luni, 25 noiembrie 2019

PROFESIONALISM și DEMNITATE, nu PUPINCURISM

MOTTO; "Partea interesantă la oamenii inteligenți : par nebuni în fața proștilor" Albert Einstein

NOTA; Acest "eseu" îl dedic MEMORIEI prietenului meu, Laris Boboc, plecat prematur la cele veșnice.

Anexa 1 a "eseului""EXTRAPOLAREA ÎNGENUNCHERII "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și BLESTEMUL prietenului meu, Bobiță", postat în data de 17.11.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, intitulată "Va deveni deputatul PNL Ion Ștefan, "NAȘUL POLITIC" al președintelui Marian Oprișan?", este un MESAJ PUBLIC transmis președintelui Marian Oprișan.
Prin respectivul MESAJ PUBLIC i-am adus la cunoștință președintelui Marian Oprișan, un plan acțiune în șapte puncte, în ceea ce privește LUPTA mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC.
Anexele 3 și 4 ale prezentei scrieri reprezintă dovada că am trecut la aplicarea în practică a planului de acțiune pe care i l-am RAPORTAT președintelui Marian Oprișan.
Prezenta scriere are următoarele anexe :
Anexa 1 - STOP JOC !;
Anexa 2 - Articolul publicat de Ziarul de Vrancea, intitulat " Monumentul funerar Maior Gh. Pastia din cimitirul sudic Focșani, pe harta Patrimoniului Cultural";
Anexa 3 - Petiția nr.10038/25.11.2019, înaintată inspectorului general al ISJ Vrancea;
Anexa 4 - Petiția nr.99011/25.11.2019, înaintată ministrului Justiției.
Motto-ul de la anexa 1, "Calomniază, calomniază că până la urma tot va rămâne ceva", ar trebui să le spună multe celor care au crezut că aplicându-mi acestă maximă a lui Lenin, mă vor face să renunț la lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Nu am făcut un secret din faptul că, persoana care m-a ajutat să supraviețuiesc decent, în timpul acestei lupte foarte dură, dacă avem în vedere și numai raportul de forțe, a fost directorul Liceului 1 - Focșani, dl. ing. Gabriel Danielescu.
Ajutorul pe care mi l-a dat directorul Liceului 1 - Focșani, coroborat cu comportamentul meu foarte retras în relația cu colegii, care s-a rezumat în general numai la salut, a generat anumite suspiciuni.
Aceste suspiciuni au condus la concluzia că aș fi un PAPAGAL, căruia directorul îi face favoruri, în schimbul unor atenții sau că aș fi un "sifonar" al acestuia.
Interesant în acest sens, a fost atitudinea unui lider de sindicat de la Liceul 1 - Focșani, care m-a întrebat, "Cine m-a angajat pe mine la liceu ?".
Dacă atunci când am fost întrebat prima dat, am tratat întrebarea cu umor, când întrebarea s-a repetat și a doua oară, respectivul lider de sindicat a avut "onoarea" să-mi cunoască adevărata față.
De asemenea, o altă d-na profesor de matematică, mi-a solicitat ca vorbesc cu Domnia sa la persoana a doua, considerând probabil, așa trebuie să i se adreseze un PAPAGAL căruia directorului Gabriel Danielescu îi face favoruri.
Nu este exclus ca postacul "arkan-nema ore", care pe lângă oferta de "a-i lua  ștrampii în gură" pe care mi-a făcut-o mie și postacului "orion", a demonstrat că este pasionat și de "Grădinile suspendate ale Semiramidei" de la Liceul 1 - Focșani, să se fi ocupat și cu diverse "strâmbe" pe care mi le-a băgat la persoane cu care avea relații de prietenie.
Le transmit pe aceasta cale celor doi profesori de la Liceul 1-Focșani, de care am amintit mai sus, care întâmplator sau nu, sunt profesori de metamatematică ca și d-na inspector general adjunct al ISJ Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan, că din punctul meu de vedere, sunt niște profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Ce am în vedere când fac această afirmație ?
- Faptul că eu am preferat să trăiesc patru ani din munca de salahor, deoarece am considerat NENEGOCIABILĂ ingineria financiară de la CUP Focșani, prin care începând din anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani, iar profesori de matematică în cauză, nu și-au putut da seama de respectivul FURT sau s-au COMPLĂCUT în situația de a se lăsa FURAȚI.
În aceste condiții, în fața mea astfel de profesori de matematică, nu pot avea "scuipat la limbă".
Postacul "orion" a demonstrat că știe exact cine s-a ascuns în spatele pseudonimului "arkan-nema ore", așa cum a demonstrat ca știe și cine s-a ascuns și în spatele pseudonimului "pișcot-cameleon".
Amintesc că postacul "orion" deranjat de oferta postacului "arkan-nema ore" de "a-i lua  ștrampii în gură", când l-a prins pe acesta cu ocaua mică, l-a făcut KO.
După dușul rece pe care l-a primit, în NEVINOVĂȚIA  lui, postacul "arkan-nema ore"  a considerat ca postacul "orion" este profesor de limba română.
Precizez că, după ce s-a scos rubrica de comentarii de la ziarul Monitorul de Vrancea, postacul "orion" s-a rebrenduit în facebook-cistul "Jan Ixulescu-Agamemnon Partac", pe care ulterior l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Deoarece Maestrul Agamemnon Partac nu s-a transformat într-un "Agamemnon de Țara Vrancei", așa cum am considerat ca ar fi fost normal, s-a impus să redactez un "MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"", pe care în data de 06.10.2019, l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Acest aspect ar trebui să-i dea serios de gândit postacului "arkan-nema ore".
La anexa 2, este prezentat articolul publicat de Ziarul de Vrancea, intitulat "Monumentul funerar Maior Gh. Pastia din cimitirul sudic Focșani, pe harta Patrimoniului Cultural".
Acest articol precizează : "Informația ne-a parvenit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea."
Coroborând informația Direcției Județene pentru Cultura Vrancea cu cele prezentate la anexa 4, conduce la concluzia că primarul Cristi Valentin Misăilă este CONVINS de faptul că la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI.
Dacă un membru PSD nu ar fi anulat comenzile la "TUNURILE din NAVORONE", TUPEUL NEMĂRGINIT pe care primarul mun. Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, a demonstrat că-l are, acum ar fi PĂLIT, așa cum s-a PĂLIT "AROGANȚA GARCISTĂ" a celui pe care l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Din clasarea petiției nr. 99235/14.10.2019, înaintată conducerii Primăriei Focșani, am înțeles că primarul Cristi Valentin Misăilă este CONVINS de faptul că pe Domnia sa îl EXONEREAZĂ prevederile Legii 215/2001.
La anexa 2 a "eseului""TRIBUNALELE POPORULUI și JUSTIȚIA POSTDECEMBRISTĂ, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 04.11.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, intitulată "HABARNIȘTII și ENET-ul", am prezentat petiția nr, 13695/31.10.2019, înaintată administratorului special al ENET, d-na Costin Cristina.
Legat de subiectul ENET, am afirmat de multe ori că SC ENET este un RADET București în miniatură, așa cum "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" este o copie în miniatură a "Regimului Securist Postdecembrist" de la nivel central, care a transformat România în COLONIE și a făcut ca peste 4 milioane de români să ia calea PRIBEGIEI.
În legătură cu situația de la RADET București, News Maker a publicat în data de 24.11.2019, informația "Fără investiții pentru că Firea a tocat banii pe petreceri, RADET lasă Sectoarele 1 și 5 fără apă caldă și căldură"
Citez :
"RADET nu va putea furniza apă caldă de consum și căldură la parametrii contractuali pentru consumatorii din sectoarele 1 și 5 ca urmare a unei avarii la ELCENCET Grozăvești, entitate în subordinea Ministerului Economiei.
„În momentul de față facem toate manevrele necesare în sistem pentru că aria de alimentarea a CET – Grozăvești să fie preluată de celelalte CET-uri de pe rază Municipiului București, în limita posibilităților tehnice proiectate, astfel încât disconfortul resimțit de clienții RADET să fie cât mai redus. Odată cu furnizarea sub parametri din acest CET suntem obligați să asigurăm agentul termic din doar trei CET-uri pentru tot Bucureștiul. Termenul estimat de remediere a avariei dat de ELCEN București este de 24– 48 ore”, anunță RADET, citat de Hotnews, într-un comunicat de presă.
Sistemul de termoficare a fost proiectat inițial cu șase CET-uri mari, însă CET Titan și CET Pipera au fost închise, acum mulți ani de zile, de aici pornind și dificultățile în furnizarea agentului termic în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei."
În aceste condiții, aștept cu nerăbdare răspunsul pe care administratorului special al SC ENET, d-na Costin Cristina, trebuie să mi-l dea la petiția nr.13695/31.10.2019, pentru a proceda în consecință.
La anexa 3 este prezentată petiția nr.10038/25.11.2019, înaintată inspectorului general al ISJ Vrancea, unde consider că am fost FOARTE CLAR.
Precizez că, urmare a INCOMPETENTEI demonstrată de "economistul" de Ștefan Gheorghiu, Radu Nițu și de d-ra deputat Rodica Tudorița Boboc, dacă JUSTIȚIA nu ar fi fost subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și pe cale de consecință, legea ar fi fost aplicată întocmai, în anul 2016, PSD Vrancea nu ar fi trebuit să aibă candidat pentru postul de primar al mun. Focșani.
Am verificat personal lista de semnături pentru susținerea candidatului PSD la funcția de primar al mun. Focșani, afișată în holul Primăriei Focșani, ocazie cu care am costat că, jurnalistul Cristi Irimia, fost consilier PNL în CJ Vrancea, a avut perfecta dreptate în ceea ce a susținut public, în această speță.
La anexa 4, este prezentata petiția nr.99011/25.11.2019, înaintată ministrului Justiției, unde de asemenea, consider că am fost FOARTE CLAR.
După 30 de ani de "democrație originală", când niște tineri nevinovați au fost OMORÂȚI pentru a se spune că o LOVITURĂ de STAT a fost o "Revoluție", consider că, procurorii reclamați de mine la ministrul Justiției, îi ECLIPSEAZĂ pe procurorii acuzării din procesele judecate de TRIBUNALELE POPORULUI din anii "50.
Deși "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a făcut mari eforturi pentru a-și salva VERIGA SLABĂ, așa cum l-am numit eu pe fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, rămân la părerea că "SCHELETELE care i-au rămas în DULAP", urmare a "ANULARII AS-ului pe care îl aveam în mânecă", acesta este INCOMPATIBIL cu calitatea de procuror.
În legătură cu RECLAMA pe care conducerea Primăriei Focșani a pretins că o facem FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia în Cimitirul Sudic-Focșani, prin montarea unui totem(indicator), prin care să arătăm locul unde se află mormântul celui care din bani proprii, a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, am solicitat părerea mai multor intelectuali focșăneni.
Toți acești intelectuali s-au "INDIGNAT" de acest lucru, dar nu au decis să întreprindă nimic concret, vizavi de indignarea avută.
Faptul că niște prieteni, care în timp, mi-au făcut multe servicii și a căror familii au trecut prin IADUL închisorilor comuniste, practică în prezent un PUPINCURISM greu de înțeles față de anumiți membri ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", m-a dus cu gândul la Fenomenul Pitești.
Precizez că, în cazul Fenomenului Pitești după ce deținuții politici, în majoritatea lor studenți, au fost dezumanizați prin tortură și umilire, au fost trimiși pentru a fi șefi de celulă în alte închisori unde erau deținuți politici, precum Gherla, Aiud etc..
Acest comportament, din punctul meu de vedere, nu face decât să confirme faptul că mun. Focșani poate fi considerat a fi o "FERMĂ avicolă de GĂINI ale lui Stalin".

CONCLUZII
"Eseul""MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 06.10.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, nu este o GLUMĂ, ci este o atenționare foarte serioasă la adresa membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care i-am "prins cu mâna la crăpătură".
În ceea ce-l privește pe cel decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), care după redactarea "MANUALULUI pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"" a fost nevoit să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist, se pare că a reînviat sub pseudonimul "Viorica Vio".
Deoarece facebook-cista "Viorica Vio" încearcă să o facă pe "fecioara neprihănită" în fața mea, mă amuza foarte mult.
La postarea făcută de prietenul meu facebook-cist, Lucian Dragomir, citez :
"Românii se plâng că guvernele și președinții au vândut și distrus țara. Corect!
Întrebare :
- Ce-au făcut românii în tot acest timp, ca să nu se întâmple așa ?", facebook-cista "Viorica Vio", a făcut următorul comentariu : "S-au scărpinat s-au bucurat că pot merge fără viză în m..ue!"
Aceasta replică seacă și la obiect, mi-a adus aminte de modul în care postacul "orion" i-a "NĂȘIT" pe jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, Ciprian Dumitru și George Noapteș.
După 5 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC este destul de greu să mă poată păcăli, cel decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Atacul la adresa "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" se va face respectând întocmai planul de acțiune pe care l-am RAPORTAT PUBLIC președintelui Marian Oprișan. (NOTA: Anexa 1 a "eseului""EXTRAPOLAREA ÎNGENUNCHERII "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și BLESTEMUL prietenului meu, Bobiță", postat în data de 17.11.2019,  pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, intitulată "Va deveni deputatul PNL Ion Ștefan, "NAȘUL POLITIC" al președintelui Marian Oprișan ?".
De asemenea, atacul asupra "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" se va face pe toate fronturile, începând cu JOSNICIA din speța prietenului meu, Bobiță și terminând cu determinarea unor judecători de la ICCJ, să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca eu sa nu pot susține examenul de definitivat în învățământ.

25.11.2019                                                           Ulise Grosu

Anexa 1
STOP JOC !

MOTTO; "Calomniază, calomniază că până la urma tot va rămâne ceva" - Lenin

În data de 10.11.2019, când românii au fost chemați la urne pentru a-și alege președintele, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul""EFECTUL "Fenomenului Pitești" în "Provincia Europeană Vrancea", după 30 de ani de "DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ""
În acest "eseu" am prezentat modul în care, consider că am făcut KO, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
Respectând MAGIA cifrei 7, s-a impus ca în data de 17.11.2019, să postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul""EXTRAPOLAREA ÎNGENUNCHERII "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și BLESTEMUL prietenului meu, Bobiță".
La anexa 2 al acestui "eseu", este prezentat un RAPORT PUBLIC dat președintelui Marian Oprișan, care a fost postat pe pagina mea de Facebook, în data de 13.11.2019.
În CONCLUZIILE RAPORTULUI PUBLIC dat președintelui Marian Oprișan, prezint  un plan de acțiune în 7 puncte.
Acest plan de acțiune, doresc să-l respect întocmai, de aceea membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", ar trebui să-l citească cu multă atenție.
O parte dintre "armurieri" mi-au fost speriați de către "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), iar pe alții mi i-a speriat vicepreședintele PNL Vrancea, d-na prof. Gabriela Daniela Marchitan.
D-na prof. Gabriela Daniela Marchitan  demonstrând calități de mare lider politic democrat, le-a reproșat unor "armurieri" că vorbesc cu mine, iar aceștia ca niște PAPAGALI, s-au conformat imediat observațiilor făcute.
Este adevărat că, au fost și "armurieri" care nu au fi putut influențați.
Ba mai mult, acești "armurieri" au fost INDIGNAȚI de amenințările la care m-a supus "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Unul dintre "armurieri" mi-a spus că regretă că "nu și-a pus papionul", atunci când mi-a citit "eseul" "EXTRAPOLAREA ÎNGENUNCHERII "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și BLESTEMUL prietenului meu, Bobiță", postat în data de 17.11.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Faptul că un "armurier" care mi-a citit cu atenție scrierile, a fost surprins de LUCRĂTURA pe care am aplicat-o în final, "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", înseamnă că este posibil ca anumiți membri ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", să fi fost luați prin surprindere de LUCRĂTURA pe care le-am aplicat-o.
De altfel, de foarte mult timp, am spus că LUPTA mea împotriva "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", a constat în determinarea JUSTIȚIEI, subordonate acestui SISTEM, pe care îl consider de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic a Sistemului Securist Postdecembrist care a transformat România în COLONIE și a determinat aproape 5 milioane de români să ia calea PRIBEGIEI, să facă STRIPTIS în fața mea, acțiunea care a fost o REUȘITĂ.
Când ai JUSTIȚIA subordonată, afirmații a la Ludovic al XIV -lea, "mama sunt eu", "bunica sunt eu" și mai nou "fiica sunt eu", reprezintă o NORMALITATE.
Când se face o DEMONSTRAȚIE de subordonare a JUSTIȚIEI și a instituțiilor statului român, care se bazează de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, subordonare care a avut ca scop legalizarea JEFUIRII unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, în opinia mea, tot acest SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC numit "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" este ca și DĂRÂMAT.
Albert Einstein a spus: "Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în faţa proştilor."
Îmi amintesc că după ce ziarul România libera mi-a publicat scrisoarea deschisă pe care am adresat-o prim - ministrului Petre Roman, în data de 18.08.1990, s-a declanșat o teroare așa de mare împotriva mea, iar acest lucru l-a determinat pe cel care îl consideram a-mi fi cel mai bun prieten, să-mi spună, "Dacă vrei să mai vorbim, vii la mine acasă, deoarece dacă voi fi văzut vorbind cu tine, risc să fiu dat afară din serviciu".
Urmare a acestei recomandări, de atunci nu am mai fost NICIODATĂ acasă la fostul meu prieten, iar ca o ironie a sorții, acesta a fost nevoit să iasă la pensie, urmare a UMILIRII la care l-au supus directorii politruci de la Electrica Focșani, despre care am afirmat că într-o confruntare cu mine, pe probleme tehnico-economice specifice, ȘTERG pe JOS cu ei.
Sunt persoane care mi-au spus că și numai să REZIȘTI PSIHIC timp de 30 de ani, unei continui DENIGRĂRI este o mare realizare, dar ca să declanșezi și un ATAC pe TOATE FRONTURILE împotriva SISTEMULUI MAFIOT care a coordonat acțiunea de DENIGRARE, este mai greu de crezut.
Despre numita Udrea Elena, am afirmat în perioada în care era pe cai mari, fiind președinte al Organizației PDL București, iar d-na senator Sorina Plăcintă era prim-vicepreședinte a aceleași organizații, că pentru mine reprezintă ETALONUL TUPEULUI în România, etalon care este precum faradul (NOTA; Faradul nu are multipli).
Amintesc că în cinstea aniversarii de către Pol Pot de România (Băsescu Traian) a vârstei de 60 de ani, numita Udrea Elena a  realizat un pictorial în care printre altele, se dorea a fi și o Evita Peron de România, dar socoteala de acasă nu i s-a potrivit cu cea din târg.
Când numita Udrea Elena a candidat pentru funcția de președinte al României, vicepreședintele PNL Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan, îmbrăcată într-o pelerină albă, semn al purității, se afla printre persoanele care îi făceau campanie electorală acestei individe.
Faptul că, în urma cu ceva timp, vicepreședintele PNL Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan le-a REPROȘAT unor colegi faptul că vorbesc cu mine, iar aceștia s-au conformat criticii, pe mine m-a AMUZAT foarte tare.
Practic, urmare al acestui succes avut de către vicepreședintele PNL Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan, coroborat cu faptul că Domnia sa a fost și probabil mai este un fan al "Evitei Peron de România"(Udrea Elena), conduce la concluzia că actualul inspector general adjunct al ISJ Vrancea, ar putea fi considerată o "Evita Peron de Provincia Europeană Vrancea".
Dacă în urma cu 30 de ani, fostul meu prieten a fost ÎNSPĂIMÂNTAT de teroare care s-a declanșat împotriva mea, urmare a adresării unei scrisori deschise prim-ministrului Petre Roman, comportamentul actual a celor ÎNSPĂIMÂNTAȚI de  reproșurile d-nei inspector general adjunct al ISJ Vrancea, pentru faptul că și-au permis să vorbească cu mine, comportă două aspecte și anume :
a. RĂUL făcut de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu poporului român;
b. Calitatea de PAPAGALI a indivizilor pe care a reușit să-i sperie vicepreședintele PNL Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan..
Deși nu fac decât să susțin niște probleme tehnico-economice de interes public, de care sunt afectați toți cetățenii mun.Focșani, atitudinea intelectualității focșănene vizavi de această situație, nu face decât să confirme faptul că, "Focșaniul poate fi considerat o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin"".
Amintesc că în data de 08.09.2016, în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, ORGANELE din "Provincia Europeană Vrancea", cu ocazia detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour, au DECRETAT Focșaniul ca fiind NOUL Caracal al României.
În ceea ce-i privește pe postacii "alfa" și prietenii "alfa" facebook-ciști, deși am fost foarte clar în scrierile precedente, am să mai punctez câteva aspecte.
Din calitatea mea de "Dresor de "FANTOME" mioritice de Provincia Europeană Vrancea", am sesizat o posibilă REÎNVIERE, sub pseudonimul "Viorica Vio", a celui pe care l-am considerat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Este adevărat că prin prestația avută, sub pseudonimul "Viorica Vio", cel considerat  a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), i-a produs fostului prieten "alfa" facebook-cist, Lucian Dragomir, aceleași senzații de fericire, ca atunci când Maestrul Agamemnon Partac îl punea să mă întrebe, "Dacă știu să trag un heblu ?".
Un "Dresor de FANTOME mioritice de Provincia Europeană Vrancea", așa cum mă consider, nu putea să nu sesizeze NĂUCEALA "DIVINITĂȚII" mele mioritice de "Provincia Europeană Vrancea", urmare a fleșcăirii AROGANȚEI GARCISTE, pe care și-a etalat-o "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"('orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în cei 5 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care i-a avut cu mine.
Nu știu ce a vrut să realizeze "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"('orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), prin determinarea numitului Gurguiatu Sandu, care din punctul meu de vedere, este un "om de tip nou", de care vorbea DICTATORUL Ceaușescu în cuvântările sale, cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat, de a mă bălăcări prin intermediul Facebook.
În condițiile în care, în ciuda banilor cheltuiți și al personalului angrenat în acțiunea de FILAJ la care am fost supus, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"('orion", Jan Ixulescu și Agamenon Partac) s-a ales cu apelativul de "Hudici Dan II", consider că nu mai contează ce a vrut să realizeze acesta, prin incitarea NEVINOVATULUI de Gurguiatu Sandu de a mă bălăcări, prin intermediul Facebook.
Deoarece numitul Gurguiatu Sandu continuă și în prezent, acțiunea de a mă bălăcări prin intermediul Facebook, îi aplic un tratament de bază de ÎNJURĂTURI, despre care cred că este recomandat pentru astfel de indivizi.
În cei circa 5 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, pe care l-am avut cu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"('orion", Jan Ixulescu și Agamenon Partac), eu NICIODATĂ nu i-am adresat o singură expresie jignitoare, ci numai ironii.
Nu același tratament mi l-a aplicat și "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"('orion", Jan Ixulescu și Agamenon Partac), care urmare a ORGOLIULUI GARCIST a simțit nevoia să mă jignească la greu.
În ceea ce-l privește pe fostul meu prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, deși eu nu l-am jignit NICIODATĂ și nici nu doresc să-i schimb părerea lui că COMUNISMUL (scuzați cacofonia)  și DICTATORUL Ceaușescu au fost o "mană cerească pentru poporul român", când nu-i convine ceva în legătură cu o afirmație de a mea, apelează la JIGNIRI.
Acest comportament al fostului prieten "alfa' facebook-cist, Lucian Dragomir, m-a determinat să declanșez acțiunea "STOP JOC !".
În condițiile în care, consider că fostul prietenul meu "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, nu-mi poate da lecții la nimic, în ciuda faptului că acesta are impresia că ideile lui ar putea salva omenirea, i-am solicitat să pună punct, expresiilor jignitoare folosite la adresa mea.
Mi-ar plăcea ca prietenul facebook-cist, Lucian Dragomir să înțeleagă demonstrația de PROFESIONALISM și DEMNITATE pe care am făcut-o și pe cale de consecință, să mă trateze cu aceeași moneda cu care îl tratez și eu.
Altfel, cu tot respectul pe care îl am față de Dragomir Lucian, ca fost prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, sunt nevoit să pun punct dialogului facebook-cist cu el.
NOTA; Citatul prezentat drept motto, deși este de mare eficiență, doresc să demonstrez că pot fi și excepții.

21.11.2019                                                       Ulise Grosu.

Anexa 2
Galerie foto | Monumentul funerar Maior Gh. Pastia din cimitirul sudic Focșani, pe harta Patrimoniului Cultural
Distribuie:   
 |   
Ziarul de Vrancea
21 nov 2019 874 vizualizări
Informația ne-a parvenit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea.
Redăm în continuare conținutul acestui comunicat
Joi, 21 noiembrie 2019, în Cimitirul Sudic din Focșani a avut loc ceremonia dezvelirii plăcii ”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia”, monument istoric cu o mare  semnificație memorial-simbolică pentru municipiul Focșani.
Ceremonia – la care au participat: primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, directorul Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”, directorul Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia”, părintele protoiereu Aurel Boțan și directorul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, Traian Negulesc – a marcat clasarea ca monument istoric în luna octombrie 2019 a ”Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia” și a avut loc la împlinirea a 106 ani de la inaugurarea Teatrului Comunal ”Maior Gh. Pastia”.
În 2014, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a inițiat demersurile în vedera clasării ”Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia” când a solicitat autorității locale preluarea în proprietate publică a monumentului, fapt care, la acea dată, nu a fost posibil din considerente juridice și administrative.
În luna septembrie 2017, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a declanșat procedura de clasare a monumentului istoric, ca urmare a cercetărilor realizate de către experții noștri. În luna mai 2018 ”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” a intrat în proprietatea publică a Municipiului Focșani prin hotărârea Consiliului Local, iar în luna noiembrie 2018, prin grija Primăriei Municipiului Focșani, a fost întocmită documentația de clasare de către un expert atestat de Ministerul Culturii, documentație care a primit avizul favorabil al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5 Iași în luna decembrie 2018. În luna iunie 2019, Secțiunea de Evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice a avizat favorabil clasarea în grupa valorică B a ”Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia”, iar în luna octombrie 2019 ”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” a fost clasat prin Ordinul Ministrului Culturii și Identității Naționale nr. 3028/09.10.2019 și înscris în Lista Monumentelor Istorice (LMI), cod LMI VN-IV-m-B-21172.
”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” marchează locul de veci al maiorului Gheorghe Pastia (1847-1929), ctitorul ”Teatrului Municipal” și al ”Ateneului Popular” din Focșani. Mormântul a aparținut Mariei Botescu, mătușa maiorului Gheorghe Pastia, care a fost înmormântat aici prin voința sa testamentară: ”Doresc ca executorii testamentari să facă toate cheltuielile necesare pentru înmormântarea mea la Cimitirul "Sfântul Gheorghe" din Focșani în cavoul mătușei mele Maria Botescu, născută Pastia, și din banii ce se va găsi în casă să se facă la timp un monument funerar, care se va așeza deasupra cavoului”. Aici se găsesc înmormântați verii lui Gheorghe Pastia: Mihail și George Botescu, eroi ai Războiului de Independență.
”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” a fost realizat în anii 1910 și 1929-1942 de către meșterii pietrari greci Nicolas P. Renieris și Nicolae Colios și se înscrie în liniile arhitecturii eclectice, de factură academică. Soclul din marmură alb-gri se remarcă printr-o profilatură clasicizantă proporționată și prin calitatea execuției ornamentelor de la baza coloanelor. Partea superioară, mai elaborată, reunește coloanele, frontonul, pinaclu și reprezentarea antropomorfă în chip de înger.
Clasarea în luna octombrie 2019 a ”Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia” reprezintă un moment istoric pentru comunitatea din municipiul Focșani, dar și pentru activitatea Direcției Județene pentru Cultură Vrancea. Aceasta reprezintă cea de-a doua clasare a unui bun cultural imobil realizată la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, alături de clasarea în luna noiembrie 2014 a “Bisericii din lemn Sf. Treime a Schitului Buluc” din Jariștea, cod LMI VN-II-m-B-21099.

Anexa 3

---------- Forwarded message ---------
De la: Grosu Ulise <ulisegrosu@gmail.com>
Date: lun., 25 nov. 2019 la 07:30
Subject: petitie adresata conducerii ISJ Vrancea
To: <isjvrancea@yahoo.com>


Domnului Inspector General
al ISJ Vrancea
Nr.10038/25.11.2019

Domnule Inspector General,

              Subsemnatul Grosu Ulise cu domiciliul în mun. Focșani, str Constituției, nr.9, bl. 9, ap 10, jud. Vrancea, prin prezenta vă aduc la cunoștință, că după ce în data de 18.08.1990, prin intermediul ziarului România libera am adresat o scrisoare deschisă prim-ministrului de atunci, Petre Roman, în care am ridicat probleme legate de funcționarea Sistemului Energetic Național, am intrat în conflict cu "băieții deștepți din energie", aspect care a condus la marginalizarea mea profesionala și nu numai.
Faptul că toate afirmațiile făcute în respectiva scrisoare deschisă, s-au confirmat în timp, demonstrează o bună pregătire profesionala în domeniul distribuției energiei electrice.
Deoarece în anul 2005, am ridicat problema excrocherii de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani, a determinat "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" să dispună desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, iar JUSTIȚIA subordonată acestui SISTEM pe care îl consider a fi, de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, a executat această dispoziție, motivând-se faptul că mi-am permis să GÂNDESC.
Iată că acum, GÂNDIREA mea pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă și care a fost ignorată de către administrația mun.Focșani,  numai în cazul FALSELOR procese CUP-ENET a produs un prejudiciu de circa 5 milioane de euro.
Acest prejudiciu a condus la intrarea SC ENET în insolvență.
Deoarece primarul mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, consideră că acest prejudiciu trebuie plătit de către focșăneni, iar eu consider că trebuie să fie plătit de cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU, în curând această DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ va face obiectul unui nou dosar penal.
Considerând NENEGOCIABILĂ excrocheria de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul la mc de apă și canal, abonaților din mun. Focșani, datorita "MITULUI Oprișan", în perioada 2006-2010, am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
În anul 2010, m-am înscris pentru susținerea unui concurs de administrator la Grădinița 16 - Focșani, concurs care a fost anulat în ziua în care urma să aibă loc respectivul concurs, pe motiv că bibliografia pentru concurs nu era bună.
Se pare că dispoziția de anulare a concursului, a fost dată de fostul primar al mun. Focșani, numitul Bacinschi Decebal, iar motivul a fost înscrierea mea la respectivul concurs.
Dacă eu am fost împiedicat să susțin un astfel de concurs, fostul activist PCR, Radu Nițu, imediat după lovitura de stat din Decembrie "89, numită "REVOLUȚIE" i s-a asigurat postul de administrator la Școala 9 - Focșani.
Din anul 2008, de când numitul Radu Nițu este consilier PSD în CL Focșani, din punctul meu de vedere, acesta a demonstrat un DISPREȚ TOTAL față de cetățenii mun. Focșani, pe care îi reprezintă în acest parlament local.
Conform anumitor bârfe, numitul Radu Nițu și-ar fi echivalat printr-un FALS, cursurile pe care le-a urmat la Fabrica de politruci comuniști, numită Academia Ștefan Gheorghiu, cu o diplomă de economist, iar urmare al acestui fapt, ar fi încasat niște venituri necuvenite.
De altfel, aceasta modă a diplomelor FALSE a este considerată a fi o normalitate în perioada postdecembristă, începând cu doctorate plagiate și terminând cu diploma falsă de inginer a unui individ care a ocupat funcția de director la Transelectrica.
Citez dintr-o informație de presă :
"Marius Dănuț Carașol, fostul șef al Transelectrica, a fost reținut de procurorii DIICOT, marți, și va fi prezentat instanței pentru mandat de arestare preventivă.
Marius Dănuț Cașarol este acuzat că şi-a falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.
Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.
Potrivit unui comunicat al companiei, remis în 18 septembrie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul, se arată într-un comunicat al companiei."

Având în vedere acest aspect, rog să se dispună, o verificare a autenticități  diplomei de economist a numitului Radu Nitu, angajat în funcția de administrator la Școala 9 - Focșani, iar în cazul în care bârfa se confirmă în practică, luarea măsurilor ce se impun într-o astfel de situație.

25.11.2019                                                                  Ulise Grosu

Anexa 4
---------- Forwarded message ---------
De la: Grosu Ulise <ulisegrosu@gmail.com>
Date: lun., 25 nov. 2019 la 07:28
Subject: petitie adresata Ministrului Justitiei
To: MJ - Relatii publice <relatiipublice@just.ro>


Domnului Ministru al Justiției
Nr.99011/25.11.2019

Domnule Ministru,

              Subsemnatul, Grosu Ulise, cu domiciliul în mun. Focșani, str. Constituției, nr.9, bl.9, ap.10, jud. Vrancea, tel 2762823793, prin prezenta vă aduc la cunoștință următoarele:
Deoarece autoritățile municipiului Focșani, au lăsat în paragină mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, iar urmare al unui studiu făcut, am constat că mulți focșăneni nu aveau cunoștință de locul unde se află mormântul celui care din bani proprii, a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatrul și Ateneul, am luat inițiativa civică, ca din bani privați să construim un totem(indicator) pe care să-l montăm în Cimitirul Sudic Focșani, prin care să arătăm locul unde se află acest mormânt.
Am obținut certificatul de urbanism, pentru a monta acest totem(indicator) și am respectat întocmai condițiile care ni s-au cerut în respectivul certificat de urbanism, eliberat de Primăria Focșani.
După ce am depus la Primăria Focșani proiectul de realizarea totemului(indicatorului), conducerea Primăriei Focșani ne-a INTERZIS construirea acestuia, pe motiv că am face RECLAMĂ în Cimitirul Sudic Focșani, celui care din bani privați, a construit cele două edificii culturale în mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, aspect interzis de o HCL Focșani.
Considerând că la mijloc este vorba de un abuz al conducerii Primăriei Focșani, am înaintat o plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Din ordonanța de clasare a dosarului nr. 720/P/2018 din data de 09.08.2019, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că procurorul de caz și-a însușit punctul de vedere al conducerii Primăriei Focșani, că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic Focșani, am face RECLAMĂ FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia în respectivul cimitir, aspect INTERZIS.
Conform legii, am contestat ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din data de 09.08.2019, pronunțată în dosarul nr. 720/P/2018.
Prin ordonanța de respingere a plângerii făcută la ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018, ni se comunica că și conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea consideră că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic - Focșani, prin care să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am face reclamă acestuia, aspect interzis de o HCL Focșani.
Conform legii, am contestat în instanță ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018, iar termenul fixat pentru primul termen de către Judecătoria Focșani a fost data de 30.10.2019.
Pentru termenul din data de 30.10.2019, am depus la instanță CONCLUZII SCRISE, solicitând ca procesul să se desfășoare în lipsa reclamatului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea nu a depus la instanță, dosarul pentru termenul de 30.10.2019, iar instanța a decis ca noul termen să fie în data de 20.01.2020.
De ce a fost fixat un termen așa de mare, pentru simplu fapt că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea nu a depus la instanță în termen, dosarul cauzei, mie îmi spune multe, având în vedere că din punctul meu de vedere, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, modul în care "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINC, și-a subordonat JUSTIȚIA pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani.
Când ai JUSTIȚIA subordonată, îți poți permite să te comporți ca un "Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea" și să afirmi, "mama sunt eu", "bunica sunt eu", "fiica sunt eu" etc..
De altfel, din art 13 si 14 a deciziei CEDO, pronunțată în dosarul 60113/12, Ulise Grosu c. România, judecătorii Curții au fost mirați de "profesionalismul" fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, în prezent pensionat cu o pensie de NABAB.
Precizez că speța acestui dosar soluționat de CEDO, a fost ordinul dată de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" de a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, printr-o dispoziție de internare forțată la Psihiatrie, fără ca eu în prealabil, să fi tulburat liniștea sau ordinea public sau să fiu o persoană înregistrată ca având probleme psihice.
Acestă dispoziție a fost executată de fostul șef al Politiei mun. Focșani, comisarul Gicu Avasiloaei, în prezent, tânăr pensionar cu pensie de NABAB.
Faptul că doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au considerat că prin montarea unui totem(indicator), construit din bani privați, în Cimitirul Sudic Focșani, prin care să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, care din banii proprii a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, sub pretextul că am face RECLAMĂ acestuia, din punctul meu de vedere este un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ.

Având în vedere cele prezentate mai sus, rog să dispuneți cele legale, în legătură cu modul în care s-au achitat de sarcinile de serviciu, cei doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Van Angela Mirela și Bîrsan Victoria, care urmare a ordonanțelor pe care le-au semnat, din punctul meu de vedere, au demonstrat un DISPREȚ TOTAL față de valorile morale ale poporului român, în prezenta speță, față de memoria FILANTROPULUI Mr. Gh.Pastia.
NOTA; La anexa 1 prezint copia dosarului nr. 13436/231/2019, aflat pe rol la Judecătoria Focșani, unde sunt prezentate în fotocopie ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, de care am amintit mai sus.

25.11.2019                                                                Ulise Grosu

Anexa 1
Dosar nr. 13436/231/2019 aflat pe rol la Judecătoria Focșani cu termen în data de 30.10.2019
 
 






Doamnei Prim Procuror al
Parchetului de pe lângă
Tribunalul Vrancea
 

Doamnă Prim Procuror,

Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul în mun. Focșani, str. Constituției, nr.9, bloc. 9, în temeiul art. 339, alin. 4, C.p.p, formulez prezenta plângere împotriva ordonanței de clasare, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018.

MOTIVELE PLÂNGERII

Faptul că mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, a făcut să capăt o experiență foarte interesantă cu privire la subordonarea instituțiilor statului român din jud. Vrancea, în fața a ceea ce am numit a fi "Sistem din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
În acest sens, îmi permit să amintesc :
a. Modul în care procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru au LEGALIZAT jefuirea cetățenilor mun. Focșani, de către ENET Focșani în anul 2007, prin trimiterea în instanță a unui dosar de cercetare penală, din care au dispărut calculele matematice pe baza cărora rezulta că abonaților ENET fără gigacalorimetre, li s-a facturat în iarna 2005-2006, energie termică în plus, în valoare de circa 30 de miliarde lei vechi.
În această speța, am depus o plângere penală pentru abuz în serviciu, împotriva procurorului Țîrlea Florin.
Într-o prima fază, s-a încercat MUȘAMALIZAREA acestei spețe.
În opinia mea, urmare a acțiunii prin care procurorii, Țîrlea Florin și Luminița Dogaru, mi-au anulat "AS-ul din mâneca", din cauza "scheletelor care le-au rămas în dulap" celor doi procurori, aceștia au devenit INCOMPATIBILI cu calitatea de procuror.
b. La art. 13 și 14 din decizia CEDO, pronunțată în dosarul nr. 60113/12 Ulise Grosu c. România, judecătorii CEDO au fost surprinși de "profesionalismul" celui care s-a aflat muți ani la conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, respectiv fostul prim-procuror Ion Lefter.
De altfel, fostul prim procuror Ion Lefter a pretins într-o conferință de presă, că și-ar fi neglijat familia pentru a se achita de sarcinile de serviciu.
În condițiile în care, conform presei, ginerele fostului prim-procuror Ion Lefter a fost trimis în judecata de către DNA, pentru un prejudiciu de circa 50 de milioane de euro, este foarte interesant de aflat care ar fi putut în fapt, adevăratele "sarcini de serviciu" ale fostului prim-procuror Ion Lefter.
În ordonanța de clasare a cauzei pronunțată în dosarul nr. 720/P/2018, se afirmă că s-a "dispus clasarea cauzei fata de Stanciu Alexandru, Mogda Luminița și Iorga Marius Eusebiu, cercetat sub acțiunea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297, alin.1, C.p., pe baza argumentelor expuse de organul de cercetare penală, respectiv IPJ Vrancea, SICE, prin referatul din 10.07.2019, fapta nefiind prevazută în legea penală, aceștia îndeplinindu-și atribuțiunile de serviciu în conformitate cu prevederile legale în materie."
Din punctul meu de vedere, ordonanța pronunțată în dosarul nr.720/P/2018 de către d-na procuror Van Angela - Mirela, este netemeinică și nelegală din următoarele motive :
a. În prima parte a referatului întocmit de către comisarul șef Hulea Marius, sunt  prezentate motivele care m-au determinat ca, împreună cu alți focșăneni INDIGNAȚI de faptul că mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, cel care din bani proprii a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatru Mr.Gh.Pastia și Ateneul Mr.Gh.Pastia se află în paragină, să luăm inițiativa civică de montare a unui totem în Cimitirul Sudic-Focșani, prin care să indicăm locul unde se află respectivul mormânt.
În Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, se afirmă:
Art. 7, alin. (3) "Nu este necesară obținerea autorizației de construire pentru executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică din cimitir."
Având în vedere această prevedere legală, noi am îndeplinit toate condițiile pentru  a monta un totem, ca să indicăm locul unde se afla mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
b. Conform referatului nr.93179/2019, întocmit de IPJ Vrancea, citez: "numitul Stanciu Alexandru, inspector în cadrul Serviciului Urbanism din primăria Focșani a precizat că el este persoana care a întocmit certificatul de urbanism  nr.1381/17.10,2017. Pentru soluționarea cererii a stabilit ca spațiul unde se dorește a se amplasa totemul, aparține primăriei Focșani și ca respectivul obiectiv se încadrează în categoria indicatoarelor publicitare direcționale reglementate de Legea 185/2013 și că din aceste motive se impune obținerea avizelor proprietarului terenului."
c. Conform referatului nr.93179/2019, întocmit de IPJ Vrancea, citez : "Mogda Luminița, persoana care deținea  la sfârșitul anului 2017 funcția de șef serviciu urbanism în cadrul primăriei Focșani, a precizat ca la momentul depunerii cererii eliberării certificatului de urbanism solicitantul nu a depus și un memoriu tehnic și din acest motiv, totemul a fost încadrat ca un indicator publicitar reglementat de Legea 185/2013."
d. Conform referatului nr.93179/2019, întocmit de IPJ Vrancea, citez: "Fiind audiat numitul Iorga Marius Eusebiu, viceprimar al mun. Focșani, acesta a declarat faptul că semnătura de pe adresa nr.7815/29.01.2018 din dreptul rubricii "Primar Cristi Valentin Misăilă" îi aparține și că a semnat respectivul document având atribuții de a semna în lipsa titularului. Pentru întocmirea răspunsului către solicitant, martorul a precizat că s-a consultat cu angajații Serviciului  de publicitate, cei ai serviciului patrimoniu și cu administratorul cimitirelor  și totemul a cărui amplasament a fost cerut, a fost inclus în categoria mijloacelor de publicitate."
Urmare a celor citate la punctele, a, b și c, care din punctul meu de vedere reprezintă niște ABERAȚII, prin faptul că s-a asimilat montarea unui totem pentru a indica locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia ca fiind un afiș publicitar, în  referatul întocmit de comisarul șef Hulea Marius, se afirmă :
-"Emiterea avizului negativ de către Primăria Focșani consideram că nu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legii. Persoana care se consideră vătămată prin emiterea acestui aviz negativ are posibilitatea de a se adresa instantei de contencios administrativ".
Având în vedere cele precizate mai sus, în opinia mea, ORDONANȚA pronunțată în dosarul nr. 720/P/2018, de către procurorul Van Angela-Mirela, la propunerea comisarului șef Hulea Marius se încadrează în aceeași notă, cu mentalitatea procurorilor și milițienilor anilor "50, care l-au considerat pe FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia un "CHIABUR și un DUȘMAN al POPORULUI" și pe cale de consecință, au decis să se schimbe denumirea  Teatrului  „Maior Gheorghe Pastia” în Teatrul „Gh. Dimitrov”, fost prim ministru bulgar și unul din principalii activiști ai Cominternului.  
Nu lipsit de importanță este faptul că de abia la sfârșitul anului 2018, CL Focșani a schimbat denumirea "Teatrului Municipal Focșani" în "Teatrul Mr.Gh.Pastia".
Acest aspect spune multe despre DISPREȚUL celor care în ultimii 30 de ani de "democrație originală", au cerut votul vrâncenilor, la modul general și pe al focșănenilor în mod special, indiferent de culoarea politică, față de cel mai mare REPER MORAL al vrâncenilor, așa cum îl consider eu pe FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia.
Faptul că prin intermediul Teatrului Mr.Gh.Pastia, condus de numitul Francu Sorin, anual, CL Focșani direcționează sume mari de bani pentru diverse "paranghelii" care au loc în Piața Unirii - Focșani, în timp ce mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se află în paragină, iar intelectualitatea focșăneană nu este revoltată de acest lucru, reprezintă un aspect pe care nu-l pot înțelege.    
În opinia mea, din ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/201, rezultă că procurorul și polițistul care au instrumentat acest dosar, au ajuns la concluzia că vrâncenii nu au nevoie de REPERE MORALE, aspect pe care îl consider FOARTE GRAV, drept pentru care prin mijloacele mass-media voi încerca să fac publică această speță.
Probabil că, pentru procurorul Van Angela-Mirela și comisarul șef Hulea Marius, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, este REPERUL MORAL al jud. Vrancea care eclipsează toate celelalte REPERE MORALE vrâncene din istorie, dar eu nu sunt de acord cu o astfel de concluzie.
Având în vedere cele prezentate mai sus, rog să se constate că :
a. Ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018, se bazează pe o ABERAȚIE și anume aceea că montarea unui totem în Cimitirul Sudic-Focșani pentru a indica locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se încadrează în prevederile Legii 183/2013, 
b. Ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018 este într-o contradicție totală cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.

În aceste condiții, respectuos va rog să dispuneți anularea ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018 și începerea  urmăririi penale în cazul persoanelor angajate la Primăria Focșani care se fac vinovate de abuz în serviciu, în aceasta speță.
De asemenea, având în vedere că soluționarea plângerii penale pe care am făcut-o în speța abuzului în serviciu al conducerii Primăriei Focșani, prin care ni s-a interzis  montarea unui totem din bani privați, care să indice locul unde se află în Cimitirul Sudic - Focșani, mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, a durat peste un an și jumătate, fiind nevoiți să facem două sesizări pentru a debloca dosarul în cauză, în condițiile unui aviz pozitiv la prezenta plângere, în opinia noastră, o nouă cercetare penală ar trebui făcută cu celeritate. 

  02.09.2019                                                                     Ulise Grosu
 
 


Domnului Președinte al
Judecătoriei Focșani

Domnule Președinte,

Subsemnatul, Grosu Ulise, cu domiciliul stabil în mun. Focșani, str. Constituției, nr.9, bl.9, ap.10, jud. Vrancea, prin prezenta, în conformitate cu prevederile art.340, C.p.p., contest ordonata nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/2018.

MOTIVELE CONTESTĂRII

În prima parte a ordonanței nr. 174/II/2/2019, se face referire la afirmațiile mele, din contestarea ordonanței de clasare dată în dosarul nr. 720/P/2018, bazate pe înscrisuri și nu pe vorbe, cu privire la modul în care doi procurori, la vremea respectivă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, au LEGALIZAT jefuirea de către ENET, a abonaților care nu aveau montate gigacalorimetre.
Pentru faptul că am refuzat ca pe baza semnăturii mele, abonații ENET care nu aveau montate gigacalorimetre, să le fie facturată greșit cantitatea de energie termică livrată, prin decizia 619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr.3906/44/2006, mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
De asemenea, în contestarea ordonanței de clasare data în dosarul nr. 720/P/2018, am mai afirmat :
"La art. 13 și 14 din decizia CEDO, pronunțată în dosarul nr. 60113/12 Ulise Grosu c. România, judecătorii CEDO au fost surprinși de "profesionalismul" celui care s-a aflat muți ani la conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, respectiv fostul prim-procuror Ion Lefter.
De altfel, fostul prim procuror Ion Lefter a pretins într-o conferință de presă, că și-ar fi neglijat familia pentru a se achita de sarcinile de serviciu.
În condițiile în care, conform presei, ginerele fostului prim-procuror Ion Lefter a fost trimis în judecata de către DNA, pentru un prejudiciu de circa 50 de milioane de euro, este foarte interesant de aflat care ar fi putut în fapt, adevăratele "sarcini de serviciu" ale fostului prim-procuror Ion Lefter
."
Dacă tot s-a precizat că am amintit despre modul în care doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani au LEGALIZAT în anul 2007, JEFUIREA abonaților ENET fără gigacalorimetre, cărora li s-a facturat în plus energie termică-încălzire în iarna 2005-2006, ar fi trebuit să se fi scos în evidență și UIMIREA judecătorilor CEDO, în ceea privește modul în care acționează procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
NOTA; Precizez că în data de 11.12.2010, pentru a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin și care prin neglijarea lor de către autoritățile publice ale mun. Focșani, s-a ajuns la un prejudiciu de multe milioane de euro, rezultat ca urmare a unor hotărâri de instanță, s-a dispus politic, internarea mea forțată la Psihiatrie, fără ca în prealabil eu să fi tulburat ordinea și liniștea publică sau să fiu o persoană înregistrată ca având probleme psihice.
Am  făcut o plângere penală în această speță, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a considerat că acțiunea prin care s-a vrut discreditarea mea ca om, ca fiind perfect legală.
Deoarece și Tribunalul Vrancea a considerat același lucru, a urmat un proces cu STATUL ROMAN la CEDO, pe care l-am câștigat.
Revenind la motivarea din ordonata nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/201, subliniez :
a. Art 63 Primarul și viceprimarul | Lege 215/2001
d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;
Acest articol se referă la serviciile publice asigurate cetățenilor, cum ar lăsarea in prezent, a abonaților ENET fără apă caldă, urmare a INCOMPETENȚEI și nu la montarea unui totem prin care să se indice locul în care se află mormântul FILANTROPULUI Mr. Gh.Pastia.
Dacă tot s-a invocat Legea 215/2001, art. 63, lit d, precizez ca :
- În conformitate prevederile din Legea 102/2017 administratorului Cimitirului Sudic Focșani îi revin următoarele obligații : alinieri de morminte, găsirea proprietarilor cărora aparțin mormintele aflate în paragină etc.
În fapt, administrația Primăriei Focșani a încălcat prevederile Legii 102/2001, deoarece în fața mormântului celui care a fost Mr. Gh. Pastia, se află niște morminte în paragină, lângă mormântul celui care a fost Mr. Gh. Pastia au crescut niște nuci care au afectat centura de beton care înconjoară mormântul.
b. Hotărârea de Consiliul Local nr. 175/19.05.2016 se referă la mijloacele de publicitate stradale, nefiind niciun articol care să se refere la totemuri (indicatoare) care sa indice locul în care se află un mormânt în cimitirele din mun.Focșani.
Din punctul nostru de vedere, încadrarea unui totem care sa indice locul unde se află un mormânt, în categoria afișelor publicitare, reprezintă o GRAVA EROARE.
c. Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții.
Invocarea Legii nr.50/1991, este netemeinică și nelegală, deoarece în Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, se afirmă:
Art. 7, alin. (3) "Nu este necesară obținerea autorizației de construire pentru executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică din cimitir."

Având în vedere cele prezentate mai sus, rog să se constate că , ordonanța nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 720/P/201, este nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, să se dispună anularea ei.

23.09.2019                                                                       Ulise Grosu

Domnului Președinte al
Judecătoriei Focșani
Secția Penal
Dosar nr. 13436/231/2019
Termen 30.10.2019

Domnule Președinte,

Subsemnatul, Grosu Ulise, cu domiciliul în mun. Focșani, str. Constituției, nr.9, ap.10, jud. Vrancea, parte în dosarul nr. 13436/231/2019 , aflat pe rol la Judecătoria Focșani, pentru termenul din data de 30.10.2019, depun următoarele,

CONCLUZII SCRISE

În MOTIVELE CONTESTĂRII în instanță a ordonanței nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în opina noastră, am prezentat foarte clar de ce aceasta este nelegală și netemeinică.
Întocmirea unui proiect de totem(indicator) de un arhitect autorizat, prin care să arătam locul în care se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, în Cimitirul Sudic - Focșani, iar firma care urma să execute lucrarea, este o firmă autorizată, am îndeplinit întocmai condițiile impuse de certificatul de urbanism 1381/17.10.2017.
În conformitate cu Legea nr. 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, la Art. 7, alin. (3) se prevede că pentru astfel de lucrări nu trebuie autorizație de construcție, aspect pe care l-am precizat în MOTIVELE CONTESTĂRII în instanță a ordonanțai nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea
După părerea noastră, motivul invocat de către conducerea Primăriei Focșani prin REFUZUL de a ne permite montarea unui indicator (totem) prin care să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, în Cimitirul Sudic - Focșani, însușit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin ordonanța nr.174/II/2/2019, pe motiv că prin acest indicator (totem) am face RECLAMĂ celui care din bani proprii, a construi cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, reprezintă un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ.
În fapt, aceasta este o mostră de subordonare a JUSTIȚIEI, față de ceea ce eu am numit a fi, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC.
Legat de acest aspect, am o experiență foarte interesantă, în ceea ce privește subordonarea JUSTIȚIE și a conducerilor instituțiilor STATULUI ROMÂN din jud.Vrancea, față de acest "Sistem din Provincia Europeană Vrancea".
În acest sens îmi permit să amintesc :
1. La anexa 1 prezint decizia 619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr.3906/44/2006, unde se precizează :
Citez :
"Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul al energiei termice, fapt ce nu intra în atribuțiunile sale".
În fapt, eu refuzasem să semnez niște înscrisuri prin care abonaților ENET, la care nu se montase gigacalorimetre (aparate de măsură pentru energia termică), se calcula greșit cantitatea de energie termică facturată.
2. La anexa 2 este prezentat REFERATUL nr.6328/16.06.2006, întocmit de către IPJ Vrancea, din care rezultă un prejudiciu de circa 30 de miliarde lei vechi, prin facturarea în plus de energie termică - încălzire în iarna 2005-2006.
Calculele matematice legate de stabilirea prejudiciului au fost prezentate conform aceluiași REFERAT, la filele 8-16.
3. Pentru LEGALIZAREA acestui FURT, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a apelat la serviciile procurorului Țîrlea Florin, care a trimis dosarul în instanță, dosar de la care au dispărut filele 8-16, cu calculele matematice ale prejudiciului.
La anexa 3, prezint sentința nr. 1078/18.05.2007, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 2665/231/2007, unde procurorul Luminița Dogaru și judecătorul Lenuța Hărăbor au LEGALIZAT jefuirea de către ENET Focșani a abonaților care nu aveau montate gigacalorimetre.
Deși, în opinia mea, pentru fapta prezentată mai sus, procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru au devenit INCOMPATIBILI cu calitatea de procuror, aceștia au fost avansați în funcție, deoarece așa este normal într-o "democrație originală", ca cea instaurată în România după LOVITURA de STAT din Decembrie "89.
Dacă cei doi procurori au fost avansați, șeful IPJ Vrancea din perioada respectivă a fost mutat la Botoșani, probabil ca să fie o LECȚIE și pentru viitorii șefi ai IPJ Vrancea, pentru care respectarea legii este mai importanta decât respectarea DISPOZIȚIILOR date de către conducerea "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
4. Începând cu anul 2000, SC CUP Focșani facturează greșit prețul la mc de apă și canal, abonaților mun.Focșani.
Pentru a LEGALIZA acest furt, conducerea Primăriei Focșani a comandat un audit, din care a rezultat că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal facturat în mun.Focșani.
Deși auditul în cauză avea avizul instituțiilor financiare din jud. Vrancea, a CA a CUP Focșani, a Direcției Economice din Primăria Focșani  și a CL Focșani, am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România(CAFR) că auditul în cauză este GREȘIT și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat.
În timpul dezbaterilor pe care le-am avut la CAFR, s-a spus că Primăria Focșani a emis către conducerea CAFR, o adresă din care rezulta că auditul în cauză nu a produs efecte juridice și pe cale de consecință, nu se justifica sesizarea organelor de anchetă în aceasta speță.
Din punctul meu de vedere și în prezent, auditul în cauză produce efecte juridice, deci adresa Primăriei Focșani de care s-a făcut vorbire la CAFR, este un FALS.
Pentru a se vedea subordonarea JUSTIȚIEI față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", precizez dosarele prin care mi s-a refuzat un drept elementar prevazut de lege și anume accesul la o informație de interes public, respectiv structura prețului de cost a mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani, abonaților din mun. Focșani.
Aceste hotărâri de instanță sunt :
a. Hotărârea civilă nr 40/20.03.2007 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul 88/91/2007 -judecător Mihai Stoian;
b. Decizia nr.282/R/30.08 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul 88/91/2007-judecător Ioan Apostu, judecător Angelica Ciobotaru și judecător Vasile Susanu;
c. Sentința civilă nr. 458/17.06.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr. 718/91/2008- judecător Mariela Dibuș
d. Decizia nr.605/23.10.2008 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 718/91/2008-judecător Dorina Vasile, judecător Vasile Susanu și judecător Mariana Trofimescu;
e. Sentința civilă nr. 430/04.12.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul 2322/91/2009- judecător Silva Duță;
f. Decizia nr. 598/22.04.2010 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul 2322/91/2009, judecător Dorina Vasile, judecător Vasile Susanu și judecător Mariana Trofimescu.
5. Deoarece am luat examenul de titularizare în învățământ, care a constat într-o proba scrisă, dată la nivel național, deși conform unor bârfe, s-ar fi garantat conducerii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", că nu am cum să iau un astfel de examen, eu l-am luat.
În aceste condiții, pentru a fi împiedicat să dau examenul de definitivat în învățământ, care consta tot într-o probă scrisă, dată la nivel național, s-a apelat tot la serviciile JUSTIȚIEI.
La anexa 4 este anexata decizia 1297/30.03.2017, a ICCJ pronunțată în dosarul nr.405/91/2015.
În raportul admisibilității recursului, se precizează clar că s-a reținut că la  instanța de fond, s-a făcut o greșeală confundându-se nota luată la examenul dat la disciplina Pedagogie, pe care l-am susținut în anul IV de facultate, cu numărul de ore care l-aș fi făcut din respectivul curs.
Acest aspect  a fost ignorat de judecătorii de la ICCJ, care au dat decizia 1297/30.03.2017, în dosarul nr.405/91/2015.
Deoarece nu pot să cred ca niște judecători de la ICCJ, nu știu să citească o foaie matricolă, din punctul meu de vedere, este clar că la mijloc a fost o DISPOZIȚIE POLITICĂ dată de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și execută întocmai de respectivii judecători.
6. Pentru compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a dispus internarea mea forțată la Psihiatrie, fără ca în prealabil, să fi tulburat liniștea sau ordinea publică sau să fiu o persoană înregistrată cu probleme psihice.
A urmat un proces cu STATUL ROMÂN la CEDO, ocazie cu care am câștigat acest proces (dosarul 60113/12 Ulise Grosu c România)..
Nu lipsit de importanță este faptul că la art.13 și 14 ale deciziei CEDO, judecătorii CEDO au fost uimiți de "PROFESIONALISMUL" fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter.
Acesta a afirmat într-o conferință de presă că, "și-a neglijat familia pentru a se achita de sarcinile de serviciu".
Este adevărat, că urmare al acestui fapt, conform presei ginerele fostului prim- procuror Ion Lefter a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de circa 25 milioane de euro.
În condițiile în care jud. Vrancea, până în anul 1990, era pe locurile 23-25 în întrecerea socialistă la producția industrială și agricolă, iar acum din punct de vedere economic este una dintre OILE NEGRE ale României și nimeni nu s-a făcut vinovat pentru acest lucru, este firesc să întreb :
-Care au fost cu adevărat SARCINILE de SERVICIU ale fostului prim-procuror, Ion Lefter?
7. „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" zicea Spiru Haret, de aceea am dorit să aflu care este punctul de vedere al ISJ Vrancea, în speța faptului că "onorata" conducere a Primăria Focșani pretinde că prin montarea unui indicator în Cimitirul Sudic Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am face RECLAMĂ acestuia, aspect interzis de CL Focșani ?
La anexa 5 este prezentă petiția nr. 7885/13.09.2019, înaintată conducerii ISJ Vrancea, prin care am solicitat :
"Având în vedere cele prezentate mai sus, respectiv vă rog, să ni se comunice care este atitudinea CIVICĂ a conducerii ISJ Vrancea, față de DISPREȚUL autorităților publice ale mun. Focșani, față de VALORILE MORALE ale Țarii Vrancei, respectiv față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, așa cum rezultă din înscrisurile anexate."
Adresa nr. 7885/15.10.2019, a ISJ Vrancea prezentată la anexa 6, în opinia mea, este un exemplu a faptului că prin intermediul școlii, "Regimul Securist Postdecembrist" care a preluat puterea în România, după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, transformând țara în COLONIE și determinând circa 5 milioane de români să-și părăsească țara, a aplicat DEVIZA "Țara te vrea prost !".
Dacă vom corobora cele afirmate în adresa nr. 7885/15.10.2019, a ISJ Vrancea, cu faptul că la Festivalul internațional al viei și vinului Bachus - 2019, care, în opinia mea, este o manifestare gen "Cântarea României" din perioada comunistă, în care se risipesc bani publici, fără nicio eficientă economică, ISJ Vrancea a dispus liceelor din județ să participe la acest spectacol de calitate îndoielnică, putem sesiza răul făcut POPORULUI ROMÂN, de colectivizarea forțată finalizată în anul 1962, școala comunista și școala postdecembristă.
Este adevărat că la acțiunea "Cântarea României de Provincia Europeană Vrancea" (Festivalul internațional al viei și vinului Bachus - 2019 ), Liceul Unirea - Focșani nu a participat, drept pentru care l-am felicitat pe directorul acestui liceu, prof. Cornel Noană.
Despre elevii români având vârsta de 15 ani se spune că, 45% sunt ANALFABEȚI FUNCȚIONAL, dar din experiența mea didactică, pot afirma fără teama de a greși că numărul profesorilor ANALFABEȚI FUNCȚIONAL depășește 80%.
De altfel, adresa nr. 7885/15.10.2019, a ISJ Vrancea reprezintă, din punctul meu de vedere, o mostră de ANALFABETISM FUNCȚIONAL de la nivelul cel mai înalt al învățământului mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
Neculai Jechianu când era deputat în Parlamentul României, în Perioada Interbelică, a inițiat Legea Cooperației care, după părerea mea, dacă ar fi fost aplicat în România-postdecembristă, astăzi România ar fi avut o agricultură puternică.
În ceea ce-i privește de deputații mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", îmi permit să-l amintesc pe EXHIBIȚIONISTUL POLITIC Săpunaru Nini cu a lui lege a BFL-urilor (băuturi cu fermentație liberă), prin care s-a dat o grea lovitura producătorilor mici din domeniul viticol, dar și pe deputatul Halici Nicușor, care după ce în calitate de prefect al jud. Vrancea a brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ, prin care prețul de producție a Gcal produsă de ENET a crescut, urmare a modernizărilor făcute, ca membru al "Comisiei de modificare a legilor justiției", s-a dovedit a fi un avocat al INFRACTORILOR din România.
În opinia mea, un MARE DISPREȚ față de memoria FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia, s-a manifest și actorașul-circar, specializat în a juca rolul lui Bachus, respectiv numitul Francu Sorin.
Numitul Francu Sorin, care ocupă de mult timp funcția de director al Teatrului Mr.Gh.Pastia, nu a considerat că se impune schimbarea denumirii din Teatrul mun. Focșani în Teatrul Mr.Gh.Pastia - Focșani.
Acest lucru s-a făcut la sfârșitul anului trecut, urmare a scandalului generat de mine, cu privire la faptul că mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se află în paragină și pe cale de consecință, actorașul-circar Francu Sorin i-a propus primarului mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, să inițieze o hotărâre de CL Focșani, prin care să schimbe denumirea din Teatrul Municipal Focșani în Teatrul Mr.Gh.Pastia Focșani.
Anul trecut s-a sărbătorit CENTENARUL Marii Uniri, dar s-a omis să se sublinieze faptul că artizanii Marii Unirii au ajuns în IADUL închisorilor comuniste.
Nu lipsit de importanță, este faptul ca anul trecut la Focșani, la manifestările prilejuite de sărbătorirea CENTENARULUI, a participat prim-ministrul Românie (puțin semianalfabet), Viorica Vasilica Dăncilă, care s-a ales cu ceva huiduieli din partea vrâncenilor.
Cu ocazia respectivei manifestări, nu s-a spus nimic despre soarta avută de cei care au realizat Marea Unire, aspect care pe undeva, justifică faptul că "ONORATA" conducere a Primăriei Focșani, consideră că prin montarea unui indicator în Cimitirul Sudic - Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, i-am face reclamă acestuia, aspect interzis de CL Focșani.
În ceea ce privește soarta celor care au făcut Marea Unire, am să-mi permit să citez:
"În anul Centenarului Marii Uniri, CNSAS a publicat dosarele marilor personalităţi care au participat activ la actul din 1918, din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, precum: Iuliu Maniu, Ion Flueraş, Pantelimon Halipa, Iosif Jumanca, Ioan Nistor şi Ion Pelivan. Cu toţii au fost aruncaţi în temniţele comuniste, puşi la zid pentru activitatea lor politică şi consideraţi „duşmani de clasă“ de noua putere.
Iuliu Maniu, unul dintre politicienii de seamă care a făcut România Mare, nu şi-a abandonat crezul nici după anii de puşcărie. După mai bine de jumătate de secol de luptă politică, pentru că s-a opus sovietizării ţării, la vârsta de 75 de ani, Iuliu Maniu a fost condamnat de autorităţile comuniste la închisoare pe viaţă, murind în închisoarea de la Sighet. Marele om politic, unionistul, membrul de onoare al Academiei Române a devenit pentru orânduirea comunistă „acuzatul“ de profesie care a săvârşit „fapte criminale“. În dosarul de 21 de volume, ce cuprinde mii de pagini de acuzaţii, interogatorii, declaraţii, pagini de ziar, scrisori, Iuliu Maniu este, practic, pus la zid, de o acuzatorii care nu i-au permis să se apere şi care l-au condamnat la închisoare pe viaţă."
Este știut că "Poporul care-și uită istoria, rămâne fără geografie", iar Nicolae Iorga a afirmat că, "Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părintii!".
Având în vedere maxima lui Nicolae Iorga, amintită mai sus, prezenta speță, considerăm că reprezintă o MONSTRUOZITATE prin care conducerea Primăriei Focșani atacă valorile morale ale Țarii Vrancei.
Într-un "MESAJ PUBLIC pentru președintelui Marian Oprișan", transmis în data de 09.10.2019, prin intermediul blogului ulisegrosu.blogspot.com și intitulat "EPILOG la "eseul" "MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"", (anexa 7) am afirmat :
Citez :
"În ceea ce-l privește pe cel care în data de 24.12.2015, v-a fost un adevărat "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv viceprimarul Iorga Marius, după ce s-a remarcat prin brevetarea schimbării sexului la câinii maidanezi, în cadrul Primăriei Focșani, nu am înțeles de ce acesta a ținut morțiș să demonstreze și un DISPREȚ TOTAL față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Este adevărat că, probabil, pentru aceste "MERITE" ale viceprimarului mun. Focșani, Iorga Marius, i-ați avansat soția în funcția de director la Electrica-Furnizare, dar....
Am precizat și susțin că în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice, sunt o NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea" și pe cale de consecință, "șterg pe jos" într-o confruntare directă, cu directorii politruci pe care i-ați numit la Electrica Focșani și ENET."
Din acest citat, rezulta clar că, în opinia mea, viceprimarul mun.Focșani, Iorga Marius, a fost RECOMPENSAT de către conducerea "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pentru DISPREȚUL manifestat față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.

CONCLUZII
Dacă în emisiunea "România te iubesc" - Județe la stăpân, prezentată de PRO-TV despre jud. Vrancea, s-a scos în evidență, risipa banului public și starea de sărăcie din județ, care i-a determinat pe multi vrânceni să ia calea pribegii, înscrisurile prezentate la aceste CONCLUZII SCRISE, demonstrează pe ce se bazează cel care pretinde la fel ca Ludovic al IV -lea, "Statul sunt eu !", dar în versiune mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", "Mama sunt eu !".
Când ai JUSTIȚIA subordonată, așa cum rezultă FOARTE CLAR din înscrisurile anexate la prezentul dosar, îți poți permite orice și totodată să inspiri FRICĂ în jur.
Din punctul meu de vedere, un astfel de comportament, dar și de subordonare a JUSTIȚIEI de către "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", sunt INCOMPATIBILE cu un stat de drept și cu o țară membră a UE.
Așa cum am precizat și în MOTIVELE CONTESTĂRII în instanță a ordonanței nr.174/II/2/2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, aceasta  este NETEMEINICĂ și NELEGALĂ, dar în același timp spune multe despre subordonarea JUSTIȚIEI de către "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
O astfel de subordonare, consider că este un lucru FOARTE GRAV.
Rog ca judecarea dosarului să se facă în lipsa mea, considerând că sunt reprezentat prin "martorul" Teatrul Mr.Gh.Pastia, care se află vizavi de Judecătoria Focșani.

Dacă cel pe care îl consider a fi, un "Pol Pot de România", respectiv numitul Băsescu Traian, a lansat când era ministrul Transporturilor, DIVERSIUNEA "Aici sunt banii dumneavoastră !", în condițiile în care România este țara cu cea mai proastă structură rutieră din Europa, "martorul" meu vă poate spune, "Aici sunt banii celui care a fost Mr.Gh.Pastia".
Faptul că conducerea (scuzați cacofonia), Primăriei Focșani pretinde că prin montarea unui indicator (totem) în Cimitirul Sudic - Focșani, construit din bani privați, prin care să arătam locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, care, în opinia noastră, a fost una dintre MARILE PERSONALITĂȚI ale Țarii Vrancei, i-am face acestuia RECLAMA, aspect interzis de CL Focșani, lucru însușit și de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, considerăm că este ceva de "NOAPTEA MINȚII".

19.10.2019                                                                          Ulise Grosu

Anexa 1






 





 

Anexa 2
 

 


Anexa 3






Anexa 4








Anexa 5
Domnului Inspector General
al ISJ Vrancea
Nr. 7885/13.09.2019

Domnule Inspector General

Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul stabil în mun. Focșani, str. Constituției, nr. 9, ap.10, jud. Vrancea, prin prezenta vă aduc la cunoștință, că Spiru Haret a afirmat că, „Așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara", iar eu consider că tot ceea ce s-a întâmplat în cei 30 de ani de "democrație originală" în România, are drept cauză ȘCOALA COMUNISTĂ.
Un profesor de geografie suedez spunea că, el urmărește ca profesor următoarele :
a. Să-l învețe pe elev ca la finalizarea procesului de învățământ să știe să producă bunuri;
b. Să-l învețe pe elev să nu-i fie frică de ziua de mâine, să călătorească și să fie vesel;
c. Să-l învețe pe elev să se implice în viața socială.
În opinia mea, de profesor de mâna a III a, consider că cele trei principii enumerate de profesorul de geografie suedez, sunt PRINCIPII de BAZĂ pentru ca învățământul unei țări să fie eficient.
Dacă nu sunt respectate aceste principii, nu există o eficiență a învățământului, iar piața muncii nu va avea mână de lucru calificat, aspect care va conduce la mari probleme în domeniul economic.
În Țara Vrancei, la Sfârșitul Perioadei Interbelice a funcționat "Școala Neculai Jechianu", a cărei programă școlară mi s-a părut foarte interesantă, deoarece elevii care urmau respectiva scoală, în opinia mea, erau pregătiți să trăiască într-o lume reală, nu într-o lume imaginară, așa cum consider că sunt pregătiți elevii să trăiască în prezent.
Am încercat să sensibilizez diferiți inspectori școlari de la ISJ Vrancea, în legătură cu eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, dar am vorbit ca la gard.
În acest sens, ultima scriere în care am tratat acest subiect și pe care am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.07.2018, a fost, "ȘCOALA Neculai Jechianu, ȘCOALA finlandeză, ȘCOALA comunisto-postdecembristă și "STATUL PARALEL mioritic de Provincia Europeană Vrancea"".
Așa după cum consider că aveți cunoștință, cursurile festive ale absolvenților liceelor focșănene au loc în una dintre cele două edificii culturale Teatrul Mr.Gh.Pastia și Ateneul Mr.Gh.Pastia, care au fost construite din banii FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Urmare a unui studiu pe care l-am făcut, am constat că, în condițiile precizate mai sus, mulți inspectori din ISJ Vrancea și mulți profesori, au demonstrat că habar nu au unde se află mormântul celui care a fost FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia.
Personal, nu am considerat acest aspect ca fiind ceva FOARTE GRAV, ci lipsa de atitudine a celor intervievați de mine, atunci când le-am spus că mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se află paragină.
Ca profesor de istorie, cred că aveți cunoștință de maxima lui Nicolae Iorga, "Un popor care nu-și cunoaște istoria, este ca un copil care nu-și cunoaște părintii".
Plecând de la aceasta maximă, dacă aș fi ministrul învățământului, prima dispozitive dată, ar fi ca toți profesorii de istorie din România să fie OBLIGAȚI să viteze Memorialul de la Sighetul Marmației.
Revenind pe plaiuri mioritice de "Provincia Europeană Vrancea", vă informez că în anul 2017, REVOLTAT de faptul că autoritățile locale ale mun. Focșani au lăsat în PARAGINĂ mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am demarat o acțiune civică prin care din bani privați, am vrut să montam în Cimitirul Sudic-Focșani un totem, prin care să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
La anexa 1 sunt prezentate câteva detalii în legătură cu totemul pe care am dorit să-l montăm.
Din motive necunoscute, conducerea Primăriei Focșani ne-a interzis acest lucru, drept pentru care am înaintat o plângere penală, pentru ceea ce am considerat a fi un abuz al autorităților publice ale mun. Focșani.
La anexa 2 este prezentată copia ordonanței a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pronunțată în dosarul 720/P/2018, căreia conform legii, i-am făcut plângerea care se impunea.
În "eseul""Focșaniul, NOUL Caracal al României", postat în data de 08.09.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, este prezentată această plângere, care urmează să fie soluționata de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Având în vedere cele prezentate mai sus, respectiv vă rog, să ni se comunice care este atitudinea CIVICĂ a conducerii ISJ Vrancea, față de DISPREȚUL autorităților publice ale mun. Focșani, față de VALORILE MORALE ale Țarii Vrancei, respectiv față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, așa cum rezultă din înscrisurile anexate.

13.09.2019                                                                     Ulise Grosu

Anexa 1
Domnului Primar al mun. Focșani
 Nr. 66856/18.09.2017

Domnule Primar,

Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul în mun. Focșani, str. Constituției, nr. 9, bl. 9, ap. 10, prin prezenta va aduc la cunoștință, din calitatea de membru al GRUPULUI DE INIȚIATIVĂ care și-a propus restaurarea mormântului celui care a fost Mr. Gh. Pastia, aflat în prezent în PARAGINĂ, că a fost înregistrată la Primăria Focșani cu nr. 65587/12.09.2017, documentația în vederea eliberării Certificatului de Urbanism pentru a puterea începe lucrările de restaurare.
Deoarece Primăria Focșani a încălcat Legea 102/2014, am dori să existe o colaborare intre reprezentantul GRUPULUI DE INIȚIATIVĂ, dl. arh. Bogdan Chiriac, și conducerea Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani, cu privire la rezolvarea unor probleme care în conformitate cu Legea 102/2017 sunt obligații ale administratorului Cimitirului Sudic Focșani, cum ar fi : alinieri de morminte, găsirea proprietarilor cărora aparțin mormintele aflate în paragină din fața mormântului celui care a fost Mr. Gh. Pastia, defrișarea unor nuci care au crescut lângă mormântul celui care a fost Mr. Gh. Pastia etc.
De asemenea, am dori ca eliberarea Certificatului de Urbanism în această speța să se facă cu celeritate pentru a putea face publică acțiunea noastră și da posibilitate si altor focșăneni să ni se alăture prin donarea unor sume de bani, necesare restaurării mormântului celui care a fost Mr. Gh. Pastia.
După finalizarea lucrărilor de renovare a mormântului Gh. Mr. Pastia, GRUPUL DE INIȚIATIVĂ va preda investiția făcută Primărie Focșani, cu următoarea solicitare :
Absolvenții de liceu care urmează să participe la Cursul Festiv în incinta Teatrului Mr.Gh.Pastia sa fie OBLIGAȚI ca în prealabil, să meargă să depună o floare la mormântul FILANTROPULUI Mr. Gh. Pastia.
Procedându-se așa, considerăm că nu vor mai fi situații PENIBILE așa cum au fost în prezent, ca MAIORUL Gh. Pastia să fie avansat la gradul de GENERAL, iar pe viitor Primăria Focșani nu-și va mai putea permite să lase neîngrijit mormântul celui care a fost Mr. Gh. Pastia, deoarece știe că acesta va fi vizitat de către absolvenții de liceu din mun. Focșani.

Va mulțumim anticipat pentru înțelegere !

      18.09.2017                                                                  Ulise Grosu

La "eseul" "De la ȘCOALA INTERBELICĂ Neculai Jechianu, la ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ Silviu Brebuleț", postat în data de 19.12.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot, am anexat fotocopia totemului prin care am dorit să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia și un mesaj adresat focșănenilor.







STIMAȚI FOCȘĂNENI !

            Constatând că puțini dintre Domniile Voastre aveți cunoștință despre faptul că mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia aflat la Cimitirul Sudic - Focșani este în PARAGINĂ, un GRUP de INIȚIATIVĂ format din persoane fizice a luat HOTĂRÂREA de a reabilita din bani PRIVAȚI acest mormânt.
După anumite tergiversări am reușit să obținem Certificatul de Urbanism nr. 1381/17.10.2017, în vederea  CONSTRUIRII UNUI TOTEM PENTRU INDICARE AMPLASAMENT MORMÂNT
MR. GH. PASTIA CIMITIR SUDIC – FOCȘANI
Pentru realizarea acestui TOTEM avem nevoie de sprijinul financiar al focșănenilor care nu mai doresc ca mormântul celui care a fost Mr.Gh.Pastia, să mai fie în PARAGINĂ.
În acest sens, s-a deschis la BCR Focșani un cont pe numele d-lui ec. Ioan Ghiu, (director economic la firma PRETCOM  Focșani),  COD IBAN : RO37RNCB0267036417000023
Toate plățile pentru realizarea TOTEMULUI se vor face NUMAI  prin bancă, condiție în care orice donator poate solicita să i se comunice modul în care i-au fost cheltuiți banii donați.
Persoane de contact : Ioan Ghiu, tel. 0720880543 și Ulise Grosu, tel. 0762823793.

Anexa 2







Anexa 6


Anexa 7

duminică, 6 octombrie 2019

MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"

MOTTO; "Ține minte ce-ți spun eu: dacă poporul acesta va fi cândva șters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-au ocupat ruși, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolența, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare și din complicitățile interne oferite oricărui inamic."- Ileana Vulpescu
În data de 04.06.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "BĂTUT ȘAUA, ("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA, ("Sistemul din Provincia Europeană Vrancea")", iar prezentul, "eseu" intitulat, "MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea", spune totul despre succesul pe care l-am avut în RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care îl duc de circa 5 ani, cu cel pe care l-am DECRETAT a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Deoarece în ultimii 5 ani, am citat în scrierile pe care le-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, din afirmatele făcute în cadrul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea și pe Facebook, de cel considerat a-mi fi ,"ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), ca și cum ar fi pasaje din BIBLIE, am să respect această regulă și în prezenta scriere. 
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), m-a atenționat cu ceva timp în urma că-mi va face o "surpriză", iar aceasta s-a dovedit a fi DIVERSIUNEA prin care m-a informat prin intermediul Facebook că a ieșit la pensie și că va părăsi țara în câteva săptămâni și pe cale de consecință își va închide contul de Facebook.
În fapt, simțind că-i cam "fuge pământul de sub picioare", "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este posibil, să fi dorit să-și pregătească o retragere în "GLORIE".
Ajungând la o astfel de concluzie, am considerat că este cazul să profit de această DIVERSIUNE a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) și să-i aplic LOVITURA de GRAȚIE.
Această LOVITURĂ de GRAȚIE i-am aplicat-o "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), printr-o "TRILOGIE" postată inițial pe pagina mea de Facebook, în zilele de 28.09.2019, 02.10.2019 și 05.10.2019.
"TRILOGIA" în cauză este prezentată la anexele 1, 2 și 3, iar concluzia cu privire la LOVITURA de GRAȚIE aplicat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), aparține fiecărui cititor al acestei scrieri.
În cele ce urmează am să prezint câteva schimburi de replici facebook-ciste, pe care le-am avut în ultimul timp, cu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), din care rezultă SLUGĂRNICIA acestui angajat în SERVICII fața de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC și DISPREȚUL față de cetățenii mun.Focșani.
Aceste citate coroborate cu "TRILOGIA" de la anexele 1, 2 și 3, răspund la întrebarea, "Unde au fost SERVICIILE în ultimii 30 de ani, de România a fost transformată în COLONIE, iar circa 5 milioane de români au fost nevoiți să-și părăsească țara ?", pe care o văd destul de des postată pe Facebook.
1. Facebook-cheală avută în data 21.09.2019, prin care "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), aplicându-mi "metode specifice", încearcă să mă convingă că "rața împunge".
Agamemnon Partac "L-ai înnebunit pe Lucian cu telefoanele. La telefon îl pupi, pe fc îl măscărești. Bandit mai ești!"
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Nu mai da în judecată pe nimeni și vei vedea că nu mai scoți bani pentru a-ți plăti tâmpeniile. Unii au mania jocurilor de noroc, alții al proceselor civile și penale. Eu înțeleg ca ți-ai fi dorit să fii un om al legii sau măcar jurist, dar nici așa."
Agamemnon Partac "Să dai drumul la câteva zeci de tone de borhot în imediata apropiere a blocurilor nu cred că-i în regulă."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; Interesant comentariu tău, "L-ai înnebunit pe Lucian cu telefoanele. La telefon îl pupi, pe fc îl măscărești. Bandit mai ești.". Îl las pe Lucian sa concluzioneze în legătură cu acest aspect. Să înțeleg că ești "OFTICAT" că în cazul tău, fac viceversa ?"
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; În legătura cu INDICAȚIA ta PREȚIOASĂ, "Agamemnon Partac Grosu Ulise Nu mai da în judecata pe nimeni și vei vedea ca "nu mai scoți bani pentru a-ți plăti tâmpeniile. Unii au mania jocurilor de noroc, alții al proceselor civile și penale. Eu înțeleg ca ți-ai fi dorit să fii un om al legii sau măcar jurist, dar nici așa.", am o singură replică și anume : "Nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă !". Am fost clar ? PS Dacă nu am fost, ar fi bine să apelezi la serviciile consilierului tău, fost COBAI, pe probleme tehnice și juridice, Gurguiatu Sandu, poate îți tălmăcește el această maximă."
Agamemnon Partac "Grosu Ulise Nu, mă bucur că nu sufăr ca el. Te-am cam băgat în ceață, Ulise."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; Maestre, în condițiile în care tu ai salariul (pensie) de NABAB, te poți compara cu Gurguiatu Sandu care pentru că nu știe să facă NIMIC CONCRET, atunci când s-a trezit fără loc de muncă, a ajuns MURITOR de FOAME ? În ceea ce privește afirmația, "Te-am cam băgat în ceață, Ulise.", nu știu dacă să râd sau să plâng. Aceasta este întrebarea ? De ce am această DILEMĂ ? a. Așa după cum bine știi, eu nu RETRACTEZ nimic din ceea ce am afirmat în timp. b. Pe tine, deoarece mi-ai fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ, am decretat că-mi ești "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu si Agamemnon Partac). În ciuda acestui aspect, în fața ta, sunt un ATEU CONVINS. c. Tu ai făcut un JOC FOARTE INTERESANT, condiție în care, trebuie să recunosc că nu știu ce ai urmărit. Prin faptul că uneori, mi-ai RIDICAT MINGI la FILEU, iar alteori, ai încercat să mă INTIMIDEZI, ai produs o anumită CONFUZIE. d. Precizez că aceeași NĂUCEALĂ este și în rândul "armurierilor" mei. e. Indiferent de ceea ce ai urmărit tu, eu am realizat ceea ce mi-am propus, în ceea ce te privește. f. Indiferent de ceea ce ai urmărit să realizezi tu, în cei circa 5 ani de "comentarită" și "facebook-ceală", eu îmi mențin afirmația că, "Noi nu putem fi altceva decât doi buni prieteni.""
2. Un nou comentariu prin care "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) dorește sa mă convingă că "rața împunge".
Agamemnon Partac (21.09.2019)  "Faci ce face Ulise. Ii dă pe toți în judecată pentru a plăti după aceea daune și amenzi. A plătit peste 8000 de lei să nu-i ia șopronul, lui Popescu i-a plătit concediul. I-au luat hingherii cățelul,  și a dat în judecată primăria, și acolo a mai plătit 100 de lei. Pentru amenda asta s-a dus cu ziua, să muncească. Cu alte cuvinte, pe omul care-l mănâncă în cur, face ca Ulise; fură de la el și dă la altul. Asta înseamnă să fii smecher, dresor de ....""fantome"".😜🤣😂"
Grosu Ulise (22.09.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, tu ai pretins că, "În loc să mergi la filme proaste și să plătești biletul, ai mers pe gratis la procesele în care era implicat "CONSILIERUL" tău, tehnic și juridic, Gurguiatu Sandu. Eu implicându-mă în SPECTACOLE de înaltă clasă, în care am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea și să-și LUMINEZE FAȚA, a trebuit să "plătesc bilet". În ceea ce privește numărul de "dresaj" pe care ți l-am aplicat, consider că acesta este de ÎNALTĂ CLASĂ, dacă avem în vedere că tu ai demonstrat că știi totul despre mine, iar eu habar nu am cine ești. În aceste condiții, eu NICIODATĂ nu ți-am adresat un cuvânt jignitor, ci doar te-am ironizat, pe când tu, urmare a "DRESAJULUI" pe care ți l-am aplicat, ai coborât la MAHALAGISMELE fostului tău COBAI, actualmente consilier, Gurguiatu Sandu. PS Este știut că pe primarul Cristi Valentin Misăilă l-ai "CITIT" perfect, din momentul în care focșănenii l-au ales ca primar. Dacă ai fi în locul lui, ce mi-ai răspunde la petiția pe care i-am transmis-o prin mail, postată pe pagina mea de Facebook și pe care o voi înregistra mâine, 23.09.2019 ?"
3. În acest comentariu, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) încearcă să justifice un bătut de  câmpi făcut împreună cu numitul Gurguiatu Sandu, în speța ENET.
Agamemnon Partac (22.09.2019) "Măi Ulise, datorită faptului că aveam anumite informații pe care am încercat să le verific prin Sandu Gurguiatu (dar acesta este pe lângă subiect), ți-am citit acel mesaj public adresat primarului. Lăsând circul deoparte, tu, în multe privințe ai dreptate. Tu ești omul, tehnicianul care a lucrat la CET, știi în amănunt anumite probleme tehnice și modul de a fenta consumatorul final la factura. Însă tu ai o mare problemă; nu știi cum să acționezi, nu ai strategia necesară și nici cunoștințe juridice necesare întreprinderii unei asemenea acțiuni. Cunoștințele tale tehnice trebuie valorificate de către un avocat și, împreună, să puneți la cale modalitatea de acțiune. Dacă tu, prin acțiunile tale vrei să aduci la cunoștința publicului focșănean situația, este una, dacă vrei să-ți faci reclamă, te înțeleg, dar dacă vrei să scoți la lumină adevărul, să obții o hotărâre judecătorească care să-ți dea dreptate și să pună capăt unor eventuale fraude, altfel trebuie acționat. Tu faci cum crezi, dar eu așa cred că stau lucrurile."
Grosu Ulise (22.09.2019) "Maestre, în ciuda pesimismului tău, mă descurc fără serviciile unui avocat."
Grosu Ulise (22.09.2019) "PS În condițiile în care JUSTIȚIA a demonstrat că este subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", un avocat poate mai mult încurca decât ajuta. Eu am experienta interesantă în acest sens, cu avocatul pe care l-am avut în anul 2006, în procesul cu ENET de la Curtea de Apel Galați."
Agamemnon Partac (22.09.2019) "Grosu Ulise Ai dreptate , cel mai bun avocat ai fi tu, dat ești un analfabet juridic, din păcate. Calificarea ta la locul de muncă este jalnică. Dar se pare că tu urmărești altceva; să te faci remarcat și compromiterea unor instituții în fața cetățenilor. Asta este deja altceva."
Grosu Ulise (22.09.2019) " Agamemnon Partac Maestre, iar ai cugetat PROFUND ! PS Acesta este motivul pentru care tu îmi asculți telefonul și încerci să mă intimidezi, cu tot felul de glumițe securisto-comuniste ?"
4. În acest comentariu, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) o face pe "lupul moralist" sau își face autocritica.
Informație facebook-cistă; "VIDEO Vizionarea emisiunii ”România, te iubesc!”, interzisă în Vrancea"
Agamemnon Partac (23.09.2019) "Dacă iubeam România nu o lăsam să ajungă cum a ajuns. Ne-a interesat doar câștigul de moment, cum să dăm tunuri pentru a ne îmbogății. Toți am mers pe acest scenariu, fiecare realizând cât a putut sau cât l-a dus capul. Pe vremea socialismului ciupea toată lumea, după 1989, fiecare a furat sau și-a încercat norocul cum a putut, cât a putut. Cei care nu au reușit, frustrați, țipă la ceilalți că-s hoți. Țara a ajuns în paragină? Da, ajuns dar datorită nouă . Noi i-am ales pe hoții de frunte ai națiunii, noi i-am reales și tot așa de 30 de ani. Suntem suparăți pe politicieni? Greșit. Sa fim suparăți pe noi și poate,datorită ...supărării, îi mai alegem odată".
5. În acest comentariu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) dorește să-și scoată în evidenta PROFESIONALISMUL în domeniul SERVICIILOR.
Informație facebook-cistă - "Ea putea fi viitoarea primă doamnă a României, dar vouă v-a fost lene să semnați pentru Miron Cozma!"
Citez,
"Miron Cozma a fost nevoit să depună la BEC liste de semnături falsificate la mașina de tipărit de la Penețeu, drept care candidatura i-a fost respinsă. Odată cu candidatura lui, v-a fost respinsă și vouă ocazia de o avea pe Marinela primă doamnă. Vă place să vă bălăciți în mediocritate, aia e."
Agamemnon Partac (23.09.2019) "L-am întrebat acum mulți ani dacă regretă ceea ce a făcut. A spus că nu regretă dar că este decepționat de oamenii în care a crezut dar care l-au trădat."
Grosu Ulise (23.09.2019) " @Agamemnon Partac; Interesantă întrebare, în condițiile în care generalul IZMANĂ, Oprea Gabriel, i-a fost gardă de corp."
Agamemnon Partac (23.09.2019) "Ce știi tu, măi Ulise? Oprea ....."
Grosu Ulise (24.09.2019) "Agamemnon Partac Într-adevăr nu știu prea multe, dar văd efectele celor 30 de ani de "democrație originală". De altfel, acest individ, coordonator de doctorate, Oprea Gabriel, a cărei teză de doctorat a fost anulată, deoarece era o făcătură, a tăiat panglica la noua centrală de la ENET. PS Și apropo de teze de doctorat, mi-ar plăcea ca afirmația ta cu soția și teza de doctorat, să aibă tangență cu realitatea. De altfel, ți-am propus acest lucru, încă din "faza ta de dezvoltare", "orion"."
6. În acest comentariu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)  recurge din nou la un DIVERSIONISM ieftin.
Agamemnon Partac (25.09.2019) "Ulise, tu ai auzit de autoevaluare, de autocritica? Ce părere ai tu despre tine? Ai putea să ne spui?"
Grosu Ulise (25.09.2019) "Agamemnon Partac Maestre, când tu ai să trăiești o lună din munca de salahor și nu 4 ani, așa cum am trăit eu, deoarece am considerat NENEGOCIABILĂ golănia de la CUP Focșani, atunci ai putea să mă întrebi, citez : "Agamemnon Partac Ulise, tu ai auzit de autoevaluare, de autocritică? Ce părere ai tu despre tine? Ai putea să ne spui?". În schimb, pot să-ți spun despre modul în care mă perfecționez în DRESATUL "FANTOMELOR". Ești curios sa afli detalii, în acest sens ? PS Ți-am făcut o interpelare în legătură cu decizia 619/2006 a Curții de Apel Galați, pe care "ai vrut să o analizezi în fapt și în drept", dar ...... Eu nu am TUPEU GARCIST să spun, "Eu am întrebat, tu trebuie să răspunzi.", dar merg pe bunul simț și obligații morale. Te-a SATISFĂCUT replica mea ? Consideri că în ceea ce privește SATISFACȚIA ta, ar trebui să apelez la serviciile "psihologului autodidact", Lucian Dragomir ?"
7. Prezentul comentariu reprezintă un mesaj transmis "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), printr-un comentariu făcut la un articol de presă publicat de Ziarul de Vrancea, pe care l-am distribuit pe pagina mea de Facebook și în care se făcea vorbire despre situația economică de la ENET, care a condus la întreruperea alimentarii cu gaz metan.
Grosu Ulise (25.09.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre și când mă gândesc că tu și cu consilierul tău pe probleme tehnico-economice, Gurguiatu Sandu, ați rezolvat problema ENET, nu știu ce să mai cred, citind acest articol. În fapt, vinovata pentru actuala situație de la ENET, este JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC. De altfel, acest aspect consider ca l-am demonstrat în dosarul pe care îl am pe rol la Curtea de Apel Galați. La respectivul dosar, postat de mine pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, este și decizia nr.619/2006 a Curții de Apel Galați, prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca, deoarece mi-am permis să gândesc. Eu îi mulțumesc "șefei" tale că se gândește la mine, dar având în vedere că mi-ai solicitat să pun pe blog, în urma cu ceva ani, această decizie, iar eu "ți-am dat cu flit", mă așteptam ca acum, să o fi analizat "în fapt și în drept", așa cum ai vrut atunci, dar...Fiind o persoană care mă mulțumesc cu puțin, am fost încântat de modul cum ai analizat "în fapt și în drept", petiția nr.90413/23.09.2019, înaintată primarului Cristi Valentin Misăilă, pe care am supus-o unei analize facebook-ciste. Deși nu ai abordat subiectul, mi-ar plăcea să cred ca ai sesizat referirea la faptul că primarul Cristi Valentin Misăilă ar trebui să-i mulțumească unui membru PSD. Și când mă gândesc că urmare a ascultării telefonului meu, ai pretins că voi avea o întrevedere importantă, care de fapt, nu a avut loc, sentimentul de COMPASIUNE față de tine, mă "inundă". Regret că pe prietenul Lucian Dragomir îl depășesc aceste probleme, dar nu-l pot ajuta cu nimic."
Anexele acestui "eseu" sunt :
Anexa 1 - MULȚUMIRI adresate celui pe care l-am decretat a-mi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Anexa 2 - RAPORT dat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Anexa 3 - POSIBILA EMIGRARE a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) sau POSIBILA SUPĂRARE pe SAC a "Măgarului Troian de Țara Vrancei"
Anexa 4 - Petiție adresată primarului mun. Focșani (nr.90413/23.09.2019)
Dacă primele trei anexe formează "TRILOGIA" pe care i-am dedicat-o "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), anexa 4 reprezintă o petiție adresată primarului mun. Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, unde prezint adevărata cauza pentru care ENET a ajuns în situația de a-i fi sistată alimentarea cu gaz metan.
În finalul petiției, având în vedere SLUGĂRNICIA pe care JUSTIȚIA a demonstrat-o față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", i-am adresat primarului Cristi Valentin Misăilă o "ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE".
În presa locală au fost publicate următoarele articole de presă:
a. Ziarul de Vrancea (05.10.2019) "Primăria începe reabilitarea rețelelor termice cu ENET în insolvență";
b. Monitorul de Vrancea (05.10.2019) "ENET a intrat în insolvență; de ce este ăsta un lucru bun".
Rog să se coroboreze ceea ce se afirma în articolele de presă precizate mai sus, cu cele prezentate de mine în petiția nr. 90413/23.09.2019, înaintată primarului Cristi Valentin Misăilă (anexa 4, a prezentului "eseu") și să se CONCLUZIONEZE.

CONCLUZII
La anexa 2 a "eseului" "INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII - CONCLUZII SCRISE - PROCES cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați", postat în data de 17.09.2019, este prezentat dosarul care s-a judecat la Curtea de Apel Galați în data de 30.09.2019.
La anexa 2 a prezentului "eseu" intitulată, "RAPORT dat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)", este prezentată pledoaria pe care am ținut-o la instanță în data de 30.09.2019, la Curtea de Apel Galați.
Așa cum am mai precizat, orice soluție va da Curtea de Apel Galați în această speță, eu sunt pregătit pentru ambele variante.
Practic, sunt în aceeași situație ca regizorul unei telenovele argentiniene (sper să nu fi greșit), care a fost prezentată cu mulți ani în urmă, de o televiziune centrală și în România, unde telespectatorii își alegeau cum dorea să fie finalul.
Pe net circulă informația, "Bădălău a intervenit pentru ca diploma falsă a impostorului de la Transelectrica să fie acceptată de Politehnică".
Nu am cunoștință dacă această informație are sau nu tangență cu realitatea, dar oricum, sunt ONORAT de faptul că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a convins niște judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca să nu pot susține examenul de definitivat în învățământ, în condițiile în care "Sistemul Securist Postdecembrist" din România a decis ca un IMPOSTOR să se ocupe de SIGURANȚA ENERGETICĂ a țării.
De asemenea, mă simt mai mult decât ONORAT, de faptul ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a ajuns la concluzia că prin montarea unui totem prin care să indicăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aș face RECLAMĂ, celui care din bani proprii a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, aspect INTERZIS de CL Focșani.
În această speță mă judec cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în data 30.10.2019, la Judecătoria Focșani.
Deși pentru "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), prietenul facebook-cist, Lucian Dragomir, este posibil, să fi fost o "Mata Hari de Provincia Europeana Vrancea", căruia la un moment dat, l-a făcut să-i "înghețe sângele în instalații", acesta a avut puterea să revină și să nu-i mai facă jocul celui care se considera a fi, un "CONDOR mioritic de Provincia Europeană Vrancea".
Prietenului "alfa" facebook-cist de o stea, Crintea Valerică, după ce mult timp, prin intermediul facebook-celii mi-a dat "prețioase indicații" în domeniul bahic, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a făcut să-i înghețe sângele în instalații și pe cale de consecință, a DISPĂRUT ca MĂGARUL în CEAȚĂ.
Îl felicit pe această cale pe fostul prieten "alfa" facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, pentru faptul că a avut puterea sa treacă peste LUCRĂTURA pe care i-a aplicat-o "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), făcându-mi în acest fel, un mare serviciu.
Pe mine nu m-a interesat și nici nu mă interesează adevărata identitate a celui considerat a-mi fi, "ZEUS meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), care în DISPERARE de CAUZĂ a ajuns să-mi violeze și corespondența electronică privată, deși cu o anumită probabilitate știu cine este în fapt, această "FANTOMĂ VIE".
În condițiile în care "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a pretins că, "în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", acum, când l-am OBLIGAT să-și scoată propria mască în fața oglinzii, este posibil ca după citirea prezentei scrieri, să se "zgârie pe ochi".
Cicatricile care îi vor rămâne, urmare a acestei acțiuni, este posibil, să-i deconspire adevărata identitate.
 
Recomand pe această cale celui pe care l-am DECRETAT a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) să coroboreze comportamentul lui față de mine, cu motto-ul acestei scrieri și să CONCLUZIONEZE.
După postarea pe blogul ulisegrosu.blogspot.com a "eseului""MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"", voi încerca să consider că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) s-a pensionat, a părăsit România și și-a închis contul de Facebook.

06.10.2019                                                                      Ulise Grosu

Anexa 1
MULȚUMIRI adresate celui pe care l-am decretat a-mi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)

MESAJ pentru Maestrul Agamemnon Partac
MOTTO, „UBI BENE, IBI PATRIA”
Maestre,
În condițiile în care mă așteptam ca să te transformi într-un "Agamemnon de Țara Vrancei", faptul că ai pretins că peste câteva săptămâni vei părăsi România, trebuie să recunosc că m-a luat prin surprindere.
Nu știu care va fi țara de adopție, unde vrei să-ți continui viața, dar am presupus că ar putea fi vorba de Canada.
În ceea ce te privește, așa cum am precizat de multe ori, am avut două ținte și anume :
a. Să bat ȘAUA ("ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)) pentru a înțelege IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să te conving că te-ai ÎNȘELAT AMARNIC atunci când ai pretins că, "Deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint interes operativ".
Aceste două lucruri pe care mi le-am propus, în ceea ce te privește, le-am realizat întocmai, dar consider că nu are rost să intru în detalii.
Nu știu ceea ce ai vrut să realizezi, în ceea ce mă privește, dar cu "AROGANȚA  GARCISTĂ" care te-a determinat să dai telefon la Ziarul Monitorul de Vrancea și să soliciți să fie dată afară o anumită jurnalistă, prezentându-te "orion", am ȘTERS pe JOS.
Deși i-ai replicat postacului "pișcot-cameleon" că, "știi să faci multe, de aceea nu ar fi bine să știe ceea ce poți să faci", în condițiile în care în fața mea, deși mi-ai aplicat toate metodele "securisto-comuniste" de intimidare și amenințare, de care ai avut cunoștință, nu ai reușit decât să te alegi cu pseudonimul de "Hudici Dan II", ai demonstrat că în fapt, ești "FOARTE SUBȚIRE".
De altfel "profesionalismul" ți l-ai demonstrat cu ocazia detonării "BOMBEI prostiei și incompetenței de la Carrefour Focșani" din data de 08.09.2019, când în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, ați decretat Focșaniul ca fiind "NOUL Caracal al României."
Nu este exclus, ca tu să fi avut trasată DISPOZIȚIA POLITICĂ de a mă convinge că aș bate câmpii în cazul "ingineriei de la CUP Focșani", care în fapt, este o GOLĂNIE de doi bani.
Urmare a prestației tale, în ceea ce privește "ingineria financiară" de la CUP Focșani, practic, ai devenit un adevărat TERORIST al focșănenilor.
Nu știu ce ai vrut să realizezi prin întrebarea, dacă prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, este rezultatul unor hotărâri de instanță, dar în condițiile în care m-ai FILAT la marele fix, în ultimii 5 ani, această întrebare te-a transformat într-un GÂGĂ.
În urma cu circa 4-5 ani, când m-ai sunat la telefon, se auzea un zgomot făcut de joaca unor copii, cărora le-ai dispus să se potolească.
După voce, copii în cauză nu erau foarte mari, iar dacă ai decis să părăsești țara, cred că o faci pentru ei și nu ca ai fi nevoit să pleci din cauza săracii, așa cum au făcut-o majoritatea românilor care din cauza "Regimului Securist Postdecembrist", unde și tu ai fost o rotiță în angrenaj, au fost nevoiți să părăsească țara.
Faptul că l-ai considerat pe Lucian Dragomir un "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", coordonat pe de o parte, de către securistul, despre care se spune că a făcut poliție politică, Petrică Cîndea, dacă este să-i dam crezare lui Wily Brumăreanu și de partea cealaltă, probabil de un rus, dacă avem în vedere că aceasta a demonstrat că este FILORUS, este treaba ta.
Din punctul meu de vedere, Lucian Dragomir este o victimă a comunismului și al DICTATORULUI Ceaușescu, care nu mai poate vedea pădurea de copaci și care este posesor a unei SUPERFICIALITĂȚI ÎNDUIOȘĂTOARE.
Ca bonus, este adeptul principiului lui Stalin, "Cine nu este cu noi este împotriva noastră".
De altfel, acestea au fost motivele pentru care l-am ales prieten "alfa" facebook-cist, iar scopul a fost acela de a te bârfi pe tine.
Recunosc că, în prima fază socoteala de acasă nu mi s-a potrivit cu cea din târg, deoarece l-ai transformat pe Lucian într-un COBAI pentru a-ți demonstra profesionalismul în domeniul diversiunii și manipulării, dar în final am reușit să realizez ceea ce mi-am propus.
În una dintre discuțiile telefonice pe care am avut-o, ți-am amintit de cartea jurnalistului Radu Borcea, "Memoria pământului confiscat sau Colectivizarea sufletelor", care m-a lămurit în ceea ce privește, motivul pentru care a fost atrofiată DEMNITATEA la poporul român și pe cale de consecință, acesta a asistat pasiv la transformarea țării în colonie și la jefuirea acesteia, de către "burghezia proletară" postdecembristă.
Efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, adorate de Lucian Dragomir, este faptul că l-a transformat pe ȚĂRAN în GOLAN.
Cel mai edificator exemplu în acest sens, cred ca este prietenul lui Lucian, emițătorul de "adevăruri axiomatice"- Gurguiatu Sandu.
Precizez că nu sunt specialist în "psihologia umană" ca tine, care acum, ai decis să părăsești țara, după ce ți-a obținut o pensie de NABAB, lucrând, cu o probabilitate foarte mare, în servicii și nici specialist "autodidact în psihologie" ca Lucian Dragomir.
Eu sunt un simplu inginer care mă consider o NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea", în domeniile, producere și distribuție a energiei electrice și termice.
Până acum, am dansat după cum au cântat LĂUTARII postdecembriști mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", care au îmbinat CAZACIOCUL rusesc cu "democrația originală" postdecembristă.
Nefiind un specialist în PUPINCURISM - Cântarea României, capitol în care Lucian Dragomir ar putea candida la Premiul NOBEL, voi începe să cânt și eu, după posibilități.
În condițiile în care nici măcar URECHIST nu sunt, la capitolul "cântat", unde se pare că, Lucian Dragomir a fost NOTIST, cred ca "MANELISMUL" meu, va  eclipsa "muzica simfonică".
Având în vedere comentariul pe care l-ai făcut la petiția pe care adresat-o primarului Cristi Valentin Misăilă, ai putut constata că ceea ce se întâmplă în prezent la ENET, a fost anticipat de mine de mult timp, iar acum, BUBOIUL s-a SPART.
La RADET București situația va fi cu mult mai gravă, iar acest aspect cred că se va vedea în această iarnă.
Dacă un individ ca consilierul tău (scuză cacofonia), pe probleme tehnico-economice și juridice, Gurguiatu Sandu, nu a găsit CONCLUZIILE SCRISE pentru procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, la Curtea de Apel Galați, pe care le-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, nu același lucru este valabil și în cazul tău.
Îmi este PERFECT INDIFERENT ce va hotărâ instanța în procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, deoarece sunt pregătit pentru ambele variante.
Pe mine mă ONOREAZĂ :
a. Deoarece am refuzat ca prin semnătura mea, abonații ENET fără giocalorimetre să fie FURAȚI, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a dispus să-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, iar JUSTIȚIA a executat întocmai ordinul.
Faptul că doi procurori și un judecător, din dispoziția "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" au legalizat JEFUIREA focșănenilor de către ENET, nu este deloc în ordine, condiție în care aceștia ar trebui să răspundă, chiar dacă faptele sunt prescrise, dar efectul acestor fapte se vede acum, prin situația de la ENET.
b. În condițiile în care am preferat să trăiesc patru ani din munca de SALAHOR, considerând NENEGOCIABILĂ "ingineria financiară" de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani în mun. Focșani, tu ai pretins că, "Se amuză angajații CUP Focșani când aud de bazaconia mea cu "ingineria financiară"".
Ai făcut această afirmație, în condițiile în care știai că am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România, că auditul din care rezulta că SC CUP Focșani calculează CORECT prețul la mc de apă și canal facturat focșănenilor, este GREȘIT și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat.
Nu lipsit de importanță este faptul că auditul în cauză, avea avizul tuturor instituțiilor financiare din jud Vrancea, a CA a CUP Focșani, a Direcției Economice din Primăria Focșani și a CL Focșani.
Pentru acest lucru și tu "Ți-ai servit patria !", așa cum și-a servit-o și "Pol Pot de România"(Băsescu Traian).
Probabil, că acesta a fost testul pe care dacă îl treceai, ajungeai și tu general, precum Cel Mare Ionel și Petrică Cîndea sau chestor ca Silviu Grosu, dar umplându-te de MARO în lupta cu mine, ai căzut în dizgrație și pe cale de consecință, ai decis să părăsești țara.
c. În condițiile în care "Regimul Securist Postdecembrist" a pus la conducerea Transelectrica un SEMIANALFABET, faptul că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a reușit să convingă niște judecători de la ICCJ, să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca eu să nu pot susține examenul de definitivat în învățământ, consider că este un lucru care m-a umplut de GLORIE.
d. Nu mai puțin ONORABIL pentru mine, este faptul că doi procurori și un polițist, au considerat că aș face RECLAMA în Cimitirul Sudic Focșani, FILANTROPULUI  Mr.Gh.Pastia, aspect INTERZIS de CL Focșani.
În acest timp, un papagal politic "independent", numit Gongu Emanuel, consilier în CL Focșani, pentru faptul că l-a avansat pe Mr.Gh.Pastia de la gradul de maior la gradul de general, a fost numit director executiv la firma "Vrancea curată".
e. Chiar și faptul că nu am putut obține în anul 2015, funcția de LUCRĂTOR la SPAȚII VERZI în mun.Focșani, deși prestația mea la proba de lucru a fost superioară contracandidatului, este un lucru care mă ONOREAZĂ.
Îmi amintesc despre teoriile tale legate despre LAȘITATEA celor care au părăsit țara, deoarece "REGIMUL de FORȚĂ" al Sistemului Securist Postdecembrist i-a obligat să o facă, dar și lecția de PATRIOTISM și ROMÂNISM pe care ți-a dat-o consăteanca mea, d-na Marinela Tudor.

CONCLUZII
Dacă pe mine mă ONOREAZĂ toate JOSNICIILE care mi-au fost făcute, urmare a susținerii unor probleme de interes public, unde în prezent, prejudiciul este de multe milioane de euro, plecare ta din România, după ce te-ai ales cu o pensie de NABAB, urmare a faptului că ai făcut parte din "REGIMUL de FORȚĂ" al "Regimului Securist Postdecembrist", te DEZONOREAZĂ.
Nu știu ce ai vrut să realizezi, urmare a TRATAMENTULUI la care m-ai supus, dar mie mi-ai făcut un mare SERVICIU, drept pentru care îți MULȚUMESC.
De asemenea, faptul că am decretat că ai fost și ești "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), deși aparent pare a fi o ironie, în esență nu este, deoarece am avut în tine un partener de dialog prin "comentarită" și  "facebook-ceală", care m-a motivat să mă ridic la nivelul celor 5 stele pe care ți le-am acordat.
Nu știu dacă atunci când ai pretins că ai "respect pentru mine", a fost o ironie sau a fost ceva real, dar eu îți port un RESPECT DEOSEBIT pentru faptul că în ultimii 5 ani, mi-ai fost un EXCELENT partener de dialog, de care aveam multă nevoie.
De altfel, faptul că ți-am citat în scrierile postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, anumite afirmații pe care le-am considerat a fi mai interesante, ca și cum ar fi fost pasaje din BIBLIE, nu face decât să confirme RESPECTUL de care am amintit mai sus.

28.09.2019                                                                                   Ulise Grosu

Anexa 2
RAPORT dat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)

MOTTO; "Măi, tu când treci de partea URSULUI ?" - Marian Oprișan
Maestre,
Plecând de la afirmația ta, "Agamemnon Partac (30.09.2019) Dacă așa or fi cei unde mă duc, ......", legată de decizia ta de a părăsi România, coroborată cu o altă precizare a ta, cu privire la faptul că, "ți-ar fi plăcut să fii avocatul meu" în procesul pe care l-am avut cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, la Curtea de Apel Galați, în data de 30.09.2019, mă simt obligat să-ți prezint un RAPORT public, în care să reproduc din memorie pledoaria mea.
Precizez, că procesul meu a fost ultimul, iar în sala de judecata, am fost numai eu, procurorul care a reprezentat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și judecătorul.
Citez din memorie :
Domnule președinte, la dosar sunt depuse concluziile mele scrise, dar vă rog să-mi permiteți să fac pe scurt, câteva precizări.
Aprobându-mi-se solicitarea, am precizat :
- Domnule președinte, ieri televiziunea PRO TV, în cadrul emisiunii "România te iubesc", a prezentat situația din jud Vrancea.
În opinia mea, puterea președintelui CJ Vrancea, care a afirmat, "Mama sunt eu !", după principiul lui Ludovic al XIV lea, "Statul sun eu !", se bazează pe influențata pe care "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" o are asupra JUSTIȚIE și al conducerilor instituțiilor statului român din jud Vrancea.
Prezentul dosarul, pe care D-voastră îl judecați, reprezinta o mostră de subordonare a  JUSTIȚIEI, față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
În anul 2006, un complet de judecători de la Curtea de Apel Galați, prin decizia 619/25.09.2006, a cărei copie se află la dosar, a decis că, trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.
În fapt, eu am REFUZAT, ca pe baza semnăturii mele, abonații ENET, fără gigacalorimetre să fie furați, iar prejudiciul rezultat a fost de circa 30 miliarde lei vechi.
Legalizarea acestui FURT, a fost făcut de către doi procurori și un judecător, iar acest lucru rezulta din înscrisurile depuse la dosar.
O altă problemă de interes public susținută de mine, a fost legată de FALSELE procese dintre CUP Focșani și ENET Focșani, unități aflate în conformitate cu Legea 215/2001, în subordinea CL Focșani și sub coordonarea primarului mun. Focșani.
Deși am făcut numeroase petiții în acest sens, numărul de înregistrare al respectivelor petiții fiind precizat în plângerea penală, nimeni nu le-a luat în considerare.
Prejudiciul rezultat în urma acestor procese, este de circa 5 milioane de euro, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați consideră că acest prejudiciu trebuie să-l plătim noi, focșăneni, dar eu consider că trebuie să fie plătit de către persoanele care se fac vinovate de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU.
Precizez că de circa 3 săptămâni, noi, abonații ENET facem dușuri reci, deoarece a fost întrerupt alimentarea cu gaz metan la SC ENET.
Rog să aveți în vedere că, SC ENET Focșani a fost modernizată, montându-se două turbine pe gaz cu motoare Rolls-Royce, care au randament de circa 90%, dar INCOMPETENȚA și-a spus cuvântul.
O altă problema de interes public, ridicată de mine, este calcularea greșită a prețului la mc de apă și canal începând cu anul 2000, iar la dosar sunt anexate înscrisuri din care rezultă clar această excrocherie.
Pentru a se legaliza acest FURT, Primăria Focșani a comandat un audit din care a rezultat că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani.
Deși auditul în cauză avea avizul instituțiilor financiare din jud. Vrancea, a CA CUP Focșani, a Direcției Economice din Primăria Focșani și a CL Focșani, eu am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) că auditul în cauză este greșit și pe cale de consecință, auditorul a fost sancționat.
Precizez că din discuțiile avute la CAFR, a rezultat că Primăria Focșani a înaintat la CAFR o adresă din care rezulta că auditul în cauză nu a avut efecte juridice și pe cale de consecință, nu s-a impus sesizarea organelor de anchetă.
În opinia mea, această adresă este FALSĂ, deoarece și în prezent, auditul în cauză produce efecte juridice.
Și în aceasta speță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a considerat că noi, focșănenii, trebuie să fim FURAȚI.
În vederea COMPROMITERII mele ca OM, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, s-a dispus politic, internarea mea forțată la Psihiatrie, iar în aceasta speță a urmat un proces cu statul român la CEDO, pe care l-am câștigat, iar la dosar se află detalii în această speță.
Pentru a se vedea cât de mare este influența "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" asupra JUSTIȚIEI la dosar au mai fost anexate :
a. O decizie a ICCJ din care rezultă că niște judecători au fost determinați să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca eu să nu pot susține examenul de definitivat în învățământ ;
b. O ordonanță a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, din care rezultă că, un procuror și un polițist au fost determinați să considere că, prin montare unui totem în Cimitirul Sudic - Focșani, pentru a indica locul în care se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, care din bani proprii, a construit la începutul secolului trecut, Teatru Mr.Gh.Pastia și Ateneul Mr.Gh. Pastia, aș fi făcut RECLAMĂ FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aspect INTERZIS de CL Focșani.
În opinia mea, aceasta ordonanță a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, este ceva de NOAPTEA MINȚII.
În ceea ce privește încadrarea faptelor din acest dosar, la art 439, lit.k din Noul Cod Penal, rămâne la aprecierea D-voastră.
În pledoaria sa, reprezentatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a referit numai la problema încadrării faptelor în prevederile art. 439, lit.k din Noul Cod Penal.
Precizez că problema facturării greșite a energiei termice-încălzire pentru lunile februarie, martie și aprilie anul curent de către ENET, a fost disjunsă din dosar și trimisă spre cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani
Așa cum ți-am mai precizat, îmi este PERFECT INDIFERENT dacă voi câștiga sau voi pierde acest proces, având căi de atac în ambele variante.
De asemenea, a fost o fază care m-a amuzat copios, cu av. Amăriuței Valentin.
Precizez că, av. Amariuței Valentin a fost în anul 2009, președinte la Secția de votare Autogară-tranzit (vechea autogară), la alegerile pentru președintele României, acesta având, în opinia mea, un comportament de GÂGĂ.
După primul tur de scrutin, am anunțat pe cei care m-au delegat la secția de votare că, nu-l votez nici pe Geoana Mircea și nici pe Băsescu Traian, dar dacă m-ai prind un turist electoral, nu-l iert.
De asemenea, prin metode specifice, am anunțat sfatul electoral a celor doi candidați, ca eu îmi voi anula votul de la prima ora, dar voi fi neiertător cu turiștii electorali.
De altfel, am și prins un turist electoral.
Anularea votului așa cum am promis, mi-a adus numai ironii și jigniri din partea numitului Amariuței Valentin, care a demonstrat prin comportamentul avut o NEVINOVĂȚIE ÎNDUIOȘĂTOARE.
Deoarece acesta a câștigat un proces la CEDO, în speța Victor Coniac, a făcut mult tam -tam în presa locala, deși și eu am câștigat un proces la CEDO, dar în afară de ironiile tale, nimeni nu a mai amintit în presă de acest lucru.
Av. Amăriuței Valentin a solicitat amânarea unui proces, invocând anumite articole de lege.
În aceste condiții, un judecător a precizat, "Domnule avocat vă dați mare legist în presa din Vrancea, dar nu știți că art. x se refera la faptele y și nu la ce ați solicitat D-voastră ?", condiție în care a PĂLIT toată AROGANȚA numitului Amariuței Valentin.
În legătură cu ședința CJ Vrancea din data de 30.09.2019, au apărut următoarele informații :
a. Ziarul de Vrancea din data de 01.10.2019, a publicat articolul -"Tupeu de baron:Oprișan a acuzat emisiunea ”România, te iubesc!” că a mințit", în care se afirmă.
"Marian Oprișan le-a spus liberalilor de la microfonul de președinte al Consiliului Județean Vrancea: ”Și când mă trezesc din somn vă bat în alegeri. Știți ce ați făcut voi la europarlamentare? Ați trezit un uriaș care dormea. Vă bat de vă sună apa în cap. Înțelegi? Vă sună apa în cap. Asta numai pentru că m-ați enervat. Voiam să mă retrag”. Tot atunci foarte probabil afectat nervos de serialul ”Judeețe la stăpân” având ca subiect Vrancea difuzat duminică 29septembrie 2019 de Pro TV ,Oprișan nu i-a permis consilierului liberal Ovidiu Burdușa să exprime un punct de vedere. ”Dacă vrei să mă apuc, mă ocup serios de tine”, i-a transmis Oprișan lui Burdușa, supărat, se pare, pe o serie de declarații publicate de consilierul PNL pe pagina sa de Facebook."
b. Știri de Focșani (01.10.2019)- "Marian Oprișan și-a ieșit din pepeni: „Vă bat de vă sună apa-n cap!”
La aceasta distribuire de pe pagina mea de Facebook, am avut următorul schimb de replici:
Agamemnon Partac "Este foarte orgolios, plin de sine."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac Asa este, Maestre! Președintelui Marian Oprișan îi este IMPOSIBIL să înțeleagă afirmația ta, "Marian Oprișan nu mai este pe cai mari, ci pe niște ponei". Practic, în prezent, președintele Marian Oprișan se comportă ca un "Ceaușescu de Provincia Europeana Vrancea", căruia a început să-i cadă "CORTINA de FIER"."
Precizez că motto-ul este o afirmație făcută de președintele Marian Oprișan în luna iunie 2006, când actualul CL Focșani a depus jurământul.
Schimbul de replici avut atunci, a fost :
Marian Oprișan - "Măi, tu când treci de partea URSULUI ?
Ulise Grosu - : "NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea."
Așa cum bine ai constatat, NICIODATĂ nu am vorbit nimic de rău la adresa  președintele Marian Oprișan, iar acest aspect este un semn că nu intenționez să "vânez" și nici să "braconez" URSUL.
În schimb, sunt decis să "tai la ras, PĂDUREA din Primăria Focșani și din CL Focșani".

Știut fiind faptul că în domeniul juridic, sunt calificat la locul de muncă, iar tu pretinzi că în acest domeniu aș fi JALNIC, cum apreciezi prestația mea de la Curtea de Apel Galați, coroborată cu dosarul prezentat la anexa 2 a "eseului""INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII - CONCLUZII SCRISE - PROCES cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați", postat în data de 17.09.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com ?
Aceeași întrebare o adresez și focșănenilor, cititori ai scrierilor mele și cărora cu sau fără voia lor, le-am fost avocat ?

02.10.2019                                                                      Ulise Grosu

Anexa 3
POSIBILA EMIGRARE a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) sau POSIBILA SUPĂRARE pe SAC a "Măgarului Troian de Țara Vrancei"
MESAJ adresat prietenului Agamemnon Partac,
Maestre,
"Surpriza" ta cu privire la o posibila EMIGRARE, m-a determinat să-ți dedic o TRILOGIE, având următoarele părți :
a. MULȚUMIRI adresate celui pe care l-am decretat a-mi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) (Facebook - 29.09.2019)
b.  RAPORT dat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) (Facebook - 02.09.2019)
c. POSIBILA EMIGRARE a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) sau POSIBILA SUPĂRARE pe SAC a "Măgarului Troian de Țara Vrancei" (Facebook - 05.10.2019)
Dacă la MULȚUMIRILE pe care ți le-am adus pentru faptul că, timp de circa 5 ani, mi-ai încărcat bateriile prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și ulterior prin Facebook nu ai avut nicio replică, după ce ți-am prezentat RAPORTUL în legătură cu prestația pe care am avut-o la Curtea de Apel Galați, în procesul avut cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ai făcut următorul comentariu :
Agamemnon Partac (02.10.2019) "Pledoarie!!??? Mă, ai ajuns maestru în avocatură, de susții că inepțiile tale sunt pledoarii? Măi Ulise, tu nu ai simțul măsurii, zaci de mânia grandorii, ești un narcisist patologic. Rău a mai ajuns justiția dacă toți măscăricii procesomani au impresia că dacă mănâncă rahat în sala de judecată sunt mari oratori, iar vomele lor, pledoarii. PS. Rezumă-te la legat becuri și instalat prize! Sau ți-e teamă că te electrocutezi sau că ia foc instalația? Nu m-ar mira."
Această MANIFESTARE ISTERICĂ a ta, mi-a adus aminte de schimbul de replici avut la următoarea distribuire facebook-cistă :
kmkz.ro "Să ai gaz în țara ta, să îl vinzi pe nimic și să cumperi gaz scump de la ruși - asta înseamnă să fii român!"
Grosu Ulise (29.09.2019) "@Agamemnon Partac, Bănuiesc că acesta este motivul pentru care ai decis să părăsești România, dar să beneficiezi de pensia de NABAB, plătită de amărâții care muncesc în țară. Robotii umani din confecții !"
Agamemnon Partac ( (29.09.2019 ) "Fiecăruia după cantitatea,calitatea și importanța muncii depuse. Ți-am servit subiect de discuție.😂😂😂"
Grosu Ulise (30.09.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, nu mi-ai servit niciun subiect, ci doar am să analizez puțin "surpriza" ta cu emigrarea. După ce mi-ai adus la cunoștință "surpriza", era normal să-ți transmit un mesaj de mulțumire, pentru cei circa 5 ani de colaborare. Dacă la petiția adresată primarului mun. Focșani, înregistrată la nr. 90413/23.09.2019, ai făcut un comentariu pertinent, la mesajul meu de mulțumire, te-ai făcut că plouă. Întrebările care se pun în legătură cu "emigrarea" ta, sunt : 1. Cum poate cineva să pretindă că va "emigra",când în urmă cu câteva săptămâni a afirmat că și-a cumpărat un moto-cultivator ? 2. Despre ce "reîntregire a familiei" ar putea fi vorba, când "șefa" a ajuns la concluzia că "ești prea dur cu mine" ? Precizez că ai pretins că afirmația "șefei" cu privire la "duritate", a fost făcută când aceasta a trecut pe lângă tine și a văzut pe calculator replicile pe care mi le dădeai. 3. În legătură cu "duritatea" ta față de mine, aceasta are efect ca în bancul cu pilda, "unde dai și unde capră". De ce fac o astfel de afirmație ? Dacă schimbul de replici pe care îl am cu tine, îmi încarcă bateriile, cititorii scrierilor mele de pe blog au început să se comporte ciudat. Urmare a citatelor "BIBLICE" pe care le postez pe blog, celor care îmi citesc "opera", a început să le intre FRICA în OASE, așa cum le-a intrat lui "pișcot-cameleon" și lui Lucian Dragomir. 4. În condițiile în care ai pretins că ești "liber cugetător", iar eu am avut ONOAREA de a te CREȘTINA, urmare a faptului că ai afirmat că, "îți faci cruce când mă vezi pe stradă", nu cred ca acum ai trecut la mahomedanism. Este adevărat ca la un moment dat, îmbinând calitatea ta de specialist în "psihologia feminină" cu cea de "oenolog", "ai dat moarte în bibilici" și ai devenit Sburător pentru o vrânceancă, probabil, "exilată" în Spania, dar..., 5. În ciuda profesionalismului demonstrat în relația cu Lucian Dragomir, în domeniile diversiune și manipulare, nu poți să le reproșezi romanilor că au părăsit țara și nu s-au opus "burgheziei proletare" postdecembriste, ca apoi tu sa "emigrezi". 6. Scrierile tale, ascund o anumita doză de patriotism local, condiție în care ți-ar trebui multă voință să-ți "iei traista în băț" și să emigrezi. 7. O parte din comportamentul tău față de mine, ar putea fi explicat, numai prin dorința de a face anumite studii în vederea realizării unei teze de doctorat. Acest lucru ți l-am propus, în faza ta de dezvoltare "orion" și de care ai amintit în urma cu puțin timp. În concluzie, cu o anumită probabilitate, treaba cu "emigratul" este o DIVERSIUNE. În cazul în care nu este vorba despre o DIVERSIUNE, speculația mea cu "labilitatea ta psihică", ar putea avea tangență cu realitatea. 😈😎😂."
Deoarece nu înțelegeam care este motivul "surprizei" tale cu EMIGRAREA, am apelat la serviciile prietenului facebook-cist, Lucian Dragomir, căruia în data 01.10.2019, i-am făcut următoarea interpelare matinală :
"Bună dimineața !
@Dragomir Lucian; Stimabile, în condițiile în care tu și prietenul tău, "emițător de axiome"-Gurguiatu Sandu, ați demonstrat că sunteți convinși de faptul ca Maestrul Agamemnon Partac este "Jenica-patriotul", ignorând părerea mea, ca acesta este un absolvent al Academiei Mihai Viteazul, în jur de 45 de ani, se naște o întrebare și anume :
- Care a fost motivul pentru care Maestrul Agamemnon Partac a făcut din tine o "Mata Hari de Provincia Europeana Vrancea", în condițiile în care anumite abilitați ale tale lasă mult de dorit ?
Răspunsul la aceasta întrebare ar putea faptul, că în condițiile în care SERVICIILE în România sunt SUPRADIMENSIONATE ca număr de personal, atunci se inventează "spioni" pentru a-și justifica activitatea.
Dacă din tine Maestrul Agamemnon Partac a făcut o "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", nu știu ce a făcut din mine, pentru a justifica banii cheltuiți pentru filaj și nu numai.
FILAJUL lui m-a amuzat copios, dar acum când văd câtă teamă induc în jurul meu, urmare a "TRATAMENTULUI" la care m-a supus Maestrul Agamemnon Partac, mă amuză și mai tare.
Oricum, spre deosebire de tine, care ai demonstrat că ești CONVINS de faptul că IDEILE pe care le emiți, vor salva lumea, în cazul meu lucrurile sunt punctuale.
Așa cum, ție nu-ți poate scoate nimeni din cap, că comunismul (scuză cacofonia)  și DICTATORUL Ceaușescu au făcut numai bine poporului român, neputând sesiza RĂUL IMENS pe care l-au făcut, îmi este greu să cred că Maestrul Agamemnon Partac va putea sta departe de realitatea românească. Părerea mea !".
Deși Lucian Dragomir a pretins ca este "psiholog autodidact", interpelarea mea a rămas fără răspuns.
Amintesc că pe Lucian Dragomir, l-am ales prieten "alfa" facebook-cit pentru cultul pe care l-a demonstrat că-l are față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu și calitatea lui de GURU pentru mulți dintre prietenii lui facebook-ciști, care, în opinia mea, la fel ca și el, nu mai pot vedea pădurea de copaci.
Deoarece pe mine m-a interesat numai bârfa cu Lucian Dragomir, cu privire la persoana ta, nu am intrat în dialog cu prietenii lui facebook-ciști.
De altfel, când prietenii facebook-ciști a lui Lucian Dragomir, se implicau în dialogul nostru facebook-cist, îi tratam cu aroganță, pentru a le pieri pofta de "a se mai amesteca, acolo unde nu le fierbe oala".
În condițiile în care ție îți place să dialoghezi cu prietenii facebook-cisti a lui Lucian Dragomir, mi-a atras aminte comentariul tău, citez :
"Agamemnon Partac (01.09.2019) "Dragomir Lucian Ulise s-a cocoșat de atâta ....sex solo.😜😜😜Magdu-i făcut din laba și adus de vânt în .....""
Faptul că m-ai amestecat pe mine, într-un schimb de replici al tău, cu un prieten facebook-cist a lui Lucian Dragomir, unde ai folosit un limbaj asemănător cu al consilierului tău pe probleme tehnico-economice și juridice, Gurguiatu Sandu, m-a îngrijorat și pe cale de consecință, am replicat :
Grosu Ulise (01.09.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, fostul tău COBAI, Lucian Dragomir, cu ajutorul căruia ți-a demonstrat PROFESIONALISMUL în domeniile, diversiune și manipulare, în calitatea lui de "psiholog autodidact", în loc să-l îngrijoreze starea ta de DEPRESIE, face haz de NECAZUL tău."
La o distribuție pe pagina mea de Facebook, în care se făcea vorbire despre calitatea oamenilor politici din România, prietena mea facebook-cistă, Marinela Tudor, a făcut următorul comentariu :
Marinela Tudor (01.10.2019) "Se aleg unii pe alții... .hoți, interlopi, pușcăriașii, cretini. cu două clase, ignoranții care fac dezastre au făcut coaliție și pact de solidaritate.. Mafie ..."
Profitând de acest comentariu, te-am provocat la dialog, iar rezultatul a fost următorul :
Grosu Ulise (01.10.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, ce părere ai de comentariul făcut de consăteanca mea, Marinela Tudor ? PS 1 Precizez că, nici pe D-na Marinela Tudor nu o cunosc direct, dar "știu de unde sa o iau". Eu am sesizat că de fiecare dată, încerci să te IMPUI în fața unei persoane care te înfruntă, cu cunoștințele tale la capitolul LIMBI, respectiv gramatica limbii române. Dacă treaba cu plecatul tău din țara, nu este o GLUMĂ, iți pot spune că ești la degetul cel mic de la piciorul stâng, al consătencei mele D-na Marinela Tudor. PS 2 Așa cum am promis, voi reveni cu amănunte în acest sens."
Agamemnon Partac (01.10.2019) "Ulise , nu mi-am propus să concurez cu nimeni și nici nu mă interesează clasificările tale, care oricum sunt pe lângă realitate. Doamna și-a exprimat un punct de vedere cu care sunt de acord . De fapt, tema asta am tratat-o și eu de mai multe ori. Tu, poți spune ceva, altceva față de discul cu lupta ta ? PS Te mândrești cu ea pentru că ți-e consăteancă, dar ea nu știu dacă ar avea de ce să se mândrească cu tine. Faptul că te ignora și nu ți se adresează personal, spune totul. Și nu mai încerca să mă șicanezi, sunt mult prea bun față de tine, te eclipsez în totalitate. De fapt nici nu-i greu, având în vedere ce nulitate ești😜😜😋😂"
Grosu Ulise (01.10.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, ți-am salvat comentariul. Deși am precizat că, în fața "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), sunt un ATEU CONVINS, de regulă, am dat Cezarului ce este al Cezarului. Prezentul tău comentariu se încadrează la capitolul, dat Cezarului ce este al Cezarului."
În data de 03.10.2019, am simțit nevoia să-i mai fac o interpelare matinală lui Lucian Dragomir, care de aceasta dată a răspuns provocării mele.
Citez :
Bună dimineața !
Lucian, în condițiile în care ai pretins că, "nu vorbești cu fantomele", dar ai dansat așa cum ți-a cantat "FANTOMA" Agamemnon Partac, mă bucur că în final ți-ai însușit maxima postacului "orion", "proștii au început să se deștepte" și l-ai făcut pe Maestrul Agamemnon Partac să simtă pe propria piele efectul maximei sale.
După ce mi-am făcut NUMĂRUL cu JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", prin care am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea, am decis să continui NUMĂRUL cu dresatul "fantomelor".
În condițiile în care tu mi l-ai recomandat pe numitul Gurguiatu Sandu să-mi dea prețioase indicații juridice, cu tot respectul pe care îl am față de tine, nu poți sesiza treaba cu STRIPTISUL justiției.
Deoarece "FANTOMA" Agamemnon Partac a pretins ca, "în fața ei nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", acest număr de DRESAJ ar echivala cu convingerea ta că COMUNISMUL (scuza cacofonia) și DICTATORUL Ceaușescu se fac vinovați de actuala situație din România.
Nu știu ce a avut în vedere "FANTOMA" Agamemnon Partac când a făcut din tine o "Mata Hari de Provincia Europeana Vrancea", dar în ceea ce mă privește, în ciuda efortului lui aproape SUPRAOMENESC, rezultatul a fost că s-a ales cu apelativul de Hudici Dan II.
Faptul că în calitate de tânăr pensionar, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) pretinde că a decis să "EMIGREZE", recunosc că pentru mine este o mare SURPRIZA.
Legat de această speță, ai afirmat că, "Niciodată câinele nu pleacă de la măcelărie", iar emigrarea Maestrului Agamemnon Partac ar viza vinderea unor informații, varianta care mi se pare interesantă.
"EMIGRAREA" "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), m-a determinat să scriu o "TRILOGIE", unde în  prima parte, am prezentat mulțumirile aduse "DIVINITĂȚII" mele de "Provincia Europeana Vrancea, în a doua parte am prezentat un RAPORT dat aceleași "DIVINITĂȚI", iar acum urmează a treia parte.
În aceste condiții, mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebarea :
- Care a fost motivul pentru care consideri că "FANTOMA" Agamemnon Partac a făcut din tine o "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea" ?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns !
Dragomir Lucian; "Grosu Ulise ... Bibicule logic nu știu de ce te lupți cu "fantoma" lui Ceaușescu , când se spune despre morți numai de bine ... Am considerat și îl consider pe Agamemnon Partac o "fantomă" vie și am aflat despre mine lucruri interesante , iar în materie de "informații" am avut parte să am acces la mai multe surse , niciodată că și în cazul lui Mata Hari spioni sunt cel puțin dubli . Așa cum a sesizat și el, am fost și sunt un naționalist convins , în rest am toate păcatele omenești , un singur lucru mi-a fost străin jocuri de noroc , nu am depus un leu la Caritas sau Gerald sau FNI nu cred în înmulțirea banilor fără muncă , nu m am uitat niciodată în buzunarul altcuiva . Sa ai o zi bună !"
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian; Stimabile, eu nu "lupt" cu "fantoma" lui Ceaușescu, ci consider COMUNISMUL și pe DICTATORUL Ceaușescu ca fiind vinovați de ATROFIEREA demnității și al patriotismului la poporul roman, iar efectul este actuala stare din România. LUPTA mea este cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, iar în ceea ce o privește pe "FANTOMA" Agamemnon Partac, doresc să-i IMPUN respectul. Eu nu am avut nicio tangență cu securitatea comunista și nici cu cea postdecembrista, de aceea ți-am adresat întrebarea din mesaj, dar tu ai ocolit răspunsul. Nici eu nu am jucat la Caritas, Gerald sau FNI. Poate mă lămurește Maestrul Agamemnon Partac, în legătură cu întrebarea pe care ți-am adresat-o. O zi buna."
Dragomir Lucian; "Grosu Ulise dacă consideri "comunismul" și pe dictatorul Ceaușescu iadul , azi trăiești în "paradis" ? Bai , Ulise nu s a inventat pe pământ o organizare socială care să împace și "capra și varza" noi avem tendința să dăm vina pe trecut ...sub deviza "mortu e de vină" așa făceau și comuniști , în aceasta ecuație noi suntem de vină că nu ne depășim condiția de animal ...păcat că religia nu a înțeles acest lucru și multi azi se folosesc de ea ."
Grosu Ulise; "Dragomir Lucian ; Lucian, în data de 15.01.2019, de Ziua (IN)Culturii din România, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul""COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?", unde mi-am exprimat concluziile în legătura cu un studiu personal. Îți amintesc că motivul pentru care te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-cist, a fost calitatea ta de GURU pentru niște persoane, care, după părerea mea, NU MAI POT VEDEA PĂDUREA DE COPACI. După cum cred că ai sesizat, eu nu emit "adevăruri axiomatice" ca prietenul tău, Gurguiatu Sandu, ci păreri. În domeniile în care ma consider o NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea", respectiv producere și distribuție de energie electrică și termică, ȘTERG pe JOS cu toți PAPAGALII, puși în funcție de conducere de președintele Marian Oprișan. Același lucru este valabil și cu Maestrul Agamemnon Partac, care prin metode specifice, l-am atras pe "terenul meu", pentru a-i IMPUNE RESPECTUL. Eu am vrut să te determin, să nu-i mai "cânți în strună" Maestrului Agamemnon Partac, atunci când am venit la Vânători, dar el a fost cu un pas înaintea mea și "ți-a băgat mortul în casa". Faptul că ai ajuns la concluzia că nu trebuie să-i mai faci jocul Maestrului Agamemnon Partac, acesta a început să se simtă "ORFAN", precum Gurgu și ne considera "impostori". PS Te asigur că vei fi incantat de numărul meu, de DRESAT "fantome".
Domnule P.C.(NOTA; Profesional Computer și nu ceea ce cred eu), cu această "TRILOGIE" am speculat tot ceea ce am putut specula, urmare a "surprizei"(diversiunii) tale cu ieșitul la pensie și plecarea în exil.
Când am decis să intru în LUPTĂ cu JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", știam că va fi o luptă grea, dar nu am avut în vedere și marea satisfacție pe care are să mi-o ofere numărul de STRIPTIS pe care are să mi-l ofere aceasta.
Dacă în anii instaurării comunismului, JUSTIȚIA, prin acele "Tribunale ale poporului", a făcut un mare rău poporului român, prin faptul că a trimis în IADUL închisorilor comuniste o mare parte a reperelor morale și intelectuale ale României Interbelice, JUSTIȚIA POSTDECEMBRISTĂ a făcut și un mai mare rău poporului român, prin faptul că aceasta a fost și este în slujba "burgheziei proletare" postdecembriste și împotriva poporului român.
Personal, consider ca după 13 ani de procese, am reușit să demonstrez acest lucru, în ceea ce privește JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Așa cum am precizat, îmi este perfect indiferent care va fi soluția, care se va da în procesul avut cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, la Curtea de Apel Galați în data de 30.09.2019.
La procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, la Judecătoria Focșani, în speța totemului pe care am vrut să-l montăm, pentru a indica locul în care se afla mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, voi înainta la instanță CONCLUZII SCRISE, solicitând ca judecarea să se facă în lipsa mea.
În calitatea ta de specialist în "psihologia feminina", codul "RUPERE de UTERE" sub care lupt, împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", ar putea să-ți spună mai multe.
Sincer să fiu, nu mă așteptam că voi fi nevoit, să aplic principiile codului de acțiune "RUPERE de UTERE" și celui pe care l-am considerat a-mi fi colaboratorul complementar, în LUPTA împotriva  "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", respectiv "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
Deși urmare a comentariului făcut, ai demonstrat că ai înțeles tot, ceea ce era de înțeles, din petiția nr.90413/23.09.2019, înaintată primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, ulterior "ORGOLIUL garcist" te-a pus într-o situație jenantă.
Dacă despre Petrică Cîndea (scuză cacofonia) s-a spus că i-ar fi asigurat ascensiunea politică a președintelui Marian Oprișan, prin punerea la dispoziția acestuia, a dosarelor de "sifonari" din jud Vrancea, iar apoi acesta a fost recompensat cu gradul de general, se pare că și tu ai vrut să te faci util președintelui Marian Oprișan, dar din păcate pentru tine, ai dat ca "Irimia cu oiștea în gard".
După ce în "faza de dezvoltare" "orion" i-ai dat președintelui Marian Oprișan "prețioase indicații politice", se pare că misiunea care ți-a fost încredințată, a fost aceea, ca prin "metode specifice" să convingi focșănenii că, eu aș bate câmpii în speța "ingineriei financiare" de la CUP Focșani.
De altfel, este posibil ca, având exemplul lui Alexandru Averescu care pentru obținerea gradului de mareșal, a contribuit la reinstaurarea ca rege a lui Carol al II lea, cu consecințele de rigoare, sau a lui Petrică Cîndea despre care se spune că s-a pricopsit cu gradul de general, urmare a dosarelor de "sifonari" pe care i le-ar fi pus la dispoziție președintelui Marian Oprișan, să fi vrut să te pricopsești cu gradul de general.
Faptul că ai încercat să demonstrezi că este ciută capra pe care eu o țin de coarne, te-ai umplut de penibil și ai făcut din tine un adevărat TERORIST al cetățenilor mun. Focșani.
Sindromul Stockholm care s-a manifestat în ultimii 30 de ani de "democrație originală" la vrânceni, la modul general și la focșăneni în mod special, iar consecința a fost că mun. Focșani a devenit o "FERMĂ avicolă de GĂINI ale lui Stalin", a început să se atenueze, iar acest lucru s-a văzut în emisiunea "România te iubesc" de la PRO-TV din data de 29.09.2019.
În respectiva emisiune, am remarcat declarația lui Horia Furtuna, în condițiile în care, așa cum am mai precizat, prin intermediul directorului Horia Dumitrescu de la Muzeul de Istorie Focșani, cu ani în urmă, i-am "transmis ceva de dulce", tocmai datorita lipsei demnității acestuia, în fața președintelui Marian Oprișan.
Declarațiile făcute în respectiva emisiune TV, de o doamna din com. Cârligele, în legătura cu controalele de care a avut parte, mi-a adus aminte de "MITUL Oprișan", pe care l-am simțit pe propria piele, în perioada 2006-2010, când am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Precizez că, am numit cafiind "MITUL Oprișan", afirmația "Dacă te angajez pe tine, Oprișan îmi trimite toate controale pe cap", de care am avut parte, atunci când am cautat să-mi găsesc un loc de muncă corespunzător pregătirii mele profesionale.
În opinia mea, "MITUL Oprișan" s-a putut forma în "Provincia Europeană Vrancea", urmare a lașității și a lipsei de demnitate a vrâncenilor la modul general și al focșănenilor în mod special.
Legat de acest aspect, cel considerat de tine la un moment dat, a-mi fi "șeful" care mă coordonează, urmare a ORIGINII lui NESĂNĂTOASE, este în fapt, o FOARTE MARE DECEPȚIE.
Nu pot intra în amănunte, dar comportamentul acestuia, m-a făcut să ajung la  concluzia că, singura soluție ca România să devină o Pasare Phoenix, este ca Regimul Securist Postdecembrist să-i OMOARE pe toți cei care contribuie prin taxe și impozite la realizarea bugetului României.
În acest sens, îți amintesc că din circa 100 de experți contabili, membrii ai CECCAR Vrancea, cărora le-am solicitat în anul 2007, ca în calitatea lor de cetățeni ai mun. Focșani, să semneze că vor să afle structura prețului de cost a mc de apă și canal vândut de CUP Focșani, au senat numai doi.
În ciuda faptului că în prezent, administratorii de bloc sunt speriați, urmare a faptului că ar trebui să țină o anumită evidență contabilă, pe care nu o țin, iar cel mai edificator exemplu în acest sens, este COBAIUL și consilierul tău, Gurguiatu Sandu, iar Asociația locatarilor din mun Focșani, respectiv Asociația Proprietarilor din mun.Focșani sunt conduse de "oameni cu origine sănătoasa", respectiv un fost milițian și un fost securist comunist, aveam pregătite "TUNURILE de la Navarone", de care am amintit în petiția  nr.90413/23.09.2019, adresată primarului Cristi Valentin Misăilă.

CONCLUZII
Deși ai demonstrat că știi totul despre mine, iar eu habar nu am cine ești, apelând la "metode specifice", consider că în acest moment, te-am făcut KO.
Eu am redus România la "Provincia Europeană Vrancea", Parlamentul României la nivelul CL Focșani și Guvernul României la Administrația mun. Focșani.
În aceste condiții, comportamentul tău față de mine, dar mai ales față de cetățenii mun. Focșani, reprezinta în mic, comportamentul SECURITĂȚII POSTDECEMBRISTE care a transformat România în COLONIE și a determinat circa 5 milioane de români să-și părăsească țara.
Practic, tu ai putea fi un "Florian Coldea de Provincia Europeană Vrancea".
Dacă REPETENTUL Florian Coldea s-a "umplut de glorie" prin colaborarea cu Pol Pot de România (Băsescu Traian) în acțiunea cu "falsa răpire a jurnaliștilor din Irak", dacă este să dam crezare unor informații de presă, tu ai vrut să te umpli de glorie, făcând din prietenul nostru facebook-cist, Lucian Dragomir, o "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea".
Probabil, după mintea ta, Lucian Dragomir și cu Gurguiatu Sandu au fost un fel de "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea", pe care Petrică Cîndea i-ar fi  trimis să negocieze cu Mircea Druc, dacă avem în vedere anumite afirmații făcute de către Wily Brumăreanu.
Așa cum ți-am mai precizat, adevărata ta valoare ți-ai demonstrat-o cu ocazia DETONĂRII "BOMBEI prostiei și incompetenței" de la Carrefour-Focșani, din data de 08.09.2016, când în cinstea aniversarii zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, ați DECRETAT Focșaniul ca fiind "NOUL Caracal al României".
Și acum întrebarea MAGICĂ :
Ai avut vreodată în vedere care ar putea fi consecințele, dacă ai fi luat la întrebări, să justifici motivele și cheltuielile pe care le-ai făcut pentru monitorizarea și intimidarea mea ?

05.10.2019                                                                       Ulise Grosu

Anexa 4
---------- Forwarded message ---------
De la: Grosu Ulise <ulisegrosu@gmail.com>
Date: sâm., 21 sept. 2019 la 06:28
Subject: petitie adresata primarului mun. Focsani
To: Primaria Municipiului Focsani <primarie@focsani.info>
Domnului Primar al
mun. Focșani
nr.90413/23.09.2019

Domnule Primar,

Subsemnatul, Grosu Ulise cu domiciliul stabil în mun. Focșani, str. Constituției, nr. 9, bl.9, ap 10, jud. Vrancea, prin prezenta, vă informez că începând cu data de 16.09.2019, am supus dezbaterii publice, CONCLUZIILE SCRISE depuse la Curtea de Apel Galați, unde sunt în proces cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Aceste CONCLUZII SCRISE sunt prezentate la anexa 2 a "eseului" "INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII - CONCLUZII SCRISE - PROCES cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați", postat în data de 16.09.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
În respectiva scriere, am făcut și niște DEDICAȚII SPECIALE, iar printre beneficiarii dedicațiilor mele speciale, se afla și juriștii din Primăria Focșani.
Practic, aceste CONCLUZII SCRISE, sunt rodul a 13 ani de procese pe care i-am avut cu Primăria Focșani și CL Focșani, după ce JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, a considerat că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
În fapt, eu am REFUZAT CATEGORIC ca pe baza semnăturii mele, abonații ENET care nu aveau montate gigcalorimetre să fie FURAȚI.
Am spus de multe ori în scrierile mele, că dacă geografii au considerat, urmare a reliefului și așezării geografice, Țara Vrancei ca fiind o Românie în miniatură, eu am redus Guvernul României la ADMINISTRAȚIA mun. Focșani, iar Parlamentul României la nivelul CL Focșani.
Având în vedere aceste minimizări, pe D-voastră vă consider un fel de Viorica Dancilă de "Provincia Europeană Vrancea".
În momentul în care, așa cum consider că am demonstrat în dosarul aflat pe rol la Curtea de Apel Galați și de care am amintit mai sus, că JUSTIȚIA s-a comportat ca fiind SUBORDONATĂ "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și a fost folosit pentru LEGALIZAREA JEFUIRII unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, pe undeva este normal, ca județul Vrancea să fie condus după principiul lui Ludovic al XIV - lea "Statul sunt eu !"
În ceea ce vă privește, eram hotărât să vă OBLIG să repetați demonstrația de a mă convinge, în fața unui grup de focșăneni, că aș bate câmpii în legătură cu problemele tehnico - economice de interes public pe care le susțin, unde numai in cazul FALSELOR PROCESE CUP-ENET este vorba de un prejudiciu de circa 5 milioane de euro, așa cum rezultă dintr-o adresă a Primăriei Focșani, având pregătite în acest sens "TUNURILE din Navarone".
Un gest făcut de un membru PSD, a făcut ca acțiunea "TUNURILE din Navarone" să nu mai aibă loc.
Totuși în acest sens, îmi permit să vă amintesc :
a. Acțiunea prin care s-a mers pe o pistă falsă în speța prietenului meu, Bobiță, considerându-se că am adoptat un câine de la adăpostul Focșani, căruia i-aș fi dat drumul pe domeniul public și deci pot fi amendat, a demonstrat o JOSNICIE de toată milă.
Faptul că un polițist a considerat că scara unui bloc de proprietari, este domeniul public, așa cum a pretins administrația mun. Focșani, nu a făcut decât să demonstreze ca Focșaniul este NOUL Caracal al României, așa cum l-au decretat ORGANELE din "Provincia Europeană Vrancea", cu ocazia DETONĂRII "BOMBEI prostiei și incompetenței" de la Carrefour - Focșani din data de 08.09.2016.
b. Acțiunea prin care niște procurori și un polițist și-au însușit punctul de vedere al Primăriei Focșani, că prin montarea unui totem în Cimitirul Sudic - Focșani pentru a indica locul unde se află mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aș face RECLAMĂ celui care a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII și pe cale de consecință și în această speță se va ajunge în instanță.
c. În legislatura trecută a CL Focșani, am asistat la multe spectacole pe care directorul "liberal" al ENET, Manole Merchea, le-a făcut cu "măscăricii politici", Lilian Ilie (PNT-cd) și Trofin Tudorel (PNL).
Presa a scris că "liberalul" Manole Merchea din postura de director politruc la ADS Vrancea, ar fi dat un "TUN" la Pomicola Focșani de 500 milioane de euro, iar acest lucru cred că a fost atul pentru care acesta a fost numit director la ENET.
Faptul că Manole Merchea este un HABARNIST în ceea ce privește problemele de producere și distribuție a energiei termice, a rezultat din afirmația pe care a făcut-o când a fost numit în funcție, din care rezulta că "sub înțeleapta lui conducere, vara, ENET va livra apa refrigerată prin instalația de termoficare".
Având în vedere informația, "Marius Dănuț Carasol, director general Transelectrica, a trecut în CV că este inginer diplomat susținând că absolvit Universitatea Politehnică București, deși nu deține nicio diplomă reală.", mi se pare normal ca și ENET să fi fost numit un HABARNIST ca director.
În presă a apărut informația, "Debranșarea de la rețeaua de alimentare cu gaz metan, mascată în întrerupere pentru revizie programată la ENET Focșani" (anexa 1) și informația, "ENET a dat în judecată furnizorul de gaze naturale, după ce orașul a rămas fără apă caldă, din cauza datoriilor la gaze" - Vrancea 24 - 18.09.2019
Eu mă gândeam că prin acțiunea D-voastră, împreună cu a directorului ENET, Manole Merchea, de la începutul anului 2017, prin care s-a recuperat de la mine și ultima parte a onorariului plătit de ENET av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine în anul 2006, la Curtea de Apel Galați când s-a decis desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, s-au rezolvat și problemele de la ENET, dar se pare că nu a fost așa.
Legat de activitatea ENET, îmi permit să vă amintesc :
A. Într-o petiție adresata conducerii CL Focșani și conducerii Primăriei Focșani, înregistrată la nr. 47576/15.09.2014, am solicitat să mi se răspundă la următoarele întrebări de interes public:
1. Care este până acum suma plătită de către Primăria Focșani în anul 2014 prin mărirea de capital social la ENET SA, cu aprobarea Consiliului Local și cât din aceasta a fost utilizata pentru plata gazului metan utilizat de ENET pentru producerea de energie termica și cât pentru plata prejudiciului rezultat în urma falselor procese CUP-ENET?
2. Câți metri cubi de apă caldă poate consuma pe luna o familie de focșăneni compusă din doi adulți și doi copii, dacă adulții lucrează, de exemplu, în domeniul confecțiilor, singura industrie care mai există în prezent în mun. Focșani, în condițiile în care, conform statisticilor, salariul mediu în jud. Vrancea este mai mic cu 30% decât salariul mediu la nivelul României?
3. Care va fi efectul contractului de mentenanță încheiat de SC ENET SA Focșani cu o persoană juridică din Suceava asupra prețului Gcal livrate focșănenilor și cât va mai sponsoriza conducerea Primăriei Focșani și al CL Focșani incompetența managerială a conducerii ENET Focșani?
Deoarece la aceste întrebări mi s-a dat răspuns la MIȘTO, printr-o adresă semnată de dl Radu Nițu, s-a ajuns în instanță, dar prin sentința civilă nr.42/201.01.2015, pronunțată în dosarul nr. 2722/91/2014, mi se respinge acțiunea.
Nu lipsit de importanță este faptul că despre consilierul PSD al CL Focșani, Radu Nițu, se spune că ar fi obținut printr-un FALS o diplomă de economist, dar dacă avem în vedere DIPLOMA falsă a directorului Transelectrica, în cazul numitului Radu Nițu ar putea fi o NORMALITATE.
De altfel, de când este consilier PSD în CL Focșani, dl. Radu Nițu, în opinia mea, a demonstrat un DISPREȚ TOTAL față de cetățenii mun. Focșani pe care ii reprezintă în acest for local.
Faptul că primarul Bacinschi Decebal a dispus anularea concursului de administrator la Grădinița 16-Focșani, în ziua concursului, pe motiv că tematica pentru concurs nu ar fi fost corectă, dar în fapt concursul a fost anulat, deoarece la respectivul concurs eram înscris și eu, iar apoi nici măcar FUNCȚIA de LUCRĂTOR la SPAȚII VERZI în mun.Focșani nu am putut să o obțin, deși prestația mea a fost superioară contracandidatului, sunt aspecte care mă ONOREAZĂ.
B. Deoarece prin HCL Focșani nr. 3/2015, la Focșani s-a brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a fost crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute, am urmat pașii legali și am dat din nou în judecată CL Focșani.
Vă amintesc că la solicitarea mea, adresată Instituției Prefectului Vrancea de a nu se da aviz de legalitate la HCL Focșani, nr. 3/2015, mi s-a răspuns printr-o adresă, din care rezulta că în "Provincia Europeana Vrancea", această ABERAȚIE ECONOMICĂ este o NORMALITATE.
Vă amintesc că în respectiva perioadă erați subprefect al jud. Vrancea, iar dl. deputat Nicușor Halici era prefect, dar nu am cunoștință a cui este semnătura după respectiva adresă.
C. Adresa Primăriei Focșani din care rezultă că este NORMAL ca abonații ENET să fie FURAȚI de către ENET în lunile, februarie, martie și aprilie anul curent, mi se pare un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ.
În opinia mea, cauza pentru care abonații ENET nu mai au apă caldă, sunt problemele prezentate la punctele, "A", "B" și "C".

Având în vedere cele precizate mai sus, considerați că D-voastră sunteți EXONERAT de prevederile Legii administrației publice locale (Legea 215/ 2001), precizate la, citez,
a. Art. 61. – (1) Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică.
(5) Primarul conduce serviciile publice locale.
b. Art. 63. – (1) Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor
(5) în exercitarea atribuțiilor prevazute la alin. (1) lit. d), primarul:
a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
c) ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevazute la art. 36 alin. (6) lit. a) -d)
(Art. 36. – (1) Consiliul local are inițiativa și hotăraște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competenta altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercita următoarele categorii de atribuții:
d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;)
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidentei statistice, inspecției și controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevazute la art. 36 alin. (6) lit. a) -d), precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale;
e) numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local (A se vedea Decizia nr. 11/2015);
 
(7) Numirea conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor și criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condițiile legii. Numirea se face prin dispoziția primarului, având anexat contractul de management. ?

Va mulțumesc anticipat pentru răspuns !
NOTA; Această petiție o voi posta pe pagina mea de Facebook.

21.09.2019                                                                   Ulise Grosu

Anexa 1
Debranșarea de la rețeaua de alimentare cu gaz metan, mascată în întrerupere pentru revizie programată la ENET Focșani
Distribuie:   
 |   
Ziarul de Vrancea
17 sep 2019 2821 vizualizări
Directorul ENET Manole Merchea:”“Da, ne-au fost tăiate gazele, dar oricum am fi oprit apa caldă pentru că avem probleme cu ambele motoare ale centralei. Sunt specialiştii spanioli care lucrează la reparaţii, urmează să ne vină şi piesele. Nu ştim cât o să dureze”Directorul ENET Manole Merchea:”“Da, ne-au fost tăiate gazele, dar oricum am fi oprit apa caldă pentru că avem probleme cu ambele motoare ale centralei. Sunt specialiştii spanioli care lucrează la reparaţii, urmează să ne vină şi piesele. Nu ştim cât o să dureze”
Anunțul din urmă cu o săptămână prin care societatea de producere și distribuție a energiei termice în regim centralizat din Focșani informa că ENET începe revizia de toamnă. Din acest motiv, va fi întreruptă furnizarea apei calde de consum a constituit de fapt un fel de diversiune.Cu rol evident de-a ascunde adevăratul motiv al sistării furnizării apei calde către focșănenii abonați ai ENET.
Concret SC ENET SA nu a întrerupt săptămâna trecută furnizarea apei calde în Focșani din cauza realizării reviziei de toamnă înaintea pornirii instalațiilor de căldură. Este știut și faptul că, în ultimii ani, revizia instalațiilor ENET nu a presupus și întreruperea apei calde, furnizată în sistem centralizat, abonaților, aceștia nefiind lipsiți de acest confort. În realitate, întreruperea furnizării apei calde se datorează sistării furnizării gazelor naturale care constituie combustibilul de alimentare al centralei termice a  ENET.Măsura a fost luată de furnizorul gazelor deoarece ENET Focșani a acumulat datorii de 13 milioane de lei. Directorul societății de termoficare Manole Merchea. a recunoasccut această situație într-o declarație pentru vrancea24.to menționând  și că speră să plătească o parte din datorie cu subvenția pe care statul o acordă pentru perioada de iarnă, sumă estimată la aproximativ 4,5 milioane de lei. “Da, ne-au fost tăiate gazele, dar oricum am fi oprit apa caldă pentru că avem probleme cu ambele motoare ale centralei. Sunt specialiştii spanioli care lucrează la reparaţii, urmează să ne vină şi piesele. Nu ştim cât o să dureze”, a precizat Manole Merchea.
Subiectul este abordat și într-o postare activată pe contul de facebook USR Vrancea
”Focșănenii vor avea apă caldă când va plăti gazele Dăncilă
Abonații ENET au fost mințiți, cu nonșalanță, că nu au apă caldă din cauza unei revizii tehnice. Brusc ”au picat” motoarele, după 6 ani în care nu s-a mai tăiat apa caldă.
În realitate s-a golit visteria, Primăria Focșani nu mai are de unde să plătească factura la gaze în contul ENET, iar datoria de 13 milioane de lei deja este prea mare. Cu gazul tăiat, ENET furnizează celor aproape 30.000 de focșăneni afectați doar apă rece, chiar și pe țeava de apă caldă.
Cu toate că normativele europene sunt clare în ceea ce privește combaterea poluării și ni se tot indică soluția sistemului de termoficare centralizat ca fiind mai bună, abonații ENET fie nu au apă caldă, fie plătesc iarna facturile prea mari. Conducerea ENET speră ca premierul Dăncilă să facă ”o pomană”, chiar dacă la rectificarea bugetară a omis problema. Focșănenii însă nu plătesc facturile în funcție de disponibilitatea Guvernului de a plăti greșelile adunate de-a lungul timpului de alții, ci plătesc un serviciu care li se cuvine.
Până atunci, abonaților ENET li se livrează micșunele în loc de apă caldă, iar datoriile și penalitățile curg în timp ce petrecerile propuse de administrația publică nu se mai opresc.”