duminică, 28 martie 2021

FORMAREA ECHIPEI pentru partea a doua a LUPTEI cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea"

MOTTO: „Ce rămâne până la urmă pentru asigurarea libertății? Care e chezașul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor!” -  N. Steinhardt

Prin scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", postata în data de 14.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, unde la anexa 3 este petiția nr.54/11.2021, înaintată președintelui CJ Vrancea, prof. Toma Cătălin, din punctul meu de vedere, am considerat că a fost un semn foarte clar că, am trecut la partea a doua a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Deoarece Maestrului Arsenie Bocancea nu-i vine să creadă că pentru mine nu mai prezintă "interes operativ", l-a trimis la înaintare pe "spiridușul" Varzaru Felicia.
Constatând că d-na Varzaru Felicia este cam "nevorbită", am profitat de această situație, iar ceea ce a ieșit este prezentat în anexa 1.
Dându-și seama că am profitat de faptul că era "nevorbită", d-na Varzaru Felicia a început să "tune și să fulgere" împotriva mea, iar efectele acestei "furtuni"  se pot vedea în anexa 2.
Cele două anexe ale prezentei scrieri sunt:
Anexa 1 - LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI
Anexa 2 - Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine
În cele ce urmează, am să prezint câteva informații de presă și facebook-iste, cu comentariile aferente.
1. AK-24 din data de 22.03.2021, a publicat informația, "Gata cu pensionarea magistraților la 40 de ani. PNL și USR-PLUS au anulat în Parlament legea „lui Nicolicea, Iordache și Șerban Nicolae”"
Citez:
"Senatorul USR PLUS Simona Spataru a declarat, luni, ca plenul Senatului a adoptat un proiect de lege prin care a fost abrogata pensionarea anticipata a magistratilor, precizand ca sistemul de justitie „are nevoie de a nu fi presat”.
„Am avut (pe ordinea de zi a plenului – n.r.) doua proiecte importante din programul nostru de guvernare pe justitie, respectiv, am avut o lege prin care am abrogat acea pensionare anticipata, pe care in 2018 a introdus-o PSD prin mana lui Iordache, Dragnea, Nicolicea, Serban Nicolae. Au vrut, dupa cum bine stim, sa-si apere spatele pentru dosarele penale pe care le aveau. Astazi am abrogat acea prevedere pentru ca, in primul si in primul rand, sistemul de justitie are nevoie de a nu fi presat”, a afirmat Spataru.
Ea a adaugat ca magistratii cu varsta sub 60 de ani, „erau pusi in situatia in care sa iasa acum la pensie prin aceasta favoare introdusa de PSD in lege, dar nu pentru ca le pasa de modul de lucru al magistratilor, ci pentru a-i favoriza in situatiile prevazute de ei”.
„Si iata ca pastram in corpul si in campul muncii pe acei magistrati cu o vechime mai mare de 25 de ani, oameni in puterea de lucru. La 40 si ceva de ani, ar fi beneficiat de o masura total nejustificata”, a incheiat Spataru, citata de Agerpres.
„Am avut 28 de initiative pe ordinea de zi de votat si vrem sa subliniem ca am intrat in faza de normalitate unde tot ceea ce inseamna reforma in justitie si am promis, am inceput sa facem. Tot ceea ce Nicolicea si ceilalti au introdus pentru a-l scoate basma curata pe Dragnea, incet-incet, cu obstinatie si perseverenta le scoatem din legislatie”, a conchis Mihail.
COMENTARII
Grosu Ulise
"Aceasta este adevărata față a Regimului Securist Postdecembrist, prin care IMPOSTORII POLITICI și-a recompensat slugile din SISTEMUL de FORȚĂ, cu ajutorul cărora, România a fost transformată în COLONIE și peste 5 milioane de români au fost nevoiți să ia calea PRIBEGIEI."
2. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 24.03.2021, a publicat articolul "PSD Vrancea acuză „abuzul” în alocarea banilor către localități, într-un „simulacru” de ședință. „M-am simțit ca într-un regim totalitarist”"
Citez:
"Consiliul Județean a alocat ieri, în ședință de îndată, suma de 27,1 milioane de lei celor 73 de unități administrativ teritoriale (UAT) din județul Vrancea. Este vorba despre fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean constituit din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa în anul 2021, precum şi sumele defalcate din TVA și impozitul pe venit previzionat pe anii 2022 – 2024.
..............
Consilierul județean PSD Vasile Marin a explicat că ai săi colegi au propus un amendament care să reflecte cât mai corect situația raportată de localități și a propus un coeficient echitabil pentru toate UAT-urile. „Astfel, am calculat că suma disponibilă pentru repartizare reprezintă 8,22%  din totalul solicitat de localități și am propus ca acest coeficient să se aplice tuturor localităților, în funcție de necesarul comunicat către Consiliul Județean, fără discriminare sau criterii politice. Ba chiar unele localități cu primari PNL primeau mai mulți bani decât s-a propus inițial în proiectul de hotărâre, sume de care aceștia aveau nevoie pentru proiecte de investiții în localitățile lor. Aici vorbim de Garoafa, Movilița, Sihlea, comune care au nevoie de bani pentru proiecte de dezvoltare locală.
          Bineînțeles că nu am reușit să îi convingem pe liberali iar proiectul a trecut cu votul majorității PNL-USR-PLUS-ALDE, în forma inițială chiar și fără avizul comisiei de buget din Consiliul Județean, supus votului într-o manieră josnică, fără dezbatere și fără a ni se da măcar dreptul de putea lua cuvântul. Nu ne-am imaginat că se poate ajunge la un astfel de gest, pentru un proiect atât de important. Considerăm că această împărțire pe criterii politice a banilor nu este benefică localităților județului și sperăm ca PNL să își dea seama de greșeala gravă pe care o face“, a declarat consilierul județean PSD, Vasile Marin."
COMENTARII
Grosu Ulise
"Bănuiesc că în ceea ce privește modul de alocare a banilor către localități, Cătălin Toma a respectat principiile predecesorului sau, Oprișan Marian. Faptul că consilierul Vasile Marin(scuzați cacofonia), este revoltat de modul în care au fost împărțiți banii, mă umple de respect. De ce acest prea plin de respect? Deoarece acest FOARTE TÂNĂR pensionar al Regimului Securist Postdecembrist, din calitatea de inspector șef adjunct la IPJ Vrancea, a considerat scara unui bloc de proprietari, ca fiind domeniul public."
3. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 24.03.2021, a publicat articolul "Adio, Codruța! Constantin Mîndrilă revine la conducerea Spitalului Județean, după ce a câștigat un prim proces cu Ministerul Sănătății"
Citez:
"Primă „bătălie” a fost câștigată în instanță de Constantin Mîndrilă, care a fost înlăturat abuziv de la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Că a fost o măsură abuzivă o spune chiar instanța de judecată, care ieri a admis solicitarea lui Mîndrilă de a fi anulate ordinele emise de fostul ministru penelist al Sănătății, Nelu Tătaru, în urma cărora acesta și-a pierdut funcția de manager, câștigată prin concurs. Decizia Curții de Apel Galați este executorie, ceea ce înseamnă că la Spitalul Județean revine vechea conducere, legal. „Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Mîndrilă Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi în consecinţă: Suspendă executarea Ordinelor Ministerului Sănătăţii nr. 2483/12.10.2020 şi nr. 2484/12.10.2020, până la soluționarea definitivă a cauzei”, se arată în minuta CA Galați, soluția putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare."
......................
COMENTARII
Grosu Ulise
"Despre "PROFESIONISTUL" Mândrilă, s-a bârfit că cel care l-ar fi scapăt în "dosarul conserva" ar fi fost numitul Hudici Dan, pe care l-a avut ca martor. Nu lipsit de importanță este faptul ca același Hudici Dan, m-a amenințat spunându-mi că, "Deoarece sunt SLUGA lui Oprișan, va pune țiganii din Obor să-mi tragă o bătăiță". Întrebarea firească în aceasta speță, este: "De ce a durat așa de mult acest proces?""
4. Vrancea 24 din data de 24.03.2021, a publicat articolul "Consilierii PNL reclamă că un funcționar al Primăriei Focșani și-a cumpărat locuința ANL deși mai deține o proprietate".
Citez:
"Viceprimarul Ana Maria Dimitriu și consilierul local Cristian Zîrnă, ambii membri PNL, au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, ce vizează cumpărarea unei locuințe ANL. Potrivit viceprimarului Dimitriu, o persoană a achiziționat locuința ANL repartizată de administrația locală, deși deținea, deja, o proprietate imobiliară în municipiul Focșani. Proiectul de hotărâre prin care se aproba vânzarea locuinței respective a fost votat în Consiliul Local Focșani, în 2018, fără ca aleșii locali să cunoască faptul că persoana respectivă mai avea o proprietate. Conform legii, o persoană nu poate cumpăra locuința închiriată de la ANL dacă deține, deja, o proprietate imobiliară. Fără a se menționa numele persoanei în cauză, se știe că este vorba de un funcționar al Primăriei Focșani. ”Atrag încă o dată atenția funcționarilor, angajaților, persoanelor care dețin (n.r. folosesc cu chirie) această locuință ANL să nu facă greșeala de a o cumpăra dacă dețin o proprietate”, a subliniat viceprimarul Ana Maria Dimitriu. În astfel de situație ar mai fi aproape 10 persoane, cazurile fiind în analiză. Este celebru, deja, cazul actualului consilier local PSD Aurel Șelaru, care a solicitat cumpărarea locuinței ANL pe care o ocupă, deși deține o altă proprietate. Acesta anexase la cerere o declarație notarială precum că nu deține nicio altă proprietate."
COMENTARII
Grosu Ulise
"Din câte îmi amintesc, consilierul PSD Șelaru Aurel le-a făcut plângere penală doamnelor consilieri PNL din CL Focșani, ca au votat o HCL Focșani, pe care în mod normal, nu trebuia să o voteze, deoarece la mijloc ar fi fost un conflict de interese. Respectiva HCL Focșani nu a primit aviz de legalitate din partea Prefecturii Vrancea, deci plângerea consilierului PSD Aurel Șelaru, nu s-a mai justificat. În noile condiții, se pare că în cazul consilierului PSD, Aurel Șelaru, este clar un fals în înscrisuri. Îmi amintesc că, atunci când prof. Șelaru Aurel a fost trecut pe lista de consilieri PSD pentru CL Focșani, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, aceasta, pentru a putea deveni consilier în CL Focșani, a fost luat în spațiu de soacra. NOTA: Soacra consilierului PSD Aurel Șelaru, are domiciliul în jud. Buzău."
5. AK-24 din data de 24.03.2021, a publicat informația "CCR salvează și institutul lui Ion Iliescu. A declarat drept neconstituțională legea de desființare a Institutului Revoluției Romane".
Citez:
"CCR a decis, miercuri, ca legea de desfiintare a Institutului Revolutiei Romane este neconstitutionala. Legea a fost atacata de PSD la CCR, Ion Iliescu fiind cel care conduce acets institut.
„In sedinta din 24 martie 2021, Curtea Constitutionala, in cadrul controlului legilor anterior promulgarii, cu unanimitate de voturi, a admis obiectia de neconstitutionalitate formulata de un numar de 33 de senatori apartinand Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat si a constatat ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.91/2019 privind desfiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.91/2019 privind desfiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 sunt neconstitutionale, in ansamblul lor”, a anuntat CCR.
Proiectul, initiat de Guvern, a fost adoptat de Senat cu 84 de voturi „pentru” si 54 „impotriva”. Comisia juridica din Senat a dat raport de admitere.
Proiectul pentru aprobarea OUG 91/2019 privind desfiintarea IRRD 1989, precum si pentru abrogarea legii de infiintare a institutului a revenit in dezbatere la Senat dupa ce legea pentru respingerea OUG 91/2019 fusese trimisa la promulgare, dar a facut obiectul unei sesizari de neconstitutionalitate formulata de Executiv, cu obiectii respinse de CCR, dar si al unei cereri de reexaminare din partea presedintelui Klaus Iohannis.
În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, liderul grupului PSD, Lucian Romascanu, admitea ca legea privind infiintarea acestui institut ar trebui corectata, reformata, daca „pare depasita”, insa a mentionat ca nu vede ratiunea desfiintarii lui, fiind singurul dedicat cercetarii a ceea ce s-a intamplat in Decembrie 1989.
COMENTARII
Grosu Ulise
"De 31 ani poporul român trăiește într-o minciună cu FALȘI REVOLUȚIONARI, care au mușamalizat o LOVITURĂ de STAT. Regimul Securist Postdecembrist cu ajutorul unor TRĂDĂTORI de NEAM și ȚARĂ, a transformat România în COLONIE și a făcut ca peste 5 milioane de români să plece în pribegie. De ce CCR-ul nu au declarat NECONSTITUȚIONALĂ și legea lui Tăriceanu, privind restitutio in integrum, care a permis grofilor unguri să-și recupereze bunurile, pentru care au fost despăgubiți de statul român, după Marea Unire de la 1918?"
6. Ziarul Monitorul de Vrancea din data de 24.03.2021, a publicat articolul "De la 1 aprilie, fără curățenie pe străzile din Focșani! Viceprimarul Alexandra Tătaru n-a avut timp să citească proiectul, consilierii PNL-USR s-au abținut"
Citez:
" „Începând din 1 aprilie, orașul va rămâne sub gunoaie, în mizerie. Proiectul se referea la faptul că în continuare, Direcția de Dezvoltare administrează domeniul public și privat al municipiului. Ieșim să dăm cu mătura, stimați colegi. Rămân în administrarea primăriei. Am înțeles că nu ați vrut să votați creșterea unor tarife motivate și discutate în diverse ședințe, referitoare la prestările de servicii efectuate de CUP Salubritate în raport contractual cu Direcția de Dezvoltare. Dar ca să nu votați prelungirea… aceasta… e o chestiune formală. Înseamnă că desființăm Direcția de Dezvoltare. Asta înseamnă cruce pusă la capul Direcției de Dezvoltare. Toți oamenii din Direcția de Dezvoltare vor pleca acasă, pentru că nu o să mai aibă obiectul muncii pe de o parte, iar pe de altă parte orașul va rămâne în mizerie, în spațiile verzi, peste tot, nu se va mai face absolut nimic. Din punct de vedere al bugetului, nu o să mai avem cheltuieli cu Direcția de Dezvoltare. Dar o să lăsăm orașul „în beznă” și în gunoaie. Măturatul stradal se realizează prin cadrul Direcției de Dezvoltare, tot ce înseamnă salubritate stradală, tot ce înseamnă spații verzi, tot ce înseamnă cimitire, parcuri, totul. Se administrează de către Direcția de Dezvoltare. Dați-mi măcar o alternativă, dacă tot ați votat împotrivă. Spuneți-mi și mie cine va face de la 1 aprilie aceste servicii. Cine va presta aceste servicii pentru cetățenii municipiului Focșani, pentru administrarea domeniului public. Vorbim de administrarea domeniului public. Vorbim despre curățenie, vorbim despre spații verzi, vorbim despre tot ce înseamnă mobilier stradal. Să știți că eu nu mai revin cu acest proiect”, a spus primarul Cristi Misăilă.
.................................
Spiritele au devenit și mai încinse, iar ulterior, în timpul următorului proiect, s-a luat decizia înțeleaptă de a detensiona situația cu o pauză. Lucrurile însă nu s-au calmat, iar ședința s-a încheiat la scurt timp după ce a fost reluată. „Am avut o pauză, sper ca și colegii noștri să fi fost loviți de înțelepciune. Eu vorbesc în calitate de lider de grup PSD, partid aflat în slujba oamenilor. V-aș propune să reluați votul de la proiectul 20, pentru a nu lăsa orașul sub mizerie și pentru ca acești oameni să nu intre în șomaj”, a mai încercat Mihai Nedelcu să îmbune situația, fără succes însă.
Procedura într-adevăr nu putea fi reluată, inclusiv secretarul general al municipiului Marta Carmen Ghiuță explicând că nu este posibil. După acest moment, ședința s-a încheiat, deoarece consilierii PSD au părăsit sala. „Grupul PSD nu poate fi alături de un alt grup care dă afară oameni acum, în prag de sărbători. Sper ca cetățenii să vă amendeze!”, a încheiat Nedelcu. Ulterior, grupul PNL și USR PLUS, cu toată majoritatea lor, nu a mai avut cvorumul necesar, așa că ședința a luat sfârșit."
COMENTARII
Grosu Ulise
"MESAJ adresat liderului consilierilor PSD, din CL Focșani, dr.Mihai Nedelcu
Domnule Consilier Șef,
Precizarea din prezentul articol de presă, citez:
- "După acest moment, ședința s-a încheiat, deoarece consilierii PSD au părăsit sala. „Grupul PSD nu poate fi alături de un alt grup care dă afară oameni acum, în prag de sărbători. Sper ca cetățenii să vă amendeze!”, a încheiat Nedelcu." m-a umplut de respect.De ce acest prea-plin de respect?- Din motivele precizate în scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postată în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook și transmisă prin mail la peste 100 de focșăneni.
Având calitatea de persoană, căreia "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" a dispus să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, am considerat că SPECTACOLUL pentru PROSTIT PROȘTII din legislatura 2016-2020 a CL Focșani, ar putea fi un maxim, dar m-am înșelat.În opinia mea, președintele CJ Vrancea Toma Cătălin și deputatul PNL Ion Ștefan aplică întocmai PRINCIPIILE POLITICE ale ex-președintelui PSD Vrancea, Marian Oprișan, care s-a crezut a fi un Rege Soare(Ludovic al XIV-lea) pentru "Provincia Europeană Vrancea".Este adevărat că Regele Soare a afirmat "Statul sunt eu!", iar ex-președintele PSD Marian Oprișan a afirmat "Mama sunt eu!", dar cred că la mijloc este doar o diferență de nuanță, deoarece fondul este același.Simțind pe propria piele ceea ce a însemnat "MITUL Oprișan", îmi permit să vă întreb:
- În condițiile în care "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele, iar AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a făcut EFORTURI SUPRAOMENEȘTI pentru a LEGALIZA JEFUIREA focșănenilor de către SC CUP Focșani, conștientizați cât de COMIC ați fost, urmare a afirmației pe care v-am citat-o mai sus? PS Dacă nu puteți sesiza acest lucru, poate vă ajuta prietenul meu facebook-ist, Radu Viorel Ursache, care a demonstrat că pentru el, ex-președintele Marian Oprișan îi este mama și tata sau părinte 1 și părinte 2, ca să fim în ton cu moda."
Grosu Ulise
"Nu pot spune că, "am ars în flăcări" ca Ana Lesko, în așteptarea răspunsului la mesajul pe care l-am adresat mai sus, în urma cu 7 ore, liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, deoarece cu o probabilitate foarte mare, am anticipat ca voi fi ignorat. Prin afirmația, „Începând din 1 aprilie, orașul va rămâne sub gunoaie, în mizerie. Proiectul se referea la faptul că în continuare, Direcția de Dezvoltare administrează domeniul public și privat al municipiului. Ieșim să dăm cu mătura, stimați colegi. Rămân în administrarea primăriei. ...........", cred ca primarul Cristi Valentin Misăilă a vrut să le spună focșănenilor o gluma de 1 aprilie. O glumă similară, a mai spus primarul Cristi Valentin Misăilă atunci când a afirmat că, "S-a impus externalizarea serviciul de întreținere a iluminatului public, deoarece Primăria Focșani nu a reușit să angajeze un electrician autorizat." Și eu sunt electrician autorizat, dar în condițiile în care nici măcar lucrător la spații verzi nu am putut să mă angajez la Primăria Focșani, cum m-aș putea angaja ca electrician autorizat?. De altfel, în data de 1 aprilie 2006, conducerea ENET a executat DISPOZIȚIA "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele, iar AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, de a-mi desface DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC. Eu am afirmat de atunci că, desfacerea DISCIPLINARĂ a contractului meu de muncă este o MARE PĂCĂLEALĂ, dar s-a crezut că GLUMESC. Din scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postată în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook , persoanele amintite la punctul "A", ar trebui să înțeleagă că nu sunt dispus să GLUMESC, iar codul de acțiune "RUPERE de UTERE" are chichirezul lui."
7. Ziarul Cotidianul din data de 26.03.2021, sub semnătura lui Cornel Nistorescu a publicat editorialul "Un dosar de acuzare publică",
Citez:
"În loc să avem parte de mai puțini impostori și nepricepuți, numărul lor crește văzînd cu ochii. Cei mai periculoși sunt cei din fruntea țării și a instituțiilor publice. Dominația incompetenților se consolidează pe baze politice. România devine, cu fiecare decizie,  mai confuză, mai lipsită de coerență și de direcție. Oamenii promovați de PNL și de USR ilustrează trecerea la prostocrație ca tendință dominantă în politica românească. Pista de cursă lungă a impostorilor începe de la lipitul afișelor și mobilizările la mitinguri și sfîrșeste prin conducerea neprofesionistă a României. Apartenența la partide sau la servicii secrete este mai importantă decît parcursul profesional și performanța personală. Succesiunea proștilor și a nepricepuților, a inculților și a sfertodocților face modă și paralizează orice aspirație. Numirile scandaloase din ultimii 4-5 ani sunt cazuri unice ale promovării prostiei dublată de trufie. Nu mai rămîne decît instalarea cu forța a unor analfabeți la Academia Română sau în fruntea universităților de tradiție. Nu suntem prea depearte iar pericolul este enorm. Toate sunt consecințe ale politicii și democrației înțelese și practicate pe dos. „O mai rudimentară înțelegere a politicii pe aceste meleaguri și cu efecte întinse nu a fost de la stalinism încoace”, afirmă Andrei Marga în „Trecerea la prostocrație” un eseu publicat în Cotidianul și devenit referință în analiza eșecurilor din țara noastră în acești ani. Tot Andrei Marga afirma în faimosul său articol că ”În România actuală, s-a intrat într-un cerc vicios: inși incapabili se agită și „aleg” un ins depășit de funcție, care, la rândul său, abuzează de Constituție și de instituții și dă funcții neisprăviților, care trompetează cât de „bun guvern” sunt, în vreme ce țara nu a realizat cu ei decât pierderi! Din nefericire, la această oră, aici prostocrația a ajuns sistem”.
........................
Pentru a nu lăsa demersurile noastre să se risipească pe internet, reunim în acest volum cele mai dureroase semnale trase de jurnaliștii și colaboratorii redacției Cotidianul. Materialele se constituie într-un dosar al acuzării publice, într-un document grăitor al efectelor generate de trecerea la prostocrație.
România de azi își înfruntă cu greu valul de neîncredere și eșecuri. Trista operă a celor care au condus-o și încă mai se mai agață la cîrma ei se regăsește în aceste pagini în tot dramatismul ei.
Cu acest inventar riguros al strîmbătății lumii noastre politice ar putea începe o reconstrucție. Editarea volumului „Trecerea la prostocrație” de către redacția Cotidianul își propune să se constituie ca o primă cărămidă a unui demers civic de apărare și de invitație la renaștere.
Post scriptum:
Vom ține cititorii la curent cu situația editării volumului și cu data și locul lansării acestuia!"
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Radu Viorel Ursache; În prezentul editorial se amintește despre un eseu scris de Andrei Marga și intitulat „Trecerea la prostocrație”, aspect pe care îl consider interesant. După ce Maestrul Arsenie Bocancea nu a mai prezentat "interes operativ" pentru mine, iar "spiridușul" acestuia, Varzaru Felicia, urmare a întineririi cu 30 ani pe care i-am aplicat-o, a devenit 'fată mare" și s-a dat la fund, tu mi-ai rămas sigura speranță. Ce mă determina să-mi pun mari speranțe în tine? a. Ai pretins că prin postările pe care le faci, te adresezi celor mulți și proști; b. Ai pretins că idealul meu în viață, este Dragomir Lucian; c. Mi-ai făcut următorul "compliment": "Ssssssttttttttt iar a ieșit la rampă marele atotștiutor școlit la radio Erevan (pardon.. șanț) să ne "umple" capul cu aberații numai de el știute........"
Radu Viorel Ursache
"Cu sau fără specificații despre maestrul A. B. dl. Nistorescu are dreptate, la modă este prostocrația nu numai la cei de la conducere ci și la marea majoritate a votanților care au ales cu bună știință a tot ce avem, deci ne meritam soarta......"
Grosu Ulise
"@Radu Viorel Ursache; Stimabile, sunt în totalitate de acord cu punctul tău de vedere. În ceea ce privește, expresia, "ne merităm soarta", lucrurile sunt interpretabile. Eu mi-am exprimat un punct de vedere, în legătură cu motivul pentru care poporul român a stat pasiv, la JEFUIREA țării de către TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ. Tu ce ai făcut la modul CONCRET, ca lucrurile să se schimbe, în afară de "complimentele" pe care mi le-ai adus?"

Ignorarea comentariilor mele la cele 7 informații de presă și facebook-iste prezentate mai sus, cu o singură excepție, mi se pare a fi o normalitate, în condițiile în care din peste 100 de focșăneni, cărora le trimit prin mail scrierile, la un moment dat numai cu un singur "armurier" am putut comunica în timp util.
Acest aspect, nu face decât să confirme teoria mea că, "mun. Focșani este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin".
În ciuda acestui aspect, afirmațiile din anexa 1 - "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", ar trebui să le dea serios de gândit membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care i-am "prins cu mâna la crăpătură".
Îmi  amintesc că la un moment dat, Maestrul Arsenie Bocancea a avut un moment de luciditate și a întrebat retoric, "Cum poate fi cineva agent de influență, în condițiile în care susține doar două probleme de interes public?"
Din păcate sau din fericire, această coborâre cu picioarele pe pământ a Maestrului Arsenie Bocancea nu a durat prea mult și a continuat să acționeze conform convingerilor acestuia că, sunt "agent de influență", "ajutor de KGB-boss"  și "pupilul lui Dragomir Lucian".
Acest comportament al Maestrului Arsenie Bocancea a făcut ca titlul mesajului transmis "Sfintei Treimi"(Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă), în data de 23.03.2021, prin intermediul paginii mele de Facebook să se numească, "Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine".(anexa 2)
Amintesc că, în lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, am avut și am în DIVERGENȚĂ cu administrația mun.Focșani, două probleme tehnico-economice de interes public și doua probleme colaterale.
A. PROBLEMELE COLATERALE
a. Speța Mr.Gh.Pastia
Din punctul meu de vedere, modul în care am speculat speța Mr.Gh.Pastia, pentru a scoate în evidență DISPREȚUL autorităților publice ale mun.Focșani, față de VALORILE MORALE ale Țării Vrancei, dar și subordonarea JUSTIȚIEI, față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, reprezintă un mare succes.
În legătură cu acest subiect, în scrierea prezentata la anexa 2 (Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine), consider că am fost foarte clar.
b. Speța prietenului meu, Bobiță
Cazul Bobiță a confirmat că, în ceea ce privește administrația mun.Focșani, este valabilă maxima "După ce ești prost, te mai pui în drum și dai cu bățul pentru a-ți sari în ochi".
De asemenea, din speța prietenului meu, Bobiță, a rezultat și CINISMUL de care este capabil primarul Cristi Valentin Misăilă, în condițiile în care se consideră a fi mare bisericos.
Din punctul meu de vedere, pentru contribuția avută în speța acestei JOSNICII, numitul Vasile Marin, în calitate de inspector șef adjunct la IPJ Vrancea, de care amintesc în comentariul de la articolul de presă prezentat la punctul "2" și fostul viceprimar al mun.Focșani, Iorga Marius, au fost recompensați cu locuri eligibile de consilieri PSD.
În mesajul transmis d-nei viceprimar Alexandra Tătaru, prezentat în anexa 1, am rugat-o, având în vedere sarcinile de serviciu ale Domniei sale, să se intereseze de soarta prietenului meu, Bobiță.
Eu am știut de la începutul tărășeniei, în speța prietenului meu, Bobiță, de bârfa care spune că ex-președintele Marian Oprișan  a fost implicat în această JOSNICIE, dar...........
Acest lucru rezultă din titlurile scrierilor pe care le-am dedicat prietenului meu, Bobiță și pe care le-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cu precizarea datei la care au fost postate :
a. HOTĂRÂRE IREFUTABILĂ DE A FACE DIN PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, UN HACHICO MIORITIC DE ȚARA VRANCEI - 22.07.2017
b. SENTIMENT DE MILĂ FAȚĂ DE CONDUCEREA PRIMĂRIEI FOCȘANI CARE A CONSIDERAT CĂ FOLOSIND METODELE GENERALULUI NICOLSCHI DIN ANII "50 PENTRU A-L RIDICA PE PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, DIN PROPRIA LOCUINȚĂ, MĂ VA INTIMIDA - 09.08.2017
c. PĂSTRÂND PROPORȚIILE, FURTUL CĂȚELULUI BOBIȚĂ DE CĂTRE ANGAJAȚII PRIMĂRIEI FOCȘANI, ECHIVALEAZĂ CU ATENTATUL DE LA SARAJEVO - 13.08.2017
După această "trilogie",  în data de 08.10.2017, am postat pe blog scrierea, "PRIETENUL MEU, BOBIȚĂ, AR PUTEA FI REÎNCARNAREA LIDERULUI PNȚ, IULIU MANIU
?"
În data de 15.12.2019, ZIARISTII.RO a publicat informația  „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice”. Borfașul Năstase reia calomnia bolșevică pe baza căreia Iuliu Maniu a fost întemnițat, torturat și omorât"
Citez:
"La două zile după ce a comis blasfemia de a se compara cu Iuliu Maniu (pe motiv că amândoi au fost condamnați), Adrian Năstase merge cu ticăloșia și mai departe. Incredibil de mârlan, „Bombonel” ventilează una dintre odioasele minciuni lansate de regimul comunist despre ilustrul politician și martir țărănist.
Joi, 12 decembrie, furios că președintele Klaus Iohannis i-a retras decorația, Năstase a scris:
„Mă vor înjura unii, dar mă întreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile lui Maniu, după condamnarea sa”.
Sâmbătă, 14 decembrie, încolțit de criticile dure, Năstase a revenit cu o completare:
„În ceea ce  privește o comparație cu Maniu, nici nu se pune problema. Am trăit în alte perioade istorice. E de notorietate faptul că eu nu am participat la Adunarea de la Alba Iulia și nici nu am lucrat, așa cum s-a afirmat despre Maniu, spre exemplu, cu serviciile secrete britanice (deși, se pare, că asta nu a reușit să influențeze prea mult «manuscrisul» înțelegerii dintre Churchill și Stalin în privința României)…”
Mârlănia este uriașă în textul de joi și colosală în cel de sâmbătă.
Joi, Năstase îl punea pe Maniu pe aceeași treaptă cu el, adică deținut de drept comun. Or, liderul PNȚ, făuritor de istorie în vremuri grele, a fost deținut politic, victimă a regimului bolșevic care pusese ghearele pe România. Maniu a și murit în cumplita închisoare de la Sighet, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953, în urma unui regim de exterminare.
Sâmbătă, Năstase a mers și mai departe cu nemernicia. „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice, așa cum s-a afirmat despre Maniu”, a scris fostul pușcăriaș. El a ventilat o acuzație niciodată probată, dar pe baza căreia Iuliu Maniu a fost aruncat în pușcărie, în urma unui simulacru de proces, desfășurat într-o Românie ocupată de trupele sovietice.
A relua acuzațiile mincinoase ale bolșevicilor anilor 1946-1953 este dovada caracterului absolut jegos al comunistului corupt pe care bolșevicul Ion Iliescu l-a făcut prim-ministru."
Dacă numitul Năstase Adrian ar fi fost luat la întrebări, numai în speță Petrom, nu i-ar mai fi ars de glumele citate mai sus.
Așa cum am mai amintit, la începutul anilor "90, din respect pentru DEMNITATEA Seniorului Corneliu Coposu, am fost circa o lună de zile membru PNT-cd Vrancea.
Cu acea ocazie cu care am constat că, ceea ce era atunci considerată a fi tânăra generație a PNT-cd Vrancea, parcă urmase cursurile "Școlii de PRĂDUIALĂ Nicolae Giurgea", iar singura lor realizare a fost transformarea sediului partidului în cârciumă, unde CÂRCIUMAR ȘEF era actualul prefect al județului Vrancea.
B. PROBLEME PRINCIPALE
a. FALSELE procese CUP-ENET, pentru care în prezent SC ENET a intrat în insolvență
Dacă primarul Cristi Valentin Misăilă consideră că prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese să fie plătit de către focșăneni, eu consider că acest prejudiciu trebuie plătit de cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU.
În această speță de peste un an, am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, dar se pare că plângerea penală a fost pusă la dospit.
Dacă avem în vedere că primarul Cristi Valentin Misăilă, președintele Judecătoriei Focșani și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au participat împreună la "CINA cea de TAINĂ"  din data de 12.03.2021 de la cârciuma Ghibi, este normal ca plângerea penală de care am amintit mai sus, să fie pusă la naftalină.
b. ESCROCHERIA de la CUP Focșani
Prin modul în care am instrumentat ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun.Focșani, am demonstrat că "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea"  este un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în COLONIE și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
Demonstrația este făcută pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu pe vorbe și informații pe surse.
Evenimentul care a fost organizat în sala de festivități a Ballroom Ghibi din Focșani, în data de 12.03.2021, prezentat la punctul "11"  în anexa 1, dar și în anexa 2, demonstrează că MAFIA "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"  ECLIPSEAZĂ, ca organizare, MAFIA SICILIANĂ.
Deși ESCROCHERIA de la CUP Focșani este cunoscută de toți decidenții din jud.Vrancea, se pare că acesta este un cartof mult prea fierbinte ca cineva să aibă curajul să-l ia în mână.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat, "Cât îl privește pe Cătălin Toma, între Cel-Mare și Oprișan, arată ca Iisus răstignit pe cruce între cei doi tălhari.", pe mine acest aspect nu mă interesează.
Comportamentul focșănenilor, drept pentru care am ajuns la concluzia că, mun.Focșani este o "Ferma avicolă de GĂINI ale lui Stalin", în opinia mea, este efectul COLECTIVIZĂRII FORȚATE, COMUNISMULUI și DICTATURII lui Ceaușescu.
La atrofierea DEMNITĂȚII poporului român, consider că un rol determinat l-a avut ȘCOALA COMUNISTĂ și ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, iar în scriere postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, mi-am justificat acest punct de vedere.
Frica pe care Maestrul Arsenie Bocancea i-a băgat-o în oase lui Crintea Valerică, deoarece "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea" a fost convinsă că sunt "agent de influență", "ajutor de KG-boss" și "pupilul" lui Dragomir Lucian, reprezintă  partea comică luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
GAFA făcută de Maestrul Arsenie Bocancea, poate fi comparată cu GAFA făcuta de administrația mun.Focșani, în speța prietenului meu Bobiță, când s-a mers pe un pont fals, iar eu am reușit să scot în evidență JOSNICIA administrației mun.Focșani.
Se bârfește că ex-președintele Marian Oprișan este cel care ar fi mers pe pontul fals, în speța prietenului meu, Bobiță, pentru a mă putea amenda, dar eu nu am nicio dovada în acest sens.
Faptul că, d-na educatoare de Vânători, m-a șters din lista de prieteni facebook-iști, în perioada în care era inspector la ISJ Vrancea, numai pentru faptul că o întrebam, dacă mi-a citit scrierile, spune multe în legătură cu "MITUL Oprișan" și teroarea instaurată de ex-președintele Marian Oprișan în ceea ce Domnia sa a numit a fi "Provincia Europeană Vrancea".
Nu este exclus, ca drept recompensă pentru faptul că, d-na educatoare de Vânători m-a șters din lista de prieteni facebook-iști, , ex-președintele Oprișan Marian a recompensat-o cu un loc 6 pe lista de candidați pentru Camera Deputaților a PSD Vrancea.
Anexa 2 a prezentei scrieri este un  "MESAJ pentru "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă)".
După ce în data de 23.03.2021, am postat pe pagina mea de Facebook acest mesaj, "Sfânta Treime - Nelu Gavrilă" a simțit nevoia să-și spună oful, după modelul "spiridușului"  Varzaru Felicia.
Redau mai jos o serie de complimente pe care "Sfânta Treime- Nelu Gavrilă" mi le-a adus, după ce i-am aplicat o PROVOCARE NEVINOVATĂ.
Citez:
"Grosu Ulise
Nelu Gavrilă; Stimabile, dacă pe o "OCNĂ" ca tine, specialist în "glume de autobază", a început să te doară capul, pe d-na Varzaru Felicia, specialistă în "frecții la picioare de lemn", acum când se crede "fata mare", crezi că o doare capul? PS La această întrebare, ar putea să răspundă și Dragomir Lucian, care a pretins că-i specialist în psihologie feminina, la fel ca Maestrul Arsenie Bocancea.
Nelu Gavrilă
Dragomir Lucian, care caracter nenea Luci ? Nesimțirea e mare la dînsul
Nelu Gavrilă
E imun la toate
Nelu Gavrilă
A apărut în peisaj din nou cum apăreau "puricii" la televizorul cu lămpi PL 500
Dragomir Lucian
Nelu Gavrilă, e amicul nostru, hai să fim mai buni cu el !
Nelu Gavrilă
Dragomir Lucian păi cine este rău ? A făcut rîie cît ai lipsit de pe fcb
Nelu Gavrilă
Varzaru Felicia; Trebuie blocat într-un beci ,sau lift undeva
Grosu Ulise
@Nelu Gavrilă; Stimate "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, acum când "spiridușul" Varzaru Felicia a început să fie convins(a) că este "fata mare", nu cred că este recomandat să faci propuneri de genul, "Trebuie blocat într-un beci ,sau lift undeva". În scrierea "Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine", pe care am postat-o azi pe pagina de Facebook, ești și tu băgat în seamă. Dacă ai fi avut și tu un profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, așa cum l-am avut eu pe postacul "orion", nu ai mai fi afirmat "Dragomir Lucian păi cine este rău ? A făcut rîie cît ai lipsit de pe fcb "."

CONCLUZII
Anexa 2 a prezentei scrieri are ca MOTTO: "DEZVĂLUIRI. 2461 de foști acoperiți ai Securității au "privatizat" comunismul, iar acum au pensii speciale" - Marius Oprea
Dacă se va corobora acest motto, cu „Trecerea la prostocrație”, de care se face vorbire în articolul prezentat la punctul "7", vom vedea că ceea ce se întâmplă în România reprezintă o NORMALITATE.
Mă bucur că prietenul facebook-ist Radu Viorel Ursache, nu mi-a ignorat interpelarea făcută la articolul de presă prezentat la punctul "7", dar regret că prin replica data nu a spus mare lucru.
În condițiile în care, "Pe gura îmi iese și cuvântul și sufletul" este un PRINCIPIU TABU pentru mine, s-a ajuns în situația ca nimănui să nu-i fie frică să vorbească liber cu mine de teama unei posibile "sifonări".
Acest aspect îmi permite să aflu, care este starea de spirit, urmare a "forjari"  la care i-am supus pe diverși membri ai "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Deoarece am preferat să trăiesc 4 ani din munca de salahor, considerând NENEGOCIABILĂ ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani, îmi permite să reduc la tăcere, nu numai politicienii și jurnaliștii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", dar și pe diverși indivizi care se cred a fi mari "INTELECTUALI", care au domiciliul în mun.Focșani.
Pe lângă acțiunea de a fi compromis ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, prin dispoziția de internare forțată la Psihiatrie, speță în care am câștigat procesul cu statul român la CEDO, amintesc "forjarea" la care m-a supus postacul "piscot-cameleon" prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea în data de 31.12.2021.
Citez:
Ziarul Monitorul de Vrancea - 31.12.2015
A scapat Ulise de la nebuni si a inceput iar sa ameninte cu bombe asa cum face el la bautura. Dar la cat de beat umbla el nu cred ca se poate arunca in aer decta pe el. Cica vrea sa se razbune pe Justitia care a facut striptis in fata lui si ii cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corectie pe care sa o tina minte. daca-l vedeti ocoliti-l ca este periculos, cere de bautura si daca nu-i dati innebuneste cu discursuri despre ENET. Betivanul este diabolic, vrea sa va omaoare cu plictiseala.
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 04;25.
De sarbatori reputatul betivan Ulise Grosu va presta traditionalul dans din buric, ca element senzational de Anul Nou va dansa in fundul gol.
DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;29.
In curand la aceasta rubrica reputatul betivan Ulise Grosu care si-a cerut in casatorie capra cu care intretine relatii sexy de peste 10 ani.
DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;32.
Traditia spune ca daca-l vezi pe Ulise in noaptea dintre ani iti merge rau tot anul. Asa ca daca simtiti miros de betivan prin preajma nu va intoarceti. E Ulise.
DE piscot, postat pe 31-12-2015 la 04;34
In schimb Ulise va arta la fel, beat-manga in sant si ud la fund dupa ce a facut pipi pe el.
DE piscot, postat pe 31-12.2015, la 04;39.
"Casa de piatra", nene Ulise!
DE @Ulise, postat pe 31.12.2015, la 10,29.
Perspicacitatea hemoroidului international Ulise Grosu este realmente de invidiat. Intr-adevar fac parte din echipa umililor slujitori ai doamnei Bucuras si in acelasi timp sunt mare admirator al celui mai mare si renumit hemoroid al tuturor timpurilor, Ulise Grosu. Il informez pe domnul inalt hemoroid ca lucrarea " Hemoroidul Grosu, trecut, prezent si mare viitor" este aproape de final si va constitui cea mai mare senzatie a lumii stiintifice vrancene. Vrancea si Grosu vor ramane uniti pentru totdeauna in Marea Enciclopedie Hemoroidica. Cu putine sanse Grosu ar putea deveni cel mai mare hemoroid interplanetar si in acest demers trebuie sustinut. Traiasca Ulise Grosu, homo alcoolicus hemoroidus, mandria PSD.
DE piscot, postat pe 23-08-2015, la 10:40
Aveti grija, ca ULISE, baiatul tati cel "frumos" este transexual si bea numai rachiu de pufoaica, acum de anul nou este bolnav dupa Sorina si alearga pe strazi
DE Jean Stanescu, postat pe 31-12-2015, la 10;52.
ba Ulise,... te-am vazut eu cu ochii mei acum ceva timp in condorul si erai rupt de beat ca patentul in gura si se mai ruga si vanzatoarea sa pleci acasa ca faceai panarama, asa ca nu mai rupe ariciul in patru ca nu esti alcoolic, macar asuma-ti defectele si taci.
DE nu mai minti Ulise, postat pe 31.12.2015, la 11;00.
Ulise, betivane, cu ocazia Anului Nou, eu si toti din fanclubul tau iti uram o internare permanenta la Spitalul de Nebuni. La Multi Ani 2016, anul in care Ulise va ajunge acolo unde ii este locul, la nebuni!
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 23;16.
Întrebarea care se pune este:
- Ce interes a avut postacut "piscot-cameleon" să mă DISCREDITEZE ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin, unde prejudiciul este de multe milioane de euro?
În titlul scrierii de la anexa 2, am menționat calitatea mea de DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece acesta  plictisindu-se că nu primește replici la comentariile pe care le face, se ițea pe pagina mea de Facebook, sub diverse pseudonime.
Dezvoltarea unor SIMȚURI PARANORMALE, urmare cărora, indiferent forma în care se REÎNCARNEAZĂ această "FANTOMĂ vie, fără ADN", după câteva schimburi de replici, cu o probabilitate foarte mare, îmi dau seama că este vorba de "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", a făcut ca acesta să intre în SEVRAJ, cu consecințele de rigoare.
În ciuda TRATAMENTULUI foarte dur la care m-a supus "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), pentru mine, Maestrul Arsenie Bocancea a fost o adevărată MANĂ CEREASCĂ. Această calitatea de MANĂ CEREASCĂ a Maestrului Arsenie Bocancea, se pare, că i-a NĂUCIT pe cititorii scrierilor mele, care se află în situația de a nu mai înțelege nimic.
De altfel, am precizat că scrierile mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, pot fi înțelese numai de persoane care au cunoștințe, tehnice, economice, juridice și stăpânesc arta DIVERSIUNII.
Precizarea unui AS al "CAREULUI de AȘI" de 5 stele, pe care îl am în prezent, "Sunt într-o fabula!" a scos în evidență umorul acestor scrieri, deși la mijloc este o LUPTĂ de o DURITATE MAXIMĂ.
Deoarece de multe ori, fac trimiteri la scrieri mai vechi postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, demonstrează faptul că nu am plecat câine surd la vânătoare și am știut foarte bine în ceea ce mă bag.
Eu nu-l pot obliga pe Maestrul Arsenie Bocancea să-mi devină COLABORATOR COMPLEMENTAR în lupta mea împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", dar voi fi NEMILOS cu el dacă starea de SEVRAJ îl va determina să se mai REÎNCARNEZE, apelând la diverse pseudonime, pentru a mai dialoga cu mine.
De altfel, încă de starea de dezvoltare "orion", premoniția mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" pentru cariera politică a ex-președintelui Marian Oprișan mi-a spus că, postacul "orion"  este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei".

28.03.2021                                               Ulise Grosu

Anexa 1
LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI

MOTTO: "NU POT SĂ VĂ MÂNUIESC, CI DOAR SĂ VĂ TREZESC" - Arsenie Boca

MESAJ adresat conducerii Primăriei Focșani și consilierilor din CL Focșani și PRECIZĂRI pentru "Sfânta Treime"(Maestrul Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă)

Este cunoscut faptul că suntem printre cele mai sărace țări din UE, ca nivel de trai, dar avem cei mai bogați politicieni.
În legătură cu această precizare, pe net circula următoarea informație:
" 30 de ani de democrație originală în România. 5,6 milioane de romani au emigrat. Câteva sute de mii au reușit și trăiesc visul unei vieți civilizate. Sute de mii încă emigrează anual. Sute de mii sau milioane se întorc nefericiți aici, anual. Unii trăiesc 3 luni acolo, supraviețuiesc 9 luni aici. Alte sute de mii pier anual din cauza corupției, lăcomiei, prostiei: în spitale sau cluburi, arși de vii, în mineriade, revoluții, proteste, la naștere, de foame, în accidente rutiere, în fosele septice ale școlilor etc. Doar cu Siria ne mai comparam la astfel de cifre, doar că la ei e război de 10 ani!".
În aceeași notă ca citatul de mai sus, se încadrează și precizarea Președintelui Academiei României, Ioan Aurel-Pop.
Citez:
,,Au ajuns copiii să-şi facă idoli din cumpănaşi, pentru că nu mai au modele şi nu le mai cultivă nimeni dragostea de țară şi de eroii autentici ai României.
Pentru Oscar 2021, Danemarca a trimis un film despre 4 profesori. Unul dintre ei predă muzică şi îi învață pe elevi cum să interpreteze şi să simtă până în suflet cântecele despre măreața istorie a țării lor. La noi, e ruşine să cânți aşa ceva. Şi am mari dubii că în România, pe undeva, se mai învață cântece despre patrie. Iar acum citesc că geografia şi istoria României stau să fie scoase din programa şcolară. Cine mai suntem noi, oameni buni? Ne dizolvăm încet, în acidul turnat de "sus", de nişte iresponsabili, impostori cu CV-uri pompoase, proşti cu aere sau vânzători de neam. Ne otrăvesc mintea, ca să uităm şi cine suntem, şi cum am ajuns aici, de parcă nu e nimic greşit în a fi pribeag. Fără o identitate clară. Al nimănui. Un diplomat taiwanez mi-a spus o dată: "Numai cine nu are țară înțelege cât de important e s-o ai şi să lupți pentru ea!" Noi avem o țară splendidă şi nu mai ştim cum să scăpăm de ea. Ruşine!!"

După ce "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele, iar AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, a dispus să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, iar JUSTIȚIA a executat întocmai acest ordin, sub numele de cod "RUPERE de UTERE", am declanșat lupta împotriva acestui SISTEM de TIP MAFIOT - TRANSPARTINIC.
În data de 10.02.2021, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea "SFÂRȘITUL primei părți a LUPTEI împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea"", iar cu ocazia zilei de 1 Martie, prin intermediul aceluiași blog, am oferit un "MĂRȚIȘOR", Maestrului Arsenie Bocancea, ex-președintelui Marian Oprișan și tuturor membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", scrierea "PUTEREA EXEMPLULUI".
Prin scrierea  "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI, postată în data de 13.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am dat semnalul că am început partea a doua a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea" al cărui promo postat pe pagina de Facebook, a fost:
"PROMO - "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI"
MOTTO: "Un copil care doarme, crește. Un popor care doarme, moare."
Am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea precizată mai sus, cu motto-ul aferent, care se vrea a fi:
a. Un AVERTISMENT pentru politicienii mioritici de "Provincia Europeană Vrancea", care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști;
b. Un INDEMN la MEDITAȚIE pentru focșănenii FRICOȘI și LIPSIȚI de DEMNITATE, care așteaptă PARA MĂLĂIEAȚĂ și refuză să-și IMPUNĂ RESPECTUL în fața celor care din patru în patru ani le cer votul, pentru ca apoi să-i DISPREȚUIASCĂ și să-și bată joc de banul public.
13.03.2021                                                              Ulise Grosu"
În scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", postata în data de 13.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat, citez:
"5. Jurnalul de Vrancea din data de 11.03.2021, a publicat informația, "Primăria Focșani este datoare vândută! Municipalitatea are de returnat credite de aproape 19 milioane de euro."
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Ce părere aveți despre aceasta informație facebook-istă?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Politica, domnule Grosu. Ăștia de acum nu-s mai breji ca cei dinainte, doar că-s mai răi ,încrezuți, nepricepuți și protejați de străinii interesați. Peste patru ani vom vedea o țara, asemenea celei lăsate de către Carol al II-a după lovitura de stat (puciul) de la 6 septembrie 1940.""
Comentariul făcut de d-na Varzaru Felicia mi s-a părut foarte interesant, dar la nivelul "Provinciei Europene Vrancea" nu știu cine ar putea fi "străinii interesați" să-i susțină pe aceștia care sunt "mai răi ,încrezuți, nepricepuți".
Cititorii scrierilor mele, cunosc că în LUPTA mea, am redus România la nivelul "Provinciei Europene Vrancea", Parlamentul României la nivelul CL Focșani și Guvernul României la nivelul Primăriei Focșani.
În cele ce urmează, prezint câteva informații de presă la care "Sfânta Treime" - Varzaru Felicia a făcut diverse comentarii.
Acestea sunt:
1. sportmedia.ro a publicat informația "Un condamnat definitiv la închisoare pentru asociere la săvârșirea de infracțiuni continuă să predea la Drept. Cum e posibil așa ceva? - Interviu cu decanul Răzvan Dincă"
Citez:
"”Pentru a preda la Facultatea de Drept, o persoană trebuie să aibă o conduită conformă dreptului (…). Nu ai nici autoritatea morală, nici capacitatea de a-i convinge pe tineri să se formeze în profesiunea de credință a dreptului, spre a înfăptui justiția în societate, dacă propria ta conduită se dovedește injustă și este condamnată de drept”, afirmă Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității București.
Afirmația (foarte corectă de altfel) este făcută în contextul în care 45 de studenți care au fost prinși copiind la examene au fost exmatriculați, iar, în replică, Facultatea de Drept a fost acuzată de ipocrizie de către studenții ieșeni, unul dintre motivele enumerate fiind ”existenţa în corpul profesoral al Facultăţii de Drept din Bucureşti a doi profesori condamnaţi penal în ultimii ani: conf. univ. dr. Dan Şova, fost senator şi ministru al Transporturilor (PSD), şi lect. univ. dr. Aurel-Jean Andrei”.
.........
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Cine naiba v-a băgat în cap că absolvenții de drept sau profesorii lor trebuie să fie curați ca lacrima și drepți ca lumânarea? Să crezi așa ceva, ca ei sunt ,,sfinți,, dovedește naivitate, asta, asa, ca sa fiu politicoasă."
2. UNIVERSUL.ro(argeșean) a publicat articolul "Ceauşescu a vrut să-l trimită pe generalul Vasile Milea în faţa plutonului de execuţie. Stenograma şedinţei 17 decembrie 1989"
Citez:
"EROU SAU TRĂDĂTOR? Moartea în condiţii neclare a generalului Vasile Milea, ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale, rămâne unul dintre marile mistere ale Revoluţiei din 89. Ceauşescu l-a acuzat de trădare şi a anunţat că s-ar fi sinucis. Sinucidere ori asasinat? Părerile sunt împărţite chiar şi în ziua de azi. Născut în 1927, la Lereşti, locul unde este şi înmormântat, generalul Vasile Milea era, în decembrie 1989, ministru al Apărării Naţionale, unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului.
Cu numele generalului argeşean a fost botezată şi Piaţa „Vasile Milea” din centrul Piteştiului, un lucru contestat de mai mulţi istorici, care susţinMilea nu a fost nicidecum un erou, ci mai degrabă un trădător. Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989 îl arată însă pe generalul argeşean într-o altă ipostază. Milea a lăsat în faţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu impresia că le execută ordinele, dar, în realitate, a amânat punerea lor în aplicare, gest pentru care fostul dictator a cerut trimiterea sa în faţa plutonului de execuţie pentru trădare."
......................
COMENTARII
Varzaru Felicia
"În noaptea de 21-22 decembrie armata a tras în manifestanți și generalul Vasile Milea era comandantul armatei române. Extras din rechizitoriu: ,,După represiunea violentă din noaptea de 21/22 decembrie (Bucureşti), Comandantului Armatei I i s-a raportat: „Cadrele şi trupele au dat dovadă de elan revoluționar pentru a înfăptui ordinul comandantului suprem transmis la mitingul din 21.12.1989”. (pag. 61-63). Așa că, și Milea și Ceaușescu se fac vinovați de masacrul manifestanților."
3. Historia - Oana Orlea, 3 ani închisoare comunistă. Fiica aviatorului Constantin „Bâzu” Cantacuzin, arestată la 16 ani.
Citez:
"-Scriitoarea Oana Orlea, pseudonim literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, s-a născut la 21 aprilie 1936, la Fălticeni. Fiica aviatorului Constantin „Bâzu” Cantacuzino și a Ancăi Diamandi a fost arestată pe 11 iunie 1952, la doar 16 ani, și a petrecut aproape 3 ani în închisorile comuniste.
Maria Ioana Cantacuzino a fost arestată pentru că era „șefă a organizației de rezistență Pătratul Roșu”, din care mai făceau parte și alte nume ilustre ale istoriei românești, precum Mihai Sturdza, Grigore Ghica, Radu Miclescu, în total lotul fiind format din 14 minori. În timpul interogatoriilor, Maria Ioana Cantacuzino recunoaște că a creat organizația „Pătratul Roșu” cu scopul de a îndemna oamenii să lupte împotriva comuniștilor până la venirea americanilor. În timpul interogatoriilor are o atitudine sfidătoare, „obraznică” pe limba ofițerilor, menținută de-a lungul întregii detenții, notează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe pagina de Facebook a instituției."
...................................
COMENTARII
Penteliuc Mircea
"Nu uita comunismul nu I-a adus români ci evrei!?"
Varzaru Felicia
"Penteliuc Mircea; Domnule Penteliuc, folosirea sintagmei de comunism este greșită. În România și nicăieri altundeva nu a fost comunism, comunismul se vrea a fi instituit prin Noua Ordine Mondială. Dacă l-ați citi pe Marx, ați vedea când și cum va fi instaurat comunismul. Socialismul de tip leninist s-a îndepărtat mult de doctrina comunista a lui Marx, adevărații susținători ai comunismului din acea vreme au fost persecutați, îndepărtați și chiar lichidați de către bolșevici.
Penteliuc Mircea
Varzaru Felicia ,Marx a scris Capitalul arătând problemele finanțelor M. Britani colapsul economic. El era evreu, Lenin evreu al a creat comunismul în Rusia ,și elevi lui Lenin în România. Părerea mea e că a fost un experiment ca și State Unite ale Americi. Acum urmează adevăratul comunism ca în Coreea de Nord condus de Ordine Mondială. Mai e un pic .....vor dispare bani, cantine ,etc,etc."
Varzaru Felicia
"Penteliuc Mircea Lenin, fiul lui Moses Blank."
4. kmkz.ro - "Mircea Dinescu singurul dizident din istorie cu aprobare de la Securitate. El se ascundea deși nu-l cauta nimeni."
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Este un adevăr trunchiat. El și alții, se aflau sub protecția unor forțe străine, luarea de  măsuri împotriva lor ar fi creat deranj în raporturile dintre România și Occident, iar guvernul de la București avea interese economice și politice prea mari pentru a periclita relațiile.Sa nu uitam că Ceaușescu a rezistat datorită relațiilor privelegiate cu SUA, Germania, Anglia, Franța ,etc. Clauza națiunii celei mai favorizate era un adevărat test în relațiile economice bilaterale, acordarea ei fiind însoțită și de alte beneficii economice de mare însemnătate pentru România, precum credite cu dobânzi mici, acces la tehnologie avansată etc. Ea a fost acordată României, pentru prima dată în 1975 și suspendata din sase în sase luni începând din 1985. Când ni s-a ridicat clauza națiunii cele mai favorizate, economia s-a dus în jos, am fost salvați de banii arabilor și ajutorul tehnologic chinez, atât cât a fost."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Stimata Doamna, comentariul Domniei voastre în legătură cu Mircea Dinescu, mă duce cu gândul la un comentariu similar făcut de șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că Mircea Dinescu era agent de influență, în același timp și pentru ruși și pentru germani și pe cale de consecință le-a luat banii și la rusi și la germani. În scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRII", pe care am postat-o în data de 13.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că am fost foarte clar cu Maestrul Arsenie Bocancea. De altfel, îmi respectiva scriere, într-un fel, "v-am luat apărarea", deoarece Maestrul Arsenie Bocancea profita de faptul că v-am întinerit cu 30 ani și v-am dus în ZONA INFANTILITĂȚII. Faptul că Domnia voastră acceptați să mergeți "la luptă fără gloanțe", bazându-vă numai pe nuri și pe convingerea că ați devenit "fata mare", urmare a întineririi la care v-am supus, nu cred că este un lucru bun, deoarece riscați să  deveniți "carne de tun". PS Mi-ar plăcea să va aflu părerea despre scrierea pe care am postat-o ieri pe blog. Rog să aveți în vedere că, în cei circa 7 ani de RĂZBOI PSIHOLOGIC, eu niciodată nu l-am jignit pe șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, ci doar l-am ironizat. Viceversa nu a fost valabilă, deoarece el m-a jignit la greu. Mulțumesc anticipat pentru răspuns."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Vă jigniți singur prin atitudinea și faptele dumneavoastră de....arme. În rest, numai bine, nu prezentați interes ,cel puțin pentru mine, nu aduceți idei care să mă intereseze , doar vechile marote.....astea ar putea interesa pe vreun specialist în domeniu, nu pe mine.PS Dar este de apreciat perseverența..."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, treaba cu auto-jignirea insinuată de Domnia voastră, este interpretabilă. În condițiile în care șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, nu mai prezintă "interes operativ" pentru mine, mi se pare o NORMALITATE, ca nici eu să nu prezint "interes" pentru Domnia voastră. Afirmația, "....astea ar putea interesa pe vreun specialist în domeniu, nu pe mine.", mi se pare foarte interesantă. De ce fac o astfel de afirmație? Deoarece, eram aproape convins de faptul că, sunteți specialistă în psihologie umană, la fel ca și șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea. La capitolul psihologie umană, nu ridic nici la nivelul lui Miorlăici, care este specialist în "psihologie pisicească". În schimb, vreau să vă demonstrez că sunt SPECIALIST în "forjarea" conducerii Primăriei Focșani, al anumitor angajați din Primăria Focșani și al consilierilor din CL Focșani."
5. Libertatea.ro a publicat articolul, " Secretul la români. Nu Vlad Voiculescu e trădător dacă a dezvăluit sediul vreunei case conspirative a serviciilor, ci tâmpit e ăla care a stabilit un centru de vaccinare acolo".
Citez:
Totdeauna, în România pre și post 1989, așa-zisele secrete de stat au ascuns măgării mai mari sau mai mici. În cazul scandalului apărut după publicarea de către Ministerul Sănătății a datelor despre vaccinare vorbim despre niște găinării, scrie jurnalistul Patrick André de Hillerin într-un comentariu în Libertatea. Esențialii în uniformă, esențialii cu grad, și-au secretizat soacrele vaccinate peste rând.
Citeşte întreaga ştire: Secretul la români. Nu Vlad Voiculescu e trădător dacă a dezvăluit sediul vreunei case conspirative a serviciilor, ci tâmpit e ăla care a stabilit un centru de vaccinare acolo
În 1993, Academia Cațavencu dă un soi de lovitură de presă și publică efectivele armatei terestre a României, incluzând numărul de militari de profesie, recruți, număr de tancuri, tunuri, camioane și așa mai departe. Scandal. Reacționează în aceeași tonalitate revista „România Mare” și emisiunea Pro Patria, realizată la TVR de Ministerul Apărării Naționale. Colonelul Valeriu Pricină și maiorul Benone Neagoe, cei doi realizatori ai emisiunii, dedică întreaga oră a emisiunii săptămânale trădării de neam și țară realizate de revista de satiră politică. În redacție se râde mult pe seama celor doi propagandiști militari, căci informațiile sunt obținute din surse publice. După câteva săptămâni scriu eu însumi un alt material, cu efectivele aviației militare românești. Din nou, numărul personalului militar, numărul și tipul avioanelor, alte echipamente care aparțin de aviația militară. Din nou scandal, din nou înfierare patriotică în „România Mare” și la emisiunea domnilor Pricină și Neagoe. După încă o săptămână publicăm și sursa informațiilor: o publicație franțuzească, lunară, cu specific militar, care analiza armatele lumii, folosind informații publice furnizate de NATO. „Dușmanul”, ai cărui agenți devenisem în reacțiile vituperante ale colonelului Pricină sau ale lui Vadim Tudor nu-și lua informațiile despre armata română din Academia Cațavencu. Le avea deja, uneori puse la dispoziție chiar de România, în efortul său de rupere de trecutul alături de Pactul de la Varșovia și de apropiere de NATO.
Citeşte întreaga ştire: Secretul la români. Nu Vlad Voiculescu e trădător dacă a dezvăluit sediul vreunei case conspirative a serviciilor, ci tâmpit e ăla care a stabilit un centru de vaccinare acolo
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Oare de asta sunt suparăți liberalii pe Voiculescu? Când va pleca de la minister, toți vor respira ușurați. Deocamdată se caută soluții."
6. Am distribuit pe pagina mea de Facebook (15.03.20210) "Fără precedent în istoria României: Fostul hoț de grâu Bădălău, a devenit azi vicepreședinte al Curții de Conturi."
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Cu cine prinzi mai ușor hoții? Folosind un om cinstit sau un hoț?
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Ce teorie interesantă! Să înțeleg că aceasta a fost și logica șefului Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, care, în ceea ce mă privește, a umblat după cai morți să le ia potcoavele?"
Varzaru Felicia
"Să înțelegeți....."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Ce să înțeleg, stimată Doamnă, deoarece nu este nimic de înțeles. Să înțeleg că, mi s-a aplicat un tratament FOARTE DUR, pe care l-am rezumat în CONCLUZIILE de la postarea de pe blog din data de 13.03.2021, pentru faptul că am refuzat mă închin în fața lui Oprișan? Dacă l-aș fi pupat în fund pe Oprișan, așa cum postacul "orion" i-a dat prețioase indicații politice, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, era totul OK?"
7. Ziarul de Vrancea din data de 15.03.2021, a publicat articolul "Corina Atanasiu (secretar de stat MIPE) „se ia la trântă” cu premierul Cîțu și cu ministrul Drulă, pe spital și autostradă la Focșani
Citez:
"Declarație șoc în Coaliția la guvernare făcută duminică, la Focșani, la sediul USR Vrancea, de secretarul de stat la Ministerul Investițiilor și al Proiectelor Europene (MIPE) – Corina Atanasiu. Aceasta a catalogat drept „hazardate” mesajele transmise de politicieni ai PNL, dar și ai USR-PLUS în ceea ce privește construcția noului spital județean la Focșani, precum și a autostrăzii A7 „Unirea Principatelor”, care să treacă prin Focșani, proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Atanasiu îi contrazice, printre alții, chiar pe premierul Florin Cîțu, care a spus că în calitate de șef al Guvernului va face „orice pentru investiții”, dar și pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă care a anunțat că până în 2024 vom circula pe Autostrada 7 de la Ploiești spre Buzău, Focșani, Bacău și, mai departe, spre Pașcani.
Redăm mai jos declarațiile celor trei oficiali, pentru o exactă informare.
Premierul Florin Cîțu, în cadrul vizitei de la Focșani din 6 martie 2021, de la Consiliul Județean Vrancea: „PNRR este menit să ne ajute să facem reformă și să o finanțăm. România are de recuperat decalaje în privința infrastructurii, a transportului feroviar și, în special, în domeniul sanitar. În PNRR sunt alocate sume consistente pentru construcția de spitale noi, inclusiv pentru Focșani. Singura condiție este ca autoritățile locale să finalizeze investiția până în 2026”.
 
.....................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"Această Corina Atanasiu nu știu ce știefacă la modul concret, dar la capitolul tupeu stă foarte bine. În aceste condiții, mi se pare interesantă afirmația, „PNRR nu înseamnă străzi, autostrăzi și ziduri, înseamnă reforme. Unii parteneri din Coaliție au ieșit pe sticlă cu mesaje că aduc autostradă și alte minuni, prin PNRR, la Focșani și în Vrancea. Sunt niște mesaje hazardate! Crește nivelul așteptărilor populației și nu este ok.”"
Varzaru Felicia
"Doamna are dreptate, ea nu a făcut o declarație politică, ci o declarație care ține cont de realitate...i-a adus cu picioarele pe pământ pe provincialii Toma, Grinda & co. Noi nu avem resursele necesare pentru a termina un spital sau mult dorita autostrada până în 2026, termenul limita pentru terminarea lucrărilor. Vreți să dam banii înapoi sau să pierdem finanțarea, așa cum a făcut Oprișan?PS Până acum, Bucureștiul a propus două planuri de dezvoltare și reziliența, ambele respinse de UE. Așa stând lucrurile, despre ce vorbim? Avem nevoie de oameni școliți în Vest, de specialiști care să întocmească aceste planuri ,,mărețe,,, doar așa ni le vor aproba, vom obține fonduri."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, nu va contrazic, deoarece cred că știți ce spuneți. În ceea ce privește întrebarea, "Vreți să dam banii înapoi sau să pierdem finanțarea, așa cum a făcut Oprișan?", îmi amintescși șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, a făcut mult tam-tam în speța Crângului Petrești. A pățit cineva ceva, urmare a INCOMPETENȚEI demonstrate? PS În schimb, eu pentru ca mi-am permisGÂNDESC, așa cum după cum bine știți, am plătit la greu."
Varzaru Felicia
"Gândiți rar și prost. Dacă ați gândi mai des, nu am certitudinea că ați face-o și bine. Domnul Dragomir știe de ce."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Prostia, incompetența și promisiunile politicienilor nu sunt infracțiuni......din fericire pentru ei , din păcate pentru noi."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Lăsați-l în pace pe Lucian Dragomir, deoarece are problemele lui. În ceea ce privește afirmația, "Gândiți rar și prost. Dacă ați gândi mai des, nu am certitudinea că ați face-o și bine. ", conștientizezi cât de PENIBILĂ sunteți? Dacă eu gândesc "rar și prost", Maestrul Arsenie Bocancea cum gândește, de a umblat atâta timp după "cai morți să le ia potcoavele", cheltuind multi bani și energie, pentru ca acum să fie până la gât în "MARO" ?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Întreabă-l pe el, moșule!"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimate "spiriduș", la anexa 3 a scrierii "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", pe care în data de 13.03.2021, am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am afirmat, "Din punctul meu de vedere, Maestrul Arsenie Bocancea și "spiridușii", Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă sunt "trei în unu" și pe cale de consecință, în prezentul mesaj, voi folosi expresia de "Sfânta Treime" insinuată de "spiridușul" Varzaru Felicia.". În aceste condiții, am întrebat pe cine trebuia să întreb. Eu înțeleg că, prin întinerirea cu 30 ani, la care v-am supus ați devenit "fată mare", dar......"
8. Ziarul Cotidianul din data de 14.03.2021. sub semnătura lui Valer Marian a publicat articolul, "Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (II)."
Citez:
"După mai bine de 30 de ani de la răsturnarea regimului totalitar, guvernarea și opoziția au ajuns pe mâna unor politicieni care au probleme serioase legate de școlarizare, din categoria Elena Ceaușescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ana Mureșan și Alexandrina Găinușe, înalți nomenclaturiști comuniști care l-au dus la pierzanie pe președintele dictator Nicolae Ceaușescu și au facut mult rău românilor și României.
Un impostor în fruntea Agenției Naționale de Integritate
Cazul cel mai grav de impostura, mai grav decat al fostului ministru de interne Traian Igas, este cel al lui Horia Georgescu, o beizadea de la poalele Tampei, carea a devenit secretar general al Agentiei Nationale de Integritate in 2008 si presedinte al acestei institutii in 2012, beneficiind de sprijinul neprecupetit al ex-presedintelui Traian Basescu si al fostului ministru de justitie Monica Luisa Macovei. Pentru functia de secretar general al Agentiei Nationale de Integritate, a fost sustinut si de ex-premierul liberal Calin Popescu Tariceanu si de fostul ministru de justitie Tudor Chiuariu, caruia i-a fost consilier personal cateva luni. Pe parcurs a ajuns in relatii apropiate, servindu-i cu obedienta, prin executarea intocmai si la timp a comenzilor lor punitive, cu fostii sefi ai SRI, directorul George Maior si primul sau adjunct, generalul Florian Coldea, precum si cu presedintele PSD, Victor Ponta, dupa ce acesta a devenit premier, fiind nelipsit de la partidele de tenis si de la zaiafeturile organizate in vilele de protocol sau conspirative ale SRI, unde primea, de obicei, sarcinele pe cine sa execute. Horia Georgescu sustine in CV-ul sau ca a urmat, in perioada 1995-2000, la fara frecventa, cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Hyperion, o universitate particulara foarte contestata, care nu era acreditata in perioada respectiva si a fost calificata de multi drept o fabrica de diplome. Georgescu a obtinut insa licenta in drept de-abia dupa 7 ani, in sesiunea iulie 2007, inainte de a se inscrie la selectia pentru functia de secretar general al Agentiei Nationale de Integritate, desi conform reglementarilor in vigoare examenul de licenta trebuie sustinut in maximum doi ani de la absolvirea unei facultati. Pe de alta parte, a obtinut licenta in drept la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Filiala Brasov, care era patronata de tatal sau, Marian Georgescu, colonel in rezerva, fost comandant al Penitenciarului Codlea in timpul regimului comunist, care detinea functia de presedinte al Consiliului de administratie al filialei brasovene a Universitatii Cantemir. Potrivit CV-ului, in perioada 1999-2003, Horia Georgescu a urmat, de data aceasta la zi, cursurile Facultatii de Relatii Internationale din cadrul universitatii patronate de tatal sau, la care a dobandit o licenta in stiinte economice in sesiunea septembrie 2003.
Până unde merge neşcolirea politicienilor şi demnitarilor din România (I)
Studiile superioare cu care se impauneaza Horia Georgescu sunt incerte, nu numai pentru pentru faptul ca a obtinut licentele in drept si in stiinte economice la o universitate patronata de tatal sau, dar si pentru ca fratele sau Sorin Georgescu a declarat, dupa arestarea pentru fapte de coruptie a fostului presedinte al Agentiei Nationale de Integritate in primavara anului 2015, ca nu are stiinta ca acesta ar fi urmat si absolvit vreo facultate si ca si-ar fi cumparat adeverintele de absolvire si diplomele de licenta. Cert este ca in mai 2004, dupa nici opt luni de la obtinerea licentei in stiinte economice, Horia Georgescu a fost angajat specialist economico-financiar la ditamai Parchetul National Anticoruptie (PNA), unde a activat pana in 2007, in conditiile in care pentru angajarea pe un asemenea post trebuia sa fii un reputat specialist, cu inalta calificare in domeniul economic, financiar, bancar, vamal sau informatic, si sa ai o vechime de minimum 5 ani in specialitatea studiilor economice. Misterul acestei angajari a fost dezlegat dupa cativa ani de fratele sau Sorin, care l-a denuntat ca ar fi dat mita 18.000 de dolari unui procuror cu functie din PNA, pentru a fi angajat pe acest post.
Impostorul dambovitean, cat pe ce sa ajunga comisar european sau ministru de justitie
Si mai grav este modul in care Horia Georgescu a fost desemnat secretar general al Agentiei Nationale de Integritate in aprilie 2008, la niciun an dupa obtinerea licentei in drept si fara sa fi exercitat vreo profesie juridica, nici macar pe cea de consilier juridic. Promovarea lui Georgescu in aceasta functie a fost facuta in baza unei adeverinte false emise de primul presedinte al Agentiei Nationale de Integritate, procurorul Catalin Macovei, ruda prin alianta cu ex-ministresa Monica Luisa Macovei, in care era consemnat ca avea studii juridice si o vechime de 5 ani in specialitatea studiilor.
............................................"
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Cunosc faptul că șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, nu are o părere prea bună despre Valer Marian. Personal, mi s-au părut interesante CV-urile prezentate în articolul "Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (I) +(II)". Despre acest Horia Georgescu pe care Valer Marian îl numește "Un impostor în fruntea Agenției Naționale de Integritate", mă întreb cum a putut ajunge el acolo? Rog să coroborați, ascensiunea acestui "impostor", cu tratamentul pe care mi l-a aplicat Maestrul Arsenie Bocancea, pe care l-am precizat în CONCLUZIILE de la scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", postata în data de 13.03.2021. și să-mi comunicați punctul D-voastră de vedere. Mulțumesc anticipat!"
9. Actualitatea Vrânceană -15.03.2021- "Ionel Cel – Mare l-a părăsit pe Oprișan și a votat alături de PNL – USR PLUS la proiectele privind destinația fostei Prefecturi Putna"
Citez:
"Ședința Consiliului Județean Vrancea de luni a fost prima după constituirea acestuia în care s-a dat o confruntare între cele două tabere din Consiliul Județean, respectiv PNL – USR PLUS și PSD, cu Ionel Cel – Mare de la ALDE pe post de arbitru. Pesediștii au susținut că fosta Prefectura Putna ar trebui să aibă o altă destinație decât aceea de spațiu pentru universitățile din Iași și București. PNL și USR PLUS au 16 voturi în CJ, luându-l în considerare și pe președintele Cătălin Toma, PSD 15 voturi, la care se adaugă cele două voturi ale reprezentanților ALDE.
Ionel Cel – Mare nu a votat alături de Marian Oprișan, așa cum s-a întâmplat atunci când a fost ales vicepreședinte, ba chiar a avut un schimb scurt de replici cu fostul președinte al CJ, care a arătat că relațiile dintre cei doi nu sunt din cele mai bune. Oprișan și alți consilieri PSD au susținut că fosta Prefectura Putna ar trebui să aibă o destinație culturală, cum ar fi să reunească toate secțiile Muzeului Vrancei. Fostul președinte a arătat din nou că restaurarea clădirii s-a făcut cu foiță de aur și că tinerii ”își vor pune picioarele pe lucrările de arhitectură”. Acesta a cerut ca pentru învățământul universitar să fie folosite clădirile de pe strada Alecu Sihleanu din Focșani.
”În complexul de de pe Sihleanu am stat patru ani. Acolo sunt numai foste dormitoare, unde stăteam opt elevi în opt paturi, nu cred că au mai mult de 20 mp”, a spus Ionel Cel mare.
”Sălile pot fi modificate”, a atras atenția Oprișan.
”Domnule vicepreședinte, eu am următoarea viziune”, a continuat Cel – Mare
”Mi-am dat seama”, a comentat Oprișan.
”Da? Mai mult decât dumneavoastră”, a replicat Cel – Mare, după care și-a expus apoi punctul său de vedere.
La vot, cei doi consilieri ALDE au votat alături de PNL – USR PLUS. Clădirea fostei Prefecturi Putna a fost dată în folosință gratuită pe o perioadă de zece ani universităților din București și Iași.
...........................
COMENTARII
Grosu Ulise
"Ce-a fost și ce-a ajuns Marian Oprișan! @Varzaru Felicia; Îmi aduc aminte de prețioasele indicații politice, pe care i le dădea postacul "orion" președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, sperând probabil, să ajungă general sau chestor, dar acum a zburat puiul cu ața. "
Varzaru Felicia
"De unde știți că nu a ajuns? Cât despre o universitate, mă rog, o filială, în acea clădire mi se pare o glumă. Câte săli mari are acea clădire unde s-ar putea desfășura cursurile? Cât despre amfiteatru..... Facă ce-or vrea, tot cântau cucuvelele în ea."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; A ajuns să-i dea cu flit Cel Mare Ionel. De altfel, o normalitate! PS Sunt în totalitate de acord cu afirmația, "Cât despre o universitate, mă rog, o filială, în acea clădire mi se pare o glumă."."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Cine-i Cel Mare? Asta de pe unde a mai apărut?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Întrebați-l pe șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, care l-a lăsat cu "gura căscată" pe dl Verbiceanu. PS Când redevii "fată mare", este normal un astfel de comportament ca al Domniei voastre. "
Varzaru Felicia
"Domnule, iarăși aberați. Ăștia sunt cunoscuți de-ai dumneavoastră, nu de-ai mei."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Cu această afirmație m-ați convins că ați devenit "fată mare". "
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Redevenit."
Varzaru Felicia
"Bătrânețea.....ați uitat cum stau treburile."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, dacă am în vedere că începând cu anul 2019, Maestrul Arsenie Bocancea a început să-i cânte prohodul politic președintelui Marian Oprișan, este logic că postacul "orion" nu a ajuns nici general și nici chestor. Cu tot respectul pe care îl am față de D-voastră, în calitate de "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, cred că la mijloc nu a fost vorba de o operație de himenoplastie. Deși nu sunt specialist în psihologie feminină ca Maestrul Arsenie Bocancea, cred că la mijloc este doar o joacă de "TRAVESTIT". În aceste condiții dacă în discuție este vorba de o "revenire", atunci trebuie să "reînvie" Maestrul Arsenie Bocancea."
10. Jurnal de Vrancea - 15.03.2021 - Este oficial! Clădirea fostei prefecturi a județului Putna dată în folosință gratuită universităților din Iași și București.
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Nu știu, abia îmi amintesc această clădire, știu că era mereu în paragină, dar după cum văd că arată în interior, putea avea o destinație culturală, ca facultate, în câțiva ani iar va trebui amenajată."
Grosu Ulise
"Și eu cred același lucru! Plătește Cătălin Toma aceste reparații?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Decizia nu-i aparține, este culpa comună, că doar de aceea s-a votat. Dragnea parcă a dat în administrare o baltă și a ieșit un întreg circ. Ăștia dau în folosință conform art. 124 din Legea nr. 215/2001, republicată : autoritățile publice judeţene şi locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri imobile sau mobile proprietate publică din patrimoniul lor persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activităţi de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice de interes local.Bunurile proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale nu numai că pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate, dar ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. În dezvoltarea acestei prevederi constituţionale, art. 866 NCC enumeră dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, alături de dreptul de administrare şi dreptul de concesiune, ca fiind un drept real corespunzător dreptului de proprietate publică. De asemenea, art. 874-875 NCC reglementează regimul juridic al acestui drept, ca mod specific de exercitare a însuşi dreptului de proprietate publică."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Așa o fi, dar ...... Și CL Focșani a votat FALSUL audit din care rezulta că SC CUP Focșani calculează corect prețul la mc de apă și canal, iar eu am demonstrat la CAFRauditul este greșit și mi s-a dat dreptate. Auditorul Truș Emilia a scăpat de dosar penal, urmare a unei adrese a Primăriei Focșani, din care rezulta că auditul nu a produs efecte juridice. Eu consider ca respectiva adresa este un FALS, deoarece și în prezent auditul are efecte juridice. Vom vedea ce va ieși în această tărășenie."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Raportului de audit îi lipsește aptitudinea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte de a produce efecte prin el însuși, fiind un act premergător activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ce urmează a fi efectuată și finalizată prin emiterea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecţiilor financiare (actul administrativ care produce efecte juridice este Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Credețiafirmația Maestrului Arsenie Bocancea, "Se prăpădesc de râs angajații CUP Focșani, când aud de bazaconia ta cu ingineria financiară", poate tine loc de "notă de constatare a neregulilor"?"
Varzaru Felicia
"?????"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Ce nu va este clar, stimată Doamnă?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Se pare ca Arsenie al dumneavoastră știa totul despre dumneavoastră și ceva pe deasupra."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Într-adevăr știe totul, dar ceea ce numești a fi "ceva pe deasupra.", este FICȚIUNEA Maestrului Arsenie Bocancea. Pentru mine este un mister, cum cineva cu IQ-ul, cultura și posibilitățile de reincarnare multiplă ale Maestrului Arsenie Bocancea, a putut GAFA așa de mult, în ceea ce mă privește. Punându-și ochelarii de cal, a ajuns într-o situație mai mult decât PENIBILĂ. Primul pas de revenire la normalitate, ar fi ca D-voastră să faci o schimbare de sex și să reintrați în pielea lui Arsenie Bocancea. Părerea mea!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Nu mi-am dorit niciodată să fiu bărbat, poate încercați dumneavoastrădeveniți femeie, poate iese ceva mai bun."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Probabil că, "nu v-ați dorit niciodatăfiți femeie", dar Maestrul Arsenie Bocancea, care este specialist în psihologie feminină v-a făcut "bărbată". În ceea ce privește afirmația, "poate încercați dumneavoastrădeveniți femeie, poate iese ceva mai bun.", nu ar fi prea multe de comentat. Premoniția mea de "ADEVĂRATA Mama Omida de Țara Vrancei", pentru cariera politică a ex-președintelui Marian Oprișan, mi-a spus ca postacul "orion" este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeana Vrancea", Măgarul Troian de Țara Vrancei. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea refuza să se conformeze, în legătură cu previziunea UNIVERSULUI, a Babei Vanga etc., nu-i niciun bai, deoarece mă descurc și singur. PS Despre "CINA cea de taină" de la cârciuma GHIBI, nu aveți nimic  de spus?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Și Bocancea este aidoma animăluțelor din scrierile dumneavoastră, tot un personaj imaginar. Eu nu știu să fi văzut vreun comentariu de-al sau. Vă lipsesc tehnica și talentul, altfel, ați fi bun de scriitor."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, deși Maestrul Arsenie Bocancea, la fel ca și D-voastră, intra în categoria "FANTOMELOR vii, fara ADN", spre deosebire de Domnia voastră, el este "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea". În aceste condiții, are mai putina importanta ce ați văzut D-voastră. Din calitatea D-voastră de "spiriduș", vedeți numai ce vă arată Maestrul Arsenie Bocancea. În aceste condiții, ce rost are sa mai lungim pelteaua?"
11. Ziaristii.ro a publicat în data de 15.03.2021, informația "Primarul PSD din Focșani, petrecere fără restricții cu procuror, judecător, șef Antifraudă și șef ANAF, la ziua unui condamnat pentru fraude fiscale!",
Citez:
Cristi Misăilă, primarul PSD al Focșaniului, a participat, alături de un procuror, un judecător, șeful Antifraudă Constanța, șeful ANAF și alți mahări la o petrecere dată de un condamnat pentru fraude fiscale, dezvăluie G4Media.ro. La bairam nu s-au respectat măsurile de prevedere anti-Covid, motiv pentru ca prefectul județului Vrancea să sesizeze mai multe instituții publice.
Primarul Misăilă a confirmat pentru G4Media că a fost la chef, dar a pretins că s-ar fi respectat toate măsurile legale de prevenire a infectării cu Covid.
Relativ la faptul că a petrecut, alături de toată șefimea instituțiilor publice, la ziua persoanei condamnate, Misăilă i-a luat apărarea celui vizat: “A avut acest incident cu mulți ani în urmă, a fost reabilitat”.
Situația nu e deloc neobișnuită. Zilele trecute, un general înscris în partidul lui Ninel Peia a chemat la „sfințirea” restaurantului personal din Bârlad 9 preoți, între care Episcopul de Huși și Protopopul de Bârlad.
Chiolhanul s-a petrecut pe 12 martie, în timpul orelor de program, a strâns cam 60 de persoane și l-a avut ca amfitrion pe patronul mai multor benzinării din Focșani. Petrecerea a durat, conform sesizării prefectului, nu mai puțin de 12 ore! Au mai venit, printre alții, directorul adjunct al ITM Vrancea și șeful Finanțelor Galați. Practic, au venit să mănânce din mâna afaceristului condamnat toți șefii instituțiilor care, în teorie, ar trebui să vegheze ca el să respecte legile.
Conform documentului Prefecturii obținut de G4Media, toți capii instituțiilor publice unde a domnit până anul trecut Marian Oprișan au fost prezenți la banchet.
„Din informațiile primite, evenimentul a fost organizat în sala de festivități a Ballroom Ghibi din Focșani, eveniment cu implicații grave în pandemia de coronavirus, iar reprezentanții/conducătorii instituțiilor reprezentative în statul Român trebuie să fie primii care dau exemplu de responsabilitate și respectare cu strictețe a măsurilor de protecție.
În data de 12.03.2021, mai multe persoane cu funcții de conducere de la:
– Direcția Generală Antifraudă Constanța
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați (șef Petrică Munteanu)
– Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani (procuror-șef Drîmbă)
– Administrația Județeană a Finanțelor Publice (director Iamandi Florin)
– Judecătoria Focșani (președintele Iulian Păun)
ITM Vrancea (director adjunct Ciocan Sebastian)
IJP Vrancea
– Primarul Municipiului Focșani
au participat la aniversarea zilei de naștere a unei persoane cu cazier penal pentru infracțiuni economice grave, cu încălcarea tuturor măsurilor de siguranță instituite prin Legea"
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; În condițiile în care aceasta informație de presă reprezinta starea de fapt din România la modul general și din Provincia Europeană Vrancea în mod special, de ce nu a fost preluată de întreaga presă scrisa locală? Îmi amintesc ca la un moment dat a circulat pe net, o poza de la o anumită paranghelie, unde ex-președintele Marian Oprișan stătea pe scaun, iar lângă el era fostul prim - procuror Ion Lefter, fostul șef al Politiei mun.Focșani Gicu Avasiloaiei și o altă persoană pe care nu am cunoscut-o. Cârdășia celor trei amintiți mai sus, s-a demonstrat în speța DISCREDITĂRII mele ca om, prin dispoziția de internare forțată la Psihiatrie, unde am câștigat procesul cu statul român la CEDO."
Varzaru Felicia
"Asta este un fel de inginerie inversă. Ultimii acuzatori vor fi procurorii."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Care procurori, cei care au participat la "CINA cea de TAINĂ", de la care numai ex-președintele Marian Oprișan a lipsit?"
12. Ziarul Cotidianul din data de 17.03.2021, a preluat de ziarul "Banatul azi", articolul "Foști capi ai Poliției Timiș, condamnați la ani grei de pușcărie"
Citez:
"Curtea de Apel Timişoara a pronunţat o primă sentinţă în dosarul de corupţie în care fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, şi fostul şef al Poliţiei Economice, Pavel Teodor, sunt acuzaţi că au luat mită pentru a-l proteja pe liderul unui clan de romi cercetat pentru evaziune fiscală. Sentinţa nu este definitivă.
Fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, a fost condamnat la şase ani de închisoare
Fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită de la Iulian Boţ, zis „Viscol”, lider al unui clan de romi din Lugoj, arată Pressalert.ro.
În acelaşi dosar a fost condamnat la cinci ani de închisoare fostul şef al Poliţiei Economice, Pavel Dumitru. Avocatul Marin Bîlc a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar „Viscol”, acuzat că i-a mituit pe şefii Poliţiei, a primit şapte ani de închisoare.
În dosar au mai fost condamnaţi Constantin Toader şi Petre Bejan, care au primit opt, respectiv patru ani şi patru luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, la Curtea Supremă.
...........................................
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varrzaru Felicia; Stimata Doamna, rog să coroborați precizările din prezentul articol de presă, intitulat "Foști capi ai Poliției Timiș, condamnați la ani grei de pușcărie", cu o altă informație de presă unde se afirmă, citez, "Elena Udrea a fost audiată din nou, luni, în dosarul „Hidroelectrica” și a răbufnit spunând că nu știe cum „Doamne iartă-mă” să se mai apere, ținând cont de faptul că în precedentul dosar, deși fapta nu exista, în opinia ei, „judecătorul (…) a zis ia de aici 6 ani cu executare”.
Udrea, acuzată de fapte de corupție în dosarul „Hidroelectrica”, a declarat, la ieșirea de la noul termen de la Curtea de Apel București, că nu știe cum să se mai apere, dar are încredere că un judecător se va uita la probele din dosar și „va avea curaj” să dea o soluție legală.
„Am avut proces în care am luat o condamnare de 8 ani cu executare deși chiar judecătoarea recunoaște că fapta nu era prevăzută de legea penală în anul 2009. Deci, sper că nu venim degeaba la acest proces (dosarul „Hidroelectrica” – n.r.) și că ce se întâmplă în sală chiar contează și că de data aceasta judecătoarea din acest dosar se va uita la probele din dosar și va dispune o soluție corectă și legală”, a spus Elena Udrea."În opinia mea, de la "CINA cea de TAINĂ", care a avut loc la cârciuma Ballroom Ghibi, despre care în articolul "Scandalul chefurilor în pandemie din Vrancea: Șefii mai multor instituții publice printre participanți, inclusiv primarul Misăilă", publicat de Ziarul de Vrancea se afirmă, "Conform informațiilor vehiculate în mediul online local, V. P., patronul unei benzinării, şi-a aniversat ziua de naştere la Ballroom Ghibi din Focşani şi a avut invitaţi de seamă. Despre afacerist, prefectul Gheorghiţă Berbece spune, într-o reclamaţie trimisă primului ministru şi mai multor miniştri, citată de G4Media.ro că este un personaj cu trecut penal, autorul unor infracţiuni economice. Aceeași sursă menționează că la chef au participat, pe lângă primarul Misăilă, oameni din Direcţia Generală Antifraudă Constanţa, Petrică Munteanu-şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, procurorul şef Ionel Drâmbă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, Florin Iamandi, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, judecătorul Iulian Păun, preşedintele Judecătoriei Focşani, Sebastian Ciocan, directorul adjunct al ITM Vrancea şi câţiva poliţişti.", consider că a lipsit INVITATUL de ONOARE, ex-președintele Marian Oprișan.
Astfel de "CINE de TAINĂ", cred că reprezintau o normalitate pentru "Provincia Europeana Vrancea", deoarece cu ani în urmă, în presă a apărut o imagine de la o "întrunire" asemănătoare, unde ex-președintele Marian Oprișan stătea pe un scaun i-ar în spatele acestuia erau, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter și fostul șef al Politiei mun.Focșani, Gicu Avasiloaiei.
Cele precizate mai sus, rog să le coroborați cu "TRATAMENTUL" pe care mi l-a aplicat șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care l-am sintetizat în CONCLUZIILE de la scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI", postată în data de 13.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și CONCLUZIONAȚI."
Aurel Gradisteanu
"Așa să fie oare?. O mănă se spală pe alta și amăndouă fața. Cine mai poate avea ăncredere ăn justiție, toți sunt mănăn, mănă."

După scurta introducere de la începutul acestei scrieri, unde prin două citate am prezentat starea de fapt din România, după 30 ani de "democrație originală", am prezentat 12 informații de presă și facebook-iste.
"Vioara întâi" a comentariile la cele 12 informații de presă și facebook-iste, a fost "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia.
În completarea celor precizate mai sus, mai amintesc:
a. Libertatea.ro a publicat în data de 16.03.2021, articolul "Românii suportă abuzurile din străinătate pentru că nimeni nu i-a învățat în țară că au drepturi".
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Drepturi știu și ei că au mai amărâților, dar ca și aici ,nu și le pot exercita. Și voi aveți dreptul să spuneți adevărul, să informați corect dar nu o faceți din aceleași motive ca și ei, amețiților."
Marius Buita
"Drepturile muncitorilor romani din afara, sint acordate în funcție de bunăvoința ori reavoința, angajatorilor străini. De ce?!
Pt că jigodiile de guvernanți nu au nici o intenție de a riposta diplomatic pt ai proteja, cum a făcut de exemplu Polonia, ajungând pîna la a negocia salariul minim pt muncitorii polonezi din UK."
b. Mesajul d-nei Lucia Hossu Longin din data de 16.03.202, adresat prim-ministrului Florin Cîțu, care a executat întocmai dispoziția data de Klaus Johannis în speța d-lui Octav Bjoza.
"Cred că e situație unică în Europa de Est, să fie demis dintr-o demnitate guvernamentală președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic. Un luptător anticomunist, care și-a trăit tinerețea prin cele mai grele închisori și lagăre din gulagul românesc și a cărui prezență în Cabinetul Florin Cîțu era un titlu de noblețe pentru echipa prim-ministrului.
Despre ce vorbim? Octav Bjoza nu a negat Holocaustul și nu i-a pus în discuție dimensiunile. Eu, care l-am auzit adesea vorbind în public, știu că a respectat și respectă suferința evreilor. A cerut doar ca legea 232/2020 să aducă unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politic, care au avut imens de suferit în anii comunismului. România a avut cea mai consistentă rezistență anticomunistă din Est, mii de luptători care au murit, pentru libertate, în munți sau la zidul din Valea Piersicilor. Îi facem acum fasciști și legionari, așa cum i-au etichetat, în mod fals, Tribunalele Poporului, după ce ne-am mândrit cu jertfa lor? Ce-ar însemna, astăzi, ca urmașii marilor torționari să fie urmăriți și să plătească pentru crimele părinților și bunicilor lor? Suntem o țară creștină, care n-a aplicat vendeta, așa încât, copiii și nepoții capilor Securității din perioada neagră a României sunt astăzi prosperi oameni de afaceri și beneficiari ai unui statut social de elită. Uneori, acești copii și nepoți ajung și în Parlament.
Vorbind de responsabilii reeducării de la Pitești, anume de Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu, Octav Bjoza n-a atacat comunitatea evreiască, pentru că, așa cum știm, fenomenul criminal dictat de Stalin și de agenții NKVD, organizat de PCR, n-a avut o fundamentare etnică. Și din rândul evreilor, și din partea românilor, s-au angajat, în acest experiment monstruos, oameni fără milă și fără Dumnezeu.
În sfârșit, opiniile domnului Bjoza nu pot fi sancționate, gândindu-ne, în primul rând, că oamenii care au suferit au cuvinte mai tari, mai aspre, încărcate de durerea amintirii, iar asta îi face să judece faptele cu alte unități de măsură. Așa era Ticu Dumitrescu, așa este și Octav Bjoza, după 30 de ani nu ne-am obișnuit cu ei?
Decizia Premierului m-a șocat. Domnia sa n-a demis oameni care au făcut mult rău acestei țări și acum, în mod rușinos, ”la comandă”, este dat afară omul care onora, prin prezență, Guvernul României. Îi cer domnului Cîțu să revină asupra deciziei, pentru că avem în față un tablou apocaliptic al unui guvern în care orice logică pare să fi fost abolită și cel mai curat om din această echipă de conducere, omul simbol, este îndepărtat. Decizia aceasta face România de rușine. Opriți-o, domnule Prim-ministru, până când nu va întuneca, definitiv, mandatul dumneavoastră".
După ce preferi să trăiești patru ani din munca de SALAHOR, considerând NENEGOCIABILĂ o problema de interes public, așa cum este speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se facturează de către CUP Focșani GREȘIT prețul la mc de apă și canal, abonaților din mun. Focșani, așa cum am mai precizat, în fața mea, nu au scuipat la limbă, niciun politician sau jurnalist mioritic de "Provincia Europeană Vrancea".
Același lucru este valabil și pentru "intelectualitatea"  focșăneană plină de IFOSE, iar prin afirmația că, "În fața mea pălesc ifosele de "u la v"  derivat și Teoremele lui Kirchhoff", consider că am fost foarte clar.
Pentru a fi cât mai convingător în acest sens, am dat și câteva PROBE de LUCRU, prin care am demonstrat practic afirmațiile de mai sus.
c. Am postat pe pagina mea de Facebook, informația: "Încă un fost apropiat o ”dă în primire” pe Elena Udrea. Mărturie în afacerea creanței de la ”Evenimentul zilei”".
Citez:
"Declarațiile lui Dinu Pescariu privind-o pe Elena Udrea
„Nu-mi amintesc precis anul dar cred că era 2011; am fost căutat de Elena Udrea care m-a rugat ca, printr-o firmă a mea, să preiau o creanță ce avea legătură cu Evenimentul Zilei.
Nu mai rețin dacă această discuție am avut-o tete-a-tete sau telefonic. Atunci ne vedeam destul de des. Nu mi-a dat detalii suplimentare la tranzacție, iar eu am folosit pentru acea tranzacție firma controlată direct de mine.
Nu-mi amintesc dacă atunci i-am cerut detalii Elenei Udrea privitor la tranzacție. Mi-a spus că nu implică niciun cost pentru firma mea.
Îmi amintesc că m-a pus în legătură cu Anamaria Topoliceanu cu indicația că ea se va ocupa de perfectarea documentelor.
Apoi administratorul firmei, un cetățean elvețian, a venit aici și s-a întâlnit cu Topoliceanu, undeva, pentru întocmirea documentației privind preluarea creanței.
Nu rețin exact, dar cred că eu am trimis draftul documentelor. Nu s-a plătit niciun preț al cesiunii. Creanța era de la o firmă, dar nu mai rețin…
Nu am avut personal nicio implicare în activitatea editurii EVZ si Capital."
COMENTARII
Grosu Ulise
"Acesta este STATUL de TIP MAFIOT perfecționat de Pol Pot de România(Băsescu Traian)."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Traian Băsescu a preluat la cheie statul de tip mafiot, așa cum ii spuneți. El doar a mărit hora băgându-i și pe alții în joc. Dar hora fiind prea mare și muzica proastă ,totul a degenerat într-un bâlci al declarațiunilor unde toată mizeria s-a reflectat ca-ntr-o oglindă, arătând goliciunea și hidoșenia unui sistem antidemocratic, anticonstituțional, antinational."
Rog să se coroboreze afirmațiile făcute de Dinu Pescariu la instanță, precizate mai sus, cu "CINA cea de TAINĂ" prezentată la punctul 11, cu comentariile aferente.
Am postat pe pagina mea de Facebook, informația, "David Nicolae Ungureanu, numit pe 4 martie rector al Academiei de d. Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a plagiat în ambele teze de doctorat care i-au adus titlurile de doctor în Științe militare și în Drept, scrie PressOne."
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Armatei de generali îi urmează o armata de doctori în orice. Asta dovedește că suntem pregătiți nu numai militar ci și ....științific."
Rog să se coroboreze această informație de presă, comentariul "Sfintei Treimi" - Varzaru Felicia cu informația prezentată la punctul 12 și să se CONCLUZIONEZE.
Schimbul de replici facebook-ist  pe care l-am avut cu "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia, la informația prezentată la punctul 10, este foarte clar, în legătură cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
În opinia mea, cazul Mr Gh.Pastia spune multe despre îndobitocirea focșănenilor de către, comunism, dictatura lui Ceaușescu, dictatura lui Oprișan, școala comunistă și școala postdecembristă. 
Am insistat ca "Sfânta Treimi" - Varzaru Felicia să-mi răspundă la interpelarea de la punctul 12, dar prin modul în care aceasta s-a eschivat să-mi răspundă, este posibil, ca aceasta a început să creadă că într-adevăr a devenit "fată mare", urmare a "operației" de întineririi cu 30 ani, la care am supus-o.
În aceste condiții, m-am mulțumit cu replica data de Aurel Gradisteanu, care la o analiză mai atentă a comentariului și al modului în care acesta a fost scris, acesta ar putea fi Maestrul Arsenie Bocancea într-o alta "REÎNCARNARE".
În ceea ce-l privește pe "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea", mă rezum numai la "CAREUL de AȘI de 5 stele", despre care am afirmat că nu interesează pe nimeni care este numele de cod al acestor AȘI.
Despre Maestrul Arsenie Bocancea am afirmat că, este un "Iisus Hristos de Provincia Europeană Vrancea" cu "REÎNVIERI" multiple, dar ulterior, am constatat că în calitatea lui de "FANTOMĂ vie, fără ADN", poate avea "REÎNCARNĂRI" multiple, iar acest lucru mi se pare foarte interesant.
A. MESAJ adresat conducerii Primăriei Focșani și consilierilor din CL Focșani
În data de 02.02.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI".
La vremea când am postat pe blog aceasta scriere, s-a considerat că aș bate câmpii, dar iată că a sosit momentul să fac  "invitații la VALS", conform "CARNEȚELULUI pentru VALSURI".
Pentru ca scrierile mele postate pe blog, să fie înțelese, cititorul ar trebui să aibă cunoștințe, tehnice, economice, juridice și să stăpânească fenomenul DIVERSIONIST.
Acesta a fost și motivul pentru care la un moment dat, din cei peste 100 de focșăneni, cărora le trimit prin mail scrierile mele, numai cu unul singur am mai putut purta dialog în timp util, având ca temă scrierile postate de pagina de Facebook și apoi pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
a. @Primarul Cristi Valentin Misăilă
1. Dacă D-voastră după ce ați pierdut un examen la Garda Financiara, ați fost numit subprefect de "Provincia Europeană Vrancea", mie după ce JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia  Europeană Vrancea", a executat întocmai DISPOZIȚIA "CAREULUI de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, de a mi se desface DISCIPLINAR contractul de munca pe motiv că mi-am permis să GÂNDESC, timp de 4 ani, datorită "MITULUI Oprișan", am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
În această perioadă, idealul vieții fostului primar al mun.Focșani, Bacinschi Decebal, a fost să-mi vândă locuința pentru ca SC ENET să-și recupereze într-o singură tranșă a onorariului plătit av. Ion Bratu, angajat pentru litigiul de muncă, avut cu mine la Curtea de Apel Galați,
Deoarece nu și-a îndeplinit acest IDEAL, numitul Bacinschi Decebal a avut anumite probleme de sănătate.
Dacă inițial, JOSNICIEI numitului Bacinschi Decebal s-au opus consilierii PSD, Liviu Oloeriu și Laurențiu Weber, acțiune de vindere a locuinței a încetat numai după ce i-am spus d-nei secretar a CJ Vrancea, Raluca Dan, citez: "Raluca să-i spui lui Oprișan să o vândă pe mă-sa, deoarece nu cedez în cazul ESCROCHERIEI de la CUP Focșani".
2. Vă amintesc că în perioada în care erați subprefect al Prefecturii Vrancea, împreună cu prefectul de atunci, actualul lider al PSD Vrancea, Nicușor Halici, ați considerat ca fiind perfect legală HCL Focșani nr. 3/ 2015, prin care s-a mărit prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
În speța acestei ABERAȚII ECONOMICE a avut loc un proces, unde s-a refuzat să solicite Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței, structura vechiului și noului preț de cost al Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
Din decizia Curții de Apel Galați, rezultă că dacă eu am dreptate, vina pentru această ABERAȚIE ECONOMICĂ aparține Primăriei Focșani.
3. Deși conform Legii 215/2001(Legea administrației publice locale) coordonați activitatea ENET, dintr-o adresă a Primăriei Focșani rezultă că puțin v-a păsat că, SC ENET sub conducerea înțeleaptă a "liberalului" Manole Merchea-Dumnezeu, nu respectă diagrama de temperatură a agentului termic și pe cale de consecință, gigacalorimetre au înregistrat greșit cantitatea de energie termică livrată abonaților ENET.
De asemenea, și OPC Vrancea, sub conducerea "doctorului în protecția hoților" Dilă Dumitru, a considerat că este o NORMALITATE ca ENET să nu respecte diagrama de temperatură a agentului termic livrat, în cazul abonaților ENET.
În această speță am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și deși în declarația pe care am dat-o la IPJ Vrancea am explicat foarte clar cauza pentru care gigacalorimetrele au înregistrat greșit cantitatea de energie termică, până acum nu s-a implantat nimic.
4. Dacă D-voastră ați considerat o NORMALITATE ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma FALSELOR procese CUP-ENET să fie plătit de către focșăneni, eu consider ca acest prejudiciu TREBUIE să fie plătit de către cei care se fac vinovați de NEGLIJENȚĂ în SERVICIU.
În aceasta speță, am făcut numeroase petiții, la care am primit numai răspunsuri întocmite la mișto de către "eminența cenușie" a Primăriei Focșani, Cazanciuc Dan, semnate de primarul Bacinschi Decebal, secretarul Primăriei Focșani și alții.
Și în această speță am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, dar care zace la dospit de peste un an.
5. Speța cu privire la ESCROCHERIA de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun.Focșani, pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă de la ENET, reprezinta în fapt, cel mai mare MĂR al DISCORDIEI pe care îl am cu administrația Primăriei Focșani.
De altfel și la ENET(CET) am fost mutat tot DISCIPLINAR de la Serviciul proiectare - Electrica Focșani (IRE Focșani), deoarece am refuzat să proiectez rețeaua de joasă tensiune prin care numitul Bacinschi Decebal și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la KM 25, deoarece rețeaua electrică în cauză, nu respecta normele tehnice în vigoare.
Conform unei adrese a Primăriei Focșani, rezultă că D-voastră m-ați fi convins că eu aș bate câmpii în legătură cu problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin, urmare a unei întrevederi pe care am avut-o.
Fiind vorba despre o întrevedere particulară, am uitat ceea ce am discutat atunci, dar în mod sigur nu m-ați convins că aș bate câmpii în legătură cu problemele tehnico-economice de interes public pe care le susțin.
Legat de acest subiect, îmi mențin afirmația că, într-o confruntare cu mine, în prezența "ELEFANTULUI de Focșani", având ca tema problemele tehnico-economice de interes public pe care le avem în DIVERGENȚĂ, în fața mea. sunteți GLUGĂ de COCENI și nu finanțist așa cum pretindeți că ați fi.
6. Deși pretindeți că sunteți un bun creștin, CINISMUL demonstrat de Domnia voastră în speța prietenului meu, Bobiță, spune multe în legătură cu caracterul pe care îl aveți.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Se bârfește că ex-președintele Marian Oprișan a fost cel care a mers pe un pont fals și a crezut că m-ar putea amenda, deoarece aș fi adoptat un câine de la padocul Focșani, căruia i-aș fi dat drumul pe domeniul public, dar aceasta este o bârfă și nimic mai mult.
Eu am fost foarte clar cu D-voastră, atunci când v-am spus că, prietenul meu, Bobiță, este un cățel care este în zona de peste 10 ani și este un PANACEU pentru o vecină, care a fost operată de două ori de cancer.
De asemenea, v-am propus că, în condițiile în care prietenul meu, Bobiță, nu este un cățel periculos, are teritoriul lui, este bătrân și a fost capturat ilegal și prin violență, de pe un domeniu privat de folosință comună, să fie lăsat în zonă și să rezolvăm conflictul pe care amiabilă, dar D-voastră ați refuzat categoric această propunere.
În speța, prietenului meu, Bobiță, cred ca prin PROBA de LUCRU pe care v-am dat-o, prin "forjarea" consilierului PSD al CJ Vrancea, Vasile Marin, fost inspector șef adjunct la IPJ Vrancea, atunci când erați în campania electorală, v-am demonstrat de sunt capabil.
De asemenea, erați prezent când ex-președintele Marian Oprișan m-a întrebat, "Băi, tu când treci de partea URSULUI?", iar eu i-am răspuns, "NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea."
De altfel, ex-președintele Marian Oprișan și-a demonstrat încrederea în mine, prin angajarea unui individ la Serviciul investiții din Primăria Focșani, așa cum a rezultat dintr-o discuție pe care am avut-o cu fostul viceprimar a mun.Focșani, Neagu Nistoroiu.
Atunci i-am spus d-lui Neagu Nistoroiu că, prin respectiva angajare, nu mi s-a făcut servicii și nici deservicii.
Ca fapt divers, vă pot spune că individul angajat de ex-președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții, este cel mai mare DUȘMAN al meu,
De ce fac o astfel de afirmație?
- Deoarece o SPĂLĂTOREASĂ de CREIERE a considerat că, respectivul individ este "prostul meu și al familiei"  și pe cale de consecință, cu minciuni și prefectorii, l-a convins că familia îi este cel mai mare DUȘMAN.
Deși am respectat întocmai dorința SPĂLĂTORESEI de CREIERE, așa cum D-voastră nu ați vrut să rezolvam pe cale amiabilă speța prietenului meu, Bobiță, nici acest individ nu dorește să rezolvam pe cale amiabilă, o problemă comercială și probabil, dorește să ajungem în instanță.
Îl asigur prin intermediul Domniei voastre pe individul pe care ex-președintele Marian Oprișan l-a angajat la Serviciul investiții din Primăria Focșani, considerându-se că mi-a fost făcut un favor,dacă nu acceptă propunerea mea de rezolvare pe cale amiabilă a problemei comerciale pe care o avem, îl voi transforma din PROSTUL SATULUI așa cum are statutul în prezent, în PROSTUL JUDEȚULUI, iar din SPĂLĂTOREASA de CREIERE voi face o mare vedetă.
Întâmplator sau nu, să știțiși SPĂLĂTOREASA de CREIERE este o mare bisericoasă, așa cum pretindețisunteți și D-voastră.
7. Și speța Mr.Gh.Pastia, se bârfește că, ar fi tot opera implicării ex-președintelui Marian Oprișan, dar aceasta este tot o bârfă ca în cazul prietenului meu, Bobiță.
Practic, chiar dacă la înaintare a fost băgat fostul viceprimar al mun. Focșani, Iorga Marius, speța Mr Gh.Pastia spune totul despre DISPREȚUL D-voastră față de valorile morale ale Țarii Vrancei.
În scriere  "CARNEȚELUL PENTRU VALSURI" CU "NĂPÂRCILE" DIN "ȘERPĂRIA" DE LA PRIMĂRIA FOCȘANI", postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 02.02.2017, am fost foarte clar, iar acest aspect ar trebui să le dea serios de gândit angajaților din Primăria Focșani pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură".
Condamnarea la instanța de fond, a fostei șefe de la Serviciul investiții din Primăria Focșani, d-na Cristina Costin și a primarului Bacinschi Decebal, în speța plasei de iluminat amplasată în Piața Unirii - Focșani, dar și modul în care vicepreședintele CJ Vrancea Cel Mare Ionel i-a dat cu flit ex-președintelui Marian Oprișan, spune multe.
Este adevărat că, în ceea ce vă privește, ex-președintele Marian Oprișan v-a arătat cine este șeful, cu ocazia inaugurării lucrărilor la clădirea fostei Prefecturi Putna, dar acest exemplu pentru mine nu este edificator.
Din punctul meu de vedere, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, pot demonstra modul în care JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC, a făcut STRIPTIS în fața mea.
"CINA cea de TAINĂ" prezentată în articolul de la punctul 11, la care ați participat și D-voastră, nu face decât să CONFIRME teoria mea că, "Sistemul din Provincia Europeana Vrancea" este un SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în COLONIE și a determinat peste 5 milioane de români să ia calea pribegiei.
NOTA:
Deoarece scrierile mele sunt lungi, iar pentru a le înțelege, trebuie să ai cunoștințe, tehnice, economice, juridice șistăpânești DIVERSIONISMUL, ar fi recomandatapelați la serviciile d-nei consilier a Domniei voastre, care a fost director la Ateneu Focșani, pe care să o rugați să le citească, iar apoi să vă spună "starea de sănătate a scroafei din coteț".
b. @Doamna viceprimar prof. dr.dr. Alexandra Tătaru
1. Stimată Doamnă, vă amintesc că în perioada în care erați colaborator la Ziarul de Vrancea, i-am propus d-nei Margareta Tătăruș, c, așa cum l-a convins pe primarul Cristi Valentin Misăilăcitească povești la adolescente de 16 ani, să organizeze o ședință de brainstorming, ocazie cu care D-voastră, specialista PSD în probleme CUP și ENET, d-na Claudia  Ionescu, fostă directoreasă peste Piața Focșani și postacul "orion" să citiți împreună, scrierile mele postate pe blog.
Din păcate d-na Margareta Tătăruș, care a demonstrat că este specialistă în "cuiburi de democrații"  de "Provincia Europeană Vrancea", nu a dat curs propunerii mele.
2. Din motive pe care nu le cunosc, nu ați abordat niciodată în presă, deși ați fost colaborator la Ziarul de Vrancea, problemele tehnico-economice de interes public susținute de mine, dar împreună cu prietenii D-voastră, jurnalistul Borcea Ștefan și circarul politic Trofin Tudorel, m-ați considerat a fi "SLUGA lui Oprișan".
- În condițiile în care, din calitatea mea de "SLUGA a lui Oprișan", așa cum m-ați perceput, cum vă explicați eu nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o obțin în mun.Focșani, atunci când eram ȘOMER, iar liderul USR Vrancea, Dan Nichita, fost deputat PNT-cd și fiu de procuror, a avut diverse funcții în Guvernele PSD?
Rog să aveți în vedere că, soția liderului USR de Vrancea, "deontoloaga" Silvia Vrânceanu Nichita, ca redactor șef la Ziarului de Vrancea, după modelul politrucului "liberal" Săpunaru Nini, a fost adapta principiului "JOS Oprișan!"?
3. Deoarece primarul Cristi Valentin Misăilă v-a însărcinat cu atribuțiuni de serviciu, privind coordonarea Direcției de Dezvoltate a Primăriei Focșani, respectuos vă rog sa aflați, care a fost soarta prietenului meu, Bobiță.
NOTA:
Prietenul Domniei voastre, Crintea Valerică, urmare a prețioaselor indicații pe care mi le-a dat în domeniul bahic, l-am considerat a-mi fi prieten "alfa" facebook-ist de o stea.
Deși după ce l-am cunoscut direct, am avut o relație amicală cu acesta, la un moment, din motive pe care nu le cunosc, m-a ejectat din lista lui de prieteni facebook-iști și nici la telefon nu-mi mai răspunde.
V-aș fi recunoscător, dacăveți ajuta să aflu cauza comportamentului NEFIRESC, pe care, în opinia mea, prietenul D-voastră, Crintea Valerică, îl are în relația cu mine.
c. @Doamna viceprimar Ana Maria Dimitriu
1. Având în vedere că într-o ședință publică a CL Focșani, dl. primar Cristi Valentin Misăilă a pretins că, "nu a fost niciodată peste D-voastră", am crezut că la mijloc ar fi vorba despre o dragoste manifestată prin tachinare, dar se pare că nu a fost așa.
Îmi amintesc că, despre fostul ministru al MAI de Teleorman, Carmen Dan, presa a scris că atunci când a fost subprefect de Teleorman așa cum a fost și primarul Cristi Valentin Misăilă subprefect de Vrancea, aceasta a pretins conform propriei declarații că este "suptprefect".
2. Vă amintesc că în legislatura trecută a CL Focșani niciun consilier PNL din CL Focșani, nu a luat atitudine în speța Mr.Gh.Pastia, ci activitatea acestora s-a rezumat numai a face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII.
3. Având în vedere cele prezentate la punctul 1, din care rezultă că, este posibil ca primarul Cristi Valentin Misăilă să vă fi vrut o "Carmen Dan de Primăria Focșani" și de aici animozitățile pe care le aveți cu acesta, conform presei, D-voastră ați fost însărcinată cu atribuțiuni de serviciu privind taxele și impozitele, deci cu activități economice.
Așa stând lucrurile, consider că se impune să vă documentați în legătură cu problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, prin care începând cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun.Focșani și în ceea ce privește prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, pentru care SC ENET a intrat în insolvență.
d. @Domnul consilier PSD, Iorga Marius
În opinia mea, pentru faptul că ați brevetat schimbatul de sex la câinii maidanezi în cadrul Primăriei Focșani și pentru că ați demonstrat DISPREȚ față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, ex-președintele Marian Oprișan v-a făcut soția director la Electrica Furnizare.
Conform afirmației făcute de Maestrul Arsenie Bocancea, până a fi avansată în funcția de director, soția D-voastră se ocupa cu întocmitul de contracte de furnizare a energiei electrice la abonați.
De altfel, v-am întrebat public dacă soția D-voastră, în calitate de director Electrica-Furnizare Focșani, poate înțelege ceva din scrisoarea deschisă pe care în anul 1990 am adresat-o prim-ministrului Petre Roman, dar întrebarea a rămas fără răspuns.
Acum când ex-președintele Marian Oprișan a devenit un fel de OAIE NEAGRĂ a jud.Vrancea, iar acesta cred că este numai începutul, nu aveți un sentiment de JENĂ pentru PUPINCURISMUL prestat, în calitate de "Rudolf de Provincia Europeană Vrancea"?
e. @Domnul consilier PSD Șelaru Aurel
Dumneavoastră în calitate de inspector adjunct la ISJ Vrancea, ați demonstrat o NEVINOVĂȚIE înduioșătoare, deoarece nu ați putut înțelege nimic, din eficiența practică a programei școlare de la Școala Neculai Jechianu, deși eu v-am demonstrat cu exemple concrete cum stau lucrurile.
Din punctul meu de vedere, faptul că nu ați înțeles nimic din programa școlară de la Școala Neculai Jechianu, nu-i mare lucru, dar faptul că Maestrul Arsenie Bocancea a aflat despre discuția noastră, care a avut caracter particular, m-a deranjat foarte tare.
De altfel, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "v-a luat soacra în spațiu", pentru a putea candida pentru un post de consilier în CL Focșani, fapt care demonstrează că acesta știa despre falsul în înscrisuri, despre care presa locală a scris că l-ați fi făcut.
f.@Consilierul PSD Radu Nițu
Conform unor bârfe, se spune că ați fi obținut printr-un fals o diplomă de economist de Ștefan Gheorghiu, aspect de care mă voi interesa, dacă această bârfă are sau nu tangență cu realitatea.
Din anul 2008, de când ex-președintele Marian Oprișan v-a trecut pe locuri eligibile de consilier pentru mun.Focșani, prin activitatea D-voastră din CL Focșani, ați demonstrat un DISPREȚ TOTAL față de cei care v-au votat să le reprezentanți interesele.
După părerea mea, rolul D-voastră în CL Focșani a fost acela de a face spectacole pentru PROSTIT PROȘTII.
Dacă în calitatea D-voastră de activist PCR, după LOVITURA de STAT din Decembrie "89, ați avut un loc de muncă asigurat, respectiv acela de administrator la Școala 9 - Focșani, eu deși am demonstrat că nu am trecut prin școală ca gâsca prin apă, nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o obțin în mun.Focșani.
g. @Consilierul PSD Gongu Emanuel
Urmare a NEVINOVĂȚIEI demonstrate, prin faptul că l-ați avansat pe FILANTROPUL Gh.Pastia de la gradul de maior la gradul de general, ex-președintele Marian Oprișan v-a numit în funcția de director executiv la "Vrancea curată".
"CINA cea de TAINĂ" prezentată de articolul de presă de la punctul 11, a demonstrat că Vrancea este FOARTE MURDARĂ, eclipsând Sicilia, care este considerată a fi "PATRIA MAFIEI".
Recunosc că mi-a plăcut luarea D-voastră de atitudine, în legătură cu celele două vice-primărițe ale mun.Focșani nu au copii.
Pe mine, această luare de poziție golănească, m-a uns la suflet.
De ce acest preaplin de satisfacție?
- Deoarece d-na viceprimar Alexandra Tătaru a scris un articol, pe care l-a publicat în Ziarul de Vrancea, unde a pretins că D-voastră ați rezolvat problema lăsării în paragină a mormântului FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
B. PRECIZĂRI pentru "Sfânta Treime"(Maestrul Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă)
În condițiile în care am un "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), mi s-a părut normal să am și o "Sfântă Treime"(Maestrul Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă).
Faptul că, Maestrul Arsenie Bocancea este și "ZEUS"  și "Sfântă Treime" reprezintă o normalitate, dacă avem în vedere motto-ul acestei scrieri, "NU POT SĂ VĂ MÂNUIESC, CI DOAR SĂ VĂ TREZESC" - Arsenie Boca.
Titlul scrierii, "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", a impus drept motto precizarea "NU POT SĂ VĂ MÂNUIESC, CI DOAR SĂ VĂ TREZESC" - Arsenie Boca, deoarece am dorit să sensibilizez DEMNITATEA prin PUTEREA EXEMPLULUI, măcar la o parte dintre focșaneni, în condițiile în care, consider mun.Focșani ca fiind o "Fermă de GĂINI ale lui Stalin".
Deoarece, în opinia mea, am avut în zilele care au trecut dialoguri facebook-iste, mai mult decat "spumose", am să mai prezint schimbul de replici facebook-ist, pe care l-am avut la 3 informații de presă, postate pe pagina mea de Facebook.
a. Ziarul Cotidianul din data de 15.03.2021, a publicat articolul "Lamentările lui Udrea: „Cum, Doamne iartă-mă?”"
Citez:
"Elena Udrea a fost audiată din nou, luni, în dosarul „Hidroelectrica” și a răbufnit spunând că nu știe cum „Doamne iartă-mă” să se mai apere, ținând cont de faptul că în precedentul dosar, deși fapta nu exista, în opinia ei, „judecătorul (…) a zis ia de aici 6 ani cu executare”.
Udrea, acuzată de fapte de corupție în dosarul „Hidroelectrica”, a declarat, la ieșirea de la noul termen de la Curtea de Apel București, că nu știe cum să se mai apere, dar are încredere că un judecător se va uita la probele din dosar și „va avea curaj” să dea o soluție legală.
„Am avut proces în care am luat o condamnare de 8 ani cu executare deși chiar judecătoarea recunoaște că fapta nu era prevăzută de legea penală în anul 2009. Deci, sper că nu venim degeaba la acest proces (dosarul „Hidroelectrica” – n.r.) și că ce se întâmplă în sală chiar contează și că de data aceasta judecătoarea din acest dosar se va uita la probele din dosar și va dispune o soluție corectă și legală”, a spus Elena Udrea."
COMENTARII
Varzaru Felicia

"Vinovatul de serviciu, Elena Udrea va plăti pentru toate matrapazlâcurile marinelului- c-așa-i în politică. Târziu a înțeles Băsescu că ajutorul primit a avut un preț foarte mare, căci ei te folosesc, dar nu uită și nu iartă."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Interesant!"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Când nu înțelegeți ceva ,spuneți că-i interesant."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, la afirmația " Târziu a înțeles Băsescu că ajutorul primit a avut un preț foarte mare, căci ei te folosesc, dar nu uită și nu iartă.", ce aș putea comenta? Am raportat această afirmație la "Provincia Europeană Vrancea", unde pentru mine, ex-președintele Marian Oprișan a fost un fel de Traian Băsescu, care a avut totul în subordine. Eu nu i-am dat prețioase indicații politice ex-președintelui Marian Oprișan, ca postacul "orion9", ci în relația cu acesta, am aplicat întocmai "regula(legea) nescrisă a străzii". Acest lucru nu-i permite ex-președintelui Marian Oprișan să aibă cu mine, un comportament ca cel pe care îl are cu primarul Cristi Valentin Misăilă. Acum acesta a ajuns să-i dea cu FLIT și vicepreședintele CJ Vrancea, Cel Mare Ionel, căruia ex-președintele Marian Oprișan i-a asigurat timp de 8 ani funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea, în condițiile în care PSD-ul avea o majoritate confortabilă și nu avea nevoie de serviciile consilierilor ALDE-Tăriceanu. Am fost clar, stimată Doamna?"
Varzaru Felicia
"Vă rog să vă revizuiți citatul de mai jos pentru a înțelege și eu ceva și poate și alți cititori. V-am mai spus că aveți rupturi de logică, vă exprimați confuz. Încercați să formulați fraze mai scurte pentru a nu pierde ideea. Citatul: ,,Acest lucru nu-i permite ex-președintelui Marian Oprișan să aibă cu mine, un comportament ca cel pe care îl are cu primarul Cristi Valentin Misăilă. Acum acesta a ajuns să-i dea cu FLIT și vicepreședintele CJ Vrancea, Cel Mare Ionel, căruia ex-președintele Marian Oprișan i-a asigurat timp de 8 ani funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea, în condițiile în care PSD-ul avea o majoritate confortabilă și nu avea nevoie de serviciile consilierilor ALDE-Tăriceanu. Am fost clar, stimata Doamna?,,"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Am să vă răspund punctual, după cum urmează: a. Cu o probabilitate destul de mare, am știut că dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, ex-președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea contractului meu de munca, lucru care s-a și întâmplat. b.. Eu mi-am băgat un AS în mâneca, dar acesta mi-a fost anulat de procurorii, Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, care au LEGALIZAT jefuirea abonaților ENET, fără gigacalorimetre, în iarna 2005-2006. Cum au făcut acest lucru? Prin trimiterea în instanță a unui dosar, din care au dispărut calculele matematice, cu privire la un prejudiciu de circa 30 miliarde lei vechi. Pentru că inspectorul șef de la IPJ Vrancea din perioada respectivă, a colaborat cu mine, a fost mutat la IPJ Botoșani. Marian Oprișan era obișnuit cu faptul ca, atunci când sună la IPJ Vrancea, inspectorul șef să se ridice în picioare când vorbește cu el. Așa se bârfește ca ar fi procedat un anume șef al IPJ Vrancea, iar urmare al acestui aspect, acesta s-a ales cu gradul de chestor de poliție. c. Deși am știut de dispoziția ex-președintelui Marian Oprișan, de a mi se desface DISCIPLINAR contractul de muncă, niciodată nu am strigat "JOS Oprișan" și nici nu m-am asociat cu cine făcea acest lucru. În relația cu ex-președintele Marian Oprișan, am respectat întocmai "regula străzii", pe care acesta o cunoaște foarte bine. Regula străzii, despre care se spune că este o LEGE MAFIOTĂ nescrisă, spune: "Respectă-ți dușmanul care joacă cinstit și taie gâtul trădătorului.". Prin metode specifice, l-am informat pe ex-președintele Marian Oprișan de toate acțiunile mele. d. Amuzant, în acest sens, este cea ce s-a întâmplat în anul 2009, la secția de tranzit - vechea autogară, la alegerile pentru președintele României. După ce le-am spus "liberalilor" care m-au trimis ca reprezentant la respectiva secție de votare, că eu nu-l votez nici pe Geoană nici pe Băsescu în turul doi, iar aceștia nu m-au schimbat de la secția de votare, prin "metode specifice", l-am informat pe ex-președintele Marian Oprișan să nu mai trimită turiști electorali la această secție de votare, ca în primul tur, deoarece dacă prind unul nu-l iert. Legat de acest aspect, amuzant a fost reprezentantului PSD la respectiva secție votare, care m-a întrebat, "Unde or fi persoanele de la Vidra care au votat în primul tur la această secție?" Ca o dovada a faptului că nu am glumit, când i-am transmis mesajul ex-președintelui Oprișan Marian, a fost faptul că am prins un turist electoral. e. În ceea ce privește comportamentul lui Cel Mare Ionel, din punctul meu de vedere este o NORMALITATE. Ce am în vedere când fac aceasta afirmație? Modul în care șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, l-a lăsat cu "gura căscată" pe amicul meu, dl.Mihai Verbiceanu, fost șef la Pușcăria Mândrești, printr-o replică dată pe Facebook."
b. Deoarece informația de presă de la punctul 11, cu "CINA cea de TAINĂ" a fost preluată de mai multe site-uri, am distribuit-o si eu de mai multe ori pe pagina de Facebook, iar la una dintre acestea am avut următorul schimb de replici:
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; În condițiile în care această informație de presă reprezintă starea de fapt din România, la modul general și din Provincia Europeană Vrancea în mod special, de ce nu a fost preluată de toată presa scrisă locală? Îmi amintesc că la un moment dat a circulat pe net, o poza de la o anumita paranghelie, unde ex-președintele Marian Oprișan stătea pe scaun, iar lângă el era fostul prim - procuror Ion Lefter, fostul șef al Politiei mun.Focșani, Gicu Avasiloaiei și o altă persoană pe care eu nu am cunoscut-o. Cârdășia celor trei amintiți mai sus, s-a demonstrat în speța DISCREDITĂRII mele ca om, prin dispoziția de internare forțată la Psihiatrie, unde am câștigat procesul cu statul român la CEDO."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Ați fost internat la balamuc? Măi să fie, asta spune multe...."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Nu stimată Doamnă, a fost o dorința a celui căruia postacul "orion" i-a dat prețioase indicații politice, sperând să ajungă general sau chestor, dar a rămas cu buza umflată."
Varzaru Felicia
"Ati fost sau nu ați fost internat? Eu așa am înțeles din postarea dumneavoastră, că ați fost internat."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise ,,Orion,, este colonel"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, nu-mi permit să vând castraveți la grădinar. În același timp, cu tot respectul pe care îl am față de Domnia voastră, în calitate de "spiriduș" al Maestrului Arsenie Bocancea, nu pot să pun botul la diversiuni de doi bani. În condițiile în care am afirmat CLAR că, nu mă interesează cine este postacul "orion" și nici unde lucrează, despre ce discutam? Pot să vă spun că, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, "postacul "orion" este specialist în tehnici avansate de prelucrare a informației" și pe cale de consecință, își poate găsi ușor de lucru în Canada. Am fost clar?'
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; M-ați lămurit.....adică habar nu aveți de nimeni. Și atunci, despre ce discutăm?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Despre aplicarea în practică a PRINCIPIILOR din "Manualul pentru dresat FANTOME". PRINCIPIILE acestui manual, se referă la transformarea "FANTOMELOR RELE" în Casperi, nu la identificarea lor. Am fost clar, stimată Doamnă? Considerați că se impune să vă și desenez?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Cred că-i pierdere de vreme."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Așa este, stimată Doamnă! De această dată v-a zburat un porumbel alb din gură."
c. La citatul pe care l-am postat la inceputul acestei scrieri, "30 de ani de democrație originală în România. 5,6 milioane de romani au emigrat. Doar cu Siria ne mai comparam, doar că la ei e război de 10 ani!", a avut următorul dialog facebook-ist:
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Când au băgat votul în urnă și-au luat viza pentru străinătate. Cauza și efect. Cine-i vinovat când singur îți pui ștreangul în jurul gâtului, când ești călăul propriului destin?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Teorii! Acest bătut de câmpi îmi aduce aminte de teoria Maestrului Arsenie Bocancea că, pe el nu l-a reprezentat în Parlament d-na deputat Rodica Tudorița Boboc, deoarece nu a fost la vot."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Zi-i dumneata cum stă treaba cu adevărat!"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, eu nu sunt specialist în psihologia umană ca șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, dar îmi pot exprima un punct de vedere. După părerea mea, acesta este efectul COMUNISMULUI, DICTATURII lui Ceaușescu, ȘCOLII COMUNISTE și a ȘCOLII POSTDECEMBRISTE. Acest subiect l-am tratat pe larg, în postările mele de pe blog."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule, nu știu dacă efectele de care pomeniți au afectat societatea în general, dar în mod sigur, pe dumneavoastră v-au lovit din plin."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Calitatea Domniei voastre de "spiriduș" al "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeana Vrancea", mă împiedică să va contrazic. PS Dacă veți continua în aceeași notă, s-ar putea să mă îndrăgostesc de D-voastră. Faptul că m-aș putea îndrăgosti, nu-i nimic grav. DILEMA este legată de INCERTITUDINEA sexului Domniei voastre.'
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Credeți că în postura în care vă aflați, mai contează sexul?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Știut fiind faptul că, șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, a demonstrat că știe și toaca în cer, pentru mine este un mister, cum a putut să pună botul la astfel de DIVERSIUNI și pe cale de consecință, v-a pus într-o situație comică și jenantă în același timp?"
Ghiță Moldoveanu
"Strigau românii tare, în Bochum DE, la votare:
""Mu3 psd, Jo's râia roşie.
Votăm Onanis, ca să ne întoarcem acasă!!!"
...acum mă întreb eu:
De ce nu vin acasă?
Pentru că aşa urlau!"
Ghiță Moldoveanu
"5,6 milioane oficial, înregistrați cu acte străine, dar sunt mulți neînregistrați.
Mi-e frică să nu fim vreo 10 milioane, pe plantațiile altora!"
Grosu Ulise
"Ghiță Moldoveanu ; Cand ai făcut aceste comenarii ai avut în vedere și ceea ce a reprezentat î[ "Provincia Europeana Vrancea", "MITUL Oprisan"?"
Ghiță Moldoveanu
"Grosu Ulise, prefect la valoare! După cum zice marele poet Salam!"
Având în vedere cele trei dialoguri facebook-iste prezente mai sus, consider că orice altă precizare pe care aș putea să o mai fac pentru ceea ce consider a fi, "Sfânta Treime"(Maestrul Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă), nu se mai justifică.

CONCLUZII
1. În data de 04.06.2017, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea, "BĂTUT ȘAUA ("orion"), CA SĂ PRICEAPĂ IAPA ("Sistemul din Provincia Europeana Vrancea")", iar după cum se poate vedea, obiectivul l-am îndeplinit întocmai.
2. Am afirmat că, îl voi determina pe postacul "orion" să ajungă la concluzia că, s-a "ÎNȘELAT AMARNIC"  atunci când a afirmat, citez, "Deoarece tot ceea ce știi postez pe blog, nu prezinți interes operativ".
Tratamentul FOARTE DUR la care am fost supus de către "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea", pe care l-am prezentat în CONCLUZIILE de la scrierea "SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI, postată în data de 13.03.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scutește de alte comentarii.
3. În acest moment, după aproape 15 ani de LUPTĂ, pentru cineva care are cunoștințe, tehnice, economice și juridice, din scrierile postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, va putea constata că dorința, prin care mi-am propus să determin JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" să facă STRIPTIS în fața mea, nu a fost o glumă, iar acest  deziderat l-am îndeplinit întocmai.
4. Dacă postacul "orion" a pretins că prin "comentarităși-a propus să "deștepte mioarele de Provincia Europeană Vrancea", eu am afirmat că prin "comentarită", respectiv facebook-ială, voi încerca să aflu momentul în care maxima mea mioritică, "Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa și foamea îi va deștepta pe focșăneni!?" va avea tangență cu realitatea.
Din punctul meu de vedere, maxima mea mioritică a începutaibă tangență cu realitatea, deci este momentul "să pornesc atacul la baionetă".
5. În data de 24.10. 2020, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea  "MAGIA MAXIMEI, "Fă observație unui om deștept și te vei alege cu un prieten, fă observație unui prost și te vei alege cu un dușman"".
Deși titlul acestei scrieri este foarte clar, Maestrul Arsenie Bocancea a continuat să o facă pe Toma Necredinciosu'  cu mine, dar acest aspect are mai puțină importanță.
Cititorii mei cunosc faptul că, scrierile postate pe Facebook și blogul ulisegrosu.blogspot.com, au avut doar doi destinatari, respectiv, Maestrul Arsenie Bocancea și ex-președintele Marian Oprișan.
Celor doi destinatari ai scrierilor mele, le-am aplicat un tratament special, după cum urmează:
a.  Președintelui Marian Oprișan i-am aplicat întocmai "Legea nescrisă a străzii" pe care o cunoaște foarte bine, despre care se spune că ar fi o LEGE MAFIOTĂ(Respectă-ți dușmanul care lupta cinstit și taie gâtul trădătorului).
b. Maestrului Arsenie Bocancea i-am aplicat principiul, prin care am urmărit să-i excit CORZILE SENSIBILE.
În acest sens, NICIODATĂ nu i-am adresat nicio expresie jignitoare, ci numai ironii, în condițiile în care, el m-a jignit la greu și de fiecare dată, în relația cu el, am dat Cezarului ce este al Cezarului.
6. Marius Oprea a publicat un studiu intitulat, "DEZVĂLUIRI. 2461 de foști acoperiți ai Securității au "privatizat" comunismul, iar acum au pensii speciale", care mi s-a părut foarte interesant.
Cele afirmate de Marius Oprea, în lucrarea amintită mai sus, coroborându-le cu mesajul d-nei Lucia Hossu Longin din data de 16.03.202, adresat prim-ministrului Florin Cîțu, urmare a faptului că acesta a executat întocmai dispoziția data de Klaus Johannis în speța d-lui Octav Bjoza, pe care l-am citat mai sus, m-a dus cu gândul la următorul aspect:
- La Nuremberg Forumul Democrat German din România a fost considerat o MIȘCARE FASCISTĂ, iar Mișcarea legionară a fost considerată o MIȘCARE NAȚIONALISTĂ.
Întrebarea care se pune este:
- Care este motivul pentru care în România postdecembristă, în opinia mea, Forumul Democrat German din România este considerat o MIȘCARE NAȚIONALISTĂ și și-a putut recupera toate bunurile confiscate de statul român, iar Mișcarea legionară a fost considerată o MIȘCARE FASCISTĂ, fiind blamată printr-o lege, inițiată de celebrul "liberal somnoros", Crin Antonescu ?
7. Maestrului Arsenie Bocancea, încă din faza de dezvoltare "orion", i-am spus că noi nu putem fi altceva decât doi buni, dar această afirmație a fost considerata o DIVERSIUNE.
În calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama Omida de Țara Vrancei"  pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, am afirmat ca postacul "orion" este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR, în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgarul Troian de Țara Vrancei".
Despre "Măgarul Troian de Țara Vrancei", am afirmat că are un miros fin și atunci când simte că cineva intra cu mașina în pană  de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
Urmare a tratamentului la care m-a supus "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), am început să am anumite dubii că, acesta este materializarea în practică a COLABORATORULUI meu COMPLEMENTAR, "Măgaru Troian de Țara Vrancei".
În aceste condiții, acum mă aflu în situația lui Harap Alb, care și-a ales drept COLABORATOR COMPLEMENTAR, calul care a mâncat jăratic.
Nu intenționez să testez "FANTOMELE vii, fără ADN" dacă mănâncă jăratic, pentru a mă convinge că acestea sunt în fapt, "Măgarul Troian de Țara Vrancei" în diferite ipostaze, ci altul va fi testul.
Pentru ca "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea"("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) să demonstreze că nu este un INTRUS și este într-adevăr COLABORATORUL meu COMPLEMENTAR în lupta împotriva "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", "Măgaru Troian de Țara Vrancei", trebuie să dea o PROBĂ de LUCRU în speța Mr.Gh.Pastia.

20.03.2021                                                      Ulise Grosu

Anexa 2
Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine

MOTTO: "DEZVĂLUIRI. 2461 de foști acoperiți ai Securității au "privatizat" comunismul, iar acum au pensii speciale" - Marius Oprea

MESAJ pentru "Sfânta Treime"(Arsenie Bocancea, Varzaru Felicia și Nelu Gavrilă)

Urmare a studiului pe care l-am făcut în rândul cititorilor scrierii "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", pe care cu ocazia echinocțiului de primăvară am postat-o pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la peste o sută de focșăneni, a rezultat că am fost foarte clar cu destinatarii acestei scrieri.
Redau punctul de vedere precizat de "Sfânta Treime" - Varzaru Felicia, în legătură cu scrierea pe care în data de 20.03.2021, am postat-o pe pagina de Facebook.
"Varzaru Felicia
Domnule Grosu ,din titlu văd o schimbare de poziție vis-a- vis de locuitorii urbei dumneavoastră. Totuși, cred ca vechea părere era mai aproape de adevăr. PS. Încercați să sintetizați ideile, fiți concis, nimeni nu rezista să citească o asemenea postare, nu neapărat datorita mărimii articolului, cât mai ales conținutului acestuia. Este un sfat.
Grosu Ulise
@Varzaru Felicia; Stimata Doamna, eu nu doresc să "deștept mioarele de Provincia Europeană Vrancea", așa cum dorea să facă postacul "orion". Eu trebuie să rezolv problemele în instanță, nu prin facebook-ială. În ceea ce vă privește, consider că am fost FOARTE CLAR și vreau fapte nu vorbe."
Amintesc că în data de 29.05.2016, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "NU MA ERIJEZ ÎNTR-UN "CHE GUEVARA" DE FOCȘANI",  aspect care spune totul în legătură cu intențiile mele, în ceea ce privește LUPTA cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a transformat România în  COLONIE și a determinat peste 5 milioane de romani să ia calea PRIBEGIEI.
După ce "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia și-a dat seama că în scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", am profitat de pe urma faptului că a fost "NEVORBITA", în opinia mea, de nespecialist în psihologie umană, așa cum este Maestrul Arsenie Bocancea, aceasta a intrat în stare de DEPRESIE.
Ce m-a făcut să ajung la o astfel de concluzie?
Comentariile pe care "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia le-a făcut la articolul "100 de ani de la marea Reformă Agrară a României. Printre semnatarii e și un celebru focșănean. Cum s-a aplicat legea în Vrancea?", publicat de Ziarul de Vrancea, sub semnătura lui Florin Marian Dîrdală
Citez :
"Se va împlini în vara acestui an un secol de când clasa politică românească a începutului de secol XX a decis că era timpul să întreprindă ceva absolut necesar pentru români și viitorul lor, adică o mare lege agrară, fără de care Regatul României risca să se scufunde în haos și distrugere.
Printre cei care au semnat acest mare act normativ s- a numărat și marele nostru scriitor Duiliu Zamfirescu, în calitate de președinte al Adunării Deputaților. De fapt a fost vorba despre o suită de legi de reformă agrară care au abordat aceasta problemă pe provincii istorice, dar fiindcă locuim în județul Vrancea, să ne oprim la modul cum s-a desfășurat acest proces la noi în curte.
Această mare nevoie a unei legi agrare s-a conturat, din ce în ce mai clar, după răscoala țăranilor de la 1907, înăbușită în sânge de către Alexandru Averescu, care se găsește și el printre semnatarii legii agrare din 1921, deci încă o dovadă că în politică mai puțin contează principiile și regulile moralității. Sau mai bine spus, ce azi cerți, mâine lauzi. Dar nu ăsta e scopul acestor câteva rânduri, ci să vedem cum s-a desfășurat, pe scurt, reforma în județul nostru sau cum se numeau, pe atunci, aceste ținuturi, adică județul Putna și parțial județul Râmnicu Sărat.
În primul rând, vechiul județ Putna avea foarte puțin pământ agricol și este știut că la respectiva reformă au intrat în calculul exproprierilor doar aceste suprafețe de teren. Nu făceau obiectul exproprierilor livezile, viile și pădurile. Prin urmare, în întreg județul Putna (3000 de km pătrați) au fost găsite, în primă fază, doar puțin peste 50 000 de ha disponibile pentru a fi acordate la țărani și acest lucru a însemnat că pe lângă cei împroprietăriți în aproprierea domiciliului, cum erau localitățile de câmpie, cei de la deal și mai ales cei de la munte au primit pământ la zeci de kilometri distanță de casele lor, cum s-a întâmplat cu îndreptățiții de la Tulnici, Soveja sau Câmpuri, care și-au ocupat loturile pe câmpiile din jurul orașului Erou Mărășești sau, mai bine zis, pe moșiile latifundiarului Ulisse Negropontes, cumnatul salvatorului nației române, Generalul Eremia Grigorescu.
Acest Ulisse Negropontes era, să zicem, cel mai mare boier al județului de odinioară, Putna, cu mii de hectare de teren în proprietate și cu fabrici în administrare, dintre care una, Chimica Mărășești, a rezistat până în timpuri mai recente, dar s-a împiedicat în noianul de legislație și de interese din zilele noastre, sucombând brusc și dispărând aproape până la ultima cărămidă, de parcă nici n-ar fi existat vreodată!
Au urmat în malaxorul exproprierilor și alți mari moșieri ai județului printre care Săbăreanu, Bibescu, Manole, Voinov, Lahovary, Leonida etc, dar cu toate moșiile lor, setea de pământ a putnenilor a fost departe de a fi astâmpărată. La fel s-a întâmplat și în fostul județ Râmnicu-Sărat, porțiunea ce aparține din 1968 județului Vrancea, unde aproape 100 000 de ha de teren agricol s-au pregătit, în acele timpuri, să schimbe peste noapte proprietarul.
Au dispărut moșii fabuloase, precum cele ale bătrânului Plaino din Dumbrăveni, dar și cele ale primului nostru olimpic, George Plagino, la fel au pățit și pământurile familiilor Râmniceanu,  Sihleanu, Bălescu și multe altele, despre care nu are rost să detaliem cu această ocazie, pentru că pe fostele lor latifundii s-au înstăpânit țăranii, pe care tot ei munceau și înainte, doar că în dijmă și în arendă.
Istoricii au analizat și au tras concluzia că împroprietărirea de la 1921 a dus la scăderea producției agricole, dar cu toate acestea viata țăranilor a prins o altă nuanță, dovadă fiind și faptul că gospodăriile lor s-au schimbat, ușor, usor, de la an la an, copiii au început a frecventa școlile sătești, apoi pe cele de la orașe, alcătuind noua intelectualitate, iar pământul, treptat, adunându-se în posesia celor mai iscusiți dintre țărani, a devenit și acesta, prin așezarea compactă și lucrările tot mai organizate, la fel de productiv, poate chiar mai productiv decât era înainte de reformă.
Statul nu i-a lăsat de izbeliște pe țărani, și poate, mai mult ca în prezent, i-a ajutat cât a putut. A dat legile conversiunii, i-a sfătuit prin publicații cum să-și lucreze cât mai bine terenul primit, i-a împiedicat să-l vândă prea curând, i-a oprit să acumuleze loturi mai mari de 25 de ha, în special din cele provenite în urma legii agrare, tocmai pentru ca unii țărani să nu fie sărăciți cu totul și multe alte măsuri care au determinat ca în preajma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, România să se poată lăuda cu o producție de cereale situată pe un loc acceptabil chiar și la nivel planetar.
După venirea la putere a tovarășilor, situația funciară a țării a intrat într-o altă eră. A urmat o nouă reformă agrară, ceva mai mică, cea din 1945, dar înșelătoare cu totul, apoi peste câțiva ani, vechiul mod de lucru al terenurilor, pe parcele individuale, a luat sfârșit și s-au constituit, după modelul colhozurilor prietenului de la răsărit, vestitele CAP-uri și IAS-uri, unităti care nu erau ceva greșit, până la urmă, numai că s-au făcut cu de-a sila, adică cu biciul și cu pușcăria. Fiind ceva forțat și abuziv, după 1990, acest sistem colectivist s-a prăbușit, iar pământul a revenit la titularii de drept. Dacă nu s-a mai putut la aceștia, a ajuns la moștenitorii lor, deși se pare că, dacă după 30 de ani de la Revoluția din 1989, procesul restituirii nu s-a încheiat, ceva nu a mers bine încă de la început sau mai bine zis, numeroasele legi speciale date, pe lângă faptul că au ocolit dreptul comun, mai lent, dar mai sigur, au favorizat, din păcate și destule erori în acest domeniu foarte sensibil al reparațiilor marii nedreptăți din vremea regimului comunist.
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale"
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Reforma ..... În următorii ani ,majoritatea celor împroprietăriți, datorita sărăciei, lipsei mijloacelor de muncă, au pierdut pământul în favoarea boierilor care-i creditau pe timpul iernii pentru a-și putea hrăni familia și a-și plăti datoriile. Țăranul român a dus-o greu mereu. Cooperativizarea ,mult hulită (din motive lesne de înțeles) de către cei de acum, a scos țăranul și satul românesc din bezna Evului-Mediu."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Cam așa au stat lucrurile, dar Legea cooperației inițiată de Neculai Jechianu rezolva aceste probleme. Astfel de legi am văzut ca funcționează și în Spania. Când trimiți în Parlament personalități ca, Rodica Tudorița Boboc, Dragoș Bârlădeanu, Nicușor Halici și alții de teapa lor, la ce te poți aștepta? În plus, MAFIA din Vrancea, cred că eclipsează Mafia siciliană. În scrierea postată azi pe Fb., consider că pentru D-voastră, am fost foarte clar."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule, anii 1940 nu -s totuna cu anii 2020. Gândiți-vă că în România interbelica ,ponderea țărănimii era de peste 70%, analfabetismul în rândul lor de cca 80%, abia dacă 1% ajungeau sa termine studii superioare. Pământul era arat cu plugul tras de animale, lipsa mijloacelor de muncă a făcut ca România să piardă locul fruntaș în producția de cereale în Europa. Relațiile în agricultura și în mediul rural în general erau de tip feudal. Cooperativizarea a fost salvarea țăranului român, l-a adus din Evul Mediu în secolul XX. Exproprierea marilor moșieri , da, s-a făcut forțat, dar majoritatea țăranilor ,lipsiți de pământ , de mijloace de trai, au intrat cu entuziasm în CAP. Este o realitate pe care cei de azi refuză să o recunoască dar mai ales , prin propagandiștii de casă -nimic nou-
încearcă să creeze ideea satului bucolic românesc. Ca dovadă a vieții bune dar si a dragostei clasei politice pentru țărani, stă mărturie Răscoala din 1907, când liberalii lui Brătianu au ucis cca 11 mii de țărani."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna, cu afirmația "Cooperativizarea a fost salvarea țăranului roman, l-a adus din Evul Mediu în secolul XX. ", nu vă ridicați nici la nivelul lăbuței stângi a lui Miorlăici, care este specialist în "psihologie pisicească", nu ca șeful D-voastră, specialist în psihologia umană. Colectivizarea forțată a fost cel mai mare rău, pe care l-a putut face COMUNISMUL poporului român. Eu nu contest ceea ce s-a întâmplat în anul 1907, dar se pare că problema a fost legată de arendași și manipulare. Totuși, nu are rost să divagam, în condițiile care noi avem o problemă punctuală, respectiv speța Mr.Gh.Pastia."
Varzaru Felicia
"Nu o spun eu , o spun istoricii."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Care Istorici? Propagandiștii PCR-ului? Probabil că o spune "marele istoric", actualmente liderul de sindicat al rezerviștilor din armata. Stimată Doamnă, cu astfel de afirmații vă faceți de râs șeful, care este specialist în "psihologie umană". Un fost coleg de liceu, care se numește Fănel Șandru mi-a spus. "Dacă dai unui cetățean de la Livezile, două ha de teren și-i spui să trăiască după roadele obținute pe acel teren, nu moare de foame. Dacă îi dai aceeași suprafață de teren unui fost CAP-ist de la Vizantea Mănăstireasca și-i spui același lucru, acela moare de foame." Eu nu-mi permit să vând castraveți la grădinar, dar din nou vă aflați pe nisipuri mișcătoare, așa cum s-a aflat șeful D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când a vrut să-mi dea lecții în domeniile în care mă consider a fi o nucă tare pentru "Provincia Europeană Vrancea". PS Să trecem la lucruri concrete, ca de exemplu speța Mr.Gh Pastia."
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Dumneata ai cultivat ceva măcar pe 10 mp ? Sunteți din zona montana, agricultura în acea zonă este o poveste. Nu mai trăncăniți aiurea dându-vă deștept, pentru că habar nu aveți pe ce lume trăiți. Și ce-ai fi vrut domnule, să rămânem la stadiul la care a lăsat Maniu&co țara? Uite unde ne aflam cu agricultura acum, în 2021 , după ce le-au dat pământurile înapoi! In Israel chibriturile funcționează impecabil, importam produse de la ei, noi ,,agricultorii Europei,,. Noroc că au cumpărat străinii pământ, îl cultivă și îngrijesc după cele mai înalte standarde. Du-te la dumneata la munte și vezi ce fac mocanii dumitale cu pământul , chiar și cu cel de pe la Mărășești, Focșani ,etc. ! Ai mentalitate de meltean , dumneta care nu ai făcut nimic în viață, vii să dai lecții despre una și alta."
Varzaru Felicia
"Râzi ca proasta-n târg..."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimata Doamna; nu am timp să pun botul la diversiuni de doi bani. Fac precizarea că în ceea ce privește afirmația, "În Israel chibriturile funcționează impecabil, importam produse de la ei, noi ,,agricultorii Europei.", acolo se respectă PRINCIPIILE din Legea cooperației, elaborata de Neculai Jechianu. Mi-a plăcut și afirmația "Râzi ca proasta-n târg..." PS Când ai de gând să-ți demonstrezi profesionalismul în speța Mr.Gh. Pastia sau te mulțumești cu "PROFESIONALISMUL" pe care ți l-ai scos în evidență cu ocazia detonării BOMBEI PROSTIEI și INCOMPETENȚEI de la Carrefour - Focșani, din data de 08.09.2016? "
Varzaru Felicia
"Domnule ești foarte ,foarte limitat . Nu cred că una ca mine are ce discuta cu unul ca dumneata. O zi bună."
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia ; S-ar putea să aveți dreptate. Considerați că acest comportament vi se trage de la faptul că, v-am întinerit cu 30 de ani și ați devenit "fată mare"?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; De la faptul că am coborât la nivelul dumneavoastră, și se pare că nu-i bine. Sănătate!"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, decizia de a va da la fund, așa cum a făcut și șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, este unilaterala, iar eu nu mă pot opune. Dacă v-ați supărat că am profitat de urma faptului că, nu ați fost vorbită și am speculat acest aspect în scrierea "Nu s-a răsturnat căruța cu proști la Focșani", postată pe pagina mea de Facebook, în data 20.03.2021, este treaba D-voastră. Profesorul meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul "orion", mi-a spus că astfel de oportunități, ca cea pe care mi-ați oferit-o, nu trebuie ratate și trebuie să fie speculate la maxim. Când mă gândesc că șeful Domniei voastre, Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când i-am adus laude postacului "orion", a afirmat "Bun profesor, prost elev", acest dat la fund nu vă onorează. În cazul în care, Maestrul Arsenie Bocancea a decis că se impune să reînvie, deoarece "spiridușii" l-au făcut de râs, aceasta este o altă mâncare de pește."
Varzaru Felicia
"Eu văd și percep istoria fără resentimente ,fără sentimente pro sau contra. Redarea unor realități se face de către persoane neutre, nu de către pupincuriști. Ne-am cosmetizat istoria în socialism, o facem și acum. Asta nu este istorie, este propagandă, manipulare, intoxicare. Tot doamna Hossu Longin , în 2009, în cartea „Față în față cu generalul Ion Mihai Pacepa”,făcea din trădătorul Pacepa un erou al blocului Estic. Eu nu spun că(,) comuniștii lui Dej au băgat oameni nevinovați în închisoare, în închisorile în care mulți comuniști au fost schingiuiți sau executați de către torționarii acelor vremuri. Așa au fost vremurile , așa a fost politica, s-au plătit polițe, ca și acum de altfel. Pe când un memorial al țăranilor răzvrătiți uciși sau trimiși la ocnă în 1907, al greviștilor din perioada 1929-1933, al legionarilor omorați sau bagați în închisori în perioada interbelică. Aceia nu merita un memorial? Domnule Grosu, pozați în mare apărător al dreptății. ...Despre ce dreptate vorbiți?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, sunteți comică! Calitatea de "FANTOMA vie, fără ADN" vă permite să spuneți tot felul de bazaconii și să faceți diversiuni. Cu speța Mr.Gh.Pastia cum rămâne?"
Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Domnule, mă doare-n cot de povestea asta. Dumneata ești în regulă?"
Grosu Ulise
"Varzaru Felicia; Stimată Doamnă, ați pretins că sunteți născută în Focșani, ați copilărit în Odobești și locuiți la Piatra Neamț. În aceste condiții afirmația "Domnule, mă doare-n cot de povestea asta.", din care rezultă că va doare în cot de VALORILE MORALE ale Țării Vrancei, v-a pus într-o situație mai mult decât PENIBILĂ. Adaugați la această situație PENIBILĂ, logoreea juridică pe care ați făcut-o în legătură cu păruiala în care a fost implicată soția liderul PSD de Vrancea, la Primăria Păulești. Dintr-o astfel de situație mai mult decât PENIBILĂ, ce credeți că vă recomanda să mă întrebați, "Dumneata ești în regulă?"?"
De parcă bălăcăreala la care m-a supus "Sfânta Treime" - Varzaru Felicia, în schimbul de replici facebook-iste citat mai sus, nu ar fi fost de ajuns, a venit și prietenul facebook-ist, Radu Viorel Ursache", care a precizat, citez:
"Radu Viorel Ursache
"Grosu Ulise; Obsesia vieții matale este și va rămâne Lucian Dragomir??????"
Grosu Ulise
"Radu Viorel Ursache; Această afirmație nici măcar la capitolul glume de 1 aprilie nu o pot încadra, Maestrul Arsenie Bocancea știe de ce! PS Să înțeleg că, Maestrul Arsenie Bocancea, în condițiile în care este până la gât în MARO, urmare a faptului că a umblat după cai morți să le ia potcoavele, tot mai speră că a "pus mâna pe găina care face ouă de aur"?" "
Prin acest comentariu, Radu Viorel Ursache a preluat rolul "spiridușului"  Nelu Gavrilă, care a pretins că sunt, "ajutor de KGB-boss" și "pupilul lui Dragomir Lucian".
"CINA cea de TAINA", organizată în data de 12.03.2021, în sala de festivități a Ballroom Ghibi din Focșani, a confirmat  părerea mea despre "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea".
Pentru a se vedea ce înseamnă "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", comparativ cu Sistemul Securist Postdecembrist de la nivel central, rog să se COROBOREZE:
Articolul de presă pe care l-am amintit la punctul 11, în scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postată în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook, cu comentariile aferente, cu scrierea "Până unde merge neşcolirea politicienilor şi demnitarilor din România",  publicată de ziarul Cotidianul, sub semnătura lui Valer Marian.
I. "11. Ziaristii.ro a publicat în data de 15.03.2021, informația "Primarul PSD din Focșani, petrecere fără restricții cu procuror, judecător, șef Antifraudă și șef ANAF, la ziua unui condamnat pentru fraude fiscale!",
Citez:
Cristi Misăilă, primarul PSD al Focșaniului, a participat, alături de un procuror, un judecător, șeful Antifraudă Constanța, șeful ANAF și alți mahări la o petrecere dată de un condamnat pentru fraude fiscale, dezvăluie G4Media.ro. La bairam nu s-au respectat măsurile de prevedere anti-Covid, motiv pentru ca prefectul județului Vrancea să sesizeze mai multe instituții publice.
Primarul Misăilă a confirmat pentru G4Media că a fost la chef, dar a pretins că s-ar fi respectat toate măsurile legale de prevenire a infectării cu Covid.
Relativ la faptul că a petrecut, alături de toată șefimea instituțiilor publice, la ziua persoanei condamnate, Misăilă i-a luat apărarea celui vizat: “A avut acest incident cu mulți ani în urmă, a fost reabilitat”.
Situația nu e deloc neobișnuită. Zilele trecute, un general înscris în partidul lui Ninel Peia a chemat la „sfințirea” restaurantului personal din Bârlad 9 preoți, între care Episcopul de Huși și Protopopul de Bârlad.
Chiolhanul s-a petrecut pe 12 martie, în timpul orelor de program, a strâns cam 60 de persoane și l-a avut ca amfitrion pe patronul mai multor benzinării din Focșani. Petrecerea a durat, conform sesizării prefectului, nu mai puțin de 12 ore! Au mai venit, printre alții, directorul adjunct al ITM Vrancea și șeful Finanțelor Galați. Practic, au venit să mănânce din mâna afaceristului condamnat toți șefii instituțiilor care, în teorie, ar trebui să vegheze ca el să respecte legile.
Conform documentului Prefecturii obținut de G4Media, toți capii instituțiilor publice unde a domnit până anul trecut Marian Oprișan au fost prezenți la banchet.
„Din informațiile primite, evenimentul a fost organizat în sala de festivități a Ballroom Ghibi din Focșani, eveniment cu implicații grave în pandemia de coronavirus, iar reprezentanții/conducătorii instituțiilor reprezentative în statul Român trebuie să fie primii care dau exemplu de responsabilitate și respectare cu strictețe a măsurilor de protecție.
În data de 12.03.2021, mai multe persoane cu funcții de conducere de la:
– Direcția Generală Antifraudă Constanța
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați (șef Petrică Munteanu)
– Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani (procuror-șef Drîmbă)
– Administrația Județeană a Finanțelor Publice (director Iamandi Florin)
– Judecătoria Focșani (președintele Iulian Păun)
ITM Vrancea (director adjunct Ciocan Sebastian)
IJP Vrancea
– Primarul Municipiului Focșani
au participat la aniversarea zilei de naștere a unei persoane cu cazier penal pentru infracțiuni economice grave, cu încălcarea tuturor măsurilor de siguranță instituite prin Legea"
COMENTARII
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; În condițiile în care aceasta informație de presă reprezinta starea de fapt din România la modul general și din Provincia Europeană Vrancea în mod special, de ce nu a fost preluată de întreaga presă scrisa locală? Îmi amintesc ca la un moment dat a circulat pe net, o poza de la o anumită paranghelie, unde ex-președintele Marian Oprișan stătea pe scaun, iar lângă el era fostul prim - procuror Ion Lefter, fostul șef al Politiei mun.Focșani Gicu Avasiloaiei și o altă persoană pe care nu am cunoscut-o. Cârdășia celor trei amintiți mai sus, s-a demonstrat în speța DISCREDITĂRII mele ca om, prin dispoziția de internare forțată la Psihiatrie, unde am câștigat procesul cu statul român la CEDO."
Varzaru Felicia
"Asta este un fel de inginerie inversă. Ultimii acuzatori vor fi procurorii."
Grosu Ulise
"@Varzaru Felicia; Care procurori, cei care au participat la "CINA cea de TAINĂ", de la care numai ex-președintele Marian Oprișan a lipsit?""
II. Ziarul Cotidianul a publicat în patru părți, sub semnătura lui Valer Marian, scrierea "Până unde merge neşcolirea politicienilor şi demnitarilor din România"
A. Până unde merge neşcolirea politicienilor şi demnitarilor din România (I)
După peste 30 de ani de la răsturnarea regimului totalitar, guvernarea şi opoziţia au ajuns pe mâna unor politicieni care au probleme serioase legate de şcolarizare, din categoria Elena Ceausescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ana Muresan si Alexandrina Gainuşe, înalţi nomenclaturişti comunişti care l-au dus la pierzanie pe presedintele dictator Nicolae Ceausescu şi au făcut mult rău românilor şi României.
De la tâmplarul cu studii întârziate şi repetate la electricianul căţărător policalificat
Promovarea unor politicieni si demnitari incompetenti, cu probleme de scolarizare, cu studii superioare incerte sau superficiale, urmate de regula la fara frecventa sau la universitati particulare obscure si contestate, în baza principiului nulitatilor controlabile, ca sa nu zicem santajabile, a devenit evidenta si pregnanta în timpul celor doua mandate prezidenţiale ale lui Traian Basescu, care a lansat, cu mare tam-tam, sloganul nasterii unei noi clase politice pe eşichierul autohton.
Exemple sugestive în acest sens sunt fostul ministru al Administratiei şi Internelor din guvernul Boc, Traian Igas (2010-2012), anterior liderul grupului PDL din Senatul Romaniei, fostul consilier prezidential si ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea (2009-2012), fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Roberta Anastase (2008-2012), fostul ministru al Economiei din guvernul Ungureanu, Lucian Bode (2012), sau fostul sef operativ al SRI, generalul Florian Coldea (2005-2017), fostul sef operativ al SIE, generalul Silviu Predoiu (2005-2018), fostul sef al serviciului secret al Ministerului Administratiei si Internelor, comisarul sef Gheorghe Cristian Latcau (2010-2012), directorul SPP, generalul Lucian Pahontu (din 2005 pana in prezent), fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean (2010-2016) si fostul secretar general si presedinte al Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu (2008-2015).
........
Repetentul Coldea, codaşul Predoiu si agramatul Pahonţu
Temutul si longevivul general Florian Coldea a absolvit destul de modest Liceul industrial nr. 11 din Arad (denumit si Liceul de petrol si gaze), a ramas repetent la Institutul Politehnic din Timisoara si a urmat ulterior Academia Nationala de Informatii, la care a repetat ultimul an. Generalul Silviu Predoiu a intrat si a absolvit cu greu, printre ultimii din promotie, Facultatea de Geologie-Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti, beneficiind de ajutorul tatalui sau, care era in perioada respectiva seful Serviciului de Contrainformatii din cadrul Inspectoratului General al Militiei. Comisarul sef Gheorghe Cristian Latcau a absolvit cu dificultate un liceu industrial din Zalau si si-a inceput cariera in politie in calitate de sofer, dupa care a devenit subofiter respectiv ofiter de politie. S-a laudat colegilor de serviciu ca ar fi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest Vasile Goldis din Arad, dar, solicitand relatii de la aceasta universitate in 2012, mi s-a raspuns ca Gheorghe Cristian Latcau nu a absolvit aceasta facultate. Latcau nu si-a publicat CV-ul pe site-ul oficial al serviciului secret al Ministerului Administratiei si Internelor in perioada in care a fost seful acestuia.
.......................
Un jurist de aprozar la Curtea Constituţională
Augustin Zegrean, numit judecator la Curtea Constitutionala de ex-presedintele Traian Basescu ai ales presedinte al acestei institutii in 2010, cu sprijinul presedintelui jucator, a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, la fara frecventa si cu o medie mediocra, dovada in acest sens fiind faptul ca, timp de 8 ani, a fost angajat doar jurisconsult la doua intreprinderi de stat din Bistrita (Baza Judeteana de Aprovizionare Tehnico-Materiala, respectiv Intreprinderea de Retele Electrice).
.................
B. Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (II)
Un impostor în fruntea Agenției Naționale de Integritate
Cazul cel mai grav de impostura, mai grav decat al fostului ministru de interne Traian Igas, este cel al lui Horia Georgescu, o beizadea de la poalele Tampei, carea a devenit secretar general al Agentiei Nationale de Integritate in 2008 si presedinte al acestei institutii in 2012, beneficiind de sprijinul neprecupetit al ex-presedintelui Traian Basescu si al fostului ministru de justitie Monica Luisa Macovei. Pentru functia de secretar general al Agentiei Nationale de Integritate, a fost sustinut si de ex-premierul liberal Calin Popescu Tariceanu si de fostul ministru de justitie Tudor Chiuariu, caruia i-a fost consilier personal cateva luni. Pe parcurs a ajuns in relatii apropiate, servindu-i cu obedienta, prin executarea intocmai si la timp a comenzilor lor punitive, cu fostii sefi ai SRI, directorul George Maior si primul sau adjunct, generalul Florian Coldea, precum si cu presedintele PSD, Victor Ponta, dupa ce acesta a devenit premier, fiind nelipsit de la partidele de tenis si de la zaiafeturile organizate in vilele de protocol sau conspirative ale SRI, unde primea, de obicei, sarcinele pe cine sa execute. Horia Georgescu sustine in CV-ul sau ca a urmat, in perioada 1995-2000, la fara frecventa, cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Hyperion, o universitate particulara foarte contestata, care nu era acreditata in perioada respectiva si a fost calificata de multi drept o fabrica de diplome. Georgescu a obtinut insa licenta in drept de-abia dupa 7 ani, in sesiunea iulie 2007, inainte de a se inscrie la selectia pentru functia de secretar general al Agentiei Nationale de Integritate, desi conform reglementarilor in vigoare examenul de licenta trebuie sustinut in maximum doi ani de la absolvirea unei facultati. Pe de alta parte, a obtinut licenta in drept la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Filiala Brasov, care era patronata de tatal sau, Marian Georgescu, colonel in rezerva, fost comandant al Penitenciarului Codlea in timpul regimului comunist, care detinea functia de presedinte al Consiliului de administratie al filialei brasovene a Universitatii Cantemir. Potrivit CV-ului, in perioada 1999-2003, Horia Georgescu a urmat, de data aceasta la zi, cursurile Facultatii de Relatii Internationale din cadrul universitatii patronate de tatal sau, la care a dobandit o licenta in stiinte economice in sesiunea septembrie 2003.
............................
Impostorul dambovitean, cat pe ce sa ajunga comisar european sau ministru de justitie
Si mai grav este modul in care Horia Georgescu a fost desemnat secretar general al Agentiei Nationale de Integritate in aprilie 2008, la niciun an dupa obtinerea licentei in drept si fara sa fi exercitat vreo profesie juridica, nici macar pe cea de consilier juridic. Promovarea lui Georgescu in aceasta functie a fost facuta in baza unei adeverinte false emise de primul presedinte al Agentiei Nationale de Integritate, procurorul Catalin Macovei, ruda prin alianta cu ex-ministresa Monica Luisa Macovei, in care era consemnat ca avea studii juridice si o vechime de 5 ani in specialitatea studiilor. Dupa numai o zi, deci cu o graba suspecta, in baza acestei adeverinte false, Georgescu a primit avizul necesar de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici, fara ca aceasta institutie sa fi efectuat minime verificari asupra realitatii actelor de studii si de angajare ale preopinentului. Am formulat o interpelare parlamentara si o sesizare penala pe aceasta tema, dar la prima nu am primit raspuns, iar a doua a fost tergiversata si musamalizata prin clasare. Mai mult, in aprilie 2012, in timpul ultimului guvern portocaliu, condus efemer de Mihai Razvan Ungureanu, Georgescu a fost promovat presedinte al Agentiei Nationale de Integritate, desi nu avea nici atunci 5 ani vechime in specialitate studiilor juridice. Ulterior, am sesizat ca Georgescu se afla in stare de incompatibilitate in perioada in care a detinut functii de conducere la Agentia Nationala de Integritate, dovedind ca era inregistrat la Oficiul Registrului Comertului ca administrator al unei societati comerciale (SC Outlook SRL Brasov) din 1999 pana in 2013, dar nu s-a facut nimic nici sub acest aspect, datorita protectiei de care beneficia la cele mai inalte nivele interne si externe.
..................
Un caz școală
Deosebit de grav este si faptul ca un astfel de impostor a fost ridicat in slavi de nenumarate ori de fostul ambasador american la Bucuresti, Mark Gittestein (2009-2012), care i-a elogiat permanent, inclusiv prin acordarea de medalii, si pe generalul repetent Florian Coldea, seful operativ al SRI, si pe procurorul general din perioada respectiva, Laura Codruta Kovesi, o mediocritate ca student si ca procuror, care a fost promovata in fruntea Parchetului General pe baza de proptele politice si daruri manuale. Gittenstein a mers pana acolo incat a aranjat ca Georgescu sa fie primit la Washington, cu mari onoruri, atat la Departamentul Justitiei cat si la Departamentul de Stat, prezentandu-l drept un campion si un model al luptei pentru integritate din Romania si din Europa de Est. Sa fi fost sau sa se fi pacalit si principalul nostru partener strategic ori tocmai acest partener a inoculat si a implementat in tara noastra, dupa 2004, principiul nulitatilor controlabile ( citeste si santajabile), dupa experimente de acest gen in tari bananiere din America Latina, Asia si Africa.
Horia Georgescu constituie un caz scoala de promovare a imposturii, sub toate aspectele. Nici macar Ceausescu nu a promovat impostura de o asemenea maniera si la un astfel de nivel. De exemplu, pe fostii ministri de interne Emil Bobu si Tudor Postelnicu, care aveau 5 clase in realitate,iar unul avea profesia de sculer-matriter si celalalt de strungar, i-a promovat doar pe plan intern, nu si la export. In final, reiteram ca principalii vinovati pentru promovarea si mentinerea in functii a unui impostor ca Horia Georgescu sunt fostul presedinte Traian Basescu, fostii premieri Calin Popescu Tariceanu si Victor Ponta, fostii ministri de justitie Monica Luisa Macovei si Tudor Chiuariu, precum si fostul director al SRI, George Maior (care se si crede un intelectual de elita, cu origini in Scoala Ardeleana). Rusine sa le fie pe vecie!
C. Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (III)
Cum a aplicat presedintele Iohannis programul „Romania educata”
Dupa ce a devenit presedintele Romaniei in 2014, ne asteptam ca fostul profesor Klaus Iohannis sa nu mai mentina si sa nu mai promoveze in functii cheie de demnitate publica personaje cu studii precare sau dubioase, unele la limita analfabetismului functional, mai ales dupa ce a a lansat cu mare tam-tam programul intitulat cu grandilocventa „Romania educata”. Actualul presedinte i-a mentinut insa multi ani in functie pe contestatii, inclusiv sub aspectul studiilor, sefi ai serviciilor secrete promovati de predecesorul sau Traian Basescu. Astfel, l-a mentinut pe generalul repetent Florian Coldea, ca sef operativ al SRI, pana in ianuarie 2017, eliberandu-l din functie datorita dezvaluirilor compromitatoare ale fostului deputat PSD, Sebastian Ghita. Pe generalul codas Silviu Predoiu l-a mentinut sef operativ al SIE pana in august 2018, cand acesta a iesit la pensie. Iar pe generalul agramat Lucian Pahontu l-a pastrat sef al SPP pana in prezent, acesta devenind se pare un cadru de nedejde de neinlocuit in manipularea paltonului prezidential.
Pe de alta parte, presedintele Iohannis a acceptat in guvernele sale o serie de ministri contestati sub aspectul competentei si a pregatirii profesionale. In toamna anului 2015 l-a acceptat ca ministru al Sanatatii in guvernul Ciolos pe Vlad Voiculescu, desi presa si unele ONG-uri semnalasera ca acesta nu avea experienta in domeniu si ca studiile sale superioare sunt incerte sau dubioase. Mai mult, l-a acceptat ca ministru al Sanatatii si in guvernul Catu, cu toate ca in ministeriatul anterior dovedise ca a fost cel mai habarnist ministru de resort din perioada postdecembrista. Reinvestirea sa la Sanatate in aceste conditii dau apa la moara speculatiilor ca Voiculescu, membru fidel si radical al partidului lui Dacian Ciolos, PLUS, ar fi fost impus de fiecare data la acest minister de lobbistii marilor companii farmaceutice straine, printre care se afla si celebrul sau unchi Nick Voiculescu, stabilit la Viena, referitor la care exista suspiciuni ca ar fi fost cel putin colaborator al DIE, serviciul de spionaj al Securitatii. Unchiul Nick s-ar afla, se pare, in spatele studiilor si promovarii politice ale ministrului Voiculescu. Celebrul unchi nu este singura sa conexiune cu Securitatea, fiind de notorietate faptul ca tatal sau a fost colaborator dovedit al Securitatii.
................................
Un ministru universal ca Gheorghe Cioara
Actualul locatar de la Palatul Cotroceni a acceptat si investirea electricianului catarator Lucian Bode, cu studii dubioase de electrotehnica la o facultate obscura din Oradea, ca ministru al Transporturilor in guvernul Orban si ca ministru al Administratiei si Internelor in guvernul Catu. Stersul si obedientul lider al PDL si mai nou al PNL Salaj (sper sa nu se supere fostii sai amici si consilieri Silviu Manastire si Radu Cristescu pentru aceste epitete), aflat in aceasta functie din 2005, a devenit un ministru universal, bun la toate si peste tot, ca demnitarul comunist Gheorghe Cioara (triplu ministru si primar general al Capitalei sub Dej si sub Ceausescu), el detinand, asa cum am aratat in prima parte a articolului, si portofoliul Economiei in guvernul MRU. Logic, ar trebui sa urmeze investirea in functia de prim-ministru, nefiind exclus ca papusarii sai Vasile Blaga, Rares Bogdan, Daniel Buda s.a. sa-si satisfaca si acest hatar. Bode si-a dat examenul pentru perioada in care a fost ministrul Transporturilor, declarand vineri, cand seful Guvernului le-a solicitat tuturor ministrilor sa vina la serviciu cu mijloace nepoluante, ca a calatorit prima oara cu metroul, desi a fost peste un an ministru de resort si este de 13 ani deputat in Parlamentul Romaniei.
Conform unor surse din Ministerul Administratiei si Internelor, Lucian Bode este considerat cel mai habarnist ministru de interne de la Emil Bobu incoace, respectiv dupa anii 70. Dupa trei luni de ministeriat, Bode nu a demarat nicio reforma si nu a operat nicio schimbare importanta in minister, desi in aceasta perioada au abundat scandalurile generate de nestiinta, neputinta sau abuzurile politistilor si pompierilor indeosebi. Nu si-a constituit inca propria echipa, mentinandu-l in functia de prim-adjunct al sau si sef al Departamentului de Ordine Publica, cu rang de secretar de stat, pe controversatul si saltimbancul chestor Bogdan Despescu, despe care se spune ca ar controla si conduce in realitate ministerul. Datorita habarnismului, a inceput sa fie poreclit „ministrul Dovleac”, la aceasta porecla contribuind si faptul ca se inroseste rapid si frecvent, probabil si din cauza palincii de Zalau si a libidoului crescut de lipsa indelungata de acasa.
Cireasa de pe tortul Romaniei educate: premierul Catu
Apogeul programului „Romania educata’’ este desemnarea de catre presedintele Klaus Iohannis, dupa alegerile parlamentare din decembrie 2020, in functia de prim-ministru al guvernului Romaniei a lui Vasile Florin Catu, pe care l-a acceptat anterior ca ministru al Finantelor in guvernul Orban, in pofida dezvaluirilor din presa privind precaritatea studiilor sale. Conform acestor dezvaluiri, Catu s-a inscris in 1986 la Liceul Energetic din Ramnicu-Valcea, un liceu industrial de mana a doua, dar a cazut examenul pentru treapta a doua in 1988, cu media 4, astfel ca a trebuit sa se inscrie la scoala profesionala din aceeasi unitate de invatamant. In urma interventiei parintilor sai, care n-au acceptat sub nicio forma ca odrasla lor sa devina electrician (ca Lucian Bode), si cu bunavointa directorului Liceului Energetic, a fost mutat la liceu, pe care l-a absolvit cu greu in 1990. Dupa absolvire, tanarul Vasile a dat doi ani consecutiv, in 1990 si in 1991, examen de admitere la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti, dar a cazut de fiecare data. In 1992 iubitorii sai parinti l-au inscris la Grinnell College din Statele Unite ale Americii, un colegiu universitar de mana a doua din Iowa, unde un an de studii costa 40.000 de dolari. A absolvit acest colegiu in 1996, obtinand o licenta in stiinte economice, cu care a facut mare parada in tara. In 1999 s-a inscris la doctorat, dar nu a reusit sa-l termine pana astazi, desi au trecut peste 20 de ani. Multi romani ar vrea sa stie cine i-a finantat studiile universitare si sederea in Statele Unite, pornind de la faptul ca numai valoarea taxelor de studii s-a ridicat la 160.000 dolari, o suma care nu este la indemana oricui.
............................
Colac peste pupaza, presedintele Iohannis s-a gasit sa o propulseze vicepremier in guvernul Orban si ministru al Muncii in guvernul Catu pe docila, insipida si silfida sa concitadina Raluca Turcan, deputat PDL respectiv PNL din 2004, care a dobandit in ultima vreme un statut de pupila prezidentiala. Turcan nu are pregatirea si competenta necesara pentru astfel de demnitati executive. Dupa absolvirea unui liceu din Botosani, a urmat Facultatea de limba si literatura rusa din cadrul Institutului Puskin din Moscova in perioada 1996-1999, cand tinerii romani au inceput sa asalteze universitatile din Vest. O problema a pupilei Turcan este ca, in urma studiilor moscovite, a dobandit reflexe de functionar cu manecute precum anumite personaje din operele lui Gogol.
D. Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (IV)
Șeful opoziției, o beizadea fără ocupație și cu diplomă falsă
Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, președintele PSD, Marcel Ciolacu, principalul lider al actualei opoziții, nu a avut nicio ocupație, respectiv, niciun loc de munca, până la vârsta de 37 de ani. În acesta, este consemnat că, de-abia în 2004, s-a angajat consilier juridic la SC Alcom SRL Buzau, dar aceasta angajare comporta discutii avand invedere ca societatea susmentionata era (si este) firma sa, detinand peste 50 % din capitalul social al acesteia si avandu-i asociati pe fratele sau Daniel si pe sotia sa Roxana. Ciolacu a fost angajat pana in mai 2007 la aceasta firma, care avea ca obiect principal de activitate consultanta pentru afaceri si management, dar nimeni nu stie cum si cand si-a etalat cunostintele juridice aprofundate. Nascut in 1967, in prima generatie de decretei, care au inceput clasa a I-a la varsta de 6 ani, Marcel Ciolacu ar fi trebuit sa termine liceul in 1985, daca nu a ramas repetent. Nu avem de unde sti pentru ca acesta nu mentioneaza in CV liceul absolvit, anul absolvirii, profesia sau meseria dobandita. Prima sa mentiune in CV apare incepand cu anul 1991, cand sustine ca, la varsta de 24 de ani, ar fi inceput cursurile Facultatii de Drept din cadrul controversatei Universitati Ecologice din Bucuresti, pe care afirma ca a absolvit-o in 1995, fara sa mentioneze forma de invatamant urmata (la zi, la fara frecventa, de la distanta), precum si daca a obtinut licenta in drept. Universitatea Ecologica a fost acreditata de abia in vara anului 1995 si a fost incadrata in ultima categorie (a III-a), iar ulterior a constituit obiectul unor anchete penale pentru eliberarea de diplome false.
Conform unui raspuns solicitat si primit de la aceasta universitate cu un an in urma, Marcel Ciolacu a sustinut examenul de licenta in drept dupa 9 ani de la absolvire, in sesiunea din februarie 2004, si a primit diploma de licenta in decembrie 2005. Insa, potrivit dispozitiilor legale in materie, examenul de licenta trebuie sustinut in maximum doi ani de la absolvirea facultatii, rezultand ca actualul lider al PSD a dobandit nelegal diploma de licenta in 2004, cel mai probabil aceasta fiind falsa. Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, care a dovedit ca stie multe din bucataria interna a principalului partid din Romania, afirma in cartea sa „Spovedania lui Rizea” ca actualul lider social-democrat ar fi obtinut o diploma universitara falsa. Sigur este ca a a obtinut licenta in drept inainte de a fi numit prefect al judetului Buzau in cursul anului 2004, in locul nasului sau Ion Vasile, care a candidat si a fost ales senator, pentru ocuparea unei astfel de functii administrative fiind obligatorie absolvirea de studii superioare. Ciolacu se prezinta si este prezentat ca avand profesia de jurist, dar singura sa tangenta cu aceasta profesie a fost perioada de aproximativ trei ani (2004-2007) in care a fost angajat formal consilier juridic la propria firma.
Innobilat doctorand de Baneasa
In realitate, conform unor surse locale, dupa absolvirea liceului, inclusiv multi ani dupa schimbarea de regim din decembrie 1989, actualul presedinte al PSD a fost o beizadea de Buzau, bine conectata la lumea interlopa, care a trait pe banii si relatiile tatalui sau, care a fost pilot militar si a ajuns comandor la baza aeriana de la Bobocu, unde a detinut diverse functii de comanda. Potrivit acelorasi surse, Ciolacu ar fi fost colaborator al Militiei si apoi si al Securitatii inainte de decembrie 1989, iar ulterior a continuat colaborarea cu succesoarele acestor sinistre institutii. Cert este ca, in baza diplomei universitare cel putin dubioasa daca nu falsa, a obtina doua masterate, unul in „Securitate si buna guvernare” la Colegiul National de Aparare (2008-2009) si altul in „Managementul sectorului public” la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (2010-2012). Apoi, in septembrie 2013, la niciun an dupa ce a devenit deputat in Parlamentul Romaniei, a fost admis la doctorat taman la Academia Nationala de Informatii, avandu-l cordonator de lucrare pe rectorul din perioada respectiva, generalul Stefan Gheorghe- Teodoru, cunoscut drept un apropiat al fostului sef operativ al SRI, generalul Florian Coldea. Daca un personaj slab mobilat intelectual ca Marcel Ciolacu a fost preluat ca doctorand de seful Academiei SRI inseamna ori ca a adus servicii importante acestui serviciu secret ori ca era pregatit in perspectiva pentru o operatiune de infiltrare si promovare politica.
....................................
Cel mai neșcolit lider național al PSD
Conform unui raspuns primit de la Academia Nationala de Informatii, Marcel Ciolacu a fost student al scolii doctorale din aceasta academie in perioada 2013-2019, in urma examenului de admitere sustinut in sesiunea septembrie 2013, dar sustinerea publica a lucrarii de doctorat nu a fost organizata intrucat acesta nu a finalizat studiile de doctorat, nedepunand cerere de prelungire a perioadei de gratie pentru anul universitar 2019-2020. Sugestiv este ca titlul lucrarii sale de doctorat este „Controlul parlamentar din perspectiva securitatii nationale”, fiind mai mult decat edificator asupra rolului lui Ciolacu de pion al unui organ de securitate nationala, recte al SRI, in realizarea controlului Parlamentului, nu a controlului parlamentar asupra serviciilor secrete. Cert este ca, si in acest caz, un colaborator al organelor de ieri si de azi a devenit, cu sprijinul acestora, un politician fruntas, la un moment dat al treielea om in stat si liderul principalului partid din Romania. Marcel Ciolacu este un caz scoala de politician conserva prin care SRI a pus haturile pe cel mai mare partid din Romania.
.........................
Întrebări care așteaptă răspunsuri urgente
În incheierea analizei, nu pot sa nu adresez cateva intrebari, chiar daca au un iz retoric: Cum a fost posibil ca un personaj nescolit, semianalfabet, un „branconier” inclusiv al limbii romane, sa ajunga lider al grupului PDL din Senat, camera superioara a Parlamentului Romaniei, si apoi titular al importantului Minister al Administratiei si Internelor? Cum a fost posibil ca un personaj sters si habarnist ca Lucian Bode sa ajunga ministru in trei guverne si la trei ministere diferite (Economie, Transporturi, Administratie si Interne)? Cum a fost posibil ca o nestiutoare in ale dreptului si ale numaratului, ca Roberta Anastase, fost manechin si miss Romania, fata de bani gata a lui tata (director general si „baiat destept” in petrochimie), sa devina presedinte al Camerei Deputatilor? Cum a fost posibil sa devina prim-ministru al Guvernului Romaniei un personaj sinistru ca Vasile Florin Catu, cu studii modeste relizate pe pilele si cu banii parintilor? Cum a fost posibil sa (re)devina ministru al Sanatatii un incompetent ca Vlad Voiculescu-Plus, care a avut nevoie de 10 ani sa-si aprofundeze studiile superioare in administrarea afacerilor? Cum a fost posibil sa devina presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al celui mai mare partid din Romania, actualmente principalul partid de opozitie si unul din cele mai semnificative partide de stanga din Europa, o beizadea fara ocupatie pana la aproape 40 de ani, posesor al unei diplome universitare false, ca Marcel Ciolacu?
Cum a fost posibil ca un jurist varza ca Augustin Zegrean, fara experienta in magistratura, fara doctorat, fara cariera didactica universitara si fara opera juridica, sa ajunga judecator si apoi presedinte al Curtii Constitutionale? Cum a fost posibil sa devina secretar general si apoi presedinte al Agentiei Nationale de Integritate o puslama ca Horia Georgescu, un impostor cu studii superioare mai mult decat dubioase si cu multe si grave probleme penale? Cum a fost posibil sa devina generali si sefi de servicii secrete niste absolventi repetenti, codasi sau agramati ca Florian Coldea, Silviu Predoiu si Lucian Pahontu? Raspunsurile la aceste intrebari ar trebui sa le dea,in primul rand, fostul presedinte Traian Basescu si actualul presedinte Klaus Iohannis, precum si fostii si actualii sefi ai SRI.
Cu astfel de personaje a fost creat „statul puternic si vertical” cu care s-au laudat Traian Basescu, George Maior si Florian Coldea. Cu astfel de personaje vrea Klaus Iohannis sa edifice o Romanie educata. Culmea este ca funestii si expiratii sefi ai SRI, Maior si Coldea, care au mers pana acolo incat le-au asigurat masterate si admitere la doctorate la Academia SRI unor beizadele impostoare si ignorante ca Horia Georgescu si Marcel Ciolacu, au ajuns sa se creada niste neopasoptisti, reformatori ai statului si creatori de culturi organizationale moderne. Unii i-au elogiat pe Maior si pe Coldea ca fiind niste superinteligenti, dar nu este cazul, pentru ca oricine ajunge seful unui serviciu secret ca SRI devine cunoscator si depozitar al unui volum imens si important de informatii si poate crea aparenta unui om inteligent, mai ales daca beneficiaaza si de o spoiala de PR.
Trista realitate este ca statul roman ramane in continuare nereformat, impotent si incongruent."

Concluziile în legătură cu COROBORAREA dintre politica de cadre a Regimului Securist Postdecembrist, prezentată la punctul "II"  cu "CINA cea de TAINĂ", prezentata la punctul "I", rog să fie coroborată un informația facebook-istă, citez:
"Falsul lui Maiorescu privitor la diagnosticul de sifilis al lui Eminescu
O serie de documente uluitoare scot la lumină un adevăr pe care mulți fie nu-l știu, fie îl știu dar refuză să-l discute. Boala sau presupusa îmbolnăvire de sifilis a lui Mihai Eminescu, poetul nostru național. Cât adevăr și câtă minciună este în acest caz dar și care este implicarea lui Titu Maiorescu? Ce interes avea acesta? Încearcă să facă lumină Constantin Barbu, membru Academia Europensis Scientarum Artium Litterarumque din Paris.".
Întrebarea care se pune este:
- Dacă Eminescu trebuia DISCREDITAT pentru ROMÂNISMUL lui, care au fost motivele pentru care asupra mea s-au concentrat atâtea FORTE pentru a mă discredita ca om, urmare a problemelor tehnico-economice de interes public pe care le susțin?

CONCLUZII
În opinia mea, motto-ul acestei scrieri, "DEZVĂLUIRI. 2461 de foști acoperiți ai Securității au "privatizat" comunismul, iar acum au pensii speciale" -  Marius Oprea, spune totul despre ceea ce s-a întâmplat în România - postdecembristă.
Așa stând lucrurile, afirmația care circula pe net, "În 10 ani singurii pensionari din România vor fi, polițiștii, militarii, procurorii și judecătorii. Restul vor munci până mor ca să le plătească pensiile ăstora.", va fi o NORMALITATE, dacă poporul român va continua să aștepte para mălăieață.
- Care sunt motivele pentru care am ales pentru această scriere, titlul "Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine"?
1. După ce "Sânta Treime"-Varzaru Felicia l-a șters și pe Dragomir Lucian din lista de prieteni facebook-iști, a rămas numai cu prof.dr.dr.Gicu-Valentin Dogaru și Sandu Gurguiatu.
Urmare a faptului că, Sandu Gurguiatu a început să o trateze pe "Sânta Treime"-Varzaru Felicia ca pe o "nimeni în drum"  și să-i dea INDICAȚII PREȚIOASE POLITICE, așa cum postacul "orion"  îi dădea ex-președintelui Marian Oprișan, era normal ca aceasta să se plictisească și să-i dea cu "flit" nevinovatului care se crede, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Burebista etc..
Am remarcat  că, "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia a făcut comentarii pertinente la niște postări ale prof.dr.dr.Gicu-Valentin Dogaru, dar aceste comentarii nu l-au impresionat cu nimic pe liderul de sindicat al profesorimii vrâncene.
De altfel, în condițiile în care ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a avut și are un rol foarte mare la ÎNDOBITOCIREA și ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român, prof.dr.dr. Gicu-Valentin Dogaru, consider că reprezintă cel mai bine profesorimea vrânceană, ca lider de sindicat.
ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL al profesorimi vrâncene, în opinia mea, s-a manifestat prin:
a. Faptul că timp de 7 ani nu am găsit niciun inspector școlar la ISJ Vrancea, care să înțeleagă eficiența practică programei școlare de la Școala Neculai Jechianu;
b. Nici un profesor de matematică focșănean nu a putut înțelege problemele de matematică, aferente problemelor tehnico-economice de interes public, susținute de mine, unde în discuție este vorba despre un prejudiciu de multe milioane de euro.  Actualul inspector general de la ISJ Vrancea, prof, Daniela Gabriela Marchitan, care nu a putut să le traducă consilierilor PNL Focșani din CL Focșani, problemele de matematică aferente problemelor tehnico-economice de interes public, susținute de mine, dar și al TUPEULUI demonstrat, prin faptul că i-a reproșat unui coleg de la Liceul 1-Focșani că vorbește cu mine, o consider a fi exemplul edificator al ANALFABETISMULUI FUNCȚIONAL la profesorii de matematică vrânceni;
c. Lipsa de reacție a profesorimii vrâncene la modul general și al profesorimii focșănene în special, vizavi de DISPREȚUL demonstrat de autoritățile publice ale mun.Focșani, manifestat față de memoria FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
În aceste condiții, așa cum postacul "orion", după ce ziarul Monitorul de Vrancea a scos rubrica de comentarii, cu o probabilitate foarte mare s-a rebrenduit în prietenul facebook-ist de 5 stele, Jan Ixulescu, așa și "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia a simțit nevoia să intre pe pagina mea de Facebook, pentru dialog facebook-ist.
Acest comportament al "spiridușului"-Varzaru Felicia a scos în evidență, calitatea mea de DROG pentru șeful acesteia, Maestrul Arsenie Bocancea.
2. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că a urmat un curs cu acad.Solomon Marcus, care deși era un curs foarte greu, la modul în care era predat, orice prost înțelegea ceva, eu l-am avut pe postacul "orion", profesor de bârfă și intrigă facebook-ista.
Sesizând că "Sânta-Treime"-Varzaru Felicia este "nevorbită"  din motivele precizate la punctul "1", am profitat de acest lucru, iar rezultatul s-a văzut în scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postata în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook.
Când "Sfânta-Treime"-Varzaru Felicia și-a dat seama că am profitat de urma faptului că a fost "nevorbită", a văzut ROȘU în fața ochilor.
Schimbul de replici facebook-ist pe care l-am avut cu "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia la articolul "100 de ani de la marea Reformă Agrară a României. Printre semnatarii e și un celebru focșănean. Cum s-a aplicat legea în Vrancea?", publicat de Ziarul de Vrancea, sub semnătura lui Florin Marian Dîrdală, pe care l-am citat mai sus, demonstrează că așchia nu sare departe de tăietor".
- Ce am în vedere când fac această afirmație?
Concluzia mea că, Maestrul Arsenie Bocancea este "iute la mânie și degrabă vărsător de sânge nevinovat", aspect pe care rezultă foarte clar și în cazul tratamentului pe care "Sfânta Treime" - Varzaru Felicia mi l-a aplicat, în schimbul de replici citat, unde mi-a adus multe jigniri, dar eu am tratat-o cu înțelegere și cu duhul blândeți.
3. Dacă se coroborează informația de presă de la punctul "I", "Primarul PSD din Focșani, petrecere fără restricții cu procuror, judecător, șef Antifraudă și șef ANAF, la ziua unui condamnat pentru fraude fiscale!" cu precizarea făcută de Varzaru Felicia, citez:
"Grosu Ulise; Traian Băsescu a preluat la cheie statul de tip mafiot, așa cum ii spuneți. El doar a mărit hora băgându-i și pe alții în joc. Dar hora fiind prea mare și muzica proastă ,totul a degenerat într-un bâlci al declarațiunilor unde toată mizeria s-a reflectat ca-ntr-o oglindă, arătând goliciunea și hidoșenia unui sistem antidemocratic, anticonstituțional, antinational.",
- nu face decât să confirme calitatea de SISTEM de TIP MAFIOT-TRANSPARTINIC al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Marian Oprișan, în calitate de AS-ul de 5 stele, a ceea ce am considerat a fi, "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", poate fi considerat un "Traian Băsescu de Provincia Europeană Vrancea".
Dacă se va corobora, condamnarea Ioanei Băsescu și a Elenei Udrea cu condamnarea primarului Bacinschi Decebal și a fostei șefă de la Serviciul investiții din Primăria Focșani, d-na Cristina Costin, membrilor "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" pe care "i-am prins cu mâna la crăpătură", ar trebui să le treacă fiori reci pe șira spinării.
4. În scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postată în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook, la punctul "6" am precizat:
"6. Am distribuit pe pagina mea de Facebook (15.03.20210) "Fără precedent în istoria României: Fostul hoț de grâu Bădălău, a devenit azi vicepreședinte al Curții de Conturi."
COMENTARII
Varzaru Felicia
"Cu cine prinzi mai ușor hoții? Folosind un om cinstit sau un hoț?"
Dacă la vârful Regimului Securist Postdecembrist, Bădălău este un exemplu edificator de "prins hoții cu hoții", la nivelul "Provinciei Europene Vrancea", acest aspect lucru este exemplificat prin șeful OPC Vrancea, Dilă Dumitru.
Acesta, conform presei, a fost prins vânzând pește fără acte de proveniență și pe cale de consecință, de frica ex-președintelui Marian Oprișan a mers să se ascundă o perioadă de timp după fustele Rovanei Plumb.
Numitul Dilă Dumitru, în anul 2007, a adus de la București niște indivizi, care pretindeau că sunt de la ANRSC București și care au vrut să mă convingă că "rața împunge"  în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, iar acum același doctor în protecția hoților, Dilă Dumitru, pretinde că SC ENET nu trebuie să respecte diagrama de temperaturi a agentului termic livrat de ENET abonaților, deoarece așa este moda în "Sicilia României".
5. La punctul 5 al CONCLUZIILOR de la scrierea "LA FOCȘANI NU S-A RĂSTURNAT CĂRUȚA CU PROȘTI", postată în data de 20.03.2021, pe pagina mea de Facebook, am afirmat, citez:
"5. În data de 24.10. 2020, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea  "MAGIA MAXIMEI, "Fă observație unui om deștept și te vei alege cu un prieten, fă observație unui prost și te vei alege cu un dușman"".
Deși titlul acestei scrieri este foarte clar, Maestrul Arsenie Bocancea a continuat să o facă pe Toma Necredinciosu'  cu mine, dar acest aspect are mai puțină importanță.
Cititorii mei cunosc faptul că, scrierile postate pe Facebook și blogul ulisegrosu.blogspot.com, au avut doar doi destinatari, respectiv, Maestrul Arsenie Bocancea și ex-președintele Marian Oprișan.
Celor doi destinatari ai scrierilor mele, le-am aplicat un tratament special, după cum urmează:
a.  Președintelui Marian Oprișan i-am aplicat întocmai "Legea nescrisă a străzii" pe care o cunoaște foarte bine, despre care se spune că ar fi o LEGE MAFIOTĂ(Respectă-ți dușmanul care lupta cinstit și taie gâtul trădătorului).
b. Maestrului Arsenie Bocancea i-am aplicat principiul, prin care am urmărit să-i excit CORZILE SENSIBILE.
În acest sens, NICIODATĂ nu i-am adresat nicio expresie jignitoare, ci numai ironii, în condițiile în care, el m-a jignit la greu și de fiecare dată, în relația cu el, am dat Cezarului ce este al Cezarului.".
Rog să se coroboreze acest mod de acțiune al meu cu:
a. Jignirile pe care "Sfânta Treime"-Varzaru Felicia mi le-a adus în schimbul de replici facebook-ist, pe care l-am avut articolul de presa "100 de ani de la marea Reformă Agrară a României. Printre semnatarii e și un celebru focșănean. Cum s-a aplicat legea în Vrancea?", citat mai sus.
b. Provocarea de către "Sfânta Treime" Varzaru Felicia, a NEVINOVAȚILOR, Sandu Gurguiatu și Dan Butnaru, pentru a mă jigni, iar urmarea a replicilor  pe care le-am dat celor doi indivizi, a reușit să-mi blocheze contul de Facebook, timp de 30 de zile.
c. Blocarea vechiului număr de telefon, drept pentru care am fost obligat să-mi schimb numărul de telefon,
- și să se CONCLUZIONEZE.
6. În cele ce urmează am sa redau două aprecieri pe care le-a făcut la adresa mea, "Sfânta Treime" -Varzaru Felicia și prietenul facebook-ist, Radu Viorel Ursache:
a. Varzaru Felicia
"Gândiți rar și prost. Dacă ați gândi mai des, nu am certitudinea că ați face-o și bine. Domnul Dragomir știe de ce."
b. Varzaru Felicia
"Grosu Ulise; Se pare ca Arsenie al dumneavoastră știa totul despre dumneavoastră și ceva pe deasupra."
c. Radu Viorel Ursache
"Grosu Ulise; Obsesia vieții matale este și va rămâne Lucian Dragomir??????"
Dacă la cele trei precizări mai adaug faptul că, "Sfânta Treime" - Arsenie Bocancea a pretins că sunt "agent de influență", iar "Sfânta Treime"-Nelu Gavrila că sunt "ajutor de KGB-boss"  și "pupilul lui Dragomir Lucian", consider că lucrurile se leagă.
Problema care se pune este:
- În condițiile în care, l-am ales pe Dragomir Lucian ca să-mi fie prieten "alfa"  facebook-ist de 3 stele, numai pentru a avea partener de bârfă la adresa facebook-iștilor, Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea, de unde au rezultat aceste BAZACONII, care nu se susțin în niciun fel?
Este posibil ca "ZEUS-ul meu de Provincia Europeana Vrancea" ("orion", Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea) să fi fost sigur că a pus mâna pe "GĂINA care face ouă de aur".
Din păcate pentru el, a mers pe o pistă falsă, iar acum a ajuns să fie până la gât în MARO.
Dacă PUPINCURISMUL prestat de "DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea", urmare a PREȚIOASELOR INDICAȚII POLITICE pe care i le-a dat ex-președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, nu l-a ajutat să ajungă chestor sau general, așa cu alții au ajuns, acesta cred că și-a pus mari speranțe că odată prinsă "GĂINA care face ouă de aur", va obține gradele visate.
7. Dacă eu nu am avut niciodată o întrevedere particulară cu ex-președintele Marian Oprișan, se bârfește că, numitul Hudici Dan ar fi avut astfel de întrevederi.
În condițiile în care, eu nu am avut nicio tangență cu acest Hudici Dan, întrebarea care se pune este:
- Cine l-a pus pe Hudici Dan să mă fileze, să mă provoace înjurându-mă și apoi să mă amenințe, spunându-mi că, "Deoarece sunt SLUGA lui Oprișan, va pune țiganii din Obor să-mi tragă o bătăiță"?
Maestrul Arsenie Bocancea a urmat aceeași pași ca și Hudici Dan, iar rezultatul a fost același.
Acest aspect a impus, să-i acord Maestrului Arsenie Bocancea apelativul de "Hudici Dan II".
Întrebarea care se pune este :
- Hudici Dan și Maestrul Arsenie Bocancea au același stăpân?
Filajul la care am fost supus, nu s-a rezumat numai la ascultarea telefonului, ci am beneficiat și de un filaj direct.
De ce fac o astfel de afirmație?
a. "Sfânta Treime"-Arsenie Bocancea a demonstrat că știe cu precizie ceea ce făceam la Bordești, în momentul în care am fost sunat de directorul de la Liceul Auto;
b. "Sfânta Treime" - Arsenie Bocancea a demonstrat că știe ca am o paporniță de rafie, iar după ce m-a ironizat în legătură cu acest lucru, mi-am adus aminte că într-adevăr am o astfel de paporniță, în care îmi țin flexul.
Dacă voi corobora :
a. Afirmația făcută de "Sfânta Treime" - Varzaru Felicia, citez
"Armatei de generali îi urmează o armata de doctori în orice. Asta dovedește că suntem pregătiți nu numai militar ci și ....științific.", cu
b. Informația publicată de Ziare.com în data de 22.03.2021, citez: "Tribunalul București a anulat diploma de doctor al Academiei SRI a generalului Gabriel Naghi, fost șef SPP. Decizia instanței nu este definitiva".
- spune totul despre politica de cadre a Regimului Securist Postdecembrist precizată de Valer Marian în articolul de presă prezentat la punctu "II".
TEROAREA instaurată de "MITUL Oprișan" în "Provincia Europeană Vrancea", rezultă și din:
a. Refuzul contabililor autorizați membri ai CECCAR Vrancea de a semna că, în calitate de cetățeni ai mun.Focșani, vor să afle structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani.(Din circa 100 contactați direct au semnat numai doi).
b. Prin 6 hotărâri de instanță s-a refuzat să se solicite Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței, structura prețului de cost a mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, abonaților din mun.Focșani;
c. Niciun ziar local nu a scris un articol despre ESCROCHERIA de la CUP Focșani;
d. Deoarece am considerat NENEGOCIABILĂ ESCROCHERIA de la CUP Focșani, datorită "MITULUI Oprișan", în perioada 2006-2010 am fost nevoit să trăiesc din munca de SALAHOR.
NOTA:
Având în vedere cele precizate în prezentele CONCLUZI, consider că s-a justificat ca titlul acestei scrieri să fi  "Sunt DROG pentru Maestrul Arsenie Bocancea, iar acesta, MANĂ CEREASCĂ pentru mine".

24.03.2021                                                      Ulise Grosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu