sâmbătă, 6 aprilie 2019

REȚETA DEZASTRULUI ; GUVERN corupt și incompetent, PRESĂ controlată, POPULAȚIE indiferentă

MOTTO - "Educația este întotdeauna un orizont, nu o destinație"- Nicolae Iorga

În data de 15.01.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul""COMUNISMUL, COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, ȘCOALA COMUNISTĂ ȘI POSTDECEMBRISTĂ AR PUTEA FI CAUZELE CARE AU CONDUS LA ATROFIEREA DEMNITĂȚII LA ROMÂNI ?".
Am apelat la diverse persoane cărora  am încercat să le aflu părerea, despre care ar putea fi răspunsul la întrebarea "eseu" și trebuie să recunosc că am mari surprize.
Instaurarea COMUNISMULUI a schimbat scara valorilor, prin UMILIRE și UCIDEREA în ÎNCHISORILE COMUNISTE a REPERELOR MORALE ale POPORULUI ROMÂN.
Redau câteva dintre replicile "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea", date la diferite distribuiri pe pagina mea de Facebook :
1. "Omul care a făcut Unirea. Comuniștii i-au luat tot, l-au ucis la Jilava. L-au înmormântat lângă un gard"
Citez ș "Basil Stoica, un diplomat cu ștaif, vorbitor și înțelegător de 14 limbi străine, a fost omul trimis de către Regele Ferdinand în Statele Unite, în 1917, pentru a le povesti americanilor despre Unire, despre identitatea națională. A cutreierat printre yankei, a susținut 60 de prelegeri. Comuniștii i-au luat tot, l-au bătut la Jilava și l-au lăsat să moară de septicemie. Un erou uitat. Redescoperit de Doamna Lucia Hossu-Longin în ”Oamenii mari care au făcut România Mare”"
”Jilava prezenta o particularitate agravantă, aceea de a păstra frigul şi umezeala până târziu în vară, dacă nu chiar tot timpul […] . Într-o bună zi, ne-am trezit cu încă o victimă a terorii, un bărbat înalt, slab, cu o zeghe ponosită, care nu-i era nici pe măsură. I s-a făcut un loc la primul nivel din cele trei ale redutului, toate arhipline. Era diplomatul Vasile Stoica, septuagenar închis la 17 iunie 1958”. Academician Alexandru Zub, „Un diplomat după gratii”.
“Suferind cumplit de frig, Vasile Stoica îşi lega pantalonii de la zeghea ponosită cu sfoară de glezne ceea ce i-a produs rosături şi inflamaţia picioarelor. A cerut insistent să-l vadă medicul închisorii, însă medicul nu s-a arătat. Când a fost scos la medic era prea târziu. Internat la infirmerie, s-a constatat că infecţia era prea avansată, iar organismul prea slăbit ca să reziste. La 27 iulie 1959 moare. Se stingea cu zile marele diplomat. Imaginea lui în zeghe, înalt, distins, costeliv, parcă stângaci în uniforma mizeriei le revenea mereu în memorie tovarăşilor de celulă, completând cu tragism tabloul întunecat al epocii”.
La acest material distribuit pe pagina mea de Facebook, a fost făcut următorul comentariu :
Agamemnon Partac - "Măi Ulise , când golanii și analfabeții pun mana pe putere, nu iese decât sânge, foc și drame de pe mâna lor. Asta este esența acelor ani."
2. Blogul Puterea (31.03.2019) "Ministrul Apărării ȘOCHEAZĂ: ”Industria noastră de apărare este la pământ”
Citez :" Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat că, în cazul unei situaţii de război, lucrurile s-ar complica pentru România, însă a dat asigurări că Armata are stocuri de armament şi muniţie pentru a rezista până la intervenţia partenerilor din NATO, scrie Agerpres."
Agamemnon Partac (01.04.2019) Și dacă aliații nu vin, pe unde scoatem cămașa , domnule ministru.? Alianțele se fac și se desfac, în funcție de interesele politice. Tot conceptul nostru de apărare se bazează pe alianță. Nu vi se pare că ceva nu-i în regulă. România a făcut parte și din Tratatul de la Varșovia, dar nu s-a lăsat la mâna URSS și a celorlalți aliați.
Grosu Ulise (01.04.2019) @Agamemnon Partac; Maestre, în calitatea mea de CĂPITAN în rezervă, în afară de a-ți salva comentariul, nu pot adăuga NIMIC. Legat de acest aspect, după părerea mea, numai generalul IZMANĂ, fostă gardă de corp a liderului HUILEI Miron Cozma, actualmente candidat pentru un post de europarlamentar, Oprea Gabriel, ți-ar putea da un răspuns la întrebarea ta. ACEST NIMENI în DRUM care nici armată nu a făcut, specialist în butonat telefonul, pe care Dragnea Liviu l-a pus ministru la MAN, nu cred că-ți poate da un răspuns. Părerea mea !
3. Monitorul de Vrancea din data de 01.04.2019, a publicat articolul "GALERIE FOTO: "Sute de lampioane au luminat cerul Focșaniului, în cadrul acțiunii dedicate Orei Pământului"
Citez; "Sute de focșăneni au aprins lampioane, sâmbătă seara, în Piața Unirii din municipiu, în cadrul acțiunii dedicate Orei Pământului. Municipalitatea a pregătit 500 de lampioane, pe care le-a distribuit cetățenilor veniți în Piața Unirii, dar au fost și alte zeci de persoane care au venit cu lampioane de acasă."
Grosu Ulise - "De modelul PNL-iștilor care lansau lampioane pentru a rezolva problemele economice din jud. Vrancea, observ că s-a molipsit și primarul Cristi Valentin Misăilă."
Agamemnon Partac - "Păi, toți psd-iștii ăștia cu ștaif , sunt, de fapt, pnl-iști sub acoperire. Când burghezia proletară conduce proletariatul pauperizat, ăla nu este comunism leninist, ci comunism chinezesc. Doar faptul că avem mai multe partide și nu un singur partid, este praf în ochi pentru fraieri și nu schimba mai deloc datele problemei."
Grosu Ulise - "@Agamemnon Partac; Maestre, s-ar putea să dau în NARCISISM. De ce fac o astfel de afirmație ? În calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", am anticipat : a. "Provincia Europeană Vrancea" va putea fi CUCERITĂ cu ajutorul unui CAL TROIAN; b. CALUL TROIAN, în cazul "Provinciei Europene Vrancea" va fi în fapt, un "Măgar Troian de Țara Vrancei", posesor al unei ȘTĂNGI FĂCĂTOARE de MINUNI; c. "Măgarul Troian de Țara Vrancei" are un simț FOARTE FIN, iar atunci când cineva intră în pană de benzina, PANA PROSTULUI, imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din NECAZ nu se lasă; d. Realizarea în practică a "Măgarului Troian de Tara Vrancei este postacul "orion". În mesajul pe care ți l-am transmis în data de 29.03.2019, prin intermediul paginii mele de Facebook, am amintit titlurile unor "eseuri", postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, prezentate în ordine cronologică, care nu fac decât să confirme, cele amintite mai sus. Așa cum bine știi, pe prietenul facebook-cist, Grigore Luca, l-am considerat a fi "POSTACUL "orion"- partea "CREȘTINATĂ", iar pe tine "POSTACUL "orion"-partea "liber cugetătoare". În astfel de condiții, comentariile făcute de către prietenul Grigore Luca la respectiva postare pe Facebook, au avut o anumita logică.
Despre "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), am precizat că este o MANĂ CEREASCĂ pentru mine, dar în fața lui mă declar un ATEU CONVINS."
Redau un schimb de replici, avut cu Agamemnon Partac, de unde rezultă calitatea mea de ATEU CONVINS în fața acestuia.
Agamemnon Partac (01.04.2019) "Măi Ulise, tu ai mod personal de a interpreta și a înțelege lucrurile. Ești un tip interesant și de aceea te-am acceptat atâția ani. Tu interpretezi și raportezi totul la interesele, problemele și hachițele tale. Consecințele ce decurg din asta se reflectă în viața, ta în ceea ce ești și cum trăiești. Viața ta este un exemplu de cum să nu trăiești șiacționezi. Am discutat cu multe persoane-oameni care nu te cunosc- subiectul "Ulise, un mod de viață ce nu trebuie urmat". Poate, cândva, dacă te va interesa , îți voi pune la dispoziție acest studiu."
Grosu Ulise - "Având în vedere modul în care îl DIVINIZAI la un moment dat, pe REPETENTUL Florian Coldea, în condițiile studiului tău, "Ulise, un mod de viață ce nu trebuie urmat", cred că vei scrie și un studiu, "Florian Coldea un mod de viață care trebuie urmat"."
La prezentul "eseu", am anexat următoarele scrieri postate pe pagina mea de Facebook.
Anexa 1 "NU MĂ ERIJEZ ÎNTR-UN "CHE GUEVARA" DE FOCȘANI"
Anexa 2  "VICTOR CIORBEA de "Provincia Europeană Vrancea""
Anexa 3  Petiția nr. 856/04.04.2019 adresată Comisar Șef al OPC Vrancea
Anexa 4  "O nouă DARE la FUND a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)"
Anexa 5 "Ei l-au omorât pe Brâncuși: Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Sadoveanu. ”Nu e un creator în sculptură”"
În ceea ce privește CONCLUZIILE SCRISE depuse la instanță prezentate în anexa 4, nu știu dacă vor fi luate în considerare de instanță, dar aceasta este ȚINTA mea și anume, ACUZAREA membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care i-am prins cu "mâna la crăpătura" de INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII, prevazută de articolul 439, lit. k, Noul Cod Penal.
În data de 02.02.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul"""CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", care nu s-a vrut a fi o glumă, deși există CONVINGEREA că ADEVĂRATUL "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea" va rezolva TOATE PROBLEMELE celor pe care i-am prins cu "mâna la crăpătură".
Se spune că REȚETA DEZASTRULUI este : GUVERN corupt și incompetent, PRESĂ controlată, POPULAȚIE indiferentă.
Reducând România la Țara Vrancei, Guvernul României la Primăria Focșani, iar Parlamentul României la CL Focșani, "REȚETA DEZASTRULUI" are toate ingredientele pentru "Provincia Europeană Vrancea".
Așa stand lucrurile, în cele ce urmează, am să adresez un scurt mesaj, dar și unele întrebări unor persoane din administrația mun. Focșani, consilieri din CL Focșani și nu numai.
1. Pentru jurnaliștii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea"
Faptul ca presa mioritică de "Provincia Europeană Vrancea" nu a abordat problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine, spune totul despre modul în care este CUMPĂRATĂ  aceasta.
În condițiile în care jud. Vrancea este o OAIE NEAGRĂ din punct de vedere economic a României, din publicitate nu se prea poate trăi, drept pentru care se trăiește din PUPINCURISM.
Pentru mine d-na lider USR Vrancea, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru mi se pare cel mai AMUZANT JURNALIST mioritic de "Provincia Europeană Vrancea.(fost jurnalist).
Ca să aduci diferite critici Guvernului PSD, așa cum face d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, prin diferite postări  făcute pe Facebook, după ce ca jurnalist la ZdV a demonstrat că nu poate vedea pădurea de copaci, mi se pare FOARTE TRIST.
Totuși, în calitatea voastră de JURNALIȘTI mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", FURAȚI ca și mine, nu aveți un SENTIMENT de jenă față de voi, atunci când va uitați în oglindă, urmare a PUPINCURISMULUI DEȘĂNȚAT pe care îl prestați ?
2. Pentru consilierul "independent" Gongu Emanuel
Motivul pentru care ai fost numit director executiv la "Vrancea Curată", a avut drept cauză HABARNISMUL tău, demonstrat prin avansarea Mr.Gh. Pastia la gradul de GENERAL ?
3. Pentru consilierul PSD Radu Nițu
În ceea ce privește DISPREȚUL manifestat de tine față de focșăneni, consider că am fost FOARTE CLAR în mesajul transmis, urmând să vad care ar putea calea prin care să aflu dacă ți-ai echivalat printr-un FALS diploma de economist.
4. Pentru liderul consilierilor PSD din CL Focșani, Mihai Nedelcu
Te rog să coroborezi cele precizate în anexa 6, cu faptul ca mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia este în PARAGINĂ datorită DISPREȚULUI vostru față de memoria celui care din bani proprii a construit cele două edificii culturale din Focșani și CONCLUZIONEAZĂ.
5. Pentru viceprimarul Marius Iorga
A. Care au fost motivele pentru care soția ți-a ajuns director la Electrica Furnizare :
a. Faptul că ai fost în anul 2015, Rudolf mioritic de Provincia Europeană Vrancea ?
b. Faptul că ai brevetat schimbatul de sex la câinii maidanezi la Primăria Focșani ?
B. Nu ai un sentiment de JENĂ când îți intră porcoiul de bani în cont la sfârșitul fiecărei luni, în condițiile în care :
a. Prin votul tău, ai aprobat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a crescut prețul la Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute ?
b. Prin votul tău ai aprobat mărirea de capital social la ENET, pentru ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET să fie plătit de către focșăneni și nu de către persoanele care se fac vinovate de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU ?
6. Pentru primarul Cristi Valentin Misăilă
Deși eu nu-mi amintesc să mă fi convins de faptul că aș "bate câmpii" în ceea ce privește problemele de interes public susținute de mine, acuzația care vi se poate aduce este cea de TĂINUIRE.
Având în vedere că pretindețisunteți finanțist, îmi permit să vă întreb cât de CINICII au putut fi cei care au comandat un audit, prin care să LEGALIZEZE hoția de la CUP Focșani, pentru ca  focșănenii să fie jefuiți  LEGAL, apoi să li să ceară votul ?
Pe lângă faptul ca am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că auditul în cauza este GREȘIT și pe cale de consecință, auditorul Truș Emilia a fost sancționat, GOLĂNIA de la CUP Focșani nu se PRESCRIE, deoarece are efectul BULGĂRELUI de ZĂPADĂ.
În cazul PREJUDICIULUI de circa 5 milioane de euro, urmare a FALSELOR procese CUP-ENET, din cate știu ultimul proces a avut loc în anul 2015 sau 2016.
Circul pe care îl faceți cu deputatul PNL Ion Ștefan în CL Focșani, consider că demonstrează un DISPREȚ TOTAL față de cetățenii mun. Focșani.
Despre deputatul PNL Ion Ștefan, am afirmat că imită cel mai bine stilul de a face politică a președintelui Marian Oprișan, iar faptul ca îi sunt respectate întocmai ORDINILE de către consilierii PNL din CL Focșani, nu face decât să CONFIRME afirmația mea.
Nu știu dacă în ceea ce privește JOSNICIA demonstrată în speța prietenului meu, Bobiță și a DISPREȚULUI pe care îl manifestați față de memoria celui care a fost Mr. Gh. Pastia, EXECUTAȚI un ORDIN sau acestea sunt acțiuni care va aparțin, dar acest aspect are mai putină importanță pentru mine.
Așa cum am precizat FOARTE CLAR în scrierile mele precedente, am declanșat ATACUL pe TOATE FRONTURILE și sunt CONVINS ca undeva va CRĂPA, chiar dacă mun. Focșani a demonstrat că este o "Fermă AVICOLĂ de GĂINI ale lui Stalin".
Consider ca vă sunt cunoscute afirmațiile pe care postacul "orion" le-a făcut la adresa D-voastră prin intermediul rubricii de COMENTARII din ziarul Monitorul de Vrancea, de aceea vă recomand să meditați la afirmația fostului prieten facebook-cist Agamemnon Partac, despre care sunt aproape sigur că este același postac "orion".
- "Agamemnon Partac - Măi Ulise , când golanii și analfabeții pun mana pe putere, nu iese decât sânge, foc și drame de pe mâna lor. Asta este esența acelor ani." -
Declanșând ATACUL pe TOATE FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", D-voastră veți fi persoana care veți ieși cea mai "ȘIFONATĂ", dar în ciuda acestui aspect, nu-mi veți putea bate NICIODATĂ obrazul.
De ce fac o astfel de afirmație ?
- În conformitate cu o adresă a Primăriei Focșani, rezultă că m-ați convins că aș BATE CÂMPII, în ceea ce privește problemele de interes public pe care le susțin și unde în discuție este vorba de un PREJUDICIU de milioane de euro.
Personal, nu-mi mai amintesc ceea ce am vorbit cu CARACTER PARTICULAR, dar din adresa Primăriei Focșani de care am amintit mai sus, ar rezulta că ați fost informat despre cât de grave sunt problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin.
7. Pentru președintele Marian Oprișan
Pentru mine nu a fost nicio surpriză că s-a dispus DESFACEREA DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, deoarece era un aspect pe care îl prevăzusem, atunci când am ridicat problema "ingineriei financiare" de la CUP Focșani.
Faptul că a fost o persoană care mi-a spus, în ce condiții s-a DISPUS desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, în afară de a mi se confirma ceea ce am anticipat, nu a avut niciun alt efect asupra comportamentului meu.
Singurul lucru pe care nu l-am cunoscut atunci, a fost faptul că JUSTIȚIA este subordonata "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Dacă la vârful Regimului Securist Postdecembrist care a transformat România în COLONIE, este un SPECTACOL TOTAL având ca temă JUSTIȚIA, în acest moment, pot demonstra pe bază de HOTĂRÂRI de INSTANȚĂ ce înseamnă o JUSTIȚIE subordonată unui SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, așa cum consider că este "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
La anexa 4, "O nouă DARE la FUND a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)", sunt anexate concluziile scrise pentru termenul avut în data de 05.04.2019, la Judecătoria Focșani, în procesul avut Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în speța prietenului meu, Bobiță.
În condițiile în care la Judecătoria Focșani mi-a fost ANULAT "AS-ul pe care îl aveam în mânecă" pe care îl aveam in speța privind facturarea în plus de energie termică la abonații ENET, fără gicalorimetre, în iarna 2005-2006, de  către procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru în colaborare cu judecătorul Lenuța Hărăbor, pentru mine lucrurile au fost CLARE de la început.
În aceste condiții are mai putină importanță dacă instanța va fi de acord cu ceea ce am solicitat, respectiv DISJUNGEREA infracțiunii contra umanității, prevazută de art. 439, lit k, Noul Cod Penal, dar voi găsi altă cale de atac prin care să scot în evidență acest aspect.
În data de 08.10.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul""PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, AR PUTEA FI REÎNCARNAREA LIDERULUI PNȚ, IULIU MANIU ?", iar în data de 23.04.2018, am postat pe același blog, "eseul""PRIETENUL meu, Bobiță și PROBABILITATEA ca în ANUL CENTENARULUI MARII UNIRI, președintele Marian Oprișan să devină un Vasile Ciolpan mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"".
Dacă veți corobora afirmațiile mele din cele două "eseuri" precizate mai sus, cu cele afirmate de mine în înscrisurile depuse la dosarul nr.18291/231/2018 de la Judecătoria Focșani, privind speța prietenului meu, Bobiță, cu privire la infracțiunea contra umanității, prevazută de art. 439, lit k, Noul Cod Penal, indiferent de hotărârea pe care o va lua instanța în această speță, D-voastră ar trebui să vă DEA SERIOS DE GÂNDIT.
Dacă primarul Cristi Valentin Misăilă, din motivele pe care i le-am adus la cunoștință în mesajul pe care i l-am transmis la punctul "6", nu are cum să-mi BATĂ OBRAZUL. pentru situațiile mai mult decât DELICATE în care va fi pus, urmare a declanșării ATACULUI pe TOATE FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", nici D-voastră nu veți putea face NICIODATĂ acest lucru.
În acest sens, îmi permit să vă amintesc că în anul 2005, prin intermediul d-lui Horia Furtună, vicepreședinte al CJ Vrancea, în respectiva perioadă, v-am propus o întrevedere particulară, în care să discutam despre problemele CUP Focșani și ENET, care acum, au DAT în CLOCOT, dar ați REFUZAT CATEGORIC.
Dacă s-a considerat că prin desfacerea DISCIPLINARĂ a contractul de muncă, pe motiv ca mi-am permis să GÂNDESC, voi deveni un PUPINCURIST așa cum au devenit multi, în cazul meu, SOCOTEALA DE ACASĂ nu s-a POTRIVIT cu cea din TÂRG.
Deși aparent nu aveți niciun amestec în ceea ce privește GOLĂNIA de la CUP Focșani, de care am amintit mai sus, despre care cred că a fost MOTIVUL PRINCIPAL pentru care s-a DISPUS desfacerea DISCIPLINARA a contractului meu de muncă, pe mine m-a SURPRINS TOTAL, lipsa D-voastră de reacție, atunci când "supermanagerul" de la CUP Focșani, Vasilescu Gh., în opinia mea, v-a luat la MIȘTO și v-a DEZINFORMAT fără nicio JENĂ.
În acest sens, vă recomand să recitiți "eseul" "EPILOG LA DIVERGENȚA PRINCIPIALĂ AVUTĂ CU SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA", având ca motto: "Printr-o crăpătură mică răzbate apa în corabia mare", postat în data de 11.07.2015, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cu anexele aferente.
Așa cum am precizat foarte clar, eu nu doresc altceva decât să găsesc MOTIVE TEMEINICE și LEGALE pentru a solicita REVIZUIREA deciziei Curții de Apel Galați prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
De altfel, acesta a fost și motivul pentru care la întrebarea, "Măi, tu când treci de partea URSULUI ?", v-am răspuns, "NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea".
Nu-l cunosc pe postacul "orion", cel care vă dădea PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și nici ceea ceea ce l-a determinat pe acesta, să considere că aș fi "agent de influenta" și să procedeze în consecință, dar îl consider pe acesta, ca fiind o MANĂ CEREASCĂ pentru mine.
De ce fac o astfel de afirmație ?
- Pe postacul "orion", despre care din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" l-am considerat a fi materializarea în practica a "Măgarului Troian de Țara Vrancei", a demonstrat că știe totul despre mine, eu habar nu am cine este, dar D-voastră este posibil, să-l cunoașteți.
Faptul că în condițiile precizate în fraza precedentă, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a făcut TOTUL pentru a mă INTIMIDA, dar în final am reușit să-i IMPUN RESPECTUL, ar trebui să le dea SERIOS de GÂNDIT membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Vă amintesc că postacul "orion" în comentariile pe care le făcea la diverse articole publicate de ziarul Monitorul de Vrancea-ediția electronică, a pretins ca "efectul NEPRICEPERII primarului Cristi Valentin Misăilă îl veți deconta D-voastră", iar dacă lucrurile vor sta așa cum a precizat acesta, TIMPUL va DECIDE.
Pe moment, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) s-a DAT la FUND, dar cum îl consider pe acesta ca fiind și un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea", este posibil, să respecte TRADIȚIA CREȘTINĂ șiREÎNVIE de Paște, ca prieten facebook-cist.
Îmi mențin dorința exprimată cu mult în urmă și anume aceea că, atunci când veți fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din jud. Vrancea, să beau un șpriț cu D-voastră.

06.04.2019                                                                          Ulise Grosu

Anexa 1
NU MĂ ERIJEZ ÎNTR-UN "CHE GUEVARA" DE FOCȘANI

MESAJ pentru Agamemnon Partac,
MAESTRE,
Deoarece tu faci parte dintre cei putini din maxima, "Mulți citesc, puțini pricep", în cele ce urmează am să încerc să te fac mai tânăr cu câțiva ani.
Plecând de la aceasta CONVINGERE, în ceea ce te privește, am să-ți amintesc că în data de 29.05.2016, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" "NU MA ERIJEZ ÎNTR-UN "CHE GUEVARA" DE FOCȘANI" care are drept MOTTO: "Am suferit 13 ani în temnița pentru un popor de idioți !". - Petre Țuțea.
Dacă Petre Țuțea nu a făcut PUȘCĂRIE COMUNISTĂ de voie, eu când am intrat în LUPTĂ cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPATINIC, am știut foarte bine ceea ce fac și cu o probabilitate destul de mare știam că se va DISPUNE desfacerea contractului meu de muncă.
Ceea ce nu știam, a fost :
a. Că JUSTIȚIA este subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea";
b. Că toate conducerile instituțiilor publice din jud. Vrancea sunt membre al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea;
c. Că mun. Focșani este o "Fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
În data de 15.03.2019, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" "ÎN MEMORIAM FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia", având drept MOTTO, "Când un guvern lucrează împotriva poporului, trebuie alungat cu pari și cu pietre"-Sandro Pertini, unde am precizat care îmi sunt intențiile și ce doresc să realizez urmare a LUPTEI declanșate pe TOATE FRONTURILE împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Având în vedere că la un moment dat, ai afirmat că, "Deoarece tot ceea ce știu, postez pe blog nu prezint interes operativ", dar și a faptului că în calitatea ta de postac "orion" am avut ONOAREA de a te "CREȘTINA", făcând dintr-un "liber cugetător" autodeclarat un "creștin fanatic", care a pretins "că-și face cruce atunci când mă vede pe stradă", am să-ți prezint doisprezece (cifra magică) titluri de "eseuri".
Ultimul dintre aceste "eseuri" precizate mai jos, se refera la intențiile mele, în ceea ce te privește.
1. POKER CU MIZA ANI DIN VIATA, postat în data de 17.11.2013, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,  având ca - Motto: "România este o țară jefuită, e o țară prăduită! E o haita de lupi și dinauntru țării și din afară care în comicitate fură tot ce se poate fura în România. Eu mă întreb cum de România mai exista ! "- Octavian Paler
2. DIHONIA DIN REGIMUL SECURIST POSTDECEMBRIST, postat în data de 30.11.2013, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,  având ca - MOTTO:   "Clasa politică postdecembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă și cea mai arogantă din istoria României"- Acad. Florin Constantiniu
3. ENET-ul și "ȘEFUL MAFIEI PERSONALE a lui Adrian Năstase", postat în data de 17.11.2013, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
4, 24 ANI DE LA MAREA VĂRSARE DE SÂNGE DIN DECEMBRIE 1989, postat în data de 31.12.2013, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
5. ULISE, CAPRA și "CALUL TROIAN" de ȚARA VRANCEI, postat în dat de 06.01.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com 
6. COJONES-urile "CALULUI TROIAN" de ȚARA VRANCEI postat în data de 26.01.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,  având ca Motto :  "Presa este câinele de pază al democrației, dar când presa este hienă și democrația este pe măsură"- Octavian Paler
7. SEMNIFICAȚIA CODULUI "RUPERE DE UTERE" PENTRU CONDUCEREA ENET, postat în data de 29.01.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
8. JAF LA DRUMUL MARE, FĂCUT DE CUP FOCȘANI, postat în data de 12.02.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com 
9. OFERTA DE "ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR" ȘI "BUNĂCIUNILE" DIN JURUL PREȘEDINTELUI  CJ VRANCEA,  postat în data de 16.02.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
10.DECLARAȚIE DE RĂZBOI ȘI POSTACI TUPEIȘTI, LAȘI ȘI INFANTILI, postat în data de 25.03.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
11.MĂGARUL, CAPRA, Curtea de Conturi a României și CSM-ul, postat în data de 12.11.2014, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
12. BĂTUT ȘAUA, ("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA, ("Sistemul din Provincia Europeana Vrancea"), postat în data de 04.07.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
Al doisprezecelea "eseu" a venit ca un COROLAR pentru "TRILOGIEA" formată din "eseurile" :
a. "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" MATERIALIZATA ÎN APLICAREA "EFECTULUI WOW", ÎN CAZUL "POSTACULUI ALFA DE 5 STELE, "orion"", PROBABIL ANGAJAT SRI",
postat în data de 11.02.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, având ca  MOTTO: Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în faţa proştilor. - Albert Einstein
b. "STAREA DE "PRIAPISM NEURONIC" ȘI ABILITATEA DE ANALIST POLITIC A POSTACULUI "ORION"", postat în data de 11.03.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, avand ca  MOTTO : "Veni-va vremea când "prostii" se vor deștepta. Sa va ferească Dumnezeu de furia "proștilor." - postacul "orion"
c. "TALMACIREA PENTRU POSTACUL "ALFA DE CINCI STELE-orion" ȘI NU NUMAI, A UNOR "ESEURI" POSTATE PE BLOGUL ulisegrosu.blogspot.com", postat în data de 01.04.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,  având ca Motto : "Cine va studia istoria Vrancei va afla despre istoria în mic a acestui popor"- Nicolae Iorga
Și numai o simplă citire a titlurilor scrierilor postate în timp, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, precizate mai sus, demonstrează atenția pe care ți-am acordat-o, după ce mi-am dat seama de posibilitățile tale, urmare a prestației ca postac "orion".
Acest aspect, nu face decât să confirme calitatea ta de MANĂ CEREASCĂ pentru mine și implicit de "ZEUS al meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), în fața căruia am precizat că sunt un ATEU CONVINS.
ATEISMUL în ceea ce te privește, rezultă din faptul că ai demonstrat că ești un specialist în DIVERSIUNE și MANIPULARE, iar modul în care l-ai "prelucrat" pe Lucian Dragomir spune totul în acest sens.
Ziarul de Vrancea din data de 27.03.2019, a publicat articolul "Pavajul spart din Piața Unirii se înlocuiește cu 120 de euro pe placă".
Citez : "Direcția Dezvoltare Servicii Publice, instituție subordonată Primăriei Focșani cheltuie în jur de 75.000 de lei pentru a înlocui mai multe plăci deteriorate din pavajul din Piața Unirii. În acest sens, Direcția de Dezvotare a contractat, prin procedură de achiziție directă, firma Sodaco SA din Focșani care urmează să execute lucrările.
Firma selectată de Municipalitate va demonta 135 de plăci de granit, culoarea „gri fiamat“, de dimensiuni 40x40x2 cm, sparte sau crăpate și le va înlocui cu altele, similare, noi. Pentru fiecare placă înlocuită, Sodaco va încasa aproximativ 120 de euro (466,73 lei la care se adaugă TVA), 63.008,55 lei plus TVA, în total.
Municipalitatea este obligată să înlocuiască periodic plăcile de granit din Piața Unirii din cauza materialelor de proastă calitate, aduse din China, folosite la lucrările de pavare.  În 2015, Primăria Focșani a cheltuit 200.000 de lei pentru refacerea pavimentului.
Refacerea pavimentului din Piața Unirii a fost parte a lucrărilor de reabilitare a Centrului Istoric al Municipiului Focșani, finanțate din fonduri europene. Montarea pavajului a costat în jur de 750.000 de euro însă plăcile de granit folosite au fost de calitate foarte slabă, lucru confirmat chiar de primarul de atunci, Decebal Bacinschi.
Piața Unirii a fost inaugurată în toamna lui 2011, de premierul din acea vreme, Victor Ponta, cu o întârziere de aproape 3 ani față de termenele stabilite la semnarea contractului de finanțare.
Chiar și așa, pavimentul n-a rezistat decât până în primăvara anului următor când a trebuit refăcut, din cauza calității proaste a lucrărilor. Plăcile de granit au crăpat și s-au desprins din cauza vremii reci lăsând impresia unui loc peste care s-a trecut cu plugul."
La acest articol, tu ai făcut următorul comentariu :
Agamemnon Partac (28.03.2019) "Ulise, tot o aburești pe la primărie, numără și tu plăcile din piață ,să ne facem o părere cât ar costa înlocuirea lor în totalitate. Și, cu aceasta ocazie putem face și o comparație verificând cât a costat pavarea inițială. Așa, de amorul .....aritmeticii. PS. imediat după pavare am mers pe acel paviment; plăcile, multe dintre ele, se mișcau, ceea ce denota ca montajul a fost de proastă calitate, ceea ce a dus la spargerea plăcilor. Consider că nu pavelele au fost problema, ci montajul lor.Ca drept dovadă dacă ne uitam la pavajul de pe bulevard vom vedea cât de buna a fost manopera."
La aceasta replica a ta, am precizat că am să-ți dau un răspuns detaliat, aspect pe care îl voi face prin acest mesaj.
În ceea ce privește afirmația, "Ulise, tot o aburești pe la primărie, numără și tu plăcile din piața ,să ne facem o părere cât ar costa înlocuirea lor în totalitate. Și, cu această ocazie putem face și o comparație verificând cât a costat pavarea inițială. Așa, de amorul .....aritmeticii.", ar fi trebuit să sesizezi, că eu abordez numai problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine, pentru a găsi MOTIVE TEMEINICE și LEGALE în vederea solicitării REVIZUIRII deciziei 619/2006 a Curții de Apel Galați prin care mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să gândesc, la care am adăugat problema lăsării în PARAGINĂ a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia de către autoritățile publice-postdecembriste ale mun. Focșani.
Precizez că, subiectul prezentat în anexa 3 a "eseului" "METRUL de autostradă construit de Ștefan Mandachi și TOTEMUL pentru a se indica locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia" având ca MOTTO; - "Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare."- Neale Donald Walsch, mi-a fost propus, dar după cum ai văzut, mi l-am însușit în totalitate, făcând totodată și precizările care se impun.
Dacă acestă speță a fost o excepție, același lucru nu este valabil și pentru alte spețe, așa cum este cazul lucrărilor care au fost executate în Piața Unirii din Focșani, unde fostul primar al mun.Focșani, Bacinschi Decebal, și-a demonstrat PROFESIONALISMUL ca inginer constructor.
În ceea ce-l privește pe numitul Bacinschi Decebal, care a avut ca IDEAL al VIEȚII să-mi vândă locuința pentru ca ENET-ul să-și încaseze într-o singură transă onorariul plătit avocatului Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine la Curtea de Apel Galați, în condițiile în care la ENET erau angajați patru juriști.
Regret că NEÎNDEPLINIREA acestui IDEAL i-a produs grave probleme de sănătate fostului primar al mun. Focșani, Bacinschi Decebal.
Legat de calitatea lucrărilor de reamenajare a Peții Unirii -Focșani, în ședința ordinara din luna decembrie 2015, administratorul de bloc Ștefan Macovei, a ridicat două probleme și anume :
a. Cine se face responsabil pentru lucrările de proastă calitate executate în Piața Unirii - Focșani?
b. Cine se face responsabil pentru copacii plantați în mun.Focșani în anul 2015, din care s-au prins foarte putini ?
La respectiva ședință nu era prezent nici primarul Decebal Bacinschi și nici secretarul Primăriei Focșani, Corhana Eduard, iar ședința era condusa de TUPEISTUL Vrabie Cătălin.
Dacă în toată legislatura CL Focșani, 2012-2016, numitul Vrabie Cătălin a "șters pe jos" cu MĂSCĂRICII POLITICI, Lilian Ilie - PNT-cd și Trofin Tudorel - PNL, și-a ÎNGHIȚIT LIMBA când a trebuit să-i dea răspuns la problemele ridicate de către administratorul de bloc, Ștefan Macovei.
Îmi amintesc că în ceea ce privește calitatea proastă a lucrărilor executate cu privire la reamenajarea Peții Unirii - Focșani, fostul primar Bacinschi Decebal o făcea pe "FECIOARA NEPRIHĂNITĂ", afirmând ca Elena Udrea, cea pe care președintele Marian Oprișan a vrut-o ca să împartă CIOLĂNAȘELE DECONCENTRATELOR între Domnia sa și Trășculescu Alin în anul 2009, ar fi fost de vină sau DIVINĂ.
Dacă instituțiile statului roman și-ar fi făcut datoria, cu siguranță cei vinovați pentru GOLĂNIA legată de lucrările de proastă calitate făcute în Piața Unirii-Focșani, ar fi fost trași la răspundere, dar așa.....
Monitorul de Vrancea din data de 29.03.2019, a publicat articolul, "Liberalii nu vor centru de excelență pentru copiii talentați din Focșani", sub semnătura "FINULUI" tău, Ciprian Dumitru
Citez : "„Data viitoare, copiii focșăneni cu rezultate foarte bune la concursurile naționale și internaționale, să vină în fața acestor minunați consilieri locali liberali care nu înțeleg care este rostul acestei hotărâri pe care am inițiat-o și a acestui regulament pe care dorim de foarte mult timp să îl aprobăm. Nu vrem să desființăm o instituție publică, ne dorim doar săfacem un cadrul legal pentru a putea promova valorile noastre locale, tinerii noștri, care în diverse manifestări reușesc să ne facă cinste. S-ar putea ca dumnealor să le fie rușine cu acești tineri și în continuare va trebuie sărămânem la nivelul unei case de cultură de la sat. Mai lipsește să organizăm nunți, botezuri, înmormântări, așa cum se întâmplă la o casă de cultură de la sat”, a spus primarul Cristi Misăilă."
Realizând ceea ce mi-am propus, nu mai am răbdarea să asist la CIRCUL POLITIC făcut de primarul Cristi Valentin Misăilă și deputatul PNL, Ion Ștefan, prin reprezentanți, în CL Focșani.
Acești CIRCARI POLITICI se SMARDOIESC pe rolul care ar trebui să-l aibă instituțiile culturale construite de FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia, fără a le pasa că mormântul acestuia este lăsat în PARAGINĂ de autoritățile locale postdecembriste ale mun.Focșani.
Legat de SMARDOIALA POLITICĂ de la vârful Regimului Securist Postdecembrist, anexez o informație facebook-cistă, pe care am distribuit-o pe pagina mea de Facebook, dar și schimbul nostru de replici.
"Blogul - Emma Dima (28.03.2019) - INFRACTORUL DRAGNEA "KGB-istul (NOTA; Orlando Teodorovici), să iasă public și să ne explice cum e cu imunitatea diplomatică oferită de Rusia"
Citez ; "Acuze înfiorătoare cu dovezi pe masă, documente, aduse de senatorul Florin Cîţu lui Teodorovici . Teodorvici a amutit, nu mai iese public sa faca pe smecherul facandu-l pe acesta "chiparos, urat si prost"
Se leaga şi se explica multe acum. Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici are imunitate diplomatică acordată de Moscova nu plătește taxe statului român pentru că este guvernator al Băncii Internaționale de Investiții a Rusiei. 😨😨😨
Acum înţelegem multe,
- readucerea aurului din Anglia
- ordonanta 114
- favorizarea gazului rusesc pe piaţa română
- îngroparea României în datorii
- boicotarea achiziţiei de fregate
- blocotarea exploatării gazelor româneşti din Marea Neagră
- boicotarea infrastructurii rutiere şi feroviare
- devalorizarea leului
- haos şi lipă de predictibilitate în legislaţia financiară
- suprataxarea muncii şi a segmentului privat
- vizitele lui Orlando la Moscova"
Agamemnon Partac (28.03.2019) "Ulise, ești un vector."
Grosu Ulise (29.03.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, îmi permit să-ți amintesc că, în anul 2008, Eugen Orlando Teodorovici a fost reprezentantul CIRCARULUI POLITIC "liberal" mioritic de "Provincia Europeană Vrancea", Săpunaru Nini, pentru Colegiul 1-Senat Vrancea. Într-o emisiune la Focus TV-Focșani, d-na senator Sorina Plăcintă l-a făcut KO pe Orlando, care a demonstrat că este un mare HABARNIST. De altfel, în presă au apărut anumite NEDUMERIRI în legătură cu modul în care și-ar fi făcut facultatea Orlando Teodorovici. De asemenea, este greu de înțeles cu ce a GARANTAT Orlando Teodorovici, împrumuturile făcute la bănci. Tu ai spus despre mine că aș fi "agent de influenta" și pe cale de consecință, m-ai MONITORIZAT la MARELE FIX. Nu știu ce ai realizat în urma MONITORIZĂRII pe care mi-ai aplicat-o, dar eu, în ceea ce te privește, am realizat tot ceea ce mi-am propus, iar ca BONUS, ți-am acordat și titlul de "Hudici Dan II". Faptul ca ulterior, ai pretins că în fapt, am fost "COBAIUL" tău, care am răspuns perfect la "stimulii pe care mi i-ai aplicat", așa cum ți-am spus, dacă această afirmație a ta are tangență cu realitatea, mă ONOREAZĂ. În aceste condiții, precizarea ta, "Ulise, ești un vector.", nu știu cum să o interpretez, de aceea am trata-o cu un emoticon, așa cum ai tratat și tu VOMELE lui Gurguiatu Sandu."😈😎🤪



30.03.2019                                                                                                 Ulise Grosu
Grigore Luca (30.03.2019) "Eşti tare domnu-le !!"

Anexa 2
VICTOR CIORBEA de "Provincia Europeană Vrancea"

MOTTO; "Corectează un om deștept și vei deveni și mai deștept. Corectează un om prost și va deveni dușmanul tău."

MESAJ adresat prietenului Agamemnon Partac
MAESTRE,
Așa cum am precizat de mai multe ori în scrierile mele, după părerea mea, REPERELE MORALE ale României contemporane sunt, Elisabeta Rizea și Corneliu Coposu.
Orice încercare a ta de a mă convinge că lucrurile nu ar sta așa, este sortită EȘECULUI.
Am aici în vedere faptul că ai afirmat :
a. Corneliu Coposu nu a participat la război, iar pentru aceasta s-a folosit de un certificat medical fals;
b. De asemenea, ai afirmat că SENIORUL Corneliu Coposu a făcut o nuntă foarte mare, în timp ce soldații români mureau la Cotul Donului etc., etc.
Ca să fii închis 17 ani, în ceea ce a însemnat IADUL din închisorilor comuniste, să nu devii turnător la SECURITATEA COMUNISTĂ, așa cum a fost cazul lui Mircea Ionescu - Quintus și să ai luciditatea pe care a avut-o Corneliu Coposu până în ultimele clipe ale vieții, din punctul meu de vedere spune multe.
De asemenea, atât Iuliu Maniu cât și Corneliu Coposu nu s-au PRICOPSIT cu mari averi de pe urma politicii și nu au fost niște TRĂDĂTORI de NEAM și ȚARĂ, așa cum, în opinia mea, sunt majoritatea politrucilor postdecembriști, care au transformat România în COLONIE.
În ceea ce privește elogiile pe care pretinzi că i le-ar fi adus Iuliu Maniu lui Stalin, după părerea mea, ar trebui coroborate cu situația României din perioada respectivă, în condițiile în care soldații români au luptat împotriva rușilor, apoi au întors armele.
Poți compara PATRIOTISMUL demonstrat de Iuliu Maniu, care și-a SACRIFICAT viața personală, prin faptul a renunțat la MAREA lui DRAGOSTE, care s-a întâmplat să fie o cetățeană de origine maghiara din Transilvania, cu DEZERTORUL Carol al II lea ?
De altfel, se spune că, acesta ar fi fost motivul pentru care Iuliu Maniu nu s-a mai căsătorit NICIODATĂ.
Deoarece nu mă consider un specialist în istorie și neavând studiile tale în domeniu, nu-mi pot permite să mă hazardez în discuții contradictorii cu tine, pe această temă.
În schimb, putem discuta despre MENTALITATEA generației postdecembriste de PNȚ-cd-iști, pe care am cunoscut-o direct, iar când fac această referire, am în vedere PNT-cd-iști mioritici de "Provincia Europeană Vrancea'.
Din respect pentru DEMNITATEA demonstrată de SENIORUL Corneliu Coposu, la începutul anilor "90, am cochetat pentru o scurtă perioadă de timp, circa o lună de zile, cu PNT-cd Vrancea ca simplu membru, după care, când m-am lămurit că lucrurile nu stau așa cum am crezut eu, am făcut cerere de retragere din partid.
Dacă în ceea ce-i privește pe membrii PNT-cd Vrancea care au trecut prin IADUL închisorilor comuniste, am păstrat o relație de amiciție, până când aceștia au trecut la cele veșnice, nu același lucru s-a întâmplat și cu ceea ce la începutul anilor "90, se numea "tânăra generație" a PNȚ-cd Vrancea.
Singura persoană din "tânăra generație" a PNȚ-cd Vrancea a anilor "90, cu care am menținut o relație amicală, a fost notarul Cătălin Haret, dar urmare a unui incident avut cu acesta, într-o speță care l-a privit pe Hudici Dan, relațiile noastre s-au răcit.
Cu numitul Hudici Dan, eu nu am avut niciodată nicio discuție, iar de aflat cum se numește, am aflat din presă, urmare a unor articole în care s-a făcut vorbire despre acesta și "greva foamei" pe care o mima.
Filajul la care m-a supus Hudici Dan era unul grosolan, iar atunci când a sesizat că mi-am dat seama că mă urmărește, a schimbat tactica.
Noua tactică a lui Hudici Dan a constat în faptul că, de fiecare dată când mă vedea pe stradă, venea lângă mine și începea să mă înjure.
Când a văzut că nu-l bag în seamă, a trecut la amenințări, afirmând că, "Deoarece sunt SLUGA lui Oprișan, va pune țiganii din Obor să-mi tragă o bătăiță".
Nu știu care era și poate mai este relația de prietenie, dinte notarul Cătălin Haret și numitul Hudici Dan, dar când l-am găsit odată, pe numitul Hudici Dan la biroul notarial a acestuia, l-am luat la întrebări în legătură cu filajul la care mă supune.
Poziția avută de notarul Haret Cătălin, urmare a faptului ca l-am luat la întrebări pe numitul Hudici Dan, cu privire la filajul la care mă supune, a făcut ca amiciția noastră să se "răcească".
Cu aceste explicații cred ca te-am lămurit și care a fost motivul pentru care ți-am acordat titlul de "Hudici Dan II", deși de acest aspect, am mai amintit în timp, în scrierile mele.
Personal, cred că PERSONALITATEA lui Corneliu Coposu a speriat foarte mult "burghezia proletară"- postdecembristă și pe cale de consecință pe lângă faptul că i-a pus la treabă pe specialiștii în diversionism și manipulare, a băgat în PNȚ-cd, tot felul de indivizi care să compromită partidul, precum, Victor Ciorbea, Viorel Lis, Radu Vasile etc., etc.
Faptul că acum PNȚ-cd-ul a ajuns să fie condus de cel pe care Pol Pot de România-Băsescu Traian l-a numit, "ăla mic cu capul mare", respectiv numitul Pavelescu Aurelian, din punctul meu de vedere, reprezintă o NORMALITATE, dacă am în vedere mentalitatea "tinerei generații" din PNȚ-cd Vrancea de la începutul anilor "90.
De altfel, Lavinia Șandru, Cosmin Gușă și Pavelescu Aurelian la un moment dat, erau liderii Partidului Inițiativa Națională, partid care între timp a dispărut.
Deoarece Lavinia Șandru are un comportament a la Olguța Vasilescu, a reușit să-l enerveze pe Pol Pot de România (Băsescu Traian), care a trimis-o pe "CENTURA POLITICII", dar întrucât fostul soț al acesteia, Darius Vâlcov, împreună cu Dragnea Liviu conduc România, acesta nu a ajuns pe "centura politicii", ci redactor la TVR.
În prezent, PNȚ-cd Vrancea este condus de un anume Lilian Ilie, care din calitatea de consilier al CL Focșani, în legislatura 2012-2016, a demonstrat o NEVINOVĂȚIE ÎNDUIOȘĂTOARE.
În cele ce urmează, am să prezint trei informații legate de actuala colaborare dintre PSD și PNȚ-cd, partid care nu mai există în sondaje.
a. Blogul Comisarul.ro. a postat în data de 28.09.2019, o scriere având titlul, "CRIMĂ MORALĂ! PNȚCD va SPRIJINI PSD în alegerile parlamentare!", la care am făcut următoarele comentarii:
Agamemnon Partac "In iunie 1944 , PCR a înființat Blocul Național Democrat din care făceau parte Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. Ulise, și toți cei care promovează toate aceste tâmpenii, puneți mâna și învățați istoria acestei tari, pentru că , oameni ca voi , care nu va cunoașteți trecutul condamnă țara să repete aceleași greșeli ca strămoșii noștri. Voi nu ați înțeles, că alianțele de orice natură sunt conjuncturale ? Alianțele nu țin cont de ideologii, de politică, de orânduire, doar de interesul de moment."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; Trebuie să recunosc că nu aveam cunoștință despre acest aspect, dar probabil, având în vedere că toate cele trei partide se considerau de stânga, acestea au făcut Blocul Național Democrat. Ar trebui să se aibă în vedere că, România era în război, nemții i-au folosit pe români drept "carne de tun" la Cotul Donului etc, etc.. De altfel, pe 23 August 1944, "au fost întoarse armele". Din câte știu, această "alianță" nu a mai fost valabilă și la alegerile din 1946."  
b. Ziarul Cotidianul din data de 29.03.2019, a publicat articolul "Fundaţia Coposu: ”Aşa-zisul protocol PSD-PNŢCD, lovit de nulitate în faţa istoriei”
Citez : "Reprezentanţii Fundaţiei Corneliu Coposu au criticat joi seara demersul liderului PNŢCD, Aurelian Pavelescu, de a încheia un protocol de colaborare cu PSD, susţinând că ”aşa-zisul protocol PSD-PNŢCD este lovit de nulitate în faţa istoriei”.
„Am luat act cu stupoare şi cu indignare de declaraţiile conform cărora PNŢCD, partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu – pentru a aminti doar patru nume din lunga listă de politicieni excepţionali care au înfundat puşcăriile comuniste – ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD. PSD este pentru noi, şi a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifeste într-un sistem democratic, şi în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulări, îndreptate inclusiv şi în special împotriva PNŢCD şi a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanţii FSN au fost convinşi că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla în închisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forţat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieşi vreodată din ţară înainte de 1990”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Corneliu Coposu.
Potrivit semnatarilor, niciodată mai mult ca în acest moment n-a fost mai valabilă o tristă vorbă românească: ”azi, Seniorul politicii româneşti, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsuceşte în mormânt”."
c. Ziarul Adevărul din data de 30.03.2019, a publicat articolul, "Preşedintele PNŢCD, reacţie dură la criticile privind alianţa cu PSD: „Nu vom face jocul noii Securităţi. KGB acţionează sub hainele neo-marxiştilor”.
Citez; "Postarea integrală a liderului ţărănist: „PNŢCD NU VA REACŢIONA! CUNOAŞTEM MAI BINE CA ORICINE MANUALUL KGB DE PROPAGANDĂ: MARTIRII NOŞTRI AU PLĂTIT CU VIAŢA! După anunţulPNŢCD susţine lista PSD la alegerile europarlamentare, după ce a fost acceptată pe această listă PE O POZIŢIE ELIGIBILĂ candidatura lui CRISTIAN TERHEŞ, vechi ţărănist, dintr-o familie de deţinuţi politici, statul paralel a declanşat atacul. DUPĂ MANUALUL KGB: să acopere într-un uriaş scandal acţiunea politică majoră, aceea ca vocea PNŢCD să fie din nou auzită. Minciuna şi stigmatizarea, intimidarea, blocarea oricărei dezbateri despre adevărul distrugerii României de statul paralel şi poliţia politică a acestuia. De ce n-ar avea dreptul şi PNŢCD să aibă o voce puternică în Parlamentul European prin CRISTIAN TERHEŞ, liderul ideologic al generaţiei sale, a cărui familie a supravieţuit gulagului comunist în numele credinţei în Hristos şi al drepturilor istorice al poporului român, exponent autentic al liniei PNŢCD moştenită chiar din familia sa care s-a opus comuniştilor? De ce n-ar avea dreptul PNŢCD să se lupte pentru principiile sale în Parlamentul European? De ce n-ar avea dreptul PNŢCDsusţină un partid cu care toate celelalte partide au făcut alianţe şi au fost aduse la guvernare în ultimii 30 de ani? PENTRU CĂ KGB-UL A HOTĂRÂT ÎNCĂ DIN 1990 CA PNŢCD SĂ DISPARĂ, IAR ACEST ORDIN A FOST DAT SECURITĂŢII ŞI A FOST DUS LA ÎNDEPLINIRE! Astăzi KGB acţionează sub hainele neo-marxiştilor şi neo-liberalilor, cei care se opun unei Uniuni Europene puternice a popoarelor, pentru a distruge Uniunea. SE VĂD REZULTATELE! De aceea, PNŢCD NU VA REACŢIONA, nu va face jocul reţelei noii Securităţi şi a KGB-ului din spatele ei! Nu vom răspunde provocărilor! Sunt uluit cât de mulţi apar astăzi ca iubitori ai PNŢCD, cât de mulţi au dus grija partidului ani şi ani, au stat în suflet cu IULIU MANIU şi ION MIHALACHE. Cât de mulţi, aflaţi pe la tot felul de partide, s-au descoperit într-o singură zi, de fapt în câteva ore, MARI ŢĂRĂNIŞTI! Cât de mulţi şi-au amintit de mine şi vor să mă aducă pe ”calea cea bună”, cu artileria grea a propagandei statului paralel care domină mass-media pentru a mă compromite. Când, în alte vremuri, în care nici eu şi nici poporul nu cunoşteam reţelele din care făceau parte şi am fost în tabăra anti-PSD, tot împotriva abuzurilor de atunci, nici nu îndrăzneau să-mi treacă prin faţă. Vă ştiu pe toţi, nu valoraţi nici cât o ceapă degerată! Nu vă voi da satisfacţia de a vă răspunde, pentru că nu voi lucraţi, ci KGB-ul din spatele vostru şi uriaşa maşină de dezinformare. VOI SUNTEŢI NIMENI ŞI VEŢI RÂMÂNE ÎN ISTORIE CA TRĂDĂTORI! PNŢCD va cere românilor să-l trimită în Parlamentul European pe CRISTIAN TERHEŞ, pentru ca vocea noastră să fie auzită şi acolo unde se pot face sau desface destine ale unor naţiuni! PNŢCD susţine lista PSD pentru alegerile europarlamentare şi desfide pe oricine care crede că ne poate împiedica să fim pe scena politică!”, a scris liderilul ţărăniştilor pe pagina sa de Facebook."
În perioada 1996-2000, PNT-cd Vrancea a fost reprezentat în Parlamentului României, de HABARNISTUL TUPEIST și AROGANT, Radu Mânea și de soțul ȘEFEI DEONTOLOAGILOR  din presa mioritică de "Provincia Europeană Vrancea"-Silvia Vrânceanu-Nichita, Nichita Dan, în calitate de deputați.
Despre numitul Mânea Radu, care nu mai vorbește cu mine, după ce i-am spus că, urmare a HABARNISMULUI lui și a altora de teapa lui, PNT-cd-ul a fost din istorie, am înțeles că ar fi fost coleg de serviciu cu Dragomir Lucian.
Interesant este faptul că în anul 2000, președintele Marian Oprișan mi-a spus că, "sunt SLUGA lui Radu Mânea", așa cum cu câțiva ani în urmă, numitul Hudici Dan mi-a spus că, "sunt SLUGA lui Oprișan".
Mai nou, conform GÂNDIRII lui Lucian Dragomir, aș fi și "SLUGA ta".
Din punctul meu de vedere, deși tu uneori, ai numai cuvinte de laudă la adresa lui Lucian Dragomir, din punctul meu de vedere, acesta este un OM de TIP NOU produs de COMUNISM, la fel ca și consilierul PSD din CL Focșani, Radu Nițu.
Dacă pălăvrăgeala lui Lucian Dragomir, pe mine nu mă afectează în niciun fel, nu același lucru este valabil și în cazul lui Radu Nițu, deoarece acesta este consilier în CL Focșani, iar votul lui mă afectează în mod DIRECT.
Partenerul de CIRC și DISPREȚ la adresa focșănenilor a lui Radu Nițu în CL Focșani este fostul membru marcant al PNT-cd Vrancea, Nicu Tănase, actualmente șeful grupului de consilieri PNL din CL Focșani.
Despre CIRCARUL Nicu Tănase, gurile rele pretind că ar fi fost cooptat în PD de către "celebrul" Silvian Ionescu, dar eu nu am de unde să știu dacă aceasta bârfă are sau nu tangență cu realitatea.
În cele ce urmează, am să citez replica pe care mi-a dat-o prietenul tău facebook-cist, Lucian Dragomir :
"Dragomir  Lucian (31.03.2019) "Bibicule ... Dacă medicii au zis că ești incurabil ....văd că ții cu tot dinadinsul să fii și "prost" ... Cât despre BOU ... ești etichetat de Agamemnon Partac...eu nu am intrat pe pagina ta sa te jignesc ...dar se vede că încă nu ți ai lăsat "copitele" la oborul de vite de la marginea Focșani ... Ce legătură ai tu cu mormântul unui om de cultură a Focșani ? Lasă pe alți mai "cultivați" să îl venereze ....Cântă la altă masă , la "miliție" e zi liberă ! Noapte bună ! 🖕"
Faptul ca numitul Lucian Dragomir, are impresia că FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia a fost "om de cultură", spune totul despre cât de "OM de CULTURĂ" este el.
Ignorându-i afirmația, "Bibicule ... Dacă medicii au zis că ești incurabil ....văd că ții cu tot dinadinsul să fii și "prost" ... Cât despre BOU ... ești etichetat de Agamemnon Partac ", care ar putea spune multe, după părerea mea, Lucian Dragomir are mentalitate de activist PCR, iar în NEVINOVĂȚIA lui, are impresia că eu aș fi de aceeași teapa cu prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Lucian Taftă, împreună cu care, acesta visează CAI VERZI pe pereți.
Trecând peste afirmațiile pe care Lucian Dragomir le face la adresa mea, cu un TUPEU asemănător cu al activistului PCR, Radu Nițu, care de trei legislaturi este consilier PSD în CL Focșani, întrebarea lui, "Ce legătură ai tu cu mormântul unui om de cultură a Focșani?, SPUNE TOTUL despre :
a. Răul făcut POPORULUI ROMÂN de către COMUNISM, prin schimbarea SCĂRII VALORILOR în România;
b. NĂUCEALA din mentalitatea POPORULUI ROMÂN, după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, când urmare a lipsei unor REPERE MORALE, acesta a asistat PASIV la JEFUIREA țării de către "burghezia proletară" postdecembristă;
c. Calitatea ca oameni, a PUPINCURIȘTILOR dictatorului Nicolae Ceaușescu, iar Lucian Dragomir poate fi considerat un exemplu edificator în acest sens.
d. Modul în care îl REDUCI IMEDIAT la TĂCERE pe Dragomir Lucian, conduce la concluzia că acesta și-a dat seama că tu cunoști niște lucruri despre el, se pare, destul de COMPROMIȚĂTOARE, care îl fac să-i ÎNGHEȚE "BRUSC și DINTR-O DATĂ" sângele în instalații.
Este adevărat că, același efect l-a avut în timp și schimbul nostru de replici, asupra lui Crintea Valerică, pe care l-am considerat a fi un "Godină mioritic de Provincia Europeană Vrancea", dar el și-a justificat cu caracter confidențial, "DAREA la FUND".
Urmare al acestui fapt, după cum ai sesizat, în ultimul timp, nu am mai amintit nimic despre fostul meu prieten "alfa" facebook-cist de o stea, Crintea Valerică.
Am băgat eu niște STRÂMBE, insinuând că tăcerea lui Crintea Valerică are drept cauză, faptul că a fost CIUFULIT de către d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, lider a USR Vrancea, dar acest aspect a fost un fel de "praf în ochi".
De altfel, cele precizate mai sus, au fost și motivele pentru care l-am determinat pe Dragomir Lucian să mă ejecteze din lista lui de prieteni facebook-ciști.
Nu știu ce te-a determinat să crezi, ca eu aș fi putut "lua LUMINĂ" de la Lucian Dragomir, așa cum făcea și probabil face, prietenul lui, Gurguiatu Sandu, dar aceasta a fost treaba ta și nu a mea.
În condițiile în care, NIMENI în DRUM numit Victor Ciorbea, actualmente Avocat al Poporului ar putea fi considerat unul dintre GROPARII PNT-cd de la nivel central, în condițiile în care eu am redus România la nivelul "Provinciei Europene Vrancea", se impune să avem și un "Victor Ciorbea de Provincia Europeană Vrancea".
Din punctul meu de vedere, în "Provincia Europeană Vrancea", ar putea fi doi Victor Ciorbea și anume :
a. Notarul Haret Cătălin, chiar dacă profesia de notar este considerată a fi o "profesie liberală", comportamentul lui, urmare a faptului că la începutul anilor "90, se erija în "fiu de fost deținut politic", mă determină să-l consider ca fiind un "Victor Ciorbea de Provincia Europeană Vrancea"
b. Dottorele în "protecția consumatorilor", care din punctul meu de vedere, este un "dottore în protecția hoților", Dilă Dumitru, șeful OPC Vrancea, de asemenea, consider că are toate CALITĂȚILE pentru a obține titlul de "Victor Ciorbea de Provincia Europeană Vrancea".
Precizez că la începutul anilor "90, Dilă Dumitru a fost liderul politic al PSD, condus de Sergiu Cunescu.
După ce Alexandru Atanasiu, specialist în "dansuri tribale" a unit PSD-ul - Sergiu Cunescu cu PDSR-ul - Adrian Năstase,  s-a format actualul PSD.
Fuziunea celor doua partide, a permis partidului format de Ion Iliescu să intre în Internaționala Socialistă.
Urmare a acestui fapt numitul Dilă Dumitru s-a PRIPĂȘIT pe la OPC Vrancea, unde din punctul meu de vedere își joacă rolul de "dottore în PROTECȚIA HOȚILOR".
"CALITATE" de EXHIBIȚIONIST POLITIC al numitului Dilă Dumitru, care a migrat pe la mai multe partide, în condițiile în care adevăratul lui ȘEF, este persoana care are proces-verbalul întocmit de DSV Vrancea, din care conform presei, ar rezulta că ar fi vândut pește fără acte de proveniență prin magazinul propriu, îl face pe acesta să-și merite titlul de "Victor Ciorbea de Provincia Europeană Vrancea".

NOTA; În ceea ce privește motto-ul acestei scrieri, se impune să fac precizarea, "Maestre, aceasta a fost maxima pe care am respectat-o, în ceea ce te privește. PS Prima frază se referă la tine, iar a doua frază la Lucian Dragomir".

01.04.2019                                                                                  Ulise Grosu

Anexa 3
Domnului Comisar Șef al
OPC Vrancea
Nr.856/04.04.2019

Domnule Comisar Șef,

            Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul în mun. Focșani, str. Constituției, nr.9, ap.10, jud. Vrancea, telefon 076282379, prin prezenta vă aduc la cunoștință următoarele :
Sunt abonat ENET, iar factura lunii februarie a.c. a venit cu 65% mai mare decât factura lunii ianuarie a.c., în condițiile în care temperatura mediului ambiant în luna februarie a fost cu mult mai mare decât temperatura lunii ianuarie.
Considerând că este o greșeală, am mers la serviciul Furnizare de la ENET și mi s-a spus că nu este vorba de nici o greșeală, ci această ABERAȚIE este perfect LEGALĂ.
De altfel, în "Provincia Europeană Vrancea" și ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute, a fost considerată a fi o NORMALITATE.
Precizez, că în blocul în care locuiesc, nu a fost nici o avarie pe instalația de încălzire pentru a se justifica o astfel de factură ABERANTĂ, ca cea pentru luna februarie 2019.
Menționez că blocul este contorizat.
Ca DIVERTISMENT, vă informez că, în anul 2006, mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
În fapt, eu am refuzat să semnez niște înscrisuri prin care se calcula GREȘIT consumul de energie termică facturat la abonații ENET necontorizați, aspect care se pare, că este într-un total DEZACORD cu PRINCIPIILE "burgheziei proletare" - postdecembriste, care a preluat puterea în jud. Vrancea, după LOVITURA de STAT din Decembrie "89 și a transformat județul într-o "OAIE NEGRĂ" a României.
Amintesc că până în anul 1990, jud. Vrancea era pe locul 23-25 pe țară în "ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ la PRODUCȚIA INDUSTRIALĂ și AGRICOLĂ", iar astăzi jud. Vrancea este considerat a fi, conform statisticilor, unul dintre cele mai SĂRACE județe din România.
De asemenea, în anul 2007, Domnia voastră ați adus de la ANRSC București, niște PĂCĂLICI pentru a mă învăța pe mine că "rața împunge", în speța încălcării de către conducerea CUP Focșani a prevederii contractului de împrumut cu BERD și pe cale de consecință, începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal facturat abonaților CUP Focșani din mun. Focșani.
Acest comportament al Domniei voastre, m-a determinat să vă consider dottore în PROTECȚIA HOȚILOR și nu al CONSUMATORILOR.

În aceste condiții, respectuos va rog, ca prezenta petiție să fie tratata cu seriozitate și nu în DISPREȚUL consumatorului, așa cum am constata că vă este obiceiul.

03.04.2019                                                                                       Ulise Grosu

Anexa 4
O nouă DARE la FUND a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)

MESAJ pentru prietenul facebook-cist, Grigore Luca,
MAESTRE,
De când te-ai ițit ca prieten facebook-cist, te-am considerat a fi "PARTEA CREȘTINATĂ" a postacului "orion", iar pe fost prieten "alfa" facebook-cist, Agamemnon Partac, l-am considerat a fi "PARTEA LIBER-CUGETĂTOARE" a postacului "orion".
Despre postacul "orion", din calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei", am afirmat că este materializarea în practică a PREMONIȚIEI mele, "Măgarul Troian de Țara Vrancei", posesor de ȘTANGĂ FĂCĂTOARE de MINUNI și singurul meu colaborator în LUPTA împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea.
Înainte ca prietenul Agamemnon Partac să se DEA la FUND, la distribuirea pe pagina mea de Facebook a editorialului lui Cornel Nistorescu, "Procurorul cu inimă de cîine", publicat de 
Ziarul Cotidianul din data de 01.04.2019, am avut cu acesta, un schimb de replici pe care îl reproduc în totalitate, după un citat din această scriere.
Citez: "Jur că nu știu cine a fost mai ridicol? Augustin Lazăr cînd a primit premiul ”Speranța” al Societății Timișoara sau chiar Societatea Timișoara care a premiat un procuror general în pragul pensionării și al suspendării (acuzat de nenumărate încălcări de legi și regulamente) cu Premiul ”Speranța”, exact cu o zi înainte ca site-ul LUJU să publice documentele despre activitatea procurorului torționar Augustin Lazăr?
Documente publicate de LUJU sunt dincolo de orice îndoială (cei de la LUJU se îndoiau  ironic, așteptînd un răspuns negativ sau o justificare a rudimentarului procuror de Alba Iulia). Augustin Lazăr, pretins campion al justiției în democrație este  un procuror de tip comunist, implicat în respingerea cererilor de liberare condiționată a disidentului român Iulius Filip (unul dintre puținii disidenți existenți în România lui Ceaușescu). Citiți povestea  disidentului Iulius Filip pe LUJU sau chiar pe Cotidianul.ro. Am preluat-o integral pentru că este proba indubitabilă a duplicității și ticăloșiei actualului procuror general. Augustin Lazăr este cîinele deținuților de la Aiud dar și procurorul faimos care s-a ocupat de casele lui Klaus Iohannis. Sub Augustin Lazăr toate dosarele s-au rătăcit sau au fost îngropate. Și ca un vîrf al ridicolului, Augustin Lazăr de astăzi este cel care a instrumentat dosarele cu cele 12-15 brățări dacice din aur masiv, descoperite de căutătorii de comori în Munții Orăștiei. Cu basmul brățărilor de aur răscumpărate pe sume uriașe din străinătate, Augustin Lazăr  pretinde că ocupă un loc de frunte între arheologii lumii, fiind cel puțin egalul lui Heinrich  Schliemann, cel care a descoperit cetatea Troiei. Cu o condiție. Dacă brățările după care a alergat și le-a recuperat Lazăr sunt și adevărate!"
Agamemnon Partac (01.04.2019) "Câinele este o ființă nobilă, cel mai bun și fidel prieten al omului. Vă rog să nu mai batjocoriți câinii, pentru că sunt mai buni și mai demni decât multi dintre semenii noștri."
Grosu Ulise (01.04.2019) "@Agamemnon Partac; Maestre, mi-ar plăcea să cred că, acest lucru îl voi demonstra și eu, la termenul din data de 05.05.2019, în procesul pe care îl am cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în speța prietenului meu, Bobiță."
Agamemnon Partac "Vei fi iarăși dezamăgit."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Nu zice HOPA până nu sari PÂRLEAZUL."
Agamemnon Partac "Îți garantez."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac, Stimabile, în condițiile în care pe tine te-a REVOLTAT că am câștigat procesul avut cu STATUL ROMÂN la CEDO și ai considerat o NORMALITATE că niște judecători de la ICCJ au fost CONVINȘI să DEMONSTREZE că nu știu să citească o foaie matricolă, câți bani ar trebui să dau pe "GARANȚIA" ta ?😎😈😀"
Agamemnon Partac "Toți banii.De fiecare dată am avut dreptate. Că tu nu accepți, este altceva. Uite, fac pariu cu tine, martor Lucian, că vei pierde procesul de la  Galați și vei plăti și cheltuieli de judecată de o să te usture fundul. Faci pariu ? Când ți-am spus că nu-ți va admite cererea de recuzare, m-ai contrazis și ai pierdut."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; Eu nu pot face pariuri cu FANTOMELE. Îmi amintesc că pretindeai că "SERVICIILE și PARCHETELE vor curăța clasa politică", aspect care m-a amuzat foarte mult, iar tu te-ai "NERVOZAT". Ca o fecioară "NEPRIHĂNITĂ" ce te crezi, nici faptul că-l DIVINIZAI pe REPETENTUL Florian Coldea nu mai recunoști, deși este posibil, să am salvate pe blog, astfel de afirmații ale tale. 😈😎PS Ce sa mai spun despre GLUMELE tale de doi bani, prin care îl puneai pe Lucian Dragomir, să mă întrebe, dacă știu să trag un heblu, iar el se executa ?"
Agamemnon Partac "Ulise tu înțelegi și interpretezi cum vrei. Ești un tip alunecos, fără cuvânt."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Să înțeleg că ai vrut să faci o GLUMĂ de 1 APRILIE, în condițiile în care ATUL meu este, CUVÂNTUL DAT, RESPECTAT, ÎNTOCMAI ? PS. Stimabile, pentru SERVICIILE făcute, dintre care unele au fost intenționate, altele le-am SPECULAT eu, ți-am făcut JOCUL și am menținut o pseudo-prietenie cu Lucian Dragomir, fără a mai fi prieteni facebook-ciști, dar totul are o LIMITĂ."
Agamemnon Partac "Ieri ți-am spus că dintre tine și Lucian, îl prefer pe el ,nu pe tine. Tu ești un subiect epuizat. Dacă nu vii cu ceva substanțial, te scot din grilă."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Paguba-n CIUPERCI ! Nu ai decât să te întreții cu Lucian și Gurgu, în fața cărora te simți a fi un REGE. Trist este ca anumite lucruri pe care le spui, cei doi colaboratori ai tai, aceștia nu le pot înțelege, dar ...... PS. Prefer să rămân cu partea "CREȘTINATĂ" a postacului "orion", respectiv Grigore Luca. 😈"
Agamemnon Partac "Rămâi cu Luca."
Grosu Ulise "Agamemnon Partac Maestre, într-o astfel de situație, nu-mi rămâne decât să citez din Scrisoarea a III a lui Mihai Eminescu,
"La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război."
Grosu Ulise "@Agamemnon Partac; Maestre, învață să ZÂMBEȘTI, nu te mai "NERVOZA"!"
NOTA; Este posibil, ca atunci când Agamemnon Partac a afirmat "Ulise tu înțelegi și interpretezi cum vrei. Ești un tip alunecos, fără cuvânt.", să fi avut în vedere faptul că i-am promis că nu-l mai contrazic.
Într-adevăr, Agamemnon Partac a afirmat că, "Decât să fi mers la un film prost cu bani, mai bine a participat la procesele avute de numitul Gurguiatu Sandu".
În condițiile în care, fostul meu prieten facebook-cist de 3 stele, Lucian Dragomir, consideră că prietenul lui Gurguiatu Sandu este un "EMIȚĂTOR de ADEVĂRURI AXIOMATICE", coroborat cu calitatea de GURU, pe pagina lui de Facebook și cea de SFĂTUITOR a lui Gurguiatu Sandu, ar conduce la concluzia că acesta pentru Agamemnon Partac, ar putea fi un REGIZOR de FILME PROASTE.
După ce timp de circa 7 ani postacul "pișcot-cameleon" prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea din "bețiv", "nebun" și "SLUGA lui Oprișan" nu m-a mai scos, am început sa fac ALERGIE la jignitele unor indivizi de o NEVINOVĂȚIE ÎNDUIOȘĂTOARE așa cum au demonstrat că sunt numiții Gurguiatu Sandu și Lucian Dragomir.
Eu nu cunosc ce urmărește Agamemnon Partac în ceea ce-i privește pe numiții, Gurguiatu Sandu și Lucian Dragomir, dar ar fi trebuit să înțeleagă că nu pot accepta să fiu JIGNIT la infinit de către acești indivizi care s-ar putea să nu știe cum se numesc, cu buletinul în mână și cărora le dădea APĂ la MOARĂ.
La anexa 1 sunt prezentate CONCLUZIILE SCRISE pentru termenul din data de 05.04.2019, de la Judecătoria Focșani, unde sunt în proces cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în speța prietenului meu, Bobiță.

03.04.2019                                                                              Ulise Grosu
Judecătoria Focșani
Dosar : nr.18291/231/2018
Termen: 05.04.2019

Domnule Președinte,

Subsemnatul, Ulise Grosu, cu domiciliul stabil în mun. Focșani, str. Constituției nr. 9, ap 10, jud Vrancea, parte în dosarul nr.18291/231/2018, prin prezenta vă depun concluziile mele în speța acestui dosar.

CONCLUZII SCRISE

Așa cum am precizat și în CONCLUZIILE SCRISE prezentate la instanță pentru termenul din data de 01.03.2019, prezenta speță reprezintă o JOSNICIE demnă de COMPASIUNE.
Aflându-ma într-o DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu autoritățile publice ale mun. Focșani, acestea au mers pe un PONT FALS și au considerat ca m-ar putea amenda pentru faptul că, soția a adoptat un cățelușă de la Padocul Focșani, căreia prin încălcarea LEGII, i-aș fi dat drumul pe domeniul public.
Deși acțiunea de capturare a respectivului cățel, a fost bine pregătită, s-a ignorat faptul că soția a adoptat o cățelușă. iar cățelul capturat a fost mascul, a condus la concluzia că la Primăria Focșani s-a brevetat schimbarea de sex la câinii maidanezi.
Pentru capturarea cățelului, hingherii s-au deplasat la ora 5;15, în data de 14.07.2017, iar pentru a se achita de dispoziția primită, au făcut EXCES de ZEL și au pătruns în scara blocului de proprietari, în care locuiesc și eu, unde prin violență, lovind un vecin, l-au capturat cățelul, Bobiță.
Dacă l-ar fi capturat pe prietenul meu, Bobiță, pe domeniul public, nu ar fi fost nicio problemă, dar acesta a fost capturat după un domeniu PRIVAT de FOLOSINȚĂ COMUNĂ.
În condițiile în care respectivul cățel, era bătrân, fiind în zona de circa 10 ani și este PANACEU pentru o vecină operată de doua ori de cancer de colon, am propus o soluție de compromis pentru rezolvare acestei spețe.
Autoritățile PUBLICE ale mun. Focșani, au REFUZAT CATEGORIC propunerea mea, considerând că scara unui bloc de proprietari este DOMENIU PUBLIC.
Același lucru și l-a însușit și IPJ Vrancea, considerând scara unui bloc de proprietari DOMENIU PUBLIC și a înregistrat adresa prin care mi s-a comunicat rezultatul anchetei înainte de cercetarea care s-a făcut la fața locului.
Ce mă determină să SUSPECTEZ IPJ Vrancea a vrut să MUȘAMALIZEZE abuzul autorităților publice ale mun. Focșani ?
1. În anul 2006, prin decizia 619/25.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 3906/44/2006, s-a decis DESFACEREA DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, așa cum rezultă din pagina 6 a acestei decizii, aflată la dosar.
În fapt, eu am refuzat să semnez niște înscrisuri, deoarece se calcula GREȘIT cantitatea de energie termică, facturată abonaților ENET fără gigacalorimetre.
Că lucrurile, au stat așa rezultă din proces-verbalul nr.6328/16.06.2006, întocmit de IPJ Vrancea, de unde rezultă că suma facturată în plus, la abonații ENET fără gigacalorimetre în iarna 2005-2006, a fost  de circa 30 miliarde lei vechi, așa cum rezultă din copia respectivului proces-verbal aflat la dosarul cauzei.
Cum a fost "rezolvată" acestă speță, rezultă din înscrisurile aflate la dosar.
2. Eu consider că motivul pentru care s-a DISPUS desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă, a fost faptul că am descoperit "ingineria financiară" de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, în mun. Focșani se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și canal abonaților CUP Focșani.
Din înscrisurile anexate la CONCLUZIILE SCRISE prezentate pentru termenul din data de 01.03.2019, rezultă clar că începând cu anul 2000, prețul la mc de apă și canal se facturează GREȘIT în mun. Focșani, prin încălcarea prevederilor contractului de împrumut a CUP Focșani cu BERD.
Pentru a se LEGALIZA această escrocherie s-a procedat astfel :
a. Plângerea mea penală în aceasta speță, făcută în anul 2006, a ajuns spre a fi cercetată la Serviciul Ordine Publică din cadrul Politiei Municipiului Focșani, fiind soluționată cu NUP de către procurorul Țîrlea Florin.
Întâmplator sau nu, ulterior, procurorul Țîrlea Florin a ajuns prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar subcomisarul Gicu Avasiloaiei care în perioada respectivă era șef la Serviciul Ordine Publică, a ajuns șef la Politia mun. Focșani.
Precizez că în anul 2006, nu eram în posesia înscrisurilor anexate la CONCLUZIILE SCRISE prezentate la instanță pentru termenul din data de 01.03.2019.
b. La comanda Primăriei Focșani, s-a făcut un audit din care a rezultat că SC CUP Focșani, calculează CORECT prețul la mc de apă și canal.
Deși auditul în cauză avea avizul Finanțelor Publice Vrancea, Camerei de Conturi Vrancea, Direcției Economice din Primăria Focșani, CA a CUP Focșani și CL Focșani, eu am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) că auditul este GREȘIT și pe cale de consecință auditorul care a întocmit respectivul audit a fost sancționat.
Este vorba de Hotărârea nr. 01/DIS/27.05.2008, pronunțată în ședința CAFR din data de 27.05.2008.
La dezbaterile care au avut la CAFR mi s-a spus că, deoarece Primăria Focșani a trimis o adresă din care rezultă ca auditul în cauza nu a produs efecte juridice, nu se justifică trimiterea dosarului către Parchet.
Așa cum rezultă CLAR din înscrisul anexat la CONCLUZIILE SCRISE prezentat la instanță pentru termenul din data 01.03.2019, adresa Primăriei Focșani care a fost invocată la CAFR este FALSĂ, deoarece din punctul meu de vedere și în prezent, auditul în cauză produce efecte juridice.
c. Prin șase hotărâri de instanță, mi s-a refuzat un drept elementar prevazut de lege și anume accesul la o informație de interes public, respectiv structura prețului de cost a mc de apă vândut de CUP Focșani, aspect care spune multe.
3. Ignorarea GÂNDIRII mele de către autoritățile publice ale mun. Focșani, a condus la un PREJUDICIU de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR PROCESE dintre CUP și ENET Focșani, unități aflate în subordinea CL Focșani și coordonate conform Legii administrației publice locale de către primarul mun. Focșani.
Dacă mie mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, mi se pare normal ca PREJUDICIUL de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET să fie plătit de către cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și nu de către cetățenii mun.Focșani, așa cum doresc autoritățile publice ale mun. Focșani.
4. După ce mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, în perioada 2006-2010, datorită "MITULUI Oprișan" am fost nevoit să trăiesc din munca de SALAHOR.
- În ce a constat "MITUL Oprișan"?
- În refuzul angajatorilor de a mă angaja, sub pretextul că dacă m-ar angaja pe mine Oprișan le-ar trimite toate controalele pe cap.
Deoarece pentru litigiul de muncă avut la Curtea de Apel Galați, SC ENET l-a angajat pe av. Ion Bratu, pe care l-a plătit REGEȘTE, deși la ENET erau angajați patru juriști, așa cum probabil este plătită și d-na avocat, angajată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru prezentul proces,  primarul Bacinschi Decebal a vrut să-mi vândă locuința pentru ca ENET-ul să-și recupereze într-o singură transă de la mine onorariul plătit av. Ion Bratu.
La CONCLUZIILE SCRISE am anexat și un înscris prin care eram informat că mi se va expertiza locuința în vederea vânzării.
5. După ce am luat examenul de titularizare în învățământ, în condițiile în care conform unor bârfe s-a spus că s-ar fi garantat că nu voi lua respectivul examen, s-a găsit soluția cu determinarea unor judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă.
În aceste condiții nu am mai putut susține examenul de definitivat în învățământ.
Este vorba de decizia nr.1297/30.03.2017, a ICCJ pronunțată în dosarul nr.405/91/2015, a cărei copie se află la dosar.
Rămânând ȘOMER, în anul 2015 m-am înscris la un concurs pentru ocuparea funcției de lucrător la spatii verzi în mun. Focșani.
Deși prestația mea la proba de lucru pentru funcția de lucrător la spații verzi, a fost net superioară contracandidatului meu, autoritățile publice ale mun. Focșani, s-au dovedit cu mult mai CINICE decât comuniștii anilor "60, care ofereau un loc de muncă supraviețuitorilor IADULUI închisorilor comuniste.
În data de 17.10.2015, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, "eseul" "MENS SANA IN CORPORE SANO", unde este atașat un film cu prestația mea la proba de lucru pentru ocuparea funcției de lucrător la spații verzi.
6. Fiindu-mi imposibil să găsesc un loc de muncă corespunzător pregătirii mele profesionale din cauza "MITULUI Oprișan", faptul că la începutul anului 2017, am reușit să obțin o normă întreagă de profesor suplinitor, imediat s-a trecut la retinerea unui rest de bani din onorariul plătit de ENET avocatului Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă avut cu mine la Curtea de Apel Galați în anul 2006, când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC.
7. Pentru a fi COMPROMIS ca OM, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public  pe care le susțin, și unde numai în cazul FALSELOR procese CUP - ENETPREJUDICIUL este de circa 5 milioane de euro, s-a decis să fiu INTERNAT forțat la Psihiatrie.
Deși Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Tribunalul Vrancea, au considerat corectă acțiunea IPJ Vrancea de a mă duce pentru a fi internat la Psihiatrie, fără ca în prealabil, eu să fi deranjat liniștea sau ordinea publica sau să fiu o persoană înregistrată ca având probleme psihice, în procesul pe care l-am avut cu STATUL ROMÂN la CEDO, mi s-a dat dreptate.
Decizia CEDO este anexată la "eseul" "CADOUL FĂCUT DE CEDO CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 10 ANI DE CÂND MI S-A DESFĂCUT DISCIPLINAR CONTRACTUL DE MUNCĂ PE MOTIV CA MI-AM PERMIS SĂ GÂNDESC", postat în data de 23.04.2016, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
NOTA; Este vorba despre decizia CEDO, pronunțată în dosarul nr.60113/12, Ulise Grosu c. România.

CONCLUZII
1. Așa cum am solicitat și în CONCLUZIILE SCRISE depuse la instanță pentru termenul din data de 01.03.2019, în cazul în care cățelul Bobiță, nu a fost omorât, să i se dea posibilitatea vecinei mele, operată de doua ori de cancer de colon, d-na Graur Gica, pentru care acest cățel este PANACEU, să-l vadă și poate găsește o soluție pentru a-l putea adopta;
2. Dacă prin modul în care IPJ Vrancea a considerat că scara unui bloc de proprietari este DOMENIU PUBLIC și a înregistrat adresa prin care mi s-a răspuns la plângerea făcută, în legătură cu abuzul autorităților publice ale mun. Focșani, înaintea datei la care s-a făcut cercetarea de la fața locului, s-a încercat MUȘAMALIZAREA ABUZULUI făcut de către angajații Primăriei Focșani, las la aprecierea instanței.
3. Adevăratul motiv pentru care am formulat prezenta plângere împotriva ordonanței nr. 141/II/2/2018, din 29.11.2018, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care mi s-a respins plângerea formulată împotriva soluției de clasare, adoptată prin ORDONANȚA nr. 4/P/2018, din data de 04.10.2018, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a fost REFUZUL conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați de a se DISJUNGE din acest dosar, infracțiunea contra umanității prevazută de articolul 439, litera k, Cod Penal.
Citez din contestația înaintă prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați :
"Fotocopiile înscrisurilor prezentate la anexa 1, în opinia mea, reprezintă baza legală pentru o INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII prevazută de art. 439, lit. k, Noul Cod Penal.
În acest sens, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, se mai afla o plângere penală a mea, făcută fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Țîrlea Florin, pentru ABUZ în SERVICIU, dar care probabil, a fost uitată intenționat sau nu, într-un dulap.
Având în vedere cele prezentate mai sus, respectuos vă rog să dispuneți :
a. Reanalizarea ORDONATEI de clasare dată în dosarul nr. 4/P/2018;
b. Deoarece la mijloc este vorba de un PREJUDICIU de multe milioane de euro, rezultat ca urmare a unor hotărâri de instanță și nu pe baza datului meu cu presupusul, disjungerea din această speță a INFRACȚIUNII CONTRA UMANITĂȚII prevazută de art. 439, lit. k, Noul Cod Penal de care se fac vinovate multe persoane, care sunt autorități publice ale mun. Focșani și jud. Vrancea.
Această INFRACȚIUNEA CONTRA UMANITĂȚII prevazută de art. 439, lit. k, Noul Cod Penal, în opinia mea, s-a putut face cu complicitatea JUSTIȚIEI și a conducerilor instituțiilor publice din jud. Vrancea.
Afirmația precizată mai sus o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și înscrisuri oficiale, care în timp au fost postate în fotocopie, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com."
NOTA; Anexa 2 a  MOTIVELOR pentru care am inaintat spre soluținare prezenta PLÂNGERE către Judecătoria Focșani.
Ce am avut în vedere când am făcut o astfel de solicitare către conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați ?
a. Faptul că așa cum rezultă din înscrisurile anexate la CONCLUZIILE SCRISE depuse la instanță pentru termenul din data de 01.03.2019, CUP Focșani calculează GREȘIT începând cu anul 2000, prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani.
În cele prezentate mai sus, am precizat modul în care autoritățile mun. Focșani și nu numai, au vrut sa legalizeze această HOȚIE;
b. În cazul falselor procese CUP-ENET, prejudiciul rezultat conform unor hotărâri de instanță este de circa 5 milioane de euro, iar dacă mie mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, consider că acest PREJUDICIU trebuie să fie plătit de cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU și nu de către cetățenii mun. Focșani, așa cum face in prezent administrația mun. Focșani.
Cele două aspecte precizate la punctele "a" si "b" trebuie coroborate cu DISTRUGEREA întregii economii a jud. Vrancea, aspect care a determinat plecarea în masă a cetățenilor mun. Focșani la muncă în străinătate.
Această plecare în masă la muncă în străinătate, a condus la destrămarea multor familii, dar si la multe traume psihice în rândul unor copii care au rămas sa fie crescuți de bunici sau alte rude.
Un exemplu edificator în acest sens, poate fi considerat CPL Focșani, unde prin înlocuirea unor mori la secția PFL se putea face OSB, care în prezent a se pare, că este importat din Bulgaria și Turcia.
Soluția găsită, în cazul fostului CPL Focșani de către INVESTITORII STRATEGICI a fost tăierea întregii fabrici și valorificarea fierului vechi rezultat.
În prezent, se face multa vorbire despre Parcul RoMandria de la Mărășești, dar în fapt, adevărata RoMândrie a autorităților publice postdecembriste din jud. Vrancea, este distrugerea Intreprinderii Chimica Mărășești, aspect pe care nu l-a putut realiza DOUĂ Războaie Mondiale.
Distrugerea Intreprinderii Chimica Mărășești a făcut ca Zona Mărășești să fie considerata a fi una dintre cele mai sărace regiuni din România.
Eu am tratat problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine, ca fiind probleme personale, dar în fapt, cu aceste probleme se confruntă toți cetățenii mun. Focșani.

Având în vedere cele precizate mai sus, și prejudiciului de multe milioane de euro, rog să se dispună Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați disjungerea din prezentul dosar a infracțiunii contra umanității prevazută de articolul 439, litera k, Cod Penal, sau după caz, încadrarea acestor fapte într-un alt articol de lege.

03.04.2019                                                                                    Ulise Grosu

Grigore Luca (03.o4.2019) "Complicată treabă domnu-le ! dar eu ştiu că o să eşiți cu bine că sînteți o persoană bine pregătită şi sigură pe rezultate-le sale !!Aşa că mult noroc în continuare !!"

Anexa 5 
 
Ei l-au omorât pe Brâncuși: Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Sadoveanu. ”Nu e un creator în sculptură”
 
+5click pentru
galerie
Cu 68 de ani în urmă, pe 7 martie 1951, marele Constantin Brâncuși vrea să-și doneze opera țării: 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier. Acedamicieni de vază, precum George Călinescu, Geo Bogza, Ion Jalea ori Mihail Sadoveanu, analizează propunerea și ajung la concluzia că băiatul din Hobița e modest, iar ”Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură”. A fost ziua în care l-am omorât, pentru prima oară, pe genialul artist
În primele zile ale lui 1951, Constantin Brâncuși, aflat la Paris, decide să doneze operele sale, lucrate acolo, în ”Orașul Lumii”. Face o propunere concretă, în acest sens, Statului Român: urmează să lase acestuia 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, o serie de piese de mobilier, dar și obiecte personale, practic, o avere inestimabilă. Comuniștii sunt extrem de reticenți, pentru că este vorba despre un fiu al poporului emigrat în Franța, cu puține legături cu plaiurile mioritice. Brâncuși insistă și scrie o a doua scrisoare. Atunci autoritățile bolșevice decid să trimită o comise formată din ”specialiști” lângă Arcul de Triumf, pentru a vedea ce și cum. Constanța Crăciun se suie în avion. Este membră PCR, fostă țesătoare, undeva pe la patru clase. Pentru că e căsătorită cu Ion Vințe, comunist notoriu, avansează rapid, urmând a ajunge Ministrul Culturii. Alături de ea urcă și Teohari Georgescu, fost tipograf, agent NKVD, actualmente Ministru de Interne. Ei și alți ”meseriași” vor analiza munca lui Constantin Brâncuși.
Atelierul parizian al lui Brâncuși, considerat a fi unul dintre cei mai mari sculptori din lume. O țesătoare și un tipograf au decis că ceea ce a zămislit el, putea fi realizat de orice țăran neinstruit
Se întorc repede, așa că la finele lui februarie 1951 este convocată o ședință la Academia RPR. Principala lor concluzie este aceea că ”Operele lui Brâncuși sunt unele pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit”.
Pe 7 martie 1951, cu 68 de ani în urmă, Academicienii Secțiunii de Știința Limbii, Literatură și Artă din cadrul Academiei Republicii Populare Române se reunesc sub președinția secretarului secțiunii, tovarășul academician Mihail Sadoveanu. În cei 45 de ani de comunism, am învățat că toți acești oameni au fost personalități marcante ale culturii și literaturii noastre. În realitate, însă, academicienii cu ștaif au fost cei care au renunțat la averea pe care Brâncuși voia să o doneze Statului Român. La întrunire participă nume grele:
- George Călinescu, 52 de ani, critic literar, scriitor, personalitate enciclopedică, autorul ”Enigmei Otliei” și a ”Istoriei Literaturii Române”
- Camil Petrescu, 57 de ani, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, ”Ultima noapte de dragoste”..., ”Patul lui Procust”, ”Jocul Ielelor” 
- Geo Bogza, 43 de ani, părintele reportajului literar, ”Paznic de far” ori ”Cartea Oltului” 
- Victor Eftimiu, 52 de ani, mason, ”Meșterul Manole”
- Ion Jalea, 54 de ani, sculptor imens (Monumentul eroilor ceferiști de la Gara de Nord din București, bustul lui Eminescu din parcul Cișmigiu, statuia lui Spiru Haret de la Universitatea din București).
Vorba cântecului lui Andrieș, ”se discută probleme, se analizează”. la final, se încheie un proces verbal, numărul 10, în care apar câteva idei  greu de acceptat astăzi, ca fiind născute de mintea unor oameni ce puseseră mâna, la a lor viață, pe ceva carte. Tovarășul George Călinescu afirmă că ”Brâncuși este o figură mai puțin cunoscută, care speculează, prin mijloace bizare, gusturile morbide ale societății burgheze”. Tov. prof Ion Jalea continuă, fiind de părere că Brâncuși nu respectă tezele lui Sobolev, din ”Teoria leninistă a reflectării și arta”. Se arată inutilitatea operele lui Constantin Brâncuși, precum și faptul că ”sculpturile sale nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în RPR”. Concluzia finală: ”Refuzăm!
Brâncuși este informat despre decizia luată. Pe 1 august 1951 renunță la cetățenia română, o cere pe cea franceză, pe care o va primi chiar anul următor. Decide să ”uite” de tot ceea ce înseamnă plaiuri mioritice și donează Franței toate operele sale din atelierul de la Paris. De atunci, din 1951, continuăm să-l ucidem pe maestrul din Hobița.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu