Dupa accidentul aviatic din
Muntii Apuseni s-a facut putin tam-tam pe seama INCOMPETENTEI celor care ar fi
trebuit sa determine cu precizie locul prabusirii avionului, dar cum la
mijloc era CLOACA din serviciile secrete si speciale din Romania, la un moment
dat s-a asternut tacerea.
De altfel, nu mai este un secret pentru nimeni ca daca in restul fostelor
tari comuniste ECONOMIILE NATIONALE nu au fost distruse, iar exemplul cel mai
bun in acest sens este Polonia, in Romania, de la semnalul dat de Petre
Roman ca "INDUSTRIA ROMANIEI este un morman de fiare vechi", la 25 de ani de
la acest "SEMNAL" Romania nu mai are industrie, bancile apartin strainilor,
padurile sunt taiate de straini, iar rezervele de hidrocarburi si minereu din
subsolul tarii au fost vandute tot strainilor.
Aceasta situatie ma duce cu gandul la poezia Doina a lui Mihai
Eminescu.
Prezenta varianta se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.
Prezenta varianta se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.
DOINA-varianta necenzurata
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta singurătate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a călare
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacă
Săracă tară , săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvată pruncii
Si sub mână de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român săracu
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Si-i străin în tara lui.
Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce văd si ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sărace, român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra singurătate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacă
Si izvoarele îi seacă
Săraca, tară , săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost misel
Secă-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seacă
Săracă, tară, săracă!
Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Lasă Arhimandritului
Toată grija schitului
Iară grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău…
Tu te-naltă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară
Dati în seama ciorilor
Ș-a spânzuratorilor.
Ștefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-asteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Căpătâni de grecotei
Grecoteii si străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Saracă, tară, săracă!
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta singurătate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a călare
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacă
Săracă tară , săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvată pruncii
Si sub mână de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român săracu
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Si-i străin în tara lui.
Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce văd si ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sărace, român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra singurătate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacă
Si izvoarele îi seacă
Săraca, tară , săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost misel
Secă-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seacă
Săracă, tară, săracă!
Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Lasă Arhimandritului
Toată grija schitului
Iară grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău…
Tu te-naltă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară
Dati în seama ciorilor
Ș-a spânzuratorilor.
Ștefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-asteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Căpătâni de grecotei
Grecoteii si străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Saracă, tară, săracă!
Daca la sfarsitul secolului XIX Romania era perceputa de Mihai Eminescu
asa cum rezulta din poezia Doina, in opinia mea, dupa 25 de ani de
"democratie originala", Romania este cam in aceeasi situatie din punct de
vedere economic ca la sfarsitul secolului XIX.
Cei care au adus in cei 25 de ani de "democratie originala" Romania
la SAPA de LEMN nu sunt greu de depistat si, desi nu cred ca acestia vor fi
PEDEPSITI pentru DEZASTRUL economic din Romania, eu cred ca lucrurile se
vor schimba radical in urmatorii ani in Romania, deoarece POPORUL ROMAN va
iesi din starea de LETARGIE si LANCEZEALA in care se complace de 25 de
ani.
In legatura cu aducerea la SAPA DE LEMN a POPORULUI ROMAN in cei 25 de
ani de "democratie originala", eu sunt in totalitate de acord cu analistul
economic Ilie Serbanescu, care pretinde ca pentru aceasta actiune a existat un
plan de actiune, pe care tradatorii de neam si tara care au format si formeaza
Regimul Securist Postdecembrist l-au aplicat INTOCMAI.
Ce ma indreptateste sa cred ca Regimul Securist Postdecembrist poate
fi trecut pe "linie moarta" de catre POPORUL ROMAN?
- Faptul ca eu am reusit ca in 10 ani, de unul singur, fara a face
jocul nimanui, sa determin Sistemul din Provincia Europeana Vrancea, care de
25 de ani functioneaza ca un "ceas elvetian" cu efectele economice pentru Tara
Vrancei care se vad la tot pasul, "SA-SI LUMINEZE FATA".
Pentru a se vedea ca nu bat campii cand fac afirmatia de mai sus,
anexez CONCLUZIILE SCRISE depuse la Curtea de Apel Galati pentru termenul
din data de 09.11.2015 (dosar nr.446/91/2015), unde sunt in proces cu
CL Focsani.
Din aceste CONCLUZII SCRISE rezulta clar ca Sistemul din Provincia
Europeana Vrancea si-a subordonat JUSTITIA pentru a LEGALIZA JEFUIREA unei
colectivitati, respectiv pe cetatenii mun. Focsani, aspect care, in opinia
mea, este INCOMPATIBIL cu un stat de drept asa cum se vrea a fi
Romania.
Dupa cum se poate vedea, toate afirmatiile pe care le fac in CONCLUZIILE
SCRISE au la baza HOTARARI DE INSTANTA date intr-un total DISPRET fata de
lege, numai pentru a servi interesele Sistemului din Provincia Europeana
Vrancea, si nu pareri de postaci spuse sub anonimat.
Daca eu am reusit sa demonstrez acest lucru, fara a avea nici un
colaborator si fara a face jocurile politice ale nimanui, daca am fi mai
multi, Sistemul din Provincia Europeana Vrancea ar fi mintenas EJECTAT sau
"ejaculat" daca este sa citez un "mare om politic-fanion" al celor 25 de ani
de "democratie originala", respectiv Vanghelie Marian.
Deoarece evenimentele tragice de la Clubul Colectiv sunt o urmare a
coruptiei si cardasiei care domneste in clasa politica si in institutiile
publice din Romania, sunt curios sa vad care va fi reactia POPORULUI ROMAN
vis a vis de aceasta stare de fapt.
Revenind pe plaiuri mioritice de Tara Vrancei, intr-un articol intitulat
"Justiţia rupe din Parcul Teatrului pentru un moşier parvenit", publicat
de Silvia
Vrinceanu Nichita
pe
2015-10-30 21:45:00
in Ziarul de Vrancea, se afirma :
"In urma unei
adevărate mascarade juridico-imobiliare, moştenitorul Marian Bobocea are şanse
să rupă o bucată bună din zona verde de la Teatrul Municipal.Cert este că în urma unei soluţii din aprilie, Curtea de Apel Galaţi l-a însărcinat pe expert "să identifice o suprafaţă de teren ce ar putea fi dată în compensare reclamantei", teren găsit, iată, tocmai în parcul teatrului. Situaţie de care municipalitatea cu siguranţă ştie. Dacă lucrurile vor fi lăsate să decurgă cu aceeaşi indolenţă şi complicitate ca şi până acum, avem toate şansele ca în mandatul actualului primar Decebal Bacinschi parcul de la Teatru să-şi schimbe proprietarul".
Corobarand
cele afirmate de d-na Silvia Vranceanu Nichita in articolul
"Justiţia rupe din Parcul Teatrului pentru un moşier parvenit" cu
experienta mea din instanta, in care juristii Primariei Focsani, care
reprezentau aceasta institutie publica, "isi taiau creanga de sub picioare" in
procesele avute cu mine, afirm fara teama de a GRESI ca este o complicitate
intre autoritatile publice ale mun. Focsani si "mosierul parvenit" in ceea ce
priveste aceste "retrocedari" cusute cu ata alba, despre care presa locala a
scris destul de mult.
In ceea ce priveste ingineria finaciara de la CUP Focsani, eu am niste
amintiri foarte interesante, in sensul ca:
a. In anii 2007 si 2008 am tot incercat sa-i conving
pe consilierii PDL din CL Focsani, in frunte cu d-na Mirela Bazana, sa nu
mai voteze maririle de pret la mc de apa, dar cand am reusit sa-i conving de
acest aspect imediat, acestia au fost chemati de Jan Vranciu sau Lica
Panciu, care le-a dispus "sa-si taie creanga de sub picioare si pe cale de
consecinta au executat intocmai dispozitia politica;
b.
Desi juristii din Primaria Focsani stiau la fel de bine ca si mine ca SC CUP
Focsani calculeaza GRESIT pretul mc de apa vandut focsanenilor incepand cu
anul 2000, cu toate acestea, nici unul dintre acestia nu i-a adus la
cunostinta primarului Decebal Bacinschi ca REFUZA sa-si taie creanga de sub
picioare;
Pentru amuzament, prin intermediul rubricii de comentarii la
articolele publicate de ziarul Monitorul de Vrancea, ma mai intretin cu
diversi postaci a caror identitate nu o cunosc.
Dintre acesti postaci se detaseaza net postacul "Piscoci-CAMELEON",
caruia se pare ca ii stau pe creier, deoarece sunt putine zilele in care
nu-mi trimite "bezele" prin intermediul comentaritei la ore mici din
noapte.
Deoarece eu am o DIVERGENTA PRINCIPIALA cu d-na senator Sorina
Placinta si dl. deputat Razvan Mustea legata de JOSNICIA INCALIFICABILA
prin care PDL Vrancea a dispus internarea mea fortata la Psihiatrie in data de
11.12.2010, la articolul intitulat "ENET a dat afara 80 de angajati.
.......", publicat de ziarul Monitorul din data de 29.10.2015, postacul
"Piscot-CAMELEON", sub pseudonimul "piscot", mi-a transmis urmatorul mesaj in
legatura cu cei doi oameni politici mioritici de Vrancea amintiti mai
sus:
"Belise nebunaticule, eu ti-am spus ca nici Sorina, nici
Razvanel nu sunt interesati de o intalnire cu tine pentru ca esti cam psihopat
si spui numai tampenii fara nicio valaore. Dar iti pot mijloci o dezbatere cu
o capra sau mai bine cu o caramida. Tu te postezi sub balconul meu si eu iti
trimit caramida sa dezbati public cu ea. DE piscot, postat pe 29.10.2015, la
07;31" , iar replica mea a fost :
@"piscot" Iubitzel, faptul ca Sorina si Razvanel, asa cum afirmi tu,
demonstreaza LASITATE si LIPSA DE DEMNITATE, in ciuda porcoilui de bani pe
care il au sub fund, mie imi inspira mila si compasiune. De altfel, afirmatia
ta confirma teoria lui Lenin care spune ca "burghezia proletara va fi mult mai
periculoasa in comparatie cu burghezia inceputului de secol XX". Este
regretabil ca Sorina si Razvenel nu au cunostinta de poezia Dusmancele a lui
George Cosbuc, unde se afirma "Bogata-s pupă boii-n bot, Imbătrânind cu boi cu
tot!" si nici de faptul ca atunci cand incetam sa mai facem umbra pamantului,
nu luam cu noi NIMIC, in afara de faptele rele si bune pe care le-am facut
atata timp cat am fost chiriasi pe pamant. Apropo, daca este asa cum spui in
legatura cu Sorina si Razvanel, ai cunostinta despre cauza motivului pentru
care d-na Sorina Placinta a construit o biserica ? Nota: Conform unei postari
de pe blog facauta de d-na senator Sorina Placinta, ar conduce la concluzia ca
Domnia Sa si-a construit biserica pentru a-i fi loc de meditatii erotice.
(Ulise Grosu, postat pe 29.10.2015, la 08;16)
In opinia mea, membrul Sistemului din Provincia Europeana Vrancea cu un
"pitoresc" aparte este primarul Decebal Bacinschi, despre care cred
ca nu mai exista un primar de resedinta de judet in Romania care sa-i
dispretuiasca asa de mult pe cei care l-au votat, asa cum a facut si face
Domnia Sa.
Cand fac o astfel de afirmatie, nu am in vedere faptul ca eu il consider
pe dl. primar Decebal Bacinschi autorul moral al celor 25 de ani de UMILIRE
PROFESIONALA si nu numai, de care am avut parte.
Pe ce ma bazez cand fac o astfel de afirmatie?
a. Umilirea mea profesionala a inceput in momentul in care am
refuzat sa-i proiectez reteaua de joasa tensiune prin care "omul de afaceri"
Decebal Bacinschi si-a alimentat cu energie electrica Hanul de la Km
25.
Motivul acestui refuz a fost determinat de faptul ca instalatia
electrica in cauza a fost executata ATEHNIC, lucru pe care il pot demonstra si
in prezent;
b. Primarul Decebal Bacinschi a fost unul dintre cei patru "crai"
membri ai Sistemului din Provincia Europeana Vrancea care au decis in anul
2005 ca trebuie sa mi se desfaca DISCIPLINAR contractul de munca deoarece
mi-am permis sa GANDESC.
Daca cei patru "crai" au crezut ca dupa desfacerea contractului meu de
manca de la ENET voi proceda asa cum a procedat dl. Horia Furtuna cand,
dupa ce a fost UMILIT prin modul in care a fost demis de la conducerea CCIA
Vrancea, atunci cand i s-a oferit postul de vice la CJ Vrancea a sarutat
maini, picioare si parti moi, eu cred ca dupa ce acestia vor citi anexa 1 de
la prezentul "eseu" isi vor da seama ca s-au INSELAT AMARNIC.
Cinismiul primarului Decebal Bacinschi fata de focsanenii care l-au votat
rezulta din urmatoarele :
a. L-a platit si-l plateste pe "eminenta cenusie" a Primariei
Focsani, Cazaciuc Dan, cu un salariu de NABAB numai pentru a intocmi
raspunsuri in bataie de joc la petitiile formulate de cetatenii mun.
Focsani;
b. A facut-o pe "indignatul" atunci cand s-a constatat ca
Mausoleul Eroilor Focsani a fost vandalizat, inainte de sarbatorirea Zilei
Armatei din anul 2015, dar a uitat de faptul ca in data de 1 Decembrie 2013
la Focsan au fost profanate insemnele nationale ale Romaniei, prin faptul ca,
probabil, cineva a vrut sa se amuze vazandu-l pe prefectul "liberal" Popescu
Catalin avand culoarea rosie (culoarea PSD) in mijlocul cocardei tricolore si
nu culoarea galbena (culoarea PNL).
Deoarece atunci s-a considerat ca fiind principalul vinovat pentru
aceasta profanare de insemne nationale "eminenta cenusie" a Primariei Focsani,
Cazaciuc Dan, imediat primarul Decebal Bacinschi a sarit in apararea
acestuia;
c. Dupa ce ani de zile a ignorat petitiile mele, prin care il
atentionam ca procesele CUP-ENET sunt o prostie, punandu-l pe Cazaciuc Dan
sa-mi dea raspunsuri in bataie de joc la aceste petitii, prin HCL Focsani
nr.3/2015, dl. primar Decebal Bacinschi doreste ca acest prejudiciu, care este
in valoare de circa 5 milioane de euro, sa fie platit de catre focsani si nu
de cei care se fac vinovati, conform legii 215/2001, de NEGLIJENTA IN
SERVICIU;
d. Pentru acoperirea acestui prejudiciu de circa 5 milioane de
euro, rezultat in urma falselor procese CUP-ENET, primarul Decebal
Bacinschi a initiat multe hotarari de CL Focsani, mimand ca din aceste
mariri de capital se platesc facurile ENET catre furnizorul de gaz
metan.
In legatura cu acest aspect, prin faptul ca CL Focsani in ansamblul lui a
demonstrat un DISPRET TOTAL fata de focsaneni si a votat HCL Focsani
nr.3/2015, eu sunt hotarat sa "mor de gat" cu acesti consilieri, incepand
din "dreapta" cu bufonii CL Focsani, Trofin Tudorel si Ilie Lilian, si
terminad in "stanga" la consilierii Luminita Balaban si Enache Patrascu, dupa
ce in prealabil am trecut si pe la "extrema stanga", economistul de Stefan
Gheorghiu, specialist in batut campii atunci cand vorbeste in CL Focsani, Radu
Nitu.
De ce atata INCRANCENARE din partea mea in aceasta speta?
- Deoarece prejudiciul de circa 5 milioane euro, rezultat in urma
falselor procese CUP-ENET, este rezultatul INDIFERENTEI cu care primarul
Decebal Bacinschi, impreuna cu SLUGOII Domniei Sale, capitol la care fruncea
este reprezentata de Cazaciuc Dan si nu numai, au tratat aceasta problema de
interes public sustinuta de mine.
Practic, aceasta suma reprezinta o parte din efectul IGNORARII
GANDIRII mele, pentru care primarul Decebal Bacinschi, impreuna cu alti trei
membri de baza ai Sistemului din Provincia Europeana Vrancea, au decis in anul
2005 ca trebuie sa mi se desfaca DISCIPLINAR contractul de munca, iar JUSTITIA
"independenta" si subordonata acestui SISTEM a decis, prin decizia 619/2006 a
Curtii de Apel Galati pronuntata in dosarul nr.3906/44/2006, ca TREBUIE sa mi
se desfaca DISCIPLINAR contractul de munca de la ENET pe motiv ca mi-am permis
sa GANDESC.
e. Pentru a "LEGALIZA" prin votul CL Focsani ingineria finaciara
de la CUP Focsani, prin care, incepand cu anul 2000, focsanenii sunt "furati
ca in codru", primarul Decebal Bacinschi i-a cumparat votul "liberalului"
Stan Gheorghe, inlesnidu-i acestuia un schimb de terenuri foarte avantajos cu
Primaria Focsani.
Tot acest efort SUPRAOMENESC al primarului Decebal Bacinschi nu a ajutat
la nimic, deoarece ceea ce am avut de demonstrat am demonstrat la Camera
Auditorilor Finaciari din Romania.
Personal, am avut impresia ca si DISPRETUL fata de cei care te-au votat are o limita minima si o limita maxima.
Iata ca primarul Decebal Bacinschi mi-a demonstrat ca teoria mea, amintita mai sus, este o simpla fictiune.
Ce am in vedere cand fac o astfel de afirmatie ?- Faptul ca inainte de alegerile parlamentare din anul 2012 primarul Decebal Bacinschi, impreuna cu liderul USL din CL Focsani, Catalin Vrabie, au adunat administratorii de bloc din mun. Focsani in sala de sedinte a CL Focsani pentru a le spune acestora ca Domniile Lor vor "rezolva problema ENET dupa modelul CUP Focsani"
In conditiile in care primarul Decebal Bacinschi stia de MEGAEXCROCHERIA de la CUP Focsani prin care, incepand cu anul 2000, focsanenilor li se calculeaza GRESIT pretul la mc de apa si canal, cat de CINIC ar trebui sa fii ca OM pentru a aduna administratorii de bloc din mun. Focsani ca sa-i prostesti pe fata?
Prin HCL Focsani nr.3/2015, politrucii Decebal Bacinschi si Catalin Vrabie au demonstrat ca nu au GLUMIT cand i-au prostit pe fata pe administratorii de bloc din mun. Focsani inainte de alegerile parlamentare din anul 2012.
In aceste conditii, eu sunt HOTARAT sa le demonstrez politrucilor Decebal Bacinschi si Catalin Vrabie ca nu s-a rasturnat caruta cu prosti la Focsani, cum au demonstrat ca sunt CONVINSE Domniile Lor.
Personal, am avut impresia ca si DISPRETUL fata de cei care te-au votat are o limita minima si o limita maxima.
Iata ca primarul Decebal Bacinschi mi-a demonstrat ca teoria mea, amintita mai sus, este o simpla fictiune.
Ce am in vedere cand fac o astfel de afirmatie ?- Faptul ca inainte de alegerile parlamentare din anul 2012 primarul Decebal Bacinschi, impreuna cu liderul USL din CL Focsani, Catalin Vrabie, au adunat administratorii de bloc din mun. Focsani in sala de sedinte a CL Focsani pentru a le spune acestora ca Domniile Lor vor "rezolva problema ENET dupa modelul CUP Focsani"
In conditiile in care primarul Decebal Bacinschi stia de MEGAEXCROCHERIA de la CUP Focsani prin care, incepand cu anul 2000, focsanenilor li se calculeaza GRESIT pretul la mc de apa si canal, cat de CINIC ar trebui sa fii ca OM pentru a aduna administratorii de bloc din mun. Focsani ca sa-i prostesti pe fata?
Prin HCL Focsani nr.3/2015, politrucii Decebal Bacinschi si Catalin Vrabie au demonstrat ca nu au GLUMIT cand i-au prostit pe fata pe administratorii de bloc din mun. Focsani inainte de alegerile parlamentare din anul 2012.
In aceste conditii, eu sunt HOTARAT sa le demonstrez politrucilor Decebal Bacinschi si Catalin Vrabie ca nu s-a rasturnat caruta cu prosti la Focsani, cum au demonstrat ca sunt CONVINSE Domniile Lor.
f. In opinia mea, CINISMUL primarului Decebal Bacinschi depaseste cu
mult CINISMUL comunistilor anilor "60.
Pe ce ma bazez cand fac o astfel de afirmatie ?
- Pe faptul ca, desi i-am spus direct de multe ori primarului Decebal
Bacinschi ca-l consider vinovat moral pentru cei 25 de ani de UMILIRE
PROFESIONALA de care am avut parte, acesta, prin SLUGOII Domniei Sale, nu
mi-au permis sa detin nici una din functiile de gropar sau lucrator la spatii
verzi in mun. Focsani dupa ce inspectorul Stiru Cristinel a executat
dispozitia politica de a ma face SOMEROI.
Amintesc ca in anul 1962, cand au fost amnistiati supravetuitorii IADULUI
inchisorilor politice din Romania, acestor supravetuitori li s-a asigurat un
loc de munca, ce-i drept cu mult sub pregatirea profesinala a acestor
supravetuitori, dar nu au fost lasati sa moara de foame, asa cum poate are
impresia primarul Decebal Bacinschi ca se va intampla in cazul
meu.
g. Daca in cele aratate mai sus am aratat valoarea d-lui
Decebal Bacinschi ca primar, valoarea Domniei Sale ca inginer constructor se
vede prin modul in care a fost "reamenajata" Piata Unirii si Gradina Publica
din mun.Focsani.
Fac precizarea ca in anul 2006 mi s-a spus ca nu am nici o sansa de
castig in lupta mea, deoarece SISTEMUL este foarte puternic, conditie in
care as avea mult de castigat daca as uita de ingineria finaciara de la CUP
Focsani.
Cum eu, cand am ridicat problema ingineriei finaciare de la CUP
Focsani, "nu am plecat caine surd la vanatoare, ci am stiut in ce ma bag,
raspunsul meu a fost ca "ingineria finaciara de la CUP Focsani este
NENEGOCIABILA".
Cat de puternic a fost Sistemul din Provincia Europeana Vrancea in
fata mea, se vede din anexa 1.
In conditiile in care in perioada 2006-2010 eu am preferat sa traiesc
din munca de salahor, infrutand toate JOSNICIILE pe care mi le-a facut
Sistemul din Provincia Europeana Vrancea, in acest moment NU prea sunt dispus
sa primesc lectii de morala de la politruci si jurnalisti mioritici de Tara
Vrancei si cu atat mai putin de la postaci anonimi, indiferent cum se numesc
ei, prin intermediul comentaritei.
Asa cum am aratat si in "eseul" "Tara Vrancei "Provincie Europeana"
sau GUBERNIE!?", postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, pentru mine este un mare mister de
ce in mun. Focsani este asa de multa LASITATE si LIPSA DE DEMNITATE, in
conditiile in care Tara Vrancei a fost printre ultimile redute castigate de
comunisti.
Intrebarea fireasca care se pune intr-o astfel de situatie, ar putea
fi:
Focsanenii nu stiu ca SOMNUL RATIUNII NASTE MONSTRI ?
02.11.2015
Ulise Grosu
Anexa 1
Curtea de Apel Galati
Sectia Contencios Administrativ
si Fiscal
DOMNULE
PRESEDINTE,
CONCLUZII
SCRISE
prin care solicit admiterea recursurului,
casarea sentintei civile nr.397/2015, a Tribunalului Vrancea-Sectia de
Contencios Administrativ si Fiscal, pronuntata in dosarul
nr.446/91/2015, anularea HCL Focsani nr.3/2015 si obligarea
paratului, CL Focsani, la plata a 150 lei cheltuieli de judecata, reprezentand
taxa de timbru platita in acest dosar,
Lenin afirma in urma cu mai bine de un secol
ca "Burghezia proletara va fi mult mai periculoasa decat burghezia
inceputului de secol XX".
Daca despre temutele TRIBUNALE
MUNCITORESTI ale anilor "50, cand JUSTITIA subordonata Partidului
Comunist Roman a trimis in inchisorile politice reperele morale ale
Romaniei-Interbelice in numele "interesului" POPORULUI ROMAN, prezentul
dosar nr.446/91/2015, aflat pe rol la Curtea de Apel Galati, reprezinta o
ultima "caramida" a luptei mele din ultimii 10 ani, prin care pot demonstra ca
un "grup de interese" sau o "burghezie proletara", daca este sa-l citez pe
Lenin, care conduce mun. Focsani si jud. Vrancea si-a SUBORDONAT JUSTITIA
pentru a LEGALIZA JEFUIREA UNEI COLECTIVITATI, respectiv pe cetatenii mun.
Focsani.
Pe ce ma bazez cand fac o astfel de afirmatie
FOARTE GRAVA, incompatibila cu un stat de drept si cu atat mai putin
cu un stat membru UE, asa cum se vrea a fi Romania?
La prezentul dosar se afla anexate urmatoarele
inscrisuri :
1. Decizia civila nr.619/25.09.2006(pag.1 si pag. 6) a Curtii de Apel Galati (pag. 22-23 din dosar) prin care judecatorii Ion Ionici, Vasile Susanu si Marioara Coinacel DECID ca, citez: "reclamatul (n.r. subsemnatul) si-a permis sa conteste modul de calcul al energiei termice" facturata unor abonati ai ENET la care nu fusese montate gigacalorimetre (aparate de masura a energiei termice), iar pentru o astfel de "INFRACTIUNE" a fost TEMEINIC si LEGAL sa mi se desfaca DISCIPLINAR contractul de munca.
Pentru a se vedea ca refuzul meu de a semna
niste documente prin care unor cetateni ai mun. Focsani, abonati ai ENET,
li s-a facturat in plus energie termica a fost INTEMEIAT, rezulta clar din
referatul nr. 6328/16.06.2006 intocmit de Politia Vrancea, de unde rezulta ca
in iarna 2005-2006 abonatilor ENET a caror energie termica-incalzire nu a fost
contorizata li s-a facutrat in plus cu un total de 2871105,85 lei RON fara
TVA. Filele 8-15.(pag.28 din dosar)
Ce face Tribunalul de pe langa Judecatoria
Focsani prin procurorul Tarlea Florin?- Solutioneaza cu NUP plangerea mea
penala in speta privind facturarea in plus de energie termica la abonatii ENET
a caror energie termica nu era contorizata, trimite dosarul in instanta fara
ca eu, in calitate de petent, sa fi facut o cerere in acest sens, de la dosar
dispar filele 8-15 despre care se face vorbire in procesul-verbal nr.
6328/16.06.2006 intocmit de Politia Vrancea, iar prin sentinta penala
nr.1078/2007 a Judecatoriei Focsani, pronuntata in dosarul 2665/231/2007,
judecatorul Lenuta Harabor constata in baza unor probe, probabil numai de
Domnia Sa cunoscute, ca nu exista diferente intre cantitatea de energie
termica facturata la abonatii ENET a caror energie termica a fost contorizata
si cantitatea de energie termica la abonatii ENET la care energia termica nu a
fost contorizata, decizie care este in contradictie totala cu
procesul-verbal nr. 6328/16.06.2006 intocmit de Politia Vrancea, aflat la
dosar.(pag.29 din dosar)
Este posibil ca pentru DISPRETUL manifestat fata de cetatenii mun. Focsani, prin modul in care in anul 2006 procurorul Tarlea Florin a solutionat cu NUP doua plangeri penale ale mele, una facuta in speta privind facturarea in plus de energie termica la abonatii ENET fara gigacalorimetre, unde pentru refuzul meu de a semna aceste ilegalitati mi s-a desfacut DISCIPLINAR contractul de munca si alta in speta care priveste calculul gresit al pretului la mc de apa vandut de CUP Focsani incepand cu anul 2000, a facut ca in prezent procurorul Tarlea Florin sa detina functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea.
Este posibil ca pentru DISPRETUL manifestat fata de cetatenii mun. Focsani, prin modul in care in anul 2006 procurorul Tarlea Florin a solutionat cu NUP doua plangeri penale ale mele, una facuta in speta privind facturarea in plus de energie termica la abonatii ENET fara gigacalorimetre, unde pentru refuzul meu de a semna aceste ilegalitati mi s-a desfacut DISCIPLINAR contractul de munca si alta in speta care priveste calculul gresit al pretului la mc de apa vandut de CUP Focsani incepand cu anul 2000, a facut ca in prezent procurorul Tarlea Florin sa detina functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea.
2. La "REPLICA LA INTAMPINAREA CL
FOCSANI NR 45444/03.09.2015", inaintat Curtii de Apel Galati, am anexat
adresa CAFR nr. 24448/08.06.2008, Hotararea CAFR nr.1 DIS din 27 mai 2008 si
Decizia CAFR-COMISIA DE APEL nr.1/2009, din care rezulta ca este GRESIT
auditul intocmit de auditorul Trus Emilia din care rezulta ca SC CUP Focsani
calculeaza corect pretul la mc de apa vandut de CUP Focsani.
Urmare a audierii mele la Camera Auditorilor
Finaciari din Romania in speta privind auditul intocmit de auditorul Trus
Emilia, am inteles ca Primaria Focsani a emis un inscris din care rezulta
ca auditul in cauza nu a produs efecte juridice si acesta a fost motivul
pentru care auditorul Trus Emilia a primit o sanctiune mai blanda.
La anexa 2 a MOTIVELOR DE RECURS
inaintate Curtii de Apel Galati am prezentat un inscris intitulat
"INGINERIA FINACIARA DE LA CUP FOCSANI SI BUZUNARUL FOCSANENILOR",
unde demostrez ca auditul intocmit de auditorul Trus Emilia produce si in
prezent efecte juridice.
Avand in vedere ca in prezent DNA Ploiesti
are in lucru un dosar intr-o speta identica celei de la CUP Focsani
de care am amintit mai sus, la APA NOVA Bucuresti, intrebarea normala si
fireasca este: de ce prin 6(sase) hotarari de instanta mi s-a REFUZAT accesul
la o informatie de interes public, respectiv structura pretului de cost a mc
de apa vandut de CUP Focsani si ce s-a urmarit in fapt prin acest REFUZ?
Aceasta incalcare a legii, mi-a fost facuta prin
urmatoarele hotarari de instanta :
a. Hotararea civila nr 40/20.03.2007 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul 88/91/2007 -judecator Mihai Stoian;
b. Decizia nr.282/R/30.08 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul 88/91/2007-judecator Ioan Apostu, judecator Angelica Ciobotaru si judecator Vasile Susanu;
c. Sentinta civila nr. 458/17.06.2008 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul nr. 718/91/2008- judecator Mariela Dibus
d. Decizia nr.605/23.10.2008 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul nr. 718/91/2008-judecator Dorina Vasile, judecator Vasile Susanu si judecator Mariana Trofimescu;
e. Sentinta civila nr. 430/04.12.2009 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul 2322/91/2009- judecator Silva Duta;
f. Decizia nr. 598/22.04.2010 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul 2322/91/2009, judecator Dorina Vasile, judecator Vasile Susanu si judecator Mariana Trofimescu.
a. Hotararea civila nr 40/20.03.2007 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul 88/91/2007 -judecator Mihai Stoian;
b. Decizia nr.282/R/30.08 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul 88/91/2007-judecator Ioan Apostu, judecator Angelica Ciobotaru si judecator Vasile Susanu;
c. Sentinta civila nr. 458/17.06.2008 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul nr. 718/91/2008- judecator Mariela Dibus
d. Decizia nr.605/23.10.2008 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul nr. 718/91/2008-judecator Dorina Vasile, judecator Vasile Susanu si judecator Mariana Trofimescu;
e. Sentinta civila nr. 430/04.12.2009 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul 2322/91/2009- judecator Silva Duta;
f. Decizia nr. 598/22.04.2010 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul 2322/91/2009, judecator Dorina Vasile, judecator Vasile Susanu si judecator Mariana Trofimescu.
3. Pentru a fi compromis ca persoana,
urmare a problemelor de interes public sustinute de mine, se DISPUNE
POLITIC, in data de 11.12.2010, internarea mea fortata la Psihiatrie, fara ca
eu in prealabil sa fi tulburat linistea si ordinea publica sau sa fiu
inregistrat ca fiind o persoana cu tulburari psihice.
In anexele de la raspunsul meu scris la intampinarea CL Focsani inaintata Tribunalului Vrancea (pag 18 din dosar) sunt prezentate copiile unor inscrisuri privind internarea mea fortata la Psihiatrie.
In anexele de la raspunsul meu scris la intampinarea CL Focsani inaintata Tribunalului Vrancea (pag 18 din dosar) sunt prezentate copiile unor inscrisuri privind internarea mea fortata la Psihiatrie.
Anexez copia sentintei penale nr. 91/2012 a
Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul 791/91/2011 de catre judecatorul
Dorel Harbor, prin care se considera ca este firesc si normal ca in Romania
un cetatean sa fie dus pentru a fi internat fortat la Psihiatrie daca isi
permite sa deranjeze politicieni cu petitii in care ridica probleme de interes
public.(anexa 1)
In prezenta speta sunt in proces cu Statul Roman
la CEDO, proces care s-a judecat cu celeritate.
4. Anexez decizia nr.1286/2015 a Curtii
de Apel Galati, pronutata in dosarul numarul 2722/91/2014, unde am avut un
litigiu cu CL Focsani intr-o speta care privea tot modul in care sunt
cheltuiti bani publici de catre Primaria Focsani si unde judecatorii Virginia
Mariana Dimitriu, Emilia Lenuta Panturu si Gina Ignat considera ca, citez :
"reclamatul (n.r subsemnatul) nu a justificat nici in recurs interesul sau in
furnizarea informatiilor de interes public si cu atat mai putin nu a dovedit
suferirea vreunui prejudiciu rezultat din neobtinerea respectivelor
informatii, asa incat actiunea sa, se priveste si de catre Curte drept
nefondata, vadit tendentioasa si sicanatorie, urmand a mentine hotararea
primei instante de infirmare a actiunii reclamantului, dand astfel eficienta
disp. art. 498 C pr. civ."
Din motivarea deciziei nr. 1286/2015 a Curtii de
Apel Galati (anexa 2), ar rezulta ca judecatorii care au emis aceasta
hotarare, ar LOCUI PE LUNA si nu ar fi cetateni ai mun. Galati.
Pe cale de consecinta, acestor judecatori le este perfect indiferent daca in structura pretului de cost la mc de apa livrat cetatenilor mun. Galati, pe langa cheltuielile specifice pentru livrarea unui mc de apa, mai sunt bagate si alte matrapazlacuri si putin le pasa pe ce se duc taxele si impozitile platite de cetatenii mun. Galati.Spre deosebire de judecatorii amintiti mai sus, eu nu traiesc pe LUNA, ci traiesc in mun. Focsani si, ca simplu cetatean platitor de taxe si impozite, nu-mi este indiferent daca in loc sa platesc, de exemplu, 1 leu/ mc de apa livrat de CUP Focsani, cat ar fi normal, conform costurilor efective pentru livrarea unui mc de apa, platesc 2 lei/mc pentru ca asa doresc conducerea CUP Focsani si alesii focsanenilor si nici sa fiu partas la plata prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma falselor procese CUP-ENET, prejudiciu care este in fapt rezultatul unor NEGLIJENTE IN SERVICIU, pentru ca asa a "HOTARAT" CL Focsani prin HCL Focsani nr.3/2015.
Pe cale de consecinta, acestor judecatori le este perfect indiferent daca in structura pretului de cost la mc de apa livrat cetatenilor mun. Galati, pe langa cheltuielile specifice pentru livrarea unui mc de apa, mai sunt bagate si alte matrapazlacuri si putin le pasa pe ce se duc taxele si impozitile platite de cetatenii mun. Galati.Spre deosebire de judecatorii amintiti mai sus, eu nu traiesc pe LUNA, ci traiesc in mun. Focsani si, ca simplu cetatean platitor de taxe si impozite, nu-mi este indiferent daca in loc sa platesc, de exemplu, 1 leu/ mc de apa livrat de CUP Focsani, cat ar fi normal, conform costurilor efective pentru livrarea unui mc de apa, platesc 2 lei/mc pentru ca asa doresc conducerea CUP Focsani si alesii focsanenilor si nici sa fiu partas la plata prejudiciului de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma falselor procese CUP-ENET, prejudiciu care este in fapt rezultatul unor NEGLIJENTE IN SERVICIU, pentru ca asa a "HOTARAT" CL Focsani prin HCL Focsani nr.3/2015.
5. Daca TEMUTELE TRIBUNALE
MUCITORESTI ale anilor "50, in numele POPORULUI ROMAN au umplut
puscarile comuniste de EXTERMINARE cu "dusmani ai poporului roman",
JUSTITIA aservita "grupului de interese" care conduce mun. Focsani si jud
Vrancea isi poate permite sa incalce fara nici o jena legile, sub umbrela unei
"inamovibilitati" prost intelese.
Pe ce ma bazez cand fac o astfel de
afirmatie?
Dupa ce prin decizia 619/2006 a Curtii de Apel
Galati mi s-a desfacut DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv ca
mi-am permis sa GANDESC, patru ani am fost nevoit sa traiesc din munca de
salahor, deoarece, datorita "mitului Oprisan", mi-a fost imposibil sa gasesc
un loc de munca corespunzator pregatirii mele in jud Vrancea.
Ivindu-se posibilitatea de a preda in
invatamant, incepand cu anul 2010 am fost profesor suplinitor, iar in anul
2014 am dat examenul de titularizare in invatamant, pe care, desi gurile rele
spuneau ca cineva care a absolvit facultatea in urma cu 30 de ani, asa cum
este si cazul meu, nu poate lua un astfel de examen, eu l-am luat.
Anul acesta am vrut sa dau si examenul de
definitivat in invatamant, dar mi-a fost INTERZIS de catre MECS, drept
pentru care am actionat in judecata MECS.
Anexez sentinta nr.215/2015 a Curtii de
Apel Galati, pronuntata in dosarul nr. 405/91/2015, de catre judecatorul
Mariana Baban si copia unei parti (pag 3) din foaia mea matricola (anexa 3 si
anexa 4).
In motivarea sentintei nr. 215/2015 a Curtii de
Apel Galati se afirma, citez: "In speta, din foaia matricola seria B
nr.10646 eliberata de Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi.
Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Alicata (f 6-7
dosar), rezulta ca reclamantul Ulise Grosu a urmat in anul IV un curs
facultativ de de Pedagogie, cu frecventa de 10 ore in semestrul II, dintr-un
total de 34 de ore."
In conformitate cu art. 15, al. 2 din
Constitutia Romaniei o lege nu poate actiona retroactiv, drept pentru care
mie nu-mi poate fi anulat un drept castigat.
In anul 1983, cand am absolvit eu facultatea,
inginerii care in anul IV de facultate urmau un curs de Pedagogie care era
facultativ puteau sa predea discipline tehnice la liceele industriale si
puteau sa-si dea si gradele didactice.
Pe langa faptul ca decizia 215/2015 a Curtii de
Apel Galati, pronuntata in dosarul 405/91/2015, ignora prevederile art.15 al.2
din Constitutia Romaniei, se mai constata ca judecatorul Mariana Balan de
la Curtea de Apel Galati NU STIE sa citeasca o foie matricola.
Din foaia matricola (anexa 4) rezulta ca eu
am absolvit in anul IV de facultate cursul facutativ de Pedagogie, care era un
curs de an de 34 de ore, iar examenul se dadea in semestrul II, la care am
fost notat cu 10 si "nu am efectuat 10 ore dintr-un total de 34 de ore", asa
cum se motiveaza decizia 215/2015 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in
dosarul 405/91/2015.
Personal, consider ca este IMPOSIBIL ca
un judecator de Curte de Apel, asa cum este cazul si judecatorului Mariana
Balan sa nu stie sa citeasca o foaie matricola, dar daca voi corobora acest
aspect cu hotararile de instanta amintite mai sus, este posibil ca la
mijloc sa fie vorba de o GRESEALA INTENTIONATA.
Presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan, se
judeca de foarte mult timp cu DNA-ul intr-un dosar care s-a tot plimbat pe la
Tribunalul Vrancea si Curtea de Apel Galati, ajungandu-se in final ca
fondul sa fie judecat la Judecatoria Cluj.
La instanta de fond, presedintele CJ Vrancea
Marian Oprisan a fost achitat, in conditiile in care DNA-ul retinuse doi
experti contabili care au facut expertiza in respectivul dosar.
Eu nu cunosc faptele de care este acuzat
dl.presedinte Marian Oprisan de catre DNA in "dosarul Caprioara", dar presa
a scris ca, in instanta, dl. Marian Oprisan a afirmat "ca-l viseaza noaptea pe
judecatorul Lucian Buta" si pe cale de consecinta judecatorul in cauza i-a
achitat pe toti inculaptii din "dosarul Caprioara".
Personal, nu stiu daca cineva "ii viseaza" sau
nu pe judecatorii care au pronutat in DISPRETUL LEGII hotararile
amintite de mine mai sus, prin care s-a vrut, in opinia mea, LEGALIZAREA
JEFUIRII unei colectivitati de catre un "grup de interese" si lasarea mea fara
un loc de munca stabil, sau daca la mijloc este o alta cauza.
Daca ar fi existat o LEGE A RASPUNDERII CIVILE PENTRU MAGISTRATI in Romania, asa cum exista in toate tarile civilizate, astfel de hotarari de instanta "ABRACADABRANTE" ca cele amintite de mine mai sus nu ar fi putut fi date, deoarece este stiut ca "frica pazeste bostanaria".
Daca ar fi existat o LEGE A RASPUNDERII CIVILE PENTRU MAGISTRATI in Romania, asa cum exista in toate tarile civilizate, astfel de hotarari de instanta "ABRACADABRANTE" ca cele amintite de mine mai sus nu ar fi putut fi date, deoarece este stiut ca "frica pazeste bostanaria".
De altfel, pe blogul ulisegrosu.blogspot am
prezentat aceste hotarari de instanta date in DISPRETUL LEGII, iar dupa
finalizarea acestui proces le voi supune unei dezbateri publice, pentru ca
Parlamentul Romaniei sa fie OBLIGAT sa adopte LEGEA RASPUNDERII CIVILE PENTRU
MAGISTRATI.
- pentru urmatoarele
MOTIVE
1. Tribunalul Vrancea a refuzat categoric
sa dispuna CL Focsani ca sa puna la dispozitia instantei in conformitate
cu art 19 din Ord. ANRSC nr. 66/2007, anexele 1; 2, 3; 3,1, 3.2 si 3,3 pe
baza carora SC ENET, impreuna cu coducerea Primariei Focsani
si CL Focsani, au stabilit pretul de productie a Gcal la ENET
Focsani;
In anexa de la pledoaria scrisa depusa pentru
termenul din data de 03.06.2015 de la Tribunalul Vrancea (pag.41 din dosar)
am prezentat formularele conform art. 19 din Ord. ANRSC nr. 66/2007, care
trebuie completate in vederea fundamentarii pretului de productie a
Gcal.
La anexa 1 din MOTIVE DE RECURS la
sentinta civila nr. 397/2015 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul nr.
446/91/2015 si intitulata "DACA LA ENEL S-A PUTUT, DE CE LA CUP FOCSANI NU
SE POATE", am prezentat o speta similara celei din dosarul 446/91/2015, in
care un vicepresedinte ANERE impreuna cu un director al ENEL Bucuresti au
incalcat legea la stabilirea pretului la KWh, iar DNA-ul a
intervenit;
2. In conditiile modernizarilor facute la
ENET Focsani, este normal ca pretul de productie sa SCADA, nu sa
creasca.
Aceasta crestere a pretului de productie a Gcal
produsa la ENET prin HCL Focsani nr.3/2015, ca urmare a modernizarilor facute,
coroborat cu maririle de capital social facute la ENET, nu au nicio logica
tehnico-economica, ci au o sigura JUSTIFICARE, si anume:
- Acoperirea din bani publici a prejudiciului
de circa 5 milioane de euro, rezultat in urma falselor procese CUP-ENET,
unitati aflate in subordinea CL Focsani.
In fapt, prejudiciul de circa 5 milioane de euro are drept cauza o GRAVA NEGLIJENTA IN SERVICIU, in care sunt implicate foarte multe persoane din conducerea Primariei Focsani si nu numai;
In fapt, prejudiciul de circa 5 milioane de euro are drept cauza o GRAVA NEGLIJENTA IN SERVICIU, in care sunt implicate foarte multe persoane din conducerea Primariei Focsani si nu numai;
3. Nerespectarea prevederilor art. 40
alin 1 din Legea nr.325/2006 conduce la anularea deciziei ANRE nr.
2829/17.12.2014.
Toate cele trei capete de cerere prezentate
mai sus au fost detaliate in MOTIVE DE RECURS intocmite la sentinta civila nr.
397/2015 a Tribunalului Vrancea, pronuntata in dosarul nr.
446/91/2015.
4. Prin "REPLICA LA INTAMPINAREA CL
FOCSANI Nr. 46444/03.09.2015", inaintata Curtii de Apel Galati, am
aratat ca ceea ce sustine CL Focsani in respectiva intampinare NU are nici o
baza legala.
Anexez :
Anexa 1 -Sentintei penale nr. 91/2012 a Tribunalului Vrancea,
pronuntata in dosarul 791/91/2011
Anexa 2 -Decizia nr. 1286/2015 a Curtii de Apel Galati pronuntata in
dosarul numarul 2722/91/2014
Anexa 3 -Sentinta nr.215/2015 a Curtii de Apel Galati, pronuntata
in dosarul nr. 405/91/2015
Anexa 4 - Foaia matricola seria B nr. 10646 eliberata de Universitatea
Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi -pag 3
Nota: Rog ca procesul sa se judece in lipsa recurentului.
31.10.2015
Ulise Grosu
DOMNULUI PRESEDINTE AL CURTII DE APEL
GALATI-SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI
FISCALAnexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu