MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, materialul pe care Diana Șoșoacă l-a citit în Senatul României, a fost redactat de un ”grup de lucru”, din care am presupus că face și el parte.
NOTA: Videoclipul în care Diana Șoșoacă citește respectivul material ca o declarație politică, l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de10 iulie 2024.
Scrierea care începe cu acest videoclip se intitulează ”După 34 ani de MINCIUNĂ și LETARGIE, România a început să se miște !?”.NOTA: Videoclipul în care Diana Șoșoacă citește respectivul material ca o declarație politică, l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de10 iulie 2024.
Titlul acestei scrieri, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, pentru mine, este ceea ce pentru omenire reprezintă celebrul citat „A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea” al unei scene din piesa de teatru „Hamlet”, de William Shakespeare.
În aceste condiții s-a impus ca la începutul acestei scrieri, să postez un videoclip cu europarlamentarul Diana Șoșoacă, care, uneori, ar putea fi portavocea ”grupului de lucru” din care presupun că face parte și Maestrul Arsenie Bocancea.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă informez că, nu sunt fan Diana Șoșoacă, dar cu ceea ce afirmă în acest videoclip sunt de acord.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că un ”grup de lucru” a întocmit materialul pe care Diana Șoșoacă l-a citit în Senatul României, pe care l-am redistribuit și eu pe pagina de Facebook și l-am postat și pe blog.
Am afirmat și susțin că, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun.Focșani, iar în speța ENET suspectez un act de SABOTAJ, în care ar putea fi implicat primarul Cristi Valentin Misăilă.

Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL 1
PROMO - CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice
CAPITOLUL 2
JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”
CAPITOLUL 3
De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?
CAPITOLUL 4
ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”
CAPITOLUL 5
FALIMENTAREA ENET pe înțelesul tuturor
CAPITOLUL 6
Deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”

CAPITOLUL 7
REMEMBER 06.11.2017 și REMEMBER 09.11.2019
a. REMEMBER 06.11.2017
"Deșteptarea proștilor" și primarul Misăilă Cristi Valentin despre care cred că va fi nevoit să DEMISIONEZE înainte de terminarea mandatului
b. REMEMBER 09.11.2019
b. REMEMBER 09.11.2019
NUMĂR de STRIPTIS prestat de JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și GAFELE președintelui Marian Oprișan
CAPITOLUL 8
De la ”PUPILUL lui Dragomir Lucian” la situația mai mult decât UMILITOARE în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
CAPITOLUL 9
ONOAREA de a fi COBAI pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umanăAcest capitol conține:
A. NESIMȚIREA NEMĂRGINITĂ a președintelui Klaus Iohannis
B. Liderul PSD Marcel Ciolacu vrea să-l eclipseze pe Pinochio și banul public la discreția derbedeilor politici
C. FORMA fără FOND, numită INSTITUȚIA AVOCATULUI POPORULUI
D. JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea și JUSTIȚIA ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea
E. GÂNDIREA la RECE a profesorilor focșăneni, le va stimula SPIRITUL CIVIC?
F. PUNEREA pe CHITUCI a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă, copia în mic a PUNERII pe CHITUCI a Sistemului Energetic Național de către ”băieții deștepți din energie”
G. MULȚUMIRI ADRESATE prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
CONCLUZII
CAPITOLUL 1
PROMO - CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice
Azi, 26.10.2024, când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea precizată în promo, având MOTTO: ”Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă, ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie Bocancea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook.
Efectul comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, se vede prin disprețul manifestat de primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, în ceea ce ei au numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani.
Deviza ”La al treilea mandat Misăilă arestat!”, am motivat-o în scrierea la care am făcut prezentul promo.
De asemenea, consider că această deviză este în concordanță cu principiile codului de acțiune ”Think about IT!— simţindu-se ruşinat.””

26.10.2024 Ulise Grosu
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă informez că, savurez cu multă plăcere cozile de mașini din mun. Focșani,.
Cei care se enervează de bătaia de joc, la care i-au supus primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, trebui să se consoleze cu faptul că, președintele CJ Vrancea Nicușor Halici a pretins că, el și primarul Cristi Valentin Misăilă sunt indignați de ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani.
Vizavi de indignarea lui Nicușor Halici și a lui Cristi Valentin Misăilă, amintesc:
”Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.” - Arsenie Bocancea.
Eu am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru a-l ajuta pe Maestrul Arsenie Bocancea, urmare a depresiei în care l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, prin ignorarea analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Aștept să văd cum își va impune respectul Maestrul Arsenie Bocancea în fața acestor politruci.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, în calitatea D-voastră de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, am să punctez câteva aspecte:
1. Titlul acestui mesaj public, demonstrează că nu am bătut câmpii atunci când am afirmat că, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt o NUCĂ TARE în domeniile producerii și distribuției energiei electrice și termice.
2. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că sunt o NUCĂ SEACĂ și pe cale de consecință, circa 5 ani i-a încurajat pe prietenii lui, Gurguiatu Sandu și Dragomir Lucian, să mă denigreze prin intermediul Facebook.
3. Și numai să reziști psihic la o DENIGRARE PUBLICĂ, așa cum am fost supus eu, este o mare realizare.
4. Citez:
”Muscuri Odette
Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”
TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, reprezintă ADEVĂRATA FAȚĂ a SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE.
5. Nu știu dacă Maestrul Arsenie Bocancea l-a trimis pe Marius Ichim(stafia jandarm) în pustiu pentru a rătăci și nici dacă acesta a revenit sub forma unui ”Moise de Provincia Europeană Vrancea”, așa cum i-am propus.
6. Am apreciat acțiunea de luptător în Legiunea Străină Franceză a Maestrului Arsenie Bocancea, pentru șterge urmele lăsate de amatorismul lui Marius Ichim.
I-am spus lui Marius Ichim să posteze pe Facebook ce-mi transmite prin Messenger, deoarece este sub demnitate mea să fac acest lucru.
Mi-a spus că ”este penal”, de parcă prin Messenger nu a fost penal.
7. Pentru mine a fost o plăcere și o relaxare, ca timp de circa 10 ani să dialoghez și uneori să mă păruiesc cu niște profesioniști în servicii, care au demonstrat că știu totul despre mine, iar eu habar nu am cine sunt și nici nu mă interesează.
Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus în urmă cu mulți ani că, ”soția i-a reproșat că este prea dur cu mine.”.
Cred că cea mai mare pedeapsă pentru Maestrul Arsenie Bocancea, care a ridicat ironia la nivel de artă, este să-i afle soția ce s-a ales de duritate lui în relația cu mine.
PS D-na Victorița Malinoiu poate să afle, pentru a-i plânge cineva de milă Maestrului Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimate revoluționar de Focșani, prezenta scriere s-ar putea să o încadrezi la capitolul ”FUGĂ de IDEI”, dar pe mine nu mă deranjează.
Așa cum ți-am mai spus, dorința mea este ca presupusa ”Mata Hari de Provincia Europeană Vrancea”, respectiv amicul tău, Dragomir Lucian, să dea cu subsemnatul pentru a-și justifica denigrarea publică la care m-a supus.
Având în vedere că d-na Victorița Malinoiu și cu tine sunteți prieteni cu Maestrul Arsenie Bocancea, îi puteți plânge de milă ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, după cum cred că ai observat pe pagina mea de Facebook, vorbesc singur ca televizorul.
În aceste condiții, mi s-a părut interesantă replica,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , îmi scapă ceva, nu înțeleg.”
Prietene, mie de 34 ani, ”îmi scapă ceva, nu înțeleg.”.
Consideri că am am bolunzit?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; mi s-a părut interesantă replica ta, citez:
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nașa de botez, sau de cununie?”
În ”Lumea lui Harry Potter” de ”Provincia Europeană Vrancea”, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, crezi că interesează pe cineva astfel de detalii?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, scrierea la care am făcut acest promo, este adresată prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook.
Într-un comentariu de mai sus adresat d-nei Mariana Simon, la punctul ”g” am considerat că nu ar fi bine ca soția Maestrului Arsenie Bocancea să afle ce s-a ales de duritatea lui în relația cu mine.
1. La CAPITOLUL 8, pct. B.1, într-un comentariu adresat prietenilor din LUMEA REALĂ, am scos în evidență expresiile ”Așa a vrut Oprișan!” și ”Așa a vrut Misăilă!”
2. La CAPITOLUL 8, pct, G, am punctat ceea ce mi s-a părut mai important de la ședința CL Focșani din data de 24.10.2024, în care aleșii focșănenilor au depus jurământul.
3. Am precizat de multe ori că, ”GĂINILE lui Stalin” din ferma avicolă de la Focșani, au meritat DISPREȚUL pe care l-au demonstrat față de ele, primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, prin acțiunea de ”fluidizare a traficului” în mun. Focșani.
Președintele CJ Vrancea Nicușor Halici a spus că el și primarul Cristi Valentin Misăilă sunt indignați de rezultatul ”fluidizării traficului” în mun.Focșani, afirmație pe care am considerat-o a fi o glumă de 1 aprilie.
4. Este posibil ca pe prietenul Valentin Burlacu, care a fost revoltat că în data de 25.10.2024, a pierdut mult timp în trafic, să-l mulțumească ”indignarea” președintelui Nicușor Halici și
”indignarea” primarului Cristi Valentin Misăilă.
5. Nu știu dacă președintele Marian Oprișan a urmărit ședința de depunere a jurământului de către aleși focșănenilor, pentru a sesiza fericirea manifestată de primarul Cristi Valentin Misăilă că, ”OM” a ajuns pe ”centura politicii”.
6. Plecând de la ceea ce consider a fi codul de acțiune ”Think about IT!— simţindu-se ruşinat.””, am întrebat, dacă Maestrul Arsenie Bocancea se simte rușinat, urmare a rezultatului RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani pe care l-a avut cu mine?
Mi s-a părut interesant răspunsul pe care mi l-a dat ”nașa” lui, citez:
”Mariana Simon
Grosu Ulise; Rușinat?!? Nu există în DEX-ul lui...”
7. Nu sunt eu în măsură să stabilesc dacă în speța ENET este vorba despre o acțiune de SABOTAJ, în care cred că este implicat primarul Cristi Valentin Misăilă, dar consider că Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană pot face acest lucru.
PS. Părerea mea, nu și a prietenului Toader Gheba.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cineva mi-a spus, ”Harry Potter este de domeniu trecutului. Hai să lăsăm în urmă problemele din trecut ”le congelăm și să trăim prezentul”.
În opinia mea, dacă cei care au DEVALIZAT România sub codul de acțiune ”Hârtia albastră!”, nu vor răspunde pentru aceasta, poporul român nu se va mișca.
În ceea ce privește ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care în prezent s-a dat la fund, consider că am fost foarte clar cu el.
Nu știu cine sunt ”alții”, în opinia d-nei Crina Dobre și cine sunt ”alții”, în opinia Maestrului Arsenie Bocancea.
Eu sunt soldat aflat în LINIA ÎNTÂI, iar titlul acestui mesaj public ar trebui să le spună multe prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Am cunoscut pe propria piele, ce a însemnat MITUL Oprișan, UMILIREA PROFESIONALĂ și DENIGRAREA PUBLICĂ la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice pe care timpul le-a confirmat și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
De asemenea, am văzut și efectul FRICII pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Despre d-na Victorița Malinoiu nu mai spun nimic.
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;

MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”,
Am precizat de foarte mult timp că, în domeniile producerii și distribuției energie electrice și termice, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, sunt o NUCĂ TARE.
Nu știu cine sau ce l-a convins pe Maestrul Arsenie Bocancea că sunt o NUCĂ SEACĂ și nici ce l-a făcut să creadă, că încurajarea unor habarniști cu bunul simț atrofiat, așa cum îi consider pe prietenii lui, Dragomir Lucian și Gurguiatu Sandu, ca timp de circa 5 ani să mă denigreze prin intermediul Facebook, se poate încadra la capitolul ”glume”.
Am spus că, doresc să-l conving pe postacul ”orion” că s-a înșelat atunci când a spus, ”Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”.
Amintesc în legătură cu acest aspect:
a. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că am o paporniță de rafie, iar eu nu știam despre ce este vorba.
Ulterior, mi-am dat seama că este vorba despre o paporniță de rafie în care țin un flex.
b. În anul 2019, când m-a sunat directorul Liceului Auto Focșani, Maestrul Arsenie Bocancea i-a spus lui Dragomir Lucian că, ”Lucram în construcții ca să-mi plătesc prostia din speța fostului meu prieten, Bobiță.”.
c. Apelativul ”tu.și” demonstrează că și în prezent sunt atent monitorizat.
Primele două precizări de mai sus, demonstrează că pe lângă urmărirea telefonului, am fost filat și direct nu numai că mi s-a urmărit și telefonul, iar apelativul ”tu.și” demonstrează că acțiunea continuă și în prezent.
Pe lângă TERORISMUL PSIHIC la care am fost supus de niște profesioniști în servicii, acțiune care a eșuat lamentabil, interesantă mi s-a părut și acțiunea prin care s-a dorit cu ajutorul indivizi, care aparent prezintă o anumită credibilitate publică, să fiu compromis în legătură cu problemele tehnico-economice pe care le susțin.
Presupusa ”cârtiță” a președintelui Marian Oprișan, fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, atunci când a fost sigur că nu mai sunt profesor de mâna a III a, a scris pe pagina mea de Facebook că, ”am cunoștințe în domeniul electric echivalând cât moneda statului Botswana.”.
De altfel, în acțiunea de a mă denigra, fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, a demonstrat că acesta nu are cunoștințe elementare de fizică.

În noile condiții, rezultă foarte clar că, fostul inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu și directorul adjunct de la Liceul Auto Focșani, ing. Mocanu Epaminonda, au primit misiunea de a mă compromite în domeniile în care am afirmat că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE este:
- Cine le-a încredințat profesorilor Cătălin Mocanu și Mocanu Epaminonda, misiunea de a mă denigra public, în domeniile în care m-am considerat a fi o NUCĂ TARE?

Prezenta scriere conține următoarele puncte:
A. INSTAURAREA COMUNISMULUI prin distrugerea REPERELOR MORALE ale poporului român
B. Regimul Securist Postdecembrist și omul lui de bază de la Consiliul Legislativ
C. Popii ”REPERELE MORALE” ale unui popor, care și-a pierdut busola
D. De la CÂRCIUMILE lui Traian Băsescu și SUFRAGERIA generalului Izmană, Oprea Gabriel, s-a ajuns la casa lui Gigi Becali
E. EFECTUL SOMNULUI RAȚIUNII la poporul român, oglindit în valoarea candidaților care vor să fie președintele României
F. SERVICIUL ROMÂN de INFORMAȚII, subiect de glume pentru rujatul Rareș Bogdan
G. După ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani, primarul Cristi Valentin Misăilă mai dă o lovitură GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, prin acțiunea de falimentare a ENET

1. În data de 26.10.2024, am redistribuit pe pagina de Facebook, ”Sfinții Închisorilor”.
Odată cu noile repartizări în celule, direcţia închisorii a instituit un regim extrem de sever. Vigilenţa celor ce ne supravegheau a sporit considerabil. Aproape din zece în zece minute, „pleoapa” vizetei prin care eram spionaţi se ridica şi cea mai mică abatere sau presupusă abatere de la un regulament aberant era cu severitate pedepsită. De la cinci dimineaţa, când se dădea deşteptarea şi până la zece seara, când suna stingerea, deţinutul nu avea voie să facă nimic. Nu avea voie să se întindă în pat, nu avea voie să vorbească decât în şoaptă, nu avea voie să se uite pe geam, nu avea voie să aibă nici o activitate, manuală sau intelectuală, care ar fi făcut ca timpul să-i treacă mai uşor. Deţinutul trebuia să perceapă dureros curgerea timpului. Fiecare clipă trebuia să-i fie muşcătură. Şi dacă nu-i era sau i se părea cerberului de dincolo de uşă că nu-i este, atunci muşca el, prescriindu-i trei, cinci sau şapte zile de izolare sau neagra. Se pedepsea mult şi se pedepsea pentru orice. Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri. Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri. Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte. Dar până să i se propună această alternativă avea să mai treacă încă aproape doi ani.
(Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu:
Dedic acest eseu ”DIVINITĂȚII mele de ”Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vorbe mari. De ce ,,Divinitate``? De ce religie sunteți?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu nu mă joc cu vorbele.
Deși unele vorbe par a fi ironice, în esență nu sunt.
În relația cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, m-am bazat numai pe deducții aparent logice.
Maestru Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, iar nu habar nu am cine este.
În discuție este o diferență radicală de forțe, dar în ciuda acestui lucru, nu am retractat și nici nu retractez nici măcar un cuvânt, pe care l-am spus la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
Acest aspect îl pune într-o poziție delicată pe Maestrul Arsenie Bocancea.

2. În data de 26.10.2024, am redistribuit pe pagina de Facebook
Mihaela Vasile
Întâlnirea cu fosta iubită după ieșirea din închisoare...
,,După mai bine de 15 ani, adică în septembrie 1964, m-am reîntors pe locurile natale. Nici satul meu, nici satul Silviei - Gura Hangului - nu mai erau la vedere, dispărând sub apele lacului de la Bicaz.
Benedict Hotnog mi-a spus că Silvia se căsătorise şi locuia în satul Bistriţa (astăzi Alexandru cel Bun), în apropierea mânăstirii cu acelaşi nume.
Într-o după-amiază tristă de toamnă, cu un cer tulbure ca şi sufletul meu, am bătut în poarta Silviei. A venit la gard, cu aceiaşi ochi albaştri ca şi cerul, peste care trecuseră nori grei şi furtuni, dar care însă nu i-au putut răpi nimic din frumuseţea de odinioară. Mirată, m-a întrebat cu cine doresc să stau de vorbă. Am privit-o adânc în ochi... Vocea îmi scăzuse şi cuvintele îmi erau sugrumate de emoţie. Era reîntâlnirea la care visasem de atâtea ori în temniţă, cu o încărcătură de trăiri şi sentimente care, adunate ani în şir, stăteau să năvălească toate parcă într-o singură clipă...
- Nu vă voi spune doamnă cine sunt şi de unde vin, înainte ca dumneavoastră să mă recunoaşteţi, i-am zis...
Silvia m-a privit lung şi atent în adumbriri vălurite de tristeţe, încercând să mă găsească în chipurile cunoscute demult. Deodată, se lumină la faţă:
- Grigoriţă!
Şi-a acoperit faţa cu mâinile şi izbucni într-un plâns adânc şi încărcat. A deschis poarta şi mi-a făcut semn să intru, căci vocea parcă îi pierise de tot...
O priveam mut şi voiam să cred cu toată fiinţa că păşesc alături de ea în grădina cu flori, printre cireşii înălbiţi primăvăratec, într-o lume care părea cândva că ni se deschide pentru totdeauna...
În casă, nici unul dintre noi nu putea spune nimic însă în mintea fiecăruia se derulau imaginile trecutului nostru atât de frumos, dar atât de scurt. Deşi aveam să ne spunem multe, după îndelungă tăcere am început cu greu să vorbim. Parcă se simţea vinovată că am găsit-o căsătorită...
Cu ochii plecaţi ca şi cum ar fi vrut să-şi ascundă lacrimile, îmi vorbi stins, dar cu aceeaşi voce caldă pe care o ştiam şi în care ghicisem durerile înmănuncheate ale anilor cât nu ne văzusem.
- Te-am aşteptat, Grigoriţă, şapte ani... N-am ştiut nimic de tine, nici măcar dacă mai trăieşti. Îmi pierdusem până şi nădejdea că ne vom mai revedea vreodată...
- De 15 ani te visez, Silvia, şi te-am purtat cu mine din temniţă în temniţă şi din celulă în celulă...
Silvia avea un copil în vârstă de 5-6 ani, care, intrând în casă şi văzând-o pe maică-sa plânsă, o tot întreba:
- De ce plângi, mamă?
Neprimind nici un răspuns, şi-a întors privirile înspre mine ca să se convingă dacă nu cumva eu sunt motivul tristeţii care o cuprinsese pe mama lui şi, văzându-mi ochii înroşiţi, îmi zise ghiduş:
- Aha! Te-am prins! Şi tu ai plâns!
Cu privirile numai în pământ, Silvia nu-i răspundea copilului, ci îl tot mângâia pe creştet şoptindu-i să stea cuminte pe pat sau să meargă afară, să se joace.
Trecuseră cam doi ani de la această întâlnire şi, într-o zi, pe Bulevardul Republicii înspre gară, am văzut-o pe Silvia, cu băiatul şi cu un domn înalt, despre care am bănuit că nu poate fi decât soţul ei. Când am ajuns în dreptul lor, am salutat înclinând capul dar copilul, care mă cercetase deja din priviri, îi strigă domnului:
- Tăticule! Tăticule! Ăsta-i omul care a venit atunci la mama!
Silvia s-a întors râzând:
- Taci, drace, din gură! Grigoriţă, vino te rog să ţi-l prezint pe soţul meu!
M-am supus, iar acest domn cu maniere deosebite mi-a spus că ştie despre mine numai lucruri frumoase şi este mândru că am fost prietenul soţiei sale.
Am mers împreună la un restaurant şi am cinstit o cupă cu vin de bucuria acestei minunate întâlniri iar la despărţire au insistat să le fac o vizită, în familie, ca să stăm de vorbă pe îndelete.
- Ştiu cât aţi iubit-o, mi-a spus soţul Silviei, şi vă asigur că şi Silvia v-a iubit foarte mult... Ori de câte ori vorbea despre dumneavoastră, privea pierdut undeva departe, iar ochii i se umpleau de lacrimi... ''
(Grigore Caraza - Aiud însângerat)
Destine frânte în închisorile comuniste
Via Liviu Mihaiu
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Dedicație pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.

1. Site-ul PS News a publicat informația ”Lider PNL: Fostul ministru al Justiției, Iordache, a venit cu ideea scoaterii lui Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni”.Citez:
”Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a declarat pentru Știrile Pro TV că membri ai PSD i-ar fi dezvăluit faptul că fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, ar fi avut ideea scoaterii Dianei Șoșoacă din cursa electorală pentru Cotroceni.
Muraru susține că președinta partidului SOS România ar fi avut o înțelegere cu Partidul Social Democrat, pe care, însă, nu a respectat-o, drept pentru care a fost scoasă din cursa electorală.
Potrivit liderului USR Clotilde Armand, decizia respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024 a fost luată de 4 judecători care au fost numiți la Curtea Constituțională de către PSD, precum și un judecător care afost numit de UDMR.
Știm foarte bine ce s-a întâmplat, Șoșoacă nu și-a respectat promisiunea și înțelegerea față de PSD și ea a fost scoasă de către reprezentanții .. sau cei susținuți de PSD în Curtea Constituțională. Un alt om important în acest plan este este cel care a fost ministru Justiției în perioada lui Dragnea, domnul Iordache, care din informațiile mele – și toate aceste informații, tot ce vă spun vin din zona PSD, sunt oameni din PSD cu care comunic și care îmi vorbesc săptămânal și îmi spun despre aceste lucruri nu pentru că, să spunem, ar vrea răul PSD, dimpotrivă, pentru că ei știu că PSD, mergând în această direcție, merge într-o mare problemă pe care lucrează în definitiv României.
Deci acest domn Iordache a venit cu ideea de a o scoate pe Șoșoacă din cursă și a fost eliminată prin decizia Curții Constituționale.” – afirmă președintele PNL Iași.
”Hrebenciuc joacă un rol important în acest plan” al alegerilor prezidențiale din 2024
Un alt lider PSD din ”vechea gardă”, care se implică acum în alegerile prezidențiale din 2024 ar fi Viorel Hrebenciuc, care l-a convins pe Gigi Becali să îl ajute pe președintele AUR George Simion în campania electorală.
Liberalul Alexandru Muraru afirmă că ”misiunea” lui Hrebenciuc ar fi să adune ”undeva spre 400.000 de voturi” pentru George Simion, și să-l ajute astfel să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale cel mai probabil cu președintele PSD Marcel Ciolacu.
”Și ne aflăm în această etapă încă, în care Viorel Hrebenciuc joacă un rol important în acest plan. Cunoașteți foarte bine faptul că și prin legături de familie personale, Viorel Hrebenciuc este în momentul de față socrul doamnei Dana Budeanu, unul din influencerii cei mai importanți care susțin campania PSD și a lui Marcel Ciolacu.
Deci acest plan vizează în primul rând transferul a între 10 și 20 de voturi pe fiecare secție de votare. Sunt aproape 19.000 de secții de votare, deci asta înseamnă undeva spre 400.000 de voturi care s-ar transfera către George Simion. Fac aici precizarea că acesta este un calcul extrem de cinic pentru PSD, pentru că ei știu foarte bine că prin acest transfer de voturi, deși clamează public că este în afara logicii politice a unui partid de a transfera voturi, ei nu pierd nimic, pentru că aceste voturi nu se regăsesc nici în mandate parlamentare sau în altceva.
Știți foarte bine că după ce se încheie primul tur al alegerilor prezidențiale, totul se reia de la zero. Deci este mai puțin important cu ce scoruri au intrat în turul al 2-lea cei doi candidați și repetarea scenariului din anul 2000 devine foarte plauzibilă”. – a mai spus președintele PNL Alexandru Muraru.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Foarte tare acest Florin Iordache zis Ciordache de Caracal.
Dacă avem în vedere că acest inginer mecanic este președintele Consiliului Legislativ din România, singurul lucru pe care îl pot spune este, ”Noapte bună, România!”.
C. Popii ”REPERELE MORALE” ale unui popor, care și-a pierdut busola
1. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”Arhiepiscopul Teodosie, la judecată. Decizia Curții de Apel”
Citez:
”Curtea de Apel Constanţa a decis să amâne audierile pentru data de 11 noiembrie în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru cumpărare de influenţă.
La termenul din 11 octombrie, când judecătorii au amânat pronunţarea pentru 25 octombrie, avocata Irina Stanciu a declarat că probele împotriva clientului său, arhiepiscopul Tomisului, au fost administrate nelegal de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa.
„Astăzi am avut termen la care am susţinut excepţiile de cameră preliminară, am susţinut nelegalitatea administrării probelor din punct de vedere al încălcării principiului loialităţii şi al nelegalităţii, a excluderii probelor derivate, a excluderii înregistrărilor şi proceselor-verbale redate de către agentul DNA şi, evident, integritatea rechizitoriului pe încălcarea dispoziţiei articolului 342. (…) Personal cred că se va pronunţa o decizie de impact asupra administrării neloialităţii şi nelegalităţii probelor de către Serviciul Teritorial DNA, pentru că probele otrăvite trebuie să fie eliminate, excluse, astfel încât să nu dobândim o practică în acest sens”, a susţinut Irina Stanciu, la ieşirea din sala de judecată.
Întrebată de ziarişti ce sunt „probele otrăvite”, avocata a spus că „sunt fructele pomului otrăvit, adică probele care rezultă din înregistrări realizate astfel cum au fost realizate de Petrică Leaşcu, un veritabil agent provocator”.
La plecarea de la Curtea de Apel, arhiepiscopul Teodosie a afirmat că nu are de ce să se „întristeze”, pentru că acest proces „nu are conţinut”.
În mai 2024, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă; P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă”, a informat DNA printr-un comunicat de presă.
Conform rechizitoriului procurorilor, în iulie 2023 arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) 160.000 lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 lei pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
”În context (…), inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv”, au arătat anchetatorii.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Îmi amintesc că, acest popă a mai avut probleme cu legea, dar JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea l-a scos basma curată.

2. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”Consilierul economic al lui Teodosie, reținut”.
Citez:”Consilierul lui ÎPS Teodosie, vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului a fost reținut vineri, 25 octombrie, pentru 24 de ore.
Acuzațiile sunt de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ionuț Pop trebuia să facă tranzacții bancare pentru episcopie, însă în perioada 2020-2024, el a sustras bani din patrimoniul acesteia în scop propriu.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce ta opiniei publice faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 104/203/P/2024, se efectuează acte de urmărire penală fată de suspectul P.I., vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (…) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (…)”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Mai mult, bărbatul transfera bani către C.A.R. Omenia, cu titlul de returnări împrumuturi, iar mai apoi banii erau luați tot de el. Pentru a nu fi prins, preotul a falsificat mai multe înscrisuri.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Cine se aseamănă se adună!
D. De la CÂRCIUMILE lui Traian Băsescu și SUFRAGERIA generalului Izmană, Oprea Gabriel, s-a ajuns la casa lui Gigi Becali
1. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”Dinescu. ”După 30 de ani de capitalism am ajuns să facă guvern în casa lui Gigi Becali?””.
Citez:
”Aflat duminică la un eveniment PNL, Mircea Dinescu vorbit despre episodul Hrebenciuc.
„Mă uit la televizor şi aud că Gigi Becali îi spune lui ăsta de la AUR – facem guvern la mine acasă. Păi am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?!
Poate unora li se pare Gigi un om de afaceri, dar nu are nici o meserie.
A făcut afaceri cu statul de fapt, când a luat terenuri de la Clubul Steaua, ştiţi povestea…
De fapt, a fost vânzător de brânză. Nu e un mare om de afaceri şi acum a devenit mâna dreaptă a acestui băiat care nici măcar nu-şi asumă condiţia”, a spus Dinescu.
În deschiderea evenimentului, Dinescu a explicat cum a ajuns să fie „un fel de maestru de ceremonii” în campania lui Ciucă.
„Multă lume nu înţelege cum de am ajuns eu aici. Întâmplarea a făcut că, citindu-i cartea preşedintelui dumneavoastră, a domnului Nicolae Ciucă, am descoperit un fel de Ion Creangă al Armatei Române.
Pentru că acea carte despre care s-a vorbit, misterioasă, anunţată aşa pe autostrăzi, conţine, aşa cum conţine scoica, o perlă în proză care e legată de autobiografia domnului general Ciucă.
Am rămas surprins pentru că la televizor, nu numai eu şi cred că foarte multă lume, nu a înţeles ce este cu acest general, fost comandant al Armatei române, fost luptător în zonele cumplite ale lumii, cum de a devenit politician.
Pentru că aluatul domnului Ciucă nu este acel aluat din care sunt croiţi politicienii. Are altă structură, altă mentalitate, alt mod de a fi în această lume.
ea perlă autobiografică m-a convins că trebuie să stau alături de Nicolae Ciucă, tocmai fiindcă nu seamănă cu niciun politician român.
Între altele, este singurul politician român care a avut o meserie în care a strălucit”, a spus Dinescu.
Partidul Naţional Liberal este a doua formaţiune politică din România, a declarat, duminică, la Drobeta-Turnu Severin, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care a adăugat că el va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe care le va câştiga.
Ciucă a acuzat PSD că „sacrifică absolut orice pentru a-şi duce candidatul în turul doi cu liderul AUR, George Simion”.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, Maestrul Arsenie Bocancea a spus despre Mircea Dinescu că, a fost ”agent de influență” pentru ruși și pentru germani.
Urmare a acestei precizări, fac alergie la Mircea Dinescu, personaj principal în celebra replică a diversionistului Ion Caramitru, ”Mircea fă-te că lucrezi!”
În ciuda acestui aspect, replica lui Mircea Dinescu, „Mă uit la televizor şi aud că Gigi Becali îi spune lui ăsta de la AUR – facem guvern la mine acasă. Păi am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?!”, spune totul despre SOMNUL RAȚIUNII la poporul român.
După cârciumile lui Traian Băsescu, sufrageria ”generalului Izmană” Gabriel Oprea, casa lui Gigi Becali are o anumită logică.

1. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”Numit de Simion ”iscoadă”, Becali reacționează””.
Citez:
”George Simion l-a numit pe George Becali ”iscoada perfectă” într-o intervenție la Realitatea.net. Omul de afaceri a afirmat că îl susține însă în continuare, dar că acesta trebuie să fie atent.
”Să se gândească bine ce spune despre mine, eu nu sunt ce și ceilalți membri AUR”, a spus omul de afaceri, la Culisele Statului Paralel.
Când a spus ISCOADA a fost cel ma jignitor. ȘI când a zis că M-A PUS PE LISTĂ a fost degradant, eu am fost dintotdeauna un uriaș printre pitici. Adică, vezi doamne, îmi făcea un favor! Păi candidam independent, dacă era așa”, a precizat Becali.
Dar n-a fost niciodată vorba că TE PUN PE LISTĂ. M-am simțit jignit, că altfel mă smeream. M-am gândit să mă smeresc, dar e în joc onoare mea. Nu că „TE PUN PE LISTĂ”, putea să spună, eventual „NEA GIGI, EȘTI PE LISTĂ!”
„Cred că nu știe ce înseamnă iscoadă. Va trebui să dea o explicație, probabil că l-a luat gura pe dinainte. l-am sunat azi, nu mi-a răspuns. El trebuie să se gândească bine ce vorbește despre mine, că eu nu sunt ca ceilalți membri AUR.
Iscoadă înseamnă întuneric, cameleon, care trage de limbă. A spus că m-a pus pe listă. Acum 2 ani, când i-am dat dar la nuntă, i-am spus „O să candidez eu dacă-i va fi de ajutor!”. Eu îmi apăr onoarea și-l apăr pe George Simion în continuare. Este adevărat că mi-a zis „Nea Gigi, să nu mă oprești de la anumite acțiuni” și are dreptate, că e partidul lui.
Este adevărat că mi-a mai zis să nu-i impun persoane, că i-am zis să nu se ia de Hrebenciuc, că e prietenul meu, iar el a zis că e politică și am înțeles, m-am gândit că nu o să se supere Viorel, că înțelege lucrurile astea.
În rest, nu am impus niciun prieten, i-am spus că am intrat doar să-l ajut, ce-mi mai trebuia mie politică? Că mai ziceau unii că vreau să-i iau partidul. Păi la 67 de ani mai conduci un partid?!”, a mai spus Becali.
Întrebat dacă așteaptă scuze
„Între bărbați nu se cer scuze. El trebuie să revină și să spună că poate s-a exprimat greșit, poate l-a luat gura pe dinainte. Are inteligența să facă asta. Nu plec din AUR și nu vreau să-i fac necaz și să fac jocul dușmanilor lui.”
„Nea Gigi mi-a zis tot, cum a vorbit cu Hrebenciuc. Nea Gigi este iscoada perfectă, din punctul meu de vedere, pentru a capta niște informații de la adversarii noștri politici”, a fost afirmația făcută de Simion, la un post TV, care l-a deranjat pe Gigi Becali.
Într-o altă intervenție, la un post de radio, George Simion a mai relatat că i-a spus omului de afaceri: „Bine, poți să candidezi, TE PUNEM PE LISTE, dar nu îmi impui mie ce zic prietenii tăi”.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, d-na Ioana Ichim a demonstrat că-l cunoaște direct pe Ion Olaru, un presupus general SIE aflat în spatele AUR.

La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, AUR nu există, deși cred că se va pricopsi cu ceva funcții publice, așa cum s-a pricopsit și PRM-ul.
În aceste condiții, mi se pare amuzantă precizarea din acest articol de presă:
”George Simion l-a numit pe George Becali ”iscoada perfectă” într-o intervenție la Realitatea.net. Omul de afaceri a afirmat că îl susține însă în continuare, dar că acesta trebuie să fie atent.
”Să se gândească bine ce spune despre mine, eu nu sunt ce și ceilalți membri AUR”, a spus omul de afaceri, la Culisele Statului Paralel.
Când a spus ISCOADA a fost cel ma jignitor. ȘI când a zis că M-A PUS PE LISTĂ a fost degradant, eu am fost dintotdeauna un uriaș printre pitici. Adică, vezi doamne, îmi făcea un favor! Păi candidam independent, dacă era așa”, a precizat Becali.
Dar n-a fost niciodată vorba că TE PUN PE LISTĂ. M-am simțit jignit, că altfel mă smeream. M-am gândit să mă smeresc, dar e în joc onoare mea. Nu că „TE PUN PE LISTĂ”, putea să spună, eventual „NEA GIGI, EȘTI PE LISTĂ!”.

Cand iti afirmi public etnia și te intovarasesti cu Gigi, înseamnă că ai dat cu oistea-n gard.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Punct ochit, punct lovit!
PS Prietenul Ion Olaru nu știa acest lucru?
Citez:
”Elena Lasconi nu știe ce ţări fac parte din Consiliul de Securitate al ONU.
Candidata USR la alegerile prezidenţiale a afirmat, de asemenea, la Antena3, că România este membră. Fals.
Întrebată dacă va participa la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, unde se discută sancţionarea Israelului, Lasconi a precizat că, la ONU, direcţia va fi cea a partenerilor noştri americani.
”Nu le ştiu chiar pe toate”, s-a justificat Lasconi.
Preşedintele vine cu viziunea, dar are Ministerul de Externe, are consilieri, oameni care ştiu bine aceste lucruri.
Consiliului de Securitate are cinci membri permanenți cu putere de veto asupra oricărei rezoluții a Consiliului:
China
Franța
Federația Rusă
Regatul Unit
Statele Unite ale Americii
și zece membri nepermanenţi, aleși în urma unor alegeri care au loc anual.
Cum rezolvă Lasconi problema Schengen
Sabina Iosub: Cum rezolvați problema Schengen?
Lasconi: Cu presiune, deja m-apuc de-acum să-l iau cu scrisori pe cancelarul Austriei, eu o să fiu picătura chinezească. Dacă mă dă afară pe ușă intru pe geam.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, la o altă postare pe care am făcut-o pe pagina de Facebook, ai afirmat:
”Valentin Burlacu
De Valerica Lasconi nu spune nimic?”
Iată că Valerica Lasconi se auto-prezintă!
Dacă d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru îi va fi consilier șefei partidului REPETENTULUI Florian Coldea, dacă este să dăm crezare unor informații de presă, nu vor mai fi astfel de derapaje.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce ar trebui sa stie membrii Consiliului de Securitate? Credeți ca președintele în exercițiu le știe? Oricum, femeia asta este rătăcită prin politică.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, Fără comentarii!

2. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”Lasconi nu a ştiut să spună ce ţări fac parte din Consiliul de Securitate al ONU”.

1. Ziarul Cotidianul din data de 27.10.2024 a publicat articolul ”La SRI o să îl vedeți pe Mihai Tudose, cel mai grobian politician”.
Citez:
”Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a susținut în discursul său prilejuit de lansarea candidaților PNL Mehedinți pentru alegerile parlamentare că PSD va lua toată puterea dacă Marcel Ciolacu va câștiga prezidențialele.
PNL i-a îndemnat pe liberali să se mobilizeze pentru a-l „împinge pe președintele Nicolae Ciucă în turul 2”.
Europarlamentarul a mai susținut că ”la SRI o să îl vedeți pe cel mai grobian politician din România, pe Mihai Tudose„.
”O să vă amenințe, o să vă dea copiii afară din serviciu, o să vă amenințe companiile, pentru că asta au făcut întotdeauna. Aici e o chestiune de supraviețuire a democrației în România”, a continuat Rareș Bogdan.
„Dumneavoastră sunteți cei care îl puteți împinge pe președintele Nicolae Ciucă în turul 2 dacă vă mobilizați, dacă credeți în domnia sa și dacă înțelegeți că pur și simplu, dragii mei, nu putem să lăsăm România condusă de Ciolacu, de cel mai arogant, de la Adrian Năstase n-a existat un politician mai arogant decât Sorin Grindeanu, o să îl vedeți, dacă nu suntem atenți, la Palatul Victoria, la SRI o să îl vedeți pe cel mai grobian politician din România, pe Mihai Tudose, iar lista continuă cu cei care o să vă sfideze”, a declarat Rareș Bogdan.
”Bătălia pe care noi o ducem nu e doar despre viitorul PNL”
„Dumneavoastră trebuie să înțelegeți că bătălia pe care noi o ducem nu e doar despre viitorul PNL. Este vorba despre viitorul României și nu am avut, credeți-mă, privind în Partidul Național Liberal, în societatea românească, în ultimii ani, un om cu o calitate morală, umană așa cum e președintele nostru. Acest om este extrem de echilibrat (…). Acest om se ține de cuvânt, pentru că este militar de carieră, pentru că 38 de ani s-a dus la serviciu. Uitați-vă la ceilalți, majoritatea n-au avut serviciu, domne`, ei n-au fost la serviciu, n-au o meserie”, a continuat Rareș Bogdan.
„Ca să nu mai vorbim că acest om, atacat în toate felurile în ultimele luni, a fost șef de promoție, în 1995, a absolvit Academia Militară șef de promoție. N-a luat 5 pe linie la o universitate care nu mai există (…). Acest om, dacă îi cereți diploma, v-o trimite într-o oră, vă trimite să vă arate diploma de Bacalaureat”, a conchis vicepreședintele PNL.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se par foarte interesante replicile derbedeului politic Rareș Bogdan, care a rezolvat problema pensiilor speciale, citez:
a. ”La SRI o să îl vedeți pe cel mai grobian politician din România, pe Mihai Tudose„.
b. ”O să vă amenințe, o să vă dea copiii afară din serviciu, o să vă amenințe companiile, pentru că asta au făcut întotdeauna. Aici e o chestiune de supraviețuire a democrației în România” .
Când cineva te minte odată și-l crezi să-i fie rușine, dar când te minte și a doua oară și-l crezi, să-ți fie rușine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cui îi pasă de Bogdan sau de SRI? Nu conteaza cine este director, conteaza cine dă ordinele, nu prin cine se dau.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Fără comentarii!

1. Jurnalul de Vrancea din data de 26.10.2024 a publicat informația ”Kanty Popescu, premiat de Misăilă, pentru că a lăsat orașul fără apă caldă, cu funcția de Administrator Public al municipiului”.Citez:
”O schimbare surprinzătoare are loc în aceste zile la nivelul conducerii Primăriei municipiului Focșani.
Kanty Popescu, administratorul special al SC ENET de la sfârșitul lunii august, a fost numit de primarul Cristi Misăilă în funcția de Administrator Public. Această poziție a fost ocupată în ultimul mandat al primarului de către jurista Cristina Stoica, dar se pare că nu mai este în grațiile edilului, ori i se pregătește altă funcție. Kanty Popescu este și consilier local PSD, astfel că, foarte probabil, va renunța la mandatul de ales. Acesta s-a ”remarcat” în ultimele două luni, de când este șef la ENET, cu întreruperea furnizării apei calde și căldurii în oraș, pe fondul neplății facturii la gaze.
”Sunt onorat să anunț că, începând cu 25 octombrie, domnul primar Cristi Valentin Misăilă m-a numit în funcția de Administrator Public al Municipiului Focșani. Îi mulțumesc pentru încrederea acordată și sunt pregătit să contribui cu toată energia și dedicarea mea pentru a aduce valoare comunității”, a scris Kanty Popescu pe pagina sa de Facebook.”
COMENTARII
Grosu Ulise
GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani merită un astfel de dispreț din partea primarului Cristi Valentin Misăilă.
2. Ziarul de Vrancea din data de 26 oct 2024 a publicat articolul ”Dr.inginerul Cătălin Kanty Popescu a fost numit în postul de administrator public al Municipiului Focșani”.
Citez:
Dr.inginerul Cătălin Kanty Popescu( foto dreapta) îi ea locul în funcția de administrator public al Municipiului Focșani, juristei Cristina Stoica ( foto stânga)

Prin intermediul unei postări activată pe contul său de facebook Cătălin Kanty Popescu anunță că începând de vineri 25 octombrie 2024 a fost numit de către primarul Cristi Valentin Misăilă în postul de administrator public al Municipiului Focșani.În mandatul 2020-2024 postul de administrator public al Municipiului Focșani a fost deținut de juristul Cristina Stoica.Citiți în continuare conținutul integral al postării prin care Cătălin Kanty Popescu anunță că începând de vineri 25 octombrie 2024 a fost numit de către primarul Cristi Valentin Misăilă în postul de administrator public al Municipiului Focșani.
„ Sunt onorat să anunț că, începând cu 25 octombrie, domnul primar Cristi Valentin Misăilă m-a numit în funcția de Administrator Public al Municipiului Focșani.
Îi mulțumesc pentru încrederea acordată și sunt pregătit să contribui cu toată energia și dedicarea mea pentru a aduce valoare comunității.
Împreună cu domnul Primar, colegii din Consiliul Local și echipa Primăriei, vom forma un parteneriat solid dedicat progresului și interesului Focșănenilor. Vom lucra îndeaproape cu toate instituțiile subordonate pentru a asigura servicii publice de înaltă calitate și o administrație eficientă, pentru că fiecare Focșănean merită o comunitate prosperă și bine gestionată.” -Kanty Catalin Popescu
Reamiitim că joi, 22 august 2024, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a SC Enet SA Focșani, compania de termoficare a orașului aflată în insolvență, a decis schimbarea administratorului special. După mulți ani petrecuți la conducerea societății, Manole Merchea a fost înlocuit de Cătălin Kanty Popescu, fost prefect și deputat, cu o carieră politică îndelungată în județul Vrancea. Schimbarea a intrat în vigoare chiar pe 22 august 2024, iar noul administrator special a preluat oficial funcția de vineri, 23 august 2024.
Întrebat în legătură cu de'inerea celor două funcții( n.r. cea de administrator special al Enet Focșani și aceea de administrator public al Municipiului Focșani, Cătălin Kanty Popescu a precizat următoarele pentru Ziarul de Vrancea:„ Mi-am dat demisia de la Enet și sunt în cele doua sapt de preaviz.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
PROMO - CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice
Azi, 26.10.2024, când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea precizată în promo, având MOTTO: ”Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă, ci mijloc. În rest, glume.” - Arsenie Bocancea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook.
Efectul comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, se vede prin disprețul manifestat de primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, în ceea ce ei au numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani.
Deviza ”La al treilea mandat Misăilă arestat!”, am motivat-o în scrierea la care am făcut prezentul promo.
De asemenea, consider că această deviză este în concordanță cu principiile codului de acțiune ”Think about IT!— simţindu-se ruşinat.””
26.10.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, citez un dialog pe care l-am avut la o altă postare:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Scuzați-mă, dar ce este codul de acțiune ”Think about IT!``
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, codul ”Hârtia albastră” și efecte acestui cod se văd.
Codului de acțiune ”Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”” nu știu ce înseamnă, dar sună frumos.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Aceasta este doamna cu doua doctorate? Arată bine.”
Deoarece d-na prof. dr.dr. Alexandra Tătaru ”arată bine” am dorit ca ”flacăra violet” emanată de aceasta, să influențeze în bine cititorii scrierii de care te-am informat prin promo de la primul comentariu.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, despre dr.inginerul Cătălin Kanty Popescu, vă pot spune:
a. A falimentat din calitatea de director politruc Întreprinderea de Drumuri și Poduri Vrancea.

b. Singura realizare a acestui politruc, a fost aceea că împreună cu Nini Săpunaru l-au exclus din PNL Focșani pe candidatul PNL pentru postul de primar al mun. Focșani din anul 2008, Romeo Paul Postelnicu.
c. În calitate de abonat ENET, aștept cu nerăbdare să văd pe cine va numi primarul Cristi Valentin Misăilă director la ENET.
Având în vedere că, Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu prietenul lui, Gurguiatu Sandu, au rezolvat problema ENET, cred că Gurguiatu Sandu sau Dan Butnaru ar putea fi niște variante.

”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a afirmat:
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
c. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.

d. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
e. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
f. Pe Facebook am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”

g. Doamna Crina Dobre a afirmat:
”Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.

Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.”
Ca o concluzie a celor șapte afirmații mai sus, am să-mi citez din nou ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Din nenorocire pentru noi, acest individ (n.r. Marcel Ciolacu) este cel mai politician dintre politicienii lui pește în aceasta țară. Atât a putut realiza aceasta țară; politicieni cu numele și poduri pe care nu poți trece. Cum arată podul de la Brăila, așa arată țara, cu tot ce înseamnă ea.
Singurul lucru inteligent pe care l-a spus președintele Iohannis , a fost constatarea că după zece ani de mandat ,,România este un stat eșuat ”” Eu zic ca este esuata nu doar ca stat, ci și ca țară.”
Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonat ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
1. Când timpul mi-a dat dreptate, în ceea ce privește problemele tehnico - economice pe care le-am susținut, pentru care am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC, consider că s-a rupt filmul în ceea ce-i privește pe denigratorii mei.
2. Regimul Securist Postdecembrist, format din TORȚIONARII care au instaurat comunismul în România, nu aveau nevoie de profesioniști pentru a devaliza România.
Deoarece nu-i mai putea băga în închisori pe acești profesioniști, i-au obligat să părăsească țara.
Dacă aceștia nu au plecat, i-au supus TERORISMULUI PSIHIC, despre care Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.
3. Marius Ichim a gafat, practicând TERORISMUL PSIHIC prin Messenger, care a lăsat urme.
De asemenea, Marius Ichim și-a demonstrat lașitatea prin faptul că, a pretins că nu postează pe Facebook, ce mi-a transmis prin Messenger, deoarece este penal.
4. Deși nu s-a justificat acțiunea, Maestrul Arsenie Bocancea a intrat în pielea unui luptător în Legiunea Franceză și aparent a șters urmele lăsate de Marius Ichim.
5. Doamna Ioana Ichim și-a demonstrat profesionalismul în istoria religiilor, iar mie mi-a pus la dispoziție ceea ce am numit a fi ”CREZUL de a FURA” al președintelui Marian Oprișan.
Pentru Dragomir Lucian, prietenul Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Ioana Ichim era nevorbită și depășită de evenimente.
6. I-am recomandat Maestrului Arsenie Bocancea să-l trimită pe Marius Ichim să rătăcească prin pustiu, ca să revină pe post de ”Moise de Provincia Europeană Vrancea”.
În cazul în care acest lucru s-a întâmplat, Marius Ichim ar trebui să înțeleagă că, afirmații de genul, ”Viața, reală trăită în prezent nu cum fabulezi tu. Și ai grija că mă cam superi cu fantasmele tale.”, sunt mai mult decât penibile.
7. În condițiile precizate la punctul ”1”, Maestrul Arsenie Bocancea conștientizează cât de penibil era când îl punea pe Dragomir Lucian să mă întrebe, dacă am tras în viața mea un heblu?
NOTA: Când i-a spus Maestrului Arsenie Bocancea de modul în care a lichidat un început de incendiu la un tablou electric la sediul Bibliotecii Duiliu Zamfirescu Focșani din str. Mr. Sava, a replicat ”Orice pulifrici știe să folosească un stingător de incendiu.”

8. În condițiile precizate la punctul ”1”, Maestru Arseni Bocancea conștientizează cât de penibil era când împreună cu Dragomir Lucian se amuzau în anul 2019, atunci când am luat examenul de electrician autorizat, deși nu mai lucrasem în sistem de mulți ani și nici pregătire pentru susținerea respectivului examen nu am făcut?
9. Despre acțiunea prin care am dat Cezarului ce este al Cezarului și am vrut să o întineresc cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, acțiune eșuată, îl încearcă un sentiment de jenă pe Maestrul Arsenie Bocancea?
10. Vă rog să coroborați profesionalismul de care am amintit la punctul ”1” cu profesionalismul pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a demonstrat în data de 08.09.2016, când în cinstea zilei onomastice a președintelui Marian Oprișan a fost detonată bomba PROSTIEI și INCOMPETENȚEI la Carrefour Focșani și concluzionați.

11. Maestrul Arsenie Bocancea a considerat că a fost o simplă formalitate să demonstrez la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul prin care s-a vrut legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
Pe cale de consecință, auditorul în cauză a fost sancționat.
12. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că am avut noroc că la CEDO, unde am câștigat un proces cu statul român, fără a apela la serviciul unui avocat, că nu a trebuit să mă prezint fizic, altfel nu aș fi câștigat respectivul proces.

ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂTOARE!
a. Timp de 10 ani am fost supus unui TERORISM PSIHIC, despre care Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că este cea mai dură formă de stres, așa cum rezultă din cele douăsprezece precizări de mai sus, mi s-a urmărit telefonul și am fost filat direct.

Apelativul de ”tu.și” demonstrează că sunt urmărit și în prezent.
Dacă timp de 10 ani nu s-a găsit nimic, în ceea ce mă priveșt, ce se crede că se va putea descoperi acum când Maestrul Arsenie Bocancea are statutul de TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special?
b. În presă a apărut informația că România are cei mai mulți angajați la 100.000 mii locuitori din U.E..
Având în vedere precizarea d-nei Muscuri Odette din motto, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”, cu ce se ocupă acești angajați din servicii?
c. Cât a costat acțiunea de filare și intimidare a mea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
d. Am precizat modul în care am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
Maestrul Arsenie Bocancea pretindea cu ani în urmă că, ”Serviciile și DNA-ul vor curăța clasa politică din România.”.
Care este adevăratul rol pe care SERVICIILE și JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea îl au în România?
e. Dacă în cazul meu Maestrul Arsenie Bocancea a inventat apelativele ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian” pentru a mă supune unui TERORISM PSIHIC foarte dur, pe cei care au devalizat economia jud. Vrancea în ”EPOCA de AUR - Marian Oprișan”, de ce nu i-a urmărit nimeni?
f. De ce nu l-a urmărit nimeni pe primarul Cristi Valentin Misăilă pentru risipirea banului public în ceea ce el a numit ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani și pentru acțiunea de falimentare a ENET, despre care suspectez că ar putea fi vorba despre o acțiune de sabotaj?
g. Dacă eu îmi fac numărul așa cum mi-a recomandat Maestrul Arsenie Bocancea, ce fac la modul concret acei ”alții” de care au făcut vorbire d-na Crina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea?

29.10.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, deși prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este recomandat să fie citit și de prietenii din LUMEA REALĂ.
Amintesc că în RĂZBOIUL pe care îl am cu administrația mun. Focșani, Guvernul în mic al României și cu consilierii din CL Focșani, Parlamentul în mic al României, deviza mea este:
- ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, după cum bine știți, depresia în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” v-au băgat ”finul”, nu m-a lăsat indiferent.
Deoarece d-na prof. Florentina Sandru, în urmă cu doi ani a afirmat pe Facebook că, ”rezolvă cu plăcerea unei adolescente ecuații matematice”, am crezut că-mi pune o pilă la liderii de sindicat ai Domniei sale, pentru a-i face o sfeștanie ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, dar m-am înșelat.
Sunt onorat că prezint interes operativ pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană, pentru care a pretins că sunt cobai, dar primarul Cristi Valentin Misăilă, care, în opinia mea, a falimentat intenționat ENET-ul, de ce nu prezintă interes operativ?
Urmare a unui studiu pe care l-am făcut, a rezultat că nu le ajută cu nimic pe GĂINILE lui Stalin de la Focșani, dacă vor participa la un ritual de exorcizare ținut de preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști.
În aceste condiții savurez cu multă plăcere cozile de mașini de pe unele străzi din mun. Focșani, care au rezultat urmare a ”fluidizării traficului” în mun.Focșani pe care au făcut-o primarul Misăilă și consilierii din CL Focșani.
După părerea mea, acțiunea prin care consider că ENET-ul a fost falimentat intenționat de primarul Cristi Valentin Misăilă, reprezintă un act de SABOTAJ, ocazie cu care organele abilitate trebuie să-și facă datoria.
Deoarece președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici a afirmat că el și primarul Cristi Valentin Misăilă sunt indignați de rezultatul ”fluidizării traficului” în mun. Focșani, mi-ar plăcea să cred, că-l mulțumește pe prietenul Valentin Burlacu, care era revoltat că de la Golești până în Bariera Mărășești a făcut același timp cu mașina cât de la Buzău la Focșani.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, ”tu.și” m-a obligat să aplic în practică Principiul III al dinamicii (acțiunii și reacțiunii) : „Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune (F1), atunci și cel de-al doilea corp va acționa asupra primului corp cu o altă forță numită reacțiune (F2), care are același modul și aceeași direcție cu acțiunea, dar sens opus“.
Ce a ieșit rămâne la aprecierea D-voastră.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimate revoluționar de Focșani, așa cum ți-am mai spus, nu-l cunosc și nici nu mă interesează să-l cunosc pe Maestrul Arsenie Bocancea, dar pe președintele Marian Oprișan și pe primarul Cristi Valentin Misăilă îi cunosc.
a. Până în anul 2019, Maestrul Arsenie Bocancea a prestat un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan, iar apoi a început să-i cânte prohodul politic.
b. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan patru ani, am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
c. Primarul Cristi Valentin Misăilă când a pierdut un concurs la Garda Financiară, președintele Marian Oprișan l-a angajat consilier.
Conform presei, primarul Cristi Valentin Misăilă în relația cu președintele Marian Oprișan, a încălcat a X a poruncă divină.
NOTA: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
d. Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că este greșit auditul făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
e. ”Liberalul” Eugen Ciorici, deoarece a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că este bun auditul, care s-a făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a primit numai avansări în funcție.
În anul 2015, când am fost șomer nici măcar funcția de lucrător la spații verzi nu am putut să o ocup în mun. Focșani.
f. Știam că dacă dacă voi ridica problema privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune să mi desfacă disciplinar contractul de muncă, de aceea mi-am băgat un AS în mânecă.
Acest AS mi l-a anulat cu mult amatorism procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
g. Afirmația că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani, nu este o glumă.
Prezentul mesaj public nu este o ”fugă de idei” așa cum îmi numești scrierile, ci o ”forjare” pe care i-am aplicat-o Maestrului Arsenie Bocancea.
Acum mingea este în terenul prietenului tău și al d-nei Victorița Malinoiu, Maestrul Arsenie Bocancea.

MOTTO: "Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare." - Emil Cioran
MOTTO: "Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare." - Emil Cioran
MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook
Stimați prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”,
Am să încep acest mesaj public făcând niște precizări:
a. Maestrul Arsenie Bocancea cu mulți ani în urmă a spus că, ”în România nu există persoane neșantajabile.”
I-am replicat că, eu sunt neșantajabil.
După un război psihologic de mulți ani, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, ”sunt neșantajabil și imprevizibil.”.

b. Am spus că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea” în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, sunt o NUCĂ SEACĂ și timp de circa 5 ani i-a încurajat pe habarniștii cu bunul simț atrofiat și tupeul supradezvoltat, Dragomir Lucian și Gurguiatu Sandu, să mă denigreze prin intermediul Facebook.
c. Acum când TIMPUL mi-a dat DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști, nu mai au scuipat la limbă în fața mea.
Deși ”FANTOMELE vii, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook au un statut special, aceasta nu înseamnă că am un complex de inferioritate în fața lor.

Scrierea pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, a respectat principiul III al dinamicii (acțiunii și reacțiunii) :
„Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune (F1), atunci și cel de-al doilea corp va acționa asupra primului corp cu o altă forță numită reacțiune (F2), care are același modul și aceeași direcție cu acțiunea, dar sens opus“.
Prin Messenger am transmis la foarte mulți prieteni focșăneni, următorul PROMO:
”INFORMARE! Prin Messenger am transmis la foarte mulți prieteni focșăneni, următorul PROMO:
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!” - Muscuri Odette.
Scrierea este un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook, dar este recomandat să fie citită și de persoanele din lumea reală. Amintesc că în RĂZBOIUL pe care îl am cu administrația mun. Focșani, Guvernul în mic al României și cu consilierii din CL Focșani, Parlamentul în mic al României, deviza mea este:
- ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
29.10.2024 Ulise Grosu
”Jurnalistul Cornel Ivanciuc a postat pe pagina sa de Facebook mai multe întrebări incomode care-l vizează pe candidatul PSD Marcel Ciolacu, care va fi prezent la dezbaterea de la Antena 3.
„Grupul de reflecție Nicu & Frații Săi întreabă, Ciolacu răspunde. Dacă poate
Întrebările sunt puse lui Marcel Ciolacu la dezbaterea prezidențială de la Palatul Parlamentului, găzduită de deputy father Mihai Gâdea: este adevărat că PSD a pierdut procesul cu Centrul pentru Inovare Publică, după ce a refuzat în mod repetat să ofere mai multe informații legate de contractele încheiate pentru promovarea în presă?
Este adevărat că Marcel Ciolacu a pitit contractele sub pretextul confidențialității? Este adevărat că PSD a devenit un adevărat investitor în presă, siluind media pe care a transformat-o în sclavă sexuală?
Este adevărat că Sorina Stan, fostă Sorina Negoiță, actuala Sorina Docuz și de ce nu, viitoarea Sorina Ciolacu a făcut contracte de publicitate și promovare pentru PSD prin firma Look Outdoor SRL a bunei ei prietene Roxana Ilie, după care a subcontractat mai departe către A3, RTV și restul de prostituate media?”, a scris Ivanciuc.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Banul public la discreția derbedeilor politici.
Noapte bună, România!
Pe pagina de Facebook în afară de mine, la scrierile pe care le postez, nu comentează nicio persoana din lumea reală.
Uneori mai comentează câte un prieten cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Întrebarea care se pune este:
- Care este cauza acestui comportament?
Urmare a studiilor directe pe care le fac am ajuns la concluzia că frica este principala cauză.
În legătură cu scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, fără a intra în detalii, vin cu precizarea:
a. Maria Amarandei - TERAPIA PRIN CULTURĂ
Povestea Măriucăi, fata care la 12 ani a murit eroic în bătălia de la Mărășești
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, acestea sunt cuvintele care îi sunt atribuite Măriucăi Zaharia. Ea și-a pierdut viața în bătălia de la Mărășești, din urmă cu 100 de ani.
Despre Maria Ion Zaharia nu se mai știu foarte multe lucruri. Unul dintre ele este acela că era poreclită „fata din nuc”. Însă, poate cel mai important lucru, se știe că la vârsta de doar 12 ani a căzut eroic în luptele de la Mărăşeşti din timpul Primului Război Mondial.
Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august - 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de armata română în timpul Primului Război Mondial, ce a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, sunt cuvintele rostite de Măriuca, eroina de la Mărăşeşti în 1917. Pe numele său Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani şi-a dat viaţa, în ziua de 6 august 1917, luptând, alături de soldații noștri, pentru apărarea României, arată pagina de comunicare a Armatei Române.
„Astăzi, 6 august, omagiem eroii căzuţi în aceste lupte grele, în memoria cărora au fost ridicate mausolee în localităţile Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti, Focşani şi monumente în localităţile Varniţa, Muncelu şi Tişiţa. Cinste și onoare memoriei lor!”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Măriuca a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești în memoria sacrificiului ei.
Dumitru Almaș a imortalizat-o într-o povestire, în cartea Povestiri istorice: „Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul. S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.”
Almaș povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației, înlocuindu-l în cele din urmă pe ostașul din copac, când este lovit de inamici. Astfel ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă la rândul ei. Povestirea scurtă este foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.
După Măriuca a fost realizat și un film, în 1969. Brândușa Hudescu a jucat rolul „fetei din nuc” în filmul „Baladă pentru Măriuca”, realizat în regia lui Constantin Neagu.
Sursa: magazin digi
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Mulțumesc, în numele Măriucăi și al ”tu.și”!

LOVITURA de STAT din Decembrie ”89, care a avut loc sub codul de acțiune ”Hârtia albastră!”, a fost făcută de cei care au instaurat comunismul în România, iar TORȚIONARII din IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE aveau grade foarte mari în SECURITATEA COMUNISTĂ din anul 1989.
Cu ajutorul unor impostori numiți ”revoluționari” cărora Regimul Securist Postdecembrist le-a acordat niște drepturi nemaritate și a unor criminali, așa cum îi consider pe procurorii și judecătorii care se joacă cu dosarul ”revoluției”, de 35 ani poporul român este ținut în minciună.

Deoarece nimeni dintre cei care au devalizat România nu a răspuns pentru faptele lor, iar JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea își bate joc de poporul român, frica a ajuns să fie mai mare ca în perioada comunistă.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
MAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
CAPITOLUL IIMAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
HALLOWEEN pentru primarul Cristi Valentin Misăilă
CAPITOLUL I
MAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
A. BANUL PUBLIC la discreția derbedeilor politici, care nu au nicio răspundere pentru risipirea lui.
a. Ziarul Cotidianul din data de 30.10.2024 a publicat articolul ”„A transformat-o în sclavă sexuală”. Întrebările lui Ivanciuc pentru Ciolacu.”
Citez:CAPITOLUL III
CONCLUZII
CAPITOLUL I
MAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
A. BANUL PUBLIC la discreția derbedeilor politici, care nu au nicio răspundere pentru risipirea lui.
a. Ziarul Cotidianul din data de 30.10.2024 a publicat articolul ”„A transformat-o în sclavă sexuală”. Întrebările lui Ivanciuc pentru Ciolacu.”
”Jurnalistul Cornel Ivanciuc a postat pe pagina sa de Facebook mai multe întrebări incomode care-l vizează pe candidatul PSD Marcel Ciolacu, care va fi prezent la dezbaterea de la Antena 3.
„Grupul de reflecție Nicu & Frații Săi întreabă, Ciolacu răspunde. Dacă poate
Întrebările sunt puse lui Marcel Ciolacu la dezbaterea prezidențială de la Palatul Parlamentului, găzduită de deputy father Mihai Gâdea: este adevărat că PSD a pierdut procesul cu Centrul pentru Inovare Publică, după ce a refuzat în mod repetat să ofere mai multe informații legate de contractele încheiate pentru promovarea în presă?
Este adevărat că Marcel Ciolacu a pitit contractele sub pretextul confidențialității? Este adevărat că PSD a devenit un adevărat investitor în presă, siluind media pe care a transformat-o în sclavă sexuală?
Este adevărat că Sorina Stan, fostă Sorina Negoiță, actuala Sorina Docuz și de ce nu, viitoarea Sorina Ciolacu a făcut contracte de publicitate și promovare pentru PSD prin firma Look Outdoor SRL a bunei ei prietene Roxana Ilie, după care a subcontractat mai departe către A3, RTV și restul de prostituate media?”, a scris Ivanciuc.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Banul public la discreția derbedeilor politici.
Noapte bună, România!
B. DERBEDEI în postură de profesori universitari
a. ”Cristian Pârvulescu se spală pe mâini de Pieleanu și Bulai într-un comunicat cu limbă de lemn în care nu prezintă victimelor nici o scuză din partea SNSPA”

”La cinci zile de izbucnirea monstruosului scandal sexual din SNSPA, Facultatea de Științe Politice vine cu o reacție „întârziată”. Anunță măsuri împotriva discriminării de gen și a hărțuirii sexuale. Legat de tema „se știa”, conducerea facultății din cadrul SNSPA se apără. Spune că știa doar de afirmațiile sexiste făcute de Alfred Bulai de la cursuri, potrivit EvZ.
Scandalul sexual de la SNSPA în centrul căruia se află doi dintre cei mai cunoscuți sociologi din România, Alfred Bulai și Marius Pieleanu, este departe de a se stinge.
Procurorii aproape că nu fac față valului de plângeri pe numele lui Alfred Bulai, care vin cu zecile.
În acest context Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA vine cu o reacție „nepermis de întârziată” în care din nou se subliniază că „nu se știa” și face promisiuni studenților.
„Stimate studente, stimați studenți ai Facultății de Științe Politice, în contextul mărturiilor recent publicate vă rugăm să citiți și mesajul nostru. Reacția a întârziat nepermis de mult. Rigorile comunicării în contextul anchetelor aflate în desfășurare ne-au limitat într-o oarecare măsură posibilitatea de a ne exprima”, se spune în mesajul postat pe politice.ro.
Comunicatul SNSPA, transmis într-un limbaj de lemn, începe cu următoarea formulare „ne asumăm responsabilitatea pentru a schimba ceea ce nu funcționează și pentru a ne asigura că Facultatea de Științe Politice este un spațiu sigur, unde aveți prioritate, unde vocea voastră este auzită”.
Merită adăugat faptul că în urmă cu cinci ani aproximativ 600 de studente au semnat o petiție, prin care au solicitat schimbarea codului de etică. Mai departe, SNSPA scrie că mulți dintre membri corpului profesoral au știut de derapajele profesorului Alfred Bulai, retras între timp din toate funcțiile.
Derapajele sociologului sunt catalogate în comunicat drept „sexiste, rasiste și homofobe”. Cât despre restul acuzațiilor, SNSPA invocă faptul că a fost vorba doar de zvonuri.
De asemenea, Școala Națională de Studii Politice și Administrative continuă pe ideea că nu au fost formulate plângeri. Deși, petiția amintită a fost semnată de aproximativ 600 de studente.
SNSPA nu și-a cerut scuze
În schimb, Facultatea de Științe Politice nu și-a prezentat scuze victimelor afectate de comportamentul de prădator sexual manifestat de Bulai. Cu toatea acestea, corpul profesoral cere dreptate pentru studentele abuzate de tandemul de sociologi Bulai-Pieleanu.
Mai mult decât atât, comunicatul respectiv nu conține nicio adresă sau un formular unde victimele să poată formula o plângere. Cu mențiunea că SNSPA și-a asumat misiunea de a „investiga cele întâmplate”. „Este de datoria noastră, ca membri ai acestei comunități academice, să investigăm cele întâmplate, să acționăm cu fermitate, să cerem dreptate pentru toate victimele și să sprijinim persoanele care au avut curajul să împărtășească experiențele traumatizante”, mai menționează SNSPA în comunicatul transmis pe Facebook, înțesat de numeroase comentarii:”

b. Ziarul Cotidianul din data de 29.10.2024 a publicat articolul ”Bulai, arest la domiciliu prelungit”.
Citez:
”Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA.
„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul de urmărire penală nr.7466/160/P/2024. Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Bulai Alfred pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 04.11.2024 până la data de 03.12.2024 inclusiv. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.
Iniţial, Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, însă a stat în arestul Poliţiei doar o săptămână, după ce Tribunalul Bucureşti a decis pe 12 septembrie să fie plasat în arest la domiciliu.
Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică organizate în zone rurale.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, dacă voi corobora:
a. Precizarea din acest articol de presă:
”Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.”
b. Precizarea ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă, ci mijloc. În rest, glume.”,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
NOTA: Nu sufăr de Sindromul Stockholm, așa cum s-ar putea crede la o analiză superficială, a coroborării pe care v-am rugat să o faceți.
C. REPETENTUL Florian Coldea, OMUL de BAZĂ al Regimului Securist Postdecembrist
a. Ziarul Cotidianul din data de 29.10.2024 a publicat articolul ”Vanghelie acuză șantaj la CCR în cazul Șoșoacă”.
Citez:
””Marian Vanghelie a lansat acuzații grave cu privire la decizia Curții Constituționale a României (CCR) în cazul Dianei Șoșoacă.
Potrivit acestuia, unii judecători ai CCR ar fi fost șantajați și amenințați.
„Oare au fost negocieri în cadrul Curții Constituționale înainte de decizie să-l scoată și pe Geoană? Au vrut și pe Geoană. Era depusă sesizarea. S-a construit totul ca la carte. Acești 5 judecători de la Curtea Constituțională, la unii s-a promis, unii au fost șantajați, eu analizez cu unele persoane constituționaliști, analizăm hotărârea, și vom depune la parchet dosare penale pentru cei cinci, a spus Vanghelie, potrivit Lumea Justiției.
”Nu sunt fan doamna Șoșoacă, dar jocul de miuță pe care l-au făcut, cu Coldea și Coldea și Hrebenciuc se întâlneau la Aedificia Carpați, participa și Zgonea, nu știu dacă se văd și acum, cu Coldea în pachet, au bifat pe cine ține în mână, s-au întâlnit de mai multe ori și au crezut că îi au parteneri și pe liberali…
Și le spun celor care au fost șantajați că am informații ca unii dintre ei au fost șantajați cu problemele lor din viața lor, pentru că e o practică.
Domnul Coldea a practicat-o de când scotea dosarele de la toata lumea de la SIJ și așa i-a luat pe tot judecătorii și au încercat să-i sperie, să-i amenințe, să faca tot felul de nelegiuiri.
Până depun plângerile penale, cei care au fost șantajați, eu voi ieși și voi spune acest lucru”, a spus Marian Vanghelie într-un interviu pentru sursa citată.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
<”Nu sunt fan doamna Șoșoacă, dar jocul de miuță pe care l-au făcut, cu Coldea și Coldea și Hrebenciuc se întâlneau la Aedificia Carpați, participa și Zgonea, nu știu dacă se văd și acum, cu Coldea în pachet, au bifat pe cine ține în mână, s-au întâlnit de mai multe ori și au crezut că îi au parteneri și pe liberali…

Până depun plângerile penale, cei care au fost șantajați, eu voi ieși și voi spune acest lucru”, a spus Marian Vanghelie într-un interviu pentru sursa citată.>
Această precizare a lui Marian Vanghelie mă duce cu gândul la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care:
a. Mi-a spus că pentru terorismul psihic la care m-a supus, a avut toate aprobările legale.
b. Mi-a spus că este indulgent cu mine în rapoartele pe care le face.
c. A prestat pupincurism la adresa REPETENTULUI Florian Coldea, când acesta era șef la SRI .
d. Pupincurismul prestat până în anul 2019 la adresa președintelui Marian Oprișan, consider că a fost mai mult decât jenant.
e. Deși nu sunt jurist, în relația cu mine, a fost un avocat al diavolului și le plângea de milă judecătorilor stresați de mine.
f. Umilirea la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” și acțiunea lui de a se îmbăta cu apă rece, mi-au stârnit un sentiment de compasiune.
g. Celebra precizare: ”Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă, ci mijloc. În rest, glume.”, mi se pare foarte interesantă.
Având în vedere cele precizate mai sus, considerați că Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi o ”Pasăre Phoenix de Provincia Europeană Vrancea” sau a ars ca o lumânare?
PS Dacă ceva nu vă este clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, nu vă lasă la greu.

D. Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig și ”GRUPUL de la Cluj”
a. Ziarul Cotidianul din data de 29.10.2024 a publicat articolul ”Milionarul care l-a împrumutat pe Hellvig, în spatele viitorului Parndorf clujean”.
Citez:
”Clujenii vorbesc despre un nou mall care va moderniza comuna Florești, un viitor „Parndorf” al Clujului, iar in spatele grandiosului hub comercial se află tocmai Mircea Vasile Ilea, bogătanul care l-a împrumutat pe fostul șef al SRI, Eduard Hellvig cu vreo câteva milioane de lei, așa, ca între prieteni, la nevoie, scrie gazetadecluj.ro.
Redăm în continuare articolul publicației locale
Se pare că baștanii Clujului îl finanțează pe șeful SRI atunci când are nevoie să-și ridice case. Potrivit propriei descrieri, ”IMOCREDIT IFN SA este o societate specializată în acordarea de credite ipotecare, destinate finanțării investițiilor imobiliare diverse, cumpărării, construirii, reabilitării, consolidării sau extinderii imobilelor, construcțiilor cu destinație locativă, industrială sau comercială dar și achiziției de terenuri”.
Ceea ce înseamnă că după ce Hellvig a contractat primul credit, a făcut-o ca să-și ridice casă în Tunari, unde avea deja două terenuri, dar bani, nu prea. Vin băieții clujeni în ajutor: din 2020 până în 2022, șeful SRI s-a împrumutat de la IFN-ul din Cluj-Napoca cu 3,649,000 lei. În 2021 a luat 1.699.500 lei, iar anul acesta a mai luat un împrumut în valoare de 1.949.500 lei. Potrivit contractului de credit, el trebuie să returneze banii până în anul 2050. Deci, Hellvig s-a ales cu un credit pe 30 de ani. Dar măcar, are casă.
IFN-ul, sau bancomatul personal al domnului Hellvig, este o instituție financiară nebancară controlată de mai mulți oameni de afaceri din Cluj, care se învârt în domenii diverse, cu preponderență în cel imobiliar, l-a împrumutat recent pe Eduard Hellvig, șeful Serviciului Român de Informații (SRI) cu aproape 2 milioane de lei în 2020 și în 2021 cu alt milion și jumătate. Dar Hellvig a promis solemn că le dă banii înapoi până în 2050! Pe cuvânt! Mai ales că la momentul împrumutului, șeful SRI avea 76 de ani.
Conform ultimelor date financiare raportate ImoCredit a falimentat. Probabil că împrumutul nu va mai fi achitat de către Hellvig.
În anul împrumutului, societatea a avut un profit net de 2.779.186 lei, iar creanțele asupra clienților a fost în valoare de 55.823.040 lei
Cei trei mușchetari care îl ajută pe Eduard Hellvig să-și ridice casă sunt Sorin Ghite, fondator Banca Transilvania și fost partener în afacerea Astral, Vasile Ilea, un afacerist prolific care gestionează afaceri mari în domeniul imobiliarelor, sau Tomoioagă-Nicola Cristian-Virgil, fiul milionarului clujean Tomoioagă și ginerele altui milionar, Nicola actualmente decedat.
Eduard Hellvig ne-a dovedit că funcția nu face pe om. În calitate de șef SRI, salariul acestuia ajunge la 14.000/ lună. Oricum, prietenii la nevoie se cunosc.
Mircea Ilea, asociatul fostei firme salvatoare Imocredit, deține firma Altrade Com și societatea Ascom Impex. Acestea stau în spatele investiției noului hub comercial din Florești, pe care Alin Tișe îl vede ca și pe un „Parndorf” al Clujului. Grandiosul mall, care a primit reccent „green pass” de la Comisia de Urbanism este prezentat ca un ansamblu de galerii comerciale și urmează să fie ridicat pe un teren de 19 hectare din Luna de Sus, comuna Florești.
Se pare că arhitectul șef al Clujului a pus la îndoială rentabilitatea acestui proiect pentru Primărie, mai ales că pune la bătaie și terenuri publice pentru partea de circulație și face rentabil un teren extravilan
Deși arhitectul șef nu susținea neaparat această lucrare, Alin Tișe ținea cu dinții de noul mal: El a arătat că Primăria comunei va câștiga foarte mult din taxe și impozite, ca urmare a investiție și s-a arătat bucuros dacă investitorii vor avea banii necesari să o realizeze integral.
Proiectul a primit avizul comisiei cu recomandarea ca să asigure aceeași lățime pentru drumul național pe care au fost obligați și investitorii din mall-ul de retail de pe amplasamentul pieței de mașini second hand să o asigure. La fel și locuri de joaca și pentru sport în cadrul viitorului parc de retail.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ce tare este purtător de geantă al REPETENTULUI PNȚcd, Constantin Dudu Ionescu.
CAPITOLUL II
HALLOWEEN pentru primarul Cristi Valentin Misăilă
Înainte de a preciza motivele pentru care îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă de falimentarea intenționată a ENET, care ar putea fi un act de sabotaj, am să fac câteva precizări:
a. După ce ziarul România liberă mi-a publicat în data de 18.08.1990, scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Petre Roman, în care am ridicat probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuție energie electrice, ”băieții deștepți din energie” au început să mă denigreze public.
Dacă vom corobora faptul că, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, timpul a confirmat respectivele probleme tehnico-economice din domeniil e transportului și distribuție energie electrice susținute de mine, cu actuala situație din Sistemul Energetic Național al României, putem avea imaginea ”democrație originale” instaurată de Ion Iliescu.
b. La CET(ENET) am fost mutat disciplinar de la Serviciu proiectare al IRE Focșani, deoarece am refuzat să proiectez rețeaua de joasă tensiune prin care s-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25 al primarului Decebal Bacinschi.
Rețeaua electrică în cauză nu respecta normele tehnice în vigoare.
NOTA: A sesizat că, acum, s-a venit cu o rețea electrică de 20 KV și a fost rezolvată problema pentru care în anul 1992 am refuzat să proiectez rețeaua electrică de joasă tensiune prin care primarul Decebal Bacinschi și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25.

Dacă vom corobora faptul că, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, timpul a confirmat respectivele probleme tehnico-economice din domeniil
b. La CET(ENET) am fost mutat disciplinar de la Serviciu proiectare al IRE Focșani, deoarece am refuzat să proiectez rețeaua de joasă tensiune prin care s-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25 al primarului Decebal Bacinschi.
Rețeaua electrică în cauză nu respecta normele tehnice în vigoare.
NOTA: A sesizat că, acum, s-a venit cu o rețea electrică de 20 KV și a fost rezolvată problema pentru care în anul 1992 am refuzat să proiectez rețeaua electrică de joasă tensiune prin care primarul Decebal Bacinschi și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25.
c. Când am făcut niște situații privind falsele procese CUP-ENET, mi-a dat seama de ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
d. Am anticipat că dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă și mi-am băgat un AS în mânecă.
Așa cum am anticipat, președintele Marian Oprișan a dispus desfacerea disciplinară a contractului muncă, acțiune care a fost un risc asumat.
Pe surse, am aflat că au fost patru persoane când s-a luat această decizie, motiv pentru care am numit aceste persoane ca făcând parte din ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
După ce Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că avea cunoștință de această decizie, am motivat ”CAREUL de AȘI” format din postaci alfa și ”CAREUL de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
Justiția a executat întocmai ordinul dat de ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” de a mi se desface disciplinar contractul de muncă, motivul fiind:
e. AS-ul din mânecă mi l-au anulat cu mult amatorism procurorii Dogaru Luminița și Țîrlea Florin, iar despre acest subiect am mai vorbit în scrierile mele, prezentând documente în acest sens.
d. Am anticipat că dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă și mi-am băgat un AS în mânecă.
Așa cum am anticipat, președintele Marian Oprișan a dispus desfacerea disciplinară a contractului muncă, acțiune care a fost un risc asumat.
Pe surse, am aflat că au fost patru persoane când s-a luat această decizie, motiv pentru care am numit aceste persoane ca făcând parte din ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
După ce Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că avea cunoștință de această decizie, am motivat ”CAREUL de AȘI” format din postaci alfa și ”CAREUL de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
Justiția a executat întocmai ordinul dat de ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” de a mi se desface disciplinar contractul de muncă, motivul fiind:
Citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.” e. AS-ul din mânecă mi l-au anulat cu mult amatorism procurorii Dogaru Luminița și Țîrlea Florin, iar despre acest subiect am mai vorbit în scrierile mele, prezentând documente în acest sens.
f. Procurorul Țîrlea Florin și-a demonstrat ”stilul americănesc” cu care s-a lăudat, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin modul în care a clasat dosarul privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Procurorul Dogaru Luminița, înainte ca Regimul Securiist Postdecembrist să o scoată la pensie la vârsta de 49 ani și să oblige poporul român să-i plătească pensie specială, printr-o ordonanță a decis ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP - ENET, să-l plătim noi focșănenii, nu cei care se fac vinovați de acest prejudiciu.
g. Am afirmat și susțin că, am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea.
De asemenea, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani, dar pentru aceasta îmi trebuie să colaborez cu niște profesioniști.
De ce îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă de falimentarea intenționată a ENET?
a. Producerea de energie termică prin cogenerare în regim centralizat s-a dovedit cea mai eficientă metodă.
Am făcut numeroase petiții în care am ridicat problema falselor procese CUP-ENET, la care am primit numai răspunsuri la mișto.
De ce nu sunt anchetați cei care mi-au dat răspunsuri la mișto în speța falselor procese CUP-ENET, care au condus la un prejudiciu de circa 5 milioane de euro?
NOTA: Ultimul proces CUP-ENET a fost în anul 2017.
b. Prin montarea celor două motoare Rolls Royce, ENET-ul trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică.
Energia termică este un produs secundar al producerii de energie electrică.
- Ce interes a avut ”finanțistul” lui Moș Crăciun, primarul Cristi Valentin Misăilă, ca ENET să înregistreze pierderi, în condițiile în care trebuia să obțină profit numai prin producerea de energie electrică?
c. În anul 2015 tandemul, Nicușor Halici (prefect) - Cristi Valentin Misăilă (subprefect), a brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin carea fost crescut prețul la Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
În această speță a avut un proces cu CL Focșani, dar instanța a refuzat ca Primăria Focșani să-i pună la dispoziție structura costurilor din care era format vechiul și noul preț al Gcal urmare a modernizărilor făcute.
- Care a fost motivul pentru care instanța mi-a refuzat solicitarea precizată mai sus?

d. Deoarece lucrurile sunt foarte clare în ceea ce privește producerea de energie termică prin cogenerare în regim centralizat, primarul Cristi Valentin Misăilă a comandat un studiu pe banii focșănenilor pentru a descoperi roata.
- Care a fost adevăratul motiv pentru care primarul Cristi Valentin Misăilă a comandat un studiu la mișto, în speța ENET?
e. În speța ENET am avut discuții contradictorii cu consilierul PNL Costel Bîrsan, actualmente PSD din CL Focșani.
Acum consilierul Costel Bîrsan și-a însușit punctul meu de vedere că, ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică, aspect care îl pune pe primarul Cristi Valentin Misăilă în situația de a nu mai avea avocat.
- Care a fost adevăratul motiv pentru care primarul Cristi Valentin Misăilă l-a cooptat la PSD de la PNL pe consilierul Costel Bîrsan?

f. Pe surse am aflat că unul dintre cele două motoare Rolls Royce de la ENET a fost calat, lucru despre care presa pupincuristă de ”Provincia Europeană Vrancea” nu a spus nimic.
Din punctul meu de vedere, calarea unui motor Rolls Royce de la ENET este un lucru foarte grav și ar putea ascunde un act de sabotaj.
- De ce organele abilitate nu s-au autosesizat în cazul acestui posibil act de sabotaj?
g. Presa a scris despre modul în care CPL Focșani a fost falimentat prin intermediul ”investitorului strategic” al președintelui Marian Oprișan, Vasile Roșca.
Se bârfește că deținătorul terenului unde a fost CPL Focșani, ar fi spus ca Primăria Focșani să-și ia ENET-ul de pe terenul lui, dar nu am de unde să știu cum stau lucrurile cu adevărat.
- Există o legătură între falimentarea CPL Focșani de care a vorbit presa și falimentarea intenționată a ENET de care îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă?
Anexez un articol de presă cu comentariile aferente:

Ziarul Cotidianul din data de 29.10.2024 a publicat articolul ”Cât de bine stau orașele și cartierele din România la apă curentă și căldură?”.
Citez:
”Sibiu, Cluj-Napoca și Târgoviște sunt orașele din România cu cel mai bun acces la apă curentă, potrivit indexului T.R.A.I., în timp ce Clujul, Sibiul și Oradea excelează în funcționarea sistemelor de încălzire termică pe timp de iarnă, reflectând o creștere a satisfacției locuitorilor pentru aceste servicii esențiale.
Sibiu, Cluj-Napoca și Târgoviște, în topul accesului la apă curentă
Orașele Sibiu, Cluj-Napoca și Târgoviște se poziționează în fruntea clasamentului privind accesul constant la apă curentă. Sibiu, liderul absolut în acest clasament, a obținut un scor de 97, fiind urmat îndeaproape de Cluj-Napoca cu un scor de 96,9 și de Târgoviște cu 96,2. Aceste orașe demonstrează o continuitate a furnizării apei curente, aspect ce contribuie la un nivel de trai mai ridicat și la o satisfacție crescută în rândul locuitorilor.
În plus, orașe precum Brăila, Satu Mare și Brașov au obținut scoruri de peste 95, fiind bine cotate în privința calității și stabilității furnizării apei. Cu toate acestea, anumite orașe din România întâmpină dificultăți semnificative în această privință. Alexandria, de exemplu, a înregistrat un scor mai redus, de 83,2, fiind urmată de Bacău cu 86,8 și Zalău cu 87,5, sugerând o satisfacție relativ scăzută a locuitorilor privind accesul la apă curentă.
În cadrul analizei pe cartiere, Fabric din Timișoara, Mazepa 2 din Galați, Centrul Istoric din Brașov și Moara de Vânt din Iași au primit scoruri maxime de 100, indicând acces constant și fără întreruperi la apă curentă. Alte cartiere, precum Griviței din Brașov și Gara din Cluj-Napoca, au obținut scoruri de peste 99, în timp ce cartiere precum Stupini din Brașov și Episcopia Bihor din Oradea, cu scoruri de 70,8 și 73,1, sunt semnalate ca având cele mai mari probleme în această privință.
Cluj-Napoca, Sibiu și Oradea, fruntașe în furnizarea încălzirii termice
La capitolul încălzire termică, Cluj-Napoca se clasează pe primul loc cu un scor de 87,2, fiind urmat de Sibiu (84,8) și Oradea (82,9).

Aceste orașe au reușit să mențină o funcționare stabilă și eficientă a sistemelor de încălzire pe parcursul iernii, aspect esențial pentru confortul locuitorilor.
În schimb, orașe precum Călărași (scor 56,4), Deva (56,5) și Drobeta-Turnu Severin (58,7) au obținut scoruri mai scăzute, ceea ce sugerează dificultăți frecvente în asigurarea încălzirii optime pe perioada sezonului rece.
În evaluarea pe cartiere, cele mai bine cotate au fost Universității din Oradea, cu un scor de 94,7, Avantgarden din Brașov cu 93 și Ștrand din Sibiu cu 92,5. Aceste zone sunt recunoscute pentru stabilitatea și eficiența sistemelor de încălzire. Cartierele Europa și Bună Ziua din Cluj-Napoca au obținut, de asemenea, scoruri ridicate, de peste 92, consolidând poziția orașului în clasamentul național. De cealaltă parte, Bucureștiul are un număr semnificativ de cartiere în care încălzirea termică funcționează cu dificultate, nouă din zece cartiere ale capitalei situându-se în zona inferioară a clasamentului.
Fluctuații semnificative în percepția asupra serviciilor publice în 2024 față de 2023
Comparativ cu anul 2023, datele colectate în 2024 reflectă îmbunătățiri și scăderi ale percepției locuitorilor asupra serviciilor de bază în diverse orașe. Călărași, Giurgiu și Sfântu Gheorghe se numără printre orașele în care satisfacția privind sistemul de încălzire termică a crescut semnificativ, în timp ce orașele Alexandria, Reșița și Slatina au înregistrat o scădere a satisfacției locuitorilor la acest capitol. Aceste variații subliniază eforturile locale de îmbunătățire a infrastructurii și gestionării serviciilor publice, dar și provocările continue cu care se confruntă unele autorități locale.
În ceea ce privește accesul la apă curentă, orașele Botoșani, Alba Iulia și Arad au înregistrat îmbunătățiri, reflectând o creștere a satisfacției locuitorilor comparativ cu anul precedent. La polul opus, orașele Târgu Jiu, Alexandria și Focșani au experimentat scăderi, ceea ce sugerează o nevoie de investiții și modernizări pentru a menține un serviciu stabil de furnizare a apei.
Satisfacția locuitorilor din București, Cluj-Napoca și Iași în scădere în 2024
Cele mai mari orașe din România – București, Cluj-Napoca și Iași – au înregistrat scăderi în ceea ce privește satisfacția locuitorilor privind accesul la apă curentă. În București, scorul pentru acest serviciu a scăzut de la 92 în 2023 la 86,3 în 2024, înregistrând o diminuare de 5,7 puncte. În Cluj-Napoca, scorul a scăzut de la 97,7 la 95,4, iar în Iași de la 96 la 93,4. Această tendință descendentă semnalează anumite provocări legate de asigurarea unui acces stabil și eficient la apă curentă în aceste mari orașe.
În ceea ce privește percepția asupra încălzirii termice, scorurile au fost în mare parte constante sau ușor pozitive. În București, acest indicator a crescut de la 63,4 la 64,3, iar în Iași de la 81,9 la 82,7, în timp ce în Cluj-Napoca scorul a rămas constant la 87,2. Aceste rezultate reflectă stabilitatea percepției asupra sistemului de încălzire în rândul locuitorilor, deși fluctuațiile pozitive sugerează și eforturi de îmbunătățire a acestor servicii.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În Cluj sunt interzise centralele de apartament în blocurile noi care se construiesc.
La Oradea se pare că sunt montate motoare Rolls Royce ca la ENET-ul pe care primarul Cristi Valentin Misăilă ar dori să-l falimenteze pentru niște interese imobiliare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , posibil. Eu am dosarul, toate aprobările pentru instalarea centralei, au venit și mi-au schimbat țeava, au instalat doua detectoare de gaze care opresc automat contorul din fata usii. Dar cu schimbările astea legislative, nu am cumparat inca centrala. Domnul primar Ciucu ne-a asigurat că nu vom avea probleme, nici cu apa calda, nici cu caldura. Ce o fi, vom vedea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am căutat pe Google și am aflat că primarul Sectorului 6, București, se numește Ciprian Ciucu.
Din câte știu, în Ungaria și fosta RDG, centralele de apartament au fost interzise la începutul anilor ”90.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, nu are astfel de probleme, deoarece a pretins că, ”are apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu îl doare.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,da , așa îl cheamă. Da, posibil ca în unele țări să fie interzise, habar nu am.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În domeniul producerii și distribuției energiei termice nu se descoperă acum roata, ci lucrurile sunt foarte clare.
Pentru Regimul Securist Postdecembrist nu a fost o prioritate acest lucru și probabil a fost și interes pentru importul de centrale de apartament.
Debandada din Sistemul Energetic Național al României, unde ”băieții deștepți” au făcut legea, consider că spune totul.
Am constatat cu tristețe că scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!” - Muscuri Odette, pe care am postat pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, a generat o anumită frică în rândul cititorilor scrierilor mele.
Nu știu dacă și în cazul politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a generat un sentiment de teamă, vizavi de convingerea lor că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști și afirmația ”finului” d-nei Mariana Simon,
”Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.” - Arsenie Bocancea, dar voi studia și acest lucru.
Valentin BurlacuÎn evaluarea pe cartiere, cele mai bine cotate au fost Universității din Oradea, cu un scor de 94,7, Avantgarden din Brașov cu 93 și Ștrand din Sibiu cu 92,5. Aceste zone sunt recunoscute pentru stabilitatea și eficiența sistemelor de încălzire. Cartierele Europa și Bună Ziua din Cluj-Napoca au obținut, de asemenea, scoruri ridicate, de peste 92, consolidând poziția orașului în clasamentul național. De cealaltă parte, Bucureștiul are un număr semnificativ de cartiere în care încălzirea termică funcționează cu dificultate, nouă din zece cartiere ale capitalei situându-se în zona inferioară a clasamentului.
Fluctuații semnificative în percepția asupra serviciilor publice în 2024 față de 2023
Comparativ cu anul 2023, datele colectate în 2024 reflectă îmbunătățiri și scăderi ale percepției locuitorilor asupra serviciilor de bază în diverse orașe. Călărași, Giurgiu și Sfântu Gheorghe se numără printre orașele în care satisfacția privind sistemul de încălzire termică a crescut semnificativ, în timp ce orașele Alexandria, Reșița și Slatina au înregistrat o scădere a satisfacției locuitorilor la acest capitol. Aceste variații subliniază eforturile locale de îmbunătățire a infrastructurii și gestionării serviciilor publice, dar și provocările continue cu care se confruntă unele autorități locale.
În ceea ce privește accesul la apă curentă, orașele Botoșani, Alba Iulia și Arad au înregistrat îmbunătățiri, reflectând o creștere a satisfacției locuitorilor comparativ cu anul precedent. La polul opus, orașele Târgu Jiu, Alexandria și Focșani au experimentat scăderi, ceea ce sugerează o nevoie de investiții și modernizări pentru a menține un serviciu stabil de furnizare a apei.
Satisfacția locuitorilor din București, Cluj-Napoca și Iași în scădere în 2024
Cele mai mari orașe din România – București, Cluj-Napoca și Iași – au înregistrat scăderi în ceea ce privește satisfacția locuitorilor privind accesul la apă curentă. În București, scorul pentru acest serviciu a scăzut de la 92 în 2023 la 86,3 în 2024, înregistrând o diminuare de 5,7 puncte. În Cluj-Napoca, scorul a scăzut de la 97,7 la 95,4, iar în Iași de la 96 la 93,4. Această tendință descendentă semnalează anumite provocări legate de asigurarea unui acces stabil și eficient la apă curentă în aceste mari orașe.
În ceea ce privește percepția asupra încălzirii termice, scorurile au fost în mare parte constante sau ușor pozitive. În București, acest indicator a crescut de la 63,4 la 64,3, iar în Iași de la 81,9 la 82,7, în timp ce în Cluj-Napoca scorul a rămas constant la 87,2. Aceste rezultate reflectă stabilitatea percepției asupra sistemului de încălzire în rândul locuitorilor, deși fluctuațiile pozitive sugerează și eforturi de îmbunătățire a acestor servicii.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În Cluj sunt interzise centralele de apartament în blocurile noi care se construiesc.
La Oradea se pare că sunt montate motoare Rolls Royce ca la ENET-ul pe care primarul Cristi Valentin Misăilă ar dori să-l falimenteze pentru niște interese imobiliare.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , posibil. Eu am dosarul, toate aprobările pentru instalarea centralei, au venit și mi-au schimbat țeava, au instalat doua detectoare de gaze care opresc automat contorul din fata usii. Dar cu schimbările astea legislative, nu am cumparat inca centrala. Domnul primar Ciucu ne-a asigurat că nu vom avea probleme, nici cu apa calda, nici cu caldura. Ce o fi, vom vedea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am căutat pe Google și am aflat că primarul Sectorului 6, București, se numește Ciprian Ciucu.
Din câte știu, în Ungaria și fosta RDG, centralele de apartament au fost interzise la începutul anilor ”90.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, nu are astfel de probleme, deoarece a pretins că, ”are apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu îl doare.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,da , așa îl cheamă. Da, posibil ca în unele țări să fie interzise, habar nu am.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În domeniul producerii și distribuției energiei termice nu se descoperă acum roata, ci lucrurile sunt foarte clare.
Pentru Regimul Securist Postdecembrist nu a fost o prioritate acest lucru și probabil a fost și interes pentru importul de centrale de apartament.
Debandada din Sistemul Energetic Național al României, unde ”băieții deștepți” au făcut legea, consider că spune totul.
Am constatat cu tristețe că scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!” - Muscuri Odette, pe care am postat pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, a generat o anumită frică în rândul cititorilor scrierilor mele.
Nu știu dacă și în cazul politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a generat un sentiment de teamă, vizavi de convingerea lor că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști și afirmația ”finului” d-nei Mariana Simon,
”Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.” - Arsenie Bocancea, dar voi studia și acest lucru.
Grosu Ulise , tare, asta cu furca si toporul!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, de aceea îi consider anumite afirmații ca fiind pasaje din BIBLIE.
CAPITOLUL III
CONCLUZII
În partea introductivă prezint trei probleme pe care le-am avut în divergență cu Maestrul Arsenie Bocancea și cum s-au soluționat urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani, pe care l-am avut cu cel pe care îl consider a-mi fi ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
Scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!” - Muscuri Odette, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, confirmă precizarea că în fața ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, sunt liber cugetător.
CAPITOLUL I
MAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
În partea introductivă prezint trei probleme pe care le-am avut în divergență cu Maestrul Arsenie Bocancea și cum s-au soluționat urmare a RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC de 10 ani, pe care l-am avut cu cel pe care îl consider a-mi fi ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
Scrierea ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!” - Muscuri Odette, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 29.10.2024, confirmă precizarea că în fața ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, sunt liber cugetător.
CAPITOLUL I
MAXIMA, ”Grosu Ulise; Nu a mai fost securitate după revoluție!”- Muscuri Odette
În legătură cu acest capitol am să evidențiez punctul ”C” din care rezultă că, REPETENTUL Florian Coldea, ”GUZGANUL ROZALIU” - Viorel Hrebenciuc și colegul lui Mihai Viteazul, Valeriu Zgonea, care a urmat o facultate de construcții în Craiova în șapte sau opt ani, sunt sforarii României.
CAPITOLUL II
HALLOWEEN pentru primarul Cristi Valentin Misăilă
CAPITOLUL II
HALLOWEEN pentru primarul Cristi Valentin Misăilă
La acest capitol consider că am precizat foarte clar, de ce îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă că ar putea fi implicat în acțiunea de falimentarea ENET, pe care o consider o acțiune de SABOTAJ.
Sunt onorat de TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, dar am considerat că în apelativul de ”tu.și” nu este nimic amuzant și am acționat în consecință.
Acum mingea este în terenul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost umilit de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele economice, pertinente, după părerea mea, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, ”pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii”, este puțin probabil, ca UMILIREA ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea” de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” să rămână fără urmări.
Bucuria primarului Cristi Valentin Misăilă pe care și-a exprimat-o urmare a faptului că președintele Marian Oprișan a fost scos pe ”centura politicii”, m-a amuzat, deoarece m-a dus cu gândul la afirmația mea pe care o tot repet de peste 15 ani și anume:
- ”Atunci când președintele Marian Oprișan va fi scos ȚAP ISPĂȘITOR pentru DEZASTRUL ECONOMIC din ”Provincia Europeană Vrancea” de către cei care acum îl lingusesc, aș vrea să beau un șpriț cu el.”
Falimentarea ENET consider că, este o problemă de competența Maestrului Arsenie Bocancea și a specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Prezint un dialog pe care l-am avut cu prietenul Valentin Burlacu la un videoclip pe care l-a postat de pe pagina lui de Facebook, unde Sorin Ovidiu Vântu își spune părerea despre candidații la funcția de președinte al României:

”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Trist, dar adevărat!
De ce s-a ajuns în această situație?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu știu . Cred ca și noi suntem vinovați. Dar ce se mai poate face?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Doamna Crina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea au spus că, ”putem dormi liniștiți, deoarece ”alții” au grijă de noi.”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Este greu dacă-ți dai parul pe mâna altuia.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ar fi trebuit să constați că nu dau izmene pe călător.
PS D-na Victorița Malinoiu cred că știe de ce.”
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, deși prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, este recomandat să fie citit și de prietenii din LUMEA REALĂ.
Vă pun la dispoziție promo pe care l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook:
”Bună dimineața!
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?” având ca MOTTO: "Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare." - Emil Cioran.
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook.
În mesajul public la care am făcut prezentul promo, motivez prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, de ce îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă de falimentarea intenționată a ENET, acțiune pe care o consider un act de sabotaj.
De asemenea, scrierea este recomandată și pentru politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, iar mie mi-au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
31.10.2024 Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, regret că d-na prof. Florentina Sandru, care a pretins că nu vă cunoaște, deși îi sunteți consăteancă, nu a vrut să-mi pună o pilă la liderii de sindicat ai Domniei sale, pentru a-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea.
Dacă pe găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani am constatat că nu le ajută cu nimic un ritual de exorcizare ținut de preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști, mi-am pus mari speranțe că pe ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, o sfeștanie făcută de liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, l-ar fi scos din depresia în care consider că l-au băgat politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Considerați că părerea de rău exprimată de președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, pentru găinile lui Stalin care stau blocate în mașini pe străzile mun. ”Focșani, urmare a ”fluidizării traficului” realizat de primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, îl ajută pe prietenul Valentin Burlacu?
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF, animație cu o femeie care se simte rușinată.
Grosu Ulise
Mariana Simon; GIF-ul D-voastră mă trimite cu gândul la o postare pe care am făcut-o pe pagina mea de Facebook, în care două doamne respectabile ale televiziunilor din România, dezbat problema, ”Ce înseamnă un bărbat, care este bun în pat?”.
Concluzia a fost că, ”acesta trebuie să fie un pictor bun, care trebuie să știe să pregătească pânza.”
La aceasta postare s-au făcut următoarele comentarii:
”Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, a demonstrat că este un specialist în psihologie feminină.
Din motive pe care nu le cunosc, mi-a recomandat să urmez un tratament psihologic cu d-na Muscuri Odette sau cu d-na Vali Miron, despre care mi-a spus că mă costă 200 lei/ședința.
Prietenul Valentin Burlacu m-a întrebat dacă sunteți arhitect, iar eu i-am replicat că-i sunteți ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, calitate din care eclipsați orice arhitect.
În calitate de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, considerați că ”finul” D-voastră este un ”pictor” bun?
PS De această întrebare nu ar fi bine să afle d-na Victorița Malinoiu.
Tuvene Ion
Și dacă panza e prea mare ce facem ?
Grosu Ulise
Tuvene Ion; Poate este pensula prea mică.
Victorița Malinoiu
Felicitări, pentru postate,foarte interesant
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Fără comentarii!”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, urmare a prezentului mesaj public, acei ”alții” invocați de d-na Crina Dobre și de Maestrul Arsenie Bocancea, ar trebui să demonstrez ce știu să facă la modul concret, în afară de a asculta telefoane.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Prietene, la CAPITOLUL I, punctul B. DERBEDEI în postură de profesori universitari, amintesc de decanul Facultatea de Științe Politice de SNSPA, Cristian Pârvulescu.
Acest individ școlit de Soros, a pretins că istoria poporului român se poate învăța de pe Google.
În schimb Klaus Iohannis, emanatul Grupului Etnic German, care a fost considerat o mișcare fascistă, a introdus studierea holocaustului în liceu.
Nu am nimic împotrivă pentru a fi cunoscute crimele naziste, dar acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul istoriei poporului român.
Prietenul tău, Maestrul Arsenie Bocancea a spus că dacă îi iei la scuturat pe profesorii de la SNSPA, majoritatea au fost adepții principiilor gurului Gregorian Bivolaru.
La spiralele energetice și la alte ritualuri ale lui Gregorian Bivolaru s-a spus că, se practica urinoterapia, sex în grup etc..
Despre acest mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, ce părere ai?
PS În ceea ce-i privește pe denigratorii mei din lumea reală, printre care se află și amicul tău, Dragomir Lucian, am să-i conving cât de adevărata este maxima, "Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în fața proștilor", Albert Einstein.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, după ce politruci mioritici din ”Provincia Europeană Vrancea”, mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană”, Maestrul Arsenie Bocancea, am început să am motive serioase de îngrijorare.
Care sunt cauzele pentru care sunt îngrijorat?
a. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”.
Atunci l-am atenționat că, s-ar putea să se îngrozească de ceea ce va vedea, când își va scoate propria mască în fața oglinzii.
b. Când postacul ”pișcot cameleon” l-a întrebat, ”Ce știe să facă la modul concret?”, i-a replicat:
- ”Eu știu să fac multe, dar nu ar fi bine să afli. Ai grijă cum conduci, deoarece ieri erai să faci un accident.
Când postacul ”pișcot cameleon” și-a dat seama că, Maestrul Arsenie Bocancea(NOTA; Atunci ”orion”) îi cunoaște adevărata identitate, i-a ”băgat mortul în casă”.
c. L-a făcut KO printr-o lecție de gramatică a limbii române, pe postacul ”arkan nema ore” și l-a făcut pe acesta să creadă că este profesor de limba și literatura română.
Urmare a acestei acțiuni postacul ”arkan nema ore” nu i-a mai oferit postacului ”orion” ștrampii pentru a-i fi luații în gură, dar mie a continuat să mi-i ofere.
d. Maestrul Arsenie Bocancea și-a demonstrat profesionalismul în comunicare, prin modul în care i-a ”nășit” pe jurnaliștii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea.
e. Maestrul Arsenie Bocancea (”orion”), a demonstrat că este convins că, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea va deștepta mioarele de ”Provincia Europeană Vrancea”.
În opinia mea, aceasta este o teorie falsă.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
Prin Messenger am un control a celor care le trimit promo la scrierile mele și sunt foarte mulți.
FRICA este așa de mare, încât focșănenilor le este teamă să-și spună și prin Messenger părerea despre scrierile mele.
f. Singura realizare a Maestrului Arsenie Bocancea, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, a fost aceea de a le băga FRICA în OASE cititorilor scrierilor mele.
Un exemplu edificator în acest sens, este d-na prof. Visan Mausi Tescaru, cu care din punctul meu de vedere, am avut o colaborare foarte bună în calitatea mea de profesor de mâna a III a și Domnia sa diriginte la o clasă de elevi de liceu auto.
Maestrul Arsenie Bocancea prin ironiile lui și ascultarea telefonului, a reușit să o streseze foarte tare pe d-na prof. Visan Mausi Tescaru.
Norocul ei a fost ”armurierul principal”.
Precizez că, pentru tot stresul pe care Maestrul Arsenie Bocancea i l-a generat d-nei prof. Visan Mausi Tescaru, mie nu-mi poartă niciun resentiment, dar dacă l-ar întâlni pe Maestrul Arsenie Bocancea, nu știu cum ar reacționa.
g. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, ”Grosu Ulise; Pentru mine nu ai fost vreodată țintă, ci mijloc. În rest, glume.”, pentru mine ”finul” d-nei Mariana Simon, este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
Deși îl consider pe Maestrul Arsenie Bocancea, ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, în fața lui sunt liber cugetător.
În RĂZBOIUL nostru PSIHOLOGI de circa 10 ani, niciodată nu am adresat un cuvânt jignitor la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă!
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că, știe totul despre mine, eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
În ciuda acestei diferențe radicale de forțe, nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus, urmare a unor deducții, aparent logice, la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
În opinia mea, acțiunea total nejustificată a Maestrului Arsenie Bocancea de a intra în pielea unui luptător din Legiunea Străină Franceză, pentru a șterge urmele lăsate de amatorismul lui Marius Ichim(stafia jandar), l-au secat de energie.
Dacă d-na Mariana Simon a demonstrat că nu are, în opinia mea, din motive întemeiate, niciun sentiment de milă față de Maestrul Arsenie Bocancea, mi-ar plăcea să cred că doamnele psiholog, Vali Miron și Muscuri Odette, nu-mi vor lăsa la greu ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”.
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Am învățat, să merg înainte ,deslușind enigma omului nemuritor..Fraza:I_a băgat mortu_n casa e foarte interesantă:
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Mă bucur că v-a plăcut expresia cu ”băgatul mortul în casă”.
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; Am o curiozitate.Este echivalent cu expresia;T i_a murit la intrare:?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; La această întrebare numai un specialist în psihologie feminină ca prietenul D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, v-ar putea răspunde.
Victorița Malinoiu
QQ q
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Codul ”QQq” nu știu ce înseamnă.
Am constatat că unele persoane, sunt convinse de ”educația prin cultură”.
În opinia mea, ”educația prin cultură” în România reprezintă o frecție la un picior de lemn.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Când m-am judecat în speța Mr.Gh.Pastia, niciun intelectual plin de ifose focșănean, nu a piscuit nimic.
Primarul Cristi Valentin Misăilă și-a demonstrat EXHIBIȚIONISMUL religios, prin faptul că s-a dus cu trei popi să sfințească tăierea a trei nuci la mormântul filantropului Mr.Gh.Pastia.
Maestrul Arsenie Bocancea, în această speță, s-a autodepășit ca avocat al diavolului, în relația cu mine.
Din punctul meu de vedere INTELECTUALUL COMUNIST și cel POSTDECEMBRIST au mentalitate de SLUGĂ lipsită de DEMNITATE.
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ca presupusă SLUGĂ a REPETENTULUI Florian Coldea, dacă am în vedere anumite articole de presă, poate fi un exemplu edificator.
Acești așa ziși ”INTELECTUALI!” nu au cunoștințe despre disciplina ” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)", care s-a predat la Școala Neculai Jecheanu.
În concluzie, ”educația prin forjare” pe care o aplic în practică, o consider ca fiind recomandată în România.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Într-un comentariu pe care vi l-am adresat mai sus, mi-am motivat îngrijorarea pe care o am vizavi de umilirea la care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au supus ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Deoarece nici măcar prin Messenger nu am primit un punct de vedere vizavi de acest mesaj public, consider că acest lucru reflectă imaginea FRICII pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele.
În aceste condiții precizez:
a. Lumea lui ”Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea” formată din ”FANTOME vii, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
b. Am precizat că numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le susțin sunt certitudini.
Deducțiile aparent logice pe care le-am făcut, pot avea sau nu tangență cu realitatea.
c. Confirmarea de către timp, după atâția ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, a problemelor tehnico-economice susținute de mine, prezintă imaginea ”democrației originale” instaurată de Ion Iliescu prin LOVITURA de STAT din Decembrie ”89.
d. TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, reprezintă IMAGINEA SERVICIILOR POSTDECEMBRISTE.
e. Informația de la CAPITOLUL I, pct.C, în care sunt prezentați ”sforarii României”, prezintă imaginea României după 35 ani de democrație originală.
f. Informația de la CAPITOLUL I, pct. D, care face vorbire despre purtătorul de geantă al REPETENTULUI PNȚcd Constantin Dudu Ionescu, Eduard Hellvig, prezintă actuala imagine a SRI.
Această imagine confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, ”Serviciile sunt de partea statului nu de partea poporului.”.
g. Am precizat că nu mă interesează adevărata identitate a Maestrului Arsenie Bocancea și nici a specialiștilor lui în psihologie, pentru care mi-a spus că sunt cobai.
Deoarece am afirmat că, ”Vreau să-i demonstrez postacului ”orion” că s-a înșelat atunci când a afirmat, ”Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.””, ar fi absurd să mă plâng de tratamentul la care m-au supus Marius Ichim și Maestrul Arsenie Bocancea.
Mi-am prezentat public planul de acțiune privind lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană nu au niciun rol.
În aceste condiții ar trebui să se înțeleagă că nu are rost să se mai umble cu cioara vopsită și să se spună că este papagal.
Mulțumesc anticipat pentru înțelegere!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de fapt, cine este ,,Maestrul Arsenie Bocancea``? Am intrat pe pagina lui, dar nu am găsit ceva interesant.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că ai putut intra pe pagina de Facebook a Maestrului Arsenie Bocancea, deoarece eu nu mai am o astfel de onoare.
Maestrul Arsenie Bocancea are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, iar mie îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, dar în fața lui sunt liber cugetător.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
În ceea ce-l privește pe Maestrul Arsenie Bocancea, m-am bazat pe deducții aparent logice, dar în ciuda acestui lucru, nu am retractat nici măcar un cuvânt pe care l-am spus la adresa lui, în cei circa 10 anii de RĂZBOI PSIHOLOGIC.
De asemenea, nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar l-am ironizat când mi s-a ivit ocazia.
Viceversa nu a fost valabilă.
Pe lângă umilirea la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la LUNĂ, Maestrul Arsenie Bocancea a mai fost umilit și de un specialist în psihologie umană din echipa lui, care are același statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.

- Suspiciunea d-nei Ioana Ichim că, Maestrul Arsenie Bocancea ar fi trădat cauza și mi-a devenit cârtiță.
În concluzie, nu ar fi recomandat să fii în pielea Maestrului Arsenie Bocancea, de al cărui ”orgoliu garcist” s-a ales praful.
De acest comentariu poate afla d-na Victorița Malinoiu, dar nu ar fii recomandat să afle și d-na Mariana Simon.
De ce fac această precizare?
- D-na Mariana Simon a spus că în relația cu Domnia sa, Maestrul Arsenie Bocancea s-a comportat de parcă ar fi fost o centuristă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , m-ați lamurit mai mult de o grămadă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am recunoscut că am posibilități limitate.
Emoticonul zâmbăreț al d-nei Mariana Simon, care îi este ”nașă” Maestrului Arsenie Bocancea, demonstrează că explicația mea este foarte clară.

NOTA: Prin ”alții” invocați de d-na Crina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea am considerat că ar putea fi vorba despre ”grupul de lucru” despre care ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a spus că a întocmit materialul pe care Diana Șoșoacă l-a citit în Senatul României, iar prietenul Valentin Burlacu îi consideră pe străinii cărora ne-au vândut trădătorii de neam și țară.
31.10.2024 Ulise Grosu

MOTTO: ”Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.”- Petre Țuțea
MESAJ PUBLIC adresat politrucilor mioritici din Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenilor politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.

Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!” având ca MOTTO: ”Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.” - Petre Țuțea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat politrucilor mioritici din Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Din anul 2008 de când mi-am lansat maxima mioritică din titlul acestui mesaj public, urmăresc concretizarea ei în practică.
ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE din finalul acestui mesaj public, ar trebui să le dea de gândit:
a. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști;
b. Prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”;
c. Focșănenilor care așteaptă para mălăiață și au comportament de GĂINĂ a lui Stalin.
02.11.2024 Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, se impune să te informez;
a.”Arsenie Bocancea
Muscuri Odette , încearcă să te abții în a mă deranja. Încerc să fiu rezonabil, dar tu, pretins psiholog, te comporți precum o fufa din Ciurel. Semeni bine cu una din Vizantea.”
NOTA: Acum înțelegi de ce d-na Mariana Simon face alergie când este vorba despre ”finul” Domniei sale, Maestrul Arsenie Bocancea?
b. În anul 2016 după ce aleșii focșănenilor au depus jurământul, am avut următorul dialog:
”Marian Oprișan - Măi, tu când treci de partea URSULUI?
Ulise Grosu - NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea.”
c. În data de 24.10.2024, când aleșii focșănenilor au depus jurământul, primarul Cristi Valentin Misăilă a savurat faptul că, președintele Marian Oprișan a ajuns pe ”centura politicii”.
Atunci când presa a spus că, primarul Cristi Valentin Misăilă a încălcat a X a poruncă divină, în relația cu președintele Marian Oprișan, am considerat că este un SEMEN RĂU pentru cariera politică a celor doi.
A X a PORUNCĂ DIVINĂ
„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu: Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani, te informez public că:
a. În data de 29.10.2024 am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea, ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””
b. În data de 31.10.2024 am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea, ”De ce suspectez că primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?”
c. Azi, 02.11.2024, am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, ”ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!””
d. Despre aceste scrieri am informat prin Messenger mulți prieteni focșăneni de pe pagina de Facebook, care deși mi-au citit promo nu au avut nicio replică.
Acest comportament, în opinia mea, denotă frica sau prostie.
e. De circa 30 ore, a fost întreruptă alimentarea cu gaz metan a ENET, condiție în care abonații ENET au rămas fără căldură și apă caldă.
Interesant este că, presa locală nu a scris un rând despre acest lucru.
f. Am niște vecini care mă tot întreabă, când vine apa caldă și căldura, iar atunci când le spun să meargă să-l întrebe pe Misăilă, se uită la mine de parcă i-aș fi înjurat.
g. Când văd cozile de mașini care au rezultat urmare a ”fluidizării traficului” pe care ați făcut-o împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă, la care s-a adăugat și întreruperea alimentării cu gaz la ENET, mă bucur foarte mult.
De ce această satisfacție?
- Deoarece comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, merită un astfel de DISPREȚ din parte celor care din 4 în 4 ani le cer votul.
”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Nu-mi fac iluzia că liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, își va spune punctul de vedere în legătură cu comentariul pe care i l-am adresat mai sus.
Din punctul meu de vedere, problemele ridicate de mine sunt de competența prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Eu prezint fapte nu vorbe, condiție în care acei ”alții”, de care au făcut vorbire d-na Crina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea ar trebui să demonstrez la modul concret de ce sunt în stare, prin fapte nu prin vorbe.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că Maestrul Arsenie Bocancea ți-a acceptat cererea de prietenie pe care i-ai adresat-o.
Despre comentariile adresate d-nei Victorița Malinoiu și liderului PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, ce părere ai?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, invocând faptul că, a fost contactat de cititori, Ziarul de Vrancea(ediția electronică) a publicat în după amiaza zilei de 02.11.2024 un articol în care se afirmă:
” <<Am făcut memorii la Guvernul României și avem promisiunea că vom primi sumele necesare pentru plata facturilor restante la furnizorul de gaze>>, a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.”-Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani
Contactat de Ziarul de Vrancea în legătură cu noua întrerupere a furnizării apei calde abonaților Enet Focșani, Cătălin Kanty Popescu care începând de vineri 25 octombrie 2024 a fost numit de către primarul Cristi Valentin Misăilă în postul de administrator public al Municipiului Focșani a precizat următoarele:
„Nu avem încă contract de gaze. Pentru că nu am avut bani să plătim, adică 8 milioane lei, nu avem contract. Cum intră banii de la Guvern , plătim și avem gaz…”
Ziarul de Vrancea: Dar este vreun termen pentru venirea acestor bani de la Guvern?
Cătălin Kanty Popescu, administratorul public al Municipiului Focșani:„ E dat HG ul( n.r. Hotărârea de Guvern). Așteptam banii”.
În opinia mea, aceste afirmații reflectă disprețul tandemului Cristi Valentin Misăilă față de focșăneni, dar și incompetența tandemului Cristi Valentin Misăilă - Cătălin Kanty Popescu.
Întrebarea firească este:
- De ce ENET are datorii, dacă numai prin producerea de energie electrică trebuia să fie pe profit?
Rog să observi că, din cauza fricii pe care prietenul tău, Maestrul Arsenie Bocancea, a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, niciun cititor al acestor scrieri nu-și spune punctul de vedere.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Valentin Resmerita, Macovei Liviu, Corneliu Dumitru Gheoca și alți ”liberali” mioritici de Provincia Europeană Vrancea;
Într-un comentariu pe care i l-am adresat mai sus, liderului PSD din CL Focșani, Mihai Nedelcu, consider că am fost foarte clar.
Acesta nu-mi va răspunde public la comentariul pe care i l-am adresat, dar nici nu mă va șterge din lista de prieteni de pe pagina de Facebook.
În aceste condiții sunt obligat să vă amintesc:
a. După ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la nivelul CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani.
b. În legislatura trecută a CL Focșani, din punctul meu de vedere, majoritatea PNL-USR din CL Focșani a făcut mișto de focșăneni.
Deoarece am o relație amicală cu liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, l-a deranjat foarte tare pe liderul consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru.
Amiciția mea cu dr. Mihai Nedelcu și faptul că nu am pus botul la diversiunile de doi bani ale politrucului Victor Dumitru, pe care le făcea pe pagina lui de Facebook, l-a determinat să mă ejecteze din lista lui de prieteni de pe pagina de Facebook.
c. I-am solicitat șefului Comisiei buget - finanțe din CL Focșani, Macovei Liviu, să le traducă colegilor lui liberali, ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța ESCROCHERIE de la CUP Focșani.
Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
”Liberalul” Eugen Ciorici, deoarece a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul care a fost întocmit pentru legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
d. Deoarece am spus că nu votez lista de consilieri a PNL Focșani, dacă d-na Alina Drumea se află pe un loc eligibil, o persoană care s-a erijat în soțul acesteia, m-a amenințat public în fața PNL Vrancea.
NOTA: Am precizat public motivul pentru care am făcut precizarea de mai sus.
e. În timpul campaniei electorale de la alegerile locale am ridicat mingi la fileu ”liberalilor” mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar aceștia au fost incapabili să le valorifice.
Rezultatul:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”.
f. Deviza mea pe care am făcut-o publică, este, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Această deviză mi-am argumentat-o public.
g. Demonstrând că vă doare în fund de vrânceni, la modul general și de focșăneni în mod special, deși PNL Vrancea mustește de ”economiști”, mi-ați băgat în depresie ”DIVINITATEA mioritică de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice, în opinia mea, pertinente, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a afirmat:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa si toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce ENET a acumulat datorii, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică trebuia să fie pe profit?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, considerați că am fost clar cu ”liberalii” mioritici de Provincia Europeană Vrancea, în comentariul de mai sus?
Pe prietenul Valentin Burlacu nu-l întreb nimic, deoarece cred că a mers în târg la Dumbrăveni, să cumpere sentimente de la Radu Viorel Ursache.
PS D-na Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, dacă pe d-na Mariana Simon ați pretins că nu o cunoașteți, mi-ar plăcea să cred că pe liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragos, îl cunoașteți.
Am reținut că urmare a părerii pe care o am față de profesorii de matematică, ați ajuns la concluzia că-mi curge venin prin toți porii.
Această concluzie este valabilă și pentru comentariul pe care l-am adresat liberalilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu diplome de economiști?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

Amintesc că, în anul 2008 când am candidat ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani, circa 30% dintre focșănenii pe care încercam să-i conving să mă voteze, m-au întrebat:
”Decât să-mi dați o hârtie, nu mai bine îmi dați un Kg de zahăr sau ulei?”
Această întrebare spune totul despre ÎNDOBITOCIREA focșănenilor de către comunism și dictatura lui Ceaușescu.
Atunci mi-am lansat maxima mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”.
În ceea ce privește falsele procese CUP-ENET am făcut numeroase petiții, la care am primit numai răspunsuri la mișto de la administrația mun. Focșani.
Aceste adrese ale Primăriei Focșani mi-au permis să le contest în instanță, ocazie cu care am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” să facă STRIPTIS în fața mea.

Pe parcursul anului 2011, Prefectura Vrancea reprezentată de prefectul PDL Sorin Hornea și Primăria Focșani reprezentată de viceprimarul Matișan Bogdan, au făcut un spectacol pentru prostit proștii în speța ENET, foarte bine mediatizat de presa locală.
A fost nevoie de HCL Focșani nr. 8/2012 pentru a anula efectul incompetenței celor doi politruci.
În data de 31.10.2024, cu ocazia sărbători de Halloween am postat pe pagina de Facebook o scriere prin care mi-am motivat deviza ”La al treilea mandat Misăilă arestat!”.

Scrierea a avut următorul promo:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?” având ca MOTTO: "Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare." - Emil Cioran.
Scrierea este MESAJ PUBLIC adresat prietenilor din ”LUMEA lui Harry Potter” de pe pagina mea de Facebook.
În mesajul public la care am făcut prezentul promo, motivez prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, de ce îl suspectez pe primarul Cristi Valentin Misăilă de falimentarea intenționată a ENET, acțiune pe care o consider un act de sabotaj.
De asemenea, scrierea este recomandată și pentru politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, iar mie mi-au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
31.10.2024 Ulise Grosu
De asemenea, scrierea este recomandată și pentru politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, iar mie mi-au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
31.10.2024 Ulise Grosu
NOTA: Acest promo l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni focșăneni de pe pagina de Facebook, dar nu am primit nicio reacție.
Când primarul Cristi Valentin Misăilă făcea circ pe banii proștilor, încercând să descopere roata în speța ENET, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a postat pe pagina mea de Facebook următoarele analize economice în speța ENET:

a. ”Arsenie Bocancea
Doar un superspecialist precum este Ulise Grosu ,poate da o soluție viabilă in acest caz. Ideea operatorului privat le dă târcoale demult celor de la primărie. Așa s-ar spăla pe mâini de toate păcatele. Sistemul de distribuție apa si agent termic pe verticala, nu permite un contract direct si individual între furnizor si utilizator, ceea ce ingreuneaza recuperarea debitelor restante direct de la utilizatorul individual, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat in iunie 2020, prin Decizia nr. 16/2020, faptul că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu, însă doar pentru contravaloarea serviciilor prestate în luna anterioară celei în care a fost emisă factura curentă, nu și pentru soldul precedent sau majorările/penalitățile de întârziere, acestea urmând a fi recuperate de către creditor în urma intentării unei acțiuni în justiție. Același lucru și pentru celelalte servicii , unde contractul se face între furnizor și asociația de proprietari.”
b.”Arsenie Bocancea
De ce studiile recomanda o societate cu capital privat?
Serviciile publice sunt adesea mai preocupate de impactul social al deciziilor lor, promovand echitatea si justiție socială.”Sunt curios cine va câștiga licitația. Cred ca nu-i din județ. Pentru doamna Tataru , argumentez de ce as opta in continuare pe administrarea publica si nu cea privata a CET. Sunt convins ca tot ce voi susține in continuare va este cunoscut, data fiind pregatirea dumneavoastra in domeniu, dar totusi o fac.
Iată cateva argumente in favoarea administrării publice a serviciilor de termoficare: administratia publica poate asigura accesul universal la serviciile de termoficare, garantand ca toți cetățenii, indiferent de venitul lor, beneficiază de aceste servicii esențiale;
serviciile publice sunt gestionate de către autoritățile locale, ceea ce permite comunității să aibă un cuvânt de spus in deciziile legate de furnizarea si calitatea serviciilor;
administratia publica este supusa unor reglementari stricte privind transparența si responsabilitatea, ceea ce poate duce la o mai buna informare a cetățenilor despre modul in care sunt gestionate resursele;
serviciile publice pot oferi tarife stabilite prin reglementări, protejand cetățenii de fluctuațiile de preturi care pot aparea in cazul companiilor private;
administratia publica are un mandat de a servi interesul public si poate prioritiza nevoile comunității in loc de profit. guvernele pot investi in infrastructura pe termen lung, fără presiunea de a obține profit imediat, asigurand astfel o dezvoltare sustenabilă a serviciilor;
administratia publica poate implementa politici mai stricte de protectie a mediului si poate promova soluții ecologice, avand in vedere binele comun;
in timpul crizelor economice sau sociale, serviciile publice pot oferi un sprijin mai consistent si mai stabil pentru cetateni, fara a urmari profitul;
administratia publica poate colabora mai usor cu alte institutii si organizatii pentru a oferi soluții integrate si mai eficiente;

Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” demonstrând convingerea că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști, i-au ignorat Maestrului Arsenie Bocancea analizele economice citate mai sus.
În opinia mea, comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, solicită un astfel de dispreț din partea politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Urmare a ignorării de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” a analizelor economice pe care Maestrul Arsenie Bocancea le-a postat pe pagina mea de Facebook,, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a intrat în depresie.

Depresia Maestrului Arsenie Bocancea rezultă din următoarele comentarii:
Urmare a unui studiu pe care l-am făcut, am constatat că, dacă preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le face un ritual de exorcizare GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu le ajută la nimic.
Deși presa locală nu a spus nimic, începând cu data de 01.11.2024, ora 12 s-a întrerupt alimentarea cu gaz metan a ENET, condiție în care abonații ENET în noaptea de 1-2.11.2024 nu au avut căldură.
Această situație mi-a amintit de maxima mea mioritică, pe care am precizat-o la începutul acestui mesaj public.
Într-o astfel de situație am să citez două precizări făcute de doi prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
a. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politica sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politica sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Urmare a unui studiu pe care l-am făcut, am constatat că, dacă preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le face un ritual de exorcizare GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu le ajută la nimic.
Deși presa locală nu a spus nimic, începând cu data de 01.11.2024, ora 12 s-a întrerupt alimentarea cu gaz metan a ENET, condiție în care abonații ENET în noaptea de 1-2.11.2024 nu au avut căldură.
Această situație mi-a amintit de maxima mea mioritică, pe care am precizat-o la începutul acestui mesaj public.
Într-o astfel de situație am să citez două precizări făcute de doi prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
a. Crina Dobre
Eu m-am tot gândit de ce nu se dezvoltă România proporțional cu resursele de care dispune.
Și am ajuns la unica concluzie, sau măcar prima, adevărată: o conduc prea multe loaze proaste.
Lăsând la o parte hoția, problema principală este că la decizie ajung niște minți atât de simple încât nu este realmente posibilă evoluția decât cu pași mici, pentru că proștii sunt majoritari și încetinesc drumul inteligenților.
Am avut această "revelație" după un deceniu+ de permanență în partidul meu. Am prins câteva guvernări și-am putut vedea prostia fără mantie, goală...Dar nu-i ceva diferit nici în alte partide. Îi vezi cât sunt de idioți după mutre, nu trebuie să investighezi.
De ce se întâmplă asta?

Și aici e un răspuns simplu: oamenii ceva mai educați au mai puțină disponibilitate să lupte pentru pozițiile de decizie și, de obicei, au și alternativă în propriile lor meserii.
S-ar putea numi și fugă din lașitate, lipsă de patriotism, uneori nesimțire sau măcar slăbiciune.
Cei mai proști au o singură șansă, însă: parvenirea! Și fac orice compromis pentru acest țel.
Se poate lupta cu proștii din politică?
Cei mai proști au o singură șansă, însă: parvenirea! Și fac orice compromis pentru acest țel.
Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.
Sănătate să fie, că de restul s-or ocupa unii, alții. Nu pier statele așa de repede.

Vorba francezilor din vremea când era Ponta premier: suntem consternați de cât se fură în țara voastră și ce proști vă conduc și, totuși, nu dați faliment! Deci sunteți foarte bogați!"
Probabil că așa este, suntem foarte bogați.

b. ”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
a. ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE pentru politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” aflați în campanie electorală
- Dacă pentru disprețul pe care l-ați demonstrat față de focșăneni, concretizat în ”fluidizarea traficului” și în falimentarea ENET, ați fi luați cu parul când mergeți să le cereți votul, cum ați reacționa?
b. ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE pentru prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
Din punctul meu de vedere falimentarea ENET reprezintă un act de sabotaj, în care consider că sunt implicați politruci mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, procurori și judecători.
În scrierile mele postate pe blog, am prezentat hotărâri de instanță și alte înscrisuri, care consider că demonstrează acest lucru.
- În aceste condiții, ce fac la modul concret acei ”alții” de care au făcut vorbire d-na Corina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea?

02.11.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu UliseCiobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenilor politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Vă pun la dispoziție promo pe care l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook:
”Bună dimineața!
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!” având ca MOTTO: ”Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.” - Petre Țuțea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat politrucilor mioritici din Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Din anul 2008 de când mi-am lansat maxima mioritică din titlul acestui mesaj public, urmăresc concretizarea ei în practică.
ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE din finalul acestui mesaj public, ar trebui să le dea de gândit:
a. Politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști;
b. Prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”;
c. Focșănenilor care așteaptă para mălăiață și au comportament de GĂINĂ a lui Stalin.
02.11.2024 Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, se impune să te informez;
a.”Arsenie Bocancea
Muscuri Odette , încearcă să te abții în a mă deranja. Încerc să fiu rezonabil, dar tu, pretins psiholog, te comporți precum o fufa din Ciurel. Semeni bine cu una din Vizantea.”
NOTA: Acum înțelegi de ce d-na Mariana Simon face alergie când este vorba despre ”finul” Domniei sale, Maestrul Arsenie Bocancea?
b. În anul 2016 după ce aleșii focșănenilor au depus jurământul, am avut următorul dialog:
”Marian Oprișan - Măi, tu când treci de partea URSULUI?
Ulise Grosu - NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea.”
c. În data de 24.10.2024, când aleșii focșănenilor au depus jurământul, primarul Cristi Valentin Misăilă a savurat faptul că, președintele Marian Oprișan a ajuns pe ”centura politicii”.
Atunci când presa a spus că, primarul Cristi Valentin Misăilă a încălcat a X a poruncă divină, în relația cu președintele Marian Oprișan, am considerat că este un SEMEN RĂU pentru cariera politică a celor doi.
A X a PORUNCĂ DIVINĂ
„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu: Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani, te informez public că:
a. În data de 29.10.2024 am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea, ”JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea””
b. În data de 31.10.2024 am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea, ”De ce suspectez că primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?”
c. Azi, 02.11.2024, am postat pe pagina de Facebook prin mail și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni scrierea, ”ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!””
d. Despre aceste scrieri am informat prin Messenger mulți prieteni focșăneni de pe pagina de Facebook, care deși mi-au citit promo nu au avut nicio replică.
Acest comportament, în opinia mea, denotă frica sau prostie.
e. De circa 30 ore, a fost întreruptă alimentarea cu gaz metan a ENET, condiție în care abonații ENET au rămas fără căldură și apă caldă.
Interesant este că, presa locală nu a scris un rând despre acest lucru.
f. Am niște vecini care mă tot întreabă, când vine apa caldă și căldura, iar atunci când le spun să meargă să-l întrebe pe Misăilă, se uită la mine de parcă i-aș fi înjurat.
g. Când văd cozile de mașini care au rezultat urmare a ”fluidizării traficului” pe care ați făcut-o împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă, la care s-a adăugat și întreruperea alimentării cu gaz la ENET, mă bucur foarte mult.
De ce această satisfacție?
- Deoarece comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, merită un astfel de DISPREȚ din parte celor care din 4 în 4 ani le cer votul.
”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Nu-mi fac iluzia că liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, își va spune punctul de vedere în legătură cu comentariul pe care i l-am adresat mai sus.
Din punctul meu de vedere, problemele ridicate de mine sunt de competența prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Eu prezint fapte nu vorbe, condiție în care acei ”alții”, de care au făcut vorbire d-na Crina Dobre și Maestrul Arsenie Bocancea ar trebui să demonstrez la modul concret de ce sunt în stare, prin fapte nu prin vorbe.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că Maestrul Arsenie Bocancea ți-a acceptat cererea de prietenie pe care i-ai adresat-o.
Despre comentariile adresate d-nei Victorița Malinoiu și liderului PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, ce părere ai?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, invocând faptul că, a fost contactat de cititori, Ziarul de Vrancea(ediția electronică) a publicat în după amiaza zilei de 02.11.2024 un articol în care se afirmă:
” <<Am făcut memorii la Guvernul României și avem promisiunea că vom primi sumele necesare pentru plata facturilor restante la furnizorul de gaze>>, a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.”-Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani
Contactat de Ziarul de Vrancea în legătură cu noua întrerupere a furnizării apei calde abonaților Enet Focșani, Cătălin Kanty Popescu care începând de vineri 25 octombrie 2024 a fost numit de către primarul Cristi Valentin Misăilă în postul de administrator public al Municipiului Focșani a precizat următoarele:
„Nu avem încă contract de gaze. Pentru că nu am avut bani să plătim, adică 8 milioane lei, nu avem contract. Cum intră banii de la Guvern , plătim și avem gaz…”
Ziarul de Vrancea: Dar este vreun termen pentru venirea acestor bani de la Guvern?
Cătălin Kanty Popescu, administratorul public al Municipiului Focșani:„ E dat HG ul( n.r. Hotărârea de Guvern). Așteptam banii”.
În opinia mea, aceste afirmații reflectă disprețul tandemului Cristi Valentin Misăilă față de focșăneni, dar și incompetența tandemului Cristi Valentin Misăilă - Cătălin Kanty Popescu.
Întrebarea firească este:
- De ce ENET are datorii, dacă numai prin producerea de energie electrică trebuia să fie pe profit?
Rog să observi că, din cauza fricii pe care prietenul tău, Maestrul Arsenie Bocancea, a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, niciun cititor al acestor scrieri nu-și spune punctul de vedere.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Valentin Resmerita, Macovei Liviu, Corneliu Dumitru Gheoca și alți ”liberali” mioritici de Provincia Europeană Vrancea;
Într-un comentariu pe care i l-am adresat mai sus, liderului PSD din CL Focșani, Mihai Nedelcu, consider că am fost foarte clar.
Acesta nu-mi va răspunde public la comentariul pe care i l-am adresat, dar nici nu mă va șterge din lista de prieteni de pe pagina de Facebook.
În aceste condiții sunt obligat să vă amintesc:
a. După ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la nivelul CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani.
b. În legislatura trecută a CL Focșani, din punctul meu de vedere, majoritatea PNL-USR din CL Focșani a făcut mișto de focșăneni.
Deoarece am o relație amicală cu liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, l-a deranjat foarte tare pe liderul consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru.
Amiciția mea cu dr. Mihai Nedelcu și faptul că nu am pus botul la diversiunile de doi bani ale politrucului Victor Dumitru, pe care le făcea pe pagina lui de Facebook, l-a determinat să mă ejecteze din lista lui de prieteni de pe pagina de Facebook.
c. I-am solicitat șefului Comisiei buget - finanțe din CL Focșani, Macovei Liviu, să le traducă colegilor lui liberali, ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că, un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în speța ESCROCHERIE de la CUP Focșani.
Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
”Liberalul” Eugen Ciorici, deoarece a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul care a fost întocmit pentru legalizarea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
d. Deoarece am spus că nu votez lista de consilieri a PNL Focșani, dacă d-na Alina Drumea se află pe un loc eligibil, o persoană care s-a erijat în soțul acesteia, m-a amenințat public în fața PNL Vrancea.
NOTA: Am precizat public motivul pentru care am făcut precizarea de mai sus.
e. În timpul campaniei electorale de la alegerile locale am ridicat mingi la fileu ”liberalilor” mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar aceștia au fost incapabili să le valorifice.
Rezultatul:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”.
f. Deviza mea pe care am făcut-o publică, este, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Această deviză mi-am argumentat-o public.
g. Demonstrând că vă doare în fund de vrânceni, la modul general și de focșăneni în mod special, deși PNL Vrancea mustește de ”economiști”, mi-ați băgat în depresie ”DIVINITATEA mioritică de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice, în opinia mea, pertinente, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a afirmat:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa si toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce ENET a acumulat datorii, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică trebuia să fie pe profit?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, considerați că am fost clar cu ”liberalii” mioritici de Provincia Europeană Vrancea, în comentariul de mai sus?
Pe prietenul Valentin Burlacu nu-l întreb nimic, deoarece cred că a mers în târg la Dumbrăveni, să cumpere sentimente de la Radu Viorel Ursache.
PS D-na Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, dacă pe d-na Mariana Simon ați pretins că nu o cunoașteți, mi-ar plăcea să cred că pe liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragos, îl cunoașteți.
Am reținut că urmare a părerii pe care o am față de profesorii de matematică, ați ajuns la concluzia că-mi curge venin prin toți porii.
Această concluzie este valabilă și pentru comentariul pe care l-am adresat liberalilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu diplome de economiști?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
CAPITOLUL 5
FALIMENTAREA ENET pe înțelesul tuturor
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat adresat abonaților ENET, pe care primarul Cristi Valentin Misăilă, foștii și actualii consilierii din CL Focșani îi țin în frig
Vă pun la dispoziție promo pe care l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook:
Bună dimineața!
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”FALIMENTAREA ENET pe înțelesul tuturor” având ca MOTTO: Somnul rațiunii naște MONȘTRI.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat abonaților ENET, pe care primarul Cristi Valentin Misăilă, foștii și actualii consilierii din CL Focșani îi țin în frig.
ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE din finalul acestui mesaj public este:
- Ce interes a avut primarul Cristi Valentin Misăilă să țină ENET, ca să funcționeze cu pierderi, în condițiile în care ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar?
04.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Valentin Resmerita, Macovei Liviu, Corneliu Dumitru Gheoca și alții;
Stimați consilieri din CL Focșani, efectul DISPREȚULUI pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și dumneavoastră îl aveți față de focșăneni se vede ceea ce a rezulta din ”fluidizarea traficului” și din acțiunea de falimentare a ENET.
Dacă focșănenii UMILIȚI de dumneavoastră, vor lua modelul cetățenilor din Valencia, cu ați reacționa?
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, așa cum am mai spus, din punctul meu de vedere, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”
Dacă d-na prof. Florentina Sandru ar fi profesor în mun. Focșani, nu la Vizantea Răzășească unde probabil școala are o centrală pe lemne, și ar fi nevoită să facă orele în frig, urmare a disprețului primarului Cristi Valentin Misăilă și al consilierilor din CL Focșani față de focșăneni, ar mai fi spus că-mi curge venin prin toți porii?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, când am considerat că prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, ar fi bine să participe o degustare de sentimente în târg la Dumbrăveni, unde amfitrion să fie prietenul Radu Viorel Ursache, m-ați apostrofat întrebându-mă, de când îmi permit să vând pepeni la grădinari?
După părerea mea, FALIMENTAREA intenționată a ENET este o problemă de competența prietenilor mei cu stat de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, dar din păcate am constata că pe aceștia îi preocupă probleme din categoria ”tu.și”.
După cum puteți sesiza, TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus prietenul D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru care a avut toate aprobările legale, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a băgat frica în oase cititorilor scrierilor mele.
După cum se poate vedea, persoanele din lumea reală nu fac niciun comentariu, vizavi de scrierile pe care le postez pe Facebook, în ciuda insistențelor mele.
Același lucru este valabil și pe Messenger.
PS Dacă ceva nu vă este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, vă poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Toader Gheba; Prietene, am făcut un studiu în legătură cu această scriere și mi s-a spus că se justifică titlul.
După cum poți constata, în ciuda insistențelor mele, nimeni nu comentează pe pagina mea de Facebook.
Acest aspect ar trebui să-l determine pe prietenul Valentin Burlacu să constate, care este efectul TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus prietenul lui, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Mi-am făcut drum și am trecut prin fața Sălii Sportului Focșani pentru a mă întâlni cu echipa PSD, căreia îi faci reclamă pe Facebook, dar nu m-am întâlnit.
Doream să-i aflu părerea echipei PSD despre deviza mea, ”La al treilea mandat, Misăilă arestat!”.
După cum poți sesiza nici liderul PNL Vrancea, pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”, nu-mi răspunde la provocări.
Ce-mi recomanzi să fac, pentru a-mi scoate din depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea?
PS Dacă întrebarea nu este clară, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Am redistribuit comentariul tău:
”Penteliuc Mircea
Draga Ulise,ENET -ul a fost falimentată cu știința. Atâta timp cât populația doarme și nu vrea să aibă responsabilități civice......asta e .
Toți vor să trăiască ,liniștiți și mulțumiți că......au mici benefici tipic fanariote .
Să pună populimea mâna pe bâtă și să vezi ce sportivi,atleți sunt hoți.....că la revoluție sau cum spui tu lovitura de stat.
Nu găseau un politician de top prin oraș stăteau ascunși că șobolani.”
Acest comentariu ar trebui să le dea serios de gândit primarului Cristi Valentin Misăilă și consilierilor din CL Focșani, dintre care amintesc pe, Mihai Nedelcu, prof. dr.dr. Alexandra Tătaru, Valentin Resmerita, Corneliu Dumitru Gheoca, Macovei Liviu și alții.
NOTA: Eu mă aflu în război cu administrația mun. Focșani, Guvernul în mic al României și consilierii din CL Focșani, Parlamentul în mic al României.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Stimate lider al PNL Vrancea, te informez public că savurez efectul disprețului cu care politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” îi tratează pe focșăneni.
Comportamentul de găină a lui Stalin solicită un astfel de dispreț, care rezultă din ”fluidizare traficului” și ținerea în frig a abonaților ENET.
Având în vedere această satisfacție, consider că se impune să te informez public:
a. Deși m-ai considerat un fel de Valentin Urloiu, este bine știi că, afirmațiile pe care le fac prin intermediul acestei rubrici, au la bază hotărâri de instanță și alte înscrisuri nu glume de politicieni.
b. Deoarece timpul mi-a dat dreptate, după 32 ani de umilire profesională și denigrare publică în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice, niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” nu are scuipat la limbă în fața mea.
”Omul politic” liberal, Ionel Costea, în cei patru ani cât a făcut umbră în CL Focșani, nu a aflat care îi sunt atribuțiile unui consilier local.
În schimb știa sigur că, atunci când lucram la IRE Focșani eram nebun, iar acest lucru spune multe.
c. În calitatea ta de economist, nu cunosc dacă știi ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit și să ți se dea dreptate, așa cum am făcut eu în cazul auditului privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Într-un total dispreț față de focșăneni, ”liberalul” Eugen Ciorici a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că auditul în cauză este bun.
L-am rugat pe consilierul PNL din CL Focșani, Macovei Liviu, să-i explice d-nei dottore în științe economice prof. Alexandra Tătaru, care m-a luat la mișto, din calitatea de viceprimar al mun. Focșani spunându-mi, ”Mă bârâi de 20 ani cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu ai fost în stare să rezolvi nimic”, dar nu cunosc dacă acesta a făcut ceea ce l-am rugat.
d. Am afirmat și susțin că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și teoremele lui Kirchhoff.
Deși apreciez meritul profesorilor Dan Popoiu și Enache Pătrașcu prin care au transformat Liceul Unirea dintr-un liceu auto în ceea ce este azi, în calitate de consilieri ai CL Focșani au demonstrat că sunt niște profesori de matematică ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
După părerea mea, politrucul ”liberal” prof. Daniela Gabriela Marchitan este cel mai mare profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL din ”Provincia Europeană Vrancea”, motivându-mi această afirmație.
e. Am afirmat și susțin că PNL în ”Provincia Europeană Vrancea” a fost o anexă a președintelui Marian Oprișan, iar în ceea ce privește ”profesionalismul” acestora, exemplul edificator este FALIMENTAREA ENET.
f. Într-un comentariu de mai sus l-am citat pe prietenul Penteliuc Mircea.
Rog să coroborezi precizarea prietenului Penteliuc Mircea cu afirmația ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, citez:
”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”,
-și concluzionează.
NOTA: Am sesizat că ți-ai angajat smardoi la PNL Vrancea, dar acest lucru nu cred că ajută, ba din contra va produce repulsie.
g. Nu știu dacă ai remușcări pentru că mi-ai băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin faptul că i-ai ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, dar mi s-a părut de mare efect precizarea:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”
Deoarece i-ai ignorat ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea” analizele economice și consider că ai contribuit ca acesta să intre în depresie, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Ca lider al PNL Vrancea îți spune ceva precizarea:
”Grosu Ulise; Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului. Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!” - Arsenie Bocancea?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, urmare a unor studii directe pe care le-am făcut, mi s-a spus că prezenta scriere este foarte clară.
Deși în prezenta scriere abordez o problemă de actualitate, dacă am în vedere că abonații ENET stau în frig, nu am parteneri de dialog.
În opinia mea, acest lucru evidențiază frica pe care Maestrul Arsenie Bocancea a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi-ar plăcea să cred că prezentul MESAJ PUBLIC adresat abonaților ENET, pe care primarul Cristi Valentin Misăilă, foștii și actualii consilierii din CL Focșani îi țin în frig, este clar și pentru tine.
Urmare a fricii pe care prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea”, le-a băgat-o în oasele cititorilor scrierilor mele, prin TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, după cum poți observa, vorbesc singur ca televizorul prin intermediul acestei rubrici.
Deoarece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, înainte de a se da la fund, blocându-mi accesul pe pagina lui de Facebook mi-a spus,
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”,
- îmi fac numărul.
Ard în flăcări, mai ceva ca Anna Lesko să văd cum se vor ”ocupa alții de restul”.
PS Dacă ceva nu-ți este clar ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Va pot ajuta cu ceva? Vă informez că nu mă pricep la economie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Faptul că ești prieten cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, este cel mai mare ajutor pe care mi l-ai fi putut da.Azi, 05.11.2024, am făcut un studiu de piață privind comportamentul abracadabrant al GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, de care te voi informa mâine, printr-un mesaj public pe care îl voi posta pe pagina de Facebook.
MOTTO: Somnul rațiunii naște MONȘTRI
MESAJ PUBLIC adresat abonaților ENET, pe care primarul Cristi Valentin Misăilă, foștii și actualii consilierii din CL Focșani îi țin în frig

Stimați abonații ENET,
Falimentarea ENET este efectul DISPREȚULUI administrației mun. Focșani și al consilierilor din CL Focșani față de focșăneni și banul public, dar se pare că la mijloc ar fi și niște interese imobiliare.
Situația se prezintă astfel:
1. Până în anul 1983 a CET(ENET) a aparținut de CPL Focșani și producea energie termică sub formă de apă fierbinte și abur pe care o vindea consumatorilor industriali și la IGO Focșani.
IGO Focșani vindea energia termică la abonații din blocurile pe care le avea în proprietate.
2. Începând cu anul 1983, CET Focșani începe să producă și energie electrică cu ajutorul a două generatoare de 4 MW.
În aceste condiții CET Focșani trece din administrarea CPL Focșani în administrarea IRE Focșani.
3. În anul 1996 CET Focșani trece din administrarea IRE Focșani în administrarea Primăriei Focșani și al CL Focșani.
Cu această ocazie își schimbă denumirea din CET Focșani în ENET, dar obiectul de activitate rămâne același, respectiv producerea de energie termică și energie electrică cu ajutorul celor două grupuri de 4 MW.
4. În anul 2002 administrația mun. Focșani și CL Focșani decid să treacă distribuția de energie termică de la CUP Focșani la ENET.
5. Din cauza incompetenței, a nepăsării administrație Primăriei Focșani și a nepăsării consilierilor din CL Focșani, între cele două unități din subordinea CL Focșani, a căror activitate era coordonată de conducerea Primăriei Focșani, respectiv ENET și CUP Focșani, apare un litigiu.

Obiectul litigiului l-a constituit cantitatea de apa pe care CUP Focșani a vândut-o la ENET pentru a o transforma în apă caldă.
6. Deși în discuție este vorba despre o problemă tehnico-economică simplă, urmare a incompetenței și nepăsării procesele dintre CUP Focșani durează timp de 15 ani (2002 - 2017), iar prejudiciul a fost de circa 5 milioane de euro.
Urmare a acestui prejudiciu ENET a intrat în insolvență.
Nu lipsit de importanță este faptul că, procurorul Dogaru Luminița, înainte ca Regimul Securist Postdecembrist să o scoată la pensie la vârsta de 49 ani și să oblige poporul român să-i plătească pensie specială, emite o ordonanță a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin care se insinuează că, prejudiciul de circa 5 milioane euro rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, să-l plătim noi, prostimea mun. Focșani, și nu cei care se fac vinovați că s-a ajuns la acest prejudiciu.
7. Întocmind niște situații în legătură cu unul dintre aceste false procese CUP - ENET, mi-am dat seama că SC CUP Focșani calculează greșit prețul la mc de apă și canal.
Acesta era în fapt motivul pentru care directorul CUP Focșani, Vasilescu Gheorghe, era considerat de președintele Marian Oprișan un super-manager, condiție în care, în perioada 2000-2007 a primit prime foarte mari.
8. Am anticipat că, dacă voi ridica problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani. președintele Marian Oprișan va dispune desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, lucru pe care de altfel l-a și făcut.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un AS în mânecă, înainte de a face publică ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
AS-ul din mânecă mi l-au anulat cu mult amatorism procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița, care au legalizat furtul unei părți din abonații ENET în iarna 2005/2006.
9. Am făcut numeroase petiții adresate conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani, la care am ridicat problema falselor procese CUP-ENET și problema ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, la care am primit numai răspunsuri la mișto.
Aceste adrese întocmite la mișto de către administrația mun. Focșani și CL Focșani, conform legii le-am contestat în instanță.
Prin această acțiune consider că, am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
10. După ce în anul 2015, tandemul Nicușor Halici(prefect) - Cristi Valentin Misăilă(subprefect) a brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a fost crescut prețul Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute, am acționat în instanță CL Focșani, care a votat această ABERAȚIE ECONOMICĂ.
Judecătorii mi-a refuzat solicitarea de a se cere Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței, structura costurilor care au compus vechiul preț de producție a Gcal produsă de ENET și structura costurilor care au compus noul preț al Gcal produsă de ENET, urmare a modernizării care s-a făcut.
Același lucru mi s-a întâmplat și în cazul structurii costurilor care compun prețul la mc de apă și canal facturat de CUP Focșani.
11. Deoarece am susținut că producerea de energie termică prin cogenerare, este cea mai eficientă soluție am beneficiat de o denigrare publică de înaltă clasă prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea din partea numitului Butnaru Dan, care nu are niciun fel de pregătire în domeniul producerii și distribuție energie termice.
De asemenea, postacul ”piscot cameleon” a demonstrat o perseverență diabolică în denigrarea publică a mea, prin faptul că timp de circa 7 ani, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, din bețiv, nebun și sluga lui Oprișan nu m-a mai scos.
Acum când TIMPUL mi-a dat dreptate după 32 ani, în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani, în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile producerii și distribuției energiei termice, întrebarea este:
- Ce s-a urmărit prin denigrarea mea publică și cine a stat în spatele acestei acțiuni de denigrare foarte bine organizată?
12. Am susținut și susțin că prin montarea celor două motoare Rolls Royce de la ENET, ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar.
Pe această temă m-am aflat într-o contradicție totală cu consilierul Costel Bîrsan.
Acum consilierul Costel Bîrsan și-a însușit punctul meu de vedere că, ”ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar.”.
În scrierea ”De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?” pe care am postat-o în data de 31.11.2024 pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni, mi-am justificat suspiciune din titlul acestei scrieri.
Într-un articol de presă publicat de Ziarul de Vrancea intitulat ”Abonați ai Enet Focșani sesizează că, de data aceasta fără vreun anunț oficial prealabil, furnizarea apei calde a fost din nou sistată”, se afirmă: ” Primarul Cristi Valentin Misăilă precizează că aceasta este o soluție temporară pentru situația dificilă în care se află societatea ENET Focșani din cauza facturilor restante la furnizorul de gaze. <<Am făcut memorii la Guvernul României și avem promisiunea că vom primi sumele necesare pentru plata facturilor restante la furnizorul de gaze>>, a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.”-Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani.”
Prin scrierea ”ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”” pe care am postat-o în data de 02.11.2024 pe pagina de Facebook și am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni, am analizat din nou speța ENET.

MOTTO: ”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea
MESAJ PUBLIC adresat prietenilor Maestrului Arsenie Bocancea, Doamna Victorița Malinoiu și Domnul Valentin Burlacu
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Vă informez că, după ce în ziua de 26.11.2024(Sfântul Dumitru) am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea ” CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice”, am postat pe pagina de Facebook, scrierile:
1. JUSTIȚIA și SERVICIILE, subordonate ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” (29.10.2024);
2. De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ? (31.10.2024);
3. ENET-ul și maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”(02.11.2024);

4. FALIMENTAREA ENET pe înțelesul tuturor (04.11.2024) .
Urmare a studiilor directe pe care le-am făcut, a rezultat că cele patru scrieri amintite mai sus, sunt foarte clare.
După cum puteți constata pe Facebook la rubrica de comentarii al acestor scrieri, vorbesc aproape singur ca televizorul.
Prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, postacul ”orion” a pretins că, ”Deșteaptă mioarele de Provincia Europeană Vrancea”, iar eu am vrut să văd momentul în care maxima mea mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea.

Dacă în ceea ce privește maxima mea mioritică continui să fac studii, în cazul Maestrului Arsenie Bocancea lucrurile sunt clare.
Ce am în vedere când am făcut această afirmație?
- Dacă Maestrul Arsenie Bocancea în stadiul de dezvoltare ”orion” prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea și-a propus să ”Deșteapte mioarele de Provincia Europeană Vrancea”, după ce timp circa 10 ani m-a supus unui TERORISM PSIHIC pentru care a pretins că a avut toate aprobările legale, statutul lui este de ”TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special”.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, cea mai dură formă de stres este TERORISMUL PSIHIC, dar este foarte greu de demonstrat în instanță.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, având statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” la fel ca și specialiștii lui în psihologie umană, pentru care a pretins că sunt cobai, despre ce instanță ar putea fi vorba?
Așa stând lucrurile, acțiunea Maestrul Arsenie Bocancea de a intra în pielea unui luptător în Legiunea Străină Franceză, pentru a șterge urmele lăsate de amatorismul lui Marius Ichim(stafia jandarm), m-a amuzat foarte mult.
În scrierile mele am afirmat că, atrofierea demnității poporului român s-a făcut prin:
a. INSTAURAREA COMUNISMULUI, ocazie cu care valorile morale ale României Interbelice au ajuns IADUL închisorilor comuniste.
b. COOPERATIVIZAREA FORȚATĂ;
c. DICTATURA lui Ceaușescu;
d. ȘCOALA COMUNISTĂ;
e. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ, care a adus la perfecțiune TARELE COMUNISMULUI și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
De asemenea, am încercat să demonstrez cu argumente concrete cele cinci motive prin care consider că, DEMNITATEA poporului român a fost atrofiată.
Revenind la situația ENET, președintelui Marian Oprișan cu peste 15 ani în urmă, pe lângă afirmațiile:
a. ”Prietena mea, CRIZA(economică), este mai tare decât orice femeie din viața lui.”

b. ”Când cei care acum îl lingușesc pe președintele Marian Oprișan, îl vor scoate ȚAP ISPĂȘITOR pentru dezastrul economic din jud. Vrancea, vreau să beau un șpriț cu el.”,
i-am mai spus:
”ENET este o grămadă de fiare, care prin falimentare va produce mari probleme sociale.”
Studiul pe care l-am făcut în data de 05.11.2024, a avut ca temă întrebarea:
- De ce GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, care nu primesc căldură în apartamente de la ENET, se complac în a sta în frig fără a reacționa, așteptând para mălăiață?
1. În anul 2016 la depunerea jurământului de către aleșii locali ai focșănenilor, iar consilierul PNL Ion Ștefan - Grindă a refuzat să dea mâna cu președintele Marian Oprișan și l-a lăsat cu mâna întinsă, nu a apărut nicio imagine în presa locală cu această UMILIRE a președintelui Marian Oprișan.
Când președintele Marian Oprișan i-a aplicat aceeași metodă lui Liviu Pogorevici la inaugurarea reparațiilor la Scoala nr.8 Focșani, presa a analizat și în dungă umilirea la care a fost supus Liviu Pogorevici.
2. Deși majoritatea școlilor din mun Focșani nu au căldură, nu a apărut niciun articol de presă având ca temă acest subiect.
Octavian Paler a spus că, ”Presa este câinele de pază al democrației, dar când acest câine este hienă, democrația este pe măsură.”
Vă amintesc că redactorul șef al Ziarului de Vrancea, Silvia Vrînceanu Nichita striga ”Jos Oprișan!”, în timp ce soțul acesteia, deputatul PNȚcd Dan Nichita, primea diferite funcții în guvernele PSD.
În opinia mea, jurnaliștii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt de tip HIENĂ, de aceea le recomand public să mediteze la afirmația:
”Grosu Ulise; Doar furca, coasa si toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.” - Arsenie Bocancea.
3. Am afirmat că, în opinia mea, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în lumea ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț”.
În aceste condiții, urmăresc cu multă atenție efectul GÂNDIRII la RECE al profesorilor de la Liceul nr.1 Focșani și Liceul nr. 4 Focșani, unde am fost și eu profesor de mâna a doua.
4. Vă informez că s-a îndeplinit ”pohta ce-a pohtit” a Maestrului Arsenie Bocancea și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a revenit la catedră.
În aceste condiții le-am spus unor profesori de la Liceul nr.1 Focșani, pe care i-am întâlnit la fumoar și sunt nemulțumiți pentru că stau în frig, să o ia la întrebări pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dottore în științe economice, care printr-un dialog al surzilor cu directorul ENET Manole Merchea a pretins că, a rezolvat problema ENET.
5. Deoarece când eram profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, actualul director prof. Cristina Trofin mă considera prostul din curtea școlii, vreau să-i văd spiritul civic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
Doamna prof. Daniela Gabriela Marchitan în calitate de inspector general la ISJ Vrancea și-a propus ca IDEAL al VIEȚII, să îndeplinească, în ceea ce privește persoana mea, visul postacului ”arkan nema ore”, care era specialist în a-și oferi ștrampii pentru a-i fi luați în gură. În mod normal d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan ar fi trebuit să aibă în vedere și un eșec, în acțiunea de a-i îndeplini visul postacului ”arkan nema ore”.
6. Din discuțiile pe care le-am avut cu ”armurierii” mei, unii dintre aceștia mi-au spus că, nu-și pot explica comportamentul GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, de a sta în frig fără a ”cotcodoci”.
A fost și un ”armurier”, care mi-a spus că, ar putea fi liniștea de dinaintea furtunii și am putea asista la o revoltă ca în Decembrie 1989, urmare a DISPREȚULUI manifestat de primarul Cristi Valentin Misăilă și de consilierii din CL Focșani față de focșăneni.
7. Pe surse am aflat că, primarul Cristi Valentin Misăilă a fost convins că, ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică.
Amintesc că în anul 2016, am avut o întrevedere particulară cu primarul Cristi Valentin Misăilă, care nu a fost înregistrată și nici nu am făcut public subiectul discuțiilor, decât tangențial.
Există adresă a Primăriei Focșani din care rezultă că, primarul Cristi Valentin Misăilă m-a convins că, aș bate câmpii în legătură cu problemele tehnico-economice pe care le susțin.
Urmare a unor discuții contradictorii pe care le-am avut în timp cu Maestrul Arsenie Bocancea, acesta venea cu ”argumentrul suprem” că, ”Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut dreptate când a spus că am probleme la scufiță.”.
Jurnalistul Cătălin Stancu a scris un articol de presă în care a precizat că, primarul Cristi Valentin Misăilă și-a pus numerele la mașini după modelul numerelor de la mașinile președintelui Marian Oprișan.
Întrebarea la care ar trebui să mediteze primarul Cristi Valentin Misăilă este:
- De ce a ținut ENET să funcționeze cu pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul motoarelor Rolls Royce, trebuia să fie pe profit ?
NOTA: Energia termică fiind un produs secundar al producerii de energie electrică.
CONCLUZII
Faptul că s-a ajuns la concluzia că, am avut dreptate în speța problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei, unde am eșuat în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, iar acum s-a ajuns la concluzia că, am avut dreptate când am afirmat că ENET trebuia să fie pe profit numai prin producere de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar, ar trebui să le dea de gândit DENIGRATORILOR mei.
Dacă am în vedere prohodul politic pe care Maestrului Arsenie Bocancea a început să i-l cânte președintelui Marian Oprișan începând cu anul 2019, consider că acesta nu este străin pentru scoaterea pe ”centura politicii” a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
Acțiunea prin care, conform unor informații de presă, la inițiativa președintelui Consiliului Legislativ din România, ing. mecanic Florin Iordache - Ciordache, s-a decis ca să i se interzică candidatura pentru funcția de președinte al României a europarlamentarului Diana Șoșoacă, mă duce cu gândul la declarația politică pe care Diana Șoșoacă a citit-o în Senatul României.
Despre respectivul material, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, a fost realizat de un grup de lucru, din care am presupus că ar putea face parte și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
Acțiunea nesăbuită a președintelui Consiliului Legislativ din România, ing. mecanic Florin Iordache - Ciordache și decizia pripită a CCR în speța Diana Șoșoacă, ar putea spune multe de FRICA pe care o generează ”grupul de lucru”, din care am presupus că face parte și Maestrul Arsenie Bocancea.
i-am mai spus:
”ENET este o grămadă de fiare, care prin falimentare va produce mari probleme sociale.”
Studiul pe care l-am făcut în data de 05.11.2024, a avut ca temă întrebarea:
- De ce GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, care nu primesc căldură în apartamente de la ENET, se complac în a sta în frig fără a reacționa, așteptând para mălăiață?
1. În anul 2016 la depunerea jurământului de către aleșii locali ai focșănenilor, iar consilierul PNL Ion Ștefan - Grindă a refuzat să dea mâna cu președintele Marian Oprișan și l-a lăsat cu mâna întinsă, nu a apărut nicio imagine în presa locală cu această UMILIRE a președintelui Marian Oprișan.
Când președintele Marian Oprișan i-a aplicat aceeași metodă lui Liviu Pogorevici la inaugurarea reparațiilor la Scoala nr.8 Focșani, presa a analizat și în dungă umilirea la care a fost supus Liviu Pogorevici.
2. Deși majoritatea școlilor din mun Focșani nu au căldură, nu a apărut niciun articol de presă având ca temă acest subiect.
Octavian Paler a spus că, ”Presa este câinele de pază al democrației, dar când acest câine este hienă, democrația este pe măsură.”
Vă amintesc că redactorul șef al Ziarului de Vrancea, Silvia Vrînceanu Nichita striga ”Jos Oprișan!”, în timp ce soțul acesteia, deputatul PNȚcd Dan Nichita, primea diferite funcții în guvernele PSD.
În opinia mea, jurnaliștii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” sunt de tip HIENĂ, de aceea le recomand public să mediteze la afirmația:
”Grosu Ulise; Doar furca, coasa si toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.” - Arsenie Bocancea.
3. Am afirmat că, în opinia mea, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în lumea ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț”.
În aceste condiții, urmăresc cu multă atenție efectul GÂNDIRII la RECE al profesorilor de la Liceul nr.1 Focșani și Liceul nr. 4 Focșani, unde am fost și eu profesor de mâna a doua.
4. Vă informez că s-a îndeplinit ”pohta ce-a pohtit” a Maestrului Arsenie Bocancea și d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a revenit la catedră.
În aceste condiții le-am spus unor profesori de la Liceul nr.1 Focșani, pe care i-am întâlnit la fumoar și sunt nemulțumiți pentru că stau în frig, să o ia la întrebări pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dottore în științe economice, care printr-un dialog al surzilor cu directorul ENET Manole Merchea a pretins că, a rezolvat problema ENET.
5. Deoarece când eram profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, actualul director prof. Cristina Trofin mă considera prostul din curtea școlii, vreau să-i văd spiritul civic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
La Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
În ceea ce o privește pe d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan, actualmente director politruc la Casa Corpului Didactic Focșani, o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL și doresc să o fac vedetă națională.Doamna prof. Daniela Gabriela Marchitan în calitate de inspector general la ISJ Vrancea și-a propus ca IDEAL al VIEȚII, să îndeplinească, în ceea ce privește persoana mea, visul postacului ”arkan nema ore”, care era specialist în a-și oferi ștrampii pentru a-i fi luați în gură. În mod normal d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan ar fi trebuit să aibă în vedere și un eșec, în acțiunea de a-i îndeplini visul postacului ”arkan nema ore”.
6. Din discuțiile pe care le-am avut cu ”armurierii” mei, unii dintre aceștia mi-au spus că, nu-și pot explica comportamentul GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, de a sta în frig fără a ”cotcodoci”.
A fost și un ”armurier”, care mi-a spus că, ar putea fi liniștea de dinaintea furtunii și am putea asista la o revoltă ca în Decembrie 1989, urmare a DISPREȚULUI manifestat de primarul Cristi Valentin Misăilă și de consilierii din CL Focșani față de focșăneni.
7. Pe surse am aflat că, primarul Cristi Valentin Misăilă a fost convins că, ENET trebuia să fie rentabil numai prin producerea de energie electrică.
Amintesc că în anul 2016, am avut o întrevedere particulară cu primarul Cristi Valentin Misăilă, care nu a fost înregistrată și nici nu am făcut public subiectul discuțiilor, decât tangențial.
Există adresă a Primăriei Focșani din care rezultă că, primarul Cristi Valentin Misăilă m-a convins că, aș bate câmpii în legătură cu problemele tehnico-economice pe care le susțin.
Urmare a unor discuții contradictorii pe care le-am avut în timp cu Maestrul Arsenie Bocancea, acesta venea cu ”argumentrul suprem” că, ”Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut dreptate când a spus că am probleme la scufiță.”.
Jurnalistul Cătălin Stancu a scris un articol de presă în care a precizat că, primarul Cristi Valentin Misăilă și-a pus numerele la mașini după modelul numerelor de la mașinile președintelui Marian Oprișan.
Întrebarea la care ar trebui să mediteze primarul Cristi Valentin Misăilă este:
- De ce a ținut ENET să funcționeze cu pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul motoarelor Rolls Royce, trebuia să fie pe profit ?
NOTA: Energia termică fiind un produs secundar al producerii de energie electrică.
CONCLUZII
Faptul că s-a ajuns la concluzia că, am avut dreptate în speța problemelor tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei, unde am eșuat în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, iar acum s-a ajuns la concluzia că, am avut dreptate când am afirmat că ENET trebuia să fie pe profit numai prin producere de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar, ar trebui să le dea de gândit DENIGRATORILOR mei.
Dacă am în vedere prohodul politic pe care Maestrului Arsenie Bocancea a început să i-l cânte președintelui Marian Oprișan începând cu anul 2019, consider că acesta nu este străin pentru scoaterea pe ”centura politicii” a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”.
Acțiunea prin care, conform unor informații de presă, la inițiativa președintelui Consiliului Legislativ din România, ing. mecanic Florin Iordache - Ciordache, s-a decis ca să i se interzică candidatura pentru funcția de președinte al României a europarlamentarului Diana Șoșoacă, mă duce cu gândul la declarația politică pe care Diana Șoșoacă a citit-o în Senatul României.
Despre respectivul material, Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că, a fost realizat de un grup de lucru, din care am presupus că ar putea face parte și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
Acțiunea nesăbuită a președintelui Consiliului Legislativ din România, ing. mecanic Florin Iordache - Ciordache și decizia pripită a CCR în speța Diana Șoșoacă, ar putea spune multe de FRICA pe care o generează ”grupul de lucru”, din care am presupus că face parte și Maestrul Arsenie Bocancea.
Facebook-ul m-a informat:
<Grosu Ulise
5 noiembrie 2017
Pentru cei interesați, îi informez că am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul" ""SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA" ȘI INFRACȚIUNEA DE GENOCID CONTRA UMANITĂȚII".”
COMENTARII
Grosu Ulise
Toader Gheba; Prietene, m-a uns la suflet deviza ta, ”PSD FORȚĂ,,, MARCEL CIOLACU PREȘEDINTE "”.
Am să te fac mai tânăr cu 7 ani și te informez cu precizarea de mai sus.>
Această informare pe care mi-a făcut-o Facebook, nu face decât să demonstreze că, infracțiunea contra umanității pe care consider că, o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri la nivel de mun. Focșani, o susțin de foarte mult timp.
Judecătoria Focșani decizând că, scara unui bloc de proprietari este domeniul public(speța fostului prieten Bobiță) și că în conformitate cu o HCL Focșani este interzis să-i fac reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh.Pastia, decizie care eclipsează deciziile Tribunalelor Poporului din ani ”50, avem o imagine foarte clară a ceea ce înseamnă ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”.
Din scrierile mele rezultă foarte clar, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri colaborarea dintre politicieni, procurori și judecători pentru ca ENET să fie FALIMENTAT.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Dacă eu am demonstrat ce am putut face la modul concret de unul singur, fără a avea complici, acum ar trebui să demonstreze, ce știu să facă la modul concret acei ”alții”, amintiți de d-na Crina Dobre și de Maestrul Arsenie Bocancea în citatul de la motto acestui mesaj public?
06.11.2024 Ulise Grosu

Valentin BurlacuGrosu Ulise; Ați fost profesor? Ce ați predat?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Lucru manual!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Glumiți.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu glumesc, mi-am citat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
PS ”Nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, poate confirma acest lucru.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenilor Maestrului Arsenie Bocancea, Doamna Victorița Malinoiu și Domnul Valentin Burlacu.
Vă pun la dispoziție promo pe care l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”Deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor Maestrului Arsenie Bocancea, Doamna Victorița Malinoiu și Domnul Valentin Burlacu.
ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE din finalul acestui mesaj public este:
- Dacă eu am demonstrat ce am putut face la modul concret de unul singur, fără a avea complici, acum ar trebui să demonstreze, ce știu să facă la modul concret acei ”alții”, amintiți de d-na Crina Dobre și de Maestrul Arsenie Bocancea în citatul de la motto acestui mesaj public?
06.11.2024 Ulise Grosu”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, mă adresez numai D-voastră, deoarece, din comentariile de mai sus, rezultă că prietenul Valentin Burlacu trebuie să urmeze cu d-na Mariana Simon niște cursuri de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea.
Nu același lucru este valabil și în cazul D-voastră, unde apelativul ”tu.și” a demonstrat că ”sunteți pe felie”.
În aceste condiții vă informez:
1. Dacă Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când era vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, a pretins că gândul îi zboară la filme indiene și amor rural, prietenul Valentin Burlacu a ajuns la concluzia că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru este o femeie frumoasă.
2. Când eram profesor de mâna a II a la Liceul nr.1 Focșani, dottorele Ionel Ambrozie era un mare admirator al frumuseții d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Despre dottorele Ionel Ambrozie se bârfea că, și-ar fi cumpărat un doctorat în ”limba gimnastică” de la Chișinău, așa cum presa a spus că președintele Consiliului Legislativ al României, ing. mecanic Florin Iordache - Ciordache, și-a cumpărat un doctorat în drept tot de la Chișinău.
De altfel, când eram profesor de mâna a II a la Liceul nr.1 Focșani, aveam impresia că merg la Policlinica II Focșani, deoarece te împiedicai numai de doctori.
3. În relația cu președintele Marian Oprișan, i-am anulat sistemul de sifonari în cruce.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
Prin metode specifice îl informam pe președintele Marian Oprișan de ceea ce urmam să întreprind, apoi îi informam și pe diferiți presupuși informatori ai acestuia.
Când aceștia îl informau despre viitoarele mele acțiuni, nu făceau decât să-l enerveze.
La unul dintre mitingurile PSD Vrancea împotriva lui Pol Pot de România - Băsescu Traian, eram lângă dottorele Ionel Ambrozie care a fost sunat de președintele Marian Oprișan pentru a-i comunica PSD-iștii care sunt prezenți la miting.
Probabil că pentru astfel de servicii, dottorele Ionel Ambrozie s-a căpătuit cu postul de inspector la ISJ Vrancea.
4. În anul 2016 când aleșii focșănenilor au depus jurământul, după terminarea ședinței CL Focșani, președintele Marian Oprișan i-a spus d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, care era corespondent al Ziarului de Vrancea, ”Alexandra hai să facem o poză!”.
La această invitație, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru s-a lipit de președintele Marian Oprișan ca marca de scrisoare.
Deoarece luasem examenul de titularizare în învățământ, în condițiile în care conform unor bârfe, i se promisese președintelui Marian Oprișan că nu voi lua respectivul examen, mi s-a interzis susținerea examenului de definitivat în învățământ.
Pe cale de consecință, în anul școlar 2015/2016 am fost șomer.
În aceste condiții președintele Marian Oprișan m-a întrebat:, ”Măi când treci de partea URSULUI?”, iar replica mea a fost, ”NICIODATĂ, eu sunt numai de partea mea.”.
5. În stadiul de dezvoltare ”orion”, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus, ”Când te văd pe stradă, îmi fac cruce.”
Deoarece postacul ”orion” a pretins că este liber cugetător, am avut o revelație și am crezut că i-am devenit un ”Apostol Andrei de Țara Vrancei”.
Atunci m-am îmbătat cu apă rece, dar după ce timpul a confirmat problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile transportului și distribuției energiei electrice, prima grija a fost să-l ”RECREȘTINEZ” forțat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
6. După ce d-na bibliotecar Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună din anul 2017, să citească povești la adolescente de 16 ani, i-am făcut și eu o propunere.
I-am propus public d-nei bibliotecar Margareta Tătăruș, să organizeze un brainstorming, ocazie cu care să-mi citească împreună postările făcute pe blog, specialista PSD în probleme CUP-ENET, Claudia Ionescu, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, în calitate de corespondent la Ziarul de Vrancea, primarul Cristi Valentin Misăilă și postacul ”orion”.
Propunerea mi-a fost refuzată, iar consecințele se văd.
7. Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că am o memorie muierească, dar nu m-am dumirit dacă este ceva de bine sau de rău.
Atunci când i-am adus elogii profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul ”orion”, Maestru Arsenie Bocancea a spus, ”Bun profesor, prost elev!”.
Acum când prietenul D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, a fost nevoit să se la fund pentru mine, considerați că-și mai menține afirmația ”Bun profesor, prost elev!”?
PS Dacă nu am fost clar, puteți apela cu încredere la serviciul d-nei Mariana Simon.
CAPITOLUL 7
REMEMBER 06.11.2017 și REMEMBER 09.11.2019
a. REMEMBER 06.11.2017
"Deșteptarea proștilor" și primarul Misăilă Cristi Valentin despre care cred că va fi nevoit să DEMISIONEZE înainte de terminarea mandatului.
MESAJ PUBLIC transmis președintelui Marian Oprișan
Domnule Președinte,
În data de 05.11.2017, când romanii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva "Legilor JUSTIȚIEI" și a unor indivizi de teapa lui "Ciordache de Caracal", care împreună cu "REVOLUȚIONARUL Nicolicea" de Mehedinți, șoferul de INFRACTOR, Șerban Nicolae și alții au demonstrat că sunt convinși de faptul că celebra "căruță cu proști" nu s-a răsturnat numai la Caracal, ci toți românii am fi niște PROȘTI, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com "eseul" ""SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA" ȘI INFRACȚIUNEA DE GENOCID CONTRA UMANITĂȚII".
Postacul "orion", prin intermediul rubricii de comentarii de la ziarul Monitorul de Vrancea, în calitatea lui de autodeclarat, "CONDOR mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"", a lansat teoria că, "În România proștii au început să se deștepte", apoi urmare a eșecului pe care l-a avut în acțiunea de "Deșteptare a mioarelor de "Provincia Europeană Vrancea" prin intermediul ”comentaritei" a intrat într-o "MELANCOLIE BLEGOASĂ".
NAIVITATEA și TUPEUL GARCIST ale postacului "orion" au mers până acolo, încât individul care se ascunde în spatele pseudonimului "orion", și-a permis să dea telefon la ziarul Monitorul de Vrancea care este un ziar privat, pentru a face "ORDINE".
Practic, TUPEUL GARCIST al postacului "orion" rezultat din faptul că și-a permis să o facă pe DEȘTEPTUL încercând să-și impună punctul de vedere vizavi de strategia pe care o are ziarul Monitorul de Vrancea, poate fi comparat cu TUPEUL STALINIST al primarului Misăilă Cristi Valentin care după ce și-a trimis subordonații să-l captureze pe prietenul meu, Bobiță, iar această capturare s-a transformat într-un FURT de pe un DOMENIU PRIVAT, a considerat că HOȚUL poate pune CONDIȚII, în loc să accepte propunerea mea AMIABILĂ de rezolvare a acestei GĂINĂRII.
Faptul că postacul "orion" a considerat că s-ar impune să-mi bage o DIVERSIUNE în speța prietenului meu, Bobiță, demonstrând prin aceasta că acțiunea mea prin care i-am implementat "SINDROMUL FERICIRII" a pălit în fața GARCISMULUI însușit de acesta la Academia Mihai Viteazu, m-a obligat să-i aplic o "PERVERSĂ de pe Valea Putenei", iar efectul a fost, supărarea postacului "orion" "ca măgarul pe sac".
Cu o probabilitate de peste 50%, știu cine ar putea fi postacul "orion", cel care prin intermediul ”comentaritei” de la ziarul Monitorul v-a dat PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE, dar așa cum am mai spus, eu nu sunt curios să-l cunosc pe acest postac.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion" vreau să văd când "va avea suficient sânge în instalații" pentru a mă contacta direct, iar dacă nu mă contactează, nu-i nicio pagubă.
În schimb, de circa o săptămână "ard în flăcări precum Anna Lesko" pentru a o cunoaște pe d-na Corina de la ziarul Monitorul de Vrancea, dar Domnia sa nu se lasă pentru a fi CUNOSCUTĂ, însă eu insist în acest sens.
Deoarece d-na secretar a CJ Vrancea, Raluca Dan, știa de foarte mult timp că eu îi "COC" ceva JUSTIȚIEI subordonate "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", mi-ar plăcea să-i aflu părerea despre "eseul"""SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA" ȘI INFRACȚIUNEA DE GENOCID CONTRA UMANITĂȚII", postat în data de 05.11.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com .
Deocamdată nu "am reușit să dau cu crucea" de consilierul PSD al mun. Focșani, Radu Nițu, pentru a discut cu acesta în legătură cu CINISMUL pe care l-a demonstrat față de un cetățean al mun.Focșani cu probleme grave de sănătate și nici nu știu dacă în ceea ce-l privește pe consilierul PSD al mun.Focșani, Mihai Nedelcu, a avut timp să-și citească mail-urile pe care i le-am transmis pe adresa de mail publică, pe care o are în calitate de ALES al focșănenilor.
Urmare a întrevederi pe care cu siguranță, o voi avea săptămâna aceasta cu cei doi consilieri PSD ai mun. Focșani, voi decide dacă este sau nu cazul să mă adresez presei centrale.
În ceea ce-l privește pe primarul Domniei Voastre, Misăilă Cristi Valentin, căruia FIORUL DRAGOSTEI, conform gurilor rele, i-ar fi cuprins toate mădularele și pe cale de consecință, în opinia mea, i-a afectat FOARTE GRAV comportamentul, condiție în care, se visează și se comportă precum un "Stalin mioritic de Provincia Europeană Vrancea".
Acest comportament al numitului Misaila Cristi Valentin, NEFIRESC pentru o "Provincie Europeană", așa cum considerați D-voastră a fi Țara Vrancei, va avea ca efect demisia "micului dictator Stalin" de "Provincia Europeană Vrancea", înainte de terminarea mandatului de 4 ani.
Dacă în calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" mi se va îndeplini sau nu aceasta PREMONIȚIE, timpul va decide.
06.11.2017 Ulise Grosu
PS Insist cu rugămintea de a face o donație la Ziarul de Vrancea, deoarece d-na Alexandra Tătaru pretinde că nu a mai fost plătită de trei luni pentru munca prestată.
Dacă pe corespondentul ziarului Monitorul, Aurel Șelaru, l-ați făcut dintr-un profesoraș de "limba gimnastică" de Bordești - Dumitrești, ditamai inspectorul general adjunct la ISJ Vrancea, s-ar impune să o catapultați și pe d-na corespondent al Ziarului de Vrancea, Alexandra Tătaru, într-o funcție de director pe la deconcentrată mioritică de "Provincia Europeană Vrancea".
În plus, d-na Alexandra Tătaru, după modelul lui Pandele de Voluntari, este "dublu doctorată" și ca bonus "se lipește ca marca de scrisoare" atunci când este trasă în poză, lucru pe care D-voastră l-ați simțit pe propria piele.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenului meu și șef a tot ceea ce mișca în provincia Europeană Vrancea, președintele Marian Oprișan, pe care i l-am transmis în urmă cu 7 ani, de care Facebook m-a informat.
Dacă întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru a fost un eșec, mi-ar plăcea ca acest remember să vă facă să zâmbiți și să meditați la deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Această scriere ar trebui să-i determine pe consilierii PNL din CL Focșani să înțeleagă de ce SCRISOAREA lor DESCHISĂ în speța ENET, am încadrat-o la categoria NESIMȚIRE dusă la EXTREM.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Postacul "orion", prin intermediul rubricii de comentarii de la ziarul Monitorul de Vrancea, în calitatea lui de autodeclarat, "CONDOR mioritic de "Provincia Europeană Vrancea"", a lansat teoria că, "În România proștii au început să se deștepte", apoi urmare a eșecului pe care l-a avut în acțiunea de "Deșteptare a mioarelor de "Provincia Europeană Vrancea" prin intermediul ”comentaritei" a intrat într-o "MELANCOLIE BLEGOASĂ".
NAIVITATEA și TUPEUL GARCIST ale postacului "orion" au mers până acolo, încât individul care se ascunde în spatele pseudonimului "orion", și-a permis să dea telefon la ziarul Monitorul de Vrancea care este un ziar privat, pentru a face "ORDINE".
Practic, TUPEUL GARCIST al postacului "orion" rezultat din faptul că și-a permis să o facă pe DEȘTEPTUL încercând să-și impună punctul de vedere vizavi de strategia pe care o are ziarul Monitorul de Vrancea, poate fi comparat cu TUPEUL STALINIST al primarului Misăilă Cristi Valentin care după ce și-a trimis subordonații să-l captureze pe prietenul meu, Bobiță, iar această capturare s-a transformat într-un FURT de pe un DOMENIU PRIVAT, a considerat că HOȚUL poate pune CONDIȚII, în loc să accepte propunerea mea AMIABILĂ de rezolvare a acestei GĂINĂRII.
Faptul că postacul "orion" a considerat că s-ar impune să-mi bage o DIVERSIUNE în speța prietenului meu, Bobiță, demonstrând prin aceasta că acțiunea mea prin care i-am implementat "SINDROMUL FERICIRII" a pălit în fața GARCISMULUI însușit de acesta la Academia Mihai Viteazu, m-a obligat să-i aplic o "PERVERSĂ de pe Valea Putenei", iar efectul a fost, supărarea postacului "orion" "ca măgarul pe sac".
Cu o probabilitate de peste 50%, știu cine ar putea fi postacul "orion", cel care prin intermediul ”comentaritei” de la ziarul Monitorul v-a dat PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE, dar așa cum am mai spus, eu nu sunt curios să-l cunosc pe acest postac.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion" vreau să văd când "va avea suficient sânge în instalații" pentru a mă contacta direct, iar dacă nu mă contactează, nu-i nicio pagubă.
În schimb, de circa o săptămână "ard în flăcări precum Anna Lesko" pentru a o cunoaște pe d-na Corina de la ziarul Monitorul de Vrancea, dar Domnia sa nu se lasă pentru a fi CUNOSCUTĂ, însă eu insist în acest sens.
Deoarece d-na secretar a CJ Vrancea, Raluca Dan, știa de foarte mult timp că eu îi "COC" ceva JUSTIȚIEI subordonate "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", mi-ar plăcea să-i aflu părerea despre "eseul"""SISTEMUL DIN PROVINCIA EUROPEANĂ VRANCEA" ȘI INFRACȚIUNEA DE GENOCID CONTRA UMANITĂȚII", postat în data de 05.11.2017, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
Deocamdată nu "am reușit să dau cu crucea" de consilierul PSD al mun. Focșani, Radu Nițu, pentru a discut cu acesta în legătură cu CINISMUL pe care l-a demonstrat față de un cetățean al mun.Focșani cu probleme grave de sănătate și nici nu știu dacă în ceea ce-l privește pe consilierul PSD al mun.Focșani, Mihai Nedelcu, a avut timp să-și citească mail-urile pe care i le-am transmis pe adresa de mail publică, pe care o are în calitate de ALES al focșănenilor.
Urmare a întrevederi pe care cu siguranță, o voi avea săptămâna aceasta cu cei doi consilieri PSD ai mun. Focșani, voi decide dacă este sau nu cazul să mă adresez presei centrale.
În ceea ce-l privește pe primarul Domniei Voastre, Misăilă Cristi Valentin, căruia FIORUL DRAGOSTEI, conform gurilor rele, i-ar fi cuprins toate mădularele și pe cale de consecință, în opinia mea, i-a afectat FOARTE GRAV comportamentul, condiție în care, se visează și se comportă precum un "Stalin mioritic de Provincia Europeană Vrancea".
Acest comportament al numitului Misaila Cristi Valentin, NEFIRESC pentru o "Provincie Europeană", așa cum considerați D-voastră a fi Țara Vrancei, va avea ca efect demisia "micului dictator Stalin" de "Provincia Europeană Vrancea", înainte de terminarea mandatului de 4 ani.
Dacă în calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" mi se va îndeplini sau nu aceasta PREMONIȚIE, timpul va decide.
06.11.2017 Ulise Grosu
PS Insist cu rugămintea de a face o donație la Ziarul de Vrancea, deoarece d-na Alexandra Tătaru pretinde că nu a mai fost plătită de trei luni pentru munca prestată.
Dacă pe corespondentul ziarului Monitorul, Aurel Șelaru, l-ați făcut dintr-un profesoraș de "limba gimnastică" de Bordești - Dumitrești, ditamai inspectorul general adjunct la ISJ Vrancea, s-ar impune să o catapultați și pe d-na corespondent al Ziarului de Vrancea, Alexandra Tătaru, într-o funcție de director pe la deconcentrată mioritică de "Provincia Europeană Vrancea".
În plus, d-na Alexandra Tătaru, după modelul lui Pandele de Voluntari, este "dublu doctorată" și ca bonus "se lipește ca marca de scrisoare" atunci când este trasă în poză, lucru pe care D-voastră l-ați simțit pe propria piele.
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenului meu și șef a tot ceea ce mișca în provincia Europeană Vrancea, președintele Marian Oprișan, pe care i l-am transmis în urmă cu 7 ani, de care Facebook m-a informat.
Dacă întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru a fost un eșec, mi-ar plăcea ca acest remember să vă facă să zâmbiți și să meditați la deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Această scriere ar trebui să-i determine pe consilierii PNL din CL Focșani să înțeleagă de ce SCRISOAREA lor DESCHISĂ în speța ENET, am încadrat-o la categoria NESIMȚIRE dusă la EXTREM.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Facebook mi-a dat posibilitatea să vă întineresc cu 7 ani și să vă ofer plăcerea de a-mi citi un mesaj public transmis președintelui Marian Oprișan.
În perioada respectivă, Maestrul Arsenie Bocancea presta un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan.
Urmare a acestei scrieri puteți concluziona în legătură cu DRAMA prin care trece prietenul D-voastră și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea, Maestrul Arsenie Bocancea.
Cu siguranță această drama nu o impresionează pe d-na Mariana Simon, dar Maestrul Arsenie Bocancea cum și-a așternut așa doarme.
Facebook mi-a dat posibilitatea să vă întineresc cu 7 ani și să vă ofer plăcerea de a-mi citi un mesaj public transmis președintelui Marian Oprișan.
În perioada respectivă, Maestrul Arsenie Bocancea presta un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan.
Urmare a acestei scrieri puteți concluziona în legătură cu DRAMA prin care trece prietenul D-voastră și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea, Maestrul Arsenie Bocancea.
Cu siguranță această drama nu o impresionează pe d-na Mariana Simon, dar Maestrul Arsenie Bocancea cum și-a așternut așa doarme.
b. REMEMBER 09.11.2019
NUMĂR de STRIPTIS prestat de JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și GAFELE președintelui Marian Oprișan
În scrierile mele am afirmat de multe ori faptul că, după ce în data de 25.09.2006, Curtea de Apel Galați a decis că trebuie să mi se desfacă DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, am decis că trebuie să determin JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea să facă STRIPTIS în fața mea, acțiune pe care o consider a fi o MARE REUȘITĂ.
Decizia de la Curtea de Apel Galați din data de 30.09.2019, îmi dă posibilitatea să dau în judecată STATUL ROMÂN la CEDO, ocazie cu care voi demonstra pe bază de hotărâri de instanță cât de întemeiat este cel mai recent raport MCV făcut în cazul României.
În data de 30.10.2011, am avut proces la Judecătoria Focșani, în speța care privește o adresa a Primăriei Focșani, prin care ni s-a interzis montarea unui totem(indicator), prin care să arătăm locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, în Cimitirul Sudic Focșani, sub pretextul că prin acest indicator, am face RECLAMĂ celui care din bani privați a construit cele două edificii culturale din mun.Focșani, Teatru și Ateneul, aspect interzis de o HCL Focșani.
Încă din data de 21.10.2019, am depus la instanță CONCLUZIILE SCRISE, solicitând ca în data de 30.10.2019, procesul să se judece în lipsa petentului.
În data de 30.10.2019, am verificat la instanță dacă Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a depus un înscris de care să nu am cunoștință, ocazie cu care am constatat că nu a fost trimis dosarul de la Parchet la instanță, deci urma ca instanța să dea un nou termen.
Nu mica mi-a fost surpriza să constat, urmare a unei citații primite de la Judecătoria Focșani, faptul că instanța a fixat noul termen în data de 22.01.2020.
Răspunsul la întrebarea cu privire la fixarea unui astfel de termen, nu este greu de ghicit, dar eu nu voi "sta cu mâinile în sân să aștept para mălăiață" și voi acționa în consecință.
La anexa 2 a scrierii ""VREDNIC ESTE !" când JUSTIȚIA și conducerile instituțiilor STATULUI ROMÂN din "Provincia Europeană Vrancea", SLUGI îi sunt", este prezentat dosarul care trebuia să se judece la Judecătoria Focșani în data de 3010.2019.

Faptul că după 30 de ani, de când niște copii au fost OMORAȚI pentru a se spune că LOVITURA de STAT din România a fost o "Revoluție", doi procurori și un polițist demonstrează un DISPREȚ TOTAL față de VALORILE MORALE ale POPORULUI ROMÂN, în prezenta speță față de MEMORIA celui care a fost FILANTROPUL Mr.Gh.Pastia, în opinia mea, este un lucru FOARTE GRAV care ar impune SANCȚIONAREA DRASTICĂ a procurorilor și polițistului implicați în această tărășenie.
În acest sens, voi face tot ceea ce depinde de mine, ca acest lucru să se întâmple.
Legat de SUBORDONAREA Judecătoriei Focșani, față de "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", am mai trăit o experiență interesantă în anul 2007, când procurorul Țîrlea Florin ajutat de procurorul Luminița Dogaru și judecătorul Lenuța Harabor, mi-au anulat "AS-ul pe care îl aveam în mânecă".

Amintesc că anticipând faptul că, dacă voi ridica problema GOLĂNIEI de la CUP Focșani prin care începând cu anul 2000, se calculează GREȘIT prețul la mc de apă și canal, facturat abonaților din mun. Focșani, mi-am băgat un "AS în mânecă", prin refuzul de a semna niște înscrisuri, urmare a faptului că se calcula GREȘIT cantitatea de energie termică facturată abonaților, care nu aveau montate gigacalorimetre.
Iată că acum, efectul anulării "AS-ului din mânecă" de care am vorbit mai sus, se vede prin intrarea în INSOLVENȚĂ a SC ENET.
De altfel, de multe ori în scrierile mele, am afirmat că procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru, urmare a "SCHELETELOR CARE LE-AU RĂMAS ÎN DULAP", după acțiunea prin care mi-a fost anulat "AS-ul din mânecă", au devenit INCOMPATIBILI cu calitatea de procuror.
Legat de acest subiect, aștept cu nerăbdare răspunsul la petiția nr.99235/14.10.2019, înaintată conducerii Primăriei Focșani și la petiția nr.13695/31.10.2019, înaintată administratorului special al ENET, pentru a putea acționa.
Ziarul de Vrancea din data de 08.10.2019, a publicat articolul, "Marian Oprișan l-a amenințat pe jurnalistul vrâncean Sebastian Oancea după ce acesta a anunțat publicarea unei investigații".

Motivul acestei amenințări ar fi fost următorul comunicat pe care l-ar fi dat jurnalistul Sebastian Oancea, citez :
”Zilele următoare veți afla, dintr-o investigație la care lucrez de un an, alături de Valentin Zaschievici, cum derulează Madalina Oprisan afaceri pentru tatăl ei, Marian Oprișan, de milioane de euro, cu terenuri din centrul Focșaniului, în sfidarea legii penale. Mai multe, pe Realitatea TV și Realitatea De Vrancea. Implicați în afacere sunt afaceriști controversați, șefi ai ziarului de casă al baronului, primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, dar și alți pesediști de vază cu funcții guvernamentale. Caracatița pusă în funcțiune pentru ca fata lui Oprișan să dea tunul imobiliar este una bine structurată, cu ramificații în instituții de forță ca Parchetul Vrancea, Poliție sau Prefectură.#fatameasunteu ROMÂNIA, TE IUBESC! continua”-Sebastian Oancea
După ce președintele Marian Oprișan a demonstrat că se considera a fi un "Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea", pretinzând că, "Mama mea sunt eu", acum pretinde că și "Bunica sunt eu", așa cum ar rezulta din următoarea afirmație a acestuia.
Citez :
”Bunica a făcut și alte tranzacții imobiliare de-a lungul timpului, eu în 1994 aveam un milion jumătate de mărci banii mei cu care am cumpărat terenuri”.

Întrebarea firească care se pune este :
-De unde avea președintele Marian Oprișan în anul 2004, suma de un milion și jumătate de mărci germane ?De asemenea, președintele Marian Oprișan a pretins ca, deoarece "i s-ar fi pus sechestru pe o mașină, a trecut toată averea pe numele mamei și al bunici".
Este știut că în cazul "TUNULUI" dat în cazul Firmei Seven Stars, unde președintele Marian Oprișan a deținut funcția de director economic, s-a început o anchetă, dar în final nu s-a întâmplat nimic.
Așa cum am amintit și mai sus, în procesul pe care îl voi intenta STATULUI ROMÂN la CEDO, urmare a deciziei Curții de Apel Galați pronunțată în data de 30.09.2019, voi demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, concluziile din cel mai recent raport MCV.

Comisia Europeană are 12 recomandări pentru ca România să-și întărească sistemul judiciar.
Acestea figurează în cel mai recent raport MCV, unul dintre cele mai critice la adresa României.
Printre recomandări se numără și cea privind punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt.
Vrancea 24 a publicat in data de 08.11.2011, articolul "Ocupat mai mult cu Bucureștiul și alte deplasări, Oprișan și-a făcut timp să mai treacă și pe la SRI Vrancea".
Citez :
"Nu știm câți politicieni de la nivel central sau din județe sunt atașați de Serviciul Român de Informații, dar sigur șeful PSD Vrancea, Marian Oprișan, are o mare slăbiciune pentru această instituție. Și are ușa mereu deschisă, după cum am observat, de-a lungul anilor. Ieri după-amiază, șeful pesediștilor vrânceni a petrecut câteva ore în sediul Secției SRI Vrancea.
Nu e prima dată, dar nu mai fusese văzut de ceva timp pe acolo.
Nu știm ce a căutat/ făcut Oprișan în sediul SRI Vrancea (și în ce calitate/ context), bineînțeles. Putem doar să întrebăm: o fi vorbit despre alegerile prezidențiale?/ o fi dat vreo notă informativă?/ o fi căutat vreun dosar?/ o fi scris ceva?/ a mai dat vreo dispoziție?/ ș.a.m.d. Instituția este în plin proces de reorganizare, Secția SRI Vrancea fiind inclusă în Direcția Regională de Informații Moldova Sud, cu sediul la Galați.
A fost și ceva agitație în rândul angajaților SRI, din cauza mașinii parcate de Oprișan, în stilul caracteristic: pe loc interzis, chiar în fața scărilor de la intrarea în sediu. Angajații ”neștiutori” s-au liniștit repede, când au aflat al cui este bolidul (de fapt, cine îl conduce, că nu este pe numele lui Oprișan, cum bine se știe).
Acum așa, poate mai mult retoric, îi întrebăm public pe cei de la SRI: care a fost scopul vizitei președintelui PSD Vrancea la SRI Vrancea, cu 3 zile înainte de data alegerilor prezidențiale? Pariu că a fost în calitate oficială, normală, potrivit activităților legate de colaborarea instituțională, legală, între SRI și CJ Vrancea?…
PS – După descinderea de la SRI, ”încărcat” informativ, Marian Oprișan l-a sunat pe jurnalistul Sebastian Oancea, deranjat de un material de presă care nici măcar nu a fost publicat!!?"
Această informație de presă m-a dus cu gândul la "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), care în faza de dezvoltare "orion", i-a dat PREȚIOASE INDICAȚII politice președintelui Marian Oprișan, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
Precizez că, din punctul meu de vedere, acțiunea de a "Bate ȘAUA("ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac)) pentru a înțelege IAPA(Sistemul din Provincia Europeană Vrancea), a fost un MARE SUCCES.
De altfel, prin "eseul""MANUAL pentru DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"", postat în data de 06.10.2019, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, i-am arătat "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) cât de PIGMEU este în fața mea.
Este adevărat că, urmare a redactării "MANUALULUI de DRESAT "FANTOME" mioritice de "Provincia Europeană Vrancea"" cel considerat de mine a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), a fost nevoit să-și dea OBȘTESCUL SFÂRȘIT facebook-cist.
Pe lângă "INDICAȚIILE PREȚIOASE POLITICE" pe care i le-a dat președintelui Marian Oprișan,"ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac) a demonstrat și multă NEVINOVĂȚIE, urmare a convingerii acestuia că, "SERVICIILE și PARCHETELE în frunte cu DNA-ul vor curăța clasa politică din România".
Această NEVINOVĂȚIE a "ZEUS-ului meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), rezultă din STRIPTIS-ul pe care am determinat să-l facă în fața mea, JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea".
Ultimul număr de STRIPTIS de care am beneficiat, a fost cel prestat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în speța totemului(indicatorului), pe care am dorit să-l montăm în Cimitirul Sudic Focșani, pentru a arăta locul unde se află mormântul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia.
Cu o anumită probabilitate, știu cine ar putea fi în fapt, "ZEUS-ul meu de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac), iar această bănuială, prin "metode specifice", i-am comunicat-o și "DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea".
CONCLUZII
Faptul că am reușit să-l "CREȘTINEZ" pe liber cugetătorul autodeclarat, "orion", în calitatea lui de postac al rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, consider că a fost cea mai mare realizare, în ceea ce-l privește, pe cel pe care îl consider a-mi fi, "ZEUS de Provincia Europeană Vrancea"("orion", Jan Ixulescu și Agamemnon Partac).

Rog pe cititorii acestei scrieri, să coroboreze cele precizate mai jos :
a. Postacul "orion" a pretins, la foarte scurt timp după ce dl.Cristi Valentin Misăilă a fost ales primar al mun.Focșani, că "amatorismul acestuia în materie de administrație publică, va fi decontat de președintele Marian Oprișan";
b. În calitatea mea de "ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei" am afirmat că încălcarea celea de a X a porunci divine, (Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.”) de către primarul mun.Focșani, Cristi Valentin Misăilă, este un SEMN RĂU pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan.
c. Primarul Cristi Valentin Misăilă a pretins la ședința ordinară a CL Focșani din luna octombrie, anul curent că, viceprimarul Iorga Marius și consilierii PSD ar face jocul președintelui Marian Oprișan, urmare a faptului că acesta ar fi refuzat să mai aloce bani pentru PARANGHELIA care va avea loc în Piața Unirii - Focșani cu ocazia Revelionului - 2020.
Rezultatul coroborării celor trei aspecte precizate mai sus, aparține fiecărui cititor în parte.
09.11.2019 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu și Victorița Malinoiu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Dacă întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru a fost un eșec, mi-ar plăcea ca întinerirea Domniilor voastre cu 7 ani, respectiv 5 ani, să fie un succes.
PS ”Nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon știe de ce!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, acum când DISPREȚUL politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pentru focșăneni își arată roadele, Facebook mi-a dat posibilitatea să vă întineresc cu 5 ani.
Deși și eu sunt abonat ENET și sunt nevoit să stau în frig, deoarece ”Așa a vrut Misăilă!”, urmăresc cu atenție efectul GÂNDIRII la RECE la profesorii focșăneni.
Am vedere efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al acestor profesori.
Din punctul meu de vedere, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ al Școlii Silviu Brebuleț.
În ceea ce-i privește pe politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști și mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, sunt obligat să-i informez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, vă poate ajuta cu un crochiu.

MESAJ PUBLIC adresat prietenului Valentin Burlacu

Prietene,
TIMPUL dându-mi dreptate după 32 ani în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energie termice, mă încearcă un sentiment de milă pentru Maestrul Arsenie Bocancea, care mi-a acordat apelativele de ”agent de integritate”, ”agent de influență”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”.
Cu cel pe care Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că i-am fost ”pupil” am vorbit de două ori direct, iar a treia oară când l-am văzut nu am mai avut cu cine vorbi, deoarece era plecat în altă lume.
La înmormântarea lui Dragomir Lucian a fost lume puțină, dar eu nu am cunoscut pe nimeni dintre cei prezenți.
Nici măcar prietenul lui, Gurguiatu Sandu, nu a fost prezent ca să-l conducă pe ultimul drum.
Mi-a atras atenția un bărbat cu vârsta între 65-70 ani, care purta ochelari de soare.
În discuțiile pe care Maestrul Arsenie Bocancea le-a avut cu Dragomir Lucian pe pagina mea de Facebook, spuneau de un anume Serghei Ucraineanul, care îl vizita la Vânători.
Dragomir Lucian a spus că acest Serghei Ucraineanul a lucrat la Ambasada URSS din RDG, dar nu s-a repatriat în URSS, ci a rămas în Germania.
Presa a spus că la Ambasada URSS din RDG ar fi lucrat și Putin.
Din discuția Maestrului Arsenie Bocancea cu Dragomir Lucian pe pagina mea de Facebook, am aflat că, cel despre care ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a considerat că i-am fost ”pupil”, ar fi vrut să obțină cetățenia rusă, dar a fost respins.
După ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, unde AS-ului Marian Oprișan i-am acordat 5 stele și AS-ului Bacinschi Decebal i-am acordat 3 stele, și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, am început lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Respectând numărul de stele pe care l-am acordat AȘI-lor din ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a ales un ”CAREU de AȘI” format din postaci alfa în următoarea componență:
a. ”orion”, AS de 5 stele;
b. ”piscot cameleon”, AS de 3 stele;

c. ”arkan nema ore”, AS de o stea;
d. ”danb” - Butnaru Dan, AS de o margaretă.
După ce postacul ”orion” i-a ”nășit” pe jurnaliștii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea am anticipat că va fi scoasă rubrica de comentarii de la ziarul Monitorul de Vrancea.
În aceste condiții am decis că trebuie să-mi fac un ”CAREU de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
a. Cu Butnaru Dan eram prieten pe Facebook (AS de o margaretă);
b. Crintea Valerică a devenit AS de o stea;
c. Postacul ”piscot cameleon” am anticipat că nu-mi va deveni prieten pe pagina de Facebook, de aceea a trebuit să-i găsesc un înlocuitor.
Din postările pe care le făcea pe Facebook, a rezultat că Dragomir Lucian avea un cult pentru dictatorul Ceaușescu și comunism.
Deoarece am păreri contrare cu cele pe care le avea Dragomir Lucian, l-am ales să-mi fie AS de 3 stele.
În momentul în care am făcut această alegere nu-l cunoșteam pe Dragomir Lucian.

d. Postacul ”orion” am anticipat că-mi va deveni prieten pe pagina mea de Facebook, lucru care de altfel s-a și întâmplat.
Acesta mi-a fost ”ZEUS de Provincia Europeană Vrancea”(”orion”, Jan Ixulescu, Agamemnon Partac și Arsenie Bocancea), respectiv ”Sfânta Treime”(Arsenie Bocancea, Felicia Varzaru și Nelu Gavrilă).
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL I
A. ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român i-a permis lui Klaus Iohannis să-l DISPREȚUIASCĂ timp de 10 ani

B. JUSTIȚIA din România la mila lui Dumnezeu
C. Mircea Dinescu posibil ”agent de influență” pentru PNL dar și pentru PSD
D. „Faceți din PROȘTI conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul”
E. DEZASTRUL din Sistemul Energetic Național al României
F. SOMNUL RAȚIUNII naște MONȘTRI. Primarul Cristi Valentin Misăilă se laudă cu ceea ce el a numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani
G. Va răspunde primarul Cristi Valentin Misăilă pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET?
CAPITOLUL II
CONCLUZII
CAPITOLUL I
A. ATROFIEREA DEMNITĂȚII poporului român i-a permis lui Klaus Iohannis să-l DISPREȚUIASCĂ timp de 10 ani
1. Ziarul Cotidianul din data de 06.11.2024 a publicat articolul ”Pachet de întrebări pentru președintele Klaus Iohannis”.Citez:
”-Ați calculat valoarea călătoriilor dvs. la Sibiu?
– În cîte din cele 520 de sfîrșituri de săptămînă ați dormit la București?
– Ați calculat valoarea excursiilor în străinătate și numărul zilelor petrecute în afara țării?
– Ce sume ați încasat pentru dirurne în acești 10 ani?
– Ce țări visați să mai vizitați?
– De ce ați susținut-o pe Alina Gorghiu la interimatul PNL și la Ministerul Justiției?
– Alina Gorghiu a recomandat aducerea lui Florin Vasilică Cîțu în PNL și desemnarea lui ca prim-ministru?
– Aveți o casă în străinătate? Și unde?
– După ce ați fost ales și înainte de a fi instalat ați plecat în vacanță pe Coasta de Est a SUA, la Miami. Cu ce oficiali americani v-ați întîlnit și pe ce domenii ați fost brifat?
– De cîte ori ați fost în acești 10 ani la părinții dvs. în Germania?
-Dar ei de cîte ori au fost în vizită în România după alegerea dvs. ca președinte?
– Care a fost diagnosticul pentru care ați fost operat cu anestezie și nu ați comunicat public intervenția chirurgicală?
– Cînd ați fost anesteziat ați predat prerogativele?
– Cîte ore pe săptămînă ați fost la birou?
– Dacă înțelegeți că a nu răspunde la întrebările populației este mai rău decît să îndrugați cîte ceva?
– Ce demnitari ați considerat că trebuie demiși?
– Dacă ați discutat vreodată cu un specialist despre „sindromul Asperger”?
– Dacă ați auzit de intervenții la magistrați sau de tentative de acest fel în cazul dosarului dvs. de incompatibilitate care a fost suspendat?
– Care au fost solicitările externe pe care le-ați refuzat?
– Ce investiții străine ați negociat pentru a fi realizate în România și care s-au și înfăptuit?
– Ce exporturi importante au fost realizate în urma vizitelor și întîlnirilor dvs.?
-Există obligații militare pentru România pe care le-ați semnat și care trebuie să rămînă secrete? Răspundeți cu Da sau Nu.
– Cunoașteți cauzele pentru care Crin Antonescu s-a retras din competiția politică în pragul venirii dvs. la București?
– Ați primit rechizitoriul procurorului belgian privitor la spălarea de bani din Belgia, în care era implicat PNL cu Eduard Hellvig secretar general?
– I-ați promis imunitate lui Traian Băsescu?
– Dacă ați cerut vreodată o situație a copiilor la adoptarea cărora ați fost pe post de traducător?
-Dacă ați făcut o donație la o biserică a Cultului Evanghelic aflată în restaurare? Și dacă da, cît??
– Dacă ați dori să cumpărați ceva aflat în proprietatea FDGR?
– Cum vă explicați că în mai toate dosarele de corupție din campania dvs. de anticorupție s-au prescris sau au fost închise pentru că „fapta nu există”?
– Cîte cămine de copii orfani și așezăminte de bătrîni ați vizitat în timpul celor două mandate?
-Ați discutat cu Nicolae Ciucă despre candidatura și despre imunitatea dvs.?”
COMENTARII
Grosu Ulise
Corneliu Dumitru Gheoca; Stimabile, sunt un român care aș vrea ca Iohannis să fie judecat pentru răul pe care l-a făcut României în cei 10 ani cât a fost președinte.
Iohannis al meu la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, este primarul Cristi Valentin Misăilă pentru care mi-am motivat deviza, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Nu știu dacă în calitate de om politic liberal mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” ai un sentiment de jenă pentru efectul ”fluidizării traficului” pe care l-ai votat în CL Focșani, pentru FALIMENTAREA ENET sau pentru că mi-ai băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Deoarece ai făcut o conferință de presă în care ai susținut că Iohannis trebuie să fie senator, mi-ar plăcea să-mi răspunzi la întrebările pe care jurnalistul Cornel Nistorescu i le-a adresat lui Klaus Iohannis.
Mulțumesc anticipat!
PS Dacă nu am fost clar d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu-ți înțeleg motivul pentru care acest editorial al jurnalistului Cornel Nistorescu ți-a smuls un emoticon ”orgasmic”.
Deoarece la mine totul se rezumă la ”Provincia Europeană Vrancea”, mi-ar plăcea să cred că omul politic liberal Corneliu Dumitru Gheoca mă va scoate din noaptea minții, urmare al comentariului pe care i l-am adresat mai sus.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , va deranjeaza ,,orgasmul ``meu? Domnul Nistorescu nu a fost clar la care dintre operațiile la care a fost supus domnul președinte se referă. Din câte știu , la toate intervențiile care a necesitat anestezie, domnul președinte a fost constient, nu a fost adormit, si cred ca s-au luat măsurile necesare în asemenea situații. În rest, nu pot comenta.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, atunci când mi-am ales drept colaborator complementar ”Măgarul Troian de Țara Vrancei”, am avut în vedere specificul Țării Vrancei, dar și faptul că măgarul este cel mai meseriaș din regnul animal.
Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut măgarul, acesta a fost ultimul dintre animale, de aceea l-a făcut din resturi.
Dându-și seama că măgarul este cam hidos, Dumnezeu i-a dat o oglindă ca să se privească, pentru a vedea dacă îi place cum arată.
Când a văzut măgarul că are urechi de iepure și cap de cal, a spus mirat ”Hi!”
Văzând supărarea măgarului, Dumnezeu i-a spus se se uite cu ce l-a dotat sub burtă.
Văzându-și dotarea, măgarul a spus ”Ha!”
Acesta se spune că, este motivul pentru care măgarul face ”Hi-Ha!”.
Premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a președintelui Marian Oprișan, mi-a spus că Maestrul Arsenie Bocancea este ”Măgarul Troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
Dacă Maestrul Arsenie Bocancea a ignorat decizia UNIVERSULUI și premoniția Babei Vanga de a intra în pielea ”Măgarului Troian de Țara Vrancei”, cu consecințele de rigoare, poate prietenii lui fac acest lucru.
În aceste condiții, ce rost are întrebarea, ”vă deranjează ,,orgasmul ``meu?”?
PS Dacă d-na Muscuri Odette și d-na Victorița Malinoiu pot afla de acest comentariu, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, nu ar fi bine să afle.
Valentin Burlacu
Tare, povestea cu măgarul. Nu am știut-o.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ar trebui să știi că lupta mea împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană” s-a dus după un plan de acțiune și nimic nu s-a făcut la plesneală.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , așa și trebuie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu, acum mă aflu în situația, citez:
”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , am înțeles.
B. JUSTIȚIA din România la mila lui Dumnezeu
1. Ziarul Cotidianul din data de 31.10.2024 a publicat articolul ”Judecătoarea Adriana Stoicescu. ”Dumnezeu nu doarme!””
Citez:
Nu este pentru prima oară când judecătoarea Adriana Stoicescu vorbește despre abuzuri în justiție, mai ales din perioada în care Traian Băsescu era președinte.
Judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara invocă, în ultima sa postare pe Facebook, justiția divină și întreabă cum e să trimiți oameni nevinovați la pușcărie.
”Vă puteți privi în oglindă?”, scrie Adriana Stoicescu.
”Dumnezeu nu doarme”, avertizează judecătoarea.
”După 3 ore în Auschwitz, despre care voi scrie în curând, mă întreb, ăștia de ați inventat dosare, ați mințit, ați șantajat și ați amenințat amărâți să facă denunțuri mincinoase, voi, cei care ați încercat să trimiteți oameni la pușcărie știind că sunt nevinovați, dormiți bine noaptea?
Voi, cei care ați comandat șampanie așteptând excitați să vedeți oamenii pe care îi urâți în cătușe, vă puteți privi în oglindă?”, arată judecătoarea în postarea sa.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă:
”Judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara invocă, în ultima sa postare pe Facebook, justiția divină și întreabă cum e să trimiți oameni nevinovați la pușcărie.
”Vă puteți privi în oglindă?”, scrie Adriana Stoicescu.”
Această precizare mă duce cu gândul la momentul în care Maestrul Arsenie Bocancea și-a scos propria mască în fața oglinzii.
Am presupus că atunci când a făcut această operațiune a fost însoțit de nașa lui, d-na Mariana Simon.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,,Maestrul Arsenie Bocancea `` este procuror, sau judecator? Deci, știți cu ce se ocupă. Doamna aceasta mai lucrează încă?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, deci, din punctul meu de vedere, este imposibil de identificat.
În lumea specialiștilor lui în psihologie umană, pentru care a pretins că sunt cobai, nu mai are calitatea de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat ironia la nivel de artă, iar acum a ajuns ținta ironiilor pentru cei care nu are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
”Finul” d-nei Mariana Simon pretindea că, ”mănâncă justiție pe pâine”, iar în relația cu mine s-a comportat ca un avocat al diavolului.
În speța Mr.Gh.Pastia s-a autodepășit ca avocat al diavolului.
Cu Maestrul Arsenie Bocancea m-am păruit numai pe teme din domeniile în care am afirmat că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el pretindea că sunt o NUCĂ SEACĂ și de fiecare dată a ”furat-o”.
UNIVERSUL a decis și Baba Vanga a prezis că, Maestrul Arsenie Bocancea trebuie să intre în pielea Măgarului Troian de Țara Vrancei, care este colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, dar a refuzat.
A intrat în pielea unui luptător în Legiunea Străină Franceză și aparent a șters urmele lăsate de Marius Ichim(stafia jandarm), acțiune total nejustificată.
Cu mulți ani în urmă Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că soția i-a spus că, este prea dur cu mine.
Dacă acum soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales de duritatea lui în relația cu mine, ar putea să-l facă ”chef la cuțite”.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu am înțeles nimic. Dar când și cum conversati, că nu am văzut nimic postat de el care să va fie adresat? Eu i-am cerut prietenie și mi-a acceptat-o.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene prin telepatie am ”conversat” cu celebrul Miorăici.
Miorlăici era specialist în psihologie pisicească, așa cum Maestrul Arsenie Bocancea este specialist în psihologie feminină.
Precizarea Maestrului Arsenie Bocancea că, atunci când este vorba despre d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural, în opinia mea, demonstrează mult profesionalism în psihologie feminină.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că între primarul Cristi Valentin Misăilă și d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ar fi o dragoste ascunsă neîmpărtășită.
După jignirile publice pe care primarul Cristi Valentin Misăilă i le-a adus d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, nu știu ce să cred.
NOTA: Primarul Cristi Valentin Misăilă i-a spus d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru într-o ședință publică a CL Focșani, citez:
”Soția mea este de zece ori mai curată ca tine!”.
În prezent nu mai conversez cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, deoarece m-a blocat.
Înainte de a mă bloca mi-a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
Ca un soldat disciplinat îmi fac ”numărul”.
PS Am fost clar sau ai nevoie de ajutorul d-nei Mariana Simon?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , faceți mișto.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am dat o replică în care am respectat principiul prin care am citat afirmațiile Maestrului Arsenie Bocancea, de parcă ar fi pasaje din BIBLIE, iar tu pretinzi că fac mișto?

1. Ziarul Cotidianul din data de 31.10.2024 a publicat articolul ”Dinescu, despre Ciucă: ”E singurul pe care nu îl bănuiești că e ofițer acoperit””
Citez:
”Seria dezbaterilor pentru prezidențiale a continuat joi seară, susținătorii candidaților au răspuns la întrebări puse între ei, la întrebările românilor, dar și la întrebările jurnaliștilor Antena 3 CNN.
Scriitorul Mircea Dinescu, care îl susține pe PNL Nicolae Ciucă, a explicat de ce liberalul este cel mai bun candidat la alegerile prezidențiale.
„Este singurul politician pe care nu îl bănuiește că este ofițer acoperit. O bună parte din cei care sunt în politica românească sunt ofițeri acoperiți și această lege a ofițerilor acoperiți nu s-a discutat în Parlamentul României. Eu fiind la CNSAS ni s-au strecurat două dosare de politicieni”, a declarat Dinescu.
„De ce Mircea Geoană e cel mai potrivit?”
Sanda Nicola, susținător Mircea Geoană: „Este indiscutabilă experiența domniei sale, anvergura pe care a avut-o, cei 5 ani la NATO, sunt foarte multe motive de mândrie pentru noi într-un moment critic pentru întreaga omenire, sunt indiscutabile calitățile sale de diplomat.
Ionuț, Moște n-au, susținător Elena Lasconi: „Elena Lasconi e un om de dreapta, și-a creat o carieră în privat, o femeie extraordinară, care muncește de dimineața până seara. La Câmpulung a redat speranța comunității. Le-a arătat că se poate, le-a dat exemplu celorlalți primari din România.”

Lucian Romașcanu, susținător Marcel Ciolacu: „E un om corect, cinstit, un patriot și un om credincios, echilibrat, cu răbdare și care mereu a strâns echipe și oameni lângă el și poate face același lucru și pentru societate.”
La întrebarea ”Cine ar fi cel mai periculos președinte pentru România?”, Robert Sighiartău a spus că „Marcel Ciolacu.
”E în ADN-ul PSD-ului când au puterea să abuzeze de ea. El trebuie să dea multe explicații.”
Mihai Tudose l-a indicat pe Nicolae Ciucă: „Inutil, nu toxic, domnul Ciucă. L-am avea doar pe Iohannis.3, aceeași paradigmă, cu încă trei găuri.”
„Cel mai toxic și periculos pentru România e George Simion și de aceea jocul PSD-ului e atât de cinic”, a precizat Dominic Fritz, iar Dumitru Borțun l-a indicat pe „George Simion.
”Reprezintă un segment din populația României care trăiește într-un trecut legendar, nu înțelege lumea actuală și nu e interesată de viitorul acestei țări. Nu sunt în stare să zică nimic de viitorul țării.””
COMENTARII
”Grosu Ulise
Acest individ numit Mircea Dinescu, care se ”făcea că lucrează” în timpul LOVITURII de STAT din Decembrie ”89, conform afirmației Maestrului Arsenie Bocancea a fost ”agent de influență” și pentru ruși și pentru germani.
În concluzie, ar putea fi considerat un ”Mata Hari al României”.
Precizarea ”„Este singurul politician pe care nu îl bănuiește că este ofițer acoperit. O bună parte din cei care sunt în politica românească sunt ofițeri acoperiți și această lege a ofițerilor acoperiți nu s-a discutat în Parlamentul României. Eu fiind la CNSAS ni s-au strecurat două dosare de politicieni”, a declarat Dinescu.”, consider că este adevărată și prezintă imaginea Regimului Securist Postdecembrist, care a devalizat România.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, este un rezervist activ.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, precizarea ta mă duce cu gândul la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, care a afirmat, citez:
a. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
La întrebarea ”Cine ar fi cel mai periculos președinte pentru România?”, Robert Sighiartău a spus că „Marcel Ciolacu.
”E în ADN-ul PSD-ului când au puterea să abuzeze de ea. El trebuie să dea multe explicații.”
Mihai Tudose l-a indicat pe Nicolae Ciucă: „Inutil, nu toxic, domnul Ciucă. L-am avea doar pe Iohannis.3, aceeași paradigmă, cu încă trei găuri.”
„Cel mai toxic și periculos pentru România e George Simion și de aceea jocul PSD-ului e atât de cinic”, a precizat Dominic Fritz, iar Dumitru Borțun l-a indicat pe „George Simion.
”Reprezintă un segment din populația României care trăiește într-un trecut legendar, nu înțelege lumea actuală și nu e interesată de viitorul acestei țări. Nu sunt în stare să zică nimic de viitorul țării.””
COMENTARII
”Grosu Ulise
Acest individ numit Mircea Dinescu, care se ”făcea că lucrează” în timpul LOVITURII de STAT din Decembrie ”89, conform afirmației Maestrului Arsenie Bocancea a fost ”agent de influență” și pentru ruși și pentru germani.
În concluzie, ar putea fi considerat un ”Mata Hari al României”.
Precizarea ”„Este singurul politician pe care nu îl bănuiește că este ofițer acoperit. O bună parte din cei care sunt în politica românească sunt ofițeri acoperiți și această lege a ofițerilor acoperiți nu s-a discutat în Parlamentul României. Eu fiind la CNSAS ni s-au strecurat două dosare de politicieni”, a declarat Dinescu.”, consider că este adevărată și prezintă imaginea Regimului Securist Postdecembrist, care a devalizat România.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu, este un rezervist activ.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, precizarea ta mă duce cu gândul la ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, care a afirmat, citez:
a. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
1. Ziarul Cotidianul din data de 02.11.2024 a publicat articolul ”Palmă pentru românii din diaspora. „Nu îți e rușine?””
Citez:
”Reacții dure pe internet. Cetăţeni simpli sau politicieni s-au revoltat după ce liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că tinerii noştri „pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”.
Ciolacu a afirmat că ”ne dorim învăţământ dual implementat pentru tinerii noştri. Pentru că tinerii noştri, copiii noştri, nepoţii noştri, pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”.
Iată câteva reacții pe rețeaua Facebook.
Dana Trancota, fost inspector școlar. Mehedinţi
Culmea tupeului la Ciolacu: ” Tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine. Ne dorim implementarea învăţământului dual”.
Păi nu Ecaterina Andronescu a îngropat în 2009 învățământul profesional?
Nu PSD -ul vostru a desființat școlile de arte și meserii?
Nelutu Man, inginer, Alba Iulia
Mă întreb cum se poate ca un candidat la președinția României reprezentând marele partid PSD , pe nume Ciolacu , să spună ca cei care pleacă peste hotare să își poată face un viitor nu stăpânesc o meserie ?????
Păi de unde atâta nerușinare ??? Chiar dacă ar fi așa (dar nu este) ar trebui să le mulțumești ca îți trimit în țară valuta astfel încât trăiești pe spinarea lor , ei fac un împrumut acestei țări cu bani din alte state !
Dacă stăm să judecăm corect dragă PSD în anul 2009 doamna ministru Ecaterina Andronescu a fost cea care a pus crucea școlilor profesionale și de meserii , dragă PSD voi ați fost cei care ați îngropat prin privatizare atâtea fabrici pe care le-ați vândut pe nimic unora cu care erați complici , voi ați fost distrugatorii industriilor României , în loc să veniți cu soluții de a revoluționa învățământul profesional , să îl actualizați la zilele noastre cu echipamente și noi tehnologii voi l-ați îngropat !!!
În loc să asigurați fabricilor comuniste în care erau și tehnologii din vest , sau autohtone , un viitor și să asigurați investiții pentru a deveni competitive voi ați pus lacăt prin nepricepere și neasigurarea forței de muncă !
Acum când a ajuns cuțitul la os și tu ,Ciolacu , vezi ca învățământul dual dă rezultate și este cel mai bun lucru pentru fabricile existente , lucru demonstrat de mulți ani în Oradea , Alba Iulia , aceste școli fiind înființate de consiliile județene sub conducere PNL ( Bolojan , Ion Dumitrel) , vrei să te bagi în discuție ca ar fi utile ca a apărut fenomenul de migrație din cauza Ecaterinei Andronescu ca nu i-a mai învățat meserie pe copii din anul 2009 , ca voi PSD ați subminat economia națională prin nepricepere ! ( nu vreau să zic rea intenție) !”

Nu PSD -ul vostru a desființat școlile de arte și meserii?”?
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că REPETENTUL Florian Coldea, GUZGANUL ROZALIU - Viorel Hrebenciuc și colegul lui Mihai Viteazul, Valeriu Zgonea, conform afirmației lui Marian Vanghelie, trag sforile în România, atunci ”șmecherul de Simileasca” Marcel Ciolacu, va fi viitorul președinte al României.
În aceste condiții ce mai contează afirmații de genul:
”Culmea tupeului la Ciolacu: ” Tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine. Ne dorim implementarea învăţământului dual”.

1. Ziarul Cotidianul din data de 01.11.2024 a publicat articolul ”Transelectrica pierde procese în urma demiterilor”.
Citez:
”Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. a anunțat pierderi semnificative în instanță, printr-un raport curent publicat la Bursa de Valori București. Acestea se leagă de litigiile cu foști membri ai conducerii, demiși în circumstanțe discutabile.
Conform deciziilor luate de Centrul de Arbitraj de la Viena, Transelectrica trebuie să plătească sume considerabile foștilor săi directori, cum ar fi Cătălin Nițu și Marius-Viorel Stanciu. În cazul lui Nițu, compania va fi obligată să achite 1.910.477 lei pentru indemnizații compensatorii și 59.023 lei pentru variabilele de performanță aferente anului 2020. În total, aceste plăți sunt supuse accesoriilor și se vor efectua la valoarea netă a acestora.
Mai grav, Transelectrica a pierdut un alt litigiu, în urma căruia Stanciu, fost membru al Consiliului de Supraveghere, va primi despăgubiri în valoare de peste 3,6 milioane de lei. Aceasta include 743.352,62 lei pentru neconcurență și 2.879.597,63 lei pentru revocarea fără culpă a contractului de mandat.
Aceste situații nu sunt izolate; compania se confruntă cu multiple litigii asemănătoare, fiind implicată în procese cu alți foști directori, toți contestați în fața instanțelor internaționale. O sursă guvernamentală a declarat pentru HotNews.ro că aceste revocări au fost motivate politic, având loc în contextul schimbărilor de guvern.
În luna iunie 2021, Secretariatul General al Guvernului a decis să schimbe, fără o justificare clară, membrii Consiliului de Supraveghere ai Transelectrica, deși aceștia aveau mandate active. Această acțiune a dus la revocarea ulterioară a Directoratului, tot fără explicații solide, ceea ce a generat un val de nemulțumiri și întrebări privind legalitatea și moralitatea acestor demiteri.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, mi se pare interesantă precizarea:
”În luna iunie 2021, Secretariatul General al Guvernului a decis să schimbe, fără o justificare clară, membrii Consiliului de Supraveghere ai Transelectrica, deși aceștia aveau mandate active. Această acțiune a dus la revocarea ulterioară a Directoratului, tot fără explicații solide, ceea ce a generat un val de nemulțumiri și întrebări privind legalitatea și moralitatea acestor demiteri.”
Mă întreb și vă întreb, având în vedere situația din SEN al României, acești bani se vor recupera de la cei vinovați că au dat deciziile abuzive?
Grosu Ulise
Radu Viorel Ursache; Prietene, îți amintesc că în urmă cu peste patru ani, m-ai făcut albie de porci pentru că am ironizat-o pe d-na Felicia Varzaru, pentru eșecul acțiunii prin care am dorit întinerirea acesteia cu 30 ani.
Confirmarea după 32 ani a problemelor tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniul transportului și distribuției energiei electrice, de a căror gravitate am dorit să o conving pe d-na Felicia Varzaru, demonstrează faptul că am dat Cezarului ce este al Cezarului.
Și în cazul tău am dat Cezarului ce este al Cezarului, prin propunerea pe care am făcut-o, ca în data de 20.10.2024 să organizezi în târg la Dumbrăveni o întâlnire de taină cu prietenii mei care au statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, ocazie cu care să faceții o ”degustare de sentimente”.
Doamna Victorița Malinoiu prin întrebarea, ”de când vând eu pepeni la grădinari”, mi-a transmis că nu este treaba măgarului de unde beau oile apă.
Deoarece la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea se taxează orice derapaj, am taxat și eu treaba cu ”tu.și”.
Azi, 03.11.2024, mergi în târg la Dumbrăveni să vinzi sentimente la politicieni?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când am sesizat că, Radu Viorel Ursache este cam pezevenchi, mi-a spus că-l pot întâlni în fiecare duminică în târg la Dumbrăveni.
După părerea mea, cred că ai avea nevoie de niște ”sentimente” de la prietenul Radu Viorel Ursache.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , vă salut de la Chișinău! Să fie bine!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Succes!

2. Ziarul Cotidianul din data de 02.11.2024 a publicat articolul ”Burduja, despre energia electrică. ”Vom ajunge să importăm””
Citez:”Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a declarat duminică, pentru B1 TV, că România are depozite de gaz pentru iarnă, dar, în ce privește energia electrică, cel mai probabil vom ajunge să importăm.
Se întâmplă asta deoarece „România în 30 și ceva de ani nu a mai investit în noi capacități de producție”.
„Se întâmplă mai multe fenomene și m-aș referi mai degrabă la energia electrică, pentru că la gaze noi stăm bine, avem 3,3 miliarde normal metri cubi înmagazinați, asta înseamnă că trecem iarna doar cu ce producem pe timp de iarnă și cu ce avem în depozite”, a declarat ministrul Energiei.
„La energia electrică, însă, vom importa cel mai probabil, per total și cu atât mai mult pe anumite intervale orare, pentru că România în 30 și ceva de ani nu a mai investit în noi capacități de producție.
Lucrul ăsta s-a schimbat, însă, în ultimii doi ani. Deci anul acesta deja am pus în funcțiune peste 750 de megawatti noi în sistemul energetic. Asta înseamnă parcuri solare, Grupul 5 Rovinari, baza de lignit.
Spun asta deoarece când crești producția, prețul va scădea. Poate nu se va vedea anul ăsta sau viitor, dar în 2 – 3 – 5 ani, țara asta va alea în loc de 19.000 de megawatti pe hârtie putere instalată aproape dublu și atunci, producând mai mult, cu cât oferta crește, cu atât prețul va scădea. Românii vor simți aceste investiții în facturi”, a mai declarat Sebastian Burduja, pentru B1 TV.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Stimate lider PNL Vrancea, te informez că în timpul dictaturii lui Ceaușescu nu se importa energie electrică.
În opinia mea, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, ar fi trebuit arestat pentru răul pe care l-a făcut Sistemului Energetic Național al României, dar PNL-ul l-a făcut europarlamentar.
Voi, economiștii liberali de ”Provincia Europeană Vrancea”, ați contribuit la băgarea în depresie a ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Din păcate, d-na prof. Florentina Sandru nu mi-a pus o pilă la liderii de sindicat ai Domniei sale, ca să-i facă o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea pentru a ieși din depresie.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu știi că Moscova nu crede în lacrimi?
Pe cine crezi că impresionează emoticonul plângăcios cu care mi apreciat această informație de presă?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , parcă era un film cu acest titlu, nu?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Este un film, așa cum a fost și prietenul Maestrului Arsenie Bocancea, Dragomir Lucian, care în data de 02.11.2024 a plecat pe ultimul drum.
Dumnezeu să-l ierte!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , era în vârstă?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Avea 72 ani! O cosăteancă de a lui de la Vânători, mi-a spus că ar fi avut cancer la plămâni.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , păcat!
F. SOMNUL RAȚIUNII naște MONȘTRI. Primarul Cristi Valentin Misăilă se laudă cu ceea ce el a numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani
1. Ziarul de Vrancea din data de 31.10.2024 a publicat articolul ”Primarul Misăilă anunță finalizarea testării „Sistemului de management și monitorizare a traficului” în Focșani”.
Citez:
”Prin intermediul unei postări activată miercuri seară 30 octombrie 2024 pe contul său de facebook primarul Misăilă anunță finalizarea testării „Sistemului de management și monitorizare a traficului” în Focșani.
„Am finalizat testarea generală Si a stemului de management a traficului și de monitorizare din Municipiul Focșani.Acest sistem inteligent de monitorizare va analiza traficul și va prioritiza verdele în funcție de aglomerație.Prin noul Sistem avem 64 camere video care supraveghează cele 30 de intersecții și treceri de pietoni care au fost semaforizate pe cele două sensuri unice nou introduse pe principalele artere din oraș, Bulevardul Unirii, Bulevardul Independenței, strada Cu finnerală Sia stemului de management a traficului și de monitorizare din Municipiul Focșani.Acest sis „Amalizat testarea getem inteligent de monitorizare va analiza traficul și va prioritiza verdele în funcție de aglomerație.Prin noul Sistem avem 64 camere video care supraveghează cele 30 de intersecții și treceri de pietoni care au fost semaforizate pe cele două sensuri unice nou introduse pe principalele artere din oraș, Bulevardul Unirii, Bulevardul Independenței, strada Cuza Vodă și strada Bucegi.Totodată se va acorda prioritate în aceste intersecții pentru vehiculele de transport public din Municipiul Focșani.Acest Sistem inteligent de monitorizare a traficului face parte din proiectul mai amplu implementat de Primăria Municipiului Focșani prin care vrem să eficientizăm modul în care șoferii circulă pe arterele principale.Toate studiile au arătat că resistematizarea și Sistemul de monitorizare a traficului sunt soluțiile necesare pentru a fluidiza traficul din orașul nostru.”-Cristi Valentin Misăilă”

za Vodă și strada Bucegi.Totodată se va acorda prioritate în aceste intersecții pentru vehiculele de transport public din Municipiul Focșani.Acest Sistem inteligent de monitorizare a traficului face parte din proiectul mai amplu implementat de Primăria Municipiului Focșani prin care vrem să eficientizăm modul în care șoferii circulă pe arterele principale.Toate studiile au arătat că resistematizarea și Sistemul de monitorizare a traficului sunt soluțiile necesare pentru a fluidiza traficul din orașul nostru.”-Cristi Valentin Misăilă”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Prietene, din acest articol de presă, rezultă că atunci când ai pretins că, de la Golești până în Bariera Mărășești, Valentin Burlacu: Prietene, din acest articol de presă, rezultă că atunci când ai pretins că, de la Golești până în Bariera Mărășești, vinerea trecută, cu mașina, ai făcut același timp cât de la Buzău la Focșani, te-ai înșelat.

vinerea trecută, cu mașina, ai făcut același timp cât de la Buzău la Focșani, te-ai înșelat.
Acest articol de presă, în opinia mea, reprezintă efectul SOMNULUI RAȚIUNII la GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
Azi, 31.10.2024, am postat pe blog scrierea ”De ce suspectez că, primarul Cristi Valentin Misăilă s-ar putea face vinovat de falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de SABOTAJ?”, dar nu am nicio reacție pe Facebook.
Cum îți explici acest fenomen?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Eu am mers pe centura, pe E85. Nu știu cum se circulă prin orașul dumneata drag, dar se pare ca toate merg ca unse.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Din acest articol de presă, într-adevăr așa rezultă că stau lucrurile.
Nu știu dacă d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru despre care ai pretins că, ”este o femeie frumoasă”, este mulțumită de rezultatul a ceea ce a votat în CL Focșani.
Pe mine mă unge la suflet când văd disprețul cu care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani tratează găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
Nu același lucru este valabil și în cazul depresiei în care consider că, mi-a fost băgată ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de către politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea.
După eșecu cu sfeștania liderilor de sindicat ai profesorilor vrânceni, îmi pun speranța că a avut loc o minune în data de 15.08.2024, în Biserica Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
În corul acestei biserici, premoniția mi-a spus că la bătrânețe, Maestrul Arsenie Bocancea va fi soprană.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Fiți mai explicit!. Era vorba de trafic, iar dumneata pomenește despre sfinți.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, înainte de a se finaliza actuala debandadă pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani au numit-o ”fluidizare traficului”, prin intermediul acestei rubrici am fost pe aceeași lungime de undă cu Maestrul Arsenie Bocancea, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, privind efectul acestei ”fluidizări”.
Majoritatea PNL-USR din CL Focșani pretindea că, nu a știut nimic de această debandadă, uitând că ”fluidizare traficului” în mun. Focșani s-a votat în CL Focșani în UNANIMITATE.

1. Ziarul de Vrancea din data de 06.11.2024 a publicat articolul ”Primăria Municipiului Focșani anunță că va înființa o societate nouă pentru furnizarea de căldură și apă caldă”.
Din cauza problemelor pe care le are Enet Focșani în asigurarea furnizării apei calde și cărdurii către abonații sistemului centralizat prin intermediul unei postări activată marți seară 5 noaiembrie 2024 pe contul său de facebook Primăria Municipiului Focșani anunță că va înființa o societate nouă pentru furnizarea de căldură și apă caldă.Citiți în continuare conținutul integral al acestei postări.
„ Primăria Municipiului Focșani va înființa o societate nouă pentru furnizarea de căldură și apă caldă
Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, va iniția procedurile legale pentru înființarea unei noi societăți comerciale care să asigure producerea, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat în oraș.
Societatea nou înființată va prelua activitatea de producere a agentului termic de la ENET SA și va permite asigurarea continuității serviciilor de alimentare cu apă caldă și căldură pentru locuitorii Municipiului Focșani.
Această decizie a fost luată ca urmare a problemelor financiare istorice ale ENET SA, societate care a rămas fără un contract de furnizare a gazelor naturale de la începutul lunii noiembrie.
În paralel, pentru reluarea în regim de urgență a furnizării de agent termic și apă caldă, Primarul Cristi Valentin Misăilă a făcut toate demersurile la Guvernul României pentru obținerea unui sprijin financiar necesar, valoarea consumului de gaze estimat pentru o lună de iarnă fiind de 8 milioane lei.
În urma memoriilor făcute, a fost pregătit un proiect de H.G. pentru alocarea de fonduri, în vederea reluării furnizării de energie termică, acest serviciu fiind unul cu un puternic impact social.
Imediat cum vor fi alocați acești bani de către Guvernul României, va fi reluată furnizarea agentului termic către abonații la sistemul centralizat de încălzire.
Soluția creării unui nou operator economic care să preia serviciul de furnizare a energiei termice și a apei calde menajere este considerată de toți experții cea mai viabilă variantă de lucru, acest lucru fiind confirmat și de studiile realizate.
Pentru a preîntâmpina oprirea căldurii și apei calde de către ENET SA, societate aflată în insolvență, Primăria Municipiului Focșani a plătit în avans subvenția la energia termică aferentă trimestrului IV din acest an însă sumele au fost prea mici pentru a achita întreaga cantitate de gaze naturale pentru tot sezonul rece 2024.
Acest lucru vine și pe fondul încasărilor mici pe care ENET le-a înregistrat de la abonați, acestea nefiind suficiente pentru a achita măcar facturile curente la gazele consumate.
O analiză arată faptul că doar 37% din abonați au plătit facturile de căldură/apă caldă către ENET SA.
În aceste condiții, doar pe primul semestru din acest an, ENET SA a înregistrat o pierdere de 10,2 milioane lei. La finalul lunii septembrie 2024, societatea avea datorii de 221,2 milioane lei, din care 148,9 milioane lei sunt datoriile înscrise la masa credală. Societatea este deja în procedură de insolvență și, din 2022, nu mai beneficiază de bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare, adică de alte sume de bani pe care le-ar fi putut încasa.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Vă mulțumim pentru înțelegere! ”-Primăria Municipiului Focșani”
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, @Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, în acest articol de presă se afirmă:
”Primăria Municipiului Focșani va înființa o societate nouă pentru furnizarea de căldură și apă caldă
Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, va iniția procedurile legale pentru înființarea unei noi societăți comerciale care să asigure producerea, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat în oraș. ”
În opinia mea, această acțiune trebuie să înceapă cu acțiunea de arestarea de îndată a primarului Cristi Valentin Misăilă, despre care cred că, a falimentat intenționat ENET-ul.
Pe ce mă bazez când fac această afirmație?
1. Tandemul Nicușor Halici(prefect)-Cristi Valentin Misăilă(subprefect) a brevetat în anul 2015 ABERAȚIA ECONOMICĂ prin care a fost crescut prețul de producție a Gcal produsă de ENET, urmare a modernizărilor făcute.
2. În această speță a avut loc un proces.
Judecătorii mi-au refuzat solicitarea de a cere Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței structura costurilor din care a fost format vechiul și noul preț al Gcal produsă la ENET, urmare a modernizărilor făcute.
3. Din decizia Curții de Apel Galați pronunțată în această speță, rezultă că dacă am dreptate în ceea ce susțin, Direcția economică din Primăria Focșani se face vinovată de această ABERAȚIE ECONOMICĂ.
NOTA: A se vedea scrierea ”ORI CRAPĂ SAMARUL, ORI MOARE MĂGARUL” postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 24 decembrie 2015, unde este anexată în fotocopie decizia Curții de Apel Galați, pronunțată în speța ABERAȚIEI ECONOMICE brevetată de tandemul Nicușor Halici(prefect)-Cristi Valentin Misăilă(subprefect).
4. În presă a apărut o informație că ENET a încheiat un contract de mentenanță pentru întreținerea celor două motoare Rolls Royce, în valoare de 1,2 milioane de euro anual, cu o firmă din Suceava.
5. Am susținut că ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică produsă de cele două motoare Rolls Royce, iar primarul Cristi Valentin Misăilă pretindea că am ”probleme la scufiță”.
6. La ședințele CL Focșani, directorul ENET, Manole Merchea, pretindea în legătură cu prețul Gcal produsă de ENET, că, ”așa a hotărât ANRE”.
În fapt acest preț în hotărau Manole Merchea împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă.
7. Pe surse am aflat că, primarul Cristi Valentin Misăilă a ajuns la concluzia că, ENET trebuia să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică, energia termică fiind un produs secundar al producerii de energie electrică.
Întrebarea care se pune este:
- Ce interes a avut primarul Cristi Misăilă să țină ENET să funcționeze cu pierderi, în condițiile în care trebuia să fie pe profit numai prin vânzarea de energie electrică.
NOTA: În prezent, întâmplător sau nu, un motor Rolls Royce de la ENET a fost calat și nimeni nu spune nimic despre acest posibil act de SABOTAJ.
Am văzut că circulă pe net o SCRISOARE DESCHISĂ a consilierilor PNL Focșani, care, din punctul meu de vedere, scoate în evidență NESIMȚIREA dusă la EXTREM.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu; Stimați PRIETENI SPECIALI,
În comentariul de mai sus, considerați că am fost clar cu prietenii din LUMEA REALĂ în ceea ce privește speța ENET?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nici acum nu aveți căldură? Dar ce au așteptat până acum?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, după modelul ”Așa a vrut Oprișan!” de care mi-a spus Maestrul Arsenie Bocancea că, a fost valabil în cazul Pomicola Focșani, acum avem acțiunea ”Așa a vrut Misăilă!”.
Dacă pe tine, primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani te-au făcut să ajungi la concluzia că distanța de la Golești până în Bariera Mărășești este egală cu distanța Focșani-Buzău, pe mine primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, doresc să mă călească.
În aceste condiții experimentez, dacă maxima mea mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni!?”.
În opinia mea, comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, solicită un astfel de DISPREȚ din partea celor care din 4 în 4 ani le cer votul.
Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt mult mai grave.
În aceste condiții ”grupul de lucru” care a întocmit materialul pe care Diana Șoșoacă l-a citit în Senatul României, din care ar putea face parte prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, ar trebui să demonstreze la modul concret de ce este în stare.
Prin precizarea de mai sus, te rog să nu consideri că vând ”pepeni la grădinari”, așa cum a spus d-na Victorița Malinoiu, atunci când am propus ca în data de 20.10.2024 prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, să se întâlnească la o ”degustare de sentimente” în târg la Dumbrăveni, unde amfitrion să fie prietenul Radu Viorel Ursache.
Cred că am fost destul de clar și nu este cazul să apelezi la serviciile d-nei Mariana Simon.

2. Jurnalul de Vrancea din data de 06.11.2024 scrierea ”Focșănenii abonați la ENET mai au de îndurat cel puțin o săptămână de frig în apartamente!”.
Citez:
”„Eu, joi, te-am rezolvat și anul acesta!”, a spus Ciolacu, adresându-se primarului municipiului Focșani, Cristi Misăilă, legat de banii care ar trebui să vină de la guvern pentru plata datoriilor acumulate de ENET către furnizorul de gaze.
Misăilă, prezent și el la vizita de lucru făcută de premierul Ciolacu și ministrul Grindeanu la „cocoașa” A7 de la Focșani, a ținut să precizeze din nou că „au pregătit o societate comercială ca să iasă din cercul vicios al insolvenței” și care să beneficieze de bonusurile de cogenerare pentru energia electrică produsă de motoarele Rolls-Royce ale ENET-ului, societate care din cauza insolvenței nu mai putea face acest lucru.
Partea proastă este că, potrivit primarului Misăilă, cetățenii vor mai dârdâi în apartamente cel puțin o săptămână, până când noua societate va fi înființată prin vot în consiliul local al Focșaniului, unde PSD deține majoritatea.
„…sper eu ca săptămâna viitoare în ședința de consiliul local de luni să aprobăm înființare acestei noi societăți și apoi să demarăm procedurile pentru a relua furnizarea apei calde și a căldurii către populație”, a mai spus Misăilă.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
În scrierile mele mi-am justificat deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Justificare am făcut-o pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, din care rezultă că primarul Cristi Valentin Misăilă a falimentat INTENȚIONAT ENET, iar la mijloc ar putea fi vorba despre un act de SABOTAJ.
Constat că despre calarea motorului Rolls Royce de la ENET nimeni nu spune nimic.
În discuție nu este vorba despre bazaconii precum ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și de ”pupilul lui Dragomir Lucian” sau de NESIMȚIRE dusă la EXTREM așa cum am considerat SCRISOAREA DESCHISĂ a consilierilor PNL din CL Focșani, care circulă pe net, ci de o problemă foarte serioasă.
În aceste condiții, cum ar trebui să interpretez precizarea din acest articol de presă, citez:

Misăilă, prezent și el la vizita de lucru făcută de premierul Ciolacu și ministrul Grindeanu la „cocoașa” A7 de la Focșani, a ținut să precizeze din nou că „au pregătit o societate comercială ca să iasă din cercul vicios al insolvenței” și care să beneficieze de bonusurile de cogenerare pentru energia electrică produsă de motoarele Rolls-Royce ale ENET-ului, societate care din cauza insolvenței nu mai putea face acest lucru.”?
NOTA: Amintesc că pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a spus că a avut toate aprobările legale.
Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, v-aș fi recunoscător dacă mi-ați răspunde la întrebarea pe care am adresat-o PRIETENILOR SPECIALI, Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu, în comentariul de mai sus.
Mulțumesc anticipat!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am redirecționat comentariul:
”Valentin Burlacu
Nu poți finanța o companie ce merge numai pe pierderi. Domnul prim-ministru are dreptate, banii nu-i da de la el ,ci din bugetul statului român pentru a remedia o greșeală de management care ,am inteles ca s-a derulat pe mai multi ani. Se pare că municipiul Focșani nu dispune de banii necesari . De ce? Nu aveți activitate economică? Cât o să vă mai subventioneze statul incompetența? Voi furați, și noi ,restul românilor, va scoatem din rahat.”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am să-ți analizez punctual comentariul pe care ți l-am citat mai sus.
1. ”Nu poți finanța o companie ce merge numai pe pierderi. Domnul prim-ministru are dreptate, banii nu-i da de la el ,ci din bugetul statului român pentru a remedia o greșeală de management care ,am inteles ca s-a derulat pe mai multi ani.”
Deși suntem prieteni de puțin timp, constat că ai înțeles foarte bine cum stau lucrurile în cazul ENET.
2. ”Se pare ca municipiul Focșani nu dispune de banii necesari . De ce? Nu aveti activitate economică?”.
Prietene, îți amintesc că politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece i-au ignorat niște analize economice, după părerea mea pertinente, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
3. ”Cât o să vă mai subvenționeze statul incompetența?”
Dacă am în vedere că aceasta a fost politica de cadre a Regimului Securist Postdecembrist, prin această întrebare ai vorbit de funie în casa spânzuratului.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. Timpul mi-a dat dreptate, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice, după ce timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC pentru susținerea respectivelor probleme tehnico-economice.
b. În ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice pe care le susțin, timpul mi-a dat dreptate după 18 ani de când JUSTIȚIA subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC.
4. ” Voi furați, și noi ,restul românilor, vă scoatem din rahat.”
Este cunoscută maxima ”somnul rațiunii naște monștri”.
Această afirmație, cred că-și găsește explicația în scrierile mele.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , credeți că necesită o analiză?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; De ce s-a impus o analiză punctuală?
1. După ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, nu am mers să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, așa cum era moda, ci am declanșat lupta împotriva acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
2. În această LUPTĂ am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani.
3. Respectând minimizarea de la punctul ”b”, ENET poate fi considerat Sistemul Energetic Național al României în mic, pe care ”băieții deștepți din energie” l-au pus pe chituci.
4. Pentru DEVALIZAREA ROMÂNIEI nimeni nu se face vinovat, iar JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea, îi albește pe cei care au avut ghinionul să nu fie anchetați de cine trebuia.
5. În EPOCA de AUR - Marian Oprișan economia județului Vrancea a fost devalizată în totalitate și nimeni nu s-a făcut vinovat pentru acest lucru.
Citez:
a. ”Arsenie Bocancea
Din nenorocire pentru noi, acest individ (n.r. Marcel Ciolacu) este cel mai politician dintre politicienii lui pește în aceasta țară. Atât a putut realiza aceasta țară; politicieni cu numele și poduri pe care nu poți trece. Cum arată podul de la Brăila, așa arată țara, cu tot ce înseamnă ea.
Singurul lucru inteligent pe care l-a spus președintele Iohannis , a fost constatarea că după zece ani de mandat ,,România este un stat eșuat ”” Eu zic ca este esuata nu doar ca stat, ci și ca țară.”
b. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului. Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
6. Deoarece nimeni nu a fost luat la întrebări pentru faptul că până în anul 1990, jud Vrancea era pe locurile 23-25 pe țară, în întrecerea socialistă la producția industrială și agricolă, iar acum este o ”precum o metresă, la dispoziția finanțatorului”, toți politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” indiferent de culoarea politică, urmează modelul Marian Oprișan.
NOTA: Azi m-am întâlnit cu niște politruci AUR, conduși de deputatul Georgel Badiu căruia i-am aplicat o ”forjare” de înaltă clasă.
7. Citez:
” Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
Valentin Burlacu
Au avut toata vara la dispoziție. S-au trezit în noiembrie și au aflat că a venit frigul. Ăștia trebuie dați afară, concediați. Ce meserie are primarul? Dar șeful societății aflate în insolvență?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, comentariul tău mă obligă să-ți dau un răspuns punctual.
a. ”Au avut toata vara la dispoziție.”
Pe parcursul veri probabil sau gândit la o metodă prin care să caleze un motor Rolls Royce și au găsit metoda perfectă.
b. ”S-au trezit în noiembrie și au aflat că a venit frigul.”
Focșănenii au demonstrat că au comportament de GĂINĂ a lui Stalin.
Un astfel comportament solicită un DISPREȚ pe măsură din partea politrucilor, care din 4 în 4 ani le cer votul.
c. ”Astia trebuie dati afara, concediati.”
Prietene, din punctul meu de vedere trebuie ARESTAȚI, deoarece la mijloc consider că ar putea fi vorba despre un act de SABOTAJ.
d. ”Ce meseria are primarul?”
El pretinde că este finanțist, dar de mult timp îi spun public, că într-o confruntare publică cu mine, având ca temă problemele tehnico-economice pe care le avem în divergență, în fața mea este GLUGĂ de COCENI nu finanțist.
Una dintre aceste probleme tehnico-economice aflate din divergență, este speța ENET.
e. ”Dar șeful societății aflate în insolvență?”
ENET a intrat în insolvență urmare unor false procese CUP-ENET, subiect pe care l-am abordat în scrierile mele precedente.
Adresele întocmite la mișto la petițiile mele înaintate conducerii Primăriei Focșani și CL Focșani, care au vizat:
1. Probleme manageriale la ENET;
2. ESCROCHERIA de la CUP Focșani;
3. Falsele procese CUP-ENET,
- mi-au permis să le contest în instanță.
Cu această ocazie am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea.

Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, impune să-i respect întocmai recomandarea din MOTTO: ”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea.

Deși stau în frig trăiesc o mare satisfacție, deoarece vreau să văd dacă maxima mea mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea?
În partea introductivă am lămurit relația mea cu cel care s-a numit Dragomir Lucian și care a fost motivul pentru care l-am ales să-mi fie AS de 3 stele în cadrul ”CAREULUI de AȘI” format din prieteni alfa de pe pagina de Facebook.
Îmi este imposibil să găsesc o explicație logică la întrebările:
a. Ce l-a determinat pe Maestrul Arsenie Bocancea să inventeze bazaconiile, ”agent de influență”, agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, apoi să creadă în ele?
b. Ce a vrut să realizeze Maestrul Arsenie Bocancea prin acțiunea, în care timp de circa 5 ani i-a încurajat pe habarniștii cu bunul simț atrofiat, Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!) și pe Gurguiatu Sandu, să mă denigreze prin intermediul Facebook?

La CAPITOLUL I sunt prezentate niște articole de presă cu comentariile aferente, la care nu mai am nimic de adăugat.
Din punctul meu de vedere, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț.
Deoarece doamna prof.dr.dr.Alexandra Tătaru în calitate de viceprimar al mun. Focșani și dottore în științe economice, a rezolvat printr-un dialog al surzilor problema ENET cu directorul Manole Merchea, iar Domnia sa și-a reluat postul de profesor la Liceul nr.1 Focșani, urmăresc cu atenție efectul GÂNDIRII la RECE al multor profesori adepți ai ”Școlii de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț” de la acest liceu.
Deoarece când am fost profesor de mâna a II a la Liceul nr.1 Focșani, pentru d-na profesor de matematică Cristina Trofin, actualmente director la Liceul nr.1 Focșani, eram prostul din curtea școlii, doresc să-i aflu spiritul civic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.

NOTA: La Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Deoarece Regimul Securist Postdecembrist dorește ca poporul român să aibă mentalitate de Evul Mediu, din clasa a II a până în clasa a XII a elevilor li se predă disciplina religie.
La Liceul nr.1 Focșani, profesor de religie este d-na Mihaela Enache, care deși a demonstrat că nu știe câți fii a avut Constantin Brâncoveanu, faptul că soțul se pare că lucrează la SRI Vrancea, o face să stea foarte bine la capitolul tupeu.
Plimbându-se puțin pe la Universitatea Galați, d-na Mihaela Enache a devenit și profesor de matematică.
Gradele pe care le-a obținut ca profesor de religie, îi sunt echivalate ca profesor de matematică, deoarece numai așa Regimul Securist Postdecembrist poate aplica în practică deviza ”Țara te vrea prost!”.
În aceste condiții le recomand profesorilor de la Liceul nr.1 Focșani, care acum GÂNDESC la RECE, dacă nu sunt în stare să-și impună respectul în fața d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, care ca viceprimar al mun. Focșani a încasat mulți bani publici pentru că a făcut parada modei pe Facebook, ca împreună cu d-na prof. Mihaela Enache să bage niște rugăciuni pentru a avea căldură la Liceul nr. 1 Focșani.
Nu știu dacă la Școala nr.5 Focșani unde predă ”SNOBUL INTELECTUAL copy paste”, prof. Cătălin Mocanu, se GÂNDEȘTE la RECE.
Dacă avem în vedere că:
a. Judecătoria Focșani a decis că, scara unui bloc de proprietari este domeniul public (speța fostului meu prieten Bobiță)
b. Judecătoria Focșani a decis că, în conformitate cu o HCL Focșani este interzis să i se facă reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh.Pastia.
Această decizie a Judecătoriei Focșani, în opinia mea, eclipsează deciziile date de Tribunalele Poporului din anii ”50.
c. Procurorul Țîrlea Florin și procurorul Dogaru Luminița a decis că, trebuie să fie furați o parte din abonații ENET în iarna 2005/2006.
d. Procurorul Țîrlea Florin a decis că, este normal ca focșănenii să fie furați în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
e. Procurorul Dogaru Luminița a decis ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, să-l plătească focșănenii și nu cei care se fac vinovați că s-a ajuns la acest prejudiciu.
f. Mai mulți judecători au refuzat să ceară Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței structura costurilor din care este format prețul la mc de apă canal vândut de CUP Focșani și structura costurilor din care a fost format prețul Gcal produsă de ENET, înainte și după modernizare, aspect care spune multe.
g. Motivul desfacerii disciplinare a contractului meu de muncă este:
Citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
La Liceul nr.1 Focșani, profesor de religie este d-na Mihaela Enache, care deși a demonstrat că nu știe câți fii a avut Constantin Brâncoveanu, faptul că soțul se pare că lucrează la SRI Vrancea, o face să stea foarte bine la capitolul tupeu.
Plimbându-se puțin pe la Universitatea Galați, d-na Mihaela Enache a devenit și profesor de matematică.
Gradele pe care le-a obținut ca profesor de religie, îi sunt echivalate ca profesor de matematică, deoarece numai așa Regimul Securist Postdecembrist poate aplica în practică deviza ”Țara te vrea prost!”.
În aceste condiții le recomand profesorilor de la Liceul nr.1 Focșani, care acum GÂNDESC la RECE, dacă nu sunt în stare să-și impună respectul în fața d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, care ca viceprimar al mun. Focșani a încasat mulți bani publici pentru că a făcut parada modei pe Facebook, ca împreună cu d-na prof. Mihaela Enache să bage niște rugăciuni pentru a avea căldură la Liceul nr. 1 Focșani.
Nu știu dacă la Școala nr.5 Focșani unde predă ”SNOBUL INTELECTUAL copy paste”, prof. Cătălin Mocanu, se GÂNDEȘTE la RECE.
Dacă avem în vedere că:
a. Judecătoria Focșani a decis că, scara unui bloc de proprietari este domeniul public (speța fostului meu prieten Bobiță)
b. Judecătoria Focșani a decis că, în conformitate cu o HCL Focșani este interzis să i se facă reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh.Pastia.
Această decizie a Judecătoriei Focșani, în opinia mea, eclipsează deciziile date de Tribunalele Poporului din anii ”50.
c. Procurorul Țîrlea Florin și procurorul Dogaru Luminița a decis că, trebuie să fie furați o parte din abonații ENET în iarna 2005/2006.
d. Procurorul Țîrlea Florin a decis că, este normal ca focșănenii să fie furați în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
e. Procurorul Dogaru Luminița a decis ca prejudiciul de circa 5 milioane de euro, rezultat în urma falselor procese CUP-ENET, să-l plătească focșănenii și nu cei care se fac vinovați că s-a ajuns la acest prejudiciu.
f. Mai mulți judecători au refuzat să ceară Primăriei Focșani să pună la dispoziția instanței structura costurilor din care este format prețul la mc de apă canal vândut de CUP Focșani și structura costurilor din care a fost format prețul Gcal produsă de ENET, înainte și după modernizare, aspect care spune multe.
g. Motivul desfacerii disciplinare a contractului meu de muncă este:
Citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
- este normal ca primarul Cristi Valentin Misăilă să se creadă Dumnezeu pe pământ, așa cum s-a crezut și președintele Marian Oprișan.
MOTTO: ”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea, pe lângă recomandarea de a-mi continua să-mi fac numărul, lucru pe care îl fac, consider că ascunde o mare dramă a ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”.
Ce am în vedere când fac această afirmație?
După ce Maestrul Arsenie Bocancea a fost pus în situația de a URLA(LĂTRA) la lună, deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea, acum pretinde că prin respectivele analize economice s-ar fi adresat lui Tutankhamon.

- Ce-mi recomanzi să fac, pentru a-mi ajuta ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din situația mai mult decât UMILITOARE în care consider că se află?
08.11.2024 Ulise Grosu
- Ce-mi recomanzi să fac, pentru a-mi ajuta ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din situația mai mult decât UMILITOARE în care consider că se află?
08.11.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Sunteți foarte implicat, și este foarte bine. Așa ar trebui să fim toți.

Sunt din Vrancea , dar nu cunosc Focsaniul. Am fost odată , am însoțit pe cineva prin 2004 , parcă de 24 ianuarie și cam tot pe atunci, în același an, tot așa, am fost la Vidra dacă îmi aduc bine aminte, unde s-a inaugurat o rețea de apa sau de canalizare, ceva de genul acesta. Din câte înțeleg, în Focșani lucrurile nu merg bine. Actualul primar a fost și înainte? Dacă da, nu am ce să comentez.
Andrei Burcă
Valentin Burlacu; Ești un cont fals! ce vrei să-l descoși pe domnul Ulise
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nu-i mare pierdere că nu cunoști Focșaniul.
Este bine că ai cunoscut centura mun. Focșani(E.85) și ai ajuns la concluzia că distanța de la Golești în Bariera Mărășești se parcurge cu mașina în același timp în care se parcurge distanța Buzău - Focșani.
Dacă ai fi avut inspirația să închiriezi o bicicletă a Primăriei Focșani, altfel ar fi stat lucrurile.
Despre ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE!
- ”Ce-mi recomanzi să fac, pentru a-mi ajuta ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din situația mai mult decât UMILITOARE în care consider că se află?”, nu ai nimic să-mi recomanzi?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Aveți și biciclete?! Nu știu ce este între dumneata și domnul Arsenie Bocancea. Din ce posteaza ,pare în forma. Nu vă pot face recomandări, nu-mi permit să mă implic in ceva care nu mă privește. Dacă autostrada va fi funcțională, voi veni mai des în zona și poate o să ne cunoaștem.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Sunt biciclete, dar bicicliștii sunt numai în capul primarului Cristi Valentin Misăilă.
Mă bucur să aud că, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, ”pare în formă”.
Ești sigur că nu mimează această aparentă ”formă”, după UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, de care te-am informat în prezentul mesaj public?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Nu știu, dumneata cred că-l cunoști mai bine. Totuși, nu văd să discutați. Gluma cu bicicliștii din capul primarului este bună.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, urmare a TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, a băgat frica în oasele cititorilor scrierilor mele din LUMEA REALĂ.
După cum poți observa, cu excepția ta nu am parteneri de dialog în cadrul acestei rubrici, deși abordez subiecte de actualitate.
Pentru a afla părerea despre scrierile mele, trebuie să-mi contactez direct cititorii.
Deși cutreier zilnic orașul, am văzut doar două persoane care circulau cu biciclete închiriate de la Primăria Focșani.
Compară acest lucru cu informația de presă de la CAPITOLUL I, pct.F..
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Cum adică ,,a fagat frica în oase``? Este omul domnului Oprișan?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestrul Arsenie Bocancea până în anul 2019 a prestat un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan, apoi a început să-i cânte prohodul politic.
În aceste condiții cum ți-aș putea răspunde la întrebarea ”Este omul domnului Oprisan?”?
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prezenta scriere este un mesaj public adresat prietenului Valentin Burlacu.
Vă pun la dispoziție promo pe care l-am transmis prin Messenger la mulți prieteni de pe pagina de Facebook:
INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”De la ”PUPILUL lui Dragomir Lucian” la situația mai mult decât UMILITOARE în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.” - Arsenie Bocancea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenului Valentin Burlacu.
ÎNTREBĂRILE ÎNTREBĂTOARE din finalul acestui mesaj public este:
- Ce-mi recomanzi să fac, pentru a-mi ajuta ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din situația mai mult decât UMILITOARE în care consider că se află?
08.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ziarul de Vrancea de azi, 07.11.2024, într-un articol precizează:
”Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă: „Locuitorii Municipiului Focșani așteaptă într-adevăr. Avem o situație pe care o cunoașteți.

Societatea care gestionează sistemul de termoficare, ) SC ENET, este o societate în insolvență. Noi, Primăria Municipiului Focșani, suntem în avans cu plata subvenției către această societate.Dar, din păcate, datoriile acumulate față de furnizorul de gaze au determinat acest furnizor să sisteze furnizarea gazelor începând cu 1-noiembrie 2924.
Domnul prim-ministru știe de această situație.Am avut diverse discuții și cu dumneavoastră, cu domnul președinte al Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici.)
Ne cerem scuze pentru disconfort.
Avem, așa cum a spus și domnul prim-ministru, avem nevoie de acești bani pe care îi vom primi.
Am pregătit o nouă societate comercială prin care să putem ieși din acest cerc vicios al insolvenței.
Și pentru ca această nouă societate să poată beneficia de toate facilitățile financiare oferite tot prin sprijinul guvernului și prin toate actele normative emise în acest sens.
Gândiți-vă că această societate nu putea să beneficieze de bonusul de cogenerare pentru energia electrică produsă. Și de aici multe pierderiI.
Dar sper eu ca săptămâna viitoare, în ședința de Consiliul Local de luni ( n.r 11 noiembrie 2024) să aprobăm înființarea acestei noi societăți.
Și apoi să demarăm procedurile pentru a relua furnizarea apei calde și a căldurii către populație.
Vă mulțumesc! ”
Rog să coroborezi această precizare cu deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!” și concluzionează.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Ziarul de Vrancea de azi, 07.11.2024, într-un articol precizează:
” Primul ministru Marcel Ciolacu: „Cu alte cuvinte, domnul primar nu este dator. Domnul primar și Primăria Municipiului Focșani au plătit banii pentru căldură.

Este o problemă care a avut o societatea. ”
Întrebare adresată de către un jurnalist:

O întrebare pentru domnul prim-ministru. Aș vrea să vă întreb, având în vedere solicitările autorităților de la Focșani pentru rezolvarea problemei căldurii.
Dacă ați luat în calcul și ați ajuns la o valoare care va fi alocată pentru rezolvarea acestei probleme?
Primul ministru Marcel Ciolacu:
Primul ministru Marcel Ciolacu:
„Ați văzut, sunt niște pași de făcut.În primul rând, Consiliul Local(n.r al Municipiului Focșani) trebuie să înființeze noua companie.
Dar eu cu domnul primar, cu Cristi lucrăm de mult timp și în fiecare an am dat acest ajutor corect și meritat.
Dar nu se mai poate să nu scoți banii din cogenerare.
A fost o abordare greșită a companiei și eu cred că în acest moment se intră în direcția corectă.”
Marele om politic ”liberal” de ”Provincia Europeană Vrancea”, Cristi Irimia, l-a convins pe fostul președinte al CJ Vrancea Cătălin Toma(Dumnezeu să-l ierte!), că pe acesta îl exonerează Codul Administrativ.
Acest lucru rezultă dintr-o adresă a CJ Vrancea.
Având în vedere precizarea din citatul de mai sus, rezultă că ”șmecherul de Simileasca”, Marcel Ciolacu, dacă este să-l citez pe Maestrul Arsenie Bocancea, nu cunoaște Codul Administrativ.
La acest mesaj public punctul D de la CAPITOLUL I, se intitulează „Faceți din PROȘTI conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul” și se referă tot la Marcel Ciolacu.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, din comentariile de mai sus, rezultă că prietenul Valentin Burlacu ar trebui să urmeze un curs cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
În ceea ce vă privește, apelativul ”tu.și” a demonstrat că sunteți un profesionist și nu mai aveți nevoie de cursuri de inițiere.
Urmare a studiului direct pe care l-am făcut azi, 08.11.2024, în legătură cu această scriere a rezultat următoarele:
a. GÂNDIREA la RECE a profesorilor pe care îi studiez, nu le stimulează spiritul civic și nici nu intenționează să o ia la întrebări pe d-na prof. dr.dr.Alexandra Tătaru, cu privire la modul în care a rezolvat problema ENET, printr-un dialog al surzilor cu directorul ENET, Manole Merchea.
b. Anumiți politicieni, cărora modelul Oprișan de a face politică le-a intrat în sânge, consideră că deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, este o aberație.
c. Propunerea privind RUGĂCIUNEA în GRUP a profesorilor care GÂNDESC la RECE, sub coordonarea d-nei prof. Mihaela Enache de la Liceul nr.1 Focșani, pentru a fi căldură în școli a stârnit zâmbete.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragoș și Valentin Resmerita;
În comentariul de mai sus adresat d-nei Victorița Malinoiu am precizat rezultatului studiului direct, pe care l-am făcut în legătură cu prezentul mesaj public adresat prietenului Valentin Burlacu.
Nu cunosc dacă dacă d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu, se simte cu ceva vinovată, pentru rezultatul activității Domniei sale de consilier PNL în CL Focșani, materializată în speța ”fluidizării traficului” în mun. Focșani și în cazul ENET.
Deoarece disciplina religie se predă din clasa a II a până în clasa a XII, iar disciplina EDUCAȚIE CIVICĂ se poate învăța de pe Google, așa cum a pretins decanul Cristian Pîrvulescu de la SNSPA că, se poate învăța istoria României, vă rog să o determinați pe d-na Inspector General de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, ca împreună cu noul inspector de istorie de la ISJ Vrancea și d-na prof. Mihaela Enache de la Liceul 1 Focșani să organizeze niște ȘEDINȚE de RUGĂCIUNI pentru ca elevii de la școlile din mun. Focșani, să nu mai stea în frig.
NOTA: Scrisoarea deschisă a consilierilor PNL din CL Focșani făcută în speța ENET, care circulă pe net, am încadrat-o la capitolul NESIMȚIRE dusă la EXTREM.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece mi-ați demonstrat că ”sunteți pe felie”, se impune să vă precizez ce a pățit d-na Ioana Ichim la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Doamna Ioana Ichim a demonstrat că este un profesionist în istoria religiilor, dar la fel ca și prietenul Valentin Burlacu a refuzat să urmeze cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
1. Deși activistul PCR Ion Caluean a pretins că a devenit bisericos, a considerat că d-na Ioana Ichim este cam nevinovată.
2. Activistul PCR Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!) a considerat că, d-na Ioana Ichim este nevorbită și depășită de evenimente.
3. Deoarece d-na Ioana Ichim a spus că o dor genunchii și nu se poate ruga pentru Maestrul Arsenie Bocancea, prietenul Nicu Vrinceanu a găsit cauza acestor dureri de genunchi.
Prietenul Nicu Vrinceanu a demonstrat o mare sensibilitate la nuri.
Dacă în adolescență a pretins că nurii d-nei Maricica Cirnoiu îi produceau insomnii, acum îi produceau insomnii nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
4. Gafa d-nei Ioana Ichim, prin care a pretins că ne donează d-nei Crina Dobre pe mine și pe Maestrul Arsenie Bocancea, a obligat-o să se dea la fund.
5. I-am propus d-nei Ioana Ichim să facă un studiu profesionist în legătură cu rolul nefast al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE pentru poporul român, pe care să-l aplic în practică la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, dar m-a refuzat.
În legislatura trecută a CL Focșani, d-na inspector general al ISJ Vrancea, Livia Marcu, a fost consilier PNL, iar d-na inspector general adjunct, Lauriana Ailincuței, a fost consilier PSD.
Considerați că au un sentiment de regret sau jenă, cei doi oameni politici precizați mai sus, că urmare a DISPREȚULUI pe care l-au manifestat față de focșăneni, în calitate de consilieri în CL Focșani, acum elevii din școlile din mun. Focșani îngheață de frig?
PS Profesionalismul pe care l-ați demonstrat prin apelativul ”tu.și”, consider că nu aveți nevoie ca d-na Mariana Simon să vă ajute cu un crochiu.
Grosu Ulise
Florentina Sandru;
Stimată Doamnă, deoarece ați pretins că aș fi ”mână în mână” cu Maestrul Arsenie Bocancea, sunt obligat să vă informez că, depresia în care politicienii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au băgat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, mă obligă să găsesc o soluție prin care să-l ajut.
Dacă prietenul Nicu Vrinceanu a pretins că, în adolescență, nurii d-nei Maricica Cirnoiu îi produceau insomnii, eu nu am astfel de insomnii pentru situația în care se află Maestrul Arsenie Bocancea.
Urmare a unui studiu pe care l-am făcut, am ajuns la concluzia că, dacă GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le face un ritual de exorcizare, nu le ajută cu nimic.
Deoarece am ajuns la concluzia că circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț, urmăresc cu atenție cum GÂNDITUL la RECE al profesorilor focșăneni le influențează spiritul civic.
Precizez că, pentru mine CL Focșani este Parlamentul în mic al României, iar cu consilierii din CL Focșani și cu administrația mun.Focșani, pe care o consider Guvernul României în mic, mă aflu în RĂZBOI.
1. Pe d-na inspector general adjunct la ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței, care a fost consilier PSD în CL Focșani în legislatura trecută, am întrebat-o public dar și direct:
a. Ați știut ce ați votat în speța măririi prețului la gunoiul menajer în mun.Focșani?
b. Cât știe un elev din jud. Vrancea, absolvent de liceu tehnologic, din meseria pentru care la sfârșitul celor douăsprezece clase primește un atestat?
Deoarece d-na inspector general adjunct la ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței, m-a luat la mișto în legătură cu răspunsul la cele două întrebări, atmosfera a la Tom și Jerry sa instalat instant.
În prezent relația mea cu d-na inspector general adjunct la ISJ Vrancea, prof. Lauriana Ailincuței, este una amicală.
2. Pe d-na inspector general la ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu, care a fost consilier PNL în CL Focșani în legislatura trecută, am întrebat-o public dar și direct:

b. Cât ajută un profesor în activitatea didactică un curs pe care îl urmează la CCD Focșani?
NOTA: Atunci d-na prof.dr.Livia Marcu era director la CCD Focșani, post pe care acum îl ocupă profesorul, în opinia mea, ANALFABET FUNCȚIONAL de matematică, Daniela Gabriela Marchitan.
Întrebarea pe care i-am adresat-o într-un comentariu de mai sus d-nei Victorița Malinoiu și pe care mi-a ignorat-o, este valabilă și pentru dumneavoastră, citez:
”- Considerați că au un sentiment de regret sau jenă cei doi oameni politici precizați mai sus, că urmare a DISPREȚULUI pe care l-au manifestat față de focșăneni, în calitate de consilieri în CL Focșani, acum elevii din școlile din mun. Focșani îngheață de frig?”
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
PS Deoarece ați pretins că nu o cunoașteți de d-na Mariana Simon, nu mai spun nimic despre ajutorul pe care ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea ar putea să vi-l dea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși mi-ai spus că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, se simte bine, eu nu am liniște pentru depresia în care consider că l-au băgat politrucii de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Am considerat că dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din depresie.
Din păcate acțiunea mea a fost un eșec.
Dacă d-na inspector general la ISJ Vrancea, prof. dr. Livia Marcu, care este fiică de preot, împreună cu noul inspector de religie la ISJ Focșani, care este dottore și popă în localitatea Garoafa, împreună cu profesorul de religie de la Liceul nr.1 Focșani, d-na Mihaela Enache, îi convoacă pe profesorii focșăneni la RUGĂCIUNE COMUNĂ, crezi că ENET va livra agent termic în școlile din mun Focșani?
PS Dacă întrebarea nu este clară, ”nasa” maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , domnul Bocancea m-a blocat. Nu înțeleg de ce, nu am schimbat vreo vorbă cu el.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cred că la mijloc este vorba despre efectul depresiei în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” l-au băgat pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Când Maestrul Arsenie Bocancea dialoga cu mine pe pagina de Facebook, mi-a recomandat să urmez un tratament cu d-na Muscuri Odette sau cu d-na Vali Miron, despre care mi-a spus că mă costă 200 lei/ședința.
Acum din motive pe care nu le cunosc, m-a blocat și d-na Muscuri Odette.
D-na Vali Miron nu m-a blocat, dar nici nu mă bagă în seama.
Practic, procedează ca d-na prof. Florentina Sandru.
Deoarece pentru mine Maestru Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, nu un simplu prieten de pe pagina de Facebook, așa cum poate a fost în cazul tău, depresia în care consider că acesta se află, urmare a UMILIRII la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, nu mă poate lăsa indiferent.
Mi-am pus mari speranțe în sfeștania pe care am crezut, că-i voi determina pe liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, are să i-o facă Maestrului Arsenie Bocancea, dar acțiunea a fost un eșec.
Pe mine nu m-a deranjat că, d-na prof. Florentina Sandru a dat de înțeles că, mi-ar curge venin prin toți porii, deoarece am afirmat că profesorii de matematică, care nu respectă principiul acad. Solomon Marcus(Dumnezeu să-l ierte!), sunt niște profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Nu același lucru este valabil și pentru faptul că, d-na prof. Florentina Sandru mi-a ignorat rugămintea de a-mi pune o pilă la liderii de sindicat ai Domniei sale, pentru a-i face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Consolați-l, poate își revine!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă acțiunea cu sfeștania liderilor de sindicat ai profesorilor vrânceni, despre care am crezut că-l vor scoate din depresia, pe care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” am considerat că, l-au băgat pe Maestrul Arsenie Bocancea a fost un eșec, nu am dezarmat.
Acum fac un studiu în legătură cu efectul pe care îl are GÂNDIREA la RECE la profesorilor focșăneni.
Urmare al acestui studiu, uneori, sunt nevoit să tai brusc GREAȚA unor profesori cu funcții, care trăiesc în lumea ”Școlii de trăit în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț” .
Efectul unei astfel de acțiuni, echivalează cu ”a-l lăsa fără aer” dacă este să-mi citez un ”armurier”, care a fost martor al unor astfel de FORJĂRI.
Regret că d-na Victorița Malinoiu confundă ”educația prin cultură” cu forjarea.
Dacă Marius Ichim și Maestrul Arsenie Bocancea m-au obișnuit cu forjarea, nu știu de ce d-na Victorița Malinoiu consideră că ar trebui să cred că, tot ce zboară se mănâncă?
PS Despre d-na Mariana Simon nu mai spun nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , încă nu aveți căldură? De duminică se anunță o răcire diurnă. Copiii vor sta la ore în frig? Focsaniul se întoarce pe vremea lui Ceaușescu?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu este căldură și cred că va mai dura până va fi.
În calitate de abonat ENET, sunt nevoit să stau în frig, deoarece după modelul ”Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa a vrut și Misăilă!”
Pentru mine această situație îmi dă posibilitatea să studiez, dacă GÂNDIREA la RECE a profesorilor focșăneni le stimulează SPIRITUL CIVIC.
De asemenea, încerc să găsesc soluții pentru a-mi scoate din depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,..divinitatea `` nu sta tot în frig?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mi-a spus că, ”Are apă din puț, energie de la soare nici la bască nu îl doare.”.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragoș;
Stimate lider al PNL Vrancea, deoarece urmare a unei discuții particulare, mi-ai dat de înțeles că, aș avea ceva cu PNL Vrancea, am să te lămuresc public cum stau lucrurile în speța ENET.
1. Eu am fost mutat disciplinar la CET(ENET) de la Serviciul proiectare al IRE Focșani, deoarece nu am vrut să proiectez rețeaua de joasă tensiune prin care primarul Decebal Bacinschi și-a alimentat cu energie electrică Hanul de la Km 25.
Motivul acestui refuz a fost, nerespectarea normelor tehnice în vigoare de respectiva rețea electrică de joasă tensiune.
Acum am văzut că s-a venit cu o rețea de 20 KV, iar problema pentru care am refuzat să proiectez respectiva rețea de joasă tensiune, s-a rezolvat după 30 ani.
2. Falimentarea ENET a început odată cu falsele procese CUP-ENET.
Mulți ani reprezentantul AGA al CL Focșani la ENET a fost activistul UASC, ”liberalul” Eduard Lambrino, perioadă în care au avut multe procese CUP-ENET.
Am încercat să-i explic activistului UASCR ”liberalul” Eduard Lambrino că, sunt o prostie procesele CUP-ENET, dar vorbeam ca la gard.
3. În anul 2006 când conducerea ENET a primit dispoziția de la ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să-mi desfacă disciplinar contractul de muncă, reprezentant AGA al CL Focșani la ENET a fost ”liberalul” Eduard Lambrino.
Deoarece juristul de la ENET, dl. Dan Ștefaniu, a refuzat să mai reprezinte ENET-ul în litigiul de muncă pe care îl aveam cu ENET la Curtea de Apel Galați, AGA-manul Eduard Lambrino a decis, ca ENET să-l angajeze pe avocatul Ion Bratu pentru recursul de la Curtea de Apel Galați, când mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc.
Am afirmat și susțin că prejudiciul de circa 5 milioane de euro pentru care ENET a intrat în insolvență, trebuie să fie plătit de cei care se fac vinovați de acest prejudiciu și nu de noi, prostimea mun. Focșani.
Pentru aceasta afirmație. activistul UASCR ”liberalul” Eduard Lambrino mi-a făcut plângere penală.
4. Am întrebat un alt reprezentant AGA liberal al CL Focșani în CA al ENET, ”Care au fost atuurile ”liberalului” Manole Merchea pentru care a fost numit director la ENET?
Răspunsul a fost; ”Așa a vrut Oprișan!”
NOTA: ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care politicieni mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” l-au băgat în depresie, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, mi-a spus că, ”Așa a vrut Oprișan ca Stațiunea Pomicolă Focșani să se transforme în societate comercială pentru a se putea vinde terenurile.”.
Presa a spus că în această speță s-a dat un tun de circa 500 milioane de euro.
Întâmplător sau nu, director la ADS Vrancea era ”liberalul” Manole Merchea.
5. Adevăratul motiv pentru care ”CAREUL de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” a dispus să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă, a fost descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, urmare întocmirii unor situații privind falsele procese CUP-ENET.
Președintele Marian Oprișan a crezut că, dacă are să mi se desfacă contractul de muncă, am să mă duc să mă închin în fața lui.
Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor.
ESCROCHERIA de la CUP Focșani, care în fapt este o golănie de doi bani, am explicat-o fostului lider PNL, prof. Cătălin Toma(Dumnezeu să-l ierte!) și deputatului PNL Ion Ștefan - Grindă.
Efectul a fost, spectacolul pentru prostit proștii pe care cei doi politicieni ”liberali” l-au făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
6. I-am solicitat consilierilor PNL din CL Focșani, Macovei Liviu, să le explice colegilor lui din CL Focșani, ce înseamnă să demonstrezi la Camera Auditorilor Financiari din România că un audit este greșit și să ți se dea dreptate.
Acest lucru l-am făcut în speța auditului privind ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Dacă pentru această demonstrație am trăit patru ani din munca de salahor și am fost DENIGRAT PUBLIC la greu, ”liberalul” Eugen Ciorici, care a semnat din partea Finanțelor Publice Vrancea că, este bun auditul în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, a beneficiat numai de avansări în funcție.
7. În legislatura 2020-2024 majoritatea PNL-USR din CL Focșani a făcut MIȘTO de focșăneni.
În scrierile mele pe care le-am postat Facebook în ultimul timp, de care v-am informat public, am analizat punctual speța ENET și mi-am motivat deviza ”Misăilă arestat la treilea mandat!”
Nu sunt agentul electoral la niciun partid politic, dar în campania electorală de la alegerile locale, din patriotism local, ți-am ridicat multe mingi la fileu.
Din incompetență sau aroganță, aceste mingi nu mi-au fost valorificate, iar rezultatul se cunoaște.
Pe lângă faptul că ai angajat pe post de smardoi pe un individ, care s-a erijat în soțul omului politic ”liberal” Alina Drumea, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a comunicat public:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
Te rog să-mi comunici public, un singur motiv din care să rezulte că, aș avea ceva cu PNL Vrancea, așa cum m-ai acuzat.
PS Despre d-na Mariana Simon nu mai spun nimic!
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Depresia în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au băgat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, nu-mi produc insomnii, așa cum prietenului Nicu Vrinceanu a afirmat că-i produceau în adolescență nurii d-nei Maricica Cirnoiu, iar în urmă cu circa un an nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar nici nu mă poate lăsa indiferent.
Acesta a fost și motivul pentru care, în comentariul de mai sus, am dorit să fiu foarte clar cu ceea ce Maestrul Arsenie Bocancea a numit a fi ”conțăranul meu, Ciobotaru Dragos”.

ONOAREA de a fi COBAI pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană
ONOAREA de a fi COBAI pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană
A. NESIMȚIREA NEMĂRGINITĂ a președintelui Klaus Iohannis
1. Site-ul HotNews din data de 07.11.2024 a publicat informația ”„Ca şi cum Viktor Orban nici nu ar fi existat”. Presa maghiară scrie despre gestul neaşteptat al lui Klaus Iohannis la sosirea sa oficială la summitul de la Budapesta – VIDEO”.
Citez:
”Președintele român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), ignorându-l pe premierul ungar la sosirea sa oficială, scrie joi presa maghiară, care publică şi imagini cu momentul.
Klaus Iohannis a coborât din maşină ca şi cum Viktor Orbán nu ar fi existat, scrie portalul szeretlekmagyarorszag.hu, citat de News.ro. În loc de o privire sau o strângere de mână, el i-a întors imediat spatele şi a început să vorbească cu cineva din stafful propriu.
Viktor Orbán, gazda summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), a primit joi dimineaţă peste 50 de delegaţii la Arena Puskás din Budapesta. Protocolul a fost cel obişnuit: oaspeţii au venit cu maşina, gărzile de corp s-au uitat rapid în jur, au deschis uşa şi apoi şefii de stat şi de guvern sosiţi – cu zâmbete reale sau false – au coborât din maşină. Viktor Orbán i-a salutat pe fiecare, le-a întins mâna, au urmat câteva schimburi politicoase de replici şi o fotografie oficială împreună, apoi se trecea la următorul oaspete.
Totuşi, când şeful statului român, Klaus Iohannis, a sosit după preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-a petrecut o scenă destul de neplăcută, scriu 444.hu și szeretlekmagyarorszag.hu, iar gestul neaşteptat l-a surprins aparent pe Orban şi chiar pe fotografi, potrivit surselor citate, care publică şi imaginile.
Deşi Viktor Orban era în dreptul maşinii din care a coborât, la câţiva metri, preşedintele român a părut că nu îl vede, a coborât, s-a întors cu spatele şi a vorbit timp de 20 de secunde cu şefa sa de protocol, şi-a aranjat sacoul, şi-a pus în buzunar telefonul şi abia apoi s-a întors către gazda sa.
În acest timp, cât Iohannis a părut că nu îl vede, Viktor Orban a părut amuzat, schiţând un zâmbet în colţul gurii.
După ce Iohannis s-a întors şi s-a îndreptat către el, premierul maghiar i-a zâmbit şi i-a întins mâna, au schimbat aparent cordial câteva cuvinte şi au făcut obişnuita fotografie oficială.
Imaginile cu întâmpinarea oaspeţilor la summit au fost publicate pe pagina de Facebook a premierului Ungariei. Scena cu preşedintele Iohannis este la momentul 1:19:45.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prezentul articol de presă, în opinia mea, scoate în evidență NESIMȚIREA lui Klaus Iohannis, care timp de 10 ani și-a bătut joc de poporul român.
Valentin BurlacuCitez:

Grosu Ulise; Este președintele țării și trebuie respectat. Gestul sau are vreo justificare, chiar și politică. Știm cu toții că Orban este oaia neagră a UE.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dar Klaus Iohannis a respectat poporul român în cei 10 ani, cât a fost președintele României?
Mi-ar plăcea să cred că, Iohannis are să fie judecat pentru DISPREȚUL manifestat față de poporul român.
În ceea ce privește ”oaia neagră a UE”, nu cred că era în măsură Klaus Iohannis să-i dea lecții lui Orban.
Părerea mea!
B. Liderul PSD Marcel Ciolacu vrea să-l eclipseze pe Pinochio și banul public la discreția derbedeilor politici
1. Ziarul Cotidianul din data de 06.11.2024, a publicat articolul ”Culmea. Ciolacu zice că nu e divorțat, dar a făcut partaj”.Citez:
”Premierul Marcel Ciolacu a făcut în luna iulie ”partaj voluntar” cu soția, dar spune că nu au divorțat, fiind în continuare căsătoriți legal deși au împărțit mai multe bunuri din timpul căsătoriei, scrie g4media.ro.
Marcel Ciolacu a declarat că nu a divorțat de soție și că a făcut partajul voluntar ”pentru că urma această campanie”, fără alte explicații.
În declarația de avere depusă la Camera Deputaților pe data de 15 iunie Marcel Ciolacu scrie că deține împreună cu soția Roxana două terenuri intravilane în Buzău și două case de locuit tot în Buzău. În declarația de avere depusă pe data de 30 septembrie în calitate de candidat Ciolacu apare ca unic proprietar al unui teren intravilan și unic proprietar al unei case de locuit în Buzău.
Câteva săptămâni mai târziu după partajul voluntar, firma soției a mai cumpărat un apartament în București, iar prețul a fost ”undeva la 100.000 de euro, banii firmei”, după cum a declarat Ciolacu pentru G4media.ro.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Un individ fără carte de muncă până la vârsta de 37 ani și fals revoluționar de Buzău, probabil că va ajunge președintele României.
Noapte bună, România!
2. Ziarul Cotidianul din data de 08.11.2024, a publicat articolul ”Alexandru Muraru, acuzat că a risipit 30.000 de euro ca să se ducă la frate”.
Citez:
”PSD Iaşi îi solicită explicaţii liderului filialei ieşene a liberalilor Alexandru Muraru privitor la rezultatele pentru România în cazul ”celor 15 vizite externe” pe care le-a întreprins în perioada martie 2022 – februarie 2024, şase dintre acestea fiind efectuate în Statele Unite ale Americii. Social-democraţii afirmă, citând informaţii apărute vineri pe reporteris.ro, că vizitele lui Muraru în America au fost la fratele său, Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, şi că acestea ar fi costat în total 30.000 de euro.
”Din martie 2022 şi până în februarie 2024, Alexandru Muraru, protectorul penalilor din PNL Iaşi, a fost în delegaţii în străinătate ca deputat. În cele 15 vizite externe, statul român a cheltuit cu Muraru aproape 40.000 de euro. Sfidător este că şase dintre vizite, totalizând 82 de zile, au fost în SUA la fratele său, Andrei, ambasadorul României la Washington. Cele şase vizite în SUA ale lui Alexandru Muraru i-au costat pe români 30.000 euro”, precizează PSD Iaşi, într-un comunicat de presă.
Potrivit social-democraţilor, Muraru ”nu a prezentat niciodată ce a făcut pentru România în aceste delegaţii externe”.
”În doi ani, pe lângă SUA, deputatul Muraru a mai fost în Grecia, Israel, Ucraina, Austria, Cehia, Polonia, Spania, Republica Moldova şi Belgia, peste tot pe banii românilor. Apetenţa pentru lux e o trăsătură de familie: acum doi ani, fratele geamăn al acestuia, Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, şi-a mutat reşedinţa într-o clădire de lux din Washington”, adaugă reprezentanţii PSD Iaşi.
Potrivit liderului PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, de numele şefului local PNL ”nu se leagă nici măcar un proiect care să aducă un plus Iaşiului”.
”Acest personaj s-a lăfăit an de an pe banii ieşenilor şi acum le cere votul pentru a-i proteja în continuare pe cei doi penali PNL-işti (Mihai Chirica şi Costel Alexe – n.r.). Mai mult, este iniţiatorul parteneriatului toxic PNL-AUR la Consiliul Judeţean Iaşi pentru a-i garanta liniştea lui Costel Alexe, cel care este acuzat de instituţiile statului de luare de mită şi abuz în serviciu”, a mai spus preşedintele PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Mi se pare interesantă precizarea:
”Potrivit social-democraţilor, Muraru ”nu a prezentat niciodată ce a făcut pentru România în aceste delegaţii externe”.
”În doi ani, pe lângă SUA, deputatul Muraru a mai fost în Grecia, Israel, Ucraina, Austria, Cehia, Polonia, Spania, Republica Moldova şi Belgia, peste tot pe banii românilor. Apetenţa pentru lux e o trăsătură de familie: acum doi ani, fratele geamăn al acestuia, Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, şi-a mutat reşedinţa într-o clădire de lux din Washington”, adaugă reprezentanţii PSD Iaşi.”
Concluzia este:
Bani publici la discreția derbedeilor politici.

Grosu Ulise; Din câte știu, asemenea cheltuieli se deconteaza total sau în parte de către filială ,dar numai cu aprobarea forului superior al partidului. Bine ca nu a avut nevoie și de protecție....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Fără comentarii!
Grosu Ulise; Cred ca statul trebuie să-și recunoască greșelile în ceea ce privește pensiile, indiferent care. De asemenea, cred ca doamna Weber și-a depășit demult termenul de ocupare a acestei funcții, ea trebuia înlocuită sau renumita de prin vară. Atacarea acelui proiect de lege este făcută la indicațiile guvernului pentru a amâna și, de ce nu , a nu pune în aplicare acea modificare. Instituția nu dispune de aparatul de specialitate care să poată analiza un proiect legislativ precum acela. Totul cred ca a fost făcut la un minister și data doamnei Weber.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, din comentariul tău rezultă că, această politrucă școlită de Soros, la fel ca și diversionistul Cristian Pîrvulescu, care a pretins că, istoria poporului român se poate învăța după Google, în această speță a făcut același lucru ca Diana Șoșoacă, care a citit în Senatul României un material întocmit de un ”grup de lucru”, din care consider că face parte și Maestrul Arsenie Bocancea.
Interesant punct de vedere!
Grosu Ulise; Din câte știu, asemenea cheltuieli se deconteaza total sau în parte de către filială ,dar numai cu aprobarea forului superior al partidului. Bine ca nu a avut nevoie și de protecție....
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Fără comentarii!
C. FORMA fără FOND, numită INSTITUȚIA AVOCATULUI POPORULUI
”Preşedinta comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL) se întreabă acuzator, vineri, după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR legea pensiilor militare, dacă mai are Renate Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condiţiile în care, spune Pauliuc, execută ordinele premierului Ciolacu, iar mandatul acesteia a expirat.
Pauliuc a lansat acuzatiile pe Facebook, într-o postare intitulată ”Batjocura PSD la adresa pensionarilor militari!”.
”Complicitatea dintre PSD și Avocatul Poporului, pe înțelesul tuturor:
1. PSD este vinovat pentru inechitățile din sistemul pensiilor militare de stat deoarece un guvern PSD a blocat, în urmă cu mai mulți ani, actualizarea acestora cu salariile/soldele personalului activ.
2. PSD a refuzat să rezolve problema pensionarilor militari/polițiști/ penitenciare, printr-un proiect comun cu PNL.
3. În data de 11 septembrie, PNL a depus în Parlament propunerea legislativă care să pună capăt nedreptăților. PSD a anunțat că nu-l susține!
4. ANTEPRONUNȚARE – mai mulți lideri PSD, puși de Ciolacu, chiar înainte ca proiectul să intre în dezbatere, s-au antepronunțat, spunând că proiectul este neconstituțional și că o să cadă la Curtea Constituțională, nespunând cine urma să îl atace.
5. TERGIVERSARE 1 – abia după 1 lună de zile, proiectul ajunge la Camera Deputaților, pentru a fi dezbătut ca primă Cameră sesizată. De ce a durat atât de mult timp? Pentru că PSD a călcat în picioare regulamentele și Constituția, invocând argumente false de tipul .. ”trebuie să vină punctul de vedere de la Ciolacu …” adică de la Guvern. În viziunea partidului-stat, Parlamentul este supus Guvernului, nu invers!
În acest context, Președintele Ciucă a ieșit public de mai multe ori pentru a cere PSD și Guvernului să deblocheze proiectul și să trimită punct de vedere la Parlament. Presat de opinia publică, de PNL și de un protest în stradă, în fața Guvernului, Marcel Ciolacu a trimis într-un final, la Parlament, acest punct de vedere.
6. TERGIVERSARE 2 – Încă o piedică marca PSD: Biroul permanent al Camerei Deputaților a propus, inițial, dezbaterea legii PNL în mai multe comisii raportoare decât era necesar, practic pentru a face imposibilă adoptare! Stau mărturie și alte proiecte PNL trimise la raport de PSD la 4-5 comisii – adică raportul nu va veni cât trăim noi!
7. Mimând situația că ar susține proiectul, PSD l-a deblocat la finalul lunii octombrie și, în numai o săptămână, acesta a fost dezbătut (în Parlament, cu asociațiile reprezentative ale pensionarilor militari) și votat aproape cu unanimitate.
8. TERGIVERSARE 3 – secretarul general al Camerei Deputaților a tras de timp (încălcând legea) și nu a trimis legea la promulgare decât după ce Avocatul Poporului a sesizat CCR. Nu sunt speculații! Sunt zile și ore consemnate în scris! Termenul fusese depășit!
9. FAPTE, NU SUSPICIUNI 1 – obiecția de neconstituționalitate (originalul) face trimitere la numărul de înregistrare mai vechi, cel de la Camera Deputaților (Plx nr.540/2024), deși, procedural, obiecția trebuia să vizeze nr. de înregistrare de la Camera decizională, adică Senatul României. Concluzia – obiecția a fost redactată anterior dezbaterilor și votului din Senat – ceea ce este foarte grav!! Obiecția era pregătită/servită/scrisă, doar ca să fie depusă!
10. FAPTE, NU SUSPICIUNI 2 – au existat un număr important de acte normative emise de Guvernul Ciolacu, pentru care societatea civilă a solicitat Avocatului Poporului control de constituționalitate și Avocatul Poporului a refuzat să exercite această prerogativă exclusivă (A. Poporului este singurul abilitat să ceară controlul de constituționalitate asupra ordonanțelor Guvernului). De unde ”hărnicia” doamnei Weber tocmai pe această lege?
11. FAPTE, NU SUSPICIUNI 3 – CCR și-a pierdut puternic credibilitatea! Ultimele decizii, mai ales cele cu rezonanță politică, au demonstrat că CCR e tot un PSD, dar cu robă!
12. Mai are doamna Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condițiile în care execută ordinele prim-ministrului Ciolacu. În condițiile în care mandatul domniei sale a expirat, ne putem gândi și la faptul că PSD a momit-o cu un nou mandat dacă e cuminte și face ce vrea Ciolacu.
Singurul lucru neclar, la care nu putem răspunde: de unde are PSD atâta ură față de pensionarii militari?”, a scris liberala.
Avocatul Poporului a găsit o problemă la pensiile militare”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, ”România are mai mulți generali decât a avut Tratatul de la Varșovia”.
Din punctul meu de vedere, scoaterea angajaților din SISTEMUL de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist la pensie după 25 ani de muncă și acordarea de pensii speciale, în timp ce restul românilor ies la pensie la vârsta de 65, este un lucru NECONSTITUȚIONAL și ABERANT.
Amintesc că, Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită secretar de stat în Ministerul de Interne.
Aceasta este celebra ”generală a lui Vasile Blaga - Buldogul”.
În aceste condiții mi se pare interesantă precizarea:
”Preşedinta comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL) se întreabă acuzator, vineri, după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR legea pensiilor militare, dacă mai are Renate Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condiţiile în care, spune Pauliuc, execută ordinele premierului Ciolacu, iar mandatul acesteia a expirat.”
Din câte știu a fost mulți militari au plecat din serviciu pentru niște salarii compensatorii și o anumită pensie, după câțiva ani de activitate.
Nu cunosc speța, dar cred că la mijloc este ceva cusut cu ață albă.
După părerea mea pensia unui militar care a lucrat 10 ani nu poate fi egală cu cea a unuia care a lucrat 25 ani sau mai mult.
Având în vedere numeroasele adrese pe care le-am primit de la Avocatul Poporului, urmare a unor petiții pe care le-am făcut, această instituție, în opinia mea, este o formă fără fond.
Valentin Burlacu1. Ziarul Cotidianul din data de 08.11.2024, a publicat articolul ”Renate Weber, acuzată că execută ordinele premierului Ciolacu”.
Citez:”Preşedinta comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL) se întreabă acuzator, vineri, după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR legea pensiilor militare, dacă mai are Renate Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condiţiile în care, spune Pauliuc, execută ordinele premierului Ciolacu, iar mandatul acesteia a expirat.
Pauliuc a lansat acuzatiile pe Facebook, într-o postare intitulată ”Batjocura PSD la adresa pensionarilor militari!”.
”Complicitatea dintre PSD și Avocatul Poporului, pe înțelesul tuturor:
1. PSD este vinovat pentru inechitățile din sistemul pensiilor militare de stat deoarece un guvern PSD a blocat, în urmă cu mai mulți ani, actualizarea acestora cu salariile/soldele personalului activ.
2. PSD a refuzat să rezolve problema pensionarilor militari/polițiști/
3. În data de 11 septembrie, PNL a depus în Parlament propunerea legislativă care să pună capăt nedreptăților. PSD a anunțat că nu-l susține!
4. ANTEPRONUNȚARE – mai mulți lideri PSD, puși de Ciolacu, chiar înainte ca proiectul să intre în dezbatere, s-au antepronunțat, spunând că proiectul este neconstituțional și că o să cadă la Curtea Constituțională, nespunând cine urma să îl atace.
5. TERGIVERSARE 1 – abia după 1 lună de zile, proiectul ajunge la Camera Deputaților, pentru a fi dezbătut ca primă Cameră sesizată. De ce a durat atât de mult timp? Pentru că PSD a călcat în picioare regulamentele și Constituția, invocând argumente false de tipul .. ”trebuie să vină punctul de vedere de la Ciolacu …” adică de la Guvern. În viziunea partidului-stat, Parlamentul este supus Guvernului, nu invers!
În acest context, Președintele Ciucă a ieșit public de mai multe ori pentru a cere PSD și Guvernului să deblocheze proiectul și să trimită punct de vedere la Parlament. Presat de opinia publică, de PNL și de un protest în stradă, în fața Guvernului, Marcel Ciolacu a trimis într-un final, la Parlament, acest punct de vedere.
6. TERGIVERSARE 2 – Încă o piedică marca PSD: Biroul permanent al Camerei Deputaților a propus, inițial, dezbaterea legii PNL în mai multe comisii raportoare decât era necesar, practic pentru a face imposibilă adoptare! Stau mărturie și alte proiecte PNL trimise la raport de PSD la 4-5 comisii – adică raportul nu va veni cât trăim noi!
7. Mimând situația că ar susține proiectul, PSD l-a deblocat la finalul lunii octombrie și, în numai o săptămână, acesta a fost dezbătut (în Parlament, cu asociațiile reprezentative ale pensionarilor militari) și votat aproape cu unanimitate.
8. TERGIVERSARE 3 – secretarul general al Camerei Deputaților a tras de timp (încălcând legea) și nu a trimis legea la promulgare decât după ce Avocatul Poporului a sesizat CCR. Nu sunt speculații! Sunt zile și ore consemnate în scris! Termenul fusese depășit!
9. FAPTE, NU SUSPICIUNI 1 – obiecția de neconstituționalitate (originalul) face trimitere la numărul de înregistrare mai vechi, cel de la Camera Deputaților (Plx nr.540/2024), deși, procedural, obiecția trebuia să vizeze nr. de înregistrare de la Camera decizională, adică Senatul României. Concluzia – obiecția a fost redactată anterior dezbaterilor și votului din Senat – ceea ce este foarte grav!! Obiecția era pregătită/servită/scrisă, doar ca să fie depusă!
10. FAPTE, NU SUSPICIUNI 2 – au existat un număr important de acte normative emise de Guvernul Ciolacu, pentru care societatea civilă a solicitat Avocatului Poporului control de constituționalitate și Avocatul Poporului a refuzat să exercite această prerogativă exclusivă (A. Poporului este singurul abilitat să ceară controlul de constituționalitate asupra ordonanțelor Guvernului). De unde ”hărnicia” doamnei Weber tocmai pe această lege?
11. FAPTE, NU SUSPICIUNI 3 – CCR și-a pierdut puternic credibilitatea! Ultimele decizii, mai ales cele cu rezonanță politică, au demonstrat că CCR e tot un PSD, dar cu robă!
12. Mai are doamna Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condițiile în care execută ordinele prim-ministrului Ciolacu. În condițiile în care mandatul domniei sale a expirat, ne putem gândi și la faptul că PSD a momit-o cu un nou mandat dacă e cuminte și face ce vrea Ciolacu.
Singurul lucru neclar, la care nu putem răspunde: de unde are PSD atâta ură față de pensionarii militari?”, a scris liberala.
Avocatul Poporului a găsit o problemă la pensiile militare”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a spus că, ”România are mai mulți generali decât a avut Tratatul de la Varșovia”.
Din punctul meu de vedere, scoaterea angajaților din SISTEMUL de FORȚĂ al Regimului Securist Postdecembrist la pensie după 25 ani de muncă și acordarea de pensii speciale, în timp ce restul românilor ies la pensie la vârsta de 65, este un lucru NECONSTITUȚIONAL și ABERANT.
Amintesc că, Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită secretar de stat în Ministerul de Interne.
Aceasta este celebra ”generală a lui Vasile Blaga - Buldogul”.
În aceste condiții mi se pare interesantă precizarea:
”Preşedinta comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL) se întreabă acuzator, vineri, după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR legea pensiilor militare, dacă mai are Renate Weber legitimitatea de a conduce Avocatul Poporului, în condiţiile în care, spune Pauliuc, execută ordinele premierului Ciolacu, iar mandatul acesteia a expirat.”
Din câte știu a fost mulți militari au plecat din serviciu pentru niște salarii compensatorii și o anumită pensie, după câțiva ani de activitate.
Nu cunosc speța, dar cred că la mijloc este ceva cusut cu ață albă.
După părerea mea pensia unui militar care a lucrat 10 ani nu poate fi egală cu cea a unuia care a lucrat 25 ani sau mai mult.
Având în vedere numeroasele adrese pe care le-am primit de la Avocatul Poporului, urmare a unor petiții pe care le-am făcut, această instituție, în opinia mea, este o formă fără fond.
Grosu Ulise; Cred ca statul trebuie să-și recunoască greșelile în ceea ce privește pensiile, indiferent care. De asemenea, cred ca doamna Weber și-a depășit demult termenul de ocupare a acestei funcții, ea trebuia înlocuită sau renumita de prin vară. Atacarea acelui proiect de lege este făcută la indicațiile guvernului pentru a amâna și, de ce nu , a nu pune în aplicare acea modificare. Instituția nu dispune de aparatul de specialitate care să poată analiza un proiect legislativ precum acela. Totul cred ca a fost făcut la un minister și data doamnei Weber.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, din comentariul tău rezultă că, această politrucă școlită de Soros, la fel ca și diversionistul Cristian Pîrvulescu, care a pretins că, istoria poporului român se poate învăța după Google, în această speță a făcut același lucru ca Diana Șoșoacă, care a citit în Senatul României un material întocmit de un ”grup de lucru”, din care consider că face parte și Maestrul Arsenie Bocancea.
Interesant punct de vedere!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, afirmațiile dumitale depășesc cadrul discuției, nu-mi pot permite afirmații publice nefondate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr afirmațiile mele au la bază diferite informații de presă și afirmațiile făcute de Maestrul Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
Am precizat că, am considerat ca fiind certitudini, numai problemele tehnico-economice pe care le-am susținut și pentru care timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Deducțiile aparent logice pe care le fac, pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Citez:
”Instanţa supremă a dispus strămutarea la Curtea de Apel Cluj a dosarului în care omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-o cauză legată de fraude cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Procesul se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, însă Cătălin Hideg a solicitat Instanţei supreme mutarea cauzei la Cluj.
„Admite cererea formulată de petenţii Hideg Robertino Cătălin şi Sanimed International Impex SRL şi dispune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 27485/3/2022 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, la Curtea de Apel Cluj, instanţa căreia i se va trimite dosarul. Menţine actele procedurale îndeplinite în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
Cătălin Hideg este cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, acuzându-i că i-au cerut 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare în dosarul de fraude cu fonduri europene.
Dosarul lui Hideg este primul investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, dosarul fiind trimis în instanţă în octombrie 2022.
Potrivit EPPO, frauda reţinută în sarcina lui Cătălin Hideg şi firmei Sanimed se referă la alocarea de fonduri destinate unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice RECUMED.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea, dacă avem în vedere retrocedarea bunurilor unei ORGANIZAȚII FASCISTE, așa cum a fost cazul Grupului Etnic German, cred că este în toată țara.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că am determinat JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să fac STRIPTIS în fața mea.
Așa cum spun de foarte mult timp, consider că la nivel de mun. Focșani, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității.
Grosu Ulise, afirmațiile dumitale depășesc cadrul discuției, nu-mi pot permite afirmații publice nefondate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Într-adevăr afirmațiile mele au la bază diferite informații de presă și afirmațiile făcute de Maestrul Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”.
Am precizat că, am considerat ca fiind certitudini, numai problemele tehnico-economice pe care le-am susținut și pentru care timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
Deducțiile aparent logice pe care le fac, pot avea sau nu tangență cu realitatea.
D. JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea și JUSTIȚIA ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” pe care am determinat-o să facă STRIPTIS în fața mea
1. Ziarul Cotidianul din data de 08.11.2024, a publicat articolul ”Dosarul denunţătorului lui Coldea, mutat la Cluj”.Citez:
”Instanţa supremă a dispus strămutarea la Curtea de Apel Cluj a dosarului în care omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-o cauză legată de fraude cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Procesul se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, însă Cătălin Hideg a solicitat Instanţei supreme mutarea cauzei la Cluj.
„Admite cererea formulată de petenţii Hideg Robertino Cătălin şi Sanimed International Impex SRL şi dispune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 27485/3/2022 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, la Curtea de Apel Cluj, instanţa căreia i se va trimite dosarul. Menţine actele procedurale îndeplinite în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
Cătălin Hideg este cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, acuzându-i că i-au cerut 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare în dosarul de fraude cu fonduri europene.
Dosarul lui Hideg este primul investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, dosarul fiind trimis în instanţă în octombrie 2022.
Potrivit EPPO, frauda reţinută în sarcina lui Cătălin Hideg şi firmei Sanimed se referă la alocarea de fonduri destinate unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice RECUMED.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea, dacă avem în vedere retrocedarea bunurilor unei ORGANIZAȚII FASCISTE, așa cum a fost cazul Grupului Etnic German, cred că este în toată țara.
La nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că am determinat JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să fac STRIPTIS în fața mea.
Așa cum spun de foarte mult timp, consider că la nivel de mun. Focșani, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității.
E. GÂNDIREA la RECE a profesorilor focșăneni, le va stimula SPIRITUL CIVIC?
1. Ziarul de Vrancea din data de 08.11.2024 a publicat articolul ”IȘJ Vrancea aprobă reducerea programului școlar în 11 unități de învățământ din Focșani ca urmare a întreruperii agentului termic”.Citez:
”Prin intermediul unui comunicat de presă făcut public astăzi, vineri, 8 noiembrie 2024 la ora 14:51 se anunță faptul că au fost aprobate în cadrul Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ )Vrancea, solicitările primite din partea a 11 unități de învățământ din Municipiul Focșani de a reduce programul școlar ca urmare a întreruperii agentului termic.„ Măsura a fost luată din cauza scăderii temperaturii în sălile de clasă pentru a proteja sănătatea elevilor și a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile art. 11 alin (9) din ordinul nr. 5726/ 2024, privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Astfel, până când situația legată de agentul termic va fi soluționată, activitățile didactice se vor desfășura într-un interval mai scurt, iar elevii vor încheia programul mai devreme. Precizăm că din 33 unități de învățământ cu personalitate juridică (PJ) și conexe din municipiul Focșani, 21 de unități racordate la sistemul centralizat de încălzire nu au surse alternative. Domnul primar Cristi-Valentin Misăilă a propus funcționarea școlilor în sistem online până la remedierea situației, însă nicio unitate de învățământ nu a făcut solicitare în acest sens.” , precizează comunicatul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ )Vrancea făcut public astăzi, vineri, 8 noiembrie 2024.
Măsuri la nivelul unităților de învățământ ca urmare a întreruperii agentului termic în municipiul Focșani
Având în vedere situația creată de întreruperea furnizării agentului termic în orașul Focșani, începând de vineri, 08 noiembrie 2024, programul școlar va fi redus în 11 unități de învățământ racordate la sistemul centralizat de termoficare. Solicitările primite din partea unităților școlare au fost aprobate în cadrul Consiliului de administrație al ISJ Vrancea. Măsura a fost luată din cauza scăderii temperaturii în sălile de clasă pentru a proteja sănătatea elevilor și a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile art. 11 alin (9) din ordinul nr. 5726/ 2024, privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Astfel, până când situația legată de agentul termic va fi soluționată, activitățile didactice se vor desfășura într-un interval mai scurt, iar elevii vor încheia programul mai devreme. Precizăm că din 33 unități de învățământ cu PJ și conexe din municipiul Focșani, 21 de unități racordate la sistemul centralizat de încălzire nu au surse alternative. Domnul primar Cristi-Valentin Misăilă a propus funcționarea școlilor în sistem online până la remedierea situației, însă nicio unitate de învățământ nu a făcut solicitare în acest sens. Următoarele unități de învățământ din Focșani vor funcționa cu program redus:
- Colegiul Tehnic ,,Ion Mincu”;
- Școala Gimnazială ,,Oana Diana Renea";
- CSEI ,,Elena Doamna";
- Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau";
- Școala Gimnazială ,,Adrian Păunescu";
- Liceul cu Program Sportiv;
- Colegiul Național ,,Al. I. Cuza";
- Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga";
- Liceul de Artă ,,Gheorghe Tattarescu” (sediul din Sihleanu);
- Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi”;
- Colegiul Tehnic ,,Valeriu D. Cotea”
Inspector școlar general, prof. dr. Livia-Silvia Marcu”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în acest articol de presă se precizează, ”Domnul primar Cristi-Valentin Misăilă a propus funcționarea școlilor în sistem online până la remedierea situației, însă nicio unitate de învățământ nu a făcut solicitare în acest sens.”
După cum bine știi deviza mea este, ”Misăilă arestat la al treilea mandat.”
Dacă în EPOCA de AUR - Marian Oprișan, jud. Vrancea a fost devalizat pe principiul ”Așa a vrut Oprișan!”, ENET a fost falimentat deoarece ”Așa a vrut Misăilă!”
Noapte bună, România!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce l-ar aresta?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pentru FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET, acțiune pe care o consider un act de SABOTAJ.
Mâine, 10.11.2024, voi posta pe blog scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”.
Regret că Maestrul Arsenie Bocancea te-a blocat, dar situația în care acesta se află, îl împinge să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar fi făcut.
Din această scriere rezultă foarte clar, de ce primarul Cristi Valentin Misăilă trebuie să fie arestat pentru SABOTAJ.
Grosu Ulise , cred că aveți și dovezi, când faceți asemenea afirmații. Daca nu, asta v-ar putea costa un proces. Se pare că sunteți tare supărat.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, când TIMPUL mi-a dat dreptate, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE publică, în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le susțin în domeniile transportului și distribuției și după 18 ani în domeniile producerii și distribuției energiei termice, cum crezi că se simte Maestrul Arsenie Bocancea, care m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care a spus că este cea mai dură formă de stres, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Întrebarea care se pune este:
- Ce interes a avut primarul Cristi Valentin Misăilă să țină ENET-ul să funcționeze pe pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, trebuia să fie pe profit?
Deoarece am susținut de foarte mult timp acest lucru, iar în această speță este și o decizie a Curții de Apel Galați, primarul Cristi Valentin Misăilă a pretins că ”am probleme la scufiță”.
Același lucru susținea și Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când reușeam să-l bag în corzi.
În prezent, întâmplător sau nu, un motor Rolls Royce s-a calat, dar nimeni nu spune nimic de această tărășenie.
Mă bucur foarte mult că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” sunt vigilenți cu mine, iar apelativul ”tu.și” a confirmat acest lucru
PS Dacă ceva nu-ți este clar d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
F. PUNEREA pe CHITUCI a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă, copia în mic a PUNERII pe CHITUCI a Sistemului Energetic Național de către ”băieții deștepți din energie”
Citez:
”Deciziile populiste luate de oameni numiţi politic în instituţii din sectorul energetic şi nu numai urmează să ne coste foarte mult în viitor, în condiţiile în care suprataxarea producătorilor de energie electrică impusă din 2022 a fost declarată neconstituţională, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
„Chiar dacă aceşti oamenii vor pleca din aceste funcţii, în care sunt plătiţi cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să plătească deciziile lor eronate”, precizează preşedintele AEI într-un comunicat transmis vineri.
Afirmaţiile preşedintelui AEI vin în urma deciziei Curţii Constituţionale din data 7 noiembrie 2024 potrivit căreia suprataxarea producătorilor de energie electrică este neconstituţională prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică.
„În anul 2020 se modifica legea energiei şi a gazelor cu scopul de a se realiza racordarea gratuită la reţelele de gaze naturale, a cărei consecinţă s-a văzut în anul 2024 când au crescut tarifele de transport cu peste 170% şi cele de distribuţie cu peste 100%. Anul acesta, ANRE a refuzat recunoaşterea unor investiţii realizate de operatori, încălcând legislaţia existentă pe motivul „că ar creşte preţurile!!!”. Dar această decizie populistă va avea ca efect, după acţiunile din instanţă ale operatorilor, cel mai probabil creşterea tarifelor urmare a necesităţii recuperării acestor investiţii nerecunoscute, la care se vor adăuga alte costuri determinate de dobânzi şi alte accesorii”, afirmă Chisăliţă.
Acesta precizează că statul a încasat din suprataxarea producătorilor de energie electrică, decisă prin OUG 27/2022, circa 27 de miliarde lei în ultimii doi ani, respectiv 5,43 miliarde de euro, la care s-ar putea adăuga dobânzi de încă trei miliarde de lei (0,6 miliarde de euro).
„Curtea Constituţională (CCR) a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacţii angro de vânzare la preţuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Legii fundamentale a ţării”, arată Chisăliţă.
În opinia sa, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică, nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 din Constituţie, şi dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.
Această decizie a CCR din momentul publicării va produce efecte, în sensul în care „se taie” o importantă sursă de finanţare a bugetului şi a acoperirii subvenţiilor la gaze şi electricitate. Pe lângă faptul că furnizorii reclamă că mai sunt de achitat circa două miliarde de lei, subvenţii restante din anul 2023, începând din această toamnă creşterile de preţ de pe piaţa de gaze şi energie face necesară din nou plata de subvenţii la gaze şi energie pentru furnizori.
„Astfel, o mare întrebare se desprinde: Cum va achita statul aceste subvenţii la gaze şi energie în următoarele 5 luni şi cele istorice, după decizia Curţii? Deschiderea unor procese în instanţă de către firmele din energie care au fost obligate să achite aceste supraimpozite ilegale (conform Curţii Constituţionale), probabil vor duce la necesitatea plăţii acestor sume, dar mai ales la necesitatea obţinerii resurselor necesare. Creşterea preţurilor la gaze şi energie este unul dintre puţinele moduri de a obţine aceste fonduri. Deciziile populiste de ieri, reprezintă cauza creşterii preţului de mâine”, a avertizat vineri preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
Pe de altă parte, Ministerul Energiei a transmis joi, după decizia Curţii Constituţionale, că va evalua cu atenţie toate aspectele juridice şi tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituţiei, dar şi pentru a asigura stabilitatea pieţei de energie şi continuarea protejării consumatorilor finali.
„Decizia Curţii a relevat faptul că obligaţia de a contribui la fondul de tranziţie energetică impusă anumitor producători de energie electrică ar contraveni principiilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi la libertatea economică. Ministerul Energiei subliniază importanţa unei analize aprofundate a motivării deciziei pentru a înţelege pe deplin implicaţiile acesteia asupra reglementărilor şi a mecanismelor aplicabile în sectorul energetic. Odată ce motivarea va fi disponibilă, Ministerul va evalua cu atenţie toate aspectele juridice şi tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituţiei, dar şi pentru a asigura stabilitatea pieţei de energie şi continuarea protejării consumatorilor finali”, precizează Ministerul Energiei într-un comunicat.
În şedinţa din data de 7 noiembrie 2024, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.15 şi cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare, se arată într-un comunicat al CCR.
În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituţie, şi dispoziţiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.
UPDATE Ministerul Energiei a reacționat la declarațiile lui Dumitru Chisăliță și susține că valoarea pe care statul ar trebui să o restituie operatorilor economici din Fondul pentru Tranziţie Energetică nu poate fi estimată în prezent.
„Ministerul Energiei precizează că suma de 27 de miliarde de lei vehiculată în anumite articole de presă, reprezentând „suma de restituit” operatorilor economici, este una eronată. Autorii unor asemenea articole s-au referit, în mod greşit, la întreaga sumă virată în ultimii 2 ani în Fondul pentru Tranziţie Energetică – sumă care nu va fi restituită în integralitate operatorilor economici, din următoarele motive: 1. Dispoziţiile declarate neconstituţionale nu vor mai fi aplicabile în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele aflate pe rol în faţa instanţelor judecătoreşti, în care aceste dispoziţii sunt relevante. Prin urmare, doar operatorii economici care au formulat excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect declarat neconstituţional de Curte sau care au litigii în curs având ca obiect restituirea sumelor din Fondul pentru Tranziţie Energetică vor putea eventual beneficia de recuperarea acestor sume, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii solicitate de instanţa de drept comun; 2.De asemenea, pot beneficia de restituirea sumelor, cu titlu de excepţie, operatorii economici care au o hotărâre judecătorească definitivă prin care li s-au respins sumele, dar care au invocat, pe parcursul procesului, o excepţie de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect declarat neconstituţional de Curte, având astfel deschisă calea revizuirii hotărârii judecătoreşti, conform art. 510 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă”, explică reprezentanţii ministerului.
Potrivit acestora, în prezent, „întrucât nu se cunoaşte numărul subiectelor de drept menţionate anterior şi nici cuantumul sumelor solicitate de aceşti operatori economici”, nu poate fi estimată valoarea pe care statul ar trebui să o restituie.
„Acest demers va putea fi realizat abia după publicarea motivării Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi după inventarierea tuturor litigiilor pendinte la instanţa de la care provine cauza (instanţa a quo), precum şi a celor pentru care părţile sunt repuse în termenul de revizuire, cu calcularea tuturor petitelor din cererile de chemare în judecată”, punctează aceştia.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă precizarea din acest articol de presă, citez:
<„Chiar dacă aceşti oamenii vor pleca din aceste funcţii, în care sunt plătiţi cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să plătească deciziile lor eronate”, precizează preşedintele AEI într-un comunicat transmis vineri.
Afirmaţiile preşedintelui AEI vin în urma deciziei Curţii Constituţionale din data 7 noiembrie 2024 potrivit căreia suprataxarea producătorilor de energie electrică este neconstituţională prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică.>
Când TIMPUL mi-a dat dreptate după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul producerii și distribuției energiei termice, te informez, că:
a. Mă încearcă un sentiment de compasiune pentru d-na Felicia Varzaru, urmare a eșecului pe care l-am avut, în urma acțiune de întinerire a acesteia cu 30 ani.
În ceea ce o privește pe d-na Felicia Varzaru am dat Cezarului ce este al Cezarului, dar nu mi-am închipuit că acțiunea prin care am încercat să o întineresc cu 30 ani, o va face să dea în mintea copiilor.
b. Sentiment de compasiune am și pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pentru UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
c. Deși stau în frig, deoarece ”Așa a vrut Misăilă să falimenteze ENET”, trăiesc satisfacția de a vedea dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul. așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
Eu consider că ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist, ”Țara te vrea prost!”
De asemenea, consider că circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț.
În aceste condiții urmăresc cu multă atenție, dacă gânditul la rece al unor profesori, le stimulează spiritul civic.
1. Ziarul Cotidianul din data de 06.11.2024, a publicat articolul ”Ce ne rezervă viitorul prețurilor la energie? Realitatea și soluțiile ministrului Burduja”.
Citez:
”Ce se va întâmpla cu prețurile la energie începând din aprilie 2025? Aceasta este întrebarea care frământă tot mai mulți români, pe măsură ce actualul mecanism de plafonare și compensare a prețurilor se apropie de sfârșit. Unii vorbesc despre „apocalipsa facturilor la energie”, dar Sebastian Burduja, ministrul Energiei, atrage atenția că aceste mesaje alarmiste sunt, în mare parte, dezinformări.
„Nu am un glob de cristal pentru a prezice viitorul, însă sunt ferm convins că nimeni nu poate face asta cu certitudine. Cei care se aventurează în astfel de afirmații iresponsabile sau alarmiste pot avea interese politice sau comerciale ascunse”, a subliniat Burduja, explicând că răspunsul la întrebarea legată de viitoarele facturi se poate construi doar pe baza unor analize și scenarii bine fundamentate.
Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, România continuă să se situeze printre țările cu cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană, ocupând locul patru pentru gaze naturale și locul cinci pentru electricitate. Aceste cifre subliniază succesul măsurilor de plafonare aplicate până în prezent, care au contribuit la menținerea prețurilor sub control.
Totuși, ministrul recunoaște că plafonul actual de 0,68 lei/kWh pentru electricitate este nesustenabil pe termen lung, având un impact disproporționat asupra unor categorii de consumatori. De exemplu, o gospodărie dintr-o zonă mai bogată poate plăti facturi mai mici decât una dintr-o localitate cu venituri mai mici, dar cu un consum mult mai mare. „Este un inechilibru care trebuie corectat după 1 aprilie 2025”, spune Burduja.
În perspectiva acestei date limită, Ministerul Energiei a luat măsuri proactive pentru a evita crizele energetice. Burduja menționează comandamentele energetice instituite în perioada verii, care au avut rolul de a asigura continuitatea furnizării de energie în condiții meteo extreme. În plus, s-au desfășurat pregătiri pentru iarnă încă din luna septembrie, iar în cazul anunțurilor de fenomene meteo severe, autoritățile s-au asigurat că există planuri de rezervă pentru a menține alimentarea cu energie.
Pe termen lung, ministerul lucrează deja la soluții care să protejeze consumatorii vulnerabili după aprilie 2025. „Nicio gospodărie nu va fi lăsată în urmă”, promite Burduja, explicând că se vor introduce subvenții țintite pentru a sprijini acele familii care nu își vor permite plata facturilor. De asemenea, autoritățile urmăresc să combată sărăcia energetică prin măsuri specifice care vor fi discutate în cadrul comitetului interministerial pe care îl coordonează.
„Piața liberă este cheia pentru soluționarea crizei energetice, dar trebuie să fie una sănătoasă. Așa cum se întâmplă deja, există furnizori care oferă prețuri mult sub plafonul actual de 1,3 lei/kWh”, subliniază Burduja. În acest context, ministerul se concentrează pe accelerarea investițiilor în infrastructura energetică. „Investiții, investiții, investiții” rămân cuvintele-cheie ale mandatului său. Deja, România a atras fonduri europene de peste 13 miliarde de euro, iar proiectele în derulare includ parcuri fotovoltaice și eoliene, centrale pe gaz și investiții în sectorul nuclear.
Această concentrare pe investiții are rolul de a diversifica sursele de energie ale țării și de a reduce dependența de furnizorii externi. În plus, Burduja subliniază că modernizarea și extinderea rețelelor de transport și distribuție sunt esențiale pentru asigurarea unui sistem energetic sustenabil.
În concluzie, ministrul Energiei este optimist că, prin investițiile actuale și cele viitoare, România va putea să asigure prețuri accesibile pentru energie pe termen lung, în ciuda provocărilor care urmează. „Așa cum în fotbal sau politică există mulți «experți», în energie este nevoie de mai mult decât de vorbe. Avem nevoie de acțiune, iar aceasta vine prin investiții strategice care să asigure un viitor energetic sigur și sustenabil”, concluzionează Burduja.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, întrebarea ”Ce se va întâmpla cu prețurile la energie începând din aprilie 2025?”, mi se pare întemeiată.
Inevitabil, această întrebare mă duce cu gândul, când dând Cezarului ce este al Cezarului, am vrut să o întineresc cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru.
Acțiunea a fost un eșec.
Și de parcă acest lucru nu ar fost de ajuns, prietenul Radu Viorel Ursache, ”comersant de sentimente” în târg la Dumbrăveni și nu comersant băuturi spirtoase ca Leanca văduva a lui IL Caragiale, m-a făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o puțin pe d-na Felicia Varzaru.
Este adevărat că nasul fin al jurnalistului Mihai Brahă, prietenul lui Penteliuc Mircea, și-a dat seama că d-na Felicia Varzaru este o damă de companie și a acționat în consecință.
Așa cum nurii d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru l-au făcut pe Maestrul Arsenie Bocancea să viseze la filme indiene și amor rural, nurii d-nei Mariana Simon l-au făcut pe ”Casanova de Mărășești”, Mihai Brahă, să viseze frumos.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , îmi vorbiți despre persoane și întâmplări de care nu am cunostinta și, în consecință ,nu știu ce să zic .
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este prietene!
De altfel, acesta a fost motivul pentru care i-am spus d-nei Victorița Malinoiu că, s-ar impune să urmezi cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , adică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Doamna Mariana Simon este ”nașa” prietenului tău și al ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Doamna Ioana Ichim, care a demonstrat că este un profesionist în istoria religiilor la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea a clacat, deoarece nu a vrut să urmeze un curs de inițiere cu d-na Mariana Simon.
Despre d-na Ioana Ichim, activistul PCR Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!) a spus că este nevorbită și depășită de evenimente, iar activistul PCR Ion Caluean a considerat că este cam nevinovată.
Despre părerea prietenului Nicu Vrinceanu în legătură cu motivul durerilor de genunchi ale d-nei Ioana Ichim, nu mai spun nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cine-i doamna aceasta, experta în istoria religiilor? M-ar interesa.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Doamna Ioana Ichim are statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, la fel ca Maestrul Arsenie Bocancea.
În aceste condiții, nu am de unde să știu cine este, însă ”FANTOMELE vii, fără ADN” se cunosc între ele.
Dacă te interesează d-na Ioana Ichim, poți apela la serviciile prietenului tău, Maestrul Arsenie Bocancea, despre care ai spus că ”pare în formă”, deși nu prea cred acest lucru.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , fantome?! Nu prea interacționează cu nimeni, deci, nu-mi permit să-l deranjez.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , văd că sunt mai multe Ioana Ichim. Doua profile spun ca au studiat religia, dintre care una are o imagine cu o doamna trecuta de 50 de ani, din cate se pare. Care dintre ele?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, discutăm despre ”FANTOME vii, fără ADN”, care sunt ceva special, așa cum este și ”Măgarul Troian de Țara Vrancei”.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, ”pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii”, mi se pare corectă constatarea ”văd că sunt mai multe Ioana Ichim.”
”LUMEA lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea” de pe pagina mea de Facebook, formată din ”FANTOME vii, fără ADN”, este foarte complexă, iar eu nu mi-am propus să-i descopăr tainele.
Pe mine mă interesează numai LUMEA REALĂ.
Despre ”Măgarul Troian de Țara Vrancei” îți pot spune că are un miros foarte fin și o ȘTANGĂ făcătoare de minuni.
Cum simte că cineva intră cu mașina în pană de benzină(pana prostului), imediat îl ia la ȘTANGĂ și până nu-l scoate din necaz nu se lasă.
PS Dacă ai urma cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, vei primi răspuns la toate întrebările pe care mi le-ai adresat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doamna care este arhitect sau artist plastic? Dacă se pricepe la arhitectura , este bine , deoarece ma intereseaza o casa în zona Panciu, Țifești, Bolotești Jariștea, Odobești, Câmpineanca.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, calitatea d-nei Mariana Simon de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, eclipsează profesiile de ”arhitect sau artist plastic”, insinuate de tine.
Doamna Mariana Simon a pretins că, Maestrul Arsenie Bocancea ar fi tratat-o ca și cum ar fi fost o centurist, de aceea ar putea să facă alergie la anumiți prieteni ai ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Eu așa am înțeles de la dumneata, ca ar fi în domeniu. Nu-i adevărat?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, pentru mine și d-na Mariana Simon, în calitate de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, are tot statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
În aceste condiții nu te pot ajuta cu nimic.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cam mulți...
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii, probabil că sunt ”cam mulți”, dar eu nu am de unde să știu.
De asemenea, așa cum am precizat, nu mă interesează să descopăr tainele ”LUMII lui Harry Potter de Provincia Europeană Vrancea” de pe pagina mea de Facebook, iar ”FANTOMELE vii, fără ADN”, pentru mine, nu ”prezintă interes operativ”, dacă este să folosesc o expresie dragă postacului ”orion”.
2. Ziarul Cotidianul din data de 08.11.2024, a publicat articolul ”Avertisment de la Chisăliţă. Vine factura pentru decizii populiste”.Citez:

Grosu Ulise; CCR , nu mai judecă demult după Constituție, ci după interesele unora sau altora dintre protagonisti. Toate initiativele legislative care pot fi atacate la CCR, trebuie ,inainte de promulgare sa aibă avizul CCR. Atunci, Curtea , în situația când va fi sesizată, ori va respinge sesizarea imediat, ori va trebui să-și faca ,,mea culpa`` și să-și conteste propriile-i decizii.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, precizarea ta mi se pare foarte gravă, iar eu nu sunt în măsură să-mi dau cu presupusul într-o astfel de speță.
Au apărut în presă informații că în cazul Dianei Șoșoacă, președintele Consiliului Legislativ al României, inginerul mecanic Florin Iordache - Ciordache, a luat hotărârea ca această să nu poate candida la funcția de președinte al României, iar CCR i-a executat ordinul.
De asemenea, Marian Vanghelie a afirmat că sforarii României sunt:
a. REPETENTUL Florian Coldea:
b. Viorel Hrebenciuc - GUZGANUL ROZALIU;
c. Valeriu Zgonea - colegul lui Mihai Viteazul.
În aceste condiții, în afară de ”Noapte bună, România!”, nu se mai poate spune nimic.
G. MULȚUMIRI ADRESATE prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”
1. În data de 09.11.2024 am redistribuit pe pagina de Facebook informația:
”Claudia Donhauser
"MULȚUMEȘTE
Mulțumește tuturor celor care te-au abandonat atunci când ai avut mai multă nevoie de ei. Așa ți-ai dat seama cât de puternic ești și poți să te ridici să mergi mai departe.
Mulțumește tuturor celor care te-au respins. Așa ai învățat că nu trebuie să fii pe placul lor.
Mulțumește tuturor celor care au ales să-și separe drumul de al tău. Așa înveți să nu depinzi de nimeni,să fii independent și sigur pe tine.
Mulțumește tuturor celor care nu-ți ascultă vorba.Așa ai învățat să nu dai sfaturi gratuit și să ,,nu arunci mărgăritare la porci.
Mulțumește tuturor celor care nu te apreciază și respectă. Așa ai învățat să-ți recunoști valoarea.
Mulțumește tuturor celor care te-au făcut să fii singur. Așa ai învățat să te cunoști și să accepți solitudinea.
~Crede în tine~
MULȚUMESC ;MULȚUMESC ;MULȚUMESC.
Cu drag,eu..."
Sursa: Melinte Mihaela
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu;
Mulțumesc!

CAPITOLUL 10
CONCLUZII
În partea introductivă prin compararea titlului acestui mesaj public cu celebrul citat „A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea” al unei scene din piesa de teatru „Hamlet”, de William Shakespeare, consider că am spus totul.
De asemenea, am motivat de ce s-a impus ca la începutul acestui mesajului public să postez un videoclip cu europarlamentarul Diana Șoșoacă.
Primele opt capitole le-am analizat pe pagina de Facebook, iar la CAPITOLUL 9 i-am prezentat cuprinsul în partea introductivă.
Am spus de multe ori că pentru ca un cititor să-mi înțeleagă scrierile, trebuie să aibă cunoștințe tehnice, economice, juridice și să stăpânească arta diversiune diversiunii.
Dialogurile de la comentarii trebuie citite rând cu rând și printre rânduri.

Numai simpla lecturare a titlurilor capitolelor acestui mesaj public, consider că-mi justifică deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Orice afirmație pe care o fac, se bazează pe hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu pe dat cu presupusul.
4. Deși am dat Cezarului ce este al Cezarului, întinerirea cu 30 de ani a doamnei Felicia Varzaru a fost un eșec total.
Este posibil ca prin această întinerire, doamna Felicia Varzaru să fi devenit copil și de aici tot necazul meu.
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Orice afirmație pe care o fac, se bazează pe hotărâri de instanță și alte înscrisuri, nu pe dat cu presupusul.
Titlul CAPITOLUL 1, ”PROMO - CÂND TIMPUL ÎȚI DĂ DREPTATE, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani în legătură cu susținerea unor probleme tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice”,
- face ca niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, acum când abonații ENET stau în frig, să nu aibă scuipat la limbă în fața mea.
În aceste condiții am să punctez câteva aspecte:
1. Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonat ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
În aceste condiții am să punctez câteva aspecte:
1. Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonat ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă a fost:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
Ce răspundere au acești judecători pentru faptul că, acum abonații ENET stau în frig?
2. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin faptul că i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook și l-au pus în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
Citez trei precizări ale Maestrului Arsenie Bocancea, din care rezultă modul în care încearcă să se îmbete cu apă rece, urmare a acestei UMILIRI.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
Ce răspundere au acești judecători pentru faptul că, acum abonații ENET stau în frig?
2. Politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin faptul că i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook și l-au pus în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
Citez trei precizări ale Maestrului Arsenie Bocancea, din care rezultă modul în care încearcă să se îmbete cu apă rece, urmare a acestei UMILIRI.
a. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Mă adresez celor care înțeleg, nu tuturor troglodiților cuibăriți prin labirintul politicii. Și în politică sunt și care înțeleg mersul lucrurilor, dar nu au dreptul la opinie nici măcar prin somn. Vorba ta, sistem mafiot.
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, politica se face în parlament, la nivelul superior al partidelor.
Astia-s niște pârliți, niște închipuiți, chiorii din țara orbilor. Dacă le-a tăiat finanțarea sunt ,,morți,,.
Vrancea este un județ ce trăiește din banii bugetului de stat, este precum o metresă, la dispoziția finanțatorului.
Așteaptă 2025 și anii următori, să vezi de ce-s în stare!”
c. ”Arsenie Bocancea;
Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.”.
3. Doamna Crina Dobre a afirmat:
3. Doamna Crina Dobre a afirmat:
”Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif.
În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți".
Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa.

Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!?
Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți.
Ei nu pleacă, că alternativă n-au.”
Punctul de vedere al d-nei Crina Dobre am să-l completez, citându-mi ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Din nenorocire pentru noi, acest individ (n.r. Marcel Ciolacu) este cel mai politician dintre politicienii lui pește în aceasta țară. Atât a putut realiza aceasta țară; politicieni cu numele și poduri pe care nu poți trece. Cum arată podul de la Brăila, așa arată țara, cu tot ce înseamnă ea.
Singurul lucru inteligent pe care l-a spus președintele Iohannis , a fost constatarea că după zece ani de mandat ,,România este un stat eșuat ”” Eu zic ca este esuata nu doar ca stat, ci și ca țară.”
Este posibil ca prin această întinerire, doamna Felicia Varzaru să fi devenit copil și de aici tot necazul meu.
CAPITOLUL 7, REMEMBER 06.11.2017 și REMEMBER 09.11.2019, întineresc destinatarii acestei scrieri, dar și pe alți cititori, numai cu 7 ani, respectiv 5 ani.
Concluzia aparține fiecărui cititor în parte.
5. În concluziile de la CAPITOLUL 8, ”De la ”PUPILUL lui Dragomir Lucian” la situația mai mult decât UMILITOARE în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea”, scot în evidență implicarea JUSTIȚIEI în falimentarea ENET.
6. Într-un comentariu de la CAPITOLUL 8, s-a impus să-l lămuresc cu argumente concrete pe liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, că, deși deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, falimentarea ENET are drept cauză DISPREȚUL față de focșăneni, a întregii clase politice mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
În opinia mea, comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin a focșănenilor, solicită un astfel de dispreț din partea celor care din patru în patru ani le cer votul.
7. Deoarece, în opinia mea, disprețul cu care i-au tratat pe focșăneni, doamna inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, din calitatea de consilier PNL în CL Focșani în legislatura 2020/2024 și doamna inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof.Lauriana Ailincuței, din calitatea de consilier PSD în CL Focșani în legislatura 2020/2024, acum elevii îngheață în școlile din mun Focșani.
După modelul popilor care fac slujbe să aducă ploaia, după ce sistemele de irigații au fost distruse, am propus în comentariile de la CAPITOLUL 8, ca doamna inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, să organizeze niște rugăciuni cu profesori care stau în frig, pentru a veni agentul termic în școli.
8. Dintr-o adresă a Primăriei Focșani rezultă că:
a. Prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, nu sunt valabile în mun. Focșani.
b. Specialistul Primăriei Focșani pe probleme de energie, ing.Daniel Spătaru, a demonstrat că nu știe cum funcționează un gigacalorimetru, dar stă foarte bine la tupeu și la bătut câmpii.
Solicit public primarului Cristi Valentin Misăilă să-mi comunice, ce face la modul concret numitul Daniel Spătaru în Primăria Focșani și care îi este salariul?
c. Adresa în cauză întocmită într-un mod ironic, am presupus că a fost redactată de d-na Marilena Șerbănuț, la vremea respectivă consilier al primarului Cristi Valentin Misăilă.
Deoarece d-na Marilena Șerbănuț, actualmente directorul Ateneului Mr.Gh. Pastia, este absolventă de ASE, o întreb public:
- De ce primarul Cristi Valentin Misăilă a ținut ENET-ul să fie pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică produsă de motoarele Rolls Royce, trebuia să fie cu profit?
NOTA: Doamna economist Marilena Șerbănuț ar trebui să știe că, frigul pe care îl îndură abonații ENET, nu este o ironie.
9. Așa cum am precizat doresc să aflu ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei publici, în condițiile în care, așa cum am afirmat, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani?
I-am apreciat calitatea de SPĂLĂTOR de CREIER a numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani și i-am respectat întocmai reproșul pe care mi l-a făcut că, soțul ei este prostul meu și al familiei.
Prin plângerea penală pe care mi-a făcut-o, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea, consider că a sărit calul.
În prezent numitul Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani, are statutul de prostul satului și prostul Primăriei Focșani, dar se pare că soția lui, numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, vrea să facă din el PROSTUL JUDEȚULUI.
O informez public că-i voi satisface si această dorință, în ceea ce-l privește pe cel care s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al meu, în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”.
10. Pe Facebook am primit mesajul:
”Zanfir Mincu pentru Grosu UliseConcluzia aparține fiecărui cititor în parte.
5. În concluziile de la CAPITOLUL 8, ”De la ”PUPILUL lui Dragomir Lucian” la situația mai mult decât UMILITOARE în care se află ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea”, scot în evidență implicarea JUSTIȚIEI în falimentarea ENET.
6. Într-un comentariu de la CAPITOLUL 8, s-a impus să-l lămuresc cu argumente concrete pe liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, că, deși deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, falimentarea ENET are drept cauză DISPREȚUL față de focșăneni, a întregii clase politice mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea”.
În opinia mea, comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin a focșănenilor, solicită un astfel de dispreț din partea celor care din patru în patru ani le cer votul.
7. Deoarece, în opinia mea, disprețul cu care i-au tratat pe focșăneni, doamna inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, din calitatea de consilier PNL în CL Focșani în legislatura 2020/2024 și doamna inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof.Lauriana Ailincuței, din calitatea de consilier PSD în CL Focșani în legislatura 2020/2024, acum elevii îngheață în școlile din mun Focșani.
După modelul popilor care fac slujbe să aducă ploaia, după ce sistemele de irigații au fost distruse, am propus în comentariile de la CAPITOLUL 8, ca doamna inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, să organizeze niște rugăciuni cu profesori care stau în frig, pentru a veni agentul termic în școli.
8. Dintr-o adresă a Primăriei Focșani rezultă că:
a. Prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, nu sunt valabile în mun. Focșani.
b. Specialistul Primăriei Focșani pe probleme de energie, ing.Daniel Spătaru, a demonstrat că nu știe cum funcționează un gigacalorimetru, dar stă foarte bine la tupeu și la bătut câmpii.
Solicit public primarului Cristi Valentin Misăilă să-mi comunice, ce face la modul concret numitul Daniel Spătaru în Primăria Focșani și care îi este salariul?
c. Adresa în cauză întocmită într-un mod ironic, am presupus că a fost redactată de d-na Marilena Șerbănuț, la vremea respectivă consilier al primarului Cristi Valentin Misăilă.
Deoarece d-na Marilena Șerbănuț, actualmente directorul Ateneului Mr.Gh. Pastia, este absolventă de ASE, o întreb public:
- De ce primarul Cristi Valentin Misăilă a ținut ENET-ul să fie pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică produsă de motoarele Rolls Royce, trebuia să fie cu profit?
NOTA: Doamna economist Marilena Șerbănuț ar trebui să știe că, frigul pe care îl îndură abonații ENET, nu este o ironie.
9. Așa cum am precizat doresc să aflu ce i-a mânat în luptă pe DENIGRATORII mei publici, în condițiile în care, așa cum am afirmat, consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani?
I-am apreciat calitatea de SPĂLĂTOR de CREIER a numitei Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani și i-am respectat întocmai reproșul pe care mi l-a făcut că, soțul ei este prostul meu și al familiei.
Prin plângerea penală pe care mi-a făcut-o, deoarece i-am solicitat să-și lase soțul să iasă din indiviziune pe cale amiabilă și nu pe cale judecătorească, așa cum vrea ea, consider că a sărit calul.
În prezent numitul Grosu Dănuț, angajat de președintele Marian Oprișan la Serviciul investiții din Primăria Focșani, are statutul de prostul satului și prostul Primăriei Focșani, dar se pare că soția lui, numita Grosu Florina, angajată la Secția Drumuri Naționale Focșani, vrea să facă din el PROSTUL JUDEȚULUI.
O informez public că-i voi satisface si această dorință, în ceea ce-l privește pe cel care s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al meu, în lupta cu ”băieții deștepți din energie” și cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”.
10. Pe Facebook am primit mesajul:
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
Până acum în legătură cu acest mesaj nu am mai primit niciun mesaj.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a spus prin intermediul Facebook:
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a spus prin intermediul Facebook:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
După cum se vede din acest mesaj public am respectat întocmai recomandarea transmisă public și mi-am făcut NUMĂRUL.
10.11.2024 Ulise Grosu
10.11.2024 Ulise Grosu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu