MOTTO; "Coincidența este felul lui Dumnezeu de a
rămâne anonim." Albert Einstein
În data de 15.01.2019, de Ziua (IN)Culturii Naționale
din România am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
"eseul""COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ
ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII
LA ROMÂNI ?", iar urmare a acestei scrieri, am făcut un studiu de
amator.
Recunosc, că deși am cautat să înțeleg comportamentul
focșănenilor, vizavi de problemele tehnico - economice de interes public pe
care le susțin și care îi afectează în egală măsură ca și pe mine, nu am reușit
să-i înțeleg.
După ce în data de 24.12.2019, am postat pe blogul
ulisegrosu.blogspot scrierea "Focșaniul, NOUL Maglavit al României",
care s-a vrut a fi un "CADOU" pe care l-am pus sub bradul de
Crăciun, membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", s-a
impus să văd care este efectul acestei scrieri.
Studiul în legătură cu modul în care a fost perceput "CADOUL"
de care am amintit mai sus, a impus să vin cu anumite lămuririi suplimentare,
postate pe pagina mea de Facebook, prezentate ca anexe la acest
"eseu".
Anexele acestei scrieri sunt :
Anexa 1 - MESAJ pentru
prietenul, Dragomir Lucian (27.12.2019);
Anexa 2 - PRECIZĂRI pentru prietenul Dragomir Lucian
(28.12.2019);
Anexa 3 - TEZA de LICENȚĂ în
facebook-ceală (31.12.2019);
Anexa 4 - MESAJ la început de
an pentru Maestrul Arsenie Bocancea(02.01.2020)
Anexa 5 - PROFESORUL "orion" (04.01.2020)
Anexa 6 - Presupusa "LIPSA de PERSUASIUNE"
și presupusul "DOCTORAT" al Maestrului Agamemnon Partac (07.01.2020)
Anexa 7 - PRECIZĂRI pentru prietenul Dragomir Lucian (10.01.2020)
Anexa 8 - ÎNTREBARE
ÎNTREBĂTOARE : Maestru Arsenie Bocancea a jucat TEATRU sau acesta este un
HABARNIST în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani ? (11.01.2020)
Anexa 9 - PATRIOTISM LOCAL (13.01.2020)
Anexa 10 - aprilie 12, 2019 - Conferința cu tema
Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și
bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu
Anexa 11 - 30 de ani după. Ce înseamnă un popor
needucat? Răspunsurile a cinci miniștri ai Educației de după `90 încoace
Anexa 12 - Iubita lui Oprișan, angajată pe un salariu
de mii de euro la Autoritatea de Supraveghere Financiară
Dacă cititorii scrierilor mele, vor corobora ceea ce
se afirmă în proces-verbalul al ședinței de partid de la IRE Focșani din data
de 09.12.1993, despre mine, cu bălăcăreala de care am avut parte, prin
intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și Facebook,
vor constat că și să rămâi, în astfel de condiții în PICIOARE, timp de 30 de
ani, este o mare realizare.
Nu știu ce și-a propus să realizeze cel pe care l-am
decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac", prin
"comentarită" și "facebook-ceală" și Maestrul Arsenie
Bocancea prin "facebook-ceală", dar eu ceea ce mi-am propus să
realizez, am realizat.
După redactarea "Manualului pentru dresat
"fantome" mioritice de Provincia Europeană Vrancea", am
considerat că se impune să dau o probă de lucru și în ceea ce privește
"prelucrarea informațiilor facebook-ciste", iar aceasta a fost
prezentată la punctul "A" al scrierii "Focșaniul, NOUL
Maglavit al României", postată în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Dacă PROFESORUL meu, "orion", este
specialist în "tehnici avansate de prelucrare a informațiilor", în
calitatea mea de "calificat la locul de muncă", nu puteam deveni
altceva decât, specialist în "bârfă și intrigi".
Deși am păreri diametrale, în ceea ce privește COMUNISMUL
și pe DICTATORUL Ceaușescu cu Dragomir Lucian, îi port respect, deoarece
este singurul meu "alfa" care mai este VIU și MIȘCĂTOR.
În lupta pe care am cu "Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea", nu fac decât să susțin două probleme tehnico-economice
de interes public și nimic mai mult.
În speța ENET, am făcut ceea ce era de făcut, iar în
speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani, în condițiile în care o anumită
persoană mi-a propus să colaboram, aștept să văd care îi este la modul CONCRET,
planul de acțiune și dacă este complementar cu planul meu, atunci vom colabora
în această speță.
De asemenea, cred că momentul în care președintele
Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC
din jud. Vrancea, se aproprie, de aceea urmăresc cu multă atenție acest aspect.
În condițiile în care problemele tehnico-economice de
interes public susținute de mine, afectează pe orice focșănean la fel cum mă
afectează și pe mine, comportamentul acestora, m-a determinat să consider mun.
Focșani ca fiind o "Fermă AVICOLĂ de GĂINI ale lui Stalin".
Dacă se vor urmări și numai titlurile scrierilor
postate în timp, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
se va putea constat cât de riguros a fost planul meu de LUPTĂ împotriva
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Prin rezultatul LUPTEI mele cu "Sistemul
din Provincia Europeană Vrancea", voi demonstra tuturor PLÂNGĂCIOȘILOR
facebook-ciști și nu numai, că poate fi învins REGIMUL SECURIST POSTDECEMBRIST.
De altfel, adevărata LUPTĂ pe care am dus-o,
din momentul în care printr-o decizie a Curții de Apel Galați s-a hotarât că
trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am
permis să GÂNDESC, a fost cu JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea", pe care consider am determinat-o să facă
STRIPTIS în fața mea.
În celele ce urmează redau un schimb de replici
facebook-cist pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, având ca subiect
modul în care, în anul 2005, s-a decis ca trebuie să mi se desfacă
DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc :
Arsenie Bocancea (04.01.2019) "Grosu
Ulise; Orion mi-a spus că nu ''ursul'' a făcut propunerea, a fost altcineva.
dar, într-un cadru de patru, și-a dat consimțământul."
Grosu Ulise (04.01.2019) "@Arsenie Bocancea ; Maestre, eu știam că dacă voi ridica problema "ingineriei financiare" de la CUP Focșani, se va dispune desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă. În acest sens, mi-am băgat un "AS în mânecă". "AS-ul din mânecă" a constat în refuzul de a semna niște închideri de lună, deoarece se calcula GREȘIT cantitatea de energie termică facturată la abonații care nu aveau montate gigacalorimetre. Prin acest refuz, am respectat întocmai statutul angajaților din MEE, care se referea la lucru în instalațiile electrice. Între timp, sindicaliștii trecuse în statutul lor, aceasta prevedere din statutul angajaților din MEE. Generând acest mic scandal, pentru a-mi bagă "AS-ul în mânecă", "agamanul" de la ENET, împreună cu primarul Bacinschi și o altă persoană, au mers la președintele Marian Oprișan, care a DISPUS desfacerea contractului meu de muncă. După executarea DISPOZIȚIE de desfacere a contractului meu de muncă, am făcut două plângeri penale și anume : a. Ingineria financiară de la CUP Focșani; b. Facturarea în plus de energie termică. Amândouă plângeri penale i-au fost repartizate procurorului Țîrlea Florin. Plângerea cu privire la prețul apei, a ajuns la Serviciul ordine publică din cadrul Politiei mun. Focșani, unde șef era Gicu Avasiloaei, iar "AS-ul din mânecă" a ajuns la Serviciul Economic. Deoarece aveam o relație bună cu șeful "specialiștilor în balena albastră" din perioada respectivă, ofițerul de caz a făcut ceea ce i-am spus eu să facă. Așa s-a ajuns, la un prejudiciul de circa 30 miliarde lei vechi, prin facturarea în iarna 2015-2016, în plus de energie termică la abonații ENET fără gigacalorimetre. Problema a rezolvat-o tot Țîrlea Florin prin soluționarea cu NUP a dosarului și trimiterea lui în judecată. De la dosar au dispărut calculele matematice, pe baza cărora fusese calculat prejudiciul. (Înscrisurile în cauză au fost postate pe blog) . Pentru a fi o învățătură de minte pentru șefii "specialiștilor în balena albastră", șeful din perioada respectiva, a fost mutat la Botoșani. Am fost clar, Maestre ?"

Grosu Ulise (04.01.2019)
"@Arsenie Bocancea; Maestre, rog să ai în vedere ca eu am ajuns la
CET(ENET), mutat disciplinar, deoarece nu am vrut să proiectez rețeaua
electrică de joasă tensiune, prin care fostul primar Decebal Bacinschi și-a
alimentat cu energie electrică Hanul de la km 25. Legat de această speță, un
fost președinte RENEL, Aureliu Leca, nu și-a respectat cuvântul dat. Lucrarea
în cauză este executată atehnic, de aceea nu am vrut să o proiectez, lucru pe
care îl pot demonstra și în prezent. Trecând peste acest aspect tehnic,
lucrarea în cauză s-a executat prin deturnări de fonduri de la lucrarea
"RK joasă tensiune - oraș Odobești", iar la vremea respectivă Hanul
de la Km 25, era în extravilanul com. Bolotești."
Arsenie Bocancea (04.01.2019) "Grosu
Ulise Domnule Grosu, cui credeți că-i pasă de ''lupta '' dumneavoastră? Vi se
pare ca ar interesa pe cineva? Dumneavoastră sunteți un personaj pitoresc,
simpatic , amuzant, care descrețește frunțile ,mie, domnului Dragomir și ale
altora. ,De aceea sunteți tolerat, pentru savuroasele dumneavoastră apariții
facebook-iste. Nu va suparăți dar trebuie să lămurim rolul și locul dumneavoastră
printre noi. Că dumneavoastră v-ați luat în serios rolul jucat, este foarte
bine, da comediei pe care o jucați o altă dimensiune, cea a realului tradus în
bășcălie. Și, nouă ne place bășcălia 🤣"
Grosu Ulise (04.01.2019)
"@Arsenie Bocancea; Maestre aceste aspect poate îl ajută pe Agamemnon
Partac la "teza de doctorat", dacă tot i-a reproșat soția că, este
prea dur cu mine. În condițiile în care ai afirmat ceva de genul, "Nu știu
cât de bine stăpânește domnul Grosu domeniile în care pretinde ca este o NUCĂ
TARE, dar la capitolele, bârfe și intrigi, sta foarte bine", pe mine mă
onorează. În condițiile în care scopul "comentaritei" și a
"facebook-celii" a fost acela de "bârfă" și de băgat
"intrigi", PROFESORUL "orion" se poate mândri cu un elev ca
mine. Este adevărat că, postacul "orion" i-a redus la tăcere pe
postacii "alfa", "arkan - nema ore" și "piscot
-cameleon", iar facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac i-a băgat
FRICA în OASE lui Crintea Valerică și pe Dragomir Lucian l-a manipulat împotriva
mea. În ciuda acestor aspecte, eu am realizat întocmai, ceea ce mi-am propus să
realizez prin "comentarită" și "facebook-ceală". L-ai
informat pe postacul "orion", despre părerea ta în legătură cu modul
în care stăpânesc capitolele, "bârfă" și "intrigi" ? De ce
îți adresez această întrebare ? Pentru ca postacul "orion" să
constate că a greșit când a afirmat, "Bun profesor, prost elev", așa
cum a greșit și atunci când a afirmat, "Deoarece tot ceea ce știi, postezi
pe blog, nu prezinți interes operativ". În ceea ce-l privește pe Dragomir
Lucian, se pare că este într-o NĂUCEALĂ TOTALĂ, deoarece nu știe la ce
"gară" să mai coboare."
Arsenie Bocancea (04.01.2019) "Grosu
Ulise; Așa este, domnule Grosu. Cum ar putea fi altfel?"
Grosu Ulise (04.01.2019) "Arsenie
Bocancea Maestre, eu le-am spus acestor indivizi că timp de 30 de ani, am
dansat cum au cantat ei, dar acum mi-a venit și mie rândul să cânt și să
danseze ei. Primul "dans" este legat de prejudiciul de circa 5
milioane de euro, pentru care ENET a intrat în insolvență. În această speță, am
făcut PLÂNGERE PENALĂ. Următorul pas este GOLĂNIA de la CUP Focșani, unde
probele pe care le am, sunt IREFUTABILE. În condițiile în care, o parte dintre
membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am
prins cu mâna la crăpătură", își vor da seama că, "ADEVĂRATUL ZEUS de
Provincia Europeană Vrancea", "nu mai este pe cai mari, ci pe niște
ponei", dacă este sa-l citez pe Maestrul Agamemnon Partac, să vezi atunci
TURNĂTORIE. Acesta este momentul, despre care cu circa 12 ani în urmă, mi-am
exprimat dorința de a bea un șpriț cu președintele Marian Oprișan."
Schimbul de replici facebook-cist citat mai sus, consider
ca a fost foarte clar și nu se mai impune să fac alte precizări.
Postând în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", se pare, că ceva l-a deranjat pe Maestrul
Arsenie Bocancea, deoarece acesta m-a amenințat că mă va lăsa fără serviciu.
Deoarece prietenul Dragomir Lucian a rămas singurul
"alfa" VIU și MIȘCĂTOR, i-am făcut o interpelare
facebook-cistă pe care o redau mai jos, dar și schimbul de replici
facebook-cist avut pe tema interpelării făcute :
Citez :
"Lucian, în condițiile în care ai demonstrat că
ești convins de faptul că, un "Nea' Ilie" de la sculăria -
Electroplast, angajat de SECURITATEA COMUNISTĂ, pe care l-ai numit
"Jenică-patriotul", căruia SECURITATEA POSTDECEMBRISTĂ
"i-a băgat cultură cu pompa" și l-a făcut să aibă o cultură peste
medie și un IQ destul de mare, îmi permit să te întreb :
- De ce are impresia Maestrul Arsenie Bocancea că,
m-ar putea intimida cu glumițe de adormit copii, de genul acelora prin care a
pretins că "mă lasă șomer", în condițiile în care:
a. Cu o probabilitate foarte mare, știam în anul 2005, că se va dispune, să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă, dacă voi ridica problema GOLĂNIEI de la CUP Focșani ;
b. Am preferat ca în perioada 2006-2010, să trăiesc din munca de salahor, decât să negociez în favoarea mea această GOLĂNIE, pe care am considerat și o consider NENEGOCIABILĂ.
Rog să ai în vedere și efortul pe care l-a făcut în această zi de Crăciun, Maestrul Arsenie Bocancea pentru a cauta diverse informații de presă, în care se făcea vorbire despre ENET, dar fără a afla pe unde face 3,14; 3,14 găina, în speța ENET.
Mulțumesc anticipat pentru răspuns !"

COMENTARII
Dragomir Lucian (25.12.2019) Grosu
Ulise, Arsenie Bocancea ți-a băgat mortul în casă și toți cei care i-ai amintit
sunt una și aceiași persoană, totuși întrebarea este Pentru ce te lupți și cu
cine te lupți?
Grosu Ulise (26.12.2019) Buna
dimineața ! Lucian, îți mulțumesc că mi-a tratat cu seriozitate mesajul pe care
ți l-am transmis, de aceea am să-ți dau o replică punctuală, după cum urmează :
1. Afirmația, "Arsenie Bocancea ți a băgat mortul în casă." este
ceva de CASCADORII RASULUI. În condițiile în care tot ceea ce mi-am propus să
realizez prin intermediul facebook-celii, am realizat, nu știu despre ce
"mort vorbești" ? Dacă în ciuda amenințărilor facebook-cistului Jan
Ixulescu-Agamemnon Partac, care l-au speriat pe Crintea Valerică și pe cale de
consecință, acesta a dispărut ca măgarul în ceață, în fața mea, cel pe care
l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion"Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a fost un
Hudici Dan II și nimic mai mult, despre ce "mort" am mai putea
discuta? Dacă tu consideri că, Maestrul Arsenie Bocancea dorește să REÎNVIE un
"mort" care deja a fost îngropat, aceasta este treaba lui. 2.
Afirmația, "toți cei care i ai amintit sunt una și aceiași persoană",
mi se pare foarte interesantă. Prin faptul că, tu consideri că, "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) este una și aceeași persoană cu "Ilie de la sculăria -
Electroplast", pe care l-ai numit "Jenică-patriotul", din
punctul meu de vedere, este cea mai mare JIGNIRE pe care i-a adus-o cineva, celui
pe care îl consider a fi, "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană
Vrancea". Dacă în faza de dezvoltare "orion", "ZEUS-ul meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) l-a făcut KO pe postacul "piscot-cameleon",, pentru
ca acesta și-a permis să-l întrebe, "Ce știe să facă la modul concret
?", la UMILIREA pe care i-ai aplicat-o, nu cred că va putea avea replica.
Practic, prin convingerea ta că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este
"Jenică-patriotul", ai făcut 3,14; 3,14 pe PROFESIONALISMUL cu care
te-a manipulat "FANTOMA" Agamemnon Partac. După părerea mea, cred că
DIVINITATEA a avut un rol esențial în această UMILIRE la care a fost supus din
partea ta, cel pe care îl consider a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac). Personal,
nu am nicio certitudine că, Maestrul Arsenie Bocancea ar fi în fapt,
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac), dar am reținut că, prietenul lui,
"orion", este "specialist în tehnici avansate de prelucrare a
informațiilor". 3. Afirmația, "totuși întrebarea este Pentru
ce te lupți și cu cine te lupți?"", reflecta următoarele : a.
Lipsa totală de cunoștințe tehnico-economice în domeniile în care am afirmat
că, sunt NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea"; b.
Lipsa unor cunoștințe juridice elementare; c. SUPERFICIALITATEA ta
ÎNDUIOȘĂTOARE de a trata lucrurile. Dacă ai fi fost cetățean al mun. Focșani, o
astfel de întrebare ar fi avut un alt răspuns. Fiind cetățean al com. Vânători,
nu se justifică să-ți aplic același tratament pe care îl aplic
intelectualității focșănene PLINĂ de IFOSE, care în fapt, este formată din
niște "GĂINI ale lui Stalin". Într-un timp relativ scurt, îți vei
răspunde singur la întrebarea, "Pentru ce te lupți și cu cine te
lupți?". O zi bună !
Arsenie Bocancea (26.12.2019) M-am
documentat și din alte surse pentru a mă edifica cum stau lucrurile cu
dumneavoastră. Nu mi-a luat mai mult de 10-15 minute să mă lămuresc cât de cât.
Am înțeles scopul acestor demersuri și am mai înțeles că în toți acești ani ,în
loc să vă îmbunătățiți imaginea publica ,v-ați sifonat-o serios. Dacă acum 10
ani vă mai băga cineva în seama afirmațiile, acum nu cred să mai fie vreunul care
să meargă pe mâna dumneavoastră. Tactica pe care ați ales-o, modul cum ați
acționat au fost greșite din start și pentru că sunteți o persoană
imperfectibilă, ați continuat și continuați în aceeași manieră. Eu va urez spor
la treabă în continuare și poate, anul 2020 va veni după aproape 20 de ani de
înfrângeri și umilințe cu o victorie. Deși....
Grosu Ulise (26.12.2019)
"Arsenie Bocancea; Maestre, să înțeleg că și tu ai apelat la serviciul lui
Gurguiatu Sandu, așa cum a apelat Maestrul Agamemnon Partac, pentru a te
"documenta din alte surse" ? Nu știu ce ar trebui să înțeleg din
afirmația, "Am înțeles scopul acestor demersuri și am mai înțeles că în
toți acești ani ,în loc să vă îmbunătățiți imaginea publică ,v-ați sifonat-o
serios. Dacă acum 10 ani vă mai băga cineva în seamă afirmațiile, acum nu cred
să mai fie vreunul care să meargă pe mâna dumneavoastră.", dar în afară de
faptul că ești foarte nervos, nu reușesc să înțeleg mare lucru. Dacă vei avea
sânge în instalații și ai să mă contactezi direct, vei avea posibilitatea să
constați, cât de PENIBIL ești, în tot ceea ce ai afirmat, în legătură cu
problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine. Îmi amintesc
că odată, Maestrul Agamemnon Partac a avut un moment de luciditate și s-a întrebat,
"Cum poate fi cineva agent de influență, în condițiile în care susține
doar două probleme tehnico-economice ?" PS Mă bucur că după ce Dragomir
Lucian te-a UMILIT, prin faptul că a demonstrat, că este convins că tu ești un
"Nea' Ilie de la sculăria - Electroplast", a pretins că-i place
comentariul tău."
Dacă primele 9 anexe reprezintă scrieri pe care le-am
postat pe pagina Facebook, cu comentariile aferente, pentru a fi FOARTE CLAR
cu membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care
"i-am prins cu mâna la crăpătură" și cărora în data de 24.12.2019,
le-am pus sub brad "CADOUL", "Focșaniul, NOUL Maglavit
al României", la anexa 10, "Conferința cu tema Migrațiune și
mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de
doctor în științe economice Raluca Prelipceanu", se face o radiografie
foarte clară situației în care se află România în prezent.
Deoarece consider că școala postdecembristă a avut și
are un rol important în ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român, la anexa
11 este prezentată scrierea, "30 de ani după. Ce înseamnă un popor
needucat? Răspunsurile a cinci miniștri ai Educației de după `90 încoace"
Rog să se coroboreze ceea ce se afirmă la anexa 11, cu
scrierea "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ
AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?",
pe care am postat-o, în data de 15.01.2019, de Ziua (IN)Culturii Naționale din
România, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și să
se CONCLUZIONEZE.
La anexa 12 este prezentat articolul, "Iubita
lui Oprișan, angajată pe un salariu de mii de euro la Autoritatea de
Supraveghere Financiară", pe care l-am distribuit pe pagina mea de
Facebook, cu comentariile aferente.
MESAJ adresat președintelui Marian Oprișan
Domnule Președinte,
Prin "eseul""EPILOG la
"eseul" "MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de
"Provincia Europeană Vrancea", postat în data de 09.10.2019, pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com, v-am
prezentat un raport în ceea ce privește situația de pe "FRONTUL de
LUPTĂ" și modul în care voi acționa în atacul final, asupra
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
În speța ENET, ceea ce am avut de rezolvat, am
rezolvat, iar în acest sens, plângerea penală, prezentată la anexa 5 a
"eseului""INTRAREA SC ENET în INSOLVENȚĂ și vinovații de
NEGLIJENȚĂ în SERVICIU", postat în data de 11.12.2012, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că este FOARTE CLARĂ.
Constatând că la IPJ Vrancea "Sindromul
Botoșani" induce o anumită frică, iar "Sindromul CHESTOR"
a intrat în sângele unor polițiști, la anexa 2 a "eseului""Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", este prezentată petiția nr.
6061/23.12.2019. înaintată conducerii IPJ Vrancea.
În declarația data la IPJ Vrancea, în speța facturării
greșite a cantității de energie termică-încălzire pentru lunile, februarie, martie
și aprilie 2019, consider că am fost FOARTE CLAR, cu privire la motivul
pentru care gigacalorimetrele au înregistrat greșit cantitatea de energie
termică facturată abonaților.
Este adevărat că în conformitate cu o adresă a
Primăriei Focșani și una a OPC Vrancea, primarul Cristi Valentin Misăilă și
comisarul șef Dilă Dumitru, consideră o NORMALITATE ca focșănenii să fie
FURAȚI, aspect care spune multe despre ceea ce D-voastră ați numit a fi
"Provincia Europeană Vrancea".
Rog să aveți în vedere că maxima postacului
"orion", "Proștii au început să se deștepte !", care urmare
a unui studiu personal, consider că a început să aibă tangență cu realitatea.
Nu știu dacă la nivelul IPJ Vrancea s-a ajuns la
concluzia că în speța facturării greșite a cantității de energiei termică de
care am amintit mai sus, trebuie aplicată aceeași metodă ca în cazul "AFACERII
Pomicola Focșani", unde conform presei, numitul Merchea Manole ar fi
fost implicat într-o ESCROCHERIE a cărui prejudiciu ar fi de 500
milioane de euro, dar în cazul în care s-a gândit așa, nu cred că s-a gândit
prea bine.
Ce am în vedere când fac această afirmație ?
- Faptul că și în luna noiembrie 2019, abonații ENET
au fost furați după aceeași metodă, care a fost aplicată în lunile februarie,
martie și aprilie a aceluiași an.
Am înțeles că, primarul Cristi Valentin Misăilă
consideră ca fiind o normalitate, ca PREJUDICIUL de circa 5 milioane de
euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, să fie plătit de către
focșăneni și de aceea probabil, s-a apelat și la aceasta metoda de FURAT abonații
ENET, dar eu consider că acest PREJUDICIU trebuie plătit de către cei care
se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și TĂINUIRE.
Schimbul de replici facebook-cist pe care l-am avut cu
Maestrul Arsenie Bocancea, cu privire la modul în care s-a DISPUS
desfacerea contractului meu de muncă, l-am prezentat mai sus.
Faptul că Maestrul Arsenie Bocancea știe cu precizie,
condițiile în care s-a decis desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu
de muncă, pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, trebuie să recunosc că m-a
surprins.
Ar trebui să sesizați că, deși știam că D-voastră
împreună cu primarul Bacinschi Decebal și alte două persoane ați luat decizia
că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, pe motiv că
mi-am permis să GÂNDESC, în campania mea electorală din anul 2008,
pentru un loc de consilier în CL Focșani, nu am spus nici "JOS
Oprișan" și nici "JOS Bacinschi".
Amintesc că în anul 2008, SLUGILE D-voastră perfide,
Săpunaru Nini și Popescu Kanti Cătălin, organizau celebrele mitinguri
ANTI-Oprișan.
La începutul anului 2019, Maestrul Agamemnon Partac
mi-a spus ceva de genul, "Președintele Marian Oprișan nu mai este pe
CAI MARI așa cum consideri tu, ci caii acestuia sunt niște ponei".
La sfârșitul anului 2019, realitatea a demonstrat că,
Maestrul Agamemnon Partac a avut dreptate în ceea ce privește
"transformarea CAILOR D-voastră în ponei".
Așa stând lucrurile, cred că momentul în care veți fi
scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru dezastrul economic din jud Vrancea, pe care
l-am anticipat în urmă cu circa doisprezece ani, în calitatea mea de "ADEVĂRATA
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politica a D-voastră, s-a
apropiat foarte mult.
Precizez că îmi mențin dorința ca într-o astfel de
situație, să beau un șpriț cu D-voastră.
În cele ce urmează vă aduc la cunoștință o scriere
postată pe pagina mea de Facebook și intitulată "PRECIZĂRI pentru
Maestrul Arsenie Bocancea".
Citez :
"Maestre,
1. Adevăratul motiv pentru care s-a
dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, a fost
descoperirea GOLĂNIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul
2000, se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și canal, abonaților din
mun. Focșani.
Până în anul 2006, directorul CUP Focșani, Vasilescu
Gh., a primit anual prime foarte mari, considerându-se ca este un
"SUPERMANAGER", când în realitate totul era și este o FURĂCIUNE.
Începând cu anul 2007, directorul CUP Focșani,
Vasilescu Gh. nu a mai primit prime drept recompensă pentru modul în care îi
FURĂ pe abonații CUP Focșani din mun. Focșani, dar eu am avut contractul
de muncă desfăcut DISCIPLINAR, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.
Știind că în "Provincia Europeana Vrancea"
este la modă modelul Nord Coreean, acțiunea prin care s-a dispus desfacerea
DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, pe motiv că mi-am permis să
gândesc, am considerat că a fost o NORMALITATE, pe care am tratat-o ca
atare.
În speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani, nimic nu
este prescris, iar CÂRDĂȘIA este așa de mare, încât există teama de a
începe anchetarea acestei EXCROCHERII.
De altfel, eu am determinat întregul "Sistem din
Provincia Europeană Vrancea" ca să-și "lumineze fața", urmare
a modului în care a încercat să mușamalizeze sau să legalizeze acest FURT.
Practic, toate instituțiile statului român din jud
Vrancea, în frunte cu JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea", au încercat să legalizeze această
ESCROCHERIE, dar fără succes, iar faptele nu sunt PRESCRISE.
Eu pot demonstra acest aspect pe bază de hotărâri de
instanță și alte înscrisuri.
2. Speța ENET comportă două aspecte și
anume :
a. Problema facturării
greșite a energiei termice-încălzire pentru lunile, februarie, martie și
aprilie 2019, unde conducerea Primăriei Focșani și conducerea OPC Vrancea
s-au remarcat în acțiunea de a LEGALIZA acest FURT.
Deși eu am explicat FOARTE CLAR procedeul prin
care s-a realizat acest FURT, atât în plângerea penală, cât și în
declarația dată la polițe, s-a considerat că abonații ENET mai trebuie furați
și în luna noiembrie 2019, folosindu-se aceeași metodă.
În acest sens, consider că prin petiția nr.
6061/23.12.2019, înaintată conducerii IPJ Vrancea, am fost FOARTE CLAR.
b. PREJUDICIUL de circa 5 milioane de
euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, care a condus la
intrarea ENET în insolvență, eu consider că trebuie să fie plătit de către
cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și TĂINUIRE, iar primarul
Cristi Valentin Misăilă consideră că acest prejudiciu trebuie plătit de către
focșăneni.
În plângerea penală făcută la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Focșani, în această speță, pe care am postat-o și pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost FOARTE CLAR.
3. Lupta mea cu "Sistemul din
Provincia Europeana Vrancea" care a avut drept cauza problemele
tehnico-economice de interes public, de care am amintit mai sus, a avut și o
problemă colaterală și anume, lăsarea în paragină de către autoritățile mun.
Focșani, a mormântului FILANTROPULUI Mr Gh.Pastia.
În această speță instanța nu s-a pronunțat încă, dar
în mod normal, la termenul din luna ianuarie a.c. ar trebui să se pronunțe.
Pentru un "om de cultură" specialist în
PUPINCURISMUL numit Cântarea României, așa cum este prietenul Dragomir
Lucian, este normal să considere revolta mea în legătură cu lăsarea în
paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, ca echivalând cu a
"suge nasul la morți".
În schimb, faptul că doi procurori au emis ordonanțe
din care rezultă că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic -
Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul celui, care din banii
proprii a fost construite edificiile culturale Teatru și Ateneul, am face
RECLAMĂ FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aspect interzis de o HCL Focșani, din
punctul meu de vedere, este un lucru FOARTE GRAV.
Acest aspect, în opinia mea, spune multe despre ceea
ce eu numesc a fi, subordonarea JUSTIȚIEI de către "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea".
4. Speța prietenul meu, Bobiță,
reprezinta un exemplu de JOSNICIE dusă la extrem de către "Sistemul
din Provincia Europeană Vrancea", dar și un exemplu de supunere
orbească a conducerii IPJ Vrancea în fața "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea"
5. Pierderea în anul 2015, a
concursului pentru ocuparea postului de lucrător la spații verzi în mun.
Focșani, deși prestația mea la proba de lucru, a fost superioară
contracandidatului, aspect care rezultă dintr-un film făcut cu acea ocazie, demonstrează
FEROCITATEA de care este capabil "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea".
6. Faptul că niște
judecători de la ICCJ, au fost determinați de către "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea" să demonstreze că nu știu să citească o foaie
matricolă, pentru ca eu să nu pot susține examenul de definitivat în
învățământ, pe lângă puterea de influență a "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea", scoate în evidență CLOACA din JUSTIȚIA română, la
modul general.
7. În ceea ce privește RĂZBOIUL
PSIHOLOGIC pe care l-am avut prin "comentarită" și
"facebook-ceală", timp de circa 5 ani, cu cel pe care l-am decretat
a-mi fi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac), așa cum am mai afirmat, pentru mine a fost ca
o MANĂ CEREASCĂ.
De ce fac o astfel de precizare ?
- Deoarece, în fapt, acest RĂZBOI PSIHOLOGIC a fost un
mijloc de relaxare și nu numai, de care aveam nevoie ca de aer.
În acest sens, rog să ai în vedere că la început am
plecat de la PREMONIȚIA mea complementară, "Măgarul Troian de Țara
Vrancei", despre care am afirmat că este dotat cu o ȘTANGĂ făcătoare de
minuni.
Din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de
Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan,
am afirmat că, postacul "orion" este materializarea în practică a PREMONIȚIEI
mele, "Măgarul Troian de Țara Vrancei."
Prin "metode specifice" a trebuit să
determin transformarea "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) într-un
"Agamemnon de Țara Vrancei", aspect pe care îl consider a fi fost
un succes.
Așa cum nu m-a interesat NICIODATĂ să-l cunosc
fizic pe postacul "orion", nu am nicio curiozitate să te cunosc
fizic nici pe tine, în calitate de "Agamemnon de Țara Vrancei".
După cei 5 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu cel pe
care l-am decretat a fi "DIVINITATEA mea Provincia Europeana
Vrancea", am ajuns să-l simt, iar urmare al acestui fapt, nu se
justifică și cunoașterea lui fizică.
Dacă în ceea ce mă privește nu reprezintă nicio
prioritate de a te cunoaște fizic, COMPLEMENTARITATEA noastră, ar
trebui să le dea FIORI RECI pe șira spinării, tuturor membrilor
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins
cu mâna la crăpătură".
De altfel, "ADEVĂRATULUI ZEUS de Provincia
Europeană Vrancea" i-am adus la cunoștință public, printr-o postare făcută
pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, în ce constă PLANUL de ATAC pe TOATE
FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea",
plan care va fi respectat întocmai.
08.01.2020
Ulise Grosu"
NOTA: PRECIZĂRI DEMNE DE LUAT ÎN SEAMĂ
Faptul că Horia Furtuna, după ce l-ați făcut
"albie de porci", atunci când i-ați oferit "ciolănașul" de
vicepreședinte al CJ Vrancea, v-a SĂRUTAT MÂNA, mi-a lăsat un gust amar.
Cu toate acestea, printr-o scrisoare cu caracter
confidențiala, l-am rugat în anul 2005, să vă convingă să avem o discuție, în
care să abordam probleme specifice, CUP Focșani și ENET.
Urmare a faptului că respectiva scrisoare, a fost
trimisa prin fax la ENET, l-am rugat pe dl.Horia Dumitrescu, directorului
Muzeului de Istorie Vrancea, să-mi transmită o vorbă de DUH pentru Horia
Furtuna, rugăminte care mi-a fost îndeplinită întocmai.
Deși am știut că D-voastră ați dispus desfacerea DISCIPLINARĂ
a contractului meu de muncă pe motiv ca mi-am permis să GÂNDESC sau ați
aprobat acest lucru, în varianta Maestrului Arsenie Bocancea, NICIODATĂ, așa
cum bine știți, nu am spus "JOS Oprișan".
Vă amintesc că numitul Vrabie Cătălin, în perioada în
care era șef al consilierilor USL din CL Focșani, a făcut ochii ca un BROSCOI,
atunci când m-ați abordat, spunându-mi, "Ce faci maestre, mai scrii, mai
scrii", în condițiile în care după mintea lui, avea impresia că între noi
este o relație similară, cu cea pe care o aveați cu Puiu Siru Usturoi (Dumnezeu
să-l ierte).
Atunci când am fost nevoi să răstorn "remorca de
lămâi", pentru a-i tăia GREAȚA numitului Vrabie Cătălin și i-am
spus, "Puișor, în calitatea ta de fost "agaman" la ENET, trebuie
să fii parte la plata prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat în
urma FALSELOR procese CUP-ENET și nu noi focșănenii, așa cum vrea
primarul Cristi Valentin Misăilă", și-a ÎNGHIȚIT LIMBA, iar angajaților
Primăriei Focșani care erau aciuați pe lângă el, ca puii în jurul cloștii, le-a
picat fața.
Recunosc că am fost surprins de faptul că dacă atunci
când l-ați UMILIT pe Liviu Pogorevici, lăsându-l cu mâna întinsă și
refuzând să dați mâna cu el, presa mioritică de "Provincia Europeană
Vrancea" a dat imagini și "în dungă" cu această UMILIRE, iar
atunci când deputatul PNL Ion Ștefan v-a UMILIT, aplicându-vă întocmai aceeași
RETĂ, nu a apărut nicio imagine în acest sens, deși la "EVENIMENT"
era prezentă toată presa mioritică de "Provincia Europeană Vrancea",
nu numai eu.
După alegerile locale din anul 2016, am avut discuții
cu toți reprezentații partidelor politice din CL Focșani, în care am explicat ESCROCHERIA
de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul
la mc de apă și canal în mun. Focșani.
Cu deputatul PNL Ion Ștefan nu am putut să
am o astfel de discuție, deoarece a început să o facă pe DEȘTEPTUL cu
mine, din "Gigel Frone de Provincia Europeană Vrancea", nu l-am
mai scos, profitând în acest sens, de rubrica de comentarii a ziarului
Monitorul de Vrancea.
Deși deputatul PNL Ion Ștefan, nu cred că a fost
bălăcărit de nimeni, așa cum l-am bălăcărit eu, pe motivul precizat mai sus,
acesta a demonstrat că nu are niciun resentiment pentru "tratamentul"
la care l-am supus.
Îmi mențin afirmația făcută prin mijloacele publice pe
care le-am avut la dispoziție, că LOVITURA de GRATIE nu o veți primi de la
deputatul PNL Ion Ștefan, ci de la un membru PSD, având un caracter similar cu
al numiților, Matișan Bogdan sau Vrabie Cătălin.
Dacă am sau nu dreptate, timpul va DECIDE !
CONCLUZII
1. Dacă postacul "orion" i-a
dat PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE președintelui Marian Oprișan, prin
intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, Maestrul
Arsenie Bocancea, așa cum rezultă din afirmațiile acestuia făcute pe Facebook
și pe care le-am citat în prezenta scriere, îi cantă PROHODUL POLITIC
președintelui Marian Oprișan.
Deoarece președintele Marian Oprișan nu va renunța așa
ușor la statutul de "El Lidero Maximo de Provincia Europeană
Vrancea", cred că alegerile locale în jud.Vrancea vor fi FOARTE
INTERESANTE, deoarece soarta politică a președintelui Marian Oprișan depinde de
aceste alegeri.
2. Faptul ca Maestrul Arsenie Bocancea
a demonstrat că știe cu precizie, condițiile în care s-a decis desfacerea DISCIPLINARĂ
a contractului meu de muncă, iar timp de 5 ani, am fost supus unui RĂZBOI
PSIHOLOGIC prin intermediul "comentaritei" și al
"facebook-celii", în care s-au folosit toate metodele de
intimidare, demonstrându-mi-se că sunt filat și se știe exact tot ceea ce fac,
cu excepția agresiunii fizice, următorul schimb de replici avut, cu Maestrul
Arsenie Bocancea m-a AMUZAT COPIOS.
Citez :
Arsenie Bocancea (10.01.2019)
"Domnule, va place să provocați confuzie, să generați conflicte, să
dezinformați, să manipulați, amenințați, să mințiți, să, să să.....Sunteți pe
persoană fizică, sau?"
Grosu Ulise (10.01.2019)
"@Arsenie Bocancea; Maestre, când ai ca profesor pe postacul
"orion", specialist în "tehnici avansate de prelucrare a
informațiilor", este normal să-mi fi însușit și eu, CALITĂȚILE pe
care le-ai amintit în comentariu. Te rog, să-i dai și PROFESORULUI "orion"
un telefon, pentru a se putea mândri cu elevul lui."
3. Albert Einstein a afirmat ca,
"Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în fața proștilor."
În condițiile în care eu nu am făcut decât să susțin
niște probleme tehnico-economice de interes public, de care sunt afectați toți
cetățenii mun. Focșani, bălăcăreala de care am avut parte, conduce la
concluzia ca mun. Focșani este un POL al PROSTIEI din România.
Faptul că anumiți cititori ai "eseurilor"
mele, în calitatea lor de cetățeni FURAȚI ai mun. Focșani, m-au întrebat
dacă nu-mi este frică să fac în scris afirmațiile pe care le fac, maxima lui
Einstein capătă alte conotații.
Acest lucru a făcut să consider mun. Focșani ca fiind
o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
4. Sincer să fiu, nu știu de ce Maestru
Arsenie Bocancea o face pe "fecioara neprihănită", pretinzând
că nu știe în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând
cu anul 2000 în mun. Focșani se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și
canal, în condițiile în care acest aspect, l-am explicat foarte clar în
scrierile postate pe blog.
În plus, ESCROCHERIA de la CUP Focșani, care a
fost în fapt, motivul pentru care s-a DISPUS desfacerea DISCIPLINARĂ
a contractului meu de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, am
explicat-o la foarte mulți focșăneni, care activează în diferite domenii,
inclusiv la oamenii politici mioritici de "Provincia Europeană
Vrancea".
Dacă am în vedere acest aspect, afirmația Maestrului
Arsenie Bocancea, care pe mine m-a amuzat, s-ar putea ca în fapt, să aibă alte
conotații, dacă avem în vedere că Maestrul Agamemnon Partac a afirmat că,
"Serviciile sunt în slujba statului nu al poporului", iar din
punctul meu de vedere "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" este
un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
NOTA: Afirmația pe care o am în
vedere este următoarea :
Arsenie Bocancea (10.01.2019) "Domnule, vă
place să provocați confuzie, să generați conflicte, să dezinformați, să
manipulați, amenințați, să mințiți, să, să să.....Sunteți pe persoană fizică,
sau?"
În legătură cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani,
îmi amintesc de un episod interesant din timpul alegerilor parlamentare din
anul 2008.
"Mustea bunelul" mi-a spus ceva de genul,
"Eu am un băiat deștept, căruia te rog să-i pui la dispoziție, documente
în legătură cu problemele de interes public pe care le susții și acolo unde nu
înțelege, să-l ajuți să le înțeleagă".
Am fost de acord cu propunerea făcută, dar aceleași
documente i le-am pus la dispoziție și jurnalistului Petrică Butuc, care era
director de campanie electorală a reprezentantului PSD pentru Colegiul I - CD,
jud Vrancea, George Băieșu.
Faptul că nici Răzvan Mustea și nici George Băieșu nu
au abordat în campania electorală subiectul problemelor tehnico-economice
susținute de mine, spune multe.
Interesant este faptul că după ce am pus la dispoziția
candidatului PDL la fotoliul de deputat în Colegiul I CD-Vrancea, Răzvan Mustea,
documentele care mi-au fost solicitate, lui "Mustea bunelul" i-a fost
FRICĂ să mai vorbească cu mine.
Atunci când deputatul Răzvan Mustea a afirmat despre
președintele Marian Oprișan ca este o "relicvă a istoriei", iar un
jurnalist mioritic de "Provincia Europeană Vrancea" l-a întrebat pe
președintele CJ Vrancea, cum comentează această afirmație, răspunsul a fost:
- "Îl pup și pe deputatul Răzvan Mustea și pe
tăticul lui."
Efetul acestei "pupăceli" a fost devastator
pentru deputatul Răzvan Mustea, deoarece din acel moment nu a mai piscuit
nimic.
În presă s-a bârfit că atunci când Costel Apostol
(Dumnezeu să-l ierte) a vrut să-i tragă o țeapă lui "Mustea bunelul"
în afacerea cu terenurile de la fosta "Gospodărie a PCR Vrancea",
acesta ar fi mers la președintele Marian Oprișan să-l ajute.
S-a spus că președintele Marian Oprișan și șeful
Poliției Române, Toma Zaharia, i-ar fi rezolvat problema lui "Mustea
bunelul", în schimbul unei zeciuieli.
Precizez că nu știu dacă această bârfă are sau nu
tangență cu realitatea.
5. Dacă CIRCARUL POLITIC de
prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, Bostan Liviu, a pretins că aș fi "SLUGA
lui Oprișan", aspect precizat și în una dintre anexe, faptul că un
vicepreședinte al PNL Vrancea își permite să-i reproșeze unui profesor, faptul
că acesta vorbește cu mine, consider că este vorba despre un TUPEU dus la
extrem, din partea respectivului "om politic".
Trist este că profesorul în cauză s-a conformat
observației făcute, acum la 30 de ani de când niște copii au fost împuscați în
România pentru ca o LOVITURĂ de STAT să se numească "REVOLUȚIE".
De altfel, consider că la mijloc este este un lucru de
o GRAVITATE MAXIMĂ și spune totul despre ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL
în rândul profesorilor postdecembriști.
De asemenea, îmi este greu să înțeleg ce la
"mănat în luptă" pe postacul "piscot-cameleon", care
timp de circa 7 ani prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului
Monitorul de Vrancea, din "nebun", "bețiv" și "SLUGA
lui Oprișan" nu m-a mai scos.
6. Etapa cea mai dură a LUPTEI mele
cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", a fost în perioada
2006-2010, când datorită "MITULUI Oprișan" a trebuit să
trăiesc din munca de salahor, iar primarul mun. Focșani, Bacinschi Decebal și-a
propus ca ideal al vieții, să-mi vândă locuința, pentru ca ENET-ul să
recupereze într-o singură tranșă de la mine, onorariul plătit av. Ion Bratu,
angajat pentru litigiul de muncă avut cu mine la Curtea de Apel Galați și când
mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pentru că mi-am permis
să GÂNDESC.
"MITUL Oprișan"
reprezintă expresia, "Dacă te angajez pe tine, Oprișan îmi trimite
toate controalele pe cap".
Faptul că, de curând, un prieten facebook-cist m-a
șters din lista lui de prieteni facebook-ciști, motivând tot "MITUL
Oprișan", în primul rând ar trebui să-i dea serios de gândit,
președintelui Marian Oprișan care în fapt, a ajuns să fie o SPERIETOARE în
"Provincia Europeană Vrancea" și nu "Cel mai iubit fiu al
Vrancei", așa cum are impresia Domnia sa că este.
7. Când am declanșant LUPTA
împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", am redus
România la Țara Vrancei, Parlamentul României la nivelul Consiliului Local
Focșani și Guvernul României la Administrația mun. Focșani.
În acest moment, consider că am realizat tot ceea ce
mi-am propus să realizez în această LUPTĂ, care a fost destul de DURĂ.
Cea mai mare realizare a acestei LUPTE a fost
faptul că, am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea.
În prezent trebuie să valorific la maxim acest număr
de STRIPTIS făcut de JUSTIȚIE în fața mea.
15.01.2020
Ulise Grosu
Anexa 1
MESAJ pentru prietenul, Dragomir Lucian
Lucian,
Așa cum am precizat foarte clar în scrierile mele, prin facebook-ceală am
urmărit două lucruri și anume :
a. Să bat ȘAUA("ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), pentru a
pricepe IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să-l determin pe postacul "orion" să ajungă la concluzia că
s-a înșelat amarnic atunci când a afirmat că, "Deoarece tot ceea ce știu
postez pe blog, nu prezint interes operativ".
Cele doua deziderate propuse, le-am realizat întocmai, iar ca bonus în data
de 06.10.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
"eseul""MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de
"Provincia Europeană Vrancea"".
Din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru
cariera politică a președintelui Marian Oprișan, am considerat ițirea ca
prieten facebook-cist a Maestrului Arsenie Bocancea ca fiind un SEMN DIVIN.
În aceste condiții, în data de 24.12.2019, am considerat că se impune să
pun sub bradul de Crăciun al membrilor "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", o scriere "CADOU",
intitulată "Focșaniul, NOUL Maglavit al României", unde am
citat din afirmațiile Maestrului Arsenie Bocancea, ca și cu ar fi fost
pasaje din BIBLIE.
Faptul că, ai ajuns la concluzia ca, Maestrul Arsenie Bocancea ar fi în
fapt, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), iar acesta este un anume "Nea' Ilie de
la sculăria-Electropast", căruia i-ai spus "Jenică-patriotul", am
considerat acest lucru ca fiind o UMILIRE, la adresa celui pe care l-am
decretat a-mi fi "DIVINITATE de Țara Vrancei".
Nu știu dacă pe Maestrul Arsenie Bocancea l-a deranjat:
a. UMILIREA la care l-ai supus, urmare a faptului că-l consideri a
fi "Nea' Ilie de la sculăria-Electropast";
b. Modul în care am ironizat această CONVINGERE a ta;
c. "CADOUL" intitulat, "Focșaniul, NOUL Maglavit al
României", pe care l-am făcut în AJUNUL Crăciunului, membrilor
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins
cu mâna la crăpătură", unde am "prelucrat informațiile" obținute
prin facebook-ceală de la Maestrul Arsenie Bocancea;
- dar ceva l-a enervat foarte tare.
Dacă pentru tine, amenințările Maestrului Arsenie Bocancea prin care a
pretins că "mă lasă șomer", a echivalat cu "a-mi băga mortul în
casă", pentru mine aceste amenințări sunt niște glume de 1 aprilie și
nimic mai mult.
Aceste amenințări ale Maestrului Arsenie Bocancea mi-au adus aminte de
faptul că, prietenului lui, pstacul "orion", a dat telefon la
redacția ziarului Monitorul de Vrancea, prezentându-se "orion" și din
această calitate, a solicitat să fie dată afară o anumită jurnalistă.
În ceea ce privește motivul amenințărilor l-a care m-a supus Maestrul Arsenie
Bocancea, pentru mine este un MISTER,
Având în vedere că ai pretins că ești "psiholog autodidact", te
rog să analizezi următorul schimb de replici pe care l-am avut cu Maestrul
Arsenie Bocancea în a doua zi de Crăciun:
Arsenie Bocancea (26.12.2019) "Grosu Ulise; Domnule,v-am mai spus, sunteți prea
''subțire'' pentru a purta o discuție serioasă. Sunteți un gargaragiu, și eu
nu-mi pierd vremea cu de-al de ăștia."
Grosu Ulise (26.12.2019) "@Arsenie Bocancea; Maestre, din calitatea de "FANTOMA" poți să te consideri un SMARDOI & SMARDOI și să bați câmpii cât vrei. Dă-ți masca jos, ne întâlnim și-ți voi demonstra la modul concret, cât de pe "arătură ești". Până atunci, nu se prea justifică să o faci pe "fecioara neprihănită" și să afirmi, "Domnule, v-am mai spus, sunteți prea ''subțire'' pentru a purta o discuție serioasă. Sunteți un gargaragiu, și eu nu-mi pierd vremea cu de-al de ăștia.", decât dacă îți place să te îmbeți cu apă rece."

Arsenie Bocancea (26.12.2019) "Domnule, de ce ar trebui să ne întâlnim. Nu-i de ajuns
că regret că v-am întâlnit virtual? Simțiți nevoia să fiți scuipat în
ochi?"
Grosu Ulise (26.12.2019) "Arsenie Bocancea; Maestre, ar trebui să înțeleg din
acest comentariu, că mi-ai citit ultima postare pe care am făcut-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și ai constatat, "tehnica
superioară de prelucrare a informațiilor", care au rezultat din
afirmațiile pe care le-ai făcut prin intermediul Facebook ? Eu în data de
30.12.2019, mă întâlnesc cu niște "armurieri" pentru a-mi spune
părerea despre scrierea în cauza, dar și reacția ta poate spune multe în acest
sens."
Dacă tu consideri ca ideile tale ar putea rezolva problemele omenirii, eu
am afirmat și susțin, că pentru "Provincia Europeana Vrancea" sunt o
NUCĂ TARE în domeniile producere și distribuție de energie electrică și
termică, iar într-o confruntare tehnico-economice pe probleme specifice
acestor domenii, "șterg pe jos" cu politrucii pe care președintele
Marian Oprișan i-a numit în funcțiile de directori la Electrica Focșani și ENET
Focșani.
Îmi amintesc că la un moment dat, Maestrul Agamemnon Partac a avut un
moment de luciditate și a întrebat retoric, "Cum poate fi cineva agent
de influenta în condițiile în care susține doar două probleme tehnico-economice
de interes public?", dar "ORGOLIUL GARCIST" a fost
foarte puternic și a anulat acest moment de luciditate.
Dacă facebook-ceala a fost un DIVERTISMENT, faptul că în circa 12
ani de procese pe care i-am avut cu administrația mun. Focșani, am
determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, să
facă STRIPTIS în fața mea, reprezintă o treabă FOARTE SERIOASĂ.
Acum trebuie să valorific această muncă, într-un proces pe care îl voi
intenta statului roman la CEDO, dar voi continua și în țară atacul asupra
membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care
"i-am prins cu mâna la crăpătură".
În acest sens pot afirma :
a. În speța ENET am făcut toate demersurile care se impuneau, pentru ca
prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese
CUP-ENET și care a condus la intrarea SC ENET Focșani în INSOLVENȚĂ să fie
plătit de către cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și TĂINUIRE,
nu de către focșăneni, așa cum vrea primarul mun.Focșani, dl.Cristi Valentin
Misăilă.
Îmi amintesc de prestația JENANTĂ în această speță a Maestrului
Agamemnon Partac, iar apoi când a văzut că "gluma s-a îngroșat" a
început să o facă pe "fecioara neprihănită" cu mine și m-a
întrebat dacă acest prejudiciu este rezultatul unor hotărâri de instanță ?
b. Speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000,
se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și canal, abonaților din mun. Focșani,
o voi aborda în curând, dar în echipă.
Și în aceasta speță Maestrul Agamemnon Partac a avut o pretatei, INTERPRETABILĂ,
în sensul că a pretins că, se "prăpădesc de râs angajații CUP Focșani,
când aud de bazaconia mea cu ingineria financiară".
Având în vedere cele precizate mai sus, te rog să-mi răspunzi la următoarea
întrebare :
- Ce consideri că la enervat așa de tare pe Maestrul Arsenie Bocancea, de
m-a amenințat ca mă va lăsa șomer și a avut comportamentul din dialogul
facebook-cist, pe care l-am citat mai sus ?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns !
27.12.2019
Ulise Grosu
Anexa 2
PRECIZĂRI pentru prietenul Dragomir Lucian
Lucian,
Deoarece calitățile tale de artist face ca uneori, să confunzi marfa cu
ambalajul, consider că se impune să-ți fac câteva precizări, după cum urmează :
1. Eu sunt într-o DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP
MAFIOT-TRANSPATINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de
la nivel CENTRAL, care a transformat România în COLONIE, într-o
speță care privește niște probleme tehnico-economice de interes public și nu
politice, așa cum ai tu impresia.
2. Precizez că, îmi mențin toate afirmațiile din scrisoarea deschisă pe care
în data de 18.08.1990, prin intermediul ziarului România liberă, i-am adresat-o
prim-ministrului Petre Roman.
Dacă în ceea ce te privește, urmare a lipsei pregătirii tehnice în
domeniul, dar și a superficialității cu care tratezi lucrurile, este puțin
probabil să constați profesionalismul în domeniul distribuției energiei
electrice, care rezultă din respectiva scrisoare deschisă, nu același lucru
este valabil și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea.
3. UMILIREA involuntară, pe care le-ai aplicat-o postacului "orion",
facebook-cistului Jan Ixulescu-Agamemnon Partac și facebook-cistului Arsenie
Bocancea, prin care i-ai considerat a fi una și aceeași persoană, care în fapt,
este un anume "Nea' Ilie de sculăria Electroplast", căruia i-ai spus
"Jenica-patriotul", din punctul meu de vedere este ceva de ÎNALTĂ
CLASĂ.
Acest lucru face ca să consider că la mijloc ar putea fi "MANA
DIVINITĂȚII", de care am amintit și în scrierea "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", postat în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
4. Ceea ce mi-am propus să realizez prin intermediul facebook-celii, am
realizat, condiție în care, ceea ce mai am de rezolvat trebuie să rezolv
apelând la INSTANȚĂ.
Așa cum ți-am mai spus, acum trebuie să valorific cei circa 12 ani de
procese pe care i-am avut cu administrația mun.Focșani, prin care consider
că am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea.
Acest lucru îl voi face într-un proces pe care îl voi intenta statului
român la CEDO.
În această speță, deși te respect, în calitatea ta de fost prieten
"alfa" facebook-cist de 3 stele, mă vad obligat să-ți ignor PREȚIOASA
INDICAȚIE pe care mi-ai dat-o cu ani în urmă, de a-l consulta în probleme
juridice pe prietenul tău, Gurguiatu Sandu.
5. În ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, consider că următorul
schimb de replici facebook-cist, este foarte clar.
Citez :
a. Arsenie Bocancea (27.12.2019) "Domnule Grosu, imbecilii ca
dumneata mă scot din sărite. Acum ați înțeles?"
Grosu Ulise (27.12.2019) "Arsenie Bocancea; Maestre, nu te mai uita în oglindă și
cu siguranță te vei simți mai bine."
b. Grosu Ulise (27.12.2019) "Poate lucrurile se vor mai schimba, pe ici, pe colo,
prin punctele esențiale."
Arsenie Bocancea (27.12.2019) "Cine să schimbe ceva? Oameni ca dumneata?
Grosu Ulise (27.12.2019) Arsenie Bocancea; Da, oameni ca mine, nu SLUGOI ORDINARI ca tine ! PS Să văd dacă Dragomir Lucian mai are curajul să posteze un emoticon zâmbăreț sau lecția primită de la Agamemnon Partac, îl face să-și înghită degetele."
Dragomir Lucian (27.12.2019) "Grosu Ulise ai sărit calul și cred că ai să o ei iar peste "fleancă", sunt sigur că Arsenie Bocancea nu te va lăsa fără replică, o meriți din plin."
Grosu Ulise (27.12.2019) " Dragomir Lucian; Este părerea unei persoane care l-a UMILIT involuntar pe Maestrul Arsenie Bocancea, considerându-l un "Nea' Ilie de sculăria-Electroplast" - "Jenica-patriotul" și nimic mai mult. Eu nu am făcut decât să-i aplic Maestrului Arsenie Bocancea, aceeași metoda pe care Agamemnon Partac ți-a aplicat-o ție. Îți mai aduci aminte când te rugai de Maestrul Agamemnon Partac să nu mai intre pe pagina ta de Facebook, iar acesta se amuza copios pe seama smiorcăielilor tale ? În condițiile în care mi-am terminat numărul pe care am dorit să-l fac prin intermediul Facebook, îmi sunt indiferente reacțiile Maestrului Arsenie Bocancea."
Dragomir Lucian (27.12.2019) "Grosu Ulise asta este cusurul tău, ești mojic și mitocan!"

Grosu Ulise (27.12.2019) "Dragomir Lucian; Stimabile, atunci când intri în haită
cu lupii, TREBUIE să urli ca aceștia, altfel........"
6. Pentru mine postacul "orion", respectiv facebook-cistul Jan
Ixulescu-Agamemnon Partac, mi-a fost ca o adevărată MANĂ CEREASCĂ, de aceea
l-am decretat ca fiindu-mi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
În ciuda acestui aspect, am precizat că sunt un ATEU CONVINS, în fața
DIVINITĂȚII mele de "Provincia Europeană Vrancea".
7. Dacă tu ai fost considerat de facebook-cistul Agamemnon Partac ca fiind o
"Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", din motive pe care nu le
cunosc și nici nu mă interesează să le cunosc și pentru mine, "ZEUS-ul meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) a fost și este o "Mata Hari de Provincia Europeană
Vrancea".
Nu știu și nici nu mă interesează să aflu, ceea ce a vrut să realieze cel
pe care l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), urmare a
dialogului și uneori a păruielii la care m-a supus, dar consider că acesta a
făcut un JOC DUBLU.
În condițiile în care nu știu și nici nu mai interesează să aflu, cine se
ascunde în spatele acestor pseudonime, pentru mine contează JOCUL DUBLU, al
acestei persoane pe care o consider ca fiind un angajat în servicii.
Faptul că Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat despre prietenul lui
"orion" că, este un "specialist în tehnici avansate de
prelucrarea informațiilor", nu a făcut decât să confirme suspiciunea
mea că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este ofițer
activ în cadrul unui SERVICIU.
Postarea pe care am făcut-o în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, intitulată "Focșaniul, NOUL
Maglavit al României", reprezintă o proba de lucru pe care am dat-o,
urmare a lecțiilor primite de la postacul "orion", în domeniul
"tehnicilor avansate de prelucrare a informațiilor".
PROFESIONALISMUL de calificat la locul de muncă, în domeniul "tehnicilor avansate de
prelucrare a informațiilor", pe care l-am demonstrat în "eseul" "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", se pare că l-a deranjat foarte tare pe
Maestrul Arsenie Bocancea și a acționat în consecință, trecând la diverse
amenințări, pe care le-am considerat ca fiind glume de 1 aprilie.
Dacă nici urmare a acestor precizări, nu ai reușit să înțelegi că Maestrul
Arsenie Bocancea a plecat la luptă împotriva mea, fără a avea
"GLOANȚE", ci doar "a vrut să încerce marea cu degetul", eu
nu te pot ajuta cu nimic.
În condițiile în care și urmare al acestui MESAJ, vei considera că am bătut
ȘAUA (Dragomir Lucian), pentru a pricepe IAPA (Maestrul Arsenie Bocancea), așa
cum ai considerat că am făcut și în mesajul precedent, este părerea ta, pe care
nu o pot considera ca fiind o AXIOMĂ.
28.12.2019
Ulise Grosu
COMENTARII
Arsenie Bocancea (31.12.2019) " Pentru deliciul tuturor, distribui această postare ce
aparține domnului Ulise Grosu, profesor la un liceu din Focșani. Iată ce
ce și cum gândește unul dintre dascălii care pregătesc noua generație."
Dragomir Lucian (31.12.2019) "Domnul profesor Grosu Ulise este profesor titular, sau necalificat, suplinitor ?"
Arsenie Bocancea (31.12.2019) "Cui ii pasă?"
Arsenie Bocancea (31.12.2019) "Voi distribui toate postările sale ,le voi face publice și le voi trimite și la adresa: ""cabinet@edu.gov.ro"".Munca acestui om trebuie recunoscută de către toți dar mai ales de către cei din ministerul de care aparține. El trebuie ajutat, singur nu cred că va putea ....învinge."
Grosu Ulise (31.12.2019) "Arsenie Bocancea; Maestre, acest comentariu făcut în ultima zi a anului 2019, nu face decât să confirme PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan și anume aceea că, "Maestrul Agamemnon Partac se va REBRENDUI într-un "Agamemnon de Țara Vrancei"". Dacă mergem și mai departe în timp, tot din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", pentru carieră politică a președintelui Marian Oprișan, am afirmat că postacul "orion" este întruchiparea "Măgarului Troian de Țara Vrancei". Despre "Măgarul Troian de Țara Vrancei" am afirmat că, este singurul meu colaborator - COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea". De asemenea, am afirmat că, "Măgarul Troian de Țara Vrancei" este posesorul unei ȘTĂNGI făcătoare de minuni și al unui MIROS foarte fin, iar atunci când acesta simte că cineva intra cu mașina în pană de benzină (pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz, nu se lasă. Dacă voi corobora aceste afirmații pe care le-am făcut în timp, prin postările de pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cu prezentul tău comentariu, justifica LIPSA mea de CURIOZITATE de a-l cunoște fizic pe postacul "orion", În condițiile în care am demonstrat că-l SIMT pe postacul "orion", deși nu-l cunosc fizic, era normal să DECRETEZ ca postacul "orion", respectiv facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac este "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"."

Arsenie Bocancea (31.12.2019) "Grosu Ulise; Ați devenit mai ponderat, destul de
precaut. Citesc o oarecare neliniște în starea dumneavoastră . Faptul că nu ați
pus un emoticon ce râde, spune multe despre modul cum ați primit mesajul
meu.Da, mă voi tine de cuvânt, vă voi sprijini."
Grosu Ulise (31.12.2019) "Arsenie Bocancea ; Maestre, nu este vorba de nicio neliniște. Mesajul tău, fiind unul serios, nu a făcut decât să confirme faptul ca Maestrul Agamemnon Partac, nu a glumit, atunci când a afirmat, "că-mi salvează postările de blog". În aceste condiții ce rost ar fi avut emoticoanele zâmbărețe ? În plus, cu o probabilitate destul de mare, am anticipat că aici se va ajunge."

Anexa 3
TEZA de LICENȚĂ în facebook-ceală
MESAJ pentru prietenul Dragomir Lucian
Lucian,
Scrierea "Focșaniul, NOUL Maglavit al României", postată
în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
care s-a vrut a fi un CADOU de Crăciun pentru membrii "Sistemului
din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la
crăpătură", este în fapt, o TEZA de LICENȚĂ în facebook-ceală.
Dacă despre cel pe care l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac),
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, este "specialist în tehnici
avansate de prelucrare a informațiilor", prin scrierea "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", am vrut să demonstrez cât de bine mi-am
însușit lecțiile primite de la cel pe care l-am considerat a-mi fi o
"DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea".
Nervozitatea demonstrată de Maestrul Arsenie Bocancea, după ce mi-a citit
scrierea "Focșaniul, NOUL Maglavit al României", nu a făcut
decât să demonstreze, PROFESIONALISMUL meu de calificat la locul de
muncă, în domeniul "prelucrării informațiilor" furnizate de el, prin
intermediul Facebook.
"Eseul" "Focșaniul, NOUL Maglavit al României",
are trei capitole și anume :
A. Mata Hari de Provincia Europeana Vrancea;
B. Determinarea JUSTIȚIEI, subordonată "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea;
C. EFECTUL trăitului 45 de ani în MINCIUNĂ COMUNISTĂ la care s-au adăugat
30 de ani de MINCIUNĂ POSTDECEMBRISTĂ.
Ceea ce mi-am propus sa realizez prin facebook-ceală, am realizat, iar
capitolul "Mata Hari de Provincia Europeana Vrancea", al
"eseului" "Focșaniul, NOUL Maglavit al României",
pentru cei PUȚINI din maxima "mulți citesc, puțini pricep", reprezintă
o dovadă în acest sens.
Studiul făcut în rândul "armurierilor" a demonstrat că
nervozitatea Maestrului Arsenie Bocancea, după ce mi-a citit scrierea pe care
am pus-o sub bradul de Crăciun, membrilor "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea", a fost pe deplin justificată.
În ciuda acestui fapt, trebuie să recunosc că, tu i-ai dat LOVITURA de
GRATIE Maestrului Arsenie Bocancea, prin care l-ai făcut KO - tehnic.
Tot profesionalismul demonstrat de "ZEUS=ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în
domeniile diversiune și manipulare, unde tu i-ai fost un COBAI PERFECT, a
fost TRIMIS în DERIZORIU, urmare a convingerii tale că, "postacul
"orion", facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac și
facebook-cistul Arsenie Bocancea sunt una și aceeași persoană, care în fapt,
este un "Nea' Ilie de la sculăria-Electroplast", devenit securist în
timpul DICTATURII lui Ceaușescu."
Aceasta SUPERFICIALITATE ÎNDUIOȘĂTOARE care te caracterizează, a
demonstrat că tot filajul la care ai fost supus, din partea acestui angajat în
servicii, care te-a considerat a fi, din motive numai de el știute, o
"Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", a fost o pierdere de
timp și bani irosiți degeaba.
De altfel, așa cum am precizat în scrierea "Focșaniul, NOUL
Maglavit al României" și mentorul meu, în domeniul juridic, s-a
întrebat care a fost motivul pentru care timp de circa 5 ani, am fost filat,
monitorizat și mai ales INTIMIDAT, în condițiile în care nu pot fi suspectat de
nicio faptă penală ?
Am înțeles de la Maestrul Arsenie Bocancea că, "serviciile sunt în
slujba statului și nu al poporului cum crede prostimea", condiție
în care comportamentul "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) ar putea
spune multe despre modul în care am reușit să STRESEZ pe anumiți membri ai
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Deși în fața mea, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a demonstrat
că a fost un Hudici Dan II și nimic mai mult, iar ulterior acesta a fost nevoit
să "emigreze" în Canada, trebuie să recunosc că LOVITURA de GRATIE
pe care i-ai aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea, a făcut să-l trimiți pe
acesta, în ceea ce privește facebook-ceala, în "lumea emoticoanelor".
Pentru mine facebook-ceala a fost un fel de PRELUDIU, aplicat
membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care
"i-am prins cu mâna la crăpătură", dar adevăratele probleme
trebuie să le rezolv, apelând la JUSTIȚIE.
Faptul că tu, în calitate de "om de cultura", specialist în PUPINCURISMUL
numit Cântarea României, ai considerat că revolta mea în legătură cu lăsarea în
paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr Gh.Pastia, de către
autoritățile postdecembriste ale mun. Focșani, echivalează cu a
"suge nasul la morți", după părerea mea, este o NORMALITATE.
În schimb, faptul că doi procurori au semnat ordonanțe, în care se afirmă
că prin montarea unui totem(indicator) construit din bani privați, în Cimitirul
Sudic - Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI
Mr.Gh.Pastia, am face RECLAMĂ, celui care din bani proprii a construit cele
două edificii culturale din mun. Focșani, TEATRUL și ATENEUL, aspect interzis
de o HCL Focșani, din punctul meu de vedere, este un lucru FOARTE GRAV.
În această speță, în mod normal, la începutul anului viitor trebuie să se
pronunțe Judecătoria Focșani.
Deși ai demonstrat că ești un HABARNIST & HABARNIST în probleme
juridice și numai prin faptul ca mi l-ai recomandat pe prietenul tău, Gurguiatu
Sandu, să-mi dea prețioase indicații în domeniul juridic, îmi permit să te
informez că tot la începutul anului următor, voi da în judecată statul român la
CEDO, iar cerea în cauză o voi posta pe blog.
Practic, în acest proces pe care îl voi avea cu statul român la CEDO,
voi încerca să valorific numărul de STRIPTIS pe care în ultimii 12 ani, l-a
făcut în fața mea, JUSTIȚIA subordonată "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea".
De altfel, la acest lucru mă refer la capitolul doi, "Determinarea
JUSTIȚIEI, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea",
să facă STRIPTIS în fața mea", al "eseului" "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", postat în data de 24.12.2019, pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com.
Capitolul trei al "eseului" "Focșaniul, NOUL Maglavit al
României", postat în data de 24.12.2019, pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com, intitulat "EFECTUL trăitului 45 de ani în
MINCIUNĂ COMUNISTĂ la care s-au adăugat 30 de ani de MINCIUNĂ
POSTDECEMBRISTĂ", ar putea fi completat cu următorul nostru dialog
facebook-cist:
Glandul zilei - Dragomir Lucian - 30.12.2019
"Azi plângi după bani. Mâine după ani. Poimâine te uiți la ceas. Și
nimic n-a mai rămas."
COMENTARII
Grosu Ulise "Bună dimineața ! Lucian, dacă tu tot plângi după DICTATORUL
Ceaușescu, deși el a avut soarta pe care, în general, o au toți dictatorii,
măcar nu te mai uita la ceas."
Dragomir Lucian "Grosu Ulise, băi dobitocule, eu nu plâng după nimeni... Ca mâine pe cel care tu și tot alaiul de dobitoci, îl numiți DICTATOR va fi erou, la Napoleon a durat 100 de ani..Hitler e pe cale și Stalin în Rusia are peste 50 % de voturi. E mai groaznică dictatura de azi, când ești vânat mai rău ca în vremea lui Ceaușescu, dacă ai opinii împotriva hoților și tălharilor ce fură la drumul mare."
Grosu Ulise "Dragomir Lucian; Lucian, eu spre deosebire de tine, care bați câmpii și nu mai poți vedea pădurea de copaci, fac lucruri CONCRETE, nu facebook-ceală de doi bani ca tine. De la început am regretat că nu ești focșănean, pentru a putea avea un exemplu edificator al RĂULUI făcut de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, dar .... Trebuie să recunosc că, în ceea ce te privește, prin UMILIREA INVOLUNTARĂ pe care i-ai aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea, ai "făcut toți banii"."
Dragomir Lucian "Grosu Ulise tu nu faci nimic concret, băi dobitocule ca să fi făcut ceva concret trebuia să faci un ONG care să promoveze ideile tale...ca unde ii unu nu e putere, latri la lună și la stele precum un câine turbat și tinzi și te visezi mai mare peste Vrancea."

Grosu Ulise "Dragomir Lucian; Stimabile, și numai prin acest comentariu
demonstrezi că atunci când te-am ales să-mi fii prieten "alfa"
facebook-cist, am avut o INSPIRAȚIE DIVINĂ. PS Printr-un mesaj pe care am să
ți-l transmit mâine (n.r. 31.12.2019), prin intermediul paginii mele de
Facebook, am să fiu și mai clar, în acest sens."
În "eseul" "Focșaniul, NOUL Maglavit al României",
postat în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, fac referire
la implicarea DIVINITĂȚII, în lupta mea cu "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider a fi un SISTEM de TIP
MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic a "Sistemului de securist
postdecembrist" de la nivel central, care a transformat România în COLONIE
și a determinat circa 5 milioane de români să ia calea PRIBEGIEI.
Dacă în ceea ce te privește, în calitatea ta de ATEU CONVINS -
autodeclarat și reprezentant al "parții pasive" a poporului român,
care, în opinia mea, ai suferi de Sindromul Stockholm față de COMUNISM
și DICTATORUL Ceaușescu, nu mi-am propus să-ți schimb cu nimic părerile,
"CREȘTINAREA" la care consider că l-am supus pe postacul
"orion", care a pretins că ar fi "liber cugetător", m-a
făcut să mă simt un "APOSTOL de Țara Vrancei".
"CREȘTINAREA" la care consider ca l-am supus pe postacul
"orion", coroborată cu implicarea DIVINITĂȚII în lupta mea
împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" de care am
amintit în "eseul" "Focșaniul, NOUL Maglavit al României",
postat în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, mă duce cu
gândul la maxima lui Albert Einstein, "Coincidența este felul lui
Dumnezeu de a rămâne anonim."
Noul An să-ți aducă sănătate și fericire, alături de cei dragi ! La mulți
ani !
31.12.2019
Ulise Grosu
Anexa 4
MESAJ la început de an pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,
Lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"
s-a dus după un anumit plan, care a fost adaptat în timp, la situația
concretă de pe "FRONTUL de LUPTĂ".
Scopul principal al acestei LUPTE a fost să determin JUSTIȚIA, subordonată
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața
mea, acțiune care mi-a reușit întocmai.
Acum, sunt în situația de a trebui să valorific acest număr de STRIPTIS pe
care această JUSTIȚIE l-a făcut în fața mea, iar acest aspect îl voi
evidenția în cererea pe care o voi înainta la CEDO, în procesul pe care îl voi
intenta STATULUI ROMÂN.
Această cerere o voi posta pe blog, pentru ai da posibilitatea "ZEUS-ului
meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), membrilor "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură" și nu numai să
o "analizeze în fapt și în drept", dacă este să folosesc o expresie a
postacului "orion".
De asemenea, și RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac), s-a dus după un anumit plan, însă acesta, din
punctul meu de vedere, s-a terminat.
Finalizarea acestui RĂZBOI PSIHOLOGIC am precizat-o în "eseul" "Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", postat în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Acest "eseu" s-a vrut a fi un "CADOU" făcut
membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care
"i-am prins cu mâna la crăpătură", pus sub bradul de Crăciun.
"Eseul" "Focșaniul, NOUL Maglavit al României"
are trei capitole și anume :
A. Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea;
B. Determinarea JUSTIȚIEI, subordonată "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea;
C. EFECTUL trăitului 45 de ani în MINCIUNĂ COMUNISTĂ la care s-au adăugat
30 de ani de MINCIUNĂ POSTDECEMBRISTĂ.
Practic, RĂZBOIUL PSIHOLOGIC avut cu "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
s-a finalizat cu o
"TEZĂ de LICENȚĂ în facebook-ceală", având titlul "Mata
Hari de Provincia Europeană Vrancea".
Aceste aspecte au fost precizate prin intermediul unei
"trilogii", postată pe pagina mea de Facebook, avându-l ca adresant
pe prietenul Dragomir Lucian.
"Eseul" "INTRAREA SC ENET în INSOLVENȚĂ și vinovații de
NEGLIJENȚĂ în SERVICIU", are la anexa 2 prezentată
scrierea "Ar putea fi prietenul facebook-cist, Arsenie Bocancea,
premoniția mea, "Agamemnon de Țara Vrancei"?".
În ultima zi a anului 2019, mi s-a confirmat faptul că răspunsul la
această scriere, având drept titlu o întrebare, este unul afirmativ , așa cum
de altfel am anticipat.
În cele ce urmează am să anexez un dialog facebook-cist, pe care l-am avut
în prima zi a anului 2020.
Citez :
Grosu Ulise (01.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Maestre eu nu sunt
"modest", dar nu mă bag acolo unde există posibilitatea să-mi prind
urechile și nici nu-mi place să vând castraveți la grădinar. În schimb, în ceea
ce privește problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin,
sunt BETON ARMAT și nu bat câmpii, așa cum pretinzi tu."
Arsenie Bocancea (01.01.2020) "Domnule, dumneavoastră bateți câmpii, în general. Poate că astea cu apele o fi ceva , dar nu văd dovezi, nu văd ca cineva să vă bage în seamă. De ce nu ați sesizat DNA-ul ? Este o întrebare la care ar trebui să răspundeți."
Arsenie Bocancea (01.01.2020) "Nu vă bănuiesc de modestie sau de inteligență, dar asta nu înseamnă că în anumiți parametri nu reprezentați o sursă."
Grosu Ulise (01.01.2020) "Arsenie Bocancea; Maestre, nici facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac nu mă "bănuia de inteligență" și cu toate acestea, în afară de a-i bagă mortul în casă, prietenului "alfa" facebook-cist Crintea Valerică și de faptul că s-a "autoexilat" în Canada, urmare a "relației facebook-ciste" pe care a avut-o cu mine, nu a realizat nimic. În condițiile în care sunt SETAT să uit imediat ce discut cu o persoană, iar respectivele discuții nu sunt înregistrate, nu pot fi considerat "sursă", nici măcar în "anumiți parametri". Rebrenduirea facebook-cistului Jan Ixulescu-Agamemnon Partac în "Agamemnon de Țara Vrancei" ar putea rezolva multe dileme."
Arsenie Bocancea (01.01.2020) "Domnule, mă scuzați dar nu cred că sunteți atât de idiot să credeți că ''orion'' a plecat în Canada din cauza dumneavoastră. Sau ,mă înșel...."
Grosu Ulise (01.01.2020) "Arsenie Bocancea; Maestre, dar nu ai spus tu că sunt "specialist în bârfe și intrigi" ? Vrei să te decepționez ?"

În ceea ce privește replica ta, "Domnule, dumneavoastră bateți
câmpii, în general. Poate că astea cu apele o fi ceva , dar nu văd dovezi, nu
văd ca cineva să vă bage în seamă. De ce nu ați sesizat DNA-ul ? Este o
întrebare la care ar trebui să răspundeți.", la care nu ți-am dat
răspuns, am să-ți dau acum, unul punctual, după cum urmează :
1. Afirmația, "Domnule, dumneavoastră bateți câmpii, în general."
Această concluzie este valabilă, numai atunci când mimez că mi-am însușit
anumite informații facebook-ciste, așa cum este cazul cu plecatul în Canada a
postacului "orion".
Varianta mi-a plăcut și mi-am însușit-o ca atare, considerând-o ca fiind o
axiomă, așa cum Dragomir Lucian a pretins că prietenul lui, Gurguiatu Sandu, ar
emite "adevăruri axiomatice".
2. Afirmația, "Poate că astea cu apele o fi ceva , dar nu văd dovezi,
nu văd ca cineva să vă bage în seamă."
Această frază este interesantă și comportă un răspuns detaliat, după cum
urmează :
a. Deși mimezi că ai avea "orbul găinilor" și joci rolul lui
Dragomir Lucian la pachet cu prietenul lui, Gurguiatu Sandu, pretinzând că
"nu vezi dovezile", acestea sunt clare ca lumina zilei.
b. Dacă în anul 2007, mi-a fost foarte simplu să strâng circa 700 de
semnături de la focșăneni, cu ajutorul administratorilor de bloc, pentru a fi
delegat să aflu structura prețului de cost a mc de apă vândut de CUP Focșani,
acum am constat un fel de frică din partea administratorilor de bloc, față de
administrația de mun. Focșani.
Această frică ar putea avea drept cauză niște evidente contabile pe care
aceștia ar trebui să le facă și pe care nu le fac.
c. În ciuda celor precizate la punctul "b", eu aveam pregătite
"TUNURILE de la Navarone" pentru primarul Cristi Valentin
Misăilă, dar un membru PSD mi-a "anulat comenzile" la aceste
"tunuri".
Precizez că prin această acțiune nu am fost lăsat fără "muniție",
ci doar a trebuit să modific planul de acțiune.
Afirmația mea că, într-o confruntare cu mine, în prezența "ELEFANTULUI
de Focșani", având ca temă problemele tehnico-economice de interes
public susținute de mine, primarul Cristi Valentin Misăilă va fi GLUGĂ de
COCENI și nu "finanțist", așa cum pretinde că este a rămas valabilă.
d. În acest moment, ziariști, "specialiști în balena albastră",
oameni politici mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", anumiți
focșăneni etc. știu de la mine că sunt BETON ARMAT, în ceea ce privește
"dovezile" invocate de tine, dar gravitatea lucrurilor fiind așa
de mare, a apărut teama de a piscui ceva pe aceasta temă.
Deci, nu este vorba de "băgat în seamă", ci de FRICĂ.
3. Afirmația "De ce nu ați sesizat DNA-ul ? Este o întrebare la care
ar trebui să răspundeți."
DNA-ul a fost sesizat cu mulți ani în urmă, iar la DNA Galați am avut un
"dialog al surzilor."
Este adevărat ca atunci, nu eram în posesia probelor IREFUTABILE pe
care le am în prezent, în ceea ce privește "ingineria financiară" de
la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează GREȘIT abonaților
din mun. Focșani, prețul la mc de apă și canal.
Nici la Camera Auditorilor Financiari din România, atunci când am
demonstrat că este GREȘIT suditul din care rezultă că SC CUP Focșani facturează
corect prețul la mc de apă și canal abonaților din mun. Focșani, nu aveam
probele IREFUTABILE de care am amintit mai sus, dar acolo nu a fost un
"dialog al surzilor" ca la DNA Galați.
De altfel, "PROFESIONALISMUL" DNA Galați rezultă din modul
în care este tergiversată afacerea "Pomicola Focșani".
Afacerea "Pomicola Focșani" am presupus că a avut-o în vedere,
postacul "orion" atunci când mi-a spus prin
"comentarită", la începutul anului 2017, ceva de genul, "Anul
acesta va exploda o bombă la Focșani, pentru care tu nu ai niciun
amestec".
Până acum la Focșani, a explodat numai "BOMBA PROSTIEI și
INCOMPETENȚEI" la Carrefour - Focșani, în data de 08.09.2016, când în
cinstea aniversarii zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, ORGANELE
din "Provincia Europeană Vrancea" au decretat Focșaniul ca fiind NOUL
Caracal al României.
Un alt CIRC purtând marca DNA, a fost trimiterea în judecată a
președintelui Marian Oprișan într-o speță, care s-a judecat într-un final la
Cluj.
Faptul că respectivul dosar întocmit de către DNA, a fost un spectacol
pentru PROSTIT PROȘTII, a rezultat din faptul că la dosar nu a existat o
expertiză tehnică din care să rezulte că nu fusese executate lucrările, care au
fost decontate pe drumurile în cauză.
Cu precizările de mai sus, consider că am fost foarte clar și în ceea ce
privește "interpelarea" pe care ți-am ignorat-o.
Un alt dialog facebook-cist avut în prima zi a anului a fost și următorul :
Arsenie Bocancea (01.01.2020) "Grosu Ulise; Ați înțeles greșit. Membrii ,fiecare
dintre ei, nu sunt mai presus de lege, doar in corpore sunt deasupra ei. Este o
chestiune pe care ,din păcate, nu ați înțeles-o. Statul și autoritățile publice
nu răspund penal, deoarece nu au capacitate juridică penală, astfel că nu pot
intra în raporturi de răspundere ...."
Grosu Ulise (01.01.2020) "Arsenie Bocancea; Maestre, am înțeles perfect ! În
"Provincia Europeană Vrancea" este ceva "in corpore".
Acesta este și motivul pentru care am declanșat atacul asupra "Sistemului
din Provincia Europeană Vrancea" pe toate fronturile. Procedând așa,
undeva va plezni SISTEMUL. Precizez că, postacul "orion" a pretins că
ar fi o GAFA dacă aș proceda așa, dar eu am considerat că aceasta este cea mai
bună soluție. Ca bonus fac, în prealabil, public planul de acțiune, sub forma
unui RAPORT, pe care apoi, îl respect întocmai. Acest mod de acțiune, conduce
la multe confunzi, condiții în care persoane precum Dragomir Lucian, nu mai
reușesc să înțeleagă nimic."
CONCLUZII
Cu aceste precizări, mi-ar plăcea să cred că te-am convins că nu mai este
cazul, ca, în ceea ce mă privește, să se mai caute "NOD în
PAPURĂ", deoarece acesta nu există.
Având certitudinea că răspunsul la întrebarea "Ar putea fi
prietenul facebook-cist, Arsenie Bocancea, premoniția mea, "Agamemnon de
Țara Vrancei"?", este unul afirmativ, mi-ar plăcea să văd
FAPTE nu VORBE.
02.01.2020
Ulise Grosu
COMENTARII
Arsenie Bocancea (03.01.2019) "V-am citit ''raportul'' . Dacă susțineți că acum aveți
dovezi pe care atunci când ați sesizat DNA Galați nu le aveați, încercați din
nou, eventual la DNA ,sediul central. Dacă nu veți avea o astfel de abordare
,nu-mi rămâne decât să cred că totul este o vrăjeală ce va asigură-credeți
dumneavoastră- notorietate și o anumită protecție. Eu, în continuare va voi
face publice postările dumneavoastră ce le primesc și,poate ca cineva va citi
și se va sesiza. Sa auzim numai de bine!"
Anexa 5
PROFESORUL "orion"
MESAJ pentru prietenul Dragomir Lucian
Lucian,
În data de 02.01.2019, prin intermediul paginii mele de Facebook, am
transmis
"MESAJUL de început de an pentru Maestrul Arsenie Bocancea", unde cred că am
fost foarte clar, cu cel pe care îl consider a fi, rebrenduirea "ZEUS-ului
meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) în "Agamemnon de Țara Vrancei".
Deși în calitatea ta de fost prieten "alfa" facebook-cist, la
sfârșitul anului trecut, prin intermediul paginii mele de Facebook, ți-am
dedicat o "trilogie", am constata că nu am reușit să te determin să
afli pe unde face 3,14; 3,14 găina.
În condițiile în care ai demonstrat că ești preocupat de emanarea unor idei
care să rezolve problemele omenirii, este normal ca problemele minore ale
muritorilor de rând, să le tratezi cu superficialitate.
Practic, tu ai demonstrat că te preocupă lupta dintre haitele de lei, pe
când eu sunt implicat în lupta dintre furnici.
Pentru cei PUȚINI din maxima "mulți citesc, puțini
pricep", care îmi citesc scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului
Petre Roman, prin intermediul ziarului România libera din data de 18.08.1990,
dacă vor corobora ceea ce am afirmat în urmă cu 30 de ani, cu situația actuală
din Sistemul Energetic al României (SEN), rezultă foarte clar, PROFESIONALISMUL
meu în domeniul distribuției energiei electrice.
Acest aspect nu este valabil în cazul tău, deoarece tu nu citești, ci doar
emani idei, despre care ai demonstrat că ești convins de faptul că, acestea vor
rezolva problemele omenirii.
În condițiile în care pentru tine și a "merge la WC este
politică", deoarece interpretezi filozofic această necesitate fiziologică,
nu poți concepe că pot exista probleme tehnico-economice, ca cele în care sunt
implicat eu, unde este vorba despre profesionalism într-un anumit domeniu și nu
de politică.
Având în vedere că din calitatea ta de "om de cultura" specialist
în PUPINCURISMUL numit "Cântarea României", ai pretins că
revolta mea, vizavi de lăsarea în paragină a mormântului FILANTROPULUI
Mr.Gh.Pastia, echivalează cu a "suge nasul la morți", mi se pare
normal să nu poți înțelege motivul pentru care pretind că, "În
fața mea nu are scuipat la limba niciun politruc, indiferent de culoarea lui
politică sau jurnalist mioritic de "Provincia Europeană
Vrancea"".
Dacă tu ai demonstrat că ești convins de faptul că
"extratereștrii" se fac vinovați de actuala situație din România, eu
consider că, acesta este efectul COMUNISMULUI, COOPERATIVIZĂRII FORȚATE și a
DICTATURII lui Ceaușescu, care au produs "omul de tip nou", de care
vorbea Ceaușescu în cuvântările sale.
"OMUL de TIP NOU" produs de comunism, după părerea
mea, are bunul simt atrofiat, iar tupeul supradezvoltat.
Un exemplu de "OM de TIP NOU" produs de comunism, din
punctul meu de vedere, este și prietenul tău, Gurguiatu Sandu, despre care ai
pretins că ar emite "adevăruri axiomatice".
Atrofierea simțului de proprietate, amplificarea cultului pentru furt ca o
necesitate și FRICA pe care COMUNISMUL și DICTATURA lui
Ceaușescu le-au băgat în oasele românilor, au făcut ca poporul român să
asiste pasiv cum "oamenii de tip nou" produși de comunism, au JEFUIT
și au adus România la sapă de lemn.
Aceste aspecte, tu ai demonstrat că nu le poți înțelege, de aceea te-am
considerat a fi un reprezentant al "parții pasive" al poporului
român, iar faptul că nu mai ești un GURU pe pagina ta de Facebook, cu
ideile pe care le susții, așa cum erai în urmă cu 3 ani, după părerea mea, este
un exemplu a faptului că maxima postacului "orion", "Proștii au
început să se deștepte !" a început să aibă tangentă cu realitatea.
În cele ce urmează am să redau două schimburi de replici facebook-ciste, pe
care le-am avut cu cel pe care îl consider a fi, premoniția mea,
"Agamemnon de Țara Vrancei", iar tu îl consideri a fi,
"Jenică-patriotul"(fost angajat la secția sculărie - Electroplast).
a. Distribuire pe pagina mea de Facebook (01.01.2020) "Prin
contractul cu BECHTEL România a fost păgubită. Cu 1 350 000 000$, 55Km de
autostradă în 10 ani. ESCROCUL - Legile voastre se vor abroga !"
(Imaginea lui Năstase Adrian-"Bombonel")
COMENTARII
Arsenie Bocancea (01.01.2020) " Domnule Grosu, Năstase este un fost aristocrat
comunist care s-a adaptat ușor noilor vremuri. El,ca și alții, pentru a
supraviețui, s-a conformat directivelor sugestiilor și sfaturilor date de către
Bruxelles și Washington.Dar , la fel ca pe vremea fanarioților, a (au) fost
mazilit(i)."
Grosu Ulise (01.01.2020) "Așa este, Maestre ! În opinia mea, până când acești
"fanarioți proletari" nu vor fi trași la răspundere, în România nu se
va putea face nimic bun."
b. Distribuirea pe pagina mea de Facebook (03.01.20202) a unui videoclip, în
care președintele Marian Oprișan vorbește despre drumul Gura
Caliței-Dumitrești.
COMENTARII
Grosu Ulise (03.01.2020) "Dacă cineva te minte odată, și-l crezi, să-i fie rușine
! Dacă te minte și a doua oară, și-l crezi, să-ți fie rușine !"
Arsenie Bocancea (03.01.2020) "Domnul Oprișan nu mai minte. A trecut de stadiul acesta. Acum ar vrea să facă, dar nu se mai poate ține de promisiuni, a apărut neputința datorată pierderii pârghiilor puterii."

Grosu Ulise (03.01.2020) "@Arsenie Bocancea; În anul 2005, cu o probabilitate
foarte mare știam că dacă voi ridica problema GOLĂNIEI de la CUP Focșani, se va
dispune desfacerea contractului meu de muncă. Ulterior, mi s-a confirmat
această suspiciune, precizându-mi-se cine și în ce condiții a dat această
dispoziție. De altfel, încă din anul 2000, președintele Marian Oprișan și-a
exprimat o dorință în acest sens, iar în anul 2005, i-am oferit un motiv ca să
treacă la fapte. Acesta a fost motivul pentru care mă consider a fi, "ADEVĂRATA
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan. Afirmația, "Acum ar vrea să facă dar nu se mai poate tine de
promisiuni, a apărut neputința datorată pierderii pârghiilor puterii.", mă
duce cu gândul la colaborarea, de care ai amintit, într-un comentariu pe care
l-ai făcut ieri, dintre Mafia drogurilor sud-americana și armata SUA, în Al
Doilea Război Mondial."
Având în vedere convingerea ta despre beneficiile aduse poporului român de
către COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu, nu-mi fac nici cea mai
mică iluzie că, ai putea înțelege ceea ce este de înțeles, din schimbul de
replici facebook-cist avut cu Maestrul Arsenie Bocancea și pe care l-am citat
mai sus.
Deși în ceea ce te privește, încerc să-ți aplic "programa școlară"
pe care mi-a aplicat-o PROFESORUL "orion", nu mi-am propus
ca efectul să fie același, în sensul ca tu să mă "DIVINIZEZI", așa
cum eu l-am decretat pe postacul "orion", respectiv facebook-cistul
Jan Ixulescu-Agamemnon Partac ca fiindu-mi, "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea".
În schimb, pentru membrii "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea" pe care i-am prins cu "mâna la crăpătură", confirmarea
în practică a PREMONIȚIEI prin care "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
s-a rearenduit într-un "Agamemnon de Țara Vrancei", sub pseudonimul
Arsenie Bocancea, reprezintă un nou motiv de a le trece FIORI RECI pe șira
spinării.
Dacă tu, cu o probabilitate foarte mare, nu ai putut înțelege nimic din
petiția nr.6061/23.12.2019 (anexa 2 a "eseului""Focșaniul,
NOUL Maglavit al României", postat în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com), nu același lucru trebuie să fie
valabil și pentru angajații intreprinderii, având sediul în mun. Focșani, pe
str. Cezar Bolliac, nr.12, care au demonstrat că "sindromul chestor"
le-a intrat în sânge.
În condițiile în care ai pretins că prin "trilogia" pe care ți-am
dedicat-o la sfârșitul anului trecut, prin intermediul paginii mele de
Facebook, aș fi bătut ȘAUA(Dragomir Lucian), pentru a pricepe IAPA(Maestrul
Arsenie Bocancea), prin acest mesaj poți să consideri că am bătut ȘAUA(Dragomir
Lucian), pentru a pricele IAPA ("NĂPÂRCILE" DIN
"ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI" )
Având în vedere cele precizate mai sus, afirmațiile pe care le-am făcut în
"eseul"""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU
"NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI",
postat în data de 02.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
au devenit de mare actualitate.
04.01.2019
Ulise Grosu
Anexa 6
Presupusa "LIPSA de PERSUASIUNE" și presupusul
"DOCTORAT" al Maestrului Agamemnon Partac
MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,
Un comentariu pe care l-ai făcut ieri, 06.01.2020, am considerat că impune
un răspuns detaliat.
Comentariul în cauză este :
<Arsenie Bocancea (06.01.2020) "Grosu Ulise; Nu știu de la
ce nivel v-a preluat Orion ca elev. Poate se aștepta la mai mult de la
dumneavoastră. Ca un minus, pe care l-am constatat ,nu aveți capacitatea de
persuasiune, ceea ce vă creează mari probleme în demersurile dumneavoastră.
Trebuie lucrat....".>
1. Afirmația -" Nu știu de la ce nivel v-a preluat Orion ca
elev."
Eu am debutat ca postac al rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de
Vrancea-ediția electronică, începând cu anul 2010, iar comentarii făceam, în
general la articolele în care se făcea vorbire despre ENET.
Printre opozanții mei din acea perioada s-a remarcat postacul
"danb"(Butnaru Dan) și postacul "piscot".
Pe la sfârșitul anului 2014 s-a ițit ca postac, în cadrul rubricii de
comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, postacul "oreion", iar
prin anul 2016 a apărut și postacul "arkan-nema ore".
a. Postacul "danb"(Butnaru Dan) deși este un HABARNIST
în probleme de producere și distribuție a energiei termice, îmi dădea prețioase
indicații în domeniu, de regulă CONTONDENTE.
Acesta a fost motivul pentru l-am încadrat la categoria de "o
garoafă".
b. Postacul "piscot" a utilizat mai multe pseudonime, drept pentru
care i-am acordat apelativul de "piscot-cameleon".
Timp de aproape 7 ani am beneficiat din plin de atenția postacului
"piscot-cameleon", iar din "bețiv", "nebun" și
"SLUGA lui Oprișan" nu m-a mai scos.
Postacul "piscot-cameleon" a demonstrat că are foarte bune
cunoștințe teoretice și practice în domeniul economic, drept pentru care i-am
acordat 3 stele.
c. Postacul "orion" a demonstrat că are o cultură peste medie și un
IQ destul de mare, drept pentru care i-am acordat 5 stele.
d. Postacul "arkan-nema ore" pe lângă bălăcăreala la adresa mea,
s-a remarcat prin oferta de "ștrampi" pentru a fi luați în gură de
mine și de postacul "orion".
Nu am știut ce hram poartă postacul "orion", dar din anul 2015,
afirmațiile făcute de el, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului
Monitorul de Vrancea, le-am citat in scrierile mele pe care le-am postat pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com, ca și
cum ar fi fost pasaje din BIBLIE.
Faptul că ai pretins că postacul "orion" este "specialist în
tehnici avansate de prelucrare a informațiilor", nu face decât să confirme
suspiciunile mele.
2. Afirmația - "Poate se aștepta la mai mult de la
dumneavoastră."
Necunoscându-l pe postacul "orion" și neavând o discuție
particulară cu acesta, prin care să stabilim o anumită țintă, nu cunosc ce
așteptări ar fi putut avea de la mine.
De altfel, nici nu mi-am dorit să-l cunosc pe postacul "orion",
deoarece necunoscându-l îmi puteam dădea cu presupusul despre acesta, pentru a
îndeplini ceea ce doream să realizez prin "comentarită" și
"facebook-ceală".
Pentru mine a fost o adevărată provocare să-i găsesc nod în papură PROFESORULUI
"orion" pentru a reuși să-l enervez și pe cale de consecință să-l
determin să greșească.
Un exemplu al respectului purtat PROFESORULUI "orion" este faptul
că, NICIODATĂ nu i-am adresat niciun cuvânt prin care sa-l jignesc, ci
doar ironii.
Viceversa nu a fost valabilă, dar acum nu mai contează acest aspect.
3. Afirmația - " Ca un minus, pe care l-am constatat ,nu aveți
capacitatea de persuasiune, ceea ce va creează mari probleme în demersurile
dumneavoastră."
Aici nu este vorba de nicio lipsă a tipicitate mele de persuasiune, ci
lucrurile sunt cu mult mai complicate.
De altfel, în data de 15.01.2019, de Ziua (IN)Culturii din România am
postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
"eseul""COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ
ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII
LA ROMÂNI ?", iar urmare a acestei scrieri am făcut un studiu de
amator.
Pentru mine este greu de înțeles de ce în Țara Vrancei unde instaurarea COMUNISMULUI
a întâmpinat o mare OPOZIȚIE, acum mun. Focșani a ajuns să fie ca o
"Fermă AVICOLĂ de GĂINI ale lui Stalin".
Dacă Maestrul Agamemnon Partac intenționează să facă o teza de doctorat,
având ca subiect LUPTA mea cu "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea", s-ar impune să abordeze acest subiect cu multă atenție, având în
vedere calitatea lui de specialist în psihologia umană.
Maestrul Agamemnon Partac a afirmat că "servicii servesc statul nu
poporul", dar în condițiile în care toate instituțiile statului român din
jud.Vrancea, au demonstrat că servesc "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea" și nu pe focșăneni, lucrurile, după părerea mea, au căpătat
aspecte dramatice.
Acesta aspect a fost și motivul acuzației de INFRACȚIUNE CONTRA
UMANITĂȚII, pe care am adus-o unor membri ai "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la
crăpătură", în procesul avut cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Galați, la Curtea de Apel Galați, iar acum decizia Curții trebuie să o contest
la CEDO.
4. Afirmația - "Trebuie lucrat...."
În condițiile în care ceea ce am de rezolvat, trebuie să rezolv în
instanță, afirmația "Trebuie lucrat.....", din punctul meu de vedere
nu se justifică.
Așa cum am mai precizat, în prezent, trebuie să valorific la maxim cei
circa 14 ani de procese pe care i-am avut cu administrația mun. Focșani, ocazie
cu care consider că am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului
din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP
MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
În concluzie, dacă în RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am dus cu cel pe care
l-am decretat a-mi fi "ZEUS de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), am încercat
să duc "BÂRFA și INTRIGA la nivel de artă", deoarece am luptat cu o
"FANTOMĂ", nu același lucru este valabil și în instanță, unde
afirmațiile trebuie făcute pe baza unor înscrisuri.
07.01.2020
Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise (07.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Maestre, dacă în speța ENET am
finalizat ceea ce trebuia să fac, speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani este FOARTE
INTERESANTĂ. De ce fac această afirmație ? Deoarece toate INSTITUȚIILE STATULUI
ROMÂN din jud. Vrancea, în frunte cu JUSTIȚIA au pus umărul la încercarea de a
LEGALIZA aceasta ESCROCHERIE, dar fără niciun rezultat. În discuții cu caracter
confidențial, care nu pot fi comentate, le-am explicat multor persoane în ce
constă această ESCROCHERIE. Încrengătura fiind așa de mare, nimeni nu are
curajul să abordeze această problema, IMPOSIBIL de MUȘAMALIZAT. Deoarece prin
metode specifice, Maestrul Agamemnon Partac l-a manipulat pe Dragomir Lucian
împotriva mea, am vrut să am o discuție cu el în acest sens. A fost IMPOSIBIL
să discut cu el în speța de la CUP Focșani, din cauza "turmei de
iepuri" care îi invadase sufrageria, după "STRÂMBA" cu
"discuția din fața șemineului". Aștept să vad în speța CUP Focșani,
care este la modul CONCRET propunerea de colaborare, care mi-a fost făcută,
pentru a ști cum să atac și această problemă de interes public."
Anexa 7
PRECIZĂRI pentru prietenul Dragomir Lucian
Stimabile,
În condițiile în care :
a. Tu ai pretins că, "te doare în fund de problemele tehnico-economice
de interes public, susținute de mine, deoarece nu este gara ta";
b. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "folosește apă de la puț și
căldură de la soare și pe cale de consecință, nici în pană nu-l doare",
- este normal ca atât tu cât și Maestrul Arsenie Bocancea să-mi fi tratat
cu indiferenta scrierea "PRECIZĂRI pentru Maestrul Arsenie Bocancea",
postata în data de 08.12.2020, pe pagina mea de Facebook.
Când am intrat în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", nu am plecat câine surd la vânătoare, ci am știut foarte bine în
ce mă bag, dar nu am știut că JUSTIȚIA cea "independentă", este
așa de SLUGĂ față de "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Fiind conștient de starea mea de "PRIAPISM NEURONIC", se
impunea ca în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", să am un colaborator COMPLEMENTAR care să fie în stare de
PRIAPISM, în adevăratul sens al cuvântului.
Acesta am presupus că nu poate fi altul decât "Măgarul Troian de Țara
Vrancei", pe care l-am considerat a fi, varianta de Țara Vrancei a
celebrului CAL TROIAN.
Știindu-se că măgarul este mamiferul cel mai MESERIAȘ, am plusat și
am afirmat ca "Măgarul Troian de Țara Vrancei" este în stare de PRIAPISM
în adeveritul sens al cuvântului, iar atunci când simte că cineva intră cu
mașina în pană de benzina (pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până
nu-l scoate din necaz nu se lasă.
După apariția postacului "orion", prin comentariile pe care le
făcea, la diferite articole publicate de ziarul Monitorul de Vrancea - ediția
electronică, am constat că acesta este un MARE MAESTRU în a îmbina
"ȘTANGA NEURONICĂ" cu "ȘTANGA GOLĂNEASCĂ".
Urmare a acestei concluzii, PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui
Marian Oprișan, mi-a spus că postacul "orion" este
materializarea în practică a colaboratorului meu COMPLEMENTAR, Măgarul Troian
de Țara Vrancei.
Prin scrierea, "Focșani ul, NOUL Maglavit al României", postată
în data de 24.12.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, care s-a vrut a fi un
CADOU pus sub bradul de Crăciun al membrilor "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la
crăpătură", am considerat că am fost FOARTE CLAR.
Deoarece lucrurile nu au stat așa cum am crezut, s-au impus niște
precizări, pe care le-am făcut prin diverse scrieri, postate pe pagina mea de
Facebook.
Având în vedere că tu m-ai atenționat că "orion" a fost un
luptător în mitologia greacă, aspect pe care nu l-am știut, dar ulterior m-am
documentat și am aflat că anticul Ulise i-a văzut numai umbra acestui LUPTĂTOR,
care mergea cu picioarele pe fundul marii, iar capul îi rămânea la
suprafața apei, am constat cât de bine reflectată mitologia greacă în
"Provincia Europeană Vrancea".
În mod normal, firea ta de artist te-ar obliga să reflecții puțin la acest
aspect și numai prin prisma faptului că, pe mine nu m-a interesat și nici nu
mă interesează să aflu, cine este în fapt, postacul "orion"
rebrenduit în facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, pe care l-am decretat
a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac).
Același lucru este valabil și pentru Maestrul Arsenie Bocancea pe care îl
consider a fi PREMONIȚIA mea, "Agamemnon de Țara Vrancei".
Cei 5 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care i-am avut cu cel pe care îl
consider a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeana
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu-Agamemnon Partac), au produs o CONFUZIE
TOTALĂ, dar a generat și o anumită FRICĂ, aspect care demonstrează că
ceea ce mi-am propus să realizez prin "comentarită" și
"facebook-ceală", am realizat întocmai.
Ca să duci un RĂZBOI PSIHOLOGIC cu cineva cu un IQ mare, o cultură
peste medie și cu acces la anumite informații, pe care noi, muritori de rând,
nu-l avem, nu este o treabă simplă.
Faptul că Crintea Valerică, pe care l-am considerat un reprezentat a
"parții active", al poporului român, în CAREUL meu de AȘI
facebook-ciști, a dispărut ca măgarul în ceață, iar acum nici la telefon
nu-mi răspunde, urmare a dialogului facebook-cist avut cu prietenul
"alfa" facebook-cist, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, spune multe.
Deoarece tot ceea ce mi-am propus să realizez prin "comentarită"
și "facebook-ceală", am realizat, am considerat că se impune să
realizez un "MANUAL de dresat FANTOME mioritice de Provincia Europeană
Vrancea" și să dau o probă de lucru în ceea ce privește interpretarea
informațiilor facebook-ciste.
Precizez că Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că cel pe care l-am
decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeana
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu-Agamemnon Partac), este
specialist în "tehnici avansate de prelucrare a informațiilor".
În calitatea mea de elev al PROFESORULUI "orion", am fost
nevoit să "mă calific la locul de muncă", urmare a RĂZBOIUL
PSIHOLOGIC pe care l-am avut, în "BÂRFĂ" și "INTRIGI".
Faptul că Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "Nu știe cât de
NUCĂ TARE sunt în domeniile în care pretind că sunt un specialist de Provincia
Europeană Vrancea", dar capitolele BÂRFĂ și INTRIGĂ le stăpânesc
foarte bine", iar tu ai pretins că, "am ridicat bârfa și
intriga la rang de artă", sunt aspecte care mă ONOREAZĂ.
Din punctul meu de vedere în speța ENET, am făcut tot ceea ce trebuia să
fac, condiție în care acum, organele abilitate trebuie să-și facă treaba și
să nu mai fie inhibate de "El Lidero Maximo de Provincia Europeană
Vrancea", așa cum au demonstrat că sunt.
Deoarece în speța GOLĂNIEI de la CUP Focșani, am primit o ofertă de
colaborare, aștept o propunere concretă, în acest sens, pentru a ști cum voi
aborda și acest subiect.
În data de 09.01.2020, am avut un schimb de replici facebook-cist, având ca
temă EXCROCHERIA de la CUP Focșani, care mi-a stârnit multă
COMPASIUNE.
Dacă o astfel de discuție facebook-cistă ar fi avut loc înaintea redactării
"MANUALULUI pentru dresat FANTOME mioritice de Provincia Europeană
Vrancea" sau chiar înainte de a da proba de lucru în "interpretarea
informațiilor facebook-ciste", altfel era abordat acest subiect.
Dacă tu sau prietenul tău, Gurguiatu Sandu, din punctul meu de vedere,
aveți o scuză că ați demonstrat că nu aveți posibilitatea de a înțelege
GRAVITATEA problemelor tehnico-economice de interes public susținute de
mine, măcar și prin faptu că nu puteți conștientiza răul pe care l-a făcut DICTATURA
lui Ceaușescu poporului român, nu același este permis și în cazul persoanei
cu care am dialogat facebook-cist, despre speța EXCROCHERII de la CUP Focșani,
în data de 09.01.2020. "Prietenii știu de ce!"
Scopul pentru care am venit la tine la Vânători, a fost acela de a-ți
explica cât de gravă este EXCROCHERIA de la CUP Focșani, iar efectul
pe care l-am urmărit, a fost acela de a te determina să nu te mai lași
manipulat de Maestrul Agamemnon Partac.
Cum Maestrul Agamemnon Partac ți-a băgat un morcov în fund cât stâlpul de
telegraf, urmare a STRÂMBEI cu "discuția din fața șemineului",
acțiunea mea a eșuat.
Dacă ești curios să vezi cât de pe arătură în speța CUP Focșani, este
persoana cu care am dialogat în data de 09.01.2020 pe Facebook, având ca tema EXCROCHERIA
de la CUP Focșani, când mai vii la Focșani, mă contactezi și în câteva
minute te fac să înțelegi pe unde face 3,14; 3,14 găina.
Îmi amintesc că despre "Jenica-patriotul" ai pretins că, din
punct de vedere profesional, ca sculer-matrițer, era cam HABARNIST.
Convingerea ta că, Maestrul Arsenie Bocancea este în fapt,
"Jenica-patriotul", am considerat-o ca fiind o UMILIRE INVOLUNTARĂ
la adresa celui pe care îl consider a fi "Agamemnon de Țara Vrancei".
Prestația avută de parterul meu de dialog facebook-cist, din data de
09.01.2020, a demonstrat că și el este un HABARNIST în speța EXCROCHERIEI de
la CUP Focșani, deși îi place să "țină coada sus".
Nu este exclus ca, atât în cazul UMILIRII tale INVOLUNTARE la adresa
Maestrului Arsenie Bocancea, cât și în cazul HABARNISMULUI demonstrat de
partenerul meu de dialog facebook-cist, de care am amintit mai sus, să se fi
implicat DIVINITATEA.
Redau mai jos un dialog facebook-cist, pe care l-am avut cu Maestrul
Arsenie Bocancea :
Arsenie Bocancea (09.01.2019) "Urmare a pnl-izării ,oamenii au prins curaj și critică
PSD-ul și pe apropiații lui. Dumneavoastră fiind de apartenența incertă, nu
prezentați încredere."
Grosu Ulise (09.01.2019) "@Arsenie Bocancea; Maestre, pe mine mă interesează doar
o singură "încredere". Este vorba ca să prezint încredere pentru ceea
ce am numit a fi, partenerul meu COMPLEMENTAR în lupta împotriva
"Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", pe care îl consider un
SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC. În plus, eu trebuie să rezolv problemele în
instanță, deci treaba cu "apartenența incertă", are mai putină
importanță."
Așa cum am precizat, am anticipat din momentul în care am decis să ridic
problema EXCROCHERII de la CUP Focșani că, președintele Marian
Oprișan va dispune desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, aspect
care de altfel, s-a și întâmplat.
Faptul că Maestrul Arsenie Bocancea pretinde acum, că președintele Marian
Oprișan doar a aprobat propunerea de desfacere a contractului meu de muncă de
la ENET, este un aspect de amănunt, care nu mai prezintă importanță.
În ciuda faptului că am știut din anul 2007, că președintele Marian Oprișan
a dispus (sau aprobat, dacă este să-i dau crezare Maestrului Arsenie Bocancea)
desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, pe motiv că mi-am
permis să GÂNDESC, iar eu niciodată nu am strigat "JOS
Oprișan", a ținut de strategia luptei împotriva "Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea".
Totuși, când un CIRCAR POLITIC, așa cum consider că este
prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Liviu Bostan, fost viceprimar PNȚ-cd al mun.
Focșani, fost consilier județean PD-L, actualmente consilier județean PNL,
îmi spune că sunt "SLUGA lui Oprișan", filmul "se rupe".
Singurului "om politic" mioritic de "Provincia Europeana
Vrancea", căruia i-am propus să speculeze politic, problemele
tehnico-economice de interes public susținute de mine, a fost d-na senator
Sorina Plăcintă.
Din motive pe care nu le cunosc, aceasta nu a fost de acord cu propunerea
mea, în schimb a apărut postacul "pișcot-cameleon", care timp de
circa 7 ani, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de
Vrancea, din "bețiv", "nebun" și "SLUGA lui
Oprișan", nu m-a mai scos.
În data de 08.01202, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat : -"Toate
funcțiile deținute de domnul Oprișan încep să devină simbolice. Nici revenirea
la guvernare a partidului din care face parte nu-l va mai putea salva. Este în
cădere liberă."
Această afirmație a Maestrului Arsenie Bocancea, ar trebui să le dea serios
de gândit, membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe
care i-am "prins cu mâna la crăpătură" și care au demonstrat că sunt
convinși de faptul că "El Lidero Maximo de Provincia Europeană
Vrancea", pe care eu l-am numit a fi, "ADEVĂRATUL ZEUS de Provincia
Europeana Vrancea", le va rezolva problemele.
10.01.2020
Ulise Grosu
Anexa 8
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE : Maestru Arsenie Bocancea a jucat TEATRU sau acesta
este un HABARNIST în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani ?
În anul 2005, când am decis sa ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP
Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează GREȘIT de către CUP
Focșani prețul la mc de apă și canal, abonaților din mun. Focșani, am anticipat
că se va dispune desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă pe motiv
că mi-am permis să GÂNDESC.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un "AS în
mânecă", dar pe acesta mi l-a anulat de procurorul Țîrlea Florin.
Deși problemele tehnico - economice de interes public pe care le susțin,
afectează pe fiecare cetățean al mun. Focșani, în toată această perioadă
de timp, principiul lui Lenin, "Calomniază, calomniază că până la urma tot
va rămâne ceva", mi s-a aplicat întocmai.
În ciuda acestui aspect, în acest moment pot prezenta pe bază de hotărâri
de instanță și alte înscrisuri, ce înseamnă "Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP
MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie identică a Sistemului Securist Postdecembrist, care
în 30 de ani de "democrație originală" a transformat România în
COLONIE și a făcut ca circa 5 milioane de români să ia calea PRIBEGIEI.
Despre clasa politica din jud. Vrancea, pot afirma fără teama de a greși că
este o CLOACĂ cu diverse persoane puse pe căpătuială, care se numesc,
"liberali", "social democrați" etc., etc., care a avut
și cred că mai are un "El Lidero Maximo".
Așa cum am prevazut în calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de
Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan, în prezent, se pare că se pregătește scoaterea lui "El
Lidero Maximo" drept ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud
Vrancea.
Deși din punctul meu de vedere, deputatul Ion Ștefan este singura OPOZIȚIE
din "Provincia Europeană Vrancea", deoarece "El Lidero
Maximo" nu-l are sub control, președintele Marian Oprișan va primi
LOVITURA de GRAȚIE din partea unui apropiat, căruia i-a făcut mari servicii.
Speța ENET am finalizat-o, iar acum organele de anchetă trebuie să-și facă
datoria.
Problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, încă nu am atacat-o, dar
acest lucru urmează să-l fac în scurt timp.
În toată această perioadă de timp, am explicat multor focșăneni, în ce
consta ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar nimeni nu a avut curajul să ia
"taurul de coarne" și să se autosesizez, iar presa locală nu a
scris nimic în acest sens.
Pe blogul ulisegrosu.blogspot.com am
explicat în ce constă această ESCROCHERIE, dar nimeni nu a avut curajul
să se revolte pentru că este furat, drept pentru care am ajuns la concluzia
că. "mun. Focșani este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
În ultimii 5 ani am beneficiat de "ATENȚIA" postacului
"orion", respectiv facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, pe
care l-am decretat a-mi fi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea".
După ce "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) și-a dat
OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist, s-a ițit ca prieten facebook-cist, Arsenie
Bocancea.
Despre Maestrul Arsenie Bocancea, PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui
Marian Oprișan, mi-a spus că acesta este "Agamemnon de Țara
Vrancei".
Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat despre prietenul lui, postacul
"orion" că, este "specialist în tehnici avansate de
prelucrare a informațiilor", iar în ceea ce privește preocupările lui,
nu le cunosc și nici nu mă interesează să le aflu.
Ziarul de Vrancea din data de 08.01.2020, a publicat articolul "Vrânceanul
Eugen Ciorici, din nou la conducerea Direcției Regionale a Finanțelor
Galați"
Citez :
"Fiscul vrâncean va fi condus după plecarea lui Eugen Ciorici din nou la
Galați, de Ciprian Iamandi.
Vrânceanul Eugen Ciorici va coordona activitatea din cele şase judeţe din Regiunea de Sud-Est, respectiv Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Constanţa şi Tulcea.
Acesta preia conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, pentru a patra oară în ultimii ani, Eugen Ciorici s-a mai aflat din anul 2013 la conducerea Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, iar în 2019 s-a aflat pentru câteva luni la şefia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea, până la începutul acestui an când a plecat din nou la Galați. Atribuţiile de şef al AJFP Vrancea au fost preluate, de drept, de către Ciprian Iamandi, adjunct al şefului AJFP, care a mai fost şef în perioada în care Eugen Ciorici s-a aflat la Galaţi."

Acest articol l-am distribuit pe pagina mea de Facebook, unde am purtat
un interesant dialog facebook-cist cu Maestrul Arsenie Bocancea.
Citez :
COMENTARII
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, numitul Ciorici Eugen a semnat din
partea Finanțelor Publice Vrancea că este bun, FALSUL audit din care rezulta că
SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal. În ceea ce
privește prețul la mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani, abonaților din
mun.Focșani, inițial, mi-a atras atenția ponderea consumului de energie
electrică în prețul de cost Dacă în anul 1996, ponderea consumului de energie
electrica în prețul de cost era de circa 60%, după trecerea distribuției de
energie termică de la CUP Focșani la ENET, ponderea consumului de energie
electrica în prețul de cost este de 13,5%. Acum, lucrurile sunt foarte clare în
ceea ce privește GOLĂNIA de la CUP Focșani, despre care Maestrul Agamemnon
Partac a pretins că se prăpădesc de râs angajații CUP Focșani, când aud de
bazaconia mea cu "ingineria financiară". Având în vedere DISPREȚUL
manifestat față de focșăneni, de către "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT -TRANSPARTINIC, era
normal ca numitul Ciorici Eugen (liberal) să fie avansat pentru DISPREȚUL
manifestat față de focșăneni, iar eu nici măcar funcția de lucrător la spatii
verzi în mun. Focșani, să nu o pot obține. De altfel, soția numitului Ciorici
Eugen a fost și în CA ENET. Precizez că, atunci când am demonstrat la Camera
Auditorilor Financiari din România că auditul în speța prețului la mc de apă și
canal facturat abonaților din mun. Focșani este GREȘIT și mi s-a dat dreptate,
s-a spus că este o adresă a Primăriei Focșani din care rezulta că auditul nu a
produs efecte juridice. După părerea mea și în prezent, auditul în cauză,
produce efecte juridice. PS @Dragomir Lucian; Stimabile, ce părere ai despre
acest comentariu al meu ?
Dragomir Lucian "Grosu Ulise după cum vad se schimbă între ei, România se află în metastază de nu mai știi cine e hoț și cine ne apară de hoți, toți cei care lucrează la Anaf au rude, prieteni, la economia reală, că doar nu sunt extratereștri."
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian Asta am vrut să-ți spun și eu. În "Provincia Europeana Vrancea" nu exista partide politice, ci doar o CLOACA de indivizi care se numesc "liberali", "social democrați" etc, etc. dar care au un SINGUR ȘEF. În condițiile în care "EL LIDERO MAXIMO" este pe "drojdie", dacă este să-i dăm crezare Maestrului Arsenie Bocancea, NEBUNEALA va fi totală."
Dragomir Lucian "Grosu Ulise nu va fi nici o nebuneală, în România totul depinde de factorul extern, băieții de mingi care așteaptă să între pe teren, au cheag. Cred că mai e puțin până să fie ridicat vălul de pe ochii românilor, acest moment va fi când mișcările naționaliste din vest îi vor lua cu paru" pe diasporei."
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian; Pentru mine, un reper al faptului că lucrurile se vor schimba și în România, este faptul că nu mai ai același succes cu teoria ca, DICTATURA lui Ceaușescu a fost MANĂ CEREASCĂ pentru România, așa cum aveai în urma cu 3 ani."
Dragomir Lucian "Grosu Ulise eu nu cred, ai să vezi de 26 ian la mormântul lui Ceaușescu, ca o să fim câtă frunză și iarbă!"
Arsenie Bocancea "Dacă ponderea energiei electrice s-a redus de la 60% la 13,5% ce alte cheltuieli au băgat față de ce erau, de a scăzut ponderea atât de mult? Au schimbat modul de producere al apei calde?"
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, este vorba de prețul la mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani, abonaților din mun. Focșani. In aceste condiții, ce rost are întrebarea, "Au schimbat modul de producere al apei calde?" ? În fapt, este apa pe care tu ai pretins că o iei din puț, iar după ce o folosești, o trimiți probabil, la fosa septică. PS Aceste întrebări logice, mi le-am pus când nu eram în posesia înscrisurilor din care rezultă clar GOLĂNIA de la CUP Focșani. Și când mă gândesc ca prietenul tău, "orion", este "specialist în tehnici avansate de prelucrare a informațiilor", nu știu ce să mai cred."
Arsenie Bocancea "Să lăsăm trăncăneala. Apa rece sau calda nu contează. În structura prețului de cost al apei de consum, cât era ponderea energiei electrice, și în structura prețului de cost al apei menajere , cât era această pondere? Dacă era aceeași pondere, și este posibil, ce alte elemente au fost introduse în prețul de cost de a scăzut ponderea energiei. Scăderea ponderii se datorează ,bănuiesc, unei majorări de preturi ,pentru că nu cred ca au descoperit alte modalități de pompare mai eficiente."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, ești COMIC ! Ce treaba are structura prețului de cost a mc de apă de consum, livrat de ENET, cu structura prețului la mc de apă rece livrat de CUP Focșani ? Sunt în totalitate de acord cu afirmația, "Să lăsăm trăncăneala", deoarece nu-mi place să mă decepționezi. PS Rog să conștientizezi că, nu discuți cu Gurguiatu Sandu despre problemele ENET. Discuți cu persoana care a demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este GREȘIT și i s-a dat dreptate, în condițiile în care auditul în cauză, avea toate avizele posibile și imposibile de la instituțiile financiare din Vrancea."
Arsenie Bocancea "Nu o face pe deșteptul! Te-am întrebat clar. Știți structura prețului de cost la toate tipurile de apă-rece, caldă,canal. sau nu? Ați spus că la apă și canal ponderea era de 60 %. După, a scăzut la 13,5% Cum? Asta să-mi spui dumneata. Eu am luat ca posibilă o majorare, dar asta nu se putea decât cu mărirea ponderii altor elemente din prețul de cost sau găsirea de către CUP, a altor modalități de producție."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre nu este vorba de făcut pe "deșteptul", dar ce înțelegi prin "toate tipurile de apa-rece", când în realitate este un singur "tip"? Stimabile, pe blog au fost postate înscrisuri și explicații lămuritoare în acest sens. Nu este vorba despre "nicio majorare", ci o GOLĂNIE de doi bani. Acesta este motivul pentru care instanța a refuzat să solicite Primăriei Focșani să-i pună la dispoziție structura prețului de cost a mc de apă vândut de CUP Focșani. Acest lucru l-a făcut de 6 ori, iar eu m-am amuzat COPIOS, când am văzut acest număr de STRIPTIS. Dacă prin reducere la absurd, angajații CUP Focșani, despre care Maestrul Agamemnon Partac a pretins că se prăpădesc de râs, când aud de bazaconia mea cu "ingineria financiară", ce crezi că fac acum, dacă citesc schimbul nostru de replici ? PS Maestre, ți-am explicat că sunt BETON ARMAT, nu ageamiu, așa cum a avut impresia Maestrul Agamemnon Partac."
Arsenie Bocancea "Care-i golănia? S-o știm și noi."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; GOLĂNIA a fost descrisă în amantu în scrierile postate pe blog, nu în glumțile jurnaliștilor mioritici de Provincia Europeană Vrancea, care au fost publicate în presa locala. Și când mă gândesc că am fost CONVINS de faptul că faci parte dintre cei putini, din maxima "mulți citesc, puțini pricep", nu știu ce sa mai cred. Finilor postacului "orion" de la ziarul Monitorul de Vrancea, le-am explicat de foarte mult timp, în ce consta această GOLĂNIE. Dacă vei lua legătura cu postacul "orion", iar acesta îți pune o pilă la "finii" lui, aceștia este posibil, să-ți explice GOLĂNIA în cauza. Părerea mea !"
Grosu Ulise "PS Maestre, precizez că aici nu este vorba despre "intrigi" și "bârfă", domenii în care ai pretins că aș fi "MARE SPECIALIST", ci de altceva."
Arsenie Bocancea "Domnule, te cred, dar aș vrea să mă lămuriți în ce constă golănia reclamată de dumneavoastră. Dacă nu-i un secret...."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, nu este niciun secret ! Nu uita că eu am preferat să trăiesc 4 din munca de salahor, refuzând categoric să negociez în favoarea mea, această GOLĂNIE. Acesta este și motivul pentru care niciun politruc sau jurnalist mioritic de Provincia Europeană Vrancea, nu are scuipat la limbă în fața mea."
Arsenie Bocancea "Grosu Ulise; Domnule, dacă nu-i secret, spune care-i golănia care a dus la majorarea prețului în mod nelegal."
Arsenie Bocancea "Grosu Ulise; Faptul că nu au ""scuipat la limbă"" nu înseamnă că vă dau dreptate. Poate că va evită, sau evită o discuție cu dumneavoastră din alte considerente."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, totul este explicat pe blog, unde sunt prezentate la anexe și înscrisurile pe baza cărora îmi susțin punctele de vedere. Mai multe, nu am ce să spun prin facebook-ceală."
Arsenie Bocancea "Grosu Ulise; Am înțeles. Abureala și condens."

Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, "abureala și condens" este în
capul tău. Dacă în mod normal postacul "orion", în calitatea lui de
"specialist în tehnici avansate de analiza a informațiilor", ar
trebuie să fie mândru de mine, pentru modul în care am reușit să
"interpretez informațiile facebook-ciste" și cum am "ridicat
bârfa și intriga la nivel de arta", dacă este să-l citez pe Dragomir
Lucian, cred că tu vei deveni o mare DECEPȚIE pentru acesta. În PRECIZĂRILE pe
care am să le fac azi (n..r. 10.01.2020), lui Dragomir Lucian, prin intermediul
unei postări pe pagina mea de Facebook, voi fi foarte clar în ceea ce te
privește. Maestre, nu uita că dacă ar face toate muștele miere, ar fi miere și
la coada calului."
Arsenie Bocancea "Grosu Ulise; Domnule, las-o baltă! M-ai lămurit. Cantă la altă masă.
Răspunde la întrebare sau dispari de pe pagina mea! Nu-mi plac impostorii,
jigodiile, măscăricii."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Compasiune, Maestre ! Voi face un studiu de
piață, în ceea ce privește NEPUTINȚA ta. În ceea ce privește afirmația,
"Cântă la altă masă.", îmi permit să te informez că de această dată,
ești pe pagina mea de Facebook. Afirmația, "Răspunde la întrebare sau
dispari de pe pagina mea!" este mai mult decât COMICĂ, și-mi aduce aminte
de "Detonarea BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI" de la Carrefour Focșani
din data 08.09.2016. Afirmația, "Nu-mi plac impostorii, jigodiile,
măscăricii", nu știu cum să o interpretez, De ce această DILEMĂ ? Deoarece
prin această afirmație, practic, ai vorbit de funie în casa
spânzuratului."
Arsenie Bocancea "Orion are o vorba: ''de ce nu ai refuzat nașterea''?Acum nu suferea
nimeni, nici măcar dumneata. Vacanța s-a terminat și dumneata tot nu ți-ai
revenit."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea ; Maestre, dacă "mi-aș fi refuzat nașterea", tu nu ai avut posibilitatea de a te remarca ca "Agamemnon de Țara Vrancei". Vezi, tot răul spre bine !"
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea ; Maestre, dacă "mi-aș fi refuzat nașterea", tu nu ai avut posibilitatea de a te remarca ca "Agamemnon de Țara Vrancei". Vezi, tot răul spre bine !"
Și acum, ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE :
- Maestru Arsenie Bocancea a jucat TEATRU sau acesta este un epigon al
postacului "orion" și pe cale de consecință, un HABARNIST În speța
ESCROCHERIEI de la CUP Focșani?
11.01.2020
Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise @Dragomir Lucian; Stimabile, ai precizat că în data de 26.01.2020, vă veți
"aduna câtă frunză, câtă iarbă" la mormântul DICTATORULUI Ceaușescu,
pentru a aduce un OMAGIU, celui care a ÎNDOBITOCIT și băgat FRICA în poporul
român, iar efectul acestei DICTATURI se vede acum, după 30 de ani de
"democrație originală".
Dacă despre DICTATORUL Ceaușescu numai s-a bârfit că, ar putea fi propus pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace, urmare a MAGISTRALULUI discurs pe care îl vei ține pe data de 26.01.2020, nu este exclus ca Dragomir Lucian din Vânători - Vrancea, să fie propus pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace, urmare a ideilor pe care le-a emanat, pentru rezolvarea problemelor omenirii.Cu toate acestea, dacă iți vei face timp să vii la Focșani și mă vei contacta, eu în 3 minute îți explic concret, în ce constă EXCROCHERIA de la CUP Focșani.De altfel, acest lucru am vrut să-l fac și când am venit la Vânători, dar Maestrul Agamemnon Partac ți-a băgat un morcov în fund cât stâlpul de telegraf cu "discuția din fața șemineului", de nu am mai avut cu cine vorbi.Procedând așa, îl vei putea scoate pe Maestrul Arsenie Bocancea din NOAPTEA MINȚII în care a demonstrat că este sau s-a prefăcut că este.
Dragomir Lucian; Grosu Ulise despre morți numai de bine!
Grosu Ulise; "@Dragomir Lucian; Stimabile, sunt în totalitate de acord cu acest punct de vedere. Problema este ca "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) s-a autoexilat în Canada, unde probabil, își pune în practică calitățile de "specialist în tehnici avansate de prelucrare a informațiilor", iar Maestrul Arsenie Bocancea este VIU și MISTUITOR, iar după părerea mea, umblă cu cioara vopsită și spune că este papagal."

Grosu Ulise "@Culita Ioan Usurelu; Maestre, dacă de ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII
ROMÂNE, MIERCURI, 15 IANUARIE, 2020, ORELE 11,30,
Editura "Salonul literar", în parteneriat cu Teatrul "Maior Gh. Pastia"-Focșani organizează lansarea a trei cărți, eu cu ocazia Zilei Naționale a (IN)Culturii Române voi posta pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" "SEMNE BUNE ANUL ARE"."

Arsenie Bocancea "Decât ați fi compilat bazaconiile acelea ,mai bine explicați-dacă
puteți- în ce constă ''golania '' celor de la CUP, cum au majorat ei prețul de
livrare al mc de apă. Eu bănuiesc că dumneata faci valuri și nu poți argumenta
ceea ce trâmbițezi de atâta amar de vreme. te-am întrebat dacă ești pe persoana
fizică sau în solda cuiva. Roti răspunde?"
Dragomir Lucian "Arsenie Bocancea bună întrebare?"
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian; Lucian, se pare ca PUPINCURISMUL prestat în cadrul acțiunii Cântarea României, ți-a intrat în sânge. După ce i-ai fost un COBAI perfect al Maestrului Agamemnon Partac, acum în loc să-l scoți din "NOAPTEA MINȚII" pe Maestrul Arsenie Bocancea și să faci ceea ce ți-am propus, tu prestezi PUPINCURISMUL care ți-a intrat în sânge. În fapt, aceasta este DRAMA prin care a trecut și trece poporul român după LOVITURA de STAT din Decembrie '89."

Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, dacă nu aș dori să-mi fii
"fantomă" și să mă "bântui", ți-aș fi propus ție ca să ne
întâlnim și în 3 minute, să-ți "traduc" scrierile postate pe blog în
speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani. Așa i-am propus prietenului Dragomir
Lucian, iar el să fie pe post de "traducător" pentru tine. De altfel,
la un moment dat postacul "orion" pe un ton asemănător cu al tău, mi-a
"dispus" să postez pe blog, întreaga decizie a Curții de Apel Galați,
prin care s-a dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, pe
motiv că mi-am permis să GÂNDESC, pentru ca el să o analizeze în fapt și în
drept. I-am propus să ne întâlnim pentru a-i pune la dispoziție în fotocopie
respectiva decizie sau să indice un loc, unde să i-o pot lăsă, dar a REFUZAT.
Când am vrut eu și nu când mi-a "DISPUS" postacul "orion",
am pus pe blog decizia de la Curtea de Apel Galați în totalitate, dar analiza
în "fapt și în drept" a postacului "orion", nu a apărut. În
ceea ce privește afirmația, "Te-am întrebat dacă ești pe persoană fizicaă
sau în solda cuiva. Poți răspunde?", dacă nici după 5 ani de FILAJ și
INTIMIDARE la care m-ați supus, nu ați aflat răspunsul la această întrebare, în
afară de a te COMPĂTIMI, nu te pot ajuta cu nimic. În aceste condiții, a avut
perfecta dreptate mentorul meu, în probleme juridice, când s-a întrebat, de ce
s-au cheltuit așa de multi bani pentru FILAREA și INTIMIDAREA mea, în
condițiile în care nu pot fi suspectat de nicio infracțiune?" De asemenea,
întrebarea ta, îmi aduce aminte de "detonarea BOMBEI PROSTIEI și
INCOMPETENȚEI de la Carrefour-Focșani" din data de 08.09.2019, ocazie cu
care Focșaniul a fost DECRETAT ca fiind, NOUL Caracal al României."
Arsenie Bocancea "Sunteți într-o confuzie totală, în ceață, cum vă place să spuneți.
În momentul când veți accepta că eu nu sunt ""Orion"",veți
vedea lucrurile cu totul altfel, veți ieși din ceață."
Grosu Ulise "Arsenie Bocancea; Maestre, dacă te-aș considera a fi "orion", s-ar alege praful de "Războiul troian", reflectat în lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"."
Grosu Ulise "Arsenie Bocancea; Maestre, dacă te-aș considera a fi "orion", s-ar alege praful de "Războiul troian", reflectat în lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"."
Arsenie Bocancea "În Războiul troian a existat un cal. Se spune ca Ulise-Odiseu a avut
ideea unei asemenea stratageme. Dacă în acest război al dumneavoastră, credeți
că jucați rolul lui Ulise, eroul grec, vă înșelați."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, eu zic să nu spui hopa, înainte de a sări pârleazul. Până acum ostilitățile se desfășoară conform planului."
Grosu Ulise "@Arsenie Bocancea; Maestre, eu zic să nu spui hopa, înainte de a sări pârleazul. Până acum ostilitățile se desfășoară conform planului."
Anexa 9
PATRIOTISM LOCAL
MESAJ pentru prietenul Lucian Dragomir
Lucian,
Din patriotism local, m-a indignat lăsarea în paragină a mormântului FILANTROPULUI
Mr.Gh.Pastia, timp de 30 de ani de către administrația mun. Focșani
postdecembristă și am vrut să scot în evidență eficiența practică a programei
școlare de la Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la
sfârșitul Perioadei Interbelice.
a. În speța mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, mă aflu în proces cu
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, deoarece doi procurori au considerat
că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic-Focșani pentru a
arăta locul unde se afla mormântul celui care din bani proprii, a construit
cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatrul și Ateneul, am face
RECLAMĂ, aspect interzis de o HCL Focșani.
Dacă la instaurarea comunismului în România, s-a considerat că Mr.Gh.Pastia
a fost un chiabur și pe cale de consecință, s-a schimbat denumirea Teatrului Mr.Gh.Pastia
în Teatrul Dimitrov, apoi în Teatrul Municipal Focșani, tu în calitate de
"om de cultură" specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României,
ai considerat că revolta mea echivalează cu a "suge nasul la morți".
Maestru Agamemnon Partac a pretins că FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia ar
avea trei nepoți, care s-ar afla în București și ar fi fost de datoria acestora
să-i îngrijească mormântul.
Mr.Gh.Pastia nu a avut copii, dar se spune ca ar fi tata din flori a unei
fete, pe care nu a recunoscut-o niciodată, dar căreia i-ar fi asigurat o
anumită dotă.
Despre aceasta fată, Maestrul Agamemnon Partac a pretins că ar fi fost
recunoscută ulterior, de soția FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Faptul că nici un intelectual mioritic de "Provincia Europeană
Vrancea", nu mi s-a alăturat REVOLTEI față de acest DISPREȚ
al administrației locale postdecembriste a mun. Focșani, față de VALORILE
MORALE ale Țării Vrancei, în cazul de față fiind vorba de FILANTROPUL
Mr.Gh.Pastia, spune multe.
b. După ce am citit cartea "Neculai Jechianu un apostol vrâncean",
am rămas impresionat de eficiența practică a programei școlare de la Școala
Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la sfârșitul Perioadei
Interbelice.
Acest aspect, l-am abordat de multe ori în scrierile mele, postate pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com.
Am încercat să sensibilizez despre eficiența practică a programei școlare
de la Școala Neculai Jechianu, mai mulți inspectori școlari de la ISJ Vrancea,
dar am vorbit ca la gard, aspect care din punctul meu de vedere a scos în
evidență ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL al acestor inspectori.
De un an de zile, i-am dat cartea unui profesor care a pretins că o
cunoaște, în opinia mea, pe primul profesor ANALFABET FUNCȚIONAL al României,
Andronescu Ecaterina-Abramburica, cea GARANTATĂ de Marian Vanghelie,
care în perioada respectivă era ministrul învățământului, dar nu s-a întâmplat
nimic.
Am găsit totuși un profesor de la Liceul Unirea Focșani, care este membru
al unui "Club de excelență" în învățământ și care a încercat să
promoveze această programă școlară, dar fără prea mult succes.
Neculai Jechianu s-a remarcat și prin întocmirea Legii cooperației, în
perioada în care a fost deputat în Parlamentul României, lege care dacă ar fi
fost aplicată după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, micul
producător agricol nu ar fi fost ruinat.
În cele ce urmează. am să citez câteva schimburi de replici facebook-ciste,
pe care le-am avut la câteva postări ale tale pe pagina de Facebook și nu
numai.
1, Dragomir Lucian în data de 12.01.2020, a postat pe pagina de Cebocefal
următoarea afirmate:
"La ce dracu ne înarmăm ? ce apărăm ?.... Bani la popi și
supermarchet, pământul la arabi, aluminiu la rusi, petrolul la ruso -
austrieci, casele la evrei și țigani.... apa la francezi, curentul electric la
italieni telefoanele la nemți......Nu știu de ce ținem în spate, o armată de
politicieni, care de 30 ne a vândut bucată cu bucată......"
COMENTARII
Grosu Ulise "Trist, dar adevărat ! Și numai din această constatare a ta, ar
trebui să te determine să conștientizezi cât de INTERESANTA este LUPTA mea cu
"Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un
SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC. Această conștientizare ai putea să o faci
prin scoaterea din NOAPTEA MINȚII pe Maestrul Arsenie Bocancea, în ceea ce
privește ESCROCHERIA de la CUP Focșani. PS De mai multe ori am scris
"EXCROCHERIE" în loc de "ESCROCHERIE", dar Maestrul Arsenie
Bocancea s-a făcut că nu a observat. Mare pezevenchi acest Arsenie Bocancea
!"
2. Dragomir Lucian în data de 12.01.2020, a distribuit pe pagina de
Facebook, următoarea afirmație :
"Armata noastră a omorât români în urmă cu 30 de ani și acum militarii
au pensii speciale.
Primarii și parlamentarii de fură de 30 de ani și acum au pensii speciale.
Procurorii și judecătorii acoperă furturile din ultimii 30 de ani și acum
au pensii speciale.
Până când ?"
COMENTARII
Grosu Ulise "@Dragomir Lucian; TRIST, dar adevărat ! Acest gând al zilei al tău,
mi-ar plăcea să te poată ajuta, să conștientizezi DURITATEA luptei mele cu
"Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și importanța faptului că
unul dintre idealurile mele facebook-ciste, a fost să-l determin pe postacul
"orion" să înțeleagă că, s-a înșelat amarnic atunci când a afirmat
că, "Deoarece tot ceea ce știu postez pe blog, nu prezint interes
operativ", acțiune care mi-a REUȘIT. De asemenea, mi-ar plăcea, să poți
sesiza motivul pentru care l-am DIVINIZAT pe postacul "orion",
respectivul prietenul "alfa" facebook-cist, Jan Ixulescu și Agamemnon
Partac. Dacă vei putea înțelege cele afirmate mai sus, cu siguranță vei
înțelege și de ce îl consider pe Maestrul Arsenie Bocancea ca fiind PREMONIȚIA
mea, "Agamemnon de Țara Vrancei". PS Comportamentul pe care îl am
față de prietenul tău, Gurguiatu Sandu, îl am și față de anumiți intelectuali
focșăneni PLINI de IFOSE, dar care în fapt, sunt niște GĂINI ale lui
Stalin."
3. Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea mi-a solicitat să tălmăcesc pe
Facebook, ESCROCHERIA de la CUP Focșani, a avut loc următorul schimb de replici
facebook-cist :
Doru Jechian (11.01.2020) "Și dacă ai traduce ce ai postat, nu știu cați ar
recepționa. Agamemnon de ,,Țara Vrancei"(cel mai pur pământ romanesc),
zace în nesimțire de zeci de ani! Când stelele cad de pe cer pe umeri, ești
protejat."
Arsenie Bocancea (11.01.2020) "Pentru a-l putea înțelege și a-l încadra într-o anumită
categorie umană, trebuie ținut cont de faptul că domnul Grosu, alternează
haotic intre mit și realitate . Suprarealismul sau nu poate fi considerat
ficțiune pură nici alienare, este pe undeva între și într-o permanență
oscilație. Interesant este faptul că se raportează permanent la aceleași
persoane și evenimente, acestea fiind un punct de reper în întreaga sa
activitate, Este etalonul consecvenței iraționale, al acțiunii fără sens și
fără finalitate."
Doru Jechian (11.01.2020) "Încep sa deosebesc cine ești, față de postările de până
acum! Tata a fost închis alături de unchiul Neculai, dar nu a cerut
avantaje."
Grosu Ulise (11.01.2020) "@Doru Jechian; Stimabile, Maestrul Arsenie Bocancea a
demonstrat că este de acord cu afirmația Maestrului Agamemnon Partac că,
"serviciile sunt în slujba statului nu ale poporului". Comentariul
Maestrului Arsenie Bocancea este o demonstrație în acest sens. Colegul tău de
liceu, Dragomir Lucian, a fost un COBAI perfect pentru Maestrul Agamemnon
Partac, pentru ca acesta să-și poată pune în valoare calitățile de diversionist
și manipulator. Când Lucian a început să "piscuie", imediat i-a băgat
frica în oase. Cum lui Dragomir Lucian i-a intrat PUPINCURISMUL în sânge, din
vremea când era "om de cultura" specialist în Hantare României, orice
bazaconie postează Arsenie Bocancea lui ii place."
4. Schimb de replici facebook-cist
Grosu Ulise (12.01.2020) "@Arsenie Bocancea, Maestre, observ ca lui Dragomir
Lucian ii plac toate replicile tale, dar să te ajute să ieși din NOAPTEA
MINȚII, în ceea ce privește ESCROCHERIA de la CUP Focșani, nu vrea. Oare de ce
?"
Arsenie Bocancea (12.01.2020) "Încercați dumneavoastră, nu pasați la alții. Problema este că în ceea ce privește escrocheria ,cred ca nici dumneavoastră nu înțelegeți cum stau lucrurile. Argumentez prin faptul că nu puteți să explicați în ce consta ''golania''. Așa, pe înțelesul nostru de neprofesioniști în ale ''apelor''"
Grosu Ulise (12.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Maestre, voi face acest lucru prin intermediarul lui Dragomir Lucian. Le-am explicat unor profesori de la Liceul Unirea, care au fost consilieri în CL Focșani, i-am explicat liderului PNL Vrancea, fost primar de Jariștea, le-am explicat consilierilor din CL Focșani, de la toate partidele politice, le-am explicat jurnaliștilor mioritici de Provincia Europeană Vrancea, i-am explicat unei doamne "dottore" în economie, mare lider USR de Vrancea, le-am explicat unor judecători care au pronunțat sentințe în procesele CUP-ENET, le-am explicat unor "specialiști în balena albastră" etc., etc. și nu s-a întâmplat nimic. După ce le-am explicat, toți au paralizat de FRICĂ. Faptul că am explicat și la Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) și mi s-a dat dreptate, fiind sancționat auditorul care a întocmit FALSUL audit din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, este un fleac, pe care îl poate face orice "pulifrici", dacă este să citez un cuvânt drag, Maestrului Agamemnon Partac. În aceste condiții, cred ca numai REVOLUȚIONARUL Dragomir Lucian va rezolva problema. Într-adevăr acum, este cam ocupat, deoarece se pregătește pentru discursul pe care îl va ține în fața "frunzelor și al firelor de iarbă" care se vor aduna în data de 26.01.2020, în Cimitirul Ghencea, dar dacă are un minim respect pentru tine, va face un efort și te va scoate din NOAPTEA MINȚII, în care mimezi că te afli."

Din aceste schimburi de replici citate, ar putea rezulta :
a. Profesionalismul Maestrului Arsenie Bocancea în arta manipulării, urmare a
modului în care încearcă să-l convingă pe fostul tău coleg de liceu, Doru
Jechian, că eu aș bate câmpii în ceea ce susțin.
În ciuda profesionalismului demonstrat în arta manipulării de către
Maestrul Arsenie Bocancea, acesta nu va reuși să fac cu Doru Jechian, ceea ce a
făcut Maestrul Agamemnon Partac cu tine și cu prietenul tău Gurguiatu Sandu.
b. Știu că în prezent, ești foarte ocupat, deoarece ai pretins că pe data de
26.01.2020, vei merge la mormântul DICTATORULUI Ceaușescu, unde ai
pretins că "veți fi câtă frunză, câtă iarbă".
Bănuiesc că vei lua și cuvântul în cadrul acestei adunări nostalgice, pentru
a-ți demonstra PATRIOTISMUL de care mustești.
Având în vedere LOVITURA sub CENTURĂ pe care consider că i-ai dat-o
Maestrului Arsenie Bocancea, prin faptul că ai pretins că, acesta este aceeași
persoană cu postacul "orion" și facebook-cistul Jan
Ixulescu-Agamemnon Partac, care în fapt este un anume "Jenica-patriotul",
fost angajat la secția sculărie-Electroplast, care a devenit securist comunist,
consider că ai OBLIGAȚIA MORALĂ să-l scoți din NOAPTEA MINȚII, în care
mimează că este Maestrul Arsenie Bocancea.
Pentru aceasta, atunci când vii la Focșani, mă contactezi pentru a ne
întâlni, iar eu îți explic în 3 minute în ce consta ESCROCHERIA de la
CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul la mc
de apă și canal abonaților din mun. Focșani.
Ca un "bun samaritean" ce ești, tu îi vei explica Maestrului
Arsenie Bocancea în ce constă această escrocherie, dacă tot ai pretins că vă
cunoașteți de când ați fost colegi la Electroplast.
Precizez că acest lucru am vrut să fac și când am venit la tine la
Vânători, pentru a te determina să nu mai fii COBAIUL Maestrului Agamemnon
Partac, dar acesta a avut grija să-ți bage în fund un morcov cât stâlpul de
telegraf, condiție în care acțiunea mea a fost un eșec total.
13.01.2020
Ulise Grosu
Anexa 10
Raluca
Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de
tranziție și bejenie
aprilie 12, 2019
Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările economice. Scandaloasa situație se „potrivește” perfect României, țară condusă de prea mulți incompetenți.
În conferința amintită, Raluca Prelipceanu a punctat aspecte extrem de grave despre fenomenul emigrației din România și anume:
– țara noastră este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează, 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație;
– am pierdut 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei);
– suntem sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada.
Consecințele, mai ales pe termen mediu și lung sunt înfiorătoare:
– 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați;
– pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român;
– a crescut vârsta la care femeile procrează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017);
– copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani;
– diaspora românească nu este coagulată, nu are putere, nu promovează interesele României, nu susține interesul național;
– are loc deconstrucția identității umane, declasarea ei (cei plecați la muncă, chiar dacă au studii superioare, acceptă munci degradante);
– se schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc);
– emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări;
– 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv;
– 23% au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA);
– dezvoltarea noastră economică este doar din: industria auto, informatică și consum;
– 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini;
– marile magazine cu produse agro-alimentare, distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care a devenit una de subzistență;
– principalele resurse strategice sunt în mâna străinilor.
Înfiorător de adevărat, sumbru ca perspectivă. De ce am ajuns aici?
– incompetența clasei politice care conduce țara de aproape 30 de ani;
– lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare economică pe termen mediu și lung;
– nepotismul infiltrat în toate structurile, care crează imobilism și rezistență la transformare;
– supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe;
– birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere după alegeri;
– distrugerea sentimentului patriotic, religios, dezunirea, trădarea, lașitatea, fac ca noi singuri să ,,închinăm” țara celui care plătește mai mult.
În scurt timp nu mai avem, chiar dacă am dori, cu cine să mai îndreptăm lucrurile. Țara va putea fi împărțită, fără nicio rezistență, vecinilor.
Concluzia vă rugăm să o trageți voi, stimați cititori.

Anexa 11
30 de ani
după. Ce înseamnă un popor needucat? Răspunsurile a cinci miniștri ai Educației
de după `90 încoace
de Andreea Ofițeru HotNews.ro
Joi, 2 ianuarie 2020,
de Andreea Ofițeru HotNews.ro
Joi, 2 ianuarie 2020,
Școli care
se prăbușesc, toalete în fundul curții, lipsa finanțării, manuale pline de
greșeli, profesori nepregătiți, elevi analfabeți funcțional, doctorate plagiate
- aceasta este o parte a tabloului școlii românești la 30 de ani de la
Revoluție. Într-o altă imagine a învățământului sunt olimpicii care câștigă an
de an medalii la concursurile internaționale. Educația este unul dintre
domeniile cu cele mai multe schimbări, ”un experiment” cu milioane de copii,
dintre care unii aleg să plece să-și continue studiile la universități din
străinătate.
Primele schimbări aduse Educației au fost în 1990, când s-a decis desființarea examenului de treaptă din clasa a X-a și s-au reînființat școlile pentru cultele religiose. Însă, cele mai multe modificări le-au adus cele două legi din 1995, respectiv din 2011. Legea din 1995 a modificat examenele naționale și mărit taxele pe care ar fi trebuit să le plătească studenții, ceea ce a dus la cea mai mare grevă studențească din România. Legea 84/1995 a fost apoi modificată de 61 de ori, iar în 1999 a fost adoptată o nouă lege care a adus noi schimbări la admiterea la liceu prin metodologia care se elabora de către Ministerul Educației la începutul anului școlar.
O altă schimbare majoră a sistemului de educație a avut loc în 2011, când a fost adoptată o nouă lege a Educației, după care funcționează și astăzi învățământul. Legea ”Funeriu”, cum este denumită, a adus clasa pregătiroare, schimbarea examenelor naționale, camere video în sălile de examen, modificări în privința pregătirii profesorilor. Însă, legea din 2011 a fost schimbată de cel puțin 88 de acte normative și nu se mai recunoaște forma inițială.
Până acum, educația din România a avut 28 de miniștri, dintre care unii cu mai mult de un mandat. Fiecare dintre acești miniștri a venit cu schimbările sale. HotNews.ro a intervievat cinci dintre miniștrii Educației - Daniel Funeriu, Mircea Miclea, Ecaterina Andronescu, Sorin Cîmpeanu și Mircea Dumitru - cu privire la starea actuală a educației, la probleme și la măsurile care ar trebui luate pentru a avea o educație de calitate. Niciunul dintre cei 5 foști miniștri nu este mulțumit de cum arată educația astăzi. Formarea profesorilor, lipsa finanțării și a viziunii sunt trei dintre problemele identificate de către ei.
HotNews.ro: Cum arată educația la 30 de ani de la Revoluție în opinia dumneavoastră? (pe scurt)
Daniel Funeriu: Fotografia reală e dată de rezultatele la testele PISA, nu de ochii mei, care pot fi subiectivi. Arată ca o uzină chimică cu ţevi ruginite din care se scurg reactivii scumpi (inteligenţa copiilor), operată de muncitori (profesori) majoritar slabi şi care consumă prea multă energie şi reactivi scumpi (bani din impozite) pentru a produce material care se vinde ieftin (tineri slab pregătiţi). Doar arareori, când, întâmplător, sunt în tură suficienţi muncitori (profesori) buni ies produse de calitate, bune de pus în vitrină.
Muncitorii proşti ai acestei uzine sunt apăraţi de sindicate violente şi vocale, cei buni marginalizaţi, iar când vine vreunul care ştie cum să repună totul pe picioare e bătut măr de artizanii falimentului: cei care câştigă bani grei din vinderea terenurilor şi decuparea uzinei pentru fier vechi. Totul în aplauzele vecinilor care sunt intoxicaţi de fumul uzinei, dar cu care s-au obişnuit, şi al muncitorilor de slabă calitate apăraţi de sindicat.
Mircea Miclea: Ar fi câteva dimensiuni care ar trebui scoase în evidență. Întâi, aș spune că, din păcate, sunt tot mai puțini elevi în sistemul de educație, ceea ce înseamnă că demografia este în cădere liberă, ceea ce nu este deloc bine pentru un sistem educațional. În al doilea rând, calitatea prestației didactice este adesea mai slabă decât înainte, adică predăm din ce în ce mai prost la din ce în ce mai puțini copii. În al treilea rând este o subfinanțare cronică. În al patrulea rând, există anumite compatibilități de structură între învățământul nostru și cel dinafară, dar mai puțin compatibilități de calitate. De exemplu, învățământul nostru s-a compatibilizat cu cel european prin ciclurile de studiu – licență,masterat, doctorat, din păcate calitatea mai ales a masteratului și a doctoratului este mai slabă decât în străinătate.
Ecaterina Andronescu: Este mult mai polarizat sistemul de învățământ astăzi, adică la un pol se grupează școlile care fac performanță și cu care putem intra în orice competiție, la polul celălalt sunt școlile unde perfomanța este nemulțumitoare.
Sorin Cîmpeanu: Educația arată a fi derutată între reglementări care nu sunt întotdeauna coerente, între interesele principalilor actori din sistemul de educație, între specificul național și deschiderea către internațional, între promovarea elitelor și sustinerea unui acces echitabil la educatie. Din fericire, avem încă elite - este vorba și de profesori, și de elevi, și de studenți, dar problema rămâne ridicarea nivelului mediu. Există soluții, dar acestea necesită, așa cum spuneam, viziune, competență și coerentă.
Mircea Dumitru: Într-o continuă căutare de sine, o continuă criză de dezvoltare și de tranziție. După acești 30 de ani post-decembriști, noi încă nu știm care este drumul pe care îl construim pentru această națiune, pentru acest popor, prin educație.
HotNews.ro: Care este cea mai mare problema a sistemului de educație?
Daniel Funeriu: Calitatea profesorilor, că nu ministrul predă la clasă. Dar e ca şi cum m-aţi întreba de ce FC Avântul Prăbuşirea pierde cu Barcelona… Răspunsul simplu este: pentru că jucătorii, deci profesorii, sunt slabi. Dar asta este o consecinţă a prostiilor făcute de-a lungul timpului pentru bani şi putere. Prostii făcute de către oamenii din cei trei centri de putere informală din sistem: sindicatele cvasi-mafiotizate, rectorii politizaţi şi clasa politică hrănită din banii extraşi din sistem prin şpăgi, fabrici de diplome şi pile. Ce vedem azi cu scandalul de la Spiru (departe de a fi unic!) e ilustrativ. Avertizez asupra unui posibil nou pericol: numărul uriaș de ONGuri de apartament care sub aparența unor bune intenții toacă milioane de Euro din bani europeni intervenind în școli fără niciun fel de coordonare sau monitorizare.
Mircea Miclea: Cea mai mare problemă este subfinanțarea cronică a sistemului de educație și impredictibilitatea finanțării. Adică nu numai că s-au dat mereu puțini bani, iar acum în ultimul an s-au dat cei mai puțini bani din PIB de până acum – 2,7% din PIB, și constat că și proiectul de buget pe 2020 merge pe exact aceeași finanțare, ceea ce este absolut catastrofal. Deci, nu numai că este o subfinanțare cronică, dar este și impredictibilă. Adică nu știi când îți vor veni banii și când nu îți vin banii. Se vede lucrul acesta mai ales în cercetare. Sunt ani în care se fac competiții de granturi de cercetare, după care urmează ani întregi în care nu se fac. Nu poți angaja niciun cercetător de valoare într-un climat în care nu ești sigur că tu mai poți să-i dai bani peste o lună sau anul viitor.
Ecaterina Andronescu: Nu știu dacă pot să spun cea mai mare problemă, dar pot să menționez câteva din probleme: formarea profesorilor, altă generație cu alte așteptări în băncile noastre și este necesară o adecvare a învățământului nostru la aceste generații, digitalizarea care este de natură să compatibilizeze școala cu așteptările generației noi după părerea mea, și nu în ultimul rând formarea profesorilor și relația cu părinții pentru a-i implica în viața celui care este școlit.
Sorin Cîmpeanu: Probleme în sistemul de educație sunt multiple, dar cea mai importantă consider că este lipsa de coerență a sistemului în ansamblul lui.
Mircea Dumitru: Ar fi mai multe, și aș menționa, într-o ordine aleatorie, lipsa unei viziuni naționale privitoare la formarea profesorilor, lipsa investițiilor serioase în infrastructură, apoi dificultatea de a stabiliza un plan curricular care să fie suficient de predictibil și vizionar.
HotNews.ro: De ce nu s-a rezolvat această problemă? Din lipsă de curaj sau a fost interesul ca lucrurile să rămână la fel?
Daniel Funeriu: Pentru că mai toţi miniştrii au venit în minister cu clica lor, cu gașca lor de interese ilegitime, și nu, aşa cum greşit se spune, cu reforma lor. Odată ajunşi acolo unica lor realizare a fost, asemeni lăcustelor, să prăduiască resursele şi să înşurubeze prietenii pe funcţii. Cu un adevărat plan de modernizare coerentă au venit doar doi miniştri, Miclea şi cu mine (pe baza propunerilor de modernizare făcute de Comisia Prezidenţială condusă de Miclea cu Daniel David şi cu mine ca vicepreşedinţi, dar și alți membri de mare calibru: Lazăr Vlăsceanu, Dragoș Ciuparu, Răzvan Florian ș.a.). Găsiţi toată documentaţia respectivă aici. Rezultatul a fost Legea 1, lăudată de Comisia Europeană (aici) dar demolată prin peste 70 de OUG-uri de guvernele PSD care au urmat. Legea originară a produs efecte : între 2009 şi 2012 România a avut cel mai mare salt la testele PISA din UE.
Mircea Miclea: Nu cred că a fost un interes. Ar trebui să punem pe seama celor care au decis mult mai multă minte decât au ei de fapt. Cred că partidele din România suferă de miopie electorală, adică sunt interesate doar de acele măsuri care produc efecte pentru următorul ciclu electoral. Educația este un sistem în care efectele se văd în următorii 5-10 ani. Deci nu va aduce mai multe voturi la următoarele alegeri. Așadar, deși declară educația ca fiind o prioritate națională, partidele, indiferent de culoarea lor, neglijează educația pentru că nu le aduce voturi la următoarele alegeri.
Ecaterina Andronescu: Nu cred că vreun ministru ar fi putut să fie vreodată lipsit de interes. Dar formarea profesorilor- avem acum un proiect acum de 50 de milioane de euro care asta face- intră în formare cica 50.000 de profesori, deci nu se poate spune că nu s-a făcut nimic. Administrarea digitală a învățământului este un proiect care presupune realizarea unei platforme digitale, dar în egală măsură și administrarea învățământului digitalizată, pentru că ai nevoie de informație ca să poți să-și formulezi o decizie argumentată. Acestea sunt proiecte în derulare. Și ceea ce cred eu că trebuie făcut, și acest lucru aș intenționa să-l fac, un proiect în care să fie cuprinși și sociologi și psihopedagogi care să pună în evidență așteptările acestei generații, ea nu mai seamănă deloc cu generațiile din școală de acum 10 ani sau de acum 15 ani. Eu cred că reforma sau restructurarea care trebuie să se producă, după obținerea acestor informații de la sociologi și psihopedagogi, este să încercăm să compatibilizăm conținutul procesului de învățământ cu așteptările acestei generații.
Sorin Cîmpeanu: Eu nu cred că a fost un interes ca lucrurile să rămână așa. A fost însă o privilegiere a unor interese conjuncturale în detrimentul unui interes vizionar și coerent. Un singur ministru nu poate asigura coerența, pentru că numărul miniștrilor educației din ultimii 30 de ani a fost inadminisbil de mare. Fiecare ministru care vine poate să aducă, cel puțin teoretic, un plus de competență, însă el nu va aduce un plus de coerență, pentru că vine cu idei mai mult sau mai puțin diferite de cele ale predecesorului. Fiecare ministru a inițiat măsuri mai mult sau mai puțin adecvate obiectivelor recunoscute si asumate, dar niciunul dintre miniștrii educației nu a avut la dispoziție suficient timp pentru a duce la bun sfârșit măsurile inițiate. Cea mai mare parte a miniștrilor educației au încercat cu bună intenție, cu bună credință și cu competență, atât cât a avut fiecare, să facă lucruri în interesul sistemului de învățământ. Din păcate, schimbările mult prea dese, la intervale mult prea scurte, nu au permis niciunui ministru al Educației să-și impuna pana la capăt un plan vizionar, integrat și coerent, în cazul în care a existat așa ceva. În educație niciodată și niciunde nu se vor putea obține rezultate vizibile pe termen scurt, ci doar peste un ciclu complet, adică cel puțin 8-12 ani. Tocmai din aceasta cauza este nevoie de coerență, alături de competență și viziune.
Mircea Dumitru: Cred că este, mai degrabă, o lipsă de viziune, de imaginație în dezvoltarea instituțională. Nu în ultimul rând, cauza o reprezintă și lipsa fermității, a voinței politice de a lua deciziile și de a face lucrurile pentru binele educației.
HotNews.ro: Dacă ați fi ministru al Educației acum, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua?
Daniel Funeriu: Din păcate, situația este de așa natură încât doar un ministru foarte bun nu e suficient. E nevoie de un premier puternic care să aibă principală competență și preocupare educația. Problemele din economie, finanțe sau cele sociale sunt pistol cu apă față de problemele din educație. 1. Evaluarea tuturor profesorilor urmată de un program de un an de sprijin individualizat pentru cei care nu corespund şi o retestare care să decidă rămânerea lor în sistem sau nu. 2. Revenirea imediată la Legea 1 în varianta originară şi reformă aspră a universităţilor, aşa cum s-a început în 2011 prin clasificarea lor. 3. Tăierea fondurilor de la buget pentru primarii care nu reuşesc să ţină sub control abandonul şcolar și să creeze condiții bune în școlile din localitatea lor.
Mircea Miclea: Scot din calcul o altă finanțare pentru că e o problemă care depășește cu mult puterea unui ministru, necesită implicarea unui întreg guvern. Dar ar fi alte trei măsuri pe care le-aș lua rapid: prima, aș face un sistem de evaluare a prestației didactice și aș distribui salariile în funcție de performanțele didactice ale profesorilor, adică aș renunța la salarizarea egalității univtare și aș face o salarizare pe baze de performanțe, meritocrată așadar. Apoi, aș utiliza rezultatele evaluării de la clasele a doua, a patra și a șasea pentru că pe baza lor să facem planuri individuale, remediale, de învățare. Adică ceea ce ne-a arătat acum PISA noi știam deja de când acești copii care acum au dat PISA erau în clasa a doua sau a patra, pe baza evaluărilor care sau făcut, dar nu s-a luat niciun fel de măsură pentru a remedia rezultatele deja constatate atunci. Ori exact lucrul ăsta ar trebui dăcut de acum încolo sistematic, de a utiliza aceste evaluări pentru a interveni din timp, nu atunci în când e prea târziu. La nivel învățământ universitar aș face o evaluare a tuturor programelor de studii, a tuturor specializărilor, ar rezulta ierarhii pe fiecare program de studiu, iar ultimele trei clasificate ar pierde finanțarea de la bugetul public într-o primă fază, iar în a doua fază ar pierde acrditarea. Și toți banii de la ultimele trei clasate s-ar duce spre primele clasate. Și în felul acesta s-ar institui un sistem de însănătoșire a sistemului universitar în care cei buni sunt susținuți, iar cei slabi nu sunt finanțați. Adică banul public urmează calitatea.
Ecaterina Andronescu: Aș merge mai departe cu formarea profesorilor și cu digitalizarea sistemului și aș adăuga absolut necesar acest proiect prin care să comptatibilizăm așteptările generației cu conținuturile procesului de învățământ.
Sorin Cîmpeanu: Regândirea și profesionalizarea carierei didactice și a managementului instituțiilor de învățământ. Mă refer la toate instituțiile de învățământ. O altă măsură ar fi asigurarea adecvată și coerentă a unor rute complete de formare - teoretice, vocaționale și profesionale , începând cu educația timpurie și până la ultimele cicluri. A treia măsură ar fi continuarea racordării la mediul internațional, cu păstrarea și punerea în valoare a specificului, interesului și expertizei naționale.
Mircea Dumitru: ...... ( n.r. nu a vrut să răspundă la această întrebare)
HotNews.ro: Ce înseamnă un popor/ o societate needucat/ă?
Daniel Funeriu: Diferenţa dintre a fi slugă şi a fi stăpân. Diferenţa dintre a fi profesor la Harvard şi a fi căpşunar.
Mircea Miclea: După părerea mea este un popor pasiv, care este mai degrabă spectator la istoria care se face în altă parte, reacționează la evenimentele istorice, nu este în stare să inițieze evenimentele istorice, este un simplu spectator pasiv la o istorie care se face în altă parte. Un popor care în timp își pierde identitatea dacă continuă să fie o colecție de reacție la niște stimuli primiți din altă parte.
Ecaterina Andronescu: Eu n-aș putea să vorbesc în România de o societate needucată, dar aș putea să spun că lipsa educației reprezintă cea mai mare pagubă pentru România. Ca urmare, trebuie să corectăm educația acolo unde ea este precară.
Sorin Cîmpeanu: Un popor educat știe cu siguranță să aibă grijă mai bine și de sănătatea lui și de securitatea lui și de prosperitatea lui. Deci, pe cale de consecință, un popor needucat nu va putea avea grijă nici de sănătatea lui, nici de securitatea lui și nici de prosperitatea lui. Dacă vrei să distrugi un popor nu ai nevoie de rachete balistice, spunea cineva, e suficient să-i afectezi major sistemul de educație.
Mircea Dumitru: Este un popor care nu își cunoaște bine drepturile, un popor care nu poate progresa la adevărata sa capacitate intelectuală. O societate care adâncește inechitățile și care nu le oferă sprijin celor vulnerabili. O societate needucată este și o societate măcinată de profunde carențe în profesionalizare, în buna pregătire a cetățenilor ei. Iar elitele profesionale sunt cele care mișcă lucrurile într-o societate, cele care dau forța și energia unei societăți moderne.
NOTA:
Cei cinci miniștri intervievați de HotNews au avut mandatele după cum urmează:
Daniel Funeriu - 23 decembrie 2009 – 9 februarie 2012
Mircea Miclea - 29 decembrie 2004 – 10 noiembrie 2005
Ecaterina Andronescu - 16 noiembrie 2018 – 2 august 2019
2 iulie 2012 – 21 decembrie 2012
22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009
28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003
Sorin Cîmpeanu - 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015
Mircea Dumitru - 7 iulie 2016 – 4 ianuarie 2017

Anexa 12
Iubita lui
Oprișan, angajată pe un salariu de mii de euro la Autoritatea de Supraveghere
Financiară
De către Actualitatea Vrânceana - 13 ianuarie 2020
De către Actualitatea Vrânceana - 13 ianuarie 2020
Iubita lui
Oprișan a fost angajată pe un post foarte bine remunerat la Autoritatea de
Supraveghere Financiară (ASF), relatează jurnaliștii de la www.economica.net. Larisa Nădrag, absolventă de jurnalism,
este consiliera vicepreședintelui ASF Gabriel Grădinescu, fost șef de bancă din
Focșani și apropiat al lui Marian Oprișan. Salariul este unul pe măsură, de
până la 20.000 de lei. Larisa Nădrag are o relație cu baronul PSD de mai mulți
ani, în ciuda diferenței mari de vârstă dintre cei doi. Mai multe amănunte pe www.economica.net.
COMENTARII
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Când mă gândesc că eu nici măcar
funcția de lucrător la spatii verzi în mun. Focșani, nu am putut să o obțin,
deși prestația mea la proba de lucru, a fost superioară contracandidatului, iar
niște judecători de la ICCJ au fost determinați să demonstreze că nu știu să
citească o foaie matricolă, pentru ca să nu pot susține examenul de definitivat
în învățământ, nu știu ce să mai cred. Mă poți lamuri tu, în acest sens ? Le-aș
fi recunoscător și prietenilor facebook-ciști, Dragomir Lucian, Mihai Nedelcu,
Ioan Culita Usurelu, Radu Borcea, Radu Viorel Ursache, Romeo Paul Postelnicu,
Romeo- Valentin Musca, Gicu -Valentin Dogaru, Elena Buzoianu, Marinela Tudor,
Doru Jechian etc., etc., dacă mă vor ajuta să ies din această NOAPTE a MINȚII
."
Sandu Gurguiatu (13.01.2020) " judecătorii au citit f bine
,nu aveai cursul psiho-pedagogic ca să poți preda în învățământul liceal!"
Arsenie Bocancea (13.01.2020) "Domnule nu știu la ce ai dat dumneata concurs dar concursurile nu sunt pe autoevaluare. Dumneata ai o părere minunată despre propria persoana. Nu ar fi rău dacă ar fi și corectă această părere."
Doru Jechian (13.01.2020) "Nu ai studii!"
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Maestre, mă onorează că ți-a plăcut părerea exprimată de consilierul juridic al Maestrului Agamemnon Partac, respectiv numitul, Gurguiatu Sandu. În ceea ce te privește, orice afirmație a ta, pentru mine, este un "adevăr axiomatic", așa cum pentru prietenul, Dragomir Lucian, sunt VOMELE lui Gurguiatu Sandu. După părerea mea, deși prietenul, Dragomir Lucian, a pretins că este un "ATEU CONVINS", eu îl consider un om cu frica lui Dumnezeu. Trebuie să recunosc că, părerea Maestrului Agamemnon Partac, care a pretins că, "SERVICIILE sunt în slujba statului și nu al poporului", mi-a pus mari semne de întrebare. De ce aceste semne de întrebare ? Deoarece, prietenul tău, postacul "orion", i-a dat prețioase indicații politice, prin intermediul rubricii de comentarii, a ziarului Monitorul de Vrancea, președintelui Marian Oprișan, iar tu ii cânți PROHODUL POLITIC, președinte Marian Oprișan. Eu nu sunt "om politic" și nici "psiholog autodidact" ca Lucian Dragomir, ca să pot înțeleg aceste "FINEȚURI", dar ceva mi se pare putred în Danemarca. Dacă prietenul nostru, Dragomir Lucian, demonstrează, după părerea mea, mult CINISM în ceea ce te privește, urmare a faptului că refuză să te scoată din NOAPTEA MINȚII în care ai demonstrat că te afli, eu nu te pot ajuta cu nimic."
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Doru Jechian; Stimabile, dacă profilul tău, postat pe pagina de Facebook, nu spune nimic, profilul meu, dă anumite informații. În aceste condiții, la întrebarea, " Nu ai studii!", îți poți răspunde singur."
Doru Jechian (13.01.2020) "Pt a ocupa un post în Vrancea ,trebuie să ai o diplomă specială."
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Doru Jechian; Eu nu am o "DIPLOMĂ SPECIALĂ", ca cea insinuată de tine, dar am o "iubire de moșie", de care Mihai Eminescu face vorbire în Scrisoarea a III a, (N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!). Această "iubire de moșie" este cu mult mai PUTERNICA, decât PUPINCURISMUL colegului tău, Dragomir Lucian, față de DICTATURA lui Ceaușescu și CONVINGEREA Maestrului Arsenie Bocancea că, SERVICIILE trebuie să fie FIDELE statului și nu să fie de partea POPORULUI.(Numiții, Băsescu Traian (Pol Pot de România, în opinia mea) și Dragnea Liviu, au considerat STATUL ROMÂN a fi, un STAT DE TIP MAFIOT.)."

Doru Jechian (13.01.2020) "Fiecare râu are calea sa și apa sa . În VN sunt prea
multe baraje."
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Doru Jechian; Te înșeli AMARNIC, prietene ! Rog să ignori NEPUTINȚA și PUPINCURISMUL colegului tău, Dragomir Lucian și să privești lucrurile prin prisma DEMNITĂȚII și SUFERINȚEI unchiului tău, Neculai Jechianu, care într-adevăr, a fost un APOSTOL VRÂNCEAN. Eu voi face tot ceea ce depinde de mine, să SCOT în EVIDENȚĂ acest aspect. Am fost clar, stimabile ?"
Grosu Ulise (13.01.2020) "PS @Arsenie Bocancea; Maestre, în calitatea ta de presupus ajutor COMPLEMENTAR al meu,(numindu-te, "Agamemnon de Țara Vrancei"), în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, ce părere ai despre, replica dată prietenului Doru Jechian ?"

Doru Jechian (13.01.2020) "Mulțumesc prietene!"
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Dragomir Lucian; Stimabile, în calitatea ta de
PUPINCURIST, specialist în Cântarea României și posibil, un "Onisifor
Ghibu de Provincia Europeană Vrancea" pe INVERS, dacă am în vedere
comportamentul Maestrului Agamemnon Partac față de tine, ești tu capabil să
înțelegi, cât de SINCERĂ este expresia, "Mulțumesc prietene!", a
colegului tău de liceu, Doru Jechian?"
Grosu Ulise (13.01.2020) "@Arsenie Bocancea; Maestre, în calitatea ta de
specialist în PSIHOLOGIE UMANA, dacă prietenul Lucian a demonstrat CINISM și a
refuzat categoric, să te scoată din NOAPTEA MINȚII în care ai mimat că te afli,
poate îl ajuți tu pe el, să iasă din NOAPTEA MINȚII, în care se afla de 30 de
ani. Mulțumesc anticipat !"
Grosu Ulise (13.01.2020) NOTA; @Arsenie Bocancea; Dragomir Lucian și Doru Jechian;
După 30 de ani de jucat POKER, având drept miza ani din viata, consider ca am
dreptul să PLUSEZ cu SEC, așa cum am făcut în comentariile de mai sus. Părerea
mea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu