duminică, 1 aprilie 2018

ȚARA VRANCEI ȘI TELEORMANUL

MOTTO; "Ulise, ciocul mic !" - Agamemnon Partac (comentariu făcut pe Facebook în data de 20.03.2018)
NOTA; Acest "eseu" îl dedic împlinirii în data de 01.04.2018, a doisprezece ani (cifra magica), de când conducerea ENET a executat DISPOZIȚIA POLITICĂ de a-mi desface DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am PERMIS să GÂNDESC.

A. Conform unor statistici, cetățenii din mun. Alexandria, jud. Teleorman, ar fi cei mai nemulțumiți români de orașul în care trăiesc, iar în acest top ar urma cetățenii din mun. Focșani.
De asemenea, în topul SĂRĂCIEI județele Teleorman și Vrancea sunt fruntașe, iar faptul că Guvernul Dragnea - III -, condus de Viorica Vasilica Dăncilă reprezinta o mostră de INCOMPETENȚĂ și AGRAMATISM, consider că reprezintă APOGEUL la care a putut ajunge Regimul Securist Postdecembrist.
Deoarece în ultimii patru ani am avut ONOAREA de DIALOGA prin intermediul rubricii de comentarii de la ziarul Monitorul de Vrancea, apoi pe facebook cu "ZEUS mioritic de Provincia Europeană Vrancea", se impune să-l citez pe prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac, cu privire la ceea ce eu numesc APOGEUL Regimului Securist Postdecembrist.
"Acum oamenii fac chetă să ajute pe unul sau altul.Cu toate relele sale, socialismul a fost orânduirea celor multi, avea grija de toți dar mai ales de pătura de jos a societății. Atunci toți aveau o șansa , acum doar cei care provin din familii cu bani. Adâncirea diferențelor sociale va avea ca deznodământ apariția noilor germeni ai comunismului. De aceea, occidentul nu vede cu ochi buni PSD-ul- ca exponent al maselor- și vor distrugerea lui. Tot ce s-a intreprins până acum , într-o forma sau alta ,asta s-a dorit și se dorește. Liberalismul democrat, în lunga sa existenta nu a reușit să pună capăt sărăciei. Mass-media occidentală ascunde sub preș mizeria socială în care se află o buna parte a cetățenilor săi dar ne arata pe toate posturile săracii și sărăcia noastră pe care tot ei au provocat-o în ultimii 29 de ani."- Agamemnon Partac - 17.03.2018 - comentariu pe Facebook.
În ceea ce privește situația din jud. Teleorman, filosoful Mihai Şora spune că județul Teleorman este iadul sărăciei, de unde au fost furate pădurile, pământurile, destinele oamenilor și până și cimitirele, fiind „acel tărâm în care morții votează”.
„Doar aerul a mai rămas de furat”, scrie Şora pe pagina sa de Facebook, distribuind un material video realizat de o echipă de documentarişti, care prezintă starea deplorabilă în care se află judeţul Teleorman, golit de locuitorii săi.
„Teleorman: iadul sărăciei, ţinutul unde au fost furate pădurile, pământurile, apele şi destinele oamenilor. <<Mai are să ne ia exact cimitirele…>>, spune un om. Dar au furat şi cimitirele: Teleormanul este acel tărâm în care morţii votează. Doar aerul a mai rămas de furat”, scrie Mihai Şora.
Filosoful ataşează şi un documentar video despre judeţul Teleorman, intitulat „Aici nu-l avem decât pe Dragnea”, spunând că în acest judeţ s-au născut mari scriitori, însă niciunul nu ar reuşi să arate adevărul hoţiei.
„În Teleorman s-au născut Gala Galaction, Marin Preda, Constantin Noica. Niciunul nu ar izbuti să arate lumii – cu precizia imaginilor acestui reportaj – adevărul întreg şi gol-goluţ al hoţiei. Realitatea zilelor noastre aruncă în derizoriu orice pagină de literatură sau de filosofie. Pe-un picior de plai…”, comentează Şora.
Materialul, realizat de o echipă de documentariști, prezintă situaţia judeţului Teleorman, golit de locuitori, cei rămaşi spunând că acolo mai pot lucra doar pentru Liviu Dragnea, reprezentat de Tel Drum sau de administraţia publică.
Revenind la "Provincia Europeana Vrancea", în presă au apărut următoarele informații :
" Baronul Oprișan oferă detalii din culisele ascensiunii lui Liviu Dragnea în PSD! Cine a convins ”statul de drept” să-l susțină pe Daddy în fruntea partidului? (n.r. luni-19.03.2018)Baronul de Vrancea, șeful Consiliului Județean, pesedistul Marian Oprișan, a povestit luni că a participat la o întâlnire cu fostul președinte al UNPR Gabriel Oprea, care i-a recomandat să îl susțină pe Liviu Dragnea pentru funcția de președinte interimar al social-democraților, după ce Victor Ponta își dăduse demisia din aceasta funcție.
„Eu nu am participat la nicio întâlnire cu Ion Mocioalca, eu am participat la o întâlnire cu Gabi Oprea, cu Zgonea și Liviu Dragnea. Și la acea întâlnire dl Oprea mi-a recomandat și mie să îl susțin pe Liviu Dragnea și i-a recomandat și lui Dragnea să fie foarte hotărât, pentru caă„statul de drept” a hotărât ca el să fie președintele interimar al PSD. Cine era statul de drept? După ce lui Victor Ponta nu i-a ieșit planul să ajungă președintele României, pentru ca poporul asta e foarte inteligent, s-a întâmplat un singurul lucru – poporul l-a respins, dar i-a păcalit Coldea pe toți, că a fost băiat deștept. (…)
Ponta nu a iubit niciodată președinții de consilii județene că erau cei care îl trăgeau tot timpul de mânecă să nu facă tot soiul de porcarii, pentru ca noi suntem interfața cu cetățenii. (…)
Victor Ponta nu mai era președinte, demisionase. Gabi Oprea a spus că mă roagă să îl sprijin pe Liviu Dragnea foarte clar, și lui Liviu Dragnea i-a spus: „prietene, am vorbit cu „statul de drept” și „statul de drept” este de acord să fii președinte interimar” (al PSD – n.r.). (…)
Sistemul s-a sucit în ultimul moment în ceea ce îl privește pe Dragnea, pentru că statul de drept l-a susținut pe Zgonea de fapt. Dragnea avea susținerea membrilor PSD și a membrilor CExN”, a afirmat Oprișan, la Palatul Parlamentului.
Marian Oprișan, vicepreședinte PSD, a declarat luni că Liviu Dragnea a participat la petrecerile private ale SRI, pentru că altfel "mergea la pușcărie", lucru negat de liderul PSD care a declarat luni că a mers doar la petrecerile oficiale.
"A mers că nu avea încotro, că altfel mergea la pușcărie dacă nu făcea ce spuneau ei", a răspuns Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD, la întrebarea dacă Liviu Dragnea mergea la petrecerile private organizate de SRI.
"Dacă cineva crede ca a avut vreo legătură cu serviciile în sensul negativ, e nebun", a mai completat Oprișan.
Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că la sediile SRI au avut loc mai mute petreceri, la care veneau reprezentanţi ai mai multor instituţii şi unde se stătea la rând pentru a face cunoştinţă cu Laura Codruţa Kovesi.
Întrebat dacă a fost la petreceri private, Liviu Dragnea a spus luni că a participat doar la evenimentele oficiale, negând că a tăiat porcul în curtea SRI, aşa cum l-a acuzat Victor Ponta. "Am fost la evenimente oficiale la care erau 100 de persoane, de la parchete, Înalta Curte... Eu nu am fost la ziua niciunui şef şi nici nu am tăiat vreun porc la SRI", a declarat Liviu Dragnea."
Voi încheia seria citatelor apărute în presă, despre ceea ce presa a scris despre "baronii" de Vrancea și Teleorman cu o afirmație a celui care într-o perioadă a fost liderul politic al PSD și șeful pe linie politică a d-lor Marian Oprișan și Liviu Dragnea :
- Victor Ponta - Întreaga postare de pe Facebook -„Vă rog să citiți cu atenție aceste cuvinte chiar emoţionante ale unui om aflat într-o situaţie dificilă! Şi gândiţi-vă cum am ajuns să “teleormanizăm” toată România multiplicând exponenţial aceste cazuri dramatice. Este important să citiţi pentru că ceea ce s-a întamplat timp de 15 ani în Teleorman se întâmplă de peste 1 an în Bucureşti şi în toată ţara - oamenii sunt cumpăraţi cu funcţii de la stat pentru care nu au nicio calificare şi pe care nici nu sunt în stare să le exercite, criteriile de promovare nu au nicio legătură cu competenţa, profesionalismul şi onestitatea! Aşa se aleg Premierii si Miniştrii, vicepreşedinţii PSD, parlamentarii sau conducătorii unor instituţii fundamentale ale Statului :
1. Ești din Teleorman sau ai dat contracte la Teldrum
2. A spus domnul Dragnea să fii numit (angajat) în funcţie
3. A spus domnul Dragnea că “eşti frumoasă”

În felul acesta Guvernul, Parlamentul, PSD vor merge din ce în ce în ce mai rău afectând viața noastră de azi şi mai ales cea de mâine! Şi nu mai insistați că vorbesc prea mult de Dragnea – cât timp el este autorul şi conducatorul acestui Sistem corupt şi iresponsabil trebuie să vorbesc şi să mă lupt cu el aşa cum m-am luptat cu Băsescu! Este datoria mea (și a oricărui om care pune viitorul ţării noastre înaintea propriului buzunar, birou, secretare şi maşini de serviciu) să nu asistăm impasibili şi să luptăm ca acest Sistem să plece cât mai repede de la Putere!”
În opinia mea, afirmațiile lui Victor Ponta despre Liviu Dragnea sunt aceleași cu afirmațiile care se fac despre președintele Marian Oprișan, în FOLCLORUL mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".

B. După apariția în data de 18.08.1990, a scrisorii deschise adresate prim-ministrului Petre Roman, a început LUPTA mea cu "băieții deștepți din energie", iar începând cu data de 01.04.2006, am început LUPTA cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
Conform unor informații de presă, "s-a scumpit energia electrică cu 40% și gazele naturale cu 45%, asta în timp ce țara ar avea 98% asigurat din producție proprie!", iar acest aspect spune totul despre FEROCITATEA "Regimului Securist Postdecembrist".
În plus, îl cunosc destul de bine pe actualul președinte ANRE, sing. Chiriță Dumitru, iar în condițiile în care știu destul de bine cu ceea ce se "mănâncă" producerea și distribuția energiei electrice și termice, consider că sunt o NUCĂ destul de TARE pe acest "culoar".
Celor care se considera Toma Necredinciosu' în ceea ce privește afirmația mea, le recomand să scrie pe GOOGLE, ulisegrosu.blogspot.com -FEROCITATEA "BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI- și să apese tasta ENTER.
Înscrisurile anexate la "eseul" precizat, postat pe blog în data de 21.04.2015, demonstrează că nu am bătut câmpii când am afirmat că în domeniul producerii și distribuției energiei electrice și termice, sunt o NUCĂ TARE.
Deși pare aproape IMPOSIBIL, acum când aniversez 12 ani (cifra magica) de când s-a executat întocmai DISPOZIȚIA "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", de a mi se desface DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, pot DEMONSTRA pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale, faptul că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și-a SUBORDONAT JUSTIȚIA și instituțiile statului roman din jud. Vrancea pentru a LEGALIZA jefuirea unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
Din punct de vedere JURIDIC, lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" s-a terminat la data de 24.12.2015, când am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul""ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL", unde la anexa 3 este decizia Curții de Apel Galați pronunțată în speța HCL Focșani nr.3/2015, când CL Focșani, într-un total DISPREȚ față de cetățenii mun.Focșani, au aprobat în UNANIMITATE, ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal produsă de ENET ca urmare a modernizărilor făcute
Anul 2016 a fost an electoral și a trebuit să intru în SILENZIO STAMPA, iar în cursul anului 2017 a trebuit să-l prind foarte bine cu "mâna la crăpătura" pe noul ales al focșănenilor, în funcția de primar al mun.Focșani și să-l CONVING pe postacul alfa de 5 stele, că "prezint INTERES OPERATIV", deoarece acesta a pretins că, "deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint interes operativ".
Cu ocazia aniversarii în data de 01.04.2018, a 12 ani de când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv ca mi-am permis să GÂNDESC, ceea ce mi-am propus să realizez, am realizat.
După desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, s-a crezut că voi deveni o "GĂINĂ a lui Stalin", care "voi pune botul" la ofertele făcute de către "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", dar refuzul meu a fost CATEGORIC.
În
cele ce urmează am sa punctez câteva aspecte, în care am să subliniez FEROCITATEA "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", dar și strategia de LUPTĂ pe care o voi urma:
1. La ENET am fost mutat DISCIPLINAR de la Serviciul Proiectare al IRE Focșani, deoarece am refuzat să-i proiectez instalația electrică de joasă tensiune, cu care fostul primar Decebal Bacinschi și-a alimentat Hanul de la Km 25.
Am REFUZAT să fac acest lucru, deoarece instalația electrică în cauză este executată ATEHNIC, iar eu nu am vrut să-mi pun semnătura pe o astfel de GOLĂNIE.
2. Știam că este posibil să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă dacă voi face publică ingineria financiară de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal vândut de CUP Focșani în mun. Focșani, de aceea mi-am băgat un "AS în mânecă".
"AS-ul din mânecă" a constat în REFUZUL de a semna niște înscrisuri, prin care abonaților ENET fără gigacalorimetre li se factura în plus energie termică.
Acest "AS din mânecă" mi-a fost ANULAT de către procurorul Țîrlea Florin și complicii lui.
NOTA: A se vedea înscrisurile prezentate la "eseul""STILUL "AMERICĂNESC" AL PRIM PROCURORULUI ȚÎRLEA FLORIN ȘI JUSTIȚIA "INDEPENDENTĂ", postat în data de 21.03.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
3. După ce prin decizia 619/25.09.2006, pronunțată în dosarul nr.3906/44/2006 a Curții de Apel Galați, ocazie cu care s-a LEGALIZAT desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, am început acțiunea prin care am vrut să DEMONSTREZ că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și-a subordonat JUSTIȚIA, iar astăzi pot spune că acțiunea a fost un SUCCES.
4. La "eseul""ATROFIEREA SENTIMENTULUI DE A FI OM LA "BURGHEZIA PROLETARA" POSTDECEMBRISTA", postat în data de 04.04.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, sunt prezentate în fotocopie o serie de petiții adresate conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani, prin care sunt au fost aduse la cunoștință decidenților din cele două instituții, următoarele probleme de interes public :
a. Calculul greșit al prețului la mc de apă și canal vândut de CUP Focșani, în mun. Focșani, începând cu anul 2000;
b. Falsele procese CUP-ENET;
c. Grave probleme manageriale la ENET;
La aceste petiții, am primit numai răspunsuri în bătaie de joc, întocmite de "eminența cenușie a Primăriei Focșani" și specialist în profanarea de însemne naționale, Cazaciuc Dan.
Acest aspect, mi-a permis să acționez în instanță Primăria Focșani, ocazie cu care prin 6(sase)  hotărâri de instanță a determinat JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", să REFUZE să solicite Primăriei Focșani să pună la dispoziția instantei o informație de interes public, respectiv structura prețului de cost a mc de apă vândut de CUP Focșani.
Nu neg că prin răspunsurile la petițiile mele adresate conducerii Primăriei Focșani și ale CL Focșani, întocmite la MIȘTO de către numitul Cazaciuc Dan, mi s-a făcut un mare serviciu, deoarece am determinat JUSTIȚIA subordonata "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea.
5. Faptul că "INGINERIA FINANCIARĂ" de la CUP Focșani "nu este numai în capul meu", așa cum a pretins "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea", rezultă din "eseul""INGINERIA FINANCIARĂ DE LA CUP FOCȘANI ȘI BUZUNARUL FOCȘĂNENILOR", postat în data de 13.06.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și "eseul" "SPULBERAREA MITULUI "super - managerului" CUP FOCȘANI, VASILESCU GHEORGHE", postat în data de 10.09.2016, pe același blog.
Prin demonstrația făcută la Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), că este GREȘIT auditul din care rezulta că SC CUP Focșani, calculează CORECT prețul la mc de apă și canal în mun. Focșani și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat, eu am realizat ceea ce mi-am propus.
Din discuțiile avute la CAFR a rezultat că Primăria Focșani a emis un document din care rezulta că, "auditul întocmit către auditorul Truș Emilia nu a produs efecte juridice', aspect care, în opinia mea, este un lucru FALS, deoarece auditul în cauză produce și în prezent EFECTE JURIDICE.
În acțiunea de mușamalizare a "INGINERIEI FINANCIARE" de la CUP Focșani, au fost implicată JUSTIȚIA, care prin cele 6 hotărâri de instanță a refuzat să dispună să mi se pună la dispoziție o informație de interes public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin intermediul procurorului Țîrlea Florin, Politia mun. Focșani prin intermediul comisarului Gicu Avasiloaiei, OPC Vrancea prin intermediul comisarului Dumitru Dilă, PNL Vrancea prin intermediul fostului șef de la Finanțele Publice Vrancea, Ciorici Eugen, angajați din Primăria Focșani, Prefectura Vrancea etc..
6. Curiozitatea mea era legata de modul în care va fi rezolvată problema prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, iar acest aspect mi-a fost satisfăcut prin HCL Focșani nr.3/2015.
Din fotocopia înscrisurilor anexate la "eseul""SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA copia fidelă a Regimului DICTATORIAL Băsescu", postat în data de 27.05.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, rezultă susținerea de care se bucura din partea CSM, "VERIGA SLABĂ" a "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care, în opinia mea, este procurorul Țîrlea Florin, dar și implicarea Prefecturii Vrancea în mușamalizarea INGINERIEI FINANCIARE de la CUP Focșani, urmare a fotocopiei celor două adrese anexate, emise de această instituție publică și care au fost întocmite de actualul șef al juriștilor din Prefectura Vrancea.
Din fotocopiile înscrisurilor anexate la "eseul""MÂNDRIA DE A MA FI NĂSCUT ȘI DE A TRAI ÎN ȚARA VRANCEI", postat în data de 16.02.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, rezultă clar faptul că directorul Camerei de Conturi Vrancea, ec. Petrea Ionel, suferă de "orbul găinilor".
Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, a dispus arhivarea plângerii mele din data de 10.02.2015, făcută directorului Camerei de Conturi Vrancea,  pe motiv că în respectiva plângere nu am trecut CNP-ul. (Adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea nr. 595/VIII?I/2012 din 10.02.2015)
În aceste condiții, trebuia să aștept momentul prielnic pentru a pune în funcțiune cel de al "DOILEA CIOCAN" în care am băgat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", destinat pentru "VERIGA SLABĂ" a acestui SISTEM, pe care îl consider de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
7. Deoarece declanșarea ATACULUI FINAL împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" se va face pe TOATE FRONTURILE, consider că am fost foarte clar în acest sens, în "eseul"""URECHIȘTII" și "NOTIȘTII" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", postat în data de 17.03.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, prin care am adresat un MESAJ celor 9(noua) zei ai mei, mioritici de "Provincia Europeană Vrancea".
C. În continuare, am să adresez câteva întrebări unor oameni politici și persoane publice mioritice de "Provincia Europeana Vrancea".
1. Pentru primarul mun. Focșani, dl. Cristi Misăilă
a. În acest moment, urmare a unor adrese ale Primăriei Focșani, în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale care prevede obligațiile pe care le are primarul, în ceea ce privește  probleme de interes public, așa cum sunt și problemele tehnico-economice susținute de mine, unde în discuție este vorba de un prejudiciu de milioane de euro, după părerea mea,faceți vinovat de INFRACȚIUNEA de TĂINUIRE.
b. Faptul că ați pretins că aș face "reclamă în Cimitirul Sudic -Focșani", FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aspect interzis de către Primăria Focșani, mi-a permis să vă fac o plângere penală, iar prin mediatizarea acestui lucru în presa centrală, veți deveni VEDETĂ NAȚIONALĂ.
c. CINISMUL pe care la-ți demonstrat față de un cetățean al mun. Focșani, operat de doua ori de cancer de colon, pentru care prietenul meu, Bobiță, este un PANACEU, vă DESCALIFICĂ ca OM.
În aceste condiții, îmi permit să vă întreb : -De ce v-ați legat la cap fără să vă doară ?
2. Pentru viceprimarul mun. Focșani, dl. Iorga Marius
-Considerați că pentru faptul că ați demonstrat un DISPREȚ TOTAL față de cetățenii mun.Focșani, urmare a votării HCL Focșani nr.3/2015, prin care ați decis în numele lor că prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET să fie plătit de către focșăneni și nu de către persoanele care se fac vinovate de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și pentru faptul că primarul Cristi Misăilă a demonstrat că este CONVINS de faptul că D-voastră și numitul Liciu C-tin ați BREVETAT schimbarea de sex la câinii maidanezi,fiți plătit de către focșăneni cu un salariu de 100 milioane lei vechi pe lună ?
3. Pentru viceprimarul mun.Focșani, dl. Mersoiu Ionuț
Îmi amintesc, ca Domnia Voastră în timpul anului 2015, când m-am judecam cu CL Focșani în speța HCL Focșani, nr.3/2015, ați propus aproape în fiecare lună în CL Focșani, mărirea salariului d-nei consilier juridic Carmen Pascaru, care reprezenta CL Focșani în procesul avut cu mine.
Pe lângă faptul că ați votat HCL Focșani nr.3/2015, ați semnat și o adresă a Primăriei Focșani din care rezultă că primarul Cristi Misăilă m-ar fi convins că aș bate câmpii în ceea ce privește problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin, discuție de care eu nu-mi  amintesc.
În baza respectivei adrese primarul Cristi Misăilă va trebui să repete DEMONSTRAȚIA de care faceți vorbire în adresa Primăriei Focșani, în fața "ELEFANTULUI de Focșani", ocazie cu care așa cum am promis, acesta va fi în fata mea, GLUGĂ de COCENI, nu "finanțist" așa cum pretinde că este.
În concluzie, Domnia Voastră ce știțifaceți la modul CONCRET, pentru ca focșănenii să vă plătească cu suma de 100 milioane lei vechi pe lună ?
4. Pentru dl.administrator Radu Nitu și pentru d-ra administrator Rodica Tudorița Boboc
În calitatea Domniilor Voastre de administrator la Școala. nr. 9, Focșani, respectiv Școala. nr.8, Focșani, ați obținut GRADAȚIE de MERIT, urmare a faptului că dl.Radu Nitu a obținut în urma examinării "DOSARULUI PROFESIONAL" 96 de puncte, d-ra Rodica Tudorița Boboc 150 de puncte din maxim 100 posibile.
Dacă Domniile Voastre ați demonstrat un așa de mare PROFESIONALISM, în ceea ce mă privește primarul Bacinschi Decebal a dispus anularea concursului de administrator la Grădinița 16 Focșani, concurs la care eram înscris și eu, sub FALSUL motiv că bibliografia pentru concurs nu a fost bună, îmi permit să vă întreb :
- Care a fost misterul prin care a fost aprobată candidatura d-lui Cristi Misaila la "fotoliul" de primar al mun.Focșani, în condițiile în care dacă s-ar fi respectat litera și spiritul legii, lista de semnături avizată de către Domniile Voastre, nu-i permitea reprezentantului PSD să candideze, iar mie prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, a dispus arhivarea unei plângeri penale, unde prejudiciul este de multe milioane de euro, deoarece în respectiva plângere nu mi-am trecut CNP-ul, așa cum prevede legea?
- Să înțeleg că răspunsul la această întrebare este dat de faptul că așa cum a afirmat d-ra deputat Rodica Tudorița Boboc, "forma de guvernare a României este PSD-ul"?
5. Pentru d-na jurnalist prof. Lenormanda Florențiu.
Am citit un interviu pe care l-ați acordat ziarului Monitorul de Vrancea și având în vedere relația noastră de prietenie, eram la curent despre ceea ce ați afirmat în interviu.
Faptul că după interviul pe care vi l-a luat Domniei Voastre, ziarul Monitorul de Vrancea a publicat un interviu cu d-ra deputat Rodica Tudorița Boboc, care a pretins că " -„Am un mentor deosebit, în persoana domnului președinte Marian Oprişan“- pe mine m-a UMPLUT de RESPECT.
În interviu am sesizat că ați omis să precizați că în familia de intelectuali din care vă trageți, s-a făcut și multa pușcărie politică.
Personal, m-a amuzat acest aspect, deoarece am considerat că ați vrut să vă demonstrați "ORIGINEA SĂNĂTOASĂ" - postdecembristă.
-Totuși, în calitatea Domniei Voastre de intelectual și jurnalist mioritic de "Provincia Europeană Vrancea", nu vă INTRIGĂ faptul că mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia este lăsat în PARAGINĂ de către administrația postdecembristă a mun.Focșani, iar actualul primar al mun. Focșani, dl. Cristi Misăilă, a împiedicat o acțiune privată de reabilitare a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia ?
-Să înțeleg din comportamentu D-voastră că nu ați auzit de maxima, "Somnul rațiunii naște MONȘTRI"?
NOTA: "Lenormanda, mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adrevărul."("Mircea, mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adrevărul." -Marian Oprișan)
6. Pentru angajații Primăriei Focșani care au semnat diferite înscrisuri care au fost înaintate la instanță în procese pe care le-am avut în timp, cu Primăria Focșani și CL Focșani.
a. Așa cum am precizat mai sus, prin răspunsurile întocmite la MIȘTO de către numitul Cazaciuc Dan, la petițiile mele în care am ridicat probleme de interes public, mi s-a făcut un mare serviciu.
Totuși, întrebare care se pune este :
-De ce focșănenii trebuie să plătească cu salariu de NABAB, un individ precum numitul Cazaciuc Dan pentru a-i lua la MIȘTO ?
b. Toți angajații Primăriei Focșani care au întocmit și semnat adrese care au fost înaintate la instanță în procesele pe care le-am avut în timp, cu Primăria Focșani, în opinia mea, au devenit INCOMPATIBILI cu calitatea de funcționari publici.
"Eseul"""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postat în data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com este edificator în acest sens.
7. Pentru "ZEUS mioritic de Provincia Europeana Vrancea"
Dacă MOTTO-ul acestui, "eseu" "Ulise, ciocul mic !"aparține, urmare a concluziei pe care ați tras-o, după ce mi-ai citit mesajul transmis transmis prietenului facecibook-cist, Lucian Dragomir, intitulat ""RĂZBOI PSIHOLOGIC" cu prieteni "alfa" facebook-ciști " (anexa 5)  "Mare cutră."Agamemnon Partac, m-a determinat să exprim, "Touché, Pussy Cat!"
Nu știu dacă în calitatea Domniei Voastre de "liber cugetător" auto-declarat sunteți "mișcat" de titlul de "ZEUS mioritic de Provincia Europeana Vrancea" pe care vi l-am acordat, dar pentru că  l-am CREȘTINAT pe postacul "orion", concluzie care a rezultat din faptul că acesta a pretins că atunci când "mă vede pe stradă își face cruce", pe mine mă încearcă un sentiment de APOSTOL.
ONOAREA
pe care am avut-o de a mă LUPTA în "PRIAPISM NEURONIC" cu "DIVINITATEA" momentului, mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", pentru mine este ceva greu de descris în cuvinte.
Așa după cum cu siguranță, v-ați dat seama, masajele transmise prietenului facebook-cist, Lucian Dragomir, au respectat principiul "bătut șaua ca să priceapă iapa".
Dacă directorul OPC Vrancea, Dilă D-tru, pe care îl consider un "dottore în protecția hoților" și este  comparabil cu un OL 00, căruia printr-un "tratament termic adecvat", doresc să-l fac CASANT, în ceea ce vă privește, deoarece va-am considerat un OL carbon, aliat cu crom, nichel, magneziu etc., etc. s-a impus un "tratament termic" precum la oțelul suedez pentru săbii.
Acest "tratament termic" vi-l aplic de aproape 4 ani de zile, dar întrucât PRODUSUL FINIT trebuia realizat în cinstea zilei de 1 Aprilie 2018, când aniversez 12 ani de când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv ca mi-am permis să GÂNDESC, s-a impus o accelerare a operațiunii de "FORJARE".
Aceasta "FORJARE" s-a făcut prin câteva "eseuri" postate pe pagina mea de Facebook și anume:
- "MESAJ pentru fostul prieten facebook-cist, Lucian Dragomir" (anexa 1)
- "MITOLOGIA GREACĂ în variantă de Țara Vrancei " (anexa 2)
- "ÎNTREBĂRI adresate prietenului facebook-cist, Lucian Dragomir, despre prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac" (anexa 3)
- "CAREU de AȘI din postaci "alfa" și CAREU din AȘI din facebook-ciști "alfa"" (anexa 4)
- ""RĂZBOI PSIHOLOGIC" cu prieteni "alfa" facebook-ciști" (anexa 5)
Replica pe care mi-ați dat-o, urmare a postării pe Facebook a anexei 5, "Mare cutră.", cu o probabilitate destul de mare, a condus la concluzia că am obținut "oțelul suedez" pentru săbii de calitatea pe care am dorit-o.
În ultimii 12 ani, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a făcut totul pentru a face din mine o "GĂINA a lui Stalin" mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", iar în acest sens am să punctez câteva aspecte :
a. După desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC prin decizia 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, timp de 4(patru) ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor, datorită "Mitului Oprișan".
Precizez că la Tribunalul Vrancea am câștigat procesul avut cu ENET-ul, în speța desfacerii DISCIPLINARE a contractului meu de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, condiție în care s-a impus reangajarea mea.
b. În primăvara anului 2007, am fost convocat la Primăria Focșani, ocazie cu care consilieri locali din CL Focșani, Sandu Păroiu și Ion Vlase, m-au "prelucrat" în sensul că mi-au spus că primarul Decebal Bacinschi, îmi va face o propunere pe care să nu o refuz, iar eu am promis că nu o voi refuza.
Când am a venit primarul Decebal Bacinschi, după un schimb de replici "de încălzire" m-a întrebat, "Bă, tu ce vrei ?".
Probabil că la aceasta întrebare s-a anticipat că aș răspunde un "loc de muncă", dar eu am răspuns, "În numele a circa 700 de focșăneni care m-au delegat prin semnătură, să aflu structura prețului de cost a mc de apă vândut de CUP Focșani, doresc aceasta structură de preț."
Surprins de răspunsul meu, primarul Decebal Bacinschi m-a întrebat, "Dar prețul la fetițe pe centură nu-l vrei ?", iar la aceasta întrebare am răspuns afirmativ, iar întrevedere s-a terminat cu zâmbetul pe buze.
Ulterior, am aflat de la dl.Sandu Păroiu că primarul Decebal Bacinschi ar fi trebuit să-mi ofere un post de consilier pe probleme de energie și să merg să vorbesc cu acesta, dar eu nu am mers.
c. Am obținut, urmare a câștigării unui concurs, un post de paznic pe perioadă determinată  la Liceul Pedagogic.
Când paznicul pe care l-am înlocuit, a venit să-și facă lichidarea, tandemul Paulina Roșcan (secretar)-Carmina Corbeanu (director) l-au pontat o singura zi pe respectivul paznic, condiție în care mi-a fost întrerupt legal, contractul de muncă de paznic pe perioada limitată, înainte de termen.
Am înțeles ca actualul inspector general al ISJ Vrancea, prof. Dorin Cristea, a debutat în câmpul muncii, prestând circa 3-4 ani, munca de paznic la ISEH.
Dacă eu nu sunt complexat nici de d-na dottore Roșcan Paulina și nici de soțul acesteia, profesorul de istorie Dorin Cristea a demonstrat că este COMPLEXAT, iar ca bonus consideră o NORMALITATE problema lăsării în paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
d. M-am înscris la un concurs de administrator la Grădinița 16 - Focșani, dar primarul Bacinschi Decebal a dispus anularea concursului și găsirea unor condiții ca eu să nu mă mai pot înscrie la concurs.
Cum aceste condiții nu au fost găsite, postul de administrator la Grădinița 16 a fost blocat multi ani, urmare a Ordonații Guvernului Boc de blocare a posturilor în instituțiile de stat.
e. Urmare a problemelor tehnico-economice de interes public, pe care susțin s-a considerat că se impune DISCREDITAREA mea ca om, printr-o DISPOZIȚIE POLITICĂ de internare forțată la Psihiatrie.
Deși "DEONTOLOAGA" presei mioritice de "Provincia Europeană Vrancea", Silvia Vrânceanu, în calitate de redactor șef al Ziarului de Vrancea a pus umărul la DISCREDITAREA mea, prin publicare unei informații FALSE în  Ziarul de Vrancea, în legătură cu DISPOZIȚIA POLITICĂ de internare forțată la Psihiatrie, prin câștigarea procesului cu STATUL ROMÂN la CEDO în această speța, am dat o grea lovitură "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
f. Faptul ca am luat examenul național de titularizare în învățământ, în condițiile în care conform unor bârfe s-ar fi garantat că nu am cum să iau un astfel de examen, a pus pe gânduri "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", condiție în care s-a ajuns la concluzia că nu trebuie să mai fiu lăsat să dau examene.
Când m-am înscris la examenul de definitivat în învățământ, mi s-a interzis, în opinia mea,  ABUZIV susținerea acestui examen național.
Rămânând din nou fără un loc de muncă, m-am înscris la concursul pentru ocuparea unui post de lucrător la spatii verzi la Direcția de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani.
Deși prestația mea a fost NET-SUPERIOARA contracandidatului meu, am fost declarat NECÂȘTIGĂTOR.
Un film cu prestația mea la proba de lucru pentru obținerea postului de lucrător la spatii verzi, este atașat la "eseul""MENS SANA IN CORPORE SANO", postat în data de 17.10.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
g. Interesant a fost și comportamentului postacului "alfa" de 3 stele, 'pișcot-cameleon", care timp de aproape 7 ani, prin intermediul rubricii de COMENTARII la articolele publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, a demonstrat o perseverență DIABOLICĂ pentru a mă DISCREDITA ca OM, afirmând despre mine că sunt "nebun", "bețiv" și "Sluga lui Oprișan".
Dacă Domnia Voastră este posibil să știi exact cine este persoana care se ascunde în spatele pseudonimului "pișcot-cameleon", deoarece persoana în cauza, a folosit numeroase pseudonime în acțiunea de DISCREDITARE a mea, va trebui să apelez la instanță pentru a afla adevărata identitate a acestui postac.
Cum la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, rezultat ca urmare a unor hotărâri de instanță și nu a datului meu cu presupusul, organele de anchetă ar trebui să-i ia și lui "pișcot-cameleon" o declarative, deoarece, în opinia mea, acesta reprezintă un membru de bază al "sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
h. Bomboana de pe TORTUL subordonatorii JUSTIȚIE față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", este decizia nr. 1297/30.03.2017, pronunțată în dosarul nr.405/91/2015, de către ICCJ București.
Cum au putut fi convinși trei judecători de la ICCJ București să demonstreze că nu știucitească o foaie matricolă este, în opinia mea, o problemă pe care trebuie să o rezolve CSM-ul și Parchetul.( Anexa 3 a "eseului""GĂINA lui Stalin, "GĂINILE" complexate de FEROCITATEA "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și "GĂINILE" slugarnice conducerii Primăriei Focșani", postat în data de 09.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com)

CONCLUZII
Teleormăneanul Marin Preda a afirmat, "Dacă dragoste nu e, nimic nu e", iar eu mi-am însușit o parafrazare a a acestei maxime care spune că, "Dacă economie nu e, nimic nu e".
De altfel, pe lângă invidia pe care am afirmat-o PUBLIC că o am pentru BUNĂCIUNILE din jurul președintelui Marian Oprișan, am pretins tot PUBLIC, cu circa 8-9 ani în urmă, că "Prietena mea CRIZA (economică)  este mai TARE decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan."
La inaugurarea bazinului de înot de la Focșani din data de 29.03.2018, președintele Camerei Deputaților și al PSD, dl.Liviu Dragnea, atunci când s-a referit la noul spital care ar urma să se construiască la Focșani, a spus că "voi uza de toate puterile mele, care nu sunt mici ca acest obiectiv de investiții să se realizeze".
Din punctul meu de vedere urmare a DIHONIEI care se manifestă în prezent, la nivelul superior al "Regimului Securist Postdecembrist", consider că pentru Liviu Dragnea este valabil ceea ce i-a spus Pol Pot de România, Băsescu Traian, unui al membru de bază al "Regimului Securist Postdecembrist", respectiv numitul Năstase Adrian.
În aceste condiții, îmi permit să afirm, că în ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea, in curând va fi valabilă expresia,  "Liviule, nici nu știi cât de mic începi să fii !".
Este știut că pe celebrul gangster Al Capone, nu a fost arestat pentru numeroasele crime care i-ar fi fost atribuite, ci FISCUL american i-a venit de hac.
Probabil cunoscând acest lucru, Liviu Dragnea a numit un HABARNIST în fruntea ANAF, în persoana numitului Mișa Ionuț.
În calitate de ministru al Finanțelor în Guvernul Dragnea - II -, numitul Mișa Ionuț s-a dovedit a fi o CATASTROFĂ din punct de vedere profesional, iar "REVOLUȚIA FISCALĂ" a PSD confirmă acest aspect.
Nici actualul ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, nu este o "SOMITATE" în finanțe, iar cine vrea să se convingă de acest lucru, nu trebuie decâturmărească confruntarea politică din toamna anului 2008, care a avut loc la Focus TV - Focșani, între candidatul PNL Vrancea pentru Colegiu I Senat, Eugen Orlando Teodorovici și candidatul PDL Vrancea pentru Colegiul I Senat, d-na Sorina Plăcintă.
Așa cum Teatrul Mr.Gh.Pastia este o copie în mic a Teatrului Vasile Alecsandri din Iași și a teatrului din Odesa, așa, în opinia mea, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" este o copie în mic a "Regimului Securist Postdecembrist" de la nivel central, aflat în prezent într-o MARE DIHONIE.
Dacă eu pot DEMONSTRA în prezent, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale că MEMBRI de BAZĂ ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" se fac vinovați de infracțiunea de genocid și contra umanității, prevazută de articolul 439, lit. k, Noul Cod Penal, înseamnași "Regimul Securist Postdecembrist" din România poate fi învins.
În aceasta luptă destul de DURĂ pe care am dus-o cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", am avut drept pildă afirmația lui Nicolae Titulescu"Și chiar dacă nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar dacă nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina"
01.04.2018                                                                                   Ulise Grosu

Anexa 1

MESAJ pentru fostul prieten facebook-cist, Lucian Dragomir
Stimabile,
Așa după cum ți-am mai spus, urmare a analizării schimbului tău de replici cu diverși facebook-ciști, mi s-a părut că ai putea fi un personaj interesant, de aceea te-am considerat un facebook-cist "alfa".
Mi-ar fi plăcut să fii focșănean, dar locuind în Vânători am considerat că ai o anumită legătură cu Focșaniul, iar până a te "spurca" la CONTRE, într-o prima fază am umblat cu tine ca și cu ouăle, dar cu toate acestea de ceea ce mi-a fost frică tot nu am scăpat.
În ceea ce te privește, am urmărit să te schimb dintr-un "URECHIST", care ai pretins că "ai învățat istoria citind printre rânduri", într-un "NOTIST" care să te determin să-mi citești și "polologhiile" pe care le scriu pe blog.
Faptul că ți-am stârnit o anumită curiozitate și mi-ai citit postarea făcută pe blog în data de 17.03.2018, în ceea ce te privește mi-am atins scopul, iar într-o astfel de situație aproape că nu mai contează dacă vom fi sau nu, prieteni facebook-cisti.
Deoarece ai pretins că în ceea ce privește activitățile din agricultura sunt la "degetul tău mic de la piciorul stâng", îmi permit să-ți recomand sa scrii pe GOOGLE "ulisegrosu.blogspot.com - MENS STANA IN CORPORE SANO" și să apeși tasta ENTER.
Dacă vei proceda așa, vei putea accesa "eseul" "MENS SANA IN CORPORE SANO", postat în data de 17.10.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Dând un click pe "Video ; Ulise Grosu în timpul executării probei practice pentru ocuparea FUNCȚIEI de lucrător la spații verzi în mun. Focșani.https//youtu.br/Ar6i3Xa11j0", poți vedea un film cu prestația avută atunci când am dat proba de lucru pentru ocuparea FUNCȚIEI de lucrător la spații verzi în cadrul Primăriei Focșani, unde am ieșit pe locul doi, deși prestația mea a fost NET-SUPERIOARĂ contracandidatului.
Practic, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a vrut să facă din mine o "GĂINĂ a lui Stalin", iar eu am REFUZAT CATEGORIC să fiu o astfel de GĂINĂ, considerând că a fost cu mult mai ONORANT să trăiesc patru ani din munca de salahor decât să-i fiu consilier pe probleme de energie, unui individ cu un caracter mai mult decât JOSNIC, așa cum a demonstrat că-l are numitul Bacinschi Decebal, dar pe care focșănenii l-au ales de patru ori pentru a le fi primar.
Dacă tu, conform sociologilor nu mai faci parte din "forța conducătoare" a unei societăți (națiuni), prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, pe care la fel ca și tine, am vrut să-l transform din "URECHIST" în "NOTIST", face parte dintr-o astfel de categorie.
Sociologii pretind că "forța conducătoare" a unei societăți (națiuni) reprezinta 15% din populație, iar aceasta este cuprinsă între limita de vârstă, 25-50 de ani.
Prin faptul că "Regimul securist postdecembrist" a determinat ca circa 4 milioane de români să părăsească țara, "forța conducătoare" din România a devenit NESEMNIFICATIVĂ, iar rezultatul este prezentul guvern de SEMIANALFABEȚI HABARNIȘTI.
Ai pretins că fiica ta, care lucrează la o firma auto de prestigiu din Anglia, este o pierdere pentru România, ignorând faptul că prin plecarea fiicei tale din țară din cauza "Regimului Securist Postdecembrist", cea mai mare pierdere este pentru tine.
Nu întâmplator te-am întrebat, în condițiile în care ai pretins că atunci când a început VÂNZOLEALA prin Focșani în decembrie 1989, tu te aflai la Vânători unde ai tăiat un porc, dacă  în prezent mai crești porc ?
Răspunsul tău pentru mine, a fost mai mult decât edificator, în condițiile în care întrebarea ți-am adresat-o, urmare a unui probleme ridicate de către prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, în legătură cu buluceala din Kaufland.
După ce PUTERILE Occidentale cu ajutorul TRĂDĂTORILOR de NEAM și ȚARĂ au distrus economia României, iar pe români i-au făcut slugile lor, acum le oferă românilor carne HORMONATĂ și produse aferente, la prețuri fără concurență, dar și medicamente pentru a-și trata efectele HRANEI NESĂNĂTOASE.
Dacă în ceea ce te privește pe tine și pe prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, am dorit doar ca din "URECHIȘTI" să vă fac "NOTIȘTI", în ceea ce-l privește pe "orion" - "Jan Ixulescu" - "Agamemnon Partac" altul a fost scopul.
PĂRUIALA avută timp de circa patru ani cu "orion" - "Jan Ixulescu" - "Agamemnon Partac", a fost ca un REBUS cu definiții neclare, iar ceea ce am urmărit a fost o reușită.
Faptul că începând de ieri, 18.03.2018, sunt prieten facebook-cist cu Agamemnon Partac, confirmă că acțiunea mea a fost o REUȘITĂ.
Deși "LUPTA" pe care am avut-o cu Jan Ixulescu și pe care am prezentat-o în "eseul" "GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii", postat în data de 01.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, a fost în fapt un "exercițiu de luptă în care s-au folosit gloanțe oarbe", comportamentul prietenului facebook-cist, Crintea Valerică, care nu mi-a mai răspuns la telefon crezându-se că-mi este MUZĂ, spune multe.
Sperietura prietenului facebook-cist, Crintea Valerică, ar trebui să le dea serios de gândit, membrilor de baza ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care i-am prins cu "mâna la crăpătură".
În fapt, dacă EXHIBIȚIONISMUL politic postdecembrist din "Provincia Europeană Vrancea" a fost un prilej de amuzament pentru mine, acțiunea prin care am determinat JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" ca sa-și "LUMINEZE FATA" a fost un lucru FOARTE DELICAT, dar în final s-a dovedit a fi o REUȘITĂ.
Dacă tu la un moment dat m-ai întrebat "dacă d-lui președinte Marian Oprișan ar fi trebuit să-i treacă fiori reci pe spate", urmare a acțiunii de suspendare inițiată de CIRCARII POLITICI "liberali" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", care au demonstrat că sunt CONVINȘI de faptul că problemele economice ale județului se rezolva prin lansări de lampioane, eu consider că AMATORISMUL primarului mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, ar trebui să constituie cu adevărat un motiv de ÎNGRIJORARE pentru președintele Marian Oprișan.
În plus, apariția în politica mioritică de "Provincia Europeană Vrancea" a deputatului "liberal" Ion Ștefan, s-ar putea să-i încurce socoatele președintelui Marian Oprișan, nu prin faptul ca acesta ar avea o GÂNDIRE și o STRATEGIE POLITICĂ, ci din cauza faptului că spre deosebire de CIRCARUL POLITIC "liberal", Nini Săpunaru, cred că acesta nu va merge cu "căciula în mână" la președintele CJ Vrancea după diverse favoruri.
CIRCUL politic dintre deputatul "liberal" Ion Ștefan și primarul Cristi Valentin Misăilă, care are loc prin tot felul de interpuși, iar cel prin intermediul d-rei consilier PNL, Ana Maria Dimitriu, mi se pare cel mai SPUMOS, nu poate fi comparat cu DIVERGENȚA PRINCIPIALĂ pe probleme tehnico-economice de interes public, pe care o am cu primarul mun.Focșani și unde în discuție este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro.
În concluzie, stimate Lucian Dragomir, are mai puțină importanta dacă vom fi sau nu prieteni facebook-cisti, iar în condițiile în care eu sunt în LINIA ÎNTÂI, iar tu în spatele frontului și în plus nici nu ești afectat de consecințele problemelor tehnico-economice susținute de mine, "păruiala" noastră poate fi comparata cu o FRECȚIE LA UN PICIOR DE LEMN.
19.03.2018                                                                            Ulise Grosu

Anexa 2
MITOLOGIA GREACĂ în variantă de Țara Vrancei
MESAJ pentru prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac
Stimabile,
Deoarece în anul 2008, când am participat la alegerile locale, ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani și circa 30% dintre focșănenii pe care am încercat să-i conving să mă voteze, m-au întrebat, "Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahar sau ulei ?", mi-am lansat maxima mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea ii va deștepta pe focșăneni !?".
Apariția rubricii de comentarii la edițiile electronice ale ziarelor locale, a fost pentru mine un bun prilej de a face un "studiu de piața", în legătură cu "deșteptarea focșănenilor" de care am precizat în maxima mea mioritică.
În general, eu făceam comentarii la articole în care se făcea vorbire despre ENET, unde imediat eram luat în primire de postacul "danb", care încerca să mă combată, iar pentru a fi mai credibil, apela și la expresii jignitoarea la adresa mea, în condițiile în care nici nu mă cunoștea.
Dându-mi seama că postacul "danb" nu are nici un fel de pregătire teoretică și practică în domeniul producerii și distribuției energiei termice, a început să mă amuze "bătutul lui de câmpi" în speța ENET, dar și BĂLĂCĂREALA la care mă supunea.
După "danb" a apărut postacul "pișcot-cameleon", care încă de la început m-a suspectat că sunt "omul lui Bacinschi și Oprișan", dar cea mai interesantă confruntare avută cu acest postac, a fost  în data de 13.07.2011.
"Pișcot-cameleon" a făcut în data de 13.07.2011, șapte comentarii sub diverse pseudonime la un articol publicat de ziarul Monitorul de Vrancea, în care se făcea vorbire despre activitatea ENET, utilizând diverse pseudonime, în așteptarea unei replici din partea mea.
În replica pe care i-am dat-o postacului "pișcot-cameleon", după ce o zi întreagă a fiert în suc propriu, deoarece nu i-am dat replică, când în sfârșit l-am băgat în seamă, i-am spus că în fapt, el ar putea fi d-na senator Sorina Plăcintă, aspect care a echivalat cu "punerea de paie pe foc".
Urmare a celor afirmate de mine, în legătură cu adevărată identitate a postacului "pișcot-cameleon", folosind diverse pseudonime, acest postac din "nebun", "bețiv" și uneori "sluga lui Oprișan", timp de aproape șapte ani, nu m-a mai scos.
Practic, scoaterea rubricii de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea a pus capăt BĂLĂCĂRIRII l-a care m-a supus cu o perseverență DIABOLICĂ, postacul "pișcot-cameleon".
La un moment dat, în urma cu circa patru ani a apărut postacul "orion", pe care l-am considerat a fi PREMONIȚIA mea, "Măgarul Troian de Țara Vrancei", deoarece s-a dovedit a fi un MARE MAESTRU în mânuirea "ȘTĂNGII NEURONICE" și a "ȘTĂNGII GOLĂNEȘTI".
Faptul că Homer a afirmat că anticul Ulise i-a văzut umbra războinicului "Orion", iar eu l-am considerat pe postacul "orion", materializarea în practică a PREMONIȚIEI mele, care este în fapt adaptarea CALULUI TROIAN la specificul Țarii Vrancei, numai pe baza "ȘTĂNGII a cărei umbra se reflecta" în comentariile pe care acesta le face, am considerat acest aspect ca fiind un SEMN DIVIN.
Deși nu știu cine s-a ascuns în spatele postacului "orion", în condițiile în care acest postac a demonstrat că știe totul despre mine, eu l-am considerat ca fiind o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, deoarece am avut cu cine mă contra.
Prin alergia pe care postacul "orion" o făcea la greșelile de ortografie ale diferiților postaci, a demonstrat că este o persoană citită, iar replicile pe care le dădea demonstrau o persoană foarte bine informată, dar nu numai din presă, ci și prin "mijloace specifice" de informare la care nu au acces muritorii de rând..
Postacul "orion" i-a răspuns postacului "pișcot-cameleon" atunci când l-a întrebat, "Ce știe să facă la modul concret ?", ceva de genul, "Eu știu să fac multe și nu ar fi recomandat să afli ceea ce știu să fac. Pe viitor ai grija cum conduci, deoarece ieri erai să faci un accident de circulație.", iar acest răspuns l-a băgat în silenzio stampa pe postacul "pișcot-cameleon", aproape două săptămâni.
Deși m-a amuzat modul în care a fost redus la tăcere postacul "pișcot-cameleon", acest lucru mi-a  ridicat anumite întrebări în legătură cu locul de muncă a acestui postac, pe care de la început l-am suspectat că ar putea să lucreze în una dintre INSTITUȚIILE de FORȚĂ mioritice de "Provincia Europeana Vrancea" ale Regimului Securist Postdecembrist.
Coroborând modul în care postacul "orion" l-a făcut pe postacul "pișcot-cameleon" să-și înghită limba, cu faptul că acesta a demonstrat că știe și câte plombe am în gură și multe altele, am ajuns la concluzia că postacul "orion" ar putea lucra în domeniul SERVICIILOR.
Scoaterea rubricii de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea a condus la dispariția postacilor "alfa", "danb", "arkan-nema ore", "pișcot-cameleon" și "orion", dar cum acest lucru era pentru mine previzibil, pentru a continua "studiu de piață" în ceea ce privește maxima mea mioritică, am trecut pe facebook-ceală, unde ii aveam în "rezerva caldă" pe prietenii "alfa"  facebook-ciști, Butnaru Dan, Crintea Valerică și Lucian Dragomir.
La un moment dat am primit o cerere de prietenie de la un anume Jan Ixulescu, căruia i-am acceptat-o, deși nu avea nicio dată concretă în legătură cu persoana sa.
De la primele comentarii făcute de către prietenul facebook-cist Jan Ixulescu, mi-am dat seama că are ceva din stilul postacului "orion".
Acest aspect a făcut ca noul prieten facebook-cist, Jan Ixulescu, să demonstreze că este cu ceva clase peste prietenii facebook-ciști pe care i-am ținut în "rezervă caldă".
La un moment dat, fostul prieten facebook-cist, Jan Ixuescu, s-a supărat pe mine ca "măgarul pe sac", iar urmare a acestui lucru, între mine și acesta s-a declanșat un adevărat "RĂZBOI".
"RĂZBOIUL" avut cu fostul prieten facebook-cist, Jan Ixulescu, l-am prezentat în "eseul" "GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii, postat în data de 01.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Acest "eseu" l-a determinat pe prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, creadă că-mi este MUZĂ, respectând principiul "în război muzele tac" și pe cale de consecință, a început  să-i fie frică să-mi mai răspundă la telefon.
Deoarece prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, a demonstrat că este un mare amator de filme, unde merge împreună cu fiica sa, i-am recomandat ca pentru a-i trece sperietura cauzată de "RĂZBOIUL" meu cu Jan Ixulescu, să se "călească" și cu filme de genul "Tom și Jerry".
Apariția ta, stimate prieten facebook-cist, Agamemnon Partac, în mod normal ar trebui să-l convingă pe prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, că "RĂZBOIUL" nostru a fost doar un "exercițiu de luptă", unde s-a folosit muniție de manevră nu de război și s-ar impune să redevină VIU și MIȘCĂTOR, așa cum a demonstrat că este și cum îl obligă vârsta.
Printr-un mesaj facebook-cist pe care l-am transmis în data de 19.03.2018, fostului prieten facebook-cist, Lucian Dragomir, consider că am fost foarte clar cu acesta, iar "otrava" din săgeata cu care i-am țintit CĂLCÂIUL lui Ahile, în mod normal, ar trebui să-și facă efectul scontat.
Așa cum am precizat în "eseul"" "URECHIȘTII" și "NOTIȘTII" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 17.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, tu prieten facebook-cist, Agamemnon Partac, ești pentru mine "ZEUS mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"", iar acest aspect demonstrează că știu să dau Cezarului ce este al Cezarului.
Comentariile tale făcute în data de 19.03.2018, pe facebook, citez:
Agamemnon Partac "Mai Ulise , cum rămâne cu aceasta "inginerie financiară"? Intră cineva la zdup sau se prescrie fapta ? Cei de la CUP devin instantaneu veseli când aud de această "inginerie" Care o fi motivul ? Nu le este teama pentru că nu-i nicio golănie, au spatele asigurat, sau ce Dumnezeu? Vad că nu te mai preocupă ședințele CL. De când i-ai făcut plângere lui Misăilă , nu prea mai ai acces. Se zvoneșteOprișan și Misăilă , suparăți de show-ul de la rubrica de comentarii au închis prăvălia. Prea multe critici, prea multe ofense iar noi doi nu suntem străini de asta."
Agamemnon Partac "Bravo Ulise , așa te vreau. Faci parte din categoria celor care -contrar evidentelor-considera că Pământul este plat."
- mă OBLIGĂ să-ți răspund punctual, după cum urmează :
1. În ceea ce privește "ingineria financiara" de la CUP Focșani iți amintesc că s-a făcut și un audit din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, iar eu am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România ca auditul este greșit și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat.
2. Auditorul Truș Emilia nu s-a ales cu dosar penal urmare a respectivului audit, deoarece Primăria Focșani a emis o adresă, în care s-a precizat că auditul nu a produs "efecte juridice", dar acest lucru este un FALS, deoarece și în prezent auditul produce efecte juridice.
3. Legat de întrebarea, "Cei de la CUP devin instantaneu veseli când aud de această "inginerie" Care o fi motivul ?", ar putea avea următoarele răspunsuri :
a. "Sifonarii" tăi te iau de "mazetă" și te dezinformează;
b. Există convingerea că JUSTIȚIA este subordonată față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", iar faptul că prin șase hotărâri de instanță s-a REFUZAT să se dispună Primăriei Focșani, ca aceasta să pună la dispoziția instantei o informație de interes public, respectiv structura prețului la mc de apă și canal, așa cum am solicitat eu în calitate de reclamant, ar putea spune multe în acest sens;
c. Îți amintesc că în perioada 2000-2007, conducerea CUP Focșani a beneficiat de prime de milioane de lei, iar CA a CUP Focșani a fost recompensat și cu excursii în America.
Ce să mai spun despre laudele la adresa "SUPER MANAGERULUI" Vasilescu Gh. care "curgeau în valuri" în presa locala, urmare a marelor "SUCCESURI" economice de la CUP Focșani ?
Cum se realizau respectivele profituri, stimate "Toma Necedinciosu' ", avea cumva numitul Vasilescu Gh. o baghetă magică, sau la mijloc era o GOLĂNIE ?
Este adevărat că din anul 2007, presa locală nu a mai scris nimic despre primele directorului CUP Focșani, Vasilescu Gh., dar și eu am avut contractul de muncă desfăcut DISCIPLINAR pentru că mi-am permis să GÂNDESC;
d. S-ar putea să existe înregistrări din care rezultă, că anumite persoane "își primeau partea leului" din primele directorului CUP Focșani, Vasilescu Gh..
După cum ai tot susținut că "ingineria financiară" de la CUP Focșani este numai în capul meu, este firesc să întreb, pe tine ce  interese te determină să tot afirmi, că aș bate câmpii, iar capra pe care o țin de coarne, în speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani, este ciută ?
4. După treaba cu mărirea în CL Focșani a prețului la Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute prin HCL Focșani nr.3/2015 și finalizarea procesului avut cu CL Focșani în această speță, din punct de vedere juridic, am realizat ceea ce mi-am propus.
5. A urmat o perioadă în care a trebuit să-l prind pe alesul focșănenilor din anul 2016, respectiv pe primarul Cristi Misăilă, cu "mana la crăpătură", acțiune pe care am realizat-o așa cum mi-am propus.
În aceste condiții, este normal să nu mă mai intereseze CIRCUL din CL Focșani, făcut de Ion Ștefan prin interpuși și primarul Cristi Misăilă, într-un total DISPREȚ față de focșăneni..
6. Nu este exclus ca noi să fi contribuit la scoaterea rubricii de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea, dar acest subiect nu mă pasionează.
Eu am mulțumit conducerii ziarului Monitorul de Vrancea pentru faptul că mi-a permis să fiu postac, ocazie cu care am cunoscut-o pe d-na director Corina Trifan.
Comportamentul d-nei director Corina Trifan m-a amuzat, deoarece a avut impresia că m-ar fi deranjat faptul că a fost scoasă rubrica de comentarii și nicidecum că am mers să-i mulțumesc pentru serviciul făcut, prin faptul că mai bine de șapte ani am fost postac al ziarului Monitorul de Vrancea.
Cum eu îl invidiez pe președintele Marian Oprișan pentru BUNĂCIUNILE din jurul acestuia, cu ocazia întrevederii avute cu d-na Corina Trifan, am trăit "Teorema relativității a lui Einstein".
7. În ceea ce privește afirmația, "Bravo Ulise , așa te vreau. Faci parte din categoria celor care -contrar evidentelor-consideră că Pământul este plat.", recunosc că m-a UMPLUT de RESPECT.
Dacă
pe cei opt zei mioritici de "Provincia Europeana Vrancea", cărora le-am transmis un MESAJ prin "eseul" ""URECHIȘTII" și "NOTIȘTII" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", postat în data de 17.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, ii cunosc direct, s-ar impune să-l cunosc direct și pe "ZEUS mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"".
Dacă se va întâmpla acest lucru, vei putea constat cât de PENIBIL ai fost, în afirmația citată mai sus.
CONCLUZII
Așa cum am mai spus pseudonimele, "orion", "Jan Ixulescu" și "Agamemnon Partac", coroborate cu cei circa patru ani de "PĂRUIALĂ", constituie, în opinia mea, etapele de dezvoltare ale unui "CĂRĂBUȘ de MAI" mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
Forma de "Agamemnon Partac", reprezintă forma la care am dorit să-l aduc pe  "CĂRĂBUȘUL de MAI" mioritic de "Provincia Europeană Vrancea", de aceea te-am numit "ZEUS mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"".
După cum bine știi, principala mea preocupare este punerea în funcțiune a celui de al DOILEA CIOCAN în care am băgat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", destinat pentru VERIGA SLABĂ a acestui SISTEM, pe care îl consider de TIP MAFIOT-TRANSPARTIC și care, în opinia mea, este fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, numitul Țîrlea Florin.
Bănuiescești la curent cu afirmațiile lui Victor Ponta în legătură cu modul în care erau numiți procurorul general al României, șeful DIICOT și șeful DNA, iar eu cred că același model de numire a procurorilor în diferite funcții, era valabil în fiecare județ al României.
Am doua plângeri penale făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, una comisarului Lal Ionel pentru favorizarea făptuitorului și neglijență în serviciu, în speța prietenului meu Bobiță și una primarului Cristi Misăilă, care mi-a interzis să montez un totem pentru mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, pe motiv că i-aș face reclamă celui care a fost Mr.Gh.Pastia, aspect INTERZIS de către Primăria Focșani.
Până acum nu am primit răspuns la niciuna dintre cele doua plângeri amintite mai sus, iar ca bonus, d-na judecător Mariela Dibuș a refuzat să dea o sentință în procesul pe care îl am cu IPJ Vrancea, în speța prietenului meu, Bobiță.
Dacă vom corobora faptul că  :
a. Anticul Ulise i-a văzut umbra războinicului "Orion", iar eu am văzut umbra ȘTĂNGII postacului "orion", pe care l-am considerat a fi PREMONIȚIA mea, "Măgarul Troian de Țara Vrancei";
b. În mitologia greaca, Agamemnon a condus pe grecii care au rămas pe corăbii în timpul în care Calul Troian a fost dus în Cetatea Troia.
Facebook-cistul Agamemnon Partac a apărut ca o magie, după aproape patru ani de contre pe care le-am avut cu  postacul "orion" și cu facebook-cistul Jan Ixulescu.
c. În "eseul"" "URECHIȘTII" și "NOTIȘTII" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 17.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am precizat ca facebook-cistul Agamemnon Partac pentru mine, reprezintă "ZEUS de "Provincia Europeană Vrancea"".
- pot afirma că lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", respectă tipologia  luptei pentru cucerirea Cetății Troia din MITOLOGIA GREACĂ.
Am fost clar, stimate ZEUS mioritic de "Provincia Europeană Vrancea" ?
21.03.2018                                                                         Ulise Grosu

Anexa 3

ÎNTREBĂRI adresate prietenului facebook-cist, Lucian Dragomir, despre prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac
Stimabile,
Bănuiesc că ești la curent cu scandalul momentului în legătură cu facebook-ceala, prin care niște specialiști în DIVERSIUNE se foloseau de datele personale ale facebook-ciștilor pentru a influenta alegerile politice.
Se pare de despre acest lucru, postacul "orion" avea cunoștință cu mult înainte ca acestă informație să fie făcută public și pe cale de consecință, el își propusese conform propriilor afirmații, ca prin intermediul "comentaritei" făcute la diferite articole publicate de ziarul Monitorul de Vrancea să "deștepte mioarele de Provincia Europeană Vrancea".
Spre deosebire de postacul "orion", eu am urmărit prin intermediul "comentaritei" făcute la articolele publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, să observ momentul în care maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni !?", ar putea avea tangență cu realitatea.
În acest sens, mi-am ales patru postaci "alfa", cărora după modelul hotelurilor le-am acordat un număr de stele.
Postacului "orion" i-am acordat 5 stele, deoarece a demonstrat multe clase peste ceilalți postaci, iar contrele avute cu el au fost un adevărat DELICIU.
Faptul că am reușit să-l CREȘTINEZ pe postacul "orion", iar acest lucru a rezultat din faptul că acesta a pretins "că-și face cruce atunci când mă vede pe strada", în condițiile în care a afirmat că este "liber cugetător", mi s-a părut a fi, cea mai mare realizare a mea.
Lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", nu s-a dus HAOTIC, ci după un plan bine stabilit, iar în aceste condiții s-a impus, ca pe postacul "orion" care afirmase că, "deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint interes operativ", să-l CONVING de faptul că "prezint interes operativ".
În aceste condiții, așa cum ție ți-am găsit "CĂLCÂIUL lui Ahile" prin faptul că plecarea fiicei tale în Anglia ți-a lăsat un "gol în suflet", așa am cautat să-i speculez "punctele slabe" ale postacului "orion", ocazie cu care în cursul anului 2017, i-am implementat într-o primă fază "SINDROMUL FERICIRII", iar spre sfârșitul anului i-am aplicat și o "LUCRĂTURĂ GOSPODĂREASCĂ".
Terminându-se cu "comentarita" la articolele publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, am trecut pe "facebook-ceală", unde avem trei facebook-ciști "alfa" în "rezervă caldă", printre care și tu.
Apariția facebook-cistului Jan Ixulescu, aproape că "i-a trimis la baie" pe facebook-cisti "alfa" pe care îi aveam în "rezervă caldă".
Deoarece facebook-cistul Jan Ixulescu a demonstrat că este de categorie SUPERGREA, PĂRUIALA avută cu acesta și prezentată în "eseul" "GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii", postat în data de 01.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot, l-a făcut pe prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, să se creadă că-mi este MUZA și pe cale de consecință, respectă întocmai maxima, "în război, MUZELE tac".
Degeaba i-am transmis prietenului facebook-cist, Crintea Valerică,  care a demonstrat că este un cinefil înrăit, să mai vizioneze și filme cu "Tom și Jerry" și că "RĂZBOIUL" avut cu Jan Ixulescu a fost doar un "exercițiu tactic" în care s-a folosit muniție de manevră și nu de război, sperietura trasă de către acest prieten facebook-cist, a fost mult prea mare și nu am reușit să-l scot din starea de SILENZIO STAMPA.
Ce să mai spun despre faptul că urmare a LUCRĂTURII pe care ți-a tras-o PEZEVENCHIUL de facebook-cist, Jan Ixulescu, tu ai pretins că acesta ar fi pentru tine un fel de MESIA pe pământ, care "ți-a intrat în suflet și-n simțiri" ?
Rebrenduirea lui Jan Ixulescu în prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac, așa cum am precizat și în "eseul"" "URECHIȘTII" și "NOTIȘTII" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 17.03.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, despre care ai pretins că ai făcut mari eforturi să-mi citești "POLOLOGHIA", este pentru mine "ZEUS mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"".
În aceste condiții, în ceea ce-l privește pe prietenul nostru facebook-cist, Agamemnon Partac, mă tot "PERPELESC" în legătură cu două întrebări, la care nu găsesc răspuns, iar cum "prietenul la nevoie se cunoaște", poate mă ajuți tu în acest sens.
Aceste întrebări sunt :
1. În mesajul transmis prietenului facebook-cist, Agamemnon Partac, printr-o postare făcută pe pagina mea de facebook, în data de 21.03.2018 și intitulata " MITOLOGIA GREACĂ în variantă de Țara Vrancei", consider că am fost foarte clar cu acest prieten facebook-cist, în speța "INGINERIEI FINANCIARE" de la CUP Focșani.
Având în vedere că tu m-ai atenționat de prezenta lui Orion în mitologia greacă, mi se pare normal să te consult în următoarea problemă :
Victor Ponta a precizat despre "MÂNĂRELILE" pe care le făcea împreună cu REPETENTUL Florian Coldea, pasionatul de licori ale lui Bachus, George Maior, generalul IZMANĂ, Oprea Gabriel, fost GARDĂ de CORP al "liderului huilei" Miron Cozma, Liviu Dragnea etc, etc, la numirea procurorului general al României și al șefilor de la DNA și DIICOT.
 - În condițiile precizate mai sus, tu crezi că prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac, s-a DEDULCIT și el din primele pe care le-a luat SUPER-MANAGERUL CUP Focșani, Vasilescu Gh., în perioada 2000-2007 ?
2. Facebook-cistul Jan Ixulescu mi-a transmis ceva de genul :
a. "Ai grija că la anul nu ai să mai ai loc nici la șase".
Precizez că în prezent, am o jumătate de normă didactică de maistru necalificat la Liceul Auto, iar venitul pe care îl obțin lunar, este în limita unui AJUTOR SOCIAL.
b. "Mergi pe stradă ca un taur, (n.r, probabil bou) cu capul în jos și treci strada prin locuri nemarcate".
Coroborant "JEGOȘENIA" din amenințarea cu privire la "locul de muncă de la șase", cu AMENINȚAREA, în opinia mea, de tip "SECURISTO-COMUNIST", că ar putea să dea o mașină peste mine, deoarece trec "strada prin locuri nemarcate", îmi permit să te întreb :
Având în vedere că ai pretins că "Jan Ixulescu este în fapt un "Jenică" - MARE PATRIOT", în condițiile în care, după părerea mea, Jan Ixulescu nu are nici o legătura cu "Jenica" al tău, dar cred că este un absolvent al Academiei Mihai Viteazu, care nu a trecut prin școala ca găsca prin apă, așa cum este cazul REPETENTULUI Florian Coldea, îmi permit să te întreb :
- Cum apreciezi "PATRIOTISMUL" prietenului nostru facebook-cist, Agamemnon Partac, rezultat din mesajele pe care mi le-a transmis din postura de facebook-cist, Jan Ixulescu ?
NOTA; Pentru a-ți stimula gândirea iți dau un citat dintr-un articol publicat în data de 25.03.2018, de către EVZ.ro, pe care l-am distribuit pe pagina mea de facebook : "În aceeași ședință CSAT s-a stabilit, conform unui comunicat de presă emis în acea perioadă, și formarea unor Grupuri de Lucru Operaționale (GLO) la nivel județean formate din ofițeri specialiști și experţi desemnaţi de Ministerul de Interne, Ministerul Finaţelor Publice şi Parchet. Practic, grupurile de lucru operaţionale erau formate din şefii judeţeni ai SRI, prim procurorii judeţeni, şefii locali ai direcţiilor financiare şi conducătorii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie"

23.03.2018                                                                                    Ulise Grosu
Anexa 4
CAREU de AȘI din postaci "alfa" și CAREU din AȘI din facebook-ciști "alfa"
MESAJ pentru prietenul facebook-cist, Lucian Dragomir
Stimabile,
Când ai făcut afirmația că "latri dar nu musti", mi s-a părut că ai avut un moment de luciditate, dar când ai afirmat și despre mine același lucru, consider că ai avut un "MOMENT de RĂTĂCIRE".
Faptul că ai pretins că "nu ai încredere în JUSTIȚIE", reprezintă un punct de vedere, dar dacă te întreb de cate ori ai pledat la bară într-un tribunal, nu știu care ți-ar putea fi răspunsul.
În schimb eu pot DEMONSTRA pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale, că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, și-a subordonat JUSTIȚIA pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, iar din postările făcute pe blogul ulisegrosu.blogspot.com rezultă acest lucru.
Concluzia ta că postările mele pe blog sunt niște "POLOLOGHII", reprezintă punctul tău de vedere, dar în condițiile în care este știut că "mulți, citesc puțini pricep", părerea ta poate avea sau nu, tangență cu realitatea.
Pentru a putea înlătura anumite confuzii pe care le-ai demonstrat că le ai, în ceea ce privește persoana mea, am să fac câteva precizări în acest sens, după cum urmează:
1. Cu "burghezia proletara" postdecembrista am intrat în CONFLICT imediat după LOVITURA de STAT din Decembrie "89.
În acest sens, iți recomand să scrii pe GOOGLE, ulisegrosu.blogspot.com -FEROCITATEA "BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI- și să apeși tasta ENTER.
Din înscrisurile prezentate în fotocopie la eseul având titlul precizat mai sus, afli mai multe despre mine și lupta mea cu "băieții deștepți din energie", mioritici de "Provincia Europeană Vrancea".
2. Eu nu am nicio treabă cu politica și nici nu am făcut OBSESIE față de o doctrina politică, cum ai făcut tu față de COMUNISM, ci am un "culoar" care se numește "Producere și distribuție a energiei electrice și termice", unde datorită cunoștințelor acumulate în cei 5 ani de facultate, pe care am putut să le aplic în practică, am devenit o NUCĂ TARE în acest domeniu pentru "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
3. Când am decis să fac publică INGINERIA FINANCIARĂ de la CUP Focșani, de care mi-am dat seama când am întocmit niște situații în legătură cu FALSELE procese CUP-ENET, nu am plecat câine surd la vânătoare, ci am știut foarte bine în ceea ce ma bag, iar cu o probabilitate destul de mare știam că se va dispune DESFACEREA DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un "AS în mânecă", dar AS-ul mi l-a anulat procurorul Țîrlea Florin și complicii lui, dar "scheletele care i-au rămas în dulap" procurorului Țîrlea Florin, urmare a respectivei acțiuni, în opinia mea, îl fac INCOMPATIBIL cu calitatea de procuror.
Dacă vei scrie pe GOOGLE, ulisegrosu.blogspot.com  STILUL "AMERICĂNESC" AL PRIM PROCURORULUI ȚÎRLEA FLORIN ȘI JUSTIȚIA "INDEPENDENTĂ"- și apeși tasta ENTER, vei putea accesa acest "eseu", postat în data de 21.03.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.
Fotocopiile înscrisurilor anexate la "eseul" precizat mai sus, sunt o dovada ca nu bat câmpii când afirm ca procurorul Țîrlea Florin este INCOMPATIBIL cu calitatea de procuror.
4.După ce procurorul Țîrlea Florin mi-a anulat "AS-ul din mâneca", a trebuit să trec la LUPTA de GHERILĂ care a impus următoarele :
a. Forțarea unor reprezentați de baza ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pentru a greși prin afirmațiile făcute în diferite înscrisuri oficiale, pentru "a-i putea prinde cu mâna la crăpătură";
b. Determinarea JUSTIȚIEI subordonate "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să-și "lumineze fața".
În acest moment ambele acțiuni sunt o REUȘITĂ.
5. Pentru a putea vedea momentul în care maxima mea mioritica, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea ii va putea deștepta pe focșăneni !?", va avea tangență cu realitatea, mi-am luat în mână un "CAREU de AȘI" format din postaci "alfa" cu care m-am CONTRAT prin intermediul rubricii de comentarii de la Ziarul Monitorul de Vrancea.
Acesta "CAREU de AȘI" era format din postaci "alfa", "danb" de o garoafa, "arkan-nema ore" de o stea, "pișcot-cameleon" de trei stele și "orion" de 5 stele.
Scoțându-se rubrica de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea, pentru a continua "studiul de piața" în legătură cu maxima mea mioritică, am trecut pe facebook-ceală, unde ii aveam ținuti în "rezervă caldă" pe prietenii facebook-ciști, Butnaru Dan, Crintea Valerică și pe tine.
Pentru completarea "CAREULUI de AȘI" facebook-ciști, îl așteptam pe postacul "orion", care a venit întâi sub forma prietenului facebook-cist Jan Ixulescu, apoi după PĂRUIALA avută s-a REBRENDUIT în prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac. (NOTA: Nu am nicio certitudine că "orion", Jan Ixulescu și cu Agamemnon Partac sunt una și aceeași persoană, dar au stilul identic)
6. Sesizând că prietenul facebook-cist, Jan Ixulescu, ii place să se întrețină cu tine și cum am prevazut că s-ar putea să mai sară ceva SCÂNTEI intre mine și facebook-cistul Jan Ixulescu, așa cum s-a întâmplat și cu postacul "orion", tu ai reprezentat cel mai bun "LIANT" între mine și facebook-cistul Jan Ixulescu.
După ce am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, în data de 01.03.2018, a "eseului" "GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii", unde am prezentat PĂRUIALA avută cu facebook-cistul Jan Ixulescu, comportamentul prietenului facebook-cist, Crintea Valerică, a fost unul normal.
Aplicând "metode specifice" de DEMUTIZARE, mi-ar plăcea să cred că într-un viitor apropiat, prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, "va fi din nou ceea ce a fost și mai mult decât atât"
7. Principiul adoptat în LUPTA declanșata împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și care a fost respectat întocmai este, "Ceea ce este confidențial sau particular NU EXISTĂ, dar ceea ce este OFICIAL este tratat ca atare, condiție în care orice mică greșeală apărută într-un înscris, este SPECULATĂ la MAXIM.
În condițiile în care la nivel central DIHONIA din cadrul "Regimului Securist Postdecembrist" care a adus România la SAPĂ de LEMN, a atins COTE MAXIME, (Victor Ponta îl toarnă pe Liviu Dragnea, Sebastian Ghiță ii toarnă pe toți etc, etc), PRINCIPIUL meu de LUPTĂ de care am amintit mai sus, a IMPUS RESPECT și în fața membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
CONCLUZII


În ceea ce privește afirmația ta, "Nu știu ce tot bați cu Agamemnon ...sau Jan ...încep să înțeleg unde bați ...lucrezi la "contra - spionaj " de obicei cei care lucrează ca tine cu" informațiile" sunt spioni ...iar un spion adevărat lucrează cu mai multe "servicii" și se dă de partea celui care plătește mai bine ...dar mai toți și au dat seama că nu ești un spion bun ...un " spion bun ...e un spion mort " ... Așa cum spune și el într -o postare ...nu am trecut ca gâsca prin apă .... ", se imun niște precizări :
a. Eu nu-l cunosc pe postacul "orion" și nici pe facebook-ciștii, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac, aspect care mi-a permis să-mi dau cu presupusul vizavi de preocuparea acestora, fără ca cineva să-mi poată bată obrazul pentru speculațiile mele.
b. Scopul meu a fost să-l determin pe postacul "orion" să considere ca "prezint interes operativ" și după cum ai sesizat, acțiunea a fost o REUȘITĂ.
c. Când am afirmat că am băgat la "DOUĂ CIOCANE" "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", iar unul dintre ciocane este destinat pentru VERIGA SLABĂ a SISTEMULUI, respectiv fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, nu a fost o GLUMĂ.
Punerea în funcțiune a celui de al DOILEA CIOCAN în care am băgat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" trebuie făcută cu multa atenție, deoarece IZBITURA trebuie să fie "NIMICITOARE".
d. Dacă ai să încerci "să stai strâmb și să judeci drept", vei putea constata că REFUZUL meu CATEGORIC de a nu fi o "GĂINĂ a lui Stalin mioritică de Țara Vrancei", nu a fost o treabă la îndemâna oricărui "pulifrici", dacă este să-l citez pe facebook-cistul Jan Ixulescu, care a pretins că, "orice pulifrici se pricepe să stingă un început de incendiu la un tablou electric".
Faptul ca prietenul facebook-cist, Crintea Valerică, a refuzat pe buna dreptate, să-mi mai răspundă la telefon, după PĂRUIALA avuta cu facebook-cistul Jan Ixulescu, prezentată de mine în "eseul" "GĂINA lui Stalin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și focșănenii", mi-ar plăcea să cred că-l va DEMUTIZA tratamentul pe care i l-am aplicat, demonstrând prin aceasta că i-am fost un bun LOGOPED.
Deși SCHIMBULUI de REPLICI avut cu facebook-cistul Jan Ixulescu, a fost destul de DUR, eu niciodată în replicile pe care i le-am dat, nu m-am adresat altfel decât cu "STIMABILE", în schimb, el a apelat la toate cunoștințele cu privire la DIVERSIUNE pe care probabil, le-a învățat la Academia Mihai Viteazu.
Faptul că urmare a PĂRUIELII avute, facebook-cistul Jan Ixulescu a dispărut și a apărut prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac, pseudonim care face trimitere la colaborarea dintre anticul Ulise și Agamemnon la cucerirea Cetății Troia, mie acest lucru mi-a spus multe.
Mi-ar plăcea să cred că am fost CLAR, stimate prieten facebook-cist, Lucian Dragomir, iar pe viitor în ceea ce mă privește, ar fi recomandat, să nu mai "confunzi marfa cu ambalajul", așa cum ai făcut până acum.

27.03.2018                                                                         Ulise Grosu

Anexa 5
"RĂZBOI PSIHOLOGIC" cu prieteni "alfa" facebook-cisti
 

@Lucian Dragomir; Am să-ți prezint situația la zi, după "FRONTUL de LUPTA", unde m-am confruntat cu cei patru prieteni "alfa" facebook-cisti, după cum urmează:
-a. Dan Butnaru; Deși este în Germania, aproape zilnic, face 2-3 comentarii pe pagina mea de facebook;
-b.Crintea Valerică; Într-o prima faza, acestui prieten facebook-cist a trebuit sa-i aplic un TRATAMENT prin care l-am transformat din "urechist" în "notist".
Este adevăratPĂRUIALA avută cu facebook-cistul Jan Ixulescu, l-a făcut să intre în SILENZIO STAMPA, dar întrucât acesta este un mare cinefil, i-am aplicat un TRATAMENT pe bază de filme cu Tom și Jerry, iar acum și-a revenit.
-c. Lucian Dragomir; În ceea ce te privește, deși am umblat ca și cu ouăle, tot m-ai EJECTAT de doua ori din lista ta de prieteni.
Deoarece ai reprezentat un teren propice pentru a putea da "NADA la "HULPI"", ți-am aplicat o TEHNICA SPECIFICĂ.
In mesajul, "CAREU de AȘI din postaci "alfa" și CAREU din AȘI din facebook-ciști "alfa"" pe care ți l-am transmis în data de 27.03.2018, consider că am fost FOARTE CLAR.
-d. Agamemnon Partac; În ceea ce-l privește pe "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea", trebuie să recunosc că mi-a făcut o DEOSEBITĂ PLĂCERE să mă CONTREZ cu aceasta "DIVINITATE" mioritică de "Provincia Europeană Vrancea".
Faptul că HABAR nu am cine este și cu ce se ocupă "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea", iar el a demonstrat că știe totul despre mine și în plus este un MESERIAȘ în arta DIVERSIUNII, face ca în ceea ce-l privește pe acest prieten facebook-cist, comentariile să fie de prisos.
Scopul meu a fost să-l aduc pe "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea" la stadiul de "Agamemnon Partac", acțiune care s-a dovedit a fi o REUȘITĂ.
Teoretic, cu "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea", după patru ani de PĂRUIALĂ, nu pot fi altfel decât PRIETEN ADEVĂRAT nu numai facebook-cist, dar de acest lucru trebuie să fie convins și el, și pe cale de consecință, să mă CONTACTEZE.

28.03 2018 Ulise Grosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu