MOTTO : Vom fi ce-am fost, si mai mult decât atât. - Petru Rareș
După ce JUSTITIA subordonata Sistemului din Provincia Europeana Vrancea a hotarat prin decizia 619/2006 a Curții de Apel Galați ca trebuie sa-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANESC, așa cum am mai precizat de multe ori in scrierile mele, am declanșat acțiunea cu numele de cod "RUPERE DE UTERE".
Un astfel de cod de acțiune impune anumite calități, de aceea colaborarea cu prietenul meu, "Măgarul Troian de Tara Vrancei", LECTOR la Institutul Fericirii patronat de Elena Udrea mi-a fost de mare ajutor.
Anul 2016, fiind un an electoral mi-a impus o stare de "SILENZIO STAMPA", dar odată cu numirea guvernului rezultat ca urmare a rezultatului alegerilor din anul 2016, PRINCIPIILE codului de acțiune au impus trecerea mea in starea de "PRIAPISM NEURONIC".
Deși nu am avut o întrevedere oficiala cu primarul mun. Focșani, dl. Cristi Misăilă, SUPERJOSNICIA rezultată urmare a colaborării dintre conducerea Primăriei Focșani si conducerea ENET Focșani, m-a determinat ca după 10 ani, de participare la ședințele CL Focșani, sa renunț la a mai vedea in direct, DISPRETUL cu care aleșii ii tratează pe focșăneni.
Prin aceasta sa nu se înțeleagă ca as fi pus "batista pe țambal", iar cei care mi-au demonstrat in timp ca sunt convinși ca la Focșani s-a răsturnat ceruta cu prosti, sa aibă impresia ca "m-as putea îneca ca țiganul la mal".
In aceste condiții, remarcând pasiunea d-lui primar Cristi Misăilă pentru "cititul împreună", eu i-am propus acestuia, sa organizeze o ședința de BRAINSTORMING, unde sa "citească împreună" cu câteva personalități locale "eseurile" mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com. De ce am făcut o astfel de propunere d-lui primar Cristi Misăilă ?
- Deoarece din respectivele "eseuri" rezulta clar modul in care am DEMONSTRAT pe baza de hotărâri de instanța si alte înscrisuri oficiale, un lucru, in opinia mea, foarte interesant si anume :
"Subordonarea JUSTITIEI si a altor instituții ale STATULUI ROMAN din Tara Vrancei, de către "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" pe care îl consider a fi o copie fidela a STATULUI de TIP MAFIOT, de care vorbea fostul președinte Traian Băsescu, pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
Un rol important in implementarea DEMOCRATIEI in Provincia Europeana Vrancea l-au avut "cuiburile de democrație" construite de d-na Margareta Tătăruș, sub coordonarea d-lui vicepreședinte al CJ Vrancea, Cel Mare Ionel, unde CIORILE "democrației originale" mioritice de Tara Vrancei si-au depus oule.
Deoarece d-na Margareta Tătăruș a pretins ca a determinat 671 de vrânceni sa "citească împreuna" cu ocazia "Zilei Internaționale a Cititului Împreuna", iar in cadrul acestei acțiuni, dl. primar Cristi Misăilă a citit "povesti la adolescente de 16 ani", mi s-a părut normal ca de organizarea ședinței de BRAINSTORMING de care am amintit mai sus, sa se ocupe tot d-na Margareta Tătăruș.
Cine, după părerea mea, ar trebui sa participe la aceasta ședință de BRAINSTORMING ?
a. "Superspecialista" mioritica de Tara Vrancei in probleme specifice activității CUP-ENET, respectiv d-na ec. Claudia Ionescu, pe care dl. primar Cristi Misăilă a numit-o, urmare a acestor calități, in funcția de director la Piața Focșani;
b. Deoarece in cazul Ziarului de Vrancea a funcționat si poate mai funcționează "Școala de DEONTOLOGI mioritica de Tara Vrancei" condusa de DEONTOLOAGA SEFA Silvia Vrânceanu-Nichita, se impune ca atașatul de presa al Ziarului de Vrancea pe langa Primăria Focșani, sa fie prezent la ședința de BRAINSTORMING.
In plus, atașatul de presa a Ziarului de Vrancea pe langa Primăria Focșani, are un doctorat in științe economice, deci este o voce *supertitrată*;
c. Postacul "orion" care prin comentariile făcute la articolele publicate de ziarul Monitorul, a demonstrat ca este un specialist in PSIHOLOGIA MULTIMILOR, probabil angajat SRI. Timp de circa doi ani, prin intermediul comentariilor făcute la articolele publicate de către ziarul Monitorul, postacul "orion" a pretins ca "mi-a ridicat valul de pe ochi", in timp ce eu am încercat sa-l determin sa-si "LUMINEZE FATA", acțiune pe care o consider un SUCCES.
Postacul "orion" fiind așa de preocupat pentru "a-mi ridica valul de pe ochi" si sa aduca elogii SERVICIILOR din Romania, unde in opinia lui, ar lucra numai *superpatrioți*, a demonstrat ceea ar fi trebuit sa camufleze cel mai bine, respectiv faptul ca el ar putea fi un "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor.
Ce l-a putut determina pe postacul "orion" ca in calitatea lui de cetățean FURAT al mun. Focșani, "sa-si taie creanga de sub picioare", este un aspect pe care nu-l pot înțelege.
Despre hotărârea mea de a renunța sa mai particip la ședințele CL Focșani, l-am informat pe dl. primar Cristi Misăilă printr-un mesaj public, postat la ora 05;54, la articolul "Moment festiv la Consiliul Local Focșani", publicat de ziarul de Vrancea din data de 24.02.2017.
Mesajul transmis este următorul :
"Mesaj pentru primarul mun. Focșani, dl. Cristi Misăilă; - Deși conform prezentului articol de presa la ședința CL Focșani de ieri, a"fost un moment festiv", in ceea ce mă privește, după o participare de peste 10 ani la ședințele CL Focșani, mi-a fost LEHAMITE sa mai particip.
- Ce a determinat aceasta stare de LEHAMITE?
Colaborarea din Primăria Focșani si HABARNISTUL in probleme de producere si distribuție a energiei termice, Manole Merchea-Dumnezeu, la care si-a adus contribuția si"eminenta cenușie"a Primăriei Focșani, specialista in PROFANARE a însemnelor naționale, Cazaciuc Dan. Prin aceasta colaborare s-a DEMONSTRAT ca LIPSA BUNULUI SIMT poate fi NELIMITATA. In aceste condiții, îmi permit sa va amintesc ca după ce am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din Romania ca este GRESIT auditul din care rezulta ca SC CUP Focșani calculează "CORECT" prețul la mc de apa si canal, iar reprezentații CAFR mi-au spus ca nu pot sesiza Parchetul in respectiva speța, deoarece Primăria Focșani a emis un document din care rezulta ca "auditul nu a produs efecte juridice", am considerat acest subiect rezolvat. Ca fapt DIVERS va informez d-le economist si primar la mun. Focșani, Cristi Misăilă, ca si in prezent respectivul audit produce EFECTE JURIDICE. Nerezolvata era problema PREJUDICIULUI de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma FALSELOR procese CUP-ENET, deoarece știam ca prin mărire de capital social la ENET, nu se va putea acoperi acest PREJUDICIU. In aceste condiții după aproape 10 ani de așteptare, a apărut HCL Focșani nr3/2015, prin care s-a LEGIFERAT in CL Focșani o ABERATIE ECONOMICA. Amintesc ca Prefectura Vrancea unde Domnia Voastră dețineați funcția de subprefect, la solicitarea mea scrisa, de a nu se da aviz de LEGALITATE acestei ABERATII ECONOMICE, printr-o adresa mi s-a comunicat ca TOTUL ESTE PERFECT LEGAL. A urmat un proces, a carei sentința definitiva s-a dat in luna decembrie 2015, unde se precizează ca responsabila pentru aceasta ABERATIE ECONOMICA se face Direcția Economica din Primăria Focșani.
Practic, in opinia mea, HCL Focșani nr.3/2015 poate fi comparata cu OUG nr.13. Acestea au fost motivele pentru care am INSISTAT sa apelați la"specialista in cuiburi de democrație" si "citit împreuna", d-an Margareta Tătăruș si sa faceți o ședința de BRAINSTORMING, unde sa"citiți împreuna" "eseurile" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, deoarece in discuție este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro si nu de DIVERSIUNI, specialitatea postacului "orion"."
Pana acum nu am primit nici un semnal din partea Primăriei Focșani din care sa rezulte ca a fost SENSIBILIZATA de mesajele pe care le-am transmis acestei INSTITUTII PUBLICE prin "eseurile" :
a. "BRAND-ul "ELEFANTUL DE FOCSANI" SI ADEVARATA "MAMA OMIDA" MIORITICA DE TARA VRANCEI", postat in data de 24.12.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com ;
b. "CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com;
c. "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA IN APLICAREA "EFECTULUI WOW", IN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI", postat in data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com ;
d. "ANTICORUPTIA IN "PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA" SAU CUM "LUPII PAZESC OILE"", postat in data de 19.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com ;
Faptul ca in presa locala a apărut o informație din care rezulta ca fostul primar Decebal Bacinschi a fost pus sub control judiciar, iar doi șefi de serviciu din Primăria Focșani au fost puși sub urmărire penala, cred ceea ce am DEMONSTRAT eu, respectiv faptul ca "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" si-a subordonat JUSTITIA pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățeni mun. Focșani, a început sa apăra FISURI.
Odată cu intrarea in starea de "PRIAPISM NEURONIC" am schimbat si stilul in abordarea postacului "orion", pe care îl consider un fel de "MANA CEREASCA" al "comentaritei" mioritice de Tara Vrancei, deoarece urmare a schimbului de replici avut cu el s-a ridicat "STACHETA" "comentaritei" si au dispărut o parte dintre postacii "OLIGO".
In cele ce urmează, am sa mai analizez o parte dintre comentariile făcute de către postacul "orion", ca răspuns la PROVOCARILE mele.
19-02-2017, articolul -"FIECARE membru al Comisiei județene de fond funciar, EXECUTAT SILIT cu o mie de lei ZILNIC"
"orion", ora 11; 04 "@Ulise Grosu Ti-am citit (parțial) ultima capodopera. ai un stil greoi, putini cred ca-ti pot citi cap-coada o postare. Risipa de cuvinte, idei puține, multe presupuneri, nicio certitudine. Altfel spus, este o maculatura pe care o vei salva undeva pe calculator si o vei considera ca un jurnal pe care îl vei citi cu drag la bătrânețe. Neavând nepoți pe linie directa nu cred ca vei avea pe cine sa chinui, de vei lăsa ca moștenire spirituala asemenea emanații ale unei minți încinse. Consider ca nu merit o asemenea atenție din partea ta. Recomandare : as avea dar nu am cui da."
NOTA: Comentariul lui "orion" se refera la "eseul" " "ANTICORUPTIA IN "PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA" SAU CUM "LUPII PAZESC OILE"", postat in data de 19.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com., unde i-am analizat câteva comentarii.
In fapt, DIVERSIUNEA postacului "orion" din postarea de mai sus, reprezintă modul in care acesta încearcă sa minimalizeze "lovitura pe care a primit-o in plin".
"orion", ora 20;31 "@Ulise Grosu Neprihănitule! Asta ti-ar mai trebui sa poți afla identitatea postacilor. Asta îmi amintește de titlul unei poezii a lui Adrian Păunescu "Eu as fi părere" care are un vers devenit celebru. Nu ti-l spun, caută-l singur. Ulise, tu ești un tip periculos, iți lipsesc mijloacele. Sper sa nu le ai vreodată. Nici nu realizezi ce potențial distructiv ai ''.
20.02.2017, articolul "Peste 40 de mii de semnături pentru susținerea Guvernului Grindeanu strânse de PSD Vrancea.
"orion", ora 08;49 "Da, eu sunt ticălosul care...... Ai recitit postarea cu "puterea gândului" ?
NOTA : In cele ce urmează, redau in totalitate replica data postacului "orion" :
"@"orion";- Stimabile, nu era vorba de nici un "ticălos", ci am fost curios sa vad daca tu ești autorul comentariului, "@Ulise Grosu Neprihănitule! Asta ti-ar mai trebui sa poți afla identitatea postacilor. Asta îmi amintește de titlul unei poezii a lui Adrian Păunescu "Eu as fi părere" care are un vers devenit celebru. Nu ti-l spun, caută-l singur. Ulise, tu ești un tip periculos, iți lipsesc mijloacele. Sper sa nu le ai vreodată. Nici nu realizezi ce potențial distructiv ai''.("orion"19-02-2017,ora 20;31"), deoarece am vrut sa-ti dau un răspuns punctual. Daca anumite comentarii ale tale le salvez, aceasta nu înseamnă ca pierd timpul sa salvez si comentariile unei persoane, care prin intermediul acestei rubrici a dus in DERIZORIU maxima lui Lenin, "Calomniază, calomniază ca pana la urma tot va rămâne ceva." Ca sa afirmi despre cineva cu o perseverenta DIABOLICA, timp de șase ani, prin intermediul acestei rubrici, ca este "bețiv", "nebun" si "sluga lui Oprișan", in condițiile in care persoana care a făcut aceste afirmații, nu m-a văzut niciodată nici in stare de ebrietate si nici intr-o cârciuma, mi se pare ceva de NOAPTEA MINTII. Deci NU are rost sa verific prostioară cu"puterea gândului". In ceea ce privește versul din poezia lui Adrian Păunescu, amintita de tine, este posibil ca acesta sa fie,"Pe pământ idioții au arme." In legătura cu afirmațiile tale vizavi de persoana mea sa o luam punctual, după cum urmează : a. - Când ai afirmat, "Ulise, tu ești un tip periculos, iți lipsesc mijloacele",ai avut in vedere ca PERICULOZITATEA mea sta in faptul ca nu sunt o persoana SANTAJABILA si nu am trecut prin școala ca gâsca prin apa?; -b. - In legătura cu afirmația," Sper sa nu le ai vreodată", nu-ti post spune decât, "speri mata dar speri degeaba"; c. Când ai afirmat, "Nici nu realizezi ce potențial distructiv ai", iți pot spune ca te-ai inselat AMARNIC, deoarece știu foarte bine ca in acest moment, "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" este făcut KO. In condițiile in care este posibil, sa fi DECONTAT mulți bani, in acțiunea ta de "a-mi ridica valul de pe ochi", condiție in care ai demonstrat ca ești un "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor, având in vedere VANZOLEALA din SERVICII, nu este exclus ca sa fii si tu luat la INTREBARI, deoarece la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro. Am fost CLAR ?"
20.02.2017, articolul "Peste 40 de mii de semnături strânse pentru susținerea Guvernului Grindeanu de PSD Vrancea.
"orion", ora 18;11 "@"Ulise Grosu Uneori te supăr, te tachinez, dar tu pentru mine, ești un tip special. Consider ca eram cu mult mai sărac spiritual daca nu te-as fi cunoscut. Ulise, bucura-te, mulți spun ca ești nebun, dar nimeni nu-ti spune ca ești prost. Dar intr-o lume de ignoranți este foarte ușor sa fii considerat nebun. Bine zicea Minulescu : "Ei sunt cuminți.....Eu sunt nebun...Dar cum EU sunt ceea ce-am fost mereu, poate cel cuminte-s Eu".
NOTA: Din acest comentariu rezulta ca supărarea pe mine a postacului "orion", s-a mai estompat si nu mai sunt "un tip periculos, căruia ii lipsesc mijloacele", probabil de "distrugere in masa", daca am in vedere ca acesta a pretins ca, "nici nu știu cat de distructiv pot fi".
"orion", ora 19;47 "@Ulise Grosu Nu am fost surprins niciodată ca te semnezi cu "nume si prenume", am știut acest lucru dintotdeauna si nu aveam nevoie de confirmare; nici măcar din partea ta. Si totuși, ai convingerea ca ai vorbit cu mine la telefon ? Eu, in locul tău n-as fi atât de sigur. Sa știi, cine a plecat de la certitudine, a ajuns la incertitudine ! Știu ca te culci devreme. Noapte buna !"
NOTA: Din nou postacul "orion" vine cu o DIVERSIUNE prin care vrea sa-mi spună, "nu este ceea ce vezi, ci este.........."
21.02.2017, articolul "CUP Salubritate face profit din colectarea deșeurilor".
"orion" 15;01 "@Ulise Grosu Cred ca faptele de care pomenești s-au prescris. Ce noutate ai ? I se fâlfâie lui Misăilă de ce au făcut "prietenii" tai acum 10 ani. Ce, vrei sa lași moștenire rezolvarea acestei probleme ? Nu cred ca vei trai atât de mult încât sa o poți rezolva. Stai liniștit, nu te urmărește nimeni, ești un tip inofensiv, nu prezinți interes operativ. Cine ar strica forte si mijloace pentru a te monitoriza ? Tu, tot ce știi dai in presa. Ești o sursa de informare mai bine zis, ai fost. De ce nu te-au acceptat cei de la Monitorul sa lucrezi ca reporter ? Ce-au motivat ? Eu cred ca n-ar fi avut motive sa te refuze. Ești mai bun ca ei. Doar ca ești rebel si imprevizibil . Unuia i s-a refuzat dreptul de a participa la alegerile prezidențiale pentru aceste motive."
NOTA: Si in acest comentariu postacul "orion" apelează la aceeași DIVERSIUNE a cărui efect ar trebui sa fie, "nu este ceea ci vezi, ci este......".
Afirmatia " Stai liniștit, nu te urmărește nimeni, ești un tip inofensiv, nu prezinți interes operativ.", nu face decat sa CONFIRME ca postacul "orion"ar putea fi un angajat al serviciilor.
-Ce am in vedere cand fac aceasta afirmatie ?
Expresia, "nu prezinți interes operativ", care este o expresie folosita numai in cadrul SERVICIILOR sau al Politiei.
22.02.2017, articolul "Administrația Piețelor Focșani a încheiat pe profit anul 2016"
"orion", ora 10, 55 "@Ulise Grosu Mai Ulise, eu nu sunt specialist nici in economie nici in psihologie, precum afirmi. Dar ce treaba ai tu cu problemele economice, tu care nu cred ca știi sa extragi TVA-ul dintr-un preț ? Te-ai băgat in domenii care-ti sunt străine; economic si juridic. Tu, ca energetician in afara de a inspecta fabricile si uzinele județului - se spune ca pe cel care nu este bun meseriaș îl numești inspector - făcând pe securistul energetic, altceva nu ai făcut. Ba da, ai refuzat sa faci proiectul lui Bacinschi. Bați câmpii de atâtea ani, ii ameninți si ii batjocorești pe toți, afirmi ca ai dovezi de frauda pe care nimeni nu ti le ia in seama. In afara de acel proces la CEDO pe care l-ai câștigat deoarece nu te-a văzut completul de judecătorii, ai pierdut toate procesele. Si nu-s puține. Spune ca nu am dreptate ! Cred ca toate acestea se petrec doar in capul tău si cei care te cunosc te ignora, te considera un nebun inofensiv. Uneori este bine sa o faci pe nebunul dar ție iți place al dracului chestia asta. faptul ca nu ești violent, te tine in libertate. Uite, iar ti s-a zburlit mustața, Te-ai înfuriat Calm Ulise, calm !"
NOTA: Din nou postacul "orion" apelează la DIVERSIUNEA prin care dorește sa-mi insinueze ca, "nu este ceea ce vad, ci este ceea ce vrea el sa vad".
Anexez in totalitate replica data lui "orion".
"@"orion";- De ce umbli tu cu cioara vopsita si zi ca-i papagal? Daca in probleme economice ai demonstrat in cei circa 2 ani de când ne tachinam, prin intermediul acestei rubrici, ca ești un HABARNIST, nu același lucru este si in domeniul PSIHOLOGIEI UMANE, unde ești "tătic". Ghinionul tău a fost ca te-ai apucat, conform propriilor declarații, "sa-mi ridici valul de pe ochi", aspect care m-a determinat sa te provoc ca sa-ti "LUMINEZI FATZA". Nu știu cat de mulțumit ești de rezultatul acțiunea tale, prin care mi-ai "ridicatul valul de pe ochi", dar eu sunt foarte INCANTAT de modul in care te-am determinat sa-ti "LUMINEZI FATA", ca sa-ti pot implementa "efectul WOW". Este adevărat ca după absolvirea Facultatii de Electrotehnica, am avut posibilitatea de a vedea in DIRECT, cum se materializează in practica, respectiv in domeniul producerii si distribuției energiei electrice si termice, cunoștințele mele teoretice acumulate in cei 5 ani de facultate. Acest aspect a determinat fenomenul "GREU DE UCIS", care a stat la baza multor filme. Daca ai sa scrii pe GOOGLE, "Ulise Grosu FEROCITATEA "BAIETILOR DESTEPTI DIN ENERGIE" sau DUPA 25 DE ANI" si apeși tasta ENTER, vei putea citi acest "eseu" postat pe blogul ulisegrosu.blogspt.com, unde ca spcialist in PSIHOLOGIA MASENOR, vei putea vedea cat de inventivi au fost "băieții deștepți din energie", dar fara a reuși sa-mi facă nimic, in afara de MARGINALIZAREA PROFESIONALA. Soluția MAGICA a venit din partea "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" care i-a DISPUS slugii sale, JUSTITIA, sa-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC. Așa după cum ai aplicat si tu in relația cu mine, Principiul al III-lea mecanicii(Principiul acțiunii si reacțiunii), eu am trecut la LUPTA sub codul de acțiune "RUPERE DE UTERE", iar un astfel de cod SPUNE MULTE. Nu am o diploma de JURIST, dar am câștigat un proces cu Statul Roman la CEDO, fara avocat. Nu sunt economist, dar Camera Auditorilor Financiari din Romania, mi-a dat DREPTATE când am DEMONSTRAT ca este GRESIT auditul din care rezulta ca SC CUP Focșani, calculează "CORECT" prețul la mc de apa vândut in mun. Focșani. In aceste condiții nu ai nici un sentiment de JENA, când faci acțiuni de DIVERSIUNE-MANIPULARE, precum cea din comentariul postat la ora 10;55?"
PRECIZARE IMPORTANTA
Postacul "orion" a afirmat : "In afara de acel proces la CEDO pe care l-ai câștigat deoarece nu te-a văzut completul de judecători, ai pierdut toate procesele. Si nu-s puține. Spune ca nu am dreptate ! Cred ca toate acestea se petrec doar in capul tău si cei care te cunosc te ignora, te considera un nebun inofensiv."
Deși postacul "orion" dorește sa inoculeze in rândul cititorilor de comentarii ai ziarului Monitorul de Vrancea, ca eu bat câmpii in ceea ce privește PREJUDICIUL rezultat ca urmare a tratării cu RELE INTENTII de către conducerea Primăriei Focșani a problemelor tehnico-economice susținute de mine, in fapt, citatul de mai sus confirma maxima, "gura păcătosului adevăr grăiește".
Ce am in vedere când am făcut aceasta afirmație ?
- Prin constatarea făcuta de postacul "orion", nu face decât sa confirme faptul ca eu am DEMONSTRAT ca Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" si-a subordonat JUSTITIA pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
23.02.2017, articolul "Fostul primar Decebal Bacinschi pus sub control judiciar de către procurorii DNA din cauza Plasei de Lumini din Piața Unirii.
"orion" ora 08;41 "De fapt, de ce se face vinovat fostul primar ? Cat costa achiziția acestui serviciu ? Daca a fost sub 100 mii euro - cum spun sursele -, achiziția s-a făcut cu respectarea legii. Daca a fost sub 100 mii euro, cum a putut sa creeze un prejudiciu de 365 mii lei, adică circa 80 mii euro ? Cat a fost supraevaluat serviciul ? Diferența de 80 mii lei intre prejudiciu si folosul necuvenit cum poate fi explicat ? Cum ar trebui sa se facă ? Ne poate spune cineva ? Ce spune Curtea de Conturi ? Ulise, daca cineva este cinic, îl băgam la pușcărie ?"
NOTA: La întrebarea postacului "orion" de mai sus anexez replica pe care i-am dat-o.
"@"orion"; Stimabile, in cazul prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma falselor procese CUP-ENET, in conformitate cu prevederile Legii 215/2001, primarul Decebal Bacinschi este PRINCIPALUL VINOVAT. Cum numești tu mărirea succesiva de capital social la ENET si apoi HCL Focșani nr 3/2015, prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal produsa de ENET, urmare a modernizărilor făcute, LEGALIZANDU-SE in acest fel o ABERATIE ECONOMICA, daca nu CINISM ? In ceea ce privește "ingineria financiară de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GRESIT prețul la mc de apa, primarul Bacinschi a comandat un audit prin care a vrut sa legalizeze si aceasta MEGAEXCROCHERIE. Pentru a-l scăpa pe auditorul in cauza de DOSAR PENAL, urmare a DEMONSTRATIEI făcute de mine la Camera Auditorilor Financiari din Romania Focșani, Primăria Focșani a emis un document din care rezulta ca auditul nu a PRODUS EFECTE JURIDICE, in condițiile in care si in prezent, auditul PRODUCE EFECTE JURIDICE. Am fost clar postac "orion"? PS Dar despre IDEALUL VIETII a numitului Bacinschi Decebal de a-mi vinde locuința in perioada 2006-2010, când am trăit din munca de SALAHOR, deoarece mi-a fost IMPOSIBIL sa-mi găsesc un loc de munca datorita "Mitului Oprișan", pentru ca ENET-ul sa-i recupereze intr-o singura transa onorariul plătit av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine la Curtea de Apel Galați si când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC cum se numește postac "orion"? In concluzie postac "orion", calitatea ta de posibil, specialist in DIVERSIUNE si MANIPULAREA MASELOR, paleste in fata unor astfel de argumente si te încadrează la capitolul "TERORISTI ECONOMICI" ai cetățenilor mun. Focșani.
23..02.2017, articolul, "Marian Oprișan : Mihai Chirica nu a făcut o greșeală atât de grava încât sa fie exclus"
In opinia mea, punctul de vedere al dl. președinte Marian Oprișan in cazul primarului mun. Iași, Mihai Chirica, așa cum rezulta din titlul articolului de care am amintit mai sus, publicat de ziarul Monitorul de Vrancea, a fost unul logic si de bun simt. Deoarece acest punct de vedere al d-lui președinte Marian Oprișan, a fost intr-o CONTRADICTIE TOTALA cu părerea postacului "orion", exprimata prin intermediul "comentaritei", am considerat ca se impune sa-l provoc pe acesta.
Anexez in comentariul prin care l-am provocat pe postacul "orion":
Ulise Grosu, ora 06;59 "Având in vedere PRETIOASELE INDICATII pe care postacul "orion" i le-a dat in timp, d-lui președinte Marian Oprișan, prin intermediul acestei rubrici, mă întreb daca nu cumva afirmația d-lui președinte Marian Oprișan de care se face vorbire in acest articol, ar putea fi efectul unui mesaj SUBLIMINAL transmis de postacul "orion"? Indiferent daca la mijloc este sau nu "mana " lui "orion", după părerea mea, atitudinea d-lui președinte Marian Oprișan in ceea ce-l privește pe Mihai Chirica, a fost una corecta si de bun simt. Deși pentru mine apariția postacului "orion" a fost un fel de MANA CEREASCA, acest postac care a mers cu "jalba in proțap" la conducerea ziarului Monitorul si s-a SMIORCAIT ca din cauza mea nu se mai poate achita de sarcinile de serviciu, mi-a alungat doi postaci "PREAIUBITI". Comportamentul de specialist in PSIHOLOGIA MASELOR a postacului "orion", dar si de "specialist in LIMBI" le-a "băgat mortul in casa" postacilor "pișcot-cameleon" si "arkan". Cum postacii "arkan" si "pișcot-cameleon" au demonstrat ca au un dinte pentru dl. președinte Marian Oprișan, probabil îmi vor citi prezentul comentariu. Plecând de la aceasta presupunere, ii întreb : a. @"pișcot-cameleon"; Iubițel, are cumva măcar un pic de regret șefa ta autodeclarata, respectiv d-na senator Sorina Plăcinta, pentru faptul ca m-a tratat ca pe un GUNOI, atunci când i-am propus sa speculeze politic, problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine ? b. @"arkan"; După ce ai citit MESAJUL PUBLIC ADRESAT PNL VRANCEA si înregistrat la nr.20/17.02.2017(anexa 1 a "eseului" "ANTICORUPTIA IN "PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA" SAU CUM "LUPII PAZESC OILE"", postat in data de 19.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com), in calitatea ta de "LIBERAL PURSANGE" ai simțit "efectul WOW" ca in cazul "ștrampilor care te obsedează" ?"
NOTA: faptul ca provocarea mea a fost un SUCCES rezulta din replica data de postacul "orion", pe care o anexez mai jos.
"orion", ora 13;37 "Domnule Marian Oprișan, Mihai Chirica nu-i tâmpit. A anticipat efectul demersurilor sale, si-a asumat si riscul unei excluderi. Întrebarea este : De ce a făcut-o ? Democrația de partid spune ca rufele se spală in familie .El a preferat sa le spele in public. daca o făcea in împrejurări normale, mai înțelegeam, dar nu o faci când partidul tău este in corzi si încasează, este groggy. Cui bono ? Ca sa fiu mai direct vedeți relațiile, prietenii săi de peste "gard" si nu numai !!! Scăpați de pionii otrăviți ! de pe tabla de șah a democrației, fie ea si de partid."
24.02. 2017, articolul, "Moment festiv la ședința Consiliului Local Focșani"
"orion", ora 19,46 "Nici pe tine nu te-a lămurit "potențialul" dar daca-mi promiți ca vom purta o discuție amicala, te invit si pe tine la o cafea."
NOTA: Invitația la o cafea a postacului "orion" este condiționata de "promisiunea mea de a purta o discuție amicala".
Care o fi "PATA" de pe conștiința postacului "orion", pentru care mi-a solicitat promisiunea ca voi purta cu el o "discuție amicala"?
"orion", ora 21;34 "@Ulise Grosu Ești tare. Îmi place aceasta cu juniorii. Egoistule. Chiar ca ai descoperit-o pe Simona. Ea, Valsator, eu, Maimuța, nu prea merge. Dar intuiția feminina-i mai presus de orice. Merg pe mana ei. Dintotdeauna am avut slăbiciuni pentru profesoare, poate fi si profesoara. Pentru mine 13, este număr cu noroc. Sa nu crezi in destin ?! PS Omule, nu ti-am dat niciodată telefon Iți știu ambele numere de telefon, chiar si pe cel de la pantofi dar ........ crezi ce vrei. Cine știe cu cine-ai vorbit ? Întreabă-l pe Stefan, prietenul tău, o fi știind el ceva."
NOTA: In opinia mea, postaca "Simona" a văzut in postacul "orion" un "Zburător cu plete negre" si a considerat, așa cum a pretins d-na senator Sorina Plăcinta in data 08.03.2011, pe blog, citez: "Dumnezeu mi-a adus in viața persoana pe care a meritat să o aștept".
Postacul "orion" fiind un specialist in PSIHOLOGIA MULTIMILOR si-a dat seama de ceea ce visează postacul "Simona" si "i-a servit" acesteia, ca "este cu câțiva ani mai mare decât ea", iar acest lucru a făcut-o pe postacul "Simona" sa creadă ca visul ei ar putea avea tangenta cu realitatea.
In replică pe care mi-a dat-o postacul "orion", urmare a unei provocări pe care i-am făcut-o si pe care am citat-o mai sus, acesat afirma : "Ea Vărsător, Eu Maimuța, nu prea mergea". Prin amestecarea zodiacului european cu cel chinezesc, postacul "orion", desi a pretins ca el este "Maimuța", acesta a ironizat-o "Simona" si a "bătut șaua sa priceapă iapa".
Postaca "Simona" nu a inteles IRONIA lui "orion" si a fost *superincântată* ca "orion" știe zodia in care este născuta.
La Post Scriptum, postacul "orion" insista cu DIVERSIUNEA prin care încearcă sa mă convingă, ca "nu este ceea ce vad, ci trebuie vad ceea ce-mi spune el ca vad".
Având in vedere informațiile pe care postacul "orion" le are despre mine si nu numai, urmare a celor afirmate de el prin intermediul "comentaritei", cred ca acesta ar lucra la "ochiul si timpanul".
Plecând de la o astfel de presupunere, i-am adresat prin intermediul "comentaritei" doua întrebări pe postacul "orion", dar la care nu mi-a răspuns.
Aceste întrebări sunt :
a. - D-na Sorina Plăcinta are vreo urma de regret sau de JENA pentru faptul ca după ce m-a tratat ca pe un GUNOI, atunci când era senator si i-am propus sa speculeze politic problemele tehnico-economice susținute de mine, l-a plătit pe postacul "pișcot-cameleon" sa mă BALACAREASCA?
b. - Este o LEGATURA DIVINA in înlocuirea lui "Ciordache de Caracal" cu dl. Tudorel Toader născut in apropiere de "NOUL Caracal al României",DECRETAT in data de 08.09.2016, de ORGANELE din Provincia Europeana Vrancea?
25.02.2017 Ulise Grosu
sâmbătă, 25 februarie 2017
duminică, 19 februarie 2017
ANTICORUPTIA IN "PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA" SAU CUM "LUPII PAZESC OILE"
MOTTO :„Aspiraţi către o idee, într-o zi va da roade” - Constantin Noica
Implementarea "efectului WOW" in cadrul acțiunii având numele de cod "RUPERE DE UTERE", declanșata după ce prin decizia 619/2016 a Curții de Apel Galați când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca de la ENET pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC, urmare a ieșirii din starea de SILENZIO STAMPA pe care mi-a impus-o anul electoral 2016, se pare ca a surprins pe mulți dintre cei care erau convinși de faptul ca "eu aș bate câmpii" când fac diverse afirmații.
De altfel, in mesajele adresate conducerii Primăriei Focșani prin "eseurile", "brand-ul "ELEFANTUL DE FOCSANI" SI ADEVARATA "MAMA OMIDA" MIORITICA DE TARA VRANCEI", postat in data de 24.12.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com si "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA IN APLICAREA "EFECTULUI WOW", IN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI", postat in data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider ca am fost FOARTE CLAR.
Este știut ca "mulți citesc puțini pricep", dar acest aspect nu mă interesează.
După finalizarea alegerilor parlamentare din anul 2016, am încercat sa am unele întrevederi cu diverși lideri ai PNL Vrancea, partid care se erijează in "opoziția" mioritica de Tara Vrancei, ocazie cu care am încercat sa le explic in ce consta la modul concret, problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine si pe care le-am analizat in diferite "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
O ultima întrevedere in acest sens am avut cu dl. deputat PNL Vrancea, Ion Stefan, urmare căreia Domnia Sa mi-a demonstrat ca DISPRETUL demonstrat fata de cetățenii mun. Focșani, atunci când si-a dat demisia din CL Focșani, nu a fost o greșeala regretabila, ci a reflectat CONVINGEREA pe care o are cu privire la faptul ca la Focșani s-a RASTURNAT CARUTA CU PROSTI.
Urmare a CONVINGERII demonstrate de dl. deputat Ion Stefan, printr-un MEMORIU înaintat conducerii PNL Vrancea si înregistrat la nr. 20/17.02.2017, am încercat sa implementez "efectul WOW" in cadrul Organizației PNL a mun. Focșani. (Anexa 1)
In "eseul", ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am făcut un rezumat al LUPTEI mele cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", prezentând si situația la zi de pe "FRONTUL DE LUPTA".
Din păcate, dl. primar Cristi Misăilă împreuna cu "eminenta cenușie" a Primăriei Focșani, respectiv numitul Cazaciuc Dan, au considerat ca "joaca de-a șoarecele si pisica" poate continua la infinit, este un punct de vedere al Domniilor Lor, dar cu care eu nu sunt de acord.
Se bârfește ca dl. primar Cristi Misăilă si-ar fi "TRAS" un consilier de presa, despre care știu ca are si un doctorat in economie.
Daca aceasta bârfa are tangenta cu realitatea, așa cum dl. primar Cristi Misăilă le-a citit, conform presei locale, povestioare adolescentelor de 16 ani si poezii de Ion Minulescu d-nei Margareta Tătăruș, specialista in "cuiburi de democrație", cu ocazia "Zilei Internaționale a Cititului Împreuna", consider ca ar fi benefic pentru dl. primar Cristi Misăilă sa continue "cititul împreuna" cu consilierul pe probleme de presa, iar lectura sa fie "eseurile" mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
De consider ca va fi benefic acest lucru pentru dl. primar Cristi Misăilă ?
- Deoarece la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, rezultat in baza unor HOTARARI de INSTANTA, ca urmare a unor NEGLIJENTE IN SERVICIU, prin încălcarea prevederilor Legii 215/2001.
Ce am putut constata in cei peste 10 ani de "LUPA" cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea"?
1. Ca in Tara Vrancei nu sunt partide politice, ci niște "băieți & băieți" care își aroga diferite culori politice, iar daca nu sunt membri PSD, "doctrina lor politica" este sloganul "Jos Oprișan".
Faptul ca eu nu "am îmbrățișat" sloganul "Jos Oprișan", am fost considerat a fi "sluga lui Oprișan", iar acest aspect mi l-a repetat de multe ori si iubitul meu postac "pișcot-cameleon".
Nu neg faptul ca mă deranja destul de tare când mi se spunea ca sunt "sluga lui Oprișan", iar despre un incident in acest sens, am amintit si in MESAJUL transmis conducerii PNL Vrancea. (anexa 1)
Cu ceva ani in urma de fiecare data când ieșeam in oraș, constatam ca "am coada", condiție in care la un moment dat l-am întrebat pe individul care mă urmarea, "Cine l-a pus sa-mi fie umbra ?"
Răspunsul individului s-a manifestat printr-o serie de amenințări, acuzându-mă ca sunt "informatorul lui Oprișan, iar pentru aceasta va pune țiganii din Obor sa mă bata".
Ulterior, am aflat din presa locala ca pe individul in cauza se numește Hudici Dan.
Ulterior, numitul Hudici Dan a schimbat tactica si de fiecare data când mă vedea se apropia de mine si mă înjura, dar tratându-l cu indiferenta si ignorându-l, acesta la un moment dat s-a lăsat de acest "sport".
2. Eu înțeleg ca este destul de greu sa faci presa intr-un județ in care nu este economie pentru a avea publicitate, dar pentru mine este imposibil de interes DUPLICITATEA "deontologilor", fabricați de "Școala de deontologi" patronata de DEONTOLOAGA SEFA, respectiv numita Silvia Vrânceanu.
Pe lângă faptul ca așa-zisul "ziar de opoziție" mioritic de Tara Vrancei, respectiv Ziarul de Vrancea nu a scris nimic despre problemele tehnico-economice susținute de mine, iar articolele publicate aduceau elogii la adresa CUP Focșani si bătea câmpii in speța ENET, tupeul unor "jurnaliști" precum Tudose Sorin sau Iulia Crețu "te spărgea".
Un alt jurnalist care sta foarte bine la capitolele HABARNISM si AROGANTA este si numitul Borcea Stefan.
Practic, in Tara Vrancei si presa respecta întocmai structura politica de care am amintit la punctul "1", in sensul ca opoziția jurnalista se rezuma numai la sloganul "Jos Oprișan" si nimic mai mult.
3. Daca in urma cu 10 ani când am rămas pentru prima data SOMEROI si nu am reușit sa-mi găsesc un loc de munca pe motiv de "Mitul Oprișan", am constatat ca si LASITATEA micilor întreprinzători mioritici de Tara Vrancei este demna de MILA.
Si când spun despre LASITATEA micilor întreprinzători, nu mă refer la acei "întreprinzători" abonați la contracte cu STATUL sau care au profitat de pe urma JEFUIRII întreprinderilor socialiste din Vrancea, ci de întreprinzători care au plecat de la ZERO.
In ce a constat "mitul Oprișan" ?
- In expresia, "Daca te angajez pe tine, Oprișan îmi trimite pe cap toate controalele posibile".
Menționez, ca cele mai PITORESTI REFUZURI in încercarea de a-mi găsi un loc de munca, le-am primit de la d-na senator Sorina Plăcinta, iar acestea au fost :
a. In prima perioada de "SOMEROIAT" când am rugat-o sa mă ajute cu un loc de munca, mi-a trântit telefonul in "bot" spunându-mi, "Nu din cauza mea aveți necazuri !".
b. In a doua perioada de "SOMEROIAT" am apelat la serviciile postacului "pișcot-cameleon" de a-i transmite SEFEI lui autodeclarate, respectiv d-na senator Sorina Plăcinta, sa mă ajute cu un loc de munca, iar răspunsul dat de acesta a fost : "Aceasta este soarta hroștelor bătrâne care merg la doua capete".
Interesant este faptul ca problemele tehnico-economice susținute de mine, ii afectează in aceeași măsura ca si pe mine pe toți focșănenii, iar primii care ar fi trebuit sa mi se alăture, ar fi trebuit sa fie micii întreprinzători mioritici de Tara Vrancei, dar lucru nu s-a întâmplat.
4. O alta categorie sociala care ar fi trebuit sa se revolte in speța FURACIUNII patronata de către autoritățile publice ale mun. Focșani, ar fi trebuit sa fie "INTELECTUALITATEA" mioritica de Tara Vrancei.
Comportamentul PROFESORIMII focșănene mi-a demonstrat ca aceasta categorie sociala este cea mai SLABA clasa sociala, aspect care explica de ce in prezent, Romania duce lipsa de forța de munca calificata.
De multe ori am afirmat ca, in opinia mea, profesori de matematica uniriști, Dan Popoiu, Enache Pătrașcu si Cornel Noana, ar fi principalii "vinovați" pentru transformarea Liceului Unirea dintr-un liceu auto intr-un liceu de top din Romania.
Profesorii Dan Popoiu si Enache Pătrașcu au fost consilieri in CL Focșani, iar activitatea celor doi consilieri s-a rezumat numai in a fi MASINA DE VOT si nimic mai mult.
Nici unul dintre cei doi profesori de matematica uniristi amintiți mai sus, nu a vrut sa ridice in CL Focșani problemele tehnico-economice susținute de mine, unde in discuție este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, aspect pe care NU AM REUSIT SA-L INTELEG.
5. In "eseul" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am făcut o radiografie a modului in care instituțiile STATULUI ROMAN din Provincia Europeana Vrancea si-au dat mana pentru a legaliza diferite EXCROCHERII.
Este vorba de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, Tribunalul Vrancea, IPJ Vrancea, Camera de Conturi Vrancea, Primăria Focșani si CL Focșani.
Acum când ROMANII aflați in diferite locuri din lume, s-au SOLIDARIZAT cu ROMANII din tara împotriva CORUPTIEI care in 27 de ani de "democrație originala" a adus Romania la SAPA de LEMN, eu sunt in măsura sa prezint pe baza de HOTARARI de INSTANTA si alte INSCRISURI OFICIALE modul in care "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" si-a subordonat JUSTITIA si instituțiile STATULUI ROMAN din Tara Vrancei pentru a LEGALIZA JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
6. Pentru ca LUPTA mea cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" sa aibă toate INGREDIENTELE pe lângă postacii care au dus la extrem maxima lui Lenin, "Calomniază, calomniază ca pana la urma tot va rămâne ceva", a apărut de circa doi ani si postacul "orion" care este un personaj mai mult decât "PITORESC".
Pe postacul "orion" l-am considerat a fi "un postac alfa de 5 stele" si pe cale de consecința, i-am acordat o atenție deosebita.
Comportamentul postacului "orion" l-am analizat in "eseul" "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA IN APLICAREA "EFECTULUI WOW", IN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI", postat in data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com..
Deoarece, in opinia mea, comentariile pe care "orion" le posteaza la articolele publicate in ziarul Monitorul, cred ca au un anumit scop, in cele ce urmează, i-am mai selectat câteva comentarii pe care am sa le analizez.
13.02.2017, articolul, "Consiliul Județean Vrancea pregătește noi proiecte de investiții in infrastructura"
"orion", 19;37 "Rog redacția sa-mi șteargă comentariul. Vrânceni nu trebuie sa afle acest lucru, ei trebuie sa preamărească conducerile municipiului si ale județului chiar daca acestea pierd milioane de euro datorita incompetentei sau o fac in mod deliberat. Cenzura aplicata de Monitorul de Vrancea îmi aduce aminte de anii "80. Va discreditați, acesta-i mercenariat, nu-i presa libera."
NOTA: Comentariul citat mai sus nu a fost șters, dar a fost șters un altul in care postacul "orion" si-a manifestat REVOLTA in legătura cu pierdere a circa 3 milioane de euro, urmare a AMATORISMULUI demonstrat la executarea lucrărilor de reamenajare a Crângului Petrești.
15.02.2017, articolul "Oprișan : Nu cunosc niciun prefect apolitic!"
"orion", 10;49, "Domnilor, ca avem puncte de vedere diferite nu-i rău. Putem fi adversari politici. Iarăși nu-i rău. Dar sa ne dușmănim pentru diferite opinii, este grav, păgubos. Tara, acum, mai mult ca niciodată are nevoie de liniște sociala. Neliniștea din preajma noastră ne poate contamina. Mulți o vor. Traian Băsescu ne-a lăsat ca moștenire un sistem juridic Dej-ist si o foarte proasta relație cu vecinii dar mai ales cu Federația Rusa. Părerea mea este ca Romania nu-si poate permite sa aibă Rusia ca adversar. Este un lux prea mare. Apartenenta noastră la structurile euroatlantice nu presupune relații proaste cu Federația Rusa sau cu alte tari. Este un punct de vedere pe care mi-l asum. Guvernul actual si-a propus sa respecte si sa pună in practica promisiunile din campania electorala. Ar fi primul guvern postdecembrist pe care ar face-o. Si au început-o chiar din prima zi. Asta a alertat adversarii politici care, sprijiniți din interior dar si de "prietenii" consacrați au încercat si inca nu au renunțat la ceea ce majoritatea votanților au hotărât sa aducă la guvernare ; îndepărtarea PSD de la putere. De ce ? Romania nu trebuie sa-si recapete suveranitate, nu trebuie sa-si refacă potențialul economic, ea trebuie sa fie la cheremul unor cancelarii străine, iar multinaționalele sa-si facă jocul cum vor. Va dați seama ce deranj ar fi daca PSD-ului i-ar ieși ceea ce si-a propus ? Conducerea PSD a greșit, s-a grăbit cu acele ordonanțe care erau legale si constituționale. Ele au fost pretextul pornirii acestui scandal in care cetățenii de buna credința au fost folosiți de către se știe cine. In politica "scopul scuza mijloacele" spunea Niccolo Machiavelli. Dragi mei, înainte de a fi psd-ist, pnl-ist, usr-ist etc., suntem romani si suntem singuri in fata vremurilor. Sa nu uitam asta !"
NOTA: După părerea mea, un astfel de comentariu spune multe, dar in primul rând mie îmi confirma faptul ca postacul "orion" nu este "SINGUR pe LUME", așa cum de altfel am suspectat.
Afirmația, "Traian Băsescu ne-a lăsat ca moștenire un sistem juridic Dej-ist" daca o coroboram demonstrația mea făcuta pe baza de HOTARARI de INSTANTA, din care rezulta ca "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" si-a subordonat JUSTITIA pentru a LEGALIZA jefuirea unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, ar putea deveni o AXIOMA.
Interesant este si citatul, "Romania nu trebuie sa-si recapete suveranitate, nu trebuie sa-si refacă potențialul economic, ea trebuie sa fie la cheremul unor cancelarii străine, iar multinaționalele sa-si facă jocul cum vor.", dar acest lucru nu se va putea întâmpla pana când :
a. Adrian Năstase nu va fi anchetat pentru faptul ca a vândut la austrieci PETROM si rezervele strategice de hidrocarburi ale României;
b. Calin-Constantin-Anton Popescu Tăriceanu nu va fi anchetat in legătura cu Legea "Restitutio in integrum" care a permis ca moștenitorilor grofilor unguri sa li se restituie terenurile pentru care după Marea Unire de la 1918, STATU ROMAN i-a despăgubit si a dat posibilitatea MEGAEXCROCHERIILOR de la ANRP;
c. Victor Viorel Ponta sa fie nevoit sa lămurească problema Rompetrol nu sa vina cu fumigene, "ca i s-a cerut ca Ardealul sa fie integrat economic cu Ungaria, Cehia, Austria etc."
d. Sa fie lămurita problema vânzării distribuției de energie electrica si de gaze din Romania unor societăți de stat din Occident si anchetați TRADATORII de NEAM si TARA care au făcut aceste vânzări.
In concluzie, atât postacul "orion" cat si șefii lui ar trebui sa înțeleagă ca POPORUL ROMAN nu mai poate trai in MINCIUNA.
17.02.2017, articolul "PSD Vrancea anunța public "susținerea fata de președintele Liviu Dragnea si fata de Prim Ministrul Sorin Grindeanu"
"orion" 10;14 "Ați așteptat cam mult pana sa va faceți publica opțiunea. Începusem sa cred ca aveți alte opțiuni. Atenție, "Ghirica face parte din "Diversiunea de est !" Este vremea sa va repliați, treceți la ofensiva ! A venit vremea sa demonstrați ca nu sunteți numai partidul maselor ci si al elitelor. Relansați România din punct de vedere economic, fiți abili, nu supărați multinaționalele - nu a venit vremea - dar ajutați puternic capitalul intern ! Asigurați Occidentul ca le îmbrățișați valorile, dar încet, încet, recăpătați suveranitatea acestei tari. Federația Rusa nu trebuie sa ne fie prietena dar nici dușman. Cei Mari nu au prieteni, doar slugi sau aliați de conjunctura. Daca veți supraviețui ofensivei, in următorii ani veți fi chemați sa luați hotărâri fără precedent pentru tara si popor."
NOTA: Am observat ca circulă pe "net" diverse scenarii cu privire la DEZMEMBRAREA României, dar sa afirmi "Ghirica face parte din "Diversiunea de est !" Este vremea sa va repliați, treceți la ofensiva !", mi se pare o DIVERSIUNE de doi bani.
Când a afirmat postacul "orion", "A venit vremea sa demonstrați ca nu sunteți numai partidul maselor ci si al elitelor." o fi avut in vedere si "elitele" PSD-iste care reprezintă "Provincia Europeana Vrancea" in Parlamentul României, având-o in frunte pe d-na deputat Rodica Tudorița Boboc a cărui "PROFESIONALISM" am avut ONOREA de a-l vedea atunci când Domnia Sa a fost consilier in CL Focșani ?
Din citatul, "Relansați România din punct de vedere economic, fiți abili, nu supărați multinaționalele - nu a venit vremea - dar ajutați puternic capitalul intern !", rezulta clar ca postacul "orion" este un HABARNIST ECONOMIC, lucru pe care de altfel îl știam de mult timp.
Ceea ce nu știam, sunt abilitățile postacului "orion" de profesor de "Academia Stefan Gheorghiu", unde făceau școala politrucii comuniști si unde li se spuneau ca ei sunt cei mai deștepți, in condițiile in care unii dintre respectivii cursanți, erau "prosti ca noaptea".
Revenind pe plaiuri mioritice de Tara Vrancei, aceasta fraza pe care am citat-o din postarea lui "orion", mi-a adus aminte de instruirile pe care ni le face la CELEBARA "camera 17" in perioada CEUSISTA, secretarul cu probleme economice a jud. Vrancea un anume Stanciu, atunci când mergeam împreuna cu un milițian de la economic si un activist PCR de la Controlul Muncitoresc in diverse controale la întreprinderile industriale din județ, având ca tema consumul de energie electrica.
Cu ocazia respectivilor "prelucrări" aflam cat de "deștepți" eram noi, cei care mergeam sa vedem risipa de energie, in condițiile in care adevărata risipa de energie intr-o întreprindere rezulta, doar ca urmare a unor bilanțuri energetice.
După Evenimentele din Decembrie "89, fost secretar cu probleme economice al jud. Vrancea, tov. Stanciu, a cumpărat o vila de pe strada M. Kogălniceanu - Focșani, conform presei locale, cu prețul de 17 000 lei.
"orion", 20;21, "@Ulise Grosu Ti-am mai spus, serviciile secrete ale unei tari - oricare ar fi aceasta - sunt in solda statului respectiv. Ele culeg, prelucrează si oferă informații statului, instituțiilor sale. Daca aceste informații sunt sau nu luate in seama, aceasta nu este treaba serviciilor. Serviciile nu au "nici mâini, nici dinți" si nici nu trebuie sa aibă. Ei au buni meseriași, oameni care-si iubesc tara mai mult decât putem noi crede. Dar cum se zvonește si chiar se susține de către unii - serviciile s-au amestecat in politica au făcut-o deoarece au fost obligate de acel "politic". Acum este greu, si-au dat seama ca acest lucru are efect de bumerang. Este ca si cum te-ai mânji cu benzina si apoi ai aprinde bricheta. Pe cine sa dai vina ? Pe benzina, pe bricheta ? CAM ASTA FAC EI (politicienii) ACUM."
NOTA: Afirmația, "Ei au buni meseriași, oameni care-si iubesc tara mai mult decât putem noi crede.", m-a UMPLUT de RESPECT si mi-a amintit de "PROFESIONALISMUL" ORGAELOR Statului Roman din Provincia Europeana Vrancea care si-au dat adunarea la Carrefour in data de 08.09.2016, pentru a DECRETA Târgul Focșani, "NOUL Caracal al României".
Urmare a comentariilor IRONICE pe care le-am făcut la articolele publicate de către ziarul Monitorul in care se făcea vorbire despre "BOMBA" cu "PROSTIE si INCOMPETENTA" de la Carrefour, postacul "orion", mi-a replicat ca "așa sunt procedurile si ca acestea trebuie respectate".
Eu nu neg ca in cazul unei amenințări cu bomba trebuie respectate anumite proceduri, dar ca sa consideri o IMPLOZIE rezultata ca urmare a prăbușirii unui tavan sub greutatea unui teribilist, ca fiind rezultatul unei EXPLOZII si sa INTOXICI cu o astfel de PROSTIE toate televiziunile centrale timp de 12 ore, mi se pare ceva de NOAPTEA MINTII.
La anexa 2 am atașat articolul, "SOS securitatea națională! Coldea se agață de SRI și de Klaus Johannis", scris de Cornel Nistorescu, unde se face vorbire despre IDOLUL tău, Florian Coldea.
In calitatea ta posibil, FORMATOR DE OPINIE prin intermediul "comentaritei" de la articolele publicate de către ziarul Monitorul de Vrancea, ce părere ai despre citatul de mai jos ?
"Într-un Comunicat al Forumului Democrat al Germanilor din România(FDGR), condus ani de zile chiar de actualul preşedinte al României, Klaus Johannis, se spune negru pe alb: „Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale”!
Cum, adică? România îşi asumă „trecutul fascist”, iar minoritatea germană doar „perioada nefastă”?"
7. Nu cunosc daca "MESAJUL PUBLIC TRANSMIS către PNL VRANCEA", prezentat in anexa 1, a produs sau nu "efect WOW", dar de acest lucru mă voi lamuri in curând.
Nu am făcut un secret din faptul ca am "investit" mult PATRIOTISM LOCAL in omul politic Sorina Plăcinta, pe care am considerat-o ca fiind o posibila Vrâncioaie moderna, capabila sa schimbe modul de a se face politică in Tara Vrancei, dar.....
După ce d-na senator Sorina Plăcinta "si-a ridicat poalele in cap in Parlamentul României si a făcut mare tam-tam prin trecerea Domniei Sale de la PDL la PNL", odată cu *rebrenduirea* din "bănățeanca" in "vrânceanca", mă gândeam ca se va implica in politica PNL-ista mioritica de Tara Vrancei, dar presa locala nu a scris nimic in acest sens.
Daca urmare a unor "pupăceli" pe care dl. Marian Oprișan i le-a transmis prin intermediul presei, d-lui deputat Răzvan Mustea, efectul a fost DISPARITIA d-lui Răzvan Mustea din viața politica, sa înțeleg ca DISPARITIA d-nei senator Sorina Plăcinta din viața politica mioritica de Tara Vrancei, are drept cauza tot niște "pupăceli" ale președintelui CJ Vrancea ?
Mi-ar plăcea sa cred ca petiția mea nr..9159/09.02.2017 (anexa 2 a "eseului" "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA IN APLICAREA "EFECTULUI WOW", IN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI", postat in data 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com) va fi tratata cu seriozitate si nu la "MISTO", așa cum s-a procedat in cazul petiției nr. 5077/26.01.2017 ( anexa 5 a "eseului" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com).
Având in vedere faptul ca in ultimele zile, primarul PNL al mun. Timișoara, Nicolae Robu, a mers "braț la braț" cu fostul primar PNȚ-cd al mun. Timișoara, Gh. Ciuhandu, la DNA pentru a da explicații cu privire la modul in care au fost vândute niște imobile unor CLANURI TIGANESTI si nu numai, ar cam trebui sa va DESCURAJEZE in acțiunea de a fi un "BUN SAMARITEAN" pe care am sesizat ca vreți sa o întreprindeți.
Ce am in vedere când fac aceasta afirmație ?
- Faptul ca am constatat ca ați decis sa "scoateți castanele din foc" pe care le-a băgat fostul primar al mun. Focșani, dl. Decebal Bacinschi.
18.02.2017 Ulise Grosu
Anexa 1
Nr.20/17.02.2017
Ce m-a determinat sa transmit acest MESAJ PUBLIC către PNL Vrancea ?
a. In opinia mea, comportamentul avut de către PNL Vrancea de la înființare in anul 1990 si pana in prezent, nu a avut nici o tangenta cu PRINCIPIILE unui partid de opoziție, ci cu EXHIBITIONISMUL POLITIC. NOTA: Si in perioada in care PNL a mai fost la guvernare, in Tara Vrancei tot ca un "partid de opoziție" s-a manifestat;
b. Doi dintre "tehnocrații" numiți politic de către PNL Vrancea la ENET Focșani, mi-au făcut mari DESERVICII.
Este vorba de către numitul Lambrino Eduard care era reprezentat AGA al CL Focșani la ENET in data de 25.09.2006, când Curtea de Apel Galați prin Decizia 619/2006, a considerat ca trebuie sa mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC si de actualul director de la ENET, numitul Manole Mechea.
c. De asemenea, numitul Gh. Stan in luna noiembrie 2007, din calitate de consilier PNL in CL Focșani, intr-un DISPRET total fata de cetățenii mun. Focșani a votat pentru aprobarea in CL Focșani a FALSULUI audit din care rezulta ca SC CUP Focșani calculează "CORECT", începând cu anul 2000, prețul la mc de apa si canal.
Nu lipsit de importanta este faptul ca un alt "liberalul" aparținând PNL Vrancea, respectiv numitul Eugen Ciorici a avizat din partea Finanțelor Publice Vrancea ca auditul de care am amintit mai sus este corect.
Menționez, ca eu am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din Romania ca este GRESIT, auditul pentru care "liberalul" Eugen Ciorici a GARANTAT in numele Finantelor Publice Vrancea ca este corect si pe cale de consecința auditorul Tuș Emilia a fost sancționat.
d. Ieșind din starea de SILENZIO STAPA pe care mi-a impus-o anul electoral 2016, printre alți "liberali" actuali mioritici de Tara Vrancei, am vorbit in speța problemelor tehnico-economice susținute de mine, unde numai in cazul falselor procese CUP-ENET in discuție este vorba de un prejudiciu de circa 5 milioane de euro si cu dl. deputat Ion Stefan.
Din discuția avuta cu deputatul liberal mioritic de Tara Vrancei, Ion Stefan, am constatat ca acesta manifesta același DISPRET fata de focșăneni cu cel care l-a determinat sa DEMISIONEZE din funcția de consilier al CL Focșani.
In aceste condiții, am decis împreuna cu un grup de cetățeni ai mun. Focșani, ca in cazul numitului Ion Stefan, actualmente deputat in Parlamentul Românie, sa-i dăm o LECTIE POLITICA si sa-i IMPUNEM respectul pe care acesta trebuie sa-l aibă fata de noi.
Prezentând motivele pentru care am adresat prezentul MESAJ PUBLIC către PNL Vrancea, am sa fac o scurta istorie postdecembrista a PNL Vrancea.
In ceea ce mă privește, am fost si sunt un fan al celui care a fost "SENIORUL" Corneliu Coposu, iar din aceasta postura, am fost la începutul anilor "90 un votant PNT-CD, iar ulterior, pana in anul 2008, când m-am votat pe mine pentru postul de consilier in CL Focșani si pe dl. Romeo Postelnicu din partea PNL pentru funcția de primar al mun. Focșani, am fost un votant PNL.
Deși cu o singura excepție când s-a format alianța USL in anul 2012, eu nu am votat PSD-ul sau cum s-a numit acest partid in timp, in lupta mea de peste 10 ani pe care o duc cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", am fost ajutat numai de simpatizanți si membri PSD.
In opinia mea, prin politica DUALA dusa pana acum de către PNL Vrancea prin care a MIMAT OPOZITIA, a făcut un mare deserviciu cetățenilor mun. Focșani si vrâncenilor la modul general.

1. Activitatea liderului PNL Vrancea, Maricel Soare s-a materializat prin PRADUIREA SUINTEST Focșani, pe ruinele căruia cresc in prezent danezii porci.
După ce si-a etalat PROFESIONALISMUL ca ing. zootehnist prin PRADUIREA SUINTEST Focșani, numitul Maricel Soare s-a căpătuit cu o funcție de avocat, gratie "liberalului" Valeriu Stoica.
2. Numitul Nini Săpunaru, deși a făcut o facultate economica pe vremea lui Ceaușescu la "ff" si nu avea prea mare experiența practica, a fost numit director la Direcția Vămilor in anii "90.
Activitatea deputatului Nini Săpunaru s-a manifestat in plan local prin mitingurile ANTI-Oprisan din anul 2008, in condițiile in care acesta s-a dovedit a fi un SLUGOI PERFID al d-lui Marian Oprișan.
3. Un al deputat PNL a fost si Corneliu Momanu care la un moment dat s-a desprins din PNL Vrancea si s-a alăturat PDL Vrancea.
După părerea mea, in cei 4 ani cat a fost parlamentar, dl. Corneliu Momanu nu cred ca a interes in ce consta activitatea parlamentara, așa cum consiliera PNL din CL Focșani, Elena Cucu, nu a reușit sa învețe in cei 4 ani cat a ridicat mana in CL Focșani, in ce consta activitatea CL Focșani.
La fel ca si deputatul Corneliu Momanu care nu s-a mai regăsit in "doctrina liberala" si a trecut la PDL si d-na Elena Cucu a trecut la un moment dat la UNPR ca urmare a "Legii Dragnea".
4. In anul 2007, numitul Gh. Stan si-a NEGOCIAT foarte bine DISPRETUL fata de cetățenii mun. Focșani prin votarea in CL Focșani a falsului audit de care am amintit la punctul "c", iar urmare a votului dat, a făcut un schimb SUPERAVANTAJOS pentru Domnia Sa cu Primăria Focșani pentru extinderea Cimitirului Nordic, luând de asemenea si o "halca" din curtea CUP Focșani.
Terenul de lângă Cimitirul Nordic, numitul Stan Gh. nu-l avea moștenire de la mămucuța Domniei Sale, ci terenul in cauza aparținuse Serelor Focșani.
In legislaturile 2004-2008 si 2008-2012 ale CL Focșani, PNL Focșani a fost reprezentant si de numitul Vasile Dobre, care atunci când lua cuvântul, începea : "După gândirea mea liberala........".
Mult timp m-am tot întrebat in ce consta "gândirea liberala" a d-lui Vasile Dobre, dar de acest lucru mi-am dat seama când in calitate de viceprimar al mun. Focșani, a fost președintele comisiei de examinare pentru ocuparea postului de director la Piața Focșani.
Eu nu știu cate legi a citit la viața Domniei Sale numitul Fane Popa pe care numitul Vasile Dobre l-a scos câștigător-politic pentru funcția de director la Piața Focșani, dar "GURILE RELE" spun ca pentru câștigarea acestui concurs s-ar fi recurs la METODE MODERNE DE FRAUDARE.
5. In perioada in care numitul Lambrino Eduard a fost desemnat politic reprezentat AGA al CL Focșani in CL Focșani, am avut câteva întrevederi cu aceasta, in care am încercat sa-i explic in ce consta activitatea ENET, dar parca as fi vorbit la GARD.
Nu lipsit de importanta este faptul ca numitul Lambrino Eduard are o origine LIBERALA sănătoasa, in sensul ca acesta a fost lider UASCR pe Institutul Politehnic Iași.
Așa cum am precizat la punctul "c", sub INTELEAPTA îndrumare a AGAMANULUI "liberal" Eduard Lambrino, pripășit acum intr-o alata funcție de conducere pe la fostul IRE Focșani, mie mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca de la ENET pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC.
Pentru ca BATAIA DE JOC a PNL Vrancea sa fie totala, fata de cetățenii mun. Focșani, in perioada când AGAMAN la ENET era "liberalul" Romeo Seciu, despre care GURILE RELE spun ca in perioada in care lucra la ISEH-Serviciul Proiectare "dormea in orice poziție", așa cum teroriștii lui Ion Iliescu "trăgeau din toate pozițiile", l-a numit prin "concurs de împrejurări" director la ENET pe HABARNISTUL in probleme de producere si distribuție a energiei termice, Manole Merchea.
Se bârfește ca pe "liberalul" Manole Merchea l-ar fi recomandat pentru funcția de director ENET, faptul ca din postura de politruc "liberal", numit in funcția de director la ADS Vrancea a rezolvat problema de la Pomicola Focșani, ocazie cu care s-ar fi dat un "TUN", conform presei, de circa 400 milioane euro.
Numitul Manole Merchea-Dumnezeu a avut NEINSPIRATIA sa solicite executorului judecătoresc, sa-mi retina din salariul meu de profesor necalificat, un rest de bani din onorariul plătit de către ENET, angajat de către agamanul Lambrino Eduard pentru litigiul de munca de la Curtea de Apel Galați, când mi s-a desfăcut contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC.
Cum fiecărei "forțe de acțiune ii corespunde o forța de reacțiune", acest principiul l-am aplicat si in cazul politrucului "liberal" Manole Merchea-Dumnezeu.
6. Când am decis sa fac publica ingineria financiara de la CUP Focșani, am știut in ce mă bag si pe cale de consecința, "nu am plecat câine surd la vânătoare".
Pe lângă un "AS pe care mi l-am băgat in mâneca" am avut si promisiunea unui lider "liberal" mioritic de Tara Vrancei, ca-mi va acorda sprijin politic.
Când spiritele s-au încins, respectivul "lider politic mioritic de Tara Vrancei" mi-a spus citez : "Eu am anumite interese la Primăria Focșani si nu te mai pot ajuta cu nimic".
7. Intrând in lupta cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", nu m-am alăturat NICIODATA corului de POLITRUCI a cărei singura deviza este "Jos Oprișan".
Urmare al acestui fapt, am fost considerat de către diverși POLITRUCI mioritici de Tara Vrancei si către deontologii "FABRICATI" la "Scolii de DEONTOLOGI mioritica de Tara Vrancei" condusa de d-na Silvia Vrânceanu, ca fiind "Sluga lui Oprișan".
Unul dintre acești POLITRUCI este si actualul vicepreședinte al PNL Vrancea, dl. Liviu Bostan, care mi-a spus intr-o discuție avuta la biroul notarial a unui fost lider PNȚ-cd Vrancea ca sunt "Sluga lui Oprișan", iar acest aspect a condus la niște schimburi de replici a la Tom si Jerry.
Amintesc ca dl. Liviu Bostan a fost viceprimar al mun. Focșani din partea PNȚ-cd si consilier județean in CJ Vrancea in mai multe legislaturi.
Nu știu in ce a constat activitatea de consilier județean a d-lui Liviu Bostan in afara de a-si incasa onorariul pentru aceasta funcție politica, dar in calitate de tânără speranța a PNT-CD Vrancea alături de alți tineri PNȚ-cd au făcut CARCIUMA in sediul PNȚ-cd Vrancea si a fost o rotita in ANGRENAJUL care a scos din istoria postdecembrista partidul de MARTIRI, numit PNȚ-cd.
In cele 7 puncte precizate mai sus, am prezentat pe scurt activitatea postdecembrista a unor lideri ai PNL Vrancea, care spune multe despre DISPRETUL acestor lideri fata de către cetățenii mun. Focșani.
Ca o concluzie generala, pot afirma ca pana acum PNL Vrancea in DISPRETUL NEMARGINIT demonstrat fata de către cetățenii mun. Focșani, a avut următoarele DEVIZE :
a. In plan ECONOMIC, rezolvarea problemelor economice ale jud. Vrancea prin acțiuni de lansare de LAMPIOANE;
b. In plan POLITIC, ducerea EXTREM si in DERIZORIU a sloganului "Jos Oprișan".
In calitate de participant la "plimbările" din Piața Unirii, am constata ca problematica OUG nr.13, in opinia GURISTILOR PNL Vrancea a fost tratata cu blândețe in comparație cu sloganul "Jos Oprișan" care a constituit sloganul de baza al acestor "PLIMBARI".
Eu nu am interes care este legătura dintre OUG nr.13 si președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, in condițiile in care acesta nu are niciun fel de condamnare ?
Faptul ca la prima zi a manifestărilor din Piața Unirii Focșani, a fost prezent si "liberalul" HABARNIST in probleme de producere si distribuție a energie termice, Manole Merchea-Dumnezeu care a vrut sa-mi spună ceva, probabil in legătura cu SUPERJOSNICIA cu privire la sesizarea executorului judecătoresc pentru a mi se retine si restul de bani pe care îl mai am de achitat din onorariul pe care ENET l-a plătit av. Ion Bratu, m-a determinat sa-i impun "efectul WOW".
In condițiile arătate mai sus se IMPUNE ca la nivelul conducerii PNL Vrancea sa se analizeze problemele tehnico-economice susținute de mine si care prin neglijarea lor de către autoritățile publice ale mun. Focșani, a rezultat un prejudiciu de multe milioane de euro si sa procedeze in consecința.
Pe blogul ulisegrosu.blogspot.com sunt prezentate analize cu privire la aceste probleme tehnico-economice de interes public si înscrisurile in baza cărora au fost făcute respectivele analize.
17.02.2017 Ulise Grosu

MESAJ PENTRU POSTACUL "orion"

MESAJ PENTRU PRIMARUL MUN. FOCSANI, DL. CRISTI MISAILA

MESAJ PUBLIC TRANSMIS PNL VRANCEA

Anexa 2
SOS securitatea națională!
Coldea se agață de SRI și de Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis, în mijlocul conducătorilor principalului partid pe care se sprijină
Articolul
meu despre SRI care se redresează tot cu sprijinul lui Florian Coldea a
stîrnit foarte mult interes. Pe lîngă asta, acuze, zvonuri, înjurături.
Ca de obicei, reacțiile acestea sunt cu adevărat mobilizatoare. Ele
probează faptul că ne-am atins ținta. Am atras atenția asupra unor
lucruri nefericite din SRI. Noi le-am publicat cu speranța că ele vor
duce la o îmbunătățire a climatului și la o corecție a practicilor
anormale. Nici că am izbutit. În loc să cadă pe gînduri și să purceadă
la o analiză a stării de lucruri, în SRI lucrurile au fost înțelese pe
dos. Și, pe cale de consecință, și măsurile. L-au mutat pe Florian
Coldea de la Periș la o vilă din București. Dar cu aceleași
responsabilități. Mai mult, ieri-alaltăieri am primit cîteva însemnări.
Cineva a ținut morțiș să-mi paseze un text pe care îl voi publica în
continuare. Este vorba despre reacțiile la respectivul editorial
publicat în ziarul Cotidianul.
Aceste
notițe ne atrag atenția asupra unei legături puternice între Florian
Coldea și președintele Iohannis. Altfel, președintele României n-ar fi
mințit în gura mare, în lumina camerelor de luat vederi, anunțînd
măsurile luate în cazul năbădăiosului general pus pe călătorii, putere
și bani. De ce se expune Klaus Iohannis Serviciului și opiniei publice?
Trebuie să vă reamintim că în Cotidianul am publicat un articol despre
felul în care SRI a stabilit modelul de președinte printr-un sondaj
făcut de Vasile Dîncu. De atunci, legătura dintre președinte și
generalul Coldea a devenit aproape indestructibilă.
Mai
circulă un zvon. Că președintele Klaus Iohannis ar fi dorit să renunțe
la generalul Florian Coldea, dar în momentul în care ar fi debutat o
asemenea discuție, Florian Coldea ar fi prezentat dosarul cu recuperarea
bunurilor Grupului Etnic German și cu cel al vânzării de copii,
întocmit de un ofițer de la Sibiu. Florian Coldea ar fi spus atunci că
dosarul președintelui nu mai există, dar dacă SRI se străduiește, poate
mai găsește ceva. Președintele ar fi mototolit decizia și colaborarea ar
fi continuat, ajungînd la această minciună cu pensionarea generalului,
soluție care nemulțumește ofițerii din SRI și îi expune. Ei au început
să se teamă că o cădere adevărată a lui Florian Coldea și a Laurei
Codruța Kovesi i-ar putea lăsa descoperiți. Iar unii ar putea ajunge în
situația de a suporta consecințele aplicării protocoalelor.
Mai
există și alte motive pentru care DNA nu cercetează declarațiile
publice sau informațiile care circulă despre legăturile dintre Florian
Coldea și campioni ai restituirilor de la ANRP. Povestea sacoșelor cu
bani, pomenite de Traian Băsescu, îl include și pe Florian Coldea? Ce
rol a jucat generalul în gestionarea fondurilor pentru televiziuni și
alte medii care au pus umărul în campania electorală? Și cu ce bani?
Faptul
că președintele Klaus Iohannis, în ciuda scandalurilor stîrnite de
dezvăluirile unor foști (Ghiță, Udrea, Bica etc.), se face că n-aude,
n-a vede și că nu-l interesează cîtuși de puțin, ca şi faptul că în loc
să lămurească lucrurile, el continuă să le acopere, ne duce cu gîndul la
secretele sale, comune cu ale SRI.
Iată
textul primit pe căi întortocheate și care spune președintelui și
conducerii SRI aceleași lucruri. Numai că în loc să ia măsuri serioase,
ei ascund totul sub preș, imaginându-și că presa n-o să afle nimic.
Pericol de revoltă în SRI
O
revoltă stă să izbucnească în Serviciul Român de Informaţii, cu toate
consecinţele directe şi colaterale asupra capacităţilor acestuia de a-şi
mai putea asuma misiunile în noul şi complicatul context regional şi
continental, cu un mediu politico-administrativ intern grav afectat de
dictatul oligarhilor poliţiei politice asupra deciziilor instituţiilor
legitime ale puterilor statului.
Dezvăluirea
de către Cotidianul a minciunii prezidenţiale privind demiterea şi
trecerea în rezervă a prim-adjunctului directorului SRI a provocat un
tsunami la Cotroceni. Preşedintele K.W. Iohannis, într-un incontrolabil
acces de furie, l-a admonestat pe directorul Eduard Hellvig pentru
incapacitatea păstrării secretului menţinerii în activitate a
generalului Coldea.
Eduard
Hellvig i-a convocat pe directorii securităţii interne şi ai filajului
pentru a-i lua la refec şi a le pune în vedere să-i identifice
neîntârziat pe cei care au dat din casă.
Generalului
Coldea i-a fost schimbat sediul, de la Periş, la o vilă de protocol din
zona Băneasa. Nu deconspirăm noua adresă, ca să nu-l disloce undeva de
negăsit.
Situaţia
creată prin menţinerea generalului Coldea, cu toate prerogativele
funcţiei de prim-adjunct al directorului SRI păstrate, deşi oficial
preşedintele României a comunicat personal eliberarea din funcţie şi
trecerea în rezervă a acestuia, a generat nemulţumiri cvasigeneralizate
în unităţile centrale şi teritoriale ale Serviciului. Şefi de direcţii
centrale şi judeţene refuză să execute ordinele „demisului“
prim-adjunct.
Ofiţerii operativi refuză să mai facă parte din echipele mixte cu DNA, motivând că „mâine, poimâine, pleacă şefa DNA, iar noi putem fi cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi“.

Comisia
parlamentară de control a solicitat protocolul de conlucrare dintre DNA
şi SRI. Din partea SRI s-a negat existenţa protocolului invocat de
Asociaţia Naţională a Magistraţilor din România şi confirmat de
generalul Oprişor, din partea CSAT. A fost, în schimb, prezentat un
protocol din anul 2001, ieşit din uz.
Una dintre secretarele Comisiei a spus că au existat nu unul, ci mai multe asemenea protocoale, semnate în anii 2005, 2007 şi 2012. Când preşedintele Comisiei, senatorul Adrian Ţuţuianu, le-a solicitat, directorul SRI i-a replicat şugubăţ: „Vezi, ai grijă ce vrei, că te pun ăştia la rotisor!“. Chiar aşa, domnule Hellvig, cine sunt băieţii care manevrează „rotisorul“? Mai sunt tot în parohia SRI?!

Scoaterea
protocoalelor la lumina legii ar dărâma eşafodajul puterii oculte
exercitate asupra României. Sute de cazuri judiciare instrumentate
ilegal ar trebui revizuite.
Cum
se poate nega existenţa protocolului, în pofida declaraţiilor publice,
chiar ale directorului SRI, care ne spunea despre zecile de echipe mixte
SRI – DNA?!
Doamna colonel Dorina Coldea a fost relocată la Direcţia Securitate Economică, unde a mai activat într-o perioadă anterioară.
O
intenţie iniţială de numire a generalului George Viorel Voinescu ca
prim-adjunct al directorului SRI nu mai este de actualitate. A fost doar
o fumigenă.
Florian Coldea nu renunţă la puterea pe care i-a conferit-o forţa financiară acaparată, controlată şi de care dispune arbitrar.
Klaus
Werner Iohannis nu poate renunţa la generalul care-i stăpâneşte
secretele şi manipulează vulnerabilităţile, fiindu-i inspiratorul
deciziilor şi acţiunilor problematice. Ceea ce, de fapt, explică cele ce
ni se întâmplă.
Şi
totuşi sunt semnale că zilele lui Coldea, Kovesi şi ale altora la
butoanele puterii s-ar putea termina odată cu punerea în operă a
planului de răsturnare a guvernatorului Băncii Naţionale, căci pentru un
conflict deschis cu oculta financiară internaţională, atât Iohannis,
cât şi Hellvig, Coldea & Comp. sunt insignifianţi.
CORNEL NISTORESCUPublicat Joi, 16 februarie 2017
sâmbătă, 11 februarie 2017
STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA IN APLICAREA "EFECTULUI WOW", IN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI
MOTTO: Partea interesantă la oamenii inteligenţi: par nebuni în faţa proştilor. - Albert Einstein
Urmare a faptului ca in anul 2008, când am candidat ca independent pentru un post de consilier in CL Focșani si circa 30% dintre focșănenii pe care am încercat sa-i conving sa mă voteze, m-au întrebat, "Decât sa-mi dați o hârtie nu mai bine îmi dați un kg de zahar sau ulei ?", m-a determinat sa-mi lansez maxima mioritica, "Așa cum capra deșteapta ciobanul, așa si foamea ii va deștepta pe focșăneni !?"
Pentru a vedea momentul in care aceasta maxima va avea tangenta cu realitatea, am apelat la rubrica de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, unde am intrat in "HAITA DE LUPI" numiți "postaci".
Deosebirea dintre mine si celălalți membri ai "HAITEI DE POSTCI" este ca eu îmi semnez "comentarita" cu nume si prenume, asumându-mi ceea ce am afirmat si afirm prin respectiva rubrica de comentarii, pe când restul postacilor folosesc pseudonime.
După o experiența de aproape 7 ani, de "conviețuit" in "HAITA POSTACILOR" mioritici de Tara Vrancei de la ziarul Monitorul de Vrancea, am clasificat postacii in:
- a. Postaci alfa, care au primit stele sau după caz, garoafe;
- b. Postaci potăi;
- c. Postaci OLIGO.
In cele ce urmează, voi continua sa-l prezint pe "postacul alfa orion", pe care am început-o la punctul 5.3 din "eseul" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Postacul "orion" a intrat in "HAITA POSTCILOR" de la ziarul Monitorul de Vrancea in urma cu circa 2 ani si de la început mi-am dat seama ca acest postac are o anumita TINUTA in comentarii, condiție pentru care l-am PROVOCAT la "lupta", șicanându-l, iar replicile primite au demonstrat ca postacul "orion" nu este un NIMENI IN DRUM.
In timp postacul "orion" a pretins ca-mi "ridica vălul de pe ochi", iar eu am încercat sa-l determin sa-si LUMINEZE FATA.
In cele ce urmează, voi prezenta strategia pe care am aplicat-o in cazul "postacului alfa de 5 stele-orion" pentru a-i implementa "efectul WOW".
In cei circa doi ani de schimb de replici pe care i-am avut cu postacul "orion" prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul, am aflat despre acesta următoarele :
- a. Este o persoana cu un IQ ridicat care are multe cunoștințe in domeniul Psihologiei;
- b. Este o persoana care stăpânește foarte bine gramatica limbii romane, iar faptul ca face ALERGIE la greșelile postacilor care fac greșeli gramaticale, demonstrează ca acesta uneori se pierde in amânunte inutile sau a vrut sa dea impresia ca este profesor de limba romana;
- c. Schimbul de replici avut cu mine l-a determinat sa mă sune pe telefonul fix, ocazie cu care a fost surprins de faptul ca eu nu apelez la un pseudonim, si-mi semnez "comentarita" cu nume si prenume".
Când m-a sunat si a doua oara pe telefonul fix, deoarece este posibil cu adevărat, sa fi avut o problema personala cu TUPEISTII de la Electrica care au mers sa-i schimbe contorul de energie electrica la o casa pe care o are in zona rurala, pentru faptul ca din nou s-a prezentat "orion", după ce l-am in legătura cu ceea ce m-a întrebat, i-am închis telefonul, deoarece a refuzat sa-mi spună cum se numește;
- d. Din schimbul de replici avute cu postacul "orion", am ajuns la concluzia ca ar putea lucra intr-o unitate CAZONA (Pușcăria Mândrești, Politie, ISU, Jandarmerie sau SRI).
- e. Acolo unde lucrează are acces la un îndrumar care probabil, prezintă anumite spete de infracțiuni si legile, posibil pe articole, pe care respectivele infracțiuni le inculca.
Deși postacul "orion" a invocat de multe ori cu mare precizie articole de legi, am constat ca aceasta NU are nici un fel de experiența practica in domeniul juridic;
- f. De asemenea, domeniul economic pentru postacul "orion" este o mare NECUNOSCUTA, deși de multe ori si da cu presupusul despre acest domeniu;
- g. Are acces la aparatura si programe specifice, care ii da posibilitatea de a identifica postacii care fac comentarita sub pseudonim, la articolele publicate in ziarul Monitorul.
Având aceste cunoștințe acumulate despre postacul "orion", in cei circa doi ani de schimb de replici pe care i-am avut prin "comentarita" făcuta la articolele publicate de către ziarul Monitorul, am trecut la acțiunea de implementarea a "efectului WOW".
In cele ce urmează, am sa redau o parte dintre comentariile făcute de către postacul "orion" la articolele publicate de către ziarul Monitorul, dintre care multe sunt replicile pe care l-am determinat sa mi le dea, pentru ca acesta sa-si "LUMINEZE FATA".
NOTA: Voi preciza in cele ce urmează, data, articolul publicat de către ziarul Monitorul de Vrancea unde a fost făcut comentariul si ora la care a fost postat comentariul.
25.01.2017, articolul, "Unitate si consens pentru interesele romanilor........."
"orion", ora 13;53, @Ulise Grosu Se termina semestrul I si tu nu ai fost evaluat psihologic si nici medicul de medicina a muncii nu te-a văzut. Cred ca ar fi bine ca in vacanta intersemestrială sa-ti rezolvi aceasta problema. Chiar daca ești încadrat cu aproape jumătate de norma didactica ca profesor necalificat, nimic nu te îndreptățește sa respecți legea. P.S. Vad ca ti-ai luat in serios funcția de îndrumător de reclamagii.
NOTA: Acest comentariu este rezultatul faptului ca am reușit sa-l "calc pe bătătura" pe postacul "orion", printr-o replica pe care i-am dat-o.
27.01.2017, articolul, "Prețul energiei termice la ENET..........."
"orion", ora 15; 33 @"ulise grosu", Omule, vorba unuia ai mintea leșinata. Cine dracu crezi ca sta sa caute prin mizeriile alea inepte ca sa găsească prețul gigacaloriei. Pot afla mult mai simplu. Acesta a fost un test.
NOTA: Aceasta replica a fost data de către postacul "orion", urmare a faptului ca am REFUZAT sa-i dau prețul de producție a Gcal produsa de ENET, care a crescut in conformitate cu HCL Focșani nr 3/2015, așa cum mi-a solicitat si i-am recomandat niște "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde am precizat acest preț.
"orion", ora 18;22 "Stimați cititori, Ulise Grosu este profesor necalificat din mila Inspectoratului Școlar si a altora. Vedeți pe mana cui au intrat copii noștri ? Toate postarile acestuia trebuie postate pe situl Ministerului Educației si pe cel al Inspectoratului Școlar. Vom populariza pe Facebook acest personaj ca sa afle toți ce profesor are liceul a cărui nume îl voi face cunoscut in viitorul apropiat si care îl lașa sa profeseze fora controlul psihologic anual si fora avizul medicului de medicina a muncii. Singur recunoaște ca este profesor de mana a-III-a, dar nu de asemenea specimene are învățământul romanesc. Cred ca o fi cazul sa-si schimbe conduita - daca o putea- pentru a demonstra ca este cu "țiglele pe casa" sau sa devina ceea ce a fost aproape toata viața; șomeroi cum ii place sa spună".
NOTA: Ironia mea la adresa postacului "orion" l-a deranjat așa de tare, încât l-am determinat sa se adreseze prin mesajul de citat mai sus cititorilor rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea pentru a mă DENIGRA.
28.01.2017, articolul "Gripa aviara....."
"orion", 07;34 "Ulise, ai grija ce scrii, totul poate fi folosit împotriva ta. Te vreau băiat politicos, nu vreau sa te mai contrazici in stilul-ti caracteristic cu postacii. Fii exemplu, ești profesor ce naiba !"
NOTA: Faptul ca am reușit sa-l "NERVOZEZ" destul de tare pe postacul "orion", rezulta din faptul ca acesta a trecut la amenințări de tip SECURISTO-COMUNIDTO-GARCISTE, așa cum rezulta din comentariul citat mai sus.
31.01.2017, articolul "Mare parte din Focșani, IN BEZNA si FARA CALDURA..........."
"orion", 07;04 "Ulise, in sfârșit un articol in care spui si tu ceva cu subiect si predicat, Așa te vreau, omule".
NOTA: Deoarece conducerea Primăriei Focșani si conducerea ENET au trecut la o acțiune prin care s-a depășit, in opinia mea, limita LIPSEI BUNULUI SIMT, printr-un comentariu făcut la acest articol, in care se făcea vorbire despre o avarie la celula unui transformator de la fosta Filatura de lâna, am șters practic pe jos cu politrucul Manole Merchea-Dumnezeu, aspect care se pare, ca l-a "uns la suflet" pe postacul "orion". (NOTA a se vedea anexa 5 a "eseului" " ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
03.02.2017, articolul "Scandal la școala din Manastioara, com. Fitionesti......"
"orion" 10;33 - PSD-ul a ales tactica tăcerii. Tăcerea acuza, nu scuza. Este o strategie idioata pe care conducerea PSD a imbratisat-o si care ii va fi fatala acum sau mai târziu. Metodele si mijloacele pe care le folosește PSD-ul in comunicarea cu cetățenii sunt depășite. Prostii se mai deșteapta domnilor PSD-ști. Asta ignorați voi dar au interes foarte bine cei pe care i-ați bătut la alegeri, si, care datorita unei manipulări inteligente si mobilizări exemplare a unor cetățeni care nu au interes mare lucru ce-ați făcut dar mânați de dorința de dreptate si adevăr -pe dracu- au ieșit in strada si va vor scăfârliile. Nici ziarele in decembrie 1989 nu spuneau nimic despre evenimentele si ați văzut ce a ieșit. Domnilor fruntași PSD, RETRAGETI ORDONANTELE PUBLICATE, trimiteați-le si pe acelea la Parlament sau renunțați momentan la ele. Mai bine sacrificați un om pentru partid decât un partid pentru un om !
NOTA: Acest comentariu făcut la un articol in care postacii făceau o bârfa de margine de șanț, demonstrează ca postacul "orion" nu este un NIMENI IN DRUM.
Intr-un schimb de replici avut cu postacul "orion" pe tema SRI, acesta mi-a spus ceva de genul "SRI-ul nu se amesteca in politica, dar uneori când este cazul, mai poate interveni si in politica", iar comentariul citat mai sus, ar putea fi o mostra in acest sens.
"orion" 18;33 "Ulise ti-au murit lăudătorii ! Victorii pe toate linia. Or fi dar noi nu le vedem. Vezi ca Arkan-CALIGULA nu-i una si aceeași persoana. Piscot Cameleon are multe fete - așa crezi tu - dar nu-i chiar așa. Dai dovada de naivitate, fii vigilent. PS Cum a fost la ședința de consiliu de la ora 13.00 ? Mai multa exigenta, ii pierdeți din mana !
NOTA: Aceasta replica s-a vrut o IRONIE a postacului "orion" la adresa mea, dar din acest comentariu rezulta clar ca acesta are acces la aparatura si programe prin care pot fi identificați postacii anonimi.
"orion" 20;56 ARKAN SI CALIGULA SUNT PERSOANE DIFERITE CHIAR DACA DE DOUA ORI DOUA PERSOANE DIFERITE AU FOLOSIT PSEUDONIMUL CALIGULA. Am fost clar postac Ulise Grosu ?
NOTA: Acesta replica este rezultatul unei alte provocări ale mele, prin care am vrut sa mă conving ca intr-adevăr postacul "orion" are acces la aparatura si programe pentru depistarea postacilor anonimi.
04-05.02.2017, articolul "Reorganizare in Piața Moldovei: Tarabele de pe trotuare mutate........."
"orion" 14.28 "Domnule Oprișan, nu compromiteți un partid care a câștigat alegerile in mod categoric pentru Liviu Dragnea, un șmecheraș lipsit de inteligenta si viziune, un fricos care nu are curaj sa dea piept cu viața si se ascunde după fustele partidului. O sa pierdeți guvernarea dar mai ales sprijinul a celor 20% dintre alegatorii cu drept de vot care v-au însărcinat sa conduceți tara spre prosperitate, nu spre haos. Acum când nu este prea târziu, obligați-l pe Dragnea sa lase șefia partidului - este un ins compromis total - retrageți ordonanțele, trimiteți-le in Parlament sau anulați-le, liniștiți spiritele. Alta cale nu aveți, riscați ca PSD-ul sa devina istorie. Nu-s fan PSD dar nu ar fi bine pentru democrație ca acest partid sa ajungă la coșul de gunoi al politicii.
NOTA: Comentariul pe care l-am citat mai sus, in opinia mea, spune totul despre faptul ca postacul "orion" nu este un NIMENI IN DRUM
Precizez ca articolul la care postacul "orion" i-a transmis d-lui Marian Oprișan mesajul citat mai sus, nu avea nici o tangenta cu conținutul mesajului.
Nu știu daca dl. președinte Marian Oprișan la citit, atunci când l-a postat "orion", dar am avut eu grija sa-l REDIFUZEZ pentru a-l citi si dl. președinte Marian Oprișan.
"orion", 17,38, "@ulise grosu "Prietena" ta madam Plăcinta a avut foarte mulți salariați care au participat la demonstrațiile din Focșani. Sa fie pura întâmplare ? SA FIE SARCINA DE SERVICIU ?
NOTA: Din acest comentariu rezulta clar ca postacul "orion" avea cunoștința despre monitorizarea persoanelor care se PLIMBAU prin Piața Unirii- Focșani printre care eram si eu.
"orion", 21,38 "@ULISE GROSU. Iți mai amintești de anii "80 ? Luna mai, 1981. Ce vremuri !"
NOTA: Aici cred ca a fost o DIVERSIUNE a postacului "orion", de aceea am sa citez in totalitate replica pe care i-am dat-o.
Ulise Grosu, 05.02.2017, ora 06;08 "@"orion"; - Domnule "GRADUL" raportez: - In luna mai 1981, eram student si mă gândeam cu o anumita teama la sesiunea din vara, unde aveam de dat trei examene de an, unde se "pica pe rupte". Era vorba de examenele la "Mașini Electrice", "Măsurări electrice" si "Aparate electrice", unde erau niște profesori foarte exigenți. In perioada studenției mele, se spunea ca daca ai trecut de aceste trei examene care se dădeau in anul III, te puteai considera inginer. De asemenea, îmi amintesc ca am luat toate cele trei examene, in condițiile in care mulți dintre colegi au rămas cu restante la aceste examene. Eu nu am fost o somitate, dar nici nu am trecut prin școala ca gâsca prin apa. Faptul ca am luat un examen național de titularizare in învățământ, după circa 30 de ani de la absolvirea facultății, in condițiile in care, conform unor bârfe, "dottoresa lider sindic", Roscan Paulina, ar fi GARANTAT ca nu am cum sa iau acest examen, este posibil sa fi determinat, impedicarea mea de a da si examenul de definitivat in învățământ de către "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea". Nu știu daca te-a SATISFACUT răspunsul meu, dar DIVERSIUNEA ta din postarea făcuta la ora 21.38, in opinia mea, este o DIVERSIUNE de GAGA, comparabila cu "diversiunea" conducerii Primăriei Focșani si a conducerii ENET prin care s-a dispus executorului judecătoresc sa-mi retine un rest de plata din onorariul plătit de ENET in anul 2006, av. Ion Bratu, urmare a litigiului de munca avut cu mine si când mi s-a desfăcut contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC (Anexa 5 a "eseului",""CARNETELUL PENTRU VALSURI" CU "NAPARCILE" DIN "SERPARIA" DE LA PRIMARIA FOCSANI",postat in data de 0202.2017,pe blogul ulisegrosu.blogspot.com. De ce DIVERSIUNEA ta este o DIVERSIUNE a la GAGA? - a. Nu am fost contactat NICIODATA nici de securitatea comunista si nici de securitatea postdecembrista sa devin "SIFONAR"; - b. Demonstrând ca ai o OBSESIE fata de gramatica limbii romane, rezulta ca "ai mâncat-o pe pâine" atunci când ai dat examen la Academia Mihai Viteazu; - c. Lipsa experienței practice in domeniul economic si juridic pe care ai demonstrat-o in cei aproape doi ani de când ne "CONVERSAM" prin intermediul acestei rubrici, mi-a permis sa te determin sa-ti LUMINEZI FATA, aspect care ii AMUZA pe mulți cititorii AVIZATI ai acestei rubrici."
"orion", 10,07 "@Ulise Grosu Ai numai diversiuni in cap. Nici nu m-am gândit la asemenea chestii, nu mă interesează. Invocam altceva. Chiar, cu tine nu se poate discuta intr-un cadru normal fora șicane, răutatea de doi lei ? Viața te-a făcut sa fii mai dur, răutăcios, temător, dar totuși parca iți place acest fel de a fi."
Redau in totalitate replica data postacului "orion"
Ulise Grosu, 05.02.2017, 12;15 "@"orion"; - Stimabile, când ai afirmat, "Ai numai diversiuni in cap", nu ai avut impresia ca ai devenit brusc, instantaneu si dintr-o data o "fecioara neprihănita" ? Devenind o "fecioara neprihănita", este normal sa afirmi, "nici nu m-am gândit la asemenea chestii, nu mă interesează, invocam altceva". Apropo, dar ce invocai stimate "postac alfa"-"orion"? Afirmația, "Chiar, cu tine se poate discuta intr-un cadru normal, fora șicane, răutatea de doi lei ?", cred ca a "pierdut un NU". După ce am adăugat "nu-ul" pierdut, am sa fac câteva precizări-interogative după cum urmează; - a. Cum rămâne cu afirmația ta ca, "ingineria financiara de la CUP. Focșani este numai in capul meu ?; - b. Iți mai menții oferta de a-mi găsi un loc de munca in zootehnie, la ferma unui prieten de al tău ?; - c. Te mai plângi ca plătești ajutor de șomaj unui TRANTOR ca mine ?; - d. Cum rămâne cu neconcordanta dintre afirmația, "ca ai absolvit "școala profesionala de electricieni auto", cu AROGANTZA "ca ai făcut toate studiile la zi, iar eu iți sunt la degetul cel mic de la piciorul stâng"?; - e. Iți mai menții afirmația ca ORGANELE Statului Roman din Provincia Europeana Vrancea au respectat "PROCEDURILE", când s-au adunat in data de 08.09.2016, la Carrefour pentru a DECRETA Tara Vrancei, NOUL Caracal al României ?; - f. Iți mai menții afirmația ca datorita "PROFESIONALISMULUI" lui Florian Coldea si al subordonaților lui, in Romania nu au fost atacuri teroriste, in condițiile in care tu ai demonstrat ca pentru focșăneni, ești un "TERORIST ECONOMIC" ?; - g. Dar cu afirmația ta ca s-a procedat PERFECT LEGAL când am fost dus la Psihiatrie pentru a fi internat forțat ca sa fiu discreditat ca OM, cum rămâne? Coroborează cele amintite mai sus, cu ceea ce am afirmat despre tine in "eseul" ""CARNETELUL PENTRU VALSURI" CU "NAPARCILE" DIN "SERPARIA" DE LA PRIMARIA FOCSANI",(5.3),postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com si poate vei sesiza cat de PENIBIL ai fost când ai afirmat, "Viața te-a făcut sa fii mai dur, răutăcios, temător, dar totuși, parca-ti place acest fel de a fi". Codul de acțiune "RUPERE DE UTERE", sub care acționez de când JUSTITIA subordonata "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" a decis ca trebuie sa-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC, impune o anumita POTENTZA INTELECTUALA. PS Aceasta este o mostră de implementat "efect WOW". Am fost clar, stimate postac "orion".
"orion" 12;40 "In piața agro-alimentara, nu au ce căuta, șosete, lac de unghii, vopsea de par, ace, brice...., acele minimarket-uri ambulante trebuie sa dispară. Acolo trebuie implementat proiectul lui Ulise sub numele de cod "Rupere de utere" si odată implementat "efectul WOW" va fi garantat.
NOTA: In replica data postacului "orion" îmi exprim COMPASIUNEA fata de el ca nu a reușit sa înțeleagă nimic din "eseul" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
"orion", 18.14 "@Ulise Grosu, Stimabile, îmi cer scuze ca nu ti-am citit - așa zisele eseuri postate pe blogul tău. Se spune ca geniile si nebunii sunt de neînțeles. Eu cred ca acele emanații ale gândirii tale pot face obiectul unor studii aprofundate in domeniul psihiatriei, ar ieși o teza de doctorat cu coeficient de plagiat zero. De ce ? Pentru ca ești unic, irepetabil si iremediabil. Bietul Sigmund Freud, părintele psihanalizei nu a avut șansa sa te aibă in studiu. Păcat, mare păcat.
NOTA: In replica data la acest comentariu, i-am reproșat postacului "orion" ca se dovedește a fi un adevărat "TERORIST ECONOMIC" al focșănenilor
07.02.2017, articolul "PSD Vrancea vrea sa strângă peste 40.000 de semnături........."
"orion", 14;21 "Tara are nevoie de liniște, guvernul trebuie sa lucreze. Ceea ce s-a întâmplat in ultimule zile a fost o manipulare ca după manual, o încercare de destabilizare a tarii, folosindu-se inițiativa neinspirata a guvernului de promovare a unor ordonanțe cu adresant cunoscut, legala, constituțională dar imorala din punctul meu de vedere. PSD-ului i s-a arătat pisica pentru a arata ca nu-i de acord cu unele puncte din planul de guvernare, ca suveranitatea este un lux pe care nu si-l poate permite. Este o lecție pentru PSD, care, cred ca va schimba major strategia partidului in activitatea viitoare. Lupta anticorupție trebuie continuata dar cu mijloace legale, democratice, abuzurile trebuie stopate, separația puterilor in stat trebuie făcute de facto nu numai de jure. Folosirea unor salariați a multinaționalelor, ai unor societăți ce prestează servicii de lohn, așa cum se aude, ca participanți la demonstrațiile din aceste zile, este ilegala si trebuie sa facă obiectul unor anchete serioase.
NOTA: Redau in totalitate replica data postacului "orion" la acest comentariu.
Ulise Grosu ora 15; 35 "@"orion"; Stimabile, așa cum am spus prin intermediul acestei rubrici, eu mă simt mai mult decât ONORAT pentru ca Statul Roman te plătește cu SALARIU DE NABAB pentru a mă urmări, când am ajuns si când am plecat de la PLIMBAREA făcuta in Piața Unirii si in plus, m-ai si atenționat ca știi foarte bine ora la care am avut o ședința de consiliu profesoral. Nu știu cat de onorata este șefa autodeclarata a iubitului meu postac, "piscot-CAMELEON", respectiv d-na senator Sorina Plăcinta, pentru faptul ca ai afirmat ca "societățile ce prestează servicii de lohn, trebuie anchetate ca au trimis angajații la manifestare". Coroborarea dintre comentariul postacului "danb" de la ora 14;45, cu comentariul postat de tine la ora 14;17, nu face decât sa CONFIRME clasamentul meu, in sensul ca tu ești un "postac alfa de 5 stele", iar "danb" este un "postac alfa de o margareta". Având in vedere afirmația ta ca, "Folosirea unor salariați ai multinaționalelor, ai unor societăți ce prestează servicii de lohn, așa cum se aude, ca participanți la demonstrațiile din aceste zile, este ilegala si trebuie sa facă obiectul unor anchete serioase", întrebare mea este : - In condițiile in care prin ignorarea problemelor tehnico economice susținute de mine, s-a ajuns la un PREJUDICIU de multe milioane de euro, pe tine cine TREBUIE sa te ANCHETEZE pentru faptul ca de circa doi ani, ai demonstrat prin intermediul acestei rubrici, ca ești un adevărat "TERORIST ECONOMIC" pentru cetățenii mun. Focșani ?-"
*orion*, 15,54 "Așa-zisa ta urmărire a fost pe persoana fizica, nu-si cheltuie nimeni resursele pentru un amarat ca tine. stai liniștit, nu te-a urmărit nimeni. Ești nesemnificativ, ignorat, un repetent la școala vieții, prea mic pentru o lume atât de mare, prea mic pentru un război atât de mare, un tip lipsit de umbra, ești un personaj 2D, Vorba unuia : ești un nebun simpatic, nebun nu in sensul medical al termenului."
NOTA: In acest comentariu, postacul "orion" a simțit nevoia sa precizeze ca el nu folosește banii STATUL ROMAN pentru a mă urmări pe mine.
"orion" 18;06 "@ULISE GROSU Mai Ulise, mai !"
NOTA: Am solicitat postacului "orion" sa-mi traducă daca mesajul "Mai Ulise, mai" s-a vrut a fi o amenințare SECURISTO-COMUNISTA la adresa mea, similara ca in cazul dizidentului Gh.Ursu sau o amenințare a la Carlos Șacalul la adresa jurnaliștilor de la Radio Europa-libera, Secția Romana, dar nu am primit răspuns.
Am mai avut diverse schimburi de replici cu postacul "orion", dar in cele ce urmează am sa citez o replica pe care i-am dat-o postacului "orion" la articolul, "PSD Vrancea vrea sa strângă peste 40 de mii de semnături pentru susținerea Guvernului Grindeanu", publicat de către ziarul Monitorul in data de 07.02.2017.
Ulise Grosu, 09; 04 "@"orion"; Stimabile, daca in acțiunea ta de a-mi "ridica vălul sau voalul de pe ochi", ai demonstrat ca "ti-ai prins urechile" in "eseurile" mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseuri" care in fapt sunt AMBALAJE pentru hotărâri de instanța, pledoarii in instanța si alte înscrisuri oficiale, eu in ceea ce te privește, NU mi-am permis SUPERFICIALITATE. Din momentul in care te-ai ITZIT in cadrul acestei rubrici, te-am suspectat a fi un "postac alfa", iar acum pot afirma cu certitudine ca ești un "postac alfa de 5 stele". Deși iubitul meu postac "piscot-CAMELEON" a demonstrat ca are foarte bune cunoștințe in domeniul economic si uneori umor, este doar un "postac alfa de 3 stele". In ceea ce-i privește pe postacii, "danb", "caligula" si "arkan", aceștia sunt "postaci alfa de o margareta". In condițiile in care te consider un "postac alfa de 5 stele", când am decis sa te determin sa-ti "LUMINEZ FATZA" pentru ca apoi sa-ti pot implementa "efectul WOW", am tratat cu multa atenție orice comentariu pe care l-ai făcut in cadrul acestei rubrici si ca urmare al acestui fapt, in primul meu comentariu am prezentat o postare de a ta. PS Mi-ar plăcea sa demonstrezi ca ești VIU si MISCATOR, ai "sânge in instalații" si pe cale de consecința, nu te "împiedici de un ciot" (NOTA: A se vedea Scrisoarea a treia - Mihai Eminescu)."
CONCLUZII
In ceea ce-l privește pe postacul "orion" si modul in care l-am determinat prin intermediul "comentaritei" sa-si LUMINEZE FATA, las la aprecierea fiecărui cititor.
Concluzia mea este ca postacul "orion" este un angajat SRI specializat in PSIHOLOGIA MASELOR, iar mie mi-a făcut o deosebita plăcere sa-l determin sa-si "LUMINEZE FATA" si apoi sa-i implementez "efectul WOW".
PRECIZARE PENTRU CONDUCEREA PRIMARIEI FOCSANI
In anexa 1, am prezentat fotocopia adresei Primăriei Focșani nr. 6826/01.02.2007, ca răspuns la petiția mea nr. 5077/26.01.2017 (Anexa 5 a "eseului",""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Adresa este întocmita de către "eminenta cenușie" a Primăriei Focșani, specializata in PROFANARE de însemne naționale, respectiv numitul Cazaciuc Dan si semnata de către viceprimarul Ionuț Mersoiu.
In ceea ce-l privește pe viceprimarul mun. Focșani, Ionuț Mersoiu, eu nu știu ce știe sa facă Domnia Sa la modul concret, in afara de a "semna ca primarul" așa cum rezulta din adresa nr.6826/01.02.2007 (Anexa 1).
După părerea mea, prin prestația avuta de dl. Ionuț Mersoiu in legislatura trecuta a CL Focșani, când acesta a demonstrat ca are mari probleme cu cititul si atunci când a pretins ca a făcut un amendament la o HCL Focșani, aspect care ar fi concluzionat ca amendamentul in cauza, nu-i aparținea si a propune hotărâri de CL Focșani prin care s-a mărit salariul consilierului juridic de la CL Focșani, d-na Carmen Pascaru, in legislatura 2012-2016 a CL Focșani acesta nu s-a remarcat cu nimic, in afara de a fi "mașina de vot".
Urmare a procesului avut cu CL Focșani in speța HCL Focșani nr.3/2015, când s-a mărit prețul de producție a Gcal produsa de ENET ca urmare a modernizărilor făcute, am avut posibilitatea de a-i cunoaște "PROFESIONALISMUL" consilierului juridic Carmen Pascaru, care in opinia mea, lașa mult de dorit.
De asemenea, după părerea mea, urmare a procesului avut cu CL Focșani in speța HCL Focșani nr.3/2015, d-na consilier juridic Carmen Pascaru a devenit INCOMPATIBILA calitatea de funcționar public.
După ce ISJ Vrancea mi-a INTERZIS sa particip la susținerea examenului de definitivat in învățământ, pe motiv ca in cazul meu nu sunt valabile prevederile art.15, alin 2 din Constituția României, am participat la un concursul organizat de Direcția de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani, pentru ocuparea funcției de GROPAR sau de LUCRATOR LA SPATII VERZI.
Faptul ca "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" nu a putut sa intervină pentru a NU lua examenul de titularizare in învățământ, in condițiile in care, conform unor bârfe, dottoresa "LIDER SINDIC" Paulina Rocsan ar fi GARANTAT ca eu nu am cum sa iau un astfel de examen, ar putea fi adevărata cauza pentru care nu mi s-a permis participarea la susținerea examenului de definitivat in învățământ.
CINISMUL demonstrat ce către conducerea Primăriei Focșani prin angajații săi, in opinia mea, ECLIPSEAZA CINISMUL comuniștilor anilor "60, care le oferea un loc de munca supraviețuitorilor IADULUI închisorilor comuniste.
In aceste condiții recomand conducerii Primăriei Focșani sa scrie pe GOOGLE, "Ulise Grosu MENS SANA IN CORORE SANO", sa apese tasta ENTER si va putea accesa acest "eseu" postat in data de 17.10.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
La finalul acestui "eseului" "MENS SANA IN CORORE SANO" am anexat un filmuleț cu prestația mea de la proba de lucru pentru LUCARATOR LA SPATII VERZI, care demonstrează ca mi-am SURCLASAT contracandidatul, dar acest aspect nu a contat, in condițiile in care ORDINUL ca eu sa nu pot avea un loc de munca in "Provincia europeana Vrancea" trebuia EXECUTAT INTOCMAI.
Urmare a adresei Primăriei Focșani nr. 6826/01.02.2007, am întocmit petiția nr. 9159/09.02.2017. (Anexa 2)
11.02.2017 Ulise Grosu
Anexa 1
Domnului primar al mun. Focșani, Cristi Mihăilă
Nr.9159/09.02.2017
Domnule Primar,
Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul stabil in mun. Focșani str. Constituției, nr 9, bl.9, ap. 10, jud. Vrancea, prin prezenta va aduc la cunoștința ca am primit răspunsul Domniei Voastre la petiția nr. 5077/26.01.2017, prin care am rugat sa mi se răspundă la întrebarea : "In condițiile de mai sus, având in vedere prevederile art. 61. alin. 5, si art. 63, alin 5, lit. a din Legea 215/2001, nu considerați ca prin acțiunea conducerii Primăriei Focșani si a conducerii ENET privind solicitarea făcuta executorului judecătoresc de a mi se retine din "ajutorul de șomaj" pe care îl primesc ca salariu, un rest de bani pe care nu l-am achitat din onorariul plătit de către ENET av. Ion Bratu, angajat de către ENET pentru litigiul de munca avut cu mine S-A DEPASIT CU MULT LIMITA LIPSEI BUNULUI SIMT ?"
Precizez ca atunci când citesc un răspuns, întocmit de dl. Dan Cazaciuc, mă umple de respect, deoarece datorita DISPRETULUI NEMARGINIT al acestui angajat al Primăriei Focșani fata de cetățenii mun. Focșani, am putut demonstra prin 6 hotărâri de instanța subordonarea JUSTITIEI fata de "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", in speța INGINERIA FINACIARA de la CUP Focșani.
As fi in totalitate de acord cu răspunsul Primăriei Focșani 6826/01.02.2017, daca printr-o propunere de HCL Focșani din luna septembrie 2016, nu ați fi solicitat mărirea capitalului social de la ENET, solicitare care a fost aprobata de CL Focșani.
Eu nu sunt "finanțist" ASA cum ați pretins ca sunteți D-voastră cu ocazia întrevederii cu "prietenii animalelor" din mun. Focșani, dar trecerea unor bani de la capitolul INVESTITII pentru ENET la capitolul "mărire de capital social" pentru a se acoperi prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma FALSELOR procese CUP-ENET, mie in calitate de SLUJBAS NECALIFICAT, nu mie se pare ca ar fi prea corect.
Precizez ca directorul ENET, Manole Merchea, dorește prin executor judecătoresc, sa recupereze din salariul meu de jumătate de norma de profesor necalificat, o parte din onorariul plătit de către ENET av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine in anul 2006, la Curtea de Apel Galați, când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca mi-am permis sa GANDESC si onorariul plătit de către ENET aceluiași av. Ion Bratu, atunci când procurorul Târlea Florin mi-a ANULAT "AS-ul din mâneca" si a trimis in instanța un dosar soluționat cu NUP, fora ca eu in calitate de petent sa fi făcut o cerere in acest sens, iar de la dosarul cauzei au dispărut pag. 8-15, de la referatul nr.6328/16.06.2006, întocmit de IPJ Vrancea.
Ignorarea de către fosta conducere a Primăriei Focșani a GANDIRII mele pentru care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca in conformitate cu decizia 619/2006 a Curții de Apel Galați, a condus numai in cazul FALSELOR procese CUP-ENET la un prejudiciu de 5 milioane de euro, prejudiciu la acoperirea căruia "ați pus si D-voastră umărul" prin HCL Focșani din luna septembrie de care am amintit mai sus.
Daca veți scrie pe GOOGLE "Ulise Grosu STILUL "AMERICANESC" AL PRIM PROCURORULUI TARLEA FLORIN SI JUSTITIA "INDEPENDENTA"" si veți apăsa tasta ENTER, veți putea accesa acest "eseu" postat in data de 21.4.2015 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com., unde mă refer la INCOPATIBILITATEA prim-procurorului Parchetului de pe ranga Tribunalul Vrancea, Târlea Florin, tocmai pentru "scheletele care i-au rămas in mapa profesionala", atunci când mi-a anulat "AS-ul din mâneca" si unde in conformitate cu referatul nr.6328/16.06.2006, întocmit de IPJ Vrancea, ENET Focșani a facturat in iarna 2015-2016 la abonații ENET necontorizați, in plus, energie termica, in valoare de circa 30 miliarde lei vechi fora TVA.
Daca Domnia Vostru considerați, ASA cum rezulta din adresa Primăriei Focșani nr.6826/01.02.2017, ca prevederile art. 61. alin. 5, si art. 63, alin 5, lit. a din Legea 215/2001, va exonerează, ASA cum si fostul primar al mun. Focșani, Decebal Bacinschi, avea aceasta FALSA IMPRESIE, eu nu am nimic împotriva.
Este știut ca in conformitate cu Principiul al III-lea al Mecanicii, fiecărei "forte de acțiune ii corespunde o forța de reacțiune", iar după avaria de la o celula a unui transformator de la fosta Filatura de lâna, unde din presa, am văzut ca ați fost prezent si D-voastră, INCOMPETENTA PROFESIONALA a politrucului Manole Merchea in materie de producere si distribuție a energiei termice, a primit o REACTIUNE pe măsura ACTIUNII Domniei Sale.
REACTIUNEA s-a manifestat prin câteva comentarii făcute la articolele publicate de către ziarul Monitorul si unde era citat directorul ENET, Manole Merchea, care bătea câmpii.
Daca veți considera ca exagerez in ceea ce afirm mai sus, cred ca SUPERSPECIALISTUL in materie de CUP si ENET, pe care l-ați numit la conducerea Pieții Focșani, respectiv d-na ec. Claudia Ionescu, va poate confirma acest lucru.
Daca eu as fi in locul Domniei Voastre nu "as scoate cu mana castanele din foc pe care le-a băgat fostul primar Decebal Bacinschi", ci l-as invita pe acesta sa le scoată.
Ieșind din starea de SILENZIO STAMPA pe care mi-a impus-o anul electoral 2016, in "eseul" ""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPARCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI" postat in data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com si unde am un mesaj si pentru conducerea Primăriei Focșani, consider ca am fost foarte clar.
Deoarece in adresa 59427/21.09.2016 a Primăriei Focșani se afirma "ca urmare a unei întrevederi avute in data de 15.07.2016, m-ați fi lămurit in legătura cu problemele tehnico-economice pe care vi le-am adus la cunoștința prin petiția nr.42001/11.07.2016", aspect de care eu nu-mi amintesc, va propun sa rezolvam aceasta mica NECLARITATE in cadrul Grupului de DIALOG Social pe care l-ați organizat la Primăria Focșani.
Precizez ca in anul 2007, un număr de circa 700 de focșăneni m-au delegat prin semnătura, sa aflu structura prețului de cost al mc de apa vândut de CUP Focșani.
O parte dintre acești focșăneni m-au insolit si la ședința CL Focșani din luna septembrie 2007, când pe ordinea de zi era si votarea FALSULUI audit din care rezulta ca SC CUP Focșani calculează "CORECT" prețul la mc de apa si canal, condiție in care primarul Decebal Bacinschi a retras de pe ordinea de zi, respectivul proiect.
Cu siguranța la ședința de DIALOG SOCIAL in care va propun sa rezolvam neclaritățile legate de problemele tehnico-economice pe care vi le-am adus la cunoștința prin petiția nr.42001/11.07.2016, nu vor participa toți cei 700 de focșăneni, dar cu siguranța circa 100 dintre aceștia vor participa.
In permit sa va ATENTIONEZ ca in cadrul ședinței de DIALOG SOCIAL unde doresc sa lămurim anumite neclarități in legătura cu un PREJUDICIU de multe milioane de euro, sunt EXCLUSE :
a. Spectacole pentru PROSTIT PROSTII ca cel făcut in iarna 2011-2012, de către numitul Matișan Bogdan din calitatea de viceprimar al mun. Focșani si numitul Hornea Sorin din calitatea de prefect al jud. Vrancea, de a fost nevoie de HCL Focșani nr.8/2012, ca sa fie anulat efectul INCOMPETENTEI celor doi POLITRUCI in materie de ENET;
b. "GOLANII" specifice directorului ENET, Manole Merchea, pe care le-a făcut cu consilierii Lilian Ilie si Trofin Tudorel in legislatura 2012-2016 a CL Focșani;
c. Spectacole de PROSTIT PROSTII ca cele făcute de numitul Manole Merchea din calitatea de director ENET si numitul Catalin Vrabie din calitatea de sef al grupului PSD din CL Focșani si fost reprezentant AGA al CL Focșani la ENET, in legislatura 2012-2016 a CL Focșani, când cei doi "combatanți" au demonstrat ca HABAR nu au in ce consta activitate ENET.
Având in vedere cele arătate mai sus, respectuos va rog sa stabiliți o data pentru o întrevedere in cadrul Comisiei de DIALOG SOCIAL de la Primăria Focșani pentru a lamuri NECLARITATLE legate de problemele tehnico-economice pe care vi le-am adus la cunoștința prin petiția 42001/11.07.2016.
Data acestei întrevederi ar putea fi in a doua parte a lunii martie sau in cursul lunii aprilie.
Va mulțumesc anticipat !
09.02.2017 Ulise Grosu

Abonați-vă la:
Postări (Atom)