MOTTO: "Faceți din proști conducatori și vă întrebați de unde vine dezastrul!" - Winston Churchill
MESAJ adresat Maestrului Arsenie Bocancea
Maestre,
Deoarece după 32 ani de umilire profesională și nu numai, TIMPUL
mi-a dat dreptate a trimis teoria ta cu "agentul de integritate",
"agentul de influență", "ajutorul de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir
Lucian" în zona PENIBILULUI.
O astfel de oportunitate a impus să dau cateva probe de lucru, prin REÎNCARNAREA mea în "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
După ce ai constatat, în scrierea pe care am postat-o pe blog în data de 14.02.2022, de Ziua Îndrăgostiților americănească, că, după 32 ani, TIMPUL
mi-a dat dreptate, ai demonstrat că nu ți-ai putut stăpâni nervozitatea
și pe cale de consecință, ai început să-ți manifești ORGOLIUL GARCIST.
Prin "MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am făcut cadou prin postarea de pe blog din data de 01.03.2022, ai
simțit pe propria piele ce înseamnă "ȘTANGA făcătoare de minuni" a
"Măgarului Troian de Țara Vrancei" atunci când rămâi cu mașina în pană
de benzină(pana prostului).
Deoarece,
am redus, România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani
și Guvernul României la administrația mun. Focșani, s-a impus ca
administrația mun.Focșani și CL Focșani să afle că nu s-a răsturnat
CĂRUȚA cu PROȘTI la Focșani, așa cum a demonstrat că sunt convinși
politicienii din aceste structuri "democratice postdecembriste".
În postarea pe care am făcut-o pe blog în data de 08.03.2022, de
Ziua Internațională a Femeii, m-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de
Țara Vrancei" și pentru administrația mun. Focșani și CL Focșani.
Deoarece COBAIUL tău, Dragomir Lucian, a gafat, s-a
impus ca să mă REÎNCARNEZ și pentru el în "Măgarul Troian de Țara
Vrancei" pentru a-i arăta cât de eficientă este "ȘTANGA făcătoare de
minuni" când rămâi cu mașina în pană de benzină(pana prostului).
Neavând carnet de șofer,
Dragomir Lucian nu putea înțelege mare lucru, din respectiva probă de
lucru, dar s-a manifestat "vecinul" lui, d-nul Nelu Gavrilă.
A. Prezentarea MESAJULUI transmis fostului meu prieten facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian, cu comentariile aferente
Dragomir Lucian și efectul PUPINCURISMULUI Cântarea României
MESAJ adresat liderului Partidului Socialist Român - Filiala Vrancea, Dragomir Lucian
Stimabile,
Interpelarea ta, citez,
"Grosu Ulise ne aburești cu teoremele lui Kirchhoff... Ai auzit de
constanta k sau la facultate ai lipsit de la ore ? Nu da vina pe
sistemul de învățământ, când de fapt tu ești BOU și ai intrat BOU din
școală și ai ieșit vacă. Dragomir Lucian cu Arsenie Bocancea, Nicolae
Fotache, Nelu Gavrilă...", am considerat că trebuie să o tratez cu seriozitate.
Ce m-a determinat să fac acest lucru?
Precizarea ta că, interpelarea ai făcut-o și în numele Maestrului Arsenie Bocancea și al "spiridușului" Nelu Gavrilă.
În
ceea ce-l privește pe Nicolae Fotache, despre care ai pretins că ar fi
și electrician, deși din dialogul facebook-ist avut cu el, acesta a
pretins că ar fi fost mare sculă de basculă, în calitate de activist PCR
la Radio Combinatul Siderurgic Galați, nu s-ar fi meritat să stric orzul pe gâște, deoarece acesta este cam de aceeași teapă cu tine.
Replica pe care ti-am dat-o la interpelarea ta a fost, citez:
"Grosu Ulise
Lucian, l-am ascultat pe acest individ, care confundă unitatea de măsură a energiei electrice cu unitatea de măsură a puterii electrice. Titlul scrierii este pentru ageamii ca tine, care într-adevăr "fură curent".

Constanta
"K" se referă la grupul de măsură, iar la consumatorii casnici, unde nu
este cazul de transformatoare de curent, pentru a se putea masura
cantitatea de energie electrică consumată, aceasta constantă "K" este 1.
În zona Constanta, Bombonel - Adrian Năstase a vândut pe nimic, distribuția de energie electrică la italieni.
ENEL este firmă italiană cu capital majoritar de stat, dar tu nu ai de unde să știi aceste lucruri."
NOTA:
Videoclipul distribuit de Dragomir Lucian pe pagina lui de Facebook, la
care mi-a făcut interpelarea citată mai sus, se numește, "Cum și cine
fură curent cu constanta K -CASEBUNE.RO)
Nu știu, cât ai înțeles tu din răspunsul pe care ți l-am dat, dar
nu înțeleg de ce insiști să mă provoci la discuții într-un domeniu în
care tu ai demonstrat că ești un HABARNIST & HABARNIST.
Această provocare a ta, mi-a adus aminte de maxima, "Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul.".
Ca
fapt divers te informez că, Teorema întâi a lui Kirchhoff se referă la
sensul curentului electric într-un nod de rețea, deci este vorba despre
situația de care se face vorbire în videoclipul distribuit de tine.
Lucian, îmi aduc aminte cu o anumită nostalgie, de faptul că, în calitatea ta de COBAI al Maestrului Arsenie Bocancea, te punea să mă întrebi, "dacă am tras în viața mea un heblu", iar tu îi executai întocmai ordinele.
Când
am dat un exemplu concret, în ceea ce privește lichidarea unui început
de incendiu, la un tablou electric de la sediul din str.Mr.Sava a
Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu - Focșani, acesta a replicat, "Orice pulifrici știe să mânuiască un stingător.".
După ce am luat examenul de electrician autorizat, Maestrul Arsenie Bocancea te-a pus din nou sa bați câmpii, iar ca un COBAI disciplinat, fără a putea sesiza cât de PENIBIL ești, îi executai întocmai dispozițiile.
După
ce am postat pe blog scrierea, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților
americănească din data de 14.02.2022, scriere pe care ai pretins că "ai
frunzărit-o", dar din care era normal să nu poți înțelege nimic, s-a impus să dau o probă de lucru, jucând rolul "Magarului Troian de Țara Vrancei".
Despre Magarul Troian de Țara Vrancei, am afirmat cu mult înainte de a se iți postacul "orion" că, acesta are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Când simte că, cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
În condițiile în care, timpul mi-a dat dreptate după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, aspect
pe care un HABARNIST & HABARNIST ca tine, nu l-a putut sesiza, am
dat două probe de lucru, jucând rolul "Măgarului Troian de Țara
Vrancei", după cum urmează:
a. Prima probă de lucru am dat-o în data de 01.03.2022, prin "MĂRȚIȘORUL" oferit Maestrului Arsenie Bocancea;
b. A doua probă de lucru am dat-o în data de 08.03.2022, prin MESAJUL transmis de Ziua Internațională a Femeii, conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani.
Nu numai că tu ești un HABARNIST & HABARNIST, dar din precizarea ta,
"Nu da vina pe sistemul de învățământ, când de fapt tu ești BOU și ai
intrat BOU din școală și ai ieșit vacă. Dragomir Lucian cu Arsenie
Bocancea, Nicolae Fotache, Nelu Gavrilă...", demonstrează că ai o plăcere deosebită de a te pune în drum și a da cu bățul pentru a-ți sări în ochi.
Faptul că precizarea citată mai sus, ai făcut-o și în numele Maestrului Arsenie Bocancea m-a uns la suflet, după ce ai avut sclipirea cu apelativul de "Nuțu Cămătaru de Provincia Europeană Vrancea".
În scrierile mele am amintit de o "stafie jandarm" care se dă mare SMARDOI pe Messenger, dar care nu are sânge în instalație să facă și pe Facebook, afirmațiile pe care le face pe Messenger.
Avand în vedere calitatea ta de "Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea", este greu să poți înțelege diferența dintre o afirmație făcută pe Messenger și una făcută pe Facebook.
În cazul tău, ai demonstrat că nu există nicio diferență, într-o discuție particulară și una publică.
Aplicându-i "stafiei jandarm" principiile din "Manualul pentru dresat FANTOME", am transformat o FANTOMĂ foarte rea într-un Casper (fantoma prietenoasă).
Practic, "stafia jandarm" dădea impresia prin replicile de SMARDOI pe care mi le dădea pe Messenger, că ar fi un ciobănesc caucazian, precum câinele Maestrului Arsenie Bocancea, despre care a pretins că, "atunci când îl scoate pe câmp la plimbare, pe o rază de 100 m fug toți maidanezii".
Urmare a TRATAMENTULUI pe care i l-am aplicat "stafiei jandarm", am transformat un "ciobănesc caucazian" într-un "bichon maltez".
Nu știu dacă în calitatea ta de psiholog autodidact, ești capabil să înțelegi cât de comic este, când un "bichon maltez" se crede un "ciobănesc caucazian".
Dacă prin băgarea Maestrului Arsenie Bocancea în CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, m-ai amuzat, faptul că l-ai băgat în aceeași oală și pe dl. Nelu Gavrilă, m-a intrigat.
Nu cred că dl.Nelu Gavrilă, care din punctul meu de vedere, este o MANĂ CEREASCĂ pentru tine, se merita să-l bagi in maro, urmare a faptului că te-ai apucat să vorbești și în numele lui.
După cele două probe de lucru pe care le-am dat, jucând rolul de "Măgar Troian de Țara Vrancei", un sentiment de FRICĂ i-a cuprins pe cititorii scrierilor mele, postate pe blog,.
Această
FRICĂ a făcut ca, numai cu o singura persoană să mai putut vorbi despre
scrierile postate pe blog în zilele de 1 și 8 martie 2022.
Deoarece tu, nu ai cunoștințe tehnice, economice, juridice și nu stăpânești arta diversiunii, nu ai cum să înțelegi mare lucru din scrierile mele postate pe blog.
În calitatea ta de persoana care ai pretins că, PUPINCURISMUL Cântarea României ți-a adus cele mai mari satisfacții în viața, nu ai cum sa mai poți vedea pădurea de copaci.
Din
păcate pentru tine, această TARĂ o amplifici prin faptul că, fiind un
OM de TIP NOU produs de COMUNISM, de care vorbea DICTATORUL Ceaușescu în
cuvântările sale, ai BUNUL SIMȚ atrofiat și TUPEUL supradezvoltat.
Faptul că, în prezent te afli din cap până-n picioare plin de maro,
urmare a NEVINOVĂȚIEI și TUPEULUI tău de OM de TIP NOU produs de
COMUNISM, nu ai cum să constați că la mijloc este o problemă de
SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ.
Ce face ca la mijloc să fie o problemă de
SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
?
a. ESCROCHERIA de la CUP Focșani pe care "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" a făcut eforturi supraomenești să o mușamalizeze,
iar eu am profitat de acest lucru și am determinat JUSTIȚIA,
subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, sa faca
STRIPTIS în fața mea;
b. Decizia "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" de a dispune desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece am refuzat ca pe baza semnăturii mele, să-i fur pe anumiți focsaneni;
c. După 32 ani de DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ, jud Vrancea a ajuns una dintre OILE NEGRE
ale României din punct de vedere economic, în condițiile în care până
în anul 1990, jud Vrancea era pe locurile 23-25, "în întrecerea
socialistă la producția industrială și agricolă".
Planul meu de LUPTĂ împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", sub codul de acțiune "RUPERE de UTERE" a fost public și foarte clar și pe care l-am respectat întocmai.
Întrebarea la care mi-ar plăcea să-mi răspunzi este:
-
În calitatea ta de OM POLITIC și psiholog autodidact, consideri că
Maestrul Arsenie Bocancea se va REÎNCARNA în COLABORATORUL meu
COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", respectiv Măgarul Troian de Țara Vrancei?
NOTA: Întrebarea este valabilă pentru toți cititorii acestui mesaj.
13.03.2022 Ulise Grosu
COMENTARII
Dragomir LucianBravos amice, combați bine!
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Mulțumesc!
Grosu Ulise
@Mihai
Braha, Penteliuc Mircea, Muscuri Odette, Radu Viorel Ursache, Aurel
Farcasanu, Bisoceanu Mihai, Stoian Tatieana, Cristian Zirna, Cristina
Staicu, Lenormanda Florentiu, Ciribasa Gabriel, Mihai Nedelcu, Vasile
Apostu și alții.
Ce mi-ați răspunde la întrebarea adresată lui Dragomir Lucian, cu privire la REÎNCARNAREA Maestrului Arsenie Bocancea?
Radu Viorel UrsacheDin toată disertația "șchioapă" m-a amuzat cuvântul "BOU" dar nu am înțeles la cine s-a referit!!!!!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în legatura cu dilema ta, numai destinatarul prezentului mesaj, dl.Dragomir Lucian, te-ar putea lămuri. Având în vedere că Dragomir Lucian a fost un COBAI perfect, de a cărei NEVINOVĂȚIE, Maestrul Arsenie Bocancea a profitat timp de peste 3,5 ani, cred că și "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" te-ar putea lămuri în legătură cu cuvântul "BOU". Părerea mea!Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, regret că "vecinul" tău, Dragomir Lucian, în NEVINOVĂȚIA lui, face interpelări în numele tău și te bagă în MARO. Am postat pe pagina mea de Fb. un mesaj adresat lui Dragomir Lucian, unde îmi exprim indignarea față de disprețul pe care Lucian, îl are față de tine. ( NOTA; Citez, "Grosu Ulise ne aburești cu teoremele lui Kirchhoff... Ai auzit de constanta k sau la facultate ai lipsit de la ore ? Nu da vina pe sistemul de învățământ, când de fapt tu ești BOU și ai intrat BOU din școală și ai ieșit vacă. Dragomir Lucian cu Arsenie Bocancea, Nicolae Fotache, Nelu Gavrilă..."
Nelu Gavrilă
Grosu Ulise; Ce faci "NATO " dă Vidra ??? Bagi bățul prin gard ?? Nu ține strategia asta cu noi ,suntem imuni și impenetrabili la acțiunile mârșave de dezbinare pe care le emanați ! Mai studiază domnule "strateg"
Grosu Ulise
Nelu
Gavrilă ; Stimabile, nu este vorba despre niciun ""NATO" dă Vidra ".
"Vecinul" tău, Lucian, nu a avut ce face și în stilul caracteristic,
mi-a făcut o interpelare.
Am
profitat de interpelare și am aplicat în practică, lecțiile de bârfă și
intrigă facebook-istă, primite de la postacul "orion".
În
final, era normal să fac un studiu de piață, în legătură cu posibila
REÎNCARNARE a Maestrului Arsenie Bocancea în "Măgarul Troian de Țara
Vrancei".
În fapt, am aplicat în practică PRINCIPIILE codului de acțiune "RUPERE de UTERE".
Am fost clar, "SPIRIDUȘULE" sau trebuie să-ți desenez?
Nelu GavrilăGrosu Ulise; Așa cum a afirmat Lucian ești un mareee ..... !.fără cuvinte !
Concluzia
este clară cu mata ,diagnostic clar menționat de Lucian la care mai
adaug și eu o constatare în urma celor scrise de dvs.,sigur aveți un
creier mic care zburdă de nebun în capul ăla sec !
Grosu UliseNelu
Gavrilă; Deși pentru mine reprezinți "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea,
Felicia Varzaru și Nelu Gavrilă", precizarea "sigur aveți un creier mic
care zburdă de nebun în capul ăla sec !", nu o pot considera axiomă.
Dacă
la afirmațiile tale, prin care ai pretins că sunt, "ajutor de KGB-boss"
și "pupilul lui Dragomir Lucian" adaug și precizarea, "Radu Viorel
Ursache; Din toată disertația "șchioapă" m-a amuzat cuvântul "BOU" dar
nu am înțeles la cine s-a referit!!!!!", consider că sunt motive
întemeiate să consider că te-ai cam pripit, în replica pe care mi-ai
dat-o.
Dacă tu afirmi, "Grosu
Ulise; Așa cum a afirmat Lucian ești un mareee ..... !.fără cuvinte !",
pe prietenul Radu Viorel Ursache l-a amuzat cuvantul "BOU", dar nu știe
la cine s-a referit "vecinul" tău, Dragomir Lucian.
PS
Despre respectarea de către Maestrul Arsenie Bocancea a deciziei
UNIVERSULUI și a premonitiei Babei Vanga, cu privire la REÎNCARNAREA lui
în "Magarul Troian de Țara Vrancei", nu ai nimic de spus?
Grosu UliseMihai
Braha; Mihai, faptul că te-a interesat informația, "NASA începe un
program de studiu al vieţii sexuale în spaţiu. Spune că e important
pentru colonizarea planetei Marte" și ți-ai exprimat dorința de a
participa la experiment, demonstrează că nu a fost o simplă întâmplare
PROFESIONALISMUL pe care l-ai demonstrat în cazul d-nei Felicia Varzaru.
După ce prin scrierile postate pe
blog în zilele de 1 și 8 martie a.c., am dat probe de lucru,
REÎNCARNANDU-MĂ în "Magarul Troian de Țara Vrancei", pentru Maestrul
Arsenie Bocancea, respectiv pentru conducerea Primăriei Focșani și CL
Focșani, prin prezenta scriere, m-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de
Țara Vrancei" și pentru Dragomir Lucian.
Având
în vedere că, tu ai demonstrat că poți vorbi pe înțelesul lui Dragomir
Lucian, nu știu dacă fostul meu prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele,
va putea înțelege ceva din această PROBĂ de LUCRU pe care i-am dat-o.
Deși
dl.inspector Cătălin Mocanu a pretins că în ceea ce privește
cunoștințele mele în domeniul electric, acestea sunt de nivelul monedei
statului Botswana, în ultimul timp nu mi-a mai răspuns la interpelări.
Practic, după modelul d-nei Felicia Varzaru, s-a dat la fund.
Despre
programul NASA dl. Penteliuc Mircea a afirmat, citez. "Dacă Mihai se
înscrie .....mă înscriu și eu!? Ce Mihai să aibă rude pe Martie și eu
nu."
Practic, atât tu cât și
dl.Penteliuc Mircea ați confirmat ca sunteți niște MESERIAȘI, dar așa
cum cred că știți, MESERIAȘUL numărul UNU din regnul animal, este
MĂGARUL.
În aceste condiții, ce crezi tu despre posibila REÎNCARNARE a Maestrului Arsenie Bocancea în "Magarul Troian de Țara Vrancei"?
Grosu UliseDragomir Lucian; Lucian, mă bucur că am reușit să-ți smulg un emoticon zambaret cu aceasta informare.
Nu-mi
fac iluzia că Mihai Braha își va da cu presupusul despre posibila
REÎNCARNAREA a Maestrului Arsenie Bocancea în "Magarul Troian de Țara
Vrancei", deoarece când este vorba despre lucruri concrete, acesta o da
pe "chestii - socoteli".
Nici dl.Penteliuc Mircea nu cred că se va încumenta să facă un astfel de pronostic.
Singurul care și-ar putea da cu presupusul, în legătură cu această posibila REÎNCARNARE, este dl. Nelu Gavrilă.
Dacă
inițial te-a amuzat precizarea mea că prietenul tău, Sandu Gurguiatu,
al cărui idol îi este președintele Marian Oprișan, acesta va trebui să
justifice motivul pentru care m-a balacarit prin intermediul Facebook,
acum ar trebui să întelegi că în discuție este o problemă de SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ.
Dacă înțelegi este bine, dacă nu, este la fel de bine.
Oricum, tu nu ai niciun amestec în aceasta TĂRĂȘENIE.
Grosu Ulise
@Dragomir Lucian; Bună seara! După cum vezi, l-a părăsit elanul și pe Nelu Gavrilă.
@Dragomir Lucian; Bună seara! După cum vezi, l-a părăsit elanul și pe Nelu Gavrilă.
CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ți-am spus că nu este joacă de copii, dar tu nu ai vrut să mă crezi.
Nu
știu ce a urmărit Maestrul Arsenie Bocancea să realizeze, urmare a
RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, dar eu am realizat tot
ceea ce mi-am propus. O seară bună!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, care sunt aceste realizări ? Văd că ești foarte preocupat de ceea ce a dorit de la tine Arsenie Bocancea, eu nu știu de ce te stresezi atât .
Grosu Ulise
Grosu Ulise, te întrebi de ce nu îți citește nimeni prostiile debitate pe blog ? Ei bine ai răspuns singur, la tine discuțiile se rezumă la "bârfă și intrigă"
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, dacă ar fi "bârfă și intrigă", așa cum pretinzi tu, ar fi mulți cititori, dar așa......
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, care sunt aceste realizări ? Văd că ești foarte preocupat de ceea ce a dorit de la tine Arsenie Bocancea, eu nu știu de ce te stresezi atât .
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian ; Lucian, pentru o persoană ca tine, care nu are cunoștințe,
tehnice, economice, juridice și care timp de peste 3,5 ani s-a lăsat
manipulat de către Maestrul Arsenie Bocancea, întrebarea "Grosu Ulise
care sunt aceste realizări ?", este LOGICĂ.
Singura
persoană, care am sesizat că vorbește pe înțelesul tău este Mihai
Braha, deci i-ai putea cere lui lămuriri în legătură cu acest subiect.
Când
cineva cu IQ, cultura și posibilitatile Maestrului Arsenie Bocancea se
folosește de NEVINOVĂȚIA unor persoane, așa cum a fost cazul tău și al
prietenului tău, Sandu Gurguiatu, pe care v-a incitat să mă denigrați
prin intermediul Facebook, este normal să fiu preocupat să aflu, care a
fost scopul acestei acțiuni?
Dacă
tu i-ai acordat Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de "Nuțu Cămătaru
de Provincia Europeană Vrancea", eu cu mult timp în urmă, i-am acordat
apelativul de "Hudici Dan II".
În
condițiile în care, pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea are statut de
"FANTOMĂ vie, fără ADN", deci nu mă interesează adevărata lui identitate
și nici care îi este locul de muncă, nu știu de unde ai scos
bazaconia cu stresatul meu.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, mă scuzi mi s-a părut !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Nu știu ce ți s-a părut, dar aceasta este treaba ta. Lucian, după ce Maestrul Arsenie Bocancea a rămas fără gloanțe, era normal să-i dau o probă de lucru, REÎNCARNÂNDU-MĂ în "Măgarul Troian de Țara Vrancei".

Ca bonus, am considerat
că merită să mă REÎNCARNEZ în "Magarul Troian de Țara Vrancei" și să
i-au puțin la "ȘTANGĂ", conducerea Primăriei Focșani și CL Focșani.
În aceste condiții, nu puteam să nu profit din plin, de NEVINOVĂȚIA și TUPEUL tău.
Pe cale de consecință, s-a impus să nu mă REÎNCARNEZ în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", pentru a te lua puțin la "ȘTANGĂ".
Este
adevărat că în final, "pisica moartă" am aruncat-o tot în curtea
Maestrului Arsenie Bocancea, deoarece așa m-a invățat profesorul meu de
bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion".
Dragomir LucianGrosu Ulise, te întrebi de ce nu îți citește nimeni prostiile debitate pe blog ? Ei bine ai răspuns singur, la tine discuțiile se rezumă la "bârfă și intrigă"
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, dacă ar fi "bârfă și intrigă", așa cum pretinzi tu, ar fi mulți cititori, dar așa......
Am
precizat că, scrierile mele postate pe blog au doi destinatari, pe
Maestrul Arsenie Bocancea și pe președintele Marian Oprișan.
Tot ce este peste, este bonus.
În
plus, așa cum am mai spus, ca scrierile mele să fi înțelese, cititorul
trebuie să aibă cunoștințe tehnice, economice, juridice și să
stăpânească arta diversiunii.
Tu,
neavând astfel de cunoștințe și pe cale de consecință, ai intrat cu
mașina în pană de benzină(pana prostului), ai beneficiat de binefacerile
ȘTĂNGII "Măgarului Troian de Țara Vrancei" și ai fost scos din necaz.
Este
adevărat că, tu nu prea ai înțeles ceea ce ți s-a întâmplat, dar cred
ca dl.Mihai Braha, care și-a demonstrat PROFESIONALISMUL în cazul d-nei
Felicia Varzaru, te-ar putea ajuta și pe tine.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, în ceea ce privește afirmația ta, "Arsenie Bocancea, seamănă puțin cu Grosu Ulise!", gândul mă duce la o precizare mai veche a Maestrului Arsenie Bocancea, privind "socialismul" tău.

Citez din
memorie, "Socialismului lui Lucian, este de genul ceea ce este a lui, să
rămână a lui, iar ceea ce este a altora sa se împartă".
De
asemenea, mi se pare interesantă precizarea, "Arsenie Bocancea -
Dragomir Lucian; Dacă vrei să înțelegi ceva îți iei informații din mai
multe surse și puncte de vedere.".
De ce fac o astfel de afirmație?
Deoarece
nu înțeleg, de ce în cazul meu, Maestrul Arsenie Bocancea nu a luat
despre mine, "informații din mai multe surse și puncte de vedere." și a
demonstrat că, este convins că sunt "ajutor de KGB-boss" și "pupilul lui
Dragomir Lucian", dacă este să-l citez pe dl.Nelu Gavrilă.
Maestrul
Arsenie Bocance este specialist în psihologie feminina, iar tu te lauzi
că, în ceea ce privește punctul "G", ești pe felie. După ce Mihai Braha
și-a demonstrat PROFESIONALISMUL cu privire la modul în care a redus-o
la tăcere pe d-na Felicia Varzaru, dl.Felix Cavolo, din invidie, i-a
spus "Casanova de Marasesti", iar tu l-ai întrebat, ce știe sa faca la
modul concret? Dl.Mihai Braha și-a demonstrat PROFESIONALISMUL și în
ceea ce privește, modul de a se face înțeles și pe cale de consecința,
te-a redus la tăcere.
Dacă am în
vedere bârfa privind amantlâcurilor din perioada CAP-ului Vanatori, la
care te-a provocat dl.Nelu Gavrilă, cred că și acesta a fost CRAI de
Vânători.
Părăsind domeniul
politicului și al punctului "G", unde pretinzi că ești specialist și
trecând la constanta "K", nu putem să te iert și să te fac să simți pe
propria piele ce înseamnă ȘTANGA făcătoare de minuni a "Măgarului Troian
de Țara Vrancei".
În condițiile în
care Maestrul Arsenie Bocancea a făcut cunoștință cu ȘTANGA "Magarului
Troian de Țara Vrancei" cu ocazia "MĂRȚIȘORULUI", pe care i l-am făcut
cadou de 1 Martie, acum cred că ȘTANGA "Măgarului Troian de Țara
Vrancei" v-a "unit în cuget și-n simțiri". Părerea mea!
Dragomir LucianGrosu Ulise, ești nostim, te iubim precum tu Partidul Comunist din România a cărui membru fidel ai fost !
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, nu am fost niciun fel de "membru fidel al PCR", ci am
făcut parte din cei peste 4 milioane de cotizanți și nimic mai mult.
De altfel, eu nu am avut nicio funcție politică și nici nu am făcut specializari PCR-iste.
În
ceea ce privește afirmația, "te iubim precum tu Partidul Comunist din
România", cred ca aceasta se încadrează în categoria, "gura păcătosului
adevăr grăiește".
Când am făcut această afirmație, nu m-am referit la tine, ci la Maestrul Arsenie Bocancea.
In
calitatea ta de psiholog autodidact, îți amintesc că Maestrul Arsenie
Bocancea a afirmat, citez: "În fața mea nimeni nu a rezistat și în final
și-a scos masca."
Când ai o astfel
de părere despre tine și te trezești cu mașina în pană de benzină (pana
prostului), îți produce un anumit ȘOC. Aflându-se într-o astfel de
NĂUCEALĂ, să te trezești și luat la ȘTANGĂ de "Măgarul Troian de Țara
Vrancei" și scos din necaz, inevitabil îți produce COȘMARURI.
Dacă
tu demonstrezi că ai trecut mai ușor peste faptul că ai fost luat la
ȘTANGă de "Măgarul Troian de Țara Vrancei", ar trebui să constientizezi
DRAMA SUFLETEASCĂ prin care trece Maestrul Arsenie Bocancea.
NOTA:
În data de 15.03.2022, Dragomir Lucian a postat pe pagina lui de
Facebook, un videoclip de la o acțiune culturală de divertisment, unde o
domnișoară frumos îmbrăcată, a fost întrebată, care este capitala
Angliei, iar aceasta a răspuns Rusia.Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Buna dimineata! Probabil, că răspunsul dat de aceasta fătuca,
ți-a amintit de PUPINCURISMUL Cântarea României, despre care ai pretins
că ți-a adus cele mai mari satisfacții în viață.
Postările
pe care le faci pe pagina de Facebook, demonstrează că ai făcut o
pasiune pentru războiul ruso-ucrainean, subiect care nu mă prea
interesează.
În schimb, pe mine mă preocupă starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea.
Deși
este posibil, ca tu să nu poți conștientiza, dar de când timpul mi-a
dat dreptate după 32 ani de umilire profesională, nu numai că Maestrul
Arsenie Bocancea a rămas cu mașina în pană de benzină(pana prostului),
dar acesta, după modelul tău, a băgat-o în garaj.
Probabil că acum, îl așteaptă pe Serghei Ucraineanul să-i aducă o canistră cu benzină.
Cred
că-ți amintești că, după eșecul vizitei pe care ți-am făcut-o la
Vanatori, în încercarea de a te convinge să nu mai fii COBAIUL
Maestrului Arsenie Bocancea, Nelu Gavrilă m-a întrebat dacă mi-ai arătat
Mercedesul din garaj?
Pe lângă
apelativul de "Hudici Dan II", eu l-am considerat pe Maestrul Arsenie
Bocancea ca fiind și un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea"
cu REINVIERI multiple.
De asemenea,
Maestrul Arsenie Bocancea a negat că tu și cu Sandu Gurguiatu i-ați fi
fost COBAI, pe care din motive numai de el știute, v-a încurajat să mă
denigrați prin intermediul Facebook.
În schimb, a pretins că eu aș fi COBAI pentru un colectiv de specialiști în psihologia umană.
Nu știu dacă "stafia-jandarm" este un astfel de specialist.
După
ce prin "metode specifice" am transformat "stafia jandarm" într-un
bichon maltez, iar acesta continuă să se creadă un ciobanesc caucazian,
pentru mine este ceva de CASCADORII RÂSULUI.
Precizez
că, prin Messenger, "stafia jandarm" a folosit în relația cu mine,
același limbaj cu care te-a "NĂȘIT" dl.Mihai Braha, pigmentat și cu
diverse amenințări cu iz penal.
În
acțiunea prin care m-am REÎNCARNAT în "Magarul Troian de Țara Vrancei"
și te-am luat la ȘTANGĂ, deoarece am constat că ai rămas cu mașina în
pană de benzină (pana prostului), amintesc și de o problemă de SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ, demonstrată de mine, pe bază de hotărârii de instanța și
alte inscrisuri, nu prin facebook-ială, cum rezolvi tu problema
războiului ruso-ucrainean.
În ceea
ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, avem și un punct de vedere
comun, respectiv acela ca acesta are tangență cu LUMEA SERVICIILOR.
Este
adevărat că, tu bagi mâna în foc că, Maestrul Arsenie Bocancea este un
anume "Jenică-patriotul", iar pentru mine acesta are statut de "FANTOMĂ
vie, fără ADN".
Din discuțiile pe
care le-ai avut în timp cu Maestrul Arsenie Bocancea, am sesizat că ești
familiarizat cu LUMEA SERVICIILOR. În aceste condiții îmi permit să te
întreb:
- Cum crezi că justifică
acum, când după 32 ani de UMILIRE profesională și nu numai, TIMPUL mi-a
dat dreptate, imensa sumă de bani pe care Maestrul Arsenie Bocancea a
cheltuit-o pentru MONITORIZAREA și INTIMIDAREA mea?
Mihai BrahaNene Ulise, cu o sinceritate nedisimulată trebuie să recunosc că nu am știut că în Vrancea există un partid socialist, dar vag îmi amintesc că, fiind mai mereu în comisiile de votare am întâlnit sporadic această denumire și mi s-a părut o chestiune bizară pe două sau trei buletine de vot atunci când făceam numărătoarea împreună cu colegii din comisie !
Grosu Ulise
Mihai
Braha; Omul cât trăiește învață! Mă bucur că prin intermediul paginii
mele de Facebook ai aflat ca, "FINUL" tău, Dragomir Lucian, este liderul
Partidului Socialist Român- Filiala Vrancea.
În
ceea ce te privește, mi-ar fi plăcut să-ți aflu părerea despre PROBLEMA
de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ, pe care consider că o pot demonstra pe bază de
hotărârii de instanță și alte inscrisuri, de care amintesc în prezentul
mesaj.
În acest context, este greu
de înțeles prestația inspectorului Cătălin Mocanu, care a pretins că în
ceea ce privește cunoștințele mele în domeniul electric, acestea
echivalează cât moneda statului Botswana.
NOTA: Dragomir Lucian a postat în data de 16.03.2022, pe pagina lui de Facebook:
"Cu fața la Răsărit
Și cu curul dezvelit
e ușor de presupus
Ce-o să-ți între din Apus."
- Pastorel Teodoreanu
Grosu UliseLucian, sa înțeleg că tu interpretezi în stil personal, schimbare de sex pe care ți-a propus-o Nelu Gavrilă?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, la tine nu e nevoie de schimbare de sex ! Ești bisexual !
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, după probele de lucru pe care le-am dat, urmare a
REÎNCARNĂRII mele în "Magarul Troian de Țara Vrancei", nu s-ar zice că
aș fi "bisexual".
Dacă pentru tine
cele trei probe de lucru, pe care le-am dat, nu te-au convins și
continui să o faci pe Toma Necredinciosu', eu nu te pot ajuta cu nimic.
Legat de acest subiect, părerea Maestrului Arsenie Bocancea m-ar interesa, dar de unde să-l iau?
Când
te mai întreții facebook-ist cu Maestrul Arsenie Bocancea, te rog să-l
întrebi, dacă pe el l-a satisfăcut prestația mea, atunci cand m-am
REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei"? Mulțumesc anticipat!
Dragomir LucianGrosu Ulise, dacă o să considere Arsenie Bocancea o sa îți răspundă sigur.
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, îmi amintesc cu nostalgie perioada în care executai
întocmai ORDINELE Maestrului Arsenie Bocancea, în ceea ce privește
trasul heblului și atunci când am luat examenul de electrician
autorizat.
După ce ai FURAT-O cu Teoremele lui Kirchhoff, începi să o imiți pe d-na Felicia Varzaru.
Dacă
am în vedere că, dl.Mihai Braha a redus-o la tăcere pe d-na Felicia
Varzaru și pe tine te-a "NĂȘIT", parcă lucrurile s-ar lega.
Arsenie BocanceaDragomir Lucian; Transgender.
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea; Maestre, după ce ai făcut cunoștință cu ȘTANGA făcătoare de
minuni a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", nu știu despre ce
"transgender" vorbești.
În
calitatea ta de "CONDOR de Provincia Europeană Vrancea" ai căzut în
mrejele "cocoșelului aducător de fericire", dar nu cred că te așteptai
să faci cunoștință și cu ȘTANGA făcătoare de minuni a "Măgarului Troian
de Țara Vrancei".
Mă bucur că ai în Lucian un prieten, căruia să-i poți plânge pe umăr.
Dragomir LucianGrosu Ulise, cu tine nu se poate vorbi de pe poziții de egalitate de respect reciproc și de aceea tot ce întreprinzi se răsfrânge asupra ta. Ai ajuns un comunist ratat în capitalism.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Așa este, Lucian!
Nu
crezi că în condițiile în care circa 3,5 ani, Maestrul Arsenie Bocancea
s-a folosit de NEVINOVĂȚIA ta și a lui Sandu Gurguiatu și din motive
numai de el știute, v-a incitat împotriva mea, precizarea ta, "Grosu
Ulise cu tine nu se poate vorbi de pe poziții de egalitate de respect
reciproc și de aceea tot ce întreprinzi se răsfrânge asupra ta", este de
CASCADORII RÂSULUI? Când după 32 de ani de UMILIRE profesională și nu
numai, TIMPUL îți dă dreptate, după părerea mea, precizarea ta, "Ai
ajuns un comunist ratat în capitalism.", demonstrează IMPOTENȚĂ
INTELECTUALĂ.
În legătură cu această
IMPOTENȚĂ INTELECTUALĂ de care te suspectez, mi-ar plăcea să aflu
părerile facebook-iștilor, Arsenie Bocancea, Nelu Gavrilă, Penteliuc
Mircea și Mihai Braha.
Dragomir LucianGrosu Ulise, atâta vreme cât tu mă consideri că nu pot să ajung la nivelul tău, dai dovada de nazism.
Eu niciodată nu am etichetat pe cineva că ar fi mai prost ca mine.
Calitatea unui om se poate aprecia prin modul în care acesta respectă pe semenii săi.
Gheorghe AntonDragomir Lucian, în fața mascul, în spate femelă ..
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, ți-am mai spus că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
După
ce m-ai bălăcărit la greu, ca acum să afirmi "Eu niciodată nu am
etichetat pe cineva ca ar fi mai prost ca mine.", este ceva de
CASCADORII RÂSULUI, dar tu nu poți sesiza.
Dacă
vei corobora comportamentul tău după ce ți-a trecut glonțul Covid pe la
ureche cu precizarea, "Calitatea unui om se poate aprecia prin modul în
care acesta respectă pe semenii săi.", gândul mă duce la maxima, "la
bătrânețe toate curvele cântă în corul bisericii".
Grosu UliseGheorghe
Anton; Stimabile, mă bucur că-i vorbești lui Lucian pe înțelesul lui,
dar mortul de la groapă nu se mai întoarce. Despre modul în care
Maestrul Arsenie Bocancea a făcut cunoștință cu ȘTANGA făcătoare de
minuni a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", nu ai nimic de spus?
De ce îți adresez această întrebare?
Deoarece,
cu o probabilitate foarte mare și tu ai făcut parte din colectivul de
specialiști în "psihologie umană", pentru care am fost COBAI, conform
afirmației "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea".
Grosu Ulise
Gheorghe Anton: Precizarea ta, "Dragomir Lucian, în fața mascul, în spate femelă ..", care l-a uns la suflet pe Lucian, mi-a amintit de glumele tale, prin care pretindeai că, "faci practică cu elevii în propriul garajul ".

Eu
nu aveam timp să pun botul la astfel de glume de doi bani, pe când
Lucian, în calitate de COBAI al Maestrului Arsenie Bocancea, înșfăca
momeala pe nerăsuflate.
Dacă
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, este "liber cugetator" ca Ion
Iliescu, Dragomir Lucian a pretins că este "ATEU convins".
Pentru
un OM de TIP NOU, produs de COMUNISM, care a pretins că este "ATEU
convins", iar acum cântă în corul bisericii, mi se pare o normalitate.
Un
comportament similar ca lui Dragomir Lucian, are o "stafie jandarm",
care se dădea mare SMARDOI, în relația cu mine, prin intermediul
Messenger.
Urmare a tradamentului de "dresat FANTOME" pe care i l-am aplicat, l-am transformat într-un "bichon maltez".
Din
calitatea de "bichon maltez", "stafia jandarm" a început să se creadă
"ciobanesc caucazian", fără a putea sesiza comicul situației.
Când
i-am amintit "stafiei jandarm" că, dacă în calitatea lui de "pufoșenie
albă", are neșansa să-l intalneasca pe celebrul Miorlăici, gustă din
"sindromul fericirii", a lăsat-o mai moale.
În
aceste condiții, cred că s-a auzit și la Reghin de celebrul Miorlăici,
iar mesajul tău, "Dragomir Lucian, în fața mascul, în spate femelă ..", a
fost un mesaj CIFRAT pentru "stafia jandarm".
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, sincer ești unic, meriți premiul nobel !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Probabil "Premiul NOBEL de Vânători".
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, sincer ești unic, meriți premiul nobel !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Probabil "Premiul NOBEL de Vânători".
Persoana care ar trebui să-mi inmaneze acest premiu trebuie să fie dl.Nelu Gavrilă.
De ce fac o astfel de precizare?
Deoarece
pentru dl.Nelu Gavrilă, Serghei Ucraineanu este precum PCR- ul din
sufletul tău și "Partidul" din poezia cu același titlu, de George
Lesnea.
Gheorghe AntonGrosu Ulise, da un mesaj cryptat ! Numai un hacker ca tine putea să-l descifreze .
Grosu Ulise
Gheorghe
Anton; Aceasta precizare mă onorează, așa cum cum mă onorează toate
emoticoanele zâmbărețe pe care le smulg, diverșilor prieteni
facebook-isti.
Este adevărat că, legat de acest subiect, am și anumite preferințe, dar acest lucru ține de intimitatea mea.
PS Mă bucur că de celebrul Miorlăici, s-a auzit și la Reghin.
B. SONDAJ de OPINIE privind posibila REÎNCARNARE a Maestrului Arsenie Bocancea în "Măgarul Troian de Țara Vrancei"
După
probele de lucru pe care le-am dat prin postările pe care le-am făcut
pe blog în zilele de 1 și 8 martie și prin scrierea postată la punctul
"A", unde m-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei",
s-a impus să fac un SONDAJ de OPINIE cu privire la posibila
REÎNCARNARE a Maestrului Arsenie Bocancea în "Măgarul Troian de Țara
Vrancei", așa cum a decis UNIVERSUL și a prezis Baba Vanga.
Pentru aceasta, am postat pe pagina mea de Facebook și am trimis prin mail la peste 150 de focșăneni, următorul mesaj:
"ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE !
"ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE !
În cele ce urmează am să punctez câteva aspecte, care au rezultat în urma LUPTEI mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe
care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al
Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a
transformat România în COLONIE și a determinat circa 5 milioane de
români să ia calea PRIBEGIEI, după cum urmează:
1. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea;
2. Am scos în evidență efectul NEFAST al "MITULUI Oprișan" și am determinat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea să-și lumineze fața;
3. Timpul mi-a dat dreptate după 32 ani de UMILIRE profesională și nu numai;
4. M-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" pentru ca Maestrul Arsenie Bocancea să simtă beneficiile "ȘTĂNGI făcătoare de minuni", atunci când a rămas cu mașina în pană de benzină(pana prostului);
5 M-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" pentru ca administrația mun.Focșani și CL Focșani să simtă beneficiile "ȘTĂNGI făcătoare de minuni", atunci când au rămas cu mașinile în pană de benzină(pana prostului);
6.
M-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" pentru ca
fostul meu prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian, să
simtă beneficiile "ȘTĂNGI făcătoare de minuni", atunci când a
rămas cu mașina în pană de benzină (pana prostului), mașină condusă
probabil de Serghei Ucrainianul, dacă este să am în vedere anumite
precizări ale d-lui Nelu Gavrilă;
7. Pe bază de hotărârii de instanță și alte înscrisuri, consider că pot demonstra infractiunea contra umanitatii, care în fapt, este o problemă de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ.
REÎNCARNAREA mea în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" a făcut ca să intre în SILENZIO STAMPA,
cu o singură excepție și cei circa 10% dintre circa 150 de focșăneni
cărora le trimit prin mail, informații despre postările pe care le
postez pe blog, cu care până acum colaboram.
Dl.Radu Viorel Ursache a pretins că, "am puse țiglele invers pe casă și gândesc ca Bulă, la 180 grade", iar comportamentul focșănenilor de care am amintit mai sus, demonstrează că acesta ar avea dreptate.
Eu știam că focșănenii au comportament de "GĂINĂ a lui Stalin", drept pentru care am considerat mun.Focșani ca fiind o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin, dar.........
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE este:
-
Considerație că în condițiile precizate mai sus, Maestrul Arsenie
Bocancea va respecta decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga și se
va REÎNCARNA în Măgarul Troian de Țara Vrancei?
18.03.2022 Ulise Grosu"
COMENTARII
Radu Viorel UrsacheFarafastacuri și nimic mai mult, cum a făcut "striptis" în fața d-tale justiția vrânceană, și - a ridicat poalele în cap???
Poate sunt doar vise erotice ale unui........
Grosu UliseRadu Viorel Ursache; Poate da, poate nu........
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, nu-mi fac iluzia că-mi vei răspunde la această
ÎNTREBARE INTREBATOARE, deoarece aceasta este de CATEGORIA SUPERGREA -
Arsenie Bocancea și nu de CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde ești
specialist.
PS Mă bucur că, după
ce ai fost atâta timp un COBAI disciplinat al Maestrului Arsenie
Bocancea, acum îi oferi umărul "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană
Vrancea" ca să poată plânge.
Grosu UliseDragomir Lucian; Lucian, mă bucur ca mesajele mele ți-au smuls câte un emoticon zâmbăreț.
Aceste
emoticoane zâmbărețe mai compensează din emoticoanele plângăciaose pe
care consider că le-am smuls Maestrului Arsenie Bocancea.
Având
în vedere că ai pretins ceva de genul, "Dl. Arsenie Bocancea mă
respectă, așa cum îl respect și eu.", cred că s-ar putea amesteca și
emoticoanele voastre și va ieși un fel de RÂSU' - PLÂNSU'.
Grosu UliseDragomir
Lucian; Lucian, cred că-ți mai amintești de vremurile când Maestrul
Arsenie Bocancea pretindea că, este indulgent cu mine, în rapoartele pe
care le face.
Nu știu dacă în
prezent, Maestrul Arsenie Bocancea mai face rapoarte, cu privire la
persoana mea, dar este posibil să facă, dacă am în vedere imensa sumă de
bani care a fost cheltuita pentru MONITORIZAREA și INTIMIDAREA mea.
În
calitatea ta de "psiholog autodidact" și de "Mata Hari de Provincia
Europeană Vrancea", ce crezi ca ar putea să scrie Maestrul Arsenie
Bocancea, în cazul unor rapoarte, unde prezintă REÎNCARNAREA mea în
"Măgarului Troian de Țara Vrancei" în cele trei situații?
Îți amintesc că Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că "sunt previzibil, dar necontrolabil".
În
aceste condiții, tu consideri că Maestrul Arsenie Bocancea a anticipat
cele trei REÎNCARNARI ale mele în "Măgarul Troian de Țara Vrancei"?
Grosu Ulise
Lucian, tu și cu Dan Diaconescu cred ați putea fi considerați ADEVĂRUL întruchipat. Părerea mea!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, băi, Ulise tu ești un mocan urmaș a slugilor de pe moșia fanariotului Negruponte și cel mai periculos în viață e golanul ajuns domn. Ești o javră scăpată din lanț, o canalie. Iar ai să râzi ca BOUL la poartă nouă. Tu nu ai nimic uman în tine, ești un animal.
Grosu Ulise
Grosu Ulise, ești masochist ?
Grosu Ulise
Grosu Ulise, de acum gata voi fi de acord cu toate nebuniile tale, cred că asta este cea mai bună soluție.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; De ce îi spui pe nume ? Nu merită atît respect.
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, să înțeleg că, în opinia ta, Lucian ar fi trebuit să-mi spună, "ajutor de KGB - boss". PS Despre sondajul meu, nu ai nimic de spus?
Nelu Gavrilă
Grosu Ulise; Poate să vă arate un alt cuc
Nelu Gavrilă
Dvs. confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian.
Grosu Ulise
Grosu Ulise, ai dreptate !
Grosu Ulise
Grosu Ulise, nu pot să te contrazic... La viitoarele alegeri să candidezi pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean ai susținerea noastră a socialiștilor vrânceni, ești al nostru.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Iar a apărut delirache ăsta de Lătrău?
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, vrea să îi acorzi o audiență.
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, este în depresie că nu îi mai citește nimeni opera și nu mai are cu cine se duela, de acum i-am spus că voi fi de acord cu toate ce susține.
Grosu Ulise
Cei cu musca pe căciulă,sunt împotriva SIIJ
Grosu Ulise
Adrian Popescu; Stimabile, aceasta SIIJ in România s-a dovedit a fi o FORMA FĂRĂ FOND, în condițiile în care JUSTIȚIA este cea mai coruptă instituție publică din România.
ANPC a controlat peste 70 de stații de carburant in tara, fiind aplicate amenzi de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare de 100.000 de lei a fost aplicată chiar la sediul central a unui furnizor de carburanți, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
El nu precizat numele operatorului, însă a precizat că are 215 stații, ceea ce corespunde MOL.
"Ministerul Finanţelor a plătit joi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%, susţine liderul PNL, fostul premier Florin Cîţu, afirmând că este cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012.
„MF a plătit astăzi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%. Cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012 şi până astăzi. Încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor”, a scris, citat de news.ro, Cîţu.
În urmă cu o săptămână, el avertiza că că România s-a împrumutat la cea mai mare dobândă din ianuarie 2013 şi până în 3 martie.
Oare cine îl crede pe CÎȚU trebuie să înghită și "zisele" d-lui Ulise?????
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, nu crezi că întrebarea ta este un nonsens?
Grosu Ulise, au fost naivi cei care au făcut contracte cu tot felul de firme apărute peste noapte, și într-o oarecare măsură afirmația ta e așa.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, nu crezi ca după ce peste 3,5 ani ai fost COBAIUL Maestrului Arsenie Bocancea, care te-a folosit ca să mă bălăcărești prin intermediul Facebook, este JENANT să distribui astfel de informații?
Lucian, tu și cu Dan Diaconescu cred ați putea fi considerați ADEVĂRUL întruchipat. Părerea mea!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, băi, Ulise tu ești un mocan urmaș a slugilor de pe moșia fanariotului Negruponte și cel mai periculos în viață e golanul ajuns domn. Ești o javră scăpată din lanț, o canalie. Iar ai să râzi ca BOUL la poartă nouă. Tu nu ai nimic uman în tine, ești un animal.
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, bine punctat. Cum le spui tu mai rar. După ce ți-ai
prins urechile în Teoremele lui Kirchhoff și m-ai obligat să mă
REÎNCARNEZ în "Magarul Troian de Țara Vrancei", pentru a te face să
simți pe propria piele "ȘTANGA făcătoare de minuni", ai devenit și mai
filozof decat erai.
După cum știi pe mine mă interesează numai Maestrul
Arsenie Bocancea, deoarece tu te comporți așa cum am anticipat, când
te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele.
Am constatat
că numai Mihai Braha poate vorbi pe înțelesul tău.
Dragomir LucianGrosu Ulise, ești masochist ?
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, emoticonul tău zâmbăreț mă onorează. Pe pagina ta de
Facebook, poți spune ceea ce vrei la adresa mea, deoarece nu mă
deranjează.
La întrebarea, "Grosu Ulise, ești masochist ?", cred
că ți-ar putea răspunde, printre lacrimi, Maestrul Arsenie Bocancea.
Mai ții minte când te smiorcăiai, și-l rugai pe Maestrul Arsenie Bocancea să
nu mai intre pe pagina ta de Facebook?
Iată că acum, roata s-a întors,
iar cel care se smiorcăie este Maestrul Arsenie Bocancea.
PS Într-un
acces de furie, la un moment dat, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a blocat
și accesul pe pagina ta de Facebook.
Dragomir LucianGrosu Ulise, de acum gata voi fi de acord cu toate nebuniile tale, cred că asta este cea mai bună soluție.
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian ; Lucian, tu conștientizezi că un emoticon zâmbăreț pe care ți-l
smulg ție, are în spate un emoticon plângăcios smuls Maestrului Arsenie
Bocancea?
În condițiile în care, timpul mi-a dat dreptate după 32 ani
de UMILIRE profesională și nu numai, crezi mai contează dacă tu ești sau
nu acord cu mine?
Problema nu este la tine, ci la Maestrul Arsenie
Bocancea. Acest aspect ar trebui să-l conștientizezi tu.
Nelu GavrilăDragomir Lucian; De ce îi spui pe nume ? Nu merită atît respect.
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, să înțeleg că, în opinia ta, Lucian ar fi trebuit să-mi spună, "ajutor de KGB - boss". PS Despre sondajul meu, nu ai nimic de spus?
Nelu Gavrilă
Grosu Ulise; E prea dureros ,prea tragic,
prea multe emoticoane smulse cu forța de la Lucian .
Sînteți cum s-ar
zice un Terente de Vidra ,prea sadic ! Nici nu știu dacă Lucian mai are
vre-un emoticon pe el sau a rămas să vă arate cucu ???
Grosu UliseNelu
Gavrilă ; Sa înțeleg că sondajul meu, este "prea dureros ,prea tragic,"
pentru Maestrul Arsenie Bocancea?
Dacă am în vedere că, un emoticon
zâmbăreț smuls lui Lucian, echivalează cu un emoticon plângăcios smuls
Maestrului Arsenie Bocancea, întrebarea care se pune este: - Dacă lui
Lucian i-a "rămas să-mi arate cucul", mă întreb, ce-mi mai poate arăta
Maestrul Arsenie Bocancea?
Nelu GavrilăGrosu Ulise; Poate să vă arate un alt cuc
Nelu Gavrilă
Dvs. confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian.
Grosu Ulise
Nelu
Gavrilă; Stimabile, Maestrul Arsenie Bocancea nu mai poate arăta nimic,
deoarece a arătat totul.
Practic acum este la "cucul gol" dacă este sa
te citez.
În ceea ce privește afirmația, "Dvs. confundați foarte mult
mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți", îmi stârnește COMPASIUNE.
"Stafia jandarm" știe de ce!
Practic, este ceva de RÂSU' - PLÂNSU' .
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, mi se pare interesant faptul că Dragomir Lucian și-a însușit, ceea ce s-a cântat la Moscova, care probabil i-a amintit de marea lui dragoste, PUPINCURISMUL Cântarea României, care i-a adus cea mai mare satisfacție în viață. Citez : "Ucraina, Crimeea Belarus și Moldova - asta e țara mea".

precizare a lui Lucian, din punctul meu de vedere, justifică pasiunea ta
pentru Serghei Ucraineanul pe care îl vezi în toate, precum partidul
din poezia cu același titlu de George Lesnea.
Precizarea ta, "Dvs.
confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți", îmi
aduce aminte de ORGOLIUL GARICIST al Maestrului Arsenie Bocancea, de
care s-a ales praful.
În aceste condiții ar trebui să ne miram că
România este COLONIE și circa 5 milioane de români au fost nevoiți să-și
paraseasca țara?
În data de 21.07.2018, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
scrierea, "Superioritatea PRINCIPIILOR codului de acțiune "RUPERE de
UTERE" față de principiile predate la Academia Mihai Viteazul".
Te rog
să coroborezi:
a. Cele trei probe de lucru pe care le-am dat prin
REÎNCARNAREA în "Măgarul Troian de Țara Vrancei";
b. Comportamentul
Maestrului Arsenie Bocancea, cand a constat că este în "cucul gol" în
mijlocul arăturii, după 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu mine și un an în
care mi-am pregatit atacul pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul
din Provincia Europeană Vrancea";
c. Precizarea ta, "Dvs. confundați
foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți".
Pe mine nu mă
interesează concluzia coroborării pe care ți-am propos-o, dar fi bine ca
Lucian să o afle.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Constatarea că, Maestrul Arsenie Bocancea plânge pe umărul lui Dragomir
Lucian, după ce a simțit pe propria piele, efectele benefice ale ȘTĂNGII
"Magarului Troian de Țara Vrancei".
Deoarece Lucian are în sange stilul
"Mata Hari", cu siguranță va afla și "DIVINITATEA mea de Provincia
Europeană Vrancea" că a ajuns de râsul curcilor din Vânători.
Dacă
Maestrul Arsenie Bocancea nu vrea să respecte decizia UNIVERSULUI și
premoniția Babei Vanga, s-a impus să mă REÎNCARNEZ eu în "Măgarul Troian
de Țara Vrancei".
În aceste condiții, dacă ai să te întâlnești cu
dl.Nelu Gavrilă, să nu te surprindă dacă ai să-l vezi zgâriat pe față.
Dragomir LucianGrosu Ulise, ai dreptate !
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, acest "Grosu Ulise, ai dreptate !" ar trebui să-i dea
serios de gândit, "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea),
respectiv "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și Nelu
Gavrilă).
Dacă pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea are statut de
"FANTOMĂ vie, fără ADN", persoanele pe care le-am "prins cu mâna la
crăpătură", sunt cu nume și prenume.
Deși mulți nu conștientizează, dar
efectul CRIZEI ENERGETICE va fi devastator pentru România.
În aceste
condiții, cred ca maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteapta
ciobanul, așa și foamea îi va destepta pe focșăneni!?", va avea tangență
cu realitatea.
Pentru mine este de NEÎNȚELES, motivul pentru care
Maestrul Arsenie Bocancea, care este o persoana cu IQ mare, cultură
peste medie, net special, care i-a permis să intre pe Messengerul meu și
să-mi blocheze la un moment dat, accesul pe pagina ta de Facebook, să
dea dovadă de așa de mult AMATORISM în relația cu mine.
Dragomir LucianGrosu Ulise, nu pot să te contrazic... La viitoarele alegeri să candidezi pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean ai susținerea noastră a socialiștilor vrânceni, ești al nostru.
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, am fost membru PCR, deoarece funcțiile pe care le aveam
în acea perioada la IRE Focșani, impuneau acest lucru.
La începutul
anilor "90, din respect pentru personalitatea celui care a fost Corneliu
Coposu, pentru circa o lună de zile, am fost membru al PNȚcd - Filiala
Vrancea.
Cu acea ocazie am constatat comportamentul CIUDAT al celor care
se erijau în urmași de deținuți politici, aspect de care am mai vorbit
în scrierile mele.
Regret că nu ai înțeles ca, eu mă aflu în DIVERGENȚĂ
PRINCIPIALĂ cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl
consider un SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC, nu pe teme politice,
ci în speță unor probleme tehnico - economice.
În concluzie, eu nu
intenționez să candidez pentru nicio funcție politică, ci vreau să-mi
valorific numarul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată Sistemului
din Provincia Europeană Vrancea", l-a făcut în fața mea. Am fost clar,
Lucian?
Dragomir LucianGrosu Ulise, tov.
GROSU ați înțeles greșit nu te obliga nimeni să te faci membru de
partid, dorința de a parveni era mare.
Când aderi la un partid sau
organizație o faci nu pentru a te cocoța pe funcții.
Noi nu te obligam
să te înscrii în partidul nostru.
Îți apreciem munca de luptător civic
începând cu faimoasa scrisoare pe care ai adresat-o primului ministru de
la acea vreme. Vrânceni, noi socialiștii vrânceni vrem sa fim
recunoscători.
Grosu UliseDragomir
Lucian; Lucian, sunt ONORAT de "recunostința" socialiștilor vrânceni,
dar propunerea ta nu mă interesează.
În condițiile în care partidul al
cărui șef la Filiala Vrancea ești tu, are personalități precum inginerul
din PMP-Electroplast sau Sandu Gurguiatu, trebuie să recunosc ca nu mă
pot ridica la nivelul unor astfel de VALORI.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, mai meditează !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, îți amintesc că te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele în "CAREUL de AȘI"- facebook-ist, practic, să fii omologul primarului Decebal Bacinschi din "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe motiv că avem păreri DIAMETRALE despre COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.

De asemenea, așa cum ți-am mai
spus, singurul nostru subiect comun a fost și este Maestrul Arsenie
Bocancea.
În calitatea ta de "psiholog autodidact", ar fi trebuit să fi
sesizat că, eu nu-mi exprim niciun punct de vedere, vizavi de
observațiile tale legate de războiul ruso-ucrainean.
Pe
mine mă
interesează numai starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, după
ce prin REÎNCARNAREA în "Magarul Troian de Țara Vrancei" l-am luat la
ȘTANGĂ și l-am scos din necaz, atunci cand a rămas cu mașina în pană de
benzină (pana prostului".
Din punctul meu de vedere, replica pe care
mi-a dat-o dl.Nelu Gavrilă, citez, "Dvs. confundați foarte mult mîncarea
cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian."
spune multe despre starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea.
În
concluzie, acesta este subiectul meu de "meditație", nu propunerea ta.
Am fost clar, Lucian?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, ești cam confuz, dar ai dreptate !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, am precizat că, scrierile mele postate pe blog, au avut doar doi destinatari, Maestrul Arsenie Bocancea și Marian Oprișan.

asemenea, am afirmat că, un cititor ca să-mi înțeleagă scrierile postate
pe blog, trebuie să aibă cunoștințe tehnice, economice, juridice și să
stăpânească arta diversiunii.
În momentul în care, TIMPUL a confirmat
ceea ce susțin de 32 ani, s-a RUPT FILMUL.
Spre
regretul meu, pe
postacul "orion" nu am reușit să-l RECREȘTINEZ și a rămas tot
"liber-cugetător", chiar dacă acesta a pretins că-și face cruce când mă
vede pe
stradă.
Urmare a REÎNCARNĂRII mele in "Magarul Troian de Țara Vrancei,
cu "ȘTANGA făcătoare de minuni" l-am RECREȘTINAT pe Maestrul Arsenie
Bocancea, care o făcea pe Toma Necredinciosu'.
Tu, neîndeplinind
condițiile pentru a-mi înțelege postările făcute pe blog, este normal să
consideri ca "sunt confuz".
Maestrul Arsenie Bocancea, pe care l-am
RECREȘTINAT cu ajutorul "ȘTăNGII făcătoare de minuni" a "Măgarului
Troian de Țara Vrancei", nu poate să pretindă că "sunt confuz", deoarece
cred că, pentru el, totul a devenit CLAR ca lumina zilei.
Arsenie BocanceaDragomir Lucian; Iar a apărut delirache ăsta de Lătrău?
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, vrea să îi acorzi o audiență.
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, este în depresie că nu îi mai citește nimeni opera și nu mai are cu cine se duela, de acum i-am spus că voi fi de acord cu toate ce susține.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, dacă pentru tine
Maestrul Arsenie Bocancea este un anume "Jenică patriotul", pentru mine
acesta are statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN".
Faptul că așa cum ti-am
spus, CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea îți depășește
posibilitățile, rezultă din precizarea ta, "Arsenie Bocancea, vrea să îi
acorzi o audiență.".
Conform "Manualului meu pentru dresat FANTOME", eu
transform FANTOMELE RELE în Casper(fantoma prietenoasă),
neinteresându-mă adevărat lor identitate.
Ți-am spus că există o "stafie
jandarm" care se dă mare SMARDOI pe Messenger.
Prin metode specifice,
pe această STAFIE REA am transformat-o într-un Casper-bichon maltez.
Transformarea făcând-o cam brusc, bichonul maltez se credea ciobanesc
caucazian, fără a sesiza PENIBILUL SITUAȚIEI.
Când a auzit "pufoșenia
albă" că, celebrul Miorlaici, de care a auzit și dl.Gheorghe Anton din
Reghin, i s-a pus PATA pe el, nu mai piscuie nimic.
PS Lucian, despre ce
"susținere" vorbești, cand în discuție este vorba de CATEGORIA
SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar tu ești specialist în CATEGORIA
MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu?
Grosu UliseArsenie Bocancea; Maestre,
precizarea ta, "Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?", revoluționează
teoria FANTOMELOR, categorie în care eu te-am încadrat.
Convingerea ta
că, în calitate de "FANTOMĂ vie, fără ADN" ai mai avea "cuc", mă
scutește de orice comentariu.
În aceste condiții, trebuie să-i dau
dreptate unui prieten, care a pretins că esti mult prea LAȘ, ca să te
poti REÎNCARNA în "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
În ciuda acestui
aspect, continui sondajul, în legătură cu posibila ta REÎNCARNARE în
"Magarul Troian de Țara Vrancei".
C. Articole de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
1. Site-ul The EpochTimes din
data de 20.03.2022, a publicat informația "Comisia de la Veneţia şterge
pe jos cu proiectul lui Predoiu privind SIIJ şi cere refacerea
competenţelor DNA".
Citez:
"Comisia
de la Veneţia şi-a exprimat regretul cu privire la graba cu care a fost
adoptată legea referitoare la desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea
Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), înainte de sosirea avizului
Comisiei, informează G4Media.
Totodată, potrivit sursei citate, Comisia de la Veneţia a recomandat ca parchetele specializate în investigarea infracţiunilor de corupţie, DNA şi DIICOT, să ancheteze infracţiunile comise de magistraţi.
Care sunt concluziile:
"Comisia de la Veneţia regretă graba cu care această lege controversată privind desfiinţarea SIIJ a trecut prin parlament şi a fost promulgată, ceea ce a însemnat că legea a fost adoptată fără a aştepta avizul Comisiei.
Desfiinţarea Secţiei Speciale nu ar trebui să fie un obiectiv în sine. Obiectivul desfiinţării SIIJ ar trebui să fie acela de a asigura mai multă eficienţă în investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor – cea mai importantă, corupţia – comise de judecători şi procurori.
Este puţin probabil ca o structură de procurori nespecializaţi la nivelul parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a celor ataşate curţilor de apel - să fie o soluţie mai bună pentru a efectua investigaţii privind acuzaţiile de corupţie ale judecătorilor şi procurorilor decât structura actualului parchet specializat DNA.
Având în vedere autonomia relativă a DNA şi a DIICOT şi independenţa funcţională a acestora, specializarea, experienţa şi mijloacele tehnice de care dispun, Comisia de la Veneţia regretă că, spre deosebire de proiectul de lege pe care l-a evaluat în raportul său din 2021, legiuitorul nu a restabilit competenţele acestor parchete specializate.
În consecinţă, Comisia de la Veneţia recomandă restabilirea competenţele acestor parchete specializate de a investiga şi de a urmări penal infracţiunile care intră în sfera lor de competenţă comise de judecători şi procurori.""

Grosu UliseMuscuri
Odette; Stimată Doamnă, eu nu sunt jurist, dar consider că am
determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea. Este adevărat ca dl.Radu Viorel
Ursache, care pretinde că gandesc ca Bulă, la 180 de grade, a afirmat,
"Cum a făcut "striptis" în fața d-tale justiția vrânceană, și - a
ridicat poalele în cap??? Poate sunt doar vise erotice ale
unui........ ".
Și atunci când am câștigat procesul cu statul român la
CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat, Maestrul Arsenie Bocancea a
căutat nod în papură, iar in procesul din speța FILANTROPULUI
Mr.Gh.Pastia, pe care l-am avut cu Primăria Focșani, s-a autodepășit la
capitolul BRUIAJ JURIDIC.
Acum când timpul a confirmat ceea ce susțin de
32 ani, Maestrul Arsenie Bocancea a "rămas fără aer", iar ca bonus a
avut parte și de binefacerile "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" a "Magarului
Troian de Țara Vrancei". Acest HABARNIST de Predoiu Cătălin a mai fost
ministru al Justiției, ocazie cu care a făcut o varză din modificarea
Codurilor Civil și Penal. Când președintele Consiliului Legislativ este
inginerul mecanic de Caracal, Florin Iordache, nu ar trebui să mai mire
pe nimeni, de ce JUSTIȚIA este cea mai CORUPTĂ instituție publică din
România. Greșesc cu ceva în legătură cu afirmația făcută privind
JUSTIȚIA din România?
Adrian PopescuCei cu musca pe căciulă,sunt împotriva SIIJ
Grosu Ulise
Adrian Popescu; Stimabile, aceasta SIIJ in România s-a dovedit a fi o FORMA FĂRĂ FOND, în condițiile în care JUSTIȚIA este cea mai coruptă instituție publică din România.
2. Cotidianul.ro a publicat in data de 10.03.2022, informația "Verdict Mondial: Bercea, eliberat!".
Radu Viorel Ursache; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins, după ce am câștigat procesul cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, că, "Dacă judecătorii de la CEDO m-ar fi văzut, nu aveam nicio șansă să pot câștiga procesul".
Este vorba despre dosarul în care Amalia Daniela Chirtoc, fost inspector pentru învățământul preșcolar în cadrul IȘJ Vrancea, a fost trimisă în judecată în 2018 sub acuzațiile de de fals material în înscrisuri oficiale și participaţie improprie la abuz în serviciu.
Luna trecută, conform soluției dispuse de judecătorii Curții de Apel Galați, a fost respins apelul inițiat de fostul inspector pentru învățământul preșcolar al IȘJ Vrancea, Amalia Daniela Chirtoc, râmânând definitivă soluția dispusă de judecătorii Judecătoriei Focșani pe 19.03.2021, prin Hotărârea 385/2021.
Reamintim că în fapt, la data de 30.03.2017 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sesizarea prin care se arată faptul că, în calitate de inspector pentru învăţământul preşcolar în cadrul Inspectoratului Judeţean Vrancea, inculpata a falsificat (prin contrafacerea scrierii) „Foaia de răspuns” pentru o candidată și, în aceeași zi (04.11.2016), a înaintat foaia de răspuns falsificată şi borderoul de evaluare refăcut cu nota 7,625 coordonatorului comisiei și membrilor acesteia.
Pe baza acestor documente, candidata a fost declarată admisă de comisia judeţeană de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de Director şi Director Adjunct în Unităţile de Învăţământ Preuniversitar, deși în realitate aceasta nu promovase examenul pentru ocuparea funcţiei.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii din cadrul S.J.A. Vrancea au desfășurat, în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror, activități procedurale pentru administrarea probatoriului și finalizarea urmăririi penale.
Grosu Ulise; Am văzut și anumiți "profesori" (nu dau nume) care se pregăteau să susțină bacul odată cu depunerea dosarului de pensie așa că nimic nu trebuie să ne mai mire!!!!!
Grosu Ulise
Acesta este Regimul Securist Postdecembrist, care a transformat România în COLONIE și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
Citez:
"Interlopul
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, condamnat în octombrie 2020 la 13 ani
şi 272 de zile de închisoare pentru tentativă de omor asupra unui fost
viceprimar al municipiului Slatina, va fi eliberat condiţionat, a decis
Tribunalul Mehedinţi. După nici doi ani.
Tribunalul Mehedinţi a admis astfel cererea lui Sandu Anghel de eliberare condiţionată, iar decizia este definitivă.
„Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, a decis instanța.
În octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova a decis condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru o tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, instanţa craioveană menţinând decizia instanţei de fond, Tribunalul Olt, dată în 2019. În acelaşi dosar, Laurenţiu Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare.
Bercea Mondial a mai fost condamnat definitiv la închisoare în 2014 pentru 8 ani şi 9 luni, după ce în anul 2011 l-a înjunghiat pe unul dintre nepoţi, fiind eliberat condiţionat în februarie 2019. El a fost judecat în acest dosar în stare de arest preventiv, fiind încarcerat încă din 2011.
Un alt dosar în care Sandu Anghel este inculpat, de această dată pentru infracţiuni economice, (constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani) se judecă pe fond la Tribunalul Olt. În acest dosar, Bercea Mondial este inculpat alături de alte 17 persoane, printre care mai mulţi membri ai familiei sale (soţia, un fiu, o fiica, ginerele) pentru tranzacţii ilegale cu autoturisme, vânzarea unor imobile la preţuri supraevaluate etc.".

Radu Viorel Ursache; Prietene, având in vedere convingerea ta că am "țiglele puse invers pe casă", te rog să-mi spui, dacă mai exista o țară, unde sa se mai poate intampla o astfel de MINUNE JUDECĂTOREASCĂ, citez :"Interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, condamnat în octombrie 2020 la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, va fi eliberat condiţionat, a decis Tribunalul Mehedinţi. După nici doi ani."? Î

n mod
normal, aceasta întrebare ar trebui să o adresez Maestrului Arsenie
Bocancea, urmare a BRUIAJULUI JURIDIC la care m-a supus, dar de unde
să-l iau?
PS Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că "te pot intalni
în fiecare duminică în târg la Dumbraveni", este posibil ca și tu să știi unde s-ar putea afla Maestrul Arsenie Bocancea.
3. Site-ul News Maker a publicat în data de 17.03.2022,
informația "Lovitură pentru condamnatul Dan Voiculescu: CEDO i-a
respins cererile! Rămâne fără avere".
Citez:
"Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile
cererile depuse de fostul magnat al presei român Dan Voiculescu cu
privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea
bunurilor sale.
Instanţa judiciară a Consiliului Europei ”declară, în unanimitate, cererile inadmisibile”, a indicat CEDO într-un comunicat, precizând că ”aceste decizii sunt definitive”.
Cererile către CEDO au fost formulate într-un prim caz, de către Dan Voiculescu însuşi, iar în al doilea caz de fiicele sale Camelia Rodica Voiculescu şi Corina Mirela Voiculescu, şi de două companii româneşti, Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi Grupul Industrial Voiculescu şi Compania S.A., potrivit unui comunicat al CEDO.
Dan Voiculescu a fost condamnat în apel în 2014 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani.
Acesta susţinea, în special, că statul l-a urmărit în justiţie ”în scopuri politice” şi că judecătorii nu au fost imparţiali.
”Referitor la independenţa tribunalelor de proces, Curtea a luat notă că procedurile nu au fost arbitrare, că domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-şi prezenta argumentele în proceduri antagonice şi că deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor şi a legii aplicabile”, a explicat CEDO.
Referitor la confiscarea bunurilor, Curtea consideră că nu s-a constatat nicio eroare de imparţialitate din partea judecătorilor."

Grosu UliseRadu Viorel Ursache; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins, după ce am câștigat procesul cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat, că, "Dacă judecătorii de la CEDO m-ar fi văzut, nu aveam nicio șansă să pot câștiga procesul".
Din punctul meu de vedere,
Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepășit, în ceea ce privește BRUIAJUL
JURIDIC pe care mi l-a aplicat, în speța FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
După ce prin "MĂRȚIȘORUL" pe care i l-am oferit Maestrului Arsenie
Bocancea, prin scrierea pe care am postat-o pe blog în data de
01.03.2022, unde m-am REÎNCARNAT în "Magarul Troian de Țara Vrancei",
"DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" a intrat în silenzio
stampa.
Eu am spus cu mult timp în urma că, "Măgarul Troian de Țara
Vrancei" are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Acesta, cum simte că cineva intră cu mașina în pană de benzina (pana
prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se
lasă.
Este adevărat că nici în cele mai urâte vise, nu i s-a arătat
Maestrului Arsenie Bocancea că va putea intra cu mașina în pană de
benzină(pana prostului).
Iată că aceasta MINUNE s-a intamplat, iar
"Magarul Troian de Țara Vrancei" a lucrat "ca la carte".
Așa stând
lucrurile, te rog să-i vinzi niște "sentimente" Maestrului Arsenie
Bocancea și să-l consolezi spunându-i că, "Dracul nu-i așa de negru", așa
cum l-a simțit el, după ce "Magarul Troian de Țara Vrancei" și-a făcut
numărul. Mulțumesc anticipat!
Penteliuc Mircea
O să beau azi o șampanie !
O veste bună, jagosul un inpuțit.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea
O să beau azi o șampanie !
O veste bună, jagosul un inpuțit.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; De la vorbe la fapte, este cale lungă în România.
4. Ziarul de Vrancea din data de 11.03.2022, a publicat articolul "Condamnare
definitivă la 3 ani închisoare şi amendă penală în cazul fostului
inspector pentru învățământul preșcolar din cadrul IȘJ Vrancea".
Citez:
"Chirtoc
Amalia Daniela, fost inspector pentru învățământul preșcolar în cadrul
IȘJ Vrancea, trebuie să execute o pedeapsă de 3 ani de închisoare şi să
plătească o amendă penală în valoare de 1.800 de lei, conform soluției
definitive dispusă recent de judecătorii Curții de Apel Galați. În baza
art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu
închisoarea şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform
dispoziţiilor art. 92 C.pen.Este vorba despre dosarul în care Amalia Daniela Chirtoc, fost inspector pentru învățământul preșcolar în cadrul IȘJ Vrancea, a fost trimisă în judecată în 2018 sub acuzațiile de de fals material în înscrisuri oficiale și participaţie improprie la abuz în serviciu.
Luna trecută, conform soluției dispuse de judecătorii Curții de Apel Galați, a fost respins apelul inițiat de fostul inspector pentru învățământul preșcolar al IȘJ Vrancea, Amalia Daniela Chirtoc, râmânând definitivă soluția dispusă de judecătorii Judecătoriei Focșani pe 19.03.2021, prin Hotărârea 385/2021.
Reamintim că în fapt, la data de 30.03.2017 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sesizarea prin care se arată faptul că, în calitate de inspector pentru învăţământul preşcolar în cadrul Inspectoratului Judeţean Vrancea, inculpata a falsificat (prin contrafacerea scrierii) „Foaia de răspuns” pentru o candidată și, în aceeași zi (04.11.2016), a înaintat foaia de răspuns falsificată şi borderoul de evaluare refăcut cu nota 7,625 coordonatorului comisiei și membrilor acesteia.
Pe baza acestor documente, candidata a fost declarată admisă de comisia judeţeană de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de Director şi Director Adjunct în Unităţile de Învăţământ Preuniversitar, deși în realitate aceasta nu promovase examenul pentru ocuparea funcţiei.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii din cadrul S.J.A. Vrancea au desfășurat, în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror, activități procedurale pentru administrarea probatoriului și finalizarea urmăririi penale.
.............................. .............................. "
COMENTARII
Grosu Ulise
Din punctul meu de vedere, d-na Amalia Chirtoc este o VICTIMĂ a "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", a cărui "CAREU de AȘI" a dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.

Din câte îmi amintesc, d-na Amalia
Chirtoc a fost pe locul 6 pe lista de candidați pentru Camera
Deputaților a PSD Vrancea, la alegerile parlamentare din anul 2020.
Ca
inspector pentru învățământul preșcolar al ISJ Vrancea, d-na Amalia
Chirtoc organiza niște manifestări culturale, unde educatoarele din
județ, prestau un can-can, care rivaliza pe cel de la Moulin Rouge.
Cred
că aceste spectacole erau pe sufletul președintelui Marian Oprisan.
În
calitate de persoană, care știu foarte bine ce a însemnat "MITUL
Oprisan", întrebarea la care mi-ar plăcea să-mi răspundă cititorii
acestui comentariu este:
- Ce a câștigat d-na Amalia Chirtoc pentru ca a
fost un soldat disciplinat al "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea"?
PS Deoarece o întrebam, prin intermediul Facebook, pe d-na
Amalia Chirtoc dacă mi-a citit scrierile postate pe blog, aceasta m-a
ejectat din lista de de prieteni facebook-isti, probabil pentru a nu-l
supăra pe președintele Marian Oprișan.
5. Ziarul Libertatea a publicat în data de
10.03.2022, articolul "Cine este deputatul PNL care și-a dat Bac-ul la
28 de ani și a ajuns doctor în management după ce a intrat în
Parlament".
Citez:
"
Ioan Bălan este deja la al patrulea mandat în Parlament. Bac-ul l-a dat
la 28 de ani, dar asta nu l-a împiedicat ulterior să facă o adevărată
colecție de diplome, până la nivelul de doctor în management, scrie
Valeriu Nicolae într-un nou articol realizat pe baza investigațiilor
făcute de „ANIpebune” - un grup de voluntari care și-au propus să facă
informațiile publice despre politicieni cât mai accesibile și mai
transparente.În primul mandat (2008 –
2012), timp de patru ani domnul Ioan Bălan a vorbit în plen 57 de
secunde, iar în ultimii 2 ani a vorbit, în total, 5 minute și 7 secunde.
De la 25 de ani e patron de firmă. La 27 de ani se înscrie în PD. Peste
un an, în 1995, la 28 de ani, reușește să-și ia Bac-ul la Grupul Școlar
de Industrie Alimentară Suceava.
După
succesul bacalaureatului nu se mai poate opri din foamea cunoașterii și
se apucă serios de studii universitare. În mod ciudat și domnia sa a
fost „șomer” timp de minimum doi ani în timpul comunismului, lucru care
practic era imposibil.
De multe
ori, nedeclararea locului de muncă s-a dovedit o formulă prin care
politicienii au ascuns o legătură toxică cu Securitatea sau Miliția.
Toate
drumurile duc la Universitatea Petre Andrei Studiază la Iași și termină
în cinci ani o facultate de patru ani, facultate privată la Drept,
Petre Andrei, și ea una dintre instituțiile academice foarte iubite de
tot felul de politicieni dubioși. L-a avut profesor și pe domnul Tudor
Chiuariu, care a terminat aceeași facultate și care a fost condamnat la
trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
Rector
în perioada în care domnul Bălan studia era domnul Niculae Niculescu,
conducătorul de doctorat la Galați al domnului Fenechiu, baronul PNL de
Iași, condamnat și el la 5 ani de închisoare.
Domnul
Niculae Niculescu a trecut prin 5 partide, incluzând partidul domnului
Meleșcanu, cel al domnului Vadim Tudor și, desigur, prin PSD. Ginerele
lui, domnul Bogdan Andronic, era și el profesor la „Petre Andrei” în
perioada studiilor domnului Bălan. Și doamna Scântei, speranța
liberalilor pentru portofoliul Justiției, a predat la „Petre Andrei”,
sub supravegherea domnului Chiuariu.
Facultatea este celebră pentru că exista posibilitatea pentru cei mai „deștepți” dintre studenți să termine trei ani în unul.
Încă
o facultate: științe politice Setea de cunoaștere nu poate fi oprită și
domnul Bălan mai face o facultate – Științe Politice – la aceeași
universitate.
Probabil a avut o
ofertă „la două, una gratis”, căci în timp ce era ditamai patron de
firmă la Suceava și în timp ce studia Științele Politice la Iași mai
face și un masterat pe Dreptul European al Afacerilor.
Pare hotărât să termine tot ce oferă Universitatea Petre Andrei.
Citeşte
întreaga ştire: Cine este deputatul PNL care și-a dat Bac-ul la 28 de
ani și a ajuns doctor în management după ce a intrat în Parlament.
COMENTARII
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamna, prietenul meu facebook-ist, Radu Viorel Ursache, a pretins că eu gândesc ca Bulă, la 180 grade.
Muscuri Odette; Stimată Doamna, prietenul meu facebook-ist, Radu Viorel Ursache, a pretins că eu gândesc ca Bulă, la 180 grade.
Deoarece dl.Radu Viorel Ursache este un prieten special, nu
am dorit să-l contrazic, in ceea ce a afirmat despre mine, pentru ca,
după modelul d-nei Felicia Varzaru, să se dea și el la fund.
Deoarece
dl.Radu Viorel Ursache a făcut imprudența de a-l călca puțin pe bătătură
pe MESERIAȘUL Mihai Braha, am avut mari emoții pentru acesta.
În acest
articol de presă se afirma, citez: "Ioan Bălan este deja la al patrulea
mandat în Parlament. Bac-ul l-a dat la 28 de ani, dar asta nu l-a
împiedicat ulterior să facă o adevărată colecție de diplome, până la
nivelul de doctor în management
Citeşte întreaga ştire: Cine este deputatul PNL care și-a dat Bac-ul la 28 de ani și a ajuns doctor în management după ce a intrat în Parlament."
Citeşte întreaga ştire: Cine este deputatul PNL care și-a dat Bac-ul la 28 de ani și a ajuns doctor în management după ce a intrat în Parlament."
Dacă eu am "țiglele puse
invers pe casa", așa cum tot dl.Radu Viorel Ursache a afirmat, despre
acest individ "liberal", de pe moșia specialistului în scris cu oi pe
munte, Gh.Flutur, ce parere aveti?
Radu Viorel UrsacheGrosu Ulise; Am văzut și anumiți "profesori" (nu dau nume) care se pregăteau să susțină bacul odată cu depunerea dosarului de pensie așa că nimic nu trebuie să ne mai mire!!!!!
Grosu Ulise
Radu
Viorel Ursache; Prietene, în calitatea ta de "vanzator de sentimente",
este normal să fi văzut multe.
Într-adevăr "democrația originală" a
permis și unui individ să devină profesor universitar la o "facultate
muncitorească" de la Targoviste, fără a avea bacul luat.
Dacă la acest
exemplu adaugă fabricile de doctori FALSI în științe și de generali, vom
vedea ca tot ceea ce se întâmplă în România are o anumită logică.
Printre cele foarte multe pe care pretinzi ca le-ai văzut în ultimul
timp, nu a fost și Maestrul Arsenie Bocancea?
După "MĂRȚIȘORUL" pe care i
l-am oferit, cu ocazia zilei de 1 Martie, s-a manifestat prin
niște ieșiri nervoase, apoi dus a fost.
Urmare a postarii pe care am
făcut-o pe blog, cu ocazia Zilei Indragostitilor americaneasca, am
simțit că Maestrul Arsenie Bocancea a intrat mașina în pană de benzină.
În aceste condiții, respectând principiul "Magarului Troian de Țara
Vrancei", nu am putut rămâne indiferent și l-am luat imediat la ȘTANGĂ
pentru a-l scoate din necaz.
Respectând același principiu al "Magarului
Troian de Țara Vrancei", în data de 8 Martie, cu ocazia Zilei
Internaționale a Femeii, am luat la ȘTANGĂ și conducerea Primăriei
Focșani și CL Focșani.
Cele două probe de lucru pe care le-am dat în
data de 1 și 8 Martie, au făcut ca cititorii scrierilor mele, cu o
singură excepție, să intre în silenzio stampa.
Mă bucur că măcar tu ți-ai revenit și ai devenit VIU și MIȘCĂTOR.
Insinuarea ta este de
CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și nu de CATEGORIA SUPERGREA -
Arsenie Bocancea, dar decât nimica este bună și Anica.
6. Site-ul Hot News a publicat în data de 14.03.2022, informația "Amnistierea
plagiatorilor cu doctorate obținute înainte de 2011, votată de comisia
de învățământ din Camera Deputaților. Urmează votul final / USR anunță
că va ataca legea la CCR".
Citez:
"Comisia
de învățământ din Camera Deputaților a votat marți un amendament ce
prevede „amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011”, avertizează
parlamentarii USR. Amendamentul a fost propus de deputatul PSD Adrian
Solomon și a fost strecurat într-un proiect de lege de adoptare a unei
Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale care viza
cu totul altceva.
Proiectul se află deja pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă cel mai probabil se va ajunge la votul final săptămâna viitoare, au precizat surse parlamentare.
Raportul de admitere cu aceste modificări a primit 12 voturi „pentru” - PSD, UDMR, minorități, trei „împotrivă” - USR și trei abțineri - PNL.
Amendamentul a fost adoptat cu 11 voturi „pentru” și 6 „împotrivă” - deputații USR plus PNL.
Important de precizat este că acest proiect a trecut deja de Senat, iar Camera Deputaților este cameră decizională.
„Printr-o metodă jenantă, pe ascuns, au introdus într-o lege care nu are nicio legătură cu plagiatul calul troian prin care îi scapă pe plagiatorii prinși cu doctorate înainte de 2011. Faptul că același amendament a fost introdus de doi parlamentari de la două partide diferite denotă o premeditare clară a cuiva. E limpede că cineva acționează concertat, din umbră. Cerem partidelor să se disocieze oficial de această campanie de salvare a plagiatorilor. Iar dacă vor să o facă, să iasă oficial să o spună, nu cu trucuri la comisii, pe ascuns”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie, citat în comunicatul USR.
Potrivit celor de la USR, un al doilea amendament stabilește cât de rapid să se producă ștergerea responsabilității celor care ar fi putut plagia înainte de 2011: în trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.
Cei de la USR atrag atenția că OUG 3/2020 nu avea, inițial, nicio legătură cu titlurile ştiinţifice, ci doar aducea Legea educaţiei naționale în acord cu decizii ale Curții Constituționale, stabilind ca, în învăţământ, femeile să poată ieşi la pensie, dacă îşi doresc, la aceeaşi vârstă standard cu bărbaţii.
„Pe repede-înainte, amendamentele deputatului PSD au fost aprobate și în Comisia de învățământ, iar proiectul de lege a și fost introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. USR a solicitat retrimiterea proiectului la comisie pentru două săptămâni, spre a fi rediscutat, dar deputații coaliției la putere au respins cererea considerând că plagiatorii nu mai pot aștepta și că trebuie scăpați grabnic de răspundere.
Dacă PSD-PNL-UDMR vor forța adoptarea amnistierii plagiatorilor în următoarea ședință de plen, USR va ataca legea la Curtea Constituțională. Plagiatul înseamnă furt, iar cei care au furat trebuie să răspundă în fața legii și cetățenilor, indiferent de cum se cheamă ei și ce funcții importante ocupă”, mai spun aceștia.
USR precizează că va propune în plen reîntoarcere la comisie a raportului ce conține acest amendament.
Ce prevede amendamentul de amnistiere
Legea educației din 2011 se modifică astfel:
„La articolul 170, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
Măsura prevăzută la alin, (1) lit. b) se aplică doar pentru titlurile elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a prezentei legi.” (n.r. legea a intrat în vigoare în 2011)
În prezent articolul 170 din Legea Educației Naționale prevede astfel:
(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor.
Cum își motivează Solomon amendamentul, potrivit raportului de la comisia de învățământ:
„Aplicarea fără echivoc a principiului neretroactivității legii, reglementat de Constituție prin art. 15 alin (1) și (2) care consacră faptul că legea dispune numai pentru viitor.
1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
A doua încercare de amnistiere a plagiatorilor de dinainte de 2011 într-o săptămână
Amendamentele lui Adrian Solomon vin la câteva zile după ce un amendament aproape identic fusese strecurat de deputatul Cătălin Zamfir Manea, reprezentant al Romilor în Camera Deputaților, într-o manieră similară - într-un raport la o lege cu totul alt obiectiv.
Acest amendament a fost semnalat de fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, și apoi de USR și de jurnalista Emilia Șercan.
Ca urmare a dezbaterilor pe subiect, Manea a declarat pe 8 martie, pentru Edupedu.ro, că a retras oficial amendamentul precizând că „a fost interpretat eronat”.
Amendamentul depus de Cătălin Manea prevedea astfel:
„Sancțiunea retragerii titlului de doctor prevăzută la alin. (1) lit. b) se aplică pentru titlurile de doctor elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011.”
Cine este deputatul Adrian Solomon - scandalul de la șaormerie
Adrian Solomon a fost implicat într-un scandal în iulie 2020 într-o șaormerie. Deputații Solomon şi Irinel Stativă au fost amendați de polițiști cu 2.600 de lei, după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food din sectorul 3 și au făcut scandal. Poliția a fost chemată de patronul localului, iar cei doi au continuat scandalul și după sosirea poliției.
El susținea atunci că este victima unui linșaj mediatic „care se pare că are la bază cele 140 de milioane de euro date de către guvernul Orban ca să cumpere presa”."

Grosu UliseAcesta este Regimul Securist Postdecembrist, care a transformat România în COLONIE și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
@Radu Viorel Ursache; Prietene, în condițiile în care "eu am țiglele
puse invers pe casă", să înțeleg ca toți acești IMPOSTORI au tiglele
puse normal pe case?
Mercan Viorel
Grosu Ulise, în opinia lor da.
Mercan Viorel
Grosu Ulise, în opinia lor da.
Adrian Popescu
Golani, nu doctori!
Golani, nu doctori!
Grosu Ulise
Adrian Popescu; Trist, dar adevărat!
Adrian Popescu; Trist, dar adevărat!
7. Site-ul News Marker a publicat in data de 10.03.2022, informația, "De râsul curcilor: După ce au stârnit haos și au creat panică, ungurii de la MOL, amendați cu 100 de mii de lei de ANPC".
Citez:
"MOL
a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind
prețul benzinei. În total, ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei la
benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a
anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.ANPC a controlat peste 70 de stații de carburant in tara, fiind aplicate amenzi de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare de 100.000 de lei a fost aplicată chiar la sediul central a unui furnizor de carburanți, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
El nu precizat numele operatorului, însă a precizat că are 215 stații, ceea ce corespunde MOL.
De
altfel, miercuri seară Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a indicat
compania ca fiind sursa panicii care a dus la formarea de cozi uriașe la
benzinăriile din țară."
COMENTARII
Grosu Ulise
Din câte știu, Ungaria nu deține rezerve de petrol.
Din câte știu, Ungaria nu deține rezerve de petrol.
România are ceva rezerve de petrol, dar TRĂDĂTORUL de NEAM și ȚARĂ,
Adrian Nastase - Bombonel, le-a dat la austrieci. De asemenea, străinii
nu au putut cumpara terenuri agricole în Ungaria, dar TRADATORUL de NEAM
si TARA , Călin Popescu Tăriceanu, prin Legea restitutio în integrum, a
dat posibilitatea ca grofii unguri să-și recupereze bunurile pentru
care statul român i-a despagubit, după Marea Unire din anul 1918.
@Radu
Viorel Ursache; Prietene, în calitatea mea Bulă, care din punctul tău de
vedere, gândesc la 180 de grade, de ce nimeni nu i-a luat la întrebări
pe indivizii amintiți mai sus?
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Iar calci strâmb (de fapt ce mă mai miră).....
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, dacă am în vedere convingerea ta că eu am "țiglele puse invers pe casă și ca gândesc ca Bulă, la 180 grade", coroborată cu afirmația "Iar calci stramb", înseamnă că la 180 grade mai adăugăm 180 grade și ajungem la 360 grade.

Practic,
într-o astfel de
situație, întrebarea mea legată de cei doi trădători de neam și țară,
amintiți în interpelarea pe care ți-am făcut-o, este corectă.
8. Site-ul News Marker din data de 10.03.2022, a
publicat informația, "Cîțu, atac dur la guvernul Ciucă: Finanţele au
plătit astăzi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%, cea mai mare
dobândă din 17 decembrie 2012".
Citez:"Ministerul Finanţelor a plătit joi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%, susţine liderul PNL, fostul premier Florin Cîţu, afirmând că este cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012.
„MF a plătit astăzi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%. Cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012 şi până astăzi. Încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor”, a scris, citat de news.ro, Cîţu.
În urmă cu o săptămână, el avertiza că că România s-a împrumutat la cea mai mare dobândă din ianuarie 2013 şi până în 3 martie.
Cîţu
a susţinut în repetate rânduri că există o creştere a costului la care
se împrumută statul român, afirmând că soluţiile trebuie să vină de la
cei care sunt plătiţi de cetăţeni să vină cu soluţii şi să ne arate în
ce direcţie mergem."
COMENTARII
Grosu UliseAcesta este efectul SOMNULUI RAȚIUNII la poporul român.
@Muscuri Odette; Am dreptate, stimată Doamna!
Radu Viorel UrsacheOare cine îl crede pe CÎȚU trebuie să înghită și "zisele" d-lui Ulise?????
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, nu crezi că întrebarea ta este un nonsens?
Cine l-a crezut pe DROGATUL Cîțu, nu a putut să "înghită nici "zisele""
mele și pe cale de consecință, a făcut cercetări. Exemplul edificatora în acest sens, este
Maestrul Arsenie Bocancea.
Așa de mult s-a implicat în cercetarea
"ziselor" mele Maestrul Arsenie Bocancea, încât la un moment dat, s-a
trezit în fundul gol în mijlocul arăturii.
Cam ingrată situație pentru
cineva cu IQ-ul, cultura și posibilitatile Maestrului Arsenie Bocancea,
dar așa se întâmplă când te iei după carul cu mere.
Eu
în afară de a-i
fi aplicat principiul "Magarului Troian de Țara Vrancei" și imediat cum
am simțit că a intrat cu mașina în pană de benzină, l-am luat imediat la
ȘTANGĂ și l-am scos din necaz, nu-l mai pot ajuta cu nimic pe Maestrul
Arsenie Bocancea.
Într-o astfel de situație, cred că numai
prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru l-ar mai putea ajuta pe Maestrul Arsenie
Bocancea.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Cu ceva timp în
urmă, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că se impune să iau legatura
cu prof.dr.dr Gicu Valentin Dogaru, pentru a-mi pune pile la o mănăstire ca să pot participa la un ritual de EXORCIZARE.
Deoarece eu am eșuat în
acțiunea de RECREȘTINARE a postacului "orion", cred că în acest moment,
numai o EXORCIZARE l-ar putea ajuta pe Maestrul Arsenie Bocancea să fie
iar "ceea ce a fost și mai mult decât atât".
9. Ziarul
financiar din data de 16.02.2022, a publicat informația " Efectele
războiului din Ucraina asupra comerţului internaţional al României".
Citez:
" România,
prin producţia internă de petrol şi gaze şi prin mixul de generare de
energie, este cel mai independent stat din punct de vedere energetic la
nivelul UE, pe datele din 2020 Ce folos însă când Azomureş, Alro sau
Chimcomplex sunt aproape închise?
Ultimele date publicate de Comisia Europeană arată că pentru 2020 gradul de dependenţă energetică (petrol, gaze, cărbuni etc.) al României era de 28%, faţă de o medie a UE de 57%. Situaţia este de invidiat dacă se compară cu dependenţa de 73% faţă de importurile energetice a Italiei sau cu cea de 64% a Germaniei, state precum Malta şi Cipru fiind aproape în totalitate dependente de importurile de energie.
Dar în timp ce pe hârtie lucrurile arată bine, în teren marii consumatori de energie închid fabricile şi iau în calcul disponibilizări pentru că nu-şi mai pot achita facturile. „Ce facem? O să ajungem să importăm şi ce producem acum?“, se întreabă oamenii din industrie. Astfel, cei mai mari consumatori de energie şi de gaze naturale resimt puternic inflamarea facturilor, după Alro şi Azomureş venind rândul Chimcomplex să anunţe recent reducerea activităţii. Doar cele trei mari platforme industriale au împreună peste 5.400 de oameni, planurile de concedieri devenind opţiuni reale de supravieţuire.
„Statul ar trebui că plafoneze preţurile pentru o parte din producţia internă de gaze astfel încât să sprijine industria. În caz contrar am putea ajunge să importăm inclusiv bunurile pe care le mai producem acum. Desigur, plafonarea trebuie făcută asigurând o marjă bună de profit pentru producători, dar totuşi, nu la nivelul la care este acum. Se uită cineva la costurile de extracţie şi la preţul de vânzare al resurselor?“, mai spun oamenii din piaţă.
Spre exemplu, datele din raportul anual al OMV Petrom pentru 2021 arată că firma a avut un cost de producţie pe baril de 12,7 dolari. La nivel de grup însă, preţul obţinut pe acelaşi baril a fost de 60 de dolari. Ieri, de exemplu, preţul barilului de petrol era de circa 100 de dolari, în scădere semnificativă faţă de nivelul de aproape 140 de dolari de săptămâna trecută. Pe de altă parte, veniturile record ale companiilor din zona de producţie de hidrocarburi sunt impozitate, statul român fiind de fapt marele câştigător al scumpirilor. De exemplu, anul trecut Romgaz a înregistrat un impozit pe veniturile suplimentare de circa 1,2 miliarde de lei, iar pentru anul acesta suma ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei. O sumă similară, de circa 1,1 miliarde de lei, a fost achitată de OMV Petrom în contul producţiei de gaze. În ciuda acestor injecţii de capital, statul s-a dovedit incapabil de a-şi proteja industria în faţa preţurilor la energie.

........................"
COMENTARII
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în calitatea mea de persoană, care conform punctului meu de vedere, gândesc ca Bulă, la 180 grade, ce părere ai despre această informație?
Radu Viorel Ursache; Prietene, în calitatea mea de persoană, care conform punctului meu de vedere, gândesc ca Bulă, la 180 grade, ce părere ai despre această informație?
PS L-aș întreba același
lucru și de dl.Mihai Braha, dar cred că acesta ar putea să-mi dea un
răspuns de genul "chestii - socoteli", unde este specialist.
10. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 10.03.2022, articolul "Facturile la energie – Ce au făcut alții, ce face România".
Citez:
"Creșterea
accelerată a prețurilor la energie din ultimele luni și impactul
războiului din Ucraina impun statelor membre ale Uniunii Europene și
Comisiei Europene luarea unor măsuri rapide pentru atenuarea impactului
financiar asupra consumatorilor finali și a companiilor care se
confruntă cu costuri de producție mărite, se arată într-o analiză PwC.
Într-un document publicat în data de 8 martie, Comisia Europeană menționează că statele membre au luat măsuri pentru a atenua impactul creșterii prețului la electricitate și gaze naturale prin reducerea temporară a cotei de TVA (19 state), accelerarea implementării energiei regenerabile, acordarea de ajutoare de stat pentru reducerea costurilor cu energia pentru utilizatorii finali, salvgardare pentru evitarea deconectărilor de la rețeaua de energie electrică, măsuri temporare de compensare și sprijin direct utilizatorilor finali, inclusiv grupurilor expuse riscului, ajutoare de stat oferite către companii și industrii în linie cu prevederile europene de ajutor de stat, amânarea temporară a plății facturilor.
Ce au făcut alte state membre UE în materie de TVA?
● Polonia a redus cota de TVA de la 23% la 8% pentru livrările de combustibil, respectiv la 5% pentru livrările de energie electrică și termică către consumatori;
● Belgia a anunțat că va reduce cota de TVA la 6%, temporar (1 martie 2022 – 30 iunie 2022), pentru livrarea de energie electrică pentru consumatorii casnici;
● Spania a acordat temporar reduceri de cotă de TVA de 10% pentru livrările de energie electrică efectuate către consumatori casnici, până la 30 iunie 2022;
● Bulgaria intenționează să introducă cota 0% de TVA pentru: livrările de apă și gaze naturale, energie electrică și încălzire centrală către consumatori de la 1 aprilie 2022
● Croația a redus cota de TVA de la 25% la 13% pentru furnizarea de căldură de la 1 aprilie 2022, o cotă de TVA redusă de 5% pentru livrarea de gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, urmând ca ulterior să se aplice o cotă de TVA redusă de 13% pentru aceste livrări de gaze;
● Cipru ia în considerare reducerea cotei de TVA la 5% pentru combustibil, precum și extinderea perioadei pentru care se aplică cota de TVA de 9% pentru consumul de energie electrică;
● În trimestrul II al anului 2022, Italia prevede o reducere a cotei de TVA de 5% pentru livrările de gaz metan utilizat la ardere în scopuri civile și industriale;
● Letonia discută reducerea TVA la energie electrică de la 21% la 5%;
● Lituania intenționează să aplice temporar o cotă de TVA de 0% pentru energia termică livrată către gospodării, în care statul va finanța cota de TVA existentă de 9%, iar gospodăriile nu vor fi obligate să achite TVA.
Reducerea cotei de TVA la 5% ar duce la o scădere a facturii de cca 12%
Adoptarea de către România a cotei reduse de TVA de 5% pentru energia electrică și gaze naturale ar avea un impact pozitiv direct pentru consumatorii casnici, prin diminuarea valorii finale a facturilor. De exemplu, în cazul unei locuințe care în prezent are valoarea facturii de 93,63 lei, ce cuprinde toate elementele precum energia activă, abonamentul, tarifele de extragere energie electrică din rețea, servicii sistem, cogenerare, certificate verzi, etc. în cazul aplicării cotei de 19% TVA, valoarea totală a facturii este de 111,41 lei. De asemenea, în cazul aplicării cotei de 5% TVA, valoarea totală a facturii este diminuată cu aproximativ 12%, rezultând într-o valoare finală de 98,31 lei.
În același timp, scăderea cotei de TVA la 5% ar avea un efect secundar la nivelul companiilor de distribuție care vor aplica o cotă redusă de TVA către consumatorii finali, dar vor prefinanța 19% TVA aferentă achizițiilor. Deși au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment.
Ce a adoptat România până acum?
România a încercat să diminueze efectul provocat de aceste creșteri asupra populației prin adoptarea, pe de o parte, a unor măsuri de plafonare a prețurilor de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, și pe de altă parte, prin adoptarea unei scheme de compensare a energiei electrice și gaze naturale pentru consumatorii casnici care îndeplinesc
anumite criterii de consum. Aceste măsuri ce vizează interesul general public au fost adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021.
Mai mult, modificările ulterioare aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 prevăd posibilitatea consumatorilor vulnerabili să solicite amânarea plății facturilor de energie electrică și gaze naturale pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum şase luni.
În vederea atenuării impactului creșterii prețurilor la energia termică livrată populației și altor categorii de consumatori, România a adoptat, prin Ordonanța de urgență nr. 130/2021, reducerea cotei de TVA la 5% doar pentru livrarea de energie termică în sezonul rece începând cu 1 ianuarie 2022.
Un proiect de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 5% pentru livrările de benzină cu plumb, fără plumb, gaz petrolier lichefiat și motorină a ajuns în dezbatere în Senat.".

Grosu UliseÎn
condițiile în care Regimul Securist Postdecembrist, prin aripa politică
PSD, se face vinovat de actuala situație din domeniul energiei,
brambureala din domeniul energiei are logica ei.
@Muscuri Odette; Mi-ar
plăcea să mă contraziceți, în legătură cu afirmația pe care am făcut-o
mai sus.
Muscuri OdetteGrosu Ulise, au fost naivi cei care au făcut contracte cu tot felul de firme apărute peste noapte, și într-o oarecare măsură afirmația ta e așa.
Grosu Ulise
Muscuri
Odette; Stimată Doamnă, când după 32 ani de UMILIRE profesională și
numai, timpul îți dă dreptate, precizarea Domniei voastre, "într-o
oarecare măsură afirmația ta e așa.", m-a uns la suflet.
În condițiile
în care, urmare a "tratamentului" la care m-a supus Maestrul Arsenie
Bocancea, nu mai prea am parteneri de dialog facebook-ist, sunt onorat că
D-voastră demonstrați că aveți sânge în instalații.
11. Site-ul News Maker a publicat în data de 17.03.2022
informația "Corupție sau prostie? România și-a sabotat singură sectorul
energetic".
Citez:
"Datele
publice pe site-ul Transelectrica, transportatorul naţional de energie,
arată că în următorii doi ani de zile alte centrale pe cărbuni ar
trebui scoase din funcţiune, astfel ca, la nivelul anului 2024,
capacitatea totală a acestor unităţi să ajungă undeva la 2.000 MW. Din
38 de grupuri pe cărbune câte funcţionau în 2011, anul acesta mai merg
doar 13, arată o analiză ZF.
Acest exit din cărbuni fără a pune nimic în loc a subminat statutul de exportator net de energie al României în ultimii trei ani de zile. Investiţiile din partea de eoliene şi solare, unde România are acum un portofoliu de generare de circa 4.300 MW, s-au făcut fără unităţi de stocare sau de echilibrare, astfel că independenţa zilnică a alimentării cu energie a României depinde de cum bate vântul. Ieri, de exemplu, a fost una din zilele în care vântul nu a bătut, aşa că ponderea cărbunilor a ajuns la aproape 25% din producţia internă. Dar nu a fost suficient, aşa că un sfert din consumul naţional al României se baza pe importurile de la vecinii săi.
„Am mai putea redeschide câteva unităţi“, spune Ovidiu Pop, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniul termoenergeticii.
Cărbunele, deşi cu viitor limitat ţinând cont de politicile de mediu ale UE, este din nou în centrul atenţiei din cauza războiului din Ucraina. În contextul în care decizia la nivelul blocului european este de elimina dependenţa de gazul rusesc, cărbunii ar putea primi o nouă şansă la viaţă, pe un anumit termen, astfel încât securitatea energetică a economiilor europene să nu fie ameninţată de tranziţia spre zona de energie verde.
„La Deva am mai avea un grup de 210 MW, la Paroşeni 150 MW şi la Complexul Energetic Oltenia este grupul 5 de la Rovinari cu 300 MW care pot fi puse în funcţiune. Trebuie urgentate reparaţiile, iar mai departe marea problemă rămâne cea de alimentare a centralelor cu cărbuni“, a mai explicat Pop.
La rândul său, ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat că la CE Oltenia, cel mai mare producător de energie local pe bază de cărbuni, va fi realizată până în mai o creştere a capcităţii de producţie de 300 MW, cel mai probabil fiind vorba de grupul 5 de la Rovinari.
Dar dincolo de aceste măsuri punctuale, politica energetică a României a fost complet diferită de cea a altor state care depind de cărbuni pentru a-şi alimenta cnsumul intern, iar Polonia este cel mai bun exemplu.
Astfel, în timp ce România şi-a asumat exitul din cărbuni până în 2032, Polonia, unde 70% din energie a fost asigurată anul trecut de centralele pe cărbuni, şi-a setat ca ţintă anul 2049.
În 2020, sistemul energetic al Poloniei avea o capacitate totală de 49.238 MW, potrivit datelor oficiale, din care 31.255 MW erau numai în centralele pe cărbuni. În 2011, parcul de producţie de energie electrică al Poloniei era de 37.400 MW, din care 32.900 MW erau cărbunii. Practic, într-un deceniu, Polonia şi-a crescut flota de producţie de energie cu 30%, păstrând aproape neschimbată capacitatea centralelor pe cărbune. Ce s-a pus în plus a venit din zona de energie verde, dar în comparaţie cu România, Polonia a avut grijă de producţia de energie convenţială. Rezultatul? Polonia exportă energie. În România, lucrurile au stat complet diferit.
Astfel, capacitatea de producţie a rămas relativ contantă de 10 ani încoace, la circa 17.000 MW, închiderile din zona de cărbuni fiind acoperite de instalările de eoliene şi solare. Practic, ce a pierdut România pe zona de producţie de energie stabilă ca şi capacitate, a câştigat pe zona de energie verde volatilă. Astfel, boomul energiei verzi a venit fără a pune în loc capacităţi de echilibrare, astfel că acum, atunci când nu bate vântul, România nu are ce să facă altceva decât să importe."

Radu Viorel Ursache; Prietene, având în vedere morala pe care mi-ai făcut-o, deoarece ai pretins că m-aș fi purtat ca un bădăran cu d-na Felicia Varzaru, deși eu am dat Cezarului ce este al Cezarului, te obligă să-mi răspunzi la întrebarea:

- Cine sunt VINOVAȚII pentru
situația relatat de prezentul articol de presă?
Grosu UliseDragomir Lucian; Lucian, nu crezi ca după ce peste 3,5 ani ai fost COBAIUL Maestrului Arsenie Bocancea, care te-a folosit ca să mă bălăcărești prin intermediul Facebook, este JENANT să distribui astfel de informații?
Faptul că ai demonstrat ca ești un HABARNIST de HABARNIST în domeniul
energie, nu este o scuză pentru comportamentul pe care l-ai avut prin
intermediul Facebook, vizavi de persoana mea.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, poți baga EMOTICOANE ORGASMICE la greu, deoarece acestea nu schimbă cu nimic datele problemei.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, poți baga EMOTICOANE ORGASMICE la greu, deoarece acestea nu schimbă cu nimic datele problemei.
PS După cum vezi, Maestrul
Arsenie Bocancea pe care tu îl consideri un anume "Jenică - patriotul",
nu este deloc patriot, ci din contra.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, sigur este mai patriot ca tine Arsenie Bocancea, fii sigur de asta!
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, aici nu este vorba despre politica externă a Rusiei, unde observ că "ești pe felie", ci de subiectul prezentei postări ale tale.

În acest domeniu ai demonstrat ca ești un HABARNIST &
HABARNIST, deși în stilul caracteristic, la TUPEU stai foarte bine. Dacă
istoria si politica externă a Rusiei, o poti dezbate cu Sandu Gurguiatu
și cu ing.din PMP-Electroplast, în probleme legate de prezența
informație facebook-istă îți prinzi urechile.
De altfel, și Maestrul
Arsenie Bocancea a demonstrat că-și prinde urechile în astfel de
probleme.
După ce s-a pregătit temeinic în cazul unei avarii de la RADET
București, subiect dezvoltat de MAHALAGIOAICA Gabriela Firea, în stilul
caracteristic, Maestrul Arsenie Bocancea a crezut că mă prinde cu garda
jos.
Din păcate pentru Maestrul Arsenie Bocancea, în ciuda acestei
pregătiri tehnice, a furat-o din nou.
Corupție!
Grosu Ulise
Lauda de sine nu miroase a bine, tot așa se "preamărirea" și "genialul". Virgil Popescu și până la urmă totul a fost un "mare făssssss!!!!!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, avand în vedere convingerea ta, că, "Am puse țiglele invers pe casă și gandesc ca Bulă, la 180 grade", nu merită să te contrazic.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Stimabile, în mesajul pe care ți l-am transmis, urmare a REÎNCARNĂRII mele in "Măgarul Troian de Țara Vrancei", ți-am explicat de ce la mijloc este vorba despre o problema de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ, lucru pe care il pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri.

În paralel cu aceasta
problemă, TIMPUL mi-a dat dreptate, după 32 de ani de UMILIRE
profesională și nu numai.
Pentru aceasta, vina nu o poarta Rusia și nici
Occidentul.
Nu știu pe ce te-ai bazat cand ai făcut afirmația, "Grosu
Ulise, sigur este mai patriot ca tine Arsenie Bocancea, fii sigur de
asta!". În condițiile în care singura ta sclipire a fost atunci cand ai
afirmat că, Maestrul Arsenie Bocancea este un "Nuțu Cămătaru de
Provincia Europeană Vrancea", nu-mi poți cere să te și cred.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, am văzut că te-a uns la suflet replica d-lui Gheorghe Anton, citez: "Gheorghe Anton; <Dragomir Lucian, eu chiar am vrut să fiu prietenos, am încercat să fiu elegant, dar cu bădăranii... nu se poate proceda așa !>, pe care mi-a dat-o, după ce i-am dat un contraexemplu, în speța de gramatică a limbii române, unde nu l-am contrazis în ceea ce a afirmat.

Pentru mine a fost
importantă informația că, s-a auzit de celebrul Miorlaici și la Reghin.
Deși sunt convins că nu ai să-mi răspunzi punctual, am să-ți adresez
cateva întrebări, după cum urmează:
1.
Acum, când TIMPUL mi-a dat dreptate, după 32 ani de UMILIRE
profesională și nu numai, constientizezi cât de PENIBIL ai fost în
calitatea ta de
COBAI al Maestrului Arsenie Bocancea?
2.
Ai pretins că Maestrul Arsenie Bocancea este persoana cea mai informată
cu care te întreții pe Facebook, aspect cu care sunt de acord. Cum
crezi că se simte, în aceste condiții, Maestrul Arsenie Bocancea când a
constatat că a rămas "fără de gloanțe" în fața mea ?
3.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a rămas fără gloanțe în fața mea, mă
așteptam ca măcar dl.Nelu Gavrilă, care a pretins că sunt "ajutor de
KGB-boss" și "pupilul tau" să contraatace, dar..... Crezi că și dl.Nelu
Gavrilă a rămas fără gloanțe?
4. În
condițiile întrebărilor de mai sus, cum ai putut crede tu că, eu aș fi
putut să mă aflu pe o listă electorală cu prietenul tău, Sandu
Gurguiatu, așa cum mi-ai propus ?
5. În condițiile în care la fel ca și tine, Sandu Gurguiatu este un
HABARNIST de HABARNIST în probleme de producere și distribuție a
energiei electrice și termice, de ce crezi că Maestrul Arsenie Bocancea
a apelat la serviciile acestuia, pentru a verifica niște informații
despre ENET?
6. În condițiile în
care idolul lui Sandu Gurguiatu este președintele Marian Oprișan, crezi
că acesta a fost stimulat pentru a mă denigra prin intermediul
Facebook?
7. După ce m-am
REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" pentru Maestrul Arsenie
Bocancea și pentru tine și v-am unit în CUGET și-n SIMȚIRI, prin
intermediul "ȘTĂNGII făcătoare de minuni", crezi că "DIVINITATEA mea de
Provincia Europeană Vrancea" va respecta decizia UNIVERSULUI și
premoniția Babei Vanga și se va REÎNCARNA în "Măgarul Troian de Țara
Vrancei"?
Vasile Apostu
Și una si alta
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, de regulă tu faci un joc interesant, pe care aparent l-am ignorant.
Și una si alta
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, de regulă tu faci un joc interesant, pe care aparent l-am ignorant.
Ce te-a determinat să faci acest comentariu sec și la
obiect?
Muscuri OdetteCorupție!
Grosu Ulise
Muscuri
Odette; Stimată Doamnă, eu am afirmat că în domeniile producerii și
distribuție energiei electrice și termice sunt o NUCĂ TARE pentru
"Provincia Europeană Vrancea".
De asemenea, am afirmat că intr-o
confruntare directă pe probleme tehnico-economice specifice, "șterg pe
jos" cu toți directorii politruci pe care Marian Oprișan i-a numit la
Electrica Focșani si ENET.
Urmare a DISCREDITĂRII ca om, de care am avut
parte în cei 32 ani de "democrație originală", s-a crezut că aș putea
bate campii, prin afirmația precizată mai sus.
Când după 32 de ani de
UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate, datele
problemei s-au SCHIMBAT RADICAL.
De altfel, în cele trei REÎNCARNĂRI în
"Magarul Troian de Țara Vrancei" la care am apelat, începand cu data de 1
martie, consider ca am fost foarte clar pentru toți Toma Necredinciosu'
de "Provincia Europeană Vrancea".
Ce va ieși în final, vom vedea.
Radu Viorel UrsacheLauda de sine nu miroase a bine, tot așa se "preamărirea" și "genialul". Virgil Popescu și până la urmă totul a fost un "mare făssssss!!!!!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, avand în vedere convingerea ta, că, "Am puse țiglele invers pe casă și gandesc ca Bulă, la 180 grade", nu merită să te contrazic.
Cartea mea de vizită în acest domeniu, este dată de faptul
că, de fiecare dată când Maestrul Arsenie Bocancea a intrat pe contre
cu mine, avand ca subiect domeniile în care mă consider o NUCĂ TARE
pentru "Provincia Europeană Vrancea", de fiecare dată a FURAT-O.
Ca să fiu și mai CONVINGĂTOR, în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie
Bocancea, simțind că a intrat cu mașina în pană de benzină(pana
prostului), m-am REÎNCARNAT instant în "Măgarul Troian de Țara Vrancei"
si cu ajutorul "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" l-am scos din necaz.
Îți
amintesc că Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, te pot întâlni în
fiecare duminică în târg la Dumbraveni.
Având în vedere această
precizare, în mod normal ar trebui să-l cunoști pe Maestrul Arsenie
Bocancea.
PS În ceea ce privește ÎNTREBARE INTREBATOARE, de care te-am
informat prin Messenger, care este răspunsul tău?
Radu Viorel Ursache; Prietene, avand în vedere morala pe care mi-ai făcut-o, deoarece ai pretins că m-aș fi purtat ca un bădăran cu d-na Felicia Varzaru, deși eu am dat Cezarului ce este al Cezarului, te obliga să-mi răspunzi la întrebarea:
12. Site-ul
News Maker a publicat in data de 17.03.2022, informația
"Vicepreşedintele ANRE face mişto de români în plină criză a facturilor:
Anul ăsta le dăm peşte, dar la anu vor trebui să pescuiască singuri!"
Citez:
"Consumatorii
de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat de la 1 aprilie, dar
de anul viitor ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de
eficienţă energetică, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele
Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o
conferinţă de profil.
„Sunt convins că această criză energetică va accentua preocuparea şi investiţiile în eficienţă energetică. Preţul mare va determina consumatorii să se gândească la măsuri de eficienţă energetică, dar trebuie să vină şi din partea instituţiilor statului o preocupare şi un efort pentru informare şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestei măsuri, la nivelul tuturor consumatorilor, de la cel casnic la cel mai mare consumator non-casnic. Nici nu ne putem imagina ce multă risipă există în acest moment. Am mai fost criticat pentru afirmaţia mea că energia a fost mult prea ieftină ca să existe preocupare în cadrul unor categorii de consumatori pentru măsuri de eficienţă. Iată că am ajuns în momentul în care preţul creşte de 2-3 ori în mai puţin de un an şi este posibil ca eficienţa energetică să capete cu totul altă dimensiune”, a spus Bege, la conferinţa „Energia, prezent şi viitor”, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, conform AGERPRES.
Doar prin schimbarea anumitor comportamente, prin eliminarea acestor risipe, deja putem să obţinem nişte economii de consum la facturi, pentru că orice reducere de consum se va reflecta în factură, în emisiile de CO2, în reducerea dependenţei de importuri şi în preţuri, dacă cererea scade, a arătat el.
În ceea ce priveşte măsurile de la 1 aprilie, oficialul ANRE a precizat că se conturează o decizie finală, dar mai sunt mici aspecte de discutat la nivelul Executivului.
„Cred că săptămâna aceasta Guvernul va lua o decizie. Nu voi da detalii, pentru că nu este rolul meu să anunţ ceva, dar, trecând peste asta, trebuie să găsim repede nişte soluţii care vor avea efecte pe termen mediu sau lung, prin care să rezolvăm problema dependenţei faţă de importurile la gaze şi energie şi prin asta putem contribui la reducerea dependenţei Europei de importurile de energie. Să venim cu investiţii nu doar în generare”, a arătat Bege.
România şi-a propus să construiască cel puţin 6,9 GW de energie regenerabilă până în 2030, dar, în opinia acestuia, cu un cadru legislativ bine gândit, putem ajunge la 10-12 GW capacităţi noi de regenerabile până în 2030.
„Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii. Este aceeaşi poveste cu ‘dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască’. Pe termen scurt trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască”, a conchis reprezentantul ANRE."

Grosu UliseRadu Viorel Ursache; Prietene, avand în vedere morala pe care mi-ai făcut-o, deoarece ai pretins că m-aș fi purtat ca un bădăran cu d-na Felicia Varzaru, deși eu am dat Cezarului ce este al Cezarului, te obliga să-mi răspunzi la întrebarea:
Cine îi permite acestui HABARNIST să i-a la
MIȘTO poporul român?
Adrian Popescu
Nu este posibil ca un neica nimeni, să se adreseze astfel poporului român.
Adrian Popescu
Nu este posibil ca un neica nimeni, să se adreseze astfel poporului român.
Să nu uite că noi îl plătim
,iar bugetul este al nostru ,al tuturor.
Nu ne dă bani de la mama lui.
De
ce avem parte de asemenea oameni ,în funcții de decizie.
Este nevoie de
profesioniști, nu de oameni de partid
Grosu Ulise
Un debil
Grosu UliseVasile Apostu; Un debil, dar plătit regește de poporul român. Cine are interesul să țină un astfel de "debil", într-o funcție așa de mare?
Grosu Ulise
@Adrian
Popescu; Stimabile, eu îl cunosc personal pe HABARNISTUL Dumitru
Chiriță, care este șeful ANRE, despre care, conform unor bârfe ale
colegilor lui de la IDEEB, acesta era omul SECURITĂȚII COMUNISTE.
În
aceste condiții, precizarea "Este nevoie de profesioniști, nu de oameni
de partid", este doar o vorbă de clacă.
Vasile ApostuUn debil
Grosu UliseVasile Apostu; Un debil, dar plătit regește de poporul român. Cine are interesul să țină un astfel de "debil", într-o funcție așa de mare?
D. Analiza informațiilor de presa prezentate la punctul "C"
1.
Informațiile C.1, C.2, C.3 și C.4, prezintă starea de lucru din ceea ce eu
consider a fi cea mai CORUPTĂ instituție publică din România și anume
JUSTIȚIA.
Din păcate dl.Radu Viorel Ursache mi-a ignorat interpelările.
2. Informațiile C.5 si C.6, prezintă politica de cadre a Regimului Securist Postdecembrist.
În afara de comentariile făcute nu mai am nimic de adaugat, cu excepția motto-lui de la această scriere,
"Faceți din proști conducatori și vă întrebați de unde vine dezastrul!" - Winston Churchill
3. Informații prezentate la punctele
C.7. C.8 si C.9 se referă la efectul celor 32 ani de "democrație
originală", perioadă în care România a trecut în proprietatea
"baronilor" locali si centrali, sub atenta coordonare a Regimului
Securist Postdecembrist.
Dacă în Rusia și Ucraina sunt "oligarhi" în România sunt "baroni", însă efectul este același.
În afară de comentariile făcute la cele trei informații de presă, nu mai am nimic de adăugat.
4.
Informațiile prezentate la punctele C.10, C.11 și C.12 cu comentariile
aferente, ar trebui să constituie subiect de meditație pentru toți cititorii acestui mesaj.
Grosu Ulise
Eu nu i le-am tăiat, poate Udrea, femeia de serviciu.
Grosu Ulise
@Vasile Apostu; Asta ar fi culmea ca tu, care ești painea lui Dumnezeu, să te fi atins de un fir de păr, a celui care a dus STATUL de tip MAFIOT la perfecțiune în România.
Vasile Apostu
Grosu Ulise; Mi-am platit tot la statul român și am primit doar majorări, credeți că este normal? Cei ce reprezinta statul român, daca ei nu fac nimic pentru popor cum să-i apreciem ?
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, poporul nu face nimic, ca ei să facă ceva. FRICA din oasele românilor, am constatat că, este mai mare decât in timpul DICTATURII lui Ceaușescu, iar aceast lucru spune multe.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, D-voastra nu plângeți de milă lui Pol Pot de România, așa cum poate plânge Evita Peron de România, Elena Udrea?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, m.o.hot de buzunare, școlit în timpul mandatului în corupție
Grosu Ulise
Grosu Ulise; ,,CC,,?!
Grosu Ulise
"Traian Băsescu nu își va pierde privilegiile de fost președinte de stat la încheierea mandatului după decizia definitivă a ÎCCJ, susține avocata Eliza Ene Corbeanu, care clarifică situația juridică a acestuia. De asemenea, ea afirmă că fostul președinte nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații și nici nu își va pierde mandatul de europarlamentar.
„M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund și public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situația juridică a președintelui Traian Băsescu.
Inițial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, așa că o zic pe scurt :
- modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost președinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile și președintelui Traian Basescu (vezi aplicarea în timp a legii civile )
- Traian Basescu nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații (vezi latura obiectiva și latura subiectiva a infractiunii raportate la momentul pronunțării deciziei ICCJ)
- Traian Basescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condițiile cerute de legea 33/2007)”, scrie Eliza Ene Corbeanu pe Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Băsescu față de decizia Curții de Apel București.
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în calitatea ta persoană care ai IMPLORAT Divinitatea, să dea o astfel de sentință în cazul lui Pol Pot de România, Băsescu Traian, cum comentezi această informație facebook-istă?
Muscuri Odette
Mă bucur, lovitură pentru dușmani ,pentru analfabeți funcționali care nu cunosc legile
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Vreți să detaliați bucuria pe care o insinuați, stimată Doamna?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, mă bucur pentru el, îl apreciez, și fără alte comentarii.
Grosu Ulise
Pierdeți de ciudă cei ce_l urăsc.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Eu îl urăsc cu patimă pe Băsescu Traian! Nu știu cum să va interpretez afirmația, "Pierdeți de ciudă cei ce_l urăsc".
Muscuri Odette
Grosu Ulise, pierzi timpul în care te stresezi.
Grosu Ulise
Grosu Ulise
Grosu Ulise, nu ai înțeles comuniști lacomi PSD atâția ani de calici, țigani _iliescu_ când a ajuns împărat.....
Arsenie Bocancea
Muscuri Odette; Flota a fost vândută cu aprobarea Parlamentului, așa că nu-l învinuiți doar pe el.
Arsenie Bocancea
Muscuri Odette; Se pare că nici dumneata nu ai înțeles cum au stat lucrurile cu adevărat.
Grosu Ulise
Decizia ICCJ stabilește că Băsescu a colaborat cu Securitatea și doar atât. Declarația pe propria răspundere privind calitatea de colaborator ,etc, este o tâmpenie. Acolo unde CNSAS-ul nu a confirmat atâta timp, nu putea confirma Băsescu, băiat deștept și bine instruit în acest sens. Cât timp el considera că ci-istul unității militare era ofițer MAN și nu al Securității, poate dovedi cineva că nu a crezut cu adevărat acest lucru? Avea vreo obligație să știe structura , modul cum functiona Securitatea?
Radu Viorel Ursache; Prietene, această informație facebook-ista m-a bagat în NOAPTEA MINȚII.
Probabil au pus la cale debarcarea din funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea a lui Marian Oprișan.
Arsenie Bocancea
După negocieri ,veți afla.
Grosu Ulise
E. Maestrul Arsenie Bocancea și OBSESIA acestuia cu privire la un posibilul meu ȘEF
Dragomir Lucian; Stimabile, mă bucur că ți-am smuls un emoticon zâmbăreț. PS Comentariul meu și-a atins ținta.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, m-am întâlnit în parc cu dl. Mișu. După ce ai dat pe goarnă, modul în care dl.Misu l-a avansat pe Cel Mare si acesta, ulterior i-a tras-o, acesta a devenit un cititor fidel al scrierilor mele. Când îl informez despre un mesaj transmis Maestrului Arsenie Bocancea, acesta îl citește cu multă atenție. În acest sens, te pot informa că "MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am oferit de 1 Martie l-a uns la suflet.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, mă întreb, cine e mai dobitoc dintre noi doi ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Întreabă-te Lucian! Având în vedere că discuția noastră este de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar tu ești specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, de ce crezi că m-ar interesa părerea unui specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României ?Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Nea Mișu este deștept și șmecher ,știe cum să manipuleze o otreapă, doar cu asta s-a ocupat o viața. Așa că, nu te entuziasma, știe foarte bine cu cine are de-a face, nu se-ncurca cu de-al de Calamity Latrau.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, eu nu mă entuziasmez cu nimic, ci doar te-am informat. După ce ai simțit pe propria ta piele, "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", mi se pare interesant, modul în care te îmbeți cu apă rece. Ce-ai fost și ce-ai ajuns, Maestre! Este bine că, măcar COBAIULUI tău, reușești să-i smulgi un emoticon zâmbăreț. Probabil că, Lucian, încă mai meditează la dilema lui, "Grosu Ulise, mă întreb, cine e mai dobitoc dintre noi doi ?"
Buna dimineata! Lucian, desi principala ta calitatea a fost aceea avem păreri DIAMETRALE, despre COMUNISM si DICTATORUL Ceaușescu, pot afirma fără teama de a gresi că, am avut o INSPIRATIE DIVINA atunci când te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de de 3 stele.
Grosu Ulise ți am dat laik să te bucuri ca BOU LA POARTĂ NOUA !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian ; Vai Pașă, cât de darnic ești!
Grosu Ulise; Ai dat-o de gard iar ! La biserică mă duc ! De aburit nu mai am ce că ești aburit la minte rău de tot și restul se vede din exprimările pe fcb .Nu e vina matale nene că te băgăm în seamă ,noi doar ne distrăm nu o lua in serios
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Ce ,,raza de soare tristă,, asta-i labă tristă!
Nelu Gavrilă
Arsenie Bocancea; Un mare labagiuu adică.
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Tu ai zis-o.
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, nu fugi de răspundere !
Grosu Ulise
Am să încep acest punct al prezentului mesaj, cu o informație de presă, pe care am postat-o inițial pe pagina mea de Facebook.
Dl.Radu Viorel Ursache mi-a ignorat interpelarea pe care i-am făcut-o, dar acest aspect are mai puțină importanță.
Ziarul Cotidianul din data de 15.03.2022, a publicat articolul "Soljeniţîn şi eroina de la „Pervyi Kanal″".
Citez:
Marina
Ovsiannikova, editor al postului rus de televiziune „Primul Canal“ (sau
„Canalul Unu“), a reuşit, pentru cinci secunde, să-şi posteze, în
direct şi la ora de maximă audienţă a unei emisiuni de ştiri de seară,
mesajul împotriva războiului din Ucraina.
Scris în limbile engleză şi rusă şi având desenate, în partea superioară a pancartei, tricolorul Rusiei şi steagul ucrainean, acesta cuprindea următoarele apeluri:
„ Nu războiului!“;
„Opriţi războiul!“;
„Nu credeţi propaganda!“;
„Aici ei vă mint!“;
şi, drept semnatari, „Ruşii împotriva războiului“. Nefericita riscă o condamnare de cinci ani în închisoare pentru defăimare, sau de cincisprezece ani – pentru diseminarea unor informaţii false. Conform analizelor referitoare la audienţa principalelor canale TV de ştiri din Rusia, câteva zeci de milioane de telespectatori au avut ocazia să vadă live protestul fără precedent al ziaristei de la ″Pervyi Kanal″.
Nimic nu poate fi mai relevant în acest moment trist, când o femeie, mamă a doi copii, şi-a riscat libertatea pentru a transmite Lumii un mesaj de pace, decât lectura unor pasaje din opera lui Aleksandr Soljeniţîn, fără alte comentarii. Acestea şi-ar fi găsit locul la fel de bine pe pancarta doamnei Marina Ovsiannikova, cu menţiunea că nu pot fi considerate nici atacuri la persoană, nici defăimări şi nici deformări ale realităţii:
„Pentru un scriitor, jurământul solemn de a se abţine de la a spune adevărul se numea [pe vremuri] realism socialist.“
„Dacă un om este veşnic precaut, poate el rămâne o fiinţă umană?“
„Nu trăi în minciună!“
„Ei mint, noi ştim că ei mint, iar ei ştiu că noi ştim că ei mint.“
„Un pas simplu al unei persoane curajoase este să nu fie părtaşă la minciună. O picătură de adevăr poate cântări mai mult decât un ocean de minciuni.“
„Decide să-ţi trăieşti viaţa ca un om integru. Adoptă acest crez: poţi lăsa minciuna să apară în lume, poţi chiar s-o laşi să triumfe. Dar nu prin mijlocirea ta.“
„O stare de război serveşte drept scuză pentru tirania pe plan intern.“
„Un groaznic dezastru a avut loc în Rusia: oamenii au uitat de Dumnezeu; din această cauză s-au întâmplat toate!“Se prea poate ca Marina să fi fost o fiinţă fericită preţ de câteva secunde, pentru că s-a simţit liberă…

Radu Viorel Ursache; Prietene, am să-ți amintesc șapte lucruri, pe care le consider mai interesante în legătură cu relatia noastra facebook-istă, după cum urmează:
Radu Viorel Ursache; Prietene, am să-ți amintesc șapte lucruri, pe care le consider mai interesante în legătură cu relatia noastra facebook-istă, după cum urmează:
1. Prin întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru, am considerat că am dat Cezarului ce este al Cezarului;
2.
D-na Felicia Varzaru în loc să vadă ceea ce era de văzut, urmare a
întineririi la care am supus-o, a început să se simtă adolescentă, ca
fiica Domniei sale și a considerat că se impune "să-și dea ochii peste
cap"'
3. Deoarece Maestrul Arsenie
Bocancea se "dăduse la fund", d-na Felicia Varzaru a preluat ștafeta
de la acesta și a continuat să-i încurajeze pe numiții Dragomir Lucian
si Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook;
4.
Ai pretins că m-aș fi purtat ca un bădăran cu d-na Felicia Varzaru.
Te-a bătut Dumnezeu pentru această afirmație și l-a trimis pe dl. Mihai
Braha să-i aplice d-nei Felicia Varzaru TRATAMENTUL pe care aceasta l-a
meritat;
5. Maestrul Arsenie
Bocancea a pretins că te pot întâlni în fiecare duminică în târg la
Dumbraveni, semn că acesta este posibil să te cunoască;
6.
Ai afirmat că prin postările pe care le faci, "te adresezi celor mulți
și proști". Am presupus că președintele Marian Oprișan este IDOLUL tău și te-ar
recompensa cu un anumit TAIN, pentru postările pe care le faci pagina ta de
Facebook, dar ai negat acest lucru;
7. Ai pretins că am țiglele puse invers pe casă și gândesc ca Bulă, la 180 grade.
După 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate.
Într-o
astfel de situație, "brusc, instantaneu și dintr-o data", Maestrul
Arsenie Bocancea a intrat cu mașina în pană de benzină(pana prostului).
Așa
stând lucrurile, s-a impus să mă REÎNCARNEZ în "Măgarul Troian de Țara
Vrancei" și să-mi iau la ȘTANGĂ, "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană
Vrancea", care a rămas cu mașina în pană de benzină(pana prostului).
"MĂRȚIȘORUL" pe care l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, in data de 01.03.2022, consider că a fost o PROBĂ de LUCRU, prin care l-am scos din NECAZ pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Te rog să coroborezi cele precizate mai sus, cu prezenta informație de presă și CONCLUZIONEAZĂ.
PS
Nu-mi fac iluzia că vei avea sânge în instalații, ca să-ți faci publică
concluzia, dar și tăcerea poate fi considerată un răspuns.
"Stafia
jandarm" pe care am considerat-o ca fiind cea mai neinspirată REÎNCARNARE a ta, în calitate de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu REÎNVIERI multiple",
care prin Messenger mi-a transmis diverse "drăgălășenii" compatibile cu
Codul Penal, l-a un moment data, mi-a spus că dacă îi voi spune cine îmi
este șeful, voi avea numai de câștigat.
Aceasta
precizare a "stafiei jandarm" am coroborat-o cu blocarea vechiului meu
numărului de telefon, care era pe o cartelă obișnuită luată cu buletinul, pe care o încărcăm
lunar cu 3 euro și obligarea să-mi schimb numărul de telefon și să trec
pe abonament.
Dacă dl.Radu Viorel
Ursache, despre care ai pretins că-l pot întâlni în fiecare duminică în
târg la Dumbraveni, mi-a ignorat interpelarea la articolul de presă
citat mai sus, se impune să meditezi tu la cele 7 puncte din
interpelare.
Bănuiesc că ai cunoștința de faptul că,
doamna Marina Ovsiannikova a refuzat protecția Franței.
Dacă tu din motive numai de tine știute, te-ai folosit de Dragomir Lucian pe care l-ai încurajat să mă denigreze, la punctele "A" și "B", m-am folosit și eu de COBAIUL tău, pentru a-ți vedea starea de spirit, după cele trei probe de lucru pe care ți le-am dat prin REÎNCARNAREA in "Măgarulul Troian de Țara Vrancei".
Acțiunea consider că a fost o reușită.
Ce mă determină să fac această afirmație?
Următoarele replici care se referă la persoana mea :
a.
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?
Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?
b.
Nelu Gavrilă
Dvs. confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian.
Dvs. confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian.
Cele două replici citate mai sus, rezultă că prin cele trei REÎNCARNĂRI în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", "te-am lăsat fără aer", ocazie cu care ORGOLIUL GARCIST a ieșit la suprafață ca uleiul.
În cele ce urmează voi prezenta comportamentul a două persoane, pe care le consider interesant pentru România postdecembristă
I. Dragomir Lucian
Anticipând
că după "NĂȘIREA" jurnaliștilor George Noapteș și Ciprian Dumitru de
către postacul "orion", ziarul Monitorul de Vrancea va scoate rubrica de
comentarii, m-am pregătit pentru a-mi face un "CAREU de AȘI" format din
prieteni "alfa" facebook-iști.
Urmare
al unui studiu pe care l-am făcut în rândul prietenilor mei
facebook-iști, mi-a atras atenția Dragomir Lucian, care demonstra un
cult pentru COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu și era foarte activ pe
Facebook.
Deoarece
Dragomir Lucian a demonstrat că are convingeri DIAMETRALE în comparatie
cu ale mele, am considerat că este cel mai nimerit pentru a-mi fi
prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele.
Dacă
tu te-ai folosit timp de circa 3,5 ani de Dragomir Lucian pe care l-ai
încurajat să mă denigreze, împreună cu prietenul lui Sandu Gurguiatu,
incepand cu data de 14.02.2022, i-am aplicat un tratament special
fostului meu prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele pentru a-și LUMINA
FAȚA.
La punctul
"A" prezint modul in care m-am REÎNCARNAT în "Magarul Troian de Țara
Vrancei", urmare a faptului că Dragomir Lucian a intrat cu mașina în pană de
benzină(pana prostului" și pe cale de consecință l-am luat imediat la "ȘTANGĂ" pentru a-l scoate din
necaz.
În
calitatea lui Dragomir Lucian de OM de TIP NOU produs de COMUNISM de
care vorbea DICTATORUL Ceaușescu in cuvântările sale, cu BUNUL SIMȚ atrofiat și TUPEUL supradezvoltat a demonstrat ca nu a putut înțelege
nimic din LUCRĂTURA pe care i-am aplicat-o.
Maestre, te rog să coroborezi:
a. Precizarea pe care ai făcut-o cu mulți ani în urmă, citez: "În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca".
b. Afirmația ta de la punctul "B" citez, "Arsenie Bocancea <Dragomir Lucian, Să-i arăt și eu cucul?>
c. Dialogurile
facebook-iste pe care le-am avut în data de 21.03.2022, în data de
23.03.2022 și în data de 26.03.2022, pe pagina de Facebook a lui Dragomir Lucian.
Citez:
21.03.2022
"Dragomir Lucian
În marea lor majoritate foarte mulți balerini sunt gay, nu știu de ce și în industria modei. M-am tot gândit la asta, moda se referă la femei și lebedele e un dans al ielelor, îngerii nu au sex !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Dar "FANTOMELE vii, fără ADN" au sex?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, dar FANTOMELE vii au ADN ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; În cazul Maestrului Arsenie Bocancea, pe care îl consider o "FANTOMĂ vie, fără ADN", este clar că nu are ADN, deci nu poate fi identificat. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea este un anume "Jenică patriotul", așa cum "bagi tu mâna în foc" că este, înseamnă ca are ADN. Te-a satisfăcut răspunsul meu?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, atâta vreme cât are un cont pe fb Arsenie Bocancea poate fi un pseudonim asta cum a afirmat și el ce importantă mai puțin dacă e Jenica Patriotul sau nu. Ulise, cred că ți-am mai spus, gândești precum Găină lui Stalin, despre securitate. Demonizarea securități a fost primul pas în distrugerea noastră ca stat independent. Tu conștient sau inconștient faci jocul dușmanilor statului român. Intervenția militară din Ucraina se poate numi un cutremur cu zeci de replici, care va avea consecințe asupra noastră a Europei în general, nimic nu e veșnic, nici noi nu suntem. Te preocupă prea mult ADN lui Arsenie Bocancea e și el un muritor de rând ca și noi și e păcat că, tu nu ai înțeles până acum că te-a sfătuit de bine.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian ; Lucian, în condițiile în care tu nu ai cunoștințe tehnice, economice, juridice și nu stăpânești arta diversiunii, nu poți conștientiza cât de comic ai fost, în replică pe care mi-ai dat-o. Am să-ți răspund punctual, dar răspunsul este pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am dubii că tu poți înțelege ceva.

1. Maestrul Arsenie Bocancea a fost pentru mine o MANĂ CEREASCĂ.
2.Comportamentul
acestuia, vizavi de persoana mea, a demonstrat ROLUL NEFAST al
Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român.
3. Prin afirmația, "Ulise tu cred că ți-am mai spus gândești precum Găină lui Stalin", constientizezi cât de PENIBIL ești?
4.
Precizarea, "Demonizarea securități a fost primul pas în distrugerea
noastră ca stat independent." se referă la Maestrul Arsenie Bocancea?
5.
Măi filozofule de Vanatori, când după 32 ani TIMPUL mi-a dat dreptate,
în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul energetic
pe care le susțin, este capabil de a înțelege cât de PENIBIL ai fost
prin afirmația, "Tu conștient sau inconștient faci jocul dușmanilor
statului român."?
6. În
condițiile în care, nu mă interesează cine este în fapt Maestrul Arsenie
Bocancea, pe ce te-ai bazat când ai afirmat "Te preocupă prea mult ADN
lui Arsenie Bocancea".
7. Lucian,
am ridicat ștacheta la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar tu
ești specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ -Sandu Gurguiatu.
Așa stând lucrurile, constientizezi cât de comic ești prin afirmația, "nu ai înțeles pană acum că te-a sfătuit de bine."?
PS
Nu este exclus ca acum, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să justifice
imensa sumă de bani pe care a cheltuit-o, umblând după cai morți ca să
le ia potcoavele, aspect care l-a pus într-o situație FOARTE DELICATĂ.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, du-te dracului ești incurabil, băi necalificatule, tu vb de cunoștințe ce funcție ai măi golane ? Are dreptate Arsenie Bocancea ești o lepră ordinară, să mă pupi în cur PROSTULE ! GATA SICTIR !
Dragomir Lucian
Grosu Ulise; LĂTRAU !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Sau PUPINCURIST Cântarea României!

Lucian,
de ce subapreciezi CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea și repeți ca
un papagal diversiuni de doi bani, de genul "LĂTRAU !"?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, băi necalificatule, spune pe ce post lucrezi ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, tu vorbești de "necalificat" ? Săracul de tine!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, băi necalificatule, spune pe ce post lucrezi ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, tu vorbești de "necalificat" ? Săracul de tine!
PS Eu mă bucur că, Maestrul Arsenie Bocancea poate plânge pe umărul tău. În rest, numai de bine.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, băi BOULE numai la comuniștii ai fost inginer, la capitaliști nu merge cu fofarlică, codoșule la miliția populară. Ciocul mic!
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian; Corect.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, faptul că ai ajuns să fii susținut de Lucian, ești demn de milă. Ce-ai fost și ce-ai ajuns? Se cunoaște că "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei" v-a unit în cuget și-n simțiri.

PS Să înțeleg
că atunci când dl. Nelu Gavrilă a pretins că, eu sunt "ajutor de
KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian", a făcut o diversiune, în
sensul că aceste apelative îți erau adresate ?"
23,03.2022
Grosu Ulise
Buna dimineața! Lucian, cum le spui tu, mai rar! Crezi că adâncimea puțului gândirii de unde îți scoți afirmațiile, l-a determinat pe Nelu Gavrilă să considere că sunt "ajutor de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian"? PS Am întrebat pentru Maestrul Arsenie Bocancea!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, într un fel Nelu Gavrilă are dreptate tu niciodată nu ți-ai depășit rolul de PUPILĂ de Lăscarică sau mai nou așa cum te-a poreclit Arsenie Bocancea Calamitry LĂTRAU, o poreclă mănușă, un actor perfect ce imită cum latră fiarele în pădure când le este foame. Așa cum ai sesizat și tu, pe lângă multe calități "Jenica Patriotul" pe lângă patriotismul său are și o mare capacitate de sinteza. A văzut multe și securitatea cea veche și cea nouă are lumini și umbre, care tu nu le sesizezi că ești prea prost. Cu tine nu ași merge nici până la veceu.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian;Lucian, mă bucur că prin comentariul tău, ai reușit să-i smulgi un emoticon zâmbăreț Maestrului Arsenie Bocancea.

După ce Maestrul
Arsenie Bocancea a "rămas fără aer", deoarece a simțit pe propria piele
ceea ce înseamnă "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Magarului Troian de Țara
Vrancei", cred ca emoticonul zâmbăreț l-a ajutat foarte mult.
Deși,
este posibil să stric orzul pe gâște, am să-ți dau un răspuns punctual
la replica ta, după cum urmează:
1. "Nelu Gavrilă, de regulă, are
dreptate."
Când a pretins că sunt "ajutor de KGB-boss" și "pupilul lui
Dragomir Lucian", din punctul meu de vedere, și-a dat cu "tesla-n
......", dar efectul a fost LUMINAREA mea.
2. Apelativul de "Calamitry
LĂTRAU" pe care Maestrul Arsenie Bocancea, pretinzi mi l-a acordat, este
o glumă, in comparație cu apelativul de "Hudici Dan II" pe care i l-am
acordat "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea".
3. În
condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea a simțit pe propria piele,
"ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Magarului Troian de Țara Vrancei", iar
efectul a fost intrarea acestuia in silenzio stampa, constientizezi cât
de PENIBIL ai fost cu afirmația. "așa cum te a poreclit Arsenie
Bocancea Calamitry LĂTRAU, o poreclă mănușă, un actor perfect ce imita
cum latră fiarele în pădure când le este foame."?
4. Maestrul Arsenie
Bocancea, este "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", chiar
dacă in fața lui, am fost și sunt "liber cugetator". Faptul că, NICIODATĂ
nu l-am jignit cu nimic pe Maestrul Arsenie Bocancea, ci doar l-am
IRONIZAT, reprezintă forma mea de RESPECT pe care o am, față de cel pe
care l-am ales pe post de "DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea".
5. Convingerea ta că, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume "Jenică
patriotul", din punctul meu de vedere, este cea mai mare JIGNIRE
PROFESIONALĂ pe care a putut să o aducă cineva, celui pe care l-am
declarat a-mi fi "DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea".
6. Lucian,
precizarea ta, "A văzut multe și securitatea cea veche și cea nouă are
lumini și umbre, care tu nu le sesizezi ca ești prea prost. Cu tine nu
ași merge nici până la veceu.", mă ONOREAZĂ.
7. Lucian, eu am un prieten
facebook-ist, despre a cărui postări, consider că au INSPIRAȚIE DIVINĂ.
Maestrul Arsenie Bocancea, bănuiesc că, a constatat că eu nu am
RETRACTAT NIMIC din ceea ce am afirmat in timp, în dialogurile pe care
le-am avut cu el.
Acest lucru spune multe, dar probabil că, ție nu-ți
spune nimic.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea consider că a fost pentru
mine o MANĂ CEREASCĂ, in ceea ce te privește, am devenit CONVINS că,
atunci cand te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele,
am avut INSPIRAȚIE DIVINĂ.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian ; Lucian, având in vedere că scopul replicilor facebook-iste pe care le dau, este smulgerea de emoticoane zâmbărețe, în ceea ce te privește, mi-am atins ținta.
Dragomir Lucian ; Lucian, având in vedere că scopul replicilor facebook-iste pe care le dau, este smulgerea de emoticoane zâmbărețe, în ceea ce te privește, mi-am atins ținta.
PS Are mai puțină
importanță dacă emoticonul zâmbăreț ți-a fost smuls de replica mea sau
dacă este efectul faptului că, ți-ai adus aminte de ceva din copilăria
ta, petrecut pe imașul com. Vânători, împreună cu activistul PCR de la
Radio Combinatul Siderurgic Galați și probabil și cu Nelu Gavrilă.
Grosu UliseDragomir Lucian; Stimabile, mă bucur că ți-am smuls un emoticon zâmbăreț. PS Comentariul meu și-a atins ținta.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, m-am întâlnit în parc cu dl. Mișu. După ce ai dat pe goarnă, modul în care dl.Misu l-a avansat pe Cel Mare si acesta, ulterior i-a tras-o, acesta a devenit un cititor fidel al scrierilor mele. Când îl informez despre un mesaj transmis Maestrului Arsenie Bocancea, acesta îl citește cu multă atenție. În acest sens, te pot informa că "MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am oferit de 1 Martie l-a uns la suflet.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, mă întreb, cine e mai dobitoc dintre noi doi ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Întreabă-te Lucian! Având în vedere că discuția noastră este de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar tu ești specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, de ce crezi că m-ar interesa părerea unui specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României ?
Grosu Ulise; Nea Mișu este deștept și șmecher ,știe cum să manipuleze o otreapă, doar cu asta s-a ocupat o viața. Așa că, nu te entuziasma, știe foarte bine cu cine are de-a face, nu se-ncurca cu de-al de Calamity Latrau.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, eu nu mă entuziasmez cu nimic, ci doar te-am informat. După ce ai simțit pe propria ta piele, "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", mi se pare interesant, modul în care te îmbeți cu apă rece. Ce-ai fost și ce-ai ajuns, Maestre! Este bine că, măcar COBAIULUI tău, reușești să-i smulgi un emoticon zâmbăreț. Probabil că, Lucian, încă mai meditează la dilema lui, "Grosu Ulise, mă întreb, cine e mai dobitoc dintre noi doi ?"
Grosu Ulise
Bună dimineața! În calitatea ta de persoană care rezolvi problemele omenirii prin intermediul Facebook, ar fi culmea să nu te regasesti in comentariul de mai sus. Mi-ar plăcea ca noaptea să fi fost un sfetnic bun și să-ți fi putut răspunde la întrebarea "Dragomir Lucian <Grosu Ulise, mă întreb, cine e mai dobitoc dintre noi doi ?>.

am in
vedere ca Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu Sandu Gurguiatu au
rezolvat problema ENET, poți ieși din aceasta dilemă și să primești
satisfacții, consultându-te cu prietenul tău. Un răspuns interesant
ți-ar putea da și Nelu Gavrilă, care a pretins că sunt "ajutor de
KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian". Sincer să fiu, răspunsul la
dilema ta nu mă interesează, dar probabilitatea REÎNCARNĂRII Maestrului
Arsenie Bocancea în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" mă interesează.
Grosu Ulise
Lucian, regret că-mi ignori interpelările, dar nu-i niciun bai. Nelu Gavrilă, probabil știe de ce!
Grosu Ulise
Lucian, regret că-mi ignori interpelările, dar nu-i niciun bai. Nelu Gavrilă, probabil știe de ce!
26.03.2022
Grosu UliseBuna dimineata! Lucian, desi principala ta calitatea a fost aceea avem păreri DIAMETRALE, despre COMUNISM si DICTATORUL Ceaușescu, pot afirma fără teama de a gresi că, am avut o INSPIRATIE DIVINA atunci când te-am ales să-mi fii prieten "alfa" facebook-ist de de 3 stele.
În data de
28.03.2022, intenționez să postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
scrierea "OBLIGAȚIE MORALĂ pentru Maestrul Arsenie Bocancea de a se
REÎNCARNA în "Magarul Troian de Țara Vrancei", COLABORATORUL meu
COMPLEMENTAR în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea"".
Precizez că, în aceasta scriere ți-am acordat o atenție
deosebită, ocazie cu care am aplicat în practică, lecțiile de bârfă și
intrigă facebook-ista primite de la profesorul "orion".
Deși Maestrul
Arsenie Bocancea a pretins, atunci când i-am adus elogii, profesorului
meu de bârfă și intrigă facebook-istă, "bun profesor, prost elev", prin
scrierea pe care o voi posta pe blog în data de 28.03.2022, îi voi
demonstra cât de mult a greșit, când a făcut această afirmație.
După
prestația avută, suspectez că dl.Nelu Gavrilă ar fi putut să-l aiba ca
profesor pe postacul "orion", dar....
Maestrul Arsenie Bocancea a
pretins că, a urmat un curs cu acad. Solomon Marcus, despre care a
afirmat ceva de genul, "Cursul pe care l-am urmat cu acad. Solomon
Marcus era foarte greu, dar la modul în care era predat, oricat de prost
ai fi fost, tot întelegeai ceva".
Este posibil ca pentru dl.Nelu
Gavrilă, postacul "orion" să fi fost ceea ce acad. Solomon Marcus a fost
pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar el a fost un "student" cu
posibilități mai limitate.
Mulțumesc pentru colaborarea avută în cei
aproape 5 ani de facebook-ială!
Toate cele bune!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, bună dimineața, numai bine îți doresc în lupta ta cu tine !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, prin emoticoanele zambarete pe care ți le-am smuls, comentariul meu și-a atins ținta.

În ceea ce privește "lupta mea cu
mine" pe care o insinuezi, este o altă mâncare de pește.
Mă bucur că
ești avocatul Maestrului Arsenie Bocancea, deoarece după ce acesta a
făcut cunoștință cu "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de
Țara Vrancei", are impresia că ceea ce trăiește în prezent, este un
COȘMAR, care nu poate avea tangență cu realitatea.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, mi-ar fi plăcut să sesizezi că, după ce Maestrul Arsenie Bocancea a simțit pe propria piele efectele "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", a început să se comporte ca o "FECIOARĂ".

Ieri, 25.03.2022, a
fost Ziua Cucului.
După cum bine știi, Maestrul Arsenie Bocancea în
tandem cu dl.Nelu Gavrilă au vrut să-mi arate cucul, cu câteva zile în
urmă.
În data de 31.03.2022, este ședința ordinară a CL Focșani.
Deoarece în data de 08.03.2022, m-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de
Țara Vrancei" pentru conducerea Primăriei Focșani și CL Focșani, voi
merge la ședință pentru a vedea care este starea de spirit a aleșilor
focșănenilor.
Am văzut că ești prieten facebook-ist cu dr.Mihai Nedelcu,
care este liderul consilierilor PSD din CL Focșani.
După ce in
legilatura trecută a CL Focșani, am luat atitudine publică, vizavi de
josnicia consilierului Costel Bîrsan, tu ai ajuns la concluzia că aș fi
fost "sifonarul" tatălui consilierului Mihai Nedelcu. (Dumnezeu să-l
ierte!).
În ciuda relației amicale pe care o am cu consilierul PSD Mihai
Nedelcu, noi avem o problema in DIVERGENȚĂ și anume tăcerea acestuia în
speta FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Dacă, în ceea ce-l privește pe
CIRCARUL POLITIC, Radu Nițu, pe care președintele Marian Oprișan l-a
trimis în CL Focșani să facă exhibitionism politic, este sub demnitatea
mea sa il forjez în speța Mr.Gh.Pastia, cu Mihai Nedelcu "am cu cine mă
certa". Din punctul meu de vederea, Radu Nițu este un om politic, cam de
aceeași valoare cu a ta și cu a lui Sandu Gurguiatu.
Îți amintesc ca in
calitatea ta de OM de CULTURĂ. ai considerat revolta mea în speța
Mr.Gh.Pastia, ca echivalând cu a "suge nasul la morți".
Maestrul Arsenie
Bocancea s-a vrut a fi glumeț si te-a întrebat, "la vii ce trebuie să
le sug"?
De altfel, Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepășit ca AVOCAT
al DIVOLULUI, în speța FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Dragomir LucianGrosu Ulise ți am dat laik să te bucuri ca BOU LA POARTĂ NOUA !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian ; Vai Pașă, cât de darnic ești!
Lucian, deși tu in domeniul
juridic, ai demonstrat că ești un HABARNIST & HABARNIST, la un
moment dat, mi-ai solicitat să postez pe Facebook, decizia CEDO, lucru
care m-a amuzat. În cele ce urmează am să-ți postez un dialog
facebook-ist, pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea în speta
condamnării lui Cristian Boureanu.
Citez:
"Arsenie Bocancea
Dacă jurnaliștii ar citi art 91 CP, ar ști că o condamnare de 4 ani și 3 luni nu poate fi decat cu executarea pedepsei în regim de detenție.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea Maestre de când durează acest proces? Totul este un circ, făcut de cea mai coruptă instituție publică din România, JUSTIȚIA.

Grosu Ulise; Pentru știința ta, un proces penal ce se derulează de-a lungul mai multor ani, îi crează celui acuzat un disconfort psihologic deosebit, practic îl macină încet ,dar sigur.
Grosu Ulise; Pentru știința ta, un proces penal ce se derulează de-a lungul mai multor ani, îi crează celui acuzat un disconfort psihologic deosebit, practic îl macină încet ,dar sigur.
De
multe ori, condamnarea vine ca o ușurare, își face omul pedeapsa ,și
gata. Ce știi tu măi Calamity Lătrău!
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea Maestre, ieri a fost, Ziua Cucului. Prin precizarea "Ce știi tu măi Calamity Lătrău!", nu ai impresia că spui CU-CU? PS Am întrebat Dragomir Lucian.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea Maestre, ieri a fost, Ziua Cucului. Prin precizarea "Ce știi tu măi Calamity Lătrău!", nu ai impresia că spui CU-CU? PS Am întrebat Dragomir Lucian.
Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; O altă glumă de șantier. Îl copiezi pe prietenul tău de suflet, Mihai.
Grosu Ulise; O altă glumă de șantier. Îl copiezi pe prietenul tău de suflet, Mihai.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea ; Dl.Mihai Braha consider că a fost trimisul DIVINITĂȚII pentru d-na Felicia Varzaru.
Arsenie Bocancea ; Dl.Mihai Braha consider că a fost trimisul DIVINITĂȚII pentru d-na Felicia Varzaru.
Urmare a PROFESIONALISMULUI pe carea l-a
demonstrat în relația cu d-na Felicia Varzaru, din invidie, dl.Felix
Cavolo l-a numit pe Mihai, "Casanova de Marasesti".
Și azi m-am întâlnit
cu dl.Mișu prin parc și nu puteam să nu te bârfim.
Putem continua
dialogul facebook-ist pe pagina de Facebook a lui Lucian, deoarece l-am
informat despre dialogul nostru.
De altfel, am constata că dl.Mihai Braha este singura persoană care vorbește pe înțelesul lui Dragomir Lucian."
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Maestre, am afirmat că dupa ce m-am REÎNCARNAT in "Măgarul Troian de Țara Vrancei" și te-am facut să simiți binefacerile "ȘTĂNGII făcătoare de minuni", tratament pe care i l-am aplicat și lui Lucian, te-am UNIT în CUGET și-n SIMȚIRI cu COBAIUL tău, pe care timp de circa 3,5 ani, din motive numai de tine știute, l-ai încurajat să mă denigreze.

Faptul
că replica, "Dragomir Lucian
<Grosu Ulise, ți-am dat laik să te bucuri ca BOU LA POARTĂ NOUA !>
ți-a smuls un emoticon zâmbăreț, nu face decât să confirme teoria mea.
Mă bucur pentru voi!
Nelu Gavrilă
Grosu Ulise; Ai apărut iar rază de soare tristă ???
Grosu Ulise; Ai apărut iar rază de soare tristă ???
Nu
mai abera nene cu tîmpeniile tale ,de cind esti pe fcb doar citeva
cuvinte folosești divinitate ,emoticon ,orion ,postac etc.Concluzia e
clară ești limitat intelectual și ațît poți dezvolta.
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, după ce m-ai aburit cu Serghei Ucraineanul, eu mă gândeam că la Vanatori ar fi un fel de GUBERNIE. Apelativul de "rază de soare tristă", mă duce cu gândul la filmele cu indieni americani. Stimabile, dacă Maestrul Arsenie Bocancea este "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), respectiv "Sfanta Treime"(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru si Nelu Gavrilă), precizarea ta, "de cind esti pe fcb doar citeva cuvinte folosești divinitate ,emoticon ,orion ,postac etc", are o anumită logică.

Mi-ar fi plăcut sa
folosesc si expresia "Abația Vânatori", dar Dragomir Lucian pretinde
că este "ATEU convins", iar Maestrul Arsenie Bocancea este "liber
cugetător".
Recunosc ca despre tine, nu știu ce hram porți, dar nu pari a
fi dus prea des la biserică. Te-a satisfăcut răspunsul meu?
PS Despre posibila REÎNCARNARE a Maestrului Arsenie Bocancea în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", tu ce părere ai?
Nelu GavrilăGrosu Ulise; Ai dat-o de gard iar ! La biserică mă duc ! De aburit nu mai am ce că ești aburit la minte rău de tot și restul se vede din exprimările pe fcb .Nu e vina matale nene că te băgăm în seamă ,noi doar ne distrăm nu o lua in serios
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Ce ,,raza de soare tristă,, asta-i labă tristă!
Nelu Gavrilă
Arsenie Bocancea; Un mare labagiuu adică.
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Tu ai zis-o.
Dragomir Lucian
Arsenie Bocancea, nu fugi de răspundere !
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea; Maestre, m-a uns la suflet dialogul facebook-ist pe care l-ai
avut cu dl.Nelu Gavrilă.
De asemenea, mă bucur că l-a amuzat acest
dialog și pe Lucian. Ce-ai fost și ce-ai ajuns, Maestre!
Tu, care
pretindeai că, "în fața ta nimeni nu rezistă și în final își scoate
masca", acum ai ajuns de râsul curcilor din Vânători. Acest comportament
al tău, nu face decât să confirme faptul că "Măgarul Troian de Țara
Vrancei", într-adevăr are o "ȘTANGĂ făcătoare de minuni".
Ce vremuri
erau atunci cand pretindeai că, "în rapoartele pe care le faci, ești
indulgent cu mine".
Când mă gândesc
că ai pretins că "sunt COBAI pentru
un colectiv de specialiști în psihologie umană, iar șeful specialiștilor
a ajuns să-și dea cu stângu-n dreptul, cred că la mijloc ar putea fi
vorba de o situație similară, conform unor informații de presă, cu cea
în care se afla Putin cu șefii serviciilor și armatei din Rusia.
Am
făcut aceasta comparatie pentru ca rusofilul Lucian să poată înțelege
și el ceva, dar........
De la o persoană care te consideră un anume
"Jenica - patriotul", eu nu pot avea nicio pretenție.
Maestre, după ce
ani de zile te-ai folosit de NEVINOVĂȚIA lui Dragomir Lucian, pe care
l-ai încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, mie mi-a fost
necesar mai puțin de o lună și jumătate, ca apeland la serviciile
COBAIULUI tău, să-ți văd stare de spirit, după ce ai simțit pe propria
piele efectele benefice ale "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" a Măgarului
Troian de Țara Vrancei.
Concluziile le vei vedea în scrierea pe care
intenționez să o postez maine, 28.03.2022, pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, se vede că te comporți precum Caramitry Lătrau, un mocan care și-a lăsat opincile și ițarii la oborul de vite și azi se dă mare cao - boy de Focșani. Arată bă buletinul, să vedem unde ai fost căcat !
Grosu Ulise
Grosu Ulise, bine că mă bagi și mă scoți tu !
Nelu Gavrilă
@Dragomir Lucian
GOOD!
Grosu Ulise
Grosu Ulise, stimabile ești un gunoi, cred că dacă părinții tăi ar trăi să te vadă în ce hal de decadentă ai ajuns, ar vărsă râuri de lacrimi. Sincer, am înțeles că ai soție, dar copii ai ? Ce părere are familia ta de aceste manifestări huliganice ?
Nelu Gavrilă
Arsenie Bocancea; Sigur a fost prezervativul spart în cazul lui.
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian; Lăsa-l Lucian, si așa este vai de el!
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Cred ca a folosit maț de oaie, nu aveau mocanii prezervativ.
Grosu Ulise
Grosu Ulise; Slabă prestație! Te-ai ofilit rău de când tți-o iei de la trei ciocane. Ți-o fi plăcând să te babardești, dar deja este prea mult. Dă-o pe oral, fiule, că asta-i punctul tău forte!
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, dacă voi corobora concluzia ta cu "prezervativul spart", cu pasiunea pe care ai demonstrat-o pentru Serghei Ucraineanul, face o axioma din afirmatia lui Dragomir Lucian, citez: "Domnul Nelu este consilier parohial la o biserică din Focșani, merge la biserică la toate slujbele bisericești.".
Grosu Ulise
Grosu Ulise, se vede că te comporți precum Caramitry Lătrau, un mocan care și-a lăsat opincile și ițarii la oborul de vite și azi se dă mare cao - boy de Focșani. Arată bă buletinul, să vedem unde ai fost căcat !
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Lucian, mulțumesc de colaborare! Deși, Maestrul Arsenie
Bocancea s-a folosit de un individ cu posibilitatile tale timp de 3,5
ani, ca să demonstreze NIMIC, mie mi-a fost de ajuns mai puțin de o lună
și jumătate, pentru a putea vedea starea de spirit a Maestrului Arsenie
Bocancea, după ce acesta a făcut cunoștință cu "ȘTANGA făcătoare de
minuni" a "Magarului Troian de Țara Vrancei". Nu-ți fă probleme Lucian, deoarece de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Numai Mihai Braha poate vorbi ca tu să înțelegi, dar văd că nici acesta nu te mai bagă în seamă.
Dragomir LucianGrosu Ulise, bine că mă bagi și mă scoți tu !
Nelu Gavrilă
@Dragomir Lucian
GOOD!
Grosu Ulise
Nelu
Gavrilă; Stimabile, nu știu dacă Maestrul Arsenie Bocancea va respecta
decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga, dar pentru mine, acesta a
fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
Și
azi, 27.03.2022, m-am întâlnit cu dl.Mișu și mi-a spus că, abia
așteaptă să-mi citească scrierea pe care o voi posta mâine pe blog.
Am înțeles că vicepreședintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a început să mai vină și în cursul săptămânii pe la CJ Vrancea.
Nu
este exclus, ca acest lucru să fie efectul, FORJĂRII pe care i-am
aplicat-o președintelui CJ Vrancea, Toma Cătălin, prin care l-am
întrebat direct și public, din ce bani îi plătește indemnizația
vicepreședintelui Oprișan Marian, care nu vine la serviciu ? Deoarece
precizările tale, că, sunt "ajutor de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir
Lucian", m-au ajutat să înțeleg anumite lucruri, îmi permit să-ți
RAPORTEZ:
- Azi, 27.03.2022, m-am întâlnit în Piața Focșani cu inspectorul școlar Bogdan Ciubotaru, care era cu soția.
După ce l-am salutat, i-am spus:
"Măi, după ce l-ai pupat în cur pe Oprișan, te-ai apucat să o pupi în cur și pe Marchitan? Rușine să-ți fie!".
PS
Crezi că vecinul tău, Dragomir Lucian, este capabil să întreagă ceava
din RAPORTUL pe care ți l-am dat sau consideri că, se impune să apelez
la dl. Mihai Braha pentru a-i tălmăci pe înțelesul "vecinului tău", ceea
ce i-am spus inspectorului școlar Ciubotaru Bogdan?
Dragomir LucianGrosu Ulise, ești prost de bubui, îți faci dușmani mai abitir ca haholi !
Mai
ales ca omul era însoțit de soție, dacă erai bărbat îi spuneai ce aveai
de spus în patru ochi, nu în văzul lumii ca ultima mahalagioaică de
mahala în piața publică a Focșaniului, îmi imaginez ce au spus cei care erau în piață.
Ai devenit inamicul public al orașului, dar văd că asta nu îți produce sentimente umane de ridicol.
Ai fost alungat și din teatru, precum ultima potaie, ai devenit ridicol.
Grosu UliseDragomir Lucian; Lucian, ești demn de MILĂ!
Maestrul
Arsenie Bocancea a înțeles ceea ce era de înțeles, din cele trei
REÎNCARNĂRI ale mele, în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", dar sunt
convins că a fost vorba despre o PILULĂ FOARTE AMARĂ, pe care niciodată,
nu și-a închipuit că va fi nevoit să o înghită "DIVINITATEA mea de
Provincia Europeană Vrancea".
În
calitatea ta de OM de TIP NOU, produs de COMUNISM și de DICTATURA lui
Ceaușescu, cu BUNUL SIMȚ atrofiat și TUPEUL supradezvoltat, nu ai putut
înțelege nimic din cele trei REÎNCARNĂRI ale mele.
Pe mine mă AMUZĂ COPIOS că un individ cu posibilitatile tale, a ajuns să-i fie avocat Maestrului Arsenie Bocancea în confruntarea facebook-istă cu mine.
Din punctul meu de vederea, acest aspect este MAXIMUL de UMILIRE de care a putut avea parte Maestrul Arsenie Bocancea, în cei 8 ani de dialog facebook-ist cu mine, din care 7 ani i-am considerat a fi un RĂZBOI PSIHOLOGIC.
PS
După 32 de ani de UMILIRE profesională și nu numai, îmi este perfect
indiferent de ceea ce "au spus cei care erau în piață", dacă este să te
citez.
Indivizi de teapa PUPINCURISTULUI Ciubotaru Bogdan, au atrofiat în cei 32 de ani de "DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ" postdecembristă DEMNITATEA poporului român.
Stimate
lăcătuș mecanic, care te crezi OM de CULTURĂ, afirmația ta, "Ai fost
alungat și din teatru, precum ultima potaie, ai devenit ridicol.", spune
totul despre posibilitatile tale de OM POLITIC de "Provincia Europeană
Vrancea", dar și despre faptul că indivizi de teapa ta, au transformat
România în COLONIE și au determinat circa 5 milioane de români să i-a
calea PRIBEGIEI.
@Arsenie Bocancea: Maestre, ai ceva de adăugat în apărarea "avocatului" tău, Dragomir Lucian?
@Nelu Gavrilă; Stimabile, în condițiile în care ai pretins că, "ești dus la biserica", deși eu am dubii în acest sens, ai ceva de "piscuit" în legătură cu replica pe care am dat-o "vecinului" tău, Dragomir Lucian.
NOTA: Treaba cu arătatul CUCULUI nu se pune.
Dragomir LucianGrosu Ulise, Nelu Gavrilă e dintr o familie de creștini ortodocși practicanți la cât cunosc eu la a treia generația.
Domnul Nelu este consilier parohial la o biserică din Focșani, merge la biserică la toate slujbele bisericești.
Grosu UliseDragomir Lucian; Lucian, așa o fi cum zici tu că, "dl.Nelu Gavrilă este dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți".
Cunosc foarte bine tagma preoțească, care confirma maxima, "Să faci ce spune popa, nu ce face popa".
De asemenea cunosc și maxima, "La bătrânețe toate curvele cântă in corul bisericii".
Așa cum nu mă interesează să-l cunosc pe Maestrul Arsenie Bocancea, nici pe dl.Nelu Gavrilă nu mă interează să-l cunosc.
Mie
mi-au fost suficiente replicile facebook-iste ale acestuia și pasiunea
pe care a demonstrat că o are față de un anume Serghei Ucraineanul.
Îți amintesc că singurul nostru subiect comun este Maestrul Arsenie Bocancea și nimic mai mult.
Orice
subiect colateral Maestrului Arsenie Bocancea, cum ar fi problemele
economice mondiale, războiul ruso-ucrainean etc., pe mine nu mă
interesează.
Din păcate pentru
tine, acest lucru nu l-ai putut înțelege, deși l-am repetat de fiecare
dată când am avut ocazia, de aceea acum ești în situația GÂNDITORULUI de
la Hamangia și nu mai poți înțelege nimic.
CATEGORIA
SUPERGREA - Arsenie Bocancea nu este categoria PULIFRICI - Jenică
patriotul, așa cum ești tu convins și de aici NOAPTEA MINȚII în care te
afli.
Dragomir LucianGrosu Ulise, stimabile ești un gunoi, cred că dacă părinții tăi ar trăi să te vadă în ce hal de decadentă ai ajuns, ar vărsă râuri de lacrimi. Sincer, am înțeles că ai soție, dar copii ai ? Ce părere are familia ta de aceste manifestări huliganice ?
Nelu Gavrilă
Arsenie Bocancea; Sigur a fost prezervativul spart în cazul lui.
Arsenie Bocancea
Dragomir Lucian; Lăsa-l Lucian, si așa este vai de el!
Arsenie Bocancea
Nelu Gavrilă; Cred ca a folosit maț de oaie, nu aveau mocanii prezervativ.
Grosu Ulise
Dragomir
Lucian; Mai NIMENI in DRUM de Vanatori, un specialist în PUPINCURISMUL
Cantarea Romaniei, care are în viață respectă principiul "Mata Hari",
așa cum este cazul tău, pe mine nu mă poate întreba nimic.
Faptul
că un astfel de specimen ca tine, se erijeaza în "avocatul" Maestrului
Arsenie Bocancea, în relația cu mine, spune totul despre HABARNISMUL
tău.
Maestrul Arsenie Bocancea, cu
ceva timp in urmă, a spus ceva de genul, "Când doi nebuni se păruiesc,
cine are curajul să se bage între ei"?
La
aceasta întrebare, i-am răspuns Maestrului Arsenie Bocancea, prin
provocările la care te-am supus în ultima lună și jumătate, când te-am
determinat să-ți LUMINEZI FAȚA.
Arsenie BocanceaDragomir
Lucian; Calamity Latrau are propriul sau război, este in competiție cu
Putin. Problema este ca dușmanii săi , cei împotriva cărora declară că
luptă, încă nu au luat act de declarația de război, așa că-și văd
liniștiți de treabă, războiul lui Latrau desfasurandu-se doar in mintea
sa zguduită din temelii de ură, frustrări, singuratate, lipsa afectiunii
și multe altele.
Cum de s-a ajuns aici, la o asemenea dramă personală?
Sunt multe de spus, dar toate puteau fi evitate prin măsuri de contracepție.
Arsenie BocanceaGrosu Ulise; Slabă prestație! Te-ai ofilit rău de când tți-o iei de la trei ciocane. Ți-o fi plăcând să te babardești, dar deja este prea mult. Dă-o pe oral, fiule, că asta-i punctul tău forte!
Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, dacă voi corobora concluzia ta cu "prezervativul spart", cu pasiunea pe care ai demonstrat-o pentru Serghei Ucraineanul, face o axioma din afirmatia lui Dragomir Lucian, citez: "Domnul Nelu este consilier parohial la o biserică din Focșani, merge la biserică la toate slujbele bisericești.".
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea; Maestre, ți-am analizat cu atenție replicile de CATEGORIA
MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu și am ajuns la concluzia că, cel mai nimerit
avocat al tău, în relația cu mine, este Dragomir Lucian. Sincer să fiu,
nu mă așteptam ca "ȘTANGA făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de
Țara Vrancei", te v-a uni așa de mult, în CUGET și-n SIMȚIRI cu Dragomir
Lucian. Ce-ai fost și ce-ai ajuns, Maestre!
PS
Dacă tot le are cu biserica, dl.Nelu Gavrilă s-ar putea ruga pentru
sufletul tău rătăcit, deși cred că numai prof.dr.dr Gicu Valentin Dogaru
te-ar putea ajuta cu un ritual de EXORCIZARE.
II. Profesorul Cătălin Mocanu
Dacă pe Dragomir Lucian l-am
ales eu să-mi fie prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, profesorul
Cătălin Mocanu m-a ales pe mine să-i fiu prieten, pe motiv că este un
cititor fidel al scrierilor mele și că-i place ceea ce scriu.
Așa
cum primarul Decebal Bacinschi și-a propus a IDEAL al VIEȚII să-mi
vândă locuința pentru ca ENET să încaseze într-o singură tranșă, onorariul pe care l-a plătit av.Ion Bratu, angajat pentru LITIGIUL de
muncă pe care l-a avut cu mine la Curtea de Apel Galați, așa și d-na inspector
general prof. Daniela Gabriela Marchitan și-a propus ca IDEAL al VIEȚII
ca eu să nu mai fiu în anul școlar 2021/2022, profesor de mâna a III a.
Este
cunoscută maxima, prietenul la nevoie se cunoaște, iar după ce s-a
considerat că acțiunea d-nei inspector general prof.Daniela Gabriela
Marchitan o reușită, profesorul Cătălin Mocanu a avut o
prestație facebook-istă pe care nu am reușit să o înțeleg.
A
intervenit d-na Felicia Varzaru, care practic, a "ștes pe jos" cu
inspectorul de istorie și științe sociale prof. Cătălin Mocanu.
Rog să se coroboreze :
a. Faptul că după 32 ani, de
UMILIRE profesională și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate în legătură
cu problemele din domeniul energetic pe care le susțin ;
b.
Precizările facebook-iste ale inspectorului de istorie și științe
sociale de la ISJ Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, le-a făcut la adresa
mea, citez:
"Cătălin Mocanu
Și în privința energiei, și în aceea a apei calde, și în privința convertibilității monedei statului Botswana. Ulysses e cu moneda Botswanei!
Și în privința energiei, și în aceea a apei calde, și în privința convertibilității monedei statului Botswana. Ulysses e cu moneda Botswanei!
Cătălin Mocanu
Odysseus, urli ca un stentor, precum profetul în pustie, dar strigătul tău maschează neputința și eșecul! Eu cunosc un singur profesor de fizică autentic, titanul care este în pragul pensionarii. Nu l-am întrebat nimic despre „ecuația Ulysses”, noi am vorbit despre metafizica probabilistă a lui Suppes, despre Gramsci, Farabundo Marti etc. Vezi că vine 13!
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise , la stilistică ești de o incultură enciclopedică! Aceasta replica/sintagmă i-a aparținut lui Fănuș Neagu, într-un context pe care nu doresc să îl dezvolt! Eu am preluat-o spre a-ți potența valoarea intrisecă pe care o ai, dar pe care, încă, nu o arăți! Mai ai timp, nu mult, ce-i drept! Vorba unui clasic, încă, în viață: născut talent, murit speranță!
Cătălin Mocanu
Felicia Varzaru , în cazul lui funcționează „coincidentia oppositorum”!
Cătălin Mocanu
Ulysses, am de lucru! Pune mâna și salvează aceste comentarii! Sunt inegalabile! Cele mai bune din sud-estul Europei, ba chiar din lume!

Grosu Ulise , natura umană. Târâtă, în cazul tău! Îți răspund scurt, că tu ești în stare de beligeranță, nu ai timp!
Grosu Ulise , natura umană. Târâtă, în cazul tău! Îți răspund scurt, că tu ești în stare de beligeranță, nu ai timp!
Cătălin Mocanu
Râzi, Ulysses, că de pe 13 ești șomeroi!
Râzi, Ulysses, că de pe 13 ești șomeroi!
Cătălin Mocanu
La bătut țăruși cu dosul! Angajează prietenul tău la Mândrești, la fermă. Administratorul de la Școala 9.
La bătut țăruși cu dosul! Angajează prietenul tău la Mândrești, la fermă. Administratorul de la Școala 9.
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise , rolurile sociale pot afecta dezvoltarea personalității unui individ. Despre aceasta nu știi tu, dar vei învăța! Avansează ideea că, în cazul tău, se poate vorbi despre un „experiment Stanford”. Hai, fuguța la Google!"

Dacă de la o persoană ca Dragomir Lucian, care a pretins că PUPINCURISMUL Cântarea României i-a adus cele mai mari satisfacții in viață, nu pot avea nicio pretenție, prof. Cătălin Mocanu este o persoana despre care cred că nu a trecut prin școală ca gâsca prin apă.
În plus, el nu este o persoană cu "ORIGINE SĂNĂTOASĂ", deoarece bunicii si părinții au suferit de pe urma REGIMULUI COMUNIST.
Nu am înțeles care a fost rolul afirmațiilor facebook-iste ale prof. Cătălin Mocanu, pe care le-am citat mai sus și nici pe cine a vrut acesta să impresioneze cu aceste afirmații?
Urmare a acestei prestații prof. Cătălin Mocanu s-a pus într-o situație mai mult decât PENIBILĂ din următoarele motive:
a. Acțiunea d-nei inspector general Daniela Gabriela Marchitan în final s-a dovedit a fi un EȘEC TOTAL.
În aceste condiții, următoarele recomandări ale profesorului Cătălin Mocanu, sunt de RÂSUL CURCILOR, citez:
"Cătălin Mocanu
Râzi, Ulysses, că de pe 13 ești șomeroi!
Râzi, Ulysses, că de pe 13 ești șomeroi!
Cătălin Mocanu
La bătut țăruși cu dosul! Angajează prietenul tău la Mândrești, la fermă. Administratorul de la Școala 9."
La bătut țăruși cu dosul! Angajează prietenul tău la Mândrești, la fermă. Administratorul de la Școala 9."
b. După 32 de ani de UMILIRE profesională și nu numai, timpul mi-a dat dreptate, ocazie
cu care am profitat de ocazie și prin scrierea postată pe blog în data
de 01.03.2022, te-am făcut să simți pe propria piele efectele benefice
ale "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
În astfel de condiții, consider că următoarele afirmații publice ale prof. Cătălin Mocanu, demonstrează că, acesta
ar putea fi un om de bază al Regimului Securist Postdecembrist cu
ajutorul căruia aplică in practică deviza, "Țara te vrea prost!", citez:
"Cătălin Mocanu
Și în privința energiei, și în aceea a apei calde, și în privința convertibilității monedei statului Botswana. Ulysses e cu moneda Botswanei!
Și în privința energiei, și în aceea a apei calde, și în privința convertibilității monedei statului Botswana. Ulysses e cu moneda Botswanei!
Cătălin Mocanu
Odysseus, urli ca un stentor, precum profetul în pustie, dar strigătul tău maschează neputința și eșecul! Eu cunosc un singur profesor de fizică autentic, titanul care este în pragul pensionarii. Nu l-am întrebat nimic despre „ecuația Ulysses”, noi am vorbit despre metafizica probabilistă a lui Suppes, despre Gramsci, Farabundo Marti etc. Vezi că vine 13!"

în ceea ce privește comportamentul lui Dragomir Lucian, acesta s-a
comportat așa cum am anticipat, atunci când l-am ales să-mi fie prieten
"alfa" facebook-ist de 3 stele, comportamentul prof. Cătălin Mocanu
m-a surprins total și spune multe nu numai despre profesorimea
postdecembristă, ci și despre ceea ce este azi România postdecembristă,
urmare a celor 32 ani de "DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ".
F. Regimul Securist Postdecembrist din România
După
32 ani de când LOVITURA de STAT din România a fost transformată în
"revoluție", JUSTIȚIA a mimat că rezolvă "DOSARUL REVOLUȚIEI", iar la putere s-a instalat Regimul Securist Postdecembrist,
conform unor informații care circulă pe net, situația se prezintă
astfel: a. România - incredibilă; 200.000 pensii speciale, 80.000 de doctorate după "90, 2200 de generali.
b. Țara cu conducatori tâmpiți; Scoți militarii la pensie la 40-45 ani, iar civilii sunt buni pe front până la 63 ani.
Întrebarea firească este:
- Care a fost motivul pentru care românii au asistat pasivi la JEFUIREA țării de către Regimul Securist Postdecembrist?
În calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei"
pentru cariera politică a președintelui Marian Oprisan, am ajuns la
concluzia că postacul "orion" este REÎNCARNAREA colaboratorului meu
complementar în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
În aceste condiții, i-am propus profesorului meu de bârfă și intrigă
facebook-istă, ca având ca temă, lupta mea cu acest SISTEM de TIP MAFIOT
- TRANSPARTINIC, să-și facă o teza de doctorat.
Ai pretins că postacul "orion" a emigrat în Canada, condiție în care a picat și TEZA de DOCTORAT.
Sunt
onorat de faptul că ai afirmat că sunt "COBAI pentru un colectiv de
specialiști în psihologie umană".
În condițiile în care cu ocazia
"MARTISORULUI" pe care ți l-am dăruit prin scrierea postată pe blog în
data de 01.03.2022, când simțind că ai intrat cu mașina în pană de
benzina(pana prostului", m-am ÎNCARNAT instant în "Magarul Troian de
Țara Vrancei" și cu ajutorul "ȘTĂNGII făcătoare de minuni" te-am scos
din necaz, nu am știu dacă în mașină erau și specialiștii în psihologie umană pentru care am fost COBAI.
De asemenea, premoniția
mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a
președintelui Marian Oprisan, mi-a spus că tu ai putea fi REÎNCARNAREA
lui Ștefan cel Mare.
Grigore Ureche îl descria pe Ştefan Voievod: „Fost-au acestu Ştefan
Vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge
nevinovat; de multe ori la ospeţi omorâiea fără judeţu."
Necunoscându-te nu am de unde să știu dacă te încadrezi în precizarea "Fost-au acestu Ştefan
Vodă om nu mare de statu", dar afirmația "mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge
nevinovat", te caracterizează perfect.
În legătură cu acest comportament, îți amintesc de propunerea pe care le-am făcut-o celor pe care "i-am
prins cu mâna la crăpătură", ca în data de 08.09.2016, să meargă la
slujba, care se va tine în Biserica Făcătoare de Minuni, construită de
d-na senator Sorina Placinta, pentru a avea imunitate în fața ȘTĂNGII
"Măgarului Troian de Țara Vrancei".
După cum bine știi, în data de 08.09.2016, mi-a fost ignorată recomandarea, iar ORGANELE din
"Provincia Europeană Vrancea" și-au dat adunarea la Carrefour Focșani,
unde în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, au
detonat bomba PROSTIEI și INCOMPETENȚEI.
Având
ca tema acest subiect, timp de un an de zile, am avut discuții
contradictorii prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului
Monitorul de Vrancea și deoarece nu-mi însușiam părerea ta că s-au
"respectat normele în vigoare", mă făceai albie de porci.
Dacă în România sunt "baroni locali", în Rusia și Ucraina sunt "oligarhi".
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 a afirmat: "Știați ca 45% din PIB-ul Rusiei era făcut de opt familii strâns legate de KGB?"
Nu
știu pe ce bazează jurnalistul Răzvan Dumitrescu când a făcut această
afirmație, dar revenind la "Provincia Europeană Vrancea" se bârfește că
fostul șef al SRI Vrancea, Petrică Cîndea (scuză cacofonia), iar fi
pus la dispoziția președintelui Marian Oprișan dosarele de "sifonari"
din jud.Vrancea, iar acest lucru l-a ajutat foarte mult în ȘANTAJUL POLITIC.
Despre
Petrică Cîndea, presa a scris că ar exista o hotărâre de instanță din care rezultă că a făcut POLIȚIE POLITICĂ, iar pentru aceste merite, a fost avansat la gradul de general și primește pensie specială de la poporul român.
De
asemenea, postacul "orion", i-a dat prețioase indicații politice
președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a
ziarului Monitorul de Vrancea.
Este
adevărat că, începând cu anul 2019, ai început să-i cânți "prohodul
politic" președintelui Marian Oprișan, iar eu am presupus că această
acțiune a fost efectul unei rîzbunîri, pentru că nu ai fost băgat în seama
și ai ratat gradul de general.
La nivel central ți-l pot da ca exemplu pe ginerele lui Ion Dincă(Ion Teleagă), Puiu Popoviciu.
În legătură cu partenerul de afaceri a lui Traian Băsescu, pe net circulă următoarea informație:
"Infractorul fugar Puiu Popoviciu a pierdut procesul cu
statul român: Rămâne fără proiectul Băneasa şi trebuie să plătească
cheltuieli de judecată URIAŞE".
Faptul că nu sunt o persoana șantajabilă cu nimic, nu am avut un dosar de SIFONAR la SECURITATEA COMUNISTĂ și nu am trecut prin școală ca gâsca prin apă, te-a adus în pragul disperării și pe cale de consecință, ai gafat copilărește.
Una
din aceste gafe a fost și aceea când mi-ai demonstrat că poți intra și
în Messengerul meu, lucru care a fost o încălcare a legii, deoarece
mi-ai violat corespondența privată.
Încurajarea
numitilor Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, de a mă discredita prin
intermediul Facebook, timp circa trei ani și jumătate, așa cum am
precizat și în "MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am oferit de 1 Martie, din
punctul meu de vedere se încadrează în CATEGORIA NOAPTEA MINȚII.
Dacă "stafia jandarm" m-a amuzat prin comportamentul cu iz penal pe care l-a avut
prin Messenger,
în relația cu mine, frica pe care le-ai băgat-o în oase fostului
prieten "alfa" facebook-ist de o stea, Crintea Valerică, persoanei care
locuiește în zona străzii Războieni din mun.Focșani și la diriginta
"scutierilor", mi-a lăsat un gust amar.
Calitatea de
"mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge
nevinovat" ți-ai manifestat-o prin blocarea vechiului meu număr de
telefon care era pe bază de cartela telefonică obișnuită, luată cu
buletinul, lucru care m-a obligat să-mi schimb numărul de telefon și să trec pe abonament.
La capitolul AMENINȚĂRI COMICE incadrez și următoarea replică facebook-ista :
"Nelu Gavrilă; Dvs. confundați foarte mult mîncarea cu mîncărimea pe care o aveți ,eu am vorbit strict doar de Lucian."
Mesajul, "CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, DUPĂ 32 ANI DE UMILIRE PROFESIONALĂ ȘI NU NUMAI", pe care l-am postat pe blog în data de 01.03.2022, s-a vrut a fi "MĂRȚIȘORUL" meu pentru tine.
Acest
"MĂRȚIȘOR"
a fost o probă de lucru, prin care m-am REÎNCARNAT în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", ocazie cu care am scos în evidență eficiența practică a "ȘTĂNGII făcătoare de minuni".
În
urmă cu ceva ani, postacul "orion" mi-a spus că, "postacul
"piscot-cameleon" își postează opera denigratoare la adresa mea, de
undeva de pe bd. București, dar pe moment nu-mi spune mai mult".
Când
postacul "piscot - cameleon" l-a întrebat pe postacul "orion", "Ce
știe să facă la modul concret?", acesta i-a răspuns, "Eu știu să fac
multe, dar nu ar fi bine să afli. Ai grija cum conduci, deoarece ieri
era să faci un accident.".
Din acest schimb de replici, rezultă FOARTE CLAR că postacul "orion" cunoaște adevărata identitate a postacului "piscot-cameleon".
La un moment dat, postacul postacul "piscot - cameleon" a pretins că, șefa lui este d-na senator Sorina Placinta.
Ai pretins că postacul "orion" ți-a spus că, inițial d-na senator Sorina Placinta avea o părere bună despre mine, dar un bărbat i-a schimbat la 180 grade părerea.
Cum la mijloc cred că este o problemă de
SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ, nu consideri că a sosit momentul ca postacul
"piscot - cameleon" să-și justifice cei 7 ani de DENIGRARE la care m-a
supus, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de
Vrancea?
Pe net circulă următoarea ÎNTREBARE:
- Oare de ce nu este aplicată aceasta directiva (Directiva nr. 42 din 2014 a Uniunii Europene)
-
Averile obtinute prin corupție pot fi confiscate chiar dacă au fost
puse pe numele mamei, soției, amantei, copiilor, secretarei, prietenilor,
partenerilor?
Dacă vom corobora Directiva nr.42 din 2014 a Uniunii Europene, care este ignorată de Parlamentul României cu TRATAMENTUL la care m-ai supus,
deoarece am susținut și susțin niște probleme tehnico - economice de
interes public și am refuzat categoric să mă închin în fața
președintelui Marian Oprișan, avem o imagine foarte clară a ceea ce
înseamnă Regimul Securist Postdecembrist din România, care a transformat
țara în COLONIE și a determinat circa 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
Personal, consider că dacă ai avut toate aprobările legale pentru a-mi aplica toate metodele SECURISTE de STRESARE și INTIMIDARE, așa cum ai pretins, COMPLICĂ lucrurile nu le SIMPLIFICĂ.
Acest lucru demonstrează că nu a fost o glumă, când am afirmat că ai fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ pentru mine.
O imagine a ceea ce înseamnă Regimul Securist Postdecembrist din România, rezultă și din următoarele informații de presă și facebook-iste, cu comentariile aferente.
1. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat in data de 23.03.2022, informația "Traian Băsescu și-a pierdut toate drepturile de fost președinte".
Citez:
"Traian
Băsescu rămâne fără beneficiile pe viață prevăzute de lege pentru
foștii președinți ai României, după ce ÎCCJ a decis miercuri că acesta a
colaborat cu fosta Securitate. Printre beneficiile pe care le pierde
Băsescu se numără o indemnizație lunară, o locuință de protocol gratuită
și protecția SPP.
Parlamentul a adoptat la finalul anului trecut o lege care prevede ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu
c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza
Nume conspirativ 'Petrov'
Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi de facultate față de regimul comunist și semna note cu numele conspirativ ”Petrov”.
În timpul procesului, Traian Băsescu a spus: "Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (...) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale".
COMENTARIIParlamentul a adoptat la finalul anului trecut o lege care prevede ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu
c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza
Nume conspirativ 'Petrov'
Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi de facultate față de regimul comunist și semna note cu numele conspirativ ”Petrov”.
În timpul procesului, Traian Băsescu a spus: "Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (...) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale".
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, se pare că tu ești o "persoana bună la suflet", dacă Dumnezeu ți-a ascultat ruga.
Prin
această condamnare a lui Basescu, cred că a vrut să se arate pisica și
altor indivizi. Nu este exclus ca acesta să fie doar începutul
necazurilor ,pentru cel pe care îl consider a fi Pol Pot de România,
Băsescu Traian.
Vasile ApostuEu nu i le-am tăiat, poate Udrea, femeia de serviciu.
Grosu Ulise
@Vasile Apostu; Asta ar fi culmea ca tu, care ești painea lui Dumnezeu, să te fi atins de un fir de păr, a celui care a dus STATUL de tip MAFIOT la perfecțiune în România.
Vasile Apostu
Grosu Ulise; Mi-am platit tot la statul român și am primit doar majorări, credeți că este normal? Cei ce reprezinta statul român, daca ei nu fac nimic pentru popor cum să-i apreciem ?
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, poporul nu face nimic, ca ei să facă ceva. FRICA din oasele românilor, am constatat că, este mai mare decât in timpul DICTATURII lui Ceaușescu, iar aceast lucru spune multe.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, D-voastra nu plângeți de milă lui Pol Pot de România, așa cum poate plânge Evita Peron de România, Elena Udrea?
Muscuri Odette
Grosu
Ulise, de ce să mă încarc cu energie negativă ? Băsescu ,este deștept,
uns cu toate alifiile și juriști sau cei ce fac propaganda nu_o iau în
considerație, mai ales că CC este politizată. Comunismul l_am trăit și
știi la fel că mine ce înseamnă securitatea, iar că o constatare , nu era
Băsescu prost că în cele două mandate căt a fost de hărțuit să nu_și
facă ordine.
Acele dosare de la CC sunt făcute, de cine? O să vadă el.
Grosu UliseMuscuri
Odette; Dacă am in vedere că niște judecători de la ICCJ, au
demonstrat că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a respecta
DECIZIA POLITICĂ a "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", ca să
nu pot susține examenul de definitivat în învățământ, despre ce
discutam?
Este adevărat că Maestrul
Arsenie Bocancea a pretins că, în cazul meu, a fost o decizie corectă,
dar acum după ce a simțit pe propria piele, eficiența practică a
"ȘTĂNGII făcătoare de minuni" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", nu
știu care îi mai este părerea "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană
Vrancea".
Este știut că legea privind "SIFONARII", a fost făcută special pentru Pol Pot de România, Băsescu Traian.
Așa stând lucrurile, v-am răspuns la întrebarea "Acele dosare de la CC sunt făcute, de cine? ".
Păstrând
proporțiile, eu urmăresc cu atenție lucrătura care îi va fi făcută lui
"Traian Băsescu de Provincia Europeană Vrancea', respectiv președintele
Marian Oprișan.
Muscuri OdetteGrosu Ulise, m.o.hot de buzunare, școlit în timpul mandatului în corupție
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamna, sunt persoana care am simțit pe propria piele, ceea ce a însemnat "MITUL Oprișan".
Eu
am numit "Școala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea", precizarea D-voastra
"școlit in timpul mandatului în corupție".
Pentru mine nu a fost nicio
surpriză că, după ce am ridicat problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani,
"CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" a
dispus desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece
acest lucru a fost prevăzut in planul meu de atac.
Surpriza
a venit din partea procurorilor Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, care
mi-au anulat "AS-ul din mânecă", acțiune prin care au legalizat JEFUIREA
unor focșăneni.
Faptul că acum, cei doi procurori au fost scoși la
pensie la vârsta de 49 de ani, iar poporul român este OBLIGAT de Regimul
Securist Postdecembrist să le plătească pensie specială, spune totul
despre "democrația originală" postdecembrista din România.
Rămân la părerea că efectele CRIZEI ENERGETICE, va face adevărate minuni in România.
Prin
REÎNCARNAREA mea in "Magarul Troian de Țara Vrancei", consider că am
fost foarte clar, în postarea pe care am făcut-o pe blog, cu ocazia
Zilei Internaționale a Femeii din data de 08.03.2022.
Arsenie BocanceaGrosu Ulise; ,,CC,,?!
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea, Maestre, dacă la ICCJ erau judecători cu "nașul în suflet",
iar procurorul care l-a REZOLVAT pe Băsescu în speță FLOTA, a ajuns
judecător la ICCJ, despre ce discutam?
În concluzie, între "Comitetul Central al PCR" așa cu ar putea însemna
,,CC,,
-ul tău, Curtea Constituțională a României și Înalta Curtea de Casație
și Justiție a României nu este nicio diferență, în ceea ce privește
"nașul din suflet".
La nivelul
superior încrengăturile sunt mai complicate, dar la nivelul "Provinciei
Europene Vrancea", lucrurile sunt mai simple. Numărul de STRIPTIS pe
care JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea",
l-a făcut în fața mea, voi căuta să-l valorific la maxim.
2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 24.03.2022, a publicat informația "Băsescu
nu își va pierde privilegiile de fost președinte și va rămâne în
continuare europarlamentar. O avocată clarifică situația juridică a
acestuia".
Citez,"Traian Băsescu nu își va pierde privilegiile de fost președinte de stat la încheierea mandatului după decizia definitivă a ÎCCJ, susține avocata Eliza Ene Corbeanu, care clarifică situația juridică a acestuia. De asemenea, ea afirmă că fostul președinte nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații și nici nu își va pierde mandatul de europarlamentar.
„M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund și public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situația juridică a președintelui Traian Băsescu.
Inițial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, așa că o zic pe scurt :
- modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost președinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile și președintelui Traian Basescu (vezi aplicarea în timp a legii civile )
- Traian Basescu nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații (vezi latura obiectiva și latura subiectiva a infractiunii raportate la momentul pronunțării deciziei ICCJ)
- Traian Basescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condițiile cerute de legea 33/2007)”, scrie Eliza Ene Corbeanu pe Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Băsescu față de decizia Curții de Apel București.
Reacția lui
Traian Băsescu pe Facebook: ”Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o
voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul întregului proces.
Voi face demersurile legale la CEDO”."
COMENTARIIGrosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în calitatea ta persoană care ai IMPLORAT Divinitatea, să dea o astfel de sentință în cazul lui Pol Pot de România, Băsescu Traian, cum comentezi această informație facebook-istă?
Muscuri Odette
Mă bucur, lovitură pentru dușmani ,pentru analfabeți funcționali care nu cunosc legile
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Vreți să detaliați bucuria pe care o insinuați, stimată Doamna?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, mă bucur pentru el, îl apreciez, și fără alte comentarii.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Din punctul meu de vedere, acest individ ar trebui să raspundă pentru răul făcut POPORULUI ROMÂN.
Muscuri OdettePierdeți de ciudă cei ce_l urăsc.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Eu îl urăsc cu patimă pe Băsescu Traian! Nu știu cum să va interpretez afirmația, "Pierdeți de ciudă cei ce_l urăsc".
Muscuri Odette
Grosu Ulise, pierzi timpul în care te stresezi.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Urăsc fără a mă stresa, ci doar mă amuz. Revenind la "Provincia Europeană Vrancea", îmi permit să întreb:
1.
Ce a pățit fostul șef al SRI Vrancea, Petrică Cîndea, pentru ca a făcut
poliție politică, conform unor afirmații de presă, urmare tot al unei
decizii a ICCJ?
2. Ce a pățit notarul Ciprian Nica, că este în aceeași situație cu Pol Pot de România, Băsescu Traian?
Răspunsul este NIMIC, așa cum nu va poți nici Băsescu.
România nu este Polonia, unde s-a emis legi clare pentru astfel de specimene, iar rezultatul se vede.
În
fapt, aceștia au fost oamenii de bază ai Regimului Securist
Postdecembrist cu care România a fost transformată in COLONIE, iar 5
milioane de români au fost nevoiți să plece în pribegie.
Rog
să coroborati acest spectacol de prostii proștii, cu tratamentul la
care am fost supus eu, deoarece mi-am permis să gândesc și nu am fost o
persoană șantajabilă.
Muscuri Odette
Grosu
Ulise, fiecare este cu părerea lui, dar politic a fost cel mai bun, uns
cu toate alifiile, ce mi s_a părut greșit la el a fost flota navală,
bun era de fiare vechi, dar de ce nu am construit altele, asta nu am
înțelesGrosu Ulise
Muscuri
Odette; În ceea ce privește flota, pe net a circulat informația că
procurorul de caz a ajuns la concluzia, că Băsescu Traian ar fi făcut un
serviciu României.
Conform unor informații facebook-iste, în Polonia circa 40% din industria comunistă a rămas la stat si funcționează.
Care a fost cauza pentru care în România s-a distrus totul și de ce poporul român a stat pasiv la JEFUIREA ȚĂRII?
Aceasta este întrebarea?
Muscuri OdetteGrosu Ulise, nu ai înțeles comuniști lacomi PSD atâția ani de calici, țigani _iliescu_ când a ajuns împărat.....
Arsenie Bocancea
Muscuri Odette; Flota a fost vândută cu aprobarea Parlamentului, așa că nu-l învinuiți doar pe el.
Arsenie Bocancea
Muscuri Odette; Se pare că nici dumneata nu ai înțeles cum au stat lucrurile cu adevărat.
Grosu Ulise
Arsenie Bocancea; Dacă d-na Muscuri Odette "nu a înțeles cum stau lucrurile cu adevărat", "stafia jandarm" a înțeles?
Am întrebat pentru Miorlăici!
PS
După ce, prin metode specifice, am transformat "stafia jandarm" în
"bichon maltez", Miorlăici a devenit foarte interesat de acesta.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, replica Domniei voastre mi se pare foarte interesantă.
Pe net circulă informația, citez:
"Polonia 36 milioane locuitori, are 900 000 de BUGETARI. România 21 milioane locuitori, are 1,3 milioande BUGETARI.
Daca Polonia ar fi avut 21 milioane de locuitori, ținea doar 525 000 BUGETARI.
Deci....... România are 800 000 FRECĂTORI de MENTĂ la STAT !!!! "
Nu cunosc dacă aceste date sunt corecte, dar inclin să cred că ar putea fi adevărate.
În aceste condiții, CRIZA ECONOMICĂ generată de CRIZA ENERGETICĂ cred că va face adevărate MINUNI în România.
3. Ziarul Cotidianul din data de 24.03.2022, a publicat articolul "O decizie teribilă care poate fi simplă apă de ploaie".
Citez:
"Decizia
prin care Traian Băsescu este confirmat de ICCJ ca informator al fostei
Securități este probabil prima prin care ar putea exista în societatea
românească niște consecințe și care obligă la o completare a legii care
sancționează poliția politică.
Atitudinea fostului președinte față de situația sa în relația cu fosta Securitate a fost precizată continuu de acesta drept o relație de serviciu, respectiv o obligație profesională.
Legea privind deconspirarea Securității ca poliție politică este în fond o contradicție în termeni. Securitatea a fost o instituție criminală care nu avea nici o legătură cu un serviciu de informații fiind dominată de precedurile exterminării libertăților fundamentale.
Traian Băsescu a inițiat documentul public de natură științifică privind denunțarea regimului comunist ca regim criminal care face o radiografie necesară a mediului instituțional prin care Securitatea a capturat statul român.
Niciun alt președinte nu a avut un proiect de o asemenea anvergură pentru a denunța statul criminal comunist, și niciun alt președinte nu a reconfigurat și nu a intoxicat sistemul public cu metehnele fostei Securități precum a făcut-o Traian Băsescu.
Traian Băsescu și-a asumat în mod programatic condiția de președinte-jucător reactivând însă criminalitatea politică la scara post-decembristă, dar cu efecte dramatice în deturnarea statului democratic.
ICCJ s-a pronunțat într-o speță care în drept nu conține nimic executoriu, dispozitivul Deciziei fiind unul asemăntor unei radiografii morale.
Prin această pronunțare istorică se poate constata că însăși legea deconspirării este o simplă mascaradă care permite milioanelor de informatori să își arate capacitatea juridică de-a fi deasupra Legii.
Raportat la certificatele eliberate de CNSAS cariera lui Traian Băsescu ar putea fi cenzurată electoral de aici înainte, aceasta fiind o altă dovadă că activitatea acestei instituții este supusă controlului politic.
Faptul că fostul președinte, actual europarlamentar, nu a avut nicio reacție în sensul retragerii din pozițiile publice și de renunțare la drepturile acordate demnitarilir, îl pune într-o situație de o gravitate excepțională.
Decizia ICCJ trebuie adusă în domeniul efectelor juridice obligatorii pentru a nu fi o simplă apă de ploaie."

Arsenie BocanceaDecizia ICCJ stabilește că Băsescu a colaborat cu Securitatea și doar atât. Declarația pe propria răspundere privind calitatea de colaborator ,etc, este o tâmpenie. Acolo unde CNSAS-ul nu a confirmat atâta timp, nu putea confirma Băsescu, băiat deștept și bine instruit în acest sens. Cât timp el considera că ci-istul unității militare era ofițer MAN și nu al Securității, poate dovedi cineva că nu a crezut cu adevărat acest lucru? Avea vreo obligație să știe structura , modul cum functiona Securitatea?
Încă odată se pune întrebarea ; cu ce au fost mai răi
colaboratorii din trecut, față de cei de astăzi?
Grosu Ulise
În fond e normal, nu Petrov a făcut-o mare?????
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Așa este, prietene! Într-o țară normală, Udrea Elena și-ar fi petrecut toata viața în pușcărie, iar averea i-ar fi fost confiscată. Părerea mea!
Victorița Olaru
Mare tupeu are nesimțita asta, a furat, a rămas cu averea de trăiește în lux, fuge când este urmărită, scapă și mai are și curaj.
Un băiat care a furat 6 pungi de creveți face pușcărie între 6 luni și 3 ani.
Asta, a scăpat de urmărire, a stat în arest la domiciliu și gata, s-a reabilitat.
Trebuia sechestru pe avere și pușcărie, să vadă cum este când nu ai, nu mai avea curaj să ne sfideze, distrându-se și lăudându-se cu poșete de mii de euro.
Grosu Ulise
Victorița Olaru; Stimată Doamnă, aceasta este România postdecembrista, unde Băsescu Traian a adus la perfecțiune STATUL de TIP MAFIOT la nivel central, așa cum Marian Oprișan l-a adus la nivel de "Provincia Europeană Vrancea".
Vasile Apostu
Du-te la vrăjitoarea ta cu tot cu ea.
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, aceasta individă este plina de bani și nimeni nu o întreabă de unde îi are, deoarece România este un STAT de TIP MAFIOT.
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea; Maestre, eu neavând nicio tangență cu securitatea comunistă
și nici cu cea postdecembristă, nu sunt în masura să-ți răspund la
întrebarea, "Încă o'dată se pune întrebarea ; cu ce au fost mai răi
colaboratorii din trecut, față de cei de astăzi?".
Dacă
in România s-ar fi intamplat ca în Polonia, cred că nu se ajungea ca
Regimul Securist Postdecembrist să transforme România în COLONIE și să
determine circa 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
Nu
știu care a fost motivul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-ai dus cu
mine, dar pentru mine acest lucru a fost ca o MANĂ CEREASCĂ.
În
plus, așa cum bine știi, am dorit ca postacul "orion" să ajungă la
concluzia că s-a înșelat atunci cand a afirmat, "deoarece tot ceea ce
știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ".
FRICA
pe care a generat-o comportamentul tău, vizavi de persoana mea, m-a
făcut să cred că în România FRICA a ajuns să se transmită genetic.
În scrierea pe care o voi posta pe blog în data de 28.03.2022, voi detalia acest lucru.
4. Site-ul NATIONALIST.RO a publicat in data de 24.03.2022, informatia "Udrea,
ieșire EXPLOZIVA împotriva celor care au sarit la gâtul lui Băsescu: Nu
vă e rușine? ‘Turnătorul’ Băsescu v-a făcut ‘cineva’"
Citez:
"Elena
Udrea reacționează la verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție
care atestă definitiv calitatea lui Traian Băsescu de fost colaborator
al Securității comuniste. Udrea îi atacă dur în special pe cei care au
fost ajutați de Băsescu iar acum îl contestă vehement. Cât despre ea
însăși, Udrea spune că l-ar fi votat pe Băsescu și dacă verdictul ÎCCJ
venea înainte de 2004.
„Deci ICCJ a decis definitiv ca fostul Presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a colaborat, in acceptiunea legii existente azi, cu Securitatea! La fel de bine, cei trei judecatori puteau spune ca nu, soarta noastra si a tarii, ar fi fost aceeasi, nimic nu s-ar fi schimbat. Si nici Putin, nici Biden, nici Rusia, America sau UE nu ar fi schimbat nimic din ceea ce ei fac si ne influenteaza viata azi in Romania si in lume!
Schimba decizia Inaltei Curti cu ceva performantele sau erorile facute de Traian Basescu ca Presedinte, Primar sau ministru? NU!!!
Daca am fi aflat inainte de votul din decembrie 2004, care l-a facut Presedinte, ca Traian Basescu, despre care toti adversarii politici spuneau atunci ca nu ar fi putut avea cariera profesionala fabuloasa in marina comerciala fara sprijin de la regimul comunist, a povestit in scris de doua ori, despre ce au facut niste colegi ai lui in vacantele de liceeni la un liceu militar!!!!, am fi votat cu Nastase?????????????????
Eu sigur nu!
Mai ipocritilor! Nu va e rusine ca pupati azi in fund pe toti turnatorii la “”Noua Securitate”, ii lingeti si ii faceti eroi pe toti lasii si toate scursurile care s-au imbogatit prin afaceri cu statul si apoi s-au pus la dispozitia “statului de drept” de azi, cu turnatorii ordinare cu care au aruncat oamenii in puscarii si au distrus vieti si cariere?
Un “stat de drept” mai prost, mai incompetent, mai rau, mai nociv ca Securitatea lui Ceausescu, dar va pute ca Traian Basescu, liceean fiind la un liceu cu profil militar, in anul 1973!!!!!, (cand tot poporul nici nu indraznea sa gandeasca impotriva Sistemului), ar fi povestit aventurile de vacanta ale unor colegi cu turiste poloneze???
Nu va e rusine??? Mai ales voua, nemernicilor, care ati ajuns sa va citeasca altii rahaturile de pe paginile de Facebook, crezandu-va niste lumini, doar pentru ca “turnatorul” Basescu v-a facut “cineva”?
Mars inapoi in groapa de gunoi moral a societatii, unde va e locul si de unde nimeni nu o sa va mai ridice a doua oara!”, scrie Udrea pe Facebook."

Radu Viorel UrsacheÎn fond e normal, nu Petrov a făcut-o mare?????
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Așa este, prietene! Într-o țară normală, Udrea Elena și-ar fi petrecut toata viața în pușcărie, iar averea i-ar fi fost confiscată. Părerea mea!
Victorița Olaru
Mare tupeu are nesimțita asta, a furat, a rămas cu averea de trăiește în lux, fuge când este urmărită, scapă și mai are și curaj.
Un băiat care a furat 6 pungi de creveți face pușcărie între 6 luni și 3 ani.
Asta, a scăpat de urmărire, a stat în arest la domiciliu și gata, s-a reabilitat.
Trebuia sechestru pe avere și pușcărie, să vadă cum este când nu ai, nu mai avea curaj să ne sfideze, distrându-se și lăudându-se cu poșete de mii de euro.
Grosu Ulise
Victorița Olaru; Stimată Doamnă, aceasta este România postdecembrista, unde Băsescu Traian a adus la perfecțiune STATUL de TIP MAFIOT la nivel central, așa cum Marian Oprișan l-a adus la nivel de "Provincia Europeană Vrancea".
Vasile Apostu
Du-te la vrăjitoarea ta cu tot cu ea.
Grosu Ulise
Vasile Apostu; Stimabile, aceasta individă este plina de bani și nimeni nu o întreabă de unde îi are, deoarece România este un STAT de TIP MAFIOT.
5. Ziarul Cotidianul din data de 25.03.2022, a publicat articolul "T. Băsescu începe să simtă urmările deciziei ICCJ".
Citez:
"Traian
Băsescu începe să simtă urmările deciziei ICCJ. Serviciul de Pază și
Protecția și-a retras dispozitivul în momentul pronunțării deciziei
ICCJ, care a respins recursul fostului președinte la decizia prin care a
fost declarat colaborator al Securității.
SPP a retras ofițerii care îi oferea lui Traian Băsescu pază și protecție după decizia ÎCCJ.
Elena Udrea, după verdictul pentru Băsescu: Marș!
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins, miercuri, recursul fostului președinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității.
Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Securistul Băsescu la decontul final
Traian Băsescu, în prezent în vârstă de 70 de ani, a fost președintele României între 2004 și 2014.
În prezent este europarlamentar."

Interesantă această informație de presă!
Interesantă această informație de presă!
6.
Ziarul Cotidianul din data de 25.03.2022, a publicat editorialul lui
Cornel Nistorescu intitulat "Securistul Băsescu la decontul final".
Citez:
"Greu
de ghicit gîndurile lui Traian Băsescu într-un moment în care toți
adversarii săi și toți cei pe care i-a disprețuit, ignorat sau
nenorocit, se bucură și se simt răzbunați. În plus, fata lui, Ioana
Băsescu, și Elena Udrea, păpușa sa politică, au ajuns și ele la cîțiva
pași de o condamnare definitivă cu executare.
Marinarul turnător, ajuns în vîrful ierarhiei politice și de sforărit în România, a fost executat de justiție la un pas de căderea cortinei. Mai are puțin și poate pierde tot. Casă, pensie, pază și toate celelalte beneficii acordate unui fost președinte, un fost președinte care, pe lîngă nenorocirile pe care le-a produs în România, are acum o foaie sigură, ca o piatră de moară, în halucinantul său dosar de politician, marinar, căpitan, aventurier și ins cu înclinații de afacerist veros. Pe foaia de dosar care îl cam îngroapă definitiv scrie de acum „colaborator al Securității”.
Tristețea lui vine de la faptul că nu mai are cum să le răspundă și nici cum să le-o plătească celor care își văd părerea confirmată de o sentință judecătorească. În toată tristețea marinarului, mai adie o speranță că în această prăbușire lentă poate apărea o minune, o crăpătură, o poticneală. Pe un pat de spital, cu respirația în piuneze, cu dependența la limita sevrajului, trăgînd cu putere dintr-o țigară electronică și enervat de lipsa de alcool, Traian Băsescu încă mai încearcă să scape. Geniul malefic al improvizatiilor politice nebune încă mai speră într-o soluție salvatoare. În numele său, Valeriu Stoica a înaintat o plîngere la ICCJ în speranța că judecătorii vor mușca dintr-o chichiță sau din alta. N-a ținut! Judecătorii Ana Roxana Tudose, Ionel Barba și Adrian Remus Ghiculescu au decis:
” Constată calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Basescu Traian” (sentința CAB nr. 471/2019)
Cu recurs în termen de 15 zile!
Ce urmează? Pentru că toate căile justiției sunt încurcate și întunecate, mă mulțumesc cu concluziile lui Valentin Busuioc de la Lumea Justiției:
”Acum, cî Înalta Curte a bătut în cuie calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, Parchetul General va putea foarte bine să-i deschidă fostului președinte al României dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în condițiile în care politicianul a depus cel puțin patru declarații pe propria răspundere ca nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică:
– câte una în 2004 și 2009, la alegerea ca președinte al României (conform art. 27 din Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui României);
– alta în 2016, când a devenit senator (potrivit articolelor 52 si 53 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente);
– ultima în 2019, la intrarea în Parlamentul European (asa cum dictează art. 16 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European).
În plus, în martie 2004 (când era primar general al Bucureștilor), Traian Băsescu a declarat același lucru, tot sub semnătura, într-un proces de calomnie pe care i l-a intentat analistului Mugur Ciuvică, după ce președintele Grupului de Investigații Politice făcuse dezvăluiri despre colaborarea politicianului cu Securitatea (click aici pentru a citi).
Nu în ultimul rând, Băsescu riscă să-și piardă mandatul de europarlamentar câștigat în 2019, precum și privilegiile date de calitatea de fost președinte (casă, mașină, SPP-iști, indemnizație lunară etc.).”
Indiferent cum va continua povestea mizerabilului personaj Traian Băsescu, lucrurile sunt departe de un final. Sentința judecătorească din cazul turnătorului și acoperitului din fosta Securitate abia readuce sub luminile rampei funcționarea unei mecanism de dinamitat polticienii, adversarii și incomozii.
Date despre colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea erau cunoscute la CNSAS încă din 2006. Și cu toate acestea, investigația a fost blocată. La o conferință de presă ținută imediat după „ștampilarea” marinarului, Ludovic Orban avea să spună:
– ”Eu aş vrea să fie pedepsiţi toţi cei din servicii, toţi cei care au lucrat în CNSAS şi care au pitit aceste dosare, pentru că, dacă aceste dosare ar fi fost făcute publice după adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS, (…) Băsescu nu mai ajungea preşedintele României, dar eu sunt convins că nu este singurul care a fost produsul Securităţii şi al serviciilor şi care a ajuns preşedinte sau care a ajuns în funcţii publice. Mă bucur că s-a făcut dreptate, mă bucur că instanţa, până la urmă, a aprobat evidenţa”.
Ludovic Orban a mai spus că, practic, această cercetare cu privire la Băsescu a fost făcută în CNSAS încă din 2006.
„Informaţii legate de colaborările lui Băsescu cu securitatea, suspiciuni au apărut public cu mult înainte ca Traian Băsescu să ajungă preşedintele României. Băsescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de europarlamentar. Nu mai poate să reprezinte statul român pentru că face de râs România dacă el rămâne europarlamentar. Sunt convins că PPE, dacă nu l-a dat afară, îl va da afară imediat ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti”.
Democrația românească a fost călărită și călcată în picioare de un marinar șmecher, colaborator al Securității, protejat de o instituție care avea obligația să își facă datoria și să îl verifice, nu să obtureze vreme de ani și ani un adevăr pe care îl cunoștea o mare parte din populație.
Post scriptum:
România burlescă stă să se întreacă pe sine, după ce vreme de un deceniu și jumătate a ignorat „metastaza” morală a lui Traian Băsescu. Acum, se agită să-i descopere o boală spectaculoasă. Unii încearcă să lege starea de sănătate a grotescului președinte de sentința ICCJ privind colaborarea cu Securitatea. Mai mult, un parlamentar PSD de toată rușinea, Radu Cristescu, se dă în stambă, încercînd să pună starea de sănătate a marinarului pe seama afirmațiilor făcute joi seara de guralivul pesedist într-o emisiunie la Realitatea Plus. În realitate, Traian Băsescu trage de multă vreme de mai multe diagnostice, fiind internat în ultimele săptămîni la Spitalul Militar Central cu probleme grave de respirație. Despre celelalte, adică despre consecințele fumatului și ale băutului vom afla mai tîrziu."

Radu Viorel Ursache; Prietene, am mari dubii ca Parchetul General îi va deschide lui Băsescu Traian un dosar penal pentru fals în inscrisuri, iar dacă îi va deschide, până la judecarea acestuia, vor mai trece 10 ani.

Interesantă mi se pare precizarea din acest articol de presa,
citez: "Democrația românească a fost călărită și călcată în picioare de
un marinar șmecher, colaborator al Securității, protejat de o instituție
care avea obligația să își facă datoria și să îl verifice, nu să
obtureze vreme de ani și ani un adevăr pe care îl cunoștea o mare parte
din populație".
Dacă aceasta precizarea o raportez la "Provincia
Europeană Vrancea", unde presupusul tău IDOL, ex-președintele Marian
Oprișan, din punctul meu de vedere, a făcut cam același lucru pe care
l-a făcut Băsescu Traian la nivel central, cum ar trebui să interpretez
comportamentul Maestrului Arsenie Bocancea vizavi de persoana mea?
În
data de 28.03.2022, intenționez să postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,
scrierea "OBLIGAȚIE MORALĂ pentru Maestrul Arsenie Bocancea de a se
REÎNCARNA în "Magarul Troian de Țara Vrancei", COLABORATORUL meu
COMPLEMENTAR în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea""
PS Amintesc ca pentru mine, Maestrul Arsenie Bocancea este
"FANTOMĂ vie, fără ADN" și a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
7. Site-ul News Maker din data de 21.03.2022, a publicat informația, "Parchetul General a blocat procesul de analiză a tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat".
Citez:
"Procesul
de analiză a unui posibil caz de plagiat privind teza de doctorat a
premierului Nicolae Ciucă este amânat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Potrivit Edupedu, președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, a anunțat că procesul, care ar fi trebuit să se încheie în perioada următoare, nici măcar nu a început.
Acesta a precizat că Parchetul General a trimis o înștiințare care transmitea o ordonanță prin care se cerea oprirea întregii analize până când un dosar penal referitor la acuzațiile de plagiat împotriva premierului să fie soluționate la parchet.
Înștiințarea a fost trimisă Ministerului Educației și UEFISCDI/secretariatului tehnic al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
CNATDCU, instituție subordonată Ministerului Educației, este forul responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat.
”Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. Nu am putut constitui nici dosarul întreg al tezei, pentru că acum vreo trei săptămâni Ministerul Educației și UEFISCDI, care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU, au primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte care transmitea o ordonanță a acestei structuri, PICCJ, prin care se cerea oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet.
Nu s-a putut constitui dosarul. Dosarul trebuia să se constituie, să apară pe o platformă și în urma acestor proceduri și demersuri noi urma să numim o comisie de analiză. Toate acestea au fost oprite printr-o ordonanță a parchetului. Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.
A rămas blocat. Noi primim din partea secretariatului tehnic, prin e-mail, de pe platforma electronică, documentele generate de platformă. Procedura este digitizată și, după numărul de zile pe care îl avem în regulament, noi primim exact ceea ce trebuie să facem în continuare. Or, dosarul întreg al tezei nu s-a putut constitui pentru că s-a oprit procedura în faza aceasta.
Parchetul nu a intrat în legătură cu mine, a intrat în legătură cu secretariatul tehnic de la UEFISCDI, deci personal nu știu aceste date și nu știu când parchetul va da o rezoluție”, a declarat Mircea Dumitru.
La sfârșitul lunii ianuarie, CNATDCU a primit trei sesizări pentru analiza tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat. Procedura de analiză ar fi trebuit să dureze aproximativ o lună și jumătate, potrivit sursei citate.
Acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului au fost făcute în ianuarie de jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de PressOne.ro. Potrivit acesteia, teza ”include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.”

Grosu UliseRadu Viorel Ursache; Prietene, această informație facebook-ista m-a bagat în NOAPTEA MINȚII.
Care este cauza efectului?
Faptul că "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea" a determinat niște judecători de la ICCJ să
demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca eu să
nu pot susține examenul de definitivat în învățământ.
De ce consider că
s-a impus o astfel de intervenție?
Deoarece am luat examenul de
titularizare în învățământ, în condițiile in care conform unor bârfe,
președintele Marian Oprișan a primit garanții că nu voi lua respectivul
examen.
Acum când TIMPUL mi-a dat dreptate, după 32 ani de UMILIRE
profesională și nu numai, ar trebui să le dea serios de gândit membrilor
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu
mâna la crăpătură".
Muscuri Odette
Nu cred că a plagiat, doar altă știre care să deruteze oamenii, asta da politică între partide
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, eu v-am întrebat în calitate de fost cetățean al mun.Focșani, să vă spuneți un punct de vedere și nimic mai mult.
Arsenie Bocancea
Ce treaba are Parchetul cu teza de doctorat suspectă că ar fi un plagiat, mai ales acum în acest stadiu al cercetărilor? PLAGIATUL NU EXISTA ca și INFRACTIUNE dpdv al legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe !!
Infractiunea prevăzută de art 141 din Legea 8/1996 este cea de " însușire, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui ALT AUTOR și prezentarea ca o creație intelectuală proprie".
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, împăcarea părților înlăturând răspunderea penală !
Muscuri Odette
Nu cred că a plagiat, doar altă știre care să deruteze oamenii, asta da politică între partide
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Pe ce va bazați D-voastră, când afirmații, "Nu cred că a plagiat."?
Mi-ar plăcea să cred că, deși ați devenit ieșeancă, îmi citiți scrierile postate pe Facebook și blog.
Dacă
tot sunteți specialistă în DATUL cu PRESUPUSUL, mi-ar plăcea să-mi
spuneți, dacă, în opinia D-voastra, Maestrul Arsenie Bocancea se va
REÎNCARNA in Magarul Troian de Țara Vrancei?
Mulțumesc anticipat!
Muscuri OdetteNu_mi place sa _ mi fie pus nume , eu știu mai bine în ce sunt specialist.
Sunt
unele domenii de activitate pentru care folosești descrierea unei
teoreme , doctrine sau descriere de aparatură în care trebuie să
folosești autorul, asta nu înseamnă plagiat.
În
armată sunt unele informații pe care să le știi așa cum ti_au fost
predate , iar ziariști de anchetă trebuie să se documenteze bine când
afirmă ceva indiferent despre cine ne dau informații.
Se pare însă că în ultimul timp informațiile false au priză la oameni, fac senzație.
Am
citit o parte din postarile dvs . , dar problema pe care o aveți cu cei
din Vrancea să o rezolvați singur, nu pot să_mi spun opinia .
Grosu UliseMuscuri Odette; Stimată Doamnă, eu v-am întrebat în calitate de fost cetățean al mun.Focșani, să vă spuneți un punct de vedere și nimic mai mult.
Arsenie Bocancea
Ce treaba are Parchetul cu teza de doctorat suspectă că ar fi un plagiat, mai ales acum în acest stadiu al cercetărilor? PLAGIATUL NU EXISTA ca și INFRACTIUNE dpdv al legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe !!
Infractiunea prevăzută de art 141 din Legea 8/1996 este cea de " însușire, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui ALT AUTOR și prezentarea ca o creație intelectuală proprie".
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, împăcarea părților înlăturând răspunderea penală !
Întrucât
TEZELE DE DOCTORAT sunt opere scrise conform art 7 lit b din Legea
8/1996, infracțiunea de care pot fi acuzați cei care "plagiază" este cea
prevăzută de art 141 din Legea 8/1996!
Evident, se pot adăuga și sancțiuni administrative ale "mediului academic" !!
Grosu UliseArsenie
Bocancea; Maestre, atunci cand am întinerit-o pe d-na Felicia Varzaru
cu 30 ani, iar aceasta în loc să înțeleagă ceea ce era de înțeles, a
început să se creadă adolescentă ca fiica acesteia, am suspectat-o că a
făcut operație de himenoplastie.
"MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am făcut cadou de 1 Martie, m-am REÎNCARNAT
în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", consider că te-am făcut să simți binefacerile
"ȘTĂNGII Măgarului Troian de Țara Vrancei".
Așa stând lucrurile, trebuie să recunosc că această replică a ta, m-a
pus pe gânduri, deoarece o consider o diversiune de doi bani.
Regimul
Securist Postdecembrist știa că Băsescu a fost turnător și pe cale de
consecință l-a șantajat și l-a făcut să joace cum i s-a cântat.
Același lucru este valabil și în cazul acestui "Ciucă al nostru".
A
fost băgată treaba cu Parchetul pentru a lungi boala, perioadă în care
"Ciuca al nostru" dansează cum îi cântă Regimul Securist Postdecembrist.
Când faptele se prescriu, se oferă un spectacol pentru PROSTIT PROȘTII, ca în cazul lui Băsescu Traian.
Maestre, mare pezevenchi mai ești!
Din punctul meu de vedere, JUSTIȚIA este cea mai coruptă instituție, iar dosarele sunt tergiversate până când faptele se prescriu.
Pe net au circulat următoarele informații, unde în discuție sunt dosare care au fost tărăgănate mulți ani.
1. Site-ul Stiripesurse.ro din data 24.03.2022 "Fostul deputat PDL Cristian Boureanu a fost condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare".
2. Site-ul News Macher.ro din data de 24.03.2022, a publicat informația "Şpagă la CFR, bombă cu ceas: Fost ministru condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare! Boureanu, 4 ani şi 3 luni".
3. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 24.03.2022, a publicat informația "Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare".
4. Site-ul News Maker din data de 25.03.2022, a publicat informația "Penalul Sorin Oprescu ar putea ajunge astăzi la puşcărie după 7 ani de tergiversări!".
Având în vedere informațiilor
prezentate mai sus, dacă am in vedere BRUIAJUL JURIDIC la care m-ai
supus, în condițiile în care am determinat JUSTIȚIA, subordonată
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața
mea, te pot considera un AVOCAT al DIAVOLULUI.
Vizavi de acest "DIAVOL", îți amintesc că in data de 21.07.2018, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
scrierea, "Superioritatea PRINCIPIILOR codului de acțiune "RUPERE de
UTERE" față de principiile predate la Academia Mihai Viteazul".
De asemenea, mi se pare interesantă și precizarea avocatului tău, citez:
"
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, într un fel Nelu Gavrilă are dreptate tu niciodată nu ți-ai depășit rolul de PUPILĂ de Lăscarică sau mai nou așa cum te-a poreclit Arsenie Bocancea , Calamitry LĂTRAU, o poreclă mănușă, un actor perfect ce imită cum latră fiarele în pădure când le este foame. Așa cum ai sesizat și tu, pe lângă multe calități "Jenica Patriotul" pe lângă patriotismul său are și o mare capacitate de sinteza. A văzut multe și securitatea cea veche și cea nouă are lumini și umbre, care tu nu le sesizezi că ești prea prost. Cu tine nu ași merge nici până la veceu."

Dacă voi corobora calitatea ta de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea" cu REÎNVIERI multiple, cu acest
Calamitry LĂTRĂU, la ce concluzie ar trebui să ajung?
G. CONCLUZII
Când după 32 ani de UMILIRE profesională și nu
numai, TIMPUL îți dă dreptate, nu mai ai timp de explicații, ci aplic
în practică, fără excepții, principiul "Magarul Troian de Țara Vrancei".
Amintesc că, de peste 12 ani, am precizat prin intermediul rubricii de
comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, că am drept COLABORATOR
COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea" pe "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
"Măgarul Troian de Țara Vrancei" este adaptarea CALULUI
TROIAN la specificul Țării Vrancei, iar caracteristicile lui principale sunt mirosul foarte fin și o
"ȘTANGĂ făcătoare de minuni".
Când simte
că cineva intră cu mașina în până de benzina(pana prostului), imediat îl
ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
La
anexele de la scrierea "MITUL Oprișan, nevoia de a o face pe profesorul
și INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII", pe care am postat-o in data de 24.01.2022, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, sunt înscrisuri care prezintă UMILIREA de care am avut parte în cei 32 ani de "democrație originală".
Interesant
este faptul că, în cei 32 ani de UMILIRE profesională și nu numai, nu a
existat nicio persoană, care să ia atitudine public, deși la mijloc
sunt probleme tehnico-economice de INTERES PUBLIC, nu probleme
personale.
Dacă până în anul 1990,
jud. Vrancea era pe locurile 23-25 "în întrecerea socialistă la
productia industrială și agricola", acum sub înțeleapta conducere a
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", a ajuns din punct de vedere
economic, una dintre OILE NEGRE ale României.
O consecință a acestui fapt, conform unei informații Agerpres din data de 17.03.2022, pensiile în Vrancea, sunt printre cele mai mici din țară.
Eu am cunoscut foarte bine ceea ce a însemnat "MITUL Oprișan", deoarece considerând NENEGOCIABILĂ escrocheria de la CUP Focșani, în perioada 2006 - 2010, am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Cei 32 ani de luptă cu "băieții deștepți din energie" și cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", au scos în evidență două caracteristici principale ale focșănenilor și anume, LAȘITATEA și FRICA.
Aceste caracteristici m-au făcut să consider mun.Focșani, ca fiind o "Fermă AVICOLĂ de GĂINI ale lui Stalin".
În condițiile în care Țara Vrancei a fost printre ultimele redute câștigate de comuniști, m-am întrebat care este cauza LAȘITĂȚII și FRICII specifice focșănenilor?
- Urmare a studiului meu, care nu a respectat niște norme sociologie, LAȘITATEA și FRICA focșănenilor ar putea avea următoarele cauze:
- COMUNISMUL, COOPERATIVIZAREA FORȚATĂ, DICTATURA lui Ceaușescu, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
După LOVITURA de STAT din
Decembrie "89, transformată în "revoluție", în locul socialismului
științific, economiei politice, filosofie sau cum s-au mai numit științele sociale comuniste, nu s-a mai introdus nimic.
Din punctul meu de vedere
, aceste discipline trebuiau înlocuite cu, citez:
DISCIPLINA "Educația civică; drepturi și datorii cetățenești;
organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat;
curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și
penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei,
C.Vulpescu etc.)", care s-a predat la Școala Neculai Jechianu.
Școala
Neculai Jechianu a funcționat în Țara Vrancei la Sfarsitul Perioadei
Interbelice, iar după modelul disciplinei "Educație civică" de la
Scoala Neculai Jechianu, se putea face o carte adaptată zilelor noastre.
În data de 14.02.2022, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea "Numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", l-a făcut în fața mea,
consider că este o PROBLEMĂ de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ".
Aceasta scriere are punctul "A." intitulat "ȘCOALA INTERBELICĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ", unde sunt prezentate diverse inscrisuri foarte interesante.
Faptul că în "Provincia Europeană Vrancea" este la modă "Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț", au fost foarte puțini profesori, care și-au spus un punct de vedere în legătură cu documentele prezentate despre
"ȘCOALA INTERBELICĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ"
Pe cale de consecință, PRINCIPIILE ȘCOLII COMUNISTE prin intermediul profesorilor, s-au transmis și în ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
Pe cale de consecință, PRINCIPIILE ȘCOLII COMUNISTE prin intermediul profesorilor, s-au transmis și în ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
În cele ce urmează am să dau exemple concrete de FRICĂ și LAȘITATE, dar și de TICĂLOȘIE manifestate în rândul unor focșăneni.
1.
Din circa 100 de experți contabili, cu domiciliul în mun.Focșani,
membri ai CECCAR Vrancea cărora le-am solicitat direct, să semneze că
vor sa afle structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de
CUP Focșani, abonatilor din mun.Focșani, au semnat numai doi.
2.
Am o colegă de liceu care locuiește în mun.Focșani, doctor în științe
horticole, pe care am rugat-o să-mi citească scrierile și să-mi spună
părerea despre aceste scrieri.
Nu
numai ca aceasta colegă de liceu, nu a putut conștientiza că la mijloc
sunt și banii ei, dar după ce și-a blocat numărul de telefon probabil de
FRICĂ, ca să nu o mai pot suna, când m-am întâlnit întâmplător cu ea pe stradă, a
început să o facă pe deșteapta cu mine.
Replica mea a fost pe măsură.
3.
În perioada în care profesorii de matematică de la Liceul Unirea
Focșani, Dan Popoiu și Enache Patrascu erau consilieri în CL Focșani, le-am solicitat să ridice problema ESCROCHERII de la CUP Focșani.
Din FRICĂ sau LAȘITATE, profesorii de matematică, Dan Popoiu și Enache Pătrașcu, nu au "piscuit" nimic în legătură cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Urmare a comportamentului celor doi, consider că aceștia sunt PROFESORI ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
4.
I-am solicitat actualului președinte al CJ Vrancea, prof. Cătălin Toma
să o determine pe d-na vicepreședinte a PNL Focșani, Daniela Gabriela
Marchitan, să le traducă consilierilor PNL din legislatura trecută a CL
Focșani, problemele de matematică aferente problemelor tehnico-economice
de interes public susținute de mine.
D-na
inspector școlar general, profesor de matematică Daniela Gabriela
Marchitan, a demonstrat că este incapabilă să facă ceea ce i-am propus
șefului de partid al Domniei sale, drept pentru care, din punctul meu de
vedere, a intra la capitolul PROFESORI ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Profesorii de matematică care nu știu să aplice în practică PRINCIPIUL acad. Solomon Marcus, din punctul meu de vedere, sunt PROFESORI de MATEMATICĂ ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
NOTA: Academicianul Solomon Marcus înainte de a începe un curs, preciza locul unde se întâlnește în practică, teoria matematică pe care urma să o predea.
5. Am afirmat și susțin că, în fața mea PĂLESC ifosele de "u la v" derivat și Teoremele lui Kirchhoff.
Când am făcut această afirmație am deranjat foarte tare pe o d-na profesor de fizică, deoarece a fost indignată că un profesor de mâna a III a ca mine, poate să pretindă astfel de lucruri.
D-na
profesor de fizică în cauză, a cărui nume nu contează, deoarece nu este
persoană publică, anul trecut a fost profesor de fizică la Liceul Auto -
Focșani, iar anul acesta este profesor de fizică la Liceul Unirea -
Focșani.
Recomand d-nei profesor de fizică OFENSATĂ
de afirmația mea, că pentru a vedea cât de bine știu să aplic în
practică Teoremele lui Kirchhoff, să citească scrierile postate pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com, în zilele de 1 și 8 martie a.c. și prezenta scriere.
Dacă are ceva nelamuriri să mă contacteze direct.
6. D-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru mi-a spus, citez: "De 20 de ani mă bați la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și până acum nu ai rezolvat nimic".
D-na viceprimar prof.dr.dr, Alexandra Tătaru a cam exagerat, deoarece în urma cu 20 de ani, nu o cunoșteam.
Am cunoscut-o în anul școlar 2011/2012, cand am făcut-o pe profesorul de mâna a II a, la Liceul 1 - Focșani.
La punctul D. I. al scrierii "MESAJ adresat conducerii Primăriei Focșani și
Consiliului Local Focșani cu ocazia Zilei de 8 Martie - Ziua
Internațională a Femeii", pe care am postat-o în data de 08.03.2022 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că, am fost foarte clar cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Faptul că până acum nu s-a rezolvat nimic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani,
are o mare vină și
d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, în calitatea Domniei sale
de doctor în științe economice și cetățean al mun. Focșani.
Din punctul meu de vedere, este JALNIC că
d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru este preocupată de faptul
că un focșănean care locuiește în Sud și-a îngropat un cățelul de
companie, după ce acesta a murit, în spatele sau în fața blocului unde
locuiește și nu se ocupă de problemele serioase ale mun.Focșani.
Îmi amintesc că în speța FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia,
d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a demonstrat un DISPREȚ
total față de memoria celui care din banii proprii, a construit cele
două edificii culturale din mun.Focșani.
Ar fi bine ca
d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru să înțeleagă că, nu s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI la Focșani, așa cum demonstrează că este convinsă.
7. Conform
unor "informații pe surse" am aflat că inspectorul de istorie și
științe sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, nu s-a mai
prezentat la proba interviului, pentru postul de director la Scoala
nr.5, Focșani.
Am
afirmat că pentru mine, ISJ Vrancea reprezintă Ministerul Educației,
iar inspectorul de istorie și științe sociale este secretarul de stat
care se ocupă cu probleme legate de DEMNITATEA elevilor vrânceni.
NOTA: Dl. inspector de istorie și științe
sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu este coordonatorul
cursului de formare pe județul Vrancea, intitulat "Asociația Proacta EDU derulează la nivel național programul Profesor și Părinte AZI".
La instaurarea COMUNISMULUI au fost infiintate celebrele "FACULTĂȚI MUNCITOREȘTI", iar după acest model, Regimul Securist Postdecembrist a înființat FABRICILE de doctorate și diplome universitare.
Un exponent a acestor FABRICI de diplome este și actorașul circar
Sorin Francu,
director politruc al Teatrului Mr.Gh.Pastia, care consideră Teatrul Mr.Gh.Pastia ca fiind moșia mă-sii.
Când comuniștii și-au dat seama că, nu pot face industrializarea României cu absolvenți de "FACULTĂȚI MUNCITOREȘTI", au reabilitat politic pe specialiștii din Perioada Interbelică și așa s-a rezolvat problema.
Regimul Securist Postdecembrist s-a folosit de absolvenții Fabricilor de diplome postdecembriste pentru a putea jefui România, iar actuala CRIZĂ ENERGETICĂ va genera în România o mare CRIZĂ ECONOMICĂ.
Pe net circulă următoarea afirmație:
"Sa nu uitati mecla politicianului care a nenorocit România și viitorul copiilor copiilor vostri - Cristian Ghinea.
După
ce a conceput pe ascuns (hoțește)PNRR-ul, nu a prevăzut niciun eurocent
pentru irigații, să avem ce mânca, sau pentru infrastructură și
modernizarea termocentralelor pe cărbune așa cum funcționează în
Germania, să încercăm să devenim independenți energetic. În schimb și-a
alocat două miliarde de euro pentru CONSULTANȚĂ!"
Dacă la aceasta informație, care circulă pe net, adăugăm faptul că, liderul PNL Florin Cîțu este un HABARNIST & HABARNIST,
liderul PSD, Marcel Ciolacu nu a avut carte de muncă până la vârsta de
36 ani, conform unor informații facebook-iste, iar președintele Iohannis
demonstrează că este un profesor de fizică ANALFABET FUNCȚIONAL, avem imaginea efectului SOMNULUI RAȚIUNII la poporul român.
Maestre, prin cele trei REÎNCARNĂRI ale mele în "Măgarul Troian de Țara Vrancei", consider că am fost foarte clar cu tine, și nu trebuie să-ți și desenez.
Conform studiului în legătură cu ÎNTREBARE INTREBATOARE de la punctul "B", o parte dintre respondenți mi-au răspuns cu "DA", dar au fost și alții cărora FRICA pe care le-ai băgat-o în oase, urmare a TRATAMENTULUI la care m-ai supus, nu au dat niciun răspuns.
Excepție a fost un răspuns, care a pretins că ești mult prea LAȘ pentru a fi capabil să te REÎNCARNEZI în "Măgarul Troian de Țara Vrancei"
De altfel, nu știu cum justifici imensa sumă de bani pe care ai cheltuit-o,
pentru a umbla după cai morți ca să le iei potcoavele, dacă nu te
REÎNCARNEZI în "Magarul Troian de Țara Vrancei", dar nu am INSOMNII în
legătură cu acest subiect.
De asemenea, ai pretins că pentru FILAREA, INTIMIDAREA și STRESAREA mea, care durează de circa 8 ani, ai avut toate aprobările necesare, iar pentru aceasta acțiune s-a cheltuit o mare sumă de bani și resurse umane.
Ai afirmat că, scrierile pe care le postez pe blog, îmi sunt salvate, iar în rapoartele pe care le faci ești indulgent cu mine.
Eu nu sunt specialist în psihologie umană, așa cum este colectivul pentru care ai pretins că sunt COBAI.
În ciuda acestui fapt consider că, următoarea afirmație, citez:
"Dragomir Lucian
Grosu Ulise, du-te dracului ești incurabil, bai necalificatule, tu vb de cunoștințe ce funcție ai măi golane ? Are dreptate Arsenie Bocancea ești o lepră ordinară, să mă pupi în cur PROSTULE ! GATA SICTIR !"

- nu poate fi făcut decât de o persoană LABILĂ PSIHIC.
Faptul că, tu te-ai folosit circa 3,5 de o persoană, care ar putea fi LABILĂ PSIHIC, pe care ai incurajat-o, din motive de tine știute, să mă denigreze prin intermediul Facebook și care acum ți-a devenit avocat, consider a fi un lucru mai mult decât JALNIC.
Deoarece Dragomir Lucian pretinde că ești un anume Jenică-patriotul, din punctul meu de vedere, consider că este cea mai mare DESCONSIDERARE PROFESIONALĂ de care ai avut parte în viață.
Nu cunosc care este onorariul pe care îl plătești lui Dragomir Lucian pentru a fi avocatul tău, in relația cu mine, dar într-o astfel de situație, în afară de a te COMPĂTIMI, nu te pot ajuta cu nimic.
Acum, când după 32 ani, TIMPUL mi-a dat dreptate, pe lângă PENIBILUL situației în care te afli, ar trebui să înțeleg că în rapoartele pe care le faci vizavi de persoana mea, îți TORNI CENUȘĂ in CAP?
Albert Einstein a spus, "Partea interesantă la oamenii inteligenţi: par nebuni în faţa proştilor."
Consideri
că in cazul tau, "nebunii" din maxima lui Einstein pot fi, "agentul de
integritate", "agentul de influență", "ajutorul de KGB-boss" sau "pupilul
lui Dragomir Lucian"?
Prezenta scriere a avut următorul PROMO:
PROMO -
OBLIGAȚIE MORALĂ pentru Maestrul Arsenie Bocancea de a
se REÎNCARNA în "Magarul Troian de Țara Vrancei", COLABORATORUL meu
COMPLEMENTAR în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea"
După 32 ani de UMILIRE profesională și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le susțin.
Am profitat de situație și am dat trei probe de lucru, prin REÎNCARNAREA în "Măgarul Troian de Țara Vrancei" cu miros foarte fin și "ȘTANGĂ făcătoare de minuni".
Aceste PROBE de LUCRU au
făcut ca Maestrul Arsenie Bocancea să intre în silenzio stampa, iar
specialistii lui în psihologie umană pentru care a spus că sunt COBAI, sunt cam năuciți deoarece nu mai știu, cine pentru cine a fost COBAI.
Dacă aceasta este situația în lumea
"FANTOMELOR vii, fara ADN", cele trei REÎNCARNĂRI ale mele în "Măgarul
Troian de Țara Vrancei", ar trebui să le dea serios de gândit membrilor
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu
mâna la crăpătură", avându-l în frunte pe primarul Cristi Valentin
Misăilă, care confundă Primăria Focșani cu propria moșie.
Condamnările
doamnelor Cristina Costin și Amalia Chirtoc, ar trebui să le dea de
gândit celor care au considerat că președintele Marian Oprișan este
Dumnezeu pe pământ, deși președintele CJ Vrancea Toma Cătălin îl
plătește fără ca acesta să se prezinte la serviciu, probabil din banii
mă-sii de la Jariștea.
În data de 28.03.2022, intenționez să postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea la care fac prezentul PROMO.
23.03.2022 Ulise Grosu
Cele trei probe de lucru pe care le-am dat prin REÎNCARNAREA în "Magarul Troian de Țara Vrancei", coroborate cu faptul că după 32 ani de UMILIRE profesională și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate lucrurile ar trebui să devină FOARTE CLARE pentru "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea, care a dispus să mi se desfaca DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.
De decizia "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" ai demonstrat că ai avut și tu cunoștință.
Se
bârfește că d-na Cristina Costin, în calitate de șef Serviciu investiții
din Primăria Focșani ar fi executat o dispoziție a primarului Decebal
Bacinschi, care la rândul lui o primise de la președintele Marian
Oprișan.
De
asemenea, se bârfește că d-na inspector școlar Amalia Chirtoc a
executat tot o dispoziție politică, de care președintele Marian Oprișan
nu ar fi fost străin, iar rezultatul este prezentat la punctul C.4.
La punctul "A" precizez de ce la mijloc consider că este o PROBLEMĂ de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ, iar in scrierile precedente postate pe blog, am prezentat în fotocopie, înscrisuri cu privire la acest subiect.
În opinia mea, condamnările primite de doamnele Amalia Chirtoc și Cristina Costin, ar
trebui să le dea serios de gândit, membrilor "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Ziarul de Vrancea a publicat în data de 25.03.2022, articolul "Tăcerea asurzitoare a PSD și PNL. De ce se ascund Nicușor Halici și Cătălin Toma de vrânceni?".
COMENTARII
Grosu UliseProbabil au pus la cale debarcarea din funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea a lui Marian Oprișan.
Arsenie Bocancea
După negocieri ,veți afla.
Grosu Ulise
Arsenie
Bocancea; Maestre, eu nu sunt preocupat de ceea ce negociază cei doi
"circari politici".
Probabil, tu știi la ce concluzie trebuie să ajungă
cei doi negociatori.
Numai eu sunt pentru tine, "previzibil dar
necontrolabil".
Maestre, în discuție este o problemă de OBLIGAțIE MORALĂ și nimic mai mult.
Dacă tu decizi să ignori decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vannga, din punctul meu de vedere, nu este niciun bai.
În calitatea ta de MANĂ CEREASCĂ pentru mine, îți pot spune, făra teama de a greși că,
urmare a JOSNICIILOR care mi-au fost făcute în cei 32 de "democrație
originală", mi-a dat posibilitatea să-l descopar pe Dumnezeu, așa cum
marii DUHOVNICI ai României contemporane, l-au descoperit pe Dumnezeu în
IADUL închisorilor comuniste.
Un om cu IQ, cutura și posibilitatile tale, în final, va fi un "Caramitry Lătrău", dacă vei ignora
decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga. Părerea mea!
28.03.2022 Ulise Grosu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu