sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Împlinirea a doi ani de la MANIFESTAREA FARAONICĂ organizată de ex-președintele Marian Oprișan, cu ocazia aniversării a 160 ani de la "Unirea Mică" (1859)

MOTTO: "Când o rețetă de minciuni bine ticluită, a fost vândută maselor puțin câte puțin timp de generații, ADEVĂRUL va părea exagerat de prăpăstios și spunătorul lui un lunatic dement" - Dresden James

Amintesc că, în anul 2019, președintele Marian Oprișan a dispus organizarea unei MANIFESTĂRI FARAONICE, cu ocazia împlinirii a 160 ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, iar Jandarmeria Vrancea a luat măsuri drastice și nu ne-a permis nouă, prostimii, să ne apropiem de mai marii jud. Vrancea.
Eu am bănuit că prin această acțiune, președintele CJ Vrancea, Oprișan Marian, a vrut să le arate ORGANELOR din "Provincia Europeană Vrancea" , cine este ȘEFUL.
Ce m-a făcut să cred acest lucru?
În data de 01.12.2018, când președintele Oprișan Marian a adus-o la Focșani pe prim-ministrul României, Viorica Vasilica Dancilă, iar acesta a beneficiat de niște HUIDUIELI, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în anii "democrației originale"  în "Provincia Europeana Vrancea".
Aceste HUIDUIELI este posibil să-l fi deranjat foarte tare, pe cel care se consideră a fi "cel mai iubit fiu al Vrancei" și a procedat în consecință.
După acțiunea din 24.01.2019, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) a început să-i cânte "PROHODUL POLITIC" președintelui Marian Oprișan, spunându-mi: "Președintele Marian Oprișan nu mai este pe cai mari, așa cum crezi tu, ci caii acestuia sunt niște ponei".
Acest comportament al "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea", m-a surprins total, deoarece mult timp postacul "orion", i-a dat PREȚIOASE INDICAȚII politice ex-președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
Este adevăratpostacul "orion", care mi-a fost profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, i-a "NĂȘIT" pe jurnaliștii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, dar am considerat că această "NĂȘIRE" a fost făcută cu acordul ex-președintelui Marian Oprișan.
Iată că acum, premoniția "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea"  s-a adeverit întocmai.
Prezenta scriere are cinci anexe, care reprezintă în fapt cinci capitole, după cum urmează :
Anexa 1 - EPILOG la scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului)
Anexa 2 - "OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea 
Anexa 3 - Maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?", aplicată la nivel național
Anexa 4 - CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea
Anexa 5 - Acțiune CONCRETĂ după "clasarea" Maestrului Arsenie Bocancea
Primele trei anexe sunt o "trilogie", prin care l-am "clasat"  sau i-am explicat Maestrului Arsenie Bocancea că, "nu mai prezintă interes operativ" pentru mine, dacă este să folosesc o expresie a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", 
În a patra a anexă sunt prezentate concluziile în legătură cu "trilogia" dedicată Maestrului Arsenie Bocancea, iar a cincea anexă spune totul prin titlu.
Din "eseurile" postate inițial pe pagina mea de Facebook, ulterior fac o scriere pe care o postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Precizez că am și circa 100 de persoane cărora le trimit prin mail  "eseurile" pe care le postez pe pagina de Facebook, pentru a putea avea un feet-back la ceea ce scriu.
Am constat cu o anumită tristețe că, în timp, numărul persoanelor care îmi spuneau părerea despre scrierile mele, s-a redus treptat ajungând ca despre "trilogia"  dedicată Maestrului Arsenie Bocancea, cu concluzia aferentă, numai o singură persoană să-și mai spună părerea.
Dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea nu s-a "purtat deloc cu mănuși cu mine", iar fostului prieten alfa facebook-ist de o stea, Crintea Valerica și unei persoane care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani, le-a băgat așa de tare FRICA în OASE, de acestora le este frică să mai vorbească cu mine, acest comportament a celor cărora le trimit prin mail scrierile postate pe Facebook, ar putea avea o explicație.
O altă cauză ar putea fi și faptul ca pentru a fi înțelese scrierile mele, trebuie să ai ceva cunoștințe tehnico economice și juridice, iar dialogurile pe care le-am avut în timp cu Maestrul Arsenie Bocancea, iar în ultimul timp cu "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, trebuie citite rând cu rând și chiar printre rânduri.
Citirea scrierilor mele, care sunt destul de lungi, dar bine documentate cu informații de presă și facebook-iste, impune o anumită dispoziție, pe care de multe ori, cei cărora le trimit prin mail scrierile, este posibil să nu o aibă..
Precizez că, scrierile mele le transmit prin mail, la jurnaliști și politicieni mioritici de "Provincia Europeană Vrancea"  de diferite culori și la diverse persoane pe care le cunosc și cu care am relații amicale.
Acest aspect mi-a adus aminte de faptul că în anul 2007, când am contactat direct circa 100 de experți contabili, membrii ai CECAR Vrancea, cărora le-am solicitat, ca în calitatea lor de cetățeni ai mun.Focșani, să semneze că vor să afle structura prețului de cost a mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani abonaților din mun.Focșani, au semnat numai doi.
Eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea, dar urmare a studiilor mele de amator, am ajuns la concluzia că ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ au atrofiat DEMNITATEA poporului român.
Pe fondul atrofierii DEMNITĂȚII poporului român, politicienii postdecembriști, indiferent de culoarea lor politică, s-au comportat ca niște activiști PCR, fără a avea frică de legea comunistă, care prevedea controlul averilor ilicite(Legea 18), iar rezultatul se vede acum după 30 ani de "democrație originală".
În cele ce urmează, am să prezint câteva informații de presă cu comentariile aferente
1. Stiripesurse.ro din data de 18.01.2021, a publicat informația "Încă un exemplu de JUSTIȚIE în România: Radu Mazăre a fost ACHITAT, după ce în prima instanță primise aproape ȘAPTE ani de pușcărie."
Citez:
Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Constanţa într-un dosar în care a fost judecat pentru că ar fi vândut la un preţ subevaluat mai multe terenuri din Mamaia, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie considerând că ar fi realizat un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro. Decizia Curţii de Apel este definitivă. În primă instanţă, el fusese condamnat, în acest dosar, la şase ani şi jumătate de închisoare.
Curtea de Apel Constanţa a hotărât, luni, să desfiinţeze hotărârea atacată, a rejudecat dosarul şi a decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, pentru abuz în serviciu, dar şi a Sorinei Gina Hortolomei Moscu şi SC Mehmetoglu SRL pentru spălare de bani.
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
În luna mai 2018, Radu Mazăre fusese condamnat în acest dosar de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren şi la doi ani şi jumătate de închisoare deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată. Astfel, instanţa a decis contopirea pedepselor rezultând că Radu Mazăre trebuia să ispăşească o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.
...............................
COMENTARII
Dulhac Puiu
"Acestea sunt legile justiției !Nu există judecător să fi greșit vreo condamnare !"
Grosu Ulise
"Nu există o lege a răspunderii judecătorești, stimabile! Aceasta este o altă chichiță a Regimului Securist Postdecembrist."
Dulhac Puiu
"Grosu Ulise o fi și asta,dar legile făcute de ciuma roșie,au fost special concepute cu portițe .Deocamdată ,n avem niciun judecător condamnat la CEDO pt nerespectarea legilor !"
Grosu Ulise
"Dulhac Puiu; La CEDO nu se condamnă judecători! PS Eu am câștigat un proces cu statul roman la CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat."
Toader Anton
"S-a prescris dosarul, sunt 16 ani! Am avut o secție pentru investigarea Magistraților și o desființează."
Grosu Ulise
"Toader Anton; Acesta este Regimul Securist Postdecembrist! Ce răspundere au judecătorii care au tergiversat dosarele? Pensii speciale ?"
Toader Anton
"Corect, pentru această faptă este abuz în serviciu contra intereselor statului și trebuie să răspundă penal. Dar cine să_i tragă la răspundere penal? Consider că dacă mai funcționa această secție de investigarea Magistraților cineva se mai sesiza din oficiu  o persoană cu coloană vertebrală, dar așa Consiliul Superior Magistraturi în nici un caz!"
2. Ziare.com din data de 21.01.2021, a publicat informația "Traficanții din clanul Sandulache, încă 73 de ani de închisoare în Spania. Aceștia execută deja o pedeapsă de 108 ani".
Citez:
"Fratii Sandulache, care conduceau cea mai mare retea de trafic uman din Spania, au mai primit inca 73 de ani de inchisoare. Acestia se adauga la o condamnare record de 108 ani de inchisoare, conform El Comercio.
In afara de liderii retelei, fratii Cristian Alin si Sebastian Sandulache, au fost condamnati alti opt romani care au actionat sub ordinele lor in activitatea de supraveghere, transferul fetelor sau colectarea sumelor obtinute din prostitutie de fete.
Condamnatii si-au recunoscut faptele, iar victimele au fost despagubite.
Racolau fete dupa metoda "Loverboy"
Fratii din Vaslui aduceau femei in Spania de la inceputul anului 2016. Tinerele aveau intre 18 si 20 de ani si aveau o situatie financiara precara. Fetelor erau seduse si li se promitea un loc de munca bine platit in strainatate.
Acestea erau aduse in Asturia, in apartamentele inchiriate de organizatie. Imediat dupa ce erau cazate, fetele aflau ca sunt datoare grupului cu banii pe transport si li se spunea ca cel mai simplu mod de a-si plati datoria e sa se prostitueze. Daca refuzau, erau obligate prin violenta fizica si abuz psihic sa lucreze ca hostess si prostituate in localurile controlate de traficanti."
COMENTARII

Grosu Ulise
"Toader Anton; Dacă procesul s-ar fi desfășurat în România, fapte s-ar fi prescris ca în cazul Țăndărei."
Toader Anton
"Mai mult ca sigur. Statul de Drept lasă de dorit! Omul se află în fața confruntării dintre rațiune care devine un mijloc de a-și câștiga bani, fie pentru a supraviețuit dacă sunt săraci, fie pentru a avea mai mulți bani dacă sunt bogați, și a dobândi mai multă putere dacă aparțin unei clase politice privilegiate. În țările bogate, ca și în cele sărace, dorința de avantaje materiale este însoțită adesea de renunțarea la gândire. Cei mai modești oameni ai muncii sunt cei care au pierdut sensul vieți în cea mai mică măsură. Adevărat în România Magistrațiisoluții netemeinice și nelegale. SECȚIA DE INVESTIGAȚIE A MAGISTRAȚILOR ESTE UN IMPEDIOS NECESAR. Ca fiecare să răspundă de soluțiile date într_un dosar civil s_au penal" Nimeni nu este mai presus de lege". Drepturile și Libertățile Naționale sunt GARANTATE."
Grosu Ulise
"@Toader Anton; Stimabile, cunoașteți un caz de judecător sau procuror condamnat, urmare a acțiunii intreprinsă de SECȚIA DE INVESTIGAȚIE A MAGISTRAȚILOR ? Presa nu a scris nimic în acest sens sau poate nu am citit eu. În opinia mea, în România, SECȚIA DE INVESTIGAȚIE A MAGISTRAȚILOR este o FORMĂ fără FOND, așa cum este și instituția numită Avocatul Poporului."
Toader Anton
"ADEVĂRAT NU CUNOSC ȘI MAI MULT CA SIGUR NU VOI CUNOAȘTE, CA UN MAGISTRAT SĂ FIE TRAS LA RĂSPUNDERE PENALĂ. ASTA ÎNSEAMNĂ STATUL DE DREPT! ÎN CONCLUZIE ACESTE ELEMENTE AR TREBUI TRASE LA RĂSPUNDERE PENALĂ, DAR ATÂT CÂT POPORUL A VOTAT, VREI NU VREI BEA GRIGORE AGHIAZMĂ!"
Grosu Ulise
"@Toader Anton; Stimabile, în opinia mea, nu este vorba de ceea ce a votat poporul, așa cum pretindeți, ci în discuție este vorba despre un Regim Securist Postdecembrist. Indiferent ce votează poporul, rezultatul este același. În acest sens, am o experiență FOARTE INTERESANTĂ cu JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central."
Toader Anton
"Mai mult ca sigur că aveți dreptate, totul este manevrat de: S. T. S, suntem prea mici pentru un război atât de mare!"
Grosu Ulise
"@Toader Anton; Noi vrem să fim mici!
"Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toți micii împreună." - Tâlharul pedepsit. Tudor Arghezi)"
Toader Anton
"Am fost în secțiile de votare știu cum se votează. Totul este la nivel electorat central!"
Toader Anton
"Ai la lupta cea mare rob cu rob să ne unim, dar cu cine?"
Toader Anton
"Orice faptă să fie recunoscută și pedepsită, ca fiecare să răspundă pentru faptele sale!"
Grosu Ulise
"Toader Anton; stimabile azi am postat pe pagina mea Facebook, un articol scris de Cornel Nistorescu intitulat "Platforma informatică și demisia directorului STS". Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat, "Numai comunismul s-a putut construi cu ajutorul leprelor, capitalismul se construiește cu profesioniști". Efectul LEPRELOR puse în funcții de conduce, se vede în toate domeniile. În concluzie, FAPTE nu VORBE!"
3. Ne net a circulat un fragment dintr-un manual de istorie din clasa 1 - 1929
ISTORIA VECHE și MEDIE pentru clasa I
ȚARA și POPORUL ROMÂNESC
ȚARA. - România, țara noastră, este una din țările cele mai frumoase și  bogate din lume. Are munți frumoși cu păduri de brazi și fagi, cu mine de sare, aur și argint, cu izvoare de petrol. Are dealuri cu păduri de stejar, cu tot felul de pomi roditori, pruni, meri, peri, cu vii și livezi înflorite. Are câmpii peste care ochiul se pierde acoperite cu grâu, cu orz, cu porumb până la Dunărea albastră și Marea cea Neagra.
Este udata de ape multe și mari, Nistrul, Prutul, Siretul, Tisa, Mureșul, Jiul, Oltul, afară de o mulțime altele.
Dunărea este podoaba râurilor din lume. Ea este lată, adâncă, trece prin multe țări, ca nici un alt râu, iar noi Românii stăpânim amândouă malurile, tocmai în partea cea mai însemnată la gurile ei.
Noi, Românii, trebuie să iubim țara noastră, să fim muncitori ca să ne folosim de bogățiile ei. Să fim uniți intre noi, căci pământul nostru bogat deschide pofta altora ca să ni-l ia și ca să ne învrăjbească, spre a ne slabi.
Să fim cinstiți și drepți, să apărăm ceea ce este al nostru, dar să dam și altora ceea ce este dreptul lor. 
4. Pe net a circulat informația, pe care în data de 16.01.2021, am redistribuit-o pe pagina de Facebook,
"Ioan Aurel Pop
15 ianuarie la 09:01  ·

O zi tristă a culturii naționale
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual, la propunerea Academiei Române, în 15 ianuarie, nu are loc, în acest moment, sub auspicii bune. Vina o poartă – se va spune de îndată – starea nenorocită creată de această copleșitoare molimă. Așa este, dar mai sunt și alte cauze ale cadrului trist al sărbătorii. Ziua Culturii Naționale li se pare unora (ca și Academia) de prisos, un fel de reminiscență sentimentală a unui trecut fără rost, menit, pentru anumiți contemporani grăbiți, să fie scos din memoria colectivă.
Un motiv al unei asemenea atitudini este legarea sărbătorii acesteia de momentul nașterii lui Mihai Eminescu. Ce să mai caute un scriitor venit pe lume în 1850 în viața noastră? Și, pe deasupra, un scriitor „naționalist”, „autohtonist”, „conservator”, prețuitor al Moldovei, al României și al lui Ștefan cel Mare! Cam așa este catalogat poetul în anumite cercuri, mai ales online, dar nu numai. Pe vremuri, un student al meu american îmi spunea că pentru el Războiul de Secesiune se petrecuse în Evul Mediu. Cu alte cuvinte, jumătatea secolului al XIX-lea era, în mintea lui, la fel de întunecată, de barbară și de inutilă ca Evul Mediu. M-am mirat teribil atunci, considerând afirmația drept o excepție regretabilă, dar azi nu mă mai mir așa de tare și nu mai pot să spun că o asemenea atitudine este o excepție. De când am văzut romane celebre propuse spre interzicere, pentru că vorbesc despre sclavie sau muzica Beethoven condamnată ca fiind prea „albă”, prea „elitistă” și chiar „discriminatorie”, nu mă mai mir de nimic. Mă întristez doar."
............................................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"Vorbe, vorbe... ! În condițiile în care președintele Academiei Romane, prof. Ioan Aurel Pop, atunci când era rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj, a considerat că REPETENTUL Coldea Florian, care în tandem cu Pol Pot de România (Băsescu Traian) au făcut atât de mult rău României, trebuie să fie profesor universitar la UBB Cluj, în opinia mea, acestea sunt VORBE de CLACĂ."
5. Adevărul din data de 18.01.2021 a publicat articolul "SURSE: Şefi din Electrica luaţi la audieri într-un dosar de corupţie şi furt de energie electric".
Citez:
"Angajaţi ai Electrica, printre care se află şi persoane cu funcţii de conducere, sunt vizaţi de o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova într-un dosar de corupţie, dar şi de furt de energie electrică, potrivit unor surse judiciare. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Percheziţii pentru probarea unor infracţiuni de corupţie în legătură c... Decizie surprinzătoare a Curţii de Apel Suceava. În ajun de Crăciun, j... Penalul nostru, Costel Alexe, este mai bun decât penalii lor, ai PSD. ... UPDATE Ulterior comunicatului DGA, compania Electrica SA a anunţat că sprijină investigaţia anchetatorilor: Electrica SA informează că sprijină investigaţia demarată de autorităţi în judetul Prahova în ceea ce priveşte furturile de energie electrică şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea legilor şi a tuturor reglementărilor care îi sunt aplicabile în toate activităţile pe care le desfăşoară.   “Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici şi asigură toate părţile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica SA.   Electrica consideră că este atât în interesul consumatorilor, cât şi al companiei, ca astfel de practici să fie descoperite, dovedite şi pedepsite conform legilor în vigoare.    Fiind vorba despre o anchetă în derulare, compania se abţine de la alte comentarii, până la finalizarea investigaţiilor."
.....................................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea și Varzaru Felicia; Întinerirea cu 30 ani pe care v-am făcut-o, pe baza celor afirmate de mine în urmă cu peste 30 ani, în scrisoarea deschisă pe care prin intermediul ziarului România liberă din data de 18.08.1990, i-am adresat-o prim-ministrului Petre Roman, v-ar OBLIGA MORAL să citiți și această informație de presă. I-aș recomanda același lucru și lui Dragomir Lucian, dar în cazul lui, cu o probabilitate foarte mare, stric orzul pe gâște. Dacă veți citi prezentul articol de presă, cred că aveți să înțelegeți, de ce a fost demis un președinte RENEL de către ministrul Industriilor Dumitru Popescu, pentru un plan de pierderi în rețelele electrice de la IRE Focșani de 21%. PS @Toader Anton; Stimabile, tu ce părere ai despre puterea de înțelegere a Maestrului Arsenie Bocancea și  a "spiridușului" Varzaru Felicia?"
Toader Anton
"Da, este la înălțime, am urmărit puțin din publicația din 16_04_2020 De la Baba Vrânceoaia, Elisabeta Rizea și până la Siena Vușcan!"
6. Ziare.com. a publicat în data de 20.01.2021, informația "Darius Vîlcov a rămas oficial fără titlul de doctor. Tribunalul București a admis cererea depusă de Academia de Studii Economice".
Citez:
" Tribunalul Bucuresti a admis miercuri, 20 ianuarie, cererea Academiei de Studii Economice de retragere a titlului de doctor lui Darius Valcov, fostul apropiat al lui Liviu Dragnea.
"Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384 eliberata sub nr.448/19.10.20210. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucuresti- Sectia a-II-a Contencios Administrativ si Fiscal. Pronuntata azi, 20.01.2021, prin punerea solu?iei la dispozitia par?ilor de catre grefa instantei", este minuta instantei.
Decizia poate fi atacata cu recurs.
Magistratii de la Tribunalul Bucuresti au luat in discutie miercuri, 20 ianuarie, anularea diplomei de doctor a fostului ministru de Finante, dupa ce Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis retragerea titlului de doctor, definitiv si irevocabil.
In urma verificarii lucrarii de doctorat, oficialii CNATDCU au constatat ca mai mult de un sfert din teza este plagiat.
Rectorul ASE: "E obligatoriu acest pas"
Reclamantul in acest caz a fost Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti, unde Valcov si-a facut doctoratul.
"Suntem obligati de lege sa procedam asa, noi nu putem sa anulam diploma. Rectorul da o decizie de retragere a diplomei, dar in acelasi timp trebuie sa existe si o decizie a instantei in acest sens. In cazul de fata, in momentul in care am dat decizia de retragere a diplomei, am transmis catre instanta si solicitarea de a retrage legal, pe langa titlul de doctor si diploma aferenta", a declarat pentru Ziare.com profesorul Nicolae Istudor, rectorul ASE.
Potrivit acestuia, daca solicitarea catre instanta nu ar fi fost facuta, Darius Valcov ar fi putut ataca decizia universitatii, considerand-o ca fiind ilegala. "E obligatoriu acest pas. Fara el, nu se finalizeaza procesul", a completat rectorul.
Ce spune jurnalista Emilia Sercan, cea care a dezvaluit plagiatul
La randul sau, jurnalista Emilia Sercan, cea care a dezvaluit plagiatul fostului ministru de Finante Darius Valcov, a explicat pentru Ziare.com ca, potrivit unei proceduri relativ recente din legislatie, se face o distinctie intre titlul de doctor si diploma de doctor.
"Conform acestei proceduri, trebuie anulata si diploma de doctor, nu doar titlul de doctor, ele fiind privite ca doua chestiuni distincte. ASE indeplineste, pur si simplu, o formalitate care trebuie aplicata, prin deschiderea acestui proces care este, practic, o consecinta a faptului ca CNADCU a decis sa ii retraga in mod definitiv si irevocabil titlul de doctor lui Darius Valcov", a declarat jurnalista."
COMENTARII
Toader Anton
"Trebuia tras și la răspundere penală!"
Grosu Ulise
"Cine să-l tragă la răspundere penală? Să Înțeleg că nu aveți cunoștință de faptul că a dispărut teza de doctorat a REPETENTULUI Florian Coldea, a cărui coordonator a fost generalul IZMANA, Oprea Gabriel? În prezent, conform unor bârfe facebook-iste REPETENTUL Coldea Florian ar fi profesor la UBB-Cluj, angajat de actualul președinte al Academie Române Ioan Aurel Pop, atunci când era rector la UBB-Cluj."
Toader Anton
"Da, nu am luat la cunoștință că a dispărut lucrarea de doctorat ca să nu existe probe, așa că nu ii poate suspenda diploma de doctorat. Cât privește pe izmenarul Gabriel, ambii au fost niște nemernici a făcut mult rău țări și românilor. Despre Aurel Pop am crezut ca este cu adevărat un academician, dar s-a văzut de ce este în stare sluga sistemului. Păcat de România că au pus în slujba țări niște secături, care nu au ce cauta în fruntea Statului Român!"
7. D-na Varzaru Felicia a distribuit pe pagina de Facebook a Domniei sale, în data de 20.01.2021,  informația "Se pregătesc tăieri masive de clase la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară / Solicităm realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali” – Consiliul Național al Elevilor"
Citez:
"În întreaga ţară se pregătesc tăieri masive de clase din diferite unităţi de învăţământ preuniversitar, la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară de la o generaţie la alta, atrage atenția Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat de presă. Astfel, reprezentanții elevilor solicită:
Ministrului Educaţiei să facă, în regim de urgenţă, demersurile necesare pentru ca desfiinţarea claselor să fie realizată doar acolo unde acestea nu vor avea efectivul de elevi necesar funcţionării, conform legii.
Realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali, pentru a determina modul în care s-au luat deciziile privind tăierea claselor şi sancţionarea celor care au încălcat standardele de transparenţă şi comunicare interinstituţională eficientă."
.....................................
COMENTARII
Dragomir Lucian
"Îl dă afară din sistem și pe Grosu Ulise ?"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Nu cred, ar fi păcat ca învățământul românesc să piardă un asemenea dascăl."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia aveți dreptate !"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, în calitatea Domniei voastre de "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, pe care v-am întinerit cu 30 ani, nici nu ați fi putut da un alt răspuns la provocarea lui Lucian, decât cel pe care l-ați dat. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce! PS Despre mesajul pe care i l-am transmis ieri, 19.01.2021, lui Dragomir Lucian, intitulat "AGENT de INFLUENȚĂ și PROBA de LUCRU", nu aveți nimic de spus? De altfel, mesajul v-a fost adresat D-voastră și pezevenchiului de Nelu Gavrilă,, dar......."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Dar.....ați ratat. Ca de fiecare data. Câtă risipă de energie creatoare și noi, ignoranți, nu cinstim opera dumneavoastră, binevoind măcar să o citim. Ce te faci cu spiridușii ăștia?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, cum credeți că aș putea pune botul la afirmația, " Câtă risipă de energie creatoare și noi, ignoranți, nu cinstim opera dumneavoastră, binevoind măcar să o citim."? Întrebarea, "Ce te faci cu spiridușii ăștia?", mi se pare interesantă. În condițiile în care consider că, "spiridușii" fac partea din "echipa", celui pe care l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), ce rost are o astfel de întrebare?  PS @Dragomir Lucian; Stimabile, întrebarea adresată "spiridușului" Felicia Varzaru, este de CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, nu de CATEGORIA MOCIRLA-Sandu Gurguiatu, unde tu ești specialist. "
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule Grosu, am observat că dumneavoastră puneți botul la toate, nu știu dacă și pe...toate, așa că este păcat să nu încercam."
8. Dragomir Lucian în data de 17.01.2021, a postat pe pagina lui de Facebook afirmația, "Dacă-i dai prostului prea multă atenție, el va începe să-ți dea sfaturi.......".
COMENTARII
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise nimeni nu te depășește la dat sfaturi."
Grosu Ulise
"În afara de recomandarea de a lua în serios afirmația Maestrului Arsenie Bocancea, în legătură cu "AVENTURA ta din Basarabia" și să scrii o carte, deoarece pe Facebook nu te mai bagă nimeni în seamă, ce altă recomandare ți-am făcut eu? Faptul că, "spiridușii" Maestrului Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, ți-au dat apă la moară pentru a nu intra în DEPRESIE, după ce te-am "clasat", este o altă mâncare de pește. Ceea ce au făcut cei doi "spiriduși", bănuiesc că a fost un fel de recunoștință pentru calitatea ta de COBAI docil al Maestrului Arsenie Bocancea."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, ai dreptate meștere electrician !"
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, DREPTATEA trebui să o obțin în instanță, nu ca mi-o dai tu, IRONIC. Acum, după "CLASAREA" Maestrului Arsenie Bocancea, care după cum bine știi, a demonstrat că știe și toaca în cer, iar "spiridușul" Varzaru Felicia îi calcă pe urme, vreau să vad cum se manifesta la modul CONCRET, SPIRITUL CIVIC al "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeana Vrancea", în speța Mr.Gh.Pastia. PS CATEGORIE SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu CATEGORIE MOCIRLĂ-Sandu Gurguiatu, unde tu ești specialist."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, nimic nu se pierde, totul se transformă dintr-o formă în alta. Dar tu nu ai de unde să știi."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Săracul de tine, Lucian! Ce m-ar putea învăța pe mine, un specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României? PS "În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă" (Antoine Lavoisier)."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; În România totul de pierde, nimic nu ne rămâne, totul se fură."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, dar de ce sunteți așa de pesimistă.? Dacă eu aș fi fost ca D-voastră, eram acum oale și ulcele. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Nu sunt pesimistă, sunt realistă, domnule."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, v-am analizat cu multă atenție replica, drept pentru care am sa va răspund punctual, după cum urmează: a. Faptul ca Domnia voastră pretindeți că, un "spiriduș" specialist în "frecții la picior de lemn" este "realist", din punctul meu de vedere, este un non-sens. b. Întinerind-vă cu 30 ani și aducându-vă la vârsta fiicei minore, a Domniei voastre, pe undeva, mă determină să vă acord circumstanțe atenuante, în legătură cu afirmația, "Grosu Ulise; Nu sunt pesimista, sunt realista, domnule."; c. Din calitatea Domniei voastre de "spiriduș" specialist în "frecții la picioare de lemn", este puțin probabil să înțelegeți, calitatea de MANĂ CEREASCĂ a celui pe care l-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea). În plus, "minoră" fiind, nu cred că înțelegeți PROFUN(D)ZIMEA codului de acțiune "RUPERE de UTERE", sub care lupt împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC. PS V-a satisfăcut replica mea?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule, cred a ați întrerupt tratamentul, altfel nu se pot explică derapajele dumneavoastră."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Stimata Doamna, comentariul Domniei voastre îmi aduce aminte de postacul "piscot - cameleon", care timp de 7 ani din nebun, bețiv și SLUGA lui Oprișan, nu m-a mai scos, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea. Eu am presupus că sunteți "spiridușul" Maestrului Arsenie Bocancea, dar este posibil să fiți și "spiridușul" d-nei senator Sorina Plăcintă. Postacul "orion" știe de ce!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Am înțeles de la domnul Dragomir că urmați un tratament, așa ca...."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, dar ce bine vă înțelegeți D-voastră cu Dragomir Lucian! După ce Lucian i-a fost COBAI Maestrului Arsenie Bocancea, căruia i-a executat întocmai DIVERSIUNILE, iată că acum a ajuns și el DIVERSIONIST. Nu numai că a ajuns DIVERSIONIST, dar a găsit și el un COBAI, căruia să-i vândă gogoșile. PS Să știți că mă încearcă un sentiment de regret, pentru că v-am întinerit cu 30 ani și ați ajuns să vă păcălească Dragomir Lucian cu o mărgica, așa cum îi păcăleau spaniolii pe sud-americani."
9. Mesaj transmis lui Dragomir Lucian, dar care, în fapt, a fost pentru "spiridușii"  Maestrului Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrila 

AGENT de INFLUENȚĂ și PROBA de LUCRU
MESAJ pentru fostul prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian
Lucian,
Acum, când Maestrul Arsenie Bocancea și cu tine nu mai prezentați "interes operativ" pentru mine, dacă este să folosesc o expresie a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-ista, postacul "orion", singura mea dilemă este:
- În condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe absolut totul despre LUPTA mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, care a fost motivul pentru care, acesta profitând de NEVINOVĂȚIA ta și a lui Sandu Gurguiatu v-a incitat împotriva mea, timp de peste 3 ani?
La un moment dat Maestrul Arsenie Bocancea a insinuat ceva în legătură cu faptul că, în opinia lui, aș fi fost "agent de influență".
Deoarece un "agent de influență", bănuiesc că trebuie să aibă un șef, cine mi-ar fi putut șef, în opinia Maestrului Arsenie Bocancea?
Analizându-i comportamentul, probabil că, a avut în vedre că aș fi putut avea doi șefi și anume:
a. M-a considerat un fel de Sandu Gurguiatu și a crezut că tu îmi ești șef și a procedat în consecință, incitându-te împotriva mea;
b. A luat de bun ceea ce a pretins că l-a informat postacul "orion", despre cineva de sex masculin care i-a spus d-nei senator Sorina Plăcintă că, eu aș fi omul ex-președintelui Marian Oprișan.
Urmare a acestei acțiuni DIVERSIONISTE, este posibil să mi se fi tras cei 7 ani de bălăcărire l-a care m-a supus postacul "piscot-cameleon", prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
Dacă cele două presupuneri precizate mai sus au tangență cu realitatea, Maestrul Arsenie Bocancea ar trebui să înțeleagă că ambele variante sunt FALSE.
Eu am fost "AGENT de INFLUENȚĂ" dacă este să-l citez pe Maestrul Arsenie Bocancea, numai pentru mine, iar dacă au fost și alte persoane care s-au folosit de "influențele" mele, așa cum a pretins "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", acest lucru s-a făcut fără știrea mea.
Apariția "spiridușului" Nelu Gavrilă mi-a dat posibilitatea de a da o proba de lucru, în ceea ce privește cursul de bârfă și intrigă facebook-istă pe care l-am urmat cu postacul "orion".
Dându-și seama de LUCRĂTURĂ, "spiridușul" Nelu Gavrilă a început să facă front comun cu "spiridușul" Varzaru Felicia, specialist în "frecții la picior de lemn", dar acțiunea lor a devenit de un PENIBIL ÎNDUIOȘĂTOR.
Singurul lucru bun pe care ar putea să-l facă Maestrul Arsenie Bocancea, este "să-i retragă în cazarmă" pe "spiridușii", Nelu Gavrilă și Varzaru Felicia, care în ultimul timp s-au specializat ca și tine, în bătutul apei în piuă pentru a face unt.
Pentru cultura ta de OM POLITIC, lider al Partidului Socialist Roman-Filiala Vrancea, îmi permit să te informez că, ceea ce mulți au numit a fi "baron local", eu am numit "DICTATOR de Provincia Europeană Vrancea",
După "clasarea" "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), acum, mă ocup de "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Acest "CAREU de AȘI" a crezut că dacă îmi va desface contractul de muncă, mă voi închina în fața lui, dar......
Prin revenirea la două plângeri penale care zac la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, am făcut un pas CONCRET în acest sens.
Deși te-am provocat, nu mi-ai răspuns la interpelarea pe care ți-am făcut-o la scrierea "Acțiune CONCRETĂ după "clasarea" Maestrului Arsenie Bocancea" , postată în data de 18.01.2021, pe pagina mea de Facebook, la care a fost anexată și revenirea la cele două plângeri penale, care se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Dacă eu de fiecare dată i-am dat probe le lucru Maestrului Arsenie Bocancea, în calitatea ta de "psiholog autodidact", așa cum te-ai autocaracterizat, îmi permit să te întreb:
- Crezi că, Maestrul Arsenie Bocancea îmi va da o PROBA de LUCRU concretă, în speța Mr Gh.Pastia, așa cum i-am solicitat ?
19.01.2021                                                                                 Ulise Grosu
10. Mesaj de mulțumire transmis lui Dragomir Lucian, dar care, în fapt, a fost pentru "spiridusii"  Maestrului Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă 

MULȚUMIRI adresate fostului prieten "alfa"  facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian
Lucian,
Îți mulțumesc că l-ai provocat la o bârfă la adresa mea, pe "spiridușul" Varzaru Felicia, deoarece acesta a dat semne că a  început să intre cu mașina în pană de benzină.
De unde am tras această concluzie?
Din afirmația acestuia :
"Varzaru Felicia
Grosu Ulise; Domnule Grosu, am observat că dumneavoastră puneți botul la toate, nu știu dacă și pe...toate, așa că este păcat să nu încercăm."
Despre colaboratorul meu complementar "Măgarul Troian de Țara Vrancei" am afirmat că, "Are un miros foarte fin, iar atunci când simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă."
Sesizând că "spiridusul" Varzaru Felicia este într-o astfel de situație, am considerat că se impune să dau o PROBĂ de LUCRU.
"SpiridușulVarzaru Felicia fiind de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, a putut constata :
a. Legătură dintre afirmația mea din scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman, în legătură cu FALSELE pierderi din rețelele electrice de 3-4%, planul de pierderi de 21% la la IRE Focșani, demiterea unui președinte RENEL de către ministrul Industriilor Dumitru Popescu și ancheta furtului de energie de la Electrica Nord Muntenia (Ploiești)
b. Legătura dintre afirmația mea din scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman, în legătură cu înființarea după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, a unor posturi total nejustificate, cum a fost acela de director de dezvoltare la IRE-urile mici(fără secții de înaltă tensiune) și situația în care s-a ajuns acum, cu o infuzie de directori politruci, prezentată de un articol de presa.
Această întinerire cu 30 ani a d-nei Varzaru Felicia, în mod sigur a făcut-o să mediteze:
1. La afirmația mea că, într-o confruntare pe probleme tehnico-economice specifice, "șterg pe jos" cu directorii politruci numiți de președintele Marian Oprișan la Electrica Focșani și ENET;
2. La PENIBILUL situației, în care Maestrul Arsenie Bocancea te-a pus să mă întrebi dacă "am tras în viața mea un heblu", iar când i-am dat exemplu concret, de stingere al unui început de incendiu la un tablou electric de la Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Focșani, sediul din str. Mr.Sava, a replicat, "Orice pulifrici știe să folosească un stingător de incendiu.".
3. La PROFESIONALISMUL demonstrat de postacul "orion" în speța detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani din data de 08.09.2016, în cinstea zilei onomastice a ex-președintelui Marian Oprișan, ocazie cu care, ORGANELE din "Provincia Europeană Vrancea"  au decretat Focșaniul ca fiind "NOUL Caracal al României".
4. La modul în care te-a provocat Maestrul Arsenie Bocancea să te amuzi cu el, după ce am luat examenul de electrician autorizat, în condițiile în care nu mai lucram în domeniu de foarte mult timp.
5. La modul în care, bătând câmpii într-un dialog facebook-cist, Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul tău Sandu Gurguiatu au rezolvat problema ENET.
6. La modul în care Maestrul Arsenie Bocancea și-a "prins urechile" în "hidraulica unui sistem de termoficare".
7. La AROGANȚA GARCISTĂ a Maestrului Arsenie Bocancea, care a pretins că "în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca".
După ce "spiridusul" Varzaru Felicia a meditat la cele 7 probleme precizate mai sus, în mod sigur, a mers la șeful Domniei sale,  Maestrul Arsenie Bocancea, sa-i aducă la cunoștința că a rămas cu mașina în pană de benzină, iar "Măgarul Troian de Țara Vrancei", nu a putut scăpa ocazia și și-a făcut numărul.
Nu știu dacă, în condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea l-a trimis pe "spiridusul" Varzaru Felicia să-ți ridice moralul și să nu cazi în DEPRESIE, urmare a acțiunii de "clasare"  la care te-am supus, tu ai putea fi obiectiv, dar îmi permit să te întreb:
- Într-o astfel de situație, crezi ca Maestrul Arsenie Bocancea a început să mediteze la bazaconia lui cu "AGENTUL de INFLUENȚĂ"  și la cât de PENIBIL a fost atunci când, profitând de NEVINOVĂȚIA ta și a lui Sandu Gurguiatu, timp de peste 3 ani, v-a incitat împotriva mea?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

21.01.2021                                                                      Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
"Toader Anton; Stimabile, ce părere aveți despre acest mesaj de mulțumire?"
Toader Anton
"E foarte inteligent și cu mult bun simț! ați prezentat realitatea cu lux de amănunt!"
Dragomir Lucian
"Bună dimineața, Grosu Ulise ! Cum le mai nimerești tu, parcă ai fi Denis Rifai!"
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Lucian, aici nu este vorba despre nicio Denis Rifai, ci de CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea. Eu ți-am adresat o întrebare punctuala, iar tu o "dai în bărci" cu Denis Rifai. În condițiile în care, ești specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ-Sandu Gurguiatu, iar PUPINCURISMUL Cântarea României, ai pretins că ți-a adus cele mai mari satisfacții în viață, comportamentul tău, consider că este o NORMALITATE. PS Este interesant dacă vecinul tău, "spiridușul" Nelu Gavrilă, după ce a văzut că "spiridusul" Varzaru Felicia a rămas cu mașina în "pană de benzină", îi va sări în ajutor, cu "glumele lui de autobază"."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule, în calitatea mea de subalternă a domnului Bocancea, cum spuneți dumneavoastră, cred că aș avea dreptul să-l cunosc. Îmi puteți face această onoare?"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Domnule Dragomir, cinei-i acest Arsenie Bocancea, exista sau este tot o invenție de-a domnului Grosu? Întreb pentru că nu-l văd activând pe Facebook, doar pe Tuitter am găsit pe cineva cu numele de bocancea, dar nu știu dacă-i aceeași persoană."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, Maestrul Arsenie Bocancea este, din punctul meu de vedere, o "FANTOMĂ vie, fără ADN", ca și D-voastră, iar după părerea lui Dragomir Lucian este un securist-comunist, căruia i-a spus "Jenica patriotul"."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Deci este un fost securist. Acum am înțeles. În concluzie, și eu sunt tot un fel de....securistă."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că prietenul lui, postacul "orion", despre care a afirmat că a plecat în Canada, (NOTA: La această diversiune nu am pus botul.), este "specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației". Dragomir Lucian a pretins că, Maestrul Arsenie Bocancea este în fapt, securistul comunist "Jenica-patriotul", însă, eu consider concluzia lui Lucian ca fiind specifică CATEGORIEI MOCIRLĂ-Sandu Gurguiatu, unde el este specialist. Precizez că, nu am afirmat că "D-voastră ați fi tot un fel de securistă", așa cum ați pretins, ci sunteți o "FANTOMĂ vie fără ADN" la fel ca Maestrul Arsenie Bocancea. Dacă nici D-voastră nu știți ce mai sunteți, urmare a întineriri cu 30 ani, la care v-am supus, rezultă clar că vârsta de ADOLESCENT TERIBILIST la care v-am adus, vă pune mari probleme.'
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Aaa, deci doar domnul Dragomir îl consideră pe idolul dumneavoastră securist, dumneavoastră considerându-l fantomă. Așa stând lucrurile, merg pe mâna domnului Dragomir."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Este dreptul Domniei voastre să mergeți "pe mâna" la cine doriți. Pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea este o "FANTOMA vie, fără ADN", așa cum vă consider și pe D-voastră. De asemenea, precizez că, Maestrul Arsenie Bocancea este "DIVINITATEA mea de Provincia Europeana Vrancea", pe când D-voastră sunteți un "spiriduș"." 
În cele ce urmează, voi puncta câteva aspecte, în legătură cu informațiile de presă și facebook-iste prezentate mai sus.
1'. La punctele "1"  și "2" sunt prezentate două informații cu privire la funcționarea justiției în România și în Spania, iar comentariile făcute cred că au spus totul.
2'. La punctul "3" am prezentat un fragment din cartea de istorie de clasa I din anul 1926, iar punctul "4" un citat cu o scriere semnată de președintele Academiei Romane, Ioan Aurel Pop, la care am făcut și un comentariu.
Personal, consider că de când semianalfabeta Ceaușescu Elena a devenit academician, Academia Româna nu mai are nicio prestanță și se scaldă într-o mocirlă greu de înțeles.
3'. Răspunsul dat de dl.Toader Anton la interpelarea mea, făcută la informați prezentată la punctul "5", fiind de CATEGORIE SUPERGREA-Arsenie Bocancea, m-a lăsat fără replică.
4'. Comentariul d-lui Toader Anton pe care l-a făcut la informația prezentata la punctul "6", în opinia mea, este tot de CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, de aceea consider că trebuie citit cu atenție.
5'. Din momentul în care am afirmat că intenționez ca să-l "clasez" pe Maestrul Arsenie Bocancea și am acționat în acest sens, "DIVINITATEA mea de Provincia Europeana Vrancea"  a dispărut ca prieten facebook-ist, dar au apărut facebook-iștii, Varzaru Felicia și Nelu Gavrila, cu care am avut un interesant schimb de replici facebook-ist.
Eu i-am considerat pe d-na Varzaru Felicia și dl. Nelu Gavrila ca fiind "spiridusii" Maestrului Arsenie Bocancea.
Acesta este motivul pentru care, din punctul meu de vedere, sunt interesante schimburile de replici de la postările "7", "8"  și "10".
Mesajele de la punctele "9"  și "10", consider că i-au dat de gândit Maestrului Arsenie Bocancea, în legătură cu bazaconiile pe care în timp, le-a spus la adresa mea.
Pe net circulă următoarele informații:
A. "Adio, România! Bugetul pe 2021, construit cu banii din vânzarea companiilor de stat
Întârzierea elaborării proiectului bugetului de stat pe 2021 are acum o explicație. Guvernul Cîțu așteaptă, printre altele, aprobarea proiectului de lege privind ridicarea restricțiilor de a vinde companiile de stat. Proiectul a apărut deja în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei și anunță creșterea veniturilor bugetare prin vânzarea acțiunilor la companiile strategice ale României.
Vânzarea companiilor de stat, mai ales în condițiile în care prețurile acestora s-au prăbușit efectiv din cauza crizei provocate de pandemia globală, va reprezenta lovitura de grație pentru România. Cu toate acestea, Guvernul Cîțu a decis să privatizeze tot ce a mai rămas, iar pentru scepticii care mai spun că și-așa s-a vândut tot, amintim că încă mai avem portul Constanța, C.N.Aeroporturi, CEC Bank, Eximbank, Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, Conpet, Compania Națională a Uraniului, Transgaz, Transelectrica și multe altele. Potrivit Legii 173/2020, inițiată de parlamentarii PSD, înstrăinarea participațiilor (acțiunilor, după modificarea făcută de Guvernul Orban) deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută este interzisă pe o perioadă de doi ani. Totodată, se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare. În aplicarea acestor dispoziții, se suspendă, în mod corespunzător, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, se arată în lege."
B. Scrisoare dureroasă deschisă către toţi românii de analistul politic Ilie Şerbănescu.
Să-mi spună cineva că n-are dreptate!
"Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.
Acum sunt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi câte altele.
Tot uitându-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dvs, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa. Deci eu, atunci când fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau nu.
Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau în Rusia.
Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.
Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e aproape 90% de import.
Deci…… toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro…ne aparţine!
Cât mai poate dura o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa, poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!
Cu drag,
Ilie Şerbănescu
Nu cunosc dacă intențiile Guvernului Cîțu de care se vorbește informația de la punctul "A", care circula pe net, au sau nu tangență cu realitatea, dar ceea ce afirmă analistul economic Ilie Șerbanescu, în scrisoarea către români de la punctul "B", este o certitudine.
Întrebarea firească pe care o pun într-o astfel de situație, este:
- De ce poporul român a stat pasiv la JEFUIREA României, făcută cu complicitatea unor indivizi ca  Năstase Adrian- Bombonel, Calin Popescu Tăriceanu, Băsescu Traian în tandem cu Florian Coldea etc?
După părerea mea, cauza PASIVITĂȚII poporului român față de JEFUIREA țării, cu ajutorul TRĂDĂTORILOR de NEAM și ȚARĂ uniți în ceea ce am numit a fi Regimul Securist Postdecembrist, ar putea fi:
a. Colectivizarea forțată a României, care la transformat pe țăran în golan și a făcut din furt, "sport național";
b. FRICA băgată în oasele poporului român la instaurarea comunismului, care a fost continuată de DICTATURA lui Ceaușescu.
c. Continuarea ATROFIERII demnității poporului român cu ajutorul ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, subiect de care am amintit de multe ori în prezenta scriere.
Personal, am o experiență foarte interesantă, în ceea ce privește LUPTA cu "burghezia proletară" mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", care a început odată cu publicarea în data de 18.08.1990, a unei scrisori deschise adresată prim-ministrului Petre Roman (anexa 2).
Prin prezenta scriere, îi transmit Maestrului Arsenie Bocancea că, pentru mine "nu mai prezintă interes operativ", dacă este să folosesc o expresie a postacului "orion", iar dacă va continua să o facă pe Toma Necredinciosu' prin diferiți "spiriduși", așa cum a făcut prin  "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, va duce PENIBILUL la cele mai înalte cote.
Finalizând prima parte a LUPTEI mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", acum am trecut și la finalizarea părții a doua, iar anexa 5 a prezentei scrieri, este o dovadă în acest sens.
Așa stând lucrurile, urmăresc, cu multă atenție, modul în care ex-președintele Marian Oprișan, care se crede "CEL MAI IUBIT FIUL al Vrancei, va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei.
În acest sens, mi s-a părut interesantă afirmația făcută de ex-președintele Oprișan Marian, după ce președintele CJ Vrancea, Toma Cătălin, a afirmat că în 8 ani au fost cheltuiți 100 000 euro numai pe întreținerea mașinii, celui pe care presa l-a numit "BARONUL Oprișan", care a fost publicată de un articol publicat de ziarul Monitorul de Vrancea.
Citez:
  ,,În loc să se ocupe să aducă în județul Vrancea investitorii pe care i-a promis, să dezvolte județul Vrancea, să aducă acasă cetățenii vrânceni plecați în străinătate, Cătălin Toma se ocupă de chestii penibile, cât consumă mașina de serviciu folosită în timpul mandatelor mele. Îi recomand domnului Toma să facă măcar 10 la sută din kilometrii făcuți de mine doar în ultimii 8 ani, în beneficiul și interesul cetățenilor județului Vrancea. Acesta trebuie să știe că cei 284 de mii de kilometri parcurși cu această mașină au adus județului Vrancea peste un miliard de euro pentru investiții în infrastructură, ceea ce îi recomand și lui Cătălin Toma. În mandatul său, să facă măcar 10 la sută din ceea ce am făcut eu pentru comunitățile județului Vrancea”.
După părerea mea, cea mai mare realizare a ex-președintelui Oprișan este raderea de pe suprafața pământului a intreprinderii Chimica Mărășești, lucru pe care nu l-a reușit Două Războaie Mondiale.
DISPREȚUL pe care "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", îl are față de focșăneni, rezultă din modul în care s-a încercat LEGALIZAREA escrocheriei de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun.Focșani.
(NOTA: AS-ului Oprișan Marian i-am acordat 5 stele, iar AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele)
Încercarea de LEGALIZARE a ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, mi-a permis să determin "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea"  să-și LUMINEZE FATA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINC, să facă STRIPTIS în fața mea.
Mare mea DILEMĂ, în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, este următoarea:
- În condițiile în care a demonstrat că știe totul despre mine, care a fost motivul pentru care timp de peste 3 ani, i-a încurajat pe NEVINOVAȚII, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă BĂLĂCĂREASCĂ?
Nu știu ce l-a mănat în lupta pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", pentru a se comporta ca un adevărat TERORIST al focșănenilor, dar situația în care se află în prezent, din punctul meu de vedere, este mai mult decât jenantă.
Precizez că, afirmația, "Niciun politician sau jurnalist mioritic de "Provincia Europeană Vrancea" nu are scuipat la limbă în fața mea", nu este o glumă, iar de acest lucru s-a convins pe pielea lor, câțiva politicieni mioritici de "Provincia Europeană Vrancea".
D-ra jurnalist Iulia Crețu, actualmente șefa de cabinet parlamentar al deputatului PNL Ion Ștefan, a fost prezentă la IMPUNEREA RESPECTULUI, în fața d-nei senator Sorina Plăcintă în data de 09.09.2011, când aceasta a venit la Focșani pentru a pune în scenă, în regie proprie, "Scrisoarea pierdută"  a lui IL Caragiale, să ironizeze presa pentru că aceasta nu a aflat că Domnia sa a fost în luna de miere și să rupă gura târgului cu noul soț, urologul-sexologul Viorel Bucuraș (Dumnezeu sa-l ierte).
Dacă d-ra jurnalist Iulia Crețu nu a scris un rând în Ziarul de Vrancea, despre modul meu de a o determina pe d-na senator Sorina Plăcintă, de nu mai fie convinsă că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI, poate îi face un raport în legătură cu acest subiect, d-lui deputat Ion Ștefan.

CONCLUZII
1. RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu cel pe care l-am decretat a fi "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) nu a avut învingător și nici învins.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Eu am urmărit să-i demonstrez Maestrului Arsenie BocanceaUNIVERSUL, Baba Vanga etc. au decis că el trebuie să-mi fie COLABORATORUL meu COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", iar acest lucru consider că l-am demonstrat.
b. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că face parte dintr-o echipă, care face diferite studii, iar eu fi un COBAI pentru această echipă.
Bănuiesc că, din echipa de care făcea vorbire Maestrul Arsenie Bocancea, ar face parte și facebook-iștii, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, dar și alți facebook-iști a căror nume "conspirative", consider că nu are rost să le pomenesc.
Succesul echipei Maestrului Arsenie Bocancea, rezultă din cele două mesaje transmise fostului prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele Dragomir Lucian și prezentate la punctul "10", dar și din schimbul de replici avut cu "spiridușii"  Nelu Gavrilă și Varzaru Felicia.
2. Comentariile d-lui Toader Anton mi s-au părut interesante, dar numai cu vorbe nu se rezolvă nimic.
3. În "trilogia"  dedicată Maestrului Arsenie Bocancea, am insistat pe punctul "l" din programa școlară de la Școala Neculai Jechianu, citez:
"l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Deoarece, în ultimul timp dintre cele circa 100 de persoane, cărora le transmit pe mail scrierile mele, numai cu una mă mai pot consulta, nu face decât să confirme teoria mea că, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ au contribuit la ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român.
Dacă în timpul ȘCOLII COMUNISTE erai îndoctrinat cu SOCIALISM ȘTIINȚIFIC și cu diverse idei din gândirea DICTATORULUI Ceaușescu, după Evenimentele din Decembrie "89, nu s-a mai pus nimic în loc.
În aceste condiții, în școala postdecembristă nu se învață nimic despre :
a. Drepturi și datorii cetățenești;
b. Organizarea și instituțiile statului;
c. Separația puterilor în stat;
e. Curajul civic.
Legat de aceste aspecte, îmi permit sa amintesc că, atunci când d-na deputat de Vrancea, Rodica Tudorița Boboc, a fost întrebată  de un jurnalist, "care este forma de organizare a statului român", Domnia sa a răspuns "PSD-ul".
În acest moment, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, ce înseamnă "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist, care a transformat România în COLONIE și a determinat peste 4 milioane de români să ia calea pribegiei.
Acum când pentru mine, Maestrul Arsenie Bocancea nu mai "prezintă interes operativ", dacă este să folosesc o expresie a postacului "orion", aș dori să trec la lupta în echipă.
De ce consider că se impune acest lucru?
- Deoarece problemele tehnico-economice susținute de mine și care până acum le-am tratat ca probleme personale, sunt PROBLEME de INTERES PUBLIC, de care sunt afectați toți cetățenii mun.Focșani.
NOTA: Prin MOTTO-ul acestei scrii, "Când o rețetă de minciuni bine ticluită, a fost vândută maselor puțin câte puțin timp de generații, ADEVĂRUL va părea exagerat de prăpăstios și spunătorul lui un lunatic dement" - Dresden James, am rezumat LUPTA mea de peste 30 ani cu "burghezia proletară" mioritică de "Provincia Europeană Vrancea". 

 24.01.2021                                                                              Ulise Grosu

Anexa 1
EPILOG la scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului)

MOTTO: "Este foarte periculos să dai puteri nelimitate unor minți limitate......" - Nikola Tesla

MESAJ adresat Maestrului Arsenie Bocancea
Maestre,
Deși liderul mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"  al Partidului Socialist Român -Filiala Vrancea, COBAIUL tău Dragomir Lucian, a pretins că "ți-ai dat obștescu sfârșit facebook-ist", în calitatea ta de "ZEUS al meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), nu am putut să cred acest lucru, deși pe moment ai intrat în silenzio stampa.
Înțeleg că nu este ușor ca, în condițiile în care demonstrezi convingerea că, "în fața ta nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca" și faci totul pentru scoaterea acestei presupuse măști, pe care ai presupus ca o am, să te trezești în "mijlocul arăturii ca un Iisus Hristos răstignit între MĂSCĂRICII POLITICI, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian".
Practic, te-ai aflat în situația în care nu ai știut dacă ceea ce trăiești, este vis sau realitate, condiție în care explica GAFA pe care presupun că ai făcut-o, prin trimiterea la înaintare a "stafiei - jandarm".
După amenințările la care m-a supus "stafia - jandarm", suspectez că acesta pentru a-și "arăta mușchii", a considerat că mi-ar fi "mucegăit" vechiul număr de telefon și pe cale de consecință, am fost obligat să mi-l schimb.
Dacă liderul Partidului Socialist Român - Filiala Vrancea, Dragomir Lucian, a demonstrat că nu mai poate vedea pădurea de copaci, condiție în care nu poate sesiza cât de penibil este, când o face pe "fecioara neprihănită", după ce "spiridușul" Nelu Gavrilă i-a vorbit pe limba lui, iar pentru a fi mai convingător i-a băgat și un morcov în fund cât stâlpul de telegraf, este puțin probabil să fi putut înțelege ceva din scrierea postata pe blog în data de 24.12.2020, dacă a avut curiozitatea să o acceseze, nu același lucru consider că este valabil și  în cazul tău.
Așa cum am precizat, urmare a studiului pe care l-am făcut, niciun profesor dintre cei cărora le-am cerut părerea despre scrierea de la anexa 5 - "CONTRIBUȚIA ȘCOLII COMUNISTE ȘI A ȘCOLII POSTDECEMBRISTE LA ÎNDOBITOCIREA POPORULUI ROMÂN" a scrierii "MAGIA MAXIMEI, "Fă observație unui om deștept și te vei alege cu un prieten, fă observație unui prost și te vei alege cu un dușman", pe care l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.10.2020, nu a putut sesiza importanța punctului "l', din programa școlară a Școlii Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei interbelice.
Citez:
" l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Din punctul meu de vedere, lipsa din programa școlară a disciplinei "educație civică", predată la Școala Neculai Jechianu și care din punctul meu de vedere, ar trebui predată într-o forma simplificată elevilor din clasa a VII a și într-o formă detaliată elevilor de clasa a XI a, a contribuit la ÎNDOBITOCIREA poporului român, care a ajuns să-și pună speranța în pupat de moaște.
Prin scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului), în ceea ce te privește, "mi-am terminat numărul".
Care sunt motivele pentru care voi continua să-ți transmit diverse mesaje facebook-iste?
a. Calitatea ta de "ZEUS al meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea)
b. Calitatea ta de "ORACOL din Delphi de Provincia Europeană Vrancea", pentru mine.
c. Timp de aproape 6 ani ți-am citat, în scrierile mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, diverse afirmații pe care le-ai făcut, ca și cum acestea ar fi fost pasaje din BIBLIE.
Dacă în ceea ce te privește, așa cum am precizat, "mi-am terminat numărul" și pe cale de consecință "mingea este în terenul tău", nu același lucru este valabil și pentru ex-președintele Marian Oprișan, căruia dacă timp de peste 14 ani, pentru a vorbi pe limba Domniei sale, am aplicat întocmai "regula străzii", acum mi-am schimbat LIMBAJUL.
Așa cum bine știi, de peste 12 ani, îi tot spun ex-președintelui Marian Oprișan că, "Prietena mea CRIZA(economică) este mai TARE decât orice femeie din viața acestuia, iar când acesta va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei, de către cei care până acum l-au lingușit, aș vrea să beau un șpriț cu acesta".
Având în vedere afirmația ta, "Numai comunismul s-a putut construi cu ajutorul jigodiilor, capitalismul se construiește cu profesioniști", în opinia mea, Regimul Securist Postdecembrist de peste 30 de ani încearcă să construiască capitalismul în România cu ajutorul JIGODIILOR, iar rezultate se văd.
În cele ce urmează, am să precizez câteva informații de presă și facebook-iste, după cum urmează:
1. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 23.12.2020, a publicat articolul "Alegerea viceprimarilor Focșaniului, mărul discordiei între primarul Cristi Misăilă și conducerea PSD Vrancea".
Citez:
"Alegerea viceprimarilor Focșaniului a fost amânată pentru o altă zi după ce ședința extraordinară a Consiliului Local nu a mai avut loc ieri. Motivul a fost absența avizului din partea comisiilor de specialitate pentru proiectele de hotărâre care erau pe ordinea de zi a ședinței extraordinare. Este vorba despre proiectele privind alegerea viceprimarilor Focșani, a majorării capitalului social la ENET și cel referitor la majorarea tarifelor folosite de Administrația Piețelor. La ședința de ieri au participat fizic doar consilierii PNL, iar alți doi consilieri, Alexandra Tătaru -USR și Mihai Nedelcu – PSD au fost prezenți în sistem online.
La finalul întâlnirii, primarul Cristi Misăilă a acuzat conducerea județeană a Partidului Social Democrat Vrancea că a ordonat consilierilor locali să nu participa le ședință. Într-un comunicat de presă, primarul Misăilă a precizat următoarele:
„Halici să demisioneze din funcția de președinte interimar PSD Vrancea
Cer public demisia deputatului PSD Nicușor Halici din funcția de președinte interimar al PSD Vrancea pentru felul în care acesta, prin șantaj și teroare, încearcă să își impună punctele de vedere în Consiliul Local Focșani, dar și să susțină o adevărată camarilă politică la Administrația Piețelor.
Pe 22 decembrie, când noi, Primăria Municipiului Focșani, am comemorat memoria martirilor căzuţi în decembrie 1989 pentru libertate, democraţie și pentru un viitor mai bun al copiilor noștri, am fost surprins să observ că deputatul Halici, în calitate de președinte interimar al PSD Vrancea, le-a dat ordin colegilor mei pesediști din Consiliul Local Focșani să nu participe la ședința extraordinară convocată pentru a rezolva situația căldurii pentru focșăneni și pentru a face ordine, o dată pentru totdeauna, la SC Administrația Piețelor. Halici i-a amenințat pe consilierii locali PSD cu retragerea postului de consilier local dacă se prezintă la ședință
Așa cum am spus, trebuia să votăm în Consiliul Local Focșani aprobarea înregistrării sumelor alocate de Guvernul României în bugetul local pentru continuarea activităţii SC ENET, societatea care asigură căldura în municipiul Focşani. S-a opus Halici, cel care acum o lună, în campanie, se filma că taie lemne la bătrânii de la el din sat, din Păulești! Câtă ipocrizie Taie lemne pentru o bătrânică și interzice căldura pentru municipiul reședință de județ Nu poţi să te baţi cu pumnul în piept că vrei binele vrâncenilor şi să nu-i laşi pe consilierii locali să vină la şedinţă să voteze pentru căldura focşănenilor
Pe de altă parte, Halici le-a interzis consilierilor locali PSD să vină la ședință pentru că vreau să facem curățenie la SC Administrația Piețelor, iar acest lucru nu este pe placul camarilei Halici nu vrea ca SC Administrația Piețelor să fie o societate aflată în slujba focșănenilor și a micilor producători, ci vrea să fie doar locul în care unii primesc sinecuri pe viață, așa cum este cazul directoarei de la Administrația Piețelor, care are o clauză ascunsă în contractul de management unde este specificat că dacă actualul director nu va mai fi în funcție, Administrația Piețelor va fi obligată să-i acorde un loc de muncă potrivit pregătirii sale profesionale.
Solicit, încă o dată, Consiliului de Administrație al SC Administrația Piețelor SA să sisteze concursul de ocupare a postului de director și să organizeze un concurs în mod transparent, fără clauze ascunse Din aceste motive le-a interzis Halici colegilor mei, consilierii locali PSD, să vină la ședință Camarila pe care el o reprezintă nu vrea să spargem gașca de mafioți din Administrația Piețelor și vrea să îi lase și pe focșăneni fără căldură
Fac un apel la toți colegii primari din PSD, care simt și ei la fel ca și mine că Halici este doar apărătorul unor interese de grup, să ia atitudine publică și, împreună, să scăpăm PSD de un astfel de individ. Până atunci, cu Halici președinte interimar, mă dezic de această organizație județeană Nu mă dezic de PSD PSD este un partid puternic și cu oameni serioși Doar Organizația PSD Vrancea nu mai există. Haideți să o reclădim”
Deputatul Halici acuză o înțelegere între primarul Misăilă și PNL
Conform președintelui interimar al PSD Vrancea, deputatul Nicușor Halici, consilierii locali PSD au dorit să participe doar online la ședința extraordinară însă nu au primit linkul pentru a se conecta la ședință. În acest context, Nicușor Halici acuză că ar exista o înțelegere între primarul Cristi Misăilă și PNL pentru alegerea viceprimarilor municipiului, la care PSD nu a dorit să participe. „În mod meschin și mincinos, primarul spune că nu a putut vota majorarea capitalului social la ENET și a tarifelor la Piață. Să explice primarul municipiului cum ar fi putut vota consilierii fără avizul comisiei de buget din cadrul Consiliului Local, unde e o majoritate asigurată de către PNL. Să explice PNL de ce nu au asigurat majoritate și nu au dat avizul în comisia de specialitate. Noi știm de ce. Nefiind o ședință fizică, deci nu puteau fi aleși viceprimarii, în acest caz nu au mai vrut să fie de acord nici cu proiectele de hotărâre privind ENET-ul și cu Piața. De aici jocul meschin și ipocrit al primarului și al PNL. Ei să explice focșănenilor acest joc. Nu PSD a convocat o astfel de ședință și nu PSD nu a participat la ședință. Un alt lucru pe care nu îl spune primarul este că nu a convocat consilierii municipali prin intermediul ședinței online pentru că nu a pus la dispoziție consilierilor PSD linkul cu ședința. Mihai Nedelcu, liderul de grup, aflând de ședința online l-a sunat pe primarul municipiului și a primit acest link prin telefon astfel că a putut participa la ultima parte a ședinței”, spus deputatul Nicușor Halici."
2. Stiripesurse.ro a publicat în data de 22.12.2020, informația "DEZASTRU Producătorii de carne de porc își VÂND marfa la prețuri MAI MICI decât cele de producție".
Citez:
"Carnea de porc în viu se vinde la poarta fermei cu 5,2 lei/ kilogram, sub preţul de cost al producătorului român, în timp ce preţul în micile gospodării ajunge şi la 14 lei pe kilogram, mai mult decât dublu, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.
"Se observă că piaţa românească este una paralelă, avem o piaţă oficială, cea a fermelor comerciale înregistrate sanitar - veterinar şi avem piaţa porcilor din gospodăriile populaţiei. Dintotdeauna a existat o diferenţă majoră de preţ între cele două pieţe. Noi efectiv ne zbatem la limita profitabilităţii, având în vedere că vindem porcii în viu la poarta fermei cu 5,2 lei/kg. Preţul este cu 30% mai mic decât anul trecut în aceeaşi perioadă şi cam tot cu 30% sub costul de producţie. În acest moment mergem în pierdere", a spus Ioan Ladoşi.
Pe de altă parte, el a subliniat că piaţa micului gospodar este una extrem de activă şi total necontrolată, iar porcul în viu se vinde în aceste locuri la preţuri de 2-3 ori mai mari decât cele pe care le pot primi producătorii din industria cărnii de porc.
"Spre deosebire de noi, piaţa aceasta paralelă a micului gospodar este una extrem de activă şi total necontrolată. În contextul actual, preţul la poarta micii gospodarii este undeva între 12 -14 lei pe kilogram în viu, mai mult decât dublu. Această chestiune este foarte uşor explicabilă pentru că micul gospodar intră direct în negociere cu consumatorul final. Eu pot să înţeleg şi creşterea preţurilor la gospodăriile populaţiei, având în vedere scumpirea cerealelor din acest an, dar trebuie să avem mare grija şi să cumpărăm porc sau carne de porc de acolo unde avem certitudinea că există o certificare sanitar-veterinară şi nu ne punem viaţa în pericol", a avertizat reprezentatul APCPR.
.....................................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; La Sfârșitul Perioadei Interbelice, Neculai Jechianu a inițiat Legea cooperației care ar fi fost valabilă în România și după Evenimentele din Decembrie "89. Dacă d-na ex-deputat Rodica Tudorița Boboc, ai pretins ca nu te reprezintă în Parlamentul României, bănuiesc că actualul deputat Nicușor Halici te reprezintă. Plecând de la această presupunere, consideri că cel care a legalizat, din calitate de prefect de Vrancea, ABERAȚIA ECONOMICA de la ENET, prin care a crescut prețul Gcal, urmare a modernizărilor făcute, este capabil să înțeleagă Legea cooperației, inițiată de Neculai Jechianu?"
3. Politica a publicat în data de 23.12.2020, informația "Supărarea lui Bolojan. A înfrânt caracatița UDMR-PSD din Bihor iar acum UDMR preia Ministerul Dezvoltării. Coaliția PSD-UDMR este în funcțiune la Bihor".
Citez:
"Presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a fost unul dintre cei mai duri critici ai rezultatului negocierilor pentru formarea noului guvern. Noul ministru al Dezvoltarii, care ca distribui fondurile guvernamentale catre comunitatile locale, este UDMR-istul Cseke Attila cu care Bolojan a dus razboaie grele pentru a scoate Bihorul de sub influenta nefasta a UDMR.
In sedinta de marti noapte a conducerii PNL, Ilie Bolojan a fost printre cei mai duri critici al modului in care s-au negociat ministerele. De altfel, el a si votat impotriva, alaturi de Florin Roman, impotriva listei cu ministrii PNL.
Supararea cea mare a lui Ilie Bolojan este ca PNL a cedat Ministerul Dezvoltarii, locul de unde se distribuie banii catre administratiile locale, catre UDMR. Bolojan a luptat in campania electorala impotriva unei coalitii formata din PSD si UDMR, iar acum UDMR voteaza constant impotruva proiectelor sale in CJ Bihor. Mai mult decat atat, ministru al Dezvoltarii va fi chiar Cseke Attila, presedinte al UDMR Bihor, cu care Bolojan a avut numeroase razboaie. Cseke Attila va avea acum ocazia sa se razbune.
Coalitia PSD-UDMR a condus dezastruos Bihorul in ultimii patru ani. „Spre exemplu, in Oradea, aeroportul care ar trebui sa ne lege cu lumea si care este administrat de Consiliul Judetean, a pierdut zborurile externe de doi ani. Acum, la conducerea CJ se afla coalitia UDMR si PSD. Un sfert din judetul nostru este etnic maghiar, iar asta nu e o problema, insa stanga a fost intotdeauna prezenta si a avut o prestatie mediocra”, spunea Bolojan inainte de alegerile locale.
Jurnalistul Mircea Marian, originar din Oradea, a explicat atunci ce a facut de facut de fapt coalitia PSD-UDMR.
„Dupa 12 ani la primarie, Bolojan vrea Consiliul Judetean. Obiectivul e relansarea aeroportului, care a pierdut cursele internationale. El nu a vrut sa comenteze, dar e secretul lui Polichinelle: patriotii de la PSD s-au aliat cu UDMR, in CJ, au sabotat aeroportul si au mutat cursele peste granita, la Debretin”, a explicat Marian.
PSD si UDMR continua sa voteze cot la cot in CJ Bihor. Consilierii celor doua partide s-au opus reformelor initiate de Bolojan inca din primele zile, ei respingand restructurarea CJ Bihor, plin de pile si neamuri ale liderilro din PSD si UDMR. Consilierii PSD si UDMR au votat impotriva si au propus, in luarile de cuvant ale liderului PSD, Ioan Mang, Felix Cozma si Borsi Lorant, amanarea si „evaluarea” restructurarii aparatului propriu al institutiei, punand chiar sub semnul intrebarii legalitatea unor asemenea masuri.
„Locurile de munca trebuie aparate, dar nu ale celor care nu muncesc. Acesti bani in loc sa se duca pe investitii, sunt tocati de oameni care nu-si justifica locul de munca”, a spus Ilie Bolojan atunci.
El a mentionat ca „s-au creat niste sisteme de tip satelit in jurul CJ in care sunt zeci de angajati”, dand sapte exemple cu un total de 76 de angajati, platiti, direct sau indirect, de CJ. La Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar, unul dintre sefi avea salariu de 9.400 de lei, altul 7.900 de lei, a exemplificat Bolojan.
In urma cu mai putin de o saptamana, Cseke Attila a anuntat ca UDMR Bihor va da in judecata Consiliul Judetean Bihor pentru ca a desfiintat doua reviste literare, Familia si Varad. El a acuzat, intr-o conferinta de presa, ca deciziile CJ Bihor au fost luate cu incalcarea legii – cea a transparentei decizionale (care impunea ca proiectele sa fie supuse dezbaterii publice, timp de 30 de zile), si a Codului Administrativ, deoarece proiectele au fost postate pe site-ul Consiliului Judetean cu o zi inainte de a fi supuse votului consilierilor.
Senatorul UDMR s-a intrebat retoric ce s-ar fi intamplat daca aceasta masura a desfiintarii personalitatii juridice a revistelor Familia si Varad ar fi fost luata de un presedinte de Consiliu Judetean de la UDMR.
4. Ziarul de Vrancea din data de 25.12.2020, a publicat articolul  "Ce spune vrânceanul Ion Ștefan că lasă în urmă la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pe care l-a condus".
Citez:
"Într-o postare pe contul său de Facebook, deputatul de Vrancea Ion ȘTEFAN enumeră ce a lăsat la Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației (MLPDA), pe care l-a condus.

Las în urmă:
- un minister digitalizat;
- un minister transparentizat – toate plățile sunt postate pe site-ul ministerului;
- un minister nepolitizat, în care am promovat doar funcționari publici din interior, foarte bine pregătiți;
- un minister curat din punct de vedere al suspiciunilor de corupție;
- un PNDL în care am implementat un sistem de verificare pentru a avea siguranța plăților doar pentru lucrări existente și conforme;
- o Companie Națională de Investiții pe care am adus-o pe profit și cu o modalitate de aprobare a investițiilor nepartinică;
- programele care gestionează fonduri europene cu o absorbție de peste 1 miliard de euro, în condițiile în care la preluarea mandatului se evita dezangajarea;
- un Program Operațional Regional, cel mai performant dintre toate programele operaționale, cu proiecte depuse pentru mediul privat de peste 4 miliarde de euro;
- am semnat contractele pentru cele trei spitale regionale Iași, Cluj și Craiova;
- am demarat lucrările la reabilitarea Cazinoului Constanța;
- am finalizat, cu succes, construcția arenelor bucureștene - Steaua și Arcul de Triumf;
- am deblocat proiectul de construcție a rutei alternativă pentru Valea Prahovei-Doftana;
- am demarat lucrările la reabilitarea Universității București, ASE, Academia de muzică din Cluj-Napoca, Colegiul Carol și Opera Craiova și fostul Palat ”Mihai Sturza” Iași;
- am alocat bani pentru dotarea și modernizarea unităților spitalicești în lupta anti-Covid-19.
Mulțumesc angajaților MLPDA dar și beneficiarilor proiectelor ministerului din întreaga țară, UAT-uri, instituții publice și antreprenori.
Multă sănătate tuturor!"
5. Ziare.com din data 24.12.2020, a publicat informația, "Sorin Cimpeanu, noul ministru al Educației: "Voi avea toleranță zero față de plagiatul dovedit"".
Citez:
Noul ministru al Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat imediat dupa preluarea oficiala a mandatului ca ar urma sa lupte cu plagiatul in sistemul de educatie.
Cimpeanu a declarat, intr-o interventie la postul de televiziune Digi24, ca a ajuns sa preia portofoliul de la Educatie pentru ca nimeni nu si-a dorit sa vina la carma acestui minister. Clarificarea a fost facuta in contextul in care ieri, numirea lui Cimpeanu la Educatie a fost contestata de voci din societatea civila dar si din diverse partide politice.
Scandalurile de plagiat
Reamintim ca numele lui Sorin Cimpeanu este legat de scandalurile de plagiat. In anul 2012, cand CNATDCU a decis ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, institutia a fost reorganizata in aceeasi zi printr-o decizie a ministrului interimar de atunci al Educatiei, Liviu Pop.
Sursa citata mai arata ca Pop a marit numarul de membri ai Consiliului General CNATDCU de la 21 la 44, fiind momentul in care Sorin Cimpeanu a aparut in Consiliul General al CNATDCU, conform Hotnews.
Amnistia plagiatorilor
Aceeași sursa mai arata ca Sorin Cimpeanu l-a sustinut apoi public pe Victor Ponta in campania pentru alegerile prezidentiale.
Din postura de ministru al Educatiei, Sorin Cimpeanu a initiat controversata Ordonanta de Urgenta care amnistia plagiatorii, permitandu-le doctorilor sa renunte la titlu fara a suporta consecinte. Ulterior, parlamentarii au votat impotriva acestei ordonante de urgenta.
6. Două mesaje adresate fostului meu prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian
a. Lucian, mi-ar fi plăcut să-mi fi citit scrierea pe care în data de 24.12.2020, am postat-o pe blog, pentru a vedea dacă poți sesiza cât de JOSNIC ai fost în relația cu mine, timp de peste 3 ani.
În condițiile în care "spiridușul" Maestrului Arsenie Bocancea, Nelu Gavrilă, ți-a vorbit pe limba ta, iar pentru a fi și mai convingător, acesta ți-a băgat un morcov în fund cât stâlpul de telegraf, iar tu tot nu ai înțeles nimic, nu face decât să confirme teoria mea, că nu mai poți vedea pădurea de copaci.
Nu știu pe ce te-ai bazat când ai afirmat că, Maestrul Arsenie Bocancea și-a dat obștescul sfârșit facebook-ist, dar dacă am în vedere convingerea ta că, acesta este securistul comunist Jenica-patriotul, această afirmație poate fi comparată cu o altă convingere a ta și anume, aceea prin care pretinzi că deții secretul pentru rezolvarea problemelor omenirii.
Problema Maestrului Arsenie este alta și anume:
Acesta demonstrând că este convins de faptul că, "în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", iar în ceea ce mă privește a mers pe o pistă FALSĂ cu "agenți de influență"  și alte bazaconii, acum s-a trezit în mijlocul arături "răstignit"  între cobaii lui, pe care i-a incitat împotriva mea, respectiv tu și Sandu Gurguiatu.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea nu ar fi intrat în silenzio stampa, acesta ar fi fost ținta ironiilor mele,  iar el nu ar prea fi avut replică în fața mea.
Este adevărat că, Maestrul Arsenie Bocancea și-a trimis la înaintare o "stafie-jandarm", în persoana lui Marius Ichim, dar ulterior a fost nevoit să-l trimită în pustiu pentru meditație.
Sunt convins că după meditația din pustiu, "stafia-jandarm" - Marius Ichim  va deveni un "Moise de Provincia Europeană Vrancea".
Pentru a fi în ton cu spiritul Crăciunului, Maestrul Arsenie Bocancea l-a băgat la înaintare pe "spiridușul"  Nelu Gavrila, care a vorbit pe limba ta, dar l-a trimis și pe "spiridușul" Varzaru Felicia pentru a-și "încerca norocul cu mine", însă fără prea mare succes.
Nu i-am aflat părerea Maestrului Arsenie Bocancea despre postarea pe care am făcut-o pe blog, în data de 24.12.2020, dar mi-ar plăcea să înțeleagă că, așa cum i-am demonstrat, menirea lui este să-mi fie COLABORATOR COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea nu va înțelege acest lucru, așa cum nici tu nu înțelegi că singurul lucru interesant pe care l-ai putea face este să-ți scrii memoriile despre "AVENTURA din Basarabia", nu-i niciun bai, deoarece eu am muniție.
26.12.2020                                                            Ulise Grosu
b. PRECIZĂRI de sfârșit de an pentru fostul meu prieten "alfa"  de 3 stele, Dragomir Lucian
Lucian,
De la o persoană care:
1. A demonstrat că nu poate înțelege nimic din problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine:
2. A pretins că, PUPINCURISMUL Cântarea României i-a adus cele mai mari satisfacții în viață;
3. A demonstrat că este convinsă de faptul ca Maestrul Arsenie Bocancea, care este o persoana cu o cultură peste medie și posibilități multiple, este un anume securist comunist, fost angajat la Secția sculărie de la Electroplast,
- eu nu pot avea nicio pretenție.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, îmi este IMPOSIBIL să înțeleg, care a fost motivul pentru care timp de peste 3 ani a profitat de NEVINOVĂȚIA ta și a prietenului tău, Sandu Gurguiatu și v-a încurajat să mă bălăcăriți?
Urmare a acestei GAFE, în final, Maestrul Arsenie Bocancea s-a trezit în mijlocul arăturii, "răstignit" între tine și Sandu Gurguiatu,  aspect care nu-l ONOREAZĂ.
Faptul că, tu te-ai lăsat peste 3 ani, manipulat de către Maestrul Arsenie Bocancea, care te-a incitat împotriva mea, spune totul despre posibilitățile tale, însă mie mi-au lăsat un gust amar și pe cale de consecință, ai devenit o mare decepție ca om.
Modul în care Maestrul Arsenie Bocancea ți-a băgat frica în oase, aspect care te-a determinat să te smiorcăi în fața acestuia, coroborat cu morcovul cât stâlpul de telegraf pe care ți l-a băgat în fund, "spiridușul" Maestrului Arsenie Bocancea, Nelu Gavrilă, după părerea mea, ai fost făcut KO, ca facebook-ist.
Este adevărat că, Maestrul Arsenie Bocancea a trimis-o la înaintare și pe "spiridușul" Varzaru Felicia, dar după LUCRĂTURA pe care ți-a tras-o "spiridușul"  Nelu Gavrilă, ceea ce a făcut "spiridușulVarzaru Felicia a echivalat cu o "frecție la un picior de lemn".
Dacă voi renunța și eu să-ți bag în seama "gândirea obosită"  care emană diverse  prostioare, vei rămâne numai cu salutul lui Nae Dragulin.
În scrierea postata în data de 24.12.2020, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am fost foarte clar, dar în condițiile în care, scrierea este de CATEGORIE SUPERGREA, iar tu ești specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, chiar dacă prin reduceri la absurd ai fi încercat să citești scrierea în cauză, nu ai fi reușit să înțelegi mare lucru.
Din motive pe care nu le cunosc și nici nu mă interesează, am constat că ești o persoană NON GRATA în com, Vânători, iar de acest aspect ești conștient și tu, deoarece, în calitate de lider mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"  al Partidului Socialist Roman, nu ai candidat la alegerile locale.
Probabil că, dacă ai fi candidat, ai fi ajuns de râsul curcilor din Vânători.
Deși ai demonstrat că nu conștientizezi, urmare a modului în care ai fost PRELUCRAT de Maestrul Arsenie Bocancea, care prin intermediul "spiridușului" Nelu Gavrilă, ți-a dat LOVITURA de GRAȚIE, ai ajuns și pe Facebook o persoană NON GRATA.
Așa stând lucrurile, având în vedere că, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, este interesantă "AVENTURA ta din Basarabia", cred că cel mai bine ar fi să-ți scrii memoriile, deoarece ca facebook-ist, după părerea mea, ai ajuns un fel de "POPA PROSTUL".
27.12.2020                                                                 Ulise Grosu
7. Ziarul de Vrancea din data de 29.12.2020 a publicat articolul "Consiliul Local Focșani a aprobat majorarea capitalului social al ENET deblocând astfel cheltuirea fondurilor trimise de Guvern".
Citez:
Întrunit în ședință extraordinară Consiliul Local Focșani a discutat luni 28 decembrie 2020 despre majorarea capitalului social al ENET SA și despre tarifele la Administrația Piețelor Focșani SA. 
Cum de această dată pe ordinea de zi nu au mai fost introduse proiectele de hotărâri privind alegerea viceprimarilor, la ședință au participat și consilierii PSD și USR PLUS.
 Conform convocării unii consilieri au fost prezenți în sală, în timp ce alții au intrat online.
Proiectul de hotărâre referitor la majorarea capitalului social al ENET a fost adoptat după ce consilierul USR Corina Atanasiu a ceruit lămuriri cu privire la cadrul legal în care se acordă ajutorul de stat pentru ENET SA.
La votul amintitului proiect de hotărâre  consilierii USR- PLUS s-au abținut acesta trecând și devenind hotărâre cu votul consilierilor liberali și social democrați.
Urmăriți în VIDEO de mai jos înregistrarea integrală a  ședinței extraordinare a Consiliului Local Focșani de luni 28 decembrie 2020 în care s-a discutat și aprobat majorarea capitalului social al ENET SA
În cele ce urmează am să trag niște concluzii în legătură cu cele șapte informații de presă și facebook-iste, prezentate mai sus.
1. Afirmația primarului Cristi Valentin Misăilă de la punctul 1, citez, "Cer public demisia deputatului PSD Nicușor Halici din funcția de președinte interimar al PSD Vrancea pentru felul în care acesta, prin șantaj și teroare, încearcă să își impună punctele de vedere în Consiliul Local Focșani, dar și să susțină o adevărată camarilă politică la Administrația Piețelor.", spune multe despre cât de tulburi sunt apele în PSD Vrancea.
Nu trebuie uitat că la Administrația Piețelor Focșani, este specialista ex-președintelui Oprișan Marian în probleme specifice CUP și ENET, d-na Claudia Ionescu, numită în această funcție fără concurs.
De altfel, îmi amintesc că ex-președintele Oprișan Marian a numit-o pe d-na Claudia Ionescu în funcția de trezorier a PSD Vrancea.
De asemenea, se impune să amintesc că, în anul 2017, am propus d-nei Margareta Tătăruș, după ce l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă să le citească povesti la adolescente de 16 ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, să organizeze și niște ședințe de brainstorming, unde postacul "orion", d-na Claudia Ionescu, d-na prof.dr.dr Alexandra Tătaru și primarul Cristi Valentin Misăilă, prin care aceștia să citească împreună scrierile pe care le-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, dar fără a avea succes.
2. Deși mi-ai ignorat comentariul, pe care l-am făcut la informarea facebook-ista de la punctul 2,  consider că adaptarea Legii cooperației inițiată de Neculai Jechianu, care să fie adaptată la situația actuală din România, ar rezolva multe din problemele țăranului român.
3. Sică Mandolină - Ludovic Orban, în calitatea lui de subinginer, fost șomer, până a ajunge prim-ministru, a dat totul pentru a ajunge președintele Camerei Deputaților, iar acest lucru se pare că a nemulțumit pe mulți PNL-iști, așa cum rezultă din informația de la punctul 3..
Să fi uitat Sică Mandolina - Ludovic Orban că și Valeriu Zgonea a fost președintele Camerei Deputaților?
4. Mesajul ex-ministrului Ion Ștefan, prezentat la punctul 4, în opinia mea, respectă principiul "Laudă-mă gură că diseară-ți dau friptură".
Când ai în echipă un HABARNIST & HABARNIST ca Bostan Liviu, care a pretins că, eu sunt "SLUGA lui Oprișan", nu ai cum să ai realizările insinuate de dl. deputat Ion Ștefan.
Deși, în opinia mea, PNL Vrancea a ieșit din anonimat, urmare a faptului că deputatul Ion Ștefan a refuzat să se închine în fața ex-președintelui Marian Oprișan, politica de cadre a acestuia a făcut să piardă multe, ajungând în prezent un simplu deputat.
Dacă dl.deputat Ion Ștefan dorește să evite conul de umbra în care va intra, dar și oale care se vor sparge în capul Domniei sale pentru diverși incompetenți propulsați în funcții care le depășesc posibilitățile, ar trebuie să meargă la Arhivele Focșani, să caute Legea cooperației inițiată de Neculai Jechianu, să o actualizeze și să o propună spre dezbatere Parlamentului.
În acest fel, va demonstra că PNL Vrancea, este altceva decât ceea ce era pe vremea MĂSCĂRICIULUI POLITIC Săpunaru Nini, care prin Legea BFL-urilor(băuturi cu fermentație liberă) pe care a inițiat-o, specialiștii au pretins că s-a dat o grea lovitură viticultorilor.
Motto-ul acestei scrieri, consider că ar trebui să fie un subiect de meditație pentru deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan.
5. În informația facebook-istă de la punctul 5 se afirmă:
"Scandalurile de plagiat
Reamintim ca numele lui Sorin Cimpeanu este legat de scandalurile de plagiat. In anul 2012, cand CNATDCU a decis ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, institutia a fost reorganizata in aceeasi zi printr-o decizie a ministrului interimar de atunci al Educatiei, Liviu Pop.
Amnistia plagiatorilor
Aceeași sursa mai arata ca Sorin Cimpeanu l-a sustinut apoi public pe Victor Ponta in campania pentru alegerile prezidentiale.
Din postura de ministru al Educației, Sorin Cimpeanu a inițiat controversata Ordonanta de Urgenta care amnistia plagiatorii."
Practic prin numirea lui Sorin Cîmpeanu la Educație, PNL-ul a numit "lupul paznic la oi".
6. Prin cele doua mesaje transmise lui Dragomir Lucian și citate la punctul 6, din punctul meu de vedere am fost foarte clar, cu acest personaj care s-a dovedit cu mult mai interesant decât am crezut inițial.
Deoarece acum la final de an, după ce am considerat că prin scrierea postată în data de 24.12.2020, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am fost FOARTE CLAR cu tine, s-a impus să "închei conturile" și cu fostul meu prieten "alfa"  facebook-ist de 3 stele Dragomir Lucian.
Profitând de prestația "spiridușuluitău, Nelu Gavrila, eu nu am făcut decât să dau o probă de lucru și am aplicat în practică ceea ce am învățat la cursul de bârfă și intriga facebook-istă, pe care l-am urmat cu profesorul meu, postacul "orion".
Este adevărat că, o persoană cu carte puțină, care se crede, "om de cultură", deși pregătirea lui este de lăcătuș mecanic,  "psiholog autodidact"  și este convins că deține soluția pentru rezolvarea problemelor omenirii, așa cum este Dragomir Lucian, este destul de greu să-l convingi că, el în fapt, este un NEVINOVAT, care nu poate vedea pădurea de copaci.
Redau mai jos și alte trei replici facebook-iste, pe care i le-am dat lui Dragomir Lucian și prin care consider că "am încheiat conturile" cu acesta:
a. Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, numai după mintea ta "psiholog autodidact", mi-a dispărut "muza", dar observ că-l ignori pe "spiridușul" acestuia, Nelu Gavrila, care ți-a băgat un morcov în fund cât stâlpul de telegraf. De la cineva ca tine, care nu ai putut înțelege nimic din problemele tehnico-economice de interes public, susținute de mine și te-ai lăsat manipulat de Maestrul Arsenie Bocancea, așa cum au vrut mușchii lui, nu pot avea nicio pretenție. Categoria SUPERGREA la care am ridicat ștacheta facebook-celii, a demonstrat că ți-a depășit posibilitățile. De altfel, nivelul tău este de CATEGORIE MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu. În mesajul de sfârșit de an, am fost FOARTE CLAR cu tine, dar în NEVINOVĂȚIA ta, nu cred că ai putut înțelege mare lucru. Așa cum prietenul tău, Sandu Gurguiatu, se consideră, Burebista, Ștefan Cel Mare, Mihai Viteazul etc și tu te poți considera, "om de cultură", "psiholog autodidact", "persoană care ai soluția pentru rezolvarea problemelor omenirii" etc.. Problema este că, urmare a prelucrări la care te-au supus, Maestrul Arsenie Bocancea și Nelu Gavrilă, și pe Facebook ai ajuns un fel de persoana NON GRATA, așa cum ești și la Vânători. Aceasta este problema ta!"
b. Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, nu uita că pentru tine, Maestrul Arsenie Bocancea este precum "Partidul" lui George Lesnea. În aceste condiții, poți vorbi la telefon cu vecinul tău, Nelu Gavrilă, deoarece "spiridușul" Nelu Gavrilă, nu are nicio legătură cu acesta, ci cu Maestrul Arsenie Bocancea. Lucian, ai fost făcut KO și nu are rost să te învârti în jurul cozii, deoarece scroafa este moartă în coteț."
c. Grosu Ulise
"Dragomir Lucian ; Lucian, ți-am spus de mult timp că ridicarea ștachetei facebook-celii, la nivelul celor 5 stele ale Maestrului Arsenie Bocancea, te va pune într-o situație delicată, dar nu ai vrut să mă înțelegi. PS Eu ceea ce am avut să-ți spun, ți-am spus. La multi ani !"
"L-am citit" de la început pe Dragomir Lucian, de aceea nu am dorit să am discuții în contradictoriu cu el, având ca temă cultul acestuia față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, ci numai bârfă la adresa ta, deoarece l-am considerat a fi un exemplu edificator al RĂULUI făcut poporului român de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu.
Având în vedere, buna impresie pe care mi-a făcut-o cel pe care l-am ales să-mi fie prieten "alfa"  facebook-ist de 3 stele, după prima întrevedere, pentru mine a fost o mare surpriză că timp de peste trei ani, l-ai manipulat cum ai vrut împotriva mea, fără ca el să poată sesiza cât de PENIBIL este, iar pentru acest aspect Lucian m-a decepționat foarte mult.
Întrebarea care se pune este:
- Cât de INCOMPETENT a putut fi angajatul din servicii, care a putut crede că un individ ca, Dragomir Lucian poate fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea"?
Dacă individul din servicii care i-a încredințat lui Dragomir Lucian misiunea de a fi "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea", este aceeași persoană despre care se bârfește că i-ar fi pus la dispoziție ex-președintelui Oprișan Marian, dosarele de "sifonari"  din Vrancea, pe care acesta le-a speculat politic, atunci totul are o anumită logică.
Dacă răspunsul la presupunerea mea, este unul afirmativ, întrebarea care se pune este:
- De ce poporul român trebuie să-i plătească PENSIE SPECIALĂ de general unui astfel de individ, care ca bonus a făcut și POLIȚIE POLITICĂ?
7. În articolul de la punctul 7 se afirma, "Cum de această dată pe ordinea de zi nu au mai fost introduse proiectele de hotărâri privind alegerea viceprimarilor, la ședință au participat și consilierii PSD și USR PLUS."
Nu am avut onoarea de a o cunoaște pe d-na consilier USR-PLUS, Corina Atanasiu, dar urmare a unui schimb de replici facebook-ist cu aceasta, d-na consilier a demonstrat că este convinsă că s-a răsturnat căruța cu proști la Focșani.
D-na consilier local a mun.Focșani, Corina Atanasiu, urmare a dialogului facebook-ist avut, m-a șters din lista ei de prieteni facebook-isti, după ce i-am promis că o voi determina să-și schimbe părerea despre focșăneni.
Am făcut un studiu în rândul unor profesori în legătură cu părerea mea, în ceea ce privește ÎNDOBITOCIREA poporului român cu ajutorul ȘCOLII COMUNISTE și a ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Precizez că, profesorii cu care am vorbit în legătură cu cele precizate în scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului), mi-au împărtășit punctul de vedere.
Este adevărat că, nu am reușit să-i aflu părerea liderului de sindicat al profesorimii vrâncene, prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru, despre care ai pretins că, nu ma ridic nici la nivelul degetului lui cel mic de la piciorul stâng, dar acest aspect consider că nu schimbă cu nimic lucrurile.
Opoziție foarte mare din România, la instaurarea comunismului, consider că a avut drept cauză punctului "l' din programa școlară a Școlii Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei interbelice și care cred că  era cuprins în programa școlară a mai multor scoli.
Citez acest punct din programa școlara a Școlii Neculai Jechianu :
" l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Îți amintesc că l-am întrebat pe liderul de sindicat prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru, câți dintre profesorii a căror lider de sindicat este, au cunoștință care este sursa de venit din care se constituie bugetul României, dar nu mi-a răspuns.
După părerea mea, peste 80% din profesorimea mioritică de "Provincia Europeană Vrancea" nu cunoaște sursa de venit din care se formează bugetul României și are convingerea că banii pică din cer.
Eu am trăit efectul lipsei punctului "l" din programa școlară a învățământului din România, în anul 2008, când am candidat ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani și circa 30% dintre Focșani pe care am încercat să-i conving să mă voteze, m-au întrebat, "Decât să-mi dați o foaie de hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg. de zahar sau ulei ?"
Atunci mi-am lansat maxima mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni !?".
Nu știu de unde ai scos bazaconia cu "agentul de influență", în condițiile în care eu susțin doar două probleme tehnico-economice de interes public și anume:
1. ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun.Focșani.
Așa după cum bine știi, în această speță, probele pe care le-am prezentat pe blog sunt IREFUTABILE, iar încercarea "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", de a legaliza acest FURT, mi-a permis să determin, JUSTIȚIA subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC să facă STRIPTIS în fața mea.
Întrebările care se pun, sunt:
a. De ce focșănenii trebuie să plătească pensii speciale unor procurori ca, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița. care au demonstrat că sunt complici la încercarea de a legaliza această FURĂCIUNE?
b. Ce i-a reținut pe cei circa 98 de experți contabili focșăneni, membrii ai CECCAR Vrancea, în anul 2007, să semneze că vor să afle structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani, deci și lor?
c. Ce l-a "mănat în luptă" pe postacul "piscot-cameleon", în acțiunea de discreditare a mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, știut fiind faptul că acesta a demonstrat bune cunoștințe teoretice și practice în domeniul economic, condiție în care consider că a înțeles foarte bine în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, de care este afectat direct?
d. Dacă "FINILOR" tăi de la ziarul Monitorul de Vrancea, le găsesc circumstanțe atenuante că nu a scris nimic despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, de ce restul jurnaliștilor mioritici de "Provincia Europeană Vrancea" , având-o în frunte pe d-na consilier USR PLUS, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu au scris un rând despre această ESCROCHERIE?
e. De ce focșănenii, intelectuali plini de IFOSE, s-au comportat ca niște "GĂINI ale lui Stalin" în aceasta speță?
f. De ce niciun politician mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"  nu a speculat politic, în campania electorală, ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care am prezentat-o foarte clar pe blogul ulisegrosu.blogspot.com?
g. Ce ai vrut să realizezi, urmare a afirmației tale, "Angajații de la CUP Focșani se amuză foarte tare când aud de bazaconia ta cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani", în condițiile în care știai foarte bine că, această speță le da fiori reci pe șira spinării multor persoane?
2. Prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, pentru care SC ENET a intrat în INSOLVENȚĂ
Dacă "CAREUL de AȘI"(scuză cacofonia) al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Oprișan Marian i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, iar JUSTIȚIA subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC a executat întocmai dispoziția, consider că acest prejudiciu trebuie să fie plătit de cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și nu de către noi, focșănenii, așa cum dorește primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
În această speță, am făcut o plângere penală de circa un an de zile, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.
Aceasta pandemie nu mi-a permis să merg în audiență la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani să văd care este situația cu plângerea mea penală, în speța prejudiciului pentru care SC ENET a intrat în INSOLVENȚĂ, dar la începutul anului viitor, voi face demersurile ce se impun.
3. Sincer să fiu, acum nici nu mă mai interesează, motivul comportamentului tău vizavi de persoana mea, urmare a susținerii celor două probleme tehnico-economice de interes public, amintite mai sus.
Deși, nici ție nu ți-a fost predat la scoală punctul "l" din programa școlară de la Școala Neculai Jechianu, urmare a BRUIAJULUI la care m-ai supus, consider că ai o mare OBLIGAȚIE MORALĂ, în speța deciziei pronunțată în dosarul Mr.Gh.Pastia.
Amintesc că în acest dosar, un polițist, doi procurori și un judecător, au decis că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am face reclamă celui care din bani personali, a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatrul și Ateneul, aspect interzis de o HCL Focșani.
Nu știu care este părerea ta, în calitate de specialist în psihologia umană, despre introducerea în scoli al punctului "l"  din programa școlară a Școlii Neculai Jechianu, citez, "l". Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)", dar eu voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru a introduce acestă materie în învățământul românesc.
În opinia mea, disciplina "Educație civica"  în forma în care s-a predat la Școala Neculai Jechianu, adaptată la prezent, este cheia prin care poporul român își poate recapătă DEMNITATEA în fața DERBEDEILOR POLITICI postdecembriști, care au transformat România în COLONIE și au determinat peste 4 milioane de români să ia calea pribegiei.

CONCLUZII
Așa cum am precizat de multe ori, în scrierile mele, cu excepția faptului că l-am votat de două ori, punctual, pe parlamentarul de "Provincia Europeană Vrancea", Angel Tîlvar, odată pentru că i-am votat directorul de campanie electorală și a doua oară pentru că am dat un vot ÎMPOTRIVA, celui pe care îl consider a fi "DICTATORUL de Provincia Europeană Vrancea, Oprișan Marian", niciodată nu am votat PSD-ul sau cum s-a numit acest partid în timp.
Ca o IRONIE a SORTII, în cei peste 15 ani de când "CAREUL de AȘI al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Oprișan Marian i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a decis că, treburi să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece am descoperit din întâmplare, ESCROCHERIA de la CUP Focșani prin care începând cu anul 2000, abonaților CUP Focșani din mun.Focșani, lui se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și canal, membrii ai PSD Vrancea m-au ajutat să supraviețuiesc decent.
Nu neg că tu ai avut perfecta dreptate, atunci când ai afirmat ceva de genul, "Președintele Marian Oprișan nu a intervenit, deoarece prin ajutorul dat de membrii PSD, ai trăit la limita săracii", dar acest aspect are mai puțină importanță.
Urmare a JOSNICIILOR pe care am fost nevoit sa le suport în cei 30 de ani de "DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ", eu l-am DESCOPERIT pe Dumnezeu, asa cum DUHOVNICII contemporani ai poporului român, l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL închisorilor comuniste.
Consider că urmare a unei INSPIRAȚII DIVINE, de când s-a ițit postacul "orion", mi-am dat seama că, acesta este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
"Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" cred că este o copie în mic al Sistemului Securist Postdecembrist care a transformat România în colonie și a determinat peste 4 milioane de români să ia calea pribegiei, iar pe tine, în ciuda faptului că nu te-ai purtat cu mănuși în relația cu mine, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, consider că mi-ai fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
Urmare al acestui fapt, pe cale de consecință, te-am decretat a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeana Vrancea" ("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
Eu nu sunt specialist în psihologia umană, așa cum ești tu, însă urmare a faptului că te-am supus unui tratament, unde am aplicat în practică anumite lecții pe care le-am luat în particular, de la profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-ista, postacul "orion", acum, după 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, ar trebui să-ți demonstrezi CURAJUL CIVIC.
CURAJUL CIVIC, conform programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, era materie de studiu în cadrul acestei școli, unde elevii erau învățațitrăiască într-o LUME REALĂ  și nu într-o LUME IMAGINARĂ așa cum se face în prezent, în școlile din România.
Și numai faptul că am rămas în picioare, după ce timp de 30 de ani, am fost supus la diferite atacuri, umilințe și discreditări ca om, prin care consider că mi s-a aplicat maxima lui Lenin, "Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva.", consider că este o mare realizare.
Nu este exclus, ca trecerea la un ATAC pe TOATE FRONTURILE, așa cum este prevăzut în codul de acțiune "RUPERE de UTERE", de care am amintit de multe ori în scrierile mele, în condițiile condamnării de la instanța de fond, a CINICULUI primar Bacinschi Decebal și a fostei șefe a Serviciului investiții din cadrul Primăriei Focșani, Cristina Costin, să producă o anumită PANICĂ, în rândul membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
De altfel, dacă se urmărește și numai titlurile scrierilor postate în timp pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, se va putea vedea, temeinicia planului meu de luptă împotriva "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", având codul de acțiune "RUPERE de UTERE".
PS Acum la sfârșit de an, urez cititorilor scrierilor mele, ca Noul AN să le aducă numai bucurii! La mulți ani!

30.12.2020                                                                              Ulise Grosu

Anexa 2
"OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea 

MOTTO: "Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți" - Mihai Eminescu

MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,
În mesajul pe care ți l-am transmis, anul trecut, în data de 30.12.2020, prin intermediul paginii mele de Facebook și intitulat "EPILOG la scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului)", consider că, în ceea ce te privește, am finalizat acțiunea de a-ți tălmaci ceea ce au hotărât UNIVERSUL, Baba Vanga etc..
Acesta este și motivul pentru care am ales drept motto, maxima lui Mihai Eminescu, "Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți".
Scrierile pe care le postez pe Facebook, le transmit prin mail la peste 80 de persoane pe care le cunosc și prin intermediul cărora verific impactul scrierilor în cauză.
Întrebarea pe care am adresat-o mai multor persoane dintre acelea cărora le transmit prin mail, mesajul pe care ți l-am transmis în data de 3012.2020, a fost:
- Dacă ați fi urmat în liceu, cursul de "educație civica", predat la Școala Neculai Jechianu, acum ați mai fi avut comportament de "GĂINĂ a lui Stalin"?
Răspunsul tău la întrebarea adresată mai multor prieteni și amici și citată mai sus, îl voi primi, urmare a modului în care îți vei demonstra CURAJUL CIVIC în speța Mr.Gh.Pastia.
De altfel, în mesajul pe care ți l-am transmis în data de 30.12.2020, prin intermediul paginii mele de Facebook, ți-am adresat mai multe întrebări, fără a-mi face iluzia că-mi vei răspunde, dar consider că la respectivele întrebări ar trebui să-ți răspunzi pentru tine.
Îți amintesc că la un moment dat, cu ani în urmă, ai pretins că, "ești indulgent cu mine în rapoartele pe care le făceai".
Această afirmație conduce la concluzia că pe perioada celor 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, ai fost plătit REGEȘTE de statul român pentru a verifica bazaconia cu "agentul de influență", unde cred că ai pus în practică toate metodele de intimidare pe care le-ai învățat la Academia Mihai Viteazul.
Faptul că, nu ai jucat deloc "cu mănuși", în relația cu mine, rezultă din FRICA pe care le-ai băgat-o în oase, polițistului Crintea Valerică și persoanei care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani, cărora le este frică să mai vorbească cu mine.
De asemenea, în relația cu mine, ai urmat aceeași pași ca și numitul Hudici Dan, care la început îmi "era coadă" când ieșeam în oraș, apoi a început să-mi aplice metoda pe care ex-președintele Oprișan Marian, se spune că o aplica în relația cu Puiu Siru Usturoi (Dumnezeu să-l ierte!), apoi a trecut la amenințării pretinzând că, "Deoarece sunt SLUGA lui Oprișan va pune țiganii din Obor să-mi tragă o bătăiță", motiv pentru care te-ai ales cu apelativul de "Hudici Dan II".
Situația de Iisus Hristos răstignit între MĂSCĂRICII POLITIC, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, în care te afli în prezent, nu te onorează, dar acesta este efectul CONVINGERII tale că, "în fața ta nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca".
Dacă din motive numai de tine știute, ai considerat că se impune să-i manipulezi pe MĂSCĂRICII POLITICI, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, ca timp de peste 3 ani, să mă bălăcărească prin intermediul Facebook, lupta mea cu "băieții deștepți din energie"  și apoi cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", poate fi comparată cu un poker cu miză ani din viață.
De altfel, în data de 17.09.2016, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "POKER CU MIZĂ ANI DIN VIAȚĂ".
Site-ul Politica din data de 29.12.2020 a publicat informația "Educația religioasă prezintă riscuri serioase pentru siguranța națională, susține Cristian Pîrvulescu: ”Răul a fost făcut și va fi foarte greu de îndreptat”"
Citez:
"Într-un interviu pentru PS News, politologul și analistul politic Cristian Pîrvulescu remarcă ”o involuție categorică” a societății românești, cauzată în special de un sistem de educație defectuos, care ”a rămas în secolul XIX”. Analistul se referă în special la teoriile conspirației care au proliferat în România, în condițiile pandemiei, și tendința oamenilor de a crede mai degrabă în preoți decât în știință.
„De obicei, România e în contratimp. Tendințele anti-democratice, teoriile conspirației și fake news-ul au reușit să se impună greu, dar în 2020, pe fondul epidemiei de Covid-19, o bună parte din societatea românească a fost victimă sigură din cauza superstițiilor care sunt în mare măsură promovate oficios de multe culte religioase, așa că am ajuns în situația în care, în pragul campaniei de vaccinare, să se promoveze ideea anti-vaccinare și majoritatea românilor să nu își dorească să se vaccineze.
Este vorba despre o involuție categorică a societății românești, deloc surprinzătoare, pentru că sondajele de opinie privind perceperea științelor o arătau de foarte multă vreme, dar arată incapacitatea politicienilor de a lua măsuri și de a preîntâmpina o astfel de situație."
În condițiile în care numitul Cristian Pîrvulescu prin ONG-ul lui PRO-DEMOCRAȚIA bine finanțat de guvernele postdecembriste ale României, după părerea mea, s-a manifestat ca un DIVERSIONIST POLITIC, mi se pare foarte interesantă afirmația acestuia:
„De obicei, România e în contratimp. Tendințele anti-democratice, teoriile conspirației și fake news-ul au reușit să se impună greu, dar în 2020, pe fondul epidemiei de Covid-19, o bună parte din societatea românească a fost victimă sigură din cauza superstițiilor care sunt în mare măsură promovate oficios de multe culte religioase, așa că am ajuns în situația în care, în pragul campaniei de vaccinare, să se promoveze ideea anti-vaccinare și majoritatea românilor să nu își dorească să se vaccineze.
Este vorba despre o involuție categorică a societății românești, deloc surprinzătoare, pentru că sondajele de opinie privind perceperea științelor o arătau de foarte multă vreme, dar arată incapacitatea politicienilor de a lua măsuri și de a preîntâmpina o astfel de situație."
În "Provincia Europeana Vrancea", PRO-DEMOCRAȚIA diversionistului politic Cristian Pîrvulescu, era reprezentată de prof.Gabriela Obodariu de la Liceul Al.Ioan Cuza-Focșani, dar mie mi-a fost imposibil să pot vorbi cu această doamnă, deși am insistat.
După părerea mea, PRO-DEMOCRAȚIA lui Cristian Pîrvulescu poate fi comparată cu "cuiburile de democrație"  ale d-nei Margareta Tătăruș, fost director la Biblioteca Duiliu Zamfirescu - Focșani.
Probabil că, în unul dintre aceste "cuiburi de democrație" d-na Margareta Tătăruș l-a clocit și pe fiul acesteia, postacul "adita", pentru a mă bălăcări prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
Este adevărat că, postacul "orion"  l-a făcut KO pe postacul "adita"  la pachet cu mamițica lui, d-na Margareta Tătăruș, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
La anexa 1 este un scurt eseu scris de Andrei Pleșu, intitulat "Țara a ajuns proprietatea privată a unor derbedei", unde este prezentat situația din România.
Din acest eseu citez următorul pasaj:
"Când nu se face politică, se organizează chermeze deșucheate, în care câteva fete cu buze de știucă își valorifică abundent posteriorul, în timp ce câțiva băieți de comitet fac glume în doi peri. Peste tot, numărul VIP-urilor care nu știu românește și gândesc intermitent e în creștere. Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie. Președintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru zâmbește șugubăț, după modelul "șmecherul clasei", alegătorii intervievați recunosc că, dacă sunt plătiți, votează cum trebuie, îl vor pe Ceaușescu sanctificat și cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) își iubea țara.
Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mândri?
Știu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorități tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, "civilii" onorabili și neglijați. Dar, am o veste proastă pentru ei: țara nu mai e demult a lor! Țara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză și se îmbogățesc pe spezele tuturor celor care nu au "cultura" cârdășiei. Țara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei.”
În condițiile în care, Andrei Pleșu:
a. Într-o scrisoare transmisă DICTATORULUI Ceaușescu, care a circulat pe net, a demonstrat o slugărnicie demnă de milă;
b. A fost ministru în mai multe guverne postdecembriste;
c. A fost consilierul celui pe care îl consider a fi Pol Pot de România, respectiv numitul Băsescu Traian, îmi permit să întreb retoric:
- Are dreptul Andrei Pleșu să o facă pe LUPUL MORALIST, chiar dacă ceea ce afirmă acesta în eseul prezentat la anexa 1, este perfect adevărat?
În clasa a XI a  am avut materia "Socialism științific" pentru care colegul meu de bancă, avea o mare pasiune.
De altfel, acesta a și urmat școala de ofițeri de securitate comuniști de la Băneasa.
În programa școlară de la Școala Neculai Jechianu se afirmă:" l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Afirmația, "Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)", conduce la concluzia că la Sfârșitul Perioadei Interbelice, în liceu, se făcea disciplina "Educație civica" pe care REGIMUL COMUNIST a înlocuit-o cu disciplina "Socialism științific".
Eu nu sunt specialist în PSIHOLOGIA UMANĂ, așa cum ești tu și Dragomir Lucian, dar întrebarea care se pune este:
- De ce Regimul Securist Postdecembrist nu a înlocuit disciplina "Socialism științific",  care se preda în liceu în perioada comunistă, cu disciplina "Educație civica", în forma în care se preda la Școala Neculai Jechianu, dar adaptată la situația din prezent?
Îmi amintesc că, postacul "orion" a afirmat despre cel mai vechi inspector școlar din ISJ Vrancea că, "știe acesta ce face", în condițiile în care eu îl consider pe respectivul inspector, ca fiind un exemplu edificator de profesor ANALFABET FUNCȚIONAL, așa cum este și Ecaterina Andronescu - Abramburica, pe care a garantat-o Marian Vanghelie.
COBAIULUI tău, Dragomir Lucian, în data de 31.12.2020, i-am dat următoarea replică facebook-istă, din care este puțin probabil ca acesta să poată înțelege ceva, dar tu ar trebui să înțelegi:
Citez:
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Profitând de aceasta postare a ta, îți amintesc că în ultimele zile ale acestui an, i-am dat o probă de lucru Maestrului Arsenie Bocancea, prin modul în care am aplicat în practică, cele învățate de la profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-cistă, postacul "orion". Așa cum ți-am spus, dacă în ceea ce privește cultul tău pentru COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, acesta a fost ATUL pentru care te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, faptul că, peste 3 ani, te-ai lăsat manipulat de către Maestrul Arsenie Bocancea și m-ai bălăcărit, mi-a lăsat un GUST AMAR. În aceste condiții, am considerat că a sosit momentul să-ți IMPUN RESPECTUL, prin scoaterea în evidență a adevăratei tale fețe și caracter. Este adevărat că, în acest sens, "spiridușul" Maestrului Arsenie Bocancea, Nelu Gavrilă, mi-a ridicat câteva "mingi la fileu', pe care le-am speculat la maxim. Maestrul Arsenie Bocancea sesizând acest lucru, l-a trimis la înaintare și pe "spiridușul" Varzaru Felicia, pentru a-ți sari în ajutor, dar prestația acesteia a echivalat ca o frecție la un picior de lemn. În mesajul pe care i l-am transmis ieri, 30.12.2020, prin intermediul paginii mele de Facebook, Maestrului Arsenie Bocancea, consider că am fost FOARTE CLAR cu el, dar și cu tine. Noul An să-ți aducă numai bucurii! La multi ani! PS În anul care va începe mâine, în relația cu tine, voi aplica principiul Nae Dragulin."
La anexa 2 este o informație prezentată de  HotNews.ro în data de 30.12.2020, și intitulată "Scandalul facturilor la energie- dezinteres sau premeditare din partea ANRE"
Despre INCOMPETENTUL și TUPEISTUL Dumitru Chiriță, am discutat cu postacul "orion", în una dintre cele două discuțiile telefonice avute cu acesta, ocazie cu care mi-a spus că-l cunoaște personal pe acest individ.
La anexa 3 este copia scrisorii deschise adresate prim-ministrului Petre Roman, pe care mi-a publicat-o ziarul România liberă din data de 18.08.1990, moment din care a început lupta mea cu "băieții deștepți din energie".
În ceea ce te privește, prin intermediul anexei 3, doresc să te întineresc cu 30 de ani și să te fac adolescent.
Amintesc că, în data de 21.04.2015, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "FEROCITATEA "BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI", unde am prezentat mai multe înscrisuri cu privire la înscenările care mi s-au făcut pentru a mi se desface contractul de muncă, dar și motivele pentru care în perioada 1992-1995, ministrul Industriilor Dumitru Popescu a demis doi președinți RENEL, urmare a unor probleme tehnico-economice susținute de mine.
Informația de la anexa 2, mă duce cu gândul la maxima mea, rezultată în urmare a faptului că, în anul 2008, când am candidat, ca independent, pentru un post de consilier în CL Focșani, circa 30% dintre focșănenii pe care încercam să-i conving să mă voteze m-au întrebat, "Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahar sau ulei?".
Maxima este: "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni ?!".
Dacă  MĂSCĂRICII POLITICI, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, între care ești răstignit ca un Iisus Hristos, nu pot corobora informațiile prezentate la anexa 2, cu ceea ce afirmam în urma cu 30 de ani, tu poți face acest lucru și pe cale de consecință, poți trage o concluzie, în legătură cu comportamentul tău vizavi de persoana mea, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC.
Legat de tărășenia de la ANRE îți mai amintesc :
a. Afacerea patronată de Udrea Elena, Băsescu Traian și cu un anume Buzoianu, în ceea ce privește Hidroelectrica și nimeni nu a răspuns pentru această ESCROCHERIE.
b. Falsa "RETEHNOLOGIZARE"  de la Hidrocentrala Porțile de Fier făcuta de Guvernul Tăriceanu și nimeni nu a răspuns nici pentru această ESCROCHERIE.
c. Vânzarea unor firme de stat din, Cehia, Italia și Germania a unor părți din distribuția de energie electrică a Românie, la preturi modice, au existat și niște procese în această speță și din nou nimeni nu a răspuns pentru această ESCROCHERIE.
d. Numirea ca director la Transelectrica a unui individ cu diplomă falsă de inginer, iar cei care au patronat această ESCROCHERIE nu au avut nicio responsabilitate.
Revenind la "Provincia Europeană Vrancea", îți amintesc că am afirmat și susțin, că, "Într-o confruntare directă pe probleme tehnico-economice specifice, șterg pe jos cu directorii pe care ex-președintele Marian Oprișan i-a numit la Electrica Focșani și la ENET."
Daca voi corobora :
a. Afirmația ta, "Numai comunismul s-a putut construi cu ajutorul jigodiilor, capitalismul se construiește cu profesioniști."
b. Maxima "Dacă economie nu e, nimic nu e."
c. Conform statisticilor, anul trecut România ar fi avut cel mai mare deficit economic, din perioada postdecembristă,
d. Precizarea pe care o fac de peste 12 ani în scrierile postate pe blog, "Prietena mea CRIZA (economică) este mai tare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan",
- începând cu anul acesta, prietena mea CRIZA (economică), ar trebui să înceapă să-și arate cu adevărat NURII.
Se spune că, din cauza Occidentului azi, România a ajuns să fie COLONIE, iar din această cauză peste 4 milioane de români au fost nevoiți să ia calea pribegiei și pe cale de consecință, s-a ajuns ca situația sa fie ca cea descrisă de Andrei Pleșu în anexa 1, dar eu cred ca lucrurile nu sunt deloc așa.
Unul dintre fanii acestei idei, este și COBAIUL tău, Dragomir Lucian, care, în calitatea lui de lăcătuș mecanic-om de cultură, specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României, consideră că deține soluția pentru rezolvarea problemelor omenirii.
Întrebările legate de această FALSĂ afirmație, cu privire la acordarea unui rol exagerat Occidentului la transformarea României în COLONIE, ar putea fi:
1. Occidentul a impus realizarea unor fabrici de doctorate, dintre care cea mai faimoasă este a generalului izmană - Oprea Gabriel, pentru a li se acorda merite unor diverși impostori?
2. Occidentul a impus să nu fie introdusă în liceu "Educația civica"  în locul "Socialismului științific", pentru ca ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂcontinue tradiția ȘCOLII COMUNISTE de ÎNDOBITOCIRE a poporului român?
3. Occidentul a impus numirea unor incompetenți în funcții publice, pentru ca oamenii Regimului Securist Postdecembrist să se îmbogățească prin JAF din avuția poporului român?
4. Occidentul a impus ca pentru polițiști, armată, jandarmerie, servicii să se aplice un statut similar ca în cazul Legiunii Străine Franceze și să le dea posibilitatea angajaților din SISTEMUL de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist, să se pensioneze la vârsta de 40 de ani și să beneficieze și de pensii speciale?
5. Occidentul a impus posibilitatea ca judecătorii și procurorii să se pensioneze după 25 de ani de activitate și să beneficieze și de pensii speciale?
6. Occidentul a impus să nu fie verificate averile dobândite ilicit în România, în condițiile în care în toată lumea aceste averi sunt confiscate?
7. Occidentul ți-a impus să-i încurajezi pe MĂSCĂRICII POLITICI, Dragomir Lucian și Gurguiatu Sandu, ca timp de peste 3 ani să mă bălăcărească prin intermediul Facebook, pentru a fi discreditat ca OM, în condițiile în care aveai cunoștință despre gravitatea problemelor tehnico-economice de interes public, susținute de mine?
Nu am pretenția să-mi răspunzi la cele 7 întrebări precizate mai sus, ci consider că este suficient, dacă numai le citești.
Așa cum am precizat la începutul acestui mesaj, în ceea ce te privește, ți-am demonstrat ceea ce mi-am propus, iar pentru "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea"  care a fost pe post de "iapă", consider că am bătut suficient "șaua" "orion".
După 15 ani, în care am respectat "regula străzii"  pentru a fi înțeles de "DICTATORUL Oprișan Marian" , acum am schimbat stilul și voi încerca să-l conving pe ex-președintele Oprișan Marian, câtă dreptate am avut, prin ceea ce i-am spus în timp.
Dacă la nivel central avem situații comice, cum ar fi :
a. Sunt 20 000 de revoluționari care primesc indemnizație de 3 000 de lei/luna, pentru că au luptat împotriva unor "teroriști", dar nu a fost prins niciun TERORIST;
b. Revoluționarul fost prim-procuror al României, care din calitatea de soldat, în timpul Evenimentelor din Decembrie "89, a apărat "Televiziunea română liberă", Tiberiu Nițu, a ieșit la pensie la vârsta de 49 de ani, beneficiind și de o pensie specială substanțială, la fel ca Ilie Botoș;
c. "Se pare că șeful Jandarmeriei Române iese la pensie în toamnă. Pentru asta, colonelul Bogdan Enescu și-ar fi aranjat sute de ore suplimentare din timp. Cum pensia specială se bazează foarte mult pe încasările salariale din ultimele șase luni, Enescu va încasa peste 200 de milioane de lei vechi pentru ceva mai mult de 2 decenii de muncă.
Individul va ridica aproximativ 10 milioane de lei vechi pentru fiecare an petrecut în "slujba" țării, în condițiile în care mulți români iau banii ăștia într-o lună, după o viață de muncă."
d. Milițianul Dumitru Coarna, în calitate de lider de sindicat al polițiștilor, a ieșit la vârsta de 45 de ani la pensie, beneficiind de un certificat de handicapat, iar acum grație PSD-ului, este și parlamentar de Călărași,
- eu am redus România la nivelul Țării Vrancei, Parlamentul României la nivelul CL Focșani, iar Guvernul României la nivelul Administrației mun. Focșani.
Tu ai demonstrat că știi și TOCA în CER, în condițiile în care eu habar nu am cine ești, dar nici nu am avut curiozitatea de afla, deoarece așa prevede strategia de lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea', sub codul de acțiune "RUPERE de UTERE".
În ciuda acestui lucru, după 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, cu o probabilitate destul de mare, îți descopăr identitatea ca facebook-ist, indiferent de pseudonimul folosit, aspect care ar putea spune multe.
Ai demonstrat că ești persoana care cunoște foarte bine DURITATEA luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", dar cu toate acestea ai făcut un joc greu de înțeles.
Deși nu am înțeles logica jocului pe care l-ai făcut, în relația cu mine, am văzut numai partea plină a paharului, considerându-te o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
Ai demonstrat că știi:
a. De DECIZIA "CAREULUI de AȘI al "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", unde AS-ului Oprișan Marian i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, de a-mi desface DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani;
b. Motivul pentru care postacul "piscot-cameleon"  m-a bălăcărit cu o perseverență diabolică timp de circa 7 ani, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea,
În ciuda informațiilor pe care le aveai despre mine și LUPTA mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", precizate mai sus, ai considerat că este cazul să "torni seu în carne grasă"  și i-ai încurajat timp de peste 3 ani pe MĂSCĂRICII POLITICI, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă bălăcărească prin intermediul Facebook.
Ignorând duritatea celor patru ani de trăit din munca de salahor, în perioada 2006-2010, urmare a "MITULUI Oprișan" și când CINICUL primar Bacinschi Decebal a vrut să-mi vândă și locuința pentru ca SC ENET să-și recupereze de la mine, într-o singură tranșă onorariul plătit av.Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă avut cu mine la Curtea de Apel Galați, când JUSTIȚIA a executat ordinul "CAREULUI de AȘI"  al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", ai considerat o NORMALITATE ca:
1. Nici măcar funcția de lucrător la spatii verzi în mun.Focșani, să nu o pot obține în anul 2015, când, deoarece mi s-a interzis ABUZIV susțin examenul de definitivat învățământ, și am ajuns din nou șomer.
Recunosc că în MĂRINIMIA ta, ai pretins că mă poți ajuta cu un loc de muncă în zootehnie;
2. Niște judecători de la ICCJ, în cazul meu, să demonstreze că nu știucitească o foaie matricolă și să considere nota luată  la disciplina Pedagogie, curs facultativ, pe care l-am urmat în anul IV de facultate, cu numărul de ore făcut din cadrul respectivului curs;
3. Ca prin șase hotărâri de instanță să mi se refuze un drept elementar prevazut de lege și anume accesul la informație de interes public, respectiv structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun. Focșani, dar în schimb ai considerat o EROARE JURIDICĂ, câștigarea procesului pe care l-am avut cu statul român la CEDO.
4. Recunosc că, despre modul în care procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița  mi-au anulat "AS-ul din mânecă"  nu te-ai pronunțat, dar dacă am în vedere PREȚIOASELE INDICAȚII POLITICE pe care i le-ai dat ex-președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și această acțiune cred că ai considerat-o a fi o NORMALITATE.
5. De asemenea, cred că tot o NORMALITATE ai considerat și DISPREȚUL demonstrat de "CAREUL de AȘIal "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" față de cetățenii mun. Focșani, rezultat din efortul SUPRAOMENESC prin care s-a încercat  legalizarea ESCROCHERIA de la CUP Focșani, în condițiile în care, probele în aceasta speță postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, sunt IREFUTABILE.
De unde am tras această concluzie?
- Din mesajul tău, "Se prăpădesc de râs angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia ta cu "ingineria financiară"."
6. Trebuie să recunosc că, în ceea ce o privește pe d-na inspector general al ISJ Vrancea, d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan, pe care o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL, nu ai manifestat același respect ca în cazul fostului inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, actualmente consilier PSD în CL Focșani, Celaru Aurel, și ai spus că, "principala activitate a acesteia, constă în verificarea paginii de Facebook a inspectorilor de la ISJ Vrancea".
7. De asemenea, cred că, în opinia ta, este o NORMALITATE ca ex-președintele Oprișan Marian să nu fie întrebat de modul în care a dobândit în cei 30 de ani de "democrație originală", imensa avere pe care o deține mama sa, deși a pretins că, "Mama mea sunt eu!".
În condițiile în care ai afirmat, citez din memorie, "Cătălin Toma avându-i vicepreședinți pe, Marian Oprișan și Cel Mare Ionel, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari", de asemenea, este posibil să consideri o NORMALITATE ca vicepreședintele Marian Oprișan să primească salariu, deși nu se prezintă la serviciu, așa cum pretind "gurile rele".
Îți amintesc că, eu i-am propus profesorului meu de bârfă și intriga facebook-istă, postacul "orion", să-și facă o TEZĂ de DOCTORAT, având ca temă lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", dar nu știu dacă acesta mi-a luat în serios recomandarea.
La anexa 6 a scrierii "EPILOG la scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020", postată în data de 24.12.2020, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am precizat clar care îmi este planul de luptă, sub codul de acțiune "RUPERE de UTERE".

CONCLUZII
În condițiile în care ai pretins că, "ai apă din puț energie de la soare, nici la bască nu te doare", această afirmație este valabilă numai în cazul problemelor tehnico-economice de interes public susținute de mine, nu și în speța deciziei pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul Mr.Gh.Pastia.
Având în vedere faptul că și la instrumentarea dosarului Mr.Gh.Pastia ai făcut-o pe DEȘTEPTUL cu mine, în condițiile în care, am instrumentat corect dosarul în cauză și am obținut decizia pe care am urmărit-o, pentru a scoate în evidență FEROCITATEA "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", dar și subordonarea JUSTIȚIEI de către acest SISTEM, pe care îl consider de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, consider că a sosit momentul să-ți arați valoarea la modul CONCRET, că de vorbele și de diversiunile tale, m-am cam săturat.
Dosarul Mr.Gh.Pastia este anexat la scrierea, "DISPREȚUL autorităților mun. Focșani față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia și LEGALIZAREA acestui DISPREȚ de către INSTITUȚIILE de FORȚA ale "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 28.05.2020.

03.01.2021                                                                            Ulise Grosu

Anexa 1
Radu-Mircea Iliescu
19 decembrie 2020 la 00:02  ·
Andrei PLEȘU

Țara a ajuns proprietatea privată a unor derbedei
“Faptul că sunt român e, totuși, o pură întâmplare. Nu o regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră. Pot doar spera să valorific atât cât pot șansa aceasta "genetică", să nu-mi fac de râs locul nașterii și concetățenii, să mă port frumos cu limba română și, vorba lui Constantin Noica, să povestesc și altora câte ceva despre "partea noastră de cer".
Dar privesc în jur. Ziarele sunt pline de politicieni aflați în urmărire penală sau foarte aproape de ea. Unii sunt vechi "înțelepți" de partid, care au făcut ani, de-a rândul, "jocurile" de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne și impenitente eminențe cenușii. Alții sunt juriști, adică inși care încalcă legile cu extremă competență. Pe unul din ei l-am auzit tunând și fulgerând, în campanie, împotriva hoților care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soția sa,averi de milioane de euro. Grupurile "infracționale" sunt trans-partinice: dintr-odată, vezi aliniați în boxa acuzaților și pesediști și peneliști și pedeliști și băsiști și anti-băsiști. Afacerile creează solidarități inefabile, diferențele de tabără politică sunt simple mofturi. Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice. În realitate, mulți dintre cei care mimează, pe scenă dușmănia, "se descurcă" eficient, uniți, subteran, în cuget și simțiri.
Reprezentanții bisericii noastre... am trăit să văd cum Întâi-Stătătorul comunității noastre duhovnicești ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinților Martiri Brâncoveni. Lecția pe care ne-o transmit ierarhii noștri e simplă: dai bani - ești "vrednic"! Mântuirea devine, astfel, un statut sponsorizabil.
Gazetele și posturile de televiziune au devenit, și ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare și propaganda. Moderatorii au ceva între milițieni, procurori și vecine de bloc. Invitațiile la diverse "talk-show"-uri se fac, pare-se, pe bază de "abonament". Aceiași inși, cu aceleași păreri, prestează tenace, fără exces de imaginație, în teritoriul aceleeași, previzibile obediențe.
Când nu se face politică, se organizează chermeze deșucheate, în care câteva fete cu buze de știucă își valorifică abundent posteriorul, în timp ce câțiva băieți de comitet fac glume în doi peri. Peste tot, numărul VIP-urilor care nu știu românește și gândesc intermitent e în creștere. Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie. Președintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru zâmbește șugubăț, după modelul "șmecherul clasei", alegătorii intervievați recunosc că, dacă sunt plătiți, votează cum trebuie, îl vor pe Ceaușescu sanctificat și cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) își iubea țara.
Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mândri?
Știu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorități tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, "civilii" onorabili și neglijați. Dar, am o veste proastă pentru ei: țara nu mai e demult a lor! Țara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză și se îmbogățesc pe spezele tuturor celor care nu au "cultura" cârdășiei. Țara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei.”
(Andrei Pleșu)

Anexa 2
HotNews.ro din data de 30.12.2020, a publicat informatia "Scandalul facturilor la energie- dezinteres sau premeditare din partea ANRE"
Citez:
"Foarte mulți consumatori de energie au aflat abia acum, în ultimele zile din an, că piața se va liberaliza de la 1 ianuarie, iar cei care nu încheie contracte pe piața liberă riscă să plătească următoarea factură cu până la 26% mai mult. Mulți alții, mai ales cei din zona rurală, nici măcar acum nu au aflat, și se vor trezi, brusc, la anul, cu facturi mult peste cât și-au făcut socoteala. Responsabil de această situație este Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), o instituție profund politizată, cu un președinte care este plătit cu peste 56 mii lei/lună, iar beneficiarii sunt marii furnizori, care au și statut de furnizor de ultimă instanță, precum ENEL, CEZ, Electrica sau E.ON.
Liberalizarea pieței energiei este un eveniment foarte important, iar ANRE era obligată să se implice activ pentru informarea cetățenilor. Ar fi trebuit să fie actorul central în acest proces, mai ales că prin lege, ANRE are și rol de informare și protecție a consumatorilor.
Nu s-a întâmplat acest lucru. Dimpotrivă, a refuzat până în ultimele zile să comunice pe acest subiect. Ba, mai mult, a favorizat marii furnizori prin faptul că nu le-a impus să informeze eficient clienții că urmează să aibă loc o liberalizare, iar că cei care nu încheie contracte pe piața liberă vor rămâne în regim de serviciu universal, la prețuri mult mai mari decât cele din zona concurențială. Consumatorii care se află acum în regim reglementat nu au fost anunțați că vor trece automat în regim de serviciu universal, la prețuri cu până la 26% mai mari față de decembrie, dacă nu se duc pe piața liberă.
Vezi Cum ar putea consumatorii casnici să plătească facturi mult mai mari la energie, cu până la 26%, de la 1 ianuarie, dacă nu încheie noi contracte.
Cele mai dezavantajate de această situație sunt persoanele care nu au acces la informațiile din presa online care a atras atenția, în ultima perioadă, asupra neregulilor legate de liberalizare. Aceste persoane sunt, în general, cele mai vulnerabile, cu venituri mici.
Dar cum s-a ajuns aici? - O poveste care arată ori ineficiență, ori reavoință
HotNews.ro a atras atenția în urmă cu trei săptămâni că toți consumatorii casnici sunt ignorați exact într-un moment cheie, cum ar fi liberalizarea pieței energiei electrice. Un studiu al Asociației Energia Inteligentă arăta că doar 10% dintre consumatori cunoșteau în acel moment că piața urmează să se liberalizeze de la 1 ianuarie și că ar trebui să caute oferte avantajoase.
ANRE ar fi trebuit să publice pe site-ul său și să mediatizeze masiv recomandări pentru clientul casnic, să tipărească și să distribuie pliante cu mai mult timp înainte de momentul liberalizării, lucru pe care nu l-a făcut.
După insistențe din partea HotNews.ro și nu numai, ANRE a binevoit să publice, pe 15 decembrie, pe propriul site, niște recomandări pentru clientul casnic, deși ele erau întocmite cu mai mult timp în urmă. ANRE nu a anunțat prin vreun comunicat de presă că a publicat aceste recomandări, ci a lăsat pe fiecare persoană interesată să descopere singură acest lucru.
Cu doar câteva zile înainte de liberalizare, explodează informația că de la 1 ianuarie urmează să crească masiv prețurile pentru serviciul universal, oferit de furnizorii de ultimă instanță, adică ENEL, CEZ, Electrica, E.ON, iar cei care nu au apucat să încheie contracte pe piața liberă vor plăti facturi mult mai mari. Bineînțeles, ANRE nu a transmis nicio informație legată de majorarea prețurilor la serviciul universal. Nu a atenționat în niciun fel consumatorii că vor plăti facturi umflate din ianuarie dacă nu vor semna rapid un contract pe piața liberă. ANRE se comportă, pur și simplu, de parcă nu ar avea nicio atribuție legată de consumatori, lucrând doar în beneficiul marilor furnizori.
Singurul comunicat despre liberalizare, transmis în ultima perioadă de către ANRE, este din ajunul Crăciunului. Și nici acesta nu este pentru o informare eficientă a consumatorului. Dimpotrivă, avantajează furnizorul. Prin acel comunicat din ajunul Crăciunului, ANRE anunță că furnizorii de ultimă instanță, adică cei pe care îi protejează sârguincios, au obligația "de a transmite clienților casnici odată cu oferta pentru serviciul universal și cel puțin o ofertă concurențială, atât în cursul lunii decembrie 2020, cât și în luna ianuarie 2021".
Imediat după Crăciun, acești furnizori au început să trimită către clienți oferte pentru servicii universale, punând abia pe ultimul loc varianta încheierii unui contract în regim concurențial.
În loc să fie obligați să trimită clienților oferte concurențiale și odată cu acestea și prețurile pentru serviciul universal, furnizorii fac invers: trimit oferte pentru serviciul universal, adică preț mare, și odată cu acestea oferte pe piața liberă, la prețuri concurențiale.
Probabil, mulți clienți casnici au primit deja aceste oferte. Cum arată? Sunt scoase în față și puse pe primul loc prețurile pentru servicii universale, îți lasă chiar și opțiunea de a alege alt furnizor de ultimă instanță pentru servicii universale. Abia la urmă amintesc de ofertele concurențiale.
Furnizorii de ultimă instanță ar trebui să fie o excepție, nu regulă. Adică, să primești energie de la un furnizor de ultimă instanță doar în situații excepționale, de exemplu atunci când furnizorul tău intră brusc în faliment și tu nu ai apucat să te muți la altă companie. De aceea și prețul pentru serviciul universal poate fi mai mare, însă acesta nu ar trebui acceptat pe o perioadă prea mare. Adică mai mare de o lună, de exemplu.
ANRE- instituție condusă de un fost sindicalist care controla afaceri cu contoare
ANRE are o conducere complet politizată, fapt care ar putea fi explicația ineficienței sale. Actualul președinte, Dumitru Chiriță, nu s-a remarcat cu nimic deosebit în timpul mandatului său, pe care îl deține din octombrie 2017. Acum, în mandatul său, un eveniment deosebit cum este liberalizarea este gestionat dezastruos.
Dumitru Chiriță este plătit pentru efortul de a fi președinte al ANRE cu peste 56 mii lei/ lună, unul dintre cele mai mari salarii din România.
Înainte de a ajunge pe această funcție a fost deputat PSD. Era deja la al patrulea mandat.
Chiriță și-a început cariera în 1981 ca electrician. Ulterior, a studiat dreptul la Universitatea Nicolae Titulescu. Înainte de a ajunge deputat, a fost vicepreședintele Blocului Național Sindical. În perioada 1990-2000 a fost președintele Federației Nationale a Sindicatelor din Electricitate "Univers", iar în perioada 1990-2011 președintele Sindicatului Liber Independent "Energia".
În 2011, România Curată scria că Dumitru Chirita era acționar al SC Sindserv SA, societate controlată de Federația Energia Mileniului III, care se ocupa de citirea contoarelor de energie electrică și care beneficia de contracte bănoase din partea Electrica SA. "Deputatul PSD este considerat 'creierul' întregii afaceri derulate prin cele două societăți. Era acționar minoritar la Sindserv, președinte al Sindicatului Liber Independent Energia București, care deține acțiuni la firmă, președinte executiv al Federației Univers, un alt acționar al companiei și fost membru în Consiliul de Administrație al SC Electrica SA", scria România Curată.
Mandatul lui Chiriță este pe cinci ani. Adică mai are doi ani de mandat. Conducerea ANRE este numită de către Parlament. Având în vedere acest scandal, la începutul anului viitor, actualul Parlament ar putea cere socoteală ANRE. Deputatul USR Cristina Prună a anunțat că va face toate demersurile pentru ca ANRE să ofere explicații în Parlament.
De asemenea, ministrul energiei Virgil Popescu spune că a discutat cu președintele Consiliului Concurenței pentru a verifica modul în care au fost mărite prețurile în piața serviciului universal."

Anexa 3

Lupta cu "băieții deștepți din energie"
De la ce a început lupta mea cu "băieții deștepți din energie"?
De la o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman și publicată de ziarul România liberă din data 18.08.1990.
Prezint scrisoarea deschisă în cauză.
Deoarece fotocopia articolului de presă se citește foarte greu, am transcris conținutul scrisorii deschis.



România libera- pag. 2 - 18 august 1990
SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN  -retranscriere-
    Audiind Declarația-program prezentată de dumneavoastră, domnule prim-ministru, mi-am pus mari speranțe în ea dar, după cum văd ca evoluează activitatea economică în prezent, încep să am unele dubii în ceea ce privește aplicarea principiilor Declarației-program în practică.
    Ca angajat al unei intreprinderi aparținând Departamentului Energiei Electrice (D.E.E.), departament care, într-un fel sau altul reprezinta coloana vertebrală  a economiei naționale, sunt total decepționat de modul cum este abordată trecerea la economia de piață în acest departament.
    Nu știu exact ce modificări structurale s-au făcut la nivelul fostului Minister al Energiei Electrice, dar la nivelul Direcției Generale de Transport și Distribuție a Energiei electrice (DGTDEE), nu s-a făcut practic nimic decât să se caute justificarea unor posturi birocratice inutile - ba mai mult, se înființează în teritoriu alte posturi la fel de inutile - pentru a justifica la nivelul Direcției și chiar a Departamentului existenta unor compartimente, servicii etc.
Unul din posturile fantoma înființate mai nou, în teritoriu,  la intreprinderile mici aparținând DGTDEEE este cel de ing. șef cu dezvoltarea (intreprinderile mici nu au în gestiune instalații de înaltă tensiune).
De altfel, împărțirea aceasta în intreprinderi cu secții de înaltă tensiune și fără secții de înaltă tensiune s-a dovedit în practică a fi neinspirată, întrucât implică multe probleme pe linia exploatării Sistemului Energetic Național (SEN).
O întrebare firească de pus este :
- Ce fac acești ingineri șefi cu dezvoltarea, în condițiile în care realizarea de noi investiții se face numai din beneficiile realizate de intreprinderi?
    La intreprinderea unde lucrez, singurele lucrări de investiții mai mari ar fi, în prezent, microhidrocentralele care, în fapt, s-au dovedit a fi investiții nerentabile în actuala forma de abordare (în județul Suceava experiența arăta cu totul altceva - nota redacției) și, în plus, toate Intreprinderile de Rețele Electrice (I.R.E.) din țară, funcționează în prezent cu pierderi planificate.
 De asemenea, pentru justificarea postului  s-au mai înființat o serie de compartimente cu șefi și un anumit număr de subordonați care, în majoritatea cazurilor, nu-și justifică activitatea.
    Deși în ultimul timp se bate moneda pe baza șomajului mascat, la nivelul Direcției noastre se încearcă să se demonstreze utilitatea acestui șomaj.
    Oare nu este cazul să se termine odată pentru totdeauna cu actualul sistem, de altfel foarte greoi, de acordare a treptelor și gradațiilor atât la nivelul personalului muncitor cât și la personalul tehnic ?
Să nu mai fie o legătură directă  intre numărul de salariați din subordine și retribuție, acordând credit competentei.
Vechimea în muncă să nu mai fie singurul criteriu pentru avansare.
În felul acesta, ar fi stimulată toată creativitatea tinerilor specialiști, oferindu-le posibilitatea de afirmare în țară, ceea ce ar putea stopa fluxul emigrației actuale.
Revenind la situația concreta din DEE, în prezent, energia electrica de la furnizor la consumator are un drum foarte lung și anume: Intreprinderile de Electrocentrale vând energia electrică produsă Direcției Generale de Producere și Distribuție a Energiei Electrice și Termice, care, la rândul ei, vinde energia electrică DGTDEE pentru a fi revândută IRE-urilor, iar acestea, la rândul lor, o vând consumatorilor.
    Este știut faptul că prețul de vânzare al energiei electrice este mai mic decât prețul de producție, dar ce este mai interesant este faptul ca IRE-urile vând energia electrică fără a ști prețul cu care această energie electrică este cumpărată de la producători, acest preț variind de la o lună la alta.
În prezent, aparatele electrice de comutație din Sistemul Energetic Național (SEN) sunt obosite datorită deselor conectări și deconectări la care au fost supuse, iar rolul IRE-urilor este de a întreține cât mai bine aceste instalații așa cum se găsesc ele, cât și de a reduce la minimum consumul propriu tehnologic (CPT), care este mult mai mare decât cel impus prin plan.
Oare s-a uitat cum se realizau toate CPT-urile de  3-4% de uimeam lumea ?
Ba mai mult, se făceau anual analize coordonate de Institutul de Studii și Proiectări Energetice prin care se încerca să se demonstreze tehnic, cu date false, realizarea acestei aberații tehnice, ignorându-se faptul că intreprinderile industriale, în goana lor după o repartiție mai mare de energie electrică, facturau o cantitate de energie electrică mult mai mare decât cea consumata în realitate.
Ca inspector energetic, consider că actuala mentalitate de limitare, prin metode dictatoriale, deconectări ale consumatorilor ce depășesc repartiția, amenzi etc, este neproductivă pentru economia națională.
Mult mai eficientă ar fi folosirea unor metode economice pentru reducerea consumului industrial de energie electrica și reglarea balanței energetice.
Vă rugam, domnule prim-ministru, să dispuneți accelerarea ritmului de restructurare  și promovare a competentei  în Departamentul Energiei Electrice, întrucât - așa după cum se știe - de bunul mers al acestui Departament depinde în mare măsură întreaga economie națională și, în plus, va duce la creșterea prestigiului școlii romanești de energetică.

ing. Ulise Grosu
IRE FOCȘANI

Anexa 3
Maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?", aplicată la nivel național

MOTTO: "Dacă economie nu e, nimic nu e!"

MESAJ adresat Maestrului Arsenie Bocancea
Maestre,
Așa cum am mai precizat, scrierile mele postate pe Facebook și pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, au avut și au doar doi destinatari; pe tine și pe ex-președintele Marian Oprișan.
Prin scrierea, "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", având ca MOTTO: "Acolo unde justiția nu funcționează, e periculos să ai dreptate." - Francisco de Quevedo, postată pe blog în Ajunul Crăciunului (24.12.2020), am vrut să transmit următorul mesaj:
- În ceea ce te privește, am rezolvat ceea ce mi-am propus, urmând ca începând de anul acesta, să mă ocup de ex-președintele Oprișan Marian.
Deoarece, tu ești un Toma Necredinciosu' s-a impus ca prin intermediul paginii mele de Facebook, să-ți mai dedic o "trilogie" formată din scrierile:
1. EPILOG la scrierea "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius", postata pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.12.2020(Ajunul Crăciunului), având ca MOTTO: "Este foarte periculos să dai puteri nelimitate unor minți limitate......" - Nikola Tesla (30.12.2020)
2. "OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea, având ca MOTTO: "Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți" - Mihai Eminescu(03.012021)
3. Maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?", aplicată la nivel național, având ca MOTTO: "Daca economie nu e, nimic nu e!" (10.01.2021)
După operațiunea de întinerire cu 30 ani, la care te-am supus, urmare a mesajul ""OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea", transmis prin pagina mea de Facebook în data de 03.01.2021, timp de o săptămână am urmărit să văd, cum a fost percepută această acțiune de către cititorii scrierilor mele.
Acțiunea s-a dovedit a fi anevoioasă, deoarece FRICA pe care le-ai băgat-o în oase, polițistului Crintea Valerică, persoanei care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani și Clarissei Danlloway, coroborată cu faptul că ai demonstrat că știi și toaca în cer, a reușit să-mi inhibe ctitorii fideli, condiție în care pentru a le afla părerea, a trebuit să-i contactez direct.
În calitatea ta specialist în psihologia umană, mă gândeam că-ți vei spune părerea despre efectul pe care l-a avut asupra poporului român, faptul că, Regimul Securist Postdecembrist nu a înlocuit, disciplina "socialism științific"  care se preda până în anul 1990, în clasa XI de liceu sau în clasa a X a de liceu, cu disciplina "educație civică".
Am precizat că la "Școala Neculai Jechianu", care a funcționat la Sfârșitul Perioadei Interbelice în Țara Vrancei, disciplina "educație civică" cuprindea, citez:
"l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
În opinia mea, de profesor de mâna a III a, lipsa acestei discipline din programa școlară a elevilor de liceu, a făcut ca să se mențină MENTALITATEA COMUNISTĂ a activiștilor PCR că, banii la bugetul țării pica din cer și nu se adună din taxe și impozite, iar aceasta mentalitate se întâlnește la peste 80% din profesorii vrânceni.
Lipsa disciplinei "educație civică" din programa școlară a elevilor de liceu, predată sub forma în care se preda la Școala Neculai Jechianu, după părerea mea, a făcut ca ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ să continue acțiunea de ÎNDOBITOCIRE a poporului român, prin ATROFIAREA DEMNITĂȚII așa cum s-a practicat în ȘCOALA COMUNISTĂ.
Acest aspect îl studiez de câțiva ani, iar cel mai edificator exemplu este comportamentul profesorimii focșănene în speța Mr.Gh.Pastia.
Deoarece, cred că în liceu nu ai făcut în clasa a XI a sau clasa a X a disciplina "socialism științific", iar la Academia Mihai Viteazul pe care presupun că ai urmat-o, bănuiesc că ai urmat un curs de  "educație civică", am vrut să-ți văd CURAJUL CIVIC de care ești capabil, printr-o acțiune concreta, în speța deciziei date în dosarul Mr.Gh.Pastia de Judecătoria Focșani, prin care s-a considerat că, prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic - Focșani pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, îi facem reclamă celui care din bani personali a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatrul și Ateneul.
Dacă la capitolul CURAJ CIVIC ai demonstrat că ești REPETENT, la capitolul "ORGOLIU GARCIST"  ai demonstrat că ești PREMIANT.
Această afirmație este susținută de comentariile făcute la adresa mea de "spiridușii"  tăi, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, pe care i-ai trimis să-i ridice moralul COBAIULUI tău, Dragomir Lucian, căruia am considerat că trebuie să-i IMPUN RESPECTUL pentru faptul că, timp de peste 3 ani l-ai manipulat pentru a mă bălăcări, în tandem cu prietenul acestuia, Sandu Gurguiatu, prin intermediul Facebook.
Citez:
Varzaru Felicia (03.01.2021)
"Grosu Ulise; Observ că vă folosiți fără nici un temei de domnul Gavrila pentru a-l discredita pe domnul Dragomir. Domnul Gavrila, doar în mintea dumneavoastră l-ar fi atacat pe domnul Dragomir. Credețiputeți manipula oamenii astfel? Domnule, până și fiica-mea care-i minora v-ar ..mirosi.. intențiile mârșave. Ce fel de om sunteți? Ați suferit în copilărie, ați fost abuzat? - doar oamenii de genul acesta pot dezvolta asemenea manifestări. Sunteți ciudat."
Nelu Gavrilă (04.01.2021)
"Grosu Ulise; Domnule Ulise când mergi la călcătoare mergi împreună cu Bocancea cred ?!! Atâta puteți ??Bocancea în sus ,Bocancea în jos ,zici că-i o sulă ,te culci cu el în gură te scoli cu ea în cur."
Varzaru Felicia (07.01.2021)
"Dragomir Lucian; Nu a dormit bine. S-a trezit agitat de dimineață. Săracul . Vorbiți-i frumos pentru a nu-l agita și mai tare. Este obsedat de dumneavoastră și de Arsenie Bocancea, cine o fi asta...că eu nu-l găsesc pe net. Chiar m-a făcut curioasă, acum că am devenit spiriduș..."
Nelu Gavrilă (08.01.2021)
"Grosu Ulise; Băi bubă în nas tu nu vezi că ești penibil ? Am zis că te oprești odată din aberații și vorbe de om dement,dar văd că continui sa ne uimești prin potlogăriile tale.Ți-am zis și îți mai spun odată ,că ești cel mai frustrat personaj ,ești părăsit de femeie ,de copiii ,ești marginalizat în societate ? Ce doamne ferește ai mai nene ? Internează-te un pic pe la Sopoca poate îți revii cu aberațiile tale."
Prezint și una dintre replicile date "spiridușului" tău, Varzaru Felicia:
Grosu Ulise (05.01.2021)
"Varzaru Felicia ; Stimata Doamnă, precizarea Domniei voastre, "Este de apreciat, chiar de invidiat, modul în care reacționează domnul Dragomir la atacurile furibunde ale domnului Grosu. Acest lucru dovedește ințelepciune. Tot respectul, domnule Dragomir.", mă duce cu gândul la profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion". La un moment dat, datorită STÂNGĂCIEI pe care ați demonstrat-o, chiar mi-am permis să vă recomand să urmați, în particular, niște cursuri cu postacul "orion". Comentariul Domniei voastre pe care l-am citat mai sus, demonstrează că sunteți o PROFESIONISTĂ și vă meritați apelativul de "spiriduș" al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea). În condițiile în care Dragomir Lucian a demonstrat CONVINGEREA că, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist comunist, pe care l-a numit "Jenica-patriotul", nu-i prea greu să-l determinați să pună botul la tot felul de glumițe. Întrebarea mea este: - Cât de HABARNIST a fost angajatul din servicii, care a crezut ca Dragomir Lucian ar putea fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea"? PS Întrebarea este retorică și nu am pretenția să-mi răspundeți D-voastră."
Pentru ca lucrurile sa fie foarte clare, cu cel pe care l-am ales să-mi fie prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, respectiv Dragomir Lucian, redau mai jos un dialog facebook-ist pe care l-am avut cu acesta, în data de 07.01.2021.
Citez:
Grosu Ulise
"Buna dimineața! @Dragomir Lucian; Lucian, motivul pentru care am schimbat foaia în relația cu tine, îl știi, iar din punctul meu de vedere misiunea a fost îndeplinită. Faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea ți-a spus: a. "Sa-mi povestești mie și nepoților aventura ta din Basarabia, deoarece ai ce ne povesti."; b. "Ai avut noroc, deoarece de fiecare data te-ai oprit la timp, altfel o pățeai.", referindu-se tot la aventura ta din Basarabia, - coroborate și cu alte discuții facebook-iste pe care le-ai avut cu DIVINITATEA mea de "Provincia Europeană Vrancea", m-a determinat să-ți recomand să te apuci să scrii o carte despre acest subiect. Urmare a discuțiilor tale, avute cu Maestrul Arsenie Bocancea, am ajuns la concluzia că un securist român a vrut să te fac un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea", iar tu ai fost o "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea". Nu știu ce interes a avut Maestrul Arsenie Bocancea, de și-a trimis la înaintare "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, dar urmare a acestei acțiuni, a ieșit mai mult decât șifonat. Nu știu și nici nu mă interesează, adevăratul motiv pentru care ești filat de Maestrul Arsenie Bocancea, dar am sesizat că, acesta nu a spus nimic despre INCOMPETENȚA securistului, care a considerat că tu ai putea fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea". Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "Toma Cătălin este ca un Iisus Hristos răstignit între doi tâlhari.", urmare a GAFELOR pe care acesta le-a făcut în relația cu mine, el este ca un "Iisus Hristos răstignit intre doi NEVINOVAȚI, respectiv tu și Sandu Gurguiatu"."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, ai multe întrebări fără de răspuns, la multe dintre ele le ai primit printre rânduri, dar din păcate tu crezi încă în povesti și bârfe gen De ale lui Mitică, de pe TVR 2!"
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian ; Dacă tu consideri că Maestrul Arsenie Bocancea face "bârfe gen De ale lui Mitică, de pe TVR 2!" și concluziile mele sunt pe măsură. Oricum, pe mine acest subiect nu m-a interesat. De asemenea, nici cultul tău față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu nu m-a interesat. Deoarece, avem păreri DIAMETRALE despre acest subiect, nu am dorit să avem niciodată discuții despre COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu. Singurul nostru subiect comun, a fost Maestrul Arsenie Bocancea. Acum fac un studiu în legătură cu întinerirea acestuia cu 30 de ani, dar tu, la cât ești de SUPERFICIAL, nu-ți poți da cu părerea în legătură cu acest subiect. Toate cele bune!"
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Dacă în cazul tău, așa cum ai afirmat, ar putea fi vorba de "bârfe gen De ale lui Mitică, de pe TVR 2!", comportamentul "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) a demonstrat un DISPREȚ maxim față de focșăneni și o SLUGĂRNICIE TOTALĂ față de cel pe care eu îl consider a fi, "DICTATORUL Oprișan Marian". Este adevărat ca Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "serviciile nu sunt de partea poporului", iar comportamentul "DIVINITĂȚII" mele de "Provincia Europeana Vrancea", vizavi de persoana mea, a confirmat această afirmație."
Terminând subiectul Dragomir Lucian pentru care ai făcut o mare pasiune, în ceea ce privește întinerirea ta cu 30 de ani, prezint trei informații de presă, pe care le-am postat pe pagina mea de Facebook.
Calitatea ta, de "ORACOL din Delphi de Provincia Europeana Vrancea" m-a obligat, ca la fiecare din aceste informații de presă, să-ți adresez câte o interpelare, dar care mi-a fost ignorată.
1. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 04.01.2021, a publicat articolul "Tot ce trebuie să știi despre liberalizarea, de la 1 ianuarie, a pieței de energie electrică."
Citez:

"Piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de vineri, 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă oferta care li se potriveşte cel mai bine. În acest context, cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată au două posibilităţi: fie nu fac nimic, rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite de serviciu universal, care vor fi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă (concurenţială).
Cel mai mult vor creşte preţurile de serviciu universal pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare. La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul de serviciu universal creşte cu 15% faţă de preţul reglementat de acum, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.
Momentul i-a luat prin surprindere pe majoritatea românilor. Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiaupiaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.
Sfatul specialiştilor: încheiaţi noi contracte
Specialiştii recomandă consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi. Pe site-ul ANRE există o aplicaţie unde introducem câteva date şi vedem ofertele din zona noastră, în ordinea crescătoare a preţului. Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, declara luni, pentru AGERPRES, că energia va fi, de acum înainte, mai ieftină pe piaţa liberă decât pe cea de serviciu universal, astfel că oamenii ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă dacă vor preţuri mai mici.
El a arătat că relevant pentru clientul casnic şi pentru orice fel de client este preţul de pe piaţa concurenţială, iar preţul de serviciu universal ar trebui să fie pentru cei care rămân fără furnizor. „Categoric, de acum încolo şi asta e normalitatea, preţurile din piaţa concurenţială vor fi mai mici decât preţurile de serviciu universal”, a subliniat Bege.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomandă acelaşi lucru. „Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”, a spus Popescu, luni, pentru AGERPRES.
El a precizat că totuşi va cere Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile de serviciu universal nu sunt cumva majorate artificial.
La rândul său, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a arătat că este foarte important ca oamenii să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu altul, pentru a beneficia de condiţii mai avantajoase. „Odată cu liberalizarea activităţii de furnizare a energiei electrice către clienţii casnici, este foarte important ca toţi consumatorii să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu furnizorul actual, fie cu alt furnizor. Consumatorilor casnici care nu optează pentru o ofertă concurenţială li se va furniza în continuare energie electrică, în regim de serviciu universal, în condiţii care ar putea fi însă mai puţin avantajoase decât cele din ofertele concurenţiale”, a spus Chiriţoiu, pentru AGERPRES.
Acesta a dat exemplul facturilor la gaze, care au scăzut pentru cei care au încheiat contracte noi, după liberalizarea pieţei gazelor la 1 iulie 2020.
Alte sfaturi utile
În primul rând, consumatorii trebuie să ştie dacă nu sunt cumva deja în piaţa concurenţială, pentru că a existat şi până acum această posibilitate. Dacă pe factură scrie „factură piaţă concurenţială”, ei nu au nimic de făcut, pentru că nu mai sunt în situaţia de a plăti automat preţuri de serviciu universal, iar liberalizarea de la 1 ianuarie nu are niciun impact asupra contractului lor.
Oamenii mai trebuie să ştie că nu va rămâne nimeni fără curent dacă nu semnează noi contracte. În plus, ei îşi pot schimba oricând contractele, iar dacă încheie un nou contract până la 1 februarie 2021, acesta se va aplica cu data de 1 ianuarie. „Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii este că nu este pusă în pericol niciun moment continuitatea alimentării cu energie electrică”, a precizat pentru AGERPRES, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
.........................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Maestre, prezentul articol de presă, dacă este citit printre rânduri, nu face decât să confirme o posibilă înțelegere între directorul ANRE, Dumitru Chiriță, și furnizorii de energie electrica, dar nu voi intra în amănunte. De asemenea, nu am reușit să-ți aflu părerea în legătură cu mesajul, ""OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea" având ca MOTTO: "Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți" - Mihai Eminescu, pe care ți l-am transmis ieri, 03. 01.2021, prin intermediul paginii mele de Facebook. După ce ai fost nevoit să-ți trimiți "stafia - jandarm" în pustiu pentru meditații, în vederea transformării ei, într-un "Moise de Provincia Europeana Vrancea", este posibil ca părerea ta despre mesajul de care am amintit mai sus, să fi fost exprimată prin intermediul "spiridușului" Varzaru Felicia. Citez:: "Varzaru Felicia - Grosu Ulise; Observ că vă folosiți fără nici un temei de domnul Gavrila pentru a-l discredita pe domnul Dragomir. Domnul Gavrilă, doar în mintea dumneavoastră l-ar fi atacat pe domnul Dragomir. Credețiputeți manipula oamenii astfel? Domnule, până și fiica-mea care-i minoră v-ar ..mirosi.. intențiile mârșave. Ce fel de om sunteți? Ați suferit în copilărie, ați fost abuzat? - doar oamenii de genul acesta pot dezvolta asemenea manifestări. Sunteți ciudat.". În mesajul pe care ți l-am transmis ieri, 03.01.2021, prin intermediul paginii mele de Facebook, consider că am fost foarte clar cu tine, dar și cu cobaiul tău, Dragomir Lucian."
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Stimabile, prin "operația" de întinerire la care l-am supus pe Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a mesajului pe care i l-am transmis ieri, 03.01.2021, prin intermediul paginii mele de Facebook, mi-am spus părerea despre liberalizarea pieței de energie electrică. Evoluția acestei tărășenii, reprezintă manifestarea la nivel național a maximei mele mioritice, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!". În calitatea ta de lider al Partidului Socialist Roman-Filiala Vrancea, consider că se impune sa faci un "consiliu de coroană" și împreună cu Sandu Gurguiatu, Dan Butnaru și Varzaru Felicia să rezolvați această problemă."
2. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 05.01.2021, a publicat articolul "ANRE prelungeşte până la 31 martie perioada în care pot fi încheiate contracte la energie pe piaţa concurenţială".
Citez:
"Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei. „Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare”, a spus Bege.
El a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere. ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, „având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”, potrivit notei de fundamentare.
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021. Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract."
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Maestre în condițiile în care ai pretins că, "ai apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu te doare", informația "Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungește până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piața reglementată", nu cred că prezintă interes pentru tine.
Te informez pe această cale, că analizez cu multă atenție impactul pe care l-a avut în rândul cititorilor fideli ai scrierilor mele, acțiunea de întinerire a ta cu 30 de ani, pe care ți-am aplicat-o în data de 03.01.2021, prin mesajul ""OPERAȚIE" de întinerire cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea" având ca MOTTO: "Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți" - Mihai Eminescu.FRICA pe care le-ai băgat-o în oase polițistului Crintea Valerică și persoanei care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani, face această analiză anevoioasă, deoarece trebuie să mă întâlnesc direct cu persoanele a căror părere doresc să o aflu. Dacă cobaii tăi(scuză cacofonia), Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, cu siguranță nu înțeleg nimic din scrisoarea deschisă pe care în urmă cu peste 30 ani, i-am adresat-o prin intermediul ziarului România liberă, prim-ministrului Petre Roman, nu același lucru este valabil și în cazul tău.
În scrisoarea deschisă amintesc de pierderi infim de mici prin efectul Joul-Lentz și Corona în rețele electrice, realizate prin fals, iar într-o postare făcută în urma cu 5 ani pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, de care amintesc în mesajul pe care ți l-am transmis, prezint un plan de pierderi în rețelele electrice la IRE Focșani de 21%, drept pentru care a fost demis un președinte RENEL. Deoarece cobaiul tău, Sandu Gurguiatu, te-a întrebat de mai multe ori prin facebook-ceală, "ce vreau eu în fapt?', demonstrându-și prin această întrebare HABARNISMUL și NEVINOVĂȚIA, poți sesiza cât de comic ai fost atunci când ai pretins că, "ai vrut să verifice cu ajutorul lui Sandu Gurguiatu niște informații despre ENET."?Probabil că, Sandu Gurguiatu a fost util când a "dat pe goarnă" informații despre "AVENTURA din Basarabia" a lui Dragomir Lucian, despre care ai pretins că este interesantă, dar ca să ai cu un astfel de HABARNIST discuții punctuale privind producerea și distribuția de energie termica, în opinia mea, este o mare GAFĂ.
Prin modul în care i-am tălmăcit lui Dragomir Lucian, cele afirmate de "spiridușul" tău, Nelu Gavrilă, am vrut să-ți demonstrez printr-o probă de lucru, că te-ai înșelat și atunci când, referindu-te la profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", ai afirmat, "Bun profesor, prost elev!""
3. AK-24 din data de 06.01.2021, a publicat informația "Guvernul anulează liberalizarea haotică a prețului la curent făcută de PSD-istul de la ANRE: „Intervenim legislativ”"
Citez:
"Guvernul va modifica legea energiei electrice si a gazelor naturale, dupa data de 15 ianuarie, a declarat, marti, ministrul Energiei, Virgil Popescu, mentionand ca se va stabili cum se face liberalizarea.
„Aceasta trecere automata din piata reglementata in piata serviciului universal nu este o trecere normala. Este un abuz de pozitie dominanta pe care furnizorii il folosesc. Ei au o baza de 6 milioane de clienti reglementat pentru care nu au platit niciodata. Deci asta este evident, cand s-a facut privatizarea, distributiile au luat distributiile de energie electrica, nu au luat clientii. Automat au preluat aceasta baza de date, au preluat clientii, nu au platit niciodata pe ei, iar acum ii folosesc ca si monopol. Ori asta nu poate sa ramana asa. Nu pot sa am eu monopol de 6 milioane de clienti pe care ii gestionez cum vreau si daca eu maine spun ca trec in regim concurential ii duc intai prin serviciul universal care este mai scump: eu il stabilesc ca este mai scump cu 26%, la anumiti furnizori cu 15%, cu 20% la altii si ii las pe acesti 6 milioane sa opteze intr-o luna, doua, trei. Oricum este foarte putin, nu se vor muta. Ma refer la decizia ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei). Nici o luna, nici doua, nici trei, nu sunt suficiente. Asta nu este solutie”, a mentionat Virgil Popescu la Digi24, citat de Agerpres.
Ministrul Energiei a subliniat ca dupa data de 15 ianuarie, in Guvern se va actiona modificand legea energiei electrice si a gazelor naturale pentru a se stabili clar cum se face aceasta liberalizare.
„Am avut astazi o discutie cu ANRE, am avut si cu Consiliul Concurentei. Eu mai las ANRE sa se mai gandeasca, dar am afirmat ca dupa data de 15 ianuarie, in Guvern vom actiona si vom actiona modificand legea energiei electrice si a gazelor naturale sa stabilim clar cum facem aceasta liberalizare, daca ANRE care este conform legii si conform directivelor europene, cel care trebuie sa reglementeze aceasta liberalizare, nu poate s-o faca. Eu o sa vin cu o propunere foarte clara: le-am spus-o astazi celor de la ANRE. Am verificat-o cu Consiliul Concurentei, este perfect concurentiala: nu trec oamenii obligatoriu in serviciul universal care este mai scump. Nu. Le ofer oamenilor sa intre direct pe pretul concurential, cel mai ieftin al furnizorului actual si, daca nu le convine, se pot schimba, dar nu ii duc in serviciul universal care este cel mai scump. Deci, furnizorii au o baza de date de clienti, stiu profilul clientului, stiu cat consuma, au ofertele in concurential care sunt mult mai ieftine decat oferta in serviciul universal”, a explicat Virgil Popescu.
Acesta a adaugat ca pe ordinul actual al ANRE aceasta optiune trebuie sa se faca pana in 31 ianuarie, insa marti au discutat ca prelungesc pana la 31 martie, in aceleasi conditii.
„Astazi au discutat ca prelungesc pana la 31 martie, in aceleasi conditii. Noi am spus ca dupa data de 15 ianuarie, deci pana in 31 martie vrem sa intervenim legislativ si o sa mai avem discutii si cu ANRE si cu Consiliul Concurentei. Daca ANRE nu face acest lucru, ca poate sa faca, si sa le spunem foarte clar tuturor furnizorilor care au baza de date la toti clientii din regim reglementat ca prima optiune a clientului este cel mai mic pret din portofoliul vostru de oferte: asta il oferiti! Si este cu mult mai mic decat serviciul universal. Si cu ocazia asta se inchide absolut totul. Nu trebuie sa se mai duca omul sa faca coada, sa opteze. Poate ANRE sa verifice daca i-a oferit pretul si automat poate sa intervina si sa penalizeze furnizorul daca l-a mintit si are alta oferta care este deja inregistrata acum, ca aveti in calculatorul de preturi al ANRE cu toate ofertele. Ele au fost notificate catre ANRE. Deci nu mai putem vorbi ca se poate jongla cu ofertele”, a mentionat Virgil Popescu.
Piața de energie electrica a fost complet liberalizata la 1 ianuarie 2021. Incepand cu aceasta data consumatorii care erau pana acum in regim reglementat si pastrau actualul contract, riscau sa plateasca preturi mai mari cu 13-26%.
ANRE a anuntat ca prelungeste pana la 31 martie 2021 perioada in care consumatorii casnici pot incheia contracte de furnizare pe piata reglementata, iar furnizorii au fost de acord cu aceasta propunere.
ANRE este condusa de Dumitru Chirita (57 de ani), numit presedinte de majoritatea PSD din Parlament in noiembrie 2017. El a fost electrician sef de tura, apoi s-a transformat in sindicalist, dupa care intrat in PSD si a ajuns deputat."
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Maestre, am sesizat că te-a deranjat foarte tare întinerirea la care te-am supus, prin mesajul pe care ți l-am transmis în data de 03.01.2021, dar aceasta este treaba ta, nu a mea. În ciuda acestei supărări, îmi permit să-ți recomand să citești prezenta informație de presă."

Prezenta scriere este ultima parte a "trilogiei", care va face din tine un "CAZ CLASAT", dar nu la fel ca numitul Dragomir Lucian, deoarece pentru mine ai calitățile de:
a. "ZEUS de Provincia Europeana Vrancea'("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea);
b. "ORACOL din Delphi de Provincia Europeana Vrancea";
c. MANĂ CEREASCĂ.
- De ce o  MANĂ CEREASCĂ?
*- Ai o cultură peste medie.
*- Ai un IQ mare.
*- Ai acces la informații la care noi, muritori de rând, nu avem.
*- Ești specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației.
Așa stand lucrurile, am să punctez câteva aspecte pe care le consider a fi mai importante și care au avut loc în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC.
1. RECREȘTINAREA ta a fost o problemă mai simplă, deoarece, după ce ai afirmat că ești "liber cugetător", în momentul în care ai pretins că, "atunci când mă vezi pe stradă iți faci cruce", efectul OPERAȚIUNII de RECREȘTINARE a devenit IREFUTABIL.
Operațiunea de întinerire a ta cu 30 ani, am mai încercat-o în timp, dar fără prea mare succes, însă acum, când INCOMPETENȚA directorului ANRE, Dumitru Chiriță și-a arătat roadele, altfel au stat lucrurile.
Despre numitul Dumitru Chiriță am mai discutat cu ceva ani în urmă, ocazie cu care ai pretins că-l cunoști, iar părerea mea despre acest individ, cu care am avut o discuție contradictorie, atunci când era lider de sindicat la Electrica, nu s-a schimbat.
Având în vedere, discuția ta facebook-istă cu HABARNISTUL Sandu Gurguiatu, urmare căreia, eu am pretins că ați rezolvat problema ENET, iar tu ai pretins că, ai vrut să verifici niște informații despre ENET, întinerirea ta a impus un anumit "ritual", în sensul că:
a. Am reprodus scrisoarea deschisă, pe care în data de 18.08.1990, prin intermediul ziarului România libera, i-am adresat-o prim ministrului Petre Roman, unde am amintit de modul ABSURD și FALS, cum se realiza planul de pierderi în rețelele de distribuție a energiei electrice;
b. Te-am trimis la o scriere din anul 2015, unde era prezentată o fișă de plan pentru IRE Focșani de pierderi în rețelele electrice de 21%, precizând că pentru respectivul plan de pierderi, a fost demis un președinte RENEL.
c. M-am rezumat să prezint numai informații de presă despre brambureala generată de INCOMPETENȚA numitului Dumitru Chiriță, postate inițial pe pagina mea de Facebook, unde ți-am făcut câte o interpelare, pe care mi-ai ignorat-o, așa cum este și cazul celor 3 informații de presă, prezentate mai sus.
Acest mod de abordare, am considerat că te-a făcut să înțelegi că, ceva este "putred în Danemarca", dar nu cred că ai înțeles fenomenul, drept pentru care, așa cum am dorit, te-ai enervat.
Acest lucru a rezultat și din afirmațiile jignitoare pe care "spiridușii"  tăi, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, le-au făcut la adresa mea, din care, câteva am citat mai sus.
Dacă în calitatea ta de Toma Necredinciosu' ai avut dubii, în ceea ce privește afirmația mea, "În domeniile producere și distributive de energie electrică și termică sunt o NUCĂ TARE pentru "Provincia Europeană Vrancea"", întinerirea cu 30 de ani la care te-am supus, ar trebui să te facă să-ți schimbi RADICAL părerea despre mine.
2. Îți amintesc că, atunci când postacul "piscot-cameleon", te-a întrebat, "Ce știi să faci la modul concret?", răspunsul tău a fost, "Eu știu să fac multe, dar nu ar fi recomandat să afli. Ai grijă cum conduci, deoarece, ieri era să faci un accident."
Precizarea, "Ai grijă cum conduci, deoarece, ieri era să faci un accident.", a făcut ca postacului "piscot-cameleon" să-i piară pofta de postat diverse opinii, o anumită perioadă de timp, la rubrica de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, iar când a revenit, nu a mai "piscuit" nimic la adresa ta.
Un comportament asemănător a avut și facebook-ista Clarissa Dalloway, după ce i-ai prezentat CV-ul.
Și în prezent, Clarissei Dalloway îi este frică să mai vorbească cu mine, în condițiile în care înainte de "forjarea"  la care ai supus-o, aceasta era foarte vocală.
Din păcate, pentru tine, din punctul meu de vedere, în ciuda intimidărilor pe care reușești să le faci, adevăratul tău  PROFESIONALISM ți l-ai demonstrat cu ocazia DETONĂRII BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani din data de 08.09.2016.
3. Prinzându-te cu "ocaua mică"  în speța detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani, de care am amintit la punctul "2", am speculat la maxim acest lucru, aspect care te-a deranjat foarte tare.
Urmare al acestui fapt, ai încercat să scoți în evidență lipsa mea de profesionalism, dar de fiecare dată ai "furat-o".
În acest sens amintesc :
a. L-ai pus pe Dragomir Lucian să mă întrebe, dacă "am tras în viața mea un heblu ?".
Când ți-am spus cum am lichidat un început de incendiu la un tablou electric de la Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Focșani - sediul din str.Mr.Sava, replica ta a fost: "Orice pulifrici știe să folosească un stingător!".
b. Tot cu ajutorul MĂSCĂRICIULUI tău de serviciu, Dragomir Lucian, ai încercat să ironizezi faptul că, am luat examenul de electrician autorizat, în condițiile în care de mult timp, nu mai lucram în sistem.
Îți amintesc că, primarul Cristi Valentin Misăilă a motivat externalizarea activității de întreținere a iluminatului public din mun.Focșani, prin faptul că nu a reușit să angajeze un electrician autorizat.
Conform unui articol de presă, externalizarea iluminatului public a adus cheltuieli suplimentare destul de mari, în bugetul Primăriei Focșani.
4. Ai pretins că, profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-cistă, postacul "orion", "este specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației", iar după modul în care acesta i-a "NĂȘIT"  pe jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, George Noapteș și Ciprian Dumitru, a rezultat că afirmația ta a fost corectă.
Dacă voi corobora afirmația despre postacul "orion", precizată mai sus, cu faptul că ai demonstrat că știi totul despre mine, iar eu habar nu am cine ești, nu-mi pot explica GAFELE COPILĂREȘTI pe care le-ai făcut în relația cu mine, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC.
Ultima gafa a fost cea legata de d-na Strat, dar după cum ai sesizat, anumite GAFE COPILĂREȘTI pe care le-ai făcut, nu le-am speculat, ci doar ți le-am amintit, aspect care ar trebui să-ți dea de gândit.
Când vei face o astfel de MEDITARE, ar trebui să ai în vedere că, deși te-ai purtat FOARTE DUR în relația cu mine, aducându-mi diferite jigniri, eu te-am tratat cu aceeași monedă numai în cazul "stafiei-jandarm", despre care mi-ar plăcea să cred că, ai trimis-o în pustiu pentru a medita, iar la revenire în "Provincia Europeană Vrancea"  să devină un "Moise de Provincia Europeană Vrancea".
5. Ai demonstrat că ai cunoștință de DECIZIA luată de "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Oprișan Marian i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, de a mi se desface DISCIPLINAR contractul de muncă, iar JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC a executat întocmai ordinul primit.
Așa după cum bine știi, motivul pentru care "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" a luat această DECIZIE, nu a avut nicio legătură cu activitatea mea de la ENET, ci a avut drept cauză descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul la mc de apă și canal, abonaților CUP Focșani din mun.Focșani.
Probele prezentate pe blogul ulisegrosu.blogspo.com, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, sunt IREFUTABILE.
Dacă de la MĂSCĂRICII POLITICI, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, nu pot avea nicio pretenție să înțeleagă în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, nu același lucru este valabil și în cazul tău.
Din punctul meu de vedere, tandemul Pol Pot de România (Băsescu Traian) - repetentul Florian Coldea este cel mai toxic din România  postdecembrista, deoarece, a dus la perfecțiune STATUL de TIP MAFIOT în România.
- Păstrând proporțiile, dacă avem în vedere toată tărășenia din speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a existat un tandem similar, Oprișan Marian-Arsenie Bocancea în "Provincia Europeană Vrancea"?
6. Personal, sunt în totalitate de acord cu afirmația ta, "Numai comunismul s-a putut construi cu ajutorul JEGURILOR, însă capitalismul se construiește cu PROFESIONIȘTI".
Regimul Securist Postdecembrist a vrut să construiască capitalismul cu ajutorul JEGURILOR, iar rezultatul se vede.
Conform statisticilor, anul trecut s-ar fi înregistrat cel mai mare deficit bugetar din perioada postdecembristă a României, iar așa cum am precizat și în "motto", "Daca economie nu e, nimic nu e!".
În ceea ce te privește, nu-mi pot permite să vând castraveți la grădinar, dar așa cum bine știi, încercarea "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"  de a legaliza ESCROCHERIA de la CUP Focșani, mi-a dat posibilitatea să determin JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
După ce angajații SISTEMULUI de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist s-au obișnuit cu drepturi total nemeritate, cum ar fi ieșirea prematură la pensie și pensii speciale, mi s-a părut foarte interesanta reacția CSM la propunerea de ieșire la pensie a magistraților la vârsta de 60 ani.
Ziarul Cotidianul din data de 09.01.2021, a publicat articolul "Cumpănașu – o matrioșcă periculoasă"
Citez:
" Personajul sinistru de la Coaliția pentru Modernizarea României a fost detonat pentru ca presa și concetățenii cu spirit critic să întoarcă fața spre altceva. Dacă rămîneau concentrați pe subiectul vaccinării anti-Covid 19, ar fi ieșit în evidență dezorganizarea cumplită, total amatoare, păstorită de căprarul de la Sibiu. Așa, a fost detonat Alex Cumpănașu! Şi peste el, au năvălit repede valurile scandalului din Congresul american. Acolo, mulțimea a năvălit în așa zis-ul templu al democrației, iar la noi, sătui de adevăr, televiziunile au părăsit vaccinarea – un subiect care încinge toată țara- și s-au aruncat pe Alexandru Cumpănașu. Capul lui Moțoc era necesar și capul lui Moțoc a fost dat pentru scoaterea lui Klaus Iohannis din înjurăturile populației.
..........................
Existența lui Alex Cumpănașu este un caz școală a modului în care serviciile secrete confecționează personaje și instituții inutile, bune la tocat bani, la diversiuni și la tot soiul de operațiuni dirijate și dubioase. Cum au ajuns asociațiile lui Cumpănașu de la Interne la servciiile secrete, e greu de spus. Nici Florian Coldea nu cred să-și mai aducă aminte, nu pentru c-ar fi vorba de un fapt minor, ci pentru că gonflarea lui Cumpănașu intră la etc-ul operațiuilor aberante derulate în regimul Băsescu-Maior-Coldea.
Alexandru Cumpănașu ar putea candida cu șanse serioase la titlul de mare șarlatan al tranziției. A făcut de toate și a dus de nas cele mai felurite categorii profesionale și umane. S-a umflat periculos de mult, a scăpat și hățurile, iar acum din favorit al bieților s-a transformat în ținta acestora."
- Deoarece, nu sunt un "Alex Cumpănașu de Provincia Europeană Vrancea", pe care tu ți-ai propus să-l ANIHILEZI pentru a te umple de GLORIE, consider că "misiunea ta nu s-a terminat", așa cum ai pretins, ci misiunea ta de abia de acum începe.
7. La anexa 6 a scrierii "Aniversarea a 5 ani de când ex-președintele Marian Oprișan l-a scos în lume pe "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea", respectiv ex-viceprimarul mun. Focșani Iorga Marius" având ca MOTTO: "Acolo unde justiția nu funcționează, e periculos să ai dreptate." - Francisco de Quevedo, postată pe blog în Ajunul Crăciunului (24.12.2020), am prezentat planul de acțiune, în ceea ce-i privește pe politrucii din ceea ce eu numesc a fi Parlamentul în mic al României, respectiv CL Focșani.
Deoarece d-na consilier a mun. Focșani, prof.dr.dr Alexandra Tătaru, a fost reprezentanta deputatului Claudiu Năsui în "Provincia Europeană Vrancea", am să prezint niște informații care circula pe net având titlul, "Tatăl lui Claudiu Năsui și-a făcut milioanele în SUA ca acoperit și paravan al DIE".
Citez:
"Deputatul Claudiu Năsui este unul dintre numeroșii băieți de bani-gata din garnitura de „oameni noi la vremuri noi” care s-au strecurat în politică prin USR.  În partidul care vrea o țară ”fără penali”, dar care n-are grețuri să promoveze fii de securiști. Și totuși, chiar "fără hoție" și-au făcut milioanele toți babacii puilor de securiști?
Într-un articol publicat în serial de jurnalistul Dan Andronic în EVZ aflăm ce ar putea avea în comun Nicușor Ceaușescu și USR-istul Claudiu Năsui, care mai aspiră la un loc în Parlamentul României și la alegerile din 6 decembrie.  Potrivit sursei citate, familia lui Năsui a fost implicată, în anii 90, în ”afacerea Motorola”, prin care statul a fost prejudiciat cu aproape 8 milioane de dolari.
Frații Dorel și Simion Năsui, tatăl și unchiul deputatului USR, precum și generalul Victor Atanasie Stănculescu au fost inculpați în acest dosar, însă în 2002 au scăpat de acuzații, după prescrierea faptelor.
Deputatul USR Claudiu Năsui a condamnat „impozitele punitive” care „gonesc bine românii din țară”, pensiile speciale și privilegiile acordate diverșilor politicieni și funcționari, care sărăcesc țara, dar chiar tatăl și unchiul lui au fost implicați în primele tunuri date după 1989 în România. Iar Claudiu Năsui însuși s-a implicat, ca acționar, în aceste afaceri, scrie Dan Andronic, pentru Evenimentul Zilei.
Dorel Năsui, tatăl lui Claudiu Năsui, s-a înscris în PCR în 1978. Ajuns inginer la Întreprinderea de aparate electronice de măsură și industriale (IEMI) din București, l-a cunoscut pe Ion Afedulis, ofițer operativ DIE însărcinat cu misiuni speciale de spionaj tehnologic.
...................
Avea în portofoliu clienți care spun cam totul despre pedigree-ul lui Năsui – armate, departamente de poliție, aeroporturi sau companii precum Lukoil sau Gazprom, mai scrie Dan Andronic, pentru EVZ.Când a intrat Năsui pe piața românească a izbucnit și scandalul Motorola, legat de dotarea Armatei române cu echipamente de comunicații Motorola.
A fost anchetat atunci fratele lui Dorel Năsui, Ștefan Năsui (omul de legătură din România), într-un dosar în care erau vizate mai multe persoane, cap de listă fiind Victor Atanasie Stănculescu, în calitate de ministru al Apărării.
Izbucnirea acestui scandal fix atunci nu a fost deloc o coincidență. În fapt, a fost primul mare tun dat după Revoluție. Andronic găsește ipocrită atitudinea lui Claudiu Năsui de a-și da demisia din Parlament pentru a nu mai primi pensie specială (când el oricum va mai prinde un mandat) și de a condamna privilegiile unora, când el însuși a beneficiat de pe urma acestor privilegii.
„Nu de alta, dar tatăl său a fost plantat de DIE în State acum 34 de ani (nu a fugit și nici azil politic nu a primit, cum susține)", "cu aproape o mie de dolari, diurnă primită atunci de statul comunist”, după recunoaște Dorel Năsui. "Diurne din bani publici blamate azi de fiul său”, spune jurnalistul EVZ.
Tatăl deputatului USR a ajuns unul dintre cei mai bogați români din Diaspora, cu o avere de aproape 100 de milioane de euro. Afacerea sa, însă, a păgubit statul român cu peste 8 milioane de dolari, după cum au estimat chiar procurorii.
În combinație a fost implicată și Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea via fratele său, Simon Năsui, care lucra ca economist în Centrala Peștelui, soția lui lucrând și ea la Întreprinderea de Comerț Exterior Dunărea.
EVZ a mai relatat și despre zecile de contracte cu statul, derulate de-a lungul timpului de familia Năsui. Firma Ageximco, controlată de Radu Năsui, vărul USR-istului, a câștigat în ultimii nouă ani peste 600 de licitații cu instituții precum Apele Române, Romgaz, Complexul Energetic Turceni și Metrorex.".
Nu știu câtă tangență are cu realitatea această informație care circula pe net, dar dacă multiplicam acest exemplu, aceasta a fost REȚETA prin care România a fost transformată în COLONIE, iar peste 4 milioane de români, au fost nevoiți să i-a calea pribegiei.
În opinia mea, principalul motiv pentru care în locul disciplinei "socialism științific" care se preda în clasa a XI a de liceu, nu s-a introdus disciplina "educație civica"  ca la Școala Neculai Jechianu, citez:
"l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)",
- a fost acela de a se continua ÎNDOBITOCIREA poporul român, ca în perioada comunistă și nu s-a dorit STIMULAREA DEMNITAȚII, pentru ca acesta să nu-și IMPUNĂ RESPECTUL în fața TRĂDĂTORILOR de NEAM și ȚARĂ postdecembriști.
- Nu știu ce ai urmărit să realizezi prin incitarea împotriva mea a MĂSCĂRICILOR POLITICI, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, dar acum, conștientizezi cât de PENIBIL ai fost în timpul acestei acțiuni, care a durat peste 3 ani?

CONCLUZII
Așa cum ți-am spus de multe ori, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, în ceea ce te privește, am urmărit câteva aspecte și anume:
1. Să bat ȘAUA ("orion")  pentru a înțelege IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea)
NOTA: Pe parcursul timpului, "orion" a devenit "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
Eu nu am nicio certitudine că cele patru pseudonime îți aparțin, dar în afară de Dragomir Lucian, mai multi ctitorii al scrierilor mele, au afirmat că cele patru pseudonime aparțin unei singure persoane.
Despre postacul "orion"  ai pretins că-ți este prieten, a plecat în Canada și este "specialist în tehnici avansate de prelucrarea informației".
Afirmația cu plecatul în Canada nu am crezut-o.
2. Să demonstrez că, postacul "orion" s-a înșelat atunci când mi-a spus, "Deoarece tot ceea ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ".
După părerea mea, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, mi-ai aplicat toate metodele de intimidare, fără a se apela la violență fizică, pe care le-ai învățat la Academia Mihai Viteazul.
Rezultatul acestei acțiuni este că, dacă așa cum ai afirmat, "Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, între cei doi vicepreședinți, Oprișan Marian și Cel Mare Ionel, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tălhari" și tu ești acum ca un "Iisus Hristos răstignit între doi MĂSCĂRICI POLITICI pe care timp de peste 3 ani i-ai incitat împotriva mea, respectiv numiții, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian".
3. Deoarece, atunci când i-am adus elogii profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", ai afirmat "Bun profesor, prost elev!", s-a impus să-ți demonstrez că, te-ai înșelat și când ai făcut această afirmație.
Pentru aceasta am considerat că, se impune să-ți dau o probă de lucru, traducându-i lui Dragomir Lucian ceea ce a spus despre el "spiridușul"  Nelu Gavrilă.
Degeaba a sărit în ajutorul lui Dragomir Lucian "spiridușul" Varzarul Felicia, dar și "spiridușul" Nelu Gavrila, care a schimbat macazul, deoarece a constatat că zarurile fusese aruncate.
Practic, prin această acțiune i-am plătit lui Dragomir Lucian, care timp de peste 3 ani ți-a respectat întocmai PREȚIOASELE INDICAȚII de a mă bălăcări.
Alte GAFE pe care le-ai făcut, le-am trecut cu vedere și nu le-am scos în evidență, din următoarele aspecte:
a. Așa cum am precizat, niciodată nu m-a interesat adevărata ta identitate și nici locul de muncă;
b. Ținta mea a fost, ca prin METODE SPECIFICE să-ți demonstrez că, UNIVERSUL, Baba Vanga etc., au decis că, tu trebuie să-mi fii COLABORATORUL COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", respectiv "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
c. Dacă până acum, din punctul meu de vedere, PROFESIONALISMUL ți l-ai demonstrat la modul concret, numai în cazul detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENTEI de la Carrefour Focșani din data de 08.09.2016, acum ți-am solicitat să-ți demonstrezi PROFESIONALISMUL în cazul deciziei Judecătoriei Focșani, pronunțată în dosarul Mr.Gh.Pastia, care din punctul meu de vedere este o MONSTRUOZITATE.
Considerându-te pentru mine un "ORACOL din Delphi de Provincia Europeana Vrancea", voi continua să-ți adresez mesaje, dar în ceea ce te privește, ceea ce mi-am propus să-ți demonstrez, ți-am DEMONSTRAT.
După ce circa 15 ani, perioada în care, în relația cu ex-președintele Marian Oprișan, am respectat întocmai "REGULA STRĂZII", pentru a vorbi pe înțelesul acestuia, acum, am schimbat REGULA JOCULUI.
Pe cale de consecință, îi voi "FORJA"  pe toți membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", care au executat diferite ordine, considerând că la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI.
Ceea ce va ieși, vom vedea.
NOTA: Am sesizat că pentru a-ți găsi o scuză pentru SITUAȚIA PENIBILĂ în care te afli, după 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu mine, încerci să te îmbeți cu apă rece, pretinzând că eu aș susține niște SF-uri, de aceea am să lămuresc acest aspect, după cum urmează:
a. În ceea ce privește problemele tehnico - economice de interes public pe care le susțin și unde discutam de un prejudiciu de multe milioane de euro, sunt BETON ARMAT;
b. Prin adaptarea MITOLOGIEI GRECEȘTI la specificul Tarii Vrancei, am încercat ca scrierile mele să nu fie sterile și să le fac atractive pentru cititori.
Dacă atunci când mă mai vezi pe stradă, în loc "să-ți faci cruce" mă vei contacta direct, cu caracter confidențial, pe bază de documente, îți voi arăta cum stau lucrurile.

10.01.3021                                                                                            Ulise Grosu

Anexa 4
CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea

MOTTO: "Lumea nu va fi distrusă de cei care fac fapte rele, ci de aceia care se uit[ la ei fără să facă nimic"- Albert Einstein

MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,
În urmă cu doi ani, în data de 15.02.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?", având ca MOTTO, "Cum va arăta azi școala, va arăta mâine țara" - Spiru Haret.
Scrierea este laborioasă, deoarece am făcut o analiza a cauzelor, pentru care consider că poporul român timp de 30 ani, a asistat pasiv la JEFUIREA și transformarea României în COLONIE.
Deși, am considerat că am fost foarte clar în "trilogia" de "clasare" a ta sau prin care ți-am transmis că pentru mine "nu mai prezinți interes operativ", dacă este să citez o expresie a postacului "orion", trebuie să recunosc că multi dintre cititorii scrierilor mele, au demonstrat că nu au reușit să înțeleagă nimic, dar aceasta este treaba lor și nu a mea.
Pentru a-ți afla starea ta de spirit, urmare a acțiunii de "clasare" la care te-am supus, trebuie să recunosc că "spiridușii"  tăi, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, mi-au fost de un real folos.
S-a ițit și "stafia-jandarm", dar fără a mai face amenințări așa cum m-a obișnuit, semn că meditația lui în pustiu a început să dea roade.
I-am explicat că, în condițiile în care te-am "clasat", amenințările lui nu mai fac nici cât o ceapă degerată, aceasta neînsemnând că altă dată ar fi făcut mai mult, iar în ceea ce-l privește, ar fi recomandat să mediteze profund, pentru a deveni un "Moise de Provincia Europeană Vrancea".
În cele ce urmează am să prezint șapte informații de presă și facebook-iste cu comentariile aferente:
1. Ziarul de Vrancea din data de 10.01.2021, a publicat articolul "Răsmerița și procesul cel mare al vrâncenilor"
Citez:
Această răsmeriță a vrâncenilor a dus la „Procesul cel mare” împotriva domniei ( 1801 – 1814 ).
Astfel, de exemplu, în secolul al XIX-lea, noul domn al Moldovei, Vodă Constantin Al. Ipsilanti (1799 – 1801) se hotărăște să cotropească un ocol întreg: Vrancea. Pentru aceasta, recurge la un nou truc, mai ascuns, și anume să recupereze pe seama domniei Moșia Vrancei pentru a nu intra însă domnia direct în conflict cu răzeșii de aici. Astfel, întocmește un hrisov fictiv, în ianuarie 1801, prin care făcea o pretinsă danie vistiernicului Iordache Ruset, poreclit Rosnovanul, întregul ocol al Vrancei „ce iaste cu sate pe dânsul…, care a rămas (zice izvodul domnesc) din vremi, dreapta moșie domnească, nedată danie nimănui”.
Donația făcută abuziv de domnitor a fost o înțelegere necinstită cu Rosnovanul, deoarece satele Vrancei fuseseră date de voievozi încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea unor războinici din serviciul domniei. Moștenitorii acestor beneficiari ai donațiilor, întărite cu urice, au devenit răzeșii vrânceni din veacul al XVII-lea și până în veacul al XX-lea. În fapt, dania lui Ipsilanti din 1801 era o înțelegere ascunsă dintre el și Roset Rosnovanul, prin care domnitorul și-a însușit jumătate din pământul donat, boierul urmând să lucreze pentru domn, iar „… când domnul ar vrea să ia jumătatea vistiernicului, acesta să nu pretindă nimic” ( Arhivele Naționale, București A,N.,CCXL/ 15). Succesorul lui Constantin Ipsilanti, domnitorul Alexandru Moruzzi (1802 – 1806), întărește în 1803 hrisovul fictiv de donație a lui Ipsilanti, dar numai după ce el însuși devine coproprietar pe pământurile Vrancei împreună cu ceilalți doi falsificatori și profitori. Vistiernicul Ruset sprijinit de actul de danie viclean din ianuarie 1801, porni o vajnică asuprire asupra poporului vrâncean, pe care încearcă să-l îngenuncheze.
Dar iată că, în vara lui 1803, adevărații răzeși, oameni dârji și dornici de libertate, la îndemnul unui vrednic bărbat – cunoscutul prieten al răzeșimii cinstite, preotul Șerban Bălan din Năruja, încep lupta pentru drepturile lor asupra munților, implicându-se „într – un proces uriaș […] , unic în istoria noastră, sub numele de «Procesul cel mare»”. Îndelungatul proces de la Iași  împotriva lui Rosnovanu a însemnat mari eforturi și cheltuieli pentru vrânceni.
Procesul vrâncenilor a luat proporții de epopee. Dar după multe amânări și prezentări de probe, procesul se încheie în favoarea vrâncenilor. Divanul din Iași, la 1 martie 1813, sub domnia lui Scarlat Calimah, reușește să dea o anaforă prin care se recunoștea dreptatea vrâncenilor, hotărârea fiind aprobata și întărită cu hrisovul domnesc din decembrie 1814, prin considerațiunea că „toate moșiile din Ocolul Vrancei au fost dintru vechime drepte moșteniri a răzeșilor iară nu moșii domnești”. Și mai departe, încheie: „Domnia me în puterea vechiul (ui) țării și a pravilelor, hotărâm ca numiții răzeși să-și stăpânească moșiile din cuprinsul ocolului Vrancei în toate hotarele lor din tot locul, cu tot venitul, cu deplina stăpânire în pace și nesupărați mai mult, întărindu-se anafora aceasta cu a noastră domnească iscalitură și pecete”.
Prin această anaforă se sfârșea un act de dreptate. Lungul proces a evidențiat dârzenia și solidaritatea vrâncenilor în apărarea și susținerea libertății, demnității și a drepturilor lor asupra pământului strămoșesc. Multe detalii se găsesc în monografia „Năruja, inima Vrancei”.
Putem concluziona cum străvechea „republică” (așa cum era numită de D. Cantemir) a încăput între anii 1801-1814, pe mâna a trei… coproprietari. Cel dintâi, Constantin Ipsilanti, al doilea Alexandru Moruzzi și vistiernicul Iordache Ruset, poreclit Rosnovanul, fiindcă a slujit cu credință celor doi domnitori. Dar dârzenia vrâncenilor pentru apărarea drepturilor lor le-a creat un meritos și cunoscut prestijiu în decursul vremurilior. Așadar, să-i omagiem în această lună de ianuarie când se împlinesc 220 de ani de la răsmerița și sacrificiul lor împotriva domnilor Moldovei de atunci.                        
Titel-Toader Chirilă-Năruja    
Citiți și:Povestea Vrancei Legenda
 De mult, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când Ţara Românească nu era unită încă şi ţinuturile Munteniei şi Moldovei aveau fiecare domnii lor, a fost o luptă mare între plăieşii lui Ştefăniţă şi armia turcească, care năpădise ca frunza şi iarba pe pământul Moldovei.
Bătălia a fost aprigă şi, din cauza numărului prea mare de duşmani, faţă de oastea lui Ştefan, moldovenii au căzut biruiţi.
Voievodul, amărât în suflet de această pierdere, fugise din faţa puhoiului vrăjmaş, ca să nu fie prins şi, rătăcind singur prin munţi, a ajuns pe valea Putnei.
Pe atunci, în Vrancea nu erau sate cu lume multă, ca în vremea de astăzi şi nici locuri goale şi dealuri chelbaşe, cum se văd acum. Codrii stăpâneau mai peste tot şi abia unde şi unde câte un pâlc de case se găseau înşiruite şi ascunse pe la poalele pădurilor, lăturiş cu scurgerea apelor, iar oamenii erau mai toţi ciobani, care-şi păşunau oile prin golurile şi poienile munţilor.
După atâta umblătură prin codri, nimeri prin asfinţitul soarelui la o casă de pe dumbrava Bârseştilor.
     Aici, o babă bătrână torcea dintr-un fuior de cânepă pe prispa casei.
     – Bună ziua, bătrânico, zise voievodul descălecând şi legând calul de ţâţâna porţii.
    – Bună să-ţi fie inima, voinice, răspunse blând bătrâna care, uitând să mai tragă fir din caier, privea mirată pe viteaz, căci nu-l cunoştea cine este.
  .............................................
     – Dar cum te numeşti, bătrâno?
     – Tudora Vrâncioaia.
     – Să trăieşti, mătuşă Tudora, şi Dumnezeu să-ţi dea sănătate, pentru sprijinul şi dragostea de ţară ce arăţi.
     Apoi, îmbărbătându-şi oastea adunată, plecară cu toţii peste dealuri şi străbătând codrii la vale, izbi în coastă pe vrăjmaşi.
Toţi s-au luptat voiniceşte, Ştefan Vodă era printre cei dintâi, înconjurat de flăcăii Vrâncioaiei, care se luptau ca nişte lei, lovind în dreapta şi în stânga tigvele păgâne care cădeau ca bostanii, înroşind pământul.
Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, Ştefan a învins şi de data asta pe turci, izgonindu-i din ţară afară.
Atunci, de bucurie, voievodul se puse de petrecu şi veseli cu ostaşii săi, iar în urmă chemă lângă el pe cei şapte feciori ai Vrâncioaiei şi le zise:
     – Flăcăi, cu voi am câştigat izbânda şi am alungat pe vrăjmaşi. Dacă nu nimeream la casa mamei voastre, multă vreme turcii ne secătuiau ţara. Sunteţi vrednici de răsplata domnească. Iată, voi sunteţi şapte fraţi iar în Vrancea sunt şapte munţi. Ai voştri să fie în veci, cu văi, cu ponoare şi tot ce se află acolo. Întoarceţi-vă, dar, înapoi în codrii voştri şi să-i stăpâniţi sănătoşi, din neam în neam; iar mamei voastre duceţi-i multă sănătate din partea voievodului Ştefan, care la vreme de strâmtorare a găsit la casa ei pat pentru odihnă şi braţe vitejeşti de luptă.
Le făcu ocolniţă pe piele de viţel, scrisă cu litere de aur, pentru dania domnească, document în puterea căruia fiii Vrâncioaiei ajunseră stăpânii Munţilor Vrancei, de la Trotuş până în valea Bâsca a Buzăului.
Şi de atunci, fiecare din cei şapte fraţi, înapoindu-se pe plaiurile Vrancei, s-au aşezat la poalele munţilor, întemeindu-şi fiecare sate, după numele lor: Bodeşti, Spireşti, Negrileşti, Bârseşti, Spulber, Păuleşti, Nistoreşti.
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Eu știam ceva despre procesul în care vrâncenii și-au redobândit în instanță obștile, dar prezenta scriere dă mai multe detalii. Consider că merită să fie citită această scriere publicată de Ziarul de Vrancea."
2. Monitorul de Vrancea din data de 11.01.2021, a publicat articolul "Cu ce se mai ocupă inspectoratele școlare? Cursuri de numerologie pentru profesori, ca să simtă vibrația elevilor „ciumpalaci”"
Citez:
"Cadrele didactice din Vrancea sunt instruite în studiul numerelor pentru a simți vibrația elevilor la clase. Ideea năstrușnică apare în cadrul unui proiect derulat de Asociația Națională de Numerologie și denumit „Numerologia – o 9 legătură dascăl elev”. Parteneriatul încheiat între Asociație și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a fost denunțat de FEPAL – Federația părinților și aparținătorilor legali din România, care atrage atenția asupra informațiilor care încurajează obscuritatea științifică și nu au nicio legătură cu o gândire logică prin care să fie asigurată dezvoltarea copiilor. Mai rămâne ca profesorii vrânceni să participe la cursuri de astrologie, alchimie sau chiromanție pentru ca dezastrul din școli să fie complet. „Asociația Națională de Numerologie a creat zilele acestea mare agitație în rândul părinților, cadrelor didactice și persoanelor interesate de educație și înclinate spre adevărul științific. În cel puțin două județe din țară (GALAȚI și VRANCEA), această asociație a încheiat parteneriate cu Inspectoratele Școlare Județene conduse de un profesor de fizică dl. Atanasiu Onuț Valeriu, respectiv de un profesor de matematică, dna. Gabriela-Daniela Marchitan. Parteneriatele prevăd furnizarea de cursuri gratuite de formare a cadrelor didactice în ”numerologie” pentru a simți ”vibrația” elevilor la clase. Dincolo de năstrușnicia inițiativei care intră în contradicție fățișă cu calificarea celor doi inspector școlari județeni, aceste parteneriate ridică mari semne de întrebare legate pe de o parte de calitatea resurselor umane cu care sunt populate inspectoratele școlare și, pe de altă parte, de calitatea formării inițiale și continue a cadrelor didactice care se petrece în teritoriu, la nivel județean”, se arată într-un comunicat al FEPAL – Federația părinților și aparținătorilor legali din România.
Potrivit Proiectului educaționalui „Numerologia – o 9 legătură dascăl elev”, numerologia este definită ca știința care se ocupă de studiul calitativ al numerelor. Printre obiectivele specifice enumerate în cadrul proiectului se numără „însușirea adecvată a informațiilor asociate fiecărui arhetip, realizarea corectă a calculului vibrației zilei de naștere și interpretarea cifrei de vibrație interioară, realizarea corectă a calculului vibrației lunii de nașere și interpretarea cifrei de vibrație socială, realizarea corectă a calculului vibrației zilei și lunii de naștere și interpretarea cifrei de vibrație globală, însușirea adecvată a cerințelor caracteristice ciclului de 9 ani (perioade 1-9 ani, 9-18 ani), realizarea corectă a calculului și interpretarea cifrei de vibrație a destinului”.
...........................................
”Educația a ajuns un lucru drăcovesc. Voi creați ciumpalaci care nu sunt buni la nimic”
Conform unui articol publicat duminică de libertatea.ro, peste 600 de profesori au participat vineri seară la cursul de numerologie organizat de Asociația Numerologilor din România pe Zoom. Timp de trei ore, dascălii au fost învățați cum să calculeze vibrația destinului elevilor pentru „a-i aduce pe calea cea bună” și cum să găsească „matrița psiho-energo-informativă” ca profesorii să nu mai formeze „niște ciumpalaci”. Cursul nu este avizat de Ministerul Educației, dar a fost promovat de Inspectoratele Școlare din mai multe județe.
„Cineva a zis că numerologia e o pseudoștiință, că nu ne ajută cu nimic. Dacă privim din perspectiva asta, și psihologia este o pseudoștiință”.
„Eu aș da o lege ca numerologia să fie învățată în școală, cel puțin din clasa a 6-a”.
„Știința fără artă e lucru drăcovesc. Așa a ajuns și educația. A ajuns un lucru drăcovesc”.
„Acum nu poți intra fără mască în magazin, în avion, data viitoare nu o să poți intra fără cip”.
Sunt o parte din afirmațiile lui Anatol Basarab, numerolog, psiholog și cofondatorul Asociației Numerologilor din România, făcute vineri seară în timpul proiectului online „Numerologia, o 9 legătură dascăl-elev”. Născut în Republica Moldova, Anatol Basarab a terminat un master în Psihologie și Pedagogie la „Spiru Haret”, în București, apoi a studiat, susține el pe propriul blog, parapsihologia în Moscova și în Capitală.
„Într-o piramidă a valorilor inversată, astăzi copiii își doresc să devină milionari, politicieni, vedete, șmecheri, orice, dar numai oameni dacă se poate nu”, argumentează Violeta Husti, numerolog. Este convinsă că, prin această metodă, tinerii vor fi aduși înapoi pe drumul cel bun. Spre adevăratele valori. Și să nu mai ajungă niște „ciumpalaci”. Așa îi numește Anatol Basarab pe elevii care ies azi de pe băncile școlii românești: „niște ciumpalaci care nu sunt buni de nimic”."

COMENTARII
Grosu Ulise

"@Arsenie Bocancea; Maestre, dacă în prezentul articol de presă se afirmă, "În cel puțin două județe din țară (GALAȚI și VRANCEA), această asociație a încheiat parteneriate cu Inspectoratele Școlare Județene conduse de un profesor de fizică dl. Atanasiu Onuț Valeriu, respectiv de un profesor de matematică, dna. Gabriela-Daniela Marchitan. Parteneriatele prevăd furnizarea de cursuri gratuite de formare a cadrelor didactice în ”numerologie” pentru a simți ”vibrația” elevilor la clase.", așa cum ți-am mai spus, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, în ceea ce te privește, mi-am dezvoltat PUTERI PARANORMALE și pe cale de consecință îți simt "vibrațiile". După acțiunea de "clasarea" a ta, făcută prin "TRILOGIA" a cărei ultimă partea am postat-o pe pagina mea de Facebook ieri, 10.01.2021, mi-ar plăcea să cred că ai constat câtă dreptate am avut atunci când am afirmat că, PRINCIPIILE codului de acțiune "RUPERE de UTERE" sub care lupt împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", sunt superioare PRINCIPIILOR care v-au fost predate la Academia Mihai Viteazul. Din motivele pe care le-am mai precizat în scrierile mele, o consider pe d-na inspector general a ISJ Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan, ca fiind un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL. Tu ai pretins că principala preocupare a d-nei inspector general de la ISJ Vrancea, Gabriela Daniela Marchitan, este urmărirea paginii de Facebook a subordonaților pentru a vedea ce au postat aceștia și în funcție de postările pe care aceștia le fac, își dă seama cum se achită de sarcinile de serviciu. În aceste condiții, cum apreciezi acțiunea d-nei inspector general al ISJ Vrancea prof. Daniela Gabriela Marchitan de a organiza cursuri de "numerologie" cu profesorii vrânceni?'
3. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 10.01.2021, articolul "Avarie majoră în capitală".
Citez:
"Mii de bucureșteni nu au apă caldă și căldură, duminică, din cauza unei avarii majore la sistemul de termoficare care s-a produs la Magistrala I – Cet Sud. Sunt afectați cei care locuiesc în blocurile din sectoarele 3, 4 și 5.
Termoenergetica a anunțat că problemele la rețeaua de termoficare se vor prelungi, în unele cazuri, după miezul nopții.
Avaria a avut loc la Magistrala I – Cet Sud, în Sectorul 2.
Reprezentanții Primăriei București nu au emis un punct de vedere până la ora transmiterii știrii.
Temperatura maximă în București nu depășește, duminică, 1 – 2 grade, iar în timpul nopți, maximele vor fi negative."
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Stimabile, deși tu ești un caz "clasat" pentru mine, această informație de presă m-a determinat să-ți fac o propunere concretă, pentru a ieși din anonimat, ca lider al Partidului Socialist Roman -Filiala Vrancea. Scăderea temperaturilor va conduce la creșterea numărului de avarii la RADET București. Care este cauza acestui fenomen? Conform diagramelor de funcționare al unui sistem de termoficare, în funcție de temperatura mediului ambiant, pentru a se realiza o temperatură de 20 de grade celsius la abonați, temperatura apei în circuitul primar, poate ajunge și până la 140 grade celsius. Există o diagramă temperatură - presiune, care spune exact care este presiunea în sistemul de termoficare în funcție de temperatura agentului termic. Din această cauză când temperatura scade se înmulțesc avariile la RADET București, deoarece pe primarii postdecembriști ai Bucureștiului nu i-au interesat acest aspect, ci CĂPĂTUIALA și tunurile imobiliare care au fost favorizate de legea "restitutio in intregum" dată de TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ, Calin Popescu Tăriceanu și a legii cumpărării drepturilor litigioase. În condițiile în care prietenul tău, Sandu Gurguiatu, împreună cu Maestrul Arsenie Bocancea au rezolvat printr-un dialog facebook-ist problema ENET, sunt mari șanse ca cei doi să rezolve și problema RADET București. Dacă îl vei coopta în conducerea PSR - Filiala Vrancea și pe prietenul tău facebook-ist, Dan Butnaru, care în ultimul timp prin intermediul paginii tale de Facebook, mi-a mai spus câteva "vorbe de duh" în legătură cu ENET-ul, în mod sigur și "spiridușul" Varzaru Felicia, va dori să se înscrie în PSR-Filiala Vrancea. Este adevărat ca "spiridușul" Varzaru Felicia, prin modul în care te-a încurajat, a demonstrat că este un "specialist în frecții la picioare de lemn", dar trebui să ai în vedere că astfel de "specialiști" nu se găsesc pe toate drumurile."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise ce să ii faci, nu toți putem fi specialiști precum domnia voastră în H2O, nici nu avem autorizație de electrician și nici nu avem licențe comuniste, suntem simpli oameni de rând cu scaun la cap."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, în condițiile în care ai pretins că deții soluția pentru rezolvarea problemei omenirii, cum poți afirma că ești "simplu om de rând"? Treaba cu "scaunul la cap" este discutabila. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce! PS Azi încep un studiu cu privire la impactul asupra cititorilor scrierilor mele, al acțiunii de "clasare" a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a "TRILOGIEI" postată pe Facebook, în zilele de 30.12.2020, 03.01.2021 și 10.01.2021."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise; Grosu Ulise și când faci acest studiu te ai întrebat CU CE SCOP ? Și mai ales vb lui Marin Preda. PE CE TE BAZEZI ?"
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian ; Lucian, întrebările tale mi-au dat titlul unei viitoare scrieri pe care o voi numi, "CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea". a. Scopul studiului pe care îl fac, este acela de a vedea starea de spirit, în ceea ce eu am numit a fi, "Ferma avicolă de GĂINI a lui Stalin de la Focșani". b. În condițiile în care am precizat foarte clar că, schimb radical respectarea "REGULI STRĂZII" pe care timp de 15 ani am aplicat-o, în relația cu ex-președintele Marian Oprișan, nu am înțeles întrebarea "Și mai ales vb lui Marin Preda. PE CE TE BAZEZI ?". Totuși, această întrebare mă trimite la maxima, "Mulți citesc, puțini pricep!"."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, măi amice pici în capcana de a face propaganda de tristă amintire gen Europa Libera și Vocea Americii de ani 60. Ce are sula cu prefectura, Stalin pentru rusi a fost un erou, demonizarea lui se aseamănă respectând proporțiile cu așa zisul dictator Ceaușescu. Pentru mine sincer convorbirea cu tine printre invective, care mai lasă rece, să văd până unde duce lipsa de caracter homosoveticus ruso român, după 400 de ani slugă la musulmani. Te înțeleg perfect toate pornirile oportuniste și încercările disperate de a te dezbracă de comunism, ești un produs expirat care vei sfârși la ospiciu, nu o zic eu, o zic toți ei care au comentat zicerile tale."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, prin acest comentariu, după părerea mea, în ceea ce te privește, ai făcut din maxima, "Mulți citesc, puțini pricep!", o AXIOMĂ. Cred că ai înțeles că, tu faci parte dintre cei putini. PS Mi-ar plăcea ca "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, să nu fie inhibați de "clasarea" șefului lor, Maestrul Arsenie Bocancea. Pe cale de consecință, aceștia ar trebui să fie VII și MISTIFICATORI, asigurându-ți sprijinul moral de care ai avea nevoie, pentru a nu intra în DEPRESIE."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise ești în DEPRESIE PROFUNDĂ ! Ai ajuns în punctul mort După darea la fund a lui Arsenie Bocancea, gheață la mal, ai rămas fără scuipat la limbă."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, dacă am în vedere faptul că facebook-ceala mea a avut doar un singură tântă, respectiv pe Maestrul Arsenie Bocancea, comentariul tău are o anumita logică. Din păcate pentru tine, ca "psiholog autodidact", comentariul pe care l-ai făcut, nu are nicio tangență cu realitatea. De acest lucru îți vei da seama într-un viitor foarte apropiat, când îi voi lua la "forjat" pe membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură". Toate cele bune!"
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Ce discutabilă mă Ulise nene ? Tu ești dus și fără scaun cu tot cu trilogiile din capul tău ,trăiești în altă lume.Cere -te afară dă pă fcb ,gata nu mai ,să terminat ,la balamuc cu tine ,Bălăceanca e destinația finală."
Grosu Ulise
"Nelu Gavrilă; Mare pezevenchi ești, stimate "spiriduș" Nelu Gavrilă. PS Din prestația ta, al "spiridușului" Varzaru Felicia și al altor "fantome", mi-am dat seama de starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a acțiunii prin care l-am "clasat"."
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Nenea Ulise și matale ești hazliu, de pezevenchi nu mai spun."
Nelu Gavrilă
"Orice ați zice aveți o afinitate către Lucian ,e o atracție pozitivă.
Asta se vede că nu puteți rezista fără să treacă o zi și să nu îi simțiți pulsul ,sînteți dependent de el."
Grosu Ulise
"Nelu Gavrilă; Stimabile, cu o probabilitate destul de mare, am anticipat că multi dintre ctitorii scrierilor mele, nu vor înțelege mare lucru din acțiunea de "clasare" a Maestrului Arsenie Bocancea. În aceste condiții, pretinzând că-i fac un serviciu lui Lucian, în legătură cu calitatea lui de lider al PSR-Filiala Vrancea, am zis să mai dau puțină nadă la vulpi.(spiriduși)."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, în calitatea Domniei voastre de "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, nu puteți fi altfel decât o DRAGUȚĂ. Despre treaba cu directorimea de la Electrica, nu aveți nimic de spus?"
Varzaru Felicia
:Grosu Ulise; Electrica asta, este firmă privată sau de stat? Și apoi, ce mi-e director, ce mi-e manager? -bani să iasă.PS Cât privește.... calitatea, cine mi-a conferit-o?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Cautând ceea ce vă determină să vă acceptați reciproc-dumneavoastră și domnul Dragomir- am ajuns la concluzia că aveți ceva comun și anume latura artistică."
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Dacă te consideri apostol ,e clar că ești dus în alte timpuri."
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Alo,Alcoo nenea ți-a sărit capsa sau o roagă ?! 112 urgent."
Nelu Gavrilă
"O doagă"
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia; Cântărea României ne unește !"
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, domnul Grosu Ulise.. Dumneavoastră spiriduș, eu cobai !"
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, teoretic pe D-voastră, Regimul Securist Postdecembrist v-a arondat STATULUI GERMAN, care a unit distribuția de de gaz metan din din Transilvania cu distribuția de energie electrica din Moldova cu excepția județelor Vrancea și Galați. Când veniți la Odobești, la distribuția de gaz metan sunteți arondată STATUTULUI FRANCEZ, iar la distribuția de energie electrică STATULUI ROMÂN. La cât de POZNAȘĂ sunteți, cred că, după modelul Maestrului Arsenie Bocancea, aveți "apă din put, energie de la soare, nici la basca nu va doare". În ceea ce privește afirmația Domniei voastre, "Grosu Ulise Cautând ceea ce va determina să vă acceptați reciproc-dumneavoastră și domnul Dragomir- am ajuns la concluzia că aveți ceva comun și anume latura artistică.", sunteți într-o GRAVA EROARE. Ce am în vedere când fac această afirmație? După ce postacul "orion" i-a "NĂȘIT" pe jurnaliștii, Ciprian Dumitru și George Noapteș, eram sigur că ziarul Monitorul de Vrancea va scoate rubrica de comentarii. După modelul "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care a dispus să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă, pentru ca am descoperit ESCROCHERIA de la CUP Focșani, mi-am ales un "CAREU de postai "alfa"", cărora le-am acordat același număr de stele ca și "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea". Anticipând că, postacul "orion" se va rebrendui în prieten "alfa" facebook-ist, iar pe prietenii "alfa" facebook-iști de o stea și de o garoafă îi aveam pregătiți, îmi trebuia prietenul "alfa" facebook-ist de 3 stele. Deoarece, Dragomir Lucian era un adevărat GURU pe pagina lui de Facebook, iar noi avem păreri DIAMETRALE despre COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, l-am băgat "HORA" mea. Pentru faptul că el nu mă provocase în niciun fel, ci introducerea lui s-a făcut după principiul "Îți place, nu-ți place, bea Grigore agheasmă", i-am acordat circumstanțe atenuante pentru comportamentul lui JOSNIC, vizavi de persoana mea. Acum a sosit momentul să spun STOP JOC. Am fost clar?"
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Stimabile, dacă pentru tine, Maestrul Arsenie Bocancea este "Cântarea României", atunci afirmația, "Varzaru Felicia Cântărea României ne unește !", are tangență cu realitatea."
Grosu Ulise
"Nelu Gavrilă; Stimate "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, am spus că, urmare a "recreștinării" la care l-am supus pe postacul "orion", numai pentru acesta, mă consider un "Apostol Andrei de Țara Vrancei". Am precizat clar, în ce condiții l-am "recreștinat" pe postacul "orion", iar așa cum bine știi, "un popa nu repetă de șapte ori pentru o babă surdă". Deoarece nu am pus botul la DIVERSIUNEA Maestrului Arsenie Bocancea că, profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", ar fi plecat în Canada, îl consider pe el postacul "orion". Ce nu-ți este clar, de te-ai apucat să bați câmpi cu grație, așa cum ai făcut prin comentariile de mai sus?"
Varzaru Felicia
:Grosu Ulise; Amenințați de ceva vreme cu...stop joc. Vreau să văd că ..amenințarea.. se va materializa."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, dar ce COMICA sunteți! Constat cu tristețe că, după modelul lui Dragomir Lucian, aveți tendința de a nu vedea pădurea de copaci. De unde ați scos PROSTIOARA că "STOP JOC" înseamnă amenințare? Dacă aceasta înseamnă amenințare, afirmația Domniei voastre, "Grosu Ulise; Domnule Grosu, a venit vremea să vă...autoclasați, că de nu, vă declasam noi.", ce înseamnă? În NEVINOVĂȚIA mea, mă gândeam să vă pun o pilă, ca să faceți niște cursuri cu profesorul meu de bârfă și intriga facebook-istă, postacul "orion", dar constat că ați fost școlită de "stafia - jandarm"."
4. Informație care circula pe net, pe care am distribuit-o în data de 09.01.2021, pe pagina mea de Facebook, având titlul,
"Iuliu Maniu, cel care a unit Ardealul cu România a fost ucis ca un câine de comuniștii criminali veniți pe tancurile sovietice"
Citez:
"A șaptea dimensiune
2 septembrie 2018  ·
Generatia Marii Uniri exterminata in gulagul comunist (I)
Iuliu Maniu (1873-1953)
Organizator şi participant la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România. A fost apoi ales preşedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920), fruntaş al Partidului Naţional Român, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc (din 1926), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1928-1930). Între 1938 şi 1944, se manifestă ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, legionarismul şi dictatura militară a lui Antonescu. Joacă un rol important în preliminariile şi actul de la 23 august 1944, devenind într-o primă etapă ministru fără portofoliu în primul cabinet Sănătescu. După preluarea puterii de către comunişti la 6 martie 1945, aceştia şi-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, consideraţi ca principal obstacol în calea comunizării României.
În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache şi ceilalţi conducători sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temniţă grea pe viaţă pentru „înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor”. Este întemniţat întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 şi aruncat într-o groapă anonimă.
În Occident, s-a aflat despre moartea lui Maniu, ca şi despre cea a lui Dinu Brătianu, abia în octombrie 1955. Radio „Europa Liberă” a redat atunci emoţia profundă pe care această veste a trezit-o în străinătate. Salvador de Madariaga, preşedintele Internaţionalei Liberale, declara: „Maniu a murit în închisoare. Brătianu a murit în închisoare. Regimului care se laudă cu cinism şi ipocrizie că este eliberatorul popoarelor i-a fost atât de teamă de Maniu, s-a temut atât de mult de Brătianu, încât a trebuit să-i îngroape de vii pentru ca poporul să nu le mai audă vocea”. Paul Reynaud, fost prim-ministru al Franţei, deplângea „aceste timpuri în care libertatea oamenilor a dispărut de pe o jumătate a feţei pământului. Figura lui Iuliu Maniu – spunea el – se înalţă, ca una din cele mai măreţe, printre rezistenţii Europei. Maniu a fost unul dintre creatorii Naţiunii Române. A luptat întreaga viaţă pentru libertatea popoarelor. A pierit odată cu libertatea”.
Sursa textului: http://asapteadimensiune.ro/analiza-dictaturii-comuniste..."
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Comuniștii, la asemenea acuzații ,nu ar trebui să aibă dreptul la replică? Ar trebui să vedem și punctul lor de vedere."
Grosu Ulise
"Care comuniști? PS Despre "TRILOGIA" de "clasare" a șefului Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, nu aveți nimic de spus? Am înțeles ca aveți o fetiță minoră, de aceea ar trebui să vă spuneți părerea în legătură cu "educația civica" de la Școala Neculai Jechianu și despre cursul facultativ de "numerologie" al d-nei inspector general de la ISJ Vrancea, d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan."
Varzaru Felicia
"Iar bateți câmpii."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, am sesizat că acțiunea prin care l-am "clasat" pe Maestrul Arsenie Bocancea, v-a afect PROFUND."
5. În data de 09.01.2020, am distribuit pe pagina mea de Facebook, următorul mesaj facebook-ist:
"Hoții din politică i-au mituit pe magistrați cu salarii și pensii speciale uriașe. Acum, magistrații cred că le merită... Noi, poporul, credem că nu!
COMENTARII
Varzaru Felicia
"A contat vreodată cu adevărat ceea ce a vrut poporul?"
Grosu Ulise
"Fără comentarii!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; În sfârșit..."
Toader Anton
"Toți suntem vinovați de ceea ce se întâmplă!"
Grosu Ulise
"Toader Anton; Când în discuție este un Regim Securist Postdecembrist, nu poți afirma, "Toți suntem vinovați de ceea ce se întâmplă!". PS Despre "trilogia" prin care l-am "clasat" pe Maestrul Arsenie Bocancea, ce părere ai? Dacă tot ai afirmat, "Toți suntem vinovați de ceea ce se întâmplă!", tu ai rezistat la TRATAMENTUL la care m-a supus Arsenie Bocancea, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC?"
Toader Anton
"Și eu sunt victima a unor abuzuri netemeinice și nelegale știu ce înseamnă. Ținta desfrânaților este fărădelegea și "țara lor" este nedreptatea. De aceea, mereu împovărați de greutățile vieții, suntem goi și pribegi, prigoniți și huliți, am ajuns ca niște sclavi nebuni ce nu mai găsesc drumul către adevăr. Pentru noi, cel mai de preț rămâne "esența" eternă a sufletului nostru, acea  flacără care nu se stinge niciodată: iubirea de țară, de pământul natal din care am fost zămislit și am crescut, pentru că "țara înseamnă originalitatea istorică, tradițiile, limba, viata și civilizația poporului tău". Astăzi mintea românului nu mai poate să înțeleagă lumea din jurul sau și rostul lui în mijlocul lumi, pentru ca s_a umplut țara de desfrânați. Ținta desfrânaților este fărădelegea și țara lor nedreptatea."
Grosu Ulise
"Toader Anton; "O lupta este viața, deci te lupta!". Și până la urmă, care este răspunsul la întrebarea, "Dacă tot ai afirmat, "Toți suntem vinovați de ceea ce se întâmplă!", tu ai rezistat la TRATAMENTUL la care m-a supus Arsenie Bocancea, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC?"
Toader Anton
"Este ca și cum ne_am strădui zadarnic să întemeiem o așezare pe un vulcan ale cărui erupții sunt neîndoielnice. Eu vă înțeleg ca ați trecut printr_un război psihologic care reprezintă metode și acțiuni intreprinse spre a vă influența comportamentul și atitudinea dv.psihică de a vă zădarnici moralul, este o formă inteligentă superioară și foarte periculoasă de a ataca adversarul, aceasta formă de agresiune nici o instanță internațională nu este capabilă să protejeze o persoană împotriva agresiuni privind drepturile sale legale și legitime!"
Grosu Ulise
"Toader Anton; Stimabile, v-am citit cu atenție replica și am să încerc să vă răspund: a. Profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", i-am propus, ca având ca temă, lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", ar putea să-și facă o teză de doctorat. b. În partea a treia a "trilogiei" prin cale l-am "clasat" pe Maestrul Arsenie Bocancea, am motivat de acesta a fost și este pentru mine o MANĂ CEREASCĂ. c. Aceasta replică îmi aduce aminte de o scrie mai veche, postată pe Facebook și semnată PC (Profesional Computer)."
Toader Anton
"Grosu Ulise mi_a luat fb. și nu am putut să vă răspund, am înțeles despre ce e vorba!"
Grosu Ulise
"Toader Anton; Stimabile, cu sau fără răspuns, considerați că, am avut cea mai mică îndoială, "că nu ați înțeles despre ce este vorba"?"
Anexa 6
Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 12.01.2021, a publicat articolul, "Vladimir Dușinschi, director interimar la Administrația Piețelor Focșani".
Citez:
"Consiliul de Administrație de la Administrația Piețelor l-a numit pe Vladimir Dușinschi ca director interimar al societății care administrează piețele din Focșani. Decizia a fost luată în ședința de ieri a Consiliului. Vladimir Dușinschi are 33 ani, este licențiat în drept, sociologie și relații internaționale și a activat o lungă perioadă de timp în zona de comerț, fiind manager SC Mavecom SRL Focșani. „Este un tânăr serios cu experiență în ceea ce privește comerțul. Așteptările tuturor de la Administrația Piețelor Focșani sunt mari. Focșănenii își doresc un comerț cât mai civilizat și modern în Piața Moldovei. Un comerț în care atât producătorul/comerciantul cât și cumpărătorul să fie respectați. Este o provocare și am încredere că Vladimir Dușinschi va putea mișca lucrurile în această direcție. Consiliul de Administrație al SC Administrația Piețelor Focșani SA a luat o decizie înțeleaptă”, spune primarul Cristi Valentin Misăilă.
Postul de director al SC Administrația Piețelor Focșani SA a fost vacantat la începutul acestui an, ca urmare a demisiei fostului director. Claudia Ionescu și-a depus demisia din funcția de director interimar la Administrația Piețelor începând din 5 ianuarie 2021 „având în vedere împrejurarea că Procedura de selecție a candidaților pentru funcția de director la societatea Administrația Piețelor Focșani SA a fost prelungită prin lipsa nejustificată a membrilor comisiei de concurs (Comitetul de nominalizare și remunerare), alături de atitudinea de totală dezavuare a activității actualului director, contrar realității, societatea fiind una pe profit, astfel cum rezultă din situațiile financiare afișate în fiecare an, pe site-ul instituției”.
Nu trebuie uitate nenumăratele presiuni puse de consilierii locali PNL care nu au nicio legătură cu activitatea desfășurată în piețele din Focșani și profesionalismul fostului director. Claudia Ionescu ocupă postul de director al Administrației Piețelor din 2016 iar anul trecut a raportat un profit net de aproape 200 mii lei, din care jumătate o reprezintă dividendele către Primăria Focșani. În ședințele Consiliului Local de anul trecut, consilierii locali liberali au încercat să o pună mandatar la Administrația Piețelor pe Mihaela Baclov, consilier local liberal și fost candidat PNL la Primăria Mărășești. De asemenea, conform informațiilor apărute în presa locală, și Valentin George Niță, unul dintre candidații înscriși la concursul pentru postul de director la Administrația Piețelor, este susținut de PNL."
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Maestre, în vremurile tale bune când din calitatea de postac "orion", îi dădeai prețioase indicații politice ex-președintelui Marian Oprișan și făceai diferite analize politice, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, ți-am acordat 7 stele, ca "analist politic mioritic de Provincia Europeană Vrancea". După ce prin "trilogia" a cărei ultimă parte am postat-o pe pagina de Facebook, în data de 10.01.2021, consider că te-am "clasat" sau dacă este sa folosesc o expresie a postacului "orion", "nu mai prezinți interes operativ", preocuparea mea este de a vedea care este starea de spirit a LACHEILOR ex președintelui Marian Oprișan. În acest sens am constat: a. Senatorul PSD Angel Tîlvar a rămas o persoana NON - GRATA pentru ziarul Monitorul de Vrancea, deoarece Ziarul de Vrancea a publicat informația, "Senatorul vrâncean Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru afaceri europene a participat luni, 11 ianuarie 2021, la Reuniunea COSAC (Conferința organelor specializate în afaceri comunitare și europene), organizată în sistem de videoconferință.". b. Condamnarea CINICULUI primar Bacinschi Decebal și a fostei șefe de la Serviciul investiții din Primăria Focșani, Cristina Costin, la instanța de fond, spune multe despre influența pe care o mai are ex-președintele Oprișan Marian asupra JUSTIȚIEI. NOTA: Conform unor bârfe, de la dosarul în care ex - președintele Oprișan Marian a fost judecat la Cluj, a dispărut expertiza tehnică, la dosar rămânând numai expertiza contabilă, aspect care spune multe. Personal, am și eu o experiență interesantă, în acest sens, când pentru a mi se anula "AS-ul din mânecă", procurorul Țîrlea Florin a trimis în instanță un dosar pe care l-a soluționat cu NUP, de la care au dispărut calculele matematice, prin care s-a stabilit prejudiciul de circa 30 miliarde lei vechi, prin facturarea în plus de energie termică la abonații ENET fără gigacalorimetre, în iarna 2005-2006. Înscrisurile legate de această speță au fost postate pe blog și cunoști exact despre ce este vorba. c. Nu știu ce a vrut sa realizeze specialista ex-președintelui Marian Oprișan, Claudia Ionescu, în probleme CUP Focșani și ENET Focșani, prin demisia din data de 05.01.2021, de care se face vorbire în prezentul articol de presă, dar cred că în final, aceasta va fi cuantificata ca o nouă pierdere de încredere a LACHEILOR, vizavi de posibilitățile ex-președintele Oprișan Marian. Din câte îmi amintesc, atunci când ex-președintele Oprișan Marian s-a reales președinte al PSD Vrancea, pe d-na Claudia Ionescu a numit-o trezorierul PSD Vrancea. Pentru a-ți stârni o anumită NOSTALGIE, îți amintesc că după ce în anul 2017, d-na Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă să citească povești, împreună cu adolescente de 16 ani, eu i-am propus să organizeze o ședință de braistorming, unde postacul "orion", d-na dr.dr.Alexandra Tătaru, d-na Claudia Ionescu și dl. primar Cristi Valentin Misăilă să-mi citească împreună scrierile de pe blog, dar fără succes. PS În legătură cu numirea noului director de la Piața Focșani, nu te mai întreb nimic, deoarece sunt convins că ai să-mi ignori interpelarea."
Anexa 7
Ziarul Libertatea din data de 12.01.2021, a publicat informația, "Acuzată că are prea mulți directori pe statele de plată, Electrica a găsit soluția: i-a transformat pe toți în manageri"
122 de directori și 179 de șefi de serviciu a numărat presa în organigrama prezentată după fuzionarea celor trei filiale de distribuție ale Electrica în nou-creata companie Distribuție Energie Electrică România (DEER). Compania la care statul este acționar principal este acuzată că a creat, de-a lungul timpului, multe funcții pentru a satisface clientela politică. Libertatea a intrat în posesia unei circulare transmise săptămâna trecută de conducerea DEER prin care se anunță că titulatura de „director” se transformă în cea de „manager”. Schimbarea vine la scurt timp după ce analistul economic Petrișor Peiu a publicat în SpotMedia.ro organigrama noii entități fuzionate, iar aceasta cuprinde 122 de posturi de director și 179 de funcții de șef serviciu. Potrivit documentului DEER, „acolo unde există un singur Departament la nivel de companie, departamentele sunt conduse de «Manager Departament», iar la nivelul celor trei zone, unde sunt organizate Departamente Zonale acestea sunt conduse de «Manager Departament Zonal»”. Circulara este semnată de directorul general al filialei, Emil Merdan, și de Diana Moldovan, directoarea diviziei de suport afaceri. Practic, de la eșalonul al doilea denumirea de director nu va mai fi utilizată. Vor rămâne însă intacte drepturile bănești. Compania este listată pe bursele din Londra și București Compania Distribuție Energie Electrică România – entitatea care înglobează de la 1 ianuarie 2021 Electrica Transilvania Nord, Electrica Transilvania Sud și Electrica Muntenia Nord – deservește peste 3,8 milioane de utilizatori. Ministerul Energiei este acționarul principal al Electrica, cu 48,7% din titluri. Societatea este listată pe bursele din Londra și București. Pe lângă filiala de distribuție, Electrica mai deține una de furnizare a energiei și una de servicii energetice. Grupul are aproximativ 8.300 de angajați în total, din care circa 6.500 pe segmentul de distribuție. Schimbări „de ochii presei” „Prin fuziunea distribuțiilor, intrată efectiv în vigoare de la 1 ianuarie se urmărea subțierea organigramei și eficientizarea activității. Din păcate, în urma fuziunii apar alte posturi de conducere în plus față de cele existente și se creează un haos de nedescris. Majoritatea oamenilor din societate nu mai știu nici cine semnează documentele oficiale, deoarece fuziunea s-a făcut pe repede-înainte în două luni de pregătire, cu oameni politici în mare parte”, acuză o sursă din interior. Aceasta mai spune că redenumirea funcției de director cu cea de manager este făcută doar „de ochii presei”. Doar 20% din șefime va rămâne Corina Popescu, director general Electrica | Sursa foto: Hepta Corina Popescu, directorul general al Electrica, susține că nu se creează posturi noi de conducere, iar la finalul procesului de reorganizare doar puțin peste 20% din directori se vor mai regăsi în funcții. „Proiectul de fuziune este doar la început. Ce era în cele trei companii… toată lumea era director. Dacă aveai cinci oameni în subordine erai director. Până la sfârșitul anului toată acea organigramă stufoasă va fi foarte subțire, vor mai rămâne 20 și ceva la sută. Proiectul de fuziune nu s-a încheiat. Ca să schimbi structura organizatorică trebuie niște pași legali făcuți. Toate cele trei companii aveau o suprastructură”, a declarat Corina Popescu, pentru Libertatea. „Am lucrat în multinaționale și trebuie făcută o distincție între top management și șef de departament, în funcție de responsabilitățile avute, dacă reprezintă societatea în fața clienților sau a partenerilor. Am simțit nevoia să fie un prim pas înspre o restructurare adevărată a societății”, a completat aceasta. La final, nu vor mai exista trei departamente de resurse umane sau trei departamente economice, ci doar câte unul. Șefa Electrica mai dă și alte exemple de posturi care se vor desființa. „Pe lângă acești directori cu contract de muncă, la fiecare companie erau șase directori cu mandat. Aceștia nu pot fi concediați pentru că ar trebui să le dau câte 100.000 de euro despăgubiri. Dar când expiră contractul de mandat, se desființează poziția. La final, din 18, vor mai rămâne 3-4”, precizează aceasta. Conform unor surse din sectorul energetic, fuziunea nu ar fi putut avea loc dacă directorilor aduși de partide nu li se garantau funcțiile bine plătite. În caz contrar, aceștia ar fi putut încerca să blocheze proiectul la nivel politic și să îl conteste în instanțe. Corina Popescu spune că fuziunea va aduce în termen scurt economii substanțiale. „Spre exemplu, eu trebuia să cumpăr trei sisteme SAP HANA (baze de date – n.r.), pentru trei companii diferite. Dădeam peste 10 milioane de euro pe unul, aruncam cu 45 de milioane de euro pe an. După fuziune vom cumpăra unul singur. Nu inventez eu roata. E un proces foarte greoi. Ce facem noi acum au făcut Enel, E.ON și CEZ acum 10-15 ani”, a explicat Corina Popescu. Ținta este ca, după restructurare, Electrica să fie o companie mai puternică și să se extindă în regiune. „Dar ca să poți să te dezvolți regional, trebuie să fii puternic la tine acasă”, a conchis Corina Popescu, șefa Electrica. Peiu: „Fuziunea se putea face cu un număr mai mic de șefi” Analistul Petrișor Peiu o contrazice pe Corina Popescu, directorul general Electrica. Acesta spune că proiectul de fuziune se putea face din start cu un număr mai mic de structuri și de directori. Petrișor Peiu. Foto: Dumitru Angelescu „În mod cert se putea face fuziunea cu un număr mai mic de șefi, nu 122 de directori și 179 de șefi serviciu. Aia este problema cea mare: structura stufoasă. Când ai 500 de căsuțe acolo este o problemă. Dacă o comparăm cu alte companii, se putea face restructurare. La alte companii au 80 de căsuțe, nu 500”, a declarat Petrișor Peiu pentru Libertatea. Numărul de structuri e prea mare, în celelalte companii sunt de cinci ori mai puțini directori. Nu i-a putut da afară pentru că fiecare partid sau ministru are pe cineva. Fiecare are politrucii săi. Petrișor Peiu: Studiul spunea că se fac economii prin organigramă Potrivit studiului care a stat la fundamentarea unificării celor trei distribuții, fuziunea ar fi adus economii anuale de 24-35 de milioane de lei, din care 16-23 de milioane doar din „optimizarea structurii organizatorice, a pozițiilor de top și middle management‟ și din integrarea funcțiilor suport. Numai că societatea menține la acest moment o structură mare, iar unele dintre divizii sunt în continuare câte trei, una pe fiecare zonă de acțiune.  De exemplu, organigrama cuprinde în continuare trei departamente juridice, trei departamente financiare, trei servicii de monitorizare rețea, trei departamente de monitorizare a investițiilor. Corina Popescu spune că acele economii vor veni în timp.  „Economiile se fac în timp. Nu era nicio logică să fie 18 directori cu mandat. Cu timpul o să fie mai puțini. Directorii cu carte de muncă o să dea concursuri pentru posturi, cu consultanți externi, ca să nu fim acuzați, respectând prevederile legale‟ Investițiile care apar în acte, dar lipsesc fizic Libertatea a întrebat-o pe șefa Electrica și în privința procesului pe care l-a declanșat împotriva unui număr 23 de directori și administratori pentru a recupera prejudicii de 235 de milioane de lei și dobânzi de 47 de milioane. „Nu au plătit prejudiciul, pentru că procesul nu e finalizat”, a spus aceasta, care a precizat că unele dintre persoanele în cauză sunt în continuare în societate. Prejudiciul a fost găsit de Curtea de Conturi, care a constatat, între altele, că Electrica a achiziționat un sistem necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel, dar care nu se găsea fizic în patrimoniu. Cine este Corina Popescu Corina Popescu, 53 de ani, are 25 de ani de experiență în domeniul energetic. Aceasta a avut în trecut funcții de conducere la E.ON și OMV, iar în ultimii ani a condus Transelectrica și apoi Electrica, ambele companii de stat. În anul 2016 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, în cabinetul tehnocrat condus de Dacian Coloș. Cum e la alții Și alte companii de energie și-au fuzionat filialele de distribuție. În România, grupul german E.ON a fuzionat filiala de distribuție a energiei din Moldova cu filiala care se ocupa de distribuția gazelor în jumătatea de nord a țării încă din anul 2015. Din 2016, noua companie se numește Delgaz Grid. Grupul italian Enel deține, ca și Electrica, trei filiale de distribuție în România (Banat, Dobrogea și Muntenia Sud, care include Bucureștiul). Enel nu și-a fuzionat din punct de vedere juridic distribuțiile, dar acestea sunt conduse de aceeași persoană. În organigrama companiei putem număra puțin peste zece directori.
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Arsenie Bocancea; Maestre, ce părere ai despre cele precizate de analistul economic Petrișor Peiu în SpotMedia.ro, despre organigrama noii entități fuzionate, care cuprinde 122 de posturi de director și 179 de funcții de șef serviciu, așa cum se precizează în prezentul articol de presă? PS Eu știu foarte bine ceea ce a fost și ceea ce este la Electrica Focșani. Despre acest lucru, mă refer și în scrisoarea deschisă pe care am adresat-o în urma cu 30 de ani prim-ministrului Petre Roman, în legătură cu înființarea unui post de director de dezvoltare la IRE-urile mici (fără secții de înaltă tensiune), după Evenimentele din Decembrie "89."
CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea la care am ridicat scrierile pe care le-am postat în ultimul timp pe Facebook, a făcut ca o mare parte dintre cititorii scrierilor mele, să nu mai înțeleagă nimic.
În aceste condiții, pentru a-ți afla starea de spirit, urmare a acțiunii de "clasare" prin "trilogia"  a cărei ultimă parte am postat-o pe pagina de Facebook, în data de 10.01.2021, a impus să recurg la tactica de "a da nadă la vulpi"(spiriduși).
Acest lucru l-am făcut printr-un mesaj transmis lui Dragomir Lucian, în data de 13.01.2021.
Citez, mesajul transmis lui Dragomir Lucian, cu comentariile aferente:
"MESAJ adresat fostului prieten "alfa"  facebook-cist de 3 stele, Dragomir Lucian
Lucian,
Deși în prezent pentru mine ești un "caz clasat"  sau "nu mai prezinți interes operativ", dacă este să citez o expresie a postacului "orion", pentru a afla starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a "clasării"  lui în data de 10.01.2021, când am postat pe pagina mea de Facebook, ultima parte a "trilogiei"  pe care i-am dedicat-o, s-a impus "să dau nadă la vulpi"("spiriduși").
De asemenea, în data de 15.01.2021, cu ocazia Zilei (IN)CULTURII din România, intenționez să adresez un nou mesaj Maestrului Arsenie Bocancea intitulat, prin intermediul paginii de Facebook, intitulat "CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea", iar acest lucru a impus cunoașterea stării de spirit, a ceea ce pentru mine este "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea). 
În acest moment "spiridușul" Varzaru Felicia, care probabil a fost trimisă de Maestrul Arsenie Bocancea să-ți ridice moralul și să nu intri în DEPRESIE, urmare a faptului că "te-am clasat", acțiune pe care am considerat-o ca echivalând cu o frecție la un picior de lemn, a intrat cu "mașina în pană de benzină".
Ce am în vedere când fac o astfel de afirmație?
După ce a făcut-o pe "nebunatica"  cu mine, întrebându-mă cum să-și alega la E.ON cea mai buna variantă de contract pentru furnizarea de energie electrica, apelând la "metode specifice", am întinerit-o cu 30 de ani, aducând-o probabil, la vârsta fiicei  sale, despre care a pretins că este minoră.
În NEVINOVĂȚIA ta nu ai avut cum să-ți dai seama de această manevră, dar precizez că, am rugat-o pe d-na Varzaru Felicia să-mi răspundă în locul șefului Domniei sale, Maestrul Arsenie Bocancea, la o interpelare pe care i-am făcut-o la un articol publicat de ziarul Libertatea și pe care l-am postat pe pagina mea de Facebook.
Amintesc că, în scrisoarea deschisă adresată în urma cu 30 ani, prin intermediul ziarului România liberă, prim-ministrului Petre Roman, am amintit de înființarea unor posturi care nu-și justifică activitatea, cum era acela de director cu dezvoltarea, IRE-urile mici, după Evenimentele din Decembrie "89.
După ce pe d-na Varzaru Felicia am adus-o în situația de a fi "MINORĂ", deci fără prea mult discernământ, în mod normal ar cam trebui să se dea la fund și să nu mai "piscuie", dar nu pot băga mâna în foc că așa vor sta lucrurile.
Sesizând situația delicată în care se află "spiridușul" Varzaru Felicia, l-a determinat pe "spiridușul" Nelu Gavrilă să vină cu glume de autobază, citez:
"Nelu Gavrilă
Grosu Ulise; Tu pui botul doar la savarină ,e normal cu mustăcioara ta .Ți-am zis și îți mai repet că e timpul să îți faci autocritica ta de derbedeu în fcb,un golănoi la vîrsta pensionarii ,un pic dus spre senilătate mintală. Bucurăte că te mai reactivăm ,te facem să uiți singurătatea la care ești expus zilnic.
Nelu Gavrilă
Varzaru Felicia; Nu poate să facă stop joc ,omul e dependent de circ ,e maimuța cu trabucul în fund."
Deși nu sunt "psiholog autodidact", așa cum pretinzi că ești tu, în opinia mea, comportamentul "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, demonstrează starea de LABILITATE PSIHICĂ în care se afla Maestrul Arsenie Bocancea, după acțiunea de "clasare", la care l-am supus.
Îți amintesc că singurul nostru punct comun, în ceea ce privește "DIVINITATEA  mea de Provincia Europeană Vrancea", este că pseudonimele, "orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea, aparțin unei singure persoane.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că este prieten cu postacul "orion", iar despre acesta a afirmat că "este specialist în tehnici avansate de prelucrarea informației și că ar fi plecat în Canada.
Precizez că, "nu am pus botul"  la diversiunea că postacul "orion" a plecat în Canada.
Convingerile tale că, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist comunist, căruia tu i-ai spus "Jenica- patriotul"  și că facebook-istul Nelu Gavrilă ar fi vecinul tău, din punctul meu de vedere, intră la capitolul INFANTILISME.
Dacă eu nu am avut nevoie de șefi, când am considerat NENEGOCIABILĂ escrocheria de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul la mc de apă și canal abonaților din mun.Focșani, nu cred ca acest lucru a fost valabil și în cazul tău, când  s-a crezut că ai putea fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea".
Faptul că, ai devenit o "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", am considerat că a fost motivul pentru care Maestrul Arsenie Bocancea ți-a recomandat, "Să-mi povestești mie și nepoților aventura ta din Basarabia, deoarece ai ce ne povesti.".
În cazul în care, deducția mea, aparent logică, precizată mai sus, are tangență cu realitatea, întrebarea care se pune este:
- Cât de INCOMPETENT a fost angajatul din servicii când a ajuns la concluzia că o persoana cu POSIBILITĂȚILE tale, ar putea fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea"?
NOTA: Aș fi onorat dacă la aceasta întrebare mi-ar răspunde și "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă.

13.01.2021                                                       Ulise Grosu
COMENTARII
Dragomir Lucian
"Nu știu ce sa aleg, ai o imaginație ieșită din comun? sau ești nebun de legat ? Sunt în dilemă!"
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Este dreptul tău să alegi ceea ce vrei. Așa cum ți-am spus, în ultimul timp, "ți-am plătit", numai pentru că ai fost un COBAI perfect, timp de peste 3 ani pentru Maestrul Arsenie Bocancea, căruia i-ai executat întocmai DIVERSIUNILE. Acum, după ce l-am "clasat" și pe Maestrul Arsenie Bocancea, voi trece la adevărata LUPTA cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea". Deși tu ai demonstrat că nu poți înțelege că, toate afirmațiile pe care le fac, în legătură cu problemele tehnico-economice de interes public, pe care le susțin și unde discutam de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, au la bază înscrisuri și hotărâri de instanță, nu același lucru este valabil și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea. Care a fost motivul pentru care Maestrul Arsenie Bocancea, a considerat că trebuie să profite de NEVINOVĂȚIA ta și a lui Sandu Gurguiatu și v-a încurajat să mă bălăcăriți, pentru mine este un mare mister.
Acest MISTER este determinat și de faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că "știe și toaca în cer"."
Grosu Ulise
"@Dragomir Lucian; Lucian, ai văzut cu ce trucuri ieftine umblă "spiridusul" Nelu Gavrilă? Mimează că nu știe cum se scrie "spalăte". Sesizând că eu nu am corectat cuvântul "Bucurăte" și l-am citat întocmai în gluma lui de autobază, a făcut-o cu mine pe "fecioara neprihănită". I-am explicat că la astfel de diversiuni de doi bani, doar tu și cu Sandu Gurguiatu ați putea "pune botul". NOTA: Nelu Gavrilă a făcut comentariul cu "Spalate", la o altă postare de a ta, mai veche. La acest mesaj nu a avut sânge în instalații ca să comenteze."
Radu Viorel Ursache
"Cred că și "maestrul" Cristoiu ar fi invidios pe "analiza" făcută!!!!!"
Grosu Ulise
"Radu Viorel Ursache; Stimabile, ""maestrul" Cristoiu"- zis Coroiu, are experiența de "TURNĂTOR", pe când eu am la bază, numai cursurile de bârfă și intrigă facebook-istă pe care le-am urmat cu postacul "orion". Trecând peste ironia din comentariul tău, pe Maestrul Arsenie Bocancea, care a pretins, referindu-se la postacul "orion" și la mine, "Bun profesor, prost elev!", concluzia ta, ar trebui să-l pună pe gânduri. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea va corobora "trilogia" prin care l-am "clasat" cu concluzia ta, este posibil, să intre în DEPRESIE."
Radu Viorel Ursache
"Mă abțin (din considerente........)...."
Radu Viorel Ursache
"Periculoase cursuri (vezi tanti Leana)!!!!!"
Grosu Ulise
"Radu Viorel Ursache; Stimabile, faptul că în calitatea ta, de "ZMEUL ZMEILOR" pe pagina ta de Facebook, pretinzi că te abții, indiferent de "considerentele" pe care le invoci, consider că este CEVA de BINE. Nu știu cine este "tanti Leana" insinuată de tine, dar faptul că ai afirmat că, sunt "periculoase cursurile" pe care le-am urmat cu postacul "orion", ar trebui să-i dea de gândit Maestrului Arsenie Bocancea. Precizez că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Arsenie Bocancea și Agamemnon Partac) a afirmat, "Bun profesor, prost elev!"."
Deoarece "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrila, nu puteau cădea ca niște fluturi în plasa mea, cu aceștia am avut un dialog facebook-ist la o altă postare a lui Dragomir Lucian, a cărui subiect are mai puțină importanță.
Citez respectivul dialog facebook-ist":
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Dar de ce nu vine domnul Grosu cu mașina personală să vă viziteze, să vă mai scoată la plimbare?"
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia el sărmanul nici trotinetă nu are, doar sa fure una de la scoală, cu dublă comandă."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Nu are mașină? Interesant."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia a vândut-o să aibă ce manca când a rămas șomer. A avut una de vremea lui "Ceașcă " când era "nacealnik" la IRE + CJ VRANCEA."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; A suferit mult, omul acesta. Cred ca doar moartea-i va curma suferința. Să speram că va trai mult."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia să trăiască și să înflorească nu trăiește din bani mei, cu toate ca dacă stam strâmb și judecam drept, ca, bugetar necalificat va fi primul dat afară de liberali, ăștia din urmă nu sunt "sociali" și democrați. Șansa lui e ca mâine poimâine iese la pensie."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, afirmația D-voastră spusă la adresa lui Lucian, "să vă mai scoată la plimbare", este mai mult decât interpretabila. În aceste condiții, considerați că Lucian ar putea fi CĂȚEL? Dacă am în vedere modul în care, acesta a executat "comenzile" Maestrului Arsenie Bocancea, insinuarea Domniei voastre are tangență cu realitatea."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Lucian, dar ce PROFUND cugeți! Nu te dezminți deloc!"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise măi amicule, mă bucur ca ești într o stare bună noi suntem ajutorul tău de te mai menținem viu, altfel erai de mult lut de oale. Tratamentul nostru te tine în viață, sa nu uiți asta."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Stimabile, nu te mai îmbăta cu apă rece. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce! PS D-na Varzaru Felicia nu are nimic de spus, în legătură cu întinerirea Domniei sale cu 30 ani, de care am afirmat în mesajul pe care ți l-am transmis azi?"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, i-ați adio de la Arsenie Bocancea, la fel precum de la Agamemnon Partac, Jan Ixulescu, ei sunt trecut. Cât privește pe doamna Varzaru Felicia e bine să te adresezi domniei sale. Și nu te supăra pe ea că știe despre tine mai mult decât știi tu despre tine."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Dacă este "spiridușul" Maestrului Arsenie Bocancea, nu este normal ca d-na Varzaru Felicia să "știe despre mine, mai mult decât știu eu"?  Același lucru este valabil și în cazul "spiridușului" Nelu Gavrilă, dar acesta a jucat alt rol. PS Eu ți-am spus că, Maestrul Arsenie Bocancea este de CATEGORIE SUPERGREA. Din păcate pentru tine, tot visezi că, aceasta este CATEGORIE MOCIRLĂ-Sandu Gurguiatu, unde tu ești specialist. Convingerea ta că, Maestrul Arsenie Bocancea este "Jenica - patriotul", după părerea mea, te-a pus într-o situație mai mult decât PENIBILĂ. Deși nu-l cunosc pe "Jenica-patriotul", cred că și acesta face parte din CATEGORIA MOCIRLĂ-Sandu Gurguiatu."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise, mai amice nu știu precis dar cu toată dragostea, mai degrabă ești tu SPIRIDUȘUL lui doamna sau domnișoara Varzaru Felicia, decât dânsa ție. Măi Ulise tu te grăbești ca fata mare la măritiș și nu distingi și vrei să realizezi că poți fi și pe locul doi."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian Realizează că-i pe locul doi, dar nu recunoaște nici mort."
Varzaru Felicia
"Reacția() sa este semn de recunoaștere."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Dacă tu ai pretins că ești "psiholog autodidact", ar fi trebuit să sesizezi, că în ciuda comportamentului JIGNITOR, pe care de multe ori l-a avut la adresa mea cel, pe care l-a decretat a fi, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Arsenie Bocancea și Agamemnon Partac), eu i-am ignorat acest comportament și nu l-am tratat cu aceeași monedă. Nu de același tratament a beneficiat și "stafia-jandarm", dar PĂRUIALA având loc pe mess., aceasta, conform principiilor codului de acțiune "RUPERE de UTERE", nu poate fi făcută publică. De asemenea, cunoști comportamentul meu față de diverși "intruși", care își dădeau cu presupusul despre mine pe pagina ta de Facebook. În aceste condiții, crezi că mi-aș fi putut alege ca "DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea", pe un fost sculer matrițer de la Electroplast, pe care PCR-ul l-a făcut securist?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Se prea poate să-l fi ales. Așa iese când te-nsori pe rețelele de socializare."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia ; Stimata Doamnă, în condițiile întineririi cu 30 ani pe care v-am aplicat-o, acțiune prin care v-am adus la vârsta fiicei Domniei voastre (minoră), nu știu cum să vă interpretez comentariile. De ce această dilemă? a. Deoarece nu vreau să fiu considerat un "Cumpănașu de Țara Vrancei". b. Nu vreau să citesc povești împreună cu adolescente de 16 ani, așa cum a făcut primarul Cristi Valentin Misăilă, în urmă cu 4 ani. Dintr-o astfel de situație delicată, numai șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, m-ar putea scoate, deoarece el este specialist în psihologie feminina. Nu știu dacă este specialist și în psihologie feminină infantilă, dar.. "
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; M-ați întinerit? Mulțumesc. Dar aveți grija, nu mă trimiteți prea mult înapoi...."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia ; Stimata Doamnă, afirmația Domniei voastre "Se prea poate să-l fi ales.", m-a trimis în urmă cu multi ani, în perioada în care citeam povesti ca, "Harap Alb" sau "Făt Frumos și merele de aur". În una din aceste povesti sau poate în amândouă, calul era ales după principul "mâncat jăratic". Și în cazul meu a fost vorba despre o alegere, dar cu mult mai complicată, Ce am în vedere când fac o astfel de afirmație? Colaboratorul meu complementar în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei", este dotat cu un miros foarte fin și cu o ștangă FĂCĂTOARE de MINUNI. Atunci când simte că, cineva intra cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă. Premoniția mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus ca postacul "orion" este materializarea în practică a "Măgarului Troian de Țara Vrancei". În ciuda calităților de care am amintit și "Măgarul Troian de Țara Vrancei" are și apucături măgărești. A fost nevoie de 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pentru a-l convinge pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", că UNIVERSUL, Baba Vanga, etc., au decis că trebuie să-mi fie COLABORATOR COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea". Am fost clar, stimată Doamnă?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia ; Stimata Doamnă, sunt convins de faptul că întinerirea Domniei voastre 30 de ani, nu înseamnă o înjurătură. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; V-o fi dumneavoastră clar, mie,nu"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, nu va panicați, deoarece D-voastră fiind specialistă în "frecții la picioare de lemn", pe undeva este normal ca lucrurile să nu va fie clare. Credeți că lui Dragomir Lucian îi este ceva clar ? Eu am un singur interes și anume acela, ca pentru Maestrului Arsenie Bocancea lucrurile să fie clare."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Văd că trăiți doar pentru el. Dar el va împărtășește sentimentele dumneavoastră profunde? A Boca asta pare un personaj fictiv, că eu nu vad să dialogați cu el ,decât poate telepatic. Cât privește specialitatea mea....."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Discutăm "TELEPATIC"! Consider că nu are rost să intru în amănunte."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, adevărat are vedenii vb cu fantomele, toate astea se datorează stresului provocat, că e posedat de diavol datorită blestemelor."
Grosu Ulise
"Dragomir Lucian; Săracul de tine! Lucian, CATEGORIA SUPERGREA -Arsenie Bocancea îți depășește cu mult posibilitățile. PS Mi-a plăcut vizita ta imaginară, împreună cu "spiridușul" Nelu Gavrilă la Carrefour. În rest, rămâne cum am stabilit."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, vă mulțumesc că m-ați informat despre starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a acțiunii prin care l-am "clasat". Toate cele bune!"
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Îl doare drept la cuc pe Arsenie papacioc de părerile matale nene."
Nelu Gavrilă
"Grosu Ulise; Gelosuleeee, ofticosuleee .Te iau și pe mata odată nenea Ulise ,pierdut dacă vrei."
Grosu Ulise
"Nelu Gavrilă; Stimabile, în condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea, a intrat ca și Dragomir Lucian în categoria "cazuri clasate", are mai puțină importanță dacă pe "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" îl doare sau nu-l doare "drept la cuc", așa cum afirmi. În ceea ce privește afirmația, "Te iau și pe mata odată nenea Ulise ,pierdut dacă vrei.", impune două observații și anume: a. Dacă am în vedere ca Maestrul Arsenie Bocancea este materializarea în practică a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", iar tu ești "spiridușul" acestuia, este normal să ai mari posibilități "în a lua odată sau de mai multe ori.". b. În ceea ce mă privește, ai demonstrat că nu mă poți lua "nici pierdut, nici găsit". În concluzie, Maestre, mulțumește-te cu COBAII tăi, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, Ciprian Dumitru și George Noapteș, postacii, "piscot -cameleon", "arkan-nema ore" și "adita", polițistul Crintea Valerica și persoana care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani. Eu sunt mulțumit că: a. Am reușit să te "RECREȘTINEZ" și să-ți devin un "Apostol Andrei de Țara Vrancei"; b. Consider că, ți-am scos din cap ORGOLIUL GARCIST, prin care ai pretins că în fata ta, "nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca". Toate cele bune, Maestre!".
În cele ce urmează am să punctez câteva aspecte în legătură cu informațiile de presă și facebook-iste, prezentate mai sus, după cum urmează:
1'. Dacă vei corobora:
a. Informația prezentată la punctul "1", care se referă la cei 14 ani de procese în care vrâncenii s-au judecat cu domnitorii   fanarioții ai Moldovei ;
b. Informația :
" 12 ianuarie 1958 – revolta țărănească din Răstoaca, Vrancea
ACNSAS, dosar penal 001147
La mai puţin de 24 de ore de la desfăşurarea revoltei de la Cudalbi, în comuna vrânceană Răstoaca izbucnea o nouă mişcare a ţăranilor îndreptată împotriva procesului de colectivizare forţată demarat de autorităţile comuniste.
La 12 ianuarie 1958, sute de ţărani din Răstoaca s-au adunat pentru a opri comasarea terenurilor pentru cele două gospodării colective ce fuseseră înfiinţate în comună, strigând că nu vor colectiv. Ţăranii au intrat în clădirea Sfatului Popular, au luat cererile, le-au scos în drum şi le-au dat foc, firma Gospodăriei Agricole Colective „Viaţa nouă” a fost dată jos şi spartă cu securea şi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor au fost bătuţi.
Securitatea a intervenit în aceeaşi zi, încercuind satul cu maşini şi cu armament dispus din 50 în 50 de metri. Localitatea a intrat în stare de asediu, ţăranilor nepermiţându-li-se să iasă din curţi. Starea de asediu a durat până în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, când au fost făcute primele arestări.
În noaptea de 18 spre 19 ianuarie 1958, Securitatea operează noi arestări printre ţărani. Cei arestaţi sunt duşi la Securitatea din Galaţi.
Din cele peste o sută de persoane arestate, 40 au fost trimise în judecată, primind condamnări cuprinse între 8 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale” şi 20 de ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru delictul de „acte de teroare” şi,......."
c. Scrierea "COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?", având ca MOTTO, "Cum va arta azi școala, va arăta mâine țara" - Spiru Haret, pe care am postat-o pe blog în data de 15.01.2019,
- în calitatea ta de SPECIALIST în PSIHOLOGIA UMANĂ, ar trebui să mai MEDITEZI în ceea ce privește LAȘITATEA poporului român pe care, uneori, îți place să o "TRÂMBIȚEZI".
2'. Dacă se va corobora informația de presă de la punctul "2", unde se face vorbire despre un curs de "numerologie"  pe care profesorii vrânceni ar trebui să-l urmeze, în opinia, inspectorului general prof.Daniela Gabriela Marchitan, cu următoarea informație de presă, citez:
"Ziarul de Vrancea din data de 13.01.2021."Ziarul de Vrancea revine cu solicitarea adresată conducerii IȘJ de a respecta legea privind furnizarea informațiilor de interes public!"
Orice șef de instituție publică își pune în timpul mandatului său amprenta pe respectiva entitate. Ce se va spune oare, peste ceva vreme, având în vedere strategia folosită-n transmiterea informațiilor publice la acest început de an 2021, despre IȘJ Vrancea în timpul mandatului de inspector general al Danei Gabriela Marchitan?
Surpinzător!Deși astăzi la ora 14:27 se vor împlini exact  120 de ore de când Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea a făcut public comunicatul de presă de mai jos.
 „Astăzi, 8 ianuarie 2021, în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, s-a acordat aviz favorabil pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct unui număr de 93 de cadre didactice(...)”,  instituția responsabilă de sistemul de educație din județul nostru, refuză, fără nici un temei legal, să facă publică  lista nominală a celor 93 de cadre didactice cărora CA al IȘJ Vrancea le-a acordat vineri, 8 ianuarie 2021, aviz favorabil pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct precum și lista școlilor din județ unde aceste avize vor fi funcționale.
Adică mai exact, lista directorilor și directorilor adjuncți actuali,  ai grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Vrancea, este ținută la secret, de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în  luna ianuarie a anului 2021, în  țara România, membră a Uniunii  Europene!
Este, orice s-ar spune, incredibil!
Reamintim că încă de vineri 8 ianuarie 2021, între orele 15:39 și 19:22, prin două apeluri telefonice și 4 (patru) mesaje transmise pe Whatsapp, Ziarul de Vrancea a încercat să obțină acordul furmizării acestor informații, sau justificarea legală a refuzului transmiterii lor.
Din păcate, insistența noastră s-a dovedit zadarnică! Inspectorul școlar general al IȘJ Vrancea, profesorul Gabriela Daniela Marchitan, a considerat oportun să nu comunice absolut nici un cuvânt pe acest subiect!Se întâmplă iată același lucru și după 120 de ore! Aceasta deși interesul public, în mod sigur justificat și de actuala situație a învățământului din județul Vrancea, în particular și din România în general, este unul foarte mare. În loc de transparență și dialog sincer, însă, dinspre vârful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, ni se oferă tăcere desăvârșită și opacitate!
Ca să fie foarte clar!Transmiterea informațiilor de interes public din sfera de activitate a IȘJ, nu constituie vreun favor făcut presei și cetățenilor de rând ai județului Vrancea! Ci o obligație de serviciu asumată prin ocuparea funcției publice de către șefii actuali ai instituției menționate.
În final ne întrebăm și-i provocăm să ne răspundă și pe cei care prin fișa postului au obligația să-i tragă de mânecă pe șefii IȘJ Vrancea, pentru ceea ce fac:
 Cui servește oare o asemenea strategie de comunicare publică, practicată de conducerea unei instituții (precum Inspectoratul Școlar Județean Vrancea), în perioada pe care-o trăim?",
- se ajunge la concluzia că la ISJ Vrancea, sub conducerea d-nei prof. Daniela Gabriela Marchitan a "ÎNNEBUNIT LUPUL".
3'. Informația de la punctul "3", în care se face vorbire despre efectul DISPREȚULUI primarilor postdecembriști față de bucureșteni, a generat un schimb interesant de replici.
În condițiile în care tu, împreună cu HABARNISTUL Sandu Gurguiatu ați rezolvat printr-un dialog facebook-cist problema ENET,  schimbul de replici de la acest articol de presă, ar trebui să-ți spună multe.
4'. Informația de la punctul "4", "Iuliu Maniu, cel care a unit Ardealul cu România a fost ucis ca un câine de comuniștii criminali veniți pe tancurile sovietice", ar trebui coroborată cu:
a. DISPREȚUL față de banul public pe care ex-președintele Oprișan Marian l-a demonstrat, cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri;
b. DISPREȚUL față de Focșani a ex-președintelui Oprișan Marian, care a rezultat din acțiunea de încercare de a legaliza  ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
5'. Dialogul facebook-cist de la punctul "5", care a fost făcut la postarea de pe pagina mea de Facebook a afirmației, "Hoții din politică i-au mituit pe magistrați cu salarii și pensii speciale uriașe. Acum, magistrații cred că le merită... Noi, poporul, credem că nu!", ar trebui citit cu atenție, deoarece spune multe.
Faptul că, România este un STAT de TIP MAFIOT, rezultă și din ușurința cu care diverși condamnați reușesc să părăsească țara.
Informația publicată de ziarul Cotidianul din data de 13.01.2021, "Un PDL-ist condamnat anunță: „Am părăsit România”!", în opinia mea, confirmă calitatea de STAT de TIP MAFIOT a României.
Citez:
"Fostul PDL-ist Marian Zlotea a fost condamnat definitiv la 8 ani și 6 luni de închisoare, fiind acuzat că, pe vremea când conducea Autoritatea Sanitar Veterinară, le-ar fi cerut subalternilor să finanțeze partidul din care făcea parte, pentru a își păstra locurile de muncă.  Între 2009 și 2010, Marian Zlotea le-ar fi cerut inspectorilor sanitar veterinari din București să contribuie cu câte trei mii de lei la finanțarea PDL, altfel riscau să își piardă locul de muncă.
„Sunt nevinovat iar aceasta este o sentință nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați.
Toată povestea s-a creionat în jurul acțiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupție și trafic de influență fără nicio probă în acest sens."
6'. În afară de cele precizate în comentariul făcut la articolul de la punctul "6", nu mai am nimic de adăugat.
7'. Informația prezentată la punctul "7", mi-a dat posibilitatea ca, după modelul întineririi tale cu 30 de ani, să-l întineresc cu 30 ani și pe "spiridușul"  tău, d-na Varzaru Felicia.
Amintesc că, începând cu anul 2008, prin toate mijloacele publice de care am dispus, i-am transmis ex-președintelui Oprișan Marian că, "Prietena mea, CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viața acestuia".
În legătură cu această afirmație am să citez, următoarea informație facebook-istă:
"Jurnalistul economic Radu Soviani lansa, anul trecut, un avertisment, pe blogul său, www.soviani.com, pe care ActiveNews l-a preluat. Soviani afirma că în cele 11 luni ale guvernării liberale, datoria publică s-a majorat cu 18 miliarde de Euro. Care se adaugă stocului de datorie publică care, dacă va urca la 45% din PIB anul acesta, se îndreaptă spre 90 de miliarde de Euro. Dacă politicile nu se schimbă, România va intra în incapacitate de plată, avertiza Soviani.
Jurnalistului îi dă dreptate acum chiar Comisia Europeană, așa cum explică Radu Soviani într-un nou text postat pe blogul său. „Analiza Comisiei Europene este corectă, dar optimistă, mai degrabă conturându-se scenariul meu, de depășire a 100% din PIB în 2025 și nu în 2027, dar sensul este același”, scrie Soviani, amintind că tot ce a profețit el în noiembrie este acum certificat de Bruxelles, datoria publică a României ducând la peste 100% din PIB până în 2027."
Legat de acest subiect am avut discuții particulare cu diverși politicieni, care au diferite funcții în PNL și PSD Vrancea, cărora le-am spus că, "numai din împrumuturi nu se poate trăi, ci trebui să produci, iar cu proști puși în diferite funcții de conducere nu se poate face nimic bun.".
În condițiile în care, nimic din ceea ce discut particular, cu diverși politicieni și jurnaliști mioritici de "Provincia Europeană Vrancea" sau diverse alte persoane nu se "SIFONEAZĂ", a IMPUS un anumit respect.
În cei peste 30 ani de LUPTĂ cu "burghezia proletară" - postdecembristă, au fost foarte puține persoane care m-au ajutat, iar acestora le port un RESPECT DEOSEBIT.
Printre aceste persoane se află și socrul deputatului PNL Ion Ștefan, respectiv fostul primar al mun.Focșani, Nicolae Lățcan, care mi-a fost martor în procesul pe care l-am avut cu ENET-ul.
La un moment dat, ai pretins că faci parte dintr-un colectiv, care face anumite studii, iar eu aș fi fost un fel de COBAI.
Deoarece "spiridușul"  tău, d-na Varzaru Felicia, o tot făcea pe "fecioara neprihănită" și tot umbla cu "cioara vopsită și spunea că-i papagal" sau viceversa, pentru a-i tempera elanul i-am dat următoarele replici:
a. Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, Maestrul Arsenie Bocancea, din punctul meu de vedere, este precum PARTIDUL din poezia cu același titlu, scrisă de poetul ieșean, George Lesnea. Așa cum v-am mai spus, INCURAJAREA la care îl supuneți pe Dragomir Lucian și la care el pune botul, este ca o frecție la un picior de lemn. Cât de INCOMPETENT a putut fi securistul, care a crezut ca Dragomir Lucian ar putea fi un "Onisifor Ghibu de Provincia Europeană Vrancea"? PS În ceea ce privește întrebarea, "De unde-i de origine, este vrâncean?", nu considerați că ar fi mai bine să-l întrebați pe vecinul D-voastră de la Odobești, cu care ați pretins că sunt prieten, decât să faceți MIȘTO de Dragomir Lucian?"
b. Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, dacă doriți să-i fiți utilă Maestrului Arsenie Bocancea, în loc să bateți apa în piuă pentru a face unt cu Dragomir Lucian, mai bine mi-ați răspunde în locul acestuia, la interpelarea pe care i-am făcut-o la postarea de pe pagina mea de Facebook,, intitulată "Acuzată că are prea mulți directori pe statele de plată, Electrica a găsit soluția: i-a transformat pe toți în manageri"."
Se pare că, Regimul Securist postdecembrist din România a cunoscut foarte bine maxima, "un popor educat este antidotul unui guvern corupt și incompetent" și pe cale de consecință, a făcut totul ca prin intermediul ȘCOLII POSTDECEMBRISTE să se continue acțiunea de ÎNDOBITOCIRE a poporului român, făcută de ȘCOALA COMUNISTĂ.
Cursul de 'NUMEROLOGIE" pe care d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan, a ajuns la concluzia că trebuie să fie urmat de profesorii vrânceni, așa cum rezultă din informația de presă prezentată la punctul "2", mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
În calitatea ta de specialist în psihologia umană, te rog să-mi răspunzi la următoarele întrebări:
a. - De ce nu s-a introdus în cei 30 ani de "democrație originală" din România, în locul disciplinei "socialism științific" pe care eu am făcut-o în clasa a XI a, disciplina "educație civică", după modelul în care era predată la Școala Neculai Jechianu?
b. În legătură cu programa școlară de la Școala Neculai Jechianu, am vorbit cu mulți profesori și inspectori de la ISJ Vrancea, dar nu am reușit să sensibilizez pe nimeni în legătură cu importanța punctului "l" al acestei programe școlare.
Citez:
" l. Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
- Care este motivul pentru care consideri că, profesorii focșănenii cu care eu am discutat și au fost destul de mulți, nu li s-a părut util punctul "l", din programa școlară de la Școala Neculai Jechianu?

CONCLUZII
Rog să coroborezi:
1. Afirmația mea din partea a treia a "trilogiei" de "clasare"  a ta, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 10.01.2021.
Citez:
Pentru mine ai fost și ești :
a. "ZEUS de Provincia Europeana Vrancea'("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea);
b. "ORACOL din Delphi de Provincia Europeana Vrancea";
c. MANĂ CEREASCĂ.
- De ce o  MANĂ CEREASCĂ?
*- Ai o cultură peste medie.
*- Ai un IQ mare.
*- Ai acces la informații la care noi, muritori de rând, nu avem.
*- Ești specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației.
2. Următorul schimb de replici de la punctul "5"
Grosu Ulise
"Toader Anton; "O lupta este viața, deci te lupta!". Și până la urmă, care este răspunsul la întrebarea, "Dacă tot ai afirmat, "Toți suntem vinovați de ceea ce se întâmplă!", tu ai rezistat la TRATAMENTUL la care m-a supus Arsenie Bocancea, în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC?"
Toader Anton
"Este ca și cum ne_am strădui zadarnic să întemeiem o așezare pe un vulcan ale cărui erupții sunt neîndoielnice. Eu vă înțeleg ca ați trecut printr_un război psihologic care reprezintă metode și acțiuni intreprinse spre a vă influența comportamentul și atitudinea dv.psihică de a vă zădarnici moralul, este o formă inteligentă superioară și foarte periculoasă de a ataca adversarul, aceasta formă de agresiune nici o instanță internațională nu este capabilă să protejeze o persoană împotriva agresiuni privind drepturile sale legale și legitime!"
Grosu Ulise
"Toader Anton Stimabile, v-am citit cu atenție replica și am să încerc să vă răspund: a. Profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", i-am propus, ca având ca temă, lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", ar putea să-și facă o teză de doctorat. b. În partea a treia a "trilogiei" prin cale l-am "clasat" pe Maestrul Arsenie Bocancea, am motivat de acesta a fost și este pentru mine o MANĂ CEREASCĂ. c. Aceasta replică îmi aduce aminte de o scrie mai veche, postată pe Facebook și semnată PC (Profesional Computer)."
3. MOTTO-ul acestui mesaj: "Lumea nu va fi distrusă de cei care fac fapte rele, ci de aceia care se uită la ei fără să facă nimic"- Albert Einstein
- CONCLUZIA îți aparține!
De asemenea, îmi permit să precizez ultimele replici pe care le-am dat "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gravilă, urmare a acțiunii prin care "am dat nadă la vulpi", pentru a-ți vedea starea de spirit.
Citez:
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamnă, vă mulțumesc că m-ați informat despre starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a acțiunii prin care l-am "clasat". Toate cele bune!"
Grosu Ulise
"Nelu Gavrilă ; Stimabile, în condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea, a intrat ca și Dragomir Lucian în categoria "cazuri clasate", are mai puțină importanță dacă pe "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" îl doare sau nu-l doare "drept la cuc", așa cum afirmi. În ceea ce privește afirmația, "Te iau și pe mata odată nenea Ulise ,pierdut dacă vrei.", impune două observații și anume: a. Dacă am în vedere ca Maestrul Arsenie Bocancea este materializarea în practică a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", iar tu ești "spiridusul" acestuia, este normal să ai mari posibilități "în a lua odată sau de mai multe ori.". b. În ceea ce mă privește, ai demonstrat că nu mă poți lua "nici pierdut, nici găsit". În concluzie, Maestre, mulțumește-te cu COBAII tăi, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, Ciprian Dumitru și George Noapteș, postacii, "piscot -cameleon", "arkan-nema ore" și "adita", polițistul Crintea Valerica și persoana care locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani. Eu sunt mulțumit că: a. Am reușit să te "RECREȘTINEZ" și să-ți devin un "Apostol Andrei de Țara Vrancei"; b. Consider că, ți-am scos din cap ORGOLIUL GARCIST, prin care ai pretins că în fața ta, "nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca". Toate cele bune, Maestre!".
În data de 25.10.2020, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "MAGIA MAXIMEI, "Fă observație unui om deștept și te vei alege cu un prieten, fă observație unui prost și te vei alege cu un dușman", având ca  MOTTO:  "Ulise, reține bine un lucru: eu mi-am făcut datoria, misiunea mea s-a sfârșit." -  Arsenie Bocancea.
Dacă titlul acestei scrieri este coroborat cu precizarea că, scrierile mele postate pe blog au avut numai doi destinări, respectiv tu și ex-președintele Oprișan Marian, concluzia este foarte clară.
- În ceea ce privește precizarea ta pe care am citat-o ca MOTTO, dacă ai fi urmat în liceu un curs de "educație civică", ca cel care se preda la Școala Neculai Jechianu, consideri că ai mai fi făcut o astfel de afirmație?
De altfel, despre motto-ul acestei scrieri, consider că am fost foarte clar și în "trilogia" de "clasare"  a ta, unde am afirmat că ai OBLIGAȚIA MORALĂ față de vrânceni, de a-ți demonstra PROFESIONALISMUL în speța deciziei Judecătoriei Focșani pronunțată în dosarul Mr.Gh.Pastia.
Amintesc că, în conformitate cu această decizie, în opinia mea, un polițist, doi procurori și un judecător au BATJOCORIT memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, pretinzând că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic - Focșani, construit din bani privați, pentru a arăta locul unde se află mormântul, celui care din banii proprii a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatrul și Ateneul , îi facem RECLAMĂ, aspect interzis de o HCL Focșani.
NOTA: Dacă se va corobora cele afirmate la pct. 1', cu cele afirmate la pct. 4' , se va putea concluziona că, ceea ce a făcut ex-președinte Oprișan Marian în cei 30 ani de "democrație originală" în "Provincia Europeană Vrancea", ECLIPSEAZĂ ceea ce au făcut domnitorii fanarioți în Moldova.
Din punctul meu de vedere, cea mai mare "REALIZARE" a celui pe care îl numesc "DICTATORUL Marian Oprișan", este ștergerea de pe suprafața pământului a Intreprinderi Chimica Mărășești, lucru pe care nu l-a putut face Două Războaie Mondiale.
Dacă în anul 1814, după 14 ani de procese, vrânceni au reușit să-i învingă pe DOMNITORII FANARIOȚI ai Moldovei și să-și recapete obștile, eu după 14 ani de procese și 11 ani de "comentarită" și facebook-ceală, am realizat următoarele:
a. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS  în fața mea, iar pe "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, l-am obligat să-și LUMINEZE FAȚA.
b. După 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu tine, prin "trilogia" a cărei ultimă parte am postat-o pe Facebook în data de 10.01.2021, am reușit să te "clasez".
c. Nu știu ce ai vrut sa realizezi tu, împreună cu colectivul din care pretinzi că faci parte, pentru care ai afirmat că am fost COBAI, dar eu, în ceea ce te privește, am realizat întocmai tot ceea ce mi-am propus.

15.01.2021                                                       Ulise Grosu

Anexa 5
Acțiune CONCRETĂ după "clasarea" Maestrului Arsenie Bocancea

MOTTO: "Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în ochii proștilor" - Albert Einstein

MESAJ adresat Maestrului Arsenie Bocancea,
Maestre,
După finalizarea "trilogiei" prin care am considerat că te-am "clasat"  sau pentru mine nu mai prezinți "interes operativ", dacă este să-l citez pe profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", dar și al concluziilor legate de această tărășenie, care au fost postate în data 15.01.2021, pe pagina de Facebook, având titlul "CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea" și MOTTO: "Lumea nu va fi distrusă de cei care fac fapte rele, ci de aceia care se uită la ei fără să facă nimic"- Albert Einstein, am trecut la acțiuni concrete.
În acest sens, anexez copia unei plângeri transmisă prin mail, prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Precizez că, scrierile pe care le postez pe Facebook, le transmit prin mail la circa 100 de persoane, pe care le cunosc, pentru a putea avea un feet-back a ceea ce scriu.
Am constat cu surprindere că, în ceea ce privește acțiunea de "clasare"  a ta, numai o persoană dintre cele circa 100, cărora le trimit scrierile prin mail, a avut un punct de vedere în legătură cu această acțiune.
Nu mi-am făcut iluzia că-mi vei răspunde la întrebarea din CONCLUZIILE mesajului pe care ți l-am transmis în data de 15.01.2021, citez:
- "În ceea ce privește precizarea ta pe care am citat-o ca MOTTO, dacă ai fi urmat în liceu un curs de "educație civică", ca cel care se preda la Școala Neculai Jechianu, consideri că ai mai fi făcut o astfel de afirmație?"
Singurul MISTER în ceea ce te privește, rămâne motivul pentru care i-ai încurajat pe NEVINOVAȚII, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă bălăcărească timp de peste 3 ani, în condițiile în care ai demonstrat că știi foarte bine cum stau lucrurile.
Trebuie să recunosc că, m-a amuzat foarte mult acțiunea a ceea ce am numit a fi "spiridușii"  tăi, respectiv Varzaru Felicia, "specialist în frecții la picior de lemn" și Nelu Gavrilă, specialist în "gume de autobază", prin care consider că s-a vrut ridicarea moralului celui pe care timp de peste 3 ani l-ai avut drept COBAI și l-ai încurajat să mă bălăcărească, respectiv numitul Dragomir Lucian.
Interesantă a fost și acțiunea "spiridușului" Varzaru Felicia i-a dat apă la moara lui Dragomir Lucian și l-a antrenat în subiectul drag lui, prin care crede că are soluții pentru rezolvarea problemei omenirii.
Ziarul de Vrancea a publicat în data de 17.01.2021, "Fotografia zilei | În al Vrancei prim oraș, marfă nouă la SH!"
Citez:
"Foto:Iulian Melinteanu
Fotografie postată pe facebook cu următorul comentariu:
„Iubesc Focșaniul și focșănenii, dar poza asta spune starea noastră, a celor care ne-au condus în ultimii 30 de ani!
Mulțumesc clasei politice, toți care ați condus până în prezent!
PS: Cred că s-a băgat marfă nouă la SH!”
 |   
Foto:Iulian MelinteanuFoto:Iulian Melinteanu
COMENTARII
Toader Anton

"Adevărat, nici eu nu pot să cred așa ceva, ce am ajuns!"
Grosu Ulise
"Trist, dar adevărat!"
Toader Anton
"Județul Vrancea datează de la data de :02_07_1431care îi se mai spunea: Țara Corbilor Negri, o zonă bogată, cu vrânceni adevărați, o zonă plină de istorie, oamenii cu Demnitate și Onoare!"
Grosu Ulise
"@Toader Anton; Într-adevăr, așa stau lucrurile ! În aceste condiții, mi-a fost foarte greu să-mi explic, de ce acum, mun.Focșani a ajuns o "Fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin". Am găsit eu o explicație, dar aceasta este de amator, nu de profesionist."
Anexez copia plângerii înaintată prim - procurolului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani:
---------- Forwarded message ---------
De la: Grosu Ulise <ulisegrosu@gmail.com>
Date: lun., 18 ian. 2021 la 09:25
Subject: plangere
To: <pj_focsani@mpublic.ro>
Domnului Prim - procuror al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Focșani

Domnule Prim-procuror,

Subsemnatul, Grosu Ulise, cu domiciliul în mun.Focșani, str.Constituției, nr...., bl..., ap...., jud. Vrancea, telefon 076999....., prin prezenta vă informez că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani se află dosarul nr. 592/P/2019, în speța facturării în plus de energie termică  de către SC ENET Focșani în lunile, februarie, martie și aprilie 2018, urmare a nerespectării diagramelor de temperatură prevazute de lege, ceea ce a condus la funcționarea eronată a giga-calorimetrelor.
În declarația data la IPJ Vrancea, am explicat foarte clar motivul pentru care giga-calorimetrele au înregistrat greșit și care este cauza erorilor de măsurare, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.
Precizez că SC ENET a intrat în insolvență, urmare a unui prejudiciu de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese dintre SC CUP Focșani și SC ENET Focșani, unități aflate la vremea respectiva în subordinea CL Focșani și conform legii 215/2001, sub coordonarea primarului mun.Focșani.
În legătură cu FALSELE procese dintre CUP Focșani și ENET Focșani, am făcut numeroase petiții adresate primarului Decebal Bacinschi și CL Focșani, de la care am primit numai răspunsuri în disprețul legii și al cetățeanului.
Amintesc petițiile: 169/0401.2006; 3685/18.012006;  7725710.02.2006; 63038/29.11.2006; 30144/20.06.2007; 50685/10.09.2007 și 79560/02.12.2008.
Deoarece noua administrație a mun.Focșani a decis ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, pentru care SC ENET a intrat insolvență să fie plătit de către noi, focșăneni, și nu de către persoanele care, în opinia mea, se fac vinovate de neglijență în serviciu, am făcut o plângere penală înregistrată la nr. 1204/11.12.2019.
Mi s-a comunicat că plângerea penală în cauză, a fost anexată la dosarul nr. 592/P/2019
Deși a trecut un an de zile, nu am fost solicitat să dau nicio declarație în această speță.
Menționez că, am o experiență foarte interesantă în ceea ce privește subordonarea JUSTIȚIE în fața a ceea ce am numit a fi "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist, care în 30 de ani de "democrație originală" a transformat România în COLONIE și a determinat peste 4 milioane de români să ia calea pribegiei.
În acest sens îmi permit să amintesc :
1. Se bârfește că printr-o dispoziție politică s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului meu de muncă, iar JUSTIȚIA a executat întocmai aceasta dispoziție prin decizia nr.619/25.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr.3906/44/2006.
Motivarea deciziei s-a bazat pe faptul că mi-am permis să gândesc, aspect probabil, interzis "Provincia Europeană Vrancea" .
Neglijarea gândirii mele de către autoritățile publice ale mun Focșani a condus acum, la intrarea SC ENET în INSOLVENȚĂ.
2. Adevărata miză pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, a fost descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani prin care, începând cu anul 2000, se facturează greșit prețul la mc. de apă și canal, de CUP Focșani abonaților din mun.Focșani.
Probele în această speță sunt IREFUTABILE și au fost postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, dar nici un organ abilitat din jud.Vrancea nu s-a autosesizat.
Această ESCROCHERIE a încercat să fie mușamalizată de procurorul Țîrlea Florin și polițistul Gicu Avasiloaei în anul 2006 și de procurorul Țîrlea Florin în anul 2015, din calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea.
Precizez că, prim-procurorul Țîrlea Florin a dispus arhivarea unei plângeri penale făcută directorului Camerei de Conturi Vrancea, deoarece acesta refuză să sesizeze problema PREJUDICIULUI rezultat în urma FALSELOR procese CUP Focșani-ENET, pentru care SC ENET a intrat în insolvență și a escrocheriei de la CUP Focșani, pe motiv că în respectiva plângere penală nu mi-am trecut CNP-ul. (Nr.595/VIII/1/2015)
3. Anticipând că, dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, are să se dispună politic desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, mi-am băgat un "AS în mânecă".
"AS-ul din mânecă"  mi-a fost anulat, în opinia mea, în anul 2007 de către procurorul Țîrlea Florin, prin trimiterea unui dosar în instanță pe care l-a soluționat cu NUP, dosar de la care au dispărut calculele matematice din care rezulta un PREJUDICIU de circa 30 de miliarde lei vechi, prin facturarea în plus de energie termică de către ENET în iarna 2005-2006, la abonații fără giga-calorimetre.
(Dosar nr.2665/231/2007 judecat la Judecătoria Focșani)
4. S-a încercat discreditarea mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, printr-o  internare forțată la psihiatrie.
În această speță a urmat un proces cu statul român la CEDO, pe care l-am câștigat.(Dosar nr.60133/2012 Ulise Grosu c. România)
De asemenea, precizez că în această speță nu am aflat cine a dispus internarea mea forțata la psihiatrie pentru a fi compromis ca om, dar se pare, că a fost vorba tot despre o dispoziție politică.
5. De asemenea, o probă de SLUGĂRNICIE a JUSTIȚIEI față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", consider că   este și decizia pronunțată de Judecătoriei Focșani în dosarul nr.13436/231.2019, din care rezultă că, au avut dreptate un polițist și doi procurori când au pretins că, prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic Focșani, construit din bani privați, pentru a arta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, am face RECLAMĂ celui care din bani personali a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatrul și Ateneul, aspect care contravine unei HCL Focșani.
În această speță urmează să fac o plângere la CSM, în legătură cu DISPREȚUL demonstrat de către JUSTIȚIE față de VALORILE MORALE ale Țarii Vrancei și executarea probabil, a unei dispoziții politice.
Sunt cunoscute dosarele Revoluției și Mineriadei care nu au fost soluționate timp de 30 de ani, iar eu nu sunt procurorul Laura Codruța Kovesi care a reclamat-o la CSM pe procurorul  Alina Florea.
Citez dintr-un articol publicat de ziarul Adevărul din data de 12.012021:
„În şedinţa din data de 12 ianuarie 2021, Secţia pentru procurori, în unanimitate, în urma suplimentării ordinii de zi, a dispus în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări conform competenţelor legale, cu privire la posibila săvârşire de către doamna procuror Adina Florea din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor de drept material şi procesual în procedura luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de procurorii Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu”, a transmis, marţi, CSM.".

Având în vedere că spețele pe care le-am tratat ca probleme personale și care fac obiectul dosarului 592/P/2019, acestea sunt în fapt, probleme de interes public, respectuos vă rog să dispuneți soluționarea cu celeritatea a respectivului dosar.

18.01.2021                                                                            Ulise Grosu





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu