sâmbătă, 14 octombrie 2023

MITUL Oprișan, politica de bază a Regimului Securist Postdecembrist

MOTTO: ”Statul și Mafia sunt două puteri care controlează același teritoriu. Ori se luptă între ele, ori sunt mână în mână.” - Paolo Borsellino(magistrat italian antimafie)

Azi, 14.10.2023, se împlinesc patru ani de când în semn de respect, pentru cel care a ras de pe suprafața pământului Întreprinderea Chimica Mărășești, lucru pe care nu a reușit să-l facă Două  Războaie Mondiale și a făcut ca județul Vrancea să devină una dintre OILE NEGRE ale României, din punct de vedere economic, popa Florentin Răuță i-a sărutat mâna.
În calitatea mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, nu pot rămâne indiferent vizavi de un astfel de MARE EVENIMENT și pe cale de consecință, dedic prezenta scriere aniversării a patru ani de când popa Florentin Răuța i-a pupat mâna președintelui Marian Oprișan. 
Amintesc că în data de 19 octombrie 2019 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea "VREDNIC ESTE!" când JUSTIȚIA și conducerile instituțiilor STATULUI ROMÂN din "Provincia Europeană Vrancea", SLUGI îi sunt”, unde am prezentat ceea presa a scris la vremea respectivă, în legătură cu faptul că popa Florentin Răuță, în semn de aleasă prețuire pe care o are față de președintele Marian Oprișan, i-a pupat mâna.
Eu am tot întrebat public, din ce bani îl plătește președintele CJ Vrancea prof. Toma Cătălin pe președintele Marian Oprișan și ce știe acesta să facă la modul concret, dar încă nu am reușit să aflu.
Amintesc că, Maestrul Arsenie Bocancea m-a întrebat, ”De ce nu mă revolt, deoarece vicepreședintele CJ Vrancea Marian Oprișan primește o indemnizație de nabab, fără a se prezenta la serviciu?”
Inițial am ignorat întrebarea pe care mi-a adresat-o Maestrul Arsenie Bocancea, precizată mai sus.
Deoarece, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit ca patru ani să trăiesc din munca de salahor, pentru faptul că am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000  SC CUP Focșani calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani, s-a impus să mă documentez în legătură cu întrebarea pe care mi-a adresat-o Maestrul Arsenie Bocancea.
Urmare a documentării făcute am aflat că, președintele  CJ Vrancea prof. Toma Cătălin fiind FOARTE COMPLEXAT de personalitatea vicepreședinte Marian Oprișan, nu i-a făcut sarcini de serviciu, așa cum prevede legea, condiție în care cel care s-a considerat a fi un ”Ludovic al XIV lea de ”Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, nu se prezintă la serviciu, dar încasează lunar o INDEMNIZAȚIE de NABAB.
Considerând că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII prevăzută de Codul Penal, am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a COLABORATORILOR COMPLEMENTARI, ci numai planul de acțiune și obiectivele.
Asumându-mi o mare responsabilitate, s-a impus ca după modelul din povestea Harap Alb de Ion Creangă, să testez valorea celor doi presupuși COLABORATORI COMPLEMENTARI în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să le dau o PROBĂ de LUCRU.
Din păcate Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru nu au trecut PROBA de LUCRU, condiție în care s-a ales praful de propunerea  ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)
În aceste condiții s-a impus să schimb foaia, procedând în consecință.
Un cititor fidel al scrierilor mele, a ajuns la concluzia că prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, trebuie să raporteze șefilor lor și să solicite noi ordine pentru a ști cum trebui să mai acționeze, deoarece au fost băgate în corzi.
Acest lucru rezultă și din dialogul facebook-ist de la această scriere, pe care vi-l recomand să-l citiți cu atenție.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL 1
MANIFESTĂRILE prilejuite de ”TOAMNA ODOBEȘTEANĂ” i-a confirmat convingerea președintelui Marian Oprișan că vrâncenii suferă de SINDROMUL STOCKHOLM
CAPITOLUL 2
PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII
CAPITOLUL 3
EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei”  și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)
CAPITOLUL 4  
COMPORTAMENTUL focșănenilor de GĂINĂ a lui Stalin, întărește CONVINGEREA primarului Cristi Valentin Misăilă că, la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI 
CAPITOLUL  5
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
CAPITOLUL 6
ANALIZA CAPITOLULUI 1, CAPITOLULUI 2, CAPITOLULUI 3, CAPITOLULUI 4 și CAPITOLULUI 5
CAPITOLUL 7
CONCLUZII
  
CAPITOLUL 1
MANIFESTĂRILE prilejuite de ”TOAMNA ODOBEȘTEANĂ” i-au confirmat convingerea președintelui Marian Oprișan că vrâncenii suferă de SINDROMUL STOCKHOLM
Conform unor informații demne de încredere la manifestările prilejuite de ”TOAMNA ODOBEȘTEANĂ”, care au avut loc în perioada 14.09.2023 - 17.09.2023,  la care a participat și vicepreședintele Marian Oprișan, acesta a fost îndelung aplaudat ca în vremurile lui bune.
Acest lucru consider că, l-a determinat pe președintele Marian Oprișan să-l înfrunte pe jurnalistul Laurențiu Botin, așa cum rezultă din REPORTAJUL prezentat mai sus.
La acest REPORTAJ pe care l-am postat mai sus pe pagina mea de Facebook, a avut loc următorul dialog facebook-ist:
Citez:
Laurențiu Botin
25.09.2023
Baronul „mama mea sunt eu” a recunoscut: și-a trecut averea pe numele mamei și se jură că el nu a luat mită precum colegul din Vaslui. Cum e cu dușmanii, cum e cu mama, cum e cu băiatu` lu mama, cum e cu politica, cum a fentat planul austerității al propriului șef, Ciolacu, vedeți și auziți cu un simplu click.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; După părerea mea, acest interviu demonstrează că președintele Marian Oprișan se pregătește de reintrare în forță în politică.
Regret că nu ai trecut PROBA de LUCRU la care te-am supus. 
În scrierea ”PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII” având ca MOTO: ”Președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, între cei doi vicepreședinți, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari.” - Arsenie Bocancea, care a fost un mesaj adresat d-nei Ioana Ichim, consider că am fost foarte clar.
În opinia mea, liderii AUR de Vrancea, deputatul George Badiu și prof. Cătălin Mocanu, intră sub masă când îl văd pe președintele Marian Oprișan, așa cum face și președintele PNL Toma Cătălin.
Nu am pretenția ca liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, de a cărei NEVINOVĂȚIE Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit timp de circa 5 ani și l-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook, să înțeleagă ceva din mesajul public pe care i l-am transmis d-nei Ioana Ichim prin intermediul Facebook, în data de 02.10.2023, dar cu acesta consider că am fost FOARTE CLAR.
Precizarea Maestrului Arsenie Bocancea că a avut toate aprobările legale pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan nu simplifică lucrurile, ci le complică.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, dacă am în vedere atenționarea pe care mi-ați făcut-o vizavi de recomandarea prietenului Nicu Vrinceanu de a merge să scriu cuvinte obscene pe gardul conacului de la Vitănești al președintelui Marian Oprișan, mi s-ar fi părut normal să vă spuneți punctul de vedere în legătură cu mesajul pe care i l-am transmis în data de 02.10.2023, d-nei Ioana Ichim prin intermediul paginii de Facebook.
În respectiva scriere îmi prezint strategia de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, care constă în a atac la persoană SLUGILE președintelui Marian Oprișan, indiferent de culoarea lor politică.
Mi se pare interesantă povestea președintelui Marian Oprișan cu milionul și jumătate de mărci germane, care probabil i-a revenit ca PRADĂ de RĂZBOI de la celebra firmă ”Seven Stars”.
Urmare a MITULUI Oprișan, considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, patru ani am fost nevoit ca să trăiesc din munca de salahor, aspect care spune multe.
Interesant este faptul că, după ce prietenul Ion Olaru nu a trecut PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o, la interpelările mele reacționează numai cu emoticoane zâmbărețe.
Nicu Vrinceanu
Ai prezentat o țigănie cu un moderator mahalagiu.
Muscuri Odette
Cine a trăit și trăiește în Focșani știe că este corupt. Dacă ne uitam câți bani și recompense dădea la țigani și la asistații sociali pentru vot. Dacă voiai să_ți rezolvi ceva trebuia să_și ia și el partea. 
Amână salariile la DGASPC pentru a strânge dobânda la banca , i_a făcut pod lui Cristoiu aproape de potgorii cu ani în urmă , pentru a-și lua vinul promis, și_a însușit pământurile de la Crâng prin minciuni, ara luat cu Năstase de la Cotești cazanele de inox pentru vin, le_a dat tăiate la fier vechi, a luat cu10_20 lei tractoare, excavatoare și este singura firma de construcții, care face licitații_ cel puțin când locuiam eu,_fratele său este cu firma de gazon, a apărat și mușamalizat neregulile de la Crucea Roșie și Crucea Galbene și câte ori mai fi de cand nu mai locuiesc. Reportajul este o comedie!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Afirmațiile Domniei voastre, trebuie demonstrate cu documente, altfel.....
În opinia mea, prin acest reportaj președintele Marian Oprișan își pregătește reintrarea în LINIA ÎNTÂI în politica mioritică de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Muscuri Odette
Documente au cei din județ. Dar fiind corupți și ei cum vrei sa le publice. Acum o dai cotită și_i ții partea?
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, eu consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII și nu găsesc o echipă de profesioniști cu care să pot valorifica acest lucru.
Muscuri Odette
Aiurea, n_ai decât să începi o campanie cu oameni care au avut probleme cu ei și un jurnalist de anchetă de la București. Dar asta te costa.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, în mesajul transmis d-nei Ioana Ichim, în data de 02.10.2023, prin intermediul paginii de Facebook, am fost foarte clar în legătură cu strategia mea de luptă.
Nu trebuie ignorată nici maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni.”
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Cristian Zirna, Anton Vasiliu, Florin Nedelcu, Ciobotaru Dragos, Nicu Statache, Vasile Alexe, Dan Buzoi, Elena Balaban, Valerica Zamfirescu, Corneliu Dumitru Gheoca, Serban Alin, Ion Ștefan, Elena Buzoianu, Mihaita Lepadatu, Valeriu-Iulian Roscan, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Dragomir Lucian și alții;
În opinia mea, acest reportaj este un semnal clar că, președintele Marian Oprișan dorește să revină în LINIA ÎNTÂI a politicii mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, ce pomelnic!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Nu-i pomelnic, ci sunt oameni politici mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu care sunt prieten facebook-ist.
Este adevărat că, aceștia nu intră în dialog facebook-ist cu mine, din motive pe care nu le cunosc.
Mă mulțumesc cu dialogul facebook-ist pe care îl am cu prietenii, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu sunt de acord cu precizarea ta, citez:
Nicu Vrinceanu
Ai prezentat o țigănie cu un moderator mahalagiu.”
Prin acest CIRC de doi bani, comparabil cu CIRCUL pe care liderul AUR George Simion l-a făcut cu președintele Marian Oprișan și cu recomandarea ta de a merge ca să scriu cuvinte obscene pe gardul conacului de la Vitănești al președintelui Marian Oprișan, cel care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea”, având deviza ”Mama mea sunt eu!”, consider că și-a anunțat intrarea în CURSA ELECTORALĂ.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, poate.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, după ce nu ai luat PROBA de LUCRU, pentru a vedea dacă merită să-ți acord încredere pe nevăzute, în acțiunea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru si Ulise Grosu), mi se pare normal să ai o anumită reținere în relația cu mine.
Plecând de la această concluzie, te informez că, eu nu am RESENTIMENTE față de persoana ta.
Acestă lipsă de RESENTIMENTE mă obligă să-ți analizez replica, citez:
”Ion Olaru
Dragomir Lucian in epoca ceausista,nu se poate vorbi de vreun capitalism de stat.altfel trebuie admis ca ar fi existat și un capitalism privat.acum avem,capitalism de trei feluri:unul de stat (din ce in ce mai atacat de hiena umana dezlănțuită împotriva propriei nații, dar, și din exterior),unul privat, și cel extern(dezlănțuit ,cum am afirmat in paranteza de mai sus).”
Prin această replică, consider că ai stricat orzul pe gâște în cazul lui Dragomir Lucian, dar nu înțeleg de ce acest punct de vedere al tău, nu-i OBLIGI să-l respecte și MĂSCĂRICII POLITICI de la AUR Vrancea.
Azi, 04.10.2023, am intrat în posesia nr. 3 al ziarului de partid AUR, Glasul Vrancei, care din punctul meu de vedere este o FIȚUICĂ scrisă într-un LIMBAJ de LEMN, care rivalizează cu ziarul Scânteia al PCR.
Am să citez câteva pasaje din această FIȚUICĂ:
1. Deputatul AUR de Vrancea George Badiu afirmă, ”Moralitatea în politică lasă de dorit, acest lucru reiese inclusiv din percepția populației, percepție reflectată în sondajele efectuate. Clasa politică românească a devenit o mlaștină a hoției și minciunii, o mlaștină care trebuie asanată pentru a mai putea spera la o îndreptare a ceea ce numim generic ”conducerea țării”.
În acest citat, consider că deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, s-a autocaracterizat, în calitatea lui de SLUGĂ PERFIDĂ a președintelui Marian Oprișan.
Acest lucru rezultă din modul în care a fost întocmit dosarul de balastare fictivă a unor drumuri, la care nu a fost prezentată o expertiză tehnică a respectivelor drumuri, ci numai una contabilă.
Este vorba despre dosarul președintelui Marian Oprișan care s-a judecat la Cluj, la care deputatul AUR George Badiu a pretins că a contribuit.
2. Purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, afirmă:
”Mai mult ca niciodată, este evident că România nu avea nicio șansă cu acești ciocli apocaliptici care se proptesc la guvernare sub diferite nume și susțineri de peste trei decenii.”
Acest ”SNOB INTELECTUAL - copy paste”, dacă este să citez apelativul pe care i l-a acordat d-na Felicia Vărzaru, a fost consilier PNL de Mărășești și mulți ani inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea susținut de PNL, când JUPÂN era președintele Marian Oprișan.
În perioada în care MĂSCĂRICIUL POLITIC Cătălin Mocanu era inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, eu nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o obțin în mun. Focșani.
3. D-na prof. ec. Camelia-Alina Marcu pe care am văzut-o pe la Liceul 4, Focșani, când am avut și eu niște ore de profesor de mâna a doua la respectivul liceu, afirmă, citez, ”Propunerea mea, obiectivă, vine cu strategii concrete pentru Vrancea și pentru scoaterea din colaps a orașului Focșani și a jud, Vrancea în cadrul partidului Alianța pentru Unirea Românilor. ”
Articolul d-nei(d-rei) economist este un bătut de câmpi, cum rar mi-a fost dat să văd.
Te rog să o întrebi din partea mea, pe d-na(d-ra) prof. ec. Camelia-Alina Marcu dacă știe ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
NOTA: Feblețea prietenului Nicu Vrinceanu, d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, deși este dottore în economie a demonstrat că nu poate conștientiza o astfel de demonstrație.
Coroborează precizările din comentariul tău, cu citatele din Glasul Vrancei nr.3, pe care le-am precizat mai sus și vei vedea că nu bat câmpii când afirm că, în ”Provincia Europeană Vrancea” AUR nu există.
Dacă îl vei coopta în AUR Vrancea pe Sandu Gurguiatu, prietenul lui Dragomir Lucian, așa cum ți-am propus, lucrurile se vor schimba radical.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Ion Olaru
Grosu Ulise, a nu se amesteca totul....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, la mine totul se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea”, iar în exemplu pe care ți l-am dat am lucrat cu materialul clientului.
PROBA de LUCRU nu ai trecut-o, pe Maestrul Arsenie Bocancea îl umilești, PROFESIONALISMUL într-un anumit domeniu, pentru tine înseamnă ”a o ține langa”, iar acum pretinzi că aș amesteca totul.
PS Mi-ar plăcea ca d-na Ioana Ichim și prietenul Nicu Vrinceanu să-și spună un punct de vedere despre replica ta, din care eu nu am înțeles nimic.
Ion Olaru
Grosu Ulise, eu ? să nu trec o proba ? ei, aș ...!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Fapte nu vorbe! PS Apoi mai discutăm!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Tărășenia cu ”cățelușa albă cu eșarfă roșie” m-a determinat să ajung la concluzia că-l cunoașteți direct pe prietenul Ion Olaru.
Aceasta v-ar putea pune la dispoziție Glasul Vrancei nr.3, pentru a vedea că nu am bătut câmpii când am afirmat că această FIȚUICĂ eclipsează ziarul Scânteia al PCR.
De aceea mi-ar plăcea să coroborați mesajul pe care vi l-am transmis prin intermediul Facebook în data de 02.10.2023, cu FIȚUICA Glasul Vrancei nr.3 și să concluzionați.
De ce vă fac această propunere?
Deoarece mi-ar plăcea ca să faceți studiul PROFESIONIST privind atrofierea DEMNITĂȚII poporului român cu ajutorul ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, pentru care am înființat ”Sfânta Treime”(prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru).

CAPITOLUL 2
PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII

MOTO: ”Președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, între cei doi vicepreședinți, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari.” - Arsenie Bocancea

MESAJ PUBLIC adresat Doamnei profesor de religie Ioana Ichim
Doamnă Profesor,
Ce m-a determinat să vă transmite prezentul mesaj public?
1. Ați demonstrat că sunteți cel mai mare profesionist în istoria religiilor pe care îl cunosc, este adevărat facebook-ist nu și direct, dar acest aspect are mai puțină importanță.
NOTA: Nu știu dacă din punctul de vedere al liderului PSR Vrancea, Dragomir Lucian, vă ridicați la nivelul securistului comunist căruia îi spune ”Jenică Patriotul”.
Dragomir Lucian a demonstrat convingerea că, Maestrul Arsenie Bocancea este acest Jenică Patriotul, iar eu consider că, prin aceasta convingere l-a UMILIT PROFESIONAL pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
2. Sunteți cea mai nouă achiziție a Maestrului Arsenie Bocancea în grupul lui de ”mercenari Wagner” de pe pagina mea de Facebook.
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană.
3. Din motive de dureri de genunchi ați refuzat să vă mai rugați pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acest lucru a fost interpretat tendențios de către prietenul Nicu Vrinceanu.
4. Deși la CAPITOLUL 3 al scrierii pe care am postat-o pe blog în data de 25.09.2023, v-am dedicat un punct, ați ignorat acest lucru.
NOTA: ”F. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care atrofiaza DEMNITATEA poporului român și efectul RUGĂCIUNII mele asupra d-nei  profesor de religie Ioana Ichim, pe care am făcut-o la mormântul SFÂNTULUI ARDEALULUI Arsenie Bocancea ”
5. Ați beneficiat de sprijin moral, în ceea ce privește persoana mea, din partea activistului PCR Ion Caluean (fost lider AUR de Nereju) și din partea activistului PCR Dragomir Lucian (actualmente lider PSR - Vrancea).
Activistul PCR Ion Caluean a afirmat că scrierile mele sunt ”pamflete care nu au tangență cu realitatea”, iar activistul PCR Dragomir Lucian a demonstrat că nu poate înțelege nimic din aceste scrieri.
Interesant este că, Maestrul Arsenie l-a încurajat pe activistul PCR Dragomir Lucian, ca să mă denigreze prin intermediul Facebook, timp de circa 5 ani, iar pe activistul PCR Ion Caluean doar câteva luni.
6. Suspectez că sunteți rezultatul operației de schimbare de sex pe care Maestrul Arsenie Bocancea i-a făcut-o lui Maris Ichim(stafia jandarm).
Prin această operație de schimbare de sex, consider că Maestrul Arsenie Bocancea a vrut să se ridice la nivelul președintelui Marian Oprișan, care împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă și viceprimarul Iorga Marius au brevetat schimbarea de sex la câinii maidanezi în cadrul Primăriei Focșani. 
7. Rugăciunea pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop cu privire la convingerea pe care ați demonstrat că o aveți cu privire la faptul că aș fi fost ”cal de bătaie” pentru o terță persoană, consider că s-a manifestat instant.
Prezentul mesaj conține:
CAPITOLUL I 
PROMO scriere CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea
CAPITOLUL II 
MESAJ PUBLIC adresat OMULUI POLITIC Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea
CAPITOLUL III
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
A. IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, descoperirea Lui Dumnezeu și ”OMUL tip RÂMĂ” produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu
B. SPECTACOLUL generat de cazul Dumitru Buzatu, care a condus jud. Vaslui ca pe propria lui moșie
C. FENOMENUL Arsenie Boca și trăirile d-nei Ioana Ichim după ce m-am rugat pentru Domnia sa la Mănăstirea Prislop
D. SPIONI și TRĂDĂTORI ai României de ieri și de azi
E. ȘCOALA din ROMÂNIA bulversată de interesele Regimul Securist Postdecembrist
F. CIRC JURIDIC și CIRC POLITIC. EFECTUL acestui CIRC va fi decontat de poporul român 
G. Hitler, presedintele Marian Oprișani, CIRCARI POLITICI de ”Provincia Europeană Vrancea” și  ”Țara spre cetățean”
CAPITOLUL IV
ANALIZA INFORMAȚIILOR PREZENTATE la CAPITOLELE I, II și III
CONCLUZII

CAPITOLUL I
PROMO scriere CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea
Azi, 25.09.2023, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea ”ANIVERSAREA a 17 ani de când JUSTIȚIA a executat întocmai DISPOZIȚIA ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC” având ca MOTTO: ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu) nu va rezolva PROBLEMELE României, dar ar putea fi un semnal că nu este totul pierdut. - Ulise Grosu.
Mulțumesc pe această cale liderului PSR Vrancea, Dragomir Lucian, care și-a LUMINAT FAȚA și pe cale de consecință, Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns de râsul curcilor din com.Vânători, jud. Vrancea.
De ce am adresat mulțumirea de mai sus?
Deoarece timp de circa 5 ani, Maestrul Arsenie Bocancea a profitat de NEVINOVĂȚIA numiților Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, pe care i-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Am considerat că motivul acestei acțiuni a Maestrului Arsenie Bocancea, a avut drept cauză încăpățânarea cu care am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, dar se pare că lucrurile sunt mai complicate.
25.09.2023                                           Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Muscuri Odette, Mariana Simon, Nicu Bercaru, Nicolae Toma și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vă mulțumesc pentru colaborare, dar astfel de scrieri ca cea la care am făcut prezentul PROMO, implică multă muncă. 
Dacă ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu) nu se materializează în practică, efortul meu nu se justifică.
Deoarece la mijloc consider că, este vorba despre o infracțiune contra umanității, pe care o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, deci o problemă FOARTE DELICATĂ, s-a impus ca să verific POTENȚA Maestrului Arsenie Bocancea și Ion Olaru.
Pe cale de consecință, le-am dat o PROBĂ de LUCRU, prin care trebuie să asigure spatele conducerii Liceului Traian Vuia Focșani, în cazul în care voi fi angajat ca profesor de mâna a III a.
O informez public pe d-na Muscuri Odette că, am o ÎNCREDERE TOTALĂ în prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deși la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea o poți ”fura” și dacă stai cu ”garda sus”.
D-na prof. de religie Ioana Ichim a simțit pe propria piele acest lucru.
D-na Ioana Ichim l-a suspectat pe Maestrul Arsenie Bocancea că, acesta mi-ar fi spus că i-a făcut operație de schimbare de sex lui Marius Ichim(stafia jandarm), așa cum viceprimarul Marius Iorga, primarul Cristi Valentin Misăilă și președintele Marian Oprișan au BREVETAT operația de schimbare de sex la CÂINII MAIDANEZI în cadrul Primăria Focșani, iar acest lucru m-a amuzat foarte tare.
Pentru ca d-na Ioana Ichim să revină la sentimente mai bune, în ceea ce mă privește, i-am dedicat cu punct de la CAPITOLUL 3, al scrierii la care am făcut prezentul PROMO.
Al șaptelea punct, respectiv punctul ”G” al CAPITOLULUI 3 i l-am dedicat președintelui Marian Oprișan, deoarece a trebuit să-i dau Cezarului ce este al Cezarului.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, prin acest PROMO cred că ți-am făcut un serviciu, deoarece, în jud. Vrancea, nu cred că a auzit niciun câine de ”omul politic” Dragomir Lucian din Vânători.
Pe cale de consecință, toți șoferii de basculante de la Umbrărescu, despre care ai pretins că, sunt absolvenți de drept, vor veni să se înscrie în PSR Vrancea, pentru ca tu și cu Sandu Gurguiatu să le fiți LIDERI POLITICI.
Regret că prietenul meu, Bisoceanu Mihai, tratează cu superficialitatea recomandarea pe care i-am făcut-o, și-mi citește scrierile din doi în patru, apoi mă întreabă, unde a greșit MĂSCĂRICIUL JURIDIC Cristi Danileț, deși am precizat că acesta a avut dreptate, în ceea ce a afirmat, în respectiva informație facebook-istă.
Prietenul Bisoceanu Mihai, nu trebuie să ignore răul pe care l-a făcut României, MĂSCĂRICIUL JURIDIC Cristi Danileț și șefa lui Monica Macovei.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Nicu Vrinceanu
Și Muscuri Odette este persoană vie fără ADN ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu Din punctul meu de vedere, DA!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, prin MOTTO de la scrierea la care fac prezentul PROMO, consider că am spus tot ceea ce se putea spune despre ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Te rog să coroborezi:
a. Dialogul facebook-ist de la Capitolul 3, punctul ”E. AMATORISMUL și SUPERFICIALITATEA din domeniul ENERGETIC și alte domenii colaterale, generează mari probleme României, dar produc și victime omenești”.
b. Prestația facebook-istă a purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, în perioada în care era inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, pentru care d-na Felicia Varzaru i-a acordat apelativul de ”SNOB INTELECTUAL - copy paste”.
c. Bătutul de câmpi de la conferințele de presă ale AUR Vrancea.
Concluzia îți aparține!
Ion Olaru
Grosu Ulise, îți plac conferințele de presă...?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Sunt înnebunit după conferințele de presă, în care nu se spune nimic, așa cum sunt cele de AUR Vrancea.
PS Aceasta nu înseamnă că la alte conferințe de presă mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”, s-ar spune ceva.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, suspiciunea d-nei profesor de religie Ioana Ichim, cu privire la o posibilă ”trădare” a Maestrului Arsenie Bocancea, în legătură cu operația de schimbare de sex a lui Marius Ichim(stafia jandarm), pe mine m-a uns la suflet.
Din punctul meu de vedere, această suspiciune a d-nei Ioana Ichim demonstrează EȘECUL acțiunii prin care, conform precizării Maestrului Arsenie Bocancea, am fost și poate mai sunt cobai pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană.
În opinia mea, acțiunea de 
 brevetare schimbării sexului la câinii maidanezi la Primăria Focșani,  a reprezentat un exemplu de prostie, ticăloșie și cinism, din partea celui despre care Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, este un ”incompetent cu comportament golănesc”, respectiv primarul Cristi Valentin Misăilă.
Amintesc titlurile scrierilor postate pe blog, în care am tratat problema fostului meu prieten Bobiță.
a. sâmbătă, 22 iulie 2017
HOTĂRÂRE IREFUTABILĂ DE A FACE DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, UN HACHICO MIORITIC DE ȚARA VRANCEI
b. miercuri, 9 august 2017
SENTIMENT DE MILĂ FAȚĂ DE CONDUCEREA PRIMĂRIEI FOCȘANI CARE A CONSIDERAT CĂ FOLOSIND METODELE GENERALULUI NICOLSCHI DIN ANII "50 PENTRU A-L RIDICA PE PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, DIN PROPRIA LOCUINȚĂ, MĂ VA INTIMIDA
c. duminică, 13 august 2017
PĂSTRÂND PROPORȚIILE, FURTUL CĂȚELULUI BOBIȚĂ DE CĂTRE ANGAJAȚII PRIMĂRIEI FOCȘANI, ECHIVALEAZĂ CU ATENTATUL DE LA SARAJEVO
d. duminică, 8 octombrie 2017
PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, AR PUTEA FI REÎNCARNAREA LIDERULUI PNȚ, IULIU MANIU ?.

Deoarece Judecătoria Focșani a dat o decizie, din care rezultă că scara unui bloc de proprietari este DOMENIUL PUBLIC, filmul s-a rupt.
Această decizie de instanță de NOAPTEA MINȚII, dată într-un caz minor, spune totul despre cât de slugarnică este JUSTIȚIA față de ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central.
Legat de speța fostului meu prieten, Bobiță, amintesc:
a. Maestrul Arsenie Bocancea a făcut o teorie juridică de doi bani, în ceea ce privește scara unui bloc de proprietari, de parcă fostul meu prieten, Bobiță, ar fi fost un infractor periculos, nu un cățel bătrân, care era în zonă de peste 10 ani.
b. Postacul ”pișcot cameleon” a afirmat că are doi câini lup, pe care îi ține închiși într-o îngrădire metalică.
c. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat în toamna anului 2019, că atunci când am fost sunat de directorul de la Liceul Traian Vuia Focșani, munceam în construcții pentru a-mi plăti prostia din speța prietenului meu, Bobiță, aspect care l-a amuzat foarte tare pe cobaiul lui, Dragomir Lucian.
Cele precizate mai sus, confirmă maxima ”Dumnezeu nu bate cu parul.”.
PS Am sesizat că d-na Ioana Ichim este sub efectul rugăciunii pe care am făcut-o pentru Domnia sa, la Mănăstirea Prislop, care s-a manifestat instant.

CAPITOLUL II
MESAJ PUBLIC adresat OMULUI POLITIC Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea
Stimate OM POLITIC,
Regret că mulțumirile pe care ți le-am adresat prin PROMO la scrierea ”ANIVERSAREA a 17 ani de când JUSTIȚIA a executat întocmai DISPOZIȚIA ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC” având ca MOTTO: ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu) nu va rezolva PROBLEMELE României, dar ar putea fi un semnal că nu este totul pierdut. - Ulise Grosu, mi-au fost ignorate. 
De la o persoana care a pretins că PUPINCURISMUL ”Cântarea României” i-a adus cele mai mari satisfacții în viață, eu nu pot avea niciun fel de pretenție, ca să înțeleagă, ce înseamnă ca timpul să-mi dea dreptate, în ceea ce privește niște problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice pe care le susțin, pentru care timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și nu numai.
Interesant este faptul că, în ceea ce privește gravitatea acestor probleme tehnico-economice, am încercat să o sensibilizez pe d-na Felicia Varzaru, pe care o consider a fi ”spiridușul” Maestrului Arsenie Bocancea.
După cum bine știi d-na Felicia Varzaru, a pretins că, ”se amuză și fiica minoră a Domniei sale de bazaconiile mele.” și continua să te încurajeze ca să mă denigrezi prin intermediul Facebook.
O mostră de profesionalism în domeniile în care mă consider a fi o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, rezultă și din comentariile de la scrierea postată pe blog în data de 25.09.2023, CAPITOLUL 3, punctul      ”
E. AMATORISMUL și SUPERFICIALITATEA din domeniul ENERGETIC și alte domenii colaterale, generează mari probleme României, dar produc și victime  omenești”.
Un ”profesionist” ca tine pe care PCR-ul l-a ”avansat” de la lăcătuș mecanic categoria a II a, peste noapte, la lăcătuș mecanic categoria a VI a, așa cum ai afirmat și ai fost numit șef de punct de lucru la Canalul Siret-Bărăgan, nu are cum să înțeleagă astfel de probleme tehnico-economice.
De altfel acest PRINCIPIU COMUNIST de a face peste noapte ”specialiști”, a reprezentat și reprezintă POLITICA de CADRE a Regimului Securist Postdecembrist, iar rezultatul se vede.
Îți amintesc  de exemplu pe care mi l-a dat prof. Simion Ene, prin care pe un cizmar, peste noapte, idolii  tăi, COMUNIȘTII, l-au făcut judecător la Năruja
De la cineva care se consideră ”psiholog autodidact”, dar bagă mâna în foc că, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist comunist, căruia îi spune ”Jenică Patriotul”, mi se pare normal să nu pot avea nicio pretenție.
Deși i-am plătit Maestrului Arsenie Bocancea pentru că s-a folosit de NEVINOVĂȚIA ta și a prietenului tău, Sandu Gurguiatu și timp de circa 5 ani v-a încurajat ca să mă denigrați prin intermediul Facebook, pentru mine rămâne un mister motivul pentru care ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a făcut acest lucru.
De asemenea, nu am nicio pretenție ca tu și prietenul tău denigrator, Sandu Gurguiatu, să puteți înțelege, ce înseamnă să poți demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
Mulți cititorii al scrierilor mele și-au dat seama de PROFESIONALISMUL prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, aspect care nu cred că este valabil și în cazul tău, care confunzi CATEGORIA SUPEREA  - Arsenie Bocancea cu CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde ai demonstrat că ești specialist.
Cu o probabilitate foarte mare, președintele Marian Oprișan este unul dintre cititorii fideli ai scrierilor mele.
După înregistrarea ambientală pe care mi-a pus-o la dispoziție d-na Ioana Ichim, din care rezulta CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, prietenul Ion Olaru a băgat tărășenia cu gradul celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea”, având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
Prietenul Nicu Vrinceanu a pretins că ar fi vorba despre gradul de general.
Eu nu am de unde să știu dacă la mijloc sunt lucruri reale sau diversiuni, dar dezvolt ceea ce-mi transmit prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, iar urmare a acestei acțiuni reușesc să smulg emoticoane zâmbărețe.
După ce fostul lider AUR de Nereju, Ion Calean, a sesizat că d-na Ioana Ichim este cam NEVINOVATĂ și a considerat că se impune să-i dea niște detalii despre mine, pentru a nu se lăsa păcălită, tu ai ajuns la concluzia că aceasta ar fi cam nevorbită.
Deoarece d-na Ioana Ichim l-a suspectat pe Maestrul Arsenie Bocancea că, aceasta mi-a spus că i-a făcut operație de schimbare de sex lui Marius Ichim(stafia jandarm), m-a uns la suflet.
Această suspiciune a dus în derizoriu afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, ”sunt cobaiu pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană”.
În calitate de profesionist în istoria religiilor, cred că cea mai mare lovitură pe care a primit-o d-na prof.de religie Ioana Ichim, este EFECTUL INSTANT al rugăciunii pe care am făcut-o pentru Domnia sa la Mănăstirea Prislop.
Mi-ar plăcea ca d-na Ioana Ichim să treacă peste această ÎNCERCARE și să accepte propunerea pe care i-am făcut-o în legătură cu studiul PROFESIONIST, privind rolul NEFAST al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE în  atrofierea DEMNITĂȚII poporului român, pe care eu m-am angajat ca să-l aplic în practică.
NOTA: Nu garantez că tu ai să poți înțelege mare lucru din acest mesaj, dar cu siguranță vor fi alți cititori, care vor înțelege acest mesaj, iar acest lucru contează.
28.09.2023                                          Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Cristian Zirna, Anton Vasiliu, Florin Nedelcu, Ciobotaru Dragos, Nicu Statache, Vasile Alexe, Dan Buzoi, Elena Balaban, Valerica Zamfirescu, Corneliu Dumitru Gheoca, Serban Alin, Ion Ștefan, Elena Buzoianu, Mihaita Lepadatu, Valeriu Iulian, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru și alții;
Stimați OAMENI POLITICI mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, cu o probabilitate foarte mare nu ați auzit de liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, căruia i-am adresat prezentul mesaj public.
Plecând de la această convingere, vă informez că Dragomir Lucian este doar destinatarul acestui mesaj, dar în realitate mesajul este adresat politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, pentru care președintele Marian Oprișan le este IDOL și al cărui mod de a face politică, îl aplică întocmai în practică.
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Nicu Bercaru, Muscuri Odette, Nicolae Toma și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”,
Mi se par interesante provocările la care m-au supus în ultimul timp d-na Ioana Ichim și prietenul Ion Olaru.
Nu știu ce s-a urmărit prin aceste provocări, dar eu mi-am făcut numărul.
În funcție de rezultatul PROBEI de LUCRU pe care le-am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru, îmi voi stabili planul de atac împotriva celor pe care îi consider SLUGI ai președintelui Marian Oprișan și au contribuit la DENIGRAREA mea PUBLICĂ, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin și al refuzului de a mă închina în fața celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea”, având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
În ceea ce privește administrația mun. Focșani(Guvernul în mic al României) și consilierii din CL Focșani, indiferent de culoarea lor politică (Parlamentul în mic al României), declarându-le PUBLIC RĂZBOI, consider că lucrurile sunt FOARTE CLARE.
Muscuri Odette
Te rog nu mă mai pomeni atât, are cine sa mă pomenească !
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, eu nu vă pomenesc, ci doar dau Cezarului ce este al Cezarului.
Muscuri Odette
De când sunt zeciuială pentru Cezar ? Ia nu_ți rezolva treburile cu mine !
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, emoticonul zâmbăreț cu care prietenul Nicu Vrinceanu v-a apreciat replica pe care mi-ați dat-o, ECLIPSEAZĂ orice replică, pe care eu aș putea să o dau.
De ce fac o astfel de afirmație?
Deoarece, prietenul Nicu Vrinceanu depășește cu mult, posibilitățile pe care mi le-am imaginat, că, le-ar putea avea Maestrul Arsenie Bocancea.
Posibilitățile Maestrului Arsenie Bocancea, rezultă din scrierea ”MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea", pe care am postat-o pe blog în anul 2019.
În discuție sunt DIVERSIUNI, care mie îmi depășesc cu mult posibilitățile.
Probabil că, prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise; Termina cu prostiile și hai cu mine in strada si sa scapam de MISAILA și gasca lui de lipitori de afișe.
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Puișor, ce numește un individ de teapa ta ”prostii”?
Tu și cu prietenul tău, Dragomir Lucian, trebui să vă justificați DIVERSIUNEA cu ”sifonarul” pentru care băgați mâna în foc.
Vă asigur că voi face tot ceea ce depinde de mine ca să fiți nevoiți să faceți acest lucru.
Eu nu sunt dispus să glumesc cu diversioniști de doi bani, cu foamea-n gât ca tine.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, sunteți o gașcă de ,,pierde timp " , care va distrați unul pe seama altuia. Sunteți copilăroși, nu meritați să piardă timpul cineva cu voi, nici măcar pentru glume.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Ce profund ați cugetat, stimată Doamnă.
Această cugetare a Domniei voastre, consider că se ridică la nivelul recomandării pe care mi-a făcut-o prietenul Nicu Vrinceanu, de a scrie cuvinte obscene pe gardul conacului de la Vitănești al președintelui Marian Oprișan.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Prietenul tău, Sandu Gurguiatu, al cărui idol este președintele Marian Oprișan, se pare că mă confundă, așa cum ai făcut și tu, dar trebuie să vină și ziua, în care să vă justificați acțiunea de denigrare la care m-ați supus prin intermediul Facebook, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Dacă pentru tine, Sandu Gurguiatu este un mare jurist, pe care mi l-ai recomandat ca să-mi dea prețioase indicații, pentru mine acesta este un fost reglor care a lucrat la Electroplast, habarnist, cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Regret că mi-ai ignorat prezentul mesaj, dar nu-i niciun bai.
Am să-ți amintesc niște replici pe care le-ai dat și în care te-ai referit la persoana mea :
a. ”Dragomir Lucian;
Ioana Ichim, stimată doamnă v-am avertizat sa nu picați în capcana acestui monstru ce răspunde la numele de Ulise, mulți au picat , a încercat și cu mine dar fără succes !”
b. ”Dragomir Lucian;
Nicu Bercaru, măi Nicule în marea literatura personaje de genul lui Ulise sunt Don Quijote, sau Idiotul , nimeni nu poate lupta singur cu sistemul , e cum te ai pișa contra vântului. În haită te vor marginaliza și izola .”
c. ”Dragomir Lucian;
Nicu Bercaru, tu vorbești de niște personaje istorice care au avut un rol nefast pentru istoria unor popoare cu milioane de victime , ei au avut în spate milioane de susținători. Personajul de care vorbești tu nu a reușit să convingă nici sa ajungă consilier local. Mai mult nu voi mai intra în discuție cu tine , am sa îl întreb pe colegul meu Marin ce hram porți.”
Îți amintesc că mi-ai demonstrat că habar nu ai să citești o hotărâre de instanță și îl consideri pe prietenul tău, Sandu Gurguiatu, ca fiind un mare specialist în domeniul juridic.
În aceste condiții, nu ai cum să înțelegi ce înseamnă să poți demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
Deoarece te consider un DIVERSIONIST de doi bani, de teapa celor care la începutul anilor ”90 pretindeau că l-au văzut pe SENIORUL Corneliu Coposu la Măicănești când mituia țăranii, dându-le dolari pentru a vota PNTcd, așa cum am mai precizat, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a te OBLIGA să-ți justifici diversiunea cu ”sifonarul”.
PS Maestrului Arsenie Bocancea consider că i-am plătit, pentru faptul că timp de circa 5 ani a profitat de NEVINOVĂȚIA ta și te-a încurajat, să mă denigrezi prin intermediul Facebook.
Nu știu dacă informația lansată prin intermediul Facebook că, președintele Marian Oprișan are gradul de general în SERVICII, are tangență cu realitatea, dar subiectul mi se pare interesant.
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise, nu rata șansa sa ieși in strada alături de echipa mea si sa scapam tara de alde MISAILA și alții.
Sandu Gurguiatu
Vin alegerile și trebuie sa scapam județul de mafia psd - pnl ! SOS .RO AR FI O SOLUȚIE !
Sandu Gurguiatu
VEZI CA H2O A CRESCUT LA PRET ?
Sandu Gurguiatu
OAMENII SUNT NEMULȚUMIȚI
Sandu Gurguiatu
Gunoiul la fel
Sandu Gurguiatu
Acu e momentul sa actionam! Eu am început războiul dar am nevoie de oameni care nu mai au nimic de pierdut
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Puișor, din ce calitatea îmi spui mie, ce trebuie să fac?
Din câte știu, noi nu avem niciun fel de relație de amiciție, ci din contra.
Să înțeleg că ai uitat că tu și cu Dragomir Lucian m-ați denigrat prin intermediul Facebook, deoarece am susținut niște probleme tehnico economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața idolului tău, președintele Marian Oprișan?
Sandu Gurguiatu
Să-i facem sah -mat pe acești trădători de țară din guvern și parlament ,care vor război cu rusia
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise, Eu încă te respect!
Sandu Gurguiatu
eu sunt omul educat sa iert greselile ,dar tradarea de tara si popor nu o iert niciodată
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Întâi am să te fac ”șah mat” pe tine și pe prietenul tău, Dragomir Lucian, apoi mai văd ce mai fac.
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Eu nu sunt educat, de aceea nu sunt dispus să te iert nici pe tine nici pe Dragomir Lucian, pentru a fi o lecție și pentru ați DIVERSIONIȘTI de doi bani ca voi.
Sandu Gurguiatu
e optiunea ta ,eu ti am intins o mana , tu faci cum vrei ,dar de unul singur nu vei reusi sa faci nimic.Ei sunt cei care pun etichete de .....si cand vad ca nu ai sustinatori te lasa sa latri cat vrei !
Sandu Gurguiatu
Și nu uita am prieteni in toata lumea !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ceea ce spune prietenul lui Dragomir Lucian, Sandu Gurguiatu, cu prețurile la mc de apă și gunoi în mun. Focșani este o realitate, dar eu am o problemă cu SLUGILE președintelui Marian Oprișan, așa cum îl consider și pe acest individ, habarnist, cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat.
La un moment dat Sandu Gurguiatu se credea Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Burebista etc., etc..
Cred că s-ar impune să-l cooptați în AUR Vrancea pe Sandu Gurguiatu, unde ar putea face echipă cu deputatul AUR George Badiu și purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu.
Slugărnicia față de președintele Marian Oprișan, ar putea să-i unească în cuget și-n simțiri pe cei trei.
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise s.o.s .ro -salveaza romania
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Maestrul Arsenie Bocancea mi-a recomandat să merg la sediul AUR din mun.Focșani și să mă spovedesc în fața deputatului AUR George Badiu, în timp ce prietenul Bisoceanu Mihai să cânte la orgă.
Eu nefiind pasionat de politică, cred că AUR Vrancea va avea mult de câștigat prin cooptarea ta în echipa de conducerea.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Ai afirmat că idolul tău politic este președintele Marian Oprișan.
Deputatul AUR Vrancea, George Badiu, urmare a modului în care a fost întocmit dosarul de balastare fictivă a unor drumuri, a demonstrat că este o SLUGĂ PERFIDĂ a președintelui Marian Oprișan, iar pe purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, îl suspectez că este ”cârtița” președintelui Marian Oprișan.
b. Ai colaborat foarte bine cu d-na Felicia Vărzaru, atunci când te încuraja pe tine și pe Dragomir Lucian, ca să mă denigrați prin intermediul Facebook.
D-na Felicia Vărzaru i-a acordat prof. Cătălin Mocanu apelativul de ”SNOB INTELECTUAL - copy paste”.
c. Împreună cu Maestrul Arsenie Bocancea ai rezolvat problema ENET.
Deoarece AUR Vrancea a demonstrat că nu are specialiști pe domeniul tehnic, cred că tu ai fi persoana recomandată.
d. Ai demonstrat că ți-ai însușit lecțiile de istorie pe care ți le-a predat prietenul tău, Dragomir Lucian, deci ”vorbești aceeași limbă” cu prof. Cătălin Mocanu.
e. Ai refuzat ca în calitate de administrator de bloc, să strângi semnături, pentru a determina conducerea Primăriei Focșani să ne pună la dispoziție costurile care compun prețul la mc de apă și canal.
Prof. Cătălin Mocanu și din acest punct de vedere este pe aceeași lungime de undă cu tine, deoarece niciodată nu a fost curios să vadă, pentru ce am preferat ca patru ani să trăiesc din munca de SALAHOR, urmare a MITULUI Oprișan și am refuzat să mă închin în fața IDOLULUI tău și probabil și al lui.
f. La fel ca și Dragomir Lucian, prof. Cătălin Mocanu a demonstrat că habar nu are să citească o hotărâre de instanță.
În cazul lui, este vorba despre decizia Judecătoriei Focșani dată în speța Mr.Gh.Pastia.
Deoarece Dragomir Lucian te-a recomandat ca să-mi dai prețioase indicații în domeniul juridic, consider că AUR Vrancea are nevoie urgentă de o persoană tine.
g. Singura problemă ar putea fi cu liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, deoarece odată cu plecarea ta la AUR, 50% din partid l-a părăsit.
De asemenea, Dragomir Lucian și-a manifestat revolta când a aflat că, activistul PCR Ion Caluean a devenit liderul AUR Nereju.
@Ion Olaru; Prietene, cred că cele precizate mai sus, te-au convins cât de utilă este pentru AUR Vrancea, cooptarea lui Sandu Gurguiatu în echipa de conducere.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise, după un război f mare cu sistemul mafiot din ROMANIA,nu eram pregatit sa mai duc o alta lupta.
Acu sunt pregatit sa ma lupt cu toti tradatorii de tara .L-AM CITIT PE SIMION ,NU ARE STOFA SI CREIER SA FIE POLITICIAN SI NICI BADIU !S.O.S .RO AR FI BUN ,MERG CU SOSOACA DAR SI AICI AM CEVA REZERVE!
Grosu Ulise
Sandu Gurguiatu; Îmi este indiferent ceea ce faci tu, așa cum îmi este indiferent ceea ce face și prietenul tău, Dragomir Lucian.
Singura noastră problemă este legată cu DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”, pe care voi face tot ceea ce depinde ca să o justificați, altfel.....
Sandu Gurguiatu
Grosu Ulise; Dacă ai sange in instalatie ,ieși cu mine la protest in fata primariei și nu mai arunca cu pietre in toti cainii și cateii care te latra!
Ion Olaru
Sandu Gurguiatu, dar falangistii încă nu cred...,ei tot cu langa....,de 33...
Ion Olaru
Sandu Gurguiatu, formula cea mai buna ,nationalitate,suveranism,convietuire asezata cu toti....
Sandu Gurguiatu
singura soluție este BRICS!ADIO NATO ,UE ȘI MERS CU CEI MAJORITARI SI SARACI. POLITICA EXTERNA A LA CEAUSESCU ESTE SECRETUL CA ROMANIA SA NU MOARA.
Sandu Gurguiatu
INCHIS GRANITELE ,SA SE INTRE CU VIZA IN ROMANIA ,IAR CEI CARE SUNT ROMANI SI NU SE INTORC SA PLATEASCA VIZA DUBLA ȘI SĂ LE RETRAGA CETATENIA ROMANA !
Sandu Gurguiatu
ARMATA 4 ANI ȘI FIECARE CETATEAN SA PRIMEASCA ARME PTR CA ORCAND SA SI APERE TARA DE INAMICI ȘI DE TRĂDĂTORI
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, nu știu ce a vrut să spună Dragomir Lucian, prin afirmația, citez:
”De asta nu ai reușit sa te impui ca lider politic . Vai de cei învinși, eu nu mi am dorit niciodată o funcție politică, pentru ca știu ca ești bun cât le dai maselor , când nu mai ai ce sa le dai te linsează . Din păcate tu lovești în cei căzuți.”
Trecând peste faptul că în ceea ce privește calitatea mea de ”liderul politic”, bate câmpii în stilul caracteristic, mi-a plăcut precizarea ”Din păcate tu lovești în cei căzuți.”.
Să înțeleg că ”OMULUI tip RÂMĂ” Dragomir Lucian, a început să-i fie milă de Maestrul Arsenie Bocancea, care a ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea?
Ion Olaru
cantarea romaniei,a fost ceva necesar,util și reușit. astăzi avem neobursieristi bine platiti d'afara,sa gargariseasca cu vopsea tot felul de inepții....!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Pe Dragomir Lucian l-am ales să-mi fie prieten alfa facebook-ist și i-am acord 3 stele în cadrul ”CAREULUI de AȘI”, deoarece am constatat că avem păreri contrare față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
Eu nu l-am jignit niciodată pentru părerile lui, dar el a făcut-o la greu, fiind încurajat în acest sens și de Maestrul Arsenie Bocancea.
CREZUL FURTULUI președintelui Marian Oprișan pe care mi l-ați pus D-voastră la dispoziție, la care s-a adăugat treaba cu gradul președintelui Marian Oprișan vehiculată de prietenul Ion Olaru, ar putea justifica multe.
Pentru mine rămâne un MARE MISTER motivul pentru care o persoană cu posibilitățile Maestrului Arsenie Bocancea, a putut să coboare așa de jos și să se folosească de NEVINOVĂȚIA unor indivizi ca Dragomir Lucian ți Sandu Gurguiatu, pe care timp de circa 5 ani i-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook?
De asemenea, nu înțeleg motivul pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană, pentru urmărirea mea.
Urmărirea mea nu s-a rezumat numai la nivel de telefon, ci a fost vorba și de filaj direct, iar anumite persoane, așa cum este cazul unei persoane care locuiește în zona străzii Războieni din mun. Focșani, i-a fost băgată o așa mare FRICĂ în OASE, încât se schimba la față când ne întâlneam întâmplător pe stradă.
Grosu Ulise
Ion Olaru; În opinia mea, ”Cântarea României” rezumându-se numai la PUPINCURISMUL făcut la adresa DICTATORILOR Ceaușescu, a produs un fenomen de REPULSIE.
Acesta consider că este motivul pentru care poporul român a stat pasiv la jefuirea țării.
Eu sunt soldat aflat în LINIA ÎNTÂI și deși nu sunt specialist în psihologie feminină ca Maestrul Arsenie Bocancea sau ”psiholog autodidact” ca Dragomir Lucian, am ajuns la niște concluzii interesante.
Acesta este și motivul pentru care i-am propus d-nei Ioana Ichim să facă un studiu PROFESIONIST, în ceea ce privește rolul NEFAST pe care îl are ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ în atrofierea DEMNITĂȚII poporului român.

CAPITOLUL III
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
A. IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, descoperirea Lui Dumnezeu și ”OMUL tip RÂMĂ” produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu.
1. Revista Atitudi a publicat articolul ”„În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă”. Pr. Adrian Făgețeanul”.
Citez:

”„Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”
Pe toată perioada detenţiei Părintele Adrian s-a arătat dârz, intransigent, neşovăielnic în a mărturisi fără de teamă adevărul ortodox.
„Când un gardian mi-a luat crucea de la gât şi a aruncat-o la coş, eu am luat-o de acolo. El iar a aruncat-o, eu din nou am luat-o. Tot aşa de 8 ori, până când a obosit şi a zis: Ăsta e nebun. Fiecare om, chiar când îi slăbeşte credinţa, rămâne cu nădejdea. Şi e bine că o are”.
Cu toate că a suferit chinuri îngrozitoare, trecând prin atâtea morţi, Părintele Adrian nu s-a dezis niciodată de credința lui, ba chiar simţea bucurie în chinuri şi întărire în mărturisire. Un securist pe nume Blehan l-a bătut cu bocancul în cap, încât cheagurile de sânge i-au afectat iremediabil nervul optic.
La Aiud, brutele nu s-au mulţumit sa-l pedepsească băgându-l la carceră. Pe un ger de crăpau pietrele, au turnat două găleţi cu apă peste trupul său firav, iar în câteva ore apa a îngheţat pe el. Oare ce îi dădea atâta putere? „Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii. Preţuiai pâinea (două felii, prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam între noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din porţia mea. Firav şi abia ţinându-se pe picioare, era pus să ducă nişte hârdaie mai mari decât el. Nu putea să le ridice, şi atunci gardienii îl pedepseau tăindu-i raţia de mâncare…
În închisoare aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am  arătat puterea”.
Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos!

„Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nicio durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă.
La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă[1]”.
„Şi eu am fost bătut, pus în cearceafuri umede ca să-mi recapăt cunoştinţa şi să recunosc că am luptat în munţi. Eu nu am luptat în munţi, ci pe front. După ce eram distrus şi chiar medicii declarau că nu mai am salvare, Dumnezeu avea grijă să mă salveze”.
„Erau speriaţi de glasurile noastre reunite”
„Eu am învăţat de la cineva metoda matematică Gaus. Fără să am calendar puteam fixa data Paştelui. Am calculat data Paştelui şi mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Gardienii ne descurajau că nu se mai fac slujbe în Biserică şi atunci m-am gândit să dau puţin curaj fraţilor din închisoare şi am strigat la geam care era puţin întredeschis: Hristos a înviat! şi am început să cânt cu voce puternică. Şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!
Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor care credeau că am început o revoltă. Alergau nebuneşte prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri. Erau speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nicio fereastră zăbrelită nu o poate opri. Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate înţelege. Tăria pe care ţi-o dă Dumnezeu ar fi una din ele… În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă[1]”.
[1] la Gh. Penciu, Medici în recluziune, Ed. Vremea, 2001, p.1.
[1] din nr. 611/2004, revista „Formula AS”.
(Despre martirajul Părintelui Adrian Făgețeanul aflați mai multe în cartea „Sfinții închisorilor”, editată la mănăstirea Paltin)
COMENTARII
Ioana Ichim

Un om de o măreție....
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Am afirmat că, păstrând proporțiile, l-am descoperit pe Dumnezeu, urmare a josniciilor care mi s-au făcut în cei 33 ani de ”democrație originală”, așa cum marii DUHOVNICI ai României contemporane l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL închisorilor comuniste.
Acesta este și motivul pentru fac alergie la EXHIBIȚIONISMUL religios de tip Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele sau EXIBIȚIONISMUL religios al primarul Cristi Valentin Misăilă.
Grosu Ulise
Ioana Ichim;
Ce părere aveți despre afirmația, citez:
Nicu Vrinceanu
Sfinții închisorilor comuniste.
Va urma închisorile neocomuniste .”?
2. Dragomir Lucian a postat în data de 30.09.2023, pe pagina lui de Facebook, precizarea, ”România grevă fac de obicei bugetarii și funcționarii publici”.
COMENTARII
Grosu Ulise

Dragomir Lucian; În calitatea ta de susținut de fii-ta, care lucrează în Anglia, nu ești capabil să faci GREVĂ?
Mare TICĂLOS mai ești!
Prietenul Nicu Vrinceanu și d-na Ioana Ichim știu de ce!
Daniela Daniela
Grosu Ulise; VORBEȘTE FRUMOS DOMNU ULISE...CE PROBLEME AI?
Grosu Ulise
Daniela Daniela; Păpușică, ești ”pisiholog autodidact” ca Dragomir Lucian, de ai ajuns la concluzia că aș avea probleme?
Am sesizat că, Dragomir Lucian este specialist la capitolul femeilor nevorbite.
Să înțeleg că te afli în ”tratament” cu Dragomir Lucian?
Este posibil, ca Dragomir Lucian să-și fi propus, să-l ECLIPSEZE pe prietenul Nicu Vrinceanu.
În aceste condiții, d-na Ioana Ichim să știe de ce!
Daniela Daniela
Grosu Ulise, matale ai probleme grave! EU îl stimez pe DOMNUL DRAGOMIR LUCIAN...CA PRIETEN VIRTUAL , CA CETĂȚEAN ȘI ÎL APRECIEZ PENTRU CĂ-ȘI VEDE DE TREABA LUI...NU VORBEȘTE RĂU DE ALȚII!
Grosu Ulise
Daniela Daniela ; Într-adevăr Dragomir Lucian este pâinea lui Dumnezeu, dar va trebuie să justifice, motivul pentru care m-a denigrat prin intermediul Facebook, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Considerând că pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu pe glume de ”FANTOME vii, fără ADN”, așa cum rezultă din afirmația, ”Grosu Ulise, matale ai probleme grave!”, am început acțiunea de a încerca să aflu, cine a coordonat DENIGRAREA publică la care am fost supus?
Daniela Daniela
Grosu Ulise; PE FACEBOOK FIECARE SCRIE CE DOREȘTE...DACĂ NU-ȚI PLACE, NU CITEȘTI!
Grosu Ulise
Daniela Daniela; Stimată Doamnă, constat că sunteți cam nebunatică.
După ce afirmați, ”Grosu Ulise, matale ai probleme grave!”, veniți cu precizarea,
”Daniela Daniela
Grosu Ulise PE FACEBOOK FIECARE SCRIE CE DOREȘTE...DACĂ NU-ȚI PLACE, NU CITEȘTI!”.
PS Faceți și D-voastră parte din echipa de specialiști în psihologie umană a Maestrului Arsenie Bocancea, pentru care ”finul” d-nei Mariana Simon a pretins că sunt cobai?
Daniela Daniela
Grosu Ulise; MAI LASA INTERNETUL ALA...ȘI FĂ CEVA FOLOSITOR!
Dragomir Lucian
Daniela Daniela, toată viața a fost o țață de pe șanț !
Grosu Ulise
Daniela Daniela; Stimată Doamnă, dar ce vă determină să considerați că nu aș face lucruri folositoare?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, te-a citit ce îți poate pielea !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi ”Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea”, cum ai ajuns la concluzia că, eu am fost ”toată viața a fost o țată de pe șanț !”, în condițiile în care noi nu am avut și nici nu avem nici măcar o relație de amiciție, iar de vorbit direct, am făcut-o de două ori?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, ciocul mic ; Fiul ploii de la Găuri ! Nu o spun numai eu !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; DIVERSIONISTULE de doi bani, pregătește-te să-ți demonstrezi treaba cu ”sifionarul”, altfel te asigur că ai îmbulinat-o.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, în primul rand o sa explici ce făceai la camera 17 înainte de 89 , jucai septică cu miliția economică și organele de partid și de stat și după aia mai vorbim !
Ioana Ichim
Dragomir Lucian; Grosu Ulise... Zi?
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, întrebați pe domnul Grosu Ulise ce făcea la camera 17 în calitatea lui de specialist în Protecția Muncii la IRE Vrancea , înainte de 89 și câte rapoarte a făcut și câte persoane nevinovate a avut de suferit ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; DIVERSIONISTULE de doi bani, în ceea ce privește nedumerirea ta, ”Grosu Ulise în primul rand o sa explici ce făceai la camera 17 înainte de 89 , jucai șeptică cu miliția economică și organele de partid și de stat și după aia mai vorbim !”, îți pot spune că, ”Nu este treaba măgarului de unde beau oile apă.”
Faptul că-i dai indicații prețioase d-nei Ioana Ichim, cu privire la ceea ce ar trebui să mă întrebe, așa cum făcea Maestrul Arsenie Bocancea cu tine, după ce ai ajuns la concluzia că, ”aceasta este cam nevorbită”, pe mine mă unge la suflet.
Deși nu poți conștientiza, urmare a posibilităților mai mult decât limitate pe care le ai, recomandarea pe care i-ai făcut-o d-nei Ioana Ichim, echivalează cu o nouă lovitură sub centură, pe care i-ai dat-o Maestrului Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, ce considerați că l-a putut ”mâna în luptă” pe o persoană cu posibilitățile Maestrului Arsenie Bocancea, pentru ca timp de circa 5 ani de zile, să se folosească de NEVINOVĂȚIA numiților, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, pe care i-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook?
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, asta tot îl întreb și nu zice nimic!?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; În perioada când Dragomir Lucian era cobaiul Maestrului Arsenie Bocancea, repeta ca un papagal întrebările, celui care îi băgase FRICA în OASE, cu ”discuția din fața șemineului” și cu faptul că i-a spus, citez, ”La Podul de flori de peste Prut ai avut noroc că te-ai oprit la timp, altfel o pățeai.”
Să înțeleg că ați devenit pentru Dragomir Lucian, ceea ce a fost el pentru Maestrul Arsenie Bocancea?
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, eu nu am fost cu el la camera 17 ,dar presupun că acolo era un fel de altar din biserică .
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, eu nu am fost activist PCR ca tine, Radu Nițu și Ion Caluean, ca să particip la întruniri PCR-iste la camera 17.
În acest moment, deoarece consider că i-am plătit Maestrului Arsenie Bocancea pentru că a profitat de NEVINOVĂȚIA ta și te-a încurajat să mă denigrezi prin intermediul Facebook, singura noastră problemă este legată de DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”.
De asemenea, m-a uns la suflet că d-na Ioana Ichim a fost prelucrată de tine și de activistul PCR Ion Caluean, care a fost lider AUR de Nereju.
Daniel Nica
absolut.
Raluca Gridnev
Pentru ca ceilalți nu își permit
Grosu Ulise
Raluca Gridnev; Ce profundă ați fost stimată Doamnă, prin modul în care l-ați LUMINAT pe Dragomir Lucian, în ceea ce privește dilema lui cu grevele!
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, nu știu de ce Maestrul Arsenie Bocancea bagă în luptă noi ”FANTOME vii, fără ADN”, așa cum ar putea fi d-na Raluca Grindev și d-na Daniela Daniela, știută fiind maxima, ”Mortul de la groapă nu se mai întoarce.”
Apreciez că cele două doamne încearcă să-i ridice moralul lui Dragomir Lucian, așa cum, cu circa 3 ani în urmă, făcea și d-na Felicia Varzaru, dar acum scroafa este moartă în coteț.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, cele două doamne nu au nimic în comun cu Felicia Vărzaru.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Asta, după părerea ta.
Ți-am mai spus să nu mai confunzi CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea cu CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde ai demonstrat că ești specialist, dar..
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, chiar două doamne trebui să-i ridice moralul ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, ”Aș face o mare prostie, dacă în partea a doua a luptei cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” aș trece la atac pe toate fronturile.” și mi l-a dat ca exemplu pe Hitler.
După ce l-am determinat pe Dragomir Lucian să-și LUMINEZE FAȚA și pe cale de consecință, Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns de râsul curcilor din com.Vânători, jud. Vrancea, acesta se comportă precum Hitler, care a trimis copii pe front.
În cazul Maestrului Arsenie Bocancea starea de disperarea în care se află, rezultă din:
a. Băgarea la înaintare a d-nei Raluca Gridnev și d-nei Daniela Daniela, care, din punctul meu de vedere, au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru a-i ridica moralul lui Dragomir Lucian, în speranța că acesta nu s-a atrofiat.
b. A determinat-o pe d-na Ioana Ichim să-i devină cobai lui Dragomir Lucian.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, eu am obținut între timp ADN sau mai trebuesc prelucrat ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Mai trebuie prelucrat.
D-na Ioana Ichim și d-na Mariana Simon știu de ce!
Ioana Ichim
Nicu Vrinceanu, după cum se vede... Nak!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimat Doamnă, am în lucru un mesaj pentru D-voastră, dar nu cred că-l voi posta mâine pe Facebook, 02.10.2023, așa cum mi-am propus.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, mă simt " flatată "! Scrierea a fost concepută în celebra camera 17?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; A fost concepută în timp ce prestam activitatea de zilier, dacă este să folosesc o expresie dragă Maestrului Arsenie Bocancea.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că mă vând ieftin, atunci când este vorba de prestarea unor activități agricole.
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, vă mulțumesc, cel mai inteligent mesaj adresat acestui cavaler rătăcitor prin cenușa unei țări distruse de specialiști în protecția muncii , "fă-te că lucrezi" !
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, am fost sigură că o să vă " ungă la suflet " parafrazând-l. Om rău nu este dar e bun la toate timpurile, problema e cu randamentul și cu plata .
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Apropo, nu doriți niște struguri de calitate?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi MĂSCĂRICIULE POLITIC, dacă Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de NEVINOVĂȚIA ta de ”OM tip RÂMĂ” timp de 5 ani și nu ai putut conștientiza acest lucru, nu pot avea pretenția să te prinzi că d-na Ioana Ichim te ia la MIȘTO.

B. SPECTACOLUL generat de cazul Dumitru Buzatu, care a condus jud. Vaslui ca pe propria lui moșie
1. În data de 25.09.2023, am  redistribuit gluma celor de la Comentacii.ro, citez, ”Iubita în vârstă de 30 de ani a lui Dumitru Buzatu a leșinat după ce a aflat de la procurori că va trebui să meargă singură la prășit.”
COMENTARII
Penteliuc Mircea

Ador leșinul unor scursuri sociale.
Dragomir Lucian
Nu mai dați de ceasul morții și pe timpul comunismului era la fel dar mai cu perdea .
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, cu astfel de replici, m-ai păcălit la prima noastră întrevedere.
Când am venit la Vânători pentru a te convinge, să nu mai faci jocul Maestrului Arsenie Bocancea și mi l-ai recomandat pe Sandu Gurguiatu să-mi dea prețioase indicații juridice, s-a RUPT FILMUL.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 26.09.2023, a publicat informația ”Procuroarea din dosarul Buzatu, vizată ea însăși de o anchetă - Ar fi ascuns probe legate de abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși”.
Citez:

”Potrivit informațiilor apărute în presă în ultimele zile, procurorul care coordonează ancheta în dosarul de dosarul de luare de mită a lui Dumitru Buzatu este chiar șefa DNA Iași, Cristina Chiriac. Aceasta ar fi vizată ea însăși de o anchetă, după ce au apărut informații că ar fi ținut „la sertar” înregistrări video care probau abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși.
Publiația dezvaluirea.ro nota în mai 2023, că șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, este cercetată deoarece ar fi ascuns filmările cu fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă în timp ce-și abuza sexual elevii de la seminar. Fostul polițist DNA Florin Costan a declarat în cadrul audierilor din dosarul instrumentat de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție că procurorul Cristina Chiriac a fost cununată religios de Corneliu Onilă. Mai mult decât atât, Onilă i-ar fi fost și „naș onorific’’ când Cristina Chiriac s-a cununat cu judecătorul Adrian Chiriac la Mănăstirea Moreni, județul Vaslui.
Acuzațiile lansate de un fost polițist judiciar
Într-un interviu acordat în 2022 publicației „Să fie lumină”, fostul polițist judiciar de la DNA Iași Florin Costan descrie cum actuala șefă a structurii teritoriale, procuroarea Cristina Chiriac, a ținut premeditat „la sertar” în 2017 probele video ale abuzurilor sexuale comise de episcopul BOR Cornel Onilă asupra elevilor săi de seminar, știind clar ce se află pe filmările ridicate din chilia unui călugăr care îl șantaja pe preasfințit.
După ce „Să fie lumină” a publicat în august 2019 primele articole din seria de investigație jurnalistică, înregistrările video surprinzându-l pe episcopul Onilă în relații intime cu elevi ai seminarului teologic din Huși au mers în sfârșit către parchetul competent. Pe baza acestora, completându-le cu alte probe, Parchetul Curții de Apel Iași a formulat acuzații oficiale de viol și abuz sexual împotriva lui Onilă și a altui călugăr.
Pentru că a știut de aceste înregistrări și nu a făcut nimic, Cristina Chiriac ar fi cercetată pentru omisiunea sesizării. Această situație nu are, desigur, nicio conotație în ceea ce privește eventuala vinovăție a lui Dumitru Buzatu, însă poate prezenta relevanță în privința altor întrebări publice legate de „baronul” din Vaslui și momentul operațiunii care l-a vizat.”
COMENTARII
Ion Olaru

încrengătură...,!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, această informație mi s-a părut foarte interesantă.
Îți amintesc de cazul procurorului Emilian Eva.
Citez:
”Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere pe rol formulată de Eva, cât şi apelul împotriva sentinţei iniţiale de condamnare, menţinând pedeapsa de 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare.
Totodată, judecătorii au admis apelul declarat de procurorii DNA împotriva sentinţei iniţiale. Astfel, instanţa supremă a dispus confiscarea de la Emilian Eva a tablourilor lăsate în custodie la Muzeul Naţional de Artă, "cu excepţia celor cu privire la care s-a dispus restituirea către inculpata Eva Bianca Mădălina şi numiţii Eva Iuliana, Rublinschi Adrian, Canschi Giani şi Tesloianu Nicolae Dan, precum şi cu excepţia celor care au fost ridicate de la numitul Eva Lucian în cursul urmăririi penale". ( 31 Mai 2023).
Ion Olaru
Grosu Ulise, da, foarte interesant.
3. Site-ul FANATIKNEWS a publicat în data de 25.09.2023. informația ”Culisele flagrantului lui Dumitru Buzatu. Afaceristul Farmazon abia fusese iertat de un dosar greu la DIICOT”.
Citez:

” Omul de afaceri Emil Savin, supranumit Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu în dosarul luării de mită, tocmai a ieșit dintr-un dosar complicat.
Farmazon, regele asfaltului din Moldova, a fost ”iertat” de un dosar în care era acuzat de infracțiuni economice grave. Dosarul s-a finalizat la sfârșitul anului trecut, în perioada în care Buzatu începuse să facă presiuni asupra firmelor lui Savin.
Denunțătorul lui Buzatu, prins de DIICOT cu facturi false încă din 2010
Problemele lui Farmazon au început în anul 2015, atunci când DIICOT Bacău a trimis în judecată o rețea importantă de evazioniști, printre care a fost identificat și Emil Savin, administrator al societății SC Transmir SRL Vaslui. Acuzațiile procurorilor erau unele extrem de grave, pentru care Emil Savin risca ani buni de închisoare: evaziune fiscală în formă continuată, aderare la un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani în formă continuată.
Lui Savin i-a trecut glontele pe la ureche, în condițiile în care rechizitoriul indica un circuit infracțional evident, din care făcea parte și omul de afaceri care avea să-l ”toarne” pe Dumitru Buzatu.
Savin a a plătit sute de tone de bitum cu facturi fictive
Potrivit datelor obținute de FANATIK din dosar, în cursul anului 2010, Emil Savin a apelat la serviciile unui alt inculpat pentru emiterea și înregistrarea unor facturi false de aprovizionare cu bitum.
În cadrul acestor tranzacții fictive, procurorii DIICOT au stabilit că Savin a prejudiciat bugetul cu peste 400.000 de lei (95.000 de euro). În 2015, când dosarul a fost trimis în instanță, Farmazon a achitat integral prejudiciul, plus ceva pe deasupra: penalități de 333.000 de lei și 80.000 de lei, reprezentând un supliment de 20%.
Farmazon a fost achitat, iar afacerile lui au prosperat
În cauză, Savin a invocat art 10 din Legea 241/2005, care indică faptul că, în cazul săvârșirii de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, pedepsele se reduc la jumătate în cazul în care inculpatul achită integral prejudiciul până la primul termen de judecată. Prejudiciul calculat de procurori a fost, culmea, cu doar 5.000 de euro mai mic decât cel indicat în această lege, iar Savin a preferat să plătească în plus, pentru a fi sigur că judecătorii nu-i găsesc nod în papură.
Magistrații nu doar că nu i-au făcut neplăceri lui Farmazon, dar s-au arătat chiar blânzi atunci când au anunțat pedepsele. Astfel, pe fond, Emil Savin a fost achitat pentru aderare la un grup infracțional organizat și pentru spălare de bani, pe motiv că faptele ”nu sunt prevăzute de legea penală”. În schimb, el a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Farmazon a făcut apel, iar în octombrie 2022, magistrații au dispus încetarea procesului penal față de inculpatul Emil Savin, și pentru infracțiunea de evaziune fiscală, pe motiv că a intervenit prescripția. Mai mult, Curtea de Apel Bacău a stabilit că Farmazon a plătit prea mulți bani către ANAF și a dispus returnarea către omul de afaceri a sumei de 80.3017,32 de lei. O nimica toată față de cifrele de afaceri spectaculoase pe care firma de asfaltări controlată de Savin le-a avut din 2010 și până azi, între 8 și 15 milioane euro pe an.
L-a turnat Savin pe Buzatu de frica pușcăriei?
La mai puțin de un an după ce Emil Savin a scăpat de acuzații, el a participat, din postura de denunțător și colaborator cu identitate reală a procurorilor DNA, fiind de acord să poarte tehnică de înregistrare audio-video la întâlnirile cu Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Inițial, s-a vorbit despre unele neînțelegeri pe care Savin și Buzatu le-ar fi avut în urmă cu câțiva ani, după ce CJ Vaslui a început să întârzie plățile lucrărilor către firmele controlate de afacerist. Procurorii susțin că Buzatu invoca expertize realizate la șantier pentru a nu plăti contravaloarea lucrărilor. După ce primea PSD-istul mită, același expert realiza o expertiză favorabilă societății economice.
Însă, Savin susține că, în realitate, el a intenționat să-l denunțe doar pe expertul care îi punea bețe în roate dar ”n-a avut ce face” și a ajuns să-i organizeze un flagrant vechiului său prieten, Dumitru Buzatu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, am văzut că această informație facebook-istă ți-a smuls un emoticon zâmbăreț.
Dacă avem în vedere că procurorul care instrumentează acest dosar, are probleme într-un alt dosar în care se spune că s-ar fi ascuns niște probe, emoticonul tău zâmbăreț se justifică.

C. FENOMENUL Arsenie Boca și trăirile d-nei Ioana Ichim după ce m-am rugat pentru Domnia sa la Mănăstirea Prislop
1. În data de 26.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Paul Palencsar
Să ceri interzicerea difuzării în spațiul public a unui film, în România anului 2023, înseamnă să nu fi înțeles nimic din 50 de ani de dictatură comunistă. Filmul "Arsenie Boca, viața de apoi" e o expresie a libertății de exprimare, în democrație, la fel ca orice film difuzat la Trinitas TV, de pildă. S-a murit pentru asta în Revoluția din 1989.
Filmul lui Solomon poate să placă sau nu. Vizionarea nu e obligatorie și nici cumpărarea biletului. Chinuitul comunicat de presă al Arhiepiscopiei Sibiului miroase a stat teocratic. Sper că am depășit acele vremuri și metehne. Ca Biserică, trebuie să înțelegem că nu (mai) deținem vreun monopol absolut în spațiul public, laic. Altfel, riscăm ridicolul și, mai grav, dispariția. Pumnul lovit în masă nu mai sperie, din fericire.
Paradoxal, mulți se duc să vadă filmul lui Solomon tocmai pentru că atitudinea Arhiepiscopiei Sibiului le-a stârnit curiozitatea. Iar asta e bine. Își vor forma singuri o opinie. Vor decide pentru ei înșiși, așa cum e firesc. Dacă credința noastră ortodoxă stă sau cade din cauza acestui film, de fapt, nu mai eram ortodocși de mult.
Am văzut filmul "Arsenie Boca, viața de apoi". Nu vă spun ce cred despre el. Poate, cu altă ocazie. Am discutat și cu regizorul Alexandru Solomon. Așadar, am habar despre ce e vorba. Luarea mea de poziție vizează libertatea de expresie în România, nu calitatea sau oportunitatea filmului. Dacă vrem, fiecare, să trăim cum ne place, trebuie să prețuim libertatea. Mai ales, a celorlalți.
COMENTARII
Ion Olaru

dacă a plătit soros, așa o fi....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Păstrând proporțiile, urmare a UMILIRII PROFESIONALE și a DENIGRĂRII PUBLICE, de care am avut parte în cei 33 ani de ”democrație originală”, eu l-am DESCOPERIT pe Dumnezeu, așa cum marii DUHOVNICI ai României contemporane, l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL închisorilor comuniste.
Eu încerc să fiu adeptul PRINCIPIULUI lui Constantin Noica, care a spus, ”Eu nu merg prea des la biserică, dar îl am pe Dumnezeu în suflet.”
În opinia mea, faptul că la început a apărut Maestrul Arsenie Bocancea, care din punctul meu de vedere are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și care în ciuda TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, pentru mine, a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ, nu consider că a fost ceva întâmplător.
Rog să nu se interpreteze că, în relația mea cu Maestrul Arsenie Bocancea, a apărut SINDROMUL STOCKHOLM.
De fiecare dată când mi s-a ivit ocazia, nu l-am iertat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Deoarece NICIODATĂ nu am retractat niciun cuvânt pe care l-am spus la adresa Maestrului Arsenie Bocancea si nici nu l-am jignit cu nimic, ci doar l-am ironizat, l-am pus în IMPOSIBILITATEA de a mai putea lupta împotriva mea.
Viceversa nu a fost valabilă.
2. În data de 26.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Ioana Ichim
Astăzi am fost la înmormântarea celui mai mare cumnat după Marian. As putea sa spun ca a fost un patriarh în adevăratul sens al cuvântului al familiei dar cu un alt curs pentru societate. Am spus în nenumărate rânduri ca nu familia biologică creează modele ori lideri ci familia Politica. Marian a fost un lider al timpurilor lui și ca mai toți liderii i s-a luat dreptul de a avea urmași. El nu avea caracterul și educația de a fi abuziv și la Noua familie politica asta nu ii place și de aceea tot se strigă : Strada! Și iarăși ma întorc la Durkheim și conceptul de Anomie. Bătălia pentru 2024 a început deja. PSD-ul v-a avea împreună cu PNL candidat comun după cum spun analiștii politici și cu toată mediatizarea din aziluri, droguri sau violuri dacă AUR v-a câștiga, v-a avea soarta PD-L ului și sa ii dau cu clemență unu sau doi ani la guvernare. Și atunci voi spune cu mândrie : Istoria se repetă pentru ca nu am învățat din greșelile înaintașilor ( fie capitaliști ori comuniști ). Omul nou! Unde e ?
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, acest mic eseu al D-voastră, deoarece m-au amuzat condoleanțele pe care le primeați pe pagina D-voastră de Facebook.
Este adevărat că prietenul Nicu Vrinceanu nu v-a transmis condoleanțe, dar la cât este acesta de simțitor, ar fi putut să vă transmită.
În opinia mea, prietenul Ion Olaru, ar trebui să mediteze la precizarea D-voastră, citez,
”PSD-ul v-a avea împreună cu PNL candidat comun după cum spun analiștii politici și cu toată mediatizarea din aziluri, droguri sau violuri dacă AUR v-a câștiga, v-a avea soarta PD-L ului și sa ii dau cu clemență unu sau doi ani la guvernare. Și atunci voi spune cu mândrie : Istoria se repetă pentru ca nu am învățat din greșelile înaintașilor(fie capitaliști ori comuniști). Omul nou! Unde e?”.
- De ce fac această afirmație?
- Deoarece această afirmație a D-voastră, mi se pare cu mult mai interesantă, în comparație cu mesajul pe care i l-ați transmis prietenului Ion Olaru, care s-a referit la ”cățelușa albă cu eșarfă roșie, care trece strada pe trecere de pietoni”.
La întrebarea D-voastră, citez, ”Istoria se repetă pentru ca nu am învățat din greșelile înaintașilor ( fie capitaliști ori comuniști ). Omul nou! Unde e ?”, am să vă răspund eu.
a. Nu ”am învățat din greșelile înaintașilor ( fie capitaliști ori comuniști )”, deoarece ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ au atrofiat și atrofiază demnitatea poporului român.
b. În scrierile mele am prezentat OMUL de TIP NOU produs de COMUNISM, de care vorbea DICTATORUL Ceaușescu în cuvântările sale.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, acest om este reprezentat de către liderul PSR Vrancea Dragomir Lucian.
Apelativul pe care prietenul Nicu Vrinceanu i l-a acordat lui Dragomir Lucian, este ”OMUL tip RÂMĂ”.
c. La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, OMUL de TIP NOU, produs de Regimul Securist Postdecembrist, din punctul meu de vedere, este reprezentat de prof. Cătălin Mocanu, actualmente purtător de vorbe al AUR Vrancea.
D-na Felicia Varzaru i-a acordat prof. Cătălin Mocanu, în perioada în care acesta era inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, urmare a prestației facenook-iste pe care a avut-o la adresa mea, după ce a fost sigur că nu voi mai fi profesor de mâna a III a, apelativul de ”SNOB INTELECTUAL - copy paste”.
PS Comentariul meu, ar trebui să vă oblige să meditați la propunerea cu STUDIUL PROFESIONIST pe care v-am propus să-l faceți, pe care m-am obligat ca să vi-l aplic în practică și pentru care am inventat ”Sfânta Treime”(prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof, Bogdan Ciubotaru).
Ion Olaru
Grosu Ulise, văd că nu scapi ocazia de a ataca naționalii noștri...! nu-ți ajung 33....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, strategia mea de LUPTĂ constă în atac pe toate fronturile împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central.
Atacul îl fac la persoană și vizează SLUGILE președintelui Marian Oprișan, indiferent de culoarea lor politică.
”Naționaliștii” tăi, deputatul George Badiu și prof. Cătălin Mocanu, din punctul meu de vedere, sunt ca ”naționalistul” Mitică Dragomir, care a fost membru de bază al PRM.
Dragomir Lucian
Omul nou e cel născut după 89 , din bunic legionar și tata cu carnet de membru PCR ....
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Eu nu mănânc ”istorie pe pâine” și nici nu sunt ”psiholog autodidact”, calități cu care ai vrut să mă impresionezi, ci am spus că la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o nucă tare în domeniile producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice.
Ca să pot puncta în fața Maestrului Arsenie Bocancea, care este peste mine în multe domenii, a trebuit să-l aduc pe propriul meu teren, ca să luptăm.
Rezultatul este DEZASTRUOS pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
De ce fac această afirmație?
a. L-am ”RECREȘTINAT” forțat, prin faptul că i te-am scos pe nas;
b. L-am lăsat fără muniție în fața mea, deoarece nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa lui, în cei 10 a de RĂZBOI PSIHOLOGIC și nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă;
c. L-am făcut să ajungă de râsul curcilor din com. Vânători, jud Vrancea, prin faptul că în ultimul timp, te-am determinat să-ți LUMINEZI FAȚA.
Timpul dându-mi dreptate, în ceea ce privește niște probleme tehnico-economice de interes public din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, după ce timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și nu numai pentru susținerea acestor probleme tehnico-economice, a făcut ca să se rupă filmul cu nebunul și bețivul.
De asemenea, acest lucru a făcut ca acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea de a te încuraja pe tine și pe prietenul tău, Sandu Gurguiatu, ca să mă DENIGRAȚI prin intermediul Facebook, pentru a mă compromite ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin și a refuzului de am închina în fața președintelui Marian Oprișan, ceva imposibil de înțeles pentru mine.
Practic, în acest moment, s-a confirmat afirmația mea că Maestrul Arsenie Bocancea s-a comportat, în relația cu mine, ca un adevărat TERORIST al focșănenilor.
Deoarece consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, așa cum ți-am mai spus, voi face tot ceea ce depinde de mine, ca să-ți justifici acțiunea DIVERSIONISTĂ cu ”sifonarul” pentru care ”băgai mâna în foc”.
3. Site Activenews a publicat în data de 03.10.2020, informația, ”Maica Zamfira Constantinescu, ucenica Părintelui Arsenie Boca, la Prislop și filată de Securitate la parastasul lui Nichifor Crainic”.
Citez:

”ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
"Astăzi împlinește 95 de ani aici, pe când are deja împliniți 15 dincolo, Maica Zamfira Constantinescu, onor-elevă și ultimul discipol al lui Nichifor Crainic, reînsuflețitoare a seriei noi a revistei "Gândirea", mentor și formator de spirit ortodox românesc, glas ascuns în lumină.", ne amintește Pr. Călin Sămărghițan.
Cercetătorul și teologul Florin Duțu întregește la rândul său cu un comentariu și o fotografie din arhiva CNSAS: "Stareța Prislopului, ucenica lui Nichifor Crainic și a Părintelui Arsenie Boca, Participantă la ședințele teologice de la Antim ale Rugului Aprins, prigonită de comuniști și alungată din Mânăstire în 1959, batjocorită recent într-o carte la Humanitas.
Iată și o fotografie descoperită în arhivele CNSAS: Maica Zamfira Constantinescu, ținând în mâini tradiționalele lumânări cu ștergare, la parastasul de la Biserica Enei din București (23 mai 1976), pentru Nichifor Crainic și soția acestuia, Aglaia. Fusese alungată de Securitate din mănăstire și i se interzisese să mai poarte haine monahale în 1959.
Apariția revistei Gândirea, cea mai importantă revistă de gândire românească și ortodoxă din perioada interbelică, a fost reluată după 1989, la Sibiu. Maica Zamfira și Părintele Călin Sămărghițan au făcut parte din noua grupare. S-a dus și se duce o luptă pe sub dedesubtul istoriei de către neomarxiști pentru ca această revistă ce fusese condusă de Nichifor Crainic să nu fie promovată în școlile românești."
ȚARA DE PESTE VEAC
Gândiriștilor
de Nichifor Crainic
Spre țara lui Lerui-Ler
Nu e zbor nici drum de fier, -
Numai lamură de gând,
Numai suflet tremurând
Și vâslaș un înger.
Spre țara de peste veac
Nesfârșire fără leac,
Vămile văzduhului,
Săbiile Duhului
Pururea de strajă.
Sus ! pe sparte frunți de zei,
Șovăielnici pași ai mei!
Piscuri de-ntrebări – momâi
Să-mi rămână sub călcâi
Și genuni de zare!
În țara lui Lerui-Ler
Năzuiesc un colț de cer.
De-oi găsi, de n-oi găsi!
Nimenea nu poate ști –
Singur Lerui-Ler.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, la întrebarea ”Și până la urmă a fost ucenicia sau concub**a?”, ați vrea să vă răspund eu sau Maestrul Arsenie Bocancea?
Grosu Ulise
Ioana Ichim;
Grosu Ulise, tu.... Zi.”
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Cred că la această întrebare vă puteți răspunde singură, după ce ați simți pe propria piele, efectul rugăciunii pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop și pentru D-voastră.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu;
Eu cred că este o întrebare fără rost, cam ne la locul ei.”
Grosu Ulise
Ioana Ichim
Nicu Vrinceanu dacă ați fi din interior, eu cred ca nu.”
Grosu Ulise
Ioana Ichim; În calitatea Domniei voastre de cel mai mare profesionist în istoria religiilor, pe care am avut onoarea de a-l cunoaște, este adevărat virtual, nu credeți că este mai mult decât comică, întrebarea pe care mi-ați adresat-o, citez, ”Și până la urmă a fost ucenicia sau concub**a?”.
Am afirmat și susțin că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE în domeniile produceri și transportului energiei electrice și termice și nu sunt o persoană șantajabilă, iar în alte domenii sunt calificat la locul de muncă.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt o NUCĂ SEACĂ, în domeniile în care am afirmat că sunt o NUCĂ TARE, iar pentru această convingere a lui, consider că i-am plătit.
Florian Bichir a afirmat că, Maica Zamfira Constantinescu l-a îngrijit pe SFÂNTUL ARDEALULUI Arsenie Boca într-o garsonieră din Sinaia, când aceasta era semiparalizat.
De asemenea a pretins că, Maica Zamfira Constantinescu îl turna pe SFÂNTUL ARDEALULUI Arsenie Boca la securitatea comunistă.
OBSESIA securiștilor comuniști, până în ultimele clipe ale vieții ale SFÂNTUL ARDEALULUI Arsenie Boca, a fost aceea de a afla cum a părăsit închisoarea și a mers la înmormântarea mamei sale.
Din punctul meu de vedere, în loc să-mi puneți întrebări la care nu sunt în măsură să vă răspund, mai bine ați face studiul PROFESIONIST pe care vi l-am propus și pentru care am inventat ”Sfânta Treime”(prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru).
PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o prietenului Ion Olaru și Maestrului Arsenie Bocancea, a avut în vedere convingerea mea că, veți face studiul PROFESIONIST pe care vi l-am propus, pe care eu să-l experimentez practic.
Am fost clar sau trebuie ca d-na Mariana Simon să vă ajute cu un crochiu?
PS Despre prietenul Nicu Vrinceanu nu mai spun nimic, deoarece acesta cred că se află sub INFLUENȚA NEFASTĂ a FLĂCĂRII VIOLET pe care d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a emanat-o la deschiderea anului școlar de la Liceul Traian Vuia Focșani.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, arata-mi unde ți-am adresat ție aceasta intrebare ?.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Vă rog să citiți, schimbul de replici de la începutul acestui dialog, pe care l-a copiat de pe pagina D-voastră de Facebook.
PS Am sesizat că rugăciune pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop, a avut un efect instant asupra D-voastră, dar nu credeam că are să vă afecteze așa de tare.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, tu pretindeai că Jenică Patriotul(Arsenie Bocancea după mintea ta), este un profesionist în istoria religiilor.
Eu cred că Jenică Patriotul este un profesionist în istoria religiilor, așa cum prietenul tău, Sandu Gurguiatu, este un profesionist în domeniul juridic.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!

D. SPIONI și TRĂDĂTORI ai României de ieri și de azi
1. Ziarul Libertatea pentru femei a publicat articolul, ”Viața întunecată a Mariei Tănase: spionaj, servicii secrete, amanți celebri”.
Citez:

” Dacă Franța a avut-o pe Edith Piaf, România a avut-o pe incredibila Maria Tănase, „Pasărea Măiastră” a cântecului național, o fată fără studii, dar cu inimă mare și o voce absolut incredibilă. După ce a avortat copilul unui medic (nemaiputând face copii niciodată), s-a angajat casieriță la primul fast-food autohton („Automatele Herdan/ Bufetul de 7 lei”) și, la 16 ani, a fost respinsă la Miss România, în semifinale, pe motiv că avea picioare prea groase.
Fata, de ciudă, s-a apucat, într-un final, de cântat, la Teatrul Cărăbuș al lui Constantin Tănase, care, inițial, nu a suportat încă un Tănase pe afiș și i-a modificat numele în „Mary Atanasiu”… Ajunsă în culmea gloriei, a fost interzisă o perioadă de legionari sub pretextul că a pozat nud pentru un pictorial având ca temă… jocul de șah!
Născută pe 25 septembrie 1913, la București, Maria Tănase a fost un fenomen unic în muzica românească: interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938.
Maria Tănase a murit la doar 50 de ani, la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, bolnavă de cancer la plămâni. A fost înmormântată pe 25 iunie, decretată zi de doliu național, la Cimitirul Bellu din București, pe Aleea Artiștilor. A fost condusă pe ultimul drum de aproape un million de oameni.
Citește pe pe www.bucatarescu.ro detalii fascinante despre viața și iubirile Mariei Tănase. Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Maria Tănase, agentul secret care a pozat nud” din colecția „Destine controversate”, editată de Integral.
Maria Tănase și afacerile de spionaj
În preambulul și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Maria Tănase a traversat o perioadă tenebroasă și încă insuficient de bine cunoscută, în care a fost angrenată și în acțiuni de spionaj și de trafic de informații pe diverse canale.
Maria avea la sfârşitul anilor ’30 relaţii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucureşti al agenţiei Havas şi rezident al serviciilor speciale franceze. Arestat de Siguranță, spionul francez este eliberat grație eforturilor amantei ale, Maria vânzându-și blănurile și bijuteriile pentru a putea mitui o serie de oficiali în acest sens.
În anul 1940, artista face un prim turneu în Turcia, şi are ocazia să cânte în faţa preşedintelui ţării, Iamet Inonu. Istanbulul şi Ankara erau la acea vreme locul de întâlnire al agenţilor secreţi. La întoarcerea în ţară, Maria Tănase devine ţinta serviciului secret al armatei germane Abwehr, care încearcă (printr-un maior) să o recruteze, dar artista refuză.
Se pare că în arhivele unor servicii secrete există date potrivit cărora artista a făcut parte din grupul de agenţi al lui Eugen Cristescu, alături de Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc. Istoricii consideră că Maria Tănase l-a ajutat mult pe Cristescu – șeful Serviciului Special de Informații al României în perioada 12 noiembrie 1940 – 1 martie 1945. Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani.
În 1941, Maria este trimisă din nou în Turcia, unde va susţine alături de orchestra condusă de Grigoraş Dinicu mai multe concerte. Este adesea zărită alături de Alfred de Chastelain, care preluase la Istanbul conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic) care includea România. În timpul turneului din Ankara, Chastelain îi va propune Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i chiar şi o slujbă bine plătită la un post la radio. Artista refuză şi revine în ţară, dar acuzaţiile de colaborare cu reţeaua de spionaj britanică îi dădeau târcoale.
După 1950, Securitatea o șantajează cu dosarul ei (în care relațiile amoroase cu mai mulți ofițeri străini de spionaj figurau la loc de cinste!) și o obligă să devină „agent de legătură şi influenţă”. După ce colaborarea devine efectivă, cântăreața este reinclusă în circuitul artistic, acesta fiind, de altfel, prețul plătit de numeroși alți oameni de cultură autohtoni. Mulți alţii făceau acelaşi lucru, ba chiar o turnau şi pe ea. De exemplu, Păstorel Teodoreanu va spune la un interogatoriu al Securităţii cât de „reacţionară” era Maria.
Maria Tănase și celebrii ei amanți
Cariera artistică impresionantă a ocultat, tot timpul, viața personală a Mariei, care a avut numeroși amanți celebri, de la sculptorul Constantin Brâncuși la – se zice – liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, un afemeiat notoriu (care, se pare, i-a dăruit vila în care artista și-a trăit ultimii ani).
Maria a fost curtată de mulți bărbați celebri, între care și tânărul dirijor Sergiu Celibidache, însă, după ce, înainte de război a avut o scurtă logodnă cu Ben Smith (un magnat al aluminiului care avea interese de afaceri în România), de căsătorit s-a căsătorit, în 1950, numai cu un personaj destul de șters dar cu nume impresionant – Clearch („Clery”) Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie, un jurist și moșier scăpătat, pe care artista efectiv îl întreținea.
Inițial, prin 1939-1940, ea fusese pe cale să contracteze un alt mariaj, în Statele Unite, cu omul de afaceriamerican Ben Smith. Plecarea ei, care era programată în iunie 1940, ar fi însemnat și fuga de ororile războiului, dar artista ezita să se rupă total de România, aşa că Maria a ajuns doar până în Italia înainte de a se răzgândi.
COMENTARII
Nicu Vrinceanu

O curvă regretată și de comuniști.
Ce merite sau acte de bravură are ?
A spionat și în defavoarea României.
Nu m-aș mira să-i vad și o statuie, dar în țeava lui Vlad Draculescu ( Vlad Țepeș).
Nicu Vrinceanu
Țeapă.
Muscuri Odette
Nicu Vrinceanu, sau se scrie legat aici; m-aș mira se scrie m_as mira. Indiferent ce a fost nu poți contesta talentul ei . Canta și tu că ea!
Nicu Vrinceanu
Muscuri Odette, mulțumesc pentru corectare.
Aș vrea să fii profesoara mea de Limba romana.
Poate pentru aceasta este cam târziu dar pentru altceva , te asigur că nu este deloc târziu. Și apropos de madam care este ridicată în slăvi mai ceva ca Maica Domnului.
Ce pot să spun a fost o cântăreață bună dar pentru această calitate nu are un merit prea mare.
Așa a fost înzestrată din naștere cu glas frumos cu chip frumos.
Ea lea valorificat pe amândouă mai ales de târfă notorie, care a spionat pentru Englezi și alți in detrimentul țări noastre.
Acesta da act de bravură.
Muscuri Odette
Nicu Vrinceanu, fiecare cu ce poate! Dacă am nevoie de ceva caut singura. Cam răsuflată gluma ta , însă atât te pricepi. Nici măcar nu mă supăr pentru obrăznicia ta.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Am postat pe pagina mea de Facebook, această informație facebook-istă, fără a mai avea timp să fac o provocare, deoarece am mers la cules de struguri.
Aș fi vrut să-l provoc la dialog pe tema acestui subiect pe prietenul Ion Olaru, care după ce m-a băgat în ceață cu boicotul Concertului de Anul Nou de la Viena, acum m-a băgat în ceață cu ”gradul” președintelui Marian Oprișan.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, data viitoare ai o scuză că ești la cules de porumb.
Să o lăsăm pentru la iarnă că atunci ai doar de curățat zăpada.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, a fost vorba de o întârziere de câteva ore, dar consider că ai compensat prin replica ta, lipsa mea de timp.
În ceea ce privește ”culesul de porumb” insinuat de tine, mi-a adus aminte de propunerea purtătorului de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, care atunci când a fost sigur că nu mai sunt profesor de mâna a III a, mi-a recomandat să merg pe moșia activistului PCR Radu Nițu de la Mândrești, pentru ”a planta țăruși cu fundul”.
Am sesizat că d-na Ioana Ichim a fost interesată de activistul PCR Radu Nițu, ignorând FLACĂRA VIOLET emanată de d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, cu ocazia deschiderii anului școlar la Liceul Traian Vuia Focșani.
Crezi că d-na Ioana Ichim când s-a interesat de Radu Nițu, a avut în vedere recomandarea pe care mi-a făcut-o purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu?
Ion Olaru
Grosu Ulise dar, tu cu cine votezi...? acum după ce ai cules poama...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Nu este ”poama mea”, ci este a unui prieten.
Eu prestez numai muncă de ”zilier”, dacă este să-l citez pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Dacă avem în vedere că timpul a confirmat, este adevărat după 32 ani, problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, pe care le susțin, nu eu sunt ”CETĂȚEANUL TURMENTAT” de care vorbea IL Caragiale.
D-na Felicia Varzaru a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic din respectivele probleme tehnico-economice și a pretins că, ”se amuza și fiica minoră a Domniei sale de bazaconiile mele”.
În aceste condiții, CETĂȚEANUL TURMENTAT, insinuat de tine, trebuie căutat în altă parte.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
2. Ziarul Cotidianul.ro a publicat în data de 25.09.2023, articolul ”FMI așteaptă. România va ajunge într-o situație foarte complicată”.
Citez:

”FMI ar putea să arate date pesimiste despre situația economică a României, spune  fostul premier Florin Cîțu. Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că actualul Guvern nu poate să rezolve  problemele.
„FMI va face estimări pe baza legislației în vigoare. Mă aștept și să arate o creștere economică în scădere, să arate o inflație care nu scade chiar așa de repede față de ce spune Banca Națională, cu dobânzi mai mari. FMI așteaptă și se uită la România care merge în direcția greșită. Dacă continuăm în această direcție nu avem cum să evităm această discuție cu FMI, cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană.
România va ajunge într-o situație foarte foarte complicată dacă nu ne oprim astăzi. Primul pas ar trebui ca cei care au adus România în acest dezastru în ultimii doi ani să plece acasă. Ei nu pot să rezolve ceea ce au stricat tot ei. Este imposibil. Vor încerca doar să acopere acest dezastru”.
Florin Cîțu nu crede că FMI va propune impozitarea progresivă și subliniază că politica fiscală a unei țări este independentă: „Nu cred că această recomandare poate fi luată în calcul de România”, a conchis Cîțu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

În mod normal, acest papagal politic ar trebui să răspundă pentru împrumuturile pe care le-a făcut în numele României.
Ion Olaru
Grosu Ulise, ce papagal...?...spion...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, eu nu mă pot hazarda să fac astfel de afirmații, deoarece nu am nicio probă.
În schimb, afirmația ta cu ”gradul” președintelui Marian Oprișan, am supus-o atenției ”armurierilor mei anonimi”, deoarece acest lucru ar explica multe.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Nicu Vrinceanu
Ion Olaru, eu știam ceva...
Parcă porc spinos ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, tu știi multe, dar cu vorbe nu se poate rezolva nimic, ci trebuie fapte.
Acesta este motivul pentru care am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Ion Olaru
Grosu Ulise, sfânta treime, trebuie sa ajungă la sfânta mulțime.....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ”sfânta mulțime.....” are nevoie de FAPTE nu de VORBE.
Eu ți-am propus un lucru concret, iar tu vii cu tot felul de bazaconii al mine, prin care practic, îl UMILEȘTE pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
3. Site-ul AK-24 a publicat în data de 22.09.2023, informația, ”Fostul director general al uzinei de la Campulung acuza: „ARO a fost distrus la ordinul rusilor”, care voiau sa lichideze industria romaneasca”.
Citez:
”La doua decenii de la privatizarea dubioasa a uzinei ARO Campulung nu se cunoaste inca daca distrugerea acestei „perle” a industriei romanesti a fost una ”naturala” sau provocata intentionat, scrie cotidianul local Jurnalul de Arges.Pe 26 septembrie 2003, la sediul Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului se semna contractul de vanzare-cumparare de actiuni ale lui ARO SA, un pachet de 68,70% revenind firmei americane Cross Lander USA Inc. Se stie, pretul a fost derizoriu, putin peste 150.000 de dolari, de vreme ce actiunile erau evaluate la peste 180 de miliarde de lei vechi. Pe 5 ianuarie 2004 s-au semnat, apoi, documentele care au perfectat transferul dreptului de proprietate, iar AVAS mentiona ulterior ca nu sunt probleme, cumparatorul are niste obligatii de respectat si o va face.
Statul roman, la presiunea Bancii Mondiale, incercase sa privatizeze ARO inca din anul 1997. Au fost publicate mai multe anunturi in acest scop, insa tentativele au esuat. Si nu de putine ori in spatele sau in fata posibililor ofertanti s-a aflat John Perez, cel care a reușit preluarea uzinei in 2003, prin Cross Lander.
APAPS a continuat sa sustina ideea bunului mers al lucrurilor si dupa ce ARO detinuta de Perez a vandut Fabrica de Scule si Matrite. S-a comunicat atunci faptul ca, oricum, FSM avea activitate independenta, iar din banii obtinuti prin vanzare s-au platit salarii restante. Sustineau atunci cei de la APAPS ca, citez, ”la mai putin de o luna de la transferul dreptului de proprietate, productia in cadrul uzinei a fost reluata (…) producandu-se automobile pentru a onora comenzi din Slovacia, Cehia, Polonia, Rusia si Brazilia. Omologarea prototipului de automobil pentru piata din SUA este in curs de finalizare”. Este drept ca a existat o intentie de a realiza un model denumit ARO Cross Lander, la Manaus, in jungla amazoniana, implementandu-se o linie de montaj. Doar ca nu s-a mai ajuns la productia de serie.
La putine luni de la privatizare, in aprilie 2004, a aparut prima cerere de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si falimentului impotriva ARO SA. Apoi au mai fost alte patru, toate au fost reunite si s-a ajuns, in ianuarie 2005, la deschiderea procedurii. Initierea s-a facut la Tribunalul Comercial Arges, continuarea si finalul au apartinut Tribunalului Timis.
Procedura s-a incheiat efectiv in 2017, inchizandu-se dosarul de faliment. Intre timp, ARO disparuse faptic. In mai 2007 au fost instrainate cele mai importante active ale uzinei catre Landmark Management SRL Bucuresti, firma care a dezvoltat pe fosta platforma un fel de parc industrial. Initial au existat si idei de revitalizare a fabricatiei de automobile, insa au fost doar vorbe.
Post-privatizare au existat mai multe reactii contra situatiei care se contura la ARO. Au aparut si dosare, rapoarte, concluzii, cu implicare DNA, Curte de Conturi, Senat, dar finalul a ramas acelasi: ARO s-a dus, cei implicati in dezastru nu au avut probleme. Perez a parasit corabia treptat, s-a lasat purtat de vant favorabil inapoi in State, iar Cross Lander, devenita, ulterior, Global Vehicles, s-a inscris la masa credala in procedura de faliment. Si s-a ales cu circa trei milioane de euro. Asta daca nu este valabila afirmatia unui fost director de la ARO, conform careia la mijloc ar fi mai multi bani.
Mihai Martisor Ciobanu, fost director general la ARO, sustine ca Global Vehicles s-a ales cu 6,971 milioane de dolari dupa falimentul uzinei. Intr-o declaratie facuta la ”Muscel TV”, Ciobanu a facut mai multe afirmatii care ridica si mai sus semnele de intrebare asupra privatizarii din 2003. ”Practic, Perez nu avea bani ca sa cumpere ARO. Era cu firma veche, cu Lacaro Auto Distribution, si practic a creat Cross Lander ca un punct de lucru in Florida. S-a spus ca privatizarea s-a facut cu Cross Lander, dar, de fapt, firma era Lacaro. Apoi a falimentat Cross Lander, a aparut Global Vehicles si s-a ales cu aproape sapte milioane de dolari de pe urma lui ARO”, sustine Mihai Ciobanu.
Fostul director spune ca nu a fost intamplator dezastrul de la ARO. Si ca uzina din Muscel s-a aflat in atentia celor de la Renault, prime discutii fiind purtate in Franta chiar de fostul director general de la Dacia, Constantin Stroe. Doar ca, la un moment dat, nu s-a mai putut. ”In momentul in care am intrat in NATO, incalcand intelegerea cu cei care au organizat lovitura de stat din 1989, reactia lor catre reteaua care ne conduce de la Moscova a fost: lichidati industria romaneasca”, precizeaza directorul Ciobanu. Incluzand si uzina ARO! Cum a scapat Dacia, dincolo de faptul ca la acea vreme era deja privatizata cu Renault. ”Daca vreti Dacia, faceti fabrica de camioane la Toliatii (sediul auto Lada, Rusia)”, li s-ar fi spus celor de la Renault. Iar Ciobanu are si o explicatie si pentru faptul ca, totusi, privatizarea lui ARO s-a facut cu o firma din America. ”Evident ca pentru rusi cel mai important era sa se lichideze uzina sub drapel american”, susține Ciobanu.”
COMENTARII
Ion Olaru

i-auzi,colo...!
Nicu Vrinceanu
Ion Olaru, ce chestie ?
Cred că are legătură și cu rușii care maltratează și-l chinue pe mascariciul de Zelinschi
Laurentiu Buliga
F A L S .
Nicu Vrinceanu
Eu am văzut ciobani deștepți, cred la acest individ este doar numele de Ciobanu. Am mai auzit eu această denumire de Cross .....
Çred că un mafiot de american care este fiul unui octogenar senil Biden John ?
Parcă fiul ratacit prin Ukraina , Hunter are legătură cu câteva mii de hectare de teren pe acolo și acum nu prea are cum să-și valorifice cerealele care sunt spulberate de ruși și o parte din ele vor face molii.
Ce zici voi credeți că rușii au cumpărat și apoi au falimentat toate fabricile din România ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Fără comentarii!
Prietene, d-na Ioana Ichim a pretins că este munteancă și pe cale de consecință, Domnia sa nu poate avea comportament de baci moldovean din Balada Miorița.
Prietenul Nicu Bercaru a avut un astfel de comportament de baci moldovean, aspect care m-a amuzat foarte tare.
Înainte de a-și demonstra acest comportament, prietenului Nicu Bercaru i-am analizat punct cu punct un eseu.
Am mai afirmat că, în opinia mea, facebook-iala nu are efect în ”deșteptarea mioarelor vrâncene”, așa cum era convins postacul ”orion”.
În schimb, Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, a reuși să le bage FRICA în OASE cititorilor scrierilor mele.
Amintesc că eu am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani.
Deoarece tu respecți întocmai principiile din ”Manualul pentru dresat fantome”, acum când d-na Ioana Ichim este afectată de efectul instant pe care l-a avut asupra Domniei sale, rugăciunea pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop, iar prietenul Ion Olaru mă ignoră, mi-ar plăcea dacă măcar tu ai face un efort și să cobori la nivelul meu de înțelegere.
Mulțumesc anticipat!
4. Ziarul Cotidianul din data de 27.09.2023, a publicat articolul ”România sub guvernarea înaltelor trădări”.
Citez:

” În titlul X al Codului Penal al României „Infracțiuni contra securității naționale”, la articolul 398, faptele de înaltă trădare sunt prevăzute și pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și înterzicerea exercitării unor drepturi.
Reține atenția că înalta trădare se particularizează prin calitatea făptuitorului, în sensul că primele patru infracțiuni din titlul X , art. 394-397 : trădarea, trădarea prin ajutarea inamicului, trădarea prin transmitere de secrete și acțiunni contra ordinii constituționale devin fapte de înaltă trădare dacă sunt comise de Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului de Apărare a Țării ( primul ministru, ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională ) .
Subminarea economică, politică sau a capacității de apărare a României, aservirea față de puteri sau organizații străine, legături cu puteri sau organizații străine ori cu agenți ai acestora prin care se pun în pericol atributele existențiale ale României ca stat independent, suveran unitar și indivizibil, rezumându-ne doar la cea mai gravă infracțiune contra securității naționale –trădarea, art. 394 cod penal- sunt realități pe care le trăim, ele devenind parte existenței noastre cotidiene, fără ca oamenii treburilor dinlăuntru, slujitori sub drapel ai Măriei Sale Poporul Român, să pară a fi alertați de anormalitatea că trădarea devine virtute.
Guvernarea României de către rămășițele fostelor partide revendicate din mixtura social-liberalismului cu democrația socială pare a fi cum se poate mai neavenită, atât față de așteptările guvernaților, dar mai cu seamă raportat la contextul internațional al unui start, nu doar greșit , ci și furat, al resetării ordinii mondiale.
Pe fundalul reașezărilor geopolitice fără precedent în istoria omenirii, fișa de stare a națiunii române este mai mult decât descurajantă. Incongruența, incoerența și incompetența din politica internă determină figurația, amatorismul, improvizația și absența inițiativelor de supraviețuire prin resursele politico-diplomatice ale politicii externe. România a fost cândva a patra putere diplomatică a lumii. Astăzi, diplomația României țintește doar scopuri turistice și o depravată belfereală pe bani publici.
Bălmăjeala perpetuă a scheletelor politice din arcul guvernamental nu are alternativă într-o opoziție credibilă, iar vasta rețea a organizațiilor guvernamentale, profund și vinovat implicate în destructurarea tuturor componentelor vieții sociale, a devenit vârful de lance al noilor autoritarisme prefațatoare ale ordinii dictatoriale mondiale.
Anul preelectoral este dominat, până la sufocarea normalității vieții politice interne, de neinspirate exerciții de guvernare axate aproape în exclusivitate pe stingerea consecințelor unor interminabile erori politice, evenimente nefericite, scandaluri mediatice și agresiuni informaționale din spectrul amplu și devastator al unui război psihologic abil coordonat la nivel planetar.
Nouă, cetățenilor români contribuabili, ni se oferă un perpetuu spectacol politic tragi-comic, în realitate, o terifiantă dramă a unei națiuni pe cale de a-și pierde până și identitatea, adică tot ce i-a mai rămas și nu mai poate subzista pe urma dezmoștenirilor materiale și spirituale orchestrate de înalt trădătorii încrederii noastre, în primă și ultimă instanță ai României.
Tot mai mult circ politic și tot mai puțină, dar și mai scump pâine, pare a fi deviza clasei politice în aceste nefericite momente ale istoriei noastre.
Incultura, agramatismul , demagogia oratorică și exemplele cotidiene din practica exercitării puterii de către liderii politici scot în evidență lipsa de substanță și decadența partidelor, a ideologiilor politice prăbușite în neantul iluziilor unei democrații trădate.
Cu ce și-ar fi consumat timpul și completat agenda guvernanții României în absența permanentului terorism mediatic indus cu sperietorile legilor salarizării și a pensiilor , ale reformelor învățământului ( analfabetism funcțional garantat), sănătății (deprofesionalizarea și degradarea alarmante ale asisteneței medicale) și fiscalității ( tolerarea marii evaziuni și unul dintre cele mai neperformante niveluri de încasare a veniturilor bugetului public), peste care au venit în cascadă scandalurile „azilele groazei”, „drama tinerilor uciși de un drogat într-un accident de circulație”, „catastrofa de la Crevedia” ( consecința afacerilor ilegale transpartinice de furt și distribuție a gazelor lichefiate) „dronele eșuate în Delta Dunării în zona frontierei cu Ucraina” ( umilitor și descalificant episod pentru autoritățile statului puse în situația să acopere cu ridicol ceva urât mirositor).
Manipulatorii exersați ai opiniei publice vin și invadează repede spațiul mediatic cu o temă nouă (dar veche decând lumea!), consumul de droguri în dimensiunea amenințării la securitatea națională a României. O fi drogul un flagel, dar securitatea națională nu poate fi sacul fără fund al tuturor incompetenților și iresponsabililor, care se dezic de propriile răspunderi.
Ne mai lipsea un flagrant made D.N.A. în breaking news. A venit la timp și cum nu se poate mai bine . Scoaterea din scenă a lui capo di tutti capi de Vaslui, după ce anterior a rămas fără colegi prim vicele PSD, Gabriela Firea, crește doar aparent marja de manevră și siguranță președintelui partidului.
Jocul de-a măsurile fiscale vulnerabilizează guvernarea și reduc șansele coaliției de a scoate țara din criză.
Fondul Monetar Internațioal, cu neștirbita-i reputație de agent de pompe funebre al națiunilor, își trimise cioclii la București să dea și ei cu parul în căruța cu oalele sparte de guvern.
Ce vină sau responsabilitate au cetățenii cărora puterea legiutoare le-a stabilit un moment dat un anumit cuantum al pensiilor, pentru ca ulterior, la sugestii externe, să se recurgă la recalculări și supraimpozitări prin care să le fie lezate drepturile legal dobândite ?
De ce este obligat contribuabilul corect, bun platnic al datoriilor la bugetul public, să preia povara marilor datornici, sute de agenți economici cu capital de stat ? De ce același contribuabil corect trebuie să suporte consecințele exodului de capital mascat de multinaționale în tot felul de inginerii financiare, aparent legale, dar profund imorale ?
Ce fac liderii politici și soldații partidelor din frontul media ? Tocmai ce nu trebuie să facă . Țara nu se conduce prin postări pe Facebook, iar vremea ducerii de nas a poporului cu televizorul a cam trecut. Consilierii onorifici, autohtoni sau de aiurea, dacă avem în vedere numeroasele precedente sunt antisoluții, iar cohortele de consilieri oficiali au devenit o adevărată pacoste. Deciziile politice majore , dată fiind importanța mizei acestora , trebuie luate cu mare fereală de ochii și urechile curioșilor (spionajului), cu excluderea potențialilor indiscreți sau trădători din arealul decizional. Altfel, se alege praful de tot, cele mai bune intenții vor fi întoarse împotrivă și nimic nu va putea fi dus la un bun sfârșit.
Întâmplările nefericite datorate faptului că membrii guvernului comunică între ei prin intermediul zvonisticii „pe surse”, distorsionate și amplificate de agenții divesiunii din media, denotă nu doar absența minimelor măsuri contrainformative, de protecție a procesului decizional, ci și realitatate dureroasă că România este condusă aleatoriu , programat distructiv, prin operațiuni de influență și promovare a intereselor străine antiromânești.
Fără vreo excepție, președinții României din ultimele trei decenii au comis gesturi, au luat atitudini ori au parafat acte rezonabil suspecte de înaltă trădare, preferând să fie consiliați de mercenari străini, ori chiar de indivizi cu patalama de agenți ai unor servicii străine. În politică și între serviciile de spionaj, nu există prietenii, ci doar interese. Cele mai meschine interese! Întreaga istorie a omenirii ne demonstrează irefutabil cum roata istoriei se întoarce, iar aliatul de ieri este inamicul de azi, aliatul de azi, dușmanul de mâine ș.a.m.d.
Cine și de ce a lăsat România pradă asasinilor economici ? Cine ne-a trădat ? Toți președinții, prim miniștrii și miniștri din cele 20 de guverne din ultimii 34 de ani. Media menținerii la putere a fiecărui guvern a fost de sub 2 ani.
Revizionismul constituțional promovat de fostul premier Adrian Năstase în anul 2003, spre măreția și gloria personală, de care nu a mai avut parte, a lichidat parlamentarismul, ca suprem exercițiu democratic, transformând cele două camere în instrumente ale dictaturii partidelor, în primă și ultimă instanță ale liderilor arcului guvernamental.
Concluzionând, cei care au condus România din 1990 până în prezent au fost mai preocupați de jocurile de putere decât de țară și de oamenii ei. Dacă ne dorim să avem o perspectivă pentru România, un stat puternic și un plan de țară, avem nevoie de stabilitate și de mai multă maturitate a actului politic. Întrebarea e: cine ni le poate oferi ?”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Interesant acest articol de presă, dar cu vorbe nu se rezolvă nimic.
Eu aștept un semnal clar în legătură cu propunerea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru si Ulise Grosu), care din păcate întârzie să apară.
Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
”Nouă, cetățenilor români contribuabili, ni se oferă un perpetuu spectacol politic tragi-comic, în realitate, o terifiantă dramă a unei națiuni pe cale de a-și pierde până și identitatea, adică tot ce i-a mai rămas și nu mai poate subzista pe urma dezmoștenirilor materiale și spirituale orchestrate de înalt trădătorii încrederii noastre, în primă și ultimă instanță ai României.”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, un articolul pe care nu am timp să-l mai citesc, se face și vreo dezvaluire privind cauzele ....?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Nu!
Din punctul meu de vedere, articolul prezintă frumos situația în care se află România, după 33 ani de ”democrație originală”.
Eu ți-am propus un lucru concret, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde îmi asum rolul de înaintaș la deschidere, fără a mă interesa adevărata identitate a colaboratorilor complementari, ci doar planul de acțiune și obiectivele.
Din păcate, până acum nu mi-ai dat un răspuns concret la propunerea mea.
În schimb, ai venit cu ”GRADUL” președintelui Marian Oprișan, subiect care m-a obligat să-i rog pe ”armurierii anonimi” să-mi spună părerea lor despre această tărășenie.
De asemenea, pentru a vedea în ce ape te scalzi, ți-am dat și o PROBĂ de LUCRU, prin care împreună cu Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să asigurați spatele conducerii Liceului Traian Vuia Focșani.
Ion Olaru
Grosu Ulise, conteaza gradul, în general ....
Nicu Vrinceanu
Ion Olaru și de general.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”România are mai mulți generali decât a avut Tratatul de la Varșovia”, iar rezultatul se vede.
Treaba cu ”GRADUL” președintelui Marian Oprișan, pe care mi-a băgat-o, în stilul caracteristic, prietenul Ion Olaru, mi-a dat de gândit.
Insinuarea ta că, președintele Marian Oprișan ar avea gradul de ”GENERAL”, mi se pare foarte interesantă, dacă la mijloc nu este o diversiune.
Ion Olaru
poza cu trădători mâna în mâna...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Într-adevăr Pol Pot de România(Băsescu Traian) și Klaus Iohannis, ar putea confirma precizarea ta, ”poza cu trădători mână în mână...”.
Articolul începe cu niște precizări din Codul Penal, despre care eu nu-mi pot da cu presupusul, dar Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că, ”mănâncă justiție pe pâine”.
În relația cu mine, Maestrul Arsenie Bocancea s-a autodepășit, ca AVOCAT al DIAVOLULUI, în speța Mr. Gh. Pastia.
Am considerat speța Mr.Gh.Pastia, ca fiind speța prin care au fost retrocedate bunurile urmașului unei ORGANIZAȚII FASCISTE, care l-a emanat pe Klaus Iohannis, dar la scară mică.
Dacă am în vedere că liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, mi l-a recomandat pe prietenul lui Sandu Gurguiatu, ca să-mi dea prețioase indicații juridice, dacă vei considera că-ți este de folos, poți apela tu la serviciile acestuia.
Îți amintesc că Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu Sandu Gurguiatu au rezolvat problema ENET Focșani.
5. Site-ul Anchetatorii.ro a publicat în data de 01.10.2023, informația, ”Adrian Năstase, zis și Bombonel, își ascunde banii furați de la români în Panama împreună cu interlopul Horia Constantinescu”.
Citez:

”În Republica Infractorilor condusă de Iohannis, Ciucă și Ciolacu, am ajuns mai rău ca în vremea odiosului premier Adrian Năstase. În loc să fie investigați infractorii care jefuiesc statul român suntem investigați noi cei de la Anchetatorii.ro pentru că deconspirăm rețelele de crimă organizată de la vârful statului român. Nu suntem în romanele lui George Orwell suntem jurnaliști în Republica Infractorilor. Se pare că deranjăm foarte tare grupările de crimă organizată, inclusiv pe cele din cadrul MAI dacă s-a ajuns la intimidări și amenințări cu dosare penale deși o instanță de judecată s-a pronunțat în speța MAFIA ARGILEI, constatând ca nefondată cererea mafioților care doresc să fie șterse articolele publicate de noi. Și pe vremea tovarășului Năstase se da un telefon și era dat jos site-ul Hotnews când apărea câte o anchetă despre mafia PSD. Se pare că am revenit la acele vremuri. Jurnaliștii care deranjează aceste mafii sunt intimidați și supuși oprobriului public, cum am văzut și în cazul Emiliei Șercan.
Vrem să vorbim puțin de Bombonel că tare supărat mai e în aceste zile pe toată lumea, inclusiv pe prietenul nostru Valer Kovacs, un adevărat luptător împotriva mafiei de la vârful Poliției Române.
Adrian Năstase nu mai are nevoie de nici o prezentare. Toată țara știe că Năstase e un infractor dovedit, fost pușcăriaș, dar personaj lăsat cu averea întreagă de statul nostru eșuat. O parte din averea baronului roșu este ascunsă în Panama. Pe vremuri umbla o legendă din gură în gură că Dana Năstase e nervoasă dacă Bombonel nu fură 1 miliard de lei vechi pe zi. De numele acestui individ se leagă cele mai mari distrugeri și devalizări din țara românească, totul sub pretextul aderării la UE și NATO. În fapt, interesul lor a fost să jefuiască România după bunul plac, la fel cum fac bandiții din fruntea statului și în zilele noastre.
De unde vine porecla Bombonel?
„În primul rând, ea nu a apărut prin Vadim. A apărut în perioada 92-96 și nu era legată de Vadim. A fost construită altfel. Bănuiesc că cei care mi-au spus așa, m-au văzut mai delicat, mai bun, mai blând, mai gentil și din cauza asta mi-au spus așa.”, a spus Adrian Năstase într-o emisiune de cancan, deși răposatul Vadim Tudor, cel care i-a pus porecla, afirma că Bombonel juca fundaș.
Năstase era atât de tare pe vremuri încât juca tenis cu George Bush junior la prânz și avea statut de membru în organizația masonică Skull and Bones.
Spălarea de bani în formă continuată și conturile din Panama – supărarea lui Bombonel și Horică
Uniunea Europeană a recomandat autorităților ce se ocupă de combaterea evaziunii fiscale să fie atente la cei care foloseasc cotractele de împrumut care nu au bază reală, “împrumuturi hibride”, “hybrid loans” dând și metode de identificare ale acestora, în fiecare an.
Renumitul avocat Dinu Petre subliniază că “pentru a nu intra sub incidența actelor normative cu aplicabilitate în domeniul activităților financiar-bancare emise de Banca Națională a României, societatea care acordă împrumutul va trebui să dovedească necesitatea, oportunitatea și eficiența unei astfel de operațiuni de creditare, cum este cazul societăților afiliate, respectiv când împrumutul este acordat de o societate”, pe când se observă clar că nu este o necesitate a împrumutului.
Prival Consultants S.A este o firmă offshore, ceea ce înseamnă ca în baza actului constitutiv nu poate să desfășoare activități pe teritoriul statului în care a fost înființată, trezorierul firmei fiind chiar mama lui Horia Constantinescu. Trezorierul face parte din consiliul director în Panama. De numele acestei firme este legat și Adrian Năstase protectorul lui Horia Constantinescu, potrivit Panama Papers.
Toate acestea subliniază scoaterea ilegală a banilor din firma lui Horia Contantinescu către o firmă controlată de mama sa, astfel intrând fraudulos în posesia banilor și evitând plata impozitelor. Schema este atât de penală încât orice ofițer de la infracțiuni economice, o poate observa la prima vizualizare a declarației de avere a lui Horia Constantinescu. Dar în Republica Infractorilor hoții sunt puși șefi, iar banii furați de la români sunt puși bine la păstrat în paradisuri fiscale. Năstase și Horică sunt foarte supărați pe Anchetatorii.ro, de aici și atacurile în toate direcțiile de pe site-ul lui Bombonel.
Compania RODRAG.TRADE.CO. SRL apare în Panama Papers și duce direct către Adrian Năstase. Această companie este deținută de firma din Panama, PRIVAL CONSULTANTS SA.
Art. 23. –
(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) –c) din Codul penal.
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.”
În imaginea de mai jos din declarația de avere pe anul 2023 a președintelui ANPC, Horia Constantinescu, reiese că acesta comite mai multe acte de spălare de bani prin împrumuturi hibride către firmele din PANAMA pe care le controlează împreună cu familia lui Adrian Năstase.
Familia Năstase și Horia Constantinescu utilizează aceste firme din Panama pentru că permit deținerea de acțiuni la purtător, lucru interzis de legislația din Uniunea Europeană deoarece poate fi eludată plata impozitelor. Companiile din acest paradis fiscal sunt deținute de oligarhi, politicieni și organizațiile mafiote din întreaga lume. Rețineți, aceste companii care oferă acțiuni la purtător în Panama nu desfășoară activitate comercială în această țară, ci doar țin la secret banii furați din state bananiere precum România.
În declarația de avere din data de 18-02-2022 reiese că Horia Constantinescu și-a împrumutat compania Rodrag Trade Co cu suma de 317.919 ron și compania Agrement Serv cu suma de 2.821.319 ron, în total circa 630 de mii de euro. Oare cum este posibil ca un funcționar public precum Horia Constantinescu să împrumute niște firme din Panama cu astfel de sume astronomice, bani la care românul de rând nici nu poate visa!?
În anul 2021 Horia Constantinescu afirmă că a împrumutat compania Rodrag TRADE CO cu sumele de 492.919,44 euro și 295.357 ron. De asemenea în declarația de avere a șefului ANPC din 2021 apar oo serie de proprietăți în Predeal și Tuzla, proprietăți care nu le găsim în declarația din 2023. Aceste proprietăți ar fi fost achiziționate în anul 2019.
În anul 2018 Horia Constantinescu afirmă că și-a împrumutat firma din PANAMA, RODRAG TRADE CO cu suma de 8.320.935,93. Nu se specifică dacă e vorba de lei sau euro. Compania Agrement Serv din PANAMA figurează cu un împrumut de 2.811.119,46. La fel nu se specifică moneda.
În anul 2017 Horia Constantinescu afirmă că a împrumutat RODRAG TRADE CO cu suma de 7.743.403 ron și Agrement Serv cu 4.893.119,46 ron.
În anul 2016 Horia Constantinescu figurează cu plasamente la compania Green Fiber cu 2.629.000 ron, iar la compania Green Tech cu 316.606,05 ron. Companiile din Buzău specializate în reciclarea gunoaielor au fuzionat în anul 2022 sub numele Green Tech SA, compania cu o cifra de afaceri în valoare de 383.015.540 (77 de milioane de euro), fiind controlată de Damian Nicoleta Iulia, Damov Constantin, Genes Alina Elena, Ghica Aureliu Marius, Marin Georgian Ionut și Stanculescu Adrian.
TESTAMENTUL LUI ADRIAN NĂSTASE, OMUL CARE A DEVALIZAT ROMÂNIA
„Subsemnatul Adrian Năstase, în deplinătatea facultăților mintale și în completă cunoștință de cauză am încheiat azi 20 iunie 2012, următorul testament în varianta în care în viitorul meu apropiat s-ar putea produce un eveniment neprevăzut.
Prezentul act este încheiat în prezența avocatului Ion Cazacu și a notarului Alexandra Grecescu.
Astfel prin prezentul testament se va împărți averea totală de 15.459.300 euro, 15 case – 9,2 milioane de euro, 7 mașini, 10 terenuri, tablouri, bijuterii, artefacte.
1. Vila de pe str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1 București, în valoare de 500.000 de euro va rămâne în proprietatea lui Andrei Năstase.
2. Locuința de pe str. Pictor Negulici nr. 18, etaj 1, ap. 2, sector 1, în valoare de 300.000 de euro va rămâne tot în proprietatea lui Andrei Năstase.
3. Locuința de pe str. Mareșal Prezan nr. 4, et. 1, ap. 2, sector 1 Bucuresti, în valoarea de 500.000 de euro va rămâne în proprietate Danei Năstase.
4. Tot Danei Năstase îi va rămâne în proprietate domeniul Cornu.
5. Apartamentul de pe str. Naum Rimniceanu nr. 2, bl.5, ap. 130 sector 1 București, în valoare de 70.000 de euro va rămâne lui Mihnea Năstase.
6. Tot lui Mihnea îi va rămâne și apartamentul din Primăverii, str. Jean Baptiste Moliere nr. 10 în valoare de 65.000 de euro.
7. Dana Năstase va moșteni imobilul în valoare de 450.000 de euro care a aparținut mătușii Elena Ciolan.
8. Apartamentul mamei mele în valoare 350.000 de euro îi va rămâne Danei Năstase.
9. Tot Dana Năstase va moșteni și imobilul din Zambaccian nr.16 în valoare de 947.000 de euro.
10. De precizat că apartamentul lui Andrei Năstase tot din blocul Zambaccian în valoare de 210.000 euro cumpărat de Alexandru Ion Țiriac va rămâne definitiv în proprietatea lui.
11. Cele trei apartamente moștenite de la mătușa Tamara în 2006, în valoarea de 400.000 de euro vor fi moștenite fiecare de Dana, Andrei și Mihnea, de comun accord între ei.
12. Apartamentele de la mătușa Aurelia Zachir vor fi astfel moștenite – cel din București de 70.000 de euro îl va primi Andrei Năstase iar cel din Predeal în valoare de 130.000 de euro, Mihnea Năstase.
13. Conturile în valoare de 125.300 de euro vor fi astfel împărțite: 25.300 Dana Năstase, Andrei și Mihnea câte 50.000 de euro fiecare.
14. De precizat că bunurile din apartamentul din Zambaccian (tablouri, mobile, cărți, statuete, etc.) în valoare de 5 milioane de euro vor rămâne Danei Năstase.
15. În plus, pictura modernă și contemporană (uleiuri pe pânză) în valoare de 18.287 RON (obținute până în 1989) și 56.629 euro (în perioada 1990-2004), precum și uleiuri pe lemn în valoare de 12.900 RON și 14.700 dolari, ce totalizează 77.800 euro vor fi moștenite tot de Dana Năstase.
16. Terenul din Cornu – 350.000 euro îi va rămâne Danei Năstase.
17. Cel de-al doilea teren din Cornu, intravilan în valoare de 500.000 de euro îi va reveni lui Andrei Năstase. Terenurile din Balotești în valoare de 2,63 milioane euro îi vor reveni lui Andrei Năstase iar cele din Corbeanca de 2,3 milioane de euro lui Mihnea Năstase.”
Din acest Testament, incomplet, lipsesc patru pagini, fiecare cu o strictă enumerare a mașinilor, trenurilor, etc…
Scrupulozitatea lui Năstase pentru orice detaliu, în parte, este o dovadă că avem de-a face cu un om realmente bolnav, copleșit de patima înavuțirii nelimitate!
Stimați cititori, fie ca rândurile de față să constituie pentru toți un prilej de meditație, astfel încât să ne mulțumim cu câte ni s-au rânduit și să căutăm ca inimile să ne fie la comorile cele mai presus de lume!”
(COSTEL NEACȘU - Uniunea Ziariștilor Profesioniști)
COMENTARII
Ion Olaru
el e....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, mi se pare interesantă precizarea, ” Pe vremuri umbla o legendă din gură în gură că Dana Năstase e nervoasă dacă Bombonel nu fură 1 miliard de lei vechi pe zi. De numele acestui individ se leagă cele mai mari distrugeri și devalizări din țara românească, totul sub pretextul aderării la UE și NATO. În fapt, interesul lor a fost să jefuiască România după bunul plac, la fel cum fac bandiții din fruntea statului și în zilele noastre. ”
Totuși, cu facebook-ială nu se rezolvă nimic.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Mi se pare interesantă această informație facebook-istă, dar și tăcerea prietenului Ion Olaru.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, acum gândește.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Se mai gândește la o DIVERSIUNE similară cu cea prin care a insinuat că, președintele Marian Oprișan este general în servicii?
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, a fost o glumă.
Ion Olaru
Grosu Ulise, băgare de fitil...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Am constat și eu că a fost o ”bagare de fitil...”.
Subiectul mi s-a părut interesant, de aceea s-a impus să-mi consult ”armurierii anonimi”.
Propunerea cu ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), nu a fost un ”fitil..”, deci.....
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, când este vorba de președintele Marian Oprișan, nu am timp de glume.

E. ȘCOALA din ROMÂNIA bulversată de interesele Regimul Securist Postdecembrist
1. Site-ul STIRIROMÂNIA a publicat informația ”Se întâmplă în România! Femeia de serviciu care are master în Robotică”.
Citez:

”O femeie de serviciu din Timișoara a uimit pe toată lumea în momentul în care a reușit să își obțină diploma de master în robotică. Iată care este povestea Vioricăi Pașcalău, cea care s-a apucat de facultate din pasiune, lucrând în același timp la Facultatea de Muzică din același oraș.
Viorica Pașcală a lucrat o viață întreacă pe post de femeie de serviciu, iar acest aspect nu părea să o deranjeze foarte tare. În momentul în care a luat în considerare posibilitatea de a face o facultate, aceasta s-a îndreptat imediat către cea de Mecanică, de la Politehnica din Timișoara. Deși nu existau prea mari așteptări, femeia a reușit să obțină rezultate uimitoare.
Cine este femeia de serviciu din Timișoara care are Master în Robotică
Viorica Pașcală a trecut de prima tinerețe dar asta nu o oprește să se simtă bine alături de studenții pe care îi observă în fiecare zi. În urmă cu 7 ani, aceasta și-a obținut diploma de master în „Sisteme Robotice cu Inteligență Artificială”. Totul a început din dorința acesteia de a avea parte de o experiență deosebită, mai ales în momentul în care și-a dat seama că matematica și fizica au rămas materiile sale favorite.
Astfel, deși era femeie de serviciu la Facultatea de Muzică din Timișoara, doamna Viorica, așa cum o cunosc toți, a luat decizia de a se înscrie la facultate. După 4 ani, a susținut lucrarea de licență, în urma căreia a obținut nota 8, spre surprinderea tuturor profesorilor.
„M-am hotărât relativ târziu în legătură cu tema lucrării de licenţă. Ceilalţi colegi îşi aleseseră deja profesorul şi, automat, tema de licenţă. Eu am fost repartizată la cine a mai rămas. Aşa m-am ales cu tema lucrării mele. La început, am fost doi în echipă. Aşa ne repartizase profesorul, câte doi, la aceeaşi temă. Am luat opt, pentru că mă încurcasem la o întrebare adresată în timpul susţinerii. Am fost însă mulţumită”, povesteşte Viorica.
În momentul în care s-a înscris la unul dintre programele de Master ale facultății, Viorica Pașcală a făcut tot posibilul pentru a putea participa la toate laboratoarele și la toate orele de cercetare. Din păcate, femeia nu a reușit să obțină o notă prea mare în momentul în care și-a susținut lucrarea.
„Am luat şase. Pentru că nu mă comparam cu restul. Ei lucrau în domeniu şi au adus lucrări pe care au putut să le aplice mult mai bine. Eu aveam la dispoziţie numai laboratoarele de la facultate”, a explicat aceasta.”
COMENTARII
Ion Olaru

se întâmplă.....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Dacă România s-a umplut de FALȘI dottore în științe, de ce nu s-ar întâmpla și astfel de lucruri?
În aceste condiții, nu ar trebui să mai mire pe nimeni că, nicio universitate din România nu mai este în top 1000.
Ioana Ichim
E veche
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Știu că această informație a mai circulat pe net, dar acest aspect are mai puțină importanță.
La CAPITOLUL 3 al scrierii pe care am postat-o pe blog în data de 25.09.2023, este punctul ”F. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care atrofiaza DEMNITATEA poporului român și efectul RUGĂCIUNII mele asupra d-nei profesor de religie Ioana Ichim, pe care am făcut-o la mormântul SFÂNTULUI ARDEALULUI Arsenie Bocancea”.
Deși, în ceea ce vă privește, dau Cezarului ce este al Cezarului, D-voastră nu dați nici măcar o ceapă degerată pe propunerea pe care v-am făcută și pentru care am inventat ”Sfânta Treime”(prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru).
Muscuri Odette
Ce glumă răsuflată!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Dar ce bine le mai știți pe toate!
Ion Olaru
nici o pierdere !nu insist ca universitățile noastre să se ia la întrecere cu "valorile europene"...!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, treaba cu "valorile europene" se va întâmpla, atunci când ”Parlamentul României va fi plin de ”SNOBI INTELECTUALI - copy paste” de valoarea prof. Cătălin Mocanu și de slugi ale președintelui Marian Oprișan, precum deputatul AUR de Vrancea, George Badiu.
PS Te rog să-l ai în vedere și pe Sandu Gurguiatu, deoarece o SOMITATE ca acest individ, trebuie valorificată, așa cum a valorificat-o și Maestrul Arsenie Bocancea!
Liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian știe de ce!
2. Ziarul Libertatea din data de 29.08.2023, a publicat articolul ”INVESTIGAȚIE – PLAGIAT ÎN SERIE. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan”.
Citez:

”Libertatea a analizat toate cele cinci cărţi pe care rectorul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“ a SRI, Adrian Ivan, susţine că le-a scris singur. Ele sunt despre Uniunea Europeană. „Nu cred că asta impietează asupra valorii cărții. Sunt lucruri care apar în anumite lucrări pe care le-am publicat şi pe care le-am folosit şi în unele articole. Dar sunt scrise de mine!”, susţine rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, într-un dialog pentru Libertatea, după care s-a asigurat că am găsit aceste pasaje în cărţile lui, şi nu în alte cărţi. 
Interviul complet cu Adrian Ivan, la finalul articolului. 
„Autoplagiatul este modalitatea incorectă de a-ţi construi cariera prin a da senzaţia că publici foarte mult”, explică, pentru Libertatea, profesorul Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București. 
„E o practică prin care un autor care a publicat texte, articole sau cărţi îşi reia aceste texte în alte publicaţii fără să menţioneze acest lucru. 
Este un flagel”, spune profesorul Popescu. 
Adrian Ivan este omul care a coordonat doctoratul lui Lucian Bode. 
În vârstă de 54 de ani, Ivan conduce Academia SRI. 
El predă și la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj din 2008, iar din anul următor conduce doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie a aceleiaşi universități. 
Ivan a înființat şi o școală doctorală în facultate – Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate. Printre tezele coordonate aici s-a numărat şi cea a fostului ministru Lucian Bode. 
În toamna lui 2022, liberalul a fost în centrul unui caz de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a arătat că aproape 20% din teza lui e copiată. 
Profesorul Ivan l-a susţinut pe fostul său student pe tot parcursul crizei plagiatului: a criticat demersul jurnalistic al Emiliei Șercan şi a încercat să oprească analizarea tezei de către UBB. 
A făcut asta nu doar din postura de profesor la UBB, ci și din cea de rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“, post pe care îl ocupă din 2017, an în care a devenit, din civil, direct comandant de unitate. 
Ivan este, de șase ani, comandantul Unităţii Militare 0418 Instituţia pe care o conduce Ivan la SRI e responsabilă cu formarea ofiţerilor de informaţii atât pentru serviciul secret, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.
 În limbaj militar, Academia este unitatea cu indicativul 0418, structură aflată în componenţa Serviciului Român de Informaţii. 
Pe scurt, Academia SRI. Sloganul este „Îndrăzneşte, învaţă, inovează”. 
În mediul universitar, Adrian Ivan este un profesor cu un portofoliu amplu: numele său apare, în calitate de autor, coordonator sau contributor, pe 63 de cărţi şi pe 76 de articole ştiinţifice. 
În CV-ul de 15 pagini, profesorul arată că a condus comisii şi comitete ştiinţifice, programe masterale şi şcoli doctorale, reviste ştiinţifice şi chiar o editură, a organizat şi a participat la zeci de conferinţe. 
A fost premiat de Academia Română şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. 
Cum explică Ivan Instituţia pe care o conduce Ivan la SRI e responsabilă cu formarea ofiţerilor de informaţii atât pentru serviciul secret, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. 
Analiza pe 12 cărți Prof. univ. dr. Adrian Ivan este autor unic a 12 cărţi, potrivit listei de publicaţii de pe site-ul UBB, care include şi edițiile revizuite sau traduse în alte limbi. 
De fapt, este vorba de cinci volume și o lucrare de doctorat. 
Libertatea a analizat comparativ toate aceste cărți al căror autor unic este Adrian Ivan, cu excepția tezei de doctorat. Toate conțin pasaje comune, autoplagiate și reciclate în mod programatic. 
În total, 832 de pagini copiate. 
Ziarul a făcut comparaţia doar între cărţile lui Adrian Ivan, însă nu a confruntat textele sale şi cu alte volume, ale altor autori, care au scris pe aceeaşi temă. Este vorba despre următoarele volume: 
„Perspective teoretice ale construcției europene”, apărută în 2003, la Editura Eikon. Volumul a apărut în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, unde Adrian Ivan conducea, de doi ani, Institutul de Studii Internaționale. „Uniunea Europeană: proiecte, guvernanţă şi dezvoltări instituţionale” a apărut la Editura Napoca Star, în 2007. Și acest volum a fost realizat în colaborare cu același institut al UBB, după cum arată pagina de gardă. „Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism” a fost publicată inițial la Editura Institutul European Iași, în 2007. 
Această primă ediție – consultată de Libertatea – a fost reeditată în 2014, la Editura C&A Publishing, sub același titlu. C&A Publishing a fost fondată și i-a aparținut lui Adrian Ivan, după cum a scris Emilia Șercan în PressOne. „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei», de la ideea europeană la comunitățile economice europene”, publicată la Editura ECCO, în 2006 și republicată în 2009 la C&A Publishing. 
Prima ediție avea 210 pagini și un titlu mai scurt, „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”, în timp ce a doua, consultată de Libertatea, are 408 pagini. Volumul este dedicat soției Paula și fiicei Mara. „Teorii și practici ale integrării europene” a fost publicată de C&A Publishing, în 2015. Apariţia cărţii a fost finanţată cu bani publici, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 
Arborele genealogic al plagiatului lui Bode Libertatea a analizat și un al șaselea volum, care apare în lista de publicații a profesorului Ivan la categoria Manuale. „Istoria integrării europene” (2001, Presa Universitară Clujeană) a fost scrisă împreună cu Vasile Vese, care a fost coordonatorul său de doctorat. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan Cele 5 cărți și un manual analizate de Libertatea Această carte este sursă pentru trei dintre volumele pe care Adrian Ivan s-a semnat singur: „Uniunea Europeană”, „Statele Unite ale Europei” și „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”. 
Din ultima carte a copiat şi fostul ministru de interne Lucian Bode în lucrarea sa de doctorat, potrivit unei analize a jurnalistei Emilia Şercan. 
Așadar, Lucian Bode a copiat de la conducătorul său de doctorat, Adrian Ivan, care, la rândul său, a copiat de la conducătorul său de doctorat, Vasile Vese. 
Ce a descoperit ziarul 
În cărțile analizate, Adrian Ivan a recurs la trei metode de a recicla textele și de a refolosi informațiile. 
În fiecare dintre ele, fragmentele sunt reutilizate identic sau cu schimbări mici şi subtile care coafează conţinutul pentru o nouă ieşire de la tipar. Metoda „xerox”. Copy-paste. Textul e preluat fără nicio modificare. Uneori, apar intertitluri noi sau schimbări de titrare a capitolelor. Mai pot apărea schimbări ce țin de editorii cărților: semnele de punctuație, modalitatea de redare a notelor de subsol sau forma de scriere a unor termeni (de exemplu, Al Doilea Război Mondial vs al doilea război mondial). 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan (Sus) Fragment din „Statele Unite ale Europei” (p. 21), comparat (jos) cu un fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 44) Metoda „sinonimelor”. Textul e modificat prin schimbarea unor cuvinte de legătură sau expresii adverbiale cu unele sinonime. „Cu toate acestea” poate deveni, simplu, „totuși”; iar „pentru că” – „deoarece”. Uneori, poate apărea chiar și schimbarea timpului verbal. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan (Sus) Fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 95), comparat (jos) cu un fragment din „Uniunea Europeană” (p.18). Metoda „divagării”. Textul-sursă copiat este fragmentat cu alte informații și explicații. Poate fi vorba de inserții scurte, de câteva propoziții, sau inserţii mai lungi, de câteva pagini. De obicei, această metodă este însoțită și de cea a „sinonimelor”. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan Exemplu de metodă a „divagării”: (jos) fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 85), comparat cu (sus) unul din „Istoria integrării europene” (p.23). Reciclarea în serie Un fragment de text a supravieţuit, în aceeaşi formă, în patru dintre volumele lui Ivan, scrise la mulți ani distanţă unul faţă de celălalt: în 2003, apoi în 2007, din nou 2007 şi în 2015. Tehnica de redare: fragmentul scris în 2003 suferă mici adăugiri, printre care o notă de subsol, în 2007, apoi e copiat întocmai în 2015. În trei cărți e deschidere de capitol. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan Textul din (stânga) „Perspective teoretice ale construcției europene” (p. 37) este reluat cu completări în „Statele Unite ale Europei” (p. 23) și în „Uniunea Europeană” (p. 51). Însă călătoria fragmentelor de text prin atât de multe volume a dus la o situație în care acelaşi pasaj se repetă la doar câteva pagini distanță. În cartea „Teorii și practici”, textul mai scurt apare la pagina 53, iar textul mai lung, cu tot cu nota de subsol aferentă, e introdus două pagini mai târziu, la 55. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan Analiza pe text Libertatea a analizat fiecare volum scris de Adrian Ivan şi a semnalat fiecare pagină copiată din alte cărţi ale acestuia. În cele cinci tabele de mai jos sunt desfăşurate detaliat paginile care conţin fragmente copiate, precum şi locul în care aceleaşi texte se găsesc în celelalte volume. Volume cu pagini plagiate Infogram Descarcă tabelul (.xlsx) „Denotă intenţia de a înşela” Nicăieri, în nicio carte, Adrian Ivan nu specifică faptul că o parte din text a fost publicat anterior. Potrivit profesorului Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București, această practică se numeşte autoplagiat. „E un flagel care are mai multe forme, iar preluarea cuvânt cu cuvânt sau cu modificări minore denotă intenţia de a înşela, de a induce în eroare”, explică profesorul. 
INVESTIGAȚIE - PLAGIAT ÎN SERIE. 
Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București / Agerpres Marian Popescu arată şi care este diferenţa dintre reeditarea unor autori de beletristică şi autoplagiatul din mediul academic. „Ana Blandiana, de exemplu, e autoare de ficţiune, iar publicarea şi republicarea unor poezii precum «Motanul Arpagic» în diverse antologii este absolut normală, pentru că ea nu are rolul de a multiplica opera, ci de a o reda publicului. În cazul unui profesor universitar, nu mai vorbim de beletristică sau ficţiune, ci de cercetare ştiinţifică, iar aici sunt anumite norme, reguli şi standarde de excelenţă”, spune profesorul Marian Popescu. Ce este autoplagiatul şi de ce e ilegal Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), instituţia care poate sesiza abateri de la normele de bună conduită în cercetare şi poate recomanda sancţiuni autorităţilor competente, arată, în Ghidul de integritate în cercetarea ştiinţifică, că autoplagiatul reprezintă o lipsă de onestitate a autorului. „Este descurajat pentru că poate duce la recunoașteri profesionale nefundamentate, prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind o nouă producție intelectuală”. Ghidul CNECSDTI este documentul la care Comisia de Etică a Universității Babeş-Bolyai a aderat, potrivit Strategiei de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat publicate pe site-ul propriu. În plus, chiar Academia SRI arată, în propria strategie antiplagiat, că „manifestă intoleranţă totală şi sancţionează drastic orice formă de plagiat”. Autoplagiatul nu înseamnă doar încălcarea eticii academice, ci este o abatere concretă de la lege. Potrivit Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, autoplagiatul este „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale” şi reprezintă, potrivit art. 2, o abatere de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică. De ce şi-ar dori un cadru universitar să încalce legea pentru a-şi vedea numele pe mai multe volume? În lumea universitară, cadrele didactice se împart, în funcţie de rang, în asistenţi, lectori, conferenţiari şi profesori. „Pentru a avansa în carieră, adică în grad universitar, candidatul trebuie să depună un dosar care trebuie validat din perspectiva îndeplinirii standardelor de post. Din acest dosar pot face parte şi lucrările sale ştiinţifice. E o situaţie în care autoplagiatul malformează, distorsionează corectitudinea în ce priveşte ocuparea posturilor didactice”, explică profesorul Marian Popescu.
 S-a folosit Ivan de cărţile copiate pentru a avansa în carieră? Ce spune UBB Potrivit CV-ului său, Adrian Ivan a devenit conferenţiar în anul 2004 şi profesor în 2009. Am încercat să aflăm dacă Ivan a indicat volumele publicate prin metoda xerox la concursurile de avansare în grad universitar. Universitatea Babeş-Bolyai arată, într-un răspuns pentru Libertatea, că Adrian Ivan a avansat în grad academic în baza unui concurs ce „consta în evaluarea dosarului fiecărui candidat prin verificarea cerințelor prevăzute în Legea 128/1997 și, după caz, susținerea unei prelegeri sau a unei probe scrise/orale”. 
UBB a refuzat însă să răspundă la solicitarea Libertatea de a transmite titlurile lucrărilor care au făcut parte din dosarul candidatului Adrian Ivan pentru obţinerea gradelor de conferenţiar universitar, în 2004, şi de profesor universitar, în 2009, invocând că acesta sunt „date personale”. 
„Nu mă feresc s-o spun: colegii şi colegele care sunt în comisii ar trebui să facă o verificare mult mai serioasă a dosarelor privind concursurile pe post, dar şi a publicaţiilor menţionate la dosar. Fenomenul corupţiei academice atinge zone foarte înalte, inclusiv universităţi sau colective de cercetare serioase”, susţine profesorul Marian Popescu. Eu a trebuit să opresc un concurs pe post didactic după ce am văzut că persoana respectivă a menţionat două cărţi ale căror titluri mi s-au părut prea apropiate. După ce am cerut cărţile la bibliotecă, mi-am dat seama că era vorba de aceeaşi carte, publicată în două ediţii, la două edituri diferite, titlul celei de-a doua fiind schimbat. Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București: Adrian Ivan: „Nu văd unde este problema cu autoplagiatul” 
Contactat de Libertatea, profesorul Adrian Ivan a recunoscut că anumite fragmente se repetă în cărţile sale, însă nu vede nicio problemă câtă vreme sunt semnate tot de el. Conversația s-a încheiat odată ce a fost pronunțat cuvântul „autoplagiat”. Libertatea: Domnule profesor, aveţi cunoştinţă de faptul că în cărţile dumneavoastră, cele pe care le-aţi scris singur despre integrarea europeană, există foarte multe fragmente de text care se repetă? Adrian Ivan: Nu ştiu, nu vă pot răspunde. – Noi am parcurs aceste cărţi şi am identificat mai multe fragmente care se repetă şi ne întrebam cum s-a întâmplat asta. – Nu ştiu la ce vă referiţi. Trimiteţi-mi pe 544 (Legea 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, n.r.) o adresă ca să vă pot răspunde, că nu ştiu despre ce e vorba acum. – Sunt foarte multe fragmente care se repetă în cărţile dumneavoastră… – Despre ce se repetă? – Vă pot oferi un exemplu: în volumul „Sub zodia Statelor Unite ale Europei” şi în cartea „Uniunea Europeană” există acelaşi fragemnt: „Ducele de Sully imagina o Europă guvernată de principiul balanţei puterilor, în care cele trei….” – Ah, bun. Dar sunt lucruri care sunt comune. Eu n-am ascuns niciodată că am continuat idei de la o lucrare la alta. Deci, astea sunt evidente. Adică, nu cred că asta impietează asupra valorii cărţii. De multe ori sunt citate din mine, din foarte multe lucrări pe care le-am făcut. – Nu sunt citate, ele nu sunt marcate. Adică, nu scrie niciunde că aceste cuvinte au mai fost scrise şi altundeva, iar textele sunt preluate cuvânt cu cuvânt. Sunt pagini întregi copiate! – Ah, nu pagini întregi. Pagini întregi nu există. Asta e o exagerare. Probabil trimite spre texte care sunt deja publicate tot sub numele meu. Asta da, pot să accept că unele lucruri se mai repetă. Dar asta se întâmplă la foarte mulţi autori. Nu ştiu ce doriţi să faceţi cu asta, dar nu cred că… – Dumneavoastră sunteţi sigur că în cărţile dumneavoastră nu se repetă pagini întregi? Noi am găsit peste 800 de pagini. – Sunt lucruri care apar în anumite lucrări pe care le-am publicat şi pe care le-am folosit şi în unele articole. Dar sunt scrise de mine! – Nu există nicio menţiune cum că ar mai fi fost scrise altundeva. Sunt prezentate drept conţinut original, numai că noi le-am mai găsit în alte cărţi. – Dar le-aţi găsit tot la mine, nu la altcineva? – Tot la dumneavoastră. Această practică este autoplagiat. – Ah, bun. Ştiu teoria asta. Nu vă mai pot da detalii. Scrieţi ce doriţi. Eu o să răspund doar la lucruri care sunt demonstrabile. Nu vorbim aici de autoplagiat. 
Sunt lucruri pe care mi le-am asumat, pe care le-am susţinut întotdeauna, pe care le-am predat, sunt profesor de integrare europeană de foarte mulţi ani, sunt profesor Jean Monnet, deci nu văd unde este acum problema cu autoplagiatul. Îmi aparţin, sunt lucruri pe care le-am susţinut de foarte multe ori. – Ce rol au avut aceste cărţi pentru activitatea dumneavoastră profesională?
 – Nu vă mai răspund. Iertaţi-mă, deja mergem într-o direcţie în care nu doresc să vă mai răspund.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Mi se pare interesantă precizarea,
”Adrian Ivan este omul care a coordonat doctoratul lui Lucian Bode. În vârstă de 54 de ani, Ivan conduce Academia SRI. El predă și la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj din 2008, iar din anul următor conduce doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie a aceleiaşi universități. Ivan a înființat şi o școală doctorală în facultate – Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate. Printre tezele coordonate aici s-a numărat şi cea a fostului ministru Lucian Bode. În toamna lui 2022, liberalul a fost în centrul unui caz de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a arătat că aproape 20% din teza lui e copiată. Profesorul Ivan l-a susţinut pe fostul său student pe tot parcursul crizei plagiatului: a criticat demersul jurnalistic al Emiliei Șercan şi a încercat să oprească analizarea tezei de către UBB. A făcut asta nu doar din postura de profesor la UBB, ci și din cea de rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“, post pe care îl ocupă din 2017, an în care a devenit, din civil, direct comandant de unitate.”
Noapte bună, România!
Ion Olaru
Grosu Ulise, ha,ha ! securime neobursieristica....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Eu cred că este ”securimea” REPETENTULUI Florian Coldea, dar dacă tu pretinzi că este vorba despre o ”neobursieristica....”, nu te pot contrazice.
Ion Olaru
Grosu Ulise, ce faci ?evadezi din falanga....?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, nu am fost niciun fel de ”falangă...”, ci am dus o luptă, care s-a dovedit cu mult mai DURĂ, decât am considerat-o inițial.
Dacă vrei să-l UMILEȘTI pe Maestrul Arsenie Bocancea, așa cum Dragomir Lucian îl UMILEȘTE, considerându-l un securist comunist, căruia îi spune ”Jenică Patriotul”, nu am nimic împotrivă.
3. Site-ul Edupedu.ro a publicat în data de 29.09.2023, informația ”Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai se va autosesiza și va analiza cazul lui Adrian Ivan, profesor UBB și rector al Academiei SRI, acuzat de autoplagiat – președintele comisiei, Dacian Dragoș.”
Citez:

”Cazul lui Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și totodată profesor și coordonator de doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), acuzat de autoplagiat într-o anchetă publicată de ziarul Libertatea, va fi analizat în Comisia de Etică a universității clujene, după cum a spus, vineri, pentru Edupedu.ro președintele acestei comisii, Dacian Dragoș.
Întrebat cum va proceda Comisia de Etică în acest caz, Dacian Dragoș a precizat, sumar: “Ne vom autosesiza și vom analiza”. El nu a oferit alte detalii, pentru moment.
Adrian Ivan, cel care a coordonat teza de doctorat a fostului ministru Lucian Bode, aflat în centrul unui scandal de plagiat, este acuzat la rândul său, în ancheta publicată vineri de Libertatea, de autoplagiat masiv. Ziarul îl citează pe Ivan care se apără prin faptul că sunt materiale “scrise de mine” și respinge ideea că ar fi autoplagiat.
Adrian Ivan este profesor universitar la Facultatea de Istorie a UBB din 2008, iar din 2009 este conducător de doctorat în relații internaționale și studii europene la UBB. În scandalul de plagiat Lucian Bode, instituția de învățământ superior a decis, la începutul acestui an, ca el să nu mai aibă alocate locuri la doctorat timp de doi ani,
În ancheta sa, Libertatea a scris că a analizat cărțile semnate ca autor unic de Adrian Ivan și a constatat că cinci cărți “conțin pasaje comune, autoplagiate și reciclate în mod programatic. În total, 832 de pagini copiate”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, mi se pare interesantă precizarea, citez, 
”Adrian Ivan este profesor universitar la Facultatea de Istorie a UBB din 2008, iar din 2009 este conducător de doctorat în relații internaționale și studii europene la UBB. În scandalul de plagiat Lucian Bode, instituția de învățământ superior a decis, la începutul acestui an, ca el să nu mai aibă alocate locuri la doctorat timp de doi ani.”
De ce fac această afirmație?
Deoarece replica ta la postarea pe care am făcut-o, cu știrea publicată de ziarul Libertate, privindu-l pe Adrian Ivan, ai afirmat, citez:
Ion Olaru
Grosu Ulise; ha,ha ! securime neobursieristica....” 

F. CIRC JURIDIC și CIRC POLITIC. EFECTUL acestui CIRC va fi decontat de poporul român 
1. Ziarul Cotidianul din data de 29.09.2023, a publicat informația, ”Prescripție. A încetat procesul împotriva omului de afaceri Gruia Stoica”.
Citez:

”În procesul în care este anchetat pentru privatizarea Transbordare Vagoane Marfă, Gruia Stoica a fost condamnat, în aprilie 2020, la patru ani de închisoare.
El este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani, omul de afaceri  scapă în urma prescripției potrivit unei decizii a Curții de Apel Iaşi.
Tot ca urmare a intervenirii prescripţiei penale, alţi doi inculpaţi din dosar, tatăl şi fratele său, scapă de asemenea de proces.
Instanța a decis și să admită în parte acţiunea civilă formulată de ANAF împotriva lui Gruia Stoica, a celorlalţi doi inculpaţi şi a societăţilor Grup Feroviar Român şi SC Rapid Com Rail SRL şi îi obligă pe aceştia să achite împreună suma de 8.243.551,75 de lei.
Potrivit rechizitoriului,  Gruia Stoica, împreună cu alte două persoane implicate în dosar, ar fi achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la SC Transbordare Vagoane Marfă, apoi a schimbat conducerea societăţii şi a introdus compania într-un circuit financiar fictiv, alături de alte companii, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Anchetatorii susţin că între 2003 şi 2005, cei trei inculpaţi, „bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă“, au constituit un grup infracţional organizat, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Aceasta este JUSTIȚIA într-un STAT de TIP MAFIOT, așa cum este România.
După ce Pol Pot de România (Băsescu Traian) a ”rezolvat” problema FLOTEI, iar JUSTIȚIA a ajuns la concluzia că, acesta a făcut prin aceasta un serviciu României, iată că într-o altă GOLĂNIE postdecembristă, JUSTIȚIA pune batista pe țambal.
Noapte bună, România!
Ion Olaru
Grosu Ulise, mai puțin, noapte bună...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Știu că nu ești de acord cu această expresie, dar ea reflectă o realitate tristă.
2. Ziarul Cotidianul din data de 28.09.2023, a publicat articolul ”Macovei, trimisă în judecată. Mă mir că nu a ținut minciuna… Că ei au voie să facă orice”.
Citez:

”Victor Ponta a comentat cu privire la trimiterea în judecată a Monicăi Macovei, afirmând că aceasta nu a fost niciodată o ”zeiță a dreptății”. ”Eu mă mir că nu a ținut minciuna doamnei Monica Macovei. A avut ghinion. Că ei au voie să facă orice”, a spus fostul premier.
Victor Ponta a mai susținut că Macovei este o impostoare și că niciodată nu a fost potrivită ca  ministru al justiției.
„Nu pot să nu îmi exprim solidaritatea față de victimă. Este un om care a avut ghinionul că s-a aflat pe drumul Monicăi Macovei. Și solidaritatea față de oamenii care s-au lăsat păcăliți. Nu a fost niciodată o zeiță a dreptății. Eu mă mir că nu a ținut minciuna doamnei Monica Macovei. A avut ghinion. Că ei au voie să facă orice, că ei erau reprezentanții nu știu cărei puteri din afară, și când făceau ceva nu pățeau nimic. Cei de bună credință s-au lăsat prostiți de prea multe ori. Acești oameni au problemele lor personale, sunt nefericiți, și vin niște impostori, gen Macovei, și se aruncă în brațele lor. Macovei vrea acord de recunoaștere, dar nici procurorii nu vor, în final au trimis-o în judecată”, a declara Victor Ponta la un post Tv.
Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă,  în urma unui accident  petrecut în urmă cu un an, în Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist.
COMENTARII
Grosu Ulise

În opinia mea, această individă a făcut mult rău, României.
Gheorghe Ene
Grosu Ulise; În opinia ta, atât.
Grosu Ulise
Gheorghe Ene; Puișor, ce tare ai fost prin replica de ”papagal” pe care mi-ai dat-o.
Probabil că tu emiți axiome, de aceea ai simțit nevoia ca să repeți ceea ce am afirmat.
Gheorghe Ene
Grosu Ulise, ai dreptate, numai că eu am "repetat" exact contrariul a ceea ce tu ai afirmat. Sau e greu să procesezi și trei cuvinte?
Grosu Ulise
Gheorghe Ene; Puișor, mulțumesc pentru ”traducere”.
Grosu Ulise
Ion Olaru; După ce Adrian Năstase - Bombonel a simțit nevoia să o facă pe LUPUL MORALIST, iată că și ”MICUL Titulescu” o face pe LUPUL MORALIST.
Citez:
”Victor Ponta a comentat cu privire la trimiterea în judecată a Monicăi Macovei, afirmând că aceasta nu a fost niciodată o ”zeiță a dreptății”. ”Eu mă mir că nu a ținut minciuna doamnei Monica Macovei. A avut ghinion. Că ei au voie să facă orice”, a spus fostul premier.”
Noapte bună, România!
Ion Olaru
Grosu Ulise, sunt și oameni care si-au revenit ,parțial...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este punctul tău de vedere, dar eu NICIODATĂ nu voi avea încredere în plagiatorul Ponta.
Dacă acest individ va răspunde pentru RĂUL făcut României, mai discutăm.
PS Rog să ai în vedere TERORISMUL PSIHIC de care am avut parte, deoarece am fost CORECT și am respectat anumite norme tehnice.
Ion Olaru
Grosu Ulise, în următoarele două cicluri....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, te-am considerat OM SERIOS, dar.....
PS Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
3. Site-ul Bugetul.ro a publicat în data de 27.09.2023, informația, ”Cătălin Ioniță, chestorul victimizat de Recorder, a fost prins de ANI cu o avere nejustificată”.
Citez:

”Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat faptul că fostul director al Direcției Generale Anticorupție (DGA), Cătălin Ioniță, are o avere nejustificată.
Mai precis, ANI a stabilit că Ioniță nu poate explica modul în care a obținut 1.157.736 de lei. „Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice”, explică ANI.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, ce a făcut acest individ pentru România, pentru ca poporul român să fie obligat ca să-i plătească pensie de la vârsta de 44 ani?
Ion Olaru
Grosu Ulise, neobursier care ne-o trage....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ce-ți mai place să consideri că în fiecare zi este 1 aprilie.
Aici nu discutăm de ”neobursieri”, ci de deputatul PSD Dumitru Coarnă care împreună cu GENERALUL IZMANĂ Oprea Gabriel și-au bătut joc de poporul român.
4. În data de 28.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația:
Vasile Alupului se simte trist în România.
Luminița Aldea: „Sunt de zeci de ani în funcții publice. Și-au luat pe lângă ei toate neamurile. Au devenit ca o pânză de mătasea-broaștei întinsă pe tot luciul de apă și sufocă orice altceva ar mai vrea să iasă la lumină. Unde se termină teritoriul unui buzat, începe teritoriul altui buzat și nu e bucățică de țară neacoperită de ei. Sunt sudați, sunt înfrățiți. Rar de tot taie un cap de buzat DNA-ul, dar cresc zece în loc, ca la hidră.
Nimic nu îi impresionează. Nimic nu îi clintește. Nimic nu îi sperie. Se cred Dumnezei ai locului și omnipotenți. Nu le pasă de sărăcie, nu le pasă de oameni, nu le pasă de țară. În mintea lor bolnavă țara sunt ei.
A fost o vară cumplită cu evenimente catastrofale care ar fi cutremurat și inima unei gorgone și ar fi făcut-o să își cerceteze conștiința și să își schimbe faptele, dar pe buzați nu i-a clintit deloc. Nici azilele groazei, nici moartea din spital, nici nașterea pe trotuar, nici accidentul făcut de drogat, nici exploziile nu i-au atins și nu i-au făcut să se întrebe, dacă au vreo vină în toate astea.”. (Un text succint, dar cuprinzător. Într-adevăr, expresia politician corupt a devenit un pleonasm)
COMENTARII
Grosu Ulise

Gheorghe Ene; Această postare am redistribuit-o de pe pagina ta de Facebook.
Te informez că te-am mirosit că ești cam pezevenchi, așa cum, în urmă cu ceva ani, l-am mirosit pe prietenul Radu Viorel Ursache.
Atunci, Maestrul Arsenie Bocancea a mi-a spus că, ”Pe Radu Viorel Ursache îl pot întâlni în fiecare duminică în târg la Dumbrăveni.”
PROFESIONALISMUL prietenului Radu Viorel Ursache a impus, să-l consider prieten ”alfa” facebook-ist de caro în cadrul ”CAREULUI de AȘI” de 5 stele.
5. Site-ul Stiripesurse.ro din dta de 27.09.2023, a publicat informația, ”Ciolacu acuză vechea moștenire: 'Guiță pe Facebook! După ce îndatorezi o țară cu 200 de miliarde, nu te aștepta să îți dau flori'”.
Citez:

”Ciolacu acuză vechea moștenire: 'Guiță pe Facebook! După ce îndatorezi o țară cu 200 de miliarde, nu te aștepta să îți dau flori'
Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că România este stabilă macroeconomic. În primul interviu după ce Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru măsurile fiscale, șeful executivului îi critică pe cei care au îndatorat România.
„Mai ales când vezi o sumă așa mare (n. r.: cu referire la cazul Dumitru Buzatu) e normal că te îngrijorezi: 'de ce plătesc taxe, ca să fure ei?' E normal să ai această reacție! România este macroeconomic stabilă. Are cele mai multe investiții pe care le-a avut, atât din fonduri europene, cât și din bugetul de stat. Trebuie să fie o prioritate a cheltuirilor banilor. Trebuie să vedem foarte bine să nu mai risipim acești bani. Am reușit, totuși, de când avem această coaliție, să menținem acest echilibru economic. După o săptămână ce am fost învestit premier au început discuțiile: se impiuneau aceste măsuri. Împreună cu Nicolae Ciucă am stat de vorbă cu toți cei implicați.
E primul an când avem 2,5% din PIB pentru înzestrare la armată. (...) După ce îndatorezi o țară cu 200 de miliarde, nu te aștepta să îți dau flori... Să mai guiți pe Facebook. Mă refer în general”, a spus Ciolacu, la postul Digi24. Premierul a refuzat să precizeze la cine se referă.”
COMENTARII
Ion Olaru

i-auzi....
Grosu Ulise
Ion Olaru,
”Auzi brâul, trece râul
Și mândruța potecuța,
Vine să-i sărut gurița!"
PS Aceste versuri ale unui cântec popular, cred că sunt în gândirea prietenului Nicu Vrinceanu, ca efect al FLĂCĂRII VIOLET.
Despre d-na Ioana Ichim, nu mai spun nimic, deoarece aparent, a ignorat FLACĂRA VIOLET și s-a focusat pe activistul PCR Radu Nițu.
Liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, știe de ce!
Muscuri Odette
Nu_i nimic nou , așa se comportă PSD_istii .
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, trebuie să recunosc că, prin replicile pe care mi le dați, după modelul prietenului Ion Olaru, mă cam băgați în ceață.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Ați precizat că, numai un tâmpit ar respecta recomandarea pe care mi-a făcut-o prietenul Nicu Vrinceanu, de a merge să scriu cuvinte obscene pe gardul conacului de la Vitănești al președintelui Marian Oprișan, deoarece aceasta este singura soluție pe care o mai am la dispoziție.
Am fost în totalitate de acord cu acest punct de vedere.
b. V-a revoltat faptul că, v-am băgat la categoria prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Mi-am motivat această încadrare a Domniei voastre, dar nu ați fost de acord cu argumentele mele.
c. Replica D-voastră, citez,
”Muscuri Odette
Nu_i nimic nou , așa se comportă PSD_istii .”,
o consider de CASCADORII RÂSULUI.
De ce fac această afirmație?
-Eu am redus România la nivelul ”Provinciei Europeană Vrancea” și pe cale de consecință, aceasta este LUMEA MEA. 
În ”Provincia Europeană Vrancea” nu există partide politice, ci există președintele Marian Oprișan și SLUGILE lui POLITICE, care se erijează în șefi ai altor partide politice.
NOTĂ: Deoarece am trecut la atac pe TOATE FRONTURILE, împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, am o problemă cu toate SLUGILE președintelui Marian Oprișan.
Din punctul meu de vedere, primarul Cristi Valentin Misăilă și președintele CJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, sunt printre SLUGILE PERFIDE ale președintelui Marian Oprișan, condiție în care, în calitatea mea de SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI, voi ”TĂIA în CARNE VIE” fără milă.
Muscuri Odette
Poți și să_i pui la zid ! Dacă îți dă mâna
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Vai Pașă, cât de darnic ești!  
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, nu mai ești haiduc de Vrancea ?
Acum ești arab ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu am fost NICIODATĂ ”haiduc de Vrancea”.
Am susținut numai niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, iar acest lucru nu consider că este ”haiducie”.
Acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea asupra mea, poate fi considerată o ”haiducie”, dar ........


G. Hitler, președintele Marian Oprișani, CIRCARI POLITICI de ”Provincia Europeană Vrancea” și  ”Țara spre cetățean”
1. În data de 29.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Andrei Árpád Nagy
Un miting al susținătorilor lui Hitler în 1937.
La el au participat aproximativ 700.000 de persoane. Nici un alt miting din istoria omenirii nu a avut atâția oameni prezenți. Câțiva ani mai târziu, toți vor spune că nu au susținut niciodată ideile lui Hitler.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, în anul 2017 președintele Marian Oprișan a organizat o mare manifestare la Mausoleul Mărășești la care a participat și președintele Klaus Iohannis.
La respectiva manifestare am fost și eu, iar la sosirea președintelui Marian Oprișan, puțin înaintea președintelui Klaus Iohannis, acesta a fost aclamat de populime, la fel cum a fost aclamat și Hitler în anul 1937.
Legat de această manifestare de la Mărășești am afirmat în scris că, va fi ultima în care președintele Marian Oprișan a avut parte de ”baie de mulțime”.
În ceea ce-l privește pe președintele Marian Oprișan, în urmă cu circa 15 ani am afirmat, citez:
a. ”Prietena mea CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan.”
b. ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei, de către cei care acum îl lingușesc, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.”
Așa cum nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, în cei circa 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu acesta, nici cele două afirmații pe care le-am făcut la adresa președintelui Marian Oprișan nu le retractez.
Singurul lucru pe care nu l-am apreciat corect, a fost comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin pe care îl manifestă focșănenii.
Acesta este și motivul pentru care ”forjez” intelectualitatea focșăneană plină de IFOSE.
Despre această acțiune a mea, pe care am început-o cu ceva ani în urmă, cobaiul Maestrului Arsenie Bocancea, Dragomir Lucian, nu numai că nu a putut înțelege nimic, dar și l-a revoltat acțiunea mea civică.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, din păcate și tu faci parte din pulime și comportamentul tău e de găină a lui Stalin . 
După război mulți viteji se arată , nu te pricepi la comportamentul maselor . 
De asta nu ai reușit sa te impui ca lider politic . 
Vai de cei învinși, eu nu mi am dorit niciodată o funcție politică, pentru ca știu ca ești bun cât le dai maselor , când nu mai ai ce sa le dai te linsează . Din păcate tu lovești în cei căzuți.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, eu am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat.
Tu, în ceea ce mă privește, din motive pe care nu le cunosc, dar voi dori să le aflu, ai aplicat în practică deviza lui Lenin, ”Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva.”.
Așa cum ți-am mai spus, va trebui să-ți justifici DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”, altfel....
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, ai susținut dar atâta vreme cât ce susții tu nu are adeziunea maselor aberațiile tale sunt simple amăgiri. Cât privește atitudinea de țață de a calomnia nu are nimic comun cu Lenin , el nu a calomnia el a luptat împotriva burgheziei a inechității sociale , tu ai comportament de alchimist. 
Vrei să faci din rahat bici și să pocnească. Se vede de la o poștă că ai lucrat 6 ani la protecția muncii .
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, concetrează-te pe modul în care îți vei justifica DENIGRAREA cu ”sifonarul”, la care m-ai supus.
Pe mine nu mă interesează ”adeziunea maselor”, deoarece nu sunt ”OM POLITIC” ca tine și nici nu intenționez să fiu.
Singurul lucru care mă interesează este revizuirea deciziei prin care JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă deoarece mi-am permis să gândesc.
Pentru început, vreau să aflu cine a coordonat DENIGRAREA mea publică, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Acesta este motivul pentru care tu și Sandu Gurguiatu trebuie să vă justificați DIVERSIUNEA cu ”sifonarul” sau să-l dați pe goarnă pe cel care v-a pus să faceți această DIVERSIUNE.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, măi Ulise nu te mai da tare în gură, cine lucra la protecția muncii înainte de 89 ? Nu o mai face pe virgina cu mine !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Puișor, eu nu fac pe ”virgina” cu tine, ci vreau să te OBLIG să-ți justifici acțiunea DIVERSIONISTĂ la adresa mea.
Ce nu-ți este clar?
Nicu Vrinceanu
În România după lovitura de stat Iliesciană nimeni nu a mai fost comunist.
Nici măcar simpatizant al comunismului .
Dragomir Lucian
Nicu Vrinceanu, te înșeli, lupta împotriva comunismului e o lozinca , viitorul omenirii va fi comunist sau nu va fi nimic . Nu știu ce înțelegeți voi prin comunism , dar chinezi au reușit sa realizeze o societate mai bună și mai dreaptă și asta datorita Partidului Comunist Chinez
Nicu Vrinceanu
Dragomir Lucian, este un citat mistificare.
Viitorul omenirii va fi unul religios sau nu va fi deloc.
Nicu Vrinceanu
Dragomir Lucian, la chinezi de pe timpul lui Mao Tzedun a fost o politică ca la inchiziția papală catolică.
Cine era împotrivă era executat.
De frică toți erau de acord cu subjugarea.
Dragomir Lucian
Nicu Vrinceanu, religia viitorului va fi confucianismul comunist .
Dragomir Lucian
Nicu Vrinceanu, asta ai citit-o prin cărțile de propagandă anti chineză. Mao a fost un mare conducător ca și Lenin de altfel.
Nicu Vrinceanu
Dragomir Lucian, cred că confutingul comunist.
Dragomir Lucian
Nicu Vrinceanu, m-am lămurit ești din aceeași aluat cu amicul Ulise cel rătăcitor. Eu vb serios cu dumneavoastră și văd ca îmi răspundeți la mișto.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu, Trebuie să recunosc că îmi place credința în ”confutingul comunist” cu care te lauzi.
Se pune că Mao avea o listă foarte lungă de chinezoaice, care doreau ca primul bărbat din viața lor să fie ”conducătorul iubit”.
Plecând de la această informație, cu ani în urmă, din invidie pentru bunăciunile din jurul președintelui Marian Oprișan, am întrebat retoric, dacă și în ”Provincia Europeană Vrancea” există o listă de vrâncene, care vor ca primul bărbat din viața lor să fie ”conducătorul iubit”.
Nicu Vrinceanu
Hai că măcar din acest motiv ți-ar fi plăcut să fii in locul lui Marian Oprișan o perioadă de timp
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Am precizat că, ”din invidie pentru bunăciunile din jurul președintelui Marian Oprișan”.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Este ”comunist” Dragomir Lucian și prietenul lui, Sandu Gurguiatu.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, nu mă deranjează prea mult orientarea politică.
Doar ideile fixe și de subordonare fără discuții.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, acesta este modul de a gândi a lui Dragomir Lucian.
Pentru mine este ceva de NOAPTEA MINȚII, acțiunea prin care o persoană, cu posibilitățile Maestrului Arsenie Bocancea, s-a folosit timp de circa 5 ani de NEVINOVĂȚIA lui Dragomir Lucian, dându-i impresia că este de acord cu el și l-a încurajat ca să mă DENIGREZE prin intermediul Facebook.
Ion Olaru
dacă ești național, ești comunist !!! dacă ceri redevente juste, ești comunist !!! dacă ceri corectitudine ,ești comunist !!! dacă ai construit un stat cu o industrie viguroasă, ai fost comunist !!! când la '907 le-ai arătat cine sunt, ai fost comunist !!! când ai făcut poduri pe dunare,avion rombac1-11,metrou ,electrificare cfr,vapoare,tractoare,excavatoare, cărămizi refractare,motoare,brazdare,erai comunist !!! ....!!!....,ce ti-e si cu comunismul,asta !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, este știut că gura lumii numai pământul o astupă.
Ți-am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), iar tu ai trecut la diversiuni cu președintele Marian Oprișan, care ar avea gradul de general.
Ion Olaru
Grosu Ulise, alaturare , forțată....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, despre ce ”alăturare forțată” vorbești?
Eu ți-am propus un lucru concret, dar tu o tot dai prin bălării, aspect care mă amuză.

2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 26.09.2023, a publicat informația, ”Lovitură de teatru: Marian Oprișan scapă de impozitarea luxului în care trăiește / Cum explică baronul de Vrancea 'fenta' aplicată Guvernului Ciolacu”.
Citez:

”Baronul PSD Vrancea Marian Oprișan scapă de impozitarea luxului în care trăiește. Conacul cumpărat de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea de la mama sa cu 330 de mii de euro nu se încadrează în plafonul de 500 de mii de euro stabilit de guvern. Presa locală notează că averea acestuia se ridică la peste un milion de euro pentru că deține mai multe terenuri și case, dar și mașini de lux.
Traiul luxos pornește de la 500 de mii de euro pentru fiecare proprietate, chiar dacă averea cumulată se ridică la milioane de euro. În această situație se află și baronul PSD Vrancea Marian Oprișan. Acesta a cumpărat în primăvara acestui an un conac cu 330 de mii de euro de la mama sa, care va scăpa de impozitarea suplimentară de la guvern.
„Se poate deci concluziona că rostul tranzacției imobiliare dintre Marian Oprișan și mama sa de la începutul lunii mai 2023 a fost pur și simplu acela de a stabili oficial prin documente că valoarea „Conacului” său întins pe o suprafață de peste un hectar la ieșirea din Bolotești spre Vidra, de la Km 27 de pe DN 2D este de 330.000 euro. Care iată ce conincidență: este mai mică decât valorea de 500.000 euro pe care Guvernul a stabilit-o să impoziteze suplimentar, prin măsurile fiscal bugetare, și să micșoreze gaura de la buget”, scrie Ziarul de Vrancea.
Cum și-a justificat Marian Oprișan „fenta”
„Ca să fie foarte clar! Când am cumpărat tot de la mama, nu era Guvernul prezidat de domnul președinte Ciolacu în funcție! Unul la mână! Asta s-a întâmplat în aprilie ( n.r. 2023). N-aveam eu de unde să știu, ce taxe și impozite va pune viitorul Guvern! Asta pe de-o parte! Pe de altă parte! Este o altă minciună. Pentru că atunci când tranzacționezi un bun de genul acesta , ca să nu fie actul de vânzare-cumpărare atacabil, totdeauna se face o evaluare. S-a apelat la evaluator independent. S-a făcut evaluarea. Și ca să moară George Simion de ciudă, că tot îmi păzește gardul de vreo doi-trei ani din 2020 încoace casa nu-i 3 milioane( n.r. de euro)! Casa e 330.000 de euro. Punct!”, a spus Oprișan la Realitatea Plus.
Ce spunea Ciolacu în septembrie
„Am ținut mult la supraimpozitarea luxului, a viciului și mai ales, a profiturilor excesive. Cred cu tărie că sunt necesare și legitime. Mai ales în această perioadă. Cine are proprietăți scumpe de peste 500.000 euro sau mașini scumpe este normal să plătească mai mult.””
COMENTARII
Nicu Vrinceanu

A simțit el ceva în măduva .... când și-a evaluat casa sub valoarea de 500 000 euro.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Casa ar putea fi reevaluată, deci........
Trebuie să recunosc că pe mine m-a băgat în ceață, treaba cu ”gradul” președintelui Marian Oprișan de care a amintit prietenul Ion Olaru.
Deoarece subiectul mi se pare foarte interesant, am dat-o ca temă de studiu ”armurierilor mei anonimi”.
În opinia mea, treaba cu ”gradul” președintelui Marian Oprișan, ar putea explica multe.
Subiectul cred că-l voi dezvolta, după ce voi afla și părerea ”armurierilor anonimi” despre acest subiect.
Muscuri Odette
Pai da, să plătească ,, mama " doar ea este cea cu banii. Săracul hot!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Așa ar fi normal și în opinia mea.
Am constatat că prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vor să-i producă INSOMNII președintelui Marian Oprișan, prin intermediul meu.
Practic, aceștia fac diverse comentarii, prin care îmi dau mie subiect de gândire, vizavi de președintele Marian Oprișan.
Eu încerc să fac niște deducții, aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Nu este exclus, ca tocmai aceste deducțiile, aparent logice, ale mele, să-i amuze pe prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” și pe cale de consecințe, îmi bagă prin intermediul Facebook, deci public, tot felul de informații.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, urmare a unor analize pe care le-am făcut, am ajuns la concluzia că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, doresc ca prin intermediul meu, să-i facă ZILE FRIPTE președintelui Marian Oprișan, deoarece știu că acesta este un cititor fidel al scrierilor mele.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. D-na Ioana Ichim mi-a transmis prin intermediul paginii de Facebook a Domniei sale, CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, care a rezultat dintr-o înregistrare ambientală, pe care am speculat-o la maxim.
În perioada în care am speculat respectiva înregistrare ambientală, d-na Ioana Ichim, nu a spus nimic, de parcă nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase.
Eu nu am de unde să știu dacă respectiva înregistrare ambientală are sau nu tangență cu realitatea, dar președintele Marian Oprișan știe exact cum au stat lucrurile și în ce condiție a făcut precizările din respectiva înregistrare ambientală.
b. Prietenul Ion Olaru, în stilul caracteristic, aruncă bomba cu GRADUL președintelui Marian Oprișan, subiect pe care niciodată presa locală nu l-a vehiculat.
Treaba cu ”GRADUL” președintelui Marian Oprișan, din punctul meu de vedere, ar putea explica multe, dar eu nu știu dacă la mijloc este ceva real sau o DIVERSIUNE.
Pe moment, în legătură cu acest subiect FOARTE INTERESANT, i-am rugat să mediteze și ”armurierii mei anonimi”, pentru a-mi comunica punctul lor de vedere.
Ion Olaru
Grosu Ulise, tov.,oamenii are graduri (...)...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, depinde de ”graduri”.
Și eu am gradul de căpitan în rezervă, dar aceasta nu înseamnă nimic.
Problema ”GRADULUI” președintelui Marian Oprișan, ar putea justifica:
a. PUPINCURISMUL pe care l-a prestat Maestrul Arsenie Bocancea la adresa președintelui Marian Oprișan, până în anul 2019, apoi a schimbat macazul și a început să-i cânte prohodul politic.
b. TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
c. Aprobările legale pe care Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că le-a avut pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus.
d. Determinarea unor judecători de la Curtea de Apel Galați să-mi desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.
e. Determinarea unor judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a nu putea susține examenul de definitivat în învățământ, după ce în prealabil luasem examenul de titularizare.
f. Determinarea unui judecător de la Judecătoria Focșani să decidă că scara unui bloc de proprietari este DOMENIUL PUBLIC(speța fostului meu prieten, Bobiță)
g. Determinarea unui judecător de la Judecătoria Focșani să decidă că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic Focșani, construit din bani privați, pentru a arăta unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, îi facem reclamă celui care din bani personali a construit Teatrul și Ateneul din mun. Focșani, aspect interzis de o HCL Focșani.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să te ajute cu un crochiu?
Nicu Vrinceanu
Ce conținut are această înregistrare ,,ambientală " ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Citez:
”Grosu Ulise; "Cum zicea fratele meu Oprișan:
Terminați bă cu istoria voastră...la noi se fura de secole...bătălia de la Podul Înalt ( cea mai mare victorie a unei oaste creștine împotriva musulmanilor din istoria mondială dată de raportul de forțe)și ce-am făcut?! Le am plătit până la Alexandru Ioan Cuza că se simțeau aia aiurea...prea v-am jegmănit,
Sandule, trăiască familia ta, gata nu mai vrem nimic." - Ioana Ichim.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, mi se pare interesant schimbul de replici facebook-ist, citez,
Saracu Ion
Ceaușescu a fost general -maior, nu cizmar
Nicu Vrinceanu
Saracu Ion, de aici și obsesia noastră de a avea foarte mulți generali.
Soldați mai puțini.”
Într-un replică pe care i-am dat-o mai sus, prietenului Ion Olaru, mi-am spus părerea în legătură cu ceea ce a însemna puterea președintelui Marian Oprișan, dacă ar fi general.
”MITUL Oprișan” pe care l-am simțit pe propria piele, a demonstrat că președintele Marian Oprișan și-a însușit întocmai modelul DICTATORULUI Nicolae Ceaușescu, de a face politică.
Liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, are impresia că, eu sunt dispus ca să glumesc cu el, în ceea ce privește DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”, pentru care băga mâna în foc, dar îi spun public că se înșeală amarnic.
Sandu Gurguiatu a pretins că pentru el, președintele Marian Oprișan este un idol, așa cum DICTATORUL Ceaușescu este idol pentru Dragomir Lucian.
Cel care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea”, având deviza ”Mama mea sunt eu!”, a aplicat în practică modelul DICTATORULUI Ceaușescu.
Prietenia dintre Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, dar și cultul acestora pentru DICTATORI, face ca acțiunea DIVERSIONISTĂ a președintelui PSR Vrancea, Dragomir Lucian, de a mă denigra prin intermediul Facebook, să fi fost un lucru bine coordonat.
Părerea mea!
Grosu Ulise
Bisoceanu Mihai; Mihai, știu că și tu ai avut un cult pentru DICTATORUL Ceaușescu și pentru președintele Klaus Iohannis, dar ai o REPULSIE TOTALĂ pentru președintele Marian Oprișan.
Mi-ar plăcea să citești cu atenție comentariile de mai sus, iar pe viitor să nu mai gafezi, așa cum ai făcut în cazul CIRCARULUI JURIDIC Cristi Danileț.
După cum vezi, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” m-au băgat în ceață, prin informația (diversiunea) că, președintele Marian Oprișan are gradul de general.
3. Ziarul de Vrancea din data de 25.09.2023, a publicat articolul ”Spiritul listelor comune PSD-PNL în alegerile de anul viitor, începe să se facă simțit și-n Vrancea”.
Citez:

”Cel mai probabil spiritul listelor comune PSD-PNL în alegerile de anul viitor începe să se facă simțit și-n Vrancea.Acest lucru a fost vizibil, spre exemplu, pe tot timpul desfășurării ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Focșani, de vineri 22 septembrie 2023.Proiectele inițiate de primarul Cristi Valentin Misăilă, altădată dezbătute cu aplomb și respinse pentru a demonstra cine are majoritate, au trecut la vot, în totalitate, fără probleme.Iar ca lucrurile să fie și mai clare, într-o postare activată pe contul său de facebook după întrunirea menționată, primarul Municipiului Focșani (PSD) i-a mulțumit președintelui Consiliului Județean și al PNL Vrancea, ”pentru susținerea și deschiderea arătate față de propunerea venită din partea pensionarilor focșăneni, care au dorit să aibă parte de ziua lor de o serbare cu și pentru ei!” .Gest unic în actualul mandat al aleșilor locali amintiți.
”Vineri, 22 septembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Focșani a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aniversarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Astfel, duminica viitoare, pe 1 octombrie, atunci când în lumea întreagă sunt sărbătoriți seniorii, municipalitatea va organiza un eveniment festiv de celebrare a acestora.
Mulțumesc colegilor consilieri locali pentru aprobarea acestui proiect, la fel cum țin să mulțumesc și membrilor cluburilor de pensionari <<Speranța>> și <<Unirea>> din Focșani, cei care au venit cu ideea privind organizarea unui astfel de eveniment.
De asemenea, mulțumesc și domnului Președinte Cătălin Toma pentru susținerea și deschiderea arătate față de propunerea venită din partea pensionarilor focșăneni, care au dorit să aibă parte de ziua lor de o serbare cu și pentru ei!
Seniorii noștri merită respectul și aprecierea noastră pentru tot ceea ce au făcut și fac în continuare pentru comunitatea noastră.”-Cristi Valentin Misăilă
Cel mai probabil spiritul listelor comune PSD-PNL în alegerile de anul viitor începe să se facă simțit și-n Vrancea.Acest lucru a fost vizibil, spre exemplu, pe tot timpul desfășurării ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Focșani, de vineri 22 septembrie 2023.
Proiectele inițiate de primarul Cristi Valentin Misăilă, altădată dezbătute cu aplomb și respinse pentru a demonstra cine are majoritate, au trecut la vot, în totalitate, fără probleme.Iar ca lucrurile să fie și mai clare, într-o postare activată pe contul său de facebook după întrunirea menționată, primarul Municipiului Focșani (PSD) i-a mulțumit președintelui Consiliului Județean și al PNL Vrancea, ”pentru susținerea și deschiderea arătate față de propunerea venită din partea pensionarilor focșăneni, care au dorit să aibă parte de ziua lor de o serbare cu și pentru ei!” .Gest unic în actualul mandat al aleșilor locali amintiți.
”Vineri, 22 septembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Focșani a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aniversarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Astfel, duminica viitoare, pe 1 octombrie, atunci când în lumea întreagă sunt sărbătoriți seniorii, municipalitatea va organiza un eveniment festiv de celebrare a acestora.
Mulțumesc colegilor consilieri locali pentru aprobarea acestui proiect, la fel cum țin să mulțumesc și membrilor cluburilor de pensionari <<Speranța>> și <<Unirea>> din Focșani, cei care au venit cu ideea privind organizarea unui astfel de eveniment.
De asemenea, mulțumesc și domnului Președinte Cătălin Toma pentru susținerea și deschiderea arătate față de propunerea venită din partea pensionarilor focșăneni, care au dorit să aibă parte de ziua lor de o serbare cu și pentru ei!
Seniorii noștri merită respectul și aprecierea noastră pentru tot ceea ce au făcut și fac în continuare pentru comunitatea noastră.”-Cristi Valentin Misăilă”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, pe mine m-a umplut de respect DEMAGOGIA celui pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit a fi un ”incompetent cu comportament glănesc”, citez:
<”Vineri, 22 septembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Focșani a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aniversarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Astfel, duminica viitoare, pe 1 octombrie, atunci când în lumea întreagă sunt sărbătoriți seniorii, municipalitatea va organiza un eveniment festiv de celebrare a acestora.
Mulțumesc colegilor consilieri locali pentru aprobarea acestui proiect, la fel cum țin să mulțumesc și membrilor cluburilor de pensionari <<Speranța>> și <<Unirea>> din Focșani, cei care au venit cu ideea privind organizarea unui astfel de eveniment.
De asemenea, mulțumesc și domnului Președinte Cătălin Toma pentru susținerea și deschiderea arătate față de propunerea venită din partea pensionarilor focșăneni, care au dorit să aibă parte de ziua lor de o serbare cu și pentru ei!
Seniorii noștri merită respectul și aprecierea noastră pentru tot ceea ce au făcut și fac în continuare pentru comunitatea noastră.”-Cristi Valentin Misăilă>
Uniți în cuget și-n simțiri, au mai fost consilierii din CL Focșani și atunci când au votat mărirea prețului la gunoiul menajer, după ce în prealabil au făcut un spectacol pentru PROSTIT PROȘTII.
În scrierea, ”ANIVERSAREA a 17 ani de când JUSTIȚIA a executat întocmai DISPOZIȚIA ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC” având ca MOTTO: ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu) nu va rezolva PROBLEMELE României, dar ar putea fi un semnal că nu este totul pierdut. - Ulise Grosu, pe care am postat-o ieri, 25.09.2023, consider că am fost FOARTE CLAR.
Dacă prietenul Nicu Vrinceanu a demonstrat sensibilitate exagerată la nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, eu nu am astfel de sensibilități.
În calitatea mea de simplu cetățean al mun. Focșani, care urmare a MITULUI Oprișan, care deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, am fost nevoit ca 4 ani să trăiesc din munca de salahor, vreau să văd din ce bani o plătește primarul Cristi Valentin Misăilă pe d-na viceprimar Ana Maria Dimitriu, care nu are sarcini de serviciu și din ce bani îl plătește președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin pe vicepreședintele Marian Oprișan, care nu are sarcini de serviciu și nici nu se prezintă la serviciu?
4. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 29.09.2023, editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat, ”Țara spre cetățean”.
Citez:

”România este mult prea mult întoarsă spre politicieni și vedete și mult mai puțin spre cetățenii săi. În numele lor se iau decizii, în numele lor se fac aranjamente politice, în numele lor se fac combinații economice, numele lor funcționează instituțiile. Dar ei nu există decît ca spectatori, ca asistenți la un proces care este suficient sieși și celor care îl conduc. Progresiv, cetățenii se limitează la condiția de consumatori de păreri (altceva decît opiniile!) și de clienți la marele tîrg al promisiunilor politice cu substrat electoral.
Nemulțumirea cetățenilor din țara noastră are un specific social și foarte rar depășește limitele salariale. Politicienii au făcut din protecția socială și din creșterile salariale un vis și o legendă amînată mereu. Promisiunile lor arată ca un peisaj mirific care se întinde dincolo de pădurea jocurilor politice prin care nu se poate trece niciodată și spre a ieși la binele făgăduit.
Promisiunile sociale au înfățișarea unui program pentru un stat al retragerii fericite, al binelui făcut cadou, al bunăstării asistate. Pe nesimțite, ele devin un stimulent pentru inactivitate și neangajare.
În aceste zile, cetățenii români trăiesc sub o puternică amprentă a nefericirii, a neîncrederii, a inapetenței pentru dezbateri. Le-au auzit pe toate, le-au încercat, au mai aflat de inițiative, de promisiuni, de programe, au mai văzut, au mai susținut și s-au mai păcălit. Cu Traian Băsescu, cu Klaus Iohannis, cu USL-ul, cu USR-ul, cu ONG-urile mascate, cu alianța dreptei, cu alianța stîngii, cu toate reîmpachetările politice. Ce mai poate exista? Mulți renunță să mai voteze. Zic „degeaba” și schimbă subiectul.
O așa nepăsare și dezangajare civică față de mizele mari ale țării n-au mai fost decît în anii comunismului. Culmea, o asemenea stare se manifestă în plin parcurs democratic, într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO, dar devalizată de încredere, de inițiativă, de speranță, de respect de sine.
Cauzele unei asemenea abdicări civice sunt multiple. Una ar putea fi contrafacerea formelor de organizare care să-i implice și prin care să se exprime. Dar cea mai importantă cauză a stării de acum ar putea fi bombardamentul verbal 24/24 și 7/7. Lucian Pintilie îl numea „delirul verbal”.
Politica românească este un delir politic și se reduce doar la un delir verbal. La bombardarea cetățeanului cu vorbe goale. El înseamnă pentru politicieni doar producție de imagine. Mai toate canalele de comunicare sunt ocupate de vocile lor. Vorbesc, vorbesc, promit și iar promit și vorbesc și tot promit. Tot se prinde ceva, zic ei. Și mă țin minte! Cetățeanul român este cel mai bombardat cetățean european cu breaking news-uri golite de informații și de sens, asaltat cu tunuri de vorbărie și de glagorie, cu hăhăială politică și ipoteze fantasmagorice pentru evoluții politice viitoare. Pe bună dreptate, cetățeanul român, alegător sau nu, este îmbătat de cuvinte, sătul, îndepărtat, plictisit, resemnat și, pe cale de consecință, absent din piața dezbaterilor publice.
Am putea acredita ideea că politicienii, instituțiile statului și, împreună cu ei, presa l-au dus în această stare. Cetățeanii au devenit doar spectatorii și, implicit, servanții acestora, iar nu viceversa. Politicienii, ziariștii și capii instituțiilor publice sunt acum vedetele, reperele, actorii principali și beneficiarii comunicării. Adică, stăpînii priorităților!
Cetățenii au rămas la remorcă, la ghișeu, la servit emisiuni și opinii politice, la ascultat promisiuni și programe.
Și au plecat sau au adormit!
Întrebarea noastră de la dezbaterea intitulată „România cetățenilor” este simplă:
– Mai poate fi întors statul spre cetățean? Și cum?”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, urmare a studiilor mele neprofesioniste, dar directe, am ajuns la aceeași concluzie cu al jurnalistului Cornel Nistorescu, citez:
”În aceste zile, cetățenii români trăiesc sub o puternică amprentă a nefericirii, a neîncrederii, a inapetenței pentru dezbateri. Le-au auzit pe toate, le-au încercat, au mai aflat de inițiative, de promisiuni, de programe, au mai văzut, au mai susținut și s-au mai păcălit. Cu Traian Băsescu, cu Klaus Iohannis, cu USL-ul, cu USR-ul, cu ONG-urile mascate, cu alianța dreptei, cu alianța stîngii, cu toate reîmpachetările politice. Ce mai poate exista? Mulți renunță să mai voteze. Zic „degeaba” și schimbă subiectul.
O așa nepăsare și dezangajare civică față de mizele mari ale țării n-au mai fost decît în anii comunismului. Culmea, o asemenea stare se manifestă în plin parcurs democratic, într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO, dar devalizată de încredere, de inițiativă, de speranță, de respect de sine.”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, reluarea liniei naționale poate redresa pe oricine....,altfel, degringolada, confuzia ,orbirea, degradarea, pierderea firului....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, îți amintesc că am afirmat și susțin că, ”la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice.”
În alte domenii, deși am avut anumite performanțe, mă consider ”calificat la locul de muncă”.
În acest sens, îți amintesc:
a. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, a este GREȘIT auditul în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
b. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat.
Ți-am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu”, în condiții foarte avantajoase pentru tine, ca OM POLITIC, dar ai considerat că se impune să mă iei la MIȘTO.
Un soldat aflat în LINIA ÎNTÂI, nu are timp de MIȘTOCĂREALĂ POLITICĂ, ca spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII pe care liderul AUR George Simion l-a făcut cu președintele Marian Oprișan.
Prietenul liderului PSR Dragomir Lucian, Sandu Gurguiatu, a subliniat foarte bine starea de spirit a populimei, la nivel de mun Focșani, urmare a costurilor foarte mari pe care îl au serviciile.
PS Acest lucru l-a prezentat în comentariile pe care le-a făcut, în mesajul public pe care i l-am transmis liderului PSR Vrancea, Dragomir Lucian.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, măi Ulise după 6 ani cât și fost responsabil cu protecția muncii la IRE te pricepi în domeniul producerii curentului electric ca baba la mitraleră . Cei care erau cu protecția muncii erau cei care se ocupau de demonstrațiile de 23 august , aveau în dotare tablourile cu tov Nicolae Ceaușescu .
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; MĂSCĂRICIULE POLITIC, după ce cu ajutorul tău, am făcut ca Maestrul Arsenie Bocancea să ajungă de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea, din punctul meu de vedere, este MAXIMUL din câte aș fi putut realiza, în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea.
Am precizat că, Maestrul Arsenie Bocancea este peste mine, în multe domenii, cu excepția domeniilor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuția energiei electrice și termice.
Atrăgându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea să lupte pe terenul meu, acesta a FURAT-O de fiecare dată.
Nu știu ce la determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea ”să-mi ridice mănușa” la provocărilor mele, deși știa că va pierde în fața mea, dar din punctul meu de vedere, aceasta înseamnă ”MISTERUL Arsenie Bocancea”.
Cu o probabilitate foarte mare, d-na Ioana Ichim cunoaște ”MISTERUL Arsenie Bocancea”.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, iar ai dat în bâlbâială, când îți spun adevărul intri în fibrilație, cred ca de la electroșocuri.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; ADEVĂRUL se va vedea când fii-ta, care muncește în Anglia, va trebui să muncească minim un an de zile, pentru ca să-ți plătească despăgubirile morale, pe care JUSTIȚIA te va OBLIGA să mi le plătești, urmare a DENIGRĂRII PUBLICE la care m-ai supus.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!  

CAPITOLUL IV
ANALIZA INFORMAȚIILOR PREZENTATE la CAPITOLELE I, II și III
CAPITOLUL I și CAPITOLUL II
Scrierile prezentate la aceste capitole au fost postate inițial pe pagina de Facebook și le-am supus unei dezbateri publice cu prietenii facebook-iști.
În comentariile de la CAPITOLUL I (PROMO scriere CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea), am vorbit ca televizorul, deoarece nu am avut parteneri de dialog facebook-ist.
Nu același lucru s-a întâmplat și la CAPITOLUL II (MESAJ PUBLIC adresat OMULUI POLITIC Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea), unde și-a LUMINAT FAȚA și al doilea cobai al Maestrului Arsenie Bocancea pe care l-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, respectiv numitul Sandu Gurguiatu.  
CAPITOLUL III
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
Deoarece nu mai am nimic de adăugat în afară de comentariile care au fost făcute la informațiile de presă prezentate, am să mă rezum numai a prezenta cele șapte puncte ale prezentului capitol și titlurile articolelor de la fiecare punct în parte.
A. IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, descoperirea Lui Dumnezeu și ”OMUL tip RÂMĂ” produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu
1. ”„În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă”. Pr. Adrian Făgețeanul”
2. Dragomir Lucian a postat în data de 30.09.2023, pe pagina lui de Facebook, precizarea, ”România grevă fac de obicei bugetarii și funcționarii publici”.
B. SPECTACOLUL generat de cazul Dumitru Buzatu, care a condus jud. Vaslui ca pe propria lui moșie
1. ”Iubita în vârstă de 30 de ani a lui Dumitru Buzatu a leșinat după ce a aflat de la procurori că va trebui să meargă singură la prășit.”
2. ”Procuroarea din dosarul Buzatu, vizată ea însăși de o anchetă - Ar fi ascuns probe legate de abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși”
3. ”Culisele flagrantului lui Dumitru Buzatu. Afaceristul Farmazon abia fusese iertat de un dosar greu la DIICOT”
C. FENOMENUL Arsenie Boca și trăirile d-nei Ioana Ichim după ce m-am rugat pentru Domnia sa la Mănăstirea Prislop
1. În data de 26.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Paul Palencsar
2. În data de 26.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Ioana Ichim
3. ”Maica Zamfira Constantinescu, ucenica Părintelui Arsenie Boca, la Prislop și filată de Securitate la parastasul lui Nichifor Crainic”
D. SPIONI și TRĂDĂTORI ai României de ieri și de azi
1. ”Viața întunecată a Mariei Tănase: spionaj, servicii secrete, amanți celebri”
2. ”FMI așteaptă. România va ajunge într-o situație foarte complicată”
3. ”Fostul director general al uzinei de la Campulung acuza: „ARO a fost distrus la ordinul rusilor”, care voiau sa lichideze industria romaneasca”
4. ”România sub guvernarea înaltelor trădări”
5. ”Adrian Năstase, zis și Bombonel, își ascunde banii furați de la români în Panama împreună cu interlopul Horia Constantinescu”
E. ȘCOALA din ROMÂNIA bulversată de interesele Regimul Securist Postdecembrist
1. ”Se întâmplă în România! Femeia de serviciu care are master în Robotică”
2”INVESTIGAȚIE – PLAGIAT ÎN SERIE. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan
3. ”Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai se va autosesiza și va analiza cazul lui Adrian Ivan, profesor UBB și rector al Academiei SRI, acuzat de autoplagiat – președintele comisiei, Dacian Dragoș.”
F. CIRC JURIDIC și CIRC POLITIC. EFECTUL acestui CIRC va fi decontat de poporul român 
1. ”Prescripție. A încetat procesul împotriva omului de afaceri Gruia Stoica”
2. ”Macovei, trimisă în judecată. Mă mir că nu a ținut minciuna… Că ei au voie să facă orice”
3. ”Cătălin Ioniță, chestorul victimizat de Recorder, a fost prins de ANI cu o avere nejustificată”
4. În data de 28.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația:
Vasile Alupului se simte trist în România.
5. ”Ciolacu acuză vechea moștenire: 'Guiță pe Facebook! După ce îndatorezi o țară cu 200 de miliarde, nu te aștepta să îți dau flori'”
G. Hitler, presedintele Marian Oprișani, CIRCARI POLITICI de ”Provincia Europeană Vrancea” și  ”Țara spre cetățean”
1. În data de 29.09.2023, am redistribuit pe pagina de Facebook, informația,
Andrei Árpád Nagy
Un miting al susținătorilor lui Hitler în 1937.
2. ”Lovitură de teatru: Marian Oprișan scapă de impozitarea luxului în care trăiește / Cum explică baronul de Vrancea 'fenta' aplicată Guvernului Ciolacu”
3. ”Spiritul listelor comune PSD-PNL în alegerile de anul viitor, începe să se facă simțit și-n Vrancea”
4. ”Țara spre cetățean”
 
CONCLUZII
În partea introductivă a prezentului mesaj, am precizat în șapte puncte, ce m-a determinat să vă dedic această scriere.
La CAPITOLUL II (MESAJ PUBLIC adresat OMULUI POLITIC Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea) și la punctul A. ”IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, descoperirea Lui Dumnezeu și ”OMUL tip RÂMĂ” produs de COMUNISM și DICTATURA lui Ceaușescu” de la CAPITOLUL III, l-am determinat să se autoprezinte pe Dragomir Lucian.
Timp de circa 5 ani Maestrul Arsenie Bocancea l-a încurajat pe Dragomir Lucian, din motive pe care nu le cunosc dar le bănuiesc, să mă denigreze prin intermediul Facebook.
În comentariile de la CAPITOLUL II și-a LUMINAT FAȚA și al doilea cobai al Maestrului Arsenie Bocancea pe care alături de Dragomir Lucian, l-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, respectiv numitul Sandu Gurguiatu.
Interesant este faptul că, eu nu am niciun fel de relație de amiciție cu cei de a căror NEVINOVĂȚIE a profitat Maestrul Arsenie Bocancea și pe care i-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook, deoarece am susținut niște probleme tehnico economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Pe Sandu Gurguiatu îl știam din vedere, iar atunci când l-am ales pe Dragomir Lucian ca să-mi fie prieten alfa de 3 stele, în cadrul ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni facebook-iști, nici măcar nu-l cunoșteam.
Dacă lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” s-a dus după un plan de luptă pe care l-am făcut public și pe care l-am respectat întocmai, din punctul meu de vedere comportamentul Maestrului Arsenie Bocancea, în relația cu mine, îl consider ceva de NOAPTEA MINȚII.
În legătură cu cel pe care ”îl considerați a fi popă sau răspopi”, am mai multe dileme, dintre care amintesc: 
a. Pe ce s-a bazat Maestrul Arsenie Bocancea atunci când a inventat bazaconiile cu ”agentul de influență”, ”agentul de integritate”, ”ajutorul de KGB - boss”  și ”pupilul lui Dragomir Lucian”?
b. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că a avut toate aprobările legale, pentru a mă supune unui TERORISM PSIHIC de o duritate maximă, aspect care, din punctul meu de vedere, complică nu simplifică lucrurile.
c. Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că este indulgent cu mine în rapoartele pe care le face.
Acum, când Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea, o mai fi indulgent cu mine in rapoartele pe care le face?
d. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, ”serviciile sunt de partea statului, nu a poporului”.
Eu am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, de care este posibil să fie afectat și Maestrul Arsenie Bocancea în aceeași măsură ca și mine.
Este adevărat că a afirmat, citez, ”Am apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu mă doare.”,  dar eu nu cred acest lucru.
e. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că nu am luat examenul de ”sifonar”, iar urmare al acestui lucru am pierdut foarte mult.
Nu am știut că am dat un astfel de examen, dar sunt onorat pentru că l-am pierdut.
f. Pe lângă TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, acesta a băgat și FRICA în OASE unor colaboratori de ai lui.
Edificator în acest sens, este comportamentul vizavi de mine, a unei persoane care locuiește în zona străzii Războieni din mun. Focșani, care în urmă cu ceva ani, atunci când o întâlneam întâmplător pe stradă, se schimba la față de frică.
g. Maestrul Arsenie Bocancea vi s-a plâns că, deși urmare a intervenției lui, în ultimii doi ani școlari, am putut să fiu profesor de mâna a III a, am continuat să-l ironizez.
PROBA de LUCRU la care l-am supus împreună cu prietenul Ion Olaru nu au trecut-o, deci smiorcăiala lui nu s-a justificat . 

Am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a COLABORATORILOR COMPLEMENTARI, ci numai planul de luptă și obiectivele.
Dacă la început prietenul Ion Olaru a dat semne că ar fi de acord cu propunerea mea, acum și-a spus punctul de vedere, citez:
Ion Olaru
Grosu Ulise, alaturare , forțată....”
Din dialogul facebook-ist de la CAPITOLUL II, rezultă că prietenul Ion Olaru a fost încântat de gândirea lui Sandu Gurguiatu, despre care și eu cred că ar face o echipă foarte bună cu deputatul AUR de Vrancea, George Badiu și cu purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu.
În aceste condiții, voi continua să-mi aplic propriul plan de acțiune împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, care constă într-un ATAC pe TOATE FRONTURILE.
Persoanele vizate sunt cele din categoria SLUGILOR președintelui Marian Oprișan.
Într-o primă fază doresc să aflu cine a coordonat denigrarea mea publică, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Ținta mea este revizuirea deciziei Curții de Apel Galați, prin care s-a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC și nu am respectat CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan.

02.010.2023                                       Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă,
La acest mesaj pe care vi l-am adresat, am făcut următoarea informare:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook( în patru părți) și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII” având ca MOTO: ”Președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, între cei doi vicepreședinți, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari.” - Arsenie Bocancea.
Deoarece prietenul Ion Olaru și Maestrul Arsenie Bocancea nu au trecut PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o, ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfînta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), are puține șanse să se materializeze în practică.
În compensare, prietenul Ion Olaru a trecut la DIVERSIUNI de doi bani, în relația cu mine, insinuând că președintele Marian Oprișan ar avea gradul de general în SERVICII.
Pe cale de consecință, i-am tratat DIVERSIUNEA cu aceeași monedă.
În aceste condiții, voi continua acțiunea de ATAC pe TOATE FRONTURILE împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, iar în cazul politrucilor pe care îi consider că sunt SLUGILE președintelui Marian Oprișan, voi face ATAC la PERSOANĂ, indiferent de culoarea politică a respectivilor politruci.
02.10.2023                                                    Ulise Grosu”
Ion Olaru
Grosu Ulise, atacă și diversiunea, dacă tot și-ai ales poziția de atacant central la deschidere...
Ion Olaru
da, trebuie început cu diversiunea...! care ?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Stimabile, dacă ai vrut MIȘTO, ”te-am tratat” cu aceeași monedă.
Pe cale de consecință, îl poți coopta pe Sandu Gurguiatu în conducerea AUR Vrancea, ca să facă echipă cu SLUGILE președintelui Marian Oprișan, George Badiu și prof. Cătălin Mocanu.
Probabil că și liderului PSR Vrancea, Dragomir Lucian, va putea garanta pentru profesionalismul în domeniul tehnic și domeniul juridic a lui Sandu Gurguiatu.
A o ține ”langa” într-un domeniu tehnic, unde timpul îți dă dreptate după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, înseamnă PROFESIONALISM și DEMNITATE, nu MAIMUȚĂREALĂ POLITICĂ așa cum a făcut George Simion cu președintele Marian Oprișan.
Ion Olaru
Grosu Ulise, mi-ai tras-o pe aia cu generalul...
Grosu Ulise
Ion Olaru, Nu am tras-o cu nimic.
În ceea ce-l privește pe președintele Marian Oprișan, nu am timp de glume.
Ca să trăiești patru ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, considerând nenegociabilă o problemă tehnico-economică de interes public, pe care am numit-o ESCROCHERIA de la CUP Focșani, nu este o GLUMĂ și nici o joacă de COPII TÂMPIȚI, așa cum prof. Cătălin Mocanu a considerat că este.
Maestrul Arsenie Bocancea știa foarte bine cum stau lucrurile și cu toate acestea, a prestat până în anul 2019 un PUPINCURISM de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan.
Ca bonus, în calitatea lui de PROFESIONIST în DOMENIUL COMUNICĂRI, Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de NEPRICEPEREA lui Dragomir Lucian și a lui Sandu Gurguiatu și i-a încurajat, să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Eu nu am nicio problemă politică cu niciun partid și nici nu fac jocul la nimeni, ci îmi fac jocul meu.
Ceea ce va ieși vom vedea.
Ion Olaru
Grosu Ulise, aia cu gen...
Grosu Ulise
Ion Olaru; ”Aia cu gen...” consider că este OBLIGAȚIA MORALĂ a d-nei Ioana Ichim.
Această OBLIGAȚIE MORALĂ este valabilă, numai dacă prin replica pe care mi-ai dat-o, ai avut în vedere schimbarea genului masculin Marius Ichim în genul feminin Ioana Ichim.
OBLIGAȚIA MORALĂ nu impune probe.
Un PROFESIONIST în istoria religiilor și nu numai, nu avea voie să GAFEZE așa de tare și să se arunce ca ”rața la munci” pe Messenger.
Mi-a plăcut că s-a știut că acțiunea a fost penală, dar nu știu ce a putut determina un astfel de ABUZ?
PS Dacă prietenul Nicu Vrinceanu are probleme generate de nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, eu nu am astfel de probleme generate de nuri.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, ești plecat cu sorcova deja?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Cred că nu este ușor ca un PROFESIONIST în istoria religiilor să simtă instant, efectul unei rugăciuni pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop, dar la nevoie prietenul Nicu Vrinceanu vă poate ajuta.
Despre prezentul mesaj pe care vi l-am adresat, nu aveți nimic de spus?
Să înțeleg că treaba cu ”sorcova” este părerea Domniei voastre, în legătură cu prezentul mesaj?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu știu de ce prietenul Ion Olaru consideră că, mă ocup cu DIVERSIUNI, în condițiile în care orice afirmație pe care o fac, are la bază hotărâri de instanță și alte înscrisuri, dar aceasta este treaba lui.
Dacă timp de 10 ani, Maestrul Arsenie Bocancea, cheltuind mulți bani și resursă umană, nu a reușit să-mi găsească șefii, nu înțeleg de ce prietenul Ion Olaru nu dă nicio ceapă degerată pe profesionalismul Maestrului Arsenie Bocancea.
Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru netrecând PROBA de LUCRU, prin care le-am solicitat să asigure spatele conducerii Liceului Traian Vuia Focșani, a picat și acțiunea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), în care mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția ca să cunosc adevărata identitate a COLABORATORILOR COMPLEMENTARI, ci planul de luptă și obiectivele.
În prezentul mesaj pe care l-am transmis d-nei Ioana Ichim, consider că am fost FOARTE CLAR, în ciuda faptului că destinatara mesajului a pretins că, ”aș fi plecat mai devreme cu sorcova”.
Am considerat și consider că a fost o ONOARE, deoarece nu am trecut testul de ”SIFONAR”, care, în opinia Maestrului Arsenie Bocancea, mi-ar fi adus numai avantaje. 
Picarea PROBEI de LUCRU de către Maestrul Arsenie Bocancea, după ce în prealabil s-a smiorcăit în fața d-nei Ioana Ichim, nu cred că este un lucru care să-l onoreze.
Dacă la acest aspect adaug suspiciunea d-nei Ioana Ichim că, ”finul” d-nei Mariana Simon mi-ar fi vândut pontul cu operația de schimbarea de sex pe care i-a făcut-o lui Marius Ichim(stafia jandarm) și faptul că prietenul Ion Olaru nu dă doi bani pe profesionalismul ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, gândul mă duce la convingerea Maestrului Arsenie Bocancea, citez, ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”.
PS Am fost clar sau trebuie să te ajute d-na Mariana Simon cu un crochiu?
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, am înțeles dar nu mi-ar strica ceva și de la Mariana
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Este posibil ca d-na Mariana Simon să fi aflat punctul de vedere al d-nei Ioana Ichim, care a pretins că, ”ai devenit vorbăreț” și nu mai ești ”Mutulică” de altă dat.
În aceste condiții, este posibil ca d-na Mariana Simon să se fi orientat.
NOTA: Aceasta este o deducție, aparent logică.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, am să-ți fac niște precizări pentru ca să lămurim lucrurile, după cum urmează:
1. Din punctul meu de vedere, noi nu suntem prieteni, amici, dușmani, ci simple cunoștințe.
2. Ți-am spus că ATUUL tău, când te-am ales să-mi fii membru al ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa facebook-iști, a fost acela că avem păreri contrare față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
3. Pentru părerile tale NICIODATĂ nu te-am jignit nimic, însă viceversa nu a fost valabilă.
4. Am precizat că singurul nostru subiect comun este Maestrul Arsenie Bocancea.
5. Acțiunea prin care Maestrul Arsenie Bocancea, care este un PROFESIONIST în COMUNICARE, de a te manipula pe tine și pe Sandu Gurguiatu, ca să mă denigrați prin intermediul Facebook, o consider o acțiune de TERORISM la adresa cetățenilor mun. Focșani.
6. Într-adevăr în ultimul timp te-am provocat, pentru a arăta cât de jos a putut să coboare Maestrul Arsenie Bocancea, în acțiunea de TERORISM PSIHIC pe care mi-a aplicat-o, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
7. În ceea ce privește DIVERSIUNEA cu ”sifonarul” pentru care băgai mâna în foc, Maestrul Arsenie Bocancea nu are niciun amestec și pe cale de consecință, trebuie să o argumentezi.
În prezentul mesaj transmis d-nei Ioana Ichim, consider că am fost foarte clar.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, ai fost foarte clar , dar nu înțeleg de ce eu sunt teroristul numărul unul a Focșanului după ce mai provocat , știu că dacă cineva te provoacă, te aperi și juridic ești în legitimă apărare.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, chiar foarte confuz.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian, Lucian, am sesizat că nu știi să citești o hotărâre de instanță, dar o frază simplă ar trebui să o înțelegi.
Citez, ”5. Acțiunea prin care Maestrul Arsenie Bocancea, care este un PROFESIONIST în COMUNICARE, de a te manipula pe tine și pe Sandu Gurguiatu, ca să mă denigrați prin intermediul Facebook, o consider o acțiune de TERORISM la adresa cetățenilor mun. Focșani.”
Din acest text rezultă clar că, acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea de manipulare a ta și a lui Sandu Gurguiatu pentru a mă denigra prin intermediul Facebook, este o acțiune de TERORISM la adresa focșănenilor.
De altfel, apelativul de TERORIST al focșănenilor i l-am pus Maestrului Arsenie Bocancea, încă din perioada în care pretindea că, ”Se amuză toți angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia mea cu ingineria financiară”.
Ți-am recomandat să o întrebi pe fii-ta, care este economist, ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, dar...
Prietenul tău, Sandu Gurguiatu are perfectă dreptate când afirmă că în mun. Focșani, costul serviciilor este mare, dar acest lucru mă determină să-i amintesc de maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”
Îți amintesc că atunci când îi spuneam despre costul serviciilor în mun Focșani, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a replicat, ”Am apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu mă doare.”:
Am fost clar sau d-na Mariana Simon trebuie să te ajute cu un crochiu.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, dragul meu , doamna Ioana Ichim a sesizat foarte bine starea în care te afli CONFUZ și aceasta pornește de la faptul ca tu nu ești specialist în domeniul care te consideri nucă tare , tu ești specialist în protecția muncii , iar aceasta specialitate in România, e un fel de a trage apa, după ce te caci. MERGE SI ASA, MORTULE DE VINĂ ! A murit comunismul în România, de vină nu sunt membrii de partid , Ceaușescu e de vină!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; V-am analizat cu atenție, precizarea Domniei voastre citez, ”Grosu Ulise, chiar foarte confuz.” și nu știu ce să mai cred.
Deoarece am sesizat că v-a interesat imaginea activistului PCR Radu Nițu și ați ignorat FLACĂRA VIOLET pe care o emana d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru cu ocazia deschiderii anului școlar la Liceul Traian Vuia Focșani, gândul mă duce la prelucrarea pe care v-a făcut-o, activistul PCR Ion Caluean, care a pretins că scrierile mele sunt ”pamflete care nu au tangență cu realitatea”.
Nici eu nu sunt sensibil la nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și cu atât mai puțin la FLACĂRA VIOLET emanată de aceasta, dar acest lucru nu este valabil și în cazul prietenului Nicu Vrinceanu.
Dacă am în vedere că activistul PCR Ion Caluean, care a fost lider AUR de Nereju, a fost coleg cu Dragomir Lucian la ”Înalta Școala Politică de scurtă durată de la Bacău”, cred că ați devenit foarte sensibilă la prelucrările foștilor activiști PCR.
Părerea mea!
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, ți-am spus că noi avem o singură problemă și anume DIVERSIUNEA ta cu ”sifonarul”, pe care trebuie să o argumentezi, altfel....
Am precizat că, nu mă interesează nimic din ceea ce gândești și ceea ce faci.
Pe cale de consecință, nu mă interesează părerile tale de specialist în CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu.
Dialogul meu cu prietenii având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar tu îți prinzi urechile.
Te rog să nu-ți mai dai cu presupusul despre persoana mea, altfel mă obligi ca să-ți blochez accesul pe pagina mea de Facebook.

CAPITOLUL 3
EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei”  și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)

MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea

MESAJ PUBLIC adresat Maestrului Arsenie Bocancea
Maestre, 
Când am decis să ridic problema ESCROCHERII de la CUP Focșani, de care mi-am dat seama întocmind niște situații în legătură cu FALSELE procese CUP-ENET, așa cum am mai precizat nu am plecat câine surd la vânătoare, ci am anticipat că președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă.
Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” s-a dus și se duce după un plan, pe care l-am făcut public și pe care l-am aplicat întocmai în practică.
Deși ai afirmat că ar fi o mare gafă dacă în partea a doua a luptei cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” aș trece la atac pe toate fronturile, dându-mi-l ca exemplu pe Hitler, după cum cred că ai sesizat, mi-am pus în aplicare planul de luptă.
Deoarece TIMPUL a confirmat problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, după ce timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și nu numai, pentru susținerea respectivelor probleme tehnico-economice, a făcut ca afirmația mea citez, ”La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE în domeniile producerii transportului și distribuției energiei electrice și termice” să devină o certitudine.
Legat de această CERTITUDINE amintesc:
a. Eșecul pe care l-am avut în acțiunea de întinerire cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru, pe care am considerat-o ca fiind ”spiridușul” tău.
Legat de acest eșec, trebuie să amintesc precizarea d-nei Felicia Varzaru, citez, ”Se amuza și fiica mea minoră de bazaconiile tale.”.
b. Modul în care ți-am spulberat iluzia că m-ai prins cu ”garda jos” în cazul avariei de la RADET București, ocazie cu care mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele, în calitate de primar al mun.București, în stilul caracteristic, și-a ridicat poalele în cap.
Deoarece din motive pe care nu le cunosc, te-ai folosit de NEVINOVĂȚIA numiților Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu pe care timp de circa 5 ani i-ai încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, am apelat și eu la serviciile aceluiași Dragomir Lucian, pentru a te face ca să ajungi de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea.
Această acțiune a fost maximul din câte aș fi putut realiza în lupta cu tine.
Deoarece liderul PSR Vrancea Dragomir Lucian, are o rubrică pe pagina lui de Facebook pe care a numit-o ”Gândul zilei”, într-o zi a postat un citat în care se afirma și citez,   ”Prea des judecăm oamenii fără să-i cunoaștem măcar puțin.”.
Replica pe care i-am dat-o a fost:
”Grosu Ulise
Dragomir Lucian; În ceea ce privește persoana mea, ar trebui să meditezi la precizarea, ”Prea des judecăm oamenii fără să-i cunoaștem măcar puțin.”.
Relația noastră de simple cunoștințe, te obligă să nu-mi mai dai PREȚIOASE INDICAȚII în niciun domeniu, deoarece mă obligi să-ți blochez accesul pe pagina mea de Facebook.
În ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, care are statut de ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” și care este singurul nostru subiect comun de discuție, lucrurile sunt mai delicate.
Pentru tine, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist comunist, căruia îi spui ”Jenică Patriotul”, iar eu consider că aceasta convingere a ta, este maximul de UMILIRE PROFESIONALĂ pe care cineva i-a aplicat-o celui pe care îl consider a-mi fi o ”MANĂ CEREASCĂ”.
Am precizat că Maestrul Arsenie Bocancea, este peste mine în multe domenii, cu excepția domeniilor în care mă consider o NUCĂ TARE pentru ”Provincia Europeană Vrancea”.
În calitatea ta specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României, despre care ai afirmat că ți-a adus cele mai mari satisfacții în viață, îți dai cu presupusul în domeniile, care mi-au permis să-l REDUC la TĂCERE pe un PROFESIONIST în domeniul COMUNICĂRII și nu numai, așa cum consider că este Maestrul Arsenie Bocancea.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!”
Un OM de tip NOU produs de COMUNISM și de DICTATURA lui Ceaușescu, habarnist, cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat, ”OM tip RÂMĂ” cum l-a numit prietenul Nicu Vrinceanu, nu a putut înțelege nimic din replica de mai sus și continuă să bată câmpii la adresa mea.
Nu știu de ce s-a impus, ”să fiu cobai pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană”, așa cum ai pretins că sunt, dar după cei 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, nu știu cine pentru cine a fost cobai.
Replica pe care i-a dat-o postacul ”orion”, postacului ”pișcot cameleon”, când acesta te-a întrebat ”ce știi să faci la modul concret”, a fost: 
”Eu știu să fac multe, dar nu ar fi bine să afli. Ai grijă cum conduci, deoarece ieri era să faci un accident.”
Postacul ”pișcot cameleon” era sigur că nu-i știe nimeni adevărata identitate, de aceea și-a permis ca circa șapte să mă denigreze prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, iar când aceasta și-a dat seama că postacul ”orion” îi știe adevărata identitate, i-a intrat FRICA în OASE. 
De asemenea, ai afirmat că, postacul ”orion” ți-a spus că, ”Inițial d-na senator Sorina Plăcintă avea o părere bună despre mine, dar a fost un bărbat care i-a schimbat la 180 grade părerea despre mine.”
Precizez că:
a. Cu d-na senator Sorina Plăcintă am vorbit o singură dată direct în viață, ocazie cu care i-am spus, citez:
”Îmi place cum ați început campania electorală, îmbinând modelul lui Ștefan cel Mare de a construi biserici cu modelul americănesc al Zilei Recunoștinței, servind la diverse pomeni care au loc în Colegiul I Senat.”
Remarca mea a umplut-o de nervi pe d-na senator Sorina Plăcintă, dar am considerat că acest lucru nu a fost un motiv ca să-mi refuze alte întrevederi particulare, deoarece îi propusesem public, să speculeze politic problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine.
b. Cu cobaiul tău, Dragomir Lucian, am vorbit de două ori direct în viață, iar detalii despre el am aflat din dialogul vostru facebook-ist.
În aceste condiții, ca o persoană cu pregătirea ta să afirmi că sunt ”pupilul lui Dragomir Lucian”, in condițiile în care cu acest individ nu am nimic comun, in afară de sex, mi se pare ceva de NOAPTEA MINȚII.
După ce ai picat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, după ce în prealabil te-ai smiorcăit în fața d-nei Ioana Ichim, că deși urmare a intervenției tale în ultimii doi ani am putut fi profesor de mâna a III a, mi-ai demonstrat că, în afară de a BĂGA FRICA în OASE, lucru pe care îl faci cu mult profesionalism, nu mai știi mare lucru să faci, aspect care, după părerea mea, nu te onorează. 
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
ARSENIE BOCANCEA, POPĂ sau RĂSPOPIT? 
CAPITOLUL II 
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
A. SRI și  George Soroș  implicați în România postdecembristă, după modelul din poezia  Partidul de George Lesnea
B. SPECTACOLUL pentru PROSTIT PROȘTII pe care îl face JUSTIȚIA din România
C. CORUPȚIA și INCOMPETENȚA fac din România RAIUL DROGURILOR și al DROGAȚILOR
D. NAȚIONALISMUL în LUME și ”NAȚIONALISTUL” George Simion
E. ”FARFURIDI de Buzău”, pensiile speciale și căldura bucureștenilor
F. REPERELE DEMNITĂȚII poporului român, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC, profesorul de religie Ioana Ichim și un exemplu de autoeducare
G. Țara Vrancei o Românie în miniatură
CAPITOLUL III
ANALIZA informațiilor prezentate la CAPITOLUL I și CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
ARSENIE BOCANCEA, POPĂ sau RĂSPOPIT? 
În data de 07.10.2023, d-na profesor de religie Ioana Ichim, a postat pe pagina de Facebook a Domniei sale, următoarea interpelare, citez:
”Chermeza! Cu, Noi nu am vrut să fim comuniști din cartea părintelui Giorgica Vatra se poate face o introducere pentru schimbarea de regim a celor 50 de ani. Ce ziceți domnule Dragomir Lucian ?”
COMENTARII
Dragomir Lucian

Nu știu dacă popa ăsta , când s-a făcut popă a făcut-o din convingere, sau din interes ?
Giorgica Vatra
Dragomir Lucian; Vă asigur ca din convingere
Dragomir Lucian
Giorgica Vatra, vad ca aveți o societate cu răspundere limitată, nu cumva asta denota ca nu din convingere v-ați ales aceasta profesie ? În câteva cuvinte explicați ce înțelegeți dumneavoastră prin un om religios ce aparține religiei creștine? Sa ne facem fiecare câte un SRL și sa vindem chipuri cioplite ?
Giorgica Vatra
Dragomir Lucian; Nu sunt preot al BOR. Am asociație religioasa și sursa principală devenit este din afaceri particulare. Prioritară este slujirea de preot, desigur. Nu am salariu din preoție, nu percep taxe, încerc sa fac cât mai mult bine.
Dragomir Lucian
Giorgica Vatra, măi Georgică după modesta mea părere consider biserica cea mai mare escrocherie în numele iubiri față de semeni , nu știu prea multe de dumneavoastră dar din puținele informații, ați intrat în conflict de la cașcaval cu mai mari întru Hristos gornistul . Dacă e sa vb despre cărți și editarea de cărți religioase să știți ca prin anii 90 am scos la Chișinău Viața lui Iisus de Giovani Pappini în 100000 de exemplare .
Giorgica Vatra
Dragomir Lucian; Pentru un purice nimeni nu ar trebui sa arunce cămașa pe foc. Între ideal și ceea ce trăim este adevărata diferență. Libertatea de acum permite și "dizidentilor" sa slujească în libertate. Nu am editat carte, eram doar librar, acum editez, dar numai cărțile mele.
Dragomir Lucian
Giorgica Vatra, mai devreme sau mai târziu biserica ortodoxă va dispărea datorită lăcomiei slujitorilor sai .
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, asta e o altă tărășenia, inclusiv a comuniștilor și de aceea v-am menționat.
Vica Lycia Axente
Dragomir Lucian, ca să fii lămurit: și acum este PREOT!
Nu popă, precum muuulti alții
Dragomir Lucian
Vica Lycia Axente, care este diferența dintre popă și preot ?
Vica Lycia Axente
Dragomir Lucian, foarte mare
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, un preot este modest în tot ce face asemenea lui Hristos. Un popă este precum să faci ce zice Popa și nu ce face el.
Dragomir Lucian
https://www.facebook.com/reel/6078641318904685...
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, altceva pe subiect pentru că tema nu este can can...
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, și aici este o chestiune interesantă despre cum își făcea BOR recrutarea de cadre în comunism .... cred ca ne puteți spune din moment ce imediat după eliberare ați editat 100 000 de cărți despre Viața lui Iisus ? Dar eu mă refer la timpul imediat următor cu ce va urma după pluralismul politic.
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, eu am privit editare de carte ca o afacere care nu are nimic în comun cu biserica și nu eu în primul rand cei care au gândit aceasta afacere în care a fost implicat și primul ministru de la acea vreme din Basarabia . 
După mintea mea de om de la țară, acest Georgică este un fel de Ulise care se victimizează, ba dacă ești popă, rămâi popă și nu te face buticar cu cele sfinte . Restul e cancan .
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, să nu amestecăm vocația scriitoricească, care la origine este în teologi cu cea de preot și antreprenor și să nu ocolim subiectul: Noi nu am vrut sa fim comuniști! Nici mie nu îmi place în capitalismul pluripartidic și de aceea va întreb ca decan de vârstă ce va urma? am avut dictatura unui partid, s-a vrut pluralism și îl avem... ce scrie în cărți pentru... după?
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, nu are nimic în comun cu ce scrie popii despre comunism, pe timpul comunismului credință în Dumnezeu era mai puternică, comuniștii nu îi lăsa să fure ca în codru și să se prostitueze ca acum . 
Viitorul nostru nu este legat de biserica , viitorul nostru este legat de războiul din Ucraina, cum se va termina și în ce zona de influenta vom ajunge . Totul depinde cine ne vor fii noii stăpâni.
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, tot de " stăpâni " e vorba deci...
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi DERBEDEULE POLITIC, cine se victimizează?
Indivizi de teapa ta, au adus România la sapă de lemn.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, din aceasta postare se vede cât de jos a ajuns politica în România, nu ești mai departe de alt bufon de care se folosește regimul politic instalat în 89 ..."Marian Ceaușescu "
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi, DIVERSIONISTULE de doi bani, ești demn de milă.
Un HABARNIST cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat așa cum ești tu, nu-și poate da cu presupusul despre mine.
Te asigur că voi face tot ceea ce depinde de mine, ca să fii nevoit ca să-ți justifici DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”, ca să fie un exemplu și pentru alți ”OAMENI tip RÂMĂ” ca tine.
Ioana Ichim
Dragomir Lucian; Marian Ceaușescu... Ups!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Mă bucur că vă place cum cugetă Dragomir Lucian, care se pare că m-a șters din lista lui prieteni facebook-iști.
PS Oricum, mi-am făcut numărul cu el.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, mă abțin.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Bine faceți!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, ăsta e primul pas !
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, deci nu l-ați șters din listă?
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, l-am șters și urmează sa îl blochez !
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, și se trage cortina?
Dragomir Lucian
Ioana Ichim așa se întâmplă de fiecare dată când sare calul !
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, nu considerați că este normal să se tragă cortina la BAZACONIILE Maestrului Arsenie Bocancea cu ”agentul de influență”, ”agentul de integritate”, ”ajutorul de KGB - boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană?
TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă o imagine foarte clară a ceea ce au reprezentat și reprezintă SERVICIILE POSTDECEMBRISTE 
în România.
Acțiunea unui profesionist în comunicare, așa cum îl consider pe Maestrului Arsenie Bocancea, prin care s-a folosit de habarnismul, bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat, ”calități” ale numiților Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, pe care timp de circa 5 i-a încurajat ca să mă denigreze prin intermediul Facebook, consider că este ceva de NOAPTEA MINȚII.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea nu a trecut PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o, concluzia vizavi de smiorcăiala acestuia, că am continuat să-l ironizez, după ce în ultimii doi ani am fost profesor de mâna a III a, urmare a intervenției lui, o trageți D-voastră.
Nici prietenul Ion Olaru nu se simte mai bine, după ce la fel ca și Maestrul Arsenie Bocancea a picat PROBA de  LUCRU pe care i-am dat-o.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, victimizare... scrie cărți și înregistrează-le
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, când am intrat în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, nu am plecat câine surd la vânătoare, ci am știut foarte bine în ceea ce mă bag.
Dacă președintele Marian Oprișan a acționat așa cum am anticipat, au fost lucruri pe care nu le-am prevăzut.
Am știut că sunt beton armat, în ceea ce privește problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin și nu sunt o persoana șantajabilă.
Ce nu am știut?
a. Că timpul va confirma așa de târziu problemele tehnico-economice susținute de mine.
b. Că JUSTIȚIA este subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
c. Că focșănenii au comportament de ”GĂINĂ a lui Stalin”.
d. Că ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ au atrofiat în totalitate demnitatea vrâncenilor.
e. Că Regimul Securist Postdecembrist, prin intermediul ISJ-urilor și al inspectorilor de istorie și științe sociale, implementează deviza ”Țara te vrea prost!”.
f. Nu am știu ce înseamnă MITUL Oprișan la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
g. Nu mi-am putut închipui că o persoana cu IQ-ul și posibilitățile Maestrului Arsenie Bocancea, poate fi un adevărat TERORIST al cetățenilor mun. Focșani și nici că acesta este un chirurg, care schimbă sexul la ”FANTOMELE vii, fără ADN”.
În concluzie, o treabă începută trebuie terminată.
Dacă nu aveți cunoștință de acest lucru, cred că prietenul Nicu Vrinceanu vă poate da o explicație de profesionist, deși l-ați suspectat că, acesta este adeptul principiului, ”laudă-mă gură că diseară îți dau friptură”.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi, DIVERSIONISTULE de doi bani, nu-ți este jenă să afirmi,
”Dragomir Lucian
Ioana Ichim așa se întâmplă de fiecare dată când sare calul !”?
Tu ai impresia că d-na Ioana Ichim este activistul PCR Ion Caluean, care a fost lider AUR de Nereju și coleg cu prietenul Nicu Vrinceanu, ca să pună botul la toate prostiile tale?
Este adevărat că și prietenul Bisoceanu Mihai a pus botul la DIVERSIUNILE tale de doi bani, dar între timp acesta și-a revizuit atitudinea.
Îți amintesc ca am venit la Vânători pentru a te determina să nu mai faci jocul Maestrului Arsenie Bocancea, iar tu mi l-ai recomandat pe prietenul tău, Sandu Gurguiatu, ca să-mi dea prețioase indicații juridice.
Atunci mi-am dat seama că, nu am greșit când te-am ales să-mi fii prieten alfa facebook-ist de 3 stele, în cadrul ”CAREULUI de AȘI”, format din prieteni facebook-iști.
Am precizat că te-am deblocat și ți-am dat posibilitatea de a intra pe pagina mea de Facebook, pentru a te determina să-ți LUMINEZI FAȚA, ca să-l pot trimite în ZONA PENIBILULUI pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Am reținut că d-na Ioana Ichim are dubii în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece nu știe dacă acesta este popă sau răspopit.
Plecând de la convingerea ta că, Maestrul Arsenie Bocancea este un securist comunist căruia îi spui ”Jenică Patriotul”, prin această provocare pe care ți-a făcut-o, consider că d-na Ioana Ichim a vrut să afle dacă Maestrul Arsenie Bocancea este popă sau răspopit.
Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Dacă tot ai pierdut PROBA de LUCRU la care te-am supus, ar trebui să iei în serios propunerea pe care ți-am făcut-o, de a-l coopta în conducerea AUR de Vrancea pe Sandu Gurguiatu.
Calitate de cobai al Maestrului Arsenie Bocancea și prieten cu Dragomir Lucian, consider că sunt ATUURILE lui Gurguiatu Sandu, pentru ca acesta să facă parte din conducerea AUR de Vrancea.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, ce ma tot bagi pe mine în disputele tale, revino la postări serioase.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, comentariile mele respectă întocmai PRINCIPIUL care caracterizează CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Rog să aveți în vedere că, D-voastră sunteți ultimul ”mercenar Wagner” pe care l-a cooptat Maestrul Arsenie Bocancea, în echipa lui de pe pagina mea de Facebook.
Dacă tărășenia cu operația de schimbare de sex a lui Marius Ichim(stafia jandarm) are tangență cu realitatea, în opinia mea, replicile pe care vi le-am dat, sunt mai mult decât serioase.
PS Dragomir Lucian nu poate înțelege acest lucru, dar prietenul Nicu Vrinceanu înțelege perfect cum stau lucrurile.
Într-o stare confuză se află și prietenul Ion Olaru, dar nu-l pot ajuta cu nimic.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Am în lucru un mesaj pe care vreau să-l transmit Maestrului Arsenie Bocancea.
Acesta se intitulează ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)” având ca MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, polologhiile tale și atât.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Ce profund ați cugetat, stimată Doamnă!
Am remarcat că prin provocarea la care l-ați supus pe Dragomir Lucian, ați vrut să aflați dacă Maestrul Arsenie Bocancea este popă sau răspopit.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, bună concluzie și în final e raspopit, ca prea le știe ca la Carte?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Dacă le-ar fi știut ca la carte nu ar fi ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud Vrancea, iar D-voastră nu l-ați fi suspectat că mi-a vândut pontul cu operația de schimbare de sex, pe care i-a făcut-o lui Marius Ichim(stafia jandarm).
Ioana Ichim
Grosu Ulise, tu ce părere ai, ca pe la voi la focșănenii se practică dar sunt și vocali?
Ioana Ichim
Grosu Ulise, nu citesc așa ceva. E un om credibil prin ce scrie.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Cam cifrată întrebarea D-voastră pentru posibilitățile mele.
După ce Maestrul Arsenie Bocancea le-a băgat FRICA în OASE cititorilor scrierilor mele, aceștia nu mai sunt vocali.
Aceasta nu înseamnă că înainte ar fi fost prea vocali, deoarece aveau FRICA în OASE și de la MITUL Oprișan.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea l-a manipulat pe Dragomir Lucian timp de circa 5 ani și l-a determinat să mă denigreze prin intermediul Facebook împreună cu prietenul lui, Sandu Gurguiatu, atunci într-adevăr rezultă că ”finul”  d-nei Mariana Simon este un ”om credibil”.
Din păcate, din punctul meu de vedere Maestrul Arsenie Bocancea și-a manifestat ”credibilitatea” de care vorbiți, numai la băgat FRICA în OASE.
De asemenea, ”prin ceea ce a scris” a demonstrat că este un adevărat TERORIST al focșănenilor.
S-a smiorcăit în fața D-voastră că, am continuat să-l ironizez după ce a pretins că mi-a făcut niște servicii, iar eu nu l-am contrazis, dar a clacat
 când i-am dat o PROBĂ de LUCRU, ca să văd de ce este în stare.
Am înțeles că, urmare a durerilor de genunchi nu vă mai puteți ruga pentru Maestrul Arsenie Bocancea, dar eu pentru D-voastră la Mănăstirea Prislop m-am rugat în picioare, iar efectul l-ați simțit pe propria piele.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, nu a manipulat pe nimeni, oamenii s-au convins și nu mai acceptă să îți țină trena.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Prin această replică vreți să mă convingeți că și D-voastră sunteți o sosie a Maestrului Arsenie Bocancea?
Rog să aveți în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea are și apelativul de ”Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu REÎNVIERI multiple”, iar D-voastră urmare a PROFESIONALISMULUI pe care l-ați demonstrat în domeniul istoriei religiilor, se pare că v-ați ales cu apelativul de ”Iisus”.
Eu nu am spus că D-voastră ați manipula pe cineva sau că acum încercați să mă manipulați pe mine, ci Maestrul Arsenie Bocancea s-a ocupat de acest sport, iar rezultatul este DEZASTRUOS pentru el.
Dacă tărășenia cu operația de schimbare de sex a lui Marius Ichim are tangență cu realitatea, singurul lucru comun pe care îl aveți împreună cu Maestrul Arsenie Bocancea, față de mine, este o anumită OBLIGAȚIE MORALĂ.
Pentru această OBLIGAȚIE MORALĂ nu-mi trebuie probe, așa cum m-a întrebat prietenul Ion Olaru.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; De ce crezi că d-na Ioana Ichim vrea să fie avocatul Maestrului Arsenie Bocancea și încearcă o diversiune ieftină?

CAPITOLUL II 
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
A. SRI și  George Soroș  implicați în România postdecembristă, după modelul din poezia  Partidul de George Lesnea
1. În data de 02.10.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Vasilescu Valentin
Rectorul Academiei SRI, acuzat de autoplagiat pe bandă rulantă. Carevasăzică ai o idee proastă dar fixă și o distilezi de mai multe ori, pe banii de la buget, precum țuica de prune, ca să-ți crească gradele. Ordinul de zi pe unitate spune : titlul poate să difere, conținutul nu.
1. „Perspective teoretice ale construcției europene”, apărută în 2003, la Editura Eikon.
2. „Uniunea Europeană: proiecte, guvernanţă şi dezvoltări instituţionale” a apărut la Editura Napoca Star.
3. „Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism” a fost publicată inițial la Editura Institutul European Iași.
4. „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei», de la ideea europeană la comunitățile economice europene”, publicată la Editura ECCO, în 2006 și republicată în 2009 la C&A Publishing.
5. „Teorii și practici ale integrării europene” a fost publicată de C&A Publishing, în 2015.
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, această informare facebook-istă am redistribuit-o de pe pagina ta de Facebook.
La mesajul intitulat ”PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII”, pe care i l-am adresat d-nei prof. de religie Ioana Ichim, la CAPITOLUL III, punctul, E. ȘCOALA din ROMÂNIA bulversată de interesele Regimul Securist Postdecembrist, tratează acest subiect.
Deși mi-am argumentat mesajul pe care i l-am transmis d-nei Ioana Ichim, domnia sa a considerat că numai cineva plecat cu ”sorcova” îi poate transmite un astfel de mesaj.
Consideri că d-na Ioana Ichim a exprimat un pun punct de vedere corect, vizavi de persoana mea sau Domnia sa a început să ”aibă un dinte pentru mine”, așa cum are și pentru Vasile Bănescu, purtătorul de vorbe al Patriarhiei Române?
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, are ceva pentru tine.
Nu neapărat un dinte cum spui tu dar îi place să te șicaneze.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Să înțeleg că ar putea fi o ”atracție” similară ca aceea dintre tine și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru?
Eu am presupus că, în cazul d-nei Ioana Ichim se simte efectul prelucrării la care a supus-o colegul tău, activistul PCR Ion Caluean, care a pretins că scrierile mele sunt pamflete fără tangență cu realitatea.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, poate ceva mai mult...
Ioana Ichim
Nicu Vrinceanu; Grosu Ulise... nu mă plictisesc! Îmi ocupă tot timpul.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, am reținut precizarea pe care ați făcut-o cu ceva timp în urmă, că, nu vă puteți plictisi cu mine și cu prietenul Nicu Vrinceanu.
Afirmația că, ”eu v-aș ocupa tot timpul”, mă umple de respect.
Am considerat că, d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru reprezintă un MAXIM, în ceea ce privește atracția prietenului Nicu Vrinceanu față de o femeie.
Momentul de ”sinceritate” al Domniei voastre, trimite în derizoriu ceea ce am considerat a fi MAXIMUL ”atracției” dintre o femeie și un bărbat.
PS Într-o astfel de tărășenie, ”pălesc” și crochiurile d-nei Mariana Simon.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, nu mă așteptam ca cel mai mare PROFESIONIST în istoria religiilor pe care eu l-am cunoscut, este adevărat facebook-ist, dar acest aspect nu are importanță, să pretindă că, ”am ajuns să-i ocup tot timpul”.
”Cineva, nu spun cine, persoană importantă”, a pretins că prestația pe Messenger, puțin penală, a lui Marius Ichim(stafia jandarm) este ”efectul geloziei”.
Încă nu-mi este clar, dar cred că istoria se repetă și treaba cu ”umplutul timpul” este tot efectul unei ”gelozii”.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - imagine cu o femeie îngândurată pe care scrie YEA!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, am fost băgat în ceață de următoarea dorință, citez:
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, am înțeles dar nu mi-ar strica ceva și de la Mariana ”
PS Eu am încercat să găsesc o explicație în legătură cu dorință prietenului Nicu Vrinceanu, dar este un dat cu presupusul și nimic mai mult.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - o imagine cu un copil care dă din mână acuzator, pe care scrie ”haha got 'em.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Dacă acest GIF îl satisface pe prietenul Nicu Vrinceanu, atunci este foarte bine.
2. Site-ul 5news a publicat în data de 02.10.2023, informația, ”Cine este Remus Pricopie (SNSPA). Ce legătură are cu George Soroș”.
Citez:

”Într-o societate în care educația este văzută ca fiind fundamentul dezvoltării și progresului, universitățile și instituțiile de învățământ superior au un rol crucial în formarea viitorului unei națiuni. În România, un conflict aprins a izbucnit între Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și o așa-numită instituției de învățământ – SNSPA care este în realitatea un centru de formare a cadrelor securiste în perioada comunistă și o pepinieră pentru securiști.
Ce legătură are Remus Pricopie (SNSPA) cu George Soroș
Remus Pricopie a anunțat în anul 2020 că universitatea pe care o conduce a fost invitată să facă parte din rețeaua de universități în care George Soros investește 1 miliard de dolari.
”Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), membră a consorțiului european CIVICA, a fost invitată să colaboreze cu cea mai nouă rețea globală de universități. Anunțul a fost făcut joi, 23 ianuarie 2020, de George Soros, în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos”, spune comunicatul oficial al SNSPA.
Pricopie iubește banii lui Soroș, și-i detestă pe cei care iubesc România
AUR acuză instituția de învățământ condusă de Pricopie că universitatea promovează globalismul în detrimentul patriotismului. AUR argumentează că, în loc să încurajeze un sentiment de mândrie și apartenență națională, instituția își îndreaptă studenții spre o perspectivă globalistă, care pune în pericol identitatea și valorile tradiționale românești.
Mai mult, universitatea își folosește platforma pentru a îndoctrina tinerii împotriva valorilor naționale și a intereselor națiunii. Cursurile și materialele didactice sunt acuzate că prezintă o perspectivă unilaterală și că încurajează o mentalitate care este în opoziție cu principiile sănătoase ale patriotismului.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Stimabile mi se pare interesantă precizarea din această informație facebook-istă, citez, 
”În România, un conflict aprins a izbucnit între Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și o așa-numită instituției de învățământ – SNSPA care este în realitatea un centru de formare a cadrelor securiste în perioada comunistă și o pepinieră pentru securiști.”
3. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat în data 03.10.2023, a publicat informația ”Regele cazinourilor amenință că îl dă în judecată pe Ciolacu: Măsurile sunt stupide! Intram la el în cinci minute”.
Citez:

”Omul de afaceri Sorin Constantinescu, cunoscut ca Regele cazinourilor, amenință că îl dă în judecată pe premierul Marcel Ciolacu, după ce acesta a declarat public că afaceriștii din zona jocurilor de noroc fac presiuni ca reformele care ar muta astfel de afaceri din orașe să nu se aplice.
Nu pot să îl dau în judecată, pentru că nu mi-a spus numele întreg. Poate s-a referit la Sorin Grindeanu, care și-a pus un vicepreședinte la ONJN. În momentul în care Marcel Ciolacu îmi va spune numele întreg, îl voi da în judecată”, a spus Sorin Constantinescu, un specialist în industria jocurilor de noroc. Acesta a adăugat: “Sunt anti PSD, pentru că ca nu îmi place unde au adus România.
Niciodată n-am încercat să intru prin interpuși, nu sunt genul să caut interpuși, n-am căutat niciodată interpuși. Când am vrut să vorbesc cu cineva, am vorbit. Dar măsurile fiscale propuse sunt stupide și nu pot fi aplicate.
Îmi închid absolut toate conturile, n-o să mai auziți de Sorin Constantinescu niciodată, dacă Ciolacu poate să demonstreze vreodată că am încercat eu să intru la el prin interpuși.
Dacă voiam să intru la el, intram în 5 minute, direct, fără interpuși și fără nimic. Este numai minciună. Vor să acopere corupția și scandalurile de la ei din partid, a declarat Constantinescu la Antena 3.”.
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, ce părere ai despre precizarea, citez:
”Dacă voiam să intru la el, intram în 5 minute, direct, fără interpuși și fără nimic. Este numai minciună. Vor să acopere corupția și scandalurile de la ei din partid, a declarat Constantinescu la Antena 3.”?
Cu o probabilitate foarte mare, se va pune batista pe țambal și în cazul jocurilor de noroc, așa cum s-a pus și în cazul pensiilor speciale sau a AFACERII Pomicola Focșani, dacă este să revenim în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, de ce poate fii o persoană atât de importantă acest om ?
Ți se pare că ar trebui trecut in istorie acum când este viu, nici măcar post-mortem ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, am precizat că lumea mea se reduce la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Acest aspect m-a determinat ca să-ți amintesc de AFACEREA Pomicola Focșani, unde presa a spus că s-a dat un TUN de circa 500 milioane de euro.
Nicu Vrinceanu
Un mascarici care câștigă foarte mulți bani prin această așa zisă afacere cu jocurile de noroc.
Jocurile de noroc nu produc nimic.
Ar trebui impozitate cel puțin la nivelul alcoolului sau al țigărilor.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere.
Cine să facă acest lucru, într-un STAT de TIP MAFIOT așa cum este România?

B. SPECTACOLUL pentru PROSTIT PROȘTII pe care îl face JUSTIȚIA din România
1. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat în data de 02.10.2023, informația, ”În laboratoarele DNA se pregătește marea ofensivă. Arestarea lui Buzatu a fost doar încălzirea”.
Citez:

”Procurorul-şef al DNA începe 'războiul': 'DNA trebuie să se întoarcă la investigarea cazurilor de mare corupţie. Un DNA 2.0!'
Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a declarat într-un interviu acordat Pro Tv că instituţia pe care o conduce s-a abătut uşor de la scopul pentru care a fost înfiinţată, s-a abătut de la combaterea corupţiei de nivel înalt. ”Trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, este concluzia lui Voineag, relatează News.ro.
”În primul rând, DNA s-a abătut uşor de la scopul pentru care a fost înfiinţat… S-a abătut de la combaterea corupţiei de nivel înalt. Asta e o chestiune care cred că este indisolubil legată de obiectul de activitate al DNA, combaterea marii corupţii. Trebuie să trecem la un DNA 2.0, la o altă etapă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a declarat şeful DNA în interviul acordat Pro Tv.
El a subliniat că ideea de bază rămâne ce vrem de la DNA
”Dacă noi vrem de la DNA să se ocupe de cauze de corupţie cu ofiţeri de poliţie judiciară cu 9 kile de pălincă sau 10 kile de cârnaţi, şi să ne specializăm în zona asta, atunci asta vom avea. În momentul de faţă, noi audităm activitatea DNA şi vă spun că noi trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, a precizat Voineag.
El a mai remarcat că impactul corupţiei este colosal
”Avem un studiu la nivelul Parlamentului European, ne ducem undeva la 15 la sută din PIB. E vorba despre zeci de miliarde de euro anual, pe care noi îi pierdem. Eu cred că, în momentul de faţă, nu ne-am atins adevăratul potenţial ca ţară şi unul dintre aceşti factori a fost corupţia”, a subliniat procurorul-şef al DNA.
Declarațiile șefului DNA vin în contextul în care Dumitru Buzatu, fost șef al CJ Vaslui, a fost arestat pentru luare de mită.”.
COMENTARII
Grosu Ulise

Dacă am în vedere că DNA Galați, anul trecut, nu a avut câștig de cauză în niciun dosar pe care l-a trimis în instanță, în opinia mea, ceea ce spune Marius Voineag, procuror-șef DNA, este o glumă.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Stimabile, prietenul Nicu Vrinceanu a fost de acord cu replica mea din comentariul de mai sus.
Tu ce părere ai despre respectivul comentariu?
2. Ziaru Cotidianul din data de 02.10.2023, a publicat articolul, ”Prescripţie. Fost primar al municipiului Câmpina scapă de pedeapsă”.
Citez:

”Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, scapă de pedeapsă prin achitare şi intervenirea prescripţiei.  Tiseanu  a fost trimis în judecată în 2017 de procurorii DNA Ploieşti, într-un dosar de corupţie.
Tribunalul a dispus încetarea procesului pornit împotriva lui Tiseanu pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu, ca urmare a intervenirii prescripţiei, şi l-a achitat pe inculpat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, „întrucât nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”,  a decis Tribunalul Prahova.
Judecătorii instanţei de fond au dispus, de asemenea, încetarea procesului penal faţă de alţi doi inculpaţi, respectiv Carmen Gheorghe, fostă şefă a Poliţiei Locale Câmpina, şi Costin Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, ambii acuzați de complicitate la abuz în serviciu.
În timpul procesului, Gheorghe Ecatrinescu, la data faptei director economic în cadrul Primăriei Câmpina, a decedat.
Instanţa îi obligă pe cei trei inculpaţi în solidar, în măsura participării, la plata sumei de 51.978,46 lei, cu titlu de daune materiale (reprezentând contravaloarea dotărilor suplimentare aferentă achiziţionării în mod nelegal a autoturismului marca Opel Insignia), iar fostul primar este obligat şi la plata sumei de 70.450 lei, cu titlu de daune materiale (reprezentând contravaloarea cantităţii de carburant folosite în interesul personal). De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea de la Tiseanu a sumei de 17.000 lei, reprezentând obiect al infracţiunii de corupţie reţinută în sarcina acestuia.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Procurorii spun că, în perioada iulie 2014 – iulie 2015, Tiseanu, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive. Maşina care avea dotări de lux a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, deoarece, potrivit legii, primăria nu avea dreptul de a face o astfel de achiziţie pentru folosinţa proprie, precizează sursa citată.
„Pentru a păstra o aparenţă de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei). Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziţiona autoturisme)„,  arată DNA.
Totodată, procurorii spun că Tiseanu i-a determinat, în perioada iulie 2010 – iulie 2015, pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii, un număr de 1.409 bonuri valorice carburant a câte 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia.
Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei – dotări suplimentare şi cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului).
De asemenea, Tiseanu este acuzat că, în cursul anului 2014, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuţie lucrări ce urmau a-i fi încredinţate acestei firme de către două instituţii aflate în subordinea Primăriei Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei.
„În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituţii publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societăţii administrată de omul de afaceri sau unei societăţi agreate de acesta„, mai arăta DNA.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Aceasta este JUSTIȚIA într-un stat de tip MAFIOT.
3. Ziarul Cotidianul din data de 04.10.2023, a publicat articolul ”Reținuți de DNA. Șeful Inspectoratului pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj și un inspector, mită și abuz în serviciu”.
Citez:

”Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj, Bogdan Durlea, și un inspector de trafic rutier au fost reținuți de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu. Ei sunt acuzați că ar fi „protejat” mai multe firme de transport mărfuri, cărora le-ar fi furnizat informaţii despre controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le facă și pe care nu le-ar fi sancționat pentru încălcarea legii.
DNA a anunțat că Bogdan Ștefan Durlea, inspector șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), a fost reținut pentru infracțiunile de luare de mită, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În același dosar a fost reținut și Florin Mihai Zehan, pentru luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
 ”În perioada 2021-2023, funcționari ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și Bogdan Ștefan Durlea și Florin Mihai Zehan, ar fi „protejat” mai multe firme cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri cărora le-ar fi furnizat informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.).  Pentru aceste „servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și Florin Mihai Zehan, ar fi cerut și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.În primăvara anului 2023, Bogdan Durlea ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni.  În cursul anului 2023, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, Bogdan Durlea ar fi administrat o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani”, arată DNA.
Procurorii DNA au făcut miercuri peste 20 de percheziții, având loc descinderi la inspectoratele pentru controlul transportului rutier din Baia Mare și Oradea.
Bogdan Durlea a condus pentru câteva luni Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, fiind revocat din funcția în care era delegat în iunie 2021, de către ministrul de atunci al Transporturilor Cătălin Drulă. În noiembrie 2021, Durlea a revenit la conducerea la șefia ISCTR Cluj IT 4, conform ziardecluj.ro.
Ispectoratul condus de Bogdan Durlea are ca arie de responsabilitate judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. se află  în subordinea Ministerului Transporturilor și asigură la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind, printre altele, condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere, masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate, tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.”
COMENTARII
Grosu Ulise

CORUPȚIA GENERALIZATĂ este efectul celor 33 ani de ”democrație originală” în România.
Nicu Vrinceanu
Tot PSD ?
Sau Durlea era rudă cu Drulea ?
Ion Olaru
Nicu Vrinceanu ce ai cu ulyses...?
Nicu Vrinceanu
Ion Olaru, era să zic afaceri dar nu mă pricep.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Cum ai ajuns la concluzia că prietenul Nicu Vrinceanu ar avea ceva cu mine?
4. Ziarul Cotidianul din data de 04.10.2023, a publicat articolul ”Prins în flagrant. Primarul din Mioveni, reținut de DNA”.
Citez:

”Update. Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.
„Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă.
Ion Georgescu deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi de preşedinte al PSD Mioveni.
Update. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut de DNA sub acuzația de trafic de influență. Edilul ar fi fost prins în flagrant când restituia 10.000 de euro pe motiv că nu a rezolvat angajarea.
Acesta a fost adus de procurori la sediul DNA Pitești. Întrebat de reporterul Antena 3 CNN pentru ce a fost reținut, edilul a declarat: „Nu am luat, am dat”, fără să precizeze, însă, la ce se referă.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri seara, că primarul orașului Mioveni va fi exclus joi din partid, în urma acuzațiilor care i se aduc.
Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri seara, o percheziţie la locuinţa primarului oraşului Mioveni, social-democratul Ion Georgescu, într-un dosar de trafic de influenţă, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Potrivit surselor, edilul ar fi fost prins în flagrant, în urma unui denunţ, în timp ce înapoia unei persoane, medic, suma de 10.000 de euro, bani primiţi anterior de la aceasta ca avans dintr-o sumă totală de 30.000 de euro ce ar fi fost pretinsă pentru a-i facilita angajarea pe un post de conducere la spitalul din Mioveni.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, pe cine crezi că ajută praful în ochi de genul, 
”„Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă.”?
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise păi să vedem.
El zice că a dat nu a luat
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu Căile Domnului sunt întortocheate!
5. Ziarul Cotidianul din data de 05.10.2023 a publicat articolul ”Stenograme. Primarul din Mioveni, interceptat. ”Eu nu rămân dator la tălică!”Stenograme. Primarul din Mioveni, interceptat. ”Eu nu rămân dator la tălică!””.
Citez:

”Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost interceptat de procurori în timp ce vorbea cu Valerică Nicolae, şeful Poliţiei Locale Piteşti, despre intervenţiile edilului pentru angajarea fiicei poliţistului la spitalul din Mioveni, potrivit Agerpres.
Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant de DNA când restituia 10.000 de euro primiți mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit referatului DNA, pe 8 iunie 2023, Valerică Nicolae a făcut un denunţ în care spunea că între el şi primarul Ion Georgescu ar fi existat o înţelegere ca, în schimbul sumei de 30.000 de euro, edilul să intervină la persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru ca fiica sa, Sînziana Alina Nicolae, să fie angajată la această unitate medicală în funcţia de medic chirurg. De menţionat că managerul spitalului din Mioveni, Mircea Stoian, este ginerele edilului.
Nicolae Valerică a susţinut că, din cei 30.000 de euro, i-a remis efectiv lui Georgescu suma de 10.000 euro, precum şi faptul că aceste activităţi ar fi avut loc în cursul anului 2022.
Într-o declaraţie dată în faţa anchetatorilor, Sînziana Alina Nicolae a spus că s-a întâlnit de mai multe ori cu primarul Ion Georgescu, fiind însoţită de tatăl ei, atât la Primăria Mioveni, cât şi la spitalul din Mioveni, unde ea a activat la un moment dat ca voluntar.
Femeia a susţinut că a rămas „debusolată” în urma discuţiilor de la spital, după ce managerul Mircea Stoian şi directorul medical, Iacobescu, i-au spus că poate peste un an de zile va apărea vreun post liber de medic chirurg.
În final, ea s-a angajat ca medic la Spitalul din oraşul Costeşti, însă tatăl ei a insistat să o mute, prin transfer, la spitalul din Mioveni.
La dosar există înregistrări cu discuţiile purtate în mediu ambiental de Valerică Nicolae şi Ion Georgescu. Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina primarului:
NICOLAE VALERICĂ: Să trăiţi! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică!
NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înţeles.
GEORGESCU ION: Lasă-mă puţin că am eu nişte probleme. Nu rămân. August, septembrie mă… nu rămân dator.
NICOLAE VALERICĂ: Domnu’ primar, credeţi-mă, eu am …am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvaţi. Eu nu înţeleg de ce nu aţi încercat să mă ajutaţi.
GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să…Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost interceptat de procurori în timp ce vorbea cu Valerică Nicolae, şeful Poliţiei Locale Piteşti, despre intervenţiile edilului pentru angajarea fiicei poliţistului la spitalul din Mioveni, potrivit Agerpres.
Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant de DNA când restituia 10.000 de euro primiți mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit referatului DNA, pe 8 iunie 2023, Valerică Nicolae a făcut un denunţ în care spunea că între el şi primarul Ion Georgescu ar fi existat o înţelegere ca, în schimbul sumei de 30.000 de euro, edilul să intervină la persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru ca fiica sa, Sînziana Alina Nicolae, să fie angajată la această unitate medicală în funcţia de medic chirurg. De menţionat că managerul spitalului din Mioveni, Mircea Stoian, este ginerele edilului.
Nicolae Valerică a susţinut că, din cei 30.000 de euro, i-a remis efectiv lui Georgescu suma de 10.000 euro, precum şi faptul că aceste activităţi ar fi avut loc în cursul anului 2022.
Într-o declaraţie dată în faţa anchetatorilor, Sînziana Alina Nicolae a spus că s-a întâlnit de mai multe ori cu primarul Ion Georgescu, fiind însoţită de tatăl ei, atât la Primăria Mioveni, cât şi la spitalul din Mioveni, unde ea a activat la un moment dat ca voluntar.
Femeia a susţinut că a rămas „debusolată” în urma discuţiilor de la spital, după ce managerul Mircea Stoian şi directorul medical, Iacobescu, i-au spus că poate peste un an de zile va apărea vreun post liber de medic chirurg.
În final, ea s-a angajat ca medic la Spitalul din oraşul Costeşti, însă tatăl ei a insistat să o mute, prin transfer, la spitalul din Mioveni.
La dosar există înregistrări cu discuţiile purtate în mediu ambiental de Valerică Nicolae şi Ion Georgescu. Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina primarului:
NICOLAE VALERICĂ: Să trăiţi! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică!
NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înţeles.
GEORGESCU ION: Lasă-mă puţin că am eu nişte probleme. Nu rămân. August, septembrie mă… nu rămân dator.
NICOLAE VALERICĂ: Domnu’ primar, credeţi-mă, eu am …am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvaţi. Eu nu înţeleg de ce nu aţi încercat să mă ajutaţi.
GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să…
........................................
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, dacă apucături de baci moldovean din Balada Miorița ați afirmat că nu puteți avea, deoarece sunteți munteancă, prezenta tărășenie vi se potrivește mănușă.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Precizarea din articol, citez:
”La dosar există înregistrări cu discuţiile purtate în mediu ambiental de Valerică Nicolae şi Ion Georgescu. Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina primarului:”
NOTĂ: Vă amintesc că mi-ați pus la dispoziție o înregistrare ambientală, în care președintele Marian Oprișan își prezenta CREZUL de a FURA.
6. Site-ul Bugetul.ro a publicat în data de 06.10.2023, informația, ”Țineți-vă bine! Privilegiile pe care le are un magistrat în România”.
Citez:

”Jurnaliștii de la Defapt.ro prezintă o listă cu privilegiile pe care le are un magistrat ce activează în câmpul muncii în România.
Sursa citată a intrat în posesia unui document de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), aferent lunii august 2023 și în care apar toate aceste avantaje.
Lista prezentată de jurnaliștii de la Defapt.ro:
Salariile variază între 32.207 lei pentru un președinte de curte de apel și puțin peste 17.000 lei, pe lună, brut, la o judecătorie, pentru un judecător cu 3-5 ani vechime. Aceste salarii includ trei sporuri: pentru condiții grele de muncă, suprasolicitare neuropsihică și păstrarea confidențialității. În total, aceste sporuri sunt de 5.500 – 6.000 de lei pe lună.
Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români a fost la 1.01.2023 de 21.404 lei. Pentru comparație, valoare medie a pensiei în ianuarie 2023 a fost de 2.003 lei.
Magistrații pot ieși la pensie până în 50 de ani. Un cetățean obișnuit, la 63 de ani – femei și 65 de ani – bărbați.
Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de şase călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru şase călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.
În perioada concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă.
Compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Prin ordin anual se stabilește până la ce plafon poate fi compensată chiria.
Judecătorii care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu sau compensarea chiriei, în localitatea în care își desfășoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transpor între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității
Beneficiază în mod gratuit de asistenţă medical, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate
Nota ministerului de Finanțe mai menționează o serie de alte beneficii obținute prin darea în judecată a statului: acordarea „sporului de permanenţă”, acordarea de despăgubiri morale pentru condiţii necorespunzătoare de muncă de până la 500 euro/lună/persoană, acordarea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar (câte 10 zile pentru fiecare an) şi plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile – pentru condiții grele de lucru.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, numai acordându-se așa de multe facilități judecătorilor și nicio răspundere pentru faptele lor, România aflată sub conducerea Regimului Securist Postdecembrist, a putut să ajungă COLONIE, iar disperarea tinerilor face ca România să ajungă o țară de drogați.
Poți să organizezi tot felul de boicoturi la Concertul de Anul Nou de la Viena, dacă economia jud. Vrancea va fi pe mâinile economistului AUR Cornelia - Alina Marcu, rezultatul este ZERO.
Ți-am făcut analiză cu materialul clientului și ți-am demonstrat că, la nivel de Provincia Europeană Vrancea, AUR nu există.
Dacă îți place să te îmbeți cu apă rece, eu nu am nimic împotrivă.
Ion Olaru
Grosu Ulise, asta-i analiza...? că de sinteza, nici nu mai vorovesc....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă tu crezi că se poate face o analiză și o sinteză la niște scrieri în care nu se spune nimic, dar care sunt scrise într-un perfect limbaj de lemn, atunci trebuie să recunosc că subiectul mă depășește.

C. CORUPȚIA și INCOMPETENȚA fac din România RAIUL DROGURILOR și al DROGAȚILOR
1. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 05.10.2023, editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”FMI, droguri și păcănele”.
Citez:
”Nu înțeleg de ce reprezentanții FMI au dat un mic semn de încredere în Proiectul de lege privind măsurile fiscal bugetare al lui Marcel Ciolacu. Ce-o fi așa pozitiv în desființarea locurilor neocupate de funcționari bugetari și în reglementarea achiziției de autoturisme, laptopuri și telefoane mobile? De ce se minunează în văzul lumii  funcționarii de la FMI de proiectul acelei încropeli scoase  din nări și din urechi de Ciolacu, Boloș și consilierii lor și se fac că nu văd costurile umflate ale statului român? Merge și la FMI cu pile? Au primit de acasă misiunea să o lase mai ușor pentru că suntem niște excelenți cumpărători de armament din SUA? Sunt chitiți să scoată din proiectul de lege impozitele pe cifra de afaceri a băncilor și a multinaționalelor? Sau le place să ne  vadă cum împrumutăm bani cu marfarele pe dobînzi și comisioane umflate? Ce le-o fi plăcînd lor la armatele de funcționari români nepricepuți, mălăeți și adunați pe criterii de sînge, sex sau prostie!?
Ceva nu-i în ordine în această evaluare drăgăstoasă, cîtă vreme ea ignoră esența situației dramatice în care se află țara. Cum  de n-au văzut ei în ce fel de stat au aterizat? Cum de nu s-au prins că pe noi ne domină un mecanism umflat și ultracostisitor și teribil de scump, trăind pe împrumuturi și chinuind cetățeanul pe unde îl prinde?
Veți zice că Marcel Ciolacu vrea să scoată bani de pe păcănele. Proiectul de lege cu măsurile fiscale și bugetare  cu care s-a dus în parlament la asumarea răspunderii nu are nicio legătură cu proiectul de lege privind jocurile de noroc. OUG-ul anunțat pentru joi, 5 octombrie ac., nu este Noua lege a păcănelelor. Această variantă de  reglementare a domeniului este o noutate și nu știm din ce a ieșit. Dacă realiza ce rău imens fac jocurile de noroc în România, Marcel Ciolacu putea să înceapă direct cu reglementarea acestora. Ele sunt ca o boală și o nenorocire pentru oamenii disperați și pentru cei tineri. Dacă avea cap, premierul își începea mandatul cu asta. Le  limita, le scotea în afara orașelor, le ținea la mare distanță de școli și interzicea publicitatea. Și n-ar fi așteptat atîtea luni. Or, și Ciolacu, și PSD, și PNL-iștii s-au prefăcut că vor să restricționeze ciuma jocurilor de noroc (de ani de zile țara este un cazinou pe la  colțuri și pe străduțe, prin centru și prin preajma școlilor), dar de făcut n-au făcut mare brînză, semn că un lobby al marilor afaceriști în materie a ajuns pînă în parlament și pînă la vîrful partidelor politice. Încă n-am aflat despre cum trec banii din păcănele în politică, dar semne că se mișcă și pe acest traseu sunt destule.
Vestea cu o ordonanță care să reglementeze situația este una de luat în seamă. Din acest punct de vedere, Ciolacu merită o notă bună, dacă nu cumva o mai îndulcește pe drumul spre adoptare sau pe cel al publicării în Monitorul Oficial. Cu ajustări din pix operate în documentul depus spre asumarea răspunderii mă face să rămîn pesimist. Din păcate, n-am avut parte de evaluări serioase în materie, de consecințe și de dezvăluiri credibile. Industria jocurilor de noroc s-a întins ca o plagă neagră peste populația României. Un război pe față împotriva acestora ne-ar face bine, dar declanșarea lui ar arunca în aer lumea politică, serviciile secrete și parlamentarii, chiar și presa.
Ce se întîmplă la ”Libertatea” și la ”Gazeta Sporturilor” poate fi un început de lumină în materie.
Statul român are mai multe hibe de funcționare, greșeli de croială și probleme de tot felul, dintre care trei au ajuns aproape deodată pe tapet.
Prima a trecut deja pe sub privirea chioară a echipei de evaluare de la FMI și se va întoarce cu alte împrumuturi și cu nevoia stringentă de bani.
A doua, dimensiunea devastatoare, distrugătoare și nefolositoare a jocurilor de noroc pe care Marcel Ciolacu pe neașteptate anunță că o înfruntă. Să vedem! O face din rațiuni personale, din calcule de propagandă electorală sau din disperare?
A treia este cea legată de fenomenul contrabandei și al consumului de droguri care, în sfîrșit, în această vară au șocat populația și au ajuns și pe masă la Palatul Cotroceni, fiind unul din subiectele CSAT la ședința din luna octombrie.
Dacă și de păcănele, și de problema drogurilor trecem la fel cum am trecut de evaluarea FMI eu zic că am sfeclit-o.
Intrăm cu siguranță în situația lui „Ne-a bătut Dumnezeu!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Deși un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, pretinde că în ”Provincia Europeană Vrancea” ar fi o ”plăcintă tradițional cu canabis”, eu nu am auzit de o astfel de plăcintă.
Este posibil ca prietenul Nicu Vrinceanu să fi auzit de această ”plăcintă tradițională” vrânceană, iar rețeta ar putea să o intereseze și pe d-na Ioana Ichim.
Nu este exclus ca atunci când președintele Marian Oprișan a decretat că Țara Vrancei este ”Provincie Europeană”, acest lucru l-a făcut, bazându-se pe ”rețeta de plăcintă tradițională cu canabis”.
În legătură cu această ”plăcintă tradițională cu canabis”, cred că și d-na Mariana Simon și-ar putea spune punctul de vedere.
În schimb, mi se pare interesantă precizarea jurnalistului Cornel Nistorescu din acest editorial, citez:
”A treia este cea legată de fenomenul contrabandei și al consumului de droguri care, în sfîrșit, în această vară au șocat populația și au ajuns și pe masă la Palatul Cotroceni, fiind unul din subiectele CSAT la ședința din luna octombrie.
Dacă și de păcănele, și de problema drogurilor trecem la fel cum am trecut de evaluarea FMI eu zic că am sfeclit-o.
Intrăm cu siguranță în situația lui „Ne-a bătut Dumnezeu!””
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, posibil să fie ceva făcută din semințe de cânepă .
Nu am auzit, nu am văzut.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Din păcate...."purceaua e moartă în coteț"!
Ioana Ichim
Mariana Simon, chiar îmi era dor de comurile d-voastră.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Sunt în totalitate de acord cu punctul D-voastră de vedere, însă regret că ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru nu au trecut PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că am picat PROBA de LUCRU pe care am dat-o ca ”sifonar”, iar prin aceasta am avut mult de pierdut.
Nu am știut că am dat o astfel de PROBĂ de LUCRU, dar mă ONOREAZĂ faptul că am pierdut-o.
Acest aspect ar trebui să-i dea de gândit ”omului politic” Dragomir Lucian, care în acțiunea lui DIVERSIONISTĂ ”băga mâna în foc” că, am fost ”sifonarul” tatălui liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu.
Eu nu am negat niciodată că am o relație amicală cu dr. Mihai Nedelcu și nici el nu neagă acest lucru, deși am o problemă în DIVERGENȚĂ cu el, cu privire la LIPSA SPIRITULUI CIVIC pe care a demonstrat-o în speța Mr.Gh.Pastia, în calitate de ales al focșănenilor.
PS De la activistul PCR Radu Nițu, care din anul 2008 este BUFONUL președintelui Marian Oprișan în CL Focșani, nu pot avea nicio pretenție, așa cum nu pot avea nici de la activistul PCR Dragomir Lucian.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, nu pun la îndoială precizarea ta, ”Grosu Ulise, posibil să fie ceva făcută din semințe de cânepă”.
Trebuie să recunosc că, am avut mari emoții pentru tine, deoarece poznașul de Radu Viorel Ursache ți-ar fi putut vinde niște ”sentimente” din acelea pe care a pretins că le vinde în târg la Dumbrăveni.
Care a fost cauza acestor ”emoții”?
- Plecând de maxima ”Ajunge o măciucă la un car de oale.”, în ceea ce te privește, consider că ajung efectul nurilor d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
PS Părerea mea nu și a d-nei Mariana Simon, despre care în stilul tău caracteristic de ”Mutulică”, ai făcut anumite insinuări.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, precizarea Domniei Voastre, citez,
Ioana Ichim
Mariana Simon, chiar îmi era dor de comurile d-voastră.”,
m-a uns la suflet.
Ce am avut în vedere când am făcut afirmația de mai sus?
-Plecând de la presupunerea că prin expresia ”comuri” ați înțeles GIF-uri, încep să cred că afirmația Domniei voastre, citez, ”Eu sunt munteancă și nu pot avea mentalitate de baci moldovean din Balada Miorița”, nu mai este de actualitate.
Eu consider că vrâncenii reprezintă un metis, care a rezultat din ”încrucișarea” dintre moldoveni, munteni și ardeleni.
Balada Miorița consider că este un exemplu, care face ca teoria mea să nu fie un bătut de câmpi.
Este părerea mea, iar calitatea de ”Mutulică” cu care se laudă prietenul Nicu Vrinceanu, nu face decât să-mi confirme teoria.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - O păpușă hidoasă care afirmă Oh! Heh.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Mi-ar plăcea ca acest GIF să fie pe sufletul d-nei Ioana Ichim, dar și al prietenului Ion Olaru, care a picat PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o.
Ion Olaru
Grosu Ulise, lege: multe probe de lucru normale,le-am trecut. cele strâmbiste, mi-au rămas in carca. asta, din partea unor charjori care se conformeaza ordinului / 1.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, treaba cu ”charjori care se conformeaza ordinului / 1”, mă unge la suflet.
De ce fac această afirmație?
Deoarece pe lângă Dragomir Lucian, care l-a băgat până la gât în maro pe Maestrul Arsenie Bocancea, constat că ai o plăcere sadică, ca din când în când, să-l mai bagi și tu capul la fund.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, Ei dragul moșului...
Aș vrea un fum de canabis și un gust de nurii de femee...
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; D-na Dorina Anghelache a pretins că mama Domniei sale în copilărie, de Crăciun, îi făcea o plăcintă cu semințe de cânepă.
Nu știu ce efect avea această plăcintă, dar poți lua legătura cu d-na Dorina Anghelache, care poate are o rețetă de plăcintă cu ”gust de nurii de femeie...”
PS Am făcut un studiu la Liceul Traian Vuia și am constatat că FLACĂRA VIOLET emisă de d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, în calitatea Domniei sale de membru al Consiliului de Administrație și-a atins ținta.
Dorina Anghelache
Grosu Ulise, citește corect și nu mai inventa ce ți trece prin cap, rețeta de turte era făcută prin anii 1955 - 1965
Grosu Ulise
Dorina Anghelache; Să înțeleg că aceasta ”rețetă cu turte” a fost inventată de comuniști?
Dacă așa stau lucrurile, este posibil ca Dragomir Lucian să fi consumat plăcintă cu semințe de cânepă, iar efectul se vede.
Pe prietenul Nicu Vrinceanu îl puteți ajuta cu o rețetă cu ”fum de canabis și un gust de nurii de femeie...”?
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, în țigănie la Găuri, nu s-a auzit de Julfă de cânepă, faci confuzie poate cu șulfă din vocabularul vostru de șatră .
Dorina Anghelache
Grosu Ulise, sunt convinsă că și tu mâncai in copilărie probabil mai mult decît mine.
Nicu Vrinceanu
Dorina Anghelache, eu știam că în zona Galațiului se face cu semințe de matură ?
Și îi spune julfă ?
Nicu Vrinceanu
Dragomir Lucian, mare greșeală în Găuri cum spui tu chiar nu sunt familii de țigani .
Dragomir Lucian
Nicu Vrinceanu, sunteți din Găuri ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Măi MĂSCĂRICIULE POLITIC specialist în mâncat ca capra, ar fi bine să te mai documentezi.
Tu lasă treaba cu ”țigănia” 
de la Găuri din capul tău și documentează-te în ceea ce privește DIVERSIUNEA cu ”sifonarul”, altfel .....
Puișor, dacă îți închipui că sunt dispus să glumesc cu un DIVERSIONIST de doi bani ca tine, te înșeli amarnic.
Grosu Ulise
Dorina Anghelache; Stimată Doamnă, de multe lucru ați fost convinsă, în ceea ce privește persoana mea, dar acum când Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns de râsul curcilor din com, Vânători, jud Vrancea, ar trebui să conștientizați că v-ați ÎNȘELAT AMARNIC.
D-na Mariana Simon știe de ce, iar în curând cred că are să afle și prietenul Ion Olaru. 
2. Site-ul OBSERVATOR NEWS a publicat în data de 03.10.2023, informația, ”Doi săteni aveau o cultură de canabis de 10 milioane de lei într-un câmp din Neamţ. "Am zis că pune roşii, varză. A venit cu necuratul"”.
Citez:

”Nu turte urmărea să facă tânărul care avea o plantaţie uriaşă de canabis într-un sat din Neamţ. Ci bani! Poliţiştii au ridicat peste 1.200 de kilograme de droguri de aici. Pe piaţa neagră, stupefiantele ar fi valorat 10 milioane de lei.
Plantaţia de canabis era ascunsă într-un lan de porumb
Anchetatorii au avut nevoie de un camion ca să care toată marfa şi de pături ca să mute plantele uriaşe
Angela Bertea, reporter Observator: Plantaţia era ascunsă într-un lan de porumb. Anchetatorii au tăiat şi ridicat plantele la faţa locului. Încă se mai văd urme ale culturii ilegale.
Vecină: Nici nu l-a interesat de porumb. Să aibă ca la mine. Pe el l-a interesat să aibă dos.
Vecinii îl credeau un om cinstit pe proprietarul plantaţiei
Vecinii îl descriu pe proprietarul plantaţiei drept un om muncitor. Ziua îngrijea porumbul, noaptea plantele ilegale de canabis.
Vecină: Mă urmărea pe mine. După ce vedea că dau la câine - am o poartă pe care o dau şi face: bang! După ce auzea el, pe urmă începea: bârrr! Şi uda. Trandafirii.
Cultura ar fi fost plantată în această primăvară. Era ascunsă vederii din toate părţile.
Angela Bertea, reporter Observator: De la drumul principal, proprietatea pare ca o fortăreaţă. Un gard înalt de aproape doi metri împiedică orice privire.
Cultura, descoperită de doi săteni care au început să vândă din plante
Vecină: Eu am zis că pune tot roşii, varză, ceva. Şi când colo? A venit cu necuratul! Dracul l-a băgat acolo!
Cultura ilegală a fost descoperită din întâmplare. Doi săteni au descoperit plantaţia. Dar nu au anunţat poliţia, au preferat să ia mai multe plante. Mai întâi pentru ei, apoi au început să le vândă. Aşa ar fi intrat poliţia pe fir. Agenţii i-au filat şi i-au prins în flagrant.
Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamţ: Pentru a-şi asigura scăparea unul dintre bănuiţi a fugit, reuşindu-se prinderea sa de către poliţişti şi jandarmi după efectuarea somaţiei şi executarea mai multor focuri de armă în plan vertical.
Proprietarul nu se află la prma abatere
Hoţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. La fel şi proprietarul plantaţiei, care nu e la prima abatere.
Marius Minică, primar Icușești: A fost şi încarcerat. Pe acelaşi tip de activitate nelegală. Aidcă, este un recidivist. Din păcate, ne face o reclamă nu prea bună comunei.
Tot mai mult din canabisul care ajunge pe piaţa neagră provine din culturile ilegale din ţara noastră. În 2020, peste 77% canabisul confiscat de la consumatori era produs în România, arată datele Agenţiei Naţionale Antidrog.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Dorina Anghelache; Dacă se va continua în acest ritm, România va ajunge o țară de drogați.
Ion Olaru
Grosu Ulise, greșit. ne vom face cămăși, și după ultimele nopți de chiloti vom trece la izmene. de tort.ei,si ? ....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Trebuie să recunosc că la acest lucru nu m-am gândit.
3. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat ăn data de 06.10.2023, informația, ”Cannabis-ul a 'răsărit' la Termocentrala Rovinari: Plantele, descoperite în ghivece, chiar şi sub benzile de transport cărbune dezafectate”.
Citez:

”Cannabis-ul a 'răsărit' lângă Termocentrala Rovinari: Plantele, descoperite în ghivece, chiar şi sub benzile de transport cărbune dezafectate
O cultură de canabbis a fost descoperită de anchetatori în apropierea Termocentralei Rovinari, într-o zonă cu vegetaţie înaltă, dar supravegheată video. Cultura era înfiinţată în ghivece, care rrau ascunse chiar şi sub benzile de transport cărbune dezafectate. DIICOT a anunţat că au fost găsite 90 de ghivece, din care s-au recoltat 180 de kilograme masă verde de cannabis.
”La data de 05.10.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, a anunţat, vineri seară, DIICOT, într-un comunicat de presă.
Iinculpatul a fost prins în flagrant în timp ce vindea cantitatea de 40 de grame cannabis, pentru suma de 1.500 de lei
Sursa citată a precizat că măsura a fost luată, după ce inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce vindea cantitatea de 40 de grame cannabis, pentru suma de 1.500 de lei.
”Ulterior, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară în oraşul Rovinari, judeţul Gorj, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 350 grame de cannabis, un cântar de precizie, 5 grindere, un telefon mobil, seminţe de cannabis şi o sumă de bani, în lei. În urma extinderii cercetărilor în cauză, a fost identificată pe un teren din localitate, înconjurat de vegetaţie, o cultură outdoor de cannabis (supravegheată video) stabilindu-se că a fost înfiinţată şi intreţinută de inculpat”, a mai transmis DIICOT.
Potrivit procurorilor, cele 90 de plante (în ghiveci), aflate în diferite stadii de vegetaţie au fost ridicate, rezultând în urma recoltării cantitatea de 180 de kilograme masă verde de canabis.
”În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, au mai precizat procurorii.
Potrivit presei locale, cultura a fost înfiinţată în apropierea Termocentralei Rovinari, ghivecele fiind găsite inclusiv sub benzile de transport cărbune dezafectate.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, plantația de canabis de la Termocentrala Rovinari aparține lui Virgil Popescu?
Ion Olaru
Grosu Ulise d'aia umbla ala termoafumat cu canepa....
Grosu Ulise
Ion Olaru După părerea mea, acest derbedeu politic numit Virgil Popescu, la fel ca și derbedeul politic, care a fost ginerele lui Manole, ar trebui să răspundă pentru RĂUL făcut Românie.
Cine să-i întrebe de sănătate, dacă tu nici măcar o banală PROBĂ de LUCRU nu ai fost capabil să o treci?
Ion Olaru
Grosu Ulise, interesantă ,chestia cu proba....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Așa m-a învățat profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul ”orion”, să procedez într-o astfel de situație.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!

D. NAȚIONALISMUL în LUME și ”NAȚIONALISTUL” George Simion
1. Ziarul Cotidianul din data de 02.10.2023, a publicat articolul, ”Un alt fel de discurs despre migrație”.
Citez:

”Invitată la o conferință a think tankului conservator American Enterprise Institute, ministrul de Interne al Marii Britanii, Suella Braverman, a declarat că multiculturalismul britanic a fost un eșec și că guvernul său trebuie să combată cauzele profunde ale migrației în masă. Altfel, acest fenomen va distruge civilizația vestică, spune Barverman.
Presa britanică de stânga este revoltată. Cum se poate ca Braverman, un ministru din guvernul britanic ce are rădăcini în India și Africa și este căsătorită cu un evreu, adică este un exemplu aproape perfect al multiculturalismului, să se opună tocmai acestui curent. Răspunsul conservatorilor este simplu: părinții săi indieni care au trăit în Africa au văzut foarte bine care este pericolul ca Marea Britanie să ajungă într-o situație asemănătoare cu cea din Kenya din care au fugit cu decenii în urmă. Cei care au suferit de pe urma prăbușirii Imperiului britanic și a revenirii la tribalism în Africa nu vor ca Marea Britanie să arate ca India și ca Africa.
”Responsabilitatea politicienilor și formatorilor de opinie este să se întrebe dacă Convenția Refugiaților și modul în care o interpretăm în sistemele noastre de justiție sunt potrivite pentru epoca modernă sau trebuie reformate”, a spus Braverman, cu referire la Convenția Refugiaților din 1951 (Convenția de la Geneva), concepută atunci de SUA si Marea Britanie nu doar pentru a proteja refugiații de potențiale genocide, ci și ca un instrument geopolitic pe care să-l folosească împotriva URSS.
”Articolul 1 al Convenției arată că termenul «refugiat» se aplica celor care, «din cauza fricii justificate de a fi persecutat pe motiv de religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică», nu pot locui în siguranță în țara de origine. Convenția mai vorbește și despre «amenințarea la adresa vieții și libertății»”, spune Braverman, tragand concluzia că, aplicând aceste criterii, circa un miliard de oameni din întreaga lume ar avea dreptul de a se muta în alte țări, la libera lor alegere, invocând vagul pretext al persecuției.
”În aceste condiții, cei mai mulți sunt simpli imigranți economici care profită de sistemul de azil”, spune ministrul britanic ”În Europa, am adăugat și alte legi umanitare, prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cadrul global al azilului a devenit un bilet la ordin pe care Vestul nu îl poate onora”.
”Nu vom putea susține sistemul de azil, dacă simplul fapt că ești homosexual sau femeie, sau teama de discriminare în propria ta țară sunt argumente suficiente pentru a te califica pentru azil”, spune Barverman. A avea un vis pentru un viitor mai bun sau a fi homosexual nu echivalează cu dreptul de a cere azil și, în plus, de alege și țara care să te primească.
”Însă Vestul, în special anglosfera, nu se mai poate opune valului de refugiați, iar cauza ține de structura pe care tocmai aceste state au creat-o cu decenii în urmă. Jafurile din Philadelphia și alte orașe americane, violențele de după 2020, imigranții care forțează frontiera SUA și cei care ajung pe plajele Europei sunt verigi într-un lanț cauzal: venerația noastră pentru ”drepturile omului”, noua teologie pentru profeții umanismului și ai internaționalismului liberal și pentru o serie de drepturi vagi pentru cei care nu arată prin comportamentul lor că ar fi civilizați. Închinarea elitelor noastre la altarul drepturilor omului a împins statul către un eșec de ordin etic – incapacitatea de a garanta ordinea tocmai pentru cetățenii care au însărcinat statul cu impunerea legii și a comportamentului civilizat”, scrie istoricul Sumantra Maitra, pentru The American Conservative.
”Lucrurile nu stau la fel în întreaga lume. O mulțime de imigranți din Etiopia ce doreau să intre în Arabia Saudită prin Yemen au aflat în cel mai dur mod acest lucru. Grănicerii saudiți au tras în plin și mulți imigranți au fost uciși.
La nivel operațional, forțele occidentale pot opri migrația în masă și pot restabili ordinea în marile orașe și la frontieră. Însă nu sunt lăsate să facă asta de mulțimea de legi pentru drepturile omului din Europa și America și de ONG-urile care speculează această legislație. Este o situație inegală care ne leagă de fantomele trecutului. Nu se va întâmpla nimic până când regimul ”drepturilor omului” stabilit după 1945 nu se va prăbuși. Iar acest lucru trebuie făcut unilateral, pentru că îmbunătățirea nu va veni doar prin încercarea reformării instituțiilor”, mai scrie The American Conservative.
”De ce comunitatea internațională nu a explorat până acum posibilitatea reformării cadrului global pentru migrație? Cred că sunt doua motive principale. Primul este că este foarte greu să renegociezi aceste instrumente. Este greu să aduci cele 27 de state UE la un numitor comun; este și mai greu să ajungi la un acord în cadrul ONU. Al doilea motiv este mult mai cinic. Teama de a fi catalogat drept rasist sau iliberal. Orice încercare de a reforma convenția refugiaților îți va lipi eticheta «anti-refugiați»”, a mai spus ministrul britanic de Interne.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Stimabile, acest articol de presă ar putea să te intereseze.
Mie mi-a plăcut precizarea, 
”Invitată la o conferință a think tankului conservator American Enterprise Institute, ministrul de Interne al Marii Britanii, Suella Braverman, a declarat că multiculturalismul britanic a fost un eșec și că guvernul său trebuie să combată cauzele profunde ale migrației în masă. Altfel, acest fenomen va distruge civilizația vestică, spune Barverman.”
Ioana Ichim
Grosu Ulise, și pe bună dreptate.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, dacă am în vedere că din postările pe care le faceți, rezultă că ați lucrat și în Anglia, consider afirmația Domniei voastre ca fiind o axiomă.
Am precizat că LUMEA mea se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea” și atât.
Dacă am în vedere că, mi-ați replicat că sunteți munteancă și pe cale de consecință, nu puteți avea comportament de baci moldovean din Balada Miorița, cred am putea fi, din anumite puncte de vedere, pe aceeași lungime de undă.
Este adevărat că, eu și prietenul Nicu Vrinceanu am putea fi niște ”corcituri”, dar CONVINGEREA președintelui Marian Oprișan că, în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir în Moldova ”ora exactă” se dădea din Vrancea, schimbă datele problemei.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, trăiesc în Anglia...
Grosu Ulise
Ioana Ichim; În aceste condiții, precizarea mea cu axioma se justifică.
Nu știu dacă prietenul Nicu Vrinceanu va fi de acord cu apelativul de ”corcitură”, dar eu mi-l asum.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, eu sunt cu corcitură de ardeleancă sigur..
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Să înțeleg că această ”îmbârligătură” de ”CORCITURI”, face să avem niște PRINCIPII comune?
2. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat în data de 03.10.2023, informația, ”George Simion promovează afacerile românești, iar soția sa are geantă de lux de mii de euro”.
Citez:

”Soția liderului AUR, Ilinca, a fost văzută putând o geantă a unui brand de lux, asta în condițiile în care George Simion promovează acerb afacerile românești.
Politicianul și-a construit imaginea în jurul patriotismului, promovând afacerile, locațiile și brandurile românești. În tot acest timp, soția lui se afișează cu accesorii de lux.
În imaginile postate de o membră USR, Ilinca poartă pe umăr o geantă de mii de euro de la un brand străin.
„Asta se ascunde în spatele patriotismului de carton al liderilor AUR: nu doar că una spun și alta fac, dar sunt fix la fel ca vechii politicieni, pe care la televizor îi combat atât de vocal. Se afișează cu obiecte de lux, pe care majoritatea românilor nu și le pot permite și pe care nu le pot justifica din munca pe care o fac”, a scris pe Facebook Alexandra Oană.
Reacția lui George Simion nu a întârziat să apară. Într-o intervenție la Realitaea PLUS, politicianul AUR i-a luat apărarea soției sale, precizând că geanta este o replică a brandului respectiv, adică un fake, care ar costa câteva sute de lei.
COMENTARII
Muscuri Odette

Are comportament de escroc, de infatuat. Văi de steaua cui este cu partidul AUR!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Ce bine le mai ziceți, stimată Doamnă!
Radu Viorel Ursache
Mincinoșii, vor să pară ceea ce nu pot fi niciodată!!!!!!
Ion Olaru
cu userismu nostru-n frunte,vom avea victorii mul....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Dacă am în vedere ceea ce înseamnă AUR de ”Provincia Europeană Vrancea”, din punctul meu de vedere. nu este nicio diferență.
Ion Olaru
Grosu Ulise, este. dar, nu pentru falangisti....
Grosu Ulise
Ion Olaru; M-ai amețit cu acești ”falangiști”.
Cred că ai început să calci pe urma Maestrului Arsenie Bocancea, care a inventat bazaconiile cu ”agentul de influență”, ”agentul de integritate”, ”ajutorul de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”.
Ar trebui să înveți din experiența Maestrului Arsenie Bocancea, care a crezut în bazaconiile lui, iar acum după ce l-am pus pe Dragomir Lucian să-și LUMINEZE FAȚA, a ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea.
Ion Olaru
Grosu Ulise, preia subiectul cu falangismul....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, am precizat că eu am în divergență cu administrația mun. Focșani și CL Focșani, niște probleme tehnico-economice de interes public, nu politice sau de altă natură.
Deși Maestrul Arsenie Bocancea a avut la un moment dat un moment de luciditate și a întrebat retoric, ”Cum poate cineva care susține două probleme tehnico-economice să fie agent de influență ?”, acest moment de luciditate i-a trecut, iar efectul este DEZASTRUOS pentru el.
Treaba cu ”falangismul” despre care nu știu mare lucru, o poate folosi liderii AUR de Vrancea, dar ei în calitate de SLUGI ai președintelui Marian Oprișan, așa cum îi consider eu, nu au autoritatea morală să o facă.
Pe mine mă interesează REVIZUIREA hotărârii de instanță, prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
De asemenea, în opinia mea, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
”Falangismul” de care vorbești, se rezumă la președintele Marian Oprișan și camarila lui, care au DISTRUS economia jud. Vrancea și au făcut ca din punct de vedere economic, acest județ să fie una dintre OILE NEGRE ale României.
Aceasta a fost esența ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și a ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitatea a COLABORATORILOR COMPLEMENTARI, ci numai planul comun de acțiune și obiectivele.
Deoarece nu ai trecut PROBA de LUCRU, îmi continui LUPTA împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, aplicând în practică planul meu de acțiune.
Pentru moment, vreau să aflu cine a coordonat acțiunea de DENIGRARE PUBLICĂ, iar pentru aceasta am trecut la atac la persoana asupra politrucilor pe care îi consider SLUGI ai președintelui Marian Oprișan, indiferent de culoarea lor politică.
Ion Olaru
Grosu Ulise, așa e falanggismul. vinovații pentru tot, sunt cei care nu au fost la guvernare 33..
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dar ce profund ai cugetat.
În condițiile în care ți-am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), pentru ca tu să speculezi politic acest lucru, nu crezi că este jenantă precizarea ta,
Ion Olaru
Grosu Ulise, așa e falanggismul. vinovații pentru tot, sunt cei care nu au fost la guvernare 33..”?
Dacă ținta ta este electoratul PP-DD, atunci precizarea citată are o anumită logică, la fel ca și CIRCUL POLITIC pe care l-a făcut liderul AUR George Simion cu președintele Marian Oprișan.
PS Cooptarea prietenului lui Dragomir Lucian, Sandu Gurguiatu, în AUR Vrancea, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru tine dacă am în vedere replica pe care mi-ai dat-o.
Ion Olaru
Grosu Ulise, unirea poporului român...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, ”unirea poporului roman” se poate face cu ajutorul unor OAMENI DEMNI nu cu SLUGILE președintelui Marian Oprișan.
Acesta a fost chichirezul ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Deoarece tu și Maestrul Arsenie Bocancea ați picat PROBA de LUCRU, eu îmi continui lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, aplicându-mi în practică propriul plan de acțiune, pe care l-am făcut public.
Ion Olaru
Grosu Ulise, poporul român trebuie să fie unit !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, despre ce unire a poporului român se poate vorbi, în condițiile TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Îți recomand să urmărești prestația facebook-istă DENIGRATOARE la adresa mea, pe care a făcut-o purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, și poate sesizezi că ceva este PUTRED în angrenajul AUR de ”Provincia Europeană Vrancea”.

Ion Olaru
Grosu Ulise, nu trebuie să te unesti cu cei despre care zici ca te-au terorizat.poate vei gasi niste alergatori pe aceeași pistă !altfel, vei fi liber pe pista...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Stimabile, dacă ai impresia că un MĂSCĂRICI POLITIC ca prof. Cătălin Mocanu, căruia d-na Felicia Varzaru i-a acordat apelativul de ”SNOB INTELECTUAL copy paste”, m-ar fi putut ”teroriza”, te înșeli amarnic.
Am precizat că nu mă interesează activitatea politică, ci doar să REVIZUIESC hotărârea de instanță, prin care JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC și nu am aplicat în practică CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, pe care 
d-na Ioana Ichim mi l-a pus la dispoziție.
Am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), dar în condițiile în care nu ai trecut PROBA de LUCRU la care te-am supus, aplic în practică propriul plan de acțiune.
În concluzie, precizarea ta, citez, ”poate vei găsi niște alergători pe aceeași pistă !altfel, vei fi liber pe pista...”, scoate în evidență eroarea în care te afli.
Maestrul Arsenie Bocancea pretinzând că, a avut toate aprobările legale pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut ”langa”, după părerea ta, niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și nu m-am închinat în fața președintelui Marian Oprișan, scrierile mele postate în timp pe blog, prezintă la scară mică imaginea SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE din România.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să te ajute cu un crochiu?
3. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 03.10.2023, editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”AUR și Simion – pîinea propagandiștilor”.
Citez:

”Prinde viteză o campanie din ce în ce mai intensă împotriva lui George Simion și a partidului AUR. Cine se face că nu vede este chior sau de rea-credință. AUR este „pictat” ca fiind principalul inamic al partidelor politice, al  Comisiei Europene și al  partenerului nostru strategic. Implicit, AUR și SIMION sunt ținte alte  televiziunilor și site-urilor  subordonate acestora și SRI. Nici nu pot  să-mi imaginez cum cei de la G4 Media ar putea scrie AUR fără să adauge „partidul extremist”. Orice menționare a  numelui  AUR este urmată de sintagma „partidul extremist” de parcă AUR ar fi copiii legionarilor și ai  Gărzii de  Fier și ei s-ar opune în toate felurile compromiterii „Strategiei naționale pentru prevenirea  și combaterea  antisemitismului și xenofobiei” (denumire prescurtată), dărîmării de statui și înființării de muzee.
Alexandru Florian și  Alexandru Muraru  (despre care Wikipedia spune cu o generozitate exagerată că „este un politician, politolog și istoric, specializat în problematica memoriei, istoriei Holocaustului și comunismului, istoriei ideilor, mentalităților și istoriei intelectuale românești din secolele XX-XXI”) și acoliții lor ar muri de  foame și de plictiseală dacă n-ar umfla pericolul AUR.
Și G4 Media și toți combatanții de fațadă ai antisemitismului sunt și propagandiști externi și ai USR de parcă România ar fi într-un mare  pericol de incendii  etnice. În fapt, G4Media și Digi24 luptă la greu pentru minimalizarea AUR și pentru compromiterea lui George Simion din jocul politic. Scandalul de mai ieri-alaltăieri este încă unul montat să țină sus și la vedere  ștampila de extremist. Este al nu știu cîtele și n-aș putea ști cît vor mai urma. Dar, cu siguranță, se pregătesc destule, poate chiar dosare penale pentru al bloca și pe Simion și  AUR pe  drumul  ascensiunii electorale.Si pe măsură ce se chinuie să-i  dezumfle îi ajută să crească în sondaje.
Atacurile împotriva AUR și asupra lui George Simion au aerul unei strategii de mare bloc. Combatanții și operatorii par a  fi bine pregătiți și instruiți și că ar urma o strategie și ar excuta o comandă. Și luptă de parcă s-ar agăța de pantalonii și de pulpana principalului dușman al amărîților gălăgioși de la USR, parcă ar lăsa PNL-ul fără mandate și PSD-ul fără învîrteli. Parcă ar amenința butaforia democratică de la București care trebui ținută în picioare măcar pînă ne intră  fondurile europene.
Toate montajele cu rușii (pînă la proba contrarie) țin mai degrabă de oamenii care ascultau de Hellvig.
Cum naiba să-i iasă în stradă unul care să înceapă să strige: “Cum e să țineți cu rușii, cum vă simțiți?’’
Secvența te duce ușor cu gîndul la jurnalistele care strigă „E adevărat că ați făcut …(nu știu ce?)“ sau la întrebările zăltate ale lui Mălin Bot și Marian Ceaușescu.
Și încă un lucru!  Și George Simion o caută cu lumînarea. I-a răspuns cam în același registru: „A venit un prost la mine să mă întrebe de ce țin cu rușii’’.
Mă tem că și AUR și George Simion sunt obligați să își revizuiască reacțiile și limbajul. Au izbutit să atragă atenția, să facă valuri și să cîștige susținători.
Ar cam fi  vremea să demonstreze coerență, strategie, limbaj și soluții pentru problemele României.  Altfel, oricît ar explica George Simion că n-a zis și n-a făcut nimic, oamenii vor zice: Da, da, dar omul a rămas la nivel de galerie și este  agresiv, periculos și nu se poate conta pe el!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Știu că ai o anumită antipatie față de jurnalistul Cornel Nistorescu, însă, din punctul meu de vedere, prezentul editorial reprezintă o analiză pertinentă a situației în care se află în prezent AUR.
Când am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), am avut în vedere același lucru care rezultă din afirmația jurnalistului Cornel Nistorescu, citez, ”Ar cam fi vremea să demonstreze coerență, strategie, limbaj și soluții pentru problemele României. Altfel, oricît ar explica George Simion că n-a zis și n-a făcut nimic, oamenii vor zice: Da, da, dar omul a rămas la nivel de galerie și este agresiv, periculos și nu se poate conta pe el!”.
Nicu Vrinceanu
Cine își iubește țara este văzut ca un dușman al lor, al celor anti iubitori de țară.
Mizerabilii, veneticii sunt împotriva tuturor celor care nu merg in aceeași direcție cu globalizarea neocomunistă.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Interesant punctul tău de vedere, dacă am în vedere TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de ”patrioții” Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu pe care i-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook, nu știu cum să încadrez acțiunea ”finului” d-nei Mariana Simon, dacă am în vedere comentariul tău.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, dragul meu Ulise, o analiză lucidă a perioadei lui Ceaușescu se poate vorbi de de un adevărat capitalism de stat , iar după 89 pe fondul unei anarhii generalizate , am fost ocupați în prima fază economic și în a doua fază militar , devenind o colonie latino - americană. În aceasta stare anarhica nu se poate vorbi de problemele tehnico economice într-o economie mafiotă. Încercările unora de a lupta împotriva sistemului impus din afara sunt frecții la un picior de lemn .
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Stimabile, am precizat că din punctul meu de vedere, de actuala situație din România se fac vinovați, COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, DICTATURA lui Ceaușescu, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
Motivul pentru care te-am ales să-mi fii AS, în cadrul ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa facebook-iști a fost acela că avem păreri contrare față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu.
Pe cale de consecință, tu nu-mi poți spune mie de ”analiză lucidă”, în condițiile în care, Maestrul Arsenie Bocancea s-a folosit de NEVINOVĂȚIA ta și te-a încurajat ca să mă denigrezi prin intermediul Facebook.
Realitatea privind costul serviciilor în mun. Focșani, este cea pe care a prezentat-o prietenul tău Sandu Gurguiatu, iar în jud. Vrancea pensia medie este una dintre cele mai mici din țară.
Nu americanii l-au pus pe președintele Marian Oprișan, care este IDOLUL prietenului tău, Sandu Gurguiatu, să distrugă toată economia jud Vrancea.
Pe cale de consecință, scutește-mă cu teoriile tale.
Ion Olaru
Dragomir Lucian, in epoca ceausista,nu se poate vorbi de vreun capitalism de stat. altfel trebuie admis ca ar fi existat si un capitalism privat.acum avem,capitalism de trei feluri:unul de stat (din ce in ce mai atacat de hiena umană dezlănțuită împotriva propriei natii, dar,si din exterior),unul privat, și cel extern(dezlantuit ,cum am afirmat in paranteza de mai sus).
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, de ce nu le spui acest lucru și MĂSCĂRICILOR POLITICI AUR de Vrancea?
Fițuica Glasul Vrancei ar trebui să dea exemple concrete despre ”hiena umană dezlănțuită împotriva propriei nații” din jud. Vrancea, nu să bată câmpii într-o perfectă LIMBĂ de LEMN?
Nu știu ce a putut înțelege Dragomir Lucian, din replica pe care i-ai dat-o, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Dragomir Lucian
Ion Olaru, stimate domn îmi dau seama din comentariu ca nu ești mai departe de Ulise ! Cu toată dragostea !
Ion Olaru
Dragomir Lucian, pe care chestie ?
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, replica pe care i-ai dat-o prietenului Ion Olaru, din punctul meu de vedere, reprezintă un MOMENT de LUCIDITATE din partea ta, iar acest aspect mă bucură.
Acest lucru rezultă și din faptul că, eu și prietenii, Ion Olaru și Nicu Vrinceanu, ți-am apreciat replica cu câte un emoticon zâmbăreț.
Prin convingerea ta că, Maestrul Arsenie Bocancea este securistul comunist, căruia îi spuneai ”Jenică Patriotul”, este MAXIMUL de UMILIRE pe care i l-a putut aplica cineva unui PROFESIONIST în COMUNICARE așa cum consider că este Maestrul Arsenie Bocancea.
Am recunoscut public că, am urmărit să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale postacului ”orion”, pentru a dialoga de la egal la egal cu el, iar acest lucru consider că l-am realizat.
NICIODATĂ nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul ”orion”, din motive pe care nu are rost să le comentez.
Eu am ridicat facebook-iala la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, iar la această categorie o ”furi” și dacă stai cu garda sus, de la cine nu te aștepți.
La început, d-na prof. de religie Ioana Ichim nu era obișnuită cu PRINCIPIILE de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar prietenul Nicu Vrinceanu, în calitatea lui de bun samaritean, a ajutat-o să se adapteze.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Statutul D-voastră de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” nu m-a împiedicat să afirm că, sunteți cel mai mare PROFESIONIST în istoria religiilor pe care l-am cunoscut.
CONVINGEREA omului politic Dragomir Lucian că Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist comunist, căruia îi spune ”Jenică Patriotul”, mă duce cu gândul la întrebarea Domniei voastre privind suspiciunea că, Maestrul Arsenie Bocancea ”este popă sau un răspopit”?
După ce Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu prietenul Ion Olaru au picat PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o, inevitabil mă gândesc la ”finul” d-nei Mariana Simon, care vi s-a plâns că, deși urmare a intervenției lui am putut să mai fiu în ultimii doi ani profesor de mâna a III a, am continuat să-l ironizez.
Dacă cel care i-a fost un cobai credincios Maestrului Arsenie Bocancea, respectiv activistul PCR Dragomir Lucian, a ajuns la concluzia că sunteți cam nevorbită, iar activistul PCR Ion Caluean, care a fost lider AUR de Nereju, a simțit că aveți posibilități limitate și va dat prețioase indicații, în ceea ce privește persoana mea, ar trebui să sesizați, că eu am dat Cezarului ce este al Cezarului.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Dragomir Lucian
Grosu Ulise, eu nu am fost activist al Partidului Comunist, am fost activist sindical și am luptat pentru propășirea activității culturale în rândul maselor . Dar tu nu ai de unde sa știi, nu ai avut talent în domeniul artistic , de asta nu ai nici un haz . Mai pe românește nu știi de glumă, nu ai simțul umorului
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Lucian, probabil că ai avut înclinație artistică, aspect pe care nu-l pot contesta.
În timpul DICTATURII lui Ceaușescu, SINDICALISMUL era o altă formă a PCR-ului, care practic era aceeași Mărie cu altă pălărie.
Efectul ”CULTURII” din rândul maselor, se vede acum după 33 ani de ”democrație originală”.
Despre acest efect al ”CULTURII” în rândul maselor, mi-am dat seama în anul 2008, când circa 30% dintre focșănenii, pe care încercam să-i conving să mă voteze pentru un post de consilier independent în CL Focșani, m-au întrebat, ”Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei?!”
Această ”CULTURĂ” a permis Regimului Securist Postdecembrist să aducă România la SAPĂ de LEMN, iar populimea culturalizată de tine, să aștepte para mălăiață.
Într-adevăr nu am SIMȚUL UMORULUI, de aceea vreau să aflu, pe ce te-ai bazat când ”băgai mâna în foc” că, eu am fost ”sifonarul” tatălui liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu.
Ți-am spus că, eu consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, lucru care este foarte GRAV.
Întrebarea care se pune este:
-Ce interes ai avut să mă DENIGREZI prin intermediul Facebook, deoarece am susținut niște probleme tehnico - economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
PS Această întrebare nu are tangență cu umorul, ci cu PENALUL.
Ioana Ichim
Grosu Ulise și cum e cu : mama sunt eu!
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” am sesizat că se manifestă ”Sindromul Stockholm” față de președintele Marian Oprișan, aspect pe care cred că-l știe și el.
Toți politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, cu excepția lui Ion Ștefan, sunt ECLIPSAȚI de ”personalitatea” președintelui Marian Oprișan.
PS Nu întâmplător mi-am ales ca țintă de atac SLUGILE președintelui Marian Oprișan, indiferent de culoarea lor politică.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, dar ci 1500 de mărci sa facă o asemenea avere?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, este vorba despre 1.500.000 mărci și nu 1.500 mărci, cum afirmați D-voastră.
Probabil că, această sumă a reprezentat ”PRADA de RĂZBOI”, care i-a revenit președintelui Marian Oprișan de la firma ”Seven Stars”.

E. ”FARFURIDI de Buzău”, pensiile speciale și căldura bucureștenilor
1. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 03.10.2023, articolul ”Fosta miss Buzău – „amanta de mîna a treia” a lui Marcel Ciolacu și consecințele discutabile”.
Citez:

”Nici nu și-a imaginat premierul Marcel Ciolacu ce tsunami a generat cu declarația sa de la Hunedoara, unde a spus că „unul Sorin, una Odette” l-ar tot căuta prin interpuși ca să-l convingă să nu modifice legea jocurilor de noroc:
Răspunsul nu s-a lăsat așteptat, așa că trebuie să consemnăm declarația lui SORIN CONSTANTINESCU, ca replică la declarația lui Ciolacu. „Sorin” nu este nicidecum un oarecare, ci chiar cel supranumit „Regele păcănelelor”, fiind un important specialist în jocurile de noroc, care a deținut în urmă cu un deceniu funcții importante în domeniu.
Nici „Odette” nu este o oarecare, ci chiar Odette Nestor, care a fost director general la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, după care a început să lucreze în tabăra adversă, la Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND), o entitate care face lobby pentru firmele din industria pariurilor, conform GSP.
Declarația lui Sorin Constantinescu nu este doar o replică, ci un adevărat atac la adresa premierului Marcel Ciolacu:
În acest „război” declanșat de Marcel Ciolacu, a apărut și o informație de cancan, care ajunge, însă, în sfera investigațiilor cu iz penal!
Este vorba despre amanta lui Marcel Ciolacu, o oarecare SORINA DOCUZ, fostă Miss Buzău, fostă nevasta primarului Robert Negoiță, cu care un băiat, și fostă nevasta lui Mădălin de la Giurgiu, cu care are o fată!
Despre Sorina multă lume știe că este amanta lui Marcel Ciolacu, uneori informații apărînd în articole de presă, numai că „jurnaliștii” lui pește prăjit fug ca dracul de tămîie de acest subiect.
Să încercăm noi o sinteză a informațiilor pe care le deținem despre Sorina Docuz, nu doar pentru că ea ar fi amanta premierului, ci și pentru că prin intermediul rudelor și prietenelor sale s-au făcut niște afaceri ale PSD. Iar în aceste afaceri par să fie implicați membri de vază ai PSD, cum ar ar fi Robert Negoiță, primarul sectorului 3, Gabriela Firea, fostul primar general sau chiar premierul Marcel Ciolacu!
Altfel, nu ne-am fi ocupat noi de viața acestei femei care calcă pe urmele Monicăi lui Columbeanu sau Irinei lui Dragnea.
SORINA DOCUZ, DE LA MISS BUZĂU, LA NEVASTA PRIMARULUI ROBERT NEGOIȚĂ
Citim pe „MediaFlux” din 15 iunie 2022: „Despre Sorina Docuz se spune că este una dintre cele mai frumoase foste soții de primar bucureștean. Fosta Miss Buzău l-a cucerit, în urmă cu mai bine de 10 ani, pe actualul primar al sectorului 3, Robert Negoiță, după ce acesta a observat-o în cadrul unui festival de modă care se desfășura în incinta hotelul pe care l-a deținut familia politicianului până în urmă cu puțin timp.
Buzoianca avea puțin peste 18 ani atunci când a simțit că Robert Negoiță îi este jumătatea perfectă, motiv pentru care, la 19 ani, accepta cererea în căsătorie, iar când abia trecuse de 20 devenea doamna Negoiță”.
Completăm cu o informație tare din „Curentul” din 11 iulie 2015, unde Gabriela Firea face reclamă pe față atelierului de modă al fostei neveste a lui Negoiță: „Fostă Miss Buzău, Sorina Docuz a devenit în urma căsătoriei cu primarul Sectorului 3, a doua doamnă Negoiță. Prima, crește primii doi copii ai politicianului rămași la ea în urma divorțului. Sorina arăta super la 18 ani când și-a arătat sânii în revistele pentru bărbați (foto stînga). Negoiță a luat-o de nevastă după ce aceasta l-a anunțat că îi va dărui al treilea copil. Diferența între cei doi este de 19 ani. Negoiță i-a făcut acesteia un atelier de modă în hotelul pe care îl deține. Nașa Sorinei, Gabriela Firea, lipsită complet de simțul realității, s-a gândit să o ajute și a postat poza din dreapta în care crede ea că arată minunat, alături de „inspiratul mesaj”: „Spre sfarsitul saptamanii, atunci cand onoram invitatiile finilor si prietenilor nostri, de a participa la diferite evenimente fericite din viata lor si a noastra, apare o intrebare-fulger : cu ce ma imbrac?
Sa fie adaptat evenimentului, realizat rapid si la un pret super decent.
Azi am de prezentat multumiri maxime pentru ca, in ultima perioada, m-au ajutat sa gasesc raspunsul finuța mea Sorina Negoiță, mama ei – doamna Marioara, chiar si sora ei – Cristina, pe scurt Sow Atelier, de la Rin Grand Hotel.”
Așadar, am aflat că Gabriela Firea este nașa de cununie a Sorinei (Negoiță pe atunci) și că sora sa este Cristina (veți vedea că nu este o informație banală). Să le vedem pe cele două surori:
Ziarul „Curentul” ilustrează declarația Gabrielei Firea cu o fotografie super-provocatoare, în care însăși Sorina apare cu sînii goi, pozînd pentru vreo revistă de bărbați. Poza poartă sigla „Cancan”. Iat-o:
Din căsătoria cu primarul Robert Negoiță, Sorina s-a ales cu un băiețel de care se îngrijește și azi tatăl lui, deși este alături de mama sa. Iată o fotografie de familie publicată de „okmagazine”, în care apare Negoiță, Sorina și cei trei copii, doi din prima căsnicie a edilului și băiatul dăruit de Sorina:
Dar, după cîțiva ani, idila lor s-a încheiat, așa încît Sorina, cu un copil în îngrijire, a trebuit să se reorienteze. Nu a trecut mult timp și era văzută în compania altui bărbat cu conturile pline.
SORINA, DE LA NEVASTA PRIMARULUI, LA MĂDĂLIN DE LA GIURGIU
În 2017, revista „Ciao.ro” titra: „La mai puțin de an de la divorț, Sorina Docuz este însărcinată” și posta și cîteva fotografii în care Sorina Docuz apărea alături de noul ei iubit care l-a înlocuit pe Negoiță:
Și din această relație cu cel supranumit „Mădălin de la Giurgiu”, Sorina s-a ales cu un copil, o fetiță superbă care crește alături de fiul lui Negoiță. Însă și această căsătorie a Sorinei a fost un eșec, așa încît apariția în viața ei a unui politician de talia lui Marcel Ciolacu demonstrează că femeia are lipici la bogați, dar nu se știe din ce motive nu se alege din relația lor decît cu cîte un copil.
Marcel Ciolacu, „crème de la crème” ÎN VIAȚA SORINEI
După cele două eșecuri în căsnicie, sintetizate mai sus, buzoianca Sorina Docuz ar fi avut toate motivele să creadă că soarta ei n-a fost una roz. Nici nu împlinise 18 ani cînd primarul Robert Negoiță o ducea în patul conjugal, iar după divorț s-a trezit în patul unui om bogat din anturajul „asfaltatorilor”.
Odată încheiată și a doua căsnicie, cu doi copii în îngrijire, Sorina nu era prea optimistă în privința viitorului.
Atunci a apărut un concitadin al său, un buzoian care, ca poziție socială, îi depășea pe cei doi soți de dinaintea lui: MARCEL CIOLACU, Prim-ministrul României!
Despre această relație dintre Ciolacu și Sorina se pare că au scris prima oară cei de la „Ziarul de Cluj”, dar amănunte a oferit ziarul „Curentul”, care pare mai bine informat chiar de serviciile specializate în informații. Iată ce scriau aceștia încă din 28 septembrie 2022:
Am preferat să vă prezentăm informațiile sub forma facsimilului, căci este vorba despre lucruri senzaționale pe care noi nu am putut să le verificăm. Totuși, după cum vedeți, autoarea articolului, Irina Dediu, precizează că în vizita oficială din Japonia, cînd Marcel Ciolacu a luat-o și pe Sorina, relația lor era deja cunoscută de cel puțin un an, adică din 2021, cînd ei fuseseră împreună în vacanță. Informația apăruse în „Ziarul de Cluj”: „Alexa [jurnalistul Liviu Alexa] anunța vara trecută că „Marcel Ciolacu a fost la Mykonos, unde a fost surprins la o masă cu amanta sa actuală, Sorina Docuz, Bănicioiu și Ghiță.”
Surprinzătoare este mai ales informația că Marcel Ciolacu chiar s-ar fi căsătorit cu Sorina în Cipru, deși nu există vreo confirmare a evenimentului!
SORA SORINEI ȘI SOȚUL EI AU RĂMAS PROFITORI AI FOSTULUI SOȚ AL SORINEI, PRIMARUL NEGOIȚĂ
Cine se întreabă de unde vine norocul Sorinei Docuz, presupusa amantă a lui Marcel Ciolacu, poate să se uite pe Declarația de avere a surorii Sorinei, unde se vede că atît Cristina Arghir, cît și Alin Mădălin Arghir, încasează anual de la Sectorul 3, unde este primar Robert Negoiță, primul soț al Sorinei Docuz:
Documentarea noastră cuprinde chiar Hotărîrea Consiliului local al Sectorului3 din anul 2017, precum și Expunerea de motive semnată chiar de Robert Negoiță, prin care sora Sorinei Docuz, CRISTINA ARGHIR a fost numită în Consiliul de administrație al „Internet și tehnologie al Sctorului 3”. În 2017, indemnizația Cristinei Arghir era de 8.000 lei lunar și a ajuns în 2022 la 368.848 lei anual, adică 30.737 lei lunar, deci aproape de 4 ori mai mult ca în 2017, cînd Cristina era cumnata primarului. Iată documentele:
Dar sora Sorinei, Cristina Arghir, face parte din alte două consilii de administrație, inclusiv cel de COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ”, așa cum aflăm din Declarația sa de interese din anul 2023:
Dar nu numai sora Sorinei, Cristina Arghir, a primit astfel de stipendii, fie de la fostul cumnat Negoiță, fie de la actualul „cumnat” Marcel Ciolacu, ci și prietena cea mai bună a Sorinei Docuz, ROXANA ILIE! Potrivit „G4Media”, prin firma acesteia, „Look Outdoor SRL”, înființată în Buzău, firma Look Outdoor „se mută milioane de lei de la PSD către presă”! Iată-le împreună pe Sorina și Roxana:
Articolul din G4Media are toate ingredientele unei investigații senzaționale.
Iată cîteva fragmente din acest articol despre care, în mod cert, se va mai vorbi, mai ales în anul electoral care urmează:
„Filiera Buzău, fieful lui Ciolacu: Cine este firma Look Outdoor care mută milioane de lei de la PSD către presă / Cifra de afaceri a firmei administrate de un fotomodel a crescut de 835 de ori
Două societăți comerciale care, începând cu 2020, au primit de la Organizația centrală a PSD contracte pentru ”servicii de presă și propaganda” au multiple legături cu Buzăul – fieful președintelui acestui partid, Marcel Ciolacu, precum și cu Sorina Stan-Docuz, o apropiată a liderului social-democrat.
Prima este firma de publicitate stradală Look Outdoor SRL, înființată în Buzău și administrată de Roxana Ilie, cea mai bună prietenă a Sorinei-Stan Docuz. În 2020, după ce a semnat contracte cu PSD, cifra de afaceri a Look Outdoor a crescut de 835 de ori față de anul anterior. La alegerile parlamentare din 2020, Look Outdoor a primit cel mai mare contract semnat de PSD Buzău pentru materiale de campanie”.
„Firma Look Outdoor, mufată la banii de propagandă ai partidului, nu s-a numit mereu așa. În prima parte a anului 2020, în Buzău funcționa o mică firmă – Alsow Criela SRL – înființată în 2014, cu obiect de activitate ”comerț cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor”. Conform Ministerului de Finanțe, în anul anterior, 2019, avusese o cifră de afaceri modică, de 6.520 lei, pierderi nete de 1.745 de lei și 0 angajați.
Unic asociat al societății era buzoianca Cristina Elena Anghel, ulterior căsătorită Zuban, care, în anii anteriori lui 2020, apare pe Facebook în mai multe fotografii alături de o altă familie din Buzău, pe nume Docuz, între timp stabilită în București. Fotografiile au fost realizate în atelierul de croitorie înființat în Capitală de mama Mărioara Docuz  și fetele sale, Cristina Elena, căsătorită Arghir, și Sorina Stan Docuz, fostă Negoiță”.
„”Ne cunoaștem mai de mult”, a spus Mărioara Docuz despre Anghel-Zuban după ce a fost sunată incognito de un reporter G4Media.ro. Relația dintre familii o arată și faptul că, în 2018, pe când se numea Alsow Criela, firma lui Anghel-Zuban a livrat mobilă de aproape 29.000 de lei către firma Internet si Tehnologie S3 SRL a Primăriei Sectorului 3, primar Robert Negoiță, primul soț al Sorinei Stan Docuz.”
MARCEL CIOLACU ȘI-A DAT SINGUR CU TESLA ÎN COASTE
Cînd din senin, la Hunedoara, a avut acea declarație de presă adresată „unui Sorin și unei Odette”, prin care a aruncat prosteasca idee că aceștia ar fi încercat să-l abordeze prin interpuși pentru a influența nu știu ce acțiune împotriva jocurilor de noroc, nu și-a imaginat că în acest fel că va declașa un scandal atît de mare, încît nu cred că va mai avea tupeul să candideze la ceva, nicidecum la președinție.
Astfel, Sorin Constantinescu, care nu mai lucrează de 8 ani în domeniul „păcănelelor“ în România, l-a lovit pe Marcel Ciolacu în moalele capului, precizînd că are o amantă „la mîna a treia”, cu trimitere directă la Sorina Docuz, fosta soție a primarului PSD Robert Negoiță!
Și, iată, simpla aducere în discuție a Sorinei Docuz deschide o investigație-bombă despre felul în care Sorina, familia și prietenii au primit și primesc stipendii de la partid, de la primării și de la stat!
Speriat de moarte de reacția lui Sorin Constantinescu, fostul rege al „păcănelelor“, Marcel Ciolacu a încercat în mod penibil să sugereze opiniei publice că, în acest fel, ar fi fost șantajat și a cerut „statului” să-l protejeze! Se vede clar că îi este teamă, nu de „Sorin” sau „Odette”, ci chiar de stat, cel care ar trebui acum să-l ia la bani mărunți. Nu pentru inventatul șantaj, ci pentru a ancheta dacă dezvăluirile despre Sorina au legătură cu presupusa relație amoroasă a acesteia cu Marcel Ciolacu.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Din punctul meu de vedere, acest articol care face vorbire despre ”amantlâcul” de la vârful PSD, pare a fi foarte bine documentat.
Dacă avem în vedere anumite informații din presa locală, același lucru este valabil și la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Mie mi s-a părut interesantă precizarea, citez:
”Speriat de moarte de reacția lui Sorin Constantinescu, fostul rege al „păcănelelor“, Marcel Ciolacu a încercat în mod penibil să sugereze opiniei publice că, în acest fel, ar fi fost șantajat și a cerut „statului” să-l protejeze! Se vede clar că îi este teamă, nu de „Sorin” sau „Odette”, ci chiar de stat, cel care ar trebui acum să-l ia la bani mărunți. Nu pentru inventatul șantaj, ci pentru a ancheta dacă dezvăluirile despre Sorina au legătură cu presupusa relație amoroasă a acesteia cu Marcel Ciolacu”.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, ei lasă că toții bărbații tânjesc și gândesc cum să obțină măcar o idilă frumoasă ...
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Așa visezi și tu frumos, în ceea ce o privește pe d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar...
Nicu Vrinceanu
Ce are sula cu prefectura ?
Acest mafiot a cam fost lovit în moalele capului de bot îmblanit și nu suportă săi fie diminuate afacerile.
Până acum de ce nu și-a arătat colții ?
Ioana Ichim
Nicu Vrinceanu, citește aici...
Grosu Ulise
Ioana Ichim, Stimată Doamnă, de ce-l subapreciați pe prietenul Nicu Vrinceanu, așa cum face prietenul Ion Olaru cu Maestrul Arsenie Bocancea?
În articol se afirmă citez, 
”Completăm cu o informație tare din „Curentul” din 11 iulie 2015, unde Gabriela Firea face reclamă pe față atelierului de modă al fostei neveste a lui Negoiță: „Fostă Miss Buzău, Sorina Docuz a devenit în urma căsătoriei cu primarul Sectorului 3, a doua doamnă Negoiță. Prima, crește primii doi copii ai politicianului rămași la ea în urma divorțului. Sorina arăta super la 18 ani când și-a arătat sânii în revistele pentru bărbați (foto stînga). Negoiță a luat-o de nevastă după ce aceasta l-a anunțat că îi va dărui al treilea copil. Diferența între cei doi este de 19 ani. Negoiță i-a făcut acesteia un atelier de modă în hotelul pe care îl deține. Nașa Sorinei, Gabriela Firea, lipsită complet de simțul realității, s-a gândit să o ajute și a postat poza din dreapta în care crede ea că arată minunat, alături de „inspiratul mesaj”: „Spre sfarsitul saptamanii, atunci cand onoram invitatiile finilor si prietenilor nostri, de a participa la diferite evenimente fericite din viata lor si a noastra, apare o intrebare-fulger : cu ce ma imbrac?”
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu știu cine este tandemul SORIN CONSTANTINESCU - Odette Nestor, dar cu siguranță cei doi au legături cu lumea SERVICIILOR COMUNISTE și cu cea a SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE, unde șef de clan a fost și probabil mai este REPETENTUL Florian Coldea.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, ai dreptate.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu mă încălzește cu nimic că, deducția mea, aparent logică, are tangență cu realitatea.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, am înțeles.
Ioana Ichim
Grosu Ulise, scrie în articol...
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Eu citesc articolele înainte de a le posta pe Facebook.
Regret că-l considerați pe prietenul Nicu Vrinceanu o persoană superficială și simțiți nevoia să-i dați ”mură în gură”.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, în acea postare este vorba despre divergențele dintre mai-marele, ilustrul rege al păcănelelor și bot îmblănit, nu de faptul că Ciolacuț are o amantă apetisantă.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, îți mulțumesc pentru tălmăcire.
Îți amintesc că, în urmă cu ceva ani, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, citez, ”nu există persoană neșantajabilă”, amintindu-mi de perioada studenției, când exista posibilitatea să fi avut dolari, cu care să fi cumpărat blugi de la shop.
I-am spus de atunci că, nu sunt o persoană șantajabilă, dar el nu m-a crezut.
După 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu mine, timp în care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a aplicat un TERORISM PSIHIC foarte dur, despre care spunea că este cea mai DURĂ formă de stres, care poate fi aplicată unei persoane, dar foarte greu de demonstrat în instanță, iar eu, în relația cu el, nu am retractat nici măcar un singur cuvânt, pe care l-am spus la adresa lui pe perioada RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC.
Prietenul Ion Olaru m-a întrebat dacă am probe pentru OBLIGAȚIILE MORALE pe care Maestrul Arsenie Bocancea, consider că le are față de mine, aspect care m-a amuzat.
Cel mai mare succes în RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, nu este acela că l-am lăsat fără muniție în fața mea, ci suspiciunea d-nei prof. de religie Ioana Ichim că, ”finul” d-nei Mariana Simon mi-a vândut pontul cu operația de schimbare de sex, pe care i-a făcut-o lui Marius Ichim(stafia jandarm).
2. În data de 04.10.2023 am redistribuit pe pagina mea de Facebook o imagine cu un pensionar oarecare și imaginea liderului PNL Nicolae Ciucă, sub care scria:
PENSIA MEDIE 1771 lei + 6 lei = 1777 lei/lună
PENSIA MEDIE SPECIALĂ 13 176 lei + 822 lei = 13 998 lei/lună.
COMENTARII
Muscuri Odette

Nu mai face comparații aiurea
Ce responsabilitate a avut nenea din poza și ce responsabilitate a avut în activitatea militară celălalt. Postați prostii!
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Nenea cu activitatea militară este un HOȚ, care a furat pentru a fi dottore și apoi general.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, ai dovezi?
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Presa centrală le-a furnizat.
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; D-le Ulise.... Văd că iar ți s-a defectat busolă giroscopica și ai ajuns pe arătură!!!!!
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în calitatea ta de AS de 5 stele de caro, s-a impus să-ți analizez cu atenție replica.
Urmare a analizei făcute, am ajuns la concluzia că:
a. Ai simțit că IDOLUL tău, președintele Marian Oprișan, a intrat în campanie electorală;
b. Ai primit un nou transport de ”sentimente” pe care trebuie să-l distribui în târg la Dumbrăveni.
3. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 04.10.2023 articolul ”Ciolacu despre pensiile speciale”.
Citez:

”Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, la Ploieşti, referindu-se la problema pensiilor speciale, că nu a fost primit un răspuns oficial de la Comisia Europeană, dar, din punctul său de vedere, săptămâna aceasta „se cam hotărăsc lucrurile”.
„N-a venit un răspuns oficial, în fiecare zi există videoconferinţe cu Comisia, cu tehnicul Comisiei. Eu cred că săptămâna aceasta se cam hotărăsc lucrurile, urmând să venim în Parlament cu modificările, să ne adaptăm deciziei Curţii Constituţionale şi pe urmă să plece legea la promulgare”, a spus Ciolacu.
Premierul consideră că ultimele solicitări ale Comisiei Europene sunt „de mare bun-simţ” şi „corecte”, ţinând cont de contextul României de astăzi.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Cred că ”bot îmblănit”, dacă este să te citez, vrea să-l eclipseze pe Farfuridi a lui IL Caragiale, citez: “„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, cred că vrea să schimbe pe ici pe colo, dar nu in punctele esențiale
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, acest ”Farfuridi de Buzău” cred că este depășit de evenimente.
Dacă am sau nu dreptate, timpul va decide.
4. Site-ul 60M.Ro a publicat în data de 03.10.2023, informația, ”Unde e ascuns hoțul!? Cumnatul lui Mircea Geoană, dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare”.
Citez:

”Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire vineri, după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa şi nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu. Cumnatul lui Geoană stă bine ascuns fiindcă are protecția asigurată din partea sistemului. Nimeni nu scoate o vorbă despre faptul că se sustrage de la executarea pedepsei.
”Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucuresti a emis la data de 26.05.2023 un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii”, este anunţul postat pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”Persoane urmărite”.
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri la 7 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa, în care este acuzat că ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro. Iniţial, Vlădescu fusese condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare. Ionuţ Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar în cazul lui Cristian Boureanu faptele s-au prescris. De asemenea, a fost dispusă confisarea specială a mai multor sume, fiind totodată menţinut sechestrul asupra mai multor bunuri ale condamnaţilor.
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, pentru infracţiunea de trafic de influenţă intervenind prescripţia, ceea ce a determinat încetarea procesului penal.
” În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare”, a stabilit instanţa, pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Despre această tărășenie ce părere ai?
5. Ziarul Cotidianul din data de 05.10.2023, a publicat informația ”Nicușor Dan, despre rețeaua de termoficare. În 2023 va fi mult mai bine!”.
Citez:

”Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre lucrările la rețeaua de termoficare precizând că „în momentul de față avem vreo 10 șantiere mari care sunt deschise și pe care fiecare dintre ele se lucrează”.
”Problema o avem pe rețeaua principală, că acolo sunt pierderile cele mai mari, pe secundară pierderile sunt relativ mici. Pe rețeaua principală, 2017-2018, s-au făcut sub 10 kilometri pe an, în 2019 și 2020 s-au făcut cam 20-25 de kilometri pe an. Noi în 2021 am făcut 28, în 2022 am făcut 32, în 2023 sper să facem 50, adică în momentul de față avem vreo 10 șantiere mari care sunt deschise și pe care fiecare dintre ele se lucrează”, a spus edilul, la un post Tv.
„Pe termoficare, într-adevăr, am fost optimist, am spus 100 (pe an – n.r.), după care am spus 50,  și, în sfârșit, anul acesta, eu sper să ajungem la 50 de kilometri. Ce e important este că calitatea serviciului crește. După ani de zile în care a scăzut, calitatea serviciului crește. Cel mai simplu indicator, câtă apă pierzi, pentru că, cu cât pierzi mai multă apă, cu atât presiunea și căldura care ajung e mai mică. Dacă pierzi mai puțină, ajunge mai mult”, a mai spus edilul.
„După 10 ani în care s-a pierdut tot mai mult, în acest mandat a început să se piardă mai puțin (…). Față de cel mai rău an, care a fost 2020, undeva la 20% mai puțin pierdem acum – în 2022, unde avem date certe. În 2023 va fi mult mai bine”, a conchis Nicușor Dan”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, informația din acest articol de presă, inevitabil mă duce cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea.
”Finul” d-nei Mariana Simon, sătul să o tot ”fure” de la mine, urmare a contrelor pe care le-am avut, în domeniile în care am afirmat și susțin că sunt o NUCĂ tare la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, după ce s-a documentat temeinic în prealabil, m-a întrebat care a fost cauza unei avarii la RADET București.
În legătură cu respectiva avarie, mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele, în calitatea de primar al mun. București, în stilul caracteristic, și-a ”ridicat poalele în cap”, aspect care a generat multe articole de presă unde diverși neaveniți își dădeau cu presupusul.
Nu puteam să nu profit de această oportunitate și i-am dat Maestrului Arsenie Bocancea un răspuns scurt și tehnic, din care cineva care nu avea cunoștințe tehnice în domeniu nu înțelegea nimic.
Mi-ar fi plăcut ca Maestrul Arsenie Bocancea să riposteze, dar nu a făcut-o.

  
F. REPERELE DEMNITĂȚII poporului român, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC, profesorul de religie Ioana Ichim și un exemplu de autoeducare
1. În data de 04.10.2023 am postat pe Facebook informația ”Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistenței, Elisabeta Rizea la sediul Academiei Civice din București (1997)„.
Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 4 octombrie 2003)
Elisabeta Rizea: Şi mă tot întreba… Şi apoi mă băga în celulă. Şi m-a mai lăsat un timp acolo cu celelalte şi dup-aia ne-a dus şi ne-a dat bagajele. Şi ne-a dus spre poartă şi ne-a eliberat. Eram la Piteşti… Şi m-am eliberat de la Piteşti. Şi am plecat.
La poartă, când să ies în şosea, era unul Mincu, căpitan din Bădeşti. „Rizea!” Eu am început să tremur, zic: „Mă cheamă îndărăt şi nu-mi dă drumul”. „Dacă te duci şi treci pe lângă casa ta, aşa să faci capul”, adică să sucesc capul, să nu mă uit spre casa mea, „că nu mai e casa ta”. Dar m-a lăsat să plec dup-aia. Şi zic: „Domnule căpitan, să mă împuşcaţi dacă m-oi uita! Să mă împuşcaţi!” Şi mi-a dat drumul.
 (…) Zăceam acolo… El venea din când în când, se uita la mine şi zice… Căpitanul Cârnu… Dup-aia zice către mine, când m-a scos de acolo: „Dacă spui ceva, te împuşc, când te-i duce!” (…) Şi într-o zi trece o maşină cu lemne şi opreşte la noi la poartă. Şi zic: „Cine să ne-aducă nouă, mamă, lemne? Tac-tu fugit şi eu bătută în pat. Cine să ne aducă nouă lemne? N-are cine ne-aduce nouă lemne!” Ei bine, ce-a fost? Ei m-a pus în maşină peste lemne (…) m-a luat, m-a aruncat sus, dar fără nimic. Şi s-a pus o ploaie mare. Şi n-am ştiut unde mă duce. (…) Şi pe mine mă ploua acolo sus.
Fragmente dintr-un interviu cu Elisabeta Rizea,  Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 810
Elisabeta Rizea
Născută în 28 iunie 1912, în comuna Domneşti-Argeş, nepoata fruntaşului P.N.Ţ Gheorghe Şuţa
Susţinătoare a grupului de rezistenţă condus de Toma Arnăuţoiu.
foto Gheorghe şi Elisabeta Rizea în fata casei lor din Nucşoara (anii 90)
După intrarea soţului său, Gheorghe Rizea, în grupul Arnăuțoiu, este ridicată de mai multe ori de Securitate, interogată şi maltratată.
În 1950 a fost arestată pentru prima dată şi condamnată la 6 ani închisoare corecţională în baza articolului 209 c.p., pentru ajutorul acordat partizanilor din Muscel. A fost eliberată în 1956.
În 1959, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, Elisabeta Rizea a fost arestată pentru a doua oară şi condamnată la 25 ani muncă silnică pentru favorizarea infracţiunii.
A fost eliberată în 1964 prin graţiere.
După căderea comunismului, prin apariția volumului Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi (Humanitas, 1993) a devenit cunoscută mărturia excepţională a unei eroine a luptei anticomuniste din România.
Elisabeta Rizea a murit la 4 octombrie 2003, la vârsta de 91 de ani.
Soţul său, Gheorghe Rizea a fost arestat la 28 aprilie 1950 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Eliberat la 18 decembrie 1963.
Nucșoara, casa Elisabetei Rizea (fotografie din septembrie 2023)
La 20 de ani de la plecarea dintre noi a Elisabetei Rizea, proiectul CER – CASA ELISABETA RIZEA DIN NUCŞOARA încearcă salvarea Casa Elisabetei Rizea și transformarea ei în Casă Memorială.
***
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor.
Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Ioana Ichim, Mariana Simon, Muscuri Odette, Nicu Bercaru și alții;
În opinia mea, REPERELE MORALE ale României contemporane sunt, Elisabeta Rizea și Corneliu Coposu.
PS Părerea omului politic Dragomir Lucian nu contează în această speță.
Ion Olaru
Grosu Ulise, desigur, părerea mea e cea mai importantă. prin condamnarea celor care strigau ,nu ne vindem țara, cc nu se califica la categoria repere. de ținut minte.
Nicu Bercaru
Tot respectul pentru cele două personaje ale istoriei.
Pentru a avea repere morale o națiune trebuie să știe încotro se îndreaptă.
Noi orbecăim prin istorie fără a ști ce vrem.
Repere morale pot deveni persoanele integre care prin viziunea lor și prin exemplul moral propriu mobilizează masele pentru o bunăstare generală.
Poate Titulescu, Pașoptiști, Cuza și Iorga au fost pe aproape .
Dragomir Lucian
Nicu Bercaru cel mai mare patriot din toate timpurile a fost și va fi NICOLAE CEAUȘESCU, care cu toate greșelile lui omenești va avea în viitorul apropiat statuie în fiecare sat , comuna , oras , municipiul din România , să moară toți dușmanii de ciudă
Ioana Ichim
Dragomir Lucian; Eu am crezut că Constantin Rotaru.
Dragomir Lucian
Ioana Ichim, cred ca și tovarășul Constantin Rotaru este un patriot putea să rămână în PSD și să aleagă o cale mai avantajoasa din punct de vedere material, dar a ales lupta grea în tranșee, pentru o lume mai bună și mai dreaptă.
Ioana Ichim
Dragomir Lucian, nu văd nimic și chiar nimic de când s-a întors din Argentina. Femeile cred că i-au făcut vrăji pentru tăcere.
Grosu Ulise
Nicu Bercaru; Prietene, sunt în totalitate de acord cu punctul meu de vedere.
Când am afirmat că Elisabeta Rizea și Corneliu Coposu pot fi REPERELE CONTEMPORANE ale poporului român, am avut în vedere DEMNITATEA pe care au demonstrat-o cele două VICTIME ale COMUNISMULUI.
Rog să compari DEMNITATEA celor doi cu comportamentul de ”GĂINĂ a lui Stalin”, pe care au demonstrat-o focșănenii.
Efectul comportamentului de ”GĂINĂ a lui Stalin” a generat MITUL Oprișan.
Când patru ani simți pe propria piele efectele MITULUI Oprișan și pe cale de consecință, ești nevoit să trăiești din munca de salahor, așa cum a fost cazul meu, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, altfel vezi lucrurile.
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Îți mulțumesc pentru replicile pe care le dai prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deoarece aceste replici le va deconta Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă SENIORUL Corneliu Coposu ”nu se califica la categoria repere. de ținut minte.”, cei pe care îi consider SLUGI ai președintelui Marian Oprișan, respectiv deputatul AUR George Badiu și prof. Cătălin Mocanu, pe ce bază îi consideri REPERE MORALE pentru vrânceni?
PS De această întrebare nu ar fi bine să afle prietenul Nicu Vrinceanu.
Laurentiu Buliga
O FEMEIE CARE ȘI-A IUBIT SOȚUL, ȘI L-A URMAT, INDIFERENT DE RISC.
RESPECT.
DEASEMENI, ELENA CEAUȘESCU, O ALTA FEMEIE CARE ȘI-A URMAT SOȚUL, INDIFERENT DE RISC, DAR A PLĂTIT ASTA CU VIAȚA,.
RESPECT DEPLIN.
Mihail Cârstea
Laurentiu Buliga; Sa compari cele 2 femei este o blasfemie!
Laurentiu Buliga
Mihail Cârstea; NU ÎNȚELEGI NIMIC.
AMBELE SI-AU FĂCUT DATORIA FATA DE SOȚII LOR.
ASTĂZI, VEZI CE FAC SOȚIILE...
Laurentiu Buliga
Este un ADEVĂR!
Mihail Cârstea
Laurentiu Buliga, dintre sutele de femei care si-au facut datoriia fata de soții lor ai găsit sa o compari pe Elisabeta Rizea cu "sinistra lui sotie" si nu o zic eu!!
2. În data de 07.10.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, afirmația, ”Corneliu Coposu: Blestemul României ar fi ca după 20-25 ani FSN - ul să se afle și la stânga, și la dreapta.”.
COMENTARII
Ion Olaru

nu poci pentru ca să crez ca cc era in stare a fi capabil de o asemenea previzie...! mai curand,beba venga...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este punctul tău de vedere, iar eu nu te contrazic.
Nicu Vrinceanu
Bunul Dumnezeu să-l ierte pe bravul român care a fost torturat in închisorile comuniste din vina că nu a fost cu turma și pleava sistemului. Pleavă care era formată din oameni de nimic, lichele hămesite .
Țara avea și are nevoie de bravi români precum Corneliu Coposu care sunt ca brazii.
Pot fi înfrânți dar nu se îndoiesc.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Fără comentarii!
3. Site-ul EDUPEDU.ro a publicat în data de 05.10.2023, informația ”Țările lumii să ia măsuri pentru a crește atractivitatea muncii de profesor și pentru a le oferi cadrelor didactice valoarea, încrederea și sprijinul de care au nevoie – apelul UNESCO de Ziua Internațională a Profesorului”.
Citez:

”Țările lumii trebuie să se asigure că munca de profesor devine mai atractivă, iar cadrelor didactice li se acordă valoarea, încrederea și sprijinul adecvat pentru a răspunde nevoilor fiecărui elev – așa sună apelul comun al UNESCO, UNICEF și al altor organizații globale, apel emis joi cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului. Potrivit acestora, un răspuns la problema numărului prea mic de profesori este, în acest moment, un imperativ global, iar această profesie trebuie să capete nivelul de atractivitate pe care îl merită.
“Cauza fundamentală a deficitului global de profesori este atractivitatea în scădere a profesiei, care subminează procesul de recrutare a unor noi cadre didactice și produce un nivel ridicat de uzură în rândul celor activi, mai ales în primii 3-5 ani de la intrarea în câmpul muncii. Profesorii pot să se aștepte, în mod obișnuit, mai puțin decât dacă s-ar angaja în alte profesii care pretind același nivel de calificare, constatând în același timp că sunt supraîncărcați cu responsabilități suplimentare și sarcini administrative. Din cauza acestor condiții, munca de profesor este văzută, adesea, într-o lumină negativă, drept o profesie la care să apelezi ‘în ultimă Instanță’, iar profesorii nu primesc recunoașterea și statutul pe care îl merită”, apreciază organizațiile semnatare ale declarației citate.
Acestea – UNESCO, UNICEF, Organizația Internațională a Muncii și Education International – declară că este esențial ca țările lumii să schimbe felul cum sunt percepuți profesorii, care trebuie recunoscuți drept “catalizatori ai schimbării, creatori și facilitatori ai cunoașterii, mentori care se implică alături de elevi și îi sprijină în înțelegerea provocărilor complexe și a realităților lumii de astăzi”.
“Cerem țărilor să se asigure că munca de profesor este transformată pretutindeni într-una mai atractivă și căreia i se acordă valoare, în care profesorilor li se oferă valoarea, încrederea și sprijinul adecvat pentru a răspunde nevoilor fiecărui elev. Trebuie întreprinse acțiuni  îndrăznețe dacă vrem să inversăm declinul actual și să creștem cu succes numărul profesorilor”, este îndemnul organizațiilor citate.
COMENTARII
Ion Olaru

și pe cat posibil,mai încet cu răsturnarea de "valori europene" peste noi,toți....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă am în vedere că fostul inspector de istorie și științe sociale de ISJ Vrancea, actualmente purtător de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, nu a putut înțelege nimic din eficiența practică a disciplinei Educație civică, care a fost predată la Școala Neculai Jecheanu, despre ”valorile” AUR de ”Provincia Europeană Vrancea” ce părere ai?
NOTA: ”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Ion Olaru
Grosu Ulise, ce bine că am aflat....
4. Ziarul Știri de Cluj a publicat articolul ”Academicianul clujean Ioan-Aurel Pop: Școala este muncă și nu joc, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” ne asigurăm decăderea”.
Citez:

”Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat că școala serioasă nu înseamnă dobândirea deprinderilor practice pentru viață, acestea se asigură altfel, ci o cultură generală serioasă.
Fără educație riscăm barbarizarea, iar prin educație președintele Academiei Române înțelege învățarea materiilor de bază.
„Școala este muncă și nu joc, evident muncă adecvată vârstelor copiilor. Dacă facem din școală distracție, dacă transferăm ­memoria din capul elevilor în ­computere, laptopuri, tablete, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” (igienă, s*x, nutriție, circulație publică, pro­tecția mediului, antreprenoriat, digitalizare etc.), în loc de limba și literatura română și universală, religie, matematică, fizică, biologie, chimie, istorie, geografie, muzică, desen, educație fizică, atunci ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea.
Eu cred că ne putem reveni și să impunem în societate ceea ce se cuvine, adică echilibrul sau cumpătarea vieții trăite întru bine și adevăr, sub semnul credinței. Este de ajuns să ne uităm în trecut și să vedem cum am ajuns până aici, într-o lume frământată în care multe nea­muri s-au stins, s-au topit în altele, au dispărut. Românii, totuși, există încă și asta nu datorită nouă, epigonilor, ci părinților, moșilor și stră­moșilor noștri.
Nici nu am fost intole­ranți și nici cei mai rasiști, cum insinuează unii interesați să semene vânt. Noi am trăit cu „veșnicia” de la sat, cu pacea și liniștea munților, văilor și câmpiilor, cu biserici și case de lemn, cu turme mutătoare în locuri de vărat și de iernat, cu buciume sunătoare „sara pe deal”. Ne-am făcut viața după ritmurile și rânduielile noastre și am luat Occidentul ca model la momentul potrivit, numai că Occidentul era cam ostenit. Azi, când îi vedem bine „osteneala”, nu ar mai trebui să ne ploconim inclusiv în fața erorilor lui, ci să păstrăm ceea ce este bine de la acea mare civili­zație și să ne prețuim binele nostru. Dacă eram doar proști și înapoiați, nu ajungeam ca popor până în secolul al XXI-lea, ci ne risipeam în neant, ne topeam în alte neamuri.
Faptul că am rămas este un semn că putem birui răul. Dacă vom reveni la virtuțile și la valorile verificate prin credință, atunci vom putea semăna în sufletele tinerilor încredere și speranță în viitorul Țării Ro­mânești și al lumii”, spune președintele Academiei Române pentru Ziarul Lumina.”.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Dacă academicianul clujean Ioan-Aurel Pop a ajuns președintele Academiei Române, ca recompensă pentru faptul că l-a făcut profesor pe REPETENTUL Florian Coldea la UBB, din punctul meu de vedere, autoritatea lui morală este zero.
”„Școala este muncă și nu joc, evident muncă adecvată vârstelor copiilor. Dacă facem din școală distracție, dacă transferăm ­memoria din capul elevilor în ­computere, laptopuri, tablete, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” (igienă, s*x, nutriție, circulație publică, pro­tecția mediului, antreprenoriat, digitalizare etc.), în loc de limba și literatura română și universală, religie, matematică, fizică, biologie, chimie, istorie, geografie, muzică, desen, educație fizică, atunci ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea.”
Din citatul de mai sus rezultă că disciplina educație civică, nu reprezintă o prioritate pentru academicianul clujean Ioan-Aurel Pop, aspect care ar putea spune multe.
Ion Olaru
Grosu Ulise, ce-o mai fi și aia, educație civică....? una, națională, n-ar fi altceva....?
Grosu Ulise
Ion Olaru; La Școala Neculai Jecheanu care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice se preda disciplina, ”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, în calitatea ce inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, a demonstrat că este INCAPABIL să înțeleagă ceva din eficiența practică a acestei discipline.
În schimb, când a fost sigur că nu mai sunt profesor de mâna a III a, pentru a crește în ochii președintelui Marian Oprișan, mi-a recomandat ca să plantez țăruși cu fundul pe moșia de la Mândrești a activistului PCR Radu Nițu, actualmente consilier PSD în CL Focșani.
PS Am intrat în posesia numărului 3 al ziarului AUR - Glasul Vrancei, care este o fițuică în care nu se spune nimic.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, mă bucur că după ce ai picat PROBA de LUCRU la care te-am supus, îmi apreciezi replicile cu emoticoane zâmbărețe.
PS Am să-ți detaliez câteva articole din numărului 3 al ziarului AUR - Glasul Vrancei, scrise într-o adevărată LIMBĂ de LEMN.
5. În data de 08.10.2023, am redistribuit de pe pagina de Facebook a d-nei profesor de religie Ioana Ichim, următoarea postare:
Ioana Ichim
" Se pare ca l-au deranjat rău pe musiu Vasile Bănescu cel Prea Slobod de Gura, criticile de vreme ca îi transmite astfel de mesaje ujuia dinttre autori.
Sincer nu pot decât sa fiu de acord cu tot ce spune Mihail Neamțu mai jos .
" Smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. (Matei 18, 7)
Vasile Bănescu și-a pierdut mințile. Nu-mi explic altfel cum și-ar putea permite un reprezentant al Patriarhiei să-mi trimită mesaje private de hărțuire și amenințare.
Cunoașteți un singur purtător de cuvânt dintr-o instituție publică sau privată a României care încalcă sistematic protocolul și procedurile din rațiuni de vendetă personală?
Cunoașteți un singur reprezentant de Mitropolie, Arhiepiscopie sau Episcopie care se coboară josnic la nivelul unui asemenea partizanat ideologic și neprofesionalism? Mai știe cineva să existe vreun personaj care să construiască zilnic falii adânci și chiar schisme în interiorul Bisericii, așa cum s-a văzut în controversa despre Pascalie?
Menirea creștinilor este să aducă pacea, nu gâlceava. Rolul Bisericii este să vindece relațiile între oameni, nu să le otrăvească.
La această oră, Vasile Bănescu — mereu încruntat, mereu agresiv, mereu dornic să-și certe semenii — amestecă pozițiile oficiale ale Patriarhiei cu opiniile sale exprimate într-o păsărească scremută și nefericită.
Amestecul sistematic al unor elucubrații pătimașe cu opiniile sobre ale unei instituții venerabile (Patriarhia Română) aduce zilnic un grav deficit de imagine Bisericii Ortodoxe Române.
Numeroși episcopi silitori, preoți vrednici, monahi rugători și laici decenți se simt obligați să explice idiosincraziile și polemicile angajate de un personaj complexat, fără operă teologică, dar mereu blocat pe emisie.
Vasile Bănescu participă activ la subminarea unității Bisericii Ortodoxe Române, fapt demonstrat în nenumărate intervenții publice, de la susținerea regimului liberticid și cauționarea pașapoartelor verzi în perioada pandemiei Covid19 până la poziționările anticanonice privind data Paștelui sau recenta legitimare a filmului blasfemiator la adresa părintelui Arsenie Boca.
Aceste momente de crasă inadecvare ar fi putut fi doar niște rătăciri sau derapaje izolate. Mai multă rugăciune, un plus de mișcare și mai mult soare ar face bine oricui.
Doar că Vasile Bănescu pretinde că vorbește, tacit sau explicit, în numele Președintelui Sfântului Sinod al BOR.
În absența unei vieți duhovnicești exemplare și-n lipsa unor proiecte culturale solide, Vasile Bănescu se ofilește-n postări circumstanțiale pe Facebook. Măcinat de evidente neliniști și lipsuri interioare, acest om s-a angajat într-o suită nesfârșită de polemici virulente cu reprezentanți ai ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, atacând explicit anumiți episcopi și arhiepiscopi în funcție, dar și teologi laici, preoți vrednici sau profesori universitari consacrați academic la nivel național și internațional.
Pe vremuri, Vasile Bănescu juca rolul oportun de animator al unor emisiuni culturale la TrinitasTV. Astăzi, comentariile sale privesc orice, dar nu exegeza biblică, studiul textelor patristice sau hermeneutica scrierilor filocalice.
Fără să-l fi studiat prea mult, am remarcat în activitatea publică a domnului Bănescu o frivolitate deloc mozartiană, deviată frecvent către invectivă și discursul moralist. Atins de-o patologică îndreptățire de sine, angajatul Facebook al Patriarhiei are doar obsesia lansării procese de intenție, tevaturi, calomnii, insulte, delațiuni, insinuări sau acuzații îndreptate către oamenii Biserici, mai vrednici sau mai nevrednici.
! Un purtător de cuvânt care luptă cu membrii instituției pe care o reprezintă este nu doar o anomalie istorică, ci o contradicție dezastruoasă pentru publică a Bisericii Ortodoxe Române.
Singura soluție pentru ieșirea din impas o reprezintă demiterea de urgență a domnului Vasile Bănescu." Text preluat Mircea Morar
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, cred că ați vorbit de funie în casa spânzuratului, atunci când ați făcut afirmația, citez:
”Vasile Bănescu și-a pierdut mințile. Nu-mi explic altfel cum și-ar putea permite un reprezentant al Patriarhiei să-mi trimită mesaje private de hărțuire și amenințare.”.
NOTA: Concluzia este valabilă dacă presupunerea mea, aparent logică că, Maestrul Arsenie Bocancea i-a făcut operație de schimbare de sex lui Marius Ichim(stafia jandarm).
Constat că rugăciunea pe care am făcut-o pentru D-voastră la Mănăstirea Prislop, are efecte nebănuite.
PS Recunosc că pentru Dragomir Lucian nu m-am rugat, dar mă bucur că v-a devenit un partener de dialog facebook-ist.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Ioana Ichim
Grosu Ulise, vezi că e text preluat.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Am sesizat, dar profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul ”orion”, mi-a spus să ignor anumite lucruri, când am posibilitatea de a ”trage spuza pe turta mea”.
PS D-na Mariana Simon știe de ce!
Ioana Ichim
Grosu Ulise, și nu e treaba mea..
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Eu am redistribuit această scriere de pe pagina D-voastră de Facebook.
În mod normal, când ați văzut precizarea,
”Vasile Bănescu și-a pierdut mințile. Nu-mi explic altfel cum și-ar putea permite un reprezentant al Patriarhiei să-mi trimită mesaje private de hărțuire și amenințare.”,
nu ar fi trebuit să o mai redistribuiți.
PS Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, mi s-au părut interesante comentariile tale, pe care le-ai făcut la prezenta postare de pe pagina de Facebook a d-nei Ioana Ichim, citez:
a. ”Nicu Vrinceanu
Ei. Poate no fi chiar așa. Cine a scris aceste rânduri pare a fi rivalul de moarte a lui Banescu.
Să stăm strâmb și să judecăm drept.
Doamne ajută-ne !”.
b. ”Nicu Vrinceanu
Ioana Ichim; Dumnezeu să mă ierte nu prea simpatize pe Patriarhul Daniel.
Dar tot timpul in biserică și credința ortodoxă eu am avut o speranță că vom rezista și vom ajunge la liman.
Trebuie să avem discernamânt că într-o turmă mai sunt și oi negre.
Poate ele nu aplică regula: cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Credeți că sunt împotrivă că nu au discernământ ?”.
6. Site-ul România de azi din data de 04.10.2023 a publicat informația, ”Povestea uluitoare a interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos. Mădălin spărgea locuințe, fura și făcea legea în Sectorul 6, iar acum se roagă pentru oameni în pustietate”.
Citez:

” Viața bate orice scenariu de film, iar povestea interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos este fără doar și poate demnă de Oscar. Cine s-ar fi gândit vreodată că relatările biblice despre întoarcerea păcătoșilor la cele sfinte vor fi de actualitate și că și în zilele noastre, oameni care au luat-o pe drumul pierzaniei au regăsit, la un moment dat, calea spre lumină.
Povestea uluitoare a interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos. Este și cazul lui Mădălin, un cocalar ce spărgea locuințe, fura și făcea legea în Sectorul 6 din Capitală, despre care foarte multă lume spunea că va înfunda pușcăria pentru tot restul vieții, dar care acum, a ajuns să se roage pentru oameni în pustie.
Povestea uluitoare a interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos
Povestea interlopului Mădălin din Militari ajuns pustnicul Varsanufie în muntele Athos l-a impresionat atât de tare pe sociologul și profesorul universitar Bruno Ștefan încât a transpus o întâlnire cu oaia rătăcită a Domnului care s-a reîntors la turma sa în cartea „Cocalarul şi vinul sfinţit”.
În capitolul „Despre voia și puterea Lui Dumnezeu”, sociologul vorbește pe larg despre destinul neobișnuit al cocalarului tipic de București ajuns unul dintre cei mai arzători rugători către Dumnezeu din Athos.
„Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
În continuare profesorul povestește că atunci când s-a mutat în cartierul Militari, apartamentul i-a fost spart de trei ori în jumătate de an. Banda lui Mădălin a fost implicată în toate cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii îi bătuse şi îi tăiase cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el părea de neatins. Reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. La a treia sesizare, poliţistul de proximitate l-a luat de-o parte şi i-a spus să o lase mai moale cu nemulţumirile „dacă vreau să nu o păţesc mai rău”, povestește Bruno Ștefan, în cartea sa.
Autorul subliniază că Mădălin era stăpânul zonei, al locurilor de parcare și peştele celor mai multe prostituate din cartier. Cu timpul, chiar dacă îi spărsese casa, acesta a ajuns să-l simpatizeze pe Bruno Ștefan. L-a decretat oficial fratele lui și a amenințat că cine nu ține cont de asta în cartier, „va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin”.
Atunci când a ajuns la penitenciarul Rahova, profesorul a avut o surpriza să dea din nou peste acesta, arestat pentru că spărsese casa liderului PSD din sectorul 6. Acum, Mădălin a ajuns unul din cei mai influenţi puşcăriaşi, devenindu-i chiar ghid în închisoare.
„Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz.
Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen”, continuă mărturia lui Bruno Ștefan.
După eliberarea din închisoare, în viața lui Mădălin se produce o schimbare bruscă care avea să îi impresioneze pe toți cei care l-au cunoscut.
La eliberare, intervine însă unul din acele episoade care par să trădeze o voință mai presus decât cea omenească.
„Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. „Dom’ profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept”, a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin”.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească”, mai spune autorul.
Profesorul a mărturisit că o perioadă a pierdut legătura cu Mădălin, însă după câțiva ani merge la Muntele Athos cu câţiva prieteni, unde îi atrage atenția un pustnic român care le vorbea pelerinilor cu entuziasm despre Fecioara Maria.
„M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut.
Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toți călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui”, continuă relatarea sociologul care a avut surpriza să constate că pustnicul e văzător cu duhul.
Atunci când a ajuns în dreptul lui Varsanufie, acesta îl întreabă dacă nu-l recunoaște. De gât avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor îi spune că e „o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani”.
„- Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
– Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
– Nu dom’ profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire.
Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor”, relatează Bruno Ștefan.
La finalul capitolului, profesorul Bruno Ștefan povestește cum l-a impresionat câtă înțelepciune avea în cuvintele sale pustnicul Varsanufie care cândva a fost interlopul Mădălin din Militari.
„Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu”, a conchis sociologul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, când Marius Ichim și-a făcut numărul cu mine pe Mesenger, i-am recomandat Maestrului Arsenie Bocancea să-l trimită în pustiu ca să se roage.
Dacă va proceda așa, Marius Ichim va deveni un ”Moise de Provincia Europeană Vrancea”.
Nu știu dacă această informație facebook-istă este o ficțiune sau are tangență cu realitatea.
Dacă nu este ficțiune și prezintă un lucru real, mi-a plăcut următoarea precizare, citez:
”Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toți călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui”, continuă relatarea sociologul care a avut surpriza să constate că pustnicul e văzător cu duhul.”  
 
G. Țara Vrancei o Românie în miniatură
1.  Ziarul de Vrancea din data de 05.10.2023, a publicat articolul ”Prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, reafirmă că prioritatea absolută a mandatului său este lupta împotriva drogurilor”.
Citez:

”Prin intermediul unui comunicat de presă făcut public miercuri 04 octombrie 2023 prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, reafirmă că prioritatea absolută a mandatului său este lupta împotriva drogurilor.
Comunicat de presă:Moartea albă-toleranță zero- lupta continuă
Lupta împotriva drogurilor, prioritatea absolută a mandatului meu – Nicușor Halici, Prefectul județului Vrancea
Toleranță zero pentru droguri - Lupta împotriva consumului de substanțe interzise și combaterea traficului și a consumului de droguri, care afectează mai ales copiii și tinerii, este prioritatea nr.1 a prefectului județului Vrancea, Nicușor Halici. „Nu putem ignora consecințele grave ale acestui fenomen, așa că voi face tot ce este posibil pentru a proteja viitorul semenilor noștri”, a declarat acesta.
ETAPA 1. EVALUARE
Din prima săptămână a mandatului început în martie 2022, prefectul Nicușor Halici a avut discuții cu reprezentanții instituțiilor din zona de ordine și siguranță publică, iar concluziile au fost alarmante:
- Dacă, în 2014, consumul era puțin prezent în mediul școlar, regăsindu-se doar în anumite licee, la clasele a XI-a și a XII-a, în 2022, consumul ajunsese până la clasele a V-a și a VI-a, depășind granițele municipiilor și orașelor, fiind prezent în multe zone rurale;
- Probele biologice pentru determinarea existenței drogurilor în sânge erau transportate fizic la Iași, deși Spitalul de Urgență Focșani avea un aparat, care însă nu era omologat și pentru astfel de determinări;
- La nivelul județului existau doar 2 dispozitive de testare rapidă a consumului de droguri, insuficiente pentru a acoperi amploarea fenomenului;
- Nu exista un plan comun de acțiune integrată a instituțiilor statului.
ETAPA 2. MĂSURI
„Din acel moment am solicitat tuturor responsabililor din instituțiile de ordine si siguranță să trateze ca prioritate absolută combaterea acestui fenomen și să propună soluții de eficientizare a luptei împotriva MORȚII ALBE”, a adăugat prefectul, potrivit căruia:
1. A solicitat Spitalului Județean de Urgență Focșani să demareze procedura de autorizare și specializare a personalului pentru efectuarea determinării existenței drogurilor în probele biologice recoltate.
2. A emis un ordin de prefect prin care a fost stabilit un plan județean de măsuri pentru diminuarea absenteismului școlar și a consumului de alcool și droguri, atât în școli, cât și în proximitatea acestora, implementat de Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi.
3. A fost solicitat sprijinul autorităților publice locale pentru achiziționarea de aparate rapide Drugtest și punerea acestora la dispoziția Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.
4. A cerut sprijinul tuturor cadrelor didactice, părinților si tuturor românilor de bună credință, ca și implicarea activă a acestora și sesizarea instituțiilor statului cu privire la orice informație care poate ajuta autoritățile în lupta cu acest fenomen dezastruos.
„La peste un an de la demararea acțiunii, suntem SINGURUL județ din România - cu excepția județelor care au centre universitare - care dispun de un astfel de aparat autorizat si de personal calificat, care să contribuie mai mult la diminuarea existenței drogurilor pe raza județului Vrancea. Mulțumesc autorităților publice: Consiliului Județean Vrancea, Primăriei Municipiului Focșani și Adjud, orașelor Odobești, Mărășești și Panciu, pentru deschiderea de a cumpăra dispozitive rapide Drugtest, în vederea punerii acestora la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea”, a completat Nicușor Halici.
ETAPA 3. REZULTATE
Cu tehnica existentă, polițiștii și jandarmii vrânceni au reușit, în 2022 și 2023:
TESTĂRI droguri conducători auto:
PERMISE reținute:
- Anul 2022: 786, din care 36 dosare penale (fără măsuri preventive – rețineri, control judiciar, arestare preventivă);
- Anul 2023:452, din care 56 dosare penale (fără măsuri preventive – rețineri, control judiciar, arestare preventivă).
TOTAL TESTĂRI: 1.238
TOTAL DOSARE PENALE: 92
„În plus, în această perioadă au fost organizate mai multe acțiuni județene și naționale de destructurare a unor grupuri sau organizații care produceau sau distribuiau droguri de mare risc.
AȘADAR SE POATE!!!!
Fac încă o dată apel către toate instituțiile cu responsabilitate, către părinți, cadre didactice și români de bună credință să sesizeze orice aspect care poate contribui la diminuarea cantităților de droguri din județul Vrancea. Pe cei care au informații si doresc să-și păstreze anonimatul îi rog să sesizeze instituțiile statului sau să mă contacteze la sediul instituției, pentru preluarea acestor informații care să ne apere copiii și nepoții de această MOARTE ALBĂ. Vă asigur pe toți de confidențialitatea totală, atât a identității, cât și a informațiilor oferite. DOAR UNIȚI ȘI DOAR ÎMPREUNĂ VOM PUTEA SĂ NE PROTEJĂM COPIII DE ACEASTĂ MOARTE!” a spus, în încheiere, prefectul Nicușor Halici.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, Nicușor Halici, din punctul meu de vedere este un OM de PAIE, pe care l-a promovat președintele Marian Oprișan.
Faptul că acesta este un habarnist, rezultă din afirmațiile pe care le-a făcut în cazul accidentului colectiv de muncă de la Călimănești, unde au murit patru oameni nevinovați.
Intrarea în cursa electorală a președintelui Marian Oprișan, cred că îi dă fiori reci pe șira spinării prefectului Nicușor Halici, lider al PSD Vrancea.
Precizarea din acest articol de presă, citez:
”Lupta împotriva drogurilor, prioritatea absolută a mandatului meu – Nicușor Halici, Prefectul județului Vrancea.”, pe mine m-a UMPLUT de RESPECT.
Ion Olaru
Grosu Ulise, deci,ai remarcat ce front puternic de lupta contra drogurilor,am avut,avem,iar pe viitor îi vom sparge pe toți drogalaii! bine, nu e cazul sa ne luăm de filiere.....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene în ”Provincia Europeană Vrancea” la IPJ Vrancea, după părea mea, este o persoană care se ocupă cu prevenția în școli și care tratează totul ca pe o glumă.
Acest ”comisar de poliție” a fost făcută polițist, urmare a unui concurs de împrejurări.
”Polițistă” în cauză, după părerea mea, este după chipul și asemănarea lui Pavel Abraham.
Ion Olaru
Grosu Ulise, mie îmi fluieri ?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
În ciuda acestui lucru, deoarece nu ai trecut PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o și pe cale de consecință, s-a ales praful de ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), m-a pus pe gânduri.
Ion Olaru
Grosu Ulise, s-au mai văzut oisti ajunse in gard....,ei și ...? lumea merge...
2. Ziarul de Vrancea din data de 06.10.2023 a publicat informația, ”Fost procuror din Vrancea, prins cu plantație de canabis în podgoria Panciu”.
Citez:
”Conform g4media.ro un fost procuror la Parchetul Panciu, județul Vrancea, în vârstă de 65 de ani, este cercetat pentru cultivarea și deținerea de droguri de risc, după ce procurorii au executat două percheziții la proprietăți din orașul vrâncean.
A fost descoperită o cultură ilegală de cannabis, disimulată într-o plantație de vie, fiind recoltate 241 de plante și mai multe fragmente vegetale reprezentând muguri de cannabis, susțin surse judiciare pentru G4media.
În trecut s-a mai făcut o percheziție la una din proprietățile sale, iar la momentul respectiv a declarat că folosește plantele pentru a face o plăcintă tradițională cu semințe de canabis.
Contactată de cotidianul nostru purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal de poliţie. Paula Enache a precizat:”Colegii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate. (SCCO) nu au finalizat activitățile.Vă țin la curent”
Știrea actualizată 05 octombrie 2023, ora 21:10, precizările IPJ Vrancea despre caz:PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE DEȚINERE DE DROGURI DE RISC
La data de 5 octombrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vrancea, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Vrancea, într-o cauză privind săvârşirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
În urma perchezițiilor efectuate, în gradina uneia dintre locuințe, au fost descoperite, ridicate și ambalate, în vederea expertizării, 241 de plante de canabis.
Mai multe persoane urmează a fi audiate în cauză.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Serviciul Criminalistic.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, te rog să coroborezi:
a. Precizarea din această informație de presă, citez:
”Un fost procuror din Panciu, judeţul Vrancea, a fost prins de poliţişti după ce a cultivat canabis într-o plantaţie de viţă de vie. La audieri, bărbatul a declarat că foloseşte canabisul pentru o reţetă tradiţională de plăcintă.”
b. Informația de presă, citez, ”Lupta împotriva drogurilor, prioritatea absolută a mandatului meu – Nicușor Halici, Prefectul județului Vrancea.”
c. Precizarea ta citez,
Ion Olaru
Grosu Ulise deci,ai remarcat ce front puternic de lupta contra drogurilor,am avut,avem,iar pe viitor ii vom sprge pe toți drogalaii! bine,nu e cazul sa ne luăm de filiere.....”
Nu știu care va fi punctul tău de vedere, urmare a acestei coroborări, dar coroborarea mea conduce la concluzia că Țara Vrancei este o Românie în miniatură, nu numai din punct de vedere geografic și istoric.
Acest lucru mă face să fiu mândru că sunt vrâncean.
Nu știu dacă prietenul Nicu Vrinceanu este în asentimentul meu, dar acest aspect are mai puțină importanță.
Sava Iulian-Gabriel
Aoleu și eu de unde mai cumpar ?
Grosu Ulise
Sava Iulian-Gabriel; Prietene, nu știu de unde mai cumperi tu ”iarbă”, dar nu am insomnii în legătură cu acest aspect.
Am înțeles că, prietenul tău și colegul de bancă, Raimond, căruia bunica îi băgase FRICA în OASE, este la Constanța, angajat în armată sau la jandarmi.
De asemenea, am înțeles că tu ai rămas repetent în clasa a XI a și ai renunțat la școală.
Cred că sunt singurul profesor pe care l-ai avut în clasa a IX a și a X a, cu care te întreții pe Facebook.
Sava Iulian-Gabriel
Grosu Ulise și nu e bine ?
Grosu Ulise
Sava Iulian-Gabriel; Am spus eu că nu este bine?
Acest lucru ar trebui să-l constate și alții.
Am avut la Liceul 4 o clasă numai de băieți, care practic TERORIZAU profesorii prin comportamentul lor.
Numai eu am reușit să mă înțeleg cât de cât cu ei, iar cu o parte dintre ei sunt prieteni pe Facebook.
Cineva i-a provocat pe acești foști elevi la Liceul 4, care acum sunt prin Europa și care nu prea sunt duși la biserică, așa cum este și cazul tău, să mă vorbească de rău, dar fără succes.
În concluzie, este de bine.
Ai un consătean care se numește Cosmin Bz pe care l-am avut elev la Liceul auto și care mi-a spus că te cunoaște.
Am văzut că el a plecat prin Europa.
Tu nu ai plecat?
Sava Iulian-Gabriel
Grosu Ulise, ba da sunt plecat și eu tot prin Europa
Cosmin Bz
Grosu Ulise, am fost plecat.
Nicu Vrinceanu
Pentru a da savoare strugurilor.
Nu este indicat a se pune la fermentat cu strugurii.
Se poate folosi in stare proaspăt dar mai ales uscată.
Pentru alte indicații și contra indicații, întrebați expertul Mădălin Both ( Marian Ciaușescu )
Dorina Anghelache
Grosu Ulise, când eram copii mama ne făcea de crăciun turte și crema cu care umplea era făcută din sămînță de cînepă, era oare un drog ?
Grosu Ulise
Dorina Anghelache; Eu nu am auzit de o astfel de plăcintă, dar dacă D-voastră spuneți, atunci ”plăcinta cu canabis” ar putea fi ceva ”tradițional” în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Se spune că șamanii sud-americani foloseau încă de acum 1.000 de ani un adevărat arsenal de substanțe halucinogene pentru diferite ritualuri sau pentru a comunica cu strămoșii.
După ce consumați de Crăciun ”turtele umplute cu sămânță de cânepă” îl vedeați pe Moș Crăciun sau pe Moș Gerilă?
PS Am întrebat pentru prietenul Nicu Vrinceanu, care a pretins că nu a crezut în Moș Crăciun(Moș Gerilă) în copilărie, însă se credea piticul preferat al Albei ca zăpada.
Dorina Anghelache
Fă diferența între turte și plăcintă.
Grosu Ulise
Dorina Anghelache; Posibilitățile mele fiind limitate, iar efectul asupra mea al cursurilor de bârfă și intrigă facebook-istă pe care le-am urmat cu postacul ”orion”, fiind foarte mare, înțeleg cum vreau și cum îmi convine.
Dorina Anghelache
Grosu Ulise, ce păcat
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; În anul 2015, prefectul Nicușor Halici împreună cu subprefectul Cristi Valentin Misăilă au brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
În această speță este și o hotărâre de instanță, din care rezultă că vina pentru această ABERAȚIE ECONOMICĂ aparține Direcției economice din Primăria Focșani.
Nu știu dacă ”plăcinta cu canabis” este o rețetă tradițională pentru procurorii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar procurorul Luminița Dogaru a decis ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP - ENET, să-l plătim noi, focșănenii, așa cum dorește și primarul Cristi Valentin Misăilă și nu persoanele care se fac vinovate că s-a ajuns la acest prejudiciu.
O altă somitate promovată de președintele Marian Oprișan, este d-na deputat Rodica Tudorița Boboc, pentru care forma de guvernământ a României este PSD-ul.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că d-na deputat Rodica Tudorița Boboc nu l-a reprezentat în Parlamentul României, deoarece nu a fost la vot.
După ce prietenul Ion Olaru împreună cu Maestrul Arsenie Bocancea au picat PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o, am continuat să-mi aplic în practică planul de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Acest plan de luptă i l-am prezentat d-nei Ioana Ichim, în calitatea Domniei sale de cel mai mare PROFESIONIST în domeniul religiilor pe care am avut onoarea să-l cunosc.
NOTA: Am în vedere mesajul ”PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII”, având ca MOTO: ”Președintele CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, între cei doi vicepreședinți, este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari.” - Arsenie Bocancea, pe care i l-am transmis în data de 02.10.2023, prin intermediul Facebook.
Prietenul Ion Olaru pretinde că în două legislaturi în Parlamentul României ”va curge lapte și miere”, însă politica lui de cadre este identică cu a președintelui Marian Oprișan.
La prezentarea politicii acestuia de cadre, pe care o consider identică cu a președintelui Marian Oprișan, unde am făcut o analiză în care am lucrat cu ”materialul clientului”, acesta mi-a replicat, citez:
Ion Olaru
Grosu Ulise, a nu se amestecă totul....”
Dacă de la ”OMUL POLITIC” Dragomir Lucian, căruia i-ai acordat apelativul de ”OM tip RÂMĂ”, nu am nicio pretenție, nu același lucru este valabil și în cazul prietenului Ion Olaru.
Ion Olaru
Grosu Ulise, de regula soluțiile mele sunt inatacabile. e drept, este nevoie și de suveranitate. de patriotism ,și de cinste.
Grosu Ulise
Ion Olaru Prietene, precizarea ta, citez:
Ion Olaru;
Grosu Ulise, de regula soluțiile mele sunt inatacabile”, mi-a adus aminte de convingerea Maestrului Arsenie Bocancea, citez, ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”
Prietene, fapte nu vorbe!
PS Deoarece ai picat PROBA de LUCRU la care te-am supus, treaba cu ”patriotismul și cinstea” au devenit vorbe de clacă.
PS Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce, iar dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, în prezent, prestez munca de ”zilier” la cules de struguri, ca să folosesc o expresie dragă Maestrului Arsenie Bocancea.
Prin această activitate agricolă, unde nu mă omor muncind, dar nici nu stau degeaba și pentru care consider că sunt plătit dublu muncii mele, chiar dacă plata nu mi se face în numerar, eu îmi ÎNCARC BATERIILE.
În comentariul de mai sus, în care m-am referit la ABERAȚIA ECONOMICĂ de la ENET Focșani și pe care ai ignorat-o, consider că am fost foarte clar.
Replica pe care i-am dat-o prietenului Sava Iulian-Gabriel, ar trebui să o determine pe d-na Ioana Ichim să mediteze la studiul PROFESIONIST pe care i l-am propus să-l facă, în legătură cu rolul nefast pe care consider că îl are ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ în atrofierea DEMNITĂȚII poporului român.
Eu m-am angajat ca să-i aplic în practică acest studiu, la nivel de de ”Provincia Europeană Vrancea”.
PS Recunosc că în ceea ce privește ”Sfânta Treime”(prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cența Răvaș și prof. Bogdan Ciubotaru), am și eu niște polițe de plătit, dar pe care vreau să le PLĂTESC cu CĂRȚILE pe MASĂ.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, azi 06.10.2023, liderul PSR Vrancea, Dragomir Lucian, a distribuit pe pagina lui de Facebook, citez:
<Gândul zilei ;
Înainte de 89 românii, credeau în Ceaușescu și PCR , după ... cred în biserică și televizor !”
COMENTARII
Grosu Ulise

Dragomir Lucian; Aceasta, după părerea ta de ”psiholog autodidact”, așa cum ai pretins că ești.
Dragomir Lucian
Grosu Ulise. dacă mai razi ca prostul și comentezi la mișto pe pagina mea , te șterg din lista de prieteni !
Grosu Ulise
Dragomir Lucian; Mă ONOREAZĂ dacă mă vei șterge din lista ta de prieteni facebook-iști.
PS Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce, dar este posibil ca acum și prietenul Bisoceanu Mihai să fi înțeles cum stau lucrurile. >
Activistul PCR Radu Nițu, care este consilier PSD în CL Focșani și pe care ați dorit să-l vedeți în imaginile de la deschiderea anului școlar la Liceul Traian Vuia Focșani, ignorând FLACĂRA VIOLET emanată de d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, din punctul meu de vedere, este BUFONUL președintelui Marian Oprișan.
Indemnizația lunară pe care o primește consilierul PSD Radu Nițu, cred că este egală cu pensia medie din jud. Vrancea.
Nu știu ce pensie au cobaii Maestrului Arsenie Bocancea, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, care timp de circa 5 ani m-au DENIGRAT prin intermediul Facebook, dar este posibil ca indemnizația de consilier în CL Focșani a activistului PCR Radu Nițu, să fie mai mare decât pensia celor doi DENIGRATORI ai mei.
După ce am lucrat cu materialul clientului și am demonstrat că politica de cadre a prietenului Ion Olaru este identică cu a președintelui Marian Oprișan, acesta a început să o dea din colț în colț.
În acțiunea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), mi-a asumat rolul de înaintaș la deschidere, fără a avea pretenția ca să știu adevărata identitate a colaboratorilor complementari, ci doar planul de acțiune și obiectivele.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a început să se smiorcăie la D-voastră, afirmând că, urmare a ajutorului lui am putut fi în ultimii doi ani profesor de mâna a III a, (lucru pe care nu l-am negat), dar am continuat să-l ironizez, iar prietenul Ion Olaru o dădea din colț în colț, s-a impus să le dau o PROBĂ de LUCRU.
Cei doi netrecând PROBA de LUCRU, considerați că am procedat corect, punându-mi în practică propriul plan de acțiune, cu privire la lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, mă bucur că interpelarea pe care i-am făcut-o d-nei Ioana Ichim ți-a smuls emoticon zâmbăreț.
După părerea mea, replica ta, citez,
Ion Olaru;
Grosu Ulise, de regula soluțiile mele sunt inatacabile.”, 
este cam de PLÂNS, dacă am în vedere că ai picat PROBA de LUCRU.
Ion Olaru
hlandanii cresc pe orice drum....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Așa o fi prietene, eu nu-mi permit să te contrazic.
Ion Olaru
Grosu Ulise, aici....
3. Ziarul de Vrancea din data de 06.10.2023 a publicat articolul ”Vrancea în topul județelor pe harta spăgii în spitalele din România”.
Citez:
”Conform unei știri publicate joi 05 octombrie 2023 pe siteul stiri.tvr.ro Vrancea ar fi în topul județelor pe harta spăgii în spitalele din România.Astfel harta publicată în septembrie de site-ul graphs.ro arată că cea mai gravă situație este întâlnită în județul Teleorman, unde 5,2% dintre cei care au completat chestionarul afirmă că li s-a cerut șpagă. Acesta este urmat de județele Brăila (4,84%), Caraș-Severin (4,71%) și Giurgiu (4,55%), Vrancea, Dâmbovița, Ialomița.Concret .4,52% dintre vrâncenii care-au completat chestionarul site-ului graphs.ro afirmă că li s-a cerut șpagă în spitalele din județ.
Harta spăgii în spitalele din România. În județele cele mai sărace se înregistrează cea mai mare șpagă
Bolnavii dau spagă la medic în aproape toate județele țării. Numărul celor care au recunoscut că li s-a cerut mită în spitale a crescut în ultimele luni, potrivit statisticilor, realizate de graphs.ro. Studiul a fost realizat pe baza formularelor completate de pacienți.
Harta publicată în septembrie arată că cea mai gravă situație este întâlnită în județul Teleorman, unde 5,2% dintre cei care au completat chestionarul afirmă că li s-a cerut șpagă. Acesta este urmat de județele Brăila (4,84%), Caraș-Severin (4,71%) și Giurgiu (4,55%), Vrancea, Dâmbovița, Ialomița
Cea mai scăzută valoare este înregistrată în Tulcea, 0 la sută, însă acest județ suferă de o lipsă acută de medici.
Situaţia nu este prea bună nici în Capitală unde şi aici procentul mitei este din păcate în creştere. Procentul celor care spun că au dat şpagă a crescut din martie şi până în august, de la 1.61% la 2,06%.
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani, în calitatea ta de președinte al CA de la Spitalul Județean Focșani, de ce crezi că doctorii din ”Provincia Europeană Vrancea” sunt printre cei mai ȘPĂGARI din România?
Să înțeleg că acest aspect are drept cauză faptul că, directorul Constantin Mândrilă (zis ”Conservă”), ar fi cam ”dalmațian”, în ciuda ”albirii” la care se spune că a contribuit președintele Marian Oprișan? 
4. Jurnalul de Vrancea din data de 19.09.2023, a publicat informația, ”Cei 300 ai lui Misăilă! Primarul Focșaniului vrea banchet pe bani publici pentru 1,5% dintre pensionarii orașului!”.
Citez:

”Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, asudă din greu (dar mai ales din timp) pentru a strânge capital electoral în vederea participării cu onestitate și în folosul urbei (nu-i așa?) la campania electorală de anul viitor. Pentru a cârpi pe ici, pe colo, încrederea pierdută după ce a mototolit orașul în fel și chip, aducându-l la nivelul „marii” sistematizări din anii 60, așa zisul prim-gospodar al urbei a cugetat profund la izvorul nesecat de voturi pe care FSN-PDSR-PSD s-a bazat întotdeauna – pensionarii rămași credincioși cravatei roșii cu tricolor – și a născocit o serbare așezată frumos pe soclul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice (inventată de ONU în decembrie 1990 și sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie). În cinstea acestui eveniment de marcă internațională (așa cum am arătat) și după principiul verificat „cine n-are bătrâni, să-i omenească”, Misăila s-a gândit să pună de-un banchet tradițional (PSD) care va costa 51.000 de lei (10.000 de euro) din bugetul orașului și la care vor fi invitate 300 de persoane. Probabil că pentru restul de 19.700 de pensionari ai Focșaniului ziua festivă va fi marcată-n cuget și simțiri, așa cum le șade bine cetățenilor „în retragere” când nu sunt mobilizați să iasă eroic la vot, din patru în patru ani, pentru a proteja idealurile social-democrate. În altă ordine de idei, se pare că Misăilă îi va aduce la chermeza plătită din banii publici doar pe acei pensionari care contează dintr-un motiv sau altul (sigur există o explicațiune!). Ca o paranteză, îi transmitem pe această cale să doarmă (pardon!) să șadă liniștit căci dacă „Blocul Democratic” va deveni realitate palpabilă, atunci va primi un nou mandat și posibilitatea de a crea cu lopățica din dotare o nouă rețea de tuneluri, mai trainice, sub municipiul Focșani. Revenind la caprele noastre, banchetul de care vă spuneam va însemna închirierea unei cabine foto („O fotografie pentru veșnicie!”) cu 3.000 de lei, un tort festiv de 3.600 de lei, artificii de 1.000 de lei, flori de 3.000 de lei, vin spumant de 4.500 de lei și masa festivă (o, daaa) în valoare de 36.000 de lei. Evident, atât după petrecerea la care va fi amfitrion cât și după localele de la anul, Misăilă va sufla elegant în lumânări iar noi în iaurtul din frigidere (dac-o vrea Dumnezeu)!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, mi-ar fi plăcut să fiu și eu printre cei 300 invitați ai primarului Cristi Valentin Misăilă, dar...
Mi se pare interesantă precizarea, ”Misăila s-a gândit să pună de-un banchet tradițional (PSD) care va costa 51.000 de lei (10.000 de euro) din bugetul orașului și la care vor fi invitate 300 de persoane. ”
Grosu Ulise
Veronica Porumb; Stimată Doamnă, ai postat o imagine pe pagina de Facebook, unde erați împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă și încă o doamnă, la care ați făcut precizarea, citez, ”Atunci când totul e bine și frumos !”.
Mi s-a părut interesant că și d-nei Elena Buzoianu i-a plăcut respectiva postare.
În această informare facebook-istă, se afirmă, citez, ”Probabil că pentru restul de 19.700 de pensionari ai Focșaniului ziua festivă va fi marcată-n cuget și simțiri, așa cum le șade bine cetățenilor „în retragere” când nu sunt mobilizați să iasă eroic la vot, din patru în patru ani, pentru a proteja idealurile social-democrate.”.
Este cunoscută maxima, ”Mielul blând suge la două oi”, dar în condițiile în care pensia medie în jud Vrancea, este una dintre cele mai mici din țară, iar costul serviciilor în mun.Focșani este unul dintre cele mai mari din țară, în opinia mea, cred că este o problemă cu acești ”miei blânzi”.
Părerea mea, nu și a prietenului Nicu Vrinceanu.
PS D-na Elena Buzoianu știe de ce!
Veronica Porumb
Grosu Ulise; Domnul Ulise , m-am referit la moment și atât !
Grosu Ulise
Veronica Porumb; Stimată Doamnă, dar ”momentul” de care vorbiți, a fost generat de cheltuirea unor bani publici, care este o altă mâncare de pește.
În speța Mr.Gh.Pastia nu a fost nicio persoană care pretinde că ”MUSTEȘTE de CULTURĂ”, să se revolte vizavi de disprețul pe care a demonstrat că-l are ”incompetentul cu comportament golănesc”, dacă este să citez apelativul pe care Maestrul Arsenie Bocancea i l-a acordat primarului Cristi Valentin Misăilă, față de memoria celui care a construit din bani personali cele două edificii culturale din mun. Focșani.
Eu i-am promis primarului Cristi Valentin Misăilă că, într-o confruntare publică cu mine, în prezența ”ELEFANTULUI de Focșani, având ca temă problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea este GLUGĂ de COCENI și nu finanțist așa cum afirmă că este.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Nicu Vrinceanu
Dezavantaj el.
Cei nechemati 19 700 nu il mai votează.
Și cu 300 ce poti face ?
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, primarul Cristi Valentin Misăilă este un ”incompetent cu comportament golănesc”.
Având calitate de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” pe Maestrul Arsenie Bocancea nimeni nu-l bagă în seama, așa cum este și cazul tău, în relația cu d-na viceprimar prof. dr.dr.Alexandra Tătaru.
Nu același lucru este valabil și în cazul meu.

CAPITOLUL III
ANALIZA informațiilor prezentate la CAPITOLUL I și CAPITOLUL II
CAPITOLUL I
ARSENIE BOCANCEA, POPĂ sau RĂSPOPIT? 
Concluzia d-nei Ioana Ichim este că ești un răspopit, este un punct de vedere al Domniei sale.
Din schimbul de replici pe care l-am avut cu d-na Ioana Ichim, rezultă părerea mea despre ”răspopirea” ta.
CAPITOLUL II 
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
Comentariile făcute la fiecare informație de presă, consider că sunt suficient de clare.
În cele ce urmează am să precizez fiecare punct al capitolului și titlul articolelor de presă.  
A. SRI și  George Soroș  implicați în România postdecembristă, după modelul din poezia  Partidul de George Lesnea
1. În data de 02.10.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, informația,
Vasilescu Valentin
2. ”Cine este Remus Pricopie (SNSPA). Ce legătură are cu George Soroș”
3. ”Regele cazinourilor amenință că îl dă în judecată pe Ciolacu: Măsurile sunt stupide! Intram la el în cinci minute”
B. SPECTACOLUL pentru PROSTIT PROȘTII pe care îl face JUSTIȚIA din România
1. ”În laboratoarele DNA se pregătește marea ofensivă. Arestarea lui Buzatu a fost doar încălzirea”
2. ”Prescripţie. Fost primar al municipiului Câmpina scapă de pedeapsă”
3. ”Reținuți de DNA. Șeful Inspectoratului pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj și un inspector, mită și abuz în serviciu”
4. ”Prins în flagrant. Primarul din Mioveni, reținut de DNA”
5. ”Stenograme. Primarul din Mioveni, interceptat. ”Eu nu rămân dator la tălică!”Stenograme. Primarul din Mioveni, interceptat. ”Eu nu rămân dator la tălică!””
6. ”Țineți-vă bine! Privilegiile pe care le are un magistrat în România”
C. CORUPȚIA și INCOMPETENȚA fac din România RAIUL DROGURILOR și al DROGAȚILOR
1. ”FMI, droguri și păcănele”
2. ”Doi săteni aveau o cultură de canabis de 10 milioane de lei într-un câmp din Neamţ. "Am zis că pune roşii, varză. A venit cu necuratul"”
3. ”Cannabis-ul a 'răsărit' la Termocentrala Rovinari: Plantele, descoperite în ghivece, chiar şi sub benzile de transport cărbune dezafectate”
D. NAȚIONALISMUL în LUME și ”NAȚIONALISTUL” George Simion
1. ”Un alt fel de discurs despre migrație”
2. ”George Simion promovează afacerile românești, iar soția sa are geantă de lux de mii de euro”
3. ”AUR și Simion – pîinea propagandiștilor”
E. ”FARFURIDI de Buzău”, pensiile speciale și căldura bucureștenilor
1. ”Fosta miss Buzău – „amanta de mîna a treia” a lui Marcel Ciolacu și consecințele discutabile”
2. În data de 04.10.2023 am redistribuit pe pagina mea de Facebook o imagine cu un pensionar oarecare și imaginea liderului PNL Nicolae Ciucă, sub care scria:
3. ”Ciolacu despre pensiile speciale”
4. ”Unde e ascuns hoțul!? Cumnatul lui Mircea Geoană, dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare”
5. ”Nicușor Dan, despre rețeaua de termoficare. În 2023 va fi mult mai bine!”
F. REPERELE DEMNITĂȚII poporului român, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC, profesorul de religie Ioana Ichim și un exemplu de autoeducare
1. ”Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistenței, Elisabeta Rizea la sediul Academiei Civice din București (1997)„
2. ”Corneliu Coposu: Blestemul României ar fi ca după 20-25 ani FSN - ul să se afle și la stânga, și la dreapta.”
3. ”Țările lumii să ia măsuri pentru a crește atractivitatea muncii de profesor și pentru a le oferi cadrelor didactice valoarea, încrederea și sprijinul de care au nevoie – apelul UNESCO de Ziua Internațională a Profesorului”
4. ”Academicianul clujean Ioan-Aurel Pop: Școala este muncă și nu joc, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” ne asigurăm decăderea”
5. În data de 08.10.2023, am redistribuit de pe pagina de Facebook a d-nei profesor de religie Ioana Ichim, următoarea postare:
Ioana Ichim
6. ”Povestea uluitoare a interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos. Mădălin spărgea locuințe, fura și făcea legea în Sectorul 6, iar acum se roagă pentru oameni în pustietate”
G. Țara Vrancei o Românie în miniatură
1. ”Prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, reafirmă că prioritatea absolută a mandatului său este lupta împotriva drogurilor”
2. ”Fost procuror din Vrancea, prins cu plantație de canabis în podgoria Panciu”
3. ”Vrancea în topul județelor pe harta spăgii în spitalele din România”
4. ”Cei 300 ai lui Misăilă! Primarul Focșaniului vrea banchet pe bani publici pentru 1,5% dintre pensionarii orașului!”
  
CONCLUZII
Mesajul ”
EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei”  și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)” având ca MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea, consider că spune multe și  numai prin titlu.
La sfârșitul dialogului facebook-ist de la CAPITOLUL I, d-na Ioana Ichim a încercat să-ți fie avocat, dar a făcut-o cu mult amatorism.
În ceea ce-l privește pe prietenul Ion Olaru, am să-ți citez un dialog facebook-ist
<Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, după ce nu ai luat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, pentru a vedea dacă merită să-ți acord încredere pe nevăzute, în acțiunea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru si Ulise Grosu), mi se pare normal să ai o anumită reținere în relația cu mine.
Plecând de la această concluzie, te informez că, eu nu am RESENTIMENTE față de persoana ta.
Acestă lipsă de RESENTIMENTE mă obligă să-ți analizez replica, citez:
”Ion Olaru
Dragomir Lucian, în epoca ceausista,nu se poate vorbi de vreun capitalism de stat.altfel trebuie admis ca ar fi existat și un capitalism privat.acum avem,capitalism de trei feluri:unul de stat (din ce in ce mai atacat de hiena umana dezlănțuită împotriva propriei nații, dar,și din exterior),unul privat, și cel extern(dezlănțuit ,cum am afirmat in paranteza de mai sus).”
Prin această replică, consider că ai stricat orzul pe gâște în cazul lui Dragomir Lucian, dar nu înțeleg de ce acest punct de vedere al tău, nu-i OBLIGI să-l respecte și MĂSCĂRICII POLITICI de la AUR Vrancea.
Azi, 04.10.2023, am intrat în posesia nr. 3 al ziarului de partid AUR, Glasul Vrancei, care din punctul meu de vedere este o FIȚUICĂ scrisă într-un LIMBAJ de LEMN, care rivalizează cu ziarul Scânteia al PCR.
Am să citez câteva pasaje din această FIȚUICĂ:
1. Deputatul AUR de Vrancea George Badiu afirmă:
 ”Moralitatea în politică lasă de dorit, acest lucru reiese inclusiv din percepția populației, percepție reflectată în sondajele efectuate. Clasa politică românească a devenit o mlaștină a hoției și minciunii, o mlaștină care trebuie asanată pentru a mai putea spera la o îndreptare a ceea ce numim generic ”conducerea țării”.
În acest citat, consider că deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, s-a autocaracterizat, în calitatea lui de SLUGĂ PERFIDĂ a președintelui Marian Oprișan.
Acest lucru rezultă din modul în care a fost întocmit dosarul de balastare fictivă a unor drumuri, la care nu a fost prezentată o expertiză tehnică a respectivelor drumuri, ci numai una contabilă.
Este vorba despre dosarul președintelui Marian Oprișan care s-a judecat la Cluj, la care deputatul AUR George Badiu a pretins că a contribuit.
2. Purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, afirmă:
”Mai mult ca niciodată, este evident că România nu avea nicio șansă cu acești ciocli apocaliptici care se proptesc la guvernare sub diferite nume și susțineri de peste trei decenii.”
Acest ”SNOB INTELECTUAL - copy paste”, dacă este să citez apelativul pe care i l-a acordat d-na Felicia Vărzaru, a fost consilier PNL de Mărășești și mulți ani inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea susținut de PNL, când JUPÂN era președintele Marian Oprișan.
În perioada în care MĂSCĂRICIUL POLITIC Cătălin Mocanu era inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, eu nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o obțin în mun. Focșani.
3. D-na prof. ec. Camelia-Alina Marcu pe care am văzut-o pe la Liceul 4, Focșani, când am avut și eu niște ore de profesor de mâna a doua la respectivul liceu, afirmă, citez:
”Propunerea mea, obiectivă, vine cu strategii concrete pentru Vrancea și pentru scoaterea din colaps a orașului Focșani și a jud, Vrancea în cadrul partidului Alianța pentru Unirea Românilor. ”
Articolul d-nei( d-rei) economist este un bătut de câmpi, cum rar mi-a fost dat să văd.
Te rog să o întrebi din partea mea, pe d-na(d-ra) prof. ec. Camelia-Alina Marcu dacă știe ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
NOTA: Feblețea prietenului Nicu Vrinceanu, d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, deși este dottore în economie a demonstrat că nu poate conștientiza o astfel de demonstrație.
Coroborează precizările din comentariul tău, cu citatele din Glasul Vrancei nr.3, pe care le-am precizat mai sus și vei vedea că nu bat câmpii când afirm că, în ”Provincia Europeană Vrancea” AUR nu există.
Dacă îl vei coopta în AUR Vrancea pe Sandu Gurguiatu, prietenul lui Dragomir Lucian, așa cum ți-am propus, lucrurile se vor schimba radical.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Ion Olaru
Grosu Ulise, a nu se amesteca totul....  >

Interesante mi se par două replici pe care mi-a dat-o prietenul Ion Olaru, în dialogul facebook-ist de la CAPITOLUL II, citez:
a. Punctul C. CORUPȚIA și INCOMPETENȚA fac din România RAIUL DROGURILOR și al DROGAȚILOR (1),
”Ion Olaru
Grosu Ulise, lege: multe probe de lucru normale, le-am trecut. cele strâmbiste, mi-au rămas in cârcă. asta, din partea unor charjori care se conformeaza ordinului / 1.”  

b. Punctul D. NAȚIONALISMUL în LUME și ”NAȚIONALISTUL” George Simion (2)
”Ion Olaru
Grosu Ulise, nu trebuie să te unesti cu cei despre care zici ca te-au terorizat. poate vei gasi niste alergatori pe aceeași pistă ! altfel, vei fi liber pe pistă...”
Nu știu ce înțelege prietenul Ion Olaru prin a ”amesteca totul”, ”charjori care se conformeaza ordinului / 1.” și ”alergatori pe aceeași pistă”, dar eu îmi aplic în practică PLANUL de ACȚIUNE pentru partea a doua a luptei cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care l-am făcut public cu mult timp în urmă.
Despre acest plan de acțiune mi-ai spus că ar fi o gafă dacă l-aș pune în practică, dându-mi-l  ca exemplu pe Hitler.
Cu ani în urmă mi-ai spus că,
a. Pagina mea de Facebook, reprezintă locul de întâlnire a unor foști și actuali angajați în servicii.
b. Sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană.
c. Pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-ai supus, ai avut toate aprobările legale.
Dacă am în vedere că, am susținut niște probleme tehnico - economice de interes public, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu găsesc un motiv logic pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani și resursă umană pentru monitorizarea, filarea și intimidarea mea.
Indiferent dacă ai executat un ordin sau a fost o acțiune pe care ai inițiat-o, în opinia mea, rezultatul este DEZASTRUOS pentru tine.

09.10.2023                                            Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Nicu Bercaru, Muscuri Odette și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vă mulțumesc pentru contribuția pe care ați avut-o, ca să pot realiza prezentul mesaj, pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea.
@Ion Olaru; Prietene, replica ta, citez,
Ion Olaru;
Grosu Ulise, eu în eroare...? ha....”,
consider că este mai mult decât amuzantă.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Convingerea Maestrului Arsenie Bocancea, pe care am citat-o ca motto al acestui mesaj, cu actuala situație în care se află, pe care am subliniat-o în concluziile mesajului.
De asemenea, și replica ta, citez,
”Ion Olaru
din esece in esece,spre victoria finala...”,
consider că este comică, dar dacă îți place să te îmbeți cu apă rece, eu nu am nimic împotrivă.
Grosu Ulise
Bisoceanu Mihai, Florentina Sandru, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihaita Lepadatu, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Cristian Zirna, Lenormanda Florentiu, Florin Nedelcu, Maricica Cirnoiu, Vasile Alexe, Ciobotaru Dragos, Nicu Statache, Dan Buzoi, Elena Balaban, Georgiana Mirela, Giorgica Vatra, Dorina Anghelache, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca și alții;
Stimați cititori ai scrierilor mele și oameni politici mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”;
Deoarece un armurier anonim mi-a spus că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” se folosesc de mine, aspect subliniat și de Maestrul Arsenie Bocancea, care a pretins că trebuie să mă manipuleze fin, deoarece altfel nu execut ordinele, s-a impus să-mi supun doi prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” la o PROBĂ de LUCRU, pe care nu au trecut-o.
Acest mesaj public transmis Maestrului Arsenie Bocancea, ar trebui să le spună multe consilierilor din CL Focșani și administrației mun. Focșani cu care mă aflu în RĂZBOI.
De asemenea, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pe care îi consider a fi SLUGI ale președintelui Marian Oprișan, indiferent de culoarea lor politică, vor beneficia de o atenție deosebită din partea mea.
Dacă mult timp s-a spus că eu sunt ”SLUGA lui Oprișan”, iată că s-a întors roata.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă am în vedere acest mesaj, pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea, consider vorbă de clacă precizarea ta, citez:
”Ion Olaru
Grosu Ulise, mi-a plăcut chestia cu "nu mă interesează activitatea politica "....! dar despre suveranism nu zici nimic. muclesss...”.
Ar fi recomandat să-mi citește mesajul pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea, iar apoi mai discutăm.
Dacă vrei să bați câmpii, ți-l recomand pe omul politic Dragomir Lucian.
PS. Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Este cunoscută maxima ”Oricât este capra de râioasă tot ține coada în sus.”.
Prietene, în condițiile în care ai picat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, nu consideri că este JENANT să afirmi despre această scriere, citez:
”Ion Olaru
da, și subiectele astea te depășesc...”?
NOTA: Acest comentariu l-ai făcut la prima parte al acestei scrieri.(Scrierea a fost postată pe Facebook în patru părți.)
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, acest mesaj pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea, despre care ați anticipat că va fi o ”polologhie”, consider că este o scriere de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Dacă D-voastră discutați cu prietenul Ion Olaru despre ”cățelușe albe cu eșarfe roșii”, eu discut despre lucruri în care nu poate fi culoarea gri ca în politică, ci doar culoarea albă sau neagră.
De ce considerați că, prietenul Ion Olaru refuză să învețe din experiența Maestrului Arsenie Bocancea și începe să copie modelul politrucului Dragomir Lucian?

CAPITOLUL 4  
COMPORTAMENTUL focșănenilor de GĂINĂ a lui Stalin, întărește CONVINGEREA primarului Cristi Valentin Misăilă că, la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI 

MESAJ PUBLIC transmis primarului Cristi Valentin Misăilă
Domnule Primar, 
Conform unor bârfe, în prezent, vă plimbați pe bani publici prin Italia, aspect care, din punctul meu de vedere, spune multe despre disprețul D-voastră  față de banul public și cetățenii mun. Focșani.
În timp ce D-voastră vă plimbați prin Italia, directorul ENET Manole Merchea - Dumnezeu a considerat că trebuie să-și bată joc de abonații ENET și a început să livreze agent termic(încălzire).
HABARNISMUL directorului Manole Mechea-Dumnezeu în domeniul producerii și distribuție energiei termice s-a văzut atunci când, din dispoziția președintelui Marian Oprișan a fost numit director la ENET, iar el a pretins că vara va livra prin instalatia de termoficare apă refrigerată.
NOTA: Un fost reprezentat AGA în CA ENET mi-a spus că numirea ca director la ENET s-a făcut din dispoziția președintelui Marian Oprișan.
Vă informez că prevederile legale, în ceea ce privește începerea distribuției de energie termică sunt: 
LEGEA nr.325 din 14 iulie 2006
serviciului public de alimentare cu energie termică  
Art. 36. - (1) Operatorul serviciului răspunde pentru daunele provocate utilizatorului de energie termică din culpa sa în condiţiile stabilite prin contract şi, în special, dacă:
a) nu începe furnizarea energiei termice la termenul contractat sau nu livrează energia termică în condiţiile stabilite în contract;
Am analizat un contract de furnizare a energiei termice dintre ENET și o asociație de proprietari și am constat că nu există nicio prevedere in ceea ce privește art. 36 alin. 1. litera. a.
Nerespectând această prevedere legală, în opinia mea, acest contract de furnizare a energiei termice a fost făcut intenționat pentru ca abonații ENET să poată fi UMILIȚI de către ENET.
Din punctul meu de vedere prin nerespectarea legii 325/2006, contractul de furnizare dintre ENET și asociațiile de proprietari este nul, dar în această cauză mă voi documenta și după caz am să vă fac o plângere penală D-voastră și conducerii ENET.
În data de de 14 septembrie 2021, in cinstea aniversării zilei de naștere a președintelui Marian Oprișan am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea ”DISPREȚUL tandemului Oprișan-Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor”, unde este prezentat modul în care JUSTIȚIA mi-a anulat AS-ul din mâneca și a legalizat în iarna 2005/2006 furtul abonaților ENET fără gigacalorimetre.
NOTA: Această demonstrație o fac pe bază de hotărâre de instanță și alte înscrisuri.
A fost vorba despre o sumă de aproape 3 milioane lei(noi).
De asemenea, sunt prezentate înscrisuri din care rezultă că, procurorul Dogaru Luminița înainte de a ieși la pensia de nabab, cu care este recompensată de către Regimul Securist Postdecembrist. a decis următoarele:
a. ENET să nu respecte legea și pe cale de consecință să nu respecte diagrama de temperaturi la livrarea agentului termic;
b. Prejudiciul de circa 5 milioane de euro, urmare a falselor procese CUP-ENET să fie plătit de către noi, focșănenii și nu de cătrei cei care se fac că s-a ajuns la acest prejudiciu.
NOTA: Acest lucru ați demonstrat că-l doriți și D-voastră.
c. Abonații ENET să fie FURAȚI prin faptul că pe perioada tranzitorie când agentul termic (încălzire) este livrat, până când temperatura se stabilizează, gigacalorimetrele să înregistreze eronat cantitatea de energie termică livrată.
Acest aspect a făcut ca factura la blocul în care locuiesc în luna martie 2019  să fie egală cu cea din luna ianuarie, aspect care procurorului Dogaru Luminița i s-a părut o normalitate.
De ce nu am contestat în instanță decizia procurorului Dogaru Luminița?
a. Judecătoria Focșani a decis că scara unui bloc de proprietari este DOMENIUL PUBLIC.
NOTA: Este vorba despre decizia dată în speța fostului meu prieten, Bobiță, când D-voastră ați brevetat la Focșani schimbarea de sex la câini maidanezi.
b. Judecătoria Focșani a decis că prin montarea unui totem(indicator) în Cimitirul Sudic Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul filantropului Mr. Gh.Pastia îi facem reclamă celui care din bani privați a construit cele două edificii culturale din mun. Focșani, Teatru și Ateneul.
NOTA: Această speță a demonstrat DISPREȚUL D-voastră față de valorile morale ale Țării Vrancei.
Așa cum am precizat în scrierile mele postate pe Facebook și blog, în prezent mă aflu în RĂZBOI cu administrația mun. Focșani și consilierii din CL Focșani, pentru disprețul pe care l-au demonstrat față de focșăneni și față de banul public.
În ceea ce vă privește, am afirmat că într-o confruntare publică cu mine, având ca temă problemele tehnico-economice pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea sunteți GLUGĂ de coceni nu finanțist așa cum pretindeți că sunteți.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”sunteți un incompetent cu comportament golănesc”, deoarece are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, afirmația lui este o vorbă de clacă și nimic mai mult.
Nu același lucru este valabil și în cazul meu.   
Am tot fost întrebat cine este Maestrul Arsenie Bocancea, iar eu neștiind cine este acesta, i-am acordat statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
De asemenea, pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea este ”ZEUS de Provincia Europeană Vrancea”(”orion”, Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), respectiv ”Sfînta Treime”(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și  Nicu Gavrilă).
Pe Maestrul Arsenie Bocancea îl consider a fi ”NAȘUL” jurnaliștilor George Noapteș și Ciprian Dumitru de la ziarul Monitorul de Vrancea.
De ce fac această afirmație?
Deoarece în perioada în care ziarul Monitorul de Vrancea avea rubrica de comentarii la ediția electronică, postacul ”orion” printr-un comentariu de câteva fraze i-a făcut KO pe cei doi jurnaliști.
Acest lucru a demonstrat că, postacul ”orion” este un profesionist în domeniul comunicării, deoarece in fraze scurte și simple, practic i-a desființat pe cei doi jurnaliști de la ziarul Monitorul de Vrancea.
Am întrebat de ce nu sunt șterse comentariile postacului ”orion”  și mi-a s-a spus că ”nu pot fi șterse”, iar eu nu am insistat ca să aflu din ce motive comentarii postacului ”orion” nu fost șterse.
Pe cale de consecință, urmare a comentariilor pe care le-a făcut postacul ”orion” la adresa jurnaliștilor George Noapteș și Ciprian Dumitru, care nu puteau fi șterse, ziarul Monitorul de Vrancea (ediția electronică),  a scos rubrica de comentarii.
În prezent, după un RĂZBOI PSIHOLOGIC de circa 10 ani cu mine, Maestrul Arsenie Bocancea se află în următoarea situație:
a. L-am ”RECREȘTINAT” forțat scoțându-i-l pe nas pe cobaiul acestuia, Dragomir Lucian (liderul PSR Vrancea), pe care timp de circa 5 ani l-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook;
b. L-am lăsat fără muniție în fața mea;
c. Prin acțiunea de a-i LUMINA FAȚA lui Dragomir Lucian (liderul PSR Vrancea), am făcut ca Maestrul Arsenie Bocancea să ajungă de râsul curcilor din com. Vânători jud Vrancea.
Stiindu-vă convingerea că ”am  probleme cu scufița”, în ceea ce mă privește, am să precizez câteva aspecte:
a. După 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și nu numai, TIMPUL mi-a dat dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice pe care le susțin.
NOTA: Acest aspect demonstrează că nu am bătut câmpii când am afirmat că, într-o confruntare pe probleme tehnico-economice specifice, ”șterg pe jos” cu directorii politruci pe care președintele Marian Oprișan i-a numit la Electrica Focșani și  ENET.
b. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO și am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”,  să facă STRIPTIS în fața mea.
NOTA: Aceasta nu înseamnă că sunt jurist, ci că știu să citesc un articol de lege.
c. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România(CAFR) că auditul în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani este greșit și pe cale de consecință auditorul Truș Emilia a fost sancționat.
NOTA: Aceasta nu înseamnă că sunt economist, ci doar că nu am trecut prin școală ca gâsca prin apă.
Legat de acest aspect, se impune să fac două precizări:
1. Această demonstrație de la CAFR demonstrează că nu bat câmpii atunci când afirm că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și teoremele lui Kirchhoff.
2. Prin faptul că D-voastră, în calitate de subprefect și dl. Nicușor Halici, în calitate de prefect al jud. Vrancea, ați brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a fost crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET,  urmare a modernizărilor făcute, din punctul meu de vedere demonstrează INCOMPETENȚĂ sau un DISPREȚ maxim față de banul public și față de abonații ENET.

În acest moment consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII care este prevăzută în Codul Penal.
Legat de acest aspect, le-am recomandat consilierilor din CL Focșani, cu care mă aflu în RĂZBOI, așa cum sunt și cu D-voastră, să-l întrebe pe secretarul Primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță, în legătură cu INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII pe care consider că o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
NOTA: Precizez că d-na Carmen Chiuță nu a semnat nicio întâmpinare pe care Primăria Focșani a înaintat-o la instanță în procesele pe care le-am avut cu această instituție publică, iar acest aspect ar trebui să vă dea serios de gândit.
Deoarece tărășenia cu INFRACȚIUNEA contra UMANITĂȚII pe care consider că o pot demonstra este un lucru FOARTE GRAV, îmi trebuie să acționez împreună cu o echipă de profesioniști.
Acesta a fost motivul pentru care am propus ”EXPERIMENTUL  Țara Vrancei”  și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), unde mi-am asumat rolul de înaintaș la deschidere, fără a cunoaște adevărata identitate a colaboratorilor complementari, ci numai planul de acțiune și obiectivele.
Deoarece s-a tergiversat un răspuns în legătură cu propunerea precizată mai sus, s-a impus să dau Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru o PROBĂ de LUCRU.
Precizez că Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu au trecut PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o, dar mai au timp ca să se răzgândească pentru a-mi demonstra că merită să mă bazez pe ei.
Între timp continui să-mi pun în practică propriul plan de acțiune în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în colonie și a determinat peste 5 milioane de români  să ia calea pribegiei.
În opinia mea, D-voastră vă permiteți să vă bateți joc de banul public și să-i DISPREȚUIȚI pe focșăneni, deoarece aceștia urmare a MITULUI Oprișan, au demonstrat comportament de GĂINĂ a lui Stalin.
Rog să aveți in vedere că, pensia medie în jud. Vrancea este una dintre cele mai mici din țară, iar costul serviciilor în mun.Focșani este unul dintre cele mai mari din țară.
În anul 2008, cînd am candidat ca independent la alegerile locale, pentru un post de consilier în CL Focșani, iar circa 30% dintre focșănenii pe care încercam să-i conving să mă voteze, m-au întrebat, ”Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei?”, mi-am lansat maxima mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”
Nu este exclus ca DEȘTEPTAREA focșănenilor să o simțiți pe propria piele.

12.10.2023                                                     Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Bisoceanu Mihai, Florentina Sandru, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihaita Lepadatu, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Cristian Zirna, Lenormanda Florentiu, Florin Nedelcu, Maricica Cirnoiu, Vasile Alexe, Ciobotaru Dragos, Nicu Statache, Dan Buzoi, Elena Balaban, Georgiana Mirela, Giorgica Vatra, Dorina Anghelache, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Dragomir Lucian și alții;
Stimați cititori ai scrierilor mele și oameni politici mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”;
Mi-ar plăcea să vă aflu părerea despre acest MESAJ PUBLIC transmis primarului mun. Focșani.
Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Muscuri Odette, Nicu Bercaru, Mariana Simon și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, regret că Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru nu au trecut PROBA de LUCRU pe care le-am dat-o, dar așa cum am precizat și în prezentul MESAJ PUBLIC transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, nu-i niciun bai.
Deoarece prietenul Ion Olaru și-a demonstrat neputința de a-l determina pe purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, pe care îl suspectez că este ”cârtița” președintelui Marian Oprișan, să se confrunte cu mine, într-un mediu privat, având ca temă afirmațiile publice pe care acesta le-a făcut la adresa mea, consider că s-a ales praful de ”falangismul” mult trâmbițat.
De asemenea, nu știu ce ar mai putea învăța d-na Ioana Ichim de la Maestrul Arsenie Bocancea și de la prietenul Ion Olaru, așa cum a pretins, în afară de a ”nu face ca ei”, dar este un punct de vedere.
Am sesizat că în ultimul timp prietenul Nicu Vrinceanu a intrat în silenzio stampa, dar este probabil ca nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr Alexandra Tătaru, de care a pretins că se simte foarte atras, să-l fi redus la tăcere.
Nu este exclus ca prietenul Radu Viorel Ursache să fi primit un nou stoc de ”sentimente”, iar primul client să fi fost prietenul Nicu Vrinceanu.
D-na Muscuri Odette a fost foarte activă în ultimul timp pe Facebook, dar îmi este teamă ca nu cumva prietenul Radu Viorel Ursache să o păcălească cu niște ”sentimente” și pe cale de consecință, după modelul prietenului Nicu Vrinceanu să intre în silenzio stampa.
În ciuda celor precizate mai sus, mi-ar plăcea să vă aflu părerea despre acest mesaj public, transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, prin care consider că am fost FOARTE CLAR.
Ioana Ichim
Asta cu găină lui Stalin e invenție românească.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, vă recomand să scrieți pe Google, ”găina lui Stalin” și să apăsați tasta ENTER.
După ce veți citi exemplul pe care Stalin l-a dat activiștilor și oamenilor lui de încredere, veți decide D-voastră cât de bine au aplicat în practică, cei care au instaurat COMUNISMUL în România pilda lui Stalin.
Președintele Marian Oprișan a pretins că jud. Vrancea este o ”Provincie Europeană Vrancea”, dar din punctul meu de vedere, de persoană, care am simțit pe propria piele MITUL Oprișan, consider că jud. Vrancea nu are nicio tangență cu Europa, ci cu o GUBERNIE Stalinistă din fundul Siberiei.
D-na Muscuri Odette a precizat citez, ”De obrăznicia acelui hoț de buzunare nu_i nevoie sa_l citezi , este cunoscut dincolo de provincia vrânceană.”
Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, perioada în care am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor, urmare a ”MITULUI Oprișan”, a fost o perioadă de reflecție pentru mine.
În această perioadă, mi-a venit o adresa de la un expert în construcții, prin care mi s-a comunicat că vine să-mi expertizeze locuința, pentru a fi scoasă la vânzare, deoarece ENET trebuie să-ți recupereze, într-o singură tranșă, onorariul pe care l-a plătit av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă pe care l-a avut cu mine la Curtea de Apel Galați, când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc și nu am respectat CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, pe care D-voastră mi l-ați pus la dispoziție.
Întâmplător, în respectiva perioadă de STRES MAXIM pentru mine, m-am întâlnit pe stradă, cu secretarul CJ Vrancea, d-na Raluca Dan.
După ce am salutat-o pe d-na Raluca Dan, i-am spus, citez:
”Raluca, te rog să-i spui lui Oprișan, să o vândă pe mă-sa, deoarece eu nu cedez în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.”
D-na Raluca Dan nu a spus nimic, dar a zâmbit.
Din acel moment, s-a întrerupt toată acțiunea cu scoaterea la vânzare a locuinței, pentru ca ENET să-și recupereze într-o singură tranșă a onorariului pe care ENET l-a plătit av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă pe care l-a avut cu mine la Curtea de Apel Galați.
NOTA: În acest moment, respectivul ”prejudiciu” al ENET, l-am achitat integral.
PROBLEMA FURTULUI abonaților ENET pe care procurorii Florin Țîrlea și Dogaru Luminița l-au LEGALIZAT, nu este lămurită, deoarece consider că este o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII.
Soluția care mă avantajează, este ca Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru să revină la sentimente mai bune, în ceea ce privește ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Muscuri Odette, Nicu Bercaru, Nicolae Toma și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vă informez că un cititor al scrierilor mele, după ce mi-a citit mesajul pe care i l-am adresat Maestrului Arsenie Bocancea în data de 09.10.2023, prin intermediul Facebook și prezentul mesaj adresat primarului Cristi Valentin Misăilă, a considerat că trebuie să solicitați noi ordine șefilor voștri, deoarece ați intrat în ZONA PENIBILULUI.
Replica pe care mi-a dat-o Maestrul Arsenie Bocancea în data de 09.10.2023, după ce cred că mi-a citit mesajul, demonstrează că am LOVIT în PLIN.
Citez:
Galina Bucevsky
Grosu Ulise, tu ești tot un influencer, dar sărac, bogat în vise și deliruri.
Grosu Ulise
Galina Bucevsky; Puișor, ești convins că nu ai mâncat ca capra?
Galina Bucevsky
Grosu Ulise; Mai ai de cules?
Grosu Ulise
Galina Bucevsky; Vrei să cumperi struguri?”
Amintesc că Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că:
a. Sunt COBAI pentru un colectiv de specialiști în psihologie umană;
b. Pentru TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a avut toate aprobările legale.
c. Este indulgent cu mine în rapoartele pe care le face.
Rog să coroborați prezentul MESAJ PUBLIC transmis primarului Cristi Valentin Misăilă cu cele trei afirmații ale Maestrului Arsenie Bocancea, precizate mai sus și aveți o imagine în mic, a ceea ce au reprezentat și reprezintă SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în ”democrația originală” din România, instaurată de Ion Iliescu după LOVITURA de STAT din Decembrie ”89.
Vă amintesc că mâine, 14.10.2023, se împlinesc patru ani de când popa Florentin Răuță i-a pupat mâna președintelui Marian Oprișan.
VALUL de SIMPATIE de care președintele Marian Oprișan a avut parte cu ocazia TOAMNEI ODOBEȘTENE (14-17 septembrie 2023), nu face decât să confirme părerea mea că, președintele Marian Oprișan se pregătește pentru reintra la vârful politicii mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul Ion Olaru au picat PROBA de LUCRU la care i-am supus, aplicându-le modelul din povestea Harap Alb de Ion Creangă, îmi continui acțiunea de a afla cine se află în spatele acțiunii de DENIGRARE PUBLICĂ la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public, pe care TIMPUL le-a confirmat și am refuzat ca să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Regret că s-a ales praful de ”naționalismul” și ”falangismul” prietenului Ion Olaru, dar CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, așa cum am mai spus, nu este CATEGORIA MOCIRLĂ - Sandu Gurguiatu, unde Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea, este specialist.
Ion Olaru
Grosu Ulise, ce praf s-a ales...?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă ceva nu-ți este clar, numai d-na Mariana Simon te poate ajuta.
Nu mai am timp să bat apa în piuă prin intermediul Facebook pentru a face unt.
Toate cele bune!
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Muscuri Odette, Nicu Bercaru și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, într-o interpelare pe care v-am făcut-o mai sus, am presupus că, ”Galina Bucevsky”, care nu este prieten facebook-ist cu mine, este Maestrul Arsenie Bocancea într-o nouă prezentare.
De ce am ajuns la această concluzie?
Deoarece analizând acest pseudonim, am ajuns la concluzia că, ar putea avea legătură cu o ”găina lui Stalin” cam nimfomană.
Această concluzie m-a dus cu gândul la prietenul Nicu Vrinceanu, care în copilărie se credea a fi piticul favorit al Albei ca zăpada, respectiv piticul ”Mutulică”.
D-na Ioana Ichim a afirmat că, prietenul Nicu Vrinceanu a devenit cam vorbăreț, concluzie pe care am băgat-o la categorie ”PERVERSĂ de pe valea Șușiței”.
Pentru a-i demonstra contrariu și a brava în fața d-nei Ioana Ichim, în ultimul timp, prietenul Nicu Vrinceanu a intrat în silenzio stampa.

CAPITOLUL  5
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
A. SFINȚIREA CATEDRALEI Focșani cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva, motiv pentru popa Florentin Răuță de a-i săruta mâna președintelui Marian Oprișan
1.  În data de 10.10.2023, am redistribuit de pe pagina de Facebook a d-nei Ioana Ichim informația,
Femeii Teolog

Sfânta Cuvioasa Paraschiva este o sfânta creștină cinstita în Biserică Ortodoxă care s-a născut și a murit între secolele X și XI în Epivatul Traciei nu departe de Constantinopol. din familie bogată dar păgână și mai a avut un frate. Pe când se întorcea de la școală în zi de duminică în fata unei biserici creștine vede o fetiță săracă de vârstă ei, ca la șapte ani, tremurând și care ii spune ca mama ei este bolnavă la pat . Atunci Paraschiva care în greaca înseamnă Vineri o întreabă despre ce poarta ea la gat și aceasta ii răspunde ca e Crucea lui Iisus. Atunci copila Paraschiva ii cere sa facă schimb de hăinuțe și ii da pachețelul ei de mâncare pentru mamă ei și pleacă acasă bucuroasă ca l-a întâlnit pe Hristos. Părinții Paraschivei când au auzit nu au fost încântați dar i-au acceptat hotărârea și la 14 ani ea a plecat la mănăstire pentru a-și închina viața Mirelui Ceresc. Când avea 21 de ani, un înger ii da vestea morții părinților și merge acasă unde împarte averea cu fratele, după care nu se mai știe decât ca undeva la malul marii s-a întâmplat ca un marinar sa moară și fiind îngropat au dat de trupul frumos mirositor al unei fecioare , unde au pus și trupul marinarului. Noaptea în vis ea s-a arătat unor creștini în zi de Vineri, cerând ca trupul ei sa fie mutat într-o biserica creștină și astfel s-a descoperit sfințenia Cuvioasei Paraschiva. După 1540 domnitorul Vasile Lupu aduce moaștele Cuvioasei Paraschiva la Catedrala Metropolitana din Iași unde sunt și în prezent iar o legenda spune ca, ciobanii în noaptea de 14 octombrie fac previziuni astrologice legate de cum v-a fi iarna după cum dorm acestea de îngrămădite sau răvășite. Dacă oile dorm adunate va fi o iarna grea iar dacă oile dorm răvășite ca fi o iarba blândă. Sa ne îndreptăm gândurile cu bucurie și încredere către această Sfânta asa ca, rugăciunile noastre sa fie bine primite înaintea Domnului și Dumnezeului nostru. Amin!
COMENTARII
Ioana Ichim

Pe cât de frumoasă tot pe atât e și de tristă.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Am afirmat că, păstrând proporțiile, l-am descoperit pe Dumnezeu urmare a JOSNICIILOR care mi-au fost făcute în cei 33 ani de ”democrație originală”, așa cum marii DUHOVNICI ai României contemporane l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL închisorilor COMUNISTE.
Acesta este motivul pentru care fac ALERGIE la EXHIBIȚIONISMUL RELIGIOS de genul Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele, categorie în care îl bag și pe Cristi Valentin Misăilă, primarul mun. Focșani
Maestrul Arsenie Bocancea din calitatea lui de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” a afirmat că primarul Cristi Valentin Misăilă este ”un incompetent cu comportament golănesc”.
În calitatea mea de simplu cetățean al mun. Focșani, am afirmat public că, într-o confruntare publică cu mine, având ca temă problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea, primarul Cristi Valentin Misăilă este GLUGĂ de COCENI nu finanțist, așa cum pretinde că este.
Regret că prietenul Ion Olaru are același principiu de cadre ca președintele Marian Oprișan și se apropie de gândirea lui Dragomir Lucian.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Precizarea, citez:
”Ion Olaru
Grosu Ulise, mi-a plăcut chestia cu "nu mă interesează activitatea politica "....! dar despre suveranism nu zici nimic. muclesss...”
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, deși v-ați antepronunțat ca fiind o ”polologhie” mesajul pe care pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea în data de 09.10.2023 și intitulat ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)”, având ca
MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea, 
am constat cu tristețe că, D-voastră și prietenul Nicu Vrinceanu ați intrat în silenzio stampa în relația cu mine.
Vă informez că în data de 14.10.2023 se împlinesc patru ani de când popa Florentin Răuță i-a pupat mâna președintelui Marian Oprișan.
Nu știu dacă pentru D-voastră, d-na Muscuri Odette, prietenul Ion Olaru și prietenul Nicu Vrinceanu este ceva foarte important, dar pentru mine, în calitate de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, este un lucru FOARTE IMPORTANT.
În acest sens, intenționez ca în data de 14.10.2023, să postez pe blog scrierea ”MITUL Oprișan, politica de bază al Regimului Securist Postdecembrist” având ca MOTTO: ”Statul și Mafia sunt două puteri care controlează același teritoriu. Ori se luptă între ele, ori sunt mână în mână.” - Paolo Borsellino(magistrat italian antimafie).

B. SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI
1. Ziarul Cotidianul din data de 11.10.2023 a publicat articolul, ”Românii și Iohannis la Budapesta: „Plăvane iar ai luat-o în freză!””.
Citez:

”Vizita mea de astăzi la Budapesta, la invitația doamnei Președinte Katalin Novák, este un semnal important privind dezvoltarea relației dintre România și Ungaria, afirmă președintele Klaus Iohannis într-o postare pe Facebook.
Vizita pare să nu-i fi convins însă pe unii români, în condițiile în care președintele nu s-a putut întâlni cu liderul de facto al Ungariei, Viktor Orban.
Emanuel Subțirica
Adevăratul lider a plecat în Georgia .deci nu este nici o normalizare în nici o relație..
Și mesajele de acest tip au continuat
Despina Banu
Dacă nu ați vorbit și cu Viktor Orban degeaba v-ați dus la Budapesta. Ați vopsit și dumnevoastră în Ungaria, un stâlp, cu culorile tricolorului românesc?
Georgeta Janta
Jo nopot kivanok,Iohannis! Despre Ardeal ai întrebat sau nu ti-a dat voie Ciolacu? Nu mai discută PSD istii prin birourile secrete din Parlamentul României? Parcă așa ne anunțai..PEEESEEEDEEE…sau acum a devenit doar PSD???
Vasile E Bengescu
Plavane iar ai luat-o in freza ! Orban nu te baga in seamă și a plecat de acasă ! Te-ai plimbat pe malul Dunării ,daca o luai și pe JorJeta o țineai de mânuță sa nu amețească sa cadă în apa ,o așa frumusețe era păcat !!!!
Daniel Gavrea
Azi mâine te primește Kelemen Hunor la Budapesta , că aia de acolo nu te bagă in seamă , știu că esti un eșec educat pas cu pas .
Ultimul eșec : ai trecut cu mocănița pe lângă Schengen
Costel Anton
Sincer sunteți penibil…a-ti discutat cu o persoana fără nici o putere executiva în Ungaria…trebuia sa mergeți în Georgia….
Bogdan Vodă
Katalin are rol decorativ. V-ati gasit.
Lavinia Gabriela
Un discurs în care nu am auzit decât Ucraina Ucraina Ucraina…cerealele Ucrainei, ajutor militar financiar și logistic Ucrainei pana la capăt ” cunoscând poziția de neutralitate a Ungariei. În vizita din Ungaria ați știut să amintiți despre minoritățile române din Ungaria dar președintelui Zelinsky nici nu i-ați pomenit de minoritățile române din Ucraina a căror drepturi nu sunt respectate.
Danut Nedelcu
Am votat o sperietoare de ciori nu un presedinte!
Victor Bratucu
Viktor Orban nu a catadicsit sa se intalneasca cu K.I.,probabil ca nu avea la îndemână fulare cu harta Ungariei mari….
Adrian Blaj
Limba de lemn nu e buna nici de dat limbi  Jo napot kivanok, mormolocule !
Gabriel Ionescu
Nu te vrea propriul popor ‘tău’ mai ales votanți tăi pe care i-ai trădat  … darămite rusofilul de Orbán !! Ești praf, cel mai jalnic președinte postdecembrist
Zsolt Dula
O vizită de curtuazie la o duduie care nu are nici o greutate politică.
Cristian Negrea
Lache, ești un refuzat, un neica – nimeni în politica externă.
Cristian Cretu
Ai mancat gulas ??? Ehhh na….ai mancat un ….
Klaus Iohannis
Vizita mea de astăzi la Budapesta, la invitația doamnei Președinte Katalin Novák, este un semnal important privind dezvoltarea relației dintre România și Ungaria. În cadrul discuțiilor, am evidențiat că țara noastră promovează o abordare deschisă și bazată pe încredere reciprocă. Este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate și trebuie să existe, de ambele părți, hotărârea de a privi viitorul relațiilor noastre prin prisma elementelor care ne unesc și a intereselor similare, decât a celor care ne dezbină. În domeniul economic, susțin o cooperare structurată pe proiecte de interes comun, nediscriminatorii pe criterii de etnie, care să nu fie limitate la anumite părți ale României și care să fie finanțate cu respectarea legislației românești și europene, precum și cu acordul părții române. Suntem deschiși să sprijinim investițiile ungare pe tot teritoriul țării noastre și vom încuraja companiile românești să investească în continuare în Ungaria.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Interesante aceste comentarii, dar trebuie fapte nu vorbe.
2. În data de 12.10.2023, am distribuit pe pagina de Facebook, o afirmație care circulă pe net.
Citez:
”BOMBA LUI CIOLACU

Nu taie pensiile la 300 000 de șmecheri, dar crește taxele la 20 milioane de fraieri.”
Julieta Vasii
Totul la Ciolacul e o mascaradă pt.fraieri ṣi nici nu putem să avem pretenții. Mā întreb cum aproape toate partidele lansează în funcții cheie,doar păpuṣari???
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, tu ți-ai pus mari speranțe în Marcel Ciolacu, dar eu nu dau pe el nicio ceapă degerată de Buzău.
Despre această afirmație pe care o consider pertinentă, ce părere ai?
Ion Olaru
Grosu Ulise, ca (im)pertinent, nu-l sprijin 100% pe ciolacu....!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene ceea ce faci tu cu ”bot îmblănit”, dacă este să-l citez pe prietenul Nicu Vrinceanu, nu-i treaba mea.
Eu am vrut un sprijin reciproc avantajos, dar în condițiile în care ai picat PROBA de LUCRU, a picat și propunerea mea.
Tuvene Ion
Grosu Ulise. eu as fi de acord ca în cazurile de corupție,  dare și luare de mită să se introducă legea marțială, care ar fi singura metoda de a stopa aceste faradelegi.
Grosu Ulise
Tuvene Ion; Și ce dacă ești de acord cu acest lucru?
Cine te bagă în seamă?
3. În data de 13.10.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, imaginea lui Florin Cîțu pe care scrie ”Cîțule ai împrumutat peste 60 miliarde de euro. Unde sunt banii?”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, dacă acest MĂSCĂRICI POLITIC nu va fi OBLIGAT, să justifice ceea ce a făcut cu banii împrumutați în numele poporului român, atunci expresia ”Noapte bună, România!” va deveni o AXIOMĂ.
Penteliuc Mircea
Escroci politici, educați de afară.
Or sa ne fure țara.....noi dormim și când nu dormim .....nu gândim. 

C. JUSTIȚIA pe care a ”pierdut-o” prietenul Ion Olaru, dar care a făcut STRIPTIS în fața mea
1. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 11.10.2023, a publicat informația ”ANI dă o lovitură în sistem: o judecătoare nu poate justifica o avere de 6 milioane de euro”.
Citez:

”Agenția Națională de Integritate a constatat că judecătoarea Mazilu Gabriela Cristina nu poate justfica o avere de 30.388.515, adică peste 6 milioane de euro.
”Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 Lei în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, și respectiv, NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR, în perioada exercitării funcțiilor publice.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.”, arată un comunicat al ANI.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene, tu ai pretins că ai fost învins de justiție, iar eu consider că am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să facă STRIPTIS în fața mea.
În aceste condiții, despre această tărășenie ce părere ai?
Ion Olaru
Grosu Ulise  ce? eu, invins ?
Radu Viorel Ursache
Grosu Ulise; Miroase a laudă.....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene ai afirmat, citez, ”Am pierdut justiția!”, iar eu am considerat că ai fost învins de JUSTIȚIE.
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, tu o poți lua cum vrei.
Îți amintesc că atunci când cel considerat de dl. Felix Cavolo, ca fiind ”Casanova de Mărășești”, respectiv ”jurnalistul de Formula 1” Mihai Brahă, și-a dat seama că d-na Felicia Varzaru este o damă de companie și a procedat în consecință, aveai ”inima cât un purice” de frică să nu fii și tu ”luat la încins”.
D-na Ioana Ichim este de acord cu tine, dar dacă Mihai Brahă mai era prieten facebook-ist cu mine, cred că ar pățit același lucru ca d-na Mariana Simon.
Dacă d-na Ioana Ichim, în opinia activistului PCR Ion Caluean este cam nevinovată, iar în opinia activistului PCR Dragomir Lucian este nevorbită, Mihai Brahă în calitate de ”Casanova de Mărășești” cred că venea cu propuneri concrete.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Ioana Ichim
Grosu Ulise, eu nu știu nimic.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Într-adevăr, D-voastră nu știți nimic, dar Maestrul Arsenie Bocancea știe TOTUL.
Probabil că și prietenul Nicu Vrinceanu știe, dar ......
Ioana Ichim
Grosu Ulise, e treaba lor și nu a mea. Pentru mine sunt prieteni de la care pot sa învăț ceva. Și tu dar nu mai schimbi placa?
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Stimată Doamnă, eu nu sunt ”agent de influență” și nici ”agent de integritate”, așa cum a VISAT Maestrul Arsenie Bocancea.
Eu am în DIVERGENȚĂ cu administrația mun. Focșani și CL Focșani niște probleme tehnico-economice de interes public și nimic mai mult.
Ar fi trebuit să învățați de la un ”Mutulică” ca prietenul Nicu Vrinceanu că, o treabă începută nu poate fi lăsată neterminată, dar niciodată nu este prea târziu.
2. Site-ul Stiripesurse.ro din data de 12.10.2023, a publicat informația, ”N-au mai #rezistat - Judecătoarea prinsă cu droguri și judecătoarea cu avere nejustificată semnau anii trecuți petiții pentru 'statul de drept'!.
Citez:

”O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută. Ea este acuzată de procurorii PÎCCJ de luare de mită, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri. O altă judecătoare, de la Tribunalul București, este acuzată de Agenția Națională de Integritate că ar avea o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). Ce au în comun cele două judecătoare? Ambele se găseau anii trecuți pe listele de semnături atașate petițiilor redactate de asociații #rezist precum Forumul Judecătorilor din România.
Judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, este acuzată de procurorii PÎCCJ de luare de mită, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri. Ea a fost reținută, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În 2017, judecătoarea Ana Maria Chirilă, la acel moment la Judecătoria Cluj-Napoca, se număra printre semnatarii memoriului magistraților pentru retragerea proiectului de modificare a „Legilor Justiției”.  În aprilie 2019, aceeași judecătoare semna o altă petiție a Forumului Judecătorilor din România - „Memoriu pentru respectarea statului de drept în România. Mandat de reprezentare”.
În martie 2021, judecătoarea Chirilă se regăsea din nou pe lista semnatarilor unei petiții a Forumului Judecătorilor - „Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”. Semnatarii petiției se opuneau introducerii unor garanții pentru magistrați în proiectul de desființarea a SIIJ. „Condiționarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârșirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupție, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un „filtru” neconstituţional și scade încrederea publică în actul de justiție, deoarece riscă să fie percepută ca o „garanţie a impunităţii” magistraţilor suspectați de corupție sau ca o ”superimunitate””, se arată în petiție.
Agenția Națională de Integritate acuză o judecătoarea Cristina-Gabriela Mazilu, de la Tribunalul București, că ar avea o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). În 2017, judecătoarea Mazilu, pe atunci la Judecătoria Sectorului 4, se regăsea printre semnatarii memoriului magistraților pentru retragerea proiectului de modificare a „Legilor Justiției”.
Reacția ministrei justiției
„Sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea”, a declarat ministra Justiţiei Alina Gorghiu, chestionată joi, la finalul şedinţei Executivului, despre cazul judecătoarei de la Tribunalul Suceava reţinută, joi, după ce ar fi dat informaţii din dosarele instrumentate de DIICOT, şi despre cel al unei judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, cu o avere nejustificată de 6 milioane euro.
„Ştiţi că eu am obligaţie de rezervă ca ministru al Justiţiei, însă sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea. Unul este cazul judecătoarei despre care se suspectează că are o avere nejustificată şi un al doilea caz, cred că, dacă nu greşesc, la Suceava, cazul unei doamne judecător despre care ştim că a fost reţinută şi despre care am aflat din surse de presă şi, inclusiv, înţeleg din informaţiile de la Parchet comunicate, că ajuta cu informaţii privilegiate din dosare anumite reţele de trafic de droguri. N-am să mă refer la cele două cazuri în particular, pentru că nu am voie, însă am să vă spun că este limpede semnalul dat că nimeni nu este mai presus de lege”, a explicat Alina Gorghiu, în conferinţa de presă susţinută, joi, la sediul Guvernului.
Senatoarea PNL a mai spus că există „uscături” peste tot, iar Ministerul Justiţiei a încurajat mereu sistemul judiciar să-şi facă treaba.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Aceasta este JUSTIȚIA în România!
Ion Olaru
Grosu Ulise, cea infiltrată .cea națională, rămâne !
G
rosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, după ce ți-ai demonstrat neputința de a-l determina pe purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, să se confrunta cu mine, într-o discuție particulară, în prezența ta, având ca subiect afirmațiile publice pe care acesta le-a făcut la adresa mea și ai picat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, crezi că ar trebui să mă intereseze părerile tale despre ”naționalism” și ”falangism”?
PS I-aș fi recunoscător d-nei Ioana Ichim, dacă și-ar spune părerea în legătură cu întrebarea pe care ți-am 
adresat-o.
Ion Olaru
Grosu Ulise, răspuns de falangist antinațional......
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prin această replică ai pus punctul pe ”i”.
Rog să ai în vedere că, eu nu am timp să bat apa în piuă prin intermediul Facebook, ca să fac unt.
PS D-na Ioana Ichim știe de ce!
Ion Olaru
Grosu Ulise, hidro piuă...?
Grosu Ulise
Ion Olaru; Dacă tu crezi că bat apa în piuă, este treaba ta.
În condițiile în care ai picat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, nu prea ai dreptul să-mi adresezi întrebări de genul,
Ion Olaru
Grosu Ulise. hidro piuă...?”
3. Site-ul StirilePROTV.ro din data de 12.10.2023, a publicat informația, ”Judecătoarea acuzată că le furniza informații suspecților a fost arestată preventiv. Ar fi avut o relație cu un traficant”.
Citez:

”Judecătoarea de la Tribunalul Suceava, acuzată că le dezvăluia traficanților de droguri din oraș informații despre anchetele DIICOT, a fost arestată preventiv joi seară, pentru 30 de zile.
Ovidiu Oanță
Femeia ar fi primit în schimb, de la unul dintre suspecți, care îi era partener de viață, bani, bijuterii, vacanțe și mașini, și chiar protecție personală.
Divorțată și mamă a trei copii, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava este acuzată că ar fi fost racolată de o grupare de traficanți de droguri. Unul dintre cei urmăriți de procurorii de la Crimă Organizată i-ar fi devenit iubit. Vreme de trei ani, susțin procurorii Parchetului General, ar fi compromis investigații de Crimă Organizată.
Procurorii DIICOT au rămas stupefiați când au aflat că operațiunile lor antidrog ar fi fost subminate chiar de judecătoarea care le autorizase perchezițiile și măsurile de supraveghere tehnică. Magistratul i-ar fi dezvăluit date vitale din anchetă iubitului ei, traficant, iar acesta le-ar fi răspândit mai departe celor vizați.
„Inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.) în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT”, arată Parchetul General.
Comportamentul judecătoarei a ajuns însă la urechile procurorilor care investighează infracțiunile din justiție care au început să o monitorizeze.
Aceștia susțin că ar fi descoperit că membra secției penale de la Tribunalul Suceava ar fi deținut de cel puțin cinci ori droguri de mare risc pe care le-ar fi consumat. Dar și că și-ar fi pus locuința la dispoziția altor consumatori.
Mihai Copăceanu, specialist în adicții: „Drogurile nu iartă pe nimeni. Dacă se confirmă este foarte grav, mai ales că vorbim de sentințe care au impact imediat asupra vieții, asupra siguranței, sănătății sau libertății unor persoane”.
După o zi plină de percheziții acasă și la birou, după un drum lung de la Suceava, judecătoarea a ajuns la Parchetul General pentru interogatorii.
Judecătoarea Ana Maria Chirilă a refuzat să dea declarații despre acuzații, inclusiv despre cele de corupție și cele de favorizare a traficanților de droguri.
Potrivit declarației de avere, ea este coproprietară a două case de locuit în Cluj și Sibiu și a două apartamente în Constanța și Cluj, pe care le-a partajat cu fostul soț. Iar la bănci nu are depozite, ci trei credite de peste 200.000 de lei pe care trebuie să le returneze până în 2046.
De curând, a participat la un concurs de promovare la Curtea de apel Suceava, unde ar fi trebuit să înceapă să împartă dreptatea de la 1 noiembrie. Acum însă, ar putea fi suspendată.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene te rog să coroborezi modul în care procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița au legalizat FURTUL și UMILIREA unei colectivități, așa cum rezultă din hotărârile de instanță și alte înscrisuri, pe care le-am postat în timp pe blog, cu această informație facebook-istă și concluzionează.
Demonstrația mea de INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu este o glumă, așa cum consideră Dragomir Lucian, liderul PSR Vrancea, care pe lângă cobaiul Maestrului Arsenie Bocancea, cred că este și un diversionist de doi bani.
Dacă din mesajul public pe care i l-am transmis primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, intitulat ”COMPORTAMENTUL focșănenilor de GĂINĂ a lui Stalin, întărește CONVINGEREA primarului Cristi Valentin Misăilă că, la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI”, pe care l-am postat pe Facebook în data de 12.10.2023, coroborat cu faptul că, ai picat PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, nu ai putut înțelege că s-a ales praful de ”naținalismul” și ”falangismul” tău, eu nu te mai pot ajuta cu nimic.
NEVINOVĂȚIA care rezultă din întrebarea ta, citez,
”Ion Olaru;
Grosu Ulise, ce praf s-a ales...?”,
mă duce cu gândul la NEVINOVĂȚIA politrucilor,
a. Dragomir Lucian, lider PSR Vrancea, care prin denigrarea la care m-a supus prin intermediul Facebook, consideră că mi-a făcut mari servicii;
b. Prof. Cătălin Mocanu, purtător de vorbe al AUR Vrancea, care a considerat că denigrarea la care m-a supus prin intermediul Facebook, a fost o ”glumă” și nu am apreciat supliciul la care a fost supus de către prietenii lui, care i-au reproșat, citez, ”că este prieten cu un nebun ca mine.”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, e de speriat in ce hal a ajuns o parte a celor din justiție....!
Grosu Ulise
Ion Olaru Trist, dar adevărat!
Grosu Ulise
Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon și Muscuri Odette;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, considerați că am fost clar cu prietenul Ion Olaru, în comentariul de mai sus?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - O animație în care o femeie afirmă THANKS!
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon, Nicu Bercaru și alții.
Dacă prietenul Ion Olaru a afirmat că, ”a pierdut justiția”, eu pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri că, JUSTIȚIA subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a făcut STRIPTIS în fața mea.
Amintesc că din punctul meu de vedere, ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” este un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în colonie și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
Mulțumirea (THANKS!) pe care mi-a transmis-o d-na Mariana Simon prin GIF-ul de mai sus, ar putea spune multe, dar pe moment nu mă pot pronunța.
Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe cu precizie cine este postacul ”piscot cameleon”, a cărui adevărată identitate doresc să o aflu.
Amintesc prestația pe care a avut-o postacul ”piscot cameleon” prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea în data de 31.12.2015.
Citez:
”A scapat Ulise de la nebuni si a inceput iar sa ameninte cu bombe asa cum face el la bautura. Dar la cat de beat umbla el nu cred ca se poate arunca in aer decta pe el. Cica vrea sa se razbune pe Justitia care a facut striptis in fata lui si ii cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corectie pe care sa o tina minte. daca-l vedeti ocoliti-l ca este periculos, cere de bautura si daca nu-i dati innebuneste cu discursuri despre ENET. Betivanul este diabolic, vrea sa va omaoare cu plictiseala.
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 04;25.
De sarbatori reputatul betivan Ulise Grosu va presta traditionalul dans din buric, ca element senzational de Anul Nou va dansa in fundul gol. 
DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;29.
În curand la aceasta rubrica reputatul betivan Ulise Grosu care si-a cerut in casatorie capra cu care intretine relatii sexy de peste 10 ani. 
DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;32.
Traditia spune ca daca-l vezi pe Ulise in noaptea dintre ani iti merge rau tot anul. Asa ca daca simtiti miros de betivan prin preajma nu va intoarceti. E Ulise.
DE piscot, postat pe 31-12-2015 la 04;34
In schimb Ulise va arta la fel, beat-manga in sant si ud la fund dupa ce a facut pipi pe el.
DE piscot, postat pe 31-12.2015, la 04;39.
"Casa de piatra", nene Ulise!
DE @Ulise, postat pe 31.12.2015, la 10,29.
Perspicacitatea hemoroidului international Ulise Grosu este realmente de invidiat. Intr-adevar fac parte din echipa umililor slujitori ai doamnei Bucuras si in acelasi timp sunt mare admirator al celui mai mare si renumit hemoroid al tuturor timpurilor, Ulise Grosu. Il informez pe domnul inalt hemoroid ca lucrarea " Hemoroidul Grosu, trecut, prezent si mare viitor" este aproape de final si va constitui cea mai mare senzatie a lumii stiintifice vrancene. Vrancea si Grosu vor ramane uniti pentru totdeauna in Marea Enciclopedie Hemoroidica. Cu putine sanse Grosu ar putea deveni cel mai mare hemoroid interplanetar si in acest demers trebuie sustinut. Traiasca Ulise Grosu, homo alcoolicus hemoroidus, mandria PSD.
DE piscot, postat pe 23-08-2015, la 10:40
Aveti grija, ca ULISE, baiatul tati cel "frumos" este transexual si bea numai rachiu de pufoaica, acum de anul nou este bolnav dupa Sorina si alearga pe strazi DE Jean Stanescu, postat pe 31-12-2015, la 10;52.
ba Ulise,... te-am vazut eu cu ochii mei acum ceva timp in condorul si erai rupt de beat ca patentul in gura si se mai ruga si vanzatoarea sa pleci acasa ca faceai panarama, asa ca nu mai rupe ariciul in patru ca nu esti alcoolic, macar asuma-ti defectele si taci.
DE nu mai minti Ulise, postat pe 31.12.2015, la 11;00.
Ulise, betivane, cu ocazia Anului Nou, eu si toti din fanclubul tau iti uram o internare permanenta la Spitalul de Nebuni. La Multi Ani 2016, anul in care Ulise va ajunge acolo unde ii este locul, la nebuni!
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 23;16.”
Grosu Ulise
Ion Olaru, Ioana Ichim, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Nicu Bercaru și alții;
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, regret că nu ați sesizat precizarea postacului piscot, pe care a făcut-o în data de 31-12-2015, la ora 04;25, citez:
”Cica vrea sa se razbune pe Justitia care a facut striptis in fata lui si ii cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corectie pe care sa o tina minte. daca-l vedeti ocoliti-l ca este periculos, cere de bautura si daca nu-i dati innebuneste cu discursuri despre ENET. Betivanul este diabolic, vrea sa va omaoare cu plictiseala.”
Este adevărat că, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, a demonstrat că are simțul umorului și mi-a apreciat replica precedentă cu un emoticon zâmbăreț, dar consider că a fost prea puțin.
Anul 2015 a fost plin de evenimente, din care amintesc:
1. Prefectul Nicușor Halici și subprefectul Cristi Valentin Misăilă au brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ, prin care a fost crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
NOTA; În această speță este și o decizie a Curții de Apel Galați, din care rezultă că Direcția Economică din Primăria Focșani se face vinovată de această ABERAȚIE ECONOMICĂ.
2. Mi s-a interzis susținerea examenului de definitivat, deoarece, conform unor bârfe, deși i s-ar fi GARANTAT președintelui Marian Oprișan că, nu voi lua examenul de titularizare în învățământ, eu l-am luat.
În această speță, JUSTIȚIA și-a demonstrat încă o dată SLUGĂRNICIA față de ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, în cazul meu, decizia prin care niște judecători de la ICCJ au demonstrat că nu știu să citească o foaie matricolă, a fost o NORMALITATE.
3. Deoarece în anul 2015 am fost șomer, am încercat să obțin funcția de lucrător la spații verzi.
Deși prestația mea la proba de lucru, a fost superioară contracandidatului, urmare a MITULUI Oprișan, nu am putut obține nici această funcție.
Prin această acțiune, ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” a demonstrat că depășește în FEROCITATE pe COMUNIȘTII anilor ”60, care le oferea un loc de muncă supraviețuitorilor IADULUI din ÎNCHISORILE COMUNISTE.
NOTA; A se vedea scrierea ”MENS SANA IN CORPORE SANO” postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 17 octombrie 2015, unde este atașat și un film cu prestația mea de la proba de lucru.
4. În mărinimia lui, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că mă poate ajuta cu loc de muncă în zootehnie.
Când Maestrul Arsenie Bocancea era ”viu și mișcător” pe Facebook, i-am amintit de ”oferta” lui.
Acesta a pretins că, oferta lui a fost una onorabilă în comparație cu recomandarea pe care mi-a făcut-o purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu.
NOTA; Precizez că prof. Cătălin Mocanu, din calitatea de inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, când a fost sigur că s-a materializat în practică acțiunea tandemului inspector general prof.Daniela Gabriela Marchitan-inspector cu probleme de perfecționare prof. Bogdan Ciubotaru, iar eu nu mai sunt profesor de mâna a III a, mi-a recomandat să merg să plantez țăruși cu fundul pe moșia de la Mândrești a activistului PCR Radu Nițu, actualmente consilier PSD în CL Focșani.
Mercan Viorel
Deci stat de drept mafiot, scarba îmi este de justiție, pensie specială.
Atat vor!
Grosu Ulise
Mercan Viorel; Puișor, dar tu ce faci pentru a-ți impune respectul în afară de facebook-ială de doi bani?
Mercan Viorel
Grosu Ulise, cel puțin nu mă droghez înțelegi ca individa
Nu frec menta ca bugetar
Plus nu iau pensie specială și nu pensionez la 45 ani
Muncesc ca sclavul la privat
Înțelegi deja am aproape 37 ani vechime
Din care doar la privat 33 ani.
În aceeași societate vechimea.
Mercan Viorel
Grosu Ulise, muncesc la incom fabrica de confectii
Grosu Ulise
Mercan Viorel; Foarte tare prietene!
Deoarece ești focșănean, în ciuda CV-ului prezentat, din punctul meu de vedere, ești o GĂINĂ a lui Stalin.
Prietenul Ion Olaru ar trebui să știe de ce!
Mercan Viorel
Grosu Ulise, ok cum spui tu toata stima de la un cocos nu o găină
Măcar să știi să faci o diferența gaina e fetișa, iar cocosul e baietel înțelegi mai citește și tu
Grosu Ulise
Mercan Viorel; Puișor, facebook-iala mea este de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
La o astfel de categorie nu am timp să stric orzul pe gâște.
O seară bună!

D. GLUMELE d-nei profesor de religie Ioana Ichim, glumele prim-ministrului Marcel Ciolacu și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ
1. D-na Ioana Ichim a distribuit pe pagina Domniei sale de Facebook o postare în care o tânără și un tânăr ciocneau un pahar de șampanie.
Tânăra - Să știi că nu poate fi vorba de sex înainte de căsătorie....
Tânărul - Atunci sună-mă după ce te căsătorești!
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Dedicație pentru Nicu Vrinceanu?
Ioana Ichim
Grosu Ulise, ce tu joci rolul lui Cupidon? Vezi că o sa vadă dna Veringeanu și nu te vad bine..
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Nu știu cine este ”dna Veringeanu”, dar acest aspect are mai puțină importanță.
Știu însă că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, cu ani în urmă, că, soția l-a atenționat că este prea dur în relația cu mine.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea, află că acesta a ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud. Vrancea,    
i-am spus că va ajunge ”Chef la cuțite”
Ioana Ichim
Grosu Ulise, bați câmpii iar.
Grosu Ulise
Ioana Ichim; Dar când am mai bătut eu câmpii ca să-i bat și acum?
Părerea D-voastră mă duce cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea, care a pretins că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, cărora le-am spus ”FANTOME vii, fără ADN”.
Activistul PCR Ion Caluean, fost coleg cu prietenul Nicu Vrinceanu, a considerat că sunteți cam nevinovată și v-a sărit în ajutor, iar activistul PCR Dragomir Lucian a considerat că sunteți cam nevorbită.
Dacă voi corobora,
a. Părerea celor doi activiști PCR, precizată mai sus;
b. Postarea D-voastră;
c. Precizarea ”Grosu Ulise, bați câmpii iar.”,
inevitabil mă gândesc dacă în cazul D-voastră, este valabilă maxima, ”gura păcătosului adevăr grăiește.”.
2. Ziarul Cotidianul din data de 09.10.2023, a publicat articolul ”Ciolacu se pune cu Austria”.
Citez:

”Dacă Austria, prin cancelarul Karl Nehammer, rămâne fermă cu privire la Schengen, Bucureștiul vrea să îngreuneze producția OMV în Marea Neagră, scrie publicația Die Presse, într-un articol.
Decizia Vienei de a continua să respingă aderarea la Schengen a României poate avea consecințe neplăcute pentru Austria. Guvernul român vrea să insiste asupra unei legi care să permită „în situaţii excepţionale” accesul Bucureştiului la procesul de exploatare a gazului până când Austria nu va fi de acord cu aderarea sa la Schengen, scrie „Financial Times”.
Moneda de schimb în acest context este câmpul de exploatare Neptun Deep din Marea Neagră.  La acest proiect ce urmează să intre în producţie în 2027, OMV deţine jumătate din acţiuni – celălalt partener fiind Romgaz. Volumul gazului exploatabil este estimat la 100 miliarde metri cubi. Pentru comparaţie, Austria a consumat în ultima vreme 9 miliarde metri cubi pe an, iar volumul investiţiei a fost stabillit la 4 miliarde euro. (…)”
COMENTARII
Ion Olaru

ciocanarului, i-a tras-o și carmen....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, prea cifrat comentariul tău pentru posibilitățile mele.
Ion Olaru
Grosu Ulise, Carmen a,i-a zis ciocanarului, rușine!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Să înțeleg că d-na Carmen Iohannis i-a spus lui ”bot îmblănit”, dacă este să folosesc apelativul prietenului Nicu Vrinceanu, ”rușine”?
Ion Olaru
Grosu Ulise, nu.d-na carmen a.europarlamentar pesede,in sfarsit !
Grosu Ulise
Ion Olaru; Am înțeles că ar putea fi vorba despre OMUL infiltrat de Varan, pe listele PSD la europarlamentare, respectiv europarlamentarul PSD Carmen Avram.
Prietene, ar fi bine să te obișnuiești cu ideea că, pentru mine România se reduce la Țara Vrancei, iar eu am DIVERGENȚĂ cu politrucii de ”Provincia Europeană Vrancea” niște probleme tehnico-economice de interes public și nimic mai mult.
Ion Olaru
Grosu Ulise, reducționism suspect de falanggism.
3. Ziarul Cotidianul din data de 09.10.2023 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”Părinții și profesorii încep să strige”.
Citez:

”O doamnă mai mult decît credibilă îmi vorbea zilele trecute despre situația nepoțicii sale, rănită de un coleg de clasă. O clasă de copii mici, la Liceul ”Jean Monnet”, din Capitală. Era disperată și vorbea și de exasperarea celorlalți părinți și a învățătoarei, colindată de gîndul plecării la altă școală. Și mă întreba ce să facă și cui să i se adreseze?
Am zis că nu știu. „România educată” evoluează cum nu ne-am putut imagina. Dincolo de declarațiile pompoase făcute la televiziuni, se ascund trăsnăile, improvizațiile și tendințele aberante.
Am primit și de la un prieten un apel disperat al unui profesor din clasele mici. Se numește S.B. și este din Buzău. Veți înțelege de ce nu-i public numele. Îmi fac totuși datoria de a-l publica în acest loc destinat editorialului. (C.N.)
„Azi, după 20 de ani de carieră, am clacat în clasă. Am preferat să ies din clasă, că să nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cuțitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimțire și tupeu maxim. Un elev și-a deschis telefonul și a început să filmeze în oră, părerea mea e că făcea live pe TikTok. I-am cerut să închidă și să îmi dea telefonul. Intenția mea era să îl pun pe catedră pentru a putea să îmi continui ora. Elevul în cauză și colegii au sărit cu gura că nu am voie să le iau lucrurile personale, o fată aproape că țipa că de ce ating elevul, că nu am voie să pun mâna pe el, în condițiile în care nu am atins copilul nici măcar cu un deget. M-am întors spre domnișoara respectivă și am atenționat-o cu calm să își coboare tonul vocii și să fie mai atentă ce afirmații face și să nu distorsioneze lucrurile, pentru că lucrurile neadevărate, indiferent de natura lor, pot afecta un om. Știți ce mi-a răspuns? „Știți că pe mine mă vor crede, pe mine și pe colegii mei, pentru că toți vom spune că l-ați atins„.
Nu te puteai înțelege cu ei, parcă erau „posedați”. E o clasa cu probleme, dar niciodată nu au făcut așa. Am ieșit din clasă ca să nu îmi pocnească ceva la cap, mă mir că nu am făcut vreun AVC până acum. Bine că era spre sfârșitul orei. Nu am fost om toată ziua. Vorbim de clasa a VII-a, la o școală de cartier. Probleme au mai fost la această clasă, nu doar la ora mea, ci și la alți profesori sau în pauze. Parinții, chemați la școală, dar depășiți de situație, ridicau din umeri și spuneau „nici eu nu mai știu ce să fac cu el” sau „așa face și acasă”.
Poliția a fost chemată de câteva ori la școală în urma unor incidente, dar a rămas la stadiul de constatare.
Dacă nu se va face ceva curând în școli, unde gradul de violență, tupeu, nesimțire a atins cote maxime, dacă vom continua să tolerăm asemenea derapaje și să acceptăm la nesfârșit toate tâmpeniile debitate de diverse ONG-uri că noi nu știm să educăm, că școala e despre jocuri și fericire, că trebuie să educăm cu blândețe, ne ducem naibii cu toții.
Am făcut o facultate, am învățat atât de mult ca să mă duc la un loc de muncă unde un copil de 13-14 ani își bate joc de mine și eu nu pot să îi fac nimic? Ăsta e balamuc, nu școală!!! Intru în școală zâmbind, relaxat și plec cu capul bubuind și cu teamă că îmi pocnește inima? Chiar nu se mai poate!!! Vreau să mă duc la școală să îmi fac orele în liniște, să am liniște la ore și îmi dau și sufletul pentru ei.
Susținere??? Nu ai de la nimeni. Ești lăsat singur în cușca cu lei. Pe ușă scrie ȘCOALĂ. Ar trebui să scrie BALAMUC, pentru că asta nu e o școală din Uniunea Europeană.
Vă rog să distribuiți această tristețe asociată neputinței””
COMENTARII
Grosu Ulise

Ioana Ichim; Stimată Doamnă, in calitatea Domniei voastre de profesor de religie, mi-ar plăcea să vă spuneți părerea despre ”apelul disperat al unui profesor din clasele mici. Se numește S.B. și este din Buzău.”
Acest apel disperat este citat în prezentul editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu.
Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Nu mă așteptam ca mesajul transmis Maestrului Arsenie Bocancea în data de 09.10.2023, prin intermediul Facebook, intitulat ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), având ca MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea, te va determina să o faci din nou pe ”Mutulică”.
Dacă prin faptul că o faci pe ”Mutulică”, vrei să o contrazici pe d-na Ioana Ichim, care a pretins că ai devenit ca vorbăreț, este o altă mâncare de pește.
Te informez că la clasa a XI a se predă disciplina Holocaustul, așa cum a dispus 
Klaus Iohannis, profesorul ANALFABET FUNCȚIONAL de fizică.
În condițiile în care JUSTIȚIA din România a retrocedat bunurile urmașului unei ORGANIZAȚII FASCISTE, care l-a emanat pe Klaus Iohannis, mi se pare normal ca acesta să mimeze atașamentul față de cei 6 milioane de evrei uciși, dintre care o parte cred că au fost uciși și de membrii ORGANIZAȚIEI FASCISTE al cărui moștenitor este FDGR.
După cum știi, eu consider că de actuala situație din România se fac vinovați: COMUNISMUL, COOPERATIVIZAREA FORȚATĂ, DICTATURA lui Ceaușescu, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘOALA POSTDECEMBRISTĂ.
În aceste condiții, te rog să-mi spui care, consideri că a fost motivul pentru care până acum în clasa a XI a nu s-a considerat că este necesară disciplina educație civică, după modelul celei predate la ”Școala Neculai Jechianu”, citez:
”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"?
PS Întrebarea pe care ți-am adresat-o este valabilă și pentru prietenul Ion Olaru, care demonstrează că este ”vorbăreț” și nu o face pe ”Mutulică” ca tine.

E. ”SIFONARII” SECURITĂȚII COMUNISTE și CIRCARII POLITICI, oameni de bază ai Regimului Securist Postdecembrist
1. Site-ul 60M.RO a publicat în data de 07.10.2023, informația ”Informatorul Securității, Nica -„Bratosin”, s-a întors la SGG și evaluează impactul legilor”.
Citez:

Fost vicepreşedinte al Comisiei juridice și fost deputat PSD până în 2016, Nicolae Ciprian Nica, s-a întors în aparatul central al Guvernului chiar dacă a fost declarat colaborator al Securității. Fostul deputat a fost „recuperat” de actualul viceprim ministru Marian Neacșu la SGG și numit „expert în evaluarea actelor normative”.
Nica s-a retras din viața publică în 2016, după ce a fost declarat colaborator al securității cu numele de cod „Bratosin”. El nu a mai candidat pentru un nou mandat în decembrie 2016, deoarece ar fi trebuit să semneze o declarație pe propria răspundere că nu a colaborat cu fosta Securitate, lucru imposibil după decizia instanței. În aceste condiții, unul dintre artizanii modificărilor nocive ale Codului penal din 2015, prieten vechi cu Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae, a fost „recuperat” 6 ani mai târziu de Marian Neacșu, fost secretar al Secretariatului General al Guvernului.
Numit pe 4 ani
Printr-o decizie din octombrie 2022, Nicolae Ciprian Nica era numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de 4 ani. Cceian ar trebui sa fie un organism independent. Numirea s-a făcut în urma unei note a SGG care susținea că avea nevoie de „expertul” în legislație Nica, decizia fiind semnată de Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului.
În februarie 2023, pe notarul public Nica îl regăsim „expert jurist la Secretariatul General al Guvernului”. Funcția apare în declarația de avere depusă la 30 de zile de la numire. O altă declarație, anuală, nu a mai fost depusă. Potrivit unor surse politice, Nica nu prea dă pe la serviciu. El are un fiu, Nica Emanuel, tot notar și semnează din 2018 contractele dintre demnitari și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), fiind notarul preferat al RAAPPS.
Nu a recunoscut colaborarea
Acest lucru reiese și dintr-o notă de fundamantare a Guvernului din decembrie anul trecut, când un teren de 17.000 metri pătrați a fost trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi transmiterea lui din administrarea RAAPPS în administrarea Curţii de Conturi a României, care dorește să-și construiască un sediu nou pe B-dul Mircea Eliade nr. 113, adică malul lacului Floreasca.
Anterior, Regia vânduse la licitație o parcelă de 117 metri pătrați în zonă, act legalizat de fiul lui Ciprian Nica.
În aprilie 2014, fostul deputat PSD Ciprian Nica, care în prezent cochetează cu Pro-Romania, a fost declarat colaborator al Securității. Nu a recunoscut notele olografe transmise Securității, declarându-se surprins când i-au fost puse în față. Mai mult, a susținut pur și simplu că altcineva a dat declarații în numele lui. „Înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu îmi aparțin, astfel încât nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că în numele meu au fost date declarații la fosta Securitate”, a arătat în dosarul depus la Instanța Supremă. A fost recrutat în 1976 și a primit numele de cod „Bratosin”.
Avere de nabab
În 2010, „Bratosin” a fost declarat doctor în științe juridice, apoi expert în apărare după ce a absolvit un colegiu de specialitate. A obținut un loc influent în Comisia Juridică, de vicepreședinte, după care s-a apucat să avizeze proiecte de legi. Din această postură a „îngropat” Legea Lustrației și s-a autopropus în Comisia de revizuire a Constituției.
Anul trecut, Ciprian Nica, 65 de ani, a câștigat împreună cu soția, tot notar public, 782.000 de lei, adică 156.000 de euro. A mai încasat 192.000 de lei din chirii și 193.000 de lei în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Casei de Pensii a Notarilor Publici din România.
Fiul lui Bratosin, Nica Emanuel, este notar și semnează încă din 2018 aproape toate contractele dintre demnitari și RAAPPS
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, mi se pare interesantă precizarea, ”În aceste condiții, unul dintre artizanii modificărilor nocive ale Codului penal din 2015, prieten vechi cu Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae, a fost „recuperat” 6 ani mai târziu de Marian Neacșu, fost secretar al Secretariatului General al Guvernului.” din această informație facebook-istă.
În aceste condiții mi se pare normală precizarea prietenului Ion Olaru, citez:
Ion Olaru
Grosu Ulise, lege: multe probe de lucru normale, le-am trecut. cele strâmbiste, mi-au rămas in cârcă. asta, din partea unor charjori care se conformeaza ordinului / 1.”
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru, a fost ceva de mare efect.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Replicile prietenului Ion Olaru despre mesajul public intitulat ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)”, pe care i l-am transmis în data de 09.10.2023 Maestrului Arsenie Bocancea, prin intermediul Facebook.
Acestea sunt:
a. ”Ion Olaru
da, și subiectele astea te depășesc....”
b. ”Ion Olaru
din esece în esece,spre victoria finală...”
Eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și nici profesionist în istoria religiilor ca d-na Ioana Ichim, dar cele două replici ale prietenului Ion Olaru, spun multe despre starea de spirit a celui care pretinde că în două cicluri electorale va ”curge lapte și miere în Parlamentul României”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, va curge...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Această replică nici de glumă de 1 aprilie nu este bună.
Ion Olaru
Grosu Ulise, merge în ziua întâi, în loc de concert....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, dacă nu dădeam din întâmplare peste informația facebook-ista că, niște activiști de mediu au fost arestați în pauza Concertului de Anul Nou de la Viena, nu aș fi înțeles niciodată treaba cu ”boicot concert”.
În cazul problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, discutăm despre un PROFESIONALISM pe o anumită ”FELIE”, unde culorile pot fi alb sau negru, NICIODATĂ gri ca în politică.
Acest aspect ar trebui să-l înțeleagă toate ”FANTOMELE vii, fără ADN” din ”LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea”, care au inventat tot felul de bazaconii.
2. Ziarul Cotidianul din data de 10.10.2023, a publicat articolul ”Tomac. ”Austria va obține ceea ce dorește. Decidenții români sunt agresivi doar la Tv””.
Citez:

”Nu există nicio perspectivă pentru România să adere la spațiul Schengen în 2023, pentru că UE are alte priorități și țara noastră nu figurează printre ele, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, marți, la Știrile B1 TV.
„Este tot mai clar că, din păcate, în ciuda declarațiilor pe care le primim, pozitive, rezultă că distanța de ceea ce privește această asumare și obiectivul real este foarte mare dintr-un motiv foarte simplu, pentru că nu există nicio perspectivă în acest an să se întâmple acest lucru, pentru că Uniunea Europeană, din păcate, are acum alte priorități și noi nu figurăm printre ele”, a declarat Tomac.
„Decidenții noștri de la București (…) vin cu tot felul de teze care nu au legătură cu realitatea și mai bine s-ar ralia procesului pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Este singura cale pe care o avem în mod realist prin care putem intra mai devreme de 2025 în spațiul Schengen. În rest, se vând doar deziderate care nu au nicio validare și nicio împlinire din punct de vedere politic”, a adăugat el.
Întrebat despre scenariul invocat de Die Presse cum că Bucureștiul ar putea face exploatarea gazelor din Marea Neagră mai dificilă pentru austrieci, Eugen Tomac a spus: „Eu cred că Austria va obține ceea ce dorește, sau companiile austriece, pentru că decidenții români întotdeauna sunt foarte agresivi la televizor, dar în realitate cedează cu foarte multă ușurință, așa cum s-a întâmplat până în prezent”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Ion Olaru; Prietene eu nu dau prea mulți bani pe OMUL de PAIE a lui Traian Băsescu, Eugen Tomac, dar sunt de acord cu afirmația lui „Eu cred că Austria va obține ceea ce dorește, sau companiile austriece, pentru că decidenții români întotdeauna sunt foarte agresivi la televizor, dar în realitate cedează cu foarte multă ușurință, așa cum s-a întâmplat până în prezent”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, știe ce zice că la fel procedeaza....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Sunt convins de acest lucru, deoarece așa cum am precizat, îl consider a fi OMUL de PAIE a lui Traian Băsescu(Pol Pot de România).  

F. REVOLTA facebook-istă față de Regimul Securist Postdecembrist, se va transforma vreodată într-o REVOLTĂ ADEVĂRATĂ?
1. În data de 10.10.2023 am redistribuit pe pagina de Facebook, afirmația:
”PARAZIȚILOR; Atunci când poporul a votat să rămâneți doar 300, CCR a validat votul. Acea decizie de ce nu o respectați?”
COMENTARII
Muscuri Odette
Nu_i trecută în Constituție
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Dar cine respectă Constituția în România?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, fă sondaje de opinie și află.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, aceste lucruri nu intră în preocupările mele.
Eu am dat o PROBĂ de LUCRU Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru, iar efectul este peste așteptările mele.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, păcat că nu urmărești oamenii care o cunosc, un exemplu a fost cu ani în urmă dezbaterea la tv între Giona și Băsescu , când s_a dovedit că Băsescu o cunoștea cum cunosc preoții ce_si fac meseria Biblia .
Muscuri Odette
Ar trebui în școli și în biserică învățată
Este o condiție la examenele pentru posturile de la buget, dar câți au la examen întrebări din Constituție?
Muscuri Odette
Este că și cum nu știi cui stat apartii, unde trăiești, atunci când îți știi constituția știi unde te afli, ce identitate ai. Dar este greu de cap unii români.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, prin precizarea, citez, ”când s_a dovedit că Băsescu o cunoștea cum cunosc preoții ce_si fac meseria Biblia.” ați provocat-o la dialog pe d-na Ioana Ichim, care mănâncă ”istoria religiilor pe pâine”.
Dezbaterea ”la tv între Giona și Băsescu” a scos amintit și despre EFECTUL FLĂCĂRII VIOLET.
Am constat că și în prezent, prietenul Nicu Vrinceanu se află sub efectul FLĂCĂRII VIOLET, pe care a emis-o d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, cu ocazia deschiderii anului școlar la Liceul Traian Vuia Focșani.
Deși d-na Ioana Ichim a mimat că pe Domnia sa o interesează doar imaginea activistului PCR Radu Nițu, actualmente consilier PSD în CL Focșani, constat că FLACĂRA VIOLET emisă de d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a afectat-o și pe Domnia sa.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, deraiezi stimabile. Spectrul culorilor este un indiciu care cred că te depășește. Testul culorilor se dă și la copiii și la adulți. Este un test de personalitate , de cunoaștere.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, în opinia mea, precizarea Domniei voastre, citez,
”Este că și cum nu știi cui stat apartii, unde trăiești, atunci când îți știi constituția știi unde te afli, ce identitate ai. Dar este greu de cap unii români.”, prezintă în câteva cuvinte, actuala situație din România.
La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat la Sfârșitul Perioadei Interbelice în Țara Vrancei, s-a predat disciplina
”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Urmare a unui sondaj pe care l-am făcut, niciun inspector de la ISJ Vrancea nu a putut înțelege nimic din eficiența practică a unei discipline similare, care cred că ar trebui predată în clasa a XI a sau a XII a.
Nici fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, actualmente purtător de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, a demonstrat că nu a putut înțelege nimic din eficiența practică a unei astfel de discipline, dar bate câmpii prin articole pe care le publică în ziarul AUR - Glasul Vrancei.
Prietenul Ion Olaru, care visează că în două legislaturi în Parlamentul României v-a curge lapte și miere, știe de ce.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, bine că se studiază,,religia" , ce ne trebuie ed civică și filozofie? Face parte din politic.
Muscuri Odette
Eu nu găsesc nimic de râs. Senzorialul are labirinturile lui . Mulți se dau cunoscători, dar habar n_au cu ce se mananca
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Studiul intens al ”religiei” consider că este acțiunea prin care Regimul Securist Postdecembrist implementează deviza ”Țara te vrea prost!”.
Muscuri Odette
Grosu Ulise, hai fa o pauza, stai prea mult pe facebook
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui psihologie umană, pentru care a pretins că sunt cobai.
În ciuda acestui lucru, sunt în totalitate de acord cu precizarea D-voastră ”Senzorialul are labirinturile lui.”.
Problema este alta și anume că, după 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu mine, Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns de râsul curcilor din com.Vânători, jud Vrancea.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, precizarea Domniei voastre, citez,
”Muscuri Odette
Grosu Ulise, hai fa o pauza, stai prea mult pe facebook.”,
mi se pare foarte interesantă.
De ce fac o astfel de precizare?
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană, pe care i-am numit ”FANTOME vii, fără ADN”.
Acum ”FANTOMELE vii, fără ADN” au devenit cobai pentru mine, iar acest lucru generează anumite derapaje.
Ion Olaru
Grosu Ulise, cred că va începe....
Ion Olaru
Grosu Ulise, doi falanggiști....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Din punctul meu de vedere, deoarece nu ați trecut PROBA de LUCRU, tu și Maestrul Arsenie Bocancea ați devenit niște ”falanggiști..”
Muscuri Odette
Grosu Ulise, a ciu câine, iepure sau șoarece ai fost? Fantomele nu pot fi cobai, dar fantomele te pot speria sau enerva.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Maestrul Arsenie Bocancea plecând de premiza că orice persoana poate fi șantajabilă, era convins de faptul că, ”fantomele te pot speria sau enerva” așa cum ați precizat Dumneavoastră.
După ce s-a ales praful de ORGOLIUL GARCIST pe care Maestrului Arsenie Bocancea și l-a scos în evidență, pentru a vedea de ce este în stare, i-am dat o PROBĂ de LUCRU, pe care împreună cu prietenul Ion Olaru a picat-o.
În aceste condiții, despre ce discutăm?
În data de 6 octombrie 2019 am postat pe blog ulisegrosu.blogspot.com, scrierea
”MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"”, iar în data de 9 octombrie 2019 am postat pe același blog scrierea ”EPILOG la "eseul" "MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"”.
Respectând PRINCIPIILE din acest manual, pentru mine o parte din ”FANTOMELE vii, fără ADN” din ”Lumea lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea” au devenit ”cobai”.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să vă facă un crochiu?
Cel mai deranjat de situația de penibilă în care a ajuns și anume aceea de a-mi fi ”cobai”, este prietenul Ion Olaru, dar...
Dacă d-na Ioana Ichim va trece peste durerea de genunchi și se va ruga pentru prietenul Ion Olaru, este posibil ca lucrurile să se schimbe radical.
PS Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Muscuri Odette
Grosu Ulise, în infatuarea ta te_ai gândit că și tu pentru ești tot o fantoma vie fără ADN?
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, eu nu am un astfel de statut, deoarece îmi asum orice afirm prin intermediul acestei rubrici.
”FANTOMELE vii, fără ADN” sunt conturi false, deși aparent nu sunt, dar nu consider că trebuie să intrăm în amănunte în legătură cu acest subiect, pe motiv de ”Măi, mama mea sunt eu”.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să vă facă un crochiu?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, nu am nevoie , cred că ai înțeles. Tu vrei sa spui că deții controlul, dar ai uitat că batul are 2 capete și că în natură totul se transforma, nimic nu se pierde, așa că nu fii atât de sigur că pentruine nu ești decât o fantomă , iar contul și motto_ul tau este un fals. De obrăznicia acelui hot de buzunare nu_i nevoie sa_l citezi , este cunoscut dincolo de provincia vrânceană. De la bătutul apei in piuă nu faci furtună și nici ploaie torențială. Ia o pauza, sau te crezi de neînlocuit.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Replica Domniei voastre este așa de comică, încât mă obligă să vă dau un răspuns punctual, poate învață și prietenul Ion Olaru pe unde face 3,14-3,14 găina în ”Provincia Europeană Vrancea”.
a. Într-adevăr, consider că după 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu Maestrul Arsenie Bocancea, ”dețin controlul” așa cum ați afirmat.
b. De precizarea D-voastră, citez, ”dar ai uitat că bățul are 2 capete și că în natură totul se transforma, nimic nu se pierde”, ar fi trebuit să țină cont Maestrul Arsenie Bocancea când a inventat tot felul de bazaconii la adresa mea.
c. Din păcate, Maestrul Arsenie Bocancea a fost ”orbit” de ORGOLIUL lui GARCIST, iar acum este ”recreștinat forțat”, a rămas fără muniție în fața mea și a ajuns de râsul curcilor din com. Vânători, jud Vrancea.
d. Dacă D-voastră considerați, citez, ”așa că nu fii atât de sigur, deoarece pentru mine nu ești decât o fantomă, iar contul și motto_ul tău este un fals.”, eu nu vă contrazic.
e. Sunt în totalitatea de acord cu afirmația, citez, ”De obrăznicia acelui hoț de buzunare nu_i nevoie sa_l citezi , este cunoscut dincolo de provincia vrânceană.”
f. Afirmația D-voastră citez, ”De la bătutul apei in piuă nu faci furtună și nici ploaie torențială.”, este valabilă pentru Maestrul Arsenie Bocancea, care a inventat tot felul de bazaconii la adresa mea și pentru prietenul Ion Olaru, care a inventat prostioara cu ”falangismul”, fără a putea sesiza că ”este pe arătură”.
g. În ceea ce privește recomandarea, ”Ia o pauza, sau te crezi de neînlocuit.”, cum credeți că aș putea lua o pauză, acum la ”bătaia peștelui”?
Credeți că întâmplător le-am dat PROBA de LUCRU Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru?
Prin această probă am vrut să văd dacă cei doi presupuși COLABORATORI COMPLEMENTARI, sunt capabil să ”mănânce jăratic” ca în povestea Harap Alb a lui Ion Creangă.
Netrecând testul, continui să îmi pun în aplicare propriul plan de acțiune, cu privire la lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Am fost clar sau trebuie să o rog pe d-na Mariana Simon să vă facă un crochiu?
Muscuri Odette
Grosu Ulise, ai un fix cu crochiu_l ? Am imaginatie_cu lipsa de modestie_ mai multa decât intuiesti tu.
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, niciodată nu am pus la îndoială posibilitățile D-voastră.
Replica punctuală pe care v-am dat-o, reprezintă o formă de respect, deoarece cu sau fără lipsă de modestie, eu nu stric orzul pe gâște.
La toți prietenii mei facebook-iști cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, dau Cezarului ce este al Cezarului, chiar dacă ați pretins că nu vă place zeciuiala.
CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea pe lângă respectul pe care îl port prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, are ca principiu de bază IRONIA, fără JIGNIRE.
Pe cale de consecință, la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea o poți ”fura” de la cine nu te aștepți.
D-na Mariana Simon de când este prieten fecebook-ist cu mine, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, a fost de partea mea.
Acesta a fost motivul pentru care am considerat-o a fi ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea.
Pe cale de consecință, consider că crochiurile d-nei Mariana Simon sunt de mare efect.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF- O inimioară pe care scrie LOVE.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, este posibil ca acest GIF să-i facă rău prietenului Nicu Vrinceanu.
Mariana Simon
Grosu Ulise
GIF - O femeie care meditează
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Stimată Doamnă, dacă ați precizat, citez,
”Spectrul culorilor este un indiciu care cred că te depășește.”, este firesc să vă întreb:
- Dacă pe mine mă depășește spectrul culorilor, să înțeleg că și pe D-voastră v-a depăși scrierea ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei” și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu) având ca MOTTO: ”În fața mea, nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” - Arsenie Bocancea, pe care am postat-o pe Facebook în data de 09.10.2023, de mi-ați ignorat interpelarea?
Muscuri Odette
Nu, nu mă depășește, însă scrierile tale chiar de au o parte de adevăr sunt SF
Grosu Ulise
Muscuri Odette; Precizarea D-voastră cu SF-ul îmi aduce aminte de prelucrarea pe care i-a făcut-o activistul PCR Ion Caluean, fost coleg cu prietenul Nicu Vrinceanu, d-nei Ioana Ichim, când a constatat că aceasta este cam nevinovată.
Precizez că Ion Caluean a afirmat că, scrierile mele ”sunt pamflete care nu au tangență cu realitatea”.
Faptul că activistul PCR Ion Caluean și activistul PCR Dragomir Lucian se consideră a fi ”oameni de cultură” la fel ca și D-voastră, treaba cu SF-ul s-ar putea să aibă această cauză.
2. Ziarul Cotidianul din data de 09.10.2023 a publicat articolul ”Boc, luat la întrebări de un protestatar cunoscut. Domnule, tu nu înțelegi că mă agresezi?!”.
Citez:

”Audiat la București  în procesul lui Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei chiar din guvernul său la acea vreme, Emil Boc a fost luat la întrebări de protestatarul  Marian Ceaușescu. Primarul Clujului și-a pierdut calmul după acuzațiile aduse de Ceaușescu.
„Politicieni cârpe! Voi politicienii aveți salarii imense, de ce ați mințit oamenii care v-au votat oamenii ca partid PNL? De ce ați făcut alianță cu PSD? Sunteți o scursură a politicii românești”, a spus Marian Ceaușescu.
„Cine te plătește mă, tu ești plătit să mă provoci! Din ce trăiești tu, care sunt sursele tale venit, ia să vedem. Nu îți permit să vorbești așa cu mine! Să îți retragi cuvintele! Cine te plătește?”, a răspuns Boc. „Ești un manipulator al opiniei publice, asta ești, spune cine te plătește? Mă lași, te rog, sun la Poliție, să vedem ce va zice. Domnule tu nu înțelegi că mă agresezi? Eu ți-am răspuns”, a spus Emil Boc. ”Cum îți permiți mă Ceaușescule, cine te plătește mă, ești plătit de Moscova? Ia zi, cine te plătește?”, a mai spus Boc.
„Ce vă interesează cine mă plătește? Clujul ăla miraose oribil! Nu trebuie să vă interseze de mine. Sunteți niște slugi ale PSD-ului”, a spus Marian Ceaușescu.
Primarul orașului Cluj-Napoca a mai fost implicat într-un scandal similar, atunci când doi activiști au dat buzna peste el în birou și au început să-l ia la întrebări.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, mi se pare interesant spectacolul oferit de Boc, cel care a făcut POC, atunci când a fost invitat la o emisiune TV.
Citez:
”„Cine te plătește mă, tu ești plătit să mă provoci! Din ce trăiești tu, care sunt sursele tale venit, ia să vedem. Nu îți permit să vorbești așa cu mine! Să îți retragi cuvintele! Cine te plătește?”, a răspuns Boc. „Ești un manipulator al opiniei publice, asta ești, spune cine te plătește? Mă lași, te rog, sun la Poliție, să vedem ce va zice. Domnule tu nu înțelegi că mă agresezi? Eu ți-am răspuns”, a spus Emil Boc. ”Cum îți permiți mă Ceaușescule, cine te plătește mă, ești plătit de Moscova? Ia zi, cine te plătește?”, a mai spus Boc.”
PS Cred că mai am două săptămâni de munci agricole, după care mă voi ocupa de primarul Cristi Valentin Misăilă, pentru a demonstra practic ceea ce i-am promis.

G. ”MUȘCHII” și DISPREȚUL primarului Cristi Valentin Misăilă față de focșăneni și DISPREȚUL politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea față de vrânceni
1. Ziarul de Vrancea din data de 10.09.2023 a publicat articolul, ”Primarul Misăilă cere demiterea directoarei Grădiniței nr.16 din Focșani”.
Citez:

”Într-o postare mai puțin obișnuită, activată vineri 06 octombrie 2023, după amiază, primarul Cristi Valentin Misăilă explică public de ce i-a solicitat inspectorului general al ISJ Vrancea, să o demită pe directoarea Grădiniței cu program prelungit nr.16 Focșani
”Solicit demiterea conducerii Grădiniței cu program prelungit nr.16!
Am solicitat, astăzi (n.r. vineri 06 octombrie 2023), inspectorului general al ISJ Vrancea, doamna profesor Gabriela Marchitan, să o demită din funcția de director al Grădiniței cu program prelungit nr.16 pe educatoarea Alexandrina Anton!
Am formulat această solicitare pentru că, în ultimul an de zile, din nepricepere și probabil și din rea credință, educatoarea Alexandrina Anton sabotează proiectul european prin care reabilităm, modernizăm și dotăm Grădinița cu program prelungit nr.16 din Cartierul Bahne.
Ca și la alte instituții de învățământ din Focșani, pentru a putea avea o grădiniță cât mai primitoare dar, în același timp, o clădire cât mai sigură, derulăm și alte lucrări care nu sunt finanțate prin proiecte europene dar care sunt absolut necesare.
Astfel de lucrări se impun și la Grădinița cu program prelungit nr.16 și, deși directorul acesteia a fost informat încă din luna noiembrie 2022 de necesitatea realizării unor astfel de lucrări (rețea de curenți slabi, rețea de monitorizare și alarmare etc.) aceasta nu le-a derulat nici până în ziua de astăzi, chiar dacă a avut și bani alocați în buget!
Mai mult de atât, ca urmare a lipsei de implicare a educatoarei Alexandrina Anton, constructorul care execută lucrările de reabilitare a grădiniței a fost întârziat cu aproximativ 2 luni de zile!
Această atitudine nu poate fi tolerată la nesfârșit! Municipiul Focșani nu își poate permite să piardă bani europeni ca urmare a incompetenței unui director de grădiniță.
Pe de altă parte, lipsa de implicare a educatoarei Alexandrina Anton perturbă grav și programul părinților care sperau să își poată readuce cât mai repede copiii la Grădinița cu program prelungit nr.16.
Am încredere că reprezentanții ISJ Vrancea vor da curs solicitării mele și vor identifica în rândul cadrelor didactice o persoană capabilă să gestioneze astfel de proiecte menite să modernizeze Grădinița cu program prelungit nr.16.
Primăria Municipiului Focșani implementează proiectul european „Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr.16” cu o valoare de peste 4.5 milioane lei.
Proiectul ȋşi propune creșterea calității infrastructurii Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16 din Municipiul Focșani, în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie a copiilor care frecventează această unitate, în prezent aici fiind ȋnregistraţi peste 250 de preșcolari.
Pentru aceasta sunt prevăzute lucrări de reabilitare a acoperişului terasă, refacerea/ȋnlocuirea finisajelor interioare şi exterioare, recompartimentare, refacerea izolaţiei termice, lucrări necesare pentru obţinerea avizelor de funcţionare, etc.. Un rezultat benefic al acestor acţiuni este şi reducerea consumului anual de energie termică pentru această clădire. Totodată sunt avute ȋn vedere achiziţia de mobilier şi echipamente IT, crearea unor spaţii de ȋnvăţare şi recreere adecvate, care promovează noi abordări de predare şi ȋnvăţare.”-Cristi Valentin Misăilă
COMENTARII
Ion Olaru

vopsitorie curcubeistica....! ce-o fi la mijloc...?
Nicu Vrinceanu
Ion Olaru, ce crezi ?
Poate prietenul Ulise știe ceva sau chiar știe tot.
Ion Olaru
Nicu Vrinceanu, știe, dar îi place și tace.....
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Prietene, am precizat că prestez muncă de zilier (semizilier) la cules de struguri, deci putem discuta facebook-ist dimineața și după ora 20, când ajung acasă.
Pe mine m-a amuzat precizarea primarului Cristi Valentin Misăilă, citez:
”Am formulat această solicitare pentru că, în ultimul an de zile, din nepricepere și probabil și din rea credință, educatoarea Alexandrina Anton sabotează proiectul european prin care reabilităm, modernizăm și dotăm Grădinița cu program prelungit nr.16 din Cartierul Bahne.”
De asemenea, mi-a plăcut și afirmația, ”Astfel de lucrări se impun și la Grădinița cu program prelungit nr.16 și, deși directorul acesteia a fost informat încă din luna noiembrie 2022 de necesitatea realizării unor astfel de lucrări (rețea de curenți slabi, rețea de monitorizare și alarmare etc.) aceasta nu le-a derulat nici până în ziua de astăzi, chiar dacă a avut și bani alocați în buget!” .
”Incompetentul cu comportament golănesc”, așa cum l-a numit Maestrul Arsenie Bocancea pe primarul Cristi Valentin Misăilă, o fi știind ceea ce înseamnă curenți slabi?
Precizez că, acest Cristi Valentin Misăilă, MINȚIND cu NERUȘINARE, a pretins că nu a putut angaja un electrician autorizat, de aceea a fost nevoit să externalizeze întreținerea iluminatului public în mun. Focșani.
Ion Olaru
Grosu Ulise, văd că te bucuri că s-a vopsit....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Mă bucur și dau din coadă.
Când trăiam din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, m-am înscris la concursul pentru ocuparea postului de administrator la Grădinița 16 Focșani.
Deoarece m-am înscris la respectivul concurs, primarul Decebal Bacinschi a anulat concursul, chiar în ziua concursului, pe motiv că bibliografia pentru concurs nu a fost corectă.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, precizarea pe care am făcut-o în comentariul de mai sus este o FAPTĂ REALĂ, nu o vorbă de clacă, așa cum este treaba cu ”falangismul” tău, în ceea ce privește persoana mea.
2. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 09.10.2023, a publicat articolul ”Poate vă e frig. ENET Focșani dă drumul la căldură”.
Citez:

”Din cauza temperaturilor scăzute anunțate pentru următoarele zile, începând de mâine, 10.10.2023, SC ENET SA începe furnizarea energiei termică pentru încălzire în vederea asigurării confortului termic din imobile - locuințe sau locuințe cu caracter social (creșe, grădinițe, spitale, cămin de bătrâni).
Facem precizarea că, in următoarea perioadă, încălzirea va fi furnizată în funcție de prognoza meteo, in scopul realizării unui confort termic corespunzător în interiorul imobilului.
Purtător de cuvânt la SC ENET SA.
Ec Gavrilă Cristina.
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu; Prietene, acest DISPREȚ al primarului Cristi Valentin Misăilă la adresa focșănenilor, are următoarele cauze:
a. Legalizarea FURTULUI abonaților ENET de către procurorii Luminița Dogaru și Florin Țîrlea.
b. Legalizarea nerespectării diagramei de temperatură de ENET Focșani de către procurorul Luminița Dogaru.
c. Legalizarea de către procurorul Luminița Dogaru ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat urmare a falselor procese CUP-ENET să-l plătim noi focșănenii și nu INCOMPETENȚII care au cauzat acest prejudiciu, așa cum vrea și primarul Cristi Valentin Misăilă.
d. Legalizarea de către procurorul Dogaru Luminița a funcționării eronate a gigacalorimetrelor ENET.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, având în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu Sandu Gurguiatu au rezolvat problema ENET, ar trebui să sesizezi că, se impune ca Sandu Gurguiatu să fie cooptat urgent în conducerea AUR Vrancea, așa cum ți-am propus.
NOTA: Cele precizate mai sus în mesajul pe care i l-am transmis prietenului Nicu Vrinceanu, nu sunt SF-uri așa cum crede d-na Muscuri Odette, ci lucru demonstrate pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
Regret că ai pierdut PROBA de LUCRU pe care ți-am dat-o, dar mai ai timp să-ți revizuiești atitudinea.
Eu am planul meu de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care l-am făcut public și pe care îl aplic întocmai în practică.
Cel care pierde ești tu, dar dacă strategia ta politică are în vedere numai electoratul PP-DD, atunci procedezi corect.
Părerea mea!
Ion Olaru
Grosu Ulise, de falanggis....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Dacă tu consideri că am un plan de luptă de ”falanggis....”, este părerea ta și atât.
Deosebirea radicală dintre noi este că, în calitatea ta de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, bați câmpii cu ”falanggismul”, pe când eu am demonstrat la modul concret ce sunt capabil să fac.
Ion Olaru
Grosu Ulise, justificationism falanggistic....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, i-am spus primarului Cristi Valentin Misăilă că, într-o confruntare publică cu mine, având ca temă problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea va fi GLUGĂ de COCENI, nu finanțist așa cum pretinde că este.
Te rog să faci un studiu la nivel de AUR Vrancea și să delegi o persoană care să se confrunte cu mine, cu caracter particular, nu PUBLIC, așa cum vreau să fac cu Misăilă, având ca temă respectivele probleme tehnico-economice de interes public.
Dacă nu găsești pe nimeni, care să se confrunte cu mine, precizarea ta, ”Grosu Ulise, justificationism falanggistic....” este vorbă de clacă.
PS Eu nu am timp de vorbe de clacă.
Prietenul Nicu Vrinceanu știe de ce!
Ion Olaru
Grosu Ulise, la claca poți claca...!
Grosu Ulise
Ion Olaru; Așa este ! Cel care a CLACAT după 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC cu mine, este Maestrul Arsenie Bocancea,
Acest lucru ar trebui să-ți dea de gândit, în legătură cu ”falangismul” tău.
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, am reținut că din punctul tău de vedere, a susține niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat după 32 ani, nu înseamnă profesionist într-un anumit domeniu, ”ci a o ține langa”.
Propunerea ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu), nu a fost o DIVERSIUNE, deoarece am nevoie de un profesionist în domeniul juridic, așa cum a demonstrat că este prietenul Nicolae Toma, care să-mi spună cum trebuie să acționez.
Punctul ”d. Legalizarea de către procurorul Dogaru Luminița a funcționării eronate a gigacalorimetrelor ENET.” de la primul comentariu, este strâns legat de punctul ”b. Legalizarea nerespectării diagramei de temperatură de ENET Focșani de către procurorul Luminița Dogaru.”
Pe blog am prezentat detaliat această speță.
Nu știu ce scrie în contractul de furnizare a agentului termic dintre ENET și asociațiile de proprietari, cu privire la condițiile în care se poate începe livrarea agentului termic, dar mă voi documenta.
Ți-am spus că mie mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc și nu am respectat CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, pe care mi l-a pus la dispoziție d-na Ioana Ichim.
PS Ca să vezi de ce sunt în stare, obligă-l pe purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, pe care îl consider a fi CÂRTIȚA a președintelui Marian Oprișan, să se confrunte într-o discuție particulară cu mine, în prezența ta și apoi vei vedea cum stau lucrurile cu ”falangismul”.
Ion Olaru
Grosu Ulise, falangismul, dă târcoale...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Nu mă interesează ce face ”falangismul”.
Ți-am propus să să-l determini pe purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, care a pretins că ”toți colegii i-au reproșat că este prieten cu un nebun ca mine”, să se confrunte cu mine în prezența ta.
Ce nu este clar?
Ion Olaru
Grosu Ulise, nu te interesează, falanggismul ? asta=dezertare....
Grosu Ulise
Ion Olaru; Prietene, în calitatea mea de SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI, care trebuie să ”trag din toate pozițiile”, ca ”teroriștii” lui Ion Iliescu, nu am timp de glumele tale de genul, citez:
Ion Olaru;
Grosu Ulise nu te interesează, falanggismul ? asta=dezertare....”
Ți-am spus clar, că doresc să am un dialog cu purtătorul de vorbe al AUR Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, în prezența ta, având ca subiect afirmațiile publice pe care acesta le-a făcut la adresa mea, prin intermediul Facebook.
Dacă nu ești în stare să-l determini pe ”naționalistul” prof. Cătălin Mocanu să aibă SÂNGE în INSTALAȚII, atunci facebook-iala noastră nu se justifică.
Ion Olaru
Grosu Ulise, nu săvârșesc intervenții...
Grosu Ulise
Ion Olaru; Nici eu ”nu săvârșesc” bătut de apă în piuă pentru a face unt.
3. Ziarul de Vrancea din data de 09.10.2023 a publicat articolul ”Podgoreni vrânceni revoltați și disperați, din cauza prețului derizoriu al strugurilor și în acest an”.
Citez:

”Urmăriți  în continuare un VIDEO-reportaj difuzat de TVR Iași și citiți transcrierea acestuia.Citiți de asemenea pe același subiect și un repertaj publicat de agenția de știri Agerpres.
Reporter TVR Iași:Viticultorii din Vrancea sunt disperați!Pentru că prețul strugurilor e același de mulți ani.Chiar dacă totul s-a scumpit!
Podgoreancă din Movilița, Vrancea, revoltată:Toată săptămâna am reșir să dau(n.r. să vândă) de 100 de milioane.Și culesul pe mine m-a ajuns 120 de milioane.Eu sunt datoare acum!Dar am datorii la substanțe, am datorii la munca omului.Munca noastră n-o mai punem niciodată, da?Pentru ce?Suntemproducători aici de vin.Da.Pentru că eu dacă nu-l vând, eu fac vin.Vinul meu este de calitate ,da?Este dat desciorchinător.E făcut numai din boabe.Și nu-mi dă nimeni.N-am voie să-l vând domnule!Nu amvoie să-l vând!Ce să fac eu cu vinul?Că sunt blocată!Eu acum sunt nevoită să cedez la preț , pentru că n-am unde s-o mai pun!
Reporter TVR Iași:Cu lacrimi în ochi această femeie constată cu viticultura îi face pagubă în buzunar!
Podgoreancă din Movilița, Vrancea, revoltată:Suntem la disperare!Deci am ajuns la limita suportabilității!Nu se mai poate, da?De ani de zile strugurii se vând cu 1 leu că așa vor bișnițarii!Taote s-au scumpit!Tot,tot,tot,tot!Noi cât să mai răbdăm?Deci sincer, nu mai putem!
Reporter TVR Iași:Gicu Ciubotaru a munit mulți ani în străinătate dar a revenit acasă.Și s-a apucat de viticultură. Lucrează 80 de hectare de vie, dar prețul strugurilor, același de mulți ani , îl determină să creadă că nu mai există nici o speranță.
Gicu Ciubotaru, viticultor vrâncean:Am ajuns la concluzia, de la an, la an că cineva ne sabotează din greu.Și are interese mari să ne distrugă.Pe cei care muncim în viticultură , în arabil și-n toate domenile ce-nseamnă agricol sau meseria de țăran.Prețuri mai bune mult mai mult decât 80 de bai/kg la MAT !Adică 80 bani/kg este ca să râdă de tine sau te nu știu, să te denigreze în ultimul hal!  
Reporter TVR Iași:Marii procesatori nu oferă mai mult de 80 bani/ kg de struguri, indiferent de soi.Cei mai norocoși vând pe piața liberă.Ceva mai bine la vânzări stau viticultorii care au soiuri de masă.
Mugurel Bucătaru, viticultor vrâncean:Dacă e să vindem la procesator păi s-au afișait niște prețuri foarte mici! începând de la 90 bani/ kg până 1,05 lei/ kg..Acestear fi prețuri de acum 23 de ani!Pe când la piața liberă cam în jur de 1,8-2 lei/kg.Strugurii de vin fetească și soiurile 2,5-3 lei/kg
Reporter TVR Iași:Ca să nu iasă în pierdere, viticultorii spun că prețul corect ar fi de 2 lei/kg de struguri pentru vin. Puțin probabil să-l obțină.Mai ales că sunt mulți care vând direct din vie.
Viticultor vrâncean nemulțumit:O cumpără cu rândul și o vide după aia cu kilogramul.Noi ne chinuim dar munca țăranului, nu-i plătită! Câștigă ăștia care-o iau de aici și o duc dinclo! Dar nu se știe?
Reporter TVR Iași:Pe de altă parte cumpărătorii sunt mulțumiți de preț
Cumpărător mulțumit de preț:Cumpărăm struguri!Vin nou.Marfă bună!
Reporter TVR Iași:Vrancea este județul cu cea mai mare suprafață cultivată de viță de vie dar și cu cei mai mulți oameni ocupați în caest domeniu.Acest județ deține aproape 15% din suprafața vitcolă a țării
Florin Ponea, viticultor din zona Vrancei.Foto:Agerpres
"Preţul se forma înainte în funcţie de preţul pe care îl afişau centrele de achiziţie. Adică dacă ei afişau 1 lei preţ de achiziţie, piaţa liberă se forma la 20-30 de bani peste 1 leu. Acum am văzut că unele centre de achiziţie au afişat 90 de bani pentru strugurii fără DOC, deci fără denumire de origine controlata şi fără acte, dacă sunt însoţiţi de aceste documente preţul pleacă de la 1 leu şi se duce până la 1 leu şi 20 maxim, în funcţie de concentraţia de zahăr. Piaţa liberă în momentul de faţă, care este afectată de mai mulţi factori este la 1,5 lei - 1,6 lei pe partea de strugure alb, iar cei negri la 2 lei şi 10 bani în piaţa de la Obrejiţa sau la Urecheşti. Anunţurile puse pe OLX sau alte platforme sunt pur întâmplătoare, probabil că aţi văzut şi anunţuri la 1 leu pe kilogram. Sunt doar ca să agaţe clientul. Sunt destui samsari, bişniţari care îşi încarcă dubele din pieţe, din podgorii, şi pleacă peste tot în ţară cu ei. Cam ăsta este adaosul lor la kilogram, cam cât iau eu ca şi producător. Pentru că eu nu câştig 1 leu la kilogram", explică viticultorul.Florin Ponea, din zona Vrancei.
Citiți întreg articolul publicat de agerpres.ro accesând titlul alăturat:Matemativa vinului de la prășit ,încordat și pahar, până la culesUrmăriți  în continuare un VIDEO-reportaj difuzat de TVR Iași și citiți transcrierea acestuia.Citiți de asemenea pe același subiect și un repertaj publicat de agenția de știri Agerpres.
Reporter TVR Iași:Viticultorii din Vrancea sunt disperați!Pentru că prețul strugurilor e același de mulți ani.Chiar dacă totul s-a scumpit!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu, Prietene te rog să coroborezi:
a. ”Podgoreancă din Movilița, Vrancea, revoltată:Toată săptămâna am reușit să dau(n.r. să vândă) de 100 de milioane.Și culesul pe mine m-a ajuns 120 de milioane. Eu sunt datoare acum! Dar am datorii la substanțe, am datorii la munca omului.Munca noastră n-o mai punem niciodată, da? Pentru ce? Suntem Producători aici de vin. Da. Pentru că eu dacă nu-l vând, eu fac vin.Vinul meu este de calitate ,da?
Este dat desciorchinător. E făcut numai din boabe.Și nu-mi dă nimeni.N-am voie să-l vând domnule! Nu am voie să-l vând! Ce să fac eu cu vinul? Că sunt blocată! 
Eu acum sunt nevoită să cedez la preț , pentru că n-am unde s-o mai pun!”
b. Preocupările d-nei deputat PSD Elena Stoica din Panciu, care rezultă dintr-un comunicat de presă publicat de Ziarul de Vrancea din data de 08.10.2023, citez:
”Consider că Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România trebuie să ne apropie mai mult de realitățile istorice și dureroase de atunci, pe care sperăm să nu le mai trăim niciodată.
Îndemn tinerii să studieze atent procesele dramatice din perioada progromurilor comise împotriva poporului evreu, pentru a învăța lecțiile necesare din tragediile săvârșite de unii conducători politici de-a lungul timpului.”
Sunt de acord ca drama prin care a trecut poporul evreu trebuie cunoscută, dar în același timp trebuie cunoscută și DRAMA prin care a trecut poporul român, odată cu instaurarea COMUNISMULUI.
Regret că NAȘA de cununie a președintelui Marian Oprișan, d-na deputat PSD Elena Stoica, are performanțe în Parlamentul României și ca om politic de Vrancea, identice cu ale d-nei deputat PSD Rodica Tudorița Boboc.

CAPITOLUL 6
ANALIZA CAPITOLULUI 1, CAPITOLULUI 2, CAPITOLULUI 3, CAPITOLULUI 4 și CAPITOLULUI 5
CAPITOLUL 1
MANIFESTĂRILE prilejuite de ”TOAMNA ODOBEȘTEANĂ” i-a confirmat convingerea președintelui Marian Oprișan că vrâncenii suferă de SINDROMUL STOCKHOLM
Am reținut de la acest capitol replica:
”Muscuri Odette
Cine a trăit și trăiește în Focșani știe că este corupt. Dacă ne uitam câți bani și recompense dădea la țigani și la asistații sociali pentru vot. Dacă voiai să_ți rezolvi ceva trebuia să_și ia și el partea. 
Amână salariile la DGASPC pentru a strânge dobânda la banca , i_a făcut pod lui Cristoiu aproape de potgorii cu ani în urmă , pentru a-și lua vinul promis, și_a însușit pământurile de la Crâng prin minciuni, ara luat cu Năstase de la Cotești cazanele de inox pentru vin, le_a dat tăiate la fier vechi, a luat cu10_20 lei tractoare, excavatoare și este singura firma de construcții, care face licitații_ cel puțin când locuiam eu,_fratele său este cu firma de gazon, a apărat și mușamalizat neregulile de la Crucea Roșie și Crucea Galbene și câte ori mai fi de cand nu mai locuiesc. Reportajul este o comedie!”
CAPITOLUL 2
PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII
Acest capitol l-am dezbătut pe pagina de Facebook și în afară de comentariile făcute, care sunt prezentate la sfârșitul acestui mesaj public, pe care i l-am transmis d-nei Ioana Ichim, nu mai am nimic de adăugat.
CAPITOLUL 3
EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei”  și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)
Acest capitol l-am dezbătut pe pagina de Facebook și în afară de comentariile făcute, care sunt prezentate la sfârșitul acestui mesaj public, pe care i l-am transmis Maestrului Arsenie Bocancea, am doar un singur lucru de adăugat și anume: 
- Un ”armurier” PSD Vrancea, mi-a spus că i-a plăcut punctul ”E. ”FARFURIDI de Buzău”, pensiile speciale și căldura bucureștenilor” de la CAPITOLUL II al acestui mesaj, unde am făcut o paralelă între amantlâcul de la vârful PSD și amantlâcul de la PSD Vrancea. 
CAPITOLUL 4  
COMPORTAMENTUL focșănenilor de GĂINĂ a lui Stalin, întărește CONVINGEREA primarului Cristi Valentin Misăilă că, la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI 
Acest capitol l-am dezbătut pe pagina de Facebook și în afară de comentariile făcute, care sunt prezentate la sfârșitul acestui mesaj public, pe care i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, nu mai am nimic de adăugat.
CAPITOLUL  5
ARTICOLE de presă și informații facebook-iste cu comentariile aferente
La acest capitol în afara de comentariile făcute la fiecare articol de presă și informație facebook-istă, nu mai am nimic de adăugat.
În aceste condiții, voi prezenta cele șapte puncte ale acestui capitol și titlurile articolelor de presă de la fiecare punct.
A. SFINȚIREA CATEDRALEI Focșani cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva, motiv pentru popa Florentin Răuță de a-i săruta mâna președintelui Marian Oprișan
1.  În data de 10.10.2023, am redistribuit de pe pagina de Facebook a d-nei Ioana Ichim informația,
Femeii Teolog.....

B. SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI
1. ”Românii și Iohannis la Budapesta: „Plăvane iar ai luat-o în freză!””
2. În data de 12.10.2023, am distribuit pe pagina de Facebook, o afirmație care circulă pe net.
Citez:
”BOMBA LUI CIOLACU

3. În data de 13.10.2023, am redistribuit pe pagina mea de Facebook, imaginea lui Florin Cîțu pe care scrie ”Cî,țule ai împrumutat peste 60 miliarde de euro. Unde sunt banii?”
C. JUSTIȚIA pe care a ”pierdut-o” prietenul Ion Olaru, dar care a făcut STRIPTIS în fața mea
1. ”ANI dă o lovitură în sistem: o judecătoare nu poate justifica o avere de 6 milioane de euro”
2. ”N-au mai #rezistat - Judecătoarea prinsă cu droguri și judecătoarea cu avere nejustificată semnau anii trecuți petiții pentru 'statul de drept'!
3. ”Judecătoarea acuzată că le furniza informații suspecților a fost arestată preventiv. Ar fi avut o relație cu un traficant”
D. GLUMELE d-nei profesor de religie Ioana Ichim, glumele prim-ministrului Marcel Ciolacu și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ
1. D-na Ioana Ichim a distribuit pe pagina Domniei sale de Facebook o postare în care o tânără și un tânăr ciocneau un pahar de șampanie.
2. ”Ciolacu se pune cu Austria”
3. ”Părinții și profesorii încep să strige”
E. ”SIFONARII” SECURITĂȚII COMUNISTE și CIRCARII POLITICI, oameni de bază ai Regimului Securist Postdecembrist
1. ”Informatorul Securității, Nica -„Bratosin”, s-a întors la SGG și evaluează impactul legilor”
2.  ”Austria va obține ceea ce dorește. Decidenții români sunt agresivi doar la Tv””
F. REVOLTA facebook-istă față de Regimul Securist Postdecembrist, se va transforma vreodată într-o REVOLTĂ ADEVĂRATĂ?
1. În data de 10.10.2023 am redistribuit pe pagina de Facebook, afirmația:
”PARAZIȚILOR; Atunci când poporul a votat să rămâneți doar 300, CCR a validat votul. Acea decizie de ce nu o respectați?”
2. ”Boc, luat la întrebări de un protestatar cunoscut. Domnule, tu nu înțelegi că mă agresezi?!”
G. ”MUȘCHII” și DISPREȚUL primarului Cristi Valentin Misăilă față de focșăneni și DISPREȚUL politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea față de vrânceni
1. ”Primarul Misăilă cere demiterea directoarei Grădiniței nr.16 din Focșani”
2. ”Poate vă e frig. ENET Focșani dă drumul la căldură”
3. ”Podgoreni vrânceni revoltați și disperați, din cauza prețului derizoriu al strugurilor și în acest an”

CAPITOLUL 7
CONCLUZII
Titlul CAPITOLULUI 1, ”MANIFESTĂRILE prilejuite de ”TOAMNA ODOBEȘTEANĂ” i-a confirmat convingerea președintelui Marian Oprișan că vrâncenii suferă de SINDROMUL STOCKHOLM”, spune totul despre atmosfera din ceea ce președintele Marian Oprișan a numit a fi ”Provincia Europeană Vrancea”.
Deși s-a lansat DIVERSIUNEA că aș fi ”SLUGA lui Oprișan”, așa cum am mai precizat, în relația cu președintele Marian Oprișan, am respectat întocmai REGULA NESCRISĂ a STRĂZII.
Dacă în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa lui, în cei circa 10 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, nu retractez nici afirmațiile:
a. Prietena mea CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan;
b. Când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei, de către cei care acum îl LINGUȘESC, vreau să beau un șpriț cu acesta.
În scrierea ”PROBA de LUCRU pe care am dat-o Maestrului Arsenie Bocancea și prietenului Ion Olaru și POSIBILITATEA ca președintele Marian Oprișan să aibă gradul de general în SERVICII” prezentată la CAPITOLUL 2,  prezint motivația pentru care s-a impus ca, după modelul din povestea Harap Alb de Ion Creangă, să-i testez pe cei doi presupuși COLABORATORI COMPLEMENTAR din lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Scrierea ”EȘECUL ”EXPERIMENTULUI Țara Vrancei”  și al ”Sfintei Treimi”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu)” prezentată la CAPITOLUL 3, spune totul prin titlu.
La CAPITOLUL 4  este prezentat mesajul pe care l-am transmis primarului mun. Focșani, dl. Cristi Valentin Misăilă, intitulat ”COMPORTAMENTUL focșănenilor de GĂINĂ a lui Stalin, întărește CONVINGEREA primarului Cristi Valentin Misăilă că, la Focșani s-a răsturnat CĂRUȚA cu PROȘTI”.
Această  scriere nu face decât să confirme că, nu am glumit atunci când primarul Cristi Valentin Misăilă m-a învățat cum trebuie să vorbesc într-o discuție particulară cu secretarul primăriei Focșani, d-na Carmen Ghiuță.
Replica mea a fost, ”Deoarece ai pretins că am probleme la scufiță, sunt decis să te ”halesc cu fulgi cu tot”.
Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”Președintele Marian Oprișan a dispus ca SC Pomicola Focșani să fie transformată în societate comercială, pentru a putea fi vândute terenurile.”
Presa a spus că în ”AFACEREA” Pomicola Focșani s-a dat un TUN de circa 500 milioane de euro, la DNA Galați ar fi în lucru un dosar în speța ”AFACEREA” Pomicola Focșani, dar în final se pare că ”s-a pus batista pe țambal”.
Cel care a executat întocmai dispoziția președintelui Marian Oprișan, 
în speța ”AFACEREA” Pomicola Focșania, fost actualul director de la ENET Focșani, Manole Merchea - Dumnezeu, care în perioada respectivă era director ”liberal” mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” la Administrația Domeniilor Statului Vrancea.
În legătură cu acest mesaj transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, nu am avut timpul necesar pentru afla părerea la mai mulți cititori fideli ai scrierilor mele, ci doar la câțiva.
Comentariile de la scrierile prezentate la CAPITOLUL 5, sunt o dovadă clară că ”armurierul” care mi-a spus că, în acest moment prietenii mei, cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, au fost băgați în corzi și trebuie să meargă la șefii lor pentru a primi noi ordine, a avut dreptate.
Dacă am în vedere că la un moment dat Maestrul Arsenie Bocancea a întrebat retoric, ”Cum poate cineva care susține doar două probleme tehnico-economice să fie agent de influență”, ar conduce la concluzia că acesta a EXECUTAT un ORDIN.
Prietenul Ion Olaru, deși are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu cred că face parte din echipa de specialiști în psihologie umană, pentru care Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt cobai.
În ciuda acestui lucru, consider s-a ales praful de ”naționalismul” și ”falangismul” prietenului Ion Olaru.
Indiferent dacă Maestrul Arsenie Bocancea a primit ordin să-mi aplice un TERORISM PSIHIC de o duritate maximă, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan sau a fost inițiativa lui, din scrierile postate în timp pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, rezulta o imagine în mic al ROLULUI NEFAST pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE pentru poporul român.
Așa cum am mai precizat, președintele Marian Oprișan nu mi-a făcut nicio surpriză, din momentul în care am decis să ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani(2005) și s-a comportat așa cum am anticipat.
Cel mai mare DUȘMAN al meu în cei 33 ani de ”democrație originală”, de când am intrat în CONTRADICȚIE PRINCIPIALĂ cu ”băieții deștepți din energie”  și apoi cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, este ”MONSTRUL din LOCH NESS” de ”Provincia Europeană Vrancea”, pe care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul Investiții din Primăria Focșani.
”MONSTRUL din LOCH NESS” de ”Provincia Europeană Vrancea”, despre care am înțeles că s-ar fi mutat de la Serviciul Investiții din Primăria Focșani la CJ Vrancea, a fost supus unei operațiuni de spălare a creierului, cu minciuni și prefecătorii de către soția sa, care, din punctul meu de vedere, este un EXBIȚIONIST RELIGIOS.
Deși am respectat întocmai dorința SPĂLĂTORESEI de CREIER, ca soțul ei să nu mai fie citez, ”prostul meu și al familiei” așa cum a pretins ea.
Ca o ironie a sorții acesta a devenit PROSTUL SATULUI și PROSTUL Primăriei Focșani.
Deoarece această angajată de la Drumuri Naționale Vrancea mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și determine soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea, voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru ca individa în cauză să dea cu subsemnatul, pentru a spune cine a pus-o ca să-mi facă rău.
Așa cum am precizat, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, prevăzută în Codul Penal.
Pentru moment am în plan să fac atac la persoană, la toți pe care îi suspectez că sunt SLUGILE președintelui Marian Oprișan, pentru a vedea cine se află în spatele acțiunii de DENIGRARE PUBLICĂ a mea, urmare a problemelor tehnico-economice pe care le susțin și al refuzului de a mă închina în fața președintelui Marian Oprișan.
Ținta mea nu este una POLITICĂ și nici una DIVERSIONISTĂ, așa cum a insinuat prietenul Ion Olaru, ci doresc REVIZUIREA deciziei Curții de Apel Galați, prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC și nu am respectat CREZUL de a FURA al președintelui Marian Oprișan, pe care mi l-a pus la dispoziție d-na profesor de religie Ioana Ichim.

14.10.2023                                                     Ulise Grosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu