MOTTO: „Măreția și progresul moral
al unei societăți nu pot fi judecate decât după modul în care își tratează
animalele – Mahatma Gandhi
In data de
14.07.2017, in jurul orei 05;15, am fost trezit de un chelălăit de câine care
venea din scara blocului. M-am imbricat repede si am coborât in fata blocului
unde era vecinul de la parter care mi-a spus că a fost agresat fizic in scara
de bloc, deci pe un DOMENIU PRIVAT, unde
si vecinul in cauza este proprietar, de către doi angajați ai Primăriei Focșani.
Ce se întâmplase
in fapt ?
Angajații Primăriei Focșani din subordinea unui
"domn Liciu", încălcând legea au intrat pe un DOMENIU PRIVAT si au
agresat fizic pe un proprietar al respectivului DOMENIU PRIVAT in acțiunea lor
de a-l captura pe prietenul meu Bobiță.
Daca o
astfel de acțiune se întâmpla in America, vecinul meu ii putea împușca pe angajații
Primăriei Focșani, legea dându-i dreptul la o astfel de acțiune.
Este știut
faptul ca in „Provincia Europeană Vrancea”, prim procurorul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Vrancea, Țârlea Florin, atunci când a fost numit in aceasta
funcție, a pretins ca va aplica in activitatea Domniei Sale un „stil
americănesc de lucru”.
Personal, îl consider INCOMPATIBIL cu calitatea de
procuror pe prim-procurorul Țârlea Florin, urmare a modului in care Domnia Sa
împreună cu actuala șefă de la Secția Penala a Parchetului de pe lângă
Tribunalul Vrancea, d-na Luminița
Dogaru, mi-au anulat in urma cu 10 ani, AS-ul din mânecă,
NOTA: A se vedea "eseul""STILUL
"AMERICĂNESC" AL PRIM PROCURORULUI ȚÂRLEA FLORIN SI JUSTIȚIA
"INDEPENDENTA", postat in data de 21.03.2015, pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com.
Cine
este prietenul meu, Bobiță ?
Bobiță este un cățel
de talie medie, foarte prietenos care de circa 6 ani a ajuns in zona unde este
amplasat si blocul in care locuiesc.
Fiind
un cățel prietenos si foarte inteligent este iubit de toata lumea, iar cu doi
ani in urma, o vecină care locuiește pe aceeași scara de bloc cu mine, l-a
învățat pe Bobiță sa deschidă ușa de la intrarea in scara de bloc, iar noi, proprietarii respectivei scări
de bloc, am hotărât ca scara noastră de bloc sa fie si „casa” prietenului meu
Bobiță.
Faptul
ca prietenul meu Bobiță este un cățel inteligent, rezulta si din faptul ca in cei circa 6 ani de când a ajuns in zona in
care este amplasat si blocul in care locuiesc, nu a fost prins NICIODATĂ de
hingheri.
A
fost prins in data de 14.07.2017, de către BRUTELE „generalului Nicolschi
mioritic de Tara Vrancei”, respectiv un anume „domn Liciu” si ridicat din propria lui casa prin încălcarea flagranta a legii.
In
aceste condiții, la ora 08, in data de 14.07.2017, l-am așteptat pe dl.
viceprimar Marius Iorga care a făcut o
„pasiune” pentru animalele de companie din mun. Focșani, atunci când a venit la
serviciu si i-am spus verbal despre
ABUZUL angajaților Primăriei Focșani.
Intr-o
astfel de situație, am propus ca in ceea ce privește ABUZUL
angajaților Primăriei Focșani, care a avut drept cauza o instruire
NECORESPUNZĂTOARE, sa o rezolvam pe cale
amiabilă, aspect cu care dl. viceprimar Marius Iorga a fost de acord, spunându-mi
ca in maxim doua ore problema se rezolvă.
Deoarece
nici după 3 ore problema nu s-a rezolvat, iar dl. viceprimar Marius Iorga nu-mi
mai răspundea la telefon, am mers la
Direcția de dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani, unde intr-o întrevedere
avută cu d-na director Otilia Stoica, am căzut de acord ca să rezolvam pe cale
amiabilă incidentul de care am amintit mai sus in legătură cu ABUZUL
angajaților Primăriei Focșani,
In
acest sens am înaintat conducerii Direcției de dezvoltare o petiție in care am
prezentat ABUZUL angajaților Primăriei Focșani, dar si propunerea mea de a rezolva pe cale amiabila acest incident.
Luni,
17.07.2017, când am mers la Direcția de dezvoltare, d-na director Otilia Stoica
s-a comportat de parcă a apucat-o AMNEZIA si au uitat de ceea ce am vorbit,
vineri 14.07.2017, in plus a apărut si
DEZINFORMAREA ca prietenul meu Bobiță ar
avea „cip”, semn ca mai fusese adoptat .
Coroborând
comportamentul d-lui viceprimar Marius Iorga cu al d-nei director Otilia Stoica
si cu DEZINFORMAREA ca prietenul meu Bobiță ar fi fost adoptat, crezându-se probabil ca eu aș putea fi
persoana care l-a adoptat, mi-am dat seama ca ceva este PUTRED in DANEMARCA .
In
aceste condiții am înaintat conducerii Primăriei Focșani, petiția nr.
50163/17.07.2017 (anexa 1)
In
data de 18.07.2017, o d-na jurnalist a pretins ca poate sa rezolve Domnia Sa pe
cale amiabilă problema ABUZULUI făcut de către angajații Primăriei Focșani, deoarece are o relație buna cu „Nicolschi
mioritic de Tara Vrancei”, respectiv faimosul „domn Liciu”.
In
aceste condiții am mers la adăpostul de câini al Primăriei Focșani, unde am trăit
doua momente interesante si anume :
a. UMILIREA d-nei jurnalist de către „Nicolschi
mioritic de Tara Vrancei”, respectiv faimosul „domn Liciu”, prin faptul ca
atunci când a vrut sa vorbească cu el, i-a închis telefonul, spunându-i ca este
in concediu;
b. Modul in care m-a întâmpinat prietenul meu
Bobiță care a fost cea mai TERIBILĂ LECȚIE de VIAȚĂ pe care am primit-o pana
acum, condiție in care am DECIS sa fac din PRIETENUL MEU BOBIȚĂ, UN HACHICO
MIORITIC DE ȚARA VRANCEI
Înainte
de a merge la adăpostul de câini aparținând Primăriei Focșani, la articolul "Domnul Merchea, mama vă invita când vine acasă din Italia, să așteptați
împreună apa caldă !", publicat de ziarul Monitorul de Vrancea, am făcut un comentariu, dar după ce prietenul meu Bobita, mi-a dat
TERIBILA LECȚIE de VIAȚĂ, tonul comentariilor mele la același articol de presa
s-a schimbat, condiție in care Redacția ziarului Monitorul de Vrancea mi le-a
șters, însă eu le-am salvat.
De altfel,
faptul ca respectivele comentarii au fost șterse pentru mine nu are nicio
importanta, deoarece prin acele
comentarii am informat conducerea Primăriei Focșani, despre viitoarele mele acțiuni.
In cele ce urmează
prezint comentariile prin care am vrut sa transmit un mesaj foarte clar
conducerii Primăriei Focșani in legătură cu modul in care a fost FURAT din
propria “locuință” prietenul meu Bobita..
COMENTARIUL 1 - Mesaj PUBLIC transmis Domnului Președinte Marian Oprișan si COMPASIUNE pentru viceprimarul Marius Iorga
COMENTARIUL 1 - Mesaj PUBLIC transmis Domnului Președinte Marian Oprișan si COMPASIUNE pentru viceprimarul Marius Iorga
COMENTARIUL 2 - Replica data postacului „juristul”
COMENTARIUL 3 - Subordonații
Primăriei Focșani ECLIPSEAZĂ pe SECURIȘTII anilor "50
COMENTARIUL 4 - Remember
pentru viceprimarul Marius Iorga si INCOMPATIBILITATEA, in opinia mea, cu
calitatea de funcționar public a secretarului Primăriei Focșani, Corhana Eduard
COMENTARIUL 5 - Hotărâre
IREFUTABILA de a face din prietenul meu Bobita, un HACHICO mioritic de Tara
Vrancei
COMENTARIUL 6 - Care este,
in opinia mea, REALIZAREA VIEȚII a șefei autodeclarate a postacului "pișcot-cameleon",
respectiv d-na senator Sorina Plăcintă?
COMENTARIUL 7 - Mulțumiri
PUBLICE adresate președintelui Marian Oprișan
COMENTARIUL 8 - Au proprietăți PARANORMALE, PUPĂCELILE președintelui Marian Oprișan? COMENTARIUL 9 - Acțiunea lui "Nicolschi
mioritic de Tara Vrancei" va face din viceprimarul Marius Iorga o VICTIMA
COLATERALA ?
COMENTARIUL 10- AMATORISMUL conducerii Primăriei
Focșani sau GLUMIȚELE făcute de copii care se joaca cu "bip" in țărână
COMENTARIUL 11- Prietenul meu Bobita si OFILIREA AROGANTEI si TUPEULUI
in cazul viceprimarului Iorga Marius
COMENTARIUL 12- Vor râde si CURCILE din Focșani,
urmare a modului in care viceprimarul Marius Iorga a rezolvat "problema
animalelor de companie" ?
18.07.2017, articolul, "Domnul Merchea, mama vă invită, când vine acasă din Italia, sa așteptați împreună apa caldă !"
COMENTARIUL 1
Mesaj PUBLIC transmis Domnului Președinte Marian Oprișan si COMPASIUNE pentru viceprimarul Marius Iorga
Ulise Grosu "Mesaj PUBLIC transmis Domnului Președinte Marian Oprișan; Domnule Președinte,-"Iubitul" meu postac, "pișcot-cameleon", mi-a recomandat sa iau lecții in "domeniul energiei" de la primul soț al d-nei senator Sorina Plăcintă, despre care a pretins ca ar fi un MESERIAȘ in domeniu, lucru pe care eu nu-l contest. Totuși, urmare a cunoștințelor teoretice si practice pe care le am in domeniul produceri si distribuției energiei electrice si termice, nu sunt dispus sa primesc lecții in aceste domenii tehnice de la ageamii. O proba de lucru in acest sens, am dat-o prin intermediul acestei rubrici, urmare a unei avarii care a avut loc la începutul acestui an la un transformator de la fosta Filatura de lână, ocazie cu care am "ȘTERS pe JOS" cu HABARNISTUL - liberal in probleme de producere si distribuție a energiei termice, Manole Merchea-Dumnezeu. De asemenea, in fata mea PĂLEȘTE si TUPEUL - NEMĂRGINIT al numitului Manole Merchea-Dumnezeu, lucru pe care l-am demonstrat intr-un schimb de replici avut cu acesta, înaintea ședinței ordinare a CL Focșani din luna iunie 2017, ocazie cu care colegul D-voastră din CJ Vrancea, Cristi Irimia, a rămas siderat sau "sidefat". Daca D-voastră ați afirmat la investirea Guvernului Tudose, "Să nu dea Dumnezeu sa fie ziua trădării PSD, a membrilor, simpatizanților PSD si cetățenilor României", citându-vă, același lucru vă spun si eu despre conducerea Primăriei Focșani pentru cetățenii mun. Focșani. Acest aspect rezulta din: - a. Viceprimarul Ionuț Mersoiu s-a remarcat in legislatura trecută a CL Focșani numai prin propunerea de mărire a salariului d-nei Carmen Pascaru, pentru modul in care a susținut in instanța „ABERAȚIA ECONOMICĂ" din HCL Focșani nr 3/2015 si ca viceprimar, a semnat o adresa prin care l-a pus intr-o situație IMPOSIBILĂ pe primarul Cristi Misăilă; - b. Viceprimarul Marius Iorga demonstrează ca in afara de a fi "ajutorul lui Moș Crăciun", in rest, "își dă cu stângul in dreptul" inspirând COMPASIUNE; - c. Pentru primarul Cristi Misăilă îl citez pe postacul "romania pitoreasca", - "Orașul arataă ca majoritatea cetățenilor, este după chipul si asemănarea celor care l-au votat pe Bacinschi, si mai nou pe nevolnicul acesta de primar, care este depășit la toate capitolele. Nu-i vina lui că a candidat, ci a președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, care a propus un asemenea candidat si a celor care l-au votat. Aveți ce-ați votat, spălați-vă pe cap cu el, sau rugați-l pe Oprișan sa preia frâiele, că doar el ne-a pricopsit cu un economist. Economist primar -cea mai mare tâmpenie.""
COMENTARIUL 2
Replica data postacului „juristul”
NOTA: Nu cunosc cine este postacul a cărui
pseudonim este „juristul” dar după stil si profesionalismul cu care este scris
acest comentariu, ar putea fi vorba de postacul
„orion”
"juristul", ora 06;10; "Felicitări d-na/d-ra ca luați atitudine in fata unora care se
cred Dumnezei, care cred ca, odată infiltrați in gașca de politicieni, devin
inamovibili. Încă nu s-a terminat comunismul in țara noastră. Numai noi,
poporul cu demnitate si fără complicitate, putem pune punct unor astfel de
atitudini staliniste ale unora care vremelnic au putere de decizie."
Ulise Grosu "@"juristul";
Stimabile, având in vedere ca pentru mine comentariile postacului
"orion" au avut INTERES
OPERATIV, analizându-ți comentariul postat la ora 06;11, am constatat că imitați PERFECT stilul
postacului "orion". Daca la un moment dat, postacul
"orion", cel care si-a propus ca prin intermediul acestei rubrici sa
"deștepte mioare", din comentariile postate in ultimul timp, a
rezultat că a devenit cam pesimist in acțiunea lui, dar mă bucur ca din
comentariul postat la ora 06;10, rezulta
un anume OPTIMISM. OPTIMISMUL rezultă din fraza, "Numai noi, poporul, dar cu demnitate si fără complicitate, putem
pune punct.........". Dacă la un moment dat postacul "orion"
a afirmat ca o "pomenesc in cadrul acestei rubrici pe d-na senator Sorina Plăcintă
mai des decât este pomenită Fecioara Maria in biserica", lucru firesc, in
opinia mea, datorită complicității dintre postacul "pișcot-cameleon"
si d-na senator Sorina Plăcintă, in
ultimul timp am ajuns să citez prin intermediul acestei rubrici, din afirmațiile
postacului "orion" ca din BIBLIE. De altfel, eu consider ca ar
putea fi o AXIOMA,
"chichirezul" schimbului de replici avut cu postacul
"orion", in cadrul acestei rubrici, la un articol publicat de ziarul Monitorul
in data de 15.07.2017. Efectul
"CHICHIREZULUI" ar trebui sa fie trecerea unor FIORI RECI pe șira spinării
in cazul membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe
care "i-am prins cu mâna la crăpătură". Așa cum am mai spus, eu
nu-l cunosc pe postacul "orion" cum de altfel nu cunosc nici un
postac cu excepția lui "danb", dar
cu acest postac am avut doua convorbiri telefonice in care s-a prezentat
"orion" si una in care nu s-a prezentat, dar sunt sigur ca a fost tot
"orion". Cu acea ocazie, i-am spus postacului "orion"
ca va urma "băgarea "Sistemului
din Provincia Europeană Vrancea la DOUĂ CIOCANE". Deși al "DOILEA
CIOCAN" nu l-am pus in funcțiune, deoarece consider ca situația politică
de la nivel central nu este prielnică, voi
JONGLA in următoarea perioadă cu PRIMUL CIOCAN. De asemenea, mă bucur ca
postacului "orion" i-a trecut supărarea pentru faptul ca i-am căutat
"nod in papură" pentru a-i implementa "Sindromul FERICIRII" si mi-ar plăcea dacă prin comentarita mea, l-am determinat să devină
din nou OPTIMIST."
COMENTARIUL 3
Subordonații
Primăriei Focșani ECLIPSEAZĂ pe SECURIȘTII anilor "50
"Ulise Grosu"; Daca in prezentul articol, d-na
Violeta Ciubotaru-Balion prezintă in maniera proprie, efectele numirii POLITICE
la conducerea ENET a unui HABARNIST in probleme de producere si distribuție a
energiei termice, dar cu un"TUPEU
care te SPARGE", in persoana POLITRUCULUI-liberal Manole
Merchea-Dumnezeu, astăzi am avut ONOAREA
de a asista la UMILIREA unei d-ne jurnalist de către o
altă"CELEBRITATE"aflată in subordinea Primăriei Focșani, un anume
"domn Liciu". In opinia mea, "originea sănătoasă" a
numitului Manole Merchea-Dumnezeu, ar avea drept cauză faptul că in calitate de
director-politruc la ADS Vrancea, presa pretinde ca ar fi dat un
"TUN" de 500 milioane de euro in "AFACEREA Pomicola", iar TUPEUL-NEMĂRGINIT pe care demonstrează
ca-l are, ar putea avea drept cauza faptul ca pe un blog local de știri, s-a
scris ca Manole Nerchea-Dumnezeu ar fi pretins, "ca-l are la mana" pe
președintele Marian Oprișan". In ceea ce-l privește pe celebrul "domn
Liciu" de care doar câinii maidanezi din mun. Focșani a auzit, TUPELUL-NEMARGINIT
pe care l-a demonstrat in relația cu jurnalista de care am amintit mai sus, s-ar putea sa-l aibă urmare a construirii
unui adăpost pentru câini la prețul 400 euro/mp, așa cum s-a adoptat intr-o ședința
a CL Focșani din legislatura trecută. In condițiile in care consilierul PSD
Matișan Bogdan a fost susținătorul cel mai ÎNFOCAT
pentru adoptarea acestui proiect de HCL Focșani, coroborat cu avizarea in
calitate de sef al Comisiei de Buget din CL Focșani al FALSULUI audit din care
rezulta ca SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apa si ABERAȚIA
ECONOMICĂ prin care a fost crescut prețul de producție la Gcal produsă de ENET,
urmare a modernizărilor făcute, in opinia
mea, mi s-a părut normal să fie recompensat POLITIC, cu funcția de director
economic la CUP Focșani. Astăzi, l-am văzut pe Bobiță, un foarte bun
prieten de al meu, dar si a tutor vecinilor mei de pe scara de bloc unde
locuiesc si care a fost FURAT din
"locuința" lui, de către subordonații "domnului Liciu" care
a demonstrat ca sunt CONVINȘI de faptul ca scara unui bloc de proprietari este
DOMENIU PUBLIC. Deoarece prin acțiunea
lor subordonații "domnului Liciu" au demonstrat că-i pot ECLIPSA securiștii
anilor "50, iar actuala directoreasa a Direcției de Dezvoltare, Otila
Stoica, că-i poate ECLIPSA pe comuniștii anilor "60, eu sunt HOTĂRÂT să-i demonstrez viceprimarului
Marius Iorga ca NU s-a RĂSTURNAT CERUȚA cu PROȘTI la FOCȘANI, așa cum Domnia Sa
a demonstrat ca este CONVINS.
COMENTARIUL 4
Remember pentru viceprimarul Marius Iorga si INCOMPATIBILITATEA, in opinia mea, cu calitatea de funcționar public a secretarului Primăriei Focșani, Corhana Eduard
Remember pentru viceprimarul Marius Iorga si INCOMPATIBILITATEA, in opinia mea, cu calitatea de funcționar public a secretarului Primăriei Focșani, Corhana Eduard
Ulise Grosu "@"Conducerea ziarului Monitorul"; Dacă se consideră că
ceea ce a comentat postacul "cetatean" este DEONTOLOGIC, iar replicile
mele date postacului "cetatean" si postacului "jurist"
trebuiau sterse
, NU am nimic împotrivă. Totuși, informez PUBLIC conducerea ziarului Monitorul ca indiferent dacă mi se vor șterge sau nu comentariile, starea mea de SILENZIO STAMPA a fost numai anul electoral 2016, iar in prezent sunt in PLIN ATAC la BAIONETĂ. In ceea ce-l privește pe viceprimarul Marius Iorga, in calitatea Domniei Sale de edil al mun. Focșani, care a demonstrat ca este CONVINS că la Focșani s-a răsturnat CERUȚA cu PROȘTI, prin prestația avuta intr-o conferiță de presă ținută de conducerea Primăriei Focșani in speța externalizării iluminatului public, prin faptul ca Domnia Sa m-a considerat mai PROST decât poate sunt in realitate, sunt decis să-i IMPUN RESPECTUL. In acest sens ii amintesc viceprimarului Marius Iorga ca atunci când a fost validat consilier al mun. Focșani, cei doi consilieri UNPR s-au exclus reciproc. Una dintre excluderi avea o stampilă cu personalitate juridică, iar celalalt excludere o stampila fără personalitate juridică. Am mai spus prin intermediul acestei rubrici, că numitul Corhana Eduard in calitate de secretar al Primăriei Focșani, prin semnarea întâmpinărilor la procesele pe care in ultimii 10 ani le-am avut cu aceasta INSTITUȚIE PUBLICĂ, a devenit INCOMPATIBIL cu calitatea de funcționar public, iar aceasta afirmație NU este o GLUMĂ. Lipsa de profesionalism a numitul Corhana Eduard s-a dovedit si la validarea consilierilor UNPR ai CL Focșani sau poate ar putea fi vorba despre o complicitate a secretarului Primăriei Focșani in nerespectarea legii. Despre acest aspect nu sunt eu in măsură sa mă pronunț. Cine a avut impresia că acțiunea sub numele de cod RUPERE de UTERE a fost o GLUMĂ, ii pot spune că s-a ÎNȘELAT AMARNIC."
, NU am nimic împotrivă. Totuși, informez PUBLIC conducerea ziarului Monitorul ca indiferent dacă mi se vor șterge sau nu comentariile, starea mea de SILENZIO STAMPA a fost numai anul electoral 2016, iar in prezent sunt in PLIN ATAC la BAIONETĂ. In ceea ce-l privește pe viceprimarul Marius Iorga, in calitatea Domniei Sale de edil al mun. Focșani, care a demonstrat ca este CONVINS că la Focșani s-a răsturnat CERUȚA cu PROȘTI, prin prestația avuta intr-o conferiță de presă ținută de conducerea Primăriei Focșani in speța externalizării iluminatului public, prin faptul ca Domnia Sa m-a considerat mai PROST decât poate sunt in realitate, sunt decis să-i IMPUN RESPECTUL. In acest sens ii amintesc viceprimarului Marius Iorga ca atunci când a fost validat consilier al mun. Focșani, cei doi consilieri UNPR s-au exclus reciproc. Una dintre excluderi avea o stampilă cu personalitate juridică, iar celalalt excludere o stampila fără personalitate juridică. Am mai spus prin intermediul acestei rubrici, că numitul Corhana Eduard in calitate de secretar al Primăriei Focșani, prin semnarea întâmpinărilor la procesele pe care in ultimii 10 ani le-am avut cu aceasta INSTITUȚIE PUBLICĂ, a devenit INCOMPATIBIL cu calitatea de funcționar public, iar aceasta afirmație NU este o GLUMĂ. Lipsa de profesionalism a numitul Corhana Eduard s-a dovedit si la validarea consilierilor UNPR ai CL Focșani sau poate ar putea fi vorba despre o complicitate a secretarului Primăriei Focșani in nerespectarea legii. Despre acest aspect nu sunt eu in măsură sa mă pronunț. Cine a avut impresia că acțiunea sub numele de cod RUPERE de UTERE a fost o GLUMĂ, ii pot spune că s-a ÎNȘELAT AMARNIC."
COMENTARIUL 5
Hotărâre IREFUTABILĂ de a face din prietenul meu Bobiță, un HACHICO mioritic de Țara Vrancei
Hotărâre IREFUTABILĂ de a face din prietenul meu Bobiță, un HACHICO mioritic de Țara Vrancei
Ulise Grosu "In atenția Doamnei Corina Iuliana Trifan, director al ziarului
Monitorul de Vrancea; Stimata Doamna, Daca Domnul Președinte Marian Oprișan
care mă cunoaște FOARTE BINE si care
știe ca in cazul meu PRINCIPIUL, "pe
gură îmi iese si cuvântul, pe gură îmi iese si sufletul" este TABU, este posibil, să fi DISPUS ca orice
comentariu pe care îl fac la adresa Domniei Sale sa nu fie șters, INDIFERENT de
ceea ce afirm. Acest aspect , este posibil sa nu fie valabil si in cazul diverșilor
TREPĂDUȘI sa vina cu intervenții la Domnia Voastră pentru a-mi șterge
comentariile, așa cum s-a întâmplat si
azi. In condițiile in care eu sunt "musafir"
pe site-ul ziarului Monitorul, nu-mi pot
permite să vin să vă fac ordine in "casa" D-voastră, așa cum si-au
permis angajații Primăriei Focșani să "FACA ORDINE" pe un DOMENIU
PRIVAT. Astăzi l-am văzut pe prietenul meu, Bobiță, pe care nu l-am putut
apăra in fața "securiștilor" generalului de TRISTA AMINTIRE al
REGIMULUI COMUNIST, Alexandru Nicolschi,
care l-au luat prin VIOLENȚĂ din propria lui casă, agresând si proprietarii
DOMENIULUI PRIVAT. In variantă mioritică de Țara Vrancei "generalul
Nicolschi" este un anume "domn Liciu", angajat al Primăriei Focșani.
Va asigur Stimata Doamna Director, că
urmare a REPROȘULUI ÎNTEMEIAT pe care prin comportamentul lui, mi l-a făcut
astăzi, 18.07.2017, prietenului meu, Bobiță, INDIFERENT dacă îmi veți mai
șterge sau nu comentariile pe care le voi face prin intermediul acestei
rubrici, voi face din cățelul Bobiță un HACHICO mioritic de Țara Vrancei. De
acest lucru ar fi bine să afle si primarul mun. Focșani, dl Cristi Misăilă, care a fost intr-o VIZITĂ de LUCRU in
Japonia."
COMENTARIUL 6
Care este, in opinia mea, REALIZAREA VIEȚII a șefei autodeclarate a postacului "pișcot-cameleon", respectiv d-na senator Sorina Plăcintă?
COMENTARIUL 6
Care este, in opinia mea, REALIZAREA VIEȚII a șefei autodeclarate a postacului "pișcot-cameleon", respectiv d-na senator Sorina Plăcintă?
NOTA: Acest comentariu a fost făcut ca o
replică dată postacului “pișcot-cameleon”, pentru strădania avută de a mă BALÂCURI cu o perseverenta DIABOLICĂ,
timp de peste 6 ani prin intermediul rubricii de comentarii la articolele
publicate de ziarul Monitorul – ediția electronică.
Ulise Grosu "In ATENȚIA
"iubitului" meu postac, "pișcot-cameleon"; "IUBIȚEL",
eu de foarte mult timp iți spun ca in ceea ce te privește, "funia s-a apropiat de par". Prin intermediul acestei
rubrici, începând cu data de 13.07.2011, când probabil, șefa ta autodeclarată,
respectiv d-na senator Sorina Plăcintă, a luat o HOTĂRÂRE importanta in ceea ce
privește comportamentul pe care trebuie să-l aibă fata de mine, in calitatea
mea de VOTĂLĂU ACTIV al Domniei Sale, te-a
angajat pentru a mă BALÂCURI, prin intermediul acestei rubrici. Trebuie sa
recunosc că perseverența ta DIABOLICĂ de a mă BĂLĂCĂRI prin intermediul acestei
rubrici, a ECLIPSAT maxima lui Lenin, "Calomniază,
calomniază ca până la urmă tot va rămâne ceva". Deși am fost CONVINS
de faptul ca nu are nici o șansă, SENTIMENTUL de JENĂ in fața ORGOLIULUI IEFTIN
de “ȘEFA” al ȘEFEI
tale, am constatat ca este posibil sa te
fi CONCEDIAT, deoarece azi nu ai "piscuit" nimic. Tu,
"iubitul" meu postac "pișcot-cameleon", ai pretins prin
intermediul acestei rubrici, că șefa ta autodeclarată "nu a avut timp să-mi mulțumească pentru că i-am fost
"avocatul fără de arginti" al fiului Domniei Sale, Andrei Plăcintă,
dar si faptul "ca ȘEFA ta este cu 359 de ani înaintea mea". Astăzi,
18.07.2017, urmare a TERIBILEI LECȚII de VIAȚĂ pe care, prin
comportamentului lui, mi-a dat-o prietenul meu, Bobiță, am sa-ti dau o veste
TRISTĂ pentru ȘEFA ta, d-na senator Sorina Plăcintă si anume : MAREA REALIZARE a vieții ȘEFEI tale
autodeclarate, nu este faptul ca este cu 359 de ani înaintea mea, ci faptul ca
datorita ORGOLIULUI IEFTIN de "ȘEFA" a reușit sa facă din propriul
copil, PRIMUL DERBEDEU al României. Am fost clar, "iubitul" meu postac
"pișcot-cameleon"? PS BOCEALA UȘOARĂ !
19.07.2017, articolul, "Ședința, astăzi, la Consiliul Județean. Bugetul Județului Vrancea
va fi rectificat"
COMENTARIUL 7
Mulțumiri PUBLICE adresate președintelui Marian Oprișan
Mulțumiri PUBLICE adresate președintelui Marian Oprișan
Ulise Grosu "Mulțumiri adresate Președintelui Marian Oprișan; Deoarece activitatea mea de postac a cam luat SFÂRȘIT, prin prezenta îmi permit sa va mulțumesc in primul rând D-voastră pentru faptul ca timp peste 8 ani, mi-am putut spune punctul de vedere prin intermediul acestei rubrici. De ce nu se mai justifică activitatea mea de postac ? - a. Deoarece in urma schimbului meu de replici avut cu postacul "orion" la un articol publicat de ziarul Monitorul din data de 15.07.2017, reprezentanților Sistemului din Provincia Europeană Vrancea pe care i-am"prins cu mâna la crăpătură", ar trebui să le treacă FIORI RECI pe șira spinării; - b. Comentariul postacului "orion" făcut sub pseudonimul "jurist", face inutila orice comentarită. Citez comentariul:-""juristul", ora 06;10;"Felicitări d-na/d-ra că luați atitudine in fața unora care se cred Dumnezei, care cred că, odată infiltrați in gașca de politicieni, devin inamovibili. Încă nu s-a terminat comunismul in țara noastră. Numai noi poporul cu demnitate si fără complicitate, putem pune punct unor astfel de atitudini staliniste ale unora care vremelnic au putere de decizie." Titlul articolului d-nei Violeta Ciobotaru-Balion, "Domnule Merchea, mama vă invită, când vine din Italia, să așteptați împreună apa caldă!", in fapt reprezintă DRAMA familiilor de vrânceni, care urmare a DISTRUGERII economiei din Țara Vrancei, au fost nevoiți sa devină SLUGI la străini. In opinia mea, dacă voi corobora titlul articolului de care am amintit mai sus, cu multe dintre comentariile făcute in ultimul timp prin intermediul acestei rubrici, momentul pe care l-am anticipat de mult timp, respectiv faptul că "veți fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Tara Vrancei", nu este departe. De altfel, pe net am văzut răspunsul la o petiție adresată Guvernului României prin care s-a solicitat să se comunice, cine este proprietarul "Palatului de la Km 25", iar dacă este mama D-voastră din ce bani l-a construit ? In ceea ce privește ridicarea din "propria casa" de către BRUTELE generalului "Nicolschi de Provincia Europeana Vrancea", respectiv un "domn Liciu", a prietenului meu, Bobiță, vă puteți imagina ce DRAMĂ a produs in sufletul unei vecine operate pentru a doua oară de cancer de colon si pentru care Bobiță era un PANACEU? Nu știu cât de convins sunteți de existența lui Dumnezeu, dar eu sunt CONVINS de existența Lui, iar Dumnezeu nu bate cu parul. PS. Pe viceprimarul Iorga Marius îl depășesc aceste lucruri."
21.07.2017, articolul „IPS Ciprian si Ministrul Apărării printre oaspeții întâmpinați de
Marian Oprișan la Mausoleul Mărăști”
COMENTARIUL 8
Au proprietăți PARANORMALE, PUPACELILE președintelui
Marian Oprișan ?
MESAJ adresat Domnului Președinte
Marian Oprișan; Domnule Președinte, Urmare a participării președintelui Johannis in data
de 18.07.2017, la alte manifestări care au avut loc cu aniversarea a 100 de ani
de la EROICELE lupte ale ostașilor români pe câmpurile de luptă de la Mărăști,
Mărășești, Soveja si Oituz, presa locală
a scris că acesta ar fi beneficiat de niște PUPĂCELI de la D-voastră. Respectivele
PUPACELI mi-au adus aminte de alte PUPĂCELI pe care le-ați transmis cu ceva ani
in urmă, prin intermediul presei, deputatului Răzvan Mustea, iar efectul acestor PUPĂCELI a fost DISPARIȚIA din viața politica a
"omului politic"Răzvan Mustea. Presa centrală a spus ca actualul
ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, ar fi făcut o "MAGNIFICĂ GAFĂ"
prin faptul că nu l-a invitat pe președintele României, Klaus Johannis, la
manifestările prilejuite de Ziua Aviației Române si la manifestările de la
Mausoleul Mărăști de care se face vorbire in prezentul articol. Având in vedere
ca postacul "pișcot-cameleon" a pretins ca eu "i-aș face rău cu
puterea gândului", mă întreb dacă
nu cumva si PUPĂCELILE Domniei Voastre ar avea PUTERI PARANORMALE ? Ce mă
determină să-mi pun această întrebare ? Faptul ca urmare a unor PUPĂCELI
transmise prin intermediul presei, deputatul Răzvan Mustea a dispărut din viața
politică, iar urmare a PUPĂCELILOR date
in direct președintelui Johannis in data de 18.07.2017, a avut ca
efect"MAGNIFICA GAFĂ" a ministrului Apărării, Adrian Țuțuianu. In
data de 10.08.2015, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul""IN MEMORIAM, EROILOR CĂZUȚI IN
LUPTELE DE LA MĂRĂȘEȘTI”, unde am IRONIZAT prezența la aceste aniversări
in anul 2015, a generalului Oprea Gabriel, pe care presa l-a numit
"generalul izmană". Având in vedere ca "generalul izmană" a
fost prezent si la punerea in funcțiune a noii centrale de la ENET ,ocazie cu
care s-a stabilit un RECORD MONDIAL in legătură cu o "ABERAȚIE
ECONOMICĂ", aprobată prin HCL Focșani nr. 3/2015, prin care s-a mărit
prețul la Gcal produsă de către ENET, in
calitatea mea de ADEVĂRATĂ "Mama
Omida de Tara Vrancei", mă întreb daca nu cumva prezenta lui Gabriel Oprea
in Tara Vrancea, ar fi fost un SEMN RAU ? Printr-un mail v-am făcut o INFORMARE care nu este secretă, dar
este discretă, in legătură cu ABUZUL
unor angajați ai Primăriei Focșani, condiție in care doresc să vă informez
PUBLIC, că este IREFUTABILA hotărârea mea de a face din prietenul meu, Bobiță,
un HACHICO mioritic de Tara Vrancei.
PS @Domnul președinte Marian Oprișan; Având
in vedere că in conformitate cu prezentul articol de presă, la Mausoleul Mărăști
l-ați întâmpinat si pe dl. IPS Ciprian, dacă voi corobora acest lucru cu hotărârea
mea IREFUTABILA de a face din
prietenul meu, Bobiță, un HACHICO mioritic de Tara Vrancei, îmi permit sa vă
repet ceea ce v-am transmis printr-un comentariu făcut la articol, "Ședința, astăzi, la Consiliul Județean.
Bugetul Județului Vrancea va fi rectificat", publicat de ziarul
Monitorul din data de 19.07.2017, citez:
"In ceea ce privește
ridicarea din "propria casa" de către BRUTELE generalului
"Nicolschi de Provincia Europeana Vrancea", respectiv un "domn
Liciu", a prietenului meu, Bobiță, vă puteți imagina ce DRAMĂ a produs in
sufletul unei vecine operate pentru a doua oară de cancer de colon si pentru
care Bobiță era un PANACEU? Nu știu cât de convins sunteți de existenta lui
Dumnezeu, dar eu sunt CONVINS de existența Lui, iar Dumnezeu nu bate cu parul.
PS. Pe viceprimarul Iorga Marius îl depășesc aceste lucruri."
21.07.2017, articolul, „Bărbat omorât de colegul de salon, in Secția de Boli Infecțioase a Spitalului
județean; criminalul are 17 ani.
COMENTARIUL 9
Acțiunea lui "Nicolschi mioritic de Tara Vrancei" va face din
viceprimarul Marius Iorga o VICTIMA COLATERALA ?
„Stelu”, ora 00;44 „Așa i-au făcut si lu domnu Ulise Grosu de l-au internat la balamuc de
nu mai știe cum îl cheamă cu buletinu in mana”.
Ulise Grosu “@"Stelu"; Iubitul meu
postac, "pișcot-cameleon", urmare a mesajului prin care ai vrut să-mi
transmiți ca înainte de a te culca la unu fără ceva, si in aceasta noapte
gândul ți-a fost tot la mine, mă văd OBLIGAT să-ți reamintesc următoarele: - Acțiunea
șefei tale autodeclarate, respectiv d-na senator Sorina Plăcintă si a
deputaților Răzvan Mustea si Alin Trășculescu de a mă DISCREDITA ca om, deoarece
mi-am permis să-i deranjez cu o petiție in care am ridicat probleme de interes
public si care prin neglijarea respectivelor probleme tehnico-economice, in
prezent, s-a ajuns la un prejudiciu de multe milioane de euro, a fost un EȘEC
TOTAL. De ce fac o astfel de afirmație ? Deoarece urmare a câștigării
procesului cu Statul Roman la CEDO in aceasta speța, cel care "nu știe cum îl cheamă cu buletinul in mana" nu
sunt eu, ci "oamenii politici" PDL-ist de care am amintit mai sus, in
prezent toți dați la FUND din punct de vedere politic. In legătură cu
acțiunea celor 3 "oameni politici", din data de 11.12.2010, cine este
interesat de detalii, recomand "eseul"
"INCOMPATIBILITATEA DINTRE CALITATEA DE A FI OM ŞI OAMENII POLITICI,
SORINA PLĂCINTĂ SI RĂZVAN MUSTEA", postat in data de 11.05.2015, pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com. La un amatorism demn de MILĂ s-a pretat si actuala conducere a Primăriei Focșani, care a
crezut ca mă poate intimida, apelând la serviciile lui "Nicolschi mioritic
de Tara Vrancei" respectiv un anume "domn Liciu", de care doar câinii
maidanezi din mun. Focșani au auzit. Așa
cum i-am transmis si d-lui președinte Marian Oprișan printr-un comentariu făcut
la un alt articol din prezentul număr al ziarului Monitorul, este IREFUTABILĂ hotărârea
mea de a face din prietenul meu, Bobiță, un HACHICO mioritic de Țara Vrancei.
Cred că o victima colaterală a acestei acțiuni, va fi viceprimarul Marius
Iorga, dar in război victimele colaterale nu contează.”
21.07.2017, articolul,
"Rezultatul pentru concursul de director si director adjuncți, înainte de
contestații"
COMENTARIUL 10
AMATORISMUL conducerii Primăriei Focșani sau GLUMIȚELE făcute de copii care
se joacă cu "bip" in țărână
“i,,i’, ora
10;24, “Ulise Grosu – director !”
Ulise Grosu @"i,,i"; "Iubite" postac "pișcot-cameleon", prin intermediul pseudonimului "i,,i", ai vrut să-mi transmiți un "mesaj SUBLIMINAL", precum postacul "pișcoțel"? Amintindu-mi de înjurătura "sp" care deși a fost NEGATĂ, timpul a demonstrat ca am avut dreptate, știu ca tu ești cu mult mai PEZEVENCHI decât conducerea Primăriei Focșani, care mi-au băgat "GOANGA" că prietenul meu, Bobiță, ar avea "cip" si bazându-se pe acest lucru, au avut impresia că eu l-am abandonat . Bazându-se pe blana ursului din pădure, conducerea Primăriei Focșani, a ajuns la concluzia ca am încălcat legea si i-am dat drumul prietenului meu Bobiță pe domeniul public, iar intr-o astfel de situatie mi-ar putea aplica o amendă. In condițiile in care : - a. Daca postacul "orion" a spus ceva de genul, "JUSTIȚIA postdecembrista si-a desfăcut șlițul, iar POPORUL ROMAN s-a aplecat", eu i-am replicat că in cazul meu, lucrurile stau viceversa, in sensul că, "Eu mi-am desfăcut șlițul si JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", s-a APLECAT"; - b. "I-am căutat nod in papură" postacului "orion" pentru a bate șaua, "orion", ca să priceapă iapa, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", acțiune care a fost o REUȘITĂ; - c. Am câștigat un proces la CEDO cu Statul Roman, fără a apela la serviciile unui avocat; - întrebarea firească care se pune este: - Căt de NEVINOVATĂ ar trebui sa fie conducerea Primăriei Focșani, să-si poată închipui ca eu "aș putea pune botul" la GLUMIȚE pe care si le fac copii care se joacă cu "bip" in țărână? In aceste condiții, voi posta la acest sfârșit de săptămână "eseul""HOTĂRÂRE IREFUTABILĂ DE A FACE DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, UN HACHICO MIORITIC DE TARA VRANCEI". Urmare al acestui fapt, s-ar impune ca dl. primar Cristi Misăilă sa le dispună tutor angajaților din Primăria Focșani să citească acest "eseu", nu sa comande STUDII din care să rezulte metodele care ar trebui folosite in Primăria Focșani pentru ca angajații să se achite de sarcinile de serviciu. Menționez ca de BAZACONIA cu studiul cu privire la găsirea soluțiilor optime pentru ca angajații din Primăria Focșani sa fie determinați să se achite de sarcinile de serviciu, am aflat-o dintr-un blog local de știri.
22.07.2017, articolul "Consilierii
locali focșăneni, convocați in ședința ordinara”
COMENTARIUL 11
Prietenul meu, Bobiță si OFILIREA AROGANȚEI si TUPEULUI in cazul
viceprimarului Iorga Marius
Uliae Grosu "După ce prin HCL Focșani nr. 3/2015, CL Focșani a
aprobat "ABERAȚIA ECONOMICĂ" prin care a fost mărit prețul la Gcal
produsa de ENET, ca urmare a modernizărilor făcute, mi se pare normal ca să se intervină cu măriri de tarife la
serviciile prestate de ENET. In cursul zilei de azi,22.07,2017, voi posta
pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul""HOTĂRÂRE IREFUTABILĂ DE A FACE DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ,
UN HACHICO MIORITIC DE TARA VRANCEI", pe care îl recomandat sa fie
citit de către toți angajații Primăriei Focșani, care mie mi-au DEMONSTRAT ca sunt CONVINȘI că la Focșani s-a răsturnat căruța
cu prosti. In ceea ce-l priveste pe viceprimarul Marius Iorga, urmare a
celor afirmate in legătură cu externalizarea iluminatului public in mun.
Focșani si prin votarea HCL Focșani nr. 3/2015, de care am amintit mai sus, pentru mine este o demonstrație că acest
EDIL al mun. Focșani este CONVINS că focșănenii sunt niște PROSTI. După ce
prin colaborarea dintre dl. primar Cristi Misăilă, "eminenta cenușie"
a Primăriei Focșani, Cazaciuc Dan, si HABARNISTUL-liberal in probleme de producere
si distribuție a energiei termice, Manole Merchea-Dumnezeu, nu s-a reușit INTIMIDAREA mea prin JOSNICIA
la care cei trei s-au pretat, viceprimarul Marius Iorga împreună cu
"Nicolschi mioritic de Provincia Europeana Vrancea", respectiv un
anume "domn Liciu" de care numai câinii maidanezi din Focșani au
auzit, au considerat ca au DAT LOVITURA
si m-au pus cu "botul pe labe". Este știut ca mulți citesc, putini pricep, dar colaborarea dintre
viceprimarul Marius Iorga si "Nicolschi mioritic de Provincia Europeana
Vrancea", respectiv "domnu' Liciu", mi se pare ceva de NOAPTEA
MINȚII. Mi-ar plăcea ca d-na jurnalist care a fost UMILITĂ de acest "domn Liciu", să meargă la Cotești
pentru a filma câimele de sex feminin pe care soția l-a adoptat in septembrie 2009
si să i se citească si "cip"-ul, in cazul in care a fost montat un
astfel de dispozitiv. Regret ca viceprimarul Marius Iorga nu a putut înțelege
nimic din acțiunea prin care "am bătut
șaua,"orion", ca să priceapă iapa, "Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea", dar urmare
ABUZULUI care in fapt este o INFRACȚIUNE, făcut de către angajații Primăriei Focșani
asupra prietenului meu, Bobiță, TUPEUL si AROGANȚA viceprimarului Iorga Marius
se vor OFILI."
COMENTARIUL 12
Vor râde si CURCILE din Focșani,
urmare a modului in care viceprimarul Marius Iorga a rezolvat "problema
animalelor de companie" ?
Ulise Grosu "Mesaj PUBLIC pentru viceprimarul mun. Focșani, Marius Iorga; Stimate
Domnule Viceprimar, Pentru faptul ca ați crezut ca mă veți face KO, deoarece
ați concluzionat ca soția a adoptat un câine de la padocul de câini al Primăriei
Focșani, pe care l-a eliberat pe domeniul public, nu știu dacă este de RÂS sau
de PLÂNS. Daca veți citit "eseul""HOTĂRÂRE IREFUTABILA DE A FACE
DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, UN HACHICO MIORITIC DE TARA VRANCEI", postat pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com este posibil să înțelegeți
in ce situație PENIBILĂ sunteți. In condițiile in care: - a. Urmare a discuțiilor avute in timp, ar fi trebuit să vă dați
seama ca eu nu mă ocup cu GĂINARII. Chiar dacă nu am fi vorbit niciodată, ar fi
trebuit să înțelegeți că o persoana care preferă să trăiască 4 ani din munca de
salahor,deoarece a considerat NENEGOCIABILĂ "ingineria financiară" de
la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la
mc de apă si canal, nu poate fi un GĂINAR; -
b. Să se câștige un proces cu Statul Roman la CEDO, fără a se apela la
serviciile unui avocat,rezultă ca persoana care reușește sa facă acest lucru, știe
sa citească si sa interpreteze articole de lege; - c. Ați fost prezent când dl. președinte Marian Oprișan m-a întrebat:-"Băi,
tu când treci de partea URSULUI?", iar răspunsul meu a fost, "NICIODATĂ,
eu sunt numai de partea mea."; - d. Deși NU a fost un lucru simplu, am
reușit să-i implementez "Sindromul FERICIRII" postacului
"orion", pentru a "bate șaua, "orion", pentru a
pricepe iapa, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", dar din păcate,
D-voastră ați demonstrat ca nu ați putut
înțelege nimic. Nu știu ce ați vrut să-mi demonstrați, dar dacă m-ați fi sunat,
așa cum ați promis,"intr-o ora si jumătate", cu siguranță nu ați fi
fost pus in situația mai mult decât PENIBILĂ, in care vă aflați in prezent.
Daca in decembrie 2015, ați fost "ajutorul lui Moș Crăciun", urmare a GAFEI pe care ați făcut-o,
nici măcar Rudolf nu mai puteți fi, dar ar fi bine sa exersați
"ZBORUL". Sunteți conștient
de faptul ca urmare a GAFEI făcute, vor ajunge sa râdă si CURCILE din Focșani
de autorul "reglementarilor" cu privire la creșterea animalelor de
companie?
PS GAFA D-voastră prin faptul că a fost MEDIATIZATĂ, a depășit
GAFA făcută de numitul Bacinschi Decebal care mi-a oferit prețul la fetițe pe
centură. Amintesc ca la circa 6-7 luni, după ce mi s-a desfăcut DISCIPLINAR
contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, prin hotărâre de
instanță, i s-a spus primarul Bacinschi să-mi ofere un post de consilier pe
probleme de energie, iar acesta mi-a oferit "prețul la fetițe pe centură".
De altfel eu cred că in cei 16 ani in
care a fost primarul mun. Focșani, numitul Bacinschi Decebal in afară de prețul
la fetițe pe centură nu a mai știut NIMIC."
MESAJ ADRESAT
DOMNULUI PREȘEDINTE MARIAN OPRIȘAN
Domnule Președinte,
Andrei
Pleșu a afirmat : „Nu
mă simt în siguranţă când ministrul de Interne e o fostă secretară de şcoală
generală în Videle”.
Plecând
de la afirmația lui Andrei Pleșu, modul in care Liviu Dragnea a numit-o pe d-na
Carmen Dan ministru la MAI, practic
imită modelul lui Băsescu Traian care l-a numit tot la MAI, ca ministru pe „braconaj”,
respectiv Traian Igaș, care la vârsta de 25 de ani a reușit să ia examenul de
bacalaureat.
In
aceste codiții, îmi permit sa vă aduc aminte, chiar dacă nu am mers la vot in
anul 2016, o situație COMICĂ care a avut la alegerile locale in mun. Focșani, având drept cauza AMATORISMUL demonstrat
de „oamenii politici” Radu Nitu si Rodica Tudorița Boboc, in prezent deputat,
care s-au ocupat de strângerea semnăturilor pentru candidatura d-lui Cristi
Misăilă la Primăria Focșani.
Daca Dumnezeu nu
era PSD-ist in „Provincia Europeana Vrancea”, PSD-ul nu avea candidat pentru
postul de primar la mun. Focșani.
Așa
cum am prezentat la începutul acestui „eseu” in dimineața zilei de 14.07.2017,
eu i-am adus la cunoștință celui care in data de 24.12.2015, a fost ajutorul
lui Moș Crăciun in Piața Unirii – Focșani, despre
modul in care au acționat doi angajați ai Primăriei Focșani, care nu au fost
instruiți corespunzător de către celebrul „domn Liciu”.
In
loc ca dl. viceprimar Marius Iorga sa analizeze încălcarea legii de către
subordonații Domniei Sale, s-a bucurat ca un copil când a fost informat,
probabil, de către „domn Liciu”, ca in
luna septembrie 2009, soția a adoptat un câine de la adăpostul de câini al
Primăriei Focșani.
Mi-l
si închipui pe dl. viceprimar Marius Iorga, care a pretins ca eu aș vorbi „mult
si prost”, cum s-a îmbătat cu apa rece, când
a fost informat despre adopția de care am amintit mai sus, deoarece conform
legii m-ar fi putut amenda, că soția a adoptat un câine, iar apoi i-a dat drumul
pe domeniul public .
Pentru
dl. viceprimar Marius Iorga nu a avut importanță faptul ca soția a adoptat in
anul 2009, un câine de sex feminin, in condițiile in care Bobiță este un sex
masculin si ca subordonații Domniei Sale au pătruns pe un domeniu privat,
agresând proprietari respectivului domeniu privat, in acțiunea de a-l fura pe
Bobiță, deoarece gândul ca aș putea fi
amendat i-a UMBRIT orice urmă de LOGICĂ.
Daca
dl. viceprimar Marius Iorga a apelat la un CIRC
IEFTIN, atunci când a fost validat in funcția de consilier al mun. Focșani,
la care ați participat si D-voastră si de care am amintit in COMENTARIUL nr. 4, acest „om politic” a DEMONSTRAT că este CONVINS ca la Focșani s-a
răsturnat căruța cu proști, urmare a conferinței
de presă pe care conducerea Primăriei Focșani a ținut-o in speța externalizării
iluminatului public, de aceea eu sunt HOTĂRÂT sa-i demonstrez d-lui viceprimar
Marius Iorga că se înșeală amarnic in privința PROSTIEI focșănenilor.
MESAJ PENTRU
DOMNUL PRIMAR CRISTI MISĂILĂ
Domnule Primar,
1. In COMENTARIUL 1 , amintesc de faptul că viceprimarul
Ionuț Mersoiu v-a pus intr-o situație extrem de DELICATĂ prin faptul ca a semnat o adresa a Primăriei Focșani, din
care rezultă ca eu aș fi avut o întrevedere cu D-voastră, in care m-ați fi lămurit că „as bate câmpii” in ceea ce privește
problemele tehnico-economice pe care le susțin si unde in discuție este vorba
de un prejudiciu de multe milioane de euro.
Eu
nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo întrevedere cu D-voastră, dar dacă întrevederea
a avut caracter CONFIDENȚIAL este firesc sa fie așa, deoarece in cazul
unor astfel de întrevederi sunt „SETAT” să uit ceea ce am vorbit.
Nu
același lucru este valabil si in cazul unor adrese oficiale, așa cum este si
cazul celei semnate de viceprimarul Ionuț Mersoiu, ocazie cu care va trebui să DEMONSTRAȚI in fața „ELEFANTULUI de Focșani”
ceea ce se afirmă in respectiva adresă a Primăriei Focșani;
2. D-voastră ați pretins intr-o ședință de CL Focșani că la
insistențele viceprimarului Marius Iorga ați propus un proiect de hotărâre cu
privire la creșterea animalelor de companie in mun. Focșani.
Domnul
viceprimar Marius Iorga a mai avut o inițiativă in acest sens si in legislatura
trecută a CL Focșani, ocazie cu care a fost făcut KO de către „iubitorii de
animale”, urmare a AMATORISMULUI de care
a dat dovadă inițiatorul respectivului proiect de hotărâre;
Deși
CL Focșani a votat proiectul, HOTĂRÂREA
CL Focșani cu privire la creșterea animalelor de companie, acesta este IMPOSIBIL
de aplicat in practică.
Ce
am in vedere când fac o astfel de afirmație ?
a. Care este baza
legală sau studiul din care a rezultat că doua pisici sau doi câini fac consumație
cât un om ?
In
instanța nu sunt valabile visele viceprimarului Iorga Marius, pe baza cărora s-a stabilit o astfel de
cota;
b. In cadrul unui
condominiu există o contorizare pentru apa rece pe fiecare apartament si deși
ar trebui să existe si pentru apa caldă, deoarece la conducerea ENET sunt mulți
INCOMPETENȚI, aceștia consideră că cea mai
eficientă metodă este cea comunista, respectiv la numărul de persoane si nu sa
fie contorizat fiecare apartament in parte ;
Urmare
a contorizării consumului de apa, gaz, electricitate cum s-ar putea justifica trecerea unor animale de companie la întreținere
?
c.
Eu nu știu cine era acea doamna care prin costumul de piele strâmt cu care era îmbrăcată,
demonstra că este o fana a Elenei Udrea care a purtat un costum asemănător când
a realizat un pictorial pe care i l-a dedicat lui Băsescu Traian la împlinirea
vârstei de 60 de ani, si căreia vă adresați cu apelativul „d-na doctor”, dar răspunsurile pe care această doamnă
le-a dat la întrebările pertinente ale Domniei Voastre, in timpul dezbaterii in
CL Focșani a proiectului de hotărâre inițiat de dl. viceprimar Iorga Marius,
au fost mai mult decât spumoase.
In
acest sens amintesc că s-a afirmat :
- “nu exista o evidență a ‚cip”-urilor pentru câinii
din mun. Focșani, iar o astfel de evidență ar putea sa o aibă o anume d-na dr.
Botezatu la cabinetul veterinar pe care îl are Bariera Brăilei”;
- „nu se poate
intra in locuința unei persoane pentru a-i inventaria câini si pisicile, decât
numai in cazul in care există o hotărâre de instanță in acest sens”;
d. Deși urmare a
celor arătate la punctul „c”, rezultă clar că este IMPOSIBIL de aplicat in practică, HCL Focșani cu privire la creșterea
animalelor de companie in mun. Focșani, viceprimarul
Marius Iorga a considerat PERFECT LEGALĂ
acțiunea BRUTELOR lui „Nicolschi mioritic de Provincia Europeana Vrancea” ,
respectiv celebrul „domn Liciu”, de prindere a „infractorului” Bobiță, de care
v-am informat prin petiția nr. 50613/17.07.2017.
Faptul
ca dl. viceprimar Marius Iorga a considerat că a „descoperit miezul din dodoașcă” cu privire la o adopție de care am
amintit in mesajul transmis d-lui președinte Marian Oprișan si a crezut ca m-ar putea amenda, urmare al
acestui lucru, spune totul despre
CARACTERUL numitului Iorga Marius.
In aceste
condiții, respectuos va rog, ca să dispuneți viceprimarului Marius Iorga si
celebrului „domn Liciu” să meargă in com. Cotești pentru a vedea unde se afla câinele
adoptat in anul 2009 si să-i citească „cip’-ul in cazul in care a fost montat
un astfel de dispozitiv.
Eu
înțeleg ca este la moda „schimbatul de sex”, dar faptul că viceprimarul Iorga
Marius si-a închipui că eu m-am apucat să fac schimbare de sex la câini, in
opinia mea, mi se pare ceva de NOAPTEA
MINTII.
In orașele
civilizate si nu in mun. Focșani unde câinii se prin cu arcanul, pentru câinii
comunitari care nu tulbură liniștea publică si nu muscă, așa cum este si cazul
prietenului meu, Bobiță, s-a găsit soluția sterilizării lor si înapoierea in
zona de unde au fost ridicați, deoarece este știut ca un câine trăiește in jur
de 12 ani.
In
acest fel, toata lumea este mulțumită iar Primăria Focșani scapă de cheltuieli
inutile.
Eu
l-am întrebat pe medicul veterinar de la adăpostul de câini al Primăriei
Focșani, de ce in cadrul prinderii câinilor
fără stăpân nu se aplică metoda tranchilizării
si se consideră ca prinderea cu arcanul este cea mai EFICIENTĂ metodă
pentru reședința „Provinciei Europene Vrancea”, iar răspunsul primit a fost, că
nu sunt persoane specializate care să tranchilizeze câinii.
Când
i-am replicat ca in cadrul Primăriei Focșani sunt gardieni publici care au
permis de port armă, nu a știut ce sa-mi
mai răspundă.
Din
cate am înțeles, luni 24.07.2017, vine din concediu celebrul „domn Liciu”, codiție in care aștept să vad masurile CONCRETE
care se vor lua urmare a petiției mele nr. 50613/17.07.2017.
22.07.2017
Ulise Grosu
Anexa 1
Domnului Primar al mun.
Focșani
Nr.50163/17.07.2017
Domnule
Primar,
Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul in mun. Focșani,
str. Constituției, nr. 9, sc. 1, ap 10, prin prezenta va aduc la cunoștință ca
in data de 14.07.2017, ora 05.15, niște angajați ai Primăriei Focșani din
cadrul Direcției de Dezvoltare, au
pătruns pe o PROPRIETATE PRIVATA, respectiv scara de bloc, de la adresa mai sus
menționată de unde au FURAT un cățel.
In acțiunea lor INFRACȚIONALA au bruscat si un vecin,
aspect care, in opinia mea, reprezintă un lucru FOARTE GRAV.
In data de 14.07.2017, am
avut o întrevedere cu dl. viceprimar Marius Iorga, in care i-am prezentat situația
de mai sus si deși mi-a spus ca problema
se va rezolva in circa o ora si jumătate, nici in prezent nu s-a rezolvat.
Am mers vineri,
14.07.2017, la Direcția de Dezvoltare unde i-am prezentat situația arătată mai
sus d-nei director, ocazie cu care am
lăsat si o petiție, prin care am propus rezolvarea acestei situații pe cale
amiabila, dar in aceasta dimineață când am mers la Direcția de Dezvoltarea,
d-na director Otilia Stoica m-a luat la „MIȘTO”.
Profesionalismul si slugărnicia
directorului de la Direcția de Dezvoltare am avut ocazia sa le cunosc foarte
bine, deoarece d-na Otilia Stoica a fost
președintele comisiei de examinare atunci când am dat concurs pentru ocuparea funcției
de LUCRĂTOR la SPATII VERZI.
Atât d-na Stoica Otilia
cat si dl. viceprimar Marius Iorga, l-au invocat pe un anume domn Liciu, care in opinia mea, este principalul
responsabil de NEINSTRUIREA celor doi hingheri, care au inculcat legea si au
pătruns pe un domeniu privat pentru a FURA un câine, pe care ei l-au considerat
fără stăpân.
Faptul ca cei doi hingheri
NU au fost instruiți de acest domn Liciu, rezulta
din faptul ca in data de 14.07.2017, atunci când m-am întâlnit cu unul dintre
cei doi hingheri la Direcția de Dezvoltare, acesta a considerat ca este normal
sa pătrundă pe un domeniu privat pentru a prinde câini pe care ei ii considera
fără stăpân.
In condițiile in care in
legislatura trecuta a CL Focșani s-a aprobat o HCL Focșani prin care sa se
construiască padocuri pentru câini cu 400 euro/mp, eu cred ca este normal ca nimeni din Primăria Focșani
sa nu aibă nici un fel de autoritate in fata acestui domn Liciu.
Practic, având in vedere
HCL Focșani de care am amintit mai sus,
cred ca in ceea ce-l privește pe acest domn Liciu este o situație similara cu
cea prezentat de un articol de presa din ziarul Monitorul de azi, 17.07.2017,
in care se face vorbire despre o TĂRĂȘENIE a consilierului PNL, Ana-Maria
Dimitriu.
In aceste condiții, eu nu aștept 30 de zile, pentru a
primi un răspuns la petiția înaintată Direcției de Dezvoltare, așa cum mi-a
recomandat d-na director Otilia Stoica,
care prin aceasta recomandare a demonstrat ca are amnezie si a uitat ce am
discutat vineri, condiție in care mă vad obligat sa fac PLÂNGERE PENALA in
aceasta speța.
Ca fapt divers, acțiunea
ABUZIVA a angajaților Primăriei Focșani a cauzat
o mare supărare unei vecine care este operata pentru a doua oara de cancer de
colon si pentru care cățelul Bobita este un fel de PANACEU.
In aceste condiții, rog sa dispuneți
masurile ce se impun intr-o astfel de situație de INDISCIPLINA CRASA si ABUZ a
unor angajați ai Primăriei Focșani.
17.07.2017 Ulise Grosu