MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Deoarece consider că, mi-am ”RECREȘTINAT” forțat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, după ce m-am îmbătat cu apă rece și am crezut că pentru postacul ”orion” sunt un ”Apostol Andrei de Țara Vrancei”, scrierile pe blog le postez când sunt sărbători creștine sau alte evenimente.Stimați PRIETENI SPECIALI,
”Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prăznuită la 21 noiembrie, este a doua mare sărbătoare religioasă a lunii, după Sfinţii Mihail şi Gavriil, o zi de o importanţă deosebită pentru ortodocși şi catolici.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserica închinată Fecioarei Maria.
Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte (este zi de dezlegare la peşte) şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică are tradiţii care aduc norocul şi sănătatea în familie.

În ţara noastră, în tradiţia strămoşească, acestei mari sărbători religioase i se mai spune şi Ovidenia.
În tradiţia populară se spune că de Ovidenie se deschid cerurile şi că acum, cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor.
Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele.
De aceea, candela trebuie să fie aprinsă în casa fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea, pentru ca în viaţa copiilor din fiecare familie să vină norocul.
În această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se fac previziuni meteorologice.”
De asemenea, azi, 21.11.2024, se împlinesc 111 ani de când a fost inaugurat Teatrul Mr. Gh. Pastia Focșani, de aceea am să încep acest mesaj public cu două videoclipuri.
a. Actorul Florin Zamfirescu - ”Hoții votează hoți și proștii votează proști!!!

b. Circarul politic cu origine sănătoasă, Ludovic Orban, în acțiune
Nu
mi-am putut închipui că niște probleme tehnico-economice de bun simț,
din domeniile producerii și distribuție energiei electrice și termice, timpul mi le va confirma așa de târziu.
În anul 2013 a apărut postacul ”orion”, în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
În
acea perioadă cu Dan Butnaru mă păruiam numai în speța ENET, iar
postacul ”piscot cameleon” avea un comportament vizavi de persoana mea,
pe care nu am reușit să-l înțeleg.
De
la început l-am remarcat pe postacul ”orion”, dar în momentul în care
i-a ”nășit” pe jurnaliștii, George Noapteș și Ciprian Dumitru și mi s-a
spus că nu-i poate șterge comentariile, mi-am dat seama că, acesta este
SCULĂ & SCULĂ.
Tot
ceea ce am afirmat la adresa postacului ”orion”, pe care îl consider
profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, s-a bazat pe deducții
aparent logice.
Conform
deducțiilor mele aparent logice, postacul ”orion”, care după ce a apelat
la un proces de metamorfozare complex, a ajuns la stadiul de Arsenie
Bocancea.
Deoarece în ceea
ce privește problemele tehnico-economice susținute de mine, timpul le-a confirmat, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană
Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea.
În
cazul Maestrului Arsenie Bocancea, deși discutăm despre
deducții aparent logice, nu am retractat și nu retractez nici măcar un
cuvânt pe care l-am spus la adresa lui.
Maestrul Arsenie Bocancea în ultimii 10 ani, a fost pentru mine o adevărată MANĂ CEREASCĂ, iar această afirmație nu este o ironie.
Nu
discutăm despre un Sindromul Stockholm, deoarece am fost și sunt LIBER
CUGETĂTOR în fața ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”,
Maestrul Arsenie Bocancea.
Prezenta scriere conține:
CAPITOLUL 1
PROMO - DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?
CAPITOLUL 2
”Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024
CAPITOLUL 3
”Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață
CAPITOLUL 4
DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu
CAPITOLUL 5
STRUCTURA CAPITOLULUI 6
CAPITOLUL 6
ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente

A. DIVERSIUNEA IEFTINĂ la care a fost supus George Simion, îl va duce în turul doi al alegerilor pentru președintele României?
B. ATAC la adresa lui Marcel Ciolacu
C. ATAC la adresa lui Nicolae Ciucă
D. Elena Lasconi, un NIMENI în DRUM, care se vrea președinte
E. POLITICĂ și CORUPȚIE
F. Site-ul ”Focșani, dragostea mea”, un site care spune multe, dar fără a avea puterea de a scoate de amorțeală GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani
G. MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL din ”Provincia Europeană Vrancea” împreună cu HABARNISMUL USR, reprezentat Doamna viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, au FALIMENTAT ENET și țin focșănenii în frig
CAPITOLUL 7
CAPITOLUL 7
CONCLUZII

Azi, 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea cu titlul din promo.
Scrierea are MOTTO: ”Grosu Ulise; Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.” - postacul ”orion” și este un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook.
Prin această scriere îmi argumentez, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Deși focșănenii au fost umiliți de primarul Cristi Valentin Misăilă și de consilierii din CL Focșani, prin ceea ce ei au numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani, acțiunea prin care abonații ENET și elevii din școlile focșănene sunt ținuți în frig, nu revoltă pe nimeni.
Acest lucru ar trebui să dea serios de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Prin această scriere am respectat recomandarea publică pe care mi-a făcut-o ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”

10.11.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Vasile Cristian, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, deși consider că am fost clar în promo pe care l-am făcut la scrierea pe care am postat-o azi, 10.11.2024, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, consider că se mai impun niște precizări:
1. Când timpul mi-a dat dreptate după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE publică, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice și după 18 ani, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice, niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”, convins că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști la Focșani, nu are scuipat la limbă în fața mea.
2. Precizez că nu sunt agent electoral pentru niciun partid politic, iar eu îi reprezint pe cei circa 700 de focșăneni, care la sfârșitul anului 2006, m-au delegat prin semnătură să aflu structura costurilor din care este format mc la apă și canal facturat de CUP Focșani în mun Focșani.
Aceste semnături nu le-am strâns singur, ci cu ajutorul administratorilor de bloc.
Pentru mine nu are nicio importanță că, o parte din focșănenii, care m-au delegat prin semnătură să aflu structura costurilor din care este format mc de apă și canal facturat de CUP Focșani, poate au trecut la cele veșnice.
Amintesc că, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
3. Fostul milițian Georgel Badiu, actualmente deputat AUR de Vrancea, prin intermediul Facebook mi-a spus că, ”Știe toată lumea că, sunt nebun.”.
Probabil că liderul AUR de Vrancea, Georgel Badiu, nu cunoaște maxima, "Partea interesantă la oamenii inteligenți : par nebuni în fața proștilor" - Albert Einstein.
Liderul AUR de Vrancea, Georgel Badiu s-a bătut cu pumnul în piept pe Facebook, că în calitate de polițist a contribuit la întocmirea dosarului privind falsa balastare a unor drumuri din jud. Vrancea, în care a fost implicat președintele Marian Oprișan.
Dosarul în cauză nu a avut și expertiză tehnică din care să rezulte că, drumurile în cauză nu au fost balastate, ci numai expertiză contabilă, iar urmare al acestui fapt președintele Marian Oprișan a câștigat acest proces, care s-a judecat la Cluj.
În urmă cu câteva zile m-am întâlnit întâmplător pe stradă cu politrucul Georgel Badiu și i-am aplicat o ”forjare” ca să mă țină minte, toată viața lui de politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Din presă am înțeles că liderul PSD Vrancea și președinte al CJ Vrancea, Nicușor Halici, nu cunoaște nimic despre speța ENET.
Dacă pe președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, l-a lăsat memoria, îi amintesc public că, în anul 2015 din calitatea de prefect împreună cu primarul Cristi Valentin Misăilă în calitate de subprefect au brevetat ABERAȚIA ECONOMICĂ de la ENET.
În această speță este și o hotărâre de instanță.
5. Dacă pe fostul președinte al CJ Vrancea Toma Cătălin(Dumnezeu să-l ierte!), juristul politruc Cristi Irimia l-a convins că-l exonerează Codul Administrativ, întrebarea care se pune este:
- Cine l-a convins pe ”ȘMECHERUL de Simileasca” Marcel Ciolacu, dacă este să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, că, pe primarul Cristi Valentin Misăilă îl exonerează Codul Administrativ?
6. Deoarece din experiența mea de 12 ani de profesor de mâna a doua și mâna a treia, am ajuns la concluzia că circa 80% din profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț, urmăresc cu mare atenție să văd, dacă GÂNDIREA la RECE a profesorilor focșăneni le influențează SPIRITUL CIVIC.
7. Din precizările de mai sus, mi-ar plăcea să cred că, ceea ce Maestrul Arsenie Bocancea a numit a fi ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”, a înțeles că nu am nimic cu el și nici cu PNL Vrancea.
NOTA: Cu o singură excepție când l-am votat ca deputat de Vrancea pe dl. ministru Angel Tîlvăr, NICIODATĂ nu am votat PSD-ul sau cum acest partid s-a numit în timp.
Am precizat că, din motive întemeiate nu l-am votat pe dl. ministru Angel Tîlvăr, ci pe directorul de campanie electorală al acestuia.
Ca o ironie a sorții, persoana care m-a ajutat cel mai mult în perioada de PRIGOANĂ Marian Oprișan, pe care am suportat-o timp de 17 ani până am ieșit la pensie, este fostul lider al Organizației PSD a mun. Focșani, actualmente vicepreședinte al Organizației PSD a mun. Focșani, Liviu Oloeriu.
NOTA: Ajutorul pe care mi l-a dat președintele Organizației PSD a mun. Focșani, Liviu Oloeriu, a fost NECONDIȚIONAT.
Pentru acest ajutor îi MULȚUMESC PUBLIC!
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
În comentariul de mai sus, consider că am fost foarte clar cu prietenii din LUMEA REALĂ, de aceea consider se impune să mă adresez și adevăraților destinatari al acestui mesaj public.
1. Apelativul ”tu.și” a demonstrat profesionalismul d-nei Victorița Malinoiu, condiție în care în cazul Domniei sale, se impune să dau Cezarului ce este al Cezarului.
2. Urmare al studiului pe care l-am făcut, GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, dacă vor fi supuse unui ritual de exorcizare, ținut de preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști, nu le ajută cu nimic.
3. Regret că d-na profesor Florentina Sandru nu este profesor în mun.Focșani pentru a vedea, cum îi influențează GÂNDIREA la RECE spiritul civic.
4. Deoarece d-na ec. Marilena Șerbănuț, MUSTEȘTE de CULTURĂ la fel ca d-na prof. dr.dr. Alexandra Tătaru și consideră că, este loc de ironii în adrese oficiale, aștept să-i aflu punctul de vedere în legătură cu întrebarea publică pe care i-am adresat-o în concluziile de la mesajul public la care am făcut prezentul promo.
5. De asemenea, aștept cu nerăbdare efectul RUGĂCIUNII COMUNE pe care d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr.Livia Marcu, am propus să-l facă împreună cu profesorii focșăneni, care GÂNDESC la RECE, asupra SPIRITULUI CIVIC al acestor profesori.
6. Amintesc că în anul 2017, după ce d-na bibliotecar Margareta Tătăruș l-a determinat pe primarul Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, să citească povești la adolescente de 16 ani, am venit și eu cu o propunere.
Am propus ca d-na bibliotecar Margareta Tătăruș să organizeze un brainstorming, ocazie cu care specialista PSD în probleme CUP-ENET Claudia Ionescu, d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, primarul Cristi Valentin Misăilă și postacul ”orion” să-mi citească împreună scrierile postate pe blog.
Acțiunea a fost un eșec.
7. În scrierea la care fac prezentul promo, îmi argumentez pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, de ce consider că primarul Cristi Valentin Misăilă trebuie arestat de îndată, pentru falimentarea intenționată a ENET, pe care îl consider un act de sabotaj.
Deoarece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a fost băgat în depresie de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, mă tot gândesc, cum l-aș putea ajuta.
Este adevărat că Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, are apă din puț, energie de la soare, nici la bască nu îl doare.
Eu urmare al DISPREȚULUI pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani îl au față de focșăneni și pe cale de consecință m-au obligat să GÂNDESC la RECE, gândul îmi este tot la DEPRESIA Maestrului Arsenie Bocancea.
În aceste condiții v-aș fi recunoscător dacă mi-ați da o idee prin care să-mi pot ajuta ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din depresie.
Mulțumesc anticipat!
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon vă poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, v-am înțeles alergia pe care o aveți față de ”finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece ați pretins că, ”v-a tratat ca o centuristă”.
Mi-ar plăcea să cred că, d-na Victorița Malinoiu, care este un profesionist, urmare a apelativului ”tu.și” și prietenul Valentin Burlacu, despre care cred că ar trebui să urmeze cu D-voastră un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, consider că mi-ar putea propune o soluție, prin care să-l pot scoate din depresie pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Mi-ar plăcea să cred că, d-na Victorița Malinoiu și prietenul Valentin Burlacu nu manifestă aceeași indiferență față de depresia, prin care consider că trece ”Divinitatea mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, așa cum a demonstrat că are consăteanca D-voastră, d-na profesor Florentina Sandru.
Mi-a pus mari speranțe în efectul benefic pe care l-ar fi avut pentru depresia, în care consider că se află Maestrul Arsenie Bocancea, o sfeștanie făcută de liderii de sindicat al profesorilor vrânceni, dar vă informez că eșecul pe care l-am avut, nu m-a dezarmat.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Dacă voi corobora:
a. Scrierea la care am făcut prezentul promo;
b. TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
c. Informația:
”Alexandra Tătaru
𝙀𝙉𝙀𝙏 𝙨𝙚 𝙩𝙧𝙖𝙣𝙨𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖̆ 𝙞̂𝙣 𝙀𝙉𝙏𝙀𝙇. 𝘼𝙘𝙚𝙚𝙖𝙨̦𝙞 𝙈𝙖̆𝙧𝙞𝙚 𝙘𝙪 𝙖𝙡𝙩𝙖̆ 𝙥𝙖̆𝙡𝙖̆𝙧𝙞𝙚 𝙥𝙤𝙡𝙞𝙩𝙞𝙘𝙖̆
Primarul Misăilă își bate joc de focșăneni în modul cel mai crunt. După ce i-a lăsat în prag de iarnă fără căldură, el va înființa o altă societate, dar nu cu capital privat, cum a recomandat studiul pentru care s-au plătit bani grei de la bugetul local, ci cu una în care acționar principal va fi municipalitatea, după modelul ”de succes” ENET. Și pe cine credeți că pune în consiliul de administrație dacă nu acoliții lui politici. Numele de Tudorița Boboc, Emi Gongu, Radu Nițu vă spun ceva? Ce îi recomandă? Evident, activitatea politică în slujba partidului stat PSD.
Iar director va fi numit un domn pe care Oprișan l-a impus acum mai mulți ani, pe zeci de mii de euro lunar, la Autoritatea de Supraveghere Financiară. În aceste condiții, credeți că noua societate va avea o soartă diferită de cea falimentară?”,
- la ce concluzie ar trebui să ajung?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece prietenul Valentin Burlacu nu a urmat un curs de inițiere cu d-na Mariana Simon la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, vizavi de informația prezentată de d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a spus:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise: La societăți comerciale noi, tot noi....”.
Cred că lucrurile nu stau în același fel și în cazul D-voastră, unde apelativul ”tu.și” demonstrează un anume profesionalism.
Lucrurile se prezintă în felul următor:
a. Niște habarniști de politruci și un primar pe care l-a durut în fund, au considerat că două unități din subordinea CL Focșani trebuie să se judece timp de 15 ani, iar efectul a fost un prejudiciu de 5 milioane de euro, iar ENET a intrat în insolvență.
b. Procurorul Dogaru Luminița decide ca acest prejudiciu să-l plătim noi, focșănenii, nu cei care se fac vinovați de acest prejudiciu pentru care ENET a intrat în insolvență.
c. Tudorița Boboc pentru care forma de guvernământ a României este PSD-ul, a mai fost în CA a ENET.
d. Si activistul PCR Radu Nițu se pare că a mai fost în CA a ENET.
e. Pe Emanuel Gongu președintele Marian Oprișan l-a făcut șef la Vrancea Curată, deoarece l-a avansat pe filantropul Mr.Gh.Pastia de la gradul de maior la gradul de general..
f. Maestrul Arsenie Bocancea a fost umilit de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, a intrat în depresie și s-a dat la fund.
Nu lipsit de importanță este faptul că, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a aplicat un TERORISM PSIHIC foarte dur, pentru care a avut toate aprobările legale.
g. Primarul Cristi Valentin Misăilă în calitatea lui ”finanțistul” lui Moș Crăciun, a ținut ENET pe pierderi, iar acum a aflat și el că, ENET trebuia să funcționeze cu profit numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, din care unul a fost calat.
Așa cum am precizat în scrierea la care am făcut prezentul promo, deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, motivându-mi această deviză.
Având în vedere profesionalismul care rezultă din apelativul ”tu.și”, îmi permit să vă întreb:
”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea””?
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, în calitatea D-voastră de ”nașă” a ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, se impune să vă informez:
a. În primul comentariu am precizat pe cine reprezint și de ce politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” nu au scuipat la limbă în fața mea.
b. Urmare a studiului pe care le-am făcut am ajuns la concluzia că, pe GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani nu le ajută cu nimic dacă preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le face un ritual de exorcizare.
c. Spiru Haret a spus: “Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”.
România de azi este efectul ȘCOLII COMUNISTE și al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, care a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE.
d. Din punctul meu de vedere, circa 80% dintre profesorii vrânceni, trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț.
GÂNDITUL la RECE nu afectează în niciun fel spiritul civic al profesorilor focșăneni.
e. Dacă întinerirea cu 30 ani a d-nei Felicia Varzaru a fost un eșec total, mi-ar plăcea să cred că întinerirea cu 7 ani, respectiv cu 5 ani de la CAPITOLUL 7, v-a făcut să zâmbiți.
f. Precizarea,
” Valentin Burlacu
Grosu Ulise: La societăți comerciale noi, tot noi....”. face din convingere Maestrului Arsenie Bocancea și a d-nei Victorița Malinoiu că, ”ceea ce a mâncat lupu este bun mâncat”, o GÂNDIRE NAIVĂ.
g. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” și ”finul” D-voastră, înainte de a se da la fund, mi-a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
După cum puteți constata, eu îmi fac numărul, dar constat cu tristețe că politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” l-au UMILIT pe Maestrul Arsenie Bocancea, iar acei ”alții” constat că nu există.

Grosu Ulise , nu am informații și nu sunt în masura să formulez opinii în legătură cu situația doamnei Șoșoacă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Tu nu ai, dar prietenul tău, Maestrul Arsenie Bocancea, ar putea avea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , să ne spună.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; A spus-o!
În data de 10 iulie 2024 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea ”După 34 ani de MINCIUNĂ și LETARGIE, România a început să se miște !?” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise , Șoșoacă este o tipă deșteaptă. Materialul a fost întocmit de către un grup de lucru în baza informațiilor strânse din surse diverse și supervizat de ea. Forma finală îi aparține.
PS Îți amintești că acum câtva timp ți-am spus că este dubios faptul că procurorii nu au reținut infracțiunea de grup infracțional organizat? Iată!” - Arsenie Bocancea”
MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea
MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Stimați PRIETENI SPECIALI,
NOTA: În data de 10.11.2024, când am postat pe blog scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” a fost duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv).
Capitolele de la scrierea pe care am postat-o pe blog în data de 10.11.2024, le-am postat inițial pe pagina de Facebook, în dorința de a le analiza cu diverși prieteni de pe pagina de Facebook.
În ciuda insistențelor mele, prietenii din lumea reală îmi ignoră comentariile.
Prezentul mesaj public conține:

A. Prezentarea unor dialoguri pe care le-am avut cu prietenul Valentin Burlacu
a. Cazul Diana Șoșoacă
a. Cazul Diana Șoșoacă
b. Falimentarea intenționată a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă și UMILIREA ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”
c. Criza vârstei a doua
B. DISPREȚUL DERBEDEILOR POLITICI față de banul public
1.”România – altă casă pentru Iohannis”
2. ”Când va fi desecretizat și palatul baronului Ciolacu?”
3. ”Cum l-a „ÎMPROPRIETĂRIT” Nicolae Ciucă pe Klaus Iohannis, în 2022, cu palatul din Aviatorilor. Renovarea a costat 9 milioane € din bani publici”
C. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă
1. ”Aleșii locali focșăneni au la mapa ședinței CL de astăzi propunerea de înființare a firmei care va înlocui Enet.Cine ar urma să o conducă”

2. ”Jale la Focșani: Orașul a rămas în frig”
3. ”PSD preferă sinecurile! Propunerea PNL de a forma consiliul de administrație al ENTEL din specialiști care să lucreze pro bono, respinsă prin vot”
D. EXEMPLE CONCRETE de DENIGRARE PUBLICĂ la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan
a. Prestația postacului ”piscot cameleon” din data de 31.12.2015
b. Prestația fostului inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, presupusă ”cârtiță” a președintelui Marian Oprișan
E. CONCLUZII
A. Prezentarea unor dialoguri pe care le-am avut cu prietenul Valentin Burlacu
a. Cazul Diana Șoșoacă
”Valentin BurlacuGrosu Ulise , nu am informații și nu sunt în masura să formulez opinii în legătură cu situația doamnei Șoșoacă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Tu nu ai, dar prietenul tău, Maestrul Arsenie Bocancea, ar putea avea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , să ne spună.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; A spus-o!
În data de 10 iulie 2024 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea ”După 34 ani de MINCIUNĂ și LETARGIE, România a început să se miște !?” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise , Șoșoacă este o tipă deșteaptă. Materialul a fost întocmit de către un grup de lucru în baza informațiilor strânse din surse diverse și supervizat de ea. Forma finală îi aparține.
PS Îți amintești că acum câtva timp ți-am spus că este dubios faptul că procurorii nu au reținut infracțiunea de grup infracțional organizat? Iată!” - Arsenie Bocancea”
b. Falimentarea intenționată a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă și UMILIREA ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, când TIMPUL mi-a dat dreptate, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE publică, în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le susțin în domeniile transportului și distribuției și după 18 ani în domeniile producerii și distribuției energiei termice, cum crezi că se simte Maestrul Arsenie Bocancea, care m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care a spus că este cea mai dură formă de stres, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?Întrebarea care se pune este:
- Ce interes a avut primarul Cristi Valentin Misăilă să țină ENET-ul să funcționeze pe pierderi, în condițiile în care numai prin producerea de energie electrică cu ajutorul celor două motoare Rolls Royce, trebuia să fie pe profit?
Deoarece am susținut de foarte mult timp acest lucru, iar în această speță este și o decizie a Curții de Apel Galați, primarul Cristi Valentin Misăilă a pretins că ”am probleme la scufiță”.
Același lucru susținea și Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când reușeam să-l bag în corzi.
În prezent, întâmplător sau nu, un motor Rolls Royce s-a calat, dar nimeni nu spune nimic de această tărășenie.
Mă bucur foarte mult că, prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” sunt vigilenți cu mine, iar apelativul ”tu.și” a confirmat acest lucru
PS Dacă ceva nu-ți este clar d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Bănuiesc că există o explicație pentru defectarea acelui motor. Cred că s-a impus o cercetare administrativă care ar putea să facă lumină asupra cazului, și, având în vedere ca este o societate de interes public, și focșănenii ar trebui să afle ce s-a întâmplat. De intrarea în insolvență am înțeles că vinovați sunt cetățenii, abonații, ca nu și-au plătit la timp facturile la utilitati. Deci, cetatenii, dumneavoastra ,focsanenii, ati adus acea societate de termoficare în pragul falimentului.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Îți recomand să citești scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com și vei înțelege ceea ce trebuie să înțelegi.
Prietene, în discuție consider că este vorba despre un act de sabotaj, prin care s-a urmărit FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET.
Grosu Ulise , invocați persoane și evenimente de care nu am cunostinta, prin urmare ,nu înțeleg mare lucru.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, probabil că, așa stau lucrurile, dar nu este cazul să-ți faci probleme.
Prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, a demonstrat că știe și toaca în cer.
Acest lucru nu l-a ajutat cu nimic în relația cu mine, iar dacă soția îi afla ce s-a ales de duritatea lui în relația cu mine, de care mi-a spus că l-a atenționat, în urmă cu circa opt ani, cred că va ajunge ”CHEF la cuțite”.
Rog să ai în vedere că, Maestrul Arsenie Bocancea a ridicat ironia la nivel de artă, iar după RĂZBOIUL PSIHOLOGIC de 10 ani, pe care l-a avut cu mine, a ajuns ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că TERORISMUL PSIHIC este cea mai dură formă de stres, dar care este foarte greu de demonstrat în instanță.
Calitatea de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” a Maestrului Arsenie Bocancea și a specialiștilor lui în psihologie umană, le asigură imunitate totală, dar nu și la IRONIE.
Adevărata provocare a Maestrului Arsenie Bocancea nu sunt eu, pentru care nu mai prezintă ”interes operativ”, dacă este să folosesc o expresie dragă lui, ci politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care consider că l-au băgat în depresie, prin ignorarea analizelor economice, în opinia mea, pertinente, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Am considerat că dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni îi vor face o sfeștanie, ar putea să-l scoată din depresie, dar acțiunea a fost un eșec.
Bătaia de joc a primarului Cristi Valentin Misăilă și a consilierilor din CL Focșani față de focșăneni, mi-a dat posibilitatea să văd efectul GÂNDIRII la RECE asupra spiritului civic al profesorilor focșăneni.
Din păcate efectul este același ca în cazul unui ritual de exorcizare, pe care l-ar face preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști, la focșănenii cu mentalitate de GĂINĂ a lui Stalin.
PS Dacă nu am fost clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, te poate ajuta cu un crochiu.
Despre d-na Victorița Malinoiu nu mai spun nimic, dar dacă nu o dor genunchii, așa cum pretindea d-na Ioana Ichim că o dor, s-ar putea ruga pentru Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, dumneata faci mișto, nu-i nimic serios.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; "Glumind putem spune orice, chiar şi adevărul." - Sigmund Freud.
Acum înțelegi de ce i-am spus d-nei Victorița Malinoiu, care mi-a demonstrat prin expresia magică ”tu.și”, că, este un profesionist, de ce trebuie să urmezi cu d-na Mariana Simon, un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu înțeleg acea expresie,,magica``, nu știu contextul. Doamna la care mă trimiteți , în ce domeniu mă poate iniția?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , prin intermediul doamnei Malinoiu am ajuns pe pagina dumneata. Postarile domnului Bocancea, din păcate nu-mi sunt accesibile, dar, se pare ca nu purtați un dialog. Sau, poate, doar pe mess?”
c. Criza vârstei a doua
În data de 11.11.2024 am distribuit pe pagina de Facebook informația:”Kudika.ro
Ea are 52, el 29, dar iubirea nu cunoaște limite. Daniela Nane și tenorul Octavian Ene au vorbit despre relația lor, considerată de mulți controversată: “Noi nu ne-am ascuns, doar că nu am anunțat în presă”
De fapt, când a divorțat actrița de Adrian Cioroianu: “Opt ani am fost căsătorită... Nimeni nu a înșelat pe nimeni”
via Revista AVANTAJE
COMENTARII
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Criza vârstei a doua.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce bine le mai știi!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-i adevărat? Și bărbații, și femeile, trec prin asemenea momente.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Prietene, așa o fi, dar eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și nici cum sunt colaboratorii lui, despre care mi-a spus că le sunt cobai.
Când mă gândesc ce s-a ales din TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu știu care sunt momentele prin care trece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , chiar orice discuție ajunge tot la domnul Bocancea?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doamna aceasta arată bine la cei 52 de ani. Doamna Tataru, prietena dumitale, câți ani o fi având?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, nu este normal ca ”orice discuție să ajungă tot la domnul Bocancea”?
Este adevărat că în fața Maestrului Arsenie Bocancea sunt liber cugetător, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Întrebarea, ”Doamna Tătaru, prietena dumitale, câți ani o fi având?”, mă obligă la un răspuns punctual.
a. La liceul nr.1 Focșani, timp de cinci ani am fost coleg cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, despre care mi-am făcut o bună impresie.
b. Este adevărat că, fiind ”dalmațian”, eram foarte rezervat în dialogul cu colegii.
Acest comportament al meu, a determinat ca ceea ce am numit a fi ”TRIPLETA de AUR” formată din profesorii de matematică, prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cristina Trofin și prof. Cența Răvaș, să ajungă la concluzia că, sunt cam prost și că îi dau șpagă directorului Gabriel Danielescu pentru fi profesor de mâna a doua la acest liceu.
Am afirmat și susțin că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff, iar profesorii de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, sunt profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Aceste precizări au făcut-o pe d-na prof. Florentina Sandru să ajungă la concluzia, că-mi curge venin prin toți porii.
1. În ceea ce o privește pe d-ra prof. Cența Răvaș, consider că ajunge o măciucă la un car de oale.
2. Doamna prof. Cristina Trofin, actualul director de la Liceul nr.1 Focșani, mă considera prostul din curtea școlii.
În aceste condiții, vreau să-i văd spiritul civic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
3. Pe d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan, actualmente director politruc la CCD Focșani, o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL și vreau să o fac vedetă națională.
c. Doamna prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a ajuns consilier în CL Focșani, în legislatura 2020-2024 și urmare a votului meu.
Ca om politic d-na prof. dr.dr. Alexandra Tătaru este o mare decepție pentru mine.
Din punctul meu de vedere, activitatea de viceprimar al mun. Focșani a d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, a constat numai în a face parada modei pe Facebook și nimic mai mult.
d. Acest mod de a face politică l-a impresionat pe prietenul Nicu Vrinceanu, care a pretins că nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru îi produc insomnii.
Prietenul Nicu Vrinceanu a pretins că, în adolescență nurii d-nei Maricica Cirnoiu îi produceau insomnii.
Deoarece l-am ironizat pe prietenul Nicu Vrinceanu pentru sensibilitatea lui la nuri, a revoltat-o pe d-na Maricica Cirnoiu.
e. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
f. Și tu ți-ai demonstrat admirația pentru d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
g. Eu nu am sensibilitate la nurii d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar m-a deranjat afirmația, citez: ”Mă bârâi de 20 de ani la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu ai fost în stare să rezolvi nimic”.
Această afirmație a fost făcută în condițiile în care, i-am explicat d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Precizez că d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru are un doctorat în științe economice.
În aceste condiții, ce rost are întrebarea ”Doamna Tătaru, prietena dumitale, câți ani o fi având?”?
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu pari a fi un om prost. Poate evaluau prestația dumitale ca profesor, nu știu. Oricum, din ce spuneți, erau cam mulți împotriva dumitale. Doctoratele doamnei Tataru nu mă interesează, mă interesa vârsta și starea civilă, așa, de curiozitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesant că ai ajuns la concluzia, citez:
”Grosu Ulise, nu pari a fi un om prost.”.
”TRIPLETA de AUR” de la Liceul nr.1 Focșani, formată din profesori de matematică, nu știu cât aveau ceva cu mine, dar pentru directorul Gabriel Danielescu avea un dinte.
Dacă d-na Victorița Malinoiu este adeptă a ”educației prin cultură”, eu sunt adeptul ”terapiei prin forjare”.
Așa cum am precizat în scrierile mele, în opinia mea, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț, dottore în psihologie.
Eu am avut onoarea, ca atunci când eram profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, să asist la niște prelegeri ținute de prof.dr.Silviu Brebuleț.
Aceste prelegeri făceau ca mulți dintre profesorii de la Liceul nr.1 Focșani, să-l asculte cu gura căscată pe prof.dr.Silviu Brebuleț.
Urmare a acestor prelegeri am ajuns la concluzia că, prof.dr.dr. Silviu Brebuleț poate vorbi o oră despre modul în care se poate bate un cui.
De asemenea, am ajuns la concluzia că, dacă prof.dr. Silviu Brebuleț îi dai un cui și un ciocan și-l pui să-l bată, nu poate să facă acest lucru.
Acesta este motivul care am considerat că, profesorul dr.Silviu Brebuleț este întemeietorul ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț”.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, în perioada liceului, Silviu Brebuleț a fost un ”King Kong al elevilor vrânceni”, prin faptul că a aruncat cu bănci de la etajul doi al unui liceu din Adjud.
Precizez că, în opinia mea, de fost profesor de mâna a doua și mâna a treia, principiile ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț” sunt la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Nu același lucru este valabil și în cazul principiilor de la Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice.
La această școală se preda disciplina:
”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Acesta este motivul pentru care urmăresc cu multă atenție, efectul GÂNDIRII la RECE asupra spiritului civic la profesorii focșăneni.
În ceea ce privește precizarea, ”Doctoratele doamnei Tataru nu mă interesează, mă interesa vârsta și starea civilă, așa, de curiozitate.”, ne deosebim radical.
Probabil că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru are o vârstă apropiată de a actriței Daniela Nane.
Îți pot spune sigur că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a fost și probabil mai este actriță la Teatrul Mr.Gh.Pastia din Focșani.
Deoarece cât am fost profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, activitatea mea se rezuma strict la activitatea didactică și nu mă interesa niciun fel de bârfă.
Practic, relația cu colegii de la Liceul nr.1 Focșani, era de salut și nimic mai mult.
În ultimul timp am aflat o bârfă, din care rezultă că și d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ar fi simțit nevoia de sânge tânăr ca Daniela Nane, dar nu mă pot pronunța în legătură cu această bârfă.
Deoarece Facebook o informează pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru de curiozitățile tale, în ceea ce o privește ”vârsta și starea civilă”, poate interveni să te lămurească.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ți-am, spus că este criza vârstei a doua.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, pentru mine este important că, prin replica pe care ți-am dat-o, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț.
În ceea ce privește, ”criza vârstei a doua” ar putea fi vorba și de vorbit de ”funie în casa spânzuratului”, dar subiectul nu mă pasionează.
PS De acest comentariu d-na Victorița Malinoiu poate să afle, dar nu ar fi bine să afle și d-na Mariana Simon.”
”Un număr de trei internate ale unor licee din municipiul Focşani şi-au suspendat activitatea, luni, din cauza lipsei agentului termic, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.
„Directorii unităţilor de învăţâmânt care administrează internatele din municipiul Focşani solicită acordul suspendării activităţii din internate, întrucât temperatura este foarte scăzută, 3-14°C, şi nu pot fi asigurate condiţii optime de cazare. Astfel, elevii cazaţi în internatele administrate de Colegiul Tehnic ‘Ion Mincu’, Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Asachi’ şi Colegiul Tehnic ‘Valeriu D. Cotea’ vor fi acceptaţi să participe la ore în format on-line. Măsurile luate se vor păstra până la revenirea agentului termic”, se arată într-un comunicat al IŞJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, elevilor din Republica Moldova li se oferă spaţii de cazare încălzite cu calorifere electrice în internatul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focşani.
IŞJ Vrancea a precizat că nu au fost înregistrate alte cereri din partea unităţilor de învăţământ privind reducerea programului şcolar şi nicio unitate de învăţământ nu a solicitat ca orele să se desfăşoare în sistem on-line.
Vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a anunţat că 11 din cele 34 de unităţi de învăţâmânt din Focşani îşi vor reduce programul şcolar ca urmare a întreruperii furnizării agentului termic.
Începând cu 1 noiembrie, ENET SA, societatea de termoficare a oraşului, a încetat furnizarea de apă caldă şi căldură către abonaţi după ce fost debranşată de furnizorul de gaze, din cauza datoriilor.
Societatea de termoficare ENET SA, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani, asigură încălzirea pentru aproximativ 10.000 de apartamente din oraş şi circa 240 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, Spitalul Judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acesta este efectul comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor.
Fiind obligat să gândesc la rece, urmare a DISPREȚULUI pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, îl manifestă față de focșăneni, gândul mă duce la UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Dacă această UMILIRE o coroborez cu deviza ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care pretindea, citez, ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”, rezultă ceva de râsu'-plânsu'.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, astea nu sunt ganduri, pare mai mult o obsesie. Văd ca domnul in cauza nu raspunde la provocarile dumneavoastra. Este frustrant.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cam cifrată această replică, dar am să-ți răspund punctual:
a. ”Maestrul Arsenie Bocancea” îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea” și nu un prieten de pe Facebook, ca în cazul tău.
Deoarece îi citez Maestrului Arsenie Bocancea de mulți ani în scrierile mele, diverse afirmații ca și cum ar fi pasaje din BIBLIE, treaba cu ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” nu este o vânt.
În concluzie nu este vorba despre nicio ”obsesie”, dar recunosc că poate sunt puțin habotnic, în ceea ce-mi privește ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
b. Nu cunosc cum s-ar putea manifesta ”frustrarea” în cazul unei DIVINITĂȚI, de aceea consider precizarea ta cam pripită.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; De ce am sentimentul ca cineva face tot ce poate pentru a amâna furnizarea căldurii? Seamănă cu ce a fost în București acum doi ani.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesant acest punct de vedere, de aceea am să-l supun atenției politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Cristian Vasile, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, având în vedere depresia în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-a băgat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, ce i-ați răspunde prietenului Valentin Burlacu la întrebarea:
”De ce am sentimentul ca cineva face tot ce poate pentru a amâna furnizarea căldurii? ”
PS Nu-mi fac iluzia că-mi veți răspunde, dar măcar să meditați la această întrebare.
3. Site-ul Jurnalul de Vrancea.ro din data de 11.11.2024 a publicat informația, ”PSD preferă sinecurile! Propunerea PNL de a forma consiliul de administrație al ENTEL din specialiști care să lucreze pro bono, respinsă prin vot”.
Citez:
”Cum era de așteptat, consilierii municipali din Focșani au votat astăzi proiectul de hotărâre privind înființarea ENTEL, compania care va prelua atribuțiile ENET. Consilierii PNL au venit cu un amendament interesant, prin care propuneau ca cei cinci membri din consiliul de administrație (C.A.) să primească o retribuție lunară de maximum 100 de lei pe lună. Mai mult, liberalii au spus că pot propune specialiști în domeniu care ar veni chiar pe gratis!
Propunerea, făcută de Liviu Macovei în numele tuturor aleșilor liberali, a creat un disconfort aproape fizic în rândul social-democraților, nemulțumiți că o asemenea „anomalie” ar putea fi pusă în aplicare, spărgând lanțul sinecurilor din instituțiile publice și creând un precedent periculos.
Prin urmare, ajutați de consilierii AUR care s-au abținut de la vot, pesediștii din consiliul local al Focșaniului au „abolit” amendamentul PNL, hotărând ca cei cinci din C.A.-ul ENTEL să fie omeniți cu o indemnizație ce se va stabili ulterior și care, am spune, va fi mult mai departe de cea propusă de liberali – 100 de lei lunar.
Cei 5 membri ai consiliului de administrație sunt numiți provizoriu, mandatul lor fiind valabil maximum 5 luni, cu posibilitate de prelungire până la 7 luni. După acest termen urmează, cel mai probabil, ca aceștia – Rodica Boboc, Aurora Pavel, Dorinel Gheorghe, Emanuel Gongu și Radu Nițu – să fie „fixați pe post” pentru următorii 4 ani. Aceeași procedură este valabilă și pentru cei doi directori ai ENTEL, Gabriel Grădinescu (director general) și Vasilica-Monica Arsene (director economic)”
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Deoarece, urmare a DISPREȚULUI primarului Cristi Valentin Misăilă și al consilierilor din CL Focșani, față de focșăneni stau în frig, s-a impus să particip la sedința CL Focșani din data 11.11.2024, unde ai fost președinte de ședință.
Urmare a modului în care ai condus ședința, mi-am dat seama despre adevărul Maestrul Arsenie Bocancea, care, despre tine a spus, citez:

1. Ziarul Cotidianul din data de 10.11.2024 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu intitulat ”România – altă casă pentru Iohannis”.
Citez:
”România – altă casă pentru Iohannis. Un subiect minor poate fi mai ceva decît o lupă pentru cercetare a stării de lucruri inclusiv dintr-o mare decădere. ”Palatul Împăratului” (cum a fost botezat pentru că este destinat lui Klaus Iohannis) funcționează aproape ca un microsocop care mărește imaginea lucrurilor.
Le face mult mai vizibile. Spune totul despre guvern și despre lumea politică. Este grăitor pentru felul în care funcționează contractele cu statul. Este și mai grăitor pentru felul în care dau seamă insituțiile față de contribuabili. Cei care beneficiază se umflă în pene. Cei care încasează se bucură. Cei care decid se fac că nu le pasă. Toate acestea se practică prin aranjamente. Ele se acoperă cu acte aparent și formal în regulă.
Prețul afacerii spune și el enorm. Este mult mai mare decît valoarea clădirii. Spune ceva doar despre felul în care sunt cheltuiți banii de la buget.
Cu 3,3 milioane euro (cît s-a cheltuit deja) orice constructor face o vilă nouă. Chiar două. În provincie, trei. Cu șapte milioane, un particular poate construi două-trei blocuri. Statul român abia modernizează o casă. De aici vine și întrebarea obligatorie.

Nu cumva, pe lîngă atribuire,„Palatul Împăratului” mai ascunde și o atribuire discutabilă și o afacere oneroasă?
Clădirea din Bulevardul Aviatorilor are 1.100 metri pătrați. I-o fi zicînd „palat”, dar nu este nici Muzeul Peleș, nici Palatul Versailles. Drept pentru care, o alocare de buget de 6.300 -7.000 de euro pe metru pătrat pare cel puțin exagerată.
Să fie prețul motivul pentru care toată operațiunea a fost secretizată?

Sau faptul că muncitorii de aici puteau fi aduși de la lucrările de la baza româno-americană de la Mihail Kogălnicieanu? Sau viceversa. De la băile lui Iohannis puteau trece la pista avioanelor și clădirea pentru radare?
Beneficiarul contractului de restaurare și modernizare a vilei din Bulevardul Aviatorilor este firma Bog’Art, iar cel care controlează compania este arhitectul Raul Doicescu, un apropiat al mai tuturor guvernelor postdecembriste și un obișnuit al grupului de români de pe Coasta de Azur, un bun tovarăș de învîrteli cu Adriean Videanu.
Cei doi au și preluat în concesiune un teren de la parohia din Ghermănești, teren aflat pe malul lacului Snagov unde Adriean Videanu și Raul Doicescu au construit împreună „două palate”.
Iată o prezentare succintă a performanțelor constructorului Bog’Art:
„Anul 2022 s-a incheiat pentru compania de constructii Bog’Art cu o cifra de afaceri de aproximativ 110 milioane de euro, iar pentru anul 2023 estimarile indica o crestere de aproximativ 30% a productiei, avand in vedere contractele in derulare si proiectele realizate. In prezent, Bog’Art are in derulare 35 de proiecte localizate in mai multe zone ale tarii, cu o suprafata desfasurata de aproximativ 200.000 mp, portofoliul total de contracte ajungand la 400 de milioane de euro.” (Elena Icleanu, Agenda construcțiilor, 2023)
Ce mai declară managerul Companiei Bog’Art, dl Sorin Greu, în același articol de prezentare:
- Proiectul „Realizare infrastructura Bazei 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu”, la care participăm în asociere cu Aduro si Strabag, este cel mai important proiect de investitii al anului pentru Bog’Art și are în vedere modernizarea și imbunatatirea capacității de intervenție a fortelor aeriene din România.
Tot in domeniul aeroportuar, dupa realizarea mult așteptatului Aeroport de la Brașov-Ghimbav, inaugurat în data de 15 iunie, în acest moment contribuim la dezvoltarea și extinderea a încă 4 aeroporturi din țară. Amintim aici aeroporturile din Cluj și Sibiu, ce reprezintă doua proiecte de mare interes pentru noi, din punct de vedere atât al importanței și impactului acestora atât la nivel național, cât și ingineresc. Tot aici putem menționa Aeroportul din Satu Mare, ce ne oferă ocazia de a realiza atât extinderea și modernizarea terminalului existent, cât și reabilitarea pistei de decolare și aterizare a avioanelor”.(Sorin Greu Revista construcțiilor, 2023)
În același interviu, managerul companiei care restaurează și modernizează casa pentru viitorul „fost șef de stat” Klaus Iohannis din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 mai face trimitere la lucrări și proiecte, cum ar fi:
„Pasajul Berceni, inaugurat în data de 25 iunie, unde Bog’Art a avut calitatea de subantreprenor declarat, precum și proiectul Pasajul Denivelat Suprateran Podul Grant, în care tocmai am pornit la drum în calitate de antreprenor general, contracte încheiate și lucrări în derulare pentru Spitalul Sinaia, Blocul chirurgical politraumă din cadrul Spitalului Militar din Sibiu, Secția de Ortopedie, precum și pentru prima Banca de Țesuturi din România, din cadrul Spitalului Clinic Colentina, contracte cadru cu Primaria Sectorului 4, proiecte ce vizează unități de învățământ, amenajari urbane si reabilitări termice”.
La aceste lucrări cu instituții publice, el adaugă și lucrările în sectorul privat cum ar fi „cladirea U-Center 2 pe care o vom finaliza la finalul lunii august. Proiectul, cu o suprafață masivă de 53.300 mp, reprezintă etapa a doua a ansamblului U-Center, dezvoltat de Forte Partners în zona Parcului Tineretului, din București”.
De reținut că „Palatul Împăratului” împreună cu extinderea Bazei 57 de la Mihail Kogălniceanu sunt lucrări care pînă mai ieri-alaltăieri au figurat „la secret”.
Felul în care Nicolae Ciucă a moșmondit răspunsurile la întrebările privitoare la casa destinată președintelui Klaus Iohannis ne arată și legătura indestructibilă dintre cei doi.

Plus faptul că, Nicolae Ciucă, atunci cînd are un interes sau o obligație, este un alt candidat. Spune puține și ascunde multe.
Și, pentru că alegerile sunt un bun prilej pentru dezvăluiri și desecretizări a altor afaceri și încrengături, nu ne rămîne decît să cerem și datele contractelor de la lucrările efectuate pentru casa din strada Inginer Nicolae Cucu Starostescu, devenită locuința de protocol a lui Marcel Ciolacu.
A fost pregătit cu bani de la buget și acest cuibușor de nebunii?”
COMENTARII
Grosu Ulise
Somnul rațiunii naște monștri!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene la o informație publicată de HotNews, intitulată ”„Ca şi cum Viktor Orban nici nu ar fi existat”. Presa maghiară scrie despre gestul neaşteptat al lui Klaus Iohannis la sosirea sa oficială la summitul de la Budapesta”, am avut următorul schimb de replici:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu;
Prezentul articol de presă, în opinia mea, scoate în evidență NESIMȚIREA lui Klaus Iohannis, care timp de 10 ani și-a bătut joc de poporul român.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Este președintele țării și trebuie respectat. Gestul sau are vreo justificare, chiar și politica. Știm cu toții că Orban este oaia neagră a UE.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Dar Klaus Iohannis a respectat poporul român în cei 10 ani, cât a fost președintele României?
Mi-ar plăcea să cred că, Iohannis are să fie judecat pentru DISPREȚUL manifestat față de poporul român.
În ceea ce privește ”oaia neagră a UE”, nu cred că era în măsură Klaus Iohannis să-i dea lecții lui Orban.
Părerea mea!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , crezi că părerea dumneata contează?”

Valentin Burlacu, am să-ți aduc aminte de poezia ”Tâlharul pedepsit” de Tudor Arghezi.
Citez:
”Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.”.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu sunt în măsură să critic președintele țării. Sunt destui care o fac fără succes.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Arsenie Bocancea
Din nenorocire pentru noi, acest individ (n.r. Marcel Ciolacu) este cel mai politician dintre politicienii lui pește în aceasta țară. Atât a putut realiza aceasta țară; politicieni cu numele și poduri pe care nu poți trece. Cum arată podul de la Brăila, așa arată țara, cu tot ce înseamnă ea.
Singurul lucru inteligent pe care l-a spus președintele Iohannis , a fost constatarea că după zece ani de mandat ,,România este un stat eșuat ”” Eu zic ca este esuata nu doar ca stat, ci și ca țară.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,este un punct de vedere.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este, dar este punctul de vedere al ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , îl privește direct și personal. Pe mine m-a blocat înainte de a-i vedea vreo postare de genul celei invocate de dumneata.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu înțeleg de ce m-a blocat, dacă doar cu câteva zile înainte mi-a acceptat cererea de prietenie. Omul acesta, cumva verifica persoanele cu care intra în contact? Crezi ca ar putea? Si, de ce ar face-o?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În afară de a te compătimi pentru situația în care te-a pus Maestrul Arsenie Bocancea, nu te pot ajuta cu nimic.
Comentariile Maestrului Arsenie Bocancea, pe care le citez, au fost făcute pe pagina mea de Facebook.
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că, pagina mea de Facebook este loc de întâlnire pentru foști și actuali angajați în servicii.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce ești dumneata, casa conspirativă?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , m-a deblocat. O fi fost vreo greșeală.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este.
În concluzie, le are cu verificatul.
Din păcate pentru el, verificatul meu nu l-a ajutat cu nimic, iar de duritatea lui în relația cu mine, mi-a spus că l-a atenționat și soția.
Acum s-a ales praful de duritatea Maestrului Arsenie Bocancea, pe care a folosit-o în relația cu mine.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea îmi va citi scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, cred că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” va ajunge ”CHEF la cuțite”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, la CAPITOLUL 7 al scrierii pe care am postat-o ieri, 10.11.2024, pe blog, Facebook mi-a dat posibilitatea să te întineresc cu 7 ani, respectiv 5 ani.
Cu ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, am dialogat numai pe Facebook, deci public.
În aceste condiții nu-ți pot răspunde la întrebarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce ești dumneata, casa conspirativă?”
În opinia mea, UMILIREA MAXIMĂ la care a fost supus Maestrul Arsenie Bocancea, a venit din partea d-nei Ioana Ichim, care l-a suspectat că, ”a trădat cauza” și mi-a devenit ”cârtiță”.
PS Mă bucur că te-a deblocat ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, maestrul Arsenie Bocancea.
2. Ziarul Cotidianul din data de 11.11.2024 a publicat articolul ”Când va fi desecretizat și palatul baronului Ciolacu?”.
Citez:
”Împăratul Klaus a fost dat de gol! Guvernul Ciolacu a desecretizat joi hotărârea guvernamentală privind destinația vilei de protocol de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86, denumită de presă ,,palatul împăratului”, rezultând fără putință de tăgadă că urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis, după încetarea celui de-al doilea mandat prezidențial.
Cel mai bizar, anost președinte postdecembrist al României, cel mai ahtiat de lux și costisitor locatar al Palatului Cotroceni a avut nesimțirea să-și asigure, cu doi ani înainte de expirarea ultimului mandat, o locuință imensă, cu o suprafață de 1.100 de mp (11 ari), la care, conform datelor declasificate până acum, au fost efectuate lucrări de reabilitare, de modernizare și de extindere în valoare de 13,8 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro).
Hotărârea cu pricina a fost adoptată în data de 10 august 2022 și este semnată de primul-ministru Nicolae Ciucă, de secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și de directorul general al RA-PPS, Marius Grăjdan.
Procedural, hotărârea a fost pregătită, respectiv redactată și motivată, de ultimii trei semnatari, care au apartenență politică la PSD, rezultând că acest partid a fost atunci complicele PNL și că liderul său Marcel Ciolacu a știut de privilegiul oferit președintelui Iohannis. Numai că în vremea aceea Nicu și Marcel se aveau ca frații, iar Iohannis era tăticul lor politic.
Nărăvit la vile de protocol din 2017
Acum, în calitate de șef al Guvernului, dar și de candidat prezidențial, Marcel Ciolacu ar trebui să desecretizeze și data și modul în care i-a fost atribuită vila de protocol în care a locuit și locuiește în buricul capitalei, aproape de Televiziunea Română, precum și cheltuielile pentru renovare și lucrări noi efectuate la aceasta după ce PSD a preluat guvernarea în decembrie 2016.
În presă au apărut informații potrivit cărora această vilă ar fi fost pregătită după 2016 pentru liderul de atunci al PSD, Liviu Dragnea, care devenise președinte al Camerei Deputaților (al treilea om în stat), iar cheltuielile efectuate pentru aceasta s-ar fi ridicat la 6 milioane de euro, o sumă dublă față de cea desecretizată până acum pentru vila destinată lui Iohannis.
Dragnea a ajuns însă la pușcărie, iar somptuoasa și costisitoarea vilă a fost acaparată de succesorul său la șefia Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, care fusese o perioadă omul său cel mai de încredere. Conform unor colegi de partid, Ciolacu s-a nărăvit la vile de protocol din 2017, când a primit o asemenea vilă cu ajutorul președintelui PSD, Liviu Dragnea, și al premierului Mihai Tudose, după ce aceștia l-au promovat vicepremier al Guvernului condus de bunul său amic din Brăila.
Aflându-mă în București, am mers miercuri (cu o zi înainte de desecretizarea vilei pregătite pentru actualul președinte al României) să văd vila de protocol în care s-a aciuat și îmbuibat actualul premier al țării noastre, care are intrarea oficială pe strada Inginer Cucu Niculescu Starostescu nr. 6 și o intrare secundară pe strada Arhitect Grigore Cerchez. Despre această vilă am scris în articolul intitulat ,,Casa misterelor lui Ciolacu”, publicat în Cotidianul din 1 noiembrie 2024, după ce am primit informații și fotografii de la o persoană care locuiește în zonă.
Potrivit acesteia, în ultimii doi ani a remarcat că în vila respectivă locuiește premierul Marcel Ciolacu, care folosește numai intrarea principală de pe strada Starostescu, și a văzut-o, de mai multe ori, intrând sau ieșind pe intrarea secundară de pe strada Cerchez pe pretinsa sa amantă Sorina Docuz, cu care s-a vehiculat că ar avea un copil din luna februarie a.c. Femeia intra, de obicei, cu autoturismul în curtea vilei, dar uneori parca autoturismul lângă trotuar și intra pe jos.
Un palat camuflat de 1.000 mp
La fața locului am constatat că vila de protocol a premierului Ciolacu este situată într-o zonă destul de ferită de ochii publicului. Pe străzile Starostescu și Cerchez se intră de pe mai cunoscuta stradă Zambaccian, dar la celălalt capăt sunt înfundate, așa că pe acestea circulă numai locatarii de pe cele două străzi. Străzile sunt paralele și au o lungime de circa 100 de metri, astfel că pe acestea sunt amplasate doar câteva vile, cu puțini locatari. Vila lui Ciolacu este imensă, un adevărat palat, întinzându-se pe o suprafață de cel puțin 1.000 mp (10 ari).
Clădirea are trei nivele, respectiv parter și două etaje, și un turnuleț deasupra. A fost proiectată și construită în perioada interbelică în stil neobrâncovenesc (neoromânesc) de către unul din principalii promotori ai acestui stil, arhitectul Grigore Cerchez. Valoarea sa actuală este estimată la 25-30 de milioane de euro.
Vila este ferită de ochii lumii și datorită faptului că este înconjurată de un gard de piatră, tencuit și stropit cu ciment, cu o înălțime de circa doi metri, pe care a fost fixat un camuflaj de culoare verde din material plastic, impregnat cu frunze asemănătoare cu cele de iederă, având o înălțime de peste un metru.
Vila are două intrări pe strada Starostescu, o poartă de acces auto în partea dreaptă și o portiță pentru acces persoane spre mijloc, care are o lățime de numai un metru și este și ea camuflată cu frunze verzi de plastic.
Pe trotuar, lângă această portiță, este amplasată o gheretă pentru pază, care nu este folosită în prezent. Pe strada Cerchez se află doar o poartă de acces auto, în partea dreaptă, iar, pe partea stângă, la capătul gardului, este amplasată pe trotuar o altă gheretă pentru pază, tot nefolosită.
Copiii care-l dau în vileag pe premierul amorezat
Am stat 15-20 de minute pe strada Starostescu, dar nu am observat nicio mișcare în vila de protocol și nu am întâlnit sau văzut niciun vecin cu care să intrăm în vorbă. Am mers pe strada Cerchez unde am fost mai norocoși, întâlnind două femei care erau echipate în salopete ale unei firme bucureștene de salubritate și adunau frunzele căzute pe trotuare și pe stradă. Le-am întrebat dacă știu cine locuiește în vila imensă de vizavi, iar una dintre ele mi-a răspuns că locuiește primul- ministru Marcel Ciolacu și mi-a precizat că acesta folosește intrarea de pe strada Starostescu. Am întrebat-o dacă l-a văzut pe Ciolacu intrând sau ieșind din vilă și mi-a răspuns că l-a văzut de mai multe ori și că, de fiecare dată, era însoțit de doi bărbați în haine civile. Mi-a mai spus că ultima oară l-a văzut cu o săptămână și ceva în urmă.
Chestionând-o dacă a văzut pe cineva intrând sau ieșind pe poarta de pe strada Cerchez, mi-a răspuns că a văzut intrând sau ieșind, de câteva ori, doi copii, respectiv un băiețel care mergea la școală, având ghiozdan de elev, și o fetiță. Cel mai probabil, au fost copiii Sorinei Docuz din căsătoriile anterioare, aceasta având un băiat de 11 ani din căsătoria cu primarul social-democrat al Sectorului 3, Robert Negoiță, și o fetiță de 6 ani cu fostul deputat PSD de Giurgiu, Mădălin Stan.
Ciolacu la fel de lăcomos ca Iohannis
Potrivit unor cunoscători, având în vedere amplasamentul și camuflajul realizat, este posibil ca vila de protocol a lui Ciolacu să fi fost anterior casă conspirativă a unui serviciu secret românesc. Cert este că palatul de protocol al baronului roșu Ciolacu este aproape la fel de imens ca palatul de protocol pregătit pentru împăratul Iohannis, dar a fost mai costisitor sub aspectul cheltuielile de renovare și extindere. În curte, în partea stângă a vilei de pe strada Starostescu, este vizibilă o construcție de lungimea vilei, cu o înălțime de circa 4 metri, care este complet camuflată în verde. Cel mai probabil, este o terasă cu piscină, care a fost construită cu câțiva ani în urmă. Este vizibil că vila și gardul au fost renovate în exterior de o perioadă relativ scurtă.
Ciolacu o scaldă că începând din noiembrie 2021 (probabil că atunci s-a mutat în vilă) până în prezent a fost efectuată o singură investiție, constând în montarea unei centrale termice pe gaz, în valoare de 59.272 lei. Și el și RA-PPS trebuie să ne spună însă ce investiții s-au efectuat la vilă în perioada anterioară (ianuarie 2017-noiembrie 2021) și care este valoarea acestora.
Cert este că și Iohannis și Ciolacu au dat dovadă de o lăcomie maladivă, în condițiile în care primul avea șase case în Sibiu, iar Ciolacu avea două vile în Buzău și un apartament în București achiziționat de firma soției sale, la care a fost asociat majoritar până la partajul din luna iunie a.c. Niciun președinte postdecembrist nu a beneficiat de un palat de protocol ca și cel pregătit pentru Iohannis. Niciun premier postdecembrist nu a beneficiat de un palat de protocol ca și Ciolacu.
Majoritatea premierilor de după 1990 au locuit în casele lor proprietate personală sau în locuințe mai modeste închiriate de RA-PPS. În perioada în care a fost premier, Emil Boc, care avea domiciliul în Cluj-Napoca, a locuit într-un apartament din București închiriat de PDL. După cum se știe, Nicolae Ciucă a locuit și locuiește în casa sa din Balotești. E de-a dreptul scârbos cum încearcă Ciolacu să se autovictimizeze și să stoarcă lacrimi lăsând să se înțeleagă că ar fi rămas sărăcanul pe drumuri, fără locuință, în urma partajului încheiat cu soția sa întrucât în casa de 64 mp care i-a revenit locuiește fratele său, care este bolnav.Ă

3. Ziarul Gândul din data de 07.11.2024 a publicat articolul ”Cum l-a „ÎMPROPRIETĂRIT” Nicolae Ciucă pe Klaus Iohannis, în 2022, cu palatul din Aviatorilor. Renovarea a costat 9 milioane € din bani publici”.
Citez:
”În anul 2022, liberalul Nicolae Ciucă – la vremea aceea premier al României – a semnat o hotărâre de guvern prin care vila de lux de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală a fost transformată în „reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”.
Acest adevărat palat de pe Aviatorilor a fost renovat în urma unui contract de nu mai puțin de 9 milioane de euro din bani publici și, potrivit documentelor publicate de G4Media este vorba despre o hotărâre „privind trecerea unui imobil aflat în administrarea RAAPPS din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, adoptată în guvern în iulie 2022.
În respectiva hotărâre de guvern se precizează că „Imobilul prevăzut la Art. 1 va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, iar clădirea e identificată în anexă drept «Imobil cu terenul aferent din București, bulevardul Aviatorilor 86, sector 1. Teren 1110 mp»”.
Acesta a fost, de altfel, primul pas prin care Nicolae Ciucă l-a „împroprietărit” pe Klaus Iohannis cu palatul de pe Bulevardul Aviatorilor.
Lucrările de renovare ale palatului de pe Aviatorilor, secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
Potrivit sursei precizate mai sus, lucrările de 9 milioane de euro pentru renovarea unei clădiri de pe Bd. Aviatorilor nr. 86 din București au fost secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Surse din mediul politic au declarat că lucrările de transformare a acestei clădiri din sediu de partid în locuință individuală au drept scop repartizarea acesteia, drept reședință oficială, pentru președintele Klaus Iohannis după terminarea celui de-al doilea mandat de la Cotroceni.
Într-un document din 22 noiembrie 2023 al ORNISS, înregistrat la RAAPPS pe 7 decembrie 2023 și consultat de G4Media, Oficiul a informat Regia că ”a eliberat SC Bog’Art SRL cu sediul social în București, str. Ion Brezoianu nr. 23, Sector 1, certificatul de securitate industrială nr. 1946 din 22.11.2023, pentru derularea contractului clasificat nr. 16313 din 26.10.2023, în care sunt gestionate informații secrete de stat de nivel SECRET al cărui beneficiar este Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Marcel Ciolacu, după desecretizare: „Destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial”
Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi – 7 noiembrie 2024 -, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86, imobil destinat președintelui Klaus Iohannis. RA-APPS a decontat până acum aproape 14 milioane de lei fără TVA, echivalentul a apoape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare.
Ulterior, premierul a afirmat că s-au cheltuit până acum 14 milioane de lei, dar că nu ştie întreg devizul. El a adăugat că suma investită este imensă şi că putea fi construiit un liceu cu aceşti bani.
Marcel Ciolacu a susţinut că „destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial” în timpul Guvernului Ciucă.
Potrivit unor precizări transmise de Secretariatul General al Gvernului (SGG) după primirea datelor de la RA- APPS, un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A – Parcul Herăstrău.
În concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii.
Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare.
Cheltuielile, actualizate la zi, pe fiecare componentă în parte, fără TVA, sunt, potrivit datelor comunicate de SGG: Rezistență 4.050.863,05 lei, Arhitectură 6.388.726,14 lei, Instalații 3.201.134,80 lei și Organizare de șantier 202.538,91 lei. Mai multe detalii AICI.
Reacția lui Nicolae Ciucă, după desecretizarea HG-ului pentru vila „împăratului” Iohannis
Liderul PNL îl acuză pe Marcel Ciolacu de „ipocrizie” în scandalul vilei de protocol pregătite pentru Klaus Iohannis, pe care îl cataloghează drept un atac politic orchestrat de PSD.
Am asistat azi la încă o demonstrație de ipocrizie marca Marcel Ciolacu cu RAAPPS folosit ca instrument politic al PSD. Deși are și a avut mereu puterea ca șef de partid și premier, de a desecretiza cheltuielile RA-APPS, prin Secretarul General al Guvernului, astăzi vicepremierul care are în subordine RA-APPS – Marian Neacșu, Ciolacu a preferat să desecretizeze acum doar un obiectiv din administrarea Regiei Protocolului de Stat. Evident, doar în scop electoral și folosind instituția în campanie.
Nicolae Ciucă i-a cerut premierului „transparență totală” și o clarificare legată de sumele alocate pentru locuințele de protocol folosite de alți membri ai Executivului.
Îi cer să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol și ale celorlalți beneficiari din Guvern.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cât timp acești DERBEDEI POLITICI își mai bat joc de poporul român, iar acesta să se complacă în aștepta para mălăiață?
Prin scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat cum de unul singur, fără a avea complici, am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
C. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă
1. Ziarul de Vrancea din data de 11 nov 2024 a publicat articolul ”Aleșii locali focșăneni au la mapa ședinței CL de astăzi propunerea de înființare a firmei care va înlocui Enet.Cine ar urma să o conducă”.
Citez:
Consiliul Local al Municipiului Focșani se va întruni astăzi, 11 noiembrie 2024, pentru a discuta și aproba și înființarea noii companii municipale de termoficare, SC ENTEL SA, care ar urma să înlocuiască actualul furnizor de energie termică, SC ENET SA. Propunerea de înființare a noii firme a fost inițiată de primarul Cristi Valentin Misăilă, în contextul problemelor financiare grave ale SC ENET SA, aflată în pragul falimentului.
Noua companie municipală, SC ENTEL SA, va avea un capital social de 15 milioane lei și doi acționari: Municipiul Focșani (care va contribui cu 99,92% din capital) și SC Transport Public SA (cu o contribuție de 0,08%). Aceasta ar urma să asigure producerea și distribuția de energie termică și apă caldă în oraș, în contextul în care SC ENET SA, furnizorul actual de termoficare, se confruntă cu datorii semnificative, inclusiv către furnizorul de gaze și o firmă de mentenanță.
Datorii mari și faliment iminent pentru SC ENET SA
SC ENET SA se află în insolvență și este aproape de declararea falimentului, având datorii considerabile atât către furnizorii de gaze, cât și către firma de mentenanță (1,7 milioane lei) și pentru reparații la un motor Rolls-Royce, cu o valoare de peste 730.000 de euro. De asemenea, societatea a înregistrat pierderi de aproximativ 10,2 milioane lei în prima jumătate a anului 2024 și are datorii totale de peste 221 milioane lei.
Situația financiară dificilă a SC ENET SA a dus la întreruperea furnizării de gaze, iar locuitorii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu au apă caldă și căldură de zile bune, în condițiile în care temperaturile scăzute s-au instalat deja.
Conducerea SC ENTEL SA: Preponderent membri PSD
Structura de conducere a noii companii a fost propusă de primarul Misăilă și include cinci membri în Consiliul de Administrație: Rodica Boboc, Emanuel Gongu, Nițu Radu, Aurora Pavel și Dorinel Gheorghe. Toți aceștia sunt fie membri PSD, fie apropiați ai partidului. De asemenea, pentru funcția de director executiv este propus Gabriel Grădinescu, fost director de bancă și ex-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cunoscut pentru susținerea sa din partea PSD. Funcția de director economic va fi ocupată de Vasilica Monica Arsene. Conducerea executivă va avea un mandat provizoriu de cinci luni, cu posibilitatea de prelungire.
Declarațiile oficiale cu privire la înființarea noii companii
Într-o conferință de presă desfășurată pe 6 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu și primarul Cristi Valentin Misăilă au discutat despre criza termoficării din Focșani și necesitatea înființării SC ENTEL SA. Premierul Ciolacu a subliniat că Primăria a plătit subvenția pentru căldură, iar problemele actuale sunt cauzate de datoriile istorice și de administrarea defectuoasă a SC ENET SA. Ciolacu a menționat că „dacă rămânem în același cerc strâmt, nu o să înaintăm niciodată”, exprimând sprijinul pentru demersul Primăriei de a crea o nouă structură pentru furnizarea de căldură.
Primarul Misăilă a precizat că înființarea SC ENTEL SA va permite municipalității să acceseze bonusul de cogenerare pentru energia electrică produsă, un sprijin financiar care ar contribui la stabilitatea companiei. El a subliniat că speră ca, odată aprobat proiectul de hotărâre, furnizarea apei calde și a căldurii să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.
Impactul asupra locuitorilor din Focșani
În fața disconfortului creat pentru locuitorii municipiului, Primăria Focșani a emis și o postare pe rețelele de socializare, în care își cere scuze și anunță demersurile pentru crearea unui nou furnizor de energie termică. Aceasta a explicat că, în ciuda eforturilor de a plăti în avans subvenția pentru energia termică, datoriile SC ENET SA au împiedicat furnizarea de gaze naturale pentru încălzirea locuințelor racordate la sistemul centralizat. O analiză recentă arată că doar 37% dintre abonați și-au achitat facturile pentru apă caldă și căldură, situație care a contribuit la criza financiară a companiei.
În concluzie
Înființarea SC ENTEL SA este văzută de autorități ca o soluție pe termen lung, menită să rezolve problema furnizării de energie termică pentru locuitorii din Focșani și să ofere stabilitate financiară în acest sector. Consilierii locali urmează să voteze proiectul în ședința de astăzi, iar aprobarea acestuia ar marca un pas important în direcția reluării furnizării de căldură și apă caldă, atât de necesare în sezonul rece.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am înțeles că nu te pricepi la probleme economice, dar te informez că Maestrul Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, a fost băgat în depresie, deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” înainte de a se da la fund, mi-a transmis:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”.
Prin scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, mi-am justificat deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat”.
Din această scriere, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, rezultă modul în care politicienii și justiția au contribuit la falimentarea ENET.
Precizarea din acest articol, ”Structura de conducere a noii companii a fost propusă de primarul Misăilă și include cinci membri în Consiliul de Administrație: Rodica Boboc, Emanuel Gongu, Nițu Radu, Aurora Pavel și Dorinel Gheorghe. Toți aceștia sunt fie membri PSD, fie apropiați ai partidului.”, în opinia mea, spune totul despre disprețul pe care primarul Cristi Valentin Misăilă îl are față de focșăneni.
Am înțeles că ai fost nevoit să simți pe propria piele, disprețul primarului Cristi Valentin Misăilă, deoarece ai parcurs cu mașina distanța de la Golești în Bariera Mărășești, în același timp cât ai fi parcurs distanța Buzău - Focșani.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece apelativul ”tu.și” mi-a spus multe despre cartea D-voastră de vizită, se impune să vă fac niște precizări:
a. Eu nu vând castraveți la grădinar și nici pepeni la grădinar, așa cum mi-ați spus D-voastră.
b. Nu am avut nicio tangență cu bazaconiile Maestrului Arsenie Bocancea, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB - boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”.
c. Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a început să creadă în bazaconiile lui, cheltuind pentru aceasta mulți bani și forță umană, avem o imagine foarte clară a ceea ce înseamnă SERVICIILE POSTDECEMBRISTE din România.
Pentru mine are mai puțină importanță dacă Maestrul Arsenie Bocancea a executat un ordin sau a fost acțiunea lui.
d. Am precizat că după ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun.Focșani.
Făcând această minimizare am început lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a devalizat România sub codul de acțiune ”Hârtia albastră!”.
e. Dacă JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea și-a bătut joc de poporul român, iar exemplu edificator, în opinia mea, este retrocedarea bunurilor Grupului Etnic German, care a fost considerată o ORGANIZAȚIE FASCISTĂ, eu am determinat JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea.
f. În scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat modul în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu complicitatea JUSTIȚIEI, au falimentat ENET și nimeni nu se face vinovat.
Falimentarea ENET, din punctul meu de vedere, reprezintă la scară mică, punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al României de către ”băieții deștepți din energie”.
g. Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, are CAPITOLUL 9, ”ONOAREA de a fi COBAI pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană”.
În opinia mea, această scriere ar putea reprezenta un motiv pentru o ”degustare de sentimente” în târg la Dumbrăveni, unde amfitrion să fie prietenul Radu Viorel Ursache.
Aceasta este părerea mea, nu și a prietenului Valentin Burlacu.
PS Dacă ceva nu vă este clar, d-na Mariana Simon vă poate ajuta cu un crochiu.
2. Ziarul Cotidianul din data de 11.11.2024 a publicat articolul ”Jale la Focșani: Orașul a rămas în frig”.
Citez:Citez:
”În anul 2022, liberalul Nicolae Ciucă – la vremea aceea premier al României – a semnat o hotărâre de guvern prin care vila de lux de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală a fost transformată în „reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”.
Acest adevărat palat de pe Aviatorilor a fost renovat în urma unui contract de nu mai puțin de 9 milioane de euro din bani publici și, potrivit documentelor publicate de G4Media este vorba despre o hotărâre „privind trecerea unui imobil aflat în administrarea RAAPPS din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, adoptată în guvern în iulie 2022.
În respectiva hotărâre de guvern se precizează că „Imobilul prevăzut la Art. 1 va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, iar clădirea e identificată în anexă drept «Imobil cu terenul aferent din București, bulevardul Aviatorilor 86, sector 1. Teren 1110 mp»”.
Acesta a fost, de altfel, primul pas prin care Nicolae Ciucă l-a „împroprietărit” pe Klaus Iohannis cu palatul de pe Bulevardul Aviatorilor.
Lucrările de renovare ale palatului de pe Aviatorilor, secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
Potrivit sursei precizate mai sus, lucrările de 9 milioane de euro pentru renovarea unei clădiri de pe Bd. Aviatorilor nr. 86 din București au fost secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Surse din mediul politic au declarat că lucrările de transformare a acestei clădiri din sediu de partid în locuință individuală au drept scop repartizarea acesteia, drept reședință oficială, pentru președintele Klaus Iohannis după terminarea celui de-al doilea mandat de la Cotroceni.
Într-un document din 22 noiembrie 2023 al ORNISS, înregistrat la RAAPPS pe 7 decembrie 2023 și consultat de G4Media, Oficiul a informat Regia că ”a eliberat SC Bog’Art SRL cu sediul social în București, str. Ion Brezoianu nr. 23, Sector 1, certificatul de securitate industrială nr. 1946 din 22.11.2023, pentru derularea contractului clasificat nr. 16313 din 26.10.2023, în care sunt gestionate informații secrete de stat de nivel SECRET al cărui beneficiar este Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Marcel Ciolacu, după desecretizare: „Destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial”
Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi – 7 noiembrie 2024 -, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86, imobil destinat președintelui Klaus Iohannis. RA-APPS a decontat până acum aproape 14 milioane de lei fără TVA, echivalentul a apoape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare.
Ulterior, premierul a afirmat că s-au cheltuit până acum 14 milioane de lei, dar că nu ştie întreg devizul. El a adăugat că suma investită este imensă şi că putea fi construiit un liceu cu aceşti bani.
Marcel Ciolacu a susţinut că „destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial” în timpul Guvernului Ciucă.
Potrivit unor precizări transmise de Secretariatul General al Gvernului (SGG) după primirea datelor de la RA- APPS, un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A – Parcul Herăstrău.
În concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii.
Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare.
Cheltuielile, actualizate la zi, pe fiecare componentă în parte, fără TVA, sunt, potrivit datelor comunicate de SGG: Rezistență 4.050.863,05 lei, Arhitectură 6.388.726,14 lei, Instalații 3.201.134,80 lei și Organizare de șantier 202.538,91 lei. Mai multe detalii AICI.
Reacția lui Nicolae Ciucă, după desecretizarea HG-ului pentru vila „împăratului” Iohannis
Liderul PNL îl acuză pe Marcel Ciolacu de „ipocrizie” în scandalul vilei de protocol pregătite pentru Klaus Iohannis, pe care îl cataloghează drept un atac politic orchestrat de PSD.
Am asistat azi la încă o demonstrație de ipocrizie marca Marcel Ciolacu cu RAAPPS folosit ca instrument politic al PSD. Deși are și a avut mereu puterea ca șef de partid și premier, de a desecretiza cheltuielile RA-APPS, prin Secretarul General al Guvernului, astăzi vicepremierul care are în subordine RA-APPS – Marian Neacșu, Ciolacu a preferat să desecretizeze acum doar un obiectiv din administrarea Regiei Protocolului de Stat. Evident, doar în scop electoral și folosind instituția în campanie.
Nicolae Ciucă i-a cerut premierului „transparență totală” și o clarificare legată de sumele alocate pentru locuințele de protocol folosite de alți membri ai Executivului.
Îi cer să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol și ale celorlalți beneficiari din Guvern.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cât timp acești DERBEDEI POLITICI își mai bat joc de poporul român, iar acesta să se complacă în aștepta para mălăiață?
Prin scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat cum de unul singur, fără a avea complici, am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
C. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă
1. Ziarul de Vrancea din data de 11 nov 2024 a publicat articolul ”Aleșii locali focșăneni au la mapa ședinței CL de astăzi propunerea de înființare a firmei care va înlocui Enet.Cine ar urma să o conducă”.
Citez:
Consiliul Local al Municipiului Focșani se va întruni astăzi, 11 noiembrie 2024, pentru a discuta și aproba și înființarea noii companii municipale de termoficare, SC ENTEL SA, care ar urma să înlocuiască actualul furnizor de energie termică, SC ENET SA. Propunerea de înființare a noii firme a fost inițiată de primarul Cristi Valentin Misăilă, în contextul problemelor financiare grave ale SC ENET SA, aflată în pragul falimentului.
Noua companie municipală, SC ENTEL SA, va avea un capital social de 15 milioane lei și doi acționari: Municipiul Focșani (care va contribui cu 99,92% din capital) și SC Transport Public SA (cu o contribuție de 0,08%). Aceasta ar urma să asigure producerea și distribuția de energie termică și apă caldă în oraș, în contextul în care SC ENET SA, furnizorul actual de termoficare, se confruntă cu datorii semnificative, inclusiv către furnizorul de gaze și o firmă de mentenanță.
Datorii mari și faliment iminent pentru SC ENET SA
SC ENET SA se află în insolvență și este aproape de declararea falimentului, având datorii considerabile atât către furnizorii de gaze, cât și către firma de mentenanță (1,7 milioane lei) și pentru reparații la un motor Rolls-Royce, cu o valoare de peste 730.000 de euro. De asemenea, societatea a înregistrat pierderi de aproximativ 10,2 milioane lei în prima jumătate a anului 2024 și are datorii totale de peste 221 milioane lei.
Situația financiară dificilă a SC ENET SA a dus la întreruperea furnizării de gaze, iar locuitorii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu au apă caldă și căldură de zile bune, în condițiile în care temperaturile scăzute s-au instalat deja.
Conducerea SC ENTEL SA: Preponderent membri PSD
Structura de conducere a noii companii a fost propusă de primarul Misăilă și include cinci membri în Consiliul de Administrație: Rodica Boboc, Emanuel Gongu, Nițu Radu, Aurora Pavel și Dorinel Gheorghe. Toți aceștia sunt fie membri PSD, fie apropiați ai partidului. De asemenea, pentru funcția de director executiv este propus Gabriel Grădinescu, fost director de bancă și ex-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cunoscut pentru susținerea sa din partea PSD. Funcția de director economic va fi ocupată de Vasilica Monica Arsene. Conducerea executivă va avea un mandat provizoriu de cinci luni, cu posibilitatea de prelungire.
Declarațiile oficiale cu privire la înființarea noii companii
Într-o conferință de presă desfășurată pe 6 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu și primarul Cristi Valentin Misăilă au discutat despre criza termoficării din Focșani și necesitatea înființării SC ENTEL SA. Premierul Ciolacu a subliniat că Primăria a plătit subvenția pentru căldură, iar problemele actuale sunt cauzate de datoriile istorice și de administrarea defectuoasă a SC ENET SA. Ciolacu a menționat că „dacă rămânem în același cerc strâmt, nu o să înaintăm niciodată”, exprimând sprijinul pentru demersul Primăriei de a crea o nouă structură pentru furnizarea de căldură.
Primarul Misăilă a precizat că înființarea SC ENTEL SA va permite municipalității să acceseze bonusul de cogenerare pentru energia electrică produsă, un sprijin financiar care ar contribui la stabilitatea companiei. El a subliniat că speră ca, odată aprobat proiectul de hotărâre, furnizarea apei calde și a căldurii să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.
Impactul asupra locuitorilor din Focșani
În fața disconfortului creat pentru locuitorii municipiului, Primăria Focșani a emis și o postare pe rețelele de socializare, în care își cere scuze și anunță demersurile pentru crearea unui nou furnizor de energie termică. Aceasta a explicat că, în ciuda eforturilor de a plăti în avans subvenția pentru energia termică, datoriile SC ENET SA au împiedicat furnizarea de gaze naturale pentru încălzirea locuințelor racordate la sistemul centralizat. O analiză recentă arată că doar 37% dintre abonați și-au achitat facturile pentru apă caldă și căldură, situație care a contribuit la criza financiară a companiei.
În concluzie
Înființarea SC ENTEL SA este văzută de autorități ca o soluție pe termen lung, menită să rezolve problema furnizării de energie termică pentru locuitorii din Focșani și să ofere stabilitate financiară în acest sector. Consilierii locali urmează să voteze proiectul în ședința de astăzi, iar aprobarea acestuia ar marca un pas important în direcția reluării furnizării de căldură și apă caldă, atât de necesare în sezonul rece.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am înțeles că nu te pricepi la probleme economice, dar te informez că Maestrul Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, a fost băgat în depresie, deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” înainte de a se da la fund, mi-a transmis:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”.
Prin scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, mi-am justificat deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat”.
Din această scriere, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, rezultă modul în care politicienii și justiția au contribuit la falimentarea ENET.
Precizarea din acest articol, ”Structura de conducere a noii companii a fost propusă de primarul Misăilă și include cinci membri în Consiliul de Administrație: Rodica Boboc, Emanuel Gongu, Nițu Radu, Aurora Pavel și Dorinel Gheorghe. Toți aceștia sunt fie membri PSD, fie apropiați ai partidului.”, în opinia mea, spune totul despre disprețul pe care primarul Cristi Valentin Misăilă îl are față de focșăneni.
Am înțeles că ai fost nevoit să simți pe propria piele, disprețul primarului Cristi Valentin Misăilă, deoarece ai parcurs cu mașina distanța de la Golești în Bariera Mărășești, în același timp cât ai fi parcurs distanța Buzău - Focșani.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece apelativul ”tu.și” mi-a spus multe despre cartea D-voastră de vizită, se impune să vă fac niște precizări:
a. Eu nu vând castraveți la grădinar și nici pepeni la grădinar, așa cum mi-ați spus D-voastră.
b. Nu am avut nicio tangență cu bazaconiile Maestrului Arsenie Bocancea, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB - boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”.
c. Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a început să creadă în bazaconiile lui, cheltuind pentru aceasta mulți bani și forță umană, avem o imagine foarte clară a ceea ce înseamnă SERVICIILE POSTDECEMBRISTE din România.
Pentru mine are mai puțină importanță dacă Maestrul Arsenie Bocancea a executat un ordin sau a fost acțiunea lui.
d. Am precizat că după ce JUSTIȚIA a executat ordinul ”CAREULUI de AȘI” al ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea” și mi-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să gândesc, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun.Focșani.
Făcând această minimizare am început lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, care a devalizat România sub codul de acțiune ”Hârtia albastră!”.
e. Dacă JUSTIȚIA REPETENTULUI Florian Coldea și-a bătut joc de poporul român, iar exemplu edificator, în opinia mea, este retrocedarea bunurilor Grupului Etnic German, care a fost considerată o ORGANIZAȚIE FASCISTĂ, eu am determinat JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea.
f. În scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am prezentat modul în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” cu complicitatea JUSTIȚIEI, au falimentat ENET și nimeni nu se face vinovat.
Falimentarea ENET, din punctul meu de vedere, reprezintă la scară mică, punerea pe chituci a Sistemului Energetic Național al României de către ”băieții deștepți din energie”.
g. Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” pe care în data de 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, are CAPITOLUL 9, ”ONOAREA de a fi COBAI pentru Maestrul Arsenie Bocancea și specialiștii lui în psihologie umană”.
În opinia mea, această scriere ar putea reprezenta un motiv pentru o ”degustare de sentimente” în târg la Dumbrăveni, unde amfitrion să fie prietenul Radu Viorel Ursache.
Aceasta este părerea mea, nu și a prietenului Valentin Burlacu.
PS Dacă ceva nu vă este clar, d-na Mariana Simon vă poate ajuta cu un crochiu.
2. Ziarul Cotidianul din data de 11.11.2024 a publicat articolul ”Jale la Focșani: Orașul a rămas în frig”.
”Un număr de trei internate ale unor licee din municipiul Focşani şi-au suspendat activitatea, luni, din cauza lipsei agentului termic, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.
„Directorii unităţilor de învăţâmânt care administrează internatele din municipiul Focşani solicită acordul suspendării activităţii din internate, întrucât temperatura este foarte scăzută, 3-14°C, şi nu pot fi asigurate condiţii optime de cazare. Astfel, elevii cazaţi în internatele administrate de Colegiul Tehnic ‘Ion Mincu’, Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Asachi’ şi Colegiul Tehnic ‘Valeriu D. Cotea’ vor fi acceptaţi să participe la ore în format on-line. Măsurile luate se vor păstra până la revenirea agentului termic”, se arată într-un comunicat al IŞJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, elevilor din Republica Moldova li se oferă spaţii de cazare încălzite cu calorifere electrice în internatul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focşani.
IŞJ Vrancea a precizat că nu au fost înregistrate alte cereri din partea unităţilor de învăţământ privind reducerea programului şcolar şi nicio unitate de învăţământ nu a solicitat ca orele să se desfăşoare în sistem on-line.
Vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a anunţat că 11 din cele 34 de unităţi de învăţâmânt din Focşani îşi vor reduce programul şcolar ca urmare a întreruperii furnizării agentului termic.
Începând cu 1 noiembrie, ENET SA, societatea de termoficare a oraşului, a încetat furnizarea de apă caldă şi căldură către abonaţi după ce fost debranşată de furnizorul de gaze, din cauza datoriilor.
Societatea de termoficare ENET SA, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani, asigură încălzirea pentru aproximativ 10.000 de apartamente din oraş şi circa 240 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, Spitalul Judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Acesta este efectul comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor.
Fiind obligat să gândesc la rece, urmare a DISPREȚULUI pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, îl manifestă față de focșăneni, gândul mă duce la UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” pe Maestrul Arsenie Bocancea.
Dacă această UMILIRE o coroborez cu deviza ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care pretindea, citez, ”În fața mea nimeni nu a rezistat și în final și-a scos masca.”, rezultă ceva de râsu'-plânsu'.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, astea nu sunt ganduri, pare mai mult o obsesie. Văd ca domnul in cauza nu raspunde la provocarile dumneavoastra. Este frustrant.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, cam cifrată această replică, dar am să-ți răspund punctual:
a. ”Maestrul Arsenie Bocancea” îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea” și nu un prieten de pe Facebook, ca în cazul tău.
Deoarece îi citez Maestrului Arsenie Bocancea de mulți ani în scrierile mele, diverse afirmații ca și cum ar fi pasaje din BIBLIE, treaba cu ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea” nu este o vânt.
În concluzie nu este vorba despre nicio ”obsesie”, dar recunosc că poate sunt puțin habotnic, în ceea ce-mi privește ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
b. Nu cunosc cum s-ar putea manifesta ”frustrarea” în cazul unei DIVINITĂȚI, de aceea consider precizarea ta cam pripită.
PS Doamna Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; De ce am sentimentul ca cineva face tot ce poate pentru a amâna furnizarea căldurii? Seamănă cu ce a fost în București acum doi ani.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesant acest punct de vedere, de aceea am să-l supun atenției politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Cristian Vasile, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, având în vedere depresia în care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” mi-a băgat ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, ce i-ați răspunde prietenului Valentin Burlacu la întrebarea:
”De ce am sentimentul ca cineva face tot ce poate pentru a amâna furnizarea căldurii? ”
PS Nu-mi fac iluzia că-mi veți răspunde, dar măcar să meditați la această întrebare.
3. Site-ul Jurnalul de Vrancea.ro din data de 11.11.2024 a publicat informația, ”PSD preferă sinecurile! Propunerea PNL de a forma consiliul de administrație al ENTEL din specialiști care să lucreze pro bono, respinsă prin vot”.
Citez:
”Cum era de așteptat, consilierii municipali din Focșani au votat astăzi proiectul de hotărâre privind înființarea ENTEL, compania care va prelua atribuțiile ENET. Consilierii PNL au venit cu un amendament interesant, prin care propuneau ca cei cinci membri din consiliul de administrație (C.A.) să primească o retribuție lunară de maximum 100 de lei pe lună. Mai mult, liberalii au spus că pot propune specialiști în domeniu care ar veni chiar pe gratis!
Propunerea, făcută de Liviu Macovei în numele tuturor aleșilor liberali, a creat un disconfort aproape fizic în rândul social-democraților, nemulțumiți că o asemenea „anomalie” ar putea fi pusă în aplicare, spărgând lanțul sinecurilor din instituțiile publice și creând un precedent periculos.
Prin urmare, ajutați de consilierii AUR care s-au abținut de la vot, pesediștii din consiliul local al Focșaniului au „abolit” amendamentul PNL, hotărând ca cei cinci din C.A.-ul ENTEL să fie omeniți cu o indemnizație ce se va stabili ulterior și care, am spune, va fi mult mai departe de cea propusă de liberali – 100 de lei lunar.
Cei 5 membri ai consiliului de administrație sunt numiți provizoriu, mandatul lor fiind valabil maximum 5 luni, cu posibilitate de prelungire până la 7 luni. După acest termen urmează, cel mai probabil, ca aceștia – Rodica Boboc, Aurora Pavel, Dorinel Gheorghe, Emanuel Gongu și Radu Nițu – să fie „fixați pe post” pentru următorii 4 ani. Aceeași procedură este valabilă și pentru cei doi directori ai ENTEL, Gabriel Grădinescu (director general) și Vasilica-Monica Arsene (director economic)”
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Deoarece, urmare a DISPREȚULUI primarului Cristi Valentin Misăilă și al consilierilor din CL Focșani, față de focșăneni stau în frig, s-a impus să particip la sedința CL Focșani din data 11.11.2024, unde ai fost președinte de ședință.
Urmare a modului în care ai condus ședința, mi-am dat seama despre adevărul Maestrul Arsenie Bocancea, care, despre tine a spus, citez:
”Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.”
Ce am în vedere când fac această afirmație?
a. În legislatura CL Focșani 2016-2020, ai demonstrat o lipsă totală al spiritului civic în speța Mr.Gh.Pastia.
Dacă activistului PCR Radu Nițu, care în perioada 2008-2024 a fost bufonul președintelui Marian Oprișan în CL Focșani, nu-i puteam cere să aibă spirit civic, nu același lucru mă așteptam și în cazul tău.
Acest aspect ți l-am reproșat public.
b. Este adevărat că, Victor Dumitru, liderul consilierilor PNL din CL Focșani, în legislatura CL Focșani 2020-2024, m-a ejectat din lista de prieteni de pe pagina lui de Facebook, deoarece aveam o relație amicală cu tine și nu am pus botul la diversiunile lui de doi bani, pe care le făcea pe pagina lui de Facebook, dar acest aspect ar trebui să-i dea de gândit liderului PNL Vrancea, pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”.
c. Urmare a SLUGĂRNICIEI JUSTIȚIEI față de ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, Judecătoria Focșani a decis că este interzis, conform unei HCL Focșani, să-i fac reclamă în cimitir filantropului Mr.Gh. Pastia.
Această decizie de instanță eclipsează deciziile Tribunalelor Poporului din anii ”50, dar i-a permis primarului Cristi Valentin Misăilă să-și demonstreze EXHIBIȚIONISMUL religios.
Îți amintesc că, primarul Cristi Valentin Misăilă a mers împreună cu trei popi, dar și cu activistul PCR Radu Nițu să sfințească tăierea a trei nuci la mormântul filantropului Mr.Gh.Pastia.
Este adevărat că, tu nu l-ai însoțit pe primarul Cristi Valentin Misăilă la acest EXHIBIȚIONISM religios, deoarece probabil ai avut alte treburi sau nu erai în localitate.
d. Când pe bună dreptate s-a ridicat problema profesionalismului noilor membri CA a ENTEL, respectiv a numiților Rodica Boboc, Emanuel Gongu și Radu Nițu, i te-ai adresat consilierului PNL, Macovei Liviu, cu întrebarea:
”Dar voi ce fel de persoane ați numit în conducerea Pieței Focșani ?”
Această întrebare mă obligă să te întreb public:
- Pe cine reprezinți tu în CL Focșani, pe focșăneni sau ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC?
e. Din perioada în care era consilier PNL, m-am aflat într-o contradicție totală cu consilierul PNL Costel Bîrsan, care susținea că ENET este o gaură neagră, iar eu susțineam că ENET trebuie să fie pe profit numai prin producerea de energie electrică.
Acum când consilierul PSD Costel Bîrsan și-a însușit punctul meu de vedere, era normal ca relația mea cu acesta să fie una amicală.
Deoarece în legislatura 2020-2024 a CL Focșani, consilierul PNL Costel Bîrsan, ți-a adresat diverse apelative pe care le-am considerat cam deplasate, mi-am exprimat public punctul de vedere.
Acum mi-am dat seama, că la mijloc a fost un spectacol pentru prostit proștii, din care rezultă că nu dai nicio ceapă degerată pe demnitatea ta.
f. Dacă de la membrii în CA la ENTEL, Rodica Boboc, Emanuel Gongu și Radu Nițu, nu pot avea niciun fel de pretenție să-mi citească scrierile pe care le postez pe Facebook, apoi pe blog, nu același lucru este valabil și în cazul tău.
Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată în data de 10.11.2024 pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, prezintă radiografia FALIMENTĂRII INTENȚIONATE a ENET, în care sunt implicați politicieni, procurori și judecători.
Dacă la această tărășenie adăugăm și ESCROCHERIA de la CUP Focșani, în discuție este vorba despre o INFRACȚIUNE CONTRA UMANITĂȚII, pe care consider că o pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri la nivel de mun.Focșani.
g. Voi, politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, mi-ați băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, prin ignorarea analizelor economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Practic, l-ați pus pe pe Maestrul Arsenie Bocancea în situația de a LATRE(URLE) la lună.
Înainte ca ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” să de dea la fund, mi-a transmis prin intermediul Facebook, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”.
Dacă tu ai demonstrat că nu dai nicio ceapă degerată pe DEMNITATEA ta, nu cred că același lucru este valabil și în cazul ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Cristian Vasile, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, în afară de precizările pe care i le-am adus președintelui de ședință a CL Focșani, Mihai Nedelcu, în comentariu de mai sus, la care se referă prezenta informație de presă, am mai sesizat.
a. Consilierul deputatului Ion Ștefan - Grindă în CL Focșani, Nicu Tănase, prin intervenția pe care a avut-o, în care a aminti de despre o propunere mai veche a lui, privind sponsorizarea de către Primăria Focșani a montării de centrale de apartament, și-a scos în evidență HABARNISMUL cu care este dotat.
b. Amintesc că Nicu Tănase, în calitate de reprezentant AGA al CL Focșani la CUP Focșani, într-un total DISPREȚ pentru focșăneni, a semnat că este corect auditul care a fost făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani.
NOTA: Am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greșit auditul făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani și mi s-a dat dreptate.
c. Amintesc că în legislatura trecută a CL Focșani, majoritatea PNL-USR a făcut un spectacol pentru prostit proștii, în speța prețului la gunoiul menajer facturat abonaților din mun.Focșani, pentru ca Nicu Tănase, atunci liderul Organizației PNL Focșani și un reprezentant USR al d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, să ajungă în CA a CUP Salubritate.
d. Cele trei precizări pe care le-am făcut mai sus, în ceea ce-l privește pe consilierul Forța Dreptei din CL Focșani, Nicu Tănase, confirmă afirmația Maestrului Arsenie Bocancea că, ”Deputatul Ion Ștefan-Grindă este un accident politic.”
e. Consilierul PSD, Costel Bîrsan, i-a amintit consilierului PNL Valentin Resmerita că, i-a spus că nu are stofă de primar al mun.Focșani, iar PNL-iștii îl vor marginaliza.
f. Îi amintesc public consilierului PSD Costel Birsan că, artizanul excluderii din PNL a d-lui Romeo Paul Postelnicu, care a fost în anul 2008 candidatul PNL la fotoliul de primar al mun. Focșani, a fost colegul lui din CL Focșani, Cătălin Kanty Popescu.
g. Am constata că nu și-a făcut degeaba cruce, în opinia mea, EXHIBIȚIONISTUL religios, Cristi Valentin Misăilă la ședința CL Focșani din data de 25.10.2024, atunci când consilierul PNL Macovei Liviu a depus jurământul.
În ședința CL Focșani de ieri, 11.11.2024, primarul Cristi Valentin Misăilă a amintit de o discuție telefonică de o jumătate de oră, pe care a pretins că a avut-o cu consilierul PNL Macovei Liviu.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu;
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Considerați că am fost clar în comentariile de mai sus, cu consilierii din CL Focșani, care pentru mine reprezintă, Parlamentul în mic al României și cu care mă aflu în RĂZBOI?
PS Dacă întrebarea nu este clară, d-na Mariana Simon nu vă lasă la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cine-i domnule aceasta femeie, Mariana Simon?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ți-am spus că d-na Mariana Simon este ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, așa cum Maestrul Arsenie Bocancea este ”nașul” jurnaliștilor, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea.
Trebui să-ți spun că, atunci când îi amintesc jurnalistului Ciprian Dumitru de ”nașul” lui, Maestrul Arsenie Bocancea, din cauza căruia a fost scoasă rubrica de comentarii de la ediția electronică a ziarului Monitorul de Vrancea, nu-i face plăcere.
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani, deși în primul comentariu al acestei informații de presă, consider că am fost destul de clar cu tine, se impune să-ți mai adresez niște întrebări publice.
Dacă în cazul profesorilor focșăneni am constatat că, GÂNDITUL la RECE nu le stimulează SPIRITUL CIVIC, vreau să văd dacă în ceea ce te privește, îți stimulează ție SPIRITUL CIVIC o posibilă operațiune de FORJARE la care am decis să te supun.
Din punctul meu de vedere, urmare a DISPREȚULUI pe care îl ai față de focșăneni, i-ai ignorat analizele economice pe care ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, le-a postat pe pagina mea de Facebook și pe cale de consecință, l-ai băgat în depresie.
Dacă un prieten cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” mi-a spus, citez,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu pari a fi un om prost.”,
- tu, în calitate de persoană din LUMEA REALĂ, consider că ai ajuns la concluzia că, sunt cu mult mai prost, decât probabil că sunt în realitate.
În aceste condiții se impune să LĂMURIM PUBLIC punctual anumite probleme pe care le avem în divergență.
1. TIMPUL mi-a dat dreptate, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice pe care le susțin, după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ.
În ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniul producerii și distribuției energiei termice, în aceleași condiții, ca în cazul problemelor tehnico-economice din domeniul transportului și distribuției energiei electrice, TIMPUL mi-a dat dreptate după 18 ani.
Nu am pretenția să înțelegi aceste probleme tehnico-economice, dar cei șapte ani de acasă, pe care consider că i-ai primit, te obligă să ai bun simț.
Este știut că, sătulul nu-l consideră pe cel flămând, dar aceasta este altă mâncare de pește.
2. Prin numirea în CA a ENTEL Focșani a numiților, Tudorița Boboc, Emanuel Gongu și Radu Nițu, în condițiile precizate la punctul ”1”, în opinia mea, se demonstrează DISPREȚUL la MODUL ABSOLUT, pe care voi, consilierii din CL Focșani și primarul Cristi Valentin Misăilă îl aveți față de Focșăneni.
- În aceste condiții, te întreb public, pe ce funcție i-ai angaja în firma ta pe numiții, Tudorița Boboc, Emanuel Gongu și Radu Nițu și cu ce salariu îi poți plăti?
3. În anul 2015 am precizat că, am avut un proces cu CL Focșani, în speța ABERAȚIEI ECONOMICE pe care liderul PSD Nicușor Halici, în calitate de prefect al jud. Vrancea si primaru Cristi Valentin Misăilă, in calitate de subprefect al jud. Vrancea, au brevetat-o în speța ENET.
- De ce te faci că nu înțelegi această ABERAȚIE ECONOMICĂ, unde în discuție este vorba și de hotărâre de instanță?
4. - De ce ai demonstrat lipsă totală de respect în speța în speța valorilor morale ale Țării Vrancei, așa cum a fost cazul Mr.Gh.Pastia?
5. - De ce în calitatea ta om politic și cetățean al mun. Focșani ai demonstrat același dispreț față de banii focșănenilor, dar și de banii tăi, așa cum au demonstrat primarul Cristi Valentin Misăilă și viceprimarul prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani ?
6. Ce răspuns ai la întrebarea prietenului Valentin Burlacu, citez:
”Valentin Burlacu
- De ce am sentimentul ca cineva face tot ce poate pentru a amână furnizarea căldurii?”?
7. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a spus, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”.
Dacă în condițiile precizate de Maestrul Arsenie Bocancea, în comentariul de mai sus, te voi aștepta într-o dimineață, împreună cu 10-20 de focșăneni pe care urmare a DISPREȚULUI tău, față de noi, focșănenii, ne obligi să stăm în frig, fără a fi dotați cu ”furci și topoare”, te vom aștepta în fața firmei tale, ca să te obligăm să ne răspunzi, la întrebările de mai sus, crezi te vei lecui să ne mai iei la MIȘTO, pe noi, muritorii de rând ai mun. Focșani?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mi se pare interesant comentariul tău, pe care l-ai făcut, la un videoclip pe care l-am postat pe pagina mea de Facebook, în care un preot vorbește despre timpul pierdut de români în trafic, și despre rugăciunile adresate Lui Dumnezeu, când ”ghemul” vieții în care facem umbră pământului, s-a terminat.
Eu m-am referit la exemplul concret, prin care primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani, le-au obligat pe GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani să stea blocate în trafic pe străzile din mun. Focșani, urmare a acțiunii pe care ei au numit-o ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani.
În aceste condiții, mi s-a părut interesantă replica, citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,,Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”

Cea mai tare si adevărata! Bun, omul!”
În aceste condiții, ce părere ai despre, comentariul public de mai sus, pe care i l-am adresat liderului consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu stiu cat de ..fluid ``este traficul in Focsani, stiu ca nu aveti nici caldura, nici apa calda. Am citit ca vor sa privatizeze termoficarea orasului. De asemenea, pe surse se aude ca CUP SA Focsani se va privatiza si ea, va fi luata de catre o firma constănțeană.

Că sunt doar zvonuri sau asa va fi, nu stiu. CUP SA este firma cu care sunteti in litigiu, nu?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , domnul Nedelcu este tot un ales local? Nu stiu daca va consoleaza ceea ce va spun, dar asa este peste tot în tara. Doar ca unii dispund de tehnologii mai bune sau sunt mai bine organizati. Am apreciat serviciile publice de la Chisinau, un oras dintr-o tara ce supravietuieste datorita noua. Cred ca renuntarea la sistemul centralizat si inlocuirea in parte cu sisteme alternative de incalzire a fost o greseală. Ei merg ca pe vremea sovieticilor.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în domeniul producerii și distribuției energiei termice, lucrurile sunt bătute în cuie.
a. Primarul Cristi Valentin Misăilă, în disprețul lui nemărginit față de focșăneni, a vrut să descopere roata.
b. D-na dublu dottoresă Alexandra Tătaru, printr-un dialog al surzilor pe care l-a avut cu directorul Manole Merchea, a considerat că a rezolvat problema ENET.
c. D-na senator Sorina Plăcintă, împreună cu actualul consilier al Forța Dreptei din CL Focșani, măscăriciul politic, Nicu Tănase, au considerat că printr-o centrală pe biomasă au rezolvat problema ENET.
d. Maestrul Arsenie Bocancea, printr-o discuție pe care a avut-o pe Facebook, cu prietenul lui, Gurguiatu Sandu, a fost convins că a rezolvat problema ENET.
e. Deoarece am susținut că, producerea energiei termice prin cogenerare este cea mai eficientă soluție, timp de 18 ani am beneficia de o DENIGRARE PUBLICĂ pe cinste.
Postacul ”piscot cameleon” a reprezentat fruntea acestei denigrări, dar nici postacul ”danb”(Dan Butnaru), pe care anumite persoane îl consideră OMUL președintelui Marian Oprișan, deși nu are nicio pregătire în domeniile producerii și distribuției energiei termice, nu s-a lăsat mai prejos.
f. Nu pot să nu-ți amintesc că, pe ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, l-a enervat foarte tare faptul că o tot ”fură” de la mine, când îl provocam la discuții contradictorii pe pagina mea de Facebook, în domeniile în care mă consideram a fi o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el mă considera o NUCĂ SEACĂ.
Speța avariei de la RADET București, în care mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele și-a ridicat poalele în cap, pentru Maestrul Arsenie Bocancea a fost un motiv prin care a crezut că m-a prins cu garda jos.
Acțiunea s-a întors ca un bumerang împotriva lui.
g. Deși microelectronica în ultimul timp făcut mari progrese, principiile tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice nu pot fi schimbate, așa cum vor diverși trepăduși politici.
Mi se pare interesantă întrebarea pe care mi-ai adresat-o:
- ”Grosu Ulise , domnul Nedelcu este tot un ales local?”.
La această întrebare numai liderul consilierilor PSD din CL Focșani, Mihai Nedelcu, poate să răspundă sau după caz, să-și dea demisia din CL Focșani.

Postacul ”pișcot cameleon” m-a denigrat cu o PERSEVERENȚĂ DIABOLICĂ timp de circa 7 ani, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea.
Urmare a unor deducția, aparent logice consider că postacul ”pișcot cameleon” este d-na senator Sorina Plăcintă.
Postacul ”orion”(Maestrul Arsenie Bocancea) a demonstrat că știe cu precizie cine este postacul ”piscot cameleon”.
Maestrul Arsenie Bocancea a afirmat că postacul ”orion” i-a spus că, a fost o persoană de sex masculin, care i-a schimbat la 180 grade părerea d-nei senator Sorina Plăcintă, vizavi de persoana mea.
Amintesc că, i-am propus public d-nei senator Sorina Plăcintă să speculeze problemele tehnico-economice susținute de mine, dar din motive pe care nu le cunosc a refuzat să facă acest lucru.
Redau prestația pe care postacul ”piscot cameleon” a avut-o în data de 31.12.2015, în cadrul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea:
Citez:
"A scapat Ulise de la nebuni și a început iar sa ameninte cu bombe asa cum face el la bautura. Dar la cat de beat umblă el nu cred ca se poate arunca in aer decta pe el. Cica vrea sa se razbune pe Justitia care a facut striptis in fata lui si ii cauta pe fosti PDL-isti Tanase, Placinta si Mustea sa le aplice o corectie pe care sa o tina minte. daca-l vedeti ocoliti-l ca este periculos, cere de bautura si dacă nu-i dați innebuneste cu discursuri despre ENET. Betivanul este diabolic, vrea sa va omaoare cu plictiseala.
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 04;25.
De sarbatori reputatul betivan Ulise Grosu va presta traditionalul dans din buric, ca element senzational de Anul Nou va dansa in fundul gol.
DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;29.
In curand la aceasta rubrica reputatul betivan Ulise Grosu care si-a cerut in casatorie capra cu care intretine relatii sexy de peste 10 ani.

DE piscot, postat pe 31.12.2015, la 04;32.
Traditia spune ca daca-l vezi pe Ulise in noaptea dintre ani iti merge rau tot anul. Asa ca daca simtiti miros de betivan prin preajma nu va intoarceti. E Ulise.
DE piscot, postat pe 31-12-2015 la 04;34

In schimb Ulise va arta la fel, beat-manga in sant si ud la fund dupa ce a facut pipi pe el.
DE piscot, postat pe 31-12.2015, la 04;39.

"Casa de piatra", nene Ulise!
DE @Ulise, postat pe 31.12.2015, la 10,29.
Perspicacitatea hemoroidului international Ulise Grosu este realmente de invidiat. Intr-adevar fac parte din echipa umililor slujitori ai doamnei Bucuras si in acelasi timp sunt mare admirator al celui mai mare si renumit hemoroid al tuturor timpurilor, Ulise Grosu. Il informez pe domnul inalt hemoroid ca lucrarea " Hemoroidul Grosu, trecut, prezent si mare viitor" este aproape de final si va constitui cea mai mare senzatie a lumii stiintifice vrancene. Vrancea si Grosu vor ramane uniti pentru totdeauna in Marea Enciclopedie Hemoroidica. Cu putine sanse Grosu ar putea deveni cel mai mare hemoroid interplanetar si in acest demers trebuie sustinut. Traiasca Ulise Grosu, homo alcoolicus hemoroidus, mandria PSD.
DE piscot, postat pe 23-08-2015, la 10:40

Aveti grija, ca ULISE, baiatul tati cel "frumos" este transexual si bea numai rachiu de pufoaica, acum de anul nou este bolnav dupa Sorina si alearga pe strazi
DE Jean Stanescu, postat pe 31-12-2015, la 10;52.
ba Ulise,... te-am vazut eu cu ochii mei acum ceva timp in condorul si erai rupt de beat ca patentul in gura si se mai ruga si vanzatoarea sa pleci acasa ca faceai panarama, asa ca nu mai rupe ariciul in patru ca nu esti alcoolic, macar asuma-ti defectele si taci.
DE nu mai minti Ulise, postat pe 31.12.2015, la 11;00.

Ulise, betivane, cu ocazia Anului Nou, eu si toti din fanclubul tau iti uram o internare permanenta la Spitalul de Nebuni. La Multi Ani 2016, anul in care Ulise va ajunge acolo unde ii este locul, la nebuni!
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 23;16.”
DE piscot, postat pe 31-12-2015, la 23;16.”
b. Prestația fostului inspector de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof.Cătălin Mocanu, presupusă ”cârtiță” a președintelui Marian Oprișan
La Școala Neculai Jechianu se preda în anii terminali, citez,
”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)".
Am încercat să-i explic eficiența practică a acestei discipline inspectorului de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, dar acesta mi-a demonstrat că nu poate înțelege nimic.
În schimb, în toamna anului 2021, când a fost sigur că tandemul format din inspector general prof. Daniela Gabriela Marchitan - inspector cu probleme de perfecționare prof. Bogdan Ciubotaru a îndeplinit dorința postacului ”arkan - nema ore”, a avut următoarea prestație facebook-istă, citez:

<Cătălin Mocanu
Și în privința energiei, și în aceea a apei calde, și în privința convertibilității monedei statului Botswana. Ulysses e cu moneda Botswanei!
Cătălin Mocanu
Odysseus, urli ca un stentor, precum profetul în pustie, dar strigătul tău maschează neputința și eșecul! Eu cunosc un singur profesor de fizică autentic, titanul care este în pragul pensionarii. Nu l-am întrebat nimic despre „ecuația Ulysses”, noi am vorbit despre metafizica probabilistă a lui Suppes, despre Gramsci, Farabundo Marti etc. Vezi că vine 13!
Cătălin Mocanu
Grosu Ulise , la stilistică ești de o incultură enciclopedică! Aceasta replica/sintagmă i-a aparținut lui Fănuș Neagu, într-un context pe care nu doresc să îl dezvolt! Eu am preluat-o spre a-ți potența valoarea intrisecă pe care o ai, dar pe care, încă, nu o arăți! Mai ai timp, nu mult, ce-i drept! Vorba unui clasic, încă, în viață: născut talent, murit speranță!
Cătălin Mocanu
Felicia Varzaru , în cazul lui funcționează „coincidentia oppositorum”!
Cătălin Mocanu
Ulysses, am de lucru! Pune mâna și salvează aceste comentarii! Sunt inegalabile! Cele mai bune din sud-estul Europei, ba chiar din lume!

Grosu Ulise , natura umană. Târâtă, în cazul tău! Îți răspund scurt, că tu ești în stare de beligeranță, nu ai timp!

Râzi, Ulysses, că de pe 13 ești șomeroi!

La bătut țăruși cu dosul! Angajează prietenul tău la Mândrești, la fermă. Administratorul de la Școala 9.

Grosu Ulise , rolurile sociale pot afecta dezvoltarea personalității unui individ. Despre aceasta nu știi tu, dar vei învăța! Avansează ideea că, în cazul tău, se poate vorbi despre un „experiment Stanford”. Hai, fuguța la Google!>

Urmare a acestei prestații publice a inspectorului de istorie și științe de la ISJ Vrancea, d-na Felicia Varzaru i-a acordat apelativul de ”SNOB INTELECTUAL copy paste”.
E. CONCLUZII
1. DEVIZA mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat” și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca această deviză să se îndeplinească.
2. Acest mesaj public are MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea.Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Cristian Vasile, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă pun la dispoziție promo la prezentul mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024, având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public evidențiază DISPREȚUL cu care primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, îi tratează pe focșăneni.
În aceste condiții se impune să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”
13.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Prietene, după expresia magică ”tu.și”, am constat că există convingerea că fac parte dintr-o echipă, probabil similară cu a Maestrului Arsenie Bocancea, care este formată din specialiști în psihologie umană.
Așa cum bine ai subliniat, principalii vinovați pentru situația prezentată în acest mesaj public, sunt focșănenii.
După părerea ta, câte persoane ar fi rezistat TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Solicitați o confirmare? Nu mă pot pronunța pe subiecte despre care nu am habar.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este, dar poate te ajută d-na Victorița Malinoiu.
Ai precizat că prin intermediul d-nei Victorița Malinoiu, am devenit prieteni pe Facebook.
Dacă vei urma cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, nu vor mai fi lucruri ”despre care să nu ai habar”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, momentan sunt în concediu și de la 1 decembrie mă pensionez, deci voi avea tot timpul din lume.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestru Arsenie Bocancea spunea că din ”SISTEM” nu iese decât cu picioarele înainte.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, depinde la ce se referea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu la ce referea, dar așa a spus.
Grosu Ulise
Costel Bondrila; Prietene, ce părere ai despre acest mesaj public adresat unor prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi-ar fi plăcut să-ți spui părerea despre această scriere, dar tu ai dat-o în bălării.
Ieșitul tău la pensie îmi amintește că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că prietenul lui, postacul ”orion”, a ieșit la pensie și a plecat în Canada.
Sincer să fiu, mă încearcă un sentiment de milă față de ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, căruia nu ieșit nimic în relația cu mine,
după un RĂZBOI PSIHOLOGIC de 10 ani, care în fapt a fost un TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că este cea mai dură formă de stres, dar care este foarte greu de demonstrat în instanță.
UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că i-a scos pe nas, aroganță răspunsului pe care i l-a dat postacului ”pișcot cameleon” când l-a întrebat ce știe să facă la modul concret?
Răspunsul Maestrului Arsenie Bocancea a fost:
-” Eu știu să fac multe, dar ar fi bine să afli ce știu să fac. Ai grijă cum conduci, deoarece ieri erai să faci un accident.”
Prin această replică în care postacul ”orion” i-a transmis postacului ”pișcot cameleon”, că-i cunoaște adevărata identitate, i-a băgat frica în oase celui care cu o perseverență diabolică 7 ani m-a denigrat prin intermediul Facebook.
NOTA: În această scriere am citat recitalul postacului ”piscot cameleon” din data de 31.12.2015.
Deși prezenta scriere am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni, iar despre postarea ei pe Facebook, prin Messenger, am informat mulți prieteni de pe pagina mea de Facebook, niciun prieten din lumea reală nu a piscuie nimic, semn că le place DISPREȚUL pe care îl manifestă față de ei, primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani.
Într-o contradicție totală cu plăcerea GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, cineva a spus:
”Nu mi se pare corect că sute sau chiar mii de focșăneni sa nu ai a căldură și apă caldă. Asta este lipsa de respect.”.
Ieri, 13.11.2024, am contactat direct un cititor fidel al scrierilor mele, căruia îi place modul în care îmi realizez ”opera”, despre care spune că informațiile sunt prezentate ordonat.
Dilema acestui cititor este, legată de timpul pe care îl aloc acestor scrieri.
O anumită persoană, despre care cred că ar fi put fi o ”nadă pentru vulpi” a Maestrului Arsenie Bocancea, când m-a întâlnit întâmplător cu ea pe stradă, avea o nedumerire cu privire la timpul în care îmi scriu ”opera”.
Precizările de mai sus, ar putea justifica părerea unui PRIETEN SPECIAL care și-a demonstrat profesionalismul prin expresia magică ”tu.și”, cu privire la faptul că aș putea fi doi sau trei în unu.
Azi, 14.11.2024, voi continua să-mi contactez direct diverși cititori fideli, pentru a le afla părerea despre această scriere.
PS Dacă nu am fost clar, poți apela la ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, vă informez că atunci când d-na Ioana Ichim era vie și mișcătoare pe pagina mea de Facebook, pe lângă umilirea la care l-a supus pe Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece l-a suspectat că a trădat cauza și mi-a devenit cârtiță, a pretins că ne donează d-nei Crina Dobre, pe mine și pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
Deoarece o astfel de gafă nu este permisă la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, prima care s-a dat la fund a fost d-na Crina Dobre, apoi a urmat d-na Ioana Ichim.
Deoarece dau Cezarului ce este al Cezarului, se impune să citez o precizarea a doamnei Crina Dobre :
”Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.”
Eu mi-am permis să lupt cu ceea ce d-na Crina Dobre a numit a fi ”proștii din politică” la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Rezultatul acestei acțiuni este:
a. Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, să-și LUMINEZE FAȚA.
b. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
c. Am încercat să-mi ajut ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din depresia în care l-au băgat politrucii mioritici din ”Provincia Europeană Vrancea”, prin UMILIREA la care l-au supus, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Am eșuat în acțiunea prin care am vrut ca liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni să-i facă o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, pentru a-l scoate din depresie, dar încerc să găsesc și alte soluții.
Când d-na Ioana Ichim era vie și mișcătoare pe pagina mea de Facebook, a demonstrat o anumită alergie la popi, deși este un profesionist în istoria religiilor.
Doamna Ioana Ichim avea o plăcere deosebită să se contreze cu fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pe care l-a băgat în corzi.
Deși l-a făcut KO pe Vasile Bănescu, d-na Ioana Ichim, deoarece a refuzat să urmeze cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, a fost nevoită să se dea la fund.
I-am recomanda și prietenului Valentin Burlacu să urmeze cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar refuză să facă acest lucru.
Având în vedere precizările de mai sus, vă rog să-mi răspundeți la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, comentariul pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu, care a demonstrat că nu are încredere în Dumneavoastră pentru a-l iniția la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, v-a smuls un emoticon zâmbăreț, iar comentariul pe care i l-am adresat d-nei Victorița Malinoiu v-a plăcut.
Aceste emoticoane cu care mi-ați apreciat cele două comentarii de mai sus, mă determină ca în calitatea D-voastră de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, să vă adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:

Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF - o femeie care spune GOOD!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Cam cifrată această replică pentru posibilitățile mele, dar ”decât nimica este bună și Anica”.
”Finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, a pretins că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, pe lângă dorința de a o vedea la catedră, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
La punctul A. c. Criza vârstei a doua, al acestui mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, prietenul Valentin Burlacu a demonstrat o anumită curiozitate, în ceea ce o privește pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Cum vă explicați această curiozitate a prietenului Valentin Burlacu, care a demonstrat că nu are încredere în D-voastră, pentru a-l iniția pentru a putea face față la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea?
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF - animație cu un elefant și un purcel care dansează.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Acest GIF mă duce cu gândul la maxima, ”Am sărit din lac în puț!”
Acest GIF cred că numai d-na Victorița Malinoiu mi-l poate tălmăci.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, deoarece cu GIF-ul D-voastră m-ați băgat în NOAPTEA MINȚII și nici d-na Victorița Malinoiu nu mi-l tălmăcește, prin Messenger, unde am controlul celor care îmi citesc mesajul, am adresat la mulți prieteni de pe Facebook următorul mesaj:
” ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:

Mulțumesc anticipat pentru răspuns!”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; De ce acest complex față de Arsenie Bocancea? De fapt , manifestaiț complexe față de mai mulți oameni. Nu cred că este bine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, înainte de a se da la fund, mi-a transmis:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
În concluzie, îmi fac numărul.
În aceste condiții, tărășenia cu ”manifestările complexe” este părerea ta și nimic mai mult.
PS Dacă ai fi urmat un curs cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu ai fi avut astfel de derapaje.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cum adică ,,s-a dat la fund``?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; A dispărut pentru mine de pe Facebook.
Întrebarea ta, mă duce cu gândul la ”criza persoanelor de vârsta a doua”, cu care mi-ai făcut capul mare.
PS Te interesa d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar eu nu te-am putut ajuta să afli ce te interesa.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , am primit din alta sursa toate informațiile . Oricum, multumesc! P.S Înțeleg că v-ați certat . Se mai întamplă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu ne-am certat, dar politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” obligându-mă să stau în frig, deoarece sunt abonat ENET, mi-au sensibilizat SPIRITUL CIVIC.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”.
PS Despre acestă precizare consider că, este bine să afle și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,suntem la jumătatea lui noiembrie, cum să stați fără căldură în case? Oamenii nu spun nimic, nu au pichetat primăria?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am făcut un studiu și am ajuns la concluzia că, dacă pe GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le supune la un ritual de EXORCIZARE, nu le ajută la nimic.
Acum urmăresc cu atenție să văd dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea?
CAPITOLUL 3
B. Care este motivul pentru care domnișoara Miruna Elena Comănescu, președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea, elevă la Liceul Unirea Focșani, după 35 ani de ”democrație originală”, gândește ca activistul PCR Radu Nițu?Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă pun la dispoziție promo prin care am informat prin Messenger mulți prieteni de pe pagina de Facebook.
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață” având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
15.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu
Doamnei Ioana Ichim i-am propus să facă un studiu profesionist în ceea ce privește rolul nefast al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, în atrofierea demnității poporului român, pe care să-l aplic în practică la nivel de Provincia Europeană Vrancea, dar m-a refuzat.
Prezentul mesaj public consider că este un subiect de meditație pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am să te întineresc cu doi ani, și-ți voi pune la dispoziție, ceea ce m-a informat Facebook:
”Grosu Ulise
15.11.2022.
”RUGĂMINTE!
În data de 21.11.2022, de Ovidenie, când se aniversează 109 ani de la inaugurarea Teatrului Municipal ”Maior Gh.Pastia”, intenționez să dau o probă de lucru, prin care intenționez să-l determin pe președintele Marian Oprișan, ca să se simtă BÂNTUIT de "FANTOMA vie, fără ADN" - Arsenie Bocancea.
Amintesc că în data de 12.11.2022, în cinstea Conferinței PSD Vrancea, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "Pe aici nu se trece!", având ca MOTTO: "Lumea nu va fi distrusă de acei care fac fapte rele, ci de aceia care se uită la ei fără să facă nimic" - Albert Einstein.
Prin această scriere am trecut la partea a doua a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", care constă într-un ATAC pe TOATE FRONTURILE.
Așa stând lucrurile, voi fi recunoscator celor care îmi vor transmite un punct de vedere, în legătură cu scrierea postată pe blog în data de 12.11.2022.
Mulțumesc anticipat!
15.11.2022 Ulise Grosu”
După poți constata, îmi făceam iluzia că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, va fi un ”BÂNTUITOR de Provincia Europeană Vrancea”.
Din păcate, Maestrul Arsenie Bocancea a fost umilit de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
Prin Messenger am adresat la mulți prieteni de pe pagina de Facebook
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Nu am primit niciun răspuns.
Ce ar trebui să înțeleg din această tărășenie?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece sunt abonat ENET, sunt nevoit să stau în frig. Gândind la rece, urmăresc cu multă atenție comportamentul GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, paralizate de frică și lipsite de demnitate.
După cum puteți observa, în ciuda insistențelor mele nicio persoană din lumea reală nu-mi răspunde la provocări.
Același lucru este valabil și prin Messenger.
Ce considerați că-i determină pe focșăneni să aibă un astfel de comportament, în opinia mea, anormal?
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; În opinia mea, scrierile tale sunt interesante, dar nu se înțelege bine ce vrei, ce propui?????
MOTTO: Așa va porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni? - Valentin Burlacu
MESAJ PUBLIC adresat prietenului cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu și spre știință Doamnei Victorița Manoliu
Prietene,
Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.” - postacul ”orion”, pe care pe care în data de 10.11.2024 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, are:
1. DEVIZA mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat” și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca această deviză să se îndeplinească.
2. Acest mesaj public are MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea.
Urmare a ședinței CL Focșani din data de 11.11.2024, primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, au demonstrat că se vor a fi și ei niște ”șmecheri” din categoria celor amintiți de Maestrul Arsenie Bocancea.
Este adevărat că focșănenii cu comportament de găină a lui Stalin, merită DISPREȚUL pe care l-au demonstrat primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, dar cei doi pot avea și surprize.
3. Dacă liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, a demonstrat că stă destul de prost la capitolul demnitate, nu știu dacă acest lucru este valabil și în cazul ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
4. Efectul DISPREȚULUI politrucilor mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” față de focșăneni, îmi dă posibilitatea de a vedea dacă maxima mea mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea.
5. În opinia mea, frigul pe care elevii din școlile focșănene sunt obligați să-l îndure, este și ca efect al DISPREȚULUI pe care l-au manifestat față de focșăneni, d-na inspector general de la ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, care a fost consilier PNL în CL Focșani în legislatura 2020/2024 și d-na d-na inspector general adjunct de la ISJ Vrancea, prof.Lauriana Ailincuței, care a fost consilier PSD în CL Focșani în legislatura 2020/2024.
6. Am constatat că efectul GÂNDIRII la RECE al profesorilor focșăneni, nu le stimulează în niciun fel SPIRITUL CIVIC.
Acest comportament confirmă teoriile mele:
a. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a dus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
b. Circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii Silviu Brebuleț”.

c. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ atrofiază demnitatea poporului român.
7. Înainte de a se da la fund ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a transmis prin intermediul Facebook, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
7. Înainte de a se da la fund ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a transmis prin intermediul Facebook, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
Eu îmi fac numărul.....
13.11.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Necula Pintilie, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca Lili Gheorghe, Ion Ștefan, Ciribasa Gabriel, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Cristian Vasile, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Vasile Stan, Toader Gheba, Matei Claudiu, Luiza Ionita, Florentina Sandru, Popovici Ellen și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă pun la dispoziție promo la prezentul mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024, având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public evidențiază DISPREȚUL cu care primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, îi tratează pe focșăneni.
În aceste condiții se impune să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”
13.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Valentin Burlacu: Prietene, după expresia magică ”tu.și”, am constat că există convingerea că fac parte dintr-o echipă, probabil similară cu a Maestrului Arsenie Bocancea, care este formată din specialiști în psihologie umană.
Așa cum bine ai subliniat, principalii vinovați pentru situația prezentată în acest mesaj public, sunt focșănenii.
După părerea ta, câte persoane ar fi rezistat TERORISMULUI PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Solicitați o confirmare? Nu mă pot pronunța pe subiecte despre care nu am habar.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Așa este, dar poate te ajută d-na Victorița Malinoiu.
Ai precizat că prin intermediul d-nei Victorița Malinoiu, am devenit prieteni pe Facebook.
Dacă vei urma cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, nu vor mai fi lucruri ”despre care să nu ai habar”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, momentan sunt în concediu și de la 1 decembrie mă pensionez, deci voi avea tot timpul din lume.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Maestru Arsenie Bocancea spunea că din ”SISTEM” nu iese decât cu picioarele înainte.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, depinde la ce se referea.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu la ce referea, dar așa a spus.
Grosu Ulise
Costel Bondrila; Prietene, ce părere ai despre acest mesaj public adresat unor prieteni cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi-ar fi plăcut să-ți spui părerea despre această scriere, dar tu ai dat-o în bălării.
Ieșitul tău la pensie îmi amintește că, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că prietenul lui, postacul ”orion”, a ieșit la pensie și a plecat în Canada.
Sincer să fiu, mă încearcă un sentiment de milă față de ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, căruia nu ieșit nimic în relația cu mine,
după un RĂZBOI PSIHOLOGIC de 10 ani, care în fapt a fost un TERORISM PSIHIC, despre care mi-a spus că este cea mai dură formă de stres, dar care este foarte greu de demonstrat în instanță.
UMILIREA la care l-au supus politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, consider că i-a scos pe nas, aroganță răspunsului pe care i l-a dat postacului ”pișcot cameleon” când l-a întrebat ce știe să facă la modul concret?
Răspunsul Maestrului Arsenie Bocancea a fost:
-” Eu știu să fac multe, dar ar fi bine să afli ce știu să fac. Ai grijă cum conduci, deoarece ieri erai să faci un accident.”
Prin această replică în care postacul ”orion” i-a transmis postacului ”pișcot cameleon”, că-i cunoaște adevărata identitate, i-a băgat frica în oase celui care cu o perseverență diabolică 7 ani m-a denigrat prin intermediul Facebook.
NOTA: În această scriere am citat recitalul postacului ”piscot cameleon” din data de 31.12.2015.
Deși prezenta scriere am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni, iar despre postarea ei pe Facebook, prin Messenger, am informat mulți prieteni de pe pagina mea de Facebook, niciun prieten din lumea reală nu a piscuie nimic, semn că le place DISPREȚUL pe care îl manifestă față de ei, primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani.
Într-o contradicție totală cu plăcerea GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, cineva a spus:
”Nu mi se pare corect că sute sau chiar mii de focșăneni sa nu ai a căldură și apă caldă. Asta este lipsa de respect.”.
Ieri, 13.11.2024, am contactat direct un cititor fidel al scrierilor mele, căruia îi place modul în care îmi realizez ”opera”, despre care spune că informațiile sunt prezentate ordonat.
Dilema acestui cititor este, legată de timpul pe care îl aloc acestor scrieri.
O anumită persoană, despre care cred că ar fi put fi o ”nadă pentru vulpi” a Maestrului Arsenie Bocancea, când m-a întâlnit întâmplător cu ea pe stradă, avea o nedumerire cu privire la timpul în care îmi scriu ”opera”.
Precizările de mai sus, ar putea justifica părerea unui PRIETEN SPECIAL care și-a demonstrat profesionalismul prin expresia magică ”tu.și”, cu privire la faptul că aș putea fi doi sau trei în unu.
Azi, 14.11.2024, voi continua să-mi contactez direct diverși cititori fideli, pentru a le afla părerea despre această scriere.
PS Dacă nu am fost clar, poți apela la ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, vă informez că atunci când d-na Ioana Ichim era vie și mișcătoare pe pagina mea de Facebook, pe lângă umilirea la care l-a supus pe Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece l-a suspectat că a trădat cauza și mi-a devenit cârtiță, a pretins că ne donează d-nei Crina Dobre, pe mine și pe ”finul” d-nei Mariana Simon.
Deoarece o astfel de gafă nu este permisă la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, prima care s-a dat la fund a fost d-na Crina Dobre, apoi a urmat d-na Ioana Ichim.
Deoarece dau Cezarului ce este al Cezarului, se impune să citez o precizarea a doamnei Crina Dobre :
”Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.”
Eu mi-am permis să lupt cu ceea ce d-na Crina Dobre a numit a fi ”proștii din politică” la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Rezultatul acestei acțiuni este:
a. Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central, să-și LUMINEZE FAȚA.
b. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
c. Am încercat să-mi ajut ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, să iasă din depresia în care l-au băgat politrucii mioritici din ”Provincia Europeană Vrancea”, prin UMILIREA la care l-au supus, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Am eșuat în acțiunea prin care am vrut ca liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni să-i facă o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, pentru a-l scoate din depresie, dar încerc să găsesc și alte soluții.
Când d-na Ioana Ichim era vie și mișcătoare pe pagina mea de Facebook, a demonstrat o anumită alergie la popi, deși este un profesionist în istoria religiilor.
Doamna Ioana Ichim avea o plăcere deosebită să se contreze cu fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pe care l-a băgat în corzi.
Deși l-a făcut KO pe Vasile Bănescu, d-na Ioana Ichim, deoarece a refuzat să urmeze cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, a fost nevoită să se dea la fund.
I-am recomanda și prietenului Valentin Burlacu să urmeze cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, dar refuză să facă acest lucru.
Având în vedere precizările de mai sus, vă rog să-mi răspundeți la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, comentariul pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu, care a demonstrat că nu are încredere în Dumneavoastră pentru a-l iniția la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea, v-a smuls un emoticon zâmbăreț, iar comentariul pe care i l-am adresat d-nei Victorița Malinoiu v-a plăcut.
Aceste emoticoane cu care mi-ați apreciat cele două comentarii de mai sus, mă determină ca în calitatea D-voastră de ”nașă” a Maestrului Arsenie Bocancea, să vă adresez ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF - o femeie care spune GOOD!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Cam cifrată această replică pentru posibilitățile mele, dar ”decât nimica este bună și Anica”.
”Finul” D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea, a pretins că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, pe lângă dorința de a o vedea la catedră, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
La punctul A. c. Criza vârstei a doua, al acestui mesaj public adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, prietenul Valentin Burlacu a demonstrat o anumită curiozitate, în ceea ce o privește pe d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Cum vă explicați această curiozitate a prietenului Valentin Burlacu, care a demonstrat că nu are încredere în D-voastră, pentru a-l iniția pentru a putea face față la CATEGORIA SUPERGREA-Arsenie Bocancea?
Mariana Simon
Grosu Ulise GIF - animație cu un elefant și un purcel care dansează.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Acest GIF mă duce cu gândul la maxima, ”Am sărit din lac în puț!”
Acest GIF cred că numai d-na Victorița Malinoiu mi-l poate tălmăci.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, deoarece cu GIF-ul D-voastră m-ați băgat în NOAPTEA MINȚII și nici d-na Victorița Malinoiu nu mi-l tălmăcește, prin Messenger, unde am controlul celor care îmi citesc mesajul, am adresat la mulți prieteni de pe Facebook următorul mesaj:
” ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; De ce acest complex față de Arsenie Bocancea? De fapt , manifestaiț complexe față de mai mulți oameni. Nu cred că este bine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, înainte de a se da la fund, mi-a transmis:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
În concluzie, îmi fac numărul.
În aceste condiții, tărășenia cu ”manifestările complexe” este părerea ta și nimic mai mult.
PS Dacă ai fi urmat un curs cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu ai fi avut astfel de derapaje.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cum adică ,,s-a dat la fund``?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; A dispărut pentru mine de pe Facebook.
Întrebarea ta, mă duce cu gândul la ”criza persoanelor de vârsta a doua”, cu care mi-ai făcut capul mare.
PS Te interesa d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar eu nu te-am putut ajuta să afli ce te interesa.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , am primit din alta sursa toate informațiile . Oricum, multumesc! P.S Înțeleg că v-ați certat . Se mai întamplă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu ne-am certat, dar politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” obligându-mă să stau în frig, deoarece sunt abonat ENET, mi-au sensibilizat SPIRITUL CIVIC.
”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” mi-a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”.
PS Despre acestă precizare consider că, este bine să afle și politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,suntem la jumătatea lui noiembrie, cum să stați fără căldură în case? Oamenii nu spun nimic, nu au pichetat primăria?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, am făcut un studiu și am ajuns la concluzia că, dacă pe GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști le supune la un ritual de EXORCIZARE, nu le ajută la nimic.
Acum urmăresc cu atenție să văd dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”, are tangență cu realitatea?
”Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață
MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Stimați PRIETENI SPECIALI,
Deoarece pe Facebook am fost perceput de o terță persoana, ca fiind ”om politic”, se impune să aplic principiul ”repetiția este mama învățăturii”.
1. Nu sunt ”om politic” și nu fac jocul la niciun partid politic.
2. În LUPTA mea îi reprezint pe cei circa 700 de focșăneni, care la sfârșitul anului 2006, m-au delegat prin semnătură să, aflu structura costurilor din care este format mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani abonaților din mun. Focșani.
NOTA: Aceste semnături le-am strâns cu ajutorul administratorilor de bloc, care pot confirma că semnăturile nu au fost false.
Pentru mine are mai puțină importanță că, în cei 18 ani o parte dintre focșănenii care m-au delegat prin semnătură, să aflu structura costurilor din care este format mc de apă și canal, facturat de CUP Focșani abonaților din mun. Focșani, au trecut la cele veșnice.
Am afirmat și susțin că, păstrând proporțiile, l-am descoperit pe Dumnezeu urmare a josniciilor care mi-au fost făcute, așa cum marii duhovnici ai României contemporane l-au descoperit pe Dumnezeu în IADUL ÎNCHISORILOR comuniste.
Acesta este motivul pentru care fac alergie la EXHIBIȚIONIȘTII RELIGIOȘI.
3. TIMPUL mi-a dat dreptate după 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile transportului și distribuției energiei electrice pe care le-am susținut.
4. În condițiile similare de la punctul ”3”, TIMPUL mi-a dat dreptate după 18 ani și în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile producerii și distribuției energiei termice.
5. Din motive pe care nu le cunosc, Maestrul Arsenie Bocancea a inventat la adresa mea bazaconiile, ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”.
6. Maestrul Arsenie Bocancea nu s-a mulțumit numai cu inventarea bazaconiilor de la punctul ”5”, ci și-a impus să creadă în ele.
Urmare a acestei convingeri, timp de circa 10 ani m-a supus unui TERORISM PSIHIC, despre care a pretins că este cea mai dură formă de stres, dar este foarte greu de demonstrat în instanță, deoarece am susținut problemele tehnico-economice de care am amintit la punctele ”3” și ”4” și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
7. Certitudini am avut numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am precizat la punctele ”3” și”4”.

Deducțiile mele aparent logice, în ceea ce-i privește pe prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Deoarece discutăm despre niște ”FANTOME vii, fără ADN”, orice greșeală pe care am făcut-o în ceea ce-i privește pe acești PRIETENI SPECIALI, nu are relevanță.

Este cunoscută maxima "Glumind putem spune orice, chiar şi adevărul." - Sigmund Freud.
Plecând de la această maximă, nu retractez nimic în ceea ce privește afirmațiile pe care le-am făcut la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, deși aceste afirmații s-au bazat pe niște deducții aparent logice.

A. În condițiile în care abonații ENET stau în frig, de ce Doamna fostă viceprimar al mun. Focșani, care se vrea a fi senator USR de Vrancea, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru insistă în a-și evidenția HABARNISMUL în speța ENET și disprețul față de focșăneni?
B. Care este motivul pentru care domnișoara Miruna Elena Comănescu, președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea, elevă la Liceul Unirea Focșani, după 35 ani de ”democrație originală”, gândește ca activistul PCR Radu Nițu?
C. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți
D. CONCLUZII

1. În data de 13.10.2024 am distribuit pe pagina mea de Facebook, părerea doamnei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru despre ședința CL Focșani din data de 11.11.2024, pe care i-am analizat-o punctual.
Citez:
”Alexandra Tătaru este la Consiliul Local Focșani.
· Focșani, Vrancea ·
𝙑𝙞𝙞𝙩𝙤𝙧𝙪𝙡 𝙤𝙧𝙖𝙨̦𝙪𝙡𝙪𝙞, 𝙨𝙪𝙢𝙗𝙧𝙪!
Aproape 9.000 de unități locative, reprezentând 30% din numărul total de gospodării din municipiul Focșani, dar și școli, licee, grădinițe, căminul pentru persoane vârstnice și multe alte instituții publice sunt branșate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice. Prin urmare, estimez că mai mult de jumătate din populația orașului este la ora aceasta în frig, într-o formă sau alta, pentru că dacă ai centrală proprie acasă dai de frigul pătrunzător de la școală sau serviciu.
Situația grea a ENET a fost o realitate cunoscută de mulți ani, dar pe care primarul Misăilă a ignorat-o ani în șir. Oamenii gospodari îți fac vara sanie și iarna car, iar asta putea să facă și primarul, după ce chiar în această vară am aprobat studiul de oportunitate privind serviciul public de delegare cu energie termică. Acest studiu a costat 150.000 de lei și el spune că ”pentru următoarea perioadă, este oportună realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Focșani prin modalitatea gestiunii delegate, prin intermediul unui operator economic cu capital social 100% privat”.
În loc să dea curs acestei soluții a specialiștilor, pentru care constatăm azi că s-au plătit bani degeaba, primarul, la adăpostul unui nou mandat, s-a culcat pe o ureche și nu s-a mai trezit decât acum când Distrigazul a închis vana cu gaze la ENET. Astăzi, în ședința Consiliului Local, fără să dea un răspuns clar când va veni cald în casele oamenilor, a pus bazele unei noi societăți de termoficare care va fi condusă doar de apropiați de-ai lui (am arătat ieri cine sunt noii sinecuriști ai sistemului).
Colegii consilieri puteau stopa numirea acestor oameni în consiliile de administrație sau măcar să limiteze la o plată simbolică remunerația în consiliul de administrație. Nu s-a dorit acest lucru, astfel că Misăilă își vede visul cu ochii.
Sunt datoare să vă spun că mandatul noii conduceri ENTEL este de doar 5 luni, adică până la 1 aprilie, când se trece la liberalizarea prețurilor pe piața de energie termică și de ce nu, până trece iarna. Nu știu să vă spun acum ce se va întâmpla mai departe. În tot mandatul trecut, am adus de fiecare dată în discuție situația dezastruoasă a ENET-ului și că trebuie tăiată pisica, dar nu s-a dorit, iar Misăilă vindea mereu iluzii focșănenilor că va fi bine și la iarnă cald. Astăzi, oficial, ENET (183 de angajați) a murit și s-a născut ENTEL (organigrama prevede 107 posturi). Viitorul nu sună deloc bine!
P.S: Am votat împotriva consiliului de administrație ENTEL și a indemnizației pe care o vor primi pesediștii de acolo, la fel și în cazul împrumutului de 155 de milioane de lei aprobat de ceilalți consilieri locali!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Stimată Doamnă, în ceea ce privește ședința CL Focșani din data de 11.11.2024, mi-am spus public părerea în scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024”, pe care în data de 13.11.2024, am postat-o pe pagina de Facebook, iar prin mail am transmis-o la circa 200 de focșăneni, printre care și D-voastră.
Din câte știu, D-voastră, la fel ca cel numit de d-na Felicia Varzaru a fi ”SNOB INTELECTUAL copy paste”, fostul inspector de istorie și științe sociale la ISJ Vrancea, prof. Cătălin Mocanu, nu aveți timp să-mi citiți scrierile.
Punctul A. c. ”Criza vârstei a doua”, al scrieri pe care am postat-o pe Facebook, în data de 13.11.2024, abordează curiozitatea prietenului Valentin Burlacu privind persoana D-voastră.
Mi-ar fi plăcut să-i fi răspuns curiozităților prietenului Valentin Burlacu, în ceea ce vă privește, deoarece ar fi putut să vă voteze.
Părerea mea!
Grosu Ulise
Alexandra Tătaru; Materialul D-voastră pe care l-am citat mai sus, am să-l analizez punctual.
Înainte de a vă analiza materialul D-voastră, să vă fac niște precizări:
a. După 32 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, timpul mi-a dreptate în problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile transportului și distribuției energiei electrice.
b. În ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice, în condițiile de la punctul ”a”, timpul mi-a dat dreptate după 18 ani.
NOTA: Dacă îmi veți citi scrierea de care am amintit în primul comentariu, veți vedea că ”SNOBUL INTELECTUAL - copy paste”, prof Cătălin Mocanu, pe care îl suspectez că, este cârtița președintelui Marian Oprișan, pretinde că în domeniile precizate la punctele ”a” și ”b”, am cunoștințe cât moneda statului Botswana.
c. Deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Este adevărat că, ați pretins că în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, ”vă bârâi de 20 ani la cap, și nu am rezolvat nimic”, dar aceasta este altă mâncare de pește.
1. În ceea ce privește frigul de școli, fac un studiu privind efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al profesorilor.
Profesorilor de la Liceul nr. Focșani, le urmăresc cu foarte multă atenție efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al lor, deoarece îi cunosc destul de bine.
2. Mi se pare interesantă precizarea ”Situația grea a ENET a fost o realitate cunoscută de mulți ani, dar pe care primarul Misăilă a ignorat-o ani în șir.”
Din câte știu, problema ENET ați rezolvat-o, în calitate de viceprimar al mun. Focșani, prin ceea ce am numit a fi un dialog al surzilor, pe care l-ați avut cu directorul ENET Manole Merchea.
3. Precizarea, ”Oamenii gospodari îți fac vara sanie și iarna car, iar asta putea să facă și primarul, după ce chiar în această vară am aprobat studiul de oportunitate privind serviciul public de delegare cu energie termică. Acest studiu a costat 150.000 de lei și el spune că ”pentru următoarea perioadă, este oportună realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Focșani prin modalitatea gestiunii delegate, prin intermediul unui operator economic cu capital social 100% privat”.”, demonstrează disprețul D-voastră față de focșăneni și banul public, dar și HABARNISMUL pe care îl demonstrați în probleme de producere și distribuție a energiei termice.
4. Dacă am în vedere că, D-voastră în calitate de viceprimar al mun.Focșani, ați rezolvat problema ENET, ce rost mai are precizarea:
”Astăzi, în ședința Consiliului Local, fără să dea un răspuns clar când va veni cald în casele oamenilor, a pus bazele unei noi societăți de termoficare care va fi condusă doar de apropiați de-ai lui (am arătat ieri cine sunt noii sinecuriști ai sistemului). ”?
5. Prin precizarea, ”Sunt datoare să vă spun că mandatul noii conduceri ENTEL este de doar 5 luni, adică până la 1 aprilie, când se trece la liberalizarea prețurilor pe piața de energie termică și de ce nu, până trece iarna. Nu știu să vă spun acum ce se va întâmpla mai departe. În tot mandatul trecut, am adus de fiecare dată în discuție situația dezastruoasă a ENET-ului și că trebuie tăiată pisica, dar nu s-a dorit, iar Misăilă vindea mereu iluzii focșănenilor că va fi bine și la iarnă cald. Astăzi, oficial, ENET (183 de angajați) a murit și s-a născut ENTEL (organigrama prevede 107 posturi). Viitorul nu sună deloc bine!”, ați scos în evidență că puțin v-a păsat de focșăneni, în cei patru ani cât ați fost viceprimar al mun. Focșani și ați încasat o căruță de bani, pentru că ați făcut parada modei pe Facebook.
6. Cunosc faptul că, ”Ați votat împotriva consiliului de administrație ENTEL și a indemnizației pe care o vor primi pesediștii de acolo, la fel și în cazul împrumutului de 155 de milioane de lei aprobat de ceilalți consilieri locali!”
7. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a spus:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”
Eu am maxima mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, despre care știu că vă enervează.
Dacă această maximă va avea un răspuns pozitiv, iar focșănenii UMILIȚI de D-voastră, vă vor aplica tratamentul precizat de Maestrul Arsenie Bocancea, ca OM POLITIC îi veți mai lua la MIȘTO pe cei care v-au votat?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, consideri că am fost clar cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, în comentariile de mai sus sau simți nevoia unui ajutor din partea d-nei Mariana Simon.
Despre d-na Victorița Malinoiu, urmare căreia mi-ai spus că am onoarea să-mi fii prieten pe pagina de Facebook, nu mai spun nimic.
Adrian Popescu
Grosu Ulise; Consilierii iau decizii, primarul execută. Unde sunt consilierii?
Grosu Ulise
Adrian Popescu; Prietene, în discuție este vorba despre un SPECTACOL pentru PROSTIT PROȘTII și DISPREȚ față de focșăneni, pe care îl fac politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care din 4 în 4 ani le cer votul.
Comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, solicită un astfel de DISPREȚ.
PS În scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024, având ca
MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 13.11.2024, am subliniat HABARNISMUL colegului tău de la PNȚcd Vrancea, Nicu Tănase, actualmente consilierul deputatului Ion Ștefan - Grindă în CL Focșani.
NOTA: Despre această scriere te-am informat printr-un promo transmis prin Messenger.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costică Sârbu Costică, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă recomand să-mi citiți comentariile, vizavi pe punctul de vedere despre speța ENET, al d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, consilier USR în CL Focșani, cu privire la ședința CL Focșani din data de 11.11.2024.
La comentariul în care îi analizez, punctual, precizările d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, care dorește să fie senator USR de Vrancea, partid pe care unii pretind că ar fi al REPETENTULUI Florian Coldea, la punctul ”3” m-am referit la disprețul acesteia față de focșăneni și banul public, dar și HABARNISMUL pe care îl demonstrează în probleme tehnico-economice de producere și distribuție a energiei termice.
Când primarul Cristi Valentin Misăilă făcea circ pe banii proștilor, încercând să descopere roata în speța ENET, la care se referă d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru în precizarea analizată la punctul ”3”, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” a postat pe pagina mea de Facebook, următoarele analize economice în speța ENET:
a. ”Arsenie Bocancea
Doar un superspecialist precum este Ulise Grosu ,poate da o soluție viabilă in acest caz. Ideea operatorului privat le dă târcoale demult celor de la primărie. Așa s-ar spăla pe mâini de toate păcatele. Sistemul de distribuție apa si agent termic pe verticala, nu permite un contract direct si individual între furnizor si utilizator, ceea ce ingreuneaza recuperarea debitelor restante direct de la utilizatorul individual, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat in iunie 2020, prin Decizia nr. 16/2020, faptul că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu, însă doar pentru contravaloarea serviciilor prestate în luna anterioară celei în care a fost emisă factura curentă, nu și pentru soldul precedent sau majorările/penalitățile de întârziere, acestea urmând a fi recuperate de către creditor în urma intentării unei acțiuni în justiție. Același lucru și pentru celelalte servicii , unde contractul se face între furnizor și asociația de proprietari.”
b.”Arsenie Bocancea
De ce studiile recomanda o societate cu capital privat?
Sunt curios cine va câștiga licitația. Cred ca nu-i din județ. Pentru doamna Tataru , argumentez de ce as opta in continuare pe administrarea publica si nu cea privata a CET. Sunt convins ca tot ce voi susține in continuare va este cunoscut, data fiind pregatirea dumneavoastra in domeniu, dar totusi o fac.
Iată cateva argumente in favoarea administrării publice a serviciilor de termoficare: administratia publica poate asigura accesul universal la serviciile de termoficare, garantand ca toți cetățenii, indiferent de venitul lor, beneficiază de aceste servicii esențiale;
serviciile publice sunt gestionate de către autoritățile locale, ceea ce permite comunității să aibă un cuvânt de spus in deciziile legate de furnizarea si calitatea serviciilor;
administratia publica este supusa unor reglementari stricte privind transparența si responsabilitatea, ceea ce poate duce la o mai buna informare a cetățenilor despre modul in care sunt gestionate resursele;
serviciile publice pot oferi tarife stabilite prin reglementări, protejand cetățenii de fluctuațiile de preturi care pot aparea in cazul companiilor private;
administratia publica are un mandat de a servi interesul public si poate prioritiza nevoile comunității in loc de profit. guvernele pot investi in infrastructura pe termen lung, fără presiunea de a obține profit imediat, asigurand astfel o dezvoltare sustenabilă a serviciilor;
administratia publica poate implementa politici mai stricte de protectie a mediului si poate promova soluții ecologice, avand in vedere binele comun;
in timpul crizelor economice sau sociale, serviciile publice pot oferi un sprijin mai consistent si mai stabil pentru cetateni, fara a urmari profitul;
administratia publica poate colabora mai usor cu alte institutii si organizatii pentru a oferi soluții integrate si mai eficiente;
Serviciile publice sunt adesea mai preocupate de impactul social al deciziilor lor, promovand echitatea si justiție socială.”
Urmare al DISPREȚULUI NEMĂRGINIT pe care politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” îl au față de focșăneni, i-au ignorat ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, aceste analize economice.
Pe cale de consecință, deoarece Maestrul Arsenie Bocancea a fost pus în situația de a URLA(LĂTRA) la lună, consider că a intrat în depresie.
Înainte ca ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, să se dea la fund, mi-a transmis:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
NOTA: După cum se poate vedea, execut întocmai ceea ce mi-a transmis public, prin intermediul Facebook, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Nu am insomnii, dar eșecul pe care l-am avut în acțiunea cu sfeștania liderilor de sindicat ai profesorilor vrânceni, despre care am crezut că-l va scoate pe Maestrul Arsenie Bocancea din depresie mă afectează.
Într-adevăr cred că, circa 80% dintre profesorii vrânceni, trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ al Școlii Silviu Brebuleț, dar aceasta este altă mâncare de pește.
PS Dacă nu am fost clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, consider că poate ajuta pe toți cei care au neclarități, în legătură cu acest comentariu.

1.
Ziarul de Vrancea din data de 15 nov. 2024 a publicat articolul, ”Petiție a Consiliului Elevilor din Vrancea pentru a învăța online din cauza frigului din clasele școlilor din Focșani. Ce spune primarul Misăilă”?
Citez:
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a lansat o mișcare de protest în urma crizei termice care afectează unitățile de învățământ din municipiul Focșani. Organizația a anunțat că elevii vor veni vineri la școală echipați cu pături, mănuși și fulare, în încercarea de a atrage atenția asupra acestei probleme critice. Elevii au fost, de asemenea, încurajați să împărtășească imagini de la protest pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #Îngheț, și să își exprime nemulțumirea prin pancarte.Miruna Elena Comănescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, a transmis un mesaj ferm: „Căldura nu este o materie opțională! Fiecare zi în care această problemă rămâne nerezolvată semnifică o zi pierdută pentru educația și viitorul elevilor, o situație inacceptabilă.” Comănescu a cerut autorităților să asigure urgent încălzirea în toate școlile afectate și să permită desfășurarea cursurilor online până la remedierea situației.
Mii de elevi și preșcolari afectați
Conform datelor oferite de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, peste 11.000 de elevi și preșcolari din municipiul Focșani sunt nevoiți să suporte temperaturile scăzute din sălile de clasă. Lipsa agentului termic afectează procesul educațional și pune în pericol sănătatea elevilor, care participă la ore în condiții improprii, îmbrăcați în haine groase pentru a se proteja de frig.
„Considerăm că educația este un drept fundamental al fiecărui copil, iar această situație reprezintă o încălcare gravă a acestui drept”, au declarat reprezentanții elevilor. Consiliul Elevilor solicită ca orele să fie desfășurate online până la soluționarea problemei, în așa fel încât elevii să aibă parte de un mediu sigur și sănătos.
Criza ENET SA afectează Focșaniul
Problemele de încălzire din Focșani au început la 1 noiembrie, când ENET SA, societatea locală de termoficare, a oprit furnizarea de apă caldă și căldură pentru toți abonații din cauza datoriilor acumulate către furnizorul de gaze. Printre cei afectați se numără mii de locuințe și instituții publice, inclusiv 11 școli și licee care au fost nevoite să își reducă programul de cursuri. De asemenea, trei internate liceale au fost închise temporar, lăsând elevii fără posibilitatea de a se adăposti corespunzător în această perioadă rece.
La sfârșitul lunii septembrie, ENET SA avea datorii totale de 221,2 milioane de lei, din care 148,9 milioane de lei sunt deja în procedura de insolvență. Compania a raportat pierderi de peste 10 milioane de lei doar în prima jumătate a acestui an, accentuând astfel criza financiară.
Soluții în derulare din partea autorităților
Primăria municipiului Focșani a recunoscut gravitatea situației, precizând că singura soluție viabilă pentru restabilirea serviciului de termoficare este înființarea unei noi societăți. Decizia a fost aprobată în ședința Consiliului Local, dar reluarea furnizării căldurii ar putea dura încă o săptămână, timp în care mii de elevi și locuitori din Focșani continuă să sufere de pe urma frigului.
În acest context, protestul elevilor din Focșani aduce în prim-plan o problemă care afectează nu doar procesul educațional, ci și sănătatea elevilor, într-o perioadă a anului în care temperaturile scad semnificativ. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a lansat și o petiție pentru sprijinirea inițiativei, solicitând tuturor actorilor implicați în sistemul educațional și tuturor cetățenilor din comunitate să se alăture și să semneze pentru o soluționare rapidă a crizei.
„Sunt sigură că putem fi schimbarea ce ne-o dorim în comunitate”, a concluzionat Miruna Elena Comănescu, încurajând astfel elevii, părinții și profesorii să susțină demersul pentru protejarea dreptului fundamental la educație.
Citiți și:
Poziția Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.Căldura nu este o materie opțională!
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea solicită acțiuni imediate pentru asigurarea condițiilor de studiu.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea își exprimă profunda îngrijorare față de situația gravă în care se află elevii și preșcolarii din municipiul Focșani, obligați să învețe în frig din cauza datoriilor autorităților locale. Peste 11.000 de elevi și preșcolari sunt afectați direct de această criză, având orele reduse și activitatea educațională puternic perturbată.
Această situație nu doar că afectează procesul educațional, dar pune în pericol și sănătatea elevilor, mai ales în contextul temperaturilor tot mai scăzute. În numeroase școli din Focșani, încălzirea lipsește cu desăvârșire, iar elevii sunt nevoiți să petreacă ore întregi în săli de clasă neîncălzite, îmbrăcați în haine groase pentru a face față frigului.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea condamnă ferm lipsa de responsabilitate și management eficient din partea autorităților locale și solicită Primăriei Municipiului Focșani și altor instituții implicate să ia măsuri urgente pentru a asigura condițiile minimale de desfășurare a actului educațional. De asemenea, solicităm transparență din partea autorităților locale în privința măsurilor care vor fi implementate pentru rezolvarea acestei probleme. Considerăm că educația este un drept fundamental al fiecărui copil și că această situație reprezintă o încălcare gravă a acestui drept.
La momentul actual, susținem cu tărie că învățământul online este singura opțiune adecvată, pentru ca elevii să aibă parte de un mediu sigur și sănătos. Având în vedere condițiile actuale, facem apel ca tranziția către educația online să se urgenteze!
În contextul în care elevii sunt privați de un mediu de învățare adecvat, cerem autorităților să înțeleagă importanța investiției în educație și să acționeze în consecință. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va continua să monitorizeze această situație și va rămâne alături de elevi și profesori, sprijinindu-i în demersurile lor pentru un sistem educațional de calitate, sigur și echitabil.
Astfel, Consiliul Județean al Elevilor inițiază mișcarea „Căldura nu este o materie opțională!”, pentru a sensibiliza opinia publică și autoritățile. Vineri, 15 noiembrie, elevii sunt invitați să vină cu pături, mănuși, fulare în unitățiile de învățământ afectate. Îi încurajăm să se posteze cu acestea pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #Îngheț, și să creeze pancarte care să transmită mesajul nostru.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea este alături de toată comunitatea educațională și rămâne hotărât în a susține drepturile fiecărui elev.
„ „Căldura nu este o materie opțională!”, iar acest aspect trebuie să fie clar pentru toți factorii responsabili. Fiecare zi în care această problemă rămâne nerezolvată semnifică o zi pierdută pentru educația și viitorul elevilor, o situație inacceptabilă. Solicităm autorităților competente să asigure furnizarea căldurii în toate unitățile de învățământ afectate și să urgenteze învățământul online până la remedierea situației. Pe această cale, îndemnăm toți actorii implicați în sistemul educațional să susțină protestul nostru, dar și să semneze petiția. Sunt sigură că putem fi schimbarea ce ne-o dorim în comunitate.”, a declarat Miruna - Elena Comănescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.
Link către petiția realizată de noi: https://campaniamea.declic.ro/ .../solicitam-trecerea-la...
Citiți și:Primarul Focșaniului face apel la trecerea învățământului în mediul online din cauza lipsei căldurii în școli
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a lansat joi 14 noiembrie 2024 într-o conferință de presă un apel către școlile din oraș să mute temporar cursurile în online, având în vedere temperaturile scăzute din sălile de clasă, unde în unele cazuri s-au înregistrat doar 15 - 17 grade. În conferința de presă susținută joi, Misăilă a subliniat că situația este critică pentru elevi, care sunt nevoiți să învețe în condiții neadecvate.
"Încă din 7 noiembrie am notificat Inspectoratul Școlar Județean despre problemele legate de încălzirea unităților de învățământ și am solicitat trecerea în online pentru școlile fără surse alternative de încălzire. Din păcate, solicitarea noastră a rămas fără răspuns oficial. Inspectoratul a ales să comunice public că orele vor fi reduse doar în unitățile cu disconfort termic extrem," a declarat Misăilă.
Verificările efectuate de Primărie în școlile din oraș au confirmat condițiile improprii, cu temperaturi ce nu depășesc 17 grade. „Nu putem cere elevilor să își desfășoare activitatea educațională în frig. Reiterăm apelul nostru pentru școlile afectate să treacă în online cât mai rapid”, a precizat primarul, adăugând că unitățile de învățământ sunt deja echipate cu tehnologia necesară pentru a susține cursurile la distanță.
Reluarea căldurii, așteptată săptămâna viitoare
Primarul a informat că reluarea furnizării agentului termic ar putea avea loc începând de la jumătatea săptămânii viitoare, în contextul eforturilor Primăriei de a contracta furnizori de gaz și de a finaliza procedurile birocratice necesare.
„Astăzi am întreprins toate demersurile necesare și suntem în plin proces de autorizare și contractare a furnizorilor de gaze, dar întreaga procedură necesită timp. Sperăm ca până la jumătatea săptămânii viitoare să putem relua furnizarea căldurii atât pentru locuințele abonaților la sistemul centralizat, cât și pentru școli,” a declarat primarul, menționând că această întârziere a adus municipiul Focșani într-o situație fără precedent, cu două săptămâni fără căldură în prag de iarnă.
Problemele financiare ale ENET SA și înființarea unei noi societăți de termoficare
Lipsa căldurii în Focșani este cauzată de situația critică a ENET SA, furnizorul de termoficare al orașului, care a acumulat datorii de 221,2 milioane de lei și se află în insolvență din 2019. Primăria Focșani a achitat în avans subvenția pentru sezonul rece 2024, însumând peste opt milioane de lei, dar aceste fonduri au acoperit furnizarea gazelor doar până la finalul lunii octombrie. În lipsa plăților restante, furnizarea agentului termic a fost suspendată la 1 noiembrie.
„Administratorul financiar al ENET a cerut, în luna octombrie, rezilierea contractului de furnizare a căldurii și apei calde pentru populație, semnalând practic incapacitatea de a gestiona sistemul de termoficare al orașului. În acest context, am demarat urgent procedurile pentru înființarea unei noi societăți de termoficare, cu aprobarea Consiliului Local,” a explicat Misăilă.
ENET SA furniza până la începutul lunii noiembrie căldură și apă caldă pentru 10.000 de apartamente și aproximativ 240 de instituții publice, printre care școli, grădinițe, Spitalul Județean și Căminul pentru persoane vârstnice. În prezent, 11 unități de învățământ din Focșani au fost forțate să își reducă programul de cursuri din cauza frigului, iar trei internate școlare au fost temporar închise.
Primarul Focșaniului a încheiat conferința reiterând importanța soluționării rapide a crizei pentru a asigura condiții normale de viață și educație în oraș, asigurând că Primăria continuă demersurile necesare pentru reluarea cât mai rapidă a furnizării căldurii în locuințele și instituțiile focșănenilor.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în prezent fac un studiu direct cu privire la efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al profesorilor focșăneni.
Din punctul meu de vedere, prin intermediul ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, Regimul Securist Postdecembrist aplică în practică deviza ”Țara te vrea prost!”.
a. În România se predă disciplina religie din clasa a II a până în clasa a XII a.
b. Educație civică se predă în clasa a VII a, iar cei care predă această disciplină, nu știu ce predă.
c. La Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
În acest articol de presă se afirmă:
<„Sunt sigură că putem fi schimbarea ce ne-o dorim în comunitate”, a concluzionat Miruna Elena Comănescu, încurajând astfel elevii, părinții și profesorii să susțină demersul pentru protejarea dreptului fundamental la educație.>
Această elevă numită Miruna Elena Comănescu vorbește de parcă ar fi activistul PCR Radu Nițu, iar cauza este că nu are cunoștințele de educație civică, disciplină care se preda la Școala Neculai Jecheanu.
În loc să-l întrebe pe primarul Cristi Valentin Misăilă, de ce a falimentat intenționat ENET-ul, ea bate câmpii.
Despre spectacolul pentru prostit proștii pe care primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, l-au făcut în ședința CL Focșani din data 11.11.2024, mi-am spus punctul de vedere.
Precizez că, nu am primit nicio reacție de la omul politic Mihai Nedelcu, vizavi de părerea mea în legătură cu ședința CL Focșani din data de 11.11.2024.
Pe mine m-a umplut de respect bătutul de câmpi al primarului Cristi Valentin Misăilă, care rezultă din precizarea făcută în acest articol de presă. citez:
”Primarul Focșaniului a încheiat conferința reiterând importanța soluționării rapide a crizei pentru a asigura condiții normale de viață și educație în oraș, asigurând că Primăria continuă demersurile necesare pentru reluarea cât mai rapidă a furnizării căldurii în locuințele și instituțiile focșănenilor.”
Deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, în legislatura trecută a CL Focșani d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, a fost consilier PNL, iar d-na inspector general adjunct, prof. Lauriana Ailincuței, a fost consilier PSD.
De ce eleva Miruna Elena Comănescu, care este marea șefă al Consiliului Elevilor din Vrancea, gândește ca activistul PCR Radu Nițu și nu întreabă conducerea ISJ Vrancea, în legătură cu DISPREȚUL pe care l-a avut față de focșăneni timp de 4 ani, iar efectul este faptul că anumiți elevi din mun.Focșani stau în frig?
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, ce părere aveți despre comentariile mele de mai sus?
Grosu Ulise
Florentina Sandru; Stimată Doamnă, după cum cred că ați sesizat, nu m-a deranjat părerea D-voastră, din care rezultă că-mi curge venin prin toți porii.
Mi-ar fi plăcut să văd cum vi se manifestă SPIRITUL CIVIC, dacă ați fi fost obligată să GÂNDIȚI la RECE, așa cum i-a obligat primarul Cristi Valentin Misăilă și consilierii din CL Focșani pe anumiți profesori focșăneni, dar.......
Despre acest articol de presă și comentariile mele de mai sus, ce părere aveți?
C. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți
1. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 13.11.2024 informația:
”Domnule Cristian Valentin Misăilă, primar al municipiului Focșani, cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere, vrem să vă dăm o nouă dovadă de iubire și considerație. În oglindă!”

Link către petiția realizată de noi: https://campaniamea.declic.ro/

”Adică, să trăiți ani mulți în frigul la care ne supuneți dumneavoastră pe noi și pe copiii noștri, pe dascălii acestora. Că nu ați avut bani să asigurați producerea și distribuirea agentului termic, dar ați avut bani:
- de campanie electorală, știți dumneavoastră, banii aceia împărțiți, banii pentru cei care au asigurat dispariția de buletine de vot și inserarea celor cu dvs și membrii PSD;
- să asigurați în puncte cheie și evident, bine plătite, locuri de muncă soțiilor celor ce vă slujesc; cum ar putea să pățească ceva un acolit PSD câtă vreme, banii sunt sifonați de unul a cărei soție împarte dreptatea la judecătorie, sau lucrează la ANAF, știți dumneavoastră, instituția aia prin care ați distrus muuulte afaceri care puteau oferi locuri de muncă, dar dacă nu au vrut să plătească ofrande la partid, mascate în contracte de sponsorizare...
- să plătiți reclamă proprie într-un ziar local care, culmea, e același ziar care este și beneficiar al contractelor de publicitate la care, tot pe când erați la finanțe, ați obligat firmele care nu-și permiteau ofrande mai însemnate;
- să plătiți sume imense pe proiecte fără rost, inclusiv instalarea unui număr IMENS de semafoare care au făcut deja din oraș un pom (chicios) de iarnă; nu vrem să-l numim de Crăciun pentru a nu murdări imaginea unei sărbători creștinești adevărate, pe care numai un fals creștin ca dumneavoastră știe și o face;
- să împopoțonați orașul cu beculețe pentru sărbători; ironic, chiar cinic, e posibil ca ieșind să se uite la ele, copiilor să nu le fie atât de frig precum le e în casă ori la școală;
- să renovați Primăria, acea Primărie, care e toată iarna cu geamurile deschise, că nu mai pot funcționarii să suporte căldura excesivă a defunctei ENET, căldură pe care Primăria și toate instituțiile statului o plătesc LA ACELAȘI PREȚ CU CARE O PLĂTESC NECĂJIȚII, doar că ei o fac din bani munciți de ei, instituțiile din banii munciți tot de ei, și de noi toți; nu v-a fost rușine să dați un comunicat de presă din care să afle lumea că vă bateți joc de omul de rând, dar vă creați dumneavoastră condiții bune de stat... la stat; că săracul plătește același preț pe căldura de acasă precum gașca de huzur din Primărie și din alte multe instituții cu - Doamne iartă-ne că rostim așa ceva când unii rabdă frig în case - posturi calde; oricum, știe tot orașul că renovarea nu era necesară, fizic, ea a fost cel mai bun subterfugiu prin care se scot documentele nedorite și dovezile prea multor nereguli făcute; era nevoie să ieșiți cu orice preț din nou Primar tocmai pentru a reuși să vă ascundeți urmele sifonării banilor; a venit Ciolacu să vă spună ca unei slugi, să lase impresia că sunteți un umil reprezentant al orașului care a întins mâna și i s-a acordat ajutor din mărinimia partidului celui de la Buzău (nu-l numim covrigar deoarece aducem mari deservicii de imagine covrigarilor buzoieni, și ei nu merită asta), cum că, cităm ”te-am salvat și anul acesta!”; teatru ieftin, deoarece știați că se va ajunge aici, dar ați împins totul până acum, ca să nu se opună nimeni în consiliul local la decizia de a urgenta numirea unui consiliu de administrație, fidel PSD și care va asigura întoarcerea banilor pentru campania d-lui Ciolacu; adică nu se putea înființa noua firmă și să fie condusă pe sume modice, că doar tot voi ați adus situația în acest punct, ci e nevoie în continuare de schema cu plata unor bani - 3.000 de lei - din care o parte se întoarce para-ndărăt la săracul primar care trăiește din agoniseala soției (orice femeie serioasă vă dădea afară din casă după declarația din campanie, aia cu trecerea acesteia de la un alt om la dumneavoastră, deși gurile orașului au râs cu hohote văzându-vă la plimbare împreună câtă vreme aproape toate satisfacțiile vă sunt oferite în deplasare, aparent chiar și la muncă, dar nu spunem cu toată gura deoarece nu avem dovezi, firma de curățenie din Primărie își face foarte bine datoria; suntem curioși dacă e la fel și în apartamentele păstrate în acest scop);
- să subvenționați salarii la o grădiniță privată, unde foarte probabil acum e cald și bine pentru copiii clicii de partid;
- să plătiți o poliție comunitară, condusă, nu-i așa, de cine altul decât ginerele dumneavoastră, o poliție care nu a montat semne succesive de avertizare a interzicerii deplasării pe anumite trasee, dar stă la pândă să dea amenzi;
- să plătiți cel mai prost sistem de management al traficului, care ține minute în șir oamenii la semafor, fie că e cald, fie că e frig (iată, frigul este numitorul comun al acțiunilor dumneavoastră, după modelul comuniștilor care au ostracizat mințile luminate ale țării), numai pentru a mai da VERDE pentru mașinile care oricum și-au dublat timpul de prezență în trafic în urma resistematizării dezastruoase făcute doar de dragul de a cheltui bani pe servicii de doi bani, dar umflate la maxim, de firme care știu să fie recunoscătoare și să dea și înapoi;
- să plătiți firmele de casă care mimează întreținerea spațiilor verzi, trimițând oameni să împingă mașini de tuns iarba pe rondouri în care iarba e doar acul în carul cu fân printre pietre și pământ întărit;
- să montați mii de stâlpi, care mai apoi au dispărut; probabil îi folosesc primarii PSD din mai multe localități prin rotație, pentru decont, așa cum ați decontat dalele noi de trotuare deși ele erau vechi, mutate, cele din nord în sud și invers, fără a avea măcar bunul simț de a extrage dalele vopsite cu săgeți sau linii de demarcare, INCOMPETENȚILOR;
...
Ar mai fi multe de enumerat ca să putem contura adevărata distracție pe banii orașului, o lăfăială de ne-egalat (ne aminim de însurubarea unui bec la catedrală contra sumei de 25 de lei, acum vreo cinci-șase ani) pe banii cetățenilor, desfăt care a dus la îndatorarea fără precedent a instituțiilor publice locale, îndatorare la care Camera de Conturi închide ochii, încă!
Într-un oraș care putea să rămână frumos, cum e Focșani, dar pe care l-ați sluțit, l-ați murdărit, v-ați bătut joc de el iar oamenii știu și au sancționat la vot asta, cea mai mare parte a cetățenilor se întreabă cum dracu ați ajuns din nou primar, căci ei cu siguranță nu v-au votat. Sunt oameni buni și calzi ai unui oraș în care ați deviat trasee de circulație, cinic, pe străzi impracticabile. Un oraș pe care (de ani buni), cu precădere după alegeri l-ați abandonat, cu străzi pe care sunt lăsate grămezi de pietre și nisip, utilaje și orice vrem sau nu.
Vă sunt numărate zilele de Primar, focșănenii vor avea alegeri din nou, căci vi se înfundă, în curând! Nu fiți supărat, cu siguranță arestul și pușcăria sunt încălzite, căci infractorii au drepturi, și la apă caldă și la căldură, așa că, vă va fi la fel de bine ca la Primărie. Eh... aproape la fel de bine... acolo vă vor lipsi dantela și tocurile...
Așadar, cu căldură, ”din suflet”, cam ca cea din apartamente, vă dorim să trăiți așa cum le faceți viața altora, de prea mulți ani! Totuși, le dorim multă căldură copiilor dumneavoastră, câți și pe unde-or fi - e o misiune grea un asemenea recensământ - pentru că ei nu au nicio vină. Nici ai noștri nu au, dar Focșaniul nu mai e despre copiii noștri demult, ci despre dumneavoastră, copiii și acoliții dumneavoastră și despre toată clica de partid, cel mai murdar și pervers partid (PCR e o palidă amintire), promotorul minciunii, hoției, manipulării și corupției la nivel înalt!
Spre deosebire de Dumneavoastră, noi o spunem chiar creștinește: Așa să ne ajute Dumnezeu, fiecăruia, precum facem! Iar dacă credeți că păcătuim făcând asta, vă asigurăm că e un mizilic față de păcatele dumneavoastră. Totuși, tot răul e spre bine: Ne asigură o întâlnire cu dumneavoastră în iad, deși am spune... să vă ferească Domnul!
@followers
P.S. - Focșăneni, urmăriți-ne și distribuiți materialele noastre către prietenii și urmăritorii dumneavoastră. Ne dorim ca adevărul să ajungă la cât mai mulți dintre noi, pentru a opri cât mai curând acest abuz la adresa orașului și a noastră, a focșanenilor.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Gându' Satului Vrâncean; Am distribuit materialul vostru pe pagina mea de Facebook.
În scrierile mele, mă refer la persoane cu nume și prenume.
Voi de ce nu faceți acest lucru?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cineva , și nu puțini, s-au supărat pe domnul primar. Din ce spun în articol, se pare că în aceasta primărie este jale. Încă nu aveți căldură?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am căldură de la un radiator electric, iar deviza mea este, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; În articolul publicat de ziarul Cotidianul în data de 13.11.2024 intitulat ”Terheș cere să publice documentele”, se afirmă:
<a. ”Premierul Marcel Ciolacu a fost notificat, în februarie 2024, de către autorităţile de la Chişinău”.
b. Cristian Terheş a afirmat anterior, la Antena 3, că există înregistrări ale serviciilor ucrainene, cu întâlniri pe care George Simion le-a avut cu persoane din diverse servicii de informaţii ruseşti.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mi-ar fi plăcut ca Ion Olaru să fie viu și mișcător pe pagina mea de Facebook.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Simion nu este agent rus. El a fost lucrat de serviciile ucrainene și moldovenești ca fiind agent român.>
Deși nu am nicio tangență cu SERVICIILE, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a inventat apelativele de ”agent de influență”, ”agent de integritate”, ”ajutor de KGB-boss” și ”pupilul lui Dragomir Lucian”, iar apoi a început să creadă în ele.
Dragomir Lucian(Dumnezeu să-l ierte!” a spus că în Republica Moldova era considerat agent român, iar în România era considerat agent rus.
Maestrul Arsenie Bocancea spunea ceva despre un anume Serghei Ucraineanul, care îl vizita pe Dragomir Lucian la Vânători.
Prezenta informație făcută de ”Focșani, dragostea mea” spune multe, dar nimic concret.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
2. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 14.11.2024 informația, ”Extras din plățile Primăriei pe care le puteți consulta aici:
https://www.focsani.info/ pagina/primaria-focsani”

https://www.focsani.info/
Citez:
Focșăneni, urmăriți-ne și distribuiți materialele noastre către prietenii și urmăritorii dumneavoastră. Ne dorim ca adevărul să ajungă la cât mai mulți dintre noi, pentru a opri cât mai curând acest abuz la adresa orașului și a noastră, a focșănenilor.
În zilele trecute aflam, dintr-o postare, despre faptul că un cetățean, model, căci voia să folosească bicicleta (pe frigul acesta, sincer, mai rar așa ceva), a constatat că nu poate folosi sistemul de bike-sharing.
E inacceptabil, deoarece din banii cetățenilor, primarul repus (nu reales) a implementat un sistem de bike sharing, adică de folosit biciclete din standurile pe care le găsiți doar în preajma locuințelor acoliților găștii din primărie. Da, da, verificați și vă veți convinge.
Din punctul nostru de vedere, sistemul de bike-sharing este necesar, este binevenit. Dar atunci când ni-l permitem. Acum nu ni-l permitem. Acum eram importanți noi, căldura și apa caldă necesară. Sunt ani buni de cand ENET e în derivă. Nu ar fi trebuit să fie, dar sinecurile, contractele proaste și managementul pe bani duși la partid l-au falimentat.
Este însă ceva și mai important, ceva ce probabil, nu doar că nu știți, ci nici măcar nu bănuiți.
În loc să fi cheltuit 12.378.739,4 lei, adică cca 2.500.755 euro pe ceva ce mai putea să aștepte, Cristi Valentin Misăilă, primarul Focșaniul, trebuia să fie cu gândul la copii, la profesori, la bătrânii pensionari, la cetățenii orașului de orice vârstă, să se asigure că nu vor răbda frig și vor rămâne fără apă caldă. Însă nu l-a interesat. A făcut cu bună știință toate acestea, cu rea voință și mai ales cu o plăcere fantastică de a umili un oraș întreg, punându-l slugă la mila unui pierdut în spațiu și guvern, precum diploma sa de bacalaureat, toarșu Ciolacu.
Cele de mai jos, detaliate, vor fi completate în perioada următoare cu o serie întreagă de dezvăluiri cu privire la cheltuieli inimaginabile din care veți afla cât de scumpă a fost resistematizarea orașului și repercusiunile acesteia, extrem de grave, nocive de-a dreptul, dar și informații despre abonații la bani noștri, despre mișto-ul cu care gașca din Primărie persiflează un oraș întreg, cu prețul plecării mult prea multor oameni din oraș, cu prețul neîntoarcerii copiilor noștri acasă după ce termină facultatea.
Dacă aveți răbdare (sper din suflet să aveți) citiți pînă la capăt și distribuiți pe cât mai multe grupuri pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. Meritați cu toții să aflați adevărul!
În luna Octombrie a acestui an, onor Primăria Focșani a plătit societății care face managementul sistemului de bike-sharing, Smart Urban Mobility din Brașov, suma (ENORMĂ) de 394.817,61 lei (conform raportului obligatoriu cu plățile directe), adică cca 79.761,14 euro, pentru lunile august și septembrie. Și dacă împărțim la doi, valoarea este de cca 200.645,02 lei (40.534,35euro) pentru august, respectiv 194.172,59 lei (39.226,79 euro) pentru septembrie. Am calculat așa considerând că este un serviciu zilnic, că august are 31 de zile în timp ce septembrie are doar 30. Cu ocazia asta am aflat si cat costă... pardon... cât plătește Primăria Focșani pentru bike-sharing pe zi: 6.472,42 lei!!! Repet, deși sunt sigur că ați citit și înțeles bine: 6.472,42 lei!!!
Nu există niciun raport public cu privire la impactul implementării acestui sistem de bike-sharing, angajații primăriei roșesc subit, sau dimpotrivă, pălesc ad-hoc imediat ce deschide cineva subiectul. Păi haideți să vedem ce companie și de ce nivel este compania care mulge 6.472,42 lei pe zi de la Primărie, adică din buzunarele noastre, ale cetățenilor orașului Focșani.
1 angajat
Smart Urban Mobility din Brașov, este o societate atât de mare, încât are un singur angajat. Trebuie să fim corecți și să specificăm că nici primarul nu apare nici ca angajat, nici ca asociat la un anumit prestator care mulge bani din greu pentru construcții, amenajări, borduri, dale și asfalt, însă este beneficiar prin interpuși ai afacerilor de sub umbrela acestuia. Totuși, revenind la oile noastre, adică la bicicletele noastre, un singur om, căci așa figurează în scripte, vizitează de la peste 150 de km, din Brașov și la nevoie intervine pentru diversele probleme ale bicicletelor și sistemului în ansamblu din Focșani. Intervine atât de bine încât sistemul dă mai multe erori decât biciclete în folosință.
Depășim sarcasmul, dar acesta este pe măsura cinismului cu care Domnul Cristian Valentin Misăilă spune că nu are bani de agent termic și distribuția acestuia, ține elevii și profesorii în frig, dar ARE ȘI PLĂTEȘTE ZILNIC câte 6.472,42 lei pentru un sistem la fel de ”inteligent” precum semaforizarea, întreținut de o firmă cu un singur angajat.
S-ar putea să ziceți că acest S.R.L., Smart Urban Mobility din Brașov, este o companie care a atins superlativul la randamentul în muncă. Aveți dreptate. Această societate are din 2008 și până în 2022 o cifra de afaceri care a fluctuat între 12.579 lei (2017) și 63.922 lei (2008). De menționat că aceste sume nu sunt profit, ci toți banii circulați cu acte legale prin societatea comercială. Și-a întrerupt activitatea în 2018 și a reluat-o în 2022, când, performanța sa a fost sub media anilor de activitate, respectiv de 30.000 lei. Dar vine 2023, când sare direct la 2.455.866 de lei. Stați, nu vă bucurați. Săracii, pardon, săracul, că doar e un singur om în aceasta firmă, are datorii de 2.493.925 lei, adică beneficiul său ar fi la prima vedere de doar 38.059 lei, altfel spus, omul dă, la rândul său, banii undeva. E posibil ca ei să revină la o firmă din Focșani, doar că asta o poate stabili doar poliția economică, instanța, dacă se autosesizează. Menționăm că este doar o ipoteză, fără dovezi, acum, dar deloc de neglijat sau de aruncat. Este însă de urmărit și pentru 2024.
Am lămurit asta, haideți să vedem cu ce se ocupă Smart Urban Mobility, conform actelor constitutive. La Ministerul de finanțe este înregistrată cu obiectul de activitate Cod CAEN 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse. La Registrul Comerțului are un amalgam de activități, ne-a luat ceva timp să le parcurgem pe toate, dar am găsit Cod CAEN 3319 - Repararea altor echipamente. Singurul cod dintre codurile înscrise pentru activitățile sale și care are o legătură cu bicicletele este codul 3092 - Fabricarea de biciclete și de vehicule pentru invalizi. Nu prea bate cu bike-sharing. Ori dacă e contract cu licitație trebuia sa aibă cod CAEN corespunzător. Haide să spunem că au inventat ei legături explicabile.
Totuși, dacă e business, e despre bani or Smart Urban Mobility pare că a prins peștisorul de aur și împarte icrele și îndeplinirea dorințelor cu cineva, că altfel, e greu să ai un beneficiu atât de mic la o cifră de afaceri atât de mare.
Din punct de vedere al achiziției, în Norma Metodologică de aplicare a legii 98/2016 privind achizițiile publice, la art 43 punctul 1 spune că:
”Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (5) din Lege”,
adică,
”Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 441.730 lei.
Pe înțelesul tuturor, dacă mergem pe varianta ”produse”, căci Smart Urban Mobility are codul caen 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse, valoarea este depașită, deci este în afara legii. Dacă mergem pe lucrări, aici se încadrau doar lucrările de implementare a sistemului, lucrări plătite în 2023. Mentenanța intră la contract separat, cu estimat de achiziție total și care, așa cum se vede, depășește, de asemenea, limitele legale.
Cu toate acestea, Camera de conturi din Vrancea, nu mișcă un deget, deși noi cerem periodic Curții de conturi să trimită control la Primăria Focșani. Incusiv să ancheteze de ce subalternii din Focșani se fac că plouă, sau și mai grav, acoperă mizeria.
Încercând să ne apropiem de concluzia acestei informări, dincolo de aspectele legale, de la închiderea furnizării agentului termic în primăvară și până la sfârșit de octombrie, când deja primăria știa că va expune locuitorii, elevii, profesorii la frig, Cristian Valentin Misăilă a girat cheltuirea a:
15.000 lei, în Aprilie 2024, drept lucrări-proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing, către Wind Technologies & Terra Building, o asociere de firme, MAAARE beneficiară de plăți pentru același sistem de bike-sharing, conform unei postări a noastre din perioada de campanie, cărora, li s-au mai plătit 10.151.458,54 lei, în anul 2023, drept lucrări-proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing;
61,18 lei, în Mai 2024, drept abonament internet mentenanță bike-sharing, către RCS-RDS;
53,18 lei, în Mai 2024, drept ei abonament domeniu rent bike-sharing, către Romarg, sociertate intermediară de vânzare domenii de internet;
19.705,51 lei, în Iunie 2024, drept ab. Cablu TV, Wi-Fi parcuri, abonament acces date mobile 336 cartele bike-sharing, către Vodafone;
59,21 lei, în Iunie 2024, drept abonament internet mentenanță bike-sharing, către RCS-RDS;
31.949,52 lei, în Iunie 2024, drept consultanță - proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing, către CCAT Solutions Grup S.R.L. (o altă societate multi-prestatoare de servicii);
1.170.565,34 lei, în Iulie 2024, drept lucrări-Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing PROIECT, către Wind Technologies & Terra Building;
13.137,60 lei, în Iulie 2024, drept consultanță - Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing PROIECT, către CCAT Solutions Grup S.R.L.;
81.280,83 lei, în August 2024, drept lucrări- proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing, către Wind Technologies & Terra Building;
21.546,58 lei, în August 2024, drept comision-proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing, către ISC (vom afla și cine sunt aceștia, deoarece sunt abonați, chiar dacă pe sume mai mici, la încasări de la Primărie);
26.077,76 lei, în August 2024, drept comision-proiect Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing, către CSC (vom afla și despre aceștia, deoarece și ei sunt abonați, tot pe sume mai mici, la încasări de la Primărie);
196.599,90 lei, în August 2024, drept mentenanță bike-sharing pe iulie, către AL AN TIP SRL , actuala Smart Urban Mobility (schimbarea numelui poate fi pur și simplu din motive estetice sau de plăcere, dar poate fi și pentru a rupe șirul de apariții ale aceluiași nume de societate comercială în contractele cu statul, mai ales dacă nu se respectă regulile achiziției publice);
59.20 lei, în August 2024, drept comision încasări tarif bike-sharing, către Netopia Financial Services (procesator de plăți cu cardul);
59.23 lei, în August 2024, drept abonament internet mentenanță bike-sharing, către RCS-RDS;
196.599,90 lei, în Septembrie 2024, drept mentenanță bike-sharing pe luna iulie, către Smart Urban Mobility;
59.16 lei, în Septembrie 2024, drept abonament internet mentenanță bike-sharing, către RCS-RDS;
394.817,61 lei, în Octombrie 2024, drept mentenanță pentru august și septembrie, către Smart Urban Mobility;
59.633,35 lei, în Octombrie 2024, drept abonament acces date mobile cartele BIKE, wi-fi parcuri, wi-fi 4EU, ab. bandă largă internet, iunie-sept, către Vodafone;
15,77 lei, în Octombrie 2024, drept comision pentru plăți cu card, pentru bike-sharing, către Netopia Financial Services.
----------
Total chelt. bike sharing 2023 = 10.151.458,54 lei
Total chelt. bike sharing 2024 = 2.227.280,83 lei
TOTAL chelt bike-sharing = 12.378.739,4 lei, adică cca 2.500.755 euro
Tot ce ne mai rămâne de făcut este să ieșim în stradă, organizat și hotărâți, să punem presiune pe organele de cercetare, să-l trimitem pe Cristian Valentin Misăilă, împreună cu gașca sa de șmecheri și orientați, acolo unde le este locul, la pușcărie, să avem posibilitatea de a realege un primar onest, competent care să nu-și mai bată joc de noi și mai ales de copiii noștri. Altfel, în următorii ani va ascunde toate urmele acestori hoții și va duce tot și tot mai jos acest oraș.
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu, Valentin Resmerita, Macovei Liviu, prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, Corneliu Dumitru Gheoca și alții.
Sunt corecte aceste informații?

TOTAL chelt bike-sharing = 12.378.739,4 lei, adică cca 2.500.755 euro.
Am constatat că. în DISPREȚUL lor față de focșăneni, consilierii PNL-USR din legislatura 2020/2024 nu știau când au votat ”bătaia de joc” numită ”fluidizarea traficului în mun. Focșani”.
Deviza mea este, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
În aceste condiții îmi place precizarea din această informație facebook-istă, citez:
”Tot ce ne mai rămâne de făcut este să ieșim în stradă, organizat și hotărâți, să punem presiune pe organele de cercetare, să-l trimitem pe Cristian Valentin Misăilă, împreună cu gașca sa de șmecheri și orientați, acolo unde le este locul, la pușcărie, să avem posibilitatea de a realege un primar onest, competent care să nu-și mai bată joc de noi și mai ales de copiii noștri. Altfel, în următorii ani va ascunde toate.” urmele acestori hoții și va duce tot și tot mai jos acest oraș.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, ce părere aveți despre această informație prezentată de site-ul ”Focșani, dragostea mea”?
Grosu Ulise
Toader Gheba; Prietene, având în vedere că ai circulat cu bicicletele Primăriei Focșani, ce părere ai despre această informație, care circulă pe net?
D. CONCLUZII
1. În partea introductivă al acestui mesaj public, am precizat pe cine reprezint și ce știu să fac la modul concret.
2. Deoarece, urmare a MITULUI Oprișan am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor, în timp ce politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, au făcut spectacole pentru prostit proștii pe această temă, așa cum a fost cazul fostului lider PNL, Cătălin Toma(Dumnezeu să-l ierte!”) și actualul deputat Ion Ștefan - Grindă, nu sunt dispus să glumesc în această speță.
3. De asemenea, îi amintesc d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, care este dottore în științe economice că, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani am demonstrat la Camera Auditorilor Financiari din România că, este greși auditul care s-a făcut pentru legalizarea acestei ESCROCHERII și mi s-a dat dreptate.
În aceste condiții nu sunt dispus să-i înghit miștoul Domniei sale în această speță.
4. Nu am avut timp să aflu cum i-a influențat SPIRITUL CIVIC, urmare a GÂNDIRII la RECE la care a fost supusă d-na director de la Liceul nr.1 Focșani, prof. Cristina Trofin, în ceea ce privește ESCROCHERIA de la CUP Focșani, dar în cursul săptămânii viitoare voi afla.
5. În ceea ce privește punctul A. ”În condițiile în care abonații ENET stau în frig, de ce Doamna fostă viceprimar al mun. Focșani, care se vrea a fi senator USR de Vrancea, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru insistă în a-și evidenția HABARNISMUL în speța ENET și disprețul față de focșăneni?”, nu mai am nimic de comentat.

6. Punctul B. ”Care este motivul pentru care domnișoara Miruna Elena Comănescu, președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea, elevă la Liceul Unirea Focșani, după 35 ani de ”democrație originală”, gândește ca activistul PCR Radu Nițu?” , consider că reprezintă un lucru de o GRAVITATE MAXIMĂ.
Acest punct îmi confirmă teoria că, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISTE și atrofiază demnitatea poporului român.
Subiectul îl consider de mare actualitate și voi continua să-l studiez.

7. Punctul
C. ”DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți”, ar trebui să le dea serios de gândit la toți politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
În comentariile de la punctul C.1. este:
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
Această întrebare ar trebui să le dea de gândit tuturor focșănenilor care stau în frig, dar și autorităților competente care au ca sarcină de serviciu, să răspundă la această ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE.
15.11.2024 Ulise Grosu
În comentariile de la punctul C.1. este:
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
Această întrebare ar trebui să le dea de gândit tuturor focșănenilor care stau în frig, dar și autorităților competente care au ca sarcină de serviciu, să răspundă la această ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE.
15.11.2024 Ulise Grosu
COMENTARII
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă pun la dispoziție promo prin care am informat prin Messenger mulți prieteni de pe pagina de Facebook.
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață” având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
15.11.2024 Ulise Grosu
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu și Valentin Burlacu
Doamnei Ioana Ichim i-am propus să facă un studiu profesionist în ceea ce privește rolul nefast al ȘCOLII POSTDECEMBRISTE, în atrofierea demnității poporului român, pe care să-l aplic în practică la nivel de Provincia Europeană Vrancea, dar m-a refuzat.
Prezentul mesaj public consider că este un subiect de meditație pentru Maestrul Arsenie Bocancea și echipa lui de specialiști în psihologie umană.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am să te întineresc cu doi ani, și-ți voi pune la dispoziție, ceea ce m-a informat Facebook:
”Grosu Ulise
15.11.2022.
”RUGĂMINTE!
În data de 21.11.2022, de Ovidenie, când se aniversează 109 ani de la inaugurarea Teatrului Municipal ”Maior Gh.Pastia”, intenționez să dau o probă de lucru, prin care intenționez să-l determin pe președintele Marian Oprișan, ca să se simtă BÂNTUIT de "FANTOMA vie, fără ADN" - Arsenie Bocancea.
Amintesc că în data de 12.11.2022, în cinstea Conferinței PSD Vrancea, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "Pe aici nu se trece!", având ca MOTTO: "Lumea nu va fi distrusă de acei care fac fapte rele, ci de aceia care se uită la ei fără să facă nimic" - Albert Einstein.
Prin această scriere am trecut la partea a doua a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", care constă într-un ATAC pe TOATE FRONTURILE.
Așa stând lucrurile, voi fi recunoscator celor care îmi vor transmite un punct de vedere, în legătură cu scrierea postată pe blog în data de 12.11.2022.
Mulțumesc anticipat!
15.11.2022 Ulise Grosu”
După poți constata, îmi făceam iluzia că ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, va fi un ”BÂNTUITOR de Provincia Europeană Vrancea”.
Din păcate, Maestrul Arsenie Bocancea a fost umilit de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, care i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LĂTRA) la lună.
Prin Messenger am adresat la mulți prieteni de pe pagina de Facebook
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Nu am primit niciun răspuns.
Ce ar trebui să înțeleg din această tărășenie?
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, deoarece sunt abonat ENET, sunt nevoit să stau în frig. Gândind la rece, urmăresc cu multă atenție comportamentul GĂINILOR lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, paralizate de frică și lipsite de demnitate.
După cum puteți observa, în ciuda insistențelor mele nicio persoană din lumea reală nu-mi răspunde la provocări.
Același lucru este valabil și prin Messenger.
Ce considerați că-i determină pe focșăneni să aibă un astfel de comportament, în opinia mea, anormal?
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; În opinia mea, scrierile tale sunt interesante, dar nu se înțelege bine ce vrei, ce propui?????
Părerea mea ar fi mai bine să mergi în audiență la ,domnul Primar și să te lamurească.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Azi suntem în data de 15.11.2024, nu în data de 1 aprilie.
Victorița Malinoiu
Grosu Ulise, probabil că tu ai în minte că *Am pierdut noțiunea timpului”.

GIF - o femeie care zâmbește
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Având în vedere expresia magică ”tu.și”, care demonstrează mult profesionalism, cum aș putea avea în minte că, ”ați pierdut noțiunea timpului.”?
Vă place doar să vă dați ochii peste cap, ca în GIF-ul pe care l-ați postat.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Atât aș avea de comentat: toate astea-s de campanie electorală , sau de competența parchetului?

Sesizati parchetul dacă aveti indicii sau probe ca acest primar își face de cap cu banul public!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă ”astea-s de campanie electorala , sau de competenta parchetului? ” rămâne să decizi tu.
Aș sesiza parchetul, dar procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru au fost scoși la pensie la vârsta de 49 ani de către Regimul Securist Postdecembrist.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce să înțeleg? Că este veșnică bârfa electorală? Faptele penale ale unui primar, nu sunt de competenta DNA? Întreb, că dumneata știi mai bine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, poți înțelege ce vrei, iar dacă ai neclarități d-na Mariana Simon te va ajuta.
Este adevărat că am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea, dar prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mănâncă justiție pe pâine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că ar trebui să avem discuții serioase , dar dumneata o arzi în figuri.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Și eu cred că ” ar trebui sa avem discuții serioase”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?”, (n.r. jud Vrancea)
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Titlul acestui mesaj public, ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață”, consider că răspunde la întrebarea ta, ”Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?””
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt vrâncean și mă gândesc să revin , acum, la bătrânețe în locurile natale, dar ce văd , mă sperie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Interesant! Eu am anticipat că Maestrul Arsenie Bocancea la bătrânețe, va fi soprană în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , domnule, în Republica Moldova trăiesc moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, dar ce văd în Focșani, nu am văzut acolo. Vă urâți . De ce?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce faceți asta, îmi repostați?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Repostez întrebările, deoarece consider că aici este locul acestor întrebări.
Nu este vorba despre ură, ci de FRICĂ!
Eu am simțit pe propria piele ce a însemnat FRICA generată de MITUL Oprișan și FRICA generată de TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți în conflict cu domnul Oprișan? El unde mai este, mai este în politică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu sunt în conflict cu președintele Marian Oprișan, ci m-am aflat într-o DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu acesta.
Rezultatul acestei DIVERGENȚE PRINCIPIALE este:
a. Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA.
b. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
Acum aștept colaboratori.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă ”astea-s de campanie electorala , sau de competenta parchetului? ” rămâne să decizi tu.
Aș sesiza parchetul, dar procurorii Țîrlea Florin și Luminița Dogaru au fost scoși la pensie la vârsta de 49 ani de către Regimul Securist Postdecembrist.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ce să înțeleg? Că este veșnică bârfa electorală? Faptele penale ale unui primar, nu sunt de competenta DNA? Întreb, că dumneata știi mai bine.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, poți înțelege ce vrei, iar dacă ai neclarități d-na Mariana Simon te va ajuta.
Este adevărat că am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea, dar prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, mănâncă justiție pe pâine.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că ar trebui să avem discuții serioase , dar dumneata o arzi în figuri.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Și eu cred că ” ar trebui sa avem discuții serioase”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?”, (n.r. jud Vrancea)
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Titlul acestui mesaj public, ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață”, consider că răspunde la întrebarea ta, ”Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?””
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunt vrâncean și mă gândesc să revin , acum, la bătrânețe în locurile natale, dar ce văd , mă sperie.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Interesant! Eu am anticipat că Maestrul Arsenie Bocancea la bătrânețe, va fi soprană în corul Bisericii Făcătoare de Minuni, construită de d-na senator Sorina Plăcintă.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , domnule, în Republica Moldova trăiesc moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, dar ce văd în Focșani, nu am văzut acolo. Vă urâți . De ce?”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce faceți asta, îmi repostați?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Repostez întrebările, deoarece consider că aici este locul acestor întrebări.
Nu este vorba despre ură, ci de FRICĂ!
Eu am simțit pe propria piele ce a însemnat FRICA generată de MITUL Oprișan și FRICA generată de TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , sunteți în conflict cu domnul Oprișan? El unde mai este, mai este în politică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu sunt în conflict cu președintele Marian Oprișan, ci m-am aflat într-o DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu acesta.
Rezultatul acestei DIVERGENȚE PRINCIPIALE este:
a. Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA.
b. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
Acum aștept colaboratori.
CAPITOLUL 4
DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu
MOTTO: Așa va porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni? - Valentin Burlacu
MESAJ PUBLIC adresat prietenului cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu și spre știință Doamnei Victorița Manoliu
Prietene,
Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.” - postacul ”orion”, pe care pe care în data de 10.11.2024 am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, are:
CAPITOLUL 7
REMEMBER 06.11.2017 și REMEMBER 09.11.2019
a. REMEMBER 06.11.2017
"Deșteptarea proștilor" și primarul Misăilă Cristi Valentin despre care cred că va fi nevoit să DEMISIONEZE înainte de terminarea mandatului
b. REMEMBER 09.11.2019
b. REMEMBER 09.11.2019
NUMĂR de STRIPTIS prestat de JUSTIȚIA, subordonată "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea" și GAFELE președintelui Marian Oprișan.
Scrierea este un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook, categorie în care intri și tu.
Prin intermediul acestui capitol, te-am întinerit cu 7 ani, respectiv 5 ani.
Practic, nu ai fost pus în situația doamnei Felicia Varzaru, pe care am vrut să o întineresc cu 30 ani, dar efectul nu a fost cel pe care l-aș fi vrut.
Deși în ceea ce o privește pe d-na Felicia Varzaru am dat Cezarului ce este al Cezarului, întinerirea cu 30 ani a fost cam mare și am făcut-o să dea în mintea copiilor.
Pe cale de consecință, acțiunea mea a fost un EȘEC.
În data de 15.11.2024, Facebook mi-a dat posibilitatea să te întineresc cu 2 ani, repostând pe pagina mea de Facebook, un mesaj pe care l-am postat pe pagina de Facebook în data de 15.11.2022, citez:
Distribuit pentru: Public
RUGĂMINTE!
În data de 21.11.2022, de Ovidenie, când se aniversează 109 ani de la inaugurarea Teatrului Municipal ”Maior Gh.Pastia”, intenționez să dau o probă de lucru, prin care intenționez să-l determin pe președintele Marian Oprișan, ca să se simtă BÂNTUIT de "FANTOMA vie, fără ADN" - Arsenie Bocancea.
Amintesc că în data de 12.11.2022, în cinstea Conferinței PSD Vrancea, am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, scrierea "Pe aici nu se trece!", având ca MOTTO: "Lumea nu va fi distrusă de acei care fac fapte rele, ci de aceia care se uită la ei fără să facă nimic" - Albert Einstein.
Prin această scriere am trecut la partea a doua a luptei mele cu "Sistemul din Provincia Europeană Vrancea", care constă într-un ATAC pe TOATE FRONTURILE.
Așa stând lucrurile, voi fi recunoscator celor care îmi vor transmite un punct de vedere, în legătură cu scrierea postată pe blog în data de 12.11.2022.
Mulțumesc anticipat!
15.11.2022 Ulise Grosu”
Această RUGĂMINTE nu a avut niciun efect asupra găinilor lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, iar rezultatul se vede.
Având în vedere dilema ta, pe care am precizat-o în motto de la prezentul mesaj public, am să te informez punctual:
1. În data de 14 septembrie 2021 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea:

”DISPREȚUL tandemului Oprișan-Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (I) - (a + b).
NOTA: Scrierea tratează speța ENET, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri.
2. În data de 21 noiembrie 2021 am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea:
DISPREȚUL tandemului Oprișan - Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (II), având ca MOTTO: "Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta." - Nicolae Steinhardt.
Citez:
”În data de 14.09.2021, în cinstea aniversarii zile de naștere a ex-președintelui Marian Oprisan am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot scrierea "DISPREȚUL tandemului Oprișan Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (I) (a + b)", unde am prezentat înscrisuri și hotărâri de instanță cu privire la speța ENET.
După această scriere logic ar fi fost să postez pe blog scrierea, "DISPREȚUL tandemului Oprișan Bacinschi față de focșăneni și comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor (II)".
Intervenind lucruri neprevăzute, cum ar fi, dorința d-nei "general" de la ISJ Vrancea, prof. Daniela Gabriela Marchitan, de a îndeplini dorința postacului "arkan - nema ore" și prestația inspectorului de istorie și științe sociale de la ISJ Vrancea, Cătălin Mocanu, au făcut ca socoteala de acasă să nu se mai potrivească cu cea din târg.
Prezentarea speței ENET am finalizat-o prin scrierea "Dezbatere publică a ORDONANȚEI de clasare, pronunțată în dosarul 592/P/2019, din data de 06.04.2021, întocmită de Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea, prin care consider că s-a LEGALIZAT JEFUIREA abonaților ENET", pe care am postat-o în data de 12.11.2021, pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Adevăratul motiv a ceea ce am numit a fi "CAREUL de AȘI" al "Sistemului din Provincia Europeană Vrancea", care a dispus desfacerea disciplinară a contractului meu de muncă, a fost descoperirea ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, prin care incepand cu anul 2000, se calculează greșit prețul la mc de apă și canal facturat abonaților din mun. Focșani.
Această DESCOPERIRE am făcut-o, când am întocmit niște situații privind FALSELE procese CUP-ENET, care au condus la un prejudiciu de circa 5 milioane de euro și pe cale de consecință la intrarea ENET în insolvență.
De altfel, acesta a fost motivul pentru care am pus în dezbatere publică, ORDONANȚA de clasare, pronunțată în dosarul 592/P/2019, din data de 06.04.2021, întocmită de Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea, deși nu-mi fac iluzii că voi primi un sfat concret, în legătură cu acest subiect.
În scrierile mele postate pe blogul ulisegrosu.blogspot.com, am afirmat de multe ori că, "ENET nu este CPL Focșani, care prin falimentare să se căpătuiască diverși indivizi cu o mare suprafață de teren la preț simbolic, ci este un morman de fiare, care prin falimentare va produce mari probleme sociale".
Această afirmație nu a sensibilizat în niciun fel "OCULTA de Provincia Europeană Vrancea", care a continuat să-mi aplice principiul "Calomniază, calomniază că până la urmă tot va rămâne ceva.", dar fără prea mare succes.
Este adevărat că, după ce timp de 7 ani postacul "piscot-cameleon" s-a autodepășit la capitolul bălăcăreală, acțiunea Maestrului Arsenie Bocancea, prin care timp de peste 3 ani i-a încurajat pe NEVINOVAȚII, Sandu Gurguiatu și Dragomir Lucian, să mă bălăcărească prin intermediul Facebook, a echivalat cu a turna seu în carne grasă.
Dacă pe Maestrul Arsenie Bocancea îl consider a fi o "FANTOMA vie, fără ADN", deci cineva imposibil de identificat, nu același lucru este valabil și în cazul postacului "'piscot-cameleon", pe care din anul 2011, l-am suspectat că ar putea avea legatură cu d-na senator Sorina Placinta.
Speța ESCROCHERII de la CUP Focșani, este în fapt o GOLANIE de doi bani pe care "OCULTA de Provincia Europeană Vrancea" a făcut totul pentru a o mușamaliza, dar fără succes.
Prin această acțiune de a încerca să fie mușamalizată ESCROCHERIA de CUP Focsani, "OCULTA de Provincia Europeană Vrancea" și-a LUMINAT FAȚA.”
3. În data de 10.11. 2024 am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni următorul mesaj:

”PROMO - DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?
Azi, 10.11.2024, duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv), am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com scrierea cu titlul din promo.
Scrierea are MOTTO: ”Grosu Ulise; Deoarece tot ce știi postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.” - postacul ”orion” și este un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook.
Prin această scriere îmi argumentez, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Deși focșănenii au fost umiliți de primarul Cristi Valentin Misăilă și de consilierii din CL Focșani, prin ceea ce ei au numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani, acțiunea prin care abonații ENET și elevii din școlile focșănene sunt ținuți în frig, nu revoltă pe nimeni.
Acest lucru ar trebui să dea serios de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Prin această scriere am respectat recomandarea publică pe care mi-a făcut-o ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
Prin această scriere îmi argumentez, pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri, deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Deși focșănenii au fost umiliți de primarul Cristi Valentin Misăilă și de consilierii din CL Focșani, prin ceea ce ei au numit a fi ”fluidizarea traficului” în mun. Focșani, acțiunea prin care abonații ENET și elevii din școlile focșănene sunt ținuți în frig, nu revoltă pe nimeni.
Acest lucru ar trebui să dea serios de gândit Maestrului Arsenie Bocancea și specialiștilor lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt.
Prin această scriere am respectat recomandarea publică pe care mi-a făcut-o ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
10.11.2024 Ulise Grosu”
NOTA: Efectul acestui promo a fost zero.
4. În data de 13.11.2024 am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024”.
4. În data de 13.11.2024 am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
Prin Messenger am informat mulți prieteni de pe pagina mea de Facebook, cu următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea <”Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024>, având ca MOTTO: ”Grosu Ulise; Trăim într-o țară unde o mână de smecheri au luat de fraieri un întreg popor.” - Arsenie Bocancea.
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public evidențiază DISPREȚUL cu care primarul Cristi Valentin Misăilă și liderul consilierilor PSD din CL Focșani, dr. Mihai Nedelcu, îi tratează pe focșăneni.
În aceste condiții se impune să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povești.”
13.11.2024 Ulise Grosu”

NOTA: La această scriere am dialogat doar noi doi, iar dilema ta a fost:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise, cum adică ,,s-a dat la fund``?”
5. În data de 15.11.2024 am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață”.
Grosu Ulise, cum adică ,,s-a dat la fund``?”
5. În data de 15.11.2024 am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață”.
Prin Messenger am informat mulți prieteni de pe pagina mea de Facebook, cu următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață” având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
15.11.2024 Ulise Grosu
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață” având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret
Scrierea reprezintă un MESAJ PUBLIC adresat prietenilor cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” de pe pagina mea de Facebook
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Al cui agent o fi primarul Cristi Valentin Misăilă, de a falimentat intenționat ENET?
15.11.2024 Ulise Grosu
La această scriere am remarcat:
I. Recomandarea d-nei Victorița Mălinoiu, citez:
”Victorița Malinoiu
Grosu Ulise; În opinia mea, scrierile tale sunt interesante, dar nu se înțelege bine ce vrei,ce propui?????
Părerea mea, ar fi mai bine să mergi în audiență la ,domnul Primar și să te lămurească.”

II. Anumite neclarități ale tale, citez:
a. Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Atât aș avea de comentat: toate astea-s de campanie electorală, sau de competența parchetului? Sesizați parchetul dacă aveți indicii sau probe că acest primar își face de cap cu banul public!
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce să înțeleg? Că este veșnică bârfa electorală? Faptele penale ale unui primar, nu sunt de competenta DNA? Întreb, ca dumneata știi mai bine.
c. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?”, (n.r. jud Vrancea)
d. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunt vrâncean și mă gândesc să revin , acum, la bătrânețe în locurile natale, dar ce văd , mă sperie.
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, domnule, în Republica Moldova trăiesc moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, dar ce văd în Focșani, nu am văzut acolo. Vă urâți . De ce?”
f. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că ar trebui să avem discuții serioase , dar dumneata o arzi în figuri.
g. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți în conflict cu domnul Oprișan? El unde mai este, mai este în politică?
6. La scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024”, de care te-am informat la punctul ”4”, este punctul A. c. Criza vârstei a doua.
a. Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Atât aș avea de comentat: toate astea-s de campanie electorală, sau de competența parchetului? Sesizați parchetul dacă aveți indicii sau probe că acest primar își face de cap cu banul public!
b. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce să înțeleg? Că este veșnică bârfa electorală? Faptele penale ale unui primar, nu sunt de competenta DNA? Întreb, ca dumneata știi mai bine.
c. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, ce naiba este în județul acesta?”, (n.r. jud Vrancea)
d. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunt vrâncean și mă gândesc să revin , acum, la bătrânețe în locurile natale, dar ce văd , mă sperie.
e. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, domnule, în Republica Moldova trăiesc moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, dar ce văd în Focșani, nu am văzut acolo. Vă urâți . De ce?”
f. Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cred că ar trebui să avem discuții serioase , dar dumneata o arzi în figuri.
g. Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți în conflict cu domnul Oprișan? El unde mai este, mai este în politică?
6. La scrierea ””Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com
Citez:
”c. Criza vârstei a doua
”c. Criza vârstei a doua
În data de 11.11.2024 am distribuit pe pagina de Facebook informația:
”Kudika.ro
Ea are 52, el 29, dar iubirea nu cunoaște limite. Daniela Nane și tenorul Octavian Ene au vorbit despre relația lor, considerată de mulți controversată: “Noi nu ne-am ascuns, doar că nu am anunțat în presă”
De fapt, când a divorțat actrița de Adrian Cioroianu: “Opt ani am fost căsătorită... Nimeni nu a înșelat pe nimeni”
via Revista AVANTAJE
COMENTARII
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Criza vârstei a doua.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce bine le mai știi!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-i adevărat? Și bărbații, și femeile, trec prin asemenea momente.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Prietene, așa o fi, dar eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și nici cum sunt colaboratorii lui, despre care mi-a spus că le sunt cobai.
Când mă gândesc ce s-a ales din TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu știu care sunt momentele prin care trece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , chiar orice discuție ajunge tot la domnul Bocancea?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doamna aceasta arată bine la cei 52 de ani. Doamna Tataru, prietena dumitale, câți ani o fi având?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, nu este normal ca ”orice discuție să ajungă tot la domnul Bocancea”?
”Kudika.ro
Ea are 52, el 29, dar iubirea nu cunoaște limite. Daniela Nane și tenorul Octavian Ene au vorbit despre relația lor, considerată de mulți controversată: “Noi nu ne-am ascuns, doar că nu am anunțat în presă”
De fapt, când a divorțat actrița de Adrian Cioroianu: “Opt ani am fost căsătorită... Nimeni nu a înșelat pe nimeni”
via Revista AVANTAJE
COMENTARII
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Criza vârstei a doua.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dar ce bine le mai știi!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu-i adevărat? Și bărbații, și femeile, trec prin asemenea momente.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu Prietene, așa o fi, dar eu nu sunt specialist în psihologie umană ca Maestrul Arsenie Bocancea și nici cum sunt colaboratorii lui, despre care mi-a spus că le sunt cobai.
Când mă gândesc ce s-a ales din TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus Maestrul Arsenie Bocancea, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan, nu știu care sunt momentele prin care trece ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , chiar orice discuție ajunge tot la domnul Bocancea?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , doamna aceasta arată bine la cei 52 de ani. Doamna Tataru, prietena dumitale, câți ani o fi având?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, dacă am în vedere că Maestrul Arsenie Bocancea îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, nu este normal ca ”orice discuție să ajungă tot la domnul Bocancea”?
Este adevărat că în fața Maestrului Arsenie Bocancea sunt liber cugetător, dar aceasta este o altă mâncare de pește.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Întrebarea, ”Doamna Tătaru, prietena dumitale, câți ani o fi având?”, mă obligă la un răspuns punctual.
a. La liceul nr.1 Focșani, timp de cinci ani am fost coleg cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, despre care mi-am făcut o bună impresie.
b. Este adevărat că, fiind ”dalmațian”, eram foarte rezervat în dialogul cu colegii.
Acest comportament al meu, a determinat ca ceea ce am numit a fi ”TRIPLETA de AUR” formată din profesorii de matematică, prof. Daniela Gabriela Marchitan, prof. Cristina Trofin și prof. Cența Răvaș, să ajungă la concluzia că, sunt cam prost și că îi dau șpagă directorului Gabriel Danielescu pentru fi profesor de mâna a doua la acest liceu.
Am afirmat și susțin că, în fața mea pălesc ifosele de u la v derivat și Teoremele lui Kirchhoff, iar profesorii de matematică, care în actul predării acestei discipline nu respectă principiul acad. Solomon Marcus, sunt profesori ANALFABEȚI FUNCȚIONAL.
Aceste precizări au făcut-o pe d-na prof. Florentina Sandru să ajungă la concluzia, că-mi curge venin prin toți porii.
1. În ceea ce o privește pe d-ra prof. Cența Răvaș, consider că ajunge o măciucă la un car de oale.
2. Doamna prof. Cristina Trofin, actualul director de la Liceul nr.1 Focșani, mă considera prostul din curtea școlii.
În aceste condiții, vreau să-i văd spiritul civic în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
3. Pe d-na prof. Daniela Gabriela Marchitan, actualmente director politruc la CCD Focșani, o consider un profesor de matematică ANALFABET FUNCȚIONAL și vreau să o fac vedetă națională.
c. Doamna prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a ajuns consilier în CL Focșani, în legislatura 2020-2024 și urmare a votului meu.
Ca om politic d-na prof. dr.dr. Alexandra Tătaru este o mare decepție pentru mine.
Din punctul meu de vedere, activitatea de viceprimar al mun. Focșani a d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, a constat numai în a face parada modei pe Facebook și nimic mai mult.
d. Acest mod de a face politică l-a impresionat pe prietenul Nicu Vrinceanu, care a pretins că nurii d-nei viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru îi produc insomnii.
Prietenul Nicu Vrinceanu a pretins că, în adolescență nurii d-nei Maricica Cirnoiu îi produceau insomnii.
Deoarece l-am ironizat pe prietenul Nicu Vrinceanu pentru sensibilitatea lui la nuri, a revoltat-o pe d-na Maricica Cirnoiu.
e. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, atunci când este vorba despre d-na viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
f. Și tu ți-ai demonstrat admirația pentru d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
g. Eu nu am sensibilitate la nurii d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, dar m-a deranjat afirmația, citez: ”Mă bârâi de 20 de ani la cap cu ESCROCHERIA de la CUP Focșani și nu ai fost în stare să rezolvi nimic”.
Această afirmație a fost făcută în condițiile în care, i-am explicat d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru în ce constă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, pe care considerând-o nenegociabilă, urmare a MITULUI Oprișan, patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor.
Precizez că d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru are un doctorat în științe economice.
În aceste condiții, ce rost are întrebarea ”Doamna Tătaru, prietena dumitale, câți ani o fi având?”?
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, nu te va lăsa la greu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, nu pari a fi un om prost. Poate evaluau prestația dumitale ca profesor, nu știu. Oricum, din ce spuneți, erau cam mulți împotriva dumitale. Doctoratele doamnei Tataru nu mă interesează, mă interesa vârsta și starea civilă, așa, de curiozitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesant că ai ajuns la concluzia, citez:
”Grosu Ulise, nu pari a fi un om prost.”.
”TRIPLETA de AUR” de la Liceul nr.1 Focșani, formată din profesori de matematică, nu știu cât aveau ceva cu mine, dar pentru directorul Gabriel Danielescu avea un dinte.
Dacă d-na Victorița Malinoiu este adeptă a ”educației prin cultură”, eu sunt adeptul ”terapiei prin forjare”.
Așa cum am precizat în scrierile mele, în opinia mea, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț, dottore în psihologie.
Eu am avut onoarea, ca atunci când eram profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, să asist la niște prelegeri ținute de prof.dr.Silviu Brebuleț.
Aceste prelegeri făceau ca mulți dintre profesorii de la Liceul nr.1 Focșani, să-l asculte cu gura căscată pe prof.dr.Silviu Brebuleț.
Urmare a acestor prelegeri am ajuns la concluzia că, prof.dr.dr. Silviu Brebuleț poate vorbi o oră despre modul în care se poate bate un cui.
De asemenea, am ajuns la concluzia că, dacă prof.dr. Silviu Brebuleț îi dai un cui și un ciocan și-l pui să-l bată, nu poate să facă acest lucru.
Acesta este motivul care am considerat că, profesorul dr.Silviu Brebuleț este întemeietorul ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț”.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că, în perioada liceului, Silviu Brebuleț a fost un ”King Kong al elevilor vrânceni”, prin faptul că a aruncat cu bănci de la etajul doi al unui liceu din Adjud.
Precizez că, în opinia mea, de fost profesor de mâna a doua și mâna a treia, principiile ”ȘCOLII de TRĂIT în LUMEA VIRTUALĂ Silviu Brebuleț” sunt la modă în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Nu același lucru este valabil și în cazul principiilor de la Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice.
La această școală se preda disciplina:
”Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Acesta este motivul pentru care urmăresc cu multă atenție, efectul GÂNDIRII la RECE asupra spiritului civic la profesorii focșăneni.
În ceea ce privește precizarea, ”Doctoratele doamnei Tataru nu mă interesează, mă interesa vârsta și starea civilă, așa, de curiozitate.”, ne deosebim radical.
Probabil că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru are o vârstă apropiată de a actriței Daniela Nane.
Îți pot spune sigur că, d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru a fost și probabil mai este actriță la Teatrul Mr.Gh.Pastia din Focșani.
Deoarece cât am fost profesor de mâna a doua la Liceul nr.1 Focșani, activitatea mea se rezumă strict la activitatea didactică și nu mă interesa niciun fel de bârfă.
Practic, relația cu colegii de la Liceul nr.1 Focșani, era de salut și nimic mai mult.
În ultimul timp am aflat o bârfă, din care rezultă că și d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru ar fi simțit nevoia de sânge tânăr ca Daniela Nane, dar nu mă pot pronunța în legătură cu această bârfă.
Deoarece Facebook o informează pe d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru de curiozitățile tale, în ceea ce o privește ”vârsta și starea civilă”, poate interveni să te lămurească.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , ți-am, spus că este criza vârstei a doua.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, pentru mine este important că, prin replica pe care ți-am dat-o, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț.
În ceea ce privește, ”criza vârstei a doua” ar putea fi vorba și de vorbit de ”funie în casa spânzuratului”, dar subiectul nu mă pasionează.
PS De acest comentariu d-na Victorița Malinoiu poate să afle, dar nu ar fi bine să afle și d-na Mariana Simon.”
Grosu Ulise , Nu știu cine este domnul Olaru.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nici eu nu știu, dar conform unor deducții aparent logice, ar putea fi general SIE.Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că prin replica de mai sus, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o punem la capitolul ,,,Maturii spun lucruri trăsnite``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, discutăm despre deducții aparent logice, în cazul unor persoane cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
În aceste condiții, posibilele derapaje în ceea ce privește deducțiile aparent logice, pe care le-ai încadrat la capitolul ,,,Maturii spun lucruri trăsnite``, au mai puțină importanță.
Eu am avut certitudini numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile, producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice, unde am afirmat că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, sunt o NUCĂ SEACĂ, iar rezultatul îl cunoști.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu va supărați, dar cum ați ,,dedus`` cu atata certitudine locul de muncă și gradul militar? Dacă aveți vreun algoritm pe baza căruia faceți asemenea ,,deducții logice``, acesta ar trebui brevetat și pus imediat la dispoziția celor în domeniu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, când ai un profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, așa cum l-am avut eu pe postacul ”orion”, înveți multe.
Dacă ai urma niște cursuri cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu te-ar mai surprinde un astfel de ”algoritm”.
PS Doamna Victorița Malinoiu, probabil că, știe de ce!
”Se apropie votul!
Oameni buni, noi nu avem culoare politică, dar am simțit pe pielea noastră, ca de altfel întreaga țară, că partidul cel mai cinic și lipsit de empatie și respect față de oameni este PSD.
Vă dăm o mostră de accepțiune, de limbaj și persiflare din partea unui personaj dubios. Toarșu’ primarele Milcovului.
El e doar un mic exemplu care a dat drumul la vorbă în public. Dar, toți, toți PSD-iștii sunt după chipul și asemănarea lui. Lipsiți de respect și de elementar bun simț!
Aveți în imagini strălucirea din puțul gândirii acestui om de ultimă speță. Pentru el, cetățenii, femei și bărbați, care tremură de frig în apartamente din cauza nesăbuinței și incompetenței conducerii PSD-iste a orașului, sunt mai proști ca Vulpița și niște specimene.
Sunt enorm de multe dovezi în acest sens. Decizia este la voi dacă să votați ca, pe viitor, și cei ce răspund de legi, în parlamentul României, să fie tot oameni de acest gen. Nu mai vorbim de președinte. Câte cancelarii prezidențiale îl vor primi pe Ciolacu? Și de ce? Ca să dea din cap și să râdă ca prostul? Că de vorbit, nu vorbește nici românește bine, darămite altă limbă? Cine știe, poate rusă!
Aveți grijă, având mereu parlamentari mulți, PSD a reușit să îl țină pe Ion Iliescu necondamnat pentru genocid la mișcările din decembrie 1989. Anul acesta, după ce au furat alegerile și s-au declarat învingători, la câteva zile dosarul Revoluție a fost întors din sala de judecată la procurori. Iliescu, prin ordinele sale, a omorât sute de oameni. Și e încă liber. Pentru că partidul său, cu voturi date fără cunoștință de cauză, cu buletine de vot tipărite suplimentar, ștampilate direct cu PSD și băgate în locul altor buletine pe care ați votat voi orice altceva, au reușit să elibereze infractori precum Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Radu Mazare etc, dar au reușit și să îl țină necondamnat pe satrapul și animalul care a ciuntit mii de familii omorându-le copii.
Uitați-vă că zilnic mor oameni pe șoselele țării, devenite neadecvate unui trafic atât de mare. Acum se laudă cu Umbrărescu și cât de repede se mișcă acesta cu autostrada! Normal, toți ceilalți au fost neplătiți în timp ce acesta este cu banii în avans. Caietul de sarcini pentru licitație a fost făcut pe un număr enorm de camioane necesare, deoarece Ioan Rus i-a vândut numai lui producția europeană de camioane pe bani evident publici. Nimic nu e cu bună credință! E pentru finul lui Hrebengiuc!
Ilie Sârbu (acolitul lui Hrebengiuc la defrișarea pădurilor, socrul lui Victor Ponta, consilierul lui Ciolacu) a fost numit în consiliul de administrație al Romsilva. El fusese urmărit penal de DNA pentru retrocedări ilegale de păduri Romsilva, dar a scăpat de dosar. Acești oameni sunt cei care trimit către populație mesajele ca doar alții sunt responsabili de defrișarea pădurilor. Aceștia sunt PSD. Lupi puși pază la stână.
Vrancea este pe penultimul loc la dezvoltare, înainte de Teleorman. E Vrancea săracă? Niciodată! E Vrancea furată? Evident! De ce? Cine conduce Vrancea de atât de mulți ani? PSD!
Oameni buni, sunt lichele in toate partidele, dar in PSD, a fi lichea este cerința de bază. Uitați-vă cum arată orașul nostru după opt ani de conducere VC Misailă! Nu vă mai lăsați mințiți! Mergeți la vot și ștampilați orice altceva decât PSD! Orice altceva! Altfel această caracatiță va continua să fure! Să ascundă mârlăniile, hoția și crimele!
Un om minunat, o profesoară de pian și om de cultură deosebit, a murit lovită de camionul de la Salubritate. Dumnezeu să o ierte. Dar trebuie să înțelegeți ca lucrurile nu sunt întâmplătoare. Unde e dezorganizare și incompetență suntem mereu expuși la așa ceva.
Câinii ne mușcă pe drumuri copiii și părinții. Copiii mai fug, că-s tineri și mai scapă, dar un om în vârstă? De ce? Pentru că PSD!
E aglomerație de semne de circulație la intersecție dar lipsesc cu desăvârșire exact unde e nevoie de ele. Acolo însă apare poliția locală și amendează. De ce? Pentru ca pot, pentru că ginere VC Misailă, pentru că PSD!
Sub pretextul necesității renovării primăriei, s-au închiriat multe spații plătite cu zeci de mii de lei lunar/spațiu. De ce? Pentru că bani la buzunar și de campanie. Pentru că PSD!
Au virat în ultimele două luni sute de mii de lei pentru Biserici renovate an de an. Minciună. Bisericile vor plăti facturi inventate de lucrări, către firme ale PSD care se întorc cu recunoștință, cu para’ndărăt la împărăție, adică la PSD.
Votați ce vreți, numai PSD nu! Sunt cancerul care devalizează și ucide țara asta, dar mai ales Vrancea, unul din județele care trebuia din multe motive să fie fruntaș, dar care este penultimul. Motivul? Furtul organizat din banii publici. A zis vreodată VC Misailă unde sunt stâlpișorii dispăruți de pe tălpile montate pe drumurile din Focșani? Cine este tras la răspundere și pus la plata pentru o cheltuială de care nu era nevoie? Nimeni. Pentru ca Poliția e politizată și aservită, curtea de conturi la fel. Credeți ca judecători precum soția noului numit la conducerea Entel va da vreun verdict anti PSD? Să își piardă și ea și soțul postul? Niciodată.
Din Ciuma Roșie și mai actual, în Focșani, Gripa Roșie, PSD trebuie sancționat la vot și transformat din Coșmarul Roșu în Amintirea Roșie! Dacă vreți să se schimbe cumva lucrurile, nu mai votați PSD!
Vă mai rugăm o dată să priviți dialogul primarului milcovean și să înțelegeți că noi, pentru ei, nu suntem oameni, suntem specimene și mai proști ca Vulpița! Acesta este PSD!
Votați orice, dar nu PSD!
@urmăritori
P.S. - plăcut surprinși de reacțiile jurnalistului. Bravo lui!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea;
Mi se pare interesantă precizarea:
”Votați ce vreți, numai PSD nu! Sunt cancerul care devalizează și ucide țara asta, dar mai ales Vrancea, unul din județele care trebuia din multe motive să fie fruntaș, dar care este penultimul. Motivul? Furtul organizat din banii publici. A zis vreodată VC Misailă unde sunt stâlpișorii dispăruți de pe tălpile montate pe drumurile din Focșani? Cine este tras la răspundere și pus la plata pentru o cheltuială de care nu era nevoie? Nimeni. Pentru ca Poliția e politizată și aservită, curtea de conturi la fel. Credeți ca judecători precum soția noului numit la conducerea Entel va da vreun verdict anti PSD? Să își piardă și ea și soțul postul? Niciodată.”
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Citatul de mai sus, pe care l-am extras din materialul pe care vi l-am redistribuit, sunt vorbe.
Eu am determinat JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea, iar pe acest SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC l-am determinat să-și LUMINEZE FAȚA.
Postacul ”orion” pretindea, în urmă cu peste 10 ani că, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, va deștepta mioarele din Provincia Europeană Vrancea.
Prin intermediul aceleiași rubrici de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, am vrut să văd momentul în care maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanu, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni!?”, are tangență cu realitatea.
Timp de circa 10 ani am avut onoarea de a dialoga și uneori a mă părui, cu niște profesioniști în psihologie umană.
Comportamentul focșănenilor care stau în frig și nu piscuie nimic, îmi confirmă teoria că mun. Focșani este o fermă de GĂINI ale lui Stalin.
În timp, mi-am spus părerea, vizavi de cauza comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, puncte de vedere cu care eram în contradicție cu Maestrul Arsenie Bocancea, care este profesionist în psihologie umană, nu un habarnist ca mine.
În ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile în care mă consider o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că sunt o NUCĂ SEACĂ, era normal ca acesta să piardă în fața mea.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea este pe cale să piardă în fața mea și într-un domeniu în care eu sunt habarnist, iar el este profesionist, consider că este ceva UMILITOR pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
PS De acest comentariu d-na Victorița Malinoiu poate să afle, dar nu este bine să afle și d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, deoarece ați pretins că, în relația cu D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea s-a purtat de parcă ați ”fi fost o centuristă”, considerați că l-a bătut Dumnezeu pe ”finul” D-voastră și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, de s-a ales praful de toate teoriile lui?
Am constatat că, nici prietenul Valentin Burlacu nu are încredere în D-voastră, iar eu nu-mi explic acest comportament.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Karma...nu iartă niciodată!!!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Eu am presupus că Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi REÎNCARNAREA lui Ștefan cel Mare.
Citez:
”Fost-au acestu Ștefan Voda om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu să îndarăpteaze și pentru aceia, raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, ca știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.” - Grigore Ureche
Mariana Simon
Grosu Ulise; Mooooor ...de râs!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Dacă am în vedere că, Maestru Arsenie Bocancea a făcut din ironie o artă, iar acum a ajuns ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, aveți motive întemeiate de a vă amuza.
Cu mulți ani în urmă, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că soția, care i-a trecut prin fața calculatorului, în timp ce noi ne păruiam, i-a spus că, este prea dur cu mine.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales de duritatea lui, în relația cu mine, am presupus că-l face CHEF la cuțite.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene,
a. Într-o altă scriere a site-ului ”Focșani, dragostea mea” se afirmă, citez:
”Se pare că la o petrecere, căci acolo pun la cale coruptplușii și empaticminușii cârdășiile, Valentin Cristian (spre a nu-l discrimina față de MO îi vom acorda și lui un acronim – VC, ne va fi și nouă mai ușor să citim și vouă, cu siguranță, mai plăcut) și-a exprimat gelozia pe MO, din cauza domeniului de la Bolotești, arhicunoscut datorită domnului Sebastian Oancea. Atunci, VC și-a jurat în barbă (mai bine o făcea în chelie) că-l va depăși pe MO. Astfel, a început dezvoltarea acestei corciri între Corupt+ și Empatic- care a dus la această PARANDEMIE. Adică ”para-ndărăt mie”, științific și realist numită PARANDEMIE.”
b. În comentariu pe care i l-am adresat liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragos, i-am spus că, în speța ENET, timpul mi-a dat dreptate după 18 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, iar în această tărășenie politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, indiferent de culoarea politică, nu au scuipat la limbă în fața mea.
Acest lucru este valabil și în cazul d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, pentru care am văzut că ai făcut o pasiune.
Actuala situație de la ENET are drept cauză MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivelul ”Provinciei Europene Vrancea”, aspect pe care liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, se pare că nu-l poate înțelege.
c. Din punctul meu de vedere, elevii focșăneni stau în frig și ca urmare a faptului că, pe actuala conducere a ISJ Vrancea a cam durut-o în fund de focșăneni, în legislatura 2020/2024 a CL Focșani.
Amintesc că, d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, a fost consilier PNL în CL Focșani, iar d-na inspector general adjunct, prof. Lauriana Ailincuței, a fost consilier PSD în CL Focșani.
Prietenul Adrian Teodorescu a întrebat pe pagina lui de Facebook, citez:
” - SRI, niciun cuvințel de fostul Enet și nouă ElLNET ?”
Nu am știut ce să-i răspund la această întrebare, deși deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat.”.
Ziarul de Vrancea de azi, 19.11.2024, a publicat informația ”Dorel Valerică Chitic fostul primar al orașului Mărășești condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare”.
Prietenul Mihai Nedelcu, liderul consilierilor PSD din CL Focșani, nu a avut nicio reacție vizavi de punctul meu de vedere pe care mi l-am exprimat public, urmare a miștoului care s-a făcut la adresa focșănenilor în ședința CL Focșani din data de 25.10.2024.
Consideri că această condamnare a fostului primar al orașului Mărășești, coroborată cu informațiile publicate de site-ul ”Focșani, dragostea mea” îi dau fiori reci pe șira spinării primarului Cristi Valentin Misăilă?
PS Dacă ceva nu este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Deja se știe că cineva de la varful educației a vrut să se folosească de această situație, încercând să folosească elevii ca masa de manevră.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu la ce te referi concret, dar se pare că declarația președintelui Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea, care este o elevă de la Liceul Unirea Focșani, a fost cusută cu ață albă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă pricep la ,,cusut``, așa o fi, nu știu ce a declarat și nici nu are relevanță. Tot nu aveți căldură?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă nu te pricepi la ”cusut”, te cred pe cuvânt.
În cazul în care soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales de duritatea acestuia, în relația cu mine, de care l-a atenționat, crezi că ”finul” d-nei Mariana Simon poate ajunge CHEF la cuțite?
PS Am căldură sufletească, iar dialogul cu tine o amplifică.

7. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat”.
Reducând România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun. Focșani, am declanșat lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC.
Deși nu sunt agent electoral pentru nimeni, din patriotism local, în campania electorală de la alegerile locale, am ridicat niște mingi la fileu la PNL Vrancea, condus de cel pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit a fi ”conțăranul meu, Ciobotaru Dragoș”.
PNL Vrancea a fost incapabil să-mi valorifice mingile ridicate la fileu, dar ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, mi-a comunicat:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”.
Amintesc că, în conformitate cu o adresă a CJ Vrancea, ”omul politic” Cristi Irimia l-a convins pe fostul președinte al CJ Vrancea, Toma Cătălin, că, pe aceasta îl EXONEREAZĂ Codul Administrativ.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a demonstrat că, este convins de faptul că și pe primarul Cristi Valentin Misăilă îl EXONEREAZĂ Codul Administrativ.
Conform unor informații de presă, am aflat că numitul Cristi Irimia a fost numit membru în CA al CUP Focșani.
Din punctul meu de vedere, între politrucul Cristi Irimia numit membru în CA al CUP Focșani de către conducerea PNL Vrancea și Radu Nițu, Rodica Tudorița Boboc și Emanuel Gongu numiți de primarul Cristi Valentin Misăilă în CA al ENTEL, nu este nicio diferență.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- Care este motivul pentru care politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, continuă să demonstreze că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști?
Răspunsul meu la această întrebare întrebătoare este:
- Focșaniul este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin.
CONCLUZII
Mi se par interesante postările de pe site-ul ”Focșani, dragostea mea”, pe care le promovez pe pagina mea de Facebook.
Scrierile site-ului ”Focșani, dragostea mea”, pe care le postez pe pagina mea de Facebook, nu stârnesc niciun fel de interes, aspect care confirmă comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor.
În aceste condiții, urmăresc cu multă atenție dacă maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanu, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea sau nu tangență cu realitatea.
17.11.2024 Ulise Grosu
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prin Messenger am transmis la mulți prieteni de pe pagina de Facebook, următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu” având ca MOTTO: Așa vă porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni? - Valentin Burlacu.
Scrierea este un MESAJ PUBLIC adresat prietenului cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu și spre știință Doamnei Victorița Manoliu
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Care este motivul pentru care politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, continuă să demonstreze că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști?
17.11.2024 Ulise Grosu”
PS Deoarece nu mi-am făcut iluzia că are să mi se răspundă la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE, am dat eu răspunsul.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea;
De ce considerați că, analizele economice pertinente pe care le postați pe site și pe care le distribui pe pagina mea de Facebook, nu stârnesc interesul focșănenilor?
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise; Vă răspund cât se poate de sincer. Nu se vede aprecierea, prin like sau alt emoji, deoarece foarte mulți oameni sunt angajați în firme PSD-iste, sau în structuri conduse de PSD-iști și (inclusiv oameni din primărie) ne-au scris, sunt de acord cu concluziile noastre - nici nu prea au cum să nu fie, tot ce scriem se bazează pe documente concrete - dar nu pot da like, deoarece se va dezlănțui războiul contra lor.
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise, încă ceva, like-urile pe pagină și followerii fluctuează zilnic, deoarece, dacă unii șefi, văd că angajatul, sau sora sau copilul lui au dat like, sar la gâtul lor. E ca înainte de referendumul cu familia tradițională, când părinții se plângeau la copiii lor că rămân pe drumuri dacă nu votează sau se expimă altfel decât PSD.

Grosu UliseCiobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, prin Messenger am transmis la mulți prieteni de pe pagina de Facebook, următorul promo:
”INFORMARE!
Am postat pe pagina de Facebook și am transmis prin mail la circa 200 de focșăneni, scrierea ”DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu” având ca MOTTO: Așa vă porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni? - Valentin Burlacu.
Scrierea este un MESAJ PUBLIC adresat prietenului cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, Valentin Burlacu și spre știință Doamnei Victorița Manoliu
Acest mesaj public are ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE:
- Care este motivul pentru care politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, continuă să demonstreze că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști?
17.11.2024 Ulise Grosu”
PS Deoarece nu mi-am făcut iluzia că are să mi se răspundă la ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE, am dat eu răspunsul.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea;
De ce considerați că, analizele economice pertinente pe care le postați pe site și pe care le distribui pe pagina mea de Facebook, nu stârnesc interesul focșănenilor?
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise; Vă răspund cât se poate de sincer. Nu se vede aprecierea, prin like sau alt emoji, deoarece foarte mulți oameni sunt angajați în firme PSD-iste, sau în structuri conduse de PSD-iști și (inclusiv oameni din primărie) ne-au scris, sunt de acord cu concluziile noastre - nici nu prea au cum să nu fie, tot ce scriem se bazează pe documente concrete - dar nu pot da like, deoarece se va dezlănțui războiul contra lor.
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise, încă ceva, like-urile pe pagină și followerii fluctuează zilnic, deoarece, dacă unii șefi, văd că angajatul, sau sora sau copilul lui au dat like, sar la gâtul lor. E ca înainte de referendumul cu familia tradițională, când părinții se plângeau la copiii lor că rămân pe drumuri dacă nu votează sau se expimă altfel decât PSD.
Drept dovadă a familiei tradiționale superioare, tătucul VC Misăilă, ține femeile, copiii și bătrânii în frig.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Cu un like nu se rezolvă nimic.
Trebuie acțiune concretă!
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Eu fac niște studii neprofesioniste, dar directe.
Urmăresc efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al profesorilor focșăneni.
Din punctul meu de vedere, circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț.
De asemenea, în opinia mea, ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISMULUI și implementează deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”
NOTA: La Școala Neculai Jecheanu, care a funcționat în Țara Vrancei la Sfârșitul Perioadei Interbelice, se preda disciplina:
” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise, aici avem o remarcă, sperăm, reparatorie. Sunt și profesori mercenari, care fac politici directe și indirecte. Dar o bună parte dintre profesori sunt onești și mai ales iubitori de elevi, de copii. Sunt însă obligați să predea materie conform programei. O programă depășită și neactualizată de prea mult timp. Când spunem “țara ne vrea proști”, bătaia nu trebuie să fie pe profesori, ci pe politica României.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Este un punct de vedere, văzut din afara SISTEMULUI.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Având în vedere replica, citez:
”Focșani, dragostea mea;
Grosu Ulise, faceți-o publică și dacă e așa cum spuneți, informăm lumea și poate găsim sprijin.”,
vă recomand să studiați scrierile amintite la punctele ”1” și ”2”, al prezentului mesaj public adresat prietenului Valentin Burlacu, pe care le puteți studia pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, regret că mi-ai ignorat prezentul mesaj public.
Să înțeleg că te-a invitat prietenul Radu Viorel Ursache la o ”degustare de sentimente” în târg la Dumbrăveni?
Mi se par interesante informațiile publicate de site-ul Focșani, dragostea mea, pe care le redistribui pe pagina mea de Facebook.
În ciuda insistențelor mele, prietenii de pe pagina de Facebook, ignoră și informațiile publicate de site-ul Focșani, dragostea mea.
După ce te-am întinerit cu 7 ani, 5 ani și 2 ani, la punctele ”1” și ”2” ale prezentului mesaj public, te-am întinerit cu 3 ani.
Ce părere ai despre răspunsul meu la ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE de la punctul 7 al prezentului mesaj public, citez :
”- Care este motivul pentru care politrucii mioritici de Provincia Europeană Vrancea, care mi-au băgat în depresie ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, continuă să demonstreze că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști?
Răspunsul meu la această întrebare întrebătoare este:
- Focșaniul este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin.”

1.”George Simion – spion sau erou unionist?”

2. ”Ciolacu face public, la cerere, documentul referitor la George Simion”
3. ”Blestemul lui Simion”
B. ATAC la adresa lui Marcel Ciolacu
1. ”Plângere penală împotriva lui Ciolacu. ”Am cerut DNA-ului să se miște repede””
2. ”Cum i-au prins pe Ciolacu și Grindeanu? Un pilot ne explică!”
C. ATAC la adresa lui Nicolae Ciucă
1. ”Ciolacu: Minciuni şi murdării. În asta s-a transformat campania”
D. Elena Lasconi, un NIMENI în DRUM, care se vrea președinte
1. În data de 19.11.2024, am distribuit pe pagina de Facebook informația:
”4media.INFO
O RUȘINE PENTRU ROMÂNIA! ....”
”4media.INFO
O RUȘINE PENTRU ROMÂNIA! ....”
E. POLITICĂ și CORUPȚIE
1. ”Parchetul European. Percheziții acasă la Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății”
F. Site-ul ”Focșani, dragostea mea”, un site care spune multe, dar fără a avea puterea de a scoate de amorțeală GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani
1. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 15.11.2024 informația, citez:...
2. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” în data de 17.11.2024 a publicat informația, citez:....
3. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 18.11.2024, informația, citez:....
4. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” în data de 19.11.2024 a publicat informația, citez:.....
G. MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL din ”Provincia Europeană Vrancea” împreună cu HABARNISMUL USR, reprezentat Doamna viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, au FALIMENTAT ENET și țin focșănenii în frig
1. ”Până se reia furnizării căldurii în sistem centralizat în Focșani e-n toi „duelul” divergențelor pe trecerea la învățământ online”
2. ”Bucureștiul în fața unui sistem energetic fragil: Ce riscuri și soluții există pentru locuitori”
3. ”În timp ce mii de focșăneni tremură în case de trei săptămâni, Misăilă ne povestește de lămpi deștepte!”
NOTA: Comentariile de la aceste informații de presă consider că trebuie citite cu atenție.
CAPITOLUL 6
ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente
ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente
A. DIVERSIUNEA IEFTINĂ la care a fost supus George Simion, îl va duce în turul doi al alegerilor pentru președintele României?
1. Ziarul Cotidianul din data de 16.11.2014, a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”George Simion – spion sau erou unionist?”.
Citez:
”Sunt zile în care totul se învîrte în jurul lui George Simion. Geaba se străduiește Elena Valerica Lasconi să se bage în seamă. Sondajele arată că Simion dă să se agațe la mustață de turul doi.
Și Nicolae Ciucă, și Elena Vasilica Lasconi, și Cristian Terheș încearcă să-i rupă picioarele cu alegația de agent al Rusiei. Marcel Ciolacu a sărit în apărarea „auristului” și a declarat că nu are știință de nici o informație oficială privind întîlnirile lui George Simion cu spioni ruși.
Pentru răspîndirea alegației, el cere chiar demisia șefului Comisiei de Control și Supraveghere a SRI. Lucrurile au ajuns pe o muchie de cuțit. Ori George Simion este agent rus, ori nu este. Acuzațiile și interdicțiile privind intrarea în Moldova și în Ucraina nu sunt suficiente. Pot fi rezultatele unui joc politic al țărilor vecine.
Simion poate să fi fost ținta unei sancțiuni pentru demersurile sale de unionist. Dacă acuzațiile ucrainene sunt lipsite de probe, ele fac din George Simion, așa împiedicat în gîndire și comportament, un erou unionist. Dacă probele rezistă, Simion a ajuns la final de carieră politică.
Depoziția lui categorică din timpul năvalei la Antena 3 devine o răscruce. Ori nu există probe și Simion intră în alegeri cu imaginea curățată și salvat dintr-o campanie oneroasă, ori există și pleacă acasă cu bagajele murdare.
A treia cale nu mai există. Scurt și cuprinzător.
Cei care pompează acuze la adresa lui Simion, plusînd pe neve, riscă enorm. În loc să-l descalifice, îl promovează. În acest moment propaganda nu se mai poate împiedica decît de probe aduse de instituțiile statului. Dacă nu cumva au intrat și ele în același joc!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene la alegerile europarlamentare am votat AUR, deoarece am considerat l-am votat pe prietenul Ion Olaru.
Între timp, prietenul Ion Olaru mi-a aplicat același tratament ca prietenul tău și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
Având în vedere precizarea,

<„Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile privind activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia.Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră.”, se arată în document.>,
conform părerii jurnalistului Cornel Nistorescu, George Simion se încadrează la categoria ”erou unionist”.
Prietenul Ion Olaru, despre care am presupus, conform unor deducții aparent logice, că ar putea fi general SIE, m-a blocat pe Facebook.
Această blocare a avut loc, după ce am valorificat o minge pe care Maestrul Arsenie Bocancea mi-a ridicat-o la fileu, în ceea ce-l privește pe deputatul AUR de Vrancea, Georgel Badiu.
Precizez că, deputatului AUR Georgel Badiu i-am aplicat și o ”forjare” directă.
2. Ziarul Cotidianul din data de 15.11.2014, a publicat articolul ”Ciolacu face public, la cerere, documentul referitor la George Simion”.
Citez:
”Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, candidat al formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că are acceptul părţii ucrainene de a face public răspunsul referitor la interdicţia care îl vizează pe liderul AUR George Simion, contracandidatul său în cursa pentru funcţia de şef al statului.
„Am văzut de câteva zile această presiune de a se afla ce am primit eu în funcţia de prim-ministru direct sau prin serviciile de intelligence din România cu privire la interdicţiile din Republica Moldova şi din Ucraina ale domnului George Simeon, nu ale domnului Ciucă sau ale mele, şi atunci am început demersurile. În Republica Moldova răspunsul a fost unul foarte simplu, s-au menţinut lucrurile şi măsurile luate acum câţiva ani, parcă era Dodon sau cine era preşedinte, nu cunosc toată istoria… Deci nu au dat lucruri suplimentare şi, cu adevărat, din Ucraina mi-a venit un răspuns scris. Am pornit toate demersurile, au vorbit colegii mei, am vorbit şi eu direct şi mă bucur să vă anunţ că, din acest moment, pentru că totuşi consider că nu e un document care trebuie pus pe site-ul Guvernului României, Guvernul României se ocupă tocmai cu altceva, nu de ce am primit în privinţa domnului Simion să pun pe site-ul Guvernului… Din acest moment, cine va face solicitări pe 544 imediat va primi răspunsul cu documentul în copie primit de la autorităţile din Ucraina”, a precizat premierul Ciolacu, într-o conferinţă de presă.
El a punctat că are acceptul părţii ucrainene în acest sens.
„Nu e nimic desecretizat. În acest moment am acceptul părţii ucrainene să fac public acest document, explicând contextul şi presiunea publică. (…) presupun că aici este miezul, să aflăm adevărul din Ucraina, răspunsul. Vreţi să ştiţi adevărul? Faceţi solicitare pe 544 şi eu vă dau scrisoarea venită din Ucraina în ceea ce îl priveşte pe domnul Simion”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a avut, la Ploieşti, o întâlnire cu oamenii de afaceri din Prahova.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a cerut, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze şi să verifice dacă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ciolacu sau liderul PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, deţin informaţii despre George Simion, din care să reiasă că acesta s-ar fi întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că în informaţiile pe care le are de la guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei nu s-a făcut referire la faptul că George Simion este ”spion rus” sau la faptul că acesta a avut întâlniri cu vreun spion rus.
UPDATE „Având în vedere interesul opiniei publice din România cu privire la corespondența dintre Guvernul României și autoritățile ucrainene în ceea ce privește motivele pentru care domnul George Simion are interdicție să intre pe teritoriul Ucrainei, prim-ministrul Marcel Ciolacu a cerut și a primit, prin intermediul instituțiilor abilitate ale statului român, acordul autorităților ucrainene de a pune la dispoziția publicului răspunsul primit și de a face publice informații despre acest subiect. Răspunsul autorităților ucrainene și informații despre acest subiect sunt disponibile în documentul atașat”, a comunicat Guvernul.
„Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile privind activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia.Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră.”, se arată în document.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Precizarea,
<„Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile privind activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia.Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră.”, se arată în document.>, îți confirmă punctul de vedere pe care mi l-ai spus în urmă cu câteva zile în legătură cu George Simion.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihai Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă informez că în data de 13.11.2024, ziarul Cotidianul a publicat articolul ”Terheș cere să publice documentele”, pe care l-am postat pe pagina mea de Facebook.
La acest articol am avut cu prietenul Valentin Burlacu, următorul schimb de replici:
”Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Mi-ar fi plăcut ca Ion Olaru să fie viu și mișcător pe pagina mea de Facebook.
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , Simion nu este agent rus. El a fost lucrat de serviciile ucrainene și moldovenești ca fiind agent roman.”
Vă rog să coroborați acest dialog pe care l-am avut cu prietenul Valentin Burlacu, cu precizarea din acest articol de presă publicat de ziarul Cotidianul în data de 15.11.2024, citez:
<„Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile privind activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia.Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră.”, se arată în document.>.
Concluzia vă aparține!

3. Ziarul Cotidianul din data de 17.11.2024 a publicat editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat ”Blestemul lui Simion”.
Citez:
”Nu toți care împing un om în rahat îi fac un rău. Cînd o plănuiesc cu pizmă, uneori s-ar putea să-i facă un bine. Așa s-a întîmplat și cu George Simion. După un an politic super-mediocru, s-a trezit împins în groapă și, la urmă, se vede ajutat să urce spre vîrful dealului. De ce zic că „an politic mediocru”? A umplut Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu navetiști, cerșitori de putere și impostori, l-a pus pe nemernicul de popă Terheș pe prima poziție la europarlamentare ca acesta să-l lase cu buzele umflate și să-l înjure imediat după ce a intrat în Parlamentul European. Tot el cu Lulea au lansat momeala cu casele ieftine de care s-a ales numai bășcălia și praful și au umplut calendarul și listele de candidați cu nefăcute și neaveniți.
Ce să zici de un asemenea parcurs?
-Mulțumește lui Dumnezeu că poți face pluta și nu te scufunzi!
George Simion recuperează din greșeala altora și aproape la nimereală. Cam la fel cum a ajuns orbul în Brăila, plus o credință nestrămutată că acolo trebuie să fie. Adică la marea intuiție și cu mult noroc.
În zilele în care trebuia să fie „îngropat” de rușine și acuzații, adică dovezi și argumente hotărîtoare pentru votul din turul întîi, acuzația cu spionajul în favoarea rușilor este pe cale să se întoarcă în favoarea sa. Toți cei care s-au temut de el și s-au grăbit să-l toace cu acuzația de om al rușilor, de spion al Moscovei (cînd era dat afară din dezbateri de Adrian Ursu, zis Hrusciov, de Mihai Gâdea cu imnul Rusiei), pentru cîte și mai cîte împotriva României, taman atunci au început să apară dovezile că personajul nu este o „șarlă de om” și nici un nemernic de Sorge de-al nostru, ci doar un român animat de sentimente patriotice. La cît de mult a fost tocat cu acuzațiile de spionaj și de om al rușilor, ar fi trebuit ca ștampila să se tot fixeze și să-i rămînă definitiv în carne. Și uite că nu-i așa, că putem fi victimele unei lucrături, a unei propagande, a unei diversiuni la care, în afară de bietul Șalaru (omul lui Traian Băsescu din Moldova) au lucrat de zor destui nehaliți din politica românească, moldavă și ucraineană.
Ca în toată lumea, minciuna are picioare scurte. Socotind că-l înfundă definitiv, cei care l-au atacat au împins lucrurile pînă spre cercetarea lor. Din ele rezultă că George Simion, zis de ai noștri vorbeți și păreriști, acoperiți și politicieni ca fiind „omul rușilor” nu-i decît un unionist lăsat cam singur să militeze pe la hotarele de Nord și de Est ale României.
Ce înseamnă asta? Multe de tot. Dar una singură merită ținută minte. În zilele noastre, și dacă toată populația zice că ești beat, în loc să te duci să te culci mai bine dai fuga la hotarele strîmbe ale României și încerci să le aperi.
Nici un român nu poate trece de blestemul că trebuie să țină minte!
Post scriptum:
Nu știu ce cred unii, dar eu zic că, pentru felul în care au gîndit, au vorbit și s-au purtat cu Simion, și Mihai Gîdea și Adrian Ursu merită măcar un fragment din Imnul Uniunii Sovietice!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mi se pare interesantă concluzia jurnalistului Cornel Nistorescu, citez:
”Ca în toată lumea, minciuna are picioare scurte. Socotind că-l înfundă definitiv, cei care l-au atacat au împins lucrurile pînă spre cercetarea lor. Din ele rezultă că George Simion, zis de ai noștri vorbeți și păreriști, acoperiți și politicieni ca fiind „omul rușilor” nu-i decît un unionist lăsat cam singur să militeze pe la hotarele de Nord și de Est ale României.”
Să înțeleg că, acum prietenul Ion Olaru îl scoate din cursa pentru Palatul Cotroceni pe popa Cristian Terheș, care va trece să-l susțină pe George Simion?
Valentin BurlacuCitez:

Valentin Burlacu; Nici eu nu știu, dar conform unor deducții aparent logice, ar putea fi general SIE.
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că prin replica de mai sus, am reușit să-ți smulg un emoticon zâmbăreț.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , o punem la capitolul ,,,Maturii spun lucruri trăsnite``.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, discutăm despre deducții aparent logice, în cazul unor persoane cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”.
În aceste condiții, posibilele derapaje în ceea ce privește deducțiile aparent logice, pe care le-ai încadrat la capitolul ,,,Maturii spun lucruri trăsnite``, au mai puțină importanță.
Eu am avut certitudini numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile, producerii, transportului și distribuției energiei electrice și termice, unde am afirmat că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, sunt o NUCĂ SEACĂ, iar rezultatul îl cunoști.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu va supărați, dar cum ați ,,dedus`` cu atata certitudine locul de muncă și gradul militar? Dacă aveți vreun algoritm pe baza căruia faceți asemenea ,,deducții logice``, acesta ar trebui brevetat și pus imediat la dispoziția celor în domeniu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, când ai un profesor de bârfă și intrigă facebook-istă, așa cum l-am avut eu pe postacul ”orion”, înveți multe.
Dacă ai urma niște cursuri cu d-na Mariana Simon de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea, nu te-ar mai surprinde un astfel de ”algoritm”.
PS Doamna Victorița Malinoiu, probabil că, știe de ce!
B. ATAC la adresa lui Marcel Ciolacu
1. Ziarul Cotidianul din data de 18.11.2024 a publicat articolul ”Plângere penală împotriva lui Ciolacu. ”Am cerut DNA-ului să se miște repede””.
Citez:
”Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anuntat luni că a depus plângere penală pe numele premierului Ciolacu pentru zborurile private la Nisa și la Monaco închiriate de Nordis.
”Ciolacu, cred că ai uitat să declari niște „cadouri”!
Am depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu. De ce? Pentru că premierul „socialist”, care se face că apără drepturile cetățenilor, s-a plimbat cu avionul privat la Monaco, la Marele Premiu de Formula 1, împreună cu familia sa. Avionul privat a fost închiriat de Nordis, pe banii celor pe care i-au țepuit cu apartamentele.
Și nu vorbim aici doar de o problemă de moralitate, că n-ai ce căuta să te plimbi pe banii celor care au fost înșelați de escrocii imobiliari. Ciolacu a săvârșit o infracțiune! Conform legii, toți demnitarii trebuie să își declare în mod public toate cadourile primite, iar acest zbor de lux nu a fost trecut nicăieri în declarația sa de avere. Așadar, avem faptă penală! Fals în declarații!
De ce am depus plângere? Pentru că acest comportament nu poate să fie trecut cu vederea! Este un exemplu clar de abuz și corupție, iar noi nu mai putem accepta așa ceva în fruntea țării.
Marcel Ciolacu vrea să ajungă președinte pentru a scăpa de dosarele penale și pentru a avea imunitate. Dar lucrurile nu pot să rămână așa. România nu poate să aibă un președinte penal!
De aceea, am cerut DNA-ului să se miște repede și să ia măsuri. Vom continua să luptăm pentru a le lua banii hoților și să punem capăt abuzurilor. Inițiativa „Ia-le banii!” trebuie să ajungă în Parlament și să scuture corupții și hoții de averile pe care nu le pot justifica și de „cadourile” pe care au uitat să le declare”, a scris Vlad Gheorghe.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, deși ai numai cuvinte de laudă la adresa lui Marcel Ciolacu, ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea” avea o altă părere.
Citez un dialog:
”Grosu Ulise
Ce tare este covrigarul de Buzău!
Noapte bună, popor român!
Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Din nenorocire pentru noi, acest individ este cel mai politician dintre politicienii lui pește in aceasta tara. Atât a putut realiza aceasta țară; politicieni cu numele și poduri pe care nu poți trece . Cum arată podul de la Brăila, așa arată țara, cu tot ce înseamnă ea.
Singurul lucru inteligent pe care l-a spus președintele Iohannis , a fost constatarea că după zece ani de mandat ,,România este un stat eșuat ”” Eu zic ca este esuata nu doar ca stat, ci și ca țară.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , eu nu-l laud, nu am motive, doar afirm ceva bazat pe profilul facut de specialisti.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Specialistul fiind REPETENTUL Florian Coldea, care probabil i-a făcut ”profilul” lui Klaus Iohannis și apoi, conform unor informații de presă, împreună cu ”GRUPUL de la Cluj” l-au făcut președintele României?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , cum le mai știi dumneata, puțini știu!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, Maestrul Arsenie Bocancea, atunci când i-am adus elogii profesorului meu de bârfă și intrigă facebook-istă, postacul ”orion”, mi-a spus ”bun profesor, prost elev”.
Precizarea ta, este într-o contradicție totală cu părerea despre mine a ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, pe care am citat-o mai sus.
În aceste condiții, ar trebui să cred că, ”a înnebunit lupul”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , eu nu stiu ce parere are domnul in cauza , si nici nu cred ca are vreo importanta daca o stiu . De fapt nici nu mi-am putut face o parere despre prietenul dumneavoastra datorita lipsei de activitate a acestuia. Banuiesc ca toate discutiile pe care le invocati au avut loc in privat. Pana la urmă, îl cunoașteți, sau nu?

P.S Nu cunosc semnificatia expresiei ”a înnebunit lupul”.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Am să-ți răspund punctual:
a. ”De fapt nici nu mi-am putut face o părere despre prietenul dumneavoastra datorită lipsei de activitate a acestuia.”
Maestrul Arsenie Bocancea a fost băgat în depresie de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook,
Am încercat să-l ajut, dar acțiunea mea prin care am vrut ca liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni să-i facă o sfeștanie pentru a ieși din depresie, a fost un eșec.
Pe cale de consecință, constatarea ta are logica ei.
b. ”Bănuiesc că toate discutiile pe care le invocați au avut loc in privat.”
Toate ceea ce citez în legătură cu afirmațiile Maestrului Arsenie Bocancea, sunt afirmații făcute pe pagina mea de Facebook.
Discuțiile în privat pentru mine sunt tabu.
c. ”Până la urmă, îl cunoașteți, sau nu?”
Dacă pe Maestrul Arsenie Bocancea îl consider ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, nu crezi că ar fi un nonsens să-l cunosc?
Scrierea ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?” postată pe blog în data de 10.11.2024, are CAPITOLUL 7 ”REMEMBER 06.11.2017 și REMEMBER 09.11.2019”
La punctul a. REMEMBER 06.11.2017, ”"Deșteptarea proștilor" și primarul Misăilă Cristi Valentin despre care cred că va fi nevoit să DEMISIONEZE înainte de terminarea mandatului.”, care este un mesaj public adresat președintelui Marian Oprișan am afirmat citez:
”Faptul că postacul "orion" a considerat că s-ar impune să-mi bage o DIVERSIUNE în speța prietenului meu, Bobiță, demonstrând prin aceasta că, acțiunea mea prin care i-am implementat "SINDROMUL FERICIRII" a pălit în fața GARCISMULUI însușit de acesta la Academia Mihai Viteazul, m-a obligat să-i aplic o "PERVERSĂ de pe Valea Putenei", iar efectul a fost, supărarea postacului "orion" "ca măgarul pe sac".
Cu o probabilitate de peste 50%, știu cine ar putea fi postacul "orion", cel care prin intermediul ”comentaritei” de la ziarul Monitorul v-a dat PREȚIOASE INDICAȚII POLITICE, dar așa cum am mai spus, eu nu sunt curios să-l cunosc pe acest postac.
În ceea ce-l privește pe postacul "orion" vreau să văd când "va avea suficient sânge în instalații" pentru a mă contacta direct, iar dacă nu mă contactează, nu-i nicio pagubă.”
NOTA: În anul 2017 Maestrul Arsenie Bocancea(postacul ”orion”, conform unor deducții aparent logice), presta un pupincurism de toată jena la adresa președintelui Marian Oprișan.
Începând cu anul 2019, Maestrul Arsenie Bocancea a început să-i cânte prohodul politic președintelui Marian Oprișan.
d. ”P.S Nu cunosc semnificatia expresiei”a înnebunit lupul””
Dacă vei apela la ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, te va lămuri cum stau lucrurile.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , din ceea ce spuneti, domnul Arsenie Bocancea(?!) ar fi absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”? Daca este așa , se schimbă datele problemei, nu mă bag unde nu-mi fierbe oala.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, este vorba despre o deducție aparent logică, deci nu este vorba despre nimic sigur.
Rog să ai în vedere că, Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că a avut toate aprobările legale, pentru TERORISMUL PSIHIC la care m-a supus.
Întrebarea care se pune este:
- La ce l-a ajutat toate aceste aprobări?
Când am pus această întrebare retorică, am avut în vedere că:
a. Nu mă interesează adevărata lui identitate, iar statutul lui de ”FANTOMĂ vie, fără ADN” îi asigură imunitate totală.
b. Acum statutul lui este de TERORIST al vrâncenilor, la modul general și al focșănenilor, în mod special.
c. Dacă era normal să piardă în confruntarea cu mine, în domeniile în care mă consider a fi o NUCĂ TARE, la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, a început să piardă în fața mea și în domeniile în care, eu sunt un habarnist, iar el un profesionist.
Deși tot ceea ce am afirmat în timp, la adresa Maestrului Arsenie Bocancea, s-a bazat pe deducții aparent logice, nu retractez nici măcar un cuvânt.
Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că, știe totul despre mine.
Doamna Ioana Ichim i-a aplicat UMILIREA MAXIMĂ, deoarece l-a suspectat că, a trădat cauza și mi-a devenit cârtiță.
În aceste condiții nu ar fi recomandat să fii în pielea Maestrului Arsenie Bocancea.
PS D-na Mariana Simon știe de ce!
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , domnule, mă omori cu deductiile dumitale. Pe cuvant, la dumneata realitatea si ,,deducția aparent logică`` se confundă. Toate astea mă fac să cred că totul este o miștocareală.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, certitudini sunt:
a. Problemele tehnico-economice pe care le-am susținut în domeniile transportului și distribuției energiei electrice, pe care TIMPUL le-a confirmat după ce timp de 32 ani am fost UMILIT PROFESIONAL și DENIGRAT PUBLIC.
b. Problemele tehnico-economice din domeniile producerii și distribuției energiei termice, pe care TIMPUL le-a confirmat în condițiile de la punctul ”a”, dar după 18 ani.
c. Am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să-și LUMINEZE FAȚA.
d. Am determinat JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, să facă STRIPTIS în fața mea.
e. Am câștigat un proces cu statul român la CEDO, fără a apela la serviciul unui avocat.
f. Am demonstrat la CAFR că, auditul care a fost făcut în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani este greșit și mi s-a dat dreptate.
g. Având în vedere CERTITUDINILE precizate mai sus, precizarea, ”Pe cuvant, la dumneata realitatea și ,,deducția aparent logică`` se confundă. Toate astea mă fac să cred că totul este o miștocareală.”, impune să urmezi urgent cu d-na Mariana Simon un curs de inițiere la CATEGORIA SUPERGREA - Arsenie Bocancea.
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, începe să mă îngrijoreze neputința prietenului Valentin Burlacu, care îi smulge d-nei Mariana Simon numai emoticone zâmbărețe.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise, sunteți neserios.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Merită să te contrazic?

2. Ziarul Cotidianul din data de 18.11.2024 a publicat articolul ”Cum i-au prins pe Ciolacu și Grindeanu? Un pilot ne explică!”.
Citez:
”A apărut dovada că Marcel Ciolacu și alţi lideri PSD au zburat cu jetul privat închiriat de Nordis. Dar cum i-au prins?
General Declaration este un act obligatoriu a exista la bordul avionului indiferent de natura zborului sau proprietarului, a explicat un pilot, sub rezerva anonimatului, pentru Cotidianul.ro.
În el se înscriu obligatoriu numele pasagerilor de la bord.
Actul se dă cu o copie stewardesei șefa de cabina și o copie rămâne la sol.
Rolul lui este de a se cunoaște permanent numele, naționalitatea și poziția pe scaun a pasagerilor de la bord.
Datele din el se transmit la Atlanta concomitent cu completarea lui acolo unde stau 10 ani în evidente ca masura de control antiterorist.
La urcarea în avion, indiferent ca este avion privat sau de linie, stewardesa sefa de cabina verifica numele pasagerului cu acest act.
Taxa de interogare este de 10 dolari, dar se poate cere doar de către compania cu care s-a zburat sau organele de stat.
Se poate verifica la compania de handling care a făcut actele cursei la Otopeni, la vamă și poliția de frontieră dacă au trecut pe acolo, la salonul oficial de la Otopeni care a dus pasagerii și la avion cu mașinile de VIP.
Interogarea de la americani se face doar de către organele de stat și compania de handling însă.
Se mai poate verifica și cu documentul cargo manifest denumit în care apare armamentul și muniția aferentă pentru SPP-istul aferent. primului-ministru și ministrului transporturilor obligatoriu a fi fost la bord.
Fiind doi demnitari erau și 2 SPP-isti la bord, probabil.
Și o copie după cargo manifest trebuie să rămână la agenția de handling.
În plus la aterizarea la destinație cargo manifestul și General Declaration se predau reprezentantului companiei de handling de acolo.
Cum la Nisa este una, maxim două companii de acest fel puteti sa intrați pe net, o le găsiți, a precizat pilotul.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Pretinzi că, ceea ce Maestrul Arsenie Bocancea a numit ”Șmecherul de Simileasca”, va fi cel mai bun președinte al României.
Nu știu pe ce te bazezi când faci această afirmație, dar, în opinia mea, Marcel Ciolacu, în afară de golănii nu cred că este în stare să facă și lucruri serioase.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise ,profilul sau il plaseaza ca un potential bun presedinte. Totusi, prezenta lui Ciuca in turul doi ar putea debalansa situatia, deoarece in turul doi nu-i ce alege poporul.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Interesant punct de vedere.
Doream să-mi anulez votul, deoarece am considerat că nu am pe cine să votez.
Un prieten special m-a determinat să dau un vot împotriva lui Ciucă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , de ce, impotriva lui Ciucă?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Citez:
a. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Să te lămuresc: Coldea si ceea ce a reprezentat el, au fost bisturiul cu care străinătatea a operat în România. Ți-am spus ca vor face curățenie? Au făcut. Acum ai înțeles ce ți-am spus atunci? Ciuca s-a ascuns sub pod la Nasiriyah, Coldea a dus valiza cu bani în Irak. Doi eroi.”
b. ”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Ciucă a luptat în Irak,,pentru cauza altora , nu pentru cauza națională. Nu a luptat la Mărășești sau la Cotul Donului.”.
PS Dacă ai neclarități, nu d-na Victorița Malinoiu este soluția, ci d-na Mariana Simon.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , tare!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Cine este ”tare”?
a. Maestrul Arsenie Bocancea este ”tare”, deoarece îi citez de 11 ani, în scrierile mele, diverse afirmații, ca și cum acestea ar fi pasaje din BIBLIE.
În aceste condiții, afirmația că Maestrul Arsenie Bocancea este ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, nu este o vorbă în vânt.
b. Doamna Mariana Simon este ”tare”, deoarece este ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea.
c. Doamna Victorița Malinoiu este ”tare”, deoarece ai afirmat că, prin intermediul Domniei sale suntem prieteni.
În concluzie, te rog să te decizi.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , aveti un umor de cimitir.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă am în vedere enoticoanele zâmbărețe pe care i le smulg d-nei Mariana Simon, nu s-ar spune că aș avea un ”umor de cimitir”, dar părerile pot fi împărțite.

1. Ziarul Cotidianul din data de 18.11.2024 a publicat articolul ”Ciolacu: Minciuni şi murdării. În asta s-a transformat campania”.
Citez:
”Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD şi candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat luni că nu a făcut niciodată ceva ilegal şi şi-a plătit tot timpul vacanţele, iar cel care i-a cerut demisia, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a dat 4 milioane de euro pe propria carte, din bani publici.
„Când nu ai proiecte şi soluţii pentru ţară, cel mai simplu e să ataci cu minciuni şi murdării. În asta s-a transformat campania electorală, într-un atac continuu la mine şi familia mea. Şi nu pot să nu mă gândesc cât rău am făcut familiei mele, cu toată această presiune continuă pusă pe fiecare membru al familiei. Ca să fie clar: nu am făcut niciodată ceva ilegal. I-am făcut un cadou fiului meu, plătit din banii mei, cu facturi şi chitanţe care dovedesc acest lucru. Şi mi-am plătit tot timpul vacanţele. Într-adevăr, cel care îmi cere retragerea acum, domnul Ciucă, a dat 4 milioane de euro pe propria carte, din bani publici. Şi a ‘uitat’ să îi ceară socoteală protectorului său, domnul Iohannis, care – timp de 10 ani de zile – s-a plimbat nestingherit şi la secret cu avioane private, plătite din bani publici, prin vacanţe de lux în ţări exotice”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
El a spus că este sigur că românii vor să ştie „ce va fi în viitor”, „încotro se îndreaptă această ţară” şi ce soluţii are fiecare candidat pentru a face faţă provocărilor – în special economice, cu care se confruntă întreaga Europă.
„Şi, de aceea, le spun românilor că am dovedit în acest an şi jumătate că ştim ce să facem pentru a dezvolta economia şi a creşte veniturile românilor. Am arătat că avem soluţii, venind în faţa tuturor cu un program de ţară pe toate marile priorităţi de dezvoltare ale României. Şi am încredere că românii vor vorbi la urne. Pe înţelesul tuturor”, a conchis liderul PSD.
Candidaţii la prezidenţiale – preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedintele USR, Elena Lasconi, şi candidatul independent Mircea Geoană – i-au cerut luni demisia premierului Marcel Ciolacu, acuzându-l că ar minţi în ceea ce priveşte călătoria la Nisa cu un avion închiriat de firma Nordis.
Reacţiile acestora au venit după ce G4Media a publicat în exclusivitate un document de zbor din care rezultă că liderii PSD – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol – au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvenţă.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Am afirmat că pentru mine, România am redus-o la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani, iar Guvernul României la administrația mun. Focșani.
Având în vedere această minimizare, deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Am remarcat că pentru tine sunt un fel de Valentin Urloiu, dar aceasta este problema ta.
Nu sunt agent electoral pentru nimeni, dar la alegerile locale, din patriotism local, ți-am ridicat mingi la fileu, pe care din păcate pentru tine nu ai știut să le valorifici, iar rezultatul se cunoaște.
Pe mine m-a deranjat și mă deranjează următoarele aspecte:
a. Că în legislatura 2020/2024 vicepreședintele CJ Vrancea Marian Oprișan, a primit o căruță de bani, fără a face nimic, de parcă acești bani ar pica din cer.
b. Considerând nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan, am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor, iar ”oamenii politici” Ion Ștefan - Grindă și Cătălin Toma(Dumnezeu să-l ierte!), au făcut spectacole pentru prostit proștii în această speță.
Dintr-o informație de presă, am aflat că marele ”om politic” liberal Cristi Irimia este în CA al CUP Focșani.
Fiind campanie electorală nu abordez acest subiect.
c. În cazul ENET timpul mi-a dat dreptate, după 18 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, condiție în care niciun politruc mioritic de ”Provincia Europeană Vrancea” nu are scuipat la limbă în fața mea.
Falimentarea ENET este efectul MONSTRUOASEI COALIȚII PSD-PNL de la nivelul ”Provinciei Europene Vrancea”.
Fiind abonat ENET sunt nevoit să stau în frig, urmare a disprețului pe care politrucii PSD și PNL l-au demonstrat față de focșăneni.
Comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, din punctul meu de vedere, solicită un astfel de dispreț din partea celor care din 4 în 4 ani le cer votul.
Deoarece consider că circa 80% din profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a școlii Silviu Brebuleț, urmăresc cu multă atenție efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al profesorilor focșăneni.
Mi-ar fi plăcut să văd acest lucru și în cazul d-nei prof. Florentina Sandru, care a refuzat să-mi pună o pilă la liderii de sindicat ai Domniei sale, pentru a-i face o sfeștanie ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea.
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea a fost băgat în depresie, deoarece politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea” i-au ignorat analizele economice, pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook.
Dacă scrierile mele, sunt sub demnitatea ta să le citești, capitol la care ești pe aceeași lungime de undă cu d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, îți recomand site-ul ”Focșani, dragostea mea”, de unde poți afla lucruri interesante.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE!
- De ce politicienii postdecembriști au DISPREȚ față de banul public?
Dana Lupu
Grosu Ulise, sunt puțini vrânceni care susțin rezistența civilă pe plan local! Comportamentul focșănenilor este de tip "găinile lui Stalin", mai grav este că mulți dintre ei au luat calea pribegiei de mai bine de treizeci de ani!!!
Grosu Ulise
Dana Lupu; Trist, dar adevărat!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, ieri, 18.11.2024, m-am întâlnit cu profesor de la Liceul nr.1 Focșani, care era vânăt de frig.
Mi-a spus că, ”Nici pe timpul lui Ceaușescu nu a îndurat un astfel de frig.”
L-am întrebat, cum se manifestă SPIRITUL lui CIVIC într-o astfel de situație?
Replica lui a fost, citez, ”Am spus în cancelarie.”
Concluzia îți aparține.
PS Ce părere ai despre comentariul de mai sus pe care i l-am adresat celui pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , dintotdeauna la noi opozitia de alcov si de cafenea au suplinit cu ,,succes`` manifestarile oficiale , publice. Nu stiu ce asteptari ai dumneata, dar se pare ca astepți de mult timp să se intample ceva . Acel ceva nu se va întampla.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, îți amintesc că atunci când am decis să fac publică ESCROCHERIA de la CUP Focșani, cu o probabilitate foarte mare, am anticipat că președintele Marian Oprișan va dispune să mi se desfacă disciplinar contractul de muncă.
Acesta a fost motivul pentru care mi-am băgat un AS în mânecă, pe care mi l-au anulat cu mult amatorism procurorii Țîrlea Florin și Dogaru Luminița.
Eu mi-am făcut numărul și am determinat ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea” să-și LUMINEZE FAȚA, iar pe JUSTIȚIA, subordonată acestui SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, să facă STRIPTIS în fața mea.
La mijloc este vorba despre UMILIREA la care a fost supus Maestrul Arsenie Bocancea, de către politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”.
Legat de acest lucru, citez:
a. Crina Dobre;
”Sănătate să fie, că de restul s-or ocupa unii, alții. Nu pier statele așa de repede. ”
b. Arsenie Bocancea
”Grosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , așa o fi...

O RUȘINE PENTRU ROMÂNIA!
”4media.INFO
O RUȘINE PENTRU ROMÂNIA!
Elena Lasconi, „reformatoare” din USR, și-a angajat soțul – un avocat ratat – la Parlament pe banii românilor cinstiți! Și asta nu e tot! A avut tupeul să-i numească pe românii din diaspora „trădători”. Da, pe acei români care muncesc din greu în străinătate și trimit miliarde de euro acasă, susținând economia țării noastre.
USR dovedește din nou că este partidul ipocriziei totale! Fapte ca acestea arată de ce România are nevoie de lideri adevărați, nu de impostori care trădează oamenii care i-au votat. ROMÂNII NU VOR UITA!”
COMENTARII
Grosu Ulise
In opinia mea, ceea ce presa a numit a fi partidul REPETENTULUI Florian Coldea, respectiv USR, ar trebui să dispară.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Doamna Tataru este sustinatoarea aceste distinse doamne?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Doamna prof.dr.dr Alexandra Tătaru, care se vrea a fi senator USR de Vrancea, conform unor bârfe, o vedea pe această „reformatoare” din USR, numită Elena Lasconi, ca fiind președintele României, iar Domnia sa se vedea consilierul acesteia.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Extrapolând, veșnică recunostință tuturor celor care ne viziteaza tara si, prin banii pe care-i lasă pe aici, pe distractii (cazinouri, fete, etnobotanice, chiolhanuri, etc) contribuie la PIB-ul țării!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Doamna Muscuri Odette spunea că, după 1990, România nu a mai avut securitate.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , care este legatura dintre cele afirmate de mine, și replica dumitale? Iarași spun că dați dovadă de neseriozitate.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Posibilități limitate!
Dana Lupu
Grosu Ulise; Consider că în spatele USR se află niște băieți din Servicii care își doresc să pună mâna pe putere! Românii sunt umiliți public cu o asemenea impostoare de talia lui Lasconi! Această individă este în stare de orice numai pentru a ajunge președinte!!!
Grosu Ulise
Dana Lupu; Din câte știu și subinginerul cu origine sănătoasă, Ludovic Orban, vă recomandă să o votați pe Elena Lasconi.
Dana Lupu
Grosu Ulise; Nu mă obligă nimeni să o votez!
Grosu Ulise
Dana Lupu; Așa este!

1. Ziarul Cotidianul din data de 19.11.2024 a publicat articolul ”Parchetul European. Percheziții acasă la Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății”.
Citez:
”Parchetul European (EPPO) efectuează, marți, percheziții la domiciliul Sorinei Pintea (PSD), fost ministru al Sănătății.
Potrivit Realitatea Plus, la fața locului se află numeroase echipaje de polițiști, criminaliști, polițiști de la grupa canină și jandarmerie, toate coordonate de un procuror de la Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi.
Dosarul se judecă in rem, deocamdată nefiind persoane care să aibă calitatea de suspect.
Potrivit unor surse din presă, ar fi vizat soțul Sorinei Pintea.
Pintea a fost numită în funcție în 2018 și ulterior demisă, după moțiunea de cenzură a cabinetului Dăncilă.
Condamnată în luna aprilie la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, Pintea a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită”.
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, în acest articol de presă se afirmă,

Condamnată în luna aprilie la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, Pintea a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită.”
Pentru a se vedea ce înseamnă JUSTIȚIA, subordonat ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, citez din decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați, motivul pentru care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă:
”Din actele dosarului rezultă că reclamantul și-a permis să conteste modul de calcul energie termice, fapt ce nu intra în atribuțiile sale și nu a făcut demersuri concrete pentru obținerea semnăturilor de la reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Această abatere, având în vedere că reclamantul a mai fost sancționat, este de natură să conducă singură la aplicarea desfacerii contractului de muncă.”
NOTA: Maestrul Arsenie Bocancea, care a pretins că, ”mănâncă justiție pe pâine”, de circa 10 ani analizează în fapt și în drept decizia civilă nr.619/25.09.2006, a Curții de Apel Galați prin care mi s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC și nu a ajuns la nicio concluzie.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , inteleg că sunteți foarte implicat. Nu cunosc istoria activității dumneavoastră, dar, din ce afirmati, înțeleg ca vi s-a desfacut contractul de munca. Ați lucrat la centrala termică a orasului? Cumva ați pus umarul la intrarea ei în insolvență?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu La replica ta, citez,
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise , care este legatura dintre cele afirmate de mine, si replica dumitale? Iarasi spun ca dati dovada de neseriozitate.”, am replicat, ”posibilități limitate”.
Deoarece în cazul tău, nu poate fi vorba de ”posibilități limitate”, am să te citez și am să spun: ”Iarași spun că dați dovadă de neseriozitate.”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Din comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat prietenului Valentin Burlacu, consider că ar putea rezulta, motivul pentru care focșănenii stau în frig și nu au curaj să reacționeze, în ciuda recomandărilor făcute de site-ul ”Focșani, dragostea mea”.

1. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 15.11.2024 informația, citez:
”În postarea legată de bike-sharing vorbeam despre cheltuiala enormă a Primăriei Focșani în acest sens, o cheltuială, repetăm, E-N-O-R-M-Ă, în timp ce oamenii în casele lor și elevii și profesorii la școli rabdă frig! În timp ce gunoaiele nu sunt ridicate de ceva timp deoarece nu sunt bani pentru motorină! În timp ce, pentru a aduce din pământ din piatră seacă bani la bugetul local, firma ginerelui lui V.C. Misăilă (nu ne corectați, omul tratează Poliția Locală ca pe o afacere a lui) amendează pe rupte la toate colțurile de stradă. Și evident, cinic, se instalează pe o altă groază de bani în Piața Unirii un patinoar, pentru a sărbători, nu-i așa, frigul.
Am decis să nu procedăm la un later edit la acea postare, ci să facem o postare nouă. Linkul spre postarea de ieri îl găsiți la finalul acestei postări. Ar fi minunat să ne distribuiți postările pentru a afla cât mai multă lume de ce se întâmplă aceste nenorociri.
Așadar, bike-sharing în Focșani.
Smart Urban Mobility, societatea comercială cu un singur angajat care încasează 6472 de lei pe zi (ați citit bine) de la Primăria Focșani este o societate comercială cu răspundere limitată din Brașov al cărei unic asociat și angajat este Bâgiu Miriam Sandra. Deținătoare și a unei alte societăți comerciale, foarte probabil litigioase, câtă vreme la o simplă căutare pe Google am aflat că femeia este soția lui Răzvan Gabriel Bâgiu care este și administratorul Smart Urban Mobility și ale cărui două firme (dintr-un număr de vreo șapte cu care e în relații de tip asociat sau administrator) au fost cercetate în 2015 pentru suspiciuni de fraudă la Primăria Cluj. Se pare că tatăl său a fost arestat în dosarul baronului brașovean Aristotel Căncescu.
Așadar, imaginea colaboratorului lui V.C. Misăilă, Miriam Sandra (și ea în relație directă de asociat sau administrator cu vreo 6 firme), este mai degrabă una de nedorit într-o relație pe banii orașului, pe bani publici.
Surpriza continuă.
Smart Urban Mobility are sediul în Brașov pe strada Bisericii Române nr. 84. Să vedem dacă ghiciți cine are sediul exact acolo? Wind Technologies!!! Daaa! Firma căreia V.C Misăilă i-a plătit 10.151.458,54 lei în 2023 și 15.000 lei în 2024. Știți de ce a preluat Smart Urban Mobility? Pentru că Wind Technologies este în vizor și pentru contractul cu Primăria Cluj, unde i-au fost refuzate plăți de aceleași valori pentru motivul că valorile sunt halucinant de mari și fără acoperire. Așadar, ascundem scamatorii și aducem în față imagini curate, nu-i așa?
Bun, haideți să mergem și mai departe.
Vă spuneam să nu-l deocheați pe Smart Urban Mobility că face naveta 150 de km între Brașov și Focșani (zilnic, dacă zilnic încasează 6472 de lei de la V.C. Misăilă) și nici pentru că încasează atât de mulți bani, căci în documente apare ca și cum el i-ar da mai departe. Și, mai în glumă mai în serios, chiar emiteam o ipoteză ca ei, banii, să se întoarcă în Vrancea. Am avut gura aurită. Smart Urban Mobility are punct de lucru în Vrancea, în satul Ceardac din comuna Golești, pe strada Mugur nr. 8, începând cu 13.05.2024, valabil până la 13.05.2028. Vă dăm aceste date ca să înțelegeți că nu sunt iscodiri sau înflorituri.
Vorba chinezului, țin să fie, țin să fie? Cum nu am scris nimic nefondat până acum, ne luăm răgaz să verificăm informațiile pe fir, până la capăt. Dacă știți ceva, orice, scrieți-ne în privat, sau în comentarii. Chiar mai bine în comentarii, la vedere. Sau și mai bine, la poliție, parchet și Curtea de Conturi a României.
Până atunci, concluzia este că e o caracatiță în capul căreia stă PSD, cel mai vicios, corupt, manipulator, mincinos și nemilos partid din țara noastră. Iar acest partid printr-un neuron al său, V.C Misăilă și toate tentaculele sale (a se citi toată gașca sa de complici), nu doar că se îmbogățesc ilegal, dar umilesc un oraș întreg! O altă concluzie este că nicio instituție care ar trebui să asigure banii noștri, să se asigure de justa lor cheltuire, nicio instituție sau măcar un reprezentant răzleț nu face nimic.
Ați văzut că dacă a sărit un pic lumea cu gura pe ei pe Facebook, nu au mai fost atât de siguri pe ei azi?
Ați văzut câtă ambiguitate a fost azi în conferința de presă în care voia să impună școala online?
Ați văzut cât de (ne)inteligent este noul director ENTEL?

Din declarațiile lor reiese ca o parte din angajați rămân pe drumuri și cealaltă parte sunt preluați de ENTEL. Cine pleacă? Potrivnicii PSD. Cine rămâne? Foarte probabil cei ce susțin PSD.
De ce s-a supus la vot un salariu de 3000 de lei pentru cei din Consiliul de administrație?
De ce nu s-a stopat declinul mai de demult? Pentru că salariații pe sinecuri se întorc cu cotizații la partid și conducerea acestuia. De aceea. Iar filiala locală dă mai departe la județ și de acolo mai sus, pe covrigi... pardon... pe țară.
De ce s-au împrumutat deja atât de mulți bani?

Vă spunem noi. Era nevoie să răbdăm frig și să devenim o problemă socială gravă ca să legitimeze o finanțare cu orice preț. Banii aceștia nu sunt niciodată, dar NICIODATĂ, ceruți doar pentru păcură și gaze și curent.
Culmea, curent, ENET-ul fiind producător. Vorba vine.
A fost nevoie de bani mulți de cumparare Rols Royce sub motivul de productie.
Rezultatul: faliment.
Acum împrumuturi imense încă din start, rezultatul final: frig și furt.
Sumele imense aprobate, regretabil, de consiliul local, căruia i s-a transmis o ordine de zi și apoi au fost puși în fața faptului împlinit cu puncte suplimentare, sunt sume menite să acopere găurile făcute pentru câștigarea cu orice preț a încă unui mandat și sunt sume ce urmează a fi sifonate prin Catedrală, biserici și contracte halucinante precum cel cu Smart Urban Mobility.
Despre multiplele șmecherii pe banii noștri ai focșănenilor, veți găsi materiale în aproape fiecare zi. Doar urmăriți-ne și distribuiți-le.

Dacă fiecare dintre dumneavoastră are 300 de prieteni pe Facebook si la o distribuire vor citi măcar 10%, adică 30 de oameni, înseamnă că cei 780 de urmăritori, vor informa peste 23.400 de oameni.
Anul acesta, statistica spune că au votat 31.875 de oameni din totalul de 74.361 de oameni cu drept de vot. Noi nu credem orbește în aceste date, deoarece există posibilitatea ca un număr foarte mare de buletine, tipărite suplimentar de PSD via Toni Greblă, să fi fost insinuate spre a face câștigător pe cel ce are nevoie să-și ascundă urmele și neregulile. Dar haideți să facem un calcul simplu. Avem convingerea că niște oameni normali, onești care cunosc asemenea mizerii de care se ocupă gașca de la Primărie, acești 23.400 de oameni ar fi înclinat balanța altfel, astfel că acest om coleric, vicios, ranchiunos, totalmente neiubitor de Focșani și focșăneni ar fi fost trimis acasă. El a fost repus primar cu 15.736 de voturi.

Atât, exact atât de simplu este calculul de făcut!
Lucrurile sunt consummate, nu are rost să mai trăim în trecut. Haideți să ne adunăm și să-l trimitem acolo unde îi este locul. Tot ce ne mai rămâne de făcut este să ieșim în stradă, organizați și hotărâți, să punem presiune (fără violență) pe organele de cercetare, să-l trimitem pe Valentin Cristian Misăilă, împreună cu gașca sa de șmecheri și orientați, acolo unde le este locul, la pușcărie, să avem posibilitatea de a realege un primar onest, competent care să nu-și mai bată joc de noi și mai ales de copiii noștri. Să redăm orașului nostru frumusețea și bucuria de a trăi în el. Să aducem investitori, să avem locuri de muncă, să ne revină părinții și copiii plecați în străinătate, să ni se întoarcă acasă cu drag copiii noștri după ce termină facultatea prin București, Iași, Cluj. Altfel, în următorii ani V.C. Misăilă va ascunde toate urmele acestor hoții și va duce tot și tot mai jos acest oraș. Și nu ne dorim asta nici pentru oraș, dar mai ales nu vrem să scape! Așa să ne ajute Dumnezeu!
COMENTARII
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; În scrierea, ””Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață”, având ca MOTTO: "Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara" - Spiru Haret, pe care am postat-o pe pagina de Facebook în data de 15.11.2024 și pe care am transmis-o prin mail la circa 200 de focșăneni, este punctul C. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți..
La acest punct sunt două scrieri preluate de pe site-ul Focșani, dragostea mea.
După cum se poate constata, în afară de prietenul Valentin Burlacu, nu am parteneri de dialog pe pagina de Facebook, din ceea ce numesc a fi LUMEA REALĂ, în ciuda insistențelor mele.
Pentru a afla părerea despre scrierile mele, trebuie să-mi contactez direct niște ”armurieri”.
Am simțit pe propria piele ce a însemnat ”MITUL Oprișan!”, urmare căruia patru ani am fost nevoit să trăiesc din munca de salahor, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani.
Am făcut un studiu și am ajuns la concluzia că, dacă focșănenilor cu comportament de GĂINĂ a lui Stalin, preotul Argatu, de la Slobozia Ciorăști, le face un ritual de exorcizare nu-i ajută la nimic.
Pe ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, politrucii mioritici din ”Provincia Europeană Vrancea” consider că l-au băgat în depresie, deoarece i-au ignorat analizele economice pe care le-a postat pe pagina mea de Facebook, punându-l în situația de a URLA(LATRA) la lună.
Am considerat că, dacă liderii de sindicat ai profesorilor vrânceni, îi vor face o sfeștanie Maestrului Arsenie Bocancea, acesta va ieși din depresie.
Acțiunea a fost un eșec.
Experiența personală m-a făcut să ajung la concluzia că mun. Focșani este o fermă avicolă de găini ale lui Stalin.
Legat de acest punct de vedere al meu, am fost întrebat:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise: Așa vă porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni?”.
Dacă s-ar fi supărat cineva, în mod normal, ar fi trebuit să reacționeze la mesajul, citez:
”Tot ce ne mai rămâne de făcut este să ieșim în stradă, organizați și hotărâți, să punem presiune (fără violență) pe organele de cercetare, să-l trimitem pe Valentin Cristian Misăilă, împreună cu gașca sa de șmecheri și orientați, acolo unde le este locul, la pușcărie, să avem posibilitatea de a realege un primar onest, competent care să nu-și mai bată joc de noi și mai ales de copiii noștri.”.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă recomand să citiți materialul publicat de site-ul ”Focșani, dragostea mea”, dar și comentariul meu de mai sus.
Concluzia vă aparține!
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, d-na Leica Sandica a postat pe pagina domniei sale de Facebook, o imagine cu niște activiști PSD, care împărțeau ziarul Monitorul de Vrancea.
La această postare am avut următorul dialog:
”Grosu Ulise
Leica Sandica; Eu stau în frig!
Dorina Anghelache
Grosu Ulise, și copii de la școală și grădinițe stau în frig.”
Replica d-nei Dorina Anghelache, mă obligă să o întreb public:
- De ce părinții elevilor care stau în școli și grădinițe în frig, se comportă ca niște GĂINI ale lui Stalin și nu piscuie nimic?
Întrebarea pe care i-am adresat-o d-nei Dorina Anghelache este valabilă și pentru prietenii Vali Valentina, Vali Miron și Toader Gheba.
NOTA: Prin răspunsul pe care îl voi primi la întrebarea,
”- De ce părinții elevilor care stau în școli și grădinițe se comportă ca niște GĂINI ale lui Stalin și nu piscuie nimic?”,
consider că-ți răspund la întrebarea:
”Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Așa vă porecliți concitadinii? Nu s-a supărat nimeni?”
Îți amintesc că am făcut un studiu, din care a rezultat că, dacă găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, vor fi supuse de către preotul Argatu de la Slobozia Ciorăști la un ritual de exorcizare, nu le ajută la nimic.
PS Dacă nu am fost clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, te va ajuta cu un crochiu.
2. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” în data de 17.11.2024 a publicat informația, citez:

”După muuultele cifre din postările din ultimele două-trei zile, azi ne relaxăm, panfletăm și râdem (vai mama noastră, că numai de râs nu mai putem), căci așa face românul, haz de frig… pardon… de necaz.
Mesaj important pentru Vrancea
O nouă ”pandemie” lovește zona Vrânceană. Ca un cutremur cu epicentrul în Primăria Focșani și replici în toate subordonatele (și ce subordonaaate… mai ales în Primărie), PARANDEMIA VN se propagă tot mai adânc în sufletul autorităților locale și regionale și deopotrivă în sănătatea și siguranța copiilor, dascălilor și bătrânilor ținuți în frig.
Tradițional, ca să facem din două plante una, spunem că facem un altoi, dar la fel ca și la animale, se poate numi corcire.

Dacă credeți că vom vorbi despre corcirea politică locală... vă dezamăgim.
Vom vorbi, dar nu azi.
Azi vorbim despre corcirea care a agravat această PARANDEMIE.
Pe înțelesul tuturor, PARANDEMIA VN s-a instaurat într-o formă abuzivă destul de gravă încă din 2001.

De atunci OM-ul - fie-i… averea ușoară - care devenise în 2000 președintele Consiliului Județean Vrancea, avea să intre în actualul PSD.
El a suprimat prin slugile sale, inclusiv Valentin Cristian, o mulțime de agenți economici.
Nu vă gândiți doar la închiderea fabricilor și uzinelor mari, ci și la micii întreprinzători. Asta pentru că, cel mai corupt și – cinic – cel mai social partid din țara noastră, deci implicit din Vrancea, a înclocuit (nu e greșeală de scriere, e vorba de a ține în aceeași cloacă) mult prea vizibilii viruși latenți ai PCR cu proaspeții Corupt+ și Empatic-.
Exacerbarea simbiozei acestor doi viruși s-a petrecut după ce, Valentin Cristian, înălțat în scaun de partid prin însuși OM… STOP.
Haideți să schimbăm obiceiul PSD din campanie. Marian nu merită acronimul de OM.
La felul în care a tratat județul și femeile din viața sa, mai puțin pe mama lui (sperăm), acest om poate cel mult să primească acronimul MO. Așadar, să reluăm.
Exacerbarea simbiozei acestor doi viruși, Corupt+ și Empatic- s-a petrecut după ce, Valentin Cristian, înălțat în scaun de partid prin însuși MO și mai apoi făcut Primar, a început să transforme Primăria în afacere personală și de gintă (a se citi partid + acoliți).
Se pare că la o petrecere, căci acolo pun la cale coruptplușii și empaticminușii cârdășiile, Valentin Cristian (spre a nu-l discrimina față de MO îi vom acorda și lui un acronim – VC, ne va fi și nouă mai ușor să citim și vouă, cu siguranță, mai plăcut) și-a exprimat gelozia pe MO, din cauza domeniului de la Bolotești, arhicunoscut datorită domnului Sebastian Oancea. Atunci, VC și-a jurat în barbă (mai bine o făcea în chelie) că-l va depăși pe MO.

Astfel, a început dezvoltarea acestei corciri între Corupt+ și Empatic- care a dus la această PARANDEMIE.
Adică ”para-ndărăt mie”, științific și realist numită PARANDEMIE. Și, vorba poetului, ”pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume”, în arealul vrâncean, noi am numit-o PARANDEMIE VN iar primarul, inspirat din versurile ”ale tale sunt patrie, pentru totdeauna!” nostalgic și prizonier al viselor și năzuițelor ”flutură în vânt, zălog de legământ”, s-a gândit doar la el și ai lui – ”ale mele sunt toate, pentru totdeauna”. I-a luat inclusiv femeia lui MO.
Ha ha, așa i-a plăcut să se știe o vreme, căci, iată, a venit campania de dezinformare, finalizată cu o posibilă fraudă electorală, și aflăm, printre lacrimi de crocodil, că VC a acceptat sarcina de partid de a prelua pe actuala (la vremea aceea) iubi a lui MO, fosta soție a șoferului acestuia, chiar cu prețul divorțului de prima sa soție.
Nu-l blamați, omul a fost conjunctural obligat.
Altfel, e un om sută la sută de familie. Și la propriu și la figurat. La propriu, ginerică e bine pus, suprimă totul prin angajații poliției locale. Business-urile soției merg. Nu comentăm mai mult despre dânsa deoarece pare că femeii îi fuge mintea, ce e drept, nu mai mult decât ochii lui VC la altele.
Totuși, omul, își face datoria față de familia sa și față de La Famiglia, adică familia mafiotă de partid.
Este curios cum procurorii și poliția vrânceană nu se autosesizează pentru a-l lua la cercetare.

Nu la întrebări, nu, nu are rost, căci omul minte cum deschide gura.
Să nu uităm cum a instigat la fals subalternii de la Finanțe.
Cum a amenințat-o în stil mafiot acum trei ani pe vice-primărița PNL.
Lista de ieșiri în decor și înfigere în bani publici este mai lungă decât vă puteați închipui vreodată.
Demersul nostru de a vă informa este unul menit să vă facă să înțelegeți că dacă va fi strâns cu ușa și va încerca să se salveze prin demisie, să fiți pe fază și să nu-i permiteți evadarea atât de ușoară.

Acest om trebuie judecat și trimis la mititica.
Să stea câțiva ani buni doar cu mâna la mititică și-n gând cu ”mititica” cu care-l hrănește aproape un oraș întreg (asta este cea mai bună dovadă și motiv de cercetare a alegerilor).
Împotriva acestor viruși agili precum VC și gașca din primărie care contribuie la toate câte le face acesta împotriva noastră (smardoiul Grigoraș, scribul Negulescu, arhitecta orașului și șeful serviciului urbanism, poliția locală, conducerea CUP) există un singur antidot.

Să umplem Piața Unirii și să nu mai plecăm de acolo până nu începe Ancheta.
Poliția, Parchetul și Curtea de Conturi a României să-și facă treaba.
Cum e posibil să ții oamenii în frig dar să plătești cu 6472 de lei zilnic o societate a cărui asociat a avut probleme cu legea din aceleași motive: banii publici.

O firmă care pentru a părea locală, are punct de lucru la Ceardac, pe strada Mugur nr. 8, loc unde se prezintă ca locatar și o firmă de produse veterinare.
Or fi pentru cei din Primărie, care doar aceștia numai oameni nu se numesc, la felul cum tratează orașul?
Cum e posibil să ții elevii și profesorii în frig și să dai sute de mii de lei la biserici?
Cum e posibil ca prețul plătit pentru strada Mare a Unirii să rivalizeze cu prețurile de autostradă?
Cum e posibil să minți în documente – evident false – că cheltuiești peste 5.000 de lei pe flori și peste 7.000 de lei pe dulciuri pentru bătrânii premiați cu doar cinci sute de lei?
Cum e posibil să pui 16 semafoare la o intersecție?
Cum e posibil să amendezi oamenii care intră pe interzis din giratoriul de la Obor spre Independenței când tu nu ai pus avertizări succesive nici dinspre Kaufland și nici dinspre autogară că nu au voie, iar intrarea pe Independenței, căci doar atunci e mare si vizibil semnul de interzis, nu mai permite întoarcerea, după ce ai făcut din sens giratoriu cu două benzi o singură bandă care blochează toată circulația?
Cum e posibil să deviezi traficul cu aproape un km pe o stradă pe lângă Kaufland IMPRACTICABILĂ, în loc să permiți virajul la dreapta când ieși de pe strada Comisia Centrală și vrei să mergi spre ieșirea din oraș?
Cum e posibil să investești o groază de bani pe piste de biciclete nefuncționale, pe care biciclistii sunt luati pe capota de autoturisme căci amândoi au primit verde, dar raza vizuală a șoferului este obturată de imbecilitatea aceea de intrare cu pistele în strada lăturalnică în paralel cu trecerea de pietoni?
Cum e posibil ca o pistă de biciclete să te oblige să cobori de pe bicicletă să urci o bordură și apoi să poți continua? Cum e posibil ca pe Cuza pista de biciclete să aibă intrare la 90 de grade pe trotuar și iesirea la fel, pe o pistă de un metru? Cum e posibil ca pe Independenței să nu mai aibă pietonii pe unde circula pe trotuar deoarece ai băgat pista de biciclete pe acolo? La Lukoil la fel.
Cum e posibil să spui că ai implementat un sistem inteligent de monitorizare și control al traficului pe care și plătești mentenață cu carul și el să nu fie intelligent ci de-a dreptul precar, primitiv Cum e posibil ca sistemul vostru intelligent să fie cel din 1900 toamna, cu verde și înainte și la stânga concomitent din două sensuri, iar circulația să se facă cum s-or înțelege șoferii din semne?
Cum e posibil să creezi un dezavantaj publicitar din care primăria trebuia să facă bani prin bannere între stâlpi iar tu ai montat stâlpii în zig-zag?
Cum e posibil să desființezi sute de locuri de parcare când toate orașele fac eforturi să le înmulțească?
Cum e posibil ca un sfert din oraș sa fie impracticabil deoarece stau de luni de zile străzile desfăcute?
Răspunsul este simplu: Totul este posibil deoarece doriți să limitați deplasarea focșănenilor între ei, între ei și instituții, pentru că voi sunteți transportați cu mașini cunoscute și neamendate de Poliția Ginerelui VC, pentru că ați cumpărat voturi, ați mințit oamenii, plătiți salarii grase oamenilor de partid care apoi vin la partid și – chipurile – cotizează, nu aveți dram de empatie pentru locuitorii orașului, amenințați că lăsați oamenii fără loc de muncă dacă nu fac și votează cum le ordonați, păstrați în funcții directori de spitale care au alungat medicii buni în județele limitrofe ca să rămână ei și să poată manipula fondurile pe sinecuri și para-ndărăt către partid, să inventați renovări doar ca să puteți furișa documentele nedorite și mai ales ca să plătiți chirii lunare de zeci de mii de lei la sediile temporare (per sediu, evident). Fraza asta ar acoperi zeci de pagini dacă am sta s-o continuăm acum. Dar deja am ieșit din gluma noastră inițială și ne-am lungit deja prea mult.
Fii liniștit VC, nu ne oprim, continuăm pe pași, în fiecare zi, să arătăm oamenilor de ce trebuie să fii cercetat și băgat la pușcărie.
Lămurire: demersul nostru este unul pur civic, nu e legat de viața personală a unor nerușinați în mod direct deoarece scopul nu este de a ataca personagiile publice locale, ci de a evidenția neregulile pe care aceștia le fac în defavoarea orașului pe care, de fapt, ar trebui să-l dezvolte.
Focșăneni, urmăriți-ne și distribuiți materialele noastre către prietenii și urmăritorii dumneavoastră.

Ne dorim ca adevărul să ajungă la cât mai mulți dintre noi, pentru a opri cât mai curând acest abuz la adresa orașului și a noastră, a focșănenilor.
COMENTARII
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea;
Multe întrebări pertinente, dar pe găinile din ferma avicolă a lui Stalin de la Focșani nu le interesează.
Eu consider că pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o INFRACȚIUNE contra UMANITĂȚII la nivel de mun. Focșani, dar nu am cu cine colabora.
Focșani, dragostea mea
Grosu Ulise, faceți-o publică și dacă e așa cum spuneți, informăm lumea și poate găsim sprijin.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Este făcută public, dar....
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, cunoscându-vă TIMIDITATEA, nu pot avea pretenția ca să răspundeți la întrebările din această scriere pe care a postat-o site-ul ”Focșani, dragostea mea”.
Ar fi bine dacă măcar ați medita la respectivele întrebări.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Mi se pare interesant următorul schimb de replici care a avut loc la această scriere, citez:
”Alexandra Tătaru
Totul a fost posibil ptr ca a putut și poate cu bani publici orice! (Plus împrumuturi grase).
Focșani, dragostea mea
Alexandra Tătaru noroc ca mai scrieți pe aici, altfel noi la dvs nu putem comenta. Poate rezolvați acest aspect. Nu suntem obsceni, nu scriem fără fundament.
Pe de o parte, dumneavoastră cunoașteți foarte bine ceea ce se întâmplă în Primărie.

Vă mai aducem și noi - sperăm - materiale numai bune de argumente.
Pe de altă parte aveți în spate un partid! De ce nu inițiați în această săptămână un protest în Piața Unirii și în fața Primăriei! Vor fi mulți, dar ca să fie trebuie să vă grăbiți!
Alexandra Tătaru
Focșani, dragostea mea , nu am secțiunea de comentarii închisă! Doar pe pagina primăriei se închid comentariile. Eu am postat de fiecare data neregulile pe care le-am identificat.

Dacă voiau, focșănenii ar fi putut protesta la vot, dar nu au dorit asta! ”
De ce mi se pare interesant acest schimb de replici?
- Deoarece în mesajul public pe care i l-am transmis azi, 17.11.2024, prietenului Valentin Burlacu prin intermediul Facebook, intitulat ”DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu”, punctul ”6” se referă la interesul destinatarului scrierii față de d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Dacă nu am fost clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, vă poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, informațiile publicate de site-ul ”Focșani, dragostea mea”, mă duc cu gândul la următorul mesaj:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
3. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 18.11.2024, informația, citez:
De ce mi se pare interesant acest schimb de replici?
- Deoarece în mesajul public pe care i l-am transmis azi, 17.11.2024, prietenului Valentin Burlacu prin intermediul Facebook, intitulat ”DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu”, punctul ”6” se referă la interesul destinatarului scrierii față de d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru.
Dacă nu am fost clar, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, d-na Mariana Simon, vă poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, informațiile publicate de site-ul ”Focșani, dragostea mea”, mă duc cu gândul la următorul mesaj:
”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
3. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 18.11.2024, informația, citez:
Oameni buni, noi nu avem culoare politică, dar am simțit pe pielea noastră, ca de altfel întreaga țară, că partidul cel mai cinic și lipsit de empatie și respect față de oameni este PSD.
Vă dăm o mostră de accepțiune, de limbaj și persiflare din partea unui personaj dubios. Toarșu’ primarele Milcovului.
El e doar un mic exemplu care a dat drumul la vorbă în public. Dar, toți, toți PSD-iștii sunt după chipul și asemănarea lui. Lipsiți de respect și de elementar bun simț!
Aveți în imagini strălucirea din puțul gândirii acestui om de ultimă speță. Pentru el, cetățenii, femei și bărbați, care tremură de frig în apartamente din cauza nesăbuinței și incompetenței conducerii PSD-iste a orașului, sunt mai proști ca Vulpița și niște specimene.
Sunt enorm de multe dovezi în acest sens. Decizia este la voi dacă să votați ca, pe viitor, și cei ce răspund de legi, în parlamentul României, să fie tot oameni de acest gen. Nu mai vorbim de președinte. Câte cancelarii prezidențiale îl vor primi pe Ciolacu? Și de ce? Ca să dea din cap și să râdă ca prostul? Că de vorbit, nu vorbește nici românește bine, darămite altă limbă? Cine știe, poate rusă!
Aveți grijă, având mereu parlamentari mulți, PSD a reușit să îl țină pe Ion Iliescu necondamnat pentru genocid la mișcările din decembrie 1989. Anul acesta, după ce au furat alegerile și s-au declarat învingători, la câteva zile dosarul Revoluție a fost întors din sala de judecată la procurori. Iliescu, prin ordinele sale, a omorât sute de oameni. Și e încă liber. Pentru că partidul său, cu voturi date fără cunoștință de cauză, cu buletine de vot tipărite suplimentar, ștampilate direct cu PSD și băgate în locul altor buletine pe care ați votat voi orice altceva, au reușit să elibereze infractori precum Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Radu Mazare etc, dar au reușit și să îl țină necondamnat pe satrapul și animalul care a ciuntit mii de familii omorându-le copii.
Uitați-vă că zilnic mor oameni pe șoselele țării, devenite neadecvate unui trafic atât de mare. Acum se laudă cu Umbrărescu și cât de repede se mișcă acesta cu autostrada! Normal, toți ceilalți au fost neplătiți în timp ce acesta este cu banii în avans. Caietul de sarcini pentru licitație a fost făcut pe un număr enorm de camioane necesare, deoarece Ioan Rus i-a vândut numai lui producția europeană de camioane pe bani evident publici. Nimic nu e cu bună credință! E pentru finul lui Hrebengiuc!
Ilie Sârbu (acolitul lui Hrebengiuc la defrișarea pădurilor, socrul lui Victor Ponta, consilierul lui Ciolacu) a fost numit în consiliul de administrație al Romsilva. El fusese urmărit penal de DNA pentru retrocedări ilegale de păduri Romsilva, dar a scăpat de dosar. Acești oameni sunt cei care trimit către populație mesajele ca doar alții sunt responsabili de defrișarea pădurilor. Aceștia sunt PSD. Lupi puși pază la stână.
Vrancea este pe penultimul loc la dezvoltare, înainte de Teleorman. E Vrancea săracă? Niciodată! E Vrancea furată? Evident! De ce? Cine conduce Vrancea de atât de mulți ani? PSD!
Oameni buni, sunt lichele in toate partidele, dar in PSD, a fi lichea este cerința de bază. Uitați-vă cum arată orașul nostru după opt ani de conducere VC Misailă! Nu vă mai lăsați mințiți! Mergeți la vot și ștampilați orice altceva decât PSD! Orice altceva! Altfel această caracatiță va continua să fure! Să ascundă mârlăniile, hoția și crimele!
Un om minunat, o profesoară de pian și om de cultură deosebit, a murit lovită de camionul de la Salubritate. Dumnezeu să o ierte. Dar trebuie să înțelegeți ca lucrurile nu sunt întâmplătoare. Unde e dezorganizare și incompetență suntem mereu expuși la așa ceva.
Câinii ne mușcă pe drumuri copiii și părinții. Copiii mai fug, că-s tineri și mai scapă, dar un om în vârstă? De ce? Pentru că PSD!
E aglomerație de semne de circulație la intersecție dar lipsesc cu desăvârșire exact unde e nevoie de ele. Acolo însă apare poliția locală și amendează. De ce? Pentru ca pot, pentru că ginere VC Misailă, pentru că PSD!
Sub pretextul necesității renovării primăriei, s-au închiriat multe spații plătite cu zeci de mii de lei lunar/spațiu. De ce? Pentru că bani la buzunar și de campanie. Pentru că PSD!
Au virat în ultimele două luni sute de mii de lei pentru Biserici renovate an de an. Minciună. Bisericile vor plăti facturi inventate de lucrări, către firme ale PSD care se întorc cu recunoștință, cu para’ndărăt la împărăție, adică la PSD.
Votați ce vreți, numai PSD nu! Sunt cancerul care devalizează și ucide țara asta, dar mai ales Vrancea, unul din județele care trebuia din multe motive să fie fruntaș, dar care este penultimul. Motivul? Furtul organizat din banii publici. A zis vreodată VC Misailă unde sunt stâlpișorii dispăruți de pe tălpile montate pe drumurile din Focșani? Cine este tras la răspundere și pus la plata pentru o cheltuială de care nu era nevoie? Nimeni. Pentru ca Poliția e politizată și aservită, curtea de conturi la fel. Credeți ca judecători precum soția noului numit la conducerea Entel va da vreun verdict anti PSD? Să își piardă și ea și soțul postul? Niciodată.
Din Ciuma Roșie și mai actual, în Focșani, Gripa Roșie, PSD trebuie sancționat la vot și transformat din Coșmarul Roșu în Amintirea Roșie! Dacă vreți să se schimbe cumva lucrurile, nu mai votați PSD!
Vă mai rugăm o dată să priviți dialogul primarului milcovean și să înțelegeți că noi, pentru ei, nu suntem oameni, suntem specimene și mai proști ca Vulpița! Acesta este PSD!
Votați orice, dar nu PSD!
@urmăritori
P.S. - plăcut surprinși de reacțiile jurnalistului. Bravo lui!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea;
Mi se pare interesantă precizarea:
”Votați ce vreți, numai PSD nu! Sunt cancerul care devalizează și ucide țara asta, dar mai ales Vrancea, unul din județele care trebuia din multe motive să fie fruntaș, dar care este penultimul. Motivul? Furtul organizat din banii publici. A zis vreodată VC Misailă unde sunt stâlpișorii dispăruți de pe tălpile montate pe drumurile din Focșani? Cine este tras la răspundere și pus la plata pentru o cheltuială de care nu era nevoie? Nimeni. Pentru ca Poliția e politizată și aservită, curtea de conturi la fel. Credeți ca judecători precum soția noului numit la conducerea Entel va da vreun verdict anti PSD? Să își piardă și ea și soțul postul? Niciodată.”
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Citatul de mai sus, pe care l-am extras din materialul pe care vi l-am redistribuit, sunt vorbe.
Eu am determinat JUSTIȚIA, subordonată Sistemului din Provincia Europeană Vrancea, să facă STRIPTIS în fața mea, iar pe acest SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC l-am determinat să-și LUMINEZE FAȚA.
Postacul ”orion” pretindea, în urmă cu peste 10 ani că, prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, va deștepta mioarele din Provincia Europeană Vrancea.
Prin intermediul aceleiași rubrici de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, am vrut să văd momentul în care maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanu, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni!?”, are tangență cu realitatea.
Timp de circa 10 ani am avut onoarea de a dialoga și uneori a mă părui, cu niște profesioniști în psihologie umană.
Comportamentul focșănenilor care stau în frig și nu piscuie nimic, îmi confirmă teoria că mun. Focșani este o fermă de GĂINI ale lui Stalin.
În timp, mi-am spus părerea, vizavi de cauza comportamentului de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor, puncte de vedere cu care eram în contradicție cu Maestrul Arsenie Bocancea, care este profesionist în psihologie umană, nu un habarnist ca mine.
În ceea ce privește problemele tehnico-economice din domeniile în care mă consider o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar Maestrul Arsenie Bocancea pretindea că sunt o NUCĂ SEACĂ, era normal ca acesta să piardă în fața mea.
Deoarece Maestrul Arsenie Bocancea este pe cale să piardă în fața mea și într-un domeniu în care eu sunt habarnist, iar el este profesionist, consider că este ceva UMILITOR pentru ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”.
PS De acest comentariu d-na Victorița Malinoiu poate să afle, dar nu este bine să afle și d-na Mariana Simon.
Grosu Ulise
Mariana Simon; Stimată Doamnă, deoarece ați pretins că, în relația cu D-voastră, Maestrul Arsenie Bocancea s-a purtat de parcă ați ”fi fost o centuristă”, considerați că l-a bătut Dumnezeu pe ”finul” D-voastră și ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, de s-a ales praful de toate teoriile lui?
Am constatat că, nici prietenul Valentin Burlacu nu are încredere în D-voastră, iar eu nu-mi explic acest comportament.
Mariana Simon
Grosu Ulise; Karma...nu iartă niciodată!!!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Eu am presupus că Maestrul Arsenie Bocancea ar putea fi REÎNCARNAREA lui Ștefan cel Mare.
Citez:
”Fost-au acestu Ștefan Voda om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu să îndarăpteaze și pentru aceia, raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, ca știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.” - Grigore Ureche
Mariana Simon
Grosu Ulise; Mooooor ...de râs!
Grosu Ulise
Mariana Simon; Dacă am în vedere că, Maestru Arsenie Bocancea a făcut din ironie o artă, iar acum a ajuns ținta ironiilor pentru specialiștii lui în psihologie umană, al căror cobai a pretins că sunt, aveți motive întemeiate de a vă amuza.
Cu mulți ani în urmă, Maestrul Arsenie Bocancea mi-a spus că soția, care i-a trecut prin fața calculatorului, în timp ce noi ne păruiam, i-a spus că, este prea dur cu mine.
Dacă soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales de duritatea lui, în relația cu mine, am presupus că-l face CHEF la cuțite.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene,
a. Într-o altă scriere a site-ului ”Focșani, dragostea mea” se afirmă, citez:
”Se pare că la o petrecere, căci acolo pun la cale coruptplușii și empaticminușii cârdășiile, Valentin Cristian (spre a nu-l discrimina față de MO îi vom acorda și lui un acronim – VC, ne va fi și nouă mai ușor să citim și vouă, cu siguranță, mai plăcut) și-a exprimat gelozia pe MO, din cauza domeniului de la Bolotești, arhicunoscut datorită domnului Sebastian Oancea. Atunci, VC și-a jurat în barbă (mai bine o făcea în chelie) că-l va depăși pe MO. Astfel, a început dezvoltarea acestei corciri între Corupt+ și Empatic- care a dus la această PARANDEMIE. Adică ”para-ndărăt mie”, științific și realist numită PARANDEMIE.”
b. În comentariu pe care i l-am adresat liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragos, i-am spus că, în speța ENET, timpul mi-a dat dreptate după 18 ani de UMILIRE PROFESIONALĂ și DENIGRARE PUBLICĂ, iar în această tărășenie politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, indiferent de culoarea politică, nu au scuipat la limbă în fața mea.
Acest lucru este valabil și în cazul d-nei prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, pentru care am văzut că ai făcut o pasiune.
Actuala situație de la ENET are drept cauză MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL de la nivelul ”Provinciei Europene Vrancea”, aspect pe care liderul PNL Vrancea, Ciobotaru Dragoș, se pare că nu-l poate înțelege.
c. Din punctul meu de vedere, elevii focșăneni stau în frig și ca urmare a faptului că, pe actuala conducere a ISJ Vrancea a cam durut-o în fund de focșăneni, în legislatura 2020/2024 a CL Focșani.
Amintesc că, d-na inspector general al ISJ Vrancea, prof.dr. Livia Marcu, a fost consilier PNL în CL Focșani, iar d-na inspector general adjunct, prof. Lauriana Ailincuței, a fost consilier PSD în CL Focșani.
Prietenul Adrian Teodorescu a întrebat pe pagina lui de Facebook, citez:
” - SRI, niciun cuvințel de fostul Enet și nouă ElLNET ?”
Nu am știut ce să-i răspund la această întrebare, deși deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat.”.
Ziarul de Vrancea de azi, 19.11.2024, a publicat informația ”Dorel Valerică Chitic fostul primar al orașului Mărășești condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare”.
Prietenul Mihai Nedelcu, liderul consilierilor PSD din CL Focșani, nu a avut nicio reacție vizavi de punctul meu de vedere pe care mi l-am exprimat public, urmare a miștoului care s-a făcut la adresa focșănenilor în ședința CL Focșani din data de 25.10.2024.
Consideri că această condamnare a fostului primar al orașului Mărășești, coroborată cu informațiile publicate de site-ul ”Focșani, dragostea mea” îi dau fiori reci pe șira spinării primarului Cristi Valentin Misăilă?
PS Dacă ceva nu este clar, d-na Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea, te poate ajuta cu un crochiu.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Deja se știe că cineva de la varful educației a vrut să se folosească de această situație, încercând să folosească elevii ca masa de manevră.
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Nu știu la ce te referi concret, dar se pare că declarația președintelui Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea, care este o elevă de la Liceul Unirea Focșani, a fost cusută cu ață albă.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu mă pricep la ,,cusut``, așa o fi, nu știu ce a declarat și nici nu are relevanță. Tot nu aveți căldură?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Dacă nu te pricepi la ”cusut”, te cred pe cuvânt.
În cazul în care soția Maestrului Arsenie Bocancea află ce s-a ales de duritatea acestuia, în relația cu mine, de care l-a atenționat, crezi că ”finul” d-nei Mariana Simon poate ajunge CHEF la cuțite?
PS Am căldură sufletească, iar dialogul cu tine o amplifică.
4. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” în data de 19.11.2024 a publicat informația, citez:
Dacă ne citiți pentru prima dată materialele, atunci trebuie să vă obișnuiți cu respectul nostru față de adevăr, respect pe care l-am clamat dintotdeauna.
Nu e necesar doar să scriem pe placul oamenilor, ci este necesar să scriem adevărul. De fapt noi preluăm sau investigăm în numele adevărului și apoi scriem pentru a vă informa pe dumneavoastră.
De reținut, că fiecare dintre noi, ne spunem părerea. E esențial să ne ascultăm unii pe alții pentru a lua decizia de investire prin vot a unei persoane sau a unui partid, în cunoștință de cauză. De asemenea, este foarte important să mergeți la vot. În cel mai nefericit caz, dacă nu credeți în nimeni, mergeți, luați buletinul de vot și anulați-l prin ștampilarea pe cel puțin doi candidați sau două liste distincte. Țara va înțelege că nu ați vrut să dați nimănui votul.
Atenție: PSD a procedat de mai multe ori la o mizerie doar lor caracteristică. Au spus oamenilor, că dacă sunt nehotărâți, să nu pună ștampila pe nimeni că anulează ei votul. NU FACEȚI ASTA! PUN EI MAI APOI ȘTAMPILA PE PSD SAU PE OMUL LOR. NU FACEȚI ASTA!
Nu în ultimul rând, trebuie să știți că dacă dumneavosdtră vă folosiți buletinul de vot, indiferent că dați cuiva votul sau că îl anulați, nu mai permiteți hoților să îl folosească pentru oamenii lor, partidele lor.
Români, vrânceni, focșăneni, gândiți-vă bine dacă vă doriți un populism care ține leneșii acasă pe ajutoare în timp ce voi vă spetiți cu munca pentru supraviețuire. Dacă răspunsul este Nu, atunci NU VOTAȚI PSD!
Români, vrânceni, focșăneni, gândiți-vă bine dacă vă doriți ca în loc să se construiască grădinițe de stat unde să vă puteți înscrie copiii și nepoții fără emoții, puterea PSD să fie liberă să bage bani în grădinițe private, precum în Focșani. Dacă răspunsul este Nu, atunci NU VOTAȚI PSD!
Români, vrânceni, focșăneni, gândiți-vă bine, vă doriți ca în loc să se dezvolte, țara să o ia înapoi, precum Vrancea și Focșani? Nu uitați, puterea PSD a dus pe penultimul loc din țară economia județului. Dacă vreți un oraș mai frumos, dacă doriți dezvoltare economică atunci răspunsul este Nu, deci NU VOTAȚI PSD!
Atenție, cele ce urmează nu sunt invitație la vot pentru Ciucă. Acesta are încă probleme nerezolvate în raport de onestitate, dacă legea îi permite să candideze, atunci are șanse egale din punctul nostru de vedere. Noi doar încercăm să-l comparăm cu cel care e dat deja câștigător al turului I.
Un adevăr dureros.
Oricât ar scrie unii despre Generalul Ciucă, în derâdere sau serios, că nu e un om potrivit pentru a fi președinte al României, un lucru este cât se poate de clar: uman și ideologic, omul este mult mai de dorit în defavoarea social-democratului (vorba vine) Ciolacu.
E un lucru clar că Ciucă este un om de birou, fără lumini și microfoane. E foarte posibil ca acolo să fie chiar performant. Are un profil nativ neconflictual, deși compromatul la adresa Emiliei Șercan nu se va vindeca degrabă. Acesta este probabil motivul pentru care, Ciucă a preferat ieri să absenteze de la Dezbaterea Președinților la Digi 24. Cumva nefiresc, întrucât Digi 24 este o un post tv de știri, mai ponderat, dar cel puțin până acum, aparent, de centru dreapta. Asta înseamnă că agreează mai mult performanța prin activitate, corectă și coerentă, consecventă, combate populismul mituitor, dar nu trece cu vederea derapajele dreptei și le sancționează.
Cumva, Ciucă ar fi trebuit să se prezinte cu lejeritate, calm și încredere că nu-i va căuta cineva nod în papură. De altfel, s-a văzut că nici unuia nu i s-a căutat nod în papură. Astfel rămâne, pentru noi, o dilemă și o supărare pe acest fapt că Ciucă a lipsit la dezbatere. E un adevăr dureros pe care îl va deconta el singur. Nu partidul El! Nicolae Ciucă! Pentru că, iată, lipsea și celălalt candidat important (pentru PSD, nu pentru noi și evident nu pentru țară) doar că acela își întărea, la un alt post, soldățeii ce trebuie să lupte până la capăt și cu orice preț, să-l ducă în turul doi. E premier, are bani la îndemână, are instituțiile la îndemână. Totuși, Ciolacu fiind lipsă, Ciucă ar fi câștigat puncte măcar în raport cu el. Nu știm cine l-a consiliat, dar cei care au făcut-o, e foarte clar că ori au greșit, ori au fost dintre PSD-iștii masiv infiltrați în PNL și care, precum teroriștii crescuți de mici și păstrați latenți în coasta dușmanului lor, la momentul potrivit se activează și produc pagube greu de reparat, decalaje greu de surmontat. Cam la asta s-a expus Ciucă și va deconta. Să sperăm că eventualele voturi pierdute de PNL nu vor merge la PSD.
Un adevăr și mai dureros
Deși a fost invitat de foarte mult timp, știa data și ora de foarte mult timp, Ciolacu a inventat o vizită de urgență și de stat. Și în situația sa, ca și în cea a lui Ciucă, era vorba despre același lucru. Teama de a nu scăpa porumbei, întrucât aseară era o chestie neprevăzută.
Mai pe înțelesul lumii, când merge la ședințe de guvern, citește ceea ce îi scriu pe de o parte, consilierii și pe de cealaltă parte, finanțatorii, adică baronii care l-au numit și înscăunat (e drept, cu largul sprijin al PNL, dar am mai spus mai sus prin cine și cum) drept prim ministru al României.
Din nefericire, săraca Veorica a fost persiflată și blamată, nu fără motiv, însă Marcel este chiar sub VD. Veorica făcuse o facultate de subingineri, care e mai mult decât ceața din educația lui Marcel Ciolacu. El, Marcel Ciolacu, este, precum spune acronimul său, un MC, adică un Maestru de Ceremonii, în grai traditional, ăl de face atmosferă. Și cam aici se oprește talentul său. Educația sa, nu. Numai că, în loc să meargă spre o educație reală, MC a ales educația oportunistă, aceea prin care pupi fîsa stângă, pupi fâsa dreaptă, mai o caterincă și câteva panarame pe portativ și mama(!!!), ce om de stat este.
Premierii adevărați ai României se întorc în mormânt, știind ce nulități au ajuns să semneze documente în numele țării. E drept nu chiar ca la Ponta, care deși făcut absolvent de studii de drept cu note impuse de ”serviciile” facultății, a fost numit, inimaginabil, Micul Titulescu, de către infractorul Adrian Năstase.
De ce a lipsit Ciucă? PNL spune că a rezolvat Schengen. Din păcate, e și asta un răspuns posibil, dar este cu siguranță o greșeală.
De ce a lipsit Ciolacu? Pentru a nu fi la dezbatere.
Eh, PSD spune altceva, dar Ciolacu a anulat motivele suținute ca fiind pertinente de către PSD, prin prezența sa live la Antena 3! Adică, de ce nu a cerut condiții tehnice lui Digi 24 pentru a intra de la distanță, dar să fie prezent chiar și așa, la dezbatere? Răspunsul este unul singur: știind prea multele bube pe care le are, Ciolacu face o campanie tăcută prin care speră să treacă nevăzut, să nu se zdruncine măcar credința aparatului PSD de vot, unul realmente mare.
Aparatul PSD de vot este exact atât de mare cât este caracatița asta mare a corupției. Căci îl votează toți cei ce ar câștiga doar 3.000 de lei la privat (cu condiția să îi și angajeze cineva în privat având în vedere pregătirea și randamentul în muncă) și nu 5.800 de lei pe stat la stat.
Sunt cei cărora le sunt bine așezați copiii, părinții, whatever, în sinecurile de la buget. Atenție, sunt firmele abonate la bani publici și familiile, prietenii, angajații acestora, căci altfel, sunt amenințați că se termină zilele bune. Așa cum VC Misăilă a procedat cu angajații din instituțiile orășenești, amenințând că dacă vine altul decât el aceștia vor fi dați afară și organizate concursuri pe competențe. Altfel spus, i-a făcut incompetenți, dar, surpriză, acceptând și votând VC Misăilă, au recunoscut asta. Votanții PSD și ai lui Ciolacu sunt angajații de la stat cărora li se cere să vină cu dovada că au votat PSD altfel zboară.
Așadar, PSD încă are votanți, căci se ocupă pe toate căile să îi oblige să rămână fideli, dar până și lui Ciolacu îi este teamă că ar putea pierde voturi din bazinul propriu dacă iese la lumină. Pentru că s-ar putea afla prea multe chestii, mizerii și dezmăț care ar oripila până și pe cei amintiți mai sus.
Nimic altceva nu-l putea deturna pe Ciolacu dintr-un demers democratic precum dezbaterea, decât frica și lașitatea. E aceeași lașitate cu care Iliescu l-a executat pe Ceaușescu evitând o confruntare de care poporul să afle adevărul. A nu se înțelege greșit. Noi nu-l plângem! Ceaușescu și-ar fi primit oricum pedeapsa, însă el ar fi devoalat toată protipendada PCR care a fost beneficiară a unei vieți îndestulate, în timp ce poporul suferea amarnic. S-ar fi aflat realele înclinații pro ruse și mai ales durerea lui Ion în cur și-n cot de popor, pe care ei, Iliescu și gașca, l-au înfometat. Ei l-au sluțit, torturând mințile luminate și patrioții. Dacă se aflau astea, mai era Iliescu vreodată președinte? Niciodată, și nici mai jos. Acesta este motivul pentru care a cerut să fie morți cât mai mulți, pentru a putea invoca faptul că nu ne permitem să mai moară oameni; îl ucidem pe Ceaușescu astfel ca suținătorii lui să nu mai aibă ce apăra. Cuuum? Vă imaginați cu ce tertipuri a făcut asta? Altfel, era nevoie de Marea Adunare Națională care să decidă cum ia sfârșit supremația lui Ceaușescu. Doar că, acolo, nu putea să îi vâre mâna în gât împușcatului. Așa că, crime pentru a face morți și crimă pentru că morții i-ar fi făcut susținătorii lui Ceaușescu. Jeg ordinar!
Iliescu este vinovat de crime, și rețeta sa de succes este moștenită de tot PSD, care, evident, nu mai are conjunctura propice de a mai ucide pentru a elimina adversari, deși, noi vrâncenii, ar trebui să ne reamintim de omul de afaceri care l-a înfruntat pe MO și a fost luat cu mascații din biserică, de la botezul nepoatei sale, ca mai apoi să moară în condiții bizare, invocându-se probleme de sănătate.
Eh, cine știe, iată că și Rafila, fost beneficiar al unui trai de securist, se ocupă de sănătatea nației adică de afectarea ei, de destructurarea, devalizarea a tot ceea ce ar trebui să ajute suferinzii.
În acest timp, banii fofilați merg în buzunarele lor, de la mic la mare, în PSD, merg și pentru campanii.
Vă dați seama ce foloase are Nordis după Ciolacu, Grindeanu, Simonis, Zetea, Romașcanu, Olguța, Budăi, Câciu și mulți alții dacă închiriază avion pe cca 25.000 de euro pentru a-i duce la un chef? Nu credem că mai e nevoie să ducem mai departe socoteala cu cazarea, masa, cheful și desfrâul de care vorbesc unii că ar fi avut loc acolo.
Ciolacu nu este nicidecum neconflictualul al cărui rol îl joacă, este la fel de rece și cinic, la fel de smardoi. Așa cum în trecut, Miron Mitrea dădea lui MO la pupat inelul iar MO făcea plecăciuni și pupa inelul, ulterior dând inelul său la pupat lui VC, așa a procedat și Ciolacu cu VC Misăilă căruia i-a dat la pupat inelul, venind la inaugurarea a zece kilometri de autostradă (zece kilometric, PENIBIL) în vestita cocoașă de la Focșani. ”Te-am salvat și anul ăsta!”. Iar VC a tăcut chitic și s-a făcut că acceptă umilința de dragul focșănenilor. Hai sictir!
Banii de la Guvern (atenție, de la Guvern, nu de la Ciolacu) au venit pentru a se întoarce înapoi în campanie. Ei vor fi astfel cheltuiți încât să susțină candidature lui MC. Cât despre autostradă, doar gândiți-vă: o fermă făcută pe bani europeni a fost pusă la pământ de planul PSD cu autostrada, deoarece acela nu a vrut să cotizeze la Partid și la buzunarele PSD, MO, VC, Ciolacu & Co. Astfel că nu s-a putut ocoli ferma și s-a trasat o linie dreaptă exact prin ea, lovind letal acel business. Totuși, de ce s-a făcut această cocoașă suplimentând cel puțin cu 5-6 kilometri autostrada? Pentru că acolo trebuia deservit cineva care le umple lor cocoașa cu bani. Atât!
Având în vedere toate acestea, așa cum am scris și în zilele trecute, oricine poate primi vot și e posibil să facă ceva bun, mai puțin PSD. Sunt suficiente dovezi, e suficientă suferință cauzată de ei de 35 de ani, ca o continuare a celorlalți 50 de ani cu comuniștii, adică părinții PSD.
Încheiem aici comparația cu speranța că dintre cei doi absenți ar fi bine ca Ciucă să ia mai multe voturi decât Ciolacu. Nu știm dacă le merită, neapărat, dar cu siguranță este mai bine decât votul pentru Ciolacu.
Totuși, depășind comparația între cei doi absenți, nu avem cum să trecem cu vederea performanța celorlalți candidați prezenți în platou. Chiar avem credința că aceștia și-au sporit fiecare șansele în defavoarea absenților. Tot răul spre bine.
Cu riscul să ne înjurați, dar cu obiectivitate trebuie să acceptăm că într-un top concret bazat pe răspuns, pe calitatea sa și mai ales pe faptul că a fost realmente un răspuns la întrebări, fără spoieli și divagații, Lasconi, a acumulat capital. Și e meritoriu acest aspect. Femeia aceasta este singura dintre cei prezenți în platou care are performanță pro populație. A fost investită de oamenii unui oraș mic, Câmpulung, dar e un oraș care a atras și făcut investiții din fonduri europene echivalente cu bugetul orașului pe foarte mulți ani. Într-un mandat! Dacă ea ar reuși să contracareze mafia guvernanților și să imprime un asemenea trend României, ar fi un beneficiu important pentru oameni. Să avem bugetul anual echivalent cu bugetul a zece ani din urmă. Vă imaginați că nu ar mai fi nevoie de scumpiri, de taxări la tot pasul? Ceea ce nu se poate spune despre Ciolacu, care va fi mereu servant al lui Stănescu, Hrebengiuc, Sârbu și lista de baroni PSD poate continua. Care va îndatora zi de zi statul!
După Lasconi, deloc nemeritat, Cristian Diaconescu. Omul este un diplomat de carieră, îngroapă orice om politic în diplomație, relații externe și influență. Este un fost PSD-ist, înlăturat de Ponta prin șantaj – rămâne să aflăm vreodată cu ce a fost șantajabil – în vestita campanie în care Geoană și-a dezamăgit partidul și pe Mihaela cu o vizită la Sorin Ovidiu Vântu. Din punctul nostru de vedere, este cel mai potrivit Ministru de externe indiferent de culoare președintelui și a Guvernului. Ar putea acoperi lipsa de experiență politică la nivel înalt cu care se tot laudă Geoană!
Cu ocazia aceasta trecem la Geoană pe care, nici anii care ar fi trebuit să îi aducă înțelepciune, nici trecutul, nici chiar Mihaela și foștii subalterni de la Crucea roșie nu-l pot salva. S-a plasat pe ultimul loc.
Celelalte două locuri, peste Geoană, au fost ocupate de Hunor si Simion. Pentru Hunor rămâne valabil că doar reținerea românilor față de anumite amintiri legate de maghiari nu-i permit o ascendență pe măsura capacității sale intelectuale și chiar politice. Mai e ceva. Îl trag în jos toate guvernările UDMR cu PSD.
De cealaltă parte, Simion nu a punctat cât ar fi vrut, pentru că nu poți face experiență politică la fără frecvență, dar a punctat, credem noi, destul de mult.
Pe scurt: Mergeți la vot, fie că anulați buletinele de vot, fie că veți vota pe cineva. Astfel, nu sunteți complice la fraudarea voturilor. Totuși dacă votați, aveți grijă să dați votul în primul rând celor care au șanse reale iar dacă sunt mai mulți din această perspectivă, dați votul celui care v-a convins. Nu uitați, înainte de convingere stau șansele lui. Pentru că degeaba aș crede în Ciolacu dacă toată lumea îl dă perdant. E un exemplu ipotetic dar bine ar fi să-l considerați exact așa precum am dat noi exemplu.
Se apropie votul pentru turul întâi al alegerilor președintelui României. Trebuie să știți că acest vot este foarte important din perspectiva imaginii țării noastre în ochii țărilor dezvoltate, în ochii partenerilor noștri din UE și din NATO dar mai ales din perspectiva îndepărtării de Rusia, de război și asuprire. De asemenea, președintele va trebui să fie un garant al drumului spre dezvoltare, spre absorbția de fonduri europene. Știți de ce PSD nu face asta? Deoarece la folosirea banilor din fonduri europene vin controale care nu stau la discuții și care scot imediat la iveală șmecheriile și trimit în justiție derapajele și sifonările de bani.
Spre exemplu, dacă vestita Catedrală din Focșani era făcută din fonduri europene nu s-ar fi putut deconta niciodată, nici în șapte vieți înșurubarea unui bec cu 25 de lei. Sperăm că am reușit să vă facem să înțelegeți șmecheria.
Ca să poți fura, tu ca primar și partidul tău, faci precum VC Misăilă. Vii și propui un proiect. Consilierii spun nu, căci nu e realizabil, deoarece orașul nu are atâția bani. VC Misăilă spune că nuuu, îl facem pe bani europeni. Atunci, zic consilierii, da, aprobăm, că vin bani europeni. Odată aprobat, VC Misăilă face toate eforturile să îi fie refuzat proiectul, pe orice motive și cu orice tertipuri, după care, spune că ia bani împrumut și va duce la bun sfârșit proiectul. Îndatorează masiv cetățenii orașului. Lungește proiectul trei ani, astfel că, la valoarea proiectului mai adaugă, fără vreun efort din partea prestatorului, atât sume suplimentare datorate creșterii de prețuri cât și rata inflației. Așa a ajuns Focșaniul să fie dator vândut, pe lucrări de doi bani, să dea 6.472 de lei pe zi în vânt, dar să țină copiii și profesorii în școli, femeile și bătrânii în case fără căldură. Țineți minte aceste șmecherii când mergeți să puneți ștampila. Și încă ceva. Dacă în Vrancea nu iese Ciolacu și PSD, partidul se va descotorosi de PSD Vrancea. Își va lua mâna de pe ei și putem spera ca ei să fie deferiți justiției și să plece acolo unde e locul lor, la pușcărie. Nu neglijați, asta, nu vă mai lăsați duși cu zăhărelul, ieșiți la vot și votați omul cu șanse, votați orice numai PSD și candidații lor, nu!
Fiți atenți la alegerea președintelui în cele două tururi dar nu neglijați alegerile parlamentare. Cu cât mai multe voturi dați unui partid, cu atât mai mulți oameni ai acelui partid vor ajunge să voteze legile conform cărora, VC Misăilă și Halici pot jongla pe spatele nostru. Votați oameni care vor face ceva pentru noi, nu pentru găștile lor.
Imaginați-vă că cei 2 milioane de euro umflați la renovarea sălii Balada puteau fi folosiți pentru asta după ce se asigurau că focșănenii duc un trai decent, cu căldură și apă caldă, dar nu, ei au vrut proiecte umflate, supraevaluate, ca să li se întoarcă para-ndărătul mare în buzunare.
De unde și-a făcut MO domeniul de la Bolotești? Din banii mamei, o femeie modestă? Vă imaginați ce breșe are legea românească încât să ți se permită să furi, să treci pe numele oricui și să nu poți fi tras la răspundere? Asta votezi la parlamentare: oameni care pot face legi. Dacă votăm oameni buni, vor dispărea baronii, se vor folosi cu cap banii pentru investiții, de care sa ne bucurăm noi cetățenii, nu găștile de acoliți.
Nu e ironic că VC Misăilă a plătit alți bani pe inimioare și patinoar în piață cât încă nu e rezolvată căldura și apa caldă în case? Orice om cu bun simț amâna orice și rezolva asta. Apoi își făcea hatârul. Dar, nu. El a vrut să facă bani cât se poate de repede pentru campanie, pentru PSD și Ciolacu, nu în ultimul rând pentru el și gașca de acoliți din primărie și din toate consiliile de administrație ale instituțiilor locale și județene. Noi lucrăm pe 3.000 de lei o lună, iar ei iau intre 3.000 si 6-7.000 de lei pentru câte o ședință pe săptămână sau chiar una pe lună.
Mergeți la vot, votați și votați pentru voi nu pentru promisiunile deșarte!
Lămurire: demersul nostru este unul pur civic, nu e legat de viața personală a unor nerușinați în mod direct deoarece scopul nu este de a ataca personagiile publice locale, ci de a evidenția neregulile pe care aceștia le fac în defavoarea orașului pe care, de fapt, ar trebui să-l dezvolte.
Focșăneni, urmăriți-ne și distribuiți materialele noastre către prietenii și urmăritorii dumneavoastră. Ne dorim ca adevărul să ajungă la cât mai mulți dintre noi, pentru a opri cât mai curând acest abuz la adresa orașului și a noastră, a focșănenilor.
COMENTARII
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, eram adeptul afirmației din această scriere, citez:
”În cel mai nefericit caz, dacă nu credeți în nimeni, mergeți, luați buletinul de vot și anulați-l prin ștampilarea pe cel puțin doi candidați sau două liste distincte. Țara va înțelege că nu ați vrut să dați nimănui votul. ”
Un prieten special m-a convins să dau un vot împotrivă.
Grosu Ulise
Toader Gheba; Prietene, site-ul ”Focșani, dragostea mea” ți-a spus cât costă o plimbare de a ta cu o bicicletă a Primăriei Focșani.
Despre această scriere ce părere ai?
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al consilierilor PSD din CL Focșani, regret că mi-ai ignorat părerea în legătură cu miștoul tău și al primarului Cristi Valentin Misăilă față de focșăneni, pe care l-ați făcut în ședința CL Focșani din data de 25.10.2024.
Știu că nu ești de acord cu deviza mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, dar aceasta este treaba ta.
Dacă ai să citești scrierile publicate de site-ul ”Focșani, dragostea mea” ai să vezi că acestea sunt cam pe aceeași lungime de undă cu scrierile mele, inclusiv în ceea ce privește deviza, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”.
Crezi că este o simplă coincidență sau la mijloc ar putea fi vorba despre efectul bulgărelui de zăpadă?
Valentin Burlacu
Arsenie Bocancea; ,,V-ați trezit tarziu. Domnul Ciuca a fost bagat pe gat liberalilor de distinsul președinte Iohannis. De ce? Deoarece este un fost militar, cu reflexe soldatesti, un executant de ordine , nu un om de inițiativă. Biografia sa profesională subtire si foarte controversată , legenda eroului de la Nasyria, o poveste pentru sugari, îl făceau ușor manipulabil. Cu o inteligenta nativa mediocra, acest ostas ajuns peste noapte politician la ordinul sforarilor, nu a făcut nimic pentru țară ,dar nici pentru partid, slugarnicia sa fata de Iohanis ingropand partidul in zona abisala a politicii. Il atacati pe Ciolacu? Foarte bine. Dar , nu Ciolacu era până mai ieri prietenul generalului, nu afirma public militarul, politicianul și, mai nou, scriitorul Nicolae Ciuca că are încredere în partenerii de guvernare, în Marcel Ciolacu, omul cu studii superioare, dar fără bacalaureat, spun gurile rele ? Ceea ce voi nu ati inteles, este ca pentru a ajunge distinsul Ciuca în turul doi, nu Ciolacu este problema, ci, ultrasul Simion, bucatareasa Lasconi și, de ce nu, prostanacul. De ei trebuie sa treaca generalul, nu de Ciolacu. Oricum, duminica veți intelege că deoarece zece ani ați mers pe mana lui Iohannis, care a făcut din Romania o tara needucată și un stat eșuat, a făcut și din PNL un partid eșuat. ,,
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos, Lenormanda Florentiu, Penteliuc Mircea, Veronica Porumb, Mihai Nedelcu, Macovei Liviu, Georgel Constantin, Georgiana Mirela, Florin Nedelcu, Aurel Farcasanu, Nicu Statache, Dan Buzoi, Giorgica Vatra, Vasile Alexe, Elena Balaban, Mihaita Lepadatu, Margareta Popa, Crasneanu Stefan, Corneliu Dumitru Gheoca, Eliza Botezatu, Cristina Gavrila, Dan Proca, Elena Buzoianu, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, Costica Sârbu Costica, Valerica Zamfirescu, Valeriu-Iulian Roscan, Ion Epure, Stefan-Dragos Hirboca, Simion Ene, Valentin Resmerita, Vica Stanciu, Toader Gheba, Matei Claudiu, Florentina Sandru și alții;
Stimați oameni politici și simpli cetățeni ai mun. Focșani, vă recomand public să citiți acest material publicat de site-ul ”Focșani, dragostea mea”.
Mi se pare interesantă informația din această scriere, citez:
”Iliescu este vinovat de crime, și rețeta sa de succes este moștenită de tot PSD, care, evident, nu mai are conjunctura propice de a mai ucide pentru a elimina adversari, deși, noi vrâncenii, ar trebui să ne reamintim de omul de afaceri care l-a înfruntat pe MO și a fost luat cu mascații din biserică, de la botezul nepoatei sale, ca mai apoi să moară în condiții bizare, invocându-se probleme de sănătate.”
Și eu m-am aflat în DIVERGENȚĂ PRINCIPIALĂ cu președintele Marian Oprișan, dar în relația cu acesta, am respectat întocmai ”Legea nescrisă a străzii”.
Grosu Ulise
Ciobotaru Dragos; Ce părere ai de punctul de vedere al ”DIVINITĂȚII mele de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea, despre liderul PNL Nicolae Ciucă, pe care mi l-a pus la dispoziție în comentariul de mai sus prietenul Valentin Burlacu?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, mă bucur că Maestrul Arsenie Bocancea, care ție îți este prieten, iar mie îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, este viu și mișcător.
Mâine, 21.11.2024, intenționez să postez pe blog scrierea ”SEMNUL RĂU generat de încălcarea de către primarului Cristi Valentin Misăilă a poruncii a X a DIVINE, în relația cu președintele Marian Oprișan, anticipat de premoniția mea de ”ADEVĂRATA Mama OMIDA de Țara Vrancei” pentru cariera politică a celui care s-a crezut a fi ”Ludovic al XIV lea de Provincia Europeană Vrancea” având deviza ”Mama mea sunt eu!”, dă SEMNE de CONFIRMARE” având ca MOTTO: DEVIZA ”Misăilă arestat la al treilea mandat!” - Ulise Grosu.
Interesant mi se pare faptul că, prezenta scriere postată de site-ul ”Focșani, dragostea mea”, respectă într-o anumită măsură structura STRUCTURA CAPITOLULUI 6, citez:
”A. DIVERSIUNEA IEFTINĂ la care a fost supus George Simion, îl va duce în turul doi al alegerilor pentru președintele României?
1.”George Simion – spion sau erou unionist?”
2. ”Ciolacu face public, la cerere, documentul referitor la George Simion”
3. ”Blestemul lui Simion”
B. ATAC la adresa lui Marcel Ciolacu
1. ”Plângere penală împotriva lui Ciolacu. ”Am cerut DNA-ului să se miște repede””
2. ”Cum i-au prins pe Ciolacu și Grindeanu? Un pilot ne explică!”
C. ATAC la adresa lui Nicolae Ciucă
1. ”Ciolacu: Minciuni şi murdării. În asta s-a transformat campania”
D. Elena Lasconi, un NIMENI în DRUM, care se vrea președinte
1. În data de 19.11.2024, am distribuit pe pagina de Facebook informația:
”4media.INFO
O RUȘINE PENTRU ROMÂNIA! ....”
E. POLITICĂ și CORUPȚIE
1. ”Parchetul European. Percheziții acasă la Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății”
F. Site-ul ”Focșani, dragostea mea”, un site care spune multe, dar fără a avea puterea de a scoate de amorțeală GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani
1. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 15.11.2024 informația, citez:...
2. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” în data de 17.11.2024 a publicat informația, citez:....
3. Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a publicat în data de 18.11.2024, informația, citez:....
G. MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL din ”Provincia Europeană Vrancea” împreună cu HABARNISMUL USR, reprezentat Doamna viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, au FALIMENTAT ENET și țin focșănenii în frig
1. ”Până se reia furnizării căldurii în sistem centralizat în Focșani e-n toi „duelul” divergențelor pe trecerea la învățământ online”
NOTA: Comentariile de la aceste informații de presă consider că trebuie citite cu atenție.”
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Pe lângă faptul că vă repostez scrierile pe pagina mea de Facebook, vă promovez și în discuții directe, când îi întreb pe diverși ”armurieri” părerea despre scrierile pe care le postați.
Acești ”armurieri” pretind că, nu i se va întâmpla nimic lui VC Misăilă, așa cum nu i s-a întâmplat nici președintelui Marian Oprișan.
În opinia mea, aceasta este principala cauză, pentru care focșănenii stau în frig și se comportă ca o găină a lui Stalin.
Părerea mea nu și a d-nei Victorița Malinoiu sau a lui Valentin Burlacu.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Stimabile cu câțiva ani în urmă ai avut un dialog pe pagina mea de Facebook cu Maestrul Arsenie Bocancea, în care ați discutat despre un anume Radu Dochioiu, pe care l-ai cunoscut direct.
Despre acest Radu Dochioiu am aflat dintr-un interviu pe care i l-a luat Marian Gîrleanu și pe care l-a publicat în ziarul România liberă.
Din discuția pe care ai avut-o cu Maestrul Arsenie Bocancea, a rezultat că Radu Dochioiu a fi lucrat după 1990 la firma unui anume Coniac.
În acest articol publicat de site-ul ”Focșani, dragostea mea” se afirmă, citez:

Care este părerea ta, în legătură cu această precizare?
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , nu știu despre ce și cine este vorba. Cine a fost luat din biserică?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, nici eu nu știu despre cine este vorba, de aceea l-am întrebat pe prietenul Penteliuc Mircea.
Prietenul Penteliuc Mircea nu mă bagă în seamă, așa cum nici tu nu m-ai băgat la un comentariu, pe care ți l-am adresat la un alt articol, unde se face vorbire despre producerea și distribuția energiei termice.
Valentin Burlacu
Grosu Ulise , au pornit centrala, aveți căldură?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, de 16 ani am maxima mioritică ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi vor deștepta pe focșăneni?!”.
În legătură cu această maximă vreau să văd momentul în care va avea tangență cu realitatea.
Până acum găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, sunt consecvente și deși stau în frig, nu vor să se deștepte.
Eu fac un studiu direct în legătură cu efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni, iar rezultatul este dezastruos.
Penteliuc Mircea
Grosu Ulise ,în general vorbesc ceea ce știu . Radu nu a lucrat la o firma a lui Coniac .
A lucrat la o ijpips sau cam așa unde a lucrat și Aurel Fărcășanu.
Grosu Ulise
Penteliuc Mircea; Din discuția pe care ai avut-o cu Maestrul Arsenie Bocancea pe pagina mea de Facebook, a rezultat că, după 1990 Radu Dochioiu a revenit în România și ar fi lucrat la o firmă a lui Coniac.
Maestrul Arsenie Bocancea a spus că președintele Marian Oprișan i-a falimentat firma lui Coniac.
Mă gândeam că ai cunoștință de tărășenia, citez, ”ar trebui să ne reamintim de omul de afaceri care l-a înfruntat pe MO și a fost luat cu mascații din biserică, de la botezul nepoatei sale, ca mai apoi să moară în condiții bizare, invocându-se probleme de sănătate.”.

1. Ziarul de Vrancea din data de 16 nov 2024 94 a publicat articolul ”Până se reia furnizării căldurii în sistem centralizat în Focșani e-n toi „duelul” divergențelor pe trecerea la învățământ online”.
Citez:
”Este de remarcat că până la reluarea furnizării căldurii în sistem centralizat în Focșani, în plan local este în toi „duelul” devergențelor pe tema trecerii la învățământul online(pe perioada cât furnizarea căldurii în sistem centralizat în Focșani este sistată).Acest „duel” se poartă în spațiul public local în ultimele zile, între Primăria Focșani și Consiliul Județean al Elevilor, pe de o parte, care recomandă( Primăria), respectiv solicită(Consiliul Județean al Elevilor printr-o petiție online) utilizarea acestei alternative, până undeva la jumătatea săptămânii viitoare, când există promisiunea reluării furnizării căldurii. Și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea pe de altă parte.Care anunță că „ directorii unităților școlare au refuzat această variantă, având în vedere opțiunile părinților și ale cadrelor didactice.”Poziția IȘJ este susținută public în calitate de părinte și de președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru..Ziarul de Vrancea prezintă în continuare toate aceste poziții divergente.
Ce spune primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă
„ Ne preocupă sănătatea copiilor noștri, mai ales într-o situație de criză cum este cea din prezent, când nu putem furniza agent termic.Din acest motiv am solicitat ISJ Vrancea, încă din data de 7 noiembrie, să dispună intrarea în on-line a școlilor unde temperaturile în clase sunt sub 18 grade Celsius.Din păcate conducerea ISJ Vrancea nici măcar nu a răspuns, instituțional, solicitării noastre!Iată însă că zilele acestea Consiliul Județean al Elevilor a solicitat același lucru - intrarea în on-line a școlilor din Focșani.Astăzi( n.r. vineri 15 noiembrie 2024), la ISJ Vrancea a avut loc o întâlnire! Aceleași concluzii - nu se intră în on-line.Tot astăzi am discutat și cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor, cu reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor și cu Primarul Tinerilor.Le-am spus că, din punctul meu de vedere, vom putea relua căldura în apartamente, în creșele, grădinițele, școlile, liceele și internatele din Focșani cel mai târziu joi, 21 noiembrie 2024.La Primăria Focșani se lucrează și în acest weekend pentru finalizarea procedurilor de licențiere a ENTEL SA, noua companie care va gestiona serviciul de termoficare al municipiului.” -Cristi Valentin Misăilă
Ce spune Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea
„ Astăzi,15 noiembrie 2024, ora 11.30, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea a avut loc o ședință de lucru cu directorii unităților școlare racordate la sistemul centralizat de încălzire și cu inspectorii școlari teritoriali.Invitați la această întâlnire au fost administratorul general al municipiului Focșani, domnul Cătălin Kanty Popescu, și domnul Traian Negulescu, din partea Primăriei municipiului Focșani. Ședința a fost condusă de inspectorul școlar general, prof. dr. Livia - Silvia Marcu. Inspectorul școlar general a mulțumit tuturor directorilor pentru faptul că au găsit soluții pentru ameliorarea situației prin utilizarea unor mijloace alternative de încălzire și pentru faptul că au păstrat legătura cu părinții elevilor.Inspectorul școlar general a menționat măsurile întreprinse de către Inspectoratul Școlar Județean Vrancea:
- aprobarea solicitărilor unităților școlare privind reducerea programului școlar pentru diminuarea efectelor temperaturilor scăzute și pentru ca elevii să poată face naveta înafara orașului fără timpi inutili de așteptare;
- aprobarea solicitărilor directorilor care administrează internatele din municipiul Focșani, privind suspendarea activității acestora, din cauza temperaturilor scăzute în timpul nopții;
- informarea permanentă a directorilor cu privire la posibilitățile de funcționare, inclusiv cu privire la recomandarea primarului municipiului Focșani transmisă acestora în 7 noiembrie de către ISJ Vrancea.
-Prezentarea opiniei publice a situației prin comunicate de presă arată disponibilitatea instituției pentru o comunicare transparentă, eficientă.
Reprezentanții Primăriei au oferit directorilor explicații privind cauzele acestei crize și au transmis, din nou, recomandarea ca școlile afectate să funcționeze în sistem online. Directorii unităților școlare au refuzat această variantă, având în vedere opțiunile părinților și ale cadrelor didactice. Inspectorul școlar general a amintit faptul că există un Contract educațional între școală și familie și nu poate fi ignorat acest parteneriat. De aceea, deciziile trebuie să respecte principiile democrației și ale dreptului la educație al tuturor elevilor, reprezentați de părinții lor.” -Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
Poziția Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.Căldura nu este o materie opțională!
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea solicită acțiuni imediate pentru asigurarea condițiilor de studiu.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea își exprimă profunda îngrijorare față de situația gravă în care se află elevii și preșcolarii din municipiul Focșani, obligați să învețe în frig din cauza datoriilor autorităților locale. Peste 11.000 de elevi și preșcolari sunt afectați direct de această criză, având orele reduse și activitatea educațională puternic perturbată.
Această situație nu doar că afectează procesul educațional, dar pune în pericol și sănătatea elevilor, mai ales în contextul temperaturilor tot mai scăzute. În numeroase școli din Focșani, încălzirea lipsește cu desăvârșire, iar elevii sunt nevoiți să petreacă ore întregi în săli de clasă neîncălzite, îmbrăcați în haine groase pentru a face față frigului.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea condamnă ferm lipsa de responsabilitate și management eficient din partea autorităților locale și solicită Primăriei Municipiului Focșani și altor instituții implicate să ia măsuri urgente pentru a asigura condițiile minimale de desfășurare a actului educațional. De asemenea, solicităm transparență din partea autorităților locale în privința măsurilor care vor fi implementate pentru rezolvarea acestei probleme. Considerăm că educația este un drept fundamental al fiecărui copil și că această situație reprezintă o încălcare gravă a acestui drept.
La momentul actual, susținem cu tărie că învățământul online este singura opțiune adecvată, pentru ca elevii să aibă parte de un mediu sigur și sănătos. Având în vedere condițiile actuale, facem apel ca tranziția către educația online să se urgenteze!
În contextul în care elevii sunt privați de un mediu de învățare adecvat, cerem autorităților să înțeleagă importanța investiției în educație și să acționeze în consecință. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va continua să monitorizeze această situație și va rămâne alături de elevi și profesori, sprijinindu-i în demersurile lor pentru un sistem educațional de calitate, sigur și echitabil.
Astfel, Consiliul Județean al Elevilor inițiază mișcarea „Căldura nu este o materie opțională!”, pentru a sensibiliza opinia publică și autoritățile. Vineri, 15 noiembrie, elevii sunt invitați să vină cu pături, mănuși, fulare în unitățiile de învățământ afectate. Îi încurajăm să se posteze cu acestea pe rețelele de socializare, folosind hashtag-ul #Îngheț, și să creeze pancarte care să transmită mesajul nostru.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea este alături de toată comunitatea educațională și rămâne hotărât în a susține drepturile fiecărui elev.
„ „Căldura nu este o materie opțională!”, iar acest aspect trebuie să fie clar pentru toți factorii responsabili. Fiecare zi în care această problemă rămâne nerezolvată semnifică o zi pierdută pentru educația și viitorul elevilor, o situație inacceptabilă. Solicităm autorităților competente să asigure furnizarea căldurii în toate unitățile de învățământ afectate și să urgenteze învățământul online până la remedierea situației. Pe această cale, îndemnăm toți actorii implicați în sistemul educațional să susțină protestul nostru, dar și să semneze petiția. Sunt sigură că putem fi schimbarea ce ne-o dorim în comunitate.”, a declarat Miruna - Elena Comănescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.
Link către petiția realizată de noi: https://campaniamea.declic.ro/ .../solicitam-trecerea-la...
Ce spune președintele PNL Vrancea Dragoș Ciobotaru
„Părinții, profesorii și copiii hotărăsc dacă vor întra în sistem de învățare online și doar dacă va fi cazul, nu Primăria. Ii felicit pe toți cei care s-au implicat și au dus la școală calorifere sau aeroterme, cei mici nu pot sta în frig.Domnul primar vrea să oblige școlile să intre în online, pentru a scăpa de presiunea publică! Se pare că e mai supărat că problema îl afectează electoral, nu că oamenii suferă de frig!Nu vrea să mai tremure copiii la școală, de parcă acasă ar avea căldură!ISJ Vrancea a dat posibilitatea de a intra în online tuturor școlilor, însă niciuna nu dorește acest lucru. ISJ a solicitat inclusiv consultarea părinților, lucru care s-a și întâmplat, deocamdată nimeni nu vrea sistarea cursurilor cu prezență fizică, se descurcă cum pot. Am văzut cu toții în pandemie că sistemul de învățare online nu funcționează deloc.Felicit ISJ Vrancea si pe doamna Inspector General Școlar, Livia Marcu , pentru felul în care a gestionat și gestionează situația, pentru transparență și comunicare continuă cu școlile din municipiul Focșani și sunt convins că împreună cu părinții și profesorii vor lua cele mai bune decizii.Dumneavoastră ocupați-vă sa reluați furnizarea căldurii domnule primar, că toată vara ați petrecut, 8 ani ați lăsat lucrurile sa meargă cum ați făcut cu tot orașul, în derivă.Anul trecut ați luat 50 milioane lei credit, anul acesta 155 de milioane lei, unde doriți sa duceți acest oraș?Alegerile vor trece, 4 ani sunteți primar, înclinați-vă și către focșăneni, faceți ceva pentru acest oraș care pare că se scufundă.PS: Vedeți că s-a umplut orașul de gunoaie, datoriile si problemele CUP Salubritate, vor aduce și această societate după defuncta ENET.Asta nu e administrație performantă, nici măcar nu poate fi numită administrație, e bătaie de joc!” -Ciobotaru Dragoș”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, eu fac un studiu direct cu privire la efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC al profesorilor focșăneni.
Discuțiile având caracter confidențial, nu interesează pe nimeni cine sunt profesorii cu care dialoghez pe această temă.
Practic, dialoghez pe tema scrierilor mele.
Un lucru este cert și anume că elevii nu vor învățământ on-line, așa cum vrea primarul Cristi Valentin Misăilă.
Precizarea, ”Invitați la această întâlnire au fost administratorul general al municipiului Focșani, domnul Cătălin Kanty Popescu, și domnul Traian Negulescu, din partea Primăriei municipiului Focșani.”, m-a umplut de respect.
De ce spun acest lucru?
- Deoarece reprezentanții primarului Cristi Valentin Misăilă, Cătălin Kanty Popescu, și Traian Negulescu, din punctul meu de vedere, sunt de aceeași teapă cu el.
În ceea ce o privește pe domnișoara Miruna - Elena Comănescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, aceasta este elevă la Liceul Unirea Focșani, deci nu este afectată de acțiunea primarului Cristi Valentin Misăilă de falimentare intenționată a ENET.
Precizez că legat de acest subiect, am avut o discuție cu directorul Liceului Unirea Focșani, prof. Cornel Noană.
Fiind o discuție cu caracter confidențial, nu comentez nimic, dar îmi susțin deviza ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”
Grosu Ulise
Victorița Malinoiu; Stimată Doamnă, doamna Crina Dobre a afirmat:
”Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.”
Maxima mea mioritică este, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni!?”
Această maximă are drept cauză, întrebarea a circa 30% dintre focșăneni, pe care în anul 2008, când am candidat ca independent pentru un post de consilier în CL Focșani, am încercat să-i conving să mă voteze.
Întrebarea a fost:
- ”Decât să-mi dați o hârtie nu mai bine îmi dați un kg de zahăr sau ulei?”
Această întrebare, în opinia mea, reprezintă efectul ÎNDOBITOCIRII focșănenilor de către COMUNISM, DICTATURA lui Ceaușescu și ȘCOALA COMUNISTĂ.
Experiența mea de profesor de mâna a doua și mâna a treia, m-a făcut să ajung la concluzia că ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ a adus la perfecțiune TARELE COMUNISMULUI, iar circa 80% dintre profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a ”Școlii Silviu Brebuleț”.
A apărut site-ul Focșani, dragostea mea, al căror scrieri le repostez pe pagina mea de Facebook, dar acestea nu prezintă interes pentru prietenii mei de pe pagina de Facebook, care în majoritate sunt focșăneni.
Cum vă explicați acest fenomen? ”Este de remarcat că până la reluarea furnizării căldurii în sistem centralizat în Focșani, în plan local este în toi „duelul” devergențelor pe tema trecerii la învățământul online(pe perioada cât furnizarea căldurii în sistem centralizat în Focșani este sistată).Acest „duel” se poartă în spațiul public local în ultimele zile, între Primăria Focșani și Consiliul Județean al Elevilor, pe de o parte, care recomandă( Primăria), respectiv solicită(Consiliul Județean al Elevilor printr-o petiție online) utilizarea acestei alternative, până undeva la jumătatea săptămânii viitoare, când există promisiunea reluării furnizării căldurii. Și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea pe de altă parte.Care anunță că „ directorii unităților școlare au refuzat această variantă, având în vedere opțiunile părinților și ale cadrelor didactice.”Poziția IȘJ este susținută public în calitate de părinte și de președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru..Ziarul de Vrancea prezintă în continuare toate aceste poziții divergente.

2. Ziarul Cotidianul din data de 20.11.2024, a publicat articolul ”Bucureștiul în fața unui sistem energetic fragil: Ce riscuri și soluții există pentru locuitori”.
Citez:
Locuitorii Bucureștiului se confruntă, zi de zi, cu provocări legate de furnizarea energiei termice, iar infrastructura energetică a capitalei este într-o stare de vulnerabilitate. La Forumul Energetic organizat de DC Media Group, Claudiu Crețu, Directorul General al ELCEN (Electrocentrale București), a prezentat o analiză detaliată a situației energetice din capitală, subliniind atât riscurile existente, cât și pașii necesari pentru un viitor mai sigur și sustenabil. În acest context, există atât perspective pesimiste, dar și soluții optimiste care ar putea transforma sectorul energetic din București într-unul mai eficient și mai rezilient.
Centralizarea termică din București: O structură învechită, dar necesară
Unul dintre punctele centrale ale discuției a fost starea sistemului de termoficare al orașului. În prezent, Bucureștiul se bazează pe centrale electrice de termoficare vechi, unele dintre ele datând încă din anii ’60. Crețu a explicat că „încă avem 3 CET-uri din anii ’60 și tragem de ele să funcționeze încă un an și încă un an”. Aceste centrale sunt extrem de uzate, iar riscurile de defecțiuni majore sunt ridicate. Dacă una dintre aceste centrale ar ceda, impactul ar fi devastator: sute de mii de locuitori ai capitalei ar rămâne fără apă caldă și căldură, iar un întreg sector sau chiar o jumătate din oraș ar putea fi afectat. Crețu a subliniat că „impactul ar fi unul extrem, extrem de complicat” și că acest scenariu trebuie evitat cu orice preț.
De asemenea, Crețu a atras atenția asupra importanței unui sistem centralizat de termoficare, care, deși vechi, continuă să fie mai eficient decât alternativele, cum ar fi centralele de apartament. „Sistemul centralizat este cel mai eficient, economic și, atenție, sigur sistem”, a afirmat el, explicând că, în comparație cu micile centrale de apartament care poluează mult mai mult și implică riscuri de explozii, infrastructura existentă, deși învechită, rămâne o opțiune mai sigură pentru bucureșteni.
Importurile de energie: O vulnerabilitate care trebuie rezolvată
Un alt punct important discutat de Claudiu Crețu a fost dependența României de importurile de energie electrică. Crețu a subliniat că, atunci când o centrală din România nu poate funcționa din diverse motive, energia electrică trebuie suplinită prin importuri, ceea ce face ca întreg sistemul energetic să devină vulnerabil. „Dacă una dintre centralele din România are o problemă și nu funcționează, ce se întâmplă? Se oprește și energia electrică este suplinită de către o altă centrală sau din import,” a explicat el. În ultimele zile, România a fost nevoită să importe 2500 MW de energie, un semn clar că infrastructura energetică locală nu este suficient de robustă pentru a face față cerințelor.
Această dependență de importuri nu doar că pune în pericol securitatea energetică a țării, dar poate duce și la creșterea costurilor pentru consumatori. Orice fluctuație în prețurile internaționale ale energiei poate afecta direct facturile cetățenilor. Crețu a subliniat că modernizarea și diversificarea surselor de energie sunt esențiale pentru a reduce această dependență și a asigura un sistem energetic stabil pe termen lung.
Investițiile în infrastructura energetică: O oportunitate de modernizare pe termen lung
Cu toate acestea, există și vești mai bune. Claudiu Crețu a subliniat că modernizarea sistemului de termoficare este posibilă și chiar necesară. În următorii ani, ELCEN are în plan construirea a trei noi centrale electrice de termoficare în București: CET București Sud, CET Grozăvești și CET Progresu. Aceste proiecte vor implica investiții masive și vor asigura o capacitate de producție de energie mult mai mare și mai eficientă.
„Marile proiecte de investiții sunt exact aici, în acest domeniu. În anul 2025 vom lansa licitații și vom da drumul la proiecte, astfel încât în 3-4 ani să avem trei centrale noi pentru următoarele decenii,” a spus Crețu. Aceste centrale vor fi esențiale pentru a asigura o furnizare constantă și eficientă a energiei termice, pentru că o centrală de acest tip nu este construită pentru doar câțiva ani, ci pentru zeci de ani. Modernizarea infrastructurii energetice din București nu este doar o necesitate tehnologică, dar și o oportunitate de a face față provocărilor ecologice și economice ale viitorului.
Exemplul Oradei: Cum se poate reduce prețul gigacaloriei fără subvenții
Un alt punct important discutat de Crețu a fost exemplul orașului Oradea, care a reușit să reducă prețul gigacaloriei fără a mai depinde de subvenții. Oradea a investit în modernizarea sistemului de termoficare cu ajutorul fondurilor europene și a reușit să scadă semnificativ costul gigacaloriei. Acest model ar putea fi aplicat și la București, în condițiile în care autoritățile reușesc să acceseze fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii. Crețu a spus că „s-ar putea face și aici, în București, peste câțiva ani,” dacă se va investi în proiecte similare.
În plus, digitalizarea rețelei de termoficare, un alt aspect abordat de Crețu, ar permite o gestionare mult mai eficientă a resurselor și o reducere a pierderilor de energie. Aceste investiții ar putea contribui semnificativ la reducerea costurilor și la creșterea eficienței sistemului energetic.
Provocările birocratice și financiare: Obstacole care pot întârzia progresul
Totuși, chiar și în fața acestor perspective optimiste, Crețu a atras atenția asupra unui obstacol important: birocrația. „Veșnica problemă birocratică: avize, autorizații etc.,” a spus el, subliniind că procesul de obținere a autorizațiilor pentru proiectele mari de infrastructură poate întârzia semnificativ implementarea acestora. În plus, o altă problemă majoră este situația financiară a ELCEN. „ELCEN are de încasat un miliard de lei factură curentă de la Termoenergetica,” a spus Crețu, evidențiind dificultățile financiare care pot împiedica progresul în modernizarea sistemului energetic.
Concluzie: Ce trebuie să știe bucureștenii
Locuitorii Bucureștiului trebuie să fie conștienți de vulnerabilitatea sistemului de termoficare și de riscurile asociate cu infrastructura energetică veche. În același timp, este esențial să înțeleagă că există soluții viabile pentru a depăși aceste provocări. Modernizarea centralelor existente și construirea de noi centrale, utilizarea fondurilor europene pentru investiții în infrastructură și digitalizarea rețelei sunt pași esențiali pentru un viitor mai sigur și mai eficient al sistemului de termoficare din capitală.”
COMENTARII
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Prietene, având în vedere eșecul pe care l-am avut în acțiunea de a o întineri cu 30 ani pe d-na Felicia Varzaru, pe tine te-am întinerit cu 7 ani, 5 ani, 3 ani și 2 ani.
În ceea ce o privește pe d-na Felicia Varzaru, am dat Cezarului ce este al Cezarului, dar nu aveam de unde să știu că o astfel de întinerire, o va face să dea în mintea copiilor.
Și de parcă acest eșec nu ar fi fost de ajuns, prietenul Radu Viorel Ursache m-a făcut albie de porci, deoarece am ironizat-o puțin pe d-na Felicia Varzaru pentru că, în opinia mea, a mimat că nu înțelege ceea ce am vrut să-i spun.
I-am propus prietenului Radu Viorel Ursache să organizeze o ”degustare de sentimente”, pentru prietenii mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, în târg la Dumbrăveni, i-ar d-na Victorița Malinoiu a pretins că, ”vând pepeni la grădinari”.
După aceste precizări, am să te aduc pe terenul meu, unde am pretins că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar Maestrul Arsenie Bocancea a spus că sunt o NUCĂ SEACĂ.
În aceste condiții am să-ți citez din acest articol de presă:
1 ”De asemenea, Crețu a atras atenția asupra importanței unui sistem centralizat de termoficare, care, deși vechi, continuă să fie mai eficient decât alternativele, cum ar fi centralele de apartament. „Sistemul centralizat este cel mai eficient, economic și, atenție, sigur sistem”, a afirmat el, explicând că, în comparație cu micile centrale de apartament care poluează mult mai mult și implică riscuri de explozii, infrastructura existentă, deși învechită, rămâne o opțiune mai sigură pentru bucureșteni.”
2. ”Crețu a subliniat că, atunci când o centrală din România nu poate funcționa din diverse motive, energia electrică trebuie suplinită prin importuri, ceea ce face ca întreg sistemul energetic să devină vulnerabil. „Dacă una dintre centralele din România are o problemă și nu funcționează, ce se întâmplă? Se oprește și energia electrică este suplinită de către o altă centrală sau din import,” a explicat el.”
3. ” În ultimele zile, România a fost nevoită să importe 2500 MW de energie, un semn clar că infrastructura energetică locală nu este suficient de robustă pentru a face față cerințelor.”
4. ”Un alt punct important discutat de Crețu a fost exemplul orașului Oradea, care a reușit să reducă prețul gigacaloriei fără a mai depinde de subvenții. Oradea a investit în modernizarea sistemului de termoficare cu ajutorul fondurilor europene și a reușit să scadă semnificativ costul gigacaloriei. Acest model ar putea fi aplicat și la București, în condițiile în care autoritățile reușesc să acceseze fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii. Crețu a spus că „s-ar putea face și aici, în București, peste câțiva ani,” dacă se va investi în proiecte similare.”
5. ”Locuitorii Bucureștiului trebuie să fie conștienți de vulnerabilitatea sistemului de termoficare și de riscurile asociate cu infrastructura energetică veche. În același timp, este esențial să înțeleagă că există soluții viabile pentru a depăși aceste provocări. Modernizarea centralelor existente și construirea de noi centrale, utilizarea fondurilor europene pentru investiții în infrastructură și digitalizarea rețelei sunt pași esențiali pentru un viitor mai sigur și mai eficient al sistemului de termoficare din capitală.”
Având în vedere precizările citate din acest articol de presă, se impune să-ți amintesc:
a. Maestrul Arsenie Bocancea împreună cu prietenul lui Sandu Gurguiatu, au rezolvat problema ENET printr-un dialog pe pagina mea de Facebook.
Având în vedere acest succes, i-am propus Maestrului Arsenie Bocancea să-l coopteze în echipa lui alături de Sandu Gurguiatu și pe Butnaru Dan, iar după modelul ENET să rezolve problema RADET București.
b. Maestru Arsenie Bocancea a crezut că m-a prins cu garda jos în cazul unei avarii la RADET București, ocazie cu care mahalagioaica Gabriela Vrânceanu Firea și Pandele și-a ridicat poale în cap.
După o documentare prealabilă, m-a întrebat și pe mine care a fost cauza avariei de la RADET București prin intermediul Facebook.
I-am dat imediat un răspuns scurt și tehnic, din care un nespecialist în domeniu nu înțelegea nimic.
Am crezut că prin acest răspuns, îl provoc pe Maestrul Arsenie Bocancea la dialog, pentru a-l ironiza, dar acesta nu a ripostat.
c. Deviza mea este ”Misăilă arestat la al treilea mandat.” pentru falimentarea intenționată a ENET.
ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE:
- De ce la Oradea unde producerea de energie termică se face ca la ENET, este cel mai performant sistem de termoficare din țară, iar ENET a intrat în faliment?
PS Nu cred că ai nevoie de ajutorul d-nei Mariana Simon, ”nașa” Maestrului Arsenie Bocancea.
3. Site-ul Jurnalul de Vrancea din data de 20.11.2024 a publicat articolul ”În timp ce mii de focșăneni tremură în case de trei săptămâni, Misăilă ne povestește de lămpi deștepte!”.
Citez:
”Focșănenii „racordați” la sistemul centralizat au ajuns la limita răbdării după atâtea săptămâni de tremurat în case și de spălat cu apă încălzită pe aragaz iar primarul, în loc să facă pe mortul în păpușoi (o chestiune de bun simț, la urma urmei), bate toba cu investițiile minunate de oraș.
La o asemenea postare, legată de un minunat proiect de modernizare a iluminatului public, prin care se vor înlocui câteva sute de becuri și se vor monta module de telegestiune de tip „smart – city”(!), lumea a răbufnit pe Facebook. În timp ce Misăilă ne spune cum va cheltui primăria 6,3 milioane de lei (1,32 de milioane din bugetul local) pe lămpi deștepte care nu se mai aprind ziua, oamenii se gândesc serios la varianta de a-și construi sobe în apartament, ca pe vremea lui Ceaușescu.
Prin tot ceea ce (nu) face, avem impresia că primarul s-a detașat cumva de problemele urbei, căpătând deprinderi de mic dictator, rupt de realitățile orașului ale cărui probleme ar trebui să le gestioneze.
„Prin această investiție le oferim condiții mai bune și îmbunătățim siguranța locuitorilor Municipiului Focșani dar și, nu în ultimul rând, reducem costurile cu electricitatea, ceea ce ne va permite să redirecționăm banii către alte proiecte din orașul nostru”, spune primarul.
Serios? Adică… oare ce era mai important acum, în pragul iernii și a zilelor geroase, decât să te asiguri că oamenii vor avea căldură în case și elevii în școli? Asta, de bună seamă, dacă îți pasă în mod real, nu la modul declarativ, de trăncăneală politică mincinoasă!”
COMENTARII
Grosu Ulise
Mihai Nedelcu; Stimate lider al CL Focșani, se pare că voi, consilierii din PSD din CL Focșani, susțineți un individ cu grave probleme de comportament.
Site-ul ”Focșani, dragostea mea” a precizat:
”Se pare că la o petrecere, căci acolo pun la cale coruptplușii și empaticminușii cârdășiile, Valentin Cristian (spre a nu-l discrimina față de MO îi vom acorda și lui un acronim – VC, ne va fi și nouă mai ușor să citim și vouă, cu siguranță, mai plăcut) și-a exprimat gelozia pe MO, din cauza domeniului de la Bolotești, arhicunoscut datorită domnului Sebastian Oancea. Atunci, VC și-a jurat în barbă (mai bine o făcea în chelie) că-l va depăși pe MO. Astfel, a început dezvoltarea acestei corciri între Corupt+ și Empatic- care a dus la această PARANDEMIE. Adică ”para-ndărăt mie”, științific și realist numită PARANDEMIE.”
Jurnalistul Cătălin Stancu a scris un articol de presă, din care a rezultat că, VC Misăilă a copiat modelul numerelor de la mașinile președintelui Marian Oprișan.
Eu nu sunt om politic ca tine și nici nu fac jocul politic la nimeni, dar am afirmat și susțin că, într-o confruntare publică cu primarul VC Misăilă, având ca temă problemele tehnico-economice pe care le avem în divergență, în fața mea este GLUGĂ de COCENI, nu ”finanțist” așa cum pretinde că este.
Dacă prietenul Valentin Burlacu pretinde că, că d-na prof.dr.dr. Alexandra Tătaru este un fel de Mița Baston, este treaba lui.
De asemenea, Maestrul Arsenie Bocancea, care îmi este ”DIVINITATE de Provincia Europeană Vrancea”, a pretins că atunci când este vorba despre d-na prof.dr.dr.Alexandra Tătaru, gândul îi zboară la filme indiene și amor rural.
Îți amintesc că, deoarece am considerat nenegociabilă ESCROCHERIA de la CUP Focșani, urmare a MITULUI Oprișan am fost nevoit să trăiesc patru ani din munca de salahor.
În aceste condiții, în speța ESCROCHERIEI de la CUP Focșani, nu suport miștocăreala d-nei prof.dr.dr.Alexandra Tătaru și nici miștocăreala celui pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”.
În NESIMȚIREA NEMĂRGINITĂ de care este capabil VC Misăilă, cu ani în urmă a pretins că nu găsește să angajeze un electrician autorizat, de aceea s-a impus externalizarea serviciul de iluminat public.
Ca fapt divers te informez că, eu sunt electrician autorizat.
Acest articol de presă, mă obligă să-mi citez ”DIVINITATEA de Provincia Europeană Vrancea”:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise; Doar furca, coasa și toporul au eliberat poporul. În rest, povesti.”
Valentin Burlacu
Grosu Ulise; Acesta este domnul primar ?
Grosu Ulise
Valentin Burlacu; Da, prieten! Acesta este primarul VC Misăilă, pe care premierul Marcel Ciolacu l-a convins că-l EXONEREAZĂ Codul Administrativ, așa cum ”omul politic” Cristi Irimia l-a convins pe fostul președinte al CJ Vrancea Toma Cătălin(Dumnezeu să-l ierte!), că pe acesta îl EXONEREAZĂ Codul Administrativ, conform unei adrese a CJ Vrancea.
”Opera” pe care intenționez să o postez mâine, 21.11.2024, pe blog, după ora 11, este aproape gata.
După miștocăreala de la ședința CL Focșani din data de 25.10.2024, nu am mai discutat direct cu amicul meu, dr.Mihai Nedelcu, dar Facebook l-a informat în legătură cu revolta mea.
După cum poți observa, dr. Mihai Nedelcu nu mi-a răspuns în legătură cu acuzațiile pe care i le-am adus, dar nici nu m-a blocat pe Facebook.
Fostul lider PNL al consilierilor PNL din CL Focșani, Victor Dumitru, din legislatura 2020/2024 a CL Focșani, m-a ejectat din lista lui de prieteni de pe pagina de Facebook, deoarece nu am pus botul la diversiunile lui de doi bani.
În campania electorală de la alegerile locale, din patriotism local, am ridicat mingi la fileu celui pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit a fi ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos”.
Nefiind agent electoral pentru niciun partid politic, nu am oferit și manualul de utilizare al mingilor pe care le-am ridicat la fileu, iar rezultatul se cunoaște.
Ca în maxima golănească, ”Facerea de bine, f... de mamă.”, rezultatul ridicării mingilor la fileu a fost, citez:
”Arsenie Bocancea
Grosu Ulise, vezi ca ai supărat toată spuma pnl-ista! Sunt foc și pară pe tine. Ți-au umplut frigiderul.”.
PS Aștept să se termine campania electorală, pentru a-l convinge pe cel pe care Maestrul Arsenie Bocancea l-a numit a fi ”conțăranul meu Ciobotaru Dragos” că, eu nu sunt Valentin Urloiu așa cum m-a considerat el.
PS Dacă nu am fost clar, d-na Mariana Simon te poate ajuta cu un crochiu.
Grosu Ulise
Focșani, dragostea mea; Constat cu tristețe că, informațiile pe care le prezentați, nu interesează pe găinile lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani.
Pe lângă distribuirea pe pagina mea de Facebook a scrierilor pe care le postați pe site, discut și direct cu ”armurierii” mei despre site-ul ”Focșani, dragostea mea”.
Deoarece se știe că discuțiile mele particulare sunt TABU, nimănui nu-i este frică să discute cu mine de teama că va fi ”sifonat”.
Având discuții particulare cu persoane din diverse instituții publice mioritice de ”Provincia Europeană Vrancea” și cu membri de la diferite partide politice, am o imagine foarte clară a ceea ce înseamnă politica în acest județ.
Acest lucru impune, ca în actuala campanie electorală să am un comportament rezervat și imparțial.
După finalizarea campaniei electorale, voi trece la ATAC FRONTAL.
Precizez că, după ce JUSTIȚIA, subordonată ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, mi-a desfăcut DISCIPLINAR contractul de muncă, deoarece mi-am permis să GÂNDESC, am redus România la Țara Vrancei, Parlamentul României la CL Focșani și Guvernul României la administrația mun.Focșani.
În acest moment sunt într-un RĂZBOI TOTAL cu politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”, indiferent de culoarea lor politică, care au demonstrat că sunt convinși că la Focșani s-a răsturnat căruța cu proști.
Comentariul de mai sus, pe care i l-am adresat amicului meu, Mihai Nedelcu, lider al consilierilor PSD din CL Focșani, din punctul meu de vedere, Parlamentul în mic al României, consider că spune totul, în ceea ce privește planul meu de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care îl consider un SISTEM de TIP MAFIOT TRANSPARTINIC, copie în mic al Regimului Securist Postdecembrist de la nivel central.

În partea introductivă am justificat de ce am considerat că, se impune ca azi, 21.11.2024, să postez pe blogul ulisegrosu.blogspot.com prezenta scriere, care la început are două videoclipuri.
În opinia mea, cele două videoclipuri reprezintă imaginea României după 35 ani de ”democrație originală”, perioadă în care ”burghezia proletară” a adus România la sapă de lemn.
Amintesc că LOVITURA de STAT din decembrie ”89, prin care Regimul Securist Postdecembrist a preluat puterea a avut codul de acțiune ”Hârtia albastră”.
De asemenea, precizez de ce în cazul meu nu poate fi vorba despre Sindromul Stockholm în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În partea introductivă am prezentat structura acestui mesaj public, dar în cele ce urmează am să mă refer la fiecare capitol în parte.
În opinia mea, cele două videoclipuri reprezintă imaginea României după 35 ani de ”democrație originală”, perioadă în care ”burghezia proletară” a adus România la sapă de lemn.
Amintesc că LOVITURA de STAT din decembrie ”89, prin care Regimul Securist Postdecembrist a preluat puterea a avut codul de acțiune ”Hârtia albastră”.
De asemenea, precizez de ce în cazul meu nu poate fi vorba despre Sindromul Stockholm în relația cu Maestrul Arsenie Bocancea.
În partea introductivă am prezentat structura acestui mesaj public, dar în cele ce urmează am să mă refer la fiecare capitol în parte.
CAPITOLUL 1
PROMO - DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?
În comentariile de la acest capitol, consider că am lămurit multe lucruri vizavi de lupta mea împotriva Sistemului din Provincia Europeană Vrancea.
CAPITOLUL 2
”Pilda samarineanului milostiv” intitulată, ”DEVIZA lui Petru Rareș, "Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!", este valabilă și în cazul Maestrului Arsenie Bocancea, care a fost UMILIT de politrucii mioritici de ”Provincia Europeană Vrancea”?”, postată pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 10.11.2024
Scriere conține:
A. Prezentarea unor dialoguri pe care le-am avut cu prietenul Valentin Burlacu
B. DISPREȚUL DERBEDEILOR POLITICI față de banul public
B. DISPREȚUL DERBEDEILOR POLITICI față de banul public
C. FALIMENTAREA INTENȚIONATĂ a ENET de către primarul Cristi Valentin Misăilă
D. EXEMPLE CONCRETE de DENIGRARE PUBLICĂ la care am fost supus, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan
E. CONCLUZII
NOTA: Scrierea a fost postată pe pagina de Facebook, deci are și comentarii.
CAPITOLUL 3
A. CONCLUZIA mea în legătură cu comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor
C. Ce va urma?
1. Îmi este greu să înțeleg motivul pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani și s-a folosit așa de multă forță umană, pentru a mă supune unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
2. Scrierile site-ului ”Focșani, dragostea mea”, în opinia mea, sunt foarte interesante și parcă sunt făcute în completarea scrierilor mele.
3. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, un ”grup de lucru” i-a dat Dianei Șoșoacă să citească un material în Senatul României.
4. Scoaterea abuzivă a Dianei Șoșoacă din cursa pentru funcția de președinte al României, ar putea spune multe despre frica pe care o generează acest ”grup de lucru”.
5. Am afirmat și susțin că, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani.
SISTEMULUI de TIP MAFIOT din ”Provincia Europeană Vrancea”, aspect subliniat si de informațiile site-ului ”Focșani, dragostea mea”, m-a determinat să nu contest în instanță ordonanța Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, semnată de procurorul Luminița Dogaru, din care rezulta că prejudiciul de circa 5 milioane de euro, pentru care ENET a intrat în insolvență, să-l plătim noi, focșănenii, nu persoanele care se fac vinovate că s-a ajuns la acest prejudiciu.
6. Dacă eu am fost singur în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, nu același lucru este și în cazul prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, unde este vorba despre un ”grup de lucru”, dacă este să-l citez pe Maestrul Arsenie Bocancea.
La acest punct se impune să citez:
a. ”Crina Dobre
Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
c. ”Arsenie BocanceaGrosu Ulise; ,,analizele,, (n.r. economice) mele nu sunt pentru ei. Nu te preocupa, tu fă-ți numărul, de rest se ocupă alții.”.
NOTA: Scrierea a fost postată pe pagina de Facebook, deci are și comentarii.
CAPITOLUL 3
”Așa a vrut Oprișan!”, ”Așa vrea Misăilă!”, iar GĂINILE lui Stalin din ferma avicolă de la Focșani, așteaptă para mălăiață
Scriere conține:
A. În condițiile în care abonații ENET stau în frig, de ce Doamna fostă viceprimar al mun. Focșani, care se vrea a fi senator USR de Vrancea, prof.dr.dr. Alexandra Tătaru insistă în a-și evidenția HABARNISMUL în speța ENET și disprețul față de focșăneni?
B. Care este motivul pentru care domnișoara Miruna Elena Comănescu, președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea, elevă la Liceul Unirea Focșani, după 35 ani de ”democrație originală”, gândește ca activistul PCR Radu Nițu?
C. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți
D. CONCLUZII
NOTA: Scrierea a fost postată pe pagina de Facebook, deci are și comentarii.B. Care este motivul pentru care domnișoara Miruna Elena Comănescu, președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea, elevă la Liceul Unirea Focșani, după 35 ani de ”democrație originală”, gândește ca activistul PCR Radu Nițu?
C. DEVIZA mea, ”Misăilă arestat la al treilea mandat!”, începe să aibă adepți
D. CONCLUZII
CAPITOLUL 4
DILEMA PRIETENULUI SPECIAL, Valentin Burlacu
Punctele ”1” și ”2” ale acestui mesaj public transmis prietenului special Valentin Burlacu, îl înteresc cu 3 ani și-l trimit la două scrieri postate pe blog, unde este explcat pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri speța ENET și ESCROCHERIA de la CUP Focșani
CAPITOLUL 5
STRUCTURA CAPITOLULUI 6
CAPITOLUL 6
ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente
CAPITOLUL 6
ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente
Așa cum am precizat la CAPITOLUL 5, comentariile de la informațiile de presă prezentate la CAPITOLUL 6 spun multe pentru un cititor avizat.
ÎNTREBAREA ÎNTREBĂTOARE al acestui mesaj public este:
- De ce în condițiile în care Țara Vrancei a fost printre ultimile redute câștigate de comuniști, mun. Focșani este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin?
Amintesc că prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, am dorit să văd momentul în care maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
Postacul ”orion” era convins de faptul că prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea va sensibiliza spiritul civic al miorelor de ”Provincia Europeană Vrancea”.
- De ce în condițiile în care Țara Vrancei a fost printre ultimile redute câștigate de comuniști, mun. Focșani este o fermă avicolă de GĂINI ale lui Stalin?
Amintesc că prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea, am dorit să văd momentul în care maxima mea mioritică, ”Așa cum capra deșteaptă ciobanul, așa foamea și frigul îi va deștepta pe focșăneni?!”, va avea tangență cu realitatea.
Postacul ”orion” era convins de faptul că prin intermediul rubricii de comentarii a ziarului Monitorul de Vrancea va sensibiliza spiritul civic al miorelor de ”Provincia Europeană Vrancea”.
A. CONCLUZIA mea în legătură cu comportamentul de GĂINĂ a lui Stalin al focșănenilor
1. INSTAURAREA COMUNISMULUI
Instaurarea comunismului în România cu ajutorul tancurilor ruseșești a schimbat scara valorilor, iar reperele morale ale României Interbelice au ajuns în IADUL ÎNCHISORILOR COMUNISTE.
2. COOPERATIVIZAREA FORȚATĂ
A distrus simțul proprietății, iar statul român a devenit principalul dușman al poporului român.
3. DICTATURA lui Ceaușescu
A făcut din MINCIUNĂ politică de stat, iar lozinca muncitorilor de la IMGB din anii ”90, ”Noi municim, nu gândim!”, în opinia mea, spune totul.
4. ȘCOALA COMUNISTĂ
A produs ROBOȚI UMANI pe care i-a convins că, PCR este mama și tata poporului român.
5. ȘCOALA POSTDECEMBRISTĂ

A dus la perfecțiune TARELE COMUNISMULUI și aplică în practică deviza Regimului Securist Postdecembrist ”Țara te vrea prost!”.
Din punctul meu de vedere, circa 80% din profesorii vrânceni trăiesc în LUMEA VIRTUALĂ a Școlii Silviu Brebuleț”.
6. Urmare a unor studii neprofesioniste, dar directe, pe care le-am făcut, am constatat că mulți profesori nu au putut înțelege nimic din eficiența practică a disciplinei educație civică, care a fost predată la Școala Neculai Jecheanu

NOTA: ” Educația civică; drepturi și datorii cetățenești; organizarea și instituțiile statului; separația puterilor în stat; curajul civic. Noțiuni de drept civil, comercial, administrativ și penal. Se vor analiza manualele de popularizare(Arthur Gorovei, C.Vulpescu etc.)"
Acesta este motivul pentru care urmăresc cu atenție efectul GÂNDIRII la RECE asupra SPIRITULUI CIVIC la profesorii focșăneni.
7. Eu am simțit pe propria piele ce a însemnat MITUL Oprișan în ”Provincia Europeană Vrancea”.
Am afirmat că, în ”Provincia Europeană Vrancea” nu există partide politice sau doctrine politice, ci există președintele Marian Oprișan și diverși SLUGOI POLITICI ai acestuia.
CAPITOLUL 6, ”ARTICOLE de presă sau informații ale unor site-uri, cu comentariile aferente”, are punctul G. ”MONSTRUOASA COALIȚIE PSD-PNL din ”Provincia Europeană Vrancea” împreună cu HABARNISMUL USR, reprezentat Doamna viceprimar prof.dr.dr. Alexandra Tătaru, au FALIMENTAT ENET și țin focșănenii în frig”.

B. ”DIVINITATEA mea de Provincia Europeană Vrancea”, Maestrul Arsenie Bocancea
1. Am precizat că am avut certitudini numai în ceea ce privește problemele tehnico-economice pe care le-am susținut și pe care timpul le-a confirmat.
2. În ceea ce privește deducțiile aparent logice, care se referă la prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, acestea pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Având în vedere că discutăm despre niște ”FANTOME vii, fără ADN”, derapajele mele nu au nicio relevanță.
3. De la început postacul ”orion” mi s-a părut interesant, dar modul în care i-a ”nășit” pe jurnalistii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea a demonstrat mult profesionism în arta comunicării unor informații.
4. În ceea ce-l privește pe postacul ”orion” am urmărit:
a. Să bata șaua(”orion”) pentru a înțelege iapa (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”;
b. Să-l conving pe postacul ”orion” că s-a înșelat atunci când a afirmat, ”Deoarece tot ce știi, postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”;
c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, el este reîncarnarea ”Măgarului Troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
5. Niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe pagina de Facebook, postacul ”orion”, ci doar să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale lui, pentru a putea dialoga de la egal la egal.
6. Metamorfoza postacului ”orion” a fost foarte complexă, până a ajuns la stadiul de dezvoltare Arsenie Bocancea.
Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
Deși în discuție este vorba despre o diferență mare de forțe, nu retractez nmic din ceea ce am spus în timp la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
Tot ceea ce am spus la adresa Maestrului Arsenie Bocancea s-a bazat pe deducții aparent logice, fără a avea nicio certitudine.
7. În relația cu Maestrul Arsenie Bocancea niciodată nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
Maestrul Arsenie Bocancea era normal să piardă duelul cu mine având ca temă, problemele tehnico-economice specifice domeniilor în care am spus că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el considera că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Interesant este că Maestrul Arsenie Bocancea a început să piardă în fața mea și în domeniile în care eu sunt un habarnist, iar el un profesionist.
2. În ceea ce privește deducțiile aparent logice, care se referă la prietenii cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, acestea pot avea sau nu tangență cu realitatea.
Având în vedere că discutăm despre niște ”FANTOME vii, fără ADN”, derapajele mele nu au nicio relevanță.
3. De la început postacul ”orion” mi s-a părut interesant, dar modul în care i-a ”nășit” pe jurnalistii, George Noapteș și Ciprian Dumitru, de la ziarul Monitorul de Vrancea a demonstrat mult profesionism în arta comunicării unor informații.
4. În ceea ce-l privește pe postacul ”orion” am urmărit:
a. Să bata șaua(”orion”) pentru a înțelege iapa (Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”;
b. Să-l conving pe postacul ”orion” că s-a înșelat atunci când a afirmat, ”Deoarece tot ce știi, postezi pe blog, nu prezinți interes operativ.”;
c. Să-l determin pe postacul ”orion” să ajungă la concluzia că, el este reîncarnarea ”Măgarului Troian de Țara Vrancei”, colaboratorul meu complementar în lupta împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”.
5. Niciodată nu mi-am propus să-mi depășesc profesorul de bârfă și intrigă pe pagina de Facebook, postacul ”orion”, ci doar să mă ridic la nivelul celor 5 stele ale lui, pentru a putea dialoga de la egal la egal.
6. Metamorfoza postacului ”orion” a fost foarte complexă, până a ajuns la stadiul de dezvoltare Arsenie Bocancea.
Maestrul Arsenie Bocancea a demonstrat că știe totul despre mine, iar eu habar nu am cine este și nici nu mă interesează.
Deși în discuție este vorba despre o diferență mare de forțe, nu retractez nmic din ceea ce am spus în timp la adresa Maestrului Arsenie Bocancea.
Tot ceea ce am spus la adresa Maestrului Arsenie Bocancea s-a bazat pe deducții aparent logice, fără a avea nicio certitudine.
7. În relația cu Maestrul Arsenie Bocancea niciodată nu i-am adresat niciun cuvânt jignitor, ci doar l-am ironizat.
Viceversa nu a fost valabilă.
Maestrul Arsenie Bocancea era normal să piardă duelul cu mine având ca temă, problemele tehnico-economice specifice domeniilor în care am spus că sunt o NUCĂ TARE la nivel de ”Provincia Europeană Vrancea”, iar el considera că sunt o NUCĂ SEACĂ.
Interesant este că Maestrul Arsenie Bocancea a început să piardă în fața mea și în domeniile în care eu sunt un habarnist, iar el un profesionist.
C. Ce va urma?
1. Îmi este greu să înțeleg motivul pentru care s-au cheltuit așa de mulți bani și s-a folosit așa de multă forță umană, pentru a mă supune unui TERORISM PSIHIC, deoarece am susținut niște probleme tehnico-economice de interes public și am refuzat să mă închin în fața președintelui Marian Oprișan.
2. Scrierile site-ului ”Focșani, dragostea mea”, în opinia mea, sunt foarte interesante și parcă sunt făcute în completarea scrierilor mele.
3. Maestrul Arsenie Bocancea a pretins că, un ”grup de lucru” i-a dat Dianei Șoșoacă să citească un material în Senatul României.
4. Scoaterea abuzivă a Dianei Șoșoacă din cursa pentru funcția de președinte al României, ar putea spune multe despre frica pe care o generează acest ”grup de lucru”.
5. Am afirmat și susțin că, pot demonstra pe bază de hotărâri de instanță și alte înscrisuri o infracțiune contra umanității la nivel de mun. Focșani.
SISTEMULUI de TIP MAFIOT din ”Provincia Europeană Vrancea”, aspect subliniat si de informațiile site-ului ”Focșani, dragostea mea”, m-a determinat să nu contest în instanță ordonanța Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, semnată de procurorul Luminița Dogaru, din care rezulta că prejudiciul de circa 5 milioane de euro, pentru care ENET a intrat în insolvență, să-l plătim noi, focșănenii, nu persoanele care se fac vinovate că s-a ajuns la acest prejudiciu.
6. Dacă eu am fost singur în lupta cu ”Sistemul din Provincia Europeană Vrancea”, nu același lucru este și în cazul prietenilor mei cu statut de ”FANTOMĂ vie, fără ADN”, unde este vorba despre un ”grup de lucru”, dacă este să-l citez pe Maestrul Arsenie Bocancea.
La acest punct se impune să citez:
a. ”Crina Dobre
Eu m-am tot gândit de ce nu se dezvoltă România proporțional cu resursele de care dispune.
Și am ajuns la unica concluzie, sau măcar prima, adevărată: o conduc prea multe loaze proaste.
Lăsând la o parte hoția, problema principală este că la decizie ajung niște minți atât de simple încât nu este realmente posibilă evoluția decât cu pași mici, pentru că proștii sunt majoritari și încetinesc drumul inteligenților.
Am avut această "revelație" după un deceniu+ de permanență în partidul meu. Am prins câteva guvernări și-am putut vedea prostia fără mantie, goală...Dar nu-i ceva diferit nici în alte partide. Îi vezi cât sunt de idioți după mutre, nu trebuie să investighezi.
De ce se întâmplă asta?

Și aici e un răspuns simplu: oamenii ceva mai educați au mai puțină disponibilitate să lupte pentru pozițiile de decizie și, de obicei, au și alternativă în propriile lor meserii.
S-ar putea numi și fugă din lașitate, lipsă de patriotism, uneori nesimțire sau măcar slăbiciune.
Cei mai proști au o singură șansă, însă: parvenirea! Și fac orice compromis pentru acest țel.
Se poate lupta cu proștii din politică?
Cei mai proști au o singură șansă, însă: parvenirea! Și fac orice compromis pentru acest țel.
Se poate lupta cu proștii din politică?
Nope...e un efort de Sisif. În sensul că e posibil, pe arii mici, să scapi de ei, dar se întind în "vecinătăți". Cumva, până la capătul unei lupte, tot te înving.
Și atunci ajungi să îmbrățișezi alternativa. Te lași de politică și-ți vezi de meserie și viață.
Dar ce înseamnă asta pentru țară!? Că rămân proștii la butoane, din ce în ce mai mulți. Ei nu pleacă, că alternativă n-au.
Sănătate să fie, că de restul s-or ocupa unii, alții. Nu pier statele așa de repede.

Vorba francezilor din vremea când era Ponta premier: ”suntem consternați de cât se fură în țara voastră și ce proști vă conduc și, totuși, nu dați faliment! Deci sunteți foarte bogați!"
Probabil că așa este, suntem foarte bogați.” Această afirmație am analizat-o punctual, în scrierea pe care am postat-o pe blogul ulisegrosu.blogspot.com în data de 14.10.2024.
b. ”Zanfir Mincu pentru Grosu Ulise
D-le Ulise's, am început să vă urmăresc și să vă citesc și nu sunt lămurit dacă faceți opoziție acestui regim de hoți, proști și escroci sau doar aruncați cu pișcături pe ici și colo.Țara se află în postura ultimului semnal de salvare și poporul acesta prostit și îndobitocit trebuie trezit la realitate, desțelenindu-i mintea.
Și asta o pot face vei care înțeleg prăpastia și ,cu pana , fapta sau vorba pot declanșa, pot genera o mișcare de reînviere a acestui neam.
Think about IT!— simţindu-se ruşinat.”
c. ”Arsenie Bocancea
7. Cu circa doi ani în urmă, am propus ”EXPERIMENTUL Țara Vrancei” și ”Sfînta Treime”(Arsenie Bocancea, Ion Olaru și Ulise Grosu).
În cazul acestui experiment mi-am asumat rolul de ÎNAINTAȘ la DESCHIDERE, fără a avea pretenția să cunosc adevărata identitate a colaboratorilor, ci numai planul de acțiune și obiectivele.
Propunerea mi-a fost ignorată.
Având o șansă de reușită de sub 50%, dar mizând pe maxima ”nu se știe de unde sare iepurile”, am întocmit un plan de luptă împotriva ”Sistemului din Provincia Europeană Vrancea”, pe care l-am făcut public.
Deoarece cu vorbe nu se rezolvă nimic, ”grupul de lucru” consider că are nevoie de fapte, iar eu pot oferi aceste fapte, prin hotărâri de instanță și alte înscrisuri nu pe vorbe.
În concluzie, aștept propuneri concrete!
21.11.2024 Ulise Grosu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu