MOTTO: "Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători" - Antigonos
MESAJ adresat prietenului Vasile Burlacu,
Prietene,
După ce în data de 01.03,2023, te-am "încălzit" cu "MĂRȚIȘORUL" "MITUL Oprișan și FRICA din OASELE focșănenilor", pe care l-am postat pe pagina de Facebook și care este prezentată la CAPITOLUL II, cu comentariile aferente, iată că a sosit și Ziua Internațională a Femeii, ocazie cu care să-ți pot dărui CADOUL promis.
Regret că atunci când te-am informat despre CADOU, ai reacționat citez:
<Vasile Burlacu
Grosu Ulise; După 8 Martie, alupigus!>
Grosu Ulise; După 8 Martie, alupigus!>
NOTA: Pentru cititorii neinițiați și nefamiliarizați cu glumele prietenului Vasile Burlacu, precizez că pentru a se înțelege sensul cuvantului "alupigus", acesta trebuie citit invers.
Practic, acest CADOU reprezintă a treia parte a ceea ce am numit a fi TRILOGIA DRAGOSTEI, formată din scrierile care au fost postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, după cum urmează:
1. "CONVINGEREA primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, că UNIVERSUL se învârte în jurul lui" (14.02.2023 - Ziua americănească a îndrăgostiților), care reprezintă DECLARAȚIA de RĂZBOI pe care i-am făcut-o primarului mun. Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă.2. "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?" (24.03.2023 - Dragobete), care reprezintă încheierea conturilor cu "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" - Maestrul Arsenie Bocancea.
3. " Ivan Turbincă de Țara Vrancei" (08.03.2023 - Ziua internațională a Femeii), care reprezintă prezentul mesaj.
Acest mesaj are ca scop încetatul bautului apei în piuă, prin intermediul Facebook, pentru a obține unt și trecerea la un plan comun de acțiune, cu obiective clar stabilite.
Dacă nu dorești o COLABORARE COMPLEMENTARA după un PLAN COMUN de ACȚIUNE, nu-i niciun bai.
Ca și în cazul promisiunii neonorate de Maestrul Arsenie Bocancea de a REÎNVIA ca facebook-ist în toamna care a trecut, am prevăzut și un plan "B".
În condițiile unui plan "B" nu voi mai fi "amplificatorul tău de semnal", ocazie cu care prestația ta facebook-ista va fi identică cu a facebook-istului "Integritate Golesti".
Deoarece ai visat la un "ciufulit liber consimțit" cu d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, redau dialogul facebook-ist, prin care "ți s-a dat cu flit" și ți s-a recomandat "ca să cânți la altă masă".
Dialog facebook-ist pe pagina de Facebook a liderului PNL din CL Focșani, Dumitru Victor, unde conținutul a fost șters (28.02.2023).
Alexandra TătaruDiscuțiile de principiu din comisii se declară presei? Asta demonstrează neseriozitatea primarului. Se poartă ca un pârâcios de grădiniță crezând că el e absolutul și atat! Primar de 2 parale!
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Primarul Misăilă este "masculul alfa" din Primăria Focșani, conform afirmației prietenului Vasile Burlacu, deci.....
Vasile Burlacu
Alexandra Tătaru; Primarul a fost votat direct de către cetățeni, dumneata, ca viceprimar, ai fost votată conform unei înțelegeri murdare. Cât privește neseriozitatea....ajutați-l să termine la timp toate lucrările care sunt în derulare în municipiu, nu tergiversați lucrurile!
Dacă aveți suspiciuni rezonabile de fraudă, așa cum l-ați reclamat pentru „dacă-ți f....una”, faceti-o și pentru pretinsa fapta.
Încercați să faceți ceva pentru orașul acesta, justificați-vă salariile alea mari și nemeritate!
Alexandra Tătaru
Vasile Burlacu , am priceput f. bine ca toți cei care nu sunt din același partid cu primarul sau nu e agreat de acest pesedist sunt aleși pe înțelegeri murdare.

Acest individ are dreptul să jignească fix ca pe maidan doar ptr. că e primar și era pe buletin de vot separat?
Vă rog să nu-mi mai pronunțați numele ptr. că nu discut cu fantome!
Adrian Cretu
Alexandra Tătaru, faceți live la comisii dacă tot spune doar ce-i convine.
Alexandra Tătaru
Adrian Cretu, sigur a fost bătut de copiii de pe uliță cand era mic.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, urmare a acțiunii prin care d-na viceprimar prof. dr.dr. Alexandra Tătaru te-a trimis la plimbare, pe mine m-a uns la suflet.

Aceasta este diferenta RADICALĂ dintre tine, care ai statut de "FANTOMA vie, fără ADN", față de mine, care sunt o persoană palpabilă. S-a ales PRAFUL de "ciufuleala liber consimțită" pe care o visai între tine și d-na viceprimar prof. dr.dr. Alexandra Tătaru.
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Nu cred că este vorba despre " bătut de copiii de pe uliță când era mic.", ci de un accident, în care a căzut în cap.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
PROMO - Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?
CAPITOLUL II
MITUL Oprișan și FRICA din OASELE focșănenilor
CAPITOLUL III
PREZENTAREA unor informații de presă și facebook-iste cu comentariile aferente
A. LOVITURA de STAT din Decembrie "89 și MIZA transformării acestei LOVITURI de STAT în "REVOLUȚIE"
B. EFECTUL CONCRET al informației prezentate la punctul "A", la nivelul JUDEȚULUI VRANCEA
C. ÎMBUIBAȚII Regimului Securist Postdecembrist care au transformat România în COLONIE și au determinat peste 5 milioane de români să paraseasca România și consecințele acestei ÎMBUIBĂRI
D. JUSTIȚIA mâna dreaptă a Regimului Securist Postdecembrist
E. DISPREȚUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE a mun. Focșani și al consilierilor din CL Focșani față de cei care i-au votat, urmare a comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor
F. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ pârghia prin care se aplica in practică, DEVIZA "Țara te vrea prost!" a Regimului Securist Postdecembrist"
G. INFORMAȚII din CATEGORIA "Mircea fă-te că lucrezi!"
CAPITOLUL IV
ANALIZA scrierilor cu comentariile aferente, prezentate la CAPITOLELE I, II și III
CAPITOLUL V
CONCLUZII

Am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?" având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara." - Spiru Haret.
Scrierea scoate în evidență INFRACTIUNEA contra UMANITĂȚII pe care consider că o pot demonstra, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
FRICA generată de MITUL Oprișan, a constat în replica primită de la diverși angajatori, citez, "Dacă te angajez pe tine, Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap".
Considerând negociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, în perioada 2006-2010, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit ca să trăiesc din munca de salahor.
FRICA pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în OASELE cititorilor scrierilor mele, coroborată cu întregul comportament pe care l-a avut vizavi de persoana mea, conduce la concluzia că acesta ar putea fi un TERORIST al focșănenilor?
24.02.2023 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani,

La CAPITOLUL I al scrierii la care i-am făcut prezentul PROMO, ți-am făcut două interpelări punctuale.
Ambele interpelări au fost apreciate de prietenul Vasile Burlacu, cu multe emoticoane zâmbărețe.
Mă pregătesc să-i demonstrez primarului Cristi Valentin Misaila că, într-o confruntare publică cu mine, având ca temă problemele tehnico-economice pe care le avem în divergență, în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.
Grosu Ulise
Dumitru Victor; Stimate lider al consilierilor PNL din CL Focșani, La punct. C.3 al scrierii la care am făcut prezentul PROMO, a fost făcut următorul comentariu,

PNL-USR cu firmele lor, PSD-ul, cu ale sale. De fapt, se vrea schimbarea firmelor de casă ale psd-istilor cu cele ale ,,Monstruoasei Coalitii”. Dar cu orașul, cu cetățenii săi, cum ramane? Asta nu este opoziție politică este sabotaj.
Dacă se încalcă legea, are cine să investigheze! Ăștia acuză înainte de a se comite fapta.
Aici este vorba de tergiversarea bugetului, de intarzierea cu bună știință și premeditat a unor lucrări, ceea ce va genera nemulțumirea cetățenilor. Da-ți-i drumul și votati proiectul, mai politrucilor, adunătura de nevolnici, nu vă mai bateți joc de un oraș întreg!>.

Cunosc CIRCUL pe care l-ați făcut în speța prețul gunoiului menajer din mun. Focșani.
Îți amintesc că ne aflăm în RĂZBOI, dar nu RĂZBOI PSD-ist cu șeful de la PARCĂRI, Nicu Statache, în acțiune.
Grosu Ulise
Macovei Liviu; Stimate președintele al Comisiei de buget-finanțe din CL Focșani,

Când s-a votat în CL Focșani, FALSUL audit din care rezultă că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, președintele Comisiei de bufet din CL Focșani era Matisan Bogdan, actualmente director economic la CUP Focșani.
Eu am demonstrat la CAFR că auditul în cauză este greșit și mi s-a dat dreptate.
Te-am rugat să-i explici d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, ce înseamnă acest lucru, dar am constatat că mi-ai ignorat rugăminte.
În schimb, ai postat pe Facebook o imagine, în care erai încadrat de consilierii PNL Alina Drumea și Ionel Costea, pretinzând că analizați proiectul de buget al Primăriei Focșani,
Deși au trecut 33 ani de la LOVITURA de STAT din Decembrie "89, tu ai reactualizat maxima "Mircea fă-te că lucrezi!".
Deoarece mă aflu în RĂZBOI cu administrația mun.Focșani și CL Focșani, îmi permit să te întreb:
Cât de proști ne crezi pe noi, focșănenii, ca să punem botul și să fim impresionați de PROFESIONALISMUL consilierilor PNL, Alina Drumea și Ionel Costea în domeniul finantelor?
PS Deoarece d-na Alina Drumea intra, în general, numai în on-line la ședințele CL Focșani, mă bucur că aceasta s-a deplasat ca să lămurească, care este punctul de vedere al Domniei sale, în legătură cu proiectul de buget al Primăriei Focșani.
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea,

Cele trei interpelări de mai sus, ar trebui să te convingă ca, am părăsit "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" și am intrat în LUMEA REALĂ.
Această LUME REALĂ, pentru mine se limitează la administrația mun. Focșani și la CL Focșani, dar si la "Provincia Europeană Vrancea". Considerând Ministerul Educației ca fiind ISJ Vrancea, nu sunt dispus să glumesc cu inspectorii școlari de la ISJ Vrancea, cărora le-am solicitat public, să-și demonstreze SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
Conform afirmațiilor făcute de "nașa" ta, d-na Felicia Varzaru, în anul școlar precedent, erau anumite persoane care "se pupau, se încurajau" deoarece au reușit să îndeplinească VISUL postacului "arkan-nema ore" și pe cale de consecință, eu nu mai sunt profesor de mana a III a.
Am presupus că cei care "se pupau și se încurajau" erau d-na inspector general prof. Daniela Gabriela Marchitan și dl. inspector Bogdan Ciubotaru.
Acum celor doi inspectori școlari, secundați de d-ra inspector Cența Răvaș, le-am dat o PROBĂ de LUCRU.
Dacă nu sunt în stare să o îndeplinească, din punctul meu de vedere sunt niște PARIA ai învățământului mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
În condițiile în care deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, a cărui SPIRIT CIVIC i l-a IRONIZAT prietenul Vasile Burlacu, ar trebui să-și demonstreze PROFESIONALISMUL în domeniul cercetărilor penale, nu să BATĂ CÂMPII că, mustește de SPIRIT CIVIC.
Infracțiunea contra umanității, pe care consider ca o pot demonstra, pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri, nu este o glumă ca aceea, prin care prietenul Vasile Burlacu te considera un "Rares Bogdan de Provincia Europeană Vrancea".
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, dacă Maestrul Arsenie Bocancea, căruia i-am adresat mesajul de care amintesc în PROMO, are statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", cei patru oameni politici, mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", cărora le-am adresat mesajele de mai sus, sunt PERSOANE PALPABILE.

Prin aceasta precizare, consider ca te-am lamurit în legătură cu neclaritățile tale, în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Eu te-am întrebat ca simplu cetățean, fiind necunoscator al personajelor tale ! Te duci deseori în zona pamfletului, folosești nume fictive și, de aceea întrebarea mea..!? din necunoaștere, efectiv !? Nu-ți fac nicio acuzație dar, consider ca ar trebui să cobori in zona realului, să spui lucrurilor pe nume și să nu te mai ferești de anumite persoane...!? ”FANTOMA vie, fără ADN ” cum îți place s-o numești se simte scarpinată la coaie... fii deschis, fii vrednic, fii destoinic, spune lucrurilor pe nume, te rog !?
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, eu folosesc numele unor prieteni facebook-isti, pe care nu-i cunosc.

Dacă acestea sunt sau nu fictive, nu am de unde să știu și nici nu mă interesează acest lucru. Prin interpelările făcute celor patru oameni politici mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", de care te-am informat, nu crezi că am intrat în LUMEA REALULUI?
Mulțumesc de recomandare!
Mi-ar plăcea ca recomandarea, "fii deschis, fii vrednic, fii destoinic, spune lucrurilor pe nume, te rog !?", să o faci și deputatului AUR de Vrancea, George Badiu, dar și purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu. PS Prietenul Vasile Burlacu știe de ce!
Ion Caluean
Grosu Ulise; Persoanele pe care le invoci, sunt oameni de toată isprava cu care se poate discuta deschis orice subiect, cu care se poate colabora, acești oameni nu sunt niște pamfletari, trăiesc în lumea realului, despre asta-i vorba ! Eu nu știu ce ”lovituri” ai avut tu dar, din scrierile tale, consider că chiar ai avut o problema...nu știu..cu autoritățile vremelnice..spui ca ai castigat niște procese pe la CEDO, cred, cred ca ai avut o viața tumultoasă dar..asta nu înseamnă ca trebuie să fii speriat,”

Omul moare o singura data” si, dacă avem de trăit un an, o luna, o zi, știe Bunul Dumnezeu de noi, nu trebuie să o dăm în lumea pamfletului.... trebuie sa fim calmi și să abordăm orice problema, orice situație cu luciditate, să încercăm să nu ne complicam viața,cam asta e ! Alexandru Vlahuta spunea : ” Sa punem orice preferință și orice versiune pentru sanatatea corpului și liniștea sufletului,pentru ca acestea alcătuiesc adevăratul sens al vieții fericite, sa nu suferim trupește și să nu fim tulburați sufletește ” PS, Ca să ne fie bine mai trebuie să și iertam, Te salut !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, cu afirmația "Persoanele pe care le invoci, sunt oameni de toată isprava cu care se poate discuta deschis orice subiect, cu care se poate colabora, acești oameni nu sunt niște pamfletari, trăiesc în lumea realului, despre asta-i vorba !" m-ai umplut de respect. Sa inteleg ca "pamfletarii" nu trăiesc în lumea reala? Să înțeleg că, în opinia ta, demonstrarea unei infracțiuni contra umanității, pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri, este un pamflet? Mi-ar plăcea să-mi citești scrierea și apoi să discutăm. Te contrasalut!
Ion Caluean
Grosu Ulise; Vreau să-ți spun că pamfletarii, în general, punctează anumite lucruri, anumite aspecte de viața în subsidiar, ei nu ies fățiș, nu ies direct cu ceea ce doresc să spună, sigur, ei ca oameni, sunt în lumea reala, dar ceea ce simt, ceea ce vorbesc, ceea ce scriu, o fac cu perdea...ca sa nu deranjeze..ca sa nu fie vatamati cumva prin ceea ce scriu, prin atitudinea lor. Ceea ce ai demonstrat ”cum spui ” pe bază de hotărâri de instanță, este o treabă bună, acolo nu ai fost pamfletar, în rest toate cele bune !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Nu ti se pare interesant că cei patru oameni politici, mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", pe care i-am interpelat mai sus, cu care mă cunosc direct și știu foarte bine la ce mă refer în scrierile mele, nu au reacționat în niciun fel, iar tu ai făcut teoria "pamfletelor"?
Ion Caluean
Grosu Ulise; Pe acei oameni nu i-ai ”interpelat”, i-ai invocat..despre ei ai discutat..eventual !
Cătălin Mocanu
Ion Caluean , stimate domn, cu rebelul fără cauză Ulise nu a scos-o nimeni la capăt! Poate aveți altceva mai bun de făcut decât să replicati halucinațiilor sale! E zmeu pe Facebook! Încolo, așteaptă 1 septembrie al fiecărui an cu sufletul la gură! A început un război imaginar într-un lighean, crezandu-se un Amiral Nelson de uscat!
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimabile, eu nu am timp de GLUME, ca denigrarea pe care mi-ai făcut-o, după ce ai fost sigur că i-a ieșit pasența tandemului format din inspectorii Marchitan - Ciubotaru. Cu acea ocazie ai fost "nășit" de d-na Felicia Varzaru și ai fost numit SNOB INTELECTUAL.

Prietenul Vasile Burlacu te consideră, "Rares Bogdan de Provincia Europeană Vrancea".
La probleme tehnico-economice nu te pricepi și nici la probleme juridice. Observ ca la mâncat ca capra te pricepi. Cât ai fost inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, te-ai ocupat de ATROFIEREA spiritului civic la elevii vranceni sau de CULTIVAREA acestui spirit civic, deoarece mie nu-mi este clar ?
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise , stimate domn, statusurile și rolurile sociale au dialectică și dinamica lor, nu mănuși portocalii de gumă!
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimabile, așa o fi! Eu nu am timp de GLUME cu primarul Cristi Valentin Misăilă și nici cu consilierii din CL Focșani, indiferent de culoarea lor politică. Mesajul transmis liderului consilierilor PSD din CL Focșani, Mihai Nedelcu și liderului consilierilor PNL din CL Focșani, Dumitru Victor, este FOARTE CLAR.
Vasile Burlacu
Cătălin Mocanu -Emoticoane zâmbărețe
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nebunaticule, Ți-ai adus aminte de ceva, de i-ai transmis patru emoticoane zâmbărețe prof. Cătălin Mocanu?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Vezi că ți-ai dat seama?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Uneori, deducțiile aparent logice, la care apelez, își dovedesc eficiența.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Păcat că ,,uneori” este foarte, foarte rar.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă concluzia ta. Dacă voi corobora precizarea ta "Grosu Ulise; Păcat că ,,uneori” este foarte, foarte rar." cu acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea, care a inventat bazaconiile cu "agentul de influență", "ajutorul de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian", a crezut în ele, timp de circa 5 ani i-a încurajat pe HABARNIȘTII cu bunul simț atrofiat, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să ma denigreze prin intermediul Facebook, iar în final s-a trezit cu capul în gard, concluzia ta mă ONOREAZĂ.

Trist este că, Maestrul Arsenie Bocancea, nu a înțeles nimic din "RECREȘTINAREA" forțată la care l-am supus și te-a băgat și pe tine în luptă, fără muniție, înarmat cu un pistol cu apă și aflat în stare de hipnoză, pentru a te duce în zona PENIBILULUI.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, deși majoritatea replicilor tale facebook-iste, îmi depășesc posibilitatile, mi s-a părut interesantă coincidența dintre boicotul Concertului de Anul Nou de la Viena, pe care l-ai "trâmbițat" pe pagina mea de Facebook, cu arestarea în pauza Concertului de la Viena a patru activiști de mediu.

Replica ta la editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, publicat de ziarul Cotidianul și intitulat, "Bîstroe – un test pentru Iohannis", mi s-a părut foarte interesantă.
Citez: <Ion Olaru -
Grosu Ulise, lucrătura este pentru patrie...! pe ici pe colo,mai apar saltimbanci care încearcă să ne provoace rasul...>

Având în vedere, acest comentariu al tău, mai mult decat interpretabil, îmi permit să te întreb, ce părere ai despre interpelarile făcute mai sus, unor oameni politici mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", în legatura cu scrierea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?". pe care am postat-o azi, 24.02.2023, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com?
Ion Olaru
Grosu Ulise, bătălia trebuie dusă fără oprire . chiar dacă unii n-au chef de dialog.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, nu au chef de dialog, deoarece știu despre ce este vorba. În schimb, purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, are chef de vorbe, dar...

Pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, planul meu a prevăzut LUPTA în ECHIPĂ, după un plan comun.
În cadrul acestei ECHIPE, eu asumându-mi rolul de înaintaș la deschidere. Acesta a fost și motivul pentru care i-am solicitat prietenului Vasile Burlacu, ca până azi, de Dragobete, presupusul lui șef, Maestrul Arsenie Bocancea să se decidă dacă vrea să fie "BRAND de Provincia Europeană Vrancea" sau "BLAZON al Regimului Securist Postdecembrist".
PS Am și varianta de a continua singur lupta, dar încrengătura în "Provincia Europeană Vrancea" este foarte mare.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Se pișă pe ultimatul tău.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Puișor, după ce ți l-am făcut KO, pe presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, care pretindea citez, "În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.", singura lui replica pe care te-a pus să mi-o transmiți este că, "se pișă pe ultimatul meu"? Postacul "orion" mi-a spus ca, în perioada în care mă paruiam cu el, soția i-a trecut prin fața calculatorului și i-a spus ca, "este prea dur cu mine.". Dacă intamplator, află soția presupusului tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, ce s-a ales de DURITATEA lui, cred că îl va determina să participe la concursul "Chef la cuțite".

PS @Mariana Simon; Ce părere aveți de replica prietenului Vasile Burlacu?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ai făcut un K c at pe care-l tot reciclezi și nu te saturi.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Foarte tare, puișor! Numai atâta poți? Când vor vedea pensionarii MAI, Bisoceanu Mihai și deputatul AUR de Vrancea George Badiu, cine a făcut MIȘTO de ei, cred că se zgârie pe față.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Jalnică...
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; După om și abordare. Atât meriți.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, de ce credeți că a vut să-l facă de maro, "finul" D-voastra, Maestrul Arsenie Bocancea, pe prietenul Vasile Burlacu?

Cum sa trimiți pe cineva la lupta, despre care știi că este de CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, fără muniție, înarmat cu un pistol cu apă și aflat în stare de hipnoză?
Există și posibilitatea ca acesta să fie în stare de SEVRAJ, urmare a "SENTIMENTELOR" de proastă calitate pe care cred că i le-a vândut prietenul Radu Viorel Ursache.
În relația cu D-voastră s-a comportat de parcă ar fi mers la școala de la vârsta de 6 ani.
În ceea ce mă privește, modul golănesc de a mi se adresa, rezultă din afirmația, "După om și abordare. Atât meriți.".
Aparent, pare ceva de râs, dar cred că la mijloc este ceva de PLÂNS sau ceva PATOLOGIC.
PS Este adevărat că și Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că l-aș STRESA, dar....
Mariana Simon
Grosu Ulise; Aceștia sunt...cu ei defilăm!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, eu nu mai sunt dispus să "defilăm", fiecare pe cont propriu. D-voastra ce ați răspunde la întrebarea, "FRICA pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în OASELE cititorilor scrierilor mele, coroborată cu întregul comportament pe care l-a avut vizavi de persoana mea, conduce la concluzia că acesta ar putea fi un TERORIST al focșănenilor?"
Burcă Andrei-Gabriel
Oprișan a fost DUMNEZEUL sclavilor care l-au pupat în dos pe holurile CJ, pe stradă și care au ṭinut capu plecat pentru o leafă mai măricică din bani publici.
UN COLABORATOR A SECURITĂṬII!
Grosu Ulise
Burcă Andrei-Gabriel Acestea sunt vorbe! Eu discut despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, pe care consider că o demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri. nu pe bază de pictoriale ca feblețea ta, d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru.
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă viceprimar al mun. Focșani;

Deoarece nu ați fost convinsă de răspunsul meu, în legătură cu prietenul Vasile Burlacu ca, acesta este o "FANTOMA vie, fără ADN", am să detaliez.
Fostul elev al D-voastră, Crintea Valerică, în perioada lui de glorie îmi dădea prețioase indicații bahice, prin intermediul Facebook.
Urmare a acestor prețioase indicații, i-am acordat o stea și l-am făcut membru al "CAREULUI de AȘI", format din prieteni alfa facebook-iști. La început Crintea Valerică a avut o prestație foarte interesantă ca prieten alfa facebook-ist, dar dintr-o data a dispărut brusc și nici la telefon, nu mi-a mai răspuns. Nu cunosc cine i-a băgat FRICA în OASE, dar D-voastră puteți afla.
Prietenul Vasile Burlacu, care v-a băgat și D-voastră puțin FRICA în OASE, l-a ironizat pe deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, care a fost polițist la IPJ Vrancea.
Modul în care prietenul Vasile Burlacu i-a ironizat pe pensionarii MAI, Bisoceanu Mihai și George Badiu a demonstrat mult PROFESIONALISM, dar a pretins că eu l-aș fi provocat.
Am presupus că deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, conform afirmațiilor prietenului Vasile Burlacu, a vrut să-i afle adevărata identitate celui care i-a ironizat SPIRITUL CIVIC, dar s-a ales și cu o sperietură.
Conform "MANUALULUI meu de dresat FANTOME", nu trebuie să aflu adevărata identitate a fantomelor, ci doar să transform FANTOMELE RELE în Casper(fantoma prietenoasă).
Maestrul Arsenie Bocancea căruia i-am adresat mesajul la care am făcut prezentul PROMO, a fost o FANTOMĂ FOARTE REA.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că este "liber cugetator" prin"metode specifice" l-am "RECREȘTINAT" forțat, scoțându-i-l pe nas pe ateul convins Dragomir Lucian.
Precizez că Maestrul Arsenie Bocancea timp de circa 5 ani l-a încurajat pe liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, ca să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Purtătorul de vorbe AUR, prof. Cătălin Mocanu și l-a ales ca profesor de bârfă și intriga facebook-ista pe prietenul Vasile Burlacu.
După peste 8 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu "FANTOMELE vii, fără ADN", ar trebui să constatați ca am ajuns un "Ivan Turbinca de Țara Vrancei" pentru acestea. D-na Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, în mesajul transmis d-nei viceprimar al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, consider ca am fost foarte clar în ceea ce-l privește pe prietenul Vasile Burlacu și statutul acestuia de "FANTOMA vie, fără ADN".

Nu știu ce vi s-a predat în cele trei luni, în care ai urmat cursul de activiști PCR de la Bacău, unde liderul PSR-Vrancea, Dragomir Lucian era ULTIMA GĂINĂ, dar până în anul 1990, jud. Vrancea era pe locurile 23-25, în întrecerea socialistă la producția industrială și agricolă. În prezent, jud.Vrancea, din punct de vedere economic, este una dintre oile negre ale României, iar pentru aceasta nimeni nu se face vinovat.
Eu consider că cea mai mare realizare a celui care s-a considerat a fi "Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea" și a cărei deviza era "Mama mea sunt eu!", a fost raderea de pe suprafața pământului a Întreprinderii Chimica Mărășești, pe care nu a reușit să o distrugă Două Războaie Mondiale.
Este bine să știi că, în perioada Primului Război Mondial zona Mărășești era mai industrializată decât zona Focșani.
Prof. Cătălin Mocanu, care este din zona și a studiat acest aspect, poate confirma că așa au stat lucrurile.
Părere ta, că scrierea la care mă refer prin acest PROMO este un "pamflet", deși la mijloc este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, demonstrată pe baza de hotărâri de instanța și alte inscrisuri, mă onorează.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; În sfârșit o postare lucida! Se pare că te-ai odihnit bine.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, mă bucur că ai revenit la sentimente mai bune. Din discuția pe care am avut-o, ieri 24.02.2023, cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, când ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, nu a rezultat că ar fi fost prea pornită pe tine, urmare a ironiilor la care ai supus-o. Este adevărat că, era și cam răcită, dar nu bag mâna în foc că, nu ar dori să te "CIUFULEASCĂ", dacă ar pune mâna pe tine.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Căror cauze se datorează pretinsa rătăcire a doamnei vice? Sau, noi ceilalți părem ,,rătăciti” în raport cu ,,normalitatea” ta? Cât despre,,ciufuleală”, dacă este liber consimțită.....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; În ceea ce privește relația ta cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu sunt în masură să mă pronunț.

Nu eu am afirmat că, paruiala dintre masculul alfa din Primăria Focșani și d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru, ascunde în fapt, niște sentimente de dragoste, ci tu.
Presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, a demonstrat ca este specialist în psihologie feminină.
Nici problema "ciufulirii liber consfințite" dintre tine și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu este treaba mea.
Eu am plecat de la concluzia ta că, păruiala dintre masculul alfa din Primăria Focșani și d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru, ar ascunde niște sentimente de dragoste și am presupus că și paruiala ta cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, ar putea ascunde aceleași sentimente de dragoste.
La întrebarea, "Sau, noi ceilalți părem ,,rătăciți” in raport cu ,,normalitatea” ta?", cred ca ar putea să-ți răspundă, presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea.
De ce îți fac aceasta recomandare?
Deoarece "finul" d-nei Mariana Simon, Maestrul Arsenie Bocancea, a pretins că sunt cobai pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană, iar în final, din calitatea lui de liber cugetator autodeclarat, l-am "RECREȘTINAT" forțat prin acțiunea de a i-l scoate pe nas, pe ateului convins Dragomir Lucian.
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise , nu ai urmat, totuși, sfatul de merge la exorcizare, la Sihastru! Nea Radu știe de ce...
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu: Stimabile, acel "Nea Radu", probabil că, ar putea fi bufonul președintelui Marian Oprisan din CL Focșani, respectiv activistul PCR Radu Nițu.

Din punctul meu de vedere, acest individ este de aceeași teapă cu liderul PSR - Vrancea, Dragomir Lucian, pentru care prietenul Vasile Burlacu a pretins că, are un respect deosebit.
Maestrul Arsenie Bocancea a fost cel care mi-a recomandat să iau legatura cu liderul de sindicat al profesorilor vrânceni, prof. dr.dr. Gicu Valentin Dogaru, pentru ca acesta să-mi pună pile la o mănăstire, ca să particip la un ritual de exorcizare.
Urmare a "RECEREȘTINĂRII" forțate, la care l-am supus pe Maestrul Arsenie Bocancea, despre ce exorcizare ar mai putea fi vorba în cazul meu?
Dacă îmi vei citi scrierea, la care i-am făcut prezentul PROMO, probabil că vei putea sesiza că, la mijloc este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, demonstrată pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri și nu de glume cu "exorcizari".
Colegul tău de partid, dl. Ion Caluean, a considerat că deoarece nu știi cine este prietenul Vasile Burlacu, scrierea la care am făcut trimitere prin acest PROMO, este un pamflet, care nu are nicio legătură cu realitatea. Pentru a-mi intra bine în cap acest lucru, mi-a dat și definiția pamfletului.
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise ;
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise ;
1. Ai fost la Sihastru?
2. Domnul Caluean a fost ales președinte de organizație pentru că este un tălmăci!

3. Nea Radu este un cadru vrednic și de ispravă. Pleonasmul e intenționat!
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu;
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu;
1. Nu am fost la Sihastru;
2. Îl felicit pe dl Ion Caluean pentru alegerea în funcția președintele al Organizației AUR Nereju.
3. Nea Radu, dacă este activistul PCR Radu Nițu, are un TUPEU de te SPARGE. Numai în fața mea nu are scuipat la limbă, în rest....
Grosu Ulise
Stana Georgescu și Florentina Sandru; Stimate Doamne profesor, mi-ar face o deosebita plăcere dacă vă veți învinge FRICA și vă veți spune public părerea, despre scrierea la care am făcut prezentul PROMO. Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, am sesizat ca replicile mele, ți-au smuls multe emoticoane zambarete, lucru care nu este rău.

Întrebarea la care voi încerca să aflu părerea cititorilor scrierilor mele saptamana viitoare va fi, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".
PS Observ că "elevul" tău, prof. Cătălin Mocanu, în loc să răspundă la întrebarea legată de Maestrul Arsenie Bocancea, mă întreabă diverse banalități.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Pentru dumneata întrebarea este retorică, pentru ceilalți, răspunsul este dificil de dat, deoarece, spre deosebire de dumneata, ei gândesc.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă am în vedere că doar cu 0,5% dintre posibilii cititori ai scrierilor mele, pot vorbi telefonic despre acestea, deoarece comportamentul Maestrului Arsenie Bocancea vizavi de persoana mea, le-a băgat FRICA în OASE, mi se pare normal ca pentru mine "întrebarea să fie retorică".

Pe Messenger cineva mi-a comunicat că întrebarea mea l-a speriat. Am apreciat sinceritatea răspunsului.
Din punctul tău de vedere probabil că, persoana respectivă, care a demonstrat că are FRICA în OASE, din motive pe care nu le cunosc, pentru tine este o persoană care GÂNDEȘTE.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; DOAR DUMNEATA NU AI FRICA. MANDRESTE-TE!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu , Ar trebui sa am frica, dacă am în vedere afirmația, citez:

Grosu Ulise; Sport sangeros........S-ar putea să găsești vreun politruc care a dat educația mioarelor pe politică , să ți-o tragă la propriu. Uneori, cred ca asta vrei, să-ți provoace daune. Pentru despăgubiri, nu? Ai grija ce-ti dorești, socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg!>?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Frica apare datorită unei amenințări concrete. Pentru situații ipotetice, frica apare la personaje de genul celor din prostia omenească.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, despre "FERMA avicolă de GĂINI ale lui Stalin", de la Focșani, nu ai nimic de spus? Despre modul în care, Maestrul Arsenie Bocancea i-a băgat FRICA în OASELE dirigintei de la "clasa lăncierilor", nu ai nimic de spus?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu Prietene, întrebarea ta, "Astăzi ce ne mai livrezi?", este mai mult decât interpretabilă.

Probabil ca, ai impresia existenței unui ȘEF, care-mi livrează materialele. Așa cum ți-am mai spus, dacă în peste 8 ani de căutări, în care s-au cheltuit mulți bani, resursă umană și s-au folosit metode cu tentă penală, pentru monitorizarea și intimidarea mea și nu s-a găsit nimic, teoria cu TERORISMUL Maestrului Arsenie Bocancea, stă in picioare.
Vasile Burlacu (NOTA; Dialog facebook-ist pe pagina de Fb. a lui Dragomir Lucia)

Grosu Ulise;<După ce m-a blocat numitul Ulise Grosu, mă terorizează cu SMSuri .
Comentarii
Alexandru Gridneff
Dacă oferiți numărul de telefon fiecărui deliman)))
Nicolaie Fotache
Alexandru Gridneff, bunā ziua,
Alexandru Gridneff
Nicolaie Fotache, bună dimineața.
Nicolaie Fotache
El știe cā nu e sincer cu el însuși, și fiind imbecil procedeazā ca atare,?
Flor De La Vega
E bolnav psihic????
Mada Alexa
Cere atenție în mod constant,dar își alege modalități nepotrivite.
Vaiana Gratiela Poparda
Spre norocul lui nu îl am în listă! Dar o legătură pot face...Ulisse...calul Troian...un sfat: dacă aveți Nr de telefon pe Facebook ștergeți -l de urgență! ...că și pe toți pitecantropii care va deranjează! Dacă. Sunteți e cartela reîncărcabilă e ușor iar dacă sunteți pe abonament cereți schimbarea numărului. O zi frumoasă vă doresc!>
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puișor, ești demn de milă. Nevinovatul de Nicolae Fotache, care pretindea că a lucrat la Radio PCR - Combinatul Siderurgic Galați, știu ce-i poate pielea. Afirmația, "Grosu Ulise: După ce m-a blocat numitul Ulise Grosu, mă terorizează cu SMSuri " este de CASCADORII RÂSULUI.

Ce aș putea discuta, cu un PARIA de Vânători, de care fug toți ca dracul de tamaie, dacă este să am în vedere parerea d-lui Cristian Gheorghe? Eu ți-am spus sa te folosești de contul Moldoveanu Lucian, pe care nu ți l-am blocat și să-ți spui părerea despre postarea pe care am făcut-o pe blog de Dragobete. Practic, ți-am solicitat să spui pe Facebook, ce mi-ai transmis-o prin SMS despre aceasta scriere. PS D-na Vaiana Gratiela Poparda pare a fi o femeie de nota 10. Prietenul Vasile Burlacu știe de ce! Am să-i cer prietenie.
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, fără mine ești zero !
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puișor, ți-am spus ca mi-am însușit profilul psihologic pe care ți l-a făcut dl.Cristian Gheorghe.

În aceste condiții, despre ce discutam? În calitatea ta de fost cobai al Maestrului Arsenie Bocancea, mă interesa răspunsul la întrebarea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?" NOTA: A se vedea PROMO la care s-au făcut aceste comentarii.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cât de nesimțit să fii, ca în public să-l faci pe om cum îți vine la gură, ca apoi, în privat, să-l pupi în fund?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Cine l-a pupat în fund pe cobaiul Maestrului Arsenie Bocancea ?

Ți-am spus ca fac un studiu, prin care vreau să aflu din partea cititorilor scrierilor mele răspunsul la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de HABARNISMUL și lipsa de bun simț a lui Moldoveanu Lucian(Dragomir Lucian) și timp de circa 5 ani l-a încurajat să mă denigreze, am vrut să-i aflu și părerea liderului PSR-Filiala Vrancea.
De altfel, Dragomir Lucian a fost "INGREDIENTUL" principal prin care l-am "RECREȘTINAT" forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; De când naiba ai ajuns tu să faci studii? Cine naiba te crezi mai închipuitule? Studii.... auzi tu!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; După ce am ajuns să fiu un "Apostol Andrei de Țara Vrancei", pentru presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, studiile sunt o floare la ureche. PS Simți nevoia unui crochiu din partea d-nei Mariana Simon?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Du-te și te culcă!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, deoarece nu cred că voi găsi materiale, care să se potriveasca pentru cadoul pe care vreau să ți-l fac de 8 Martie, am sa incerc ca de 1 Martie să-ți ofer "MĂRȚIȘORUL" "MITUL Oprisan și FRICA din OASELE focșănenilor".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Măi nene, de băut ,zici ca nu bei, de tras pe nas, nici atât.......atunci, ce-i cu tine?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, nu trebuie să finalizez ceea ce-am început?

După un an, în care am lucrat la "RECREȘTINAREA" forțată a presupusului tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, ocazie cu care am finalizat partea I a luptei cu Sistemul din Provincia Europeană Vrancea, trebuie sa termin și partea a- II- a a luptei.
Dacă în cazul tău și al d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, "ciufuleala" trebuie "liber consfintita", nu același lucru este valabil și în cazul meu.
Deoarece consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri, o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, altfel stau lucrurile. JUSTIȚIA, subordontată "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", a făcut STRIPTIS în fața mea, fără a fi obligată de austrieci sau olandezi, care sunt pasiunea prietenului Ion Olaru.
Prietenul tău, Dragomir Lucian, pentru care ai pretins că ai un respect deosebit a precizat,
< Moldoveanu Lucian - Grosu Ulise, fără mine ești zero ! >.
Așa stând lucrurile, poți conștientiza cât de jos a coborât presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, in acțiunea lui de a-l încuraja pe Dragomir Lucian, ca să mă denigreze prin intermediul Facebook?
Ion Olaru
Grosu Ulise, justiția ,subordonată și care a făcut și striptis,nu a căzut sub hollandedzi și austriaci...?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Frate Ulise, ai ratacit drumul! Domnul fie cu tine!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ieri, 25.02.2023, m-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o d-na judecător care a judecat unul dintre procesele mele cu Primăria Focșani, în speta ESCROCHERIEI de la CUP Focșani. Discuțiile particulare pentru mine sunt un subiect TABU.

Domnia sa a spus că, "este bine ca mai sunt și oameni ca mine și mi-a urat succes."
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Biata de ea, ce ghinion ca i-ai ieșit în cale!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, ar fi trebuit să sesizezi, ca eu fac trimitere la scrieri postate cu ani în urma pe blog, care numai prin titlu spun totul. Dacă presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, din calitatea lui de "FANTOMĂ vie, fără ADN", care a demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este, a pretins că se simte "STRESAT" de mine, "cine a rătăcit drumul"?

Urmare a unui emoticon zâmbăret, postat de d-na Mariana Simon, cred că aceasta a ajuns la concluzia că strică degeaba crochiurile pe tine.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, deoarece după discuția cu mine, d-na judecător a plecat zâmbind, nu cred că a fost vorba despre un "ghinion", dar tu poți crede ceea ce vrei.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Săraca, era un zâmbet amar, te compătimea.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Crezi că-mi pot permite sa contrazic un specialist în psihologie feminină?

D-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru după dialogul facebook-ist pe care l-ai avut cu Domnia sa, numai când aude de tine, este posibil să i se "facă părul pe spate ca la pisică, atunci când vede un câine".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Dacă eram primar, ar fi fost de partea mea
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Scrie și tu ,,Doamna”, Domnia” sa cu litere mici, nu de alta, dar îl, faci gelos pe Dumnezeu! Scrierea cu majusculă se face din politețe, atunci când te adresezi oficial.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Probabil, în aceste condiții, între tine și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ar fi fost vorba despre o "ciufuleală liber consfințită".

Cred că timp de circa 5 ani, am avut ONOAREA de a fi coleg cu d-na prof.dr.dr Alexandra Tătaru la Liceul 1 - Focșani.
Este adevărat ca, eu eram profesor de măna a II a, iar Domnia sa superprofesor. În aceste condiții, observația ta nu prea stă în picioare. Emoticonul prin care prof. Cătălin Mocanu se arată îngrijorat de presupusa ta colaborare cu d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, este un semn că s-ar putea să se "lepede" de tine, ca profesor de bârfă și intrigă facebook-ista.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise Tu, cu majusculele tale,ești la fel ca cel care, conform spuselor tale, atunci când îl suna OM, se ridica în picioare.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Că tu nu ai fost și nici nu o să fii profesor în veci, este clar. Dar nu mi-e clar de ce doamna era ,,superprofesor”? Ai putea defini în termeni comuni, ce înseamnă ,,superprofesor”?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu-mi permit să te contrazic, dar aceasta ar putea fi "liniștea dinaintea furtunei".

Eu sunt în RĂZBOI cu CL Focșani, nu sunt impresionat de pictorialele pe care d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru le postează pe Facebook, iar în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, trebuie să-și justifice doctoratul în economie.
Dacă eu "am bârâit-o la cap pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru timp de 20 ani și nu am fost în stare sa rezolv nimic", să vedem ce este în stare sa rezolve Domnia sa.
După știința mea jud Vrancea se poate mandri cu doi super profesori, liderul de sindicat prof.dr.dr. Gicu Valentin Dogaru și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Profesorul Gicu Valentin Dogaru este dottore în filosofie și istorie, iar d-na prof Alexandra Tătaru este dottore în geografie și economie. Din calitatea mea de profesor de mana a III a, nu este normal să-i consider pe cei doi super profesori?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Legat de ESCROCHERIA de la CUP Focșani, unde Maestrul Arsenie Bocancea, dar și tu ați avut prestații interesante, i-am provocat public, pe inspectorii prof.Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru să-și demonstreze SPIRITUL CIVIC.

Dacă cei trei inspectori nu sunt în stare să facă acest lucru, din punctul meu de vedere, sunt niște PARIA ai învățământului mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
În speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea.
Dacă tu și Maestrul Arsenie Bocancea aveți statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", eu nu am un astfel de statut.
Îți amintesc că, deoarece am considerat nenegociabila ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
De asemenea, am demonstrat la CAFR că auditul din speța ESCROCHERII de la CUP Focșani, este greșit și mi s-a dat dreptate.
Nu întâmplător, i-am propus purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, care o anumită perioada de timp a coordonat evidențierea sau atrofierea SPIRITULUI CIVIC la elevii vrânceni, să-i ajute pe cei trei inspectori de la ISJ Vrancea să-și demonstreze SPIRITUL CIVIC.
PS Dialogul nostru facebook-ist din aceasta seară, mi-a adus aminte de afirmația Maestrului Arsenie Bocancea, citez, "Când doi nebuni se păruiesc, cine are curajul să se bage între ei". Ai vrut să-l bagi în "horă" pe Moldoveanu Lucian, dar....
Vasile Burlacu
Bine, și dacă ai dreptate, dacă ți s-ar dă dreptate, la ce ți-ar mai folosi?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ar fi un exemplu că acest Regim Securist Postdecembrist nu este INFAILIBIL și poate fi ÎNVINS.

Pentru aceasta prima condiție este ca romanii să-și învingă FRICA.
Cred că cel mai mult i-ar folosi fiicei minore a d-nei Felicia Varzaru, despre care mama sa pretindea că, se amuza de bazaconiile susținute de mine. Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să-ți facă un crochiu?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu invingi sistemul cu chestii din astea, Acest război este al dumitale, iar și de vei câștiga -deși nu cred- nu ar produce efecte, nici materiale, nici juridice.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu Prietene, ești demn de milă! Rog sa ai în vedere că presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, în relația cu mine s-a autodepasit ca AVOCAT al DIAVOLULUI în speța Mr.Gh.Pastia.

Saptamana aceasta voi face studiul pentru a vedea dacă Maestrul Arsenie Bocancea este perceput ca un TERORIST al focsanenilor, iar răspunsul am să ți-l comunic.
După ce timp de circa 5 ani, Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de HABARNISMUL și lipsa bunului simț, "calitati" ale liderului PSR Vrancea, Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian), pe care l-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, ai vrut să-l bagi în "LUPTA".
Așa cum se vede din dialogul facebook-ist de mai sus, acesta a constatat că este prea mic pentru un război așa de mare.
După cum poti constata, în păruiala noastra nu au intervenit oamenii politici interpelati mai sus, cu care mă aflu în RĂZBOI, cum ar fi, Mihai Nedelcu, Dumitru Victor, Macovei Liviu sau d-na viceprimar prof. dr.dr. Alexandra Tătaru.
De asemenea, nu au intervenit nici purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, care te-a ales să-i fii profesor de bârfă și intrigă facebook-ista și nici liderul AUR Nereju, Ion Caluean, care a pretins că, deoarece nu te cunosc, scrierile mele sunt niște pamflete, care nu au tangență cu realitatea.
În opinia mea, tăcerea oamenilor politici amintiți mai sus, poate fi efectul acțiunii de a pune paie pe foc și accentuarea efectului de "BÂNTUITOR de Provincia Europeană Vrancea" al "FANTOMEI vii, făra ADN" - Arsenie Bocancea.
Pretinzi că de acțiunile mele s-ar folosi X sau Y, despre care nu cunosc nimic, dar eu mă folosesc pe față de tine.
Ai pretins că nu aș avea respect față de Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am continuat să-l ironizez, deși a contribuit decisiv ca anul trecut și anul acesta școlar să mai fiu profesor de mâna a III a.
Așa cum ți-am spus, în opinia mea, ar fi făcut un mare păcat dacă nu aș fi procedat așa.
Păcat ar putea fi modul în care mă comport cu tine, deși știu că ai fost băgat în luptă, fără muniție, înarmat cu un pistol cu apă și aflat în stare de hipnoza, dar în RĂZBOI nu conteaza victimele colaterale. PS D-na Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puișor, În ceea ce te privește, având în vedere calitatea ta de cobai al Maestrului Arsenie Bocancea, pe care din motive numai de el știute, timp de circa 5 ani te-a încurajat ca să mă denigrezi prin intermediul Facebook, te-am rugat doar să-mi răspunzi la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?" Răspunsul putea fi "DA" sau "NU" și atât.

Prietenul Vasile Burlacu a vrut să te bage în luptă, dar în discuție este vorba de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu de CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde ai demonstrat că ești specialist.
Așa cum Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi un TERORIST pentru focșăneni, eu cred că am devenit un TERORIST pentru prietenul Vasile Burlacu. Regret că, fostul tău coleg de la școala de activiști PCR de la Bacău, liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, nu a intervenit în păruiala pe care am avut-o cu prietenul Vasile Burlacu, dar tu ai putea să-i oferi puțin umărul, celui care pretinde că-ți poartă un respect deosebit, ca să aibă și el pe ce plange.
Compară paruiala mea de mai sus, pe care am avut-o cu prietenul Vasile Burlacu, cu acțiunea ta, prin care m-ai denigrat tematic, pentru a-mi însuși lozinca "Stalin și poporul rus fericirea ne-au adus!" și poate vei înțelege câtă dreptate a avut dl.Cristian Gheorghe în profilul psihologic pe care ți l-a făcut.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Prost weekend ai mai avut! Nu ai reușit să te odihnesti. Iar te-ai dus cu ziua la tăiat via? Menajează-te omule!
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, să îl întrebi pe prietenul tău Ion Caluean, cine a fost regizorul spectacolului de la școală de partid de la Bacău și îl informez pe acest domn fost tovarăș ca și tine de altfel, lipsit de caracter ,am terminat cursurile cu 10 ,în domeniul politic și istoric sunteți la degetul meu mic. Cât privește pe Vasile Burlacu, nutresc același sentiment de prețuire pentru verticalitatea lui și nivelul de inteligență și cunoștințe acumulate ,o minte lucidă și plină de umor fin . Așa cum a afirmat și el ești o enigmă,care nu duce nicăieri, decât în mod sigur la casa de sănătate.
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Tu și prietenul Ion Caluean, ați urmat o școală de activiști PCR, iar cum sunteți politicieni.

Subiectul notelor voastre de la scoala de partid nu mă interesează. Din punctul meu de vedere liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, este o persoana cu bun simț, iar în ceea ce te privește s-a vindecat și locul unde a fost bunul simt.
Am reținut că din punctul meu de vedere Maestrul Arsenie Bocancea nu este un TERORIST al focșănenilor.
Acesta este subiectul care mă interesează. Precizez că este primul răspuns negativ pe care l-am recepționat.
În ceea ce privește precizarea ta, "Așa cum a afirmat și el ești o enigmă,care nu duce nicăieri, decât în mod sigur la casa de sănătate.", este părerea ta. În condițiile profilului psihologic pe care ți l-a făcut dl. Cristian Gheorghe, pe care mi l-am însușit în totalitate, această părere a ta mă onorează. Mulțumesc pentru colaborare.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am vrut să mă duc la tăiat de vie, dar a fost răcită persoana cu care trebuia să merg.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ea, răcită, tu, rătăcit....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, ce-ți mai place să te îmbeți cu apă rece. Urmare a studiului pe care l-am făcut azi, numai Moldoveanu Lucian a pretins că Maestrul Arsenie Bocancea nu este TERORIST al focșănenilor, din 10 raspunsuri primite. În ciuda faptului că Maestrul Arsenie Bocancea are statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", acest lucru spune multe.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Rezultatele pot fi publice, sau....?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, dacă prin scrierea postată pe blog de Dragobete, am finalizat acțiunea Maestrul Arsenie Bocancea, am considerat că și tu meriți o anumită atenție.

În acest sens îți voi da un "MĂRȚIȘOR" de 1 Martie, iar de 8 Martie, îți voi dedica o postare pe blog.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Te atenționez că în ipoteza unei relații homo, tot activ voi f! Așa că, mărțișorul și florile dați-le ție!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; O floare înfigeți-o în fund, să pari mai sexy!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Stimabile, îți amintesc că tu ai statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", iar FANTOMELE nu au sex.

Numai, în opinia lui Moldoveanu Lucian ești un anume securist comunist, căruia ii spune "Jenică Patriotul".
Această "LUME a lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" este FOARTE COMPLEXĂ. Deși nu mi-am propus să descopăr tainele acestei LUMI a FANTOMELOR, am constatat că s-a depus o imensă muncă de informare, filare și intimidare a mea, cheltuindu-se mulți bani și utilizându-se multă resursă umană.
Am luat partea plină a paharului a acțiunii declanșată împotriva mea, din motive pe care nu le cunosc și am realizat ceea ce mi-am propus.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Citindu-ți răspunsul , mi-au dat lacrimile. Doamne, Ulise, chinuit ai mai fost! Eu cred că te-au luat în lucru, folosindu-te ca material didactic.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Cu o singură excepție, când nu au fost DIVERSIUNI, tot cea ce a afirmat Maestrul Arsenie Bocancea s-a confirmat. Excepția a fost "REÎNVIEREA" din toamnă, dar dacă ar fi făcut acest lucru ar fi fost o mare GAFĂ.

Am considerat că te-a băgat pe tine la înaintare, dar din punctul meu de vedere, nu mai este vorba de Maestrul Arsenie Bocancea..
Îmi amintesc că, atunci când postacul "piscot cameleon" a semnat un comentariu cu pseudonimul "orion", adevăratul "orion" a luat foc, deși la mijloc nu era vorba de substituire de persoană.
În concluzie, afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, s-a confirmat în practică. Eu le-am spus acestor specialiști în psihologie umană "FANTOME vii, fara ADN".
În timp unele dintre "FANTOMELE vii, fără ADN" au dispărut, au apărut altele. Concluzia mea este că nu este numai o singură "FANTOMĂ vie, fără ADN", care se reîncarnează în mai mulți prieteni facebook-isti, ci sunt mai multe persoane.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon ca să-ți facă un crochiu.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; O concluzie bună! Parcă ți-ai mai revenit. Dimineața erau fript tare.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cred că ăștia care te tot urmăresc lucrează în schimburi prelungite și te predau de la unul la altul pe proces-verbal.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu crezi că ar putea fi valabilă și viceversa?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu. Nu ai mijloace și pricepere. Cred că ai jucat rolul ( ca material didactic) de obiectiv-sursă. Și-au făcut mâna cu tine.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Urmărirea în schimburi nu mă interesează, dar era o perioada în care Maestrul Arsenie Bocancea îmi prezenta cu precizie traseul pe care îl urmam când ieșeam în oraș. Am presupus că-mi este urmărit telefonul.

Când mi-a spus treaba cu muncitul în construcții pentru a-mi plăti prostia din speța prietenului meu Bobiță și papornița de rafie, atunci mi-am dat seama că beneficiez și de filaj direct. Ce sa mai spun despre acțiunea când am fost nevoit să-mi schimb numărul de telefon? Întrebarea firească este: - Pentru ce toate acestea?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, când "materialul didactic" "RECREȘTINEAZĂ" forțat pe coordonatorul acțiunii, care pretindea că este "liber cugetator", scoțându-i-l pe nas pe ATEUL CONVINS Dragomir Lucian, pe care l-a folosit drept COBAI DENIGRATOR, precizarea ta este glumă de adormit copii.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise ; O fi vreun vecin. Nu te-ai gândit? De ce ai schimbat numărul? Te suna sau credeai că ți-e urmărit telefonul? Oricum, schimbarea numărului nu contează.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu La prostioare din acestea, numai feblețea ta, Moldoveanu Lucian, ar putea pune botul. PS Ți-am terminat "mărțișorul" care are ca subiect FRICA. O seară bună!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cu idei preconcepute nu ajungi nicăieri. Eu dacă eram în locul tău, pe vecini și cunoștințe îi bănuiam primii. Ca de obicei, ăștia fac de astea.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Bine că nu ai fost!

MOTTO: "Grosu Ulise; Frica apare datorită unei amenințări concrete. Pentru situații ipotetice, frica apare la personaje de genul celor din prostia omenească." - Vasile Burlacu
MESAJ adresat prietenului Vasile Burlacu,
Prietene,
Despre Maestrul Arsenie Bocancea am afirmat și susțin că mi-a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
Deși afirmația sună ironic, în realitate nu este vorba despre nicio ironie.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Faptul că am avut în Maestrul Arsenie Bocancea un partener de dialog și păruială facebok-ista, deși raportul de forțe a fost net în favoarea celui pe care l-am numit "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", respectiv "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și Nelu Gavrilă).
În această "LUMEA a lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea", nu am avut niciun fel de certitudine, ci totul s-a bazat pe niște deducții aparent logice, care pot sau nu avea tangență cu realitatea.
Plecand de la maxima, "Puterea lor este în frica noastra, dacă noi nu am avea frică, ei nu ar avea putere." - Seneca la Nerone, în acest "MĂRȚIȘOR" voi aborda punctual problema FRICII, manifestată în jurul meu, în cei 33 ani de "democrație originală".
1. După ce ziarul România liberă mi-a publicat în data de 18.08.1990, scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman, s-a declanșat o adevărată TEROARE împotriva mea.
În aceste condiții inginerul Dinu Chitic pe care îl considerăm cel mai bun prieten al meu, când m-am întâlnit întâmplător cu el în sediu IRE Focșani, mi-a spus, citez, "Dacă vrei să mai vorbești cu mine, vino la mine acasă, deoarece dacă sunt aici văzut ca vorbesc cu tine, voi fi dat afară".
Din acel moment, nu am mai fost niciodată acasă la fostul meu prieten ing. Dinu Chitic.
Când au început numirile politice în funcțiile de conducere la IRE Focșani, ing Dinu Chitic a fost UMILIT de diverși incompetenți politici, până când a preferat să iasă anticipat la pensie.
2. În data de 26.02.2023, am fost să-l conduc pe ultimul drum pe cel care a fost ing. Gh. Mosescu, care a ocupat diferite funcții la IRE Focșani.
Proces-verbalul sedinței de partid de la IRE Focșani din data de 09.12.1993, este semnat de ing. Gh.Mosescu. ( Anexa 1 a scrierii
"CAPITULAREA "FANTOMELOR vii, fără ADN"", postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 02.02.2023.) NOTA: Anexa 1 și pentru acest "MĂRȚIȘOR".
Recunosc că dorința mea a fost ca pe cei care au semnat, respectivul proces - verbal, să-i întreb ce știu să facă la modul concret, dar timpul a confirmat după 32 ani de ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției electrice pe care le susțin și această dorință nu am putut să mi-o îndeplinesc.
În ultimii ani de muncă, ing. Gh.Mosescu a fosu UMILIT de diverși trepadusi care în timp, l-au lingușit.
3. Dacă nu am reușit să-i întreb pe semnatarii proces-verbalului sedinței de partid de la IRE Focșani, ce știu să facă la modul concret când tipul a confirmat problemele tehnico-economice de care am amintit la punctul "2", consider că am realizat un lucru și mai interesant.
L-am "RECREȘTINAT" forțat pe liber-cugetătorul Arsenie Bocancea, prin scoaterea pe nas a ateului convins Dragomir Lucian, pe care timp de 5 ani l-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Dând Cezarului ce este al Cezarului în urma cu circa 3 ani, am întinerit-o cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, ocazie cu care am vrut să o conving cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, susținute de mine.
Din păcate, am vorbit ca la gard.
4. În anul 2007, am contactat direct circa 100 de contabili autorizați, membri ai CECCAR Vrancea, cărora le-am solicitat ca să semneze că, în calitate de cetățeni ai mun.Focșani, vor să afle structura costurilor care formează prețul mc de apă și canal facturat abonatilor din mun. Focșani.
Dintre 100 de experți contabil contactați direct, au semnat numai doi, că vor să afle structura costurilor care compun acest preț.
Fiind în joc si banii lor ca cetățeni ai mun.Focșani, nu am înțeles motivul FRICI, care i-a determinat pe experții contabili focșăneni să nu facă ceea ce le-am solicitat?
5. Pentru a legaliza ESCROCHERIA de la CUP Focșani s-a făcut un audit, care a fost semnat de toate instituțiile abilitate din județ, dar eu am demonstrat în anul 2009 la Camera Auditorilor Financiari din România că auditul este greșit și mi s-a dat dreptate.
La vremea respectivă, era prima contestație a unui audit financiar care a fost aprobată de CAFR.
Nu lipsit de importanță a fost faptul că toți cei care a contribuit la încercarea de a legaliza ESCROCHERIA de la CUP Focșani, au fost avansați în diferite funcții.
6. ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o golănie de doi bani, iar eu am explicat direct aceast FURT la multe persoane, printre care, procurori, judecători, polițiști, jurnaliști, politicieni și simpli cetățeni.
Majoritatea persoanelor cu funcții publice, se schimbau la față după ce le explicam ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar totul rămâne la acest stadiu.
Nu are importanta persoanele cu care am discutat despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar am să-l amintesc pe cel care a demonstrat un PENIBIL ÎNDUIOȘĂTOR.
Acesta a fost Sorin Hornea, în perioada în care era subprefect.
Sesizând acest fenomen, am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața și prin șase hotărâri de instanța, mi s-a refuzat accesul la o informație de interes public.
7. MITUL Oprișan așa cum am mai precizat a constat în afirmația, "Dacă te angajez pe tine. Oprișan îmi trimite toate controalele pe cap".
Am fost șters din lista de prieteni facebook-iști de mai multe persoane, pe care o întrebam prin intermediul Facebook, dacă îmi citea scrierile. În particular mi-a s-a spus că motivul a fost tot "MITUL Oprișan".
8. Am să analizez replica ta pe care am citat-o ca MOTTO.
a. Mi se pare interesantă precizarea "Frica apare datorită unei amenințări concrete. ", iar MITUL Oprișan consider că a fost o AMENINȚARE concretă, deoarece am simțit pe propria piele ceea ce a însemnat acest fenomen în "Provincia Europeană Vrancea".
b. Precizarea "Pentru situații ipotetice, frica apare la personaje de genul celor din prostia omenească." așa ar trebui să fie, dar Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a tratamentului la care m-a supus, a făcut ca numai cu 0,5% dintre posibilii cititorii ai scrierilor mele să pot vorbi la telefon despre punctele mele de vedere exprimate în scris.
În aceste condiții, despre ce discutăm?
9. Din punctul meu de vedere ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ joacă un rol NEFAST, în ceea ce privește atrofierea DEMNITĂȚII la poporul român.
Citez punctul "D" de la CAPITOLUL III al scrierii "CAPITULAREA "FANTOMELOR vii, fără ADN"", postată pe blog în data de 02.02.2023.
D. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ fabrică de IMPOSTORI
Și subiectul ȘCOALĂ l-am abordat destul de des în scrierile mele postate pe blog.
Lipsa de reacție a profesorilor vrâncene la scrierea "PREȚIOASELE INDICAȚII ale Maestrului Arsenie Bocancea", unde abordez problema învățământului, nu face decât să confirme teoria mea că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiune TARELE COMUNISMULUI.
De asemenea, acest comportament al profesorilor vrânceni, îmi confirmă afirmația că ȘCOALA POSTDECEMBRISTA atrofiază DEMNITATEA poporului român.
Legat de acest aspect, am să punctez trei aspecte și anume:
a. FALSELE DOCTORATE în științe, care în fapt reprezintă un FURT INTELECTUAL, a fost strategia Regimul Securist Postdecembrist, prin care și-a pus în practică deviza "Țara te vrea prost!";
b. Echivalarea gradelor didactice ale unui învățător sau educator cu ale unui profesor, după ce educatorul sau învățătorul a urmat o "facultate muncitorească postdecembristă".
Bănuiesc că în acest mod, i-au fost echivalate și gradele didactice ale soției PLAGIATORULUI HABARNIST Lucian Bode, care din educatoare a devenit EXPERT in EDUCAȚIE.
Argumentul prietenul Vasile Burlacu că, soția PLAGIATORULUI HABARNIST Lucian Bode, "arată beton", m-a convins că aceasta justifică să fie EXPERT în EDUCAȚIE.
c. Se fac niște "rebrenduiri", iar eu am un exemplu concret în care un profesor de religie a ajuns profesor de matematică, plimbându-se doi ani, din când în când de la Focșani la Galați, sâmbăta și duminica, iar dacă are gradul 1 ca profesor de religie, va avea gradul 1 și ca profesor de matematică.
Deoarece niciun inspector școlar nu a putut înțelege eficiența practică a disciplinei,
"Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)", care a fost predată la Școala Neculai Jechianu care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, am să detaliez, în cele ce urmează:
1. Drepturi și datorii cetățenești
Dacă un elev învață în școală aceste lucruri, primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, nu ar mai putea să considere că Primăria Focșani este moșia lui și ar fi luat la rost de către focșăneni.
Focșănenii necunoscând "drepturile și datoriile cetățenești", se comporta ca niște GĂINI ale lui Stalin.
2. Organizarea și instituțiile statului
Amintesc că, pentru d-na deputat PSD Rodica Tudorița Boboc, forma de guvernământ a României este PSD-ul.
Dacă elevii ar învăța aceste noțiuni, ar ști care este rolul consilierilor în CL Focșani, iar acești consilieri nu și-ar mai permite să-i ia la mișto pe focșăneni, așa cum fac în prezent.
3. Separația puterilor în stat
În STATUL de TIP MAFIOT ROMÂN nu există nici o separare a puterilor în stat, dar LIPSA de EDUCAȚIE a poporului român în legătură cu acest subiect, a făcut ca mentalitatea COMUNISTĂ să se perpetueze în cei 33 ani de democrație originală.
4. Curajul civic
Cel mai edificator exemplu de "CURAJ CIVIC" l-au demonstrat profesorii vrânceni, în ceea ce privește precizările mele despre ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ din scrierea "PREȚIOASELE INDICAȚII ale Maestrului Arsenie Bocancea".
5. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal.
Dacă românii ar fi avut cunoștințe minime în aceste domenii, nimeni nu s-ar mai fi bulucit să ia credite cu buletinul, ca apoi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu - Manole, să spună că poporul român este prost, deoarece a luat credite cu buletinul.
10. Acțiunea de DENIGRARE a mea ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, a atins COTE PARANOICE.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că prietenul lui "orion" i-a spus că, a fost o persoană de sex masculin care, i-a schimbat părerea d-nei senator Sorina Plăcintă despre mine la 180 grade.
Postacul "piscot cameleon" a afirmat că d-na senator Sorina Placinta îi este șefă, dar postacul "orion" a demonstrat că știe cu precizie, adevărata identitate a postacului "piscot - cameleon".
În mesajul de Dragobete pe care l-am transmis de Maestrului Arsenie Bocancea, am precizat foarte clar de ce consider că la mijloc este o problemă de INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
De asemenea, ca să încurajezi timp de circa 5 ani doi indivizi, respectiv pe liderul PSR - Vrancea, Dragomir Lucian și pe prietenul acestuia, Sandu Gurguiatu, ca să mă denigreze prin intermediul Facebook, mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că scrierile mele postate pe blog sunt salvate, dar și că a fost indulgent cu mine în rapoartele pe care le făcea.
În acest moment ai imaginea a ceea ce înseamnă "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", o JUSTIȚIE subordonată acestui "SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC" și niște focșăneni PARALIZAȚI de FRICĂ.
Acest aspect este demonstrat pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri, nu pe bază de articole de presă sau dat cu presupusul.
Dacă eu am fost singur în lupta mea, voi sunteți o echipă, iar dacă aveți un plan de acțiune, prin metode specifice, mi-l transmiteți și acționăm.
01.03.2023 Ulise Grosu
Anexa 1, a
Anexa 1, b
PROCES VERBAL
al Comitetului Director al FRE Focșani din data 09.12.1993 .
Ordinea de zi : analiza activității și realizarea atributiilor de serviciu a d-lui ing. Grosu Ulise în Filiala.
Directorul filialei prezintă succint motivul analizei.
-Participarea ing. Grosu Ulise la activitatea întreprinderii și la realizarea atributiilor de serviciu nu este în concordanță cu pregătirea profesională, vechimea în funcție și autoproclamată, pregătire specială în domeniu.
-Solicită din partea foștilor colaboratori ai ing Grosu Ulise, din partea șefilor direcți o analiza de detaliu și de apreciere a activității acestuia în întreprindere.
D-l Grosu Ulise refuză participarea la ședința de partid și părăsește sala cerând directorului FRE Focșani să-și dea demisia până la data de 15.01.1994.(Nota : Era vorba de directorul tehnic al FRE Focșani ing. Gh. Moșescu).
Luări de cuvânt :
-ing. Visan Marian afirmă : Grosu Ulise a fost mutat disciplinar la CET în 1992. (Nota: Mutarea mea disciplinara la UET (ENET) s-a făcut deoarece am refuzat să proiectez instalația electrică de joasă tensiune prin care a fost alimentat cu energie electrică Hanul d-lui primar Decebal Bacinschi de la Km. 25. Și acum pot demonstra că respectriva instalație electrică este executată ATEHNIC).
Grosu Ulise a spus că la UET că nu se pricepe să rezolve problemele uzinei și afirmația este valabilă și în prezent. (Nota: După 31 de ani, lucrurile afirmate de dl. Visan stau cu totul altfel).
Grosu Ulise nu este competent pentru activitatea uzinei.
Divulgarea conținutului CT/1993 și a altora de către Grosu Ulise în afara ENEL constituie abatere disciplinară și infidelitate față de RENEL.
Nota: Era vorba de un plan de pierderi în distribuția de energie electrică de 20,9%, stabilit pentru FRE Focșani. În eseul " 24 de ani de la debutul jurnalistic", publicat pe blogul ulisegrosu.blogspot,com, afirm că pierderile prin efect Joule-Lentz în distribuția de energie electrică sunt mai mari de 3-4%, așa cum se realizau până în anul 1990, arătând și modul în care se realizau, dar nu pot depăși 7-8%, Diferenta de la 7-8% până la 21% reprezenta INCOMPETENȚA și ciubucuri ale angajaților FRE Focșani.)
Prezintă sarcinile de serviciu ale ing. Grosu Ulise.
Ing. Ulise Grosu nu are o activitate deosebita . Nu poate să-l investească cu răspunderi pe Grosu Ulise în instalațiile UET, deoarece nu este sigur.
Grosu Ulise este inutil la UET, afirmație făcută și de către el personal d-lui ing. Marian Visan.
Nota : După ce am fost mutat disciplinar la UET deoarece am refuzat sa proiectez instalația electrică de joasă tensiune prin care s-a alimentat cu energie electrică Hanul d-lui primar Decebal Bacinschi de la Km 25, s-a înființat un post de șef birou tehnic la UET din dispoziția DGTDEE București, unde am fost numit șef. Eu am considerat că este inutil ca în cadrul unei singure întreprinderi să fie doua birouri tehnice și pe cale de consecință, am REFUZAT postul oferit).
Directorul UET, Popescu Valter susține ceea ce a susținut ing. Visan Marian.
Grosu Ulise este inutil, în plus UET nu a solicitat pe ing. Grosu U, În cadrul UET, Grosu U a declarat că este incompetent la UET. (personal d-lui director ing. Popescu Valter).
(Nota: Nu știu cât de incompetent i-am declarat că sunt d-lui Popescu Valter, dar acum REFUZ CATEGORIC să fiu părtaș la plata prejudiciului de sute de miliarde lei vechi, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET).
Solicită renormarea personalului TESA în cadrul UET pentru disponibilizarea acestuia.
(Nota: De ce directorul Popescu Valter nu a fost consecvent și după transformare UET în ENET și a procedat la înmulțirea personalului TESA ca ciupercile după ploaie ?)
ing. Danila Dumitru șef serviciu furnizare
Grosu Ulise denigrează activitatea întregului RENEL. A lucrat la Serviciul furnizare, nu s-a integrat și a făcut un referat de schimbarea locului de muncă.
(Nota : Avand în vedere ca pe dl. Dumitru Danila il consideram un prieten, datorită JOSNICII de care a dat dovadă în relația cu mine, mult timp am refuzat să vorbesc cu el.) Dumnezeu să-l ierte!
Bardaș Adina șef oficiu de calcul, spune ca Grosu Ulise este un caz patologic.
Nota: Cât am fost angajat la IRE Focșani cu această individă nu am avut nici un fel de relație de serviciu, dar declarația ei spune totul despre ce MONSTRU de om este.
ing. Drăgușanu Mircea șef colectiv proiectare
Pregătirea profesională a ing. Grosu U este necorespuzătoare, trebuia dat afară de mult. Vorbește mult, înjură, nu știe nici un PE(prescriptie energetică), doar lucruri generale. Când trebuie să facă ceva concret nu știe să facă, nu a fost competent la proiectare, avea obligații la orice proiect care i se dădea spre execuție.
(Nota: ing. Drăgușanu M a proiectat instalația electrică prin care s-a alimentat cu energie electrică Hanul d-lui primar Decebal Bacinschi de la Km. 25, pe care eu am refuzat să o proiectez, deoarece instalația electrică în cauză fusese executată atehnic.)
ing. Hulubină Viorel director tehnic-cît a fost la serviciul exploatare Grosu Ulise nu a fost preocupat de sarcinile de serviciu, ci de probleme majore.
ing. Coban Virgil șef serviciu securitatea muncii- arată că Grosu Ulise trebuie consultat la un psihiatru. Tot personalul de la UET pentru verificarea stării sănătății lui.
ing. Mosescu Gh. director FRE Focșani
Grosu U discreditează activitatea colectivității de la FRE Focșani, nu este preocupat de sarcinile lui de serviciu, corespunzator pregatirii profesionale si autodeclarării cel mai bun specialist din filiala.
Determinat de concluziile precizate de antevorbitori s-au dispus următoarele măsuri:
-verificarea zilnică a realizarii atributiilor de serviciu ale d-lui Grosu U.
-verificarea psihică a întregului personal TESA la un organ de specialitate.
-Încărcarea corespunzătoare a activității ing Grosu Ulise cu sarcini specifice de depistare a punctelor slabe din instalații, a neconcordanței instalațiilor cu normativele de exploatare UET, a fișei riscurilor la toate locurile de muncă, a realizării situației schemelor alimentării cu energie electrică, a controlului NPM și PSI. Acestea vor completa atributiunile de serviciu.
Normarea activitatii TESA pentru o eventuala redistribuire sau disponibilizare a acestuia.
Printre semnatari, în afară ing. Gh. Mosescu au mai semnat, Preda Ionel, fost director politruc la Electrica, furnizare ing. Danilă D-tru fost director Electrica, actualmente decedat și alții.
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu - șef grup consilieri PSD din CL Focșani, Dumitru Victor - șef grup consilieri PNL din CL Focșani, Alexandra Tătaru - viceprimar mun.Focșani, Macovei Liviu - președinte Comisie buget din CL Focșani, Cristian Zirna - consilier în CL Focșani, Corneliu Dumitru Gheoca - consilier în CL Focșani;

Deoarece ne aflăm în RĂZBOI, urmăresc cu atenție SPECTACOLUL pentru PROSTIT PROȘTII dintre majoritatea din CL Focșani și primarul Cristi Valentin Misăilă.
NOTA: RĂZBOIUL nostru nu este după modelul PSD Vrancea, cu pumni în gură. Acest RĂZBOI are ca subiect o confruntare publică, având ca subiect probleme tehnico-economice de interes public, pe care CL Focșani trebuia să le rezolve, nu să le trateze la MIȘTO și în disprețul cetățenilor mun.Focșani, paralizați de FRICA generată de MITUL Oprișan.
În prezent, fac un studiu prin care doresc să aflu răspuns la întrebarea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".
NOTA: A se vedea scrierea"Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?" postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24.01.2023. Studiul merge destul de greu, deoarece trebuie să mă intalnesc direct cu repondenții. Precizarea mea că pot demonstra pe baza de hotărârii de instanță și alte inscrisuri, o INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII nu este o GLUMĂ. De asemenea, nici afirmatia că, într-o confruntare publica cu primarul Cristi Valentin Misăilă, având ca subiect problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, acesta în fața mea este o GLUGĂ de COCENI și nu finanțist, așa cum pretinde, nu este o GLUMĂ. Acest lucru doresc să-l demonstrez la modul concret.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă părerea ta despre Maestrul Arsenie Bocancea, citez:

<Vasile Burlacu-
Grosu Ulise; Ce mă întrebi pe mine? Tu-ti luai limba-n gura cu el.>.

În prezentul "MĂRȚIȘOR" precizez ce a fost Maestrul Arsenie Bocancea pentru mine.
Nu cunosc dacă Maestrul Arsenie Bocancea a fost membru al Ansamblului Folcloric Chipărușul de la Nereju, așa cum ai insinuat.
Din replica ta, citată mai sus, rezultă că urmare a "RECREȘTINĂRII" forțate la care l-am supus, Maestrul Arsenie Bocancea și-a dat OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-ist.
Anumite afirmațiile făcute de Maestrul Arsenie Bocancea le-am citat în scrierile mele ca și cum acestea ar fi fost pasaje din BIBLIE, aspect care spune multe.
Liderul AUR Ion Caluean de la Nereju, ar putea baga un chipăruș, pentru dispariția ca facebook-ist a Maestrului Arsenie Bocancea. NOTA: "Chipărușul este un dans funerar unic în Europa, după unii etnologi, un ritual de înmormântare specific zonei Vrancea. Acesta era practicat la nivelul comunității încă din perioada precreștină și consta în realizarea unui dans în fața casei celui mort.
Doisprezece bărbați cu fețele acoperite de măști tradiționale din blană de oaie argăsită, așezați unul în spatele celuilalt și legați cu „lanțul vieții”, dansau în jurul unui foc. Din când în când săreau peste acesta, ca simbol al purificării sufletului celui decedat."
Ion Caluean
Grosu Ulise; Ai redat just și cât se poate de clar dansul ” Chipărușul ”, folosit în trecutul istoriei noastre milenare, ca dans funebru !

Este unic, este dans precrestin ! Elementele generice au dispărut intru-catva, au rămas în schimb elementele de spectacol care bucura publicul spectator. Și astăzi, la Nereju, se mai practică acest dans ! Pentru acest aspect, te felicit !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Acest dans funebru care se practică la Nereju, mi se pare interesant.

Faptul că s-a transmis din perioada precreștină până în prezent, spune multe. Prietenul Vasile Burlacu a pretins ca Maestrul Arsenie Bocancea și-a dat obștescul sfârșit ca facebook-ist, aspect care mi se pare normal, după "RECEȘTINAREA" forțată la care l-am supus. Maestrul Arsenie Bocancea pe lângă "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", l-am mai considerat și un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea" cu reinvieri multiple.
De asemenea, mai multe semne divine, care mi s-au arătat și pe care le-am prezentat în scrierile mele, au condus la concluzia că Focșaniul ar putea fi NOUL Ierusalim al LUMII CREȘTINE.
În aceste condiții, cred ca s-ar impune ca dispariția ca facebook-ist a Maestrului Arsenie Bocancea să fie evidențiată cu un CHIPĂRUȘ. Demonstrația pe bază de hotărârii de instanță și alte inscrisuri a unei INFRACȚIUNI contra UMANITĂȚII, este un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ, unde glumele nu au ce căuta.
Liderul tău judetean, deputatul AUR George Badiu, în mod normal, ar trebui să abordeze acest subiect, dar FRICA, probabil, își spune cuvântul și în cazul lui.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Acum...tu amesteci niște lucruri și niște oameni dar, ti-as spune doar atat ” mai multe semne divine” pe care le invoci, sunt doar păreri, Dumnezeu nu arată semne divine ori carui păcătos și, te rog nu lua cuvântul păcătos în sensul peiorativ al cuvantului, înțelege cuvantul„ pacatos„ ca a unui om cu păcat...! Dumnezeu, cred, face și El o selecție, pe unii ii ia în seama si pe altii NU, este ca si în lumea reala...spre exemplu tu, de unii ești luat în seama iar de alții ba ! Eu, mă număr printre cei care încă nu s-au plictisit de tine, știu ca în toate aberatiile tale ai și tu nuanta ta de adevăr. Consider ca trebuie sa-ti faci o analiza introspectiva și sa vezi, cat este subiectivism, în declarațiile tale și cât te duci în zona obiectiva !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Comentariul tău îmi aduce aminte de perioada în care eram inspector energetic și mergeam în control la întreprinderile industriale din județ, în echipa cu un ofițer de la serviciul economic și cu un activist PCR.

Înainte de a pleca în control, eram prelucrați de către secretarul cu probleme economice al jud. Vrancea, care ne spunea că noi suntem cei mai deștepți. Probabil că asta vă făcea și vouă la școala de activiști PCR.
Când un fost activist PCR îl tot ia pe Dumnezeu in brațe, seamănă a EXHIBITIONISM religios. Dacă organizezi un CHIPĂRUȘ cu ocazia dispariției ca facebook-ist a Maestrului Arsenie Bocancea, ai făcut un lucru mare.
PS Îmi este indiferent dacă te-ai plictisit sau nu de mine. La mijloc este vorba despre o INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII, demonstrată pe bază de hotărârii de instanța și alte inscrisuri, nu CIRC facebook-ist de doi bani. Am fost clar?
Ion Caluean
Grosu Ulise; Nihil Sine Deo, asta nu e exhibiționism cum îți place sa spui.. la.unii oameni după o vârstă apare înțelepciunea, la alții le dispare și duhul bun care l-au avut în tinerețe, acum, depinde pe ce parte te situezi.
Vasile Burlacu
Ion Caluean; Dacă ai fost imbecil la tinerețe așa vei fi și la bătrânețe. Duh bun?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, mă bucur că replica pe care i-am dat-o liderului AUR de Nereju, ți-a smuls un emoticon zâmbăret.

După ce Maestrul Arsenie Bocancea a luat cu el comportamentul de FANTOMA REA, tu ai devenit un Casper prin "naștere".
În cadoul pe care intenționez să ți-l fac de 8 Martie, voi detalia lucrurile.
PS Doream să-i dau și eu o replica liderului AUR de Nereju, Ion Caluean, dar consider că ajunge o măciucă la un car de oale.
Vasile Burlacu
Ce i-am spus lui Caluean , nu-l viza .Sper că ai înțeles acest lucru.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Era normal să nu-l vizeze pe el. Am considerat că nu are rost sa mai torn seu în carne grasă, dar aceasta este o alta mâncare de pește.

Liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, a considerat că dacă nu te cunosc, scrierile mele sunt niște pamflete, care nu au tangență cu realitatea.
Dacă punctul lui de vedere nu m-a deranjat, am sesizat că pe el îl deranjează că, eu consider că în mod normal, liderul lui la nivel județean, deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, în calitate de fost șef la Serviciul cercetări penale de la IPJ Vrancea, trebuia să sesizeze că nu este o vorbă în vânt, când afirm că pot demonstra, pe baza de hotărârii de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
La punctul "6" al acestui "Martisor", am precizat care a fost efectul, când, cu caracter particular, explicam la diferite persoane care aveau anumite funcții publice, pe bază de inscrisuri, în ce consta la modul concret, ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Mă așteptam ca purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, să-și spună un punct de vedere în legătură cu punctul "9" al "Mărțișorului", dar....
De asemenea, d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dorește ca în bugetul Primăriei Focșani pe anul 2023, să fie prevazuti bani pentru niște "studii educaționale", pe care ar dori sa le dacă.
Primarul Cristi Valentin Misăilă pretinde că ar fi vorba despre niște "studii stiintifico-fantastice".
Deși mă aflu într-un RĂZBOI TOTAL cu primarul Cristi Valentin Misăilă, trebuie să recunosc că, ar putea avea dreptate când afirmă că este vorba despre niște studii "stiintifico-fantastice". Cînd am făcut aceasta precizarea, am avut în vedere relația de amiciție dintre "revoluționarul" SF-ist Alexandru Mironov și d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru,
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ulise, când faci tu o încadrare juridică ......
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, eu nu sunt jurist, dar am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să dacă STRIPTIS în fața mea. De asemenea, pot demonstra pe bază de hotărârii de instanța și alte inscrisuri, modul în care "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" și JUSTIȚIA, care îi este subordonată, au încurajat FURTUL și UMILIREA unei colectivități.

De încadrare juridică s-au ocupat cei care au considerat că, scara unui bloc de proprietari este domeniu public, iar eu îi fac RECLAMĂ în Cimitirul Sudic Focșani, FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, lucru interzis de o HCL Focșani.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Felicia Varzaru să-ți dacă un crochiu?
NOTA: În mesajul pe care intenționez să ți-l transmit de 8 Martie, voi detalia aceste aspecte.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Sper că nu te iei în serios....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Este dreptul tău să crezi ceea ce vrei! Eu nu mai am timp de bătut câmpii cu tine pe Facebook, dacă nu se întreprinde ceva concret.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Eu zic că glumești. Arde-o cu pamfletul în continuare, că merge!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ultimul va fi CADOUL tău de 8 Martie, dacă nu trecem la un plan comun de acțiune.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ți-e rău?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Să înțeleg ca am început să te STRESEZ și pe tine, așa cum s-a plâns și Maestrul Arsenie Bocancea, înainte de a-și da obștescul sfârșit facebook-ist?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Mă mai superi câteodată, deoarece ești obtuz. Sincer să fiu, am mai multe așteptări de la tine, dar, tu parcă ții să mă deceptionezi.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Posibilități limitate, prietene! Crezi că pe mine nu m-a decepționat Maestrul Arsenie Bocancea, când a inventat bazaconiile cu "agentul de influență", "ajutorul de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian" și a început să creadă în ele?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Păi, spuneai că vecinul domnului Dragomir le-a afirmat. Care-i adevărul? Cel care-ți convine?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea, din punctul meu de vedere, a fost "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), respectiv "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea, Felicia Varazru și Nelu Gavrilă). Acest aspect m-a determinat să-i acord apelativul de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu REÎNVIERI multiple".

Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să-ți facă un crochiu?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Am înțeles. Deci Gavrila , tot Bocancea era! Interesant, raționamentul!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Pe acest raționament s-a bazat și apelativul de "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu REINVIERI multiple" , pe care i l-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea. Apelativul de "Hudici Dan II" pe care i l-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea, s-a bazat pe un al raționament. D-na Mariana Simon știe de ce!

Extraordinar!
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamna, refuzul Domniei voastre de a mai dialoga cu prietenul Vasile Burlacu, care, din punctul meu de vedere, are statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", m-a uns la suflet.

Acest refuz al Domniei voastre, l-ar putea obliga pe prietenul Vasile Burlacu la o COLABORARE COMPLEMENTARA cu mine, care nu sunt FANTOMĂ. Aceasta COLABORARE COMPLEMENTARA nu are în vedere si "ciufulitul liber consimțit" de care a făcut vorbire prietenul Vasile Burlacu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu ai niciun cuvânt de spus în legătură cu prezentul MĂRȚIȘOR?

Mă așteptam ca fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, actualul purtător de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu să aibă ceva de spus în legătură cu punctul "9" al MĂRȚIȘORULUI, unde abordez problema ROLULUI NEFAST al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Dacă pe tine în calitatea de "FANTOMĂ vie, fără ADN", d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru ți-a dat cu FLIT, în cazul meu altfel se pune problema.
Liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, se poate plictisi sau nu de mine, însă la d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru nu este valabil acest lucru, deoarece avem o problemă în DIVERGENȚĂ, și pe cale de consecință, se poate trezi cu orașul "ridicat in cap".
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Stimabile, Nu știu de ce ai șters comentariul

< Moldoveanu Lucian -
Ion Caluean, interesant punct de vedere ,așa ai fost învățat la școala de activiștii de sindicat și partid de la Bacău, unde te lauzi ca ai fost premiant cu coroniță ? Am spus și mă repet sunteți doua picături de apa din aceiași moleculă a lipsei de caracter de foști membrii de partid PCR deveniți peste noapte anticomuniști, devenind peste noapte lupii îmbrăcați în piei de oaie dansând dansul Chiparus,un arc peste timp în locul cetelor de anticomuniști parașutiști de americani sa lupte împotriva organelor de ordine ,miliție și securitate . Cat privește legătura voastră forțată cu Dumnezeu va spun atât, ca nu Dumnezeu a creat lumea , lumea la creat pe Dumnezeu. Cu toată dragostea și scuzați ca nu va împărtășesc opiniile .>

Pe mine nu mă interesează părerile tale politice, ci DENIGRAREA la care m-ai supus. Deoarece la mijloc consider că este vorba despre o INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII, trebuie sa justifici cine te-a plătit, ca să mă DENIGREZI prin intermediul Facebook.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, ce parere aveti despre "MĂRȚIȘORUL" pe care i l-am oferit prietenului Vasile Burlacu?

Finul D-voastra, Maestrul Arsenie Bocancea, așa cum era și normal, după "RECREȘTINAREA" forțată, soluția era dispariția ca facebook-ist. Dacă liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, îi va dedica si un CHIPĂRUȘ, "FANTOMEI RELE" - Arsenie Bocancea, atunci totul va fi OK. În aceste condiții, în calitate de Casper, prietenul Vasile Burlacu ar putea sa-mi devina COLABORATOR COMPLEMENTAR pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Mariana Simon
Grosu Ulise; Părerea mea e clară: e evident că Vasile Burlacu e varianta mult mai slabă din punct de vedere "calitate-preț" a "finuțului" meu...
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Iar ai apărut hoaspa?
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, să știți că vă împărtășesc punctul de vedere. În schimb, am remarcat ca prietenul Vasile Burlacu are bunăvoință și începe să se apropie de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.

Eu am recunoscut că am făcut un anumit efort, pentru a mă ridica la nivelul celor 5 stele ale postacului "orion".
Problemele prietenului Vasile Burlacu ar putea fi:
a. D-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a afirmat că nu "discută cu fantomele". În aceste condiții, aș putea fi eu un intermediar între prietenul Vasile Burlacu și d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru.
NOTA: Am precizat că la capitolul "ciufuleala liber consimțită" nu mă bag.
b. Purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, a pretins că prietenul Vasile Burlacu ți este profesor de bârfă și intrigă facebook-ista. Nu cunosc motivul, dar este posibil ca prof. Cătălin Mocanu să se fi lepadat de prietenul Vasile Burlacu.
În concluzie, am rămas singura CUREA de TRANSMISIE care pot prelua mesajele prietenului Vasile Burlacu, din "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" și le pot transmite la oamenii politici mioritici de "Provincia Europeană Vrancea" din LUMEA REALĂ.
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Așa o cheamă pe mă-ta care are cratimă?!?...
Mariana Simon
Grosu Ulise; Problema lui e de Bălăceanca...
Grosu Ulise
Mariana Simon și Vasile Burlacu; În ceea ce vă privește, respect același principiu ca acela pe care l-am adoptat și în legătură cu posibila "ciufulire liber consimțită", dintre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru și prietenul Vasile Burlacu.

PS Mă bucur că prin replica pe care i-am dat-o d-nei Mariana Simon, v-am smuls câte un emoticon zâmbăret.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, cred ca sosit momentul să trecem de la vorbe la fapte. După ce s-au cheltuit mulți bani și resursa umană pentru filarea și intimidarea mea, iar efectul a fost "RECREȘTINAREA" forțată a Maestrului Arsenie Bocancea, care în final a condus, așa cum era normal, la dispariția lui ca facebook-ist, se impune să trecem la COLABORAREA COMPLEMENTARA.

Nu trebuie să cunosc echipa cu care COLABOREZ COMPLEMENTAR.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Având în vedere precizarea, citez:

<Cătălin Mocanu -
Ion Caluean , stimate domn, cu rebelul fără cauză Ulise nu a scos-o nimeni la capăt! Poate aveți altceva mai bun de făcut decât să replicati halucinațiilor sale! E zmeu pe Facebook! Încolo, așteaptă 1 septembrie al fiecărui an cu sufletul la gură! A început un război imaginar într-un lighean, crezandu-se un Amiral Nelson de uscat!>,

mă așteptam ca purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu să-și exprime un punct de vedere în legătură cu acest "MĂRȚIȘOR" pe care ți l-am oferit, dar....
De altfel, prof. Cătălin Mocanu nu a avut nimic de spus nici în ceea ce-l privește pe specialistul în "limba păsărească", prof. Șelaru Aurel, cu care a colaborat direct, deoarece o perioadă de timp i-a fost șef la ISJ Vrancea.
Precizarea "Încolo, așteaptă 1 septembrie al fiecărui an cu sufletul la gură!", m-a dus cu gândul l-a reproșul pe care mi l-ai făcut, cu privire la lipsa mea de respect față de Maestrul Arsenie Bocancea, care în ultimii doi ani școlari a intervenit pentru ca eu să fiu profesor de mâna a III a.
PS Zilele trecut în fața CJ Vrancea, era să mă intalnesc cu președintele Marian Oprișan, probabil idolul prof. Șelaru Aurel, așa cum până în anul 2019, era și idolul Maestrului Arsenie Bocancea.
Acesta când m-a văzut a grăbit pasul și a urcat în mașina în care șoferul îl aștepta cu motorul pornit.
Dacă el nu a vrut să vorbească cu mine, eu de ce aș vrea?
Grosu Ulise
Stana Georgescu și Florentina Sandru; Stimate Doamne profesor, La punctul "9" al acestui "MĂRȚIȘOR" pe care i l-am oferit prietenului Vasile Burlacu, citez dintr-o postare pe care am făcut-o pe blog, unde mi-am spus părerea despre rolul NEFAST pe care ȘCOALA POSTDECEMBRISTA îl are, în atrofierea DEMNITĂȚII poporului român.
Grosu Ulise
Stana Georgescu și Florentina Sandru; Stimate Doamne profesor, La punctul "9" al acestui "MĂRȚIȘOR" pe care i l-am oferit prietenului Vasile Burlacu, citez dintr-o postare pe care am făcut-o pe blog, unde mi-am spus părerea despre rolul NEFAST pe care ȘCOALA POSTDECEMBRISTA îl are, în atrofierea DEMNITĂȚII
Dacă despre provocarea făcută inspectorilor de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru, de a-și demonstra SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERII de la CUP Focșani nu ați vrut să vă pronunțați, mi-ar plăcea să vă spuneți părerea în legătură cu punctul "9" al acestui "MĂRȚIȘOR".
Eu am mulți profesori prieteni facebook-isti, dar Domniile voastre sunteți mai active pe Facebook. Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Ion Caluean; Profitând de faptul că încă mă mai suporți, te informez că d-na Stana Georgescu este profesor la Școala Vintileasca, peste deal de Bisoca, unde prietenul Bisoceanu Mihai merge vara.

D-na prof. Stana Georgescu este pasionată de portul popular din zona, iar în calitatea ta de director cultural la Nereju, este posibil să vă lege aceleași pasiuni.
Și fostul tău coleg de la scoala de activiști PCR de la Bacău, liderul PSR-Vrancea, Dragomir Lucian(Moldoveanu Lucian), pretinde că MUSTEȘTE de cultură, dar din punctul meu de vedere, acesta este "ETALONUL omului de TIP NOU produs de COMUNISM de Provincia Europeană Vrancea", cu bunul simt atrofiat si tupeul supradezvoltat.
Avand in vedere cele precizate mai sus, mi-ar plăcea să-ți spui părere a în legătură cu punctul "9" al "MĂRȚIȘORULUI" oferit prietenului Vasile Burlacu. Mulțumesc anticipat!
Vasile Burlacu
În învățământ nu există funcția de ,,director cultural”. Sau, ea exista doar în bazinele folclorice tip Vizantea-Gauri?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietenul Ion Caluean a afirmat că este director cultural la Nereju sau ceva de genul acesta.

Din aceasta funcție a colaborat cu Puiu Siru Usturoi, partenerul de spus bancuri politice a lui Dragomir Lucian, în barul de la subsolul Casei de Cultura Focșani.
Feblețea ta, Moldoveanu Lucian, se crede "fată mare", dar consider că ar trebui să ia în serios precizarea mea că va trebui să justifice de ce circa 5 ani, m-a denigrat prin intermediul Facebook.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cum se numea acel bar din subsolul Casei de Cultura?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu am de unde să știu, deoarece nu frecventam barurile. Numai în opinia lui "piscot cetelem", sunt un client fidel al Condorului.
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, nu aveai de unde sa știi cum se cheamă, tu beai la Drumea . La Kandia nu se servea alcool ! Vasile Burlacu știe de ce !

Cât privește pe fostul meu coleg de la școala de partid de la Bacău, păcat ca ,comuniștii au greșit și au stricat orzul pe gâște.
Și am să spun ceva, cred că la Bacău m-am luminat, ceva e putred în România. Oamenii politici comuniști, nu erau mai departe de cei de azi .
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Opincarii nu aveau acces?
Moldoveanu Lucian
Vasile Burlacu, ei dansau Chipărușul ,instruiți de Movilă și nea Bică fie lor țărâna ușoară! Și aveau intrare în oraș de 1 mai su 23 august ,în rest mergeau să muncească în județul Tulcea în agricultura .
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Să înțeleg că tu stăteai cu Puiu Siru Usturoi la barul Kandia până târziu în noapte, bând suc și spunând bancuri politice?
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise din bar era o ușă care intrai în sala de repetiții la Orchestra de muzica populara Doina Vrancei și în acest scop în fiecare zi când nu aveam spectacole mă duceam să fac prezenta și sa urmăresc dacă membrii orchestrei își îndeplinesc programul de repetiții. Venea foarte multă lume bună inclusiv magistrații de la tribunal ,pentru ca era mai mereu pepsi și o cafea bună. Era mult mai ieftin ca la Taraș la barul de la Unirea, unde te duceai tu să dai în primire la miliție. E o mica mare diferență să fii codos la miliție și alta la securitate . Ulise cu toată dragostea ,spune sincer, regreți sau nu societatea socialistă multilateral dezvoltată ?

Golan ai fost și atunci ,golan ești și azi ,nu se vede nimic în urma ta . Te rog sa mă scuzi , dacă consideri ca am fost cam dur cu tine ,dar sincer te admir pentru perseverență ta .Tot înainte tovarășe Ulise ! Ne ești de real folos ,atât mie cât și lui Vasile Burlacu ,care știe de ce !
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise; Puiu Siru nu consuma alcool .
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Milițianul de la serviciul economic, care îl însoțea pe Ulise, raporta zilnic la Securitate problemele economice ale județului. Pe atunci se ocupau cei de la Direcția a-II-a.
Moldoveanu Lucian
Vasile Burlacu, sunt convins de asta .
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, în acele echipe mixte de control formate dintr-un "specialist" de la IRE Focșani, un milițian de la serviciul economic si un activist PCR., cu funcție mare în județ, activistul PCR cred ca făcea rapoartele.

Odată am fost într-o echipa condusă de soția primarului Decebal Bacinschi, care era secretar cu probleme economice la Primăria Focșani.
Convingerile lui Moldoveanu Lucian că, eu eram "sifonarul" tatălui liderului PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, sper să și le justifice printr-un dat cu subsemnatul.
Dacă în cazul Podului de flori de peste Prut, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins ca, "s-a oprit la timp, altfel o pățea", în cazul meu, Dragomir Lucian nu s-a oprit la timp și circa 5 ani m-a denigrat la greu prin intermediul Facebook.
Deoarece consider ca la mijloc este o problema de INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII, pe care o pot demonstra pe bază de hotărârii de instanța si alte inscrisuri, Dragomir Lucian, trebuie să justifice, care a fost motivul DENIGRĂRII la care m-a supus.
La anumiți angajați ENET și nu numai, le arat modul în care procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminita, mi-au anulat "AS-ul din mânecă", iar cei cărora le arăt acest lucru, rămân cu gura căscată.
I-am spus Maestrului Arsenie Bocancea ca pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", am prevăzut un ATAC pe TOATE FRONTURILE, dar "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" a pretins că ar fi o GAFĂ dacă voi proceda așa.
Iată că acum "sufletul facebook-ist" al Maestrului Arsenie Bocancea este la mâna liderului AUR de Nereju, Ion Caluean, care îi va organiza sau nu, dansul ritualic precreștin "Chipărușul".
Ion Caluean
Grosu Ulise; Probabil, urmează să vă organizez la toți un dans ritualic, Chipărușul, pentru-ca, luptelor acestea fraticide dintre voi nu le găsesc sensul ! Folosiți cu toții un limbaj de lemn, ați uitat de respect, de iubire, de toate cele ! Ulise, tu, ești liber cugetator, esti ateu convins, ești un om lipsit de Dumnezeu. Petre Țuțea, spunea, citez din memorie : ”Cel care nu crede in Dumnezeu, vine de nicaieri si se îndreaptă spre nicăieri ” am încheiat citatul !

Nicolae Iorga spunea : ” Dacă crezi in Dumnezeu si El nu exista, nu pierzi nimic dar, dacă nu crezi si El exista pierzi totul ”
Acum, eu nu intru in divergențele voastre, pe de o parte, ca nu cunosc persoanele si nici personajele in vocate de voi, pe de alta parte, simt o serie de afirmații, o lipsa de eleganță și respect in ceea ce spuneți....
Nu știu...dar mă gândesc că ” Fantoma vie fără ADN ” pe care o invoca deseori Ulise, este cam în curtea lui.
Sigur...afirmații peste afirmații, invocate de persoane si de fapte, nu știu câtă substanță au toate aceste treburi...știu doar atât, că nu trebuie să critici pe cineva fără fundament...
Eu sunt un om al echilibrului si, imi cade greu, va rog sa mă credeți, ca nu ajungeți la un numitor comun. Eu sunt mai tanar printre voi dar, am convingerea ca aveti cu toții dreptate în felul vostru si, cred cu tarie, din toata aceasta ecuatie ca,dacă veți discuta despre ceea ce va unește, despre ceea ce sunteți de comun acord, lucrurile se vor relaxa,vor ajunge pe un făgaș normal.
Este simplu sa faci PACE, trebuie doar sa vrei !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, replica ta este foarte spumoasă, de aceea am să o analizez punctual.

1. Precizarea, "Probabil, urmează să vă organizez la toți un dans ritualic.", este valabilă și pentru prietenul Vasile Burlacu?
2. Nu știu cum ai ajuns la concluzia, "Folosiți cu toții un limbaj de lemn.", dar mi se pare un lucru foarte interesant.
Tu fiind școlit ca activist PCR, bănuiesc că știi ceea ce spui.
3. Prin afirmația, "Ulise, tu, ești liber cugetator, ești ateu convins, ești un om lipsit de Dumnezeu", ești sigur că nu m-ai confundat cu Moldoveanu Lucian?
4. Curtea de care vorbești în precizarea, "Nu știu...dar mă gândesc că ”Fantoma vie, fără ADN ” pe care o invoca deseori Ulise, este cam în curtea lui.", este curtea prietenului Vasile Burlacu.
5. Când ai afirmat, ".știu doar atât, că nu trebuie sa critici pe cineva fără fundament..", poți da si un exemplu concret?
6. Din precizarea, "Eu sunt mai tânăr printre voi dar, am convingerea ca aveti cu totii dreptate în felul vostru si, cred cu tărie, din toata aceasta ecuatie ca...", nu am înțeles nimic.
7. Precizarea, "Este simplu să faci PACE, trebuie doar să vrei!", mi se pare COMICĂ. Eu mă aflu în RĂZBOI cu primarul mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani.
"Pupatul pieței endependentei" cu cei cu care sunt în RĂZBOI, este putin probabila.
Stimabile, am afirmat că pentru ca un cititor să-mi înțeleagă scrierile, trebuie să aibă cunoștințe tehnice, economice, juridice si de diversiune. Convingerile religioase nu conteaza.
Comentariul tău, la acest "MĂRȚIȘOR" pe care i l-am făcut prietenului Vasile Burlacu, demonstrează că nu prea îndeplinești condițiile pentru a-mi înțelege scrierile. Prietenul Vasile Burlacu știe de ce!
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, este cred primul comentariul în care nu bați câmpii. Acest directore de cămin cultural cu studii de comunism științific nu știe nici cum îl cheamă cu buletinul în mână. A căzut ca musca în lapte în discuțiile noastre filozofice .
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; În ceea ce te privește, singurul "comentariu" în care va trebui sa demonstrezi ca nu bați câmpii, va fi atunci când va trebui să justifici DENIGRAREA la care m-ai supus prin intermediul Facebook, timp de circa 5 ani.

Acest lucru este valabil și în cazul prietenului tău, cu foamea în gât, Sandu Gurguiatu.
DIVERSIONIȘTI de doi bani ca tine și ca Sandu Gurguiatu, consider ca au făcut foarte mult rău României.
În ceea ce-l privește pe prietenul Ion Caluean are niște puncte de vedere, pe care și le exprima civilizat.
Nu uita de profilul psihologic pe care ți l-a făcut dl.Cristian Gheorghe, din care rezultă că ești un PARIA de Vânători-Vrancea, de care fug toți ca dracul de tamaie.
Acest lucru, cu siguranta, nu este valabil și în cazul liderului AUR de Nereju, Ion Caluean.
Prietenul Vasile Burlacu știe de ce!
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Mari discutii Filosofice....Nu cum spui tu ” Filozofice ” Nu știi nimic, nu stii ca” Filo” insemna dragoste si” Sofie” inseamna , intelepciune...asta inseamna” Dragoste pentru Intelepciune”, afirmația Ta, înseamnă ” Dragoste pentru Întuneric ”, nu te mai da filosof, nu-i nimica de capul tau ! Te mai dai si grozav....Dar nu știi multe lucruri..”.Inteleptule ”...!?
Ion Caluean
Grosu Ulise; ZOFIE...înseamnă întuneric.. ! Termenul este consacrat în lumea științifică...! Lasa vrajeala, Moldoveanu Lucian !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, cu ani în urma, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a recomandat ca "împreună cu nepoții lui Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian) să-l rugăm să ne povesteasca aventura vieții, deoarece are ce ne povesti".

Motivul pentru care l-am ales pe Dragomir Lucian să-mi fie prieten alfa facebook-ist, pentru a face parte din "CAREUL de AȘI" și i-am acordat 3 stele, a fost cultul lui pentru COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
În mesajul transmis Maestrului Arsenie Bocancea de Dragobete, mi-am spus părerea mea despre COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
I-am suportat JOSNICIILE lui Dragomir Lucian, deoarece timpul intarzia să confirme maxima mea mioritica, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!"
Când timpul a confirmat, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, prima mea grijă a fost să-l "RECREȘTINEZ forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea, celui despre care ți-am propus să-i dedici un Chipăruș.
Numai ca să reziști 33 ani la UMILIRE și DENIGRARE este un mare lucru, iar proces-verbalul sedintei de partid de la IRE Focșani din data de 09.12.1993, prezentat mai sus, spune multe.
În discuție este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII pe care consider că o pot demonstra pe bază de hotărârii de instanță și alte înscrisuri, nu pe JIGNIRILE numitul Moldoveanu Lucian.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Mai fraților, eu personal, nu va-și dedica un Chipăruș, aș apela la înțelepciunea voastra, la bunul simt, la frica de Dumnezeu, fiti destoinici, fiți adevărați, lăsați discordiile care va despart, uniti-va in toate cele, pentru-ca avem foarte multe probleme, Asa sa ne ajute Dumnezeu ! Și, când aveți nevoie de Chipăruș, solicitati-ma, voi fi prezent, batem tobele, sunăm buciumile, și trecem neîncetat la sfințirea veșnică !
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Nu consuma alcool ,datorită bolii.
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean, prostul dacă nu e fudul ,nu e prost destul !
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, cred că ar trebui să profiți de oferta făcută de liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, citez,

"Și, când aveți nevoie de Chipăruș, solicitați-mă, voi fi prezent, batem tobele, sunăm buciumile, și trecem neîncetat la sfințirea veșnică !" După cadoul pe care am să ți-l fac de 8 Martie, mai vedem noi cine "alupigus".
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean, puți a stână, am avut ocazia de a da spectacole la căminul cultural de la Nereju.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; "Boala" lui Puiu Siru Usturoi (Dumnezeu să-l ierte!) era aceea de a RAPORTA la SECU cât mai fidel discuțiile ?

De altfel, am înțeles că exista o hotărâre de instanță din care rezultă că acesta a făcut poliție politică.
Moldoveanu Lucian
Vasile Burlacu; Puiu Siru ca muzician era bun ,din păcate la caracter semănă cu Grosu Ulise și Ion Caluean !
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu de asta era vorba, era bolnav cu adevărat. Că el dădea la Secu și alții în altă parte, informațiile tot acolo ajungeau. Dar, tu știi asta.
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Și el făcea spume la gură, dar nu-l depășea pe prietenul nostru.
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Când afirmi, "Ion Caluean, prostul dacă nu-i fudul ,nu e prost destul !", nu ai impresia că vorbești de funie în casa spânzuratului? Am întrebat pentru prietenul Vasile Burlacu.

PS După ce prietenul Vasile Burlacu s-a dat specialist în "ciufulit liber consfințit", acum a devenit specialist și în "alupigus".
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Nu știu despre ce vorbești...lasă asemănările...
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Dau, Ulise. Alupigus, baby!
Moldoveanu Lucian
Vasile Burlacu, pot sa scriu un român despre el și Neonila soția lui ,îmi plăcea când mă întâlneam cu el după 89 cum mă făcea comunistule ,totuși era o canalie mult mai veninoase ca el la Casa de cultură.
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; A iubit-o cum numai el putea sa o iubească. Multe a pătimit din acest motiv.
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puisor, dacă nu te potolesti cu jignirile, îți blochez și contul acesta de Facebook.
Ion Caluean
Sunt depasit, nu știu despre ce vorbiți... !
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu despre tine era vorba . Linistește-te! Du-te la culcare , povestea de seara a luat sfârșit!
Moldoveanu Lucian
Vasile Burlacu, nu cred că a iubito ,se completau și ca la mai la toate familile de artiști se lăsa cu scântei .

Îmi amintesc numai un moment la o nunta unde Petrică Silvestru ,contabilul șef de la Consiliul Județean al Sindicatelor era socru mare la Bachus, m a rugat să ii aduc pe Ion Dichiseanu și Simona Florescu ,știa că sunt prieten cu ei . Puiu și cu Nela au sabotato pe Simona din "gelozie" artistică .
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, cand ai afirmat, "Și el făcea spume la gura, dar nu-l depășea pe prietenul nostru.", ai avut in vedere și precizarea "Grosu Ulise: După 8 Martie, alupigus!"?

Am înțeles ca d-na Mariana Simon a decis să nu mai strice crochiuri pe tine, de aceea nu mai apelez la serviciile Domniei sale.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Esti simpatic.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; "Servesc patria!"
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Puiu Siru era un om deosebit, dincolo de faptul ca era un artist care a slujit folclorul si muzica din vrancea , a fost inițiatorul multor festivaluri de aici de la noi ! Mi-aduc aminte de anii 73...de formația OZI, când Puiu Siru cânta la chitara !
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean, folclorul ?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa încheiai raportul pe care-l prezentai la camera 17, cu „servesc patria”?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; După 14 martie, vei vorbi cu avatarul meu, AI, „Vasile”. Te-ai scos!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, treaba cu RAPORTUL pe care îl dădeam la camera 17 și cu faptul că aș fi fost "sifonarul" tatălui liderului PSD din CL Focsanu, dr. Mihai Nedelcu, sunt DEZINFORMĂRILE facebook-iste ale lui Moldoveanu Lucian.

Eu voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca numiții. Dragomir Lucian si Sandu Gurguiatu .să fie nevoit să-și le justifice cei circa 5 ani, în care m-au DENIGRAT prin intermediul Facebook.
Precizarea, "Grosu Ulise; După 14 martie, vei vorbi cu avatarul meu, AI, „Vasile”." ar conduce la concluzia că mi s-a îndeplinit și cel de al treilea punct din planul meu de luptă împotriva "Sistemului din "Provincia Europeană Vrancea".
Practic, este posibil ca postacul "orion" să se REÎNCARNEZE în "Magarul Troian de Țara Vrancei" pe care l-am considerat ca fiind COLABORATORUL meu COMPLEMENTAR in lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Asta ,poate la Paști, odată cu re-re-învierea Fiului Tatălui.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, am și varianta "B" pe care deja o aplic în practică.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Minunat!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Asta ,poate la Paști, odată cu re-re-învierea Fiului Tatălui.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, am și varianta "B" pe care deja o aplic în practică.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Minunat!
CAPITOLUL III
PREZENTAREA unor informații de presă și facebook-iste cu comentariile aferente
A. LOVITURA de STAT din Decembrie "89 si MIZA transformării acestei LOVITURI de STAT în "REVOLUȚIE"
1. În data de 25.02.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Republica
„Numai că în zilele în care noi ne imaginăm cum va fi viaţa în libertate, cum va fi să nu mai fim umiliţi la cozi interminabile pentru o sticlă de lapte sau câteva portocale verzi ori cum e să îţi poţi striga nemulţumirea în gura mare în piaţă, ei aşteptaseră demult momentul când se puteau descotorosi de bătrânul dictator pentru a putea cheltui fără teamă valută, a pune mâna pe „întreprinderile întregului popor” şi a trăi aşa cum văzuseră că o fac bogaţii la Nisa ori Londra. În vreme ce noi visam libertatea, ei visau bogăţia.
În vreme ce noi muream împuşcaţi într-o scenetă criminal regizată, ei îşi împărţeau banii din conturile întreprinderilor de comerţ, ministere şi deputăţii, servicii secrete şi viitorul nostru.
Când ne-am trezit din vis, eram liberi şi săraci, şomeri şi debusolaţi, într-o lume pe care o credeam prietenoasă, dar care ne întorcea spatele. Eram o generaţie de copii mari care nu ştiam că te poţi bucura de libertate numai când îi cunoşti instrucţiunile de utilizare. Obişnuiţi cu un partid care ne dădea o casă, un loc de muncă şi câte un concediu pe an, ne-am trezit însinguraţi, la mila unui patron de ale căror mofturi depindea ce puneam pe masa copiilor, a unui inspector cu prieteni în Servicii, a unui vameş corupt, a unor politicieni care ne gâdilau orgoliile pentru a ne lua banii, speranţele şi a-şi gestiona afacerile care le-au trimis plozii la universităţi străine şi amantele pe scaune moi şi bine-plătite din agenţii de stat şi societăţi publice care există doar pentru ele.”
(Republica evergreen)
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, prin aceasta postare, ți-am răspuns la întrebarea "Astăzi ce ne mai livrezi?".
Vasile Burlacu
Minunat! Citatul face parte dintr-o carte?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu știu, l-am găsit sub această formă. Mi s-a părut foarte interesant și l-am postat pe pagina mea de Facebook.
PS Am mai postat pe pagina mea de Facebook, astfel de mici eseuri scrise, aparent, de prietenul Nicu Bercaru, care au generat discuții facebook-iste.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, în opinia mea, citatul de mai sus, prezintă în cuvinte puține cei 33 ani de "democrație originală" în România.
Te rog să coroborezi acest citat, cu modul în care am determinat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" să-și lumineze fața, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC să facă STRIPTIS în fața mea și să-mi comunici punctul tău de vedere. Mulțumesc anticipat!
Poparda Vasile
Grosu Ulise; Experiență de tranziție politică dintr-o dictatură comunistă spre o democrație, în care oamenii au visat la libertate, dar au descoperit că aceasta vine la pachet cu alte provocări și probleme.
Grosu Ulise
Poparda Vasile; Stimabile, în opinia mea, totul pleacă de la educație. Legat de acest aspect, am o experiență foarte interesantă practică, nu teoretică.
Acesta a fost rostul întrebării pe care i-am adresat-o prietenului Ion Olaru. Băutul apei în piuă pentru a obține unt, nu mă interesează.
Ion Olaru
Poparda Vasile, "provocări si probleme ",cum s-ar zice dictatura comunista era si ea,o democrație, dar abandonand-o,ne-am trezit cu noul concept de democrație de tip hollandez si austriac,care produce derută....,ceea ce ziceam noi că democrația are legatura cu poporul,sau ca ar fi un sistem dedicat poporului,se arată ca altceva,o arătare urata,impusă de subgrupuri ce se considera elite,sau mai elite,niste unii mai egali...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, cred că în cazul Poparda Vasile, se impune ca d-na Mariana Simon să-i facă un crochiu.
Ion Olaru
Grosu Ulise, crochiul,e insuficient ! trebuie ,proiecte explicite,voluminoase, detaliate...
Grosu Ulise
Ion Caluean, Mariana Simon, Radu Viorel Ursache și Cătălin Mocanu; Rugămintea făcută prietenului Ion Olaru, este valabilă și pentru Domniile voastre. @Vasile Burlacu; Prietene, pe tine nu te mai rog nimic.
Poparda Vasile
Oamenii au fost dezorientați și frustrați atunci când au constatat că vechile probleme au fost înlocuite de noi probleme, iar idealul lor de libertate s-a dovedit a fi mai dificil de realizat decât se așteptau. Mulți dintre cei care au luptat pentru libertate nu au înțeles în totalitate cum să o folosească și au rămas vulnerabili la abuzul de putere din partea noilor conducători politici și economici. Trist, dar adevărat și de actualitate!
Grosu Ulise
Poparda Vasile, Dacă ai ceva de spus concret, la nivel de "Provincia Europeană Vrancea" putem discuta, altfel mă obligi să-ți ignor postările. Mulțumesc pentru înțelegere.
Poparda Vasile
Grosu Ulise; Înțeleg că doriți să subliniați importanța de a lua în considerare comentariile și feedback-ul altor utilizatori de pe Facebook atunci când postați ceva. Într-adevăr, în spațiul virtual, este inevitabil ca postările să fie văzute și discutate de alți utilizatori, ceea ce poate duce la diverse opinii și reacții.
Cu toate acestea, fiecare persoană are dreptul să își exprime opiniile și ideile în spațiul virtual, așa cum și dumneavoastră aveți acest drept. În același timp, este important să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce postăm și să fim deschiși la feedback și la opiniile altor persoane. De asemenea, în ceea ce privește adresarea postării, este important să fiți clar în comunicare și să identificați publicul țintă pentru CA mesajul dumneavoastră sa ajungă direct ținta prin etichetare sau alta sintaxa de comunicare. În cazul în care doriți să adresați o anumită problemă sau subiect unui grup specific de oameni, ar fi bine să specificați acest lucru în postare sau să utilizați etichete relevante pentru a ajunge la acei utilizatori.
În concluzie, comunicarea eficientă și deschisă în spațiul virtual poate fi realizată prin luarea în considerare a opiniilor și feedback-ului altor utilizatori și prin clarificarea publicului țintă al postării dumneavoastră.
Da, este important să fim responsabili și să ne cerem scuze atunci când greșim într-o interacțiune pe rețelele sociale.
În plus, dacă cineva nu dorește să interacționeze cu noi în continuare, are dreptul să folosească funcția de blocare sau de ignorare, astfel încât să nu primească notificări sau să nu mai vadă postările noastre.
Este important să respectăm opțiunile altor utilizatori și să nu insistăm în a interacționa cu aceștia dacă nu doresc acest lucru. Respectarea limitele și a opțiunilor celorlalți utilizatori contribuie la crearea unui mediu virtual mai pozitiv și mai respectuos pentru toți utilizatorii.
Din Provincia Europeană Vrancea fac parte și eu, și stimabilul Grosu Ulise, precum și mulți alți cetățeni. Cu respect!
Grosu Ulise
Poparda Vasile; Stimabile, sunt onorat că și tu faci parte din Provincia Europeană Vrancea. Ți-am citit cu atenție recomandările făcute, dar subiectul nu mă interesează, deoarece nu sunt "agent de influență", așa cum era convins Maestrul Arsenie Bocancea.
În data de 6 iunie 2021, am postat pe blog scrierea, "RESPECT pentru cei circa 700 de focșăneni, care în urmă cu 14 ani m-au delegat prin SEMNĂTURĂ, să aflu structura prețului de cost a mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani abonaților din mun.Focșani" .
Nu cred că tu faci parte printre acești 700 focșăneni. Eu nu sunt om politic, nu sunt sociolog și nu sunt în slujba unei terțe persoane cum crede prietenul Vasile Burlacu.
Din motive pe care nu le cunosc, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a aplicat un TRATAMENT foarte dur, cheltuindu-se mulți bani și resursă umană, pentru monitorizarea și intimidarea mea.
Motivul pentru care am beneficiat de acest TRATAMENT a fost faptul că, mi-am permis să susțin niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
În aceste condiții, te rog sa coroborezi:
a. Prezentul citat despre cei 33 ani de "democrație originală" în România;
b. Recomandările tale;
c. Motivele TRATAMENTULUI foarte dur la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea.
Concluzia acestei coroborări, te rog să o transmiți prin "metode specifice" prietenului Vasile Burlacu.
Cred că am fost foarte clar și nu este necesar ca d-na Mariana Simon să te ajute cu un crochiu.
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, în anul 2008, când am candidat ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani, circa 30% pe focșănenii pe care încercam să-i conving să mă voteze, mă întrebau,
"Decât să-mi dați o hartie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei?"
Atunci mi-am lansat maxima mioritică,
"Așa cum capra desteapta ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!"
Pentru a vedea momentul în care maxima mea mioritică va avea tangenta cu realitatea, am devenit postac, în cadrul rubricii de comentarii a Ziarului de Vrancea, apoi la ziarul Monitorul de Vrancea.
Deoarece postacul "orion" i-a "nășit" pe jurnaliștii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, am fost sigur că va fi scoasă rubrica de comentarii, de aceea am continuat experimentul pe Facebook.
Acest aspect a făcut ca pagina mea de Facebook să fie de PĂRUIALA nu de transmis PUPICI.
În aceste condiții, majoritatea partenerilor mei de dialog și păruială, prin intermediul Facebook, au statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN".
În opinia mea, maxima mea mioritică a ajuns să fie confirmată de practică, moment în care am trecut la un atac pe toate fronturile. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că scrierile pe care le postez pe blog sunt salvate, de aceea afirmația prietenului Vasile Burlacu, că nu mi-a citit mesajul postat pe blog de Dragobete, este o glumă de 1 aprilie.
La CAPITOLUL I al scrierii pe care am postat-o pe blog de Dragobete, s-a făcut această precizare,
<Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Sport sangeros........S-ar putea să găsești vreun politruc care a dat educația mioarelor pe politică , să ți-o tragă la propriu. Uneori, cred ca asta vrei, să-ți provoace daune. Pentru despăgubiri, nu? Ai grija ce-ti dorești, socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg!>, pe care o consider mai mult decat interpretabilă. În replica pe care am dat-o, am fost foarte clar.
Având in vedere cele precizate mai sus, coroborează prezentul citat, cu situația concretă care m-a determinat să-mi lansez maxima mioritică.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Doamne, Ulise, deja ai obosit! Iar ai rătăcit cărarea.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, eu când am plecat la lupta, am știut foarte bine în ce ceea mă bag și nu am plecat câine surd la vânătoare. "RECREȘTINAREA" forțată la care l-am supus pe presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, face ca ceea ce spui negativ la adresa mea, să se întoarcă precum un bumerang împotriva ta.
PS De altfel, concluziile unei coroborării, pe care l-am rugat să o facă dl. Poparda Vasile, i-am propus, ca prin "metode specifice", să ți le transmită ție.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am sesizat că d-lui Poparda Vasile i-a plăcut coroborarea pe care i-am propus să o facă.
Dacă îți va transmite rezultatul coroborării, așa cum l-am rugat, eu nu am de unde să știu. Săptămâna viitoare voi face un studiu direct, în rândul cititorilor scrierilor mele, cu privire la calitatea Maestrului Arsenie Bocancea de TERORIST pentru focșăneni.
Poparda Vasile
Grosu Ulise, stimabile, Maestrul Arsenie Bocancea a fost recunoscut și apreciat pentru abilitățile sale meșteșugărești și pentru contribuția sa la promovarea și păstrarea tradițiilor locale din Nereju ,mă înșel sau e forma de stil?
Grosu Ulise
Poparda Vasile; Stimabile, la această întrebare cred că v-ar putea răspunde dl. Ion Caluean.
Nu știu dacă Maestrul Arsenie Bocancea a fost membru al Ansamblului Folcloric Chipărușul.
Dl. Ion Caluean a considerat că dacă nu știu cine este prietenul Vasile Burlacu, scrierea pe care am postat-o de Dragobete pe blog, este un pamflet, care nu are tangență cu realitatea. Deoarece acesta este punctul de vedere al Domniei sale, nu l-am contrazis.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile mă bucur că ai scăpat de sancțiunea impusă de Facebook.
Avand în vedere dialogul facebook-ist pe care l-ai avut cu prietenul Vasile Burlacu despre cel care a fost Radu Dochioiu, mi-ar fi plăcut să fi intervenit în dialogul facebook-ist pe care l-am avut despre acest personaj misterios și pe care l-ai cunoscut direct, la fel ca prietenul Aurel Farcasanu.
Prezentul citat, în opinia mea, rezumă în câteva rânduri cei 33 ani de "democrație originală" în România.
În calitatea ta de revoluționar de Focșani, mi-ar plăcea să-mi citești scrierea pe care am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com de Dragobete și să-mi răspunzi la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".
Precizez că, nu știu cine este Maestrul Arsenie Bocancea, dar îți amintesc că acesta a afirmat, atunci când ai postat pe Facebook un autoportret pe care îl aveai în casa din Spania, că, "respectivul autoportret spune multe despre profilul tău psihologic", dar nu a intrat în amănunte.
Un anume Cristian Gheorghe i-a făcut profilul psihologic lui Dragomir Lucian, din care a rezultat că acesta este un PARIA de Vânători - Vrancea, de care fug toți ca dracul de tămâie.
Eu mi-am însușit întocmai acest profil psihologic, care se referă la liderul PSR - Vrancea, Dragomir Lucian.
Prietenul Vasile Burlacu a afirmat că-i poartă un respect deosebit, celui pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a încurajat timp de circa 5 ani să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Am fost nevoit să-i blochez accesul pe pagina mea de Facebook a lui Dragomir Lucian, urmare a lipsei totale de bun simț de care da dovadă, dar mai are contul de Facebook Moldoveanu Lucian, pe care nu i l-am blocat.
În final mi-am scos pârleala, deoarece l-am "RECREȘTINAT" forțat pe libercugetatorul autodeclarat Arsenie Bocancea, urmare a acțiunii prin care i l-am scos pe nas, pe ateul convins Dragomir Lucian.
Trăind în direct experiența cu "TERORIȘTII" la Revoluția despre care se face vorbire în prezentul citat, mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebarea cu privire la presupusa calitate de TERORIST față de focșăneni a Maestrului Arsenie Bocancea Mulțumesc anticipat!
Vasile Burlacu
Apropo de profiluri psihologice; faptul că îți insusesti profilul psihologic al cuiva doar dacă-ți convine , dacă este în interesul tău și în defavoarea respectivului, spune multe si despre tine. P.S. Astăzi ce ne mai livrezi?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; De 1 Martie, aveam în plan ca să-ți ofer o scriere pe post de MĂRȚIȘOR. Studiul în legătură cu răspunsul la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", nu-l pot realiza așa de repede.
FRICA pe care Maestrul Arsenie Bocancea a bagat-o în oasele posibililor cititori ai scrierilor mele, mă obligă să mă întâlnesc direct cu repondenții. În concluzie de 8 Martie, îți voi dedica o scriere.
PS Până acum nu am găsit nimic interesant de livrat, în legătură cu "MĂRȚIȘORUL" pe care am în intenție să ți-l fac.
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea, Deoarece, în opinia mea, acest citat rezuma cei 33 ani de "democrație originală" din România, am să fac niște precizări, după cum urmează:
1. După ce ziarul România liberă mi-a publicat în data de 18.08.1990, scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman, ținta "băieților deștepți din energie" a fost să-mi desfacă contractul de muncă. Nu s-a reușit acest lucru, dar s-a reușit marginalizarea mea profesională.
2. Deoarece am refuzat să proiectez instalația electrică de joasă tensiune prin care primarul Decebal Bacinschi și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km. 25, am fost mutat disciplinar de la Serviciul proiectari al IRE Focșani la CET(ENET).
3. Când am făcut niște situații despre FALSELE procese CUP-ENET mi-am dat seama că, SC CUP Focșani calculează greșit, începând cu anul 2000, prețul la mc de apă și canal abonatilor din mun. Focșani.
În aceste condiții "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele a dispus să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă.
4. După ce JUSTIȚIA a executat ordinul "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", am început lupta cu acest SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC. Cea mai mare realizare este că, am determinat JUSTIȚIA să facă STRIPTIS în fața mea.
5. În această luptă am redus, România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani, Guvernul României la administrația mun.Focșani, iar în ultimii ani Ministerul Educației la ISJ Vrancea.
Deși ai pretins că ești un cititor al scrierilor mele, nu ți-am înțeles prestația facebook-ista, după ce d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof.Daniela Gabriela Marchitan, a fost sigură că a realizat visul postacului "arkan-nema ore" și nu mai sunt profesor de mâna a III a. Tu ai numit respectiva prestație facebok-ista ca fiind o GLUMĂ, iar pentru această acțiune a ta, d-na Felicia Varzaru ți-a acordat apelativul de SNOB INTELECTUAL.
6. Propunerea prietenului Vasile Burlacu de a veni să mă spovedesc la sediul AUR Vrancea, în fața liderului AUR, George Badiu, în timp ce prietenul Bisoceanu Mihai va cânte la orga, mi s-a părut ceva de mare efect. Regret că liderul AUR de Nereju, dl. Ion Caluean, a considerat că dacă nu-l cunosc pe prietenul Vasile Burlacu, scrierile mele sunt niște pamflete fără tangență cu realitatea, dar ....
7. Trecând de la "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" la LUMEA REALĂ, nu mai am timp de glume cu activistul PCR Radu Nitu și alții de teapa lui. În discuție consider că este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, demonstrată pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu glume de profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
În aceste condiții, având în vedere mesajul de Dragobete pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea, prin intermediul blogului ulisegrosu.blogspot.com, mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?". Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu, Prietene, la "PROMO - Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", i-am interpelat pe liderii PSD și PNL din CL Focșani și nu mi-au dat niciun răspuns la întrebarea din PROMO.
Prietenul Penteliuc Mircea, în calitate de REVOLUȚIONAR de Focșani, mi-a ignorat interpelarea de mai sus.
Purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, deși a pretins că-i ești profesor de bârfă și intrigă facebook-ista, mi-a ignorat și el interpelarea de mai sus.
Dragomir Lucian, prin SMS mi-a trimis un punct de vedere interesant. Deoarece nu i-am blocat și contul Moldoveanu Lucian, i-am solicitat să intre pe pagina mea de Facebook și să-și exprime respectivul punct de vedere. Mi-a transmis ceva în legătură cu o "captura de ecran". Din păcate, liderul PSR - Vrancea, Dragomir Lucian, pentru care ai pretins că ai un respect deosebit, îi este IMPOSIBIL să înțeleagă că SMS-urile, Messengerul și discuțiile particulare pentru mine, sunt SUBIECTE TABU.
De asemenea, nici liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, după ce a pretins că, deoarece nu te cunosc, scrierile mele sunt pamflete, care nu au tangență cu realitate, deși nu l-am contrazis, în ceea ce a afirmat, a început să-mi ignore interpelările.
După ce mi-ai băgat treaba cu "ciufuleala liber consimțită", nu mai pot avea pretenția ca d-na viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru să-mi răspundă la întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".

Grosu Ulise, crochiul,e insuficient ! trebuie ,proiecte explicite,voluminoase,

1. Site-ul Playtech a postat în data de 01,03.2023, informația "Oraşul din România care a rămas falit. Locuitorii aproape l-au golit şi străzile par pustii. În trecut, era o perlă regională".
Citez:"În România anului 2023, din păcate, avem județe care cu greu trec de pragul sărăciei. Printre aceste județe se numără și Vrancea, care în 2022, conform datelor statistice avea un PIB de doar 14,8 miliarde de lei, iar în acest an nu va trece de 16,4 miliarde de lei. Efectele acestor situații au dus în cazul unor orașe din județ ca lucrurile să se înrăutățească și mai mult, iar azi vorbim de oraşul din România care a rămas falit, din județul Vrancea, unde locuitorii aproape l-au golit şi străzile par pustii, cu toate că în trecut era o perlă regională.
Județul Vrancea, unul din cele mai sărace județe din România
Fie că ne place sau nu să auzim sau să citim despre astfel de lucruri, realitatea aceasta este, la 34 de ani de la instaurarea democrației în România. Altădată zone extrem de active, din punct de vedere industrial și economic, astăzi județe și regiuni ale României se chinuie cu greu să treacă peste pragul sărăciei.
Cele mai recente date arată că regiunile din Nord-Estul și Sud-Vestul României sunt printre cele mai sărace din Uniunea Europeană în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, alături de cinci regiuni din Bulgaria, două din Ungaria și una din Franța, potrivit Eurostat.
Referindu-ne la zona de Nord-Est, aici este inclus și județul Vrancea care, așa cum spuneam, a avut în 2022 printre cele mai mici PIB-uri pe cap de locuitor, cifrele indicând doar 14,8 miliarde de lei. În ceea ce privesc prviziunile pentru acest an, Vrancea nu stă bine absolut deloc, datele precizând că nu va trece de 16,4 miliarde de lei.
Municipiul de reședință al județului, așa cum am învățat la Geografie, este orașul Focșani, altădată o adevărată perlă regională, astăzi devenind oraşul din România care a rămas falit, și unde, din păcate, locuitorii aproape l-au golit şi străzile par pustii.
Focșani, oraşul din România care a rămas falit
Din păcate, în toți acești 34 de ani, dar și după aderarea statului român la structura europeană a UE, inegalitățile regionale au reprezentat o caracteristică fundamentală a societății. Aceste inegalități au fost și sunt caracterizate prin faptul că o serie de factori determină diferențele dintre regiuni și schimbările de direcție și de poziție socioculturală a regiunilor.
Spațiul social și economic este inegal și este în mare parte influențat de diferitele forme ale caracteristicilor regionale și locale, naturale, sociale, culturale și factori economici. Distribuția inegală a activităților economice, a infrastructurii de transport, așezărilor și a populației oferă adesea trasee diferențiate la nivel local sau regional și au dus la situațiile la care asistăm astăzi, depopularea orașelor, lipsa banilor în administrațiile locale și chiar, în unele cazuri, situații de faliment.
Printre orașele care trec azi printr-o astfel de situație, existentă de atâta amar de vreme, se află și Focșani despre care putem spune azi că a ajuns oraşul din România care a rămas falit. Motivul pentru falimentul Focșanului, spune primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, este bugetul oraşului respins pentru a treia oară de majoritatea PNL-USR din Consiliul Local, conform Știrile Pro TV.
„Ne aflăm deja la sfârşitul lunii februarie şi nu avem un buget aprobat. Municipiul Focşani cred că este singurul municipiu din ţară care nu are buget aprobat. (…) Dumnealor (majoritatea PNL-USR – n.red.) au blocat iarăşi bugetul unui întreg municipiu, blocaj care ne pune într-o mare dificultate cu privire la efectuarea plăţilor. Se apropie termenul de plată pentru obligaţii curente.
Vorbim de bursele pentru şcolari, de indemnizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi, de viramente aferente fondului de salariu, neachitate, vorbim de utilităţi, de alimentele pentru Căminul pentru persoane vârstnice, de medicamente, toate acestea pentru că, odată depăşit termenul de 45 de zile de la data aprobării bugetului naţional, Finanţele Publice Vrancea nu ne mai asigură viramente din cotele defalcate şi impozitul pe venit.
Noi, în acest moment, efectuăm plăţi doar în baza încasărilor zilnice din impozite şi taxe locale plătite de cetăţeni şi de către agenţii economici. Sume care nu sunt foarte mari, între 150.000 şi 200.000 lei în medie zilnic. Gândiţi-vă doar atât: că pentru utilităţi, Primăria Municipiului Focşani are de efectuat plăţi în valoare de 1.360.000 lei. Deci ne-ar trebui opt-zece zile doar să încasăm impozite şi taxe pentru a achita aceste utilităţi. Şi riscăm să rămânem fără iluminat public, fără apă curentă şi agent termic la unităţi de învăţâmânt şi la toate celelalte unităţi subordonate”, a susţinut primarul Cristi Valentin Misăilă.
Pe de altă parte, lipsa banilor la bugetul local se datorează și faptului că locuitorii aproape l-au golit din lipsa locurilor de muncă și a unei lipse de perspective a îmbunătățirii nivelului de trai din Focșani. Dacă în trecut era o perlă regională, azi Focșani a devenit, din păcate, oraşul din România care a rămas falit.
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani;
În opinia mea, acest articol de presă este rezultatul celor 33 ani de "democrație originală" în "Provincia Europeană Vrancea".
Articolul reflectă rezultatul aplicării in practică a PRINCIPIILOR de la "Scoala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea", care a funcționat imediat după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, în ceea ce președintele Marian Oprișan a numit a fi "Provincia Europeană Vrancea".
Dacă liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, a pretins că a fost șef de promoție la scoala de activiști PCR de la Bacău, din punctul meu de vedere, președintele Marian Oprișan a fost șef de promoție la "Școala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea".
Președintele Marian Oprișan, care s-a crezut a fi un "Ludovic al XIV de Provincia Europeană Vrancea" având deviza "Mama mea sunt eu!", constat că reprezintă modelul de OM POLITIC pe care îl urmează toți politicienii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea". Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma și primarul Cristi Valentin Misăilă, se pare vor să-l eclipseze pe președintele Marian Oprișan.
De altfel, primarul Cristi Valentin Misăilă, într-o ședință a CL Focșani, când se păruia cu majoritatea PNL-USR din CL Focșani, a afirmat ca "nu a venit într-o funcție publică din calitatea de șomer, ci din calitatea de consilier al președintelui Marian Oprișan".
Se pare că primarul Cristi Valentin Misăilă, care consideră că "am probleme la scufița", a uitat de depresia în care se bârfește că a intrat după ce a pierdut un concurs la Garda Financiară și de încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE, in relația cu binefăcătorul lui președintele Marian Oprișan.
(NOTA: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”).
Concluzia că, primarul Cristi Valentin Misăilă este cam pofticios, rezulta din precizarea acestuia din legislatura trecută a CL Focșani, când într-o ședință a CL Focșani spus că, "Nu a fost niciodata peste actuala d-na viceprimar Ana Maria Dimitriu".
NOTA: Atunci consilier PNL. Am crezut că PĂRUIALA dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierul PNL Ana Maria Dimitriu, ar ascunde niște sentimente de dragoste neîmpărtășite.
Prietenul Vasile Burlacu a pretins că actuala PĂRUIALA dintre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru și primarul Cristi Valentin Misăilă, pe care l-a considerat a fi "masculul alfa din Primăria Focșani", ar ascunde tot niște sentimente de dragoste neîmpărtășite.
Așa cum am mai afirmat în scrierile mele, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanța și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
Rezultatul a ceea ce cred ca pot demonstra, este prezentat în acest articol de presa.
Precizarea citez,
<Vasile Burlacu - Grosu Ulise: După 14 martie, vei vorbi cu avatarul meu, AI, „Vasile”. Te-ai scos!>, cred ca ar trebui să-i cam dea FIORI RECI pe șira spinării primarului Cristi Valentin Misăilă, căruia prin scrierea "CONVINGEREA primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, că UNIVERSUL se învârte în jurul lui" postată pe data de 14.02.2023 (Ziua americănească a îndrăgostiților), i-a declarat public RĂZBOI.
Vasile Burlacu
Esti cam obosit pentru vineri dimineață. Iar ai dormit în debara?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă din interpelarea pe care i-am făcut-o liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, rezultă că am dormit în debara, eu nu te pot contrazice.

Cadoul pe care intenționez să ți-l fac de 8 Martie se numește "Ivan Turbincă de Țara Vrancei" având ca MOTTO: "Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători" - Iulius Caesar
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, deci ,înainte de Iulius Cezar, recunoştea că iubeşte trădarea, dar urăşte pe trădător.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Daca iti place Antigonos, mă voi conforma.
Grosu Ulise
@Dumitru Victor, liderul consilierilor PNL din CL Focșani, prof.dr.dr Alexandra Tătaru, viceprimar al mun.Focșani, Macovei Liviu, președintele comisiei de buget din CL Focșani, Cristian Zîrnă, consilier in CL Focșani, Corneliu Dumitru Gheoca, consilier in CL Focșani; Mesajul transmis liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu este valabil pentru toți consilierii din CL Focșani, cu care mă aflu in RĂZBOI.
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimate lider al AUR Nereju, George Lesnea a a scris poezia Partidul, cu care este posibil să fi fost prelucrați la școala de activiști PCR de la Bacău.

Acesta a pretins că era un poet mistic și a înlocuit DIVINITATEA cu PARTIDUL. Eu nu am nicio treaba cu misticismul tău, dar cel mai edificator exemplu al rezultatului MISTICISMULUI la vranceni, este prezentul articol de presă.
L-am decretat pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca fiind "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", dar în fața lui sunt liber cugetator. Când ai afirmat ca sunt un ATEU, nu știu pe ce te-ai bazat, dar aceasta este treaba ta.
Am constatat ca EXHIBITIONISMUL religios este o modă postdecembrista, iar rezultatul se vede.
În scrierile mele am precizat că, păstrând proporțiile, l-am descoperit pe Dumnezeu, urmare a JOSNICIILOR care mi-au fost făcute, așa cum marii duhovnici ai României contemporane l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL închisorilor comuniste.
Este adevărat că aceștia au plecat la cele veșnice, dar acest aspect are mai puțină importanță.
În concluzie, "Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți pune."
În ceea ce-l privește pe liderul PSR -Vrancea, Dragomir Lucian(Moldoveanu Lucian), așa cum am precizat, din punctul meu de vedere, acesta este "ETALONUL OMULUI de TIP NOU de Provincia Europeană Vrancea", HABARNIST și cu bunul simt atrofiat.
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, de ce o ducem rău în România de 33 de ani ? Voi tu și Ion Caluean în momentul când rămâneți singuri și vă uitați în oglinda ,va puneți aceasta întrebare ?
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian. Puisor, ți-am spus să te pregătești să dai cu subsemnatul pentru DENIGRAREA la care m-ai supus timp de 5 ani, prin intermediul Facebook.

INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII pe care consider ca o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri, nu este o GLUMĂ.
DIVERSIONIȘTI de doi bani ca tine și Sandu Gurguiatu, trebuie să PLĂTEASCA și să-i dea pe goarnă pe cei care v-au plătit să faceți acest lucru. STOP JOC!
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Nu știu ce ești de profesie, nu știu cât de mult ai muncit la construcția Țării Românești, doresc să-ți spun, cu modestie, că eu, chiar am lucrat și muncit pentru această țară și în regimul trecut și de după evenimentele din ”89 !

Eu am fost trimis la școala de sindicat din Bacău, datorită unor performanțe pe linie profesională.
Aparatura electrică și electronică, mașinile unelte, liniile tehnologice la care lucram ( făcând modificări, rationalizari până la pragul de inovație ), ajunseseră să consume cu mai puțin de 40%, energie electrică, ca să nu mai vorbim de faptul că din perspectiva producției, de la 200 de siguranțe ultrarapide, ajunsesem la 5000...despre asta doresc să-ți spun !
Nu am tras chiulul, am fost extrem de implicat în producție, in construcția generala a tarii ! Pe tine te-am cunoscut la Bacău, nu excelai în nimic, mi-aduc aminte că te tineai de Ode si de poezie închinate partidului.
Chiar aș fi curios să știu ce ai făcut tu pentru țară ?? Declinați mai întai profesia si apoi munca ta concretă, te rog !
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, îți dau ție toți bani care i am primit să îi ai pe lumea cealaltă ! Și nu uita un singur lucru ca în repetate rânduri mi-ai mulțumit pentru binele făcut de mine .

Dar așa sunteți voi răscomuniștii ,inclusiv Ion Caluean fostul director de cămin cultural de la Nereju, știa oare anticomunismul Puiu Siru că a făcut școala de partid de la Bacău ? Cât caș i-ai cerut să te pună pe post ?
Interesant cum un fost comunist și exhibiționist religios ,vb lui Ulise exacerbează un dans baluba precreștin .
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean a stricat partidul banii pe tine , pe mine m-a prins lovitura de stat la Canalul Siret Baragan ,tu și Ulise sunteți profesional și uman două picături de apă .
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Nu mi-ai răspuns la ceea ce te-am întrebat mai sus ! Că ai lucrat la canal...probabil aia știai să faci..!!
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Examenul pentru ocuparea postului de director l-am susținut în fața unei comisii unde președinte era regretatul profesor Ionel Sarbu ! Și da, îmi prezentasem un CV, cu pregătirea mea profesională !

Pe atunci, prin ”96, nu era Puiu Siru șef la Direcția pentru Cultură !
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean, eu nu te-am întrebat ce ai lucrat ,ce lucrezi și dacă ești mai prost și deștept ca mine . Eu ți am amintit că ai fost cu mine student la școala de partid de la Bacău și acum din comunist ai devenit anticomunist și ai aderat la un partid anticomunist și antinațional .Iar în ce privește domeniul cultural nu știu ce mari realizări ai ,atâta vreme cât te lauzi cu activitatea ta de electrician în automatizări.
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian Nu știu ce să-ți răspund, întrebam pur și simplu, n-am știut ca ești așa de secretos sau că ar fi o problema daca-mi spuneai !

În ce privește partidul pe care-l reprezint, respectiv partidul AUR, te inseli amarnic...nu este un partid extremist așa cum spui, este un partid național care susține : Familia, Națiunea, Credință și Libertatea ! Ori ești de rea-credință, ori, chiar nu prea te pricepi la ale politicii ! Legat de realizarile mele la C. Cultural, ele sunt multe, comunitatea nerejeana știe ce am făcut pentru ea, pentru cultura locală, națională și internațională ! Nu meritai nici un răspuns vis-a-vis, de cum pui problema dar, am o logica, trebuie luat orcine in seama !
Moldoveanu Lucian
Ion Caluean, după modesta mea părere Partidul Comunist Român este singurul partid care are cu ce se mândrii ca realizări, iar din păcate niște pușlamale precum tu in primul rand lipsite de caracter, v-ați culcat în decembrie comuniști și v-ați trezit anticomuniști.

Te lauzi ca știi politică, George Simion nu a apărut din spuma marii . Familie, Națiune, Credința,Libertate ,sunt slogane promovate de Puțin de care "adu caii Simioane" fuge ca dracu de tămâie. Așa că e un partid galerie de fotbal unde ți-ai găsit și tu culcuș, așa cum ți-ai găsit culcuș și înainte de de 89 în PCR . Nu am nimic cu tine ,dar am mai citit acțiunile tale forestiere .
Nu încurca politica cu activitatea culturală . Și din acest moment cu mii de scuze nu am sa îți mai răspund, pentru mine ești un nimeni .
Ion Caluean
Moldoveanu Lucian; Ce nimicnicie mai zace si in tine...Știi sa acuzi fără să ai niciun suport obiectiv...! Amesteci grosolan lucrurile fără nici o logica, poate atata poți, unde nu e nici Dumnezeu nu cere ! Viețuitoare ca tine au făcut de râs PCR-ul, mai spui ca esti și șef de partid....

Construcția țării, dacă s-ar fi bazat pe figuri ca tine, pe indivizi din astea, se ducea dracului...!? Cat de ipocrit poți fi, îmi ceri scuze...si spui ca sunt un nimeni... nimicnicie intruchipata ce ești !
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Măi PARIA de Vânători, dacă este să iau in calcul ceea ce spunea dl.Cristian Gheorghe, în profilul psihologic pe care ți l-a făcut, eu am venit la tine la Vânători, ca să-ți arăt niște hotărâri de instanța, pentru a te potoli in acțiunea ta de a mă denigra.

Am vorbit ca la gard. Acest aspect demonstrează că ai fost motivat MATERIAL, pentru a mă denigra, așa cum probabil a fost și prietenul tău cu foamea in gât, Sandu Gurguiatu.
La mijloc fiind vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, pe care consider că o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri. Josnicii de genul
"Moldoveanu Lucian -
Grosu Ulise, îți dau ție toți bani care i-am primit să îi ai pe lumea cealaltă !", sa faci cu prietenul tău, Sandu Gurguiatu, nu cu mine.

Am afirmat că ești cel mai JOSNIC om pe care l-am intalnit vreodata.
În aceste condiții, afirmații de genul, citez, "Și nu uita un singur lucru că în repetate rânduri mi-ai mulțumit pentru binele făcut de mine . Dar așa sunteți voi răscomuniștii ,inclusiv." sunt de CASCADORII RÂSULUI.
Faptul că nu poți sesiza anumite ironii, ești demn de milă. Dă-mi un exemplu de un bine pe care mi l-ai făcut, în afara de a mă denigra timp de circa 5 ani, prin intermediu Facebook.
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de AUR de Vrancea, pentru a nu mai confunda marfa cu ambalajul, am sa fac cateva precizari punctuale, după cum urmează:

1. Mă aflu in RĂZBOI cu administrația mun. Focșani și cu consilierii din CL Focșani, iar în divergență sunt probleme tehnico-economice de interes public, nu de DOCTRINĂ POLITICĂ.
2. În discuție este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, pe care consider că o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte inscrisuri. Acest aspect este, în opinia mea, un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ.
3. Dacă liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, nu are cum să înțeleagă această speță, deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, ar fi trebuit să înțeleagă. Reacția lui când a auzit de o posibilă INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, a fost aceea că m-a șters din lista lui de prieteni facebook-iști.
4. Deși ai fost inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, unde ai coordonat implementarea SPIRITULUI CIVIC la elevii vrânceni, din păcate mi-ai demonstrat că SPIRITUL tău CIVIC este ca industria lui Cațavencu din "O scrisoare pierdută" a lui Caragiale.
Concret, NICIODATĂ nu te-a interesat în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o NENEGOCIABILĂ, urmare a MITULUI Oprisan, am fost nevoit să trăiesc 4 ani din munca de salahor.
5. Nu prea știu ce înseamnă un SNOB INTELECTUAL, apelativ pe care ți l-a acordat d-na Felicia Varzaru, dar apelativul de "Rareș Bogdan de Provincia Europeană Vrancea" pe care ți l-a acordat prietenul Vasile Burlacu știu ce înseamnă.
6. Am constatat cu TRISTEȚE că, ești tributarul mentalității COMUNISTE, când populimea trebuia să meargă cu JALBA în PROȚAP la activistul PCR. Nu cred că prietenul Vasile Burlacu l-a ironizat întâmplător pe deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, când acesta s-a bătut cu pumnul in piept ca MUSTEȘTE de SPIRIT CIVIC.
Deputatul AUR de Vrancea să demonstreze ce este capabil să facă ceva la modul concret, apoi îmi fac timp ca să vorbesc cu el.
Până acum prestația acestuia, ca om politic in jud. Vrancea, din punctul meu de vedere, a fost identică cu prestația deputatului Neagu Murgu. Deputatul Neagu Murgu a fost coleg de partid cu prietenul Bisoceanu Mihai.
7. Te informez că, eu îi reprezint pe cei circa 700 de focșăneni, care in anul 2006, m-au delegat prin semnătură ca să aflu structura costurilor, care formează prețul la mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, în mun. Focșani.
Deși o parte dintre cei care au semnat că m-au delegat ca să aflu structura prețului la mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun. Focșani, nu prea au știut pentru ce au semnat sau au trecut la cele veșnice, eu le RESPECT SEMNĂTURA.
La acest articol de presă am făcut mai multe interpelări, pe care în calitatea ta de om politic, ar fi bine să le citești.
Prietenul Vasile Burlacu, pe care l-ai ales să-ți fie profesor de bârfă și intrigă facebook-ista, știe foarte bine cum stau lucrurile.
Este adevărat că, în prezent, acesta este cam bulversat de "RECREȘTINAREA" forțată pe care i-am aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea, dar mi-ar plăcea ca d-na Mariana Simon să-l ajute ca să treacă mai ușor peste aceasta TRAUMĂ.
Mariana Simon
Jalnic...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Într-adevăr este cam "jalnic", dar, în opinia mea, acesta este rezultatul FRICII din oasele poporului român și al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, care pune în practica deviza Regimului Securist Postdecembrist, "Țara te vrea prost!"

PS Sper ca nu sunteți invidioasă pe prietenul Vasile Burlacu, că-i pregătesc un cadou de Ziua Internațională a Femeii.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Cum spunea Doru Octavian Dumitru:"8 Martie e ziua femeii, dar el fiind o c...ă de om, e și ziua lui"...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Insinuați ca prietenul Vasile Burlacu este "o c...ă de om"?

Eu nu aș fi chiar așa tranșant în cazul prietenului Vasile Burlacu, deoarece este posibil să trăiască o mare dramă sufletească.
Nu-i ușor să-ți vezi presupusul șef, care pretindea că "în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", că este "RECREȘTINAT" forțat și nevoit să se dea la fund.
Vasile Burlacu
Așa este ,colega. Cumva făceam centura împreună?
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimabile, din dialogul facebook-ist pe care l-ai avut cu Dragomir Lucian, am aflat cateva lucruri despre tine.

Aceste informații, confirmă presupunerea mea ca nu ai cunoștințe, tehnice, economice, juridice și de diversiune pentru a-mi înțelege pe deplin scrierile și pe cale de consecință, le-ai catalogat ca fiind niște pamflete, care nu au tangență cu realitatea.
În aceste condiții îți recomand să citești, ceea ce i-am transmis prin comentariul de mai sus, purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu. O seară bună!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, precizarea ta, "Mariana Simon; Așa este ,colega. Cumva făceam centura împreuna?", mi se pare foarte interesantă, dar consider că nu are rost să intru în amănunte.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Buba ..la mansardă! E demn ..de milă!!!
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Ești fără "leac"... Nu te mai vindeci în veci!
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Măi femeie, iar te bagi în seamă? Am pomenit eu de tine până când nu m-ai jignit. Ai stat câteva zile linistita, erai bolnavă, acum iar te dai în spectacol.
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Era originala ta mamă bolnavă, eu cred că tu ești Bocancea plecat pe câmpii, le bătătorești, numai el și cu tine vorbiți de centuriate, oare de ce?!?... Cunoașteți bine traseul!!!
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Ai tras ceva la măsea, ca esti tare incoerență? De fapt, așa ești mereu.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Viceversa, viceversa....! Ai rămas blocat Ulise! Vai de curul tău!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, nu ai sesizat că nu mă amestec în relațiile tale "colegiale"?
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Cred că aberezi , ca de obicei! E caracterizarea ta ... pentru tine
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Eu l-am "RECREȘTINAT" forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea scoțându-i pe nas un ATEU CONVINS, așa cum postacul "orion" i-a scos pe nas ștrampii postacului "arkan nema ore", despre care a pretins că ar trebui să-i luăm în gură, acțiune care a durat circa un an.

Trebuie să recunosc că, ceea ce faceți D-voastră cu prietenul Vasile Burlacu, seamănă cu o corecție aplicată unui copil, care apoi nu este lăsat să plângă.
Buni ar fi fost acum, meseriașul Mihai Braha și psihologul autodidact Dragomir Lucian pentru a avea și prietenul Vasile Burlacu un umar pe care să plângă, dar....
Feblețea prietenului Vasile Burlacu, Moldoveanu Lucian, avea impresia că discuta cu proștii, dar acum ar trebui să plătească pentru cei circa 5 ani în care m-a denigrat prin intermediul Facebook, împreună cu prietenul lui Sandu Gurguiatu.
2. Ziarul de Vrancea din data de 04.03.2023, a publicat articolul "I-auzi una: Bugetul pe 2023 al Municipiului Focșani a trecut și prin „sprijinul foarte important” al lui Marian Oprișan".
Citez:
"Vineri, 3 martie 2023, a fost convocată de îndată o nouă ședință extraordinară a Consiliului local al municipiului Focșani. Cu acest prilej a trecut în sfârșit - supus la vot a IV-a oară în ultimele două săptămâni, în ședința amintită - proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2023. Surpriza vine din comunicatele de presă făcute publice după aprobarea amintită a bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2023 din care rezultă cum s-a obținut votul pentru proiectul menționat. Dacă consilierii PNL-USR își „umflă mușchii” susținând că au votat proiectul de buget după ce și-au impus amendamentele, primarul Cristi Valentin Misăilă precizează următoarele: ”Pe această cale doresc să le mulțumesc consilierilor locali pentru că, de-a lungul ședinței de vineri, 3 martie 2023, s-au implicat în construirea unui buget realist și au adus amendamente menite să îmbunătățească viața focșănenilor. Mulțumesc, pe această cale, și celor care prin implicarea lor au făcut ca astăzi să putem avea un dialog constructiv și să mergem mai departe în implementarea tuturor proiectelor de dezvoltare. Discuțiile s-au purtat cu președintele Consiliului Județean Cătălin Toma, prefectul Nicușor Halici însă un sprijin foarte important l-am avut din partea vicepreședintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. Am reușit ca prin dialog să obținem consensul de care avem nevoie pentru a continua proiectele pentru dezvoltarea Municipiului Focșani”
Imediat după terminarea ședinței, pe contul de facebook PNL Focșani a fost activat textul următoarei postări:
”Bugetul municipiului Focșani pe anul 2023 a fost votat de consilierii PNL-USR! Primarul Misăilă a cedat și a acceptat propunerile de proiecte venite din partea aleșilor majoritari.Proiectul de buget al Municipiului Focșani pe anul 2023 a fost votat în unanimitate în ședința extraordinară de astăzi! S-a întâmplat asta după ce primarul Misăilă a cedat și a fost de acord cu amendamentele propuse de consilierii locali PNL-USR. A fost nevoie de patru ședințe asezonate cu acuzații de toate felurile, plus circ mediatic venit din partea primarului pentru a înțelege că proiectul de buget înaintat inițial nu corespundea actualelor nevoi de dezvoltare a Focșaniului. Mare parte din proiectele propuse de aleșii locali PNL-USR vin să completeze golurile lăsate de edil în bugetul pe acest an.”
Comunicatul PNL Focșani omite însă să precizeze de ce au fost necesare patru ședințe pentru un rezultat ce putea fi obținut dintr-o singură astfel de ședință având în vedere majoritatea pe care PNL-USR o are în Consiliul Local al Municipiului Focșani
Citiți și comunicatul făcut public după aprobarea Bugetului Municipiului Focșani pe anul 2023 de primarul Cristi Valentin Misăilă
..........
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu, Prietene, mi se pare foarte interesantă precizarea celui despre care Maestrul Arsenie Bocancea, pretindea că este un "incompetent cu comportament, golănesc", citez:
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Ulise joacă prost și rezultatul va fi pe măsura jocului. Adevărul e ca, la sfârșit de săptămână, o întâlnire între noi-fizic , mă refer- ar fi de un haz extraordinar.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ce-ți mai place să-l faci pe Moldoveanu Lucian să viseze frumos.

"Discuțiile s-au purtat cu președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, prefectul Nicușor Halici însă un sprijin foarte important l-am avut din partea vicepreședintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. Am reușit ca prin dialog să obținem consensul de care avem nevoie pentru a continua proiectele pentru dezvoltarea Municipiului Focșani”.
După ce într-o ședință a CL Focșani, primarul Cristi Valentin Misaila a bravat că a fost consilierul președintelui Marian Oprișan, acum îi mulțumește și celui a care l-a lansat în politică, deoarece urmare intervenției pe care a avut-o s-a putut vota bugetul Primăriei Focșani pe anul 2023.
Ți-am spus că, în urmă cu două zile era să dau nas în nas cu președintele Marian Oprișan, în fața CJ Vrancea dar acesta când m-a văzut a grăbit pasul și a urcat în mașina care îl aștepta cu motorul pornit.
Pe langa studiul pe care îl fac în legătură cu "calitatea" Maestrului Arsenie Bocancea de TERORIST al focșănenilor, repondenților mei le prezint și modul in care procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, mi-au anulat AS-ul din mânecă, iar aceștia rămân cu gura căscată. Studiul meu, merge foarte greu, deoarece trebuie să mă întâlnesc direct cu repondentii, dar până pe data de 8 Martie, când intenționez să-ți fac "CADOUL", mi-ar plăcea să cred că pot trage o concluzie în legătură cu acest subiect.
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea, am înțeles că la nivel de AUR Vrancea, problemele de la Primăria Focșani sunt un subiect secundar.

Pe mine nu mă interesează politica AUR Vrancea, dar faptul că tot președintele Marian Oprișan este adevăratul JUPÂN al județului Vrancea, cred că ar trebui să vă intereseze.
Dacă despre fostul șef al Poliției Mun. Focșani, Gicu Avasiloaie, știu sigur că președintele Marian Oprișan l-a făcut ofițer la apelul de seară, în ceea ce-l privește pe deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, acest lucru este o bârfă.
Certitudini în ceea ce-l privește pe deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, sunt:
a. Când l-am informat facebook-ist că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanța și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității, m-a șters din lista lui de prieteni facebook-isti.
b. IRONIA pe care a facut-o prietenul Vasile Burlacu, în legătură cu SPIRITUL CIVIC cu care s-a bătut in piept deputatul George Badiu;
c. Activitatea politică în jud. Vrancea a deputatului AUR Vrancea, George Badiu, care pentru mine, este identică cu a deputatului PP-DD Neagu Murgu, fost coleg de partid cu prietenul Bisoceanu Mihai.
Te informez că în acțiunea Psihiatria, unde am câștigat procesul cu statul român la CEDO, când s-a decis să fiu internat forțat la Psihiatrie, deși nu deranjasem în niciun fel liniștea si ordinea publică și nici nu sunt înregistrat ca fiind o persoană cu probleme psihice, șeful Poliției Mun. Focșani, Gicu Avasiloaie, nu a raportat șefului ierarhic superior despre "eveniment", respectiv inspectorului șef al IPJ Vrancea, ci unei terțe persoane, care a dispus internarea mea forțată la Psihiatrie, pentru a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin.
Procurorul de caz, Paul Mihăilă, actualul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, nu a avut curiozitatea de a afla, cine i-a dispus șefului Poliției Mun.Focșani, ca să fiu internat forțat la Psihiatrie.
Nu întâmplător, când timpul a confirmat, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, pe care le susțin, prima mea grija a fost să-l "RECREȘTINEZ" forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Trecând peste GLUMA ta pentru care d-na Felicia Varzaru ți-a acordat apelativul de SNOB INTELECTUAL, îmi permit să te întreb: Deoarece și tu ești furat ca și mine, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, de ce nu ai avut nicio curiozitatea de a afla în ce constă această ESCROCHERIE, pentru care eu, urmare a MITULUI Oprișan, am trăit 4 ani din munca de SALAHOR?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, consideri că am fost clar cu "elevul" tău, prof. Cătălin Mocanu, în ceea ce privește interpelarea de mai sus sau trebuie să apelez la d-na Mariana Simon ca să-i facă un crochiu?
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Stimate președintele al PSR - Vrancea, purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, după ce într-o replica facebook-ista utiliza un neologism filozofic, îmi spunea "Fuguța la Google!".

Deoarece INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII pe care consider că o pot demonstra pe baza de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu este o GLUMĂ, ar fi bine ca prietenul tău și partener de DENIGRARE a mea prin intermediul Facebook, Sandu Gurguiatu, să tragă o "FUGUȚĂ la idolul lui, Marian Oprisan" PS Prietenul Vasile Burlacu ar trebui să știe de ce!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada, în care te suspectam ca, pentru postarile pe care le făceai pe pagina ta de Facebook, președintele Marian Oprișan te recompensa cu un tain.

Din acest articol de presă, m-am lămurit de ce ieri, 03.03.3023, la tine ora 22 era dimineață.
După "RECREȘTINAREA" forțată a celui care mi-a spus că, te pot întâlni în fiecare duminică în târg la Dumbrăveni, respectiv Maestrul Arsenie Bocancea, nu prea mai am parteneri de dialog facebook-ist.
Îl mai aveam pe prietenul Vasile Burlacu, dar după ce te-am suspectat că i-ai vândut "sentimente alterate", iar Mariana Simon l-a "ciufulit" fără milă, rezultatul se vede.
Îți amintesc că, în urma cu circa 3 ani, m-ai făcut albie de porci, deoarece mi-ai reproșat că am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru, deoarece nu a vrut sau nu a putut să înțeleagă, cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice pe care le susțin.
Când TIMPUL mi-a dat dreptate, în legătură cu aceste probleme tehnico-economice, pentru care timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și nu numai, am "RECREȘTINAT" forțat un "liber cugetător", scoțându-i pe nas un ATEU CONVINS.
Liderul PSR - Vrancea, Moldoveanu Lucian, pe care i l-am scos Maestrului Arsenie Bocancea pe nas, consideră că INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII, pe care cred că o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, este un fel de "joacă de copii tâmpiți", așa cum erau întrunirile din "CUIBUL de la Vânători", când se întâlnea el, cu Sandu Gurguiatu și ing. Popescu din PMP - Electroplast. Deși vorbesc singur ca televizorul pe Facebook, nu-i niciun bai.
CADOUL de Ziua Internațională a Femeii, pe care intenționez să-l fac prietenului Vasile Burlacu, se va ridica la același nivel cu scrierile postate in ultimul timp pe blog.
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, de multe ori ești nostim ! Ai uneori momente de luciditate la vârsta ta e cam târziu, dar e bine și așa !
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Dacă dl.Cristian Gheorghe, în opinia mea, cu o probabilitate foarte mare este Maestrul Arsenie Bocancea într-o altă prezentare, constientizezi cât de "nostim" și fără momente de "luciditate" ești tu?
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, știi părerea mea despre tine ,nu încerca să te folosești de tot felul de jocuri de glezne . Ai rămas singur fără mamă fără tată, în loc sa îți faci tovarăși de idei ,reușești să îți faci dușmani.

Moldoveanu Lucian; Stimate "ETALON al OMULUI de TIP NOU produs de COMUNISM de Provincia Europeană Vrancea", HABARNIST și cu bunul simț atrofiat, părerea ta despre mine nu mă interesează.

Așa cum ți-am mai spus. ești cel mai JOSNIC specimen uman din câți am cunoscut în viață.
Cineva care pretinde ca PUPINCURISMUL Cântarea României i-a adus cele mai mari satisfacții în viață, din punctul meu de vedere, este o persoană mai mult decât LIMITATĂ.
La tine nu este vorba numai de LIMITARE ca intelect, ci ai și un caracter mai mult decat MIZERABIL.
Problema este legată de Maestrul Arsenie Bocancea, nu de tine.
Este ultima data cand ai mai făcut un comentariu pe pagina mea de Facebook.
@Ion Caluean; Stimabile, aceasta este părerea mea despre colegul tău de la școala de activiști PCR de la Bacău.
Prietenul Vasile Burlacu știe de ce!Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; Ulise joacă prost și rezultatul va fi pe măsura jocului. Adevărul e ca, la sfârșit de săptămână, o întâlnire între noi-fizic , mă refer- ar fi de un haz extraordinar.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ce-ți mai place să-l faci pe Moldoveanu Lucian să viseze frumos.
Mie mi-a ajuns vizita la Vânători, atunci când am vrut să-l conving pe Lucian să nu-i facă jocul Maestrului Arsenie Bocancea și am vorbit ca la gard.
Dacă vrei să-l vizitezi pe COBAIUL Maestrului Arsenie Bocancea, îl poți lua cu tine pe dl. Cristian Gheorghe.
Însușindu-mi profilul psihologic pe care dl.Cristian Gheorghe i l-a făcut lui Lucian, consider că este același lucru.
Grosu Ulise, mă citezi precum comuniștii pe Ceaușescu ? Înainte de 89 ai fost membru PCR ?
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian, Puișor, liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, a pretins că la școala de activiști PCR de la Bacău, tu excelai numai in PUPINCURISMUL cuplului de DICTATORI.
Grosu Ulise
Tuvene Ion; Stimabile, după cum vezi președintele Marian Oprișan, nu este un MIT, ci acesta este VIU și MIȘCĂTOR.

Liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, pe care este posibil că-l cunoști direct, a afirmat că, deoarece nu-l cunosc pe prietenul Vasile Burlacu, scrierile mele sunt niște pamflete, care nu au tangență cu realitatea.
După cum cred că poți sesiza, în ciuda interpelărilor punctuale făcute in comentariile de mai sus, nimeni nu îmi dar replica. Oare de ce?
Vasile Burlacu
Oamenii normali nu dau replici la postari tâmpite.
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, e ceva putred în cele scrise de tine , bine că ai sesizat, ce de mult noi ți-am transmis. Vasile Burlacu știe de ce !

Cred ca ar trebui să angajezi un redactor ,care să traducă în limba română opera , dar la cât de orgolios ești, vrei să centrezei și să dai cu capul de pereți.
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Măi politicianul lui Moș Crăciun sau PARIA de Vânători, dacă am in vedere profilul psihologic pe care ți l-a făcut dl.Cristian Gheorghe, pretindeai că idolul prietenului tău, Sandu Gurguiatu, președintele Marian Oprișan, este o "epavă politică".

Pentru HABARNISTI ca tine, cu bunul simț atrofiat, este valabilă afirmația, citez: "ar trebui să angajezi un redactor ,care să traducă în limba română opera".
Cum la mijloc consider că este o problemă de INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, pe care pot să o demonstrez pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, un DIVERSIONIST de doi bani ca tine, TREBUIE pus să dea cu subsemnatul, pentru a-ți justifica DENIGRAREA la care m-ai supus timp de circa 5 ani.
Recunosc că am profitat de HABARNISMUL tău și i te-am scos Maestrului Arsenie Bocancea pe nas, ocazie cu care l-am "RECREȘTINAT" forțat, dar acest aspect nu înseamnă că mi-ai făcut servicii. Puisor, vezi ca scroafa este moartă în coteț.
Grosu Ulise
Ion Caluean; Stimate lider al AUR Nereju, te-ai bătut cu pumnul în piept ca, erai un electrician specialist în automatizări, așa cum deputatul AUR de Vrancea se bătea cu pumnul in piept că mustește de SPIRIT CIVIC, până când l-a luat la MIȘTO, prietenul Vasile Burlacu.

Dacă un HABARNIST ca Moldoveanu Lucian, specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României, nu poate înțelege ce înseamnă ca după 32 ani, de UMILIRE profesională și nu numai, TIMPUL să-mi dea dreptate în niște probleme tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, îi acord circumstanțe atenuante.
Acest lucru nu este valabil și in cazul tău.
După ce ai pretins că, deoarece nu-l cunosc pe prietenul Vasile Burlacu, scrierile mele sunt pamflete fără tangență cu realitatea, acum constat că ai fost de acord cu gluma lui de doi bani.
În concluzie, să înțeleg că tu nu ai auzit de efectul Joule - Lentz?
De efectul Corona, este normal să nu fi auzit, dar constat că, tu demonstrezi că, habar nu ai de lucruri elementare de electricitate.
Când am luat examenul de electrician autorizat ANRE, deși nu mai lucrasem în domeniu de mulți ani și nici cursuri de pregatire nu am făcut, Maestrul Arsenie Bocancea îl punea pe HABARNISTUL de Dragomir Lucian să facă MIȘTO.
Acest MĂSCĂRICI POLITIC de Vânători nu sesiza că era luat la MIȘTO și punea botul la toate diversiunile Maestrului Arsenie Bocancea. Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să-ți facă un crochiu?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, ți i-am încins puțin pe doi dintre cei care ai afirmat că sunt "oamenii normali", care "nu dau replici la postări tâmpite.".
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise, deci recunosti că te-ai folosit de mine ? Atunci zi bogdaproste de ajutorul primit și nu te mai da sculă pe basculă ,văd ca te ia la mișto și electricianul comunist ,fost director de cămin cultural și agent de integritate forestieră !
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puișor, ca de obicei bați câmpii. Pregătește-te să dai cu subsemnatul, pentru a-ți justifica motivul pentru care timp de 5 ani, m-ai denigrat prin intermediul Facebook.

Dacă în cazul Podului de flori de peste Prut, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că te-ai oprit la timp, de această dată nu te-ai oprit și TREBUIE să SUPORțI CONSECINȚELE. Ai să vezi tu ce "sculă de basculă" mă dau eu.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Stimate domn, văd că ai subliniat faptul ca nu as cunoaste efectul Joule-Lentz, sau efectul corona, ești un mare habarnist din punctul acesta de vedere, eu sunt tehnician electronist cu atestat in electronica militară si, ca electronist, este inadmisibil sa nu cunoști toate legile fizicii, tu, din cate am înțeles ești un electrician modest si, sunt convins că ești foarte habarnist in ceea ce privește legile fizicii ! Ai lucrat tu pe unde ai lucrat...dar, convingerea mea este ca esti pe dinafara ! Spune-mi te rog, dar da-mi un raspuns repejor, ce știi despre Putere, despre legile puterii electrice, despre formulele fiecărei puteri in parte...te rog sa le scrii, sa vad ca nu esti un habarnist si ca doar stropesti pe ici pe colo cu anumite cuvinte ! Tu, un electrician modest, îmi spui mie de legi, de fizica, de electronica, pai in domeniul acesta te amestec cu pamantul, vei intra pe sub masa, pe sub scaun...despre asta-i vorba ! Electricianule, dacă ești destoinic, hai să ne confruntăm...aici e vorba de profesie nu de balacareala pe care ai făcut-o tu in anii tineretii tale...dacă ai avut o functioara, dacă ai colaborat cu sistemul ticalosit comunist..cu vizite, cu vezi doamne tot felul de indivizi care te secondau si cărora trebuia sa le raportezi... te rog nu amesteca p...a cu prefectura ! Astept raspuns, formulele puterii, in curent continuu si alternativ, teoremele lui Kirkoff si alte lucruri pe care le consideri indispensabile ca să-ți arati măiestria ! Nu uita, eu nu sunt electrician...sunt electronist !
Ion Caluean
Grosu Ulise Ti-a expirat timpul, ești un habarnist, stropesti in dreapta si-n stanga, nu știi altceva...decat balacareli ” Provincie Europeană ”, ” Fantoma vie fără Adn ”...il ataci consecvent pe Oprisan, ataci toate persoanele si personalitățile care vin in contact cu tine si, pe care eu ii cunosc pe o parte dintre ei, sunt oameni de toata isprava,,,arunci cu noroi in toata lumea, te afli intr-un cerc vicios al gandirii tale subiective...ești cu alte cuvinte un ratat.. ! Eu totuși aștept sa discutam despre retelele electrice pe care le-ai invatat tu in facultate, despre motoare si generatoare electrice, despre efectul corona si toate cele... Nu putem vorbi de circuite electronice, de aproximari in tehnica electronica si despre alte mii de lucruri pe care le abordeaza electronica...inteleg, esti pe dinafara...dar, retele electrice, transformatoare electrice, masini electrice, motoare si generatoare electrice, despre sistemul energetic național, cei cu el, cum este legat si construit, putem discuta nelimitat, pe baza de calcule de formule electrice si electronice...etc .Să fii sănătos la minte...!!
Grosu Ulise
Ion Caluean; Măi pulifrici, pretinzi, că din anul 1996, ești director cultural la Nereju. La secția PFL din cadrul CPL Focșani ai lucrat in perioada 1977 - 1979, după care ai plecat în armata.

Între anii 1990 - 1994 ai pretins ca ai fost laborant la Liceul 5 - Focșani, iar din anul 1996 ești director cultural la Nereju.
Bănuiesc că ai făcut armata la transmisiuni, de afirmi, citez, "eu sunt tehnician electronist cu atestat în electronică militară si, ca electronist".
Măi CIRCARULE, tu compari 5 ani de facultate de electrotehnică cu diplomele tale, pe care le-ai luat probabil în timpul stagiului militar? Măi activistule PCR, cât de mult tupeu iti trebuie ca să afirmi, "Ai lucrat tu pe unde ai lucrat...dar, convingerea mea este ca esti pe dinafara ! "?
Săracul de tine, ești demn de milă!
@Mariana Simon; Stimată Doamnă, ce o fi fost in capul prietenului Vasile Burlacu, de i-a dat apă la moara liderului AUR de Nereju, Ion Caluean și l-a făcut să creadă că este mare șmecher?
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puișor, așa cum tu ai crezut că sunt un fel de Sandu Gurguiatu, așa și colegul tău de la școala de activiști PCR, Ion Caluean, a crezut că sunt un fel de pulifrici ca el, care bat campii.

Dacă liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, este un NEVINOVAT SIMPATIC, în cazul tău lucrurile sunt mai COMPLICATE.
Deoarece prietenul Vasile Burlacu nu mai are "scuipat la degete" în fața mea, ar trebui să înțelegi că ceva este putred în Danemarca.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Cat de nesabuit ești, cat de mult dorești sa duci in derizoriu niște calități profesionale...Adică vrei sa spui ca tu ai iesit doxat din facultate...imbecilule, te-am rugat să-mi spui niște date tehnice, să-mi spui niște formule...lasa-ma cu facultatea ta..sunt multe genii fără diplomă si multi prosti cu diploma ! Nu duce in derizoriu o discuție...haide sa ne confruntam, sa vad ce stii, cat stii...spune -mi te rog, formula generala a ecuatiei de gradul II , o stii, stii cum te cheama...mai baiatule, ca tare mai ești sărac cu duhul... Da-mi niște formule, niște date tehnice despre ceea ce ai invatat in facultate... Te-am întrebat concret despre ele si tu umbli cu zaharelul...dar vreau sa-ti spun, nu toata lumea e proasta, sa știi asta ! Eu aștept totuși de la tine, ca sa vad ești un om demn, știi ceva, sau esti o hahalera care nu știe decat sa arunce cu mizerii in toate părțile !Si, vreau sa-ti spun, tu bati campii, fii concret și la obiect, arata-ne tuturor cat de destept esti, spune-ne ce ai invatat in facultate...ti-am pus o serie de întrebări legate de acest subiect...Astept raspuns, nu uita, formula generala a ecuatiei de gradul II, astept !
Ion Caluean
Grosu Ulise; Nu mai ruga pe nimeni nimic...ești la baie..aștept totuși răspunsurile la întrebările tehnice pe care ti le-am pus, nu uita de formula generala a ecuatiei de gradul II...te aștept !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Puisor, chiar nu sesizezi cat de PENIBIL ești! Pe ce te bazezi când afirmi "..imbecilule,"? Credeam că nu ești de aceeași teapă ca Moldoveanu Lucian, dar constat că pregătirea voastră se rezumă numai la școala de activiști PCR.
Ion Caluean
Grosu Ulise; Aștept răspuns la toate întrebările tehnice, electrice mai puțin electronice, ca aici chiar nu ai habar ! Nu uita...formula generala a ecuatiei de gradul II...aștept, n-o da in balaceala, te-am întrebat niște lucruri si te rog sa raspunzi ..!? Vorba aia...ești inginer...ai o facultate..săraca de ea !
Moldoveanu Lucian
Grosu Ulise ,eu sincer nu pot să mă bat cu tine pe meserie ,dar "tehnicianul electronist" făcut la casa de cultura, te-a făcut șah mat ,mai ceva decât Sandu Gurguiatu la sportul rege ,Ulise, cred că trebuie nu să ne blochezi pe fb ,trebuie să deconectezi contul tău . Vasile Burlacu știe de ce !
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea, credem că liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, nu-i de aceeași teapă ca liderul PSR-Vrancea, Dragomir Lucian(Moldoveanu Lucian), dar ......

După ce prietenul Vasile Burlacu a ironizat SPIRITUL CIVIC al deputatului AUR de Vrancea, George Badiu, iată ca un alt membru de bază al AUR Vrancea în persoana liderului AUR de Nereju, Ion Caluean, își ridică poalele in cap. Probabil că acesta a consumat ceva, dar ......
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian; Puisor, am vrut să-ți șterg replica și să te blochez.

În discuție este vorba despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, demonstrate pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu de părerea unor DERBEDEI școliți ca activiști PCR.
Dacă Ion Caluean nu are nicio treabă, tu să te pregătești pentru a dai cu subsemnatul. STOP JOC !
Ion Caluean
Grosu Ulise; Ulise...Ulise...Mare pușlama ești, te-am întrebat si eu ceva, despre tehnica, despre electricitate, ca electronica-i mai grea, dar mă rog...raspunde-mi la cele ce te-am întrebat, nu o da in balaceala ! Lasă infracțiunile in ”Contra Umanitatii”, cum le invoci, arata măcar ca ești om, știu ca mare pricepere nu ai despre sisteme si instalatii electrice, despre masini electrice, transformatoare, si toate cele...dar, pentru Dumnezeu, nu mai stropii, nu mai ataca oameni nevinovați, iti place sa te balacaresti...nu știu de ce asta... Chiar nu te doare, chiar poți dormi noaptea cand tu, mereu, ataci oameni nevinovați ?? Sa stii ca nu am renuntat și nu am de gand sa renunt la toate întrebările pe care ți le-am pus...de aici in colo, plecam de la premisa ca tu trebuie să-mi răspunzi la niște întrebări....nu politice, ci profesionale, tehnice...Hai sa ne batem aici, in domeniul tehnic, tu ești un ”mare inginer electrician ” eu sunt un om care voi răspunde la toate întrebările pe care mi le vei pune ! Dacă plecăm de la premisele acestea, înseamnă ca vom rezolva multe lucruri impreuna...nu o fi dracul atat de negru, sunt convins ca vom putea comunica...de la egal la egal...fără afirmații de pulifrici..și de alte paranteze, astea te descalifica...fii beton, eu am incredere in tine...dar nu uita, toate întrebările legate de știința si de tehnica, nu uita de formula ecuatiei de gradul II, o seara buna !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Măi CIRCARULE, ești demn de milă! Unde ai practicat tu meseria cu care te lauzi și în ce perioada.

Pulifrici este un cuvânt pe care îl găsești in Dex. Nu uita ca în discuție este vorba despre o INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII.
Deputatul tău de Vrancea, care se pare că a fost făcut ofițer la apelul de seară de către președintele Marian Oprișan, ar fi trebuit să-mi fi studiat postarile de pe blog, dar...
Cu lozinci de genul "JOS Mafia! SUS Patria!" nu se mai rezolva nimic. România trăiește din împrumuturi, care trebuie returnate, iar INCOMPETENȚA a fost promovată in toate domeniile în cei 33 ani de "democrație originală".
PS Eu îmi pregătesc un material pentru a-i face un cadou prietenului Vasile Burlacu, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, altfel nu aș fi bătut apa in piuă cu tine, pentru a face unt.
Moldoveanu Lucian dacă mai bate câmpii pe pagina mea de Facebook, îi blochez ți acest cont. O seară bună!
Ion Caluean
Grosu Ulise; Nu mă întreba pe mine de meserie, eu am fost participant la construcția Țării Românești dar, ocolesti răspunsul, duci totul in derizoriu, te-am întrebat niște lucruri despre tehnică, ca de acolo a pornit, mi-ai spus ca nu cunosc efectul Corona...etc...

Spune-mi ceea ce te-am întrebat, despre puterea electrică, despre formule, despre teorii, despre rețele si mașini electrice...sa vad...stii ceva sau esti o hahalera care ataci persoane si bati campii, fii disciplinat, nu umbla cu bulibaseala...raspunde-mi te rog la ceea ce te-am intrebat si nu uita de formula generala a ecuatiei de gradul II ! ! O poți găsi pe internet, doar sa o scrii și de acolo sa pornim la niște calcule matematice, doar ai terminat o facultate....ce dracu ! Cred că nu ești atât de prost !
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa zici?
Vasile Burlacu
Ion Caluean; Doar o hahalera. Nu vă mai bateți capul !
Vasile Burlacu
Ion Caluean; Domnul a fost un student mediocru, un slab profesionist, dar cu ifose de mare inginer. Nu-i nimic de capul lui. Gândiți-vă că elevii săi cred că in acumulatorul auto este stocat curent alternativ. Umilirea profesională de care se tot plânge este o poveste...adevărul este ca nu știe să facă nimic , decât circ.

Un scandalagiu cu tupeu, un șmecheraș care și-a creat o oarecare imunitate urlând în stânga și dreapta că este victima sistemului.
Un asemenea specimen trebuie tratat ca atare, adică ignorat. A te pune cu el este riscant, te bate cu experiența.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, din dialogul tău cu liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, am remarcat numai afirmația "A te pune cu el este riscant, te bate cu experiența.".

Când ai facut aceasta afirmație, bănuiesc că ai avut în vedere "RECREȘTINAREA" forțată a posibilului tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea. Când mă gândesc că Maestrul Arsenie Bocancea, nu a glumit când a afirmat, citez: "În fața mea nimeni nu rezistat și în final și-a scos masca.", îmi închipui ce este acum in sufletul lui de liber cugetator "RECREȘTINAT" forțat, prin scoaterea pe nas a ateului convins Dragomir Lucian. Dacă directorul cultural de Nereju, Ion Caluean, dedică un Chipăruș, poate îl aduce pe Maestrul Arsenie Bocancea cu picioarele pe pământ.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Măi Ulise, in materie juridică ești zero barat.

Tu, asemenea tâlharilor notorii, care au stat toata viața în fața anchetatorilor și a judecătorilor, ai început să crezi ca esti jurist.
Ce știi tu de elementele constitutive ale infracțiunii, când ai făcut tu vreodată încadrarea juridică a unei fapte?
Ulise, dacă trăiai la tine în sat pe vremea lui Moromete, tot satul s-ar fi uitat la tine cu gura căscată, te-ar fi ridicat in slavi, că ești desteptul satului.
Acum ,in 2023, la Focșani, nu la tine la tarla, lumea a progresat, sunt nenumărați indivizi mai deștepți ca tine, nu doar in materie de drept, dar și în meseria ta, pe care, din fericire, nu ai practicat-o. Mai nefericitule, G.B. a fost șeful cercetărilor penale. Înțelegi tu ce înseamnă asta? Ba, omul asta mănâncă procedura penală și cod penal pe pâine. Tu, ce mănânci? Mizerii, cu mizerii te hrănești.
Vasile Burlacu
Ion Caluean; Este autorizat ca electrician instalator in construcții. Ce să-i ceri unuia care confundă dioda cu tranzistorul și condensatorul cu rezistorul?
Ion Caluean
Grosu Ulise; Îți dedic Ulise un Chipăruș ție, tu ești cu ”Fantomele vii, fără ADN ”, tu ești cu afirmațiile belicoase la adresa tuturor colegilor de discuție, tu ești repetentul inginer, care nu știe anumite legi ale fizicii,tu ești cel care-i spurcă pe toți cu tot felul de afirmații și de neadevăruri, tu faci discuții și afirmi lucruri pe care nu le poți dovedi, te crezi un Mafalda, crezi ca detii adevărul absolut dar, nu este decat un simplu găinar, care știi să încurci lucrurile, care-ti bați joc de oameni, de adevăr, de dreptate și de Dumnezeu !

Într-o buna zi, sunt convins, Dumnezeu nu te va ierta pentru toată bascalia, acuzatia și neadevarul perorat de tine !
Ion Caluean
Vasile Burlacu; N-ar fi o problemă...dar nu știe nici ce-i aia dioda, nici tranzistor, nici rezistor sau condensator...in capul lui e un amalgam de tupeu, de ingamfare și de superioritate...dar se înșeală, nu-i nimic de el !
Grosu Ulise
Ion Caluean; Puișor, tu nu-mi mai dedici nimic, ești prea mic pentru un război așa de mare.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Maestre, cred că timp de peste 8 ani ți-ai făcut numărul. cu rahaturi de genul, citez:

Grosu Ulise; Măi Ulise, in materie juridica esti zero barat. Tu, asemenea tâlharilor notorii, care au stat toată viața în fața anchetatorilor și a judecătorilor, ai început să crezi ca esti jurist. Ce știi tu de elementele constitutive ale infracțiunii, când ai făcut tu vreodată încadrarea juridică a unei fapte?

Ulise, daca traiai la tine în sat pe vremea lui Moromete, tot satul s-ar fi uitat la tine cu gura cascata, te-ar fi ridicat în slăvi, că este desteptul satului. Acum ,in 2023, la Focșani, nu la tine la tarla, lumea a progresat, sunt nenumărați indivizi mai deștepți ca tine, nu doar in materie de drept, dar si in meseria ta, pe care, din fericire, nu ai practicat-o. Mai nefericitule, G.B. a fost șeful cercetărilor penale. Înțelegi tu ce înseamnă asta? Ba, omul asta mananca procedura penala si cod penal pe paine. Tu, ce mananci? Mizerii, cu mizerii te hranesti.>
Calitatea ta de "JURIST" și DISPREȚUL față de valorile morale ale Țării Vrancei, ți-ai demonstrat-o în speța Mr.Gh.Pastia.
Prin "RECREȘTINAREA" forțată la care te-am supus, ți-am dat cea mai DURĂ LECȚIE, atât ție, cât și la întregul tău colectiv de "FANTOME vii, fără ADN".
Nu mai am timp sa-ți ascult BAZACONIILE. STOP JOC!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Măi Ulise, stai în banca ta! Tu nu vezi că te-a luat lumea la ochi, te ia toți de fraier? Du-te tataie și te culcă!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Puișor, cred că cel care ar fi trebuit să stea in banca lui ești tu, deoarece ai mâncat suficient ca capra.

Ai devenit un TERORIST al focșănenilor, ceea ce este mai mult decât jenant, dar și FOARTE GRAV în același timp.
Cel care ar trebui să se ducă la culcare ești tu. ORGOLIUL GARCIST ți-a întunecat mintea, L-ai găsit pe nevinovatul de Ion Caluean, care este revoltat pentru că am o părere foarte proastă despre deputatul AUR de Vrancea, George Badiu și pune botul la toate diversiunile tale de doi bani. Ești JENANT!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Halucinant!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Halucinant!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Te mai îmbeți și tu cu apă rece până pe data de 08.03.2023, pe urmă....
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Domnul Caluean a greșit sau a vrut să fie politicos ,dar eu nu pot. Scrierile tale sunt niște aberații produse de o conștiință alterată de frustrare și lipsuri de tot felul.

Sunt produsul tragediei pe care o trăiești.
Îmi pare rău de situația ta, mulți te compătimesc, dar tu nu nu vezi durerea din sufletele noastre .Oricum suntem alături de tine.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, recunosc că pe tine te cunosc mai puțin, dar pe presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, îl cunosc ca pe propriul buzunar.

Este adevărat că nu-l cunosc fizic și nu știu unde lucrează, dar aceste aspecte nu au fost prevăzute în "MANUALUL pentru dresat FANTOME".
Despre "MANUALUL de dresat FANTOME", am făcut vorbire într-o postare făcută pe blog, în urma cu circa 4 ani.
Liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, a vrut probabil să devină o mică vedetă și a ales metoda de a se "pune în drum".
Spre deosebire de colegul lui de la școala de activiști PCR - Bacău, Moldoveanu Lucian(Dragomir Lucian), nu a dat și cu bățul.
La capitolul "TRAGEDIE", cred că se încadrează "RECREȘTINAREA" forțată a Maestrului Arsenie Bocancea.
Am afirmat că Maestrul Arsenie Bocancea mi-a fost și o adevărată MANĂ CEREASCĂ.
În aceste condiții, precizarea "Oricum suntem alături de tine.", în cazul "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea" și într-o oarecare măsură, în cazul tău, este valabilă.
Moldoveanu LucianGrosu Ulise, mă citezi precum comuniștii pe Ceaușescu ? Înainte de 89 ai fost membru PCR ?
Grosu Ulise
Moldoveanu Lucian, Puișor, liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, a pretins că la școala de activiști PCR de la Bacău, tu excelai numai in PUPINCURISMUL cuplului de DICTATORI.
Pentru mine, ești "ETALONUL OMULUI de TIP NOU produs de COMUNISM de Provincia Europeană Vrancea", HABARNIST și cu bunul simț atrofiat.
Practic, oameni ca tine au DISTRUS România. Acesta este motivul pentru care te citez.
Maestrul Arsenie Bocancea s-a dus cu capul în gard, urmare a faptului că timp de 5 ani, te-a încurajat să mă DENIGREZI prin intermediul Facebook.
Așa stând lucrurile, nu înțeleg de ce prietenul Vasile Burlacu a reîncălzit aceeași ciorba?
Prin "CADOUL" pe care intenționez să i-l fac mâine de Ziua Internațională a Femeii, pun punct băutului apei în piuă prin intermediul Facebook.
În concluzie, eu te citez, prin prisma profilului psihologic pe care ți l-a făcut dl.Cristian Gheorghe si pe care mi l-am însușit în totalitate.
PS După părerea mea, dl.Cristian Gheorghe este Maestrul Arsenie Bocancea, într-o alta prezentare.
Vasile Burlacu
Moldoveanu Lucian; A fost, altfel nu prindea postul de inspector.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, ți-am spus că am devenit membru PCR, când aveam respectivele atribuțiuni de serviciu, dar este dreptul tău să crezi ceea ce vrei.

PS După "CADOUL" pe care am să ți-l fac cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, voi bloca și contul Moldoveanu Lucian.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Poți să-l blochezi și pe al meu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Pe tine te voi ignora, după modelul d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ce canalie!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Pai, da, pe post te-au pus unii, apoi au venit ăialalți, șefii lor, și te-au făcut membru. Oricum, te-au făcut după anunțarea prim-secretarei.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, am văzut ca Moldoveanu Lucian a postat un emoticon, prin care ți-a comunicat că te adorat, pentru diversiunea ta de doi bani, "Ce canalie!".

Crezi că la capitolul "canalie", îl poate depăși cineva pe Moldoveanu Lucian ?
Cam cât de bătut în cap ar trebui să fie cineva, ca să creadă că denigrand tematic o persoană, o determină să-și însușească lozinca "Stalin și poporul rus fericirea ne-au adus"?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cam ca tine.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ce glumet ești prietene! De altfel, azi, 07.03.2023, îți mai "poți ridica poalele în cap", deoarece după ce îți voi face "CADOUL", cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, a zburat puiul cu ața. Vei beneficia și din partea mea, de același tratament la care te supune d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Vasile Burlacu
Gata, ai capitulat? Așa faceți voi ăștia care nu aveți replica. Iar replica nu au decât cei care nu au dreptate.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Am spus canalie, în sens admirativ. Că doar atât mi-au mai rămas de admirat: președintele, șeful guvernului și Ulise.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am sesizat că o admiri și pe d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, iar în cazul Domniei sale ai și o imaginație bogată.

De altfel, "CADOUL" pe care am să ți-l fac maine, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, este ultima parte a unei "TRILOGII a DRAGOSTEI".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Extraordinar! Dacă-mi este dedicată, fa-o în format audio, știi doar că nu-mi place să citesc!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am precizat că pentru formatul audio, am o jenă. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că scrierile mele postate pe blog, sunt salvate.

Rogi și tu persoana responsabilă cu salvarea scrierilor mele postate pe blog, ca să-ți citească "CADOUL" pe care am să ți-l fac cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Deoarece președintele Marian Oprișan a demonstrat că este un cititor fidel al scrierilor mele, poate îți citește el scrierea.
Feblețea ta, d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, la fel ca și tine, nu are timp să-mi citească prostiile pe care le scriu.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa stând lucrurile, ce rost are să te mai deranjezi?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise https://www. monitoruldevrancea.ro/.../noi- proceduri.../
MONITORULDEVRANCEA.RO
Noi proceduri pentru înființarea Parcului Industrial Garoafa
Vasile Burlacu
Procedurile nu-s la fel ca pentru celălalt parc industrial, cel de pe imasul Milcov-Rastoaca? Nu știam de ce se intarzie atât de mult construcția de obiective industriale în zona......Nu aveam proceduri....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, rog să ai în vedere că președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, a semnat o adresă a CJ Vrancea din care rezultă că pe el îl exonerează Codul Administrativ.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa stând lucrurile, ce rost are să te mai deranjezi?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise https://www.
MONITORULDEVRANCEA.RO
Noi proceduri pentru înființarea Parcului Industrial Garoafa
Vasile Burlacu
Procedurile nu-s la fel ca pentru celălalt parc industrial, cel de pe imasul Milcov-Rastoaca? Nu știam de ce se intarzie atât de mult construcția de obiective industriale în zona......Nu aveam proceduri....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, rog să ai în vedere că președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, a semnat o adresă a CJ Vrancea din care rezultă că pe el îl exonerează Codul Administrativ.
Dacă eu nu am retractat nici măcar un singur cuvânt, din cele afirmate la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, în cei circa 8 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, tu imediat i-ai găsit o motivatie pentru eroarea "DIVINITĂȚII mele din Provincia Europeană Vrancea" din afirmația "Președintele CJ Vrancea, Toma Cătălin, între cei doi vicepreședinte, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari." Dacă primarul Cristi Valentin Misaila i-a mulțumit președintelui Marian Oprisan pentru intervenția acestuia ca sa fie votat bugetul Primăriei Focșani, constientizezi în ce NOAPTE a MINȚII ne aflăm în "Provincia Europeană Vrancea" sau crezi că trebuie să te ajute d-na Mariana Simon cu un crochiu?
Grosu Ulise
Integritate Golesti; Prietene, precizarea ta,

<Integritate Golesti - ·
aceste bucati de tabla colorata s-ar crede ca reprezinta drapelul Romaniei. Fals! cineva din primărie nu a citit LEGEA DRAPELULUI în schimb comuna s-a umplut pe toți stâlpii de aceste erori comandate pe banii goleștenilor. Corectați !
https://www.presidency.ro/.../ Legi.../Romania/Lg.75_1994.pdf >,
aceste bucati de tabla colorata s-ar crede ca reprezinta drapelul Romaniei. Fals! cineva din primărie nu a citit LEGEA DRAPELULUI în schimb comuna s-a umplut pe toți stâlpii de aceste erori comandate pe banii goleștenilor. Corectați !
https://www.presidency.ro/.../
mi-a adus aminte de anul 2013, când cu ocazia Zilei Naționale, cineva s-a amuzat și a vrut să-l vadă pe prefectul "liberal" de Vrancea, Cătălin Popescu, cu o cocardă tricoloră în care roșul PSD să fie in mijloc și nu galbenul PNL. În aceste condiții, supărarea ta, nu se prea justifică.
Din Golesti era și prietenul Felix Cavollo, care i-a acordat meseriașului de Mărășești, Mihai Braha, apelativul de "Casanova de Mărășești".
În prezent, mă ingrijorează prietenul Vasile Burlacu, care a ajuns un fel de "copil de mingi" pe pagina mea de Facebook.
Crezi că l-ai putea ajuta să nu intre în depresie? Pentru aceasta nu trebuie decât să intervii puțin la d-na Mariana Simon, să se poarte mai cu milă cu prietenul Vasile Burlacu. Mulțumesc anticipat!
Mariana Simon
Grosu Ulise
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - un copil care spune "oh noo!!!!!!!!!!!!!!!"
Grosu Ulise
Mariana Simon; Dar de ce "oh noo!!!!!!!!!!!!!!!" ?

Prietenului Vasile Burlacu, când i-am spus că în "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea", deducțiile mele, nu pot fi decât "aparent logice", mi-a replicat că eu "sunt aparent logic din toate punctele de vedere".
Prietenul Vasile Burlacu trebuie să înțeleagă, că nu-mi pot permite ca 8 Martie să-i facă un CADOU de doi bani, ci acesta trebuie să fie spumos.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Cu spumă...cât mai multă!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Mi-ar placea să cred că nu am să vă deceptionez.

GIF - O tânără care întreabă, "ME"
Grosu Ulise
Mariana Simon; Da, pe Dumneavoastră!
Vasile Burlacu
Asta este o adevărată declarație de dragoste. Hodorogule, ți s-au aprins călcâiele?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu - emoticoane plângăcioase.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Primarului Cristi Valentin Misaila cu care sunt în RĂZBOI, m-a umplut de respect prin afirmația,

"Discuțiile s-au purtat cu președintele Consiliului Județean Cătălin Toma, prefectul Nicușor Halici însă un sprijin foarte important l-am avut din partea vicepreședintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan.".
Acest aspect m-a determinat ca să le dau apă la moara, foștilor activiști PCR, Dragomir Lucian(Moldoveanu Lucian), actualmente lider al PSR - Vrancea și Ion Caluean, lider AUR - Nereju.
Deoarece tu ai considerat că se impune "să-ți ridici poalele în cap", am fost nevoit să-ți spun STOP JOC, înaintea "CADOULUI" pe care am să ți-l fac cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii din data de 08.03.2023.
În aceste condiții, am să fac niște precizări, la care ar trebui să mediteze și cei doi fosti activisti PCR, Ion Caluean și Moldoveanu Lucian.
1.Mult timp m-am întrebat, care a fost motivul pentru care Maestrul Arsenie Bocancea s-a coborât așa de jos și i-a încurajat pe HABARDINISTII cu bunul simț atrofiat, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, ca timp de circa 5 ani să mă denigreze prin intermediul Facebook și am ajuns la concluzia că, acesta a executat un ordin.
2. Practic, acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea de filare și intimidare a mea, pentru care s-au cheltuit mulți bani și resursă umană, l-a transformat într-un adevărat TERORIST al focșănenilor.
3. "RECREȘTINAREA" forțată pe care i-am aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea, este maximul pe care îl puteam realiza pentru prima parte a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
4. "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele, deoarece acest lucru nu a fost prevăzut în "MANUALUL pentru dresat FANTOME".
5. Moldoveanu Lucian, care se crede "psiholog autodidact", este un MONUMENT de NEVINOVĂȚIE și NESIMȚIRE.
Acesta a demonstrat că este convins că Maestrul Arsenie Bocancea este un anume SECURIST COMUNIST, căruia îi spune "Jenică Patriotul".
În PROSTIA lui nu a putut înțelege că dl.Cristian Gheorghe este în fapt, Maestrul Arsenie Bocancea într-o altă prezentare.
Culmea NESIMȚIRII acestui individ a demonstrat-o atunci, când m-a denigrat tematic, ca să-mi însușesc lozinca "Stalin și poporul rus fericirea ne-au adus!".
6. Liderul AUR de Nereju. Ion Caluean. cred că ieri, 04.03.2023, a consumat un păhărel în plus, care l-a făcut să se creadă BURICUL PĂMÂNTULUI. Rezultatul a fost că s-a făcut de MARO.
7. În ceea ce te privește, bănuiesc că nu reprezintă un secret faptul că, te cunosc ca pe propriul buzunar, iar cu o anumită probabilitate, iți știu și adevărata identitate. În aceste condiții cum ar trebui să-ți interpretez replica, citez,
< Vasile Burlacu -
Grosu Ulise; După 8 Martie, alupigus!> ?

Dacă ceva nu-ți este clar, cred că d-na Mariana Simon poate să facă o excepție și să strice un crochiu pe tine.
PS @Cătălin Mocanu, Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea, așa fi onorat dacă mi-ai răspunde la următoarele întrebări:
a. Ce părere ai despre modul în care s-a făcut de MARO, liderul AUR de Nereju, Ion Caluean, prin prestația facebook-ista de la acest articol de presă?
b. Consideri că replica ta, citez,
<Cătălin Mocanu -
Ion Caluean , stimate domn, cu rebelul fără cauză Ulise nu a scos-o nimeni la capăt! Poate aveți altceva mai bun de făcut decât să replicati halucinațiilor sale! E zmeu pe Facebook! Încolo, așteaptă 1 septembrie al fiecărui an cu sufletul la gură! A început un război imaginar într-un lighean, crezandu-se un Amiral Nelson de uscat!>,
Ion Caluean , stimate domn, cu rebelul fără cauză Ulise nu a scos-o nimeni la capăt! Poate aveți altceva mai bun de făcut decât să replicati halucinațiilor sale! E zmeu pe Facebook! Încolo, așteaptă 1 septembrie al fiecărui an cu sufletul la gură! A început un război imaginar într-un lighean, crezandu-se un Amiral Nelson de uscat!>,
- a contribuit la umplerea de MARO a liderului AUR de Nereju, Ion Caluean?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ți-ai pus întrebarea, firească pentru un om normal, de ce toți te ”denigreaza”, toți te evita și nimeni nu-ți împărtășește opiniile? O declarație de război trebuie motivată. Care a fost motivul pentru care i-ai declarat război primarului?

Observ că ai un anumit tipar, iei ca țintă diferite persoane , niciodată pe cele care-ți pot fi de folos , dar lovești in cei care cândva te-au ajutat. În rest, aștepți 1 septembrie , vorba domnului Mocanu. Anul acesta te vei pensiona . Să fii sănătos! Posibil că și anul acesta, din lipsa de personal calificat,să mai prinzi cateva ore la liceu, dar nu-i o garanție. Așa ca, pensie lungă și minte lucidă!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, numai atât ai avut de spus, în legătură cu replica mea punctuală?

Cunoști maxima "Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva.". Așa s-a încercat și în cazul meu, dar acum mulți au început să-și înghită limba.
Pe cobaii tăi, de la acest articol, foștii activiști PCR, Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian) și Ion Caluean, i-ai manipulat cum au vrut mușchiul tău, iar rezultatul se vede.
Opiniile îmi sunt împărtășite, dar FRICA este foarte mare. În plus FRICA este "materie de bază", care se predă în ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
1. Prin scrierea "CONVINGEREA primarului mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, că UNIVERSUL se învârte în jurul lui", postată pe blog in data de 14 februarie 2023 (Ziua americănească a indragostitilor), mi-am motivat declarația de RĂZBOI.
2. Prin scrierea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", postata pe blog în data de 24 februarie 2023(Dragobete), am încheiat conturile cu Maestrul Arsenie Bocancea.
3. Prin scrierea "Ivan Turbincă de Țara Vrancei ", pe care intenționez să o postez pe blog în data de 08.03.2023(Ziua Internațională a Femeii), vreau să închei conturile si cu tine.
La mijloc ar putea fi vorba despre o "ciufuleală neconsimțită", dacă ar fi să parafrazez visul tău de "ciufuleala liber consimțită" cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
În ceea ce privește "vorba domnului Mocanu", mi-ar plăcea ca purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu să-mi răspundă la cele doua intrebari pe care i le-am adresat la interpelarea, pe care ți-am făcut-o mai sus.
De asemenea, mi-ar plăcea ca prof. Cătălin Mocanu să le asigure "sprijin logistic", în calitatea lui de fost inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, inspectorilor, prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof.Centa Ravas și prof. Bogdan Ciubotaru, în acțiunea de a-și demonstra SPIRITUL CIVIC, în speța ESCROCHERII de la CUP Focșani.
PS Mariana Simon; Vă rog să-l ajutați cu un crochiu pe prietenul Vasile Burlacu, deoarece a demonstrat că nu prea știe pe unde face 3,14 - 3,14 găină. Mulțumesc anticipat!
Mariana Simon
Grosu Ulise Un GIF se poate, "poate-poate" e mai ușor pentru perceperea lui...
GIF - Un cimpanzeu care râde
Grosu Ulise
Mariana Simon; Va mulțumesc! Cred că ați fost destul de explicită.
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Ce selfie ți-ai tras, mariano!
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Cu cine ai făcut limba română?!?...Cumva cu doamna cu mătura???? Păcat că mă confuzi cu tine!!!...
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Nu meriți să-ți scriu prenumele cu majuscula. Un singur semn de exclamație sau de întrebare este de ajuns ca să-ți demonstrezi ignoranța sau idioțenia.
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Asta e caracterizarea ta?!?... "Dacă fata nu știe a juca, zice că lăutaru nu știe cânta" ...Ai băleguță la cerebel, țâncule, pericol de intoxicare!!!
Nicu Vrinceanu
Cred că am fost coleg de clasă in Focșani cu Caloianu Ion.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Dacă ai fost coleg cu Ion Caluean, ce părere ai despre prestația lui facebook-ista de la acest articol de presă?
Mariana Simon
Grosu Ulise Un GIF se poate, "poate-poate" e mai ușor pentru perceperea lui...
GIF - Un cimpanzeu care râde
Grosu Ulise
Mariana Simon; Va mulțumesc! Cred că ați fost destul de explicită.
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Ce selfie ți-ai tras, mariano!
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Cu cine ai făcut limba română?!?...Cumva cu doamna cu mătura???? Păcat că mă confuzi cu tine!!!...
Vasile Burlacu
Mariana Simon; Nu meriți să-ți scriu prenumele cu majuscula. Un singur semn de exclamație sau de întrebare este de ajuns ca să-ți demonstrezi ignoranța sau idioțenia.
Mariana Simon
Vasile Burlacu; Asta e caracterizarea ta?!?... "Dacă fata nu știe a juca, zice că lăutaru nu știe cânta" ...Ai băleguță la cerebel, țâncule, pericol de intoxicare!!!
Nicu Vrinceanu
Cred că am fost coleg de clasă in Focșani cu Caloianu Ion.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Dacă ai fost coleg cu Ion Caluean, ce părere ai despre prestația lui facebook-ista de la acest articol de presă?
C. ÎMBUIBAȚII Regimului Securist Postdecembrist care au transformat România în COLONIE și au determinat peste 5 milioane de români să paraseasca România și consecințele acestei ÎMBUIBĂRI
1. Ziarul Cotidianul din data de 26.02.2023, a publicat editorialul lui Cornel Nistorescu intitulat "Noua Securitate și declarațiile de avere".Citez:
"Circul cu jongleriile sale poate deveni expresia societății românești în delirul său democratic. Apare pe scenă un parlamentar, învîrtește două hîrtii și în ele apar paragrafe noi. Ca magicianul la circ. Pune o pînză pe o masă, pune și un scaun deasupra, face niște vrăji și, cînd îl ridică, dintre picioarele mesei iese rumegînd o capră mirată. Alteori, face doar cîteva mișcări inexplicabile, șoptește ceva la urechea cuiva și, ca la hocus-pocus, apar în guvern patru-cinci miniștri cu doctorate la Academia Națională de Informații (marca SRI), absolvenți de la Colegiul Național de Apărare („cea mai înaltă formă de învățămînt politico-militar din România”) sau turnători.
Tot cu tehnici de hocus-pocus apar acoperiți sau pensionari din Servicii în conducerea unor regii de stat, în primării, în componența sau chiar în conducerea unor direcții județene. Jongleriile se fac sub ochii tuturor, iar oamenii se obișnuiesc cu ele ca făcînd parte din viața lor.
Așa s-au petrecut lucrurile cu numirea unor directori la UNIFARM sau la ROMARM. Credeți că Adrian Ionel sau Gabriel Țuțu au ieșit din spuma mării? Își imaginează cineva că la marile regii de stat consiliile de administrație sunt pline de experți? Nici vorbă! Sunt ocupate de activii sau rezerviștii noii securități recompensați sau trimiși să vegheze ca țara să nu fie devalizată grosolan.
Ca să nu credeți că aș putea să fantazez, reproduc o știre de luna aceasta, publicată de Ziarul Financiar:
„Premierul Nicolae Ciucă l-a numit, luni, 13 februarie, pe Bogdan-Ionel Floricel, un fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii (SRI) activ în zona de combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere, care a ocupat ulterior alte funcţii care nu par să aibă nicio legătură cu tehnologia sau digitalizarea în cadrul Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Fondului Naţional de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) şi EximBank, în poziţia de secretar general adjunct al Autorităţii pentru Digitalizarea României – instituţie cheie în derularea proiectelor de digitalizare din sectorul public, inclusiv a controversatului proiect al cloudului guvernamental. Numirea este cu caracter temporar şi a fost făcută de primul ministru Nicolae Ciucă:
“Având în vedere propunerea Autorităţii pentru Digitalizarea României din 6 februarie 2023, prim-ministrul emite prezenta decizie: începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan-lonel Floricel, şef serviciu al Serviciului monitorizare PNRR – Direcţia monitorizare şi raportare PNRR din cadrul ADR, exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici, de secretar general adjunct al Autorităţii pentru Digitalizarea României”.
Exemplele sunt vechi, nenumărate și mai grave. Presupun că unii cititori își mai aduc aminte de modificările la lege făcute de Raluca Prună cît a fost ministrul Justiției (ea însăși fiică de ambasador și mare ofițer acoperit în Orientul Mijlociu) privind participarea ofițerilor SRI la desfășurarea anchetelor penale. De nenorocirea organizată pe capul lui Toni Greblă pentru că s-a opus în CCR la legile Big Brother, la fel. Cazurile judecătorilor care au avut de suferit pentru că nu s-au conformat recomandărilor (solicitărilor, ordinelor) SRI sunt destule. Politicienii care s-au nenorocit pentru că au avut curajul să spună nu sunt și ei nenumărați.
Toate acestea sunt doar o modestă schiță a unui fenomen de proporții. El s-ar putea numi: „Implicarea serviciilor secrete (îndesosebi a SRI) în funcționarea mecanismelor importante ale societății romanești”.
Ultimul caz în materie îl constituie încercarea de a modifica prevederile Legii 176/2010 privind declarațiile de avere. Prin Daniel Fenechiu (PNL , ajuns membru pe un traseu necunoscut în partidul ridicolului Dan Diaconescu!?) s-a încercat introducerea unui paragraf care ar fi permis serviciilor secrete să dosească declarațiile de avere ale lucrătorilor. Evident, ale celor importanți.
Modificările la lege au fost înaintate pe o filieră necunoscută și plasate pe post de amendamente în ședința Comisiei Juridice a Senatului din februarie, anul curent.
„Amendamentele au apărut de nicăieri, la ședința din 14 februarie a Comisiei Juridice a Senatului. Ele prevedeau modificări la Legea 176/2010 privind demnitarii și aparținea senatorul liberal Daniel Fenechiu”.(Europa Liberă)
Cum a motivat trompetul liberal operațiunea?
„Sunt niște amendamente pe care le-am primit de la un coleg care lucrează pe zona asta și, înainte să știu dacă să merg mai departe sau nu, am cerut opinia ANI și a Ministerului Justiției. În momentul în care mi-au spus că nu sunt în regulă, nu le-am mai susținut, motiv pentru care au fost retrase”.
Politica românească dă din ce în ce mai multe semne că funcționează la ordinul serviciilor secrete. Care „servicii” sunt doar prelungirea comenzilor primite din exterior sau de la președintele României. Și pentru faptul că le execută fără crîcneală sunt lăsate mai liber la învîrteli și șmecherii. Și, pentru că activitatea se lasă cu foloase, principala lor preocupare a devenit ascunderea declarațiilor de avere.
Ca să mă scutească de tot felul de acuze și strîmbe (cum tot procedează de o bună bucată vreme!), închei semnalarea acestui fenomen negativ pentru țară cu un comunicat al Agenției Naționale de Integritate pe această speță:
”Consiliul consideră faptul că amendamentele, care au ca efect introducerea unui regim aparte de integritate pentru personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, sunt de natură să încalce principiul repartizării aleatorii a dosarelor ANI, principiul transparenței în exercitarea funcțiilor publice, să producă ingerințe în activitatea de evaluare a inspectorilor de integritate și să încalce independența operațională a acestora.
Consiliul Național de Integritate consideră că adoptarea acestor propuneri ar încălca în mod grav scopul Legii nr. 176/2010 și ar vicia activitatea de evaluare desfășurată de inspectorii de integritate prin încălcarea principiilor după care aceasta se desfășoară, respectiv legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională și celeritatea”. (Comunicat ANI din 20 februarie 2023)"
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Din categoria, "Azi ce ne mai livrezi", îți ofer prezentul editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu.
Te rog să coroborezi posibila calitate a Maestrului Arsenie Bocancea de TERORIST pentru focșăneni, cu precizarea din prezentul editorial, citez, "Așa s-au petrecut lucrurile cu numirea unor directori la UNIFARM sau la ROMARM. Credeți că Adrian Ionel sau Gabriel Țuțu au ieșit din spuma mării? Își imaginează cineva că la marile regii de stat consiliile de administrație sunt pline de experți? Nici vorbă! Sunt ocupate de activii sau rezerviștii noii securități recompensați sau trimiși să vegheze ca țara să nu fie devalizată grosolan."
- și CONCLUZIONEAZĂ.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; ,,posibila”.....deci este o bănuială, ca de fapt tot ceea ce pretinzi tu că ai ști.
Vasile Burlacu
Imperativul oricărui sistem este nevoia de a cunoaște. Cum se face așa ceva? Cu talent.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, deoarece nu știu cine ești și nici nu mă interesează, este normal ca în "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea" să discutăm despre presupuneri.
În LUMEA REALĂ, unde am intrat în RĂZBOI, discutăm de CERTITUDINI.
Despre ce "talent" ar putea fi vorba în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a pretins că-l "STRESEZ", deși el are statut de "FANTOMĂ vie, fără ADN", iar raportul de forțe a fost net în favoarea lui?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, având în vedere precizarea din prezentul editorial, citez, "Ultimul caz în materie îl constituie încercarea de a modifica prevederile Legii 176/2010 privind declarațiile de avere. Prin Daniel Fenechiu (PNL , ajuns membru pe un traseu necunoscut în partidul ridicolului Dan Diaconescu!?) s-a încercat introducerea unui paragraf care ar fi permis serviciilor secrete să dosească declarațiile de avere ale lucrătorilor. Evident, ale celor importanți.
Modificările la lege au fost înaintate pe o filieră necunoscută și plasate pe post de amendamente în ședința Comisiei Juridice a Senatului din februarie, anul curent.
„Amendamentele au apărut de nicăieri, la ședința din 14 februarie a Comisiei Juridice a Senatului. Ele prevedeau modificări la Legea 176/2010 privind demnitarii și aparținea senatorul liberal Daniel Fenechiu”.(Europa Liberă)",
- îmi permit să te întreb: - Daniel Fenechiu face parte și el din echipa ta de "patrioți"?
Ion Olaru
Grosu Ulise; daniel fenechiu,face parte din rândul patriotilor,parțial ! cat ? atat cat sa imbrobodeasca destui români.infiltrarea sa în randul pp-dd,a reușit,și după prăbușire, a acționat ca orice vector austriaco-hollandedz,in actiunea de divizare a poporului roman,din interior....! făcând parte din falanga străină,daniel fenec,a acționat și acționează ca un vierme împotriva poporului român,dar,surpriza,ne-am cam prins,....,! altfel spus,s-a demascat !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, pentru mine, replica ta este fără comentarii.
Deoarece prietenul Bisoceanu Mihai a fost membru PP-DD Vrancea, ar putea să se pronunțe în legătură cu replica pe care mi-ai dat-o. Mie, îmi depășește posibilitățile.
3. În data de 06.03.2023, am postat pe pagina mea de Facebook, informația:
SPANIA : Pensia minimă este de 650 euro, iar pensia maximă este de 2600 euro;
ROMÂNIA: Pensia minimă este de 160 euro, iar pensia maximă este de 20 000 euro;
COMENTARIIIon Olaru
cam nasol....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, îți amintesc că eu am maxima mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?".Această întâlnire poate fi comparată cu întâlnirea a două capre pe o punte. O capra era încruntată, iar alta zâmbitoare. Nu a avut loc ciocnirea, ca în cazul caprelor, care conform poveștii au căzut în apă, dar s-a trecut la milimetru. Replica pe care i-ai dat-o purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, este cam interpretabilă. Neștiind despre ce este vorba, nu-mi pot da cu presupusul.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cred că ai înțeles greșit ,dar nu mă miră. Eu am o părere extraordinar de bună despre doamna Tătaru. Despre Raluca, nu mai vorbesc, sunt unul dintre cei mai mari admiratori anonimi ai domniei sale.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cât despre intalnirea cu distinsa doamnă, ea nu putea avea loc decât întâmplător, într-un spațiu ingust, nu într-un birou sau toaleta ,deoarece nu ai putea obține o întâlnire, dacă ar fi avut spațiu, te evita, în birou nu ai acces (nu doar la ea, în general), iar tu nu folosești toaleta .
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Mi-am însușit revizuirea atitudinii tale față de Raluca Turcanu și d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Grosu Ulise; O să-i comunic, dorința ta ...fierbinte. Cât despre atitudine , tu ți-ai fi revizuit-o, pentru că aceasta pe care mi-am exprimat-o, așa a fost dintotdeauna.
Grosu Ulise; Cred că ai înțeles greșit ,dar nu mă miră. Eu am o părere extraordinar de bună despre doamna Tătaru. Despre Raluca, nu mai vorbesc, sunt unul dintre cei mai mari admiratori anonimi ai domniei sale.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Cât despre intalnirea cu distinsa doamnă, ea nu putea avea loc decât întâmplător, într-un spațiu ingust, nu într-un birou sau toaleta ,deoarece nu ai putea obține o întâlnire, dacă ar fi avut spațiu, te evita, în birou nu ai acces (nu doar la ea, în general), iar tu nu folosești toaleta .
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Mi-am însușit revizuirea atitudinii tale față de Raluca Turcanu și d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Despre Raluca Turcan, te informez că postacul "orion" mi-a îmbunatățit cultura muzicala, prin recomandarea de a asculta cantecul Raluca, în interpretarea lui Mihai Margineanu.
Intalnirea cu "distinsa doamnă" a avut loc pe un culoar la Liceul 1 Focșani. Generala prof. Daniela Gabriela Marghitan, al cărui model în politică ar putea fi Elena Udrea, dacă am în vedere campania electorala pe care i-a facut-o acesteia, pentu a ajunge președintele României, ar fi bine să știe că voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru a-i afla SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
Vasile BurlacuGrosu Ulise; O să-i comunic, dorința ta ...fierbinte. Cât despre atitudine , tu ți-ai fi revizuit-o, pentru că aceasta pe care mi-am exprimat-o, așa a fost dintotdeauna.
Doar știi sensibilitatea mea față de frumusețea și inteligența feminină.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Daca nu a ști eu ce-ți poate pielea, atunci cine?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Daca nu a ști eu ce-ți poate pielea, atunci cine?
D. JUSTIȚIA mâna dreaptă a Regimului Securist Postdecembrist
1. În data de 01.03.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook informația:
Ana Birchall
Încă un dosar închis pentru ca a intervenit prescriptia? Faptele au descoperite in 2013 dar dosarul a fost trimis in judecată in 2022! De ce? Absolut mizerabil ce se intampla! Răspunde totuși cineva? Se autosesizeaza cineva din cei responsabili?
“Judecătoria Ploiești a decis încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripția faptelor. Cornelia Zidaru a fost trimisă în judecată de procurorii prahoveni pe 21 septembrie 2022, dar situația din azilul pe care îl patrona în localitatea prahoveană Păulești a fost descoperită în 2013.
Judecătoria Ploiești a decis însă încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția faptelor. Instanța a decis ridicarea sechestrului asigurător impus la demararea anchetei.”
( link in comentarii).
COMENTARII
Ion Olaru
o forță internă național ar putea îndrepta ceva...? căci falanga nu încearcă...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Care forța?
Ion Olaru
Grosu Ulise pai,asta așteptam și eu de la d-na birchall . căci de ! eu n-am fost ce-a fost(si-o mai fi),dansa.
Grosu Ulise
Ion Olaru D-na Birchall, care i-a dat 5 000 euro Prostanacului (Mircea Geoana) pentru campanie electorala, l-a inregistrat și a făcut publică înregistrarea?

La nivel de "Provincia Europeană Vrancea", fostul șef al juriștilor din Primăria Focșani, Liviu Pogorevici, a înregistrat o discuție telefonică cu primarul Cristi Valentin Misăilă, apoi a făcut-o publică.
Maestrul Arsenie Bocancea avea o problemă cu faptul că, eu nu confund marfa cu ambalajul, în sensul că sunt adeptul principiului că o discuție particulară nu exista, dar ceea ce este oficial și public, speculez la maxim.
Nici prietenului Vasile Burlacu nu-i prea convine acest stil de lucru, dar nu-l pot ajuta cu nimic. De altfel, prietenul Vasile Burlacu a pretins că, dacă îi pun la dispoziție scrierile mele în format audio le ascultă, altfel nu are timp de pierdut.
Crezi ca ar putea fi un fel de "deformație profesională", similară cu cea de care vorbea el, în cazul pensionarilor MAI, Bisoceanu Mihai și deputat George Badiu?
Vasile Burlacu
Madam încă mai trăiește pe aici?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, dacă nu știi tu unde "mai trăiește" Ana Birchall, atunci cine?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Când licuriciul îți trimite pe cap un expert în dreptul falimentului, nu te poți aștepta decât la afaceri prospere...
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, precizarea ta îmi depășește posibilitățile. În schimb, în opinia mea, "expertul în dreptul falimentului" la nivel de "Provincia Europeană Vrancea", a fost ȘEFUL de PROMOȚIE de la "Școala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea", respectiv președintele Marian Oprișan.
Nicu Vrinceanu
Mizerabilii, așa ziși îngeri bine plătiți care contribuie la sănătatea noastră.
Diavoli cu față umană.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, dar ce bine le mai zici! PS Prietenul Vasile Burlacu nu mai știe de ce!
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise; Diabia am ieșit din carantină.
De mai multe ori blocat pe termene limitate și în final cont desființat acum 60 de zile.
Am reușit să revin cu un alt cont și bineînțeles cu acordul lor, mai marii conducatori mondiali. Așa că: Trăiască Căpitanul și Legiunea !
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Mă gândeam că ți-ai desființat singur contul, după modelul Arsenie Bocancea.

După CADOUL de 8 Martie pe care intenționez să-l fac prietenului Vasile Burlacu, pun punct la facebook-iala de bătut apa în piuă pentru a obține unt.
Pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" am prevăzut o LUPTA in ECHIPA cu un PLAN COMUN. Nu apare respectiva ECHIPĂ, voi continua să merg singur, dar schimb foaia.
2. Ziarul Cotidianul din data de 03.03.2023, a publicat articolul "Dosarul Hexi Pharma: Faptele acuzaților s-au prescris".
Citez:
"Curtea de Apel Bucureşti a dispus vineri încetarea procesului penal împotriva celor doi directori de la compania Hexi Pharma, Flori Dinu şi Mihai Leva, condamnaţi în primă instanţă la câte 3 ani de închisoare, după ce judecătorii au constatat că faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.
Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, primise în ianuarie 2019, la Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond), o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, iar Mihai Leva, şef de producţie al firmei, fusese condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, compania a fost obligată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei.
Aceste pedepse au fost anulate vineri de Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că faptele s-au prescris. Magistraţii au aplicat, ca şi în alte dosare importante din ultima vreme, deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
Cei doi directori au primit interdicţia de a ocupa funcţia de manager într-o societate comercială, precum şi exercitarea oricărei activităţi într-o societate având ca obiect producerea şi comercializarea de biocide, pe o perioadă de 5 ani.
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a sinucis în mai 2016, când a aflat că procurorii au deschis o anchetă penală în legătură cu dezinfectanţii diluaţi livraţi de companie către sute de spitale.
Pronunţarea sentinţei definitive în dosarul Hexi Pharma ar fi trebuit dată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu doi ani, însă judecătorii au repus cauza pe rol în noiembrie 2020. Procesul a fost apoi tergiversat în aşteptarea unei expertize, care nu a adus nimic nou în dosar.
La Tribunal, Hexi Pharma a fost obligată să plătească un prejudiciu de aproximativ 125 milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor biocide neconforme achiziţionate de sute de spitale din ţară.
Curtea de Apel Bucureşti a modificat însă valoarea acestor despăgubiri, unele sume fiind micşorate, altele fiind înlăturate cu totul.
Pentru recuperarea prejudiciului, instanţa a menţinut sechestrul pe bunurile companiei, printre care un teren intravilan de 2.072 mp în valoare orientativă de 1.636.880 euro şi o construcţie p+1E/structură metalică.
În martie 2017, compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune (dintre care şapte având consecinţe deosebit de grave), uz de fals (61 de acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 de acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Procurorii susţineau că, în perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare „prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii”, referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă.
Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 – 9 martie 2016, Hexi Pharma a folosit la Comisia Naţională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri (fişe de prezentare ale produselor proprii, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă) în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului.
Parchetul mai arăta că, în intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, prin plasarea pe piaţa din România, la cvasitotalitatea unităţilor sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, Hexi Pharma a înlesnit cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).
Activitatea a fost coordonată în această perioadă de Flori Dinu, care a asigurat plasarea pe piaţă a acestor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.
Flori Dinu mai este acuzată că, în intervalul 4 februarie 2014 – 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată (fişe de prezentare în cazul produselor Hexi Pharma, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă), folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.
Totodată, din probele administrate a reieşit faptul că, în perioada 14 iulie 2012 – 16 mai 2016, Mihai Leva, în calitate de şef de producţie, a ajutat la plasarea pe piaţa din România, la unităţile sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.
De asemenea, între 4 februarie 2014 şi 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului (fişe de prezentare în cazul produselor Hexi Pharma şi fişe cu date de securitate), dintre care cele 16 fişe cu date de securitate le-a şi întocmit, documente folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, care conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, te rog să coroborezi aceasta nouă prescriere cu numărul de STRIPTIS pe care JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" l-a făcut în fața mea.

Rezultatul acestei coroborări te rog să-l transmiți colectivului tău de "patrioți", pe care la nivel de "Provincia Europeană Vrancea" îi consider a fi niște "găini ale lui Stalin" sau chiar o FATA MORGANA.
Ion Olaru
Grosu Ulise, zici ca justitia a făcut streaptis in fața ta.poate.dar se vede că face frumos și în fața pharmei....! cam nasol....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, în cazul meu discutam de o categorie sub genunchiul broastei, dar "in fata pharmei....!" este ceva de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.

Maestrul Arsenie Bocancea amintea într-un dialog facebook-ist, ceva de arhiva SIPA.
Presa a scris ca Monica Macovei, care se pare că este febletea prietenului Radu Viorel Ursache, ar fi intrat fraudulos în această arhivă, împreuna cu "pupilul" ei, Cristi Danileț.
Dacă prietenul Vasile Burlacu și-a exprimat dorința de o "ciufuleală liber consfințită" cu d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, eu am preferat să determin JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fata mea.
Acum trebuie sa valorific acest număr de STRIPTIS, de aceea am nevoie ca lupta să o duc in cadrul unei echipe.
Prietenul Vasile Burlacu a insinuat că, deoarece sunt neșantajabil nu colaborează nimeni cu mine, dar...
Este adevărat că pe prietenul Vasile Burlacu îl cam "ciufulește" d-na Mariana Simon, acțiune care îl cam stresează.
Mi-ar plăcea să cred că după ce am să-i fac "CADOUL" de Ziua Internațională a Femeii, prietenul Vasile Burlacu va reveni la sentimente mai bune față de mine.
Ion Olaru
Grosu Ulise, da ! lupta,trebuie dusă în cadrul unei echipe ! eu,o știu demult ,echipa este deja constituită, POPORUL ROMÂN !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Ai vrut sa faci o glumă? Materiale mele postate pe blog spun multe. Eu nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Ion Olaru
Grosu Ulise și totuși,nu sunt verdețuri....!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Nu sunt "verdețuri", dar este o "plantă bine crescută".
COMENTARII
Nicu Vrinceanu
Mizerii umane !
Integritate Golesti;
nenorociților! ați ucis oameni din România! SRI dormi liniștit? ați vândut ȚARA!"
Integritate Golesti;
Citez:
"Fostul senator Dan Şova a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”.
Iniţial, la instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti, Dan Şova primise în noiembrie 2021 o pedeapsă de patru ani cu executare, însă la judecarea apelului, ICCJ a redus pedeapsa cu un an şi a dispus suspendarea executării acesteia.
„Înlătură dispoziţiile art. 7 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul Şova Dan Coman. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Şova Dan Coman de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În baza art. 91 din Cpp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului Şova Dan Coman, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din Codul penal”, se arată în sentinţă.
Pe durata anilor de supraveghere, Dan Şova trebuie să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.
În cazul celuilalt inculpat din acest dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan, care avea o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor.
Dan Şova a mai fost condamnat în acest dosar în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni (iunie 2018 – decembrie 2018), pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.
La instanţa de fond, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.
De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.056.141 lei.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
Conform DNA, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti."
COMENTARII
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, pe mine mă umple de respect, când citez precizări de genul "În cazul celuilalt inculpat din acest dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan, care avea o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor."
"Patrioții" tăi care pretinzi că au pierdut JUSTIȚIA, ce părere au despre această tărășenie?
Ion Olaru
Grosu Ulise, în cazul unor pierderi,acestea se trec la capitolul, "pierderi planificate "....,,n-o fi bine...,
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este REVOLTĂTOR! Mickey Mouse - Ponta și cu acest DERBEDEU care s-a numit "ministrul marilor proiecte", ar trebui să plătească.
Mama acestui DERBEDEU a încasat sume imense de bani, conform presei, pentru niște studii fictive de autostrăzi.
Noapte bună, popor român!
Ion Olaru
Grosu Ulise, au aflat mulți români de matrapazlacurile săvârșite de gruparea ponta-sova aet co...!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Și ce dacă au aflat? "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani", poate fi un exemplu edificator de atrofiere a DEMNITĂȚII.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am presupus că "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" și-a dat obștescul sfârșit facebook-ist pentru a te face pe tine "mai spălat, mai curat".

3. Ziarul Libertatea a publicat informația,
"Judecătoarele care au tergiversat dosarul Hexi Pharma, candidează pentru postul de judecător la Înalta Curte de Casație."COMENTARII
Nicu Vrinceanu
Mizerii umane !
Integritate Golesti;
nenorociților! ați ucis oameni din România! SRI dormi liniștit? ați vândut ȚARA!"
Integritate Golesti;
Afacerile serviciilor nu pot fi condamnate penal chiar dacă au murit pacienți în spitale.
Moartea a devenit o afacere bună în țara asta. Judecatoarele trebuie eliminate din magistratură, dar cine să o facă?
Ion Olaru
Grosu Ulise, măturarea de sărbători...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ești mult prea cifrat pentru posibilitatile mele. Eu am nevoie acum, de echipă cu care să mă consult în acțiunea mea de sub genunchiul broastei.
Ion Olaru
Grosu Ulise, numai cu două măsele scoase,durerile pot reveni....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este un început, care poate învinge frica!
4. Ziarul Cotidianul din data de 01.03.2023, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat "Dan Şova scapă de închisoare în dosarul „CET Govora”".Ion Olaru
Grosu Ulise, măturarea de sărbători...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ești mult prea cifrat pentru posibilitatile mele. Eu am nevoie acum, de echipă cu care să mă consult în acțiunea mea de sub genunchiul broastei.
Ion Olaru
Grosu Ulise, numai cu două măsele scoase,durerile pot reveni....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este un început, care poate învinge frica!
Citez:
"Fostul senator Dan Şova a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”.
Iniţial, la instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti, Dan Şova primise în noiembrie 2021 o pedeapsă de patru ani cu executare, însă la judecarea apelului, ICCJ a redus pedeapsa cu un an şi a dispus suspendarea executării acesteia.
„Înlătură dispoziţiile art. 7 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul Şova Dan Coman. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Şova Dan Coman de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În baza art. 91 din Cpp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului Şova Dan Coman, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din Codul penal”, se arată în sentinţă.
Pe durata anilor de supraveghere, Dan Şova trebuie să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.
În cazul celuilalt inculpat din acest dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan, care avea o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor.
Dan Şova a mai fost condamnat în acest dosar în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni (iunie 2018 – decembrie 2018), pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.
La instanţa de fond, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.
De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.056.141 lei.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
Conform DNA, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti."
COMENTARII
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, pe mine mă umple de respect, când citez precizări de genul "În cazul celuilalt inculpat din acest dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan, care avea o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor."
"Patrioții" tăi care pretinzi că au pierdut JUSTIȚIA, ce părere au despre această tărășenie?
Ion Olaru
Grosu Ulise, în cazul unor pierderi,acestea se trec la capitolul, "pierderi planificate "....,,n-o fi bine...,
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este REVOLTĂTOR! Mickey Mouse - Ponta și cu acest DERBEDEU care s-a numit "ministrul marilor proiecte", ar trebui să plătească.
Mama acestui DERBEDEU a încasat sume imense de bani, conform presei, pentru niște studii fictive de autostrăzi.
Noapte bună, popor român!
Ion Olaru
Grosu Ulise, au aflat mulți români de matrapazlacurile săvârșite de gruparea ponta-sova aet co...!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Și ce dacă au aflat? "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani", poate fi un exemplu edificator de atrofiere a DEMNITĂȚII.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Am presupus că "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" și-a dat obștescul sfârșit facebook-ist pentru a te face pe tine "mai spălat, mai curat".
Acesta este si motivul pentru care refuz să-ți văd "scheletele din dulap".
Acest lucru îl voi face până la data de 08.03.2023, Ziua Internațională a Femeii.
Vasile Burlacu
Fiecare avem scheleții noștri......
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă Maestrul Arsenie Bocancea nu mi-a găsit "scheleții" mult căutați, tu ce șanse crezi că ai avea să-i găsești?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Bietul de tine!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă nu ar fi foast așa, ai mai fi putut spune că sunt "imprevizibil și incontrolabil"? Ai fi făcut din mine un mielușel, așa jucăm "leapșa pe furate".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa ca, ai ajuns un miel turbat.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Crezi ca-mi pot permite să te contrazic? Dacă am în vedere "RECREȘTINAREA" forțată la care l-am supus pe Maestrul Arsenie Bocancea, prin acțiunea de a i-l scoate pe nas pe ATEUL CONVINS Moldoveanu Lucian(Dragomir Lucian), este posibil să ai dreptate.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; După 8 Martie, alupigus!
Grosu Ulise
Mariana Simon: Stimată Doamnă am crezut că "RECREȘTINAREA" forțată pe care i-am aplicat-o "finului" D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, care l-a făcut să-și dea obștescul sfârșit facebook-ist, va fi benefică și pentru prietenul Vasile Burlacu.
Din păcate lucrurile nu stau așa și sunt nevoit să vă dau dreptate, deoarece se confirma că prietenul Vasile Burlacu este la degetul cel mic al Maestrului Arsenie Bocancea.
Consider că dacă prietenul Ion Caluean îi va dedica un Chipăruș "sufletului facebook-ist" al Maestrului Arsenie Bocancea, va avea efect și asupra prietenului Vasile Burlacu.
Ce părere aveți despre VORBA de DUH "alupigus" pe care mi-a adresat-o? Dacă d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, va citi invers vorba de duh, pe care mi-a adresat-o prietenul Vasile Burlacu, se va autofelicita că i-a dat cu flit, celui care visa la o "ciufuleala liber consimțită".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Doamna Tătaru ,fiind o femeie inteligentă, cu instinct politic, a înțeles mesajul. Se pare că și-a învățat lecția. Tu, „sinucigaș” pe linie.
Mariana Simon
Grosu Ulise; E de tot... "râsul -plânsul"!!!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Nu mor caii când vor câinii... cainii când vor stăpânii.... și nici eu când vor unii.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Replica pe care pe care mi-ai dat-o consider ca faci parte din categoria "curaj găină că mâine te tai".
În ceea ce o privește pe d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, probabil că ai dreptate când afirmi,
"Grosu Ulise: Doamna Tătaru ,fiind o femeie inteligentă, cu instinct politic, a înțeles mesajul. Se pare că și-a învățat lecția.".
În schimb, eu știu un lucru cert și anume că, deși este dottore în economie, Domnia sa nu a înțeles nimic din ceea ce înseamnă ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Considerand NENEGOCIABILĂ aceasta ESCROCHERIE, urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Dacă prietenului Bisoceanu Mihai, urmare a "deformării profesionale" de care ai vorbit, a considerat că trebuie să facă niște "IRONII" în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, iar tu ai simțit nevoia să-i plângi pe umăr și să-l iei la MIȘTO, în cazul d-nei viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, ai vorbit despre o "ciufuleala liber consimțită".
Trecând peste convingerea d-nei viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care mă considera SLUGA lui Oprisan, o informez public că nu mă impresionează pictorialele Domniei sale de pe Facebook, așa cum nu m-a impresionat, în urma cu circa 14 ani, fusta până în fund a actualei soții a președintelui Marian Oprișan.
În schimb, afirmația Domniei sale citez, "Mă bârâi de 20 de ani la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu ai fost în stare sa rezolvi nimic", o obligă să-și demonstreze profesionalismul ca dottore în economie.
Am văzut că la capitolul CIRC POLITIC sta foarte bine, aspect pe care l-a demonstrat în speta prețului la gunoiul menajer din mun. Focșani.
Dacă d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru nu-și va demonstra profesionalismul în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, voi găsi metode democratice să o OBLIG ca sa facă acest lucru.
Eu l-am rugat pe președintele comisiei de buget din CL Focșani, dl. Macovei Liviu, să-i spună d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ce înseamnă să demonstrezi la CAFR că un audit este greșit, așa cum am făcut eu în speta ESCROCHERIEI de la CUP Focsani.

Dacă am în vedere că dl. Macovei Liviu a postat o imagine pe Facebook, prin care dorea să ne convingă ca d-na consilier PNL Alina Drumea și dl.consilier PNL Ionel Costea analizează cu mult PROFESIONALISM bugetul Primăriei Focșani, nu știu ce mai cred.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Stimabile, pe lume o doare fix la un an lumina de pix de durerile tale, de suferința ta, de lupta ta. Repeți obsesiv aceleași văicăreli, de parcă ar trebui să ne doara-n cur de tine. Nu ne doare, dimpotrivă, ne bucurăm de suferința ta autoindusă, căci nimeni nu-l compătimește pe cel ce-și taie creaca de sub picioare. Când rațiunea pleacă de acasă , nebunia joacă pe masă. Slavă Odysseus!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Ai vorbit și în numele presupusului tau elev, purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu?

5. Ziarul de Vrancea din data de 28.02.2022 a publicat articolul "Mircea Harca, patronul farmaciilor Brifarm și fost farmacist al Spitalului Militar Focșani, scapă de procesul penal prin prescrierea faptelor".
"Decizia definitivă a judecătorilor Curții de Apel Galați a fost făcută publică în acest dosar joi, 23 februarie 2023. ”Dispune încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul Harca Mircea pentru săvârșirea a două instigări la infracțiunea de fals intelectual, prevăzute de art. art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal (fapte din luna iulie 2014), ca urmare a prescripției răspunderii penale”, se menționează în aceasta. Decizia de joi, 23 februarie 2023 a judecătorilor Curții de Apel Galați intervine după ce aceeași instanță pe 22 august 2022 menționa „Repune cauza pe rol în vederea lămuririi problemei prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de instigare la fals intelectual sub aspectul cărora inculpatul Harca Mircea este trimis în judecată”
Tip solutie: desfinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea
Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Vrancea. Desfiinţează în parte sentința penală nr. 25/21.02.2022 a Tribunalului Vrancea, înlăturând dispozițiile privind achitarea inculpatului Harca Mircea pentru săvârșirea a două instigări la infracțiunea de fals intelectual, prevăzute de art. art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal, iar în rejudecare: I. În baza art. 396 al. 6 Cod pr. penală în referire la art. 16 lit. f, teza a II-a Cod pr. penală, art. 154 al. 1 lit. d şi art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, dispune încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatului Harca Mircea pentru săvârșirea a două instigări la infracțiunea de fals intelectual, prevăzute de art. art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal (fapte din luna iulie 2014), ca urmare a prescripției răspunderii penale. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală desființează înscrisurile falsificate, respectiv: l . Cerere pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței, formulată de Bălăbăneanu Raluca Claudia și înregistrată la Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanelor Vrancea cu nr. 9231/31.07.2014 (aflată în fotocopie la fil. 50 din vol. 11, originalul fiind restituit către Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanelor Vrancea prin adresa nr. 2121/D/P/2019 din 03.07.2019 — vol.11, fila 80); 2. Cerere pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței, formulată de Sgîrcitu Liliana Valentina și înregistrată la Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanelor Vrancea cu nr. 9232/3 1.07.2014 (aflată în fotocopie la fila 52 din vol. 11, originalul fiind restituit către Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanelor Vrancea prin adresa nr. 2121/D/P/2019 din 03.07.2019 — vol. 11, fila 80). II. Modifică dispozițiile privind achitarea inculpaților Harca Mircea, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, și Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. 1 Cod penal, în sensul reținerii prevederilor art. 16 alin. 1 lit. b, teza I Cod procedură penală în locul prevederilor art.16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală. III. Înlătură dispozițiile privind lăsarea cheltuielilor judiciare la judecata în fond în întregime în sarcina statului iar în baza art. 275 alin. 3 lit. b Cod procedură penală obligă pe inculpatul Harca Mircea la plata sumei de 2.000 lei (din care 1.000 lei pentru faza de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare. Menţine celelalte dispoziții ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al. 2 ?i 4 Cod pr. penală obligă pe fiecare dintre inculpații Harca Mircea și Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă. Pronunţată azi, data de 23.02.2023, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Hotarâre 251/2023 23.02.2023
............."
COMENTARII
Grosu Ulise
Noapte bună, România! Aceasta înseamnă Regimul Securist Postdecembrist din România. Poporul român este bun de plată.
Marcel Chetronie
Asta e justiția în Români
Vasile Burlacu
De la început acest dosar a fost o tâmpenie numai și pentru faptul că directorul penitenciarului de la Mândrești nu avea competența de a dispune transferul unui pușcăriaș din alt penitenciar.
Cătălin Mocanu
Vasile Burlacu , ca la școală!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu: Prietene, dar TRATAMENTUL la care m-a supus presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan și am susținut niște probleme tehnico-economice, nu a fost o TÂMPENIE?
PS Am întrebat pentru d-na Mariana Simon!
Vasile Burlacu
Cătălin Mocanu; Așa este când începi cercetarea penală după spusele unor guriști ca Ulise și nu cunoști legislația . Eu cred că a fost o comandă....
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Tu refuzi și susții orice, prost și aberant.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Puișor, ce importanță mai are ce crezi tu?
Ai uitat că presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, s-a folosit de HABARNIȘTII cu bunul simț atrofiat, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, pe care timp de circa 5 ani i-a încurajat să mă denigreze?
Prin afirmația, "Eu cred că a fost o comandă....", conștientizezi cât de PENIBIL ești?
Dacă vei continua în aceeași notă, cred că-i vei eclipsa pe cei care au detonat BOMBA PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani din data de 08.09.2016, în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Du-te mă de aici cu tâmpeniile tale!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Puișor, ce ai vrut să spui prin afirmația, "Tu refuzi și susții orice, prost si aberant.". Din statutul de "FANTOMĂ vie, fără ADN", poți mânca ca capra cât vrei, fără a sesiza penibilul situației.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Când spui ,,puișor”, esti turbat de furie. Să-mi pupi ,,puișorul”!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Puișor, eu nu sunt specialist în psihologie umană, așa cum a pretins Maestrul Arsenie Bocancea că, este colectivul de specialiști pentru care sunt cobai.
Când cineva care este posibil să fi fost educat să nu se enerveze, așa cum pretindea că este postacul "orion", afirma "Să-mi pupi ,,puișorul”!", se vede clar cine este cu "unghia în gât".
Dacă Dragomir Lucian și Mihai Braha ar mai fi avut acces pe pagina mea de Facebook, aveai și tu un umăr pe care să plângi, așa... Poate ai fi vrut să plângi pe umărul d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar....
Încearcă să plângi pe umărul prof Cătălin Mocanu, care te-a declarat "profesor".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Răsuflate.....Ești un trist.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, crezi că aș avea motiv ca să fiu trist? Prin scrierea postată azi pe blog de Dragobete, nu știu ce ne-am mai putea spune, fără a avea un plan comun de luptă?
E. DISPREȚUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE a mun. Focșani și al consilierilor din CL Focșani față de cei care i-au votat, urmare a comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor
1. Site-ul Jurnalul de Vrancea din data de 27.02.2023, a publicat articolul, "Circ politic în sala Consiliului Local Focșani! Primarul Misăilă și-a pus masca de demagog și și-a dat colegii de partid în vileag".
Citez:
"Cine credea că circul din ședințele de Consiliu Local s-a terminat, s-a înșelat! De data aceasta, discuțiile aprinse au avut loc la finalul ședinței extraordinare de astăzi și i-a avut ca protagoniști pe primarul Misăilă, consilierii locali și câțiva producători și comercianți din Piața Moldovei. Cei din urmă au venit cu jalba-n proțap să ceară reamenajarea tarabelor distruse de zăpadă și demontate de Administrația Piețelor. Așa cum se întâmplă de obicei, primarul Misăilă a simțit miros de sânge și a bifat o nouă situație de a da de pământ cu aleșii PNL-USR. Discuția aprinsă s-a transformat într-o declarație politică venită din partea edilului (pentru că, nu-i așa, „mai multă administrație și mai puțină politică!”). În încercarea sa de a-i îndupleca pe oamenii care se aflau în sală și așteptau o rezolvare a acestei situații, primarul Misăilă și-a dat în primire colegii din PSD care s-au aflat la conducerea pieței vreme de mai mulți ani. „Am cerut din 2017 să facem un studiu pentru modernizarea pieței. (…) Din 2017 și până în 2020, fosta conducerea a refuzat să pună suma pentru acel studiu în buget. Au fost câteva personaje din PSD care nu au vrut să facă modernizarea la piață. Fosta conducere! Și spun clar cine: Claudia Ionescu, împreună cu Vasile Melinte și cu toți cei care erau reprezentanți în Consiliul de Administrație la piață. O spun deschis pentru că nu-mi este rușine! În fiecare partid avem și bune și rele!”, a spus primarul. Discursul lui Misăilă a fost deturnat la actuala structură a Consiliului de Administrație pe care l-a acuzat că nu vrea să ducă mai departe proiectul de modernizare. Pentru a-și impregna și mai bine punctul de vedere, Misăilă a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe directorul Vladimir Dușinschi cerându-i imperios, în fața întregii adunări, să demareze toate procedurile necesare pentru ca tarabele să fie montate la loc, în exterior. Indiferent din ce unghi ar fi analizat discursul primarului, acesta nu este altceva decât pură demagogie, lăsând bieții oameni cu impresia că odată ce edilul s-a implicat în această situație, totul se rezolvă de mâine. Decizia de a muta comercianții și producătorii rămași fără tarabe la exterior a aparținut directorului girat chiar de primarul Cristi Misăilă. Cu toate că primarul a încercat o diversiune în fața audienței, cetățenii trebuie să-și amintească: Vladimir Dușinschi a fost numit în funcție la începutul anului 2021 de membrii Consiliului de Administrație de la acea vreme. Dușinschi a fost promovat din funcția de consilier al primarului Cristi Misăilă și a înlocuit-o pe Claudia Ionescu, o apropiată a fostului președinte PSD Vrancea, Marian Oprișan. Practic, prin discursul său politicianist, Misăilă nu a făcut altceva decât să se cațere electoral pe o situație creată chiar de omul pe care l-a susținut la șefia pieței."
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; În calitatea ta de specialist în psihologie umană, ce părere ai despre comportamentul primarului Cristi Valentin Misăilă, care prin scrierea postat pe blog cu ocazia Zilei americanesti a indragostitilor, i-am declarat RĂZBOI?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Domnule, se cunoaste atmosfera din primărie, din consiliul local. Restu-s bârfe a la PNL-USR-PSD, etc. Păcat că lipsești din acel peisaj, măcar dacă te-ar fi acreditat ăștia să colaborezi cu vreo fițuică tip Monitorul, Ziarul de Vrancea, etc.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, a fost o perioada în care mă duceam la ședințele CL Focșani, ca la un spectacol.
Bufonul PSD-ului era Radu Nițu.
Acesta se păruia cu toți CIRCARII care mimau opoziția în CL Focșani. Unul dintre acești CIRCARI era actualul lider al PNL Focșani, Nicu Tanase. Mălureanu jr. a fost și el consilier PDL în CL Focșani, o perioada scurta de timp. Acesta avea o plăcere deosebită, să-l provoace la CIRC pe Radu Nitu. Spectacolul dintre cei doi era total.

Într-o campanie electorala Malureanu Jr. s-a confruntat puțin, după modelul actual din PSD, cu specialistul președintelui Marian Oprișan, în probleme de ENET, Gabriel Derderian.
Nu știu dacă acesta a fost motivul pentru care Mălureanu Jr. a demisionat din CL Focșani.
"Opoziția" a mai avut în CL Focșani, diverși MĂSCĂRICI POLITICI, precum "liberalul" Trofin Tudorel sau PNTcd-istul Lilian Ilie.
Experiența de activist PCR a lui Radu Nițu, triumfa în fața AMATORISMULUI celor doi MASCARICI POLITICI, amintiți mai sus.
La vremea respectiva, era o regulă, în sensul că în ultima joi din lună, la ora 16, aveau loc ședințele ordinare ale CL Focșani, iar ședințele extraordinare erau foarte rare.
Acum ședințele CL Focșani se țin, când se simte în FORMĂ "masculul alfa" din Primăria Focșani, dacă este să te citez.
În aceste condiții, nu pot fi prezent la ședințele CL Focșani. La una dintre ședințele CL Focșani, la care am fost anul acesta, consilierul PSD Radu Nițu a ținut un discurs MORALIZATOR consilierilor PNL-USR din CL Focșani, invocând Divinitatea.
Acest lucru i-a deranjat foarte tare pe consilierii PNL, Ionel Costea si Cristian Zîrnă, iar spectacolul a fost total.
La terminarea ședinței, în treacăt, i-am spus și eu o VORBĂ de DUH, fostului activist PCR Radu Nițu.
Când consilierul PNL Cristian Zîrnă a văzut că Radu Nițu nu are scuipat la limbă în fața mea, a "rămas cu gura căscată".
Precizarea ta, "Păcat ca lipsesti din acel peisaj, măcar dacă te-ar fi acreditat ăștia sa colaborezi cu vreo fituica tip Monitorul, Ziarul de Vrancea, etc.", mă ONOREAZĂ.
Această afirmație demonstrează că nu muncesc degeaba, pentru scrierile pe care le postez pe blog.
Îmi amintesc cu nostalgie, că, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că s-a pus problema ca eu să fiu jurnalist la ziarul Monitorul de Vrancea.
Nu s-a pus NICIODATĂ o astfel de problemă, iar dacă mi s-ar fi făcut o astfel de propunere, REFUZUL era CATEGORIC.
Rog să ai în vedere ca am preferat să trăiesc 4 ani din munca de SALAHOR, urmare a MITULUI Oprișan, decât să renunț la NENEGOCIABILITATE din speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
Feblețea ta, Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian), în calitatea lui de lider a PSR - Vrancea, a demonstrat că, nu poate înțelege un astfel de comportament.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Să-ți spun un secret; niciodată cei de la Monitorul de Vrancea, atât vechea conducere cât si cea de după, nu au luat în calcul persoana ta pentru colaborare. Esti interzis oriunde.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Să înțeleg că afirmația Maestrului Arsenie Bocancea cu o posibilă oferta de a lucra ca "jurnalist" la ziarul Monitorul de Vrancea, a fost o diversiune ieftină?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ce mă întrebi pe mine? Tu-ți luai limba-n gură cu el.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; În "mărțișorul" pe care am să ți-l ofer de 1 Martie, îți voi răspunde la această întrebare.
2. Site-ul Jurnalul de Vrancea a publicat în data de 27.02.2023, informația, "Primarul Misăilă s-a ales cu plângere penală după ce a amenințat un consilier local cu bătaia: „Dacă îți f*t una…!”".
Citez:
"Comportamentul de șantier al primarului Misăilă generează noi nemulțumiri în Consiliul Local Focșani. Liberalul Cristian Zîrnă i-a făcut edilului o plângere penală după ce, într-un cadru oficial – o ședință a comisiei de buget – finanțe, acesta i s-a adresat folosind expresii de maidan. Incidentul s-a petrecut pe 26 ianuarie în cadrul amintit mai sus, atunci când primarul Misăilă, scos din pepeni de opinii divergente, l-a amenințat cu bătaia pe consilierul Zîrnă, spunându-i în cea mai neaoșă expresie argotică: „Dacă îți fut una…”, după care l-a somat să părăsească ședința. Cum era și firesc, consilierul Zîrnă nu a lăsat lucrurile neterminate și i-a făcut primarului o plângere penală pentru hărțuire și amenințare (vezi ma jos)Nu este prima oară când edilul nu-și poate struni nervii în fața consilierilor locali. Să nu uităm de injuriile grobiene aduse consilierului Ana Maria Dimitriu și viceprimarului Alexandra Tătaru, în ședințe publice, urmărite de toată lumea, semn că nici femeile nu sunt scutite de ieșirile necontrolate ale primarului (în timp ce se dă galant, oferind mărțișoare și flori doamnelor și domnișoarelor). De altfel, încă de la venirea sa în funcție au început să circule vorbe în lgătură cu modul în care primarul se adresează angajaților din primărie și instituuțiile subordonate. Dacă atunci unii nu au dat crezare zvonurilor, iată că din ce în ce mai multă lume începe să devoaleze adevăratul caracter al omului Cristi Valentin Misăilă, pe care soarta l-a așezat vremelnic într-o poziție de conducere."
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, încă un exemplu în care se confirmă COMPORTAMENTUL GOLĂNESC al primarului Cristi Valentin Misăilă.
De demonstrarea INCOMPETENȚEI primarului Cristi Valentin Misaila, mă voi ocupa eu.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise ,,Daca” nu impune realizarea faptei, ea este condiționată de anumite elemente de care depinde realizarea ei. ,,Daca”, sugerează o situatie ipotetica, nu este o certitudine ca făptuitorul urmărește ca actul infracțional să se petreacă cu adevărat. ,,Amenintarii” domnului primar ii lipsește aptitudinea de a produce o stare de temere, deoarece, din comportarea făptuitorului nu rezultă cu nimic ca acesta va trece la înfăptuirea râului cu care amenință victima.. Deci „temerea„ nu exista, nu sunt întrunite elementele constitutive (elementul material) ale infractiunii de amenințarea. Așa ca, totul se va lasa cu un mare NUP.
Primarul Misăilă este supus unui tir intens de provocari, toate, în scopul sifonarii imaginii publice și pentru a împiedica sau tergiversa finalizarea unor proiecte de interes public. Circari ați votat, circ aveți.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu: Bine punctat stimate, LUP MORALIST! Trebuie să recunosc că dacă perseverezi, te vei ridica la prestația Maestrului Arsenie Bocancea din speța Mr.Gh.Pastia, când s-a autodepasit, în relația cu mine, ca AVOCAT al DIAVOLULUI.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Învață!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Eu nu trebuie să mai învăț nimic, ci trebuie sa valorific rezultatul luptei cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ai dreptate. Cum de nu m-am gândit?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă ai fi gândit, crezi că mai reîncălzeai ciorba pentru care Maestrul Arsenie Bocancea s-a dus cu capul în gard?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Chiar așa.....Esti ciorbar?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Nu !
3. În data de de 01,03.2023, am distribuit pe pagina mea de Facebook, informația,

Nicu Tanase este împreună cu Alexandra Tătaru şi alţi 7 în Focșani, Vrancea.
Într-o demonstrație de populism ieftin și demagogie, Misăilă a încercat azi să-și justifice incompetența aruncând vina pe consilierii PNL Focșani care nu-i fac jocurile și interesele personale și de grup.
A invocat, în cadrul unei conferințe de presă din care a citit ce i-au scris țuțării de partid, toate motivele: PNL, USR, pe premierul Ciucă, pe președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, numai incompetența și impotența administrativă proprii n-a avut bărbăția să le recunoască.
Vom demonta, punct cu punct, afirmațiile calomnioase și fără fundament ale lui Misăilă, pentru că noi, PNL Focșani, suntem trimiși de focșăneni în Consiliul Local, nu de Oprișan și nici de grupurile de interese ale PSD.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Abia aștept să demonstrați, citez "Vom demonta, punct cu punct, afirmațiile calomnioase și fără fundament ale lui Misăilă, pentru că noi, PNL Focșani, suntem trimiși de focșăneni în Consiliul Local, nu de Oprișan și nici de grupurile de interese ale PSD."
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, consideri ca d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru și liderul PNL Focșani, Nicu Tanase, ma vor putea convinge de IUBIREA lor față de cei care i-au votat? Eu cred că NU!
Ion Olaru
postare tip-penele....! care ? ...,știm....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Fără comentarii !
Vasile Burlacu
Lăsați scandalul și treceți la treabă! Nu sunteți plătiți să vă certați, ci pentru a lucra pentru comunitate. Toți apărați interesele personale sau de grup, dar niciunul nu apară interesele acestui municipiu. Rușine!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, precizarea d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru că, Domnia sa nu mai poartă dialoguri facebook-iste cu FANTOMELE, ar trebui să-ți dea serios de gândit.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Eu nu port dialog cu ea. Cred că asta nu ați înțeles, nici tu, nici ea.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Să înțeleg că în relația cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu porți un dialog, ci un monolog?
După o perioadă mai lungă decât era cazul, în care nu s-a putut ajunge la un acord între primar și majoritatea din Consiliul Local, bugetul municipiului Focșani a fost adoptat în ședința de azi. Amendamentele propuse de mine pentru acest buget au fost adoptate integral.
Acestea sunt :
-documentație tehnico-economică demolare cladiri C1,C2,C3 Piața Unirii și refacere trotuar
-reamenajare teren sport multifuncțional,teren volei și alei adiacente la Colegiul Tehnic Gh.Asachi
-documentație tehnico-economică pentru realizare teren fotbal sintetic - în Complexul Sportiv Milcovul
-achiziție mobilier urban inteligent copac solar
-reparatii curente pistă atletism Stadion Sud
-sprijin financiar în valoare de 107,94 mii lei pentru Palatul Copiilor
COMENTARII
Grosu Ulise
Macovei Liviu; Stimabile, pentru acceptarea propunerilor de care faci vorbire în acest material, pe care l-am redistribuit pe pagina mea de Facebook, ar trebui să mergi să-i mulțumesc șefului politicienilor mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", respectiv prietenului meu, dl. președinte Marian Oprișan.
Într-o demonstrație de populism ieftin și demagogie, Misăilă a încercat azi să-și justifice incompetența aruncând vina pe consilierii PNL Focșani care nu-i fac jocurile și interesele personale și de grup.
A invocat, în cadrul unei conferințe de presă din care a citit ce i-au scris țuțării de partid, toate motivele: PNL, USR, pe premierul Ciucă, pe președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, numai incompetența și impotența administrativă proprii n-a avut bărbăția să le recunoască.
Vom demonta, punct cu punct, afirmațiile calomnioase și fără fundament ale lui Misăilă, pentru că noi, PNL Focșani, suntem trimiși de focșăneni în Consiliul Local, nu de Oprișan și nici de grupurile de interese ale PSD.
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Abia aștept să demonstrați, citez "Vom demonta, punct cu punct, afirmațiile calomnioase și fără fundament ale lui Misăilă, pentru că noi, PNL Focșani, suntem trimiși de focșăneni în Consiliul Local, nu de Oprișan și nici de grupurile de interese ale PSD."
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, consideri ca d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru și liderul PNL Focșani, Nicu Tanase, ma vor putea convinge de IUBIREA lor față de cei care i-au votat? Eu cred că NU!
Ion Olaru
postare tip-penele....! care ? ...,știm....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Fără comentarii !
Vasile Burlacu
Lăsați scandalul și treceți la treabă! Nu sunteți plătiți să vă certați, ci pentru a lucra pentru comunitate. Toți apărați interesele personale sau de grup, dar niciunul nu apară interesele acestui municipiu. Rușine!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, precizarea d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru că, Domnia sa nu mai poartă dialoguri facebook-iste cu FANTOMELE, ar trebui să-ți dea serios de gândit.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Eu nu port dialog cu ea. Cred că asta nu ați înțeles, nici tu, nici ea.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Să înțeleg că în relația cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu porți un dialog, ci un monolog?
4. Monitorul de Vrancea a publicat în data de 01.03.2023, articolul "Primarul Misăilă face apel la Ciucă, Ciolacu și Toma pentru a scoate Focșaniul din impasul financiar, după refuzul repetat al PNL&USR de a vota bugetul".
Citez:
"Un nou blocaj la Primăria Focșani, în urma refuzului repetat al consilierilor majoritari PNL&USR de a vota proiectul de buget. Primarul Cristi Valentin Misăilă a susținut, ieri, o conferință de presă pentru a explica situația în care se află municipalitatea, în condițiile în care cel mai probabil suntem singurul municipiu reședință de județ care nu are aprobat un buget pentru acest an. Aceasta în condițiile în care luni, înainte de ședința Consiliului Local Focșani, majoritarii s-au prefăcut interesați în a propune amendamente, pentru ca „pe live” pur și simplu să „pice” proiectul. Edilul a arătat că, de fapt, consilierii PNL&USR nu au făcut amendamente, au venit doar cu idei de proiecte care ar fi trebuit cuantificate de funcționarii Primăriei, cei care trebuiau să găsească și sursele bugetare pentru aceste proiecte. Însă proiecte care erau doar idei, precum organizarea unei zile a persoanelor cu dizabilități din Focșani, însă fără să spună ce ar trebui să cuprindă aceste acțiuni. O altă propunere se referea la reabilitarea Pasajului Vîlcele, în condițiile în care CUP Focșani are prevăzută o investiție cu fonduri europene pentru această zonă. Nu în ultimul rând, consilierii au venit cu ideea închiderii străzi Maior Gh. Pastia, una dintre arterele care vor face legătura între cele două bulevarde cu sensuri unice care vor fi înființate prin proiectul de resistematizare a infrastructurii din Focșani.
În aceste condiții, argumentele liberalilor precum că nu ar dori primarul Cristi Misăilă să le accepte amendamentele, pe care nici măcar nu le-au supus votului consilierilor, „nu sunt decât răutăți ieftine, motive puerile prin care vor să își ascundă indiferența față de cetățenii municipiului Focșani”, a declarat primarul, care a explicat că, de la 26 ianuarie, când a fost prezentat proiectul de buget pe pagina de internet a municipalității, „nu au fost făcute observații, amendamente scrise la buget”. „Le-am propus o dezbatere asupra bugetului local încă din 19 ianuarie, cu o săptămână înainte de a publica proiectul de buget însă erau prea ocupați cu pregătirile pentru organizarea balului PNL. Cred că dacă doreau să facă amendamente, atunci se pregăteau așa cum o fac la alte proiecte de hotărâre la care vin cu modificări, puteau apela la sprijinul aparatului de specialitate. Însă nu au făcut acest lucru”, a spus primarul Cristi Misăilă, care a precizat că „indiferent de șantaje, nu voi ceda binele focșănenilor pentru binele unor grupuri sau persoane”.
Primarul Cristi Misăilă a explicat în cadrul conferinței de presă și de ce sunt atât de încrâncenați majoritarii, totul fiind legat de anumite nemulțumiri pe care le au aceștia vizavi de Administrația Piețelor. Astfel, mai multe hotărâri ale AGA unde Consiliul Local este reprezentat de consilierul local PNL, Ionel Costea, au fost anulate de instanță. În consecință, mai mulți liberali care au fost numiți în Consiliul de Administrație de la Administrația Piețelor ar trebui să returneze indemnizațiile primite. Nu în ultimul rând, primarul a acuzat indiferența actualului CA de la Piață care nu a prevăzut în buget bani pentru a începe proiectul de reabilitare la Piața Moldovei. Aceasta în condițiile în care sunt disponibili 1,7 milioane lei, din economiile făcute în ultimul an, bani ce ar permite realizarea documentației tehnice care să stabilească cum ar trebui făcută reabilitarea Pieței Moldovei, cea care aduce cele mai mari venituri la Administrația Piețelor.
Datoriile au ajuns la 4,2 milioane lei și cresc în fiecare zi
........"
COMENTARII
Comentarii
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, recunosc că mi s-a părut interesantă precizarea, citez:

"Alexandra Tătaru;
Având în vedere că în comisia de buget colegii mei consilieri au dorit o discuție non formală în privința unor proiecte ce s-ar dori implementate, am pus și eu problema, tot de principiu, a unei bugetări pentru 3 proiecte cu caracter științific și educativ. Nu paranghelii, nu pentru mine, personal, așa cum lasă primarul să se înțeleagă, în stilul dumnealui batjocoritor la adresa noastră, ci pentru tineri și copii.
Primarul nu înțelege că nu îmi face mie favoruri, nici nu i le cer, eu am doar niște drepturi pe care mi le încalcă zilnic, oricum, la care se adaugă jignirile repetate. Să aibă totuși grijă cât mai minte, că nu toată lumea e proastă așa cum crede, mai ales în privința tuturor facilităților pe care le acordă neamurilor și prietenilor, toate cu bani publici, că doar nu aduce bani de acasă nici ptr flori!
Să îți fie rușine, știu ca nu îți este, dar mai zic o dată, poate pricepi!
P.S. luați cu apă, domn' primar, că vă stau în gât!"

În calitatea ta posibil specialist în psihologie feminină, ai insinuat că aceasta PĂRUIALĂ între "masculul alfa din Primăria Focșani" și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ar ascunde o iubire ascunsă.
În opinia mea, comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, merită un astfel de DISPREȚ din partea celor pe care îi votează să-i reprezinte.
Grosu Ulise
Toader Gheba; Stimabile, ți-aș fi recunoscator daca l-ai convinge pe feblețea ta, primarul Cristi Valentin Misăilă, să se confrunte public cu mine, pe tema problemelor tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ.

De ce îți fac aceasta solicitare?
Deoarece vreau să-i demonstrez primarului Cristi Valentin Misăilă ca, nu am bătut câmpii atunci când am afirmat public că, într-o confruntare cu mine, având ca tema problemele tehnico-economice de interes public, pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea este GLUGĂ de COCENI și nu finanțist, așa cum pretinde că este. Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani;
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani;
Mă gândeam că și în speța bugetului se va "pupa piata endependentei", ca în cazul prețului la gunoiul menajer din mun.Focșani.
Am sesizat că au apărut problema unor studii "științifice si educaționale" pe care primarul Cristi Valentin Misăilă le numește "stiintifico-fantastice".
Eu nu știu câtă putere de convingere va avea dl. Toader Gheba, în a-l determina pe primarul Cristi Valentin Misăilă să se confrunte public cu mine, în legătură cu problemele tehnico-economice de interes public, pe care le avem în DIVERGENȚĂ, dar am încercat și eu marea cu degetul.
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani și refuzând ca pe baza semnăturii mele, abonatii ENET fără gigacalorimetre să fie FURAȚI, după ce mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de munca, deoarece mi-am permis să gândesc, urmare a MITULUI Oprișan în perioada 2006-2010, am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
D-na Cristina Costin, fosta șefă la Serviciul investiții din Primăria Focșani, care conform unor bârfe, a executat ordinul președintelui Marian Oprisan, în speta plasei de iluminat din Piața Unirii Focsani și a fost condamnata pentru aceasta, în opinia primarului Cristi Valentin Misăilă, trebuie să dețină o mare funcție la ENET.
Ar fi bine ca primarul Cristi Valentin Misăilă să-și amintească ce replică a avut în fața mea, consilierul PSD din CJ Vrancea, Vasile Marin, când în timpul campaniei electorale pe care o făcea primarului Cristi Valentin Misăilă, l-am abordat în speța prietenului meu, Bobiță.
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, crezi că dl. Toader Gheba, îl va convinge pe primarul Cristi Valentin Misăilă să facă ceea ce l-am rugat? Conform unor deducții aparent logice, dl Toader Gheba ar face parte din aceeași echipă cu tine.

Probabil ca prietenul Vasile Burlacu știe de ce.
5. În data de 04.03.2023, am distribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Liviu MacoveiDupă o perioadă mai lungă decât era cazul, în care nu s-a putut ajunge la un acord între primar și majoritatea din Consiliul Local, bugetul municipiului Focșani a fost adoptat în ședința de azi. Amendamentele propuse de mine pentru acest buget au fost adoptate integral.
Acestea sunt :
-documentație tehnico-economică demolare cladiri C1,C2,C3 Piața Unirii și refacere trotuar
-reamenajare teren sport multifuncțional,teren volei și alei adiacente la Colegiul Tehnic Gh.Asachi
-documentație tehnico-economică pentru realizare teren fotbal sintetic - în Complexul Sportiv Milcovul
-achiziție mobilier urban inteligent copac solar
-reparatii curente pistă atletism Stadion Sud
-sprijin financiar în valoare de 107,94 mii lei pentru Palatul Copiilor
COMENTARII
Grosu Ulise
Macovei Liviu; Stimabile, pentru acceptarea propunerilor de care faci vorbire în acest material, pe care l-am redistribuit pe pagina mea de Facebook, ar trebui să mergi să-i mulțumesc șefului politicienilor mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", respectiv prietenului meu, dl. președinte Marian Oprișan.
Am sesizat că primarul Cristi Valentin Misăilă a acceptat și proiectele "stiintifico-fantastice" ale d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Te-am rugat să-i spui d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, ce înseamnă să demonstrezi la CAFR că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța auditului, prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
În loc să faci ceea ce te-am rugat, ai apelat la sprijinul colegilor tăi, Ionel Costea și Alina Drumea, ca să descâlciți ițele bugetului Primăriei Focșani. Dacă prietenul Vasile Burlacu își dorește o "ciufuleala liber consimțită" cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, eu cu primaru Cristi Valentin Misăilă, căruia i-a declarat RĂZBOI, doresc o CIUFULEALA NECONSIMȚITĂ, ocazie cu care să-i arăt la modul concret, că într-o confruntare publică, având ca temă problemele tehnico-economice de interes public, pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.
Grosu Ulise
Cristian Zirna; Stimabile, am văzut că ai avut o altercație cu primarul Cristi Valentin Misăilă, urmare careia i-ai fi făcut o plângere penală. Dacă în ceea ce-l privește pe CIRCARUL PSD din CL Focșani, Radu Nițu, ai văzut care îi este reacția în fața mea, trebuie să recunosc că paruiala politică pe care o ai cu prietenul meu, consilier PSD, Mihai Nedelcu, mă unge la suflet.

Regret că dl.consilier Macovei Liviu, nu i-a explicat d-nei viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, ce înseamnă să demonstrezi la CAFR că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în cazul ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
Deoarece erai prezent, când d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a pretins ca, "O bârâi de 20 ani la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu am fost în stare sa rezolv nimic", vreau să văd de ce este Domnia sa în stare sa facă.
Rog să ai în vedere că aceasta încasează un purcoi de bani, ca viceprimar al mun.Focșani.
Dacă pe prietenul Vasile Burlacu îl interesează o "ciufuleala liber consimțită" cu d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, eu nu am astfel de vise.
Singura mea dorință este aceea ca d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru să-și demonstreze profesionalismul ca dottore în economie, dar nu cum și-a demonstrat profesionalismul ca jurnalist în speța Mr.Gh.Pastia.
Consideri că greșesc cu ceva, în ceea ce am afirmat mai sus?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Măi PN , ce este un audit? Crează autitul efecte juridice? Auditul crează opinii, independente și responsabile față de anumite standarde. El nu crează norme, reglementări, etc.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, dar ce profund ai cugetat! Prin această replică, consider ca te-ai ridicat la nivelul BRUIAJULUI JURIDIC pe care mi l-a făcut Maestrul Arsenie Bocancea, în speța Mr.Gh.Pastia.

Atunci, Maestrul Arsenie Bocancea, am considerat că s-a autodepășit, în relația cu mine, ca AVOCAT al DIAVOLULUI.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Așa ca, nu o mai da înainte cu auditul!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, în discuție este o GOLANIE de doi bani și FURTUL unei COLECTIVITĂȚI.

Le-am arătat această GOLĂNIE, cu caracter particular, la diferite persoane cu funcție publice din jud Vrancea și toți PARALIZAU de FRICĂ.
Din punct de vedere oficial am determinat JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea.
În discuție nu este vorba de rezolvat problema ENET cu ajutorul lui Sandu Gurguiatu așa cum a făcut Maestrul Arsenie Bocancea.
De asemenea, nu este vorba despre încurajarea a doi HABARNISTI cu bunul simț atrofiat, ca timp de 5 ani să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Este vorba despre DERBEDEII POLITICI, Dragomir Lucian ( Moldoveanu Lucian) și Sandu Gurguiatu.
Cum a putut o persoană cu posibilitatile Maestrului Arsenie Bocancea, să facă un astfel de ABUZ.
În concluzie mai ușor cu pianul pe scări.
PS Liderul AUR de Nereju, Ion Caluean nu știe de ce!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Chiar așa, cum a putut?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Probabil că a executat un ordin. Dar după ce s-a dus cu capul în gard, de ce tu te-ai apucat să reîncălzești aceeași ciorbă? Ce ai vrut să realizezi?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ca să te miri tu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Acum am înțeles!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Chiar așa, cum a putut?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Probabil că a executat un ordin. Dar după ce s-a dus cu capul în gard, de ce tu te-ai apucat să reîncălzești aceeași ciorbă? Ce ai vrut să realizezi?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ca să te miri tu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Acum am înțeles!
F. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ pârghia prin care se aplica in practică, DEVIZA "Țara te vrea prost!" a Regimului Securist Postdecembrist"
1. Ziarul Cotidianul din data de 28.02.2023, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat "Legile educației, pe fugă".
Citez:
"După nu știu cîte promisiuni, după mai multe amînări, după mii de observații venite din public, Ligia Deca, fostă consilieră a președintelui Iohannis pentru educație și învățămînt, a anunțat o conferință de presă prilejuită de publicarea celor două legi pe site-ul ministerului. Cele două legi au fost pînă recent în analiza unor experți desemnați de partidele din Coaliție. Cei mai deștepți și mai buni cunoscători ai învățămîntului românesc au întors legile pe toate fețele și au făcut observații. Cît de deștepte sau cît de păguboase, încă nu știm. Vom vedea, însă, pe parcurs. În prima parte a lunii martie, proiectele celor două legi vor intra în faza avizării interministeriale. Adică, deștepții din ministerele vizate de cele două legi vor aduce și ei modificări. Apoi, formele rezultate din trecerea textelor prin mințile lor luminate vor fi adoptate în ședința de Guvern după care vor pleca spre superiorul proces de analiză, cernere și creație din Parlament. Ei, și la sfîrșit, după tăieri, contribuții, adăugiri și complicări vor fi votate și trimise spre promulgare celui care a lansat proiectul fără să aibă nici măcar cea mai mică idee despre conținutul său.
Va fi expresia felului în care societatea românească de azi vede educația. Va și emblema președintelui, fost profesor suplinitor în orășelul Agnita și promovat apoi la inspectoratul școlar județean de unde a sărit la primăria municipiului.
Cum vor analiza politicienii noștri cu mari probleme de instrucție și educație un domeniu ajuns atît de jos? Din cauza lor s-a prăbușit educația și tot din gîndirea lor va trebui să renască. Ceea ce nu cred. Cîtă experiență didactică are ministrul? Și cîtă au avut miniștrii care au precedat-o? Cîtă școală au parlamentarii? Cam tot atîta cîtă are președintele României și cîtă au și miniștrii sau parlamentarii.
Majestatea Sa Iohannis și-a impus consiliera-ingineră ca ministru al Educației
Am frunzărit proiectul legii învățămîntului superior. Are și marcă. Se numește Legea Învățămîntului superior „România Educată”. Asta da, slugărnicie! Din păcate, nu este și gîndită. În mare măsură, proiectul de lege sistematizează procesul de organizare și derulare a învățămîntului superior pe capitole. De la structura învățămîntului, contracte de studii, credite de studii, diplome, studii universitare de scurtă durată, studii de licență, studii de masterat, studii de doctorat, de la cum se face admiterea pînă la susținere. Și multe altele.
O normare a învățămîntului superior poate aduce oarece ordine în plus. Dar calitatea școlii românești nu se va schimba în niciun fel. Proiectul încearcă să reglementeze desfășurarea, dar nu intervine cîtuși de puțin la baza sistemului.
România educată nu poate produce efecte spectaculoase dacă vizează doar calendarul școlar și conținutul manualelor.
Iohannis își ține de 20 de ani catedra de fizică rezervată (Document)
România educată poate începe numai de la reconsiderarea condiției de profesor și învățător în România. Or, din acest punct de vedere, Ligia Deca a anunțat că salarizarea profesorilor va fi progresivă, avînd la bază salariul mediu brut pe economie. Adică, rămîne cum am stabilit cu două-trei decenii în urmă. Guvernul vrea educație mai bună cu profesori plătiți mai prost sau mediocru.
1.500 de profesori, în frunte cu K Iohannis, țin catedrele blocate"
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, din acest editorial, mi se pare interesantă precizarea, "Va fi expresia felului în care societatea românească de azi vede educația. Va și emblema președintelui, fost profesor suplinitor în orășelul Agnita și promovat apoi la inspectoratul școlar județean de unde a sărit la primăria municipiului. ".
Crezi că ORIGINEA SĂNĂTOASĂ pe care i-a dat-o socrul său, fost șef al SECURITĂȚII COMUNISTE din jud. Sibiu, a făcut ca acest profesor ANALFABET FUNCȚIONAL de fizică să ajungă președintele României?
La nivel de "Provincia Europeană Vrancea" îl vad pe prof. Selaru Aurel un "Iohannis de Provincia Europeană Vrancea".
Dacă despre ascensiunea profesorului de fizica ANALFABET FUNCȚIONAL, Klaus Iohannis, au apărut informații pe net că, REPETENTUL Florian Coldea și Grupul de la Cluj ar fi contribuit la acest lucru, în cazul profesorului de sport de Bordești, Selaru Aurel, președintele Marian Oprișan a fost cel care l-a promovat.
Se pare că Maestrul Arsenie Bocancea nu a avut norocul să fie promovat de președintele Marian Oprișan, în ciuda PUPINCURISMULUI prestat, urmare a prețioaselor indicații politice pe care i le-a dat, celui care s-a crezut a fi un "Ludovic al XIV de Provincia Europeană Vrancea", având deviza "Mama mea sunt eu!".
Cred că la fiecare număr de PUPINCURISM prestat la adresa președintelui Marian Oprisan, Maestrul Arsenie Bocancea se vedea general sau chestor.
Grosu Ulise
Cătălin Mocanu; Stimate purtător de vorbe al AUR Vrancea, în calitatea ta de elev autodeclarat al prietenului Vasile Burlacu, ai devenit cam reținut. Acest aspect nu face decât să confirme presupunerea mea că, la un moment dat te vei lepăda de profesorul Vasile Burlacu. În calitatea mea de profesor de mâna a III a mi-ar plăcea sa "super profesorii" de "Provincia Europeană Vrancea" prof.dr.dr. Gicu Valentin Dogaru și prof.dr.dr. Alexandra Tătaru să se manifeste public în legătură cu Legea educației.
Am sesizat că prietenul Vasile Burlacu a avut dreptate când a afirmat că d-na viceprimar prof. dr.dr. Alexandra Tătaru a făcut o pasiune pentru "bărbatul alfa din Primăria Focșani" și de fiecare data cand i se ivește ocazia nu-l iartă.
Dacă despre "limba păsărească" a fostului inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof Șelaru Aurel, mi-ai ignorat interpelarea pe care ți-am făcut-o ieri, 27.02.2023, despre Legea educației, consider că ai putea avea un cuvânt greu de spus.
Vasile Burlacu
Priviți imaginea și veți ști cum va fi legea!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Concluzia ta precizata mai sus, demonstrează că ai putea fi specialist în PSIHOLOGIE UMANĂ.
Maestrul Arsenie Bocancea, când a văzut că prietenul Penteliuc Mircea a postat pe Facebook o imagine din casa din Spania, iar pe un perete avea un portret foarte mare, a afirmat că, respectiva imaginea spune totul despre profilul psihologic al REVOLUȚIONARULUI de Focșani.
Și dl. Cristian Gheorghe i-a făcut profilul psihologic liderului PSR - Vrancea, Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian), pe care mi l-am însușit întocmai.
Este de neînțeles cum, în cazul meu, Maestrul Arsenie Bocancea a putut GAFA cu bazaconiile "agent de influență", "ajutor de KGB - boss" și "Pupilul lui Dragomir Lucian".
Interesant este că după ce a inventat aceste bazaconii, a început să creadă în ele, iar în final s-a ales cu o "RECREȘTINARE" forțată de povestit și la nepoți.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Tu ești excepția....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Mă onorează calitatea de "excepție". Această calitate de "EXCEPȚIE", consider că ar trebui să-l OBLIGE MORAL pe Maestrul Arsenie Bocancea să respecte decizia UNIVERSULUI si premoniția Babei Vanga. Părerea mea!
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Părerea ta.....
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Este un punct de vedere și nimic mai mult. Numai FEBLEȚEA ta, liderul PSR - Vrancea, Dragomir Lucian (Moldoveanu Lucian) emite AXIOME!

PS Eu am pregătită și varianta "B", deci......
G. INFORMAȚII din CATEGORIA "Mircea fă-te că lucrezi!"
1. Ziarul Cotidianul din data de 05.03.2023, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat "Scandalul Bîstroe, din ce în ce mai adînc".
Citez:"Scandalul Bîstroe se mărește pe zi ce trece. Săpăm la el din ambele părți. Ministerul Transporturilor, cel care l-a declanșat, a fost dat în vileag cu plimbarea hîrtiilor. Ministerul de Externe a tăcut în legătură cu acordul dat Ucrainei. Ministerul Mediului a așteptat ca valul enervării să se apropie de el pentru a recunoaște că în noiembrie 2022 a semnat cu Ministerul Mediului din Ucraina un Acord pentru punerea în aplicare a Convenției Espoo. Ucrainenii au transmis și ei diverse informații, încercînd să se așeze cît mai confortabil în acest dosar.
Canalul Bâstroe/Ucraina le dă voie românilor să facă măsurători
„Pentru prima dată în timpul independenței Ucrainei, pescajul care trece prin Canalul Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru capacitatea fluviului Dunărea și pentru cifra de afaceri a porturilor de export. Continuăm să dezvoltăm clusterul portuar dunărean împreună cu partenerii noștri europeni”, (postare a Ministerului Infrastructurii al Ucrainei)
Premierul Nicolae Ciucă a sărit și el. Mai întîi, ca orice aerian, a fost surprins și revoltat. Mai apoi, s-a domolit. „Se discută și se caută lămurirea datelor legate de ceea ce s-a întâmplat pe canalul Bâstroe. Totodată, există și o implicare a Comisiei Europene, care în perioada imediat următoare va veni să discute cu ambele părți”, a spus Ciucă deși avea informații că ucraineni au dragat mai mult decît era convenit. („Există date și informații că s-a dragat mai mult decât era agreat și anume 3,5 metri adâncime”).
În același timp, sunt mai multe declarații care arată că autoritățile române nu au încă habar pînă la ce adîncimi și pe ce distanțe au dragat ucraineni.
Parcă ar fi făcut-o după miezul nopții și numai cu lingurița!
Expertul Adriean Pârlog a sintetizat un capitol din istoricul problemei :
„Inițial, Canalul Bîstroe a fost folosit, în special în scopuri militare de Marina Militară a URSS și, datorită importanței militare scăzute, în timp a fost neglijat de Moscova, ajungând a fi colmatat de aluviuni. După apariția noului stat Ucraina, Kievul a dorit să aibă acces la sistemul fluvial de navigație european, care, din perspectiva tranzitului naval înspre și dinspre Marea Neagră, prevedea, exclusiv, utilizarea canalului Sulina. Autoritățile de la Kiev, care doreau și înființarea unei flotile militare la Dunăre au decis reoperaționalizarea canalului în discuție, lucru care s-a realizat începând cu anul 2004, cu toată opoziția de atunci a României, care a invocat pericolul pe care lucrările de adâncire și construcția unui dig pe malul ucrainean al brațului Chilia îl prezentau pentru ecosistemul sensibil al Deltei Dunării. Ucraina a continuat proiectul său investițional până în anul 2009, de când canalul a putut fi operat de nave cu pescaj redus, de sub 3,9 metri”.
De ce n-a apelat România la o comisie de anchetă similară celei din 2006, folosind astfel o prevedere clară din Convenția Espoo. Aceasta prevede:
„Dacă părţile nu se pot pune de acord asupra probabilităţii producerii unui impact transfrontalier negativ semnificativ, oricare dintre părţi are dreptul să supună chestiunea unei comisii de investigații, conform prevederilor Anexei nr. IV a Convenției, pentru ca aceasta să se exprime asupra probabilităţii apariţiei unui impact transfrontalier negativ semnificativ, în cazul în care nu au convenit asupra unei alte metode de rezolvare a problemei”.
Greu de răspuns. Din cauza invaziei ruse? De teama presiunilor externe? Ce importanță a jucat în dosar acordul dat de parlamentul României în 2005 privind înființarea unor baze militare în Delta Dunării? Are legătură acest scandal politic, diplomatic și de mediu cu decizii strategice? Europa Liberă zice: „Documentul intitulat „Black Sea Security Act of 2022” a fost introdus în Senat vara trecută de senatori din ambele partide – Republican și Democrat – și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA, spune Europa Liberă”.
Eventuale amănunte pot fi deduse și din comentariul semnat de doi experți americani într-un material publicat de Iulia Joja, directorul programului pentru Marea Neagră al Middle East Institute, organizație cu sediul la Washington, împreună cu fostul ambasador al Georgiei în SUA, Batu Kutelia. Cei doi, citați de Flux 24, invocă găsirea unor soluții de eludare a cadrului strict al Convenției.
„Dacă Convenția de la Montreaux nu poate fi anulată sau modificată, o flotă NATO ar putea opera sub pavilion românesc”. Dar, adaugă autorii analizei, ar trebui, de fapt, ca Statele Unite să ia în considerare o a patra bază în care forțele sale să fie prezente, pe lângă cele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.
Aceasta a patra bază cu o componentă maritimă în Delta Dunării „ar necesita o investiție din partea Statelor Unite – și contribuții din partea aliaților săi – într-o flotă mică, flexibilă a Mării Negre, cu componente de apărare și supraveghere aeriană”.
Există mai multe informații care trimit la adîncimi mai mari ale acestui scandal. Posibilitatea amplasării unei baze în Delta Dunării este una dintre ele. Dar și cea mai puțin discutată în România.
Tot balamucul politic pare a ascunde acest lucru. Scandalul se pierde în detalii, declarații și acuze pentru a evita o abordare clară a acestui fapt. Ne paște sau nu încă o bază militară în România?
Tot scandalul Bîstroe devine din ce în ce mai adînc și mai plin de ape tulburi. Un singur lucru este clar. Că transparența politicienilor români ține mai degrabă de o anume orbecăială. Iar comunicarea președintelui României cu țara este colmatată total.
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, pe mine mă umple de respect, precizarea din acest editorial, citez:
"Premierul Nicolae Ciucă a sărit și el. Mai întâi, ca orice aerian, a fost surprins și revoltat. Mai apoi, s-a domolit. „Se discută și se caută lămurirea datelor legate de ceea ce s-a întâmplat pe canalul Bâstroe. Totodată, există și o implicare a Comisiei Europene, care în perioada imediat următoare va veni să discute cu ambele părți”, a spus Ciucă deși avea informații că ucraineni au dragat mai mult decît era convenit. („Există date și informații că s-a dragat mai mult decât era agreat și anume 3,5 metri adâncime”).".
În aceste condiții, este firesc să întreb, dacă Maestrul Arsenie Bocancea o mai fi revoltat de numărul mare de proști, aflați în funcție de conducere?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Dacă va fi nevoie, vom ceda folosinta întregii delte. Nu depinde de noi, asta nu înțelegeți cei care mustiți de patriotism facebook-ist.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Să înțeleg că, depine de noi numai poziția în care trebuie sa stăm CAPRĂ?

Replica ta, m-a dus cu gândul la PUPINCURISMUL pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a prestat la adresa președintelui Marian Oprișan.
Dacă febletea ta, Moldoveanu Lucian, a pretins că PUPINCURISMUL pe care l-a prestat la adresa cuplului Ceaușescu de DICTATORI, i-a adus cea mai mare satisfacție în viață, crezi ca PUPINCURISMUL pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a prestat la adresa președintelui Marian Oprișan, i-a adus aceeași satisfacție?
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Pe tine te duc gândurile exact unde nu trebuie De ce oare? Doar un specialist în „gânduri” ne-ar putea spune.

N-ai vrea să consulți unul? Plătesc eu.
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Dacă am in vedere modul in care te "ciufulește" d-na Mariana Simon, să înțeleg ca Domnia sa este specialistă în "gânduri"?

2. Site-ul Jurnalul de Vrancea.ro a publicat in data de 24.02.2023, informația "Comisarii de la Protecția Consumatorilor Vrancea, „curs” de prevenire a faptelor de corupție!".
Citez:
"Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea au desfășurat, în perioada 21-23 februarie 2023, activități de promovare a atitudinii civice și prevenire a faptelor de corupție cu funcționarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea. Activitățile s-au derulat în baza Protocolului de Colaborare încheiat între Direcția Generală Anticorupție și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor având ca obiect creșterea eficienței activităților de educație pentru promovarea integrității, a campaniilor și acțiunilor de prevenire a corupției, conștientizarea personalului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție, precum și informarea referitoare la competențele conferite de lege Direcției Generale Anticorupție din cadrul M.A.I. Reamintim că la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, al cărui sediu se află în municipiul Focșani, strada Cezar Bolliac nr. 12, tel./ fax 0237/ 207.119. Cetățenii județului Vrancea care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call Center-ul anticorupţie 0800.806.806, prin e-mail la adresa : vrancea.dga@mai.gov.ro. sau direct la sediul structurii județene. (Serviciul Județean Anticorupție)
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, am sesizat că mesajul intitulat "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", pe care i l-am transmis presupusului tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, de Dragobete, te-a BULVERSAT total.
Îți amintesc că, Maestrul Arsenie Bocancea, înainte de a se da la fund, ca facebook-ist, dar și tu ați avut prestații facebook-iste, în opinia mea, FOARTE INTERESANTE despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Având în vedere acest aspect, te informez că în anul 2007, când urmare a MITULUI Oprișan trăiam din munca de SALAHOR, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, inspectorul șef de la OPC Vrancea, Dumitru Dilă, a adus la Focșani niște PAPAGALI, care pretindeau că sunt de la ANRSC București, pentru a mă convinge ca "rața împunge" în legătură cu această ESCROCHERIE.
Vasile Burlacu
Grosu Ulise; Ce nu știi ,nu te afectează. N-am citit, nu-s .....„bulversat”. Bietul de tine!
Cât despre Dilă, a încercat și el ce au mai încercat și alții să te convingă că pe fond nu ai dreptate.
La tine, totul este o aparență de adevăr, de dreptate, de luciditate, doar simple aparențe, pe care doar gogomanii și le pot înșuși ca fiind adevăruri.
Pe Facebook mai ai urmaritori pentru circul pe care-l faci, care, nu pot tăgădui, este distractiv, pe alocuri spumos. Astăzi ce ne mai livrezi? Vezi că-i weekend, ai grija, fă un număr de excepție, să ne ,,simtem” bine”!
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, dar ce bine le mai zici. Precizarea ta, "Pe Facebook mai ai urmăritori pentru circul pe care-l faci, care, nu pot tăgădui, este distractiv, pe alocuri spumos.", mă onorează.
Acest lucru demonstrează că nu-mi fac de râs profesorul de bârfă și intriga facebook-istă, postacul "orion".
Prof. Cătălin Mocanu a pretins că, te-a ales să-i fii profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, dar la modul în care o dai prin bălării, s-ar putea să se "lepede" de tine.
Vasile Burlacu
Să prevină actele de corupție în rândul lor? Ce are Protectia Consumatorilor cu prefectura?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, în opinia mea, lozinca revoluționara "Mircea fă-te ca lucrezi!" este foarte actuală și după 33 ani de "democrație originală", iar rezultatul se vede.

3. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 27.02.2023, a publicat articolul "Gheorghe Bălan, omul care vorbește păsăreasca".
Citez :
"Așa cum am promis în episodul anterior, am pornit din nou la drum pe meleagurile frumoase ale Vrancei, de data aceasta mai repede decât credeam și noi, poate că și timpul bun de afară a fost un factor determinant. Vă aducem de data aceasta în atenție povestea unui om simplu, a unui gospodar, Gheorghe Bălan din comuna Dumitrești, sat Față, omul care vorbește păsăreasca, nu cu păsările, ci cu oamenii!
Am auzit de Gheorghe Bălan, cel care știe păsăreasca de la un domn care ne citește, ne urmărește fiecare serial al nostru din „Monitorul de Vrancea”, dar care vrea să rămână în anonimat și îi respectăm dorința. Așadar ne-am pus la drum și am pornit-o din loc să dăm de omul cu pricina. Ne închipuiam cum o arăta!, cum o fi „păsărescu” acesta de știe limba asta și ce fel ne vom descurca cu el. Am ajuns în comuna Dumitrești, iar din centrul localității am urcat dealul Giurcarilor spre satul Față. După ce am trecut de lacul Dogean la o intersecție de drumuri am luat-o la stânga și am urcat puțin. Am oprit la o căsuță mai sărăcăcioasă și întrebăm de „păsărilă”, însă bătrânica care ieșise la poartă nu a știut să ne spună mare lucru – ea se certa și își dojenea câinii din curte care lătrau la noi.
Așteptăm puțin și pe drumul dinspre deal apare o mașină, o cunoașteam pe doamna respectivă, e vorba de Aurelia Bacchiocchi care ne întreabă ce facem prin sat. Îi spunem că îl căutăm pe Nea Gheorghe, un nene care știe limba păsărească. Doamna stă un pic și spune: „Da îl știu! E George Bălan, Tăsoiu, vedeți că e mai sus un pic! E chiar lângă casa mamei mele!”. Ne luăm rămas bun de la doamna Aurelia și ne continuăm drumul. După curba din deal și spusele doamnei ne calculăm pe unde l-am putea găsi pe omul cu pricina, ne oprim și strigăm la poartă. Iese un bătrânel micuț și simpatic, vesel, cu ochii albaștri și zâmbitori care acceptă de îndată să stea de vorbă cu noi. Ne scoatem aparatele și începem povestirea. Gheorghe Bălan ne-a spus în limba lui cum îl cheamă, însă să știți că această limbă, acest cod secret dacă vreți să îi spunem așa, nu se vorbește cu păsările cerului cum s-ar crede inițial, ci între oameni.
Păsăreasca a vorbit-o cursiv de la 9 ani până pe la 15 ani când a cam abandonat-o în vorbire. Omul spune că dacă nu știi limba, asculți și te uiți precum „curca la lemne”. „Bp epi oporp epe adică Gheorghe, Bp ăp bl apa np, adică Bălan sunt din satul Față comuna Dumitrești și am 65 de ani. Pe mine toată lumea în sat mă știe de George, așa m-au alintat la naștere părinții mei. Asta cu limba păsărească o știu de când eram mic copil. Cred că aveam în jur de 9 sau 10 ani și aveam un verișor mai mare care era elev la Liceul Dumitrești, el m-a învățat. Copiii de acolo, între ei, învățau și foloseau această limbă. Acum sincer mă cam bâlbâi la anumite chestii, că na, sunt atâția ani de zile de când nu am mai vorbit-o. Atunci vorbeam cursiv păsăreasca așa cum vorbim noi acum normal limba română.
Limba asta e un fel de cod secret, în sensul că dacă altul nu știa, noi puteam să vorbim despre acela și el să nu priceapă nicio iotă. Dacă eu vorbesc cu un italian păsăreasca, el nu are cum să înțeleagă ce spun eu, dar nici eu pe el, că eu nu știu limba italiană, dar o pot învăța, el păsăresca mea nu. Am vorbit limba asta până pe la 15 ani cred, cu prietenii de seama mea care știau și ei, că nu poți vorbi cu unul de pe drum care habar nu are și se uită la tine precum curca în lemne”, ne spune George Bălan și în limba română, dar și cu cuvinte în păsărească.
„Acum 50 de ani fetele erau cucerite în păsărească”
Ei bine, dacă astăzi fetele sunt cucerite prin mesajele trimise de pe telefoanele mobile, sau pe diversele rețele de socializare, în urmă cu 50 de ani, când vorbitorul nostru stăpânea foarte bine acest limbaj, fetele erau date pe spate și se îndrăgosteau de la sfârâiau călcâiele, cu ajutorul limbii păsărești. Rudele și părinții fetelor nu aveau cunoștință de ceea ce vorbeau flăcăiandrii prin sat și chiar în prezența lor. „În mare parte foloseam păsăreasca pentru a vorbi cu fetele din sat, dar trebuia ca și fata respectivă să știe. De multe ori vorbeam și părinții fetei habar nu aveau ce spunem noi acolo sau frații mai mici.
.............................. ........................."
COMENTARII
Grosu Ulise
Vasile Burlacu; Prietene, acest articol scris de fostul inspector șef adjunct al ISJ Vrancea, care a fost și consilier în CL Focșani, prof. Aurel Șelaru, pe mine m-a umplut de respect. Care este "izvorul" acestui respect?
Când prof. Șelaru Aurel era inspector general adjunct la ISJ Vrancea, am avut o discuție particulară cu el, despre eficiența practică programei școlare de la Școala Neculai Jechianu.
Deși inițial prof. Selaru Aurel, a mimat că înțelege ceea ce i-am spus, ulterior mi-am dat seama că am vorbit ca la gard.
Nu este singurul inspector școlar de la ISJ Vrancea, cu care am vorbit ca la gard, despre eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, dar în cazul lui problema este alta.
La mine discuțiile particulare sunt TABU, iar rezultatul acestui comportament este posibil să te fi făcut să ajungi la concluzia că sunt "imprevizibil și incontrolabil".
Deși nu am vorbit cu nimeni despre discuțiile pe care le-am avut cu inspectorul general adjunct, prof. Șelaru Aurel, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a demonstrat că știa despre discuțiile mele cu autorul acestui articol de presă.
Am recunoscut public, că-mi transmit paranormal mesaje cu celebrul Miorlăici, dar "limba păsărească" mi se pare interesantă.
Coroborând precizările din prezentul articol de presă, cu tărășenia precizata mai sus, îmi permit să te întreb:
- Profesorul Selaru Aurel și presupusul tău șef, Maestrul Arsenie Bocancea, își transmit mesaje în "limba păsărească"?
PS 1. La această întrebare ar putea să răspundă și purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, în calitatea lui de fost inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea.
PS 2 De asemenea și d-na prof. Stana Georgescu, care este din zona și este profesor de limba și literatura română, consider că ar putea avea un cuvânt greu de spus, în ceea ce privește "limba păsărească" de care vorbește prof. Șelaru Aurel.
Nu cunosc care a fost subiectul tezei de doctorat în geografie obținut de d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar a fi interesat de aflat, dacă a tratat și subiectul "limbei păsărești" de care se face vorbire în acest articol de presă, scris de fostul inspector șef adjunct de la ISJ Vrancea, prof. Șelaru Aurel.
Vasile Burlacu
Mi-amintesc de personaj de pe vremea cand defila prin fața ministerului de profil echipat cu lanțuri precum sclavii de la galere.
Teoria ta cu școala de pe vremea bunichii, nu se adresează unui profesor de sport, natură, tinerețe, asta ar fi trebuit să o știi, chiar dacă ești un simplu maistru instructor, cu diploma de inginer.....Ca la tine, la nimeni.
Având în vedere că el ( ca și tine) , provine din peisajul folcloric vrâncean, cunoașterea tainelor limbii păsărești, mi se pare firească.
De aici și apropierea ta de personaje care provin din acest bazin folcloric, faptul că vorbiți limba ciripitorilor, vă face speciali. Apropo, mai ciripești, pe ici ,pe colo?
Grosu Ulise
Vasile Burlacu: Prietene, deși în mod normal, comentariul tău nu prea are replică, am să găsesc nod în papură,
Bănuiesc că atunci când prof. Șelaru Aurel "defila prin fața ministerului de profil echipat cu lanțuri precum sclavii de la galere. " era vicelider la sindicatul profesorilor vrânceni.
Deoarece și prof. dr.dr.Gicu Valentin Dogaru "provine din peisajul folcloric vrâncean" și la el ar putea fi o normalitate "cunoașterea tainelor limbii păsărești".
Prof. dr.dr.Gicu Valentin Dogaru, în calitatea lui de lider de sindicat al profesorilor vrânceni, probabil că a participat și el la CIRCUL făcut de prof. Selaru Aurel. Dacă eu aș "ciripi, pe ici ,pe colo", nu ai fi putut spune că, sunt "imprevizibil și incontrolabil".
Grosu Ulise
Nicoleta Gheorghiu Pictoriƫa; Stimată Doamnă, din postarile pe care le faceți, ar rezulta că aveți suflet de artist, așa cum are și d-na Mariana Simon.
Deși m-ar interesa să aflu dacă prof. Șelaru Aurel în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea, vorbesc în "limba păsărească", lucru pe care D-voastră nu aveți de unde să-l știți, mie mi se pare interesantă această "limbă".
În calitatea Domniei voastre de artist, considerați că exista o limbă a păsărilor, de genul celei folosite într-un desen animat de personajul principal Nils Holgersson?
Am decis să părăsesc "LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea", dar prin acest articol de presă, omul politic prof Șelaru Aurel m-a bulversat total.

..............................

Urmare a fricii pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, sondajul prin care am solicitat un răspuns la întrebarea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", a fost anevoios.
Am contactat direct 33 de repondenti, iar răspunsurile au fost:
1. Un răspuns NU - Dragomir Lucian (liderul PSR - Vrancea) - răspuns Facebook
2. 24 răspunsuri DA
3. 8 răspunsuri NU ȘTIU (În opinia mea, acești repondenți nu mi-au citit scrierea sau le-a fost frică să-și spună opinia)
CAPITOLUL II
MITUL Oprișan și FRICA din OASELE focșănenilor
Acesta a fost "MĂRȚIȘORUL" pe care ți l-am oferit de 1 Martie, iar dialogul facebook-ist spune multe.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA unor informații de presă și facebook-iste cu comentariile aferente
A. LOVITURA de STAT din Decembrie "89 și MIZA transformării acestei LOVITURI de STAT în "REVOLUȚIE"
1. În data de 25.02.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Republica
Republica
B. EFECTUL CONCRET al informației prezentate la punctul "A", la nivelul JUDEȚULUI VRANCEA
1. "Oraşul din România care a rămas falit. Locuitorii aproape l-au golit şi străzile par pustii. În trecut, era o perlă regională"
2. "I-auzi una: Bugetul pe 2023 al Municipiului Focșani a trecut și prin „sprijinul foarte important” al lui Marian Oprișan"
C. ÎMBUIBAȚII Regimului Securist Postdecembrist care au transformat România în COLONIE și au determinat peste 5 milioane de români să paraseasca România și consecințele acestei ÎMBUIBĂRI
1. "Noua Securitate și declarațiile de avere"
2. ""Specialii" României se revoltă după ce au aflat că nu vor mai putea ieşi la pensie mai devreme, cu venituri uriaşe. "Aduce atingere siguranţei naţionale""
3. În data de 06.03.2023, am postat pe pagina mea de Facebook, informația:
SPANIA : Pensia minimă este de 650 euro, iar pensia maximă este de 2600 euro;
ROMÂNIA: Pensia minimă este de 160 euro, iar pensia maximă este de 20 000 euro;
D. JUSTIȚIA mâna dreaptă a Regimului Securist Postdecembrist
1. În data de 01.03.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook informația:
Ana Birchall
Ana Birchall
2. "Dosarul Hexi Pharma: Faptele acuzaților s-au prescris"
3. Ziarul Libertatea a publicat informația,
"Judecătoarele care au tergiversat dosarul Hexi Pharma, candidează pentru postul de judecător la Înalta Curte de Casație."4. "Dan Şova scapă de închisoare în dosarul „CET Govora”"
5. "Mircea Harca, patronul farmaciilor Brifarm și fost farmacist al Spitalului Militar Focșani, scapă de procesul penal prin prescrierea faptelor"
E. DISPREȚUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE a mun. Focșani și al consilierilor din CL Focșani față de cei care i-au votat, urmare a comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor
1. "Circ politic în sala Consiliului Local Focșani! Primarul Misăilă și-a pus masca de demagog și și-a dat colegii de partid în vileag"
2. "Primarul Misăilă s-a ales cu plângere penală după ce a amenințat un consilier local cu bătaia: „Dacă îți f*t una…!”"
3. În data de de 01,03.2023, am distribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Nicu Tanase este împreună cu Alexandra Tătaru şi alţi 7 în Focșani, Vrancea.
4. "Primarul Misăilă face apel la Ciucă, Ciolacu și Toma pentru a scoate Focșaniul din impasul financiar, după refuzul repetat al PNL&USR de a vota bugetul"
F. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ pârghia prin care se aplica în practică, DEVIZA "Țara te vrea prost!" a Regimului Securist Postdecembrist"
1. "Legile educației, pe fugă"
G. INFORMAȚII din CATEGORIA "Mircea fă-te că lucrezi!"
1. "Scandalul Bîstroe, din ce în ce mai adînc"
2. "Comisarii de la Protecția Consumatorilor Vrancea, „curs” de prevenire a faptelor de corupție!"
3. "Gheorghe Bălan, omul care vorbește păsăreasca"
NOTA: La CAPITOLUL III în afară de comentariile făcute la fiecare informație facebook-ista sau articol de presă, nu mai am nimic de adăugat.
CAPITOLUL V
CONCLUZII
Când am decis să ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, cu o probabilitate foarte mare am anticipat că președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, lucru care de altfel s-a și întâmplat.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un "AS în mânecă", iar acest AS mi-a fost anulat cu mult amatorism de către procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
Pentru LEGALIZAREA FURTULUI abonaților ENET, fără gigacalorimetre, în iarna 2005/2006, pe procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, Regimul Securist Postdecembrist i-a recompensat prin scoaterea la pensie la vârsta de 49 ani, iar cei doi sunt beneficiari și de pensie specială.
Reducând România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani, în acest moment consider că am determinat "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" să-și LUMINEZE fața.
De asemenea, am determinat JUSTIȚIA, subordona tă "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea.
Prima parte a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" am finalizat-o cu "RECREȘTINAREA" forțată a Maestrului Arsenie Bocancea.
În legătură cu acest subiect, consider că am fost foarte clar în scrierea "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?", pe care am postat-o pe blog de Dragobete(24.02.2023).
La CAPITOLUL IV am prezentat rezultatul studiului meu în legătură cu întrebarea, "Maestrul Arsenie Bocancea un posibil TERORIST al focșănenilor?".
Rog să ai în vedere că pe parcursul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, nu am retractat nici măcar un cuvânt din cele pe care le-am spus la adresa lui.
De asemenea, niciodată nu l-am jignit cu nimic pe Maestrul Arsenie Bocancea, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
Președintele Marian Oprișan, NICIODATĂ nu mi-a făcut nicio surpriză, ci a acționat așa cum am anticipat.
În relația cu președintele Marian Oprișan am aplicat întocmai, "Legea străzii", despre care se spune că ar fi un PRINCIPIU MAFIOT.
Acest principiu se traduce prin afirmația, "Respectă-ți dușmanul care joacă cinstit și taie gâtul trădătorului."
Deși știam de "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care a decis să-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-lui Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, niciodată nu am strigat "Jos Oprisan!".
Este adevărat că nici "SUS Oprișan!" nu am strigat, deoarece nu sufar de Sindromul Stockholm.
În ceea ce-l privește pe președintele Marian Oprișan, rămân valabile afirmațiile făcute cu circa 15 ani în urmă:
a. "Prietena mea CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan."
b. "Când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru dezastrul economic din Țara Vrancei, de către cei care în prezent îl lingușesc, aș vrea să beau un șpriț cu acesta."
În cele ce urmează am să prezint ceea ce înseamnă FEROCITATITATEA " Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Fiind vorba de probleme de interes public și nu probleme personale, in opinia mea, aceste fapte se încadrează la INFRACTIUNE contra UMANITĂȚII, prevăzută de articolul 439, lit.k, Cod Penal.
1. Scrierea "DISPREȚUL tandemului Oprișan-Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (I) - (a+ b) postată pe blog în data de 14.09.2021, prezinta în detaliu subiectul ENET.
În cele ce urmează prezint modul în care procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
Deoarece am anticipat că dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea contractului meu de muncă, mi-am băgat un "AS în mânecă".
AS-ul din mânecă a costat în refuzul de a semna niște inscrisuri, deoarece se calcula greșit cantitatea de energie termică la abonatii ENET fără gicalorimetre.
În decizia nr.619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați pronunțată in dosarul nr.3906/44/2006 se afirma, "Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energiei termice, ce nu intră in atribuțiunile sale...."
După ce mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, am făcut două plângeri penale și anume:
a. Una în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, care a ajuns la subcomisarul Gicu Avasiloaie, care era sef Serviciu ordine publica la Politia mun. Focșani, unde a fost "îngropată".
b. Alta în speța facturarii în plus de energie termică, a ajuns unde trebuia.
Ambele plângeri fiind repartizate procurorului Țîrlea Florin
Prezint referatul 6328 al IPJ Vrancea, din care rezultă un prejudiciu de 2 871 105, 85 lei RON fără TVA Filele 8 -15.
Calculele matematice de la filele 8-15, erau foarte clare.
Procurorul Țîrlea Florin trimite dosarul în instanță, de la care dispar calculele matematematice de care se face vorbire în referatul de mai sus, iar procuror de ședință a fost d-na procuror Dogaru Luminita.
2. Scrierea "DISPREȚUL tandemului Oprișan-Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (I) - (a+ b) postată pe blog în data de 14.09.2021, prezintă și o decizie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care același procuror Dogaru Luminița nu spune niciun cuvânt despre speța reclamată. ci se referă la prețul energiei termice pe care nu l-am reclamat.
Eu am reclamat:
a. Nerespectarea diagramelor de temperatură de către SC ENET;
b. Apariția erorilor de măsurare a energiei termice când se întrerupe și se repornește livrarea agentului termic;
c. Problema FALSELOR procese CUP-ENET, care a condus la un prejudiciu de circa 5 milioane de euro, pentru care ENET a intrat în insolvență.
3. Problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani este o GOLĂNIE de doi bani.
Aceasta a fost prezentată prin scrierile postate pe blog, după cum urmează:
a. "INGINERIA FINANCIARĂ DE LA CUP FOCȘANI SI BUZUNARUL FOCȘĂNENILOR" ( 13 iunie 2015)
b. "DISPREȚUL tandemului Oprișan - Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (II)" ( 21 noiembrie 2021).
La scrierea postată pe blog in data de 13 iunie 2015, sunt prezentate și calcule matematice.
4. Prin șase hotarari de instanță mi se refuză un drept elementar prevăzut de lege și anume, accesul la o informație de interes public.
S-a încercat legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, printr-un audit, dar eu am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că auditul este greșit și mi s-a dat dreptate.
5. Speță Mr.Gh.Pastia, unde Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepașit ca AVOCAT al DIAVOLULUI în relația cu mine, spune totul despre disprețul autorităților publice ale mun. Focșani, față de valorile morale ale Țării Vrancei.
În scrierea "DISPREȚUL autorităților mun. Focșani față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia și LEGALIZAREA acestui DISPREȚ de către INSTITUȚIILE de FORȚĂ ale "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postată în data de 28 mai 2020 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
6. Speță prietenului meu Bobiță, spune totul despre cât de jos au putut să coboare autoritățile mun.Focșani, care după ce au demonstrat o PROSTIE ÎNDUIOȘĂTOARE, s-au răzbunat pe un cățel maidanez bătrân.
Speță deciziei ICCJ, prin care niște judecători de la ICCJ au fost determinați să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, spune multe despre influențe pe care Sistemul din Provincia Europeană Vrancea o are asupra JUSTIȚIEI,
7. S-a încercat compromiterea mea ca om, urmare a problemelor tehnico economice de interes public pe care le susțin, prin acțiunea de a fi internat forțat la Psihiatrie,
În această speță am câștigat procesul cu statul român la CEDO
În ceea ce priveste filarea și monitorizarea mea, mi s-a părut foarte interesantă, următoarea ta precizare, citez:
”Cei cu vedere la alee, vecinii de vizavi și cei din blocul în care locuiești care au vedere la stradă sunt cei care pot urmari pe vecin. Cândva, era un locatar care urmarea totț vecinii de la cele trei scari ale blocului , plus blocurile de vizavi. Avea fisă deschisă pentru toți, unde locuiesc câte persoane au declarat la întreținere, câți erau in realitate. Avea și evidența găleților de gunoi cărate, unora le-a umblat și în gunoiul dus la tomberon. Era ceva de genul tau, dar mult mai atent la detalii. Am fost uimiți de câte știa despre vecinii săi. Ca și tine, la trei dintre ei, inspirat de pe la vreun sectorist, cred, le-a deschis dosar de așa-zisă urmarire penală. Era o mină de aur....”

Coroborează problematica precizată în cele 7 puncte de mai sus, cu situația prezentată la CAPITOL UL III, punctele A, B și C și vei vedea că la mijloc este vorba despre o infractiune contra umanității, prevăzută de articolul 439, lit.k Cod Penal.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea, conform sondajului meu, a rezultat că este un TERORIST al focșănenilor, din schimbul de replici facebook-ist prezentat la CAPITOLE I. II si III, poate sesizezi cât de PENIBIL ai fost, în relația cu mine.
Am sa inchei mesajul, cu următoarea maximă:
"Nu putem niciodată să-L ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El este important" - Constantin Brâncuși
08.03.2023 Ulise Grosu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu