sâmbătă, 4 mai 2019

Dacă Petre Ţuţea a afirmat, „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioţi”, eu nu am același regret pentru cei 13 ani, cât mi-au trebuit pentru a DEMONSTRA că la Focșani NU s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI

MOTTO; "Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză".

De circa 10 ani, prin mijloacele pe care le am la dispoziție, îi tot transmit președintelui Marian Oprișan că, "Prietena mea CRIZA (economică) este mai tare decât orice femeie din viața Domniei sale, iar atunci când va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei, aș dori să beau un șpriț cu Domnia sa".
Faptul că în anul 2008, când am candidat ca INDEPENDENT pentru un post de consilier în CL Focșani, circa 30% dintre focșănenii pe care am încercat sa-i conving să mă voteze, m-au întrebat, "Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahar sau ulei ?", m-a determinat să-mi lansez maxima mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni !?".
Urmărind prin intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea, apoi prin intermediul Facebook, momentul în care maxima mea mioritică de care am amintit mai sus, va avea tangență cu realitatea, am putut constata RĂUL pe care l-a făcut POPORULUI ROMÂN, COMUNISMUL și DICTATURA lui Ceaușescu.
Deoarece, îl consider pe Mihai Eminescu, ca fiind cel mai MARE ROMÂN din toate timpurile, cu ocazia aniversarii zilei de naștere a acestuia de anul acesta, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul" "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?", apoi am rugat diferite persoane să-și spună părerea despre această scriere.
Concluzia acestui studiu este cu mult mai JALNICĂ decât mă așteptam, deoarece m-a făcut să-mi schimb RADICAL părerea despre anumite persoane, despre care credeam că nu au  DEMNITATEA ATROFIATĂ.
Coroborând aceasta ATROFIERE a DEMNITĂȚII cu OPOZIȚIA făcută de poporul român la instaurarea COMUNISMULUI, am ajuns la concluzia că ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a făcut ca modelul DICTATORIAL a lui Ceaușescu să-l întâlnim la diverși lideri politici actuali de la nivel central și local, iar TUPEUL activistului PCR să fie întâlnit la majoritatea politrucilor postdecembriști.
De altfel, eu am afirmat de multe ori în scrierile mele că, în România postdecembrista nu au existat partide politice , ci diverse grupuri de indivizi care s-au numit "social democrați", "liberali", "PNT-cd-iști" etc., coordonate de angajații SECURITĂȚII COMUNISTE și care au avut ca scop  JEFUIREA țării și îmbogățirea lor prin toate mijloacele.
Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără o colaborare PERFECTĂ a INSTITUȚIILOR de FORȚĂ ale Regimului Securist Postdecembrist, unde după părerea mea, JUSTIȚIA a rivalizat cu celebrele TRIBUNALE MUNCITOREȘTI, din perioada de tristă amintire a INSTAURĂRII COMUNISMULUI în România, dar pe invers.
Pentru MERITUL de a fi transformat România în COLONIE, angajații INSTITUȚIILOR de FORȚĂ ale României postdecembriste au fost RECOMPENSAȚI cu PENSII SPECIALE, cum nu mai există nicăieri în lume.
Întrebarea fireasca care se pune este :
- În condițiile în care România a fost transformată în COLONIE și nu mai are economie, cine va produce banii pentru plata PENSIILOR de NABABI ai angajaților SISTEMULUI de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist, deoarece ÎMPRUMUTUL este doar o soluție de moment?
Reducând România la Țara Vrancei, Guvernul României la ADMINISTRAȚIA mun. Focșani și Parlamentul României la nivelul CL Focșani, pot afirma fără teama de a greși că, CIRCARII ȘEFI din CL Focșani își au corespondenții în Parlamentul României după cum urmează :
a. Consilierul PSD Radu Nitu poate fi considerat un "Eugen Nicolicea de Provincia Europeană Vrancea";
b. Consilierul PNL Nicu Tănase poate fi considerat o "Raluca Turcan de Provincia Europeană Vrancea".
În opinia mea, actualul spectacol de PROSTIT PROSTII din CL Focșani, dintre primarul Cristi Valentin Misăilă pe de o parte și deputatul PNL Ion Ștefan, prin intermediul consilierilor PNL coordonați de "Raluca Turcan de Provincia Europeana Vrancea", de cealaltă parte, nu ar putea avea loc dacă mun. Focșani nu ar fi o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
Legat de acest DISPREȚ al celor pe care focșănenii i-au ales să le conducă urbea, am să citez câteva informații care au circulat pe net.
1. Vrancea 24
Consilierii locali ai opoziției, dați în judecată de primarul Misăilă și secretarul Corhană pentru că îndrăznesc să voteze diferit
- Stefan Borcea -25/04/2019, 10:20
Citez; "Consilierul local UNPR Costel Bîrsan a dezvăluit în cadrul ședinței
Consiliului Local Focșani că primarul Cristi Misăilă și secretarul Eduard Corhană au intentat proces celor nouă consilieri ai opoziției din Consiliul Local (opt de la PNL și unul de la UNPR), în care se solicită daune de peste două milioane de lei pentru motivul că aceștia nu au votat unele proiecte pentru municipalitate. “Votul nostru nu este pe placul domnului primar și pentru asta ne-a dat în judecată”, a spus Costel Bîrsan. Consilierul a cerut angajarea unui avocat care să reprezinte Consiliul Local în această speță."
2. Știri de Vrancea 25.04.2019 "Micuții de la Corul de Copii Pastia au deschis ședința de consiliu local în spiritul Sărbătorilor Pascale. „Ei sunt viitorul nostru”"
Citez;" Firește, acesta a fost un moment prielnic pentru ca primarul să aducă din nou în discuție modificarea regulamentului de funcționare al Ateneului și înființarea unui centru de excelență. În acest context, primarul a făcut apel la spiritul sărbătorilor pascale: „Poate în săptămâna mare Dumnezeu vă luminează mințile, stimați consilieri”. "
Nu am cunoștință dacă afirmația primarului Cristi Valentin Misăilă, „Poate în săptămâna mare Dumnezeu vă luminează mințile, stimați consilieri”, a fost valabilă și în cazul Domniei sale, dar mai ales a viceprimarului mun. Focșani, Marius-Eusebiu Iorga, care a pretins că, "Din cauza mea, Domnia sa a ajuns să dea cu subsemnatul pe la poliție", dar eu consider că în mesajul transmis acestuia, prin intermediul "eseului" "PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", postat în data de 21.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am fost FOARTE CLAR.
LUPTA mea din ultimii 13 ani, ducându-se în fapt, cu JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", urmăresc cu multă atenție, CIRCUL pe tema JUSTIȚIEI care are loc la nivel central.
Legat de acest aspect, citez câteva informații care au circulat pe net :
1.Stiripesurse.ro (25.09.2019) "DNA explică, în mod oficial, PRĂPĂDUL pe care l-au făcut parlamentarii prin votarea modificărilor la Codurile Penale"
Citez;  "La solicitarea reprezentanților mass media, referitor la modificările legislației penale adoptate de Parlament la data de 24 aprilie 2019 (Codul Penal, Codul de procedură penală, Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, proiectul de act normativ privind contestația în anulare) Direcția Națională Anticorupție exprimă următorul punct de vedere:
În situația intrării în vigoare, modificările la legislația penală vor afecta în mod substanțial activitatea de urmărire penală și implicit tragerea la răspundere a celor care au săvârșit fapte penale, implicit fapte de corupție sau asimilate corupției."
2. Stiripesurse.rp (25.04.2019) "Florin Iordache: Am spus Comisiei de la Veneția că aproape 50% din magistrați au fost interceptați"
Citez ;  „A fost o dispută (la întâlnire, n.red.), aici este bătălia putere - opoziție, privind necesitatea înființării secției specializate. Eu am explicat că tocmai din ultimul raport pe care l-a prezentat Inspecția Judiciară reiese că un număr foarte mare de magistrați au avut dosare la DNA deschise fie în rem, fie în personam, cât și un număr foarte mare de mandate, aproape 50% din judecători și procurori având mandat de interceptare, iar tocmai un corect și coerent act al justiției a vizat înființarea acestei secții specializate”, a declarat Florin Iordache."
3. Puterea Romanilor
Dragnea a turbat! Tudorel Toader începe să dea pe gușă tot ce stie despre mafia PSD: Epopeea neavizării celebrelor OUG pentru modificarea codurilor penale
BY ADMIN ON MAY 2, 2019
Citez; "Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a anunțat joi dimineață pe Facebook că în cursul zilei de azi va prezenta ”elemente de noutate” legate de ”Epopeea neavizării celebrelor OUG pentru modificarea codurilor penale”.
Mai mult, Toader și-a încheiat mesajul într-o cheie ironică, anunțând într-un post scriptum că mesajele pe care le va posta pe Facebook nu vor fi șterse. Postarea integrală a lui Tudorel Toader: ”Pentru o corecta informare (!). La intervale scurte de timp, voi prezenta unele sectiuni din Raportul de activitate la MJ, cu elemente de noutate. Astazi – Epopeea ” neavizarii” celebrelor OUG pentru modificarea codurilor penale ( in mod corect, Codului penal si a Codului de procedura penala) !"
4. Pe net circula informația :
"Din cele 400 de texte modificate din Codul Penal aproape niciunul nu se refera la protecția victimei, ci doar a infractorului".
NOTA; Nu cunosc dacă această informație are tangență cu realitatea sau este o DIVERSIUNE ELECTORALĂ.
Prezentul "eseu" are un număr de doisprezece anexe pe care cititorii acestei scrieri ar trebui să le citească cu atenție, deoarece reprezintă modul în care am pregătit BĂTĂLIA FINALĂ cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
De asemenea, titlurile acestor anexe, în cazul în care sunt scrieri ale mele postate pe pagina de Facebook, am căutat să fie cât mai concludente.
Aceste anexe sunt :
Anexa 1 - Prietenul meu, Bobiță și LUCRĂTURA care i-a fost "SERVITĂ", viceprimarului mun. Focșani - Marius Eusebiu Iorga
Anexa 2 - TRADIȚIA CREȘTINĂ respectată prin REÎNVIEREA celui pe care îl consider a fi, "MESIA  de Provincia Europeană Vrancea"
Anexa 3 - Ziarul Adevărul "CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ, CEL MAI SÂNGEROS VIS AL REGIMULUI COMUNIST"
Anexa 4 - Ziarul Adevărul "Destinul boierului care şi-a donat averea pentru educaţia copiilor săraci. A fondat prima şcoală şi primul institut academic pentru copiii de la ţară"
Anexa 5 - CRIME DE STAT CONSEMNATE DE ISTORIE: ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA ÎN VREMEA PREAMĂRIRII CĂPITANULUI
Anexa 6 - Ziarul Adevărul „Sfânta închisorilor“, după 14 ani în temniţele comuniste: „În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate“
Anexa 7 - 23 aprilie 1962: încheierea colectivizării în România, începutul distrugerii satului românesc. În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă de Nicolae Ceaușescu
Anexa 8 - OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Anexa 9 - LAȘITATEA focșănenilor și DISPREȚUL autorităților
Anexa 10 -Traian Băsescu, amenințat de fața sa adevărată
Anexa 11 - Politrucii plantați de PSD în posturi-cheie încep să producă pagube materiale. Prima factură: 80 de milioane de euro
Anexa 12 - Newsweek - Secretarul general adjunct din Ministerul de Finanțe, acuzată de CNSAS că a turnat la Securitate
La anexa 1 este prezentat un MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, având ca MOTTO; "Dumnezeu nu bate cu parul !".
Faptul că în interiorul "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", au apărut diferite reglări de conturi, din punctul meu de vedere este o NORMALITATE.
La anexa 2 este prezentat un MESAJ adresat prietenului Agamemnon Partac, având ca
MOTTO; „E dificil să eliberezi proștii de lanțurile pe care le venerează” -Voltaire.
În aceasta scriere justific de ce îl consider pe prietenul "fantomatic" Agamemnon Partac, ca fiind pentru mine și un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea"
La anexa 3 este prezentat un articol publicat de ziarul Adevărul, a cărui titlu spune totul.
La anexa 4 este prezentat tot un articol publicat de ziarul Adevărul, iar cititorii acestui articol pot constata cât de adevărată a fost previziunea lui Lenin, atunci când a afirmat că, "Burghezia proletară va fi cu mult mai periculoasă decât burghezia începutului de secol XX".
La anexa 5 este prezentată o informație care a circulat pe net.
La anexa 6 este prezentat un articol publicat de ziarul Adevărul.
La anexa 7 este prezentată o informație care a circulat pe net.
La anexa 8 este prezentat un MESAJ adresat fostului meu prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, urmare a faptului că fostul prieten "alfa" facebook-cist de 5 stele, Agamemnon Partac a fost OBLIGAT să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist.
Pentru mine fostul prieten "alfa" facebook-cist Lucian Dragomir este un EXEMPLU EDIFICATOR al RĂULUI pe care l-au făcut COMUNISMUL și DICTATORUL Ceaușescu poporului român.
Lucian Dragomir se considera a fi un fel de "om de cultură", deoarece în perioada DICTATURII lui Ceaușescu s-a ocupat cu acțiunea PUPINCURISTĂ, numită Cântarea României.
Punctul de vedere a Lucian Dragomir legat de "AUDITUL" prin care autoritățile publice ale mun. Focșani și jud.Vrancea au vrut să legalizeze JEFUIREA cetățenilor mun.Focșani, spune totul despre NEVINOVĂȚIA fostului meu prieten facebook-cist.
Deoarece am sesizat că pe fostul meu prieten "alfa" facebook-cist, Lucian Dragomir, l-a luat prin surprindere acțiunile mele din ultimul timp, am vrut să-l lămuresc prin următorul mesaj, pe care i l-am transmis în data 02.05.2019, prin intermediul paginii lui de Facebook :
" Grosu Ulise Bună dimineața ! @Dragomir Lucian; Stimabile, nu știu dacă mi-ai citit ultimele scrieri postate pe pagina mea de Facebook, iar dacă le-ai citit, ai înțeles ceea ce era de înțeles. În ceea ce privește NEPUTINȚA ta de a înțelege de ce "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a fost și este o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, am să te rog să meditezi la următorul aspect : a. Pentru a-l determina pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist, timp de circa 5 ani, nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar IRONII și am încercat să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale lui. b. Pentru a-l REDUCE la TĂCERE facebook-cistă, în ceea ce privește persoana mea, pe prietenul tău "EMIȚĂTOR de ADEVĂRURI AXIOMATICE", Gurguiatu Sandu, a trebuit să fac RISIPĂ de EXPRESII SUBURBENE. PS Acum înțelegi, de ce în ceea ce te privește, mi-aș fi dorit ca maxima, "Spune cine îți sunt prietenii, ca să-ți spun cine ești", să nu aibă tangență cu realitatea, dar....?"
Anexa 9 intitulată "LAȘITATEA focșănenilor și DISPREȚUL autorităților", are un titlu care spune multe.
Prin această scriere pe care am postat-o pe pagina mea de Facebook, în data de 02.05.2019, am transmis un MESAJ FOARTE CLAR dottorelui în PROTECȚIA HOȚILOR de la OPC Vrancea, Dilă Dumitru și primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, în legătură cu EFECTUL pe care l-ar putea avea încercarea de MUȘAMALIZARE a FURĂCIUNII practicată de ENET în lunile februarie și martie a.c..
Politrucul HABARNIST în probleme de producere și distribuție a energiei termice, Manole Merchea-Dumnezeu, la numirea în funcția de director la ENET, a pretins că sub ÎNȚELEAPTA lui conducere, "ENET-ul va livra vara prin instalația de termoficare apă refrigerată".
Faptul că facturile abonaților ENET pentru lunile februarie și martie a.c. au fost mai mari decât cele pentru lunile decembrie și ianuarie, nu face decât să confirme cele afirmate de politrucul "liberal" Manole Merchea-Dumnezeu atunci când a fost numit în funcția de director la ENET.
La anexa 10 este prezentat un editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu publicat de ziarul Cotidianul din data de 03.05.2019.
Afirmațiile din editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, îmi amintesc de data de 24.01.2009, când după ce Pol Pot de România (Băsescu Traian) încasase niște HUIDUIELI la Iași, cei pregătiți cu același scenariu și la Focșani, au primit ORDINUL "La loc comanda !", aspect care i-a nemulțumit.
Eu nu am fost la respectiva manifestare, care a avut loc în Piața Teatrului Mr.Gh.Pastia, dar conform unui articol de presă, scris de d-na Doina Ganea și publicat de Ziarul de Vrancea ar fi avut loc o ÎMBRÂNCEALĂ între președintele Marian Oprișan și senatoarea Sorina Plăcintă pentru a sta de-a "DREAPTA TATĂLUI BĂSESC".
La anexa 11 este prezentată o informație care a circulat pe net și care se intitulează, "Politrucii plantați de PSD în posturi-cheie încep să producă pagube materiale. Prima factură: 80 de milioane de euro".
Rog să se coroboreze afirmațiile care se fac în această scriere preluată de pe net, cu PREJUDICIUL rezultat ca urmare a IGNORĂRII de către autoritățile publice ale mun. Focșani și jud.Vrancea, a problemelor tehnico-economice de interes public, susținute de mine și să se concluzioneze.
La anexa 12 este prezentată tot o informație care a circulat pe net și prezintă "GRIJA" avută de către Regimul Securist Postdecembrist față de oamenii cu ajutorul cărora a transformat România în COLONIE.
Eu nefiind un COLABORATOR al SECURITĂȚII COMUNISTE și deci nefiind o PERSOANĂ de ÎNCREDERE a "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider a fi un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o ocup, în cadrul Primăriei Focșani.

CONCLUZII
Coroborând cele afirmate de mine în "eseul" "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?" postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cu ocazia aniversarii zilei de naștere a lui Mihai Eminescu (15.01.2019), cu maxima lui Mihai Eminescu, "Școala va fi scoală când omul va fi om și statul va fi stat" , am ajuns la concluzia că ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a contribuit la ATROFIEREA DEMNITĂȚII generațiilor postdecembriste de români.
De altfel, primele scrieri ale mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, s-au referit la Școala Neculai Jechianu care a funcționat în Țara Vrancei la sfârșitul Perioadei Interbelice și Școala de PRĂDUIALĂ-postdecembristă, Nicolae Giurgea, a căror efecte se văd în prezent,  prin faptul că jud. Vrancea este din punct de vedere economic, una dintre OILE NEGRE ale României.
Încercarea mea de a scoate în evidență eficiența programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, s-a IZBIT ca de un ZID de cei care au condus în ultimii ani, destinele învățământului mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
Un singur profesor cu care am vorbit despre programa școlară de la Școala Neculai Jechianu a înțeles eficienta practică a acestei programei școlare și chiar a și aplicat-o în practică.
Este vorba despre d-na prof. Liliana Grigoriu-Epangeac de la Liceul Unirea Focșani.
În prezent, am promisiunea unei persoane că va merge la actualul ministru al învățământului, pentru a o convinge pe d-na Ecaterina Andronescu de EFICIENȚA PRACTICĂ a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu.
După părerea mea, de profesor de mâna a III a, absolvenții Școlii Neculai Jechianu erau pregătiți pentru a trăi într-o LUME REALA, în comparație cu actualii absolvenți de liceu care sunt pregătiți pentru a trăi într-o LUME IMAGINARĂ.
Deși mulți au nostalgii față de școala din perioada DICTATURII lui Ceaușescu, eu cred că respectiva scoală a avut ca efect ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român.
Comportamentul focșănenilor, vizavi de DISPREȚUL pe care îl are față de ei, "BURGHEZIA PROLETARĂ" postdecembristă mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", din punctul meu de vedere, este edificator în acest sens.
O mare vină pentru acest lucru, consider că o are și "INTELECTUALITATEA" mioritică de Focșani plină de IFOSE, care în fapt, reprezintă niște "GĂINI ale lui Stalin" din "Ferma AVICOLĂ de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani".
Acesta este și motivul pentru care voi "ȘTERGE pe JOS" cu profesorii uniriști de metamatematică, Dan Popoiu și Enache Pătrașcu, foști consilieri în CL Focșani, lucru pe care l-am mai făcut prin scrierile mele postate pe blog, dar și cu vicepreședintele PNL Vrancea, Daniela Gabriela Marghitan.
Eu am afirmat în scrierile mele, că profesorii de matematică care nu respectă PRINCIPIUL de predare al regretatului academician Solomon Marcus, sunt niște PROFESORI ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Faptul că cei trei profesori de matematică amintiți mai sus, în calitatea lor de "OAMENI POLITICI" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", nu au luat nicio atitudine în legătură cu GOLĂNIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat focșănenilor, prin încălcarea contractului de împrumut a CUP Focșani cu BERD, consider că justifică COMPORTAMENTUL meu față de acești profesori de matematică.
Precizez că, după o anumită perioada de timp, de la ițirea postacului "orion" în cadrul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea, din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", am afirmat în SCRIS că, cel care ulterior, mi-a devenit "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), este ÎNTRUCHIPAREA "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
Despre "Măgarul Troian de Țara Vrancei", am precizat în scrierile mele, cu mult timp înainte de a se iți ca postac, "orion", că acesta este varianta de "Provincia Europeană Vrancea" a CALULUI TROIAN, este dotat cu o ȘTANGĂ FĂCĂTOARE de MINUNI și un SIMȚ FOARTE FIN.
Cum simte "Măgarul Troian de Țara Vrancei" că cineva intră cu mașina în pană de benzină, PANA PROSTULUI, imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
Faptul că am citat ca din BIBLIE, în scrierile mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com , din afirmațiile postacului "orion", (respectiv facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac), demonstrează încrederea pe care o am în această "FANTOMĂ", dacă este să citez o expresie folosită de cel care i-a fost facebook-cistului Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, un adevărat COBAI, pentru ca acesta să-și demonstreze profesionalismul în domeniul DIVERSIUNII.
NOTA; Este vorba despre fostul meu prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir.
De curând am citit pe net, maxima, "Dacă nu găsești o persoană lângă care să îmbătrânești, atunci găsește-ți una lângă care să întinerești !", pe care am considerat-o foarte interesantă.
De ce fac o astfel de afirmație ?
Deoarece "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) deși are statut de "FANTOMĂ", pot afirma, fără teama de GREȘI, că în ultimii 5 ani, m-a ajutat să ÎNTINERESC.
Ca o IRONIE a SORȚII cel mai mare DUȘMAN al meu, în cei 30 de ani postdecembriști de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai de care am avut parte, s-a aflat în SPATELE FRONTULUI.
Dacă, după părerea mea, COMUNISMUL și DICTATURA lui Ceaușescu au SPĂLAT CREIERELE românilor, cel care mi-a devenit cel mai mare DUȘMAN, i-a fost SPĂLAT CREIERUL prin minciună și prefăcătorie, iar ca LUCRĂTURA sa fie completă a fost făcut și EXHIBIȚIONIST RELIGIOS.
Mi-ar plăcea să cred că urmare a unui dialog facebook-cist confidențial, avut cu cea care s-a dovedit a fi un artist în a SPALA CREIERUL celui care mi-a devenit cel mai mare DUȘMAN, să fi înțeles ceea ce a fost de înțeles și să procedeze în consecință, mai ales că eu am demonstrat că-i RESPECT ÎNTOCMAI dorința.
Dacă Petre Ţuţea a afirmat, „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioţi”, eu nu am același regret pentru cei 13 ani, cât mi-au trebuit pentru a DEMONSTRA că la Focșani NU s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI

04.05.2019                                                                            Ulise Grosu

Anexa 1
Prietenul meu, Bobiță și LUCRĂTURA care i-a fost "SERVITĂ", viceprimarului mun. Focșani - Marius Eusebiu Iorga

MOTTO; "Dumnezeu nu bate cu parul !"

MESAJ PUBLIC adresat primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă
Domnule Primar,
În data de 21.04.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul""PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă".
Prin acest "eseu", am dorit să ofer pe perioada SĂPTĂMÂNII PATIMILOR la CREȘTINII ORTODOCȘI un subiect de MEDITAȚIE  pentru :
a. Politrucii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", care au DEMONSTRAT că sunt CONVINȘI că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI;
b. "GĂINILE lui Stalin" din "Ferma avicola de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani", care simt că nu au atrofiată DEMNITATEA.
Cele doisprezece teme în care au fost împărțite o parte dintre "eseurile" pe care le-am postat în timp, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, nu a fost ceva întâmplator.
De altfel, scrierile mele au ținut cont de CIFRELE MAGICE, prin care am scos în evidență EXHIBIȚIONISMUL RELIGIOS al "BURGHEZIEI PROLETARE" postdecembriste la modul general și ale celei din "Provincia Europeană Vrancea", în mod special.
LUPTA mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" s-a vrut a fi o punere în scenă, în variantă mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", a RĂZBOIULUI TROIAN.
Postacul "orion" despre care PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", mi-a spus că este materializarea în practică a colaboratorului meu, "Măgarul Troian de Țara Vrancei", despre care cred că ulterior, a devenit facebook-cistul "Agamemnon Partac", consider că mi-a fost trimis de DIVINITATE.
Precizez, că nu știu cine sunt personale care s-au ascuns sub pseudonimele "orion", "Jan Ixulescu" și "Agamemnon Partac", dar cu o probabilitate foarte mare, consider că este vorba de una și aceeași persoană, care a folosit trei pseudonime.
Despre "PARTEA liber - cugetătoare" a postacului "orion", pe lângă faptul că-l consider a-mi fi, "ZEUS-ul de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), am ajuns la concluzia că este și "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea".
Precizez că și înainte de NAȘTEREA Domnului Iisus Hristos (25.12.2018), am avut mari emoții pentru prietenul Agamemnon Partac, deoarece se DĂDUSE la FUND, așa cum este și în prezent.
De altfel, în respectiva perioada am postat pe pagina de Facebook o scriere intitulată, "FILOZOFIE POLITICĂ USR-istă de "Provincia Europeană Vrancea" și încercarea de JUGĂNIRE a "Măgarului Troian de Țara Vrancei"".
(NOTA; Anexa 8 a "eseului" "IMPUNEREA RESPECTULUI sau EPILOG la CADOUL de Sf. Nicolae, făcut "NĂPÂRCILOR din ȘERPĂRIA de la Primăria Focșani"", postat în data de 24.12.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com).
Faptul ca Agamemnon Partac a REÎNVIAT ca facebook-cist, treaba cu posibila JUGĂNIRE a colaboratorului meu, "Măgarul Troian de Țara Vrancei" a fost o ALARMĂ FALSĂ.
Actuala DARE la FUND a prietenului Agamemnon Partac, m-a determinat să postez pe pagina mea de Facebook scrierea, "Este "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) pentru președintele Marian Oprișan, ceea ce este Tudorel Toader pentru liderul PSD, Liviu Dragnea ?".
(NOTA; Anexa 1 a "eseului" "De la CIORDIREA prietenului meu, Bobiță, la INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII prevazută de art. 439, lit.k, Noul Cod Penal", postat în data de 13.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com).
Nu am cunoștință dacă prietenul meu, Agamemnon Partac, va respecta TRADIȚIA CREȘTINĂ și din calitatea lui de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea" va REÎNVIA ca facebook-cist, dar în cazul în care se va întâmpla acesta MINUNE, va trebui să-și schimbe RADICAL comportamentul față de mine. "Prietenii știu de ce !"
Îmi permit să vă amintesc că, postacul "orion" este NAȘUL jurnaliștilor Ciprian Dumitru și George Noapteș de la ziarul Monitorul de Vrancea, iar din comentariile pe care acesta le-a făcut, la diverse articole publicate de ziarul  Monitorul de Vrancea- ediția electronică, a rezultat că are o părere FOARTE PROASTĂ despre D-voastră.
Deși "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)", a pretins că ar fi o GREȘEALĂ să trec la ATACUL pe TOATE FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", dându-mi ca exemplu pierderea războiului de către Hitler, eu i-am ignorat PREȚIOASA INDICAȚIE.
Ceea ce fac în prezent, este aplicarea în practică a celor precizate în "eseurile" postate pe blog de ZIUA AMERICĂNEASCĂ a ÎNDRĂGOSTIȚILOR și de ZIUA ROMÂNEASCA a ÎNDRĂGOSTIȚILOR, prin care l-am informat pe președintele Marian Oprișan despre planul de meu de atac, completat cu "eseul" postat pe blog de "Ziua Internațională a Femeii", ocazie cu care v-am transmis și D-voastră un mesaj.
Practic, la mijloc este numai DRAGOSTE și nici o urmă de URĂ, iar așa cum am precizat, FOARTE CLAR, nici D-voastră și nici președintele Marian Oprișan nu-mi puteți BATE OBRAZUL pentru acțiunile pe care le întreprind, ca să găsesc MOTIVE TEMEINICE și LEGALE pentru a putea solicita REVIZUIREA deciziei 619/25.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 3906/44/2006, prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
Într-adevăr producere de energie termică în regim centralizat, prin cogenerare s-a demonstrat că este cea mai EFICIENTĂ soluție, dar când numești politic la conducerea ENET, un HABARNIST în probleme de producere și distribuție a energiei termice, așa cum este "liberalul" Manole Merchea-Dumnezeu, te legi la cap fără să te doară.
În petiția nr.41.895/18.04.2019, pe care v-am adresat-o, CONSIDER CĂ AM FOST FOARTE CLAR.
De asemenea, pentru a fi și mai convingător, v-am anexat și un MESAJ PUBLIC transmis, colegului D-voastră de partid, dl. deputat Angel Tâlvăr.
Eu am făcut un "studiu de piață", în ceea ce privește întrebarea adresată d-lui deputat Angel Tâlvăr din finalul mesajului, dar am constatat că nu prea sunt amatori să joace rolul acestuia.
În "eseul" "PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", postat în data de 21.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost FOARTE CLAR și cu CIRCARUL CL Focșani, consilierul PSD - Radu Nițu.
De asemenea, ATENȚIONAREA "dottorelui" în PROTECȚIA HOȚILOR și conform presei, specialist în "vânzări de pește fără acte de proveniență", respectiv, comisarul șef al OPC Vrancea - Dilă Dumitru, făcută în speța FACTURILOR ABERANTE de la ENET, de asemenea, consider că a fost FOARTE CLARĂ.
În legislatura trecută a CL Focșani, "opoziția" era reprezentata de doi "MAIMUȚOI POLITICI", respectiv Trofin Tudorel din Partea PNL Vrancea și Lilian Ilie din partea PNT-cd Vrancea, care au reprezentat ținta IRONIILOR liderului consilierilor PSD din CL Focșani, Vrabie Cătălin.
Crezând că și eu sunt de aceeași teapa cu "MAIMUȚOII POLITICI" amintiți mai sus, în perioada în care numitul Vrabie Cătălin participa la ședințele CL Focșani, pentru a obține nu știu ce aviz pentru demolarea fostei "Case a căsătoriilor - Focșani", mi-a spus : "Vor ieși toți din Primăria Focșani la pensie și tu nu vei rezolva nimic".
La aceasta concluzie a numitului Vrabie Cătălin, replica mea a fost : "Puișor, tu în calitate de fost  AGAMAN la ENET, ar trebui să plătești o parte din prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET și nu focșănenii, așa cum dorește administrația mun. Focșani".
La o astfel de replica, numitul Vrabie Cătălin și-a ÎNGHIȚIT LIMBA, iar angajații Primăriei Focșani care erau în jurul lui, au rămas cu GURA CĂSCATĂ.
Faptul că dl. vicepreședinte al CJ Vrancea, Ionel Cel Mare, s-a DESOLIDARIZAT de JOSNICIA conducerii Primăriei Focșani, făcută în speța prietenului meu, Bobiță, a făcut ca relația noastră să devină una amicală.
Care a fost motivul pentru care relația mea cu vicepreședintele CJ Vrancea, Ionel Cel Mare, era NEAMICALĂ ?
- Deoarece așteptarea de a vedea cum va rezolva "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", problema PREJUDICIULUI de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, DEVENISE APĂSĂTOARE, am înaintat o petiție conducerii CJ Vrancea, prin care am întrebat, "Cine, în opinia acestei instituții publice, ar trebui să plătească respectivul PREJUDICIU ?"
Primind un răspuns la MIȘTO la această întrebare și aflând că respectivul răspuns a fost semnat de dl. Ionel Cel Marea, l-am tratat și eu cu MULTĂ IRONIE pe semnatarul adresei CJ Vrancea, în câteva "eseuri" postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și prin rubrica de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea - ediția electronică.
Urmare a modului meu de acțiune, neamiciția cu dl.Ionel Cel Mare a degenerat, dar TOTUL este BINE când se TERMINĂ cu BINE.
În ceea ce-l privește pe viceprimarul mun.Focșani, Marius-Eusebiu Iorga, regret că se află printre membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", dar în ceea ce-l privește, eu nu l-am provocat în niciun fel, pentru "a-l prinde cu mâna la crăpătură", ci se pare că la mijloc ar putea fi o REGLARE de CONTURI, unde nu am niciun amestec.
De asemenea, în MESAJUL PUBLIC transmis viceprimarului mun. Focșani, Marius Iorga, prin intermediul "eseului" "PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", postat în data de 21.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost FOARTE CLAR.
Așa cum am prevazut și cum de altfel am și dorit, am pierdut procesul avut cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în speța prietenului meu, Bobiță, și unde MIZA a fost DISJUNGEREA din acest dosar a INFRACȚIUNII CONTRA UMANITĂȚII, prevazută de art.439, lit. k, N.C.P.
Cum în această speța este vorba despre o DECIZIE DEFINITIVĂ, urmează să mă adresez CEDO.
Practic din GAFA conducerii IPJ Vrancea, care și-a însușit punctul de vedere al Primăriei Focșani și anume faptul că, "scara unui bloc de proprietari este domeniul public", am scos MAXIMUL din ceea ce s-a putut scoate.
Fiind campanie electorală, voi amâna până după finalizarea alegerilor europarlamentare, confruntarea dintre mine și D-voastră, în prezenta "ELEFANTULUI de Focșani", având ca temă, problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, pentru a va da posibilitatea să-mi demonstrați că m-ați CONVINS că aș BATE CÂMPII, așa cum rezultă dintr-o adresă a Primăriei Focșani.
De ce voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru ca să DEMONSTRAȚI ceea ce se afirmă în respectiva adresă a Primăriei Focșani ?
- Deoarece nu-mi amintesc ca D-voastră să mă fi convins că aș BATE CÂMPII în ceea ce privește problemele tehnico-economice de interes public, pe care le susțin și pentru care am avut așa de MULTE NECAZURI.

Fiind în SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, consider că se IMPUNE să o contactați pe vecina mea, d-na Graur Gica, operată de două ori de cancer de colon, pentru care prietenul meu, Bobiță, este un PANACEU, și să-i dați posibilitatea să-l vadă pe acesta și poate se găsește o soluție de COMPROMIS în această speță.
Rog să aveți în vedere și faptul că dacă atunci când a fost capturat printr-un ABUZ al angajaților Primăriei Focșani, prietenul meu, Bobiță, avea în jur de 10 ani, iar acum are 12 ani.
O persoană cu FRICA LUI DUMNEZEU, așa cum pretindeți că sunteți, ar trebui să știe că, "Dumnezeu nu bate cu parul !"
Va mulțumesc anticipat !

24.04.2019                                                                             Ulise Grosu

Anexa 2
TRADIȚIA CREȘTINĂ respectată prin REÎNVIEREA celui pe care îl consider a fi, "MESIA  de Provincia Europeană Vrancea"

MOTTO; „E dificil să eliberezi proștii de lanțurile pe care le venerează” -Voltaire

MESAJ pentru prietenul Agamemnon Partac
Maestre,
Nu-mi amintesc exact când te-ai ițit ca postac "orion" în cadrul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea, dar se pare că, a fost pe la jumătatea anului 2014.
De altfel, la debutul tău ca postac "orion", ne intersectam foarte puțin, deoarece tu abordai diverse teme în comentariile pe care le făceai, pe când eu aveam în vedere doar tema ENET.
În respectiva perioada, principalul meu "colaborator" era "pișcot-cameleon", care la articolele publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, în care se făcea vorbire despre ENET, de la ore mici din noapte, îmi transmitea să "nu uit să-mi iau medicamentele", dar și Butnaru Dan (danb), care îmi dădea "prețioase indicații în domeniu", este adevărat cam CONTONDENTE, în condițiile în care el nu are niciun fel de pregătire teoretică sau practică în domeniul producerii și distribuției energiei termice.
Inhibându-i pe toți postacii care își permiteau să-ți dea replică la comentariile pe care le făceai, începând cu a doua jumătate a anului 2015, ți-am devenit principalul "colaborator" în cadrul rubricii de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea.
Dacă postacul "orion" a pretins că prin intermediul "comentaritei" dorește "să deștepte mioarele din Provincia Europeană Vrancea", eu am dorit ca prin intermediul "comentaritei" sa vad momentul în care maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni !?", va avea tangență cu realitatea.
După cum ai constat, eu am fost selectiv atât cu postacii cât și cu prietenii facebook-ciști, rezumându-mă doar la un "CAREU de AȘI", pe care i-am numit "alfa" și cărora le-am acordat, după modelul clasificării din turism, diferite stele.
Este adevărat că în cazul lui Butnaru Dan i-am acordat o "MARGARETĂ", dar aceasta am considerat că este valoarea lui.
Faptul că ție ți-am acordat 5 stele, atât ca postac "orion", cât și ca prieten facebook-cist, Jan Ixulescu - Agamemnon Partac, consider că am dat Cezarului ceea ce este al Cezarului.
Nu știu, ceea ce ai urmărit tu în ceea ce mă privește, prin "comentarită" și prin "facebook-ceală", dar eu în ceea ce te privește, am realizat tot ceea ce mi-am propus.
Deoarece, pe fostul prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, prin "metode specifice", l-ai transformat într-un aliat al tău, am considerat că se impune ca "pe ultimii metri", să-l determin pe Lucian să "nu mai joace cum îi cânți tu" și cred că am reușit.
Cu o probabilitate destul de mare, am anticipat că vei respecta tradiția CREȘTIN ORTODOCSĂ și vei REÎNVIA ca prieten facebook-cist, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
În acest sens, am să citez un schimb de replici pe aceasta temă, pe care l-am avut cu Lucian Dragomir, după cum urmează :
"Grosu Ulise (25.04.2019) "Buna dimineața ! @Dragomir Lucian, Stimabile, în condițiile în care din calitatea ta de ATEU CONVINS, mi-ai recomandat, "Ulise 😂 în timpul sărbătorilor Pascale ... care sunt de fapt redeșteptarea naturii și sacrificiu suprem în numele iubirii ...armele tac ! Îți recomand silențium .... ", mă așteptam că ai putea avea o reacție, la MESAJUL transmis primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, dar.... Când ai distribuit acest citat a lui Voltaire, "Este greu sa eliberezi oamenii din lanțuri pe care le adoră", (NOTA, Citat corect, „E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire), nu cumva ai vorbit de funie în casa spânzuratului ? Posibila REÎNVIERE ca prieten facebook-cist, a celui pe care îl consider a fi, "MESIA de Provincia Europeană Vrancea", face ca Sărbătorile Pascale de anul acesta, să aibă o SEMNIFICAȚIE DEOSEBITĂ pentru mine."
Dragomir Lucian (25.04.2019) "Bună să îți fie inima , Ulise nu știu de ce crezi că Agamemnon Partac ar fi un Iisus Hristos pentru tine și noi provincialii de la curbura Carpaților , e și el un om că toți oamenii , străjer la construcția numită generic "statul paralel" după ce "liberalii" au sărit în apărarea lui Lazar de la Rusca , s a demonstrat ce era de demonstrat , de fapt așa ziși politicieni din partidele istorice și toți așa ziși deținuți politici , sunt de fapt niște turnători la fosta securitate și niște trădători de neam și țară ...În România nu de ieri de azi e un stat paralel , statul paralel ...este de la formarea statului ...de la moartea lui Decebal....de la blestemul acestuia în care am dispărut din istorie 1000 de ani , iar acum după asasinarea lui Ceaușescu în ziua nașterii lui Iisus suntem sortiți pierii ca neam și țară ...A fi interesant de ascultat cuvintele pline de înțelepciune a marelui actor... Dorin Vișan ... Să ai parte Ulise de sărbători Pascale liniștite ...de multe ori în nebunia ta , ai dreptate ! 😎"".
După ce te-ai DAT la FUND ca prieten facebook-cist și mi-ai spus că, "mă lași cu Luca", pe care îl consider a fi, varianta mioritică de "Provincia Europeană Vrancea" a "ORACOLULUI din Delphi", pe care l-am numit "ORACOLUL din Odobești", respectând tradiția, am consultat ORACOLUL în ceea ce privește posibila ta REÎNVIERE ca prieten facebook-cist.
În aceste condiții, urmare a REÎNVIERI tale, am considerat că se impune să-i transmit un MESAJ, celui pe care îl consider a fi, "Postacul "orion" - PARTEA CREȘTINATĂ"
Citez :
MESAJ pentru "ORACOLUL meu de Provincia Europeană Vrancea"
Maestre,
Cu o probabilitate destul de mare, știam că PREMONIȚIA ta, în ceea ce privește REÎNVIEREA ca PRIETEN, a celui pe care îl consider a fi pentru mine și "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea", respectându-se în acest fel PRINCIPIILE Sărbătorilor Pascale, va fi o CERTITUDINE.
De altfel, eu mi-am pregătit temeinic, probabilitatea REÎNVIERII ca facebook-cist a lui Agamemnon Partac, iar rezultatul aceste pregătiri, se poate afla urmărind schimbul de replici avut azi, 28.04.2019, (Prima Zi de Paste), pe pagina de Facebook, a fostului meu prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir.
Deși Agamemnon Partac a pretins că REÎNVIEREA lui este valabilă doar 48 de ore, trebuie să recunosc că BUCURIA REÎNVIERII lui, mi-a produs SATISFACȚIA anticipată.
Pe undeva este justificată afirmația lui Agamemnon Partac, că a REÎNVIAT numai pentru 48 de ore, deoarece dacă se va întâmpla ceea ce PRESUPUN ca s-ar putea întâmpla, aceasta afirmație este o AXIOMĂ.
AXIOMA precizată mai sus, nu are nicio tangență cu ADEVĂRURILE AXIOMATICE pe care fostul meu prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, a pretins că le-ar EMANA prietenul lui, Sandu Gurguiatu.
În ceea ce-l privește pe numitul Sandu Gurguiatu, pe mine m-a deranjat FOARTE TARE, refuzul acestuia de a strânge semnături pentru a FORȚA conducerea Primăriei Focșani să ne pună  la dispoziție structura prețului de cost a mc de apă și canal vândut de CUP Focșani în mun. Focșani.
Trebuie să recunosc că nu mi-a făcut nicio plăcere, să cobor la un LIMBAJ SUBURBAN, pentru a-mi IMPUNE RESPECTUL în fața lui Sandu Gurguiatu, dar TOTUL este BINE, când se termina cu bine.
Îmi amintesc că un alt prieten a lui Lucian Dragomir, Puiu Siru Usturoi ( Dumnezeu să-l ierte !), a REFUZAT să semneze că vrea să afle structura prețului de cost a mc de apă și canal vândut de CUP Focșani, în condițiile în care cel pe care acesta îl DENIGRA, făcându-l "COMUNIST", respectiv prietenul meu, Horia Dumitrescu, a semnat fără nici cea mai mică reținere.
NOTA; Acțiunea de strângere de semnături a avut loc, în anul 2007.
Am sesizat că azi, în prima zi de Paște, nu te-ai ițit pe pagina ta de Facebook, dar în condițiile în care s-a CONFIRMAT PREMONIȚIA ta în ceea ce-l privește pe Agamemnon Partac, acest aspect are mai puțina importanță.
Sărbători Pascale fericite, alături de cei dragi !
28.04.2019                                                                                 Ulise Grosu

În cele ce urmează, am să citez câteva schimburi de replici, pe care le-am avut în ziua REÎNVIERII tale ca prieten facebook-cist, pe care am considerat ca ar merita consemnate :
Agamemnon Partac (28.04.2019) "Grosu Ulise Bucura-te, ai doar 48 de ore la dispoziție."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Maestre, ce ar trebui să înțeleg din replica, "Grosu Ulise Bucura-te, ai doar 48 de ore la dispoziție.", că REÎNVIEREA ta a avut drept cauză faptul că "PISICA nu este acasă, iar șoarecele a profitat de ocazie și s-a urcat pe masă" ?"
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Am reînviat pentru că așa-i tradiția. Nu aș fi vrut să dezamăgesc fraierii ....."
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Doar pentru tine am "reînviat", pentru Lucian am fost mereu disponibil."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Maestre, afirmația, "Am reînviat pentru că așa-i tradiția.", mă UMPLE de RESPECT. De ce fac o astfel de afirmație ? Deoarece pe lângă calitatea ta de "ZEUS al meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac" ai confirmat și calitatea de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea". De asemenea, mă bucur că ai rămas la fel de VIGILENT ca înainte de a te DA la FUND și ai răspuns perfect la momeala cu "șoarecile". În ceea ce privește afirmația, "Grosu Ulise Doar pentru tine am "reînviat", pentru Lucian am fost mereu disponibil.", acest aspect ar trebui să-i dea FIORI RECI pe șira spinării lui Lucian ? PS Mă bucur că ai un partener de dialog în DOMENIUL JURIDIC pe măsura ta, în persoana lui Gurgu. De altfel, constat că nu ai mers degeaba la procesele lui Gurgu, pentru a lua lecții JURIDICE de la acesta. Este adevărat, că eu am REFUZAT să urmez recomandarea făcută de Lucian, de a merge să iau LECȚII JURIDICE de la Gurgu, dar consider că am făcut un lucru bun."
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Alunecos ca întotdeauna. Fugi de răspuns. Ești un laș."
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Nu te feri de surprize. Oricum vei avea."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Maestre, am să-ți dau un răspuns punctual la cele două mesaje ale tale, după cum urmează : a. Afirmația, "Grosu Ulise Alunecos ca întotdeauna. Fugi de răspuns. Ești un laș.", în condițiile în care de circa 5 ani, îți sunt elev, nu consideri o NORMALITATE încercarea mea de a mă ridica la nivelul PROFESORULUI ? b. În ceea ce privește afirmația, "Grosu Ulise Nu te feri de surprize. Oricum vei avea.', deși nu te cunosc fizic, nu știu care îți este locul de muncă, dar știu "foarte bine care îți sunt posibilitățile", este PUȚIN PROBABIL, ca tu să-mi poți oferi altceva decât SURPRIZE PLĂCUTE. Rog să ai în vedere în acest sens, afirmațiile mele făcute în timp, cu privire la faptul ca postacul "orion" este materializarea în practică a singurului meu colaborator în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", respectiv "Măgarul Troian de Țara Vrancei" și afirmația că noi nu putem fi altceva decât doi buni prieteni."
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian; Îți amintesc că la un moment dat, Agamemnon Partac a pretins că , "În fața lui, nimeni nu a rezistat și și-a scos masca". În condițiile în care Agamemnon Partac a demonstrat ca știe totul despre mine, iar eu HABAR nu am cine este, ci doar mi-am dat cu PRESUPUSUL, faptul că acesta a fost nevoit să-și scoată propria mască în OGLINDĂ și să nu se RECUNOASCĂ, cum apreciezi această LUCRĂTURĂ ?"
Dragomir Lucian "Grosu Ulise ..... sincer nu mă frământă re - incarnarea lui Agamemnon Partac 😂...așa cum a spus el , eu sunt la vârsta pe care o am un fel de "lup moralist" dar dacă toți ne am privi în oglindă înainte de a vorbi , lumea ar arăta altfel ...așa cum spunea cineva ... cuvântul a fost dat omului , pentru a ascunde gândirea . Gânduri bune !"
Grosu Ulise "Dragomir Lucian Stimabile, pe undeva este normal să "nu frământe încarnarea lui Agamemnon Partac 😂...așa cum a spus el ", dar acest lucru NU este valabil și în cazul meu. "Prietenii știu de ce", de aceea nu doresc să dezvolt prea mult acest subiect. Pot doar să-ți amintesc că postacul "orion" i-a făcut KO pe jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, George Noapteș și Ciprian Dumitru, dar și pe primarul Cristi Valentin Misăilă. Eu consider că postacul "orion" a fost motivul pentru care ziarul Monitorul de Vrancea a scos rubrica de COMENTARII. Rog să ai în vedere că postacului "alfa" "orion", respectiv prietenului "alfa" facebook-cist, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac i-am acordat 5 stele, iar eu am făcut EFORTURI pentru a mă ridica la nivelul celor 5 stele ale celui, pe care l-am declarat a fi, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac). Ridicarea mea la nivelul celor 5 stele ale lui Agamemnon Partac, se pare, că l-a pus pe acesta într-o SITUAȚIE DELICATĂ, de aceea a început să o facă pe "FECIOARA NEPRIHĂNITĂ". După ce Agamemnon Partac a fost nevoit să se DEA la FUND, urmare a faptului că i-am PUS PICIORUL în PRAG, atunci când te incita pe tine și pe Gurgu împotriva mea, prin REÎNVIEREA lui, a crezut că va mai avea SUCCESUL pe care l-a avut în fata ta, în perioada când puneai botul la DIVERSIUNILE lui, dar s-a ÎNȘELAT AMARNIC."
Sahy Gurguiatu Dacia "Grosu Ulise mulțumesc că te mai gândești la mulțimea vidă .scuze ,am păcătuit."
Grosu Ulise Sahy "Gurguiatu Dacia A greși este omenește, numai a persevera în greșeală este DIABOLIC. Totul este bine când se termină cu bine !"
În condițiile în care eu nu am mai avut acces la pagina ta de Facebook, am profitat de ocazie REÎNVIERII tale ca prieten facebook-cist și am văzut ceea ce ai mai postat în ultimul timp.
Faptul că în data de 20.04.2019, ai postat pe pagina ta de Facebook, afirmația "În atenția celor care fac sex din ani în Paște ! Se apropie momentul ! ", nu am rezistat și din curiozitate te-am întrebat :
Grosu Ulise "Vorbești de funie în casa spânzuratului ?
"Agamemnon Partac "Mai Ulise, nici când ți-a fost vremea nu ai profitat, acum, este ca mormântul maiorului Pastia - în paragină.😜"
Trecând peste replica ta SPUMOASĂ, îți pot spune că în speța lăsării în paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am constat că s-a întâmplat ceea ce am urmărit să se întâmple, respectiv un REGLAJ de CONTURI între membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
De altfel "eseul" "ADEVĂRATUL "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea" le va putea asigura PROTECȚIE la toți membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură"?", postat în data de 06.08.2019, (Schimbarea la față), nu au fost vorbe aruncate în vânt, dar este știut că "multi citesc, putini pricep".
Deoarece viceprimarul mun.Focșani Marius - Eusebiu Iorga, despre care consilierul PNL din CL Focșani, Nicu Tănase, a pretins că ar fi în GRAȚIILE președintelui Marian Oprișan pentru a candida din partea PSD la fotoliul de primar al mun.Focșani, după părerea mea, nu se află printre cei puțini din maxima, "mulți citesc, puțini pricep", în MESAJUL pe care i transmis prin intermediul "eseului""PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", i-am prezentat clasificate în doisprezece teme, o parte dintre "eseurile", pe care le-am postat în timp, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Deși tu ai pretins că, "Deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint interes operativ", consider că atunci când ai făcut această afirmație, nu ai avut în vedere maxima, "mulți citesc, puțini pricep".
De asemenea, nici "eseul" "VA DEVENI FOCȘANIUL NOUL IERUSALIM AL LUMII CREȘTINE?", postat în data de 15.10.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, nu au fost vorbe aruncate în vânt.
De altfel, acest "eseu" a fost inspirat de faptul că prin intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea, am recomandat membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", ca pentru a căpăta IMUNITATE în fata ȘTĂNGII "Măgarului Troian de Țara Vrancei", să participe la slujba care se va ține în data de 08.09.2016, în Biserica FĂCĂTOARE de MINUNI construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
În loc să mi se ia în SERIOS recomandarea făcută, ORGANELE din "Provincia Europeană Vrancea" și-au dat adunarea în data de 08.0.2016, la Carrefour - Focșani, unde în cinstea aniversarii zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, au DETONAT o "BOMBĂ a PROSTIEI și INCOMPETENȚEI", ocazie cu care au DECRETAT Focșaniul ca fiind "NOUL Caracal al României".
Deoarece în speța cu privire la DETONAREA "BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI" de la Carrefour - Focșani din data de 08.09.2016, am avut multe contre cu postacul "orion", prin intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea, chiar m-am întrebat la un moment dat, dacă acesta nu cumva ar putea fi un "Petrache Lupu de Provincia Europeană Vrancea" ?
De asemenea, mi-ar plăcea să fi observat că în scrierile mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, CIFRELE MAGICE sunt folosite foarte des.
Faptul că postacul "orion", despre care PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", mi-a spus că este materializarea în practică a singurului meu colaborator în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", respectiv "Măgarul Troian de Țara Vrancei", m-a făcut să consider ca acesta mi-a FOST TRIMIS.
De asemenea, tot un MIRACOL DIVIN consider și faptul că postacul "orion" în variantă facebook-cistă s-a DIVIZAT într-o PARTE CREȘTINATĂ și o PARTE LIBER-CUGETĂTOARE.
Personal, consider acest lucru, ca fiind un semn al recunoștinței față de mine, pentru faptul că am CREȘTINAT un LIBER CUGETĂTOR, determinându-l să-și facă cruce atunci când mă vedea pe stradă (NOTA; Postacul "orion" a pretins că atunci când mă vede pe stradă își făcea cruce, în condițiile în care același postac a pretins că, el este liber - cugetător, așa cum  este și președintele Ion Iliescu )

CONCLUZII
Faptul că ai afirmat, 
a. Agamemnon Partac (28.04.2019) "Grosu Ulise Bucura-te, ai doar 48 de ore la dispoziție."
b. Agamemnon Partac (28.04.2019) "Grosu Ulise Am reînviat pentru că așa-i tradiția. Nu aș fi vrut să dezamăgesc fraierii ....."
c. Agamemnon Partac (28.04.2019) "Grosu Ulise Alunecos ca întotdeauna. Fugi de răspuns. Ești un laș."
d. Agamemnon Partac (28.04.2019) "Grosu Ulise Nu te feri de surprize. Oricum vei avea."
- ar putea spune cu mult mai mult decât cele pe care le-am precizat în replicile pe care ți le-am dat și pe care le-am citat mai sus.
Las ca timpul să confirme anumite prepuneri ale mele, în legătură cu aceste afirmații ale tale.
În ceea ce privește comportamentul "GĂINILOR lui Stalin" din "Ferma avicola de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani", constat că mare dreptate a avut Voltaire atunci când a afirmat, „E dificil să eliberezi proștii de lanțurile pe care le venerează”.

29.04.2019                                                                                    Ulise Grosu
Anexa 3
Ziarul Adevarul "CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ, CEL MAI SÂNGEROS VIS AL REGIMULUI COMUNIST"
Citez ; " Finalizată la 26 mai 1984, cea mai măreaţă realizare a comunismului reprezintă totodată cel mai sângeros vis al regimului roşu. Canalul este un edificiu-record pe toate planurile, cu un număr incalculabil al victimelor, notează „Adevărul”.
În zorii zilei de 26 mai 1984, o mobilizare fără precedent a avut loc în judeţul Constanţa. Localnicii au fost luaţi de la toate instituţiile (şcoli, primării, şantiere, fabrici, uzine, cooperative) şi duşi pe malurile Canalului Dunăre-Marea Neagră. Planul era ca toţi oamenii muncii, utecişti, pionieri, şoimi ai patriei, să fie prezenţi la inaugurarea edificiului. Suita prezidenţială urma să treacă pe canal, precum Cleopatra pe Nil, iar aplaudacii trebuia să fie la datorie pe toată lungimea traseului.
Cale de 60 kilometri, constănţenii au fost înşiruiţi de la Cernavodă până la Constanţa, la distanţe de câţiva metri unul de celălalt. Ore în şir au aşteptat oamenii în soare, pe taluz, într-un curent teribil. Ceauşeştii erau plimbaţi cu viteză de croazieră pentru a savura glorioasa împlinire a Epocii de Aur. Când, în sfârşit, vaporaşul fluvial a apărut la orizont, oamenii au fost îndemnaţi să agite steguleţele, pancartele şi eşarfele tricolore cu care fuseseră dotaţi. Uralele de „Trăiască!“ au însoţit trecerea lui Nicolae Ceauşescu, care a făcut semn cu mâna celor de pe margine.
Odată ce vaporaşul a dispărut din raza vizuală, oamenii au rupt rândurile şi s-au împrăştiat ca la comandă, tot aşa cum s-au aliniat. Pentru că autobuzele nu aveau consemn să îmbarce pasagerii decât la ordinul activiştilor, constănţenii s-au văzut siliţi să se întoarcă acasă cum au putut. Cei care fuseseră desemnaţi aproape de localităţile lor au fost mai norocoşi: au făcut drumul înapoi pe jos.
Trasat de Stalin
Mâna care a trasat ferm Canalul Dunăre-Marea Neagră pe harta României a fost Iosif Visarionovici Stalin. Într-o întâlnire la Moscova, Stalin i-a indicat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cea mai bună soluţie pentru reconstrucţia ţării: realizarea unui canal care să taie Dobrogea de la vest la est, între Dunăre şi Marea Neagră.
Soluţia nu era nouă şi fusese vehiculată încă din 1830, când se căuta drumul cel mai scurt către mare. Ideea era eficientă, dar nu economia României era ceea ce îl preocupa pe Stalin. Dintr-o mişcare, Tătucul a decis soarta intelectualilor României, floarea societăţii interbelice, care au devenit mână de lucru pentru construirea canalului. În fapt, Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost gândit ca un uriaş lagăr de exterminare a elitelor, care trebuia să dispară pentru a face loc păturii comuniste aproape analfabete, şcolite peste noapte.
Iunie 1949, începutul Canalului
Lucrările au început în iunie 1949. La muncă au fost aduşi zeci de mii de muncitori din toată ţara, cu calificări diferite, deportaţi, militari şi mai ales deţinuţi politici. Peste 11 lagăre de muncă forţată au fost înfiinţate pe traseul Canalului. Acestea au înghiţit intelectuali de marcă ai României, patrioţi care s-au împotrivit comunismului şi în general pe orice român care era socotit „duşman de clasă“ sau „duşman al poporului“. Femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni au îndurat cele mai grele condiţii de muncă, create special pentru a-i trimite la moarte. Pentru vina de a „sabota propăşirea economiei naţionale a Republicii Populare Române“, pedeapsa era moartea. Numele „sabotorilor şi diversioniştilor“, nu şi faptele de care erau incriminaţi, erau făcute publice în ziarul Canalul Dunăre-Marea Neagră, oficiosul Partidului Muncitoresc Român pentru acest proiect.
Memoria victimelor
În continuare, numărul real al victimelor canalului este necunoscut. Nu există un cimitir care să le fie dedicat. Statistic, la şantierul la care s-a lucrat din 1949 până în 1953 au murit doar 656 persoane, ale căror decese au fost înregistrate oficial. Ca să le dispară urma pe vecie, morţii au fost îngropaţi în malurile canalului, peste care s-au revărsat milioane de metri cubi de pământ, rocă şi apă. Pe locul fostei colonii de la Galeşu, Asociaţia Deţinuţilor Politici din România – filiala Constanţa a înălţat un monument care să le cinstească memoria victimelor canalului, iar Arhiepiscopia Tomisului a pus piatra de temelie a unei mănăstiri închinate martirilor neamului. Pentru România, Canalul Dunăre-Marea Neagră a însemnat cel mai sângeros vis al regimului comunist.
Finalul grandios al lui Ceauşescu
În iulie 1953, după un proces răsunător al sabotorilor de la Canal (august-septembrie 1952), conducerea comunistă decide să închidă şantierul, pentru care nu mai avea resurse financiare.
Lucrările aveau să fie reluate în 1975, la dorinţa lui Nicolae Ceauşescu, care concentrase în Dobrogea mari obiective strategice de interes naţional, precum Centrala Atomică de la Cernavodă sau platforma petrolieră de la Midia Năvodari, ce aveau să întărească puterea economică dată României de Portul Constanţa.
Această a doua etapă a canalului care s-a încheiat într-o primă etapă în 1984, apoi a continuat până în 1987, pentru finalizarea ramificaţiei Poarta Albă-Midia Năvodari, a reunit specialiştii ţării, care au avut la dispoziţie tot sprijinul PCR pentru crearea unui edificiu grandios.

Anexa 4
Ziarul Adevarul "Destinul boierului care şi-a donat averea pentru educaţia copiilor săraci. A fondat prima şcoală şi primul institut academic pentru copiii de la ţară"
18 aprilie 2017, 06:10 de Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Citez; "Boierul Anastasie Başotă, cel care a stăpânit acum 200 de ani întinse domenii în judeţul Botoşani şi Basarabia, a fost unul dintre cei mai renumiţi filantropi ai vremurilor sale. S-a ocupat de orfani, de săraci şi mai ales de iluminarea maselor, prin şcoli şi prin singurul Institut Academic de la ţară din secolul al XIX-lea. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Soarta primului institut academic de la ţară: cum i-a adunat boierul f... Meleagurile Pomârlei, Lişnei şi Cucorăniului, astăzi localităţi situate pe raza judeţului Botoşani, au reprezentat fieful cel mai iubit al Başoteştilor, boieri de viţă veche care au trăiat acum 200 de ani în Moldova. În special Pomârla a fost bastionul lor preferat, locul în care au desfăşurat o amplă activitatea culturală, strângând, la peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, într-o comunitate rurală, aproape de graniţa cu Ucraina, crema intelectualităţii moldoveneşti. Şi toate acestea cu un singur scop, iluminarea copiilor de ţăran sărac şi dorinţa de a le oferi o şansă de a păşi dincolo de bezna analfabetismului şi sărăciei ce bântuia satele moldave la începutul secolului al XIX-lea.    De altfel pentru Anastasie Başotă, chiar şi la aproape 150 de ani de la moartea sa, există un adevărat cult la Pomârla, ca pentru un binefăcător care a lăsat ţăranilor din această zonă o moştenire ce răzbate peste secole. Povestea Başoteştilor, boieri filantropi şi iluminaţi din nordul extrem al Moldovei, este deopotrivă fascinantă, dar şi o lecţie vie de umanitate şi responsabilitate administrativă. De numele lor se leagă, adevărate bijuterii arhitectonice ecleziastice, primele şcoli destinate copiilor de ţăran din Moldova, organizarea orfelinatelor şi mai ales primul Institut Academic construit vreodată în România pentru fii plugarilor săraci şi analfabeţi.   Fondatorul primei şcoli pentru fii de clăcaşi   Anastasie Başotă ajunge la doar 19 ani stăpân pe moşiile tatălui său Ioniţă Başotă, de la Pomârla, Lişna şi Cucorăni. Centrul puterii Başoteştilor, care se întindea până în sudul Basarabiei, era Pomârla, o adunătură de sate de clăcaşi moldoveni. Analfabetismul, sărăcia şi medievalul era caracteristicile acestor comunităţi, atunci când Anastasie a venit la îndemnul tatălui său pe aceste meleaguri. Cu o educaţia solidă, oferită de profesori particulari din toată Europa şi mai ales influenţat de mama sa, Elena Boldur-Costache-Lăţescu, dintr-o familie boierească foarte importantă în Moldova, Anastasie Başotă a devenit rapid preocupat de activităţi filantropice şi mai ales dornic de  schimba lumea satului românesc. ”Anastasie Başotă a venit la 19 ani în Pomârla. Aici a găsit o biserică veche de lemn, una începută de tatăl său şi o lume a satului aşa cum era la începutul secolului al XIX lea. Avea un spirit aparte. Dorea ca totul să meargă pe calea modernismului, deşi el însuşi venea dintr-o familie de mari boieri, adică oameni conservatori în felul lor. Dar Anastasie era un om iluminat. Înţelegea că fără progres, mai ales în domeniul educaţiei, lucrurile nu avea să meargă. Era patriot, credincios şi un filantrop înăscut. Oferea cu mare drag, tuturor celor care avea nevoie. Era un om deosebit de econom, care a făcut avere importantă, dar cu săracii niciodată nu a ştiu să fie altfel decât filantrop”, spune preotul Eugen Niţă, din Pomârla, un specialist în istoria familiei Başotă. Tocmai în acest spirit, marele stăpânitor al Pomârlei, bun prieten cu reputatul Gheorghe Asachi, fondează pe moşia sa de la graniţa nordică a României prima şcoală particulară cu predare în limba română.    Cel mai important, spune preotul Eugen Niţă, această şcoală era destinată copiilor de ţăran săraci de pe domeniile sale. ”Împreună cu Gheorghe Asachi, bunul său prieten, au pus bazele educaţiei la sat, cu şanse egale pentru copii săraci. A fost un eveniment revoluţionar în epoca sa. Pur şi simplu dorea să ofere lumina învăţăturii acestor fii de clăcaşi. Le dădea o şansă mai ales celor care aveau talent şi aplecare către învăţătură. O şansă pe care nu ar fi avut-o. Tot dorul lor de învăţătură s-ar fi irosit la coarnele plugului”, spune Eugen Niţă. Istoricii arată că aici, la Pomârla, Anastasie Başotă şi-a pus în practică ideea. A fondat o şcoală pentru copii de clăcaşi de pe moşiile sale botoşănene, Pomârla, Lişna şi Cucorăni. Aici aceşti copii nevoiaşi erau cazaţi la un internat construit special în sat. Erau îmbrăcaţi pe cheltuiala boierului, inclusiv cu uniforme, erau hrăniţi şi primeau rechizite. Erau aduşi profesori buni ai vremii, pentru a-i dăscăli pe aceşti copii.    Ocrotitorul săracilor cu sute de fini   Anastasie Başotă s-a implicat total în activităţi filantropice, arată specialiştii. În special faţă de copiii săraci de pe domeniu arăta o aplecare aparte. Nu de multe ori se povesteşte că marele boier Başotă, la bătrâneţe, se plimba pe moşie şi zeci de copiii îl însoţeau. Le strecura câte un ban sau pe cei flămânzi îi ducea să-i ospăteze. De altfel la Pomârla, a avut sute de fini, doar în rândul ţăranilor. Îi boteza pe toţi cei care se năşteau în luna ianuarie pe domeniile sale. ”Avea un obicei. În prima lună din an, îi boteza pe copiii ţăranilor de pe domeniile sale, născuţi atunci. La băieţi le punea numele de Anastasie iar la fete numele de Sofia, după o fiică a sa care a murit la vârstă prematură”, spune Eugen Niţă. Se spune că Başotă participa la fiecare botez la care era naş, chiar şi la cei mai umili plugari, aducând daruri.    La 18 ani, fiecare fin, primea vite şi o bucată de pământ, pentru a porni bine în viaţă. Totodată Anastasie Başotă, spun specialiştii, s-a implicat în dezvoltarea Orfelinatului din Iaşi. Din averea sa a donat şi supravegheat cum sunt modernizate clădirile, cum se oferă hrană mai bună orfanilor şi plătea pentru îmbrăcămintea acestora. Tot în acest spirit filantropic îi ajuta pe cei nevoiaşi să obţină împrumuturi. Mai precis Anastasie Başotă întemeiează una dintre primele bănci din Moldova, la Iaşi, numită ”societatea cambială„, făcută pentru a da posibilitatea achiziţionării de echipamente moderne pentru aceea vreme în agricultură. Prin intermediul acestei bănci, oferea credite fără dobândă nevoiaşilor. „Boierul Başotă, era un om econom şi ştia să se descurce pentru a face avere. Dar prin această societate cambială, nu lua dobândă celor mai nevoiaşi. Ştia cine are nevoie şi le dădea cu dobândă zero. Şi era şi înţelegător cu ei„, spune Eugen Niţă.   Primul institut academic de la ţară   Toată viaţa, Anastasie Başotă a încercat să modernizeze Moldova. În special prin sprijinirea educaţiei în lumea satelor. Toată averea strânsă, Anastasie Başotă a donat-o unui proiect de suflet. Mai precis fondarea unui Institut Academic la Pomârla pentru aceeaşi copii nevoiaşi care învăţau la şcoala sa particulară să scrie şi să citească. Erau copii care nu-şi permiteau studii liceale sau universitare. A donat aproape tot ce avea pentru ridicarea acestui institut şi plata profesorilor pentru aproape două decenii. A lăsat prin testament acest lucru stipulat. Boierul Anastasie Başotă nu-şi va vedea cu ochii visul, fiindcă moare la Iaşi la 27 decembrie 1869. Executorii testamentari însă i-au pus în aplicare dorinţa. În 1879, la Pomârla, pe moşia Başoteştilor şi din banii lui Anastasie se inaugurează „Institutul de Băieţi «Anastasie Başotă» de la Pomârla. Era singurul Institut Academic pentru copiii ţăranilor din Moldova şi cel mai modern liceu al vremurilor. A fost dotat cu laboratoare, săli de clasă moderne, cantină, farmacie proprie. Primul director al acestui institut a fost reputatul junimist Samson Bodnărescu.    Totodată Vasile Pogor, un alt important junimist, a sprijinit acest liceu. La Institutul Academic al lui Başotă au venit pentru a ţine prelegeri nume mari ale culturii române precum Ioan Slavici, Iacob Negruzzi, dar şi istoricul Nicolae Iorga. Inclusiv Mihai Eminescu era un obişnuit al liceului, alături de Ion Creangă. ”Aici, la Pomârla, erau condiţii mai bune ca unele licee de la oraş. Au fost angajaţi profesori străini, din Germania, Franţa. Aici veneau oamenii mari ai culturii din Moldova, junimişti. Inclusiv Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Era o efervescenţă culturală deosebită“, spune Eugen Niţă. De altfel în perioada interbelică au ieşit de pe băncile Institutului de la Pomârla nume mari în mediul universitar precum: Vasile Bogrea, filolog de excepţie, C. Udrinschi, D. Călugăreeanu, Gheorghe Agavriloaie, D. Gafiţanu, I. Luca, Ioan Vieru, Mircea Huţanu, Ioan Ibănescu.   Başotă, boierul de viţă veche   Anastasie Başotă s-a născut ianuarie 1798, provenind din familia lui Ioniţă Başotă. Acest neam boieresc este de viţă veche, cu privilegii din timpul lui Alexandru Lăpuşneanu. Anastasie a fost filantrop, econom, dar şi om politic. A reuşit să urce rapid scara rangurilor boiereşti devenind spătar în 1819, apoi hatman în 1821 şi ulterior logofăt. A fost inclusiv ministru de război în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica. A fost căsătorit cu Ruxandra Balş, dintr-un alt mare neam boieresc. A divorţat însă de aceasta, se pare, scandalizat de cheltuielile extravagante ale soţiei. A avut două fiice, Elena şi Sofia. Deţinea o avere uriaşă, cu proprietăţi atât în Basarabia, cât şi în Principatul Moldovei. A fost cel care a propus pentru prima dată în România construirea unei căi ferate. Se întâmpla în 1852, dar proiectul său a fost respins. El este de asemenea ctitorul a două importante biserici, la Cucorăni şi Pomârla. În aceasta din urmă se află şi înmormântat."

Anexa 5
CRIME DE STAT CONSEMNATE DE ISTORIE: ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA ÎN VREMEA PREAMĂRIRII CĂPITANULUI
Citez ; "Sfârşitul toamnei lui 1940 aducea două evenimente importante consemnate de istorie: preamărirea Căpitanului Mişcării Legionare şi asasinarea lui Nicolae Iorga. În serialul „Istoria asasinatelor politice din România“, „Weekend Adevărul“ face o incursiune în anii în care eliminarea adversarilor politici lua cele mai violente forme. Primul caz este cel al istoricului Nicolae Iorga: o crimă de stat comisă de o grupare legionară şi rămasă nepedepsită într-un regim fascist în care abuzurile erau la ordinea zilei.
Ca politician, Iorga dezamăgise generaţia tânără naţionalistă. Sprijinea dictatura lui Carol al II lea, fiind şi consilier regal, a avut un mandat de prim-ministru mai mult decât modest. S-a opus mişcării legionare şi a fost acuzat de membriia acesteia că liderul lor, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, ar fi fost ucis din cauza istoricului şi poate, spuneau alţi legionari, la ordinul expres al acestuia, fiind cunoscută influenţa pe care Iorga o avea în 1939 asupra lui Carol al II lea. Practic, totul a început în 1938, când Iorga a început să publice o serie de articole critice la adresa Mişcării Legionare. Scria în ziarul său „Neamul Românesc”.
Ataca ideea de comerţ legionar pusă la punct de Corneliu Zelea Codreanu şi închide cantinele legionare de la Obor şi Liceul „Sântul Lazăr”. Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregătea în cantinele legionare „printre blide” şi „pistoale” o revoluţie împotriva ordinii de drept, reprezentată în acel caz de monarhia în fruntea căreia era Carol al II lea. Apogeul este atins când Corneliu Zelea Codreanu îi trimite lui Iorga o scrisoare de mustrare, în care îl numeşte necinstit. În replică, Iorga îl acuză de ultraj şi deschide o acţiune în instanţă.
Codreanu este condamnat la şase luni de închisoare. În puşcărie, lui Codreanu i se mai adaugă zece ani de muncă silnică pentru încercarea de răsturnare a ordinii de stat. În 1938, în noaptea de pe 29 pe 30 noiembrie, în timp ce Codreanu şi alţi legionari sunt duşi la Jilava, aceştia sunt sugrumaţi de gardieni la marginea unei păduri. Din acel moment, facţiuni legionare promit răzbunare. Îl consideră pe Iorga principalul vinovat şi sunt trimise istoricului numeroase ameninţări cu moartea. Legionarii îl numesc „sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă”.
Zvonurile despre un posibil asasinat cresc. În 1940, Antonescu îl rugase pe Iorga să plece din ţară. Îi oferise chiar oportunitatea de a se retrage în Italia, dar Iorga a refuzat. În cele din urmă ameninţările au fost puse în practică. Horia Sima, liderul Gărzii de Fier în aceea perioadă, a precizat în diverse lucrări apărute în diaspora că nu a ştiut de uciderea lui Iorga şi nici nu a ordonat-o. În orice caz, despre moartea lui Iorga lipsesc rapoarte iniţiale, chiar şi raportul medico-legal este lacunar.
În prima parte a zilei de 27 noiembrie, profesorul Iorga a primit o vizită: primarul din Vălenii de Munte, legionarul Gheorghe Dinescu, însoţit de alţi doi bărbaţi, s-a dus să-i ceară retrocedarea unui teren către primărie, lucru pe care istoricul l-a refuzat. Mai târziu, când s-a deschis ancheta, s-a aflat că întors acasă, Dinescu ar fi spus că a ales să-i facă atunci vizita „pentru că era ultima zi a Profesorului“. Acestea sunt detalii care au fost puse pe masă la anchetă, pentru a determina dacă a fost o crimă concertată de Mişcarea Legionară sau intervenţia particulară a unor membri. Nu prea au ajuns să conteze mult, dar e bine de ştiut.
Aşadar, când legionarii au ajuns la Sinaia, Ecaterina Iorga le-a spus că bătrânul istoric e cam bolnav şi nu poate face drumul până la Bucureşti. În acel moment, şi-a făcut apariţia servitoarea Aneta Cazacu, care-i ducea un ceai. Legionarii au urmat-o până în biroul lui Nicolae Iorga, unde acesta lucra. L-au ridicat, iar el nu s-a opus. N-a făcut decât să-i spună soţiei să aibă grijă de însemnările la „Istoria Universală“. Când coborau din casă, s-au întâlnit cu Alina, fiica profesorului, care s-a arătat îngrijorată că tatăl ei e dus la Bucureşti singur şi s-a oferit să meargă alături de el. I s-a spus scurt că nu-i loc în maşină. Comandoul legionar şi Iorga au urcat şi s-au făcut nevăzuţi.
A doua zi dimineaţa, trupul neînsufleţit al profesorului era găsit pe un câmp din comuna Strejnic, Prahova: „Dimineaţa, la orele 07.15, s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moşia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, judeţul Prahova. Maiorul Bratu Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la faţa locului şi a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii judeţului Prahova, fiind transportat la Bucureşti şi predat familiei“, se arăta într-un raport din 29 noiembrie, realizat de locotenent-colonelul Alexandru Ionescu. Conform anchetei făcute de Siguranţă, lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe, dintre care şapte de calibru 7,65 şi două de calibru 6,35. Istoricul Nicolae Iorga avea 69 de ani şi murise prin împuşcare în cap.
După o săptămână, au fost identificaţi şi asasinii: Traian Boeru (Directorul General al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (fratele fostului Chestor şi Inspector în Cooperaţie), Tudor Dacu (avocat) şi Ion Tucan. Servitoarea familiei Iorga l-a identificat pe un altul, Iacobuţă Ştefan, care a fost şoferul maşinii cu care a fost transportat Iorga şi care lucra la Institutul Naţional al Cooperaţiei din Bucureşti. Niciunul n-a ispăşit vreo pedeapsă pentru faptele comise, dar şeful comandoului legionar a fost identificat Traian Boeru.
O chestiune a rămas nerezolvată în cazul asasinării lui Iorga: pentru că ancheta a fost condusă cu destul de puţin profesionalism şi zel, nu s-a putut constata exact ora la care a fost ucis. S-au ocupat de acest amănunt istoricii. De pildă, Mihai Stoian, citat de Zigu Ornea în volumul „Anii treizeci: extrema dreaptă românească“, a susţinut că este plauzibil scenariul în care Iorga a fost dus în casa primarului din Teişani, unde a fost simulat un proces prin care a fost găsit vinovat de moartea Căpitanului, şi abia apoi a fost ucis, noaptea, pe la orele 23.00-24.00. Scenariul este susţinut şi de faptul că a doua zi, când a fost descoperit, cadavrul era acoperit de brumă, ceea ce arăta că stătuse acolo bună parte a nopţii."

Anexa 6
Ziarul Adevarul „Sfânta închisorilor“, după 14 ani în temniţele comuniste: „În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate“
28 aprilie 2019, 21:01 de Mariana Iancu

„Sfânta închisorilor“, după 14 ani în temniţele comuniste: „În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate“ Aspazia Oţel Petrescu Aspazia Oţel Petrescu, cea supranumită „Sfânta închisorilor“, după ce a petrecut 14 ani în temniţele comuniste, a povestit într-un interviu cum a petrecut primul Paşte după venirea la putere a comuniştilor. Ştiri pe aceeaşi temă De ce se salută creştinii cu „Hristos a Înviat!“. „Suprinde o rea... Unul dintre simbolurile rezistenţei anticomuniste s-a născut în Bucovina de Nord, astăzi teritoriu din afara graniţelor României. Într-un interviu acordat marturisitorii.ro, Aspazia Oţel Petrescu îşi amintea cum dorinţa bunicului i-a determinat pe părinţi să plece în Basarabia. „Când am împlinit eu patru-cinci ani, nu aveam mai mult, bunicul meu patern a venit să-l ia pe tata, învăţător în comuna lor. Se făcuseră două posturi de învăţător şi învăţătoare şi bunicul a spus că-i cazul ca fiul lui mai mare să vină să înveţe copiii satului. Şi în felul acesta i-a şi convins pe părinţii mei care începuseră să se gospodărească în Bucovina“. Amintirile ei despre Paşte sunt triste. „La noi, bucovinenii şi basarabenii, anticomunismul este mai timpuriu decât a fost în ţara-mamă. „ În Paştele lui 1928, aveam eu vreo cinci ani, ajunsese revoluţia până la malurile Nistrului. În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate, iar nişte revoluţionari se căzneau să arunce Crucea şi clopotele de pe Biserică în Nistru. Era un aspect de Apocalipsă. Când i-am văzut, căci se vedea foarte bine, Nistrul era destul de îngust, aveau cartuşierele încrucişate pe piept, purtau căciuli ruseşti pe cap, mie mi-au făcut impresia că sunt draci, cu coarne“. Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi. Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946-1948, a fost dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician istoric Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce - organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceului ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi. La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, povestea ea. În scurt timp, a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu patru ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. Un alt episod greu din lagăr este când a stat la izolator pentru că nu a vrut să trădeze. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, a povestit ea pentru Adevărul. După 14 ani de chinuri în temniţe, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afară era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate» decât cu închisoarea“, mărturisea femeia. În 1958 se stabileşte cu mama în oraşul Roman, tatăl fiind decedat. Cu foarte multă dificultate reuşeşte să se angazeje pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul - inginer, iar fiica - medic). După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor sfintelor din temniţele comuniste.

LECȚIA DE ISTORIE -
27 aprilie: Moartea marelui istoric Gheorghe Brătianu.
La data de 27 aprilie 1953 murit, în detenţie, în lagărul de la Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Brătianu, mare istoric şi om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Viitorul mare istoric, Gheorghe Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898 la Ruginoasa, în judeţul Iaşi, fiind nepotul, respectiv fiul marilor oameni politici Ion C. Brătianu şi Ionel I.C. Brătianu. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi se va înrola ca voluntar în Primul Război Mondial, iar din anul 1917 se va înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, apoi la Facultatea de Istorie a Universității Sorbona din Paris. Vocaţia pentru istorie s-a ilustrat în prima sa lucrare, intitulată „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, lucrare ce a fost publicată de însuși Nicolae Iorga, marele istoric român. În anul 1924 va deveni profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi, apoi din 1940 a Universităţii din Bucureşti, iar din 1942 va fi primit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române, îndeplinind și funcţia de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi între 1935 și 1940 şi apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucureşti între 1941-1947. Gheorghe Brătianu a fost un important lider al Partidului Național Liberal și adversar hotărât al comunismului, fapt pentru care, după război va suferi consecinţele atitudinii sale anti-sovietice. În anul 1947 este suspendat de la Universitate și se fixează domiciliu forţat, iar în luna mai a anului 1950 este arestat de Securitate şi întemniţat la închisoarea din Sighetul-Marmaţiei, fără să fie judecat şi condamnat vreodată. În noaptea de 27 aprilie 1953, Gheorghe Brătianu a murit în închisoare, în condiţii încă neelucidate, iar potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare a fost bătut de un gardian până când a murit.

Anexa 7
23 aprilie 1962: încheierea colectivizării în România, începutul distrugerii satului românesc. În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă de Nicolae Ceaușescu
DE TUDOR MATEI  /   CULTURĂ, ISTORIE   /   Publicat: Luni, 23 aprilie 2018, 00:15   /   Actualizat: Marţi, 23 aprilie 2019, 08:48   /

Ziua de 23 aprilie a intrat în istorie ca dată a declarării încheierii oficiale a procesului de colectivizare a agriculturii în România.
„Rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora”, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.
Colectivizarea a fost înfăptuită cu prețul a zeci de mii de victime din rândul țăranilor fruntași de la sate, executați sumar, împușcați în timpul răscoalelor locale, arestați și exterminați la Canalul Dunăre- Marea Neagră și în alte lagăre, ori uciși în timpul anchetelor.
Colectivizarea a fost, în fapt, o confiscare de către statul totalitar a proprietăților agricole private și comasarea lor în gospodării colective.
De la declanșarea sa, procesul de colectivizare a întâmpinat rezistența dârză a țăranilor – nu doar a celor înstăriți, dar chiar și a celor săraci în mare parte.
Aceștia s-au răsculat, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania, iar ulterior în județele Vlașca, Teleorman, Vrancea, Tecuci, Galați, Bacău, Constanța, Tulcea etc.
Trupele de Securitate și Miliție, brațele înarmate ale Partidului Comunist, au reprimat cu arma țăranii răsculați.
În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă personal de Nicolae Ceaușescu, pe atunci șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, având grad de general-locotenent, care a ordonat foc de mitralieră asupra țăranilor, ucigând 9 și rănind peste 50.
Intre 1 septembrie 1948 și 7 noiembrie 1949, Securitatea reținuse 23.597 de persoane, 10.152 de țărani (4.518 de mijlocași, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 și 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile țăranilor un număr de 34.738 de arestări.
Dintre aceștia, 22.088 erau chiaburi, 7.226 aveau gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.
Istoricul Dennis Deletant aproximează la 80.000 numărul taranilor trimisi in puscarii , dintre care 30.000 ar fi fost judecați public.
Cele mai cunoscute astfel de reacții violente din partea țăranilor au fost cele din județele Bihor, Arad, Suceava (1949), Giurgiu (1950), Vrancea și Argeș (1960), Olt (1961), Dâmbovița (1962).
Colectivizarea țăranilor din România a învins, orașele au fost sufocate de oameni veniți în cautarea unei vieți mai bune, iar satul românesc a început să moară.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a sărbătorit încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23-25 aprilie 1962, dar și la sesiunea specială a MAN în București, la 27-30 aprilie 1962, la care au participat 11.000 de țărani, numărul țăranilor invitați fiind o aluzie la numărul victimelor Răscoalei din 1907.

Anexa 8
OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)

MESAJ pentru fostul prieten "alfa" facebook-cist Lucian Dragomir
Stimabile,
Așa cum am precizat, pentru mine Sărbătorile Pascale de anul acesta a avut o semnificație deosebită, deoarece am așteptat REÎNVIEREA ca prieten facebook-cist, a celui pe care îl consider a fi și un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea".
REÎNVIEREA ca prieten facebook-cist al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), ar fi avut drept scop următoarele :
a. Încercarea lui Agamemnon Partac de a-și lua REVANȘA în fața mea, în RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care îl ducem de circa 5 ani;
b. Schimbarea RADICALĂ a modului de a mă trata a lui Agamemnon Partac.
Faptul că tu i-ai fost un COBAI PERFECT pentru ca Agamemnon Partac să-și demonstreze profesionalismul în domeniul DIVERSIUNII, i-a dat o anumită siguranță și a încercat să-și ia REVANȘA în fața mea, dar așa după cum ai observat, a fost nevoit să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT ca prieten facebook-cist.
SUPERFICIALITATEA ÎNDUIOȘĂTOARE cu care tratezi lucrurile, coroborată cu lipsa unor cunoștințe juridice și a unor cunoștințe tehnico - economice în domeniile în care sunt în DIVERGENTA PRINCIPIALĂ cu administrația mun. Focșani, au făcut ca tu să demonstrezi că ești capabil de un PENIBIL demn de MILĂ, de care să nu-ți poți da seama.
La IMPOSIBILITATEA de a sesiza PENIBILITATEA SITUAȚIILOR în care te pui, pe lângă LACUNELE din pregătirea ta profesională, au mai contribuie și calitatea ta de GURU pe care o ai pentru diverși NIMENI în DRUM de pe pagina ta de Facebook și Sindromul Stockholm de care suferi, față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
Edificator în acest sens este următorul schimb de replici :
Dragomir Lucian (30.04.2019) "Ulise iar ai luat-o razna ... pe arătură . Tu nu înțelegi că pe nimeni nu îi interesează auditul tău ....ești " prost" de a binelea ...capitalismul nu crede în lacrimi ....el vrea eficientă economică , pe capitalism îl doare în fund că tu crăpi de foame și latri a pustiu .....😂😎"
Agamemnon Partac (30.04.2019) "Asta este realitatea. El încă mai trăiește basmul comunist, când fără merite a fost propulsat în funcție."
Dragomir Lucian (30.04.2019) "Agamemnon Partac Corect !"
Grosu Ulise (30.04.2019) "@Dragomir Lucian; Stimabile, dacă ai fi fost focșănean și mi-ai fi dat replica, "Ulise iar ai luat-o razna ... pe arătură . Tu nu înțelegi că pe nimeni nu îi interesează auditul tău ....ești " prost" de a binelea ...capitalismul nu crede în lacrimi ....el vrea eficientă economică , pe capitalism îl doare în fund că tu crăpi de foame și latri a pustiu .....😂😎" , aș fi ȘTERS pe JOS cu tine. Răspunsul tău este un exemplu EDIFICATOR al RĂULUI pe care COMUNISMUL l-a făcut poporului român. De altfel, acesta este principalul motiv pentru care azi, România este COLONIE. Nu este exclus, ca prin INCITAREA ta și a lui Gurgu împotriva mea, Agamemnon Partac să fi vrut să vadă efectul COMUNISMULUI după 30 de ani de "democrație originală". Atunci când am afirmat că tu ești un reprezentant al PARȚII PASIVE a poporului roman, nu a fost o vorbă aruncata în vânt. Interesant, mi s-a părut și comportamentul lui Crintea Valerică, care deși se credea un "Godină de Provincia Europeană Vrancea", urmare a CONTRELOR pe care le-am avut cu Agamemnon Partac a dispărut ca "măgarul în ceață"."
Consider că nu are rost să citez replicile care l-au determinat pe "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) să-și dea OBȘTESCU SFÂRȘIT facebook-cist, deși le-am salvat.
Mi-ar plăcea ca tu să poți înțelegi, măcar în al doisprezecelea ceas sensul afirmațiilor mele:
a. "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ pentru mine;
b. Nu mai am timp să bat apa în piu cu tine pentru a face unt.
Dacă nu poți înțelege sensul acestor afirmații, nu-i niciun bai.
În condițiile în care "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) era obișnuit ca oamenii să se comporte cu el, așa cum te-ai comportat tu, cred că nici în cele mai urâte vise nu i s-a arătat, că o va "FURA" de la mine.
Nu am de unde să știu dacă BAZACONIA că eu "aș fi agent de influență" i-a fost IMPUSĂ "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) sau aceasta a fost o inițiativa a lui, dar acest aspect are mai puțină importanță în condițiile în care acesta, în final, s-a dovedit a fi în fața mea un "Hudici Dan II" și nimic mai mult.
Mi-l închipui pe "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) aflat în fața ADEVĂRATULUI "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea" stând cu "coada între picioare", raportându-și eșecul acțiunii cu  privire la INTIMIDAREA mea, deși a folosit toate metodele de INTIMIDAREA pe care, probabil, le-a învățat la Academia Mihai Viteazul.
Îmi amintesc că la un moment dat, facebook-cistul Agamemnon Partac a afirmat că, "Este îngăduitor cu mine în rapoartele pe care le face".
În aceste condiții, este firesc să întreb retoric, dacă după ce "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a fost nevoit să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT ca prieten facebook-cist, este "îngăduitor" și cu el, în rapoartele pe care le face ?

CONCLUZII
În ceea ce-l privește pe "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), pe care nu-l cunosc și nici nu am avut curiozitate de a-l cunoaște, am urmărit două lucruri și anume:
a. Să-i demonstrez că s-a ÎNȘELAT AMARNIC atunci când a afirmat, că, "Deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint INTERES OPERATIV".
Faptul că tu te-ai umplut de MARO, urmare a necitirii scrierilor mele postate pe blog, are mai putina importanta, deoarece prietenii tăi facebook-ciști a căror GURU ești, nu au putut sesiza acest aspect;
b. BAT ȘAUA ("ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)) pentru a înțelege IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea).
Dacă atunci când am făcut această afirmație, urmare a unui "eseu" postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com  în data de 04.06.2017 și care a avut titlul "BĂTUT ȘAUA, ("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA, ("Sistemul din Provincia Europeană Vrancea")", s-a tratat acest lucru cu SUPERFICIALITATE, în prezent, acest aspect a început să dea SERIOS de GÂNDIT membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătura".
La un moment dat, am avut impresia că te-am SUPRAAPRECIAT, când urmarea a Sindromului Stockholm față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu de care ai demonstrat că suferi, ți-am acordat 3 stele ca prieten "alfa" facebook-cist.
Acum, când pagina ta de Facebook a găzduit ultima "BĂTĂLIE" din RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut de circa 5 ani, cu "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), ocazie cu care acesta a fost nevoit să CAPITULEZE, consider că ți-ai meritat cele 3 stele pe care ți le-am acordat.
Deși ai afirmat că, "pentru mine e VIU ! 😂😎" (NOTA; Agamemnon Partac), acesta, în fapt, este MORT și pentru tine, deoarece după ÎNFRÂNGEREA RUȘINOASĂ pe care a suferit-o în fața mea, este puțin probabil "să mai aibe scuipat la limbă(degete)" și în fața ta, chiar dacă i-ai fost un COBAI PERFECT pentru a-și demonstra profesionalismul în DIVERSIUNE.
Exista și posibilitatea ca Agamemnon Partac să se transforme într-un "Agamemnon de Provincia Europeană Vrancea", dar într-o astfel de situație, orice comentariu pe aceasta temă este EXCLUS.

01.05.2019                                                                             Ulise Grosu

Anexa 9
LAȘITATEA focșănenilor și DISPREȚUL autorităților

MOTTO; "Statul sunt eu !" - Ludovic al XIV lea - Regele Soare

În data de 06.04.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" "REȚETA DEZASTRULUI ; GUVERN corupt și incompetent, PRESĂ controlată, POPULAȚIE indiferentă" - având drept MOTTO - "Educația este întotdeauna un orizont, nu o destinație"- Nicolae Iorga.
Deoarece am redus Guvernul României la ADMINISTRAȚIA mun. Focșani, pentru ca lucrurile să fie FOARTE CLARE în data de 21.04.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul" "PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", având drept MOTTO; "SOMNUL RAȚIUNII, NAȘTE MONȘTRI, dar nu trebuie ignorată maxima postacului "orion", "PROȘTII au început să se DEȘTEPTE !"".
Prin intermediul acestui "eseu" i-am transmis un mesaj, de asemenea, considerat a fi FOARTE CLAR, viceprimarului mun. Marius Iorga, care după părerea mea, NU face parte dintre cei puțini din maxima, "Mulți citesc, puțini pricep".
Faptul că în cadrul "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" au apărut diverse reglări de conturi, din punctul meu de vedere, mi se pare a fi o NORMALITATE.
În ceea ce-l privește pe viceprimarul mun. Focșani, Marius - Eusebiu Iorga, așa cum am precizat și în mesajul pe care i l-am transmis, urmare a semnării de către acesta a adreselor Primăriei Focșani, care au constituit motivul pentru care am făcut plângeri penale, după părerea mea, cariera politica a Domniei sale s-a terminat.
De foarte mult timp afirm că, în condițiile în care am preferat să trăiesc 4 ani din munca de salahor, decât să NEGOCIEZ în favoarea mea GOLĂNIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, SC CUP Focșani facturează greșit, (prin încălcarea prevederilor contractului de împrumut a CUP Focșani cu BERD), prețul la mc de apă și canal facturat  abonaților din  mun. Focșani, FURĂCIUNE pe care AUTORITĂȚILE publice ale mun. Focșani și ale jud. Vrancea au vrut să o LEGALIZEZE printr-un audit,  niciun POLITRUC sau JURNALIST mioritic de "Provincia Europeană Vrancea" nu-mi poate da niciun fel de LECȚIE morală sau profesională.
De altfel, în ultimul timp am început să FORJEZ și diverși "INTELECTUALI" mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", PLINI de IFOSE dar care în fapt, sunt doar niște "Găini ale lui Stalin" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea".
Prin HCL Focșani nr. 3/2015, a fost BREVETATĂ la Focșani ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a fost mărit prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute, iar conducerea Prefecturii Vrancea compusă din prefect Nicușor Halici (actualmente deputat de Provincia Europeană Vrancea) și subprefect Cristi Valentin Misăilă (actualmente primar al mun.Focșani) printr-o adresa mi-a comunicat că această ABERAȚIE ECONOMICĂ este PERFECT LEGALĂ în "Provincia Europeană Vrancea".
În aceste condiții sunt tare curios să aflu, cum justifica dottorele în PROTECȚIA HOȚILOR de la OPC Vrancea, Dumitru Dilă și primarul mun. Focșani, faptul că facturile emise de ENET pentru lunile februarie și martie la abonații din blocul în care locuiesc și eu, sunt cu circa 60-70% mai mari decât facturile lunilor decembrie și ianuarie ?
Prin "eseul" "REȚETA DEZASTRULUI ; GUVERN corupt și incompetent, PRESĂ controlată, POPULAȚIE indiferentă", postat în data de 06.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,   i-am aplicat șefului OPC Vrancea Dilă Dumitru, o prelucrare în conformitate cu PRINCIPIILE codului de acțiune "RUPERE de UTERE", sub care acționez după ce în anul 2006, "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" a dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de munca, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, iar JUSTIȚIA subordonată acestui SISTEM pe care îl consider de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC a executat întocmai DISPOZIȚIA PRIMITĂ.
În acest sens, la anexa 2 respectivului "eseu" a fost prezentată scrierea, "VICTOR CIORBEA de "Provincia Europeană Vrancea"", iar la anexa 3 scrierea, "Petiția nr. 856/04.04.2019 adresată Comisar Șef al OPC Vrancea".
NOTA: Pe cititorii mai noi ai scrierilor mele, îi informez că în data de 29.01.2014, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul""SEMNIFICAȚIA CODULUI "RUPERE DE UTERE" PENTRU CONDUCEREA ENET", unde sunt prezentate PRINCIPIILE acestui cod de acțiune.
În ceea ce-l privește pe primarul mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, consider că solicitarea, "Având în vedere prevederile Legii 215/2001, art. 61, alin. 5, art. 63, alin. 1, lit. d și art. 63, alin 5, lit. a, respectuos vă rog, să mi se comunice, care este cauza acestui FURT pe care directorul ENET - Manole Merchea-Dumnezeu îl aplică abonaților ENET.", făcută prin petiția nr. 41.895/18.04.2019, nu poate fi INTERPRETABILĂ.
De asemenea, pentru ca lucrurile să fie FOARTE CLARE pentru primarul Cristi Valentin Misăilă, care a demonstrat că este CONVINS că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI, la petiția nr. 41.895/18.04.201, i-am anexat și un MESAJ PUBLIC transmis colegului Domniei sale de partid dl.deputat Angel Tâlvar, unde întreb :
" - Cât DISPREȚ trebui să ai față de cei care din 4 în 4 ani le ceri votul, ca să te determine să întocmești un FALS AUDIT, aprobat de toate autoritățile abilitate în acest sens, prin care să LEGALIZEZI JEFUIREA unei COLECTIVITĂȚI, respectiv pe cetățenii mun. Focșani de către CUP Focșani ?"
Primarul Cristi Valentin Misăilă, nu trebuie să uite că va trebui să-mi DEMONSTREZE în prezenta "ELEFANTULUI de Focșani", ceea ce rezultă dintr-o adresă a Primăriei Focșani, respectiv faptul că Domnia sa m-ar fi CONVINS că aș BATE CÂMPII în legătură cu problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin și unde PREJUDICIUL este de ordinul milioanelor de euro.
Petiția nr.41.895/18.04.2019, înaintată primarului mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, este prezentata la anexa 5 a "eseului" "PREVIZIUNEA lui Lenin și "BURGHEZIA PROLETARĂ" - postdecembristă", postat în data de 21.04.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, sub titlul "De ce ne CONSIDERĂ politicienii mioritici de *Provincia Europeană Vrancea*, la modul GENERAL și primarul Cristi Valentin Misăilă, în mod SPECIAL, pe noi, focșănenii, ca fiind niște PROȘTI ?"
Eu am anumite dubii legate de faptul că s-ar cunoaște motivele tehnice pentru care în lunile februarie și martie a.c. facturile de energie termică la abonații ENET din blocul în care locuiesc și eu, dar și la un bloc alăturat, au fost cu 60-70% mai mari decât facturile luna decembrie anul trecut și luna ianuarie anul acest, dar îi informez pe aceasta cale, pe destinatarii petițiilor amintite mai sus, că eu cunosc foarte bine care este CAUZA EFECTULUI, de aceea orice încercare de a se MUȘAMALIZA această FURĂCIUNE va avea ca efect o PLÂNGERE PENALĂ.
Conform unor informații de presă, din calitatea de director politruc la ADS Vrancea, actualul director de la ENET, Manole Merchea-Dumnezeu, ar fi dat un TUN de circa 500 milioane de euro în "AFACEREA Pomicola Focșani", iar acesta ar fi pretins conform unei bârfe, care a circulat pe net,  că, "l-ar avea la mână pe președintele Marian Oprișan", deci ar avea o IMUNITATE TOTALĂ în fața LEGII, dar eu nu sunt IMPRESIONAT de astfel de bârfe.
Deși cred că ENET a emis facturi pentru lunile februarie și martie mai mari ca pentru lunile decembrie și ianuarie la toți abonații, iar EROAREA de măsurare a gigacalorimetrilor a depins de distanța abonatului față de punctul termic, nu am sesizat niciun articol în presa locală care să prezinte acest fenomen și nicio revoltă din partea administratorilor de bloc, în condițiile în care în mun. Focșani este un președinte al "Asociațiilor de locatari" și un președinte al "Asociațiilor de proprietari".
Legat de aceasta situație, îmi amintesc că după alegerile locale și înainte de alegerile parlamentare din anul 2012, liderul USL din CL Focșani, Vrabie Cătălin, i-a adunat pe administratorii de bloc din mun. Focșani în sala de ședințe a CL Focșani, în fața cărora a pretins că, va "rezolva problema ENET după modelul CUP Focșani".
Cu ocazia respectivă, TUPEISTUL politruc, Vrabie Cătălin, s-a PĂRUIT cu primarul Decebal Bacinschi precum două "FECIOARE NEPRIHĂNITE" în fața administratorilor de bloc din mun.Focșani, considerând, probabil, că așa se rezolva "problema ENET după modelul CUP Focșani".
Eu am precizat, cu ceva timp în urmă, în una dintre scrierile mele, modul în care i-am TĂIAT GREAȚA politrucului TUPEIST, Vrabie Cătălin, care m-a confundat cu MĂSCĂRICII POLITICI, Trofin Tudorel din partea PNL Vrancea și Lilian Ilie din partea PNȚ-cd Vrancea, pe care i-a IRONIZAT el în legislatura 2012-2016 a CL Focșani, răsturnându-i peste aceasta o BASCULANTĂ de LĂMÂI, iar acest mod de acțiune ar trebui să dea de gândit membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Nu știu dacă viceprimarul mun.Focșani, Marius - Eusebiu Iorga, i-a spus soției care a fost CATAPULTATĂ cu ceva timp în urma, în funcția de director la Electrica - Furnizare, ca aceasta să citească "eseul" "FEROCITATEA "BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI", postat în data de 21.04.2015 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și nici dacă, prin REDUCERE la ABSURD, aceasta a citit "eseul" în cauză, a putut înțelege ceva din fotocopiile înscrisurilor anexate la respectivul "eseu", dar eu îmi mențin afirmația că, "În domeniul producerii și distribuției energiei electrice și termice sunt o NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea"".
Îmi amintesc cu o anumita NOSTALGIE de CONVINGEREA primarului mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI, urmare a modului în care a pretins că se IMPUNEA externalizarea iluminatului public din mun.Focșani, pe motiv ca i-a fost IMPOSIBIL să angajeze un electrician autorizat.
Ca fapt divers, îmi permit să-l informez pe primarul mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, că în data de 20.04.2019, am susținut și eu examenul pentru electrician autorizat grupa II A + II B, pe care l-am luat, în schimb funcția de LUCRĂTOR la SPAȚII VERZI în cadrul Primăriei Focșani mi-a fost IMPOSIBIL să o obțin, deși prestația mea la proba de lucru a fost NET-SUPERIOARĂ contracandidatului.
NOTA; Un electrician autorizat având grupa II A + II B, poate proiecta și executa instalații electrice având putere nelimitată, până la tensiunea de 1000 V.
Cu ocazia Zilei Muncii din data de 01.05.2019, am postat pe pagina mea de Facebook, scrierea "OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)", iar acest lucru ar cam trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT celor care au demonstrat că sunt CONVINȘI de faptul că, în "Provincia Europeana Vrancea"  este valabilă maxima ""Statul sunt eu !" - Ludovic al XIV lea - Regele Soare".
În aceste condiții, îmi permit să le amintesc celor CONVINȘI de valabilitatea maximei, "Iliescu apare, SOARELE răsare" sau după caz, președintele Marian Oprișan, că în data de 13.09.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul" "ÎN "PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA", DUMNEZEU A ÎNCETAT SĂ MAI FIE PSD-ist".

02.05.2019                                                                           Ulise Grosu

Anexa 10
Traian Băsescu, amenințat de fața sa adevărată
2 mai 2019 Cornel Nistorescu Editorial 
Pînă la urmă, un dosar penal serios pentru Traian Băsescu tot va fi deschis. Pe neașteptate, în plină pregătire de Paști, unul dintre oamenii care au jucat un rol important în Partidul Mișcarea Populară (PMP) a răbufnit, destăinuind diverse amănunte și informații despre un Traian Băsescu mare campion al ticăloșiei. Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP și unul dintre cei care s-a învîrtit pe lîngă fostul președinte și pe lîngă favoriții acestuia, a făcut publice pe Facebook cîteva povești care ar putea să șocheze un simplu alegător. Pentru cei familiarizați cu politica, detalii dintre cele consemnate de Radu Cristescu au mai circulat. Am scris și noi despre Cotroceni ca loc de împărțire a afacerilor cu energie sau a contractelor cu asfaltări. Însuși Traian Băsescu recunoștea într-o înregistrare audio despre legăturile dintre pedepsele date de Camelia Bogdan și biroul său prezidențial unde Coldea se lăuda de moarte. Horia Simu a relatat și el despre Daniel Moldoveanu și despre recuperările de la ANRP. Dar despre arestările decise la Cotroceni circulau numai zvonuri. Nici unul dintre apropiații lui Traian Băsescu nu a pomenit despre motivele arestării primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheș sau ale primarului de Craiova, Antonie Solomon.
Iată ce spune Radu Cristescu despre activitatea de culise a fostului președinte al României:
„Atunci când ai început construcția acestui sistem ticăloșit, Coldea era un simplu maior, iar Codruța un simplu procuror, fără nici o realizare notabilă, care încă se juca cu mingea de baschet pe la Sibiu. Sub directa ta coordonare ai făcut din ei “doi asasini” profesioniști. De fapt, adevărata unitate haules, adică centrul de comandă, era la tine în birou!”

Radu Cristescu este între primii care îl acuză pe Traian Băsescu de dirijarea dosarelor penale, a arestărilor și a demolării unor oameni de afaceri. Iată un alt fragment din postarea sa pe Facebook:
„Ți-ai pus întrebarea cum și-au petrecut Paștele, în anii domniei tale, Monica Iacob Ridzi, Mircia Gutău, Antonie Solomon, Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Cătălin Cherecheș și mulți alții, a căror arestare a fost ordonată chiar de tine?!?”
Acuzațiile lui Radu Cristescu par verosimile, deși nu au fost întărite de depoziția unor alți martori. În plus, ele sunt clătinate și de conflictul dintre cei doi, Radu Cristescu fiind exclus la un moment dat din PMP.
Legătura dintre Traian Băsescu și Elena Udrea, dincolo de rolul acesteia ca sursă de informații sau ca agent de influență și ca placă turnantă a intereselor președintelui, mai are o explicație. Iată ce susține Radu Cristescu:
„Pe Cătălin Cherecheș, primarul de la Baia Mare, l-ai paradit doar pentru că s-a apropiat prea mult de Elena, care, la Baia Mare fiind, nu ți-a răspuns la telefon, iar Pahonțu, pe care-l sunai disperat, o dădea din colț în colț, neștiind ce să-ți spună! Ai turbat, rănit fiind în egoul tău de don Juan cu aere de macho tomnatic, și l-ai paradit, nevinovat fiind! Ai dat ordin să fie arestat în cel mai scurt timp, și a fost, astfel ai folosit DNA să îți rezolve crizele de gelozie. Pe Solomon la fel, cu răutate de om bolnav, ai dat ordin să îl aresteze când tu erai în avion, doar pentru că ți-a șoptit ție cineva că într-o seară la Craiova, la o petrecere, a stat prea aproape de Elena și i-a șoptit la dans mai multe lucruri la ureche, fiind foarte bine dispusă, iar tu ca un bătrân gelos nu permiteai ca femeia să se simtă bine, ci doar în prezența ta, și bineînțeles să nu se afle de sponsorizările făcute către tine (nu intru în detalii în ceea ce privește familia)”.

Victime ale aceluiași comportament aberant ar fi căzut Dinu Patriciu, Ion Nicolae, Mircia Gutău și mulți alții.
Cum a fost încropită proprietatea de la Nana, cum a fost adusă Stanca Anghelescu la Cotroceni pe post de secretară, ca mai apoi soțul ei s-a sinucis, cum a ajuns Monica Iacob Ridzi după gratii iar Elena Băsescu parlamentar european? Sunt zeci și zeci de întrebări legate de prestațiile dubioase ale fostului președinte al României rămase neclarificate.
Este suficient ca un procuror serios să dețină cîteva informații despre una dintre aceste istorii și să o cerceteze temeinic, și astfel Traian Băsescu s-ar deșira cu toate poveștile sale nebune. Mulți nu le cred și le consideră de domeniul basmului. Eu sunt dintre aceia care îl cred capabil pe fostul președinte de aberații mult mai fioroase decît cele care circulă. Din păcate, cu un procuror general cum era Augustin Lazăr și cu o șefă a DNA ca Laura Codruța Kovesi nu puteam avea cine știe ce speranțe. Abia acum, că se schimbă garda, s-ar putea deschide marile dosare Traian Băsescu!
Și ne-am îngrozi de ce a fost în stare aventurosul marinar ajuns președintele României…

Anexa 11
Politrucii plantaţi de PSD în posturi-cheie încep să producă pagube materiale. Prima factură: 80 de milioane de euro
3 mai 2019, 06:32 de Sebastian Zachmann
Avocaţii României la CEDO şi CJUE au fost selectaţi de PSD strict pe criterii politice. Urmarea: România e foarte aproape să plătească 80 de milioane de euro amendă. Singurul câştigător ar putea fi Liviu Dragnea, pe persoană fizică. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ SURSE Ce politruci a trimis Guvernul la Bruxelles pentru a negocia rid... În mai anul trecut, premierul Viorica Dăncilă l-a destituit, peste noapte, pe Răzvan Horaţu Radu din funcţia de agent guvernamental la Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene (CJUE), după un mandat de succes întins pe şapte ani. În locul său a fost numit Costin Radu Canţăr, selectat strict pe criterii politice. Canţăr, unul dintre apropiaţii Olguţei Vasilescu, a fost şeful de cabinet al baronului PSD Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj. Un an mai târziu, România culege „roadele“ instalării unui politruc într-o funcţie-cheie. Radu Canţăr, aflat în subordinea Ministerului de Externe (MAE), a omis să conteste în termen la Tribunalul UE o decizie a Comisiei Europene care obligă România la plata a 80 de milioane de euro, din cauza unor nereguli privind absorbţia fondurilor europene. Concret, Comisia Europeană a decis, în 13 iunie 2018, să aplice României corecţii financiare pentru o serie de nereguli la proiecte europene derulate prin programul de agricultură şi dezvoltarea satelor. Conform procedurii, România avea la dispoziţie două luni, adică până pe 24 august, să conteste corecţiile financiare. Însă abia în 7 septembrie 2018, Guvernul Dăncilă, prin agentul guvernamental la Curtea de Justiţie a UE, a contestat amenda. „Tribunalul UE nici nu a organizat o dezbatere orală a cauzei“, se apără MAE, într-o precizare pentru HotNews.ro. De asemenea, MAE anunţă că Radu Canţăr va contesta decizia la Curtea de Justiţie (CJUE).  „Şi ce să obţină la CJUE? Canţăr nu a făcut acţiunea în termen, a ratat termenul de  contestaţie. Asta e de râsul lumii. Nu va obţine nimic la CJUE, poate doar confirmarea că s-a făcut de râs“, explică un diplomat cu experienţă pentru „Adevărul“.  Pe scurt, neglijenţa în serviciu manifestată de Radu Canţăr aduce prejudicii materiale României, la care se mai adaugă şi ruşinea profesională de a rata un termen de judecată.  Avocatul la CEDO a devenit avocatul lui Dragnea Pe lângă agentul guvernamental la CJUE, PSD a schimbat-o şi pe Catrinel Brumar, avocatul României la CEDO. Motivul? În procesul pe care Liviu Dragnea l-a intentat la CEDO împotriva României, Catrinel Brumar a redactat o pledoarie în favoarea sistemului românesc de Justiţie, intrând în contradicţie cu liderul PSD, după cum a scris „Adevărul“ la acea vreme. Noul agent al României la CEDO e Viorel Mocanu,  avocat al unor cauze de „prestigiu“: a pledat pentru Florin Salam şi Oana Zăvoranu. Luna trecută,  Viorel Mocanu a trimis un memoriu la CCR, în sprijinul lui Liviu Dragnea, în aşteptarea decizei privind completele specializate de 3 judecători de la Înalta Curte. Pe scurt, liderul PSD ar vrea ca toate sentinţele date de completurile de trei judecători de la Curtea Supremă să fie anulate. Astfel, Liviu Dragnea ar scăpa de condamnarea de trei ani şi jumătate cu executare primită în primă instanţă în dosarul anagajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. Pe scurt, avocatul României la CEDO s-a transformat în avocatul personal al lideurlui PSD, cel care a insitat pentru numirea sa în locul lui Catrinel Brumar. Pe lângă speţa de la CCR, Viorel Mocanu va susţine la CEDO cauza „Dragnea contra României“. „La Strasbourg, Mocanu ar trebui să fie avocatul României, nu avocatul lui Dragnea, chiar dacă România e condusă acum de Dragnea. Însă  e greu de crezut că va fi de partea sistemului judiciar din România, când el a pledat pentru  Dragnea şi la CCR, deşi trebuia să fie de partea Justiţiei“, susţin surse diplomatice pentru „Adevărul“. Liderul PSD  a dat România în judecată la CEDO pentru sentinţa din dosarul Referendumul – doi ani de închisoare cu suspendare. Mocanu l-a apărat pe „regele manelelor“ Viorel Mocanu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, apoi a urmat cursurile de master ale Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, iar în prezent este doctorand la Universitatea „Valahia“ din Târgovişte. Îndrumătorul său de doctorat este profesorul Ion Pârgaru, fost deputat PSD, PNL şi UNPR. Mocanu a bifat şi un curs la Colegiul Naţional de Apărare, instituţie frecventată intens de politicieni pentru a-şi „farda“ CV-urile golaşe.  Din octombrie 2018, Mocanu este consilier onorific al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Ca avocat, Mocanu are în portofoliu nume „grele“ ca Florin Salam şi Oana Zăvoranu. De asemenea, a făcut parte din echipa de avocaţi care l-a apărat pe fostul primar general Sorin Oprescu, trimis în  judecată pentru corupţie. Viorel Mocanu  a fost angajat şi de Rovana Plumb pentru dosarul Belina, însă n-a mai fost nevoit să pledeze în faţa instanţei, după ce majoritatea PSD-ALDE din Parlament a refuzat să-i ridice imunitatea Rovanei Plumb. Canţăr juca la pariuri În 2016, Radu  Canţăr, agentul României la CJUE, a picat un examen de intrare în MAE, după cum arată site-ul instituţiei. A intrat anul trecut, prin semnătura premierului. În declaraţia de avere din 2017, Costin-Radu Canţăr menţionează că a câştigat aproximativ 3.000 de lei din pariuri sportive. Costin Canţăr a jucat la pariuri în timp ce era angajat în funcţia de inspector la Consiliul Concurenţei. În declaraţia de avere din 2013, Canţăr a menţionat  un „dar manual din partea bunicii“ de 83.950 lei, bani pe care i-a depus într-un depozit la CEC.

Anexa 12
Newsweek - Secretarul general adjunct din Ministerul de Finanțe, acuzată de CNSAS că a turnat la Securitate
DE SORIN SEMENIUC | Actualizat: 02.05.2019 - 21:33
La jumătatea lunii aprilie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a depus la Curtea de Apel București un dosar cu probe care dovedesc faptul că Florina Claudia Prisecaru, fostă Crăciun (50 de ani) a fost colaboratoare a Securității.
Femeia este unul dintre cei mai importanți angajați din Ministerul Finanțelor Publice, deținând rolul de Ordonator principal de credite în instituție.
„Note destul de multe și de consistente"
Pe baza probelor din dosarele aflate în arhiva instituției, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS au constatat, luna trecută, faptul că Prisecaru a fost colaboratoare a poliției politice comuniste, în sensul în care prin informațiile pe care le-a furnizat a afectat drepturile și libertățile fundamentale ale unor persoane. Cu alte cuvinte, cei turnați au avut de suferit. Decizia finală va fi luată de instanță, dosarul fiind depus la Curtea de Apel București. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit.
Conform CV-ului Claudiei Prisecaru, în perioada susceptibilă de a fi aceea în care a fost o unealtă a Securității, aceasta a fost elev la un liceu din Târgu Jiu (1983-1987) și studentă la Facultatea de Electrotehnică din Craiova (1987-1989).
O sursă din cadrul CNSAS ne-a declarat că relația cu Securitatea a tinerei Claudia Florina a început în 1987 și că unele note informative le-a scris pe când era angajată ca subinginer la o întreprindere, "note destul de multe și de consistente, așa că nu exista altă variantă decât instanța".
Conform OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securității, "colaborator al Securităţii – persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."
De 26 de ani în Ministerul de Finanțe
Prisecaru este angajat cu state vechi în Ministerul Finanțelor, unde a ajuns, ca referent, în 1993. Cinci ani mai târziu a avansat ca expert, pentru ca, între 2000 și 2014 să fie șeful serviciului care se ocupa de coordonarea și organizarea patrimoniului instituției. Între 2014 și 2017 a devenit director adjunct, apoi director, cea mai importantă funcție primind-o în martie 2018: secretar general adjunct interimar, calitate în care a primit trei sarcini: asigurarea rolului de Ordonator principal de credite, coordonarea Direcției Generale Economice, Direcției Generale Servicii Interne și Achiziții Publice, Birou Emisii Gaze și asigurarea reprezentării Ministerului în relațiile cu terții.
Ca urmare a acestei poziții, a fost desemnată drept administrator provizoriu la Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN și membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare. În 2017, un membru din cea de-a doua structură încasa 10.000 de lei remunerație lunară brută.
Procesul de la Curtea de Apel o prinde pe Prisecaru chiar în momentul în care tindea la mai mult: în martie se înscrisese la un program de formare destinat înalților funcționarilor publici, program organizat de Institutul Național de Administrație. Cel mai probabil, Prisecaru intenționa să participe la un concurs pentru a devenit secretar general adjunct cu drepturi depline.
Tocmai de aceea, probabil, declarația sa pentru Newsweek România a fost iritată: "Nu știu nimic! Acum aflu de la dumneavoastră, mi-ați stricat ce mi-a mai rămas din 1 mai... Nu am semnat angajament, nu am avut contacte cu Securitatea. Nu înțeleg ce este cu această verificare, eu am certificat ORNISS (care permite accesul la informații secrete - n.r.)."





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu