity; candidates and parties must be granted fair and equitable access to online media, and regulations should be implemented to ensure that artificial intelligence systems by internet intermediaries do not favour certain parties or candidates over others [paras 54 and 55]; G. The general rules on campaign finance and transparency should be applied to online campaigning using social media platforms; States should also regulate that online electoral advertising must be identified as such and must be transparent, and that social media platforms are required to disclose data on political advertising and their sponsors [paras 56 and 58]”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Mi se pare interesantă precizarea jurnalistului Cornel Nistorescu:
”Ne-am ars sau ne facem că plouă? Nu mai merge cu interpretări, nici cu sictir, nici cu amăgiri. Am ajuns un subiect rușinos și super analizat pe harta lumii și temă de dezbatere la facultățile de drept și la toate dezbaterile despre libertăți. Ba și temă de casă pentru propagandiștii plătiți să mai îndulcească situația. Mai apare cîte un fake news despre documentul sau despre poziția Comisiei de la Veneția, dar în România lucrurile au rămas cum au fost. Nu se lucrează la nici o punere de acord. Ba este mai rău decît în momentul apariției Concluziilor Comisiei de la Veneția. Biroul Electoral Central a devenit și el organ de interpretare juridică și a luat-o pe urmele CCR.”
De ce fac această afirmație?
- Deoarece acest comportament mă duce cu gândul la individul căruia soția i-a spălat creierul și la convins că, este prostul meu și al familiei și pe cale de consecință, trebuie să iasă din indiviziune cu mine pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă, așa cum vreau eu.
3. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”A venit și al II-lea raport al Comisiei de la Veneția”.
Citez:

”A venit și al doilea raport adoptat în Sesiunea Plenară a Comisiei de la Veneția.
Puterea curților constituționale de a invalida alegeri ar trebui să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată în mod clar, afirmă Comisia de la Veneția în recomandările emise în raportul urgent publicat cu privire la anularea rezultatelor alegerilor de către curțile constituționale, pornind de la cazul anulării alegerilor prezidențiale din România, pe 6 decembrie 2024, de către Curtea Constituțională a României.
Raportul urgent, redactat pe baza observațiilor raportorilor, a fost emis pe 27 ianuarie conform articolului 14a al Regulamentului interior revizuit al Comisiei, aprobat de aceasta în Sesiunea Plenară din 14-15 martie.
Printr-o scrisoare din 13 decembrie 2024, Theodoros Rousopoulos, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a solicitat un raport urgent Comisiei de la Veneția cu privire la întrebarea următoare: În ce condiții și potrivit căror norme juridice o curte constituțională poate invalida alegeri, pornind de la recentul caz din România?
În raportul publicat pe site-ul său la 18 martie, Comisia de la Veneția formulează următoarele recomandări cheie:
A. Deciziile de anulare a rezultatelor alegerilor ar trebui să fie luate de cel mai înalt organism electoral, iar astfel de decizii ar trebui să poată fi revizuite de către cel mai înalt organism judiciar, de către Curtea Constituțională sau de către o curte electorală specializată atunci când există un astfel de organism judiciar.
B. Puterea curților constituționale de a invalida alegerile ex officio – dacă există – ar trebui să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată în mod clar.
C. Anularea unei părți a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu poate fi permisă numai în circumstanțe foarte excepționale ca ultima ratio și cu condiția ca neregulile din procesul electoral să fi putut afecta rezultatul votului.
D. Procesul decizional referitor la rezultatele alegerilor trebuie să fie însoțit de garanții adecvate și suficiente care să asigure, în special, o procedură echitabilă și obiectivă și o decizie suficient de motivată, bazată pe fapte clar stabilite care dovedesc nereguli atât de însemnate, încât ar fi putut influența rezultatul alegerilor; părțile afectate trebuie să aibă posibilitatea de a-și prezenta punctele de vedere și dovezile, iar puterea discreționară a judecătorului care examinează chestiunile electorale ar trebui să fie ghidată și limitată de condiții prevăzute de lege; deciziile trebuie luate în termene rezonabile;
E. Ar trebui să fie posibilă contestarea rezultatelor alegerilor pe baza încălcării drepturilor, libertăților și intereselor electorale de către stat, actori electorali interesați publici și privați, precum și pe baza influenței media, în special a rețelelor sociale, inclusiv a celor sponsorizate și finanțate din străinătate.
F. Statele ar trebui să reglementeze consecințele distorsiunilor informaționale, atacurilor cibernetice și altor amenințări digitale la adresa integrității alegerilor; candidaților și partidelor trebuie să li se acorde acces just și echitabil la media online, și ar trebui implementate reglementări pentru a asigura că sistemele de inteligență artificială ale intermediarilor Internetului nu favorizează anumite partide sau anumiți candidați în detrimentul altora.
G. Regulile generale de finanțare și transparență de campanie ar trebui să se aplice campaniilor online care utilizează platforme de social media; statele ar trebui, de asemenea, să reglementeze că publicitatea electorala online trebuie să fie identificată ca atare și să fie transparentă, și ca platformelor de social media să li se ceară să dezvăluie date despre publicitatea politică și sponsorii lor.
În urma publicării  de către Comisia de la Veneția a unui raport, adoptat în Sesiunea Plenară a Comisiei de la Veneția în 14-15 martie, privitor la anularea alegerilor prezidențiale din România, pe 6 decembrie 2024, de către Curtea Constituțională, liderul AUR, George Simion, a reacționat.
Călin Georgescu ar fi trebuit  măcar să fie lăsat să candideze, a arătat Simion.
  Simion a afirmat, de asemenea,  că raportul Comisiei de la Veneția  îi dă dreptate și că ‘”ceea ce au făcut ei în 2024 cu alegerile nu este democratic„.
”Raportul Comisiei de la Veneția ne dă dreptate! Ceea ce au făcut ei în 2024 cu alegerile nu este democratic. Au călcat în picioare conceptul de alegeri libere, echidistante, folosind toate instrumentele posibile. Aduceți-vă aminte de februarie 2024, când noi am cerut socoteală liderilor PSD, am organizat un protest, drept pentru care ne-au restrâns dreptul de a intra în Palatul Parlamentului„, a scris, marți, pe Facebook, liderul AUR.
”Trebuie să revenim la normal. Normal ar fi fost să îl vedem pe domnul Călin Georgescu președinte, în urma unor alegeri corecte și în urma turului II. Normal ar fi fost să fie lăsat măcar să candideze. Nu pentru noi, aici nu e vorba de o persoană, este vorba de un principiu (…). Îndemnul meu pentru toți din instituții este unul de calm, un îndemn pașnic de a asigura democrația, tranziția democratică a puterii, de a reveni la normalitate. Nu are nimeni nimic cu voi, atât timp cât nu veți continua să persistați în abuzuri”, a mai transmis Simion.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea:
”Puterea curților constituționale de a invalida alegeri ar trebui să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată în mod clar, afirmă Comisia de la Veneția în recomandările emise în raportul urgent publicat cu privire la anularea rezultatelor alegerilor de către curțile constituționale, pornind de la cazul anulării alegerilor prezidențiale din România, pe 6 decembrie 2024, de către Curtea Constituțională a României.”
Acest lucru îi contrazice pe ”omul de curte” a lui Relu Fenechiu, Toader Tudorel, dar și pe activistul PCR Marian Enache. 

B. Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist
1. Ziarul de Vrancea din data de 17 mar 2025 a publicat articolul ”Cristian Popescu Piedone, în control în Vrancea”.
Citez:
”Duminică, 16 martie 2025, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, s-a aflat în județul Vrancea, unde a coordonat o serie de controale ce au vizat producătorii și comercianții de vin din zona Urechești-Popești. Aceste acțiuni fac parte dintr-o campanie națională a ANPC menită să monitorizeze respectarea normelor de calitate și siguranță a produselor destinate consumatorilor.
Potrivit informațiilor neoficiale vehiculate în mediul online, Piedone a fost văzut în magazinele situate de-a lungul Drumului European 85 (E85), în comuna Urechești, dar și la comercianții de vinuri care își expun produsele pe marginea acestui drum. Surse din domeniu susțin că verificările au avut ca obiectiv conformitatea produselor alcoolice cu standardele legale, siguranța alimentelor și respectarea condițiilor de depozitare.
Pe lângă controalele din sectorul viticol, președintele ANPC ar fi vizitat și mai multe restaurante din Focșani, precum și mall-ul din oraș, pentru a verifica dacă reglementările din domeniul protecției consumatorilor sunt respectate și în aceste locații.
De la preluarea mandatului de către Cristian Popescu Piedone, ANPC a intensificat acțiunile de control, desfășurând peste 7.600 de verificări și aplicând mai mult de 10.500 de sancțiuni la nivel național. În județul Vrancea, cunoscut pentru tradiția sa viticolă, aceste inspecții sunt considerate esențiale pentru menținerea standardelor de calitate în industria vinului.
Conform unor surse, Piedone s-a cazat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15-16 martie 2025, la un hotel din sudul Focșaniului, sosind din Bacău, unde a efectuat anterior controale similare în mall-uri. Duminică dimineața, însoțit de o echipă de comisari OPC Vrancea, el ar fi fost prezent în comuna Dumbrăveni, o altă localitate recunoscută pentru producția de vin.
Un aspect controversat al acțiunii în Vrancea este maniera în care Cristian Popescu Piedone gestionează controalele, fiind adesea filmat și publicând ulterior imaginile pe rețelele de socializare. Un locuitor din Vrancea ar fi surprins un moment în care Piedone aruncă marfa pe jos în timpul unui control într-un magazin din Dumbrăveni, ceea ce a generat diverse reacții în mediul online.
De asemenea, surse politice speculează că aceste acțiuni ar putea avea un substrat electoral, fiind interpretate ca parte a unei strategii de imagine pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei, în cazul în care actualul edil, Nicușor Dan, ar intra în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Cristian Popescu Piedone urmează să își continue controalele în județul Buzău în zilele următoare. Vom reveni cu detalii privind eventualele sancțiuni aplicate în urma inspecțiilor din Vrancea.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, din punctul meu de vedere ceea ce a fost Țurcanu pentru Regimul Comunist, este Cristian Popescu Piedone pentru Regimul Securist Postdecembrist.
Părerea mea!
2. Site-ul Viva! a publicat în data de 13.03.2025 informația ”Cine este Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani, a fost condamnat la închisoare în Dosarul „Colectiv” și are doi copii implicați în politică”.
Citez:
”Cine este Cristian Popescu Piedone. Are o carieră lungă în administrație publică și a câștigat multă atenție în ultima perioadă, ca președinte al ANPC, datorită controalelor efectuate în localuri, restaurante și supermarketuri. Stilul său direct și presărat cu glume pare să fi prins la public, căci videoclipurile postate în mediul online adună milioane de vizualizări. Din biografia sa – a candidat la Primăria Generală și a stat în închisoare timp de un an, după ce a fost condamnat în Dosarul „Colectiv”.
1 Cine este Cristian Popescu Piedone
2 De ce a făcut închisoare Cristian Popescu Piedone
3 Câți copii are Cristian Popescu Piedone și cine este soția lui
Cine este Cristian Popescu Piedone. Este o figură cunoscută pe scena politică și de numele său se leagă mai multe controverse. Din căsnicia cu Iulia, cea care îi este parteneră de mai bine de trei decenii, au rezultat doi copii. Fiul său, Vlad Popescu, este implicat în afaceri, dar activează și în poltică, fiind primarul sectorului 5 din București.
Cine este Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone s-a născut în București, la 15 februarie 1963, și are în prezent vârsta de 62 de ani. Este președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), dar are o carieră în administrație publică. Și-a petrecut primii ani de viață la Cairo, deoarece părinții săi lucrau la Ambasada României în Egipt.
Potrivit digifm.ro, Cristian Popescu Piedone a terminat clasa a IX-a în anul 1980, la liceul „George Coşbuc' din Bucureşti, cu media generală 5,42. În clasa a X-a, politicianul a obținut media generală 5,33, după care a făcut o pauză de 13 ani. În 1996, el a terminat clasa a XI-a la liceul „Dimitrie Bolintineanu', cu media generală 5,22. Avea 32 de ani când a terminat studiile liceale, apoi s-a înscris la Științe Economice, din cadrul Universtiții Petroșani,
„În ziua de astăzi, dacă nu ești un absolvent de o facultate nu poți să dai pentru funcționar public sau nu poți să intri într-o corporație. La un moment dat, dacă te uiți în traistă vezi că ai bani, nu te mai interesează cartea, dar și cu bani în traistă am conștientizat că îmi trebuie carte. Și la sfârșit, îmbinate amândouă, suntem astăzi față în față!', a spus Piedone, potrivit sursei citate.
De ce a făcut închisoare Cristian Popescu Piedone
Cine este Cristian Popescu Piedone. Politicianul s-a implicat în administrația locală încă din 1996, fiind consilier local la Primăria Sectorului 5. El s-a făcut remarcat în viața publică la începutul anilor 2000, când a devenit inspector la Primăria Sectorului 6 și mergea în piețe cu televiziunile după el.
În perioada 2008-2015, Piedone a fost votat de două ori primar al Sectorului 4. El și-a dat însă demisia la câteva zile după tragedia din Clubul Colectiv, produsă pe 30 octombrie 2015. În septembrie 2020, a devenit noul primar al sectorului 5, cu 27% dintre voturile bucureștenilor din acel sector, potrivit libertatea.ro.
În mai 2022, la aproape șapte ani de la incendiul în care și-au pierdut viața 65 de oameni, Piedone a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, jumătate față de pedeapsa din prima instanță. El a fost acuzat că a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
În iunie 2023, Piedone a fost eliberat prin decizia Curții Supreme, după ce a executat un an și o lună de închisoare și s-a întors la Primăria Sectorului 5. Pe 25 februarie 2024, el a anunțat că va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, din partea formațiunii din care face parte Partidul Umanist Social Liberal, însă Nicușor Dan a obținut cele mai multe voturi.
Pe 7 februarie 2025, Cristian Popescu Piedone a fost numit șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu.
Câți copii are Cristian Popescu Piedone și cine este soția lui
Cine este Cristian Popescu Piedone. Politicianul și soția sa, Iulia, sunt căsătoriți de mai bine de trei decenii și au împreună doi copii. Cei doi s-au cunoscut la restaurantul unde lucrau amândoi, iar în 1988 și-au unit destinele.
„Iulia este tot ce am mai strălucit pe lume, este steaua mea polară! Îmi iubesc soția, îmi iubesc familia. Familia este, de fapt, Olimpul meu, acolo sunt eu Zeu! Familia este toată puterea mea, de unde mă încarc', spunea primarul despre soția lui, înainte de a intra după gratii.
La un an după nuntă, Cristian Popescu Piedone și partenera sa au devenit părinți pentru prima dată, când s-a născut fiul lor. Vlad Popescu, în vârstă de 35 de ani, este implicat în afaceri, dar și în politică. În 2024, a fost ales primar al sectorului 5 din București din partea Partidului Umanist Social Liberal.
Ana Maria, fiica politicianului, are 30 de ani și este căsătorită cu Șerban Andrei. Cei doi s-au căsătorit în 2018 și au împreună doi copii. Nici ea nu a stat departe de politică, fiindcă a ocupat postul de consilier la Primăria Sectorului 4, instituție condusă de tatăl ei în perioada 2008-2015”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, din punctul meu de vedere ceea ce a fost Țurcanu pentru Regimul Comunist, este Cristian Popescu Piedone pentru Regimul Securist Postdecembrist.
Părerea mea!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, acest șmecher numit Piedone, uns cu toate alifiile,care a crescut în lumea pestriță a capitalei, este cea mai bună alegere. 
Acest ,,Jean Valjean`` face ce nu a făcut ANPC-ul de la înființare și până în prezent. 
Tâmpit să fii, să nu apreciezi ca în sfârșit ,cineva se ocupă de protecția consumatorului român.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare, dă tot sufletul, Neamul ți Țara!” - Nicolae Iorga.
Calitatea mea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pentru SERVICII reprezintă o mare onoare.
De altfel, Maestrul Arsenie Bocancea a spus:
- Serviciile sunt de partea statului nu de partea poporului.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , extraordinar!
3. Site-ul Vrancea 24 din data de 16.03.2025 a publicat informația ”Piedone, în control la producătorii de vin din Vrancea”.
Citez:

” Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), se află, la acest moment, în Vrancea, în control la producătorii de vinuri. Piedone s-a cazat aseară la un hotel din sudul Focșaniului, sosit de la Bacău, unde a fost, de asemenea, în control, în mall-uri. La acest moment, șeful ANPC, însoțit de o echipă de comisari de la OPC Vrancea, se află în comuna Dumbrăveni, urmând să efectueze un control și în comuna Urechești, două dintre localitățile renumite pentru producția de struguri și produse de vinificație. Următoarea „descindere” a șefului ANPC va fi mâine, la Buzău. Surse politice spun că acțiunile pompieristice ale lui Piedone au ca scop acumularea de imagine pentru o eventuală candidatură la Primăria Bucureștiului, în situația în care Nicușor Dan, actualul edil al Capitalei, ar câștiga alegerile prezidențiale. Vom reveni cu amănunte despre sancțiunile aplicate în urma controlului.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Acest DERBEDEU POLITIC numit Cristian Popescu Piedone, știe că viticultorii, abia își acoperă costurile prin vânzarea strugurilor?
- Cunoști ce a făcut la modul concret, Regimul Securist Postdecembrist pentru a ajuta producătorul român de struguri?
4. În data de 18.03.2025 am distribuit de pe contul de Facebook al deputatului PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, următoarea precizare:
”Ce frumos o dă Piedone, nu-i așa!
Eu pur și simplu nu înțeleg de ce își permite sau cine îi permite să-și desfășoare activitatea cu atâta exces de zel și lipsă de respect pentru cei care sunt supuși controalelor!!!
Este foarte bine că sunt identificate aceste situații, este foarte bine că OPC are grijă de consumatori și înlătură din consum toate produsele periculoase pentru sănătate sau înșelătoare, însă nu pot trece cu vederea campania de promovare a acestui om, prin felul lui de a-și exercita atribuțiile.
Nu e normal, nu e sănătos pentru societate, creează atât de mult disconfort și ură împotriva Statului, când acesta ar trebui sa le fie partener cetățenilor, să le ofere sprijin și îndrumare și bineînțeles să-i sancționeze când legea nu este respectată.
Există lege care reglementează conduita funcționarilor Statului în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, printre acestea se numără: principiul legalității, principiul eficienţei şi eficacităţii; principiul imparţialităţii şi obiectivităţii; principiul transparenţei; principiul responsabilităţii, în conformitate cu prevederile legale; principiul orientării către cetăţean; principiul bunei-credinţe, în sensul respectării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor reciproce;
Genul ăsta de funcționari ai Statului, preocupați doar de propria imagine și promovare, au adus societate unde este.
Și când credeam că lucrurilor s-au mai schimbat, că angajații Statului au înțeles că oamenii nu le sunt dușmani și în nici un caz nu trebuie să existe un război între ei și mediul privat, apare un astfel de individ care spulberă orice speranță de normalizare a relației Statului Român cu cetățenii.
Trag un semnal de alarmă, conduita funcționarilor Statului în timpul controalelor trebuie sa fie una bazata pe respect, eficientă, iar controalele nu trebuie să devină acte de intimidare sau bătaie de joc la adresa oamenilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos; Sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere, pe care l-am citat mai sus.
Despre acest individ numit Cristian Popescu - Piedone este bine să știi:
a. Are origine sănătoasă, deoarece tatăl său, a fost, conform unor informații de presă, securist-comunist apropiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
b. A fost bucătar pe la un restaurant al PCR, iar la vârsta de 32 ani a terminat liceul, cu note foarte mici.
c. Conform presei, a cumpărat o diplomă de economist de la Petroșani.
d. Pentru el CRIMA de la Colectiv nu a existat, iar JUSTIȚIA, subordonată Regimului Securist Postdecembrist, l-a scos din închisoare și l-a repus în funcția de primar la Sectorul 5.
e. Este omul de bază al Varanului - Dan Voiculescu, care cu Antenele lui îi manipulează pe români.
Pe Varanul - Dan Voiculescu nu l-a întrebat nimeni, unde au dispărut banii din conturile COMUNISTE, urmare a LOVITURII de STAT din Decembrie ”89..
f. Consider că, a fost băgat la înaintare pentru a face CIRC, ca să acopere LOVITURA de STAT din data de 06.12.2024.
g. Din punctul meu de vedere, Cristian Popescu Piedone este este ETALONUL politicianul postdecembrist, pe care l-a produs de Regimul Securist Postdecembrist.
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, ce părere ai despre comentariul pe care i l-am adresat mai sus, deputatului Ciobotaru Dragos?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, regret că nu sunt fan Cristian Popescu - Piedone, așa cum pari a fi tu, dar nu te pot ajuta cu nimic.
Mar Tichiris
De ce santeti deranjați că verifică toate neregulile și vă protejează?
Mai bine sa cumperi peste stricat și când te-ai dus înapoi să fii jignit și nici banii înapoi.
Asta va convine?.
Grosu Ulise
Mar Tichiris; Crezi că merită să te contrazic?
Cristi Gheorghiţă
Vezi,ăsta-i cusurul tău,dragul meu Ulise,ai început să nu mai contrazici pe nimeni!!!
Grosu Ulise
Cristi Gheorghiţă; Stimabile, nu am timp să stric orzul pe gâște

C. Dumitru Popescu (Dumnezeu) - postdecembrist, Remus Pricopie - rectorul SNSPA și Gigi Becali, OAMENI POLITICI de bază ai Regimului Securist Postdecembrist
1. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2025, a publicat articolul ”„Candidatura manifest” a lui Remus Pricopie a picat la BEC”.
Citez:

”Regulile electorale actuale nu sunt doar restrictive, ci și neclare, descurajând participarea și slăbind încrederea în democrație, a susținut luni rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, după ce BEC i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale.
”Candidatura mea este un manifest pentru corectitudine și echitate în procesul democratic. Regulile electorale actuale nu sunt doar restrictive, ci și neclare, descurajând participarea și slăbind încrederea în democrație”, a scris Pricopie pe Facebook.
El a afirmat că a ales un traseu ”atipic”, dar care are însă ”ancore ferme” în spiritul Constituției României.
Potrivit rectorului, abordarea sa va declanșa o ”dezbatere onestă” privind rigurozitatea normelor electorale.
”Opinia mea, însă, este aceea că tocmai neglijarea acestor tehnicalități – ca, de exemplu: soliditatea constituțională a normei legale privind exigența numărului minim de 200.000 de semnături ale susținătorilor unei candidaturi, problema finanțării pre-electorale și electorale, accesul la resurse media / de comunicare socială, (in)existența și aplicarea fermă a normelor de corecție, atunci când regulile sunt încălcate – a permis alterarea procesului electoral din octombrie-decembrie 2024. Toate aceste hibe de concepție a mecanismelor electorale încă există! Le putem recunoaște și corecta acum sau amânăm, din nou, orice acțiune, ascunzând sub preș propriile vulnerabilități”, a mai spus Pricopie.
El a declarat că pașii pe care îi va urma sunt în spiritul principiilor apărate și promovate de ”CEDO / Comisia de la Veneția”.
”Jurisprudența Curții de la Strasbourg cuprinde zeci de decizii care condamnă îngrădirea dreptului de a fi ales prin prevederi legale nejustificate, în timp ce aplicarea bunelor practici recomandate de Comisia de la Veneția ar rezolva multe dintre problemele pe care le avem acum. Iată de ce lupta pentru norme juste și transparente nu este doar despre mine, ci despre toți cei care cred în șanse egale, în competiție loială și în alegeri care reflectă voința autentică a poporului”, a mai arătat rectorul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; O altă formă de circ politic, ca cel făcut de Cristian Popescu Piedone.
Pe cine crede că mai păcălește Regimul Securist Postdecembrist cu astfel de glume de doi bani?
2. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Pricopie vrea să fie candidat prin încălcarea legii”.
Citez:

”Pricopie insistă. Vrea să fie candidat. Nu contează că vrea să fie încălcată legea în favoarea sa. Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a depus la Curtea Constituţională o contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai.
CCR se reuneşte miercuri în şedinţă, de la ora 13:00, pentru a soluţiona ultimele contestaţii privind candidaturile.
Biroul Electoral Central a respins, luni, candidatura lui Remus Pricopie la alegerile prezidenţiale, dosarul său nefiind însoţit de liste de semnături.
„Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, spunea Pricopie într-o postare publicată, sâmbăta trecută, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, acesta consideră că numărul „semnificativ” de candidaturi adânceşte criza politică în care ne aflăm şi punctează că propria sa candidatură este „o ofertă lansată societăţii româneşti”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, mă umple de respect precizarea din acest articol de presă, citez:
”„Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, spunea Pricopie într-o postare publicată, sâmbăta trecută, pe pagina sa de Facebook.”
3. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2025, a publicat articolul ”Becali se dezice de Simion. ”O să zică lumea că Sistemul m-a pus””.
Citez:
”Deputat intrat în Parlament pe listele AUR, patronul FCSB, Gigi Becali, a explicat luni, pentru B1 TV, de ce nu-l mai susține pe George Simion.
„În primul rând, eu nu-l susțin pe Simion, o să vedeți în următoarele zile și-o să vedeți de ce. O să zică lumea că Sistemul m-a pus, dar el a făcut niște declarații care m-au deranjat pe mine că, vezi Doamne!… credea că nu văd pe TikTok și că… dar uite că sunt oameni care l-au înregistrat și mi-au dat. Că, vezi Doamne!, să merg la oi, la biserică și la fotbal. Și atunci declarațiile astea m-au făcut să-mi dau seama de niște lucruri.
N-o să-l atac prea tare, că mi-e milă de el, dar… dar o să spun exact cum stau lucrurile”, a susținut patronul FCSB.
„Adică pe mine postul ăsta de deputat m-a costat aproape 700.000 de euro. Nu că i-am dat lui bani, dar acolo unde se ducea el la Pechea (unde au fost inundațiile anul trecut) și spunea „nea Gigi, cu Pechea am crescut 5%!”… pe mine m-a costat 700.000 de euro. Deci oamenii ăia nu tre’ să-l voteze, că n-a făcut el, eu am făcut!
Și i-am mai dat încă 100.000 de euro împrumut la partid”, a mai declarat Gigi Becali.
Amintim că Becali a demisionat din AUR, supărat că partidul trebuie să strângă semnături pentru candidatura la prezidențiale a șefei POT, Anamaria Gavrilă.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Deoarece Gigi Becali reprezintă și modelul omului de afaceri pe care l-a produs Regimul Securist Postdecembrist, consider că se impune să te informez în legătură cu ce mai emite acest ”om politic”.
4. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Cristoiu: ”Becali poate să-și facă partid suveranist, la câte oi are””.
Citez;

”Ion Cristoiu a criticat  planul lui Gigi Becali de a-și face partid suveranist. Jurnalistul este de părere că Becali este împins din spate de oameni cu influență.
”Mai bine și-ar face un partid de oi„, spune Ion Cristoiu.
„George Simion și-a amintit ca este un bărbat politic și i-a dat o smetie lui Gigi Becali, un ghiorțan nesimțit care crede că s-a îmbogățit prin afaceri cu PSD, de fapt i-a făcut Viorel Hrebenciuc afacerile, că el nici la afaceri nu se pricepe.
Și el ne-a anunțat că își face partid suveranist.
Dar poate să facă, la cate oi are, eu cred că poate să facă un partid de masă, da, de mase. Dar problema este dacă în partidul ăsta de oi va fi și un măgar și cine va fi”, a declarat jurnalistul Ion Cristoiu, potrivit Realitatea Plus.
După ce și-a suspendat activitatea din AUR, Becali a anunțat  că își va înființa un nou partid „suveranist”
El a spus că partidul va fi format din „oameni adevărați, suveraniști” și că AUR are doar „5-6 oameni de valoare, care vor pleca pentru Târziu”.
Într-o intervenție la Digi 24, Becali a mai declarat că a contribuit financiar la activitățile AUR.
„O să fac eu o mișcare suveranistă care va prelua mișcarea falsă a lui (a lui George Simion n.r). El va pierde partidul cât de curând”, a declarat George Becali la Antena 3 CNN, citat de Mediafax.
„Va fi numai cu oameni adevărați, suveraniști, nu la ca la AUR unde sunt cinci, șase oameni de valoare (…) Eu nu sunt hoț să fur partide”, a mai spus Becali.
El a mai spus că va solicita verificarea modul în care au fost  cheltuiți banii pe care i-a alocat, prin AUR, pentru reconstrucția caselor din comuna gălățeană Pechea afectată de inundațiile de anul trecut.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Calugaru Gica; Gică, din emoticonul zâmbăreț pe care l-ai postat la această informație de presă, să înțeleg că vrei să te înscrii în partidul lui Gigi Becali?
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Da, la îndemnul lui Cristococus Securipidis
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Regret că mi-ai ignorat scrierea, ”ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.” - Valentin Burlacu, pe care am postat-o ieri, 18.03.2025, pe Facebook. 

D. TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Adrian Năstase, mimând grijă poporului român, ”MICUL Titulescu, Victor Ponta” și DISPREȚUL lui Klaus Iohannis pentru poporul român
1. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Adrian Năstase: Ne aflăm într-o situație de ambiguitate”.
Citez:

”Președintele Fundației Europene Titulescu (FET), fostul premier Adrian Năstase, consideră ,referindu-se la alegerile prezidențiale, că în prezent ne aflăm într-o situație de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme și, în același timp, România se află într-o criză politică cu componentă constituțională și cu efecte economico-sociale dramatice, în contextul unei situații internaționale extrem de periculoase.
‘Articolele 36 și 37 din Constituția noastră prevăd dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante într-un sistem democratic. (…) Ne aflăm acum într-o situație de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme – o libertate absolută pentru stabilirea candidaturilor și, pe de altă parte, libertatea statului ca, în funcție de interesul general, să cenzureze aceste candidaturi. Sunt argumente pentru ambele abordări, în funcție de cum privești lucrurile – de la individ spre societate sau de la societate spre individ. Este clar că, în societatea modernă, drepturile individuale nu pot fi absolute, dar, pe de altă parte, drepturile statului nu pot fi discreționare. Ne întoarcem într-un fel la imperativul legilor cetății despre care vorbea Socrate și despre care a scris Platon’, a scris Năstase pe blogul personal.
Potrivit fostului premier, este un moment în care ‘bătălia pentru supraviețuire, în mediul internațional toxic în care trăim, este esențială’.
‘Sigur, discuțiile despre interzicerea candidaturilor îmi aduc aminte de felul în care regimul Băsescu a acționat în cazul meu pentru a-mi bloca o eventuală candidatură la alegeri prezidențiale ulterioare. În dosarul afișelor electorale, deși nu au existat probe directe în ceea ce mă privește, am fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru că o condamnare mai mică de doi ani sau cu suspendare nu ar fi permis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales pe o anumită perioadă. Or, obiectivul esențial era blocarea mea pentru o eventuală candidatură la prezidențiale. Era o premieră, cu aparență democratică. Atunci, Livia Stanciu, la ICCJ, a fost folosită pentru o operație chirurgicală, de interzicere, prin intermediul unei decizii judecătorești, a unei candidaturi. Puțini au remarcat atunci obiectivul principal al condamnării mele’, a arătat Năstase.
Acum, adaugă președintele FET, ‘Livia Stanciu și colegii au ales o altă metodă – blocarea unei candidaturi prin anularea, în bloc, a alegerilor, deși, evident, era vorba de blocarea unei anume candidaturi’.
‘Unii spun că a fost o decizie bazată pe ‘raison d’Etat’. Probabil că există și informații la care eu nu am acces. Oricum, este clar că miza alegerilor prezidențiale din România a fost și este importantă și pentru democrații, și republicanii americani sau pentru disputele dintre UE și SUA sau între America și Rusia. Partea proastă este însă că noi suntem, din nou, în situația de a aduna cioburile de pe jos – oarecum asemănător momentului de după mineriada din 13-15 iunie 1990 – și de a fi miză în bătăliile dintre marile puteri pentru sfere de influență. Este un alt moment în istoria României în care e nevoie atât de inteligența liderilor politici, cât și de înțelepciunea celor care vor merge la vot pentru a ne apăra interesele. Profeții au rolul lor în societate, dar tot așa și Casandrele’, conchide fostul premier.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Dacă TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Adrian Năstase - Bombonel ar fi răspuns pentru răul făcut României, acum nu am mai fi fost în situația, citez:
”Președintele Fundației Europene Titulescu (FET), fostul premier Adrian Năstase, consideră ,referindu-se la alegerile prezidențiale, că în prezent ne aflăm într-o situație de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme și, în același timp, România se află într-o criză politică cu componentă constituțională și cu efecte economico-sociale dramatice, în contextul unei situații internaționale extrem de periculoase.”
2. Ziarul Cotidianul din data de 16.03.2025, a publicat articolul ”Legăturile agentului 00Viorel cu fosta și cu actuala Securitate”.
Citez:

”Accidentalul și eșuatul premier Victor Viorel Ponta, perdant cu popcorn și fără drept de apel al alegerilor prezidențiale din 2014, își încearcă din nou norocul la Palatul Cotroceni umflându-se în penele de papagal roșu că ar fi cel mai suveranist, patriot, creștin, moral și familist candidat în cursa prezidențială din această primăvară. Ponta minte iar precum respiră, realitatea fiind exact pe dos.
Nesuveranist, nepatriot, necredincios, nefamilist, imoral
Nu a fost deloc suveranist având în vedere modul zelos în care a executat, în ipostaza de premier al României, comenzile Comisiei Europene ( vezi cele zece porunci ale președintelui Jose Manuel Barroso), Departamentului de Stat al SUA ( la care se preocupa de România celebra comisară Victoria Nuland ) și ale ambasadorului american la București, Mark Gittenstein ( fost consilier juridic al senatorului Joe Biden și prieten apropiat al acestuia). Toți aceștia sunt cunoscuți drept predicatori și susținători ai globalismului în varianta soroșistă. Nu a fost un patriot, având în vedere modul în care a acceptat preluarea Rompetrol de către firma kazahă MunaiGaz, demararea exploatării gazelor de șist din țara noastră de către trustul american Exxon Corporation și pasivitatea față de tentativele companiei canadiene Gold Corporation Gabriel Resources de a acapara exploatările aurifere de la Roșia Montană. În plus, din 2018 are dublă cetățenie, solicitând și obținând cetățenia sârbă pentru a-și asigura un coridor de scăpare, ca și prietenul său Sebastian Ghiță, în cazul în care ar fi fost condamnat în dosarele sale de corupție.
Nu a avut nicio credință creștină adevărată sau, mai bine zis, nici un Dumnezeu, nefiind văzut la nicio slujbă religioasă ortodoxă și fiind cunoscut că a vrut să construiască în București cea mai mare moschee din Europa ( care risca să devină și un focar de îndoctrinare a unor prezumtivi teroriști musulmani ). Nu poate vorbi de moralitate având în vedere frecvența cu care a încălcat sfintele porunci de a nu fura, a nu minți și de a nu preacurvi. Nu a fost un adept al familiei tradiționale , având în vedere că și-a distrus două căsnicii prin comportamentul său imoral, divorțând recent și de Dacian Sârbu, și a distrus și căsniciile altora, ca, de exemplu, căsnicia a doi colegi de partid din Baia Mare, cărora le-a fost părinte spiritual (naș de căsătorie). În plus, este cunoscut ca bisexual, având episoade de homosexualitate din tinerețe și devenind astfel promotor și protector al mișcării LGBTQ+.
Nepot de bolșevic și spion sovietic
Candidatul Victor Viorel Ponta este legat de serviciile secrete atât prin trecutul familiei sale cât și prin propria voință și activitate. După cum s-a arătat în amplul și documentatul articolul intitulat “Fantomele din biografia lui Victor Ponta” , publicat ieri de Cotidianul, tatăl mamei sale, Serghei Naumov, evreu-rus la origine, a fost implantat în România ca ofițer conspirat al INU (serviciul de spionaj) al NKVD, având gradul de colonel cu patru stele și deținând mai multe funcții oficiale, ca șef al Inspecției Ministerului Forțelor Armate și șef al Secției Administrative a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român ( denumirea inițială a Partidului Comunist Român). Bunicul lui Ponta a fost, succesiv, în directa subordonare operativă a generalului Aleksandr Saharovski, șeful consilierilor sovietici din România, și a generalului Gheorghe Pintilie (alias Panteley Timofiy Bodnarenko), adjunct al ministrului de interne și șef al Securității în perioada 1948-1958, în care s-a produs bolșevizarea țării, cu marile crime și orori cunoscute.
Victor Viorel Ponta are de explicat episodul din după-amiaza din 22 decembrie 1989, când, la vârsta de 17 ani, s-a deplasat prin București cu autoturismul, în compania generalului Ștefan Kostyal, cunoscut ca agent GRU și urmărit de Securitate în dosarul Corbii, pe care l-a însoțit la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului ( CAAT ), comandament bănuit de implicare în războiul aerian diversionist din acele zile. Ponta are de lămurit și participarea sa la Mineriada din 13-15 iunie 1990, referitor la care afirmă că a fost alături de protestatarii din Piața Universității și că a fost bătut de mineri, dar instituțiile specializate știu că în acele zile s-a încercat o lovitură de stat prin care s-a urmărit preluare puterii de către un grup mai pro-moscovit, cu sprijinul miilor de agenți sovietici infiltrați în România după evenimentele din decembrie 1989. Fostul premier aspirant la Președinție afirmă că a fugit la Paris din cauza minerilor, dar nu spune că, după ce a lucrat o scurtă perioadă la un restaurant McDonalds, de unde a fost dat afară, ajungând un veritabil om al străzii, a fost recuperat și salvat de șeful rezidenței DIE, ulterior SIE din Franța, colonelul Vasile Bobeică.
Conectare fierbinte cu duetul Bobeică-Năstase
Acest Bobeică i l-a prezentat pe Ponta fostului coleg de facultate și prieten intim Adrian Năstase, împreună cu care a fost cercetat în anii ’70 într-un amplu dosar de homosexualitate, în care au fost vizați mai mulți profesori și studenți de la Facultatea de Drept a Universității București. Năstase era ministru al Afacerilor Externe și vicepreședinte al PSD în perioada în care l-a cunoscut pe Ponta. Și el era ofițer acoperit al DIE/SIE din perioada în care a deținut funcția de președinte al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), ofițerul său de legătură fiind colonelul Petre Iancu, pe care l-a promovat ambasador în Vietnam după ce a devenit ministru de externe al României.
De aici a început cariera profesională și politică fulminantă a lui Victor Viorel Ponta. A urmat și a absolvit Facultatea de Drept din București, la care l-a avut profesor de drept internațional pe Adrian Năstase, care devenise președinte executiv al PDSR și președinte al Camerei Deputaților. După absolvire, a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, iar, după 3 ani, a fost promovat, fapt fără precedent , procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( unde a soluționat un singur dosar cu rechizitor, în care s-a pronunțat soluție definitivă de achitare ). În perioada respectivă a obținut rapid și doctoratul în drept, sub patronajul mentorului său (și nu numai), și nu numai, Adrian Năstase, care l-a ridicat pe piedestal numindu-l “Micul Titulescu”. După ce Năstase a devenit premier, l-a numit pe Ponta în 2001 în funcția de șef al Corpului de control al primului ministru, iar în 2003 l-a promovat ministru al implementării și controlului politicilor guvernamentale. Totodată, Năstase l-a promovat și pe linie de partid președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) și vicepreședinte al PSD. Năstase l-a susținut substanțial pe Ponta și să devină președinte al PSD, la Congresul din februarie 2010, iar, după doi ani, premier al Guvernului României.
Racolarea și misiunile căpitanului Ponta de la SIE
Conform unei surse specializate pe servicii secrete, Victor Viorel Ponta a fost racolat de SIE în anul 1997, când era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, primind gradul de căpitan. Informația mi-a fost confirmată de către un ofițer SIE în rezervă, care a participat la instruirea sa. După această racolare, în scurt timp, a fost promovat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), sărind două trepte instituționale (procuror de tribunal și procuror de curte de apel). În calitate de procuror al PÎCCJ, a primit misiuni externe vizând Procuratura Antimafia din Italia, care a derulat în anii 90 operațiunea Mani Pulitte (Mâini Curate) la adresa Mafiei și a politicienilor corupți, si pe procurorul șef al Tribunalului Penal Internațional de la Haga, Carla del Ponte ( cu care mama sa avea conexiuni prin familia Pătrășcanu – Pandrea, cu care a fost în relații apropiate ), care ancheta în perioada respectivă foști lideri iugoslavi acuzați de crime de război și împotriva umanității. Ponta a fost ofițer deplin conspirat al SIE până în 2001, când a fost numit șef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase.
La sfârșitul lunii martie 2013, Victor Viorel Ponta mi-a cerut, în calitate de lider național al PSD, să mă retrag din funcția de președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD, motivând că s-au exercitat asupra sa presiuni imense în acest sens din partea ambasadorului american Mark Gittenstein și a Departamentului de Stat al SUA întrucât, în calitate de senator, aș fi făcut declarații antiamericane prin criticarea procurorului general al României, Laura Codruța Koveși, și a șefului operativ al SRI, generalul Florian Coldea, în declarații politice și interpelări parlamentare. În acest context, la începutul lunii aprilie 2013, i-am transmis o scrisoare închisă, prin socrul său Ilie Sârbu, care era liderul Grupului parlamentar al PSD din Senatul României. În scrisoarea respectivă am vizat șase aspecte, printre care racolarea sa de către SIE, episoade de homosexualitate de la Paris și din București, doctoratul plagiat și câteva fapte de corupție. În scurt timp, după ce mi-a interzis accesul la Congresul PSD, cu concursul bodiguarzilor amicului său Sebastian Ghiță, i-am adresat o amplă scrisoare deschisă și o interpelare parlamentară cu 30 de întrebări, care a fost publicată de Cotidianul și de alte ziare. Bineînțeles că nu mi-a răspuns niciodată la această interpelare, care a ajuns la aproape patru milioane de accesări pe rețelele sociale în timpul campanieie prezidențiale din 2014.
Secretizări și conexiuni vulnerabile pentru siguranța națională
Devoalarea lui Ponta ca ofițer acoperit al SIE a fost preluată și de președintele Traian Băsescu, care a făcut trimitere la persoana mea ca sursă. Atunci, premierul Ponta a apelat, prin socrul său Ilie Sârbu, la directorul SIE Teodor Meleșcanu (care fusese numit în funcție după preluarea guvernării de către USL, la care Ponta era copreședinte) să inițieze un proiect de hotărâre de Guvern prin care să fie interzisă descretizarea ofițerilor conspirați ai SIE și activitățile lor. Astfel a fost adoptată o hotărâre a Guvernului României (cu nr. 223 din 30 aprilie 2013), la inițiativa și cu semnătura premierului Ponta, care i-a permis să pună batista pe țambal asupra racolării sale de către serviciul autohton de spionaj.
Toate aceste aspecte constituie vulnerabilități incomensurabile pentru securitatea națională a României în cazul în care Victor Viorel Ponta va deveni șeful statului. La acestea trebuie să adăugăm simpatia și prietenia sa cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin, cu președintele Turciei Recep Erdogan și cu președintele Serbiei Alexandar Vucici, cu toții cunoscuți ca lideri autoritari și ultranaționaliști, adepți ai curentului iliberal opus democrației liberale de tip occidental. Nu trebuie să-i uităm nici pe principalii păpușari și sponsori din spatele candidatului Victor Viorel Ponta, respectiv pe Sebastian Ghiță, Ioan Rus, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea și Adrian Năstase care sunt demult și bine conectați la servicii străine de spionaj. Așteptăm cu viu interes să se pronunțe dezonorata curte prezidată de fostul său coleg din SIE și din PSD, Marian Enache.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Îmi place finalul acestui CV pe care Valer Marian îl face lui Victor Ponta, citez:
”Toate aceste aspecte constituie vulnerabilități incomensurabile pentru securitatea națională a României în cazul în care Victor Viorel Ponta va deveni șeful statului. La acestea trebuie să adăugăm simpatia și prietenia sa cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin, cu președintele Turciei Recep Erdogan și cu președintele Serbiei Alexandar Vucici, cu toții cunoscuți ca lideri autoritari și ultranaționaliști, adepți ai curentului iliberal opus democrației liberale de tip occidental. Nu trebuie să-i uităm nici pe principalii păpușari și sponsori din spatele candidatului Victor Viorel Ponta, respectiv pe Sebastian Ghiță, Ioan Rus, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea și Adrian Năstase care sunt demult și bine conectați la servicii străine de spionaj. Așteptăm cu viu interes să se pronunțe dezonorata curte prezidată de fostul său coleg din SIE și din PSD, Marian Enache.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Și activistul PCR Marian Enache a fost ofițer SIE?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ,nu pot răspunde la întrebări capcană.
Valentin Burlacu
Vax, marca Valer Marian. Procesul electoral a fost resetat. Ponta știe, știu toți cei care contează. 
Am spus cu ceva timp în urma ca Simion s-ar putea sa fie mai smecher decat pare. 
Cred că este, după cum i-a jucat pe degete pe aurari si georgisti.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Am reținut ce ai spus despre Simion, dar lumea mea se reduce la ”Provincia Europeană Vrancea”.
3. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Au fost desecretizate cheltuielile pentru zborurile lui Iohannis”.
Citez:

”Administrația Prezidențială a desecretizat şi a făcut publice costurile pentru zborurile preşedintelui lohannis din perioada ianuarie 2015 februarie 2025.
Preşedintele Iohannis a avut în perioada ianuarie 2015 -februarie 2025 un total de 193 zboruri dus-intors.
Pentru aceste deplasări au fost plătite
6,61 milioane de lei în 2015
5,19 milioane de lei în 2016
5,6 milioane de lei în 2017
4,92 milioane de lei în 2018
9,34 de milioane de lei în ultimul an al primului său mandat
În  al doilea mandat al preşedintelui lohannis, Administrația Prezidențială a plătit pentru închirierea avioanelor private
3,17 milioane de lei în 2020
7,04 milioane de lei în anul 2021
13,7 milioane de lei în 2022
36,5 milioane în 2023
20,9 milioane de lei în 2024
Costul primei și singurei deplasări a președintelui din anul 2025, la Bruxelles (Belgia), a costat 685.000 de lei.
Document”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Dacă avem în vedere că, în conformitate cu anumite articole de presă, JUSTIȚIA, subordonată REPETENTULUI Florian Coldea, a decis că trebuie retrocedate bunurile organizației fasciste Grupul Etnic German, mi s-a părut normal ca Iohannis, în complicitate cu Parlamentul României, care i-a aprobat bugetul de cheltuieli să-și fi bătut joc de poporul român.
Nu știu cum va ieși treaba cu LOVITURA de STAT din data de 06.12.2025, dar nu cred că Iohannis va scăpa.

E. ”CĂCIULA PREȘEDINTELUI INTERIMAR al României” se dovedește a fi prea mare pentru posibilitățile lui Ilie Bolojon, iar SOMNOROSUL Crin Antonescu pare depășit de evenimente  
1. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2025, a publicat articolul ”Simion, acuzații grave. ”Pregătesc fraudări masive, STS e cheia!”.
Citez:

”George Simion lansează  acuzații  grave. Liderul AUR spune că va avea loc o fraudare masivă la alegeri.  Totul se va face  prin intermediul softului de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
„Cred cu tărie că ceea ce avem noi de făcut nu este despre persoana mea. Este despre un principiu. Nu mi-e frică de atacuri. (…)Asta e ținta lor, să ne deraieze de la planul pe care îl avem. Ceea ce fac acum este cu acceptul domnului Georgescu, alături de doamna Gavrilă. Ducem mai departe strategia suveranistă. O construim cu domnul Georgescu. Mi-am luat măsurile de precauție. Sistemul va primi un șah mat”, a spus candidatul suveranist la Realitatea Plus.
Acuzații la adresa lui Bolojan
„Noi ducem un război pentru adevăr și pentru a aduce înapoi adevărul. A fost un pas infim, candidatura comună pe care o am cu Anamaria Gavrilă face parte din planul nostru. (…) Nu am reintrat în circuitul democratic. Sarcina mea aici și în următoarele două luni este reintrarea în democrație și știm cum să ajungem acolo. Să nu aibă cineva emoții că ne vom împiedica pe parcurs.
Astăzi, domnul președinte Bolojan, deși nu avea atribuții, a încălcat legea și a intrat peste atribuțiile BEC. Cerem observatori internaționali la scrutinul din 4 și 18 mai ca drepturile tuturor competitorilor să fie respectate.
Acea ordonanță de organizare a alegerilor care calcă în picioare drepturile românilor din diaspora, care nu vor putea vota ca noi.
Împotriva candidaturii mele a votat președintele interimar al AEP de la UDMR. Nu am încredere în această persoană. Domnul Bolojan e dator să iasă și să explice ce vor să facă. Nu vor mai putea anula alegerile, dar înțeleg că pregătesc fraudări masive prin softurile STS”, a mai declarat Simion.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
”Împotriva candidaturii mele a votat președintele interimar al AEP de la UDMR. Nu am încredere în această persoană. Domnul Bolojan e dator să iasă și să explice ce vor să facă. Nu vor mai putea anula alegerile, dar înțeleg că pregătesc fraudări masive prin softurile STS”, a mai declarat Simion”
2. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Omul lui Tender, instalat la Cotroceni”.
Citez:

”Florin Lazăr Vlădică este de astăzi noul Director al Oficiului Informații Integrate, după ce președintele interimar a semnat un document în acest sens. Vlădică va activa în cadrul Departamentului Securității Naționale, structură specializată din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, destinată asigurării îndeplinirii de către Preşedintele României a atribuţiilor conferite de Constituţie în domeniile apărării ţării şi securităţii naţionale.
Cine e Florin Lazăr Vlădică?
Răspunsul detaliat la această intrebare a fost dat, detaliat, de Silviu Mănăstire într-o emisiune difuzată în 2017 la B1Tv. Iată ce spunea realizatorul atunci:
Numele său este Florin Lazăr Vlădică şi este secretarul de stat numit recent în fruntea Departamentului pentru Armamente.
Personajul are o biografie extrem de interesantă şi discretă de parcă ar juca într-un film de spionaj. Vlădică a fost mâna dreaptă a controversatului afacerist Ovidiu Tender, aflat acum în închisoare într-o condamnare de 11 ani. Tot Vlădică a fost cel care s-a ocupat de operaţiunile din Senegal şi din vestul Africii ale lui Tender.
Înainte de a afla câteva date din biografie se impun câteva întrebări: Cine l-a recomandat pe acest Florin Lazăr Vlădică în funcţia de ministru secretar de stat la Apărare? Are vreo legatură acest personaj cu Serviciile de Informaţii ale Armatei sau cu Serviciul de Informaţii Externe? Dar cu SRI?
Vlădică a fost numit în funcţie la sfârşitul lunii martie într-o discreţie totală; Se ocupă acum de programul de înzestrare al Armatei pe care însă l-a blocat total de când a venit în minister. România s-a angajat să cumpere 4 fregate de la o companie olandeză şi să dezvolte o maşină blindată cu o societate din Germania. Acum, ministrul Apărării Gabriel Leş vorbeşte despre achiziţia de rachete Patriots din Statele Unite. Aşadar, se pare nu mai cumpărăm armament de la europeni ci de la americani, ceea ce este o veste bună. Este ştiut că astfel de contracte sunt extrem de sensibile şi de regulă se acordă fără licitaţie. Patru ţări puternice sunt interesate să ne vândă echipament militar: Statele Unite, Franţa, Germania şi Olanda. România se află la mijloc, într-un fel de şantaj geo-politic. Are de ales: să cumpere tehnică militară din Europa sau din Statele Unite.
Dar, haideţi să revenim la personajul nostru Florin Lazăr Vlădică, şeful Departamentului de Arme şi Înzestrare al Armatei. Pentru a ajunge în această poziţie ai nevoie de avizul serviciilor de informaţii şi de ceva pregătire de specialitate. Vlădică este absolvent al facultăţii de medicină veterinară din Timişoara. A terminat facultatea în 1996 dar nu a muncit nicăieri până în anul 2002.
Oare din ce o fi trăit săracul ministru timp de 6 ani? În 2002 Florin Vlădică menţionează în CV-ul oficial că a fost preşedintele consiliului de administraţie al companiei Agrotim SA Timişoara, cu activitate în domeniul agricol. Oficial, însă, compania cu acest nume, Agrotim SA a fost lichidată în anul 1993. În mod incredibil, între anii 2005 şi 2009 secretarul de stat Florin Vlădică menţionează în CV-ul oficial că „a desfăşurat activităţi pe cont propriu în ţară şi în străinătate”, fără să menţioneze nici un alt detaliu. Unde a lucrat acest personaj în aceşti 5 ani, dar în cei 6 ani de după terminarea studiilor? Este acest Vlădică o „fantomă” a unui serviciu de informaţii?
Începând din anul 2010 şi până în prezent a fost angajatul magnatului Ovidiu Tender în operaţiunile acestuia din Africa. Cum este posibil ca un astfel de personaj să ajungă ministru secretar de stat, responsabil cu achiziţia de armament de miliarde de euro anual? Este Vlădică ofiţer sub acoperire al unui serviciu de informaţii?
Personajul cheie al afacerii nu este însă el, ci pare a fi de fapt acelaşi controversat Ovidiu Tender, om apropiat al serviciilor de informaţii ale Armatei dar şi de SRI. Este posibil ca Tender, aflat în puşcărie, sa fi influenţat numirea lui Vlădică în funcţie sau, cine ştie, SRI?
Într-o declaraţie publică Alina Bica, fost şefă a DIICOT, arestată pentru corupţie, susţine că la mijlocul anului 2013 a fost chemată în biroul lui Florian Coldea, fost şef operativ al SRI, unde i s-a arătat un dosar. Acest dosar conţinea informaţii despre afacerile şi interesele lui Ovidiu Tender în Africa, este vorba de perimetre de exploatări minerale şi petrol.
Conform presei din Senegal, afacerile lui Tender au debutat în anul 2010 la Dakar când actualul secretar de stat Florin Vlădică a înfiinţat societăţile Tender Africa şi Bafoundou Ressources. Vlădică a rămas la conducerea operaţiunilor lui Tender în Africa până de curând. Tender are legaturi directe şi explicite cu Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, iar înainte a fost protejatul lui Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi consilier prezidenţial al lui Iliescu.
Orice am face, parcă suntem blestemaţi, indiferent de cine vine la putere, se pare că tot fosta securitate a lui Ceauşescu îşi bagă progeniturile în funcţii…“
Despre Florin Lazăr Vlădică scria și Anca Alexandrescu:
Victor Ponta se laudă că a mers la ceremoniile prilejuite de învestirea lui Donald Trump, dar bombă! Cine l-a dus pe Victor Ponta în SUA?  Florin Lazăr Vlădică! El este personajul cu ochelari de la masa lui Ponta! Omul SIE! Mai aveti vreun dubiu cine e Ponta?, a dezvăluit Anca Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.
Principala responsabilitate a Departamentului
Principala responsabilitate a Departamentului constă în asigurarea suportului decizional și a expertizei necesare Președintelui României pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare a Țării, coordonarea procesului de implementare a acesteia și evaluarea rezultatelor, activități desfășurate în strânsă colaborare cu celelalte structuri de specialitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale precum și cu organizaţiile internaţionale, organizaţiile nonguvernamentale, mediul academic, institute şi experţi din ţară şi din străinătate. De asemenea, Departamentul prezintă Preşedintelui României propuneri destinate coordonării unitare a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
O componentă importantă a activităților Departamentului o reprezintă informarea Președintelui României cu privire la principalele activităţi care se desfăşoară în cadrul ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, precum și formularea propunerilor privind măsurile necesare pentru perfecţionarea cooperării acestora, în scopul îndeplinirii misiunilor comune.
În plan extern, Departamentul analizează dinamica din sfera securităţii. În domeniul managementului crizelor, DSN asigură cadrul tehnic de lucru necesar Preşedintelui României pentru gestionarea crizelor de securitate. Departamentul propune Preşedintelui României măsuri în sprijinul gestiunii crizelor sectoriale şi a urgenţelor civile, preluarea controlului asupra gestiunii unora dintre acestea, instituirea stării de urgenţă sau stării de asediu, declararea mobilizării generale sau a stării de război.
În cadrul procesului legislativ, la nivelul Departamentului Securităţii Naţionale sunt formulate propuneri privind acordarea avizelor de către CSAT pentru proiectele de acte normative inițiate de Guvern, care reglementează activităţile privind apărarea ţării şi securitatea naţională. De asemenea, Departamentul evaluează actele normative care reglementează probleme din aceste domenii și urmează să fie promulgate de Preşedinte, prezentând propuneri în acest sens.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Bolojan, a început să se creadă președintele României cu drepturi depline.
3. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Bolojan, discuții la CE. Legea salarizării unice nu e posibilă în România”.
Citez:

”Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat marţi că intrarea în vigoare a legii salarizării unice este posibilă doar atunci când deficitul bugetar al României este sub 5% din PIB.
Până când finanțele țării nu se așază, discuțiile cu Comisia Europeană nu au sens. Legea salarizării unice se aplică numai când deficitul ajunge la 5% din PIB
Boloş a precizat că adoptarea legii salarizării unitare poate să aibă loc şi anul viitor, la ultima cerere de plată pe PNRR, dar nu ar fi recomandabil acum ca o o asemenea lege să intre în vigoare.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat , despre legea salarizării, că are câteva condiţii pe care le regăsim şi în planul fiscal pe care România îl are aprobat şi intrarea ei în vigoare este posibilă atunci când deficitul bugetar al României este sub 5% din PIB.
”Anul acesta nu putem discuta de intrarea în vigoare a acestei legi, cum nu putem discuta de un impact bugetar consistent, altul decât cel privind pensiile generale şi speciale”, a spus Boloş, arătând că ar da peste cap finanţele României şi ar afecta serios sustenabilitatea finanţelor României, întrucât avem un impact bugetar estimat de 35 de miliarde de lei, care ar uma să vină aşa imediat după cel cu pensiile.
”Din cele 28,3 miliarde de euro pe care le avem alocate ca buget pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) avem absorbite până în momentul de faţă 9,2 miliarde euro. Deci ar urma, ca într-o perioadă scurtă de timp, de un an şi jumătate, să aducem în ţară aproximativ 20 de miliarde de euro, în condiţiile în care 449 de jaloane şi ţinte mai sunt încă de implementat şi o parte a reformelor destul de grele şi dure pentru ceea ce înseamnă impactul asupra bugetului şi asupra societăţii, care trebuie duse la bun sfârşit”, a spus Marcel Boloş, în emisiunea România Politică de la Prima News, potrivit stiripesurse.ro.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; ”Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul!” - Mihai Eminescu.
4. Ziarul Cotidianul din data de 18.03.2025, a publicat articolul ”Un cunoscut sociolog spune: ”Antonescu nu intră în turul doi””.
Citez:
”Perspective sumbre pentru actuala Coaliție și, implicit, pentru Guvernul Ciolacu. Sociologul Alin Teodorescu opinează că Crin Antonescu nu va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, vorbind despre greșelile PSD.
”Mesaj catre un prieten vechi
Nu, dl.Crin Antonescu nu intra in turul al doilea.
De cinci ani, conducerea PSD face greseala dupa greseala.
Intai a acceptat rotatia cu liberalii la guvernare, dupa modelul german, prost copiat. Nu a inteles ca, daca este la guvernare in anul alegerilor, erodarea lor va fi enorma. Si asa a fost.
Campania electorala a anului 2024 a fost condusa de Mihai Tudose, Sorin Grindeanu si Marcel Ciolacu, politicieni ineficienti si incompetenti, produse ale lantului Hrebenciuc, Ghita, Dragnea. Cu acesti experti, liderul social-democratilor nu a trecut in turul al doilea. Desi au cheltuit o suma record.
Apoi, l-au primit pe Victor Ponta inapoi pe listele de deputati. Mai mult decat o eroare, o oroare, care a eliminat aproape 5% din electoratul fidel al social-democratilor.
De asemenea, au hotarât sa-l sprijine pe Crin Antonescu in alegerile prezidentiale, greseala care acopera faptul ca dl. Marcel Ciolacu este complet nepopular, chiar si printre pesedisti. Dar este pastrat la guvernare, in lipsa oricarui alt candidat de lider al social-democratilor.
Draga prietene, noi am iesit la pensie.
PSD se retrage in jurul valorii de 10%….
Pacat. Se face loc unor formatiuni create virtual, fara public real, dar cu votanti”, este mesajul postat de Teodorescu.
Kelemen Hunor:  Dacă nu câștigă Antonescu, această coaliție n-are cum să meargă mai departe
Actuala coaliție poate merge mai departe numai în situația în care candidatul Alianței România Înainte, Crin Antonescu, va câștiga alegerile, altfel nu se poate, a declarat luni președintele UDMR, Kelemen Hunor.
”De obicei cel care câștigă alegerile, cu toate că au pierdut față de 2020 alegerile, dar au cele mai multe mandate, trebuie să aibă posibilitatea de a forma majoritate. Dacă nu reușește, sigur, mergi mai departe. Există excepții. (…) Dar regula este: cel care are cele mai multe mandate să dea premierul. Aici mai trebuie să spunem ceva: ca să există în continuare această coaliție, trebuie să câștige Antonescu. Dacă nu câștigă Antonescu, această coaliție n-are cum să meargă mai departe. Trebuie să fim conștienți cu toții de acest lucru. Degeaba vorbim sau spunem povești. Dacă această majoritate, cu 3.000 de primari, cu majoritate parlamentară, la cinci luni după alegerile parlamentare nu are capacitatea de a câștiga alegerile prezidențiale, înseamnă că nu are suport în societate. Și din punct de vedere moral va fi o presiune uriașă. Și noul președinte va avea nevoie de majoritate parlamentară”, a afirmat liderul UDMR la Digi 24.
El a amintit că orice președinte are nevoie de o majoritate parlamentară.
”Așa cum și Băsescu a făcut majoritatea necesară, cu care poate pune în aplicare viziunea proprie, și Iohannis a făcut acest lucru – ‘guvernul meu’, cum spunea el -, și următorul președinte va face acest lucru. Antonescu, dacă câștigă, are această majoritate în spatele lui. Dacă nu câștigă Antonescu, indiferent cine va câștiga, va încerca să formeze o majoritate. Din acest punct de vedere, eu o să fiu foarte sincer și dur: pierde Antonescu, această majoritate nu va mai fi o majoritate funcțională până în toamnă. Acest lucru trebuie spus, degeaba ne ascundem după degete. (…) Eu voi lucra în această campanie electorală și precampanie electorală pentru alegerile cu Crin Antonescu. Pentru mine nu există altă variantă în acest moment, nu vreau să discut de nicio altă variantă”, a precizat liderul UDMR.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Și eu cred că somnorosul Crin Antonescu nu va intra în turul doi, dar cred că este posibil și ca ”licuriciul” să nu recunoască rezultatul circului din România.
Mi se pare interesantă precizarea:
””Așa cum și Băsescu a făcut majoritatea necesară, cu care poate pune în aplicare viziunea proprie, și Iohannis a făcut acest lucru – ‘guvernul meu’, cum spunea el -, și următorul președinte va face acest lucru. Antonescu, dacă câștigă, are această majoritate în spatele lui. Dacă nu câștigă Antonescu, indiferent cine va câștiga, va încerca să formeze o majoritate. Din acest punct de vedere, eu o să fiu foarte sincer și dur: pierde Antonescu, această majoritate nu va mai fi o majoritate funcțională până în toamnă. Acest lucru trebuie spus, degeaba ne ascundem după degete. (…) Eu voi lucra în această campanie electorală și precampanie electorală pentru alegerile cu Crin Antonescu. Pentru mine nu există altă variantă în acest moment, nu vreau să discut de nicio altă variantă”, a precizat liderul UDMR.” 

F. PATRIOȚII anchetați de DIICOT, prin inventarea unor BAZACONII, după modelul CCR, iar INCOMPETENȚII și HOȚII numiți în funcții publice sau trimiși să reprezinte România în Consiliul Europei
1. Site-ul Stiripesurse.ro din data 16.03.2025 a publicat informația ”Dosarul 'trădătorilor de țară', detalii halucinante: 'Tot sistemul trebuie ras, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul Putin'”.
Citez:

”Şase persoane  dintr-o grupare organizată pe structură militară au fost reţinute de DIICOT sub acuzaţia de trădare şi constituirea unei grupări pentru a ”compromite suveranitatea şi independenţa statului român”. Membrii grupului sunt suspectaţi că aveau legături cu agenţi străini, inclusiv din Rusia, şi că încercau să obţină sprijin extern pentru a prelua puterea.
Potrivit stenogramelor discuţiilor, scopul grupării era răsturnarea regimului actual din România, redenumirea şi subordonarea ţării sub controlul direct al Rusiei.  Ancheta a scos la iveală legături directe între liderii „Comandamentului Vlad Țepeș” și atașați militari ai Ambasadei Rusiei la București, inclusiv un ofițer GRU expulzat recent din România.
Unele întâlniri au avut loc chiar în Ambasada Rusiei, în timp ce altele s-au desfășurat în locații private, precum locuința generalului (rtr.) Radu Theodoru. La aceste întrevederi s-a discutat despre „ieșirea României din NATO, declararea neutralității și încheierea unui tratat strategic cu Federația Rusă”.
O întâlnire crucială a avut loc cu doar două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, într-un loc „controlat contrainformativ” din Dumbrăveni, Vrancea. Aceasta s-a desfășurat cu participarea atașaților militari ruși, ceea ce ridică suspiciuni grave privind o ingerință externă în politica românească.
Arestări și acuzații grave
În 5 martie 2025, șase persoane au fost reținute pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. Toți făceau parte din „Comandamentul Vlad Țepeș”, o organizație care își dorea să preia puterea și să redenumească România „Geția”, sub conducerea unui „Sfat al Înțelepților”, potrivit datelor prezentate de Gândul.
Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a patru dintre suspecți: Adrian-Robertin Dinu, Marius Semeniuc, Raul-Mihail Lupu și Georgică-Cristian Atitiene. Instanța a dispus însă arestarea doar pentru Dinu – fondatorul Statului Major al „Comandamentului Vlad Țepeș” – și Semeniuc, în timp ce Lupu și Atitiene au fost plasați sub control judiciar. În cazul lui Ștefan Mateescu și Radu-Pompiliu Șofran, procurorii au solicitat arestul la domiciliu, dar judecătorii au decis control judiciar pentru 60 de zile.
Decizia nu este definitivă. Contestațiile depuse urmează să fie analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 18 martie.
Implanturile dentare fără șuruburi pot costa aproape nimic!Implanturi dentare | Cauta reclame
Casă prefabricată cu toaletă și baie la un preț fără precedent (2024)Case prefabricate | Anunț sponsorizat
„Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret”
Interceptările procurorilor DIICOT relevă declarații șocante ale liderilor grupării. Adrian-Robertin Dinu a fost surprins afirmând explicit: „Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret. Noi suntem popoare! Noi, China, americanii ăștia nenorociți, noi avem proiecte de o mie de ani, faceți, bă, și voi un proiect de o mie de ani”.
Strategia grupării presupunea atragerea de membri inclusiv din structurile de apărare și securitate națională, mai ales dintre cei cu viziuni antioccidentale. Se estima că gruparea avea aproximativ 10.000 de simpatizanți, iar recrutările se făceau atât prin contacte directe, cât și prin platforme online dedicate.
Gruparea conta pe sprijinul a trei „ambasade prietene” – Rusia, China și Iran – pentru implementarea planului său. Conform interceptărilor, Dinu propunea un scenariu în care „toate instituțiile statului se predau poporului român” după un ultim miting masiv.
Planul prevedea transmiterea unui ultimatum de două ore instituțiilor statului, pentru a preda puterea „poporului român adevărat”: „Dar condiția, repet, repet, condiția: ultimul miting, cu finalizare, toată lumea pleacă acasă, toate instituțiile statului se predau poporului român. Poporul român majoritar care nu face parte din nicio combinație, din nicio conspirație…următoarea perioadă va fi ori ei, ori noi”, spunea Adrian-Robertin Dinu, conform procurorilor.
„Dar dacă ne faceți dovada nouă că existați și că ați votat Călin Georgescu și că îl vreți pe Călin Georgescu președinte, noi suntem de acord să dăm drumul la acea hârtie“, mai spune aceasta.
Contacte la Moscova și ordine de la Kremlin?
Marius Semeniuc, unul dintre liderii grupării, a fost în Moscova între 25 ianuarie și 3 februarie 2025. Acolo a facilitat întâlniri cu mai multe persoane, inclusiv cu Getsko Petro și Igor Mashkov, suspectați a fi agenți ai Federației Ruse.
Interceptările arată că liderii grupării credeau că „tovarășul Putin” ar fi dispus să le acorde anumite teritorii, dacă planul ar fi reușit: „Tot sistemul trebuie ras, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul Putin”.
Ancheta DIICOT a scos la iveală participarea frecventă a membrilor grupării la evenimente organizate de Ambasada Rusiei. Pe 2 noiembrie 2023, Ștefan Mateescu și Ioan-Radu Theodoru au fost prezenți la o astfel de recepție. Ulterior, pe 29 noiembrie 2023, s-au întâlnit cu atașații militari ruși, colonel Alexandr Chuprina și colonel Evgheny Ignatiev, într-o locație privată.
Un complot periculos, dejucat de DIICOT
Această grupare paramilitară a fost o amenințare reală la adresa securității naționale, fiind în contact direct cu agenți ai unui stat străin. Lovitura de stat plănuită și încercarea de a scoate România din NATO demonstrează un nivel alarmant de influență rusească în țară.
Ancheta este în desfășurare, iar instanța supremă urmează să decidă marți, 18 martie, asupra contestațiilor depuse de inculpați. Cazul rămâne unul dintre cele mai grave comploturi anti-statale din istoria recentă a României.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Radu Viorel Ursache; Prietene, mi se pare de mare efect precizarea:
”O întâlnire crucială a avut loc cu doar două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, într-un loc „controlat contrainformativ” din Dumbrăveni, Vrancea. Aceasta s-a desfășurat cu participarea atașaților militari ruși, ceea ce ridică suspiciuni grave privind o ingerință externă în politica românească.”
- Să înțeleg că le-ai vândut ceva ”sentimente”?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mi se pare de mare efect precizarea:
”Un complot periculos, dejucat de DIICOT
Această grupare paramilitară a fost o amenințare reală la adresa securității naționale, fiind în contact direct cu agenți ai unui stat străin. Lovitura de stat plănuită și încercarea de a scoate România din NATO demonstrează un nivel alarmant de influență rusească în țară.
Ancheta este în desfășurare, iar instanța supremă urmează să decidă marți, 18 martie, asupra contestațiilor depuse de inculpați. Cazul rămâne unul dintre cele mai grave comploturi anti-statale din istoria recentă a României.”
Cred că procurorii DIICOT nu au nicio probă, dar bat câmpii ca și activistul PCR Marian Enache de la CCR.
Această tărășenie mă duce cu gândul la apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian, pe care mi le-a acordat Maestrul Arsenie Bocancea și la calitatea mea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”.
2. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2025, a publicat articolul „Suntem servitori în Europa de 20 de ani“.
Citez:

”„Românii sunt servitorii Europei de 20 de ani!” și „Aceste alegeri ar trebui să fie amânate“ sunt doar două dintre afirmațiile făcute de Marius Tucă într-o intervenție la Realitatea Plus.
Jurnalistul susține că Ilie Bolojan nu are nicio calitate pentru a vorbi de organizarea alegerilor. Declarațiile vin după ce președintele interimar a convocat o ședință la Cotroceni cu șefii instituțiilor responsabile de organizarea alegerilor.
 „Aceste alegeri ar trebui să fie amânate. După loviturile de stat care au avut loc, după ce avem un Bolojan la Cotroceni – asta e ultima problemă – care a întors spatele Americii, după ce avem un guvern Ciolacu 2 care nici ăla nu are nicio legitimitate pentru că au anualt alegerile prezidențiale după ce le-au avut pe cele parlamentare.
Că dacă aveau alea parlamentare după ce anulau, nu mai luau nici 5%. Și aia a fost o altă hoție a celor care sunt la putere. Un fel de lovitură de stat de catifea. Noi suntem servitori în Europa de 20 de ani”, a declarat jurnalistul la Realitatea Plus.
Ilie Bolojan s-a întâlnit la ora 10.00 cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, Viceprim-ministrul Marian Neacșu, Ministrul Afacerilor Interne și viceprim-ministru, Cătălin Predoiu, Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, Președintele interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, și Adjunctul Directorului Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Gabriel Dinu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Deși nu mă bagă nimeni în seamă, te informez că sunt în totalitate de acord cu ceea ce a spus Marius Tucă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , credeți că mă interesează dacă sunteți sau nu de acord cu cineva?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ți-am spus ca fapt divers și nimic mai mult.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă interesează.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din comentariile tale, cu care ai reușit să-mi sperii cititorii scrierilor mele, rezultă altceva.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suntem tâmpiți? Scriu literatura horror? 
Este o scuză pentru a se justifica că nu vă citesc postările.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu scrii literatură ”horror”, ci scrii niște lucruri despre care presa nu piscuie nimic.
Din punctul meu de vedere, dar și a ”armurierilor” mei, afirmațiile tale sunt foarte grave, de aici și ”frica cu arestatul”.
3. Site-ul ROMANIADEAZI.BIZ din data de 19.03.2025 a publicat informația ”Adio, miel de Paște! Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, a blocat, până în iunie, orice comercializare și export de oi și capre din România”.
Citez:

”Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, omul susținut și promovat de fostul premier Florin Cîțu, a aruncat România într-un haos de nedescris, blocând, printr-o incertitudine privind virusul pestei micilor rumegătoare, exportul de oi și capre din țara noastră până în luna iunie.
Controversatul președinte al ANSVSA, Alexandru Bociu, a emis ieri o decizie fără precedent, prin care efectiv a blocat exportul de oi și capre până în iunie 2025 către toate statele din Uniunea Europeană, dar și către țările arabe. Alexandru Bociu: „Este necesar să se interzică circulația ovinelor și caprinelor de pe întreg teritoriul României către alte state membre UE”. Fără să existe o fundamentare clară și bine argumentată epidemiologic, dar bazată doar pe incertitudine și „că este posibil”, șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, a dispus ieri interzicerea tuturor exporturilor de oi și capre din România din cauza apariției a două focare de pestă a micilor rumegătoare apărute în județele Bihor și Arad.
Invocând „apariția unui focar cu virusul pestei micilor rumegătoare la caprine sau la ovine, există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități de ovine sau de caprine” și „având în vedere incertitudineaa și lipsa de informații cu privire la situația epidemiologică actuală”, Alexandru Bociu a decis că „este necesar să se interzică circulația ovinelor și caprinelor de pe întreg teritoriul României către alte state membre (nr. UE) pentru o anumită perioadă”, adică până în iunie 2025.
A ascuns Alexandru Bociu față de Comisia Europeană că există focare de pestă a micilor rumegătoare?
Măsura este fără precedent și va genera un scandal-monstru în rândul fermierilor și ciobanilor de la noi, ținând cont și de faptul că vin sărbătorile pascale și mielul sau iedul este „vedeta” Paștelui.
Potrivit unor informații furnizate pentru PUTEREA de băieții cu ochii roată, președintele Alexandru Bociu a ascuns față de Comisia Europeană faptul că în țara noastră există virusul pestei micilor rumegătoare, fapt pentru care, în prima fază, a interzis exporturile de oi și capre din județele Arad și Bihor, pentru ca, ulterior, să le interzică din toată România. Practic, adio mielului sau iedului de Paște, pentru că, interzicându-se exportul, automat se interzice și comercializarea pe teritoriul țării noastre. Va fi interesant de văzut cum vor reacționa oficialii țărilor arabe, ținând cont de faptul că România era și este unul dintre cei mai mari exportatori de oi și capre pentru aceste state.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine dezastrul.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, în articol se afirmă:
a. ”Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, omul susținut și promovat de fostul premier Florin Cîțu, a aruncat România într-un haos de nedescris, blocând, printr-o incertitudine privind virusul pestei micilor rumegătoare, exportul de oi și capre din țara noastră până în luna iunie.”
b. ”Fără să existe o fundamentare clară și bine argumentată epidemiologic, dar bazată doar pe incertitudine și „că este posibil”, șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, a dispus ieri interzicerea tuturor exporturilor de oi și capre din România din cauza apariției a două focare de pestă a micilor rumegătoare apărute în județele Bihor și Arad. ”
ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE:
a. Despre Florin Cîțu s-a spus în presă că ar fi fost ginerele lui Mugur Isărescu - Manole și ar fi fost școlit în America de către un ONG al unor SECURIȘTI COMUNIȘTI.
Ca prim ministru a împrumutat România foarte mult.
- Se știe unde au ajuns banii împrumutați în numele poporului român de Florin Vasilică Cîțu?
b. Ce se ascunde în spatele acestei decizii a șefului ANSVSA, Alexandru Bociu, dacă nu este argumentat nimic epidemiologic, așa cum se afirmă în articol?
4. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 19.03.2025 a publicat articolul ”Bubuie ancheta de corupție din Parlamentul European: Inclusiv numele a trei europarlamentari români apar în rechizitoriul procurorilor”.
Citez:

”Biroul procurorului belgian a anunţat marţi că a inculpat cinci persoane în ancheta privind mita din Parlamentul European, în care ar fi implicată compania chineză Huawei, relatează Reuters. Mai mulți europarlamentari sunt suspectați că au primit bani de la gigantul chinezesc Huawei, pentru a le susține cauza în Parlamentul European, informează News.ro.
Totul a pornit de la eurodeputatul Fulvio Martusciello, cel care a distribuit o scrisoare printre eurodeputați, în sprijinul tehnologiei 5G, dar în spate s-ar fi aflat interese ale chinezilor de la Huawei.
Respectiva scrisoare a fost distribuită și europarlamentarilor români de la aceea vreme. Este vorba despre:
1. Daniel Buda, actual europarlamentar PNL și lider al PNL Cluj (PPE).
Colac de salvare pentru sute de angajați din România. O mare companie austriacă preia frâiele unei fabrici intrate în insolvență
2. Cristian Bușoi, fost europarlamentar PNL și în prezent secretar de stat la Ministerul Energiei (PPE).
3. Tudor Ciuhodaru, fost europarlamentar din partea PSD (S&D).
Conform surselor judiciare, în anchetă sunt vizați peste 20 de eurodeputați, dar și foarte mulți consilieri ai europarlamentarilor.
Patru persoane au fost arestate pentru corupție
Cele cinci persoane au fost reţinute săptămâna trecută. Patru au fost acum arestate şi acuzate de corupţie activă şi implicare într-o organizaţie criminală, în timp ce o a cincea se confruntă cu acuzaţii de spălare de bani şi a fost eliberată condiţionat.
Biroul procurorului nu a dezvăluit numele celor implicaţi şi nu a dat informaţii care i-ar putea identifica.
Luni au avut loc noi percheziţii, de data aceasta la birourile Parlamentului European.
Huawei a declarat săptămâna trecută că a luat acuzaţiile în serios. „Huawei are o politică de toleranţă zero faţă de corupţie sau alte infracţiuni şi ne angajăm să respectăm toate legile şi reglementările aplicabile în orice moment”, a transmis reprezentanţa companiei.
Procurorii au declarat că presupusele acte de corupţie au avut loc „foarte discret” începând din 2021 sub pretextul lobby-ului comercial şi a implicat plăţi pentru adoptarea anumitor poziţii politice sau cadouri excesive, cum ar fi cheltuieli de hrană şi de călătorie sau invitaţii regulate la meciuri de fotbal.
Ancheta din Parlamentul European
Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au fost reţinute de poliţia belgiană pentru a fi interogate. Potrivit cotidianului belgian Le Soir, ancheta vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei începând din 2021, relatează AFP şi POLITICO.
Publicaţia de investigaţii Follow the Money şi publicaţiile belgiene Le Soir şi Knack au relatat prima dată despre acest scandal, scriind că procurorii cercetează infracţiuni legate de gigantul tehnologic chinez Huawei. O persoană care are cunoştinţă de anchetă a confirmat, de asemenea, că ancheta este legată de Huawei, potrivit POLITICO.
Contactat de AFP, grupul chinez de telecomunicaţii nu a oferit deocamdată o reacţie.
Poliţia federală belgiană a efectuat raidurile în primele ore ale zilei de joi, potrivit POLITICO. Două persoane care lucrează în clădirea principalului birou de lobby al Huawei din Bruxelles au declarat pentru POLITICO că au văzut ofiţeri de poliţie intrând în birou joi dimineaţa şi că erau încă în incintă la prânz.
„Putem confirma că avem o anchetă în curs privind acuzaţii preliminare de corupţie activă, falsificare de documente, spălare de bani la Parlamentul European”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului procurorului belgian.
Poliţia a efectuat raiduri la 21 de adrese din Bruxelles, Flandra, Valonia şi în Portugalia, a adăugat purtătorul de cuvânt. Mai multe persoane au fost reţinute.
„Corupţia ar fi fost practicată în mod regulat şi foarte discret din 2021 până în prezent, sub masca lobby-ului comercial şi luând diverse forme, cum ar fi remuneraţia pentru ocuparea unor funcţii politice sau cadouri excesive, precum cheltuielile de catering şi de deplasare, sau invitaţii regulate la meciuri de fotbal”, a declarat Parchetul federal belgian, citat de AFP. Scopul era de a „promova interese comerciale pur private în contextul deciziilor politice”, adaugă acesta”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos; În ceea ce-l privește pe Cristian Popescu - Piedone, am fost în totalitate de acord cu tine.
Precizez că în această informație de presă se afirmă:
”2. Cristian Bușoi, fost europarlamentar PNL și în prezent secretar de stat la Ministerul Energiei (PPE)”
Cunoști părerea mea că, fostul ministru al Energiei ”liberalul”, Virgil Popescu, ar fi trebuit arestat pentru răul făcut României, dar a fost făcut europarlamentar.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce-l recomandă pe Cristian Bușoi pentru a fi secretar de stat la Ministerul Energiei?

G.  URMĂRILE ”EPOCII DE AUR” a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!” și primarul Cristi Valentin Misăilă, care demonstrează că este CONVINS că are IMUNITATEA mentorului său, președintele Marian Oprișan, iar JUSTIȚIA îl va proteja ca pe fostul primar Marian Vanghelie
1. Ziarul de Vrancea din data de 17 mar 2025 a publicat articolul Vrancea, printre județele cu cele mai mici pensii de asigurări sociale de stat în trimestrul IV 2024”.
Citez:
”Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), pensia medie lunară din România a atins în trimestrul IV 2024 valoarea de 2.898 lei, înregistrând o creștere de 12,2% față de trimestrul precedent și de 36% față de aceeași perioadă a anului anterior. Cu toate acestea, județul Vrancea se află printre zonele cu cele mai mici pensii de asigurări sociale de stat, alături de Botoșani și Giurgiu.
Situația pensiilor în Vrancea
În trimestrul IV al anului 2024, pensia medie de asigurări sociale de stat în județul Vrancea a fost de 2.257 lei, plasându-l în rândul județelor cu cele mai mici valori ale acestui indicator. La nivel național, pensiile medii au variat semnificativ, cea mai mare fiind înregistrată în București (3.531 lei), iar cea mai mică în Botoșani (2.217 lei). Diferența dintre pensia minimă și cea maximă la nivelul țării a fost de 1.314 lei.
De asemenea, raportul dintre numărul pensionarilor și cel al salariaților în Vrancea este unul dezechilibrat, în linie cu alte județe din țară unde numărul pensionarilor îl depășește semnificativ pe cel al angajaților. Acest dezechilibru pune presiune pe sustenabilitatea sistemului de pensii, în special în județele cu un număr ridicat de pensionari raportat la cel al salariaților.
Evoluția generală a pensiilor în România
Numărul mediu de pensionari în trimestrul IV 2024 a fost de 4,924 milioane de persoane, în scădere cu 41.000 față de trimestrul anterior și cu 57.000 față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre aceștia, 4,56 milioane sunt beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat, categorie care a înregistrat, de asemenea, o scădere cu 36.000 de persoane comparativ cu trimestrul III 2024.
Raportul dintre numărul pensionarilor și cel al salariaților variază semnificativ în funcție de județ. În timp ce în București și Ilfov există 4 pensionari la 10 salariați, în județele Vaslui și Teleorman acest raport este de 14, respectiv 15 pensionari la 10 salariați. La nivel național, raportul mediu este de 8 pensionari la 10 salariați.
Creșteri ale pensiilor și impactul asupra pensionarilor
Creșterea pensiei medii lunare și a pensiei medii de asigurări sociale de stat în ultimul an a fost semnificativă, cu majorări de 36,4% și, respectiv, 39,2%. Aceste creșteri au fost influențate de măsurile guvernamentale implementate în 2024, inclusiv majorarea pensiilor din septembrie, care a beneficiat peste 3,8 milioane de pensionari, cu o medie de creștere de 26,65%. Această majorare s-a adăugat indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024, ceea ce a dus la o creștere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulți pensionari.
În ciuda acestor creșteri, există încă mari disparități între județe, iar Vrancea rămâne una dintre zonele cu pensii sub media națională, ceea ce reflectă provocările economice din această regiune. Această situație necesită măsuri suplimentare pentru a echilibra nivelul pensiilor și a îmbunătăți calitatea vieții pensionarilor din județele defavorizate.
Concluzie
În timp ce pensia medie lunară în România a înregistrat creșteri importante în 2024, județul Vrancea se menține printre județele cu cele mai mici valori ale pensiilor de asigurări sociale de stat. Diferențele semnificative între județe evidențiază necesitatea unor politici care să reducă aceste discrepanțe și să sprijine pensionarii din regiunile mai puțin dezvoltate ale țării.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Crezi că președintele ”MO” are o jenă pentru actuala situație economică în care se află jud.Vrancea?
Trebuie să recunosc că m-a uns la suflet concluzia ta:
”Valentin Burlacu (16.03.2025)
Grosu Ulise , Încă nu înțelegeți resorturile realității.
Dacă cineva trăiește pe alta lume , unul dintre aceia sunteti dumneavoastra, stimate domn.
Vi se spune direct sau politicos că deviați de pe traiectorie dar, cu toate astea, continuați.
Consecvența absolută este atributul prostiei.
Unii v-au spus ca sunteți nebun.
Nu-i contrazic. dar consecvența dumitale îmi dă de gândit.”
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt convins că doamna știe....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Dacă este ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, este normal ca d-na Mariana Simon să știe.
2. Ziarul de Vrancea din data 18 mar 2025 a publicat articolulPrimarul Misăilă revine cu acuzații referitoare la problemele generate de colectarea gunoiului menajer în Municipiul Focșani”.
Citez:
Primarul Misăilă revine, după ședința ectraordinară a Consiliului Local de luni 17 martie 2025, cu acuzații referitoare la problemele generate de colectarea gunoiului menajer în Municipiul Focșani .Citiți o sintează a acestor acuzații în postarea de mai jos activată în aceiași zi ( n.r. luni 17 martie 2025) pe contul de facebook Cristi Valentin Misăilă
„Dezbaterile publice sunt cea mai bună soluție pentru a rezolva problemele generate de colectarea gunoiului menajer care creează multe nemulțumiri cetățenilor și agenților economici din Municipiul Focșani
Astăzi( n.r. luni 17 martie 2025), în ședința extraordinară a Consiliului Local, a fost aprobată instituirea taxei speciale de salubritate pentru cetățenii și persoanele juridice din Municipiul Focșani care nu au încheiat contract de salubritate dar care beneficiază de aceste servicii.
Nu vom aplica această taxă decât cetățenilor care refuză efectiv, cu dovezi, încheierea contractelor, dar care au produs gunoi și cărora li s-au ridicat deșeurile. Consider că nu putem să taxăm o persoană care nu locuiește momentan în locuința sa, fiind plecat în străinătate sau având domiciliul în altă localitate, sau care nu a fost informat și nu știa că trebuie să încheie contract.
În calitate de Primar al Municipiului Focșani trebuie să apăr interesele cetățenilor, nu ale unor operatori privați, așa cum o fac alții.
Fac un apel către cetățeni să meargă să încheie contracte cu operatorul de salubritate și, totodată, să ne transmită toate reclamațiile privind desfășurarea activității de colectare a deșeurilor sau modul de facturare pentru a putea să le discutăm la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară <<Vrancea Curată>>.
Spun acest lucru deoarece în ultimele luni am primit mai multe sesizări din partea cetățenilor și agenților economici din Municipiul Focșani referitor la colectarea deșeurilor. Astfel, în special agenții economici au reclamat că, deși contractele au fost încheiate în februarie, martie, au primit facturi și pentru lunile ianuarie, februarie, fără a se face dovada că s-a ridicat gunoiul. De altfel, la începutul lunii ianuarie, au fost mai multe sesizări că refuzau să colecteze gunoiul la agenții economici care nu aveau contracte cu Polaris. În schimb, această societate și-a permis să încalce modelul de contract aprobat prin Adunarea Generală a ADI <<Vrancea Curată>>, introducând un articol abuziv, din punctul nostru de vedere, în sensul că vor factura, indiferent de data încheierii contractului, operațiuni de colectare a gunoiului începând cu 1 ianuarie, dată de la care au primit ordin de începere a colectării gunoiului.
Avem o sesizare inclusiv de la o persoană care a primit factura pentru ianuarie și februarie, cu toate că avea încheiat contract din februarie, iar factura era cu sold precedent. De asemenea, au fost sesizări referitoare la o taxă suplimentară de 5 lei percepută cetățenilor pentru transmiterea facturii în format letric, prin poștă, deși acest lucru este în obligația operatorului.
Sunt motive pentru care evaluăm posibilitatea de a pune în dezbatere publică solicitarea de a înceta acest contract cu societatea Polaris M Holding. Cu atât mai mult cu cât, probabil din lunile iulie-august, vor solicita majorarea tarifelor pentru că au contractat o cantitate mult mai mică de deșeuri decât cantitatea reală care se colectează în acest moment. Operatorul a contractat 17800 tone de deșeuri, în condițiile în care doar anul trecut, în Municipiul Focșani s-au colectat 22 mii tone. Asta înseamnă că, după ce se va ajunge la această cantitate de 17800 tone, vor veni să solicite majorarea tarifelor.
Însă nici până la acest moment Primăria Municipiului Focșani nu a primit o situație clară a contractelor încheiate de Polaris M Holding cu cetățenii și cu agenții economici de la începutul anului și nici nu a primit o evidență a cantităților de deșeuri colectate în lunile ianuarie, februarie din oraș.
La acest moment, din punctul meu de vedere, consider că operatorul de salubritate este depășit de situație, cel puțin în ceea ce privește activitatea din Municipiul Focșani.”-Cristi Valentin Misăilă
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Deoarece ai făcut o pasiune pentru circul de doi bani a lui VC Misăilă, în speța gunoiului menajer, citez:
”Însă nici până la acest moment Primăria Municipiului Focșani nu a primit o situație clară a contractelor încheiate de Polaris M Holding cu cetățenii și cu agenții economici de la începutul anului și nici nu a primit o evidență a cantităților de deșeuri colectate în lunile ianuarie, februarie din oraș.
La acest moment, din punctul meu de vedere, consider că operatorul de salubritate este depășit de situație, cel puțin în ceea ce privește activitatea din Municipiul Focșani.”-Cristi Valentin Misăilă”
3.  Ziarul de Vrancea din data de 19 mar 2025 a publicat articolul Primarul Municipiului Focșani solicită ANPC să verifice facturile emise de Polaris M Holding SRL”.
Citez:
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a anunțat, printr-o postare pe contul său de Facebook, că a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) să demareze un control asupra contractelor și facturilor emise de operatorul de salubritate Polaris M Holding SRL.
Edilul a explicat că demersul său este realizat în interesul cetățenilor municipiului, care trebuie să beneficieze de servicii optime, prestate la timp, și pentru care trebuie să plătească un preț corect. Potrivit acestuia, după data de 16 martie 2025, un număr tot mai mare de focșăneni s-au plâns că au primit facturi pentru luna ianuarie, deși contractele cu operatorul au fost încheiate abia în februarie sau martie.
Cristi Valentin Misăilă a subliniat că facturarea serviciilor de colectare și transport al deșeurilor anterior semnării contractelor este o practică abuzivă și nelegală. Acesta a argumentat că, potrivit contractului de delegare încheiat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) "Vrancea Curată" cu Polaris M Holding SRL, operatorul avea obligația să semneze contractele cu utilizatorii până la 31 decembrie 2024. Neîmplicarea acestei obligații trebuia să atragă consecințe pentru operator, nu pentru cetățeni.
Primarul a explicat că, de fapt, focșănenii au putut semna contractele cu operatorul de salubritate doar după data de 8 ianuarie 2025, ceea ce face ca facturarea pentru luna ianuarie să fie nejustificată. „Polaris M Holding SRL nu trebuia să transfere către cetățeni cheltuielile cu colectarea deșeurilor realizate anterior încheierii contractelor", a precizat edilul.
Cristi Valentin Misăilă consideră că ANPC este instituția competentă pentru a verifica legalitatea acestor facturi și procedurile de emitere a acestora. "ANPC trebuie să analizeze dacă operatorul a respectat prevederile contractului de delegare a serviciului de salubritate", a concluzionat primarul.
Rămâne de văzut care va fi reacția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și dacă această situație va avea consecințe pentru operatorul de salubritate Polaris M Holding SRL.
Citiți în continuare textul integral al postării activată marți 18 martie 2025 pe contul de facebook Cristi Valentin Misăilă
„Am solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) să demareze un control asupra contractelor și facturilor emise de către operatorul de salubritate Polaris M Holding SRL în relația cu cetățenii din Municipiul Focșani.
Am inițiat acest demers în interesul și beneficiul cetățenilor din Municipiul Focșani, care merită să aibă parte de servicii optime prestate la timp și pentru care trebuie să plătească un preț corect.
În schimb, după data de 16 martie 2025, tot mai mulți focșăneni îmi reclamă faptul că au primit facturi aferente lunii ianuarie din partea operatorului de salubritate Polaris M Holding SRL, în ciuda faptului că au încheiat contractele abia în luna februarie sau chiar în martie.
Consider că facturarea de către operator a serviciului de colectare și transport a deșeurilor anterior datei încheierii contractelor este abuzivă și nelegală deoarece nu respectă chiar contractul de delegare încheiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) <<Vrancea Curată>> cu operatorul de salubritate mai sus amintit.
Potrivit articolului 3 din acest contract, operatorul de salubritate avea obligația să încheie contractele cu toți utilizatorii casnici și non-casnici ai serviciului de salubrizare din aria delegării până cel târziu la sfârșitul perioadei de mobilizare, respectiv 31 decembrie 2024, în caz contrar urmând a suporta consecințele neîncheierii acestor contracte.
În schimb, în Municipiul Focșani, contractele cu operatorul de salubritate au putut fi încheiate abia după data de 8 ianuarie 2025. Din punctul nostru de vedere, în această speță, Polaris M Holding SRL nu trebuia să transfere către cetățeni cheltuielile cu colectarea deșeurilor realizate anterior încheierii contractelor.
Consider că ANPC este instituția avizată pentru a verifica legalitatea procedurilor și modul de emitere a unor facturi fără contracte aferente, așa cum de altfel se menționa și în contractul de delegare a serviciului de salubritate.”-Cristi Valentin Misăil
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Nu știu ce mai face ”doamna” care are site-ul ”Focșani, dragostea mea”, dar mi-ar plăcea să cred că este încântată de acțiunile primarului VC Misăilă.
4. Ziarul Cotidianul din data de 19.03.2025 a publicat articolul ”Vanghelie, achitat în dosarul mitei de 30 milioane de euro”.
Citez:
”Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus miercuri achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.
Potrivit deciziei instanței, Vanghelie a fost achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani, iar pentru infracțiunea de luare de mită, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curții Constituționale și Instanței supreme, care au avut ca afect închiderea a peste 10.000 de dosare penale.
‘În baza art. 396 alin. 5 Cpp, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cpp, achită pe inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (52 de acte materiale săvârșite în perioada 2007-2012). În baza art. 396 alin. (1) și (6) Cpp, raportat la art.16 alin.(1) lit.f) Cpp, art. 154 alin.(1) lit. b) Cpp și art. 5 Cpp, cu referire la art.155 alin. (1) Cod penal, interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr.67 din 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal față de inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art.396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. b) teza I cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani’, se arată în hotărârea instanței, care este definitivă.
Trimis în judecată în 2015 de către DNA sub acuzația că a primit mită în valoare de 30 milioane euro, procesul lui Vanghelie a durat aproape zece ani, perioadă în care în dosar s-au perindat 10 judecători.
Vanghelie a beneficiat de decizia Curții Constituționale din mai 2022 privind prescrierea faptelor, dar și de hotărârile Instanței supreme, care a stabilit mai întâi că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014, după care a dispus că, în cazul faptelor de corupție, termenul de prescripție curge nu de la data primirii mitei, ci de la data pretinderii acesteia.
De condamnări au scăpat și ceilalți inculpați din acest dosar, și anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanța de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) și Sorin Ștefan Ciocan (3 ani cu suspendare).
Instanța a respins acțiunea civilă formulată de Primăria Sectorului 5, însă judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 13.731.094 lei de la Marian Vanghelie.
În iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un ‘comision’ de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).
Concret, foloasele necuvenite, solicitate și primite de Vanghelie de la Marin Dumitru, au constat în predarea de sume de bani lichizi; încheierea și executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăți comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal; cedarea părților sociale și, implicit, a patrimoniului, unei societăți comerciale către persoane indicate de Vanghelie; transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Vanghelie; achitarea cheltuielilor prilejuite de campaniile electorale; oferirea de bunuri de valoare (ceasuri); încheierea de contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 București, în vederea susținerii financiare a organizării unor manifestări publice aducătoare de capital electoral pentru Vanghelie; achitarea de sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susținerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare; suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Vanghelie; suportarea costurilor de renovare a unor magazine aparținând unei societăți comerciale controlate de Vanghelie; achitarea costurilor aferente unor petreceri private.
Conform DNA, în vederea atribuirii acestor contracte și pentru a facilita efectuarea plăților aferente acestora, Vanghelie fie nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, fie și le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale Sectorului 5, prin cheltuirea ‘în mod nejustificat’ a resurselor bănești aflate la dispoziția unității administrativ-teritoriale.
Pentru ca societățile comerciale controlate de către Marin Dumitru să dispună de resursele bănești necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către Vanghelie, contractele de achiziții publice au fost încheiate la prețuri mult superioare față de valoarea reală a serviciilor prestate.
În acest fel, costurile reale de execuție a lucrărilor și implicit valoarea efectivă a acestor lucrări au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor.
Ca atare, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 este de 295.207.000 de lei, susțineau procurorii.
Potrivit acestora, o parte considerabilă din sumele de bani și din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operațiuni de spălare de bani, prin circuite financiare fictive, desfășurate de Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, Laura Ciocan și Sorin-Ștefan Ciocan, având rolul de a disimula produsele obiect al infracțiunilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Trimis în judecată în 2015 de către DNA sub acuzația că a primit mită în valoare de 30 milioane euro, procesul lui Vanghelie a durat aproape zece ani, perioadă în care în dosar s-au perindat 10 judecători.
Vanghelie a beneficiat de decizia Curții Constituționale din mai 2022 privind prescrierea faptelor, dar și de hotărârile Instanței supreme, care a stabilit mai întâi că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014, după care a dispus că, în cazul faptelor de corupție, termenul de prescripție curge nu de la data primirii mitei, ci de la data pretinderii acesteia.
De condamnări au scăpat și ceilalți inculpați din acest dosar, și anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanța de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) și Sorin Ștefan Ciocan (3 ani cu suspendare).”
Noapte bună, România!
Costica Sârbu Costica
Grosu Ulise; O JUSTIȚIE DE CĂCAT , SUPER CORUPTĂ , JUSTIȚIE CARE A DISTRUS ECONOMIA ROMÂNIEI ȘI VIITORUL COPIILOR ȘI NEPOȚILOR NOȘTRI.....!
Grosu Ulise
Costica Sârbu Costica; Prietene, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” am determinat ca ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea.
Deoarece mun.Focșani demonstrează că este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin, nu se poate face nimic.
În opinia mea, totul pleacă de la educație, drept pentru care, pe profesorii politruci focșăneni îi voi supune operațiunii de ”forjare”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu consideri că modelul Marian Vanghelie, este un îndemn la furt pentru primarul VC Misăilă?
NOTA: Când ți-am adresat această întrebare am avut în vedere, scrierile postate de contul ”Focșani, dragostea mea”.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce, dar este posibil să știe și d-na Victorița Malinoiu.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă am justificat de ce s-a impus ca prezentul mesaj public să se intituleze, 
””Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei””.
Un astfel de titlu a impus MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga.
Nu m-am așteptat ca mesajul public intitulat 
””ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani” având 
MOTTO:  Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.”Valentin Burlacu, 
- să te determine să intri în silenzio stampa.
Dacă pe mine m-a amuzat ceea ce le-am spus public, în urmă cu 7, 6, respectiv 5 ani, AȘILOR din ”CAREUL de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina mea de Facebook, se pare că acest lucru nu a fost valabil și în cazul tău.
În ceea ce te privește, am dat Cezarului ce este al Cezarului, citându-ți 7(șapte) comentarii pe care la CAPITOLUL V, CONCLUZII, le-am analizat pe fiecare în parte.
În cele ce urmează, am să citez câteva afirmații pe care le-am făcut în mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 18.03.2025.
CAPITOLUL I(întinerire cu 7 ani)
Dacă valoarea "omului politic" Dan Butnaru s-a văzut, urmare a discursului pe care l-a ținut în fața copacilor din Parcul Odobești, postacul "orion" reprezintă PREMONIȚIA mea "Măgarul Troian de Țara Vrancei", care a demonstrat că este un MARE MAESTRU în mânuirea atât a ȘTĂNGII GOLĂNEȘTI cât și a ȘTĂNGII NEURONICE.
Ca să-i implementez "SINDROMUL FERICIRII" care s-a vrut a fi un preludiu pentru "LUCRĂTURA GOSPODĂREASCĂ" pe care urma să o aplic postacului "orion", nu a fost deloc o treabă simplă, deoarece a trebuit să-i găsesc "Călcâiul lui Ahile" și să-l "NERVOZEZ" pentru a greși.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion" marea mea realizare a fost că "l-am creștinat", iar acest aspect rezultă din faptul ca a pretins că, "atunci când mă vede pe stradă își face cruce" în condițiile în care afirmase că este "liber cugetător".
Faptul că afirm că postacul "orion" a fost o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, nu este o glumă, deoarece am avut în postacul "orion" un "pugilist" care nu m-a iertat niciodată când m-a prins cu garda jos, iar schimbul de replici avut cu acesta a fost o adevărată relaxare.”
CAPITOLUL II (întinerire cu 6 ani)
Din păcate pentru tine, ai MUȘCAT momeala facebook-istului Jan Ixulescu-Agamemnon Partac și pe cale de consecință, te-ai manifestat ca un adevărat COBAI.
S-a bârfit că fostul șef al SRI Vrancea, Petrică Cîndea, despre care în presă s-a scris că ar fi "făcut poliție politică", i-ar fi pus la dispoziție președintelui Marian Oprișan, dosarele "sifonarilor" din jud. Vrancea, iar acest aspect i-ar fi asigurat lansarea în politică.
Dacă voi corobora :
a. Modul în care te-ai comportat în momentul, în care ți-ai dat seama că facebook-istul Jan Ixulescu - Agamemnon Partac are cunoștință despre anumite lucruri din viața ta;
b. Faptul că despre majoritatea prefecților postdecembriști din jud. Vrancea, presa a scris că au avut tangență cu SECURITATEA COMUNISTĂ (Nicolae Giurgea, Petre Rîpeanu, Mioara Flenchea, Ion Oprea etc.),
- s-ar poate deduce cât de folositoare i-au fost președintelui Marian Oprișan, dosarele de "sifonari", în politică mioritică postdecembristă din "Provincia Europeană Vrancea".
Dacă cele precizate de mine mai sus, au sau tangență cu realitatea sau au fost niște bârfe de presă, nu am de unde să știu.
Pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), despre care tu pretinzi că l-ai cunoaște, eu nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc.
În "faza de dezvoltarea" "orion", prin intermediul comentariilor pe care le făcea la diverse articole publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, acest postac îi aducea elogii REPETENTULUI Florian Coldea, dar după ce Florian Coldea a ieșit din SISTEM"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a pretins că nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase.
Ironizându-l pe postacul "orion", despre care am pretins că ar fi LABIL PSIHIC, am considerat că elogiile pe care i le aducea REPETENTULUI Florian Coldea, ar fi fost motivate de faptul că, despre soția acestuia s-a spus că era șefa psihologilor din SRI.
Presupunând că postacul "orion" lucrează în SERVICII și nu ar fi putut trece anumite teste psihologice, pe care am considerat că ar fi obligat să le dea, datorită LABILITĂȚII PSIHICE, elogiile aduse REPETENTULUI Florian Coldea, le consideram ca fiind o mulțumire a faptului că soția acestuia, îl ajuta să treacă testele psihologice.
Aceste afirmații erau practic niște supoziții, urmare a datului meu cu presupusul, dar care au avut darul să-l enerveze foarte tare pe postacul "orion".
Despre "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), cred că este ofițer activ al unui serviciu, deoarece a demonstrat că are acces la dosarele de "sifonari" din timpul REGIMULUI COMUNIST și REGIMULUI POSTDECEMBRIST, iar modul în care te-a determinat să-i fii COBAI, iar apoi te-a făcut și "FIN", nu face decât să confirme pe undeva, această presupunere.
Cu o probabilitatea foarte mare, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este absolvent al Academiei Mihai Viteazu și nu a fost cooptat în serviciul în care lucrează din sursă externă.
Faptul că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), este o persoană căreia îi place să VISEZE cu OCHII DESCHIȘI, a rezultat din convingerea acestuia că, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea - ediția electronică, el ar "putea deștepta mioarele din Provincia Europeană Vrancea".
Scoaterea rubricii de comentarii de către redacția ziarului Monitorul de Vrancea, l-a deranjat foarte tare, deoarece i-a dat planul peste cap.
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a demonstrat că este un bun teoretician, dar faptul că este un SLAB PRACTICIAN, a rezultat și din modul în care a gestionat "BOMBA prostiei și incompetenței" de la Carrefour - Focșani din data de 08.09.2016.”
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise; ulise, canalie bătrână, îți dorești aliați. E greu, bă, să găsești pe cineva care să-ți împărtășească cretinătățile.
Oamenii aceștia nu sunt de partea mea, sunt de partea adevărului, pe care tu, nu-l accepți. Nu-i vinovat nimeni că , ignorând realitatea noastră, a tuturor , tu ți-ai "tras" propria-ți realitate.Trăiește tataie în ea, dar nu ne târâi și pe noi în fantasmele tale demente."
Agamemnon Partac 
Grosu Ulise; Măi ulise, ești de belea. Ești amuzant, ești maimuțica noastră, a mea și a lui Lucian. Cine naiba îți închipui ca ești?
 Bănuiesc ca realizezi ridicolul în care te afli -nu am vrut sa spun altceva- dar apreciez faptul că, deși în rahat până la creștet, încă deschizi gura și, culmea, nu te îneci. 
Oricum, sunt curios cât o să reziști și de aceea menținem legătura.
PS. Trimite-i postarea și lui Lucian.”
Agamemnon Partac
Grosu Ulise; Dă-l dracului de prejudiciu, trăiește-ți viața, omule, fii happy! 
Îți irosești viața pentru tâmpenii, revin-o printre noi.
Trecutul este trecut, învață din greșeli și croiește-ți un viitor pe măsura posibilităților, dar care să te facă fericit, atât cât se poate. 
Planurile mari pot crea și mari satisfacții dar și mari dezamăgiri. Fă-ți planuri realizabile, facile și vei fi mult mai fericit și ferit de marile decepții .
Ai o vârstă, vrei să te găsească moartea prin tribunale? 
Noi suntem aici, te așteptăm."
Agamemnon Partac
Grosu Ulise; Ulise în relația dintre tine și restul lumii , tu ai întotdeauna dreptate. 
Cel puțin în viziunea ta. 
Că acest lucru este o realitate sau , de fapt, se datorează egoului tău supradimensionat , alimentat de o anumită alienare, nu-i greu de intuit. 
Este o vorbă: dacă unul iți spune că ești beat, s-ar putea să mintă, dar dacă mai multi iți spun același lucru, du-te acasă și te culcă.”
CAPITOLUL III (întinerire cu 6 ani)
Comentariul tău,
"Agamemnon Partac (04.03.2019) 
"Măi ulise , tu vezi peste tot numai conspirații la adresa ta. 
Pentru a te da mare, important, scandalurile tale cu instituțiile statului sunt de notorietate. Dacă tu crezi că prin aceste mijloace îți asiguri o oarecare protecție, să știi că ai dreptate. 
Pe mulți i-ai speriat cu demersurile tale, acțiuni fără finalitate concreta, dar care țin aprinsă flacăra războiului dar și a speranței. 
Dacă pe unii îi pot deranja acțiunile tale, și-ți fac unele concesii sunt și alții care pot lua contramăsuri fără să le pese de unul ca tine. 
Ai văzut că s-a întâmplat și așa și se va mai întâmpla. 
Noi , cei care îți ținem hangul, o facem pentru că ne mai distrăm, mai auzim una, alta, tu, de altfel, fiind un bun "gornist".
În rest numai de bine ,domn maistru!".
-ar putea fi o dovadă a EFICIENȚEI strategiei pe care o aplic.
În legătură cu comentariul pe care ți l-am citat, se impun niște precizări și anume ;
Afirmația, "Mai ulise , tu vezi peste tot numai conspirații la adresa ta", este FALSĂ în TOTALITATE.
Nimeni nu a "CONSPIRAT" împotriva mea, ci la mijloc a fost acțiunea de LEGALIZARE a GOLĂNIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, prin ÎNCĂLCAREA contractului de împrumut a CUP Focșani cu BERD, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat focșănenilor și NIMIC mai MULT.
Așa după cum bine știi, pentru REFUZUL meu CATEGORIC de a negocia în favoarea mea această GOLĂNIE, mă bucur de MULT RESPECT în anumite cercuri.
Faptul că am preferat să trăiesc patru ani din munca de SALAHOR, considerând NENEGOCIABILĂ, GOLĂNIA amintită mai sus, face ca să nu mai pot primi INDICAȚII PREȚIOASE de la NIMENI, nici măcar de la tine, care mi-ai fost și-mi ești o MANĂ CEREASCĂ.
Dacă la acest lucru, adaugi și principiul, "Pe gură îmi iese și cuvântul și sufletul", pe care l-am RESPECTAT ÎNTOCMAI, fără nici cel mai mic rabat, am ajuns să fiu RESPECTAT și de cei pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
De altfel, mulți dintre cei pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", nu-mi pot bate obrazul, pentru simplu fapt că erau în cunoștință de cauză când au decis să "se bage cu capul în gard", chiar dacă din punct de vedere OFICIAL, sunt SETAT să uit ceea ce discut cu caracter particular sau confidențial.
În cei peste 12 ani, de când am intrat în luptă cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și care a fost o luptă destul de dură, prin respectarea întocmai a PRINCIPIULUI, "Ceea ce discut cu caracter neoficial sau confidențial sunt SETAT sa UIT, dar orice mică greșeală care se strecoară într-un înscris semnat și stampilat, este SPECULAT la MAXIM", am impus un anumit respect.”
CAPITOLUL IV
(întinerire cu 5 ani)
Citez :
Arsenie Bocancea
"Ce naiba faci cu tâmpenia aceea în instanță? 
Omule , după ce că nu te pricepi, ești și căpos. 
Roagă un scutier de-al tău să-ți redacteze ceva serios, la obiect, nu poveștile acelea. Președintele are timp să-ți citească sau asculte tâmpeniile alea? 
Revino-ți omule! în felul acesta nu o să câștigi niciodată un proces, chiar dacă ,poate, ai dreptate."
Remarcând că d-na Marinela Tudor ți-a dat o FOARTE INTERESANTĂ lecție de PATRIOTISM LOCAL, lucru pe care, cred că nici în cele mai urate vise, nu ți s-a arătat că ai să o primește de la o femeie plecată de 30 de ani din România, pe undeva, s-ar justifica BRAMBUREALA din capul tău, care rezultă din comentariul pe care l-am citat mai sus.
Ce am în vedere când fac această afirmație ?
La începutul pledoarii mele, am precizat :
"În CONCLUZIILE SCRISE și MOTIVELE CONTESTĂRII în instanță a ordonanței nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, aflate la dosar, în opinia noastră, am prezentat foarte clar de ce aceasta este nelegală și netemeinică.
Plecând de la aceste considerente, în cele ce urmează am să prezint și alte aspecte, care arată că ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu reprezinta un fapt singular, ci reflectă un nou exemplu în care JUSTIȚIA demonstrează că este în slujba unor interese meschine de grup."
Deoarece precizarea citată mai sus, consider că este foarte clară, am ajuns la concluzia că, urmare a faptului că ai FURAT-O de la consăteanca mea, d-na Marinela Tudor, ți-ai pierdut pentru o anumită perioadă de timp, UZUL RAȚIUNII.
Pentru a te aduce cu picioarele pe pământ, s-a impus să vin cu precizări suplimentare, iar urmare al acestui fapt, consider că ai aflat și tu pe unde face 3,14; 3,14 găina, în speța lăsării în PARAGINĂ de către autoritățile publice ale mun. Focșani, a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.”

Intrarea ta în silenzio stampa a făcut ca să nu mai am partener de dialog la articolele de presă prezentate la CAPITOLUL I.
În aceste condiții, nu mai prea am ce comentarii să evidențiez.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. Regimul Securist Postdecembrist din România generează CONTROVERSE INTERNAȚIONALE
- nu sunt comentarii de evidențiat.
B. Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist
B.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, acest șmecher numit Piedone, uns cu toate alifiile,care a crescut în lumea pestriță a capitalei, este cea mai bună alegere. 
Acest ,,Jean Valjean`` face ce nu a făcut ANPC-ul de la înființare și până în prezent. 
Tâmpit să fii, să nu apreciezi ca în sfârșit ,cineva se ocupă de protecția consumatorului român.”
C. Dumitru Popescu (Dumnezeu) - postdecembrist, Remus Pricopie - rectorul SNSPA și Gigi Becali, OAMENI POLITICI de bază ai Regimului Securist Postdecembrist
nu sunt comentarii de evidențiat.
D. TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Adrian Năstase, mimând grijă poporului român, ”MICUL Titulescu, Victor Ponta” și DISPREȚUL lui Klaus Iohannis pentru poporul român
D.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ,nu pot răspunde la întrebări capcană.”
b. ”Valentin Burlacu
Vax, marca Valer Marian. Procesul electoral a fost resetat. Ponta știe, știu toți cei care contează. 
Am spus cu ceva timp în urma ca Simion s-ar putea sa fie mai smecher decat pare. 
Cred că este, după cum i-a jucat pe degete pe aurari si georgisti.”
E. ”CĂCIULA PREȘEDINTELUI INTERIMAR al României” se dovedește a fi prea mare pentru posibilitățile lui Ilie Bolojon, iar SOMNOROSUL Crin Antonescu pare depășit de evenimente  
nu sunt comentarii de evidențiat.
F. PATRIOȚII anchetați de DIICOT, prin inventarea unor BAZACONII, după modelul CCR, iar INCOMPETENȚII și HOȚII numiți în funcții publice sau trimiși să reprezinte România în Consiliul Europei
F.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , credeți că mă interesează dacă sunteți sau nu de acord cu cineva?”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă interesează.”
c.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , suntem tâmpiți? Scriu literatura horror? 
Este o scuză pentru a se justifica că nu vă citesc postările.”
G.  URMĂRILE ”EPOCII DE AUR” a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!” și primarul Cristi Valentin Misăilă, care demonstrează că este CONVINS că are IMUNITATEA mentorului său, președintele Marian Oprișan, iar JUSTIȚIA îl va proteja ca pe fostul primar Marian Vanghelie
G.1.a.””Valentin Burlacu (16.03.2025)
Grosu Ulise , Încă nu înțelegeți resorturile realității.
Dacă cineva trăiește pe alta lume , unul dintre aceia sunteti dumneavoastra, stimate domn.
Vi se spune direct sau politicos că deviați de pe traiectorie dar, cu toate astea, continuați.
Consecvența absolută este atributul prostiei.
Unii v-au spus ca sunteți nebun.
Nu-i contrazic. dar consecvența dumitale îmi dă de gândit.”
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt convins că doamna știe....”

Întinerirea în ta în silenzio stampa după întinerirea moderată la care te-am supus în data de 18.03.2025, consider că are o anumită logică.
Ceea ce am citat mai sus, în legătură cu întinerirea moderată la care te-am supus, justifică precizarea de mai sus.
1. Deoarece ai statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, iar pentru mine prietenii cu un astfel de statut nu mai prezintă ”interes operativ”, intrarea ta în silenzio stampa nu mă afectează în niciun fel.
2. Maestrul Arsenie Bocancea spunându-mi, înainte de a se da la fund:
- ”Tu fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.”, voi continua să-mi fac numărul.
3. Când trăiești 4(patru) ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, altfel vezi lucrurile.
4. În scrierea ”
DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu,
- consider că am fost foarte clar pentru toți politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, pe care am decis să-i supun atacului la baionetă.
5. Deoarece consider că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiunile TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”, profesorii politruci vor beneficia de o atenție deosebită din partea mea.
6. Am precizat că, certitudini am avut numai în cazul problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut și pe care timpul le-a confirmat.
După cum ai sesizat, din întinerirea moderată la care te-am supus, în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, nu am retractat și nici nu retractez nici deducțiile aparent logice.
7. Probabil că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, care este greu de demonstrat în instanță, așa cum a spus Maestrul Arsenie Bocancea.
După cum s-a putut observa, TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru mine a fost motiv de amuzament nu de stres.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales din duritatea cu care acesta m-a  tratat și de care mi-a spus că l-a atenționat, din punctul meu de vedere echivalează cu o ”pedeapsă pe viață”.
Maestrul Arsenie Bocancea ridicând ironia la nivel de artă, eu l-am țintit în călcâiul lui Ahile.
În aceste condiții, Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, trebuie să se spele de RUȘINEA în care se află, după ce timp de 10 ani au umblat după cai morți, să le ia potcoavele.
Cum vor face acest lucru voi vedea.

20.03.2025                                  Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Ai făcut un comentariu la CAPITOLUL I, pct.G.3.
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,în domeniul salubritatii, principalul act normativ este Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, completata de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Acestea stabilesc ca operatorul are obligația de a presta serviciul în condițiile contractului de delegare (semnat cu primaria/autoritatea publica).
Utilizatorii (firme si persoane fizice) sunt obligați să încheie contracte cu operatorul desemnat, fiind un serviciu de utilitate publica.
Plata serviciului se face pentru serviciul prestat efectiv.
Operatorul a început colectarea de la 1 ianuarie 2025, deci a prestat efectiv serviciul, dar contractele s-au semnat abia in februarie. Serviciul a fost prestat efectiv de la 1 ianuarie.
Salubritatea este serviciu de utilitate publica obligatoriu, deci beneficiarii nu pot refuza. Legea permite ca tarifele sa fie stabilite si percepute pentru serviciile efectiv prestate, chiar daca contractele individuale sunt încheiate ulterior.
Din punct de vedere strict contractual (principiul consensualismului), obligațiile se nasc din contract, iar fără contract, obligația de plata nu ar trebui sa existe.
Dar, pentru servicii de utilitate publica, functioneaza si principiul "obligației legale" de plata, chiar si in absenta formalizarii contractului (este o obligație legală a utilizatorului).
În practică, în astfel de situații (schimb de operatori, licitatii castigate si preluare din mers), este acceptata facturarea retroactiva pentru serviciile efectiv prestate, cu condiția ca operatorul să poată dovedi ca a prestat serviciul,
tarifele sa fie cele aprobate prin HCL (Hotarare de Consiliu Local) si utilizatorii sa fi beneficiat efectiv de serviciu.
Din punctul meu de vedere, este legal ca operatorul sa solicite plata pentru ianuarie 2025, chiar daca contractul s-a semnat în februarie deoarece în cazul serviciilor de utilitate publica, obligatia de plata a utilizatorilor deriva nu doar din contractul individual, ci si din legislația specială care reglementează serviciul (Legea 101/2006 si Legea 51/2006) si din obligația legală de a utiliza serviciul (principiul "universalității serviciului").
Atata timp cat operatorul a prestat efectiv serviciul si poate dovedi asta (grafic de colectare, rapoarte de activitate etc.) si tarifele au fost aprobate si cunoscute de utilizatori (prin HCL sau informare prealabilă) , facturarea retroactiva este corecta.”
NOTA. Îți cunosc acest punct de vedere.
Ar fi bine să-l afle li primarul Cristi Valentin Misăilă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ai făcut la CAPITOLUL I, pct D.1., comentariul.
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, s-a adresat celor care-l pot înțelege, nu populimii. Totuși, Nastase este un intelectual.”
- Un trădător de neam și țară este un TRĂDĂTOR și atât.
Pentru tine poate fi ce vrei.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ai făcut la CAPITOLUL I, pct. E.3. comentariul :
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , niște funcționari europeni se șterg la fund cu voința Parlamentului, trasează sarcini guvernului si ridiculizeaza un președinte( fie el si de coloratura) de tara. 
Așa ajungi dacă depinzi de banii altora, stai cu căciula în mână, capul plecat si mână întinsă.”
- De ce s-a ajuns în situația asta?
Nu cumva că, eu am avut pentru Maestrul Arsenie Bocancea statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce vise de mărire aveți!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Este dreptul tău să crezi ce vrei.
Eu sunt mulțumit cu situația precizată la CAPITOLUL II, pct. 7.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise?!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Scrierile mele sunt punctuale.
Urmează-mi recomandarea și vei vedea despre ce este vorba.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunt sătul de tâmpeniile mele...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La capitolul ”tâmpenii” încadrezi și acțiunea cu ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, vă respect aberațiile, sunt rodul gândirii dumneavoastră profunde și aparent logice. Ar fi păcat să nu respecți realizarile cuiva.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic, deoarece cred că te-ai referit la realizările Maestrului Arsenie Bocancea și a echipei lui de specialiști în psihologie umană.
PS De această replică nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon și nici d-na Victorița Malinoiu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct. A. 3 ai făcut comentariul:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Comisia de la Venetia ofera opinie juridica si consultanta in domeniul constitutionalismului, democrației, drepturilor omului si statului de drept. 
Practic, analizează si evaluează proiecte de legi, constitutii si reforme juridice pentru a se asigura ca respecta standardele democratice si drepturile fundamentale. 
Prin urmare, nu este izvor de drept. Sa nu uităm, ca bune sau rele, hotararile CCR sunt general obligatorii,bla bla, bla. 
Cred ca ceva trebuie schimbat, că Enache și ai lui au adăugat la lege , ceea ce este curat neconstituțional.”
- Eu cred că trebuie arestați cei care au dat LOVITURA de STAT din data de 06.12.2024.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți tare dornic de a face justitie medievală. 
Aveți apucături de inchizitor, un adevărat Torquemada de Vrancea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cred că este mai bine așa, decât TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mai sunteți ,,Bin Laden``?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu ”Bin Laden” am fost numai în mintea Maestrului Arsenie Bocancea și al specialiștilor lui în psihologie umană, iar rezultatul se știe.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct. D.3, ai făcut comentariul:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, stimate domn, Iohannis a cerut, trepădușii s-au făcut luntre si punte și au făcut rost de bani. 
Nu el a administrat banii alocați Administrației prezidențiale . 
Și-a permis toate mofturile, deoarece prim ministrul și ministrul finantelor nu au ciripit nimic, dimpotriva , au acceptat secretizarea cheltuielilor care în orice țară normală sunt publice.”
- În comentariul meu cam același lucru l-am spus și eu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu v-am citit comentariul. Nu cred că mă acuzați de plagiat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; După ce Facebook te-a informat că, ți-am transmis mesajul public public, ai vrut să demonstrezi că ești viu și mișcător și nu ai fost afectat de întinerirea moderată la care te-am supus, iar acest lucru te-a făcut să nu mai vezi pădurea de copaci.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct. C.2., ai făcut comentariul:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Pricopie joaca pe fals. Totuși, el, prin gestul sau, a vrut sa atragă atenția asupra limitării dreptului de a candida la o funcție în stat , impunând tâmpenia cu 200 de mii de voturi. Ce înseamnă șmecheria aceasta? 
Înseamnă ca este greu , aproape imposibil pentru un independent sa candideze. 
De fapt, aceasta a fost ideea.”
- Crezi că mă interesează ce a vrut să facă Remus Pricopie?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ai Făcut un comentariu la CAPITOLUL I, pct. G.4.
”Valentin Burlacu
Ne-am sud-americanizat ,inițial la infractionalitate , acum, văd că și la justiție.”
Acest comentariu îl consider a fi de râsu' - plânsu'.
- De ce fac această afirmație?
Ai ignorat că:
a. JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a desfăcut desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
b. Maestrul Arsenie Bocancea a fost avocatul diavolului, în relația cu mine.
c. Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepășit ca avocat al diavolului, în relația cu mine, în speța Mr.Gh.Pastia.
d. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că mănâncă JUSTIȚIE pe pâine, iar eu , în domeniul juridic, sunt calificat la locul de muncă.
e. De circa 9 ani, Maestrul Arsenie Bocancea analizează în fapt și în drept decizia Curții de Apel Galați, prin care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă deoarece mi-am permis să gândesc și nu a ajuns la nicio concluzie.
f. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, în cazul meu, era normal ca niște judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a nu putea susține examenul de definitivat în învățământ, deoarece luasem examenul de titularizare în învățământ.
g. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” să facă STRIPTIS în fața mea, iar urmare al acestui fapt Maestrul Arsenie Bocancea plângea de mila judecătorilor stresați de mine.
PS De acest comentariu poate afla d-na Victorița Malinoiu, dar nu ar fi recomandat să afle și d-na Mariana Simon, pentru a nu face o criză de râs.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ””Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” având MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga.Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Am crezut că prietenul Valentin Burlacu a intrat în silenzio stampa cu mine, după întinerirea moderată la care l-am supus, prin mesajul public pe care i l-am transmis în data de 18.03.2025.
După ce Facebook l-a informat că am postat mesajul public la care fac prezentul promo, prietenul Valentin Burlacu a devenit viu și mișcător, iar acest lucru m-a bucurat.
I-am răspuns la toate comentariile pe care le-a făcut, în cadrul rubricii de comentarii de la postarea de pe Facebook a scrierii la care fac prezentul promo.
Citez finalul mesajului public la care fac prezentul promo:
”7. Probabil că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, care este greu de demonstrat în instanță, așa cum a spus Maestrul Arsenie Bocancea.După cum s-a putut observa, TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru mine a fost motiv de amuzament nu de stres.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales din duritatea cu care acesta m-a tratat și de care mi-a spus că l-a atenționat, din punctul meu de vedere echivalează cu o ”pedeapsă pe viață”.
Maestrul Arsenie Bocancea ridicând ironia la nivel de artă, eu l-am țintit în călcâiul lui Ahile.
În aceste condiții, Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, trebuie să se spele de RUȘINEA în care se află, după ce timp de 10 ani au umblat după cai morți, să le ia potcoavele.
Cum vor face acest lucru voi vedea.”
20.03.2025                                       Ulise Grosu”
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; La CAPITOLUL I, pct. G.4., ai făcut comentariul:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comparatia este neinspirată. Misăilă, primarul comunei Focșani este un pigmeu. Știi cine-i Vanghelie în București, ce învârte? 
Focșaniul dumitale este sub nivelul Voluntariului condus Pandele .”
- Prietene, îmi cer scuze pentru comparatia este neinspirată.”
Eu știu că Marian Vanghelie a garantat-o pe Ecaterina Andronescu - Abramburica, primul profesor postdecembrist ANALFABET FUNCȚIONAL.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene la postarea,
”Valerian Stan
Președintele "liberal" al României, marea speranță a Neamului, și l-a luat consilier pe Dacian Cioloș. Deci nici gând ca România să se desprindă de moștenirea securistă și sorosist-neo-marxistă (pe filiera stângii franceze). Dimpotrivă! Incredibil...”
- am avut următorul dialog:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , numirea lui Cioloș este una dintre consecințele vizitei președintelui interimar la Paris.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Probabil că așa stau lucrurile.
Unii au spus că Cioloș este ”spion francez”, dar eu nu am de unde să știu ce este nepotul ”Vulpei”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți virusat cu spionita. Este o molima in Romania si peste Prut.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu sunt ”virusat cu spionita.” sau cei care au făcut din mine un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”, ca în final șă ajungă de râsul curcilor?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mi s-a părut ca erați mândru de comparatia cu celebrul dezaxat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Constat că începi să te îmbeți cu apă rece.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Cine este ”virusat cu spionita.”?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Coca Manolescu, Radu Viorel Ursache, Gheorghe Ene, Ioana Ichim, Crina Dobre, Ani Tudorache, Nicu Vrinceanu, Florina Soare, Mariana Simon, Focșani, dragostea mea și alții;
Stimați prieteni speciali,
Despre ”LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea”, formată din prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vii, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, am spus că este complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
Confirmarea problemelor tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, a dus în ZONA PENIBILULUI toată acțiunea cu TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus.
În ceea ce o privește pe d-na Felicia Varzaru, am dat Cezarului ce este al Cezarului, când am vrut să o întineresc cu 30 ani, dar mi-a fost imposibil să înțeleg, de aceasta refuza să vadă pădurea de copaci?
Pentru comportamentul d-nei Felicia Varzaru mi-am scos pârleala cu ”RECREȘTINAREA FORȚATĂ” a Maestrului Arsenie Bocancea.
După cum s-a văzut din ÎNTINERIREA MODERATĂ a prietenului Valentin Burlacu, nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus în timp la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
În urmă cu 7-8 ani alta era situația, în sensul că timpul nu-mi confirmase problemele tehnico-economice pe care le susțineam.
Am precizat că prima întrebare pe care o adresez armurierilor mei, este dacă au zâmbit când mi-au citit scrierea?
Trebuie să recunosc că atunci când mi-am recitit scrierile, pe care le-am făcut în urmă cu 7 - 8 ani, am zâmbit și eu.
Așa cum spuneam și în urmă cu 7-8 ani Maestrul Arsenie Bocancea a fost o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, aspect valabil și în prezent, iar statutul de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” asigură imunitate totală.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Cum apreciați ”PEDEAPSA pe VIAȚĂ” pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea, pentru DURITATEA manifestată în relația cu mine?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, și-a meritat soarta. Sau poate nu a știut puterile tale și trebuie să-i mai dai o șansă.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Și eu consider că și-a meritat soarta.
Să faci din ironie o artă și să primești o ”pedeapsa pe viață”, care se bazează pe ironie, este de CASCADORII RÂSULUI dar și a PLÂNSULUI, dacă avem în vedere raportul de forțe.
Șanse îi voi da, în sensul că voi propune o nouă ”Sfântă Treime”(Arsenie Bocancea, Valentin Burlacu și Ulise Grosu)
La începutul săptămânii viitoare, îmi voi prezenta planul meu de acțiune, care se referă la persoane din LUMEA REALĂ, pe care le voi preciza cu nume și prenume.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Sfânta treime: Treimea cea de o ființă și nedespărțită . 
Adică Tatăl;Fiul și Duhul Sfânt. Concluzie: Sfânta treime de care pomenești Arsene Bocancea, Vasile Burlacu și Grosu Ulise sunt una și aceeași persoană dar nu știu care din ele .Bănuiesc că tu ești capo di capi. Greșesc ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, am mai avut și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și Nelu Gavrilă)
Numai fostul inspector de istorie și științe sociale, prof Cătălin Mocanu, care a considerat că, am cunoștințe în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice cât moneda statului Botswana, a pretins că eu și Arsenie Bocancea suntem una și aceeași persoană.
Acum poate considera că, eu și Valentin Burlacu suntem una și aceeași persoana, dar acestea sunt posibilitățile unei presupuse ”cârtițe” ale președintelui ”OM”.
Nu mă așteptam ca și tu crezi același lucru ca ”SNOBUL INTELECTUAL copy paste”, prof. Cătălin Mocanu.
Recunosc că nu știu care este Tatăl și care este Fiul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea și Valentin Burlacu, dar eu mă consider ”Sfântul Duh”.
În calitate de ”Duhul Sfânt” îi voi ”bântui” direct prin atac la baionetă, pe toți politrucii care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea, Maestrul Arsenie Bocancea.
PS Cred că ai nevoie de ajutorul d-nei Mariana Simon, ca să poți înțelege această tărășenie.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, moneda Botswanei este virilitatea românească ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu știu, întreabă-l pe prof Cătălin Mocanu, posibilă cârtiță a președintelui ”OM”.
Ani Tudorache
Grosu Ulise; Dumnezeu a făcut Dreptate !! Slavă Ție !! Amin !!

CAPITOLUL 7
”PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea

MOTTO: ”Ne-am sud-americanizat ,inițial la infractionalitate , acum, vad că și la justitie.” - Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,
Trebuie să recunosc că, după ce Maestrul Arsenie Bocancea a fost umilit de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook și a fost nevoit să se dea la fund, mi-ai fost un partener plăcut de dialog pe pagina mea de Facebook.
Marea ta problemă de care se pare că nu ești conștient, este faptul că în fața mea nu mai ai muniție, condiție în care nu-ți înțeleg comportamentul de ”Gică contra”.
Este adevărat că, în afară de tine nu prea am parteneri de dialog pe pagina de Facebook, dar acest lucru spune multe despre starea de spirit a cititorilor scrierilor mele. 
Ceea ce se întâmplă în prezent în România este greu de înțeles, dar consider că trăim efectul faptului că de 36 ani poporul român este ținut în minciună de niște IMPOSTORI numiți ”revoluționari” și de niște CRIMINALI, așa cum consider procurorii și judecătorii care tergiversează ”dosaru revoluției”.
Plan de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, l-am făcut public și-l aplic întocmai în practică.
În cele ce urmează voi preciza:
a. Începutul de la scrierea pe care am postat-o pe blog în data de 08.03.2025:
”DEVIZA ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”: ”ORi VOi, ORi NOi!”.
DEVIZA mea în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”: ORI CRAPA SAMARUL, ORI MOARE MAGARUL”

MOTTO: ”L-au luat pe Georgescu, pe Theodoru, pe toți amețiții care voiau să facă din România, Congo, dar de mata nu se interesează nimeni... Nu vă simțiți neglijat, jignit?” - Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Prietene,

Ultima scriere postată pe site-ul ”opusnostrum”, care aparține ”COMANDAMENTULUI Vlad Țepeș”, se termină prin afirmația ”ORi VOi, ORi NOi!”
Precizez:
a. În data de  24 decembrie 2015 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com srierea ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MAGARUL”;
b. În data de 24 decembrie 2021 am postat pe același blog scrierea ORI MOARE MĂGARUL, ORI CRAPĂ SAMARUL - II”;
c. În data de 24 decembrie 2024 am postat pe același blog scrierea ””TERORISMUL PSIHIC, cea mai dură formă de stres, greu de demonstrat în instanță”, transformat în MANĂ CEREASCĂ”, 
- care s-a vrut a fi cadoul meu pe care ți l-am pus sub bradul de Crăciun.
Titlul acestui mesaj public, motto și precizarea de mai sus mă obligă, să-ți citez din decizia civilă nr. 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 3906/44/2006:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea de semnături de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat , este de natură să conducă singură la aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă.”” 

b. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 09.03.2025:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” - Valentin Burlacu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Citez din CAPITOLUL II, tălmăcirea la titlul și motto la mesajul public căruia îi fac acest promo:
”1. De ce acest mesaj public se intitulează:
”PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””?
- Tratamentul de care beneficiază în prezent Călin Georgescu, din partea procurorilor și judecătorilor, care sunt subordonați Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, am beneficiat și eu din partea procurorilor și judecătorilor, subordonați ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
2. De ce acest mesaj public are MOTTO:
”Grosu Ulise, când îți spune unul că ești beat , îl trimiți la culcare. Când îți spun doi, te duci să te culci.” - Valentin Burlacu?
- În ceea ce privește problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, pentru mine au fost CERTITUDINI.
TIMPUL confirmând problemele tehnico-economice susținute de mine, DENIGRATORII mei nu mai au muniție în fața mea.
În ceea ce-i privește prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN”, a fost vorba despre deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Discutând de certitudini în cazul problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut și pe care timpul le-a confirmat, precizarea ta citată ca motto nu este valabilă.”
09.03.2025                                              Ulise Grosu”

c. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 11.03.2025:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.” - Valentin Burlacu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Citez:
”În data de 2 februarie 2017 am postat pe blogul ulisegrosu,blogspot.com scrierea ”"CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI” având
MOTTO : ”Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești sa dai cu pietre în fiecare câine care te latră.” - Sir Winston Churchill”.
În acest mesaj public, citez scrierea pe care am postat-o pe blog în data 02.02.2025, mai puțin anexele care pot fi citite la scriera postată pe blog, dacă interesează pe cineva acest lucru.
Scrierea face o paralelă între TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus din partea Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan și abuzul pe care acum îl face Regimul Securist Postdecembrist asupra lui Călin Georgescu.
Acest mesaj public adresat prietenului special Valentin Burlacu, consider că ar trebui să fie un motiv de meditație pentru toți cititorii.
11.03.2025                                              Ulise Grosu”

d. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 13.03.2025:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”DETERMINAREA Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să-și LUMINEZE FAȚA și numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, l-a făcut în fața mea.
Călin Georgescu a făcut același lucru cu Sistemul Securist Postdecembrist și cu JUSTIȚIA de la nivel central”
având
MOTTO: ”Grosu Ulise ești dus rău de tot. Iar te ții de noi?” - Ioana Ichim
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Citez:
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Dacă se extrapolează TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care a spus că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat, și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, consideri că avem justificat cauza pentru care după 36 ani de ”democrație originală”, România este COLONIE, iar peste 5 milioane de români au fost nevoiți să ia calea pribegiei?
NOTA: Nu-mi fac iluzia că-mi va răspunde cineva la această întrebare întrebătoare, dar măcar să se mediteze la ea.”
13.03.2025                                            Ulise Grosu

e. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 16.03.2025:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, s-au cerut informații, dosare....Nasol.” - Valentin Burlacu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Cu ani în urmă cititorilor scrierilor mele li s-au băgat frica în oase, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat.
Acum cititorilor scrierilor mele a început să le fie frică, după ce citesc comentariile prietenului special Valentin Burlacu, pe care le face pe pagina mea de Facebook, .
Fostul ”armurier” Aurel Farcasanu demonstrând cât de actuală este la focșăneni, lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, ”doamna” care are contul ”Focsani, dragostea mea”, ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ.
Mă onorează calitatea de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” pe care mi-au acordat-o SERVICIILE, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, în timp cei care au devalizat jud.Vrancea au beneficiat de protecția SERVICIILOR.
Noapte bună, ”Provincia Europeană Vrancea”!
16.03.2025                                        Ulise Grosu”

f. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 18.03.2025:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ”ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani” având 
MOTTO:  ”Grosu Ulise , sub pretextul că-i ,,întineriți” pe alții, vă lustruiți pe dumneavoastră. Aceste metode aparțin curvelor comuniste.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Prin această scriere am dorit să subliniez valoarea armurierilor mei, aspect care ar trebui să le dea gândit politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îi supun atacului la baionetă, dar și prietenului Valentin Burlacu.
1. Armurierul UNU
A pretins că prin prestația sa, postacul ”orion” a vrut să mă convingă că aș avea probleme psihice.
Modul în care l-am tratat în timp pe postacul ”orion”, a dus în derizoriu TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus de către Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al cărui cobai a pretins că sunt, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
Nu lipsit de importanță este faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că:
a. Pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, a avut toate aprobările legale.
b. TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.
2. Armurierul DOI
A pretins că i-a plăcut păruiala mea cu prietenul special Valentin Burlacu, pe tema problemelor tehnico-economice specifice domeniilor producere și distribuție energie electrică și termică.
În acest mesaj public lămuresc lucrurile.
3. Armurierul TREI
A pretins că-i este frică să nu fie arestat, deoarece îmi citește scrierierile.
În prezentul mesaj public demonstrez că, afirmația acestui armurier este justificată.
18.03.2025                                 Ulise Grosu

g. Promo la scrierea postată pe Facebook în data de 20.03.2025:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ””Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” având 
MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Am crezut că prietenul Valentin Burlacu a intrat în silenzio stampa cu mine, după întinerirea moderată la care l-am supus, prin mesajul public pe care i l-am transmis în data de 18.03.2025.
După ce Facebook l-a informat că am postat mesajul public la care fac prezentul promo, prietenul Valentin Burlacu a devenit viu și mișcător, iar acest lucru m-a bucurat.
I-am răspuns la toate comentariile pe care le-a făcut, în cadrul rubricii de comentarii de la postarea de pe Facebook a scrierii la care fac prezentul promo.
Citez finalul mesajului public la care fac prezentul promo:
7. Probabil că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, care este greu de demonstrat în instanță, așa cum a spus Maestrul Arsenie Bocancea.
După cum s-a putut observa, TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru mine a fost motiv de amuzament nu de stres.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales din duritatea cu care acesta m-a  tratat și de care mi-a spus că l-a atenționat, din punctul meu de vedere echivalează cu o ”pedeapsă pe viață”.
Maestrul Arsenie Bocancea ridicând ironia la nivel de artă, eu l-am țintit în călcâiul lui Ahile.
În aceste condiții, Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, trebuie să se spele de RUȘINEA în care se află, după ce timp de 10 ani au umblat după cai morți, să le ia potcoavele.
Cum vor face acest lucru voi vedea.”
20.03.2025                                 Ulise Grosu

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ”ȘMECHERUL de Simileasca” - Marcel Ciolacu nu se lasă impresionat de ”MARELE LICURICI”
1. ”SUA reanalizează programul Visa Waiver în cazul României”
2. ”Liderii europeni încep să-i dea dreptate lui JD Vance”
3. ”Ambasada SUA în România a reluat discursul vicepreședintelui JD Vance”
4. ”Îndemnul primului-ministru. ”Hai să îi înjurăm și noi!””
B. Din CATEGORIA ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga
1. ”Zborurile lui Klaus Iohannis, sub preșul mediocrității”
2. ”Ce n-a reușit Uniunea Sovietică, o va face Ucraina lui Zelenski. Din 32 de licee cu predare în limba maternă, românii din Cernăuți mai rămân cu 4”
3. ”Guvernul, anunț privind sprijinul pentru cetățeni proveniți din Ucraina”
4. ”Bănescu acuză tăcerea Bisericii ”în decembrie și ulterior„”
C. Comisia de la Veneția și JUSTIȚIA din România
1. ”Ce consecințe riscă să suporte România după rapoartele devastatoare ale Comisiei de la Veneția”
2. ”Cornel Nistorescu: Ce facem cu „Concluziile” de la Veneția?”
3. ”Spectacol la percheziţiile la influenceri. A ieșit cu o armă de jucărie în fața casei”
4. ”Ucis pe trecerea de pietoni. Justiția, decizie scandaloasă”
D. ”OMUL POLITIC de TIP NOU”, Cristian Popescu - Piedone și ”OMUL de AFACERI de TIP NOU”, Gigi Becali, ETALOANELE Regimului Securist Postdecembrist
1. ”Piedone și monstruosul lui succes”
2. ”Adio, ANPC pentru Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea”
3. Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu
Un cetățean - Gigi Becali - se autodenunță afirmând că.......
E. LUMEA VIRTUALĂ din capul ministrului Educației, Daniel David și abuzurile ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist, cu efect de tăiat creanga de sub picioare
1. ”Ministrul Educației a decis. Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în școli” 
2. ”Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore” 
3. ”Simpatizant al teroriștilor, descoperit de SRI în România”
4. ”George Simion, președintele AUR: Poliția Română, instrument de represiune politică”
5. ”Cine e adevăratul adversar al lui Antonescu. „O să ziceți că-s nebun””
F. REACȚII la ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist 
1. ”Jan Anderson
Bogdan Peșchir, un presupus finanțator al campaniei lui Călin Georgescu,..
2. Mitica Pinciuc
ADEVĂRUL, gol-goluț, rostit la mai bine de trei luni de la comiterea loviturii de stat! Vedeți cum le potrivește Dumnezeu pe toate?
3. Iosefina Pascal
Soția Komissarului Șef care l-a executat mediatic pe Peschir.....
4.  Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu 
Bogdan Peșchir este acuzat de „coruperea alegătorilor” în formă continuată reținându-se, ATENȚIE!!!, 265 de fapte. Adică a influențat 265 de posibili alegători,........
5.  Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu
Cezar Avrămuță(Stegarul Dac) a fost internat cu forța la psihiatrie.
G. ACȚIUNI care demonstrează că, ”Provincia Europeană Vrancea” EXISTĂ
1. ”Focșani a fost joi 20 martie centrul strategiilor electorale pentru candidatura lui Crin Antonescu la președinția României”
2. Prefectul Marius Iorga:Siguranța și ordinea publică, priorități absolute pentru autoritățile din Vrancea”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ”ȘMECHERUL de Simileasca” - Marcel Ciolacu nu se lasă impresionat de ”MARELE LICURICI”
1. Ziarul Cotidianul din data de 20.03.2025 a publicat articolul ”SUA reanalizează programul Visa Waiver în cazul României”.
Citez:

”Update: „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Ambasada nu știe nimic!
Administrația Trump ar discuta o posibilă amânare a programului visa-waiver în cazul României, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse diplomatice.
Nu este clar dacă discuția are legătură cu politica generală a noii administrații privind migrația sau cu anularea alegerilor prezidențiale din România.
MAE transmite că nu există o comunicare oficială privind modificarea datei de accedere a României la Programul Visa Waiver
Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite, a informat joi seara Ministerul Afacerilor Externe.
‘Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizarea sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale’, a precizat MAE.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, această informație de presă o încadrezi la capitolul ”un șut în fund, un pas înainte”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , va fi amânată ca si până acum. Și-au adus aminte de noi, dar cam tarziu. 
Între timp a venit un alt tren.......23 august redivivus.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pe net circulă informația:
”SUA vor semna ”foarte curând” un acord cu Ucraina privind mineralele și pământurile rare, a anunțat joi președintele american Donald Trump, relatează AFP. Dar asta nu e tot.
”Suntem pe cale să semnăm acorduri pentru minerale, pământuri rare și multe alte lucruri în mai multe locuri din lume, inclusiv în Ucraina”, a declarat Trump în cursul unei ceremonii la Casa Albă.
”Unul dintre lucrurile pe care le vom face foarte curând este să încheiem un acord privind pământurile rare ale Ucrainei, care au o valoare incredibilă”, a adăugat el.
El a menționat că dorește să crească producția de minerale critice în Statele Unite.
”De asemenea, am semnat un decret prezidențial pentru a crește drastic producția de minerale importante și pământuri rare. Este ceva important în această țară”, a spus el.
Pentru Donald Trump, exploatarea de către Statele Unite a mineralelor ucrainene ar fi o compensație pentru ajutorul militar și financiar acordat de Washington, de trei ani, Kievului în fața invaziei ruse.”
- În aceste condiții despre ce ”23 august redivivus” se poate discuta?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, se pare că nu ați înțeles nimic. De ce oare nu mă surprinde?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Deoarece ai impresia că sufăr de Sindromul Stockholm în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu am această impresie. Cred că ați fost traumatizat foarte tare datorită acelui ,,terorism psihic``.
Singurul sentiment de care sunteți capabil este frustrarea. Da, sunteți un frustrat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Când vorbești de ”frustrare”, nu ai impresia că vorbești de funie în casa spânzuratului?
Prietene, conform planului meu de acțiune pe care l-am făcut public, eu ”forjez” nu sunt frustrat.
2. Ziarul Cotidianul din data de 21.03.2025 a publicat articolul ”Liderii europeni încep să-i dea dreptate lui JD Vance”.
Citez:

”Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat într-un interviu pentru POLITICO că vicepreședintele administrației Trump, JD Vance, a avut dreptate când vine vorba de migrație și de limitarea străinilor pe „bătrânul continent”, scrie stiripesurse.ro.
„Nu există nimic mai urgent decât migrația în masă”, a declarat Vance în fața unei audiențe parțial șocate de europeni pe 14 februarie, spunând că amenințarea este mai mare decât Rusia.
„Consider această migrație în masă în Europa ca o amenințare la adresa vieții de zi cu zi din Europa”, a spus ea, repetând ceea ce Vance a spus cu câteva săptămâni mai devreme la Conferința de Securitate de la München.
Frederiksen, care se afla în public când Vance și-a ținut discursul în acea zi, a spus că „din păcate” nu a fost de acord cu el în ceea ce privește Rusia. Ea a descris Rusia ca fiind amenințarea numărul 1 cu care se confruntă Europa. Cu toate acestea, el avea dreptate în privința migrației, a recunoscut ea.
Liderii conservatori din întreaga Europă, din Austria și Ungaria până în Germania și Olanda, au îmbrățișat puncte de vedere similare asupra migrației cu un succes relativ, în timp ce popularitatea omologilor socialiști ai lui Frederiksen a scăzut.
Cancelarul german Olaf Scholz și premierul spaniol Pedro Sánchez au fost de cealaltă parte când vine vorba de imigrație, argumentând împotriva politicilor dure la nivelul UE.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; În cazul LOVITURII de STAT din data de 06.12.2024, când îi vor da dreptate liderii europeni lui JD Vance?
Pe net circulă informația:
Vicepreședintele SUA:
”Nu putem avea valori comune, dacă anulezi alegerile ca în România, pentru că nu-ți place rezultatul.
Vă este frică de propriul popor pe care vreți să-l reduceți la tăcere!”
Marcel Ciolacu:
”Ciolacu RĂCNEȘTE că-l aplaudăm pe Vicepreședintele SUA, care îl ceartă pentru anularea alegerilor!”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Dacă europeni vor sfarsi prin a-i pupa inelul lui Trump, s-ar putea sa existe consecințe nedorite pentru unii. 
Șansa lor este Nicusor Dan. 
În rest , Ponta, Antonescu sau, mai ales Simion , îi vor popi pe mulți.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În opinia mea, după cum merg lucrurile, europenii îi vor ”pupa inelul lui Trump”.
Din primul comentariu, după părerea mea, rezultă că, americanii nu vor recunoaște rezultatul alegerilor din România, iar în astfel de condiții, spectacolul va fi total.
3. Ziarul Cotidianul din data de 23.03.2025 a publicat articolul ”Ambasada SUA în România a reluat discursul vicepreședintelui JD Vance”.
Citez:

”Ambasada SUA a reluat fără nicio explicație discursul lui JD Vance făcut în urmă cu două luni.
Vicepreședintele american susținea atunci că „România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali”.
”Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, din partea unei țări străine, atunci, încă de la început, nu a fost o democrație foarte puternică”, mai declara JD Vance.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Despre feblețea ta, SOMNOROSUL Crin Antonescu, ai spus că dacă ar avea sânge în instalații, ar povesti cum ambasadorul SUA l-a înjurat la Cotroceni, pe el și pe Călin Popescu Tăriceanu.
Rezultatul a fost că Pol Pot de România, Băsescu Traian, a rămas nesuspendat.
Dacă voi corobora precizarea ta, de care am amintit mai sus, cu precizarea din acest articol de presă, citez:
”Ambasada SUA a reluat fără nicio explicație discursul lui JD Vance făcut în urmă cu două luni.
Vicepreședintele american susținea atunci că „România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali”.
”Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, din partea unei țări străine, atunci, încă de la început, nu a fost o democrație foarte puternică”, mai declara JD Vance.”
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, în calitatea ta de ”om normal”, așa cum ai pretins că ești, ce mi-ai răspunde la întrebarea pe care i-am adresat-o în comentariul de mai sus, prietenului Valentin Burlacu?
4. Ziarul Cotidianul din data de 22.03.2025 a publicat articolul ”Îndemnul primului-ministru. ”Hai să îi înjurăm și noi!””.
Citez:

”Marcel Ciolacu își manifestă solidaritatea față de Crin Antonescu, candidat pe care îl apără chiar dacă acest lucru presupune abordarea într-un limbaj inadecvat poziției oficiale pe care o ocupă.
Premierul a solicitat sâmbătă tuturor membrilor formațiunilor politice care îl susțin pe Antonescu să reacționeze la comentariile care apar pe rețelele sociale.
”Au dat în mine, și în familia mea, și în copilul meu. Nu îmi pasă. Voi merge alături de Crin Antonescu până va fi președintele României”, și-a arătat susținerea Ciolacu.
Aflat la un eveniment electoral la Suceava, alături de Crin Antonescu și de președintele interimar al PNL, vicepremierul Cătălin Predoiu, liderul social-democraților le-a spus membrilor PSD și PNL să fie fermi.
”Hai să îi înjurăm și noi pe ei! Hai să vedem care e mai bun…”, a mai spus Ciolacu,
”Poate să dea în mine cât vor ei…  Voi merge alături de colegii mei din PSD și alături de colegii mei din PNL până vom câștiga aceste alegeri. (…) Cum adică – candidatul PSD, PNL, UDMR și al minorităților să citesc știri și breaking news-uri că nu ajunge în turul doi. Cum adică? Când noi decidem, de la administrațiile locale la administrațiile centrale. Ne jignim unii pe alții? Nu știm capacitatea noastră de luptă? Stăm și ne speriem când pe Facebook apar boți și tiriboți sau ce or mai folosi și mă înjură. Păi, oameni buni, dacă e nevoie, prea am avut bun simț. Hai să îi înjurăm și noi pe ei! Hai să vedem care e mai bun, boții lor sau noi?’, a conchis premierul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare de mare efect, precizarea din acest articol de presă, citez:
””Hai să îi înjurăm și noi pe ei! Hai să vedem care e mai bun…”, a mai spus Ciolacu,”
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Apelativul de ”Șmecher de Simileasca” pe care i l-a acordat Maestrul Arsenie Bocancea.
b. Faptul că acest individ până la vârsta de 36 ani nu a avut carte de muncă.
c. S-a remarcat prin a fi șoferul ”teroristului” Omar Hayssam.
d. Conform presei, în calitate de ”revoluționar de Buzău” s-a pricopsit cu niște spații comerciale în mun.Buzău.
e. Pare a fi om de bază al REPETENTULUI Florian Coldea.
f. După modelul lui Gigi Becali și a lui Cristian Popescu - Piedone s-a pricopsit și el cu o diplomă universitară.
g. A fost revoltat de faptul că vicepreședintele SUA a spus că nu are ce discuta cu indivizi de teapa lui.

B. Din CATEGORIA ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga
1. Ziarul Cotidianul din data de 20.03.2025 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”Zborurile lui Klaus Iohannis, sub preșul mediocrității”.
Citez:

”În mod  normal, ar trebui să ne  bucurăm că am scăpat de Klaus Iohannis și să-i zicem „cale  bătută”. Am scăpat de el și gata! Mult mai important, chiar urgent, ar fi să dezbatem calea cea mai folositoare pentru țară. Sunt vremuri de mari schimbări în politica lumii.
Se refac sferele de influență, aranjamentele comerciale, se mișcă monedele, se mută vadurile comerciale, blocurile militare și noi suntem pe lîngă. N-avem cu cine, iar acum ne pierdem vremea pe seama cheltuielilor făcute de statul român pentru zborurile acriturii de Klaus Iohannis. Cică a tocat 110 milioane lei pe călătorii în două mandate. Pentru omul care o duce  greu, suma  este uriașă, revoltătoare chiar. Din munca lui, nu se  adună bani pentru o vacanță în Bulgaria! Bașca, faptul că în această socoteală de suprafață nu au fost incluse cheltuielile pentru naveta  aproape săptămînală la Sibiu. O cheltuială încă ascunsă, făcută pentru deplasări în convoi, cu personal plătit, cu deranjuri cumplite pe traseu, cu polițiști și bodyguarzi, doar de dragul nevestei.
Tărăboiul acesta pe seama celor 22 de milioane de euro în două mandate prezidențiale arată ca o revoltă proletară la niște ateliere meșteșugărești de mass-media  cam de prin anii  1950-1955, mai ales dacă nu trecem la  rădăcina lucrurilor și dacă nu vedem mandatele lui Klaus Iohannis în ansamblul lor.  Nu economisirea a 22 de milioane de euro și de ce n-a mers cu avioane de linie sau mai ieftine sunt subiecte cu adevărat, ci consecințele pentru starea și dezvoltarea țării în acești 10 ani.
Să ne fie clar! Cît a cheltuit Guvernul pentru  tăcerile și  tămîierile televiziunilor preferate ale PSD și PNL (Antene, Digi 24, România TV  etc.) e mai puțin decît a spart Klaus Iohannis pe plimbări! Ca să nu vorbim despre vaccinuri, despre alte achiziții, de bani tocați aiurea!
Mai mergeți la serviciu, domnule președinte! Şi faceți ceva!
Dacă am vrea să analizăm „deceniul Iohannis”, ar trebui să vedem care au fost beneficiile pentru România în urma deplasărilor sale. Cîte dintre acestea s-au încheiat cu contracte comerciale pentru țară și cîte au fost mascat turistice și pentru obiectivele și destinațiile alese de nevastă? Președintele a călătorit cu cîțiva amploaiați mai mult de figurație, ca să nu spună gazdele că umblă singur vandra prin lume.
Klaus Iohannis a urît compania experților, a consilierilor, a oamenilor de afaceri și a  evitat presa și a redus-o adesea la un cameraman pentru amintirile de familie. El n-a contat în nici un loc și la nici o negociere și nu s-a întors decît cu amintiri personale.  Mult mai grav mi se pare că România a tolerat vreme de un deceniu inactivitatea și ineficiența unei instituții care n-a produs nimic pentru țară. La asta se adaugă cheltuieli și angajamente militare cu valoare astronomică, în condiții defavorabile sau discutabile. România a pierdut trenul aranjamentelor internaționale în toate domeniile, primarul de Sibiu (gonflat președinte de  Serviciile secrete și de aranjamentele liberalilor) făcînd o figurație antologică pentru istoria țării noastre. A trăit cu nepăsare, cu nepricepere, s-a înconjurat de consilieri mediocri, de anonimi la Externe, de supermediocri la Educație, la SRI și la Parchete. Pur și simplu, și-a făcut  toate hatîrurile mediocrității sale, nefiind deranjat nici de  partide, nici de guvernele lui, nici de presă. Ba, unii cetățeni l-au și ovaționat. Cei care orăcăie acum pe seama zborurilor scumpe n-au zis  nimic pe parcursul celor două mandate nici despre excese, nici despre  abuzuri, nici despre acuzele politice grohăite, nici despre izolarea sa, nici despre cheltuieli, nici despre proiecte eșuate. Despre nimic. L-au giugiulit politic și l-au aprobat și pupat la toate prostiile și aroganțele, la toate gesturile grosolane și la toate deciziile banale. Mai mult, cînd am scris în Cotidianul (2016) editorialul „Mergeți la serviciu, domnule președinte!”,  cei mai mulți s-au străduit să facă gol în jurul ziarului, să ne ridice pe lista de nefrecventabili și să-mi rescrie biografia.
A ne rățoi acum numai pe contravaloarea zborurilor cu avionul închiriat seamănă cu o nouă manevră de a ascunde sub preș eșecul enorm al mandatelor sale, inclusiv uriașul scandal al alegerilor anulate  (și ele cu o pagubă de 200 de milioane de  euro) la producerea căruia nu a pus umărul  singur. „Opera” a fost comună unui grup intern (inclusiv de interese!)  destul de mare. Au pus umărul și Serviciile secrete (SRI, SIE, SPP), și partidele parlamentare (mai ales  Coaliția, zisă acum pro-europeană!), și CCR, și Internele, și premierul, și Antena 3, și Digi 24, și TVR, și mulți alții.
Plus Madam Ursula, cu echipa sa de la Bruxelles!
Față de cheltuielile sale pentru călătoriile cu un avion privat cu care n-a produs nimic pentru țară, pagubele pentru România sunt infinit mai mari și în toate domeniile.
Din nepricepere, din prostie, din lașitate, din interese meschine și din cauza  foloaselor trase, nimeni nu vrea să sape mai adînc.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez din acest editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu:
”A ne rățoi acum numai pe contravaloarea zborurilor cu avionul închiriat seamănă cu o nouă manevră de a ascunde sub preș eșecul enorm al mandatelor sale, inclusiv uriașul scandal al alegerilor anulate (și ele cu o pagubă de 200 de milioane de euro) la producerea căruia nu a pus umărul singur. „Opera” a fost comună unui grup intern (inclusiv de interese!) destul de mare. Au pus umărul și Serviciile secrete (SRI, SIE, SPP), și partidele parlamentare (mai ales Coaliția, zisă acum pro-europeană!), și CCR, și Internele, și premierul, și Antena 3, și Digi 24, și TVR, și mulți alții.
Plus Madam Ursula, cu echipa sa de la Bruxelles!
Față de cheltuielile sale pentru călătoriile cu un avion privat cu care n-a produs nimic pentru țară, pagubele pentru România sunt infinit mai mari și în toate domeniile.
Din nepricepere, din prostie, din lașitate, din interese meschine și din cauza foloaselor trase, nimeni nu vrea să sape mai adînc.”
- Maestrul Arsenie Bocancea a spus:
- ”Serviciile sunt de partea statului nu a poporului.”
Acum înțelegi de ce pentru mine reprezintă o mare onoare că, pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană am fost un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și am fost tratat ca atare, deoarece mi-am permis să gândesc și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
PS Dacă simți nevoia, cred că d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
2. Știripesurse.ro din data de 20.03.2025 a publicat informația ”Ce n-a reușit Uniunea Sovietică, o va face Ucraina lui Zelenski. Din 32 de licee cu predare în limba maternă, românii din Cernăuți mai rămân cu 4”.
Citez:

”Ce n-a reușit Uniunea Sovietică, o va face Ucraina lui Zelenski. Din 32 de licee cu predare în limba maternă, românii din Cernăuți mai rămân cu 4”.
Ce n-a reușit Uniunea Sovietică, o va face Ucraina lui Zelenski. 'Noua școală ucraineană' este reforma învățământului din Ucraina. Este o inovație a Guvernului ucrainean, cel care își dorește să intre cât mai repede în Uniunea Europeană, dar nu respectă minoritățile din țară. Totul va începe în 2027, atunci când, românii din Ucraina, din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli de gradele 1-3, vor rămâne doar cu 4 licee cu predare în limba română.
Așa dar, din 2027 vor funcționa 13 licee academice în 12 comunități românești (sursa: Departamentul Educație și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuți, Facebook) :
4 licee  cu limba română de predare în comunitățile: Cernăuți, Hliboca, Herța,  Ostrița;
9 bilingve  (cu clase cu predare în limba română și ucraineană) - în comunitățile Mămăliga, Noua Suliță, Mahala, Tărășeni, Hliboca, Crasna, Pătrăuți, Storojineț, Ciudei.
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
”Formarea unei rețele eficiente de licee profesionale și academice va îmbunătăți calitatea educației și va oferi fiecărui copil posibilitatea de a alege un profil care se potrivește cu abilitățile sale”, afirmă  demnitarii din învățământ, reforma liceului rămânând una din prioritățile cheie ale politicii educaționale ale statului ucrainean, conform zorilebucovinei.com.
Calitatea educației se va ”îmbunătăți”, dar cu ce rămânem noi, etnicii români: cu 4 licee din 32 și 2 școli de gradele 1-III, și cu 9 licee bilingve, unde, de exemplu, într-un liceu bilingv cu predare în română și ucraineană din fostul raion Noua Suliță sunt peste 300 de elevi dintre care doar 35 învață în clase  cu limba română de predare. Având un număr atât de mic de elevi care învață în clase cu limba română de predare peste un an doi, clar lucru, se va ucrainiza. Același lucru se prevede pentru toate liceele bilingve, după cum a demonstrat practica din anii precedenți.
Unde-i Liceul din Voloca, Bade Gheorghe, sat românesc, înconjurat de sate românești ucrainizate? Unde-s liceele din Boian, Bade Gheorghe, din Carapciu, Iordănești, Oprișeni, etc?  Aceeași soartă se prevede și pentru Liceul din comuna românească martiră Mahala ce va deveni bilingv din 2027.
Business banking online și simplu, și mai șiHai cu afacerea la ING
Ai fani OREO în familia ta? OREO
'Încotro mergem, dragi conaționali? Înțelegem politica statului ucrainean de asimilare, dar de neînțeles  rămâne poziția unor patrioți, a unor lideri, copiii, nepoții cărora învață în școli cu limba ucraineană de predare, iar ei beneficiază de ajutor financiar din partea statului român, a românilor care-și dau odraslele în clase cu predare în ucraineană. Se întorc strămoșii în morminte, când văd atâta fățărnicie, atâta trădare de neam!
E jalnic! Dacă se continuă într-un asemenea ritm, în doar câțiva ani, pe pământurile strămoșești nu va fi nici urmă de român. Sau, cel mai probabil, un timp, vor vorbi păsărește precum în Molodia, Valea Cosminului, Corovia și Ceahor, sate ucrainizate, un cuvânt în română și patru în ucraineană, ori nu vor ști deloc româna precum în Cuciurul Mare, Tisăuți, în istorica Dumbravă Roșie (unde vitejii arcași ai lui Ștefan cel Mare, după victorioasa bătălie din Codrii Cosminului, au înhămat leșii la plug, au arat pământul și au semănat ghindă din care a crescut o pădure de falnici stejari, numită ”Dumbrava Roșie”, etc.), sate românești ucrainizate, în care nici urme de români n-a mai rămas.
Astfel  se întâmplă când lipsește unitatea între români! Astfel se întâmplă când unii români sunt cu două sau chiar mai multe fețe, când ”lupta” unora pentru păstrarea identității devine doar sursă de înavuțire, senzații și ședințe foto pe Internet, admirându-se cât de patrioți sunt și cât de mult muncesc, căci le place să organizeze numeroase manifestări, să fie în centrul atenției, admirați și prețuiți… Dar rezultatul? Or, avem ceea ce merităm…'
P:S. Noi, cei de la ”Zorile Bucovinei”, am chemat nu o dată la unitate. Însă, când, în noiembrie precedent, la Sărbătoarea Națională Ziua Bucovinei, organizată la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți de ”Zorile Bucovinei”. organizatorul principal ”nu încape” la masă cu toți ceilalți, e tăiat intenționat din poză,  pe când se scrie în amănunte discursurile participanților, iar despre ceea ce a spus organizatorul nici un cuvânt, că a vorbit despre unire, că de ani buni de zile  românii nu sunt în stare să-i înalțe un bust la Storojineț Cavalerului Unirii,  Iancu Flondor,  etc., despre care Unire mai poate fi vorba.
Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți”
3. Ziarul Cotidianul din data de 20.03.2025 a publicat articolul ”Guvernul, anunț privind sprijinul pentru cetățeni proveniți din Ucraina”.
Citez:

”Sprijinul și asistența umanitară pentru cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor fi prelungite până la data de 31 decembrie 2025.
O ordonanță de urgență în acest sens a fost adoptată în ședința de joi a Guvernului, conform unui comunicat transmis de Executiv.
‘Prin acest act normativ se prelungește, până la data de 31 decembrie 2025, acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care au intrat pe teritoriul României anterior datei de 1 iulie 2024, găzduiți în locațiile stabilite de comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență’, transmite sursa citată.
Suma se acordă în cuantum diferențiat, respectiv 500 lei/lună pentru persoana singură și 1.500 lei/lună pentru o familie.
Această sumă se decontează lunar, din bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și, după caz, din bugetele/bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență /Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, către unitatea care asigură cazarea, proporțional cu numărul de zile pentru care aceasta este asigurată.
‘De această măsură de sprijin pot beneficia persoanele care fac dovada, cu documente emise de autorități competente din România, că se află în anumite situații vulnerabile (spre exemplu: sunt încadrate în grad de handicap; se află în incapacitate temporară de muncă sau suferă de o afecțiune medicală temporară, incompatibilă cu încadrarea în muncă; sunt femei aflate în trimestrul al III-lea de sarcină; suferă de afecțiuni medicale grave, etc.)’, se menționează în comunicat.
Guvernul a adoptat de asemenea o hotărâre prin care clarifică mecanismul de acordare a sumelor forfetare.
Astfel, se specifică în mod expres posibilitatea solicitării sumei forfetare de către cetățenii străini sau apatrizii proveniți din zona de conflict armat din Ucraina care au obținut permisul de protecție temporară anterior datei de 1 iulie 2024 și care nu au depus niciodată cerere.
‘Suma se acordă pentru 3 luni de zile consecutive, în cuantum diferențiat, respectiv 750 lei/lună pentru persoana singură și 2.000 lei/lună pentru o familie’, transmite sursa citată.
De această sumă pot beneficia persoanele care depun cerere la autoritatea administrației publice locale a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia optează să locuiască și care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții.
Astfel, solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României trebuie să fie înregistrați la una din agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a municipiului București sau să fie încadrați în muncă pe teritoriul României. Totodată, solicitantul să aibă înscriși copiii care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; În timp ce școlile cu predare în limba română dispar din Ucraina, ”Șmecherul de Simileasca” pompează bani de la mă-sa pentru a le asigura confort ucrainienilor.
Mesajul public ””Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”” pe care ți l-am transmis în data de 20.03.2025(echinocțiu de primăvară) are
MOTTO: ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cât timp nu te mai interesează teritoriile și nici populatia de acolo, de ce ai insista pentru pastrarea identității lingvistice, culturale, religioase? 
Ucrainienii ii vor integrati complet, nu precum cei din Harcov.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dar cine i-a pus pe acești DERBEDEI POLITICI în fruntea țării, nu cumva SERVICIILE, care conform Maestrului Arsenie Bocancea, ”Sunt de partea statului nu a poporului” ?
Citez:
”Ce n-a reușit Uniunea Sovietică, o va face Ucraina lui Zelenski. 'Noua școală ucraineană' este reforma învățământului din Ucraina. Este o inovație a Guvernului ucrainean, cel care își dorește să intre cât mai repede în Uniunea Europeană, dar nu respectă minoritățile din țară. Totul va începe în 2027, atunci când, românii din Ucraina, din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli de gradele 1-3, vor rămâne doar cu 4 licee cu predare în limba română.
auto skip
Așa dar, din 2027 vor funcționa 13 licee academice în 12 comunități românești (sursa: Departamentul Educație și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuți, Facebook).”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu ai încotro, trebuie să mergi cu turma, altfel te papa lupul. 
Depindem financiar de UE. Cine depinde financiar de cineva, însăși existența sa depinde de acela. 
Acum ca a apărut si tampenia cu anularea alegerilor , pe lângă foamea de bani, le-a intrat si morcovul cu tot cu frunze. 
O situație complicată, mon cher..
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am sesizat și eu acest lucru, dar așa cum bine știi lumea mea se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea”.
Cred că ”licuriciul” va da în UE, prin intermediul României.
4. Ziarul Cotidianul din data de 22.03.2025 a publicat articolul ”Bănescu acuză tăcerea Bisericii ”în decembrie și ulterior„”.
Citez:

”Biserica are responsabilitate în mișcarea violentă de stradă, unde mai pui că se se aud înjurături și  apoi «Doamne-ajută!, este de părere Vasile Bănescu.
Un  exemplu care i s-a părut frapant fostului purtător de cuvând al Patriarhiei este purtarea icoanelor în mâna manifestanților politici. (…)
Iar clericii ”n-au rămas doar în tăcere, ci au ieșit în evidență ca propagandiști electorali ai unui personaj care se dovedește de la o zi la alta că a fost un mare înșelător, că nu avea nimic de-a face cu creștinismul personal„, a mai declarat Vasile Bănescu la Prima News.
„(…)dacă e un reper inert, tăcut, exact când oamenii vor să afle sau să audă o voce credibilă. Dacă se tace, tăcerea respectivă poate fi interpretată ca o formă de complicitate”, a concluzionat Bănescu, actual membru al CNA.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Ce vrea să spună acest individ numit Vasile Bănescu prin afirmația ”Biserica are responsabilitate în mișcarea violentă de stradă, unde mai pui că se se aud înjurături și apoi «Doamne-ajută!”?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pe ce lume trăiește slugoiul Vasile Bănescu?
PS La această întrebare consider că și d-na Coca Manolescu ar putea avea un cuvânt greu de spus.
Coca Manolescu
Grosu Ulise; Îmi pare rău de domnul Vasile Bănescu pentru afirmațiile făcute. 
L-am cunoscut personal, este un tip cu o vastă cultură dar nu și un bun creștin. 
Este un moment în Sfânta Liturghie când preotul, din sfântul altar, își îndreaptă privirea spre credincioșii din biserică și rostește: " Doamne, mântuiește pe cei bine credincioși". Mulți aud dar nu pricep. 
Îi amintesc domnului Bănescu de credința lui Corneliu, sutașul, care era păgân și căruia Mântuitorul i-a vindecat sluga, despre care Domnul spune: "Nici în Israel nu am văzut atâta credință ". 
La miting, cei care au făcut scandal au fost oameni infiltrați, trimiși special pentru așa ceva. 
Cât privește purtarea icoanelor, acolo se milita pentru dreptate și libertate, cu cine poți lupta pentru așa ceva dacă nu cu Iisus Hristos cel răstignit?
Grosu Ulise
Coca Manolescu; Nu știu dacă și doamna Ioana Ichim l-a cunoscut personal pe Vasile Bănescu, dar știu că i-a băgat ”frica în oase” acestui ”SNOB INTELECTUAL”, dacă este să o citez pe d-na Felicia Varzaru.
În relația cu doamna Ioana Ichim am dat Cezarului ce este al Cezarului, dar a demonstrat că, nu este pregătită pentru CATEGORIA SUPERGREA Arsenie Bocancea.
Amintesc că, despre d-na Ioana Ichim pe pagina mea de Facebook s-a spus:
a. Fostul activist PCR, Ion Caluean, care a devenit bisericos habotnic, a spus că aceasta este cam ”nevinovată”.
b. Fostul activist PCR Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!) a spus că, aceasta este ”nevorbită și depășită de evenimente”.
c. Prietenul Nicu Vrinceanu a stabilit diagnosticul pentru durerile de genunchi, pe care a pretins că le are.
Pentru cele precizate mai sus, d-na Ioana Ichim m-a scos pe mine vinovat.
Am suspectat că, Marius Ichim(stafia jandarm) ar fi putut fi d-na Ioana Ichim într-o altă, ”reîncarnare”.
După ce Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță, mi-am dat seama că TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Marius Ichim(stafia jandarm) a lăsat urme.
Precizez că, prestația lui Marius Ichim(stafia jandarm) nu m-a stresat în niciun fel, ci m-a amuzat.
Atunci când i-am spus lui Marius Ichim să posteze pe Facebook, ceea ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitatea mea să fac acest lucru, mi-a replicat, ”Nu, că este penal!”, de parcă prin Messenger nu era penal.
În relația cu prietenii mei, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, discutăm numai de ”JUSTIȚIE DIVINĂ”, unde pedepsele sunt FOARTE DURE.
Scrierea pe care o am în lucru, se numește ””PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea având
PROMO: ”Ne-am sud-americanizat ,inițial la infracționalitate , acum, văd că și la justiție.” - Valentin Burlacu.

C. Comisia de la Veneția și JUSTIȚIA din România
1. Site-ul inPolictis.ro din data de 18.03.2025 a publicat articolul ”Ce consecințe riscă să suporte România după rapoartele devastatoare ale Comisiei de la Veneția”.
Citez:

”Rapoartele tăioase ale Comisiei de la Veneția asupra alegerilor din România anului 2024, incluzînd anularea celor prezidențiale, au fost întîmpinate la noi cu zîmbete condescendente, însoțite de teoria că aceste poziționări sunt pur simbolice, deci nu au ce efecte să producă. O eroare maximă, am spune; chiar dacă verdictele Comisiei nu pot aduce turul doi înapoi sau refacerea alegerilor abuziv comasate, pot exista – și vor exista cu siguranță – consecințe severe pentru statul român, după cum vom releva în rîndurile de mai jos, pe baza normelor, procedurilor și chiar a precedentelor judiciare care stau la baza funcționării UE.
Neconformarea statelor membre ale Uniunii Europene (UE) cu recomandările Comisiei de la Veneția, organism consultativ al Consiliului Europei, nu atrage automat sancțiuni juridice directe, deoarece aceste recomandări sunt consultative și nu au forță obligatorie. Totuși, ignorarea lor poate genera consecințe semnificative pe mai multe planuri – politic, economic, juridic și diplomatic.
1. Consecințe politice
Erodarea credibilității internaționale: Comisia de la Veneția este un reper al standardelor democratice. Un stat care ignoră recomandările sale riscă să fie perceput ca neserios în privința statului de drept, ceea ce poate afecta relațiile cu alte state UE și cu parteneri globali.
Presiune din partea instituțiilor UE: Comisia Europeană, Parlamentul European sau Consiliul UE pot reacționa prin declarații oficiale, rezoluții sau critici publice, amplificînd izolarea politică a statului.
Tensiuni interne: Neconformarea poate provoca reacții din partea societății civile, opoziției sau cetățenilor, ducînd la proteste sau la o polarizare politică accentuată, ceea ce deja se petrece.
2. Mecanisme și sancțiuni din partea UE
Monitorizare intensificată: Comisia Europeană ar putea include problema în Raportul anual privind Statul de Drept, semnalînd deficiențe sistemice și crescînd supravegherea asupra statului.
Proceduri de infringement: Dacă neconformarea implică încălcări ale dreptului UE (ex. Tratatul UE sau Carta Drepturilor Fundamentale), Comisia poate iniția o acțiune conform articolului 258 TFUE, care poate ajunge la Curtea de Justiție a UE.
Articolul 7 din TUE: În cazuri grave și persistente de încălcare a valorilor UE (ex. democrație, stat de drept), se poate activa articolul 7, care permite suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE.
3. Consecințe economice
Condiționarea fondurilor UE: Prin Regulamentul 2020/2092, UE poate suspenda sau reduce fondurile (inclusiv din PNRR) dacă statul de drept este amenințat. Neconformarea cu recomandările Comisiei de la Veneția ar putea fi interpretată ca un astfel de risc.
Impact asupra investițiilor: Un stat perceput ca instabil din punct de vedere democratic devine mai puțin atractiv pentru investitori străini, ceea ce poate afecta economia.
4. Efecte juridice indirecte
Tensiuni judiciare interne: Judecătorii naționali, obligați să respecte dreptul UE, ar putea invoca standardele Comisiei de la Veneția, creînd conflicte între legislația națională și normele europene, cu posibile trimiteri la CJUE.
Relația cu Consiliul Europei: Ignorarea recomandărilor poate complica raporturile cu CEDO, mai ales dacă deficiențele semnalate duc la încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, rezultînd în condamnări.
5. Exemple din practică
Polonia și Ungaria: Ambele au ignorat recomandări ale Comisiei de la Veneția (ex. reformele judiciare din Polonia, 2017, sau Constituția Ungariei, 2011). Consecințele au inclus activarea articolului 7, dispute cu Comisia Europeană și amenințări cu tăierea fondurilor, deși sancțiunile au fost limitate de blocajele instituționale.
România (2018): Modificările la legile justiției, criticate de Comisia de la Veneția, au atras atenția prin MCV, fără sancțiuni directe, dar cu presiune pentru ajustări legislative.
6. Contextul României
În cazul anulării alegerilor din 2024, raportul Comisiei de la Veneția din 2025 (conform datelor tale) subliniază reglementarea influenței digitale și limitarea deciziilor ex officio. Neconformarea ar putea:
Intensifica monitorizarea UE prin Raportul privind Statul de Drept.
Genera rezoluții critice în Parlamentul European.
Crește riscul suspendării fondurilor, mai ales dacă se percepe o amenințare la adresa democrației.
Concluzie
Deși recomandările Comisiei de la Veneția nu sunt obligatorii, neconformarea la solicitările din rapoartele recente poate declanșa un efect de domino: pierderea credibilității, presiuni politice, riscuri economice și juridice. Și, cel mai grav – atenție mare! – ele pot livra pretextul perfect pentru ca alte state, în frunte cu SUA, să nu recunoască legitimitatea alegerilor prezidențiale. (Bogdan Tiberiu Iacob)”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Concluzie
Deși recomandările Comisiei de la Veneția nu sunt obligatorii, neconformarea la solicitările din rapoartele recente poate declanșa un efect de domino: pierderea credibilității, presiuni politice, riscuri economice și juridice. Și, cel mai grav – atenție mare! – ele pot livra pretextul perfect pentru ca alte state, în frunte cu SUA, să nu recunoască legitimitatea alegerilor prezidențiale. (Bogdan Tiberiu Iacob)”
- Dacă ”licuriciul” nu recunoaște rezultatul alegerilor, ce vor face ”Șmecherul de Simileasca” - Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nici dumneata , nici alții, mai cu moț decât dumneata, se pare că nu înțelegeți miza acestui joc. 
V-am spus cândva de un nou 23 august1944. Nu ați înțeles ce am vrut sa spun. 
Poate ca acum pricepeți....Poate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, tu ai spus multe, dar nu tot ce ai spus s-a și întâmplat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu-s proroc .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă ai fi urmat niște cursuri cu d-na Mariana Simon, de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, altfel ar fi stat lucrurile.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, dacă doamna te-a școlit și pe dumneata , îmi dau seama ce elevi ies după asemenea cursuri.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu a fost vorba de niciun școlit, ci de expresia ”Mama mea sunt eu!”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă vă autoreproduceți, vă înțeleg. Nu știu cine ar accepta să procreeze cu dumneata.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nici eu!
Grosu Ulise
Valerica Zamfirescu; Stimabile, deoarece am văzut că-ți plac glumele lui Alin Radu Gurbet, mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebarea din comentariul de mai sus.(primul comentariu) 
Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, având în vedere că te preocupă problemele de la nivel central, nu și cele din ”Provincia Europeană Vrancea”, care este răspunsul tău la întrebarea din primul comentariu?
Calugaru Gica
Grosu Ulise, păi ori suntem suveraniști, ori nu suntem... să fim serioși
Grosu Ulise
Calugaru Gica, Gică, interesantă replica ta, care mă trimite cu gândul la celebra maximă, ”Ori suntem golani, ori nu mai suntem!”.
Deoarece pentru mine România este redusă la ”Provincia Europeană Vrancea”, am o problemă cu politrucii care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
”ÎNTINERIREA MODERATĂ” la care l-am supus pe prietenul special Valentin Burlacu, m-a făcut să ajung la concluzia că, Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat, și a refuzului de a mă închina în fața președintelui ”OM”, a primit o ”PEDEAPSĂ DIVINĂ”.
- Ce părere ai despre această tărășenie?
Valentin Burlacu
Consider că UE ar cam trebui să rupă cordonul ombilical ce o leagă de SUA. 
Politica actuala a SUA nu este in consonanță cu cea europeană. 
De fapt, nu mai este demult, de când Americii i s-a umflat capul, considerand Europa o anexă a ei si Pamantul , propria mosie. 
Alianța NATO, aceasta ,,umbrela de securitate`` ,nu a avantajat Europa în mod vizibil, dar a făcut din SUA jupana lumii. 
Americanii, fără europeni, nu ar mai avea relevanță de până acum, nu si-ar permite conflicte decât cu grupări tip Houthi. 
Alianța a facut-o pe SUA mare, așa cum Tratatul de la Varșovia i-a asigurat URSS supraviețuirea atâtea decenii. 
Consider că pacea poate aduce prosperitate, războiul fiind benefic doar pentru bancheri si producătorii de armament. 
Totuși, Europa trebuie să facă un efort financiar considerabil pentru a-și pune la punct propriul sistem de apărare, dacă nu vrea să ajungă iarăși la mâna americanilor. 
Nu poți fi suveran decât dacă ești cel puțin egalul celorlalți.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Un punct de vedere interesant, dar nu are nimic în legătură cu ”Provincia Europeană Vrancea” și nici cu acțiunea prin care Maestrul Arsenie Bocancea a fost băgat în depresie de către politrucii din ”Provincia Europeană Vrancea”.
2. Site-ul GÂNDEȘTE.ORG a publicat informația ”Cornel Nistorescu: Ce facem cu „Concluziile” de la Veneția?”.
Citez:

”Ne-am ars sau ne facem că plouă? Nu mai merge cu interpretări, nici cu sictir, nici cu amăgiri. Am ajuns un subiect rușinos și super analizat pe harta lumii și temă de dezbatere la facultățile de drept și la toate dezbaterile despre libertăți. Ba și temă de casă pentru propagandiștii plătiți să mai îndulcească situația. Mai apare cîte un fake news despre documentul sau despre poziția Comisiei de la Veneția, dar în România lucrurile au rămas cum au fost. Nu se lucrează la nici o punere de acord. Ba este mai rău decît în momentul apariției Concluziilor Comisiei de la Veneția. Biroul Electoral Central a devenit și el organ de interpretare juridică și a luat-o pe urmele CCR.
– Nu vorbești frumos, n-ai ce căuta în competiția electorală! Analiștii formați în Rețeaua Soros chiar susțin că un candidat poate fi judecat și de un concurent. Nu trebuie musai să fie judecător și să aibă habar de Drept Constituțional și de legi privitoare la procesul electoral. Este suficient să ridice mîna cînd trebuie validată o măsură comandată de sus. Și gata!
Aproape zilnic primesc fotocopii și linkuri de articole publicate în străinătate despre acest caz. Ce s-a întîmplat în alegerile din România este în continuare un subiect negru la adresa țării noastre. La fel ca în lunile de după Mineriada din 1990, cînd am fost priviți ca niște sălbatici. Acum, nu mai suntem taxați pentru cruzime, ci pentru mult mai rău. Pentru prostie, neștiință de carte, abuz, comportament nedemocratic. E mai ceva ca după 13-15 iunie 1990! Atunci, era vorba despre un comportament violent al unui grup social, folosit în consolidarea puterii abia preluate de autorii loviturii de stat și de succesorii PCR. Acum, avem de-a face cu o mutilare a statului de drept tot sub conducerea statului de drept comandat de aparatul european de coordonare a țărilor membre ale Uniunii Europene.
Oricît a fost de susținută această decizie a CCR de cancelariile europene, ea a fost evaluată extrem de critic de Comisia de la Veneția într-un raport Urgent publicat pe 27 ianuarie 2025.
Cît este Comisia de la Veneția de organism al Consiliului Europei, ea a lăsat să se înțeleagă că anularea alegerilor din decembrie 2024 a fost o formă de a trata cu picioarele reguli elementare ale statului de drept. Numai că nu a scris negru pe alb că România a avut parte de o lovitură de stat ambalată într-o măsură aparent constituțională de combatere a nenumărate și nedovedite încălcări ale legii.
Pînă la noi „ordine”, felul în care CCR și BEC au anulat alegerile și mai apoi candidații rămîne antologic și în totală contradicție (conflict) cu recomandările Comisiei de la Veneția. Pe de o parte, rîde lumea de noi, iar pe de alta, instituțiile statului interzic ce vor. S-au învățat cu aplicarea de interdicții ca pisica la borcanul cu smîntînă. Și le aplică, una cîte una. Mai că ne putem aștepta la orice.
Și, cu toate acestea, presiunea publică de reabilitare a statului de drept este ca și inexistentă. Autoritățile și presa slugarnică joacă tontoroiul și se fac petreceri că am scăpat de o belea, că au salvat țara de la un mare necaz și că ne îndreptăm vertiginos spre o „țară ca afară!”. Abia că se mai pomenește de „reluarea turului doi”, ceea ce ar fi egal cu refacerea Mineriadei din 1990 sau a cutremurului din martie 1977.
Care să fie calea de ieșire din această situație păguboasă pentru percepția României? Îngropăm episodul alegerilor anulate din 2024 cu alte alegeri făcute pe o listă de candidați tăiată cu foarfeca și dreasă din participanți ca să iasă bine?
Concluziile Comisiei de la Veneția rămîn valabile, dar nimeni nu se mai apleacă asupra lor. În ciuda scotocelilor ordonate și comise de Poliție, probele nu se pupă cu acuzațiile. Ba, în loc să primim dovezi, încep să apară mai multe informații despre anularea alegerilor din țara noastră la comanda unor personaje aflate în fruntea Comisiei Europene. Din ce în ce mai mulți spun că a fost ordin de la Madam. Ne prefacem că votăm ca să iasă Nicușor Dan care, de fapt, se potrivește ca Iohannis la NATO?
Pentru că ieșirea din încurcătură nu-i o treabă jurnalistică, nu-mi rămîne decît să reiau Concluziile Comisiei de la Veneția, date publicității pe 27 ianuarie 2025. Și, pentru a nu fi acuzat că le-am tradus greșit, le reproduc cu copy paste de pe site-ul instituției în speranța că parlamentarii români își aduc aminte ce problemă enormă are țara lor.
”78. The Venice Commission makes the following key recommendations:
A. Decisions to cancel election results should be taken by the highest electoral body and such decisions should be reviewable by the highest judicial body, the constitutional court or a specialised electoral court when such a judicial body exists [para. 21]; B. The power of constitutional courts to invalidate elections ex officio – if any – should be limited to exceptional circumstances and clearly regulated [para. 27]; C. The cancellation of a part of elections or elections as a whole can be allowed only under very exceptional circumstances as ultima ratio and on the condition that irregularities in the electoral process may have affected the outcome of the vote [paras 18 and 39]; D. The decision-making process concerning election results must be accompanied by adequate and sufficient safeguards ensuring, in particular, a fair and objective procedure and a sufficiently reasoned decision based on clearly established facts which prove irregularities that are so significant that they may have influenced the outcome of the election; affected parties must have the opportunity to submit their views and evidence, and the discretion of the judge considering election matters should be guided and limited by conditions set out in the law; decisions must be taken within reasonable time-limits [paras 16, 28, 31, 33]; E. It should be possible to challenge election results based on violations of electoral rights, freedoms and interests by the State, public and private electoral stakeholders, and on CDL-PI(2025)001 – 20 – Opinion No. 1218/2024 influence of the media, and of social media in particular, including those sponsored and financed from abroad [paras 48 and 49]; F. States should regulate the consequences of information disorders, cyber-attacks and other digital threats to electoral integrity; candidates and parties must be granted fair and equitable access to online media, and regulations should be implemented to ensure that artificial intelligence systems by internet intermediaries do not favour certain parties or candidates over others [paras 54 and 55]; G. The general rules on campaign finance and transparency should be applied to online campaigning using social media platforms; States should also regulate that online electoral advertising must be identified as such and must be transparent, and that social media platforms are required to disclose data on political advertising and their sponsors [paras 56 and 58]”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Gandeste Romania
"Ne-am ars sau ne facem că plouă? Nu mai merge cu interpretări, nici cu sictir, nici cu amăgiri. Am ajuns un subiect rușinos și super analizat pe harta lumii și temă de dezbatere la facultățile de drept și la toate dezbaterile despre libertăți. Ba și temă de casă pentru propagandiștii plătiți să mai îndulcească situația. Mai apare cîte un fake news despre documentul sau despre poziția Comisiei de la Veneția, dar în România lucrurile au rămas cum au fost. Nu se lucrează la nici o punere de acord. Ba este mai rău decît în momentul apariției Concluziilor Comisiei de la Veneția. Biroul Electoral Central a devenit și el organ de interpretare juridică și a luat-o pe urmele CCR.– Nu vorbești frumos, n-ai ce căuta în competiția electorală! Analiștii formați în Rețeaua Soros chiar susțin că un candidat poate fi judecat și de un concurent. Nu trebuie musai să fie judecător și să aibă habar de Drept Constituțional și de legi privitoare la procesul electoral. Este suficient să ridice mîna cînd trebuie validată o măsură comandată de sus. Și gata!Aproape zilnic primesc fotocopii și linkuri de articole publicate în străinătate despre acest caz. Ce s-a întîmplat în alegerile din România este în continuare un subiect negru la adresa țării noastre. La fel ca în lunile de după Mineriada din 1990, cînd am fost priviți ca niște sălbatici."
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mai citați! Mai bine, citiți. Ar fi benefic atât pentru dumneata, cât și pentru ,,armurieri``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de recomandare!
Ce te face să crezi că, nu aș citi?
3. Ziarul Cotidianul din data de 19.03.2025 a publicat articolul ”Spectacol la percheziţiile la influenceri. A ieșit cu o armă de jucărie în fața casei”.
Citez:

”Procurorii Parchetului General efectuează joi percheziții la Bogdan Peșchir, cel care a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, și la mai mulți influenceri care l-au promovat pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, au declarat surse judiciare. Conform surselor citate, printre influencerii vizați de descinderi se află și Makaveli și George Pian.
UPDATE Alin Borcan, unul dintre influencerii de pe TikTok  vizat, joi dimineață, de percheziții, a ieșit în fața casei sale din Timiș, cu o armă de jucărie. „Am venit să-i omor pe ăștia care mai devreme au plecat”, a spus el.
Poliția a confiscat arma de tip airsoft a influencerului, cu care ieșise în fața casei
Ancheta vizează inclusiv modul în care au fost plătiți influencerii pentru a-l promova pe Călin Georgescu în mediul online.
‘Polițiștii din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor‘, a informat Poliția Română.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peșchir a utilizat contul ‘bogpr’, prin care a realizat donații pe TikTok de peste un milion de euro pentru a finanța campania lui Georgescu.
Reprezentanții TikTok au confirmat identitatea utilizatorului ‘bogpr’ și au menționat că acesta a efectuat plăți în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicați în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
SRI arată că finanțarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităților de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. ‘Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceștia’, arată SRI.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, DISPERAREA pare a fi foarte mare, dar PROSTIA este și mai mare.
În opinia mea, autorii LOVITURII de stat din data de 06.12.2024, nu au cum să scape.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, beneficiile sunt mai mari decât eventualele consecințe. Răul a fost făcut. 
Ideea este să previi, nu să constați și să iei măsuri post factum. 
Nu cred că înțelegeți ce spun, dar poate vă vor traduce ,,armurierii``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această acțiune mă duce cu gândul la TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui OM.
Prevenția Maestrului Arsenie Bocancea a fost de mare efect.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , beneficiile sunt mai mari decât consecințele.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te referi la acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea, prin care m-a supus unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața lui ”OM”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, cred că ați fost o victimă colaterală, care nu intră în statistica conflictului.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa îți place ție să crezi, dar eu voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a intra în ”statistica conflictului”, prin extrapolarea acestei tărășenie la nivelul României și a demonstra cine sunt adevărații vinovați pentru transformare României în colonie.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, vi s-a umflat capul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Această afirmație se vrea a fi o amenințare?
Prietene la mine totul este public, nu șantajez pe nimeni cu nimic.
ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, a făcut să-ți pierzi controlul și să apelezi la apucăturile garciste.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce fumați?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; De ce crezi că aș fuma ceva?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , înseamnă că aceasta este starea dumitale de normalitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ai văzut cum l-am analizat pe postacul ”orion” și pe ”Agamemnon Partac” pe baza unor deducții aparent logice.
Același lucru am făcut și în cazul tău, deși acest lucru nu l-am făcut public.
Confirmându-se problemele tehnico-economice susținute de mine, pentru care începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, motivația TERORISMULUI PSIHIC la care am fost supus, pe bază de bazaconii precum, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” , a făcut ca Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană să se ducă în ZONA PENIBILULUI, așa cum fac și milițienii ”liberalului” Predoiu.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- În aceste condiții, ”cine fumează” eu sau Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană?
PS Tu ai intrat în luptă la spartul târgului, fără să ai muniție și fără a fi urmat un curs cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, condiție în care ești o victimă sigură.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , așa este, am intrat târziu în luptă. 
V-am găsit în agonie, aproape fără suflare. 
Nu că ați fi fost vreun mare rahat înainte , dar acum sunteți mic, uscat, dar cu moț.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Îmi place cum te îmbeți cu apă rece, dar prin următorul mesaj public, mi-ar plăcea să cred că, te voi aduce cu picioarele pe pământ.
4. Ziarul Cotidianul din data de 19.03.2025 a publicat articolul ”Ucis pe trecerea de pietoni. Justiția, decizie scandaloasă”.
Citez:
”Un șofer de 19 ani din Iași a scăpat de închisoare după ce a omorât cu mașina un pieton pe trecere.
Avea o viteză de 3 ori mai mare decât limita legală, dar   judecătorii au schimbat încadrarea faptei penale din omor calificat în ucidere din culpă.
Accidentul a avut loc pe data de 26 septembrie 2021, în jurul orei 00 și 30 de minute, pe un bulevard din Iași.
Șoferul, un tânăr de 19 ani, circula cu o viteză de aproape 150 de km/h, în condițiile în care limita maximă admisă era de 50 km/h, potrivit stirileprotv.ro.
Victima, un bărbat de 58 de ani, traversa strada regulamentar, pe trecere.
În motivare se precizează că accidentul s-a petrecut noaptea, când drumul era liber și bine iluminat, astfel că șoferul a considerat că poate apăsa pe accelerație.
Pe motiv că tânărul nu reprezintă un pericol social și regretă faptele, șoferul a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare.
Decizia nu este definitivă.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Ne-am sud-americanizat ,inițial la infracționalitate , acum, văd ca și la justiție.”
În aceste condiții, numărul de STRIPTIS pe care am determinat să-l facă JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” în fața mea, consider că va fi de mare efect.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , justitia este un concept, nu o realitate. Prin urmare, striptisul la care faceți referire este și va rămâne doar în mintea dumneavoastră.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dar mila de judecătorii stresați de mine, pe care o manifesta Maestrul Arsenie Bocancea, la cine este în minte?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ați fost dat afara pe drept. Nimeni nu are nevoie de angajați problemă. 
Erați plătit pentru a lucra în favoarea, nu împotriva angajatorului. Legislația muncii, 
Contractul colectiv de munca și Regulamentul de ordine interioară, sunt clare în aceasta privință.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că merită să te contrazic, când văd că bați câmpii cu atâta grație?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu aveți argumente.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din comentariul tău, rezultă că prin pupincurismul de toată jena pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a prestat la adresa președintelui Marian Oprișan până în anul 2019, acesta și-a executat ”întocmai și la timp” sarcinile de serviciu?
Din ”ÎNTINERIREA MODERATĂ” pe care ți-am aplicat-o, ai văzut că Agamemnon Partac era nemulțumit de faptul că președintele ”OM” i-a ignorat ”prețioasele indicații”.
Despre ”PEDEAPSA DIVINĂ” pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”, nu ai nimic de spus?
Deoarece doamna Coca Manolescu pare a fi cam bisericoasă și a fost încântată de lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, mi-ar plăcea să-și spună și Domnia sa, punctul de vedere în legătură cu ”PEDEAPSA DIVINĂ” pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea.
În legătură cu acest subiect voi face un studiu și în rândul armurierilor mei.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu știu cum îi pedepsește pe alții, dar pe dumneata te-a nenorocit pe viață.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Insinuezi că, m-a ”nenorocit pe viata” pe viață Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, afirm.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu În aceste condiții, consideri că prin considerarea Maestrului Arsenie Bocancea ca fiind ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, manifest o formă de Sindrom Stockholm?

D. ”OMUL POLITIC de TIP NOU”, Cristian Popescu - Piedone și ”OMUL de AFACERI de TIP NOU”, Gigi Becali, ETALOANELE Regimului Securist Postdecembrist
1. Ziarul Cotidianul din data de 23.03.2025 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”Piedone și monstruosul lui succes”.
Citez:

”Geme internnetul cu filmulețele lui Piedone făcînd ravagii prin restaurante și cantine. Grobianul personaj politic, gonflat zilnic de Antenele lui Voiculescu și de toată media grupului Intact (omul este în continuare un nu știu ce prezident prin microscopicul, dar gălăgiosul partid fondat de Varan numit PUSL!?) este un soi de vedeta zilei. Fostul ospătar de la PSD București, trecut prin inspector circar al piețelor de Sector și ajuns nefericit, dar îndestulat primar pe la Sectoarele 4 și 5, atentator fără succes și la Primăria Capitalei, și-a găsit fotoliul potrivit și a revenit în „specialitate”. Adică nu mai semnează aprobări și autorizații și nu mai răstoarnă tarabele din piețe și nu mai bagă groaza în precupețe. Acum răstoarnă oale și cratițe. Secondat de inspectori și de un cameraman, fie și de un cirac care filmează pe telefon tot ce zice, ce ordonă și ce constată ochiometric prin bucătării de restaurante, Piețarul Piedone, după ce și-a rezolvat plasarea copiilor și a familionului, a revenit pe scenă și joacă rolul de caricatură contemporană descinsă din legenda lui Cuza Vodă, cel care descindea prin mulțimile tîrgurilor și făcea dreptate. Piedone, cu un sac de plastic agățat șmecherește pe umeri ca un fel de Batman al bucătăriilor și cantinelor și cu o bonetă protectoare peste chelia păzită numai pe margini de tufele de păr dă iama în cratițe, în friteuze, în frigidere și în magazii și debarale de cîrciumi și decide superior:
-„Suspendare, aruncați, închideți pînă la remediere, casați, amendă…”
Și chiar dă nouă lovitură de imagine! Adică și-o împrospătează pe cea veche de inspector profilat pe băgat groaza în piețe. Din „Spaima piețelor”, Piedone a devenit „Spaima restaurantelor”. Dacă și covrigarul de Marcel Ciolacu s-a grăbit să sperie lumea cu numele lui Piedone, vă dați seama ce val de teamă a stîrnit el în alimentația publică. Și, culmea ironiei, în cele mai multe cazuri, Piedone are dreptate. El dă în vileag jalea sanitară din bucătării și din spatele tejghelelor din alimentația publică. Chiar te crucești la ce găsește și la ce poate să persiste în materie de igienă și respectarea normelor sanitare în domeniu. Peste tot vezi vase și echipamente nespălate, alimente congelate de nu se știe cînd, stricate, perimate, neprotejate, nedezinfectate etc. Și nu la cîrciumioare amărîte, ci la numele mari din alimentația publică, administrate nu de faimoșii proprietari, ci de francizorii
autohtoni puși pe făcut bani.
Cum se face că un personaj expirat și ultra-ridicol se relansează cu neregulile din alimentația publică? Și nu minte!
Cum a funcționat Protecția Consumatorului pînă la Piedone? Era o sinecură pentru cîte un bucătar sau cîrciumar de partid? Ce controlau inspectorii și cu ce eficiență? Se năpusteau pe restaurante unde să-și facă politicienii mesele și chefurile? Se limitau la market-uri de cartier sau la cele în care își făceau inspectorii aprovizionările săptămînale? Dormeau în halat sau pe la barurile și restaurantele controlate? Era Protecția Consumatorului o mașinărie de colectat bani la buget și la partid sau beneficul era numai pe persoana titular de legitimație?
Succesul dizgrațios al lui Popescu Piedone vine pe ce-a lăsat în urmă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) transformată în feudă politică. Cînd la unii, cînd la alții, acum la PSD, dar foarte rar cu adevărat la protecția consumatorilor și în apărarea cetățenilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, știi că în ceea ce-l privește pe Cristian Popescu - Piedone avem păreri contrare.
Sunt în totalitate de acord cu afirmația din acest editorial a jurnalistului Cornel Nistorescu:
”Geme internnetul cu filmulețele lui Piedone făcînd ravagii prin restaurante și cantine. Grobianul personaj politic, gonflat zilnic de Antenele lui Voiculescu și de toată media grupului Intact (omul este în continuare un nu știu ce prezident prin microscopicul, dar gălăgiosul partid fondat de Varan numit PUSL!?) este un soi de vedeta zilei. Fostul ospătar de la PSD București, trecut prin inspector circar al piețelor de Sector și ajuns nefericit, dar îndestulat primar pe la Sectoarele 4 și 5, atentator fără succes și la Primăria Capitalei, și-a găsit fotoliul potrivit și a revenit în „specialitate”. Adică nu mai semnează aprobări și autorizații și nu mai răstoarnă tarabele din piețe și nu mai bagă groaza în precupețe. Acum răstoarnă oale și cratițe. Secondat de inspectori și de un cameraman, fie și de un cirac care filmează pe telefon tot ce zice, ce ordonă și ce constată ochiometric prin bucătării de restaurante.”
ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE:
”Cum a funcționat Protecția Consumatorului pînă la Piedone? Era o sinecură pentru cîte un bucătar sau cîrciumar de partid? Ce controlau inspectorii și cu ce eficiență? Se năpusteau pe restaurante unde să-și facă politicienii mesele și chefurile? Se limitau la market-uri de cartier sau la cele în care își făceau inspectorii aprovizionările săptămînale? Dormeau în halat sau pe la barurile și restaurantele controlate? Era Protecția Consumatorului o mașinărie de colectat bani la buget și la partid sau beneficul era numai pe persoana titular de legitimație?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de cand a fost investit în fruntea ANPC se văd schimbări majore. 
Nistorescu nu știu ce spune, nu-i prea citesc articolele, dar Piedone este omul care trebuia in fruntea acestei instituții. Avem nevoie de foarte mulți oameni ca el. 
P.S. Ca orice frustrat cu,,studii`` dar fără realizari , aveți un dinte pentru el. 
Îmi spunea cineva zilele trecute , care aproape că face naveta cu trenul, că niciodată nu a văzut toaletele de la tren atât de curate, au si odorizant, săpun lichid si hartie de buna calitate. Dacă măcar și atât s-a schimbat , este bine. Felicitari, Piedone!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, pentru că pot...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă nu aș ști eu că poți, atunci cine?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mai știu și alții, și nu le convine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Este treaba lor nu a mea!
2. Ziarul Cotidianul din data de 23.03.2025 a publicat articolul ”Adio, ANPC pentru Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea”.
Citez:
”Curtea de Apel București  dă  dreptate Agenției Naționale de Integritate și l-a declarat pe Cristian Popescu Piedone în conflict de interese.
Dacă decizia rămâne definitivă și la Înalta Curte de Casație și Justiție, Piedone nu mai poate ocupa o funcție publică timp de trei ani.
Mulți spun că Piedone ar fi urmat să preia Primăria Capitalei în cazul în care Nicușor Dan câștigă alegerile din luna mai.
Curtea de Apel București a respins astăzi contestația lui Cristian Popescu Piedone referitoare la raportul ANI care l-a găsit în conflict de interese pentru că și-ar fi numit ginerele membru în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.
„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziţii Publice, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.03.2025”, este soluția dată de instanța judecătorească.
„În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON”, conform ANI.
 Piedone s-a apărat spunând că ar fi un abuz
”Deranjez!? Voi merge mai departe și voi demonstra abuzurile. Raportul ANI a fost un abuz și îl voi demonstra la ÎCCJ”
Conform Legii 176/2010, articolul 25, alineatul 2, persoana găsită în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai are dreptul de a ocupa aceeași funcție publică timp de 3 ani. În acest sens, CCR a precizat că interdicția se referă la orice funcție publică, adică și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, am coroborat:
a. Prezenta informație de presă;
b. Comentariul tău:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de când a fost investit în fruntea ANPC se văd schimbări majore. 
Nistorescu nu știu ce spune, nu-i prea citesc articolele, dar Piedone este omul care trebuia în fruntea acestei instituții. Avem nevoie de foarte mulți oameni ca el. 
P.S. Ca orice frustrat cu,,studii`` dar fără realizari , aveți un dinte pentru el. 
Îmi spunea cineva zilele trecute , care aproape că face naveta cu trenul, că niciodată nu a văzut toaletele de la tren atât de curate, au si odorizant, săpun lichid si hartie de bună calitate. Dacă măcar si atat s-a schimbat , este bine. Felicitari, Piedone!”
- Nu are rost să-ți spun cât de greu mi-am stăpânit lacrimile, după ce am făcut această coroborare.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Este posibil ca d-na Victorița Malinoiu și d-na Coca Manolescu să fi aflat, cât de sensibil sunt, atunci când refuzul tău de a urma cu d-na Mariana Simon al unui curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, își arată efectele.
3. Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu

Un cetățean - Gigi Becali - se autodenunță afirmând că locul de deputat l-a costat 700 000 EUR. În mod normal, ținând cont de faptul că Parlamentul este organul care conduce statul român, o asemenea afirmație ar fi trebuit să provoace un tărăboi teribil. Doar că nimeni nu mișcă nimic.
Mai mult, prin ieșirile sale, Gigi nu face altceva decât să se auto-îngroape și mai adânc în rahatul juridic în care se scaldă. L-am ascultat în această seară dându-se din nou de gol cu afacerea serelor. Acolo sunt probleme grave, care se pot lăsa cu ani grei de pușcărie întrucât schema de corupție e cât se poate de clară. Și, din nou, nu se sesizează nimeni.
O să vă spun un lucru: în general nu rămân facturi neplătite. Uitați-vă la Udrea. La fel va fi și în cazul lui Gigi. Stilul său de fanfaron o să-l îngroape din nou pentru că n-a priceput un lucru simplu: da, mai dai și pe lângă, da, mai faci și câte-o combinație, dar când te știi cu mâna adânc băgată în rahat, cel puțin bagi capul la cutie și păstrezi o discreție maximă. Să te arunci în politică și-apoi în meciuri televizate, sperând că te apără „băiatul din spate”, e semn de mare prostie. O prostie care, presimt, i se va sparge iar în cap. Deh, soarta oricărei unelte!
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Știu că te enervează Gigi Becalii, dar acesta este modelul OMULUI de AFACERI, pe care l-a produs Regimul Securist Postdecembrist.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Gigi Becali nu este om de afaceri.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Atunci este marioneta lui Viorel Hrebenciuc și tot neamul lor.


E. LUMEA VIRTUALĂ din capul ministrului Educației, Daniel David și abuzurile ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist, cu efect de tăiat creanga de sub picioare
1. Ziarul Cotidianul din data de 19.03.2025 a publicat articolul ”Ministrul Educației a decis. Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în școli”.
Citez:

”Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale.
„După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Educației și Cercetării,  Daniel David, a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învățare al elevilor/studenților și procesul educațional, în general„, se arată într-un comunicat  al Ministerului Educației și Cercetării.
Ministerul va stabili unitatea-pilot inițială, iar Microsoft România, împreună cu conducerea acestuia, își vor asuma implementarea proiectului.
„Inteligența Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcție de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educațional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcție de rezultate, vom extinde procesul. Noi avem deja angajat un proces masiv de digitalizare în unitățile educaționale din țară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii (asociate tehnologiei informației) și opționale (inclusiv de inteligență artificială) asociate revoluției tehnologice prin care trecem, aspecte care creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenței artificiale în mediul educațional„, a afirmat Daniel David, citat în comunicat.
Inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului/studentului, care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.
„Atenție însă, în viziunea mea, inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului/studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care ‘lenevește’ elevul/studentul, și, foarte important de înțeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.
Diverse țări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl dorește chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învățământ, așa că nu vreau ca România și sistemul nostru educațional să rămână în urmă„, a mai spus Daniel David.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, m-a umplut de respect precizarea din acest articol de presă, citez:
”Inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului/studentului, care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.”
Acestui individ i-a spălat Soros creierul, așa cum numita Florina Grosu i l-a spălat soțului ei și l-a convins că, ”este prostul meu și al familiei”, de aceea ieșirea din indiviziune cu mine, trebuie să se facă pe cale judecătorească nu pe cale amiabilă, așa cum vreau eu.
PS Amintesc că în urmă cu 5 ani, la evaluarea inițială pe care a făcut-o un profesor de matematică dintr-o clasă de liceu de 28 de elevi, numai 6 au știut tabla înmulțirii.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, inteligența artificială va înlocui cu succes prostia naturală a majorității. 
Acesta este viitorul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Așa o fi, nu-mi permit să te contrazic, dar acest Daniel David trăiește într-o altă lume.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vedeți lumea de la firul ierbii. El o vede din satelit. Amandoi priviți același lucru, dar din perspective diferite.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene după ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, consider că ajunge o măciucă la un car de oale.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja și cu ministrul Educației, Daniel David, cred că PNL va călca pe urmele PNȚcd.
Părerea mea, nu și a d-nei prof. Florentina Sandru sau a consăteanului meu Calugaru Gica.
Florentina Sandru
Grosu Ulise; Dumneavoastra cunoașteți toate părerile. Va substituiți și vorbiți în numele altei persoane cu mare ușurință. Numai în cazul meu ați răsucit și intercalat ceea ce am spus și acum zilnic repetați că eu sunt împotriva principiilor academice ale lui Solomon Marcus creându - mi , pe aceasta cale o imagine de profesor limitat și incompetent. 
Cred că știți și dumneavoastră că ceea ce faceți nu se pretează cu o persoana civilizată. Vorbiți cât vreți și ce vreți în numele dumneavoastră , nu mai bălăcărit pe toată lumea . 
Asta dacă aveți un minimum de educație și bun simt.
Calugaru Gica
Grosu Ulise; Corect, părerea mea, care oricum nu -i importantă, e cu totul alta .
Nu citesc ce scrie Baba Vanga, am citit, în tinerețe, un pic din A. Toffler ...
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, eu am vorbit numai în numele meu.
Citiți comentariul meu cu atenție și veți vedea că am afirmat că, nu am vorbit în numele D-voastră și nici a consăteanului meu Calugaru Gica, când m-am referit la acest Daniel David..
Grosu Ulise
Calugaru Gica; Gică, pentru mine părerea ta contează, deoarece ești singura persoană din LUMEA REALĂ cu care dialoghez pe Facebook.
Așa cum ți-am spus direct, ”LUMEA lui Harry Potter de pe pagina mea de Facebook”, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
Doamna prof. Florentina Sandru este supărată pe mine că am spus și susțin că, un profesor de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
Pe mine nu m-a deranjat când d-na prof. Florentina Sandru a considerat că, este sub demnitatea Domniei sale să vorbească cu mine, deoarece îmi curge venin prin toți porii.
Prietenul Valentin Burlacu mi-a recomandat să urmez niște cursuri de matematică pentru gimnaziu, insinuând că profesor ar trebui să-mi fie d-na Florentina Sandru.
Florentina Sandru
Grosu Ulise, nu m- am referit doar la această postare..
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, vă informez că, deoarece consider că ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”, în viitorul apropiat voi ”forja” profesorii politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde voi face atac la baionetă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă pe doamna profesor universitar Ecaterina Andronescu ,o considerați analfabet funcțional, adică de același nivel cu dumneavoastră, un cititor de apometre la ENET, înseamnă ca s-a întors lumea cu fundul în sus.”
- Cred că s-a întors lumea cu fundul în sus, urmare a ”pedepsei pe viață” pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , modul cum dați răspunsurile, repetând postarea interlocutorului, și asta mai mereu, dovedește lipsa de conexiune emoțională, un nivel ridicat de anxietate. Nu neglijați!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, uneori consider că se impune, să-ți redirecționez anumite comentarii, pentru a le amplifica valoarea, așa cum am făcut și în cazul comentariului tău, pe care l-am citat mai sus.
Concluzia că, acțiunea prin care doresc să valorific la maxim diverse afirmații ale tale, ”dovedește lipsa de conexiune emoțională, un nivel ridicat de anxietate.”, m-a băgat în ceață.
Am rugat-o pe d-na prof. Florentina Sandru să-mi pună o pilă la liderii Domniei sale de sindicat:
a. Profesor Aurel Șelaru(Iisus Hristos al profesorilor vrânceni)
b. Profesor dr.dr. Gicu Valentin Dogaru(posesor de cădelniță făcătoare de minuni)
c. Profesor Oana Poienaru (mironosiță),
- pentru a-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea.
Urmare a unei astfel de sfeștanii, am considerat că Maestrul Arsenie Bocancea va ieși din depresia în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
- De ce am apelat la serviciul d-nei prof. Florentina Sandru?
- Deoarece Domnia sa a pretins că, ”aș fi mână în mână cu Maestrul Arsenie Bocancea”.
Atunci când d-na prof. Stana Georgescu de la Vintileasca a spus pe Facebook că, a venit un popă nou în localitate, care a ținut o slujbă foarte frumoasă, iar Domnia sa a fost împreună cu elevii, am întrebat-o:
- Cu ce rămân elevii de la Vintileasca din educația civică, care li se predă în gimnaziu,? - Răspunsul la întrebarea, a fost ejectarea mea din lista de prieteni de pe pagina de Facebook.
Nu cred că doamna Coca Manolescu are cunoștință de această inițiativă a mea, prin care liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, am dorit să-i facă o sfeștanie, Maestrului Arsenie Bocancea pentru a ieși din depresie, dar află cu această ocazie.
Este adevărat că, acțiunea mea a fost un eșec, ca și acțiunea prin care am vrut să o întineresc cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Nu același lucru este valabil și în cazul ”RECREȘTINĂRII” forțate a Maestrului Arsenie Bocancea și a ÎNTINERIRII MODERATE pe care ți-am aplicat-o, acțiuni pe care le consider ca fiind mari realizări.
PS Cred că și d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, este în asentimentul meu.
2. Ziarul Cotidianul din data de 20.03.2025 a publicat articolul ”Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore”.
Citez:

”Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Bogdan Peșchir a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR, unde a fost audiat mai multe ore.
În momentul în care a ajuns sub escortă la sediul IGPR, Bogdan Peșchir a fost obligat de un polițist să își dea jos șapca, cagula de pe față și ochelarii de soare, pentru a putea fi identificat.
Procurorii de la Parchetul General au efectuat joi 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor influenceri care i-au făcut campanie lui Georgescu.
Printre cei vizați în dosar se află influencerii Bogdan Peșchir și Makaveli.
Cristian Sârbu, avocatul lui BogPR, a  spus la  Realitatea PLUS, că reținerea clientului său nu are legătură cu nicio problemă juridică.
„A fost o chestie absolut gratuita, l-au expus, pentru că Bogdan la început nu a vrut sa apară si asta a fost dorința lui si ar fi trebuit sa i-o respectam. Asta e un prim aspect foarte urat, dar asta e o problema minora acum.
A doua problemă, ce s-a întâmplat înăuntru, s-a făcut acest tam tam, s-a mai făcut o percheziție, când toată aparatura lui Bogdan se afla la politie. S-a făcut percheziția informatica, am făcut 2 luni in fiecare zi, am fost prezenți, am făcut toate perchezițiile și tot ceea ce a ținut de noi a stat la dispoziție. S-a trecut o limita absolut, nu mai are nicio legătură cu natura juridica, sa vii sa-l aduci cu tam tam de la Brașov, sa îl cauți pentru o așa zisa infracțiune, ca a dat bani in martie pe TikTok si repet nu e infracțiune sa faci donații. Nu este infracțiune sa faci donații. Sa faci donații din martie când nici nu se știa cine este in cursa pentru candidatura.
Organele de cercetare au impresia ca lumea nu știe si ca lumea va fi intoxicata de ceea ce vor ei sa audă.
Excede cadrul juridic, nu mai are legătura cu nicio problema juridica.
Începând din luna martie ca de ce a făcut donațiile pe TikTok, începând de atunci si pana înainte de alegeri. Nu poți sa faci din martie când nu știa nimeni cine candidează.
El a făcut donații unor conturi, nu ai voie sa discriminezi pe cineva pentru opțiune politica, el a făcut donații unor conturi de TikTok, deci nu are legătură cu cursa prezidențială.
Sa se ia acum o măsură a retinerii, cred ca s-a mers mult prea departe, mai ales pentru faptul ca ne-am prezentat.
Si infracțiunea de corupere a alegătorilor este prevazuta de la 6 luni la 3 ani, nu se da reținere.
I-a mai luat încă o dată telefonul lui, e posibil așa ceva, pe care nu mai are nimic pe el.
Acuzație este un lucru, o alegație pe care o scrie fiecare, probe înseamnă sa vine sa iți arate, uitați asta ați făcut, aveți legătură, discuții, poze.
Nu îl cunoaște pe Georgescu, el l-a susținut personal, pentru ca i-a plăcut de el. Nu este infracțiune, iar celelalte lucruri nu au legătură, iar ei nu le-au prezentat.
Acestea i-au făcut un nou dosar. Aceste acuzații au început când s-a făcut dosarul mare, iar acum doar au disjuns cu privire la Bogdan.
Nu poate să demonstreze niciodată, nu este juridic. In aceasta etapa procesuala ei vin si susțin ceva. Noi așteptăm probele pe care nu ni le arata. Am văzut cu toții, am la disecat fiecare telefon, laptop, device, le-am luat la rand, aveți ceva? Ați găsit ceva? Avem procese verbale in care spune nu am găsit, nu are legătura cu cazul.
E noaptea mintii, deja nu mai tine de natura umana.
Cum sa se sustragă când el face de trei luni de zile in fiecare zi naveta Brașov-București. Nu pleacă niciunde, putea sa plece. Cred ca asta i-a deranjat ca a rămas in tara.
Daca un om care iți vine in fiecare zi la politie, cum sa se sustragă când el vine in fiecare zi? Ei pot spune orice si nu mai contează. Deja nu se mai poate așa ceva, lucrurile au depășit cu mult, asta nu mai este o chestie de natura juridica, nu mai are legătură cu nimic. Tot m-am ferit sa spun si nu are legătură cu nimic. Nu este ok, dar asta este România.
S-a depășit in opinia mea orice cadru de legalitate, dar orice norma existențială si nu este ok. noi o sa facem tot ce tine de noi, nu o sa ne intimideze, asta e situația, suntem români, trebuie sa ne asumam ca asta este tara”, a declarat Cristian Sârbu, avocatul lui BogPR, în exclusivitate la Realitatea PLUS.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Mi se pare de mare efect aceste acțiuni DISPERATE, ale celor care au dat LOVITURA de STAT din data de 06.12.2025 și au transformat în cei 36 ani de ”democrație originală”, România în colonie.
Faptele de CORUPȚIE se prescriu, urmare a unor JUDECĂTORI și PROCURORI CORUPȚI, ”dosarul revoluției” de 36 ani nu se mai finalizează, iar acum acești DERBEDEI POLITICI fac circ, pentru a demonstra ce?
- În aceste condiții nu este normală teama unor cititori ai scrierilor mele, de a fi arestați?
Valentin Burlacu
Tipul asta l-a finanțat pe Jorjescu ca acesta sa se voteze pe sine. Curat ilegal!I Infracţiuni electorale - Coruperea alegătorilor -
Art. 386. -
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene m-ai băgat în ceață cu afirmația ”Tipul asta l-a finanțat pe Jorjescu ca acesta sa se voteze pe sine. Curat ilegal!I ”
După ce ai insinuat că, aș suferi de sindromul Stockholm în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, mai vii și cu această năzbâtie.
ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, în loc să te aducă în lumea reală, te-a afundat și mai tare în ”LUMEA ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”.
PS Cred că numai d-na Mariana Simon te mai poate ajuta.
Părerea mea nu și a d-nei Coca Manolescu!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ești prost, mon cher? Citește naibii cu atenție și de mai multe ori, că poate vei înțelege!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Posibilități limitate!
3. Ziarul Cotidianul din data de 21.03.2025 a publicat articolul ”Simpatizant al teroriștilor, descoperit de SRI în România”.
Citez:

”Un cetățean german care ar fi simpatizant al unor organizații teroriste active în Orientul Mijlociu și ar fi derulat constant activități de promovare a ideologiei teroriste a fost declarat indezirabil pentru România, a informat, vineri, Serviciul Român de Informații (SRI).
”La sesizarea Serviciului Român de Informații, vineri, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetățeanului german L.F.A., pentru o perioadă de 10 ani. Acesta s-a stabilit în România în anul 2024 pentru parcurgerea studiilor universitare”, se precizează într-un comunicat al SRI.
Potrivit sursei citate, acesta a intrat în atenția Serviciului la finalul anului 2024, întrucât derula activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale.
”L.F.A. este simpatizant al unor organizații teroriste active în Orientul Mijlociu și a derulat constant activități de promovare a ideologiei teroriste în mediul virtual și cercul relațional, acționând ca factor de radicalizare asupra unor persoane din România. De asemenea, acesta a accesat, stocat și diseminat, în mod repetat, materiale foto-video de propagandă teroristă cu puternic caracter violent, reprezentând atentate, luptători înarmați, scene de luptă, precum și însemne ale organizațiilor teroriste menționate. Totodată, L.F.A. a manifestat un comportament, atitudini și opinii specifice persoanelor aflate în proces de radicalizare, existând suspiciunea rezonabilă că sub influența unui eveniment/factor declanșator va trece în stadiul acțional în România”, arată Serviciul Român de Informații.
Având în vedere aspectele menționate, SRI spune că a acționat în scopul prevenirii materializării amenințărilor la adresa securității naționale, rezultate din prezența și activitățile desfășurate pe teritoriul României de către cetățenii străini.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, în calitatea mea de, ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”, am crezut că, această informație de presă se referă la mine, dar....
Am să-ți dau o veste tristă, și anume:
- Au început să se amuze și cititorii scrierilor mele, cărora inițial, Maestrul Arsenie Bocancea le-a băgat frica în oase, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care am fost supus.
Un astfel de lucru, cred că, ar trebui să-ți dea serios de gândit.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acum ați observat , că râd de dumneata?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acest lucru ai înțeles din comentariul de mai sus?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vorba dumitale: ,,înțeleg cum vreau``
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Aceasta este altă mâncare de pește.
4. Ziarul Cotidianul din data de 21.03.2025 a publicat articolul ”George Simion, președintele AUR: Poliția Română, instrument de represiune politică”.
Citez:

”„Ceea ce li s-a întamplat zilele trecute lui Bogdan Peșchir și restul oamenilor săltați din țară nu este o anchetă, nu este justiție, nu este stat de drept. Este un act de intimidare, de umilință publică și de represiune politică.
Bogdan Peșchir, cunoscut pentru opiniile sale suveraniste și sprijinul declarat pentru Călin Georgescu, a fost ridicat din propria casă, adus tocmai de la Constanța, și legitimat de-abia în fața presei, într-o scenă de-a dreptul bolșevică. Îi cer să-și dea jos cagula, ochelarii și șapca abia dupa ce îl plimbă ca pe un trofeu de vânătoare. Ce fel de stat e acela în care legitimarea vine dupa reținere? Ce fel de poliție mai avem în țara asta?
Un alt caz revoltător este cel al lui Adrian Niculescu, un român care și-a exprimat public susținerea pentru valorile suveraniste și pentru Călin Georgescu. În loc să fie respectat dreptul său la liberă exprimare, a fost supus unor percheziții și anchete abuzive, menite să-l intimideze și să descurajeze orice formă de opoziție față de sistemul actual. Este revoltător!
Autoritățile mint românii pe față. Spun că găsesc arme în timpul perchezițiilor. În realitate, ce confiscă? Arme de airsoft, complet legale. Dar în mintea lor, asta e o bună ocazie de a fabrica ”pericolul” și de a-l ambala frumos pentru televiziunile de partid. E clar că nu anchetează fapte, ci încearcă să construiască narațiuni. Să creeze imagiunea unui inamic public din fiecare român care are curajul să-și spună părerea și să suțină o alternativă reală.
Îi anchetează pe cei care își exprim susținerea pentru Călin Georgescu sub pretextul că ”ar influența votul românilor”. Dar Nicușor Darn poate să-și pună afișe și panouri în toată țara, că el nu influențează nimic. Nu e anchetat nimeni, pentru că el face parte din ”elita aprobată”. Așa arată dublul standard în România: dacă ești cu ei, poți orice; dacă ești împotriva lor, ești dușman al statului.
Sub Cătălin Predoiu, Ministerul de Interne a devenit o bâtă politică. O instituție folosită pentru a ataca opozanții și pentru a impune teroarea în rândul celor care îndrăznesc să spună adevărul. Suntem la un pas de dictatură. Toate elementele sunt acolo: justiție de fațadă, anchete abuzive, alegeri anulate, televiziuni controlate, intimidare continuă.
Dar nu ne vor opri! Românii s-au trezit și știu ce se întâmplă. Nu mai pot fi păcăliți. Singura noastră șansă este mobilizarea masivă la alegerile din mai. Fiecare vot e o palmă dată sistemului. Fiecare vot e o declarație de război împotriva mafiei politice care ne vrea reduși la tăcere. România nu mai are timp de jumătăți de măsur. Acum ori niciodată!”, spune George Simion, președintele AUR.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Citez:
”Iosefina Pascal
Soția Komissarului Șef care l-a executat mediatic pe Peschir lucrează la Intact Media Group și a fost redactor la PRO TV înainte de asta. Iată motivul pentru care s-a aflat presa la fața locului.
Komissarul însuși este omniprezent la conferințele Pharma unde combate de zor "vânzarea de medicamente contrafăcute", alături de marele șpăgar Adrian Ionel de la UNIFARM.
Aa, uitasem, Komissarul joacă și la păcănele și a primit și 25.000 euro CADOU de la un băiat.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce a descoperit Simion! Sunt convins că este foarte surprins de rolul instituțiilor de forță.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Eu știu foarte bine ce înseamnă ”rolul instituțiilor de forță.”.
5. Ziarul Cotidianul din data de 23.03.2025 a publicat articolul ”Cine e adevăratul adversar al lui Antonescu. „O să ziceți că-s nebun””.
Citez:

”Au ajuns vremurile în care Ciolacu, Mihai Tudose și Paul Stănescu să facă mai abitir campanie chiar decât liberalii pentru un candidat de provenință liberală, cum a fost  la Suceava, a remarcat jurnalistul Liviu Alexa, la Realitatea.
I-a atras atenția mai ales mesajul de susținere al premierului Ciolacu pentru Crin Antonescu.
”Dacă să nu îl susțineți  pe Crina Antonescu, se referea la PSD-și, o să fiu dat afară din guvern ca premier? Nu o să mai avem guvern, pentru că aceia care vin vor să schimbe tot. Și  vă zic eu, pentru primarii PSD e absolut suficient ca să-i motiveze, chiar dacă că nu toți, vor exista 10-15%  primari care să facă pe șmecherii, restul se vor alinia„, a explicat jurnalistul.
Emil Boc va funcționa exact pe același sistem cu care a fost obișnuit
”Unul dintre cei mai mari adversari ai lui Crina Antonescu nu este Nicușor Dan, nu este George Simion, ci Emil Boc și toată facțiunea liberală din Ardeal”, spune  Alexa.
”Emil Boc va funcționa exact pe același sistem cu care a fost obișnuit, va constrânge, va pretinde, va șantaja. Atâta știe el despre politică…”.
”Acum vrea să se care de la Primăria Cluj Napoca și, la schimb, pentru susținerea lui Crin, vrea o promisiune fermă… că el va ajunge președintele Curții Constituționale. Nu vrea numai judecător… el vrea direct președinte la CCR, adică vrea să ia locul lui Enache… sună ciudat …Emil Boc dacă va ajunge acolo va fi, scuzați, un președinte de CCR mai rău ca o Enache”, conchide jurnalistul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
a. Într-un comentariu pe care l-ai făcut, ai vorbit de CLOACA de la Cluj, fără a intra în amănunte.
b. Maestrul Arsenie Bocancea a spus despre ”originea sănătoasă” a mamei lui Emil Boc.
c. În acest articol se afirmă:
”Emil Boc va funcționa exact pe același sistem cu care a fost obișnuit
”Unul dintre cei mai mari adversari ai lui Crin Antonescu nu este Nicușor Dan, nu este George Simion, ci este Emil Boc și toată facțiunea liberală din Ardeal”, explică Alexa…
”Emil Boc va funcționa exact pe același sistem cu care a fost obișnuit, va constrânge, va pretinde, va șantaja. Atâta știe el despre politică…”.
”Acum vrea să se tireze, să se care de la Primăria Cluj Napoca și, la schimb, pentru susținerea lui Crin, vrea o promisiune fermă… că el va ajunge președintele Curții Constituționale. Nu vrea numai judecător… el vrea direct președinte la CCR, adică vrea să ia locul lui Enache… sună ciudat …Emil Boc dacă va ajunge acolo, va fi, scuzați, un președinte de CCR mai rău ca o Enache, mai pervers„, conchide jurnalistul.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Se vrea a fi Emil Boc, un nou Agustin Zegrean, care a fost jurist la IRE Cluj, și pe care Băsescu l-a făcut președintele CCR?

F. REACȚII la ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist 
1. ”Jan Anderson
Bogdan Peșchir, un presupus finanțator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost expus opiniei publice. El este cel mai periculos criminal economic, nu și politicienii cu găștile lor mafiote, care au prejudiciat România cu zeci de miliarde de €. Dosarul lui penal vizează infracțiunea de corupere a alegătorilor. Faptul că ambasadorul Franței a mers direct la CCR sau faptul că fostul secretar american Antony Blinken s-a pronunțat contra unui anumit candidat nu a fost o problemă.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos; Stimate consătean, din patriotism local, te-am susținut la alegerile locale, fără a-ți fi agent electoral.
Așa cum am precizat public, nu mă interesează funcții publice și nici funcții politice.
Dacă tu, în calitate de om politic, te PUPI cu primarul Cristi Valentin Misăilă, pentru mine, deviza ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”, rămâne bătută în cuie.
Această deviză are la bază, FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă.
Discuțiile noastre particulare ”nu există”, așa cum nu există orice discuție particulară pe care o am.
Noi am avut și discuții contradictorii, dar totul este bine când se termină cu bine, iar în această speță nu intru în amănunte.
Când timpul mi-a dat dreptate, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, denigratorii mei publici ”au rămas fără aer”, dacă este să citez un ”armurier” liberal de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Ți-am spus direct că, nu-l cunosc pe prietenul special, Valentin Burlacu, și nici nu mă interesează să-l cunosc, dar am o plăcere deosebită de a mă părui cu el.
De altfel, am precizat public că, prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu prezint ”interes operativ” pentru mine, iar cine dorește să le afle identitatea, să-i caute.
Deoarece consider că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiunile TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”, începând cu săptămâna viitoare voi ”forja” profesorii politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, indiferent de culoarea lor politică.
PS Consăteanca ta, d-na prof. Florentina Sandru, deși a pretins că aș avea o problemă cu Domnia sa, nu intră în acțiunea mea de ”forjare”.
Doamna Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, știe de ce.
Florina Soare
Și tot circul asta de doi bănuți ,doar pt că nu s-au folosit banii publici ???!!!!! Întrebare.....
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, în calitatea D-voastră de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, sunteți îndreptățită să vă amuze, comentariile pe care i le adresez prietenului Valentin Burlacu.
PS În opinia mea, scroafa este moartă în coteț.
Grosu Ulise
Florina Soare; Sunt în totalitate de acord cu punctul D-voastră de vedere.
2. Mitica Pinciuc
ADEVĂRUL, gol-goluț, rostit la mai bine de trei luni de la comiterea loviturii de stat! Vedeți cum le potrivește Dumnezeu pe toate? Nimic nu rămâne ascuns.
O singură și mare satisfacție am: aceea că acești mafioți nemernici care conduc astăzi România nu m-au putut păcăli. 
Am înțeles exact cum stau lucrurile încă de pe 7 decembrie anul trecut. 
M-a mirat în tot acest timp insistența cu care se cerea dovezi, probe, cu privire la motivul anulării alegerilor. 
Care dovezi? Care probe? 
Nu există decât ordinele venite din străinătate. 
Și atunci te întrebi: unde este suveranitatea României? 
Mai suntem noi un stat suveran și independent, așa cum prevede Constituția?
COMENTARII
Valentin Burlacu
,,Mai suntem noi un stat suveran și independent, așa cum prevede Constituția?`` 
Pe hârtie, am fost si suntem. Aparențele trebuie menținute.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Vrei să-ți răspund eu la întrebarea ,,Mai suntem noi un stat suveran și independent, așa cum prevede Constituția?``, care începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți un caz cu totul special. Cum, cu o floare nu se face primăvară, tot așa, cu un caz ca al dumitale ,nu și-a rupt gâtul democrația.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, tu crezi că ”doamna” care a are contul ”Focșani, dragostea mea” se va lăsa UMILITĂ, așa cum l-au UMILIT politrucii de ”Provincia Europeană Vrancea” pe Maestrul Arsenie Bocancea?
- Eu cred că nu!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cainele moare de drum, lung....
”Eu știu că nu sunt soarele pe cerul nimănui, dar un nod în gâtul cuiva tot sunt.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Te îmbeți cu apă rece, dacă ai impresia că pentru mine ”ești un nod în gât”.
PS Ce ești pentru alții nu mă interesează.
3. Iosefina Pascal
Soția Komissarului Șef care l-a executat mediatic pe Peschir lucrează la Intact Media Group și a fost redactor la PRO TV înainte de asta. Iată motivul pentru care s-a aflat presa la fața locului.
Komissarul însuși este omniprezent la conferințele Pharma unde combate de zor "vânzarea de medicamente contrafăcute", alături de marele șpăgar Adrian Ionel de la UNIFARM.
Aa, uitasem, Komissarul joacă și la păcănele și a primit și 25.000 euro CADOU de la un băiat.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu......
Valentin Burlacu
Nimeni nu face de capul lui ceea ce face, mai ales când este vorba de un sistem militar sau militarizat. 
Nu trebuia să știm și noi cum arată chipul unuia dintre trădătorii neamului, care împreună cu guru Jorjescu voia să mute România în Africa?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Fără comentarii!
4.  Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu

Bogdan Peșchir este acuzat de „coruperea alegătorilor” în formă continuată reținându-se, ATENȚIE!!!, 265 de fapte. Adică a influențat 265 de posibili alegători, că nu știu dacă i-a urmărit Elodiu p-ăștia ca să se asigure că „frauda” ar fi fost dusă până la sfârșit. Deci, ca să înțelegem bine, nu e vorba de ruși, de iranieni sau de forțe oculte din Coreea de Nord, ci de unu' care dădea bani pe TikTok lui Guță și altora ca el.
E clar că totul prinde contur! Așa se fură alegerile în România: dai bani la 265 de alegători și te scoți președinte. Bă, doar atâta puteți??? Nu știu ce-i cu ăștia de la Parchet, dar am impresia că iau ceva prafuri de scădere a IQ-ului. Elodiu ăla cred că e tare dependent de ele. Altfel nu pot să înțeleg cum naiba de reușește să dea asemenea penibilități în serie. Mai are puțin și rechizitoriile lui vor face săli pline ălora care vor alege să le recite în spectacole de stand-up comedy.
Realizați, totuși, penibilul situației? Unul ca ăsta halește vreo 30 000 de lei pe lună doar pentru a fabula prostește în niște așa-zise dosare penale. Păi de-aia se duce de râpă statul! Asta e „justițea”! Înțelegeți de ce absolut totul e terminat? Înțelegeți de ce trebuie demolat și reconstruit de la zero? De fapt nu de la zero, ci de sub fundație. Atâta putreziciune e imposibil de combătut altfel decât prin demolare și reconstrucție. Pur și simplu nu se poate altfel!
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Sunt în totalitate de acord cu acest punct de vedere.
Autorii LOVITURII de STAT din data de 06.12.2024, ne cred un popor de tâmpiți.
Din punctul meu de vedere, habarnismul de politic a lui Ilie Bolojan, l-a făcut senator de Vrancea, de Corneliu Negru(AUR).
Miniștri precum, Daniel David - Educație, Sebastian Burduja - Energie și Cătălin Predoiu - MAI, cred că vor face din PNL un nou PNȚcd.
Valentin Burlacu
Prin anii 1950 , trei indivizi sparg chioscul alimentar de pe un șantier național și fura salam, băutură și țigări. 
Deoarece au rămas muncitorii fără salam si țigări si nu ar fi putut lucra , procurorul de caz i-a încadrat, nu la furt , ci la subminarea economiei naționale.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Foarte tare, acest procuror.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Care este diferența dintre procurorul din anii ”50 și foștii procurori, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița?
NOTA: Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Deoarece, am anticipat că, dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă, mi-am băgat un AS în mânecă.
Procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița mi-au anulat cu mult amatorism AS-ul din mânecă, LEGALIZÂND furtul unei părți din abonații ENET.
b. Procurorul Țîrlea Florin împreună cu polițistul Gicu Avasiloaie au mușamalizat ESCROCHERIA de la CUP Focșani, iar pentru acest merit, consider că procurorul Țîrlea Florin a fost recompensat cu postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar polițistul Gicu Avasiloaie a fost numit șef la Poliția mun. Focșani.
Pentru a verifica ”stilul americănesc” al prim-procurorului Țîrlea Florin, cu care acesta s-a lăudat, în anul 2015 am mai făcut o plângere penală în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, pe care acesta a arhivat-o.
c. Procurorul Dogaru Luminița a decis că prejudiciul de circa 5 milioane de euro pentru care SC ENET a intrat în insolvență, să-l plătim noi focșănenii și nu persoanele care se fac vinovate de acest prejudiciu.
De asemenea, procurorul Dogaru Luminița a decis că prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, nu se aplică în mun. Focșani.
Pentru aceste merite, procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, au fost scoși la vârsta de 49 ani la pensie, iar Regimul Securist Postdecembrist obligă poporul român să le plătească pensie specială.
PS Hotărârile de instanță și înscrisurile cu privire la cele afirmate mai sus, au fost postate în timp pe blog.
Nicu Vrinceanu
Credeam că Putin și Trump sunt de vină.
5. 
Pe net circulă informația:
”Dan Diaconu
Cezar Avrămuță(Stegarul Dac) a fost internat cu forța la psihiatrie. Și cică suntem țară normală. V-am spus că trăim în plin stalinism și nu m-ați crezut! Stați cu curul pe canapea și uitați-vă la televizor în timp ce un analfabet hoț de camioane a ajuns președinte, un covrigar premier și un deviant ministru de interne.
Ideea e că m-am enervat rău! Omul ăla, Stegarul Dac, e efectiv FĂRĂ AJUTOR. Și nu, NU E NEBUN, v-o spun sigur! Nici n-aveți habar cât a suferit la viața lui. N-o să vă spun despre ce e vorba întrucât, din ce văd, omul e atât de decent încât nu face valuri. Cu toate că dacă v-ar povesti, v-ați îngrozi. Știți ce e de-a dreptul devastator? Faptul că timpurile rimează mult prea rău întrucât omul ăsta a avut parte de un tratament similar și-n regimul trecut.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc de acțiunea Psihiatria, speță în care am câștigat procesul cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că decizia CEDO este o eroare juridică.
”PEDEAPSA DIVINĂ” pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea, ar trebui să-ți dea și ție de gândit.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu vă cunosc istoricul psihiatric. Dacă ați fost internat la psihiatrie, este problema dumitale.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-l cunoști pentru că nu există.
Nu am fost internat, dar prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie, în perioada respectivă presta pupincurism la adresa președintelui Marian Oprișan și s-a comportat conform ordinelor primite.

G. ACȚIUNI care demonstrează că, ”Provincia Europeană Vrancea” EXISTĂ
1. Ziarul de Vrancea din data de  mar 2025  a publicat articolul ”Focșani a fost joi 20 martie centrul strategiilor electorale pentru candidatura lui Crin Antonescu la președinția României”.
Citez:

Joi 20 martie 2025 coaliția de guvernare și-a reafirmat sprijinul pentru Crin Antonescu, candidatul comun la alegerile prezidențiale din luna mai , în cadrul unei întrevederi organizate în municipiul Focșani.
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a anunțat pe contul său de Facebook că a avut o întâlnire importantă cu mai mulți lideri politici, printre care Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, și Dragoș Ciobotaru, deputat PNL de Vrancea.
„Mă bucur că am avut ocazia să mă reîntâlnesc cu domnul Adrian Veștea, cu care am avut o colaborare foarte bună în perioada îndrumării sale ca ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Am discutat despre problemele administrației publice și reformele necesare pentru a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor. Totodată, în cadrul întrevederii, am analizat strategia și activitățile necesare pentru susținerea domnului Crin Antonescu, singura garanție reală pentru continuarea dezvoltării României, beneficiind de susținere politică în Parlament și Guvern", a transmis edilul Focșaniului.
Ședința de lucru a PNL Vrancea: Mobilizare pentru campania electorală
Tot joi, 20 martie 2025, filiala PNL Vrancea a anunțat pe Facebook că a avut loc o ședință de lucru la Focșani, la care au participat 150 de membri din conducerile județene ale filialelor PNL Vrancea și PNL Galați. Evenimentul a fost organizat pentru pregătirea campaniei electorale în vederea alegerilor prezidențiale din luna mai.
La întrevedere au fost prezenți Adrian Ioan Veștea, secretarul general al PNL, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași și coordonatorul campaniei pentru regiunea Moldova, precum și alți oficiali și membri ai structurilor de conducere ale celor două filiale PNL.
Discuțiile s-au axat pe strategiile de campanie, mobilizarea membrilor și susținătorilor, precum și pe mesajele cheie care urmează să fie promovate în perioada următoare. Oficialii prezenți au subliniat importanța unei strategii eficiente de mobilizare electorală, având în vedere promovarea valorilor PNL și transmiterea unui mesaj clar în rândul alegătorilor.
„România are nevoie de un președinte al tuturor românilor! Crin Antonescu Președinte!", se precizează în postarea filialei PNL Vrancea.
Crin Antonescu: „Un președinte pentru toți românii!"
Participanții la ședința de la Focșani au subliniat nevoia de a susține un candidat care poate uni și inspira închidere într-o perioadă marcată de provocări pentru România.
Crin Antonescu este perceput ca un lider autentic, capabil să promoveze dialogul și să rămână fidel principiilor democratice. Prin mesajele transmise, acesta dorește să fie garantul echilibrului în stat, punând cetățeanul pe primul loc.
Concluzia reuniunii de la Focșani a fost una fermă: PNL este determinat să susțină candidatura lui Crin Antonescu cu toate resursele disponibile, pregătindu-se pentru o campanie electorală intensă în vederea alegerilor prezidențiale din mai 2025.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prezența lui Costel Alexe la Focșani, pe mine m-a umplut de respect.
Și în cazul acestui individ, care lua mită tablă, așa cum s-a spus în presă, cred că procurorii judecătorii doresc ca faptele să se prescrie, ca în cazul lui Marian Vanghelie.
Unirea în cuget și-n simțiri a politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care l-au băgat în depresie pe Maestrul Arsenie Bocancea, pe mine m-a umplut de respect.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Cum se împacă scrierile ”doamnei” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, cu cultul tău pentru ”oameni inteligenți”, categorie în care bănuiesc că intră și primarul Cristi Valentin Misăilă, care demonstrează că, este alături de feblețea ta, SOMNOROSUL Crin Antonescu?
Grosu Ulise
”Focșani, dragostea mea”, Stimată Doamnă, v-am apreciat scrierile pe care le-ați postat, deoarece mi s-au părut că au fost întocmite foarte bine.
Nu știu dacă pe fostul ”armurier” Aurel Farcasanu l-a pus cineva să demonstreze cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anul ”90, ”Noi muncim, nu gândim!” sau aceasta a fost inițiativa lui.
Practic, acțiunea fostului ”armurier” Aurel Farcasanu a avut următoarele efecte:
a. V-a trimis pe D-voastră într-o LUME VIRTUALĂ.
b. Mi-a confirmat teoria că, mun.Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin.
Eu îmi continui lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, iar prin ÎNTINERIREA MODERATĂ a prietenului Valentin Burlacu, consider că am punctat decisiv.
2.  Ziarul de Vrancea  din data de 22 mar 2025 a publicat articolul Prefectul Marius Iorga:Siguranța și ordinea publică, priorități absolute pentru autoritățile din Vrancea”.
Citez:
Instituția Prefectului Județului Vrancea a organizat vineri 21 martie 2025 o ședință operativă privind siguranța și ordinea publică în județ, la care au participat reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în acest domeniu. Întâlnirea a avut loc la sediul Prefecturii Vrancea și a vizat stabilirea unor măsuri concrete pentru consolidarea climatului de siguranță la nivel local.
Printre participanții la discuții s-au numărat:
Comisar șef Lal Ionel, adjunct al inspectorului șef din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea;
Comisar șef Nedeloiu Dragoș, împuternicit șef al Poliției Municipiului Focșani;
George Petrea, prim-adjunct, inspector-șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea;
Marin Vasile, președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea.
Măsuri concrete pentru siguranța cetățenilor
În cadrul ședinței, autoritățile au decis implementarea mai multor măsuri menite să asigure un mediu sigur pentru cetățenii județului Vrancea:
Suplimentarea patrulelor de ordine publică – vor fi intensificate patrulările în zonele considerate cu risc ridicat pentru a descuraja faptele antisociale;
Monitorizare și intervenție rapidă – fiecare incident raportat va fi analizat în timp real, astfel încât forțele de ordine să poată interveni prompt pentru a preveni escaladarea conflictelor; Aplicarea strictă a legii – orice comportament violent va fi sancționat conform legislației în vigoare, fără excepții;
Campanii de informare și prevenire – vor fi organizate acțiuni în colaborare cu școlile, instituțiile locale și comunitățile pentru a conștientiza riscurile asociate actelor de violență.
Prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a transmis un mesaj ferm cu privire la angajamentul autorităților față de menținerea ordinii publice: „Siguranța publică este o prioritate absolută. Nu vom tolera niciun act de violență sau încălcare a ordinii publice. Responsabilitatea noastră este de a proteja fiecare cetățean din județul Vrancea.”
Această serie de măsuri vine în contextul unor acțiuni intensificate la nivel național pentru asigurarea siguranței cetățenilor și reducerea fenomenului infracțional. Autoritățile locale rămân angajate în lupta pentru menținerea unui climat de siguranță optim în județul Vrancea.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene, această informație de presă, mi-a adus aminte de cazul fostului meu prieten, Bobiță.
Legat de speța prietenului meu, Bobiță, amintesc:
a. Consider că este singura realizare a primarului Cristi Valentin Misăilă în cei 8 ani de când conduce ferma avicolă de găini ale lui Stalin de la Focșani, în sensul că, a brevetat schimbarea de sex la câinii maidanezi.
b. Speța fostul meu prieten, Bobiță, este un exemplu concret de prostie, cinism și slugărnicie a JUSTIȚIEI față de ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, care printr-o hotărâre de instanță a decis că scara unui bloc de proprietari este domeniu public.
c. Maestrul Arsenie Bocancea i-a spus lui Dragomir Lucian printr-un comentariu pe care l-a făcut pe pagina mea de Facebook, că, în luna septembrie 2019, atunci când am fost contactat telefonic de directorul Liceului Auto Focșani, ”Lucrez în construcții pentru a-mi plăti prostia din cazul prietenului meu, Bobiță”, aspect care spune totul în ceea ce privește monitorizarea mea.”
d. Am avut un proces în speța fostului meu prieten, Bobiță, cu comisarul șef Lal Ionel pentru fals în înscrisuri.
e. În anul 2020 când l-am prins în campania electorală cu primarul Cristi Valentin Misăilă, i-am aplicat o ”forjare” pe cinste d-lui Marin Vasile, acum președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea.
Subiectul ”forjării” a fost scara unui bloc de proprietari, pe care Judecătoria Focșani a considerat-o domeniu public, în speța fostului meu prieten, Bobiță.
f. În prezent, relația mea cu dl. Marin Vasile este una amicală, iar Domnia sa este un cititor fidel al scrierilor mele.
g. La punctul ”c” am precizat că, Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat din dialogul pe care l-a avut cu Dragomir Lucian pe pagina mea de Facebook, că a știut cine m-a sunat la telefon și ceea ce făceam atunci când am fost sunat.
Dacă acest lucru îl coroborez cu cunoștințele pe care ai demonstrat că le ai în domeniul sateliților de comunicații, concluzia că, pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, am fost un ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” este logică.
Fostului meu prieten, Bobiță, i-am dedicat următoarele scrieri pe care le-am postat pe blog.
1. 22 iulie 2017
”HOTĂRÂRE IREFUTABILĂ DE A FACE DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, UN HACHICO MIORITIC DE ȚARA VRANCEI”
2. 9 august 2017
”SENTIMENT DE MILĂ FAȚĂ DE CONDUCEREA PRIMĂRIEI FOCȘANI CARE A CONSIDERAT CĂ FOLOSIND METODELE GENERALULUI NICOLSCHI DIN ANII "50 PENTRU A-L RIDICA PE PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, DIN PROPRIA LOCUINȚĂ, MĂ VA INTIMIDA”
3. 13 august 2017
”PĂSTRÂND PROPORȚIILE, FURTUL CĂȚELULUI BOBIȚĂ DE CĂTRE ANGAJAȚII PRIMĂRIEI FOCȘANI, ECHIVALEAZĂ CU ATENTATUL DE LA SARAJEVO”
4. 8 octombrie 2017
”PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, AR PUTEA FI REÎNCARNAREA LIDERULUI PNȚ, IULIU MANIU ?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , foarte captivant, interesant și instructiv, materialul pe care l-ați postat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Dacă într-un județ siguranta publică este o „prioritate absoluta”, poate fi un semn ca exista probleme grave de infractiune, ca populatia se simte nesigură sau că utilizatorii folosesc acest discurs pentru a-și justifica acțiunile. 
Dacă ordinea publică este o prioritate absolută, este posibil ca județul să se confrunte cu probleme serioase, cum ar fi furturi, violența, conflicte stradale sau criminalitate organizată. Dacă aceste probleme sunt persistente, înseamnă că măsurile luate până acum nu au fost eficiente.
De multe ori, infractionalitatea ridicată este corelată cu sărăcia, lipsa locurilor de munca si migrația forțată.
În Vrancea, economia este slab dezvoltată, populatia activă a plecat în alte regiuni sau în străinătate, și nu-i exclusă o creștere a infracțiunilor de subzistență (furturi, talharii, trafic de bunuri ilegale).
Un alt aspect, de luat în seama este atunci când autoritățile pun accent exagerat pe „ordine si liniste” deoarece caută să limiteze libertățile cetățenești. 
De exemplu, protestele sau exprimarea opiniilor critice față de administrație pot fi descurajate printr-o prezenta politienească excesiva sau prin sanctiuni dure. 
Acest tip de abordare poate indica un stil de guvernare autoritar. 
Dar nu cred ca este cazul la noi, unde poliția acționează în spiritul și litera legii și nu sunt semnalate abuzuri .
Cu toate că media și statistica nu o spun , nu-i exclus ca în județ rata criminalității să fie ridicată, dar autoritățile nu oferă statistici clare despre probleme reale. 
În acest caz mesajul privind „mentinerea ordinii” poate fi folosit ca un paravan pentru a ascunde lipsa unor soluții concrete. 
În unele cazuri, se preferă cosmetizarea realității în locul unor politici eficiente de combatere a infracțiunii. 
Eu cred ca prioritatea absoluta ar trebui să fie industrializarea județului, sprijinirea investitorilor locali, atragerea investițiilor străine, crearea de noi locuri de munca, ridicarea nivelului de trai general, factori care scad criminalitatea si asigura o ordine si liniste publica multumitoare pentru toate părțile. 
Este un punct de vedere și sper că autoritățile locale știu mai bine ce au de făcut pentru bunăstarea cetățenilor. Sper.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Autoritățile locale nu știu nimic.
În discuție este vorba despre niște incompetenți.
Citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, atunci când s-a referit la marea ”fluidizare” a traficului în mun.Focșani, a scos în evidență profesionalismul celor ”trei corifei”.
Unul dintre cei trei ”corifei” este primarul VC Misăilă, pentru care am deviza ”Misăilă, arestat la al treilea mandat”.
NOTA: Am precizat că motivul acestei devize este falimentarea intenționată a ENET de către ”finanțistul” VC Misăilă.
Deoarece sunt convins că, ”nu vinzi pătrunjel în piață”, comentariul tău mi-a adus aminte de cei ”trei corifei” ai ”doamnei”, care are contul ”Focșani, dragostea mea”.
Amintesc că fostul ”armurier” Aurel Farcasanu, care a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”, în cadrul fermei de găini ale lui Stalin de la Focșani, a făcut ca ”doamna” cu contul Focșani, dragostea mea” să devină absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
 
CAPITOLUL II
CONCLUZII
Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în colonie și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei, s-a dus după un plan de luptă, care a fost făcut public.
Acum sunt la partea finală, în care am atac ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” pe toate fronturile.
În urmă cu mai mulți ani când mi-am făcut public planul de luptă, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că ar fi o mare gafă, dacă aș trece la atac pe toate fronturile și mi l-a dat ca exemplu pe Hitler.
Atunci Maestrul Arsenie Bocancea nu bănuia că, în cazul lui va acționa PEDEAPSA DIVINĂ.  
În partea introductivă am prezentat începutul de la scrierea pe care am postat-o pe blog în data de 08.03.2025 și am prezentat promo pe care l-am făcut la alte șase scrieri.
Promo de la punctul ”g” se referă la PEDEAPSA DIVINĂ pe care trebuie să o suporte Maestrul Arsenie Bocancea.
PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea, în opinia mea, este un lucru normal.
Citez:
”Diavolul sau satana a fost la început o făptură bună, creată de Dumnezeu şi înzestrată cu multe calităţi nebănuite acum de noi: puternic, inteligent, capacităţi intelectuale deosebit de rare, duh iscusit, străluciri nebănuite. Această zestre Dumnezeu i-a dat-o în scopul binelui, s-o folosească în bine. Dar el s-a înălţat pe sine, iar darurile primite a ţinut să le folosească în scopuri personale de înălţare, dacă-i sta în putinţă să se înalţe mai sus decât Dumnezeu. După înţelegerea sa, planurile-i erau de o logică perfectă, de mare aprofunzime, capabil să profite, prin viclenie, de orice ocazie prielnică lui. A influenţat – prin iscusinţă vicleană – şi pe alţi îngeri care i s-au închinat.
Lucifer, strălucitul conducător al unui mare sector de stele cereşti, după ce a atras prin înşelăciune o mare parte din îngerii supuşi lui, a provocat scandal, pârându-şi fraţii; dar a fost aruncat jos şi, din înger luminat, pe cât era de luminat, pe atât de întunecat s-a făcut, încât este cu neputinţă să mai fie îndreptat. Citiţi cu luare-aminte citatele biblice de la Ezechiel, cap. 28; Isaia 14, 11-15; Luca 10, 18; Apocalipsa 9, 1; şi 12, 7-9. Ar fi posibil ca satana să fi avut şi pământul sub conducerea sa.”
În calitatea mea de ”ADEVĂRATA Mama Omida de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, în timp am perceput mai multe SEMNE DIVINE.
Legat de aceste SEMNE DIVINE amintesc titlul unor scrieri pe care le-am postat în timp pe blogul ulisegrosu.blogspot.com:
a. ”VA DEVENI FOCȘANIUL NOUL IERUSALIM AL LUMII CREȘTINE?” -  15 octombrie 2016 
b. ”Focșaniul, NOUL Caracal al României” -  8 septembrie 2019 
c. ”"VREDNIC ESTE !" când JUSTIȚIA și conducerile instituțiilor STATULUI ROMÂN din "Provincia Europeană Vrancea", SLUGI îi sunt”  -  19 octombrie 2019 
d. Focșaniul, NOUL Maglavit al României” - 24 decembrie 2019 

Situația de pe frontul de luptă se prezintă astfel:
1. Timpul a confirmat problemele tehnico-economice susținute de mine, în domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
2. În condițiile precizate la punctul ”1”, am trecut la ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea.
Dacă întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru a fost un eșec, ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea a fost un succes.
3. Maestrul Arsenie Bocancea, după o documentare prealabilă, a crezut că m-a prins cu garda jos în cazul unei avariei de la RADET București, ocazie cu care mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele și-a ridicat poalele în cap, dar a ”furat-o”.
Același lucru s-a întâmplat și cu tine, când m-ai provocat la discuții pe probleme specifice din Sistemul Energetic Național al României.
4. În condițiile precizate la punctul ”3” s-a confirmat afirmația mea că, ”într-o discuție pe probleme tehnico-economice specifice, șterg pe jos cu directorii politruci, pe care președintele ”OM” i-a numit în funcție la Electrica Focșani și ENET”, nu a fost o vorbă în vânt.
5. Dacă s-a constatat că eu am avut dreptate că, ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, cine se face vinovat pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET?
O opinia mea, principalul vinovat de acest lucru este primarul Cristi Valentin Misăilă, iar la mijloc consider că, este un act de sabotaj.
Pe acest lucru se bazează deviza mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”.
6. S-a constatat că și în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani am avut dreptate.
În această speță, am avut discuții particulare cu, judecători, procurori, polițiști, politicieni, persoane care dețineau funcții publice și simpli focșăneni.
Efectul acestor discuții era FRICA nu REVOLTA așa cum trebuia să fie în mod normal, iar acest lucru justifică cauza pentru care județul Vrancea a fost devalizat.
Amintesc precizarea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!” 
Dacă în jud.Vrancea, pensia medie este printre cele mai mici din țară, prețul mc de apă canal în  este 15,87 lei/mc, la care se mai adaugă 9% TVA.        
7. Dacă în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, acesta am considerat că, a primit PEDEAPSA DIVINĂ, iar prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” pentru mine nu prezintă interes operativ, nu același lucru este valabil și în cazul denigratorilor mei.
În acest sens:
a. Voi încerca să aflu adevărata identitate a postacilor ”piscot cameleon” și ”arkan nema ore” și care a fost motivul pentru care m-au denigrat public.
b. Deși mi-a făcut mari servicii, voi căuta să aflu dacă prestația fostului ”armurier” Aurel Fărcășanu, a fost inițiativa lui sau a executat un ordin.
c. Voi căuta să aflu dacă fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof.Cătălin Mocanu și directorul adjunct de la Liceul Auto Focșani sunt ”cârtițile” președintelui ”OM”, așa cum suspectez.
d. Vreau să aflu dacă numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Focșani, a primit ordin să-mi facă plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă cu mine și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea.
Precizez că, i-am respectat întocmai dorința numitei Grosu Florina, ca soțul acestuia, care s-a dovedit a fi cel mai mare DUȘMAN al meu în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea, să nu mai fie ”prostul meu și al familiei așa cum a pretins”.
Nu lipsit de importanță este faptul că, pe soț numitei Grosu Florina, președintele ”OM” l-a angajat la Serviciul Investiții din Primăria Focșani, aspect care spune multe.

Comentarii care au fost făcute ca articolelele de la CAPITOLUL I și consider că trebuie evidențiate:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. ”ȘMECHERUL de Simileasca” - Marcel Ciolacu nu se lasă impresionat de ”MARELE LICURICI”
A.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , va fi amânată ca si până acum. Și-au adus aminte de noi, dar cam tarziu. 
Între timp a venit un alt tren.......23 august redivivus.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, se pare că nu ați înțeles nimic. De ce oare nu mă surprinde?”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu am această impresie. Cred că ați fost traumatizat foarte tare datorită acelui ,,terorism psihic``.
Singurul sentiment de care sunteți capabil este frustrarea. Da, sunteți un frustrat.”
A.2.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Dacă europeni vor sfarsi prin a-i pupa inelul lui Trump, s-ar putea sa existe consecințe nedorite pentru unii. 
Șansa lor este Nicusor Dan. 
În rest , Ponta, Antonescu sau, mai ales Simion , îi vor popi pe mulți.”
B. Din CATEGORIA ”Prostul, în general, pentru propria-i bunăstare dă tot sufletul, Neamul și Țara!” - Nicolae Iorga
B.3.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cât timp nu te mai interesează teritoriile și nici populatia de acolo, de ce ai insista pentru pastrarea identității lingvistice, culturale, religioase? 
Ucrainienii ii vor integrati complet, nu precum cei din Harcov.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu ai încotro, trebuie să mergi cu turma, altfel te papa lupul. 
Depindem financiar de UE. Cine depinde financiar de cineva, însăși existența sa depinde de acela. 
Acum ca a apărut si tampenia cu anularea alegerilor , pe lângă foamea de bani, le-a intrat si morcovul cu tot cu frunze. 
O situație complicată, mon cher..”
B.4.a.Coca Manolescu
Grosu Ulise; Îmi pare rău de domnul Vasile Bănescu pentru afirmațiile făcute. 
L-am cunoscut personal, este un tip cu o vastă cultură dar nu și un bun creștin. 
Este un moment în Sfânta Liturghie când preotul, din sfântul altar, își îndreaptă privirea spre credincioșii din biserică și rostește: " Doamne, mântuiește pe cei bine credincioși". Mulți aud dar nu pricep. 
Îi amintesc domnului Bănescu de credința lui Corneliu, sutașul, care era păgân și căruia Mântuitorul i-a vindecat sluga, despre care Domnul spune: "Nici în Israel nu am văzut atâta credință ". 
La miting, cei care au făcut scandal au fost oameni infiltrați, trimiși special pentru așa ceva. 
Cât privește purtarea icoanelor, acolo se milita pentru dreptate și libertate, cu cine poți lupta pentru așa ceva dacă nu cu Iisus Hristos cel răstignit?”
C. Comisia de la Veneția și JUSTIȚIA din România
C.1.a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nici dumneata , nici alții, mai cu moț decât dumneata, se pare că nu înțelegeți miza acestui joc. 
V-am spus cândva de un nou 23 august1944. Nu ați înțeles ce am vrut sa spun. 
Poate ca acum pricepeți....Poate.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu-s proroc .”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, dacă doamna te-a școlit și pe dumneata , îmi dau seama ce elevi ies după asemenea cursuri.”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă vă autoreproduceți, vă înțeleg. Nu știu cine ar accepta să procreeze cu dumneata.”
e. Valentin Burlacu
Consider că UE ar cam trebui să rupă cordonul ombilical ce o leagă de SUA. 
Politica actuala a SUA nu este in consonanță cu cea europeană. 
De fapt, nu mai este demult, de când Americii i s-a umflat capul, considerand Europa o anexă a ei si Pamantul , propria mosie. 
Alianța NATO, aceasta ,,umbrela de securitate`` ,nu a avantajat Europa în mod vizibil, dar a făcut din SUA jupana lumii. 
Americanii, fără europeni, nu ar mai avea relevanță de până acum, nu si-ar permite conflicte decât cu grupări tip Houthi. 
Alianța a facut-o pe SUA mare, așa cum Tratatul de la Varșovia i-a asigurat URSS supraviețuirea atâtea decenii. 
Consider că pacea poate aduce prosperitate, războiul fiind benefic doar pentru bancheri si producătorii de armament. 
Totuși, Europa trebuie să facă un efort financiar considerabil pentru a-și pune la punct propriul sistem de apărare, dacă nu vrea să ajungă iarăși la mâna americanilor. 
Nu poți fi suveran decât dacă ești cel puțin egalul celorlalți.”
C.2.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mai citați! Mai bine, citiți. Ar fi benefic atât pentru dumneata, cât și pentru ,,armurieri``.”
C.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, beneficiile sunt mai mari decât eventualele consecințe. Răul a fost făcut. 
Ideea este să previi, nu să constați și să iei măsuri post factum. 
Nu cred că înțelegeți ce spun, dar poate vă vor traduce ,,armurierii``.”
b.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , beneficiile sunt mai mari decât consecințele.”
c. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , da, cred că ați fost o victimă colaterală, care nu intră în statistica conflictului.”
d. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, vi s-a umflat capul.”
e.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce fumați?”
f.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , înseamnă că aceasta este starea dumitale de normalitate.”
g. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , așa este, am intrat târziu în luptă. 
V-am găsit în agonie, aproape fără suflare. 
Nu că ați fi fost vreun mare rahat înainte , dar acum sunteți mic, uscat, dar cu moț.”
C.4.a.”Valentin Burlacu
Ne-am sud-americanizat ,inițial la infracționalitate , acum, văd ca și la justiție.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , justitia este un concept, nu o realitate. Prin urmare, striptisul la care faceți referire este și va rămâne doar în mintea dumneavoastră.”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ați fost dat afara pe drept. Nimeni nu are nevoie de angajați problemă. 
Erați plătit pentru a lucra în favoarea, nu împotriva angajatorului. Legislația muncii, 
Contractul colectiv de munca și Regulamentul de ordine interioară, sunt clare în aceasta privință.”
d.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu aveți argumente.” 
e.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu știu cum îi pedepsește pe alții, dar pe dumneata te-a nenorocit pe viață.”
f. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, afirm.”
D. ”OMUL POLITIC de TIP NOU”, Cristian Popescu - Piedone și ”OMUL de AFACERI de TIP NOU”, Gigi Becali, ETALOANELE Regimului Securist Postdecembrist
D.1.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de cand a fost investit în fruntea ANPC se văd schimbări majore. 
Nistorescu nu știu ce spune, nu-i prea citesc articolele, dar Piedone este omul care trebuia in fruntea acestei instituții. Avem nevoie de foarte mulți oameni ca el. 
P.S. Ca orice frustrat cu,,studii`` dar fără realizari , aveți un dinte pentru el. 
Îmi spunea cineva zilele trecute , care aproape că face naveta cu trenul, că niciodată nu a văzut toaletele de la tren atât de curate, au si odorizant, săpun lichid si hartie de buna calitate. Dacă măcar și atât s-a schimbat , este bine. Felicitari, Piedone!”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, pentru că pot...”
c. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mai știu și alții, și nu le convine.”
D.2.a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de când a fost investit în fruntea ANPC se văd schimbări majore. 
Nistorescu nu știu ce spune, nu-i prea citesc articolele, dar Piedone este omul care trebuia în fruntea acestei instituții. Avem nevoie de foarte mulți oameni ca el. 
P.S. Ca orice frustrat cu,,studii`` dar fără realizari , aveți un dinte pentru el. 
Îmi spunea cineva zilele trecute , care aproape că face naveta cu trenul, că niciodată nu a văzut toaletele de la tren atât de curate, au si odorizant, săpun lichid si hartie de bună calitate. Dacă măcar si atat s-a schimbat , este bine. Felicitari, Piedone!””
D.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Gigi Becali nu este om de afaceri.”
E. LUMEA VIRTUALĂ din capul ministrului Educației, Daniel David și abuzurile ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist, cu efect de tăiat creanga de sub picioare
E.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, inteligența artificială va înlocui cu succes prostia naturală a majorității. 
Acesta este viitorul.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vedeți lumea de la firul ierbii. El o vede din satelit. Amandoi priviți același lucru, dar din perspective diferite.”
c.Florentina Sandru
Grosu Ulise; Dumneavoastra cunoașteți toate părerile. Va substituiți și vorbiți în numele altei persoane cu mare ușurință. Numai în cazul meu ați răsucit și intercalat ceea ce am spus și acum zilnic repetați că eu sunt împotriva principiilor academice ale lui Solomon Marcus creându - mi , pe aceasta cale o imagine de profesor limitat și incompetent. 
Cred că știți și dumneavoastră că ceea ce faceți nu se pretează cu o persoana civilizată. Vorbiți cât vreți și ce vreți în numele dumneavoastră , nu mai bălăcărit pe toată lumea . 
Asta dacă aveți un minimum de educație și bun simt.”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dacă pe doamna profesor universitar Ecaterina Andronescu ,o considerați analfabet funcțional, adică de același nivel cu dumneavoastră, un cititor de apometre la ENET, înseamnă ca s-a întors lumea cu fundul în sus.”
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , modul cum dați răspunsurile, repetând postarea interlocutorului, și asta mai mereu, dovedește lipsa de conexiune emoțională, un nivel ridicat de anxietate. Nu neglijați!”
E.2.a.Valentin Burlacu
Tipul asta l-a finanțat pe Jorjescu ca acesta sa se voteze pe sine. Curat ilegal!I Infracţiuni electorale - Coruperea alegătorilor -
Art. 386. -
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ești prost, mon cher? Citește naibii cu atenție și de mai multe ori, că poate vei înțelege!”
E.3.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , acum ați observat , că râd de dumneata?”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vorba dumitale: ,,înțeleg cum vreau``”
E.4.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce a descoperit Simion! Sunt convins că este foarte surprins de rolul instituțiilor de forță.”
F. REACȚII la ABUZURILE Regimului Securist Postdecembrist 
F.1.a.Florina Soare
Și tot circul asta de doi bănuți ,doar pt că nu s-au folosit banii publici ???!!!!! Întrebare.....”
F.2.a. Valentin Burlacu
,,Mai suntem noi un stat suveran și independent, așa cum prevede Constituția?`` 
Pe hârtie, am fost si suntem. Aparențele trebuie menținute.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți un caz cu totul special. Cum, cu o floare nu se face primăvară, tot așa, cu un caz ca al dumitale ,nu și-a rupt gâtul democrația.”
c.Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cainele moare de drum, lung....
”Eu știu că nu sunt soarele pe cerul nimănui, dar un nod în gâtul cuiva tot sunt.”
F.3.a.”Valentin Burlacu
Nimeni nu face de capul lui ceea ce face, mai ales când este vorba de un sistem militar sau militarizat. 
Nu trebuia să știm și noi cum arată chipul unuia dintre trădătorii neamului, care împreună cu guru Jorjescu voia să mute România în Africa?”
F.4.a.Valentin Burlacu
Prin anii 1950 , trei indivizi sparg chioscul alimentar de pe un șantier național și fura salam, băutură și țigări. 
Deoarece au rămas muncitorii fără salam si țigări si nu ar fi putut lucra , procurorul de caz i-a încadrat, nu la furt , ci la subminarea economiei naționale.”
F.5.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu vă cunosc istoricul psihiatric. Dacă ați fost internat la psihiatrie, este problema dumitale.”
G. ACȚIUNI care demonstrează că, ”Provincia Europeană Vrancea” EXISTĂ
G.2.a.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , foarte captivant, interesant și instructiv, materialul pe care l-ați postat.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Dacă într-un județ siguranta publică este o „prioritate absoluta”, poate fi un semn ca exista probleme grave de infractiune, ca populatia se simte nesigură sau că utilizatorii folosesc acest discurs pentru a-și justifica acțiunile. 
Dacă ordinea publică este o prioritate absolută, este posibil ca județul să se confrunte cu probleme serioase, cum ar fi furturi, violența, conflicte stradale sau criminalitate organizată. Dacă aceste probleme sunt persistente, înseamnă că măsurile luate până acum nu au fost eficiente.
De multe ori, infractionalitatea ridicată este corelată cu sărăcia, lipsa locurilor de munca si migrația forțată.
În Vrancea, economia este slab dezvoltată, populatia activă a plecat în alte regiuni sau în străinătate, și nu-i exclusă o creștere a infracțiunilor de subzistență (furturi, talharii, trafic de bunuri ilegale).
Un alt aspect, de luat în seama este atunci când autoritățile pun accent exagerat pe „ordine si liniste” deoarece caută să limiteze libertățile cetățenești. 
De exemplu, protestele sau exprimarea opiniilor critice față de administrație pot fi descurajate printr-o prezenta politienească excesiva sau prin sanctiuni dure. 
Acest tip de abordare poate indica un stil de guvernare autoritar. 
Dar nu cred ca este cazul la noi, unde poliția acționează în spiritul și litera legii și nu sunt semnalate abuzuri .
Cu toate că media și statistica nu o spun , nu-i exclus ca în județ rata criminalității să fie ridicată, dar autoritățile nu oferă statistici clare despre probleme reale. 
În acest caz mesajul privind „mentinerea ordinii” poate fi folosit ca un paravan pentru a ascunde lipsa unor soluții concrete. 
În unele cazuri, se preferă cosmetizarea realității în locul unor politici eficiente de combatere a infracțiunii. 
Eu cred ca prioritatea absoluta ar trebui să fie industrializarea județului, sprijinirea investitorilor locali, atragerea investițiilor străine, crearea de noi locuri de munca, ridicarea nivelului de trai general, factori care scad criminalitatea si asigura o ordine si liniste publica multumitoare pentru toate părțile. 
Este un punct de vedere și sper că autoritățile locale știu mai bine ce au de făcut pentru bunăstarea cetățenilor. Sper.” 

După ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, care consider că a fost de mare efect, consider că se impune să te ÎNTINERESC cu doi ani.
Citez:
PROMO - TARELE COMUNISMULUI aduse la PERFECȚIUNE de ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ
Scrierea postată azi, 20.03.2023, pe blogul ulisegrosu.blogspot. com, cu ocazia începutului PRIMĂVERII ASTRONOMICE, reprezintă un MESAJ adresat d-nei inspector general al ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan.
În acest moment, consider ca pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, despre care cred că este o problemă de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ.
Dacă inspectorul general de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan și inspectorii Cența Răvaș și Bogdan Ciubotaru nu sunt capabili, să-și demonstreze SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERII de la CUP Focșani, aceștia, din punctul meu de vedere, sunt niște PARIA ai învățământului mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”
20.03.2023                                     Ulise Grosu”
Legat de acest PROMO amintesc:
1. În legislatura trecută a CL Focșani, doamna inspector general de la ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu, a fost consilier PNL.
Am întrebat-o:
a. Care este efectul practic al cursurilor pe care profesorii le urmează la CCD, unde era director?
b. Ați știut ce a votat în speța prețului la gunoiului menajer în mun.Focșani?
Întrebările au rămas fără răspuns.
2. În legislatura trecută a CL Focșani, doamna inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței, a fost consilier PSD.
Am întrebat-o:
a. Ați știut ce a votat în speța prețului la gunoiului menajer în mun.Focșani?
b. Cât știe procentual un absolvent de liceu tehnologic din meseria pentru care la sfârșitul celor 12 clase primește un atestat?
Deoarece d-na prof. Lauriana Ailincuței m-a luat la mișto, a trebuit să-i impun respectul.
NOTA: Acum avem o relație amicală.
3. Profesorul Dan Popoiu (PDL) și prof. Enache Pătrașcu (PSD) în calitate de consilieri în CL Focșani, s-au comportat ca activistul PCR Radu Nițu, demonstrând un dispreț total față de focșăneni.
Nepăsarea celor doi profesori de matematică față de ESCROCHERIA de la CUP Focșani, 
m-a determinat să le acord apelativul de profesori de matematică ANALFABEȚI FUNCȚIONAL. 
4. Deoarece directorul CCD Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan a votat în CJ Vrancea mărirea prețului la mc de apă și canal, demonstrând un dispreț total față de vrânceni, o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
5. Deoarece președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a făcut, conform presei locale, o pasiune pentru ESCROCHERIA de la CUP Focșani, i-am propus public liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, să-i solicite directorului Liceului nr. 1, Focșani, prof. Cristina Trofin să-i explice în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
NOTA: Liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr.Mihai Nedelcu, este reprezentantul CL Focșani, în CA la Liceul nr.1, Focșani.
6. 
La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
 Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Primarul Cristi Valentin Misăilă în disprețul lui față de focșăneni, care au comportament de găină a lui Stalin, au pus profesorii focșăneni să gândească la rece.
Cu această ocazie s-a putut constata că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
Acest comportament al profesorilor focșăneni mi-a confirmat teoria că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
7. În actuala legislatură a CL Focșani, pe lângă d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, cu care consider că am fost clar, pe focșăneni îi mai reprezintă în CL Focșani,directorul de la Liceul Al.Ioan Cuza Focșani(PSD), pe care o cunosc direct și directorul de la Liceul de Arte Focșani(PSD).
După cum am văzut eu, cei doi directori de liceu, consilieri PSD în CL Focșani, manifestă același dispreț față de focșăneni, ca și ceilalți profesori politruci pe care i-am amintit mai sus.
În calitate de electrician autorizat, îmi mențin disponibilitatea de a contacta direct, împreună cu un grup de focșăneni, pe fiecare consilier care a votat în CL Focșani taxa pentru iluminat public.

Dacă în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o, îmi dă mari satisfacții, așa cum am precizat mai sus, eu mă aflu în divergență principială cu politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și presupuse cârtițe ale președintelui ”OM” din LUMEA REALĂ, pe care le-am precizat cu nume și prenume.
Atacul se face la baionetă, deci unu la unu, aspect care este destul de delicat.
Nu pot să cred că, ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, după ce fostul meu armurier, Aurel Fărcășanu, a făcut-o absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, va pune batista pe țambal, iar acest lucru ar trebui să-i dea serios de gândit primarului Cristi Valentin Misăilă.
Maestrul Arsenie Bocancea, după ce a fost umilit de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și a fost nevoit să se dea la fund, mi-a spus:
”Tu fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.”
Am respectat întocmai recomandarea Maestrului Arsenie Bocancea, deși constat că ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, te-a cam afectat.

24.03.2025                           Ulise Grosu 

COMENTARII
Grosu Ulise

Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea ””PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea” având MOTTO: ”Ne-am sud-americanizat ,inițial la infractionalitate , acum, vad că și la justitie.” - Valentin Burlacu.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special Valentin Burlacu.
Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că sunt foarte clare.
Pentru cititorii grăbiți recomand introducerea și CAPITOLUL II, CONCLUZII.
Deoarece mi s-a confirmat teoria că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și pune în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”, în această scriere îmi prezint planul de luptă împotriva ”Sistemului de Provincia Europeană Vrancea”, unde profesorilor politruci le acord o atenție deosebită.
Citez finalul mesajului public la care este prezentul promo:
”Dacă în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o, îmi dă mari satisfacții, așa cum am precizat mai sus, eu mă aflu în divergență principială cu politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și presupuse cârtițe ale președintelui ”OM” din LUMEA REALĂ, pe care le-am precizat cu nume și prenume.Atacul se face la baionetă, deci unu la unu, aspect care este destul de delicat.
Nu pot să cred că, ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea”, după ce fostul meu armurier, Aurel Fărcășanu, a făcut-o absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, va pune batista pe țambal, iar acest lucru ar trebui să-i dea serios de gândit primarului Cristi Valentin Misăilă.
Maestrul Arsenie Bocancea, după ce a fost umilit de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și a fost nevoit să se dea la fund, mi-a spus:
”Tu fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.”
Am respectat întocmai recomandarea Maestrului Arsenie Bocancea, deși constat că ÎNTINERIREA MODERATĂ la care te-am supus, te-a cam afectat”.”
24.03.2025                                             Ulise Grosu
Grosu Ulise
Coca Manolescu, Mariana Simon, Ioana Ichim, Crina Dobre, Florina Soare, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Gheorghe Ene, Ani Tudorache și alții;
Stimați prieteni speciali;
Am precizat că, ”LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea”, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, de pe pagina mea de Facebook, este o lume complexă.
Nu mi-am propus să descopăr tainele acestei lumi.
a. Nu cunosc motivul pentru care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a acordat apelativele de ”agent de influenți”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss și pupilul lui Dragomir Lucian”, fără că aceste apelative să aibă tangență cu realitatea.
b. Nu știu motivul pentru care am fost ales să fiu cobai pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană.
c. Nu știu de ce pagina mea de Facebook a fost aleasă, să fie loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
d. Recunosc că mi-a dat de gândit replica lui Marius Ichim(stafia jandarm), când i-am spus să posteze pe Facebook ceea ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitatea mea să fac acest lucru.
Replica, ”Nu, că este penal!” a ridicat următoarea întrebare:
- De ce ar face cineva un lucru, despre care știe că este penal?
e. Nu am înțeles de ce s-a luat decizia de a fi supus unui TERORISM PSIHIC, despre care Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că este foarte greu de demonstrat în instanță, în condițiile în care am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui ”OM”.
f. Niciodată nu m-am simțit stresat de către Maestrul Arsenie Bocancea și colaboratorii lui, dar ”armurierii” mei au fost și sunt stresați sau dacă nu sunt stresați tot au o anumită teamă.
Un singur ”armurier” nu a reuși să-l streseze Maestrul Arsenie Bocancea, deși a încercat prin expresia ”Huși, la coteț!”
g. Pentru mine a fost o mare ONOARE de a avea parteneri de dialog pe pagina de Facebook niște profesioniști, în comunicare și nu numai.
Doamna Ioana Ichim, despre care cred că ar putea fi Marius Ichim(stafia jandarm) într-o altă prezentare, a demonstrat că este un profesionist în istoria religiilor.
La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea a fost umilită de niște activiști PCR.
Nu lipsit de importanță este faptul că, d-na Ioana Ichim mi-a pus la dispoziție, ceea ce am numit a fi, ”CREZUL de a FURA” al președintelui Marian Oprișan.
Cineva care preferă să trăiască 4 ani din munca de salahor, decât să se închine în fața președintelui ”OM”, nu se joacă cu cuvintele.
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a recomandat să-l rog pe Dragomir Lucian, împreună cu nepoții acestuia, să ne povestească aventura vieții, deoarece are ce ne povesti.
Consider că și Maestru Arsenie Bocancea are ce le povesti nepoților, dar mai întâi trebuie să iasă din depresia în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Cum va face acest lucru Maestrul Arsenie Bocancea, voi urmări cu atenție.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu știu ce ai numit tu a fi ”pierdere de timp”, dar nu mă puteam face de râs în fața prietenului Nicu Vrinceanu să las treaba începută și neterminată, în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea
La CAPITOLUL II CONCLUZII al acestui mesaj public am citat:
”Diavolul sau satana a fost la început o făptură bună, creată de Dumnezeu şi înzestrată cu multe calităţi nebănuite acum de noi: puternic, inteligent, capacităţi intelectuale deosebit de rare, duh iscusit, străluciri nebănuite. Această zestre Dumnezeu i-a dat-o în scopul binelui, s-o folosească în bine. Dar el s-a înălţat pe sine, iar darurile primite a ţinut să le folosească în scopuri personale de înălţare, dacă-i sta în putinţă să se înalţe mai sus decât Dumnezeu. După înţelegerea sa, planurile-i erau de o logică perfectă, de mare aprofunzime, capabil să profite, prin viclenie, de orice ocazie prielnică lui. A influenţat – prin iscusinţă vicleană – şi pe alţi îngeri care i s-au închinat.
Lucifer, strălucitul conducător al unui mare sector de stele cereşti, după ce a atras prin înşelăciune o mare parte din îngerii supuşi lui, a provocat scandal, pârându-şi fraţii; dar a fost aruncat jos şi, din înger luminat, pe cât era de luminat, pe atât de întunecat s-a făcut, încât este cu neputinţă să mai fie îndreptat. Citiţi cu luare-aminte citatele biblice de la Ezechiel, cap. 28; Isaia 14, 11-15; Luca 10, 18; Apocalipsa 9, 1; şi 12, 7-9. Ar fi posibil ca satana să fi avut şi pământul sub conducerea sa.”
Legat de acest citat amintesc:
a. Deși Maestrul Arsenie Bocancea a știut în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, timp de circa 5 ani i-a încurajat pe prietenii lui, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook.
b. În starea de dezvoltarea Felicia Varzaru a mimat că nu înțelege ce vreau să-i explic.
c. În relația cu mine a fost un adevărat avocat al diavolului.
d. Până în anul 2019 a prestat un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan.
e. Simțind că a căzut în păcat, am considerat că trebuie la preotul Argatu la Slobozia Ciorăști, să-i citească Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
f. Deoarece politrucii de ”Provincia Europeană Vrancea” l-au băgat în depresie, am vrut să-l scot din depresie, printr-o sfeștanie făcută de liderii de sindicat a profesorilor vrânceni.
g. Am recurs la ”RECREȘTINAREA” lui forțată.
În aceste condiții era normal să apară PEDEAPSA DIVINĂ.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-l aveți deloc la suflet. V-a eclipsat urat de tot, v-a desființat. 
Așa se întâmplă când ești de categoriei ușoară și joci cu greii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Crezi că merită să te contrazic?
Mâine, 25.03.2025, este Buna Vestire, iar eu mi-am făcut numărul în ajun.
PS Interesant este că, d-na Ioana Ichim l-a suspectat pe Maestrul Arsenie Bocancea că, a trădat cauza și mi-a devenit cârtiță.
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, la CAPITOLUL II, CONCLUZII, al acestui mesaj public îmi prezint planul de luptă.
Deși m-ați acuzat de diverse lucruri, după cum puteți constata, D-voastră nu sunteți în lista profesorilor politruci pe care doresc să-i supun operațiunii de ”forjare”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, alte planuri de lupta? Vai de păcatele noastre!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Prietene, după ce mi-am făcut numărul cu prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu este normal să mă ocup de LUMEA REALĂ?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți circar?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; La această întrebare ar trebui să-ți răspundă Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană.
Din anul 2013 m-au avut în atenție acești specialiști în psihologie umană, în comunicare și nu numai, iar în ajunul Bunei Vestiri din anul 2025, deci după 12 ani(cifră magică), am precizat PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, bufonerii răsuflate ....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Părerile sunt împărțite!
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile, te informez că nu sunt vinovat cu nimic pentru comportamentul prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu și Gheorghe Ene.
a. Prietenul Valentin Burlacu a insinuat că, ”aș strica orzul pe gâște” în cazul tău.
b. Prietenul Gheorghe Ene te-a criticat pentru niște greșeli de ortografie.
Pentru mine ești singura persoana din LUMEA REALĂ cu care am dialogat cel mai mult pe Facebook.
În cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care are tot statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, așa cum rezultă din acest mesaj public, a primit PEDEAPSA DIVINĂ.
Pentru Maestrul Arsenie Bocancea aveai un ”dinte” și erai revoltat că pot dialoga cu cineva pe care nu-l cunosc și nici nu mă interesează acest lucru.
Din acest mesaj public rezultă că, voi acorda o atenție deosebită profesorilor politruci, pe care i-am precizat cu nume și prenume și pe care îi voi supune ”atacului la baionetă”.
Prestația prietenului tău, Aurel Farcasanu, mi-a făcut un mare serviciu, deoarece a confirmat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anul 1990, ”Noi muncim, nu gândim!”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Consideri că, prin prestația avută prietenul tău, Aurel Farcasanu, a execut o dispoziție a președintelui ”OM” sau acestea sunt posibilitățile lui?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu fiți măgar! Nu am insinuat nimic despre nimeni.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Promo de la această scriere, l-am postat și pe pagina prietenului Penteliuc Mircea:
La promo ai făcut comentariul:
”Valentin Burlacu
Pierdere de timp.”
Cu ar fi trebuit să-ți interpretez comentariul citat?
Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Ai grijă să nu te înmulțești!
Grosu Ulise
Aurel Farcasanu; Stimabile, demonstrând că ai mentalitatea muncitorilor de la IMGB din anul 1990, care strigau ”Noi muncim, nu gândim.”, prin afirmațiile publice pe care le-ai făcut la adresa mea, mi-ai făcut un mare serviciu.
- Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Ai făcut-o pe ”doamna” care are contul ”Focșani, dragostea mea” absolventă a ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, care este la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
b. Mi-ai confirmat teoria că, ȘCOALA COMUNISTĂ a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”, așa cum ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
c. Mi-ai confirmat teoria că mun.Focșani este o ”fermă avicolă de găini ale lui Stalin”.
De asemenea, ai spus lucruri pe care nu le știam în legătură cu un individ, pe care președintele ”OM” l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, atunci când firma de construcții pe care o avea, a intrat în faliment.
Ți-am solicitat să detaliezi afirmațiile în legătură cu cel, căruia soția, respectiv numita Grosu Florina, angajată la Secția de Drumuri Naționale Focșani, prin minciuni și prefăcătorii i-a spălat creierul și l-a convins că este prostul meu și al familiei.
Pe cale de consecință, numita Grosu Florina a decis că, soțul ei trebuie să iasă din indiviziune cu mine, pe bază de hotărâre de instanță și nu pe cale amiabilă, așa cum vreau eu.
În acest sens, în urmă cu doi ani mi-a făcut plângere penală, iar efectul a fost creșterea coarnelor celui pe care îl consider a fi ”Monstrul din Loch Ness de Provincia Europeană Vrancea”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ca să demonstrezi public că, gândirea ta este identică ca a muncitorilor de la IMGB din anii ”90, care strigau ”Noi muncim, nu gândim!”, a fost ideea ta sau președintele ”OM” ți-a dispus să faci acest lucru?
PS Valentin Burlacu; Mulțumesc pentru serviciul făcut, prin care ai dat nadă la vulpi.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile, te rog să coroborezi:
a. Replica pe care i-am dat-o mai sus, fostului meu ”armurier” și prieten al tău, Aurel Farcasanu:
b. Comentariul:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu-i de competenta miliției.
Poporul român este părtaș la situația politică și economică a țării.
Să nu acuzăm doar politicienii sau străinii de situația în care ne aflăm!
Și ,trebuie să vă spun că stăm foarte bine față de ce va urma.”
- Concluzia îți aparține!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Calugaru Gica, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Ioana Anghel, Poldina Tudor, Titi Purdel, Ani Tudorache și alții;
- Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, dacă veți face coroborarea pe care am propus să o facă în comentariul de mai sus, revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea, veți afla de ce ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise; Domnule ,situația din Vrancea e datorită fostei securități a dinozaurilor din servici și a copiilor lor care s-au îmbogățit peste noapte. 
Acest lucru se întâmplă în toată țara . 
Nu se va intampla nimic deoarece românul e prost și e mulțumit să ia ajutoare de la alogeni.
Suntem pe marginea prăpastiei de mult timp și marginea va ceda datorită greutăți.
Dacă nu avem coițe să ne reproducem luptători .....poate cu ajutorul amfetaminelor vom învăța rusă și ungară să putem cerși ceva de mâncare și băutură.
Grosu Ulise
Mariana Simon, Valentin Burlacu, Radu Viorel Ursache, Gheorghe Ene, Ioana Ichim, Coca Manolescu, Nicu Vrinceanu, Florina Soare, Crina Dobre, Ani Tudorache și alții;
Stimați prieteni speciali,
- Nu-mi fac iluzia că, prietenii din lumea reală pe care i-am amintit în comentariul de mai sus, vor avea sânge în instalații să-mi spună, rezultatul coroborării pe care le-am propus-o, dar nu-i niciun bai.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Prietene, sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere.
După ce în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care pentru mine are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, PEDEAPSA DIVINĂ și-a spus cuvântul, lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, se bazează pe ”atac la baionetă”.
În opinia mea, președintele ”OM” a fost scos din politică de către Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană.
Se bârfește că, tot președintele ”OM” ar conduce jud. Vrancea, dar prin interpuși.
Vizați de acțiunea mea de ”forjare” sunt:
a. Slugile și ”cârtițele” președintelui ”OM”;
b. Profesorii - politruci, indiferent de culoarea lor politică, pe care i-am precizat cu nume și prenume;
c. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” care mi-au băgat în depresie, ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, consideri că am fost clar, în comentariul de mai sus pe care i l-am adresat prietenului Penteliuc Mircea sau în cazul tău se impune ca d-na Mariana Simon să te ajute cu un crochiu?

CONCLUZII
În partea introductivă am precizat cum stau lucrurile pe ”frontul de luptă”, care îmi este planul de atac și pe cine îi am în vizor.
a. Pe contul ”Focșani, dragostea mea” s-a scris despre primarul Cristi Valentin Misăilă că,  este un mincinos și un prefăcut.
La aceste apelative pe care 
contul ”Focșani, dragostea mea” i le-a acordat primarului Cristi Valentin Misăilă, o adaug și eu pe aceea de EXHIBIȚIONIST religios.
- Pe ce se bazează acest apelativ? 
Pe faptul că primarul Cristi Valentin MIsăilă a mers împreună cu trei popi să sfințească tăierea a trei nuci la mormântul filantropului Mr.Gh.Pastia.
Din punctul meu de vedere, numita Grosu Florina are aceleași ”calități” ca ale primarului Cristi Valentin Misăilă.
b. Am afirmat și susțin că, mun. Focșani este o fermă de găini ale lui Stalin.
Comportamentul de găină a lui Stalin al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special, a permis ca ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să devalizeze jud. Vrancea.
Motto de la acest mesaj public consider că, spune totul în legătură cu acest subiect.
După modelul copiilor care își turnau părinții la securitatea lui Stalin(NKVD), care erau executați sau trimiși în gulaguri, așa și numita Grosu Florina și-a demonstrat atașamentul pentru binefăcătorul ei și al soțului ei, președintele Marian Oprișan.
Denigratorii mei au ajutat-o să-și facă numărul, dar acum s-a rupt filmul.
c. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, înainte de a se da la fund, urmare a umilirii la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, mi-a spus:
- ”Tu fă-ți numărul, că, de restul se ocupă alții.”
Eu mi-am făcut numărul, dar am evidențiat și PEDEAPSA DIVINĂ pe care a primit-o Maestrul Arsenie Bocancea, în calitatea lui de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
După părerea mea, președintele Marian Oprișan a fost pus cu botul pe labe ca ”om politic” de Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Profesionalismul cu care erau întocmite materialele postate de contul ”Focșani, dragostea mea”, mă face să cred că Maestrul Arsenie Bocancea nu este străin de această operațiune.

În cele ce urmează voi evidenția, comentariile pe care le consider a fi mai interesante și care au fost făcute la postarea pe pagina mea de Facebook, a celor șapte capitole ale prezentei scrieri. 
CAPITOLUL 1
PROCURORII și JUDECĂTORII Regimului Securist Postdecembrist, respectiv PROCURORII și JUDECĂTORII ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”
a. 1. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ,,războiul psihologic`` pe care-l invocați, va dezechilibrat psihologic.
Sunteți de-a dreptul traumatizat.
Se pare că domnul Arsenie Bocancea și-a îndeplinit misiunea.”
2.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, multă, prea multă gargara, va pupați în fund cu o plăcere nebună.
Aș vrea totuși să faceți un efort și să dovediți că chiar sunteți,,o nucă tare`` la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.”
3. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , stimate domn, modul dumneavoastră de a provoca discuții pe anumite teme, ar putea fi un serviciu gratuit pentru entități interesate să ia pulsul lumii.
Fiind conștient de acest lucru , uneori răspund provocărilor, dar în limite acceptabile, fără să deranjez rânduiala celor rânduiți.”
4. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Văd că folosiți aceeași rețetă și cu mine , cum ați facut și cu Dumnezeul dumneavoastra.
Inventați situații, imaginati tot felul de tâmpenii pentru a vă lăuda cu victorii...
De parcă i-ar păsa cuiva. Suntem într-o competiție?
Aveți frustrări, vă simțiți inferior, prost, neputincios față de ceilalți?
Poate că așa și este, dar acceptă-ți condiția și învață de la cei mai buni!
Ce naiba sunt astea? Sunteți în regulă?
Sunteți un manipulator de doi bani , care-și ascunde neputința, neștiința, inabilitatea , perversitatea, ticăloșia, lașitatea, făcând tot felul de scenarii tâmpite. Revino-ți mai nene , dacă vrei să mai interacționăm! Dacă nu, du-te unde-i vedea!
P.S. Urmează să vă hliziti, ca de fiecare data când vă ofticați.”
5. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , deoarece , pervers cum sunteți, le-ați sugerat că v-am dat special acel mesaj pentru a intra pe site.
Adevărul este că nici nu m-am gândit la așa ceva.
Acolo intri cinci minute, citești cinci randuri și te lămurești.
Dacă pentru dumneata o fi interesant, captivant, motivațional, te privește.”
6. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comportamentul dumitale este lipsit de bun simt .
Am încercat să te respect, să purtăm un dialog civilizat, constructiv, dar nu merge.
Faci glume de prost gust, de oligofren.”
7. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, mahalagism cât cuprinde.
Nu sunt mare specialist, dar ti-am răspuns corect la toate nelamuririle dumitale.
Asta dovedește ,nu că eu sunt specialist(si nu sunt),ci ca dumneata este nul(itatea) de serviciu pe aici.”
8. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se pare că iarăși mă atacați fără justificare.
De ce mă provocați?
Este corect?
Vă deranjează prezenta mea?
Dacă va deranjeaza, vă blochez.”
9. ”Valentin Burlacu
Miruna Elena Comănescu, eleva de la CN Unirea este reprezentanta comunității?
Dumneata îi pui să citească, ca să mă ia ca pe Georgescu?”
10 ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,da, deoarece s-a încercat accesarea computerului.
Am fost avertizat.
Voi închide toate conturile.
Voi reveni doar după ce voi înlătura orice pericol.
Acum scanez calculatorul cu un antivirus actualizat și cu un program anti-malware.”
11. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,Imre Asztalos, nu Virgil Magureanu, nu Mihaila Mihai.
Acestea erau numele de scenă.
Credeți ca apariția generalului Doicaru (fostul lui șef) la revoluție, alături de el ,a fost întâmplătoare?
Doicaru a fost consilierul lui Voican Voiculescu care a reorganizat serviciul de informații , SRI-ul de astăzi, al cărui prim șef a fost Imre Asztalos.”
12. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ne-a spus că Zelenski a protestat și a solicitat anularea alegerilor.
Alți vecini continentali care ar fi putut să-l convingă pe dulap nu avem.”
b. 
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu-i de competenta miliției.
Poporul român este părtaș la situația politică și economică a țării.
Să nu acuzăm doar politicienii sau străinii de situația în care ne aflăm!
Și ,trebuie să vă spun că stăm foarte bine față de ce va urma.”
c. ”Ioana Ichim
Grosu Ulise, ești dus rău de tot . Iar te ții de noi?”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , specialiștii în teologie au expertiză în psihologia maselor. Identifica imediat zbanghii.”
e. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu am prea mult timp, dar mai ales ,timp de pierdut.”
CAPITOLUL 2   
ÎNTINERIREA cu 8(opt) ani a primarului Cristi Valentin Misăilă 
a. ”Valentin Burlacu
S-o fi defectat plutitorul, sau poate ca s-au infundat senzorii de gaz de nu a funcționat releul. Contactii , foarte rar se defecteaza. Releul se verifica periodic, dar cand isi baga dracul coada....”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , clar precum seninul cerului.”
c. ”A. Părerea ta:
Mi-ar plăcea să te consideri mai tânăr cu 8 ani și să coroborezi această scriere a mea, cu comentariile tale citate mai sus.
Același lucru este valabil și pentru ”doamna”, care are contul ”Focșani, dragostea mea”.”
CAPITOLUL 3
DETERMINAREA Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să-și LUMINEZE FAȚA și numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, l-a făcut în fața mea.
Călin Georgescu a făcut același lucru cu Sistemul Securist Postdecembrist și cu JUSTIȚIA de la nivel central.
a.  ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pușca și cureaua lată , ce securiști eram odată...”
CAPITOLUL 4
DEVIZA mea, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat.” și EXHIBIȚIONISMUL politic al Doamnei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru
a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , CCR este o instituție. constituită legal, care funcționează în conformitate cu legea. Nu demolam o cladire pentru ca locatarul incalca ordinea publica, ci sanctionam locatarul sau chiar îl evacuam.”
- Mi se pare interesantă treaba cu ”sancționarea locatarului” sau ”evacuarea lui”.
- Cine să facă acest lucru, atâta timp cât Marian Enache se crede Dumnezeul României, iar numitul Tudorel Toader, care, în opinia Maestrului Arsenie Bocancea, este ”tobă de carte”, consideră că activistul PCR Marian Enache are dreptate?”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o societate încă nerăpusă de boală cred ,are ,,anticorpii`` necesari .”
c. ”Valentin Burlacu
Fiecare avem dreptul la opinie. Toți putem să ne manifestăm public, în mod legal, atașamentul față de anumite valori, să dezaprobăm diferite măsuri sau sa ne cerem anumite drepturi. 
Toți avem acest drept, chiar dacă nu toți împărtășim aceleași valori, nu avem aceleași opinii. Dar acest lucru nu înseamnă că unii sunt proști iar alții deștepți. 
Unitate prin diversitate este un principiu democratic până mai ieri funcțional în UE. 
De ceva vreme, o minoritate ce se crede ,, crema societatii`` este dezgustata de manifestările, opiniile si dorința majorității, incercand prin mijloace necivilizate, ostile democrației, sa o marginalizeze , ba, mai rău, să o acuze ,amenintandu-i liderii de fapte inventate si nicicum probate. 
Asistăm la reincarnarea stalinismului bolșevic în stalinism neo liberal?”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Faceți parte dintre cei nemulțumiți de prestația primarului legal ales și faceți conștient sau nu, jocul rivalilor săi politici. 
Lupta politică se duce cu mijloace murdare , că așa este și politica. 
Dar de la mahalagism politico-ideologic, la acuzații cu iz penal ,este cale lungă. 
Statul în care politicienii vor să-și vadă colegii din opozitie în pușcărie si folosesc puterea în acest scop, se cheama ca este (vorba fostului presedinte), un stat eșuat.”
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, doar pentru cei care se simt cu ,,musca pe caciula``.”
f. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Încă nu înțelegeți resorturile realității. 
Dacă cineva trăiește pe alta lume , unul dintre aceia sunteti dumneavoastra, stimate domn. 
Vi se spune direct sau politicos ca deviati de pe traiectorie dar, cu toate astea, continuați. Consecvența absoluta este atributul prostiei. Unii v-au spus ca sunteti nebun. 
Nu-i contrazic, dar consecvența dumitale îmi dă de gândit.”
g. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , păcat că nu sunteti nimic din ceea ce credeți ca sunteți. 
Vă doresc o seară minunată !”
h. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mă vedeți ca lupt împotriva cuiva? Aveți o viclenie specifica creaturilor primitive.”
i. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ei au postat așa cum faci si dumneata de douăzeci de ani. 
Faceți bârfă politică. 
Ți se pare că au avut vreun efect acuzele dumitale? Nu. 
Asta înseamnă ca ai latrat la luna? 
După părerea dumneata, da. 
Eu cred ca nu, deoarece ați influențat mulți concetățeni. Efectul se vede la urnă. 
Dacă Oprișan nu ar fi fost atacat pe toate fronturile, poate si astăzi ar fi fost în funcție, iar cei de la București nu ar fi luat măsuri pentru înlăturarea lui. 
Atacurile la persoană pe care le faceți sunt fără efect juridic , deoarece nu ați sesizat direct organele competente, sau, dacă ați facut-o acuzatiile nu au fost fundamentate juridic. 
De ce nu o faceți profesionist, responsabil? 
Aș vrea să văd un denunț serios pe care organele de urmărire penală l-au ignorat. 
Unul, măcar.”
CAPITOLUL 5
ACȚIUNEA de ÎNTINERIRE MODERATĂ a prietenului special Valentin Burlacu, pentru a nu da în mintea copiilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Felicia Varzaru, atunci când am ÎNTINERIT-O cu 30 ani
Nu sunt comentarii de evidențiat.
CAPITOLUL 6
”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, Cristian Popescu - Piedone, ETALONUL pentru ”OMULUI POLITIC de TIP NOU”, pe care l-a  produs de Regimul Securist Postdecembrist și ”Osama bin Laden de Țara Vrancei”
a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,în domeniul salubritatii, principalul act normativ este Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, completata de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Acestea stabilesc ca operatorul are obligația de a presta serviciul în condițiile contractului de delegare (semnat cu primaria/autoritatea publica).
Utilizatorii (firme si persoane fizice) sunt obligați să încheie contracte cu operatorul desemnat, fiind un serviciu de utilitate publica.
Plata serviciului se face pentru serviciul prestat efectiv.
Operatorul a început colectarea de la 1 ianuarie 2025, deci a prestat efectiv serviciul, dar contractele s-au semnat abia in februarie. Serviciul a fost prestat efectiv de la 1 ianuarie.
Salubritatea este serviciu de utilitate publica obligatoriu, deci beneficiarii nu pot refuza. Legea permite ca tarifele sa fie stabilite si percepute pentru serviciile efectiv prestate, chiar daca contractele individuale sunt încheiate ulterior.
Din punct de vedere strict contractual (principiul consensualismului), obligațiile se nasc din contract, iar fără contract, obligația de plata nu ar trebui sa existe.
Dar, pentru servicii de utilitate publica, functioneaza si principiul "obligației legale" de plata, chiar si in absenta formalizarii contractului (este o obligație legală a utilizatorului).
În practică, în astfel de situații (schimb de operatori, licitatii castigate si preluare din mers), este acceptata facturarea retroactiva pentru serviciile efectiv prestate, cu condiția ca operatorul să poată dovedi ca a prestat serviciul,
tarifele sa fie cele aprobate prin HCL (Hotarare de Consiliu Local) si utilizatorii sa fi beneficiat efectiv de serviciu.
Din punctul meu de vedere, este legal ca operatorul sa solicite plata pentru ianuarie 2025, chiar daca contractul s-a semnat în februarie deoarece în cazul serviciilor de utilitate publica, obligatia de plata a utilizatorilor deriva nu doar din contractul individual, ci si din legislația specială care reglementează serviciul (Legea 101/2006 si Legea 51/2006) si din obligația legală de a utiliza serviciul (principiul "universalității serviciului").
Atata timp cat operatorul a prestat efectiv serviciul si poate dovedi asta (grafic de colectare, rapoarte de activitate etc.) si tarifele au fost aprobate si cunoscute de utilizatori (prin HCL sau informare prealabilă) , facturarea retroactiva este corecta.”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, s-a adresat celor care-l pot înțelege, nu populimii. Totuși, Nastase este un intelectual.”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , niște funcționari europeni se șterg la fund cu voința Parlamentului, trasează sarcini guvernului si ridiculizeaza un președinte( fie el si de coloratura) de tara. 
Așa ajungi dacă depinzi de banii altora, stai cu căciula în mână, capul plecat si mână întinsă.”
d. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce vise de mărire aveți!”
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunt sătul de tâmpeniile mele...”
f. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, vă respect aberațiile, sunt rodul gândirii dumneavoastră profunde și aparent logice. Ar fi păcat să nu respecți realizarile cuiva.”
g. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Comisia de la Venetia ofera opinie juridica si consultanta in domeniul constitutionalismului, democrației, drepturilor omului si statului de drept. 
Practic, analizează si evaluează proiecte de legi, constitutii si reforme juridice pentru a se asigura ca respecta standardele democratice si drepturile fundamentale. 
Prin urmare, nu este izvor de drept. Sa nu uităm, ca bune sau rele, hotararile CCR sunt general obligatorii,bla bla, bla. 
Cred ca ceva trebuie schimbat, că Enache și ai lui au adăugat la lege , ceea ce este curat neconstituțional.”
h. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți tare dornic de a face justitie medievală. 
Aveți apucături de inchizitor, un adevărat Torquemada de Vrancea.”
i. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mai sunteți ,,Bin Laden``?”
j. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, stimate domn, Iohannis a cerut, trepădușii s-au făcut luntre si punte și au făcut rost de bani. 
Nu el a administrat banii alocați Administrației prezidențiale . 
Și-a permis toate mofturile, deoarece prim ministrul și ministrul finantelor nu au ciripit nimic, dimpotriva , au acceptat secretizarea cheltuielilor care în orice țară normală sunt publice.”
k. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu v-am citit comentariul. Nu cred că mă acuzați de plagiat.”
l. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Pricopie joaca pe fals. Totuși, el, prin gestul sau, a vrut sa atragă atenția asupra limitării dreptului de a candida la o funcție în stat , impunând tâmpenia cu 200 de mii de voturi. Ce înseamnă șmecheria aceasta? 
Înseamnă ca este greu , aproape imposibil pentru un independent sa candideze. 
De fapt, aceasta a fost ideea.”
m. ”Valentin Burlacu
Ne-am sud-americanizat ,inițial la infractionalitate , acum, văd că și la justiție.”
n. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , comparatia este neinspirată. Misăilă, primarul comunei Focșani este un pigmeu. Știi cine-i Vanghelie în București, ce învârte? 
Focșaniul dumitale este sub nivelul Voluntariului condus Pandele .”
o. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , numirea lui Cioloș este una dintre consecințele vizitei președintelui interimar la Paris.”
p. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți virusat cu spionita. Este o molima in Romania si peste Prut.”
r. ” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mi s-a părut ca erați mândru de comparatia cu celebrul dezaxat.”
s.  Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, și-a meritat soarta. Sau poate nu a știut puterile tale și trebuie să-i mai dai o șansă.”
t. Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Sfânta treime: Treimea cea de o ființă și nedespărțită . 
Adică Tatăl;Fiul și Duhul Sfânt. Concluzie: Sfânta treime de care pomenești Arsene Bocancea, Vasile Burlacu și Grosu Ulise sunt una și aceeași persoană dar nu știu care din ele .Bănuiesc că tu ești capo di capi. Greșesc ?”
CAPITOLUL 7
”PEDEAPSA DIVINĂ” și-a spus cuvântul în cazul Maestrului Arsenie Bocancea
a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-l aveți deloc la suflet. V-a eclipsat urat de tot, v-a desființat. 
Așa se întâmplă când ești de categoriei ușoară și joci cu greii.”
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, alte planuri de lupta? Vai de păcatele noastre!”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți circar?”
d.  ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, bufonerii răsuflate ....”
e.  Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu fiți măgar! Nu am insinuat nimic despre nimeni.”
f. Penteliuc Mircea
Grosu Ulise; Domnule ,situația din Vrancea e datorită fostei securități a dinozaurilor din servici și a copiilor lor care s-au îmbogățit peste noapte. 
Acest lucru se întâmplă în toată țara . 
Nu se va intampla nimic deoarece românul e prost și e mulțumit să ia ajutoare de la alogeni.
Suntem pe marginea prăpastiei de mult timp și marginea va ceda datorită greutăți.
Dacă nu avem coițe să ne reproducem luptători .....poate cu ajutorul amfetaminelor vom învăța rusă și ungară să putem cerși ceva de mâncare și băutură.”



























 



 





































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu