miercuri, 10 iunie 2026

OBSESIA ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de a-mi descoperi ȘEFII INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI(II)

CONTINUARE
CAPITOLUL 7
Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI? 

MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC

Lumea mea reducându-se la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” voi face niște precizări punctuale vizavi de anumite comentarii ale tale.
1.Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mai prezentăm interes ,dar trăiești pe internet citându-ne. 
Cred ca nu este corect.”
- Am afirmat și susțin că a fost și este o mare onoare pentru mine că, am avut și am parteneri de dialog pe Facebook, prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”. 
Constatând că, nu are niciun efect practic, dialogul nostru pe Facebook, mi-am propus să pun punct acestei activități.
Deoarece, în opinia mea, afirmațiile pe care le-ai făcut pe pagina mea de Facebook, sunt foarte grave, le-am solicitat cititorilor scrierilor mele, să le citească rând cu rând și printre rânduri. 
De asemenea, am afirmat că, singurul nostru mod de comunicare fiind Facebook, nu pot da lămuriri suplimentarea cu privire la afirmațiile tale.
Citez trei afirmații scurte seci, dar care mie mi-au dat de gândit:
a. ”Valentin Burlacu
USR-iștii s-au infiltrat atât in PSD cât și în PNL. Trebuie făcută curățenie generală. Se vorbea de legionarism în România. Iată-l!”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu am curaj să spun ce va urma.
Nu va fi bine, va fi din ce în ce mai rău ,începând chiar din această săptămână.
Nu, nu sunt profeții.”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
2. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , îți plângi singurătatea....”
- Nu este vorba de plâns singurătate mea pe Facebook.
Problemele tehnico-economice susținute de mine, afectează pe orice focșănean la fel ca și mine. 
În legătură cu comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin a vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special, mi-am spus punctul de vedere, pe care l-am susținut cu exemple concrete.
3. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , poate așa vezi tu. 
Nu, Ulise , la nivelul tău, așa se vede, dar panorama arată altfel. 
Dar ce contează este scopul, nu mijlocul. 
Că tu ai obsesia micimii tale, este o problemă exclusiv de orgoliu.”
- Acest comentariu mă duce cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea, care spunea:
a. ”Pe mine mă interesează lucrurile în ansamblul lor nu cazurile particulare.”
- Urmare a acestei afirmații l-am considerat un ”CONDOR de Provincia Europeană Vrancea”.
b. ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.” 
- Acțiunea prin care am făcut să se aleagă praful de DURITATEA cu care am fost tratat, a trimis această afirmație în derizoriu.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:

- În situația prezentată, despre ce ”PANORAMĂ” poate fi vorba? 
4. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , gândești dezacordat.” 
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Timpul dându-mi dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, ce ai avut în vedere, când ai pretins că ”gândesc dezacordat”?
5.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ai plecat la război fără arme. Vorba ta: Câine surd la vânătoare.”
- Când am decis să ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, am anticipat că, președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un AS în mânecă.
AS-ul din mânecă mi l-au anulat cu mult amatorism procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, iar înscrisurile privind această acțiune au fost postate pe blog.
Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă :
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.  
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
- Ignorarea problemelor tehnico-economice susținute de mine de către administrația mun.Focșani, a condus la intrarea în faliment a ENET.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:

- Ce răspundere au procurorii și judecătorii, care prin deciziile pe care le-au luat, au contribuit la intrarea ENET în faliment? 
Mesajul public pe care i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă în data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, se intitulează,
MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României,  MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având 
MOTTO: Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.”  - Valentin Burlacu”
6. a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , așa mă gândeam și eu, dar acest ,,grădinar`` lucrează după metode vechi, depășite de realitățile lumii actuale. 
Analiza tehnică este una, cea economică este mai complexă și trebuie făcută de către specialiști in materie. 
A funcționa ceva ,este una, a funcționa bine dar și eficient înseamnă mult mai mult. 
Ori, tu vezi doar partea tehnică, ceea ce nu este de ajuns. 
Măi Ulise , mulți tehnicieni, puțini manageri buni!”
b.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,mereu aceeași gargara. Tare limitat mai ești! Cred că o să te deconectez de la sursă.”
- Aceste comentarii le-ai făcut vizavi de problemele tehnico-economice din domeniile în care am spus că, sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Eu i-am trecut instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea.
În opinia mea, neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru și a demonstra practic precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- nu-l onorează. 
7. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , la ,,piața`` liberală....”
- În perioada când, urmare a MITULUI Oprișan, eram nevoit să trăiesc din munca de salahor, m-am înscris la concursul pentru director la Piața Focșani, deși știam că acest post președintele Marian Oprișan îl dăduse slugii sale perfide, Nini Săpunaru.
Bibliografia era foarte stufoasă, dar am parcurs-o în întregime.
Șeful juriștilor din Primăria Focșani, Liviu Pogorevici, atunci OM de BAZĂ al președintelui Marian Oprișan, care era președintele comisiei de examinare, pretindea că articolele de lege trebuie memorate în întregime.
Din cauza mea, concursul s-a dat de mai multe ori, dar la un moment dat nu am mai participat, condiție în care s-a înscris la concurs și Fani Popa, actualul primar al com. Bolotești.
S-a bârfit că, pentru concurs Fani Popa s-a dotat cu aparatură modernă de ascultare, iar viceprimarul liberal al mun. Focșani, Vasile Dobre, îi dicta din birou răspunsurile la întrebări. 
8.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznas. 
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovati``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții. 
Se pare ca asemenea apelative te suparau in aparență, dar îți mângaiau orgoliul in realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândete, dar in același timp ,a vrut sa te pregateasca pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai. 
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”
- Nu te contrazic în ceea ce privește intențiile pe care Maestrul Arsenie Bocancea le-a avut cu mine, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
a. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, urmare a tratamentului la care m-a supus, cu o singură excepție, a băgat frica în oasele cititorilor scrierilor mele.
b. Transformând TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea în MANĂ CEREASCĂ, a făcut ca să se aleagă praful de DURITATEA cu care m-a tratat și să apară PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit.
c. Deși, i-am trecut instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, acesta a demonstrat neputință în a-mi trece proba de lucru, care a constat în a demonstra practic afirmația, 
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
9. Rămân la convingerea că, de unul singur fără a avea complici, am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea.
Legat de acest subiect se impune să citez întrebările magice:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”
10. Citez o probă de denigrare la care am fost supus prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea :
"A scapat Ulise de la nebuni și a început iar sa ameninte cu bombe așa cum face el la bautura. Dar la cat de beat umblă el nu cred ca se poate arunca in aer decta pe el. 
Cică vrea sa se razbune pe Justiția care a făcut striptis in fata lui și îi cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corecție pe care să o țină minte. dacă-l vedeți ocoliți-l ca este periculos, cere de bautura și dacă nu-i dați innebuneste cu discursuri despre ENET. 
Bețivanul este diabolic, vrea să vă omoare cu plictiseala.
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 04;25.”
- Timp șapte ani postacul ”piscot cameleon” m-a denigrat cu o perseverență diabolică, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, iar postacul ”arkan-nema ore” îmi oferea mie și postacului ”orion” ștrampii, ca să-i luăm în gură. 
Profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, a demonstrat că, știe adevărata identitate a postacului ”piscot cameleon” și ”arkan-nema ore”.
11. Așa cum am mai precizat, deși nu a avut nicio tangență cu lupta mea împotriva băieților deștepți din energie sau cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, cel mai mare dușman al meu s-a dovedit a fi propriul frate.
Soția acestuia a pretins că, acesta este prostul meu și al familiei, condiție în care i-am respectat întocmai observația făcută.
Între timp numitul Grosu Dănuț nu mai este prostul meu și al familiei, dar a ajuns prostul satului, a fost prostul Primăriei Focșani și sunt mari șanse să ajungă prostul județului.
Deși, am convenit cu fratele, numitul Grosu Dănuț, să ieșim din indiviziune pe cale amiabilă, soția acestuia, numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, a decis că, ieșirea din indiviziune trebuie să se facă pe cale judecătorească și mi-a făcut și plângere penală.
Polițistul care i-a soluționat plângerea penală pe care mi-a făcut-o numita Grosu Florina, mi-a recomandat să nu merg acasă la fratele meu, iar pentru ieșirea din indiviziune să merg în instanță.
Ultimului meu DENIGRATOR PUBLIC, Aurel Fărcășanu, care a fost angajat la registratura de Prefecturii Vrancea, a făcut niște afirmații pe Facebook, vizavi de divergența pe care o am cu fratele meu, care nu au nicio tangență cu realitatea.
Dacă voi corobora prestația de pe Facebook a ultimului meu denigrator public cu precizarea, 
”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”,
- conduce la concluzia că, ar putea fi adevărata bârfa care spune că, la mijloc este vorba despre o dispoziție a președintelui Marian Oprișan.
Precizez că, președintele Marian Oprișan l-a scos din foame pe numitul Grosu Dănuț și l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani.
12. Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
Precizările de la punctul ”11” demonstrează că, teoria ta nu stă în picioare.
- Motivul pentru care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea, ar putea avea drept cauză răspunsurile la întrebările din următorul dialog pe care l-am avut pe Facebook: 
”Toma Paun
Grosu Ulise; Buna ziua, vă recomand, nu vă stresați, lăsați glumele, ironiile, bârfele departe acuma noi toți ce conviețuim in comunitate, trebuie să ne mișcăm urgent, pozitiv, să dăm o mână de ajutor și vom reuși.
Grosu Ulise
Toma Paun; Puișor, te-am mai întrebat, ce știi să faci tu la modul concret, dat ai dat-o în bălării.
a. Poți conștientiza ce înseamnă să câștigi un proces la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat și fără a avea pregătire juridică?
b. Poți conștientiza ce înseamnă ca timpul să-ți dea dreptate la niște probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC?
c. Poți conștientiza ce înseamnă să trăiești 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, deoarece ai considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani?
d. Poți conștientiza ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu, în cazul auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERII de la CUP Focșani?
După prețioasele indicații pe care mi le-ai dat în comentariul de mai sus, se pare că răspunsul tău la întrebările de mai sus este ”NU”.
În aceste condiții, îți recomand public, să te rogi împreună cu, d-na Ioana Ichim, d-na Victorița Malinoiu și d-na Sandina Voicu, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te va ajuta cu un crochiu.”

Scrierea pe care am postat-o în data de 23.05.2026 pe Facebook, are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
”Urmând exemplu ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care mi-a spus, 
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
am hotărât ca prietenul special, Valentin Burlacu, să-mi fie ”MIJLOC” pentru a le pune ”sare pe coadă”,

a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC”
având 
MOTTO: Grosu Ulise , tu poți debita ceva? 
Neuronul acela al tău, poate debita ceva? 
Nu contează ce, poate fi o poezie cu vers alb pentru nou nascuti sau pentru usr-isti, totuna. 
Îți dau un exemplu:
Ulise, zglobiu ca o dimineață fără alarma,
te rastorni peste colțuri de stradă cu un zâmbet.
Mintea ta, confuză uneori, e un labirint de stele,
dar găsești mereu drumul înapoi cu o glumă. Ce zici? Te bagi?” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția......
Citez:
1*. Partea introductivă
Am dorit ca titlul acestui mesaj public să fie în concordanță cu motto, iar cititori vor decide dacă am reușit acest lucru.
Titlul acestui mesaj public mă obligă să fac niște precizări.
A. Situația în care se află Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu
a. Pentru mine reprezintă o mare onoare că i-am avut și-i am, ca parteneri de dialog și uneori de păruială pe Facebook, pe prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
b. Deoarece comentariile pe care le-a făcut, în ultima perioadă de timp, prietenul special, Valentin Burlacu, mi s-au părut a fi foarte interesante, am recomandat prin intermediul Facebook, dar și prin discuții directe, să fie citite rând cu rând și printre rânduri.
Acțiunea a fost un succes.
c. Neputința demonstrată de Maestrul Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru și a demonstra practic, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- în condițiile în care, eu i-am trecut instant probele de lucru pe care mi le-a dat, nu-l onorează.
Dacă afirmațiile prietenului special, Valentin Burlacu, nu vor fi confirmate în practică, acesta se va afla în situația lui Petrică, din povestea ”Petrică și lupul”. 
B. Situația în care se află subsemnatul
a. Timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru care, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
b. În condițiile precizate la punctul ”a” politrucii mioritici de ”Provincia European Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și DENIGRATORII mei PUBLICI nu au scuipat la limbă în fața mea.
c. Principiul meu, ”Discuțiile particulare sunt TABU, iar ceea ce este oficial, speculez la maxim.”, s-a betonat în timp.
În aceste condiții, nimănui nu-i este frică să vorbească cu mine de teama că, va fi ”sifonat”.
2*. PUNCTELE de la CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu COMENTARIILE aferente 
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România, iar efectul de se vede după 45 ani de COMUNISM și 37 ani de ”democrație originală”
B. JUSTIȚIA, pârghia cu care Regimul Securist Postdecembrist a DEVALIZAT România și recompensarea angajaților din JUSTIȚIE
C. Ludovic Orban, zis Sică Mandolină, OM de BAZĂ al Regimului Securist Postdecembrist, care a DEVALIZAT România
E. OAMENI de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist, care au pus umărul la DEVALIZAREA României
E. Maxima postdecembristă, ”Mircea fă-te că lucrezi!”, în varianta Ilie Bolojan și AMATORISMUL care a pus chituci Sistemul Energetic Național al României
G. PRESUPUSUL AGENT STRĂIN, Ilie Bolojan, care a îndatorat poporul român pentru a da de lucru unor firme din Germania și PICANTERII de la inaugurarea Stațiunii Vizantea
3*. C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE pentru, 
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
1.
Deși, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, fac o greșeală dacă voi declanșa ATACUL pe TOATE FRONTURILE împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, 
dându-mi-l ca exemplu pe Hitler, mi-am pus în practică planul de acțiune. 
2. Am afirmat și susțin că, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, dar pentru a putea face acest lucru, trebuie să colaborez cu o ECHIPĂ de PROFESIONIȘTI.
Toate probele au fost postate, în timp, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, deci, nu șantajez pe nimeni cu nimic.
Precizarea,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”,
- ar putea spune multe.
3. LUMEA mea reducându-se la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică, 
- ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”
- are tangență cu realitatea.
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
”- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
- la care prefectul Liviu Macovei nu mi-a răspuns, este valabilă și pentru dumneavoastră.
23.05.2026                                           Ulise Grosu”

La postarea de pe Facebook a scrierii la care am făcut acest promo s-au făcut următoarele COMENTARII:
 
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Victorița Malinoiu, Nicu Vrinceanu; Sandina Voicu, Mihaela Dragu, Nicoleta Nicol, Ioana Ichim, Virgil Teodorescu, Mariana Simon, Radu Viorel Ursache și alții;
Stimați prieteni speciali,
Când am prelucrat postările de pe Facebook, pentru a realiza prezenta scriere, la unele dialoguri pe care le-am avut cu prietenul special, Valentin Burlacu, am zâmbit.
Se impune să fac niște precizări:
1. Mă onorează afirmația,
”Sandina Voicu
Grosu Ulise; Respect pentru curaj și implicare. Mă închin.”
2. Este total eronată precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ai plecat la război fără arme. Vorba ta: Câine surd la vânătoare.”,
- deoarece am știut foarte bine în ce m-am băgat.
Nu am anticipat că, procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, îmi vor anula AS-ul din mânecă.
3. M-a umplut de respect precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu vreau să-ți stric ziua și să fiu acuzat ca sunt avocatul diavolului, dar instanța a afirmat ceva într-un context juridic mai amplu .
Totemul este considerat construcție sau structura publicitara. .
El intră in categoria mijloacelor de informare sau publicitate.
Pe de alta parte, cimitirul este domeniu public sau privat al UAT și funcționarea lui este reglementată prin hotararea consiliului local.
Prin urmare, orice modificare a aspectului sau a circulatiei pietonale necesita autorizație. Trebuie sa intelegi ca legea interzice publicitatea in cimitire și ca instanța nu putea obliga primaria sa accepte o constructie pe domeniul ei.
De asemenea, trebuie sa intelegi ca instanța nu se referea la termenul generic de reclama in sens comercial, ci de interzicerea oricarui mijloc de promovare vizuala neautorizata.
Ți-am mai spus ca legea trebuie interpretată in litera și spiritul ei, nu după cum ne convine noua, după cum ne-ar avantaja.
Când aduci acuze reprezentanților legii sau instanțelor , mai intai trebuie sa cunoști legea , să o înțelegi, ori, ție îți lipsesc cunoștințele minime necesare înțelegerii și interpretării corecte a legii.”
- De ce fac această precizare?
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea, în relația cu mine, s-a comportat ca AVOCAT al DIAVOLULUI, iar în speța Mr.Gh.Pastia s-a autodepășit.
4. Precizare din categoria ”Laudă-mă GURĂ”
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznas.
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovati``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții.
Se pare ca asemenea apelative te suparau in aparență, dar îți mângaiau orgoliul in realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândete, dar in același timp ,a vrut sa te pregateasca pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai.
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”
5. Prestația prietenului Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că sunt un ”PEȘTE MARE”.
Când s-a constatat că, s-a ajuns pe arătură s-a făcut totul pentru a fi prins cu ceva.
Presupun că, s-a dat și ”nadă la vulpi”, dar vulpea mirosind ”nada”, nu a pus botul.
6. Concluzie INTERESANTĂ:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania.
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic.
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.”
7. Precizare mai mult decât interesantă:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”
Mariana Simon
Grosu Ulise Dedicatie pentru...
GIF animație cu degetul arătător ridicat.
Grosu Ulise
Mariana Simon Pentru afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , mi se rupe de ea.”,
- consider că merită o astfel de dedicație!
Mariana Simon
Grosu Ulise; Era ruptă și cicatrizat locul, de foarte mult timp!!!...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Am sesizat că, prietenul special, Valentin Burlacu, nu avea cunoștință că, Maestrul Arsenie Bocancea, care din punctul meu de vedere vă este ”fin”, mi-a spus despre D-voastră, ”Mama mea, sunt eu!”.
De asemenea, constat cu o anumită tristețe că, prietenul special, Valentin Burlacu, nu a reușit să învețe nimic din eșecul acțiunii Maestrului Arsenie Bocancea, care a făcut eforturi supraomenești, pentru a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI și mă consideră ”TROLL”.
Trebuie să dau Cezarului ce este al Cezarului și să recunosc că, prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut niște comentarii, care m-au luat și pe mine prin surprindere, deși, consider că i-am dat replici pe măsură.
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF: ”RESPECT și multă admirație!”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Cu astfel de GIF-uri vreți să-l faceți pe prietenul special, Valentin Burlacu, să-și pună unghia în gât?
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Trăiască Nația...
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu
Gresiti , stimată doamnă! Dar cred că știți acest lucru.
Hotararea Judecatoriei Sibiu din 2007 a stabilit ca Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) este „succesor in drepturi” al Grupului Etnic German.
Succesiunea FDGR fata de GEG este o constructie juridica limitata, bazata pe statutul FDGR si pe continuitatea comunitatii germane.
Ce inseamna asa ceva?
Inseamna ca nu implica preluarea ideologiei sau responsabilitatii istorice ale GEG si nu confera drepturi asupra bunurilor GEG, acestea rămânând ale statului roman. 
Instanța a recunoscut succesiunea asociativă, nu patrimonială !
Tot ceea ce s-a retrocedat au fost unele imobile care au aparținut sașilor,,bisericii evanghelice, scolilor germane,fundatiilor săsești, etc.
Unele imobile au fost retrocedate nu ca bunuri ale GEG, ci ca bunuri ale Bisericii Evanghelice, ca bunuri ale asociatiilor sasesti interbelice (care nu erau GEG),bunuri ale persoanelor fizice germane expropriate abuziv in perioada comunista, bunuri ale comunitatilor locale sasesti etc.
Aceste retrocedari s-au facut in baza Legii 10/2001, Legii cultelor, Codului civil, nu in baza succesiunii fata de GEG!!!
Cat despre Garda de Fier, comparativ cu GEG, aceasta nu mai functiona dupa februarie 1941, dupa Rebeliunea legionara, pe cand GEG, a functionat in perioada WW2, fiind desfiintata in 1944 prin decret regal.
Faptul ca Academia Romana nu considera Garda de Fier , organizație fascistă, nu are valoare juridica.
Legislatia romanească și jurisprudența CEDO considera Garda de Fier o mișcare fascistă și totalitară.
Cât despre statutul lui Iohanis, faptul că sustineți că mandatele sale ca presedinte sunt lovite de nulitate, este o glumă.
Ceea ce faceti este caterincă juridică, dar faptul că sunteți și politician, vă scuză aberațiile.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Am citat mai sus o replică, pe care i-ai dat-o pe pagina ta de Facebook, europarlamentarului Diana Șoșoacă.
Legat de această scriere a ta, precizez:
a. Cu Maestrul Arsenie Bocancea am avut o discuție având ca temă un material pe care Diana Șoșoacă l-a citit ca declarație politică în Senatul României.
b. Despre deputatul SOS de Vrancea ai avut numai cuvinte de laudă.
c. În ciuda propagandei mele, nu ți-a băgat în seamă niciun câine precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”.
d. Despre eșecul pe care l-ai avut, urmare a acțiunii pe care în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, ai intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei” nu mai spun nimic.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
”Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Îmi place cum ați prezentat comportamentul poporului român în cei 37 ani de ”democrație originală”, iar rezultatul se vede.
Constat cu tristețe că, nu prea aveți cititori.
Nici pe prietenul special, Valentin Burlacu, nu-l bagă nimeni în seamă în afară de mine, dar în comentariile pe care le face pe pagina mea de Facebook, taie cu vorbele în carne vie.
La capitolul FAPTE, cam lasă de dorit.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iată ca nu o sa mai comentez pe pagina ta. Să vedem cine îți citește opera.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu comentezi nu exiști!
Așa cum ți-am mai spus, acțiunea noastră de a dialoga pe Facebook, are efect de frecție la un picior de lemn.
Singuru lucru pozitiv este că ne amuzăm.
Eu mi-am prezentat planul de acțiune, care se bazează pe observații directe și ”forjare” întâmplătoare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, se pare ca doar eu ma voi amuza.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Dialogul de mai sus l-am avut la o postare de pe pagina de Facebook a d-nei Mihaela Dragu.
Este cam cifrată replica, prin care pretinzi că, ”numai tu te vei amuza”.
Această afirmație a ta mă duce cu gândul la Maestrul Arsenie Bocancea, care a afirmat:
a. ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”
b. ”Sunt educat să nu mă enervez.”
Dacă nu cunoști cum s-au materializat în practică afirmațiile Maestrul Arsenie Bocancea, te poate ajuta d-na Mariana Simon.
În opinia mea, te afli în situația lui Petrică din povestea ”Petrică și lupu”, în sensul că ești tare în vorbe, dar faptele ...........
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Se pare că, emoticoanele zâmbărețe pe care i le puneți pe rană, prietenului special, Valentin Burlacu, l-au afectat și pe cale de consecință, m-a amenințat, că voi plânge în pumni, deoarece mă va lăsa cu ochii în soare.
Mâine, 25.05.2026, voi face un studiu direct privind această scriere, apoi voi valorifica anumite comentarii ale prietenului special, Valentin Burlacu.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a condus la SCHIMBAREA SCĂRII VALORILOR în România și la atrofierea DEMNITĂȚII poporului român
1. Pe net circulă informația, 
Lala Pavel Radu
22.05.2026

”Puțină lume mai știe astăzi cine a fost Nicolae Mărgineanu, deși omul ăsta a trecut prin ceva ce pare imposibil de imaginat.
B. CORUPȚIA din JUSTIȚIE și DISPREȚUL Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român
1. Pe net circulă informația,
”Bătaie de joc în Justiție: Cristian Bălan, condamnat definitiv CU SUSPENDARE după ce a cerut o șpagă de 22 de milioane € la Otopeni”
2. Pe net circulă informația, 
”Noua lege a salarizării pregătește majorări uriașe pentru politicienii de top: președintele, premierul și parlamentarii ar urma să primească salarii mai mari cu până la 39%, în timp ce românilor li se cere din nou „strângerea curelei””
C. OAMENII de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist cu ajutorul cărora s-a DEVALIZAT România
1. ”Cel mai tânăr securist din România. La doar 9 ani o denunța pe tovarășa învățătoare. Câți informatori minori au fost racolați în ultimii ani ai comunismului”
2. O ex-funcționară de la Evidența Populației, de 9 ani secretar general adjunct interimar la Interne. La 25 de ani a terminat Dreptul, la o universitate privată”
D. ”ONG, ARMATA din UMBRĂ” - Valentin Burlacu
1. Pe net circulă informația,
Ion MOTEA.ro
24.05.2026

”ROMÂNIA NU MAI ACCEPTĂ STATUL PARALEL AL ONG-URILOR!
E. DEZASTRUL de la CJ Bihor din timpul mandatului de președinte a lui Ilie Bolojan și ”ADUNATUL ca să se STRÂNGĂ” a prefecților  din dispoziția prim-ministrului DEMIS, Ilie Bolojan,  pentru a ”ÎNGRĂȘA PORCUL în AJUN”
1. Pe net circulă informația, 
”Dezastru la CJ Bihor în mandatul lui Ilie Bolojan: zeci de milioane de lei evaporate, lucrări fantomă, mobilier din PAL în loc de stejar și plante uscate decontate ca grădini. Documentele oficiale dau verdictul”
2. ”5.300 de proiecte finanțate din PNRR, analizate de Bolojan cu prefecții”
F. ISTORIA nemachiată a PNL și TRATAMENTUL pe care ieșenii l-au aplicat prim-ministrului liberal demis, Ilie Bolojan
1. Pe net circulă informația,
Georgeta Janta
24.05.2026

”Ciocoii vechi și noi! Liberalii care la 1907 au ordonat Armatei să tragă în țărani! Au omorât 11.000 de români!
2. ”Ilie Bolojan, primit cu ostilitate la Iași. Oamenii i-au strigat: Jos Bolojan!/Ilie, la pușcărie!/Nu vă dați demisia?/ Vrem viitor pentru tineri, nu austeritate””
G. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a Sistemului Energetic Național de către MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL coroborată cu confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, face ca politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI”. să nu aibă scuipat la limbă în fața mea 
1. Pe net circulă informația, 
Alexandru Kocsis
24.05.2026

”Este mult zgomot de fond pe tema reactoarelor modulare de la Doicești și pare greu să îți dai seama cine are dreptate.
2. Pe net circulă informația, 
”AUR îi dă dreptate lui Bolojan și atacă proiectul american de la Doicești: „România s-a trezit cu o imensă problemă în brațe”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a condus la SCHIMBAREA SCĂRII VALORILOR în România și la atrofierea DEMNITĂȚII poporului român
1. Pe net circulă informația, 
Lala Pavel Radu
22.05.2026

”Puțină lume mai știe astăzi cine a fost Nicolae Mărgineanu, deși omul ăsta a trecut prin ceva ce pare imposibil de imaginat. Nu vorbim doar despre un profesor sau un psiholog bun, ci despre unul dintre cei mai respectați oameni din domeniul lui din România vremii. Studiase la Paris, la Londra și chiar la Harvard, în America, cu bursă Rockefeller, într-o perioadă în care foarte puțini români ajungeau la asemenea universități. Avea șansa să rămână acolo și să ducă o viață liniștită, dar s-a întors în țară fiindcă voia să predea aici și să ajute la dezvoltarea învățământului românesc.
Doar că după venirea comuniștilor la putere, exact faptul că avusese legături cu Occidentul l-a făcut suspect. 
În 1948 a fost arestat și acuzat că ar fi spion pentru americani. Era genul acela de acuzație inventată pe care regimul o folosea ca să scape de oameni incomozi. Anchetele au fost extrem de dure. 
Încercau să-l facă să semneze declarații false și să recunoască lucruri care nu existaseră niciodată. Numai că Mărgineanu a refuzat. 
Știa probabil că o să plătească scump pentru asta, dar nu a acceptat să mintă doar ca să scape.
A primit 25 de ani de muncă silnică și a ajuns prin cele mai cumplite închisori comuniste: Jilava, Gherla, Aiud și Pitești. Acolo oamenii trăiau în frig, foame și mizerie. 
Mulți mureau pur și simplu din cauza bătăilor sau a bolilor netratate. 
Nu era doar pedeapsă fizică, era o încercare de a distruge omul complet, și pe dinăuntru.
La un moment dat, din cauza condițiilor din închisoare, i s-au infectat amigdalele atât de rău încât aproape nu mai putea respira. 
Cei din celulă au cerut ajutor, au bătut în ușă, au strigat după un medic. Gardienii i-au ignorat. Practic îl lăsau să moară sufocat.
Și aici vine partea care pare de necrezut.
Ca să nu moară, Nicolae Mărgineanu a luat o bucată de sticlă spartă, ascuțită de colegii lui pe ciment, și fără anestezie sau instrumente medicale și-a tăiat singur amigdalele infectate. Într-o celulă rece, murdară, fără lumină și fără ajutor medical. 
Durerea trebuie să fi fost groaznică, dar operația improvizată i-a salvat viața. A reușit din nou să respire.
Ce impresionează și mai mult e că, în toți anii de detenție, nu și-a pierdut mintea. 
Din contră, îi ajuta și pe ceilalți deținuți să reziste psihic. 
Le explica cum să nu cedeze complet în fața fricii și a torturii, cum să își păstreze luciditatea și demnitatea chiar și în condițiile alea cumplite. Înțelegea foarte bine cum funcționează psihic oamenii și a folosit tot ce știa ca să îi țină pe ceilalți în viață moral.
După 16 ani de închisoare a ieșit extrem de slăbit fizic, dar nu înfrânt. 
A continuat să scrie și să vorbească despre ce se întâmplase în închisorile comuniste, iar mărturiile lui au rămas printre cele mai importante povești despre acea perioadă.
Povestea lui Nicolae Mărgineanu arată cât poate duce un om atunci când refuză să renunțe la el însuși. 
Și mai arată ceva: că uneori cea mai mare formă de curaj nu e să învingi pe cineva, ci să reziști fără să devii ceea ce încearcă alții să facă din tine.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Mi se pare interesantă, precizarea:
”Și aici vine partea care pare de necrezut.
Ca să nu moară, Nicolae Mărgineanu a luat o bucată de sticlă spartă, ascuțită de colegii lui pe ciment, și fără anestezie sau instrumente medicale și-a tăiat singur amigdalele infectate. Într-o celulă rece, murdară, fără lumină și fără ajutor medical. Durerea trebuie să fi fost groaznică, dar operația improvizată i-a salvat viața. A reușit din nou să respire.
Ce impresionează și mai mult e că, în toți anii de detenție, nu și-a pierdut mintea”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Și când te gândești că alții-s pe aratura fără vreo zi de pârnaie!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ai în vedere acțiunea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de a-mi descoperi ȘEFII INEXISTENȚI?
PS De această întrebare nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon!

B. CORUPȚIA din JUSTIȚIE și DISPREȚUL Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român
1. Pe net circulă informația,
”Bătaie de joc în Justiție: Cristian Bălan, condamnat definitiv CU SUSPENDARE după ce a cerut o șpagă de 22 de milioane € la Otopeni”.
22.05.2026
”Controversatul afacerist Cristian Bălan, considerat personaj cheie în dosarul mitei de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, a fost condamnat definitiv. Magistrații Curții de Apel București au majorat pedeapsa în cazul lui Bălan, care a primit 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcția Națională Anticorupție după ce ar fi pretins milioane de euro pentru a obține de la autorități prelungirea contractelor de exploatare a spațiilor comerciale din aeroport. Descris de anchetatori drept o persoană fără calitate oficială, Bălan era prezentat în discuțiile din dosar ca fost ofițer în Serviciul de Informații Externe și ca un om cu influență în cercuri politice apropiate de Sorin Grindeanu.
Inițial, Cristian Bălan a fost condamnat de Tribunalul București la 2 ani și 6 luni de închisoare. Decizia a fost contestată atât de Direcția Națională Anticorupție, cât și de avocații omului de afaceri. În urma judecării apelului, Curtea de Apel București a contopit pedepsele. Hotărârea a rămas definitivă.
Pe lângă pedeapsa cu suspendare, instanța a menținut obligațiile stabilite, inclusiv prestarea de muncă în folosul comunității.
Schema de influență de la Otopeni. Procurorii vorbesc despre șpăgi de peste 22 de milioane de euro
Procurorii DNA susțin că în acest caz, Cristian Bălan ar fi cerut de mai multe ori sume foarte mari de bani de la doi oameni de afaceri care aveau contracte pentru spații comerciale în Aeroportul Otopeni. De la unul dintre ei, Saade Hardan, ar fi cerut de două ori: 10 milioane de euro și 1,2 milioane de euro. De la celălalt om de afaceri, Cătălin Lăscuț, ar fi cerut aceleași sume. În total, conform acuzațiilor, ar rezulta solicitări de aproximativ 22,4 milioane de euro.
Procurorii spun că Bălan ar fi cerut bani de la amândoi, în schimbul promisiunii că poate influența prelungirea contractelor pe care aceste firme le aveau cu autoritățile aeroportuare. În această schemă, a fost implicat și fostul director general al Compania Națională Aeroporturi București, George Alexandru Ivan, despre care procurorii spun că l-a ajutat la una dintre situațiile în care s-au cerut bani.
Cu alte cuvinte, DNA susține că Bălan ar fi cerut milioane de euro promițând fals că poate influența prelungirea unor contracte la Aeroportul Otopeni.
Grindeanu și SRI, invocate în discuții din dosarul DNA
Procurorii DNA susțin că Cristian Bălan ar fi pretins, în anul 2022, că are influență la nivel politic și în zona serviciilor de informații.
În interceptările din dosar, afaceristul Cătălin Lăscuț îl descrie pe Bălan ca un om inflent care i-ar fi dat asigurări că este capabil să controleze șefi din Serviciul Român de Informații.
Faptele, spun procurorii, au fost săvârșite în anul 2022.
Cătălin Lăscuț: Sus de tot!
Saadeh Hardan: Cine, Grindeanu?
Cătălin Lăscuț: Nu, mai sus!
Saadeh Hardan: Cine?
Cătălin Lăscuț: Mai sus!
Saadeh Hardan: Ăăă… ăsta, premieru`?
Cătălin Lăscuț: Mai sus!
Saadeh Hardan: Cine mai sus?
Cătălin Lăscuț: Mă rog, el mi-a zis… lasă că-ți zice el (n.r Cristian Bălan)…
[…]
Saadeh Hardan: Cine SRI? Cine?
Cătălin Lăscuț: Nu știu, ei ne ajută, nimic înainte, totul după!
Saadeh Hardan: SRI-ul are 7.000 de oameni. Cine de acolo?
SURSA: Dosarul DNA
În aceleași discuții, fostul director al Aeroportului Otopeni, George Ivan, susține că Bălan îl cunoștea pe Rareș Bogdan. 
De asemenea, apare și numele lui Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, vizat și el în dosarul mitei de la Autoritatea Rutieră, dosar în care anchetatorii au descoperit bani ascunși în cutii de pantofi.
George Alexandru Ivan: Eu, dacă mă duc și discut acolo… (neinteligibil, vorbește în șoaptă), m-am apucat iar să iau totul, să citesc, să fac, să dreg, ca să găsesc soluția. Că soluția eu trebuie să o dau! Altfel…
Saadeh Hardan: Normal că tu trebuie să-i dai lu’ Cristi! Da! Nu! Cristi trebuie să dea la… Grindeanu, nu?
SURSA: Dosarul DNA
Afaceristul care a intermediat șpaga, singurul care nu și-a recunoscut faptele
Cristian Bălan este singurul care a fost trimis în judecată și condamnat cu suspendare în apelul cauzei. Încă din 2023, George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București, și-a recunoscut faptele. 
Tot atunci, pe cale simplificată și în baza unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, au mers și Cătălin Lăscuț, asociat în cadrul unei societăți comerciale care administrează duty-free-uri, precum și Radu Laurențiu Tănăsescu, director comercial în cadrul aceleiași societăți.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Mi se pare interesantă precizarea,
”Descris de anchetatori drept o persoană fără calitate oficială, Bălan era prezentat în discuțiile din dosar ca fost ofițer în Serviciul de Informații Externe și ca un om cu influență în cercuri politice apropiate de Sorin Grindeanu.”
- Această precizare mă duce cu gândul la frații Micula, despre care se spune că ar fi fost ofițeri SIE, dar și la fostul prieten, Ion Olaru, despre care cred că, ar putea fi general SIE, care a spus:
- ”Am fost martor la DEVALIZAREA României.”.
2. Pe net circulă informația, 
”Noua lege a salarizării pregătește majorări uriașe pentru politicienii de top: președintele, premierul și parlamentarii ar urma să primească salarii mai mari cu până la 39%, în timp ce românilor li se cere din nou „strângerea curelei””.
23.05.2026

”Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au decis, ieri, de comun acord cu președintele Nicușor Dan, că prin noua lege a salarizării, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027, remunerațiile politicienilor cocoțați în funcții publice de top vor crește enorm în comparație cu alte categorii sociale.
Nicușor Dan a transmis ieri că în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare. Astfel, prin noua lege a salarizării, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2027, remunerațiile celor mai importanți oameni din administrația centrală și locală vor crește foarte mult.
Remunerațiile lunare ale politicienilor de top vor crește cu 550 de euro până la 1.100 de euro
Ca atare, veniturile nete ale celor mai importanți oameni din stat vor crește cu sume între 2.732 și 5.700 de lei, adică între 550 de euro și 1.100 de euro, ceea ce reprezintă o creștere de minim 21,5% și maxim de 39%, astfel:
–Președintele României – salariul actual: 14.500 de lei, salariul viitor: 20.240 de lei, adică va crește cu 5.700 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 39%.
–Primul ministru – salariul actual: 13.760 de lei, salariul viitor: 17.700 de lei, adică cu 3.940 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 28,6%.
–Primar general – salariul actual: 12.168 de lei, salariul viitor: 14.900 de lei, adică cu 2.732 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 21,5%.
-Președinte Consiliul Județean – salariul actual: 10.950 de lei, salariul viitor: 14.000 de lei, adică cu 3.050 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 27,8%.
-Miniștri – salariul actual: 12.700 de lei, salariul viitor: 15.800 de lei, adică cu 3.100 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 24,4%.
-Parlamentari – indemnizația actuală: 11.000 de lei, indemnizația viitoare: 13.800 de lei, adică cu 2.800 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 25,4%.
Așadar, există bani pentru politicienii cocotați pe funcții politice de top, dar când vine vorba de pensii, indemnizații pentru mame și persoane cu handicap, ori burse pentru elevi,  trebuie să strângem cureaua! Astfel spus, guvernare pentru noi, nu pentru voi!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Această informație de presă, mă obligă să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”

C. OAMENII de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist cu ajutorul cărora s-a DEVALIZAT România
1. Ziarul Gândul din data de 23.05.2026 a publicat articolul ”Cel mai tânăr securist din România. La doar 9 ani o denunța pe tovarășa învățătoare. Câți informatori minori au fost racolați în ultimii ani ai comunismului”.
Citez:

”Istoricul Marius Oprea a dezvăluit, în emisiunea „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, că cel mai tânăr securist din România avea doar 9 ani. Minorul era din Sibiu și a denunțat-o pe învățătoarea lui către cei care l-au recrutat.
Istoricul Marius Oprea a susținut că în anul 1989, anul Revoluției, din cei 800 de informatori care fuseseră recrutați, 165 erau minori. Istoricul apreciază acest fapt un procentaj de circa 20% dintre cei recrutați.
Istoricul Marius Oprea, invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”
„La Sibiu am văzut că din cei 800 de informatori recrutați în 1989, 165 erau minori… Deci aproape 20%. Există județe cu procent mai mic, dar putem socoti o medie de 15% informatori minori. Cel mai mic informator pe care l-am găsit recrutat, colaborator de fapt, avea 9 ani. La Sibiu. Să o toarne pe tovarășa învățătoare”, dezvăluie istoricul Marius Oprea.
Istoricul pune accent și pe „soarta” celor care au fost tineri informatori încă dinainte de anul 1989. De exemplu, istoricul Marius Oprea precizează că foști ofițeri de Securitate au ajung în domeniul magistraturii. Alții s-au perindat în politică și servicii.
„Gândiți-vă unde au ajuns acești tineri informatori de dinainte în 1989. În politică, în servicii, în magistratură. În magistratură au ajuns de-a binelea foști ofițeri de Securitate”, a mai precizat istoricul Marius Oprea.
Emisiunea poate fi urmărită integral pe canalul de Youtube Gândul
Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
M-a umplut de respect precizarea,
”Valentin Burlacu
Tot cu ,,informările``, ca pe vremuri, mai Ulise!”
Deosebirea dintre informările de care se face vorbire în acest articol de presă și ”informările” mele este că, eu INFORMEZ PUBLIC.
Comentariul pe care ți l-am citat, mă duce cu gândul la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care a spus,
”Dacă s-ar ști ce a făcut Toader Tudorel în anul când după ce nu a luat examenul la Facultatea de Drept, a stat acasă la Vulturu, altfel ar sta lucrurile.”.
Legat de precizarea Maestrului Arsenie Bocancea, mi-ai spus că, probabil a păzit vacile pe imașul com. Vulturu, dar nu am putut pune botul la o astfel de glumă.
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu

Faptul ca in notele operative ale unor ofițeri apareau informații care ar fi provenit de la minori copii, nu înseamnă ca acei copii dădeau note informative in mod conștient ofițerilor de informații, ca intelegeau importanța și consecințele faptelor lor. 
Peste tot in lume, informațiile se culeg de oriunde, de la oricine și prin orice mijloc, dar ele sunt supuse analizei, verificarii, etc. 
De obicei, informațiile proveneau de la intermediarii care țineau legătura cu sursa: cadre didactice, activiști UTC, părinți, etc. 
Că acel copil a fost folosit ilegitim ca sursa de informație pentru monitorizarea unui obiectiv , in speță , un cadru didactic, este regretabil ,dar ce alta sursa ar fi putut relata comportamentul, unele afirmații ale persoanei de interes operativ ? 
Oricum, metodologia interzicea obținerea de texte scrise de mâna minorului, atribuirea unui nume conspirativ și crearea unui dosar de rețea. 
Acei informatori de ocazie erau folosiți deoarece metodologia spunea explicit că școala este un mediu strategic, iar elevii pot furniza informații „utile pentru cunoașterea stării de spirit. Ceea ce era și este adevărat.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu-i niciun bai că, mi-ai ignorat primul comentariu pe care ți l-am adresat.
Legat de comentariul pe care l-ai făcut pe pagina ta de Facebook la această informație de presă, pe care l-am citat mai sus, se impune să precizez:
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus:
a. În România nu există persoane neșantajabile, iar eu i-am spus că sunt NEȘANTAJABIL.
b. Ai pierdut examenul de ”sifonar”, care ți-ar fi adus multe avantaje.
Nu am știut că am dat un astfel de examen, dar am fost și sunt onorat că l-am pierdut.
b. Când a ajuns la concluzia că, ”sunt imprevizibil și necontrolabil” mi-a spus:
”Fă-ți numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”
Eu mi-am făcut numărul, dar am tras spuza pe turta mea.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Având în vedere precizările de mai sus, ce ar trebui să înțeleg din afirmația:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznaș.
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovați``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții.
Se pare ca asemenea apelative te supărau în aparență, dar îți mângâiau orgoliul în realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândețe, dar in același timp ,a vrut sa te pregătească pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai.
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”?
PS Dacă întrebarea nu este clară, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
2. Site-ul defapt.ro din data de 23.05.2026 a publicat informația, ”O ex-funcționară de la Evidența Populației, de 9 ani secretar general adjunct interimar la Interne. La 25 de ani a terminat Dreptul, la o universitate privată”.
Mircea Marian
”Ex-secretara Ioana Dorobantu, mereu imputernicita intr-o functie de inalt functionar public, functie ce ar trebui ocupată prin concurs Foto: MAI
Chestorul-șef Ioana Dorobanțu ocupă din mai 2017, interimar, postul de secretar general adjunct al ministerului Interne. Aceasta înseamnă că, la fiecare șase luni, prim-ministrul României emite un decret prin care ea „exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 6 luni”.
Ultimul astfel de decret a fost semnat de premierul Ilie Bolojan, în ianuarie 2026.
Funcționara la secretariat a ajuns să conducă, de facto, Internele
Potrivit biografiei, Dorobanțu s-a născut în 1972, a terminat Dreptul la Titu Maiorescu în 1997, iar din 1990 în 1999 a lucrat la „secretariat” la Direcţia Generală de Poliție a Municipiului București Poliția Sector 4 – Secția 14, cu funcția de referent. Din 1999 este polițistă.
„Ioana Dorobanțu a reușit performanța incredibilă de a fi împuternicită, timp de opt ani, la fiecare 6 luni, de către primul ministru, pe funcția de SG adjunct al MAI, prin decizie publicată în monitorul oficial.
Băi nene, cine-i individa asta, ce talente ascunse are dacă un prim ministru (indiferent de partid) o împuternicește obedient, la fiecare 6 luni, de opt ani, într-o funcție care totuși nu pare cine știe ce, de secretar general adjunct la MAI? Cine o ține de zgardă? (Nu pare cine știe ce doar până când vezi ordinele ascunse prin care Predoiu i-a transferat jumătate din puterile ministrului)
Imediat sub ei ca toxicitate este Contabilul Negru, Răzvan Grecu, șeful DGF, cel prins în atâtea rânduri că a păgubit polițiștii și militarii activi și rezerviști din MAI”, scrie Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul.
Ioana Dorobanțu și soțul ei - care încasa o pensie de 143.460 de lei, net, anual, în 2023 - au o avere consistentă, inclusiv o casă de 216 mp în Măgurele, lângă București, și un Mercedes Benz. Aceste date apar într-o declarație de avere din 2024. ”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Chestorul-șef Ioana Dorobanțu cred că este un ”profesionist” ca ”generala” lui Vasile Blaga - Buldogul, Irina Alexe, care s-a pensionat la vârsta de 42 ani.
Noapte bună, România!

D. ”ONG, ARMATA din UMBRĂ” - Valentin Burlacu
1. Pe net circulă informația,
Ion MOTEA.ro
24.05.2026

”ROMÂNIA NU MAI ACCEPTĂ STATUL PARALEL AL ONG-URILOR!
Timp de peste 30 de ani, în România s-a construit o rețea de influență care nu a candidat niciodată în fața poporului, dar care a ajuns să dicteze direcția politică, culturală și ideologică a țării. Sub masca „societății civile”, zeci și sute de ONG-uri au devenit adevărate centre de presiune asupra statului român, finanțate din exterior și conectate la interese care nu au nicio legătură cu nevoile românilor.
Legea transparenței finanțării ONG-urilor este primul pas către aflarea adevărului: cine finanțează activismul politic mascat? Cine plătește campaniile de influență? Cine susține structurile care atacă permanent identitatea națională, valorile tradiționale și orice voce conservatoare?
Ani la rând, aceeași elită autoproclamată de la Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu până la Patapievici, Alina Mungiu-Pippidi, Cioloș, Sandra Pralong, CTP, Cărtărescu, Pîrvulescu, Ioana Ene Dogioiu, Monica Macovei, Miroiu sau Nicușor Dan au pozat în „vocea morală” a României, în timp ce milioane de români erau tratați cu dispreț pentru simplul fapt că își apărau credința, familia și națiunea.
Această rețea sorosista a pus mâna pe spațiul public: televiziuni, edituri, universități, platforme civice și instituții culturale. 
Oricine îndrăznea să iasă din linia ideologică era etichetat imediat: extremist, retrograd, populist sau „pericol pentru democrație”.
Astăzi, când se cere simpla transparență a banilor, aceiași oameni țipă că „democrația e în pericol”. De ce le este frică? 
Dacă totul este legitim și curat, atunci românii au dreptul să știe cine finanțează activismul politic deghizat în societate civilă.
Mai grav este că multe dintre aceste structuri au încercat să influențeze direct jocul politic și alegerile, transformând ONG-urile în arme ideologice. Nu poți cere putere publică fără responsabilitate publică.
Nimeni nu interzice ONG-urile. Nimeni nu oprește activitatea civică. Se cere doar un lucru firesc într-o democrație: transparență totală.
România nu mai poate fi condusă din laboratoare ideologice și din rețele finanțate netransparent. Statul român trebuie să redevină al cetățenilor, nu al grupurilor de influență care au acționat ani întregi fără control și fără răspundere.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Această informație de presă, mă obligă să te citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; ONG sunt armata din umbra.”

E. DEZASTRUL de la CJ Bihor din timpul mandatului de președinte a lui Ilie Bolojan și ”ADUNATUL ca să se STRÂNGĂ” a prefecților  din dispoziția prim-ministrului DEMIS, Ilie Bolojan,  pentru a ”ÎNGRĂȘA PORCUL în AJUN”
1. Pe net circulă informația, 
”Dezastru la CJ Bihor în mandatul lui Ilie Bolojan: zeci de milioane de lei evaporate, lucrări fantomă, mobilier din PAL în loc de stejar și plante uscate decontate ca grădini. Documentele oficiale dau verdictul”.
Citez:

”Județul model al actualului premier al României, Ilie Bolojan, s-a transformat, în ultimul său an de mandat la Consiliul Județean Bihor, într-o gaură neagră financiară. Documente oficiale obținute de la instituțiile statului arată o listă halucinantă de nereguli pentru exercițiul 2024, când la cârma județului se afla actualul prim-ministru: active de aproape 18 milioane de lei „uitate” în contabilitate după ce nu mai erau ale județului, terenuri de peste 14 milioane de lei dispărute din evidențe, lucrări neexecutate dar plătite, mobilier școlar din PAL livrat în locul celui din stejar masiv, plante ornamentale decontate dar uscate sau inexistente pe teren, ba chiar și un boiler de 500 de litri furnizat în locul unuia de 1.000 de litri. Concluzia documentelor oficiale este devastatoare: situațiile financiare ale județului „nu oferă o imagine fidelă” a realității.
Mandatul lui Ilie Bolojan la Consiliul Județean Bihor (19 octombrie 2020 – 1 ianuarie 2025) a fost prezentat publicului ca un model de bună administrație, ca o rampă de lansare către funcția de premier al României. Documentele oficiale care analizează ultimul an complet al acestui mandat, exercițiul financiar 2024, spun însă o cu totul altă poveste. O poveste despre milioane de lei plimbate prin conturi greșite, despre lucrări recepționate fără să existe pe teren, despre echipamente care nu corespund caietului de sarcini și despre un sistem de control intern care, conform aceluiași document oficial, „nu asigură atingerea obiectivelor entității și nici administrarea fondurilor în mod economic, eficient și eficace”.
Verdictul instituției de control este unul rar întâlnit în administrația publică românească: opinie contrară. Cu alte cuvinte, situațiile financiare ale județului condus de Bolojan până la finalul lui 2024 nu reflectă realitatea — nici în ce privește activele, nici veniturile, nici cheltuielile.
Campusul fantomă: 17,8 milioane de lei „uitați” în patrimoniu
Cea mai mare eroare contabilă identificată privește Campusul pentru Învățământul Dual din Oradea, proiect-fanion al administrației Bolojan, finanțat prin PNRR. Prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 173 din 27 iunie 2024 — adoptată sub președinția lui Ilie Bolojan — opt imobile de pe strada Ceyrat nr. 4, împreună cu terenurile aferente (21.503 mp + 603 mp), au fost transferate din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Oradea. Transferul s-a făcut. Pe hârtie. Și prin protocol de predare-primire. În contabilitatea județului însă, imobilele au rămas frumos înregistrate, cu o valoare de 17.867.051,67 lei. Active care nu mai erau ale județului figurau în continuare în listele de inventar, în balanțele de verificare și în situațiile financiare anuale. Cu alte cuvinte, județul raporta că deține bunuri pe care le dăduse, prin propria hotărâre, altcuiva.
Terenuri de 14,5 milioane de lei dispărute din evidențe
Dacă Campusul reprezintă o supraevaluare, terenurile preluate pentru drumurile județene reprezintă oglinda inversă: o subevaluare de 14.484.633,12 lei. Județul a preluat, în mandatul Bolojan, peste 554.000 de metri pătrați de terenuri de la municipiul Oradea și de la comunele Oșorhei, Nojorid, Sântandrei și Paleu. Terenurile erau destinate proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, precum și culoarelor de expropriere pentru centurile ocolitoare ale localităților Oșorhei și Sântandrei și pentru drumul de legătură Paleu – Centura Biharia. Nimic din toate acestea nu a fost înregistrat în contabilitate. Nici inventariat. Nici reflectat în situațiile financiare la 31.12.2024. Practic, peste o jumătate de milion de metri pătrați de teren public, achiziționați cu bani publici pentru proiecte de investiții publice, nu existau în actele oficiale ale județului.
Aleșd – „varianta ocolitoare” cu plante moarte: 622.690 de lei
Una dintre cele mai grotești constatări privește Varianta ocolitoare a orașului Aleșd — obiectivul de investiții finalizat și recepționat în mandatul Bolojan, prezentat ca o realizare majoră. Verificările pe teren au arătat altceva. La sensurile giratorii decontate ca „amenajări peisagistice”, echipa de control a constatat că: categorii întregi de plante ornamentale prevăzute în proiect (Cotoneaster dammeri radicans, Vinca minor, Lonicera pileata) pur și simplu nu existau pe teren; alte plante erau prezente doar pe porțiuni din suprafețele amenajate; zonele verzi din sensurile giratorii erau „degradate, în mare parte uscate/lipsă”.
Suma plătită pentru aceste lucrări fantomă: 571.275 de lei, la care s-au adăugat 51.415 lei majorări de întârziere — total prejudiciu 622.690 de lei. Practic, județul a plătit grădini care nu există.
Mobilier de stejar la preț de stejar — livrat din PAL
Tot la „bijuteria” administrației Bolojan, Consorțiul pentru Învățământul Dual „Campus Oradea”, finanțat din PNRR, a fost identificată o altă neregulă halucinantă. În caietul de sarcini, pentru obiectul „Birou orientare profesională”, materialul prevăzut era MDF cu furnir de stejar. Pe teren, la inspecția fizică, s-a constatat că mobilierul livrat era confecționat „în întregime dintr-un material inferior celui contractat, respectiv din material de tip PAL”. Pe lângă substituirea materialelor, au fost identificate și echipamente furnizate „în cantități mai mici decât cele cuprinse în facturile acceptate la decontare”. Suma plătită nelegal pentru dotările Liceului Tehnologic Dual Oradea: 158.378 de lei, la care s-au adăugat 14.254 lei majorări de întârziere. Și asta nu e tot la Campusul Dual. Echipa care a inspectat fizic dotările a găsit „un număr semnificativ de echipamente cu valori mari” depozitate în diferite încăperi ale liceului, în cutii, fără a fi instalate, puse în funcțiune sau testate — deși contractul prevedea că recepția se face doar după instalare și testare.
Sediul CJ Bihor: popi metalici fantomă
Renovarea sediului Consiliului Județean Bihor de pe strada Republicii nr. 35 — clădirea în care a funcționat zilnic Ilie Bolojan — a generat și ea plăți nelegale. La lucrările de consolidare a planșeului cu bolțișoare de cărămidă, executantul „nu a respectat detaliile întocmite de către proiectant și a cuprins, în mod nejustificat, în situațiile de plată prezentate spre decontare o cantitate mai mare de popi metalici decât cea rezultată din documentația tehnică”. Adică s-au plătit stâlpi de susținere care nu au existat niciodată. Prejudiciu: 41.700 de lei.
Centura Oradea – DN3: 1.070.126 de lei „rătăciți” între bugete
Pentru obiectivul „Legătura Centura Oradea (Girație Calea Sântandrei) – Autostrada A3 (Biharia)” — un proiect emblematic al perioadei Bolojan — județul a angajat și plătit 1.070.126,54 lei din titlul „Bunuri și servicii”, articolul de cheltuieli cu reparațiile curente.
Problema? Lucrările nu erau „reparații curente”. Erau lucrări de investiții, care ar fi trebuit finanțate și plătite din Titlul 70 — Cheltuieli de capital, cu respectarea metodologiei complet diferite de aprobare și finanțare a investițiilor publice. Mai mult de un milion de lei au fost, astfel, angajați pe un articol bugetar greșit, ocolind procedurile legale pentru investiții.
Centura ocolitoare Oradea Lot 3 – podețe care nu există
La „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în zona Metropolitană Oradea – Lotul 3″, inspecția pe teren a identificat lucrări decontate dar neexecutate: două podețe metalice ovoidale, un podeț lateral tip DN400 și un podeț transversal pe pista de biciclete.
Toate plătite. Niciunul prezent. Prejudiciu: 171.772 de lei. Boilerul de 500 de litri în loc de 1.000
În proiectul „Amenajare zonă pentru activități antropice” din comuna Aușeu — finanțat în baza unui acord contractual de proiectare și execuție din septembrie 2023 — controlorii au descoperit, printre altele, că un boiler de 500 de litri a fost livrat în locul unuia de 1.000 de litri prevăzut în ofertă. Plus lavoare antivandalism, oglinzi antivandalism și hard disk-uri furnizate în cantități mai mici decât cele facturate. Prejudiciu: 54.861 de lei.
Pază decontată 480 de zile pentru un șantier de 185
La „Înființare parc de specializare inteligentă Ștei”, una dintre investițiile pe care administrația Bolojan le prezenta ca proiecte-pilot pentru dezvoltarea județului, paza șantierului a fost decontată pentru 480 de zile, deși durata legală de execuție a contractului era de 185 de zile. Practic, șantierul a fost păzit pe hârtie aproape de trei ori mai mult decât a durat. Prejudiciu: 52.209 lei.
Drumul DJ190G: formula greșită de ajustare, 84.280 de lei nelegal
La obiectivul „Reabilitarea DJ190G – Intersecție Almașu Mare – limita Județ Sălaj”, solicitările de plată au fost actualizate și decontate aplicând un coeficient de ajustare incorect, contrar prevederilor contractuale. Rezultatul: 77.750 de lei plătiți nelegal, plus 6.530 lei accesorii. Aceeași schemă a fost identificată și la obiectivul „Drum Județean DJ 764L (Centura Beiuș – etapa a II-a: Delani – Beiuș)”, unde executantul a fost lăsat să beneficieze de o formulă de ajustare a prețului mai favorabilă decât cea stabilită prin documentele de atribuire. Prejudiciu suplimentar: 17.279,77 lei.
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea: bani de la trei instituții într-un cont greșit.
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea — proiect ambițios construit prin parteneriat între județ, Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Szigligeti Színház” și Filarmonica de Stat — a generat și el o eroare contabilă de proporții.
Teatrul „Szigligeti Színház” a primit 4.049.410 lei ca aport la realizarea construcției și i-a înregistrat eronat în contul 231 — „Active fixe corporale în curs de execuție”, deși nu construia el clădirea. La aceeași instituție s-a mai constatat că 2.843.347 de lei reprezentând o investiție deja finalizată, recepționată și pusă în funcțiune erau în continuare ținuți în contul „în curs de execuție”.
Total: 6.892.757 de lei raportați greșit.
Tot la Centrul Cultural Multifuncțional s-au identificat lucrări de „organizare de șantier” decontate dar neexecutate (împrejmuiri din plasă de sârmă bordurată care nu existau). Prejudiciu: 21.774,18 lei.
Muzeul Țării Crișurilor: patrimoniu de 1,38 milioane de lei subevaluat semnificativ
La Muzeul Țării Crișurilor Oradea, instituție subordonată CJ Bihor, controlorii au constatat neconcordanțe între contabilitate și gestiunea reală a bunurilor culturale — obiecte de muzeu, opere de artă, piese de patrimoniu. Suma subevaluată: 1.379.829,35 lei. În plus, reevaluarea bunurilor culturale mobile — obligatorie prin lege — nu s-a făcut individual sau pe colecții, ci la o valoare totală cumulată, ceea ce a denaturat semnificativ valoarea patrimoniului cultural al județului.
Provizioane pentru litigii „uitate”: 707.411 lei umflau datoriile
Provizioanele pentru litigii din bilanțul județului — sume puse deoparte pentru eventuale despăgubiri — nu au fost analizate și ajustate la finalul anului 2024 ținând cont de sentințele civile definitive. Rezultatul: datoriile județului erau umflate artificial cu 707.411 lei.
Bilete gratuite în proporție de până la 43% la Teatrul „Regina Maria”
O constatare aparte privește instituțiile de spectacole din subordinea CJ Bihor — Teatrul „Regina Maria” și Filarmonica de Stat Oradea. Pe parcursul lui 2024, ambele au acordat invitații gratuite fără un regulament aprobat de Consiliul Județean, condus de Bolojan. La unele spectacole ale Teatrului „Regina Maria”, invitațiile gratuite au reprezentat o medie de 43% din totalul biletelor eliberate. La Filarmonică, procentul a fost de aproximativ 22%. Cine a primit aceste invitații, după ce criterii și cu ce justificare — nu există documente care să răspundă, pentru că un cadru procedural pur și simplu nu exista.
Bunuri PNRR transferate ilegal — în ultima lună a mandatului Bolojan
Una dintre ultimele hotărâri majore adoptate de Consiliul Județean Bihor sub președinția lui Ilie Bolojan a fost HCJ nr. 347 din 18 decembrie 2024 — cu aproximativ două săptămâni înainte ca acesta să-și depună demisia pentru a prelua mandatul de senator. Prin această hotărâre, bunuri mobile destinate Consorțiului „Campus Oradea” (mobilier de cantină, vase, tigăi, mese de lucru, strecurători, etc.) au fost transferate din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Oradea.
Documentele oficiale identifică multiple probleme cu această decizie: bunurile mobile transferate nu îndeplineau condiția legală pentru a face parte din domeniul public (nu erau destinate „utilizării de către public”, ci exclusiv activității interne a Liceului Tehnologic Dual); inventarul domeniului public nu a fost actualizat de comisia legală în termenul de 90 de zile; transferul contravine obligațiilor asumate prin Acordul de parteneriat și prin Ghidul Solicitantului PNRR, care interzic înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor finanțate prin PNRR de către liderul de parteneriat — în speță, CJ Bihor.
Cu alte cuvinte, în ultima sa lună de mandat, administrația Bolojan a aprobat un transfer care ar putea genera corecții financiare aplicabile de Comisia Europeană asupra fondurilor PNRR primite pentru Campus.
„Controlul intern nu asigură atingerea obiectivelor”

Dincolo de fiecare neregulă în parte, raportul instituțional schițează un tablou de ansamblu: sistemul de control intern al județului nu a funcționat. Ordonatorii principali și terțiari de credite — CJ Bihor, DGASPC Bihor, Filarmonica, Teatrul „Regina Maria”, Muzeul Țării Crișurilor — au luat doar „parțial” măsurile pentru asigurarea unui control intern coerent. Procedurile operaționale nu au fost actualizate sau, în unele cazuri, nu au fost definite deloc. Nu au fost dezvoltate activități de control menite să prevină frauda și erorile. Mai mult, activitatea de audit intern nu a funcționat în 2024 la CJ Bihor, deși fusese aprobată organigrama — posturile de auditor public intern nu au fost ocupate. Abia din 21 iulie 2025, deci la peste șase luni după plecarea lui Bolojan, un post de auditor a fost în sfârșit ocupat.
În concluzie, citată din document: „neasigurarea cadrului funcțional necesar desfășurării activității de audit intern generează un risc crescut de apariție a unor denaturări semnificative în situațiile financiare”.
Recuperări — și abateri vechi neimplementate

O parte din prejudiciile constatate au fost recuperate în timpul verificărilor, în primăvara-vara lui 2025, sub conducerea succesorului lui Bolojan, președintele Mircea Mălan. Executanții au emis facturi storno, au fost încasate majorări de întârziere, iar sume importante au fost virate înapoi în trezorerie. Dar atenție: documentele oficiale arată că UAT Județul Bihor a implementat doar parțial măsurile dispuse prin decizii anterioare — Decizia nr. 24 din 20 iulie 2022, Decizia nr. 19 din 20 iunie 2017 și, mai grav, Decizia nr. 41 din 20 iulie 2012. Adică unele dintre problemele identificate acum aveau, în spate, recomandări vechi de 13 ani neduse la îndeplinire pe toată perioada mandatului Bolojan.
Mandatul lui Ilie Bolojan la Consiliul Județean Bihor s-a încheiat la 1 ianuarie 2025, când acesta a renunțat la funcție pentru a deveni senator, apoi președinte al Senatului, apoi președinte interimar al României și, în final, prim-ministru. Ultimul exercițiu financiar complet al acestui mandat — 2024 — a primit cea mai dură evaluare posibilă din partea instituțiilor de control ale statului: opinie contrară.
Imaginea de „administrator-model” pe care Ilie Bolojan a construit-o timp de un deceniu și jumătate, mai întâi la Primăria Oradea și apoi la CJ Bihor, este astfel pusă serios sub semnul întrebării de documente oficiale care arată, negru pe alb, milioane de lei plimbate prin conturi greșite, lucrări fantomă decontate ca executate, mobilier ieftin furnizat la preț de mobilier scump, terenuri publice „pierdute” în evidențe și bunuri PNRR transferate cu încălcarea contractului de finanțare.
Iar întrebarea care rămâne, dincolo de cifrele șocante, este una singură: dacă acesta este modelul Bolojan la nivel județean, ce vom gasi acum, când același om a condus întreaga Românie?
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Am coroborat:
a. ”Focșani, dragostea mea
03.10.2025
Am luat cu toții - credem - la cunoștinșă despre scandalurile din Focșani cu privire la eșecul construirii campusului universitar și sincer, este un eșec, dar haideți să vedem cât de mare este? Oare nu cumva se exagerează doar de dragul de a tranșa niște lupte - oarbe și mute, dacă ne întrebați pe noi - doar așa de imagine?
Cât de dorit este acest campus?
Din partea tinerilor? Cam deloc. Sunt foarte rare situațiile când tinerii absolvenți de liceu aleg secții din Focșani ale universităților încă prezente în oraș. Spunem asta deoarece de-a lungul timpului au mai fost și altele și... adio, au plecat. Ceea ce în mentalul colectiv este egal cu lipsa interesului, poate chiar de ambele părți.”
b. Informația din acest articol de presă,
”Campusul fantomă: 17,8 milioane de lei „uitați” în patrimoniu
Cea mai mare eroare contabilă identificată privește Campusul pentru Învățământul Dual din Oradea, proiect-fanion al administrației Bolojan, finanțat prin PNRR. Prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 173 din 27 iunie 2024 — adoptată sub președinția lui Ilie Bolojan — opt imobile de pe strada Ceyrat nr. 4, împreună cu terenurile aferente (21.503 mp + 603 mp), au fost transferate din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Oradea. Transferul s-a făcut. Pe hârtie. Și prin protocol de predare-primire. În contabilitatea județului însă, imobilele au rămas frumos înregistrate, cu o valoare de 17.867.051,67 lei. Active care nu mai erau ale județului figurau în continuare în listele de inventar, în balanțele de verificare și în situațiile financiare anuale. Cu alte cuvinte, județul raporta că deține bunuri pe care le dăduse, prin propria hotărâre, altcuiva.”
c. ”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
- și am intrat în NOAPTEA MINȚII.
Grosu Ulise
Mariana Simon, Florentina Sandru, Alin Radu Gurbet, Valentina Tudor, Emil Onea, Georgel Constantin, Florin Nedelcu, Corneliu Dumitru Gheoca, Liviu Macovei, Dan Proca, Elena Buzoianu, Avram Ionel, Leica Sandica, Ion Cherciu Grama și alții;
- V-aș fi recunoscător dacă mă veți scoate din NOAPTEA MINȚII, în care am intrat, urmare a coroborării pe care am făcut-o în comentariul de mai sus.
Mulțumesc anticipat!
2. Ziarul Cotidianul din data de 24.05.2026 a publicat articolul ”5.300 de proiecte finanțate din PNRR, analizate de Bolojan cu prefecții”.
Citez:

”Premierul Ilie Bolojan a participat, duminică, împreună cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, și cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la videoconferința cu prefecții, organizată pe tema analizei celor aproximativ 5.300 de contracte finanțate prin PNRR, aflate în derulare la nivelul autorităților locale.
Conform Guvernului, „a fost analizat stadiul reformelor necesare pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate în domeniul afacerilor interne prin PNRR”. De asemenea,  în cadrul videoconferinței, premierul Bolojan a cerut prefecților să se mobilizeze cât mai urgent și să se implice pentru derularea în bune condiții a proiectelor aflate în implementare la nivelul autorităților locale, în special în domeniile dezvoltării, mediului și educației, finanțate din componenta de grant, astfel încât acestea să fie finalizate până la sfârșitul lunii august, iar România să nu piardă fondurile alocate.
Totodată, a fost analizată posibilitatea de transferare pe componenta de împrumut a proiectelor care nu pot fi finalizate la termen.
Sursa citează menționează că prim-ministrul a subliniat că este necesar ca prefecții să organizeze întâlniri urgente cu autoritățile locale pentru centralizarea datelor privind stadiul real al proiectelor. În urma discuțiilor s-a stabilit ca primăriile să transmită informații complete și verificabile privind gradul de execuție al proiectelor, data începerii lucrărilor, termenele estimate de finalizare, sumele decontate, graficele asumate de constructori și imagini din teren.
Termen-limită, 26 mai
Colectarea datelor se va face pe baza unui formular standardizat, cu termen de transmitere până marți, 26 mai, ora 15.00. Guvernul anunță că discuțiile tehnice vor continua miercuri și joi, în perspectiva următoarei runde de negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene. Mai mult, datele raportate conform situației din teren vor putea fi verificate ulterior de Comisia Europeană.
Totodată, în cadrul videoconferinței s-a mai stabilit urgentarea verificării cererilor de plată, pentru ca proiectele eligibile și aflate într-un stadiu avansat să poată fi decontate în timp util. Tot în cadrul videoconferinței a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate prin PNRR, inclusiv măsurile legislative necesare pentru continuarea implementării acestora.
Proiecte în valoare de 7,5 miliarde de euro
Conform sursei citate, este vorba despre nouă proiecte de lege, cu o valoare cumulată de aproximativ 7,5 miliarde de euro, care urmează să fie transmise Parlamentului până la sfârșitul săptămânii.
„Dialogul cu reprezentanții prefecturilor a avut loc în contextul în care se află încă în negociere cu Comisia Europeană unele componente din PNRR, inclusiv ajustarea unor obiective la un nivel realist de îndeplinire”, a conchis Guvernul.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Conform unei informații care circulă pe net, în anul 2019 datoria externă a României era de 39 miliarde de euro, iar acum este 220 miliarde de euro.
În această perioadă prim-miniștri au fost: Ludovic Orban, Florin Vasilică Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan.
Ce s-a făcut cu banii?
Acțiunea de care se face vorbire în acest articol de presă, îmi aduce aminte dialogul dintre viceprimarul mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și directorul ENET, Manole Mechea, când au rezolvat problema ENET.
Legat de acest articol de presă citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ni se tot flutură pe sub nas avantajele acestui PNNR, miracolul economic produs de către finanțările europene.
Ce am fi făcut fără ele, ne spun unii?
Se pare că nimeni nu dorește să vadă sau să accepte ca finanțările conditionate ne-au adus in pragul colapsului economic și financiar.
Până în 2032, in acest ritm, România își va dubla datoriile, vom fi vânduți la bucată și la metru pătrat.
Ne apropiem de fatidicul 65% din PIB, nivelul împrumuturilor.
Dacă depășim acest prag, România nu-si mai poate onora datoriile. Pa!
Specialistii ar trebui sa evalueze pierderile provocate de conditionarile impuse de Inalta Poarta, acele obligații , jaloane, care trebuie îndeplinite pentru acordarea fondurilor.
Consider că acest PNNR este un instrument prin care este impusă nu reforma, ci gandirea așa-zis reformistă a nucleului dur de la Bruxelles. Avem autostrăzi?
Puteam avea si fără finanțare europeană, dacă eram deștepți.
Degeaba ai autostrăzi dacă ai pierdut tot ce putea revigora economia.
Am pierdut capacități energetice, rezervele de gaze , am inchis fabrici care,,poluau``, am pierdut controlul economic si , in final, ceea ce era firesc: am pierdut controlul politic.
Și romanii au construit drumuri după ce au cucerit Dacia.
Da, dar erau pentru ei, pentru nevoile lor.
România ,până nu-și va lua soarta in propriile maini , nu va face decât să se afunde in subdezvoltare, în sărăcie.
Occidentul are nevoie de forță de muncă ieftină, adică flamandă, nu are nevoie de concurență.
USA firts, GERMANIA firts,, fRANTA, firts, ROMÂNIA .... lui fRITZ.”
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu

Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohanis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere pe care ți l-am citat mai sus.
La nivelul meu de sub genunchiul broaștei, nu am stat cu mâinile încrucișate și nici nu stau.
Planul meu de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care în consider un sistem de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România, s-a învârtit în jurul postacului ”orion”.
Postacul ”orion” îmi este profesor de bârfă și intrigă pe Facebook, iar atunci când îi aplic în practică învățăturile pe care mi le-a dat, te deranjează.
UNIVERSUL a decis și Baba Vanga a prezis că, postacul ”orion” trebuie să fie colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, dar din motive pe care nu le cunosc acesta până acum a refuzat.
În ceea ce privește, precizarea, mulțumirea pe care o aduci
”poporului care sta cu brațele încrucișate admirându-și propriul prohod!”, 
de ce ignori:
a. Pupincurismul pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a prestat la adresa președintelui Marian Oprișan, până în anul 2019?
b. Frica pe care Maestrul Arsenie Bocancea le-a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele?
c. Efortul supraomenesc pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a făcut pentru a-mi descoperi niște ȘEFI INEXISTENȚI?
PS Dacă întrebările nu-ți sunt clare, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu și cred că te va ajuta să vezi pădurea de copaci.
Doamna Mihaela Dragu nu cred că te poate ajuta, deoarece subtilitățile domniei sale nu pot fi înțelese de pensionarii de la Clubul Venus, care procentual reprezintă mentalitatea unei părți foarte mari a ”poporului care sta cu brațele încrucișate admirându-și propriul prohod!”
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - ”Aoleu serios???”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu ți s-a cerut o opinie pentru postarea aceasta. Văd că nu preiei doar articolul ,ci și comentariul. Mă , tu ești usr-ist sub acoperire!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
a. Din GIF-ul d-nei Mariana Simon rezultă că, a pus-o pe gânduri faptul că, ar trebui să te ajute să ”vezi pădurea de copaci”.
b. Dimineață am făcut un studiu direct în legătură cu mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 23.05.2026.
Feedback-ul este pozitiv.
c. Nu sunt ”usr-ist sub acoperire”, ci sunt un discipol al postacului ”orion”, care nu vrea să-și decepționeze mentorul.
Ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale profesorului de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, pentru a dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc mentorul.
Acțiunea consider că a fost o reușită.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!

F. ISTORIA nemachiată a PNL și TRATAMENTUL pe care ieșenii l-au aplicat prim-ministrului liberal demis, Ilie Bolojan
1. Pe net circulă informația,
Georgeta Janta
24.05.2026

”Ciocoii vechi și noi! Liberalii care la 1907 au ordonat Armatei să tragă în țărani! Au omorât 11.000 de români!
" Șeful " liberalilor de astăzi a umilit și asuprit milioane de pensionari, elevi,mame,văduvele veteranilor de război,persoanele cu dizabilități,etc
Am văzut cum acest " stat" infect condus de liberalul Bolojan a solicitat alocația înapoi ,unor părinți a căror copilă a fost în moarte clinică, apoi a decedat. Nu știu ce sumă primea alocație probabil una modică,dacă nu greșesc 300 Ron. Nu pot să accept asemenea mizerii politice.
Nu uitați nici ororile din pandemie,priviți ce " mascați " ieșeau liberalii in public,iar in guvern chefuiau,serbau zilele copiilor în privat cu sute de invitați.Tinerilor care aveau programate nunți,botezuri,etc.le era interzis..
Zice Bolojan că a făcut " ordine" în bugetul statului,uită să spună că a asuprit doar o parte a poporului român.
De privilegiile tâlharilor politici nu s-a atins.In guvernul trădător a adus alături de el,șpăgarul de supraviețuire și ONG ista care poartă " discuții" pentru contracte in folosul străinilor.
Liberalii sunt astăzi niște resturi politice ale lui Băsescu- PDL...
RUȘINE NAȚIONALĂ!
Se zvârcolesc Brătienii în morminte văzând atâția neisprăviți care au invadat " liberalismul"..
COMENTARII
Grosu Ulise

Epure Alexandru Ciprian, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Corneliu Dumitru Gheoca, Alin Radu Gurbet, Florin Nedelcu, Elena Buzoianu și alții;
- Spre știință!
Negulescu Stefan
Aveți dreptate peste 100% !! Sunt cu adevărat niște MIZERABILI , de ultimă speță.! 
Mai are curajul , acest pseudo-Kojak să iasă zilnic pe sticla spunandu-ne ce reforme grozave a făcut. !!
Ordinari fără bun simț ,fără empatie din a cărui sudoare suge , că niște căpușe.!!!
2. Ziarul Gândul din data de 23.05.2026 a publicat articolul ”Ilie Bolojan, primit cu ostilitate la Iași. Oamenii i-au strigat: Jos Bolojan!/Ilie, la pușcărie!/Nu vă dați demisia?/ Vrem viitor pentru tineri, nu austeritate””.
Citez:

”Spre deosebire de vizita din Vrancea, de vineri, unde liderii de partid s-au organizat şi au adus câţiva oameni care să-l aplaude pe premier, la Iaşi, sâmbătă, lucrurile au stat exact pe dos.
UPDATE În timpul petrecut Biblioteca Centrală Universitară Iași, premierul a fost aşteptat de câţiva ieşeni care i-au transmis mesaje pe nişte pancarte improvizate.
Mesajele afişate îi transmiteau premierului demis că oamenii au ieşit în stradă ca să apere „viitorul copiilor noştri.”
Printre aceştia se aflau şi câţiva studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice care i-au transmis lui Ilie Bolojan:
„Vrem viitor pentru tineri, nu austeritate”.
Alţii i-au strigat de peste stradă: „Jos Bolojan!”,”Ilie, la puşcărie! Tâlharule!”. Premierul s-a prefăcut că nu-i aude şi a fugit de ei spre maşină, aşa cum procedează de fiecare dată în astfel de situații.
Printre cei care îl însoţeau pe premierul demis, se afla şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Ştirea iniţială
Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a fost primit în capitala Moldovei cu un val de ostilitate evident care i-a determinat pe SPP-işti să strângă rândurile şi mai mult în jurul premierului.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, se află sâmbătă, 23 mai, la Gala Iașului Liberal (Biblioteca Centrală Universitară Iași, Aula Mihai Eminescu).
Gala Iașului Liberal reprezintă cel mai important eveniment organizat anual de PNL Iași și marchează înființarea Partidului Național Liberal. Vor fi acordate premii consacrate pentru cele mai de seamă personalități ale Iașului din diverse domenii, de la mediu de afaceri la cel academic sau sportiv.
„Dl Bolojan, nu vă daţi demisia?” a fost una dintre întrebările pe care le-a auzit din mulţime premierul demis, care a venit însoţit de Alexandru Muraru.
Presa a fost ţinută departe de Bolojan de către jandarmii care se aud pe fundal cum recomandă ziariştilor să nu mai înainteze.
La 15:30, premierul are are întâlnire cu primarii din judeţ, iar la 16:30 a anunţat că va da doar o declaraţie.
De când a fost demis prin moţiune de cenzură, Ilie Bolojan se află într-un adevărat tur electoral prin ţară. Vineri a tăiat o panglică inaugurală la noul complex balnear din Vizantea-Livezi.
Duminică, se va afla în Argeş, la Vila Florica din Ştefăneşti, unde liberalii vor sărbători 151 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de colaboratori, pentru care mi-a spus că sunt cobai, dar presupusul AGENT STRĂIN Ilie Bolojan - Ilie Sărăcie, cred că va cădea psihic, deoarece nu are pregătirea ”reactivatului” Traian Băsescu.
Am sesizat că, s-a trecut la ”încolțirea” TRIPLETEI formată din frații Micula, conform unor informații de presă, ofițeri SIE în perioada COMUNISTĂ, Ilie Bolojan - presupus CIORDITOR de camioane și Ludovic Orban - Sică Mandolină, MĂSCĂRICI POLITIC cu origine sănătoasă.

G. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a Sistemului Energetic Național de către MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL coroborată cu confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, face ca politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI”. să nu aibă scuipat la limbă în fața mea 
1. Pe net circulă informația, 
Alexandru Kocsis
24.05.2026

”Este mult zgomot de fond pe tema reactoarelor modulare de la Doicești și pare greu să îți dai seama cine are dreptate.
Realitatea este că nu e atât de greu și fiecare dintre noi poate verifica singur datele pentru a-și forma propria opinie. Pentru mine au fost relevante întrebările acestea:
1. Câte reactoare NuScale funcționează în lume?
R. Niciunul. Compania americană este un startup care are doar schițe și simulări. Nicio fabrică, nicio unitate produsă, nici banii necesari pentru a produce singură un reactor.
2. Mai există vreo țară în lume, în afară de România, care să dorească aceste reactoare?
R. Niciuna. Au existat planuri pentru un proiect pilot în SUA, dar a fost anulat pentru că investitorii privați au refuzat să finanțeze un proiect pe care l-au considerat neviabil economic.
Țări bogate nu sunt interesate să facă experimentul acesta, dar o țară cu bugetul praf, ca România, pare dispusă să se împrumute 7 miliarde de dolari pentru a experimenta.
3. Ce putere vor avea cele 6 mini-reactoare?
R. 462 MW. Prin comparație, cele 2 reactoare de la Cernavodă au 1400 MW. Dacă vom construi reactoarele 3 și 4 la Cernavodă, costul ar fi tot de 7 miliarde de $ și am mai adăuga încă 1400 MW la rețeaua națională.
4. Cât ar costa energia produsă de cele 6 mini-reactoare?
R. Estimările arată că va fi o energie de lux, care nu își va găsi loc pe piață fără subvenționare masivă de la stat. Prețul estimat ar fi undeva între 90 și 130$ pe MWh (nu știe nimeni clar pentru că nu mai există alt reactor funcțional în lume). Ca și comparație, Cernavodă produce cu 30-40$ MWh și este în top 3 mondial ca eficiență operațională.
Gândiți-vă care sunt întrebările relevante pentru fiecare dintre voi. Căutați singuri răspunsurile și formați-vă propria opinie. Astăzi este foarte ușor să faceți asta.
#goBolo”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Mi se pare interesantă această informație de presă.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Va fi pus Sebastian Burduja să dea cu subsemnatul pentru acest TUN dat poporului român sau se va pune batista pe țambal, ca în cazul tatălui acestuia, care a pus umărul la FALIMENTAREA Bancorex?
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu

Ilie Bolojan a afirmat ceea ce alții nu recunosc sau nu au interesul să recunoască: SMR-urile NuScale sunt mai scumpe decat centralele nucleare mari. 
Prețul energiei electrice este cu peste 60% mai mare decat cel al centralelor nucleare clasice. Nimeni nu cumpara la asemenea preturi. 
Aceste reactoare modulare sunt unice, implica costuri foarte mari, deoarece cerințele constructive și de siguranta sunt la fel ca la centralele mari. 
Un reactor mic produce mult mai puțină energie, dar are aproape aceleași costuri fixe ca unul mare. 
Care-i afacerea? 
Pai, nu este. Românii au fost încântați de promisiunea modernizării rapide și de prestigiul american, nu de analiza tehnică a proiectului. Ca si cu autostrada celor de la Bechtel, am căzut in capcană . 
De fapt , americanii cautau niște fraieri care sa le cofinanțeze proiectul, și ne-a găsit tocmai pe noi, aici, la marginea UE. 
Eu cred ca decizia a fost una politica, nu au fost implicați specialisti in domeniu, și avem destui, slavă Domnului. 
Așa am făcut cu vaccinurile, cu participarea indirectă la razboi, cu cumpararea de armament american cu plata anticipată și cu livrare niciodată, cu SAFE, cu toate angajamentele pe care ni le-am luat voluntar, dar care au devenit obligatorii. 
Și,toate, datorită unei metehne de secole ale conducătorilor noștri: obediența , închinarea in fața străinilor și nepăsarea, chiar ura față de propriul popor, toate, pentru a-și păstra privilegiile, puterea.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special, am postat pe pagina mea de Facebook, comentariul pe care l-ai făcut pe pagina ta de Facebook la această informație de presă.
PS Nu mă deranjează, dacă-mi răspunzi pe pagina ta de Facebook și la, ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Va fi pus Sebastian Burduja să dea cu subsemnatul pentru acest TUN dat poporului român sau se va pune batista pe țambal, ca în cazul tatălui acestuia, care a pus umărul la FALIMENTAREA Bancorex?
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, întreab-o pe Mariana , poate ea este clarvăzătoare! Voi ,ăștia din zona crepusculară, aveți talente ascunse.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Am precizat că, în calitatea mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei”, pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, premoniția mi-a spus că:
a. Focșaniul va fi NOUL Ierusalim al LUMII CREȘTINE.
Legat de acest aspect, în timp, am primit mai multe SEMNE DIVINE, iar printre acestea a fost și acela că, profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, va fi un ”Petrache Lupu de Provincia Europeană Vrancea”.
b. La bătrânețe Maestrul Arsenie Bocancea va fi ”soprană” în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, care a fost construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
Când am avut această premoniție, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, d-na Mariana Simon cântă în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, care a fost construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
2. Pe net circulă informația, 
”AUR îi dă dreptate lui Bolojan și atacă proiectul american de la Doicești: „România s-a trezit cu o imensă problemă în brațe”.
Autor: Florin Pușcaș
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, avertizează că România riscă să plătească zeci de miliarde de dolari pentru proiecte nucleare începute fără strategie şi fără fundament economic, după ce guvernele ultimilor ani au ignorat realitatea tehnică şi financiară şi au transformat sistemul energetic într-un haos între promisiuni politice, datorii uriaşe şi investiţii incerte.
„Timp de cinci ani, politicienii noştri au vândut iluzii atât propriilor cetăţeni, cât şi statului american. Ei s-au angajat să facă ceea ce nu puteau sau nu ştiau să facă. Minciuni după minciuni, doar pentru a-şi cumpăra câte o fotografie la Washington”, afirmă Peiu, referindu-se la proiectul SMR de la Doiceşti şi la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi argumentând că România este o ţară cu o situaţie financiară mult prea grea pentru a-şi permite ambele proiecte, care ar costa împreună aproape 20 de miliarde de dolari. El îi consideră vinovaţi pe Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi Ilie Bolojan, dar şi pe miniştrii Energiei: Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan.
Peiu: România s-a trezit cu „o imensă problemă”
El remarcă faptul că, pe fondul certurilor din interiorul coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-USR, românii au aflat, stupefiaţi, că „tocmai s-au trezit cu o imensă problemă în braţe: un contract de vreo 9-10 miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde ar trebui împrumutate de la americani, cu o firmă americană”.
powered by divee.ai
„Pe scurt, problema este aşa: dacă realizăm contractul, nu ştim nici câţi bani vom cheltui, nici dacă vom avea o nouă centrală nucleară la Doiceşti. Mai mult, dacă totuşi vom construi centrala, ea va furniza cam tot atâta energie cât ar fi furnizat o centrală pe gaz, care ar fi costat de 20 de ori mai puţin, sau una hidro cu pompaj invers, care ar fi costat de 10 ori mai puţin. Dacă nu îndeplinim contractul, ne vom trezi cu un arbitraj internaţional, cu mici şanse de câştig, plus un diferend uriaş cu SUA, partenerul strategic”, explică senatorul AUR.
„Populism, demagogie şi minciună”
În opinia sa, s-a ajuns în acest punct prin populism, demagogie şi minciună.
„Pur şi simplu, politicienii au ignorat realitatea tehnică, ştiinţifică şi economică, crezând că astfel îşi vor cuceri sprijinul american pentru propriile cariere politice. Problema energetică nucleară a României este complicată, atât pentru posibilele reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă, cât şi pentru mini-reactoarele nucleare (SMR)”, mai afirmă Peiu.
Cernavodă, reactoarele CANDU şi întrebările despre capacitatea de construcţie
El se referă şi la centrala de la Cernavodă, unde susţine că România are un tip de reactoare, numit „pressurized heavy-water reactor” (PHWR), diferit faţă de majoritatea reactoarelor din lume de generaţia a II-a, care sunt „pressurized water reactor” (PWR).
„Diferenţele sunt foarte mari: reactoarele CANDU de la Cernavodă funcţionează cu combustibil pe bază de uraniu natural, cu 0,7% din masă izotopul U-235, şi au agent de răcire apă grea, în vreme ce reactoarele PWR, construite de marile puteri, SUA, Franţa şi URSS/Rusia, funcţionează cu uraniu îmbogăţit, cu 3-5% U-235, şi cu agent de răcire apă normală. Funcţionarea reactoarelor PWR este mai economicoasă, ele având o putere netă mai mare, între 800 şi peste 1.000 MW, decât cele CANDU, de 600-700 MW, şi fiind alimentate doar la 18-24 de luni, în vreme ce reactoarele CANDU se alimentează mult mai frecvent. Problema noastră aici este următoarea: în lume sunt funcţionale 26 de reactoare CANDU, 17 în Canada, 3 în Coreea, 1 în Argentina, 2 în China, 1 în India şi 2 în România, plus 18 reactoare derivate CANDU construite în India. Ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la reţea datează din 1994 în Coreea, din 1990 în India, din 1985 în Canada, din 1981 în Argentina, din 2003 în China şi din 2007 în România”, argumentează senatorul AUR.
El notează că ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la reţea este cel de la Cernavodă, în 2007, acum 19 ani, şi spune că, de atunci, canadienii nu au mai livrat niciunul.
„Oare or mai şti să facă încă două? Mai are cine să le producă? Mai au unde?”, se întreabă el.
SMR Doiceşti, proiect „First-of-a-Kind” şi costuri ridicate
În ceea ce priveşte mini-reactoarele modulare, el spune că acest proiect are o problemă de costuri şi de riscuri.
„Ceea ce vrea NuScale să vândă la Doiceşti este un cap de serie, un prototip sau FOAK, «First-of-a-Kind», care costă, de obicei, de 2 până la 5 ori mai scump decât un produs de serie, numit NOAK, «Nth-of-a-Kind». Mai grav, proiectele nucleare FOAK se finanţează cu rate ale dobânzii de 8 până la 12% pe an, din cauza primelor de risc, comparativ cu 3 până la 5% pentru tehnologiile cunoscute. Ca exemplu, costurile de producţie a energiei solare au scăzut cu 89% între 2010 şi 2020. Costurile energiei eoliene au scăzut cu 70% în aceeaşi perioadă”, afirmă Petrişor Peiu.
Costurile iniţiale de investiţie în SMR sunt mai mari pe MW, de 2 până la 3 ori mai mult decât proiectele de reactoare mari clasice, spune el.
Peiu compară SMR-urile cu reactoarele mari şi centralele clasice
Un alt argument se referă la costul standardizat, LCOE, al MWh produs, incluzând investiţia iniţială, combustibilul şi întreţinerea, care depăşeşte 100 USD/MWh, dublu faţă de proiectele de centrale nucleare clasice şi comparabil cu cel al centralelor pe cărbune.
„Iată, deci, cât este de dificil să alegem ce să construim mai întâi: proiectul de la Doiceşti sau reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Unde mai pui incertitudinea construirii a două reactoare mari cu o firmă care nu a mai făcut acest lucru de 19 ani. Probabil că în 2030 am putea avea primul mini-reactor la Doiceşti, în vreme ce reactorul 3 de la Cernavodă ar fi gata de conectare cu 2-3 ani mai târziu. Mai este un amănunt: România este o ţară cu o situaţie financiară mult prea grea pentru a-şi permite ambele proiecte, care ar costa împreună aproape 20 de miliarde de dolari”, mai afirmă Peiu.
Avertisment privind starea sistemului energetic
„În fine, să nu uităm şi starea deplorabilă a sistemului energetic românesc: în 2027 se opreşte pentru modernizare reactorul 1 de la Cernavodă, iar pe 31 august 2026 se opresc grupurile pe cărbune din Oltenia şi nu ştim dacă va fi gata primul grup de la Mintia. Între timp, centrala de la Iernut nu este gata, iar centralele de la Turceni şi Işalniţa nici măcar nu au un constructor selectat, deci nici vorbă să fi început”, mai menţionează el.
„Nu ştiu cum va ieşi ţara din această situaţie complicată, dar vă pot spune cine au fost premierii care au girat această stare de lucruri, în mod populist, demagogic şi mincinos: Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi, pentru vreo zece luni, Ilie Bolojan. Să nu uităm să îi adăugăm şi pe miniştrii Energiei: Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan. Oare vor fi vreodată întrebaţi cum s-a ajuns aici?”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
Criticile lui Bolojan au reaprins disputa despre proiectul de la Doiceşti
Declaraţiile lui Petrişor Peiu vin în contextul în care Ilie Bolojan a criticat public proiectul reactoarelor modulare mici de la Doiceşti, susţinând că investiţia „are nişte probleme” care nu pot fi negate. Premierul interimar a afirmat că proiectul propriu-zis trebuie separat de parteneriatul strategic cu Statele Unite şi de ideea transferului de tehnologie, insistând că România trebuie să analizeze fezabilitatea economică şi riscurile înainte de a continua investiţia.
Bolojan a mai susţinut că analiza arată probleme de rentabilitate şi de fezabilitate, iar Guvernul a transmis că partenerul american a fost informat despre aceste rezerve, fără ca acest lucru să însemne oprirea proiectului. Afirmaţiile au provocat reacţii dure din partea PSD, Sorin Grindeanu acuzându-l pe Bolojan că pune sub semnul întrebării un proiect strategic şi slăbeşte companii importante ale statului.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Această informație de presă, mă face să regret că nu o cunoști pe d-na Felicia Varzaru.
Amintesc că, în data de 19.04.2026 i-am transmis prin intermediul Facebook primarului Cristi Valentin Misăilă mesajul public intitulat,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
Titlul acestui mesaj public, ”Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI?”  reprezintă întrebarea, care mă preocupă pentru a-i afla răspunsul.
MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”,
- ar putea fi un semnal că echipa de de profesioniști cu care doresc să colaborez pentru a  demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani, s-ar putea transforma dintr-o FATA MORGANA într-o CERTITUDINE.
În partea introductivă am analizat în douăsprezece puncte, diferite afirmații ale tale și DENIGRAREA PUBLICĂ la care am fost supus.

În partea introductivă am prezentat promo de la scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 23.05.2026, cu comentariile de la postarea de pe Facebook.
Consider că, se impune să evidențiez comentariile, care mi se par a fi mai interesante de la acest mesaj public.

A*. PARTEA INTRODUCTIVĂ
1. Mariana Simon
Grosu Ulise GIF: ”RESPECT și multă admirație!”
2.  Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Trăiască Nația...
3. ”Valentin Burlacu
Greșiți , stimată doamnă! Dar cred că știți acest lucru.
Hotararea Judecatoriei Sibiu din 2007 a stabilit ca Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) este „succesor in drepturi” al Grupului Etnic German.
Succesiunea FDGR fata de GEG este o constructie juridica limitata, bazata pe statutul FDGR si pe continuitatea comunitatii germane.
Ce inseamna asa ceva?
Inseamna ca nu implica preluarea ideologiei sau responsabilitatii istorice ale GEG si nu confera drepturi asupra bunurilor GEG, acestea rămânând ale statului roman. 
Instanța a recunoscut succesiunea asociativă, nu patrimonială !
Tot ceea ce s-a retrocedat au fost unele imobile care au aparținut sașilor,,bisericii evanghelice, scolilor germane,fundatiilor săsești, etc.
Unele imobile au fost retrocedate nu ca bunuri ale GEG, ci ca bunuri ale Bisericii Evanghelice, ca bunuri ale asociatiilor sasesti interbelice (care nu erau GEG),bunuri ale persoanelor fizice germane expropriate abuziv in perioada comunista, bunuri ale comunitatilor locale sasesti etc.
Aceste retrocedari s-au facut in baza Legii 10/2001, Legii cultelor, Codului civil, nu in baza succesiunii fata de GEG!!!
Cat despre Garda de Fier, comparativ cu GEG, aceasta nu mai functiona dupa februarie 1941, dupa Rebeliunea legionara, pe cand GEG, a functionat in perioada WW2, fiind desfiintata in 1944 prin decret regal.
Faptul ca Academia Romana nu considera Garda de Fier , organizație fascistă, nu are valoare juridica.
Legislatia romanească și jurisprudența CEDO considera Garda de Fier o mișcare fascistă și totalitară.
Cât despre statutul lui Iohanis, faptul că sustineți că mandatele sale ca presedinte sunt lovite de nulitate, este o glumă.
Ceea ce faceți este caterincă juridică, dar faptul că sunteți și politician, vă scuză aberațiile.”
4. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , iată ca nu o sa mai comentez pe pagina ta. Să vedem cine îți citește opera.”
5. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, se pare ca doar eu mă voi amuza.”

B*. CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a condus la SCHIMBAREA SCĂRII VALORILOR în România și la atrofierea DEMNITĂȚII poporului român
A.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Și când te gândești că alții-s pe aratura fără vreo zi de pârnaie!”
B. CORUPȚIA din JUSTIȚIE și DISPREȚUL Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român
- Fără comentarii de evidențiat!
C. OAMENII de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist cu ajutorul cărora s-a DEVALIZAT România
C.1.a.”Valentin Burlacu
Tot cu ,,informările``, ca pe vremuri, mai Ulise!”
C.1.b.”Valentin Burlacu
Faptul ca in notele operative ale unor ofițeri apareau informații care ar fi provenit de la minori copii, nu înseamnă ca acei copii dădeau note informative in mod conștient ofițerilor de informații, ca intelegeau importanța și consecințele faptelor lor. 
Peste tot in lume, informațiile se culeg de oriunde, de la oricine și prin orice mijloc, dar ele sunt supuse analizei, verificarii, etc. 
De obicei, informațiile proveneau de la intermediarii care țineau legătura cu sursa: cadre didactice, activiști UTC, părinți, etc. 
Că acel copil a fost folosit ilegitim ca sursa de informație pentru monitorizarea unui obiectiv , in speță , un cadru didactic, este regretabil ,dar ce alta sursa ar fi putut relata comportamentul, unele afirmații ale persoanei de interes operativ ? 
Oricum, metodologia interzicea obținerea de texte scrise de mâna minorului, atribuirea unui nume conspirativ și crearea unui dosar de rețea. 
Acei informatori de ocazie erau folosiți deoarece metodologia spunea explicit că școala este un mediu strategic, iar elevii pot furniza informații „utile pentru cunoașterea stării de spirit. Ceea ce era și este adevărat.”
D. ”ONG, ARMATA din UMBRĂ” - Valentin Burlacu
D.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; ONG sunt armata din umbra.”
E. DEZASTRUL de la CJ Bihor din timpul mandatului de președinte a lui Ilie Bolojan și ”ADUNATUL ca să se STRÂNGĂ” a prefecților  din dispoziția prim-ministrului DEMIS, Ilie Bolojan,  pentru a ”ÎNGRĂȘA PORCUL în AJUN”
E.2.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Ni se tot flutură pe sub nas avantajele acestui PNNR, miracolul economic produs de către finanțările europene.
Ce am fi făcut fără ele, ne spun unii?
Se pare că nimeni nu dorește să vadă sau să accepte ca finanțările conditionate ne-au adus in pragul colapsului economic și financiar.
Până în 2032, in acest ritm, România își va dubla datoriile, vom fi vânduți la bucată și la metru pătrat.
Ne apropiem de fatidicul 65% din PIB, nivelul împrumuturilor.
Dacă depășim acest prag, România nu-si mai poate onora datoriile. Pa!
Specialistii ar trebui sa evalueze pierderile provocate de conditionarile impuse de Inalta Poarta, acele obligații , jaloane, care trebuie îndeplinite pentru acordarea fondurilor.
Consider că acest PNNR este un instrument prin care este impusă nu reforma, ci gandirea așa-zis reformistă a nucleului dur de la Bruxelles. Avem autostrăzi?
Puteam avea si fără finanțare europeană, dacă eram deștepți.
Degeaba ai autostrăzi dacă ai pierdut tot ce putea revigora economia.
Am pierdut capacități energetice, rezervele de gaze , am inchis fabrici care,,poluau``, am pierdut controlul economic si , in final, ceea ce era firesc: am pierdut controlul politic.
Și romanii au construit drumuri după ce au cucerit Dacia.
Da, dar erau pentru ei, pentru nevoile lor.
România ,până nu-și va lua soarta in propriile maini , nu va face decât să se afunde in subdezvoltare, în sărăcie.
Occidentul are nevoie de forță de muncă ieftină, adică flamandă, nu are nevoie de concurență.
USA firts, GERMANIA firts,, fRANTA, firts, ROMÂNIA .... lui fRITZ.”
E.2.b.”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohanis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
F. ISTORIA nemachiată a PNL și TRATAMENTUL pe care ieșenii l-au aplicat prim-ministrului liberal demis, Ilie Bolojan
- Fără comentarii de evidențiat la acest punct.
G. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a Sistemului Energetic Național de către MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL coroborată cu confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, face ca politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI”. să nu aibă scuipat la limbă în fața mea 
G.1.a.”Valentin Burlacu
Ilie Bolojan a afirmat ceea ce alții nu recunosc sau nu au interesul să recunoască: SMR-urile NuScale sunt mai scumpe decat centralele nucleare mari. 
Prețul energiei electrice este cu peste 60% mai mare decat cel al centralelor nucleare clasice. Nimeni nu cumpara la asemenea preturi. 
Aceste reactoare modulare sunt unice, implica costuri foarte mari, deoarece cerințele constructive și de siguranta sunt la fel ca la centralele mari. 
Un reactor mic produce mult mai puțină energie, dar are aproape aceleași costuri fixe ca unul mare. 
Care-i afacerea? 
Pai, nu este. Românii au fost încântați de promisiunea modernizării rapide și de prestigiul american, nu de analiza tehnică a proiectului. Ca si cu autostrada celor de la Bechtel, am căzut in capcană . 
De fapt , americanii cautau niște fraieri care sa le cofinanțeze proiectul, și ne-a găsit tocmai pe noi, aici, la marginea UE. 
Eu cred ca decizia a fost una politica, nu au fost implicați specialisti in domeniu, și avem destui, slavă Domnului. 
Așa am făcut cu vaccinurile, cu participarea indirectă la razboi, cu cumpararea de armament american cu plata anticipată și cu livrare niciodată, cu SAFE, cu toate angajamentele pe care ni le-am luat voluntar, dar care au devenit obligatorii. 
Și,toate, datorită unei metehne de secole ale conducătorilor noștri: obediența , închinarea in fața străinilor și nepăsarea, chiar ura față de propriul popor, toate, pentru a-și păstra privilegiile, puterea.”
G.1.b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, întreab-o pe Mariana , poate ea este clarvăzătoare! Voi ,ăștia din zona crepusculară, aveți talente ascunse.”

C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. Am afirmat că a fost și este o onoare pentru mine, să am parteneri de dialog pe Facebook, prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Un ”armurier”, cu ani în urmă, mi-a spus că este o adevărată performanță să reziști așa de mult timp confruntării cu Maestrul Arsenie Bocancea.
2. Acțiunea lui Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că sunt ”CLOȘCA cu PUII de AUR”, dar în final s-a constatat că, s-a mers pe o pistă falsă, iar acest lucru mi-a permis să mă amuz de situația jenantă în care au fost puți niște profesioniști în servicii.
3. Ca să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru a mi se găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, din punctul meu de vedere este ceva de CASCADORII RÂSULUI.
4. Pentru a putea puncta în fața Maestrului Arsenie Bocancea, l-am atras în luptă numai în domeniile în care am spus că, sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
De fiecare dată a pierdut în confruntarea cu mine.
Trecând instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ar fi trebuit să-mi treacă și el proba de lucru și să demonstreze practic, precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
5. În data de 20.05.2026 am postat pe Facebook scrierea,
„Spune-mi cine îți sunt prietenii, și-ți voi spune cine ești.” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu.
Vizavi titlul și motto acestei scrieri, citez:
”Valentin Burlacu
Ilie Bolojan a afirmat ceea ce alții nu recunosc sau nu au interesul să recunoască: SMR-urile NuScale sunt mai scumpe decat centralele nucleare mari. 
Prețul energiei electrice este cu peste 60% mai mare decat cel al centralelor nucleare clasice. Nimeni nu cumpara la asemenea preturi. 
Aceste reactoare modulare sunt unice, implica costuri foarte mari, deoarece cerințele constructive și de siguranta sunt la fel ca la centralele mari. 
Un reactor mic produce mult mai puțină energie, dar are aproape aceleași costuri fixe ca unul mare. 
Care-i afacerea? 
Pai, nu este. Românii au fost încântați de promisiunea modernizării rapide și de prestigiul american, nu de analiza tehnică a proiectului. Ca si cu autostrada celor de la Bechtel, am căzut in capcană . 
De fapt , americanii cautau niște fraieri care sa le cofinanțeze proiectul, și ne-a găsit tocmai pe noi, aici, la marginea UE. 
Eu cred ca decizia a fost una politica, nu au fost implicați specialisti in domeniu, și avem destui, slavă Domnului. 
Așa am făcut cu vaccinurile, cu participarea indirectă la razboi, cu cumpararea de armament american cu plata anticipată și cu livrare niciodată, cu SAFE, cu toate angajamentele pe care ni le-am luat voluntar, dar care au devenit obligatorii. 
Și,toate, datorită unei metehne de secole ale conducătorilor noștri: obediența , închinarea in fața străinilor și nepăsarea, chiar ura față de propriul popor, toate, pentru a-și păstra privilegiile, puterea.”
6. Citez:
”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohannis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
7. Afirmațiile de la punctele ”5” și ”6” ar trebui să le dea serios de gândit, 
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
În urmă cu peste 3 ani am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
În cadrul acestui EXPERIMENT mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a colaboratorilor mei, ci numai planul de acțiune și obiectivele.
Atunci, Ion Olaru a pretins că, sunt plătit de Soros pentru a umili profesorii de matematică.
Deoarece suspectez că, Ion Olaru a ”REÎNVIAT” pe pagina mea de Facebook, sub un alt pseudonim, am revenit la vechea propunere.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, nu vine cu o propunere concretă de colaborare complementară, voi intra în silenzio stampa, aplicându-mi în practică propriul plan de acțiune pe care l-am făcut public.  

25.05.2026                                               Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI?” având 

MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția......
Citez:
1*. PUNCTELE de la CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a condus la SCHIMBAREA SCĂRII VALORILOR în România și la atrofierea DEMNITĂȚII poporului român
B. CORUPȚIA din JUSTIȚIE și DISPREȚUL Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român
C. OAMENII de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist cu ajutorul cărora s-a DEVALIZAT România
D. ”ONG, ARMATA din UMBRĂ” - Valentin Burlacu
E. DEZASTRUL de la CJ Bihor din timpul mandatului de președinte a lui Ilie Bolojan și ”ADUNATUL ca să se STRÂNGĂ” a prefecților  din dispoziția prim-ministrului DEMIS, Ilie Bolojan,  pentru a ”ÎNGRĂȘA PORCUL în AJUN”
F. ISTORIA nemachiată a PNL și TRATAMENTUL pe care ieșenii l-au aplicat prim-ministrului liberal demis, Ilie Bolojan
G. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a Sistemului Energetic Național de către MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL coroborată cu confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, face ca politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI”. să nu aibă scuipat la limbă în fața mea 
2*.C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE

25.05.2026                                               Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Valentin Burlacu, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Nicoleta Nicol, Mariana Simon, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Virgil Teodorescu, Mihai Vulpescu, Mihaela Dragu și alții;
Stimați prieteni speciali,
Prin această scriere, am dorit să fi foarte clar cu DENIGRATORII mei PUBLICI, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și cu INTELECTUALITATEA focșăneană.
De asemenea, doresc ca această scriere să reprezinte un subiect de meditație pentru prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, activi și pasivi de pe pagina mea de Facebook.
După aceste precizări, consider că se impune să fac niște precizări punctuale:
1. A fost o mare onoare pentru mine să-l am partener de dialog și uneori de păruială pe Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îl consider ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
2. În divergență cu Maestrul Arsenie Bocancea am avut două puncte și anume:
a. Am afirmat că, sunt o NUCA TARE în domeniile producerii și distribuției energiei electrice la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea, iar el a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
b. Am afirmat că, sunt o persoană NEȘANTAJABILĂ, iar el a spus că în România nu există persoane neșantajabile.
- Rezultatul confruntării se cunoaște.
3. Apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, care mi-au fost acordate și care nu au nicio tangență cu realitatea, demonstrează că, la mijloc a fost vorba despre EXECUTAREA unui ORDIN.
4. Deoarece, după ce postacul ”orion” mi-a spus că, ”este educat să nu se enerveze”, iar eu mi-am propus să-l enervez, ironizându-l, fără a-l jigni, nu am sesizat TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus.
5. Un ”armurier” m-a atenționat în legătură cu acest TERORISM PSIHIC, cu care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a speriat toți cititorii scrierilor mele, cu o singură excepție.
6. Inițial am crezut că, Marius Ichim(stafia jandarm) este Maestrul Arsenie Bocancea într-o altă ”REÎNCARNARE”, dar ulterior mi-am dat seama că, este vorba de o altă persoană.
Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm), a cărui gafă are mai puțină importanță, demonstrează că, a existat CONVINGEREA că sunt ”CLOȘCA cu PUII de AUR”.
7. Să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru a se umbla după cai morți, ca să li se ia potcoavele, este mai mult decât RUȘINOS pentru niște profesioniști în servicii.
8. Dând Cezarului ce este al Cezarului, în urmă cu circa 7 ani, am încercat să-i demonstrez d-nei Felicia Varzaru cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Amuzamentul fiicei domniei sale minore, la vremea respectivă, vizavi de ”bazaconiile” susținute de mine, m-au băgat în NOAPTEA MINȚII.
Cât de mari sunt ”BAZACONIILE” pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, se vede acum.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, pretinde că nu o cunoaște pe d-na Felicia Varzaru, ”vânzătorul de sentimente” în târg la Dumbrăveni, Radu Viorel Ursache, o cunoaște sigur.
9. ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o problemă de matematică, pe care cu caracter particular, am explicat-o la procurori, judecători, polițiști, politicieni și simpli focșăneni.
Efectul explicațiilor mele a fost FRICA, nu revolta așa cum ar fi fost normal.
Maestrul Arsenie Bocancea ar trebui să sesizeze cât de PENIBIL era atunci când îi încuraja pe Dragomir Lucian și pe Gurguiatu Sandu să mă denigreze prin intermediul Facebook, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
10. Am tras spuza pe turta mea și am scos în evidență analizele economice pe care le-a făcut Maestrul Arsenie Bocancea pe pagina mea de Facebook și comentariile prietenului special, Valentin Burlacu.
Având în vedere TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pe care i l-am transformat în MANĂ CEREASCĂ, prietenul special, Valentin Burlacu, trebuie să treacă la FAPTE și să nu o mai facă pe LUPUL MORALIST.
11. Comportamentul Maestrului Arsenie Bocancea în relația cu mine, deși, pe mine nu m-a afectat în niciun fel, ci m-a relaxat, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, scoate în evidență rolul pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în DEVALIZAREA României.
12. Dacă nu primesc un semnal clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, îmi aplic în practică propriul plan de acțiune.
Voi urmări să văd cum se va materializa în practică maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”.
În paralel voi ”FORJA” politicieni și INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Întrebarea mea este:
- Cum se poate trăi dintr-un salariu de sub 3.000 lei, atât cât trăiește un muncitor în confecții, știut fiind faptul că în mun.Focșani, costul serviciilor este unul dintre cel mai mare din țară?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF: Ia-o ușor că mă ia cu emoții...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, după cum puteți sesiza la mine totul este prezentat punctual, pe înțelesul persoanelor din LUMEA REALĂ, pe care le supun operațiunii de ”FORJARE”.
Dacă în cazul ”finului” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, am considerat că, s-au justificat ”perversele de pe Vizăuți” pe care i le-ați aplicat și emoticoanele zâmbărețe pe care i le-ați pus pe rană, nu cred că prietenului special, Valentin Burlacu, merita să-i aplicați același tratament.
Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine nu prezintă interes operativ.
În cazul Maestrului Arsenie Bocancea și al prietenului special, Valentin Burlacu, se pune problema SPĂLATULUI de RUȘINE.
Cum se vor spăla sau dacă se vor spăla de rușine, ”finul” D-voastră și prietenul special, Valentin Burlacu, voi vedea.
Recunosc că, mi-ar fi plăcut ca d-na prof. Florentina Sandru să fie profesor focșănean și nu profesor de Vizantea, deoarece mi-ar fi plăcut să-i văd la modul concret, SPIRITUL CIVIC, dacă tot a insinuat că, ”mi-ar curge venin prin toți porii” și a considerat că, este sub demnitatea domniei sale să coboare, pentru a vorbi cu mine.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă, am remarcat pildele din scrierile D-voastră, despre care cred că nu sunt băgate în seamă.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce părere aveți despre comentariul punctual pe care l-am făcut mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prin prezentul mesaj public la care s-a adăugat comentariul despre care 
d-na Mariana Simon a pretins că-i produce emoții, am făcut o retrospectivă în timp, pentru a fi foarte clar cu tine, dar mai ales cu DENIGRATORII mei.
Cu câțiva ani în urmă, am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simțindu-se rușinat.”
- Nu cunosc dacă cel care mi-a transmis acest mesaj, ”s-a lămurit dacă fac opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar arunc cu pișcături pe ici și colo.”.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.”
- consider că, este puțin cam exagerată.
Am repropus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Mariana Simon
Grosu Ulise; Felicitări!
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile,
Nu mă plâng că, nu am parteneri de dialog pe Facebook, așa cum a insinuat prietenul special, Valentin Burlacu, dar acest aspect scoate în evidență, FRICA, LEHAMITEA și PROSTIA, ”calități” ale GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
Dacă ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat practic, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- altfel ar fi stat lucrurile.
În opinia mea, PROSTIA demonstrată de focșăneni, are drept cauză,
a. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza, ”Noi muncim, nu gândim!”.
b. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care, în cei 37 ani de ”democrație originală” a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și pune în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Urmare a studiului direct pe care l-am făcut, această scriere nu ar trebui să prezinte ”fugă de idei”, așa cum ai pretins că, ar fi prezentat alte scrieri.
Cunoști părerea mea că, cel mai mare IMPOSTOR postdecembrist de ”Provincia Europeană Vrancea”, este ”revoluționarul” Liviu Ioan Stoiciu.
Deși, pentru GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, a fost o banalitate precizarea,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea câtorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
- pentru mine este o afirmație foarte interesantă.

- Dacă eu sunt ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am decis ca prietenul special, Valentin Burlacu, să fie ”MIJLOC” pentru mine.
Prezenta scriere este o demonstrație practică, a calității de ”MIJLOC” a prietenul special, Valentin Burlacu.
În opinia mea, prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, este un exemplu concludent a ceea ce înseamnă efectul devizei ȘCOLII COMUNISTE, ”Noi muncim, nu gândim!”.
Motto de la această scriere ar trebui să le spună multe politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI” și DENIGRATORILOR mei.
Precizarea,
Aurel Farcasanu
”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”,
- în opinia mea, scoate în evidență cultul prietenului tău din copilărie, pentru președintele Marian Oprișan.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce crezi că l-a determinat pe prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, să se lege la cap fără să-l doară?

CAPITOLUL  8
SINCERITATEA fostului ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, a scos în evidență comportamentul Regimului Securist Postdecembrist, care în 37 ani de ”democrație originală” a DEVALIZAT România

MOTTO: Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC

Deoarece,
a. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea,
nu a putut să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze practic, precizarea,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”   
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Eu am trecut instant probele de lucru, pe care mi le-am dat Maestrul Arsenie Bocancea. 
b. Prietenul special, Valentin Burlacu, o scaldă și nu mi-a răspuns clar la propunerea de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, 
- s-a impus, să-mi pun în practică propriul plan de acțiune.
Pentru ca lucrurile să vă fie clare, voi preciza:
1. Cu ceva ani în urmă am primit pe Facebook, următorul mesaj:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”    
- Deși este posibil să fi trecut peste trei ani de când am primit acest mesaj, care mi se pare foarte interesant, nu am mai primit niciun semnal de la expeditorul mesajului.
2. Nu cunosc ce l-a determinat pe prietenul meu special
să afirme:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
- În opinia mea, motivul pentru care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea, ar putea avea drept cauză răspunsurile la întrebările din următorul dialog pe care l-am avut pe Facebook: 
”Toma Paun
Grosu Ulise; Buna ziua, vă recomand, nu vă stresați, lăsați glumele, ironiile, bârfele departe acuma noi toți ce conviețuim in comunitate, trebuie să ne mișcăm urgent, pozitiv, să dăm o mână de ajutor și vom reuși.
Grosu Ulise
Toma Paun; Puișor, te-am mai întrebat, ce știi să faci tu la modul concret, dat ai dat-o în bălării.
a. Poți conștientiza ce înseamnă să câștigi un proces la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat și fără a avea pregătire juridică?
b. Poți conștientiza ce înseamnă ca timpul să-ți dea dreptate la niște probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC?
c. Poți conștientiza ce înseamnă să trăiești 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, deoarece ai considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani?
d. Poți conștientiza ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu, în cazul auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERII de la CUP Focșani?
După prețioasele indicații pe care mi le-ai dat în comentariul de mai sus, se pare că răspunsul tău la întrebările de mai sus este ”NU”.
În aceste condiții, îți recomand public, să te rogi împreună cu, d-na Ioana Ichim, d-na Victorița Malinoiu și d-na Sandina Voicu, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te va ajuta cu un crochiu.”
3. Deoarece am intrat de bună voie în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România, mi-am asumat și consecințele pe care le putea avea o astfel de acțiune.
Pe cale de consecință, consider cam exagerată precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.”

Scrierea pe care am postat-o în data de 25.04.2026 pe Facebook, a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI?” având 

MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția......
Citez:
1*. PUNCTELE de la CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a condus la SCHIMBAREA SCĂRII VALORILOR în România și la atrofierea DEMNITĂȚII poporului român
B. CORUPȚIA din JUSTIȚIE și DISPREȚUL Regimului Securist Postdecembrist față de poporul român
C. OAMENII de BAZĂ ai Regimului Securist Postdecembrist cu ajutorul cărora s-a DEVALIZAT România
D. ”ONG, ARMATA din UMBRĂ” - Valentin Burlacu
E. DEZASTRUL de la CJ Bihor din timpul mandatului de președinte a lui Ilie Bolojan și ”ADUNATUL ca să se STRÂNGĂ” a prefecților  din dispoziția prim-ministrului DEMIS, Ilie Bolojan,  pentru a ”ÎNGRĂȘA PORCUL în AJUN”
F. ISTORIA nemachiată a PNL și TRATAMENTUL pe care ieșenii l-au aplicat prim-ministrului liberal demis, Ilie Bolojan
G. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a Sistemului Energetic Național de către MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL coroborată cu confirmarea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, face ca politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI”. să nu aibă scuipat la limbă în fața mea 
2*.C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. Am afirmat că a fost și este o onoare pentru mine, să am parteneri de dialog pe Facebook, prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Un ”armurier”, cu ani în urmă, mi-a spus că este o adevărată performanță să reziști așa de mult timp confruntării cu Maestrul Arsenie Bocancea.
2. Acțiunea lui Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că sunt ”CLOȘCA cu PUII de AUR”, dar în final s-a constatat că, s-a mers pe o pistă falsă, iar acest lucru mi-a permis să mă amuz de situația jenantă în care au fost puți niște profesioniști în servicii.
3. Ca să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru a mi se găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, din punctul meu de vedere este ceva de CASCADORII RÂSULUI.
4. Pentru a putea puncta în fața Maestrului Arsenie Bocancea, l-am atras în luptă numai în domeniile în care am spus că, sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
De fiecare dată a pierdut în confruntarea cu mine.
Trecând instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, ar fi trebuit să-mi treacă și el proba de lucru și să demonstreze practic, precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
5. În data de 20.05.2026 am postat pe Facebook scrierea,
„Spune-mi cine îți sunt prietenii, și-ți voi spune cine ești.” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu.
Vizavi titlul și motto acestei scrieri, citez:
”Valentin Burlacu
Ilie Bolojan a afirmat ceea ce alții nu recunosc sau nu au interesul să recunoască: SMR-urile NuScale sunt mai scumpe decat centralele nucleare mari. 
Prețul energiei electrice este cu peste 60% mai mare decat cel al centralelor nucleare clasice. Nimeni nu cumpara la asemenea preturi. 
Aceste reactoare modulare sunt unice, implica costuri foarte mari, deoarece cerințele constructive și de siguranta sunt la fel ca la centralele mari. 
Un reactor mic produce mult mai puțină energie, dar are aproape aceleași costuri fixe ca unul mare. 
Care-i afacerea? 
Pai, nu este. Românii au fost încântați de promisiunea modernizării rapide și de prestigiul american, nu de analiza tehnică a proiectului. Ca si cu autostrada celor de la Bechtel, am căzut in capcană . 
De fapt , americanii cautau niște fraieri care sa le cofinanțeze proiectul, și ne-a găsit tocmai pe noi, aici, la marginea UE. 
Eu cred ca decizia a fost una politica, nu au fost implicați specialisti in domeniu, și avem destui, slavă Domnului. 
Așa am făcut cu vaccinurile, cu participarea indirectă la razboi, cu cumpararea de armament american cu plata anticipată și cu livrare niciodată, cu SAFE, cu toate angajamentele pe care ni le-am luat voluntar, dar care au devenit obligatorii. 
Și,toate, datorită unei metehne de secole ale conducătorilor noștri: obediența , închinarea in fața străinilor și nepăsarea, chiar ura față de propriul popor, toate, pentru a-și păstra privilegiile, puterea.”
6. Citez:
”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohannis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
7. Afirmațiile de la punctele ”5” și ”6” ar trebui să le dea serios de gândit, 
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC
În urmă cu peste 3 ani am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
În cadrul acestui EXPERIMENT mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a colaboratorilor mei, ci numai planul de acțiune și obiectivele.
Atunci, Ion Olaru a pretins că, sunt plătit de Soros pentru a umili profesorii de matematică.
Deoarece suspectez că, Ion Olaru a ”REÎNVIAT” pe pagina mea de Facebook, sub un alt pseudonim, am revenit la vechea propunere.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, nu vine cu o propunere concretă de colaborare complementară, voi intra în silenzio stampa, aplicându-mi în practică propriul plan de acțiune pe care l-am făcut public.  
25.05.2026                                               Ulise Grosu”

La postarea pe Facebook a scrierii la care am făcut promo de mai sus, s-au făcut următoarele COMENTARII:
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Valentin Burlacu, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Nicoleta Nicol, Mariana Simon, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Virgil Teodorescu, Mihai Vulpescu, Mihaela Dragu și alții;
Stimați prieteni speciali,
Prin această scriere, am dorit să fi foarte clar cu DENIGRATORII mei PUBLICI, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI” și cu INTELECTUALITATEA focșăneană.
De asemenea, doresc ca această scriere să reprezinte un subiect de meditație pentru prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, activi și pasivi de pe pagina mea de Facebook.
După aceste precizări, consider că se impune să fac niște precizări punctuale:
1. A fost o mare onoare pentru mine să-l am partener de dialog și uneori de păruială pe Maestrul Arsenie Bocancea, pe care îl consider ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
2. În divergență cu Maestrul Arsenie Bocancea am avut două puncte și anume:
a. Am afirmat că, sunt o NUCA TARE în domeniile producerii și distribuției energiei electrice la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea, iar el a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
b. Am afirmat că, sunt o persoană NEȘANTAJABILĂ, iar el a spus că în România nu există persoane neșantajabile.
- Rezultatul confruntării se cunoaște.
3. Apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, care mi-au fost acordate și care nu au nicio tangență cu realitatea, demonstrează că, la mijloc a fost vorba despre EXECUTAREA unui ORDIN.
4. Deoarece, după ce postacul ”orion” mi-a spus că, ”este educat să nu se enerveze”, iar eu mi-am propus să-l enervez, ironizându-l, fără a-l jigni, nu am sesizat TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus.
5. Un ”armurier” m-a atenționat în legătură cu acest TERORISM PSIHIC, cu care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a speriat toți cititorii scrierilor mele, cu o singură excepție.
6. Inițial am crezut că, Marius Ichim(stafia jandarm) este Maestrul Arsenie Bocancea într-o altă ”REÎNCARNARE”, dar ulterior mi-am dat seama că, este vorba de o altă persoană.
Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm), a cărui gafă are mai puțină importanță, demonstrează că, a existat CONVINGEREA că sunt ”CLOȘCA cu PUII de AUR”.
7. Să se cheltuie așa de mulți bani și forță umană, pentru a se umbla după cai morți, ca să li se ia potcoavele, este mai mult decât RUȘINOS pentru niște profesioniști în servicii.
8. Dând Cezarului ce este al Cezarului, în urmă cu circa 7 ani, am încercat să-i demonstrez d-nei Felicia Varzaru cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Amuzamentul fiicei domniei sale minore, la vremea respectivă, vizavi de ”bazaconiile” susținute de mine, m-au băgat în NOAPTEA MINȚII.
Cât de mari sunt ”BAZACONIILE” pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, se vede acum.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, pretinde că nu o cunoaște pe d-na Felicia Varzaru, ”vânzătorul de sentimente” în târg la Dumbrăveni, Radu Viorel Ursache, o cunoaște sigur.
9. ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o problemă de matematică, pe care cu caracter particular, am explicat-o la procurori, judecători, polițiști, politicieni și simpli focșăneni.
Efectul explicațiilor mele a fost FRICA, nu revolta așa cum ar fi fost normal.
Maestrul Arsenie Bocancea ar trebui să sesizeze cât de PENIBIL era atunci când îi încuraja pe Dragomir Lucian și pe Gurguiatu Sandu să mă denigreze prin intermediul Facebook, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
10. Am tras spuza pe turta mea și am scos în evidență analizele economice pe care le-a făcut Maestrul Arsenie Bocancea pe pagina mea de Facebook și comentariile prietenului special, Valentin Burlacu.
Având în vedere TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pe care i l-am transformat în MANĂ CEREASCĂ, prietenul special, Valentin Burlacu, trebuie să treacă la FAPTE și să nu o mai facă pe LUPUL MORALIST.
11. Comportamentul Maestrului Arsenie Bocancea în relația cu mine, deși, pe mine nu m-a afectat în niciun fel, ci m-a relaxat, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, scoate în evidență rolul pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în DEVALIZAREA României.
12. Dacă nu primesc un semnal clar de COLABORARE COMPLEMENTARĂ, îmi aplic în practică propriul plan de acțiune.
Voi urmări să văd cum se va materializa în practică maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”.
În paralel voi ”FORJA” politicieni și INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC.
Întrebarea mea este:
- Cum se poate trăi dintr-un salariu de sub 3.000 lei, atât cât trăiește un muncitor în confecții, știut fiind faptul că în mun.Focșani, costul serviciilor este unul dintre cel mai mare din țară?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF: Ia-o ușor că mă ia cu emoții...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, după cum puteți sesiza la mine totul este prezentat punctual, pe înțelesul persoanelor din LUMEA REALĂ, pe care le supun operațiunii de ”FORJARE”.
Dacă în cazul ”finului” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, am considerat că, s-au justificat ”perversele de pe Vizăuți” pe care i le-ați aplicat și emoticoanele zâmbărețe pe care i le-ați pus pe rană, nu cred că prietenului special, Valentin Burlacu, merita să-i aplicați același tratament.
Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine nu prezintă interes operativ.
În cazul Maestrului Arsenie Bocancea și al prietenului special, Valentin Burlacu, se pune problema SPĂLATULUI de RUȘINE.
Cum se vor spăla sau dacă se vor spăla de rușine, ”finul” D-voastră și prietenul special, Valentin Burlacu, voi vedea.
Recunosc că, mi-ar fi plăcut ca d-na prof. Florentina Sandru să fie profesor focșănean și nu profesor de Vizantea, deoarece mi-ar fi plăcut să-i văd la modul concret, SPIRITUL CIVIC, dacă tot a insinuat că, ”mi-ar curge venin prin toți porii” și a considerat că, este sub demnitatea domniei sale să coboare, pentru a vorbi cu mine.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă, am remarcat pildele din scrierile D-voastră, despre care cred că nu sunt băgate în seamă.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
Ce părere aveți despre comentariul punctual pe care l-am făcut mai sus?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prin prezentul mesaj public la care s-a adăugat comentariul despre care 
d-na Mariana Simon a pretins că-i produce emoții, am făcut o retrospectivă în timp, pentru a fi foarte clar cu tine, dar mai ales cu DENIGRATORII mei.
Cu câțiva ani în urmă, am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simțindu-se rușinat.”
- Nu cunosc dacă cel care mi-a transmis acest mesaj, ”s-a lămurit dacă fac opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar arunc cu pișcături pe ici și colo.”.
Precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.”
- consider că, este puțin cam exagerată.
Am repropus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
Mariana Simon
Grosu Ulise; Felicitări!
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile,
Nu mă plâng că, nu am parteneri de dialog pe Facebook, așa cum a insinuat prietenul special, Valentin Burlacu, dar acest aspect scoate în evidență, FRICA, LEHAMITEA și PROSTIA, ”calități” ale GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
Dacă ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat practic, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- altfel ar fi stat lucrurile.
În opinia mea, PROSTIA demonstrată de focșăneni, are drept cauză,
a. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza, ”Noi muncim, nu gândim!”.
b. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care, în cei 37 ani de ”democrație originală” a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și pune în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Urmare a studiului direct pe care l-am făcut, această scriere nu ar trebui să prezinte ”fugă de idei”, așa cum ai pretins că, ar fi prezentat alte scrieri.
Cunoști părerea mea că, cel mai mare IMPOSTOR postdecembrist de ”Provincia Europeană Vrancea”, este ”revoluționarul” Liviu Ioan Stoiciu.
Deși, pentru GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, a fost o banalitate precizarea,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea câtorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
- pentru mine este o afirmație foarte interesantă.

- Dacă eu sunt ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am decis ca prietenul special, Valentin Burlacu, să fie ”MIJLOC” pentru mine.
Prezenta scriere este o demonstrație practică, a calității de ”MIJLOC” a prietenul special, Valentin Burlacu.
În opinia mea, prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, este un exemplu concludent a ceea ce înseamnă efectul devizei ȘCOLII COMUNISTE, ”Noi muncim, nu gândim!”.
Motto de la această scriere ar trebui să le spună multe politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care sunt în ”RĂZBOI” și DENIGRATORILOR mei.
Precizarea,
Aurel Farcasanu
”Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”,
- în opinia mea, scoate în evidență cultul prietenului tău din copilărie, pentru președintele Marian Oprișan.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce crezi că l-a determinat pe prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, să se lege la cap fără să-l doară?

Prezenta scriere conține,

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România și a atrofiat DEMNITATEA poporului român
1. Pe net circulă informația,
Arhiva Interzisă
26.05.2026

”Tânărul sculptor care a supraviețuit Experimentului Pitești și a evadat din demența absolută detășându-și conștiința de propriul trup.
2. Pe net circulă informația, 
Istorie la Culcare
27.05.2026

Un intelectual evreu a primit oferta absolută a aparatului represiv de a pleca liber acasă, refuzând-o deliberat pentru a intra în cea mai dură rețea de exterminare a statului.
B. ”PROFESIONIȘTII” Regimului Securist Postdecembrist, cu ajutorul cărora România a fost DEVALIZATĂ
1. Pe net circulă informația, 
”Exclusiv! Spitalul Municipal Mangalia, un pericol pentru pacienți din cauza corupției. Manager fără experiență, plătit cu 8.000 de euro lunar pentru o unitate cu secții închise și datorii uriașe”.
2. Pe net circulă informația, 
”Cum a ajuns Georgian Drăgan general la doar 34 de ani? Ca să pună umărul să-l scape de pușcărie pe Marcel Ciolacu?”
3. Pe net circulă informația,
Andrei Caramitru
25.05.2026

Mă bucură mult ca atât președintele cat și primul ministru au scris chestii smart și pozitive despre Mungiu și Palme d’Or.
C. ”ONG - armata din spate” - Valentin Burlacu
1. Pe net circulă informația, 
”Ioan Victor
26.05.2026

Hidroelectrica, SPONSOR pentru ONG-ul condus de soția unui lider PNL din Argeș! Ei îi dau bani, el dă vina pe primărie pentru problema apei de la Curtea de Argeș.
2. Pe net circulă editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”Declic vrea influență și putere din obscuritate”.
Citez:
”Într-un articol recent publicat în CotidianulHD, istoricul Ionuț Cojocaru a întocmit o listă lungă cu țările în care există legi cu prevederi legate de proveniența banilor din străinătate.
Din SUA și Anglia pînă în India și Kazahstan (căci situația din America de Sud și Africa nu o fi știind-o nici el!), transparența fondurilor pentru ONG-uri este obligatorie. La americani, Foreign Agents Registration Act premerge Al Doilea Război Mondial).
D. CONSTITUȚIA și LEGILE din România, ignorate de DERBEDEII POLITICI postdecembriști și JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea
1. ”Administrația Prezidențială anunță că a angajat o firmă de lobby să ajute România în relațiile cu Statele Unite. Firma va fi plătită cu peste 500.000 de dolari pe lună ca să facă treaba Ministerului Afacerilor Externe”
2. Pe net circulă informația, 
Georgeta Janta
27.05.2026

CSAT- Consiliu Suprem de apărare a țării!
A spus Ilie Bolojan astăzi într-o emisiune că CSAT ul a aprobat contractul de " lobby" cu firma de avocatură din SUA.
3.  ”Dosarul retrocedărilor de păduri din Vrancea ajunge la Curtea de Apel Galați”
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
1. Pe net circulă informația,
”La Tablă
28.05.2026

Mărturia unei profesoare din București despre școala românească: „Sistemul mi-a bătut cuie în talpă.” Profesoara de limba română Alina Karina Nițu:
2. Pe net circulă informația, 
”Mihaela Dragu
28.05.2026

Respectați copiii — viitorul nu se clădește pe frustrări
Copiii nu sunt trofee pe care le punem pe raftul orgoliilor noastre. Nu sunt hârtia cu care ne acoperim golurile și nici diplomele cu care ne ștergem eșecurile. Sunt oameni. Mici, dar întregi. Cu vise care nu încap în formularele noastre, cu întrebări care nu se pot nota de la 1 la 10.
F. Din CATEGORIAAșa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul. Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu   
1. Pe net circulă informația,
”Dan Tanasă
26.05.2026

Biserică ROMÂNEASCĂ din județul Harghita, veche de 242 de ani, s-a PRĂBUȘIT! 
Pentru ea nu s-au mai găsit fonduri la Guvern!
2. Pe net circulă informația,
Ion MOTEA.ro
25.05.2026

Când un ministru spune că își „bagă p*la în interesul național”, nu mai vorbim despre scandal. Vorbim despre o prăbușire morală a statului.
3. Pe net circulă informația, 
Cine este Demeter Andras Istvan. 
De ce a demisionat din funcția de ministru al Culturii și câți copii are cu Maia Morgenstern 
G. ”PROFESIONALISMUL” prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, ”PROFESIONALISMUL” prim-vicepreședintelui PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, ONG-urile care SABOTEAZĂ Sistemul Energetic al României și Guvernul României care,  în domeniul energetic, își bate joc de poporul român 
1. ”Cum au fost aruncați în aer banii orădenilor pentru 2 linii aeriene fără călători: 3,3 milioane de euro pentru zboruri în care se află doar doi pasageri. Contractul a fost semnat pe vremea când președintele CJ era Ilie Bolojan”
2. Pe net circulă informația, 
”Epure Alexandru Ciprian
25.05.2025  

Proiecte noi pentru elevii vrânceni: orientare în carieră, școală de vară și servicii educaționale moderne
3.  ”Hidroelectrica a rămas fără finanțare prin PNRR. Bogdan Badea acuză „un asalt al ONG-urilor”: „Asta e România de astăzi. Noi, în 2026, încă nu avem acordul de mediu”
4. ”România vinde curent la prânz cu 50 euro și îl cumpără seara cu 250 euro”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România și a atrofiat DEMNITATEA poporului român
1. Pe net circulă informația,
Arhiva Interzisă
26.05.2026

”Tânărul sculptor care a supraviețuit Experimentului Pitești și a evadat din demența absolută detășându-și conștiința de propriul trup
Cine a fost:
Nicolae Purcărea. Un băiat extrem de talentat din Brașov, un tânăr cu o afinitate pentru artă și sculptură tradițională, student în anii aceia tulburi. Era un suflet de artist, un om care căuta frumusețea, implicat în mișcările de tineret din Ardeal exclusiv dintr-un simț al apartenenței spirituale și morale. A fost arestat de Securitate în plină stradă, la începutul represiunii, fără ca măcar să i se explice motivul real, și trimis direct la închisoarea Pitești. Niciun om, oricât de antrenat ar fi fost, nu era pregătit pentru ceea ce însemna numele „Pitești” în 1949.
Anatomia izolării și coborârea în iad:
La Pitești s-a desfășurat cel mai sângeros, secret și psihopatologic experiment din istoria sistemelor penitenciare moderne. Nu mai era vorba de interogatorii pentru informații. Era un proces draconic de „reeducare”, conceput să transforme victima în torționar. Studenții erau băgați în camere izolate fonic. Conduși de Eugen Țurcanu (un deținut transformat de Securitate în comandantul iadului), echipele de bătăuși loveau victimele 24 de ore din 24, în reprize, până la desfigurare.
Regula era macabră: pentru a dovedi că ai fost "reeducat", trebuia să-ți renegi familia, să declari că mama ta a fost o prostituată, să blasfemiezi ritualurile religioase în moduri grotești și, gestul suprem, trebuia să preiei tu însuți bota de cauciuc și să îl lovești până la sânge pe cel mai bun prieten al tău.
Când Nicolae Purcărea a fost băgat la reeducare, a refuzat să lovească sau să înjure. Drept urmare, a fost martirizat cu o ferocitate de nedescris. A fost bătut cu coada măturii, obligat să stea zile întregi în poziții fixe (într-un picior, cu mâinile sus), până când mușchii i se rupeau și pica inconștient. A fost obligat să se târască pe ciment și să mănânce din gamelă fără să folosească mâinile, sub o ploaie de pumni. Dar Nicolae și-a dat seama că, dacă se concentrează pe durerea fizică, mintea sa va ceda și va deveni un monstru, așa cum pățiseră alții.
Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
Într-un gest de auto-apărare psihologică supremă, tânărul a făcut ceva halucinant: și-a indus o stare de dedublare. În memoriile sale, el descrie cum, în momentele în care era călcat în picioare de torționari pe cimentul de la Pitești, se detașa pur și simplu de propriul trup. Mintea lui se retrăgea undeva sus, deasupra camerei, privindu-și propriul corp plin de sânge zăcând pe jos, ca și cum nu ar fi fost al lui. În interiorul său se ascundea într-un glob de lumină și rugăciune, refuzând să accepte că realitatea fizică este singura dimensiune care există.
După ani de zile la Pitești, experimentul a fost oprit, iar Purcărea a fost mutat la Canalul Dunăre-Marea Neagră și mai târziu la Gherla. La Canal (supranumit „Cimitirul burgheziei românești”), Nicolae a lucrat cu mâinile goale, săpând pământ înghețat și încărcând vagoane, suferind de distrofie și dizenterie. Din nou, refuzul său de a coborî la nivelul de bestie a enervat administrația.
După eliberare, el nu doar că și-a păstrat rațiunea intactă, dar a refuzat să lase ura să îl consume. 
S-a retras în zona Brașovului și și-a dedicat restul vieții sculpturii tradiționale în lemn, devenind unul dintre cei mai mari meșteri populari ai României. 
Mâinile care fuseseră zdrobite la Pitești pentru a-l obliga să își ucidă prietenii au ales, în libertate, să sculpteze cruci de lemn, linguri și porți maramureșene, transformând tot travaliul iadului într-o declarație absolută de frumusețe și pace.
Epilogul:
Să supraviețuiești Experimentului Pitești fără să te sinucizi și fără să îți transformi sufletul în noroi este echivalentul supraviețuirii unei bombe nucleare aruncate direct peste psihicul tău. Nicolae Purcărea ne-a demonstrat că, oricât de barbar ar lovi tiranul pe dinafară, nu poate distruge niciodată un suflet de artist care a învățat cum să zboare și să creeze frumusețe chiar și dintr-o baltă de sânge pe un ciment rece.
2. Pe net circulă informația, 
Istorie la Culcare
27.05.2026

Un intelectual evreu a primit oferta absolută a aparatului represiv de a pleca liber acasă, refuzând-o deliberat pentru a intra în cea mai dură rețea de exterminare a statului. În anul 1959, Securitatea i-a cerut lui Nicolae Steinhardt o simplă semnătură pe o declarație care incrimina grupul de prieteni din jurul filosofului Constantin Noica. 
Nu i s-a cerut să ucidă și nici să recunoască crime de stat imaginare, ci doar să devină martor al acuzării într-un proces politic deja regizat. Ofițerii i-au acordat câteva zile de gândire, fiind absolut convinși că frica de tortură va anula orice urmă de loialitate colegială. În fața acestei dileme terifiante, tatăl său, un inginer evreu trecut prin ororile istoriei, i-a cerut sec să nu devină un turnător pentru a-și salva trupul. 
Tânărul a refuzat pactul otrăvit, alegând asumat condamnarea la 13 ani de muncă silnică.
Mecanismul de represiune a reacționat cu o violență administrativă implacabilă la acest act de nesupunere. 
Lotul Noica-Pillat a fost adus rapid în fața tribunalului militar, iar refuzul categoric de a colabora l-a transformat pe Steinhardt dintr-un simplu martor într-un inamic direct al orânduirii de stat. 
A fost trimis în faimoasa închisoare de tranzit Jilava, un fort subteran umed și supraaglomerat, unde deținuții politici erau complet privați de lumină naturală și de asistență medicală elementară. Într-un mediu proiectat exclusiv pentru anihilarea demnității umane și pentru reducerea ființei la instinctul primar de supraviețuire biologică, fostul avocat și scriitor și-a început execuția pedepsei. Sistemul se aștepta la o prăbușire psihică rapidă, calculând matematic degradarea sa fizică.
Răspunsul prizonierului la această teroare a reprezentat un act de sfidare invizibilă pentru gardieni, dar fundamental pentru istoria conștiinței umane. 
Pe 15 martie 1960, în celula numărul 18 a fortului Jilava, intelectualul evreu a primit botezul creștin ortodox. Ceremonia clandestină s-a desfășurat într-un spațiu insalubru, folosind apă dintr-un ibric ruginit, fiind oficiată în șoaptă de preotul Mina Dobzeu. 
La acest act religios desfășurat sub nasul ofițerilor de supraveghere au participat, ca martori tăcuți, 2 preoți greco-catolici. 
Dincolo de zidurile reci, statul totalitar confisca proprietăți și distrugea cariere, dar în interiorul acelei încăperi subterane se consuma o eliberare spirituală pe care nicio sentință militară nu o putea anula.
Transformarea sa interioară a contrazis absolut toate principiile reeducării comuniste. În loc să fie zdrobit de bătăile sistematice, de foamea cronică și de frigul polar de la Gherla sau Aiud, unde a fost transferat ulterior, el a descoperit o stare de euforie interioară absolut de neînțeles pentru călăii săi. 
A înțeles că dictatura deține controlul exclusiv asupra trupului său, dar este complet neputincioasă în fața minții care alege de bunăvoie să nu se mai teamă absolut deloc de moarte. 
Această decuplare de la frica biologică i-a oferit o imunitate psihologică impenetrabilă. Observa abuzurile cu o luciditate clinică, memora figurile torționarilor și purta discuții filosofice complexe cu colegii de detenție.
Eliberarea sa din anul 1964, survenită în urma decretului de amnistie generală a deținuților politici, a adus în societate un om care purta în memorie o arhivă monumentală. Întors în Bucureștiul dominat de cenzură și de agenți informatori, Steinhardt a început să redacteze în secret capodopera sa, „Jurnalul Fericirii”. 
Cartea nu a fost concepută ca un simplu memoriu de detenție axat pe inventarierea suferințelor, ci ca un tratat profund de supraviețuire prin decență și bucurie într-un regim absurd. 
Scria noaptea, conștient că orice percheziție a locuinței îl putea trimite înapoi în lagărele de muncă. În anul 1972, Securitatea a descins în apartamentul său și a confiscat sutele de pagini. 
A refăcut integral textul strict din memorie, iar când manuscrisul i-a fost returnat mai târziu, statul a primit dovada înfrângerii sale.
Detaliul care dovedește definitiv înfrângerea represiunii totalitare se află ascuns chiar în arhivele ofițerilor care i-au studiat dosarul. Când Securitatea a confiscat manuscrisul, ofițerii analiști l-au citit cu intenția de a găsi informații incriminatorii pentru a-l aresta din nou pe cel care devenise între timp monahul Nicolae la mănăstirea Rohia. Rapoartele interne ale agenților relevau o confuzie birocratică absolută: nu puteau înțelege cum un deținut bătut zilnic în celulă își intitula cartea un „jurnal al fericirii” și descria închisoarea ca pe o academie a libertății. 
Anchetatorii erau paralizați de un om care, în loc să ceară îndurare, le mulțumea postum pentru că îl aruncaseră în întuneric, permițându-i astfel să găsească lumina pe care ei nu aveau cum să i-o confiște vreodată. Cartea publicată postum în anul 1991 a lovit societatea cu forța unui trăsnet.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu; Cu prietenul special, Valentin Burlacu, am avut discuții contradictorii pe tema rolului nefast pe care l-a avut pentru poporul român INSTAURAREA COMUNISMULUI și COOPERATIVIZAREA FORȚATĂ.
Dacă aș corobora această informație de presă cu precizarea,
”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Mulțumiți-i lui Iohannis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicușor Dan, mulțumiți-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu brațele încrucișate admirându-și propriul prohod!”,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?

B. ”PROFESIONIȘTII” Regimului Securist Postdecembrist, cu ajutorul cărora România a fost DEVALIZATĂ
1. Pe net circulă informația, 
”Exclusiv! Spitalul Municipal Mangalia, un pericol pentru pacienți din cauza corupției. Manager fără experiență, plătit cu 8.000 de euro lunar pentru o unitate cu secții închise și datorii uriașe”.
Citez:

”Dezastru sanitar, management bazat pe teroare, sinecuri politice și o nepăsare totală față de pacienți. Acesta este tabloul sumbru al Spitalului Municipal Mangalia, o instituție aflată în pragul colapsului, dar care își plătește managerul cu un salariu halucinant: 8.000 de euro pe lună. 
În timp ce secția de Pediatrie a fost închisă, iar spitalul nu reușește să obțină autorizația sanitară de funcționare, conducerii îi sunt decontate birouri de lux, mașini scumpe și sporuri de performanță nejustificate.
Surse din interiorul spitalului, ajunse la capătul puterilor și temându-se pentru siguranța actului medical, au rupt tăcerea. Mărturiile obținute de Anchetatorii.ro conturează imaginea unei instituții transformate în feudă personală, protejată de o complicitate politică revoltătoare la nivel local.
O numire „peste noapte” și un salariu de nabab
Dezastrul de la Spitalul Municipal Mangalia nu a început ieri. 
Acum 8 ani, primarul Radu Cristian o numea la conducerea spitalului pe Alina Dan, o angajată din cadrul primăriei, fără nicio zi de experiență sau competențe în managementul sanitar. Relația apropiată cu edilul pare să fi fost singurul criteriu pentru această numire.
Astăzi, Alina Dan încasează lunar aproximativ 8.000 de euro din bani publici. 
O parte considerabilă din această sumă reprezintă o diferență plătită direct prin decizia primarului, sub pretextul unor „performanțe” care, în realitate, lipsesc cu desăvârșire.
Secții închise, pacienți abandonați și medici alungați
Despre ce performanțe se poate vorbi într-un spital care, la început de sezon estival, a închis secția de Pediatrie? Conform surselor noastre, medicii pediatri au părăsit pe rând spitalul, refuzând să mai tolereze atitudinea dictatorială a managerului, care a tratat instituția ca pe propria moșie.
Mai grav, conducerea a încercat să mușamalizeze închiderea Pediatriei. Fără afișe, fără informări pe site-ul instituției. 
Doar presiunea presei locale („Ediția de Sud”) a forțat managerul să ofere explicații publice, însă scuzele au mascat adevărata problemă: lipsa totală a unui management prospectiv. Soluția conducerii a fost simplă: „Dacă nu merge, închidem”.
Situația medicală este critică la nivelul întregii unități:
Lipsă de personal vital: Spitalul nu are un cardiolog angajat permanent și nici laborator de analize non-stop.
Ginecologia, lăsată descoperită: Fără linie de gardă la Ginecologie, s-a ajuns în situația absurdă și periculoasă în care copiii se nasc în Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), asistați de medicii urgentiști.
Infrastructură în colaps: Cabinetele de consultații de la Pediatrie stau să cadă peste pacienti, existând spații profund insalubre.
Aparatură nefuncțională: Secția de recuperare deține, în mare parte, aparate defecte.
Fără apă: O rezervă de apă, asumată în scris de manager și primar de 8 ani de zile, nu a fost realizată nici până astăzi.
Din cauza acestor nereguli grave, spitalul întâmpină dificultăți majore în a obține Autorizația Sanitară de Funcționare, în timp ce toate celelalte spitale din zonă dețin acest document.
Lux pentru conducere, datorii de 800.000 de euro pentru spital
În timp ce unitatea medicală a acumulat arierate și datorii care se ridică la 800.000 de euro, banii spitalului au fost cheltuiți cu o iresponsabilitate crasă.
Sursele Anchetatorii.ro denunță amenajarea unui birou de lux pentru manager, achiziția/folosirea unei mașini de lux și decontarea unui consum nejustificat de combustibil pentru autoturismele instituției folosite de conducere. 
În plus, directorul financiar al spitalului Amza Alina a încasat ani la rând un „supliment pentru performanțe profesionale” de 7.000 de lei lunar, în condițiile în care spitalul se scufunda în datorii.
Angajările se fac haotic: medici angajați la ATI fără obligația de a face gărzi, sau o secretară angajată ca „registrator medical ATI” – beneficiind de sporul aferent secției de terapie intensivă – pe criterii de prietenie.
Teroare, procese pierdute și concursuri trucate
Pentru a-și consolida puterea, conducerea a instaurat un regim de teroare. Zeci de cercetări disciplinare au fost instrumentate împotriva angajaților incomozi. Oamenii au fost dați afară abuziv, iar mulți dintre ei au câștigat procesele în instanță. Nota de plată? Sume uriașe (miliarde de lei vechi) plătite drept despăgubiri din bugetul spitalului.
Angajații aflați în pragul pensiei au fost hărțuiți sistematic pentru a-și da demisia. 
Locurile lor au fost ocupate de apropiați ai conducerii, aduși inițial prin contracte de prestări-servicii. Ulterior, când posturile au fost scoase la concurs, fix aceleași persoane au fost declarate admise, transformând examenele într-o simplă formalitate.
Cum a fost salvat managerul de o „eroare intenționată”
Cu datorii uriașe și arierate înregistrate timp de 3 luni consecutiv, legea impunea încetarea contractului de management al Alinei Dan. 
Consiliul de Administrație al spitalului a făcut propunerea de demitere.
Însă, într-o demonstrație de complicitate politică absolută, actualul primar a întocmit o decizie de încetare a contractului eronată intenționat. Acest viciu de procedură creat deliberat a permis revenirea în funcție a managerului, care continuă să încaseze cei 8.000 de euro lunar. Umbra fostului primar, Radu Cristian, un personaj certat cu legea penală, planează încă asupra deciziilor luate la nivelul administrației locale și al spitalului, protejând-o pe Alina Dan.
Unde sunt instituțiile statului?
O întrebare legitimă se ridică: cum este posibil ca nicio instituție de control nu vede acest dezastru? Corpul de Control al Ministerului Sănătății, Curtea de Conturi, DSP-ul par să fie lovite de orbire când ajung la Mangalia. „Vin controale și totul iese perfect, dar știm cine vine…”, ne-a declarat, sub protecția anonimatului, un cadru medical.
Este nevoie de o tragedie de proporții pentru ca autoritățile să intervină? Cetățenii din Mangalia, plătitori de taxe și impozite, sunt privați de dreptul fundamental la sănătate, în timp ce un grup restrâns de interese politice și personale devalizează bugetul sănătății locale. Spitalul Municipal Mangalia are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală din partea procurorilor și a organelor de control independente, înainte ca incompetența să facă victime umane.
COMENTARII
Grosu Ulise

Profesioniștii Regimului Securist Postdecembrist!
2. Pe net circulă informația, 
”Cum a ajuns Georgian Drăgan general la doar 34 de ani? Ca să pună umărul să-l scape de pușcărie pe Marcel Ciolacu?”.
Citez:

”Bă frații mei, ce fapte de „vitejie” o fi făcut ăsta la apelul bocancilor de a ajuns aici? Că mie nu îmi este clar în nici un fel ce merite a avut Georgian Drăgan ca să ajungă general.
Așadar, Georgian Drăgan a lucrat la poliția rutieră Prahova, ulterior a fost purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean Prahova, iar acum este purtător de cuvânt al structurii naționale a Poliției. În consecință, este puțin probabil ca el să fi fost implicat în vreun dosar complex.
Georgian Drăgan e din Buzău!
Totuși, circulă vorba că omul e din Buzău! Are nu are vreo relevanță? E posibil că Buzăul să aibă, în vremurile astea, oameni mai harnici și mai deștepți ca prin alte părți?
Treimea „sfântă” de la Buzău: Drăgan, Despescu și Predoiu
Deci, Drăgan este din Buzău, de unde este și Marcel Ciolacu, de unde este și Despescu, de unde este și Predoiu, actualul papagal de la Interne, de unde este și… Iar aceasta este singura explicație a epoleților săi.
Într-adevăr, în declarația de avere a noului chestor de poliție apare un apartament în Buzău. El mai deține trei apartamente în București, inclusiv unul de 96 mp, cumpărat în 2023. Veniturile lui Drăgan sunt: salariul (secretizat) și 11.000 lei din chirii, în anul fiscal 2022 (sub 200 de euro pe lună este o chirie extrem de mică în București).
Oricum, o concluzie sinceră se poate trage de aici! Dacă vrei să urci cât mai repede pe scară ierarhică, să obții cât mai repede cele mai înalte grade profesionale, calea de urmat este încadrarea la o structura de suport! Inclusiv origine sănătoasă, de partid! Cum ar fi zilele astea, Buzăul! (…) Plus că îl ajuți pe Ciolacu să scape de pușcărie!
PS: Mai poți să respecți un grad de chestor, când vezi că un necunoscut e făcut chestor, la 34 ani? Orice simbolistica pozitivă asociată cu cele mai înalte grade în poliție a dispărut demult. Chestor nu mai e un simbol, ci doar o altă diplomă care se cumpără. Cu bani, cu servicii, cu pile….Gradele ultime în poliție nu mai reprezintă (dacă au reprezentat vreodată) o recunoaștere a unei performanțe deosebite, într-o carieră îndelungată!
COMENTARII
Grosu Ulise

Profesioniștii Regimului Securist Postdecembrist!
Grosu Ulise
Mihaela Dragu;
”România are mai mulți generali decât a avut Tratatul de la Varșovia.” - Arsenie Bocancea.
3. Pe net circulă informația,
Andrei Caramitru
25.05.2026

Mă bucură mult ca atât președintele cat și primul ministru au scris chestii smart și pozitive despre Mungiu și Palme d’Or.
Câteva observații totuși.
1) diplomația reală, influența țării în exterior - nu vine de la “sistemul” de stat (politicieni, ambasadori, academie etc). 
Vine în principal de la oamenii de cultură, marii antreprenori și firme, sportivi, societatea civilă. 
Zona “militară” de sistem nu poate vreodată să facă ce fac oamenii ăștia. 
Care trebuie INTEGRAȚI în eforturi comune între stat și societățile CIVILE
2) trebuie să terminăm cu cultura cazona protocronistă pășunistă. 
Să terminăm cu ideea de a da afară din țară pe un Brâncuși sau Tristan Tzara și promovat doar un Grigorescu DACĂ pictează carute cu boi sau Sadoveanu dacă scrie despre glod și rural și dacă pupă în dorsal sistemul. 
Trebuie finanțați și susținuți masiv cei care au succes EXTERN (inclusiv un Cartarescu, un Mungiu) - nu prostelile noastre care nu au nici o relevanță internațională.
3) suntem hiper creativi și interesanți ca popor, de fapt. Dacă suntem lăsați în pace de “politia gândirii” și încurajați nu blocați.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu

O creație artistică se adresează lumii întregi, nu doar românilor, dar primii beneficiari trebuie sa fie cei din randul carora ai plecat, care te-au sprijinit prin efortul lor comun sa devii un mare artist, scriitor sau sportiv. 
Tonul tău excluzionist, care reduce complexitatea culturii la relevanța internațională, polarizează și slabeste argumentul principal: investiția in vizibilitate internațională trebuie justificata structural, nu prin denigrarea unor figuri sau curente. 
Disprețul tău fata de marea masa a acestui popor este evident; se vede alunecarea ta către exclusivism social, politic și național. 
Dar lasand deoparte toata aceasta gargara, ce știi tu sa faci Andrei Caramitru? 
Cu ce ne ești de folos noua, poporului, cu ce ești de folos țării?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Când mă păruiam cu diverși indivizi în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, îi întrebam, ”Ce știi să faci la modul concret?”
Atunci când postacul ”piscot cameleon” l-a întrebat pe postacul ”orion”, ”Ce știi să faci la modul concret?”, acesta i-a răspuns:
- ”Eu știu să fac multe, dar nu ar fi recomandat să afli. Ai grijă cum conduci, deoarece ieri era să faci cu accident.”
Când postacul ”piscot cameleon” și-a dat seama că, postacul ”orion” îi cunoaște adevărata identitate, ”a băgat-o pe mânecă”.
Așa stând lucrurile, m-a uns la suflet întrebarea ta,
” Dar lăsând deoparte toată aceasta gargară, ce știi tu sa faci Andrei Caramitru?”

C. ”ONG - armata din spate” - Valentin Burlacu
1. Pe net circulă informația, 
”Ioan Victor
26.05.2026

Hidroelectrica, SPONSOR pentru ONG-ul condus de soția unui lider PNL din Argeș! Ei îi dau bani, el dă vina pe primărie pentru problema apei de la Curtea de Argeș.
Am citit ieri în ziarul “Gherila” ceva uluitor. Incredibil! Fără cuvinte! Sunt șocat! 
Șeful PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, cel care este în două-trei consilii de administrație ale unor societăți de stat și director adjunct la CNAIR, primește lunar peste 15.000 de euro (mai mult de 75.000 de lei pe lună), iar acum aflăm o altă veste surprinzătoare: ONG-ul condus de soția sa ar fi primit 200.000 de lei de la Hidroelectrica în anii 2024 și 2025 pentru diverse acțiuni dedicate, zic ei, de 1 Iunie, Paște și alte evenimente.
M-am uitat pe pagina de Facebook a asociației și ce să vezi?! 
Majoritatea postărilor sunt cu Alina Gorghiu, șefa PNL Argeș. 
Este posibil ca de asta să îi și plătească să îi facă un fel de campanie ascunsă șefei de la PNL.
Nesimțirea și tupeul lui Cosmin Petrescu și ale șefilor de la PNL Argeș sunt că stau toată ziua pe TikTok și pe rețelele de socializare și vorbesc despre situația apei de la Curtea de Argeș, situație generată de cei de la Hidroelectrica în urma golirii barajului Vidraru. 
Cei de la Hidroelectrica au golit barajul și au trimis spre stația de tratare nămol, rahat, animale moarte, toate strânse în baraj de zeci de ani, afectând astfel calitatea apei.
Ce este uluitor, bătaie de jos este ca niciun liberal nu spune nimic despre vina Hidroelectrica pentru ca pe de o parte, sefii de Hidroelectrica sunt liberali, iar pe de altă parte le dau sponsorizări asociaților, firmelor de casă!
Este incredibil în ce țară trăim, în ce județ și cu ce personaje politice avem de-a face!”
COMENTARII 
Grosu Ulise

Florin Nedelcu, Corneliu Dumitru Gheoca, Georgel Constantin, Ion Epure, Epure Alexandru Ciprian, Alin Radu Gurbet, Matei Claudiu și alții;
- Considerați că această informație de presă este o diversiune?
Vă amintesc că, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, după alegerile din anul 2020 a spus:
- ”Președintele Cătălin Toma între cei doi vicepreședinți este ca Iisus Hristos răstignit între cei doi tâlhari.”
Ulterior a revenit și din motive pe care nu le cunosc, a insinuat, referindu-se la președintele Toma Cătălin că, ”Capra sare masa, iada sare casa.”
Nu știu dacă voi primi un semnal clar din partea prietenului special, Valentin Burlacu, de colaborare complementară, dar până atunci îmi fac numărul la nivelul meu de sub genunchiul broaștei.
Dacă prefectul Liviu Macovei mi-a ignorat răspunsul la întrebarea,
- ”Cum se poate trăi în mun. Focșani cu un salariu de sub de 3.000 lei, în condițiile în care în acest târg, costul serviciilor este unul dintre cele mai mari din țară?”,
- nu-i niciun bai, deoarece voi pune presiune pe acesta.
2. Pe net circulă editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”Declic vrea influență și putere din obscuritate”.
Citez:
”Într-un articol recent publicat în CotidianulHD, istoricul Ionuț Cojocaru a întocmit o listă lungă cu țările în care există legi cu prevederi legate de proveniența banilor din străinătate.
Din SUA și Anglia pînă în India și Kazahstan (căci situația din America de Sud și Africa nu o fi știind-o nici el!), transparența fondurilor pentru ONG-uri este obligatorie. La americani, Foreign Agents Registration Act premerge Al Doilea Război Mondial).
Numai în estul Europei, reglementările n-au prins pentru simplul fapt că, sub acoperirea de societatea civilă, ONG-urile au fost folosite ca instrumente de influență politico-economică și au făcut ravagii. 
Au deturnat curente, proiecte, partide, au compromis oameni și instituții și au introdus criterii aberante. 
Ele au fost importate sau adaptate la modele de origine, au fost  finanțate din străinătate de acestea, de organizația mamă, dar și de tați, și au defilat întotdeauna cu argumente frumos ambalate.
Deputatul AUR Valeriu Munteanu acuză ONG-urile Declic și Bankwatch că blochează Hidrocentrala Răstolița
Ne-au copleșit cu faceri de bine și cu ajutoare, au zis că ne ajută să învățăm democrație și să trăim liberi. Și ne-au îndopat cu reguli. Iar dintre înrolații cei mai răsăriți, selectați, plimbați și prelucrați prin ONG-uri „mamă”, s-au născut militanții agresivi ai ultimei perioade.
Și n-a fost de ajuns. Dintre ei s-au ridicat politicieni, chiar partide, analiști și miniștri și putem zice că ne aflăm în fața unui prezident de mucava desemnat tot din rândul acestora.
Nu știu cum a ajuns pe tapet așa-zisa transparență a fondurilor primite de ONG-uri din străinătate. 
Dar a venit și la noi după ce a făcut valuri mari în Ungaria și a produs revolte politice în Georgia. 
Când a apărut proiectul de lege privind transparența fondurilor primite (mai ales din străinătate) de ONG-uri, a surselor de venit și a cheltuielilor (încă nu s-a pus!), cea mai neostenită mișcare civică gonflată pe internet ca factor de influență politică a sărit ca arsă. Iată un fragment din răcnetul Declic, vînturat pe net sub formă de apel:
„Respingeți legea anti-ONG!
România riscă să calce pe urmele Ungariei lui Viktor Orbán. 
Senatorii PSD au bătut palma cu senatorii AUR și, împreună, au votat un proiect de lege care pune în pericol activitatea asociațiilor și fundațiilor. 
Toate ONG-urile din țară vor fi obligate să publice datele donatorilor care au făcut donații mai mari de 5.000 de lei. 
Scopul nu este transparența, ci intimidarea societății civile. 
Exact așa a început și capturarea statului de drept în Ungaria”.
Către Deputații din Parlamentul României
Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă cerem să respingeți proiectul de lege L233/2026 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații”.
Declic la poarta Cotrocenilor
Ați priceput? Explicația este simplă. La baluri, cine plătește comandă muzica. 
Iar oengiștii noștri patrioți cu gîndire de import se tem de moarte să aflăm de la cine au primit fondurile. Ne-am da seama de cine plătește cam ce își dorește. Chiar și ce urmărește. 
Abia atunci, vom putea vedea cine este dincolo de pupitrul Declic, de Corupția ucide, de Funky Citizens etc.
Ei nu vor să aflăm că omul (instituția) care plătește comandă muzica și ideologia! Uneori, și ținta!

D. CONSTITUȚIA și LEGILE din România, ignorate de DERBEDEII POLITICI postdecembriști și JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea
1. Ziarul Gândul din data de 26.05.2026 a publicat articolul ”Administrația Prezidențială anunță că a angajat o firmă de lobby să ajute România în relațiile cu Statele Unite. Firma va fi plătită cu peste 500.000 de dolari pe lună ca să facă treaba Ministerului Afacerilor Externe”.
Citez:

”Printr-un comunicat sec, Administrația Prezidențială a anunțat, azi, că au fost contractate serviciile unei firme de lobby americane pentru „aprofundarea” relațiilor România – Statele Unite.
Contractul este semnat pe o perioadă de minim 6 luni și prevede o remunerație de 565.000 de dolari pe lună. Situația marchează o premieră în cadrul parteneriatului cu Statele Unite.
Președintele Nicușor Dan, prin aparatul Administrației Prezidențiale justifică gestul controversat printr-un consens cu toate partidele politice și printr-un acord semnat între acestea:
„Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele.
Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.”
„O practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate”
Tot Administrația Prezidențială oferă detalii despre firma contractată și despre contract:
„Contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate globală prezentă și în România, cu o experiență semnificativă în domeniul relațiilor guvernamentale și al consultanței strategice. Prestigiul câștigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice și administrative relevante la Washington.
Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituțional și pentru susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA. Această inițiativă completează demersurile oficiale ale Președintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului și ale celorlalte instituții naționale relevante.”
Plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună
Contractul are o perioadă de minim jumătate de an și conține obiective clare:
„Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil.
Contractul are o durată inițială de 6 luni și stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate”
Firma contractată, Eversheds Sutherland (US) LLP este o subsidiară a Eversheds Sutherland, una dintre cele mai mari și mai prestigioase rețele globale de avocatură și consultanță din lume, cu peste 70 de birouri în mai mult de 30 de țări. Și în România operează prin biroul local Eversheds Sutherland Romania, fosta Lina & Guia).
În România, lobby-ul nu este reglementat prin lege.”
COMENTARII

Grosu Ulise
”Valentin Burlacu

Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
2. Pe net circulă informația, 
Georgeta Janta
27.05.2026

CSAT- Consiliu Suprem de apărare a țării!
A spus Ilie Bolojan astăzi într-o emisiune că CSAT ul a aprobat contractul de " lobby" cu firma de avocatură din SUA.
Ei bine,în România nu este reglementată activitatea de lobby,se cheamă " trafic de influență" și este o infracțiune!
Partidele monstruoasei coaliții ,PSD,USR,PNL,UDMR și minoritățile au aprobat și ele.
Este ușor să cumpărați bunăvoința americanilor cu banii românilor,dar ce faceți cu INFRACȚIUNEA?
În România nu există nimeni care să protejeze munca poporului și legile țării! CSAT ul ce apară? Tot tâlharii politici,deh....”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mariana Simon; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
Mariana Simon
Grosu Ulise;  GIF animat, care reprezintă o crainică care clipește dintr-un ochi și are degetul mare de la mâna dreaptă ridicat.  
Grosu Ulise
Mariana Simon; Interesant acest GIF animat, care reprezintă o crainică care clipește dintr-un ochi și are degetul mare de la mâna dreaptă ridicat.
Prietenul special, Valentin Burlacu, dacă nu demonstrează și practic afirmațiile pe care le-a făcut și pe care i le-am mediatizat pentru a trage spuza pe turta mea, va deveni un fel de Pinochio.
PS Aceste trucuri tot profesorul ”orion” m-a învățat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise GIF Un bărbat cu pumnul strâns și degetul mijlociu ridicat. 
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că și Pinochio ar putea avea legătură cu degetul mijlociu și sistemul circulator, dar în cazul acestuia îi creștea nasul.
3. Ziarul de Vrancea din data  25 mai 2026  a publicat articolul  ”Dosarul retrocedărilor de păduri din Vrancea ajunge la Curtea de Apel Galați”.
Citez:

DNA și părțile civile contestă achitările dispuse de Tribunalul Brăila
Cauza privind retrocedarea a 500 de hectare de pădure din Vrancea, în care 13 foști funcționari și persoane cu funcții importante în județ au fost achitați pe fond în octombrie 2025, intră în faza de apel. Primul termen la Curtea de Apel Galați a fost stabilit pentru 23 iunie 2026.
Dosarul retrocedărilor de păduri din Vrancea intră în faza de apel
Dosarul penal privind retrocedarea a 500 de hectare de pădure din județul Vrancea, unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupție instrumentate în ultimii ani de DNA Galați în regiune, a intrat oficial în faza de apel la Curtea de Apel Galați.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată – portal.just.ro – dosarul cu numărul 164/113/2017 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați la data de 21 mai 2026, fiind încadrat la „infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000)”. Cauza se află în stadiul procesual de apel și este repartizată Secției penale și pentru cauze cu minori.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 iunie 2026, ora 08:30, completul A7.
Cine a declarat apel
Conform datelor afișate pe portalul instanțelor, apelurile au fost formulate după pronunțarea hotărârii Tribunalului Brăila din 16 octombrie 2025.
În cauză figurează ca apelanți:
DNA Galați;
RNP Romsilva – Direcția Silvică Vrancea;
Statul Român prin DGRFP Galați – AJFP Brăila.
În dosar apar ca intimați inculpați cei 13 foști funcționari, demnitari sau membri ai comisiilor de fond funciar trimiși în judecată în urmă cu mai mulți ani:
Diana Angela Dușu, Fănel Lepădatu, Valentin Popa, Emilian Diaconu, Dragoș Valentin Mircea, Liviu Iulian Manolache, Mihaela Păvăloaie, Mioara Flenchea, Daniel Bunghez, Laurențiu Dumitrache, Costică Florin Murgu, Daniela Olaru și Gabi Furtună.
Reamintim: achitare în primă instanță la Tribunalul Brăila
Așa cum Ziarul de Vrancea informa în octombrie 2025, Tribunalul Brăila a dispus achitarea tuturor inculpaților din dosar.
Instanța a stabilit atunci că „faptele nu există”, pronunțând soluții de achitare în baza articolului 16 litera a din Codul de procedură penală.
Totodată:
acțiunea civilă formulată de RNP Romsilva – Direcția Silvică Vrancea a fost respinsă ca neîntemeiată;
acțiunea Statului român prin Ministerul Finanțelor a fost respinsă ca inadmisibilă;
au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaților;
cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea pe scurt a minutei pronunțate în 16 octombrie 2025, Tribunalul Brăila a consemnat că elementele constitutive ale infracțiunilor reținute de procurori nu sunt întrunite.
Ce acuzații au fost formulate în dosar
Ancheta DNA Galați a vizat activitatea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Forestiere Vrancea din anul 2006.
Potrivit procurorilor, în 22 iunie și 18 octombrie 2006 ar fi fost validate nelegal documente privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 500 de hectare de teren forestier din zonele Străoane, Răcoasa și Țifești.
DNA susținea că documentațiile ar fi fost aprobate fără verificarea completă a actelor de proprietate și a amplasamentelor, iar terenurile ar fi fost ulterior valorificate.
În cauză, Direcția Silvică Vrancea se constituise parte civilă cu suma de 13.834.235 lei, echivalentul a aproape 3 milioane de euro la momentul respectiv.
Dosar început în urmă cu aproape un deceniu
Dosarul penal a fost constituit încă din anul 2017 și a traversat o perioadă îndelungată de judecată în prima instanță.
Prin declararea apelurilor, cauza va fi reanalizată acum de Curtea de Apel Galați, instanță care poate menține, modifica sau desființa hotărârea Tribunalului Brăila.
Până la pronunțarea unei decizii definitive, toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.
Ziarul de Vrancea va urmări evoluția procesului și va reveni cu informații după primul termen de judecată programat pentru 23 iunie 2026.
Nicolae Manoliu”
COMENTARII
Grosu Ulise

JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.

E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
1. Pe net circulă informația,
”La Tablă
28.05.2026

Mărturia unei profesoare din București despre școala românească: „Sistemul mi-a bătut cuie în talpă.” Profesoara de limba română Alina Karina Nițu:
,,Copiii de astăzi sunt învățați să negocieze totul. Note, teste, teme, sancțiuni. Cer socoteală pentru ele, justificări, sunt educați tranzacțional, sunt convinși că au doar drepturi, nicio obligație. Sunt extrem de abili în a se descurca, în a obține beneficii cu minimum de efort și în a nu-și asuma nimic. 
Și lipsesc de la școală extrem de mult, pentru orice fleac. Asta mă împiedică să am coerență în ceea ce am de făcut. Dar nici aici nu discutăm decât generalizând. 
Există copii care n-au nicio absență, care își fac temele și învață constant și consistent, care știu să-și arate gratitudinea, care nu fac meditații și care participă cu entuziasm la toate activitățile."
Alina Karina Nițu predă din 1997 la Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Rahova, este doctor în filologie și absolventă a Facultății de Litere din București. 
Dincolo de titluri și parcurs academic, ea își definește rolul printr-o relație directă și constantă cu elevii, pe care îi numește „copiii mei”, nu ca formulă simbolică, ci ca realitate construită în timp.
Într-un dialog amplu cu scriitorul Vasile Ernu, publicat pe Guvernu.ro, profesoara descrie alegerea carierei ca pe un drum firesc, influențat de mediul familial, dar și ca pe o opțiune care a presupus costuri personale semnificative: dificultăți materiale, presiune profesională și provocări de ordin moral și emoțional. În același timp, afirmă că această profesie i-a oferit stabilitate interioară și un sens clar al muncii sale.
Pe larg, în articol!”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Am o experiență de 12 ani de profesor de mâna a II a și mâna a III a și înclin să cred că punctul de vedere al d-nei prof. Alina Karina Nițu este cel corect.
2. Pe net circulă informația, 
”Mihaela Dragu
28.05.2026

Respectați copiii — viitorul nu se clădește pe frustrări
Copiii nu sunt trofee pe care le punem pe raftul orgoliilor noastre. Nu sunt hârtia cu care ne acoperim golurile și nici diplomele cu care ne ștergem eșecurile. Sunt oameni. Mici, dar întregi. Cu vise care nu încap în formularele noastre, cu întrebări care nu se pot nota de la 1 la 10.
1. Frustrarea adultului nu e lecția copilului
Un adult sigur pe prostia lui e cel mai periculos profesor. Pentru că nu predă materie, predă frică. Predă ideea că valorezi doar dacă aduci acasă o diplomă, o medalie, o laudă spusă la telefon rudelor. Și copilul învață. Învață că e iubit condiționat. Că greșeala e rușine. Că pauza e lene. Că joaca e pierdere de timp.
Așa distrugem viitorul. În bucăți mici, zilnice. Când îi spunem: „Să nu mă faci de râs”. Când îl comparăm: „Uite la vărul tău”. Când îi promitem iubire, dar îi livrăm presiune. Când îl creștem pentru aplauzele altora, nu pentru liniștea lui.
2. O hârtie nu ține loc de caracter
Diplomele sunt bune. Dar nu țin de cald când viața te lovește în plin. Nu te învață să pierzi demn, să ceri ajutor, să spui „nu” când te doare, să te ridici după ce ai căzut. Astea se învață acasă, în brațe, nu în concursuri.
Îi prostiti cu o hârtie, apoi îi lăsați. Le dați un titlu și le luați copilăria. Îi îmbrăcați în haine de oameni mari când ei încă au nevoie de povești înainte de culcare. Îi deludați când le spuneți că fericirea vine după încă un examen, încă un concurs, încă o validare. Nu vine. Vine când învață să se cunoască, să se respecte, să greșească fără să se urască.
3. Lăsați copiii să facă ce au de făcut: să fie copii
Ce au de făcut? Să se murdărească pe genunchi. Să pună întrebări incomode. Să construiască din bețe și să dărâme castele de nisip. Să plângă când îi doare și să râdă fără motiv. Să se plictisească și să inventeze lumi din plictiseală. Așa se naște creativitatea. Așa se naște un om care știe să gestioneze viața, nu doar să o bifeze.
Nu îi mai folosiți. Nu sunt pansament pentru căsnicii eșuate. Nu sunt alibi pentru cariere netrăite. Nu sunt proiectul vostru de reabilitare personală. Sunt ai lor. Cu drumul lor. Cu viteza lor. Cu căderile lor.
4. Ajutați-i să devină oameni, nu exponate
Vreți să ajutați? Ascultați. Fără să corectați fiecare frază. Fără să transformați fiecare joacă în lecție. Întrebați „cum te-ai simțit azi?” înainte de „ce notă ai luat?”. Apărați-le copilăria ca pe o țară. Pentru că asta e: țara din care vine viitorul nostru, al tuturor.
Învățați-i să gestioneze frustrarea. Dar mai întâi, gestionați-o voi. Copilul copiază ce vede, nu ce aude. Dacă țipi că ai avut o zi grea, el învață că furia e limbaj. Dacă recunoști că ai greșit, el învață că scuzele nu te fac mic. Dacă îți ceri timp pentru tine, el învață că pauza e sănătoasă.
Treziți-vă
Țara asta nu duce lipsă de diplome înrămate. Duce lipsă de oameni care au fost lăsați să fie copii. Care au fost crescuți cu blândețe, nu cu amenințări. Cu încredere, nu cu comparații. Cu răbdare, nu cu „hai mai repede că mă faci de râs”.
Lăsați copiii să respire. Să cadă și să se ridice singuri. Să aleagă, să greșească, să viseze în afara șabloanelor voastre.
Respectați copiii. E cel mai curat act de patriotism. Pentru că un copil respectat azi e un adult întreg mâine. Și doar oamenii întregi pot ține o țară întreagă.
Nu mai creșteți trofee. Creșteți oameni.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; În opinia mea, ați pus degetul pe rană în acest eseu.
După părerea mea, circa 80% dintre profesorii focșăneni, trăiesc în lumea ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ prof.dr.Silviu Brebuleț”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:

- Dacă voi corobora:
a. Scrierea D-voastră cu care sunt în totalitate de acord.
b. Precizările d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru,
”Pentru mine, această #experiență Erasmus+ a avut o însemnătate aparte, având privilegiul de a participa atât ca profesor însoțitor la mobilitatea desfășurată la #Napoli, în mai 2025, cât și anul acesta, în #Grecia, în calitate de profesor observator în activitățile de tip job shadowing.”,
- care, în opinia mea, reprezintă un exemplu concret de aducere la perfecțiune a TARELOR COMUNISMULUI,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Dacă 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în ‘Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ’, atunci riscul e să creștem copii pentru rapoarte, nu pentru realitate. 
Tehnologia e unealtă, nu scop. 
Un profesor bun folosește platforma, dar nu înlocuiește contactul uman, joaca, greșeala, întrebarea pusă cu gura, nu pe chat.
Mobilitățile Erasmus+ pot fi aur curat — vezi alte sisteme, alte metode, alte culturi. Devin însă ‘tare ale comunismului’ doar când:
• Rămân la nivel de poze și diurnă, nu de schimbare în clasă. • Se transformă în bifă pentru dosar, nu în lecție nouă pentru copilul din bancă. • Validează sistemul în loc să-l scuture puțin.
Deci nu experiența e problema, ci ce facem cu ea după ce ne întoarcem acasă, la Focșani.
Dacă pun cap la cap cele două idei, concluzia mea e asta:
Sistemul se ține în picioare pe două picioare: birocrația care ne obosește și formarea/proiectele care ne amețesc. 
Prima ne ține ocupați cu adeverințe ca să nu mai avem timp de întrebări. A doua ne plimbă prin mobilități ca să avem impresia că se schimbă ceva, dar la clasă tabla e tot aia, catalogul e tot triplu, frica de inspectorat e tot acolo.
Când te întorci din job shadowing de la Napoli sau Grecia și predai exact la fel, atunci am schimbat doar decorul, nu piesa. Și copiii noștri nu au nevoie de alt afiș colorat . 
Au nevoie de alta pietà.
Sunt de acord că birocrația ne mănâncă suveranitatea. lar multe proiecte riscă să devină formă fără fond. 
Concluzia? 
Avem nevoie de mai puțină hârtie și mai mult curaj. De profesori care, fie că vin din Grecia sau n-au ieşit din Vrancea, intră la clasă pentru copii, nu pentru raportări. 
Altfel schimbăm doar decorul. 
lar copiii merită o piesă nouă, nu doar un program artistic pentru Erasmus+.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Când am citit că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru răspunde de ”job shadowing”, despre care nu prea știam ce înseamnă, dar noroc prietenul special, Valentin Burlacu, care m-a lămurit, am crezut că este o glumă de 1 aprilie.
Din BULA COMPULSIVĂ în care m-a băgat d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, i-am solicitat, ca în calitatea de dottore în științe economice, să analizeze de ce ENET a intrat în faliment, știut fiind faptul că, ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică produsă de cele două motoare Rolls Royce, din care am înțeles că, unul a fost calat.
Liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru mi-a spus că nu și-a luat doctoratul în științe economice, ca să-mi spună mie de ce ENET a intrat în faliment.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Prietene special,
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a pretins că, între primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, ar fi o dragoste ascunsă, dar neîmpărtășită, care se manifestă printr-o păruială de ochii lumii.
Din calitatea mea de persoană, care trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, așa cum a pretins d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru am în divergență cu acesta, cele două probleme tehnico-economice pe care le am în divergență și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea,, fără a intra în altfel de detalii cum faci tu.
La întrebarea din comentariul pe care i l-am adresat d-nei Mihaela Dragu, ce mi-ai răspunde?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; GIF - Un bărbat cu pumnul strâns și degetul mijlociu ridicat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special, dacă degetul mijlociu este legat de sistemul circulator, acum am înțeles de ce d-na Mariana Simon ți-a transmis același mesaj pe care mi-l transmiți tu, când ai afirmat că, ”ți se rupe de domnia sa”.
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - ”Bă... tu ai talent, să știi!”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, aici nu este vorba de talent, ci de invidia prietenului special, Valentin Burlacu, pe profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
Dacă ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
- mi s-a părut normal să-mi fac și eu un ”MIJLOC” din prietenul special, Valentin Burlacu, aplicând în practică învățăturile profesorului ”orion”.
Am jucat cinstit și am prezentat cum am procedat pentru a mi-l face ”MIJLOC” pe prietenul special, Valentin Burlacu.
După cum puteți observa, prietenul special, Valentin Burlacu, a reacționat postând GIF-ul, în care o persoană este cu pumnul strâns, iar degetul mijlociu în sus.
Care considerați că este motivul acestui comportament?

F. Din CATEGORIAAșa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul. Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu   
1. Pe net circulă informația,
”Dan Tanasă
26.05.2026

Biserică ROMÂNEASCĂ din județul Harghita, veche de 242 de ani, s-a PRĂBUȘIT! 
Pentru ea nu s-au mai găsit fonduri la Guvern!
În februarie 2026, în timp ce, pe banii românilor, era reconstruit punctul vamal Rakoczi din județul Bacău — cel mai estic simbol al himerei Ungariei Mari, devenit loc de pelerinaj pentru extremiștii revizioniști, cu garnitură de tren care pleacă din Budapesta și beneficiază de locomotivă CFR pusă la dispoziție de statul român — slugile de la PSD, PNL și USR asistau nepăsătoare la distrugerea unui monument de o valoare inestimabilă, care mărturisea tocmai despre prezența românilor în județul Harghita: biserica de lemn din satul Uilac s-a prăbușit.
Pentru o biserică românească din județul Harghita, veche de 242 de ani, nu s-au mai găsit fonduri la Guvern.
În schimb, pentru strategia bolnavă și profund antiromânească a UDMR de readucere la viață a simbolurilor Ungariei Mari, PSD, PNL și USR găsesc întotdeauna bani. 
Repet, ca să înțeleagă toată lumea: să reconstruiești, pe banii românilor, punctul vamal Rakoczi din județul Bacău — fost punct de frontieră al Imperiului Austro-Ungar — reprezintă un act de imbecilitate politică și o insultă la adresa identității naționale românești.
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; Ce părere aveți de această tărășenie?
2. Pe net circulă informația,
Ion MOTEA.ro
25.05.2026

Când un ministru spune că își „bagă p*la în interesul național”, nu mai vorbim despre scandal. Vorbim despre o prăbușire morală a statului.
România a ajuns într-un punct în care nu mai este sabotată doar din exterior. 
Este sabotată din interior, chiar de cei care au jurat cu mâna pe Constituție că vor apăra interesele acestei țări. Iar ceea ce a ieșit acum în spațiul public despre ministrul Culturii, Demeter András István, depășește orice limită a bunului-simț, a responsabilității publice și a loialității față de statul român.
Potrivit unei înregistrări publicate de presa online, ministrul ar fi afirmat, într-un context legat de Radio România și un dosar investigat de procurori, că ar fi putut „vinde radioul la ruși cu 5 milioane de euro” și că își „bagă p*la în interesul național pentru că eu sunt ungur”.
Dacă aceste declarații sunt autentice, iar până în acest moment nu au fost negate explicit, atunci România se află în fața unui moment extrem de grav. Nu doar politic. Instituțional. Moral. Național.
Pentru că un ministru nu este un simplu cetățean care vorbește la nervi într-o cârciumă. Un ministru reprezintă statul român. Reprezintă Guvernul României. 
Reprezintă interesul public. Iar atunci când un demnitar vorbește cu dispreț despre interesul național și invocă inclusiv ideea cedării unei instituții publice către „ruși”, discuția nu mai este despre o gafă. 
Este despre incompatibilitatea totală cu funcția publică.
Constituția României vorbește clar despre obligația de fidelitate față de țară și despre respectarea interesului național. 
Membrii Guvernului depun un jurământ prin care se obligă să își dăruiască „toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român”. În momentul în care un ministru afirmă că nu îi pasă de interesul național, el calcă în picioare exact jurământul pe care l-a depus.
Mai mult, Codul Penal definește infracțiuni grave împotriva securității statului și a intereselor naționale. Evident, doar instituțiile competente pot stabili dacă există sau nu elemente penale într-o asemenea situație. 
Dar faptul că în spațiul public apare un ministru care vorbește despre „vânzarea radioului la ruși” este, în sine, un scandal de securitate și de imagine națională fără precedent.
Și poate cea mai mare problemă nu este doar declarația în sine. 
Ci atmosfera toxică pe care o trădează. 
Acea aroganță de castă politică ruptă complet de România reală. 
Acea senzație că statul este proprietatea lor personală. Că instituțiile publice pot fi negociate, batjocorite sau folosite ca monedă de schimb.
Radioul public nu este jucăria unui politician vremelnic. 
Este o instituție strategică a statului român. 
Este parte din infrastructura de comunicare publică, culturală și identitară a acestei țări. Iar simpla asociere, chiar și la nivel declarativ, cu ideea de „a-l da la ruși” este revoltătoare într-un context regional dominat de războiul hibrid, propagandă și influență externă agresivă.
De ani de zile, românii văd cum tot ceea ce aparține statului este demolat bucată cu bucată: industrie, resurse, patrimoniu, infrastructură, agricultură, cultură. 
Iar acum asistăm la ceva și mai grav: demolarea ideii de interes național chiar din interiorul Guvernului.
În orice stat care se respectă, după o asemenea apariție publică, ar urma imediat:
* demisia ministrului;
* reacția premierului;
* poziția CSAT;
* verificări instituționale;
* clarificări oficiale urgente.
Tăcerea, în schimb, ar însemna complicitate politică.
România nu poate fi condusă de oameni care își disprețuiesc propria funcție și care tratează interesul național ca pe o glumă obscenă. Pentru că în momentul în care conducătorii nu mai cred în stat, statul începe să se prăbușească.
Iar românii au tot dreptul să întrebe astăzi: cine mai apără România, dacă exact cei ajunși la vârful puterii ajung să vorbească astfel despre ea?
COMENTARII
Grosu Ulise

După LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, Regimul Securist Postdecembrist și-a „bagat p*la în interesul național”, iar rezultatul se vede după 37 ani de ”democrație originală”.
András István a fost sincer.
3. Pe net circulă informația, 
Cine este Demeter Andras Istvan. 
De ce a demisionat din funcția de ministru al Culturii și câți copii are cu Maia Morgenstern 
Demeter Andras Istvan este un actor, regizor și politician român care a ocupat funcția de ministru al Culturii în Guvernul Bolojan, din partea UDMR, în perioada 23 iunie 2025 – 25 mai 2026.
 Politicianul a demisionat luni, 25 mai, după ce în spațiul public au apărut înregistrări scandaloase în care înjura interesul național al României. 
Cuprins 1 Cine este Demeter Andras Istvan 
1.1 O carieră fulminantă: de la cel mai tânăr director de teatru la Ministerul Culturii 
1.2 Povestea de dragoste cu Maia Morgenstern și fiica lor, Cabiria 
Cine este Demeter Andras Istvan Demeter ?
Demeter Andras Istvan a ajuns recent în atenția românilor printr-o controversă. 
Fostul ministru al Culturii în Guvernul Bolojan și-a dat luni, 25 mai, demisia de onoare după ce 2mnews.ro a publicat o înregistrare scandaloasă în care înjura interesul național al României. „Îmi bag p**a în interesul național, pentru că eu sunt ungur! 
Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare”, spune Demeter Andras Istvan în înregistrarea din noiembrie 2025. 
După apariția înregistrării, Andras a cerut o expertiză asupra acesteia, pentru a se confirma că este originală. 
Cu toate acestea, la cererea președintelui UDMR, Kelemen Hunor, și liderului deputaților UDMR, Csoma Botond, politicianul și-a dat demisia de onoare. 
„Am fost alături de soția mea la o gală” 
„Niciodată nu m-am lipit/agățat de scaun. 
Când am simțit că este mai corect am renunțat la mandatul de director de teatru, de președinte al radioului și procedez astfel și acum, când îmi depun mandatul de ministru pe masa premierului. Fără ezitare. 
Acum, spre deosebire de situațiile anterioare, trebuie să îmi prezint și scuzele pentru a fi generat, involuntar, frământări și divizare în societatea noastră contemporană și așa încărcată și împovărată de tensiuni. 
Îmi cer scuze față de cei care se simt jigniți și față de cei care se simt trădați. 
Rămân convins că actele și faptele mele în interesul cultural național și al celui care conferă adevărată frumusețe și plus-valoare a interculturalității din România, au dovedit și vor dovedi contrariul a ceea ce se afirmă acum despre mine. 
Mulțumesc tuturor celor care îmi acordă, în continuare, încrederea lor”, a scris Demeter Andras Istvan pe Facebook. 
Detalii neștiute din trecutul lui Demeter Andras Istvan, fostul Ministru al Culturii, care a demisionat ieri. 
Ce s-a aflat despre relația lui cu Maia Morgenstern și câți copii au împreună 
Detalii neștiute din trecutul lui Demeter Andras Istvan, fostul Ministru al Culturii, care a demisionat ieri. 
Ce s-a aflat despre relația lui cu Maia Morgenstern și câți copii au împreună 
O carieră fulminantă: de la cel mai tânăr director de teatru la Ministerul Culturii 
Născut pe 18 mai 1969 la Târgu Mureș, András István Demeter are o biografie impresionantă. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș în 1992 și deține un master în Managementul întreprinderilor culturale la Dijon, Franța. 
Totodată, în 2008, și-a completat studiile cu o licență în Drept la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara. 
Cariera lui Andras Demeter este marcată de recorduri și funcții de mare responsabilitate. La doar 23 de ani, devenea cel mai tânăr director al unei instituții teatrale din Europa, preluând frâiele Teatrului de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. 
Apoi, între 2010 și 2012, a ocupat funcția de Președinte-Director General al Societății Române de Radiodifuziune. 
Din 2013, Andras a coordonat Casa de Producție a TVR, fiind implicat în numeroase proiecte cinematografice și de teatru TV. Membru activ al UDMR, Andras Demeter a ocupat funcția de secretar de stat și, ulterior, pe cea de ministru al Culturii în cabinetul condus de Ilie Bolojan (2025-2026). 
În mai 2026, numele său a revenit în atenția presei în urma demisiei sale din fruntea Ministerului Culturii, un gest asumat după apariția unor controverse în spațiul public. 
Povestea de dragoste cu Maia Morgenstern și fiica lor, Cabiria Dincolo de funcții și distincții (precum titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, oferit de statul francez în 2011), viața personală a lui Andras Demeter a fost marcată de legătura cu Maia Morgenstern. 
Cei doi s-au iubit la sfârșitul anilor ’90, iar rodul iubirii lor este Eva Leah Cabiria Morgenstern, născută în 1999. 
Cabiria este la rândul ei o actriță talentată, demonstrând că a moștenit talentul părinților. „Suntem într-o relație, zic eu, foarte OK, o relație care, practic, din primele momente ale întâlnirii noastre și până în prezent – au trecut deja niște ani – și-a menținut o caracteristică foarte importantă: respectul. 
Relația mea cu mama ei, din născare și până în prezent, a fost guvernată de respectul reciproc pe care ni-l purtăm. 
În acest moment, dialogul nostru, întâlnirile noastre, ori de câte ori au loc, sau consultările noastre sunt practic legate de același respect”, declara Demeter Andras în 2018, pentru Libertatea.
În prezent, Andras Demeter și-a refăcut viața personală, fiind căsătorit cu Laura Crina Demeter, însă rămâne o prezență constantă în viața fiicei sale, mai ales acum, când Cabiria a devenit la rândul ei mamă.

G. ”PROFESIONALISMUL” prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, ”PROFESIONALISMUL” prim-vicepreședintelui PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, ONG-urile care SABOTEAZĂ Sistemul Energetic al României și Guvernul României care își bate joc de poporul român în domeniul energetic
1. Ziarul Gândul din data de 27.05.2026 a publicat articolul, ”Cum au fost aruncați în aer banii orădenilor pentru 2 linii aeriene fără călători: 3,3 milioane de euro pentru zboruri în care se află doar doi pasageri. Contractul a fost semnat pe vremea când președintele CJ era Ilie Bolojan”.
Citez:

”Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor au plătit, din bani publici, peste 3,3 milioane de euro pentru cursele aeriene pe care cele două instituții le subvenționează, respectiv zborurile de la Oradea către Varșovia și Munchen. Potrivit unui răspuns la solicitarea Gândul, Primăria Oradea precizează că cele două instituții plătesc în mod egal aceste curse. Este vorba de două contracte, unul cu LOT, din Polonia, semnat încă de pe vremea când președintele Consiliului Județean era Ilie Bolojan, iar altul, semnat în 2025, cu germanii de la Lufthansa. Cele două sloturi sunt foarte controversate, mai ales după ce în spațiul public au apărut informații că aeronavele care zboară către cele două orașe europene sunt mai mult goale.
„De la implementarea acestor curse și până în prezent, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 2.354.326,29 euro, cu titlu de compensații financiare pentru operarea celor două rute aeriene.
Defalcat, situația este următoarea:
Pentru cursa Oradea–Varșovia, operată de LOT Polish Airlines din 3 iunie 2024, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 1.823.283,29 euro. Din această sumă, 783.820,05 euro sunt aferenți anului 2024, iar 1.039.463,24 euro sunt aferenți anului 2025.
Pentru cursa Oradea–Munchen, operată de Lufthansa din 3 iunie 2025, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 531.043 euro, plățile fiind aferente anului 2025”, se arată într-un răspuns al reprezentanților CJ Bihor, la solicitarea Gândul.
Primăria Oradea și CJ Bihor plătesc subvenția în mod egal
Așadar, din iunie 2024 și până în prezent (în mai puțin de doi ani), CJ Bihor a plătit peste 2,3 milioane de euro pentru cele două sloturi către Germania și către Polonia.
De asemenea, reprezentanții Primăriei Oradea, au precizat pentru Gândul că din aprilie 2025, între Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea există un acord prin care cele două părți s-au înțeles să plătească în mod egal subvențiile pentru aceste zboruri.
„În conformitate cu Acordul de asociere nr. 107/11.04.2025 (Consiliul Județean Bihor), respectiv nr.178568/15.04.2025 (Consiliul Local al Municipiului Oradea), referitor la susținerea în comun a obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia, respectiv Munchen, începând cu data de 16.04.2025 Municipiul Oradea suportă ½ din compensația financiară”, precizează reprezentanții Primăriei Oradea.
Un milion de euro doar de la primărie
Potrivit răspunsului, pentru achitarea cotei corespunzătoare, Primăria Oradea a plătit până în prezent:
suma de 2.445.157,14 lei, echivalentul a 478.211,78 euro pentru cursele aeriene regulate dintre Oradea și Varșovia;
suma de 2.711.402,06 lei, echivalentul a 531.043,00 euro pentru cursele aeriene regulate dintre Oradea – München.
Așadar, din aprilie 2025 și până în prezent (un an și o lună), Primăria Oradea a cheltuit un milion de euro pentru subvenționarea curselor pe rutele Oradea – Munchen și Oradea – Varșovia.
În total, CJ Bihor și Primăria Oradea  au plătit peste 3,3 milioane de euro pentru cursele despre care s-a scris că sunt mai mult goale. Acestea au fost implementate pentru a „aduce un aport la turismul din Bihor și la dezvoltarea economică a zonei, prin contactul cu marile hub-uri internaționale”.
Orădenii încep să reclame cursele aeriene plătite din bani publici, inaugurate pe vremea lui Bolojan
Recent, un antreprenor din Oradea a atras atenția că cele două curse ar fi ineficiente, așa cum Gândul a relatat AICI.
„În urmă cu o săptămână am zburat de la Munchen la Oradea și am scris despre experiența respectivă. A fost un zbor cu un Airbus 319 dezolant de gol. Estimam atunci că gradul de ocupare a fost de sub 30%. Am primit o mulțime de răspunsuri și mesaje că a fost o excepție. Că gradul de ocupare este de obicei mult mai mare. Astăzi, am zburat de la Oradea la Munchen tot cu Lufthansa cu un Airbus A320.
Pasageri și mai puțini, grad de ocupare și mai mic decât acum o săptămână. Pe multe rânduri nu există nici măcar un pasager”, a scris pe Facebook unul dintre orădenii care a zburat cu avioanele goale plătite de autoritățile din Oradea.
Cursă cu doar doi pasageri: o mamă cu fiica sa
O analiză din februarie 2025 arăta că în primul an de operare a curselor LOT spre Varșovia, gradul de ocupare pe aceste zboruri a fost de 50%.
Ruta Oradea – Varșovia operată de compania publică poloneză LOT Polish Airlines a fost deschisă în iunie 2024, după ce CJ Bihor a obținut aprobarea Comisiei Europene ca zborurile să aibă regim de serviciu public obligatoriu, asumându-și subvenționarea diferenței dintre încasările pe care compania le realizează din vânzarea biletelor și cheltuielile de operare, plus un profit într-o marjă care nu poate depăși 5%. Cursele LOT au loc în baza unui contract valabil pe 4 ani, notează Bihoreanul.
Presa locală din Bihor a dezvăluit în ianuarie o situație cu adevărat șocantă.
Una dintre cursele Varșovia – Oradea din ianuarie 2026 ar fi aterizat doar cu doi pasageri, o mamă și fiica ei, apoi a decolat doar cu 18 persoane.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Florin Nedelcu, Corneliu Dumitru Gheoca, Georgel Constantin, Ion Epure, Epure Alexandru Ciprian, Alin Radu Gurbet și alții;
- Considerați că această informație de presă este falsă sau aceasta este valoarea managerială a lui Ilie Bolojan?
2. Pe net circulă informația, 
”Epure Alexandru Ciprian
25.05.2025  

Proiecte noi pentru elevii vrânceni: orientare în carieră, școală de vară și servicii educaționale moderne
Săptămâna trecută, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea și coordonator al activității CJRAE Vrancea, am avut o întâlnire de lucru cu doamna director Raluca Sihleanu și echipa de coordonare a instituției, pentru a analiza proiectele și direcțiile de dezvoltare pe care le pregătim pentru perioada următoare. După aprobarea bugetului instituției, am discutat despre modul în care putem dezvolta servicii educaționale și de consiliere cât mai bine adaptate nevoilor actuale ale elevilor, părinților și cadrelor didactice din județ.
Unul dintre proiectele importante pe care le pregătim este operaționalizarea, începând cu anul școlar 2026–2027, a unui soft modern de orientare în carieră destinat elevilor. Acest instrument va reprezenta un sprijin concret în alegerea traseului educațional și profesional, iar fondurile necesare achiziției au fost deja prevăzute în bugetul aferent anului 2026.
În paralel, lucrăm la dezvoltarea proiectului „Școala de Vară”, pe care ne dorim să îl implementăm în unitățile de învățământ din județ, astfel încât elevii să beneficieze, într-un cadru atractiv și interactiv, de activități educative, ateliere de dezvoltare personală, consiliere și orientare adaptate vârstei și intereselor lor.
De asemenea, avem în vedere organizarea, anul viitor, în județul Vrancea, a unei conferințe naționale dedicate consilierii educaționale și orientării școlare, care să reunească specialiști și reprezentanți ai centrelor similare din întreaga țară. Ne dorim ca acest eveniment să contribuie la schimbul de bune practici și la consolidarea serviciilor oferite elevilor.
Tot în cadrul întâlnirii am discutat și despre noul sediu al CJRAE Vrancea și stadiul lucrărilor aferente, în contextul în care actuala clădire urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Ne dorim să oferim specialiștilor și beneficiarilor condiții moderne, funcționale și adaptate activităților educaționale și de consiliere.
Aceste proiecte reprezintă doar o parte din direcțiile pe care le pregătim împreună cu echipa CJRAE Vrancea. Vom continua să susținem inițiative care aduc plus valoare în educație și care răspund concret nevoilor tinerilor din județul nostru.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Epure Alexandru Ciprian; Stimabile, din punctul meu de vedere, DISPREȚUL pe care l-a demonstrat majoritatea PNL-USR din CL Focșani, în legislatura 2020-2024 față de focșăneni, precizările din acest mesaj le consider a fi VORBE de CLACĂ.
În data de 18.04.2026 i-am transmis un mesaj public subprefectului jud.Vrancea, Liviu Macovei, intitulat,
”SPECTACOL pentru PROSTIT PROȘTII sau DISPERARE?” având
MOTTO: ”După 1990, am scăpat de ,,povara`` industriei comuniste , taind-o la fier vechi, dar am rămas cu certificatele de CO2 pe care le-am vândut.
Am distrus tot ce se putea distruge, am vândut tot ce se putea vinde si acum ne-am trezit in curul gol.
Urmează evacuarea din șandrama.
De asta se ocupă Bolojan și cei care-i vor urma.
Noi suntem proprii noștri calai, nu străinii.
Ei doar profită în mod cinic de slăbiciunea aceste nații.” - Valentin Burlacu

Acest mesaj public are
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
”- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”,
- la care nu am primit răspuns.
După modelul TRĂDĂTORULUI de NEAM și ȚARĂ, LIBERALUL Călin Popescu Tăriceanu, care pretindea atunci când era prim ministru că, ”economia duduie” și în opinia d-voastră ”duduie economia” în ”Parcul Industrial Garoafa”.
Din calitatea mea de ”TÂMPIT”, deoarece nu am putut înțelege Legea Vexler, pe care deputatul PNL de Vrancea a votat-o în Parlamentul României și de persoană care ”vorbește mult și prost”, așa cum consideră că fac, același deputat PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, citez:
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
Adrian Popescu
Copiii au nevoie de BANI,alocații,burse,NU conferințe planuri etc.Guvernul a tăiat banii copiilor și în general pt.educație,sănătate,dar măresc salariile demnitarilor.Bă,suntem proști??Da,dar pînă cînd????
3. Site-ul Stiripesurse.ro a publicat în data de 28.05.2026, informația, ”Hidroelectrica a rămas fără finanțare prin PNRR. Bogdan Badea acuză „un asalt al ONG-urilor”: „Asta e România de astăzi. Noi, în 2026, încă nu avem acordul de mediu”.
Cuprins:
„Bateriile sunt total inutile atunci când avem o săptămână de ploi”
Hidroelectrica: „Noi, în 2026, încă nu avem acordul de mediu”
Șeful Hidroelectrica acuză birocrația din România

Hidroelectrica nu beneficiază de finanţări prin PNRR, deşi a încercat să includă în program mai multe proiecte de investiţii, în special hidrocentrale aflate în diferite stadii de execuţie, a declarat miercuri directorul general interimar al companiei, Bogdan Badea, care a avertizat că este "un asalt al ONG-urilor" asupra acestor investiţii.
"Din PNNR, Hidroelectrica nu beneficiază de finanţări. Am încercat în pregătirea liniilor de finanţare pentru PNRR - şi a fost o muncă asiduă împreună cu Ministerul Energiei, cu Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Agriculturii în încercarea de a structura nişte proiecte pentru a putea fi finanţate din PNRR. Cred că mai bine de un an jumate ne-am chinuit să definim nişte linii de finanţare, în special pe zona de centrale hidro, care erau în diverse faze de execuţie, şi care sunt absolut necesare din punct de vedere al siguranţei şi stabilităţii sistemului, mai ales că vedem din ce în ce mai multă energie regenerabilă mai puţin predictibilă introdusă în sistem. 
Mă refer aici la panouri fotovoltaice şi vânt, care induc nişte dezechilibre în sistem. 
Ele-s foarte utile, dar când privim în ansamblu sistemul energetic, trebuie, pe măsură ce instalăm genul acesta de capacităţi, să avem şi capacităţi rapide de echilibrare şi cred că în topul siguranţei şi combinat şi cu amprentă de carbon zero este nevoie de centrale hidro", a afirmat el, potrivit AGERPRES.
„Bateriile sunt total inutile atunci când avem o săptămână de ploi”
În prezent, Hidroelectrica deţine circa trei terawaţi-oră stocare în marile lacuri de acumulare, care poate fi folosită în orice condiţii meteorologice.
"Bateriile sunt utile într-o formă de optimizare punctuală între diverse intervale orare, atunci când avem soare. Bateriile sunt total inutile atunci când avem o săptămână de ploi, că n-avem cu ce să le încărcăm. Nu mai spun că nu stochează din vară până în iarnă", a menţionat acesta.
Potrivit directorului general interimar al companiei, Hidroelectrica investeşte în baterii "acolo unde facem sisteme hibride".
"De exemplu, avem diverse proiecte în pregătire - centralele hidro de pe firul apei, în combinaţie cu panouri fotovoltaice flotante. Avem astăzi un proiect în execuţie de 10 megawaţi. Practic, este primul proiect de anvergură fotovoltaic flotant pe marile lacuri de acumulare, pe Oltul inferior. Deja am finalizat studiile de fezabilitate pe nişte proiecte hibride, deci, practic, vrem să replicăm acest model pe cele cinci lacuri de acumulare de pe Oltul inferior. Vorbim de 800 de megawaţi-oră stocare, pentru că, ştiţi, stocarea se măsoară în megawaţi-oră şi mai puţin în megawaţi. E important câtă energie stocăm, nu ce putere instalată avem", a explicat şeful companiei.
Bogdan Badea a atras atenţia că aceste sisteme de stocare nu reduc presiunea pe preţul energiei.
"Nu cred că este tehnic corect să credem că toate aceste sisteme de stocare vor reduce presiunea pe preţul energiei. Nu. Sunt utile în special în reducerea dezechilibrelor şi, aici, dacă vorbim de modalitatea de formare a preţului pe piaţa de echilibrare (...) cred că putem discuta despre un mecanism care să facă o distribuire mai corectă. 
Sigur că nici în zona specialiştilor din energie nu avem o înţelegere unitară. 
Sunt voci care susţin preţul marginal, iar astăzi preţul marginal pe diverse servicii de sistem este dat de baterii. 
Sunt investiţii în baterii care s-au amortizat într-un an (...) dar vorbim şi de investiţii extrem de costisitoare, care se derulează pe o perioadă foarte lungă de timp şi vorbim de investiţii în care sprijinul statului este esenţial. 
Ne referim la hotărâri de guvern de expropriere, la hotărâri de guvern de defrişare", a susţinut el.
Hidroelectrica: „Noi, în 2026, încă nu avem acordul de mediu”
În acest context, Hidroelectrica a încercat să obţină bani europeni prin PNRR pentru aceste proiecte, însă "este un asalt al ONG-urilor pe toate aceste investiţii".
"Revenind la PNRR, ce am încercat noi la momentul respectiv a fost să finanţăm din bani europeni aceste proiecte de investiţii pe care le avem în diverse faze de execuţie, mai ales că mare parte dintre ele contribuie la siguranţa şi stabilitatea sistemului. Din păcate, este un asalt al ONG-urilor pe toate aceste investiţii, deşi tot în pregătirea în PNNR am actualizat toate acordurile de mediu, trecând prin toate procedurile legale astăzi în vigoare, tocmai ca să nu reprezinte o piedică în calea finanţării din PNRR a acestor investiţii, un proces care a durat peste doi ani la fiecare obiectiv de investiţii. 
Aici trebuie să mulţumesc şi Ministerului Energiei şi Ministerului Mediului, care în acest efort ne-au susţinut şi am reuşit să le închidem într-o perioadă scurtă de timp, comparativ cu perioadele anterioare, când, de exemplu, la Bumbeşti - Livezeni, unde am avut prima experienţă nefericită în 2017, când ni s-a anulat autorizaţia de construire cu un acord de mediu perfect valabil la momentul respectiv - decizia Curţii pe care n-am înţeles-o nici astăzi. Noi, în 2026, încă nu avem acordul de mediu", a arătat reprezentantul companiei, la conferinţa "Upgrade Romania OMANIA: Viaţa după PNRR: Cum evităm prăbuşirea investiţiilor în 2027", organizată de DC Media Group.
Șeful Hidroelectrica acuză birocrația din România
Bogdan Badea a făcut referire la birocraţia din România care duce la întârzierea foarte mare a proiectelor de investiţii, exemple în acest sens fiind centrala de la Vidraru sau Acumularea de la Paşcani.
"La Vidraru, unde vorbim de o retehnologizare în plină execuţie, tot ce vedeţi acolo a fost construită între 1960 şi 1966. Acordul de mediu, să înlocuim nişte echipamente vechi cu nişte echipamente noi, tot în 6 ani l-am obţinut. 
Asta e România de astăzi din punct de vedere al birocraţiei. (...) Şi vă dau un exemplu la o centrală mai mititică din punct de vedere al energiei, dar importantă din punct de vedere al realizării unei acumulări de apă într-o zonă secetoasă şi reglarea viiturilor în zona respectivă: Acumularea de la Paşcani. 
La Paşcani am organizat licitaţia pentru stavilele de la baraj. Doi participanţi s-au contestat la CNSC. Conform termenelor legale, CNSC trebuia să dea un răspuns, oricare - că anulăm, că reevaluăm, că facem ceva - în noiembrie anul trecut. Am primit decizia luna aceasta. 
Deci, cred că aici trebuie să ne uităm cu mai multă atenţie, să definim mai clar ce înseamnă (...) proiect de interes naţional, cum trebuie să se alinieze instituţiile, tot ale statului român, la decizia pe care o ia statul prin aceste instituţii", a atenţionat acesta.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; O informație de presă, care pune degetul pe rană.
Dacă ai fi cunoscut-o pe d-na Felicia Varzaru, căruia în urmă cu 6-7 ani i-am tălmăcit paragrafe din scrisoarea deschisă, pe care în data de 18.08.1990, prin intermediul ziarului România liberă, i-am transmis-o prim ministrului Petre Roman, altfel ar fi stat lucrurile.
Una dintre probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea a fost legată de invertorul lui, despre care pretindea că face minuni.
A venit avaria din Sistemele Energetice ale Spaniei și Portugaliei, iar pe net a circulat un material, în care se spunea același lucru pe care l-am susținut și eu în discuția contradictorie pe care am avut-o cu Maestrul Arsenie Bocancea.
Neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru mi-a lăsat un gust amar.
4. Site-ul 4MEDIA.ro din data de 25.05.2026 a publicat informația, ”România vinde curent la prânz cu 50 euro și îl cumpără seara cu 250 euro”.
Citez:

România produce energie ieftină, Bulgaria face profit. Experimentul „verde” al Guvernului Bolojan începe să lovească direct în buzunarele românilor
România a ajuns într-o situație absurdă: vinde energie ieftină la prânz și o cumpără înapoi seara la prețuri de cinci ori mai mari. În aprilie 2026, România exporta curent cu aproximativ 50 euro/MWh, iar câteva ore mai târziu importa energie la prețuri care au urcat până la 250 euro/MWh.
În timp ce românilor li se vorbește despre „tranziție verde” și „modernizare europeană”, realitatea este că România produce, iar alții câștigă. Bulgaria stochează energia ieftină produsă de România și o revinde apoi la suprapreț, în timp ce industria românească și populația suportă facturile uriașe.
Ironia este devastatoare: România are mai multe resurse, mai mult hidro, mai mult solar și mai mult eolian decât Bulgaria. Și totuși, Bulgaria începe să controleze jocul energetic regional pentru că a investit inteligent în stocare și flexibilitate.
În paralel:
hidrocentralele românești sunt blocate în instanțe;
energia produsă de români pleacă ieftin peste graniță;
iar seara populația cumpără curent scump.

Rezultatul? Facturi uriașe, industrie sufocată și o economie care își pierde competitivitatea exact în timp ce politicienii vorbesc despre „succesul tranziției verzi”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu; În această speță discutăm de SABOTAJ.
Împărțirea CIPEET(Centrala de Producere Energie Electrică și Termică) aparținând MEE, în Hidroelectrica și Termoelectrica a fost o GOLĂNIE.
În opinia mea, Virgil Popescu și Sebastian Burduja ar trebui arestați.
Eu sunt mai mult decât onorat de faptul că, în urmă cu circa 7 ani, fiica minoră(atunci) a d-nei Felicia Varzaru se amuza de bazaconiile susținute de mine.
Revenind la ”Provincia Europeană Vrancea”, vă amintesc că în data de 19.04.2026 am postat pe Facebook un mesaj public adresat primarului Cristi Valentin Misăilă, intitulat,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.

Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă, numai informația de presă vă place?
Despre comentariul pe care i l-am adresat d-nei Victorița Malinoiu, nu aveți nimic de spus?
PS Analizându-vă scrierile, am constatat că, aveți ceva din stilul d-nei Crina Dobre.
Greșesc?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu ce este așa de amuzant în comentariul pe care i l-am adresat mai sus d-nei Mihaela Dragu, de ți-am smuls un emoticon zâmbăreț, dar consider că este ceva de bine.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” Maestrul Arsenie Bocancea, probabil enervat că nu reușește să mă prindă cu nimic, suspectez că a decis să dea ”nadă la vulpi”.
Ghinion, cum ar spune Iohannis, deoarece ”vulpea” a mirosit ”nada” și nu a pus botul.
Deoarece d-na Mihaela Dragu, deși, postează multe scrieri, în relația cu mine se rezumă numai la emoticoane.
Acesta este motivul pentru care am încercat să o determin să facă și comentarii.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon nu teva lăsa la greu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Emoticonul plângăcios pe care ți l-am smuls la comentariul de mai sus pe care i l-am adresat d-nei Victorița Malinoiu, ar trebui să te motiveze, pentru a trece la fapte, în ceea ce privește colaborarea complementară pe care ți-am propus-o.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!

CAPITOLUL II 
CONCLUZII
Titlul prezentului mesaj public am dorit să fie în concordanță cu motto, iar dacă am reușit sau nu, d-voastră veți decide.
Lipsa de reacție pe care ați avut-o vizavi de precizarea prietenului special, Valentin Burlacu, pe care am citat-o ca motto, m-a deranjat foarte tare, drept pentru care consider că, meritați ”FORJAREA” la care intenționez să vă supun.  
În partea introductivă, am justificat de ce s-a impus să-mi pun în practică propriul plan de acțiune, pentru a vedea de unde sare iepurele.
Cele patru afirmații pe care le-am citat în partea introductivă, ar trebui să fie subiect de meditație pentru domniile voastre.
În legătură cu promo de la scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 25.05.2026 și comentariile care au fost făcute la postarea pe Facebook a scrierii, nu mai am nimic de adăugat.

A*.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
- De această dată nu mai am comentarii de evidențiat, dar voi prezenta o concluzie generală cu privire la scrierile postate la fiecare punct în parte.
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România și a atrofiat DEMNITATEA poporului român
- Acest punct, care s-a regăsit în toate scrierile mele, a fost motiv de divergență cu prietenul special, Valentin Burlacu, care la fel ca și COMUNIȘTII, i-a tratat pe toți legionarii la fel, indiferent dacă au făcut sau nu fărădelegi. 
B. ”PROFESIONIȘTII” Regimului Securist Postdecembrist, cu ajutorul cărora România a fost DEVALIZATĂ
- La punctul B.3., care este un comentariu pe care l-am copiat de pe pagina de Facebook a prietenului special, Valentin Burlacu, am remarcat că acesta și-a însușit întrebarea mea, 
- ”Ce știi să faci la modul concret?”
C. ”ONG - armata din spate” - Valentin Burlacu
- La acest punct, care reprezintă o afirmație a prietenului special, Valentin Burlacu, nu mai am nimic de adăugat, deoarece consider că am spus totul prin titlu.
D. CONSTITUȚIA și LEGILE din România, ignorate de DERBEDEII POLITICI postdecembriști și JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea
- La acest punct se impune să precizez,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
 Precizările d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru,
”Pentru mine, această #experiență Erasmus+ a avut o însemnătate aparte, având privilegiul de a participa atât ca profesor însoțitor la mobilitatea desfășurată la #Napoli, în mai 2025, cât și anul acesta, în #Grecia, în calitate de profesor observator în activitățile de tip job shadowing.”,
- în opinia mea, reprezintă un exemplu concret de aducere la perfecțiune a TARELOR COMUNISMULUI
F. Din CATEGORIAAșa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul. Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu   
- Titlul și motto de la acest mesaj public, consider că spun totul despre acest punct. 
G. ”PROFESIONALISMUL” prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, ”PROFESIONALISMUL” prim-vicepreședintelui PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, ONG-urile care SABOTEAZĂ Sistemul Energetic al României și Guvernul României care,  în domeniul energetic, își bate joc de poporul român 
- În legătură cu acest punct amintesc că, în data de 19.04.2026 am postat pe Facebook un mesaj public, pe care l-am adresat primarului Cristi Valentin Misăilă, intitulat,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.

B*. STUDIU!
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, cu ceva ani în urmă mi-a transmis prin intermediul Facebook, mesajul,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
- Constatând că, dialogul meu pe Facebook cu prietenul special, Valentin Burlacu, care pentru mine are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, are efect, în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ, de frecție la un picior de lemn, am decis să pun punct acestei acțiuni de bătut apa în piuă pentru a obține unt.
Prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut niște comentarii pe pagina mea de Facebook, cu care m-a băgat în NOAPTEA MINȚII.
Dacă pentru mine, efectul comentariilor prietenului special, Valentin Burlacu, a fost cel precizat mai sus, efectul acestor comentarii în rândul, 
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC,
- a fost de DURUT la BASCĂ. 
Precizez că, în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” am numai două probleme tehnico-economice și anume:
1. Speța ENET
Acesta este o problemă tehnico-economică, care este foarte dragă sufletului meu.
În mesajul public pe care în data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, intitulat:
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României,  MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.”  - Valentin Burlacu,
- consider că am fost foarte clar.
2. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
În discuție este o problemă de matematică.
a. Această problemă de matematică când am explicat-o cu caracter particular, unor, judecători, procurori, polițiști, jurnaliști, politicieni și simpli focșăneni, efectul a fost de FRICĂ, nu de REVOLTĂ, așa cum ar fi fost normal să fie.
b. Atunci când le-am solicitat profesorilor de matematică de la Liceul Unirea Focșani, prof. Dan Popoiu și prof.Enache Pătrașcu, ca în calitatea lor de consilieri în CL Focșani să ridice în CL Focșani, problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, s-au făcut că plouă.
c. Nu lipsit de importanță este faptul că, liberalul mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” ec. Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea, că este bun auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a fost coleg de clasă la Liceul Al.Ioan Cuza Focșani cu profesorii de matematică, Dan Popoiu și Enache Pătrașcu.
d. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc 4 ani din munca de salahor.
În tot acest timp economistul liberal Eugen Ciorici, care a demonstrat DISPREȚ față de focșăneni, a beneficiat numai de avansări în funcție.
e. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România(CAFR) că, auditul prin care s-a vrut LEGALIZAREA ESCROCHERIEI de la CUP Focșani este greșit și mi s-a dat dreptate.
Pentru președintele PNL Vrancea, ec. Ciobotaru Dragoș, prim-vicepreședintele PNL Vrancea, ec.Alexandru Ciprian Epure și prefectul jud Vrancea, Liviu Macovei, o astfel de demonstrație la CAFR este considerată o joacă de copii tâmpiți.
f. Având în vedere cele precizate mai sus, am afirmat și susțin că,
a*. ”În fața mea, pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff”;
b*. ”Un profesor de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
g. La Liceul nr.1 Focșani, unde am fost profesor de mâna a II a, s-a format o TRIPLETĂ de AUR, compusă din profesori de matematică, care a ajuns la concluzia că sunt cam prost, și-i dau șpagă directorului Daniel Gabrielescu, pentru a mă angaja profesor pe perioadă determinată.
În legătură cu TRIPLETA de AUR formată din profesori de matematică de la Liceul nr. 1 Focșani, situația se prezintă astfel:
a*. Profesor Daniela Gabriela Marchitan, prin prestația pe care a avut-o în CJ Vrancea, în calitate de consilier PNL, a demonstrat că este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
b*. La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
- Doamna ex-director de la Liceul nr.1 Focșani, prof. Cristina Trofin, urmare a acțiunii primarului Cristi Valentin Misăilă, prin care a pus-o să GÂNDEASCĂ la RECE, a demonstrat că, SPIRITUL CIVIC al domniei sale, este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
Comportamentul  ex-directorului de la Liceul nr.1 Focșani, prof. Cristina Trofin, vizavi de persoana mea, mă obligă să-i IMPUN SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
c*. În cazul d-rei prof. Răvaș Cența, doresc să-i văd SPIRITUL CIVIC în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, dar nu voi interveni cu nimic.

Așa cum rezultă din precizarea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, eu sunt ”MIJLOC” pentru el.
Aplicând în practică, lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat postacul ”orion”, am dorit ca prietenul special, Valentin Burlacu, să-mi fie ”MIJLOC”.
Scrierea, ”Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI? având 
MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”,
- reprezintă PROBA de LUCRU prin care am făcut din prietenul special, Valentin Burlacu, ”MIJLOC” pentru mine.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce calificativ îmi dați pentru modul în care am aplicat în practică lecțiile primite de la profesorul ”orion”, în cazul prietenului special, Valentin Burlacu, pe care mi l-am făcut ”MIJLOC”?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
27.05.2026                                        Ulise Grosu 
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerică Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
V-aș fi recunoscător dacă îmi veți răspunde la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE din acest studiu.
Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Nota este da,de cal castrat,fără alte detalii, comentarii, mergi la Misaila să.ti așeze țiglele!
Grosu Ulise
Aurel Farcasanu; Mulțumesc de recomandare!
Îți propun să consulți un avocat pentru a afla ce înseamnă o ”infracțiune contra umanității” și în ce articol de lege se încadrează DENIGRAREA PUBLICĂ la care m-ai supus.
Te informez că, eu convenisem cu fratele să, ieșim din indiviziune pe cale amiabilă, dar din momentul în care președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, a refuzat să facă ceea ce am convenit.
În urmă cu peste doi ani numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă, așa cum am convenit cu acesta și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea.
Polițistul care i-a soluționat plângerea penală numitei Grosu Florina, mi-a recomandat să nu merg acasă la fratele meu, iar ieșirea din indiviziune să o fac pe cale judecătorească.
DENIGRAREA PUBLICĂ la care m-ai supus, a condus la concluzia că, la mijloc ar putea fi vorba de o colaborare a ta cu președintele Marian Oprișan, altfel nu se justifică ”de ce te-ai legat la cap fără să te doară”.
Se bârfește că și numita Grosu Florina mi-a făcut plângere penală, tot din dispoziția președintelui Marian Oprișan.
Discutând despre o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII, când vei fi obligat să dai cu subsemnatul, pentru a-ți justifica DENIGRAREA PUBLICĂ la care m-ai supus, vei simți pe propria piele cum stau lucrurile cu ”țigla de pe casă”.
PS Probabil că prietenul tău din copilărie, Penteliuc Mircea, știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise - serie de emoticoane zâmbărețe.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special, este de plâns nu de râs.
Maestrul Arsenie Bocancea, mi-a spus cu muți ani în urmă că, sunt cobai pentru un grup de specialiști în psihologie umană.
Dacă voi corobora șirul de emoticoane zâmbărețe, pe care ți l-a smuls comentariul pe care i l-am adresat lui Aurel Farcasanu, cu precizările tale,
a. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznas.
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovati``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții.
Se pare ca asemenea apelative te suparau in aparență, dar îți mângaiau orgoliul in realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândete, dar in același timp ,a vrut sa te pregateasca pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai.
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”
b. ”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohannis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , poate așa vezi tu.
Nu, Ulise , la nivelul tău, așa se vede, dar panorama arată altfel.
Dar ce contează este scopul, nu mijlocul.
Că tu ai obsesia micimii tale, este o problemă exclusiv de orgoliu.”
- concluzia mea este că, Maestrul Arsenie Bocancea a devenit ”COBAI” pentru mine.
PS De această concluzie nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Mariana Simon, Ioana Ichim, Sandina Voicu, Mihaela Dragu, Mihai Vulpescu, Valentin Burlacu, Radu Viorel Ursache, Virgil Teodorescu, Nicoleta Nicol, Nicu Vrinceanu și alții;
Stimați prieteni speciali,
- V-aș fi recunoscător dacă mi-ați răspunde la întrebarea din acest studiu, dar dacă nu-mi răspundeți, nu-i niciun bai.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat practic, afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC și-ar fi permis să-mi facă recomandarea:
”Aurel Farcasanu
Nota este da,de cal castrat,fără alte detalii, comentarii, mergi la Misaila să.ti așeze țiglele!?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise GIF un bărbat cu pumnul strâns și degetul mijlociu în sus.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Același lucru ți-a arătat și d-na Mariana Simon, când ai afirmat că ”ți se rupe de domnia sa.”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, deoarece intenționez să adresez un mesaj public unor persoane din LUMEA REALĂ, prezentul studiu nu este o vorbă aruncată în vânt.
După cum puteți observa, două comentarii pe care le-am făcut, i-au smuls prietenului special, Valentin Burlacu, emoticoane zâmbărețe.
Întrebarea întrebătoare, din studiu, am adresat-o direct azi, 27.05.2026, unor cititori fideli ai scrierilor mele, care au fost încântați de modul în care am aplicat în practică, învățăturile primite de la profesorul meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, și după modelul în care eu sunt ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am făcut ca prietenul special, Valentin Burlacu, să fie ”MIJLOC” pentru mine.
- D-voastră ce părere aveți de această tărășenie?
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC mi-a făcut următoarea recomandare:
”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Nota este da,de cal castrat,fără alte detalii, comentarii, mergi la Misaila să.ti așeze țiglele!
Această recomandarea a impus să-și adresez un comentariu.
1. Ai pretins că, faci postări pentru cei mulți și proști.
2. Te-am suspectat că, pentru prestația de pe Facebook, primești un TAIN de la președintele Marian Oprișan.
3. M-ai făcut albie de porci, în urmă cu circa 6-7 ani, pentru că am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru, deoarece a mimat că, nu înțelege problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
4. I-ai livrat SENTIMENTE ALTERATE Maestrului Arsenie Bocancea, în târg la Dumbrăveni, iar rezultatul se cunoaște.
5. Am insistat ca, să ai puțină milă față de prietenul special, Valentin Burlacu, dar mi-ai ignorat recomandarea și i-ai livrat și lui tot ”sentimente alterate”.
6. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea a profitat de nevinovăția lui Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!) și nevinovăția lui Sandu Gurguiatu și ani de zile i-a încurajat să mă denigreze prin intermediul Facebook.
Sandu Gurguiatu a demonstrat că, președintele Marian Oprișan îi este idol.
7. Ai pretins că, ”am puse invers țigle pe casă.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- În calitatea ta de specialist în ”ȚIGLE”, cum apreciezi recomandarea pe care mi-a făcut-o ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC, respectiv, prietenul din copilărie al revoluționarului de Focșani, Penteliuc Mircea?
PS Dacă întrebare nu-ți este clară, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise GIF - 
 O domnișoară dezbrăcată și recomandarea ”.....se poate circula fără restricții...”,
Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Vorbește cu fratele tău, poate pe viitor o să-ți revii,tiglele sunt la tine???
Grosu Ulise
Aurel Farcasanu; Constat că stai foarte bine la capitolul tupeu.
Mulțumesc pentru recomandare, dar vreau să-ți cer daune morale în instanță pentru prestația ta, minim pensia ta pe un an, pentru a fi o lecție și pentru alți DIVERSIONIȘTI ca tine.

Grosu Ulise
Mariana Simon; La comentariul pe care i l-am adresat prietenului Radu Viorel Ursache, D-voastră v-am smuls un emoticon zâmbăreț, iar prietenului special, Valentin Burlacu, i-am smuls un comentariu plângăcios.
În concluzie, comentariul a fost de ”râsul-plânsul”.
GIF-ul prietenului special, Valentin Burlacu, cu o domnișoară dezbrăcată și recomandarea ”.....se poate circula fără restricții...”, îmi depășește posibilitățile.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Atunci când am afirmat că de unul singur, fără a avea complici, am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea, mi-ai adresat întrebările magice:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”
Dacă întrebările magice mi-au fost foarte clare, GIF-ul cu domnișoara dezbrăcată care pretinde că ”... se poate circula fără restricții..”, pe care l-ai postat mai sus, îmi depășește posibilitățile.
Legat de acest studiu se impun niște precizări punctuale.
1. Am afirmat că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
În legislatura trecută a CL Focșani, am întrebat-o pe d-na consilier PSD, prof. Lauriana Ailincuței:
a. Ați știut ce ați votat când ați mărit prețul la mc de gunoi menajer în mun.Focșani?
b. Cât știe un elev absolvent de liceu tehnologic din jud. Vrancea, procentual, din meseria pentru pentru care primește un atestat la sfârșitul celor 12 clase.
Deoarece d-na inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, mi-a spus să o întreb pe d-na inspector general prof. Daniela Gabriela Marchitan, imediat s-a instalat o atmosferă a la Tom și Jerry.
În prezent, relația mea cu d-na inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof.Lauriana Ailincuței, este amicală.
2. Din BULA COMPULSIVĂ în care m-a băgat liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, în opinia mea, precizarea,
”Pentru mine, această #experiență Erasmus+ a avut o însemnătate aparte, având privilegiul de a participa atât ca profesor însoțitor la mobilitatea desfășurată la #Napoli, în mai 2025, cât și anul acesta, în #Grecia, în calitate de profesor observator în activitățile de tip job shadowing.”,
- un exemplu concret de adus TARELE COMUNISTE la perfecțiune.
3. Fostul angajat al Prefecturii Vrancea, Aurel Farcasanu, a demonstrat cât de actuală este lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi muncim, nu gândim!”.
4. Precizarea,
”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”,
în opinia mea, demonstrează EFECTUL Stockholm pe care fostul angajat al Prefecturii Vrancea îl manifestă față de președintele Marian Oprișan.
5. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, sunt cobai pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
Însușindu-mi lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, care mi-au fost predate de profesorul ”orion”, după cum poți constata, nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
6. Ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele pe care i le-am acordat profesorului ”orion”, pentru a putea dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
7. Deși, acest studiu l-am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, iar prin Messenger la mulți prieteni de pe Facebook, nu am primit răspuns la
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
”- Ce calificativ îmi dați pentru modul în care am aplicat în practică lecțiile primite de la profesorul ”orion”, în cazul prietenului special, Valentin Burlacu, pe care mi l-am făcut ”MIJLOC”?”
În discuții particulare, toți cititorii fideli ai scrierilor mele cu care am vorbit, mi-au spus că le-au plăcut cum am aplicat în practică lecțiile profesorului ”orion”.
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă,
Dacă mi-ați fi pus o pilă la liderii D-voastră de sindicat, pentru a-i face o sfeștanie, Maestrului Arsenie Bocancea, sunt convins că, aceștia l-ar fi scos din ”DEPRESIA” în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, a urmat un curs cu acad. Solomon Marcus, care era un curs foarte greu, dar la modul în care era predat respectivul curs, oricât de prost ai fi fost tot rămâneai cu ceva.
Eu l-am avut pe profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul orion”, ale cărui lecții le-am aplicat în practică.
Întrebarea întrebătoare din acest studiu se referă la modul în care am aplicat în practică lecțiile profesorului ”orion”, dar după cum se poate vedea, nu sunt băgat în seamă, în ciuda insistențelor mele.
Această scriere abordează rolul nefast pentru poporul român, pe care l-a avut ȘCOALA COMUNISTĂ și pe care îl are ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
Legat de acest lucru am dat exemple concrete, cu nume și prenume.
Dacă d-na prof. Stana Georgescu de la Vintileasca m-a ejectat din lista de prieteni de pe pagina de Facebook, când am întrebat-o cu ce rămân concret elevii de la Vintileasca din disciplina Educație civică, care este predată în gimnaziu, mă bucur că D-voastră nu m-ați ejectat.
Consider că, este exagerată precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania.
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic.
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.”
În aceste condiții, mi-ar plăcea dacă mă veți contrazice în legătură cu părerea mea despre ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
PS Dacă ceva nu vă este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, nu vă va lăsa la greu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mă onorează emoticonul zâmbăreț, pe care ți l-am smuls la comentariul pe care i l-am adresat d-nei prof. Florentina Sandru.
Cu o probabilitate foarte mare voi fi ignorat de destinatarul comentariului.

C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu
a. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că sunt cobai pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
b. Fiind supus unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, avem imaginea ROLULUI pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în DEVALIZAREA României.
Are mai puțină importanță că, tu ai numit TERORISMUL PSIHIC un EXPERIMENT SOCIAL cu reguli clare de aplicare.
c. ”RECREȘTINAREA” forțată a Maestrului Arsenie Bocancea și TRANSFORMAREA TERORISMULUI PSIHIC la care am fost supus în MANĂ CEREASCĂ, au determinat apariția PEDEPSELOR DIVINE, care l-au năucit pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
d. Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, ar trebuie să se SPELE DE RUȘINE.
Dacă va face sau nu acest lucru, nu am de unde să știu.
e. Dacă pentru Maestrul Arsenie Bocancea am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare, pentru tine am calitatea de ”TROLL”.
Nu consideri că, este mai mult decât rușinos pentru niște profesioniști în servicii, ca în atâta timp, cheltuind mulți bani și forță umană să nu-mi descopere ȘEFII?
Este adevărat că la mijloc este vorba despre niște ȘEFII INEXISTENȚI, iar acest lucru mi-a permis să mă amuz pe seama efortului pe care l-a făcut Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană.
Doamna Coca Manolescu a avut o prestație foarte interesantă.
f. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”, s-a impus să am și eu ”MIJLOCUL” meu.
Am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi  le-a predat profesorul ”orion” și am rezolvat problema.
g. Afirmațiile pe care le-ai făcut și pe care le-am citat la greu în scrierile mele, din punctul meu de vedere, sunt foarte grave.
După neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru, consider că ar fi JENANT ca afirmațiile tale să se dovedească a fi VORBE de CLACĂ. 
2. Precizări pentru inspectorul general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu și inspector general adjunct prof. Lauriana Ailincuței 
a. Urmare a DISPREȚULUI pe care l-ați manifestat față de focșăneni, din calitatea de consilieri în CL Focșani, legislatura 2020-2024, ENET, în opinia mea, a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de către primarul Cristi Valentin Misăilă.
b. DISPREȚUL D-voastră față de focșăneni, i-a dat posibilitatea primarului Cristi Valentin Misăilă ca în toamna anului 2024 să pună profesorii focșăneni să gândească la rece.
Cu această ocazie s-a putut constata că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
c.
La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Legat de acest subiect, recomand de la CAPITOLUL I, pct. 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!” ”  
d. De la punctul B*. STUDIU, citez,
1. Speța ENET
Acesta este o problemă tehnico-economică, care este foarte dragă sufletului meu.
În mesajul public pe care în data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, intitulat:
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României,  MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.”  - Valentin Burlacu,
- consider că am fost foarte clar.
e. Punctul B*. STUDIU are  punctul ”
2. ESCROCHERIA de la CUP Focșani”
La acest punct consider că am fost foarte clar, cu privire la anumiți profesori de matematică.
f. În ședința CL Focșani din data 28.05.2026, spre dezamăgirea mea, nu a fost prezent fizic niciun profesor consilier.
- Am remarcat prestația on-line a d-nei consilier PSD, Constantinescu Ioana Camelia, director Liceul de Artă Focșani, care mi s-a părut a fi aproape identică cu a omului politic liberal din legislatura trecută a CL Focșani, Alina Drumea.
- În ceea ce o privește pe d-na consilier PSD Săndulescu Andreea Raluca, director la Liceul Al. Ioan Cuza Focșani, o informez publică că, d-na director adjunct Mausi Vișan Tescaru a fost o VICTIMĂ COLATERALĂ a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea.
Pentru acest disconfort nu-mi poartă niciun fel de resentiment.
- Despre d-na consilier USR prof.dr.dr. Alexandra Tătaru nu mai am nimic de adăugat.
g. I-am solicitat public inspectorului de matematică de la ISJ Vrancea, prof. Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani d-nei inspector general prof.dr. Livia Marcu.
Doamna prof. Livia Marcu în calitatea de consilier PNL în CJ Vrancea să-i tălmăcească ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
În data de 18.04.2026 i-am adresat omului politic Liviu Macovei, actualmente prefectul jud. Vrancea, mesajul public intitulat, 
SPECTACOL pentru PROSTIT PROȘTII sau DISPERARE?” având
MOTTO:  După 1990, am scăpat de ,,povara`` industriei comuniste , taind-o la fier vechi, dar am rămas cu certificatele de CO2 pe care le-am vândut.
Am distrus tot ce se putea distruge, am vândut tot ce se putea vinde si acum ne-am trezit in curul gol.
Urmează evacuarea din șandrama.
De asta se ocupă Bolojan și cei care-i vor urma.
Noi suntem proprii noștri calai, nu străinii.
Ei doar profită în mod cinic de slăbiciunea aceste nații.” - Valentin Burlacu
Acest mesaj public are 
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
NOTA: Precizez că în anul 2006 am fost delegat prin semnătură de circa 700 de focșăneni să aflu structura costurilor la mc de apă și canal facturat de CUP Focșani abonaților din mun.Focșani. 

29.05.2026                                       Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
”SINCERITATEA fostului ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, a scos în evidență comportamentul Regimului Securist Postdecembrist, care în 37 ani de ”democrație originală” a DEVALIZAT România” având
MOTTO: Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1* CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România și a atrofiat DEMNITATEA poporului român
B. ”PROFESIONIȘTII” Regimului Securist Postdecembrist, cu ajutorul cărora România a fost DEVALIZATĂ
C. ”ONG - armata din spate” - Valentin Burlacu
D. CONSTITUȚIA și LEGILE din România, ignorate de DERBEDEII POLITICI postdecembriști și JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
F. Din CATEGORIAAșa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul. Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu   
G. ”PROFESIONALISMUL” prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, ”PROFESIONALISMUL” prim-vicepreședintelui PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, ONG-urile care SABOTEAZĂ Sistemul Energetic al României și Guvernul României care,  în domeniul energetic, își bate joc de poporul român
2*.C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu
a. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că sunt cobai pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
b. Fiind supus unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, avem imaginea ROLULUI pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în DEVALIZAREA României.
Are mai puțină importanță că, tu ai numit TERORISMUL PSIHIC un EXPERIMENT SOCIAL cu reguli clare de aplicare.
........
f. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”, s-a impus să am și eu ”MIJLOCUL” meu.
Am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi  le-a predat profesorul ”orion” și am rezolvat problema.
g. Afirmațiile pe care le-ai făcut și pe care le-am citat la greu în scrierile mele, din punctul meu de vedere, sunt foarte grave.
După neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru, consider că ar fi JENANT ca afirmațiile tale să se dovedească a fi VORBE de CLACĂ. 
2. Precizări pentru inspectorul general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu și inspector general adjunct prof. Lauriana Ailincuței 
a. Urmare a DISPREȚULUI pe care l-ați manifestat față de focșăneni, din calitatea de consilieri în CL Focșani, legislatura 2020-2024, ENET, în opinia mea, a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de către primarul Cristi Valentin Misăilă.
b. DISPREȚUL D-voastră față de focșăneni, i-a dat posibilitatea primarului Cristi Valentin Misăilă ca în toamna anului 2024 să pună profesorii focșăneni să gândească la rece.
Cu această ocazie s-a putut constata că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
c.
La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Legat de acest subiect, recomand de la CAPITOLUL I, pct. 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!” ”  
......

Mariana Simon; Nicoleta Nicol, Victorița Malinoiu, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Mihaela Dragu, Valentin Burlacu, Mihai Vulpescu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Virgil Teodorescu și alții,
Stimați prieteni speciali,
Deși, la CAPITOLUL II CONCLUZII, pct. C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE, am fost foarte clar cu prietenul special, Valentin Burlacu, consider că se impune să, vă mai fac niște precizări punctuale:
1. Nu știu cu ce a rămas Maestrul Arsenie Bocancea din cursul pe care l-a urmat cu acad. Solomon Marcus, despre care a spus că, ”A fost un curs foarte greu, dar la modul în care a fost predat, oricât de prost erai tot rămâneai cu ceva.”.
2. Aplicând în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat prof. ”orion”, am dat o probă de lucru și mi l-am făcut ”MIJLOC” pe prietenul special, Valentin Burlacu.
3. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
Deoarece nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu ”MIJLOC”, mi s-a părut normal, ca nici eu să nu-l întreb pe prietenul special, Valentin Burlacu, dacă vrea să-mi fie ”MIJLOC”.
Pe cale de consecință l-am pus în fața faptului împlinit.
4. Așa cum în cazul d-nei Felicia Varzaru am dat Cezarului ce este al Cezarului, la fel am procedat și în cazul prietenului special, Valentin Burlacu.
Două puncte de la CAPITOLUL I sunt afirmații ale prietenului special, Valentin Burlacu.
5. Are mai puțină importanță, dacă TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, se numește EXPERIMENT SOCIAL.
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, sunt COBAI pentru o echipă de specialiști în psihologie umană, dar în final un observator independent ar putea constatat că, nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
6. GIF-ul cu un bărbat având pumnul strâns și degetul mijlociu ridicat, pe care prietenul special, Valentin Burlacu, l-a postat de mai multe ori la rubrica de comentarii a informațiilor de presă, care formează această scriere, demonstrează o anumită supărare.
De asemenea, am constatat că, supărarea prietenului special, Valentin Burlacu, a amuzat-o pe d-na Mariana Simon,
7. Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu mai prezintă ”interes operativ” pentru mine și nici bătutul apei în piuă prin intermediul acestei rubrici pentru a obține unt, nu se mai justifică, am trecut la punerea în practică a propriului plan de acțiune.
Prin mesajul transmis conducerii ISJ Vrancea, consider că am fost foarte clar.
PS În opinia mea, pentru situația tragico-comică în care se află Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, vina o poartă prietenul Radu Viorel Ursache, care le-a livrat ”SENTIMENTE ALTERATE” în târg la Dumbrăveni.
Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
1. Analizând comportamentului Maestrului Arsenie Bocancea, am ajuns la concluzia că, acesta ar putea fi o ”REÎNCARNARE” a lui Ștefan cel Mare.
Citez:
”Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéțe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai.”
2. Dintr-o discuție particulară, a rezultat că ți-a fost remarcată precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania.
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic.
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.”
Persoana care a remarcat această afirmație, mi-a spus ceva de genul, ”Dacă s-a confirmat tot ce ai susținut, ce ar putea să-ți spună?”
3. Comportamentul ultimului meu DENIGRATOR, Aurel Farcasanu, care rezultă din această scriere, în opinia mea, spune multe despre ȘCOALA COMUNISTĂ și SINDROMUL Stockholm al focșănenilor față de președintele Marian Oprișan.
4. Zilele trecute m-am întâlnit întâmplător cu Petrică Azoiței și m-am amuzat pe tema vacilor melomane de la Ferma Doaga.
Am avut grijă să-i transmit o vorbă de duh lui Horia Furtună, pentru că nu m-a ajutat cu un loc de muncă, în perioada în care urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
5. Punctul ”C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
(1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu”)
coroborat cu comentariul de mai sus, care i-a smuls un emoticon zâmbăreț d-nei Mariana Simon, ar trebui să-ți fie un subiect de meditație.
6. Dacă lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” se învârte în jurul postacului ”orion”, mi s-a părut normal să dau o probă de lucru, în care să aplic în practică, învățăturile primite de la profesorul ”orion”.
7. Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; USR este reprezentantul în politica al ONG-urilor. Acest lucru cred ca l-au înțes majoritatea cetățenilor.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În scrierea mea, de care te-am informat prin promo, am insistat pe acest lucru, dar mulți citesc, puțin pricep.”
Urmare a discuțiilor directe pe care le am, rezultă că, NU s-a înțeles afirmația ta:
”USR este reprezentantul in politica al ONG-urilor.”.

CAPITOLUL 9
DEVIZA ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, ”Țara te vrea prost!”

MOTTO: La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".

MESAJ PUBLIC adresat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului 
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC

Constatând că efectul practic al scrierilor mele este zero, am luat decizia să intru în silenzio stampa și să urmăresc dacă  maxima mea mioritică,
- ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni?!”,
- are tangență cu realitatea.
Deoarece prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut mai multe comentarii pe pagina mea de Facebook, care, în opinia mea, sunt foarte grave, s-a impus să le valorific.
Deoarece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a demonstrat neputință în a-mi trece proba de lucru și a demonstra practic, precizarea,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”   
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
-
prin popularizarea afirmațiilor prietenului special, Valentin Burlacu, am avut grijă să-mi trag spuza pe turta mea.
Nu am făcut un secret din această acțiune, iar acest lucru rezultă din titlul și motto de la ultimele trei scrieri pe care le-am postat pe Facebook.
Citez:
1.
Urmând exemplu ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care mi-a spus, 
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
am hotărât ca prietenul special, Valentin Burlacu, să-mi fie ”MIJLOC” pentru a le pune ”sare pe coadă”,

a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC”
având
MOTTO: Grosu Ulise , tu poți debita ceva? 
Neuronul acela al tău, poate debita ceva? 
Nu contează ce, poate fi o poezie cu vers alb pentru nou nascuti sau pentru usr-isti, totuna. 
Îți dau un exemplu:
Ulise, zglobiu ca o dimineață fără alarma,
te rastorni peste colțuri de stradă cu un zâmbet.
Mintea ta, confuză uneori, e un labirint de stele,
dar găsești mereu drumul înapoi cu o glumă. Ce zici? Te bagi?” - Valentin Burlacu- (23.05.2026)
2. ”Ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei PUBLICI?” având 
MOTTO: ”Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.” - Valentin Burlacu
(NOTA: Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , pot face ceva pentru tine?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mulțumesc de întrebare!
Singurul lucru pe care îl poți face, este să valorifici rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
În legătură cu modul în care trebuie să fie valorificat acest rezultat, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , se ocupă alții. Poate vor valorifica ei. Eu nu sunt în război cu nimeni.”-(25.05.2026)
3.SINCERITATEA fostului ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, a scos în evidență comportamentul Regimului Securist Postdecembrist, care în 37 ani de ”democrație originală” a DEVALIZAT România” având
MOTTO: Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu-(29.05.2026)

La CAPITOLUL II, CONCLUZII, al scrierii pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, este punctul ”C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE”.
-
Acest punct are subpunctele:
1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu
2. Precizări pentru inspectorul general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu și inspector general adjunct prof. Lauriana Ailincuței 
De asemenea, scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, al cărui titlu și motto l-am citat mai sus, la CAPITOLUL I are punctul 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!””.
La subpunctul E.2. s-a făcut următorul comentariu:
”Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Dacă 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în ‘Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ’, atunci riscul e să creștem copii pentru rapoarte, nu pentru realitate. 
Tehnologia e unealtă, nu scop. 
Un profesor bun folosește platforma, dar nu înlocuiește contactul uman, joaca, greșeala, întrebarea pusă cu gura, nu pe chat.
Mobilitățile Erasmus+ pot fi aur curat — vezi alte sisteme, alte metode, alte culturi. Devin însă ‘tare ale comunismului’ doar când:
• Rămân la nivel de poze și diurnă, nu de schimbare în clasă. • Se transformă în bifă pentru dosar, nu în lecție nouă pentru copilul din bancă. • Validează sistemul în loc să-l scuture puțin.
Deci nu experiența e problema, ci ce facem cu ea după ce ne întoarcem acasă, la Focșani.
Dacă pun cap la cap cele două idei, concluzia mea e asta:
Sistemul se ține în picioare pe două picioare: birocrația care ne obosește și formarea/proiectele care ne amețesc. 
Prima ne ține ocupați cu adeverințe ca să nu mai avem timp de întrebări. A doua ne plimbă prin mobilități ca să avem impresia că se schimbă ceva, dar la clasă tabla e tot aia, catalogul e tot triplu, frica de inspectorat e tot acolo.
Când te întorci din job shadowing de la Napoli sau Grecia și predai exact la fel, atunci am schimbat doar decorul, nu piesa. Și copiii noștri nu au nevoie de alt afiș colorat . 
Au nevoie de alta pietà.
Sunt de acord că birocrația ne mănâncă suveranitatea. lar multe proiecte riscă să devină formă fără fond. 
Concluzia? 
Avem nevoie de mai puțină hârtie și mai mult curaj. De profesori care, fie că vin din Grecia sau n-au ieşit din Vrancea, intră la clasă pentru copii, nu pentru raportări. 
Altfel schimbăm doar decorul. 
lar copiii merită o piesă nouă, nu doar un program artistic pentru Erasmus+.”

Deși, scrierile le transmit prin mail la circa 200 de focșăneni, le postez pe Facebook, iar promo la aceste scrieri îl transmit prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook, nu primesc niciun feedback.
Numai prin discuții directe cu cititorii fideli ai scrierilor mele, pot afla un feedback, dar este să folosesc o expresie la modă.
Despre scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026 nu am aflat părerea cititorilor fideli ai scrierilor mele.
Acest lucru îl voi afla în data de 02.06.2026.
Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026 a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
”SINCERITATEA fostului ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, a scos în evidență comportamentul Regimului Securist Postdecembrist, care în 37 ani de ”democrație originală” a DEVALIZAT România” având
MOTTO: Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1* CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor în România și a atrofiat DEMNITATEA poporului român
B. ”PROFESIONIȘTII” Regimului Securist Postdecembrist, cu ajutorul cărora România a fost DEVALIZATĂ
C. ”ONG - armata din spate” - Valentin Burlacu
D. CONSTITUȚIA și LEGILE din România, ignorate de DERBEDEII POLITICI postdecembriști și JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
F. Din CATEGORIAAșa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul. Cu mânuța noastră le-am, dat.” -  Valentin Burlacu   
G. ”PROFESIONALISMUL” prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, ”PROFESIONALISMUL” prim-vicepreședintelui PNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, ONG-urile care SABOTEAZĂ Sistemul Energetic al României și Guvernul României care,  în domeniul energetic, își bate joc de poporul român
2*.C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu
a. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că sunt cobai pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
b. Fiind supus unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, avem imaginea ROLULUI pe care l-au avut SERVICIILE POSTDECEMBRISTE în DEVALIZAREA României.
Are mai puțină importanță că, tu ai numit TERORISMUL PSIHIC un EXPERIMENT SOCIAL cu reguli clare de aplicare.
........
f. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”, s-a impus să am și eu ”MIJLOCUL” meu.
Am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi  le-a predat profesorul ”orion” și am rezolvat problema.
g. Afirmațiile pe care le-ai făcut și pe care le-am citat la greu în scrierile mele, din punctul meu de vedere, sunt foarte grave.
După neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru, consider că ar fi JENANT ca afirmațiile tale să se dovedească a fi VORBE de CLACĂ. 
2. Precizări pentru inspectorul general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu și inspector general adjunct prof. Lauriana Ailincuței 
a. Urmare a DISPREȚULUI pe care l-ați manifestat față de focșăneni, din calitatea de consilieri în CL Focșani, legislatura 2020-2024, ENET, în opinia mea, a fost FALIMENTAT INTENȚIONAT de către primarul Cristi Valentin Misăilă.
b. DISPREȚUL D-voastră față de focșăneni, i-a dat posibilitatea primarului Cristi Valentin Misăilă ca în toamna anului 2024 să pună profesorii focșăneni să gândească la rece.
Cu această ocazie s-a putut constata că, spiritul civic al profesorilor focșăneni este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de ILCaragiale.
c.
La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Legat de acest subiect, recomand de la CAPITOLUL I, pct. 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!” ”  
......
g. I-am solicitat public inspectorului de matematică de la ISJ Vrancea, prof. Ionel Tătaru, să-i tălmăcească problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani d-nei inspector general prof.dr. Livia Marcu.
Doamna prof. Livia Marcu în calitatea de consilier PNL în CJ Vrancea să-i tălmăcească ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.
În data de 18.04.2026 i-am adresat omului politic Liviu Macovei, actualmente prefectul jud. Vrancea, mesajul public intitulat, 
SPECTACOL pentru PROSTIT PROȘTII sau DISPERARE?” având
MOTTO:  După 1990, am scăpat de ,,povara`` industriei comuniste , taind-o la fier vechi, dar am rămas cu certificatele de CO2 pe care le-am vândut.
Am distrus tot ce se putea distruge, am vândut tot ce se putea vinde si acum ne-am trezit in curul gol.
Urmează evacuarea din șandrama.
De asta se ocupă Bolojan și cei care-i vor urma.
Noi suntem proprii noștri calai, nu străinii.
Ei doar profită în mod cinic de slăbiciunea aceste nații.” - Valentin Burlacu
Acest mesaj public are 
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
NOTA: Precizez că în anul 2006 am fost delegat prin semnătură de circa 700 de focșăneni să aflu structura costurilor la mc de apă și canal facturat de CUP Focșani abonaților din mun.Focșani. 
29.05.2026                                       Ulise Grosu 
La postarea de pe Facebook a scrierii la care am făcut promo pe care l-am citat mai sus, s-au făcut următoarele 
COMENTARII
Grosu Ulise
Mariana Simon; Nicoleta Nicol, Victorița Malinoiu, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Mihaela Dragu, Valentin Burlacu, Mihai Vulpescu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Virgil Teodorescu și alții,
Stimați prieteni speciali,
Deși, la CAPITOLUL II CONCLUZII, pct. C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE, am fost foarte clar cu prietenul special, Valentin Burlacu, consider că se impune să, vă mai fac niște precizări punctuale:
1. Nu știu cu ce a rămas Maestrul Arsenie Bocancea din cursul pe care l-a urmat cu acad. Solomon Marcus, despre care a spus că, ”A fost un curs foarte greu, dar la modul în care a fost predat, oricât de prost erai tot rămâneai cu ceva.”.
2. Aplicând în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat prof. ”orion”, am dat o probă de lucru și mi l-am făcut ”MIJLOC” pe prietenul special, Valentin Burlacu.
3. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
Deoarece nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu ”MIJLOC”, mi s-a părut normal, ca nici eu să nu-l întreb pe prietenul special, Valentin Burlacu, dacă vrea să-mi fie ”MIJLOC”.
Pe cale de consecință l-am pus în fața faptului împlinit.
4. Așa cum în cazul d-nei Felicia Varzaru am dat Cezarului ce este al Cezarului, la fel am procedat și în cazul prietenului special, Valentin Burlacu.
Două puncte de la CAPITOLUL I sunt afirmații ale prietenului special, Valentin Burlacu.
5. Are mai puțină importanță, dacă TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, se numește EXPERIMENT SOCIAL.
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, sunt COBAI pentru o echipă de specialiști în psihologie umană, dar în final un observator independent ar putea constatat că, nu se mai știe cine pentru cine a fost cobai.
6. GIF-ul cu un bărbat având pumnul strâns și degetul mijlociu ridicat, pe care prietenul special, Valentin Burlacu, l-a postat de mai multe ori la rubrica de comentarii a informațiilor de presă, care formează această scriere, demonstrează o anumită supărare.
De asemenea, am constatat că, supărarea prietenului special, Valentin Burlacu, a amuzat-o pe d-na Mariana Simon,
7. Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, nu mai prezintă ”interes operativ” pentru mine și nici bătutul apei în piuă prin intermediul acestei rubrici pentru a obține unt, nu se mai justifică, am trecut la punerea în practică a propriului plan de acțiune.
Prin mesajul transmis conducerii ISJ Vrancea, consider că am fost foarte clar.
PS În opinia mea, pentru situația tragico-comică în care se află Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, vina o poartă prietenul Radu Viorel Ursache, care le-a livrat ”SENTIMENTE ALTERATE” în târg la Dumbrăveni.
Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
1. Analizând comportamentului Maestrului Arsenie Bocancea, am ajuns la concluzia că, acesta ar putea fi o ”REÎNCARNARE” a lui Ștefan cel Mare.
Citez:
”Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéțe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai.”
2. Dintr-o discuție particulară, a rezultat că ți-a fost remarcată precizarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania.
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic.
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.”
Persoana care a remarcat această afirmație, mi-a spus ceva de genul, ”Dacă s-a confirmat tot ce ai susținut, ce ar putea să-ți spună?”
3. Comportamentul ultimului meu DENIGRATOR, Aurel Farcasanu, care rezultă din această scriere, în opinia mea, spune multe despre ȘCOALA COMUNISTĂ și SINDROMUL Stockholm al focșănenilor față de președintele Marian Oprișan.
4. Zilele trecute m-am întâlnit întâmplător cu Petrică Azoiței și m-am amuzat pe tema vacilor melomane de la Ferma Doaga.
Am avut grijă să-i transmit o vorbă de duh lui Horia Furtună, pentru că nu m-a ajutat cu un loc de muncă, în perioada în care urmare a MITULUI Oprișan, 4 ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
5. Punctul ”C*. PRECIZĂRI PUNCTUALE
(1. Precizări pentru prietenul special, Valentin Burlacu”)
coroborat cu comentariul de mai sus, care i-a smuls un emoticon zâmbăreț d-nei Mariana Simon, ar trebui să-ți fie un subiect de meditație.
6. Dacă lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” se învârte în jurul postacului ”orion”, mi s-a părut normal să dau o probă de lucru, în care să aplic în practică, învățăturile primite de la profesorul ”orion”.
7. Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; USR este reprezentantul în politica al ONG-urilor. Acest lucru cred ca l-au înțes majoritatea cetățenilor.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În scrierea mea, de care te-am informat prin promo, am insistat pe acest lucru, dar mulți citesc, puțin pricep.”
Urmare a discuțiilor directe pe care le am, rezultă că, NU s-a înțeles afirmația ta:
”USR este reprezentantul in politica al ONG-urilor.”.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. UMILIREA poporului român în timpul DICTATURII lui Nicolae Ceaușescu și INSTAURAREA ”democrației originale” cu ajutorul minerilor
1. Pe net circulă informația, 
”Istorie la Culcare
29.05.2026

Mii de copii au stat nemișcați zece ore pe asfaltul încins la patruzeci de grade, având interdicția de a bea apă pentru a nu folosi toaletele.
2. Pe net circulă informația, 
”Viață de Românaș
29.05.2026

În anii '90, de șase ori, mii de mineri din Valea Jiului au coborât cu trenul asupra Bucureștiului - un fenomen atât de specific României încât cuvântul "mineriadă" a fost preluat ca atare în toate limbile lumii.
B. Mihail Moruzov, feblețea Maestrului Arsenie Bocancea și un CIRCAR USR -ist
1. Pe net circulă informația,
Georgescu Daniel 
28.06.2026

„Moruzov – omul care știa tot: ascensiunea și moartea misterioasă a celui mai temut spion român”
2.”În plină criză politică, USR pune tunurile pe serviciile secrete și le face responsabile de haosul din România”
C. MOȘTENIREA Gojdu și TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ postdecembriști 
1. Pe net circulă informația, 
”Istorie la Culcare
29.05.2026

Cea mai mare avere privată donată vreodată pentru educația românilor a fost acumulată clădire cu clădire chiar în capitala imperiului care îi marginaliza metodic.
D. RÂSU'-PLÂNSU' cu DRONA de la Galați
1. Pe net circulă informația
Angelica Ale
29.05.2026

Pe baza cărei expertize publice s-a stabilit atât de rapid că drona este rusească? 
2. Pe net circulă informația, 
Angelica Ale
29.05.2026

Mare agitație pe la televiziuni. A căzut o dronă la Galați și, brusc, toate posturile sunt în extaz: drona, drona, drona. Bun. E grav, nu neg asta. E grav că o dronă ajunge pe terasa unui bloc și e grav că sunt oameni răniți.
E. Președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și ÎNDATORAREA NEJUSTIFICATĂ a României
1.”Încă o promisiune “îndeplinită” de Nicușor Dan. S-a ales praful de siguranța românilor, pentru care garanta imediat după ce a fost ales președinte”
2. ”Aproape de miezul nopții, MApN anunță că a semnat noi contracte de achiziții, prin SAFE, de aproximativ 2,5 miliarde de euro cu nemții de la Rheinmetall”
F. CONFIRMAREA PREMONIȚIEI mele de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, că, încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă, în relația cu președintele Marian Oprișan, este SEMN RĂU pentru cei doi politicieni
(PORUNCA a X a DIVINĂ -  „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”  
1. Pe net circulă informația,
”VIDEO: Primarul Misăilă ne prezintă rochii din dantelă roșie marca PSD. Escrocul din Focșani încearcă să ascundă delapidarea fondurilor europene”
G. EXEMPLE CONCRETE de ceea ce prietenul special, Valentin Burlacu, a numit a fi EXPERIMENT SOCIAL, în cazul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea
a. Comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care i l-a adresat europarlamentarului Diana Șoșoacă, în speța retrocedărilor bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care în urmă cu 6-7 ani am vrut să o sensibilizez în legătură cu gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
1. Pe net circulă informația, 
”ADEVĂRAȚII NAZIȘTI. Istoricul Ioan Scurtu despre ”Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România”: 28 mai 2007 - o sentință unică în Europa: A fost reabilitată oficial o organizație hitleristă care a dat un președinte de țară”.
2. Pe net circulă informația, 
”El este românul cu 11 salarii pe lună! Are șase job-uri la stat, cinci la privat ”
By Paducel Jeanina 
5 mai 2026
Un caz care a atras atenția opiniei publice este cel al lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, un manager cu experiență în sectorul energetic și financiar, care, potrivit declarației sale de avere din 2024, cumulează nu mai puțin de 11 surse de venit lunare.
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. UMILIREA poporului român în timpul DICTATURII lui Nicolae Ceaușescu și INSTAURAREA ”democrației originale” cu ajutorul minerilor
1. Pe net circulă informația, 
”Istorie la Culcare
29.05.2026

Mii de copii au stat nemișcați zece ore pe asfaltul încins la patruzeci de grade, având interdicția de a bea apă pentru a nu folosi toaletele. În anii optzeci, aparatul de stat a transformat elevii de școală primară în simple piese biologice pentru cele mai masive demonstrații de propagandă din blocul comunist. Nu era o sărbătoare a tineretului, ci un mecanism clinic conceput exclusiv pentru a proiecta imaginea unei națiuni aliniate în fața liderului. 
Pe stadioane se desfășura un exercițiu de epuizare fizică extremă, unde copiii reprezentau doar pixeli umani într-o lozincă uriașă, privați de nevoile de bază.
Pregătirile anulau total procesul educațional normal. Terenurile școlilor deveneau unități de antrenament militarizat, unde profesorii primeau rolul neoficial de ofițeri executanți. Fiecare mișcare era calculată matematic, iar elevii repetau până la epuizare ridicarea unui carton colorat exact la secunda dictată de la stația de amplificare. 
Nu conta capacitatea intelectuală, ci exclusiv dimensiunea fizică și rezistența la un efort prelungit sub soare. 
Cei care greșeau sincronizarea erau supuși unor umilințe publice severe, fiind acuzați de sabotaj al imaginii naționale și pedepsiți în fața colegilor.
Structura principală a propagandei vizuale pe stadioane era mozaicul uman, o invenție masivă care cerea coordonarea mecanică a zeci de mii de brațe. 
Pentru a forma portretul gigant al dictatorului, o armată de copii purta plăci din carton greu. Presiunea psihologică asupra unui copil de zece ani era uriașă, deoarece întârzierea unei singure fracțiuni de secundă deforma instantaneu chipul liderului vizibil de la tribuna oficială. Din spatele tribunelor înalte, ofițerii securității monitorizau fiecare rând folosind binocluri. 
Orice ezitare cauzată de crampe musculare atrăgea o anchetă imediată asupra cadrelor didactice.
Ziua demonstrației anula orice regulă medicală de protecție a minorilor, transformând evenimentul într-un test de anduranță inuman. 
Coloanele de elevi erau aduse pe stadion la primele ore, încolonați rigid în uniforme asfixiante confecționate dintr-un material sintetic. 
Pentru a asigura o estetică impecabilă la televizor, copiilor li se interzicea să poarte șepci de protecție, lăsându-i expuși radiațiilor termice ore în șir. Dacă un elev se prăbușea inconștient din cauza deshidratării, rândul trebuia strâns imediat. 
Copilul leșinat era tras discret în spatele panourilor și lăsat pe cimentul încins până când o echipă medicală îl prelua.
Contrastele teribile ale acestei realități construiau o ipocrizie de stat monumentală. 
Liderii priveau din tribuna umbrită, aplaudând o tinerețe teoretic robustă și fericită, în timp ce mii de copii se aflau la limita colapsului. 
În spatele pânzelor uriașe care acopereau structurile masive ale stadionului funcționau spitale de campanie ascunse, unde medicii tratau la bandă rulantă cazuri grave de insolație și crize de hipoglicemie. 
Seringile cu glucoză și tărgile improvizate făceau parte din logistica esențială a demonstrației. Era un secret bine păzit de autorități pentru a nu păta imaginea triumfală a socialismului victorios.
Odată cu stingerea reflectoarelor televiziunii, ordinea perfectă a maselor se dezintegra instantaneu, lăsând loc unui haos copleșitor. 
Copiii epuizați, flămânzi și arși de soare erau lăsați să plece haotic spre case, fără nicio coordonare. 
Mii de pancarte grele, portrete oficiale ale liderilor și lozinci atent pictate, pentru care elevii fuseseră amenințați săptămâni la rând, erau aruncate la întâmplare pe străzi. 
Simbolurile sacre ale regimului totalitar erau călcate în picioare în goana copiilor spre primele cișmele cu apă potabilă. Obiectele de recuzită își pierdeau valoarea, dovedind artificialitatea sistemului politic.
Detaliul care închide această epocă într-o cutie a absurdului istoric se regăsește ascuns în registrele unităților de primiri urgențe. 
Părinții erau obligați prin presiuni să semneze declarații prin care garantau starea de sănătate a copiilor. 
După faimoasa demonstrație națională din august 1989, ambulanțele au preluat de pe străzile lăturalnice zeci de elevi în stare de șoc termic. 
Sute de minori au ajuns acasă sau în spitale urinând sânge din cauza blocajelor renale provocate de deshidratarea extremă combinată cu menținerea forțată a aceleiași poziții pe cimentul incandescent.
Această realitate a fost ștearsă deliberat, medicii fiind instruiți să treacă alte diagnostice în fișele de observație pentru a masca dezastrul fizic. 
Regimul cerea corpuri sănătoase doar pe durata transmisiunii; după oprirea camerelor, suferința nu conta. 
O generație a fost obligată să își distrugă tăcut organele interne pentru a scrie din trupurile lor frânte cuvântul „Fericire” pe fundalul unui stadion. 
Acei copii sacrificați nu au primit niciodată vreo reparație morală pentru durerea gratuită.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Am constatat că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru păstrează în memorie amintiri de la astfel de manifestări.
- Ce am în vedere când fac această afirmație?
- Când eram profesor de mâna a doua la Liceul nr. 1 Focșani, d-na prof dr.dr. Alexandra Tătaru a spus că, la o astfel de manifestare, ”i-au înghețat sticksurile”.
2. Pe net circulă informația, 
”Viață de Românaș
29.05.2026

În anii '90, de șase ori, mii de mineri din Valea Jiului au coborât cu trenul asupra Bucureștiului - un fenomen atât de specific României încât cuvântul "mineriadă" a fost preluat ca atare în toate limbile lumii.
În istoria recentă a României există un cuvânt care nu exista în niciun dicționar înainte de 1990 - "mineriadă".
Mineriadele. O serie de șase intervenții ale minerilor din Valea Jiului în viața politică a României. Plus un fenomen care a marcat profund întregul deceniu al anilor '90.
Cuvântul "mineriadă" a apărut în limba română imediat după Revoluția din 1989. Plus, în mod remarcabil, limba română este singura din lume care a creat acest cuvânt - ulterior preluat ca atare în toate celelalte limbi.
Pentru un bucureștean al anilor '90, vestea că "vin minerii" stârnea o spaimă reală - era anunțul unor zile de violență și haos pe străzile capitalei.
Pentru a înțelege mineriadele, trebuie înțeles contextul. După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, societatea românească era profund fragmentată. Plus instituțiile statului erau încă fragile.
Era un moment de tranziție tulbure. Conform analiștilor, societatea trecea printr-o confuzie generată de schimbarea bruscă de regim. Plus se spunea, sugestiv, că românii adormiseră în comunism și se treziseră în democrație.
Valea Jiului avea o tradiție a protestelor muncitorești. Încă din 1977, minerii de acolo se revoltaseră împotriva regimului comunist. Plus regiunea minieră avea o forță colectivă recunoscută.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, în Bucureștiul anilor '90, să auzi că vin minerii spre capitală - o atmosferă de tensiune și frică, în care nimeni nu știa ce avea să urmeze.
România a trecut prin șase mineriade în anii '90. Prima a avut loc chiar la începutul anului 1990. Plus minerii au mai venit în capitală de mai multe ori în 1990 și 1991, apoi din nou în 1998 și 1999.
Cea mai cunoscută și cea mai violentă a fost mineriada din 13-15 iunie 1990. Plus a rămas în memoria colectivă ca una dintre cele mai negre pagini ale tranziției românești.
Contextul acelei mineriade era legat de protestele din Piața Universității din București. În primăvara lui 1990, în piață se desfășurau de săptămâni întregi manifestații împotriva guvernului condus de Frontul Salvării Naționale și a președintelui Ion Iliescu.
Manifestanții din Piața Universității cereau reforme democratice profunde. Printre revendicări se afla și excluderea foștilor demnitari comuniști din viața politică. Plus protestul devenise un simbol al opoziției față de noua putere.
Pe 13 iunie 1990, situația a degenerat în violențe. Plus, în acel context, minerii din Valea Jiului au fost chemați la București.
Două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului au sosit în Capitală în dimineața zilei de 14 iunie. Plus minerii au ajuns în Piața Universității și în alte zone ale orașului.
Au urmat trei zile de violențe grave. Manifestanții au fost bătuți. Au fost devastate Universitatea din București, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare și partide de opoziție. Plus au avut loc, conform mărturiilor, "vânători de oameni" pe străzile capitalei.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un locuitor obișnuit al Bucureștiului, în acele zile din iunie 1990, să vadă propria capitală transformată într-un câmp de bătălie, să asiste la violențe pe străzi, fără să poată face nimic?
Bilanțul mineriadei din iunie 1990 rămâne, până astăzi, un subiect controversat. Cifrele oficiale, stabilite de comisiile parlamentare de anchetă, vorbesc despre șase morți și 746 de răniți.
Conform evidențelor oficiale, dintre cei șase morți, patru au fost prin împușcare, unul în urma unui infarct și unul prin înjunghiere. Plus, important de spus, aceste decese au fost înregistrate pe 13 iunie - înainte de sosirea minerilor în București.
Alte surse și asociații ale victimelor contestă însă cifrele oficiale, susținând că numărul real al morților și răniților ar fi fost mai mare. Plus, ca în multe alte momente controversate ale istoriei recente, adevărul complet rămâne disputat.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a avut consecințe profunde și de durată. 
Conform istoricilor, ea a lovit grav abia înfiripata societate civilă și opoziția democratică din România.
A urmat o nouă mineriadă în septembrie 1991. De data aceasta, minerii conduși de liderul sindical Miron Cozma aveau revendicări legate de propriile condiții de muncă și de viață, care se înrăutățiseră dramatic.
Mineriada din septembrie 1991 a avut un rezultat politic major - a dus la căderea guvernului condus de prim-ministrul Petre Roman. 
Plus a arătat încă o dată forța pe care minerii o puteau exercita asupra vieții politice.
Consecințele mineriadelor pentru România au fost grave.
 În urma lor, conform analiștilor, zeci de mii de români au emigrat. 
Plus România a fost izolată internațional și și-a pierdut o parte din credibilitate în plan extern.
Mineriadele au lăsat și o rană în societatea românească - o dezbinare profundă, o neîncredere și o traumă colectivă care au marcat întregul deceniu al anilor '90.
Un aspect dureros al acestor evenimente este că, în ciuda anchetelor și a dosarelor deschise de procurori, justiția a avansat extrem de greu. Plus, decenii mai târziu, multe dintre actele de violență au rămas fără o rezolvare judiciară clară.
Astăzi, când privim înapoi spre mineriadele anilor '90, e greu să ne imaginăm acea atmosferă - un deceniu întreg marcat de tensiune, de violență pe străzile capitalei, de o țară care căuta cu greu drumul spre normalitate.
Iar când te gândești că însuși cuvântul "mineriadă" a fost creat în limba română și apoi preluat în toate limbile lumii - înțelegi că aceste evenimente nu au fost doar un episod intern, ci un fenomen care a definit, în ochii întregii lumi, dificultatea dureroasă a tranziției României de la dictatură la democrație.
Una dintre cele mai tulburi pagini ale tranziției românești - mineriadele anilor '90, cele șase intervenții ale minerilor din Valea Jiului în viața politică a țării, cea mai violentă fiind cea din 13-15 iunie 1990, cu un bilanț oficial de șase morți și sute de răniți, dar cu cifre încă disputate, evenimente care au dezbinat societatea și au izolat România - dovada că drumul de la dictatură la democrație poate fi unul lung, dureros și plin de răni greu de vindecat.
Acesta este un subiect sensibil și controversat din istoria recentă a României, asupra căruia există perspective și interpretări diferite, iar multe aspecte rămân încă dezbătute de istorici și de societate.
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu; Aceasta este ”democrația originală” instaurată de Ion Iliescu și camarila lui, care a DEVALIZAT România.
Rezultatul se vede după 37 ani de ”democrație originală”.
Despre prietenul special, Valentin Burlacu, nu mai spun nimic, deoarece este supărat.
Am considerat că, dacă eu sunt ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, se impune ca prietenul special, Valentin Burlacu, să-mi fie ”MIJLOC”.
Acțiunea mea a respectat întocmai, principiul de la ”CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
PS De acest comentariu nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon.

B. Mihail Moruzov, feblețea Maestrului Arsenie Bocancea și un CIRCAR USR -ist
1. Pe net circulă informația,
Georgescu Daniel 
28.06.2026

„Moruzov – omul care știa tot: ascensiunea și moartea misterioasă a celui mai temut spion român”
În România interbelică, într-o epocă în care tronurile se clătinau, partidele complotau, iar Europa se pregătea să explodeze în război, exista un om despre care se spunea că știe tot. Politicienii îl căutau cu teamă, diplomații îl evitau, iar unii miniștri vorbeau în șoaptă chiar și în propriile birouri, convinși că undeva, dincolo de pereți, Mihail Moruzov ascultă.
Puțini oameni au avut o ascensiune atât de spectaculoasă și atât de misterioasă precum el. Nu provenea din marile familii boierești, nu avea titluri academice impresionante și nici carieră militară strălucitoare. Era fiul unui lipovean din Tulcea, născut în anul 1887, într-o Dobroge cosmopolită, plină de negustori, marinari, ruși refugiați și aventurieri. 
Tocmai acest amestec de lumi l-a format. De mic a învățat să observe oamenii, să le descifreze slăbiciunile și să asculte mai mult decât vorbește.
Se spune că avea o memorie extraordinară și un talent aproape instinctiv pentru conspirații și informații. 
Înainte de a deveni celebru, Moruzov lucrase în Delta Dunării și în zona de frontieră, unde intrase în contact cu traficanți, refugiați și agenți străini. 
Acolo și-ar fi construit primele rețele informative, folosind pescari, hamali, comercianți sau chiar femei din localuri obscure ca surse de informații.
Primul Război Mondial îi schimbă definitiv destinul. 
România avea nevoie disperată de oameni capabili să organizeze contraspionajul, mai ales în Dobrogea și în apropierea Imperiului Rus. Moruzov se remarcă rapid. 
Nu prin uniformă sau discursuri patriotice, ci prin eficiență. Era discret, rece și calculat. 
În scurt timp devine indispensabil. 
După război, în haosul Europei de Est, el pune bazele viitorului Serviciu Secret de Informații al Armatei Române — SSI-ul care avea să devină una dintre cele mai moderne structuri de spionaj din regiune.
Moruzov nu era un simplu birocrat. Era obsedat de control și tehnologie. 
În timp ce mulți încă vedeau spionajul ca pe o activitate rudimentară, el introduce metode revoluționare pentru acea vreme: interceptări telefonice, microfoane ascunse, dosare fotografice, rețele de informatori infiltrați și tehnică de filaj sofisticată. 
Legenda spune că automobilul său Mercedes era practic un studio mobil de spionaj. 
Sub banchete existau dispozitive de înregistrare pe discuri de ebonită, iar invitații care urcau în mașină nu bănuiau că fiecare conversație putea deveni armă politică.
Și poate că aceasta era adevărata putere a lui Moruzov: informația.
Avea dosare despre miniștri, despre lideri politici, despre amanți, amante, afaceri murdare și conspirații. 
În România anilor ’30, cine controla informația controla statul. Iar Moruzov ajunsese să știe mai multe decât mulți dintre cei aflați la conducere. 
Relația sa cu regele Carol al II-lea a fost esențială. 
Monarhul avea nevoie de un om care să-i protejeze tronul într-o perioadă dominată de crize politice, ascensiunea Mișcării Legionare și jocurile marilor puteri europene. 
Moruzov devine astfel „omul regelui”, ochii și urechile Palatului.
În jurul lui au apărut rapid legende. Unele adevărate, altele probabil exagerate. 
Se spunea că avea agenți infiltrați peste tot: în partide, în presă, în diplomație și chiar în cercurile legionare. Unii afirmau că șantaja politicieni cu informațiile obținute. 
Alții susțineau că putea distruge cariera unui om într-o singură zi. Dar ceea ce îl făcea și mai periculos era jocul său internațional.
Moruzov întreținea contacte atât cu serviciile germane Abwehr, conduse de celebrul amiral Wilhelm Canaris, cât și cu structuri sovietice. 
Încerca să țină România în echilibru între marile forțe care sfâșiau Europa. 
Pentru unii era patriot și vizionar. 
Pentru alții, un manipulator care devenise prea puternic. 
Există numeroase mărturii despre stilul său extravagant și misterios. 
Purta costume elegante, conducea mașini luxoase și trăia într-un univers aproape opac. 
Avea o vilă luxoasă la Băneasa, construită cu sisteme moderne de securitate și camere ascunse. 
Mulți dintre cei care îi treceau pragul aveau senzația că pătrund într-o lume paralelă, dominată de suspiciune și control. 
Cu toate acestea, omul care îi spiona pe toți avea și propriile slăbiciuni. Era orgolios. 
Se considera indispensabil. 
Iar într-un stat instabil, asta devenea fatal.
În septembrie 1940, lumea lui se prăbușește într-o singură zi. Regele Carol al II-lea abdică, iar generalul Ion Antonescu preia puterea împreună cu legionarii. 
Moruzov rămâne fără protecția politică a regelui. Ironia sorții era crudă: ani întregi îl supraveghease pe Antonescu, îi interceptase convorbirile și îi întocmise dosare. 
Noul conducător al statului nu avea de gând să-l ierte. 
Moruzov este arestat imediat după întoarcerea dintr-o deplasare la Veneția. 
În momentul arestării, avea asupra lui sume importante de bani și documente secrete. 
Unii istorici susțin că încerca să negocieze salvarea sa sau chiar fuga din țară.
Ajunge la închisoarea Jilava.
Acolo, omul care cunoștea secretele Europei devine un simplu deținut. 
Finalul lui a fost violent și simbolic pentru epoca în care trăia România. 
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, legionarii pătrund în penitenciarul Jilava și organizează unul dintre cele mai sângeroase masacre politice din istoria modernă a României. Mihail Moruzov este împușcat fără proces. 
Martorii spuneau că trupul său a fost găsit ciuruit de gloanțe. Omul care ascultase mii de convorbiri și descifrase mii de conspirații nu mai putea spune nimic.
Odată cu el au dispărut și multe dintre secretele epocii. 
O parte din arhivele SSI au fost distruse, altele furate sau ascunse. 
Până astăzi există istorici care cred că Moruzov deținea informații capabile să schimbe interpretarea unor evenimente majore din perioada premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial.
După moartea lui, imaginea sa a rămas învăluită în contradicții. 
Pentru unii, a fost un geniu al spionajului românesc, omul care a modernizat serviciile secrete și a încercat să apere România într-o epocă imposibilă. 
Pentru alții, a fost simbolul statului ocult, al supravegherii și manipulării politice. 
Dar indiferent de interpretare, un lucru este cert: Mihail Moruzov a fost unul dintre cei mai misterioși și influenți oameni din istoria României moderne. 
Iar moartea lui a arătat poate cel mai crud adevăr al lumii pe care chiar el o construise:
In jocul umbrelor, nimeni nu rămâne de neînlocuit.
Surse:
Cristian Troncotă — „Istoria Serviciilor Secrete Românești”
Mihai Pelin — „Moruzov și frontul secret”
Larry Watts — „Ferește-mă, Doamne, de prieteni”
Alesandru Duțu — studii privind SSI-ul interbelic
Arhivele Serviciului Secret de Informații (SSI)
Memorialistica lui Eugen Cristescu
Documente privind Masacrul de la Jilava (1940)
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu;
Feblețea Maestrului Arsenie Bocancea!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Moruzov, the best! Legionarii i-au făcut un serviciu lui Ion Antonescu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Probabil că așa au stat lucrurile, deoarece am citit o informație de presă din care rezulta că, Moruzov îl avea la mână cu ceva pe Antonescu.
Pe acest lucru s-a bazat și atunci când a ignorat recomandarea pe care a primit-o de a nu reveni în țară din Italia(Veneția).
2. Ziarul Gândul din data de 28.05.2026 a publicat articolul, ”În plină criză politică, USR pune tunurile pe serviciile secrete și le face responsabile de haosul din România”.
Citez:

”Într-un context foarte tensionat pentru România la nivel politic, economic și social, deputatul Allen Coliban, deputat USR și membru al Comisiei de control a Serviciului Român de informații (SRI), lansează un atac la adresa serviciului secret și readuce în prim-plan scandalul anulării alegerilor din România. 
În opinia deputatului USR, serviciile secrete fie au fost incompetente în ceea ce privește evenimentele din noiembrie-decembrie 2024, fie au știut parțial ce se întâmplă și nu au acționat, fie au fost pur și simplu complice. Acuzațiile lui vin într-un moment în care tensiunile politice ating cote maxime în România.
”6 decembrie 2024. Practic, în această zi, sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față, și anume a făcut pact cu diavolul. O dată pe care nu o vom uita curând (…)
Unde a fost statul român? Au dormit serviciile secrete? Au fost ignorate de politicieni? Sau, mai rău, au fost toți complici?” spune Colliban.
De la înălțimea sa de membru al Comisiei SRI, Allen Coliban înaintează trei scenarii, în ceea ce privește culisele anulării alegerilor din noimebrie 2024 și presupsa implicare a Serviciilor Secrete. În toate cele trei scenarii, serviciile secrete sunt fie de vină direct, fie, sugerează deputatul, au fost chiar părtașe.
”Și totuși, statul român a părut paralizat pînă în ultima secundă. Cum a fost posibil? Și de ce? Căutarea răspunsurilor trebuie să înceapă de la cei care au primul rol în apărarea securității României și a ordinii constituționale: zona de intelligence.
Decizia anulării alegerilor a avut la bază rapoartele lor desecretizate. Analizînd documentele și modul în care funcționează serviciile secrete, există doar trei posibile explicații logice pentru ce s-a întâmplat. Trei scenarii, și trebuie să vedem în care ne încadrăm”, menționează Coliban
Prima ipoteză propusă de Coliban este explicația oficială a CSAT: implicarea unor „agenturi străine” din zona Rusiei, prin intermediul rețelelor de socializare.
Scenariul 1: Au știut și au informat
„Aceasta este varianta oficială sugerată de documentele CSAT. 
SRI a monitorizat rețeaua de boți, a văzut banii din cripto, a văzut conexiunea cu Rusia. Conform legii, serviciul nu poate aresta pe nimeni.
El poate doar să trimită informațiile la beneficiari: la președinte, la premier, la miniștri, la parchete și în CSAT. Dacă rapoartele au plecat, dar decidenții politici le-au ignorat, sau instituțiile civile, precum AEP și ANCOM, nu au știut ce să facă cu ele, ei bine, atunci nu avem de-a face cu un eșec de spionaj. Avem un eșec politic, un stat surd și complice”, spune Colliban.
Scenariul 2: Au știut parțial.
Scenariul acesta ar mai putea fi numit și eșecul de analiză (intelligence failure). Este posibil ca serviciile să fi văzut piesele, dar să nu fi înțeles imaginea de ansamblu.
M-am uitat pe rapoartele de activitate ale SRI din ultimii ani. Între 2012 și 2015, focusul era concentrat puternic pe corupție și evaziune fiscală. 
Abia tîrziu apar mențiuni despre războiul hibrid. Poate că au subestimat TikTok-ul. Poate au crezut că e doar zgomot de fond, nu o armă de distrugere în masă a democrației. Asta s-ar numi intelligence failure – cînd ai datele, dar greșești prognoza.
Scenariul 3 Complicitatea
Acesta este scenariul de coșmar. În jurul lui Georgescu roiesc rezerviști, oameni ieșiți din sistem, precum Bogdan Vacusta, fost ofițer DGIA. Însuși Horațiu Potra este legat de foști ofițeri de servicii. Dacă o parte din sistem a știut și a tăcut? Dacă unii au vrut să îl folosească pe Georgescu ca pe o sperietoare electorală și au pierdut controlul? Dacă paznicul a lăsat ușa deschisă pentru hoți?
„Privind în urmă, România a arătat ca o țară slabă, vulnerabilă în fața războiului hibrid. Marile democrații, cele pe care le admirăm azi, și-au construit sistemele de control exact după astfel de crize, după astfel de dezastre.
Să luăm câteva exemple.”
(…)
Această criză, acest șoc „Georgescu”, este poate cea mai mare șansă pe care o avem de a ne repara statul. Noi nu trebuie să cerem doar demisii. Trebuie să cerem reformă! Trebuie să știm cine a greșit, cine a tăcut. Nu ne permitem să băgăm mizeria sub preș. Dacă o facem, data viitoare nu va mai fi un Georgescu. Va fi cineva mai deștept, mai bine organizat, care nu va face greșeli” conchide useristul.
Este inexplicabil, în acest moment, de ce a ales Allen Colliban o astfel de conjuctură pentru a lansa un atac la adresa serviciilor de informații din România. În video-ul publicat de el, care se numește „Neclasificat”, el nu prezintă documente declasificate sau dezvăluiri din interior serviciilor de informații, ci niște păreri proprii cu privire la anularea alegerilor din 2024.
Colliban cere „reformă”
Colliban profită de moment pentru a cere o reformă a serviciilor de informații. Nu este clar însă de care moment spune, în condițiile în care alegerile au fost anulate acum  un an și jumătate.
„Această criză, acest șoc „Georgescu”, este poate cea mai mare șansă pe care o avem de a ne repara statul. Noi nu trebuie să cerem doar demisii. Trebuie să cerem reformă! Trebuie să știm cine a greșit, cine a tăcut. Nu ne permitem să băgăm mizeria sub preș. Dacă o facem, data viitoare nu va mai fi un Georgescu. Va fi cineva mai deștept, mai bine organizat, care nu va face greșeli”, mai spune Colliban.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă,
Mi se pare interesantă această informație de presă.
Din BULA COMPULSIVĂ în care m-ați băgat, v-aș fi recunoscător dacă mă veți scoate din NOAPTEA MINȚII în care am intrat, după ce am coroborat această informație de presă cu precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; USR-iștii s-au infiltrat atât in PSD cât și în PNL. Trebuie făcută curățenie generală.
Se vorbea de legionarism în România. Iată-l!”
Mulțumesc anticipat!

C. MOȘTENIREA Gojdu și TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ postdecembriști 
1. Pe net circulă informația, 
”Istorie la Culcare
29.05.2026

Cea mai mare avere privată donată vreodată pentru educația românilor a fost acumulată clădire cu clădire chiar în capitala imperiului care îi marginaliza metodic. În inima secolului al nouăsprezecelea, avocatul Emanoil Gojdu a transformat sistemul juridic maghiar dintr-un instrument de asimilare într-o armă imbatabilă de apărare a propriei națiuni. 
Născut la Oradea, el nu a ales calea confruntării armate sau a disidenței zgomotoase, conștient că aceasta ar fi fost reprimată imediat. A studiat dreptul cu o rigoare obsedantă la Bratislava și Pesta, realizând rapid că singura formă reală de rezistență într-un aparat imperialist era dominarea economică și juridică. A pătruns adânc în cele mai exclusiviste cercuri ale nobilimii din Pesta, devenind un avocat de o inteligență procedurală tăioasă, capabil să câștige procese comerciale considerate inițial definitiv pierdute.
Câștigurile financiare obținute din onorarii nu au fost irosite pe luxul saloanelor vieneze, ci au fost investite cu o precizie matematică. A achiziționat sistematic terenuri valoroase și a construit clădiri masive chiar în centrul Pestei, punând bazele unui imperiu imobiliar care îi asigura independența financiară totală. Mai mult, și-a folosit influența politică pentru a apăra direct țăranii români din Transilvania și pe liderii mișcării naționale. Le oferea consultanță gratuită și își transformase biroul într-o ambasadă neoficială a românilor asupriți. A demonstrat clinic că un om extrem de bogat și abil legal poate bloca abuzurile unui stat întreg, transformând legea asupritorului în scut pentru cei asupriți.
Momentul definitoriu al existenței sale nu s-a consumat în tribunal, ci în liniștea biroului privat, cu câteva luni înainte de a deceda. În noiembrie 1869, lipsit de moștenitori direcți pe linie masculină, Emanoil Gojdu a redactat un testament istoric care a paralizat politic elita de la Budapesta și a schimbat destinul a mii de tineri. Nu a lăsat averea uriașă statului sau bisericii în sens administrativ. A înființat o fundație privată destinată exclusiv acordării de burse studențești pentru tinerii români ortodocși din Transilvania. Averea sa lichidă, constând în opt clădiri impunătoare și acțiuni bancare masive, urma să educe o nouă elită națională. Era un plan de eliberare finanțat pe termen nelimitat.
Mecanismul instituțional al fundației a funcționat impecabil o jumătate de secol, devenind motorul financiar al renașterii românești. Din fondurile sale, peste cinci mii de studenți români străluciți, dar săraci, au fost susținuți să urmeze cele mai prestigioase universități europene. Printre acești bursieri care au transformat istoria s-au numărat viitori prim-miniștri, medici iluștri și lideri politici uriași precum Traian Vuia, Octavian Goga sau Victor Babeș. Banii obținuți strict din chiriile curților sale din Budapesta au creat intelectualitatea care avea să înfăptuiască Marea Unire de la 1918. 
Avocatul își scosese națiunea din ignoranță forțând sistemul maghiar să finanțeze sursa propriei destrămări.
Arhitectura juridică perfectă a acestui testament a fost pulverizată definitiv de cinismul regimurilor totalitare apărute după cele două războaie mondiale. În urma tratatelor de pace, patrimoniul colosal al fundației a rămas captiv în statul ungar. 
Odată cu instaurarea dictaturii comuniste la Budapesta în 1952, întregul complex imobiliar Gojdu a fost naționalizat brutal și confiscat fără nicio compensație, încălcând flagrant ultima dorință a testatorului. Clădirile istorice au fost trecute abuziv în proprietatea statului, iar fondurile destinate studenților români au fost șterse din conturi. 
Avocatul care învinsese imperiul prin lege a fost învins postum de un regim care a anulat însăși ideea de proprietate și drept privat, pulverizând un secol de eforturi.
Detaliul care îngheață definitiv memoria acestui sacrificiu s-a consumat în epoca modernă, sub privirile inerte ale diplomației de la București. 
După decenii de negocieri sterile și acorduri guvernamentale controversate, România a pierdut șansa de a recupera aceste proprietăți inestimabile. 
Astăzi, faimoasele „Curți Gojdu” din inima Budapestei, cumpărate cu trudă pentru a educa mințile românilor, au fost privatizate de statul maghiar și transformate într-un complex comercial plin de baruri și cluburi de noapte. 
Acolo unde trebuia să se finanțeze viitorul intelectual al unei națiuni, acum pulsează doar turismul de consum. 
Statul român a abandonat moștenirea, iar visul avocatului a fost îngropat sub lumini de neon.
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; Din câte știu, problema moștenirii Emanoil Gojdu a ÎNGROPAT-O ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu.
Probabil că, pentru acest merit soția acestuia s-a pricopsit cu diverse avantaje.
Citez:
”Șeful SIE, soția acestuia și OMV Petrom au refuzat să răspundă la întrebări
Compania OMV controlată de statul austriac, acționarul majoritar al Petrom SA, asigură, de peste șapte ani, 73% din veniturile salariale ale familiei șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.
Banii vin printr-un contract contract consultanță medicală controversat și ținut la secret al soției sale.
Capul familiei asigură doar 17% din veniturile familialei în timp ce restul de aproape 11% din venituri sunt aduse de soție, Daniela Ungureanu, din poziția de medic primar ATI la Spitalul Fundeni, un spital de stat.
Din totalul veniturilor de natură salarială raportate de Mihai Răzvan Ungureanu, în perioada 2009-2014, de 3 milioane de lei 2,1 milioane de lei au provenit din contractul cu OMV al soției în timp ce veniturile salariale ale actualului șef al SIE au însumat 515.000 lei iar cele ale soției de 319.000 lei.
Deși Mihai Răzvan Ungureanu a raportat pentru prima dată contractul de consultanță al soției cu OMV începând cu anul 2009, soția sa a devenit administrator al societății Petromed Solutions SRL, deținută de OMV Petrom SA, la sfârșitul lui decembrie 2007 la câteva zile după ce soțul său și-a început primul mandat la șefia SIE. Mariana Gheorghe, șefa OMV Petrom, i-a semnat prima numire și prelungirile succesive de atunci inclusiv ultima anul trecut pentru un nou mandat de patru ani până în 2019.”

D. RÂSU'-PLÂNSU' cu DRONA de la Galați
1. Pe net circulă informația
Angelica Ale
29.05.2026

Pe baza cărei expertize publice s-a stabilit atât de rapid că drona este rusească? 
Nu am văzut până acum un raport tehnic complet prezentat public, nu am văzut expertiza, nu am văzut dovezile făcute publice în detaliu.
Și totuși, înainte ca oamenii să vadă concluziile unei investigații complete, deja s-au făcut acuzații oficiale, s-a convocat ambasadorul Rusiei, iar acum s-a ajuns inclusiv la închiderea consulatului rus de la Constanța.
Dacă există dovezi clare, foarte bine. Să fie prezentate.
Iar dacă dovezile sunt atât de solide și incontestabile, există instituții și mecanisme internaționale unde acestea pot fi prezentate și susținute, inclusiv în fața instanțelor internaționale competente.
Dar într-o situație atât de gravă, care poate avea consecințe diplomatice și de securitate, întrebarea este legitimă: pe ce probe concrete și pe ce expertiză publică se bazează toate aceste concluzii?
În astfel de situații, concluziile ar trebui să vină după prezentarea probelor, nu probele după concluzii.
Dacă situația era atât de clară și atât de gravă încât se vorbea despre Articolul 4 NATO, de ce câteva ore mai târziu s-a renunțat asta?
Angelica Alexe”
COMENTARII
Grosu Ulise
”Valentin Burlacu

Pe coada dronei era vopsit steagul Federatiei Ruse. 
Cutia neagră a arătat clar traseul urmat de drona. 
Pe de alta parte, radarele NATO au avut-o in vizor încă de când era pe teritoriul Rusiei, i-au urmărit zborul, dar au crezut ca va face un ocol pe la noi și se va duce la vecini. 
Ghinionul a fost ca in calea ei a apărut zgâraie-norul gălățean care a curmat drumul spre glorie a acestui UAV. 
Totul este sub control și strictă supraveghere, distinsă doamna. 
Fiți fără grijă, NATO veghează pentru noi!”
Grosu Ulise
Nicu Vrinceanu; Mi se pare interesant, comentariul pe care l-a făcut prietenul special, Valentin Burlacu, pe pagina lui de Facebook, de unde l-am copiat.
Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, foarte interesant că la ora 2 dimineața când a avut loc incidentul doi ucraineni ,,pripășiți din întâmplare în Galați " au filmat impactul.
2. Pe net circulă informația, 
Angelica Ale
29.05.2026

Mare agitație pe la televiziuni. A căzut o dronă la Galați și, brusc, toate posturile sunt în extaz: drona, drona, drona. Bun. E grav, nu neg asta. E grav că o dronă ajunge pe terasa unui bloc și e grav că sunt oameni răniți.
Dar întrebarea mea e alta: după ani de zile în care ni s-a spus că se cumpără armament de miliarde, unde este protecția reală pentru populație?
Avem achiziții uriașe, Patriot, HIMARS, F-16, program F-35 de miliarde. Foarte bine, apărarea costă. Dar dacă ești țară de graniță cu un război activ lângă tine, nu ar trebui să ai și sisteme eficiente de detectare și neutralizare a dronelor care zboară jos, încet și ajung deasupra orașelor? Unde sunt sistemele anti-dronă capabile să detecteze și să oprească astfel de amenințări?
Ni se spune că drona a zburat la altitudine joasă. Că este greu de detectat. Că situația este complexă. Bun. Dar atunci unde sunt radarele și sistemele special concepute pentru astfel de amenințări? Dacă acesta este riscul despre care știm de ani de zile, de ce pare că suntem luați prin surprindere de fiecare dată?
Nu mă încălzește cu nimic că după ce cade drona apar comunicate, experți și breaking news. Pe mine mă interesează de ce a ajuns acolo.
Că la televizor e simplu: isterie, experți, generali, declarații. În realitate, oamenii din blocul ăla au văzut războiul pe terasa lor.
Și mai am o întrebare: dacă tot ni se spune că investim miliarde în apărare de ne-am îndatorat pe generații întregi, de ce, atunci când apare o amenințare concretă, explicația este că nu a putut fi detectată la timp? Ce fel de apărare cumpărăm dacă, în situații ca acestea, nu avem mijloacele necesare să protejăm populația?
Ne-am îndatorat pentru generații întregi, am fost împovărați cu taxe și impozite și ni s-a spus că trebuie să susținem Ucraina într-un război care nu este al nostru. Iar când apare un pericol aici, acasă, aflăm că nu suntem pregătiți și că există doar explicații. Asta îi revoltă pe oameni.
Angelica Alexe”
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; În opinia mea, în discuție este un spectacol pentru prostit proștii.
Sandina Voicu
Grosu Ulise, și până la urmă, drona este tot ucrainiana. Deci
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Nu sunt specialist în domeniu, dar cred că așa stau lucrurile.
Mi-a plăcut că, gălățenii au început să se deștepte și l-au HUIDUIT de președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM patriotic, Nicușor Dan.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, România postdecembristă are mai mulți generali decât a avut Tratatul de la Varșovia.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, urmăresc să văd dacă maxima mea mioritică,
- ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?”,
- are tangență cu realitatea.

E. Președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și ÎNDATORAREA NEJUSTIFICATĂ a României
1. Ziarul Gândul din data de 30.05.2026 a publicat articolul ”Încă o promisiune “îndeplinită” de Nicușor Dan. S-a ales praful de siguranța românilor, pentru care garanta imediat după ce a fost ales președinte”.
Citez:

”„Dacă vom mai avea drone, o să vedeți că le dăm jos. O să vedeți…”/„Oamenii nu trebuie să fie îngrijorați.”/„Toate aceste drone care intră în spațiul nostru aerian sunt niște accidente” Acestea au fost răspunsurile hotărâte pe care le-a dat Nicușor Dan întrebat în repetate rânduri de apariția dronelor rusești în spațiul aerian românesc. Însă vorbele președintelui nu s-au deosebit cu mult de promisiunile făcute în campanie pe care nu le-a onorat nici până astăzi.
În septembrie, anul trecut, jurnaliștii l-au întrebat pe Nicușor Dan dacă România este pregătită să reacționeze, precum Polonia, în eventualitatea în care dronele Rusiei ar ajunge în spațiul aerian românesc.
„Dacă se va întâmpla, procedurile sunt pregătite pentru a reacționa la fel, pentru a reacționa la fel, numai că oamenii nu trebuie să fie îngrijorați (…)
Întrebat ce va face România într-un caz similar cu Polonia, unde a fost interceptată o dronă, Nicușor Dan a răspuns că există proceduri clare stabilite în CSAT.
„(…) Da, în urma legii pe care Parlamentul a dat-o, dacă nu mă înșel în martie, și a procedurilor ulterioare din CSAT, procedurile sunt gata”, a declarat președintele.
„Sper să nu mai vină, dar dacă vor veni, o să vedeți…”
Cu altă ocazie, jurnaliștii au insistat și l-au chestionat pe președinte în legătură cu dronele care violează spațiul aerian al României, dat fiind faptul că, în cadrul exercițiilor de până acum nu au fost incidente.
„Sper să nu mai vină, dar dacă vor veni, o să vedeti… Războiul din Ucraina, pentru că noi am avut mult timp pace, toate pregătirile militare pe care le-am făcut, le-am făcut într-un mod clasic. Suntem într-un proces de adaptare. Acum suntem mai bine decât acum o lună și peste trei luni vom fi mai bine decât suntem azi… Dacă vom avea drone, veți vedea că le dăm jos”, spunea președintele în decembrie.
Tot cu câteva luni în urmă, președintele  a declarat că au existat și există în continuare manipulări și dezinformări în legătură cu acest război al dronelor.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă,
Știu că, este sub demnitatea D-voastră să-mi citiți scrierile, pe care vi le transmit prin mail, dar nu-i niciun bai.
Deoarece ați considerat că, trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ deoarece susțin numai două probleme tehnico-economice, divergența noastră este punctuală și este legată de cele două probleme tehnico-economice.
Nu am cunoștință, dacă mi-ați citit scrierea pe care v-am transmis-o prin mail și pe care am postat-o și pe Facebook, în data de 29.05.2026, intitulată,
”SINCERITATEA fostului ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, a scos în evidență comportamentul Regimului Securist Postdecembrist, care în 37 ani de ”democrație originală” a DEVALIZAT România” având
MOTTO: ”Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.” - Valentin Burlacu

În această scriere acord o atenție deosebită actualei conduceri a ISJ Vrancea și D-voastră, care în legislatura 2020-2024, în opinia mea, ați făcut MIȘTO de focșăneni.
De asemenea, consider că, am fost foarte clar cu membrii TRIPLETEI de AUR, formată din profesori de matematică de la Liceul nr.1. Focșani.
Aplicând în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat postacul ”orion, am dat o probă de lucru și am făcut din prietenul special, Valentin Burlacu, ”MIJLOCUL” meu.
Citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
- Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să fiu ”MIJLOC” pentru el și m-a pus în fața faptului împlinit.
După ce m-am dumirit, în ceea ce privește calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, l-am pus și eu în fața faptului împlinit pe prietenul special, Valentin Burlacu, jucând cu cărțile pe masă.
Dacă D-voastră considerați că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, a insinuat că, sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles Legea Vexler pe care a votat-o în parlament și a afirmat că, ”vorbesc mult și prost”.
Legat de deputatul PNL de Vrancea, citez:
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
2. Ziarul Gândul din data de 30.05.2026 a publicat articolul ”Aproape de miezul nopții, MApN anunță că a semnat noi contracte de achiziții, prin SAFE, de aproximativ 2,5 miliarde de euro cu nemții de la Rheinmetall”.
Citez:
Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a anunțat vineri noapte că a semnat mai multe contracte, prin programul SAFE, cu nemții de la compania Rheinmetall, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Compania, un gigant al industriei de armament din Europa, a fost implicată, în trecut, într-un scandal de corupție în Grecia.
„Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat vineri, 29 mai, următoarele contracte in cadrul Programului “Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), în condițiile aprobate de Parlamentul României:
● Acordul-cadru pentru furnizarea de către operatorul economic Rheinmetall Automecanica SRL a 298 mașini de luptă a infanteriei și derivate, în valoare de 3.337 mil. EURO, fără TVA.
Programul de înzestrare are ca obiectiv dotarea Armatei României cu mașini de luptă a infanteriei pe șenile (MLI) și derivate, necesare îndeplinirii misiunilor specifice de către batalioanele de infanterie grea din Forțele Terestre Române.
● Contractul pentru furnizarea de către compania Rheinmetall Italia S.p.A, a produselor anti-dronă “Sistem artileristic dislocabil de apărare aeriană cu baza la sol cu capabilități CRAM și CUAS SKYNEX”, “Sistem mobil de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă de acțiune VSR-CUAS SKYRANGER 35” și “Sistem de apărare antiaeriană foarte apropiată (CIWS) Millenium”.
Valoarea contractului este 981.950.000 EURO, fără TVA, compania având obligația de a furniza 7 sisteme SKYNEX, 2 sisteme SKYRANGER 35 și 2 sisteme Millenium.
Cele trei proiecte SAFE au ca obiectiv dotarea Armatei României cu sisteme de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă de acțiune pentru apărarea antiaeriană nemijlocită a forțelor, mijloacelor (inclusiv nave) și a elementelor de infrastructrură din cadrul zonelor de operații/responsabilitate.
● Contractul pentru furnizarea de către compania NVL B.V.&Co. KG, parte a grupului Rheinmetall AG Germania, a produselor “Navă de patrulare maritimă” și “Vedetă de intervenție pentru scafandri”, în valoare de 920.000.000 EURO, fără TVA.
Contractul prevede achiziția a 2 nave de patrulare maritimă și a 2 vedete de intervenție pentru scafandri. Obiectivul celor două proiecte SAFE este de a întări capacitatea defensivă a României și de a contribui la stabilitatea regională și la securitatea frontierelor maritime ale Uniunii Europene și NATO.
● Contractul pentru furnizarea de către compania Rheinmetall Waffe Munition GmBH a produsului “Muniție cal. 35 mm AHEAD”, în valoare de 449.750.000 EURO, fără TVA.
Contractul prevede achiziția a 401.760 lovituri calibru 35 mm AHEAD. Proiectul SAFE are ca obiectiv asigurarea stocurilor de luptă pentru asigurarea puterii de foc în vederea combaterii țintelor aeriene, inclusive a dronelor.
Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente – în calitate de Autoritate contractantă, a semnat aceste contracte de achiziție în cadrul Instrumentului financiar SAFE , respectând termenul legal prevăzut de Regulamentul SAFE – 30 mai 2026.
Finalizarea acestor contracte a presupus parcurgerea unor proceduri complexe și depășirea unor dificultăți de natură procedurală și comercială, în vederea respectării calendarului stabilit prin Programul SAFE, aspect deosebit de important în actualul context de securitate regională și în raport cu necesitatea accelerării procesului de modernizare a Armatei României”, se arată în comunicatul de pe site-ul MApN.
Contractul dintre MApN și Rheinmetall – compania de armament, implicată în scandaluri de corupție
Ministerul Apărării Naționale a decis să anunțe noile contracte prin controversatul program SAFE, aproape de miezul-nopții, într-un moment în care atenția publicului este ațintită asupra incidentului cu dronă, de la Galați.
Gândul a documentat compania Rheinmetall, căreia România i-a încredințat aproape 6 miliarde de euro, din cele aproape 17, în cadrul programului SAFE de înzestrare a Armatei.
Deși este unul dintre cei mai mari producători de armament din Europa, compania are în spate un istoric controversat, marcat de un scandal de corupție în Grecia. Mai mulți oficiali greci au fost mituți de o subsidiară a Rheinmetall pentru atribuirea unor contracte cu dedicație. Mai multe detalii AICI.
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; Stimată Doamnă,
Cu ce drept acești DERBEDEI POLITICI îndatorează poporul român, în condițiile în care nu sunt capabili să intercepteze o DRONĂ JUCĂRIE?
Conform unor informații de presă, în anul 2019 România avea o datorie de 39 miliarde de euro, iar acum a ajuns la valoarea de 220 miliarde de euro.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ce au făcut prim-miniștrii României, Ludovic Orban, Florin Vasilică Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Ile Bolojan cu banii împrumutați în numele poporului român?
Sandina Voicu
Grosu Ulise https://www.facebook.com/share/p/1D4GE3TiL5/
Sandina Voicu
Grosu Ulise. au făcut singurul lucru care știu să facă de când sunt la putere, adică: să fure
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Trist, dar adevărat!
În scrierile mele, din calitatea de soldat aflat în LINIA ÎNTÂI, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, am explicat cu exemple concrete, motivul pentru care vrâncenii, la modul general și focșănenii, în mod special, se comportă ca GĂINILE lui Stalin și manifestă SINDROMUL Stockholm față de politicieni.
În data de 01.03.2026 am postat pe Facebook scrierea,
”VOR FI CAPABILI prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, să demonstreze o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, pe baza rezultatelor pe care le-am avut, urmare a LUPTEI pe care am dus-o împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea?” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , cred ca ai fost subiectul unui experiment social. Toate făceau parte din program. Este o părere, nu o certitudine.” - Valentin Burlacu

F. CONFIRMAREA PREMONIȚIEI mele de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, că, încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă, în relația cu președintele Marian Oprișan, este SEMN RĂU pentru cei doi politicieni
(PORUNCA a X a DIVINĂ -  „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”  
1. Pe net circulă informația,
”VIDEO: Primarul Misăilă ne prezintă rochii din dantelă roșie marca PSD. Escrocul din Focșani încearcă să ascundă delapidarea fondurilor europene”.
Redactia PresaLibera2

Casa în care locuiește edilul-șef al Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, cu a doua sa consoartă, este construită din fonduri europene și are o istorie cel puțin interesantă.
Cristi Valentin Misăilă, candidatul Partidului Social Democrat la al treilea mandat de primar al Focșaniului, nu este locuitor al orașului pe care îl păstorește, ci al satului Petrești, din comuna învecinată Vânători, acolo unde plătește taxe și impozite.
Casa în care locuiește împreună cu Lucreția Misăilă, a doua sa soție, este realizată aproape integral din fonduri europene în urmă cu mai bine de șase ani. 
Speriat de dezvăluirile noastre, infractorul din Focșani a dat dovadă de o mobilizare suspectă în ultimele două săptămâni, aducând echipamente și materiale ca să „demonstreze” că nu a deturnat banii europeni. 
Primarul de Focșani a apărut ieri filmat prezentând rochii roșii din dantelă, ca un vânzător ambulant, în timp ce Monitorul de Vrancea, plătit de Primărie, îi făcea reclamă.
Sub pretextul transparenței, susține că a adăugat și capital privat pentru a extinde atelierul cu peste 100 de metri pătrați și a-l transforma în domiciliu. În loc să explice cum fondurile europene destinate unei afaceri au ajuns să servească interese personale, Misăilă și-a improvizat atelierul direct în sufragerie. 
Acest infractor trebuie tras la răspundere penală pentru deturnarea fondurilor europene, iar proprietatea să îi fie pusă sub sechestru.
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă,
a. Contul ”Focșani, dragostea mea” în scrierea pe care a postat-o în data de 03.10.2025, a afirmat:
”Păi, care să fie schema, atunci?
E vorba doar despre reglări de conturi. Mințăilă sare la gâtul lui Halici. În virtutea coaliției dar nu numai, căci Ciobotaru știe că e un moment bun spre a slăbi puterea (imaginea) lui Halici, face conferință de presă pe tema asta. Vestea proastă pentru Ciubotaru este că Mințăilă îl folosește acum pentru a-și regla puterea în partid la nivel județean cu Halici, dar cum se aude că nici nu e sigur că mincinosul de la primărie și din orice relație are el în viața asta va duce la final mandatul de primar și că se orientează spre președinția Consiliului Județean, reala sa luptă cu Halici, cam nasol pentru Ciobotaru. Mințăilă l-a mai trucat o dată - din spusele unora - și la alegerile din 2024. Ciobotaru pare un băiat deștept, ca atare, varianta de susținere a lui Misăilă nu prea ține, dar cea de combatere a lui Halici, da! Dar argumentele? Necesitatea? Oportunitatea, fir-ar ea, că tot plătesc aleșii locali o groază de bani pe chestii de-astea, care este oportunitatea? Atenție, ne abținem să vorbim de oportunism. Aici, ai noștri sunt olimpici!
Războiul fratricid (de partid) a devenit o modă.”
b. Prietenul special a afirmat,
”Valentin Burlacu
Toți au înțeles ca Ciobotaru trebuie debarcat. Se știe din toamna.
Asta este. Dar nu-l acuzați de tot felul de aiureli.
Din Focșani, Vrancea, Galați, de oriunde ar fi fost acei cetățeni, ei nu au huiduit imnul, ci pe cei prezenți pe scena.
Nu cautați vinovați fără vina!
Voi sunteți vinovați ca ați adus țara în pragul falimentului.
Poporul nu are nimic cu țara, cu imnul ,cu toate simbolurile naționale; are ce are cu voi.”
c. Ședința ordinară a CL Focșani din luna mai 2026 a fost condusă de ”liberalul” Victor Dumitru.
Acest lucru demonstrează că în CL Focșani „Pupat toți Piața Endependenți”.
Mesajul public pe care i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă în data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, se intitulează,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu

G. EXEMPLE CONCRETE de ceea ce prietenul special, Valentin Burlacu, a numit a fi EXPERIMENT SOCIAL, în cazul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea
a. Comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care i l-a adresat europarlamentarului Diana Șoșoacă, în speța retrocedărilor bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care în urmă cu 6-7 ani am vrut să o sensibilizez în legătură cu gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
1. Pe net circulă informația, 
”ADEVĂRAȚII NAZIȘTI. Istoricul Ioan Scurtu despre ”Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România”: 28 mai 2007 - o sentință unică în Europa: A fost reabilitată oficial o organizație hitleristă care a dat un președinte de țară”.
Publicat: Joi, 28 mai 2026, 
Citez:
”Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre cei mai apreciați istorici, descria, într-un articol publicat pe blogul personal în 2017, schimbarea la față a Grupului Etnic German din România, devenit, după 1989,  Forumul Democrat al Germanilor din România. Ulterior, cel mai probabil la ordinul lui Klaus Iohannis, a fost dat în judecată de FDGR și hăituit în instanțe până când i s-a dat dreptate pentru că, evident, reflecta doar o pagină de istorie. În ce privește organizația etnică în cauză, lucrurile au rămas exact la fel ca în materialul de mai jos. Redăm articolul publicat de noi atunci la rubrica Memoria Zilei:
 Vedeși și Daniel Ghiță: 
România nu mai are legionari: au murit! Bunicii lui Ursula Von Der Leyen și a lui Klaus Iohannis au fost naziști, nu românii!
„Justiția românească – despre care se spune că este corectă și neinfluențată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizații hitleriste. Pe această bază, au fost retrocedate clădiri ale unor grădinițe, gimnazii, licee și alte instituții publice, care – pentru a-și putea continua activitatea – a trebuit să semneze contracte de închiriere, plătind sume consistente Forumului Democrat German, succesorul Grupului Etnic German”, scrie renumitul istoric în analiza de pe blog. 
Nu fără a constata că, in tot acest timp, niciun partid politic și niciun parlamentar, dar nici Institutul Național pentru Studierea Holocaustului și nici Federația Comunităților Evreiești din România, nu au găsit de cuviință să protesteze și să ceară anularea acestei decizii stupefiante a justiției.
„Prin decretul-lege din 21 noiembrie 1940 – semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român și președintele Consiliului de Miniștri, și de Mihai Antonescu, ministrul Justiției -, a luat ființă Grupul Etnic German din România, organizație care avea la bază ideologia național-socialistă promovată de Adolf Hitler. 
Grupul Etnic German și-a creat diverse organizații (inclusiv de femei și de tineret), precum și formațiuni paramilitare etc. 
Se cuvine menționat faptul că, din ianuarie 1941, singurul partid politic din România acceptat de Ion Antonescu a fost Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP), care făcea parte din Grupul Etnic German. 
Toate celelalte partide erau dizolvate încă din 30 marie 1938”, scrie profesorul Ioan Scurtu.
În continuare, istoricul arată:
„Considerându-se reprezentantul tuturor germanilor din România, GEG a desfășurat o amplă activitate de promovare a politicii lui Adolf Hitler. 
Conducătoarea femeilor din cadrul GEG afirma, la 2 martie 1941, că „misiunea și scopul" organizației erau „cuprinderea tuturor fetelor și femeilor germane etnice care trăiesc în România, de la vârsta de 21 de ani, educarea lor și alinierea lor la modelul femeilor și mamelor germane național-socialiste". 
Un alt document, din 15 martie 1942, aprecia că „Grupul Etnic German din România dispune de arme și muniții", avea structuri paramilitare și alte organizații, iar ceea ce le unește „este ideea educării și transformării membrilor în național-socialiști autentici". 
În acest spirit, Grupul Etnic German a asigurat participarea unui mare număr de etnici germani din România (după unele cifre, circa 70.000) în SS, trupe de elită ale Reich-ului hitlerist.
Numeroase documentele atestă faptul că GEG a acționat pentru însușirea a cât mai multor bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreiești, pe care le-a trecut în proprietatea sa.
După ruperea alianței cu Germania, la 23 august 1944, România a trecut de partea Națiunilor Unite. Articolul 14 din Convenția de Armistițiu, semnată de România cu Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii la 12 septembrie 1944, prevedea: „Guvernul român se obligă să dizolve imediat toate organizațiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât și orice alte organizații care au desfășurat propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existența unor astfel de organizații".
Conformându-se acestei prevederi, guvernul României a decis, la 7 octombrie 1944, dizolvarea Grupului Etnic German. Decretul-lege, semnat de regele Mihai, prevedea: „Statul român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Enic German din România".
Articolul 5 din Tratatul de pace, semnat la Paris în ziua de 10 februarie 1947, de România cu Puterile Aliate și Asociate (URSS, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA, Australia, Republica Sovietică a Belorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă a Ucrainei și Republica Sud-Africană), prevedea: „România, care în conformitate cu Convențiunea de armistițiu a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizațiilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, fie militare sau paramilitare, precum și alte organizațiuni făcând o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Națiuni Unite, nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizațiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice".
După 1989, s-a înregistrat o ciudată schimbare la față a Grupului Etnic German din România. Minoritatea germană a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România, prin care participă la viața politică a țării. 
La 26 februarie 2007, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, reprezentat de președintele său, a adresat Judecătoriei Sibiu cererea de chemare în judecată a municipiului Sibiu, reprezentat prin primarul municipiului Sibiu și Consiliul Local al municipiului Sibiu, cerând „să constatați calitatea de succesor în drepturi al organizației noastre față de Grupul Etnic German". 
Acțiunea era „motivată și fundamentată pe legislația cu caracter reparatoriu din România", apreciind că Grupul Etnic a fost desființat „în mod abuziv de vechiul regim".
Primarul municipiului Sibiu chemat în judecată era, din 1990, Klaus Iohannis, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România. 
Cu alte cuvinte, subalternul și-a dat în judecată șeful. 
În același timp, respectivul președinte al organizației Sibiu a dat în judecată Consiliul Local al municipiului Sibiu din care făcea parte. 
Că a fost o înțelegere politică se vede cu „ochiul liber". 
Primarul Sibiului, reprezentantul statului român care deținea proprietățile revendicate, a formulat o întâmpinare prin care „lasă la aprecierea instanței soluția ce va pronunța în cauză". 
La rândul său, Consiliul Local al municipiului Sibiu nu a avut nicio reacție, deși era dat în judecată chiar de un membru al său.
 În mod firesc, primarul ar fi trebuit să ceară respingerea cererii prin care Forumul Democratic se declara continuatorul unei organizații hilteriste, interzisăprin acte internaționale. 
Nici judecătoarea care a instrumentat cazul nu a găsit de cuviință să se informeze (dacă nu știa) și să constate ce fel de organizație a fost Grupul Etnic German. 
Este limpede că printr-un șir de complicități politice – președintele organizației Sibiu, primarul municipiului Sibiu, președintele Consiliului județean, judecătoarea de caz – s-a ajuns la sentința civilă din 28 mai 2007, prin care instanța a hotărât: „Admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor" și constată „calitatea de succesor în drepturi al reclamantului față de Grupul Etnic German".
Astfel, justiția românească – despre care se spune că este corectă și neinfluențată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizații hitleriste. 
Pe această bază, au fost retrocedate clădiri ale unor grădinițe, gimnazii, licee și alte instituții publice, care – pentru a-și putea continua activitatea – a trebuit să semneze contracte de închiriere, plătind sume consistente Forumului Democrat German, succesorul Grupului Etnic German.
Este interesant de semnalat că niciun partid politic și niciun parlamentar, dar nici Institutul Național pentru Studierea Holocaustului și nici Federația Comunităților Evreiești din România, nu au găsit de cuviință să protesteze și să ceară anularea acestei decizii stupefiante.
Sper că, în calitate de președinte al României, Klaus Iohannis va face o cerere de anulare a sentinței din 28 mai 2007, pentru a nu lăsa să planeze asupra țării noastre acuzația că a contribuit la reabilitarea unei organizații național-socialiste”, conchide profesorul Ioan Scurtu.
COMENTARII
Grosu Ulise

Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Dacă ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, mi-a spus, ”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
am decis să mi-l fac ”MIJLOC” pe prietenul special, Valentin Burlacu.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să-i fiu ”MIJLOC”, jucând cu cărțile pe masă, l-am pus pus pe prietenul special, Valentin Burlacu, în fața faptului împlinit.
Acest lucru l-a deranjat foarte tare.
Citez o replică pe care pe care ”MIJLOCUL” meu, i-a dat-o europarlamentarului Diana Șoșoacă.
”Valentin Burlacu
Greșiți , stimată doamnă! Dar cred că știți acest lucru.
Hotararea Judecatoriei Sibiu din 2007 a stabilit ca Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) este „succesor in drepturi” al Grupului Etnic German.
Succesiunea FDGR fata de GEG este o constructie juridica limitata, bazata pe statutul FDGR si pe continuitatea comunitatii germane.
Ce inseamna asa ceva?
Inseamna ca nu implica preluarea ideologiei sau responsabilitatii istorice ale GEG si nu confera drepturi asupra bunurilor GEG, acestea rămânând ale statului roman.
Instanța a recunoscut succesiunea asociativă, nu patrimonială !
Tot ceea ce s-a retrocedat au fost unele imobile care au aparținut sașilor,,bisericii evanghelice, scolilor germane,fundatiilor săsești, etc.
Unele imobile au fost retrocedate nu ca bunuri ale GEG, ci ca bunuri ale Bisericii Evanghelice, ca bunuri ale asociatiilor sasesti interbelice (care nu erau GEG),bunuri ale persoanelor fizice germane expropriate abuziv in perioada comunista, bunuri ale comunitatilor locale sasesti etc.
Aceste retrocedari s-au facut in baza Legii 10/2001, Legii cultelor, Codului civil, nu in baza succesiunii fata de GEG!!!
Cat despre Garda de Fier, comparativ cu GEG, aceasta nu mai functiona dupa februarie 1941, dupa Rebeliunea legionara, pe cand GEG, a functionat in perioada WW2, fiind desfiintata in 1944 prin decret regal.
Faptul ca Academia Romana nu considera Garda de Fier , organizație fascistă, nu are valoare juridica.
Legislatia romanească și jurisprudența CEDO considera Garda de Fier o mișcare fascistă și totalitară.
Cât despre statutul lui Iohanis, faptul că sustineți că mandatele sale ca presedinte sunt lovite de nulitate, este o glumă.
Ceea ce faceți este caterincă juridică, dar faptul că sunteți și politician, vă scuză aberațiile.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Dacă voi corobora prezenta informație de presă cu comentariul prietenului special, Valentin Burlacu, la ce concluzie ar trebui să ajung?
Mariana Simon
Grosu Ulise; Fără cuvinte...
Grosu Ulise
Mariana Simon; Fără cuvinte am rămas și eu, de aceea mi-am pus speranța în D-voastră că, mă veți scoate din NOAPTEA MINȚII.
Am considerat că, s-a justificat, ca în relația cu ”finul” D-voastră, Arsenie Bocancea, să vă comportați ca MOTANUL Dănilă cu șoriceii, aplicându-i ”perverse de pe Vizăuți” și punându-i emoticoane zâmbărețe pe rană, urmare a comportamentului acestuia de care ați precizat prin intermediul Facebook.
Nu cunosc motivul pentru care și prietenului special, Valentin Burlacu, i-ați aplicat același tratament ca Maestrului Arsenie Bocancea, dar efectul se vede.
Dacă în ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bucancea, nu ar fi recomandat ca soția să-i afle că, s-a ales praful de DURITATEA cu care am fost tratat, prietenul special, Valentin Burlacu, trebuie să demonstreze că, nu este Petrică din povestea ”Petrică și lupu”.
Eu îmi fac numărul la nivelul meu, de sub genunchiul broaștei.
Pentru situația de RÂSU'-PLÂNSU' în care se află Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, consider că vina o poartă prietenul Radu Viorel Ursache, care le-a livrat ”sentimente alterate” în târg la Dumbrăveni.
2. Pe net circulă informația, 
”El este românul cu 11 salarii pe lună! Are șase job-uri la stat, cinci la privat ”
By Paducel Jeanina 
5 mai 2026
Un caz care a atras atenția opiniei publice este cel al lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, un manager cu experiență în sectorul energetic și financiar, care, potrivit declarației sale de avere din 2024, cumulează nu mai puțin de 11 surse de venit lunare. Șase dintre acestea provin din funcții în companii la care statul român este acționar, iar alte cinci din mediul privat. În total, veniturile sale depășesc 710.000 de lei anual, ceea ce înseamnă aproximativ 2.800 de lei pentru fiecare zi lucrătoare din an.
Bolojan și Nicușor Dan dau unui singur om 11 salarii foarte mari.
În vârstă de 45 de ani, absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor din cadrul ASE și cu un master în Business Administration, Benghea Mălăieș și-a început cariera în consultanță, lucrând pentru companii internaționale precum McKinsey & Company și Ernst & Young. Între 2005 și 2007 a fost director de cabinet și consilier al ministrului Finanțelor de la acea vreme, Sebastian Vlădescu, poziție care i-a facilitat ulterior accesul în numeroase consilii de administrație ale companiilor de stat.
În prezent, este membru în consiliile de administrație ale Nuclearelectrica, Romgaz și Rasirom. În paralel, ocupă funcții de director general în cinci societăți rezultate din parteneriatul dintre Tinmar Energy și Complexul Energetic Oltenia: S. Parc Fotovoltaic Turceni SA, S. Parc Fotovoltaic Rovinari SA, S. Parc Fotovoltaic Pinoasa SA, S. Parc Fotovoltaic Bohorelu SA și S. Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA.
Aceste proiecte fac parte din programul de restructurare energetică al Complexului Energetic Oltenia și ar fi trebuit să producă energie verde și pe gaz. Cu toate acestea, deși firmele funcționează de aproximativ trei ani, lucrările efective nu au început, însă structurile de conducere sunt plătite constant. Doar din aceste poziții, Benghea Mălăieș a încasat peste 233.000 de lei anual, la care se adaugă indemnizațiile din consiliile de administrație, ajungând la peste 310.000 de lei anual din zona companiilor unde statul este acționar.
Pe lângă acestea, el mai are cinci funcții în firme private, de unde obține aproximativ 400.000 de lei anual, inclusiv din dividende. În total, cele 11 surse de venit depășesc 710.000 de lei pe an.
Numirea și menținerea lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș în nu mai puțin de 11 funcții plătite, șase la stat și cinci în mediul privat, ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionate resursele publice și la mecanismele din spatele acestor numiri. În contextul în care administrația condusă de Ilie Bolojan și Nicușor Dan promovează discursul eficienței și al reformei, realitatea arată că un singur om ajunge să cumuleze venituri anuale de peste 710.000 de lei, adică aproximativ 2.800 de lei pentru fiecare zi lucrătoare.
În timp ce guvernanții cresc taxele și impozitele, iar românii abia mai au cu ce trăi de la o lună la alta, un singur om ajunge să aibă 11 salarii foarte mari. Diferența dintre oamenii de rând și cei conectați la funcții publice devine tot mai evidentă.
Așa procedează partidele când au nevoie de bani. Pun un om într-o funcție, îl angajează în mai multe locuri, iar o parte din bani pot ajunge înapoi la partid. Probabil că PNL are nevoie de bani și așa își face rost de resurse. Este o posibilitate care ar trebui verificată în mod serios de instituțiile statului. Ai luat bani, dar hai să vedem ce se întâmplă cu ei, pentru că nu este normal să existe suspiciuni și nimeni să nu clarifice situația.
Până acum nu s-a autosesizat niciun Parchet General, nici DNA, nimeni nu pare să fi urmărit traseul banilor. Ce este atât de secret? Dacă urmărești mișcările financiare și vezi unde se duc banii, îți poți da seama cine l-a pus în funcții, cine îl susține din spate și de ce a fost numit în atâtea poziții.
În România, de peste 35 de ani, există percepția că partidele își recompensează oamenii fideli prin funcții bine plătite la stat. Indiferent că vorbim despre cancerul format din PNL, PSD, UDMR și USR, practica numiril
mpor politice în consilii de administrație nu este nouă. De multe ori, mecanismul este silu: partidul are nevoie de resurse, promovează un om de încredere într-o poziție-cheie, iar apoi rămâne întrebarea – ce se întâmplă mai departe cu banii încasați? 
Cu toate acestea, la fiecare rundă de alegeri, mulți români continuă să voteze aceleași partide, iar sistemul rămâne în picioare, fără schimbări reale.
Nu este suficient să spui că totul este legal pe hârtie. âÎntr-un stat care se dorește modern și european, nu doar legalitatea, ci și moralitatea și oportunitatea trebuie analizate. 
Când un singur om ajunge să încaseze echivalentul a 2.800 de lei pe zi lucrătoare dintr-un cumul de funcții, în timp ce proiectele energetice stagnează, opinia publică are dreptul să ceară explicații.
Dacă instituțiile ar urmări cu adevărat circuitul banilor și relațiile din spatele numirilor, s-ar putea vedea cine a susținut aceste promovări, cine beneficiază indirect și care este logica din spatele lor. Transparența totală ar elimina suspiciunile. Lipsa de reacție, în schimb, alimentează percepția că există un sistem închis, în care aceiași oameni gravitează în jurul puterii, indiferent de culoarea politică a guvernării.
COMENTARII
Grosu Ulise

Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Citez din această informație de presă:
”Un caz care a atras atenția opiniei publice este cel al lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, un manager cu experiență în sectorul energetic și financiar, care, potrivit declarației sale de avere din 2024, cumulează nu mai puțin de 11 surse de venit lunare. Șase dintre acestea provin din funcții în companii la care statul român este acționar, iar alte cinci din mediul privat. În total, veniturile sale depășesc 710.000 de lei anual, ceea ce înseamnă aproximativ 2.800 de lei pentru fiecare zi lucrătoare din an.
Bolojan și Nicușor Dan dau unui singur om 11 salarii foarte mari.
În vârstă de 45 de ani, absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor din cadrul ASE și cu un master în Business Administration, Benghea Mălăieș și-a început cariera în consultanță, lucrând pentru companii internaționale precum McKinsey & Company și Ernst & Young. Între 2005 și 2007 a fost director de cabinet și consilier al ministrului Finanțelor de la acea vreme, Sebastian Vlădescu, poziție care i-a facilitat ulterior accesul în numeroase consilii de administrație ale companiilor de stat.”
Această informație de presă mă face mai tânăr cu 6-7 ani, când dând Cezarului ce este al Cezarului, am vrut să o întineresc cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Rezultatul a fost un eșec total.
Prietenul Radu Viorel Ursache m-a făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru.
Am considerat că, d-na Felicia Varzaru a mimat că, nu înțelege gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC și pe cale de consecință am ironizat-o.
Prietenul special, Valentin Burlacu, a afirmat că nu o cunoaște pe d-na Felicia Varzaru, dar numai Dumnezeu știe care este adevărul.
Dacă numitul Andrei Gabriel Benghea Mălăieș a fost între 2005 și 2007 director de cabinet și consilier al ministrului Finanțelor liberalul Sebastian Vlădescu, condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare, orice comentariu este de prisos.
Legat de această tărășenie vă informez că, în data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, i-am adresat primarului Cristi Valentin Misăilă mesajul public intitulat
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
În partea introductivă a prezentei scrieri, am justificat de ce nu se mai merită să realizez astfel de scrieri.
Deoarece în data de 29.05.2026 am fost la o acțiune de ”încărcat baterii”, iar ȘEFUL meu de la munci agricole m-a ironizat spunând că, de Ziua Internațională Copilului trebuie să mai postez pe Facebook o scriere, prin acest mesaj public am dorit să-i dau satisfacție.
În partea introductivă consider că, am fost foarte clar, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Neavând comentarii de evidențiat la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL I, voi trage câte o concluzie în legătură cu fiecare punct, citându-l pe prietenul special, Valentin Burlacu.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. UMILIREA poporului român în timpul DICTATURII lui Nicolae Ceaușescu și INSTAURAREA ”democrației originale” cu ajutorul minerilor
Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.”
B. Mihail Moruzov, feblețea Maestrului Arsenie Bocancea și un CIRCAR USR -ist
Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise La Jilava erau arestați câteva zeci de comuniști de către Siguranța Statului din timpul regimului lui Carol II. 
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940., un comando legionar a asasinat 64 de deținuți politici (!!!)– foști demnitari, ofițeri, membri ai Sigurantei și câțiva comuniști . 
Povesti din astea nu postezi? 
Comuniștii au făcut exact ce au făcut și cei dinaintea lor. 
S-au plătit polițe, s-a asanat societatea de elemente ostile, așa spunea M. Moruzov pe cand era șeful Siguranței. 
Se spune ca cine ridica sabia, de sabie va pieri. 
Printre victime a fost și Moruzov, dușmanul legionarilor, dar și al lui Ion Antonescu.”
C. MOȘTENIREA Gojdu și TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ postdecembriști 
Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , în principiu, Bolojan are dreptate. 
Dar nu poți face reformă favorizandu-i pe străini, dar sugrumându-i pe ai tai. 
Prin ceea ce a făcut nu s-a dovedit decât un pigmeu politic, nu un mare om de stat. 
De-al de Bolojan am mai avut unul: îl chema Boc, un alt bun primar(sic) , dar foarte incompetent prim-ministru. 
Obiceiul obedienței conducătorilor locali față de puterile străine este vechi de secole. 
Am rămas aceeași opincari care am pupat umili talta stăpânilor. 
Ieri au fost turcii, ungurii, austriecii, rușii, astăzi, Occidentul colectiv. 
P.S. Mitul primarilor buni, promovați ca prim-ministri sau președinți, cred ca va fi spulberat.
Pentru acest lucru îmi pun toate speranțele in actualul președinte, mânca-l-ar mama de drăgălaș!”
D. RÂSU'-PLÂNSU' cu DRONA de la Galați
Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce legatura are ,,necesitatea ``de a ne înarma , de fapt ,o problema politica de natura economica, cu achiziția de armament ? 
Pericolul rusesc este invocat doar pentru a resuscita industria militară europeană, care stagna, datorită lipsei de comenzi. 
S-a găsit aceasta smecherie ca bancile sa acorde împrumuturi,,avantajoase`` pe termen lung pentru ca noi și alții ca noi sa cumparam flinte și alte bazaconii depasite tehnic, ineficiente in condițiile războiului actual. 
Dacă acum sunt ineficiente, dar peste cinci-zece ani? 
Decarbonizarea, epidemia si pericolul rusesc, ne-a pus pe chituci. 
Asta s-a vrut, asta s-a realizat.”
E. Președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și ÎNDATORAREA NEJUSTIFICATĂ a României
Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că ai observat ca părerea ta, a noastra, nu conteaza. 
Contează ce spune legea. 
Trebuie să învățăm un lucru simplu: legea trebuie respectată, ca ne convine sau nu. 
Nu putem interpreta legea după cum credem noi. 
Din păcate , la noi, Constituția, legea fundamentală, este interpretată cum vrea președintele ,cum decide CCR la cererea expresă a unora. 
Că președintele cheamă la consultări și grupurile parlamentare, denotă necunoașterea legii sau ignorarea ei. 
De fapt cred ca este o tragere de timp, o încercare de a menține cat mai mult USR la butoane. 
,,Art. 103 – Învestitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.``”
F. CONFIRMAREA PREMONIȚIEI mele de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, că, încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă, în relația cu președintele Marian Oprișan, este SEMN RĂU pentru cei doi politicieni
(PORUNCA a X a DIVINĂ -  „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”  
a*. Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cu actuala conducere municipală și județeană și cu aportul dezinteresat al senatorilor și deputaților de Vrancea, sunt convins că acest județ va prospera. 
Stațiunea Vizantea, opera domnului Ciobotaru, Stațiunea Soveja și turismul ecumenic, vor pune Vrancea pe harta turismului. 
Dacă luăm în calcul și cele doua parcuri industriale, deja full de agenți economici, în zece ani vi se întorc cei 50 de mii de vrânceni plecați la munca prin Europa. 
Veți fi din nou ce-ați fost ,și mai mult de atat!”
b*. În data de 12.05.2026 am postat pe Facebook un mesaj public adresat președintelui Marian Oprișan, intitulat,
MESAJELE PUBLICE pe care i le tot transmit președintelui Marian Oprișan, începând cu anul 2009,
a. ”Prietena mea, CRIZA(economică), este mare decât orice femeie din viața președintelui Marian Oprișan.”
b. ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud. Vrancea, de către cei care acum îl lingușesc, aș vrea să beau un șpriț cu acesta.” având
MOTTO: Grosu Ulise , iar te ții de glume.
Știu ca ai nevoie de validare, dar tocmai la mine apelezi?
S-au pus tunurile pe primarul vostru. 
Se speră la o descindere, dar cred ca se adună probe, se selectează denunțuri. 
Când nu ești iubit nici de-ai tăi, este nașpa.”- Valentin Burlacu
G. EXEMPLE CONCRETE de ceea ce prietenul special, Valentin Burlacu, a numit a fi EXPERIMENT SOCIAL, în cazul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea
a. Comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care i l-a adresat europarlamentarului Diana Șoșoacă, în speța retrocedărilor bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care în urmă cu 6-7 ani am vrut să o sensibilizez în legătură cu gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
Citez:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznas. 
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovati``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții. 
Se pare ca asemenea apelative te suparau in aparență, dar îți mângaiau orgoliul in realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândete, dar in același timp ,a vrut sa te pregateasca pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai. 
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”
 
PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. A fost o onoare pentru mine că, i-am avut parteneri de dialog și uneori de păruială pe Facebook pe prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
2. Alegându-se praful de DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, consider că acesta trebuie să se SPELE de RUȘINE.
Cum se va SPĂLA de RUȘINE sau dacă se va SPĂLA de RUȘINE, vom vedea.
3. Nu am înțeles de ce l-a supărat pe prietenul special, Valentin Burlacu, acțiunea prin care  am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat profesorul ”orion” și am făcut din el un ”MIJLOC” pentru mine, dar aceasta este treaba lui nu a mea.
4. DEVIZA ȘCOLII COMUNITE - ”Noi muncim, nu gândim!”
Un produs edificator al ȘCOLII COMUNISTE, consider că, este ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC, Aurel Farcasanu.
Acesta a afirmat:
a.
Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”
b. ”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Nota este da,de cal castrat,fără alte detalii, comentarii, mergi la Misaila să.ti așeze țiglele!
Acest personaj a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic din precizările:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
- În opinia mea, motivul pentru care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea, ar putea avea drept cauză răspunsurile la întrebările din următorul dialog pe care l-am avut pe Facebook: 
”Toma Paun
Grosu Ulise; Buna ziua, vă recomand, nu vă stresați, lăsați glumele, ironiile, bârfele departe acuma noi toți ce conviețuim in comunitate, trebuie să ne mișcăm urgent, pozitiv, să dăm o mână de ajutor și vom reuși.
Grosu Ulise
Toma Paun; Puișor, te-am mai întrebat, ce știi să faci tu la modul concret, dat ai dat-o în bălării.
a. Poți conștientiza ce înseamnă să câștigi un proces la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat și fără a avea pregătire juridică?
b. Poți conștientiza ce înseamnă ca timpul să-ți dea dreptate la niște probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC?
c. Poți conștientiza ce înseamnă să trăiești 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, deoarece ai considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani?
d. Poți conștientiza ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu, în cazul auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERII de la CUP Focșani?
După prețioasele indicații pe care mi le-ai dat în comentariul de mai sus, se pare că răspunsul tău la întrebările de mai sus este ”NU”.
În aceste condiții, îți recomand public, să te rogi împreună cu, d-na Ioana Ichim, d-na Victorița Malinoiu și d-na Sandina Voicu, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te va ajuta cu un crochiu.”
5. DEVIZA ȘCOLII POSTDECEMBRISTE - ”Țara te vrea prost”
- Comentariul d-nei Mihaela Dragu pe care l-am citat în partea introductivă ar trebui să le dea de gândit profesorilor vrânceni și nu numai.
6. În ceea ce privește profesorii politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” din ceea ce numesc a fi ”Parlamentul în mic al României”, respectiv CL Focșani, consider că am fost clar în scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, unde am făcut atac la persoană.
7. Nu am un semnal clar că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” vor valorifica rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”. 
Am respect dorința celor circa 700 de focșăneni, care în anul 2006 m-au delegat prin semnătură, să aflu structura costurilor la mc de apă facturat de CUP Focșani.
Acest lucru l-am prezentat în scrierile mele, dar efectul a fost FRICA nu revolta, așa cum ar fi fost normal. 

01.06.2026                                            Ulise Grosu 
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:

COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
DEVIZA ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, ”Țara te vrea prost!”” având
MOTTO: La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1*. În partea introductivă am precizat:
”Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, al cărui titlu și motto l-am citat mai sus, la CAPITOLUL I are punctul 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!””.
La subpunctul E.2. s-a făcut următorul comentariu:
”Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Dacă 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în ‘Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ’, atunci riscul e să creștem copii pentru rapoarte, nu pentru realitate. 
Tehnologia e unealtă, nu scop. 
Un profesor bun folosește platforma, dar nu înlocuiește contactul uman, joaca, greșeala, întrebarea pusă cu gura, nu pe chat.
Mobilitățile Erasmus+ pot fi aur curat — vezi alte sisteme, alte metode, alte culturi. Devin însă ‘tare ale comunismului’ doar când:
• Rămân la nivel de poze și diurnă, nu de schimbare în clasă. • Se transformă în bifă pentru dosar, nu în lecție nouă pentru copilul din bancă. • Validează sistemul în loc să-l scuture puțin.
Deci nu experiența e problema, ci ce facem cu ea după ce ne întoarcem acasă, la Focșani.
Dacă pun cap la cap cele două idei, concluzia mea e asta:
Sistemul se ține în picioare pe două picioare: birocrația care ne obosește și formarea/proiectele care ne amețesc. 
Prima ne ține ocupați cu adeverințe ca să nu mai avem timp de întrebări. A doua ne plimbă prin mobilități ca să avem impresia că se schimbă ceva, dar la clasă tabla e tot aia, catalogul e tot triplu, frica de inspectorat e tot acolo.
Când te întorci din job shadowing de la Napoli sau Grecia și predai exact la fel, atunci am schimbat doar decorul, nu piesa. Și copiii noștri nu au nevoie de alt afiș colorat . 
Au nevoie de alta pietà.
Sunt de acord că birocrația ne mănâncă suveranitatea. lar multe proiecte riscă să devină formă fără fond. 
Concluzia? 
Avem nevoie de mai puțină hârtie și mai mult curaj. De profesori care, fie că vin din Grecia sau n-au ieşit din Vrancea, intră la clasă pentru copii, nu pentru raportări. 
Altfel schimbăm doar decorul. 
lar copiii merită o piesă nouă, nu doar un program artistic pentru Erasmus+.”
2* CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. UMILIREA poporului român în timpul DICTATURII lui Nicolae Ceaușescu și INSTAURAREA ”democrației originale” cu ajutorul minerilor
B. Mihail Moruzov, feblețea Maestrului Arsenie Bocancea și un CIRCAR USR -ist
C. MOȘTENIREA Gojdu și TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ postdecembriști 
D. RÂSU'-PLÂNSU' cu DRONA de la Galați
E. Președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și ÎNDATORAREA NEJUSTIFICATĂ a României
F. CONFIRMAREA PREMONIȚIEI mele de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, că, încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă, în relația cu președintele Marian Oprișan, este SEMN RĂU pentru cei doi politicieni
(PORUNCA a X a DIVINĂ -  „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”  
G. EXEMPLE CONCRETE de ceea ce prietenul special, Valentin Burlacu, a numit a fi EXPERIMENT SOCIAL, în cazul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea
a. Comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care i l-a adresat europarlamentarului Diana Șoșoacă, în speța retrocedărilor bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care în urmă cu 6-7 ani am vrut să o sensibilizez în legătură cu gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
3* CAPITOLUL II
CONCLUZII
PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. A fost o onoare pentru mine că, i-am avut parteneri de dialog și uneori de păruială pe Facebook pe prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
2. Alegându-se praful de DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, consider că acesta trebuie să se SPELE de RUȘINE.
Cum se va SPĂLA de RUȘINE sau dacă se va SPĂLA de RUȘINE, vom vedea.
3. Nu am înțeles de ce l-a supărat pe prietenul special, Valentin Burlacu, acțiunea prin care  am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat profesorul ”orion” și am făcut din el un ”MIJLOC” pentru mine, dar aceasta este treaba lui nu a mea.
4. DEVIZA ȘCOLII COMUNISTE - ”Noi muncim, nu gândim!”

01.06.2026                                            Ulise Grosu” 
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Nicoleta Nicol, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Mihaela Dragu, Valentin Burlacu, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Virgil Teodorescu și alții,
Stimați prieteni speciali,
1. Scrierile mele fiind de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, pentru a fi înțelese, cititorul trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și de diversiune.
Dacă nu ai astfel de cunoștințe, poți considera că, scrierile mele prezintă ”fugă de idei”, așa cum a ajuns la concluzia revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea.
2. La capitolul TUPEU dintre cadrele didactice, cel mai bine stau, educatoarele, învățătorii și profesorii de matematică.
În ceea ce privește profesorii de matematică, am afirmat și susțin că,
- ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivate și Teoremele lui Kirchhoff.”.
Legat de acest subiect am dat exemple concrete cu nume și prenume.
3. Cu o singură excepție, Maestrul Arsenie Bocancea le-a băgat FRICA în OASELE CITITORILOR mei, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Transformându-i TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
4. Prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut niște afirmații, în opinia mea, foarte interesante, dar dacă nu se vor adeveri și în practică, va deveni un fel de Petrică, din povestea ”Petrică și Lupu”.
Nu știu dacă și în cazul prietenului special, Valentin Burlacu, sunt persoane din lumea reală care știu cine este, așa cum suspectez că este cazul cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În opinia mea, un exemplu concret de EXPERIMENT CIVIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, a făcut prietenul special, Valentin Burlacu, la punctul G.1.
5. Comentariul pe care l-a făcut d-na Mihaela Dragu despre învățământ, l-am citat și în promo.
De ce am făcut acest lucru?
- Deoarece sunt multe persoane, care se rezumă numai la a citi promo, iar comentariul pe care l-a făcut d-na Mihaela Dragu, consider că ar trebui citit de toate cadrele didactice.
6. Deși, prietenul special, Valentin Burlacu, s-a supărat că, am aplicat în practică învățăturile profesorului ”orion” și am făcut din el ”MIJLOC”, consider că supărarea nu este justificată.
- De ce fac această afirmați?
- Deoarece nici pe mine Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să-i fiu mijloc.
7. Dacă se vrea o colaborare complementară, trebuie să primesc un semnal clar.
Nu se dorește, nu-i niciun bai.
Eu îmi voi continua lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, în conformitate cu planul de acțiune pe care l-am făcut public.
Grosu Ulise
Mariana Simon;
Ce părere aveți de comentariul,
”Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, foarte interesant că la ora 2 dimineața când a avut loc incidentul doi ucraineni ,,pripășiți din întâmplare în Galați " au filmat impactul.”?
Se cunoaște că, prietenul Nicu Vrinceanu a fost coleg cu Sandu Gurguiatu, cel de a cărei nevinovăție a profitat ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, și-l punea să mă denigreze pe Facebook.
Eu nu am pus botul la DIVERSIUNEA prietenului Nicu Vrinceanu, dar i-am apreciat munca prin care a vrut să mă convingă că, am fost colegi de gimnaziu.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Deși v-am valorificat la maxim comentariu pe care l-ați făcut despre adevărat față a ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, nu am primit niciun feedback.
Care considerați că este cauzau unui astfel de comportament?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Prin scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, unde am făcut atac la persoană la adresa profesorilor politruci, am considerat că am fost clar cu INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM patriotic.
Prezenta scriere nu era în plan, dar am fost provocat.
Începând de azi, 01.06.2026, îmi voi aplica în practică propriul plan de acțiune, pe care l-am făcut public.
Dacă vei veni cu o propunere concretă de colaborare complementară, atunci datele problemei se schimbă.
Nu știu ce s-a urmărit prin EXPERIMENTUL SOCIAL la care am fost supus, dar cred că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
1. Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a avut un plan, care l-am făcut public și pe care l-am respectat întocmai.
Planul de acțiune s-a bazat pe lecțiile de bârfă și intrigă pe care mi le-a predat profesorul ”orion”.
Practic, profesorul ”orion” a fost un fel de SOARE în jurul căruia s-au învârtit acțiunile mele.
2. Concluzia unui cititor mai nou al scrierilor mele că, în relația cu tine, am respectat întocmai niște limite, atunci când am avut discuții contradictorii, demonstrează că, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
3. Mi s-a părut interesantă observația,

După cum ai putut sesiza, ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC, Aurel Farcasanu, care pentru mine este un exemplu concret a ceea ce înseamnă efectul devizei ȘCOLII COMUNISTE, ”Noi muncim, nu gândim!”, a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic din problemele tehnico-economice susținute de mine, dar și-a pus speranța că, președintele Marian Oprișan va fi din nou pe cai mari și mă va pune cu botul pe labe.
4. Președintele Marian Oprișan nu mi-a făcut nicio surpriză și a acționat așa cum am anticipat.
Cea mai mare surpriză pentru mine este fratele, care deși nu a avut niciun amestec în lupta mea cu băieții deștepți din energie și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al meu.
Așa cum am mai spus, se pare că el a executat o dispoziție a președintelui Marian Oprișan, care l-a scos din foame.
Dacă această bârfă este adevărată, numitul Grosu Dănuț trebuie scuipat în ochi de către toți cei care îl cunosc, deoarece așa merită o SLUGĂ PROASTĂ a președintelui Marian Oprișan.
5. Observ că, s-au pus tunurile pe primarul Cristi Valentin Misăilă, dar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu mișcă în front.
Acest lucru nu face decât să confirme concluzia mea, că focșănenii manifestă SINDROMUL Stockholm față de cei care din patru în patru ani le cer votul.
Despre cauza acestui comportament, am tot vorbit în scrierile mele, iar spiritul civic al profesorilor focșăneni, care este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, spune totul.
6. Neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru și a demonstra concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- mi-a lăsat un gust amar.
Rog să ai în vedere că, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, cu o singură excepție a băgat frica în oasele tuturor cititorilor scrierilor mele.
Victime colaterale ale comportamentului Maestrului Arsenie Bocancea sunt mai multe, dar voi aminti numai trei.
a. Persoana care locuiește în zona străzii Războieni din mun. Focșani.
Această persoană se schimba la față de frică, când mă întâlneam întâmplător cu ea pe stradă.
Acum zâmbește, când ne întâlnim întâmplător pe stradă.
Această persoană, cu o probabilitate foarte mare, știe cine este Maestrul Arsenie Bocancea, dar eu niciodată nu am întrebat-o nimic.
b. Crintea Valerică, care mi-a fost AS de o stea în cadrul ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
Crintea Valerică i-a fost elevul liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și primește prin mail scrierile mele, pe care sunt sigur că le citește.
c. Visan Mausi Tescaru, actualmente director adjunct la Liceul Al.Ioan Cuza Focșani, care nu-mi poartă niciun resentiment, pentru stresul și ironiile la care a supus-o Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine.
- Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că, sunt un ”PEȘTE MARE”, dar în final apelativele de, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB - boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” s-au dovedit a fi niște bazaconii, care l-au pus într-o situație DELICATĂ pe Maestrul Arsenie Bocancea.
PEDEPSELE DIVINE pe care trebuie să le suporte Maestrul Arsenie Bocancea, la care s-ar putea să se adauge și ironiile soției, dacă aceasta afla că s-a ales praful de DURITATEA cu ”finul” d-nei Mariana Simon m-a tratat, este MAXIMUL din câte aș fi putut realiza urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În mod normal, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine.
7. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a spus,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
- mi s-a părut normal, ca aplicând în practică lecțiile primite de la profesorul meu, postacul ”orion”, să te fac ”MIJLOC” pentru mine.
Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să-i fiu ”MIJLOC” și m-a pus în fața faptului împlinit.
Spre deosebire de Maestrul Arsenie Bocancea, eu am jucat cu cărțile pe masă, atunci când te-am făcut ”MIJLOC”.
Am sesizat că, acest lucru te-a deranjat, dar eu trebuia să-mi fac mândru profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, pentru că a avut un elev ca mine.
De la început am precizat că, ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele pe care i le-am acordat postacului ”orion”, pentru a dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, nu te va lăsa la greu.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Regret că, acum la ora bilanțului privind RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, ai intrat în silenzio stampa cu mine.
Dacă pe Maestrul Arsenie Bocancea nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc, pe prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, îl cunosc foarte bine.
Pentru mine este un mister, motivul pentru care prietenul tău din copilărie, s-a legat la cap fără să-l doară.
Din comentariile pe care le-a făcut, rezultă că, este posibil ca prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, să fi executat un ordin al președintelui Marian Oprișan.
Dacă prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vor decide să speculăm rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România și să demonstrăm o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, atunci prietenul tău, Aurel Farcasanu, va trebui să-și justifice DENIGRAREA PUBLICĂ la care m-a supus.
Dacă scrierile mele, în opinia ta, prezintă ”fugă de idei”, mi-ar plăcea să cred că, mi-ai ascultat recomandarea să citești rând cu rând și printre rânduri, comentariile pe care le-a făcut prietenul special, Valentin Burlacu, în cazul cărora am respectat maxima, ”Repetiția este mama învățăturii.”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special, mă bucur că, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț, urmare a comentariului pe care i l-am adresat revoluționarului de Focșani, Penteliuc Mircea.
Recunosc că, nu înțeleg, de ce acum la ”bătaia peștelui” prietenul Penteliuc Mircea a intrat în silenzio stampa cu mine.
Deoarece ai făcut niște comentarii interesante pe pagina ta de Facebook, nu mă lasă inima să te văd ”lătrând la lună”, de aceea am să ți le valorific.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Mai visezi chiar dacă ți se spune că e in zadar
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Nu este vorba despre niciun vis, ci de o CERTITUDINE.
Pe Facebook am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
Prietenul special, Valentin Burlacu, mimează că, nu înțelege că între noi este vorba despre o SIMBIOZĂ și o face pe supăratul, când tratez lucrurile cu aceeași monedă.
Prietenul special, Valentin Burlacu, ar trebui să învețe din experiența d-nei Felicia Varzaru, despre care a pretins că nu o cunoaște, dar eu nu pot pune botul la astfel de glume.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
”Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă, cui vă adresați cu astfel de comentarii, care mie îmi depășesc posibilitățile?
Autor
Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Nu mă adresez doar celor care înțeleg totul din prima lectură. 
Uneori scriem și pentru acea parte din noi care încă își caută răspunsurile. 
Dacă un singur gând din text a stârnit o întrebare sau o reflecție, atunci și-a atins scopul. 
Nu este nevoie să înțelegem totul. 
Uneori este suficient să ne regăsim într-o singură frază. Restul poate aștepta până când suntem pregătiți pentru el.”
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; În legătură cu dialogul nostru pe care l-am citat mai sus, vă informez că, am valorificat la maxim comentariul pe care l-ați făcut în legătură cu învățământul, cu care sunt în totalitate de acord.
Promo de la această scriere cuprinde și comentariul D-voastră.
Ieri, 01.06.2026, cu ocazia ”Ofertei școlare vrâncene”, am testat direct efectul precizării D-voastră despre ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
Rezultatul testului direct pe care l-am făcut, este într-o CONTRADICȚIE TOTALĂ cu punctul D-voastră de vedere, pe care vi l-am citat în comentariul de mai sus.

CAPITOLUL 10
SIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu

MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC

Pe Facebook cu câțiva ani în urmă am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”  

Legat de acest mesaj, se impune să precizez:
a. ”Valentin Burlacu
Deasupra noastra vin nori negri. Se anunta grindina si furtuna. Va scapa cine-o putea. Multumiti-i lui Iohannis, lui Sica Mandolina, Ciuca, Ciolacu, Bolojan, Grindeanu, Nicusor Dan, multumiti-le celor care i-au susținut, i-au votat , ONG-urilor, sponsorilor lor, si poporului care sta cu bratele incrucisate admirandu-si propriul prohod!”
b. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ,,Maestrul`` era mare poznas.
Făcea glume , era ironic cu partenerii, mai ales cu cei ,,nevinovati``, cu minte puțină sau lipsiți de experiența vieții.
Se pare ca asemenea apelative te suparau in aparență, dar îți mângaiau orgoliul in realitate. Eu cred ca ,,Maestrul`` te-a tratat părintește, cu blândete, dar in același timp ,a vrut sa te pregateasca pentru realitatea dură pe care tu încă nu o conștientizai.
De fapt, cred că mai trebuiai ,,educat``, dar și-a dat seama că nu se poate face din rahat bici și te-a abandonat.”
c.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
d.  ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,ești o victimă a sistemului. Se știe.
Curajul, energia ta inepuizabilă și determinarea cu care ai înfruntat tsunami-ul existențial nu sunt doar simple virtuți personale, ci un triptic al rezistenței umane.
Împreună, ele pot fi subiect pentru cel puțin un episod din lunga epopee a Memorialului Durerii, acolo unde memoria și demnitatea se intalnesc cu istoria.” 

Dacă eu am trecut instant probele de lucru pe care mi le-a dat Maestrul Arsenie Bocancea, acesta nu mi-a trecut proba de lucru, demonstrând neputință în a materializa în practică precizarea,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”   
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)

Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 01.06.2026 a avut următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
DEVIZA ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, ”Țara te vrea prost!”” având
MOTTO: La Școala Neculai Jechianu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat:
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1*. În partea introductivă am precizat:
”Scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, al cărui titlu și motto l-am citat mai sus, la CAPITOLUL I are punctul 
E. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!””.
La subpunctul E.2. s-a făcut următorul comentariu:
”Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Dacă 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în ‘Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ’, atunci riscul e să creștem copii pentru rapoarte, nu pentru realitate. 
Tehnologia e unealtă, nu scop. 
Un profesor bun folosește platforma, dar nu înlocuiește contactul uman, joaca, greșeala, întrebarea pusă cu gura, nu pe chat.
Mobilitățile Erasmus+ pot fi aur curat — vezi alte sisteme, alte metode, alte culturi. Devin însă ‘tare ale comunismului’ doar când:
• Rămân la nivel de poze și diurnă, nu de schimbare în clasă. • Se transformă în bifă pentru dosar, nu în lecție nouă pentru copilul din bancă. • Validează sistemul în loc să-l scuture puțin.
Deci nu experiența e problema, ci ce facem cu ea după ce ne întoarcem acasă, la Focșani.
Dacă pun cap la cap cele două idei, concluzia mea e asta:
Sistemul se ține în picioare pe două picioare: birocrația care ne obosește și formarea/proiectele care ne amețesc. 
Prima ne ține ocupați cu adeverințe ca să nu mai avem timp de întrebări. A doua ne plimbă prin mobilități ca să avem impresia că se schimbă ceva, dar la clasă tabla e tot aia, catalogul e tot triplu, frica de inspectorat e tot acolo.
Când te întorci din job shadowing de la Napoli sau Grecia și predai exact la fel, atunci am schimbat doar decorul, nu piesa. Și copiii noștri nu au nevoie de alt afiș colorat . 
Au nevoie de alta pietà.
Sunt de acord că birocrația ne mănâncă suveranitatea. lar multe proiecte riscă să devină formă fără fond. 
Concluzia? 
Avem nevoie de mai puțină hârtie și mai mult curaj. De profesori care, fie că vin din Grecia sau n-au ieşit din Vrancea, intră la clasă pentru copii, nu pentru raportări. 
Altfel schimbăm doar decorul. 
lar copiii merită o piesă nouă, nu doar un program artistic pentru Erasmus+.”
2* CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. UMILIREA poporului român în timpul DICTATURII lui Nicolae Ceaușescu și INSTAURAREA ”democrației originale” cu ajutorul minerilor
B. Mihail Moruzov, feblețea Maestrului Arsenie Bocancea și un CIRCAR USR -ist
C. MOȘTENIREA Gojdu și TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ postdecembriști 
D. RÂSU'-PLÂNSU' cu DRONA de la Galați
E. Președintele INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și ÎNDATORAREA NEJUSTIFICATĂ a României
F. CONFIRMAREA PREMONIȚIEI mele de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, că, încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă, în relația cu președintele Marian Oprișan, este SEMN RĂU pentru cei doi politicieni
(PORUNCA a X a DIVINĂ -  „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”  
G. EXEMPLE CONCRETE de ceea ce prietenul special, Valentin Burlacu, a numit a fi EXPERIMENT SOCIAL, în cazul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea
a. Comentariul prietenului special Valentin Burlacu, pe care i l-a adresat europarlamentarului Diana Șoșoacă, în speța retrocedărilor bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German
b. Comportamentul d-nei Felicia Varzaru, care în urmă cu 6-7 ani am vrut să o sensibilizez în legătură cu gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC
3* CAPITOLUL II
CONCLUZII
PRECIZĂRI PUNCTUALE
1. A fost o onoare pentru mine că, i-am avut parteneri de dialog și uneori de păruială pe Facebook pe prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
2. Alegându-se praful de DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, consider că acesta trebuie să se SPELE de RUȘINE.
Cum se va SPĂLA de RUȘINE sau dacă se va SPĂLA de RUȘINE, vom vedea.
3. Nu am înțeles de ce l-a supărat pe prietenul special, Valentin Burlacu, acțiunea prin care  am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat profesorul ”orion” și am făcut din el un ”MIJLOC” pentru mine, dar aceasta este treaba lui nu a mea.
4. DEVIZA ȘCOLII COMUNISTE - ”Noi muncim, nu gândim!”
Un produs edificator al ȘCOLII COMUNISTE, consider că, este ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC, Aurel Farcasanu.
Acesta a afirmat:
a.
Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; D.le mai știi ce înseamnă trăiește, iubește, lasă să îți pună jugul ,știu eu?”
b. ”Aurel Farcasanu
Grosu Ulise; Nota este da,de cal castrat,fără alte detalii, comentarii, mergi la Misaila să.ti așeze țiglele!
Acest personaj a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic din precizările:
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
- În opinia mea, motivul pentru care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea, ar putea avea drept cauză răspunsurile la întrebările din următorul dialog pe care l-am avut pe Facebook: 
”Toma Paun
Grosu Ulise; Buna ziua, vă recomand, nu vă stresați, lăsați glumele, ironiile, bârfele departe acuma noi toți ce conviețuim in comunitate, trebuie să ne mișcăm urgent, pozitiv, să dăm o mână de ajutor și vom reuși.
Grosu Ulise
Toma Paun; Puișor, te-am mai întrebat, ce știi să faci tu la modul concret, dat ai dat-o în bălării.
a. Poți conștientiza ce înseamnă să câștigi un proces la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat și fără a avea pregătire juridică?
b. Poți conștientiza ce înseamnă ca timpul să-ți dea dreptate la niște probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, ai fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC?
c. Poți conștientiza ce înseamnă să trăiești 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, deoarece ai considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani?
d. Poți conștientiza ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu, în cazul auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERII de la CUP Focșani?
După prețioasele indicații pe care mi le-ai dat în comentariul de mai sus, se pare că răspunsul tău la întrebările de mai sus este ”NU”.
În aceste condiții, îți recomand public, să te rogi împreună cu, d-na Ioana Ichim, d-na Victorița Malinoiu și d-na Sandina Voicu, ca Dumnezeu să-l ajute pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi treacă proba de lucru și să demonstreze la modul concret, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon te va ajuta cu un crochiu.”
5. DEVIZA ȘCOLII POSTDECEMBRISTE - ”Țara te vrea prost”
- Comentariul d-nei Mihaela Dragu pe care l-am citat în partea introductivă ar trebui să le dea de gândit profesorilor vrânceni și nu numai.
6. În ceea ce privește profesorii politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” din ceea ce numesc a fi ”Parlamentul în mic al României”, respectiv CL Focșani, consider că am fost clar în scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, unde am făcut atac la persoană.
7. Nu am un semnal clar că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” vor valorifica rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”. 
Am respect dorința celor circa 700 de focșăneni, care în anul 2006 m-au delegat prin semnătură, să aflu structura costurilor la mc de apă facturat de CUP Focșani.
Acest lucru l-am prezentat în scrierile mele, dar efectul a fost FRICA nu revolta, așa cum ar fi fost normal. 
01.06.2026                                            Ulise Grosu” 

La postarea de pe Facebook a scrierii la care am făcut prezentul promo, au fost făcute următoarele 
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu, Nicoleta Nicol, Sandina Voicu, Ioana Ichim, Mihaela Dragu, Valentin Burlacu, Nicu Vrinceanu, Radu Viorel Ursache, Virgil Teodorescu și alții,
Stimați prieteni speciali,
1. Scrierile mele fiind de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, pentru a fi înțelese, cititorul trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și de diversiune.
Dacă nu ai astfel de cunoștințe, poți considera că, scrierile mele prezintă ”fugă de idei”, așa cum a ajuns la concluzia revoluționarul de Focșani, Penteliuc Mircea.
2. La capitolul TUPEU dintre cadrele didactice, cel mai bine stau, educatoarele, învățătorii și profesorii de matematică.
În ceea ce privește profesorii de matematică, am afirmat și susțin că,
- ”În fața mea pălesc ifosele de u la v derivate și Teoremele lui Kirchhoff.”.
Legat de acest subiect am dat exemple concrete cu nume și prenume.
3. Cu o singură excepție, Maestrul Arsenie Bocancea le-a băgat FRICA în OASELE CITITORILOR mei, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Transformându-i TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
4. Prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut niște afirmații, în opinia mea, foarte interesante, dar dacă nu se vor adeveri și în practică, va deveni un fel de Petrică, din povestea ”Petrică și Lupu”.
Nu știu dacă și în cazul prietenului special, Valentin Burlacu, sunt persoane din lumea reală care știu cine este, așa cum suspectez că este cazul cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În opinia mea, un exemplu concret de EXPERIMENT CIVIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, a făcut prietenul special, Valentin Burlacu, la punctul G.1.
5. Comentariul pe care l-a făcut d-na Mihaela Dragu despre învățământ, l-am citat și în promo.
De ce am făcut acest lucru?
- Deoarece sunt multe persoane, care se rezumă numai la a citi promo, iar comentariul pe care l-a făcut d-na Mihaela Dragu, consider că ar trebui citit de toate cadrele didactice.
6. Deși, prietenul special, Valentin Burlacu, s-a supărat că, am aplicat în practică învățăturile profesorului ”orion” și am făcut din el ”MIJLOC”, consider că supărarea nu este justificată.
- De ce fac această afirmați?
- Deoarece nici pe mine Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să-i fiu mijloc.
7. Dacă se vrea o colaborare complementară, trebuie să primesc un semnal clar.
Nu se dorește, nu-i niciun bai.
Eu îmi voi continua lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, în conformitate cu planul de acțiune pe care l-am făcut public.
Grosu Ulise
Mariana Simon;
Ce părere aveți de comentariul,
”Nicu Vrinceanu
Grosu Ulise, foarte interesant că la ora 2 dimineața când a avut loc incidentul doi ucraineni ,,pripășiți din întâmplare în Galați " au filmat impactul.”?
Se cunoaște că, prietenul Nicu Vrinceanu a fost coleg cu Sandu Gurguiatu, cel de a cărei nevinovăție a profitat ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, și-l punea să mă denigreze pe Facebook.
Eu nu am pus botul la DIVERSIUNEA prietenului Nicu Vrinceanu, dar i-am apreciat munca prin care a vrut să mă convingă că, am fost colegi de gimnaziu.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Deși v-am valorificat la maxim comentariu pe care l-ați făcut despre adevărat față a ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, nu am primit niciun feedback.
Care considerați că este cauzau unui astfel de comportament?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
Prin scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 29.05.2026, unde am făcut atac la persoană la adresa profesorilor politruci, am considerat că am fost clar cu INTELECTUALITATEA focșăneană, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM patriotic.
Prezenta scriere nu era în plan, dar am fost provocat.
Începând de azi, 01.06.2026, îmi voi aplica în practică propriul plan de acțiune, pe care l-am făcut public.
Dacă vei veni cu o propunere concretă de colaborare complementară, atunci datele problemei se schimbă.
Nu știu ce s-a urmărit prin EXPERIMENTUL SOCIAL la care am fost supus, dar cred că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
1. Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a avut un plan, care l-am făcut public și pe care l-am respectat întocmai.
Planul de acțiune s-a bazat pe lecțiile de bârfă și intrigă pe care mi le-a predat profesorul ”orion”.
Practic, profesorul ”orion” a fost un fel de SOARE în jurul căruia s-au învârtit acțiunile mele.
2. Concluzia unui cititor mai nou al scrierilor mele că, în relația cu tine, am respectat întocmai niște limite, atunci când am avut discuții contradictorii, demonstrează că, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
3. Mi s-a părut interesantă observația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania.
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic.
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.”
După cum ai putut sesiza, ultimul meu DENIGRATOR PUBLIC, Aurel Farcasanu, care pentru mine este un exemplu concret a ceea ce înseamnă efectul devizei ȘCOLII COMUNISTE, ”Noi muncim, nu gândim!”, a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic din problemele tehnico-economice susținute de mine, dar și-a pus speranța că, președintele Marian Oprișan va fi din nou pe cai mari și mă va pune cu botul pe labe.
4. Președintele Marian Oprișan nu mi-a făcut nicio surpriză și a acționat așa cum am anticipat.
Cea mai mare surpriză pentru mine este fratele, care deși nu a avut niciun amestec în lupta mea cu băieții deștepți din energie și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al meu.
Așa cum am mai spus, se pare că el a executat o dispoziție a președintelui Marian Oprișan, care l-a scos din foame.
Dacă această bârfă este adevărată, numitul Grosu Dănuț trebuie scuipat în ochi de către toți cei care îl cunosc, deoarece așa merită o SLUGĂ PROASTĂ a președintelui Marian Oprișan.
5. Observ că, s-au pus tunurile pe primarul Cristi Valentin Misăilă, dar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu mișcă în front.
Acest lucru nu face decât să confirme concluzia mea, că focșănenii manifestă SINDROMUL Stockholm față de cei care din patru în patru ani le cer votul.
Despre cauza acestui comportament, am tot vorbit în scrierile mele, iar spiritul civic al profesorilor focșăneni, care este identic cu industria lui Nae Cațavencu din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale, spune totul.
6. Neputința Maestrului Arsenie Bocancea de a-mi trece proba de lucru și a demonstra concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.),
- mi-a lăsat un gust amar.
Rog să ai în vedere că, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice, pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, cu o singură excepție a băgat frica în oasele tuturor cititorilor scrierilor mele.
Victime colaterale ale comportamentului Maestrului Arsenie Bocancea sunt mai multe, dar voi aminti numai trei.
a. Persoana care locuiește în zona străzii Războieni din mun. Focșani.
Această persoană se schimba la față de frică, când mă întâlneam întâmplător cu ea pe stradă.
Acum zâmbește, când ne întâlnim întâmplător pe stradă.
Această persoană, cu o probabilitate foarte mare, știe cine este Maestrul Arsenie Bocancea, dar eu niciodată nu am întrebat-o nimic.
b. Crintea Valerică, care mi-a fost AS de o stea în cadrul ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
Crintea Valerică i-a fost elevul liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și primește prin mail scrierile mele, pe care sunt sigur că le citește.
c. Visan Mausi Tescaru, actualmente director adjunct la Liceul Al.Ioan Cuza Focșani, care nu-mi poartă niciun resentiment, pentru stresul și ironiile la care a supus-o Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine.
- Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că, sunt un ”PEȘTE MARE”, dar în final apelativele de, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB - boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” s-au dovedit a fi niște bazaconii, care l-au pus într-o situație DELICATĂ pe Maestrul Arsenie Bocancea.
PEDEPSELE DIVINE pe care trebuie să le suporte Maestrul Arsenie Bocancea, la care s-ar putea să se adauge și ironiile soției, dacă aceasta afla că s-a ales praful de DURITATEA cu ”finul” d-nei Mariana Simon m-a tratat, este MAXIMUL din câte aș fi putut realiza urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În mod normal, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine.
7. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a spus,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
- mi s-a părut normal, ca aplicând în practică lecțiile primite de la profesorul meu, postacul ”orion”, să te fac ”MIJLOC” pentru mine.
Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat dacă vreau să-i fiu ”MIJLOC” și m-a pus în fața faptului împlinit.
Spre deosebire de Maestrul Arsenie Bocancea, eu am jucat cu cărțile pe masă, atunci când te-am făcut ”MIJLOC”.
Am sesizat că, acest lucru te-a deranjat, dar eu trebuia să-mi fac mândru profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, pentru că a avut un elev ca mine.
De la început am precizat că, ținta mea a fost să mă ridic la nivelul celor 5 stele pe care i le-am acordat postacului ”orion”, pentru a dialoga de la egal la egal cu el.
Din motive întemeiate, niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”.
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, nu te va lăsa la greu.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Regret că, acum la ora bilanțului privind RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea, ai intrat în silenzio stampa cu mine.
Dacă pe Maestrul Arsenie Bocancea nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc, pe prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, îl cunosc foarte bine.
Pentru mine este un mister, motivul pentru care prietenul tău din copilărie, s-a legat la cap fără să-l doară.
Din comentariile pe care le-a făcut, rezultă că, este posibil ca prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, să fi executat un ordin al președintelui Marian Oprișan.
Dacă prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, vor decide să speculăm rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a DEVALIZAT România și să demonstrăm o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, atunci prietenul tău, Aurel Farcasanu, va trebui să-și justifice DENIGRAREA PUBLICĂ la care m-a supus.
Dacă scrierile mele, în opinia ta, prezintă ”fugă de idei”, mi-ar plăcea să cred că, mi-ai ascultat recomandarea să citești rând cu rând și printre rânduri, comentariile pe care le-a făcut prietenul special, Valentin Burlacu, în cazul cărora am respectat maxima, ”Repetiția este mama învățăturii.”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special, mă bucur că, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț, urmare a comentariului pe care i l-am adresat revoluționarului de Focșani, Penteliuc Mircea.
Recunosc că, nu înțeleg, de ce acum la ”bătaia peștelui” prietenul Penteliuc Mircea a intrat în silenzio stampa cu mine.
Deoarece ai făcut niște comentarii interesante pe pagina ta de Facebook, nu mă lasă inima să te văd ”lătrând la lună”, de aceea am să ți le valorific.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Mai visezi chiar dacă ți se spune că e in zadar
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Nu este vorba despre niciun vis, ci de o CERTITUDINE.
Pe Facebook am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
Prietenul special, Valentin Burlacu, mimează că, nu înțelege că între noi este vorba despre o SIMBIOZĂ și o face pe supăratul, când tratez lucrurile cu aceeași monedă.
Prietenul special, Valentin Burlacu, ar trebui să învețe din experiența d-nei Felicia Varzaru, despre care a pretins că nu o cunoaște, dar eu nu pot pune botul la astfel de glume.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
”Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă, cui vă adresați cu astfel de comentarii, care mie îmi depășesc posibilitățile?
Autor
Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Nu mă adresez doar celor care înțeleg totul din prima lectură. 
Uneori scriem și pentru acea parte din noi care încă își caută răspunsurile. 
Dacă un singur gând din text a stârnit o întrebare sau o reflecție, atunci și-a atins scopul. 
Nu este nevoie să înțelegem totul. 
Uneori este suficient să ne regăsim într-o singură frază. Restul poate aștepta până când suntem pregătiți pentru el.”
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; În legătură cu dialogul nostru pe care l-am citat mai sus, vă informez că, am valorificat la maxim comentariul pe care l-ați făcut în legătură cu învățământul, cu care sunt în totalitate de acord.
Promo de la această scriere cuprinde și comentariul D-voastră.
Ieri, 01.06.2026, cu ocazia ”Ofertei școlare vrâncene”, am testat direct efectul precizării D-voastră despre ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ.
Rezultatul testului direct pe care l-am făcut, este într-o CONTRADICȚIE TOTALĂ cu punctul D-voastră de vedere, pe care vi l-am citat în comentariul de mai sus.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat SCARA VALORILOR în România și a ATROFIAT DEMNITATEA poporului român
1. Pe net circulă informația, 
”Voica Potârcă: Când aveam 9 ani, au arestat-o pe mama. Eram în clasa a III-a, deja rămasă fără mamă și fără tată.”
2. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
02.06.2026
Guvernatorul Băncii Naționale, stins din viață la șaptezeci și șase de ani în mizeria de la Sighet, pentru că a refuzat să valideze jaful rezervelor de aur ale țării de către comisarii sovietici
B. Unitatea Militară(UM) USR, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, și USR-ul de Focșani al d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
1. Pe net circulă informația, 
”USR
29.05.2026

Drona care a căzut în Galați a generat multe întrebări. Unele sunt legitime. Altele sunt Copy&Paste din agenda de propagandă și dezinformare de la Kremlin.
2. Pe net circulă informația, 
”USR Focșani este în Focșani, Vrancea.
01.06.2026
Astăzi este despre ei. Despre copiii care ne întreabă de ce, care visează fără limite și care cred că orice este posibil.
C. AMATORISMUL președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și IRONIILE prietenului special, Valentin Burlacu, la adresa conducerii MApN
1. ”Nicușor Dan: România îl va expulza pe ambasadorul Rusiei dacă vor mai fi incidente cu drone rusești” 
2. Pe net circulă informația, 
EXCLUSIV Generalul Virgil Bălăceanu ridică mai multe semne de întrebare, după incidentul din Galați: 'E o confuzie'.
3. Pe net circulă informația,
”Ambasada Rusiei în România - Посольство России в Румынии”
29.05.2026
Comunicat de Presă
D. ”Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine necazul.”
1. Pe net circulă informația,
”Dan Alexandru
02.06.2026

Meciul de la ONU: Cum să intri în ring cu un dosar legat cu ață
2. ”Contre între ruși și ucraineni la ONU, pe tema dronei din Galați. Reprezentantul Rusiei neagă că era rusească. Ucraineanul acuză „teoria conspirației””
E. EPOCA de AUR - Marian Oprișan a făcut ca DEPOPULAREA jud Vrancea să fie ”fruncea”, într-o Românie din care în ultimii 15 ani au plecat circa 6 milioane de conaționali
1. ”Ziua Românilor de pretutindeni, prilej de doliu mai degrabă decât de sărbătoare. 6 milioane de români au plecat din țară în ultimii 15 ani, cea mai mare hemoragie de populație din lume, după Siria, țară în război”
F. MAFIA de PARTID și de STAT care a pus pe chituci Sistemul Energetic Național al României
1. ”Mafia din energie! Fratele infractorului Augustin Oancea, prins cu milioane la sacoșă și un pistol în mașină
Vama Constanța și alte 36 de locații au fost „ținta” unor percheziții de amploare ale DIICOT, iar acuzațiile procurorilor sunt foarte grave – evaziune fiscală, constituire de grup infracțional și contrabandă cu produse petroliere.”
2. ”Augustin Oancea, capul mafiei din energie protejat de oamenii sistemului! Tinmar și întrebările pe care statul român le evită de ani de zile”
G. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, ar putea face ca România să urmeze exemplul Nigerului ?
1. ”ARESTAREA LUI COLDEA – Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie anunță încătușarea inevitabilă a generalului SRI Florian Coldea: „Mai are încă alte 10 dosare cu date concrete. Sunt cu bani în conturi. După părerea mea va trebui să fie arestat preventiv”. Vanghelie despre Kovesi: „Va trebui să se înceapă urmărirea penală pe dânsa”
2. Pe net circulă informația,
”România Magică
31.05.2026

Nigerul a decis să pună capăt unei epoci de dominație externă asupra resurselor sale strategice cele mai de preț.

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat SCARA VALORILOR în România și a ATROFIAT DEMNITATEA poporului român
1. Pe net circulă informația, 
”Voica Potârcă: Când aveam 9 ani, au arestat-o pe mama. Eram în clasa a III-a, deja rămasă fără mamă și fără tată.”
Voica și Tudor Potârcă
Când aveam 9 ani, au arestat-o pe mama. 
Eram în clasa a III-a, deja rămasă fără mamă și fără tată. 
În clasa a IV-a nu m-au mai primit la Liceul „Lazăr”, unde făcusem școala primară. 
Ne-a dus bu­nica, cu chiu, cu vai, la o altă școală, „Mihai Vodă”. 
Din clasa a V-a nu m-au mai primit nicăieri; deci am stat acasă un an întreg. 
Fiind copii mici (în vârstă de 9 și 13 ani) eram o greutate pentru bunica noastră, punându-se și problema întreținerii noastre. 
Mer­geam la talcioc și vindeam ce se mai găsea prin casă. Îmi aduc aminte de talcioc. 
Era o suprafață mare în care rudele celor arestați, cei alungați din case, cei dați afară din slujbe etalau pe jos, pe pământ, pe ziare sau pe cârpe ceea ce mai aveau în casă: argintărie, cristaluri, tablouri, haine, blănuri, obiecte de artă. 
Vânzătorii – vechea burghezie pri­gonită – arătau jalnic și am fost profund impre­sio­nată, îmi venea să las acolo totul aruncat pe pământ și să fug. 
În această perioadă, aflând despre situația mea, familia unei colege de clasă m-a invitat de mai multe ori acasă la ei pentru o masă mai bună. 
Le-am rămas recunoscătoare toată viața.
Mama s-a reîntors; între timp am fost s-o văd la pușcărie, la vorbitor, la Popești-Leordeni. 
Îmi aduc aminte momentul în care fratele meu și cu mine ne uitam la ea printre zăbrele, iar ea ne privea pierită.. 
Înainte de asta, când eram în clasa a III-a și au ares­tat-o pe mama, știu cum a fost, pentru că dormeam toți trei în aceeași cameră; eu, de fapt, n-aveam pat. 
Punea seara două fotolii cap la cap și dormeam acolo. Au venit și au arestat-o. 
După aceea m-am îm­bol­năvit grav. 
Fratele meu a condus-o până la poar­tă și i-a urat să fie tare.
Din Copilăria ca luptă de clasă, editori Traian Călin Uba și Ilie Rad, prefață de Ana Blandiana, Fundația Academia Civică, 2013
Dorina Ştefania Potârcă (n. Marinescu), profesoară de franceză, soţia fruntaşului naţional-ţărănist Virgil Potârcă
Arestată la 15 aprilie 1952 în lotul „familiilor demnitarilor”, a trecut prin lagărele de la Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera şi închisoarea Dumbrăveni, executând o condamnarea administrativă de doi ani.
A fost eliberată la 19 aprilie 1954, fiind apoi obligată să se angajeze în diverse posturi fără legătură cu pregătirea sa profesională: muncitoare, vânzătoare, funcţionară. 
Abia în 1957 a fost reprimită în învăţământ ca profesoară suplinitoare.
Virgil Potârcă (1888-1954), fruntaş P.N.Ţ., fost subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, apoi – succesiv – ministru al Justiţiei, al Agriculturii, al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Arestat la 5/6 mai 1950, a fost închis la Sighet, fără a fi judecat. 
A murit în penitenciarul Sighet, la 6 iunie 1954.
2. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
02.06.2026
Guvernatorul Băncii Naționale, stins din viață la șaptezeci și șase de ani în mizeria de la Sighet, pentru că a refuzat să valideze jaful rezervelor de aur ale țării de către comisarii sovietici
Cine a fost:
Dimitrie Burilleanu. La momentul arestării sale, în mai 1950, avea 72 de ani. A fost unul dintre cei mai străluciți economiști, finansiști și juriști ai perioadei interbelice, ocupând prestigioasa funcție de Guvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Burilleanu a fost omul care a gestionat cu o mână de fier stabilitatea monetară a țării, apărând cu o rigoare incoruptibilă rezervele de aur și activele strategice ale statului în fața crizelor economice internaționale. Pentru noul regim comunist, instalat cu misiunea clară de a devaliza economia românească prin intermediul „SovRom-urilor” și de a transfera bogățiile țării către Moscova, un expert de talia lui Burilleanu era extrem de periculos. El cunoștea secretele financiare ale vechiului stat și refuza să legitimeze distrugerea monedei naționale.
Anatomia izolării și coborârea în iad:
Ridicat de Securitate în cadrul marii epurări a elitelor administrative din mai 1950, bătrânul guvernator a fost trimis direct la închisoarea de exterminare de la Sighet. Trecerea de la birourile de marmură ale Băncii Naționale și de la rigoarea cifrelor la promiscuitatea unei celule supraaglomerate a fost un cataclism pentru un om de 72 de ani. I s-au confiscat hainele civile, bunurile personale și tratamentele medicale, fiind silit să trăiască într-un mediu saturat de umiditate, unde pereții celulei transpirau constant igrasie, iar podeaua de ciment era acoperită cu un strat subțire de apă mizerabilă provenită de la infiltrații.
Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
Anchetatorii Securității au încercat să folosească expertiza lui Burilleanu pentru a da o tentă de legalitate tehnică naționalizării băncilor și confiscării proprietăților private, dar mai ales pentru a afla conturile secrete și activele externe pe care statul român sau marile familii le dețineau în băncile din Elveția, Franța și Marea Britanie. 
Bătrânul finanțist a fost supus unor interogatorii de noapte epuizante, fiind obligat să stea ore în șir sub lumina orbitoare a unor lămpi, în timp ce ofițeri semianalfabeți urlau la el, cerându-i detalii tehnice și cifre pe care mintea lor needucată nu le putea procesa. 
Burilleanu i-a tratat pe anchetatori cu o răceală profesorală disprețuitoare, refuzând să dezvăluie mecanismele de siguranță ale sistemului bancar românesc și declarându-le direct că el a servit statul român, nu o bandă de jefuitori ghidați de interesele unei puteri străine.
Drept răzbunare pentru refuzul său de a colaborare, regimul de detenție a fost transformat într-un program de eliminare fizică lentă. 
Rația sa de mâncare a fost redusă la jumătate, constând doar dintr-o zeamă chioară de tărâțe, ceea ce a dus rapid la instalarea unei cașexii severe și la scăderea dramatică a proteinelor din organism. 
Picioarele bătrânului guvernator s-au umflat monstruos din cauza edemelor cardiace și renale, pielea i-a crăpat, generând ulcerații adânci și purulente care nu au fost pansate niciodată, administrația interzicând cu desăvârșire intervenția medicului închisorii. În ciuda durerilor fizice atroce și a foamei cronice care îi măcina ultimele resurse, Burilleanu a rămas lucid până în ultima clipă, calculând mental în celulă rata inflației și colapsul economic spre care comuniștii îndreptau țara, oferindu-le colegilor săi de suferință veritabile lecții de macroeconomie de pe priciul de scânduri. 
S-a stins din viață la 15 septembrie 1954, la vârsta de 76 de ani, inima sa cedând în urma efortului biologic prelungit, trupul său fiind aruncat noaptea într-o groapă comună anonimă din Cimitirul Săracilor de pe malul Tisei.
Epilogul:
S•ă gestionezi miliardele unei națiuni cu o cinste exemplară și să alegi să mori de foame, cu picioarele transformate în răni deschise pe o podea udă de închisoare, refuzând să predai secretele financiare ale țării tale unor uzurpatori, reprezintă măsura supremă a onoarei de stat. 
Dimitrie Burilleanu a demonstrat că adevărata bogăție a unui popor nu se măsoară în tonele de aur din tezaur, ci în densitatea morală a oamenilor care refuză să își vândă caracterul pentru o bucată de pâine caldă.

B. Unitatea Militară(UM) USR, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, și USR-ul de Focșani al d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
1. Pe net circulă informația, 
”USR
29.05.2026

Drona care a căzut în Galați a generat multe întrebări. Unele sunt legitime. Altele sunt Copy&Paste din agenda de propagandă și dezinformare de la Kremlin.
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗔𝗿𝗺𝗮𝘁𝗮 𝗻𝘂 𝗮 𝗱𝗼𝗯𝗼𝗿𝗮̂𝘁 𝗱𝗿𝗼𝗻𝗮 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗼 𝘃𝗲𝗱𝗲𝗮 𝗽𝗲 𝗿𝗮𝗱𝗮𝗿?
Pentru că a vedea o dronă și a avea condiții sigure s-o dobori sunt două lucruri diferite. Dacă lovești o dronă deasupra unei zone locuite, fragmentele și încărcătura ei pot cădea peste oameni, case sau mașini. Regulile NATO spun clar: protejarea civililor este prioritatea.
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗮𝘂 𝗿𝗶𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗙-𝟭𝟲 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗮𝘂 𝘁𝗿𝗮𝘀?
Pentru că rolul principal al avioanelor este să identifice și să monitorizeze ținta, să confirme ce este, unde merge și ce risc reprezintă. Interceptarea este primul pas. Doborârea este ultimul.
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝘂𝗰𝗿𝗮𝗶𝗻𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗹𝗲 𝗱𝗼𝗯𝗼𝗮𝗿𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗻𝗼𝗶 𝗻𝘂?
Pentru că Ucraina este în război. Ucrainenii acceptă riscuri pe care România nu le poate accepta. Ei trebuie să oprească drone care atacă infrastructură, orașe și obiective militare. România trebuie să protejeze în primul rând viețile propriilor cetățeni.
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝗮𝘃𝗲𝗺 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺𝗲 𝗮𝗻𝘁𝗶𝗮𝗲𝗿𝗶𝗲𝗻𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗳𝗮̆𝘀̦𝘂𝗿𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗮̆ 𝗴𝗿𝗮𝗻𝗶𝘁̦𝗮?
Pentru că nu există nicăieri în NATO un „zid” antiaerian continuu pe sute de kilometri. România are sisteme de apărare aeriană, dar ele protejează obiective strategice și zone prioritare. Nicio țară nu poate acoperi permanent fiecare kilometru de frontieră.
𝗗𝗲 𝘂𝗻𝗱𝗲 𝘀̦𝘁𝗶𝗺 𝗰𝗮̆ 𝗲𝗿𝗮 𝗱𝗿𝗼𝗻𝗮̆ 𝗿𝘂𝘀𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆?
Datele oficiale indică o dronă de tip Geran-2, de origine rusească. Geran-2 este denumirea folosită de Rusia pentru dronele Shahed-136, drone-kamikaze folosite masiv în atacurile asupra Ucrainei.
𝗖𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝗳𝗮̆𝗰𝘂𝘁 𝗮𝗰𝘂𝗺?
Mai multă apărare antidronă. Mai multe radare dedicate, sisteme de bruiaj, interceptoare, capabilități NATO pe Flancul Estic și investiții accelerate în înzestrarea Armatei. Exact de aceea sunt importante programe precum SAFE și modernizarea continuă a capacităților de apărare.
Siguranța României se construiește cu legi eficiente și actualizate, investiții serioase și o Armată pregătită pentru amenințările secolului XXI.”
COMENTARII
Valentin Burlacu
Nu știam ca USR are un „departament de aparare” cu specialiști militari, analiști de strategie și experți în tehnica militară. 
Este cumva UM USR?
2. Pe net circulă informația, 
”USR Focșani este în Focșani, Vrancea.
01.06.2026
Astăzi este despre ei. Despre copiii care ne întreabă de ce, care visează fără limite și care cred că orice este posibil.
De 1 Iunie, dincolo de baloane și înghețată, ar trebui să ne întrebăm ce fel de oraș și ce fel de țară le lăsăm moștenire.
Ne dorim o comunitate în care copiii să aibă școli mai bune, parcuri sigure, aer curat și șansa de a-și construi viitorul aici, acasă.
Pentru că un oraș care investește în copii este un oraș care investește în propriul viitor.
La mulți ani tuturor copiilor! Să nu vă pierdeți niciodată curajul de a visa și puterea de a schimba lumea.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă,
Știu că, nu-mi citiți scrierile pe care le postez pe Facebook, dar acest lucru nu mă deranjează.
Precizez că, D-voastră vă transmit prin mail aceste scrieri.
Mi-ar plăcea ca azi, 01.06.2026, ați constatat că, am o relație foarte bună cu profesorii cu care am colaborat, din calitatea mea de profesor de mâna a III a sau cu care am relații amicale, așa cum este cazul directorului de la Liceul Unirea Focșani, prof.Cornel Noană.
În ceea ce privește ”TRIPLETA de AUR”, formată din profesori de matematică de la Liceul nr.1 Focșani, rămâne cum am stabilit, în sensul că:
a. Din punctul meu de vedere, prof. Daniela Gabriela Marchitan este un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
b. Ex - directorului, prof. Cristina Trofin, sunt hotărât să-i IMPUN SPIRITUL CIVIC.
c. Liderului de sindicat, prof.Cența Răvaș, consider că, i-am plătit pentru prestația ei, dar mă interesează să-i văd SPIRITUL CIVIC.
Afirmația că,
”În fața mea, pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff”,
- este bătută în cuie.
”DIVINITATE mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan, atunci când era inspector general la ISJ Vrancea, aprecia profesionalismul inspectorilor din subordine, în funcție de prestația de pe Facebook.
Din motive pe care nu le cunosc, aceeași ”DIVINITATE a mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, atunci când este vorba despre tine,
”Gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.”.
În legătură cu întrebarea, pe care mi-ai adresat-o azi, 01.06.2026, citez,
”De primarul Cristi Valentin Misăilă, de ce nu zici nimic?”, îți răspund public,
- Deviza mea este, ”Misăilă, arestat la al treilea mandat!”.
Această DEVIZĂ se bazează pe acțiunea de FALIMENTARE, în opinia mea, INTENȚIONATĂ, a ENET Focșani, unde și tu, în calitate de viceprimar al mun. Focșani, ai fost COMPLICE.
Precizez că, azi, 01.06.2026, am ”FORJAT-O” și pe colega ta, Ana Maria Dimitriu, care în legislatura 2020 - 2024 a CL Focșani, a fost viceprimar al mun. Focșani, și a primit INDEMNIZAȚIE din partea PROȘTILOR, respectiv a GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, fără să facă nimic.
PS Deoarece am aplicat în practică ÎNVĂȚĂTURILE profesorului ”orion” și am făcut din prietenul special, Valentin Burlacu, ”MIJLOC” pentru mine, acesta s-a cam supărat.
Sper să-i treacă supărarea și să valorificăm, rezultatul luptei mele împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde în discuție este vorba despre o INFRACȚIUNE împotriva UMANITĂȚII la nivel de mun.Focșani.
Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă,
Sunt onorat că, v-a plăcut mesajul liderului USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, de 1 Iunie, pe care l-am distribuit pe pagina mea de Facebook.
Comentariul pe care i le-am adresat mai sus, liderului USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, nu v-au plăcut?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Emoticonele zâmbărețe pe care reușesc să ți le smulg, așa cum este cazul emoticonului zâmbăreț, pe care ți l-am smuls la comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat d-nei Victorița Malinoiu, mă obligă să citez,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
Precizarea, ”În rest, glume.”, a fost singura pe care am înțeles-o.
În ultimul timp, m-am dumirit și în legătură cu calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
Așa stând lucrurile, mi s-a părut normal să-i demonstrez profesorului meu de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, că, nu a stricat orzul pe gâște cu mine.
Pe cale de consecință, i-am aplicat în practică lecțiile de bârfă și intrigă pe Facebook, pe care mi le-a predat și am făcut din tine ”MIJLOCUL” meu.
Acțiunea mea te-a deranjat, deși nu erau motive de supărare, dar mă bucur când reușesc să-ți smulg câte un emoticon zâmbăreț.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!

C. AMATORISMUL președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și IRONIILE prietenului special, Valentin Burlacu, la adresa conducerii MApN
1. Site-ul Digi 24 din data de 31.05.2026 a publicat informația, 
 ”Nicușor Dan: România îl va expulza pe ambasadorul Rusiei dacă vor mai fi incidente cu drone rusești” 
Data actualizării: 31.05.2026  Nicușor Dan a vizitat blocul lovit de drona rusească la Galați. Președintele Nicușor Dan a declarat într-o intervenție la BBC că România ia în calcul și expulzarea ambasadorului Rusiei la București, dacă incidentele de tipul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați, rănind două persoane, vor continua. 
„Este o ierarhie diplomatică a măsurilor”, a spus Nicușor Dan la BBC. 
Președintele a fost întrebat de realizatorul BBC dacă expulzarea consulului Rusiei la Constanța este măsura maximă pe care o ia România sau dacă există și alte măsuri pe care le are în vedere. „Deocamdată da. 
În ultimii ani au fost 20-30 de drone care nu aveau încărcătură explozivă. 
Luna trecută am avut o altă dronă, cu încărcătură explozivă, care, din fericire, nu a explodat. A devenit periculos pentru cetățenii români. 
Când rușii lovesc, țintesc orașe care sunt pe partea cealaltă a Dunării, trebuie să se asigure că nu rănesc cetățeni români. 
Deci este un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri. 
Dacă nu, avem alte măsuri pe care le putem lua împotriva lor”, a declarat Nicușor Dan. Întrebat care ar fi aceste măsuri, președintele a răspuns: „Expulzarea ambasadorului, de exemplu. Este o ierarhie diplomatică a măsurilor”. 
Președintele Nicușor Dan a anunțat expulzarea consulului general al Rusiei la Constanța și închiderea consulatului după ce o dronă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament de la etajul 10 al imobilului. 
Decizia a fost luată în urma unei ședințe CSAT, în care au fost discutate măsurile după incidentul de pe 29 mai.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”  
2. Pe net circulă informația, 
EXCLUSIV Generalul Virgil Bălăceanu ridică mai multe semne de întrebare, după incidentul din Galați: 'E o confuzie'.
Autor: Eugen Dinu
Actualizat: 31-05-2026
Distribuie articolul
Generalul Virgil Bălăceanu ridică mai multe semne de întrebare
„Oare resturile unei drone ar fi însemnat un pericol mai mare decât drona rămasă cu încărcătura de explozibil, indiferent de ce cantitate vorbim?”
„De ce pilotul nu a lansat racheta, având ținta în vizorul radarului?”
„Mă așteptam ca astăzi, după ședința CSAT, să se ia decizia de creare a scutului Dunării pe modelul Baltic Shield”
„Cineva ne-ar spune că sunt mijloace învechite, sunt mijloace cu care ucrainenii combat aceste drone”
„Vorbesc de, iată, mijloace care permit deja crearea scutului Danubian, scut care poate fi îmbunătățit și cu alte mijloace”
Sistemele prin SAFE vor ajunge „mai târziu în dotarea Armatei României”
„S-ar putea ca termenii de livrare a sistemelor să fie undeva la peste doi ani de zile, noi sperând ca peste doi ani de zile războiul din Ucraina să înceteze”
Generalul Virgil Bălăceanu ridică mai multe semne de întrebare, după incidentul din Galați: „E o confuzie”. 
În contextul dronei rusești care a lovit apartamentul unui bloc din Galați, reporterul STIRIPESURSE.RO, Eugen Dinu, a vorbit, vineri, cu generalul (rtr) Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles.
Generalul Virgil Bălăceanu ridică mai multe semne de întrebare
Generalul Bălăceanu ne-a declarat că au apărut mai multe informații în spațiul public care generează confuzie.
O primă întrebare ridicată de Virgil Bălăceanu se referă la cantitatea de explozibil pe care o purta drona Geran-2.
„Este un incident major, pentru că puteau să fie decese, nu răniri ușoare și atacuri de panică. E un incident major, însă avem vulnerabilitățile pe care nu reușim să le îndepărtăm.
Pe de o parte, legate de comunicarea să-i spun la nivel public, așa-numita comunicare strategică. 
Nu ne-am lămurit dacă drona a fost un atac intenționat al Federației Ruse sau o dronă în derivă, nu ni s-a spus explicit.
Apar unele informații care creează confuzie. 
De exemplu, ultima informație, că se presupune că a avut o cantitate de explozibil de numai 2 kilograme. Cum să aibă o dronă de tip Geran-2 numai o asemenea cantitate? 
Când ele sunt pregătite să lovească ținte din infrastructura portuară ucraineană și vorbim de 30-55 de kilograme de explozibil”, întreabă generalul Bălăceanu.
„Oare resturile unei drone ar fi însemnat un pericol mai mare decât drona rămasă cu încărcătura de explozibil, indiferent de ce cantitate vorbim?”
Mai mult, Virgil Bălăceanu susține că drona trebuia nimicită și nu înțelege cum „resturile unei drone ar fi însemnat un pericol mai mare decât drona rămasă cu încărcătura de explozibil, indiferent de ce cantitate vorbim”.
„Pe de altă parte, am trecut de la extaz, reușita lovirii unei drone de către pilotul român în spațiul aerian al Estoniei și faptul că acum, sigur, într-un interval de timp foarte scurt de patru minute, nu s-a realizat nimicirea acestei drone.
E o confuzie, cel puțin din partea mea, spunându-ni-se că există pericolul sau a existat pericolul unor daune colaterale mai mari. Oare resturile unei drone ar fi însemnat un pericol mai mare decât drona rămasă cu încărcătura de explozibil, indiferent de ce cantitate vorbim?”, ne-a declarat generalul Bălăceanu.
„De ce pilotul nu a lansat racheta, având ținta în vizorul radarului?”
„Apoi, blocul lovit este în nord-estul Galațiului, este către periferie. Deci, drona nu a survolat prea mult zona aeriană de deasupra Galațiului. Pe axa Reni-Galați nu sunt foarte multe localități, nu sunt aglomerări urbane.
Ca atare, am încă un semn de întrebare: de ce pilotul nu a lansat racheta, având ținta în vizorul radarului?
După ce a pierdut-o, sigur că nu mai avea cum să lanseze, a fost la o distanță destul de mare față de drone, ca să poată folosi tunul de bord de 20 mm. Să sperăm că aceste date au fost prezentate cu detalii tehnice comandantului Forțelor Armate”, ne-a mai spus Virgil Bălăceanu.
„Mă așteptam ca astăzi, după ședința CSAT, să se ia decizia de creare a scutului Dunării pe modelul Baltic Shield”
„Iar pe de altă parte mă așteptam ca astăzi (n.r. - vineri, 30 mai), după ședința CSAT, să se ia decizia de creare a scutului Dunării, pe modelul Baltic Shield.
Avem nevoie de un Danubian Shield, care să însemne dislocarea în zona de frontieră fluvială a României a mai multor mijloace cu baza la sol.
Fie că vorbim de Gepard, mai multe mijloace față de cele care au fost dislocate, fie că vorbim de rachete portabile de tipul Chiron, rachetele care au fost recent achiziționate din Republica Sud-Coreeană.
Putem vorbi, fără doar și poate, și de rachete antiaeriene care mai sunt în dotarea României, mă refer la rachetele portative CA-95. Nu știu dacă mai avem în dotarea Forțelor Terestre pentru apărare antiaeriană sistemele de rachete CA-94, CA-95. CA-94 sunt produse de România și care pot fi folosite cu succes împotriva dronelor, inclusiv a dronelor care zboară la altitudini mici.
„Cineva ne-ar spune că sunt mijloace învechite, sunt mijloace cu care ucrainenii combat aceste drone”
„ Putem folosi, sigur că nu sunt cele mai performante acum, că nu sunt modernizate cu sistemul Skynex, tunurile Oerlikon 2x35mm.
La aceste sisteme adăugăm poziționarea navelor fluviale din flotilă, astfel încât anumite direcții să fie acoperite cu mitralierele antiaeriene MR-4, producție românească, de pe aceste nave fluviale.
Cineva ne-ar spune că sunt mijloace învechite, sunt mijloace cu care ucrainenii combat aceste drone.
Ei combat dronele cu mitralierele sovietice cu una, două sau patru țevi, calibrul 14,5mm, ZP-1, ZP-2, ZP-4.
Combat cu tunurile sovietice, calibrul 23mm, Zushka, cu cele modernizate de ei, tot calibrul 23mm, Shilca. Combat inclusiv cu sistemele de tipul Varta, care înseamnă mitraliere de 12,7mm, care sunt instalate pe platforma unui camion.
În general, din datele pe care le am, acestea sunt sistemele cu care execută apărarea porturilor ucrainene. Pentru că mijloacele moderne sunt destinate pentru porturile mari. Mă refer la porturile ucrainene de la Dunăre”, a subliniat generalul Bălăceanu.
„Vorbesc de, iată, mijloace care permit deja crearea scutului Danubian, scut care poate fi îmbunătățit și cu alte mijloace”
„În sistemul nostru și în dotare nu a apărut MEROPS-ul american, deși s-a făcut testarea lui la polonezi. Nu știu dacă au fost folosite sisteme de detectare, urmărire și debruiași, care au fost achiziționate de Armata României, de la firma Blue Space Technology. Și vorbesc de, iată, mijloace care permit deja crearea scutului Danubian, scut care poate fi îmbunătățit și cu alte mijloace, fie cele furnizate de NATO, fie cele pe care le avem noi în dotare.
Mai mult decât atât, și ar trebui întrebat Ministerul Apărării ce s-a întâmplat cu contractul cu Rheinmetall din 2023, pentru modernizarea a patru sisteme Oerlikon 2X35 mm. Din datele pe care le avem și se poate verifica pe sursele deschise, contractul care ar fost semnat în decembrie 2023, ar fi însemnat modernizarea pe sistemul Skynex, care este foarte eficient în combaterea dronelor, mai ales a dronelor de tip Shahed-136, Geran-2, modernizarea urmând să se facă la 2 ani de la semnarea contractului pentru două sisteme, la 3 ani pentru celelalte două sisteme, sisteme însemnând, cred că nu greșesc, baterii Oerlikon 2X35 mm”, ne-a explicat Virgil Bălăceanu.
Sistemele prin SAFE vor ajunge „mai târziu în dotarea Armatei României”
„Deci, noi ar fi trebuit să avem de anul trecut două bateriicare înseamnă 12 instalații, fiecare instalație are două tunuri. Deci am vorbi de 24 de tunuri, sigur că ele trag concomitent, iar anul acesta ar fi trebuit să avem încă două sisteme. Ce s-a întâmplat cu acel contract nu știm. Știm că avem programul SAFE, care cuprinde pe lângă șapte sisteme Skynex, două sisteme Skyranger și două sisteme Millennium pentru Forțele Navale, toate aceste sisteme fiind eficiente împotriva dronelor.
Dar aceste sisteme, dacă se semnează contractele, vor ajunge mai târziu în dotarea Armatei României. Știm că s-a semnat contractul, dar și asta este o altă problemă, de achiziție a 87.000 de lovituri de 35 mm, categorie de muniție care este folosită și de 2x35 Oerlikon, este folosită și de către sistemele Skynex, Skyranger, Millennium, inclusiv Gepard-ul folosește muniția de 35 mm. Dar nu știm termenii de livrare”, ne-a mai declarat generalul Bălăceanu.
„S-ar putea ca termenii de livrare a sistemelor să fie undeva la peste doi ani de zile, noi sperând ca peste doi ani de zile războiul din Ucraina să înceteze”
„S-ar putea ca termenii de livrare a sistemelor să fie undeva la peste doi ani de zile, noi sperând ca peste doi ani de zile războiul din Ucraina să înceteze.
Odată cu încetarea războiului din Ucraina, nu vor mai fi atacurile asupra porturilor ucrainene, nu vom mai avea drone, majoritatea în derivă, în afara dronelor-test la sistemele de apărare antiaeriene, antidronă NATO și ale României, de tip Gerbera, dronă-momeală sau a dronelor pentru obținerea de informații de tip Orlan-10.
Cele mai frecvente au fost incidentele legate de căderea de resturi și de drone în derivă în urma acțiunii apărării antiaeriene a ucrainenilor de pe porturi, inclusiv portul Reni, majoritatea acestei artilerii antiaeriene bazându-se pe mitraliere și pe tunuri calibru mic, antiaeriene”, ne-a mai explicat generalul.”
COMENTARII
Valentin Burlacu

La întrebarea domnului general, privin pericolul reprezentat de fragmentele unei drone comparativ cu drona intactă cu incarcatura exploziva , ne-au răspuns cei de la MApN:. 
Ei considera ca pe timp de pace, așa cum este la noi, pentru protectia populatiei este bine ca drona sa fie lăsată să cadă unde s-o nimeri.
Așa cum s-a întâmplat , de altfel. De ce ucrainenii le doboara? 
Tot specialiștii noștri au răspuns: deoarece Ucraina se afla in război. Mai trebuie lămuriri?”
3. Pe net circulă informația,
”Ambasada Rusiei în România - Посольство России в Румынии”
29.05.2026
Comunicat de Presă
Pe data de 29 mai 2026, Ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, a fost convocat la MAE al României în contextul prăbușirii a unui vehicul aerian fără pilot presupus a fi rusesc asupra unui bloc din Galați.
Fără niciun temei, i s-a comunicat decizia de declarare persona non grata a consulului rus la Constanța și de închidere a Consulatului General al Federației Ruse.
Grăbindu-se să formuleze acuzații nefondate și lipsite de obiectivitate la adresa Rusiei, partea română, în cadrul întrevederii, la fel ca și în situațiile similare anterioare, nu a fost în măsură să răspundă la niciuna dintre întrebările concrete referitoare la incident. Diplomații români au refuzat să furnizeze informațiile standard în asemenea cazuri privind coordonatele punctului de pătrundere a dronei în spațiul aerian românesc, traiectoria, altitudinea și viteza de zbor, precum și durata aflării acesteia în spațiul aerian al României. Nu au fost explicate în mod convingător motivele pentru care Forțele Aeriene Române, care doboară cu succes ținte mult dincolo de granițele țării, conform unei practici deja consacrate, nu au întreprins nimic pentru neutralizarea dronei pe propriul teritoriu. De asemenea, nu au fost oferite clarificări cu privire la modul în care experții români au stabilit apartenența națională a aparatului fără pilot.
Toate acestea indică faptul că, în realitate, a avut loc o nouă provocare a regimului de la Kiev, care încearcă prin toate mijloacele să atragă NATO într-un război cu Rusia și să distragă atenția de la crima barbară comisă de forțele armate ale Ucrainei la Starobelsk, unde, în urma unui atac aerian asupra căminului unui colegiu pedagogic, au fost uciși 21 de studenți.
Ambasadorul a subliniat că incidentul din Galați nu poate fi interpretat nici măcar aproximativ drept o acțiune ostilă a Rusiei împotriva României, iar orice alte afirmații care provoacă alimentarea isteriei anti-ruse în spațiul politic și mediatic local nu pot fi considerate decât propagandă manipulatoare, menită să complice și mai mult relațiile ruso-române, deja complexe.
Părții române i s-a adus la cunoștință faptul că decizia sa privind Consulatul General al Rusiei la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns.
Biroul de Presă al Ambasadei”
COMENTARII
Valentin Burlacu

Consulatul de la Constanta trebuia închis de acum patru-cinci ani. Acum s-a găsit motivul. Un consulat ca cel al Federației Ruse langa una dintre cele mai mari baze NATO din Europa reprezinta o mare vulnerabilitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Fără comentarii!
Nicu Vrinceanu
Valentin Burlacu, aveți dreptate cu un motiv neîntemeiat au scăpat de un ghimpe. 
Țara cu cei mai tembeli conducatori.
 
D. ”Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine necazul.”
1. Pe net circulă informația,
”Dan Alexandru
02.06.2026

Meciul de la ONU: Cum să intri în ring cu un dosar legat cu ață
Înainte de orice, vreau să spun că da, când am scris ieri despre varianta cu „iepurele de sacrificiu” nu cred că m-am înşelat: 
cineva de la butoanele mari a decis că România trebuie să fie folosită ca probă vie și cobai diplomatic într-un dosar geopolitic mult mai extins.
Revenind la ce a fost efectiv aseară. 
Am pus azi-noapte subtitrarea în română pentru ambele intervenții de la Consiliul de Securitate al ONU — mai întâi cea a reprezentantului Rusiei, apoi replica Oanei Țoiu.
Merită văzute la pachet. 
Nu pentru spectacolul oratoric, că acolo nu ne amenință nimeni cu vreo emoție de zile mari, ci pentru o lecție dură de realism politic pe care diplomația de la București (aia sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire) încă refuză să o învețe.
Cronologia contează enorm aici. De ce? 
Pentru că rusul a vorbit primul. Și a făcut exact ce face un avocat al apărării cinic și experimentat când vede că acuzarea e varză pe procedură: a căutat fisurile din declarațiile oficialilor români și a dat cu ele de pământ.
Moscova a speculat instant amatorismul mioritic. 
Rusul a taxat direct faptul că, la doar câteva ore după incident, președintele Nicușor Dan s-a trezit să nuanțeze public poziția României, dând din casă că drona rusă a fost deviată în Galați de antiaeriana ucraineană.
Rezultatul? Reprezentantul Rusiei a întors argumentul împotriva noastră, invocând o „provocare a Kievului” menită să tragă NATO în război și întrebând ironic de ce daunele de pe blocul din Galați nu arată ca o explozie completă a unei încărcături de 50 kg de explozibil. Şi multe altele, din păcate pentru noi.
În mod normal, când intri în sală după un asemenea atac, vii și închizi discuția tehnic, ca un procuror: resturile dronei, traseu, date radar clare, expertiză metalurgică, lanț logic, concluzie. Punct.
Mai ales când invoci un raport tehnic care arăta „fără îndoială” că drona era un Geran-2 rusesc, cu caractere chirilice pe fragmente și module electronice identice cu cele găsite anterior.
Mai ales când susţii că ai probele pe masă.
Doar că, în loc să țină mesajul drept și axat strict pe încălcarea teritoriului suveran, discursul a fost absorbit rapid în gaura neagră a dosarului pentru care ai ajuns, de fapt, acolo. 
A lăsat Galațiul pe planul doi și a început să recite poezia standard: Ucraina, încetarea focului, garanții de securitate pentru Kiev, coridoare de cereale și solidaritate occidentală.
Când te duci cu rechizitoriul scris de-acasă şi nu te duce cerebelu' să completezi cu argumente care vin să combată ce a spus adversarul în sală, te numeşti recitator de texte şi atât, asta ca să fiu delicat.
Sau, mai e varianta în care eşti conştient că probele tale nu conving nici pisica vecinului şi atunci o dai pe poezie şi impresii artistice doar ca să smulgi compasiune. 
Orice avocat a trecut prin asta în viaţă, aşa că ajungi instinctiv să ridici sprânceana când auzi o pledoarie bazată pe abureli şi nu pe fapte.
Vreau să priceapă şi cârcotaşii de serviciu: nu spun că asta face incidentul mai puțin grav. 
Din contră. 
O dronă care explodează într-un bloc din Galați nu e „context regional”. 
E o problemă de securitate națională şi e o problemă a unor autorităţi care-au dormit cu capul în nisip 4 ani. Şi cum asta nu a fost de-ajuns, se mai duc să se facă de băcănie şi prin organisme internaţionale.
Dar la New York, Bucureștiul a preferat să pună Galațiul în rama războiului, servindu-i rusului exact pretextul de a spune că România doar execută „agenda politică a partenerilor mai mari”.
Finalul discursului scris de geniile din Bucureşti în coproducţie cu Kievul şi Parisul şi citit de Oana Ţoiu, cel despre „protejarea adevărului”, sună frumos în comunicatele de presă autohtone. De ce spun coproducţie? 
Păi ascultaţi au spus reprezentanţii celor 2 state, Ucraina şi Franţa. 
Nici măcar nu s-au obosit să schimbe ordinea sau cuvintele.
Doar că, ce să vezi, în Consiliul de Securitate adevărul nu se apără cu vorbe mari și apeluri la morală şi nu ca la o conferinţă de presă ţinută în faţa reprezentanţilor mass-mediei prietene venită acolo să aplaude şi să nu pună întrebări incomode.
Adevărul se apără cu coerență și mesaje care nu se bat cap în cap de la o oră la alta.
Altfel, fiecare pleacă acasă cu filmul lui: România spune dronă rusească, atac grav, cetățeni răniți pe pământ românesc. 
Occidentul duce discuția spre da, ce trist, dar hai să vorbim despre cum sprijinim militar Ucraina. 
Rusia îţi trânteşte în ochi acuzațiile pripite, ancheta de mântuială, declarațiile schimbate de la o oră la alta şi îţi aruncă ironic - dați-ne resturile dacă aveți curaj.
Și uite așa, dintr-un incident extrem de grav pentru noi, am ajuns la o simplă confruntare de narațiuni în care Bucureștiul a intrat cu un caz legitim, dar cu o gestionare publică absolut deplorabilă.
De-asta am postat ambele intervenții azi-noapte. 
Nu ca să-i credem pe ruși pe cuvânt, ci ca să vedem cum arată meciul complet, fără montajul pentru galerie.
Iar în meciul ăsta, degeaba ai avut argumentul tehnic de partea ta, a fost strigător la cer să pierzi la puncte doar pentru că te-ai dus la război diplomatic cu temele nefăcute și cu gura prea mare pe acasă.
Nici măcar nu asculţi înţelepciunea din popor - gura bate fundul.
Toate declaraţiile făcute în grabă, bombastic, de amatori gen Miruţă, au fost muniţia perfectă pentru Rusia.
Care n-a făcut decât să apese pe trăgaci în sală.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Această postare am distribuit-o de pe pagina D-voastră de Facebook.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, este supărat pe mine, deoarece am aplicat în practică lecțiile pe care le-am primit de la profesorul ”orion” și am făcut din el ”MIJLOC” pentru mine, așa cum Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt ”MIJLOC” pentru el, D-voastră nu aveți motive de supărare.
Este adevărat că, anumite scrieri ale D-voastră îmi depășesc posibilitățile, dar comentariul pe care l-ați făcut cu privire la ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a fost pe sufletul meu.
Acesta a fost motivul pentru care, respectivului comentariu i-am făcut o maximă popularizare.
Rezultatul, frecție la un picior de lemn.
2. Ziarul Gândul din data de 02.06.2026 a publicat articolul ”Contre între ruși și ucraineni la ONU, pe tema dronei din Galați. Reprezentantul Rusiei neagă că era rusească. Ucraineanul acuză „teoria conspirației””.
Citez:

”Reprezentantul Ucrainei s-a contrazis cu reprezentantul Rusiei în cadrul reuniunii de urgență în cadrul Consiliului de Securitate de la ONU, organizată la solicitarea României ca urmare a prăbușirii unei drone în Galați pe 29 mai. Reprezentantul Rusiei a negat că drona care s-a prăbușit în Galați era „rusească”. Reprezentantul Ucrainei l-a acuzat pe oficialul rus de „teorii ale conspirației”.
În reuniunea de urgență  în cadrul Consiliului de Securitate de la ONU, organizată la solicitarea României ca urmare a incidentului cu drona prăbușită la Galați, diplomatul ucrainean a denunțat Rusia pentru escaladarea conflictului și a catalogat drept „alarmant” incidentul. I-a mulțumit Oanei Țoiu, ministra demisă a Afacerilor Externe a României, pentru solidaritate și sprijinul acordate Kievului.
„Doamna Țoiu, vă urez succes, Ucraina vă oferă tot sprijinul. Când România și poporul ei întâmpină acest incident alarmant pe 29 mai, când o dronă rusă de atac cu explozibil încalcă spațiul aerian al României și lovește o zonă rezidențială din orașul Galați, ducând la rănirea civililor și pagube semnificative.”
Reprezentantul Rusiei: „Afirmațiile Ucrainei sunt false”
Reprezentantul Rusiei susține că dacă drona care a lovit blocul din Galați ar fi fost cu adevărat de „fabricație rusească”, acoperișul blocului ar fi fost distrus în întregime.
Acesta l-a contrazis pe oficialul ucrainean de dezinformare și a arătat poza unor tineri ruși uciși în atacurile ucrainene.
Reprezentantul Ucrainei: „Rusia a amenințat că va lovi capitalele europene”
El le-a urat „însănătoșire grabnică” celor doi români răniți în urma incidentului. Oficialul a acuzat Rusia că a amenințat de mai multe ori că va lovi capitalele europene chiar cu rachete nucleare.
„Din nou, nu avem nimic nou de la Rusia. Ucraina este încrezătoare în concluziile anchetelor autorităților române că aceasta este o dronă rusească . Rusia umblă cu teorii ale conspirației. Nu a fost un incident izolat și trebuie tratat cu seriozitate. Oficiali ruși au instigat la lovirea capitalelor europene, ca Paris, Berlin și Londra, normalizând discursul extinderii războiului dincolo de granițele Ucrainei. Ei au spus că rachetele Sarmat pot lovi Parisul și Londra în câteva secunde. Rusia a făcut amenințări explicite și a folosit un limbaj de intimidare cu lovirea capitalelor europene.”
Reprezentantul Rusiei solicită investigații
Reiterând solicitarea președintelui rus Vladimir Putin, reprezentantul Rusiei spune că sunt necesare investigații amănunțite ale resturilor dronei.
„Circumstanțele obiective ar putea fi stabilite numai printr-o investigație, cu implicarea părții ruse. Suntem gata să participăm la investigație. Numai atunci vom putea oferi declarații despre ce s-a întâmplat. Așa am procedat în decembrie 2025, când am înmânat Statelor Unite resturile unei drone ucrainene care a lovit reședința prezidențială de la Valdai.”  
Reprezentantul Ucrainei: „A fost un atac rusesc cinic care a transmis două mesaje”
Oficialul ucrainean a declarat că Rusia a atacat în mod deliberat România și că a intenționat să transmită două mesaje. Primul a fost de amenințare,  adresat statului român.
„În Galați, România a fost martoră LA UN ATAC DUBLU CINIC”. Acesta a transportat două mesaje. Primul a fost adresat statului român. A fost o altă tentativă pentru a ne testa vecinul cât de departe poate Rusia să se ducă în  războiul de agresiune.”
Reprezentantul Ucrainei:„Rusia a vrut să se răzbune pe Ivan Mazepa”
Diplomatul a indicat că al doilea mesaj a fost simbolic: Rusia ar fi vizat special județul Galați pentru că acolo se aflase mormântul lui Ivan Mazepa din Galați, ce a fost vandalizat până când a fost distrus în 1962.
„Al doilea mesaj a fost adresat lui Ivan Mazepa (hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina, considerat  inamic al Rusiei și erou național al Ucrainei) , care a jucat un rol în istoria Ucrainei.”
Reprezentantul Rusiei: „S-a vorbit în mod deliberat de atac rusesc,  dar Nicușor Dan a revizuit declarația”
Reprezentantul Rusiei spune că autoritățile din România și din Occident au acuzat Rusia de un atac deliberat asupra României.
Ulterior, președintele Nicușor Dan a spus că drona rusească a fost deviată de sistemul de apărare anti-aeriană a Ucrainei.
„Orice afirmație în acest caz trebuie să aibă la bază investigații verificate și nu sloganuri politice. Le atragem atenția oficialilor români despre inconsistență. Au vorbit în mod deliberat despre atacuri rusești asupra infrastructurii civile. Câteva ore mai târziu, Nicușor Dan a revizuit afirmația, declarând că sistemul de apărare anti-aeriană a lovit drona și i-a deviat traiectoria. Există posibilitatea ca Kievul să testeze reacția membrilor NATO. Zelenski chiar a solicitat președintelui Trump să-i furnizeze rachete Patriot. Nu este o coincidență că incidentul a avut loc la o zi după ce Zelenski a spus că Washingtonul i-a ignorat cererea”.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
Precizarea,
”Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu,
- cred că trebuie materializată în practică cât mai repede.
Mi-ar plăcea ca această afirmație să nu fie o fumigenă la fel ca afirmația,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, este președintele ”OM”.)
Valentin Burlacu
Conștient sau din prostie, am intrat într-un joc periculos. 
Nu știu ce se urmărește cu certitudine ,dar nu cred că noi trebuie să fim protagoniștii a ceea ce cred ca va urma.

E. EPOCA de AUR - Marian Oprișan a făcut ca DEPOPULAREA jud Vrancea să fie ”fruncea”, într-o Românie din care în ultimii 15 ani au plecat circa 6 milioane de conaționali
1. Ziarul Gândul din data de 31.05.2026 a publicat articolul, ”Ziua Românilor de pretutindeni, prilej de doliu mai degrabă decât de sărbătoare. 6 milioane de români au plecat din țară în ultimii 15 ani, cea mai mare hemoragie de populație din lume, după Siria, țară în război”.
Citez:

”Ziua Românilor de pretutindeni, celebrată anul acesta la 31 mai, aduce în prim-plan și câteva informații îngrijorătoare, referitoare la scăderea drastică a populației în ultimii ani, în uma migrației. România este pe locul doi, în lume, la emigrație după Siria, potrivit ONU, iar principalul motiv al „exodului” populației este dorința unui trai mai decent
Aproximativ 17% dintre cetățenii români trăiesc în afara granițelor, cu peste 4 milioane dintre cetățeni plecați în ultimii ani. Datele de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni indică un număr de 10 milioane de români care trăiesc în afara granițelor țării.
Vulnerabilitatea economică, generată de tensiuni în plan politic intern și extern, a determinat diminuarea perspectivei clădirii unui viitor în țară.
Dacă la începutul anilor 2000, majoritatea cetățenilor plecau din România pentru a strânge bani și a reveni, ulterior, în țară, acum, tot mai mulți tind să se stabiliească definitiv în străinătate.
Cei care aleg să emigreze consideră că în țările dezvoltate din Vest au șansa de a-și construi o viață mai bună și de a oferi copiilor o educație adecvată, chiar dacă salariile nu sunt întotdeauna mai mari.
„Surpriza a fost să constat că, pe termen mediu-lung, numărul românilor care se decid să rămână în străinătate şi care solicită an de an cetăţenie străină este mult mai mare cam cu 10.000 decât cei care pleacă pe perioadă lungă în străinătate”, a spus profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asis­tenţă socială a Universităţii din Bucureşti, pentru Ziarul Financiar.
Orașele mici și satele se confruntă cu un exod de proporții
Orașele mici și satele sau comunele se confruntă, în mod special, cu o scădere radicală a populației. Zone, care în anii ’90 erau adevărate centre industriale, au rămas aproape pustii, după închiderea fabricilor de producție.
Lipsa locurilor de muncă, salariile mici sau infrastructura deficitară au determinat tinerii să plece în afara granițelor. Majoritatea populației rămase este formată din oameni în vârstă.
Peste jumătate dintre orașele României nu mai ating pragul legal de locuitori, pentru a fi numite orașe
O analiză publicată de Curtea de Conturi a României arată că doar 151 de comune din 2.862 și 5 orașe mici din 216 mai îndeplineau în 2023 toți indicatorii minimali prevăzuți de lege pentru rangul pe care îl au.
Practic, peste jumătate dintre orașe nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori, pentru a fi numite orașe, iar 15% dintre comune au sub 1.500 de locuitori.
„Sunt nişte efecte negative ale migraţiei pe care nu le discutăm că nu avem date”
Autoritățile nu s-au preocupat cu realizarea unor statistici pentru a stabili concret câți români părăsesc, în fiecare an, România și câți aleg să se stabilească definitiv peste granițe. Asupra acestui aspect atrage atenția profesorul Dumitru Sandu, expert în migrație.
„Nimeni nu poate şti un număr exact”, spune specialistul.
Sunt nişte efecte negative ale migraţiei pe care nu le discutăm că nu avem date. Spre exemplu, chestiunea aceasta cu lipsa de viabilitate economică a unor comune are legătură cu migraţia şi se poate dovedi.
Se poate dovedi limpede legătura dintre scăderea veniturilor locale bugetare şi plecarea în străinătate. Toate aceste chestiuni trebuie puse în evidenţă în mai mare măsură”, a declarat Dumitru Sandu.
Potrivit Departamentului pentru Românii de Pretutindeni 8 milioane de români locuiesc în străinătate. Italia, Spania, Marea Britanie, Germania şi SUA sunt statele în care locuiesc cei mai mulţi români din străinătate.
Câți bani au transferat în țară românii din afara granițelor
Românii care muncesc în afara granițelor au transferat în România aproximativ 60 de miliarde de euro în perioada 2013 – prima jumătate a anului 2025, relevă o analiză a lui Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al BNR. 
Aceasta reprezintă o sumă de peste două ori mai mare decât valoarea inițială a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mulțumim din inimă Regimului Securist Postdecembrist!

F. MAFIA de PARTID și de STAT care a pus pe chituci Sistemul Energetic Național al României
1. Site-ul Anchetatorii.ro a publicat în data de 01.06.2026 informația. ”Mafia din energie! Fratele infractorului Augustin Oancea, prins cu milioane la sacoșă și un pistol în mașină
Vama Constanța și alte 36 de locații au fost „ținta” unor percheziții de amploare ale DIICOT, iar acuzațiile procurorilor sunt foarte grave – evaziune fiscală, constituire de grup infracțional și contrabandă cu produse petroliere.”
Citez:

În timpul perchezițiilor desfășurate de DIICOT au fost descoperite 2 milioane de lei cash, dar și o armă letală și muniție. În scenariu apar un apropiat al lui Augustin Oancea – șeful Tinmar, unul dintre „băieții deștepți din Energie” -, dar și fratele acestuia, George Oancea.
Potrivit surselor judiciare, „arma a fost găsită la George Adrian Chealfa, om de afaceri din Bacău, suspectat că este spatele Aliz Impex”.
„Suma de bani – 2 milioane de lei – a fost găsită în mașină la George Oancea, cu domiciliul în București. Banii au fost găsiți în mașina din garaj.
George Oancea este administrator la Get Oil și este fratele lui Augustin Oancea de la Tinmar Energy, implicat și el în firma fratelui său”, au dezvăluit aceleași surse judiciare.
Surse judiciare spun că perchezițiile procurorilor au vizat și firma Socar. Anchetatorii.ro a relatat despre potențiale nereguli din asocierea SOCAR Petrolul și JetFly Hub care vizează domeniul produselor petroliere accizabile din România.
DIICOT: „O armă letală și mai multe cartușe deținute ilegal”
Potrivit unui comunicat DIICOT, în timpul perchezițiilor efectuate în această anchetă de proporții au fost descoperite, pe lângă documente financiar-contabile, și o armă letală, plus mai multe cartușe „deținute ilegal”.
„Pe parcursul perchizițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate documente financiar-contabile, dispozitive de stocare a datelor, ce urmează a fi supuse perchezițiilor informatice, o armă letală și mai multe cartușe deținute ilegal, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, urmează a se dispune măsura sechestrului asigurător asupra unei sume de aproximativ 2.000.000 lei, găsită și ridicată dintr-un autoturism aparținând unei persoane fizice.
Actele de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Activitățile desfășurate beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Generale Antifraudă Fiscală”, transmite DIICOT.
Percheziții la grupul Tinmar, deținut de Oancea. Prejudiciu de peste 20 de milioane de euro. „Spălare de bani, conturi în paradisuri fiscale”
În data de 6 noiembrie 2025, Parchetul General și Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR au efectuat percheziții  la firmele din grupul Tinmar – unul dintre cei mai mari traderi de energie – controlat de controversatul om de afaceri Augustin Oancea.
Prejudiciul din dosar se ridică la peste 104.000.000 de lei, adică peste 20 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al parchetului. Banii ar fi fost spălați prin intermediul unor off-shore-ruri cipriote.
Trebuie precizat că Grupul Tinmar a respins acuzațiile de înșelăciune și spălare de bani.
Grupul Tinmar, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea, a reacționat după informațiile apărute în spațiul public privind perchezițiile efectuate de procurori.
Compania susține că acuzațiile sunt „neadevărate și potențial prejudiciabile”, precizând că toate controalele efectuate de ANAF, Antifraudă și ANRE în ultimii ani s-au încheiat fără constatarea unor ilegalități.
„Din probele administrate au rezultat indicii conform cărora, în perioada aprilie – august 2022, reprezentaţii a două societăţi comerciale având ca obiect comercializarea şi furnizarea energiei electrice au indus în eroare pe reprezentaţii unei autorităţi administrative autonome, prin depunerea la aceasta, în cadrul mecanismului de compensare a preţurilor la energie electrică reglementat de O.U.G. nr.27/2022, a mai multor deconturi prin care au solicitat şi în temeiul cărora au încasat de la bugetul de stat sume mai mari decât cele la care aveau dreptul potrivit dispoziţiilor legale.
Raportarea s-a făcut la  un preţ mediu de achiziţie a energiei electrice livrate către clienţii finali, supradimensionat în mod fraudulos ca urmare a unor vânzări successive anterioare ale acestei cantităţi de energie, prin interpunerea artificială pe lanţul de tranzacţionare a unor societăţi făcând parte din acelaşi grup şi practicarea unui preţ de achiziţie mărit în mod artificial, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat în acest moment la suma de 104.346.359,33 lei.
Ulterior, în scopul disimulării provenienţei infracţionale a sumelor dobândite din pretinsa infracţiune de înşelăciune, acestea au fost supuse unui proces de ”spălare a banilor”, prin transferul lor ulterior şi succesiv în conturile bancare ale altor societăţi din acelaşi grup sau prin viramentul lor, cu justificarea “dividente” sau ”restituire împrumut”,  în conturile unor societăţi de tip off-shore înfiinţate în paradisuri fiscale (Cipru), ce deţin, în calitate de asociat unic, capitalul social al unora dintre societăţile române din grup, fiind retransferate ulterior, cu justificarea “împrumut” sau “restituire împrumut”, în conturile bancare ale persoanei fizice interopuse, apropiate acestuia, în vederea reinserţiei lor în circuitul economic”, s-a precizat în comunicat.
Cine este Augustin Oancea, infractorul care controlează Tinmar
Grupul Tinmar este controlat de infractorul Augustin Oancea, unul dintre cei mai corupți „băieți deștepți” din piața de energie. În clasamentul Forbes 500 din 2024, Oancea ocupa locul 21, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de lei (peste 310 milioane de euro).
În februarie 2024, ANRE a aplicat o amendă record de peste 200 de milioane de euro pentru patru traderi de energie care au obținut profituri uriașe în timpul crizei energetice, printre aceștia s-a aflat și grupul Tinmar. Furnizorii au contestat în instanță decizia autorității.
De-a lungul ultimilor ani, firmele din grupul Tinmar au fost abonate la contracte „grase” cu instituțiile statului.
În aprilie 2025, compania Eye Mall, parte din grup, a câștigat un contract de aproape 13 milioane de euro pentru furnizarea energiei electrice necesare iluminatului public din București, pentru o perioadă de un an.
În 2023, Tinmar Energy a obținut un acord-cadru de peste 4 milioane de euro pentru furnizarea de energie către Ministerul Finanțelor și un altul, în valoare de 1,8 milioane de euro, cu ANAF.
În decembrie 2024, compania și-a adjudecat un contract de 7 milioane de euro cu STB, iar în aprilie 2024 a semnat un acord de 44 milioane de euro cu Agenția de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) pentru alimentarea locurilor de consum din rețeaua instituției.
Tot în 2024, Tinmar Energy a obținut contracte majore cu Societatea Națională de Radiocomunicații, în valoare de 10 milioane de euro, și cu Metrorex, pentru 24 de milioane de euro, ambele pentru furnizarea de energie electrică pe o durată de un an.
27 noiembrie 2024. DIICOT , 37 de mandate de percheziție: „Premisele distorsionării pieței produselor petroliere”
Joi, 27 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  –  Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai unităților subordonate, au pus în aplicare 37 de mandate de percheziție la sediile unor persoane juridice printre care și un operator portuar, precum și la domiciliile unor persoane fizice din municipiul București și  județele Ilfov, Constanța, Prahova, Buzău, Bacău, Galați, Cluj și Bihor.
Este vorba despre un dosar în care se efectuează cercetări in rem, privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate și evaziune fiscală.
„Din probatoriul administrat până în prezent, au rezultat  suspiciuni cu privire la faptul că începând cu anul 2022, s-ar fi constituit, în jurul a două companii de export (înmatriculate în țări din Europa),  o grupare infracțională organizată, care ar acționa și în prezent, și care ar fi operaționalizat un mecanism sofisticat de contrabandă transfrontalieră cu produse petroliere, folosind la autoritatea vamală documente falsificate sau inexacte cu privire la  cantitățile de produse importate, precum și infrastructura și facilitățile unui terminal petrolier deținut de o companie cu capital majoritar de stat.
Utilizarea unor documente inexacte privind cantitățile de marfă importate au generat, pe de o parte, premisele distorsionării pieței produselor petroliere — întrucât societăți intermediare importatoare, relativ mici ca infrastructură, au realizat profituri disproporționat de mari în raport cu operatori care dețin capacități semnificative de rafinare, producție și distribuție — iar pe de altă parte, ar fi creat condițiile propice comiterii unor acte de evaziune fiscală, prin omisiunea totală sau parțială a înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute din vânzarea motorinei importate, cât și prin evidențierea unor cheltuieli fără fundament economic ori a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate statului.
Practici  de acest tip au fost facilitate de faptul că importatorii români au operat cu coduri de acciză de tip „fără depozitare”, ceea ce a favorizat pierderea trasabilității unor cantități semnificative de produse petroliere (motorină).
La acest moment sunt efectuate verificări cu privire la un număr 11 societăți comerciale care au importat,  în perioada 2022-2025,  produse energetice – motorină”, a transmis DIICOT prin intermediul unui comunicat de presă.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu;
În data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, i-am transmis un MESAJ PUBLIC, primarului mun. Focșani, Cristi Valentin Misăilă, intitulat,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.
2. Site-ul Anchetatorii.ro a publicat în data de 01.06.2026 informația, ”Augustin Oancea, capul mafiei din energie protejat de oamenii sistemului! Tinmar și întrebările pe care statul român le evită de ani de zile”.
Citez
”În ultimul deceniu, puține nume au crescut atât de rapid în economia românească precum Augustin Oancea. Fondatorul grupului Tinmar a construit unul dintre cele mai mari imperii private din sectorul energetic, cu afaceri care au depășit miliarde de euro anual, contracte strategice cu instituții publice și o influență economică care se întinde din zona furnizării de energie până la petrol, regenerabile, imobiliare și investiții externe.
În paralel însă cu această expansiune, în jurul grupului au început să apară întrebări din ce în ce mai serioase privind modul în care anumite companii au operat în perioada crizei energetice și în timpul mecanismului de plafonare-compensare suportat din bugetul public. Procurorii au investigat suspiciuni privind tranzacții intragrup, posibila majorare artificială a costurilor energiei și obținerea unor decontări mai mari de la stat.
Oancea pare a fi ultimul dintre băieții deștepți din energie, care și-a început activitatea în epoca Buzoianu și Energy Holding, care a supraviețuit și care a diversificat schemele de căpușare a bugetului și a consumatorilor finali.
În orice stat funcțional, astfel de suspiciuni ar genera automat o dezbatere majoră despre capacitatea instituțiilor de control de a identifica la timp mecanismele prin care bani publici ar putea fi „redirecționați” prin structuri comerciale complexe.
Dar cazul Tinmar ridică o întrebare suplimentară. Nu doar dacă au existat nereguli. Ci dacă instituțiile statului au reacționat suficient de repede, suficient de ferm și suficient de transparent atunci când au apărut primele semnale de alarmă.
IMPERIUL CARE A CRESCUT ÎN TIMPUL CRIZEI
În perioada în care întreaga Europă era lovită de explozia prețurilor la energie, grupul Tinmar devenea unul dintre cei mai importanți actori ai pieței românești. Companii precum Tinmar Energy, Tinmar Ind, Get Oil, Lord Energy și alte entități afiliate au ajuns să gestioneze volume uriașe de energie și contracte de sute de milioane de euro.
Pe hârtie, succesul este explicabil. Criza energetică a creat oportunități enorme pentru traderii și furnizorii capabili să gestioneze volume mari și să opereze rapid pe piețele angro. Însă exact această perioadă a devenit și centrul suspiciunilor investigate ulterior de procurori.
Pentru că aceeași criză care a produs profituri excepționale a fost și perioada în care statul român a început să compenseze diferențele dintre prețurile reale și cele plafonate suportate de populație. Practic, pentru prima dată, miliarde de lei din bugetul public au început să circule prin mecanisme comerciale extrem de complexe.
Iar atunci când bani publici intră într-un sistem opac, întrebările devin inevitabile.
TRANZACȚIILE INTRAGRUP
Potrivit informațiilor publicate în cadrul investigațiilor oficiale, procurorii au analizat un mecanism în care energia era tranzacționată succesiv între companii afiliate.
Ipoteza urmărită este simplă. O companie cumpăra energie, o revinde către altă companie din grup, care l-a rândul ei o revindea unor companii externe, fiind reimportată la prețuri extrem de mari în România și vândută consumatorilor finali la preț plafonat de statul român. Astfel compania care importa în final energia și o vindea urma să recupereze de la statul român miliarde lei.
Cei care au suportat, în mod real, costurile acestor suveici și inginerii financiare sunt contribuabilii români și clienții finali, chiar dacă statul român „subvenționa” aceste prețuri.
Întrebarea-cheie pe care trebuie să o clarifice autoritățile române este dacă aceste tranzacții intragrup și prin procesul de export – import, aveau o justificare economică reală sau dacă rolul lor principal era creșterea artificială a costului declarat.
SOLPRIM ȘI ANOMALIILE CARE AR FI TREBUIT SĂ APRINDĂ ALARMELE
Unul dintre cele mai interesante episoade este cel al companiei Solprim.
Datele financiare publice au arătat o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri și a profitului într-un interval foarte scurt.
Mai mult decât atât, compania figura cu un număr extrem de redus de angajați raportat la dimensiunea operațiunilor.
Acest lucru reprezintă exact genul de situație care, în mod normal, atrage atenția inspectorilor fiscali și a structurilor de prevenire a spălării banilor.
Întrebarea legitimă este următoarea:
Câte controale au fost efectuate asupra acestor fluxuri financiare?
Câte dintre ele au urmărit efectiv traseul complet al banilor?
Câte controale s-au limitat la verificări formale ale documentelor prezentate de companii?

Atunci când o firmă ajunge să ruleze sute de milioane de lei într-un timp foarte scurt, interesul autorităților ar trebui să fie automat proporțional cu amploarea operațiunilor. Atunci când domeniul în care se întâmplă acest fenomen este într-un domeniu subvenționat de stat, cu atât mai mult lucrurile trebuie analizate complex și verificate pe tot lanțul financiar integrat.
AMENDA-RECORD ȘI PARADOXUL ANRE
În 2024, ANRE a aplicat unele dintre cele mai mari sancțiuni din istoria pieței energetice. Autoritatea a invocat existența unor tranzacții susceptibile să afecteze integritatea pieței. Valoarea amenzilor a fost uriașă.
Dar aici apare primul mare paradox și autoritățile române trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
Dacă problemele identificate erau atât de grave încât justificau sancțiuni istorice, de ce efectul concret asupra pieței a fost atât de redus?
De ce publicul nu a primit explicații detaliate privind impactul acestor tranzacții asupra consumatorului final?
De ce ANRE nu a organizat o prezentare publică amplă privind modul în care ar fi fost afectată piața?
Și mai ales:
Dacă statul suspecta mecanisme capabile să distorsioneze costul energiei, de ce reacția instituțională a rămas predominant tehnică și birocratică?
De ce ANRE este suspectată că a ales o strategie juridică greșită în cazul contestării amenzilor aplicate și s-au depus plângeri penale la DNA și DIICOT din cadrul autorității pe aceste spețe?
Aceste întrebări privesc direct responsabilitatea statului român și a autorităților care au obligația de a proteja integritatea pieței energetice, siguranța energetică a statului și să protejeze consumatorii în fața acțiunilor speculative și a unor creșteri de prețuri nejustificate.
ANAF ȘI DOSARELE CARE PAR SĂ DISPARĂ ÎN BIROCRAȚIE
Un alt element care ridică semne de întrebare este traseul controalelor fiscale.
De-a lungul anilor au apărut informații privind verificări ale relațiilor comerciale dintre companii din grup. Au existat investigații jurnalistice care au indicat existența unor rapoarte și analize fiscale complexe. Cu toate acestea, efectele acestor controale au fost limitate.
Nu au existat explicații detaliate.
Nu au existat prezentări publice ale concluziilor.
Nu au existat clarificări complete privind măsurile dispuse.
De aici apare o întrebare legitimă:
Au fost toate concluziile făcute publice?
Sau anumite investigații fiscale s-au pierdut într-un labirint administrativ pe care publicul nu îl poate vedea?
ANAF are obligația nu doar să controleze ci și să demonstreze că verificările sale sunt complete și independente.
PUTERE ECONOMICĂ SAU INFLUENȚĂ INSTITUȚIONALĂ?
Există suspiciuni rezonabile care demonstrează că Augustin Oancea controlează procurori, judecători, inspectori ANAF sau conducerea ANRE și că acest „băiat deștept din energie” este beneficiarul unei rețele de influență care să-i permită să depășească controalele, sancțiunile, regulile și legile.
Există însă o întrebare pe care orice jurnalist de investigație este obligat să o formuleze atunci când observă același tipar repetat.
Cum se explică faptul că marile grupuri economice din energie reușesc adesea să navigheze ani întregi prin anchete, controale și litigii fără consecințe definitive rapide? Este vorba doar despre complexitatea dosarelor? Despre lipsa de resurse a instituțiilor? Despre legislație insuficientă? Sau există mecanisme informale de influență pe care statul nu reușește să le controleze?
Aceste întrebări nu îl vizează doar pe Augustin Oancea.
Ele privesc întregul sistem energetic românesc și faptul că, în ciuda unor capacități de producție constante și de dimensiuni considerabile, energia în România are unul dintre cele mai mari prețuri din Europa.
JUSTIȚIA ȘI TESTUL MARILOR DOSARE ECONOMICE
Marile dosare economice au o caracteristică comună. Sunt extrem de greu de investigat generând de cele mai multe ori fluxuri financiare internaționale prin companii offshore cu structuri corporative complexe și contracte comerciale tehnice.
Expertizarea acestor fenomene intragrup este costisitoare și necesită de cele mai multe ori comisii rogatorii, investigații complexe, dar mai ales o protecție solidă în fața influențelor, a banilor și a relațiilor celor care generează aceste fenomene,
Dar tocmai de aceea statul este obligat să demonstreze că poate merge până la capăt.
În cazul Tinmar, întrebarea esențială este simplă.
Vor reuși instituțiile să urmărească banii? Să demonstreze că specula intragrup a prejudiciat statul român și cetățenii români?
Sau cazul va rămâne încă un episod în care publicul află despre percheziții, prejudicii estimate și anchete spectaculoase, fără să primească vreodată o concluzie clară?
CONTRACTELE CU STATUL
În timp ce investigațiile erau în desfășurare atât la nivelul ANRE, ANAF dar și DNA și DIICOT, companiile grupului au rămas prezente în zona contractelor publice.
Acesta este unul dintre cele mai controversate aspecte. Nu pentru că existența unei anchete ar trebui să excludă automat o companie din contractele publice, ci pentru că publicul are dreptul să înțeleagă cum gestionează statul acest risc. Există evaluări suplimentare? Există monitorizare specială? Există mecanisme prin care instituțiile verifică suplimentar companiile aflate în centrul unor investigații majore?
Sau contractele continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Aceste întrebări trebuie adresate direct instituțiilor care au semnat și continuă să semneze astfel de contracte.
ÎNTREBĂRILE LA CARE ANRE, ANAF, DNA ȘI DIICOT TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ
Când au apărut primele suspiciuni privind tranzacțiile intragrup?
Câte controale au fost efectuate înainte de deschiderea dosarelor?
Ce este impactul estimat asupra bugetului statului român?
Care este impactul estimat asupra consumatorului final?
A existat o influență asupra costului real al energiei?
Au fost identificate vulnerabilități legislative?
Au fost propuse modificări pentru prevenirea repetării unor astfel de mecanisme?
Și poate cea mai importantă întrebare:
Cum explică instituțiile faptul că investigațiile privind unele dintre cele mai mari fluxuri financiare din piața energiei au apărut public abia după ce sistemul de compensare consumase deja sume uriașe din bugetul public?
Epilogul din Dubai: Peste 100 de milioane de euro din suferința românilor, ascunse în paradisul imobiliar al emiratelor
Dimensiunea reală a devalizării se vede cel mai bine de la ferestrele celor aproximativ 200 de proprietăți de lux deținute de Augustin Oancea în Dubai, un portofoliu imobiliar faraonic estimat la peste 100 de milioane de euro. Dezvăluirile care arată că ședințele acționarilor Tinmar se țineau în cartierele exclusiviste din Jumeirah, unde Oancea și-a stabilit și rezidența, nu reprezintă doar o aroganță corporatistă, ci miza unei operațiuni de externalizare masivă a capitalului românesc.
 O adresă din cartierul Jumeirah First din Dubai era și domiciliul declarat de Oancea într-un document  postat la finalul lui 2024 pe site-ul uneia dintre societățile la care este acționar – Solprim. Conform unui document publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a, tot în Dubai s-a ținut, pe 28 martie 2025, o ședință a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății Tinmar Energy SA, cea mai importantă firmă din grup.
Mihai George – Director
În timp ce avocații grupului invocă legalitatea investițiilor și anularea deciziilor fiscale, întrebările legitime refuză să dispară:
Cât din această avere fabuloasă ascunsă în emirat provine direct din compensațiile de miliarde plătite de statul român din buzunarele contribuabililor?
De ce autoritățile fiscale nu au finalizat nicio investigație privind proveniența reală a acestor fonduri uriașe exportate în paradisuri fiscale greu accesibile?
Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de sumbru. Instituțiile statului român – de la ANAF și ANRE până la DNA și DIICOT – au abandonat de mult interesul public. Cazul Tinmar este proba supremă că statul român a încetat să mai funcționeze ca un protector al cetățenilor săi, transformându-se într-un instrument de validare, îmbogățire și protecție pentru o mână de oligarhi care controlează destinele energetice și financiare ale unei națiuni întregi.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Legat de această informație de presă se impune să amintesc:
a. În opinia mea, Virgil Popescu trebuia arestat numai și pentru falimentarea Termocentralei Mintia.
MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL l-a făcut europarlamentar.
b. Nimeni nu l-a întrebat pe Sebastian Burduja de țeapa cu microcentrale nucleare.
c. Nimeni nu l-a întrebat pe USR-istul Cristian Ghinea despre PNRR-ul lui în domeniu energiei.
În opinia mea, aceasta este o ”AFACERE” de ”partid și de stat de tip mafiot”.
Emoticoanele zâmbărețe pe care ți le-am smuls în ultimul timp, mă face să cred că, ți-a mai trecut supărarea, urmare a acțiunii mele prin care am aplicat în practică, lecțiile primite de la profesorul ”orion” și te-am făcut ”MIJLOC”.
Având în vedere precizarea Maestrului Arsenie Bocancea,
”Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”,
- acțiunea mea nu ar fi trebuit să te supere.
Maestrul Arsenie Bocancea nu m-a întrebat niciodată dacă vreau să-i fiu ”MIJLOC”, ci m-a pus în fața faptului împlinit.
De asemenea, nici nu am știut în ce constă calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar când mi-am dat seama de acest lucru, te-am tratat cu aceeași monedă.

G. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, ar putea face ca România să urmeze exemplul Nigerului ?
1. Site-ul Luju.ro din data de 31.05.2026 a publicat informația, ”ARESTAREA LUI COLDEA – Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie anunță încătușarea inevitabilă a generalului SRI Florian Coldea: „Mai are încă alte 10 dosare cu date concrete. Sunt cu bani în conturi. După părerea mea va trebui să fie arestat preventiv”. Vanghelie despre Kovesi: „Va trebui să se înceapă urmărirea penală pe dânsa” (Video)
Scris de: L.J. | |
31 May 2026 13:39
Generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI) va fi arestat preventiv. Iar asta se va întâmpla într-un viitor apropiat. Previziunea îi aparține fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie (foto).
Invitat la „Dezbaterile Asociației Lumea Justiției”, Vanghelie nu a vorbit doar despre războiul politic purtat astăzi între tabăra Nicușor Dan și cea a lui Ilie Bolojan, ci și despre cei care au condus zeci de ani România, prin intermediul abuzivului Binom DNA-SRI.
Astfel, în ceea ce îl privește pe generalul Florian Coldea, fostul edil al Sectorului 5 a acuzat că acesta ar fi jucat dublu, mergând până acolo încât să devoaleze serviciilor secrete franceze cine sunt agenții secreți americani prezenți în România. Or, inclusiv la cererea americanilor, susține Vanghelie, Coldea ar urma să fie arestat.
Cât despre fosta șefă DNA Laura Kovesi, Marian Vanghelie afirmă că aceasta ar putea fi pusă sub urmărire penală după ce își va încheia mandatul la șefia Parchetului European, pentru fapte aflate în prezent în anchetă.
Iată declarațiile fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie despre generalul SRI Florian Coldea (interviul integral poate fi vizionat la finalul articolului):
”Doamna Kovesi, după ce i va se va termina mandatul... va trebui să se înceapă urmărirea penală pe dânsa, pe niște fapte care sunt sub anchete, din câte înțeleg, în momentul de față.
Domnul Coldea a plecat în instanță cu un dosar, s-a oprit dosarul respectiv, s-au căutat tot felul de forme, dar domnul Coldea mai are încă alte 10 dosare. Încă alte 10 dosare cu date concrete. Sunt cu bani în conturi, de la dumneavoastră la Coldea, de la mine la Coldea, de la X la Coldea, de la Z la Coldea. 
Toate dosarele care au fost, în toate au venit proprietarii care au dat banii în în conturile lui Dumbravă....
După părerea mea și după informația pe care o am în acest moment, domnul Coldea a încercat într-o disperare, într-o isterie, într-o nebunie să se ducă la francezi și să le spună că el încearcă să discute împreună cu americanii, să facă mediere, o minciună. O minciună. Partea bună, partea bună de la serviciile franceze s-a prins. Cred că statul român este informat și instituțiile din România sunt informate astăzi de ce a făcut domnul Coldea și cred că și statul american, serviciile americane sunt informate.
După părerea mea, și cred că se va întâmpla într-o perioadă foarte, foarte, foarte scurtă, va trebui să fie arestat preventiv, dacă vreți, cred că inclusiv la cererea americanilor, privitor la ce își permite el să facă, să vorbească și în numele americanilor.
M-aș duce puțin în spate și aș spune în felul următor, pentru că americanii s-au prins: într-o anumită perioadă i-a dat în primire serviciilor franceze pe cei pe care i-au trimis americanii. 
Adică el a jucat când a jucat cu francezii, când a jucat cu americanii”.
COMENTARII

Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestrul Arsenie Bocancea spunea despre Marian Vanghelie, cel care a garantat-o pe Ecaterina Andronescu - Abramburica, GROPARUL învățământului românesc, că, atunci când face declarații sensibile, nu bate câmpii.
În aceste condiții, mi se pare interesantă precizarea,
”Astfel, în ceea ce îl privește pe generalul Florian Coldea, fostul edil al Sectorului 5 a acuzat că acesta ar fi jucat dublu, mergând până acolo încât să devoaleze serviciilor secrete franceze cine sunt agenții secreți americani prezenți în România. Or, inclusiv la cererea americanilor, susține Vanghelie, Coldea ar urma să fie arestat.
Cât despre fosta șefă DNA Laura Kovesi, Marian Vanghelie afirmă că aceasta ar putea fi pusă sub urmărire penală după ce își va încheia mandatul la șefia Parchetului European, pentru fapte aflate în prezent în anchetă.”
Legat de această afirmație a lui Marian Vanghelie amintesc:
a. Este știut că REPETENTUL Florian Coldea a fost decorat de statul francez.
b. Ai spus despre o ”FILIERĂ FRANCEZĂ”, care trece prin Ungaria.
c. ”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
d. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: 
Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? 
Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”  
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Stimată Doamnă,
Citez:
”Leonard Grecu
01.06.2026
Grup de generali români stabilind strategia de apărare! Suntem salvați! RESPEKT!!!
(NOTA: Nicolae Onțanu, Anghel Iordănescu, Gabriel Oprea și Ilie Năstase)
Valentin Burlacu
Al vostru nu-i în grup?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Care este generalul meu, deoarece nu știu?”
Cu ceva ani în urmă, am avut un prieten pe pagina mea de Facebook, care se numea Ion Olaru.
Urmare a unor deducții aparent logice, am ajuns la concluzia că, Ion Olaru ar putea fi general SIE.
Prietenul special, Valentin Burlacu, a demonstrat că, nu a putut înțelege nimic, din efectul pe care l-au bazaconiile de apelative, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pe care mi le-a acordat Maestrul Arsenie Bocancea.
Pe cale de consecință, mă consideră USR-ist și insinuează că generalul meu este REPETENTUL Florian Coldea.
În perioada în care Maestrul Arsenie Bocancea presta un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan, îl adora și pe REPETENTUL Florian Coldea.
Deoarece în presă s-a spus că, soția REPETENTULUI Florian Coldea era șeful psihologilor din SRI, am considerat că, Maestrul Arsenie Bocancea este labil psihic, iar prin acțiunea de ”DIVINIZARE” a REPETENTULUI Florian Coldea, își asigura trecere unor posibile teste psihologice, pe care am presupus că, le-ar putea da.
- Ce părere aveți despre această tărășenie?
2. Pe net circulă informația,
”România Magică
31.05.2026

Nigerul a decis să pună capăt unei epoci de dominație externă asupra resurselor sale strategice cele mai de preț.
Lovitura de stat din 2023 a declanșat o schimbare radicală în politica externă a acestei importante țări africane.
Noua conducere militară a ales calea suveranității depline și a început revizuirea tuturor acordurilor economice cu fostele puteri.
Ținta principală a fost sectorul uraniului, unde compania franceză Orano deținea controlul de aproape șaizeci de ani.
Autoritățile au retras oficial licențele de exploatare pentru a proteja bogățiile solului în interesul propriului popor.
Această mișcare marchează un moment istoric de afirmare a independenței economice într-o regiune marcată de tensiuni geopolitice.
Nigerul își rescrie destinul prin gestionarea directă a resurselor care alimentează industria energetică la nivel global.
#Niger #Suveranitate #Geopolitica”
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; Această informație de presă am distribuit-o de pe pagina D-voastră de Facebook.
- Să înțeleg că, România a rămas printre puținele colonii franceze?
Sandina Voicu
Grosu Ulise, aș zice Europeană.
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Probabil că, așa stau lucrurile, dar eu nu-mi pot da cu presupusul.
Lumea mea se reduce la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, unde sunt SOLDAT aflat în LINIA ÎNTÂI și ”MIJLOC” pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus că, la bătrânețe, Maestrul Arsenie Bocancea va fi ”SOPRANĂ” în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
Legat de această premoniție, se impune să precizez:
a. În data de 09.09.2011 doamna senator Sorina Plăcintă a venit la Focșani, pentru ca MINISTRUL PORNO, Theodor Baconschi, să-și lanseze o carte.
Presa a scris că, în cazul unei ”FUNDAȚII CULTURALE”, unde Theodor Baconschi era președinte, iar d-na senator Sorina Plăcintă era secretar, era un fel de amantlâc.
Doamna senator Sorina Plăcinta, profitând de această ocazie a pus în scenă, piesa lui IL Caragiale, ”O scrisoare pierdută”, în regie proprie.
Doamna senator Sorina Plăcintă a vrut să rupă gura târgului cu noul soț, urologul-sexologul Viorel Bucuraș și să ironizeze presa locală, deoarece nu a aflat că, a fost în luna de miere.
Cu acea ocazie i-am aplicat d-nei senator Sorina Plăcintă o ”FORJARE” de înaltă clasă, dar presa locală nu a piscuit nimic în legătură cu acțiunea mea.
b. Am demonstrat concret că, SPIRITUL CIVIC al profesorilor focșăneni, este identic cu industria lui Nae Cațavencu, citez:
”CAŢAVENCU
Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. 
Soţietatea noastrăă dar, noi, ce aclamăm? 
Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastră!”
c. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a spus,
”Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
am considerat că, se impune, ca aplicând în practică învățăturile profesorului ”orion”, să mi-l fac ”MIJLOC” pe prietenul special, Valentin Burlacu.
Deși, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”, acțiunea mea l-a deranjat pe prietenul special, Valentin Burlacu.
Supărarea prietenului special, Valentin Burlacu, este posibil să-l fi avut în vedere tot pe Nae Cațavencu, citez:
”CAŢAVENCU
Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?... Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliţii noştri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!... (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)”
PS Dacă ceva nu vă este clar, mi-ar plăcea să cred că, d-na Mariana Simon nu are să vă lase la greu.
Penteliuc Mircea
Nigerieni băieți deștepți.
Nu că români care-și vând și mama și copii.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile, deși, îmi ignori provocările, îți recomand comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat d-nei Sandina Voicu, unde mă refer și la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care aveai un dinte.
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise ,nu ignor din rea voință.
Te susțin dar în Vrancea ca și-n țară sunt probleme mari . 
Toți orășeni și țarini îi dor in cur de probleme țări și știu ce spun. Ai Borsa fie sclavi și dacă se fac cantine pentru a mânca sunt mulțumiți.
Și pâna la urmă au dreptate prostimea e prosie și fiecare au o gaura in ......
Doar ......și Dumnezeu s-a plictisit.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere.
Așa cum ți-am spus, nu știu cine este Maestrul Arsenie Bocancea, cel care mi-a spus că, sunt COBAI pentru o echipă de specialiști în psihologie umană.
Pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
După un RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care l-am început în anul 2013, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, cu acești prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, acum nu se mai știe cine pentru cine a fost COBAI.
RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că sunt COBAI, a fost total inegal din punct de vedere al raportului de forțe.
Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană au demonstrat că, știu totul despre mine, iar eu habar nu am cine sunt și nici nu mă interesează.
Urmare a unor afirmații pe care le-a făcut Maestrul Arsenie Bocancea, vizavi de persoana mea, am ajuns la concluzia că sunt filat direct.
Ulterior, am ajuns la concluzia că, sunt urmărit prin satelit.
Dorința Maestrului Arsenie Bocancea și a specialiștilor lui în psihologie umană a fost aceea de a-mi descoperi ȘEFII, dar eu nu am ȘEFI.
Când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, s-a RUPT FILMUL.
a. Pe Maestrul Arsenie Bocancea l-am ”RECREȘTINAT” forțat.
b. DENIGRATORII mei PUBLICI și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu mai au scuipat la limbă în fața mea.
Are mai puțină importanță părerile divergente pe care le avem, deoarece din punctul meu de vedere, este importantă PĂREREA COMUNĂ pe care o avem.
Părere comună este legată de președintele Marian Oprișan, despre care cred, la fel ca și tine. că, prin interpuși conduce jud. Vrancea.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” pentru mine nu prezintă ”interes operativ”, nu același lucru este valabil și în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ.
Pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, consider, că pot demonstra o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani.
- Dilema mea este legată de prietenul tău din copilărie, Aurel Farcasanu, despre care nu înțeleg de ce s-a legat la cap, fără să-l doară.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
Comentariile pe care le-am citat în partea introductivă, în opinia mea, justifică titlul și motto prezentei scrieri.
De asemenea, comentariile care au fost făcute la scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 01.06.2026, pe care le-am citat în partea introductivă, consider că sunt foarte clare.
Despre informațiile prezentate la CAPITOLUL I nu ar mai prea multe de spus, deoarece nu am avut parteneri de dialog.
În cele ce urmează, voi face câteva precizări în legătură cu informațiile de presă precizate la 
CAPITOLUL I
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat SCARA VALORILOR în România și a ATROFIAT DEMNITATEA poporului român
Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru că-și cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.”
B. Unitatea Militară(UM) USR, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, și USR-ul de Focșani al d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
B.1.a.”Valentin Burlacu
Nu știam ca USR are un „departament de aparare” cu specialiști militari, analiști de strategie și experți în tehnica militară. 
Este cumva UM USR?”
C. AMATORISMUL președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și IRONIILE prietenului special, Valentin Burlacu, la adresa conducerii MApN
C.1.a.”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.”
C.2.a.
Valentin Burlacu
La întrebarea domnului general, privind pericolul reprezentat de fragmentele unei drone comparativ cu drona intactă cu incarcatura exploziva , ne-au răspuns cei de la MApN:. 
Ei considera ca pe timp de pace, așa cum este la noi, pentru protectia populatiei este bine ca drona sa fie lăsată să cadă unde s-o nimeri.
Așa cum s-a întâmplat , de altfel. De ce ucrainenii le doboara? 
Tot specialiștii noștri au răspuns: deoarece Ucraina se afla in război. Mai trebuie lămuriri?”
C.3.a.Valentin Burlacu
Consulatul de la Constanta trebuia închis de acum patru-cinci ani. Acum s-a găsit motivul. Un consulat ca cel al Federației Ruse langa una dintre cele mai mari baze NATO din Europa reprezinta o mare vulnerabilitate.”
C.3.b.”Nicu Vrinceanu
Valentin Burlacu, aveți dreptate cu un motiv neîntemeiat au scăpat de un ghimpe.” 
D. ”Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine necazul.”
D.2.a.”Valentin Burlacu
Conștient sau din prostie, am intrat într-un joc periculos. 
Nu știu ce se urmărește cu certitudine ,dar nu cred că noi trebuie să fim protagoniștii a ceea ce cred ca va urma.”
E. EPOCA de AUR - Marian Oprișan a făcut ca DEPOPULAREA jud Vrancea să fie ”fruncea”, într-o Românie din care în ultimii 15 ani au plecat circa 6 milioane de conaționali
- Fără comentarii!
F. MAFIA de PARTID și de STAT care a pus pe chituci Sistemul Energetic Național al României
- Fără comentarii!
G. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, ar putea face ca România să urmeze exemplul Nigerului ?
- Fără comentarii

PRECIZĂRI PUNCTUALE
a*. Prietenul special, Valentin Burlacu
Mi s-a părut foarte interesant mesajul:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
1. Nu am înțeles de ce de 37 ani poporul român se complace să trăiască în minciună și consideră ”revoluție” o LOVITURĂ de STAT?
2. Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm), care m-a amuzat, a demonstrat că, am fost ”ȚINTĂ” pentru cineva.
3. Fiind o ”ȚINTĂ FALSĂ” și confirmându-mi-se problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mi-a permis să fac să se aleagă praful de toată DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea. 
4. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns la concluzia că, sunt ”imprevizibil și necontrolabil” mi-a spus, ”Fă-ți numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”.
Mi-am făcut numărul, având grijă să trag spuza pe turta mea.
Nu cunosc dacă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, îi place cum i-am pus în practică recomandarea.
5. Când mi-am dat seama, care ar putea să fie calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am decis să pun în practică învățăturile primite de la profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, făcând din tine ”MIJLOCUL” meu.
6. Am anticipat că, într-o primă fază acțiunea mea te va deranja, deși, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Emoticoanele zâmbărețe pe care ți le-am smuls, demonstrează că ți-a mai trecut din supărare.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, nu mai prezintă ”interes operativ”, nu același lucru este valabil și în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ.
7. Prin titlu și motto de la această scriere, consider că ți-am spus totul. 
Șansele de a câștiga RĂZBOIUL împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” sunt sub 50%, dacă nu voi colabora cu prietenii, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” consider că, au nevoie de un ”MIJLOC” ca mine, pentru a demonstra practic că, nu este totul pierdut în România.
b*. Doamna Mihaela Dragu
Dacă la realizarea scrierilor apelați la AI, comentariul pe care l-ați făcut despre ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ nu a fost realizat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Acesta a fost motivul pentru care respectivul comentariu l-am valorificat la maxim, dar efectul a fost de ”frecție la un picior de lemn”.
Mi s-a părut interesante precizările, 
1. ”Mihaela Dragu
Grosu Ulise Fiecare scriere ajunge la oamenii potriviți, în ritmul ei. Nu mă concentrez pe cantitate, ci pe conexiune.”
2. ”Mihaela Dragu
Grosu Ulise, Da, folosesc uneori instrumente de tip AI ca suport pentru structură sau inspirație, dar ideile și mesajul îmi aparțin.
Folosesc diverse instrumente moderne când simt că ajută la claritate, dar esența textelor îmi aparține.
Important pentru mine nu este instrumentul, ci mesajul care ajunge la cititor. 
Tehnologia poate susține exprimarea, nu o înlocuiește.
- În final cred că veți ajunge la concluzia că, efectul practic al scrierilor pe care le faceți, va fi acela de a bate apa în piuă pentru a obține unt.
c*. Doamna inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu
Cunoașteți părerea mea că, ”ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Dacă actualul prefect PNL de Vrancea, Liviu Macovei, nu mi-a răspuns la 
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”,
- voi găsi metode democratice, să-l OBLIG să-mi răspundă.
Același lucru este valabil și în cazul D-voastră, unde din calitatea de consilier PNL în CL Focșani, v-am solicitat public să-i tălmăciți problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.

03.06.2026                                             Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
SIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1*. CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat SCARA VALORILOR în România și a ATROFIAT DEMNITATEA poporului român
B. Unitatea Militară(UM) USR, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, și USR-ul de Focșani al d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
C. AMATORISMUL președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și IRONIILE prietenului special, Valentin Burlacu, la adresa conducerii MApN
D. ”Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine necazul.”
E. EPOCA de AUR - Marian Oprișan a făcut ca DEPOPULAREA jud Vrancea să fie ”fruncea”, într-o Românie din care în ultimii 15 ani au plecat circa 6 milioane de conaționali
F. MAFIA de PARTID și de STAT care a pus pe chituci Sistemul Energetic Național al României
G. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, ar putea face ca România să urmeze exemplul Nigerului ?
2*. CAPITOLUL II
CONCLUZII
Comentariile pe care le-am citat în partea introductivă, în opinia mea, justifică titlul și motto prezentei scrieri.
De asemenea, comentariile care au fost făcute la scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 01.06.2026, pe care le-am citat în partea introductivă, consider că sunt foarte clare.
........
PRECIZĂRI PUNCTUALE
a*. Prietenul special, Valentin Burlacu
Mi s-a părut foarte interesant mesajul:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
1. Nu am înțeles de ce de 37 ani poporul român se complace să trăiască în minciună și consideră ”revoluție” o LOVITURĂ de STAT?
2. Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm), care m-a amuzat, a demonstrat că, am fost ”ȚINTĂ” pentru cineva.
3. Fiind o ”ȚINTĂ FALSĂ” și confirmându-mi-se problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mi-a permis să fac să se aleagă praful de toată DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea. 
4. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns la concluzia că, sunt ”imprevizibil și necontrolabil” mi-a spus, ”Fă-ți numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”.
Mi-am făcut numărul, având grijă să trag spuza pe turta mea.
Nu cunosc dacă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, îi place cum i-am pus în practică recomandarea.
5. Când mi-am dat seama, care ar putea să fie calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am decis să pun în practică învățăturile primite de la profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, făcând din tine ”MIJLOCUL” meu.
6. Am anticipat că, într-o primă fază acțiunea mea te va deranja, deși, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Emoticoanele zâmbărețe pe care ți le-am smuls, demonstrează că ți-a mai trecut din supărare.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, nu mai prezintă ”interes operativ”, nu același lucru este valabil și în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ.
7. Prin titlu și motto de la această scriere, consider că ți-am spus totul. 
Șansele de a câștiga RĂZBOIUL împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” sunt sub 50%, dacă nu voi colabora cu prietenii, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” consider că, au nevoie de un ”MIJLOC” ca mine, pentru a demonstra practic că, nu este totul pierdut în România

Mihaela Dragu, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu, Mariana Simon, Ioana Ichim, Valentin Burlacu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Virgil Teodorescu și alții;
Stimați prieteni speciali,
1. Dacă d-na Mihaela Dragu crede că, prin scrierile pe care le postează pe Facebook, va sensibiliza măcar o GĂINĂ din ferma avicolă de Focșani, după părerea mea, se înșală.
2. Deși, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, au fost de bun simț, nu a fost nici măcar o singură persoană, care să spună că am dreptate.
3. Deoarece nimeni nu a răspuns pentru DEVALIZAREA României, efectul este cel care se vede.
4. Nu știu dacă Zanfir Mincu s-a lămurit cu ”pișcăturile”, dar cred că prietenul special, Valentin Burlacu, prin acțiunea de a mi-l face ”MIJLOC”, a ajuns la concluzia că mi-am însușit lecțiile predate de profesorul ”orion”.
5. Prin ”RECREȘTINAREA” forțată la care l-am supus pe Maestrul Arsenie Bocancea și acțiunea prin care am făcut să se aleagă praful din DURITATEA la care m-a supus, este maximul din câte aș fi putut realiza în relația cu acesta.
6. Am justificat SIMBIOZA dintre mine și prietenul special, Valentin Burlacu.
7. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, cred că va duce la dispariția USR-ului pe care l-a nășit.
Eu mă retrag în LUMEA MEA de sub genunchiul broaștei, iar dacă se dorește o colaborare complementară, aștept un mesaj clar, nu de genul FATA MORGANA.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Nu știu ce o fi în sufletul ”finului” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, care m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că, este cea mai dură formă de stres, iar pentru această acțiune a spus că, a avut toate aprobările legale, acum când s-a ales praful de toată DURITATEA la care m-a supus și a ajuns ȚINTA IRONIILOR pentru toți colaboratorii lui, pentru care mi-a spus că le sunt COBAI.
Să ridici IRONIA la nivel de artă, așa cum a făcut Maestrul Arsenie Bocancea și să devii ȚINTĂ a IRONIILOR, consider că, este mai mult decât UMILITOR.
Considerându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca fiind ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc.
Suspectez că, sunt persoane din LUMEA REALĂ, care ar putea să-l cunoască sau să știe despre cine este vorba.
Aceste persoane știau că, Maestrul Arsenie Bocancea este SCULĂ, dar nu SCULĂ & SCULĂ așa cum a rezultat că este, urmare a dialogului și uneori a păruielii pe care a avut-o cu mine.
Maestrul Arsenie Bocancea având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine nu prezintă ”interes operativ”, dar el trebuie să se SPELE de RUȘINE față de cei care îl cunosc.
Sunt curios să văd, cum se va SPĂLA de RUȘINE Maestrul Arsenie Bocancea sau dacă se va SPĂLA de RUȘINE.
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în comentariul de mai sus pe care i l-am adresat d-nei Mariana Simon, am prezentat situația delicată, în care consider că, se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
După părerea mea, dacă nu i-ai fi vândut în târg la Dumbrăveni ”sentimente alterate”, Maestrul Arsenie Bocancea, nu s-ar fi aflat în situația pe care am prezentat-o în comentariul de mai sus.
ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE:
a. Consider că, pe d-na Felicia Varzaru o încearcă un sentiment de jenă, deoarece a mimat în urmă cu circa 7 ani că, nu înțelege cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, dar i-a încurajat pe nevinovații, Dragomir Lucian Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook?
b. Pe tine te încearcă un sentiment de jenă, pentru că m-ai făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru, acum când vezi care este situația din Sistemul Energetic Național al României?
c. Acum când vezi efectul ”sentimentelor alterate” pe care le-ai livrat Maestrului Arsenie Bocancea, regreți ceva?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
După cum poți constata efectul comentariilor de mai sus este de lătrat la lună, iar acest lucru ar putea spune multe.
Deși, consider că am fost clar cu tine, pentru cititorii care îmi accesează această rubrică, am să-ți mai fac niște precizări.
A. PRECIZĂRI GENERALE
1. Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” are un plan pe care l-am făcut public.
Planul cuprinde:
a. Să bat șaua (”orion”) pentru a pricepe iapa (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, s-a înșelat când a afirmat, ”Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”;
c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, el este materializarea în practică a ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
2. UNIVERSUL a decis, iar Baba Vanga a prezis că, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să intre în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a ignorat decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga, au apărut PEDEPSELE DIVINE, iar efectul se știe.
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am precizat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Cum simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină, pana prostului, imediat îl ia la ȘTANGĂ și-l scoate din necaz.
3. La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
B. PRECIZĂRI SPECIFICE
1. Acum când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mă încearcă un sentiment de regret, deoarece nu sunt printre cei circa 6 milioane de români, care au părăsit România.
2. Cu Maestrul Arsenie Bocancea în divergență am avut două probleme și anume:
a. Am spus că, sunt o NUCĂ TARE, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice, iar el a zis că sunt o NUCĂ SEACĂ.
b. Am spus că, sunt o persoana NEȘANTAJABILĂ, iar el a spus că în România nu sunt persoane NEȘANTAJABILE.
3. ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o problemă de matematică.
Când explicam această problemă de matematică, în discuții particulare, la procurori, judecători, polițiști, politicieni, funcționari publici și simpli focșăneni, efectul era FRICA nu REVOLTA, așa cum ar fi fost normal.
Descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a fost motivul pentru care CAREUL de AȘI al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a decis să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă.
4. Președintele Marian Oprișan a crezut că, am să mă închin în fața lui dacă are să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă.
Am preferat să trăiesc 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, decât să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Deși, aveam cunoștință de dispoziția CAREULUI de AȘI al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, niciodată nu am strigat ”JOS Oprișan!” și nici nu m-am alăturat celor care făceau acest lucru.
5. ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce.
- De ce ENET a intrat în faliment?
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, ”Așa a vrut Oprișan!” ca Stațiunea Pomicolă Focșani să se transforme în societate comercială, pentru a se putea vinde terenurile.
Un fost reprezentant AGA al CL Focșani la ENET mi-a spus că, ”Așa a vrut Oprișan!” ca director la ENET să fie Manole Merchea.
6. Ca să pot câștiga în fața Maestrului Arsenie Bocancea, intram cu el în luptă numai pe teme din domeniile tehnico-economice în care am spus că sunt o NUCĂ TARE, unde de fiecare dată a pierdut în fața mea.
Despre d-na Felicia Varzaru nu mai spun nimic, deoarece ai pretins că nu o cunoști.
Despre acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea prin care ani de zile i-a încurajat pe nevinovații, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook, nu mai spun nimic, deoarece îmi este mie rușine de rușinea lui.
7. Ca să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dreptate, așa cum am făcut eu în speța auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, nu este o joacă politică, așa cum face liderul USR al mun.Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru cu primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ceea ce o privește pe d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, consider că am fost clar cu domnia sa, privind calitatea acesteia de consilier PNL în CJ Vrancea.
Dacă nu ți-a plăcut acțiunea prin care te-am făcut ”MIJLOCUL” meu, mi-ar plăcea să cred că, profesorului ”orion” i-a plăcut cum i-am aplicat în practică învățăturile.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Valentina Tudor; Stimată Doamnă,
Deși titlul acestui MESAJ PUBLIC este foarte clar, vă informez că, nici eu nu-l cunosc de prietenul special, Valentin Burlacu, dar pe deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îl cunosc mai bine decât crede el.
Se impune să vă fac niște precizări:
1. Pentru ca un cititor să-mi înțeleagă scrierile, trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii.
2. Deoarece REPERELE MORALE ale poporului român au fost decimate în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, ”REPERUL MORAL” al INTELECTUALITĂȚII COMUNISTE și al INTELECTUALITĂȚII POSTDECEMBRISTE este Mihail Sadoveanu.
3. Șeful de promoție al ”Școlii de Prăduială Nicolae Giurgea”, în opinia mea, este președintele Marian Oprișan.
Deoarece președintele Marian Oprișan nu a plătit pentru DEVALIZAREA jud.Vrancea în EPOCA de AUR - Marian Oprișan, acesta a ajuns model politic pentru toți politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea.
4. Urmând MODELUL POLITIC Marian Oprișan, deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, a ajuns la concluzia că, sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles Legea Vexler pe care a votat-o în Parlament și ”vorbesc mult și prost”.
5. Deoarece nu sunt prof. Emil Onea să bat apa în piuă cu numitul Ciobotaru Dragoș pentru a obține unt, am decis să-i IMPUN RESPECTUL deputatului PNL de Vrancea.
6. Regret că, prietena ta, d-na prof. Florentina Sandru, nu mi-a pus o pilă la liderii domniei de sindicat, pentru ca aceștia să-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, pe care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că l-au băgat în depresie, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
7. Prietena ta, numita Grosu Florina mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă, așa cum am stabilit cu el și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea.
Numita Grosu Florina a crezut că, l-a apucat pe Dumnezeu de un picior atunci când se bârfește că, i-ar fi respectat dispoziția președintelui Marian Oprișan și mi-a făcut plângere penală, dar eu cred că l-a apucat pe Scaraoțchi de un picior.
Eu i-am respectat întocmai dorința numitei Grosu Florina ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei.
Urmare a operațiunii de SPĂLAT CREIERUL pe bază de minciuni și prefăcătorii bisericoasa Grosu Florina a făcut din soțul ei, numitul Grosu Dănuț. prostul satului, prostul Primăriei Focșani, iar în curând acesta va deveni și prostul județului Vrancea.
Dacă PNL-istul Nini Săpunaru, în opinia mea, este SLUGA PERFIDĂ a președintelui Marian Oprișan, numitul Grosu Dănuț este SLUGA PROASTĂ a președintelui Marian Oprișan.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon, care este consăteanca d-nei prof. Florentina Sandru, te poate ajuta cu un crochiu.
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF Un cimpanzeu - Aoleu.... Gravă situație!
Grosu Ulise
Mariana Simon; ”Finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, cu ani în urmă, atunci când i-am spus că, la momentul potrivit voi declanșa atac pe toate fronturile împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a spus că aș face o mare gafă dacă aș proceda astfel și mi l-a dat ca exemplu pe Hitler.
Când a făcut această afirmație, Maestrul Arsenie Bocancea se credea ”CONDOR de Provincia Europeană Vrancea” și era convins că în fața lui nimeni nu va rezista și în final își va scoate masca
”GHINION” cum ar spune Iohannis, deoarece urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, l-am ”RECREȘTINAT” forțat, s-a ales și praful de DURITATEA cu care m-a tratat și au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit.
Despre prezentul mesaj public pe care i l-am adresat prietenului special, Valentin Burlacu, nu aveți nimic de spus?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - Animație cu o femeie care își acoperă fața cu palma.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, vă cunosc părerea despre ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea.
Ați pretins că, acesta v-a tratat ca pe o centuristă.
Din motive pe care nu le cunosc și în relația cu prietenul special, Valentin Burlacu, v-ați comportat ca MOTANUL Dănilă cu șoriceii, respectiv, fără milă.
Așa stând lucrurile, cum ar trebui să vă interpretez acest GIF animație, în care o femeie își acoperă fața cu mâna?

CAPITOLUL 11
STILUL Marian Oprișan, MODEL POLITIC pentru politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”

MOTTO:
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” -  Arsenie Bocancea

MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC

Acest mesaj public am să-l încep cu următorul citat:
După 1990, am scăpat de ,,povara`` industriei comuniste , taind-o la fier vechi, dar am rămas cu certificatele de CO2 pe care le-am vândut.
Am distrus tot ce se putea distruge, am vândut tot ce se putea vinde si acum ne-am trezit in curul gol.
Urmează evacuarea din șandrama.
De asta se ocupă Bolojan și cei care-i vor urma.
Noi suntem proprii noștri calai, nu străinii.
Ei doar profită în mod cinic de slăbiciunea aceste nații.” - Valentin Burlacu

După această radiografie, în opinia mea, seacă și la obiect, citez:
”Mihaela Dragu
05.06.206

Cel mai periculos om – Mincinosul
Nu cel care strigă. Nu cel care amenință.
Ci cel care îți zâmbește în timp ce îți oferă otrava într-un pahar de cristal.
Mincinosul nu îți fură doar încrederea. Îți fură realitatea. Te face să te îndoiești de ceea ce vezi, de ceea ce simți și, uneori, chiar de propria ta valoare.
Iar cea mai mare ironie este că minciuna vine adesea împachetată în vorbe frumoase și promisiuni mărețe. 
De aceea, viața ne învață că farmecul unui om nu este o garanție a caracterului său.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Considerați că, Valentin Burlacu face afirmații fără acoperire?
Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Nu pot să mă pronunț fără să verific sursele și contextul în care face afirmațiile. Cred că e important să analizăm critic orice informație și să vedem dacă este susținută de dovezi înainte să o considerăm adevărată.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; La CATEGORIA SUPERGREA  - Arsenie Bocancea principiul este "Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială.”.

După analiza scurtă, seacă și la obiect pe care a făcut-o prietenul special, Valentin Burlacu, și pe care am citat-o mai sus, am citat și o postare a d-nei Mihaela Dogaru, despre care nu știu dacă îi aparține domniei sale sau este opera inteligenței artificiale.
Comentariile, care s-au făcut la postarea d-nei Mihaela Dogaru sunt foarte clare.

Citez promo pe care l-am făcut la mesajul public pe care ți l-am transmis în data de 03.06.2026:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
SIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1*. CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a schimbat SCARA VALORILOR în România și a ATROFIAT DEMNITATEA poporului român
B. Unitatea Militară(UM) USR, în opinia prietenului special, Valentin Burlacu, și USR-ul de Focșani al d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
C. AMATORISMUL președintelui INTELECTUALITĂȚII focșănene, Nicușor Dan, și IRONIILE prietenului special, Valentin Burlacu, la adresa conducerii MApN
D. ”Faceți din proști conducători, apoi vă întrebați de unde vine necazul.”
E. EPOCA de AUR - Marian Oprișan a făcut ca DEPOPULAREA jud Vrancea să fie ”fruncea”, într-o Românie din care în ultimii 15 ani au plecat circa 6 milioane de conaționali
F. MAFIA de PARTID și de STAT care a pus pe chituci Sistemul Energetic Național al României
G. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, ar putea face ca România să urmeze exemplul Nigerului ?
2*. CAPITOLUL II
CONCLUZII
Comentariile pe care le-am citat în partea introductivă, în opinia mea, justifică titlul și motto prezentei scrieri.
De asemenea, comentariile care au fost făcute la scrierea pe care am postat-o pe Facebook în data de 01.06.2026, pe care le-am citat în partea introductivă, consider că sunt foarte clare.
........
PRECIZĂRI PUNCTUALE
a*. Prietenul special, Valentin Burlacu
Mi s-a părut foarte interesant mesajul:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
1. Nu am înțeles de ce de 37 ani poporul român se complace să trăiască în minciună și consideră ”revoluție” o LOVITURĂ de STAT?
2. Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm), care m-a amuzat, a demonstrat că, am fost ”ȚINTĂ” pentru cineva.
3. Fiind o ”ȚINTĂ FALSĂ” și confirmându-mi-se problemele tehnico-economice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mi-a permis să fac să se aleagă praful de toată DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea. 
4. După ce Maestrul Arsenie Bocancea a ajuns la concluzia că, sunt ”imprevizibil și necontrolabil” mi-a spus, ”Fă-ți numărul, deoarece de restul se ocupă alții.”.
Mi-am făcut numărul, având grijă să trag spuza pe turta mea.
Nu cunosc dacă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, îi place cum i-am pus în practică recomandarea.
5. Când mi-am dat seama, care ar putea să fie calitatea mea de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea, am decis să pun în practică învățăturile primite de la profesorul de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, făcând din tine ”MIJLOCUL” meu.
6. Am anticipat că, într-o primă fază acțiunea mea te va deranja, deși, am respectat întocmai principiul de la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”.
Emoticoanele zâmbărețe pe care ți le-am smuls, demonstrează că ți-a mai trecut din supărare.
Dacă prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine, nu mai prezintă ”interes operativ”, nu același lucru este valabil și în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ.
7. Prin titlu și motto de la această scriere, consider că ți-am spus totul. 
Șansele de a câștiga RĂZBOIUL împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” sunt sub 50%, dacă nu voi colabora cu prietenii, care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” consider că, au nevoie de un ”MIJLOC” ca mine, pentru a demonstra practic că, nu este totul pierdut în România
........
c*. Doamna inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu
Cunoașteți părerea mea că, ”ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Dacă actualul prefect PNL de Vrancea, Liviu Macovei, nu mi-a răspuns la 
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”,
- voi găsi metode democratice, să-l OBLIG să-mi răspundă.
Același lucru este valabil și în cazul D-voastră, unde din calitatea de consilier PNL în CL Focșani, v-am solicitat public să-i tălmăciți problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.

03.06.2026                                             Ulise Grosu 

La postarea de pe Facebook a scrierii la care am făcut promo de mai sus, s-au făcut următoarele 
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihaela Dragu, Sandina Voicu, Victorița Malinoiu, Mariana Simon, Ioana Ichim, Valentin Burlacu, Radu Viorel Ursache, Nicu Vrinceanu, Mihai Vulpescu, Virgil Teodorescu și alții;
Stimați prieteni speciali,
1. Dacă d-na Mihaela Dragu crede că, prin scrierile pe care le postează pe Facebook, va sensibiliza măcar o GĂINĂ din ferma avicolă de Focșani, după părerea mea, se înșală.
2. Deși, problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, au fost de bun simț, nu a fost nici măcar o singură persoană, care să spună că am dreptate.
3. Deoarece nimeni nu a răspuns pentru DEVALIZAREA României, efectul este cel care se vede.
4. Nu știu dacă Zanfir Mincu s-a lămurit cu ”pișcăturile”, dar cred că prietenul special, Valentin Burlacu, prin acțiunea de a mi-l face ”MIJLOC”, a ajuns la concluzia că mi-am însușit lecțiile predate de profesorul ”orion”.
5. Prin ”RECREȘTINAREA” forțată la care l-am supus pe Maestrul Arsenie Bocancea și acțiunea prin care am făcut să se aleagă praful din DURITATEA la care m-a supus, este maximul din câte aș fi putut realiza în relația cu acesta.
6. Am justificat SIMBIOZA dintre mine și prietenul special, Valentin Burlacu.
7. Posibila arestare a REPETENTULUI Florian Coldea, cred că va duce la dispariția USR-ului pe care l-a nășit.
Eu mă retrag în LUMEA MEA de sub genunchiul broaștei, iar dacă se dorește o colaborare complementară, aștept un mesaj clar, nu de genul FATA MORGANA.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă,
Nu știu ce o fi în sufletul ”finului” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, care m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că, este cea mai dură formă de stres, iar pentru această acțiune a spus că, a avut toate aprobările legale, acum când s-a ales praful de toată DURITATEA la care m-a supus și a ajuns ȚINTA IRONIILOR pentru toți colaboratorii lui, pentru care mi-a spus că le sunt COBAI.
Să ridici IRONIA la nivel de artă, așa cum a făcut Maestrul Arsenie Bocancea și să devii ȚINTĂ a IRONIILOR, consider că, este mai mult decât UMILITOR.
Considerându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea, ca fiind ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc.
Suspectez că, sunt persoane din LUMEA REALĂ, care ar putea să-l cunoască sau să știe despre cine este vorba.
Aceste persoane știau că, Maestrul Arsenie Bocancea este SCULĂ, dar nu SCULĂ & SCULĂ așa cum a rezultat că este, urmare a dialogului și uneori a păruielii pe care a avut-o cu mine.
Maestrul Arsenie Bocancea având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pentru mine nu prezintă ”interes operativ”, dar el trebuie să se SPELE de RUȘINE față de cei care îl cunosc.
Sunt curios să văd, cum se va SPĂLA de RUȘINE Maestrul Arsenie Bocancea sau dacă se va SPĂLA de RUȘINE.
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, în comentariul de mai sus pe care i l-am adresat d-nei Mariana Simon, am prezentat situația delicată, în care consider că, se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
După părerea mea, dacă nu i-ai fi vândut în târg la Dumbrăveni ”sentimente alterate”, Maestrul Arsenie Bocancea, nu s-ar fi aflat în situația pe care am prezentat-o în comentariul de mai sus.
ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE:
a. Consider că, pe d-na Felicia Varzaru o încearcă un sentiment de jenă, deoarece a mimat în urmă cu circa 7 ani că, nu înțelege cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, dar i-a încurajat pe nevinovații, Dragomir Lucian Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook?
b. Pe tine te încearcă un sentiment de jenă, pentru că m-ai făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru, acum când vezi care este situația din Sistemul Energetic Național al României?
c. Acum când vezi efectul ”sentimentelor alterate” pe care le-ai livrat Maestrului Arsenie Bocancea, regreți ceva?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
După cum poți constata efectul comentariilor de mai sus este de lătrat la lună, iar acest lucru ar putea spune multe.
Deși, consider că am fost clar cu tine, pentru cititorii care îmi accesează această rubrică, am să-ți mai fac niște precizări.
A. PRECIZĂRI GENERALE
1. Lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” are un plan pe care l-am făcut public.
Planul cuprinde:
a. Să bat șaua (”orion”) pentru a pricepe iapa (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea);
b. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, s-a înșelat când a afirmat, ”Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”;
c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, el este materializarea în practică a ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
2. UNIVERSUL a decis, iar Baba Vanga a prezis că, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să intre în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a ignorat decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga, au apărut PEDEPSELE DIVINE, iar efectul se știe.
Despre ”Măgarului troian de Țara Vrancei” am precizat că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Cum simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină, pana prostului, imediat îl ia la ȘTANGĂ și-l scoate din necaz.
3. La CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea principiul este, ”Cuvântul este cuvânt, păruiala-i păruială!”
B. PRECIZĂRI SPECIFICE
1. Acum când timpul a confirmat problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mă încearcă un sentiment de regret, deoarece nu sunt printre cei circa 6 milioane de români, care au părăsit România.
2. Cu Maestrul Arsenie Bocancea în divergență am avut două probleme și anume:
a. Am spus că, sunt o NUCĂ TARE, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice, iar el a zis că sunt o NUCĂ SEACĂ.
b. Am spus că, sunt o persoana NEȘANTAJABILĂ, iar el a spus că în România nu sunt persoane NEȘANTAJABILE.
3. ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o problemă de matematică.
Când explicam această problemă de matematică, în discuții particulare, la procurori, judecători, polițiști, politicieni, funcționari publici și simpli focșăneni, efectul era FRICA nu REVOLTA, așa cum ar fi fost normal.
Descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a fost motivul pentru care CAREUL de AȘI al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a decis să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă.
4. Președintele Marian Oprișan a crezut că, am să mă închin în fața lui dacă are să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă.
Am preferat să trăiesc 4 ani din munca de salahor, urmare a MITULUI Oprișan, decât să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Deși, aveam cunoștință de dispoziția CAREULUI de AȘI al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, niciodată nu am strigat ”JOS Oprișan!” și nici nu m-am alăturat celor care făceau acest lucru.
5. ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce.
- De ce ENET a intrat în faliment?
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, ”Așa a vrut Oprișan!” ca Stațiunea Pomicolă Focșani să se transforme în societate comercială, pentru a se putea vinde terenurile.
Un fost reprezentant AGA al CL Focșani la ENET mi-a spus că, ”Așa a vrut Oprișan!” ca director la ENET să fie Manole Merchea.
6. Ca să pot câștiga în fața Maestrului Arsenie Bocancea, intram cu el în luptă numai pe teme din domeniile tehnico-economice în care am spus că sunt o NUCĂ TARE, unde de fiecare dată a pierdut în fața mea.
Despre d-na Felicia Varzaru nu mai spun nimic, deoarece ai pretins că nu o cunoști.
Despre acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea prin care ani de zile i-a încurajat pe nevinovații, Dragomir Lucian și Sandu Gurguiatu, să mă denigreze prin intermediul Facebook, nu mai spun nimic, deoarece îmi este mie rușine de rușinea lui.
7. Ca să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dreptate, așa cum am făcut eu în speța auditului prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, nu este o joacă politică, așa cum face liderul USR al mun.Focșani prof.dr.dr.Alexandra Tătaru cu primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ceea ce o privește pe d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, consider că am fost clar cu domnia sa, privind calitatea acesteia de consilier PNL în CJ Vrancea.
Dacă nu ți-a plăcut acțiunea prin care te-am făcut ”MIJLOCUL” meu, mi-ar plăcea să cred că, profesorului ”orion” i-a plăcut cum i-am aplicat în practică învățăturile.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Valentina Tudor; Stimată Doamnă,
Deși titlul acestui MESAJ PUBLIC este foarte clar, vă informez că, nici eu nu-l cunosc de prietenul special, Valentin Burlacu, dar pe deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragos, îl cunosc mai bine decât crede el.
Se impune să vă fac niște precizări:
1. Pentru ca un cititor să-mi înțeleagă scrierile, trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiunii.
2. Deoarece REPERELE MORALE ale poporului român au fost decimate în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE, ”REPERUL MORAL” al INTELECTUALITĂȚII COMUNISTE și al INTELECTUALITĂȚII POSTDECEMBRISTE este Mihail Sadoveanu.
3. Șeful de promoție al ”Școlii de Prăduială Nicolae Giurgea”, în opinia mea, este președintele Marian Oprișan.
Deoarece președintele Marian Oprișan nu a plătit pentru DEVALIZAREA jud.Vrancea în EPOCA de AUR - Marian Oprișan, acesta a ajuns model politic pentru toți politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea.
4. Urmând MODELUL POLITIC Marian Oprișan, deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, a ajuns la concluzia că, sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles Legea Vexler pe care a votat-o în Parlament și ”vorbesc mult și prost”.
5. Deoarece nu sunt prof. Emil Onea să bat apa în piuă cu numitul Ciobotaru Dragoș pentru a obține unt, am decis să-i IMPUN RESPECTUL deputatului PNL de Vrancea.
6. Regret că, prietena ta, d-na prof. Florentina Sandru, nu mi-a pus o pilă la liderii domniei de sindicat, pentru ca aceștia să-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, pe care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că l-au băgat în depresie, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
7. Prietena ta, numita Grosu Florina mi-a făcut plângere penală, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune cu mine pe cale amiabilă, așa cum am stabilit cu el și nu pe cale judecătorească așa cum vrea ea.
Numita Grosu Florina a crezut că, l-a apucat pe Dumnezeu de un picior atunci când se bârfește că, i-ar fi respectat dispoziția președintelui Marian Oprișan și mi-a făcut plângere penală, dar eu cred că l-a apucat pe Scaraoțchi de un picior.
Eu i-am respectat întocmai dorința numitei Grosu Florina ca soțul ei să nu mai fie prostul meu și al familiei.
Urmare a operațiunii de SPĂLAT CREIERUL pe bază de minciuni și prefăcătorii bisericoasa Grosu Florina a făcut din soțul ei, numitul Grosu Dănuț. prostul satului, prostul Primăriei Focșani, iar în curând acesta va deveni și prostul județului Vrancea.
Dacă PNL-istul Nini Săpunaru, în opinia mea, este SLUGA PERFIDĂ a președintelui Marian Oprișan, numitul Grosu Dănuț este SLUGA PROASTĂ a președintelui Marian Oprișan.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon, care este consăteanca d-nei prof. Florentina Sandru, te poate ajuta cu un crochiu.
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF Un cimpanzeu - Aoleu.... Gravă situație!
Grosu Ulise
Mariana Simon; ”Finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, cu ani în urmă, atunci când i-am spus că, la momentul potrivit voi declanșa atac pe toate fronturile împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a spus că aș face o mare gafă dacă aș proceda astfel și mi l-a dat ca exemplu pe Hitler.
Când a făcut această afirmație, Maestrul Arsenie Bocancea se credea ”CONDOR de Provincia Europeană Vrancea” și era convins că în fața lui nimeni nu va rezista și în final își va scoate masca
”GHINION” cum ar spune Iohannis, deoarece urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-a avut cu mine, l-am ”RECREȘTINAT” forțat, s-a ales și praful de DURITATEA cu care m-a tratat și au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit.
Despre prezentul mesaj public pe care i l-am adresat prietenului special, Valentin Burlacu, nu aveți nimic de spus?
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF - Animație cu o femeie care își acoperă fața cu palma.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, vă cunosc părerea despre ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea.
Ați pretins că, acesta v-a tratat ca pe o centuristă.
Din motive pe care nu le cunosc și în relația cu prietenul special, Valentin Burlacu, v-ați comportat ca MOTANUL Dănilă cu șoriceii, respectiv, fără milă.
Așa stând lucrurile, cum ar trebui să vă interpretez acest GIF animație, în care o femeie își acoperă fața cu mâna?

Prezenta scriere conține,
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a EXTERMINAT REPERELE MORALE ale poporului român și a IMPUS MODELUL INTELECTUAL - SLUGĂ fără DEMNITATE de tip Mihail Sadoveanu
1. Pe net circulă informația, 
”Ochiul Minţii
03.06.2026

În anul 1948, Lucian Blaga a fost epurat din Academia Română și îndepărtat de la catedra Universității din Cluj. Filosofia sa era considerată „idealistă”, „mistică” și periculoasă pentru materialismul dialectic impus de Moscova. 
2. Pe net circulă informația,
”Arhiva Interzisă
04.06.2026

Tribunul de foc al Banatului, ucis prin bătăi și înfometare la șaptezeci și șase de ani la Sighet, pentru că a refuzat să își renege lupta pentru integritatea provinciilor românești
3. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
04.06.2026

Corifeul Marii Uniri și patronul demnității transilvănene, stins din viață la optzeci de ani în izolarea de la Sighet, după ce a refuzat să își cedeze onoarea și averea istorică în slujba noii ordini proletare
4. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
04.06.2026

Omul care a adus pe scenele autohtone cea mai profundă lecție despre toleranță a murit știind clar că piesele sale vor fi interzise de noul regim. 
5. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
06.06.2026

Cine a fost:
Mihail Manoilescu. La momentul morții sale în detenție, în decembrie 1950, avea 59 de ani. Economist de talie mondială, inginer, fost guvernator al Băncii Naționale a României și ministru de externe, Manoilescu a fost un savant ale cărui teorii despre protecționism și corporatism erau predate în universitățile din Brazilia până în Europa Occidentală.
B. JUSTIȚIA Regimului Securist Postdecembrist care a DEVALIZAT România
1. Pe net circulă informația, ”Cristian Popescu Piedone a dat în judecată primăria condusă de fiul său: Vrea 40.000 de euro, salarii neîncasate.”
2. Pe net circulă informația, 
”Fostul șef ANAF ar putea să recupereze mita de 12 milioane de lei confiscată. Contestația lui Sorin Blejnar a fost admisă în principiu.”
3. Pe net circulă informația,
”Media News Studio
28.05.2026

𝐉𝐔𝐃𝐄𝐂𝐀̆𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐒𝐓𝐎𝐈𝐂𝐄𝐒𝐂𝐔: „𝐀𝐒𝐈𝐒𝐓𝐀̆𝐌 𝐋𝐀 𝐓𝐑𝐀𝐍𝐒𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐍𝐀𝐓̦𝐈𝐄𝐈 𝐈̂𝐍𝐓𝐑-𝐎 𝐓𝐔𝐑𝐌𝐀̆ 𝐈𝐌𝐁𝐄𝐂𝐈𝐋𝐈𝐙𝐀𝐓𝐀̆ 𝐃𝐄 𝐈𝐍𝐂𝐔𝐋𝐓𝐔𝐑𝐀̆ 𝐒̦𝐈 𝐋𝐈𝐏𝐒𝐀 𝐄𝐃𝐔𝐂𝐀𝐓̦𝐈𝐄𝐈. 𝐅𝐈𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐒𝐄𝐂𝐔𝐑𝐈𝐒̦𝐓𝐈 𝐕𝐈𝐍 𝐈̂𝐍 𝐋𝐎𝐂𝐔𝐋 𝐏𝐀̆𝐑𝐈𝐍𝐓̦𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐋𝐎𝐑, 𝐓𝐑𝐀𝐍𝐒𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀̂𝐍𝐃 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐀 𝐈̂𝐍 𝐏𝐀𝐑𝐀𝐃𝐈𝐒𝐔𝐋 𝐇𝐎𝐓̦𝐈𝐋𝐎𝐑, 𝐀𝐋 𝐌𝐈𝐍𝐂𝐈𝐍𝐎𝐒̦𝐈𝐋𝐎𝐑, 𝐀𝐋 𝐏𝐑𝐎𝐅𝐈𝐓𝐎𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑”
C. Unitatea Militară DIGI - SRI
1. Pe net circulă informația, 
”Ion Cristoiu: 'DIGI a fost o creație a SRI-ului, atunci era domnul Coldea operativ'.”
2. Pe net circulă informația, ”Narcisa Iorga comentează contractul SRI - Digi pe SAFE: Lumea rea denumea televiziunea respectivă UM Digi24. Reacția lui Ciutacu” 
3. Ziarul Cotidianul din data de 04.06.2026 a publicat articolul ”Explicațiile SRI după contractul de 196 de milioane de euro câștigat de Digi pentru o platformă AI de tip ChatGPT”.
D. CORUPȚIA din MApN
1. Pe net circulă informația, ”Silviu Predoiu, adevărul despre fregatele achiziționate în 2003: 'Au venit fără echipament antinavă, antisubmarin, antiaerian. A fost o păcăleală'”. 
2. Pe net circulă informația, 
”Rondul de Noapte
03.06.2026

Oare procurorii ăștia nu s-au autosesizat și în cazul nevestei lui Ciucă, făcută peste noapte subofițer din angajat civil și din subofițer, direct locotenent-colonel?
E. MAFIA Regimului Securist Postdecembrist și DIVERSIUNEA cu DRONA ucraineană
1. Pe net circulă informația, 
”Vornicean Dan
06.06.2026 

Big News  · Sar Vision  ·
Dronele ucrainene aruncă în aer un port românesc – liniște.
2. Pe net circulă informația, 
Valeriu Nicolae
06.06.2026

La Constanța e o nenorocire și faptul că sunt o mulțime de securici care fac afaceri cu rușii acolo e cât se poate de evident. De-a lungul timpului am dat și eu mai multe exemple.
3. Pe net circulă informația, 
”Georgeta Janta
08.06.2026

Dumnezeu lucrează prin oameni! Drona ucraineană a fost filmată de doi bărbați!Nu îți trebuie studii la Sorbona să gândesti că au fost văzuți de cei care urmăreau drona.
4. Pe net circulă informația, 
Expert în securitate și ex-consilier prezidențial, avertisment după drona explodată în Portul Constanța: 'Este slab supravegheat. Cine răspunde de apărarea lui?'”
F. CIRC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea” sau DISPREȚ POLITIC pentru vrâncenii care au demonstrat și demonstrează comportament de GĂINĂ a lui Stalin
1. Pe net circulă informația, 
”Liviu Macovei
04.06.2026
Drumul Expres Focșani–Brăila
2. Pe net circulă informația, ”Haos administrativ la CJ Vrancea: Raportul Curții de Conturi desființează managementul lui Nicușor Halici”
3. Pe net circulă informația, 
”Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Flux: COMUNICATE
Data: 05-06-2026 
DECLARAȚIE DE PRESÃ
Nicușor Halici, Președintele Consiliului Județean Vrancea
4. Pe net circulă informația
”Reflector Vrancean
Informaţii despre AI
06.06.2026
𝐓𝐫𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐢𝐞𝐭̦𝐞. 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐚̆𝐥𝐨𝐬𝐮 𝐢𝐞𝐬𝐞 „𝐜𝐚 𝐦𝐞𝐥𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐩𝐥𝐨𝐚𝐢𝐞” 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆  
G. Regimul Securist Postdecembrist care a îngenuncheat Sistemul Energetic Național, MINCIUNA COMUNISTĂ își arată colții la RADET București și CIRCUL POLITIC al liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
1. Pe net circulă informația,
Gelu Nastasa
05.06.2026

PĂPUȘARII CU EPOLEȚI ( din fosta Direcție de Informații Externe a Securității comuniste )
2. Site-ul HotNews din data de 04.06.2026 a publicat informația, ”400 milioane lei care au intrat în pământ: Rețeaua de termoficare din București a avut în 2024 pierderi de aproape 38%”.
3. Jurnalul de Vrancea din data de 04.06.2026 a publicat articolul ”Deși a fost aprobat, bugetul Focșaniului nu prezintă încredere pentru toți aleșii locali: „Un buget pentru liniștea lui Misăilă”
4. Ziarul de vrancea a publicat informația, ”Focșani: Noi semafoare pregătite pentru punerea în funcțiune pe Centura Municipiului”
CAPITOLUL II
CONCLUZII

CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a EXTERMINAT REPERELE MORALE ale poporului român și a IMPUS MODELUL INTELECTUAL - SLUGĂ fără DEMNITATE de tip Mihail Sadoveanu
1. Pe net circulă informația, 
”Ochiul Minţii
03.06.2026

În anul 1948, Lucian Blaga a fost epurat din Academia Română și îndepărtat de la catedra Universității din Cluj. Filosofia sa era considerată „idealistă”, „mistică” și periculoasă pentru materialismul dialectic impus de Moscova. 
Din acel moment, urmărirea sa constantă de către Securitate a devenit realitate. Un profesor universitar, diplomat și doctor în filosofie era scos din viața publică și împins într-o tăcere forțată.
Născut la 9 mai 1895, la Lancrăm, lângă Sebeș, al nouălea copil al preotului Isidor Blaga și al Anei, își începuse drumul într-un cadru care avea să-i modeleze rigoarea și adâncimea. A urmat școala primară germană din Sebeș, apoi Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. 
A debutat în ziarele arădene Tribuna și Românul. În anul 1911 a călătorit în Italia, petrecându-și timpul în librării și muzee, citind filosofie. Între anii 1914 și 1916 a studiat teologia la Sibiu și Oradea, apoi filosofia și biologia la Universitatea din Viena, unde a obținut titlul de doctor în filosofie.
La Viena a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cel mai mic dintre cei patru copii ai avocatului și politicianului Coriolan Brediceanu. 
În octombrie 1918, ea a trimis manuscrisul volumului de debut lui Sextil Pușcariu, „spre apreciere”. Ei îi sunt dedicate Poemele luminii. 
S-au căsătorit în decembrie 1920, la încheierea studiilor lui. 
Au avut un singur copil, Ana-Dorica „Dorli” Blaga, născută la 2 mai 1930, la Berna.
În anul 1926, Blaga a intrat în diplomație, ca atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, apoi ministru plenipotențiar al României în Portugalia. 
În 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj. 
Între anii 1940 și 1944, universitatea s-a mutat temporar la Sibiu, iar în 1946 el a revenit la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj. 
A fost profesor universitar până în 1948.
Atunci a fost scos din învățământ. Motivul a fost ideologic : a refuzat oferta de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. A fost degradat la funcția de bibliotecar. Așeza cărți pe rafturi, fără drept de semnătură, fiindu-i interzis să mai publice vreun rând. 
A lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. În 1949 a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar-șef și director-adjunct al filialei clujene a Bibliotecii Academiei. Volumele nu i-au mai fost publicate și s-a ocupat de traduceri.
În țară, supravegherea lui Blaga a atins cote paroxistice. 
Numele său de cod în dosare era „B.L.”. 
Microfoanele au fost instalate nu doar în telefon, ci și în pereții casei sale din Cluj. Rapoartele arată că Securitatea îi citea corespondența, îi număra vizitatorii și îi analiza stările depresive. Tragismul situației era amplificat de faptul că printre cei care scriau note informative despre el se aflau apropiați, foști studenți sau colegi de bibliotecă, oameni pe care îi primea la masă.
Fiica sa avea să spună mai târziu: 
„Tata a murit ca scriitor interzis, scos din programa analitică a şcolilor şi universităţilor, din manuale, din bibliotecile publice. Lucrările lui puteau fi citite numai cu aprobare, la fondurile speciale ale marilor biblioteci”.
Pe 6 mai 1961, la doar 66 de ani, Lucian Blaga a murit la Cluj. A fost înmormântat pe 9 mai, în ziua nașterii sale, în cimitirul din Lancrăm.
Cornelia s-a stins în martie 1983. Numele ei deschide fila albă a volumului Poezii din 1942 și rămâne rostit împreună cu al poetului. Dorli, împuternicită prin testament să administreze opera, a fost până la sfârșitul vieții deținătoarea drepturilor de autor și, după decembrie 1989, s-a angajat în recuperarea și valorificarea operei sale. 
A murit la 91 de ani, pe 16 noiembrie 2021.
Îndepărtat, supravegheat, redus la tăcere editorială, Lucian Blaga a trăit ultimii ani sub semnul interdicției. În dosare era „B.L.”. În literatură, a rămas numele pe care nimeni nu l-a putut șterge.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Urmare a PRIGOANEI COMUNISTE, Mihail Sadoveanu a devenit ”REPERUL MORAL” al INTELECTUALITĂȚII comuniste, care a fost preluat și de INTELECTUALITATEA postdecembristă.
Este un punct de vedere și nimic mai mult.
2. Pe net circulă informația,
”Arhiva Interzisă
04.06.2026

Tribunul de foc al Banatului, ucis prin bătăi și înfometare la șaptezeci și șase de ani la Sighet, pentru că a refuzat să își renege lupta pentru integritatea provinciilor românești
Cine a fost:
Sever Bocu. La momentul asasinării sale în detenție, în ianuarie 1951, avea 76 de ani. A fost liderul mesianic al Banatului, o personalitate de o forță vulcanică, jurnalist vizionar, economist de elită și fost Ministru al Banatului. Bocu a fost omul care a luptat cu o dârzenie legendară la Conferința de Pace de la Paris pentru ca întreg Banatul istoric să fie integrat în granițele României, înfruntând direct pretențiile teritoriale ale regatului sârb. Pentru regimul comunist, el reprezenta un inamic de o periculozitate excepțională din cauza influenței sale uriașe asupra maselor și a refuzului său total de a accepta ciuntirea suveranității naționale sau colectivizarea forțată a pământurilor bănățene.
Anatomia izolării și coborârea în iad:
A fost ridicat de Securitate în mai 1950, la vârsta de 75 de ani, direct din locuința sa din Timișoara și transportat sub escortă militară strictă la închisoarea din Sighet. Impactul cu realitatea concentraționară a fost devastator pentru organismul său înaintat în vârstă. A fost aruncat într-o celulă strâmtă, caracterizată printr-o umiditate permanentă și lipsă totală de lumină naturală. Regimul draconic de la Sighet a fost conceput pentru a-i degrada rapid reflexele fizice, interzicându-i-se utilizarea oricăror obiecte personale sau haine groase, fiind lăsat să tremure pe parcursul iernii maramureșene într-o zeghe aspră care îi provoca răni deschise pe corp.
Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
La Sighet, Sever Bocu a devenit ținta predilectă a unor interogatorii de o brutalitate ieșită din comun, coordonate direct de ofițerii politici care doreau să obțină de la el o declarație de culpabilitate politică. Comuniștii aveau nevoie ca el să recunoască public că întreaga sa luptă pentru drepturile Banatului fusese ghidată de interese obscure, imperialiste, occidentale. Pentru că bătrânul lider a refuzat cu o vehemență demnă de trecutul său de tribun să colaboreze la această înscenare, a fost bătut cu regularitate peste cap și peste piept cu bastoane de cauciuc umplute cu nisip, tratament care i-a provocat fracturi costale interne și hemoragii pe care administrația închisorii le-a lăsat complet netratate. Bocu își privea călăii direct în ochi în timpul torturilor, strigându-le că Banatul va rămâne românesc și liber mult după ce numele lor de trădători vor fi aruncate la coșul de gunoi al istoriei.
Urmarea acestei rezistențe eroice a fost izolarea sa totală într-o carceră neîncălzită și tăierea completă a hranei solide, fiind lăsat timp de săptămâni întregi doar cu o cană de apă murdară pe zi. Organismul său s-a prăbușit rapid sub efectul combinat al traumatismelor interne provocate de bătăi și al inaniției cronice induse programat. Sever Bocu s-a stins din viață în chinuri groaznice la 21 ianuarie 1951, la vârsta de 76 de ani, zăcând pe cimentul celulei într-o baltă de sânge și urină, abandonat cu intenție de către gardienii care aveau ordin să nu permită accesul niciunui medic. Corpul său a fost scos din penitenciar în creierii nopții, într-un sac de pânză mizerabil, și aruncat într-o groapă comună neidentificată din Cimitirul Săracilor, autoritățile comuniste depunând eforturi masive pentru ca locul exact al înhumării sale să rămână un secret de stat absolut.
Epilogul:
Să fii vocea de tunet a unei întregi provincii istorice și să alegi să mori bătut și înfometat la 76 de ani într-o hrubă de închisoare, refuzând să îți renegi crezul național, reprezintă apoteoza demnității umane. Sever Bocu a demonstrat că libertatea unui spirit nu poate fi îngrădită de zidurile nicioi celule, iar sacrificiul său suprem la Sighet rămâne o mărturie de nezdruncinat a faptului că Banatul și România nu s-au predat niciodată în fața teroarei roșii.
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Unul din motivele pentru care poporul român se complace în LETARGIE.
3. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
04.06.2026

Corifeul Marii Uniri și patronul demnității transilvănene, stins din viață la optzeci de ani în izolarea de la Sighet, după ce a refuzat să își cedeze onoarea și averea istorică în slujba noii ordini proletare
Cine a fost:
Aurel Vlad. La momentul morții sale în detenție, în iulie 1953, avea exact 80 de ani. 
A fost unul dintre pilonii energetici și financiari ai mișcării naționale a românilor din Transilvania. Doctor în drept, membru de elită al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și ulterior ministru de finanțe și al industriei în guvernele României Mari, Vlad poseda o avere uriașă pe care a pus-o integral la dispoziția organizării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1918. Pentru comuniști, el întruchipa exact tipul de lider periculos: un burghez cu o inteligență juridică sclipitoare, iubit de comunitatea ardeleană și complet imun la șantajul material, fiindcă alesese deja de decenii să își sacrifice resursele pentru idealul național.
Anatomia izolării și coborârea în iad:
A fost arestat în Noaptea Demnitarilor (mai 1950), la vârsta de 77 de ani, direct din locuința sa și trimis fără judecată în lagărul de exterminare biologică de la Sighet. Trecerea de la statutul de protector al artelor și lider politic respectat la promiscuitatea unei celule de beton a fost un șoc violent. I s-au confiscat hainele de corp, ochelarii și tratamentele pentru afecțiunile specifice vârstei. A fost silit să trăiască într-un spațiu saturat de igrasie, unde curentul polar din Maramureș tăia respirația deținuților, fiind obligat să își ducă existența pe o scândură goală, fără nicio pernă sau pătură capabilă să rețină căldura corpului său slăbit.
Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
Anchetatorii Securității au încercat să smulgă de la Aurel Vlad o declarație de abdicare morală prin care să își recunoască întreaga activitate din Consiliul Dirigent și din guvernele interbelice ca fiind o formă de „jaf capitalist” și „trădare a intereselor clasei muncitoare”. Planul torționarilor era de a folosi semnătura acestui octogenar pentru a demonstra propagandistic că actul Marii Uniri a fost o afacere exclusiv burgheză. Pentru a-i sparge rezistența, a fost supus regimului de izolare totală și pedepsit prin obligativitatea de a sta în picioare în mijlocul celulei ore în șir, în ciuda unei coxartroze severe care îi transformase fiecare secundă într-un calvar fizic groaznic. 
Vlad a refuzat orice dialog cu ofițerii politici, privindu-i prin bezna celulei cu o tăcere disprețuitoare, care le anula complet autoritatea bazată pe bâte și amenințări.
Drept represalii directe pentru refuzul de a capitula intelectual, administrația închisorii i-a redus rația alimentară la o simplă fiertură din coji de cartofi și apă caldă, declanșând un proces de cașexie accelerată. În ultimele luni de viață, trupul său fusese redus la un schelet acoperit de o piele translucidă, plină de ulcerații din cauza lipsei totale de vitamine și a condițiilor insalubre. 
În ciuda agoniei evidente, mintea lui a rămas de o claritate uluitoare; le vorbea colegilor de celulă în șoaptă, explicându-le structurile financiare europene și menținându-le moralul ridicat prin certitudinea că totalitarismul este doar o anomalie temporară a istoriei. S-a stins din viață la 2 iulie 1953, la vârsta de 80 de ani, pe priciul înghețat al Sighetului, iar trupul său a fost aruncat într-o groapă comună anonimă din Cimitirul Săracilor, pământul fiind nivelat special pentru ca urmele fizice ale acestui făuritor de țară să fie șterse definitiv.
Epilogul:
Să finanțezi cu propria avere nașterea României Mari și să sfârșești la 80 de ani, murind de foame și de frig într-o celulă subterană, refuzând să îți semnezi dezonorarea, este proba supremă a nobleței de caracter. 
Aurel Vlad a demonstrat că adevărații ctitori de istorie nu pot fi cumpărați sau învinși prin tortură biologică, iar mormântul său anonim de pe malul Tisei rămâne un monument etern al refuzului de a îngenunchea în fața barbariei.
4. Pe net circulă informația,
”Istorie la Culcare
04.06.2026

Omul care a adus pe scenele autohtone cea mai profundă lecție despre toleranță a murit știind clar că piesele sale vor fi interzise de noul regim. 
La sfârșitul lunii martie a anului 1946, România se afla într-o tranziție brutală către totalitarism, iar dramaturgul Victor Ion Popa, creatorul care dominase autoritar deceniul anterior prin succes de public, își trăia ultimele zile într-un pat de suferință. În timp ce elita politică impusă de armatele străine pregătea o rescriere totală a culturii naționale, autorul asista complet neputincios la transformarea propriei sale opere dintr-un triumf artistic într-o vulnerabilitate biografică majoră. 
Sistemul nu mai avea nevoie de povești despre oameni simpli, ci de manifeste proletare rigide.
În perioada interbelică, numele său pe un afiș garanta automat săli arhipline și încasări record. Textele sale, precum celebrele piese „Mușcata din fereastră” sau „Take, Ianke și Cadîr”, nu conțineau absolut niciun mesaj politic subversiv, ci reprezentau radiografii clinice ale sufletului uman, surprins în mediul provincial. El a pus pe scenă mici comercianți de etnii diferite care conviețuiau pașnic, familii tradiționale și drame individuale decupate dintr-o realitate pe care o cunoștea la perfecție. Nu a folosit niciodată teatrul ca pe o tribună pentru ideologii extreme, ci exclusiv ca pe o oglindă imensă ațintită direct spre inima spectatorului de rând.
Această abordare profund umanistă a devenit brusc o infracțiune estetică în ochii noilor comisari ideologici care preluau controlul asupra instituțiilor de spectacol. Pentru aparatul de cenzură comunist, aflat în plin proces de instalare, personajele sale reprezentau exact clasa socială care trebuia anihilată rapid și fără urme. Micii negustori privați, țăranii atașați de pământul lor și burghezia de provincie nu mai aveau dreptul să existe pe scenă într-o lumină pozitivă, fiind catalogați mecanic drept elemente retrograde, complet ostile noului om de tip sovietic. Fără să fie arestat fizic sau interogat în beciurile poliției politice, dramaturgul a fost supus unei execuții civile tăcute. 
Numele său a început să fie șters din repertorii, iar textele sale au fost retrase sistematic din biblioteci.
Marginalizarea sa administrativă a coincis cu un declin fizic rapid și ireversibil. Consumat de o boală necruțătoare și izolat de viața publică zgomotoasă pe care o animase cândva, Victor Ion Popa a petrecut iarna anului 1945 și primăvara anului 1946 observând cu o luciditate rece cum lumea pe care o descrisese este ștearsă fizic din istorie. Prietenii săi din lumea teatrului, actorii cărora le scrisese roluri memorabile și directorii de instituții care se îmbogățiseră de pe urma succeselor sale ezitau acum să îl mai viziteze, temându-se de asocierile considerate periculoase. Tăcerea se lăsa greu peste o viață trăită exclusiv pentru aplauzele și emoția publicului.
Sfârșitul său a survenit într-un moment de maximă tensiune istorică, chiar înainte ca mașinăria cenzurii să apuce să oficializeze interdicția absolută asupra întregii sale literaturi. Documentele epocii și amintirile lăsate în urmă de fiica sa surprind o scenă de o asprime clinică, lipsită de orice sentimentalism ieftin. Pe patul de moarte, epuizat și conștient de colapsul inevitabil al libertății de exprimare din țara sa, dramaturgul a formulat o sentință scurtă, referindu-se la soarta textelor sale. Ultimele sale cuvinte au rămas consemnate sub forma unei profeții ciudate și paradoxale: „Piesa mea a rezistat mai mult decât regimul care a scris-o.” El înțelesese că arta autentică, deși generată într-o anumită epocă și de o anumită conjunctură istorică trecătoare, dezvoltă o arhitectură internă capabilă să sfideze dictaturile viitoare.
A murit la vârsta de 50 de ani, închizând ochii exact la timp pentru a nu asista vizual la deceniile de întuneric ideologic care au urmat imediat. 
Cenzorii au continuat planul trasat inițial, interzicându-i parțial opera pentru o perioadă considerabilă de timp, considerând-o mult prea ancorată în valorile burgheze. Totuși, istoria a demonstrat o ironie impecabilă. În momentul în care regimul a fost forțat să relaxeze controlul cultural decenii mai târziu, teatrele au reluat imediat exact piesele sale interzise inițial. Personajele marginalizate au revenit pe scenă cu o forță uriașă, umplând din nou sălile până la refuz. Aparatul represiv dispunea de armate întregi și de bugete nelimitate pentru a distruge o operă de artă, dar s-a dovedit complet incapabil să șteargă o simplă poveste despre umanitate din memoria unui popor.
5. Pe net circulă informația, 
”Arhiva Interzisă
06.06.2026

Cine a fost:
Mihail Manoilescu. La momentul morții sale în detenție, în decembrie 1950, avea 59 de ani. Economist de talie mondială, inginer, fost guvernator al Băncii Naționale a României și ministru de externe, Manoilescu a fost un savant ale cărui teorii despre protecționism și corporatism erau predate în universitățile din Brazilia până în Europa Occidentală. O minte de o forță analitică excepțională, el a încercat să găsească modele economice viabile pentru statele în curs de dezvoltare. 
Pentru comuniștii care naționalizau sălbatic proprietatea privată și distrugeau economia de piață, geniul lui Manoilescu era o amenințare directă, un reper intelectual incomod care dovedea, prin simpla sa expertiză, falimentul teoretic al planificării centralizate staliniste.
Anatomia izolării și coborârea în iad:
Arestat în mod repetat și purtat prin lagăre și închisori, a fost transferat final la Sighet, bolnav, slăbit și privat de dreptul la o minimă asistență medicală. Deși vârsta sa era sub media demnitarilor din lotul Sighet, inima sa era deja grav afectată de regimul de detenție anterior. Celula în care a fost depus savantul care conferențiase în marile capitale ale lumii era redusă la o banală cușcă de izolare, în care cimentul gol absoarbea căldura corporală, iar meniul bazat pe apă murdară și resturi vegetale a declanșat o prăbușire accelerată a masei musculare și a rezistenței cardiovasculare.
Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
Anchetatorii regimului comunist, confruntându-se cu un colos al științelor economice, au încercat să transforme expertiza lui Mihail Manoilescu într-un instrument de validare a noii politici de stat. Planul Securității, dictat de la nivelul ministerului, consta în a-l obliga pe Manoilescu să redacteze, direct din celulă, un tratat teoretic de "autocritică burgheză" în care să demonstreze falimentul economiei de piață și să justifice superioritatea modelului economic marxist-leninist de colectivizare și planificare de tip sovietic. În schimbul acestei perversiuni intelectuale, i se oferea grațierea și o poziție obscură, dar confortabilă, ca cercetător de cabinet în slujba aparatului de partid. În ciuda edemelor cardiace care îi umflaseră picioarele și a unei oboseli cronice care îi transforma fiecare respirație într-un efort uriaș, savantul a respins categoric oferta, explicându-le ofițerilor cu o rigoare matematică faptul că legile economice nu se pot modifica prin decizii politice arbitrare și că refuză să își asocieze numele de prestigiu internațional cu o teoremă bazată pe jaf instituționalizat.
Răspunsul administrației penitenciarului la refuzul de a-și prostitua intelectul a fost decuplarea totală de la orice suport medical. 
Crizele cardiace ale lui Manoilescu au devenit zilnice, însoțite de accese de sufocare, însă gardienilor li s-a ordonat să nu descuie ușa nici măcar la bătăile disperate ale colegilor de celulă. Lăsat să zacă pe cimentul rece, fără o pastilă de nitroglicerină sau un minim consult, organismul său s-a decompensat total. Mihail Manoilescu s-a stins din viață la 30 decembrie 1950, în urma unui infarct miocardic masiv combinat cu edem pulmonar, în plină iarnă polară maramureșeană. Moartea sa a fost ținută într-un secret atât de strict, iar trupul său a fost îngropat cu atâta celeritate în Cimitirul Săracilor, încât familia sa a fost lăsată să creadă ani la rând că se află încă în viață, fiind notificată oficial despre asasinatul biologic abia după opt ani de la aruncarea cadavrului său în groapa comună.
Epilogul:
Să fii creierul care conceptualizează modele economice studiate pe continente întregi și să mori sufocat pe cimentul ud al unei închisori pentru că ai refuzat să legitimezi impostura, reprezintă sacrificiul suprem al științei în fața barbariei. Mihail Manoilescu a lăsat în urma sa lecția conform căreia adevărul obiectiv este o axioma care nu poate fi distorsionată nici măcar de aparatul strivitor al poliției politice.

B. JUSTIȚIA Regimului Securist Postdecembrist care a DEVALIZAT România
1. Pe net circulă informația, ”Cristian Popescu Piedone a dat în judecată primăria condusă de fiul său: Vrea 40.000 de euro, salarii neîncasate.”
Autor: Loredana Codruț
Publicat: 03-06-2026 
Cuprins:
Ce a cerut Piedone în instanță
Recent, Popescu Piedone a fost trimis în judecată
Procesul pe fond poate începe
Informații confidențiale „suflate” conducerii hotelului
Cristian Popescu Piedonea dat în judecată primăria condusă de fiul său. Fostul edil al sectorului 5 și ulterior șef al ANPC vrea să încaseze 40.000 de euro, bani din salarii care nu i s-au plătit câtă vreme a fost închis timp de un an și jumătate pe baza sentinței din Dosarul Colectiv.
Ce a cerut Piedone în instanță
La data de 25 mai 2026, Cristian Popescu Piedone a înregistrat o acțiune în contencios administrativ, la Tribunalul București, împotriva Primăriei Sectorului 5. Miza litigiului este de peste 40.000 de euro, drepturi salariale neachitate între iunie 2022 și mai 2023, potrivit FANATIK.
Recent, Popescu Piedone a fost trimis în judecată
Curtea de Apel Brașov a decis definitiv, marți, că fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, poate fi judecat în dosarul de corupție în care este acuzat că ar fi anunțat un control al instituției la Hotelul Internațional din Sinaia.
Procesul pe fond poate începe
Potrivit portalului instanțelor, magistrații au respins ca nefondată contestația formulată de Piedone împotriva deciziei Tribunalului Brașov pronunțate în camera preliminară. Curtea de Apel a menținut legalitatea probelor administrate de procurori, precum și soluția instanței inferioare, iar decizia permite începerea judecății pe fond, scrie G4media.
Dosarul a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în octombrie 2025.
Informații confidențiale „suflate” conducerii hotelului
Procurorii susțin că, la 7 martie 2025, Cristian Popescu Piedone, în calitate de președinte al ANPC, ar fi divulgat informații confidențiale privind un control care urma să aibă loc în aceeași zi la Hotelul Internațional din Sinaia, unitate deținută de familia fostului politician Dan Radu Rușanu. Potrivit anchetatorilor, scopul ar fi fost ca hotelul să evite sancțiuni pentru eventuale nereguli.
COMENTARII
Grosu Ulise

Sandina Voicu; Ce-ar fi dacă cei 40 000 euro ar fi recuperați de la judecătorii pentru care fapta de la Colectiv nu a existat?
2. Pe net circulă informația, 
”Fostul șef ANAF ar putea să recupereze mita de 12 milioane de lei confiscată. Contestația lui Sorin Blejnar a fost admisă în principiu.”
Autor: Anca Flondor
Publicat: 03-06-2026 
Curtea de Apel București a admis în principiu contestația depusă de fostul Sorin Blejnar. Fostul șef al ANAF vrea să obțină anularea condamnării la cinci ani de închisoare pe care a primit-o în 2019, în dosarul de corupție.
Sorin Blejnar și-a executat pedeapsa, iar acum dacă va câștiga procesul va recupera banii. Fostul șef ANAF a fost condamnat la cinci ani de închisoare și eliberat condiționat în 2021.
Vrea să recupereze banii
În 2023, a încercat primul demers, spunând că la momentul condamnării faptele sale erau prescrise. Curtea de Apel București i-a respins contestația în anulare.
Anul acesta în luna februarie, Blejnar a făcut o altă contestație la executare. A cerut anularea condamnării invocând o decizie a instanței supreme din 2025 (este vorba despre un recurs în interesul legii prin care s-a clarificat modul de calcul al termenului de prescripție în cazul infracțiunilor de corupție ce s-au întins pe o perioadă mai lungă de timp).
Parchetul General a propus ca termenul să se calculeze de la data săvârșirii ultimei infracțiuni. Unele instanțe calculau termenul de prescripție de la primul act material, altele de la ultimul.
Decizia ÎCCJ
Potrivit Monitorului Oficial, ÎCCJ a decis ca termenul de prescripție să se calculeze de la data săvârșirii primului act material. Decizia instanței supreme a devenit obligatorie pe 12 februarie 2025.
Deocamdată, în cazul lui Sorin Blejnar, cei doi judecători au păreri diferite. Astfel, a fost desemnat și un al treilea magistrat, astfel s-a decis admiterea solicitării.
Următorul termen este pe 17 iunie pentru judecarea pe fond a contestației.
Sorin Blejnar ar putea să scape de condamnare și să primească și milioanele de euro confiscate.
Cazul Sorin Blejnar
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în 2016,. A fost acuzat că în cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la ANAF, a acceptat promisiunea unui procent de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate de instituție și un om de afaceri.
Între noiembrie 2011 și ianuarie 2012, Blejnar și un alt funcționar ar fi primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme „fantomă”. Potrivit DNA, lui Blejnar i-au revenit 12.513.84 lei.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Această informație de presă mă duce cu gândul la întrebările tale magice, ca replică la afirmația mea că, am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, adică ,,Justiția`` v-a arătat pupăza? Și, nu ați pupat-o pe creastă?”
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Ce părere are AI-ul despre această informație de presă?
Mihaela Dragu
Grosu Ulise Nu mă interesează ce părere are AI-ul...!!!
Ce dovezi susțin informația. ???
Faptele și sursele credibile sunt cele care contează.
Curtea de Apel București a decis doar că solicitarea poate fi judecată; nu a anulat încă condamnarea
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Așa este, dar vă amintesc că, pentru Cristian Popescu - Piedone fapta de la Colectiv nu a existat.
Vă amintesc că, acest Cristian Popescu - Piedone, are origine sănătoasă, și-a cumpărat o diplomă de economist de la Petroșani, iar într-o zi a luat toate gradele de șofer la Pitești.
Acum a dat Primăria Sectorului 5 în judecată pentru a i se plăti indemnizația de primar, pe perioada în care a stat în pușcărie.
Deși, România a fost DEVALIZATĂ, nimeni nu se face vinovat pentru aceasta.
Deoarece mi-am permis să GÂNDESC, Justiția mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă.
V-am valorificat la maxim, comentariul pe care l-ați făcut despre învățământ, dar rezultatul a fost frecție la un picior de lemn.
Președintele Consiliului Legislativ din România este inginerul mecanic de Caracal, Florin Iordache - Ciordache, care și tras un doctorat în domeniul juridic la Chișinău.
În domeniul juridic sunt calificat la locul de muncă, dar în acest domeniu, consider că am cele mai mari realizări, pe care vreau să le valorific.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, mănâncă ”Justiție pe pâine”, iar în relația cu mine s-a comportat ca avocatul diavolului.
În speța Mr.Gh.Pastia s-a autodepăși ca avocat al diavolului în relația cu mine.
Cu Maestrul Arsenie Bocancea mi-am scos pârleala, în domeniile în care a pretins că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Am considerat că, această informație de presă va determina AI-ul să dea în bâlbâială.
3. Pe net circulă informația,
”Media News Studio
28.05.2026

𝐉𝐔𝐃𝐄𝐂𝐀̆𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐒𝐓𝐎𝐈𝐂𝐄𝐒𝐂𝐔: „𝐀𝐒𝐈𝐒𝐓𝐀̆𝐌 𝐋𝐀 𝐓𝐑𝐀𝐍𝐒𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐍𝐀𝐓̦𝐈𝐄𝐈 𝐈̂𝐍𝐓𝐑-𝐎 𝐓𝐔𝐑𝐌𝐀̆ 𝐈𝐌𝐁𝐄𝐂𝐈𝐋𝐈𝐙𝐀𝐓𝐀̆ 𝐃𝐄 𝐈𝐍𝐂𝐔𝐋𝐓𝐔𝐑𝐀̆ 𝐒̦𝐈 𝐋𝐈𝐏𝐒𝐀 𝐄𝐃𝐔𝐂𝐀𝐓̦𝐈𝐄𝐈. 𝐅𝐈𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐒𝐄𝐂𝐔𝐑𝐈𝐒̦𝐓𝐈 𝐕𝐈𝐍 𝐈̂𝐍 𝐋𝐎𝐂𝐔𝐋 𝐏𝐀̆𝐑𝐈𝐍𝐓̦𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐋𝐎𝐑, 𝐓𝐑𝐀𝐍𝐒𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀̂𝐍𝐃 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐀 𝐈̂𝐍 𝐏𝐀𝐑𝐀𝐃𝐈𝐒𝐔𝐋 𝐇𝐎𝐓̦𝐈𝐋𝐎𝐑, 𝐀𝐋 𝐌𝐈𝐍𝐂𝐈𝐍𝐎𝐒̦𝐈𝐋𝐎𝐑, 𝐀𝐋 𝐏𝐑𝐎𝐅𝐈𝐓𝐎𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑”
”𝐍𝐨𝐢 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐢𝐦, 𝐧𝐨𝐢 𝐧𝐮 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐦”!
Nu cred că există pe planeta asta un popor care să fie atât de urât de conducătorii lui. Cocoțați în jilțurile unei puteri absolut toxice și acaparatoare, clasa politică autohtonă, cu micile și, din păcate, inutilele excepții, ne arată că ne poate surprinde non stop. 
Inepuizabilă și mereu oferind senzații tari…
Societatea românească a ajuns în punctul în care se dezintegrează, ca ultim pas înaintea dispariției poporului român, anihilat de proprii lui conducători. 
Căci doar niște oameni care urăsc visceral, cu toată ființa lor, propria națiune, aceeași care le-a dat pâinea și cuțitul și le-a încredințat viitorul, pot să pună la cale un plan atât de diabolic, menit să transforme un popor întreg în carne de tun. 
Nu e vorba despre dascăli sau doctori, despre judecători sau orice altă categorie de oameni cu școală. 
E vorba, pur și simplu, de distrugerea fibrei naționale prin transformarea nației într-o turmă imbecilizată de incultură și lipsa educației”, scrie, pe Facebook, judecătoarea din Timişoara Adrian Stoicescu.
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
În opinia mea, această precizare este simplă, seacă și la obiect, fără contribuția AI.
Reducând România la nivel de Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani, am simțit pe propria piele efectele acestei afirmații.
Conform planului meu de acțiune, am trecut la atac pe toate fronturile împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Cu ani în urmă când Maestrul Arsenie Bocancea nu era nevoit să suporte PEDEPSE DIVINE, mi-a spus că ar fi o mare gafă, dacă aș trece la atac pe toate fronturile și mi l-a dat ca exemplu pe Hitler.

C. Unitatea Militară DIGI - SRI
1. Pe net circulă informația, ”Ion Cristoiu: 'DIGI a fost o creație a SRI-ului, atunci era domnul Coldea operativ'.”
Autor: Anca Flondor
Publicat: 03-06-2026 
”Ion Cristoiu susține că DIGI a fost o creație a SRI-ului, asta după ce Guvernul a anunțat, în lista contractelor semnate prin instrumentul SAFE, că Digi România S.A. a primit pentru „dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM pentru securitate cibernetică”, 196.000.000 euro.
Jurnalistul spune că a fost uimit de declarațiile făcute de purtătoarea de cuvânt a premierului Ilie Bolojan. 
Aceasta a spus că Serviciile au decis unde să ajungă acești bani și nu Guvernul.
„Mă miră seninătatea cu care purtătoarea de cuvânt spune că a selectat SRI-ul. E un contract, plătește SRI-ul?
Stați un pic, ar trebuie să adâncim. E un contract în SAFE.
Am văzut că au dat și alte posturi de televiziune. 
În 2017 am afirmat că DIGI a fost o creație a SRI-ului, atunci era domnul Coldea operativ, ca o contrapondere la Antena 3.
Antena 3, la vremea respectivă, era, așa mai, conservatoare. 
Acum a devenit progresistă și ei au gândit să facă o televiziune alternativă. 
Dar de aici până la recunoașterea purtătorului de cuvânt că a fost selectat de SRI, e mai grav decât că ar fi dat guvernul. Nu înțeleg ce treabă are SRI-ul, contactele”, a spus Ion Cristoiu la Realitatea PLUS.
Digi, clarificări după comunicatul Guvernului
Compania anunță că filiala sa din România, Digi România S.A., a semnat cu Serviciul Român de Informații un acord-cadru pentru dezvoltarea unui centru de date și a unei platforme integrate de evaluare a modelelor de inteligență artificială de tip LLM, specializate în domeniul securității cibernetice.
Potrivit raportului curent transmis Bursei de Valori București și Autorității de Supraveghere Financiară, acordul-cadru are o valoare de până la 196 milioane de euro, include atât componente hardware, cât și software și va fi implementat etapizat pe parcursul unei perioade de patru ani. 
Documentul este datat 3 iunie 2026 și este semnat de Serghei Bulgac, directorul general al Digi Communications.
Contractul Digi apare în pachetul de achiziții cu utilizare duală finanțabile prin SAFE, instrumentul european prin care România are alocată suma totală de 16,68 miliarde euro. Potrivit comunicatului Guvernului, din această sumă, 4,2 miliarde euro vor fi folosite pentru infrastructură duală, respectiv capetele de autostradă A7 și A8, iar 12,48 miliarde euro sunt destinate echipamentelor militare sau cu utilizare duală.
În aceeași categorie a echipamentelor cu utilizare duală, Guvernul a mai menționat contracte pentru centre de date mobile și centre de operațiuni de securitate cibernetică, în valoare de 109,9 milioane euro, încheiate cu Logic Computer, platforme de comunicații pentru colaborare și prioritizarea traficului critic, de 13 milioane euro, și laboratoare mobile TEMPEST, de 1,5 milioane euro. În acest context, proiectul Digi este cel mai mare contract individual din zona cyber/AI menționat în lista Guvernului.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
Această informație de presă mă duce cu gândul la precizarea ta cu, ”FILIERA FRANCEZĂ, care trece prin Ungaria”.
2. Pe net circulă informația,
”Narcisa Iorga comentează contractul SRI - Digi pe SAFE: Lumea rea denumea televiziunea respectivă UM Digi24. Reacția lui Ciutacu”.
Autor: Loredana Codruț
Publicat: 03-06-2026 
Comentariul Narcisei Iorga
”Curg reacțiile după informațiile publice privind contractul de 200 de milioane de euro semnat de Digi și SRI, prin programul SAFE. Narcisa Iorga, fostă membră CNA, comentează acid situația și reamintește de porecla Digi 24: UM Digi24.
Comentariul Narcisei Iorga
"Încercând să derobeze răspunderea lui Bolojan pentru acordarea unui contract de ”numai” 196 milioane de euro din SAFE pentru compania care deține Digi24, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a spus așa: ”E un contract semnat la nivelul SRI” (sursa Hotnews).
Îmi vine să râd, când mă gândesc că lumea rea denumea televiziunea respectivă UM Digi24#BinePa"
Victor Ciutacu, ironie amară
"Cand sa zic și eu ca muncitorii de la Digi sunt angajații lu’ Bolojan, aflu ca, de fapt, sunt ai SRI. 
Niște bănuieli avem eu, dar nu mă așteptam la așa sinceritate
P.S. Și nea Ilie zicea ca vrea sa reduca numarul bugetarilor…", scrie Ciutacu pe Facebook.
Detalii despre contract
Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat, marți, 2 iunie, includerea unui contract de 196 milioane de euro cu Digi România S.A. în lista achizițiilor finanțabile prin instrumentul european SAFE. Contractul vizează, potrivit comunicatului Executivului, „dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM (un tip de inteligență artificială bazată pe învățarea profundă și pe volume uriașe de date) pentru securitate cibernetică”, realizarea urmând să fie integrală în România.
Beneficiarul anunțat, Digi România, este compania din același grup cu Digi24 și Digi FM, platforme unde Ilie Bolojan a avut, în perioada mandatului de prim-ministru, apariții frecvente și interviuri mai degrabă favorabile. În plus, relația instituțională dintre administrația Bolojan de la Oradea și fostul RCS&RDS are o istorie mai veche, de la proiecte de infrastructură urbană până la colaborări pe energie și sponsorizări sportive.
Ce a anunțat Guvernul
Contractul cu Digi apare în lista achizițiilor de echipamente cu utilizare duală semnate înainte de 30 mai 2026. Guvernul precizează că România are alocată prin SAFE suma de 16,68 miliarde euro, din care 4,2 miliarde euro pentru infrastructură duală, respectiv capetele de autostradă A7 și A8, iar restul pentru echipamente militare sau cu utilizare duală.
În aceeași listă cu proiectul Digi mai apar și alte contracte din zona cyber și comunicații: centre de date mobile și centre de operațiuni de securitate cibernetică, de 109,9 milioane euro, cu Logic Computer, platforme de comunicații pentru colaborare și prioritizarea traficului critic, în valoare de 13 milioane euro, și laboratoare mobile TEMPEST, de 1,5 milioane euro. Contractul Digi este însă cel mai mare din această zonă strict digitală/cyber, fiind evaluat la 196 milioane euro.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Această informație de presă, mă duce cu gândul la precizarea ta privind ”UM USR”, când ai refuzat să-mi spui gradul liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru.
3. Ziarul Cotidianul din data de 04.06.2026 a publicat articolul ”Explicațiile SRI după contractul de 196 de milioane de euro câștigat de Digi pentru o platformă AI de tip ChatGPT”.
Citez:

”SRI susține că proiectul finanțat prin programul european SAFE este legal, aprobat de CSAT și Parlament și urmărește consolidarea capacităților naționale de securitate cibernetică prin dezvoltarea în România a unei platforme de inteligență artificială de tip LLM.”
04 iunie 2026 20:53
De Madalina Bahrim

SRI a transmis joi seara explicații privind contractul de 196 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei platforme de inteligență artificială destinată securității cibernetice, finanțată prin programul european SAFE.
La două zile după ce Guvernul a anunțat că grupul Digi România a obținut unul dintre cele mai consistente contracte finanțate prin programul european SAFE, SRI a venit joi seara cu explicații despre proiectul în valoare de 196 de milioane de euro.
Vă amintim că finanțarea vizează dezvoltarea în România a unei platforme integrate de tip LLM (Large Language Model), tehnologia care stă la baza unor sisteme de inteligență artificială precum ChatGPT, Gemini sau Claude, destinată consolidării capacităților de securitate cibernetică.
Proiectul este inclus în categoria echipamentelor cu utilizare duală, ceea ce înseamnă că poate avea aplicații atât în domeniul civil, cât și în cel militar, și face parte din programul SAFE, mecanismul prin care Uniunea Europeană susține investiții în infrastructură strategică și în creșterea capacităților de apărare ale statelor membre. România beneficiază, prin acest program, de o alocare totală de 16 miliarde de euro.
Potrivit informațiilor furnizate joi de SRI, proiectul este legal, a fost aprobat de CSAT și Parlament și urmărește creșterea capacității României de a detecta și combate atacurile cibernetice.
Platforma va fi implementată, conform SRI, pe parcursul a patru ani și va contribui la protejarea infrastructurilor critice și la dezvoltarea competențelor naționale în domeniul inteligenței artificiale și securității cibernetice.
Totodată, SRI mai precizează și că selecția furnizorilor a fost realizată printr-o procedură interinstituțională coordonată de Cancelaria Prim-Ministrului, conform legislației europene și naționale.
Contractul a strârnit ample dezbateri în spațiul public
Anunțat de Guvern pe 2 iunie în cadrul planului național SAFE, contractul de 196 de milioane de euro câștigat de Digi România pentru dezvoltarea unei platforme de inteligență artificială a devenit unul dintre cele mai discutate proiecte finanțate din fondurile europene destinate securității și apărării.
....................”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Această informație de presă, mă duce cu gândul la:
a. Precizarea ta că, ”FILIERA FRANCEZĂ trece prin Ungari”.
b. Precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
c. Precizarea,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise;
Cu doua luni înainte de congresul partidului , „grupul de lucru” sub coordonarea catorva servicii secrete străine, cu complicitatea unor militari de grad inalt din armata si Securitate, au definitivat planul pentru lovitura de stat . S-a încercat o mișcare populară la Iași, dar a fost destructurat grupul, apoi a fost , cum bine se știe , Timișoara.
Operațiunea ce viza lovitura de stat s-a numit „Hartia albastra”.
Pentru mine nu ai fost vreodată țintă , ci mijloc. În rest, glume.”
d. Precizarea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea că, pentru TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus a avut toate aprobările legale.
e. Precizarea ta că, nu a fost vorba despre un TERORISM PSIHIC, ci de un EXPERIMENT SOCIAL, care are reguli clare de aplicare.
Citez:
”Grosu Ulise , cred ca ai fost subiectul unui experiment social. Toate făceau parte din program. Este o părere, nu o certitudine.” - Valentin Burlacu
f. De bârfa care spune că, ”nașul” USR a fost și probabil mai este REPETENTUL Florian Coldea.
Citez:
”USR-iștii s-au infiltrat atât in PSD cât și în PNL. Trebuie făcută curățenie generală. Se vorbea de legionarism în România. Iată-l!” - Valentin Burlacu
g. De rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care mi-a spus că sunt COBAI.
PS De aceste amintiri nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon. 

D. CORUPȚIA din MApN
1. Pe net circulă informația, ”Silviu Predoiu, adevărul despre fregatele achiziționate în 2003: 'Au venit fără echipament antinavă, antisubmarin, antiaerian. A fost o păcăleală'”.
Autor: Anca Flondor

Publicat: 03-06-2026 
Cuprins:
"De fapt era o păcăleală"
Fregatele cumpărate de România
Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a dezvăluit că foarte mulți ani nimeni nu a știu că fregatele cumpărate de statul român în anul 2003 au venit fără echipament de tragere, așa cum fuseseră prezentate.
Silviu Predoiu spune că acest lucru a fost ținut secret o perioadă îndelungată. Când au ajuns în România, fregatele au fost un fel de nave de patrulare.
„Să știți că se spune: Domnule, dar de ce n-au făcut nimic? Și aici o să vă spun atât cât pot să spun. Am participat la discuții… Militarii au ridicat aceste probleme și în comisiile de control parlamentar. Am fost prezent când s-au ridicat subiecte privind… Nu intru în detalii. Capacitatea de apărare limitată, echipamentele învechite, lipsa de resurse, echipamente nefuncționale și politicul n-au zis niciodată că n-au dreptate. 
Au dat din cap, o să le punem pe listă. Da, foarte bine ați făcut domnule general… Țineți minte fregatele alea două, cumpărate în 2003? 
Au venit. Ele sunt în 2003, n-a spus nimeni vreme de vreo 20 de ani că ele au venit fără echipamente de tragere", a spus Predoiu la emisiunea lui Marius Tucă.
"De fapt era o păcăleală"
Silviu Predoiu spune că navele au fost plătite, chiar dacă nu au corespuns.
„Deci, înainte să vină în România… Noi le-am plătit. Au venit fără echipament antinavă, antisubmarin, antiaerian. Ele au venit ca niște nave de patrulare. 
Nu fregate moderne, așa cum le-am prezentat noi. Nu știu acum care este stadiul, dar foarte mulți ani s-a ascuns acest lucru de populație, după aia a devenit publică. 
De fapt era o păcăleală. 
Noi le cumpărasem în ideea că intrăm în Schengen, că în UE, că accelerăm procesul.”, a mai declarat generalul.
Fregatele cumpărate de România
România a achiziționat în ianuarie 2003 două fregate din Marea Britanie: „Regele Ferdinand” (fostă HMS Coventry) și „Regina Maria” (fostă HMS London).
Cele două nave militare de tip 22 Broadsword au fost cumpărate de la BAE Systems și incluse în dotarea Forțelor Navale Române după ce au fost revitalizate și reechipate.
1. Fregata „Regele Ferdinand” (F-221)
Nume inițial: HMS Coventry (lansată la apă în 1986)
Retragere UK: 2002
A intrat în dotarea Forțelor Navale Române la 9 septembrie 2004.
2. Fregata „Regina Maria” (F-222)
Nume inițial: HMS London (navă comandant a Marinei Regale Britanice în timpul Războiului din Golf din 1991)
Retragere UK: 2002
A intrat în vigoare statutul său de organizare la 1 august 2004.
Achiziția acestor nave a făcut parte din procesul de integrare a României în structurile NATO, dar a reprezentat și subiectul unor ample controverse și anchete privind comisionul de intermediere de 7 milioane de lire sterline plătit prin intermediari către un offshore.
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; De ce acest individ spune de abia acum despre această ESCROCHERIE?
2. Pe net circulă informația, 
”Rondul de Noapte
03.6.2026

Oare procurorii ăștia nu s-au autosesizat și în cazul nevestei lui Ciucă, făcută peste noapte subofițer din angajat civil și din subofițer, direct locotenent-colonel?
Dar, cum o simplă solicitare (cerere) adresată de un minister către altul, pentru suplimentarea unor locuri de studenți bugetate, poate deveni rapid o faptă de corupție?
Și de ce niște "fapte" de acum 3 ani, sunt scoase de la sertar abia acum de către DNA? La ordinul cui și cu ce scop, se vrea decapitarea Armatei României?
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentina Tudor, fan al deputatului Ciobotaru Dragoș, Georgel Constantin, Epure Alexandru Ciprian, Corneliu Dumitru Gheoca, Alin Radu Gurbet, Florin Nedelcu, Ion Epure și alți liberali de ”Provincia Europeană Vrancea”;
- Ce părere aveți despre această informație de presă?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.

E. MAFIA Regimului Securist Postdecembrist și DIVERSIUNEA cu DRONA ucraineană
1. Pe net circulă informația, 
”Vornicean Dan
06.06.2026 

Big News  · Sar Vision  ·
Dronele ucrainene aruncă în aer un port românesc – liniște.
În timp ce toate mass-media trâmbițau despre fiecare dronă neidentificată care ar fi pătruns în spațiul aerian al României (chiar și fără lovituri sau victime), astăzi vedem o altă imagine.
Dronele maritime ucrainene atacă portul Constanța – teritoriul unei țări NATO. Sunt explozii. Ministerul Apărării al României confirmă: acestea sunt BEK-uri ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Încă trei nave se îndreptau spre port.
Și unde sunt titlurile zgomotoase? Unde este condamnarea? Unde sunt summiturile de urgență?
Nu sunt. Liniște.
Concluzia este simplă: standardele duble funcționează în ambele sensuri.
Este normal? Nu. Dar așa este construit războiul informațional de astăzi.
Și în timp ce toți vor continua să tacă, războiul va trece deja pe teritoriul nostru și nu se va limita doar la drone "neidentificate".
COMENTARII
Grosu Ulise

Nicu Vrinceanu.........
2. Pe net circulă informația, 
Valeriu Nicolae
06.06.2026

La Constanța e o nenorocire și faptul că sunt o mulțime de securici care fac afaceri cu rușii acolo e cât se poate de evident. De-a lungul timpului am dat și eu mai multe exemple.
Portul Constanța e plin de băieți și rude de generali. Dan Dragoi e un fost general comunist, mână dreaptă a lui Stănculescu om legat de celebrul grup de nemafioți Balli prin Soldimet și Comvex. Drona aia a explodat la dana 78 unde a fost acostat petrolierul rusesc. Comvex este înregistrat la danele 80 - 84. Vedeți poza.
Drăgoi a fost secretar de stat și om incredibil de bogat. Este direct legat prin afaceri de Virgil Măgureanu, de fostul ginere al lui Băsescu, de unul dintre oamenii paravan pentru Cocoș și Elena Udrea, și de șeful Gelsor al lui Vântu. Pe cinste cum s-ar spune. Fiul lui Drăgoi a fost și el secretar de stat )că doar la noi funcțiile se transmit mai ceva ca bolile venerice în familie, apoi ministru de finanțe (pe meritocrație, aloooo!) și consilier al turnătorului la securitate Traian Băsescu. Bogdan Drăgoi, acum, pe surse, e propus a fi ministrul de finanțe în guvernul Tomac. Cel numit de Nicușor Dan. Cel cu România Onestă.
Pe 19 mai Elena Udrea îl propunea prim ministru. Clasa noastră politică fie este extraordinar de nemernică fie lovită de niște senzaționale coincidențe.
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu;
Interesant punct de vedere!
3. Pe net circulă informația, 
”Georgeta Janta
08.06.2026

Dumnezeu lucrează prin oameni! Drona ucraineană a fost filmată de doi bărbați!Nu îți trebuie studii la Sorbona să gândesti că au fost văzuți de cei care urmăreau drona.
Nu îți trebuie studii la Sorbona să gândesti cum de a fost expulzat in trei zile consulul rus pe o presupunere a lui Țoiu și de ce nu au închis ambasada Rusiei.Consulul îi încurca pe cei care forțează intrarea României în războiul altora.
Nu ia decizii pentru România ND,el este plimbat cu alai și " prelucrat" să transmită ceea ce vor adevărații deținători ai puterii în România.
Tăcerea partidelor este întâmplătoare ? Nu,toate tac și execută,altfel " vin alegerile anticipate",rușii vin doar pentru a înfricoșa românii.
Dumnezeu ne-a apărat, dar partidele politice trădătoare,trebuie să ne apere de ND. Trebuie SUSPENDAT, ACUM,până nu va fi o altă încercare a ucrainenilor pe teritoriul României.
PSD și AUR inițiați urgent suspendarea lui ND și declanșați alegeri parlamentare anticipate! Opriți circul politic!
Interesul vostru nu este mai important decât INTERESUL NAȚIONAL!
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Interesant punct de vedere!
4. Pe net circulă informația, Expert în securitate și ex-consilier prezidențial, avertisment după drona explodată în Portul Constanța: 'Este slab supravegheat. Cine răspunde de apărarea lui?'”.
Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 08-06-2026 
Cuprins:
„Cine răspunde de apărarea portului? Ne trebuie un nume”
Semne de întrebare și privind platformele de gaze din Marea Neagră
Apel pentru modernizarea urgentă a Marinei Militare

Iulian Fota, expert în securitate națională și fost consilier prezidențial pentru securitate națională, atrage atenția asupra unor vulnerabilități pe care le consideră grave în ceea ce privește securitatea Portului Constanța și a infrastructurii strategice din zona Mării Negre. Reacția vine după incidentele recente care au implicat drone maritime și explozii produse în apropierea litoralului românesc.
Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, Fota susține că una dintre problemele majore este lipsa unei responsabilități clar asumate pentru securitatea celui mai mare port al României.
„Amici de Facebook din zonă îmi spun că Portul Constanța este slab supravegheat și păzit. Cred și eu. 
O pază sporită și o supraveghere adecvată ar pune în pericol multiplele afaceri ilicite din zonă. 
Lipsa supravegherii la gura portului, după cel puțin trei ani de mine marine plutind în derivă, mi se pare o greșeală serioasă”, afirmă acesta.
„Dorinta crimei organizate de a acționa liber pune în pericol România”
Fostul consilier prezidențial consideră că statul ar trebui să analizeze mai atent legătura dintre securitatea infrastructurii strategice și fenomenul criminalității organizate.
„Statul trebuie să analizeze relația securitate-crimă organizată în zona infrastructurii strategice, acolo unde este cazul. Dorința crimei organizate din Constanța de a acționa liber pune în pericol România”, susține Iulian Fota.
Acesta afirmă că situația actuală ridică întrebări serioase privind mecanismele de protecție și supraveghere ale unor obiective esențiale pentru securitatea națională.
„Cine răspunde de apărarea portului? Ne trebuie un nume”
În analiza sa, Fota reclamă lipsa unei autorități clar identificabile care să răspundă de securitatea Portului Constanța.
„Portul trebuie dat în grija cuiva, persoană sau instituție, care să răspundă mai ales de securitatea sa. Aș fi curios dacă la nivelul Prefecturii Constanța sau al Ministerului Transporturilor, în ultimii patru ani și jumătate, a avut loc vreo discuție despre securitatea portuară. Cine răspunde de apărarea portului? Ne trebuie un nume”, afirmă acesta.
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihaela Dragu;
AI-ul ce spune despre această informație?
Mihaela Dragu
Grosu Ulise; AI-ul spune că o afirmație devine mai convingătoare atunci când este însoțită de dovezi, nu doar de presupuneri și impresii personale.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Deși, aparent suntem prieteni de puțin timp pe Facebook, în realitate lucrurile ar putea fi puțin altfel, dar acest lucru are mai puțină importanță.
Timpul dându-mi dreptate în cazul problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC discutăm de CERTITUDINI nu de ”impresii personale”, așa cum susținea că sunt, în urmă cu aproape 7 ani, d-na Felicia Varzaru.
a. Pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, am avut statut de ”Osama bin Laden de Țara Vrancei” și m-a tratat ca atare.
Alegându-se praful de DURITATEA cu care m-a tratat Maestrul Arsenie Bocancea și dorința acestuia de a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, mă determină să am un sentiment de milă pentru acest profesionist în servicii, care a fost trimis pe o pistă falsă, dându-mi posibilitatea să-l ironizez.
b. Pentru prietenul special, Valentin Burlacu, am statut de ”TROLL”, deoarece nu poate crede că profesionistul Arsenie Bocancea a putut să o FURE de la un neinițiat în domeniul serviciilor.
Deoarece prietenul special, Valentin Burlacu, a făcut niște afirmații, în opinia mea, foarte grave i le-am mediatizat, trăgându-mi spuza pe turta mea.
- Ce părere are AI-ul despre situația de RÂSU" - PLÂNSU” în care se află cei doi prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”?
PS De această întrebare nu ar fi bine să afle d-na Mariana Simon?

F. CIRC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea” sau DISPREȚ POLITIC pentru vrâncenii care au demonstrat și demonstrează comportament de GĂINĂ a lui Stalin
1. Pe net circulă informația, 
”Liviu Macovei
04.06.2026
Drumul Expres Focșani–Brăila

În ultimele ore am văzut multe fotografii și mult entuziasm în jurul Drumului Expres Focșani–Brăila. Și e normal. Vorbim despre unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru Vrancea.
Totuși, pentru că îmi place să discutăm pe fapte, nu doar pe imagini, merită să spunem un lucru simplu:
Acest drum nu este construit de vreo administrație locală și nici finanțat din bugetul vreunui județ. Este un proiect național, finanțat în principal din fonduri europene și din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și compania responsabilă de implementare.
Cu alte cuvinte, principalul finanțator al acestui proiect este Uniunea Europeană, iar principalul merit pentru execuție îl au cei care lucrează efectiv la el: proiectanți, ingineri, constructori, specialiști care, de ani de zile, pregătesc documentații, obțin avize, gestionează exproprieri și urmăresc lucrările din teren.
Ei sunt oamenii fără de care acest drum nu ar exista.
Rolul nostru, al instituțiilor statului din teritoriu, este să sprijinim proiectul și să ne asigurăm că procedurile merg înainte fără blocaje. Ca prefect, exact asta fac: urmăresc ca toate instituțiile implicate să colaboreze și să rezolve rapid problemele care apar.
Pentru vrânceni, important nu este cine apare în fotografie, ci că acest drum va însemna:
deplasări mai rapide și mai sigure;
o legătură modernă cu A7 și podul de la Brăila;
investiții noi și locuri de muncă;
mai multe oportunități pentru județul nostru.
Restul sunt detalii de imagine.
Drumurile se construiesc cu fonduri, proiecte și muncă. Pozele se fac în câteva secunde.
#Vrancea #DrumExpresFocșaniBrăila #FonduriEuropene #Infrastructură”
COMENTARII
Grosu Ulise

Liviu Macovei; Domnule Prefect,
La drumuri nu mă pricep, dar din câte am înțeles vicepreședintele CJ Vrancea, Epure Alexandru Ciprian, se pricepe.
În DIVERGENȚĂ cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC am două probleme tehnico-economice.
a. Speța ENET
Timpul mi-a dat dreptate în legătură cu problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
În scrierile mele de care vă informez, prezint situația din Sistemul Energetic Național, care a fost pus pe chituci de MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL.
Lumea mea reducându-se la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, mesajul public pe care în data de 19.04.2026 i l-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă, se intitulează,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu.
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
Scrierea,
”SIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu, 
- pe care am postat-o în data de 03.06.2026 pe Facebook are și în promo precizarea:
c*. Doamna inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu
Cunoașteți părerea mea că, ”ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”.
Dacă actualul prefect PNL de Vrancea, Liviu Macovei, nu mi-a răspuns la
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Salariu unui angajat în confecții în mun. Focșani este sub 3.000 lei cu bonuri de masă.
Urmare a DISPREȚULUI cu care administrația mun.Focșani și CL Focșani i-a tratat pe focșăneni, în mun.Focșani costul serviciilor este printre cele mai mari din țară.
Vizavi de spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII, care mi-a rezultat mie din coroborarea citatelor de mai sus, vă ÎNTREB PUBLIC:
- Cum se poate trăi în mun Focșani dintr-un salariu de sub 3.000 lei/lună?
PS Pentru a vă ajuta îmi a da răspunsul la întrebarea de mai sus, îmi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea

Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”,
- voi găsi metode democratice, să-l OBLIG să-mi răspundă.
Același lucru este valabil și în cazul D-voastră, unde din calitatea de consilier PNL în CL Focșani, v-am solicitat public să-i tălmăciți problema de matematică numită ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.”
NOTA: Eu nu am nevoie de 300 de oameni să fac CIRC așa cum ați făcut D-voastră, pe breteaua care leagă autostrada de drumul Focșani-Lepșa - Brașov, ci îmi ajung 30 de focșăneni care să asiste la confruntarea noastră având ca temă ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Grosu Ulise
Emil Onea; Am văzut că, ai făcut un comentariu la această postare pe care prefectul Liviu Macovei a făcut-o pe Facebook.
Deoarece deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, a insinuat că sunt cam TÂMPIT, deoarece nu am înțeles necesitatea Legii Vexler și vorbesc mult și prost, am decis să-i IMPUN RESPECTUL.
Dacă ție îți place să bați apa în piuă cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, pentru a obține unt, eu nu am astfel de plăceri.
ESCROCHERIA de la CUP Focșani este o problemă de matematică, dar în CL Focșani, foștii tăi colegi de la Liceul Unirea, prof. Dan Popoiu și prof.Enache Pătrașcu, s-au comportat ca activistul PCR Radu Nițu.
Deoarece d-na Valentina Tudor este fan deputatul PNL Ciobotaru Dragos, la fel ca și tine, mi-ar plăcea să-i fiți avocat în relația cu mine pe Facebook.
Mi-ar face o deosebită plăcere dacă vi se va alătura și d-na prof. Florentina Sandru.
PS Dacă ceva nu-ți este clar, d-na Mariana Simon, care este consăteancă cu deputatul Ciobotaru Dragos, te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
V-am valorificat la maxim comentariul pe care l-ați făcut despre școala postdecembristă, iar rezultatul l-ați văzut.
Am provocat la dialog doi consăteni, care sunt fani ai deputatului PNL, Ciobotaru Dragoș, dar am fost ignorat.
Prietenul special, Valentin Burlacu, în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, dar rezultatul a fost un EȘEC TOTAL.
Având exemple concrete pe care vi le-am prezentat, nu considerați exagerat optimismul prin care credeți că mesajele D-voastră spuse la modul general vor putea avea efect, dacă mesajele mele concrete și la obiect sunt ignorate?
2. Pe net circulă informația, ”Haos administrativ la CJ Vrancea: Raportul Curții de Conturi desființează managementul lui Nicușor Halici”.
Redactia PresaLibera

”Consiliul Județean Vrancea, condus de președintele PSD Nicușor Halici, a primit din partea Curții de Conturi o opinie „cu rezerve” asupra situațiilor financiare, concluzie care indică existența unor erori și deficiențe cu impact semnificativ asupra imaginii financiare prezentate de instituție. Dincolo de formulările tehnice ale auditorilor, raportul descrie o administrație care a raportat eronat active, creanțe și investiții, în timp ce mecanismele interne de control au permis acumularea unor probleme care au necesitat intervenția auditorilor pentru a fi corectate.
O creanță de peste 23 de milioane de lei prezentată nerealist în situațiile financiare
Cea mai importantă observație a Curții de Conturi privește o creanță în valoare de peste 23,2 milioane de lei pe care Consiliul Județean Vrancea o avea de recuperat de la o societate aflată în faliment. Potrivit auditorilor, instituția nu a constituit ajustările necesare pentru deprecierea acestei creanțe, deși debitorul se afla în insolvență și probabilitatea de recuperare era redusă.
Creanța provenea din obligații neîndeplinite privind îndepărtarea deșeurilor și eliberarea unui teren aflat în administrarea județului. Curtea de Conturi arată că situațiile financiare au fost astfel denaturate prin supraevaluarea creanțelor și diminuarea artificială a cheltuielilor operaționale cu peste 23,2 milioane de lei. Abia în timpul auditului instituția a procedat la constituirea ajustărilor contabile necesare.
Investiție de aproape 4 milioane de lei ținută fictiv „în curs de execuție”
Raportul identifică și un obiectiv de investiții finalizat și recepționat în anul 2024, cu o valoare de 3.853.541 lei, care continua să fie raportat în contabilitate ca investiție aflată în curs de execuție.
Auditorii arată că, deși procesul-verbal de recepție era aprobat, investiția nu fusese transferată în categoria activelor finalizate. În plus, valoarea acesteia nu fusese evidențiată corespunzător în fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului, ceea ce a afectat inclusiv raportarea capitalurilor proprii. Situația a fost corectată doar în timpul misiunii de audit.
Patrimoniu gestionat confuz: clădiri, terenuri și drumuri evidențiate eronat
Curtea de Conturi a descoperit mai multe probleme privind administrarea patrimoniului public al județului.
........
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Această informație de presă am distribuit-o de pe pagina D-voastră de Facebook.
Nu mă pot pronunța în legătură cu această tărășenie, dar știu că, soția președintelui Marian Oprișan deține o funcție de director la CJ Vrancea.
Nu știu dacă aceste nereguli sunt în direcția unde șef este d-na Oprișan.
3. Pe net circulă informația, 
”Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Flux: COMUNICATE
Data: 05-06-2026 
DECLARAȚIE DE PRESÃ
Nicușor Halici, Președintele Consiliului Județean Vrancea

Bună ziua,
Am considerat necesar să fac astăzi câteva clarificări publice în legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la raportul Curții de Conturi privind situațiile financiare ale Județului Vrancea și la concluziile prezentate într-o serie de articole de presă.
Respect rolul presei dar si a liberei exprimări și consider că orice instituție publică trebuie să fie supusă controlului public. În același timp, cred că vrâncenii au dreptul să primească informații complete, corecte și prezentate în contextul real al faptelor, nu concluzii trunchiate și interpretări sau minciuni care pot induce în eroare opinia publică.
În primul rând, trebuie precizat un aspect esențial.
Raportul Curții de Conturi invocat în respectivele articole analizează activitatea financiară și administrativă a Consiliului Județean Vrancea pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024. Eu am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Vrancea la sfârșitul lunii octombrie 2024.
Prin urmare, este incorect să fie asociate actualei administrații situații care își au originea în anii 2018, 2021, 2022 sau chiar mai devreme.
Dacă aceste nereguli ar fi fost generate în timpul mandatului meu, aș fi fost primul care și-ar fi asumat public responsabilitatea și primul care ar fi dispus măsurile necesare pentru corectarea lor.
Nu am fugit niciodată de responsabilitate și nu o voi face niciodată.
Dar la fel de important este să nu accept ca opinia publică să fie indusă în eroare prin asocierea actualei administrații cu situații administrative și contabile care provin din perioade anterioare și care nu au fost generate de actuala conducere.
Rolul meu nu este să caut vinovați pentru trecut, ci să rezolv problemele moștenite și să construiesc o administrație performantă, eficientă și transparentă.
În al doilea rând, vreau să clarific foarte limpede semnificația așa-numitei 'opinii cu rezerve' formulate de Curtea de Conturi.
Aceasta nu înseamnă existența unor prejudicii aduse bugetului județului, nu înseamnă fraudă, nu înseamnă corupție și nu înseamnă gestionarea cu rea-credință a resurselor publice.
Este o concluzie tehnică de audit care semnalează anumite aspecte contabile, procedurale sau administrative ce necesită clarificări, actualizări ori măsuri de conformare.
.........
Dragi vrânceni,
Eu privesc raportul Curții de Conturi ca pe un instrument de îmbunătățire administrativă, nu ca pe un instrument politic.
O administrație serioasă nu se teme de controale.
O administrație serioasă identifică problemele, le corectează și merge mai departe.
Acesta este exact modelul pe care îl construim astăzi la Consiliul Județean Vrancea.
Am preluat o instituție care avea nevoie de reformă, eficiență și modernizare.
În ultimele luni am redus cheltuieli, am reorganizat structurile administrative, am accelerat investițiile, am atras fonduri europene, am început digitalizarea instituției și am direcționat resursele către dezvoltarea județului.
Pentru mine contează un singur lucru: rezultatele pentru vrânceni.
Nu voi răspunde atacurilor prin atacuri.
Voi răspunde prin fapte.
Prin investiții.
Prin proiecte finalizate.
Prin transparență.
Prin responsabilitate.
Și printr-o administrație care funcționează mai bine în fiecare zi.
Vrancea are nevoie de dezvoltare, nu de scandal.
Vrancea are nevoie de proiecte, nu de manipulări.
Vrancea are nevoie de adevăr, nu de interpretări politice prezentate ca realități administrative.
Iar eu exact asta fac: pun ordine, corectez ce trebuie corectat, fac tot ce este posibil, administrativ, politic și uman, să construim și să dezvoltăm județul Vrancea.
Vă mulțumesc!
Compartimentul Comunicare
CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA
COMENTARII
Grosu Ulise

Mihaela Dragu; La materialul la care se referă acest comunicat de presă, pe care l-am distribuit de pe pagina D-voastră de Facebook am făcut următorul comentariu:
”Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Această informație de presă am distribuit-o de pe pagina D-voastră de Facebook.
Nu mă pot pronunța în legătură cu această tărășenie, dar știu că, soția președintelui Marian Oprișan deține o funcție de director la CJ Vrancea.
Nu știu dacă aceste nereguli sunt în direcția unde șef este d-na Oprișan.”
Comentariul mi l-ați ignorat.
4. Pe net circulă informația
”Reflector Vrancean
Informaţii despre AI
06.06.2026

𝐓𝐫𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐢𝐞𝐭̦𝐞. 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐚̆𝐥𝐨𝐬𝐮 𝐢𝐞𝐬𝐞 „𝐜𝐚 𝐦𝐞𝐥𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐩𝐥𝐨𝐚𝐢𝐞” 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆
Asistăm la un nou episod din circul ieftin regizat de PNL Vrancea. După ce deputatul "Dorel" Dragoș Ciobotaru s-a făcut de cacao cu ultima postare, a venit rândul „trompetistului de serviciu” al partidului, Cristian Bălosu, să iasă la rampă. Ăsta apare ca melcul după ploaie ori de câte ori trebuie să dovedească în fața șefilor de partid cât este de loial, executând atacuri la comandă pe rețelele de socializare la adresa președintelui CJ Vrancea, Nicușor Halici.Înainte de a vorbi despre moralitate și caracter, domnul Bălosu ar face bine să se uite în propria curte.
𝟏. 𝐀𝐭𝐚𝐜𝐢 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫.
Cristian Bălosu ne vorbește despre „oameni mici în funcții mari”, dar uită să spună cum a aterizat confortabil în funcția politică de director la Administrația Piețelor Focșani. Cu toții știm că această numire este rezultatul unui aranjament politic.
𝟐. 𝐌𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚 𝐠𝐨𝐠𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 „𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝟐 𝐚𝐧𝐢”
Din dorința oarbă de a face pe plac partidului, trompetistul de serviciu suferă de grave amnezii cronologice. El acuză în mod ridicol „aproape doi ani de mandat” ai lui Nicușor Halici. Domnule director: Nicușor Halici a preluat oficial mandatul pe 8 octombrie 2024. Auditul Curții de Conturi vizează întregul an fiscal 2024. Adică o perioadă în care, timp de peste 9 luni, frâiele județului au fost ținute exclusiv de managementul PNL (patronat de fostul președinte Cătălin Toma și administratorul public Adrian Crețu). Să acuzi un președinte instalat la finele anului pentru dezastrul acumulat în ani de zile de nepăsare liberală este o dovadă de maximă ipocrizie.
𝟑. 𝐂𝐢𝐟𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐦𝐨𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐏𝐍𝐋
Bălosu flutură cu mândrie foi administrative în încercarea de a spăla imaginea unei echipe PNL care a lăsat în urmă probleme grave, confirmate oficial de Curtea de Conturi:Creanțe de 23,2 milioane lei ascunse sub preș: Administrația Toma-Crețu nu a aplicat ajustările legale pentru o firmă în insolvență, lăsând o gaură fictivă în acte.Patrimoniu abandonat: Terenurile Muzeului Vrancei nu mai fuseseră reevaluate din anul 2018!Proceduri blocate în sertare din 2021: Circuitele pentru recepția lucrărilor și refacerea drumurilor județene au fost lăsate în derivă timp de 3 ani sub oblăduirea liberală.Toate aceste erori din trecutul PNL au fost corectate chiar în timpul misiunii de audit, datorită deschiderii echipei conduse de Nicușor Halici. Mai mult, prin Dispoziția nr. 129/2025, actualul președinte a blocat haosul plăților din titluri executorii, făcând curățenia pe care PNL nu a fost în stare să o facă.
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐞: Domnule Bălosu, vezi-ți de ograda matale de la Administrația Piețelor Focșani pt că URMEAZĂ UN ARTICOL EXPLOZIV! .Îi transmitem public domnului director politic că știm foarte bine ce se ascunde în spatele ușilor închise de la Piețe. În perioada următoare vom ieși noi pe piață cu un articol exploziv dedicat special dezastrului și problemelor grave de management din ograda pe care o conduce.Pregătiți-vă actele și scuzele, domnule Bălosu, pentru că venim în curând cu cifre și documente de nerespins chiar în curtea dumneavoastră! Jocurile politice nu pot ascunde adevărul administrativ.
 
G. Regimul Securist Postdecembrist care a îngenuncheat Sistemul Energetic Național, MINCIUNA COMUNISTĂ își arată colții la RADET București și CIRCUL POLITIC al liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
1. Pe net circulă informația,
Gelu Nastasa
05.06.2026

PĂPUȘARII CU EPOLEȚI ( din fosta Direcție de Informații Externe a Securității comuniste ) creează pe bandă rulantă , de peste 36de ani , " BĂIEȚI DEȘTEPȚI " prin intermediul cărora controlează din umbră Firmele - Paravan create special pentru jefuirea sistematică și programtică a resurselor strategice ale României
Cel mai recent și mai elocvent exemplu de " BĂIAT DEȘTEPT " creeat de SISTEM este Augustin Oancea , patronul TINMAR , care a prăduit Sistemul Energetic Național cu sute de milioane de euro printr-o ramificație de Firme - Bidon , Firme - Căpușă și Firme - Fantomă conectate la Firmele - Paravan ale PĂPUȘARILOR CU EPOLEȚI . Toate aceste rețele de firme BANDITEȘTI - SECURISTE sunt protejate de ANAF și ANRE
În urma perchezițiilor efectuate de DIICOT la Firma TINMAR , Augustin Oancea a renunțat la cetățenia română și a fugit în Dubai unde deține peste 200 de proprietăți de lux ! ! !”
COMENTARII
Grosu Ulise

Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă,
Timpul dându-mi dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, când văd astfel de informații de presă, mă încearcă regretul că nu fac parte dintre cei 6 milioane de români, care au părăsit România.
Dacă prietenul special, Valentin Burlacu, ar fi cunoscut-o pe d-na Felicia Varzaru, altfel ar fi stat lucrurile.
PS Mariana Simon știe de ce!
Mariana Simon
Grosu Ulise; GIF ”DE REȚINUT!”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Până acum ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” ar fi trebuit să ”REȚINĂ” aceste lucruri și să acționeze, nu numai să se plângă.
De asemenea, afirmațiile prietenului special, Valentin Burlacu, în opinia mea, sunt foarte grave, dar sunt numai vorbe.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” am determinat SISTEMUL să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
Politica Regimului Securist Postdecembrist a fost acea de a promova PROȘTII în toate DOMENIILE de ACTIVITATE pentru ca România să poată fi DEVALIZATĂ.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- De ce în România nu mai sunt PATRIOȚI?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene special,
În data de 03.06.2026 ți-am transmis mesajul public intitulat ”SIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având
MOTTO: ”Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu.
Am constatat că, ai intrat în silenzio stampa și pe pagina ta de Facebook, nu numai în relația cu mine.
Generalul SRI (rezervă) și prof. universitar Cristian Troncotă a spus:
”Nu-i corect să spunem că România este colonie.
O colonie are niște drepturi pe care azi România nu le are.
România este un teritoriu aflat sub ocupație militară străină și condusă din afara țării!”.
Din motive pe care nu le cunosc, d-na Victorița Malinoiu mi-a ignorat comentariul de mai sus.
Se impune să-ți amintesc:
a. Maestrul Arsenie Bocancea după ce mi-a inventat niște apelative, care nu au nicio tangență cu realitatea, m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că, este cea mai dură formă de stres.
Transformând TERORISMUL PSIHIC în MANĂ CEREASCĂ au apărut PEDEPSELE DIVINE, care l-au năucit pe Maestrul Arsenie Bocancea.
b. Ai spus că, TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus, este un EXPERIMENT CIVIC, care are reguli clare de aplicare.
Urmare a unei discuții telefonice pe care am avut-o cu Maestrul Arsenie Bocancea, am scos în evidență amatorismul lui Marius Ichim(stafia jandarm), fără a mă plânge că TERORISMUL PSIHIC la care acesta m-a supus prin Messenger m-ar fi stresat, dar am scos în evidență faptul că a lăsat urme.
Acest lucru îi infirmă teoria că, ”TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță”.
Urmare a acestei discuții telefonice i-am băgat FRICA în OASE Maestrului Arsenie Bocancea, care a intrat în pielea unui luptător în Legiunea Străină Franceză și aparent a șters urmele amatorismului lui Marius Ichim(stafia jandarm).
Această acțiune m-a amuzat, dându-mi ocazia să-l ironizez din nou pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Amintesc că, Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat ironia la nivel de artă.
c. Ai intrat, în relația cu președintele PNL Vrancea, Ciobotaru Dragos, în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, dar rezultatul a fost identic cu acțiunea mea prin care am încercat să o întineresc în urmă cu circa 7 ani, pe d-na Felicia Varzaru cu 30 ani.
Am profitat de afirmațiile tale, care, din punctul meu de vedere, sunt foarte grave, pe care ți le-am mediatizat, trăgând spuza pe turta mea.
Ai spus că, dacă eu nu te cunosc, autoritățile te cunosc.
Nu știu și nici nu sunt curios să aflu cine sunt aceste ”autorități”.
Îți pot spune că, liderul USR al mun. Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, care consideră că trăiesc într-o BULĂ COMPULSIVĂ, din motive pe care nu le cunosc, nu dă prea mulți bani pe tine.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Ți-a băgat cineva FRICA în OASE de ai intrat în silenzio stampa, acum când, în mod normal, ar fi trebuit să treci de la vorbe la fapte?
PS Dacă întrebare nu-ți este clară, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
2. Site-ul HotNews din data de 04.06.2026 a publicat informația, ”400 milioane lei care au intrat în pământ: Rețeaua de termoficare din București a avut în 2024 pierderi de aproape 38%”.
Catiușa Ivanov
Publicat: 04.06.2026 
”Sistemul centralizat de termoficare din București a avut în 2024 pierderi reale de energie termică de 37,73%, adică 1,7 milioane megawați-oră/an, se arată într-un document publicat de Primăria Capitalei.
Două treimi din pierderile atât pe rețeaua principală, cât și pe cea secundară sunt cauzate de izolatia precară a conductelor vechi. 
Peste 60% dintre conductele principale au peste 25 de ani vechime.
În 2024, s-a pierdut agent termic în valoare de 300 de milioane de lei pe rețeaua principală și de peste 90 de milioane de lei, pe cea secundară.
În acel an, au avut loc 5.626 de avarii, în creștere față de 4.941 în 2023 și 4.412 în 2022.
„Pierderile reale de energie termică sunt cele rezultate din diferențele de fluxuri de energie termica intrată/ieșită în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024 și au reprezentat 37,73% din energia termică intrată în contorul rețelelor de transport și distribuție”, se arată în bilanțul energetic publicat de Primăria Capitalei.
Bilanțul energetic va fi supus aprobării Consiliului General la următoarea ședință, pe 4 iunie.
1,3 milioane de megawați-oră, pierderile reale pe rețeaua principală
Potrivit documentului, pierderile tehnologice anuale de energie termica în rețeaua primară, în anul 2024  au fost de 20,02% din energia termică intrată în sistem, față de pierderea reală de 29,16%.
Rețeaua de transport a energiei termice – apă caldă și căldură – este formată din rețea principală de transport (conductele mari care aduc energia termică de la CET până în cartiere) și rețea secundară sau de distribuție care duc energia termică de la conductele mari și punctele termice până la blocuri.
„În anul 2024, energia termică totală intrată în rețeaua de transport a fost de 4.638.048 MWh, din care 3.155.565,93 MWh (68,04%) au fost livrați către punctele și modulele termice, iar 130.045,54 MWh (2,80%) către consumatorii racordați direct. Pierderile reale de energie termică în rețeaua de transport s-au ridicat la 1.352.436,66 MWh, reprezentand 29,16% din energia termica intrată în RT, în timp ce pierderile tehnologice au fost estimate la 778.741 MWh, reprezentând 20,02%”, se arată în document.
Cele mai mari pierderi, din cauza conductelor învechite
Din totalul pierderilor reale în rețeaua de transport, cea principală:
66,29% sunt pierderi prin transfer termic
33,71% sunt pierderi de apă fierbinte
Pierderile pe rețeaua principală sunt cauzate de rețeaua veche de termoficare.
„Pierderile reale prin transfer termic sunt de 1,57 ori mai mari decat cele tehnologice. Acestea sunt generate de vechimea rețelei de transport (61,77% din conducte au peste 25 de ani vechime). Pierderile reale masice (n.r. de apă caldă) sunt de 2,21 ori mai mari decat cele tehnologice. Acestea sunt cauzate de problemele persistente de etanșeitate, precum și de numărul ridicat de lucrări de modernizare și de avarii (2.625) remediate în 2024”, se arată în document.
Apă caldă de 300 milioane lei, care se duce în pământ
Este normal ca sistemul să aibă pierderi tehnologice, fiecare sistem de termoficare având astfel de pierderi. Problema este cu diferența între pierderile reale și pierderile tehnologice, acelea fiind cauzate de fapt de starea precară a rețelei. Dacă rețeaua primară de transport ar fi modernizată, nu ar mai merge în pâmânt 530.855,47 MW.
......
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Prietene special,
În scrisoarea deschisă pe care prin intermediul ziarului România liberă din data de 18.08.1990, i-am adresat-o prim-ministrului Petre Roman, la unul din puncte ridicam problema pierderilor din transportul și distribuția energiei electrice, despre care ulterior s-a constatat că, am avut dreptate în ceea ce am susținut.
Teroarea declanșată împotriva mea a fost așa de mare, încât cel pe care îl consideram prietenul meu, mi-a spus:
- ”Dacă vrei să mai vorbim, vii la mine acasă, deoarece dacă sunt văzut vorbind cu tine, voi fi dat afară.”.
De atunci nu am mai fost niciodată acasă la respectiva persoană.
Efectul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, a fost așa de mare, încât a existat frica de a mi se accesa blogul, pentru a-mi fi citite scrierile.
În această informație de presă este vorba despre efectul MINCIUNII COMUNISTE, care s-a perpetuat și în cazul ”democrației originale” instaurată de Ion Iliescu.
Furtul abonaților ENET l-au legalizat procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, iar efectul a fost intrarea ENET în faliment.
Despre d-na Felicia Varzaru nu-ți mai spun nimic, deoarece ai spus că nu o cunoști.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF- MULȚUMESC!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Pentru ce-mi mulțumiți?
Mariana Simon
Grosu Ulise; Pentru că... știu de ce!
3. Jurnalul de Vrancea din data de 04.06.2026 a publicat articolul ”Deși a fost aprobat, bugetul Focșaniului nu prezintă încredere pentru toți aleșii locali: „Un buget pentru liniștea lui Misăilă”.
DE: Editor Online
04/06/2026
”În cadrul ședinței extraordinare în care a fost aprobat bugetul municipiului Focșani pentru anul 2026, consilierul local USR Alexandra Tătaru a transmis public propria analiză asupra modului în care vor fi cheltuiți banii orașului. Deși a votat bugetul, aceasta îl critică dur și-l caracterizează ca fiind construit mai degrabă pentru „liniștea” administrației conduse de primarul Cristi Misăilă decât pentru rezolvarea problemelor reale ale orașului.
Potrivit fostului viceprimar al orașului, aprobarea bugetului a venit cu întârziere față de termenul prevăzut de lege, administrația locală continuând să funcționeze „pe ultima sută de metri”. De asemenea, deși a fost prezentat drept unul de dezvoltare, cu investiții estimate la peste 61 de milioane de euro, experiența ultimilor ani arată că doar o parte redusă din aceste fondurile bugetare vor ajunge efectiv să fie atrasă și folosită.
Așa ajungem și la criticile care vizează proiectele finanțate prin PNRR și fonduri europene. CoAlexandra Tătaru atrage atenția că municipalitatea ar trebui să atragă zeci de milioane de euro într-un timp foarte scurt, însă ritmul lucrărilor din teren nu demonstrează că acest lucru este posibil, asta ca să nu mai pomenim de absența unor informări clare privind stadiul proiectelor aflate în derulare.
Să nu uităm că unele investiții începute cu bani europeni sunt acum continuate pe bază de împrumuturi, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru locuitorii municipiului, cum ar fi bunăoară proiectele de infrastructură și sistematizare a transportului urban.
În altă ordine de idei, fostul viceprimar Alexandta Tătaru critică și sumele alocate pentru studii, documentații și reactualizări de proiecte, despre care spune că riscă să rămână doar „hârtii în sertare”, în timp ce orașul continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură și trafic.
De asemenea, sistemul de termoficare. Peste 12 milioane de lei sunt prevăzuți în buget pentru lucrări de reabilitare, însă consilierul USR consideră că investiția nu mai răspunde realităților actuale, în condițiile în care tot mai puțini focșăneni sunt racordați la sistemul centralizat.
În ceea ce privește cultura și sportul, Alexandra Tătaru spune că instituțiile culturale vor funcționa „la limită”, iar sportul focșănean nu mai reprezintă o prioritate pentru administrație după desființarea echipelor reprezentative ale orașului. Deși bugetul destinat sportului depășește 11 milioane de lei, că o parte importantă din bani va merge către acoperirea unor datorii mai vechi. Ceea ce nu pare a fi deloc o soluție eficientă.
„Fără o presiune electorală imediată, primarul va reuși ”să păcălească” și anul 2026, cu realizări puține, dar cu accent puternic pe imaginea sa construită cu bani publici!”, conchide fără prea mult optimism fostul viceprimar USR, Alexandra Tătaru.”
COMENTARII
Grosu Ulise

Valentin Burlacu; Am constatat că, în cadrul CL Focșani, pentru mine Parlamentul în mic al României, funcționează perfect MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL.
Amintesc că, BĂTAIA de JOC numită modernizarea traficului în mun.Focșani a fost votată în unanimitate în CL Focșani.
Liderul USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a pretins că nu și-a luat doctoratul în științe economice, pentru a-mi spune mie de ce ENET a intrat în faliment.
În aceste condiții, trebuie apreciată gluma de 1 aprilie, citez:
”În altă ordine de idei, fostul viceprimar Alexandra Alexandra Tătaru critică și sumele alocate pentru studii, documentații și reactualizări de proiecte, despre care spune că riscă să rămână doar „hârtii în sertare”, în timp ce orașul continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură și trafic.
De asemenea, sistemul de termoficare. Peste 12 milioane de lei sunt prevăzuți în buget pentru lucrări de reabilitare, însă consilierul USR consideră că investiția nu mai răspunde realităților actuale, în condițiile în care tot mai puțini focșăneni sunt racordați la sistemul centralizat.”
Amintesc că, d-na viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru a rezolvat problema ENET prin ceea ce am numit a fi fost un DIALOG al SURZILOR pe care l-a avut cu directorul Manole Merchea.
În data de 19.04.2026, prin intermediul Facebook, i-am transmis primarului Cristi Valentin Misăilă mesajul public intitulat,
”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel central a pus pe chituci ”Sistemul Energetic Național al României, MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, în opinia mea, a FALIMENTAT INTENȚIONAT ENET Focșani” având
MOTTO: ”Grosu Ulise , liberalii ante- și interbelici și legionarii au făcut foarte mult rău acestui popor.
Mii de oameni uciși pentru ca-si cereau dreptul la o viata mai bună.
Totul se plătește, mai Ulise.
Pentru crimele comise de comunisti au, ``platit`` urmașii acestora , acaparând noua putere deghizați in anticomuniști.
Sunt cei care ne-au adus la sapă de lemn în acești 37 de ani.” - Valentin Burlacu
Vina pentru DISPREȚUL pe care primarului Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani o au față de focșăneni, în opinia mea, este a GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, care așteaptă PARA MĂLĂIAȚĂ.
Nu știu ce ai avut în vedere când ai făcut afirmația,
”Valentin Burlacu
USR-iștii s-au infiltrat atât in PSD cât și în PNL.
Trebuie făcută curățenie generală.
Se vorbea de legionarism în România. Iată-l!”
Grosu Ulise
Mihaela Dragu;
V-am valorificat la maxim afirmația,
”Mihaela Dragu
Grosu Ulise; Dacă 80% dintre profesorii focșăneni trăiesc în ‘Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ’, atunci riscul e să creștem copii pentru rapoarte, nu pentru realitate.
Tehnologia e unealtă, nu scop.
Un profesor bun folosește platforma, dar nu înlocuiește contactul uman, joaca, greșeala, întrebarea pusă cu gura, nu pe chat.
Mobilitățile Erasmus+ pot fi aur curat — vezi alte sisteme, alte metode, alte culturi. Devin însă ‘tare ale comunismului’ doar când:
• Rămân la nivel de poze și diurnă, nu de schimbare în clasă. • Se transformă în bifă pentru dosar, nu în lecție nouă pentru copilul din bancă. • Validează sistemul în loc să-l scuture puțin.
Deci nu experiența e problema, ci ce facem cu ea după ce ne întoarcem acasă, la Focșani.
Dacă pun cap la cap cele două idei, concluzia mea e asta:
Sistemul se ține în picioare pe două picioare: birocrația care ne obosește și formarea/proiectele care ne amețesc.
Prima ne ține ocupați cu adeverințe ca să nu mai avem timp de întrebări. A doua ne plimbă prin mobilități ca să avem impresia că se schimbă ceva, dar la clasă tabla e tot aia, catalogul e tot triplu, frica de inspectorat e tot acolo.
Când te întorci din job shadowing de la Napoli sau Grecia și predai exact la fel, atunci am schimbat doar decorul, nu piesa. Și copiii noștri nu au nevoie de alt afiș colorat .
Au nevoie de alta pietà.
Sunt de acord că birocrația ne mănâncă suveranitatea. lar multe proiecte riscă să devină formă fără fond.
Concluzia?
Avem nevoie de mai puțină hârtie și mai mult curaj. De profesori care, fie că vin din Grecia sau n-au ieşit din Vrancea, intră la clasă pentru copii, nu pentru raportări.
Altfel schimbăm doar decorul.
lar copiii merită o piesă nouă, nu doar un program artistic pentru Erasmus+.”
- iar efectul practic a fost de frecție la un picior de lemn.
Am demonstrat cu exemple concrete că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
Vă rog să coroborați:
a. Prezenta informație de presă;
b. Comentariul de mai sus pe care i l-am adresat prietenului special, Valentin Burlacu;
c. Efectul practic al comentariului D-voastră pe care vi l-am citat mai sus,
- și concluzionați.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Merită efortul pe care îl faceți cu scrierile pe care le postați pe Facebook, în opinia mea, cu efect practic zero?
4. Ziarul de vrancea a publicat informația, ”Focșani: Noi semafoare pregătite pentru punerea în funcțiune pe Centura Municipiului”.
Mircea Pavel
7 iun 2026
Modificări în zona Promenada Mall și Auto Sima Bayer.
Elemente de semaforizare au fost montate în două dintre cele mai circulate zone de pe Centura Focșaniului. Un cititor al Ziarului de Vrancea semnalează că instalațiile sunt deja amplasate și pregătite pentru punerea în funcțiune.
Pe Centura Municipiului Focșani au apărut noi instalații de semaforizare în zone cu trafic intens, potrivit unui mesaj și unor fotografii transmise redacției Ziarului de Vrancea de către un cititor.
Conform informațiilor primite, semafoarele au fost montate în apropierea centrului comercial Promenada Mall, în zona Carrefour, precum și în dreptul reprezentanței Auto Sima Bayer, două puncte importante de acces către zone comerciale și de servicii frecventate zilnic de mii de persoane.
„Semafoare pregătite pe Centura Municipiului Focșani și la Promenada Mall (n.r. locația Carrefour) și la Auto Sima Bayer. Siguranță sporită!”, se arată în mesajul transmis redacției.
Fotografiile surprind stâlpii de semaforizare deja instalați, în timp ce semnalele luminoase sunt încă protejate cu folii, ceea ce sugerează că sistemul nu este încă operațional, dar se află în etapa finală de pregătire pentru punerea în funcțiune.
Creșterea siguranței rutiere pe Centura Focșaniului
Zona centurii municipiului reprezintă una dintre cele mai aglomerate artere din județul Vrancea, fiind utilizată atât de traficul local, cât și de cel de tranzit. În ultimii ani, dezvoltarea zonelor comerciale și creșterea numărului de vehicule au determinat apariția unor noi puncte de conflict între fluxurile de trafic.
Introducerea unor sisteme moderne de semaforizare poate contribui la fluidizarea circulației și la reducerea riscurilor pentru șoferi și pietoni, în special în zonele unde accesul către centre comerciale, benzinării sau reprezentanțe auto generează manevre frecvente de schimbare a direcției de mers.
Deocamdată, nu au fost făcute publice informații oficiale privind data exactă la care noile semafoare vor deveni funcționale sau modul în care va fi reorganizat traficul în aceste intersecții.
Ziarul de Vrancea va urmări acest subiect și va publica eventualele precizări ale autorităților competente privind punerea în funcțiune a noilor instalații de semaforizare de pe Centura Municipiului Focșani.
Mircea Pavel”
COMENTARII
Grosu Ulise

Alexandra Tătaru; Am înțeles că, nu v-ați luat doctoratul în științe economice, ca să-mi spuneți mie cum a intrat ENET în faliment, în condițiile în care trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică.
Primarul Cristi Valentin Misăilă a umplut orașul de semafoare, urmare a unui proiect, care a fost votat în unanimitate de CL Focșani.
În legislatura trecută a CL Focșani am propus majorității din CL Focșani să facă o analiză a eficienții economice privind externalizarea activității de întreținere a iluminatului public în mun.Focșani, dar nu s-a făcut acest lucru.
A făcut contul ”Focșani, dragostea mea” o astfel de analiză.
Nu sunt avocatul prietenului special, Valentin Burlacu, pe care ați demonstrat că, nu dați nicio ceapă degerată, dar, în opinia mea, persoane ca D-voastră îi fac mari servicii primarului Cristi Valentin Misăilă, prin NEPRICEPEREA pe care o demonstrați în domenii în care sunteți acoperită de hârtii.
Pentru aceasta vinovate sunt GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, care așteaptă para mălăiață.

CAPITOLUL II
CONCLUZII
Prietene special,
În perioada 05-07.06.2026 m-am întâlnit colegii de facultate, ocazie cu care am constatat că vârsta a început să-și spună cuvântul. 
TIMPUL dându-mi dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mă încearcă un sentiment de compasiune pentru d-na Felicia Varzaru și prietenul Radu Viorel Ursache.
Deși, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, nu am simțit acest lucru și am tratat totul ca o glumă.
Ai numit acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea, ca fiind un EXPERIMENT CIVIC, care are reguli clare de aplicare.
EXPERIMENTUL CIVIC precizat de tine, în condițiile în care am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și nu am făcut jocul nimănui, deci, nu sunt ”TROLL”, ca să folosesc o expresie dragă ție, ar putea fi considerat modul de acțiune al SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE pentru a facilita DEVALIZAREA României de către Regimul Securist Postdecembrist. 
Mesajul public l-am început citându-ți o afirmație, lângă care am adăugat o scriere a 
d-nei Mihaela Dragu, care precizează că, Cel mai periculos om – Mincinosul”.
Comentariile de la scrierea d-nei Mihaela Dragu, consider că sunt clare, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Comentariile de la postarea pe Facebook a scrieriiSIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu,
- ar trebui să le dea de gândit denigratorilor mei și politicienilor cu care mă aflu în ”RĂZBOI”. 
Având în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist, care a DEVALIZAT România, numai două probleme tehnico-economice trebuia inventată o poveste.
Legat de această poveste m-a onorat precizarea,
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
În ultimile scrieri am scos în evidență rolul nefast pentru poporul român pe care l-au avut:
a. INSTAURAREA COMUNISMULUI, care a schimbat scara valorilor, iar rezultatul se vede acum, după 37 ani de ”democrație originală”.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”.
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică, deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
Este adevărat că, niciun destinatar al comentariilor mele nu m-a băgat în seamă, dar sunt obișnuit cu un astfel de comportament.
Dacă în ceea ce privește prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN”, discutăm de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea, în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ discutăm de CERTITUDINI. 
Legat de acest lucru, mi s-a părut interesantă concluzia,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
În acest moment lucrurile stau în felul următor:
a. Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, deoarece obsesia lui de
a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI.
b. Tu trebuie să demonstrezi că, nu ești ”Mincinosul” de care a făcut vorbire d-na Mihaela Dragu. 
Mingea este în terenul tău și al Maestrului Arsenie Bocancea.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat practic afirmația, 
Valentin Burlacu   
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”). 
- altfel ar fi stat lucrurile. 

09.06.2026                                       Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Angel Tîlvăr, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Ion Cherciu Grama, Mihai Nedelcu, Liviu Macovei, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Giorgica Vatra, Elena Balaban, Catalin Stancu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valerica Zamfirescu, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru, Fanel Stefan Sandru, Poldina Tudor, Titi Purdel, Bitanu Elena, Alin Radu Gurbet, Emil Onea și alții;
- Stimate persoane din lumea reală,
Acest mesaj public are următorul promo:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, 
STILUL Marian Oprișan, MODEL POLITIC pentru politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”” având
MOTTO: Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” -  Arsenie Bocancea
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului special, Valentin Burlacu și în atenția,
a. DENIGRATORILOR mei pe care îi supun ”JIHADULUI”;
b. Politicienilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu care mă aflu în ”RĂZBOI”;
c. INTELECTUALITĂȚII focșănene, plină de ifose, ruptă de realitate, lipsită de demnitate, dar specialistă în EXHIBIȚIONISM PATRIOTIC 
Citez:
1*.
CAPITOLUL I
INFORMAȚII de PRESĂ cu comentariile aferente
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI a EXTERMINAT REPERELE MORALE ale poporului român și a IMPUS MODELUL INTELECTUAL - SLUGĂ fără DEMNITATE de tip Mihail Sadoveanu
B. JUSTIȚIA Regimului Securist Postdecembrist care a DEVALIZAT România
C. Unitatea Militară DIGI - SRI
D. CORUPȚIA din MApN
E. MAFIA Regimului Securist Postdecembrist și DIVERSIUNEA cu DRONA ucraineană
F. CIRC MIORITIC de ”Provincia Europeană Vrancea” sau DISPREȚ POLITIC pentru vrâncenii care au demonstrat și demonstrează comportament de GĂINĂ a lui Stalin
G. Regimul Securist Postdecembrist care a îngenuncheat Sistemul Energetic Național, MINCIUNA COMUNISTĂ își arată colții la RADET București și CIRCUL POLITIC al liderului USR al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru
2*. CAPITOLUL II
CONCLUZII
Prietene special,
În perioada 05-07.06.2026 m-am întâlnit colegii de facultate, ocazie cu care am constatat că vârsta a început să-și spună cuvântul. 
TIMPUL dându-mi dreptate în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mă încearcă un sentiment de compasiune pentru d-na Felicia Varzaru și prietenul Radu Viorel Ursache.
Deși, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, nu am simțit acest lucru și am tratat totul ca o glumă.
Ai numit acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea, ca fiind un EXPERIMENT CIVIC, care are reguli clare de aplicare.
EXPERIMENTUL CIVIC precizat de tine, în condițiile în care am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și nu am făcut jocul nimănui, deci, nu sunt ”TROLL”, ca să folosesc o expresie dragă ție, ar putea fi considerat modul de acțiune al SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE pentru a facilita DEVALIZAREA României de către Regimul Securist Postdecembrist. 
Mesajul public l-am început citându-ți o afirmație, lângă care am adăugat o scriere a 
d-nei Mihaela Dragu, care precizează că, Cel mai periculos om – Mincinosul”.
Comentariile de la scrierea d-nei Mihaela Dragu, consider că sunt clare, de aceea nu mai am nimic de adăugat.
Comentariile de la postarea pe Facebook a scrieriiSIMBIOZA dintre Valentin Burlacu și Ulise Grosu” având 
MOTTO: Grosu Ulise, Nicușor Dan își caută cărarea și, poate, va găsi și drumul, dacă-i mai rămâne timp.” - Valentin Burlacu,
- ar trebui să le dea de gândit denigratorilor mei și politicienilor cu care mă aflu în ”RĂZBOI”. 
Având în divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist, care a DEVALIZAT România, numai două probleme tehnico-economice trebuia inventată o poveste.
Legat de această poveste m-a onorat precizarea,
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Lucru cel mai important nu e numărul mare de idei adunate în mintea ta, ci legătură care le unește.”
În ultimile scrieri am scos în evidență rolul nefast pentru poporul român pe care l-au avut:
a. INSTAURAREA COMUNISMULUI, care a schimbat scara valorilor, iar rezultatul se vede acum, după 37 ani de ”democrație originală”.
b. ȘCOALA COMUNISTĂ, care a avut deviza ”Noi muncim, nu gândim!”.
c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică, deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
Este adevărat că, niciun destinatar al comentariilor mele nu m-a băgat în seamă, dar sunt obișnuit cu un astfel de comportament.
Dacă în ceea ce privește prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie fără ADN”, discutăm de deducții aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea, în cazul persoanelor din LUMEA REALĂ discutăm de CERTITUDINI. 
Legat de acest lucru, mi s-a părut interesantă concluzia,
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,spui ca strămoșii tăi provin de prin Grecia sau Albania. 
Nu știu cât sânge mioritic ai in tine, dar ăstora ,get-beget daco-romani, dacă le-o tragi și prin față și prin spate, nu ciripesc nimic. 
Cică este stilul nostru de a rezista în fața greutăților vieții.” 
În acest moment lucrurile stau în felul următor:
a. Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, deoarece obsesia lui de
a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI.
b. Tu trebuie să demonstrezi că, nu ești ”Mincinosul” de care a făcut vorbire d-na Mihaela Dragu. 
Mingea este în terenul tău și al Maestrului Arsenie Bocancea.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat practic afirmația, 
Valentin Burlacu   
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”). 
- altfel ar fi stat lucrurile. 
09.06.2026                                       Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Victorița Malinoiu, Nicu Vrinceanu, Nicoleta Nicol, Sandina Voicu, Virgil Teodorescu, Mihai Vulpescu, Mihaela Dragu, Ioana Ichim, Radu Viorel Ursache, Mariana Simon și alții;
Stimați prieteni speciali,
Prin acest mesaj public transmis prietenului special, Valentin Burlacu, am pus punct scrierilor de acest tip postate pe Facebook.
1. Nu știu ce ar fi trebuit să fac, în calitate de ”MIJLOC” pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
De asemenea, nu știu ce au urmărit specialiștii Maestrului Arsenie Bocancea în psihologie umană pentru care mi-a spus că sunt cobai.
2. Deoarece am dat Cezarului ce este al Cezarului, comportamentul d-nei Felicia Varzaru de a mima că, nu înțelege cât de grave sunt problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990 am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, mi-a lăsat un gust amar.
3. Comportamentul lui Marius Ichim(stafia jandarm) a demonstrat că, s-a crezut că, aș putea fi ”GĂINA care face ouă de aur”, iar în fina s-a dovedit a fi un cont pont fals.
Acest lucru mi-a permis să pun într-o situație jenantă niște profesioniști în servicii
4. Nu mi-am putut închipui că, niște probleme tehnico-economice de bun simț din domeniile transportului și distribuției energiei electrice se vor confirma în practică așa de târziu.
5. Știu că nu i-a plăcut prietenului special, Valentin Burlacu, că aplicând în practică învățăturile profesorului de bârfă și intrigă pe Facebook, postacul ”orion”, mi l-am făcut ”MIJLOC”, dar nici pe mine nu m-a întrebat Maestrul Arsenie Bocancea dacă vreau să-i fiu ”mijloc”.
6. Ce am avut de demonstrat am demonstrat.
Acum a sosit momentul ca Maestrul Arsenie Bocancea să demonstreze că, știe să facă și altceva, în afară de a băga FRICA în OASE.
Neputința de a-mi trece proba de lucru, nu-l onorează.
7. Dacă mi se va propune o colaborare complementară este bine, dar dacă nu mi se va propune, nu-i niciun bai.
Voi continua să-mi pun în practică propriul plan de acțiune, deoarece nu se știe de unde sare iepurele.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Prin această scriere am pus punct, bătutul apei în piuă prin intermediul Facebook, pentru a obține unt.
Din motive pe care nu le cunosc și nici nu mă interesează se le aflu, i-ați tratat cu aceeași monedă pe ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea și pe prietenul meu special, Valentin Burlacu.
Nu știu dacă voi primi puncte de vedere în legătură cu această scriere, dar consider că, am fost clar prin precizările din promo:
”În acest moment lucrurile stau în felul următor:
a. Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, deoarece obsesia lui de a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI.
b. Tu trebuie să demonstrezi că, nu ești ”Mincinosul” de care a făcut vorbire d-na Mihaela Dragu.
Mingea este în terenul tău și al Maestrului Arsenie Bocancea.”
În ultimele scrieri am scos în evidență rolul nefast pentru poporul român al ȘCOLII COMUNISTE și al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE.
Dacă d-na prof. Florentina Sandru a insinuat că-mi curge venin prin toți porii, mi-ar fi plăcut să-mi răspundă la provocările pe care i le-am făcut, pentru a discuta pe tema învățământului.
După cum ați putut constata, nu mi-a răspuns la provocări nici prof. Emil Onea, care dialoghează foarte mult pe Facebook cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș.
Grosu Ulise
Mihaela Dragu; Stimată Doamnă,
Ieri, 08.06.2026, m-am întâlnit întâmplător pe stradă cu un inspector de la ISJ Vrancea, care îmi este cititor fidel al scrierilor.
Cu acesta am abordat problema învățământului și a faptului că, în opinia mea, 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în lumea ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ - Silviu Brebuleț”, dându-i și exemple concrete.
Acesta nu m-a contrazis, ci m-a aprobat în tot ceea ce susțin.
V-am speculat la maxim comentariul pe care l-ați făcut pe tema învățământului, iar efectul a fost de frecție la un picior de lemn.
Având în vedere optimismul D-voastră, în opinia mea, cam exagerat citez:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face cei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
Nu cunosc dacă Maestrul Arsenie Bocancea și prietenul special, Valentin Burlacu, se simt ”rușinați”, iar dacă se simt cum vor acționa.
Consider că le-am dat muniție, dar castraveți la grădinari nu pot vinde.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile,
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-ar fi trecut proba de lucru și ar fi demonstrat concret precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Calul castrat mai are erectii câtva timp. Din reflex.”
(NOTA: Calul, în opinia prietenului special Valentin Burlacu, este președintele ”OM”).
- altfel ar fi stat lucrurile.
În divergență cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a devalizat România, am niște probleme tehnico-economice nu politice sau de altă natură.
Cu ani în urmă, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, scrierile pe care le postez pe Facebook(blog) sunt salvate.
Având în vedere dialogul cu caracter confidențial pe care l-am avut, avându-l ca subiect pe Maestrul Arsenie Bocancea, îți adresez
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- De ce ar trebui să-l cunosc pe ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, dacă urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de circa 12 ani pe care l-a avut cu mine,
”Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, deoarece obsesia lui de a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI?
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Deoarece ai spus că faci postări pentru cei mulți și proști, așa cum bine știi, te-am suspectat că, pentru prestația de pe Facebook primești un tain de la președintele Marian Oprișan.
- Timpul a confirmat gravitatea problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pentru susținerea cărora, începând cu anul 1990, am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, de care am vrut să o conving în urmă cu circa 7 ani pe d-na Felicia Varzaru, iar aceasta a mimat că, nu înțelege ce vreau să-i spun.
Preocuparea d-nei Felicia Varzaru era de a-i încuraja pe Dragomir Lucian și Gurguiatu Sandu să mă denigreze prin intermediu Facebook.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Te încearcă un sentiment de jenă, pentru că m-ai făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru pentru comportamentul pe care l-a avut, urmare a întineririi cu circa 30 ani la care am vrut să o supun?
Grosu Ulise
Sandina Voicu; Stimată Doamnă,
În opinia mea, aranjamentul dintre conducerea NATO și conducerea Ucrainei pentru distrugerea portului Constanța, așa cum rezultă dintr-o postare pe care ați făcut-o pe Facebook, dacă este adevărată, este FOARTE GRAVĂ.
Eu v-am distribuit postarea pe pagina mea de Facebook, dar după cum puteți constata nicio persoană din lumea reală, care a luat la cunoștință de această informație, nu și-a spus punctul de vedere.
La CAPITOLUL I al acestei scrieri este punctul ”E. MAFIA Regimului Securist Postdecembrist și DIVERSIUNEA cu DRONA ucraineană”.
Eu am distribuit la greu pe Facebook, precizarea,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,citește OUG 83/1999!
Aceasta ordonanță reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale.
Așa și-au recăpătat ungurii ....Ardealul.
Cu OUG 94/2000, OUG 83/1999,Legea 165/2013.
Cu mânuța noastră le-am, dat.”
- dar fără niciun efect.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- De ce considerați că, destinatarii comentariilor de mai sus m-au ignorat?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă,
Așa cum rezultă și din această scriere, lupta pe care am dus-o împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist de la nivel central, care a DEVALIZAT România, a avut un plan, pe care l-am făcut public și pe care l-am respectat întocmai.
Planul de acțiune a prevăzut COLABORAREA COMPLEMENTARĂ cu Maestrul Arsenie Bocancea.
UNIVERSUL a decis, iar Baba Vanga a prezis că, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să intre în pielea ”Măgarului Troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Maestrul Arsenie Bocancea a intrat în pielea unui luptător în Legiunea Străină Franceză, pentru a șterge urmele lăsate de Marius Ichim(stafia jandarm), iar această acțiune a fost motiv de ironie.
Prietenul special, Valentin Burlacu, a intrat în pielea ”Măgarului troian de Țara Vrancei”, în relația cu deputatul PNL de Vrancea, Ciobotaru Dragoș, dar efectul a fost același ca în cazul acțiunii mele, prin care în urmă cu circa 7 ani, am vrut să o întineresc cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Fostul meu prieten, Ion Olaru, a spus că, ”A fost martor la devalizarea României.”
Cu fostul prieten, Ion Olaru, am avut o discuție contradictorie pe tema circului pe care George Simion l-a făcut în fața gardului de la conacul președintelui Marian Oprișan.
Când Maestrul Arsenie Bocancea mi-a ”ridicat o minge la fileu”, am îngropat-o în terenul deputatului AUR de Vrancea, Georgel Badiu.
Urmare a acestei acțiuni, Ion Olaru m-a ejectat din lista de prieteni pe Facebook.
Rezultatul RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu ”finul” d-nei Mariana Simon, l-am precizat în concluziile de la această scriere:
”Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să se SPELE de RUȘINE, deoarece obsesia lui de
a-mi găsi niște ȘEFI INEXISTENȚI, l-a dus în zona PENIBILULUI.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:

- Care este cauza pentru care România este condusă numai de TRĂDĂTORI de NEAM și ȚARĂ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu