MOTTO : "Sunt într-o fabulă" - Un AS de 5 stele
Cititorii scrierilor mele, au cunoștință de faptul că după ce "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde "AS-ului" Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și "AS-ului" Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a dispus să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, iar JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, a executat întocmai dispoziția primită, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la Primăria Focșani.
Cele trei capitole (anexe) ale prezentei scrieri reprezintă planul de atac, în ceea ce am numit în scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, ca fiind
"ATACUL la BAIONETA" împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Aceste capitole (anexe) sunt :
Anexa 1 - TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"
Anexa 2 - SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"
Anexa 3 - DECLARAȚIE de DRAGOSTE adresată, primarului Cristi Valentin Misăilă, viceprimarilor, Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu, și consilierilor din CL Focșani
Prima parte a luptei mele împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" l-a avut în centrul atenției pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea".
În aceste condiții, afirmația unui "AS de 5 stele", care face parte din actualul "CAREU de AȘI" facebook-ist de 5 stele,
"Sunt într-o fabulă", mi s-a părut un lucru interesant, pe care am considerat că se impune, să-l citez ca motto al acestei scrieri.
Dacă avem în vedere că, despre COLABORATORUL meu COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei", am afirmat că,
"Este posesorul unei STÂNGI făcătoare de minuni și al unui miros foarte
fin, iar atunci când simte că cineva intră cu mașina în pană de
benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din
necaz nu se lasă.", afirmația "AS-ului meu facebook-ist de 5 stele", citată ca motto, are o anumit logică.
Premoniția mea de "Adevărata MAMA Omida de Țara Vrancei" pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan", mi-a spus că postacul "orion" este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
Despre postacul "orion", Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, este "specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației".
Postacul "orion" mi-a fost profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, iar eu îl consider a fi o MANĂ CEREASCĂ pentru mine.
Niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă facebook-istă, ci doar să încerc să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale lui.
Lecțiile pe care le-am primit de la profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-ista, postacul "orion", am încercat să le aplic în cazul "FANTOMELOR vii, fără ADN", redactând în acest sens și un "MANUAL pentru DRESAT FANTOME".
Probele de lucru pe care le-am dat, în ceea ce privește transformarea unor "FANTOME RELE" în niște Casperi (Casper - fantoma prietenoasă", au infirmat afirmația Maestrului Arsenie Bocancea, "Bun profesor, prost elev!".
În cele ce urmează am să postez câteva informații de presă și facebook-iste, care reprezintă o imagine a ceea ce este România, dar și Țara Vrancei, după 31 ani de "democrație originală".
1. ZIARISTII.ro a publicat informația "MEGA-HOȚ. Cumpănașu ne-a furat și de Centenar, în cârdășie cu PSD! Ministerul Culturii i-a plătit 1.000.000 de lei pe trei broșurele cu texte copiate de pe internet".
Citez:
"Încă
un furt scandalos din banii publici, avându-l ca beneficiar pe
Alexandru Cumpănașu! Folosindu-și relațiile politice cu Guvernul PSD,
escrocul a încasat un milion de lei (213.000 de euro) fără să facă
practic nimic!
Investigația făcută de ziarul Libertatea conține detalii șocante. O hoție atât de evidentă este greu de imaginat, dar ea e strict reală. Cumpănașu a speculat și Centenarul Marii Uniri pentru a se îmbogăți pe seama românilor care plătesc taxe la stat.
Din milionul de lei plătit de Ministerul Culturii (condus de PSD), 837.080 de lei (178.000 de euro) au intract direct în buzunarul lui Cumpănașu, ca drepturi de autor! Opera sa a constat în trei broșurele de 15, 17 și respectiv 18 pagini, considerate „opere”.
Mai mult: cele 50 de pagini nu conțin informații originale, ci luate copy-paste de pe Wikipedia sau de pe alte site-uri.
Toată operațiunea a durat două luni: din septembrie până în noiembrie, anul trecut. Așadar, „patriotul” Alexandru Cumpănașu, cel care „rade clanurile” la televizor, a încasat de la „clanul PSD” 178.000 de euro în două luni, adică 89.000 de euro pe lună!
Precizare: niciun scriitor din România nu câștigă onest (adică fără combinații murdare precum cea a lui Cumpănașu) 178.000 de eu pe an. Nimeni nu se apropie de asemenea cifre. Sunt nume mari ale literaturii române care ar fi fericite să câștige de zece ori mai puțin, adică 17.800 de euro pe an, adică 1.500 de euro pe lună. Pentru scriitori de mare calitate, acesta ar fi un vis. Pentru un impostor agramat, e floare la ureche să încaseze de zece ori mai mult. Și nu într-un an, ci în două luni.
100.000 de euro pe lună, drepturi de autor pentru un analfabet
De fapt, situația este și mai gravă. Cumpănașu și asociația sa au băgat în buzunar aproape întregul milion de lei. Singura cheltuială credibilă este cea de 29.515 lei, reprezentând „tipărituri”. Să admitem că AID a plătit unei tipografii acești bani pentru tipărirea celor trei broșurele, într-un tiraj misterios (chiar nu se știe unde au ajuns tipăriturile).
.............................. ................
În broșura „Portrete ale mentorilor / modelelor poporului român din perioada 1914–1918”, fragmentul despre Regina Maria este copiat de pe site-ul Reginamaria.ro, la care a schimbat doar 4 cuvinte.
Portretele lui Liviu Rebreanu și Camil Petrescu sunt copiate integral de pe Wikipedia.
Pasajul despre Ecaterina Teodoroiu este preluat, aproape integral, de pe site-ul Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE).
Portretul mareșalului Constantin Prezan este preluat de pe Wikipedia, fără nicio modificare sau completare.
Cei cinci care au semnat hoția. Plus: „verificat și bun de plată”
Ministerul Culturii și-a dat acordul pentru finanțarea broșurilor semnate de Alexandru Cumpănașu, inclusiv după ce le-a văzut în stadiu de proiect, înainte de tipărire.
Contractul dintre AID și Minister nu precizează tirajul broșurilor, nici cui urmează să fie distribuite.
Înaintea virării fiecărei tranșe de bani în contul lui Alexandru Cumpănașu, funcționarii Ministerului Culturii au pus ștampila: „verificat și bun de plată”.
Pe contractul de finanțare, din partea Ministerului Culturii, apar cinci semnături:
George Ivașcu (PSD) – ministru, actor;
Ion Ardeal Ieremia (PSD) – secretar de stat, regizor la Teatrul Național Timișoara;
Rela Nicoleta Ștefănescu – secretar general (fost secretar în Ministerul Agriculturii);
Cătălin Grosu – directorul Departamentului Identitate Națională (fost director în Primăria Capitalei);
Camelia Marcu – director economic (fostă consilieră în Primăria Mangalia).
.............................. ..............
De remarcat că și acel volum de 206 pagini (realizat, bineînțeles, tot prin copy/paste) a fost cumpărat tot de instituții publice, de sorginte PSD (Maramureș) sau PSD-ALDE-UDMR (Mureș).
2. a. Sorin BudacanInvestigația făcută de ziarul Libertatea conține detalii șocante. O hoție atât de evidentă este greu de imaginat, dar ea e strict reală. Cumpănașu a speculat și Centenarul Marii Uniri pentru a se îmbogăți pe seama românilor care plătesc taxe la stat.
Din milionul de lei plătit de Ministerul Culturii (condus de PSD), 837.080 de lei (178.000 de euro) au intract direct în buzunarul lui Cumpănașu, ca drepturi de autor! Opera sa a constat în trei broșurele de 15, 17 și respectiv 18 pagini, considerate „opere”.
Mai mult: cele 50 de pagini nu conțin informații originale, ci luate copy-paste de pe Wikipedia sau de pe alte site-uri.
Toată operațiunea a durat două luni: din septembrie până în noiembrie, anul trecut. Așadar, „patriotul” Alexandru Cumpănașu, cel care „rade clanurile” la televizor, a încasat de la „clanul PSD” 178.000 de euro în două luni, adică 89.000 de euro pe lună!
Precizare: niciun scriitor din România nu câștigă onest (adică fără combinații murdare precum cea a lui Cumpănașu) 178.000 de eu pe an. Nimeni nu se apropie de asemenea cifre. Sunt nume mari ale literaturii române care ar fi fericite să câștige de zece ori mai puțin, adică 17.800 de euro pe an, adică 1.500 de euro pe lună. Pentru scriitori de mare calitate, acesta ar fi un vis. Pentru un impostor agramat, e floare la ureche să încaseze de zece ori mai mult. Și nu într-un an, ci în două luni.
100.000 de euro pe lună, drepturi de autor pentru un analfabet
De fapt, situația este și mai gravă. Cumpănașu și asociația sa au băgat în buzunar aproape întregul milion de lei. Singura cheltuială credibilă este cea de 29.515 lei, reprezentând „tipărituri”. Să admitem că AID a plătit unei tipografii acești bani pentru tipărirea celor trei broșurele, într-un tiraj misterios (chiar nu se știe unde au ajuns tipăriturile).
..............................
În broșura „Portrete ale mentorilor / modelelor poporului român din perioada 1914–1918”, fragmentul despre Regina Maria este copiat de pe site-ul Reginamaria.ro, la care a schimbat doar 4 cuvinte.
Portretele lui Liviu Rebreanu și Camil Petrescu sunt copiate integral de pe Wikipedia.
Pasajul despre Ecaterina Teodoroiu este preluat, aproape integral, de pe site-ul Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE).
Portretul mareșalului Constantin Prezan este preluat de pe Wikipedia, fără nicio modificare sau completare.
Cei cinci care au semnat hoția. Plus: „verificat și bun de plată”
Ministerul Culturii și-a dat acordul pentru finanțarea broșurilor semnate de Alexandru Cumpănașu, inclusiv după ce le-a văzut în stadiu de proiect, înainte de tipărire.
Contractul dintre AID și Minister nu precizează tirajul broșurilor, nici cui urmează să fie distribuite.
Înaintea virării fiecărei tranșe de bani în contul lui Alexandru Cumpănașu, funcționarii Ministerului Culturii au pus ștampila: „verificat și bun de plată”.
Pe contractul de finanțare, din partea Ministerului Culturii, apar cinci semnături:
George Ivașcu (PSD) – ministru, actor;
Ion Ardeal Ieremia (PSD) – secretar de stat, regizor la Teatrul Național Timișoara;
Rela Nicoleta Ștefănescu – secretar general (fost secretar în Ministerul Agriculturii);
Cătălin Grosu – directorul Departamentului Identitate Națională (fost director în Primăria Capitalei);
Camelia Marcu – director economic (fostă consilieră în Primăria Mangalia).
..............................
De remarcat că și acel volum de 206 pagini (realizat, bineînțeles, tot prin copy/paste) a fost cumpărat tot de instituții publice, de sorginte PSD (Maramureș) sau PSD-ALDE-UDMR (Mureș).
21 februarie 2021 ·
Dacă s-ar aplica același procent de impozitare și multinaționalelor ca cel al firmelor românești, am ajunge la următorul rezultat:
20% = 56 miliarde
56 miliarde × 4 ( 80%) = 224 miliarde
224 miliarde - 3 miliarde (ce plătesc străinii pe an) =
= 221 MILIARDE € bani care ar putea intra la bugetul de stat,dar care nu intră. Imaginați-vă câte spitale, școli, fabrici, autostrăzi, salarii și pensii s-ar plăti din banii aceștia?
Cer guvernului să nu mai împrumute bani de pe piețele externe,ci să-i impoziteze pe străini la fel ca pe români.
b. Stiripesurse.ro a publicat în data de 24.02.2021, informația, "Guvernarea PNL: DATORIA STATULUI a crescut cu 124 de MILIARDE de lei în doar un an"
Citez:
"Datoria guvernamentală a ajuns la finele lui 2020 la 498,3 miliarde lei şi la o pondere de 47,7% din PIB, faţă de 35,3% din PIB cât reprezenta în 2019, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.
În 2019, datoria administraţiei publice se ridica la 373 miliarde lei, conform Mediafax.
Cea mai mare parte a datoriei aparţine adminsitraţiei publice centrale, în sumă de 482 miliarde lei, restul fiind în contul administraţiei locale.
Din suma totală datorată la finele anului trecut, 480 miliarde lei au scadenţa pe termen mediu şi lung.

Din punct de vedere al instrumentelor, cea mai mare parte, respectiv 417 miliarde lei sunt titluri de stat vândute de Finanţe, iar 69 miliarde lei împrumuturi şi 11,4 miliarde lei numerar şi depozite."
3. Ziarul Cotidianul din data de 23.02.2021, a publicat sub semnătura lui Valer Marian, articolul "Coldea îşi bagă iar coada în justiţie"
Citez:
"În loc să-şi vadă de pensie, de problemele de sănătate şi de studiile fiului său, generalul Florian Coldea, cunoscut drept cel mai longeviv şi abuziv şef operativ al SRI, nu se ostoieste şi îşi bagă iar coada prin instanţele de judecată.
În decembrie 2020, după condamnarile definitive din dosarul „Ferma Baneasa”, jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit că ar fi fost informat anterior că atât generalul Florian Coldea cât şi fostul director al SRI, George Maior, s-ar fi exprimat distinct că şi inculpaţii achitaţi în cauză de instanţa de fond vor fi condamnaţi în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fapt care s-a adeverit pe deplin, „completul negru” de la Înalta Curte, constituit din judecatorii Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie condamnandu-i pe avocatul Robert Rosu la o pedeapsa de 5 ani inchisoare cu executare si pe jurnalistul Dan Andronic la 3 ani inchisoare cu suspendare condiţionată, după ce fusesera achitati de Curtea de Apel Brasov.
Actuala tinta a generalului Coldea: Marian Vanghelie.
Relatia apropiata dintre generalul Coldea şi judecatorul Matei este cunoscutp, cei doi fiind văzuţi in vilelele conspirative şi de protocol ale SRI, îndeosebi în perioada în care Matei era vicepresedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi seful Structurii de Securitate al instantei supreme.
Dupa cum se stie, fostul parlamentar si ministru Elena Udrea a declarat, sub juramant, in fata Comisiei parlamentare de control a activitatii SRI ca, inaintea numirii in functia de vicepresedinte al Inaltei Curti, generalul Coldea i-ar fi spus presedintelui Traian Basescu ca judecatorul Ionut Matei este „omul nostru”, adica al SRI.
Judecatorul Matei se afla intr-o relatie apropiata si cu generalul Adrian Ciocarlan, adjunct al actualului director al SRI din 2016. Ciocarlan a fost unul din colaboratorii cei mai apropiati ai generalului Coldea, cei doi fiind colegi la Academia Nationala de Informatii. In perioada sa de glorie, in functia de sef operativ al SRI, Coldea l-a folosit pe Ciocarlan indeosebi in relatia cu DNA si cu instantele de judecata. Conform unor informatii aparute in presa, furnizate din mediul judiciar, judecatorul Matei si generalul Ciocarlan au facut parte, la un moment dat, din aceeasi loja masonica, SR 98 Sfantu Gheorghe, din cadrul Marii Loji Nationale a Romaniei.
În ultimele săptămâni mi-au parvenit informaţii conform cărora Florian Coldea urmăreşte acum condamnarea cu orice preţ a fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, cunoscut drept un vechi si asiduu critic al negurosului general. Marian Vanghelie este judecat pentru fapte de coruptie intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, ca prima instanta, aflat inca in faza administrarii de probe. Presedintele completului de judecata este judecatoarea Cristina Maria Cristea. Conform surselor noastre, generalul Coldea l-ar fi abordat pe seful SPP, generalul Lucian Pahontu, pentru ca acesta sa-i solicite unei terte persoane sa apeleze la judecatorul Alexandru Mihalcea de la Curtea de Apel Bucuresti pentru a interveni la judecatoarea Cristina Maria Cristea, cu care a fost casatorit, sa-l condamne pe Vanghelie. Judecatorul Mihalcea a facut parte, alaturi de judecatoarea Camelia Bogdan, din celebrul complet care l-a condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pe mogulul Dan Voiculescu in dosarul ICA. In spatiul public a aparut ulterior o inregistrare in care fostul presedinte Traian Basescu relateaza cum i s-au laudat generalul Florian Coldea si fosta sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi, cum l-au scos din completul initial, prin fabricarea unui dosar penal, pe judecatorul Stan Mustata, care a fost inlocuit cu Camelia Voiculescu, pentru a obtine condamnarea lui Dan Voiculescu.

.............................. ........................ "
4. Ziarul Cotidianul din data de 23.02.2021, a publicat sub semnătura lui Cornel Nistorescu, editorialul "Mă tem că s-ar putea să crape"
"Nu știu alții ce cred, dar eu mă tem că s-ar putea să crape. Minerii sunt în stradă, flămînzi, furioși, cu drepturile neplătite. Polițiștii de la Penitenciare sunt și ei în fața Ministerului Justiției și strigă cît
îi ține gura. Și pe bună dreptate. Personalul de la Spitalul
penitenciar Jilava, la fel. Prin multe locuri se anunță reduceri. De
posturi, de sporuri, de funcții. Impozitele pe proprietăți au crescut.
Primăriile comunale nu se mai ajung cu banii. Unele nu încasează nici cît să își acopere salariile. Lista privațiunilor este cît o coadă la vaccinare sau cît
o coadă la tigăi ieftine de la o inaugurare de supermarket. Diana
Șoșoacă face spectacol peste tot pe unde ajunge. Gura ei toacă mai mult decît PSD-ul, AUR și PMP-ul la un loc. Aleargă de la scandal la scandal și patinează verbal cu acuzațiile sale juridico-sociale în fața cărora toți rămîn
cu gura căscată. Se tem să o recheme la logică și la argumente, dar se
bucură că îi bagă pe guvernanți în corzile penibilului. Presa însetată
de sînge
încarcă și ea atmosfera. Este bulevardieră și isterică, patetică și
superficială. Le ia din zbor și le îngroapă în prostie. Trăim o vreme în
care nici o idee salavatoare nu se înfiripă și nu face aripi ca să zbare departe. De îndată ce se naște, o armată de ciripoi și cîrtitoare sare pe ea și o minimalizează, o umple de sînge și o abandonează, trecînd cu poftă și furie la următoarea veste. Presa nu caută decît victime și nu savurează decît proști. Și nu promovează decît netoții care îi fac deliciul. Dacă nu-i cînți în strună lui Gâdea și lui Ciutacu nu ai voce.Diploma sau demisia!
O nervozitate din ce în ce mai mîrîită se adună în societate și nimeni nu vorbește convingător ca să calmeze lucrurile și să contureze un orizont de speranță. Nimeni nu adună în jurul său persoane publice și politicieni cu un discurs articulat și dătător de speranță. Toți vorbitorii se întrec în a descrie situația în cuvinte întunecate și acre, în a propune idei stupide sub care se ascund doar interesele proprii sau scenariile dezastruoase.
Cine să se bucure de un strop de atenție și de considerație din partea poporului? Klaus Iohannis? Cîțu? Orban? Dan Barna? Raluca Turcan? Neșcolitul de Vlad Voiculescu? Drulă și Năsui?
.............................. .............................. ....... "
5. Ziarul de Vrancea din data de 21.02.2021, a publicat informația Reportaj Libertatea:Parcul Memoriei Naţionale de la Mărășești arată ca un tăpşan împrejmuit cu sârmă ghimpată
Citez:
"Parcul de lângă Mărăşeşti pare un ogor ca oricare altul, este concluzia jurnaliștilor de la Libertatea.Foto:libertatea.ro
Cotidianul libertatea.ro revine cu un nou reportaj despre Parcul Memoriei Naţionale de la Mărășești după cel din vara anului trecut intitulat VIDEO | Cum să îngropi 2,4 milioane de euro. La peste doi ani de la primele plantări, Parcul Memoriei Naţionale de lângă Mărășești arată ca un deşert.Și de data aceasta constatările jurnaliștilor de la libertatea.ro sunt asemănătoare titlul articolului fiind edificator: REPORTAJ | Parcul Memoriei Naţionale arată ca un tăpşan împrejmuit cu sârmă ghimpată. Ei au murit pentru ţară, noi zicem că pomii o să crească mai încolo
Pe 18 noiembrie 2017, pe un teren de lângă localitatea Mărăşeşti, Vrancea, aveau loc primele plantări din proiectul Parcul Memoriei Naţionale. În onoarea celor 335.000 de soldaţi români căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial, urmau să fie plantaţi 335.000 de stejari pe o suprafaţă de 75 de hectare. Un mort de război, un arbore.
Proiectul de la Mărășești a fost finanţat de Guvernul Mihai Tudose, prin H.G. 560/2017. Consiliul Judeţean Vrancea este coordonatorul proiectului, având drept parteneri postul TV Antena 3, Ministerul Apărării Naţionale, Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Agricultură.
Prin H.G., Guvernul Tudose i-a permis CJ Vrancea să nu restituie 4,2 milioane de euro, rămaşi necheltuiţi, din totalul banilor alocaţi pentru activităţile dedicate Centenarului. Din suma de 4,2 milioane de euro, 700.000 de euro au fost repartizaţi pentru amenajarea Parcului Memoriei Naţionale – RoMândria. Seceta, stinsă cu ploaie de bani Primele plantări au fost realizate cu ajutorul a mii de voluntari. Deoarece 120.000 din cei 162.000 de puieţi plantaţi în primele etape s-au uscat, preşedintele de atunci al CJ Vrancea, Marian Oprişan, a dat vina pe secetă. Apoi, în noiembrie 2018, a anunţat că va încredinţa restul plantărilor unei firme specializate.
6.
Monitorul de Vrancea din data de 24.02.2021, sub semnătura lui Ciprian Dumitru, a publicat articolul "Mandatarul financiar de la PNL, impus director la Asociația Vranceaqua. Primarul Misăilă acuză trădarea din PSD".Cotidianul libertatea.ro revine cu un nou reportaj despre Parcul Memoriei Naţionale de la Mărășești după cel din vara anului trecut intitulat VIDEO | Cum să îngropi 2,4 milioane de euro. La peste doi ani de la primele plantări, Parcul Memoriei Naţionale de lângă Mărășești arată ca un deşert.Și de data aceasta constatările jurnaliștilor de la libertatea.ro sunt asemănătoare titlul articolului fiind edificator: REPORTAJ | Parcul Memoriei Naţionale arată ca un tăpşan împrejmuit cu sârmă ghimpată. Ei au murit pentru ţară, noi zicem că pomii o să crească mai încolo
Pe 18 noiembrie 2017, pe un teren de lângă localitatea Mărăşeşti, Vrancea, aveau loc primele plantări din proiectul Parcul Memoriei Naţionale. În onoarea celor 335.000 de soldaţi români căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial, urmau să fie plantaţi 335.000 de stejari pe o suprafaţă de 75 de hectare. Un mort de război, un arbore.
Proiectul de la Mărășești a fost finanţat de Guvernul Mihai Tudose, prin H.G. 560/2017. Consiliul Judeţean Vrancea este coordonatorul proiectului, având drept parteneri postul TV Antena 3, Ministerul Apărării Naţionale, Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Agricultură.
Prin H.G., Guvernul Tudose i-a permis CJ Vrancea să nu restituie 4,2 milioane de euro, rămaşi necheltuiţi, din totalul banilor alocaţi pentru activităţile dedicate Centenarului. Din suma de 4,2 milioane de euro, 700.000 de euro au fost repartizaţi pentru amenajarea Parcului Memoriei Naţionale – RoMândria. Seceta, stinsă cu ploaie de bani Primele plantări au fost realizate cu ajutorul a mii de voluntari. Deoarece 120.000 din cei 162.000 de puieţi plantaţi în primele etape s-au uscat, preşedintele de atunci al CJ Vrancea, Marian Oprişan, a dat vina pe secetă. Apoi, în noiembrie 2018, a anunţat că va încredinţa restul plantărilor unei firme specializate.
Citez:
"Mandatarul financiar de la PNL Vrancea, Teodor Badea, a fost impus director executiv la Asociația Vranceaqua. Decizia a fost luată ieri în cadrul ședinței Consiliul Director al Vranceaqua, care a avut loc în Sala Mică de la Consiliul Județean Vrancea.
Primarul comunei Golești, Alexandru Zar, membru în Consiliul Director al Vranceaqua, a declarat că toate deciziile luate în ședința de ieri au fost ilegale deoarece la vot nu au participat mai mulți membri ai Consiliului. Mai mult, primarul Alexandru Zar susține că directorul executiv al Vranceaqua, Vasile Pintilie, a fost „convins“ să își dea demisia din funcție după ce i s-ar fi promis o altă funcție în cadrul acestei asociații. „Ședința Consiliului Director al Vranceaqua de ieri a fost un bun prilej de continuare a acțiunii de politizare a tuturor funcțiilor de către PNL. Directorul executiv al Vranceaqua, Vasile Pintilie, a fost convins să își dea demisia din funcție și să treacă pe un alt post, cu normă întreagă, în cadrul Asociației. În locul lui Pintilie am fost anunțați că va fi propus să preia funcția Teodor Badea, cel care este trezorierul PNL Vrancea. Atât eu cât și primarul municipiului Focșani ne-am opus acestei desemnări și am cerut ca toate funcțiile și posturile din cadrul Vranceaqua să fie ocupate de specialiști și nu pe criterii politice așa cum vrea PNL“, a precizat primarul Alexandru Zar.
..............................
Primarul Misăilă: Caracatița PNL-USR are sprijinul unor foști colaboratori ai PSD
"Asa se bea la CAP Vînători cînd șefa de sector era mama Ioana."
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă, ai lui Besliu erau copii mulți și maică mea ii mai certa că veneau și bea lapte precum copilul din poză și ei ii ziceau.... Baba dacu... "
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Veneau cînd era Doamna Marceluța de servici."
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă, da erau rude cu Marceluța, iar Marceluța avea trecere la unchiu Fane Drăgan."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian, cînd avea trecere ,noaptea sau ziua ?"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Lucian, mi-a plăcut modul în care te-a prelucrat ieri, "spiridușul" Nelu Gavrilă".
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Bună dimineața! Lucian, dacă nu-mi răspunzi la întrebarea pe care ți-am adresat-o, nu-i niciun bai. Trebuie să recunosc că, m-a amuzat foarte mult dialogul tău facebook-ist cu "spiridușul" Nelu Gavrilă. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce""!"
Dragomir Lucian
"Dacă nu știi despre ce este vorba nu te băga unde nu îți fierbe oala, asta e defectul tău, încerci să tulburi apele, poate pescuiești ceva în ape tulburi. Sunt amintiri din copilărie."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Cu aceste "amintiri din copilărie", Maestrul Arsenie Bocancea, prin intermediul "spiridușului" Nelu Gavrilă, îți precizează că te cunoaște ca pe propriul buzunar. Eu ți-am spus că îți depășește posibilitățile, CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar....."
Dragomir Lucian
"Nimic nou pe frontul de Est...."
"Nelu Gavrilă; În această ecuație domnul Grosu este neprihănitul iar domnul Dragomir, Iuda. Este cinic, când îi deschide rănile, când îl oblojește. Grosu Ulise își deschide sufletul, că este un tip simplu care nu se pricepe la manevre psihologice precum domnul Dragomir care are scoală, este uns cu toate alifiile. Ceea ce vedem noi pe facebook , nu-i nimic, discuțiile se duc în privat, acolo îl.....prelucrează. Și-a făcut din bietul Grosu o păpușă ,precum cele pe care învață asistentele să facă injecții. Omul acesta are un umor negru, se distrează pe seama unui amarat ,.... ca ce altceva este acel om."
Varzaru Felicia
"Nelu Gavrilă; Crede că noi doi colaboram , poate că suntem una și aceeași persoană. Acum, pe amândoi îi frământă identitatea noastră și se lansează ipoteze, se pun....capcane. Până și domnul Dragomir a început să se îndoiască că suntem persoane diferite. Am ajuns un fel se Sfânta Treime."
Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă
a fost mult mai direct și tranșant și a declarat că la mijloc este
vorba de trădare din partea unor colegi din PSD care fac pe față
jocurile celor din PNL Vrancea. Primarul a acuzat o „trădare pe față”
din partea unor membri PSD care au ajutat ca PNL să își impună
mandatarul financiar în funcția de director executiv al Asociției. Într-o reacție foarte dură, primarul Misăilă
acuză că foști colaboratori ai PSD au votat alături de PNL pentru a-și
menține funcțiile călduțe. Primarul a explicat că edilii social
democrați au stabilit să meargă împreună la ședința de ieri. Însă
primarul de la Odobești nu a putut participa și a trimis un
reprezentant. Acesta a mers direct la ședința Consiliului Director și a
asigurat cvorumul pentru deciziile luate de reprezentanții PNL în
condițiile în care primarii PSD nu erau sosiți în sală. „Rămân
consternat de cum încearcă caracatița PNL-USR,
cu sprijinul unor foști colaboratori ai PSD, actualmente colaboratori
ai PNL, să pună mâna pe tot ce înseamnă funcții publice”, a spus
primarul Cristi Misăilă."
7. a. Monitorul de Vrancea din data de 25.02.2021, sub semnătura lui Ciprian Dumitru, a publicat articolul "Viceprimarul USR Alexandra Tătaru vrea alt birou, pentru că n-o vede nimeni când vine și pleacă, iar toaleta e prea departe"
Citez:
"Doamnele viceprimar de la PNL și USR se simt marginalizate în birourile de la parterul Primăriei pentru că nu le vede nimeni când vin sau pleacă și nu au o toaletă proprie. Discuțiile penibile despre birouri au avut loc în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, unde s-a discutat și aprobat repartizarea altor birouri pentru cele două doamne viceprimar. Hotărârea a fost adoptată cu votul majorității PNL-USR deși exista un raport de nelegalitate, pentru că asemenea decizii exced competențele Consiliului Local. Într-adevăr, Consiliul Local administrează domeniul public al municipiului însă modul în care este organizată funcționarea unei instituții este, conform legii, atributul conducătorului acestuia, primarul municipiului Focșani în acest caz.
Viceprimarul Alexandra Tătaru de la USR le-a spus consilierilor că îi place biroul actual care a fost amenajat foarte frumos, motiv pentru care a postat și fotografii, dar se consideră marginalizată. „Nu este nimic în neregulă, este foarte bine, suntem aproape de cetățeni doar că este oarecum o situație izolată. Atunci când venim sau plecăm de la serviciu aproape că nu ne vede nimeni și nu ne întâlnim cu nimeni. Nu există o toaletă… noi, dacă ne vine rău, trebuie să urcăm două etaje sau să parcurgem două sectoare de hol. Acestea ar fi condiții minimale. În ce mă privește sunt foarte mulțumită de biroul pe care îl am și colega mea nu are obiecții însă este o chestiune de principiu”, a spus viceprimarul Alexandra Tătaru.
Proiectul a fost votat deși consilierilor li s-a atras atenția că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate. Dar nimic nu poate opri majoritatea PNL – USR să ia decizii în municipiu, chiar dacă acestea sunt nelegale. Folosind citate trunchiate din Codul Administrativ, consilierii PNL – USR îmbracă frumos minciunile pe care le spun de la microfoanele sălii de ședință respectând un singur principiu „noi suntem la putere acum”.
De altfel, la finalul dezbaterilor acestui proiect, primarul Cristi Misăilă le-a atras atenția celor două viceprimărițe că s-a comis o încălcare a legii. Edilul a subliniat că, prin participarea la votarea proiectului de hotărâre, și-au votat avantaje personale. Mai mult, primarul Cristi Misăilă le-a transmis să nu se bucure prea mult că se vor muta în noile birouri deoarece hotărârea nu are un termen în care să fie pusă în aplicare. Adică nu se precizează când ar trebui ca noile birouri să le fie puse la dispoziție celor două viceprimărițe.

b.
Monitorul de Vrancea din data de 25.02.2021, sub semnătura d-nei Nicoleta Cristea, a publicat articolul
"Sesizare la ANI după ce doamnele viceprimar de la USR și PNL, dar și 2 consiliere liberale au votat să (le) fie acordate vouchere de 1 și 8 martie".
Citez:
"Ana Maria Dimitriu (viceprimar PNL) și Alexandra Tătaru (viceprimar USR-PLUS), precum și consilierele liberale Alina Ramona Drumea și Livia Silvia Marcu trebuie să răspundă în fața Agenției Naționale de Integritate (ANI) cu privire la acuzația de conflict de interese administrativ. Consilierul local PSD Aurel Șelaru a sesizat ANI referitor la această încălcare a legii, legată de votul acordat de doamnele consilier local în proiectul care a trimis 6 milioane de lei din excedentul bugetar către achiziționarea a 30.000 de vouchere. Cum voucherele ar trebui să fie dăruite doamnelor și domnișoarelor din municipiul Focșani, aceasta înseamnă că inclusiv doamnele consilier vor primi un cadou în valoare de 200 de lei – este ceea ce sesizează social democratul Șelaru.
„Astfel, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Focșani, consilierii locali: Dimitriu Ana Maria, Drumea Alina-Ramona, Marcu Livia Silvia și Tătaru Alexandra au participat la întocmirea, semnarea, deliberarea și adoptarea Hotărârii, privind aprobarea utilizării, în anul 2021, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar a anului precedent. Prin Hotărârea nr. 9/04.02.2021 se stabileșste acordarea unui voucher cadou cu ocazia zilei de 8 martie doamnelor și domnișoarelor cu domiciliul în Municipiul Focșani, categorie de beneficiari din care cele 4 doamne consilier fac parte.
............................. .............................. ...."

.............................
c. Informație facebook-istă din data de 26.01.2021, "Viceprimarii Focșaniului îl acuză pe primarul Cristi Misăilă că le-a blocat accesul la informații"
Citez:
Viceprimarii Ana Maria Dimitriu (PNL) și Alexandra Tătaru (URS PLUS) îl acuză pe primarul PSD Cristi Misăilă
că le –a blocat accesul la informațiile din Primăria Focșani. Acesta
le-ar fi cerut angajaților din instituție să nu răspundă la întrebări,
iar viceprimarii trebuie să facă cereri scrise pentru a obține
informații.
”Oricine depune proiecte de hotărâri trebuie să aibă sprijinul departamentelor de specialitate. Mai nou, acestea nu le oferă sprijin viceprimarilor. Șefii și directorii de departamente au trebuit să semneze o circulară prin care li se interzice să furnizeze informații viceprimarilor. Orice informație trebuie cerută în scris. Directorii și șefii de departamente nu mai răspund la telefon”, a spus viceprimarul Ana Maria Dimitriu
Potrivit circularei, angajații primăriei nu au voie să ofere informații solicitate verbal, chiar dacă acestea sunt solicitate de către viceprimari.
”Dacă sunt solicitate informații/documente din sfera dvs de activitate de către angajați ai primăriei, alții decât șeful ierarhic superior, se va formaliza doar în scris sub semnătură, cu viza șefului ierarhic superior”, se arată în circulară.

PUNCTE de VEDERE în legătură cu informațiile de presă precizate mai sus:
1'. Informațiile de la punctul "1" și "2", scot în evidență DISPREȚUL față de banul public al Regimului securist postdecembrist și rezultatele acestui dispreț.
În legătură cu acest subiect, în opinia mea, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a avut un rol foarte mare în ÎNDOBITOCIREA poporului român.
2'. Informația de la punctul "3" amintește de CLOACA din JUSTIȚIA română, aspect pe care l-am simțit pe propria piele.
3'. În editorialul prezentat la punctul "4", este făcută o legătura între INCOMPETENȚA guvernanților și prietena mea CRIZA(economică), despre care afirm de peste 12 ani, că este mai tare decât orice femeie din viața ex-președintelui Marian Oprișan.
4'. Informația de la punctul "5", scoate în evidenta DISPREȚUL față de banul public al ex-președintelui Marian Oprișan, care se credea și poate se mai crede a fi, cel mai iubit fiu al Vrancei.
De altfel, în opinia mea, raderea de pe suprafața pământului a Intreprinderii Chimica Mărășești pe care nu a distrus-o Două Războaie Mondiale, Parcul Memoriei Naționale
RoMândria și reamenajarea Pieței Unirii-Focșani sunt realizările EPOCII de AUR a ex-președintelui Marian Oprișan, în ceea ce Domnia sa a numit a fi "Provincia Europeană Vrancea".
5'. Informația de la punctul "6", care vorbește despre anumite trădări din partea unor PSD-iști, ar trebui să-i dea fiori reci ex-președintelui Marian Oprișan, în condițiile în care speră să revină în fruntea PSD Vrancea.
6'. Informațiile de la punctul "7", demonstrează că,
"DECLARAȚIA de DRAGOSTE adresată, primarului Cristi Valentin Misăilă, viceprimarilor, Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu, și consilierilor din CL Focșani", pe care am făcut-o cu ocazia Dragobetelui, nu a avut niciun efect, iar spectacolul pentru PROSTIT PROȘTII continuă în CL Focșani.
De altfel, din punctul meu de vedere, LAȘITATEA și LIPSA de DEMNITATE a focșănenilor, care m-au făcut să consider mun.Focșani ca fiind o "Ferma avicola de GĂINI ale lui Stalin", justifica DISPREȚUL de care beneficiază din partea celor pe care i-au ales să-i reprezinte.
Pe net a circulat informația :
"Prefectura a dat aviz de legalitatea hotărârii prin care majoritatea PNL – USR
PLUS din Consiliul Local Focșani a aprobat alocarea unei sume de 6
milioane de lei, din excedentul bugetar, pentru acordarea de vouchere pentru femeile din Focșani.
”Prin adresa nr 1955/25.02.2021, Prefectul Județului Vrancea informează Primăria Municipiului Focșani că Hotărârea nr. 9/4.02.2021 este NELEGALĂ întrucât încalcă prevederile Legii nr 273/2006 privind finanțele publice locale.
În consecință, Prefectul Județului Vrancea SOLICITĂ ca hotărârea menționată să fie supusă reanalizării, în vederea REVOCĂRII!”, a anunțat Primăria Focșani într-un comunicat de presă.
Acest aviz de nelegalitate vine într-un moment în care primarul Cristi Misăilă este în plin război cu majoritatea din Consiliul Local Focșani, care refuză să îi voteze proiectele.".

În aceste condiții, reclamația făcută la ANI de consilierul PSD Șelaru Aurel, nu se mai justifică, iar pe net a circulat o informație în legătură cu un fals în înscrisuri, făcut de fostul inspector general adjunct al ISJ Vrancea.
Dacă anul trecut excedentul bugetar a fost băgat în salarii, așa cum afirmă un consilier PNL, cred că primarul Cristi Valentin Misăilă va trebui să dea niște explicații.
Deși pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea "nu mai prezintă interes operativ", acesta continuă să o facă pe Toma Necredinciosu' și vrea să-mi demonstreze cât de PUTERNIC este.
După ce "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), m-a obligat să-mi schimb numărul de telefon, acesta și-a arătat "MUȘCHII" și prin determinarea Facebook să-mi interzică timp de 30 zile, să mai pot face postări.
Nu știu ce a dorit să realizeze prin aceste GĂINARII,
"ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), dar concluzia aparține cititorilor acestei scrieri.
În cele ce urmează, prezint câteva dialoguri facebook-iste, cu precizarea că replicile mele le-am transmis prin Messenger amicului Dragomir Lucian, iar acesta le-a postat pe pagina lui de Facebook.
A. Dragomir Lucian a postat o imagine în care un copil bea lapte dintr-o găleată (20.02.2021)
COMENTARII
Nelu Gavrilă"Asa se bea la CAP Vînători cînd șefa de sector era mama Ioana."
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă, ai lui Besliu erau copii mulți și maică mea ii mai certa că veneau și bea lapte precum copilul din poză și ei ii ziceau.... Baba dacu... "
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Veneau cînd era Doamna Marceluța de servici."
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă, da erau rude cu Marceluța, iar Marceluța avea trecere la unchiu Fane Drăgan."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian, cînd avea trecere ,noaptea sau ziua ?"
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă; Non stop !"
B. ACȚIUNE de "pus paie pe foc" și PROVOCĂRILE "spiridușului" Varzaru Felicia
Dragomir Lucian"Grosu Ulise - "Lucian, mi-a plăcut modul în care te-a prelucrat ieri, "spiridușul" Nelu Gavrilă".
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Bună dimineața! Lucian, dacă nu-mi răspunzi la întrebarea pe care ți-am adresat-o, nu-i niciun bai. Trebuie să recunosc că, m-a amuzat foarte mult dialogul tău facebook-ist cu "spiridușul" Nelu Gavrilă. Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce""!"
Dragomir Lucian
"Dacă nu știi despre ce este vorba nu te băga unde nu îți fierbe oala, asta e defectul tău, încerci să tulburi apele, poate pescuiești ceva în ape tulburi. Sunt amintiri din copilărie."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Cu aceste "amintiri din copilărie", Maestrul Arsenie Bocancea, prin intermediul "spiridușului" Nelu Gavrilă, îți precizează că te cunoaște ca pe propriul buzunar. Eu ți-am spus că îți depășește posibilitățile, CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar....."
Dragomir Lucian
"Nimic nou pe frontul de Est...."
Varzaru Felicia
(22.02.2021)
"Dragomir Lucian; Ce liniște-i fără domnul Grosu! Păcat că nu va ține mult."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Lucian, se pare ca diversiunea "spiridușului" Varzaru Felicia, "Ce liniște-i fără domnul Grosu! Păcat că nu va ține mult.", s-a izbit ca de un zid, de mesajele pe care ți le-am transmis prin mess. și pe care le-ai postat pe Fb.."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise - De Dragobete, am făcut o DECLARAȚIE de DRAGOSTE, conducerii Primăriei Focșani și consilierilor din CL Focșani, pe care v-am transmis-o prin mail. PS Amice Grosu Ulise nici fb nu poate să transmită mesajele dumneavoastră kilometrice, vă rog să fiți mai concis !"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - Lucian, nu este cazul să-mi postezi mesajele mele pe pagina ta de Facebook. Bine ar fi dacă le-ai citi și să poți înțelege că, nu discutam despre PUPINCURISMUL Cântarea României. Am peste 100 de persoane, cărora le trimit prin mail scrierile, deci destinatarii sunt informați. În discuție este vorba de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu CIRCARI POLITICI ca, Sandu Gurguiatu și Dan Butnaru. De unde a scos "spiridușul" Varzaru Felicia că, aș fi "pupilul" tău, așa cum îți este Sandu Gurguiatu, numai el știe."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise și din cei 100 câți îți răspund ? Interesant ai divulgat un secret cât o știre !"
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă eu sunt pieton ! Și va rog sa va vedeți de traficul dumneavoastră, vad ca acționați în echipă."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Nenea Luci este pt Ulise mesajul?"
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Sa retras Goiu în munți?"
Varzaru Felicia"Grosu Ulise - "Lucian, se pare ca diversiunea "spiridușului" Varzaru Felicia, "Ce liniște-i fără domnul Grosu! Păcat că nu va ține mult.", s-a izbit ca de un zid, de mesajele pe care ți le-am transmis prin mess. și pe care le-ai postat pe Fb.."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Iar postați aberațiile aiuritului asta? Și dumneavoastră sunteți un intrigant de primă mână..."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - "Bună dimineața! Cu ocazia Dragobetelui, intenționez să fac o DECLARAȚIE de DRAGOSTE adresată conducerii Primăriei Focșani și consilieri din CL Focșani. Dacă se va corobora această DECLARAȚIE de DRAGOSTE cu afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, "Dragomir Lucian; Iar postați aberațiile aiuritului asta (n.r. Aiuritul sunt eu) ? Și dumneavoastră sunteți un intrigant de primă mână...", mă încearcă un sentiment de MILĂ față de Maestrul Arsenie Bocancea?De ce un astfel de sentiment de COMPASIUNE față de "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea)?- Deoarece după ce a reușit să mă blocheze 30 zile să mai pot face postări pe Facebook, a considerat că prin "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, va smulge de la tine o informație, care să-i confirme teoria că aș fi un ajutor de "KGB-boss".
Acest aspect îmi aduce aminte de un banc, în care doi milițieni încercau să-l facă pe un iepuraș să recunoască că, el este leul care a reușit să fugă de la o gradină zoologică. "
Sandu Gurguiatu
"FARA ULISE PE FACEBOOK !FACEBOOK-UL ESTE O PLATFORMA LA CARE CENZURA ESTE LA MODA !CUM SCRII CEVA CATE NU LE CONVINE IMEDIAT ITI STERG MESAJELE ,TE CENZUREAZA SAU CHIAR IN TIMPUL FUNCTIONARII CAL CULATORUL SE INCHIDE !CINE MAI RESPECATA CEVA IN ACEASTA LUME? CAND CEI SLABI SI CU BANII FURATI DE LA CEI CORECTI SI CINSTITI INTRA IN CONTUL ACESTOR NEISPRAVITI CARE SE JOACA CU VIITORUL LUMII !"
Sandu Gurguiatu
"ÎMI PARE RAU DE ULISE ,DADEA CULOARE SI BUNA DISTRACTIE SI ADEVAR PE PAGINA LUI"
Varzaru Felicia (24.02.2021)
"Dragomir Lucian; Cugetați bine la ceea ce ați scris......mai este puțin și reapare pupilul dumneavoastră."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia; Fără câini care latră, satul nu ar mai fi sat. Într o piesa de teatru totul este intriga, dacă apar perioade de acalmie și publicul se plictisește se zice ca face burta, toți așteptăm revenirea actorului principal în scena. Fără el nu are haz, vedeți stimată doamnă sau domnișoara ca sunteți acuzată ca sunteți la baza suspendării lui temporare."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia - Grosu Ulise @Dragomir Lucian; Stimabile, afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, "Varzaru Felicia -
Cugetați bine la ceea ce ați scris......mai este puțin și reapare pupilul dumneavoastră.", nu face decât să confirme teoria mea că, acesta a intrat în stare de SEMI-DEPRESIE, la gândul că mi se va termina perioada de suspendare a postărilor pe Fb.. Faptul că, în opinia "spiridușului" Varzaru Felicia, eu sunt "pupilul" tău, nu face decât să demonstreze că acesta este "frate(soră) siamez(ă)" cu "spiridușul" Nelu Gavrilă, care a pretins că sunt ajutor de "KGB-boss".
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Spuneți-i pupilului să nu se bucure, că faza se poate repeta. Eu scriu bine mersi pe facebook, deci nu eu sunt depresivă."

Ulise Grosu
"@Dragomir Lucian; Calitatea ta de "psiholog autodidact", te obliga
să-ți spui o părere de specialist, despre precizarea făcută de "spiridușul" Varzaru Felicia, citez: "Dragomir Lucian; Spuneți-i pupilului să nu se bucure, că faza se poate repeta. Eu scriu bine mersi pe facebook, deci nu eu sunt depresivă." Dacă pentru "spiridușul" Varzaru Felicia, a fi sau nu fi în DEPRESIE, se rezumă numai la facebook-ială, "d-na sau d-ra Varzaru", dacă este să te citez, a "pus-o de mămăligă". În condițiile în care, șeful "spiridușului" Varzaru Felicia, Maestrul Arsenie Bocancea,
nu mai prezintă "interes operativ" pentru mine, afirmația "Spuneți-i
pupilului să nu se bucure, că faza se poate repeta.", este frecție la un
picior de lemn. În acest domeniu "spiridușul" Varzaru Felicia este mare specialist, dar..... "(NOTA: Acest mesaj nu mi-a fost postat de Dragomir Lucian)
Dragomir Lucian (24.02.2021)"Grosu Ulise - De Dragobete, am făcut o DECLARAȚIE de DRAGOSTE, conducerii Primăriei Focșani și consilierilor din CL Focșani, pe care v-am transmis-o prin mail. PS Amice Grosu Ulise nici fb nu poate să transmită mesajele dumneavoastră kilometrice, vă rog să fiți mai concis !"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - Lucian, nu este cazul să-mi postezi mesajele mele pe pagina ta de Facebook. Bine ar fi dacă le-ai citi și să poți înțelege că, nu discutam despre PUPINCURISMUL Cântarea României. Am peste 100 de persoane, cărora le trimit prin mail scrierile, deci destinatarii sunt informați. În discuție este vorba de CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu CIRCARI POLITICI ca, Sandu Gurguiatu și Dan Butnaru. De unde a scos "spiridușul" Varzaru Felicia că, aș fi "pupilul" tău, așa cum îți este Sandu Gurguiatu, numai el știe."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise și din cei 100 câți îți răspund ? Interesant ai divulgat un secret cât o știre !"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise
- La un moment dat, am rămas cu un singur "armurier". Acum sunt în jur
de șapte. Ca să integri scrierile mele, pe lângă cultul cititului,
trebuie să ai cunoștințe tehnice, juridice, economice și să poți sesiza
DIVERSIONISMUL la care, a apelat și apelează Maestrul Arsenie Bocancea. Acum îi folsește pe spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă. Dacă mai ești convins că, Arsenie Bocancea
este securistul - comunist căruia îi spui "Jenica-patriotul", este
EXCLUS să poți înțelege ceva din scrierile mele. Te afli în aceeași
situație PENIBILĂ ca a lui Sandu Gurguiatu, care îl întreba pe Maestrul
Arsenie Bocancea, "Ce vreau eu?". Lucian, dacă ar face toate muștele miere, ar fi miere și la coada calului. PS De ce crede "spiridușul" Varzaru Felicia că, eu sunt "PUPILUL" tău, așa cum îți este Sandu Gurguiatu ?"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - Lucian, în condițiile în care vomele unui individ de teapa lui Sandu Gurguiatu te amuză, despre ce am puntea noi discuta? Întrebarea care se pune și la care mi-ar plăcea să-mi răspunzi este: - De ce Maestrul Arsenie Bocancea este convins că sunt "pupilul" tău?"
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - Mai am o săptămână din BLOCAJUL la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea. Să-i provoci pe niște indivizi ca, Sandu Gurguiatu și Dan Butnaru, să mă bălăcărească pentru a ma putea bloca, consider că este demn de MILĂ. Acesta a crezut că, prin intermediul "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, fără ca aceștia să fie bruiați de mine, "va descoperi marea cu sarea". În mod normal, cred că în curând, vor dispărea și "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă."

"Dragomir Lucian; Domnule Dragomir, omul acesta învinovățește pe alții pentru tâmpeniile sale. A-i tine isonul este un gest regretabil din partea dumneavoastră pe care-l veți regreta atunci când va reveni și vă va face iarăși albie de porci."

"Varzaru Felicia, nu știu de ce sunteți pornit împotriva acestui pupil al meu, fiți mai mărinimos, oameni suntem..
Grosu Ulise - @Dragomir Lucian; Lucian, te rog să postezi pe pagina ta Fb. următorul mesaj pentru "spiridușul" Varzaru Felicia: @Varzaru Felicia; Faptul că te-am întinerit cu 30 ani și te-am adus la vârsta fiicei tale minore, după comentariile pe care le faci, demonstrează că ai fost o "adolescentă teribilistă". Chiar nu sesizezi, cât de JENANTĂ este afirmația ta, "A-i tine isonul este un gest regretabil din partea dumneavoastră pe care-l veți regreta atunci când va reveni și vă va face iarăși albie de porci."? De câte ori l-am mai făcut eu pe Lucian, "albie de porci", ca sa-l mai fac și acum? Ți-am explicat că șeful tău, Maestrul Arsenie Bocancea, nu mai prezintă "interes operativ" pentru mine. În astfel de condiții, ce de determina să-ți "ridici poalele în cap" și să insiști cu DIVERSIUNI de doi bani?"

"Dragomir Lucian; Se pare că m-am înșelat în privința dumneavoastră. Cred că va meritați unul cu celalalt. Am impresia că m-am băgat în lături și acum ....."
"Dragomir Lucian; Se pare că m-am înșelat în privința dumneavoastră. Cred că va meritați unul cu celalalt. Am impresia că m-am băgat în lături și acum ....."
Nelu Gavrilă (25.02.2021)
"Varzaru Felicia; E dragoste mare la mijloc."
Nelu Gavrilă;
"Varzaru Felicia; E dragoste mare la mijloc."
Nelu Gavrilă;
"Dragomir Lucian, vezi să nu rămîi blocat în trafic, după o săptămînă ,se anunță mari restricții pentru tîmpiți !"
Dragomir Lucian"Nelu Gavrilă eu sunt pieton ! Și va rog sa va vedeți de traficul dumneavoastră, vad ca acționați în echipă."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Nenea Luci este pt Ulise mesajul?"
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Sa retras Goiu în munți?"
"Nelu Gavrilă; În această ecuație domnul Grosu este neprihănitul iar domnul Dragomir, Iuda. Este cinic, când îi deschide rănile, când îl oblojește. Grosu Ulise își deschide sufletul, că este un tip simplu care nu se pricepe la manevre psihologice precum domnul Dragomir care are scoală, este uns cu toate alifiile. Ceea ce vedem noi pe facebook , nu-i nimic, discuțiile se duc în privat, acolo îl.....prelucrează. Și-a făcut din bietul Grosu o păpușă ,precum cele pe care învață asistentele să facă injecții. Omul acesta are un umor negru, se distrează pe seama unui amarat ,.... ca ce altceva este acel om."
Varzaru Felicia
"Nelu Gavrilă; Crede că noi doi colaboram , poate că suntem una și aceeași persoană. Acum, pe amândoi îi frământă identitatea noastră și se lansează ipoteze, se pun....capcane. Până și domnul Dragomir a început să se îndoiască că suntem persoane diferite. Am ajuns un fel se Sfânta Treime."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - @Nelu Gavrila; Stimate "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, specialist în "glume de autobază", întrebarea ta, "Dragomir Lucian; Nenea Luci, este pt Ulise mesajul?', demonstrează că, în ultimul timp ți-ai făcut operație de HIMENOPLASTIE. Bănuiesc că, acum, după ce ai devenit "fata mare", ai programat-o și pe sora ta SIAMEZĂ, Varzaru Felicia, la o astfel de "operație". De ce cred că s-ar impune să faci acest lucru? Deoarece, în ultimul timp, "spiridușul" Varzaru Felicia a avut un comportament de "centuristă"."

"Grosu Ulise - @Varzaru Felicia; Stimate "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, precizez că Lucian, inițial, a făcut-o pe pudicul și a refuzat să-mi posteze mesajul transmis "spiridușului" Nelu Gavrila. "Forjarea" la care l-ai supus, i-a dat curaj. Mi s-a părut interesanta schimbarea ta de macaz, după ce mult timp l-ai încurajat pe Lucian, cu ceea ce am numit a fi, "frecții la un picior de lemn". Gândul că în curând mi se va termina sancțiunea, te-a făcut să intri în panică. Starea ta de SEMI-DEPRESIE, rezultă din comentariul pe care l-ai făcut. PS Mi-ar plăcea să cred că, ai sesizat INSPIRAȚIA mea DIVINĂ, când am afirmat că fratele tău "siamez", Nelu Gavrilă, te-a planificat pentru o operație de "himenoplastie"."

"Dragomir Lucian; Spuneți-i ,,eroului,, că s-ar putea să mai ia o pauză de o lună."
"Dragomir Lucian; Spuneți-i ,,eroului,, că s-ar putea să mai ia o pauză de o lună."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Ulise ești o mare BOARFĂ, ești ca o tîrfă în călduri și nu mai ai răbdare să-ți dai chiloții jos, așa te jelești de interdicția de a mai posta. Nu te mai juca cu curul gol pe lîngă măciuca sculată că o să dai de belea și cu rozeta ruptă o să ajungi."
Nelu Gavrilă
"Varzaru Felicia; Eroul de la Vidra care a rupt maimuța în cinci, vai de curul lui ,numai tîmpenii debutează. Sigur Ulise are cîteva siguranțe sărite, el trăiește în lumea lui ,e dus cu pluta."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Rușinosule!"
Nelu Gavrilă
"Ulise așteptând ridicarea interdicției."
Nelu Gavrilă
"Varzaru Felicia; Lucian îl încălzește la foc mic pe domnul psihanalist Ulise și din cînd în cînd îi mai dă și cu fum pe la nas ,așa de divertisment."
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Stimată doamnă vedeți că pînă la urmă Ulise o să rupă lanțul ,o să sară și gardul cred,omul e periculos ,aveți grijă."

Dragomir Lucian (26.02.2021)
"Grosu Ulise - @Varzaru Felicia; Stimate spiriduș, după vrăjeala că te-ai născut la Focșani, ai copilărit la Odobești și locuiești la Piatra Neamț, întinerirea cu 30 ani, pe care ți-am aplicat-o, te-a făcut să dai în mintea copiilor. Demonstrând că ești specialist(a) în "frecții la picioare de lemn", te-ai rebrenduit și ai schimbat macazul la 180 de grade, năucindu-l pe Dragomir Lucian. Urmare a acestei năuciri, lui Lucian cred că-i va trece din nou prin cap, BAZACONIA cu "contraspionajul". La acest lucru, cred că vor contribui și DIVERSIUNILE fratelui tău siamez, "spiridușul" Nelu Gavrilă, care a avut aseară o prestație DIVERSIONISTĂ de Mare Maestru. În fata profesionalismului demonstrat de "spiridușul" Nelu Gavrilă, de precizarea ta, "Dragomir Lucian; Spuneți-i ,,eroului,, că s-ar putea să mai ia o pauza de o lună.", cred că vor râde toate curcile din Vânători."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - @Nelu Gavrilă: Stimate "spiridus", Maestrul Arsenie Bocancea poate fi mândru de tine, deoarece ai demonstrat că "ești pe felie". Ce am în vedere când fac acestă afirmație? a. I-ai umplut curtea cu "iepuri" lui Lucian, atunci când i-ai prezentat afacerile cu mașini, apoi ai băgat DIVERSIUNEA cu "KGB-boss". b. L-ai năucit pe Lucian, amintindu-i că știi diverse aspecte din copilăria lui, insinuând în final că a băut degeaba lapte cu găleata de la CAP Vânători, deoarece nu prea înțelege pe unde fac 3,14-3,14 găinile la Vânători. c. Lupa ce i-ai demonstrat lui Lucian că-l cunoască ca pe propriul buzunar, ai venit cu apelative de genul "Rușinosule!" și "Stimată doamnă". d. Pentru a-l duce în eroare sau în ispită pe Lucian, i-ai adresat mesajul,"Dragomir Lucian stimată doamnă vedeți că pînă la urmă Ulise o să rupă lanțul ,o să sară și gardul cred, omul e periculos ,aveți grijă". În ciuda profesionalismului pe care l-ai demonstrat, scroafa este moartă în coteț, deoarece teoria ta că, sunt ajutor de "KGB boss" este o BAZACONIE."
Dragomir Lucian
"Grosu Ulise - @Dragomir Lucian; Lucian pentru a înțelege scrierile mele, trebuie să ai cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să poți percepe DIVERSIUNILE Maestrului Arsenie Bocancea. Acestea au fost motivele pentru care, scrierile mele au avut doar doi destinatari. Ex-președintele Marian Oprișan stăpânește numai arta diversiunii, dar cunoaște efortul pe care l-a făcut pentru a mă îngenunchea, dar fără succes. Maestrul Arsenie Bocancea, fiind de CATEGORIE SUPERGREA, pentru a ma ridica la nivelul lui, a trebuit să aplic în practică toate lecțiile de bârfă și intriga facebook-istă, pe care mi le-a predat postacul "orion". GAFA pe care a făcut-o Maestrul Arsenie Bocancea, a fost aceea ca a crezut că sunt ajutor de "KGB-boss", dacă este sa-l citez pe "spiridușul" Nelu Gavrilă, iar acum se află până la gât în MARO, în ciuda faptului că este "FANTOMĂ vie, fără ADN"."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Domnule Dragomir, haioasă maimuțică v-ați mai tras. Aveți un simt al umorului deosebit, cu de-al de Ulise Grosu sunteți între agonie și extaz. Să vă trăiască maimuțica!"

OBSERVAȚII
Așa cum am precizat în una din replicile citate mai sus, ca cineva să poată înțelege scrierile pe care le postez pe blog, trebuie să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice, să stea foarte bine la capitolul DIVERSIUNI, iar COMUNISMUL și DICTATURA lui Ceaușescu să nu-i fi băgat frica în oase.
Acesta a fost motivul pentru care dintre cele circa 100 de persoane, cărora le trimit prin e-mail scrierile mele, la un moment dat, mai colaboram cu un singur "armurier".
În dialogul facebook-ist de mai sus, trebuie sesizat PROFESIONALISMUL "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, în încercarea de a smulge o informație de la Dragomir Lucian, care să-i confirme teoria Maestrului Arsenie Bocancea cu privire la faptul că, aș fi un ajutor de "KGB-boss", așa cum a insinuat "spiridușul" Nelu Gavrilă.
Este posibil ca, filajul și intimidările la care am fost supus, să fi avut avizele necesare, așa cum a afirmat "spiridușul" Varzaru Felicia, dar pentru mine acest aspect are mai puțină importanță.
Precizarea
"spiridușului" Varzaru Felicia, în legătură cu legalitatea filajului și intimidărilor la care am fost supus, m-a trimis cu gândul la afirmația Maestrului Arsenie Bocancea, care a pretins că "este indulgent cu mine, în rapoartele pe care le face".
Pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea a fost și va rămâne o "FANTOMA vie, fără ADN", pentru care precizarea făcută în stadiul de dezvoltare "orion", rămâne valabilă, în sensul că nu mă interesează cine este și care îi este locul de muncă, iar datul meu cu presupusul despre acesta și "spiriduși" nu are nicio relevanță.
Întrebarea retorică pe care o pun este:
- În condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că este o persoană cu un IQ mare, care a demonstrat că știe și toaca în cer, cum se simte acum, când a constatat că a umblat după cai morți să le ia potcoavele, consumând pentru aceasta mulți bani și energie?
C. MESAJ pentru Președintele Partidului Socialist Român - Filiala Vrancea, Dragomir Lucian
MOTTO: "
Am impresia că m-am băgat în lături și acum ....." Varzaru Felicia
Domnule sau Tovarășe Președinte,
Eu am fost FOARTE CLAR că, motivul pentru care am decis să-mi fii prieten alfa facebook-ist de 3 stele, a fost acela de a avea un partener de bârfă, la adresa celui pe care l-am decretat a-mi "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
Atul tău, în ceea ce privește alegerea, a fost faptul că avem păreri DIAMETRALE în legătură cu "binefacerile" aduse poporului român de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, dar în legătură cu acest subiect nu am dorit să avem discuții contradictorii.
CONVINGEREA Maestrului Arsenie Bocancea că, eu sunt un "agent de influență" aflat sub coordonarea ta sau un ajutor de "KGB-boss", dacă este să-l citez pe "spiridușul" Nelu Gavrilă, a făcut din "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", un CIRCAR al SERVICIILOR, comparabil cu CIRCARII POLITICI, Dan Butnaru și Sandu Gurguiatu.
De altfel, "spiridușul" Varzaru Felicia s-a folosit de CIRCARII POLITICI, Dan Butnaru și Sandu Gurguiatu, pe care i-a incitat în a mă bălăcări, provocându-mă ca să le spun celor doi, "vorbe de duh".
În condițiile în care i-am replicat CIRCARULUI POLITIC
Dan Butnaru, atunci când acesta a pretins că, aș fi un mare bețivan,
"Să mori tu, dacă ai mâncat ca capra?", iar urmare al acestui fapt, mi
s-a suspendat pe o perioada de 30 zile dreptul de a mai posta pe Facebook, este
clar că o astfel de SANCȚIUNE a fost urmare a intervenției unui angajat
în servicii, așa cum a fost cazul și în cazul blocării numărului de
telefon, care a impus să-mi schimb numărul.
Dacă se vor corobora cele două GĂINARII, prin care Maestrul Arsenie Bocancea și-a arătat "FORȚA", cu afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, "Am impresia ca m-am băgat în lături și acum .....", pe care am citat-o ca motto, orice comentariu este de prisos.
Deși am fost foarte clar, atunci când am afirmat că, "Pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea
nu mai prezintă interes operativ", faptul că acesta, în stilul
caracteristic, a făcut-o pe Toma Necredinciosu' și i-a trimis la
înaintare pe "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, în afară de a-l COMPĂTIMI nu-l pot ajuta cu nimic.
Sancțiunea mea dispusă de Facebook este la final, iar amenințarea cu o prelungirea acesteia, insinuata de "spiridușul" Varzaru Felicia, o consider o "frecție la un picior de lemn".
În aceste condiții, Maestrul Arsenie Bocancea va fi obligat să "îi retragă în cazarmă" pe "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, care prin prestația lor s-au umplut de MARO.
Considerându-l pe Maestrul Arsenie Bocancea o "FANTOMĂ vie, fără ADN", am afirmat cu mult timp în urmă că, am redactat un "Manual pentru DRESAT FANTOME".
DEMONSTRAȚIA făcută în cazul "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, o poți considera o PROBA de LUCRU, prin care am transformat două "FANTOME RELE" în doi Casperi(Casper - fantoma prietenoasă).
25.02.2021 Ulise Grosu
COMENTARII
Nelu Gavrilă
"Dragomir Lucian; Mulțumim că ne-ați lăsat la vatră domnule Ulise ,mare om, mic caracter."
"Dragomir Lucian; Mulțumim că ne-ați lăsat la vatră domnule Ulise ,mare om, mic caracter."
Dragomir Lucian
"Nelu Gavrilă, fără Grosu Ulise, fb este ca nunta fără lăutari."
"Nelu Gavrilă, fără Grosu Ulise, fb este ca nunta fără lăutari."
OBSERVAȚII:
Afirmația "spiridușului" Nelu Gavrilă "mare om, mic caracter", spune totul în legătură cu FRUSTRAREA Maestrului Arsenie Bocancea, care a început să-și dea seama că a umblat după cai morți să le ia potcoavele.
D. MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea - "FANTOMA vie, fără ADN"
Maestre,
În mesajul pe care ți l-am transmis în capitolul 2 (anexa 2) - "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", am considerat că am fost foarte clar, dar este posibil, ca să crezi că ceea ce ți s-a întâmplat cu mine, este un COȘMAR, care nu poate avea tangență cu realitatea.
I-am precizat lui Dragomir Lucian, în schimbul de replici facebook-ist pe care l-am avut și pe care l-am citat mai sus, că, la un moment dat, din diferite motive, am rămas cu un singur "armurier" dintre cele peste 100 de persoane, cărora le transmit prin mail scrierile, iar acum am în jur de șapte.
Dacă am în vedere că, din circa 100 de experți contabili, membri ai CECCAR Vrancea, cărora le-am cerut să semneze, în calitate de focșăneni, că vor să afle structura prețului de cost a mc. de apă și canal, facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani, au semnat numai doi, din punctul meu de vedere, pentru ceea ce am numit a fi "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin - Focșani", mi se pare o NORMALITATE, faptul că la un moment dat am rămas cu un singur
"armurier".
De altfel, am precizat că scrierile mele au avut doar doi destinatari, respectiv tu și președintele Marian Oprișan.
Dacă
nu cunosc
starea de spirit a ex-președintelui Marian Oprișan, deoarece nu m-am întâlnit cu acesta de circa 5 ani, respectiv de atunci când m-a întrebat, "Băi, tu când treci de partea URSULUI?", starea ta de spirit o cunosc, urmare a comportamentului "spiridușilor", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă.
Calitatea ta "ZEUS al meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), mă obligă să dau Cezarului ce este al Cezarului, deși, în cea ce mă privește, "nu mai prezinți interes operativ".
În aceste condiții, așa cum ai putut constata, ți-am acordat o atenție deosebită și în cele trei capitole(anexe) ale prezentei scrieri.
Precizarea mea că, în ceea ce te privește, mi-am dezvoltat SIMȚURI PARANORMALE, care îmi permit să te identific, indiferent de "numele de cod" pe care îl folosești, după cum cred ai constat pe propria piele, nu este o vorbă în vânt.
Dacă tu nu ai umblat deloc cu mănuși, în relația cu mine, eu am mers numai pe coarda ta sensibilă, ignorându-ți
comportamentul CIUDAT, urmare a convingerii tale că aș fi un ajutor de
"KGB-boss", care are un cont secret, unde primește bani pentru prestația
de "agent de influență".
Frica pe care le-ai băgat-o în oase, fostului prieten "alfa" facebook-ist de o stea, Crintea Valerică, și persoanei care locuiește în zona străzii Războieni, a demonstrat convingerea ta că sunt ajutor de "KGB-boss".
Chiar și NORMALITATEA pe care ai insinuat-o, în speța deciziei de la ICCJ, în legătură cu convingerea unor judecători de a demonstra că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru a nu putea susține examenul de definitivat în învățământ, cred că a avut în vedere tot BAZACONIILE cu ajutorul de "KGB-boss" și "pupilul" lui Dragomir Lucian.
Dacă
voi corobora acest aspect, cu ceea ce se afirmă în articolul publicat
de ziarul Cotidianul din data de 23.02.2021, sub semnătura lui Valer
Marian, "Coldea îşi bagă iar coada în justiţie", prezentat la punctul "3", ar
putea spune multe în legătură cu decizia ICCJ, prin care niște
judecători au demonstrat că nu știu să citească o foaie matricolă.
Precizarea ta că, postacul "orion", despre care ai pretins că, "este specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației", ți-a spus că o anumită persoană (un bărbat) a determinat-o pe d-na senator Sorina Plăcintă să-și schimbe la 180 de grade părerea despre mine, ar putea justifica bălăcăreala la care m-a supus postacul "piscot-cameleon".
Afirmația că, ai fost și ești pentru mine o MANĂ CEREASCĂ, nu este o ironie, chiar dacă aparent așa stau lucrurile.
Onoarea pe care am avut-o de a mă confrunt cu tine, care la multe capitole ești peste mine, ar trebui să le dea serios membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Dându-mi seama de posibilitățile tale, am avut abilitatea de a te aduce să ne confruntam pe propriul teren(domeniile producere și distribuție a energiei electrici și termice, unde mă consider a fi o nucă tare pentru Provincia Europeană Vrancea), și de fiecare data ai pierdut, în ciuda pregătirii tale prealabile.
Această tehnică mi-a permis să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale tale și să luptăm de la egal la egal.
Precizarea pe care i-am făcut-o postacului "orion" că, pe mine nu mă interesează nici cine se ascunde în spatele acestui pseudonim și nici care îi este locul de muncă, este valabilă și în cazul tău, pe care te consider "FANTOMA vie, fără ADN".
Datul meu cu presupusul, în ceea ce te privește, se bazează pe niște deducții, aparent logice, care pot avea sau nu tangență cu realitatea, nu are nicio importanță.
Replica pe care "spiridușul" Varzaru Felicia i-a dat-o lui Gicu Valentin Dogaru, "Varzaru Felicia - @Gicu Valentin Dogaru;
Termenul de politețe ,,domnul/doamna,, nu se folosește pentru persoanele decedate. Oricum, puteți să-l și înjurați....nu aude, nu-i pasă.", reprezintă o îmbinare a pasiunii postacului "orion" pentru gramatica limbii române, aspect care l-a făcut pe postacul "arkan-nema ore" să fie convins că, acesta este profesor de limba și litera română, cu eșecul meu în "recreștinarea" aceluiași postac.
Ai pretins că, ai fost la trei dintre cele opt procese pe care le-a avut cobaiul tău, Sandu Gurguiatu, iar la respectivele procese râdeau și judecătorii și persoanele din sală.
Cu siguranță ai fost sau ai trimis un "spiriduș" să fie prezent la ultimul termen al procesului în speța Mr.Gh.Pastia, unde ai crezut că va fi ca la procesele lui Sandu Gurguiatu.
Faptul că lucrurile nu au fost așa, a rezultat din comportamentul tău, în sensul că dacă până atunci mă făceai albie de porci, în ceea ce privește calitatea mea de a o "face pe juristul", după prestația mea de la instanță în speța Mr.Gh.Pastia, nu ai mai "piscuit" nimic.
Pretinzând că, "ai apă din puț, energie de la soare nici la bască nu te doare", ar justifica lipsa ta de interes, în ceea ce privește problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin, aspect care nu este valabil și în speța Mr.Gh.Pastia.
Dacă atunci când postacul "piscot-cameleon" te-a întrebat "Ce știi să faci la modul concret?", i-ai răspuns, "Eu știu să fac multe, dar nu ar fi recomandat să afli. Ai grija cum conduci, deoarece ieri era să faci un accident.", ocazie cu care "i-ai băgat mortul în casă", urmare a faptului că, ai demonstrat că-i cunoști adevărata identitate, pentru mine "PROFESIONALISMUL" ți l-ai demonstrat în speța detonării bombei PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani, din data de 08.09.2016.
Dacă pentru liderul Partidului Socialist Roman-Filiala Vrancea, Dragomir Lucian, în calitatea lui de om de cultură, specialist în PUPINCURISMUL Cântarea României, revolta mea în legătură cu lăsarea în paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, echivalează cu "a suge nasul la morți", nu cred că același lucru este valabil și în cazul tău.
În aceste condiții consider că, ai OBLIGAȚIA MORALĂ de ați demonstra PROFESIONALISMUL în speța Mr.Gh.Pastia, dând în acest sens o probă de lucru, așa cum eu ți-am dat foarte multe.
La un moment dat ai spus că, "Dragomir Lucian ar trebui să-mi povestească mie și nepoților aventurile lui din Basarabia, deoarece are ce ne povesti.".
Dacă voi corobora IQ pe care ai demonstrat că-l ai, în cei șapte ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care i-am avut, cu JOSNICIA pe care ai demonstrat-o în speța blocării numărului de telefon și al blocării accesului pe Facebook, timp de 30 de zile, consider că prin LUCRĂTURA pe care ți-am tras-o, ai și tu ce povesti la nepoți.
Dacă am în vedere că o persoană cu pregătirea ta, a umblat atâta timp după cai morți ca să le ia potcoavele, inventând "agent
de influență", ajutor de "KGB-boss", "pupil" a lui Dragomir Lucian,
orice cititor al scrierilor mele, își dă seama că la mijloc este ceva de
CASCADORII RASULUI.
NOTA: Dacă drept motto al acestei scrieri, am ales afirmația făcută de un AS al "CAREULUI de AȘI" facebook-iști de 5 stele pe care îl am în prezent, titlul scrierii am dorit să constituie un motiv de meditație pentru tine.
PS. Prezenta scriere este MĂRȚIȘORUL meu, oferit ex-președintelui Marian Oprișan, ție, la pachet cu "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă, și politicienilor cărora de Dragobele le-am făcut DECLARAȚIA de DRAGOSTE prezentată la anexa 3.
01.03.2021 Ulise Grosu
Anexa 1
TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"
MOTTO:„Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?” - Petre Țuțea
În
data de 10.02.2021, când la Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu
Focșani s-a sărbătorit, Ziua Internațională a Cititului Împreună, am
postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea""
În anul 2017, a fost considerată ca fiind o mare eveniment, faptul ca primarul Cristi Valentin Misăilă a fost convins de d-na Margareta Tătăruș, să citească povești la adolescente de 16 ani, însă eu am trăit o mare DECEPȚIE.
Care a fost motivul acestei mari DECEPȚII?
REFUZUL CATEGORIC al d-nei Margareta Tătăruș de a organiza o ședință de brainstorming, ocazie cu care d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, atunci corespondent la Ziarul Monitorul de Vrancea, acum viceprimar al mun.Focșani, primarul Cristi Valentin Misăilă, specialista PSD în probleme specifice ENET și CUP Focșani, Claudia Ionescu și postacul "orion", profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, să citească împreună, scrierile pe care le-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Așa cum am precizat în scrierea
"SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", după ce apele se vor mai limpezi în ceea ce eu numesc a fi, Guvernul în mic al României, respectiv la Primăria mun.Focșani, îi voi înainta o petiție d-nei
viceprimar prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, a cărui doctorat în științe
economie este considerat o "glumă" de către primarul "finanțist" Cristi
Valentin Misăilă.
Dacă în prima parte a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea", nu am avut nevoie de colaboratori, partea doua a luptei se va desfășură în ECHIPĂ.
În acest sens, îl informez public pe primarul mun. Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, că fostul "agaman" al SC ENET Focșani, "liberalul" Lambrino
Eduard, a beneficia din partea mea de un "tratament", similar cu cel pe
care i l-am aplicat în prezența Domniei sale, omului politic Vasile
Marin, fost inspector șef adjunct la IPJ Vrancea, actualmente consilier PSD în CJ Vrancea, pentru că a semnat o adresă a IPJ
Vrancea, din care rezulta că, scara unui bloc de proprietari este
domeniul public, iar respectiva adresă a fost înregistrată înainte de a
se face cercetarea la fata locului, deci la mijloc a fost un FALS în
ÎNSCRISURI.
Precizez că, o anumită persoană care a fost prezentă la "forjarea" pe care i-am aplicat-o fostului "agaman" de la ENET, "liberalul" Lambrino Eduard, a pretins că "i-aș fi luat aerul", celui
pentru care după PUCIUL eșuat din anul 2006 președintele Marian Oprișan
i-a pus un scaun în Piața Unirii - Focșani, pe care era un carton cu
numele Zizi Lambrino.
De asemenea, primarul Cristi Valentin Misăilă ar fi bine să se intereseze despre acțiunea pe care am întreprins-o în anul 2007, atunci când pe ordinea de zi a CL Focșani era votarea FALSULUI audit, din care rezulta ca SC CUP Focșani, calculează "CORECT" prețul la mc de apă și canal.
Dacă pe dl.primar Cristi Valentin Misăilă
nu l-a convins PROBA de LUCRU pe care i-am dat-o, prin "forjarea"
omului politic Vasile Marin, ar trebui să se intereseze și de "forjarea"
pe care i-am aplicat-o "omului politic" Vrabie Cătălin.
Precizez că, LUPTA mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea" , pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care
a transformat România în COLONIE și a obligat peste 4 milioane de
români să ia calea PRIBEGIEI, a avut două probleme PRINCIPALE și două
probleme COLATERALE.
Acestea au fost:
A. Probleme PRINCIPALE
a. Problema FALSELOR procese CUP-ENET.
Urmare a prejudiciului rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET, SC ENET a intrat în faliment.
În această speță, am făcut numeroase petiții, la care primarul Bacinschi Decebal, urmare a unor înscrisuri întocmite de "eminența cenușie" a Primăriei Focșani, Cazaciuc Dan, mi-a dat numai răspunsuri în disprețul legii și al cetățenilor mun.Focșani.
Aceste adrese ale Primăriei Focșani, mi-au permis să determin JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", să facă STRIPTIS în fața mea.
În această speță se află de peste un an, o PLÂNGERE PENALĂ la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, care se pare că, "a fost pusă la naftalină".
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
În această speță, "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" a făcut totul pentru a legaliza această ESCROCHERIE. Rezultatul acestei acțiunii a fost, "LUMINAREA FEȚII" acestui SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINC și obligarea JUSTIȚIEI, subordonată
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea",
să facă STRIPTIS în fața mea.
În această speță, îmi pregătesc acțiunea de atac, dar doresc să-mi o fac în ECHIPA, mai ales că probele sunt IREFUTABILE, iar acestea au fost postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
B. Probleme COLATERALE
a. Speța prietenului meu, Bobiță
Nu cred că mai este un secret pentru niciunul dintre jurnaliști și politrucii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea" că, s-a mers pe un pont fals și
s-a crezut că aș putea fi amendat pentru că am încălcat legea, deoarece
am adoptat un câine de la padocul Focșani, căruia i-aș fi dat drumul pe
domeniul public.
Cu ocazia acestei acțiuni, pe lângă brevetarea "schimbării de sex" la câinii maidanezi de către fostul viceprimar al mun.Focșani, Iorga Marius, actualmente consilier PSD în CL Focșani, primarul Cristi Valentin Misăilă și-a demonstrat CINISMUL față de o vecină, operată de doua ori de cancer, pentru care prietenul meu, Bobiță, era un PANACEU.
Legat de acest subiect, i-am spus atât primarului Cristi Valentin Misăilă cât și viceprimarului Marius Iorga că, "Dumnezeu nu bate cu parul!".
b. Speța lăsării în paragină de către autoritățile mun.Focșani a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia
În această speță existând o hotărâre de instanță, în opinia mea, de NOAPTEA MINȚII, din care rezultă că am face reclamă FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, în Cimitirul Sudic Focșani dacă am monta un totem(indicator) prin care să arătam locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, aspect interzis de o HCL Focșani.
Având în vedere, DISPREȚUL demonstrat de un polițist, doi procurori și un judecător, față de VALORILE MORALE ale Țării Vrancei, i-am solicitat Maestrului Arsenie Bocancea să-și demonstreze PROFESIONALISMUL.
Precizez
că, atât în lupta cu "băieții deștepți din energie", cât și în lupta
împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", au fost foarte puține persoane, care au fost de partea mea.
Pe lângă socrul deputatului PNL Ion Ștefan, dl. Nicolae Lățcan, care mi-a fost martor în litigiul de muncă pe care l-am avut cu ENET, când s-a pus în practică DISPOZIȚIA "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi
Decebal i-am acordat 3 stele, de a mi se desface DISCIPLINAR contractul
de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, de partea mea a fost și
liderul Organizației PSD Focșani, dl.Liviu Oloeriu.
După ce un anumit consilier a vrut "să-mi ridice în cap" CL Focșani, iar dl.Liviu Oloeriu i-a "tăiat macaroana", spunându-i că, "Domnia sa se simte vinovat că mi s-a desfăcut contractul de muncă.", precizând că afirmația o face în nume propriu și nu al grupului de consilieri din PSD CL Focșani, al cărui șef era, a impus să-l includ și pe liderul Organizației PSD Focșani pe lista foarte scurtă, a persoanelor care mi-au făcut bine.
În aceste condiții, atunci când jurnaliștii dădeau ca sigură înlocuirea de la șefia Organizației PSD a mun.Focșani, a d-lui Liviu Oloeriu cu notarul Cătălin Vrabie, Ziarul de Vrancea a publicat diverse articole defăimătoare la adresa d-lui Liviu Oloeriu, sub semnătura d-rei Iulia Crețu.
La respectivele articole de presă, eu făceam diverse comentarii, prin care o contraziceam pe d-ra Iulia Crețu și trebuie să recunosc că, nu mi-a fost șters niciunul din respectivele comentarii.
La un moment dat, am întrebat-o pe d-ra Iulia Crețu, cine o plătește pentru a-l denigra pe dl.Liviu Oloeriu, întrebare care a "ȘIFONAT-O" foarte tare pe actuala șefă de cabinet parlamentar a d-lui deputat PNL Ion Ștefan.
Nu lipsit de importanță este faptul că d-ra Iulia Crețu, în calitate de jurnalist la Ziarul de Vrancea, nu a scris niciun articol în care să amintească de ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
În cele ce urmează, am să prezint șapte informații de presă și facebook-iste, după cum urmează:
1. Ce ascunde scandalul de la Cancun?
10 februarie 2021Cornel Nistorescu - Editorial În ciuda faptului că reținerea celor 200 de români pe aeroportul din Cancun a stîrnit un scandal enorm, n-am aflat mare lucru. Compatrioții noștri au fost doar șocați de tratamentul inuman aplicat unor români plecați să-și petreacă vacanța pe riviera mexicană. Ba, cu acest prilej, a mai fost scoasă în evidență strădania ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, de a rezolva situația celor retinuți în condiții revoltătoare pe aeroportul mexican. Imediat, Externele au anunțat deplasarea unui consul de la Miami și ministrul Aurescu și-a sunat omologul cerînd tratament onorabil pentru cetățenii români și evaluarea cazurilor la modul individual. Din cele relalate de presă, a reieșit că românii au fost lăsați să plece, fiind reținuți doar 5 dintre aceștia care n-au convins la discuțiile individuale.
René Bejarano denies ties to the Romanian mafia of ‘El Tiburon’
Ici-colo, în presa română, au apărut mici relatări despre o grupre infracțională extrem de activă în zona Cancun. Membrii acesteia se ocupau cu clonatul cardurilor și cu trafic de persoane. Cînd, în vara 2019, au fost arestați mai mulți membri ai grupării româno-mexicane, procurorii și polițiștii din țara noastră au dat repede un comunicat de presă. S-au grăbit să arăte populației succesul și eforturile lor de combatere a crimei organizate. Au dat fuga la perchziții în municipiul Craiova și în două comune din județul Dolj, de unde se trăgeau unii dintre membrii clanului respectiv. Ba, pentru a scoate în evidență hărnicia lor, au anunțat presa că au săpat pe alocuri în grădina unuia, fără a ne da date despre ce au găsit și ce au preluat cu proces verbal. Iar presa a reținut doar săpatul în grădină și niște alegații despre legăturile oltenilor cu celebrul El Chapo, șeful clanului Sinaloa, deținut acum într-o închisoare americană. Le-a fost suficient!
Vinculan a René Bejarano con la mafia rumana que delinque en Quintana Roo
Dacă facem o mică incursiune în presa mexicană descoperim că povestea este și mai veche și mai complicată și vine pînă în Romania
unde Rechinul (…) începuse investiții imobiliare la Craiova (terenuri
și două hoteluri). Grupul s-a constituit în Mexic prin 2012 și a fost
identificat ca desfășurînd mai multe genuri de infracțiuni. Prima a fost clonarea de carduri apartinînd
turiștilor și scoaterea de pe ele a unor sume. Grupul românesc a ajuns
să deschidă o firmă de amplasat și reparat automate bancare, ajungînd, la un moment dat, să dețină cîteva sute de automate marcate cu logo-ul unei bănci mexicane.
.............................. .............................. ......................
Nu
știau nici SRI și nici DIE despre acest traseu al infracțiunii? La
Craiova, unde dosarul unei fete dispărute a stat în sertar cu lunile, nu
existau informații depre această filieră infracțională?? Investițiile grupului de la Cancun
ar fi bătut și la ochii unei găini chioare. Dacă un cetățean oarecare
ar fi cerut asemenea autorizații și ar fi făcut asemenea achiziții, cu
siguranță, toată liota de inspectori și ofițeri din Craiova s-ar fi
repezit să ia o șpagă! Pe cei care aduceau sute de milioane de dolari
din Mexic și care mai duceau și oameni (tot pe bani!) să-i treacă în SUA
nu i-a descoperit nimeni!?
Nu
pot să cred că vigilenții noștri ofițeri de informații au stat gură
cască în fața acestei rețele. Mai degrabă, sunt tentat să cred că au
avut și ei parte și s-au făcut a nu băga de seamă. Nu întîmplător, Florian Tudor (Rechinul) în paginile de publicitate cumpărate în presa mexicană vorbește despre corupția din România.Și,
încă un lucru! Românii (procurorii și polițiștii) s-au tot lăudat cu
rolul lor în neutralizarea acestei grupări infracționale. Dacă ar fi
fost adevărat, atunci, cu siguanță, mexicanii și FBI-ul ar fi colaborat cu ei la reținerea celor 200 de turiști și nu i-ar fi oprit decît pe cei care se aflau în vizorul operațiunii Caraibe.
2. Sfidare, dispreţ. Averile celor şapte procurori de la Secţia Specială
Posted on 11 februarie 2021
Procurorii de la Secția Specială mai și sunt plini de bani, după ce că nu au făcut nimic decât să țină în loc mari dosare de corupție.
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), structura operativă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, are în componentă șapte procurori. De la înființare, în 23 octombrie 2018, SIIJ nu are nici un dosar de corupție trimis în judecată.
SIIJ are competență exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Cea mai mediatizată acțiune a fost punerea sub control judicar a Laurei Kovesi, fost procuror al DNA, chemarea la audieri a fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, care reclamase presupuse fraude electorale, după alegerile locale din 2020, câștigate de contracandidata actualului primar, Clotilde Armand.
SIIJ l-au reținut pentru 24 de ore pe fostul procuror Mircea Negulescu, propus pentru arestare, în legătură cu dosarul Ponta-Ghiță-Blair. Mai mult, în februarie 2019, șefa SIIJ, procurorul Adina Florea, îi deschidea un dosar penal lui Frans Timmermans, fostul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.
Acuzația, în ceea ce îl privește pe Timmermans, era de abuz în serviciu, ca urmare a unei plângeri depusă de un site apropiat de PSD. La acea vreme, după doar o lună, același SIIJ clasa dosarul, pe motiv că fapta nu există.
Bugetul celor șapte procurori, împreună cu polițiștii din componența secției, este de 6 milioane de lei anual.
În ceea ce privește declarațiile de avere ale celor șapte procurori aflați în componentă SIIJ, procurorul Adina Florea, șefa secției, potrivit declarației de avere, posedă un teren în Constanța, dobândit în 2019, cu o suprafață de 243 metri pătrați, donație.
Un apartament în Constanța, dobândit în 2005, de 90,44 metri pătrați, donație, precum și o casă de locuit, în Constanța, dobândită în 2019, de 138 metri pătrați, donație.
Florea are un Audi A4, din 2007, dobândit prin cumpărare. În ceea ce privește conturile bancare, la Unicredit Țiriac Bank, un depozit bancar, deschis în 2009, de 34.281,67 de lei, și un cont de 4200 euro, deschis în 2011.
Venturile declarate obținute din salarii sunt de 220.748 de lei, anual, vouchere de vacanță în valoare de 1450 lei, dar și 1174 de lei din sentințe daune interese, moratorii sub formă de dobânzi legale pentru 2019.
Procurorul Mihaiela Iorga Moraru apare în declarația de avere cu un teren intravilan în Târgu Ocna, dobândit în 2011, cu o suprafață de 762 metri pătrați, obținut prin credit bancar, vânzare-cumpărare. Un apartament în Târgu Ocna, dobândit în 2001, 63 metri pătrați, credit vânzare-cumpărare, precum și o casă de locuit în Târgu Ocna, dobândită în 2011, suprafață de 77 metri pătrați, obținută prin credit, vânzare-cumpărare.
.............................. .......................

3. „Cat ne costa lichelismul”. Valeriu Nicolae l-a prins și pe Pieleanu: 68.000 euro pe luna! Nevasta lui Pieleanu, bagata de Voiculescu la Curtea de Conturi
LAVINIA POPA | 9 FEBRUARIE 2021
Valeriu Nicolae prezinta amanunte halucinante despre veniturile lui Marius Pieleanu, sociologul invitat zilnic la Antena 3. Pieleanu a castigat sume astronomice in 2019, atat de la stat cat si din contracte cu partide. De asemenea, nevasta lui Pieleanu a ajuns sa lucreze la Curtea de Conturi cu ajutorul lui Dan Voiculescu.
„În 2009 (primul an când am găsit o declarație de avere) familia (de doi) Pieleanu făcea 134.007 RON, din care doamna Ileana 63.007 RON. Doamna era director de direcție la pușcării, lucru care, firesc, o califică în 2014 (când se ‘pensionează special’) pentru o sinecură de 9 ani la Curtea de Conturi, din partea Partidului Conservator cel ghidat de cel mai sfânt securist din lume, domnul Dan Voiculescu.
Pieleanu este lider de opinie cu zeci de ore pe luna la televizor in intervalul de maxima audienta. Ca practic toti ‘analistii’ promovati la greu de Ghita si de Voiculescu, Pieleanu este un tip inteligent si un caracter infect. Un alt ciuvic cu acelasi tupeu demn de studiu de caz pe sociopatie, discuta aproape zilnic la televiziunile unui fost securist si unui super corupt despre securisme, nepotisme, morala, etica, contracte cu statul.
Promoveaza cu o slugarnicie absolut vomitiva o agenda publica toxica in favoarea celor doi mai sus mentionati. Rudele si multe din legaturile profesionale ale domnului Pieleanu au fost foarte influente sau legate de securitate in timpul comunismului. Cele de acum sunt si ele foarte legate de serviciile de securitate cele noi, darnice si deloc corupte. Plus niste legaturi oribile cu retele de prostitutie caci, probabil, trebuie sa fie santajabil pentru pozitia de formator de opinie la Antena 3 si Romania TV.
După zece ani de slavitor la televiziuni toxice și mai ales la emisiunea deontologilor Gâdea și Ciuvică, doamna soție primește de la stat cu 292.646 RON mai mult, iar domnul Pieleanu cu 3.802.590 RON mai mult.
In 2019 domnul Pieleanu a castigat de la stat si de la statul privat 68.000 de EUR. Pe luna. Adica de aproape 50 de ori mai mult decat facea cu zece ani in urma.
Doamna a primit si ea cu peste 5000 de EUR mai mult, tot pe luna. 73.000 de EUR in plus pe luna fata de acum zece ani. Cam atat ne costa lichelismul”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.
Nicolae a publicat declaratia de avere a Ilenei Pieleanu, sotia sociologului, pentru sustinerea afirmatiilor sale.

4. Gicu Valentin Dogaru a distribuit pe pagina lui de Facebook în data de 09.02.2021
9 februarie ·
Daniel P. Funeriu stie ce trebuie pentru a obtine o victorie. A condus scoala romaneasca la un sir neintrerupt de triumfuri. Daca era Stefan cel Mare, ar fi fost tara plina de biserici ridicate in cinstea acestor victorii. Nu e. Asa ca nu ne ramane decat sa aprindem o lumanare la capataiul victoriilor invatamantului romanesc reformat structural si sistemic si sub dl Funeriu si digitalizat sub supravegherea epigonicilor lui urmasi.
*Da, s-a trecut de la corabie la locomotiva cu aburi. Dar nu in sala de clasa. Victorienii si Edwardienii erau oameni de infinit bun-simt si nu isi propuneau sa manance carbuni, sa faca elevilor uniforme din otel Krupp sau sa substituie caietelor scrise de mana caiete cusute la masina Singer. Au introdus in sala de clasa becul si stiloul, instrumente care au stimulat alfabetizarea si dezvoltarea scrisului de mana si cititului. Stiau ca nu orice tehnologie este buna la orice, oricand. Nu se dadeau in barci!
*Romania a mai avut de indurat vreo patru-cinci decenii o clasa politica, de activisti, care justifica toate tampeniile si crimele prin marsul istoriei si obligativitatea progresului. Atunci stiinta si filosofia erau slujnicele Partidului, acum vad ca sunt slujbasele corporatiilor.
*E plina istoria de viitoruri esuate, de fundaturi tehnologice sau politice care pareau candva miscari de neoprit. E plina istoria de fanatici proptiti cu bani multi si retele tesute mecanic, repede, pe urzeala subtire si folosind culori artificiale, tipatoare. Istoria post-comunista a Romaniei a dat deja nastere la multe asemenea viitoruri infundate. Ganditi-va cate "luminite de la capatul tunelului" li s-au tot perindat romanilor prin fata ochilor fara a le spune nimeni ca ele, de fapt, nu erau luminile zilei, ci ale trenului care venea spre ei.
Daniel Funeriu
07.02.2021
Exista in istorie transformari ireversibile, care schimba fundamental si ireversibil modul nostru de a trai. Cei care au refuzat motorul cu abur, continuand sa navigheze in corabii a pierdut razboiul.
Fix asa este si cu scoala online. Schimbarea modului de a face scoala e, ne place, nu ne place, ireversibila; se va ajunge la un echilibru intre scoala online si scoala fata in fata, cu o componenta online tot mai pronuntata.
Cei care se adapteaza mai repede sunt castigatorii.
Cei care lupta impotriva (sau refuza) sunt perdantii pentru ca, ei consuma energie pentru ceva care nu se va reintoarce.
Asa ca, adaptare si succes de maine! Pana la urma capacitatea de a se adapta este o dovada a inteligentii.
Inca din 2011, adica de 10 ani, am legiferat modul in care trebuie sa evoluam sa facem odata platforma de continuturi online si pregatirea profesorilor. Cei care mi-au urmat nu au facut nimic. Mda, eu arogant, voi pagubasi. :))).
Mircea Platon9 februarie ·
Daniel P. Funeriu stie ce trebuie pentru a obtine o victorie. A condus scoala romaneasca la un sir neintrerupt de triumfuri. Daca era Stefan cel Mare, ar fi fost tara plina de biserici ridicate in cinstea acestor victorii. Nu e. Asa ca nu ne ramane decat sa aprindem o lumanare la capataiul victoriilor invatamantului romanesc reformat structural si sistemic si sub dl Funeriu si digitalizat sub supravegherea epigonicilor lui urmasi.
*Da, s-a trecut de la corabie la locomotiva cu aburi. Dar nu in sala de clasa. Victorienii si Edwardienii erau oameni de infinit bun-simt si nu isi propuneau sa manance carbuni, sa faca elevilor uniforme din otel Krupp sau sa substituie caietelor scrise de mana caiete cusute la masina Singer. Au introdus in sala de clasa becul si stiloul, instrumente care au stimulat alfabetizarea si dezvoltarea scrisului de mana si cititului. Stiau ca nu orice tehnologie este buna la orice, oricand. Nu se dadeau in barci!
*Romania a mai avut de indurat vreo patru-cinci decenii o clasa politica, de activisti, care justifica toate tampeniile si crimele prin marsul istoriei si obligativitatea progresului. Atunci stiinta si filosofia erau slujnicele Partidului, acum vad ca sunt slujbasele corporatiilor.
*E plina istoria de viitoruri esuate, de fundaturi tehnologice sau politice care pareau candva miscari de neoprit. E plina istoria de fanatici proptiti cu bani multi si retele tesute mecanic, repede, pe urzeala subtire si folosind culori artificiale, tipatoare. Istoria post-comunista a Romaniei a dat deja nastere la multe asemenea viitoruri infundate. Ganditi-va cate "luminite de la capatul tunelului" li s-au tot perindat romanilor prin fata ochilor fara a le spune nimeni ca ele, de fapt, nu erau luminile zilei, ci ale trenului care venea spre ei.
*Ma uit la valul de entuziasm pentru digitalizare in randul clasei politice, al presei si al multor cetateni asa cum m-as uita la entuziasmul unor alcoolici pentru ideea ca la teava de apa de la bucatarie sa curga vin. Ce baza poti sa pui pe oameni a caror conceptie despre ceea ce e bine pentru ei si pentru copiii lor, despre ceea ce ar trebui sa constituie interesul lor pe termen lung, e colorata, cand vine vorba de "tehnologia informatiilor", de neputintele de judecata si caracter nascute din patima, egoism si lipsa de luciditate. Viata petrecuta in fata ecranelor tampeste si imbolnaveste. Prin urmare, duce la si mai mult timp petrecut in fata ecranelor. Simplu. E mecanismul dependentei.
COMENTARII
Varzaru Felicia"Domnule Platon, în parte, aveți și dumneavoastră dreptate ,dar și domnul Funeriu."
5. Ana Maria Dimitriu, Alexandra Tătaru și Livia Marcu au votat să (le) fie acordate vouchere. Ele riscă reclamații la ANI
De Ciprian Dumitru, - joi, 11-02-21
Consilierii locali Ana Maria Dimitriu, Alexandra Tătaru și Livia Marcu ar putea fi reclamate la Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru că au participat la votul prin care sunt acordate vouchere de câte 200 lei femeilor din Focșani. Surse oficiale susțin că, prin participarea la vot, nu a fost respectat regimul conflictului de interese așa cum este stabilit prin Codul Administrativ. Acesta prevede că alesul local „are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine”. Ori, cele trei doamne se încadrează la condițiile pentru acordarea acestor vouchere. Dacă va fi constatat conflictul de interese atunci consilierii riscă „diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni” precum și anularea hotărârii Consiliului local.
Amendamentul propus și votat de consilierii locali PNL și USR a tăiat banii din excendentul bugetar care erau prevăzuți pentru investițiile din Focșani și i-a direcționat către aceste vouchere care să fie acordate în luna martie. Mai mult, consilierii locali au susținut că primarul Cristi Misăilă ar trebui să facă și regulamentul prin care să fie stabilite condițiile de acordare a acestor vouchere. Aceasta deși primarul a avertizat în timpul ședinței Consiliului Local că este ilegală folosirea banilor din excendent în alte scopuri decât proiectele de investiții derulate la nivelul localității. Legea finanțelor publice locale stabilitește că excedentul anual poate fi folosit doar ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare sau pentru pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent. Ori, acordarea de vouchere nu se încadrează în nicio categorie menționată mai sus.

6. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 12.02.2021, a publicat articolul, "Liberalii au votat plafonarea salariilor funcționarilor publici din CJ și a personalului din unele instituții subordonate"
Citez:
"Liberalii din Consiliul Județean (CJ)
Vrancea au votat ieri pentru plafonarea salariilor funcționarilor
publici și personalului contractual din cadrul aparatului de
specialitate al CJ,
cabinetele demnitarilor, precum și din instituțiile subordonate
acestuia, pentru anul 2021. Proiectul de hotărâre practic a fost în
acord cu deciziile Guvernului PNL-USR-UDMR,
care a stabilit plafonarea salariilor din sistemul bugetar, eliminarea
unor sporuri, plafonarea pensiilor, dar și diminuarea sumelor alocate
pentru funcționarea unor ministere esențiale pentru buna funcționare
economico-socială a României.Împotriva acestui proiect au votat consilierii județeni ai PSD care au arătat că actualul guvern nu are soluții și propune doar „tăieri, tăieri și tăieri de salarii“. Social democrații din Consiliul Județean au susținut că este vorba de „practici nedemocratice“. „Sigur că acest proiect de hotărâre respectă legea și actele normative ale Guvernului PNL-USR-UDMR, care a hotărât plafonarea salariilor, înghețarea pensiilor, care nu majorează alocațiile, care nu mai dă vouchere de vacanță, care taie, taie, taie și taie. Grupul PSD din Consiliul Județean Vrancea votează împotriva acestor practici nedemocratice pe care nu le-ați pronunțat în campania electorală niciodată, le-ați ascuns populației și din cauza incompetenței guvernanților încercați să ne băgați pe gât acest proiect de hotărâre“, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
..............................
Proiectul de hotărâre privind plafonarea salariilor a fost adoptat cu 17 voturi pentru (16 PNL, 1 ALDE) și 13 voturi împotrivă (PSD). Într-un comunicat de presă, Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, afirmă că proiectul respectiv „prevede plafonarea salariilor funcționarilor din cadrul CJ Vrancea și MĂRIREA salariilor angajaților din instituțiile subordonate CJ, pentru a se ajunge la un nivel echilibrat al salarizării”. „Doresc să specific faptul că am inițiat acest proiect de hotărâre respectând actele normative în vigoare, respectiv OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și Hotărârea de Guvern nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, se mai arată în comunicat."
7. Schimb de replici, care a avut pe pagina de Facebook a lui Dragomir Lucian, intre Dragomir Lucian și "spiridușul" Varzaru Felicia și intre mine și
"spiridușul" Varzaru Felicia, avându-l ca intermediar pe Dragomir Lucian.
Dragomir Lucian
"Am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, o scriere de categoria Arsenie Bocancea. O recomand jurnaliștilor și politrucilor, care în ultimii 30 ani, au crezut că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști. -Ulise Grosu"Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Să fiți sănătos, domnule Grosu!"
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia cu toată dragostea. Amicul Grosu Ulise din neagra inchiziție vă duce doru" @Dragomir Lucian; Lucian, mulțumesc, pentru serviciul făcut ! PS Să văd dacă mai "piscuie" ceva "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă. "
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Comunicați-i să se mai pregătească de 30 de zile de ....carantină."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia o pașă cât de darnic ești !"
Dragomir Lucian
"@Varzaru Felicia; Stimate "spiriduș", faptul că Lucian a fost încântat de "dărnicia", șefului Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, căruia timp de peste trei ani, i-a executat ÎNTOCMAI diversiunile, acesta ar trebui să înțeleagă că, acum, nici "glumele de autobaza" ale "spiridușului" Nelu Gavrilă, nu-l mai pot ajuta cu nimic. Calitatea lui de "FANTOMA vie, fără ADN", îi asigura protecție, dar dacă am în vedere CONVINGEREA acestuia că, "în fața lui nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", în relația cu mine, s-a umplut din cap pana în picioare de MARO. - Ulise Grosu"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian, Înțeleg că în relația Grosu Ulise- Arsenie Bocancea ,eu sunt un fel ,, Sfântul Duh,"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Omul acesta a făcut o obsesie pentru persoana lui Arsenie Bocancea. Ar trebui sa apeleze la domnul Dogaru, poate îl duce la vreo mănăstire, ca vreun preot să-l exorcizeze."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia. @Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, dacă am în vedere că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", a demonstrat că este un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea cu reînvieri multiple", deci putem să-l consideram "FIUL", atunci "Măgarul Troian de Țara Vrancei" ar putea fi considerat "TATĂL". Pe cale de consecință, afirmația Domniei voastre "eu sunt un fel ,, Sfântul Duh,,", poate fi considerată o AXIOMĂ. În condițiile în care, pe Arsenie Bocancea l-am decretat "DIVINITATEA" mea de "Provincia Europeană Vrancea", afirmația cu "obsesia" nu se justifică. Având în vedere că, în fața "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", am afirmat că sunt un ATEU convins, nici treaba cu "habotnicul" nu este valabilă.
Nu am cunoștință de faptul că, prof.dr.dr.Gicu Valentin Dogaru a luat calea bisericii sau că ar intenționa să se călugăreasca și pe cale de consecință, mi-ar putea pune o pilă pentru a mă "exorciza". Insinuați ca Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi un "înger căzut în dizgrație"? Este adevărat că Maestrul Arsenie Bocancea a vrut ca în relația cu mine să fie o FANTOMĂ REA, dar aplicându-i PRINCIPIILE din "Manualul de dresat FANTOME" pe care l-am elaborat, am făcut din el un Casper(fantoma prietenoasă). - Ulise Grosu".

"Domnul Grosu este varianta masculină a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian, Tot nu am înțeles cum de v-a blocat cartela telefonica. Faceți-vă abonament, nu mai umblați cu cartele Prepay."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, este vb de amicul meu Grosu Ulise nu știu ce interes ar avea cineva sa ii blocheze cartela telefonica, e o joaca de copii de genul "nu treci tu pe la poartă la mine, să vezi ce îți fac !" Nu cred sa fie gândirea lui de inginer cred că cineva la influențat din cercul lui de cunoștințe. Kakai problema ? Ce dacă ii blochezi cartela ? Nu poți să ei alta cu alt număr ? Și cred că poate bloca cartela numai rețeua de telefonie și ce interes ar avea?"
"Domnul Grosu este varianta masculină a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar."
Varzaru Felicia
"Domnule Dragomir, apreciez extraordinara dumneavoastră disponibilitate de a-l ajuta pe domnul Grosu în aceste momente de ,,mare cumpănă,,....
Atitudinea dumneavoastră este o palma data celui care de fiecare data
vă denigra. Poate că va înțelege cât de mic este în comparație cu
dumneavoastră. Aveți toate considerarea mea."
Dragomir Lucian
"@Varzaru
Felicia; Stimata Doamnă, prin afirmația Domniei voastre, "Domnul Grosu
este varianta masculina a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar.",
mi-ați transmis starea de spirit a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a scrierii "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postata în data de 10.02.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com. Eu nu sunt specialist în psihologia umană și nici "psiholog autodidact" ca Dragomir Lucian, dar afirmația
"Domnul Grosu este varianta masculina a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar.", demonstrează starea de SEVRAJ al Maestrului Arsenie Bocancea. Eu am fost foarte clar atunci când am afirmat că, Maestrul Arsenie Bocancea nu mai "prezintă interes operativ" pentru mine. Nu mă așteptam ca după ce Maestrul Arsenie Bocancea
v-a pus să-l provocați pe CIRCARUL POLITIC Dan Butnaru să mă
bălăcărească, pentru a-i spune acestuia o vorba de duh și pe cale
consecință, să-mi poată bloca postările pe Facebook, această acțiune să aibă efect de taiere a crengii de sub picioare, pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
De asemenea, afirmația Domniei voastre "Atitudinea dumneavoastră este o
palmă dată celui care de fiecare dată vă denigra. Poate că va înțelege
cât de mic este în comparație cu dumneavoastră", demonstrează un fitilism ieftin, prin care vreți să "aduceți mortul înapoi de la groapă". Stimată Doamnă, vă rog să-i spuneți Maestrului Arsenie Bocancea că, pentru mine este un CAZ CLASAT. În prezent sunt interesat de CIRCUL din CL Focșani, păruiala dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și viceprimarii mun.Focșani, dar și de trădările din PSD, care îl pun într-o situație delicată pe ex-președintele Marian Oprișan. - Ulise Grosu."
Varzaru Felicia"Dragomir Lucian, Tot nu am înțeles cum de v-a blocat cartela telefonica. Faceți-vă abonament, nu mai umblați cu cartele Prepay."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, este vb de amicul meu Grosu Ulise nu știu ce interes ar avea cineva sa ii blocheze cartela telefonica, e o joaca de copii de genul "nu treci tu pe la poartă la mine, să vezi ce îți fac !" Nu cred sa fie gândirea lui de inginer cred că cineva la influențat din cercul lui de cunoștințe. Kakai problema ? Ce dacă ii blochezi cartela ? Nu poți să ei alta cu alt număr ? Și cred că poate bloca cartela numai rețeua de telefonie și ce interes ar avea?"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Cred ca este o problema tehnică, nu-i poate bloca nimeni cartela fără acordul sau."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia exclus la probleme tehnice domnul Grosu Ulise este expert a studiat inginerie la Gheorghe Asachi la Iași, singurul motiv poate fi ca este influențabil. Sau ar mai fi o alternativa, faptul ca lucrează la contraspionaj!".
Varzaru Felicia
"Domnul Grosu este depășit la toate capitolele. Între ceea știe el și nivelul actual al tehnologiei este diferență ca de la cer la pământ.El este cu tromboneala, cu spectacolele mediatice,un gargaragiu, un ,,Șoșoaică,,. Din câte văd ,vă este simpatic, vă place să vă amuzați pe seama unuia ca el."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, vă înșelați amarnic eu i am sărit în ajutor, prietenul la nevoie se cunoaște. Cât privește comparația cu doamna ȘOȘOACĂ mi se pare forțată și îmi este milă de domnul Simion adversarii politicii i au dat o lovitură mortala lui și partidului de tinichea aurită."

"Dragomir Lucian; Domnule, prietenia dumneavoastră mi se pare stranie. Când se va fi terminat cu pedeapsa, va reveni la aceleași jigniri pe care vi le-a servit cu fiecare ocazie. El are o anumita părere despre dumneavoastră și nu și-o va schimba, orice ați face. Tot respectul pentru gestul dumneavoastră ,dar el se folosește de supărarea dumneavoastră față de cenzură."
Dragomir Lucian
"@Varzaru Felicia; Stimate "spiriduș", afirmația Domniei voastre, "Dragomir Lucian Domnule, prietenia dumneavoastră mi se pare stranie. Când se va fi terminat cu pedeapsa, va reveni la aceleași jigniri pe care vi le-a servit cu fiecare ocazie. El are o anumită părere despre dumneavoastră și nu și-o va schimba, orice ați face.", scoate în evidență calitatea de specialist în "FRECȚII la PICIOARE de LEMN". În condițiile în care, pe Dragomir Lucian l-am ales să-mi fie prieten "alfa" facebook-ist, numai pentru a avea un partener de bârfă la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, acum, când șeful D-voastră "nu mai prezintă interes operativ" pentru mine, sunteți capabila să înțelegeți cât de PENIBILĂ sunteți cu această DIVERSIUNE de doi bani? PS Comportamentul Domniei voastre, cred că a stârnit HOHOTE de RÂS în rândul "CURCILOR" din Vânători și HOHOTE de PLÂNS în cazul colegului D-voastră, "spiridușul" Nelu Gavrilă, specialist în "glume de autobaza". Eu în afară de a vă compătimi, nu vă pot ajuta cu nimic. Nu-mi permit să vând castraveți la grădinar, dar șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, nu are cunoștință de maxima, "un spion deconspirat este un spion mort"? Este adevărat că, în cazul D-voastră și al Maestrului Arsenie Bocancea, în discuție este vorba de "FANTOME vii, fără ADN", dar............. - Ulise Grosu"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Vă înțeleg durerea..."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, durerea nu este a mea personal, eu sunt un fel de Sancho Panza pentru Don Quijote de la Gauri !"
"Dragomir Lucian; Vă înțeleg durerea..."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, durerea nu este a mea personal, eu sunt un fel de Sancho Panza pentru Don Quijote de la Gauri !"
Dragomir Lucian
"@Dragomir Lucian; Stimabile, afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, "Dragomir Lucian; Vă înțeleg durerea....", ar putea avea legătură cu un "bătutul de câmpi" al "spiridușului" Nelu Gavrilă, pe care aparent, l-am ignorat. În schimb, afirmația ta, "Varzaru Felicia durerea nu este a mea personal, eu sunt un fel de Sancho Panza pentru Don Quijote de la Gauri !", este mai mult decât hazardată, din următoarele motive: a. Ai demonstrat că nu ai putut înțelege nimic din problemele tehnico-economice de interes public, susținute de mine. b. Urmare a faptului că ai demonstrat că pentru tine, o hotărâre de instanță este comparabilă cu o VOMĂ a numitului Sandu Gurguiatu, pe cale de consecință, nu ai putut înțelege nimic din numărul de STRIPTIS, pe care JUSTIȚIA, subordonata "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" l-a făcut în fața mea. Acest aspect nu este valabil și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care fiind convins de faptul că aș fi ajutorul "bossului KGB", așa cum a rezultat din afirmațiile "spiridușului" Nelu Gavrilă, îl trimite la înaintare pe "spiridușul" Varzaru Felicia, pentru a-și "ridica poalele în cap". - Ulise Grosu"
În legătură cu aceste informații de presă și facebook-ciste, am să-mi prezint punctul de vedere, pe care îl voi corobora cu LUPTA mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
1'. Rog să se coroboreze, afirmația făcută de Cornel Nistorescu din articolul de presa prezentat la punctul "1", citez:
"Nu
pot să cred că vigilenții noștri ofițeri de informații au stat gură
cască în fața acestei rețele. Mai degrabă, sunt tentat să cred că au
avut și ei parte și s-au făcut a nu băga de seamă. Nu întîmplător, Florian Tudor (Rechinul) în paginile de publicitate cumpărate în presa mexicană vorbește despre corupția din România.
În timp ce primarul Misăilă a căutat să domine majoritatea PNL-USR-PLUS, inclusiv folosindu-se de amenințări cu plângeri penale și acuzații de necunoaștere ori nerespectare a legii, răspunsul primit din partea adversă a fost nevotarea în continuare a proiecteleor inițiate de edil. Astfel în ședința extraordinară de vineri 12 febraurie 2021 a CL Focșani, atât proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării, în anul 2021, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar a anului precedent; cât și proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului creditelor interne al municipiului Focșani pe anul 2021; nu au trecut de votul majorității.S-a întâmplat acest lucru în ciuda insistenței lui Misăilă în a avertiza consecințele costisitoare economico-financiare, în opinia sa, pentru comunitate, a acestui blocaj.De cealaltă parte majoritatea PNL-USR-PLUS a acuzat în continuare lipsa de transparență și sustragerea de la colaborare dinspre primar."
Și,
încă un lucru! Românii (procurorii și polițiștii) s-au tot lăudat cu
rolul lor în neutralizarea acestei grupări infracționale. Dacă ar fi
fost adevărat, atunci, cu siguanță, mexicanii și FBI-ul ar fi colaborat cu ei la reținerea celor 200 de turiști și nu i-ar fi oprit decît pe cei care se aflau în vizorul operațiunii Caraibe.", cu :
a. Apelativul de Hudici Dan II, pe care i l-am acordat Maestrului Arsenie Bocancea;
b. Întinerirea cu 30 de ani pe care am aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea și "spiridușului" Varzaru Felicia;
c. Propunerea făcută Maestrului Arsenie Bocancea de a-și demonstra PROFESIONALISMUL în speța Mr.Gh.Pastia, deoarece PROFESIONALISMUL demonstrat cu ocazia detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour - Focșani din data de 08.09.2016, nu-l onorează,
- și să se CONCLUZIONEZE.
2'. În ceea ce privește informația facebook-istă de la punctul "2",
"Sfidare, dispreţ. Averile celor şapte procurori de la Secţia Specială", am și eu o experiență interesantă, în ceea ce privește această "FORMĂ FĂRĂ FOND" a Regimului Securist Postdecembrist din România.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
- Un procuror al SIIJ și procurorul Adina Florea au considerat că încercarea de LEGALIZARE a FURATULUI focșănenilor de către procurorul Țîrlea Florin, reprezintă o NORMALITATE pentru România.
O imagine a ceea ce înseamnă JUSTIȚIA din România și SIIJ este și următoarea informație de presă :
Fiul lui Sile Cămătaru a fost adus încătușat din Germania. Cuțitarul drogat fugise cu ajutorul a doi judecători din Slatina
By Robert Mateescu
sâmbătă, 13 februarie 2021
Albert Florian Balint (33 de ani), fiul lui Vasile Balint – zis Sile Cămătaru -, a fost adus în țară de poliție, încătușat, după ce a fost depistat și reținut în Germania. Beizadeaua infractoare a fugit din țară după ce, în luna ianuarie a anului trecut, doi judecători de Tribunalul Olt au refuzat să dispună menținerea sa în arest preventiv.
În ianuarie 2020, judecătorii Diana Mihaela Cotoi şi Romeo Iulian Petcan de la Tribunalul Olt l-au eliberat pe Albert Florian Balint din arest preventiv. Balint-junior fusese prins cu permisul suspendat la volanul unui BMW. Mai mult, el era drogat: a ieșit pozitiv la testul cu aparatul DrugTest, apoi a refuzat recoltarea de probe biologice.
În motivarea eliberării lui Albert Florian Balint, judecătorii Cotoi şi Petcan de la Tribunalul Olt au menționat: „Nu există date din care să rezulte că acesta se sustrage de la buna desfăşurare a procesului penal. Se constată inexistenţa unor motive relevante şi suficiente care să justifice, în continuare, privarea de libertate prin menţinerea măsurii arestării preventive. Simpla menţinere a temeiurilor de fapt ale arestării iniţiale, referitoare la suspiciunea comiterii faptei de care este acuzat, prin raportare la periculozitatea socială concretă a acestuia, nu este aptă să justifice, în sine, menţinerea arestării preventive a inculpatului Balint Albert Florian”.

Credeți că cei doi judecători de la Tribunalul Olt, de care se face vorbire în acest articol de presă, au intrat în vizorul SIIJ?
- După părerea mea, răspunsul este CATEGORIC NU, deoarece și această decizie a Tribunalului Olt este o NORMALISTE în România ca și comportamentul procurorului Țîrlea Florin.
3'. Informația de la punctul "3",
"„Cat ne costa lichelismul”. Valeriu Nicolae l-a prins și pe Pieleanu: 68.000 euro pe luna! Nevasta lui Pieleanu, băgată de Voiculescu la Curtea de Conturi", reprezinta o imagine a ceea ce înseamnă MANIPULAREA poporului român și recompensarea manipulatorilor cu bani plătiți tot de poporul român.
4'. Informația de la punctul "4" ar trebui coroborată cu scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", pe care am postat-o în data de 10.02.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde, din calitatea mea de profesor de mâna a III a, acord o atenție deosebita subiectului învățământ din România,
Afirmația "spiridușului"
Varzaru Felicia, "Domnule Platon, în parte, aveți și dumneavoastră dreptate ,dar și domnul Funeriu.", m-a umplut de respect.
De ce acestă senzație de "prea-plin" de respect pentru afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia?
- Deoarece postacul "orion" mi-a spus despre un anumit inspector din ISJ Vrancea, că "știe el ce face, iar acest lucru îl face bine", în condițiile în care, din punctul meu de vedere, respectivul inspector este o copie în mic al ETALONULUI de profesor ANALFABET FUNCȚIONAL din România, respectiv Ecaterina Andronescu - Abramburica.
Este știut că, MĂSCĂRICIUL POLITIC Daniel Funeriu, în calitatea lui de "om de știința", a calculat viteza pumnului cu care Pol Pot de România(Băsescu Traian) a lovit peste față un copil la un miting electoral la Ploiești, iar la conferințele de presă pe care le ținea ca ministru al Învățământului, era în spatele lui o doamna care îi spunea răspunsurile la întrebările jurnaliștilor, iar el repeta ca un papagal, condiții în care nu știu despre ce "dreptate" vorbește "spiridușul" Varzaru Felicia?
Dacă am în vedere, întinerirea cu 30 ani la care l-am supus pe "spiridusul" Varzaru Felicia, aducându-l la vârsta fiicei Domniei sale, despre care a pretins că este minoră, atunci aceste DERAPAJE au o anumita justificare.
5'. Informațiile de presă de la punctele "5" și "6" reprezintă un subiect care pe mine mă interesează foarte tare, dacă am în vederea pregătire celei de a doua etape a LUPTEI mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Dacă se vor corobora informațiile de la punctele "5" și "6", cu următoare informații de presă,
1. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 13.02.2021, a publicat articolele:
a. "ULTIMA ORĂ! Consilierii PNL și USR blochează lucrările la străzile, școlile și parcurile din Focșani"
b. "ULTIMA ORĂ! Consilierii PNL – USR din CL Focșani, dați pe mâna procurorilor pentru deturnare de fonduri"
2. Ziarul de Vrancea din data de 13.02.2021, a publicat articolul,
a. "VIDEO | Ședința CL Focșani terenul unei noi demonstrații a politicii forței în detrimentul abandonării forței politicii"
Citez:
"Ședința
extraordinară a Consiliului Local Focșani de vineri 12 octombrie 2021 a
fost o nouă demonstrație a faptului că nimic nou de la ultima întrunire
a aceluiași for n-a apărut în strategiile politice ale celor două tabere majoritatea PNL-USR-PLUS pe de o parte și primarul Misăilă împreună ci grupul consilierilor PSD pe cealaltă.În timp ce primarul Misăilă a căutat să domine majoritatea PNL-USR-PLUS, inclusiv folosindu-se de amenințări cu plângeri penale și acuzații de necunoaștere ori nerespectare a legii, răspunsul primit din partea adversă a fost nevotarea în continuare a proiecteleor inițiate de edil. Astfel în ședința extraordinară de vineri 12 febraurie 2021 a CL Focșani, atât proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării, în anul 2021, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar a anului precedent; cât și proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului creditelor interne al municipiului Focșani pe anul 2021; nu au trecut de votul majorității.S-a întâmplat acest lucru în ciuda insistenței lui Misăilă în a avertiza consecințele costisitoare economico-financiare, în opinia sa, pentru comunitate, a acestui blocaj.De cealaltă parte majoritatea PNL-USR-PLUS a acuzat în continuare lipsa de transparență și sustragerea de la colaborare dinspre primar."
- vom avea o imagine a spectacolului pentru PROSTIT PROȘTII care are loc în CL Focșani.
În scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"" postat în data de 10.02.2021 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am adresat următoarea întrebare :
- "Dacă în liceu ar fi urmat un curs de "Educație civică", ca cel predat la Școala Neculai Jechianu și nu socialism științific așa cum Domnia sa a urmat, cum ar fi stat acum la capitolul CURAJ CIVIC?"
La aceasta întrebare mi-ar plăcea să-mi răspundă toți cei circa 100 de focșăneni, cărora le transmit
scrierile prin e-mail.
7'. Schimbul de replici facebook-ist de la punctul "7", trebuie citit și printre rânduri, deoarece este vorba de categoria SUPERGREA-Arsenie Bocancea.
În condițiile IQ-ului mare pe care l-a demonstrat în cei 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, cel pe care l-am decretat a-mi fi,
"ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), comportamentul "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea" din ultimul timp, mi-a lăsat un GUST AMAR.
Ce am în vedere când fac o astfel de afirmație?
a.
La sfârșitul anului trecut, am încercat să o contactez telefonic,
sunând-o de două ori, pe persoana care locuiește în zona străzii
Războieni din mun.Focșani și căreia Maestrul Arsenie Bocancea i-a băgat FRICA în OASE.
Am bănuit că persoana în cauză, l-a informat pe Maestrul Arsenie Bocancea că doresc să i-au legătura cu ea, iar efectul a fost blocarea numărului de telefon.
Am
reclamat acest abuz la compania de telefonie, mi s-a înregistrat
reclamația dar nici până acum nu am primit răspuns la reclamație.
Am fost nevoit să-mi schimb numărul de telefon.
Deși nu am primit niciun răspuns la petiția mea, cu privire la blocarea numărului de telefon, dar afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, "Faceți-vă abonament, nu mai umblați cu cartele Prepay.", din punctul meu de vedere, a lămurit misterul blocajului vechiului număr de telefon.
b. După ce "spiridușul" Varzaru Felicia l-a incitat pe CIRCARUL POLITIC Sandu Gurguiatu să mă bălăcărească și să mă determine să-i spun acestuia "vorbe de duh", a făcut același lucru și cu CIRCARUL POLITIC Dan Butnaru, care pretins că aș fi un mare bețivan.
Deoarece i-am replicat CIRCARUL POLITIC Dan Butnaru, citez, "Să mori tu dacă ai mâncat ca capra?", referindu-mă la afirmațiile lui, din care rezulta că sunt un bețivan, mi-a fost blocat contul de Facebook, pe o perioadă de 30 de zile.
La reclamația făcută în cazul blocării, timp de 30 zile, a posibilității de a posta pe Facebook, răspunsul Facebook s-a referit la replica pe care i-am dat-o lui Dan Butnaru, de care am amintit mai sus.
Personal, suspectez că și blocarea posibilității de a posta timp de 30 de zile pe pagina de Facebook, este tot opera Maestrului Arsenie Bocancea.
c. Rog să se urmărească DIVERSIUNILE ieftine ale "spiridusului" Varzaru Felicia, prin care dorește să-l determine pe Dragomir Lucian să nu-mi mai posteze pe pagina lui de Facebook, mesajele pe care i le transmit prin Messenger.
Când
demonstrezi că știi și toaca-n cer și recurgi la astfel de GĂINĂRII de
doi bani, ca să "reîncălzești o ciorbă" pe care nici câinii nu o mai
mănâncă, este FOARTE TRIST.
În ceea ce-l privește pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", precizarea mea că, acesta "nu mai prezintă interes operativ", consider că a fost FOARTE CLARĂ.
Faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea își trimite pe "spiridușul" Varzaru Felicia pentru "a-și ridica poalele în cap", provocându-l pe Dragomir Lucian cu glume de genul:
a.
Varzaru Felicia
"Domnul Grosu este varianta masculină a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar."
"Domnul Grosu este varianta masculină a doamnei Șoșoacă. Ce cuplu ar face, de Oscar."
b.
Varzaru Felicia
"Domnule Dragomir, apreciez extraordinara dumneavoastră disponibilitate de a-l ajuta pe domnul Grosu în aceste momente de ,,mare cumpănă,,....
Atitudinea dumneavoastră este o palma data celui care de fiecare data
vă denigra. Poate că va înțelege cât de mic este în comparație cu
dumneavoastră. Aveți toate considerarea mea.",
-
în condițiile în care sunt blocat și nu pot riposta, las la aprecierea
cititorilor, să concluzioneze în legătură cu un astfel de comportament.
Din momentul în care vrâncenii l-au EJECTAT pe dl. Marian Oprișan din funcția de președinte al CJ Vrancea sau "ejaculat" din funcția de președinte al CJ Vrancea, dacă este să folosesc o expresie a "omului politic" Marian Vanghelie, acesta pare a fi în cădere liberă.
Ce am în vedere când fac această afirmație ?
a. Am afirmat cu mult timp în urma că, dacă primarul Cristi Valentin Misăilă a încălcat a X a porunca divină, așa cum se bârfea în presa locală, este semn rău pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan.
(NOTA: „Să
nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău,
nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici
vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”)
b.
Într-o informație de presă se afirmă, "PSD Vrancea își exclude cel mai
bun primar din partid. Este vorba despre Ștefan Moscu, primarul comunei
Cârligele, căruia i se reproșează că ar fi trădat interesele partidului
și ar fi pierdut intenționat alegerile pentru Asociația Comunelor din
România ( ACoR), filiala Vrancea. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă organizată de Nicușor Halici, suplinitorul lui Marian Oprișan la conducerea filialei PSD Vrancea."
Dacă la DIVERGENȚA în care ex-președintele Marian Oprișan o are cu primarul mun.Focșani, dl.Cristi Valentin Misăilă, se vor mai adăuga și alți primari de comună, soarta acestuia ca om politic, după părerea mea, va fi PECETLUITĂ.
c.
Ex - președintele Marian Oprișan, conform presei a afirmat, „Așteptăm parcul tehnologic, să aduceți înapoi cei 40 de mii de vrânceni plecați la muncă în străinătate, așteptăm să aduceți investitorii străini, pentru că nu a venit niciunul până acum”.
Îmi amintesc că în urmă cu ceva ani, a fost o hotărâre de CL Focșani prin care o suprafață de teren aflată la limita dintre mun.Focșani și com. Milcovul, a fost destinată pentru un parc industrial, iar rezultatul se vede.
Să fi uitat ex-președintele Marian Oprișan de acest PARC INDUSTRIAL si CENTRU de AFACERI de la Complexul Căprioara - Crângul Petrești, despre care Domnia sa le-a dat asigurări vrâncenilor că vor fi gata în scurt timp?
CONCLUZII
1. Deși Maestrul Arsenie Bocancea a făcut-o din nou pe Toma Necredinciosu,
scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"" pe care am postat-o în data de 10.02.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, este foarte clară.
Din punctul meu de vedere, acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea prin care și-a trimis la înaintare "spiridușul" Varzaru Felicia pentru ca acesta "să-și ridice poalele în cap", nu numai că nu l-a ajutat cu nimic, dar după părerea mea, l-a pus și într-o situație PENIBILĂ.
Este adevărat că, în
calitatea de "FANTOMA vie, fără ADN", situațiile PENIBILE nu te
afectează, dar este știut că "orice spion deconspirat este un spion
mort".
2. Bazaconia cu "AGENTUL de INFLUENȚĂ" și calitatea de TERORIST al focșănenilor, ar trebui să-i dea serios de gândit "FANTOMEI vii, fără ADN", pe care am decretat-o ca fiind "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
3. În mod normal, PUTEREA EXEMPLULUI ar
trebui să influențeze pe anumite "GĂINI ale lui Stalin", care nu au
atrofiată în totalitatea DEMNITATEA și care se găsesc, în ceea ce am
numit a fi, "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani".
4.
Așa cum am precizat, deoarece de problemele tehnico-economice de
interes public susținute, pe care le-am tratat ca niște probleme
personale, sunt afectați toți cetățenii mun.Focșani, partea a doua a luptei împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" intenționez să o duc în ECHIPĂ.
Acest lucru va impune ca să am diverse discuții informale, pentru a stabili un plan comun de atac.
5. Mi-ar plăcea ca d-na viceprimar al mun.Focșani, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, să i-a legătura cu prietenul Domniei sale, fostul meu prieten "alfa" facebook-cist de o stea, Crintea Valerică și poate află motivul pentru care Maestrul Arsenie Bocancea i-a băgat FRICA în OASE de nu mai vrea să vorbească cu mine.
6.
Mi-ar plăcea să cred că, ex-președintele Marian Oprișan a început să
înțeleagă câtă dreptate am avut, atunci când i-am transmis că, "Prietena
mea CRIZA(economică) este mai tare decât orice femeie din viata
Domniei sale", iar dacă încă nu a înțeles, cu siguranță va înțelege
într-un viitor apropiat.
7. Ca să preferi să trăiești patru ani din munca de SALAHOR, considerând NENEGOCIABILĂ, ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează GREȘIT prețul la mc de apă și canal abonaților din mun. Focșani, nu a fost GLUMĂ și nici PREFĂCĂTORIE, așa cum a fost convins Maestrul Arsenie Bocancea, ci a fost un lucru de o DURITATE foarte mare.
Înscrisurile privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani au fost postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, deci la mijloc nu este vorba de niciun ȘANTAJ, iar probele prezentate sunt IREFUTABILE.
Amintesc că în anul 2007, circa 700 de focșăneni m-au delegat prin semnătură să aflu structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani.
Deși o parte dintre semnatari au trecut la cele veșnice, pentru mine acest aspect nu contează.
NOTA: Astăzi, 14.02.2021, fiind Ziua americănească a îndrăgostiților, am considerat că titlul acestei scrieri trebuie să fie "TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"".
De altfel, i-am propus cu peste 5 ani în urmă, profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-ista, postacul "orion", să-și facă o TEZĂ de DOCTORAT având ca temă, lupta mea cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea"
MOTTO-ul acestei scrieri, nu cred că mai necesită comentarii.
14.02.2021 Ulise Grosu
Anexa 2
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"
MOTTO:
Singurul POPOR din lume, care prin sacrificii imense, la un moment dat
nu era dator nimănui, a ajuns la aproape 50% din PIB, datorie externă,
după 30 de ani de "democrație originală".
Despre
"ZEUS-ul meu Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) am afirmat că a fost pentru mine o adevărată MANĂ CEREASCĂ, urmare a faptului că m-a provocat să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale lui.
Personal, consider că am reușit să fac acest lucru, deși raportul de forte mi-a fost total defavorabil, deoarece
"ZEUS-ul meu Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) a demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și-l consider o "FANTOMĂ vie, fără ADN".
În legătură cu această
"FANTOMĂ vie, fără ADN", am să punctez trei aspecte.
I. a. În scrierea "TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"",
pe care cu ocazia Zilei Îndrăgostiților (14.02.2021), am transmis-o
prin mail la circa 100 de persoane, la punctul "1", am postat,
editorialul lui Cornel Nistorescu din data de 10.02.2021, unde se afirmă
:
"Nu știau nici SRI și nici DIE despre
acest traseu al infracțiunii? La Craiova, unde dosarul unei fete
dispărute a stat în sertar cu lunile, nu existau informații despre această filieră infracțională?? Investițiile grupului de la Cancun
ar fi bătut și la ochii unei găini chioare. Dacă un cetățean oarecare
ar fi cerut asemenea autorizații și ar fi făcut asemenea achiziții, cu
siguranță, toată liota de inspectori și ofițeri din Craiova s-ar fi
repezit să ia o șpagă! Pe cei care aduceau sute de milioane de dolari
din Mexic și care mai duceau și oameni (tot pe bani!) să-i treacă în SUA
nu i-a descoperit nimeni!?
Nu pot să cred că
vigilenții noștri ofițeri de informații au stat gură cască în fața
acestei rețele. Mai degrabă, sunt tentat să cred că au avut și ei parte
și s-au făcut a nu băga de seamă. Nu întîmplător, Florian Tudor (Rechinul) în paginile de publicitate cumpărate în presa mexicană vorbește despre corupția din România.Și,
încă un lucru! Românii (procurorii și polițiștii) s-au tot lăudat cu
rolul lor în neutralizarea acestei grupări infracționale. Dacă ar fi
fost adevărat, atunci, cu siguanță, mexicanii și FBI-ul ar fi colaborat cu ei la reținerea celor 200 de turiști și nu i-ar fi oprit decît pe cei care se aflau în vizorul operațiunii Caraibe."
b. "Siridușul" Varzaru Felicia a afirmat :
"Varzaru Felicia
Dragomir Lucian; Nu , eram mică. Ce treaba a avut Securitatea cu poporul? Securitatea apăra sistemul reprezentat de Ceaușescu și toți ceilalți care călăreau acest popor. I-a trădat pe ei, dacă i-a trădat. Poporul a fost folosit și înainte de 1947, și după, și acum. Poporul este un mijloc, puterea este un scop. Statul indiferent care, organizează populația pentru a se putea convetui după norme, el este un mijloc de constrângere a libertății poporului. Toate instituțiile de forță sunt în slujba statului, a țării și mai puțin a poporului. Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu. Acesta este titularul suveranității și personifică națiunea, din punct de vedere juridic. Din punct de vedere social , statul nu trebuie confundat cu societatea , el fiind o instituție separată care poate , mai mult sau mai puțin , să reflecte interesele societății.
“Statul este considerat un pericol constant, deoarece pentru a-și împlini funcția el trebuie să acumuleze mai multă putere decât orice cetățean sau decât orice corporație publică."".

Dacă se va corobora ceea ce a afirmat Cornel Nistorescu despre angajații din servicii din jud. Dolj, cu afirmația "spiridușului" Varzaru Felicia, se poate răspunde la întrebarea, care este pusă de multe ori pe net și anume:
-
Unde au fost SERVICIILE în ultimii 30 ani, perioada în care România a
fost transformată în COLONIE, iar peste 4 milioane de români au fost
nevoiți să ia calea pribegiei?
II. După părerea mea, tandemul Pol Pot de România(Băsescu Traian) - REPETENTUL Florian Coldea a adus la perfecțiune STATUL de TIP MAFIOT din România.
Așa cum am mai amintit, eu am redus România la Țara Vrancei, Guvernul României la Primăria Focșani, iar Parlamentul României la CL Focșani.
În aceste condiții, întrebarea care se pune este:
- Tandemul ex-președintele Marian Oprișan-Arsenie Bocancea, ar putea fi considerat un "TANDEM Pol Pot de România(Băsescu Traian) - REPETENTUL Florian Coldea, mioritic de Provincia Europeană Vrancea"?
III. RĂZBOIUL PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu
"ZEUS-ul meu Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), consider că a respectat întocmai afirmația facebook-istului
Toader Anton.
Citez:
"Este
ca și cum ne_am strădui zadarnic să întemeiem o așezare pe un vulcan
ale cărui erupții sunt neîndoielnice. Eu vă înțeleg ca ați trecut
printr_un război psihologic care reprezintă metode și acțiuni
intreprinse spre a vă influența comportamentul și atitudinea dv.psihică
de a vă zădarnici moralul, este o formă inteligentă superioară și foarte
periculoasă de a ataca adversarul, aceasta formă de agresiune nici o
instanță internațională nu este capabilă să protejeze o persoană
împotriva agresiuni privind drepturile sale legale și legitime!"
Dacă voi corobora afirmația facebook-istului Toader Anton, cu faptul ca Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "Eu am fost COBAI pentru el și un grup de prieteni al lui, care au făcut un experiment.", întrebarea care se pune este:
- Ce l-a determinat pe
"ZEUS-ul meu Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) să-mi aplice un astfel de TRATAMENT foarte DUR?
Dacă Maestrul Arsenie nu "s-a purtat cu mănuși" în relația cu mine,
eu am încercat să-i aplic și lui, aceleași tratament pe care mi l-a
aplicat "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" și de care a
amintit facebook-istul Toader Anton, dar mergând pe corzi sensibile.
A. a. Ziarul Monitorul de Vrancea a publicat în data de 15.02.2021, articolul
"Coaliția împotriva focșănenilor. „11 consilieri USR-PNL sfidează și sabotează un oraș întreg pentru interese de grup”".
Citez:
"Consilierii PNL și USR
țin blocate proiectele de investiții din municipiul Focșani prin votul
acordat la ședința de vineri a Consiliului Local. Deoarece consilierii
PNL și USR
nu au fost de acord cu alocarea banilor pentru investiții, vor fi emise
ordinele de sistare pentru lucrările aflate în derulare pe mai multe
străzi din Focșani și la mai multe investiții. Exemple sunt lucrările de
la Liceul cu Program Sportiv, cele de la străzile Ion Basgan, Panduri, lucrările de la Parcul Nicolae Bălcescu, de la piațeta Teatru și Milcov. A fost doar un vot politic al celor din PNL și USR care nu au ținut cont de interesele focșănenilor ci doar de ambițiile șefilor din cele două partide.
Votul negativ al consilierilor PNL și USR a fost acordat în ciuda avertismentelor făcute de primarul Cristi Misăilă și funcționarii serviciilor de specialitate. Edilul a arătat că, fără asigurarea surselor de finanțare, vor fi blocate investițiile începute în anii anteriori, fie că este vorba despre proiectele cu fonduri europene, fie de cele finanțate prin bugetul local. Culmea ipocriziei, consilierii liberali au invocat faptul că proiectele de investiții pot fi realizate cu fonduri europene, dar au blocat alocarea banilor pentru cofinanțarea proiectelor europene pe care le implementează Primăria Focșani.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Cristi Valentin Misăilă a arătat că aleșii „USR-PNL din Consiliul Local Focșani au format o adevărată Coaliție Împotriva Focșănenilor Nu vor să voteze nici un proiect de dezvoltare a municipiului, nu vor să aibă nici un fel de dialog! Mânați de ambițiile și orgoliile fostului ministru Grindă, consilierii USR-PNL vor doar să blocheze Focșaniul cu un singur scop: să îl distrugă pe Misăilă cu orice chip! Nu vor să aloce bani pentru repararea străzilor, nu vor să aloce bani pentru continuarea proiectelor de reabilitare a școlilor, nu vor să aloce bani pentru realizarea pistelor de bicicletă! Toate proiectele aflate în derulare în Municipiul Focșani sunt blocate și se află în pericol de a fi oprite definitiv!
Celor 11 nu le pasă de nimic! Au vrut să îi dea afară pe profesorii și părinții care au fost prezenți în ședința Consiliului Local de vineri, 12 februarie! I-au tratat cu dispreț pe medicii de la UPU, Infecțioase și ATI, cei care luptă cu pandemia Covid-19 și exemplele pot continua. 11 consilieri USR-PNL sfidează și sabotează un oraș întreg pentru interese de grup
Vă spun tuturor, fie că sunteți simpatizanți USR-PNL sau că ați votat cu alte partide politice, că un astfel de blocaj reprezintă o CRIMĂ împotriva tuturor focșănenilor care au dreptul să trăiască într-un oraș civilizat! Vă reamintesc, totodată că eu, în calitate de Primar al Municipiului Focșani dar și consilierii locali avem obligația să facem tot ce stă în puterea și priceperea noastră să asiguram un trai civilizat cetățenilor! În loc să facă acest lucru, cei 11 aleși locali USR-PNL blochează toate lucrările din oraș!
Îi întreb pe cei care au votat USR-PNL dacă ei i-au trimis în Consiliul Local Focșani pe cei 11 consilieri ca să ducă o luptă oarbă cu Primarul Misăilă sau i-au votat cu speranța că în Focșani vor fi străzi mai bune, școli mai bune, parcuri mai verzi, piste de bicicletă etc?

.............................. .............................. ......... "
Nefiind prieten facebook-ist cu primarul Cristi Valentin Misăilă, nu am avut cunoștință de postarea Domniei sale de pe Facebook, de care se face vorbire în prezentul articol publicat de ziarul Monitorul de Vrancea, dar pot afirma fără teama de a greși că, CIRCUL pe care Domnia sa îl face cu majoritatea din CL Focșani, demonstrează un DISPREȚ total față de focșăneni.
Precizez că, eu l-am votat pe liberalul Ion Ștefan pentru postul de primar, iar la consilieri am votat un independent.
Nu
lipsit de importanță este faptul că, dacă actualul deputat PNL Ion
Ștefan ar fi avut același număr de voturi cât a avut lista de consilieri
PNL, astăzi, acesta ar fi fost primarul mun.Focșani și nu dl.Cristi Valentin Misăilă.
În scrierile mele, am amintit că, la un moment dat, în legislatura trecută a primarului Cristi Valentin Misăilă, îmi pregătisem "TUNURILE de la Navarone" pentru Domnia sa, dar un membru PSD a anulat comenzile la aceste "TUNURI".
Respectând
principiul, "Pe gură îmi iese cuvântul, pe gură îmi iese și sufletul",
tot ceea ce am discutat cu caracter confidențial sau particular am fost
setat să uit, dar când este vorba de înscrisuri, lucrurile se schimba
radical.
Îi amintesc d-lui primar Cristi Valentin Misăilă că,
Primăria Focșani a emis o adresa din care rezultă că, Domnia sa m-ar fi
convins că aș bate câmpii, în ceea ce privește problemele
tehnico-economice de interes public pe care le susțin și cu care suntem
în DIVERGENȚĂ.
Îmi mențin afirmația că,
într-o confruntare având ca tema problemele tehnico-economice de
interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în prezenta "ELEFANTULUI
de Focșani", în fața mea. primarul Cristi Valentin Misăilă va fi GLUGĂ de COCENI nu "finanțist", așa cum pretinde ca este.
Acest spectacol de PROSTIT PROȘTII dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și majoritatea din CL Focșani, având ca miză repetarea situației din legislatura trecută a CL Focșani, când o "cucoană preoteasă" a trecut din "barca lui Ion Ștefan" în "barca lui Cristi Misăilă", spune multe.
În aceste condiții, îmi permit să-i amintesc primarului Cristi Valentin Misăilă, ADEVĂRUL FUNDAMENTAL
precizat de Margaret Thatcher,
C. Circula pe net:
"Statul
nu are niciodată altă sursă de venit în afara banilor pe care oamenii
îi câștigă ei înșiși. Dacă statul dorește să cheltuie mai mult, o poate
face numai sifonând economiile d-voastră sau taxându-vă mai mult. Și nu este o gândire sănătoasă că altcineva va plăti Acel altcineva sunteți d-voastră. Nu există "bani publici", ci numai banii plătitorilor de taxe și impozite.".
b. Ziarul de Vrancea din data de 09.02.2021, sub semnătura lui Narcis Herescu a publicat articolul, "Aceasta e părerea mea: „Alo, Primăria, Consiliul Local, banii orașului NU SUNT banii voștri!”", unde se afirma:
"Misăilă
a menționat că, potrivit legii finanțelor publice locale, banii din
excedentul bugetar nu pot fi cheltuiți decât pentru proiecte de
dezvoltare, nu în alte scopuri, respectiv pe salarii sau vouchere. În replică, liberalul Costel Bîrsan
i-a dat ca exemplu cum în anii trecuți excedentul bugetar a fost
folosit la creșterea salariilor unor angajați din Primăria Focșani și
din unitățile subordonate."
Este adevărată maxima lui Winston Churchill, "Faceți
din proști conducători și vă întrebați de unde dezastrul!", dar eu am o
experienta foarte interesantă în ceea ce privește "Ferma avicolă de
GĂINI ale lui Stalin de la Focșani".
c.
Ziarul Monitorul de Vrancea a publicat în data de 17.02.2021, articolul
"Consilierii PSD din CL Focșani cer Tribunalului Vrancea să anuleze alegerea viceprimarilor și hotărârea privind voucherele".
Tribunalul Vrancea urmează să se pronunțe asupra legalității modului în care au fost votați viceprimarii municipiului Focșani și, totodată, să decidă dacă dorința consilierilor PNL și USR-PLUS de a utiliza excedentul bugetar pentru vouchere este în conformitate cu legea. Consilierii PSD din Consiliul Local Focșani au introdus două acțiuni în instanță, prin care solicită atât suspendarea cât și anularea celor două acte administrative emise în urma votului aleșilor PNL și USR-PLUS. În paralel, cei 9 consilieri PSD au trimis către Primăria Focșani două plângeri prealabile legate de aceste două aspecte, plângeri prealabile care vor fi discutate astăzi în cadrul ședinței extraordinare convocate de primarul Cristi Valentin Misăilă.
Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu au fost alese viceprimari prin vot în ședința de 28 ianuarie, însă încă de la acel moment consilierii social democrați au subliniat că procedura a fost viciată și, printre alte nereguli, nu a fost respectat secretul votului. Grupul PSD nu a participat la acel simulacru de vot și inclusiv secretarul general al municipiului a întocmit un raport ulterior, în care a subliniat că hotărârea de CL privind alegerea viceprimarilor este nelegală. „Nu a vrut nimeni să iasă urât, ei au considerat că trebuie să joace necinstit. Firesc este ca alegerile să fie corecte, fără tot felul de tertipuri. Nu putem spune că cetățenii au fost încântați de cei de la PNL și le-au acordat toată încrederea. Normal și firesc, în urma voturilor exprimate de focșăneni, era ca noi să avem un viceprimar, iar ei un viceprimar. Dar așa cum ne-au obișnuit deja, pierzătorii sunt la masa câștigătorilor, împreună cu USR, care nu au mișcat un deget în oraș. Din păcate, acum se demonstrează aceasta”, ne-a spus Mihai Nedelcu, liderul de grup al consilierilor PSD.
Între timp, Prefectura a dat aviz de legalitate, prin pixul subprefectului Claudia-Lavinia Serafimciuc. Una peste alta, ieri, cele două consiliere au devenit oficial viceprimari, după ce le-a fost comunicată hotărârea de alegere.
............................. .........

Acest SPECTACOL din CL Focșani, îmi aduce aminte de anul 2015, când în CL Focșani a fost adoptată HCL Focșani nr3/2015, prin care a fost crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, în urma modernizărilor făcute.
Am solicitat conducerii Prefecturii Vrancea, unde prefect era actualul lider al PSD Vrancea, deputatul Nicușor Halici, iar subprefect era actualul primar al mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, să nu se dea aviz de legalitate la această ABERAȚIE ECONOMICĂ.
Precizez că, din adresa conducerea Prefecturii Vrancea la solicitarea mea de a nu se da aviz de legalitate, rezulta că în "Provincia Europeana Vrancea" sunt valabile astfel de ABERAȚII ECONOMICE.
A urmat un proces, unde JUSTIȚIA,
din nou, și-a demonstrat subordonarea față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central.
d.
Ziarul Monitorul de Vrancea a publicat în data de 18.02.2021, articolul
"Primarul Misăilă vrea referendum pentru dizolvarea CL Focșani. Consilierii PNL-USR nu au catadicsit să vină la ședința din această dimineață"
Citez:
"Primarul Cristi Misăilă
vrea să inițieze un referendum pentru dizolvarea Consiliului Local din
cauza blocării tuturor proiectelor de investiții de către majoritatea
PNL-USR. În această dimineață, consilierii PNL – USR
nu au catadicsit nici măcar să fie prezenți online la ședința
Consiliului Local unde urmau să fie discutate proiectele referitoare la
alocările de fonduri pentru investițiile din municipiu. Nu au fost
prezente nici măcar viceprimărițele de la PNL-USR care și-au preluat birourile în această dimineață. Birouri cu care acum se laudă pe facebook, deși acum două săptămâni le numeau „beci cu murături”.
Fără consilierii PNL-USR nu a avut loc ședința comisiei de specialitate de buget finanțe. De asemenea nu a fost îndeplinit cvorumul pentru ședința Consiliului Local. Urmează ca primarul Cristi Misăilă să convoace o nouă ședință în care să fie discutate proiectele de investiții importante pentru Focșani. „Se impune un referendum în Focșani pentru dizolvarea Consiliului Local”, a spus primarul Cristi Misăilă, adăugând că focșănenii trebuie să decidă dacă mai vor asemenea consilieri locali care votează împotriva dezvoltării municipiului în care trăiesc doar din cauza unor mofturi politice ale șefilor de partid. Edilul a arătat că, dacă proiectele de investiții demarate în anii trecuți sunt blocate pentru că nu sunt alocați banii de către consilieri PNL-USR, atunci vor avea de suferit toți cetățenii municipiului.
Situația este gravă în cazul proiectelor cu fonduri europene unde municipalitatea riscă să restituie atât sumele alocate până acum dar și să i se interzică accesarea de noi fonduri europene."

Din punctul meu de vedere acest spectacol de PROSTIT PROȘTII dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și majoritatea din CL Focșani, mi se pare o NORMALITATE pentru ceea ce eu consider a fi, "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin de la Focșani".
Dacă avem în vedere că în "Provincia Europeană Vrancea", ex-președintele Marian Oprișan este modelul de a se face politică, este normal ca nimănui să nu-i pese de modul în care se cheltuiește banul public.
Îmi amintesc că ex-președintele Marian Oprișan a pretins că, urmare a unui studiu pe care l-a făcut, 80% dintre vrânceni sunt de acord cu cheltuirea banului public pe tot felul de paranghelii, care au avut loc în Piața Unirii din Focșani.
Având experiența de la alegerile locale din anul 2008, când am candidat ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani și circa 30%, dintre focșănenii pe care am încercat să-i conving să mă voteze m-au întrebat, "Decât
să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg. de zahar sau ulei?",
am avut o imagine a RĂULUI făcut poporului român de COMUNISM și
DICTATURA lui Ceaușescu.
În
conformitate cu unui studiu personal, circa 80% dintre profesorimea din
jud. Vrancea este convinsă că banii la buget pică din cer, iar acest
aspect m-a făcut să concluzionez că, ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA
POSTDECEMBRISTĂ a contribuit la decisiv la ÎNDOBITOCIREA poporului
român.
Dacă vom corobora acestă concluzie, cu titlul și MOTTO-ul acestei scrieri, DISPREȚUL față de focșăneni care se manifestă în CL
Focșani și calitatea lucrărilor de reamenajare din Piața Unirii -
Focșani, avem ADEVĂRATA imagine a ceea ce unii au numit a fi "Provincia
Europeană Vrancea.
B. În scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", pe care am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, în ziua în care la Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu - Focșani s-a sărbătorit "Ziua Internațională a Cititului Împreună"(10.02.2021), am precizat :
O d-na profesor s-a exprimat în legătură cu una dintre ultimele ședințe de PROSTIT PROȘTII a CL Focșani, citez:
"Tâmpiții din Cl Focșani s-au certat ca chiorii și nu au votat investițiile la școli.".
Deși pe d-na profesor în cauză, a deranjat-o faptul că, un profesor de mâna a III a, așa cum sunt eu, își permite să facă afirmația pe care am citat-o la punctul "IV", personal, sunt în totalitate de acord cu afirmația d-nei profesor, dar îmi permit să precizez:
D--na profesor în cauză,
a. Nu a fost deranjată că este FURATĂ de CUP Focșani, prin calcularea greșită a prețului la mc de apă și canal;
b. Nu a fost deranjată de faptul că autoritățile publice ale mun.Focșani, DISPREȚUIESC memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Numele d-nei profesor în cauză nu are nicio importanță, dar îmi permit să-i amintesc, citez:
a. "Trei fenomene ale timpului: invazia verticala a barbarilor, domnia proștilor și trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia ocupa locurile de conducere.
Al doilea: au sosit - pur si
simplu, în sensul cel mai categoric - proștii și inculții la putere și
în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice fac
prostii, ca niște ignoranți ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, adoptă espectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează.
Nu-și fac datoria. Imparțiali și încrezători înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați." - Nicolae Steinhardt - 1937
b. Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc și refuză să intervină. Albert Einstein
După ce va medita la cele două citate, prezentate mai sus, îmi permit să o întreb pe d-na profesor:
Dacă în liceu ar fi urmat un curs de "Educație civică", ca cel predat la Școala Neculai Jechianu și nu socialism științific așa cum Domnia sa a urmat, cum ar fi stat acum la capitolul CURAJ CIVIC, d-na profesor pe care a REVOLTAT-O circul din CL Focșani?"
Așa cum am precizat, pe lângă anumiți politicieni, în ultimul timp am luat la "forjat" și intelectualitatea focșăneană plină de IFOSE și trebuie să recunosc că, acțiunea îmi face o plăcere deosebită.
Întrebarea de mai sus, o adresez la cât mai multe persoane.
a. Laurenţiu Ciocăzanu
"În Spania, totul e simplu și clar: pensia cea mai mică este de 689,7 de euro, iar pensia MAXIMĂ de stat - 2.683 de euro.
Sunt venituri valabile pentru stagiu complet de cotizație: 35 de ani și 10 luni vechime, pentru care primești 100% din valoarea stabilită.
Dacă ai vechime mai mică, procentul din pensia corespunzătoare stagiului complet scade proporțional. Vechimea minimă pentru a putea primi pensie de stat este de 15 ani lucrați în Spania.
Poți primi pensie ”necontributivă” și dacă ai lucrat mai puțin de 15 ani, dar ea este mai mult un ajutor social: 395 de euro pe lună - asta este practic și cea mai mică pensie din Spania.
Trebuie să ai 65 de ani ca să ieși la pensie, dar vârsta de pensionare crește constant (din 2027, va fi de 67 de ani, iar de anul acesta este 66 de ani).
Nu există ”pensii speciale” dar, mai important, nu sunt diferențe astronomice între pensia cea mai mică (395 de euro) și cea maximă (2.683 de euro).
Nu contează ce mare ”mahăr” ai fost în viața activă: general, chestor, procuror, judecător, agent secret etc., pur și simplu nu poți lua mai mult de 2.683 de euro lunar, indiferent ce salariu, condiții sau grupe de muncă, sporuri, grade ori faimă ai avut ca angajat la stat!
În Spania, ca de altfel în toată lumea civilizată, NIMENI nu primește pensie mai mare decât salariul, iar pensia medie de stat este cam în zona salariului mediu (2.300 de euro).

În România, cea mai mică pensie este 16 euro, iar cea mai mare 16.000 de euro, adică de 1.000 de ori mai mult."
b.Stiripesurse.ro din data de 15.02.2021, a publicat informația, "Raluca Turcan îi dă în vileag: Sunt 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru ei este de 9.600 lei"
Citez:
"România are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia
este de aproximativ 9.600 de lei în timp ce pentru cei aproximativ 4,9
milioane de pensionari din sistemul public pensia medie este de 1.500 de
lei, a declarat luni seara ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunță AGERPRES.
"În momentul de faţă avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva de 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 de lei şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii. Normal că toată lumea resimte ca o inechitate ceea ce s-a întâmplat în timp prin vot în Parlament pe sistemul de legi speciale", a subliniat ministrul Muncii, la Realitatea Plus."

Rog sa se coroboreze DISPREȚUL față de banul public prezentat la punctul "A", efectul nepredării în scoală a disciplinei "Educație civica", după modelul disciplinei "Educație civica" predată la "Școala Neculai Jechianu", cu modul în care este legiferată pensia în Spania, comparativ cu România, așa cum rezultă din cele precizate de
Laurenţiu Ciocăzanu
și de ministrul Raluca Turcan și să se CONCLUZIONEZE.
Cine sunt beneficiarii pensiilor speciale?
-
Din punctul meu de vedere, cei care au transformat România în COLONIE
și au determinat peste 4 milioane de români să ia calea pribegiei.
D. a. Ziarul
Cotidianul a publicat în data de 15.02.2021, articolul "Institutul Revoluţiei Române a fost desfiinţat".
Citez:
"Senatul a votat pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu.
Decizia de desfiinţare a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 0 abţineri.
Împotriva desfiinţării s-au pronunţat senatorii social democraţi, în timp ce liberalii au pledat pentru. Potrivit senatorilor PNL, peste 70% din sumele alocate Institutului Revoluţiei s-au cheltuit pe salariile şi sporurile personalului.
Din conducerea Institutului Revoluţiei Române făceau parte, pe lângă Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman. "
b. Facebook-ista Varzaru Felicia a publicat în data de 15.02.2021, pe pagina ei de Facebook, informația:Citez:
"Senatul a votat pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu.
Decizia de desfiinţare a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 0 abţineri.
Împotriva desfiinţării s-au pronunţat senatorii social democraţi, în timp ce liberalii au pledat pentru. Potrivit senatorilor PNL, peste 70% din sumele alocate Institutului Revoluţiei s-au cheltuit pe salariile şi sporurile personalului.
Din conducerea Institutului Revoluţiei Române făceau parte, pe lângă Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman. "
RECHIZITORIUL REVOLUȚIEI ROMÂNE,
1989. (o părere)M-am născut în septembrie 1947, când România îl mai avea încă în capul Statului pe RegeleMihai.
Nu știu dacă așa era bine sau era rău. Nu aveam de unde ști. Dar știu
că țara era săracă,epuizată după al Doilea Război Mondial, iar oamenii
erau triști și flămânzi.Într-o zi, Regele a plecat în străinătate, iar
eu am început școala generală de patru clase într-unsat peste care căzuseră bombele aruncate din avioane germane sau sovietice și care distruseserămulțime
de gospodării țărănești, acoperite cu stuf sau draniță.Pe măsură ce
creșteam, vedeam cum satul se transformă încetul cu încetul.
.............................. ..............
Pentru istoria României rămân câteva adevăruri:
1. Președintele partidului unic, aflat la putere, PCR, a fost asasinat de un grup de membri ai propriului partid. Erau ROMÂNI.
2.
Comandantul Suprem al Forțelor Armate a fost executat de un grup de
militari ROMÂNI,subordonați, conduși de ministrul numit de însuși cel
asasinat.
3.
Șeful Statului a fost abandonat, în ceea ce privește securitatea
personală, de militarii ROMÂNI care, prin lege și prin jurământ, aveau
această obligație.
4. Inculpatul a fost acuzat în lipsă de probatoriu și lipsit de dreptul la apărare de către o instanțăformată din militari ROMÂNI.
5.
Condamnatul a fost executat mai înainte de expirarea termenului
procesual de grațiere (5 zile)de alți militari ROMÂNI.Faptele pentru
care este acuzat Ion Iliescu, succesorul șef de stat instalat de
Revoluție și apoi ales democratic de popor, se pedepsesc de Codul Penal
cu ÎNCHISOAREA PE VIAȚĂ. Cea care ia mai rămas.
Rog să se coroboreze "COINCIDENȚA" datei publicării informațiilor de la punctul "a" și punctul "b" și să se CONCLUZIONEZE.
Am aici în vedere două persoane și anume:
- O persoană, care la un moment dat a pretins că eu și Maestrul Arsenie Bocancea am fi "doi în unu".
- O persoană, care a pretins că Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi un jurnalist sau un profesor de limba și literatura română.
Ultima constatare a acestei persoane a fost aceea că, aceasta cunoaște pe anumiți facebook-isti, a căror comentarii le-am citat în scrierile mele și care nu ar fi mare mare lucru de capul lor, dar a ignorat faptul că, indiferent de "numele de cod" al facebook-istului a cărui comentarii le-am citat în scrierile mele, acestea erau scrise de o singură persoană.
E. a. Ziarul Cotidianul a publicat în data de 13.02.2021 sub semnătura lui Cornel Nistorescu, editorialul "Alt impostor în guvernul României"
Citez:
Nu merită să tragi cu mitaliera după o cioară și nici cu tunul după un țînțar. Dar nici nu se face să te lași prostit de un impostor care îți arată o minge de ping pong și zice că este rezervorul de apă al orașului cutare. Așa și cu povestea diplomei lui Vlad Voiculescu. Cum naiba să luăm o adeverință de studii masterale drept diplomă care include și studii universitare? În fapt, omul ne scoate ochii cu o adeverință eliberată de Universitatea din Viena și cu o echivalare românească a unei adeverințe austriece.
”În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul eliberat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și prezentat de descurcăreț ca validare în România a Bescheidul prezentat pe post de diplomă universitară și diplomă de masterat din Austria.
Documentul oferit de universitatea din Viena și prezentat de Vlad Voiculescu drept diplomă poartă titlul de Bescheid. În limba română, se traduce cu „înștiințare” sau ”notificare”. Nu cu diplomă.

.............................. .............................. ........
Cu
alte cuvinte, Vlad Voiculescu nu are diploma universitară de la
sus-menționata universitate austriacă. Are doar o adeverință care ne
invită să credem că studiile sale universitare sunt incluse în această
adeverință de master.
Mai rămîne de luat în calcul ipoteza că Vlad Voiculescu a prezentat la Viena diploma de la o universitate fantomatică din România sau de pe aiurea și austriecii au luat-o în seamă și l-au admis la un master.
Cu alte cuvinte, ministrul a comis o tentativă de inducere în eroare. Și primul-ministru ar trebui să-l someze scurt:
-Diploma, magister, nu adeverința!
Juridic vorbind, Bescheidul prezentat de Vlad Voiculescu poate fi luat în considerare ca deducție a existenței unei diplome. Dar, ca diplomă universitară, urmare a studiilor efectuate între anii cutare și cutare la universitatea x din cutare oraș, în mod categoric, nu.
Cu un asemenea act, Vlad Voiculescu se așază la loc de cinste lîngă doctorii nășiți de prof. univ. dr. Gabriel Oprea, lîngă doctoratul lui Victor Viorel Ponta sau al Laurei Codruța Kovesi, cu diploma de cursant SRI a lui Orlando Teodorovici, lângă Laurențiu Baranga, fost la Oficiul Național de Spălarea Banilor și alte sute și mii de impostori cu diplome luate pe veresie.
O gînganie prețioasă în plus în insectarul impostorilor cu titluri și diplome aranjate de dragul ierarhiilor obținute cu ajutorul politicii!
Cine crede în Bescheidul lui Vlad Voiculescu se expune și el în insectarul din apropiere, destinat celor mai fraieri funcționari din România!

Ziarul Cotidianul a publicat în data de 15.02.2021, sub semnătura lui Cornel Nistorescu, editorialul "Diploma sau demisia!"
(Continuare despre prezența unui impostor în guvern)
Citez:
"Un prieten nespus de drag mie îmi sugerează un lucru. Să plec frumos la Viena și să cer de la universitatea care l-a școlit pe Vlad Voiculescu documentele aferente. Adică o copie după diplomă și după foaia matricolă și cu documentele respective să demonstrez cumplita impostură în care se află acest Dinu Păturică de vreme nouă. Dacă ar fi fost singurul care să-mi sugereze un asemenea lucru, aș fi încercat să-i explic în particular. Dar între comentariile cititorilor la articolul depre pîrlita de adeverință a lui Vlad Voiculescu s-au adăugat mai multe voci care propun în esență cam același lucru. Să mergem la Universitatea din Viena și să cotrobăim în acte, de parcă personalul de acolo abia așteaptă un ziarist din România care să-i întrebe despre o adeverință care acoperă un aranjament.
.............................. .............................. ......
A văzut cineva tot contractul de vînzare al PETROM, cu anexe cu tot prin care a fost vîndută compania? Dar contractele prin care au fost vîndute ALRO și ALPROM? Cîți ani au trecut ca să găsim contractul cu Bechtel? Și cum s-a stabilit unde era buba și cîți bani a a pierdut România? Ce s-a întîmplat cu recunoașterea specializării în chirurgie vasculară acordată nu în baza unui stagiu și a unui examen, ci în baza unei adeverințe și a unei semnături a ministrului Sănătății de atunci, pe numele său Eugen Nicolăescu, de profesie economist, acum specialist în finanțe și viceguvernator al BNR? Am publicat adeverința franceză.
Hodoronc-tronc, premierul Vasilică Florin Cîțu zicea mai zilele trecute că Victor Costache este o personalitate internațională recunoscută de Academia Franceză! Sunt gata să o înghit și prostia asta și să trec peste bîlbele premierului Cîțu, mai ales că omul vorbește adesea fără să gîndească și să realizeze ce spune. La cîte aberații se spun zilnic la Cotroceni, în Piața Victoriei, pe televiziuni și prin ziare, ce mai contează una cu Academia Franceză care are legătură cu Victor Costache cum are capra cu Steaua polară!
.............................. .............................. ...........
Acceptarea adeverinței de la Universitatea din Viena și echivalarea ei la MEC este o mare ofensă publică. Țara noastră are sute de mii dacă nu milioane de oameni care știu ce este o diplomă universitară, cum arată și care este statutul ei. Cum se obține și cum arată o foaie matricolă. Din păcate, României îi lipsesc procurorii și demnitarii (președintele și premierul) care să ceară imediat lămurirea situației. Ba, fără nici o supărare, sunt gata să scriu că ne lipsesc și cititorii care să își ia în serios rolul de cetățeni. De ce? Pentru că, în ciuda frigului de afară, ar trebui ca mulți dintre ei să nu se rezume numai la comentarii, ci să descindă în fața Ministerului Sănătății, a Guvernului sau a Președinției și să își exprime civilizat părerea și atitudinea.
Nu de alta, dar într-o situație dramatică pentru țară și pentru populație, cu acordul președintelui și al premierului, la Ministerul Sănătății au fost numiți un ministru căruia nu-i putem vedea diploma și un secretar de stat (Andrei Baciu) cu o cumplită lipsă de pricepere. Și, în plină pandemie, ne-au mai obligat să avem parte de un alt ministru, este drept, harnic, bun de gură, dar tare modest în materie de cuprindere și decizie (Nelu Tătaru).
Nu la Viena se află dezlegarea situației cu ”diploma” lui Vlad Voiculescu, ci la Cotroceni și în Piața Victoriei și la SRI și SIE, inclusiv la noi și la cititorii ziarului nostru.
Drept pentru care, pînă la apariția diplomei de universitate, noi ne vom ține de capul acestui subiect!
Diploma sau demisia!"

c. Gicu Valentin Dogaru a postat pe pagina lui de Facebook, întrebarea "UNDE ESTE DIPLOMA lui Vlad Voiculescu/?"
"Se poate conduce ministerul sănătății doar cu o simplă diplomă de BAC?
Cine are interesul ca informația să nu existe în spațiul public?
De ce nu ne arată ministrul sănătății diploma universitară?"
De ce nu ne arată ministrul sănătății diploma universitară?"
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Poate că nu are ce să arate. Funcția este politică, așa că, nu are treabă cu pregătirea profesională sau educația unui ministru. Partidul garantează pentru el. Iar ,,partidul e-n toate,e-n cele ce sunt, și-n cele ce mâine....,,vorba poetului. Dacă pentru a ocupa funcția de paznic la o instituție publică ,prin concurs, nu pe ochi frumoși, se cer studii medii; de ce pentru cea de ministru s-ar cere studii superioare? Ar fi ....discriminare."

Rog să se coroboreze cele amintite mai sus, cu faptul că niște judecători de la ICCJ au fost CONVINȘI să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă, pentru ca eu să nu pot da examenul de definitivat în învățământ.
- Deoarece despre decizia ICCJ de care am amintit mai sus, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, în cazul meu a fost normal să se dea o astfel de decizie, gândul mă duce la întrebarea de la punctul "II".
F. Relația cu ex-prietenul "alfa" facebook-ist de 3 stele Dragomir Lucian
După "nășirea" jurnaliștilor George Noapteș și Ciprian Dumitru de către postacul "orion", am anticipat ca ziarul Monitorul de Vrancea va scoate rubrica de COMENTARII, drept pentru care mi-am pregătit trecerea de la "comentarită" la "facebook-ială".
În aceste condiții, s-a impus constituirea unui "CAREU de AȘI", format din prieni "alfa" facebook-iști, care să respecte numărul de stele al "CAREULUI de AȘI" al
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care a dispus să mi se
desfacă disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC și al CAREULUI de AȘI format din postaci "alfa".
a. Postacul "alfa" de o garoafă, Dan Butnaru, îl aveam prieten facebook - ist;
b. Postacul "alfa" de o stea "arkan-nema ore", l-am înlocuit cu prietenul facebook-ist Crintea Valerică, care îmi dădea prețioase indicații bahice prin intermediul Facebook;
c. Postacul "alfa" de 5 stele, "orion", am anticipat că după ce ziarul Monitorul de Vrancea va scoate rubrica de comentarii, se va rebrendui în prieten "alfa" facebook-ist, lucru care s-a întâmplat, acesta devenind în prima faza prietenul "alfa" facebook-ist, Jan Ixulescu.
În aceste condiții, s-a pus problema înlocuirii postacului "alfa" de 3 stele, "pidcot-cameleon".
Am cautat prin lista mea de prieteni facebook-iști o persoană cu care l-aș putea înlocui pe postacul "piscot-cameleon" și am ajuns la concluzia că, prietenul facebook-ist Dragomir Lucian este cea mai nimerită persoană.
Acesta era pe pagina lui de Facebook un adevărat GURU, în ceea ce privește susținerea COMUNISMULUI și un mare fan al DICTATORULUI Ceaușescu.
Deoarece consider COMUNISMUL și DICTATURA lui Ceaușescu ca fiind principale cauze pentru care azi România este COLONIE, am considerat că Dragomir Lucian este cel mai nimerit prieten facebook-ist pentru a-l înlocui pe postacul "piscot-cameleon".
Facebook-iala mea a avut ca principală țintă, bârfa la adresa postacului "orion", care între timp se rebrenduise în prietenul facebook-ist Jan Ixulescu.
Urmare a bârfelor facebook-iste, prietenul facebook-ist Jan Ixulescu, s-a metamorfozat în prietenii facebook-iști, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea.
Este adevărat că, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", l-a manipulat perfect împotriva mea pe Dragomir Lucian, dar în momentul în care Arsenie Bocancea s-a dat puțin la fund și în locul lui au apărut "spiridușii" Vrazaru Felicia și "Nelu Gavrilă", Dragomir Lucian și-a dat seama că "ceva este putred în Danemarca".
Cu toate acestea, cred că Dragomir Lucian a rămas convins de faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea este un anume securist - comunist, căruia i-a spus "Jenică-patriotul".
Deși am încercat să-l determin pe Dragomir Lucian să nu mai fie COBAIUL, Maestrului Arsenie Bocancea, timp de peste trei ani nu am reușit să fac nimic în acest sens.
Dragomir Lucian a considerat că demonstrația mea de la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit, iar urmare al acestui fapt, a fost sancționat auditorului sau câștigarea unui proces cu STATUL ROMAN la CEDO, echivalează cu VOMELE prietenului lui, Sandu Gurguiatu.
Numitul Sandu Gurguiatu l-a întrebat de multe ori pe Maestrul Arsenie Bocancea, ce vreau eu în fapt?
Acest aspect spune totul despre posibilitățile acestui individ cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat, pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a încurajat să mă bălăcărească.
Este posibil ca, Dragomir Lucian să-și fi dat seama că "spiridușul" Varzaru Felicia este Maestrul Arsenie Bocancea într-un nou "ambalaj", dar despre "spiridușul" Nelu Gavrilă, a demonstrat că este convins că este vecinul lui și nu același Maestru Arsenie Bocancea într-o altă prezentare.
De altfel, expresia "KGB-boss" cu care "spiridușul" Nelu Gavrilă a apreciat o fotografie a lui Dragomir Lucian, coroborată cu multe alte afirmații făcute în timp, de către prietenii facebook-iști, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea, ar putea fi cauza pentru care am beneficiat de o atenție deosebită din partea celui pe care l-am decretat a-mi fi "ZEUS de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
Deși am tratat aparent cu indiferența și nu am salvat postările "soiridușului" Nelu Gavrilă, specialist în "glume de autobază", acesta a insinuat că, eu aș fi un ajutor de "KGB-boss" și este posibil să am niște conturi ascunse, unde am primit bani pentru prestația mea.
Am meditat destul de mult la această afirmație a "spiridușului" Nelu Gavrilă și am ajuns la concluzia că din invidie pentru șeful lui, Maestrul Arsenie Bocancea, care a pretins că a urmat un curs cu acad. Solomon Marcus(Dumnezeu să-l ierte!), a urmat și el un curs cu prof.dr. Silviu Brebuleț, la școala acestuia de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ, scoală care este în prezent la modă în "Provincia Europeană Vrancea".
Îi mulțumesc pe această cale, fostului prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele, Dragomir Lucian, pentru faptul că, acum în perioada în care Facebook
mi-a interzis 30 zile să mai fac postări, o parte din scrierile pe care
i le-am transmis prin e-mail, le-a postat pe pagina lui de Facebook.
Niciodată nu am dorit să am discuții contradictorii cu Dragomir Lucian, cu privire la cultul lui față de COMUNISM și DICTATORUL Ceaușescu, ci numai doar să facem bârfă la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
Bine ar fi ca Dragomir Lucian să înțeleagă că, în condițiile în care, pentru mine Maestrul Arsenie Bocancea nu mai "prezintă interes operativ", eu nu am timp de bătut apa-n piuă pentru a face unt, unde el este un mare specialist.
Mi-ar
plăcea dacă Dragomir Lucian mi-ar citi scrierile pe care i le transmit
prin e-mail, pentru a vedea în ce condiții, în calitatea lui de om
politic, lider al Partidului Socialist Roman - Filiala Vrancea, mi-ar putea da INDICAȚII PREȚIOASE.
G. Relația cu ex-președintele Marian Oprișan
Când am decis să ridic problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000 se calculează greșit prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun.Focșani, cu o probabilitate destul de mare, am anticipat că se va dispune desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă.
Anticipând acest lucru, mi-am băgat un "AS în mânecă", dar acest "AS" mi-a fost anulat de către procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, care au LEGALIZAT jefuirea abonaților ENET fără gigacalorimetre în iarna 2005-2006.
Înscrisurile legate de această speță au fost postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, iar, în opinia mea, "scheletele care le-au rămas în dulap", celor doi procurori, îi fac INCOMPATIBILI cu calitatea de procuror.
Despre decizia "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", unde "AS-ului" Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și "AS-ului" Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, de
a mi se desface DISCIPLINAR contractul de muncă deoarece mi-am permis
să GÂNDESC, am constatat că a avut cunoștință și Maestrul Arsenie Bocancea.
În condițiile în care Maestrul Arsenie Bocancea este "FANTOMA vie, fără ADN", afirmația acestuia nu reprezintă probă în instanță.
Sunt convins de faptul că ex-președintele Marian Oprișan a avut cunoștință că,
eu am aflat de decizia "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia
Europeană Vrancea", dar probabil că a fost surprins de faptul că
NICIODATĂ nu am strigat "JOS Oprișan!".
Este adevărat că, nici "SUS Oprișan!" nu am strigat, deoarece nu sufăr de "Sindromul Stockholm", ci doar am respect
în relația cu ex-președintele Marian Oprișan, întocmai "REGULA nescrisă a STRĂZII", aspect de care am mai făcut vorbire.
Interesant este faptul că la circa 6 luni de când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul
de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, respectiv în primăvara
anului 2007, am fost convocat la Primăria Focșani pentru o discuție.
M-am prezentat la data și ora la care am fost convocat la Primăria Focșani, ocazie cu care consilierii din CL Focșani, Sandu Paroiu și Ion Vlase, "m-au prelucrat", spunându-mi că primarul Decebal Bacinschi îmi va face o propunere, pe care să nu o refuz.
Am promis că nu voi refuza propunerea, iar atunci când a venit primarul Decebal Bacinschi, acesta m-a întrebat:
"Băi, tu ce vrei de la mie ?"
Răspunsul meu a fost: "În numele a circa 700 de focșăneni, doresc structura de preț a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani."
Primarul Decebal Bacinschi, surprins de răspunsul meu, care probabil se aștepta să spun că doresc un loc de muncă, mi-a replicat, "Dar prețul la fetițe pe centură nu-l vrei?"
Când am auzit de o astfel de ofertă, am fost mai mult decât incantat, iar întrevederea s-a terminat cu zâmbetul pe buze.
Recunosc că, dl.Sandu Paroiu, mi-a spus că, "Primarul Decebal Bacinschi
trebui să-mi ofere postul de consilier pe probleme de energie și nu
prețul la fetițe pe centură", dar eu m-am făcut că nu am auzit.
Acest aspect este posibil, să-l fi deranjat foarte tare pe ex-președintele Marian Oprișan, iar acesta a procedat în consecință.
Eu am simțit pe propria piele ce a însemnat "MITUL Oprișan", dar am preferat să trăiesc 4 din munca de salahor, decât să renunț la NENEGOCIABILITATEA în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
În ceea ce privește ESCROCHERIA de la CUP Focșani, eu am discutat în particular cu foarte multe persoane, dar
așa cum am precizat sunt setat sa uit, tot ceea ce discut cu caracter
particular sau neoficial, dar când este vorba de înscrisuri orice mică
greșeală este speculată la maxim.
Precizez că, am dat câteva PROBE de LUCRU - publice, ocazie cu care diverși politicieni mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", în confruntare cu mine, au "rămas fără aer".
De altfel, în scrierea "TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"", pe care cu ocazia Zilei Îndrăgostiților (14.02.2021), am transmis-o prin mail la circa 100 de persoane, consider ca am fost FOARTE CLAR.
În
prezent fac un studiu în rândul celor circa 100 de destinatari al
scrierilor mele, transmise prin e-mail și pe care îi întreb,
-
Dacă în liceu ați fi urmat un curs de "Educație civică", ca cel predat la Școala Neculai Jechianu și nu socialism științific așa cum ați urmat (sau nu au urmat nimic, după caz), cum ați fi stat acum la capitolul CURAJ CIVIC?
Cu regret constat că mulți dintre cei cărora le adresez această întrebare, IAU POZIȚIA STRUȚULUI.
Amintesc că, în ceea ce-l privește pe ex-președintele Marian Oprișan, de peste doisprezece ani îi tot spun:
a. "Prietena mea CRIZA (economică) este mai tare decât orice femeie din viata Domniei sale";
b. "Atunci când va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din Țara Vrancei, aș vrea să beau un șpriț cu Domnia sa".
Dacă
de afirmația de la punctul "a" ex-președintele Marian Oprișan nu s-a
convins până acum câtă dreptate am avut, se va convinge în curând.
În ceea ce privește afirmația de la punctul "b", aceasta este valabilă și în prezent.
MESAJ pentru Maestrul Arsenie Bocancea
Maestre,
Cei șapte ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC pe care i-am avut cu tine, îmi dă posibilitatea ca după două-trei schimburi de replici facebook-iste, cu o probabilitate destul de mare, să te identific, indiferent de "numele de cod" pe care îl adopți.
Așa stand lucrurile, din punctul meu de vedere, tu și "spiridușul" Varzaru Felicia sunteți doi în unu, iar dacă îl am în vedere și pe "spiridușul" Nelu Gavrilă, pot afirma fără teama de a greși că "sunteți trei în unu".
Plecând de la această convingere a mea, am să citez un schimb de replici facebook-cist, unde replica mea am dat-o prin intermediul lui Dragomir Lucian.
Citez:
Dragomir Lucian a postat în data de 15.02.2021, pe pagina lui de Facebook informația, "Sfatul zilei: Privește întotdeauna înainte către ceea ce poți să faci. Nu privi înapoi către ceea ce nu poți să schimbi."
Varzaru Felicia
"Domnul Grosu trebuie neapărat să citească această postare."
"Domnul Grosu trebuie neapărat să citească această postare."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, sigur o citește dar simte cred un gust amar și își da seama că era mai liber în socialism. După experienta cu desfăcutul contractului de muncă unilateral, ar fi trebuit să îi vină mintea la cap și să nu confunde libertatea cu anarhia."
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian Domnule, domnul în cauză are atâta venin în suflet încât nu poate să fie rațional, așa cum v-ați dori. Abia aștept momentul revenirii, să-l văd cum se va manifesta."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, oare de ce ?"

"Varzaru Felicia; "Buna seara! Lucian te rog să-i spui "spiridușului"
care a făcut comentariul, citez, "Varzaru Felicia
Domnul Grosu trebuie neapărat să citească această postare.", că după ce mi-a blocat Facebook-ul 30 de zile, este cam de PORC, să-mi mai facă recomandări. Toate cele bune!" - Ulise Grosu
Varzaru Felicia"Varzaru Felicia; "Buna seara! Lucian te rog să-i spui "spiridușului"
care a făcut comentariul, citez, "Varzaru Felicia
Domnul Grosu trebuie neapărat să citească această postare.", că după ce mi-a blocat Facebook-ul 30 de zile, este cam de PORC, să-mi mai facă recomandări. Toate cele bune!" - Ulise Grosu
"Dragomir Lucian; Ciudată prietenie. Nu ați sesizat atitudinea mârlănească pe care a avut-o domnul Grosu în relația cu dumneavoastră, nu ați sesizat că sunteți folosit? Domnule, putină demnitate ....."
Dragomir Lucian
"Varzaru Felicia, vreau să îl aduc pe calea cea bună, este și el un suflet rătăcit ca noi toți de altfel. Pilda cu și celalalt obraz."
Despre fostul meu prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele Dragomir Lucian, mi-ar plăcea să cred că am fost FOARTE CLAR cu el la punctul "F" și pe cale de consecință, să înceteze cu afirmații de genul,
"Varzaru Felicia, vreau să îl aduc pe calea cea bună, este și el un suflet rătăcit ca noi toți de altfel. Pilda cu și celalalt obraz."
Dacă voi corobora, întinerirea cu 30 ani la care te-am supus, cu DIVERSIUNEA de doi bani la care a apelat "spiridușul" Varzaru Felicia cu care l-a "trombonit" pe Dragomir Lucian, citată în dialogul facebook-cist citat mai sus, constat că te-am adus în situația de a da în mintea copiilor.
Acțiunea prin care "spiridușul" Varzaru Felicia i-a determinat pe CIRCARII POLITICI, Gurguiatu
Sandu și Dan Butnaru, să mă bălăcărească pentru a mă determina să le
spun câte o "vorbă de duh", iar urmare al acestui fapt, să-mi fie blocat
contul de Facebook, timp de 30 zile, a avut ca efect "tăiatul crengii de sub picioare".
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Mesajul "spiridușului" Varzaru Felicia pe care mi l-a transmis în data de 17.02.2021, citez:
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Bună dimineața, domnule Grosu. Nu ați făcut recurs?.... poate ."
Probabil că, "spiridușul" Varzaru Felicia s-a referit la spectacolul de PROSTIT PROȘTII dintre majoritatea din CL Focșani și primarul Cristi Valentin Misăilă.
Deși ai afirmat
"Bun profesor, prost elev!", atunci când i-am adus elogii profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", te asigur că nu am să-mi decepționez profesorul.
b. Păstrând tradiția "CAREURILOR de AȘI" și în prezent am un "CAREU de AȘI" format din prieteni facebook-iști de 5 stele, a căror nume de cod consider că nu interesează pe nimeni.
În ciuda postărilor mai mult decât "spumoase" pe care le fac cei patru AȘI facebook-iști de 5 stele, nimeni nu le smulge niciun emoticon zâmbăreț, iar acest aspect mă amuză.
Blocându-mi-se numărului de telefon fără niciun motiv, mi s-a părut interesantă precizarea "spiridușului" Varzaru Felicia, citez:
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian, Tot nu am înțeles cum de v-a blocat cartela telefonică. Faceți-vă abonament, nu mai umblați cu cartele Prepay."
"Dragomir Lucian, Tot nu am înțeles cum de v-a blocat cartela telefonică. Faceți-vă abonament, nu mai umblați cu cartele Prepay."
Menționez că, eu nu am avut cartelă Prepay, ci o cartelă normală pe care am cumpărat-o cu buletinul.
Ceea ce mi-am propus să realizez, urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC pe care l-am avut cu tine, am realizat întocmai, după cum urmează:
a. Am bătut ȘAUA ( "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), pentru a înțelegea IAPA (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea), iar rezultate sunt peste așteptări.
Este adevărat că nimeni nu mai înțelege nimic, cu privire la relația dintre noi, dar acest aspect nu este treaba mea, ci a membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
b. L-am determinat pe postacul "orion" să ajungă la concluzia că, s-a înșelat amarnic atunci când a mi-a spus, "Deoarece tot ceea ce ști postezi pe blog, nu prezinți interes operativ."
Faptul că, ai umblat atâta timp după "cai morți ca să le iei potcoavele", m-a făcut să cred ca după cursul pe care l-ai urmat cu acad.Solomon Marcus, despre care ai afirmat că, "deși era un curs greu, la modul în care l-a predat acad. Solomon Marcus, oricât de prost ai fi fost, tot înțelegeai ceva", ai simțit nevoia să urmezi și un curs de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ cu doctorul în psihologie, prof. Silviu Brebulet.
c. Eu am făcut tot ceea ce a depins de mine, pentru a demonstra că postacul "orion"
este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR în
lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", Măgarul
Troian de Țara Vrancei.
Se știe că, măgarul deși este cel mai MESERIAȘ din regnul animal, are și apucături specifice, iar aceste caracteristice sunt valabile și în cazul "Măgarului Troian de Țara Vrancei".
În aceste condiții, este posibil să mai ai un moment de LUCIDITATE, ca atunci când te-ai întrebat retoric, "Cum
poate cineva care susține doar două probleme tehnico-economice de
interes public, să fie AGENT de INFLUENȚĂ", și să contați că te "afli în
mijlocul unei arături".
Mi-ar plăcea, ca să nu te rezumi numai la "PROFESIONALISMUL" pe care ți l-ai demonstrat cu ocazia detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour Focșani, din data de 08.09.2016, când în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan ați decretat Focșaniul ca fiind NOUL Caracal al Rominei și să-ți demonstrezi PROFESIONALISMUL în speța Mr.Gh.Pastia.
NOTA: Dacă scrierea vi s-a părut interesantă, rog să o redistribuiți la cunoscuți!
18.02.2021 Ulise Grosu
Anexa 3
DECLARAȚIE de DRAGOSTE adresată, primarului Cristi Valentin Misăilă, viceprimarilor, Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu, și consilierilor din CL Focșani
MOTTO: "Statul
nu are niciodată altă sursă de venit în afara banilor pe care oamenii
îi câștigă ei înșiși. Dacă statul dorește să cheltuie mai mult, o poate
face numai sifonând economiile d-voastră sau taxându-vă mai mult. Și nu este o gândire sănătoasă că altcineva va plăti Acel altcineva sunteți d-voastră. Nu există "bani publici", ci numai banii plătitorilor de taxe și impozite." - ADEVĂR FUNDAMENTAL
precizat de Margaret Thatcher
Am citat ADEVĂRUL FUNDAMENTAL precizat de
Margaret Thatcher, ca motto pentru acest mesaj, deoarece maxima comunistă "al tuturor și al nimănui", a
fost exploatat la maxim în cei 31 de ani de "democrație originală", în
ceea ce unii au numit "Provincia Europeană Vrancea", iar rezultatele se
văd.
Nu
lipsit de importanța este faptul că, dacă până în anul 1990,
jud.Vrancea era pe locul 23-25 "în întrecerea socialistă la producția
industrială și agricola", astăzi Țara Vrancei a ajuns să fie una dintre cele mai sărace zone ale României.
Emblematic
pentru "Provincia Europeană Vrancea" mi se pare faptul că,
Intreprinderea Chimica Mărășești nu fost distrusă de Două Războaie
Mondiale, însă "democrația originală" postdecembristă a ras-o de pe
suprafața pământului, făcând din zona Mărășești una dintre cele mai sărace zone ale României.
După ce "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde "AS-ului" Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și "AS-ului" Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele,
a decis că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă,
deoarece mi-am permis să GÂNDESC, am declanșat lupta împotriva
"Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care îl consider un
"SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC", copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central.
Cu ocazia Zilei Internazionale a Cititului Împreună, din data de 10.02.2021, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", a cărui titlu mă scutește de orice comentariu.
Ziua
americănească a îndrăgostiților din data de14.02.2021, mi s-a părut cea
mai recomandată ca să le trimit prin e-mail, celor circa 100 de
persoane în majoritate, cu domiciliul în mun.Focșani, scrierea "TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"".
De Dragobete am avut în plan să transmit un MESAJ PUBLIC adresat primarului Cristi Valentin Misăilă, viceprimarilor, Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu, și consilierilor din CL Focșani.
Ca lucrurile să fie foarte clare, în data de 18.02.2021, am considerat
că se impune să transmit prin e-mail celor circa 100 de destinatari,
scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI".
Menționez că, printre destinatarii scrierilor mele se află și actuala conducere a CL Focșani, dar și anumiți consilieri din CL Focșani.
Deși focșănenii le-au dat votul ca să-i reprezinte în CL
Focșani, eu nu-mi permit să stric orzul pe gâște și să-mi trimit prin
e-mail scrierile unor consilieri precum, Radu Nițu, Șelaru Aurel sau
Gongu Emanuel.
Mult timp m-am întrebat, de ce în condițiile în care Țara Vrancei a fost printre ultimele redute câștigate de comuniști, vrâncenii
au stat pasivi la JEFUIREA unităților economice din județ, iar
focșănenii s-au comportat și se comportă ca niște "GĂINI ale lui
Stalin"?
Faptul că în anul 2008, când am candidat ca independent, pentru un post de consilier în CL Focșani, circa 30% din focșănenii pe care am încercat să-i conving să mă voteze, m-au întrebat "Decât să-mi dați o hârtie nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei", mi-a dat seama de efectul NEFAST al COMUNISMULUI, care i-au făcut pe români să creadă că banii pică din cer și nu se adună așa cum a
precizat de Margaret Thatcher în
ADEVĂRUL FUNDAMENTAL pe care l-am citat ca motto.
După ce am început să o fac pe profesorul și am constatat că 80% dintre profesorii vrânceni sunt convinși de faptul că banii pica din cer și habar nu au de ADEVĂRUL FUNDAMENTAL
precizat de Margaret Thatcher, am ajuns la concluzia că ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ au contribuit decisiv la ÎNDOBITOCIREA poporului român.
Plecând de la această concluzie, am afirmat că în Țara Vrancei au existat trei tipuri de școli și anume:
a. Școala Neculai Jechianu
Aceasta scoală îi învăța pe elevi să trăiască în lumea reală și a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice;
b. Școala de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea
Aceasta scoală a început să funcționeze în Țara Vrancei, imediat după LOVITURA de STAT din Decembrie "89 și a căror PRINCIPII au fost aplicate întocmai în practică în cei 31 de ani de "democrație originală", iar rezultatele se văd;
c. Școala de TRĂIT în LUMEA VIRTUALA Silviu Brebuleț
Aceasta scoală este în prezent la mare modă în Țara Vrancei, iar, în opinia mea, actualul inspector general al ISJ Vrancea, Daniela Gabriela Marchitan, este un mare fan al acestei școli.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că principala preocuparea a inspectorului general de la ISJ Vrancea, Daniela Gabriela Marchitan este să verifice pagina de Facebook a colegilor, iar din postările pe care aceștia le fac, ar rezulta PROFESIONALISMUL inspectorilor de la ISJ Vrancea.
Conform presei, d-na inspector general Daniela Gabriela Marchitan a semnat un contract pentru ca profesorii vrânceni să se instruiască în NUMEROLOGIE, urmând probabil, ca în viitor aceștia să se inițieze în CHIROMANȚIE și în GHICIT cu CĂRȚI de TAROD.
Din punctul meu de vedere, deoarece d-na
inspector general Daniela Gabriela Marchitan, în calitate de profesor
de matematică, nu a putut să le explice colegilor consilieri PNL din
legislatura trecută a CL Focșani, problemele de matematică aferente problemelor tehnico-economice de interes public, susținute de mine, o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL.
Este adevărat că d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan i-a reproșat unui coleg că-și permite să vorbească cu mine, pe motiv că, aș putea fi CIUMAT, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
După șapte ani, perioada în care am încercat să explic la diverși inspectori școlari de la ISJ Vrancea, eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, vorbind practic ca la gard, se pare că, în sfârșit, am întâlnit un inspector de la ISJ Vrancea, care a înțeles eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu.
Legat de această muncă a mea de a scoate în evidență eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, cel mai simpatic a fost inspectorul general adjunct, actualmente consilier PSD în CL Focșani, prof. Șelaru Aurel.
Deși i-am explicat la modul concret, eficienta practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, inspectorul general adjunct Șelaru Aurel a pretins că nu a avut timp să citească respectiva programa școlară, dar în schimb a avut timp să-i raporteze Maestrului Arsenie Bocancea despre discuția noastră.
Despre ceea ce a însemnat efectele NEFASTE ale COMUNISMULUI, am să prezint trei aspecte:
a. „Pe Vasile Voiculescu l-au luat într-o noapte, din casa ticsită de cărţile sale dragi. Avea 74 de ani şi era vinovat că scria poezie religioasă şi că primea oaspeţi împreună cu care discuta despre ortodoxie şi literatură. A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plîns nici de foame, nici de puroaie, iar trupul îi ajunsese aproape numai duh. A făcut cancer şi l-au eliberat, să-şi mai vadă familia... Pe vremuri, bărbaţii acestui neam (Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache, Mircea Vulcănescu ș.a.) se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă şi erau gata să moară pentru un semen. Acum se vaită la televizor că nu mai pot fura.” - Mihnea Măruţă.
b. Ziarul Cotidianul din data de 20.02.2021, a publicat editorialul lui Cornel Nistorescu "Hai-da, hai-da, hai-da!"
Citez:
"Ziua
Națională Constantin Brâncuși are o agendă care te copleșește. Pe
măsură ce producția artistică din România se diminuează și se pierde în
ton minor, se înmulțește numărul comemorărilor și al evenimentelor
dedicate, mai ales lui Eminescu și Brâncuși. Poate că este un semn al
unei anume vinovății culturale. În interviul din 1930, publicat în
ziarul Curentul, Constantin Brâncuși spunea ziaristei Apriliana Medianu că nu se mai poate întoarce și că nu vrea să ia comenzile nimănui. Iar despre artă formula cîteva considerații de mare profunzime, valabile peste decenii:„Arta nu s-a desvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creiază prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut”(…)
„Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebue să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel isbutim să descoperim frumosul”.
Nu mă pot abține să nu reproduc și un alt pasaj din interviul luat în 1930, pe care îl republicăm, în întregime, în Cotidianul de astăzi:
”Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv?
Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare.
Parisul e o cetate universală…
Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm!”
Să fi presimțit Brâncuși celebra ședință a Academia RPR, cu „Gh. Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu şi tov. Geo Bogza, prof. Al. Graur, prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Perpesicius şi K.H. Zambaccian?
Și care conclav de la Academie avea să intre în cel mai jenant inventar de prostii comise la porțile eternității:
”Tov. Acad. Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul, şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu precizează că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi.
Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă”.
c. Jurnalistul Radu Borcea a scris cartea "Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat" la a cărei lansare am fost și eu.
În timpul lansării am răsfoit cartea în cauza și am citit DRAMA prin care a trecut copilul Radu Borcea, care crescuse un mânz căruia îi dădea zahar, iar la COLECTIVIZAREA FORȚATĂ, părinților acestuia i-a fost confiscați caii și mânzul.
Mult
timp copilul Radu Borcea s-a dus în țarcul unde era închis mânzul lui,
care slăbea văzând cu ochii, iar la un moment dat nu l-a mai găsit în
respectivul țarc.
De
asemenea, în carte se face vorbire despre faptul că fratele bunicului
din partea mamei al jurnalistului Radu Borcea a făcut armata la
"călărași cu schimbul", aceasta însemnând că a mers să facă armata cu
calul personal.
Din punctul meu de vedere, numai titlul cărții
"Colectivizarea sufletelor sau Memoria pământului confiscat" spune multe, în legătură cu răul făcut de COLECTIVIZAREA FORȚATĂ în România, iar efectul se vede acum, după 31 de ani de "democrație originală".
Oamenii
de cultură mioritici de "Provincia Europeană Vrancea" care au fost
aduși de jurnalistul Radu Borcea să vorbească despre carte, ori nu au
înțeles nimic din cartea în cauză, ori nu au citit-o.
Practic,
acești oameni de cultură mioritici de Provincia Europeană Vrancea, în
expunerile lor despre cartea jurnalistului Radu Borcea, băteau câmpii
așa cum băteau câmpii "academicienii" anilor '50, care au decis să
refuze donația făcută de Constantin Brâncuși și de care am amintit la
punctul "b".
În cele ce urmează, am să prezint câteva informații de presă și facebook-ciste, care din punctul meu de vedere, spune totul despre DISPREȚUL D-voastră față de banul public și față de cei care v-au votat.
1. Un consilier local a atacat viceprimăriţele din Focşani pentru faptul că nu au copii.
Borcea Stefan
Emanuel Gongu este consilier local PSD Afirmaţiile au fost făcute în cadrul şedinţei extraordinare convocată de primarul municipiului, şedinţă care nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Viceprimarii Focşaniului se pot apuca de treabă. Secretarul a comunica... Gestul inelegant al primarului Focşaniului după alegerea celor două vi... Focşaniul are viceprimari de la PNL şi USR-PLUS. Cine sunt doamnele ca... Şedinţa de îndată convocată marţi seara de primarul Cristi Misăilă pentru miercuri dimineaţa, la ora 9.00, nu s-a mai desfăşurat, din lipsă de cvorum, după ce consilierii locali PNL-USR-PLUS au absentat. Aceştia din urmă spun că au convenit cu primarul ca această şedinţă să fie mutată vineri, pentru ca proiectele să fie discutate în prealabil, dar edilul s-a sucit în ultimul moment. Misăilă a venit cu un val de critici la adresa aleşior din majoritate, lucru pe care l-au făcut şi consilierii PSD prezenţi în sală. Unul dintre cei mai vehemenţi dintre ei a fost Emanuel Gongu, care a trecut la un atac la persoană la adresa celor două viceprimăriţe care nu au venit la şedinţă, deşi se aflau în birourile pe care le-au preluat încă de dimineaţă, cu ocazia primei lor zile de muncă în instituţie după alegerea în noua demnitate. Potrivit acestuia, unul dintre proiecte făcea referire la achiziţionarea unei centrale termice pentru o grădiniţă din Focşani, unde copiii ar sta în frig. „Dimitriu şi Tătaru nu au copii, nu ştiu ce e aia să fii părinte. Noi ştim ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalţi. Asta înseamnă să i se dea puterea unui om fără inimă, fără suflet şi ghidat de rău în viaţă”, a spus Emanuel Gongu.
2. Alexandra Tătaru
18.02.2021
Nu susțin dezinformarea sau manipularea directă ori mediatică pe raport inechitabil de forțe. Puterea totală nu există într-o democrație ci doar în autocrație. Nu suntem în Coreea de Nord, nici în România Socialistă. Slavă Domnului! Istoria politică ne-a demonstrat că "un om neinformat este ușor de manipulat". Știați că adevărul este mereu la mijloc? Ori, în cazuri sensibile, ar trebui să nu fie ascultat dintr-o direcție unică? P.S. Deșertificarea se poate stopa cu bariere/perdele forestiere, blocajul administrativ poate fi prevenit mult mai simplu. Știți care? Aflați din declarația mea de azi...

3. Viceprimarul Ana Maria Dimitriu îl acuză pe primarul Misăilă de minciună în problema încălzirii de la Creșa Nr. 1 Focșani. Replica primarului
Ziarul de Vrancea
19 feb 2021
Viceprimarul Ana Maria Dimitriu îl acuză de minciună, pe primarul Misăilă, în invocata problemă a încălzirii de la Creșa nr 1 Focșani, după ce a făcut o vizită la fața locului joi dimineață 18 februarie 2021 împreună cu o echipă de specialiști de la firma consilierului local PNL Costel Bîrsan.La scurt timp de la apariția în spațiu public a acuzației, primarul Focșaniului Cristi Valentin Misăilă a venit cu replica sa.Puteți citi totul în articolul de mai jos
Vezi replica primarului Misăilă la acuzațiile viceprimarului Ana Maria Dimitriu tot în acest articol
In ședința „de îndată” de miercuri, 17 februarie 2021, primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii PSD i-au acuzat pe colegii lor, consilierii PNL și USR, că nu sunt interesați de problemele focșănenilor. Unul dintre exemple date pentru a dovedi acest dezinteres a fost situația concretă de la Creșa nr 1 Focșani, unde copiii, educatoarele și angajații stau în frig, conform primarului și grupului de aleși locali focșăneni PSD, pentru că centrala termică este stricată și trebuie alocați bani prin Consiliul Local pentru repararea acesteia. Astăzi, însă, joi 18 februarie 2021, dimineață, au părut informații noi despre această speță. S-a întâmplat după ce viceprimarul Ana Maria Dimitriu și consilierul local PNL Costel Bîrsan au ajuns personal, la Creșa Nr.1 din Focșani pentru a verifica la fața locului realitatea.
Conform precizărilor făcute după vizita menționată de cei doi, (viceprimarul Dimitriu și consilierul Bîrsan), când au ajuns la creșă, au constatat o altă realitate decât aceea prezentată ieri de primarul Misăilă și grupul de consilieri locali focșăneni PSD în timpul și după ședința ” de îndată” a CL.
Iată ce spunea primarul Misăilă ieri despre situația de la Creșa nr 1 Focșani pe contul de facebook
Ce au constatat astăzi joi 18 februarie 2021 viceprimarul Ana Maria Dimitriu și consilierul local PNL Costel Bîrsan , la Creșa Nr.1 din Focșani
”Am venit aici și cu doi angajați de la firma mea, crezând că sistemul de încălzire este stricat, iar copiii și educatoarele stau în frig, așa cum au afirmat primarul Misăilă și consilierii PSD. Când am ajuns, am văzut că centrala funcționează, caloriferele sunt calde și nimeni nu stă în frig. Am constatat că ar fi nevoie de niște reparații, dar nu trebuie să aloce Consiliul Local bani pentru aceste lucruri. Sunt niște reparații curente, de care trebuie să se ocupe aparatul tehnic de execuție din subordinea primarului.”, a declarat consilierul liberal Costel Bîrsan.
”La Creșa Nr.1, centrala termică funcționează, caloriferele sunt fierbinți! Mulțumesc echipei domnului Bîrsan, care a constatat acest lucru! #Fărăminciuni, domnule primar!”, a scris, pe contul său de facebook și viceprimarul municipiului Focșani Ana-Maria Laura Dimitriu
Actualizare știre 18.02.2021 ora 12:00-Ce spune primarul municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă după ce a aflat de acțiunea de astăzi dimineață a viceprimarul Ana Maria Dimitriu și consilierul local PNL Costel Bîrsan , la Creșa Nr.1 din Focșani
”ADEVĂRUL! În data de 15.02.2021, personalul de serviciu de la Creșa Nr. 1 Focșani a constatat încă de la prima oră că centrala NU mai funcționează.
În urma controlului efectuat în aceeași zi, inginerul de service a constatat că există un defect major care impune înlocuirea unei piese foarte scumpe sau înlocuirea întregii centrale.
Serviciul Creșe a anunțat în mod operativ în data de 16.02 Primăria despre această situație, drept pentru care am propus în proiectul de repartizare a excedentului bugetar alocarea unei sume pentru achiziționarea unei centrale noi.
Ca urmare a absenței consilierilor USR-PNL, banii necesari nu au putut fi alocați, ceea ce a avut ecou în presa locală și națională.
În aceste condiții, domnul Cătălin Drăguleanu, Directorul firmei Ariston Thermo România SRL și-a exprimat intenția de a sponsoriza Creșa Nr 1 Focșani cu o centrală termică Genus Premium Evo HP 65 NOUĂ. Deși pentru această problemă nu am găsit înțelegere, așa cum ar fi fost normal, la majoritatea din Consiliul Local, mă bucur că în mediul privat există oameni cu suflet mare și cu o capacitate de înțelegere peste nivelul grupului de consilieri locali USR-PNL.
Fiindcă circul și minciuna sunt singurele arme ale PNL, în mod abuziv, consilierul local Bîrsan și viceprimarul Dimitriu s-au prezentat în dimineața acestei zile cu o „echipă” să verifice starea centralei actuale, acuzând faptul că specialistul, care a evaluat din punct de vedere tehnic, a mințit, atrăgând implicit și Creșa într-un joc politic murdar. În altă ordine de idei, se remarcă faptul că viceprimarul Dimitriu și-a încălcat atribuțiile încă din prima zi de muncă, întrucât “controlul” efectuat împreună cu colegul de partid nu reprezintă decât un abuz, care cu sigurață nu va rămâne nesancționat.
Țin să mulțumesc, atât în nume personal cât și în numele tuturor părinților micuților de la Creșa Nr 1, domnului Director Cătălin Drăguleanu pentru gestul său, iar focșănenilor le transmit faptul că voi continua să lupt pentru ADEVĂR și pentru ca acest oraș să fie așa cum ne dorim cu toții!
Primar

Cristi Valentin Misăilă”
4. Circula pe net. informația "Consilierii PNL spun că primarul Focșaniului vrea să se împrumute în loc să atragă fonduri europene".
"Alexandra Tătaru (USR) și Ana Maria Dimitriu (PNL) au fost votate ca viceprimari, au și birouri puse la punct la parterul Primăriei Focșani, probabil și proiecte de dus la capăt; dar altele par a fi prioritățile liberalo-useriste în acest moment.
În ședința ordinară din 24 februarie, ca un cadou de Dragobete, doamnele viceprimar ar putea primi în sfârșit birourile pe care și le doresc și nu pe cele care le-au fost puse acum la dispoziție. Majoritatea formată din consilierii PNL și USR-PLUS a revenit cu proiectul privind stabilirea destinației birourilor situate în clădirea Primăriei municipiului Focșani – camerele 107, 108, 109 și 110, pentru organizarea cabinetelor viceprimarilor în întreg mandatul 2020 – 2024, după ce, într-o ședință anterioară, liberalul Costel Bîrsan venise cu această idee.
Pe atunci nu exista un raport în spatele proiectului și așa inițiativa a picat, însă de această dată există un referat întocmit de secretarul general al municipiului, concluzia fiind aceea că nu poate fi avizat favorabil! În documentul semnat de Marta Carmen Ghiuță se arată că „excede competențelor stabilite în sarcina consiliului local în OUG 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu precizarea faptului că lipsa avizului de legalitate nu exclude posibilitatea dezbaterii și aprobării proiectului de hotărâre”.
Citez:
Consilierul PNL Nicu Tănase a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că investițiile despre care primarul Cristi Misăilă
spune că au fost blocate au fost de fapt aprobate în cadrul ședinței
Consiliului Local din 28 ianuarie. Președintele PNL Focșani a declarat
că noua majoritate susține investițiile prin fonduri nerambursabile, nu
prin credite, așa cum și-ar dori primarul Focșaniului.
Utilizarea excedentului bugetar a provocat un adevărat scandal între
PSD și majoritatea din Consiliul Local, iar edilul municipiului a
anunțat că a emis ordine de sistare a lucrărilor la investiții din
cauza blocajului.
”Primarul Cristi Misăilă, în loc să acceseze fonduri europene, cum fac majoritatea orașelor din România, face credite, înglodând focșănenii în datorii pe care ar trebui să le plătească următoarele generații. Domnului Misăilă nu îi plac fondurile europene pentru că este complicat să mulțumească pe toată lumea în timp ce îndatorează focșănenii cu o sumă de până la 140 de milioane de lei. Împrumuturi ar putea să facă oricine pe spatele focșănenilor. Nu a fost în stare să cheltuiască toți banii pe care i-a dat anul trecut Guvernul PNL și a rămas cu un excedent de aproape 7 milioane de lei. Împrumuturi pe dobânzi mari a putut să ia, dar fonduri europene nu, pentru că acestea sunt verificate la sânge”,a declarat Nicu Tănase.
Consilierul PNL a arătat că majoritatea din Consiliul Local are ”ușa deschisă” pentru primar, pentru a discuta despre proiectele de investiții.

5. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 19.02.2021, a publicat articolul "Preocupările doamnelor viceprimar de la PNL și USR: selfie în fața secției de contencios administrativ, birouri cu baie și anticameră",
Citez:"Alexandra Tătaru (USR) și Ana Maria Dimitriu (PNL) au fost votate ca viceprimari, au și birouri puse la punct la parterul Primăriei Focșani, probabil și proiecte de dus la capăt; dar altele par a fi prioritățile liberalo-useriste în acest moment.
În ședința ordinară din 24 februarie, ca un cadou de Dragobete, doamnele viceprimar ar putea primi în sfârșit birourile pe care și le doresc și nu pe cele care le-au fost puse acum la dispoziție. Majoritatea formată din consilierii PNL și USR-PLUS a revenit cu proiectul privind stabilirea destinației birourilor situate în clădirea Primăriei municipiului Focșani – camerele 107, 108, 109 și 110, pentru organizarea cabinetelor viceprimarilor în întreg mandatul 2020 – 2024, după ce, într-o ședință anterioară, liberalul Costel Bîrsan venise cu această idee.
Pe atunci nu exista un raport în spatele proiectului și așa inițiativa a picat, însă de această dată există un referat întocmit de secretarul general al municipiului, concluzia fiind aceea că nu poate fi avizat favorabil! În documentul semnat de Marta Carmen Ghiuță se arată că „excede competențelor stabilite în sarcina consiliului local în OUG 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu precizarea faptului că lipsa avizului de legalitate nu exclude posibilitatea dezbaterii și aprobării proiectului de hotărâre”.
.............................. .............................. .........."
6. EVZ.ro din data de 19.02.2021 Soția președintelui PSD Vrancea acuzată că a lovit o colegă.
Soția președintelui PSD Vrancea, Nicușor Halici (foto), a fost implicată într-o bătaie cu o colegă de serviciu. Adriana Halici lucrează ca secretar la o primărie de comună din județul Vrancea.
Incidentul a avut loc joi după amiază, spre finalul programului de lucru. Scandalul a pornit, conform informațiilor furnizate de poliție, de la soția președintelui PSD Vrancea. Aceasta a agresat-o pe colega sa, angajată la Serviciul de Stare civilă. Femeia agresată a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția poliției.
Polițiștii care au venit la Primărie au făcut primele cercetări și au întocmit dosar penal pe numele Adrianei Halici. Ea este acuzată de agresiune de angajata primăriei Păulești.
„În cursul zilei de astăzi, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi de către o femeie, de 28 de ani, din comuna Păuleşti, cu privire la faptul că a fost agresată fizic şi verbal de către o altă femeie. Aceasta este în vârstă de 39 de ani”, se arată în comunicarea transmisă de IPJ Vrancea.
Poliția a întocmit dosar penal
Potrivit sursei citate polițiștii ajunși la fața locului le-au separate pe cele două femei și au stabilit cauzele scandalului.
„Echipajul de poliţie sosit la faţa locului a constatat faptul că între cele două persoane ar fi avut loc un conflict spontan, în urma căruia apelanta ar fi fost agresată fizic şi verbal de către o femeie în vârstă de 39 de ani. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal întocmit, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.”, se arată în comuncarea poliției.
Soția președintelui PSD Vrancea acuzată că a lovit o colegă
Adriana Halici este soția deputatului PSD Nicușor Halici. Acesta este un apropiat al fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. De altfel, Nicușor Halici a preluat mandatul de președinte al PSD Vrancea, de la Oprișan, după alegerile locale.
Marian Oprișan a fost înlocuit din funcție după ce a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean. El a intrat în conflict cu conducerea centrală a PSD și a fost eliberat din funcție. Oprișan l-a lăsat în locul său pe Nicușor Halici.

"Având în vedere că doamna este secretara primăriei, deci ,funcționar public și fapta s-a întâmplat în timpul exercitării serviciului, încadrarea juridică corectă ar fi cea de purtare abuzivă, prevazuta de art. 296 CP. Dar acest lucru îl va stabili procurorul. Problema este ca la art 193 CP trebuie plângere prealabilă, la cealaltă (art. 296 CP), nu."

7. Schimb de replici facebook-ist între "spiridușul" Varzaru Felicia și Dragomir Lucian, în condițiile în care, suspectez că din cauza Maestrului Arsenie Bocancea, pe care îl consider șeful "spiridușului" Varzaru Felicia, mi s-a interzis timp de 30 de zile să mai fac postări pe Facebook.
Urmare a bârfei la care m-au supus "spiridușul" Varzaru Felicia și Dragomir Lucian, am transmis un "MESAJ adresat specialistei în "FRECȚII la PICIOARE de LEMN", Varzaru Felicia", care a rămas fără replică.
Citez:
Varzaru Felicia (18.02.2021)
"Dacă domnul Grosu este cel mai bun prieten al dumneavoastră........ce naiba o fi mai însemnând prietenia.?"
Dragomir Lucian
"Despre prietenie
Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…
Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…
Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.
Dacă într-o zi nu ai chef sa asculți pe nimeni, caută-mă…
Promit să tac oricât vrei.
Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…
Vino repede să mă vezi…
Poate eu am nevoie de tine."-

Marin Soresc"
Varzaru Felicia
"Dragomir Lucian; Dacă dumneavoastră credeți că vă veți găsi consolarea în persoana domnului Grosu, credeți-mă ,ați îmbătrânit de pomană. Este tipul de om pe care dacă nu-l lași să..... ,nu te lasă să trăiești. Altruismului dumneavoastră i se opune egoismul sau patologic. Speranțele deșarte sunt izvorul nefericirii."

MESAJ adresat specialistei în "FRECȚII la PICIOARE de LEMN", Varzaru Felicia
Stimată Doamnă,
Calitatea Domniei voastre de "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, mă obligă să vă răspund punctual la comentariul:
"Dragomir Lucian; Dacă dumneavoastră credeți că vă veți găsi consolarea în persoana domnului Grosu, credeți-mă ,ați îmbătrânit de pomană. Este tipul de om pe care dacă nu-l lași să..... ,nu te lasă să trăiești. Altruismului dumneavoastră i se opune egoismul sau patologic. Speranțele deșarte sunt izvorul nefericirii."
"Dragomir Lucian; Dacă dumneavoastră credeți că vă veți găsi consolarea în persoana domnului Grosu, credeți-mă ,ați îmbătrânit de pomană. Este tipul de om pe care dacă nu-l lași să..... ,nu te lasă să trăiești. Altruismului dumneavoastră i se opune egoismul sau patologic. Speranțele deșarte sunt izvorul nefericirii."
Acest
comentariu mă obligă să citez promo-ul pe care l-am făcut la postarea
de pe blog din data de 10.02.2021, al cărui titlu spune totul.
Citez:
PROMO -
SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"
Deoarece
azi, 10.02.2021, la Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Focșani se
sărbătorește Ziua Internațională a Cititului Împreună, voi posta pe
blogul ulisegrosu........ scrierea,
"SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"".
Amintesc că în anul 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, d-na Margareta Tătăruș l-a convins pe primarul Cristi Valentin Misăilă să citească povești la adolescente de 16 ani.
Deoarece
d-na Margareta Tătăruș a considerat acțiunea un succes, am rugat-o să
organizeze o ședința de brainstorming, ocazie cu care primarul Cristi
Valentin Misăilă, împreună cu d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, atunci
colaborator la Ziarul de Vrancea, specialista PSD în probleme CUP și
ENET, Claudia Ionescu și postacul "orion", să CITEASCĂ ÎMPREUNĂ scrierile mele, postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, dar am fost REFUZAT CATEGORIC.
Prezenta
scriere o recomand jurnaliștilor, politrucilor mioritici de "Provincia
Europeană Vrancea" de toate culorile politice și GĂINILOR lui Stalin din ceea ce am numit a fi "Ferma avicola de GĂINI ale lui Stalin - Focșani", care consideră că nu au în totalitate ATROFIATĂ DEMNITATEA.
De
asemenea, mi-ar plăcea ca Maestrul Arsenie Bocancea să citească aceasta
scriere, împreună cu Dragomir Lucian, Sandu Gurguiatu, Dan Butnaru,
"spiridușii" Varzaru Felicia, Nelu Gavrilă și tot neamul lor de
"FANTOME vii fără ADN".
10.02.2021 Ulise Grosu
Dacă mi-ați fi respectat recomandarea din ultima frază a PROMO-ului citat mai sus, consider
că acum nu v-ați fi aflat într-o stare de SEMI-DEPRESIE, așa cum
rezultă că vă aflați, urmare a celor afirmate la adresa mea.
De asemenea, din scrierile,
a.
TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"(14.02.2021)
b.
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"(18.02.2021)
- rezultă foarte clar care îmi sunt intențiile viitoare.
La punctul "F. Relația cu ex-prietenul "alfa" facebook-ist de 3 stele Dragomir Lucian", din scrierea
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", consider că am fost foarte clar în ceea ce privește relația mea cu Dragomir Lucian.
Așa stând lucrurile, sunt obligat să vă analizez punctual comentariul făcut, după cum urmează:
a.
"Dacă dumneavoastră credeți că vă veți găsi consolarea în persoana domnului Grosu, credeți-mă ,ați îmbătrânit de pomană."
-
De ce ar avea nevoie Dragomir Lucian de consolarea mea, în condițiile
în care acesta, am dorit să-mi fie numai partener de bârfă la adresa
Maestrului Arsenie Bocancea, dar în fapt, a fost un COBAI perfect, pe care "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" l-a manipulat împotriva mea?
b. "Este tipul de om pe care dacă nu-l lași să..... ,nu te lasă să trăiești."
Această afirmație consider că este cu mult mai PROFUNDĂ și are drept cauza cele pe care le-am afirmat în scrierea
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"(18.02.2021).
Când pretinzi că, "În fața ta nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca", așa cum a pretins Maestrul Arsenie Bocancea. dar ajungi să urmezi un curs de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ cu prof. doctor în psihologie Silviu Brebuleț, această afirmație are logica ei.
Probabil
că, în calitatea D-voastră de "spiriduș" al Maestrului Arsenie
Bocancea, ați fi vrut să mă comport așa cum s-a comportat Dragomir
Lucian, atunci când
Maestrul Agamemnon Partac
l-a luat la "forjat", dar.....
c.
Altruismului dumneavoastră i se opune egoismul sau patologic.
- În condițiile în care singurul subiect comun pe care l-am avut cu Dragomir Lucian, a fost Maestrul Arsenie Bocancea, iar acum acesta "nu mai prezintă interes operativ" pentru mine, despre ce "altruism" se poate vorbi?
- "Egoismul meu patologic" pe care îl insinuați, demonstrează că prin scrierea
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"(18.02.2021), am LOVIT în PLIN.
d. "Speranțele deșarte sunt izvorul nefericirii."
Această maximă s-ar potrivi mai bine cu provocarea pe care i-am făcut-o Maestrului Arsenie Bocancea, pentru a-și demonstra PROFESIONALISMUL în speța Mr.Gh.Pastia.
Amintesc că, Maestrul Arsenie Bocancea și-a demonstrat INCOMPETENȚA, cu ocazia detonării BOMBEI PROSTIEI de la Carrefour-Focșani din data de 08.09.2016, când
în cinstea zilei onomastice a idolului acestuia,
ex-președintele Marian Oprișan, căruia i-a dat PREȚIOASE INDICAȚII
POLITICE prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de
Vrancea, a decretat Focșaniul ca fiind NOUL Caracal al României.
NOTA: Mi-ar
plăcea ca Dragomir Lucian sa posteze pe pagina lui de Facebook, replica
mea la comentariul pe care l-ați făcut, prin care doresc să vă ofer
anumite satisfacții, care să vă scoată din starea de SEMI-DEPRESIE, în care consider că vă aflați.
19.02.2021 Ulise Grosu
În ceea ce privește informațiile de presă de la punctele 1-5, acestea nu fac decât să scoată în evidență DISPREȚUL D-voastră față de banul public și nimic mai mult.
Știut fiind faptul că, birourile viceprimarilor mun.Focșani au fost până acum la etajul 1 în Primăria Focșani, nu înțeleg de ce primarul Cristi Valentin Misăilă dorește să facă aceste schimbări de modificare, care au generat acest spectacol de PROSTIT PROȘTII?
După ce în presa au apărut niște informații, care făceau trimitere la încălcarea celei de a X a PORUNCI DIVINE de către primarul Cristi Valentin Misăilă,(
„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui
tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui,
nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”), am afirmat public că acest lucru este SEMN RĂU pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan și după cum se poate vedea, am avut dreptate.
a. Despre viceprimarul Ana Maria Dimitriu, primarul Cristi Valentin Misăilă a afirmat într-o ședință a CL Focșani din legislatura trecută că "nu a fost niciodată peste aceasta", drept pentru care am crezut că în spatele păruielii dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierul Ana Maria Dimitriu ar sta o DRAGOSTE ascunsă, dar se pare că m-am înșelat.
b. În ceea ce o privește pe viceprimarul Alexandra Tătaru, primarul Cristi Valentin Misăilă era prezent când președintele Marian Oprișan a spus, "Alexandra, hai să facem o fotografie", iar aceasta s-a lipit de președintele CJ Vrancea, în timpul fotografierii, ca marca de scrisoare.
După părerea mea, păruiala dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și viceprimarul Alexandra Tătaru, ar putea avea tocmai această tărășenie.
Dacă datul meu cu presupusul, în ceea ce privește animozitățile dintre primarul Cristi Valentin Misăilă și cele două viceprimărițe, poate avea sau nu tangență cu realitatea, îi amintesc primarului mun. Focșani că, discuția pe care am avut-o în urmă cu circa 5 ani, cu ex-președintele Marian Oprișan, la care era prezent și Domnia sa, nu a fost o GLUMĂ.
Amintesc că atunci, președintele Marian Oprișan m-a întrebat, "Băi, tu când treci de partea URSULUI?", iar răspunsul meu a fost, "NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea!".
Deși "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", continuă să o facă pe Toma Necredinciosu', prin intermediul "spiridușului" Varzaru Felicia, în scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"" pe care am postat-o în data de 10.02.2021,
pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost foarte clar.
În ceea ce-l privește pe "spiridușul" Varzaru Felicia, al cărui șef consider că este Maestrul Arsenie Bocancea, este valabilă maxima "așchia nu a sărit departe de tăietor".
Acest aspect rezultă din comentariul făcut
de "spiridușul" Varzaru Felicia
la informația prezentată la punctul "6" și din intrigile pe care le-am citat la punctul "7".
Deoarece prezentul MESAJ PUBLIC a fost însoțit de un "PRELUDIU", care a transmis prin mail-urile din zilele de 14.02.2021 și 18.02.2021, în cele ce urmează am să fac câteva trimiteri la respectivele scrieri, după cum urmează :
A. Scrierea
"TEMĂ pentru TEZA de DOCTORAT a profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion"", transmisă prin mail în data de 14.02.2021, cu ocazia Zilei americănești a îndrăgostiților.
1. Aceasta scriere are ca motto o afirmație a lui Petre Țuțea care se referă la IDIOȚI, așa cum Domniile voastre ne considerați pe noi, focșănenii, dar vă asigur că vă ÎNȘELAȚI AMARNIC.
2. La punctele "A" și "B" am prezentat PROBLEMELE PRINCIPALE și SECUNDARE pe care le am în DIVERGENȚĂ cu conducerea Primăriei Focșani și CL Focșani.
3. După ce am comentat diferite articole de presă, CONCLUZIILE i le-am dedicat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea).
B. Scrierea
"SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"
transmisă prin mail în data de 18.02.2021
1. Aceasta scriere are ca motto efectul celor 31 ani de "democrație originală" în România;
2. Punctele "I-III" prezintă niște ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE, la care, în mod normal, ar trebui să meditați;
3. Punctul "B" și întrebarea de la acest punct ar trebui să constituie un alt subiect de meditație pentru D-voastră.
4. La punctul "E", scot în evidență atenția de care am beneficiat din partea "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care pentru a nu putea susține examenul de definitivat în învățământ, deoarece în ciuda asigurărilor despre care s-a bârfit că au fost făcute, am luat examenul de titularizare în învățământ.
Ca să determini niște judecători de la ICCJ să demonstreze că nu știu să citească o foaie matricolă și să considere nota luată la examenul de la disciplina Pedagogie, pe care am urmat-o în anul IV de facultate, cu numărul de ore pe care l-aș fi urmat în cadrul respectivului curs, ar putea reprezenta "CULMEA JUSTIȚIEI" din România.
Ferocitatea "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", rezultă și din scrierea "MENS SANA IN CORPORE SANO", postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 17.10.2015, din care rezulta că, nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o obțin în mun.Focșani, în condițiile în care prestația mea la proba practică a fost superioară contracandidatului pe care l-am avut pentru ocuparea respectivului post.
La aceasta scriere este prezentat și un filmuleț cu prestația mea de la proba de lucru, pentru ocuparea postului de lucrător la spații verzi în mun. Focșani.
5. La punctul "F" lămuresc motivul pentru care l-am ales pe Dragomir Lucian sa-mi fie prieten "alfa" facebook-ist de 3 stele.
6. La punctul "G" lămuresc relația mea cu ex-președintele Marian Oprișan
7. MESAJUL adresat Maestrului Arsenie Bocancea din finalul scrierii ar trebui să vă dea serios de gândit, în legătură cu CONVINGEREA Domniilor voastre că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI.
C. Scrierea
"SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", postata în data de 10.02.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
1.
Punctul "A" numindu-se "HAPPY END -ul primei parți a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea"", comentariile cred că sunt de prisos.
2. Punctul "B" numindu-se ""ATACUL la BAIONETA" împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", ar trebui să conducă la revizuirea CONVINGERII Domniilor voastre că la Focșani s-a RĂSTURNAT CĂRUȚA cu PROȘTI.
De asemenea, punctele "I - VII" nu sunt glume de adormit copii, ci reprezintă o realitate.
3. Cele 4 anexe reprezinta capitole ale acestei scrieri și ar trebui să le tratați ca atare.
CONCLUZII
Cu o mare parte dintre Domniile voastre mă cunosc direct, iar eu cred că vă cunosc cu mult mai bine, decât D-voastră mă cunoașteți cu mine.
În aceste condiții, am să punctez câteva aspecte pe care ar fi bine să le aveți în considerare și pe care rog să le COROBORAȚI cu DISPREȚUL pe care ați demonstrat că-l aveți față de cei care v-au votat, să le reprezentați interesele.
Deși pentru Domniile voastre, motto-ul acestui mesaj poate fi considerat o VORBĂ în VÂNT, în numele celor circa 700 de focșăneni, care în anul 2007, m-au delegat prin semnătură, să aflu structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani, vă informez PUBLIC că, sunt HOTĂRÂT să vă IMPUN RESPECTUL.
Așa stand lucrurile, consider că se impune să precizez șapte lucruri la care ar trebui să meditați.
Acestea sunt :
1. Nu știu dacă v-a spus ceva întinerirea cu 30 ani a Maestrului Arsenie Bocancea și a "spiridușului" Varzaru Felicia, dar acest aspect demonstrează mult PROFESIONALISM în domeniul distribuției energiei electrice.
Faptul că, după 30 de ani s-a confirmat cele afirmate de mine în scrisoarea deschisă adresată în data de 18.08.1990, prim-ministrului Petre Roman, prin intermediul ziarului România liberă, spune multe.
2. Să câștigi un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciile unui avocat, ar trebui să vă convingă că știu să citesc un articol de lege.
3. Ca să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit, așa cum am făcut eu în cazul auditului comandat de Primăria Focșani în speța prețului la mc de apă facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani și să ți se dea dreptate, ar trebui să spună multe conducerii Primăriei Focșani, formată din doi economiști și un doctor în științe economice.
4. Faptul că, după ce JUSTIȚIA a executat întocmai dispoziția "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde "AS-ului" Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și "AS-ului" Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, am preferat 4 ani să trăiesc din munca de salahor pentru faptul că, am considerat NENEGOCIABILĂ escrocheria de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun.Focșani, din nou ar trebui să vă dea de gândit.
5. DISPREȚUL față de valorile morale ale Țarii Vrancei, respectiv FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia, ar putea fi o NORMALITATE în condițiile spectacolului de PROSTIT PROȘTII, care are loc în prezent, între primarul Cristi Valentin Misăilă și majoritatea din CL Focșani.
6. În acest moment pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, ceea ce înseamnă o JUSTIȚIE, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC.
Prin această demonstrație consider că, am determinat JUSTIȚIA, subordonata "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea.
La informația de presă de la punctul "6" unde se face vorbire despre modul în care două doamne s-au păruit la Primăria Păulești, "spirdușul" Varzaru Felicia în comentariul făcut, invocă anumite articole de lege.
Eu aștept ca Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu "spiridușul" Varzaru Felicia să-și demonstreze PROFESIONALISMUL în domeniul juridic, la modul CONCRET, în speța Mr.Gh.Pastia.
7. Am simțit pe propria piele ce a însemnat DURITATEA "MITULUI Oprișan", în perioada 2006-2010, prin imposibilitatea de a găsi un loc de muncă în jud Vrancea, spunându-mi-se, "Dacă te voi angaja pe tine, Oprișan îmi va trimite toate controalele pe cap."
Nu lipsit de importanță este faptul că în această perioadă, fostul primar al mun.Focșani, numitul Bacinschi Decebal, a vrut să-mi vândă locuința, pentru ca ENET să-și recupereze într-o singură tranșă onorariul plătit av.Ion Bratu, angajat pentru litigiul de munca avut cu mine la Curtea de Apel Galați, când mi s-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Această acțiune a încetat, numai după ce i-am spus secretarului CJ Vrancea, d-na Raluca Dan, citez: "Raluca să-i spui lui Oprișan să o vândă pe mă-sa, deoarece escrocheria de la CUP Focșani este NENEGOCIABILĂ."
PASIVITATEA focșănenilor în fața DISPREȚULUI pe care îl au față de ei, cei care din patru în patru ani le cer votul, m-a determinat să consider "mun.Focșani ca fiind o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu