MOTTO; „Platon
este prietenul meu, Aristotel este prietenul meu, dar cel mai bun prieten al
meu este adevărul.” - Isaac Newton
MESAJ pentru președintele Marian Oprișan
Domnule Președinte,
Cu o
probabilitate destul de mare consider că, și Domnia Voastră sunteți unul dintre
cititorii fideli ai scrierilor mele, postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Dacă vor fi
citite doar titlurilor celor 167 de „eseuri” pe care le-am postat începând cu
anul 2013, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, se va putea constata că LUPTA mea cu „Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea” nu s-a „dus după ureche”, ci a avut un plan de acțiune.
De exemplu în data de 30.11.2013, am postat „eseul” „DIHONIA DIN REGIMUL SECURIST POSTDECEMBRIST”, prin care am prevăzut actuala situație din politica românească, iar în data de 28.09.2013, am postat „eseul” „"APUS DE SOARE" PENTRU "OMUL POLITIC"sau POLITRUCUL NINI SĂPUNARU".
„Eseul” "PREMONIȚIA "ADEVĂRATEI Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan”, postat în data de 26.08.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, din punctul meu de vedere nu este o glumă, iar timpul va decide dacă am avut sau nu dreptate.
În anul 2015, când am decis să ridic problema „ingineriei financiare” de la CUP Focșani, cu o probabilitate destul de mare știam că se va dispune să mi se desfacă contractul de muncă.
Precizez că la circa jumătate de an de când prin decizia 619/25.09.2016 a Curții de Apel Galați mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, am aflat cine și în ce condiții a dat dispoziția de a mi se desface DISCIPLINAR contractul de muncă, dar cum eu nu plecasem „câine surd la vânătoare”, aceasta informație nu a influențat în nici un fel planul meu de acțiune.
Anularea „AS-ului pe care îl aveam mânecă” de către procurorul Țîrlea Florin cu complicitatea procurorului Luminița Dogaru, a constituit cu adevărat o surpriză pentru mine.
În opinia mea, așa cum am mai spus de multe ori, „scheletele care le-au rămas în dulap” celor doi procurori cu ocazia acțiunii de anulare a „AS-ului pe care îl aveam în mânecă”, îi fac pe cei doi procurori INCOMPATIBILI cu calitatea de procuror.
Deși afirm că LUPT cu „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, în fapt, lupta mea s-a dus cu JUSTIȚIA subordonată acestui SISTEM.
Faptul că în acest moment pot justifica pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale că „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” și-a subordonat JUSTIȚIA și instituțiile STATULUI ROMÂN din jud. Vrancea pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități, respectiv pe cetățenii mun. Focșani, consider că este un lucru FOARTE GRAV.
În „eseul” ”INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII prevăzută de art. 439, lit. k, Noul Cod Penal și reprezentanții "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care, în opinia mea, se fac vinovați de această INFRACȚIUNE sau "BOMBOANA de pe COLIVA" "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", postat în data de 12.05.2018 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost foarte clar în acest sens.
„Eseul” „FEROCITATEA "BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI DIN ENERGIE" sau DUPĂ 25 DE ANI”, postat în data de 21.04.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde este anexată și scrisoare deschisă adresată prim ministrului Petre Roman, în data de 18.08.1990, prin intermediul ziarului România liberă, demonstrează că nu eram un AGEAMIU în domeniul distribuției energiei electrice.
Nu cunosc ce știați D-voastră să faceți la MODUL CONCRET la începutul anilor ”90 de v-a recomandat pentru funcția de director economic la firma Seven Stars, dar dacă avem în vedere, umilirea mea profesională și nu numai, de care am avut parte în cei 28 de ani de „democrație originală” și succesul avut de D-voastră în această perioadă, ar putea avem o imagine foarte clară a CAUZEI pentru care astăzi România este o COLONIE.
În anii ”90, după publicarea în presa centrală a scrisorii deschise adresată prim-ministrului Petre Roman, la IRE Focșani s-a declanșat o așa mare TEROARE împotriva mea, încât persoana pe care o consideram a fi cel mai bun prieten al meu, mi-a spus :
„Dacă vrei să mai vorbim, vino la mine acasă, deoarece dacă sunt văzut vorbind cu tine, voi fi dat afară”.
Din acel moment, nu am mai trecut pe la fostul meu prieten pe acasă, iar în urma cu câteva luni când m-am întâlnit întâmplător cu el, mi-a spus despre modul în care a fost UMILIT de către niște politruci HABARNIȘTI din punct de vedere profesional, care conduc Electrica Distribuție Muntenia Nord, fiind nevoit să se pensioneze.
În anii ”90, președintele Ion Iliescu, despre care presa a afirmat că D-voastră l-ați fi catalogat ca fiind o ”cârpă KGB-ista” spunea că, ”Domnia sa este adeptul modelului suedez de social democrație”, dar acest „model suedez” coroborat cu „democrația originală postdecembristă” au făcut ca azi România să fie o COLONIE.
Din punctul meu de vedere, ȘCOALA ROMÂNEASCĂ este vinovată pentru că astăzi România este o COLONIE.
De ce fac o astfel de afirmație ?
Tomas ArdelL
profesor în Suedia, a afirmat referindu-se la elevi: "În Suedia spunem că
avem trei lucruri de făcut":
a. Să-i facem buni muncitori, încât să producă;
b. Să-i facem fericiți, astfel încât să călătorească,
să nu-și facă griji pentru nimic;
c. Să-i facem parte activă în societate."
În comparație
cu principiul din învățământul suedez precizat mai sus, așa după cum cred că
aveți cunoștință, În „Provincia Europeană Vrancea”, anul acesta nu s-a putut face nicio clasă de „învățământ dual”.
De ce consider
că nu s-a putut face nicio clasă de „învățământ dual” în „Provincia Europeană
Vrancea”?
-
Deoarece în
cei circa 30 de ani de „democrație originală” a fost DISTRUSĂ toată
economia jud. Vrancea, iar pentru a fi „robot uman” în confecții nu-ți
trebuie nici un fel de pregătire
tehnică.
Vă amintesc
că în luna noiembrie 2006, înainte de începerea unei ședințe a CL Focșani, am
avut o scurtă discuție, ocazie cu care v-am spus că aș dori să am o întrevedere
cu D-voastră, la care mi-ați răspuns că „sunteți de acord, dar fără a discuta probleme personale”.
Eu v-am
replicat că la mijloc sunt „probleme de
interes public, nu personale”, dar ulterior am considerat că NU se impune să am o astfel de întrevedere
cu D-voastră.
Așa cum am
mai precizat în scrierile mele, după ce dl. Sandu Păroiu mi-a spus că atunci
când am fost convocat la Primăria Focșani în luna aprilie 2007, primarul
Decebal Bacinschi ar fi trebuit să-mi
ofere un post de consilier pe probleme de energie și nu „prețul la fetițe pe centura”,
mi-a recomandat să merg să vorbesc cu acesta în acest sens.
În ciuda
acestei recomandări, eu am considerat că pentru mine este cu mult mai ONORANTĂ munca de SALAHOR pe care datorită „MITULUI
Oprișan” am fost nevoit să o prestez în perioada 2006-2010.
Cei 4 ani de
trăit din MUNCA de SALAHOR, deoarece
am considerat și consider NENEGOCIABILĂ
”ingineria financiară” de la CUP Focșani, care în fapt este o GOLĂNIE de doi bani, prin care este afectat orice cetățean al mun. Focșani, îmi dă AUTORITATEA
MORALĂ să „șterg pe jos” cu orice politruc sau jurnalist mioritic de
„Provincia Europeană Vrancea”, iar în
ultimul timp, același „tratament” îl aplic și „intelectualilor plini de ifose”
mioritici de „Provincia Europeană Vrancea”.
În toți cei
12 ani de LUPTĂ cu „Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea” am aplicat întocmai principiul, „orice
greșeală care apare într-un înscris oficial este tratată ca atare, iar ceea ce
discut cu caracter particular sau neoficial sunt „setat” să uit”.
Aplicarea întocmai
a acestui principiu, care este într-o CONTRADICȚIE
TOTALĂ cu ceea ce se întâmplă la vârful PSD-ului, cu privire la CIRCUL cu „statul paralel”, pozele pe
care Victor Ponta le publică, etc., etc., a
IMPUS un anumit respect față de persoana mea.
Un
exemplu edificator în ceea ce privește VERTICALITATEA
mea, rezultă și din faptul că atunci când „Mustea-bunelul” mi-a spus, „Eu am un băiat deștept care candidează
pentru un post de deputat, de aceea te rog să-i pui la dispoziție documentele
tehnico-economice în legătură cu problemele de interes public pe care le
susții, iar acolo unde nu înțelege să-i dai explicațiile necesare”, iar eu
am fost de acord cu respectiva propunere, aceleași
înscrisuri i le-am pus la dispoziție și contracandidatului d-lui Răzvan Mustea
din partea PSD, dl. George Băieșu, prin intermediul directorului de campanie
electorală a acestuia, dl. Petrică Butuc.
Interesant
a fost comportamentul ulterior a lui „Mustea-bunelul”, care după ce a văzut cât
de grave sunt problemele tehnico-economice susținute de mine, i-a fost frică să mai vorbească cu mine.
De
altfel, acesta a fost motivul pentru care m-a amuzat copios efectul „PUPĂCELILOR” pe care le-ați transmis
prin intermediul presei, lui Mustea tată și fiu.
De asemenea, m-a amuzat și LECȚIA pe care i-ați dat-o lui Alin Trășculescu, despre care Miron Mitrea a spus că, „era un golănaș pe care l-a pus director la RAR”, cu întâlnirile pe care i le dădeați în diferite cârciumi pentru a negocia împărțirea „ciolănașelor deconcentratelor” din „Provincia Europeană Vrancea”, iar la întâlnire, în locul D-voastră ajungea presa.
Scopul LUPTEI mele cu „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” a fost și este REVIZUIREA deciziei 619/25.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 3906/44/2006, ocazie cu care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
Acest aspect rezultă și din faptul că în LUPTA mea cu „Sistemul din Provincia Europeana Vrancea”, m-am rezumat doar la :
a. „Ingineria financiară” de la CUP Focșani;
b. Falsele procese CUP-ENET;
c. Grave probleme manageriale la ENET Focșani.
Aceste probleme tehnico-economice de interes public se regăsesc în petițiile pe care le-am adresat conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani, înainte de a mi se desface contractul de muncă și au constituit motivul proceselor avute cu Primăria Focșani și CL Focșani, până în anul 2015, când am realizat ceea ce mi-am propus din punct de vedere juridic.
„Eseul””ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL”, postat în data de 24.12.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, reprezintă o dovadă în acest sens.
Anul electoral 2016 a impus să intru în starea de SILENZIO STAMPA, iar începând cu anul 2017, am avut câteva întrevederi cu politrucii mioritici de „Provincia Europeană Vrancea” care mimează „OPOZIȚIA”, ocazie cu care am constatat că aceștia îi DISPREȚUIESC pe focșăneni la fel ca și predecesorul lor, numitul Săpunaru Nini.
După ce procurorul Țîrlea Florin pe care îl consider VERIGA SLABĂ al „Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, nu a mai fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, am pus în funcțiune și al „DOILEA CIOCAN” în care am băgat „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, dar așa cum am anticipat, se pare, că plângerea mea penală făcută procurorului Țîrlea Florin a fost „RĂTĂCITĂ” printr-un dulap pe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Atacul meu în vederea REVIZUIRII deciziei 619/2006 a Curții de Apel Galați se va face pe toate fronturile, începând cu JOSNICIA dar și CINISMUL demonstrat în speța prietenului meu, Bobiță și lăsarea în paragina a mormântului FILANTROPULUI Mr. Gh. Pastia, până la suspiciunea de INFRACȚIUNE CONTRA UMANITARII pe care o voi preciza într-o plângere penală, iar persoanele vizate în aceasta speța, sunt fostul primar Bacinschi Decebal și procurorul Țîrlea Florin.
Cum la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro rezultat ca urmare a unor hotărâri de instanță, dar și despre NECAZURILE avute pentru că mi-am permis să GÂNDESC, lucru probabil INTERZIS în „Provincia Europeană Vrancea”, voi avea grija ca aceste aspecte să fie mediatizate de presa centrală.
De altfel, „eseul””ȚARA VRANCEI ȘI TELEORMANUL”, postat în data de 01.04.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, nu a fost o GLUMĂ de 1 APRILIE.
Deși primarul Cristi Misăilă se află într-o situație destul de delicată, Domnia sa nu-mi poate bate obrazul, pentru acțiunile mele legate de REVIZUIREA deciziei 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați, iar acest aspect spune multe.
Dacă PROȘTII au fost buni de băgat la înaintare pentru ca România să poată fi JEFUITĂ și transformată în COLONIE, cu PROȘTI căruța numită România nu mai poate fi scoasă din MOCIRLĂ.
Acest lucru îl va simți pe propria piele liderul PSD Liviu Dragnea, în ciuda succesului avut în fața „PUCIȘTILOR” din PSD.
Faptul că TUPEISTUL Sorin Francu, conform afirmațiilor politrucului Nicu Tănase, „ar fi cheltuit prin intermediul Teatrului Mr. Gh. Pastia a cărui director este, suma de 7 miliarde lei vechi pe diverse paranghelii”, în condițiile în care mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia se află în paragină, nu este un lucru care să vă ONOREZE.
Numitul Sorin Francu a vrut să mă impresioneze și pe mine cu TUPEUL NEMĂRGINIT pe care a demonstrat că-l are, dar TUPEU acestuia a avut aceeași soartă ca al TUPEULUI politrucului Cătălin Vrabie.
La capitolul TUPEU stă foarte bine și politrucul „independent” Gongu Emanuel, cel pe care probabil, pentru meritul că l-a avansat pe MAIORUL Gh. Pastia la gradul de GENERAL, ați considerat că se impune să-l numiți director executiv la „Vrancea CURATĂ”.
Funcția de director executiv la „Vrancea CURATĂ” i-a dat aripi numitului Gongu Emanuel, însă și TUPEUL acestuia în relația cu mine, a avut aceeași soartă cu TUPEUL numiților Cătălin Vrabie și Sorin Francu.
Personal, nu sunt impresionat de averea ÎMBOGĂȚIȚILOR POSTDECEMBRIȘTI, iar acest lucru rezultă din mesajul pe care l-am rugat să i-l transmită dl. Horia Dumitrescu, fostului vicepreședinte al CJ Vrancea, Horia Furtună, după ce o scrisoare cu caracter confidențial pe care i-am adresat-o și în care îl rugam să vă convingă să avem o întrevedere cu caracter confidențial, în care să abordam problemele de interes public susținute de mine, a ajuns prin fax la ENET.
Experiența mea de lupta cu „băieții deștepți din energie” apoi cu „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a dat posibilitatea să constat niște lucruri foarte interesante și anume.
1. ATROFIEREA de către COMUNISM a DEMNITĂȚII UMANE, iar cel mai edificator exemplu în acest sens, este comportamentul d-nei jurnalist Lenormanda Florențiu.
Din punctul meu de vedere consider că este INADMISIBIL comportamentul d-nei jurnalist Lenormanda Florențiu vizavi de LĂSAREA în PARAGINĂ a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, în condițiile în care mulți dintre membrii familiei Domniei sale au trecut prin IADUL închisorilor comuniste.
Dacă în ceea ce privește „ingineria financiară” de la CUP Focșani și a FALSELOR procese CUP-ENET, i-am găsit circumstanțe atenuante d-nei jurnalist Lenormanda Florențiu, în ceea ce privește LĂSAREA în PARAGINĂ a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, eu nu-i găsesc nicio scuză și consider acest lucru un PUPINCURISM de cea mai JOASĂ SPEȚĂ.
2. Comportamentul prietenului D-voastră din copilărie, notarul Haret Cătălin, pe care îl consider un „Victor Ciorbea de Provincia Europeană Vrancea”.
Este adevărat că la biroul notarial a acestui, după ce politrucul Bostan Liviu, mi-a spus că „sunt sluga lui Oprișan”, am „șters pe jos cu acesta”, iar prefectului Hornea Sorin i-am amintit de INCOMPETENȚA acestuia și a numitului Matișan Bogdan în speța ENET, de a fost nevoie de HCL Focșani nr. 8/2012 de a anula efectul acestei INCOMPETENTE.
Un incident avut în legătură cu numitul Hudici Dan, a făcut ca eu să nu mai calc în birou notarial a prietenului D-voastră din copilărie, Cătălin Haret.
Personal, nu știu cine l-a pus pe numitul Hudici Dan „să-mi fie coadă”, apoi să mă înjure, urmând exemplu unei bârfe care se referea la „tratamentul” pe care i l-ați fi aplicat lui Puiu Siru Usturoi, pentru ca în final să mă amenințe că, „va pune el țiganii din Obor să-mi tragă o bătăiță, deoarece sunt SLUGA lui Oprișan”, în condițiile în care eu cu acest individ, nu am avut niciodată nicio legătură.
3. Comportamentul d-nei prof. dr.dr. Alexandra Tătaru ca jurnalist, apoi ca OM POLITIC.
Acțiunea prin care USR-stii mioritici de „Provincia Europeană Vrancea” au fost determinați să se SMIORCĂIE, pretinzând că primarul Cristi Misăilă nu știu ce le-a făcut și i-a UMPLUT de PENIBIL, pe mine m-a AMUZAT COPIOS.
Despre liderul USR-stilor din
Provincia Europeana Vrancea, așa cum o consider eu pe d-na prof. dr.dr.
Alexandra Tătaru în "eseul""PREMONIȚIA
"ADEVĂRATEI Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a
președintelui Marian Oprișan", postat în data de 26.08.2018 pe
blogul ulisegrosu.blogspot.com, am afirmat. următoarele : "Comportamentul d-nei prof.dr.dr. Alexandra
Tătaru ca jurnalist, doctor în științe economice și mai nou, prima voce a USR
Vrancea, îmi este IMPOSIBIL să-l înțeleg.
NEÎNȚELEGEREA mea vine din faptul că nu știu, dacă în ceea ce o privește pe
d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, este vorba de NAIVITATE sau
TICĂLOȘENIE."
4. CINISMUL demonstrat de fostul primar al mun. Focșani, numitul Bacinschi Decebal, care printr-un FALS AUDIT a vrut să legalizeze JEFUIREA focșănenilor de către „supermagerul” CUP Focșani, Vasilescu Gh..
Numitul Bacinschi Decebal a demonstrat și față de mine un CINISM demn de milă.
De ce fac o astfel de afirmație ?
Deoarece am refuzat să proiectez rețeaua electrică de joasă tensiune prin care numitul Bacinschi Decebal și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25, deoarece lucrare în cauză este executată ATEHNIC, lucru pe care îl pot demonstra și în prezent, urmare a acestui fapt, am fost mutat DISCIPLINAR la CET (actualul ENET).
După ce prin decizia 619/25.09.2006 a Curții de Apel Galați mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, probabil, că l-am deranjat pe numitul Bacinschi Decebal cu petiții în care am ridicat probleme de interes public, acesta a vrut să-mi vândă locuința pentru ca ENET-ul să-și poată recupera într-o singură transă onorariul plătit de către ENET av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă avut cu mine la Curtea de Apel Galați.
Deoarece d-nii Liviu Oloeriu și Laurențiu Veber s-au OPUS CATEGORIC acțiunii numitului Bacinschi Decebal de a-mi vinde locuința, iar acesta nu și-a mai putut îndeplini acest vis, se pare, că i-a cauzat anumite probleme de sănătate.
5. Pe primarul Cristi Misăilă nu-l înțeleg pentru ce și-a „băgat pielea la saramură” ca să-l apere pe numitul Bacinschi Decebal, dar așa cum am precizat mai sus, acesta nu-mi va putea bate NICIODATĂ obrazul pentru situația delicată în care se află. „Prietenii știu de ce!”
Legea administrației publice locale este FOARTE CLARĂ în ceea ce privește responsabilitatea primarului cu privire la serviciile locale de interes public.
Eu nu neg că am avut o întrevedere cu primarul Cristi Misăilă, dar nu-mi mai amintesc ce am discutat, însă cu siguranță acesta nu m-a convins că aș bate câmpii în ceea ce privește problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin.
În aceste condiții, având în vedere adresa Primăriei Focșani de care am amintit mai sus, primarul Cristi Misăilă va fi NEVOIT să repete demonstrația de care se face vorbire în respectiva adresă, în fața unei părți dintre cei circa 700 de focșăneni care în anul 2007, m-au delegate prin SEMNĂTURĂ, să aflu structura mc de apă facturat de CUP Focșani în mun. Focșani.
Îmi mențin afirmația făcută de multe ori în scrierile mele și anume că, “Într-o confruntare cu mine având ca tema problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ și unde PREJUDICIUL este de multe milioane de euro, în prezența „ELEFANTULUI de Focșani”, primarul Cristi Misăilă va fi GLUGĂ de COCENI și nu FINANȚIST așa cum pretinde ca este”.
Anticipând că la un moment dat, ziarul Monitorul de Vrancea va scoate rubrica de COMENTARII, pentru a putea continua „studiul de piață” cu privire la modul în care maxima mea mioritica, „Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea ii va deștepta pe focșăneni !?”, am trecut pe „facebook-ceală”, unde mi-am autoservit trei „AȘI facebook-cisti”, iar pentru a completa CAREUL de „AȘI facebook-ciști” l-am așteptat pe postacul „orion”.
Conform celor anticipate, postacul „orion” a apărut la început ca facebook-cistul „Jan Ixulescu”, apoi ca facebook-cistul „Agamemnon Partac”.
La anexa 6 intitulată, „FACEBOOK-ceală și prietenii
"alfa" facebook-ciști”, am prezentat
copia ultimului mesaj transmis celor pe care i-am numit prieteni „alfa”
facebook-cisti.
Acum cred că sunteți CONVINS de faptul că în LUPTA mea cu „Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie identică a Sistemului Securist Postdecembrist de la nivel central, care în cei circa 30 de ani de „DEMOCRAȚIE ORIGINALĂ” a făcut ca circa 4 milioane de români să părăsească țara, iar “în România să mai rămână doar proștii, puturoșii și pensionarii”, dacă este să citez un primar PSD, eu nu am avut niciun COMPLICE.
Singurul meu COMPLICE a fost postacul „orion”, cel care prin intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea v-a dat „prețioase indicații politice”.
Ca facebook-cist postacul „orion” a avut două nume de cod și anume, „Jan Ixulescu” și Agamemnon Partac”.
Afirmația că postacul „orion”, respectiv facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac a fost o „MANĂ CEREASCĂ” pentru mine și pe cale de consecință l-am numit, „ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea”(„orion”, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac”, nu a fost o GLUMĂ, ci adevărul GOL-GOLUȚ.
De ce fac o astfel de afirmație ?
- Deoarece prin RĂZBOIUL PSIHOLOGIC avut în cei circa 4 ani de dialog și PĂRUIALĂ cu „ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea”(„orion”, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac”, am bătut ȘAUA („ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea”(„orion”, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac”) pentru a pricepe IAPA (Sistemul din Provincia Europeana Vrancea).
În mod normal, rezultatul acestui RĂZBOI PSIHOLOGIC avut cu „ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea”(„orion”, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac”, ar trebui să aibă ca efect TRECEREA de FIORI RECI pe șira spinării, în cazul membrilor „Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care „i-am prins cu mana la crăpătură”.
În cele ce urmează am să citez câteva afirmații ale „ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea”(„orion”, Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) făcute pe Facebook, iar la unele dintre acestea, am să citez și replicile mele.
Agamemnon
Partac
(31.08.2018) „Dragomir Lucian În România s-a trăit relativ bine între anii
1969-1978. În rest ,persecutare politică, securism stalinist, urmat ,după 1978
de foame, lipsă căldură, electricitate(vezi Ulise Grosu, STĂPÂNUL HEBLULUI)
încălcarea demnității umane, toate - vezi Doamne - în numele construirii
societății socialiste multilateral dezvoltate. Ceaușescu, ambițios, patriot,
dar cretin, credea ca România poate străbate toate etapele comunismului în doar
o viața de om- în timpul vieții sale. Acest "marș triumfal "al
socialismului dat pe repede înainte, a creat suferință întregului popor. Nimeni
nu vrea să facă parte dintr-o generație de sacrificiu. Ceaușescu a sacrificat viața
unei întregi națiuni pentru ambițiile sale. N-a interes că lumea nu se termina
la el, nu a înțeles că fiecare om vrea să trăiască decent , liniștit, nu să-și fută
viața pentru idealurile unui nebun- fie el și patriot. Asta nu ai înțeles nici
tu , nici cei asemenea ție, ca omul are doar o viața pe care vrea s-o trăiască
bine, nimeni nu vrea să devina eroul nimănui. Ce s-a ales de munca acestui
popor, de truda sa? Un rahat. Iar tu îmi vii cu povesti , faci apologia
socialismului ,ridici în slavi un individ cu gândire îngustă care a vrut să facă
într-o viața de om ce marile națiuni au reușit în două milenii. PS. În 1983, pe
scena Casei de Cultura a Sindicatelor din Focșani, într-un moment de mare curaj
, te întrebai retoric interpretând un personaj fictiv : " Ce este nou în viața
ta.....Doar ceasul ce sună la șase dimineața " Bineînțeles, în viața noastră
nu era nimic nou. Doar muncă, foame, muncă, foame și tot așa. Te întreb , după
35 de ani: ce s-a ales din munca ta de atunci, Lucian Dragomir.? S-a meritat?”
Agamemnon
Partac (31.08.2018)
Grosu Ulise „Oamenii cu care m-am
intersectat în viață și-au dat în cele din urma masca jos.”
Agamemnon
Partac
(31.08.2018) Grosu Ulise „Este un adevăr. Dar, pe tine, dacă te prinde cu ...un
cur ,tu zici că-i termometru.”
Agamemnon
Partac
(01.09.2018) Grosu Ulise „Norocul acestei lumi este că nu stă la mâna unuia ca
tine. Ești măcinat de ură, ai frustrări insurmontabile. Toate astea te diferențiază
de ceilalți, te scoate de pe orbita societății, pe care o detești cu atâta înverșunare.”
Agamemnon
Partac
(01.09.2018) Grosu Ulise „Ulise, tu nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic.
Trebuie să te convingi pe tine de ceea ce ești, nu de ceea ce vrei să pari a
fi. Ți-am mai spus: cel mai mare adversar al tău ești chiar tu. Tu trebuie să lupți
cu tine însuți pentru a scăpa de toate coșmarurile ce ți-au întunecat rațiunea(cam
mult spus) și viața. Nimeni nu te poate aduce la starea de normalitate dacă tu
nu vrei. Oglinda în care te privești, fereastra prin care vezi lumea, ambele distorsionează
realitatea. Schimbă-le! De nu o vei face, vei sfârși ca un om nefericit, ale cărui
vise nu s-au împlinit. Crede-mă, că pentru mine ești cea mai jalnică ființă pe
care am cunoscut-o și uneori îmi provoci milă. Dar merita milă un tiran al
propriei vieți ?”
Agamemnon
Partac
(01.09.2018) Grosu Ulise „Ulise, sunt trei variante;1) ești prost ;2) ești tâmpit
; 3) joci teatru. Oricare variantă ar fi cea corectă, niciuna nu te avantajează.”
Agamemnon
Partac
(01.09.2018) „Norocul lui este că-i un cretin simpatic.” – (NOTA; Agamemnon
Partac se referea la mine.)
Agamemnon
Partac
(02.09.2018) Grosu Ulise „Nu toți au
curajul și determinarea ta. Tu ești -și numele o spune- predestinat să devii un
erou.”
Agamemnon
Partac
(09.09.2018) Grosu Ulise „Ulise, te rog , nu-i strica liniștea lui Lucian. Omul
acesta nu ți-a greșit cu nimic, precum și
mulți alții cărora le-ai făcut viața un calvar. A fost un sfat de care n-o
să ții cont și prin urmare, vei merge tot pe calea ta. Dacă nu vrei să te rupi
de trecut -care te obsedează - nu vei avea un viitor prea roz. Îți joci viața
la "Ruleta rusească". Dar este bine ca o joci pe a ta , nu pe a
altora.”
Grosu Ulise
(09.09.2018) @Agamemnon Partac; „Stimabile,
departe de mine gândul de a deveni erou. Totul a început de la HOTĂRÂREA
mea NENEGOCIABILĂ de a NU fi
PROSTUL "supermanagerului"
CUP Vasilescu Gh. și nimic mai mult. În ședința "Comisiei de drepturile
omului" a CL Focșani, din data de 30.01.2006, când s-a vrut CONVINGEREA
mea că "RAȚA ÎMPUNGE", numitul Vasilescu Gh. a demonstrat un TUPEU de
înalta clasa. Așa cum rezultă
și din proces verbalul încheiat cu acea ocazie, la respectivul SPECTACOL
a participat și actualul
procuror Pârcălăbescu N., care era consilier PNL, dar care nu a înțeles
nimic.
Acesta a fost și motivul pentru care m-am AMUZAT,
în legătură cu dosarul FURTULUI de
energie făcut cu complicitatea angajaților Electrica, deoarece știam că
era
instrumentat PROST. În luna
octombrie 2007, când s-a pus problema votării în CL Focșani, a FALSULUI
audit din care rezulta ca SC
CUP Focșani calculează "corect" prețul la mc de apă vândut de CUP
Focșani,
am umplut sala de ședințe a CL Focșani cu administratori de bloc,
condiție în care primarul Bacinschi
Decebal a retras respectivul proiect de hotărâre. În luna noiembrie
2007,
auditul a putut fi votat în CL Focșani,
numai prin cumpărarea de către primarul Bacinschi Decebal a votului
consilierului
PNL Stan Gh.. Pentru acest vot, Stan Gh. a fost recompensat REGEȘTE, cu
niște
schimburi de teren foarte avantajoase pentru el, pe care le-a făcut cu
Primăria
Focșani. Consilierul PSD, Sandu Păroiu, a REFUZAT să voteze respectivul
proiect de HCL Focșani și a ieșit din
sala în momentul votului. Ședința CL Focșani a fost condusă de un
"șahist"
de același celebru ca Gurguiatu Sandu, respectiv numitul Gadjinschi Gh..
Pentru
meritul că a reușit să fie votat în CL Focșani, FALSUL audit din care
rezulta ca SC CUP Focșani calculează corect prețul
la mc de apă și canal, numitul Gadjinschi Gh. a fost recompensat cu un
post de
"tăietor de frunză la câini" la Electrica. Toată această muncă nu a
ajutat la nimic, deoarece ceea ce am avut de demonstrat, am demonstrat
la CAFR
și pe cale de consecință auditorul Truș Emilia a fost sancționat. După
ce am
rezolvat aceasta problema, MIZA era problema prejudiciului FALSELOR
procese CUP - ENET, a cariei valoare este de circa 5
milioane de euro. Respectivul PREJUDICIU
este în fapt, efectul unei NEGLIJENȚE
în serviciu. Aceste probleme tehnico-economice se găsesc ridicate în
petițiile
mele adresate conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani, înainte de a
mi se
desface contractul de muncă. După terminarea alegerilor parlamentare din
anul
2016, eu le-am tradus aceste probleme tehnico economice și la liderii
politici
din "OPOZIȚIA" mioritică de "Provincia Europeană Vrancea", dar am vorbit
cu ei ca la GARD. Numitul
Cătălin Vrabie care este posesorul unui TUPEU
de te SPARGE, a crezut că eu sunt precum MĂSCĂRICII POLITICI, Lilian
Ilie sau Trofin Tudorel, dar s-a trezit dat cu FUNDUL de PĂMÂNT de
nu a știut ce s-a întâmplat cu el. NOTA: Despre cele afirmate mai sus,
dacă
nu aveai cunoștință, le poți verifica.”
Agamemnon
Partac
(12.09.2018) Dragomir Lucian „In ultimii
ani l-am cam pus la treabă pe Ulise. Era la pământ, cultură generală, ioc. Dar,
a vrut, nu a vrut, din dorința de a mă înfrunta ,a învățat multe. Și, cu această
ocazie m-a mobilizat și pe mine. Eu nu am niciun merit, este meritul său.
Respect.”
Ulise Grosu (13.09.2018)
"@Agamemnon
Partac; „Stimabile, în condițiile în care am precizat că tu ai fost și
ești o
adevărată MANĂ CEREASCĂ pentru mine,
"pusul la treabă" din afirmația ta, "În ultimii ani l-am cam pus
la treabă pe Ulise", a fost o mare plăcere pentru mine. Practic, prin
această "treabă" am îmbinat utilul cu plăcutul. Așa cum am mai
precizat, eu mă consider o "nucă tare" pentru "Provincia
Europeană Vrancea", numai în domeniul producerii și distribuției
energiei
electrice și termice, în rest sunt calificat la locul de muncă. Chiar
dacă în
domeniile economic și juridic sunt calificat la locul de muncă, am
demonstrat
la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este GREȘIT și
mi s-a dat dreptate și am
câștigat un proces cu STATUL ROMÂN la
CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat. În ceea ce privește
JUSTIȚIA care a demonstrat că este
subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl
consider un SISTEM de TIP MAFIOT
TRANSPARTINIC, "dansul" de abia acum începe. PROFESIONALISMUL pe care
l-ai demonstrat în domeniul PSIHOLOGIEI UMANE, rezultat din modul
în care i-ai făcut KO pe jurnaliștii Ciprian Dumitru și George Noapteș
de la
ziarul Monitorul de Vrancea sau pe postacii "arkan-nema ore" și
"adita" la pachet cu mamițica care a sărit să-și apere LOAZA, trebuie să
spun că m-a impresionat.
Văzând eficiența metodei tale de a face KO pe cineva în câteva fraze, am
început să te imit, deși recunosc că
este departe "coteiul de iepure". Cu toate acestea, am realizat
ceea ce mi-am propus, respectiv faptul să, "bat
ȘAUA (ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac)), pentru a înțelege IAPA (Sistemul din
Provincia
Europeană Vrancea). Afirmația, "Eu nu am niciun merit, este meritul său. Respect.", nu face
decât să confirme ceea ce am afirmat cu ceva timp în urma și anume. că, "După atâta PĂRUIALĂ și dialog, noi nu
putem fi altceva decât doi buni prieteni". În ceea ce-i privește pe
membrii "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care
"i-am prins cu mâna la crăpătură", acest comentariu al tău, ar trebui
să le dea serios de gândit. De ce fac o astfel de precizare ? Deoarece de mult
timp afirm, că, "Membrilor
"Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" pe care "i-am prins
cu mâna la crăpătură" ar trebui să le treacă FIORI RECI pe ȘIRA SPINĂRII,
ca urmare a schimbului nostru de replici pe care l-am avut în timp".
Practic, din punctul meu de vedere PĂRUIALA noastră, a fost o aplicare în
practică a pildei unui banc care este, "unde dai și unde crapă !"".
Grosu Ulise @Agamemnon Partac; Stimabile, când
am intrat pe pagina ta de Facebook și am văzut acest meci de box, eram SIGUR că ai făcut un comentariu la
adresa mea. Surpriza, a venit din faptul că ai redistribuit de doua ori
respectivul "meci de box", pentru a-mi intra bine în cap. Este
dreptul tău să crezi ceea ce vrei în legătură cu lupta mea, dar dacă îmi vei
citi chiar și numai titlurile celor 167 de "eseuri" postate pe blogul
ulisegrosu.blogspot.com, vei putea constata că LUPTA mea cu "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea" s-a dus, respectând un anumit PLAN. Ultimul "eseu","PREMONIȚIA "ADEVĂRATEI
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan" pe care l-am postat pe blog, s-a "învârtit" în
jurul unei afirmații făcute de tine. Faptul că tu ai fost și ești o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, nu este o
vorba aruncată în vânt, ci acest aspect rezulta din modul în care ești citat în
"eseurile mele", din momentul în care mi-am dat seama că ai un IQ
destul de mare, ai o cultură cu mult peste medie și lucrezi într-o instituție
care face parte din "REGIMUL de
FORȚĂ" al României. Nu știu ce ai crezut despre mine, ce ai urmărit să
realizezi, ca urmare a BRUIAJULUI la
care m-ai supus, dar știu că în FINAL,
s-a ajuns unde mi-am propus să AJUNGEM.
În acest moment, timpul și traseul urmat pentru a ajunge unde am ajuns, nu mai
are nicio importanță. Deși nu mai este o prioritate, la sfârșitul acestei săptămâni
mă voi întâlni cu Lucian Dragomir, pentru a-i demonstra pe baza de hotărâri de instanță
și înscrisuri oficiale, pe unde face 3,14; 3,14 găina. Deși tu ai demonstrat că
ești aproape CONVINS ca "Sistemul
din Provincia Europeană Vrancea" nu poate fi ÎNVINS, eu iți voi demonstra
CONTRARIUL. Nu știu dacă toate mingile pe care "mi le-ai ridicat în timp, la fileu", au fost cu intenție,
dar multe dintre aceste mingi NU au
fost ridicate ÎNTÂMPLĂTOR. Pentru tot
ceea ce ai făcut pentru mine, INTENȚIONAT sau NEINTENȚIONAT, iți MULȚUMESC.
Grosu Ulise @Dragomir Lucian; Stimabile, dacă
Marin Sorescu în poezia "Trebuia sa poarte un nume" a găsit soluția
cu Eminescu, în condițiile în care "orion", Jan Ixulescu și Agamemnon
Partac, care în fapt sunt pseudonimele unei aceeași persoane și care pentru
mine a fost o adevărata MANĂ CEREASCĂ,
această persoană "trebuia să poarte un nume". Din punctul meu de
vedere, cel mai nimerit nume a fost "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeana", dar care nu poate fi comparat cu ADEVĂRATUL "ZEUS de Provincia
Europeana Vrancea". Este adevărat că și "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac),
s-a vrut a fi un "CONDOR
mioritic de Provincia Europeană Vrancea", dar prin "metode
specifice", l-am determinat să se așeze, pentru a-i IMPLEMENTA "sindromul fericirii". Interesant este faptul
că, am sesizat că "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea" a început
să-i placă să-i IMPLEMENTEZ "sindromul
fericirii", deși în ceea ce-l privește, așa cum am mai spus, am REALIZAT ceea ce mi-am PROPUS.
Faptul că îți place să te crezi "fecioară neprihănită" și pe cale de consecință
afirmi, "Agamemnon Partac este o
necunoscută și dacă tu îl vezi Zeus e treaba ta ...eu nu mi a plăcut să rezolv
probleme în care sunt necunoscute .", mi se pare ceva de CASCADORII RÂSULUI. De ce fac o astfel
de afirmație ? Deoarece din punctul meu de vedere, comportamentul tău și a lui
Crintea Valerică, în relația cu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), reflectă RĂUL făcut de SECURITATEA
COMUNISTĂ și SECURITATEA POSTDECEMBRISTĂ poporului român. Nu lipsit de
importanță este faptul că tu ai 66 de ani, iar Crintea Valerică 36 de ani. Eu
nu am timp de astfel de studii și nici nu sunt persoana cea mai nimerită să le
fac, dar comportamentul vostru față de "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), este unul FOARTE INTERESANT.
Agamemnon Partac (17.09.2018) ”Abia după o întrevedere
cu Ulise realizezi cu adevărat cat de hâd poate fi sufletul omenesc.”
Grosu Ulise (17.09.2018)”@Agamemnon Partac; Las-o jos ca măcăne ! După cum bine știi, porcul nu se mai îngrașă în ajunul Crăciunului, deoarece se spune că simte că va fi tăiat. În condițiile în care PORCUL tău este afectat de PESTA PORCINĂ, datorită INCOMPETENȚEI "sifonarilor" tăi și a lipsei tale de experiență practică de producție, de ce îl DESCONSIDERI pe Lucian Dragomir și îi vinzi "GOGOȘI" de genul, "Abia după o întrevedere cu Ulise realizezi cu adevărat cât de hâd poate fi sufletul omenesc."?”
Grosu Ulise (17.09.2018)”@Agamemnon Partac; Las-o jos ca măcăne ! După cum bine știi, porcul nu se mai îngrașă în ajunul Crăciunului, deoarece se spune că simte că va fi tăiat. În condițiile în care PORCUL tău este afectat de PESTA PORCINĂ, datorită INCOMPETENȚEI "sifonarilor" tăi și a lipsei tale de experiență practică de producție, de ce îl DESCONSIDERI pe Lucian Dragomir și îi vinzi "GOGOȘI" de genul, "Abia după o întrevedere cu Ulise realizezi cu adevărat cât de hâd poate fi sufletul omenesc."?”
Agamemnon Partac (17.09.2018) ”Ulise dacă se va schimba ceva în Focșani,
în Vrancea, în țară, în lume, aceasta nu se va întâmpla datorita ție, a
"luptei tale cu sistemul". Tu ,în ecuația lumii nu contezi și nu ai
contat niciodată. Conștientizezi acest lucru dar te încăpățânezi să arați cunoscuților
că deții controlul. Nimeni nu te crede, nici măcar tu. Piesa pe care încă o mai
joci are un singur personaj, este de proastă calitate, cu un scenariu de doi
bani și o interpretare jalnică. PS Când mă caracterizezi te rog nu mai folosi
expresia, "este dat în piz-a mă-sii"
Grosu Ulise (17.09.2018) ”@Agamemnon
Partac; Stimabile, dacă un "sifonar" te-a informat că aș fi afirmat
despre tine că, "este dat în piz-a mă-sii", te luat drept PAPAGAL. Eu
NICIODATĂ nu am făcut o astfel de afirmație la adresa ta. Dacă l-ai
plătit pe "sifonar" pentru o astfel de informație, l-ai plătit
degeaba. Pe viitor iți recomand, ca "sifonarilor" care te informează
despre afirmațiile mele la adresa ta, să le ceri și probe audio-video,
pentru a
nu mai fi luat drept FAZAN. Îți
amintesc că la începutul anului 2017, ai pretins că, "În Vrancea va
exploda o bombă pentru care eu nu aș avea niciun merit, unde numai mita a
fost
de ordinul milioanelor de euro". Probabil, te-ai referit la AFACEREA
Pomicola și care până acum nu
a explodat. În Vrancea, în afară de BOMBA
prostiei și incompetenței de la Carrefour, la care se pare, că ți-ai
adus și tu
aportul, nu a mai explodat nici o bombă. Nu știu de unde ai înțeles tu
că,
"întrevederea cu Lucian a fost un fiasco", dar acest aspect nu are
nicio importanță. Dacă Lucian Dragomir ar fi fost cetățean al mun.
Focșani,
altfel stăteau lucrurile. Lucian este o persoană din lista mea de
prieteni,
despre care am considerat că este bună să te pot BÂRFI. Tu ți-a
demonstrat PROFESIONALISMUL în DIVERSIUNE și MANIPULARE, făcându-l pe
Lucian Dragomir să joace cum cânți tu, aspect care pe mine m-a amuzat.
Eu
ți-am mai spus, să nu mai spui hopa înainte de a sări pârleazul, dar se
pare că
ORGOLIUL GARCIST își spune cuvântul.
Îmi este perfect INDIFERENT ceea ce
crezi tu, dar ești mai mult decât
PENIBIL când pretinzi că este ciută capra pe care eu o țin de coarne. În
condițiile în care în ceea ce te privește,
am realizat ceea ce mi-am propus, este normal ca ORGOLIUL tău de "CONDOR
mioritic de Provincia Europeană Vrancea" să se manifeste în stilul
caracteristic, dar astfel de manifestări, îmi sunt total indiferente. În
concluzie, așa cum am precizat foarte CLAR,
capitolul FACEBOOK-ceala pe CONTRE
s-a terminat, chiar și în ceea ce te poveste.
Pentru SERVICIUL pe care mi l-ai făcut,
cu voie sau fără voie, eu îți MULȚUMESC.”
NOTA; La replica citată mai sus, Agamemnon Partac mi-a răspuns cu un
emoticon zâmbitor, iar începând cu data
de 17.09.2018, acesta și-a șters contul de Facebook.
Anexele
1-5 reprezintă mesaje transmise prin intermediul paginii mele de Facebook,
celui pe care eu îl consider a fi "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Dacă veți
corobora mesajele mele din anexele 1-5, cu replicile "ZEUS-ul meu de
Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon
Partac), citate mai sus, veți putea
constata PROFESIONISTUL în PSIHOLOGIA UMANĂ a celui despre care afirm că mi-a fost o MANĂ CEREASCĂ
De altfel, "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a făcut TOTUL pentru a mă INTIMIDA sau
pentru a mă PROVOCA, dar în final s-a ajuns unde am vrut eu să se ajungă.
Afirmația
lui Agamemnon Partac, „În ultimii ani l-am cam pus la treabă pe Ulise. Era la
pământ, cultură generală, ioc. Dar, a vrut, nu a vrut, din dorința de a mă
înfrunta , a învățat multe. Și, cu această ocazie m-a mobilizat și pe mine. Eu
nu am niciun merit, este meritul sau. Respect.”, spune totul despre rezultatul CONFRUNTĂRII noastre.
Are mai
puțină importanță dacă precizarea, „Era la pământ, cultură generală, ioc.”
reflectă întocmai realitatea, ci importantă este precizarea, „Și, cu această ocazie m-a mobilizat și pe mine. Eu nu am niciun
merit, este meritul sau. Respect.”
De ce am
scos în evidenta acest lucru ?
- Deoarece
Agamemnon Partac a afirmat : „Oamenii cu
care m-am intersectat în viața și-au dat în cele din urmă masca jos.”
CONCLUZII
După ce
liderul PSD, Liviu Dragnea, ai ieșit ÎNVINGĂTOR
în lupta cu „puciștii” din PSD, în presă au apărut citate cu diverse afirmații
ale Domniei Voastre, iar eu am să mă refer la două dintre acestea și anume :
a. „Acum trebuie să continuăm guvernarea, trebuie să ducem programul de
guvernare până în 2020, astfel încât în 2020 românii să aibă o viaţă mai bună
decât în trecut şi în ţara asta să nu mai poată fi arestat nimeni la comandă
politică şi să fie respectate cu sfinţenie Constituția, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale oamenilor”,
- Treaba cu, „încât în 2020 românii să aibă o viaţă mai bună decât în trecut”, reprezintă
o GLUMIȚĂ de adormit copii.
Pe ce mă bazez când fac o astfel de afirmație ?
- Pe faptul că în Gradina Publică - Focșani, în
urma cu circa 10-12 ani, nu exista jucător de table să joace fără miză, cea mai
mică miză era un leu linia, doi lei marțul, iar acum singurii care mai joacă
table pe bani în Parcul Schuman - Focșani, sunt numai niște pensionari MAN.
Din punctul meu de vedere, acest aspect spune TOTUL despre scăderea puterii de cumpărare a focșănenilor în ultimii 12 ani.
- În ultimul timp televiziunile centrale au
început să prezinte DRAMA trăită de
femeile care împinse de SĂRĂCIE au
fost nevoite să plece la muncă în Italia, iar
acum au ajuns să sufere de „SINDROMUL ITALIA”.
Numai anul trecut la Spitalul Socola Iași au
fost internate 3000 de femei care prezentau „SINDROMUL ITALIA”, aspect care mie mi se pare FOARTE GRAV.
Faptul că un politruc precum numitul
Prescornitoiu Cristian pe care l-ați numit șef la Inspectoratul în Construcții
Vrancea, îi considera pe românii care urmare a transformării României în COLONIE de către politrucii
postdecembriști, au fost nevoiți să-și părăsească țara, ca fiind „hoți,
cerșetori și curve”, spune multe despre
„CALITATEA” membrilor „Sistemului din Provincia Europeana Vrancea”
b.„Românii au dreptul, ca orice ţară civilizată, pentru că şi
Cehia, şi Polonia, şi alte state au adoptat această lege. Acest instrument
constituţional există şi trebuie, sigur, la un moment dat, adoptat, în aşa fel încât
toate nedreptăţile să fie reparate. Sunt perfect de acord cu o lege a amnistiei
şi graţierii”.
- Eu nu numai că nu doresc nici un fel de GRAȚIERE a celor care au transformat
România în COLONIE, ci voi face tot ceea ce depinde de mine, pentru
ca prejudiciul de multe milioane de euro rezultat în urma FALSELOR procese
CUP-ENET, să fie plătit de către cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în
SERVICIU și nu de către focșăneni, așa cum a dorit „Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea”, prin HCL Focșani nr.3/2015.
- Dacă se va adopta „legea amnistii și grațierii”, considerați că „toate nedreptățile” care
mi-au fost făcute în cei 12 ani de când LUPT cu „Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea” îmi vor fi „REPARATE”?
La începutul anilor ”90, când am cochetat puțin
cu PNT-cd Vrancea, am făcut-o din respect pentru cel care a fost SENIORUL Corneliu Coposu, dar
imediat mi-am dat seama că la PNȚ-cd Vrancea, „tânăra generație” de politruci ai
anilor ”90, avea în cap numai CIORDEALĂ.
Întâmplarea a făcut ca patru dintre liderii
marcanți ai „tinerii generații” ai PNȚ-cd Vrancea din anii ”90, să plece prematur la cele veșnice.
Faptul că acum, în fostul sediu al PNȚ-cd
Vrancea, transformat în cârciuma de către „tânăra
generație” ai anilor ”90 de PNȚ-cd-iști, este sediul Muzeului de istorie
Vrancea, consider că este un lucru
foarte bun.
Dintre afirmațiile SENIORULUI Corneliu Coposu, pe care alături de Elisabeta Rizea, consider
că sunt REPERELE MORALE ale României
contemporane, îmi permit să amintesc:
“În puşcăriile comuniste s-a distrus tot ce avea
România ca prestigiu, tradiţie, elită, fără ca cineva să protesteze.”
“În cei opt ani de izolare totală, pe lângă încrederea în Dumnezeu şi încrederea fermă în dreptatea cauzei pentru care sufeream ororile temniţelor, a fost poezia, o adevărată hrană spirituală.”
“În închisori a rămas, cu fiecare mort în parte, o parte din inima mea. Am lăsat acolo, odată cu prietenii care s-au prăpădit, o bucăţică de istorie şi din biografia mea."
“În cei opt ani de izolare totală, pe lângă încrederea în Dumnezeu şi încrederea fermă în dreptatea cauzei pentru care sufeream ororile temniţelor, a fost poezia, o adevărată hrană spirituală.”
“În închisori a rămas, cu fiecare mort în parte, o parte din inima mea. Am lăsat acolo, odată cu prietenii care s-au prăpădit, o bucăţică de istorie şi din biografia mea."
De asemenea,
mi-am însușit întocmai afirmația lui Corneliu Coposu, „Negociem orice, dar nu și principii”, iar faptul că am preferat să trăiesc patru
ani din muncă de SALAHOR, în loc să
negociez în favoarea mea, „ingineria financiară” de la CUP Focșani, care în fapt este o GOLĂNIE de doi bani, reprezintă
o dovadă în acest sens.
Pentru ceea
ce este România în prezent, consider că o înregistrare cu ministrul Economiei,
Dănuț Andrușca, care a devenit virală pe Facebook, este cât se poate de
concludentă.
Andrușca încearcă
să citească un text despre „realizările” Ministerului Economiei însă este
evident că nu înțelege nimic.
Nici actualul prim-ministru PSD al României,
d-na Viorica Vasilica Dăncilă nu este departe de ministrul Economiei, Dănuț
Andrusca, iar modul în care a fost
gestionată PESTA PORCINĂ, în opinia mea, reprezintă o IMAGINE CLARĂ a
INCOMPETENȚEI guvernanților postdecembriști.
Conform unor informații care au fost publicate
în presă, „CE a
avertizat România de pesta porcină africană în februarie 2017, dar autoritățile
au redus măsurile, în loc să le înăsprească! Pagubele sunt estimate la 3
miliarde de euro!”.
În vederea obținerii de MOTIVE TEMEINICE și LEGALE
pentru REVIZUIREA deciziei
619/25.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr.
3906/44/2006, prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe
motiv că mi-am permis să GÂNDESC,
voi „ATACA” „Sistemul din Provincia
Europeană Vrancea” pe toate FRONTURILE,
începând de la CIORDEALA prietenului
meu, Bobiță, lăsarea în PARAGINĂ a mormântului
FILANTROPULUI Mr. Gh. Pastia și terminând cu influențarea unor judecători
de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a demonstra că nu știu să citească
o foaie matricolă.
Deși "ZEUS-ului
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), a pretins că,
„Hitler a pierdut războiul pentru că a deschis prea multe fronturi de luptă”, prin ATACAREA „Sistemului din
Provincia Europeană Vrancea” pe toate FRONTURILE, cu siguranță undeva
se va FISURA „UNITATEA de MONOLIT” a acestui SISTEM pe care îl consider de TIP
MAFIOT-TRANSPARTINIC.
După cum știți,
eu am făcut public faptul că, “vă invidiez pentru bunăciunile din jurul Domniei
Voastre”, de aceea la anexa 7, am prezentat un eseul “NEMURITORII”, scris de către MESERIAȘUL
Codin Maticiuc.
Rog să coroborați
JOSNICIA celor care au dispus să fie
capturat prietenul meu, Bobiță, pentru a
putea să fiu amendat, cu CINISMUL demonstrate
de către conducerea Primăriei Focșani față de un cetățean al mun. Focșani
operat de două ori de cancer de colon și să CONCLUZIONAȚI.
Refuzul CATEGORIC al conducerii Primăriei Focșani de a rezolva pe cale amiabilă
speța prietenului meu, Bobiță, după ce s-a constata că s-a mers la un pont FALS, îmi aduce aminte de maxima, “Prostul dacă nu-i fudul,
parcă nu e prost destul”.
De altfel, titlurile “eseurilor” dedicate prietenului meu, Bobiță, au spus
multe, dar…..
Un comportament demn de MILĂ
a avut în speța prietenului meu, Bobiță și cel pe care îl consider a fi
un "Rudolf mioritic de Provincia Europeană Vrancea", respectiv
viceprimarul mun. Focșani, numitul Iorga Marius.
Deși numitul Iorga Marius nu este posesorul unui TUPEU
ca al numiților, Cătălin Vrabie, Matișan Bogdan, Sorin Francu sau
Emanuel Gongu, acesta va trebui să explice focșănenilor de ce a
considerat că prejudiciul de circa 5 milioane de euro rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET trebuie să fie plătit de către aceștia și nu de către persoanele care se fac vinovate de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU.
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a afirmat în "faza de dezvoltare" "orion" că, "În România proștii au început să se deștepte", iar această premoniție a început să fie confirmată in practică..
În acest moment, desi, în opinia mea, liderul PSD Liviu Dragnea nu a contribuit la transformarea Romaniei în COLONIE, așa cum au contribuit, Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Năstase, Traian Băsescu sau Calin Popescu Tăriceanu, este cea mai HULITĂ persoană din România.
URA poporului român față de liderul PSD, Liviu Dragnea, după parerea mea, se va amplifica după modelul bulgărelui de zapadă.
După modelul Liviu Dragnea, într-un viitor nu prea îndepartat și D-voastra veți fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din "Provincia Europeană Vrancea".
Am ales drept MOTTO al acestui „eseu” citatul lui Isaac Newton, deoarece atunci când a fost debarcat
Mircea Geoană din fruntea PSD, D-voastră ați afirmat, "Mircea, mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul".
Nu știu dacă
în ceea ce mă privește, este valabilă maxima lui Albert Einstein, „Partea interesantă la oamenii inteligenți:
par nebuni în fața proştilor.”, dar timpul va decide în acest sens.
DISPARIȚIA
"ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac) ca facebook-cist, nu știu cum sa o interpretez,
dar aceasta lucru mă duce cu gândul la maxima, „Maurul și-a făcut
treaba/datoria, maurul poate sa plece”.
NOTA; Precizez că azi
25.09.2018, se împlinesc doisprezece ani (cifră magică) de când prin decizia
619/25.09.2006, pronunțată de
Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 3906/44/2006,
a considerat că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, pe
motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
25.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 1
ROTTWEILERUL și BICHONUL MALTEZ
În "eseul""PREMONIȚIA "ADEVĂRATEI Mama OMIDA de Țara
Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan",
postat în data de 26.08.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am fost
foarte clar în ceea ce privește lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea".
Așa cum am anticipat, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), după
ce a CAPITULAT în data de 23 august 2018, cu ocazia împlinirii a
74 de ani de la controversatul 23 August 1944, a considerat că se impune să
REÎNVIE ca facebook-cist în data de 26.08.2018.
La început REÎNVIEREA lui a fost discretă, pentru ca în data de
31.08.2018, să-și etaleze PROFESIONALISMUL în domeniul DIVERSIUNII.
Victimă i-a căzut fostul meu prieten "alfa" facebook-cist Lucian
Dragomir, a cărui principiu facebook-cist este de a "lătra fără a
mușca".
De altfel, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) apelând la "metode specifice" l-a
făcut pe Lucian Dragomir să creadă că acesta este "în sufletul sau pe
sufletul" lui, probabil, pentru a avea un partener în acțiunea de a mă
învăța că "rața împunge".
În fapt acțiunea "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a fost
un EȘEC TOTAL, deoarece ceea ce mi-am propus în ceea ce-l privește pe
acest ARTIST al DIVERSIUNII, am realizat în totalitate.
Acest EȘEC TOTAL al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în
ciuda PROFESIONALISMULUI demonstrat în domeniul DIVERSIUNII,
face ca el in fața mea să fie un Hudici Dan II.
Modul în care l-a "LUCRAT" pe facebook-cistul Lucian
Dragomir spune totul despre PROFESIONALISMUL în domeniul DIVERSIUNII
al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Faptul că "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a REÎNVIAT după 3 zile de la CAPITULARE,
face din el și un "Iisus Hristos mioritic de Provincia Europeană
Vrancea".
În data de 15.10.2018, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
"eseul" "VA DEVENI FOCSANIUL NOUL IERUSALIM AL LUMII
CREȘTINE?", la care am atașat și o fotografie sugestivă în acest sens,
cu Pol Pot de România, respectiv numitul Băsescu Traian, dar toate MINUNILE
DUMNEZEIEȘTI care au avut loc în "Provincia Europeană Vrancea",
conduc la concluzia că răspunsul la întrebarea "eseu", este unul
afirmativ.
După ce l-am CREȘTINAT pe "liber cugetătorul" autodeclarat
"orion" și l-am declarat ulterior, ca fiind "ZEUS-ul meu de
Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), MINUNEA DUMNEZEIASCĂ cu "Iisus Hristos de Provincia
Europeană Vrancea" m-a pus pe gânduri.
Una dintre replicile interesante primite de Agamemnon Partac , urmare a
dialogului facebook-cist, avut în data de 31.08.2018, a fost, "Grosu
Ulise Este un adevăr. Dar, pe tine, dacă te prinde cu ...un cur ,tu zici că-i
termometru.".
Probabil aceasta expresie la origini, este o glumă misogină similara cu, "operația
imposibilă este, să fie scos penisul din creierul unei femei",
pe care Agamemnon Partac în lipsă de argumente a adaptat-o pentru mine.
Adaptarea este cam de grupa mică, dar acest aspect spune multe în
legătură cu încurcătura în care l-am pus pe Agamemnon Partac prin ridicarea
ștachetei facebook-celii mele la nivelul celor 5 stele ale lui.
Dacă coroborez faptul că Agamemnon Partac a fost pentru mine un prieten
"alfa" facebook-cist de 5 stele, cu principiul facebook-cist a lui
Lucian Dragomir, "latră dar nu mușca", atunci Agamemnon Partac
poate fi comparat cu un ROTTWEILER.
Dacă facebook-cistul Agamemnon Partac este un ROTTWEILER
, atunci fostul prieten "alfa" facebook-cist, Crintea Valerică,
căruia i-am acordat o stea, poate fi comparat cu un BICHON MALTEZ .
Statutul de BICHON MALTEZ i se potrivește de minune
facebook-cistului Crintea Valerică și ca urmare a faptului că orice prostioară
postează el pe Facebook, imediat se găsește o armată de doamne sau
domnișoare care sunt încântate de respectiva prostioară.
Acest comportament, m-a dus cu gândul, la faptul, că aceste doamne și
domnișoare admiratoare a lui Crintea Valerică, ar vrea sa-l
"ciufulească" pe acesta, ca pe un BICHON MALTEZ.
În ciuda acestui aspect, nu trebuie uitat că prietenul facebook-cist,
Crintea Valerică, l-a "pișcat" destul de tare pe facebook-cistul Dan
Butnaru, atunci când s-au confruntat pe pagina mea de Facebook, într-o
anumita speță.
În ciuda faptului că facebook-cistul Crintea Valerică se vrea a fi un
"Godină de Provincia Europeană Vrancea" în fața "ZEUS-ului meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), s-a comportat ca un BICHON MALTEZ în fața unui ROTTWEILER.
01.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 2
URSUL
PĂCALIT DE VULPE în "Provincia Europeană Vrancea"
MESAJ
adresat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Stimabile,
După CAPITULAREA
ta din data de 23.08.2018, când s-au aniversat 74 de ani de la controversatul
23 august 1944 și REÎNVIEREA ca facebook-cist în data de 26.08.2018, respectând
principiul BIBLIC a celor trei zile, pentru mine ai devenit un "Iisus
Hristos mioritic de Provincia Europeană Vrancea".
Am constat
că REÎNVIEREA ca facebook-cist, ți-a adus mai multă LUCIDITATE,
aspect pe care de altfel l-am anticipat, ocazie cu care ai avut abilitatea de a
mă întreba dacă în ceea ce privește problemele tehnico-economice de
interes public susținute de mine, au existat dosare penale ?
Răspunsul
meu în acest sens, a avut darul de a te aduce cu picioarele pe pământ, deși am
omis să-ți spun că în speța "ingineriei financiare" de la CUP
Focșani, după ce în anul 2006, mi s-a desfăcut contractul de muncă, am făcut o
plângere penală în acest sens, care a fost soluționată cu NUP de către
procurorul Țîrlea Florin împreună cu comisarul Gicu Avasiloaiei care în
perioada respectivă era șef la Serviciu ordine publica din cadrul Poliției mun.
Focșani.
De ce o
presupusă infracțiune economică a ajuns să fie anchetată de Serviciul ordine
publică din cadrul mun.Focșani, ar putea avea explicație în avansarea
ulterioară, a procurorului Țîrlea Florin în funcția de prim procuror al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și a comisarului Gicu Avasiloaiei în
funcția de șef al Politiei mun. Focșani.
Întrebarea, "Ce
înțeleg eu printr-un înscris oficial ?", mi-a dat posibilitatea să-ți
dau un răspuns, care după reacția pe care ai avut-o, poate fi comparat cu o LOVITURĂ
SUB CENTURĂ.
Răspunsul
meu a fost: "Un înscris neoficial este facebook-ceala noastră, iar un
înscris oficial este un raport din acelea care le faci și unde ai pretins că
ești tolerant cu mine, unde pe semnătura ta, aplici o stampila".
Faptul că după
acest răspuns ai abordat un subiect drag lui Lucian Dragomir, legat de cultura
comunistă de Țara Vrancei, mi-am dat seama că am LOVIT în PLIN cu răspunsul
meu.
Convingerea
ta că "sunt agent de influență" și pe cale de consecință, ai
vrut să-mi dai jos o masca pe care nu o am, animat de faptul că "în
fața ta nimeni nu a rezistat și și-a dat masca jos", te-a adus în situația
de a-ți da tu masca jos, în fața mea.
Acum ți-am
înțeles JIGNIRILE pe care mi le-ai adus în timp, dar și motivul pentru
care ai pretins că am vrut să "parvin politic prin intermediul d-nei
senator Sorina Plăcintă, dar aceasta s-a prins și mi-a dat cu flit".
Probabil,
acesta a fost și motivul pentru care mi-ai spus că, "pișcot-cameleon nu
este Sorina", de parcă eu aș fi putut pune botul la glumițele tale de
grupa mică.
Faptul că
te-ai apucat "să-i lingi" dosarul fostului prieten "alfa"
facebook-cist Lucian Dragomir și să faci din acesta o MARIONETĂ a unei
"FANTOME" a reprezentata o mostră a profesionalismului tău, dar
întrebarea care se pune este :
- Care a
fost rostul acestei acțiuni, în condițiile în care eu nu am nicio tangență cu
ceea ce ai presupus tu că aș putea fi ?
Practic,
prin demonstrația făcută, avându-l drept "COBAI" pe Lucian
Dragomir, ai arătat răul pe care l-a făcut POPORULUI ROMÂN, SECURITATEA
COMUNISTĂ și SECURITATEA POSTDECEMBRISTĂ, iar acest aspect a condus în final,
la transformarea României în COLONIE.
Decât să fi
"lins" dosarul lui Lucian Dragomir și să pui tot felul de trepăduși
pe urmele mele, care să-ți spună, ora la care ajung și la care plec din Piața
Unirii - Focșani atunci când am participat la manifestările împotriva
Ordonanței 13, ora la care am consiliu profesoral sau când am trecut strada
printr-un loc nemarcat, mai degrabă mi-ai fi citit cu atenție, "eseurile"
postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
În fapt,
prin comportamentul tău față de mine, pe lângă faptul că în fața mea ai
demonstrat că ai fost un Hudici Dan II, ai demonstrat că ești și un adevărat
TERORIST al focșănenilor, aspect pe care îl consider FOARTE GRAV.
Eu am
înțeles ca din punctul tău de vedere, "SERVICIILE sunt de partea
statului și nu a poporului", dar în prezenta speță lucrurile nu sunt în
ordine, chiar dacă în mod sigur, "ți-ai lăsat loc de întors".
Deoarece în
data de 08.09.2018, se împlinesc doi ani de când cu ocazia aniversarii zilei
onomastice a președintelui Marian Oprișan, v-ați adunat la Carrefour -
Focșani pentru a DECRETA Focșaniul ca fiind NOUL Caracal al României, până pe
data de 08.09.2018, am să te las să MEDITEZI la modul în care "te-am
CREȘTINAT".
Urmare a
acestei MEDITAȚII, cu ocazia sărbătorii creștine de Sfânta Marie Mică
poate participi și tu la slujba care se tine în Biserica FĂCĂTOARE de MINUNI
construită de d-na senator Sorina Plăcintă, pentru a te SPĂLA de PĂCATE.
Dacă fostul
prieten "alfa" facebook-cist Crintea Valerică, căruia i-ai băgat FRICA
în OASE, după ce a meditat ca emirul la marginea mării, a simțit nevoia să
se vitaminizeze cu coarne, calitatea ta de specialist în PSIHOLOGIA UMANA,
nu-mi permite să-ți pot face o recomandare în ceea ce privește modul în care ar
trebui să MEDITEZI la LUCRĂTURA pe care ți-am aplicat-o.
Îți amintesc
că atunci când președintele Marian Oprișan m-a întrebat, "Măi, tu când
treci de partea URSULUI ?", eu i-am răspuns, "NICIODATĂ, eu
sunt numai de partea mea."
În
condițiile în care cu o probabilitate foarte mare, președintele Marian Oprișan
este un cititor fidel al scrierilor mele, poate constata, urmare a prezentului
"eseu" cum în "Provincia Europeană Vrancea", URSUL a fost
păcălit de VULPE.
03.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 3
"AGENTUL
de INFLUENȚĂ" și "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
MOTTO; "În Vrancea se construiește
scump și de proastă calitate." - Agamemnon Partac (NOTA:
Acest comentariu a fost făcut "în faza de dezvoltare"
"orion", a "ZEUS-lui meu de Provincia Europeana Vrancea",
la un articol publicat de ziarul Monitorul de Vrancea, unde se
"justifica" pierderea banilor europeni pentru lucrările făcute în
Crângul Petrești.)
În data de
08.09.2018, s-au aniversat doi ani de când ORGANELE STATULUI ROMÂN din
"Provincia Europeană Vrancea" și-au dat întâlnire la Carrefour, unde
în cinstea aniversării zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, au
DECRETAT Focșaniul ca fiind NOUL Caracal al României.
Interesant
este faptul ca, prin intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului
Monitorul de Vrancea-ediția electronică, le-am recomandat membrilor
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care i-am "prins
cu mâna la crăpătură" să meargă la slujba de Sfânta Marie Mică, care se
ținea în BISERICA FĂCĂTOARE de MINUNI, construită de d-na senator Sorina
Plăcintă, dar aceștia au considerat că se impune să-i facă un cadou
președintelui Marian Oprișan.
Ignorându-mi
recomandarea, în prezent, membrii "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea" sunt cam în "fundul gol" în fața "ȘTĂNGII
FĂCĂTOARE de MINUNI" a "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
Anul acesta
i-am recomandat, celui care PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA Mama
OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan, mi-a spus ca este întruchiparea "Măgarului Troian de Tara
Vrancei", respectiv "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), să
meargă la slujba de Sfânta Marie Mică care s-a ținut în BISERICA FĂCĂTOARE de
MINUNI construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
Aceasta
recomandare, nu a fost o vorbă în vânt, ci a avut în vedere DERAPAJELE din
ultimul timp ale "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).
Deși l-am
pregătit spiritul în acest sens, pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac),
renunțând la facebook-ceală săptămâna care tocmai se termină, acesta mi-a
ignorat recomandarea și a demonstrat că-l interesează să participe la slujbele
care au loc în "Prima Biserică a Canabisului din România".
După ce
aproape o săptămână m-am ținut departe de facebook-ceală, pentru a-i da
posibilitatea "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), să se pregătească SPIRITUL pentru a
putea participa la slujba de Sfânta Marie Mică care s-a ținut în BISERICA
FĂCĂTOARE de MINUNI construită de d-na senator Sorina Plăcintă, am
verificat care au fost preocupările acestuia, în săptămâna care am vrut să-i
fie una de PURIFICARE SUFLETEASCĂ.
Cu aceasta
ocazie, am constatat că "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a
pretins în legătură cu conflictul dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea,
următoarele :
a. Președintele Marian Oprișan a "simțit
miros de sânge" și acționează în stilul caracteristic;
b. "
România nu e Teleorman, e Ferentari".
c.
".......... În lunga-i existență ,prin ce nu a trecut neamul nostru? Dar,
nu mor caii când vor câinii. Un singur om-chiar și providențial- nu va putea
face nimic, dacă națiunea întreagă nu se va deștepta și nu va fi alături de el.
Vremea dezbinării noastre a trecut. Români ,uniți-va!"
Dacă am în
vedere și numai afirmațiile pe care le-a făcut Agamemnon Partac în săptămâna
care a trecut, acestea justifică calitatea acestuia de MANĂ CEREASCĂ pentru
mine.
Faptul ca
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac) este un PROFESIONIST la capitolul DIVERSIUNE,
rezultă din modul în care "l-a lucrat" pe fostul meu prieten
"alfa" facebook-cist Lucian Dragomir și a făcut din acesta o
"unealtă" pe care să o "manipuleze așa cum vrea mușchiul
lui".
După CAPITULAREA
din data de 23.08.2018, a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), am considerat că nu mai este o prioritate
să fac din Lucian Dragomir un "bumerang", dar în cursul acestei
săptămâni, probabil pe la sfârșit, am să execut această operațiune.
Dacă în
calitate de OM de CULTURĂ mioritic de "Provincia Europeană
Vrancea", Lucian Dragomir a pretins că "sug nasul la morți",
în speța lăsării în PARAGINĂ a mormântului FILANTROPULUI
Mr.Gh.Pastia de către autoritățile postdecembriste ale mun. Focșani, PRELUCRAREA
la care l-a supus "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a făcut ca acesta să fie CONVINS de
faptul că în spatele pseudonimului Jan Ixulescu, respectiv Agamemnon Partac,
este un fost angajat de la Electroplast.
De altfel,
în acest moment, singura surpriză pe care ar putea să mi-o facă
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac, este să nu aibă vârstă între 40-45 de ani,
așa cum consider eu ca are, deoarece în rest, îl cunosc ca pe propriul buzunar.
În ciuda
acestui aspect, există multe lucruri în ceea ce privește comportamentul "ZEUS-ului
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), pe care nu știu cum sa le interpretez.
Am să
amintesc câteva dintre aceste dileme ale mele și anume :
a. Faptul că a pretins că, "aș
fi vrut să parvin în politică cu ajutorul d-nei senator Sorina Plăcintă, iar
aceasta s-a prins de manevra mea și mi-a dat cu flit".
Eu nu am
făcut un secret din faptul că i-am propus d-nei senator Sorina Plăcintă să
speculeze politic problemele de interes public speculate de mine, dar aceasta a
refuzat propunerea mea.
Îmi mențin
părerea că dacă d-na senator Sorina Plăcintă ar fi acceptat propunerea mea,
copilul nu i-ar fi ajuns în pușcărie, iar astăzi, Domnia sa ar fi fost un
respectabil om politic.
Precizez că
eu am vorbit o singura dată în particular cu d-na senator Sorina Plăcintă,
atunci când am cunoscut-o.
În
condițiile în care ceea ce am avut de rezolvat mi-am rezolvat, în aceasta
tărășenie eu nu am pierdut nimic, dar se pare, ca d-na senator Sorina Plăcinta
a pierdut.
b. Concluzia
că eu aș fi "agent de influență"
În legătură
cu acest aspect, în condițiile în care eu am preferat să trăiesc 4 ani din
munca de salahor, deoarece am considerat NENEGOCIABILĂ "ingineria
financiară" de la CUP Focșani, care în fapt este o GOLĂNIE de doi bani,
ignorând ofertele făcute, despre ce fel de "agent de influență" ar fi
putut fi vorba ?
Legat de
acest aspect, am considerat mai mult decât INFANTILĂ, întrebarea pe care
în urmă cu ceva timp, mi-a adresat-o "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon
Partac) și anume ?
- "Dacă
ți se va oferi postul de director la ENET, ai renunța la lupta ta ?"
Nu este
exclus ca să fi vrut "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) să mă facă "agent de influență", dar
dacă lucrurile ar fi stat așa, nu se justifică JIGNIRILE pe care mi le-a adus
în timp, în condițiile în care eu NICIODATĂ nu l-am jignit cu nimic, ci numai
l-am IRONIZAT.
c. Amatorismul în domeniul economic
al "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) și l-a demonstrat, ca urmare a comentariilor
făcute în ziarul Monitorul de Vrancea, cu circa 3 ani în urma, în legătură cu
greva angajaților de la Laminorul Focșani mediată de conducerea Prefecturii
Vrancea.
De altfel,
faptul că Agamemnon Partac pune botul la "gluma" cu creșterea
economică, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut în
ultimii 10 ani, în opinia mea, spune multe.
După părerea
mea, "Călcâiul lui Ahile" în ceea ce-l privește pe
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) este lipsa experienței de producție,
aspect care mi-a permis să-l speculez și să-l pun de multe ori în DIFICULTATE,
cu consecințele de rigoare.
Am aici în
vederea dispariția facebook-cistului Jan Ixulescu și CAPITULAREA
facebook-cistului Agamemnon Partac.
Faptul că
Agamemnon Partac a REÎNVIAT după trei zile de la CAPITULARE, am
considerat o NORMALITATE, prin care "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) s-a
vrut a fi un "Iisus Hristos mioritic de Provincia Europeană
Vrancea".
Faptul că în
data 07.09.2018, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a început să ardă în flăcări ca Ana
Lesko" și a crezut că mă poate scoate din starea de SILENZIO STAMPA -
facebook-cistă cu mesajul, "Ulise, nici nu știi cât de mic ai să
devii.", la început nu prea l-am înțeles.
Când am
constat ca "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a devenit adeptul "Bisericii a
Canabisului din România", am ajuns la concluzia că eu aș putea fi ca un
"drog" pentru acesta.
În
condițiile în care am reușit să fac dintr-un "liber cugetător", așa
cum s-a declarat că este "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), un CREȘTIN
care a pretins că-și face cruce când mă vede pe stradă, nu știu dacă este de
bine sau de rău, faptul că am ajuns dintr-un APOSTOL un DROG.
Din aceasta
DILEMĂ cred ca numai fostul prieten "alfa" facebook-cist Lucian
Dragomir m-ar putea scoate, deoarece în ceea ce-l privește pe fostul prieten
"alfa" facebook-cist Crintea Valerică, acesta când aude de Agamemnon
Partac ii îngheța instantaneu sângele în instalații.
CONCLUZIE
Dacă vom
corobora citatul din MOTTO, cu maxima, "Dacă economie nu e, nimic nu
e" și cu actuala DIHONIE de la vârful PSD, rezultă că se vor confirma în
timp, afirmațiile mele din "eseul" "PREMONIȚIA "ADEVĂRATEI
Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan", postat în data de 06.08.2018, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
09.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 4
COMPASIUNE
pentru "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Deoarece am
simțit că "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a început să dea RATEURI, după ce i-am
aplicat "TRATAMENTUL TERMIC", am considerat că se impune să-i
acord o săptămână de liniște, recomandându-i ca în dat de 08.09.2018, să
meargă în biserica FĂCĂTOARE de MINUNI, construită de d-na senator Sorina
Plăcinta, pentru a participa la slujba prilejuită de sărbătorea Nașterii
Feciorei Maria.
În
condițiile în care mă consider un APOSTOL al "ZEUS-ului meu de
Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), urmare a faptului că am făcut dintr-un "liber cugetător"
autodeclarat un "CREȘTIN FANATIC", care a pretins că-și face
cruce când mă vede pe stradă, am crezut că aceasta îmi va fi urmată
recomandarea.
Personal, am
considerat că dacă în data de 15.08.2010, d-na senator Sorina Plăcintă a
pretins printr-o postare pe blog, că, "La slujba ținută în biserica pe
care am construit-o, ținută de șase preoți, prilejuită de sărbătoarea Adormirea
Maicii Domnului, m-am gândit la Fecioara Maria cu Pruncul și la bărbații din
viața mea" și "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) va medita la "BOMBA prostiei și
incompetenței" de la Carrefour din data de 08.09.2018, când în cinstea
zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan, ORGANELE STATULUI ROMÂN din
"Provincia Europeană Vrancea" au DECRETAT Focșaniul ca fiind NOUL
Caracal al României.
Deși am
considerat că printr-o pauza de facebook-ceală, îi voi aduce LINIȘTEA
SUFLETEASCĂ de care am considerat că are nevoie "ZEUS-ul meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac, am constat că acesta a trecut printr-un MARE STRES,
deoarece m-a scăpat de sub control.
Și de parca
acest lucru nu ar fi fost de ajuns, PAPAGALUL pe care l-a însărcinat să
mă monitorizeze, l-a luat de MAZETĂ, raportându-i că aș fi "undeva la
țară", lucru FALS în TOTALITATE.
Deoarece "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) mă considera "agent de influență", mi s-a părut
normal ca să mă specializez puțin în domeniu, de aceea am considerat că se
impune să "urmez niște cursuri de specializare".
Disperare "ZEUS-ului
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), rezultă din următorul comentariu :
Agamemnon Partac (09.09.2018) "Grosu Ulise Ulise, ai 60 de ani. Fă-ți cadou o bătrânețe cât de cât liniștită, că de nevoi nu cred că vei scăpa. Ar fi păcat să îmbătrânești neîmpăcat cu soarta, cu tine însuți dar mai ales, să pășești dincolo de pragul vieții știind că ai lăsat o treabă neterminată.P.S. Dacă te-ai apropia mai mult de Lucian, ai avea de învățat, ai prețui mai mult viața și, cred, că ți-ai găsi liniștea.".
Agamemnon Partac (09.09.2018) "Grosu Ulise Ulise, ai 60 de ani. Fă-ți cadou o bătrânețe cât de cât liniștită, că de nevoi nu cred că vei scăpa. Ar fi păcat să îmbătrânești neîmpăcat cu soarta, cu tine însuți dar mai ales, să pășești dincolo de pragul vieții știind că ai lăsat o treabă neterminată.P.S. Dacă te-ai apropia mai mult de Lucian, ai avea de învățat, ai prețui mai mult viața și, cred, că ți-ai găsi liniștea.".
Faptul că
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) mă considera un fel de Gurguiatu Sandu, și-mi
recomandă să merg la fostul meu prieten "alfa" facebook-cist, Lucian
Dragomir, ca la un GURU, mi se pare ceva de CASCADORII RÂSULUI.
"ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
și-a demonstrat PROFESIONALISMUL în domeniu DIVERSIUNII prin modul în
care l-a "LUCRAT" pe pe fostul meu prieten "alfa"
facebook-cist Lucian Dragomir, făcându-l pe acesta să joace cum îi cântă o
"FANTOMĂ".
De altfel, PROFESIONALISMUL
demonstrat de către "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion",
Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în speța Lucian Dragomir, mi-a amintit de
modul în care l-a redus la tăcere pe postacul "pișcot-cameleon".
Precizez că
atunci când postacul "pișcot-cameleon" l-a întrebat de postacul
"orion", "Tu, ce știi să faci la modul concret ?",
acesta a răspuns, "Eu știu să fac multe, dar nu-i recomandat să afli
ceea ce știu să fac. Ai grija cum conduci, deoarece ieri erai să faci un
accident".
Replica dată
de postacul "orion", a făcut ca postacului
"pișcot-cameleon" să-i dispară cheful de "comentarită"
circa doua săptămâni, iar când a revenit ca postac, nu și-a mai permis să spună
nimic la adresa postacului "orion".
Într-o
astfel de situație se află și fostul meu prieten "alfa" facebook-cist,
Lucian Dragomir, care bagă emoticoane numai la replicile pe care mi le da "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac).
Din punctul
meu de vedere, comportamentul lui Lucian Dragomir reprezintă o MOSTRĂ a
RĂULUI pe care SECURITATEA COMUNISTĂ și SECURITATEA POSTDECEMBRISTĂ l-a făcut
poporului român.
Deși "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) i-a băgat FRICA în OASE fostului meu prieten
"alfa" facebook-cist, Crintea Valerică, care se vrea a fi un
"Godină mioritic de Provincia Europeană Vrancea", acesta savurează
PĂRUIALA dintre mine și "DIVINITATEA" mea.
Eu știam că
lupta cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" este una FOARTE
GREA, aspect care a impus colaborarea cu "Măgarul Troian de Țara
Vrancei", deoarece se știe că măgarul este mamiferul cel mai MESERIAȘ.
PREMONIȚIA mea de "ADEVĂRATA Mama
OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian
Oprișan, mi-a spus ca postacul "orion", respectiv facebook-ciștii Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac, care în fapt sunt pseudonime ale unei singure
persoane, este ÎNTRUCHIPAREA "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
Codul de
acțiune "RUPERE de UTERE" sub care acționez în lupta cu
"Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", exclude să începi o
treabă și să o lași NETERMINATĂ, de aceea s-a impus întovărășirea cu un
MESERIAȘ, așa cum am considerat că este "Măgarul Troian de Țara
Vrancei"
În aceste
condiții este exclusă temerea lui Agamemnon Partac, care rezultă din afirmația
: " Ar fi păcat să îmbătrânești neîmpăcat cu soarta, cu tine însuți dar
mai ales, să pășești dincolo de pragul vieții știind că ai lăsat o treaba
neterminată."
"ZEUS-ul
meu de Provincia Europeana Vrancea" ca postac "orion", i-a făcut KO :
a. Pe jurnaliștii de la ziarul
Monitorul de Vrancea, Ciprian Dumitru și George Noapteș;
b. Pe postacul "arkan-nema
ore", care ne-a oferit "ștrampii pe a-i lua în gură";
c. Pe postacul "adita" la
pachet cu mamițica acestuia. Ulterior, mamițica postacului "adita" a
fost avansată în funcția de director a Bibliotecii Duiliu Zamfirescu Focșani.
d. Pe postacul
"pișcot-cameleon" care așa cum am arătat mai sus i-a "băgat
frica în oase",
iar ca
prieten "alfa" facebook-cist, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac, i-a
surclasat pe ceilalți trei prieteni "alfa" facebook-ciști, după cum
urmează :
a. Și-a demonstrat PROFESIONALISMUL
în domeniul DIVERSIUNII, prin modul în care l-a prelucrat pe fostul meu
prieten "alfa" facebook-cist, Lucian Dragomir;
b. I-a băgat "mortul în
casă" fostului meu prieten "alfa" facebook-cist, Crintea
Valerica;
c. În ceea
ce-l privește pe fostul prieten "alfa" facebook-cist, Butaru Dan, a
considerat că "nu are rost să strice orzul pe gâște", aspect care
este de înțeles.
În
condițiile precizate mai sus, faptul că în fața mea, "ZEUS-ul meu de
Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), a demonstrat că este un Hudici Dan II și nimic mai mult,
întrebarea care se pune este :
- Cum își va
justifica NEPUTINȚA "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în fața
ADEVĂRATULUI "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea" ?
Când am pus
această întrebare retorică, am avut în vedere afirmația "ZEUS-ului meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac), citez, "SERVICIILE sunt de partea statului nu a
poporului".
În astfel de
condiții în afară de a-l COMPĂTIMI "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), nu-l pot
ajuta cu nimic.
10.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 5
EPILOG la
PĂRUIALA avută în timp cu "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)
Dacă eu prin
intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea am
dorit să vad când maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul,
așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni !?" va avea tangență cu
realitatea, postacul "orion" a pretins că prin intermediul
respectivei rubrici, "Dorește să deștepte mioarele din Țara Vrancei".
Scoaterea
rubricii de COMENTARII de la ziarul Monitorul de Vrancea l-a lăsat pe
postacul "orion" fără "obiectul muncii", dar cum eu
anticipasem acest lucru, mi-am continuat "STUDIUL" început prin
intermediul rubricii de COMENTARII a ziarului Monitorul de Vrancea prin
intermediul "facebook-celii".
Deoarece am
constat că în spatele postacului "orion" se ascunde o persoana cu un
IQ destul de mare, care are o cultură cu mult peste medie și cu acces la
diverse informații care mie mi s-au părut interesante, m-a determinat să-i
acord o atenție deosebită acestui postac.
Cu o
probabilitate destul de mare am anticipat că postacul "orion" îmi va
deveni prieten facebook-cist, de aceea mi-am ales un prieten "alfa"
facebook-cist cu care am considerat că l-aș putea bârfi.
Prieten
facebook-cist ales de mine pentru a-l bârfi pe postacul "orion" a
fost Lucian Dragomir.
Așa cum am
anticipat postacul "orion" s-a rebrenduit în prietenul facebook-cist
Jan Ixulescu, dar în ceea ce-l privește pe prietenul facebook-cist, Lucian
Dragomir, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
De ce fac o
astfel de afirmație ?
Deoarece
prin "metode specifice" facebook-cistul Jan Ixulescu a făcut din
Lucian Dragomir un aliat a lui.
Urmare a
unui schimb de replici avut cu Jan Ixulescu acesta și-a dat obștescul sfârșit,
dar ulterior s-a rebrenduit în prietenul facebook-cist Agamemnon Partac.
Interesant a
fost faptul că după PĂRUIALA avută cu facebook-cistul Jan Ixulescu, prietenul
facebook-cist Crintea Valerică, care se vrea a fi un "Godină mioritic de
Provincia Europeană Vrancea" a intrat în SILENZIO STAMPA și nu a mai
piscuit nimic.
În
condițiile în care am dorit să pun capăt facebook-celii, s-a impus ca să-l
supun pe prietenul facebook-cist, Agamemnon Partac, unui TRATAMENT TERMIC
intens, care în final și-a atins scopul.
Deoarece am
constatat că prietenul facebook-cist, Lucian Dragomir, este un artist care
tratează lucrurile cu multa superficialitate, am considerat că pentru a-l
determina să se "lepede de Agamemnon Partac" se impune să-i prezint
niște hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale, pentru a-i demonstra că
eu nu bat câmpii prin intermediul Facebook-lui.
În
condițiile în care TRATAMENTUL TERMIC aplicat prietenului
"alfa" facebook-cist, Agamemnon Partac și-a atins scopul,
demonstrația pe care urma să o fac prietenului facebook-cist, Lucian Dragomir,
nu a mai fost o prioritate, dar cu toate acestea, ieri, 16.09.2018, i-am făcut
o vizita de lucru pentru a lamuri cum stau lucrurile.
În discuția
avută cu prietenul facebook-cist Lucian Dragomir, în speța prietenului
facebook-cist, Agamemnon Partac, eu am vorbit la superlativ, dar acesta a
demonstrat că are dubii în legătură cu ceea ce pretind că este "ZEUS-ul
meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac)
Caracterizarea
pe care Agamemnon Partac i-a făcut-o lui Lucian Dragomir printr-o postare pe
Facebook în data de 16..09.2018, sper să-l convingă pe aceasta de cele afirmate
de mine.
Citez :
Agamemnon Partac
(16.09.2018) "Lucian, contrar aparentelor ești un visător , un
idealist.La tine , simțul artistic îl eclipsează pe cel practic, ceea ce-ți da
o libertate de mișcare extraordinară în lumea ideilor."
Aceasta
caracterizare a lui Lucian Dragomir, scurtă, seacă și la obiect, îmi aduce
aminte de modul în care "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu si Agamemnon Partac) i-a făcut KO
pe jurnaliștii de la ziarul Monitorul de Vrancea, Ciprian Dumitru și George
Noapteș.
În ceea ce
mă privește, Agamemnon Partac a afirmat în data de 16.09.2018, următoarele : "Recunosc,
am fost mai dur dar am crezut că poate-ți scot "gărgăunii" din cap.
Promit să te accept așa cum ești, că din tine nu se mai poate scoate
nimic."
Trecând
peste ironiile, "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) , din
punctul meu de vedere la mijloc, nu a fost vorba despre nici o
"DURITATE", ci de un MARE SERVICIU care mi-a fost făcut.
Practic,
prin comportamentul "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană
Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), acesta a
demonstrat că este PREMONIȚIA mea "Măgarul Troian de Țara Vrancei",
despre care am afirmat că îmi va fi SINGURUL COLABORATOR.
Deși nu-l
cunosc fizic pe cel care l-am considerat a fi "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac,
în fața căruia m-am declarat un ATEU CONVINS, ii MULȚUMESC pe acesta cale
pentru SERVICIUL făcut în cei circa 4 ani de dialog și PĂRUIALĂ.
Din acest moment,
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan
Ixulescu și Agamemnon Partac) nu mă mai poate ajuta cu nimic, deoarece
dreptatea trebuie să o obțin în instanță.
În ceea ce-l
privește pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea,
Țîrlea Florin, a cărui "stil americănesc", conform Ziarului de
Vrancea, nu l-a impresionat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader și pe care
îl consider VERIGA SLABĂ a "Sistemului din Provincia Europeană
Vrancea", voi face tot ceea ce depinde de mine ca acesta să ajungă un
"PROCUROR "portocală" mioritic de Provincia Europeană
Vrancea".
Dacă voi
corobora faptul că eu consider că în acest moment pot demonstra pe bază de
hotărâri de instanță și alte înscrisuri oficiale că "Sistemul din
Provincia Europeană Vrancea" și-a subordonat JUSTIȚIA și instituțiile
STATULUI ROMÂN din jud. Vrancea pentru a legaliza JEFUIREA unei colectivități,
respectiv pe cetățenii mun. Focșani, cu afirmația ministrului Justiției,
Tudorel Toader, "„Suntem în perioada în care ies la suprafaţă deficienţele
majore în funcţionarea sistemului judiciar din România. Numai dacă suntem în
stadiul de a cunoaşte realitatea putem lua măsurile necesare pentru
îmbunătăţírea situaţiei actului de justiţie”, a afirmat ministrul Justiţiei, duminică
seară, într-o intervenţie la România TV.
El a adăugat că justiţia nu este de natură să garanteze drepturile şi libertăţile fundamentale. „Acum un an şi ceva de zile, când spuneam că justiţia scârţâie din toate încheieturile, unii m-au crezut, alţii probabil că nu m-au crezut, dar între timp cred că lumea începe să vadă faptul că justiţia lui 2018 într-o ţară europeană nu este justiţia aceea de natură să garanteze, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, rezultă că acum este cel mai potrivit moment pentru a trece la ATAC pe toate fronturile împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"
El a adăugat că justiţia nu este de natură să garanteze drepturile şi libertăţile fundamentale. „Acum un an şi ceva de zile, când spuneam că justiţia scârţâie din toate încheieturile, unii m-au crezut, alţii probabil că nu m-au crezut, dar între timp cred că lumea începe să vadă faptul că justiţia lui 2018 într-o ţară europeană nu este justiţia aceea de natură să garanteze, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, rezultă că acum este cel mai potrivit moment pentru a trece la ATAC pe toate fronturile împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"
17.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 6
FACEBOOK-ceala
și prietenii "alfa" facebook-ciști
Intrând
într-o DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu "Sistemul din Provincia Europeană
Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINC,
a trebuit ca pentru a afla momentul potrivit pentru a trece la ATACUL FINAL,
să fac un "studiu de piață".
"Studiu
de piață" s-a referit la aflarea momentului în care maxima mea mioritică,
"Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe
focșăneni !?", va avea tangență cu realitatea, iar acest moment a sosit.
În ceea ce
privește pe "CAREUL" meu prieteni "alfa"
facebook-ciști, lucrurile se prezintă astfel :
a.
Facebook-cistul "alfa" de o garoafă, Dan Butnaru, a ajuns la
concluzia că aș vrea să fiu "formator de opinie", aspect care spune
totul despre capacitatea lui de a înțelege lucrurile.
b.
Facebook-cistul "alfa" de o stea, Crintea Valerică, deși s-a vrut a
fi un "Godina mioritic de Provincia Europeană Vrancea", urmare a FRICII
care i-a intrat în OASE, după schimbul de replici avut cu facebook-cistul
Jan Ixulescu, acesta a intrat în SILENZIO STAMPA.
Dacă în ceea
ce-l privește pe OMUL POLITIC Dan Butnaru, după ce s-a remarcat prin
discursul ținut în fața copacilor din Parcul Odobești și multe altele, acesta
nu-mi mai poate oferi niciun fel de surpriză, în schimb, Crintea Valerică m-a
surprins total cu comportamentul lui.
c.
Facebook-cistul "alfa" de 3 stele, Dragomir Lucian, a fost supus
de către facebook-cistul Jan Ixulescu-Agamemnon Partac unui
"tratament" DIVERSIONIST de înaltă clasă.
Faptul ca
Agamemnon Partac a avut impresia că eu merg la Lucian Dragomir pentru a
"lua lumină", așa cum făcea Gurguiatu Sandu când era consilier la CJ
Vrancea, pe mine m-a amuzat foarte mult.
Într-adevăr,
LUCRĂTURA pe care i-a aplicat-o Agamemnon Partac lui Lucian Dragomir, a
avut EFECTUL SCONTAT, dar întrebarea care se pune este :
- La ce a
ajutat o astfel de "risipă de energie"?
d.
Facebook-cistul "alfa" de 5 stele, Jan Ixulescu-Agamemnon Partac,
prin modul în care a procedat în relația cu mine, este persoana care mi-a făcut
cele mai mari servicii în RĂZBOIUL PSIHOLOGIC avut cu membrii
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Deși nu-l
cunosc și nici nu știu ce hram poarta, cel pe care l-am numit "ZEUS-ul meu
de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și
Agamemnon Partac) pentru "mingile pe care acesta mi le-a ridicat la
fileu", în cei circa patru ani de dialog și PĂRUIALĂ, nu pot să nu am
față de el un RESPECT DEOSEBIT.
Dacă multe
dintre "mingile pe care mi le-a ridicat la fileu" au fost
intenționate, au fost și acțiuni prin care acesta a vrut să mă pună cu
"botul pe labe", dar pe care în final, le-am transformat în
"mingi ridicate la fileu".
Eu sunt
convins de faptul că mai devreme sau mai târziu "ZEUS-ul meu de Provincia
Europeană Vrancea"("orion", Jan ixulescu și Agamemnon Partac) mă
va contacta direct, dar cum o astfel de acțiune este ceva privat, nu va fi
făcută publică.
20.09.2018
Ulise Grosu
Anexa 7
NEMURITORII
”Ne-am
cunoscut acum 12 ani. Eu eram tânăr pe atunci, mă credeam nemuritor. La
fel se credea şi el, deşi era doar un pisoi maidanez de o lună. Şi
pentru că îi era frig, s-a strecurat la motorul maşinii unui muncitor în
construcţii.
Aşa
a ajuns la blocul ce-l ridicam chiar vis-a-vis de casa mea şi l-am
adoptat cu toţii. Beneficiarii, arhitecţii şi muncitorii. A crescut pe
şantier până am fost gata. N-avea nume. Dar ştiam toţi de el. \”Unde
e?\” întrebam prima persoană pe care o întâlneam pe şantier. \”Ăla micu?
Cred că doarme sus la trei, pe terasă.\” L-au şi zidit o dată băieţii
cumva pe nişte coloane de circulaţie a aerului de a trebuit să spargem
un perete când l-am auzit că plângea.
Blocul
s-a terminat şi când el împlinea un an şi eu 24 s-a mutat la mine. Nu
în casă, căci nu suportam pisicile prea tare deşi el îmi era simpatic.
Locuia la mine la paznic şi-l băgam la mine în casă cam o oră pe zi să
ne jucăm. De mâncat avea mâncare la paznic mereu aşa că nu mai vâna.
L-am numit Fibu şi n-am să vă spun de ce. Orice prindea îmi aducea doar
să văd eu că ar putea trăi şi fara mine. Şi ce dacă? Şi eu puteam fără
el! Dormea şi mânca cât era ziua de lungă, iar noaptea ieşea la agăţat.
Şi ce dacă? Şi eu la fel. Eram amandoi nemuritori.
Mama
mă-ntreba mereu de ce nu-l bag în casă de tot. Îi răspundeam că nu văd
rostul, căci mie nu-mi prea plac pisicile şi oricum Fibu are cea mai
bună variantă: mâncare şi căldură când vrea, libertate când vrea. Şi aşa
a fost până în ziua când n-a mai venit. După câteva zile m-am
îngrijorat, de ce să refuze el traiul perfect pe care şi-l asigurase la
mine. După câteva saptamâni a venit şi explicaţia. L-am văzut venind de
departe. L-am recunoscut mai puţin dupa culoarea şi dungile ordinare şi
mai mult după vorbă. Vorbea extrem de mult. Mereu. Şi acum mă striga
să-l aştept căci avansa greu, pierduse cumva un picior. Nu ştiu ce i se
întâmplase, dar venise deja operat cu firele de la operaţie încă în
carne. Probabil abia se pusese pe picioare (şi alea mai puţine acum) şi
venise spre casă.
Ăla
a fost momentul când l-am băgat în casă de tot. Era cât de cât ok cu
trei picioare dar pierduse mult din viteză, dexteritatea căţărării şi
foarte mult din săritura, căci un picior din spate îi lipsea.
Au
urmat unsprezece ani perfecţi în care doi nemuritori au convieţuit
perfect. Totul se schimbă mai puţin noi. Fiecare dintre noi era
constanta celuilalt. Ştiam că orice ar fi când vin acasă el e acolo.
Fibu era ca un câine. Tot timpul lângă mine, cu mine, pe mine. Mă urma
peste tot. Când urcam în mansardă să fac sală se aşeza în pauze la
fiecare aparat în parte de la care eu ieşeam. Trebuia să-l îndepărtez
mereu pentru a putea face următorul set şi tot aşa. Ne suportam bine
unul pe celălalt. Ne certam rar şi nu puteam sta mult timp supăraţi.
De
câte ori veneam acasă şi aveam timp să dorm la prânz sau după-amiază o
făceam în sufragerie întins pe canapea cu el pe pieptul meu sau lânga
mine, cu spatele lipit de şoldul meu. Pe lângă faptul că vorbea mult,
Fibu torcea la cea mai mică atenţie acordată. Nu trebuia neapărat să-l
mângai sau să ţin mâna pe el. Şi dacă îi vorbeam îl apuca torsul. M-a
văzut în momente bune şi în altele mai rele, iar eu am strâns după el
când îi era rău, dar asta n-a contat niciodată pentru doi nemuritori.
Vara
asta am aflat că are cancer şi tot vara asta s-a stins, la sfârşit de
August. L-am dus la doctorul care l-a diagnosticat pentru că mi se părea
ciudat că-şi schimbase locurile favorite de stat şi dormit. Alegea
locuri reci, căci cancerul îl avea în burtică.
A
fost o vară grea şi urâtă în care n-am plecat nicăieri mai mult de o
zi-două ca să stau cu el. Stăteam pe jos în locurile în care se simţea
el mai bine, îl mângâiam şi îi udam blăniţa cu lacrimile mele. Se
stingea sub ochii mei ca o lumânare cu prea puţină ceară rămasă să
susţină fitilul aprins al vieţii. Era piele şi os spre sfârşit. Când îl
mângâiam mi se strângea sufletul căci îi mângâiam blana întinsă acum
doar între oase. Dar o făceam căci băiatul meu a tors până în ultima zi.
A
murit într-o noapte. Singura în care a plâns de altfel şi-n care deşi
foarte ameţit şi nesigur pe cele trei picioare ale lui se chinuia să
plece de lângă mine. L-am înmormântat în curte ca să nu fie departe de
mine şi de casa noastră. Nu era nemuritor şi a murit ca să nu mă mai
cred nici eu”, a scris Codin Maticiuc pe blogul lui.
chiar la inceput : ”"VA DEVENI FOCSANIUL NOUL IERUSALIM AL LUMII CREȘTINE?", postat în data de 15.10.2018, ”
RăspundețiȘtergerela postarea din 06.10. 2018
ȘtergereBună ziua,
RăspundețiȘtergereCauți un împrumut? Oferim împrumuturi la rate ale dobânzii foarte scăzute
3%. Acordăm împrumuturi tuturor țărilor din lume. Mai jos sunt tipurile de împrumuturi pe care le oferim.
* Împrumut personal
* Imprumut corporativ
* garanția împrumutului
* împrumuturi negarantate
* împrumut comercial
* Împrumut pentru studenți
* credit ipotecar
* Împrumut de consolidare
* Împrumutul pentru angajare
* Să plătească datoriile împrumutului
* Credit pentru investiții
Notă: dacă sunteți foarte interesat de serviciile noastre și impuneți un împrumut, vă rugăm să ne contactați: .... tortoragiuseppe54@gmail.com
Whatsapp +39 3891124366